Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Preţul este una din cele patru variabile clasice ale mixului de marketing, care are cea mai
mare influenţă în activitatea întreprinderii în general, a celei de marketing, în mod special,
deoarece el afectează nemijlocit şi promt: profitul, volumul vânzărilor, cota de piaţă şi poziţia pe
care aceasta o ocupă pe piaţă în complexul economic naţional.
Tot în categoria de preţ se include şi denumirile arhaice, care astăzi se folosesc în cadrul
unor comunităţi restrânse, cum ar fi: obol(contribuţie modestă), pomană(la săraci), ort(la
înmormântare), ciubuc(mică atenţie), peşcheş(cadou), etc.
În orice sistem economic, cu privire la preţ există puncte de vedere cu interese aparent
diametral opuse şi anume: al producătorului şi al consumatorului. Astfel, în calitate de producător,
se solicită un preţ, dacă este posibil cât mai mare, deoarece i-ar putea aduce un profit mai mare,
dar acesta trebuie acceptat de către consumator şi ca urmare nu poate depăşi posibilităţile lui. În
calitate de consumator, preţul este suma pe care eşti dispus să oferi pentru un bun sau serviciu,
în funcţie de valoarea pe care o acorzi ofertei.
Dintre toate elementele mixului, preţul este variabila cea mai puţin controlabilă de către
întreprindere, deoarece nivelul său real se stabileşte pe piaţă în funcţie de o serie de factori
obiectivi sau subiectivi pe care ea nu-i poate determina, ci doar influenţa prin cantitatea de
produse oferite şi nivelul cheltuielilor de producţie efectuate. Cu toate acestea, este cel mai uşor
de influenţat pe termen scurt de către producător – producerea, promovarea şi distribuţia cer mai
mult timp şi cheltuială pentru a fi influenţate.
Fiind componenta cea mai flexibilă a mixului, preţul devine şi variabila ce se poate
modifica urgent, când piaţa o cere, fie datorită dinamicii cererii, fie ofertei sau atacurilor
concurenţei.
De asemenea, preţul produce efecte mult mai rapide, imediate, faţă de celelalte variabile
ale mixului, întrucât “cererea dar şi concurenţa este în general mai promptă să acţioneze la
modificările de preţ, decât la modificări ale imaginii produsului”(P.L.Dubois, A.Jolibert – op.cit.
vol.II, p.137).
Preţul, spre deosebire de celelalte componente ale mixului, nu este de natură pur
endogenă, deoarece producătorul îşi stabileşte un nivel, dar piaţa îl validează sau nu, dar nici pur
exogenă, întrucât nivelul costului de producţie al fiecărui producător şi cantitatea produsă de
acesta, stau la baza formării preţului de piaţă. Deci, preţul are o poziţie intermediară şi de
abilitatea managerului depinde fructificarea oportunităţilor ce i le oferă la un moment dat piaţa.
Această poziţie a preţului, face ca evoluţia lui să fie mult mai greu de anticipat, în comparaţie cu a
celorlalte variabile ale mixului.
În general, după părerea specialiştilor, de obicei preţul nu este elementul cel mai
important al strategiei competitive, dar el nu poate lipsi. Un preţ competitiv este necesar, dar nu şi
suficient pentru succesul în afaceri. Oricare ar fi cadrul de alcătuire a mixului de marketing, preţul
este prezent şi se află într-o relaţie de interdependenţă cu celelalte submixuri.
La rândul lui, preţul este influenţat de produs, el variind în mod frecvent de-a lungul
ciclului de viaţă al acestuia. Preţul este cel care compensează cheltuielile de distribuţie şi
promovare, înfluenţează serviciile clienţilor, sensibilizează şi atrage segmente de piaţă.
Producătorul este cel care decide preţul pe care-l va solicita clienţilor. Există însă şi
excepţii în economia de piaţă, impuse de:
Ca variabilă strategică, preţul trebuie folosit de întreprindere cu multă abilitate, atât pentru
structurarea producţiei – proces în care să fie criteriu esenţial – cât şi pentru a-şi asigura pe piaţă
accesibilitatea şi competitivitatea.
Prin obiective în general se stabileşte finalitatea unei acţiuni, care poate fi apreciată
cantitativ şi calitativ şi poate fi atinsă în perioada respectivă.
Numeroase studii arată că “firmele au în vedere anumite obiective atunci când îşi fixează
preţurile, chiar dacă ele nu sunt enunţate explicit. Deseori, aceste obiective sunt subânţelese din
scopul general al firmei, în alte cazuri el putând lua forma unei afirmaţii generale de forma:
(M.J.Baker- op.cit. p.338-339)
- preţurile vor fi stabilite astfel încât să descurajeze pătrunderea de noi firme pe piaţă.
S-a observat, că firmele mari au un obiectiv bine definit legat de profituri pe termen lung,
managerii lor caută să stabilească o decizie simultană cu privire la preţ, cost şi caracteristicile
produsului, iar formulele de stabilire a preţurilor sunt instrumente prin care se verifică
concordanţa internă a deciziilor individuale cu obiectivul general al firmei.
1. Obiectivele legate de profit – se stabilesc şi urmăresc atunci când firma este interesată
de rezultatele financiare imediate ce se reflectă în venituri. De aceea întâlnim formulate aceste
obiective ca fiind orientate spre venituri. Concret aceste obiective sunt:
a. maximizarea profitului – presupune să obţii cel mai mare profit posibil, ca diferenţa între
încasări şi cheltuieli. Aceasta înseamnă să stabileşti un preţ cât mai mare, dar atât de mare cât
poate suporta piaţa, deci depinde de rezistenţa consumatorilor la creşterea preţurilor(câţi clienţi
pierd?). Este vorba de elasticitatea la preţuri a cererii în această situaţie.
Dacă, prin creşterea preţurilor rămân clienţi dispuşi să plătească suficient, înseamnă
intrarea pe o piaţă superioară, piaţa produselor scumpe cu număr mic de clienţi dar cu venituri
mari. În acest caz, este vorba de un segment redus, dar cu putere mare de cumpărare.
În cazul în care firma vine cu o inovaţie, ea doreşte să-şi recupereze investiţia într-o
perioadă cât mai scurtă, cât se află în postura de monopol. Preţul mare se obţine prin strategia
de smântânire, ce vizează un segment care are nevoie de produs şi-l acceptă la acest preţ.
Un asemenea obiectiv şi-l propune şi firma aflată în pericol de a fi înghiţită. Atunci, pentru
convingerea mai ales a acţionarilor, dar şi a concurenţilor, de puterea firmei, se adoptă măsuri de
creştere rapidă a profilului, mai ales mărirea preţului, măsură la care se renunţă după ce a trecut
pericolul.
Trebuie precizat că obiectivul de maximizare, nu este un obiectiv clar, precis, este mai
degrabă generic, chiar nerealist întrucât nu pot stabili punctul în care se obţine cel mai mare profit
posibil, numărul factorilor ce influenţează situaţia este mare şi efectele lor nu pot fi stăpânite în
totalitate.
2. Obiectivele legate de vânzări – se urmăresc când: se pot obţine profituri mari prin
controlul pieţii, trebuie utilizată capacitatea de producţie existentă prin mărirea producţiei dar cu
costuri unitare scăzute şi profituri unitare mici, care contribuie la profituri totale mari. Concret
aceste obiective sunt:
În acest caz, firma trebuie să ţină seama că un preţ mai mic stimulează vânzările, dar
pentru multe bunuri există un nivel de saturaţie şi pe de altă parte, preţul trebuie corelat cu
calitatea. Acest obiectiv trebuie stabilit doar pe termen scurt şi în general numai firmele mari pot
aştepta o vreme să culeagă rezultatele, şi să-şi vândă stocurile existente.
Deoarece, există mari diferenţe între costurile de producţie şi deci de profit, decizia de
preţ trebuie să ţină seama de capacitatea concurentului de a răspunde la o schimbare de preţ
iniţiată de altă firmă.
Specialiştii apreciază că “în mod frecvent spaţiul de manevră al preţurilor este mai mic
decât cel aşteptat deoarece piaţa poate crea un bun echilibru dinamic, care tolerează doar variaţii
reduse ale preţurilor, după care declanşează reacţii de auto-corectare în rândul
concurenţei”(M.J.Thomas, op.cit. p.346).
În unele cazuri detailistul fixează preţul final, preluând astfel rolul producătorului care
trebuie să negocieze marjele convenabile distribuitorului. Dacă detailistul nu-şi realizează
obiectivele poate duce la eliminarea poducătorului.
În alte cazuri producătorul are influenţă puternică asupra preţului final, chiar îl poate
impune, desigur asigurându-i detailistului un rabat convenabil.
9. Obiective sociale – trebuie avute în vedere, întrucât în ultimele decenii statul intervine
în viaţa economică şi pentru reglementarea unor situaţii pe piaţă.(E.Hill, T.O’Sullivan –
op.cit.p.176).
Astfel, dacă pe unele pieţe concurenţa este limitată de dimensiunile firmei, aceasta este
împotriva intereselor publice şi atunci intervine statul, deoarece preţul anumitor bunuri şi servicii
trebuie menţinut la un nivel suficient de mic pentru a fi accesibil. Se remarcă, în acest sens
atitudinea organizaţiilor non-profit în stabilirea preţurilor.
În alte situaţii, se stabilesc taxe şi impozite mari (accizele la băuturi, tutun, etc.) ce aduc
venituri la buget şi în acelaşi timp, logic ar fi să descurajeze consumul lor.
Prin lege, în toate ţările, firmele au obligaţia să stabilească preţuri într-un mod responsabil
social.
10. Obiectivele interne ale organizaţiei pot impune pe termen scurt modificări ale preţului.
Astfel, se va reduce preţul pentru promovarea produsului pe piaţă, plasarea unei mărci
etc. Sau se poate ridica preţul pentru a acoperi pierderile din reducerea vânzărilor, pentru
asigurarea finanţării unor activităţi paralele, a unei noi investiţii.
Este evident, că trebuie aplicate politici de preţ diferite, în funcţie de stadiul ciclului de
viaţă în care se află fiecare produs.
La nivelul oricărei organizaţii, în diferite momente din viaţa acestuia se pot stabili şi alte
obiective specifice, pe care echipa managerială trebuie să le încadreze cu multă atenţie în
ansamblul obiectivelor de preţ, cu atât mai mult cu cât, se ştie că unele din obiectivele enunţate
mai sus, sunt uneori incompatibile, cu efecte diferite asupra indicatorilor de performanţă. Deci,
activitatea managerilor în domeniul preţului nu e deloc facilă, cu atât mai mult cu cât numeroşi
factori au incidenţe asupra lor.
9.3. Factorii ce influenţează mărimea şi dinamica preţului
Aceştia sunt factorii pe care firma îi poate manevra în interesul ei, deşi marjele sunt
limitate datorită naturii activităţii desfăşurate şi a pieţelor pe care produsul va apare, esenţial
pentru firmă fiind modul în care ea îşi defineşte afacerile, stabilind ce produce şi pe ce piaţă
vinde.
Cei mai importanţi factori interni ce influenţează preţul sunt alături de obiectivele de
marketing şi strategia de marketing:
Suma tuturor cheltuielilor făcute pentru realizarea produsului formează costul total unitar,
sau costul pe produs, care se va recupera, prin vânzarea produsului la preţul de piaţă.
De nivelul cheltuielilor de producţie depinde mărimea profitului, care este diferenţa dintre
preţul de vânzare şi costul de producţie.
Desigur, în determinarea mărimii preţului se porneşte de la costuri, dar ele sunt doar un
factor intern, factorii externi adeseori sunt cei determinaţi în fixarea preţului pe piaţă.
2. Etapa ciclului de viată a produsului este un factor ce trebuie avut în vedere, deoarece
de regulă în faza de introducere, se practică un preţ relativ ridicat, în faza de creştere unul
moderat, în cea de maturitate începe să scadă, iar în faza de declin în funcţie şi de alţi factori
poate să scadă sau să crească.
Dinamica relaţiei dintre cerere şi preţ se evidenţiază prin elasticitatea cererii, care arată
cum se modifică cererea la schimbarea preţului şi se măsoară prin coeficientul de elasticitate.
2. Concurenţa, ce reflectă structura pieţii pe care firma îşi vinde produsul, se bazează pe
interdependenţa ce există între producătorii aceluiaşi produs, întrucât consecinţele acţiunii unuia
depind şi de reacţiile celorlalţi producători. De aceea, are mare importanţă cunoaşterea tipului de
piaţă pe care apare fiecare produs, întrucât preţul se formează într-un mod specific pe fiecare
dintre acestea.
Dacă măreşte preţul, o firmă speră, că ceilalţi producători o vor urma(şi de obicei cam aşa
se întâmplă), în caz contrar va pierde clienţii în favoarea concurenţilor.
Pe piaţa monopol, în care producătorul este singur, teoretic poate stabili orice preţ
doreşte, dar trebuie să ţină seama de posibilităţile consumatorului, pe care nu-l poate obliga să
cumpere.
Preţul de monopol face ca cererea să devină rigidă, împiedicând intrarea altor firme pe
piaţă. Este un preţ discriminatoriu şi poate fi unul mare sau unul mic în funcţie de situaţie. Se
remarcă mai frecvent monopolul regularizat, căruia guvernul îi permite un preţ ce-i aduce un profit
rezonabil
Statul poate să se afle în această postură şi poate practica un preţ sub costuri, pentru a-l
face accesibil consumatorului (ex. medicamente) sau un preţ mare, prin care să reducă consumul
(la resurse naturale), descurajând pe consumator.
Statul urmăreşte prin intervenţia sa, nu să anuleze acţiunea legilor economice obiective,
ci să atenueze şi să elimine unele influenţe negative, la unele produse care necesită sprijin din
afara pieţii, ţinând însă cont de interesul public, al consumatorilor şi producătorilor. Obiectivele
sunt limitarea creşterii unor preţuri sau împiedicarea scăderii lui.
Această intervenţie a statului este de unele firme acceptate, de altele criticată, întrucât
statul nu poate satisface prin intervenţia sa toate interesele şi trebuie să ţină seama de interesul
general al societăţii.
Statul intervine asupra raportului cerere-ofertă, asupra nivelului preţului şi prin controlul
preţurilor.
- îngheţarea preţurilor la limita minimă sau maximă pentru protecţia consumatorilor sau
producătorilor.
5. Alţi factori socio-economici cum ar fi: conjunctura economică, faza ciclului economic,
protecţia socială a consumatorilor etc., de care fiecare firmă trebuie să ţină seama după caz.
Influenţa fiecăruia din aceşti factori se reflectă în mărimea preţului sub forma: cheltuielilor
de producţie efectuate, a utilităţii, a cererii, rarităţii şi a altor variabile. Numai un asemenea preţ,
ce ia în considerare toate aspectele subliniate mai sus, poate constitui un instrument complex de
măsurare economică.
În concluzie, libertatea celui care stabileşte preţurile este limitată de aceşti factori, iar
consumatorul este singurul în măsură să aprecieze dacă preţul produsului este corect, prin
raportarea lui la valoarea de întrebuinţare a produsului. De aceea, percepţia preţului de către
cumpărător are deosebită importanţă pentru specialiştii în domeniul marketingului, care stabilesc
preţurile produselor în cadrul firmei conform strategiei adoptate.
- b. costul marginal
- c. pragul de rentabilitate
- d. rentabilitatea investiţiilor.
Aceste strategii impun calculul costurilor de producţie la care se adaugă un profit
identificându-se astfel preţul minimal, adică cel mai scăzut nivel acceptabil, pe care
întreprinderea îl solicită, în vederea înfăptuirii obiectivului referitor la profit.
- b. comportamentului consumatorului
Aceste strategii sunt utilizate când preţul este factorul cheie în decizia clientului. În acest
scop se identifică plafonul preţului, care este nivelul maxim ce-l poate oferi cumpărătorul şi care
depinde de elasticitatea cererii.
B. poziţia (situaţia) în care se află produsul, obligă la utilizarea de: (Ph., Kotler,
op.cit.p.773-791)
- d. strategia suprapreţului.
II. când produsul este rezultatul inovaţiei şi este protejat prin brevet se utilizează:
1. încasări – utilizează:
- a. preţuri diferenţiate
- b. preţul momeală
- c. preţuri speciale.
2. volum – utilizează:
- a. discountul
- c. preţul de lichidare
- d. preţuri promoţionale.
3. concurenţă – folosesc:
- a. preţuri de paritate
- b. subminarea
- c. controlarea preţurilor
- d. hărţuiala
- a. discounturi diferenţiale
- b. preţuri non-profit
- c. barterul
D. nivelul la care poate stabili vânzătorul preţurile, deschide două posibilităţi: (M.J.Baker,
op.cit.p.349)
1. strategia preţurilor ridicate pentru “a lua caimacul”- tactică prin care se lansează o nouă
marcă, sau un nou produs la un preţ ridicat, pentru a vinde pe un anumit segment care este atras
de valoarea de prestigiu, fiind capabil să plătească preţuri de lux. Avantajele aplicării acestei
strategii sunt (H.Simon, “Price- Management”, Amsterdam, Ebevier, 1989)
- profituri mari pe termen scurt
2.strategia preţurilor scăzute, pentru a câştiga un segment important al pieţii prin preţul de
penetrare, utilizat când pătrunde pe o piaţă cu mare elasticitate a cererii şi preţuri înalte. Noul
venit va utiliza un preţ peste pragul de rentabilitate(adică cheltuielile totale de producţie) prin care
va submina vânzarea produselor existente, datorită reducerilor atractive ale propriilor preţuri.
Avantajele aplicării lui după părerea lui H.Simion sunt:
c. preţuri tradiţionale – utilizate în mod curent dar tot mai puţin datorită inflaţiei.
e. preţuri pentru crearea unui prestigiu – implică folosirea metodei de “luarea caimacului”,
prin care conferă prestigiu produsului său.
f. alinierea preţurilor – numite preţuri specifice, legate de preţurile psihologice şi
tradiţionale.
h. preţuri duale – preţuri diferite la care vinde acelaşi produs pe pieţe diverse sau folosind
alte mărci.
Specialiştii, graţie mai ales dezvoltării statisticii, au la dispoziţie o gamă de metode ce pot
fi utilizate pentru stabilirea unor preţuri corecte. Cele mai cunoscute şi utilizate metode sunt: cost
plus, adaosului (markup), preţurilor obiectiv, preţurilor minimale, punctului critic, rabatului,
discriminării, smântânirii, penetrării, psihologică, liniei de preţ, preţului leader, licitaţiei
concurenţiale, etc., care se pot grupa în trei mari categorii:
Modificarea preţurilor poate avea loc şi la iniţiativa unui concurent. Reacţia întreprinderii
faţă de această acţiune poate fi. (Ph.Kotler, op.cit. p. 791-796)
- reducere a preţului