Farmacologie – 2010 1

INTOXICAŢIA CU NICOTINĂ
1. Date generale despre nicotină
Nicotina este principalul alcaloid din frunzele de tutun, în care se găseşte ca sare a acizilor
citric şi malic. Este extrasă din frunzele speciilor de Nicotiana tabacum, Nicotiana rustica,
Nicotiana americana. Are formula chimică C10H14N2, fiind o bază terţiară formată dintr-un
nucleu piridinic şi un nucleu pirolidonic.
Frunzele de tutun uscate conţin 2-8% nicotină. A fost izolată de catre Posselt şi Remann, în
anul 1828, iar sinteza ei a fost realizată de Pictet, în anul 1913. Nicotina este conţinută fie în
produsele din tutun folosite în scop recreativ, fie în medicamente folosite în tratamentul sevrajului.
Nicotina este agonist al receptorilor nicotinici ai ganglionilor vegetativi şi ai plăcii
terminale. Doze mici de nicotină stimulează receptorii nicotinici situaţi la nivel ganglionar şi la
nivelul joncţiunii neuromusculare, producând, apoi, paralizia descendentă a sistemului nervos
central. Nicotina stimulează şi apoi paralizează centrul vasoconstrictor medular.
Acţiunea pe receptorii nicotinici se manifestă dependent de doză:
o la doze mici, stimulează aceşti receptori şi determină eliberarea de adrenalină
(creşte frecvenţa cardiacă, creşte presiunea sangvină, creşte frecvenţa
respiratorie, creşte nivelul sangvin al glucozei);
o la doze mari, blochează receptorii nicotinici, determinând efecte toxice.
Nicotina este absorbită rapid prin tractul respirator, mucoasa bucală şi piele.
Absorbţia gastrică este minimă dacă pH-ul nu este crescut.
Datorită volatilităţii şi caracteristicilor sale de liposolubilitate şi hidrosolubilitate, nicotina
pătrunde în organism pe toate căile: respiratorie, cutanată, digestivă.
La nivelul mucoasei bucale se absoarbe instantaneu, în timp ce la nivelul mucoasei gastrice
se absoarbe mai greu, din cauza faptului că, după ingestie, produce efecte iritative la acest nivel,
precum şi greţuri şi vărsături, prin mecanism central, eliminându-se o parte importantă din
cantitatea ingerată. Absorbţia cutanată este, de cele mai multe ori, mai rapidă pentru alcaloidul liber,
decât pentru sărurile sale cu acizii. Se distribuie rapid în sânge şi traversează bariera
hematoencefalică.
2. Intoxicaţia acută cu nicotină
Intoxicaţia accidentală poate surveni prin ingestia de insecticide cu nicotină, iar la copii,
după ingestia de tutun.
Doza letală este de 40 mg sau o picătură de nicotină lichidă pură. Conţinutul în nicotină a
două ţigări obişnuite este de 40 mg, dar, din fericire, cea mai mare cantitate de nicotină din ţigări
este distrusă prin ardere sau/şi scuturarea repetată a ţigării.
Apariţia simptomelor caracteristice intoxicaţiei este rapidă:
o astenie, contracturi musculare involuntare, fasciculaţii musculare, paralizii ale
musculaturii striate;
o hipersalivaţie;
o greţuri, vărsături, diaree, dureri abdominale;
o transpiraţii reci;
o cefalee, ameţeli;
o tulburări vizuale şi auditive;
o tahicardie, hipertensiune arterială, urmate de colaps, convulsii terminale.
De cele mai multe ori, moartea nu se produce, din cauza evacuării tutunului prin vărsăturile
de natură centrală, provocate de cantitatea iniţială de nicotină absorbită.
Moartea se poate produce prin insuficienţă respiratorie, produsă de paralizia muşchilor
respiratori sau/şi stop respirator prin mecanism central.
Intoxicaţia acută cu nicotină nu are antidot.
Prof. Dr. Cătălina Elena Lupuşoru
Asist. univ. Dr. Liliana Tarţău
Farmacologie – 2010 2

Tratamentul constă în aplicarea măsurilor generale şi simptomatice de suţinere a funcţiilor

vitale, presupunînd:
o susţinerea respiraţiei (ventilaţie artificială);
o oxigenoterapie;
o tratamentul şocului.
Excesul muscarinic rezultat din stimularea ganglionului parasimpatic poate fi controlat cu
atropină. Convulsiile sunt controlate cu anticonvulsivante administrate pe cale parenterală, cum ar
fi, diazepamul. Blocada neuromusculară nu răspunde la tratament farmacologic, impunând aplicarea
respiraţiei artificiale.
Nicotina este, însă, metabolizată şi excretată relativ repede. Pacienţii care supravieţuiesc în
primele 4 ore pot fi recuperaţi complet, dacă hipoxia nu a produs leziuni cerebrale.
Observaţie: sindromul colinergic nicotinic (tahicardie, hipertensiune arterială, fasciculaţii
musculare, paralizii ale musculaturii striate) este întâlnit şi în intoxicaţia acută cu diverse
anticolinesterazice.
3. Intoxicaţia cronică cu nicotină
Tutunul este ’’un instrument al morţii’’ în faţa căruia nu poţi rămâne neutru. Pe parcursul
câtorva secole, fumatul a fost şi, din nefericire, a rămas un flagel al societăţii umane făcând
inconştient victime. În ţările occidentale, după o susţinută campanie antitutun, numărul fumătorilor
este în continuă scădere.
În schimb, creşte numărul fumătorilor în fostele ţări comuniste, producătorii occidentali
găsind aici o vastă piaţă de desfacere. După Organizaţia Mondială a Sănătăţii, la un fumător din
occident care abandonează fumatul apar trei noi fumători din Estul Europei. (Centers for Disease
Control and Prevention, 2005)
În prezent, tabagismul este considerat o maladie care are toate caracteristicile unei epidemii
sau, mai exact, ale unei pandemii a secolului. S-a estimat că pierderile anuale nete din cauza
tutunului, suferite de resursele financiare ale planetei se ridică la 200 miliarde dolari şi că, fiecărei
mii de tone tutun consumat îi revin 650 de morţi şi 27,2 milioane de dolari, pierderi nete pentru
economia mondială.
Se estimează că numărul fumătorilor în lume se ridică la 1,1 miliarde, din care 800 milioane
în ţările în curs de dezvoltare.
Nicotina produce dependenţă de 6-8 ori mai mare decât alcoolul, dar la fel de mare ca şi
cocaina. 95% dintre fumători sunt dependenţi. Oricare ar fi modul de consum al tutunului (fumat,
mestecat sau prizat), nicotina pătrunde în organism prin difuzie.
Fumul inhalat ajunge în alveolele pulmonare şi toţi constituienţii fumului sunt absorbiţi.
Nivelul maxim al nicotinei în sânge este atins rapid şi există un vârf de nicotinemie la fiecare ţigară
fumată.
Fumatul reprezintă un risc major pentru starea de sănătate. Se extimează că el ucide în lume
şase persoane în fiecare minut. Organizaţia Mondială a Sănătăţii atrage atenţia asupra faptului că,
până în anul 2020, numărul deceselor se va ridica la 10 milioane de fumători pe an. (Centers for
Disease Control and Prevention, 2005)
Consecinţele clinice şi sociale ale tabagismului
Principalele organe / sisteme care sunt afectate de constituienţii fumului sunt: aparatul
respirator, aparatul cardio-vascular, sfera O.R.L., aparatul uro-genital, creierul şi sistemul nervos,
pielea, tubul digestiv.
Efectele negative de scurtă durată sunt reprezentate de:
o creşterea frecvenţei cardiace, în medie, o creştere cu 20-30 de bătăi pe minut;
o creşterea tensiunii arteriele;
o lezarea mucoaselor buzelor, limbii şi palatului moale, cu modificarea gustului,
favorizând în acelaşi timp apariţia infecţiilor cavităţii bucale;
o îngălbenirea dinţilor;

Prof. Dr. Cătălina Elena Lupuşoru

Asist. univ. Dr. Liliana Tarţău
Farmacologie – 2010 3

o iritarea mucoasei naso-faringiene, cu diminuarea sau modificarea selectivă a

mirosului, iritarea laringelui şi apariţia tusei, reducerea rezistenţei la infecţii
respiratorii;
o iritarea mucoasei conjunctivale.
Principalele boli legate direct de tabagism sunt reprezentate de:
o cancer: pulmonar, al laringelui, limbii, gâtului, pancreasului, de esofag, gastric,
renal, vezical, de sân, colon, prostată, col uterin;
o leucemie;
o reducerea apărării imunitare a organismului;
o gingivită, ulcer al limbii;
o laringită, faringită, esogfagită;
o distrugera enzimelor digestive;
o hiperaciditate gastrică, gastrită, ulcer duodenal;
o aritmie cardiacă, hipertensiune arterială, angină pectorală, arterite, flebite;
o astm, reducerea capacităţii respiratorii, bronşită cronică.
Fumatul poate întârzia concepţia, iar fumatul în timpul sarcinii poate afecta dezvoltarea
fătului. Nou născuţii ale căror mame au fumat în timpul sarcinii cântăresc în medie cu 170g mai
puţin decât ceilalţi. Acest efect se datorează probabil unei circulaţii utero-placentare alterate.
Mama care fumează în timpul sarcinii prezintă un risc crescut de avort spontan, de deces al
fătului, de deces neonatal şi de apariţie a sindromului infantil de moarte subită. Acest risc poate fi
mult mai mare în sarcinile care prezintă deja un risc din cauza altor factori.

Prof. Dr. Cătălina Elena Lupuşoru

Asist. univ. Dr. Liliana Tarţău