Rudolf Steiner

Consideraţii spiritual-ştiinţifice la “Faust” de Goethe volumul II

Problema Faust Noaptea romantică a Walpurgiei Noaptea clasică a Walpurgiei

Cuprins Problema Faust Dornach, 30 septembrie 1916, după o reprezentare a scenei din camera de studiu din “Faust” I “Noaptea romantică a Walpurgiei” Dornach, 10 decembrie 1916 Presimţirile lui Goethe în direcţia realităţii concrete. Noţiuni cu caracter de umbră şi reprezentări saturate de realitate Dornach, 27 ianuarie 1917, după o reprezentaţie scenică din “Faust” II, Actul II: “Cameră gotică îngustă, cu boltă înaltă”, “Laboratorium” Faust şi Mumele Dornach, 2 noiembrie, după o reprezentaţie scenică din “Faust” II: “Galerie întunecoasă”, “La curtea imperială” Faust şi problema răului Dornach, 3 noiembrie 1917 Legenda Elenei şi enigma libertăţii Dornach, 4 noiembrie 1917 Exegeze spiritual-ştiinţifice legate de “Noaptea clasică a Walpurgiei” Dornach, 27 septembrie 1918 Exegeze spiritual-ştiinţifice legate de “Noaptea clasică a Walpurgiei” (continuare) Dornach, 28 septembrie 1918 Viaţa sufletului din punct de vedere spiritual-ştiinţific Dornach, 29 septembrie 1918 Misteriile kabirilor din Samothrake. Misterul devenirii-om Dornach, 17 ianuarie 1919, după o reprezentaţie cu “Noaptea clasică a Walpurgiei” Contemplarea realităţii în Misteriile greceşti Dornach, 18 ianuarie 1919, după o reprezentaţie cu “Noaptea clasică a Walpurgiei” În loc de homunculism şi mefistofelism: goetheanism Dornach, 19 ianuarie 1919

Relaţia personală a lui Goethe cu “Faust”-ul său Praga, 12 iunie 1918 Kabirii. - Desen de Rudolf Steiner după figurile plastice schiţate de el … după pagina 208 Trimiteri Tabel cronologic Cronică Rudolf Steiner despre stenogramele luate după conferinţe Privire generală asupra Ediţiei Operelor Complete ale lui Rudolf Steiner

în fond. Şi Goethe a creat cu adevărat o figură. priveşte înainte. spre sarcinile viitorului. din care izvorăsc impulsurile noastre pentru întreaga cunoaştere şi pentru toate acţiunile noastre. magie. mai întâi.am spus-o adeseori . La Goethe. dar şi înţelepciunea erei anterioare creştinismului. pe care şi le însuşise. şi din punct de vedere material-exterior. în epoca ce se încheiase. 15. ajunsese deja cu totul la decadenţă. el trăia în sânul magiei. Ceea ce relatează istoria . în drama sa “Faust”. epoca a cincea postatlanteană. care a trăit cu adevărat şi care a fost preluat apoi în legenda populară. şi care. în fond. mistică. al chimiei şi al misticii. arăta cu totul şi cu totul altfel decât ceea ce trăieşte în sufletele oamenilor contemporani. o personalitate. de-a lungul celor şaizeci de ani cât a lucrat la “Faust”. Faust nu mai poate vedea. Ei bine.PROBLEMA FAUST Dornach. în acelaşi timp. pe lucruri moştenite din vremurile vechi. de către cei în mijlocul cărora trăia el. Ceea ce era considerat în epoca lui Faust alchimie. este. o cotitură importantă. de întrebarea: Care sunt sarcinile cele mai importante. trecerea de la epoca greco-latină la epoca noastră. 17 reprezintă în întreaga evoluţie a omenirii. implicit. încâlcit care se sprijinea pe tradiţie. vă veţi da seama că atât această figură a lui “Faust” din secolul al 16-lea. epoca în care trăim acum. despre facultăţile şi nevoile unor secole mai vechi. dvs. pe Faust al secolului al 16-lea. 30 septembrie 1916 după o reprezentare a scenei din camera de studiu din “Faust” I Aş vrea să pornesc din nou de la cele prezentate mai înainte. Acest Faust trăia încă în sânul vechilor ştiinţe. se află în strânsă legătură cu toate acele impulsuri din perioada de trecere care au făcut să ia naştere era cea nouă. . în acea epocă încheiată care se sfârşeşte cu secolele 14. numai o “teorie cenuşie”. decât ruinele unei culturi ce s-a sfârşit. care constituiau înţelepciunea secolelor anterioare.despre dispoziţia sufletească a oamenilor. 15 la secolele 16. în sufletele actualei epoci din evoluţia omenirii. era deja numai ceva îmbârligat. spre cele ce au precedat epoca sa. pentru a obţine astfel o imagine unitară care ne va da apoi posibilitatea de a ajunge mâine la o privire de ansamblu mai cuprinzătoare. Am văzut că trecerea de la secolele 14. dar care. cât şi ceea ce a plăsmuit din ea percepţia spirituală a lui Goethe. Ceea ce trăia în sufletele oamenilor din secolele trecute. Când priveşte înapoi. la epoca ce va dura până în mileniul 4. din punct de vedere spiritual şi. direcţiile cele mai importante din mentalitatea oamenilor moderni? Şi Goethe a fost cu adevărat în măsură să privească înapoi. încă şi din secolele care au premers secolului lui Faust. în epoca în care a trăit personajul istoric Faust al secolului al 16lea. de mult trecute. Noi trebuie să-l avem în vedere mereu. din tot ceea ce ştiţi despre “Faust”-ul lui Goethe şi despre legătura dintre acest “Faust” al lui Goethe şi figura lui Faust aşa cum se trage ea din legenda despre Faust a secolului al 16-lea. care este un personaj istoric real. o „teorie gri”. situaţia este cu adevărat următoarea: tocmai problema apariţiei epocii celei noi şi a acţiunii neîntrerupte a impulsurilor epocii celei noi a fost la el extraordinar de puternică şi el a fost inspirat cu totul şi cu totul. şi care azi până şi ştiinţei nu-i mai este cunoscută aproape deloc. care priveşte în urmă spre dispoziţia sufletească a oamenilor din secolele mai vechi.

în scena care o precede pe cea prezentată de noi astăzi. Goethe cunoaştea bine această situaţie. tot atât de adecvate epocii moderne. Vom auzi apoi îndată că în vechea înţelepciune era dominant în cea mai largă măsură principiul conform căruia cel ce era vindecător putea fi în acelaşi timp producătorul bolilor şi că. spre vechea magie. Întreaga artă a prescrierii reţetelor. prin manipulări ale naturii. De aceea noi îl şi vedem pe Faustul goetheean privind iarăşi înapoi. Aşadar. noul încă nu a venit. s-o ia de la început. totodată. era în legătură cu această magie. Dar vom vedea apoi imediat cât de puţin s-ar fi putut dezvolta în aceste vremuri vechi ceea ce numim libertatea modernă din cadrul dezvoltării omului. mergând mereu mai departe. În această scenă vedem foarte clar că Faust a ieşit şi se simte ieşit din cadrul aceleiaşi epoci în care mai exista încă ceva din vechea înţelepciune. De aceea el arată cum Faust devine magician. la fel ca Faustul secolului al 16-lea. dar de-acuma ele erau greşit înţelese. din simplul motiv că înţelepciunea propriu-zisă a vechii magii se stinsese deja. după cum o cere în mod necesar drumul omenirii. a căror înţelepciune trebuia să se stingă. însoţit de . am putea spune. pentru ca omul să fie obligat. în vremurile vechi. a cincea. dar în aşa fel încât să poată căuta calea spre libertate o dată cu ceea ce ştia şi cu ceea ce făptuia. dar care deja nu mai era în posesia acelor cunoştinţe prin care se poate ajunge în legătură cu lumea spirituală pe calea justă a vremurilor vechi. drept Faustul secolului al 19-lea. Goethe voia să dea răspuns întrebărilor-enigmă care răsunau pentru el din această direcţie. nu putem vindeca bolile fără a putea. În perioadele de trecere de felul aceleia în care trăia Faust. El n-ar fi putut face acest lucru dacă ar fi rămas sub influenţa vechii înţelepciuni. o cunoştea cu toate acele forţe sufleteşti care sunt legate de binele şi însănătoşirea omenirii şi care intră în considerare în mod cu totul deosebit pentru însănătoşirea omenirii. totodată. Şi Goethe amestecă în permanenţă ceea ce a trăit Faustul istoric şi ceea ce a creat el drept Faustul secolului al 18-lea. deja în epoca lui Faust. Vom vedea cum ar fi trebuit să fie ea. de aceea. abia în epoca noastră.în care nimeni nu se mai putea însă orienta. poate ajunge la alte comori de înţelepciune. din vechea înţelepciune care nu mai era înţeleasă pe deplin. Înţelepciunea care trăia în ele nu mai era cunoscută. totuşi. Şi atunci iau naştere dispoziţii ca aceea care poate fi observată în “Faust”. ci care voia. a câte unui adevăr din vremurile vechi. întreaga artă a medicinei. Faustul istoric era situat în epoca unei vieţi spirituale ajunse la decadenţă. dacă vechea înţelepciune ar fi existat în continuare. Căile de vindecare a bolilor sunt. aşa cum erau în stare să ajungă cei vechi. propriu-zis. nesatisfăcut. Ceea ce era considerat în secole de mult apuse drept artă a vindecării nu este ceva atât de nebunesc cum vrea adeseori să creadă ştiinţa actuală. parţial. Din această magie se trăgea şi vechea artă a vindecării. spre vechiul tip de înţelepciune. spre mistică. Dar n-o cunoaştea doar cu mintea. avem decăderea şi prăbuşirea vechiului. Vedem cum Faust. arta vindecării trebuia gândită în contextul unei profunde concepţii morale despre lume. ba chiar drept Faustul multor secole viitoare. Dar el rămâne. să le producem. Dar a fost necesar ca această înţelepciune să piară pe toate tărâmurile. din acest punct de vedere. în măsura în care ele spun că. să intre în legătură cu o lume spirituală. spre acel tip de înţelepciune care nu făcuse studii de chimie în sensul materialist actual. Oamenii mai erau în posesia câte unei formule sănătoase din vremurile vechi. noi atingem imediat misterele cele mai adânci ale omenirii. în sensul că se poate cunoaşte că omul. numai că înţelepciunea propriu-zisă ascunsă în ea s-a pierdut şi ea era pierdută. de fapt. care urmează după epoca greco-romană. căile de producere a bolilor. Faust a început să facă magie. Dar dacă atingem o asemenea problemă. pe care omenirea începe să şi-o cucerească.

discipolul său, Wagner, iese afară din chilia sa, afară, în natura înverzită, cum el priveşte mai întâi mulţimea care sărbătoreşte Paştile afară, în sânul naturii înverzite, şi cum în el însuşi se naşte dispoziţia pascală. Dar vedem imediat că el nu vrea să primească manifestările de veneraţie cu care îl întâmpină mulţimea. Căci un ţăran bătrân se apropie de Faust şi îşi arată veneraţia faţă de el, deoarece mulţimea crede că Faust, fiul unui bătrân adept, al unui bătrân practicant al artei medicale, este şi el un vindecător de seamă, care poate aduce printre cei din popor însănătoşire şi binecuvântare. Un ţăran bătrân îi iese în cale lui Faust şi spune: Într-adevăr ne bucurăm nespus Că-aici în zi de praznic aţi venit. Chiar mai nainte, la necaz, Noi ştim că nu ne-aţi părăsit! Mai sunt la noi, în viaţă, mulţi, Scăpaţi de tatăl Dumneavoastră chiar, De încercarea frigurilor, cînd A izgonit al molimei pojar. Deşi cam tînăr încă-atunci. V-aţi dus pe la bolnavi, pe jos; Mulţi au murit, dar Dumneavoastră aţi Scăpat cu bine, sănătos. Pe grele urme-aţi aşezat piciorul; Celui ce-ajută îi ajută-Ajutătorul. Acest lucru îl spune bătrânul ţăran, amintind că Faust are legătură cu vechea artă a vindecării, care nu avea drept scop doar vindecarea bolilor fizice, ci şi vindecarea deficienţelor morale ale poporului. Faust ştie că el nu mai trăieşte într-o epocă în care vechea înţelepciune fusese cu adevărat de ajutor omenirii, ci deja într-o epocă de decadenţă. Şi în sufletul său începe să licărească modestia, dar, în acelaşi timp, descurajarea cauzată de neadevărul în faţa căruia se află, şi el spune: Vezi piatra aceea? Haide, încă-un pas, Şi vom afla odihna meritată. Aici, în rugi şi post, făceam popas, Cuprins de gînduri, altădată. Plin de nădejde, tare în credinţă, În lacrimi, chin şi zbucium de nespus, Luptînd cu boala, biruinţă Speram din partea Domnului de sus. Azi lauda lor batjocură îmi pare. O de-ai citi-n adîncul meu acum: Ai şti că fiu şi tată de-o atare Cinstire nu sunt vrednici nicidecum! Tata a fost om drept şi mohorît; Spre tainele Naturii, cele sfinte, Loial, însă în felul său, s-a pogorît

Cu-o rîvnă cam ciudată şi fierbinte. Cu cercul său de-adepţi, el stăpînea Bucătăria neagră, -nchisă bine, Şi, după lungi reţete, se trudea Contrariile să le-mbine. Un roşu Leu, unea, brav peţitor, Cu Crina albă în călîie baie, Şi amîndoi erau trecuţi apoi, uşor Dintr-un alcov în altul, prin văpaie. Aşadar, Goethe studiase foarte bine felul cum se proceda odinioară, cum era tratat “leul roşu” - oxidul de Hg, Hg sulfurat, oxidul de mercur și mercurul sulfuric, cum diversele substanţe chimice erau amestecate şi lăsate în voia proceselor lor, cum se preparau din ele diferite doctorii. Toate acestea nu mai erau în concordanţă cu vechea înţelepciune. Goethe cunoaşte şi modul de exprimare. Ceea ce trebuia să fie descris, era descris sub formă de imagini. Combinaţiile dintre substanţe erau descrise ca o nuntă. De aceea spune el: Dintr-un alcov în altul, prin văpaie. Din asta, apărea-n culori şi pîclă O tînără Regină-n vechea sticlă; Aceasta era o expresie artistică. La fel cum în chimia de astăzi există expresii artistice, odinioară, anumite substanţe, când atingeau o anumită stare şi culoare, erau numite “tânăra regină”. Era chiar leacul; ei cădeau la pat, Ei îi mureau lui Faust, aşa cum mor astăzi la administrarea multor doctorii. Era chiar leacul; ei cădeau la pat, Dar nimeni nu-ntreba: cine-a scăpat? În felu-acesta, cu drăceşti licori, Aici pe înălţimi şi-n văi cu flori, Noi am făcut ravagii mai grele decît ciuma! Chiar eu ajuns-am mii să otrăvesc; Ei au murit, iar eu, poftim, trăiesc, Şi-aud cum ucigaşii sunt lăudaţi acuma. Aceasta este ceva din cunoaşterea de sine a lui Faust. Aşa stă Faust în faţa lui însuşi, el, despre care dvs. ştiţi că scormonise prin vechile tezaure ale înţelepciunii magice, pentru a pătrunde în tainele naturii şi ale spiritului. Dar toate acestea l-au spiritualizat. Faust nu se poate comporta ca Wagner, adeptul său, care s-a umplut până la refuz cu înţelepciunea mai nouă, care zace în opere scrise, care e cuprinsă în litere. Acest Wagner este o personalitate care ridică mult mai puţine pretenţii faţă de înţelepciune şi faţă de viaţă. Iar când Faust vrea să se cufunde, visând, în natură, spre a găsi spiritul

naturii, Wagner se gândeşte numai la spiritul care se revarsă spre el din teorii, din pergamente, din cărţi. El numeşte, ceea ce îl năpădeşte acum pe Faust, “ceasuri cu toane” : Adeseori avut-am şi eu toane, - spune Wagner Dar n-am simţit îndemnuri năzdrăvane. Deşi-îmi place-n codru, pe cîmpuri să mă plimb, N-am fost gelos pe-a păsării aripă. El nu vrea niciodată să zboare afară cu pasărea, pentru a cunoaşte lumea! Ce bucurii spirituale, în schimb, Cu fiecare carte, din pagini, se-nfiripă! În nopţi de iarnă paşnice, limpide, O fericire te cuprinde lent; Şi ah! cînd derulezi un pergament, Întregul cer asupră-ţi se deschide! Un om al cărţilor, în întregime, un om al teoriei, din cap până în picioare! Astfel, după ce poporul a ieşit din scenă, rămân ei doi: cel care vrea să ajungă până la izvoarele vieţii, cel care vrea să-şi unească propria fiinţă cu forţele misterioase ale naturii, pentru a vieţui aceste forţe misterioase ale naturii: Faust - şi acela care nu vede nimic altceva decât viaţa materială exterioară şi ceea ce e consemnat în cărţi prin materie: Wagner. Nu e nevoie să reflectăm mult la ceea ce s-a petrecut în interiorul lui Faust până în acest moment, aşa cum ne descrie Goethe, atâta ne putem spune, după toate cele ce ne întâmpină în Faust, că interiorul, am putea spune, s-a inversat, că în Faust a avut loc o evoluţie sufletească reală, că el a dobândit o anumită clarvedere interioară, fiindcă altfel nu ar fi putut să-l invoce pe Spiritul Pământului, cel care se tălăzuieşte în viscol de fapte în sus şi în jos. Faust şi-a însuşi o anumită facultate de a vedea lumea exterioară nu numai conform cu manifestările ei exterioare, ci de a vedea spiritul care urzeşte şi trăieşte în toate. Şi iată că în calea lor, a lui Faust şi a lui Wagner, sare de departe un căţel. Felul cum îl văd fiecare pe acest căţel, un pudel obişnuit, cum îl vede Faust şi cum îl vede Wagner, îi caracterizează întru totul pe cei doi oameni. După ce s-a cufundat prin visare în urzirea spirituală plină de viaţă a naturii, Faust vede căţelul: Nu vezi un cîine negru pe mirişti cum aleargă? WAGNER: Îl văd: n-am dat atenţie prea mare. FAUST: Observă-l bine! după tine, ce-i?

Cu ochii exteriori nu se poate vedea ceea ce vede Faust: WAGNER: E doar un pudel negru. Wagner n-o vede. drept parte spirituală a sa. treptat-treptat? Şi nu mă-nşel: în urma lui pe cale Pluteşte-un sfredel de văpăi. el vede ceva ce ţine de pudel. FAUST: Parc-ar trasa vrăjite spirale. Faust nu vede numai pudelul. Pe aceasta o vede Faust. Geana serii Vă iscă amăgiri ale vederii.WAGNER: Un pudel care. În cercuri se învârte pudelul. FAUST: Nu vezi cum. Se-apropie de noi. ca de obicei. bineînţeles. păgînul. dinadins. în interiorul lui Faust se pune în mişcare ceva. Adulmecă o urmă oarecare. dîndu-ne mereu ocoale. . ciudat. Ca să ne ţintuiască picioarele.

Aşadar. şi e bine aşa. Faust se duce acum în odaia sa de studiu. Ei rămăseseră afară. instinctele care se opun. Să reţinem acest lucru. Tocmai când în sufletul lui apare ceva sfânt. totodată. drama trebuie să prezinte lucrurile în acest fel. simt iubirea omenească. Şi felul cum se desfăşoară acum această scenă. În timp ce interiorul său e luat în stăpânire de o anumită legătură spirituală chiar cu acest pudel. care îi este pus alături pentru ca el să-l învingă. care îi e pus alături ca să-l încerce. Goethe înfăţişează sub o formă dramatică acest lucru. batjocoresc. în sufletul lui se mişcă forţele care îl trag în jos. Adică: îl vedem acum pe Faust stând în faţa noastră aşa cum. Vechi patimi prind să aţipească Şi iureşe barbare pier. când lumina exterioară nu mai acţionează. cea care duce înainte evoluţia lumii. în această apariţie simplă Faust vede. Faust şi Wagner. Faust se dedase magiei decadente. ceva spiritual. până noaptea târziu. noi avem de-a face. dar s-a pus în mişcare în mod spiritual: Întors din cîmp şi lunca trează. . în fiecare cuvânt. progresiste. Un om cum este Faust. pe de o parte. în fond. Acest lucru e descris în mod minunat sub forma unor întâmplări exterioare: Faust. faptul că interiorul lui s-a pus în mişcare. arătând că pudelul este aşa cum este. dacă rămâne singur. O. când acţiona numai crepusculul. cu ceva ce Faust trăieşte în interiorul său. De-o sfîntă. adică să trăiască viaţa spiritului în propria sa sine. bineînţeles. este în stare să trăiască un moment de autocunoaştere. chiar dacă e înfăţişat sub o formă dramatică exterioară. Mefistofel e spiritul pe care Faust trebuie să-l învingă mai întâi. Mefistofel nu e un spirit care îl conduce în sfera forţelor spirituale normale. Dar să ne fie clar: toate acestea sunt trăiri interioare. şi mârâitul pudelului este o trăire interioară. Faust vede ceea ce el vrea să vadă în mod spiritual. în sfera vieţii instinctuale obişnuite. după toate cele prin care a trecut. totuşi. în chilia sa. Dar. el vrea să intre în lumea divin-spirituală. care îl desparte pe om de căutarea spirituală.WAGNER: Îl văd sărind nesigur şi temător. este exprimat de Goethe într-un mod cu adevărat plin de măiestrie. şi cum. Pudelul mârâie. pe de altă parte. şi nu stăpînul. Şi simt iubirea cea din cer. Acum e singur cu sine însuşi. surprins Că vede doi necunoscuţi. El exprimă acest lucru. felul cum Faust trăieşte aici ceva interior. Pe care neguri se depun. El se întoarce acum acasă. bănuită groază Mi-e parcă sufletul mai bun. nu ca să-l povăţuiască. se face auzită batjocura. Ei. intrase în relaţii cu Mefistofel.

spre divin-spiritual. la care Faust e adus de viaţa sa. aşa cum simţul materialist al omului mârâie împotriva căutării spirituale. Raţiunea-şi nalţă iarăşi glasul. adică noi găsim voinţa noastră transformată. în aşa fel încât ştim că vom trece prin poarta morţii drept fiinţă vie din punct de vedere spiritual. Viitorul şi trecutul se asociază între ele în mod minunat. el nu cunoaşte doar raţiunea bazată pe forţele capului. căţelule! Nu mai mârâi .el se potoleşte. în inimă. El caută. într-un mod minunat. Şi când Faust spune: Potoleştete. La rîul vieţii-ai vrea cu pasul S-ajungi. adică Goethe îl face pe Faust să vorbească. ştie că raţiunea devine urzire interioară a spiritului şi vorbeşte în mod real. şi un licăr de speranţă începe iarăşi să înflorească. O propoziţie plină de sens! Cel ce trece prin dezvoltarea spirituală. la marele izvor! Şi acum Faust încearcă să ajungă mai aproape de ceea ce caută atât de intens. care caută autocunoaşterea. Doar dacă ne adâncim în fiecare cuvânt ne dăm seama cât de minunat cunoaşte Goethe viaţa interioară a omului aflat pe calea evoluţiei spirituale: Ah! cînd în strîmta mea chilie Văd iar un muc de lampă blînd. cu toată ştiinţa sa. şi propriile sale instincte. mai întâi. care mârâie împotrivindu-se. într-un anumit sens. în propria sine. Şi felul cum îşi întinde el acuma mâna după Noul Testament e o descriere minunată făcută de geniul dramatic plin de înţelepciune al lui Goethe. El îşi întinde mâna spre acea carte în care sunt . de fapt. Aceasta nu este o simplă imagine poetică: Raţiunea-şi nalţă iarăşi glasul. începe să vorbească din nou despre evenimentele trecute. despre ceea ce a rămas viu din ceea ce s-a petrecut cândva.năzuind. Şi acum Faust vorbeşte. Ia în mână Noul Testament. în acest caz. ştie că raţiunea nu este doar ceva mort din interior. Goethe vrea să-l pună pe Faust să spună că Faust ştie că va găsi în cunoaşterea de sine viaţa interioară a spiritului. o cale: calea înălţării religioase. adică de izvoarele vieţii. pe sine însuşi. adică spiritul. Deodată inima se ştie Pe sine parcă luminînd. Speranţe-nmuguresc uşor! Raţiunea vorbeşte. el ştie cât de vie devine raţiunea.

toate acestea acţionează mai departe şi acţionează tocmai asupra unei fapte a lui Faust. care se ridică pentru a denatura adevărul şi a-l preface în neadevăr. Această înţelepciune nu este o înţelepciune caracteristică lui Faust. Dacă încercăm să ne cufundăm în sentimentele ce pot izvorî dintr-o asemenea scenă. Aceasta este o profundă înţelepciune a lui Goethe. Logosul. nu: La început a fost Cuvântul. cine îl poate mărturisi. ne apare minunata profunzime spirituală care trăieşte în aceste scene. de către domnii erudiţi: Cine cuteza-va Să-i numească slava Zicînd: eu cred în el! Sau cine-ndrăzni-va Să-i stea împotriva Zicînd: nu cred în el! Atotcuprinzătorul. o veritabilă înţelepciune demnă de Wagner! Exact la fel ca acea înţelepciune care e scoasă în evidenţă atât de des. Toate ispitirile pe care le-am caracterizat adineaori. el simte nevoia să corecteze Evanghelia lui Ioan. Atoatepăstrătorul Nu-mbrăţişează. Cel care cunoaşte modul de a lucra al unor spirite profunde ale lumilor şi ale spiritului ştie că atunci când nişte comori ale înţelepciunii sunt transpuse dintr-o limbă într-alta apar toate spiritele confuziei. pentru a aşeza spiritul confuziei. este o adevărată înţelepciune demnă de Wagner. în faţa lui Gretchen. Evanghelia lui Ioan. el simte nevoia să găsească o traducere mai justă.o înţelepciune de Gretchen! Ceea ce îi spune Faust lui Gretchen a fost citat de nenumărate ori. nu ne ţine . Goethe alege în mod intenţionat traducerea.d. pe cel Atotcuprinzător. puteţi citi ce spun ei.ce spun ei tocmai despre această scenă? Ei bine. care oferă o ocazie foarte bună de a denatura adevărul şi de a-l preface în neadevăr.m. Pe aceasta vrea el s-o traducă în iubita sa limbă germană. pentru că aceşti exegeţi ai lui “Faust” . şi care vin de la ceea ce zace în căţel.a. Acest lucru îl găseşte Faust după îndelungi ezitări. ci: La început a fost Fapta. de către domnii care citează aceste cuvinte. pe cel ce pe toate le ţine şi le poartă ş. lui nu îi e suficient Cuvântul.scrise cele mai profunde cuvinte ale înţelepciunii din era modernă. Acolo se spune: Goethe este un om al vieţii exterioare. Faptul că Goethe alege momentul traducerii e foarte important şi plin de sens. nişte cuvinte atât de frumoase despre viaţa religioasă: Cine îl poate numi. că Faust rosteşte mai târziu. ba chiar al minciunii. alături de spiritul adevărului. . Cât de puţin se observă de obicei că Goethe a vrut aceasta o dovedesc încă şi astăzi diferiţii exegeţi ai lui “Faust”. drept o profundă înţelepciune. care acum este încă în pudel. intervin toate spiritele confuziei şi ale încâlcelii. În regiunile de limită ale vieţii se fac simţite în mod deosebit puterile care se opun evoluţiei umane şi însănătoşirii umane.

animale. la Logos.nu. Şi nu ţi se revarsă toate Şi-n inimă. ci în cele dintâi intenţii ale evoluţiei pe Pământ. Acesta este prezent cu adevărat în Evanghelia lui Ioan. în “Faust”. Şi omul poate să-şi formeze pe . Ei au luat ceea ce este o înţelepciune de Gretchen drept o înţelepciune profundă. E o înţelepciune de Gretchen! Numai că lucrurile trebuie luate în serios. ceea ce nu vrea să-l lase să ajungă la sensul mai profund al Evangheliei lui Ioan. Adică: Evoluţia omului a fost prefigurată iniţial. profund a înfăţişat Goethe aceste două suflete ale lui Faust. abia după ce a parcurs evoluţia de animal. ceea ce e simbolizat prin pudel. Prin ce se deosebeşte omul de toate celelalte fiinţe? Prin faptul că poate vorbi. să fie cu adevărat om. Logosul? Pentru că cel care a scris Evanghelia lui Ioan vrea să arate că lucrul cel mai important din evoluţia omenească pe Pământ. când el se apucă de o asemenea treabă. în cadrul evoluţiei de pe Pământ. omul nu este doar. în sens materialist-darwinist. şi pe tine. nu s-a dezvoltat încetul cu încetul. Şi tot astfel ceea ce apare la Faust drept traducere din textul biblic e luat drept înţelepciune deosebit de profundă. şi pe sine? Nu se bolteşte-n înălţime cerul? Nu stă solidă dedesubt ţărîna? Prielnicele astre nu sclipesc Din veac asupra noastră? Nu te privesc eu ochi în ochi. la începutul începuturilor a fost Cuvântul. Erudiţii doar au stat şi au citit. Gretchen. plante. cel care îl face pe om. Oare de ce acela care a scris Evanghelia lui Ioan a ales tocmai Cuvântul. minerale . Stă scris: ”La început era Cuvântul!” Noi ştim. la vorbire. el nu ar fi pus-o în gura lui Faust în momentul în care el vrea să-i dea învăţătură fetei de şaisprezece ani. Evanghelia lui Ioan ia lucrurile mai profund şi spune: Nu. la început a fost Cuvântul. la începutul începuturilor. Împotriva lui se ridică. ci a fost prezent la începutul începuturilor. Ceea ce spune aici Faust e prezentat adeseori drept o profundă înţelepciune! Ei bine. care e străbătut de vibraţiile gândirii. pe când Goethe nu vrea să înfăţişeze nimic altceva decât felul cum adevărul şi eroarea îl aruncă pe om încolo şi încoace. Profund. aici e vorba de Logosul grecesc. toate celelalte fiinţe .Pe mine. şi-n cuget… şi aşa mai departe. tocmai în legătură cu această traducere din Biblie. culmea cea mai înaltă a lumii animale. dacă Goethe ar fi considerat că aceasta e înţelepciunea cea mai profundă. Materialistul crede că omul a ajuns la cuvânt. în planul exterior.

el coboară şi mai adânc. Cuvântul e folosit de-a dreptul pentru eul omului. spiritul neadevărului. numai prin faptul că în evoluţia umană a fost întreţesut cuvântul. este ceea ce îl face să să se blocheze. dar coboară mai adânc. dimpotrivă. de fapt. totuşi. Dar împotriva acestui adevăr se ridică spiritul care i-a fost dat lui Faust să-l însoţească. el crede. cum uşor putem dovedi. Omul e capabil de simțire datorită faptului că el are un corp astral. stadiu la care animalele nu ajung. şi scrie: Ar trebui: La început era Puterea ! Forţa este ceea ce trăieşte în corpul eteric: . Faust coboară mai adânc în el însuşi. pudelul. căţelul din el şi ceea ce zace în pudel. că e iluminat de spirit. din eu în corpul astral: Stă scris: La început era (simțul) simțirea. În timp ce îl vede pe Mefistofel apropiindu-se. pentru a desemna eul omului. Va trebui în alt fel să traduc Dacă-mi va da iar Spiritul scînteia. din corpul astral în corpul eteric. Dar cumpăneşte bine primul rînd. lucrînd? Nu. el nu poate să înţeleagă încă întregul adevăr profund care zace în Cuvântul lui Ioan: M-am şi oprit! Dar. El nu urcă mai sus. Dar acesta nu e mai înalt decât cuvântul. de-a dreptul. coboară mai adânc. de spiritul întunericului şi coboară mai jos. animalul nu ajunge să posede cuvântul uman. dar el e întunecat. Stă scris: La început era (simțul) simțirea. de fapt. mai densmaterial. M-am şi oprit! Cum să-mi reiau avîntul? Atîta cinste nu pot Cuvîntului s-aduc. Simțirea (simțul) face tot ce e. Condeiul să-şi strunească încheierea! El crede că poate să urce mai sus. şi în viaţa animalelor.Pământ un eu. Simțul și simțirea domnesc. şi el trebuie să coboare mai adânc.

El traduce Biblia în mod greşit.scriu sigur . când. corp astral. Ce se întâmplă? Cine apare? Un scolastic rătăcitor! Faust trăieşte în mod real o autocunoaştere.corp fizic Îl aveţi astfel pe Faust trăind şi urzind într-o bucăţică de autocunoaştere. aici nu se arată în adevărata lui înfăţişare. acum. în fond. simțirea. Dar în el trăieşte deja imboldul. cum acţionează aceste porniri.eu . la claritate . ondinele şi gnomii.Ci-n timp ce scriu.neclaritate! Scolasticul rătăcitor stă în faţa lui. numai că scolasticul rătăcitor îi apare într-un mod mai trainic şi mai temeinic. Dar Spiritul îmi dă povaţa. pentru că diferite părţi constitutive ale entităţi umane. prin care se săvârşeşte fapta exterioară: Cuvânt (Logos) Simț / Simțire Forţă Faptă . Pe-nedrept-suliţatul” acum pudelul e nevoit să-şi arate adevărata înfăţişare.eu. nici la asta nu pot să rămîn.corp eteric . de asemenea. Dar când Faust invocă Fiinţa lui Christos: pe cel care este ”Inexprimatul. într-un anumit sens. în cunoaşterea sa. El însuşi n-a devenit mult mai mult decât un scolastic rătăcitor. înţelepciunea creştinismului. ceva mă-ndeamnă să amîn: Nu. pe care le-am discutat atât de des . El încearcă s-o facă mai întâi prin ceea ce a primit din vechea magie. a ajuns să cunoască mai exact . la claritate. acţionează haotic în el.corp astral . prin legătura încheiată cu lumea spirituală.era Fapta! Şi acum el a ajuns la materialismul total. sub influenţa spiritului mefistofelic. toate acestea nu-l clintesc pe spiritul care este vârât în pudel. fapta. silfidele. faţă în faţă cu sine însuşi. El invocă cele patru elemente şi spiritele lor: salamandrele. Faust învinge spiritul vrăjmaş. cunoaştere de sine. propriu-zis. forţa. Acum se arată. Prin toate-cerurile-curgător. care s-au ridicat împotriva adevărului şi acum el ajunge. corp eteric. Mai întâi în pudel au acţionat instinctele sălbatice. Aici spiritul nu cedează. El nu poate sesiza încă. Prin faptul că face să învie ceea ce trăieşte în el drept Christos. cu toate greşelile ce zac într-un scolastic rătăcitor. corp fizic -. acum el a ajuns la corpul fizic. se ridică împotriva adevărului. o cunoaştere de sine pe care Goethe o face absolut clară. dreapta: Spiritul care se află în pudel! La început . Dar nu e decât celălalt Eu al lui Faust. pentru că lătratul exterior al pudelului este ceea ce. Toate acestea sunt. în el. Vedem acest lucru din felul cum pune în legătură cuvântul. pornirea spre creştinism. el stă.

Acest scolastic rătăcitor e şi el propria lui sine. Lupta care se dă pentru a scăpa de toate acestea. Goethe a încercat mereu. totuşi. el a devenit aceasta prin faptul că a mai adăugat şi vechea magie. sufletele-grup ale tuturor fiinţelor ce-l însoţesc pe Mefistofel. de arta clarvederii atavice. Cel care trăieşte în sânul modului de gândire actual. Faptul că el înţelege aceasta drept trăire interioară a lui Faust este exprimat suficient de clar în aceste patru versuri. Nu este o cunoaştere limpede. E doar propria lui sine. el se trezeşte. aşa cum şi-a însuşit-o până acum. şi prin magie a dat naibii. în care trăia el însuşi. la urmă. toate acestea sunt conţinute în Faust într-o forţă de vedere spirituală neclară. ajung prin aceasta la o înţelepciune mai profundă. să arate numai celălalt eu al lui Faust. Şi această scenă ne arată că Goethe se lupta să găsească o cunoaştere a zonei de trecere de la vremurile vechi la cele noi. Ceea ce a devenit bătrânul. În el mai zace încă scolasticul rătăcitor. Iar în vremea lui Faust nu mai existau decât ruinele. am putea spune. Graniţa se află în secolele 14. Şi Mefistofel e numai un alt eu. de fapt. Aşa cum cred unii. dacă nu face nişte studii speciale. Totul e cunoaştere de sine! În cunoașterea lumii se exercită cunoaşterea de sine. Iar aici Goethe îl pune pe Faust să spună foarte clar şi lămurit: Deci încă-o dată mi-a venit de hac? Din tot tărîmu-acesta de duhuri nu-mi rămîne Decît minciuna unui vis cu drac Şi adevărul că-am scăpat un cîine? Goethe foloseşte metoda de a indica mereu şi mereu spre adevăr. un alter ego. scolasticul rătăcitor. Ni se arată cum spiritele visului. trec aici extraordinar de aproape pe lângă întreaga căutare . că şi Wagner e doar un alt eu. e redată în scena ce urmează. bunul Faust. în diferitele personaje cu care Faust se întâlneşte. Poate că unii dintre auditori îşi mai amintesc că în alte conferinţe mai vechi eu am arătat că şi Wagner e vârât în Faust însuşi. alter ego al lui Faust. Vedem adeseori că azi oamenii nu vor să se apropie de cercetarea spirituală modernă. că dacă reînvie în ei ceea ce posedau cei vechi. de când mai era un scolastic rătăcitor. numai că pe urmă s-a dedat magiei. care sunt. ci o cunoaştere de vis.instinctele. obscură. Faust a învăţat ca un scolastic. acesta îi iese în întâmpinare în adevărata sa înfăţişare. nu îşi poate forma o reprezentare justă despre evoluţia sufletelor din secolele trecute. îl înconjoară pe Faust cu jocul lor amăgitor şi cum. a îndrăcit înţelepciunea din şcoli. Dar toate acestea nu există acum în Faust drept cunoaştere spirituală clară. aş zice. 16. magic-mistică asupra naturii! Două excese. pentru ca Faust să se cunoască pe sine tot mai mult şi mai mult. 15. adică propria lui sine. stânjenită încă. aşa am spus mai înainte. ci vor să reînvie vechea înţelepciune. a zonei de trecere de la epoca a patra postatlanteană la epoca a cincea. de tot ceea ce îi iese omului în întâmpinare drept propria lui sine. aşa cum o căutăm noi. Această forţă nu a devenit clară.

ca el să-şi aibă din aceasta hrana lui. străvechi. vor spune: Înţelepciune adâncă.spirituală a omului. Acesta este unul din excese. considerând că prin aceasta le-au sfinţit. totul mai există. din simplul motiv că felul cum vorbeşte astăzi chimia va suna pentru oamenii care vor veni mai târziu exact la fel cum sună acestea pentru noi. ia-l pe zgârcitul de lup cenuşiu. el . dar că această înţelepciune ajunsese la decadenţă. într-o măsură cât mai mare posibil. Se face aluzie la un “lup cenuşiu”. să se desfete cu numele vechi pe care şi le dau. când vor să vorbească despre o cercetare spirituală. pentru că limbajul lor cu adevărat nu mai poate fi înţeles. se vorbea despre anumite procese chimice. decadentă. la care face aluzie şi Faust. când îi întâmpină un asemenea pasaj. dacă întrevedem cu adevărat necesităţile şi impulsurile epocii noastre şi ale viitorului necesar.” Aşa erau denumite în vremurile vechi aceste procese chimice care se produceau. Unul constă în faptul că oamenii îşi cumpără cărţi vechi. să dea cât se poate mai mult explicaţii despre un trecut legendar. dacă vrei să lucrezi prin corpul nostru. Le preţuiesc mai mult. dar din naştere un copil al bătrânului Saturn. Dar trebuie să ne fie clar faptul că şi ceea ce se spune aici a luat naştere într-o epocă ulterioară. când spune că un leu roşu e cununat cu Lilie în retortă ş. Putem deschide indiferent ce carte din vremurile în care încă mai existau.m. Vreau să vă citesc din ea un mic pasaj. De aceea. doar pentru că nu le înţeleg. care la munte se întâlneşte peste tot. Tocmai am la îndemână o carte care a fost tipărită în anul 1740.d. Ia priviţi unele societăţi care se numesc oculte ori secrete ori de alt fel. nişte nume vechi. adică abia în secolul al 18-lea. şi le studiază şi le preţuiesc mai mult decât preţuiesc ştiinţa modernă. pe care omenirea a avut-o. Nu se cuvine să vorbim batjocoritor despre aceste lucruri. Întreaga lor strădanie are drept scop să-şi găsească rădăcinile cât mai departe în trecut. Acesta este al doilea exces. Modul de exprimare. în general. mai exista chiar destul de târziu. abisală! Oh. câte nu sunt conţinute în ea! . supus din cauza numelui său certăreţului Marte. Prin acest “lup cenuşiu” se înţelege un anumit minereu. se găseşte în văile şi munţii lumii şi posedat cu foame mare şi tu aruncă-i pentru trupul regelui. un pasaj în legătură cu care putem fi siguri că unii dintre aceia care caută astăzi o ştiinţă spirituală. Celălalt este faptul că ei vor să dea năzuinţelor moderne. tradiţii. Ei bine.a. “Rege” se numea o anumită stare a unor substanţe. într-un anumit sens. şi care e supus unei anumite proceduri.Şi există chiar unii care cred că înţeleg un asemenea pasaj. că oamenii vin mereu şi mereu cu conţinutul devenit un talmeş-balmeş al cărţilor vechi. Nu e nevoie să facem şi noi la fel. Iar ceea ce e relatat aici trebuie să indice o anumită procedură. Se lua minereul cenuşiu. Din felul prezentării se vede că au existat tradiţii. lucruri rămase de la o veche înţelepciune originară. să vă citesc mai întâi pasajul respectiv: “Coroana regelui trebuie să fie din aur curat şi o mireasă castă urmează să-i fie dată de soţie.

“Şi dacă leul s-a săturat.” Aşadar. Aici aurul a dispărut în minereul cenuşiu. totodată. luarea răului.” Aurul devine din nou vizibil.era tratat într-un anumit fel. de a ne curăţi zdravăn corpul. şi atunci regele va fi din nou izbăvit. în felul acesta el face ceva. în cantitatea corespunzătoare. atunci trupul nostru e desăvârşit la începutul lucrării. copiii-oameni îi mulţumesc. fiindcă cine bea din această fântână de aur simte o întreagă reînnoire a naturii. dar aici s-a dat de înţeles. dar acest lucru nu poate fi descris aici. lupul care l-a mâncat pe rege. Fiindcă. ar trebui să fie descrise foarte exact aceste proceduri. dacă îl ia cel care e sănătos. trăire în sânge. el laudă acum ceea ce a făcut să ia naştere. “Dacă aceasta se petrece de trei ori.” Vedeţi. De altfel. iar celălalt. că peste tot se dă de înţeles că e vorba de un medicament. şi anume. cel care a tipărit acest lucru nu-l va mai fi făcut deloc. în vremea în care asemenea lucruri mai erau înţelese? O puteţi vedea din următoarele: “Şi să ştii că numai acesta singur e drumul just aici. Dar ce aşteaptă omul nostru de la aceasta? Omul nostru aşteaptă ceva care nu e picat cu totul din senin. de mult. El a obţinut un fel de doctorie. era “regele de aur”.aceasta este o anumită stare a aurului. că el are de-a face cu ceea ce apare drept însuşire morală a omului. pe regele de aur. Autorul mai descrie această combinaţie şi aşa: “Şi după ce l-a înghiţit pe rege…” Aşadar. bineînţeles. cei cu boli grele ce vin asupra omului şi mai multe molime. se întâmplă acest lucru: “zgârcitul lup cenuşiu”. atunci leul l-a biruit pe lup şi nu va mai găsi nimic de mâncat din el. fiindcă l-a copiat din nişte cărţi vechi. asemenea proceduri nici nu se mai folosesc astăzi. unde aurul. fiindcă acum el a făcut ceva. putere în inimă şi o sănătate desăvârşită în toate mădularele. Dacă am vrea să ştim ce face. “regele de aur”. fiindcă sângele amândurura e înrudit de aproape în stirpea lor. Acest minereu cenuşiu era numit “lupul cenuşiu cel zgârcit”. spiritul său a devenit mai puternic decât înainte şi ochii lui dau o lucire mândră ca Soarele cel luminos. “Ca să ardă cu totul şi cu totul. adică minereul cenuşiu s-a topit împreună cu regele de aur . leproşii aleargă după el şi vor să bea din sângele sufletului său. survine ceea ce e descris aici. felul cum e fabricat regele de aur. deci. şi toţi cei care au asemenea rele se bucură cum nu se mai poate de spiritul lui. Şi aici a luat naştere o combinaţie. fiindcă leul se curăţă prin sângele lupului şi tinctura sângelui bucură minunat cu tinctura leului. El îl descrie: “Şi după ce l-a înghiţit pe rege. după ce era tratat într-un anumit fel.” Toate acestea reprezintă însuşirea a ceea ce el are în retortă! “Fiinţa lui lăuntrică e în stare să facă multe şi e folositoare la toate câte îi cerem şi când e pus în starea sa de activitate. În ce scop a făcut el acest lucru? De fapt. e aruncat în foc.” Aşadar. după ce a fost tratat chimic -. Dar în ce scop a fost făcut acest lucru. Aşa vrea . fă un foc mare şi aruncăl în el pe lup…” Aşadar.

închise în lăuntru sau simţitoare în afara trupului: fiindcă deschide toţi nervii şi porii. să zicem. pe care le preparau cu ceea ce găseau în natură.. şi aşa a fost la cei vechi. şi chiar trebuia să fi pierdut. la perioada anterioară cu câteva secole Misterului de pe Golgotha. se desemnau prin acelaşi semn. vedem că oamenii aveau nu numai facultăţile care erau deja în ruină în perioada când au luat naştere aceste lucruri. pentru că prin aceste eforturi ale oamenilor din vechime nu s-ar fi putut ajunge niciodată la libertate. fireşte. fiindcă astfel îţi cumperi renumele de a fi în faţa întregii lumi un om inteligent. înainte de era noastră. . pentru ca răul să poată fi dat afară şi binele să poată sălăşlui liniştit în acel loc. nu numai prin efort interior. cu acest semn: . care fac aluzie la facultăţile sufleteşti pe care omul de azi le are în mod necesar.” V-am citit mai întâi acest pasaj. care mai înţelegeau ceva din aceste lucruri. aptitudini. adică să dobândească anumite calităţi. în cărţile care datează din vremuri mai vechi decât această hârţoagă aparţinând unei perioade mai târzii. el îl folosea cu totul altfel. găsiţi Luna şi argintul cu acest semn: . în vorbirea lui de pe atunci. Pentru omul actual. ci ei aveau nişte facultăţi şi mai înalte. trăire în sânge şi sănătate desăvârşită a tuturor mădularelor. pentru moment. o totală absurditate. decadente. pe când altfel nu eşti considerat un om inteligent. acest semn aplicat aurului şi Soarelui. Astăzi e foarte uşor să-ţi baţi joc de vechile superstiţii. cuvântul care însemna pentru el argint. el nu avea în vedere ceea ce avem noi în vedere când spunem argint. acest semn aplicat Lunii şi argintului. moral. în general. prin arta pe care o descrie aici.” Aşadar. Când omul folosea. Dacă ne întoarcem. din anumite motive. Dar.el să spună. ei căutau să stimuleze corpul. în cărţile vechi. Ceva ce omenirea a pierdut. el a căutat să obţină o tinctură. cu un semn comun. o licoare prin care în om pătrunde o reală licărire de viaţă: “Forţă în inimă. Prin nişte mijloace exterioare. pentru că. în cărţile vechi găsiţi ceea ce cunoaşteţi foarte bine: Soarele şi aurul. Un asemenea om avea nişte facultăţi interioare şi el avea în vedere un anumit fel de activitate a forţelor. cu acest semn: . fiindcă aici suntem conduşi spre ceva important. aşa cum se vorbeşte în literatura care se intitulează adeseori literatură “esoterică”. Reţineţi bine acest lucru. “Fiindcă cine bea din această fântână de aur. vedeţi dvs. ci prin mijloacele oferite de natura însăşi. acela simte o întreagă reînnoire a naturii. pe care ei le prelucrau. nu mai stau la dispoziţie mijloacele de a înţelege de ce în vremurile vechi Soarele şi aurul. dacă vezi în cunoştinţele străvechi ceva plin de sens. Luna şi argintul. spre ceva care deosebeşte epoca noastră de epocile precedente. Să pornim de la Lună şi argint. însuşiri. Când un om din vechea civilizaţie egipto-chaldeană spunea argint. pentru a vă arăta că până şi în ruinele unei înţelepciuni vechi mai poate fi observat un rest decantat din ceea ce căutau să realizeze oamenii în vremurile vechi. constituie.

ci e răspândit. Alte forţe conţine sfera argintului. El e conţinut în sfera Pământului. există puţin mai mult de 2 kg de argint. cu o lungime de o milă englezească. nu trebuie să ni-l reprezentăm doar aşa cum ni-l reprezintă geologia actuală. alte forţe sfera aurului ş. care sunt vii. ţin de natura şi de entitatea ei. fine. chiar dacă nu-l spune întotdeauna. Argintul e răspândit în mod real pe toată suprafaţa Pământului. Astăzi acest lucru trebuie să fie constatat. atunci când privea Luna. atunci când ne reprezentăm Pământul. Forţa care trăieşte în argint trebuie să fi fost răspândită. nu e nicidecum o absurditate. pentru că în argint zace o anumită forţă dătătoare de viaţă a acestui corp pământesc. Fluxul şi refluxul n-ar apărea . într-o formă homeopatică extremă. pierdută astăzi.d.m. în argint. Şi ea ştia că. El avea în vedere anumite feluri de forţe. şi . că două milioane de tone de argint sunt conţinute în marea lumii. prin toate cercetările cele mai minuţioase posibil. şi se ştia că în argint zace forţa care face să existe fluxul şi refluxul. şi totuşi.ea luminează cu o lumină atât de alb-argintie.a. s-ar putea spune. Aceste două milioane de tone nu sunt conţinute în ea pentru că s-au dizolvat aici sau ceva asemănător. dacă îl constatăm cu o cunoaştere normală. . Ei bine. respectiv e identic cu argintul. El găsea cu adevărat aceleaşi forţe revărsându-se dinspre Lună. ci omul avea o trăire interioară sufletească.care nu se găseşte doar într-o bucăţică de argint. deci. dar pe urmă găsim. fin. ci aparţin mării lumii. fin dispersat. Aş putea să merg acum mai departe. că noi trăim în cupru. fin dispersat.în afară de faptul că sunt sedimentate ici şi colo sub formă materială . că toate aceste metale . Azi omul consideră că e o totală absurditate când i se spune aşa ceva. în mod senzitiv. Acest lucru îl ştia vechea înţelepciune. şi transpus în mod deosebit în lumea materială în bucăţica de argint. El voia să spună că noi trăim în aur. el conţinea anumite forme de forţă. Nu este deloc o absurditate. Şi acest lucru îl simţea în sensul material cel mai grosolan. vechea înţelepciune nu greşea deloc când vorbea de argint. Încă se mai ştia mult mai mult despre ceea ce e răspândit drept argint în sfera Pământului. dacă luăm apă din mare şi o examinăm în mod metodic. de fapt. dar şi pe întreg Pământul. şi care se revărsau spre el cu deosebită putere dinspre Lună. provenite din vechea clarvedere. aşa că în întreaga mare a lumii care înconjoară Pământul sunt conţinute două milioane de tone de argint.sunt conţinute cu adevărat într-o dispersare fină.transpusă în sfera materială . omul emancipat din zilele noastre spune: Da. gândit sub formă de cub. fiindcă eu vă voi spune un lucru pe care ştiinţa îl ştie azi. îl ştia prin forţele senzitive. peste toată suprafaţa Pământului. Dar el era cunoscut drept forţă. Aşadar. Luna . care încă mai existau. care trăia ca forţă în întreaga sferă a Pământului. cu mijloacele ştiinţei actuale. pe toată suprafaţa Pământului.Dar nu era aşa. în sensul ştiinţei actuale.când privea bucăţica de argint. ci ea ştia că în acest Pământ e dizolvat în modul cel mai fin argint. şi în bucăţica de argint. de aceea oamenii au crezut că ea e constituită din argint. să arăt că şi aurul e dizolvat. Ştiinţa de astăzi ştie că într-un corp decupat din marea lumii. nu e deloc o absurditate.

deci. că el nu-şi procura nici cel mai mic avantaj. omul putea fi făcut mai capabil prin mijloace exterioare! Exista. pentru că amândouă mişcările Lunii şi fluxul şi refluxul. într-adevăr. în acela al matematicii. Imaginaţi-vă. Şi de o asemenea cunoaştere şi de asemenea capacităţi era legat ceea ce constituia o veche înţelepciune. în asemenea lucruri. de exemplu. Acest lucru nu are nimic de-a face cu Luna. ar putea dovedi. pentru sine. care aveau. nu doar nişte reprezentări bazate pe credinţă. care au condus apoi vechea cultură şi civilizaţie ale cărei opere . în Misteriile egiptene. care nu erau doar nişte noţiuni şi idei şi sentimente.deloc. această mişcare ieşită din comun a Pământului e provocată iniţial datorită conţinutului de argint. cine urma să dobândească asemenea cunoştinţe. care cunoaştea bine asemenea lucruri. Cine urma să dobândească asemenea cunoştinţe. ci asemenea posibilităţi de a stăpâni natura şi de a-i conferi omului însuşi nişte facultăţi morale şi spirituale prin abordarea naturii. mai capabilă. trebuia să se dovedească mai întâi drept perfect potrivit cu aceasta.a. pur şi simplu. Pregătirea consta în faptul că cel care primea o asemenea cunoaştere oferea o garanţie prin faptul că viaţa pe care o dusese înainte mergea mai departe în exact acelaşi fel. dar Luna are de-a face cu aceeaşi forţă. de-a face cu aceste taine ale naturii. Veţi găsi acum că e de înţeles că abordarea naturii trebuia să fie menţinută între anumite limite: de aceea existau tainele celor mai vechi Misterii. să arate că nu voia să facă nimic. Când cineva cunoaştea astfel misterele universului. începând din prezent până în viitor. acea înţelepciune care stăpânea cu adevărat natura.d. De aceea fluxul şi refluxul apar. că omul le poate avea numai drept facultăţi înnăscute. Şi aceste forţe zac în conţinutul de argint al universului. prin faptul că prepara anumite substanţe şi le consuma în cantitatea corespunzătoare. că a existat o veche ştiinţă care ştia asemenea lucruri.m. prin cercetarea spirituală. cu aceste cunoştinţe. cu o siguranţă a dovedirii care nu mai e atinsă în nici un alt domeniu al ştiinţei decât. Noi trăim tocmai în era în care un vechi fel de înţelepciune s-a pierdut şi un fel nou de înţelepciune abia se ridică la orizont. Ce avea în suita ei această înţelepciune? Ea avea în suita ei ceea ce am sugerat deja. ci punea în lucrare facultăţile pe care le dobândea din acel moment prin modul de tratare a naturii în serviciu ordinii sociale. cel mult. o dată cu mişcările Lunii. talent ş. Din acest motiv. posibilitatea ca un om. La începutul evoluţiei de pe Pământ nu se află fantasmagoriile visate de darwinism. chiar şi fără a avea cunoştinţe bazate pe clarvedere. dintr-un anumit punct de vedere. depind de acelaşi sistem de forţe. Cu această condiţie au fost admişi la iniţiere unii oameni. ci să folosească facultăţile pe care şi le însuşea prin aceste cunoştinţe numai şi numai în serviciul ordinii sociale. Dacă oamenii s-ar adânci. pe bună dreptate. să-şi însuşească nişte facultăţi despre care noi presupunem astăzi. el îşi putea face propria fiinţă umană mai destoinică. geniu. dar absolut nimic. şi care trebuie recucerită abia acum. asemenea cunoştinţe erau ţinute atât de mult secrete.

prin faptul că în epoca modernă instinctele sale au fost lăsate libere. prin această bătaie de pendul se realizează anumite stări de echilibru. cum ar fi şi numai fraza pe care v-am citit-o. dacă ar înţelege cu adevărat asemenea lucruri.cel puţin pe alocuri -. unde.minunate pot fi văzute şi nu sunt înţelese. vălul meu încă nu l-a ridicat nici un muritor. fără a se privi în esenţa lucrurilor.cu toate că oamenii foarte deştepţi şi-au . 15 . Se navighează tot aşa. nimeni nu s-ar lăsa oprit să folosească aceste lucruri în propriul său interes. când era cunoscută o anumită sumă de forţe ale naturii. Este sens şi este înţelepciune în evoluţia umană.tot în piatră . omul ar fi urmat să fie transformat într-un automat. în aşa fel încât pendulul bate când spre rău. Dar aşa omenirea nu ar fi putut deveni niciodată liberă. Şi aşa a fost şi până în secolele 14. astfel. unde. se constată: această substanţă o atinge pe cealaltă în acest fel.se petrece. ce impresie emoţionantă face ea asupra noastră. Dar în acelaşi timp ea va trebui să pună bazele unei ordini sociale care va fi cu totul altfel decât cea de astăzi. Prin tot ceea ce se petrece în cursul istoriei . Sub unele influenţe ale naturii. Şi instinctele sale au fost lăsate cel mai mult libere începând din secolele 14. totuşi. totuşi. fără a fi dusă. . Astfel că natura e ascunsă de el ca în nişte văluri dese.chiar dacă atât de des prin forţele distructive de cele mai mari proporţii -. pe care nimeni nu o înţelege. Şi ea poartă inscripţia: Eu sunt trecutul. se constată ceva -. rămâne doar o înţelepciune livrescă. când spre ceea ce e mai puţin rău -. şi acest lucru am căutat să vi-l dovedesc printr-o serie de conferinţe. însuşi omul va putea afla ce ţine la un loc natura în sâmburele ei cel mai interior. aşa cum este astăzi conţinutul chimiei. nişte instincte mai rele decât cele produse de acea înaintare pe pipăite care se numeşte astăzi activitate ştiinţifică.vălul de sus şi până jos: imaginea acoperită cu văl a lui Isis. pentru că el îi luase caracterul sacru. fără ca cineva să poată privi în intimitatea lucrurilor. a căror cunoaştere s-a pierdut pentru că oamenii epocii moderne nu ar avea faţă de ea modul just de a gândi şi de a simţi. Cât de frumos este descris acest lucru în simbolul care exprimă forţa naturii în legenda egipteană despre Isis. se petrece . prezentul şi viitorul. desigur. Dar ştiinţa spirituală va trebui să găsească din nou calea care duce în intimitatea tainelor naturii. pentru că nu se ştie de unde au izvorât. şi chiar dacă omul trebuie să sufere mult pe căile pe care merge adeseori sensul istoriei. Această imagine a lui Isis. mereu mai departe. din acest motiv. Trebuia să se ivească la orizont o eră în care omul să acţioneze numai pe baza unor forţe morale interioare. ei bine. Dar aceasta ar face să apară în societatea umană cele mai rele instincte. vechea înţelepciune se stinge. în aşa fel încât devenirea istorică e străbătută de un sens. dar . în laborator. aşa cum stă ea cioplită în piatră. când ne-o reprezentăm. pe calea greşită a celor mai sălbatice instincte. De aceea. Ceea ce se petrece în istorie.Aceasta iarăşi a dus la o explicaţie extraordinar de deşteaptă . 15. Fiindcă nimeni nu s-ar lăsa astăzi oprit. chiar dacă nu e sensul pe care omul şi-l închipuie.

Dvs. Cu mult mai mult încă! Dar tocmai forţa electricităţii este o forţă care a fost aşezată în locul celei vechi. Ea este ca o călugăriţă ce poartă văl. respectiv nici nu erau lăsaţi să se apropie de ea dacă nu se apropiau în modul cuvenit. Şi. vălul meu încă nu l-a ridicat nici un muritor. a apărut o forţă a naturii care se caracterizează în specificul ei particular prin faptul că fiecare spune astăzi: Forţa naturii o avem. . trebuie să-o spunem odată -.Aici se spune că de această înţelepciune trebuie să ne apropiem ca de acele femei care s-au călugărit. cam acelaşi lucru cu ceea ce ar spune cineva zicând: Eu mă numesc Müller. aşadar. . a acelor forţe ale naturii care nu pot fi cunoscute fără să le facem experienţa în interior. Şi aşa se face că în vremurile în care era vie o înţelepciune străveche oamenii se apropiau de ea în modul cuvenit. mult mai mult. ea rămâne în exterior. Dar a fost necesar ca în epoca modernă omul să fie lăsat în seama propriilor sale puteri. Şi totuşi. se atrage atenţia asupra modului de a gândi şi simţi. Este timpul ce se scurge mereu mai departe. dar de înţeles. că nu putem scruta esenţa. prezentul şi viitorul. Se spune: Isis este. cu un mod de a gândi şi simţi care exclude toate instinctele egoiste. de aceea. e exprimat în cuvintele: Vălul meu încă nu l-a ridicat nici un muritor. Iată care e sensul acelor cuvinte. Prin faptul că se vorbeşte de văl. Şi. Şi în epoca în care. mult mai mult decât se crede. formele de înţelepciune din vremurile vechi. o totală absurditate. şi în contact cu care omul urmează să se maturizeze din punct de vedere moral. aşa cum v-am spus acum opt zile. pentru ştiinţă. în secolul al 19-lea. depinde de forţa electrică în cultura şi civilizaţia noastră actuală. fireşte. fără a intra în interior. care nu poate fi atinsă niciodată de om. numele meu nu-l vei afla niciodată. această interpretare este. dacă forţa electricităţii va fi folosită în modul modern. fiindcă vălul nu poate fi dat la o parte. va depinde în viitor. şi forţa electricităţii e o forţă pe care omul nu o poate trăi în interior prin forţele sale normale.însuşit această explicaţie deşteaptă. ceea ce a devenit mare în secolul al 19-lea a devenit mare datorită electricităţii. această înţelepciune a vremurilor trecute. fără să le trăim vreodată în interior. el n-a mai putut avea înţelepciunea vremurilor vechi. şi cât de mult. Dar cu totul altceva decât vrea să spună aşa-numita interpretare deşteaptă. ce infinit de mult. materialismul atinsese un anumit punct culminant. . inscripţia este aceasta: Eu sunt trecutul. Ar fi uşor să arătăm ce mult.timpul care se scurge mereu mai departe! Mâine vom vorbi şi mai exact despre toate acestea. n-o putem înţelege. ştiţi că tocmai forţa naturală a electricităţii a ajuns să fie folosită de om. simbolul înţelepciunii. prezentul şi viitorul . cunoscute.Toţi oamenii deştepţi care spun acest lucru. Cunoaşterea anumitor forţe ale naturii s-a pierdut. în evoluţia culturii şi civilizaţiei umane. . ea este ascunsă. . din punct de vedere logic. a căror feciorelnicie a trebuit să se păstreze: cu veneraţie. spun. În dosul acestui văl se află o entitate care trebuie să rămână veşnic ascunsă. a dus la o explicaţie extraordinar de deşteaptă. Fiindcă stă scris acolo ce anume este Isis: Trecutul.Dacă aceste cuvinte sunt interpretate aşa.

Înţelepciunea este prezentă în evoluţia permanentă a istoriei omenirii. tot pe atât de adevărat este că va ieşi la suprafaţă forţa căutată prin ştiinţa spirituală drept forţa ascunsă în suflete. pe cât de adevărat este că forţa electricităţii a ieşit la suprafaţă drept forţa ascunsă în natură. inclusă. Şi. în număr suficient de mare -. ci de electricitate prin atingere. un îndemn de a căuta o aprofundare spirituală. ea a fost scoasă din ascunzişurile ei tainice abia de către Galvani. pentru cel care pătrunde cu văzul spiritual evoluţia cosmică. fără să aibă loc o schimbare temeinică a sufletelor umane. imaginaţi-vă cum şi-a agăţat piciorul de broască de cârligul ferestrei şi cum acesta începe să zvâcnească. Dacă omul ar mai avea vechile forţe. care va dura până în mileniul patru. într-un anumit. care zace ascunsă în fiinţa interioară cea mai adâncă. sunt cu adevărat de aşa natură că nu vor mai susţine omenirea mai mult de cincizeci de ani. folosind-o. La fel de tainic zace ascuns şi ceea ce odihneşte în sufletele umane şi e cercetat de către ştiinţa spirituală. Era electricităţii este. care şi ele abia de acum înainte trebuie să fie trezite. chiar dacă astăzi oamenii mai stau în multe cazuri în faţa a ceea ce vrea ştiinţa spirituală aşa cum . Fiindcă forţei care rămâne în exterior. nu-i aşa. Volta. o vreme el va putea provoca nişte daune şi mai adânci . Gândiţi-vă ce misterioasă e forţa electricităţii. aşa ceva ar fi cu totul exclus. Tocmai forţa electricităţii ca forţă a culturii şi civilizaţiei face ca acest lucru să fie posibil. care e incitată. Cel care şi- . la fel de ascunsă ca şi forţele electricităţii. precum Polul Nord şi Polul Sud. aşa cum va fi stat unul în vremea în care Galvani. necunoscută pentru observaţia simţurilor. Oare a ştiut ştiinţa că în acest picior de broască zace tot ceea ce este electricitate prin atingere. Materialismul a atins un anumit punct culminant. tot ceea ce e cunoscut astăzi drept electricitate? Transpuneţi-vă cu gândul în vremea în care Galvani lucra în casa simplă în care făcea experimentele.Astăzi. trebuie să i se alăture în suflete forţa spirituală. el nu se gândeşte la nici un fel de morală. şi forţa aburului. Omul se va maturiza. dar aici e cazul într-o măsură mai mică. care le aparţine.ei bine. imaginaţi-vă momentul în care el constată acest lucru pentru prima oară! Aici nu e vorba de electricitate. sens. o aprofundare spirituală reală. că vom face cândva cu ajutorul ei ca gândul să dea ocol globului pământesc? Nu e chiar aşa de mult de când Galvani a observat această forţă la piciorul său de broască. Amândouă trebuie să se alăture. s-a sfârşit. a putut el oare presupune că datorită forţei cu care e atras piciorul de broască vor fi făcute să umble pe suprafaţa Pământului trenurile.daune există. el va putea provoca nişte daune şi mai adânci în purtătorul eului său inferior. Dar situaţia este aceasta: După cum v-am spus mai demult. formele sociale în care trăim şi care au dus la evenimente atât de triste în anii noştri. după cum arată zilele noastre. totodată. Volta. au preparat broaştele şi au observat din zvâcnirea piciorului acestora că în acest picior de broască ce zvâcneşte acţionează o forţă. Când Galvani a constatat acest lucru pentru prima oară. prima şeptime a epocii noastre de cultură. deci în egoismul devastator.

Vom extinde mâine imaginea lui Faust. Dacă cealaltă forţă. Va veni o vreme în care ceea ce vine de la ştiinţa spirituală va fi la fel de important pentru lume . şi vom obţine un fel de imagine a concepţiei despre lume. spiritual-sufletească . forţa electricităţii. în mod indirect.ca şi ceea ce a venit de la piciorul de broască al lui Galvani pentru lumea materială. pentru cultura şi civilizaţia materială. a lui Faust care se situează pe jumătate în epoca veche. Şi tot ceea ce va fi cultură şi civilizaţie materială exterioară va fi stimulat. nebun.ar fi imaginat pe atunci toate câte vor lua naştere din cunoaşterea acestui lucru ar fi fost considerat.dar acum pentru lumea morală. pe care am văzut-o astăzi. cu siguranţă. Şi aşa au evoluat lucrurile încât astăzi e considerat nebun cel care are misiunea de a prezenta primele începuturi ale unei ştiinţe spirituale. în încheiere. ceea ce vine din ştiinţa spirituală va avea cea mai mare importanţă socială. după cum v-am spus astăzi. Numai dacă acordăm atenţie acestor lucruri vom dezvolta în noi şi voinţa de a merge în pas cu ceea ce nu poate fi decât la primele sale începuturi. Fiindcă ordinile sociale ale viitorului vor fi reglementate prin ceea ce poate să le dea oamenilor ştiinţa spirituală. care a fost scoasă din ascunzişul ei. tot de această ştiinţă spirituală. Aşa au loc progresele în evoluţia omenirii. are doar o importanţă materială exterioară pentru cultură şi civilizaţie şi doar în mod indirect are importanţă şi pentru lumea morală. pe jumătate deja în epoca modernă. Asupra acestui lucru nu pot decât să atrag atenţia astăzi. .

îşi îneacă pruncul şi rătăceşte de colo-colo. imaginea lui Gretchen răsare în sufletul lui în mijlocul celei mai mari orgii. poetul a ieşit din sfera oricărui patos şi stă în faţa materialului cu un acces de ironie. Ideea de bază generală. el plecase în nişte împrejurări care fac să pară cu totul nefiresc să-l vedem ca aici . o lasă pe Gretchen cu totul la ananghie şi nu ştie nimic din tot ceea ce se petrece. Mama ei murise.pe muntele Blocksberg. care a privit în mod sigur spre drama “Faust” cu o iubire imensă. pentru că mi se pare important să avem o reprezentare justă a felului cum se situează această “Noapte a Walpurgiei” în mersul progresiv şi în contextul general al dramei “Faust”. a fugit. până şi un om care iubeşte foarte mult drama “Faust” nu se poate declara mulţumit cu faptul că la două zile după ce se întâmplase marea . 10 decembrie 1916 Aş dori să fac azi în faţa dvs..o licoare dătătoare de somn -. după ce fratele a fost ucis din cauza vinei comune a lui Faust şi Gretchen. Ceea ce am spus e valabil. Karl Julius Schröer spune în legătură cu “Noaptea Walpurgiei”: “Se poate presupune că Faust. Ea devenise un tot de sine stătător. E ciudat faptul că. care uneşte scena cu restul dramei. Ceea ce fac vrăjitoarele nu îl atrage. Puteţi citi ce am scris despre el în cartea mea cea mai recentă. după ce Faust a prăbuşit-o pe Gretchen în nefericire. El a lăsat-o pe Gretchen cufundată în nefericire.a doua zi? . Căci aşa ne apare în textul din versurile 3838 şi urm. În mod evident. Mefistofel îl duce pe Faust cu el pe Blocksberg. pentru a-l buimăci şi a-l face s-o uite pe Gretchen. O asemenea situaţie a făcut o impresie deloc neînsemnată asupra celor care tocmai că priveau cu o anumită iubire spre drama “Faust”. mai este extins peste măsură de mult prin visul din Noaptea Walpurgiei. Imediat după acest eveniment urmează naşterea copilului ei. Şi eu vreau să citesc numai cuvintele lui Schröer. “Despre enigmele omului”.” Aşadar.“NOAPTEA ROMANTICĂ A WALPURGIEI” Dornach. Deşi Faust nu putea să ştie nimic din ceea ce s-a petrecut cu Gretchen după moartea lui Valentin. dus de Mefisto. drept unul care se plimbă lipsit de griji. am putea spune. dar iubirea lui Faust e mai puternică decât poate să înţeleagă Mefistofel. fireşte. e clară. şi întreaga Noapte a Walpurgiei pare a avea dimensiuni mult prea mari în raport cu acţiunea dramatică. numai în legătură cu Noaptea Walpurgiei ca parte componentă a tragediei. Ea înnebuneşte.Această idee iese în evidenţă. nu cu suficientă vigoare. numai câteva observaţii în legătură cu “Noaptea Walpurgiei”. Faust fuge şi. pe deasupra. pe care v-am prezentat-o ieri pe scenă şi o vom juca şi mâine. Se vede că nici Noaptea Walpurgiei nu a fost scrisă în totală concordanţă cu întregul. care. până când e prinsă şi aruncată în închisoare. bineînţeles. fratele fusese ucis. care se adaugă scenei. până acolo încât mama a murit bând otravă .

vede din ele. că în dosul ei este ceva. cum o arată tocmai şi detaliile din “Noaptea Walpurgiei”. Goethe a început să scrie la drama “Faust” pe când era încă foarte tânăr. ci a fost un om. Cel care e familiarizat cu anumite lucruri poate observa tocmai din detalii dacă cineva relatează nişte realităţi dacă. după aceea nu m-am mai ocupat la fel de intens de ceea ce s-a scris despre “Faust”. de fapt. Dar atâta îmi este foarte bine cunoscut. vede din ele că în “Noaptea Walpurgiei” nimic nu e diletant. Atunci începe să aştearnă pe hârtie primele scene. Dar Goethe nu era. trecuse prin marile experienţe care s-au exprimat printre altele şi în “Basmul despre şarpele cel verde şi (Lilie) Crina cea frumoasa”.asta a fost . Vreau să vă spun o istorioară simplă. că nimeni n-a încercat.nenorocire. să ni se arate că. dar până în anul 1900 le cunosc pe toate destul de bine. descrierea e făcută de un poet cu înţelegere spirituală -. într-o măsură mai mică -. care era adânc iniţiat în anumite corelaţii spirituale. că nu e o simplă creaţie literară. Acum el se maturizase mult. Cine cunoaşte aceste corelaţii. Faust se plimbă cu sufletul împăcat. Dar nu vom ieşi niciodată din împotmolirea într-o anumită imposibilitate de a înţelege. Bineînţeles. care vă va arăta în mod concret cum se poate recunoaşte din detalii dacă avem de-a face cu o relatare în dosul căreia se află ceva sau dacă nu este aşa. “Visul din noaptea Walpurgiei” a fost scris chiar cu un an mai înainte decât “Noaptea Walpurgiei” însăşi. istorici. Faust apare pe Blocksberg plimbându-se voios și vânjos împreună cu Mefistofel. sau dacă cineva şi-a imaginat ceva despre lumea spirituală şi ceea ce are legătură cu ea. pornind de aici. şi atunci esenţialul este felul cum se relatează. aşa că ne putem întoarce la început anilor ‘70 din secolul al 18-lea: 1772. dacă vreau să folosesc acum o expresia banală. În asemenea lucruri trebuie să ne dezvoltăm puţin şi atenţia. dacă nu luăm în considerare faptul că Goethe a conceput problema într-un mod cu adevărat spiritual. scris mai devreme şi el adaugă acum în “Faust”-ul său “Noaptea Walpurgiei”. Ea a fost scrisă între 1800-1801. să ne formăm. monistul cu inimă superficială al pădurilor şi pajiştilor. ci a fost scrisă pe baza unei înţelegeri spirituale. că totul e obiectiv. lumea vrajitoarelor. totuşi. Ne este îngăduit. după două zile de la marea nenorocire.m. cu adevărat. În această societate s-a povestit . să ia lucrurile în mod spiritual. se poate uşor ridica obiecţia că este o pretenţie exagerată faţă de simţirea noastră.a. cu toate că şi această istorioară aş putea s-o spun într-o sută de variante. 1773. omul se mai poate înşela. Nu-i aşa. Mă aflam odată într-o societate formată din teologi. aşadar.mai târziu.d. Eu cunosc destul de bine comentariile la “Faust” care au fost scrise până prin 1900 . Dar tuturor acestor păreri eu aş vrea să le opun ideea că “Noaptea Walpurgiei” se numără printre părţile cele mai mature ale dramei “Faust”. să zicem. reprezentarea că Goethe lua foarte în serios introducerea “Nopţii Walpurgiei” în “Faust”. poeţi ş. aşa cum e prezentat adeseori. faţă de sentimentele noastre. 1774.

d. el a văzut cum spre scaunul preşedintelui s-a deplasat un personaj foarte bizar. că aceştia sunt nişte oameni foarte răi. spuse: Înălţimea voastră. şi respectivul a povestit mai departe că şi-a pus în lucrare relicvele. şi el se deplasa în aşa fel încât nu-şi punea un picior înaintea celuilalt. şi atunci eu am spus: Mie îmi ajunge felul în care s-a povestit. cu chipul palid. pur şi simplu. deci. le povestea acolo oamenilor ceva ce el. Aşadar. dar acum el voia doar să convingă că aceasta este o doctrină foarte reprobabilă şi că oamenii care fac parte din ordinul francmason sunt oameni foarte răi. care ştia câte ceva despre această problemă. Acest lucru a fost relatat într-un anumit fel.m. Atunci unul. într-o biserică din Paris. fiindcă el credea cu adevărat că prin asemenea societăţi trec nişte forţe spirituale.Şi acela zise: Da. Fiindcă esenţialul era cum-ul. dar am voie să iau cu mine nişte relicve? . într-o anumită lojă. în anii ’80 ai secolului al 19-lea. în “Noaptea Walpurgiei”: Gretchen. cu sine. şi dintr-o dată prin întreaga adunare a trecut o nelinişte şi totul s-a împrăștiat. deci. preoţii catolici ţin în mod foarte frecvent predici despre francmasonerie şi spun atunci tot soiul de lucruri despre pericolul pe care-l reprezintă francmasoneria -. a fost condus în acel loc şi a stat acolo neştiut de nimeni. problema cu deplasarea prin alunecare uşoară înainte. de îndată ce reapare.că francmasoneria e ceva foarte rău . care lui îi păreau înapăimântătoare. de unde veţi putea vedea ce se petrece. decât că imposibililul e posibil. el admiţând numai ceea ce admite Biserica şi. Amândoi l-au aşteptat pe capelan după sfârşitul predicii şi au stat de vorbă cu el. vă voi aşeza într-un loc tainic. nişte relicve. toată povestea. desigur. cu aproape treizeci de ani în urmă . Şi predica a auzit-o un om care fusese dus acolo de un altul şi lui i s-a părut extrem de ciudat că acel capelan. Şi aşa e obiectiv fiecare amănunt.. că nu crede. în predica lui fanatică . s-a risipit! După ce un preot foarte avansat. ştiţi. Când s-a dat semnul anume. acest om care fusese dus acolo. un capelan (Dornherr) predica într-un mod foarte fanatic împotriva superstiţiei. În special. Întâlniţi această alunecare şi aici. primul preot mai spuse: Eu cred mai degrabă că zece preoţi au jurat strâmb. care fusese de faţă. . un teolog. aşa o să fac. şi-a spus părerea. dar capelanul a rămas foarte fanatic la părerea lui. vă fac propunerea să veniţi cu mine duminica viitoare la o anumită oră.demult. iar un alt preot a spus că auzise în cadrul unui colegiu ţinut la Roma că pentru spiritul de adevăr al capelanului depuseseră jurământ la Roma zece preoţi. se deplasează alunecând. el voia să-i facă pe oameni să înţeleagă capelanul respectiv.dvs.Începuse să-i fie frică! A luat. a rostit cuvântul de binecuvântare ş. înainte de toate. până şi un asemenea amănunt e descris de Goethe în mod obiectiv. cu o doctrină foarte rea. preotul unei comunităţi mari de credincioşi.următorul lucru: Cândva. ci aluneca uşor înainte. dar nu voia să admită că în unele dintre aceste frăţii există ceva spiritual. considera că e nejust. voia să-i împiedice pe oameni să creadă în anumite lucruri. că aici nu e vorba de nimic spiritual. nu e descris într-un sens spiritual diletant.a. .

Goethe nu arată. deci. zguduitoare pentru el. Cât timp omul e predispus să se întoarcă în corpul său fizic. se pare. pe o cale uşoară. Au intrat în lumea sufletelor. Pe tărîm de vis şi vrajă. În vremurile în care asemenea lucruri erau practicate într-un mod deosebit de intens.1 mai -. Dar asemenea lucruri nu sunt recomandate celor care . aşadar. cei care voiau să facă drumul până la Blocksberg . frecându-şi cu anumite substanţe chimice anumite părţi ale corpului. ieşite şi ele din corpurile lor. ca efect a ceea ce vine din viaţa lor fizică. ea poate fi dobândită la fel de puţin pe cât se poate dobândi uşor vreo informaţie despre ceea ce face van Helmont. ei fac în spirit drumul până la Blocksberg.găsesc că e prea plictisitor să faci exerciţiile necesare pentru a ajunge la un rezultat pe o cale justă. dar e o trăire pe care omul o poate avea. Cu adevărat. ci avem de-a face în “Noaptea Walpurgiei” cu o trăire spirituală a lui Faust pe care el nu a putut-o respinge. lui îi este clar că. este cea din 30 aprilie . Aşa ceva s-a întâmplat cu van Helmont.de natură inferioară. atunci când omul iese afară din corpul său. prin care trecuse. Şi în cadrul lumii spirituale ei fac plimbarea pe Blocksberg. Faust trebuie să se întoarcă în corpul său fizic. numai că cineva poate să aibă o viziune subiectivă.ziua. aşa cum trebuie să fie ele aici. Datorită acestui lucru. se ungeau cu o anumită alifie.Cu ce avem de-a face aici. adică nu moare din punct de vedere fizic. respectiv noaptea cu pricina. în pat. Aceasta este o trăire . se află în afara trupului.ca Franz din lucrarea “Înălţarea la cer” a lui Hermann Bahr . bineînţeles. bineînţeles -. vreo informaţie despre compoziţia alifiei vrăjitoarelor. aici întâlnesc celelalte suflete. cutreierând păduri şi pajişti. ei au intrat într-o altă sferă. Ştim însă prea bine că unii n-ar fi deloc nefericiţi dacă li s-ar destăinui asemenea mijloace! Faust . când spune: Am intrat acum. atunci când fac plimbarea pe Blocksberg. Şi în această lume noi le găsim. bineînţeles. el întâlneşte şi alte suflete. adică ei se întâlnesc cu aceia care. fiindcă trupul celor ce se duc la Blocksberg e culcat. Avem de-a face. care făcea posibilă o separare a corpului astral şi a eului mai completă decât se întâmplă de obicei în somn.le întâlneşte acum în mod real. Acesta e un proces spiritual real şi acest proces spiritual real e descris acum în mod obiectiv de către Goethe. pe vrăjitoarele care au ieşit din corpurile lor şi se întâlnesc în noaptea dintre 30 aprilie şi 1 mai. el poartă . şi care vine tocmai ca urmare a evenimentelor. pentru a ieşi conştient din trup.adică sufletul lui Faust . Dar nimeni nu trebuie să creadă că poate dobândi de undeva. La aceasta se referă Mefisto foarte exact. împreună cu Mefisto. cu faptul că sufletul lui Faust e smuls din trupul său şi îl găseşte pe Mefisto în lumea spirituală. propriu-zis? Avem de-a face cu ceva care dovedeşte că pentru Goethe nu se punea deloc întrebarea dacă Faust apare la două zile după ce se întâmplase nenorocirea plimbându-se cu sufletul împăcat pe Blocksberg.

de fapt. ci doar a ieşit afară şi va intra din nou în el. Dar elementul lunar actual. acesta este elementul său: luminiţele rătăcitoare. Mefisto şi luminile rătăcitoare nu e repartizat la diferitele personaje. când iese afară cu corpul său astral. dvs. el poate să perceapă şi natura. deoarece nu e cu totul separat de corpul său. nu are nici o înţelegere pentru Pământul actual. În ediţiile dramei “Faust”. o fiinţă ahrimanică. aeriform în lume. de-abia când am făcut aici exerciţiile noastre pregătitoare pentru spectacol mi-a sărit în ochi faptul că tocmai la “Noaptea Walpurgiei” trebuie făcute nişte corecturi. fireşte. Faust spune. De aceea. când din Pământ iese ceva înfocat. De aceea. În toate fiinţele din natura de afară există lichid. nu numai ceea ce e solid. când Luna e Luna pământească. ale existenţei fizice. doar că vede numai ceea ce e lichid. Cu totul adecvat realităţii acest drum spre luminile rătăcitoare.îi spune el luminii rătăcitoare Să ne duci cu bună strajă Spre pustii. nu-i place prea mult când se face primăvară. sihastre spaţii! . într-un mod uşor de înţeles. pe cărare . Omul este peste 90% o coloană de lichid şi numai câteva procente sunt în el sub formă de corpuri solide. de ceea ce a rămas în urmă. aşa cum este acum Faust. Dar erudiţii au făcut tot soiul de repartizări. Luna de azi. Aşadar. Dă-ţi silinţa. Amintiţi-vă cum am explicat într-una din ultimele conferinţe că în timpul iernii omul îşi poate aduce aminte de ceea ce este lunar. dar aerul îl percepe foarte bine. nu ar putea vedea un alt om. pe care el Ahriman le mai scoate acum ca element lunar care încă mai există în Pământ! Observ numai în treacăt: manuscrisul pentru “Noaptea Walpurgiei” care ni s-a păstrat e neclar şi trebuie să fi fost vreo neglijenţă pe undeva. fiindcă el percepe acest aer. putem percepe tot ceea ce e lichid. că se simte bine în aerul primăvăratic. nu-i este prea mult pe plac lui Ahriman. în aerul de aprilie-mai. Dar acel element lunar care se întâlneşte cu elementul lunar din trecut. aşa că eu am repartizat în aşa fel încât ceea ce atât de frecvent se găseşte repartizat la Faust îi aparţine lui Mefisto: Am intrat acum. care e împânzită peste tot de elementul lichid. numai că ele nu se potrivesc. anumite înclinaţii.adică Ahriman -. fiindcă în ediţiile dramei “Faust” găsim peste tot ceva aproape imposibil.în sine. de aceea. nu trebuie să credeţi că el. cântul /recitativul/ alternativ dintre Faust. când se află afară din corp. nu lumina Lunii. se pare. care luminează. Când suntem afară din corpul nostru fizic. el ţine. în primul rând. Pe tărîm de vis şi vrajă. Dar Mefistofel . afinităţi. Tot ce e descris aici e absolut conform cu realitatea! Faust poate s-o perceapă în felul acesta.

dar el îi aparţine lui Mefistofel. răsfiraţii. aşa cum s-a rostit şi ieri. dacă vă amintiţi.Până şi la Schröer găsesc acest pasaj însemnat pentru Faust. Următorul pasaj: Uite pomii. .

repetat. în mod ciudat. Se-ngroaşă noaptea-n neguri sure. Aud freamăt? Aud cîntec? Plînsul dragostei fragile. lui Mefisto: Agaţă-te de aceste negre stînci. dar aşa e greşit. Şi enorme nări de stîncă Sforăie şi suflă încă. numai cele trei versuri îi aparţin.aparţine luminii rătăcitoare. Altfel te soarbe hăul în gîtlej. Apoi. Voci din dulci. Ultimul trebuie repartizat lui Faust: Spune-mi oare stăm deoparte. Vreau să remarc imediat că şi în cele ce urmează se mai găsesc greşeli. bineînţeles. următorul e repartizat de către Schröer lui Mefisto. Stînci şi codri cresc în zare Şi lumini rătăcitoare Se-nmulţesc şi-apoi se umflă. celeste zile? Mult iubite şi sperate! Iar ecoul.Cum rămîn grăbiţi în spate. e Basm din vremuri de descîntec. ea nu-i aparţine lui Mefisto . de fapt. După ce Faust a rostit cuvintele: Ce straniu licăreşte în vîrtejuri O tulbure-auroră fulgerînd! Şi pînă în adîncile gîtlejuri De-abis pătrund văpăile pe rînd. Piscuri joacă gheboşate. Ori plutim tot mai departe?! Toate fac vîrtej cînd umblă. Apoi e rândul lui Faust. bineînţeles. . în care pătrund acele lucruri care îi aduc aminte trăirea zguduitoare prin care trecuse: Printre pietre-n ierbi s-aruncă Rîu şi pîrîiaş pe pîntec.în toate ediţiile îi e repartizată lui Mefisto -. găsiţi repartizată lui Mefisto o cuvântare foarte lungă. 32 . luminii rătăcitoare: Ţipă-alături: Buhu! Uha! Schröer i-a atribuit acest pasaj lui Mefisto. dar el trebuie repartizat.

ca fiinţe aflate în afara corpului. asupra acestui lucru ni se atrage atenţia imediat. Şi abia ultimele versuri: Auzi în aer glasuri sparte? Cînd mai aproape? Cînd mai departe? Da. trebuie să mărturisesc că m-a cam întristat să văd ce corupt s-au transmis aceste pasaje în toate ediţiile şi că nimeni nu şi-a dat seama că trebuie să repartizeze pasajele în mod just. Pentru că. atunci când ne aflăm astfel în spiritual. Faust nu trăieşte în corpul său fizic. pentru moment. În general. arată că el vrea să ne introducă în realitatea fiinţială a lumii spirituale. luminile rătăcitoare sunt nişte entităţi elementare. tot ceea ce e descris aici . Nu Goethe trebuie corectat. De aceea. în ceva numai vizionar. cum s-ar putea crede. Apoi eu mi-am permis să intercalez un singur vers. deci. un privitor absolut obişnuit nu-l va vedea în munte pe Mamon arzând. aurul din interior. că el ştia că Mefisto este o fiinţă rămasă în urmă.el însuşi a caracterizat manuscrisul drept un manuscris confuz . bineînţeles. bineînţeles . şi să vedeţi cât de adecvat e lăsat la o parte tot ceea ce e solid. bineînţeles. ci în realitatea fiinţială a lumii spirituale. Dar că. pe Faust. cum percepem când ceea ce e solid a dispărut. pentru că el e solid. să vedeţi cum aceasta este în concordanţă cu întregul. Încercaţi să vă transpuneţi în tot ceea ce se rosteşte aici. de tălăzuitoare. cum Goethe prezintă acum luminile rătăcitoare. A fost necesar ca acest lucru să fie corectat.Auzi cum trozneşte-n pădure? Fug cucuvăi îngrozite… și așa mai departe. dar îl îmbracă. Goethe prezentându-le împreună ca pe un cânt alternativ. peste-ntregul munte în cascade Un cînt de vrajă furioasă cade. Ei bine. nu doar. nu pot fi puse în scenă. el chiar introduce nişte fiinţe rămase în urmă. Ia gândiţi-vă .îi răspunde: 33 . tocmai când vrăjitoarele sunt între ele. s-ar putea spune. eu mi-am permis să includ un vers. dar el nu face parte din text. totul. unele lucruri. fiindcă. o voce care provine mai mult de la o fiinţă care are instincte subumane . Trebuie să ne fie absolut clar faptul că Goethe a scris drama “Faust” încetul cu încetul şi că. deci.unele lucruri trebuie să fie neapărat corectate. Mefisto nu are un corp fizic. cu o corelaţie reală care ne este arătată în sânul unor entităţi spirituale şi Goethe face să se revarse aici ceea ce îl leagă pe el însuşi de cunoaşterea lumii spirituale. că şi Mefisto se serveşte de luminile rătăcitoare drept călăuze şi că ei intră. Toate acestea. ci aceia care au scos ediţiile.nu e nevoie de explicaţii . deci. Avem de-a face. care vine: Cum ai venit? O voce de jos . Acest pasaj îi aparţine lui Faust.o voce. într-o lume care e percepută la fel de mişcătoare.e. într-adevăr. bineînţeles. nu pot lua în stăpânire corpul fizic.arată că aici e descris un suflet aflat în afara corpului. pentru că lucrurile trebuie să stea la locul lor. totul arată altfel. dar corectate într-un mod adecvat. îi aparţin lui Mefisto. pe Mefisto. Faptul că Goethe a fost în stare să-l introducă întrun mod atât de potrivit pe Mefisto în drama sa dovedeşte că deja de pe atunci el era bine familiarizat cu aceste lucruri. probabil. Din cele spuse se poate înţelege. care.

Foarte interesant! 34 . sus : Voi.Acolo unde totul ajunge sub conducerea lui Mefisto. de la Felsensee! veniţi mai iute! Voce de jos: Spre înălţimi ne-am duce pe-ntrecute. Vrăjitoarele nu ating o asemenea vârstă. tocmai aceea care se înalţă deja la vârstă de trei sute de ani: Dar încă. în timp. sunt înrudite cumva.Pe Ilsenstein m-am căţărat. ci cu adevărat o fiinţă bătrână de trei sute de ani. care au rămas în urmă. ca vrăjitoare de azi. aşadar: Oh. Voce de sus : Dar cine? Se tînguie pe sub obcine? Şi apoi ni se adresează o voce care se târăşte de trei sute de ani. chiar intră în scenă. Aceasta o spune una din voci. care rămân atât de mult în urmă. Cu aceasta. parcă te doare zgaiba! M-am zgîrîiat în goană: Sunt toată numai rană! Gândiţi-vă numai că mai târziu se va răspunde: Voce. Spre a fi “între ai mei” tind aceste suflete rămase în urmă. vin pe muntele Brocken. Şi apoi vine o semivrăjitoare. încet. Semivrăjitoarea sare cu paşi mărunţei. Goethe exprimă foarte frumos faptul că sufletele vrăjitoarelor şi acelea care le aparţin celor decedaţi în felul acesta. Spiritele care au rămas în urmă din acea vreme se amestecă acum cu acelea care. încă foarte tineri. . Acolo într-un cuib de buhă m-am uitat. şi ele sunt înrudite cu sufletele vrăjitoarelor. chiar dacă se duc pe Blocksberg. Goethe spune. în “Noaptea Walpurgiei”. pentru că vocea care strigase mai înainte: Luaţi-mă cu voi! Luaţi-mă cu voi! De trei sute de ani tot sui. vine încet spre înalturi. de vreme ce au rămas în urmă cu trei sute de ani. Cu trei sute de ani în urmă a fost creat Faust. n-am ajuns pe stei. Aceasta înseamnă: Goethe invocă spiritele care au rămas în urmă cu trei sute de ani. nu este semivrăjitoarea. Aş vrea să fiu între ai mei. care e din prezent. pentru că noi trebuie să luăm lucrurile textual. chiar entităţi spirituale care au învins timpul. legenda despre Faust. printre sufletele vrăjitoarelor mai pot să apară asemenea “mefistofelaşi”. Şi uite-aşa doi ochi holbă! Voce: Voce: La naiba! Ce tot zoreşti. ea a luat naştere în secolul al 16-lea. ca să spunem aşa. în contextul nostru /în lumea noastră/ mai lucrează şi acum asemenea suflete. Unele cuvinte sunt de-a dreptul minunate. Aici se întâlnesc entităţi spirituale reale.

nişte lucruri extrem de periculoase pentru unii oameni. s-ar putea să iasă la lumină originea unor lucruri care se petrec în lume. la vrăjitoare. Este extraordinar de interesant acum felul în care Mefisto îi sustrage atenţia de la Răul propriu-zis. e adevărat. Spre rău se scurge-acolo lumea-ntreagă. Acolo multe taine se desfac. totuşi. şi de aceea el vrea şi mai mult. dar când unul ca Faust e introdus în comunitatea lor. fiindcă s-ar descoperi atunci originea în Rău a multor lucruri care există pe Pământ. care nu trebuie să-i fie dezvăluit lui Faust. pentru că nu este un miros de felul celui pe care îl au oamenii. el poate descoperi. Pentru acest ceva mai profund pe care Faust vrea să-l caute în Răul însuşi. vrăjitoria nu trebuie să fie protejată. el nici nu ar vrea să-l ducă pe Faust acolo. Cu chipul lui ce pipăie în vînt De mult m-a mirosit. să introducă numai în banalitate. el vrea. pe munte! Se şi zăreşte jarul şi fumul vîrcolac. pentru că este ca şi cum ai putea trimite ceva afară din ochi pentru a pipăi lucrurile cu nişte raze oculare fine. Chiar dacă. şi mai departe. Dar aşa ceva nu e lăsat să iasă la lumină. prin faptul că ar apărea nişte vrăjitoare şi. după ce l-a scos deja din corp. dacă înaintează mai departe spre Rău. vrea să-l menţină printre sufletele vrăjitoarelor. fiindcă aici povestea devine cam delicată. fiindcă el îşi imaginează că un Mefisto este un diavol adevărat şi că nu-i prezintă nişte arte magice banale. ele ar fi folosite de anumiţi oameni care vor să afle anumite taine. s-ar putea. Din acest motiv. Şi acesta este un pasaj minunat: Vezi melcu-acela? se tîrăşte obosit. Dar. Minunat de adecvat cu realitatea este ceea ce a fost făcut să coboare în sfera mirosurilor! Este cu adevărat aşa: în lumea în care Mefisto l-a introdus aici pe Faust se miroase într-o măsură mult mai mare decât se vede. “Chipul lui ce pipăie” . Mefisto vrea să-l menţină pe Faust mai mult în banalitate. Că aşa ceva trăieşte la animalele inferioare. pentru unii oameni era mai bine ca vrăjitoarele să fie arse pe rug. Ei bine. Dar Mefisto refuză. asta mai merge. Acum el vrea ca acesta să se producă în faţa lui ca “diavol” şi nu ca un magician cu totul obişnuit. de aceea erau arse pe rug vrăjitoarele.este ceva exprimat într-un mod minunat de plastic. datorită însuşirilor lor mediumnice. fiindcă nu e nici un chip. S-ar fi găsit originea unor lucruri şi nimeni dintre aceia care nu au a se teme de aşa ceva n-a fost de acord cu arderea pe rug a vrăjitoarelor. ca suflet. Eu însă vreau să-ajung în vîrf. dacă mediumnismul ar merge suficient de departe. deja în acest stadiu şi îl face să devină iarăşi atent la lumea elementară. asupra unor asemenea lucruri se poate doar atrage atenţia. Şi atunci Faust îşi pierde răbdarea. bineînţeles. Dar Faust vrea să afle tainele mai adânci ale existenţei.Vedem apoi cum Mefisto vrea să-l menţină pe Faust mereu la ceea ce e obişnuit. ci îl va introduce cum se cuvine în tainele Răului. el vrea să ajungă la adevăratul rău la temeiurile originare ale răului. fiindcă melcul nu are doar 35 . Mefisto nu are posibilitatea justă de înţelegere. după cum am spus. A fi condus. care te poate introduce numai în fleacurile lumii spirituale. Cei care le-au ars pe vrăjitoare aveau un interes ferm să nu poată fi dezvăluit ce iese la lumină când un cunoscător oarecare pătrunde mai adânc în tainele vrăjitoarelor. banal.

dar poate pipăi numai în mod eteric. încât adorm. în sufletele lor. Aşa că îl deranjează şi faptul că aici numai printr-un mers anormal al vieţii . ceea ce e moale. de asemenea. De aceea. un parvenu. prin natura însăşi. Mefisto e atât de surprins că ceva se apropie în felul acesta de el. Mergând în zig-zag. parvenitul şi acum şi poetul? De ce să nu se întâmple aşa? Îi întâlnim şi pe ei. “Excelenţa Sa”. şi el n-ar dori aşa ceva. Mai întâi vine vrăjitoarea vechiturilor. şi. oamenii merg în zig-zag. un ministru. în timp ce discută de-ale lor şi sorb puţintel vin şi. care. pentru că acestea sunt uneori de-aşa natură. el nu poate trăi deloc aşa ceva în forma pământească. cu toate vrăjitoriile ei. din cauza propriului lor amuzament. Nici un pumnal ce-n sînge nu s-a scăldat voios. altfel o să-i stingă lumina pâlpâitoare. de ce nu s-ar putea ca aceste suflete să iasă afară. într-un club vesel. şi să le găsim împreună. fără alte mijloace decât numai printr-o continuare puţin anormală a vieţii naturale. care au ieşit din corp. antenele sale. încep să găsească ei înşişi atât de puţin interesant ceea ce discută. ci drept. i se adresează cu “Mătuşă dragă”. Dar acum ei ajung la un club vesel .ne aflăm. nu într-un mod diletant. seratele.corniţele. Goethe nu tocmai ignoră problema. ei ajung la un club vesel. Vă daţi seama. se ajunge atât de departe încât ei cad. dacă ei dau un pic cu zarul şi printre ei mai e încă prezentă patima jocului. dar Mefisto vrea să meargă drept înainte. putem găsi şi noi o asemenea serată. Într-un club: generalul. ci aceste corniţe-antene se prelungesc prin nişte fascicule eterice extraordinar de lungi şi cu ele un asemenea animal poate pipăi. Excelenţa Sa ministrul. Sau n-a lovit duşmanul pe la spate. Căci până şi luminii rătăcitoare îi spune să nu meargă în zig-zag. încât adorm toţi laolaltă. în mod absolut sigur. el se simte din nou în elementul său. Nici spadă care n-a ucis vreun frate. Ia gândiţi-vă ce adecvat la realitate este descris acest lucru. dacă ei se află sub influenţa deosebită a ceea ce se petrece în club. în acest loc el îmbătrâneşte subit. aici chiar îi vine înşelăciune dinspre lumea oamenilor. de ce nu s-ar putea. el a ştiut să vorbească. pentru că se află în afara corpului. bineînţeles. cu umorul necesar şi cu ironia necesară. în această stare -. dar el spune: Mătuşă dragă! Vechituri ne-arăţi? Ce-a fost s-a dus! Sunt praf şi pulberi toate! Orientează-te spre noutăţi! Ne-atrage numai ce e noutate. care sunt enumerate atât de frumos. Şi dacă avem noroc. treptat. Găteli să nu corupă o vrednică femeie. De ce nu s-ar putea ca un general bătrân. într-adevăr. încât îşi aduce aminte de nişte straturi şi mai adânci ale existenţei sale. când ele erau la locul lor. a ieşit din corp. bineînţeles. printre alţii. Dar pe urmă lucrurile merg iarăşi mai bine. de asemenea. Şi Goethe a ştiut să nu fie unul din soiul celor care nu vorbesc decât cu un chip alungit în mod tragic. un autor. Dar Mefisto e atât de surprins că aici. lumina rătăcitoare vrea să facă la fel ca oamenii.nu prin ceva organizat de către iad în zona muntelui Blocksberg intră patru membri demni de cinstire ai societăţii umane. această vrăjitoare e “unsă”. Dat fiind faptul că. într-o lume eterică -. 36 . Potir care veninul mortal ca o scînteie Să nu-l fi scurs în trupul sănătos.

deci. iar Faust cu cea tânără. şi asta în cadrul Academiei de Ştiinţe de la Berlin.am amintit adeseori al bărbatului e feminin. ele alungă viziunile. chiar. poate. toate sunt numai sub influenţa celor materiale! 37 .Aşadar. fiindcă a putut să arate prin propriul său exemplu că. ele pot trăi acest lucru. că trebuie luată afară şi o bucată din corpul eteric. o interpretare materialistă a vizionarismului. dar cam aşa unul. Acesta ne duce foarte departe. care îi stau la dispoziţie. prima soţie a lui Adam şi mama lui Lucifer. a scris şi el “Bucuriile tânărului Werther”. Dar şi alte suflete pot intra în această societate. în care el însuşi dansează cu vrăjitoarea cea bătrână. îl puteţi căuta în lexicon -. care era chiar prieten cu Lessing. acest lucru e văzut. decât ca într-o ieşire deosebită. dar avea remediul medical împotriva lor. sunt aici în joc. ca să poată fi astfel cu adevărat monist.nu vreau să traduc cuvântul. ci el a mai scris. printr-un fel de iniţiere naturală. unul dintre acei oameni care pe atunci . în vremurile în care bărbatul nu era constituit deloc aşa. Şi aici se vede că Faust nu-şi poate pierde conştienţa. Faust se teme şi aşa deja că ar putea să-şi piardă conştienţa şi Mefisto chiar doreşte să facă în aşa fel încât Faust să-şi piardă conştienţa şi astfel să se scufunde cu atât mai adânc. Prin urmare.El suferea de viziuni. care era cunoscut deja pe atunci: el cerea să i se pună lipitori pe o anumită parte a corpului. Nicolai era unul dintre cei mai fanatici iluminişti ai epocii sale. de aceea îl ispiteşte la dansul vrăjitoarelor. aş zice. de pe poziţia ateismului. Dar Faust nu e deloc foarte atras. Dar la un asemenea sabat al vrăjitoarelor uşor s-ar putea paraliza conştienţa. cum s-ar spune astăzi. o bucată din corpul eteric. ci într-o stare de conştienţă deplin clară. Iar acum se atrage atenţia asupra faptului că sufletescul trebuie să iasă din corp. dacă ar fi existat deja o ligă a moniştilor. Când sufletele sunt în afara corpului. Corpul eteric al lui Faust a ieşit şi el afară. astfel încât poate să aibă înfăţişarea lui Lilith. doar se simte în sânul unui element spiritual inferior de tot şi spune acum . lucru care nu se întâmplă în mod obişnuit în cursul întregii evoluţii de pe Pământ.ei bine. ar fi devenit chiar “oameni de conducere” în liga moniştilor. ei ar fi dvenit membri ai acesteia. Goethe ştia bine că la Berlin trăia Nicolai. ca ajutor. Ia gândiţi-vă ce departe merge Goethe. Aşadar. în mod atavic. unul dintre acei oameni care luptau pe atunci împotriva a tot ceea ce este spiritual. aici vedem cum deja nişte arte vrăjitoreşti luciferice. dar nu trebuie să se întâmple aşa. Goethe a fost în măsura în care să-l descrie aşa. Şi el era în măsură să facă aşa ceva! . ca să-şi bată joc de sentimentalismul goethean. El ar dori să se ajungă cu aceasta foarte departe. Dar aduc cu ele însuşirile lor pământeşti. parţial. şi lui Mefisto. Şi de aceea el a fost în măsură să dea. potrivit legendei. el nu vrea să trăiască toată povestea întro stare de conştienţă diminuată. spune acum în mod minunat: Să nu mă pierd cu firea-i foarte greu! Să nu-mi pierd conştienţa! . Lilith este. e văzut drept Lilith. totuşi. vedea în lumea spirituală. fiindcă de acest soi erau oamenii în secolul al 18-lea! -. echivalentă cu o ispitire. după ce Goethe a scris “Suferinţele tânărului Werther”. descrisă în mod just de Goethe o scenă care se petrece între spirite. în acea conferinţă prezentată la Academia de Ştiinţe. deoarece corpul eteric . El l-a făcut deja să dezbrace. dacă ţi se pun lipitori.El ar vrea să aibă ceva care l-ar putea interesa mai mult pe Faust. Aşadar. la mijloc e ceva inferior. Şi atunci viziunile îi treceau. Un asemenea om era proktofantasmistul . despre aspectele reprobabile ale superstiţiilor legate de lumea spirituală.acest lucru vă rog să-l luaţi în seamă -. El nu-şi poate pierde conştienţa! Aici avem. dar că. E cazul în cuvântarea ce urmează. Nicolai nu numai că.

în afinităţile pe care le au în lume.o apariţie de stafii care s-a petrecut pe moşia lui Wilhelm von Humboldt din Tegel. de legi nu vrei să ştii! Ei bine. Goethe îl face să spună: Suntem deştepţi. pentru că el vrea să le desfiinţeze prin discuţiile sale. Neam îndrăcit. De aceea el. Friedrich Nicolai s-a năpustit. decedat în 1811. şi el mai ştia că şi Friedrich Nicolai a descris-o. el însuşi. care e un om emancipat. ca spirit. să abolească spiritele. Goethe n-a luat lucrurile din aer. dacă totul se desfăşoară în mod favorabil. ca “iluminist”. el îl mai pune pe proktofantasmist să mai spună. nu sunt ascultătoare: Spiritului meu. după un timp: E nemaipomenit! Cum. Fiindcă însuşi Friedrich Nicolai a discutat. Să dispăreţi! Doar ne-am iluminat! Azi s-ar spune: dar noi am răspândit monismul. să se întâlnească în “noaptea Walpurgiei”. ca anexă la tratatul său . fiindcă asemenea oameni sunt potriviţi. Atîtea superstiţii mereu am combătut.Aici. bântuie stafiile. prin imaginaţiunile sale. îl pune pe acesta să spună. ci foloseşte nişte oameni care sunt absolut destoinici. dar ca adversar. n-aţi plecat!? Ele ar trebui să fi dispărut deja. Dar ei rămân împotmoliţi în înclinaţiile. totuşi. Goethe nu descrie ca un diletant. 38 . şi Goethe arată acest lucru foarte clar. dar uite: la Tegel sunt stafii. ca un iluminist ce era. pe Friedrich Nicolai. născut în 1733. în lumea spirituală şi să le întâlnească acolo pe vrăjitoare. ci a luat un om care. până şi în casa lui Wilhelm von Humboldt din Tegel. aici familia Humboldt avea o moşie. Tegel este o suburbie a Berlinului. proktofantasmistul. la Tegel. vrea şi el. după ce acesta s-a dus printre spirite. pentru că el poate vedea. să vadă. Dar locul încă nu-i curat! De necrezut! Ei da. la întâmplare. tot în mod conştient. ca spirit. Şi ca să nu existe nici o îndoială asupra faptului că el l-a cunoscut foarte bine pe Nicolai. comanda mea n-ascultă. El nu vrea să suporte “despotismul spiritelor”. de asemenea. el trebuie. negustor de cărţi şi scriitor. Nici aici Goethe nu a descris lucrurile în mod diletant. în noaptea de 30 aprilie-1 mai.tratatul despre teoria spiritelor şi lipitorilor . şi a vrut să le nege prin discuţii. cu adevărat. acolo a avut loc apariţia de stafii care l-a interesat foarte mult pe Goethe. căci spiritele nu fac ce le spune el. Wilhelm von Humboldt trăia în apropiere de Berlin. şi asupra acestei întâmplări. poate să intre. dar e unul care suferă de viziuni. Trebuie să fie tocmai un asemenea om. de aceea. ci l-a cunoscut foarte bine pe Nicolai.

el s-a ridicat peste tot împotriva superstiţiei cum o numeşte. el notase toate lucrurile ieşite din comun pe care le întâlnise şi aici găsim foarte multe observaţii cu adevărat inteligente. până şi pentru Mefisto ea rămâne “Meduza”. Aşadar. pînă-a nu muri. Diavolii.împotriva lui Goethe. pentru că el a scris combătând spiritele. în primă instanţă. nădăjduiesc. de nişte porniri senzoriale. ci numai într-o stare onirică. Fiindcă Nicolai făcuse o călătorie prin Germania şi Elveţia şi descrisese tot ce văzuse. Pe diavoli şi poeţi îi voi distruge. dar el poate să transforme această viziune. totul ar rămâne la şoricelul roşu. dar Faust a devenit suficient de conştient ca să i se sustragă aici lui Mefisto şi să vadă un suflet spre care Mefisto însuşi nu l-ar fi condus niciodată. Puteţi gândi cum vreţi dar conexiunile sunt. el mai adaugă cuvintele: Observ că azi nimic nu izbutesc. Faust vede o apariţie absolut obişnuită: un şoricel roşu sare din gura frumoasei vrăjitoare.Şi ca să arate pe deplin că ia cu adevărat într-un mod adecvat situaţiei o personalitate ca Nicolai. pentru el. poeţii . Imaginaţiunea s-a dizolvat. iar ceea ce v-am descris eu acum despre transformarea unei viziuni inferioare. Ei bine. aşa cum Mefisto ar dori s-o proiecteze în faţa lui Faust. în ceva superior. O puteţi citi în tratatele Academiei de Ştiinţe din Berlin. este întru totul o realitate spirituală. Friedrich Nicolai a ţinut această conferinţă în 1799. de fapt. Faust e în măsură să treacă de la o imaginaţiune de rang inferior la perceperea vizuală a sufletului lui Gretchen. profund. De aceea spune: O să se-aşeze-ntr-un băltoi curînd. se face aluzie până şi la călătoria prin Elveţia! Şi. emancipate. Rămâne doar cordonul roşu de sânge din jurul gâtului. căci dacă n-ar fi deplin conştient. De spirite şi spirit o să scape. în lumea spirituală. iar cînd Din fundu-i lipitori o să se-ndoape. Şi. Acesta e un fenomen foarte obişnuit şi o dovedă a faptului că Faust a rămas deplin conştient. în ceea ce trebuie să fie. foarte diverse. nădăjduiesc. Dar port cu mine-un ghid peste văiuge. Mefisto ştie cu cine are de-a face. poate chiar năucitoare.cred că aceasta este o impresie foarte puternică . Scena încremeneşte . care prin nefericirea ei devine acum vizibilă în faţa lui în adevărata ei înfăţişare. există o mică schiţă în care scena e descrisă puţin altfel.şi şoricelul roşu devine Gretchen. În faţa unor asemenea oameni. de unde dvs. Iarăşi o aluzie la teoria lipitorilor emisă de Friedrich Nicolai. adevărat. În special. vedeţi cum Goethe vrea să arate în mod clar că două suflete diferite pot 39 . provocată. pînă-a nu muri.“Bucuriile tânărului Werther” . E cum nu se poate mai probabil că iniţial Goethe a gândit altfel întreaga scenă. Aşa se uşurează el. după ce toată această poveste s-a încheiat. Pe diavoli şi poeţi îi voi distruge. cea cu şoricelul roşu.

de fapt. De aceea face ca acesta să-i fie pus în faţă într-o asemenea aură. la care el trebuia să ajungă. Pe de altă 40 . că e vorba de o trăire spirituală a lui Faust. ceva ce Mefisto doar transpune în această scenă: un fel de teatru. Dar avem aici un fel ciudat de transcriere poetică. dacă dispar: Sunt diletantul ce-are grijă de cortină. ni se spune: O piesă nouă. “ergötzen” = a delecta. de asemenea. despre care vreau să vorbesc astăzi în continuare. îşi are locul aici. care are misiunea de a-l face pe Faust să se delecteze din cauza a ceea ce e rezonabil. şi care ne arată că Goethe era foarte priceput în ceea ce priveşte cunoaşterea spirituală. ci acela care trece printr-o trăire spirituală. ultima din şapte. Şi-al meu. Aduceţi-vă aminte că Mefisto spune: Da. e prezentat. Goethe a transpus cuvântul italian “dilettare” în germanul “dilettieren”. Jucată tot de diletanţi. să strecoare pe furiş pe Blocksberg ceea ce e rațional. pentru că trebuie descris aşa cum vrea Mefisto să-l aibă pe Faust. aş zice. cu toate că “Visul din noaptea Walpurgiei” trebuie luat în serios. Părintelui minciunii te supune. aşa ceva el găseşte că e bine. domnilor. care sunt realitatea spirituală mai profundă. ai să fii!− În “Visul din noaptea Walpurgiei” totul e rațional. într-adevăr. greşită. de rasă fină. acesta e modul în care Mefisto vrea acum să-l ispitească pe Faust. propriu-zis. adevărată. Începe-ndată. Aşadar. rațional. săl facă să dispreţuiască ceea ce e rațional în Visul din noaptea Walpurgiei”. rezonabil. Pentru că. una. fără condiţii. cu o creaţie poetică în care se tratează în mod intenţionat despre lumea spirituală inferioară. şi îl duce apoi în faţa a ceva . rezonabil. El nu este plimbăreţul plin de vigoare.la sfârşitul “Nopţii Walpurgiei” acest lucru trebuie văzut neapărat aşa -. de Mefisto. iar ceea ce el vede aici drept Gretchen este. Se reprezintă ceea ce urmează: “Visul din noaptea Walpurgiei”. care colorează asemenea fenomene. şi întregul “Vis din noaptea Walpurgiei”. pentru a face ca gândurile lui Faust să ia o direcţie absolut precisă. Iar Servibilis a fost inventat de Goethe drept servitor al lui Mefisto. frivol. Pe nalta forţă-a omeneştii minţi. într-o direcţie sau alta. aşteptaţi oleacă. ajunge la afirmaţia frivolă: căci orişicui ea îi apare drept iubita lui. de fapt. Pentru că aşa ceva e pe placul lui. Mefisto vrea să-l abată pe Faust de la toate acestea. cealaltă. scuipă pe Ştiinţă şi Raţiune. după părerea lui. este. Aşa e obiceiul pe-aici în astă-noapte. Vedeţi. Acuma. E scrisă de un diletant cu har. Aceasta este întru totul o vrăjitorie a lui Mefisto.interpreta una şi aceeaşi realitate spirituală în moduri absolut diferite. Pe baza instinctelor sale inferioare. Şi acum noi vedem. Dar totul e transpus în scena de pe Blocksberg. avem de-a face aici la Goethe. De aceea. Cu vrăji şi cu iluzii să te minţi. Scuzaţi acuma. adică să ia lucrurile într-un mod inferior. ceea ce trăieşte în el şi care doar face ca restul să urce la suprafaţă. dar lui Faust trebuie să i se creeze impresia că el trebuie doar să se desfete cu acest ceva rațional.

unde el se plimbă cu suflet mulţumit. care îl iubeau pe Goethe. după ce l-a pus pe Faust să provoace nenorocirea cu mama lui Gretchen. aceasta ne poate arăta cât este de necesar ca oamenii să se apropie măcar puţin de ştiinţa spirituală. pot găsi. fiindcă altfel .cum să-l înţelegi pe Goethe? Până şi unii oameni eminenţi. ci va fi necesar să ne dăm ceva osteneală pentru a recunoaşte că în el mai exista şi cu totul altceva şi că multe dintre lucrurile care stau ascunse în drama lui Goethe trebuie să iasă la lumina zilei de-abia de acum înainte. îl duce peste două zile pe Faust pe Blocksberg.parte. aşa cum le-a apărut el până acum oamenilor. ci maschează atunci lucrurile. numai că Goethe e un tip atât de îngrozitor! Ei nu spun asta. Dar trebuie să repetăm într-una: Goethe nu a fost acel Goethe al pădurilor şi pajiştilor care orăcăie de mulţumire. cu fratele lui Gretchen. altfel. Şi aceasta se numără printre minciunile de viaţă! El e un tip atât de îngrozitor încât. 41 .

În primele două scene avem. vremea încă nu se maturizase pentru aşa ceva. deplină. nu poate să surprindă. “Despre enigma omului”. în aşa fel încât prin această înflorire a divin-spiritualului în interiorul sufletului. pe de o parte. Atât căutarea mistică. atunci când apare cu mare intensitate. dar şi a Eului umplut de Dumnezeu. din profunzimea pe care au cunoscut-o concepţiile legate de ştiinţele naturii. scriind aceste scene. am putea spune. un fel de document important al istoriei culturii. real. laborator În legătură cu scenele pe care le-aţi văzut mai înainte. cât şi ca expresie a unei cunoaştrei adânci. Şi el vorbea pe baza acestui entuziasm. cât şi în ultima carte. Fiindcă în aceste reprezentări spiritualştiinţifice zace formulat. de natură filosofic-teosofică. Johann Gottlieb Fichte îşi ţinea prelegerile dintr-un uriaş entuziasm al cunoaşterii. Când Goethe. Ne este îngăduit ca atunci când ne apropiem de asemenea manifestări cum nu se poate mai profunde ale spiritului goetheean să apelăm la ajutorul reprezentărilor deja obişnuite ale ştiinţei spirituale pentru a ajunge la o înţelegere deplină. În perioada în care în spiritul lui Goethe se dezvoltau aceste scene. datorită studiilor sale de mistică. el a încercat să simtă punctul de contact al vieţii umane interioare cu întreaga viaţă cosmică. îşi creează caricaturile lor. Am putea spune că Fichte s-a străduit să învie în nişte noţiuni abstracte vaste sentimentul care poate fi făcut să prindă viaţă în om sub impresia adevărurilor 42 . de problemele supreme ale existenţei. precum şi eforturile de cunoaştere mai adânci ale filosofiei. spre care merge şi curentul spiritual-ştiinţific. maturizat prin tot ceea ce îşi asimilase. Tocmai în cercurile noastre nu trebuie să surprindă. pe baza unei experienţe multilaterale. năzuinţa de a găsi lumea spirituală îşi are caricaturile ei. Fichte încă nu putea vorbi din tezaurul concret al ştiinţei spirituale. am dori ca ele să-şi facă o intrare plină de înţelegere în cele mai largi cercuri ale omenirii prezente. că Fichte căuta într-un mod elementar să dea formă divin-spiritualului care trăieşte în interiorul cel mai adânc al sufletului uman. Prin aceasta.PRESIMŢIRILE LUI GOETHE ÎN DIRECŢIA REALITĂŢII CONCRETE NOŢIUNI CU CARACTER DE UMBRĂ ŞI REPREZENTĂRI SATURATE DE REALITATE Dornach. la început. aceasta a fost totodată perioada în care spiritele încercau să se apropie. atunci când a dat formă acestor reprezentări care trăiau în el. adus în conştienţa deplin trează. pentru că aceste scene conţin mulţi germeni ai evoluţiei. îngustă. Se poate spune că Goethe. Tocmai aceste scene din partea a doua a lui “Faust” stau în faţa sufletului nostru atât ca un document al istoriei culturii. din ştiinţele naturii. ceea ce Goethe a creat printr-o imaginaţiune interioară. de mulţi ani. îşi creează de-a dreptul caricaturile ei. faptul că. Puteţi vedea din expunerile succinte făcute de mine. a Eului creator. cu boltă înaltă. în imediata vecinătate a lui Goethe se manifesta o căutare cu adevărat importantă. 27 ianuarie 1917 după o interpretare scenică a unei părţi din “Faust” II Actul II: Cameră în stil gotic. am putea spune. a Eului. Este cât se poate de explicabil că o asemenea încercare de a înainta spre spirit a stârnit adeseori reacţii adverse. atât în cartea “Enigmele filosofiei” . pe baza experienţelor epocii sale. a presimţit multe dintre lucrurile care prin ştiinţa spirituală trebuie să răsară ca o sămănătură. Nu-i aşa. omul devine conştient de însăşi originea sa divin-spirituală. Fichte a căutat să sesizeze în sufletul uman viaţa plenară. dintr-un infinit entuziasm al cunoaşterii. din acea profunzime pe care i-o dăduse şi arta greacă.

un Schelling. desigur. care tocmai pe atunci avea însă un public cititor foarte larg. după părerea sa. Au existat apoi spirite de felul lui Friedrich Schlegel. iar oamenii aveau o atitudine obtuză. care credeau că în felul lor ştiu totul. Şi a fost necesară. Din această cauză. . Şi apoi au venit caricaturile entităţii fichteene. pentru a lua în serios ceea ce Fichte avea de spus. unde el derulează o imagine a ceea ce a trăit. Erau calomniaţi şi cei care trăiau în acea vreme la Jena. despre libertatea umană şi despre alte probleme legate de aceasta. şi-a croit drum cu adevărat. dar ceva abstract pătruns de o simţire vie. şi că nici o inimă. dar care trăia deja în tratatul scris de el. spre absolut. diferite. pentru că cele adevărate le par celor ce nu s-au obişnuit cu ele doar ridicole. ba chiar a Misterului de pe Golgotha. ca şi caricaturile celorlalţi. Hegel începuse să-şi aştearnă pe hârtie filosofia. trebuia să fie considerat ridicol. Tipărite. care a mai putut spune adevărul într-o formă cu totul abstractă. Un poet diluat. aşa cum am subliniat adeseori. Aşa a căutat Fichte să răzbată. în “Filosofia mitologiei” şi în “Filosofia revelaţiei”. Modurile în care a primit epoca asemenea încercări au fost. dintr-un mod de-a gândi şi simţi asemănător. şi mai paradoxale decât trebuie să fie adeseori paradoxurile . fără a fi înţeles de contemporani. “Despre zeităţile din Samothrake”.comunicate de ştiinţa spirituală. Aceşti oameni căutau să răzbată dincolo de tot ceea ce e relativ în lume. care au aplicat cu multă energie asupra diferitelor ramuri ale cunoaşterii umane ceea ce aceste naturi de factură mai mult filosofică au căutat să facă să iasă din centrul ordinii lumii.ale ştiinţei spirituale. unii oameni. trăia deja în dialogul scris de el. Ne putem face. dincolo de Eul cotidian obişnuit. dincolo de tot ceea ce îi stăpâneşte pe oameni în viaţa cotidiană. în acele Misterii vechi. cuvintele sale păreau în multe cazuri de-a dreptul paradoxale. care s-a dăruit de-a dreptul unui fel de teosofie. ostilă. spre ceea ce nu trăieşte doar în aspecte relative. nu numai când a fost obligat să părăsească oraşul Jena. impresia puternică pe care o poate face în mod nemijlocit o asemenea personalitate. spre o înţelegere foarte profundă a creştinismului. care au fost puternic impresionaţi de Fichte. când ştiinţa spirituală poate să ajungă până la inimile noastre. o reprezentare vie despre dispoziţia sufletească în care se vor fi aflat un Fichte. Şi putem înţelege atunci că uneori un spirit cum era Fichte. “Bruno sau despre principiul divin şi principiul natural al lucrurilor”. De aceea. aşa cum în viaţă toate se exagerează. care este ancorat în Divinitate şi urzeşte în eternitate. Aşa au căutat Schelling şi Hegel să răzbată până la existenţa absolută. Pe de altă parte.Ceea ce s-a aprins atunci la Jena a fost o luptă spirituală de prim rang. ci se aprindea adeseori de mânie şi când vedea că dă tot ce are mai bun în el. au putut exagera lucrurile. şi trăia în acel frumos tratat al său. mai ales azi. s-a putut aprinde de mânie. Şi atunci putem înţelege că tânărul Fichte. Fichte s-a aprins adeseori de mânie. Toate acestea se petreceau în imediata apropiere a lui Goethe. desigur. care mai târziu. dintr-o străduinţă asemănătoare cu aceea a lui Fichte. care ţineau pe atunci prelegeri la Jena. s-a putut lăsa în prada mâniei până într-acolo încât a afirmat că. dacă ar trebui să aibă de-a face cu tipii ăştia bătrâni. a 43 . de un sentiment viu. în orice caz. până la Eul absolut.paradoxurile necesare . Kotzebue. Schelling. tocmai un spirit cum a fost Fichte. limbajul lui avea de multe ori ceva abstract. un Hegel. pornind de la Jakob Böhme. ar trebui omorâţi toţi cei trecuţi de treizeci de ani. când vorbeau despre ceea ce stătea atât de clar în faţa ochiului lor spiritual. când le-a ripostat pedanţilor erudiţi din Jena. pentru că oamenii credeau că ştiu totul mai bine pe baza vechilor reprezentări tradiţionale şi a cunoştinţelor pe care şi le asimilaseră. Căci la Jena ţinea prelegeri şi Schelling. când îi avea în faţa sa pe erudiţii pedanţi din Jena. nici un suflet nu-l primeau. căreia i-a dat expresie apoi.

Goethe caută căile pe care îl poate face pe Faust al său să ajungă la Elena. arată că Goethe a ştiut să aprecieze la justa lor valoare aceste spirite care căutau absolutul. Goethe a vrut să deruleze totul din străfundul cel mai adânc şi să arate peste tot că năzuinţa spre realitatea supremă poate fi în acelaşi timp un pericol. bineînţeles. Cînd de Elena eşti paralizat. paralizat de legătura cu spiritualul. ea reprezintă un pericol. de asemenea. îl avea în vedere pe acel Faust care năzuieşte după misterele cele mai adânci ale existenţei. spune Mefistofel.pe un 44 . epoca a patra postatlanteeană. Nu e deloc uşor să-ţi vii în fire. Aici el avea în vedere drama sa. chiar dacă nu găsim la el nişte principii oculte prelucrate foarte sistematic.scris un pamflet dramatic foarte interesant. Trebuie să ţinem departe toate acestea de ceea ce şi Goethe voia să critice: caricatura care se dezvoltă din ceva mare. Astfel că Goethe ni-l înfăţişează mai întâi pe Faust alunecând pe panta luciferică. Dar. un spirit care trăia în aura ocultului. care ştia că ceea ce trăieşte pe calea progresului din evoluţia lumii o poate lua în direcţia ahrimanică. în elementul spiritual al vechii Grecii. vorbeşte numai în fraze auzite de el la Jena. sau în cealaltă direcţie. Noi vedem. Faust a luat-o pe Elena din împărăţia Mumelor. plin de spirit prin faptul că descrie un fel de tânăr absolvent al examenului de bacalaureat care studiase la Jena şi.chiar dacă nu a folosit aceste expresii. scrisorile pe care şi le-au trimis Goethe şi Schelling. Acesta e lucrul căruia voia să-i dea formă în drama sa “Faust”. dar nu sunt. Câte nu pot deveni un pericol! Chiar şi lucrul cel mai bun din toate poate deveni. la mama lui. Toate acestea par foarte pline de spirit. într-o epocă încheiată. expresiile nu sunt esenţiale -. desfăşurând o activitate creatoare vie. totuşi. decât denunţarea josnică a unei intenţii mari. dar mai întâi a avut-o în faţa sa doar ca forţă spirituală.trăind mai mult sau mai puţin conştient ceea ce trăieşte . în laboratorul său. la misterele existenţei spirituale din antichitatea greacă. care e plin de spirit. şi că evoluţia lumii are loc mereu prin bătaia de pendul dintre ahrimanic şi luciferic. că a apărut o anumită separaţie între Faust care a alunecat pe panta luciferică. în chilia sa. care tinde spre realitatea vie a Elenei. Am putea spune că Faust se află cu sufletul său . paralizat de apariţia Elenei. şi îl arată paralizat din cauză că trăieşte împreună cu elementul trecutului. El trăieşte în spiritualul viu. Aşa îl găsim după ce Mefisto l-a adus înapoi. şi Mefistofel. intitulat “Măgarul hiperboreean sau cultura cea nouă”. Tocmai această problemă ia apărut lui Goethe în mod atât de viu în faţa ochiului său sufletesc. oricât de înaltă e năzuinţa care există aici. El voia să se unească interior cu ceea ce existase. faptul că ceea ce e mai bun în lume poate deveni un pericol. pentru că foarte uşor poate aluneca pe panta luciferismului. Dar lui Goethe îi era clar că acesta este un pericol. Interiorul lui Faust este umplut de ceea ce el şi-a asimilat. El e paralizat de ceea ce poate trăi din punct de vedere spiritual. care urma să înfăţişeze transpus în realitate ceea ce a stat mereu în faţa sufletului lui Goethe: perceperea nemijlocită a elementul spiritual viu din toate realităţile naturale şi istorice. puterile luciferice. “Faust”. dacă în el se amestecă puterile ahrimanice. dar e paralizat de acesta. luciferică . Goethe însuşi voia să se întoarcă înapoi. Oricât de îndreptăţit. Toate sunt preluate textual în acest pamflet. un pericol. fiindcă nouă trebuie să ne fie clar faptul că scrisorile pe care şi le-au trimis Goethe şi Fichte. după ce se întoarce acasă. putem spune. Goethe a fost.

aceasta devenise pentru el o idee fixă. străbunul meu. Că el crease întreaga lume. ciocnindu-se foarte tare una de cealaltă. Ba putem ajunge să cunoaştem chiar nişte pui de om care înţeleg filosofia kantiană într-un sens şi mai egoic decât acest tânăr bacalaureat. când atrage atenţia asupra faptului că el este acela care a creat lumea. fără a bănui nimic. el îi reprezintă pe acei oameni care parcă sunt prizonierii habarnismului. de filosofia. fiindcă dvs. El nu ştie nimic de vechea sa lume. Şi la început. diferit de căile spirituale pe care umblă Mefistofel. Dar. Ascultă tu de vechiul sfat. îngrijorarea va veni mai târziu. ai lipsei de atenţie. Acum el nu se simte deloc îngrijorat în asemănarea lui cu Dumnezeu.alt făgaş spiritual. Această ciocnire ne este arătată foarte clar de famulus. pe care a ajuns sub influenţe luciferice. Dar Mefistofel o are în jurul său. provine în întregime din mediul pe care vi l-am descris mai înainte.. am putea spune. devenit tânăr bacalaureat. Deja altfel ne este descrisă întreaga ambianţă în care trăim acum. şi prin Mefistofel reînvie totul în mod ahrimanic. ciocnindu-se într-un mod absolut obiectiv. În acest sens poate fi conceput şi întregul discurs care vine de la acest famulus. sigur. el le-a semănat în sufletul lui. scumpă lui. care a plăsmuit lumea. Am cunoscut cândva un om care era atât de infectat de filosofia kantiană. Faust visează. Bacalaureatul a dat curs maximei şi mumei. ca reprezentare. i-o citim pe chip. pe acest făgaş filosofic a fost trimis elevul care a primit de la Mefistofel un cuvânt călăuzitor: Eritis sicut Deus. reprezentarea cizmelor dvs. în sensul lui. dar la reprezentare se mai adaugă ceva. cu Mefistofel. în care trăieşte drept lumea sa contemporană. şi-urmează şarpelui. Eu i-am spus pe atunci: “Ei bine. a primit impulsul de la Mefistofel însuşi. de asemenea. de-asemănarea ta cu Dumnezeu! Elevul. E ciudat cât de temeinic este Goethe. Mefistofel nu se poate plânge că bacalaureatul îl tratează în aşa fel încât îl face să spună: Amice. a celor de la Jena? Nicidecum. egoist. el nu se simte deloc îngrijorat. vestitul şarpe. în natura lui spiritual-ştiinţifică instinctivă. fichteeană. care habar nu are de nimic. ca reprezentare a dvs. îl vedem la început. De ce a devenit proaspătul bacalaureat cel care ni se înfăţişează aici? Oare Goethe a vrut să-şi bată joc. Şi sigur ai să te-ngrozeşti. expunerile lui Schlegel. dvs. devenit acum absolvent al examenului de bacalaureat. încât credea cu adevărat că el crease întreaga lume. aţi creat lumea. Proaspătul absolvent. de care. aţi creat. Dar el reprezintă o caricatură a acestui mediu. scientes bonum et malum. El nu vede ce se petrece în jurul lui. pe care o şi exprimă foarte clar. dar el ia totul într-un sens îngust. de fapt. Şi astfel avem tocmai în această scenă cele două lumi. Ele sunt separate acum ca printr-o graniţă a conştienţei. şi care pendulează. dar cizmele le-a făcut 45 .. De ce face acest lucru? Ei bine. ştii cît eşti de bădăran? Fiindcă el este cel care a sădit în elev toate acestea. prin întâlnirea fostului elev. noi trebuie să ne punem această întrebare. între lucrurile cele mai periculoase care au loc în imediata lui apropiere. prin acest tânăr bacalaureat. adeseori. el este infectat de tot ceea ce au putut să dea filosofia kantian-fichteean-schellingianhegeliană. care intră acum pentru prima dată în scenă. aşa se spune în limbaj profan. Pe acest om. nu pot fi făcuţi răspunzători.

legătura cu cultura.cizmarul. el a trebuit să caute o cale pe care să-l conducă în mod real pe Faust spre Elena. o victimă a lui Mefistofel. Şi Goethe încearcă mereu şi mereu să-i scoată pe oameni dincolo de acele reprezentări care au puţin miros de pivniţă. cu cultura spirituală a epocii de atunci. pentru că au fost luate din realitatea vie. ia gândiţi-vă. modul de a gândi şi dispoziţia sufletului faţă de ceea ce poate să ajungă. Mefistofel trebuie să-i spună: Dar nu-mi veniți cu absolutu-n casă! Vedem descrisă de Goethe. provocat de oamenii la care vede ce reci rămân la sentinţele înţelepte rostite de el. Poeţii mărunţi rezolvă orice! Chiar şi această problemă mare. chiar a filosofiei schopenhaueriene. căutarea absolutului devine o caricatură. într-un anumit sens. alunecă de-a dreptul cu scaunul lui de la bacalaureat . de aşa ceva trebuie să fugim.spre publicul spectator. nu trebuie să existe nimic luciferic şi ahrimanic. el îl lasă pe Mefistofel al său să-şi verse năduful chiar puţin mâniat. un poet mărunt ar fi rezolvat-o repede: a-i conduce unul spre celălalt pe Faust şi pe Elena. Goethe îl arată uneori pe Mefistofel foarte simpatic. s-ar putea spune: Fiindcă. Dar Goethe simţea ceea ce trebuia să înfăţişeze el aici pentru a o lua pe Elena de la Proserpina în aşa fel încât nu găsea nici un fel de noţiuni şi reprezentări pentru a descrie acest lucru. în felul amintit. prin fabricarea lui Homunculus. din viaţa spirituală. să reflectăm o dată la faptul că nici Goethe n-a rămas cu totul rece la răceala mulţimii obtuze. şi pe care le auzim atât de des: noi vrem să ne unim numai cu ce este bun. Goethe a trebuit să caute această cale. dar el trebuia să se apropie de ea cu facultăţile care-i erau naturale în viaţă. dacă e ca viaţa să prospere. foarte cu inimă. chiar dacă această răceală nu era nici pe departe atât de rece cum este azi. Aşadar. miros a pivniţă. cât de nesănătoase sunt reprezentările care. aşa cum am văzut. şi nu puteţi spune că aţi făcut aceste cizme. Şi anume. despre “lumea ca reprezentare”. împreună cu care el a trăit. are la bază această problemă cu cizmarul. ce plină de inimă este scena în care Mefistofel. Filosofii au căutat absolutul. imediat. Lui Goethe nu i-a fost uşor să creeze tocmai acea parte din “Faust”. fără îndoială. spre parterul plin de tineret. Lui nu i-a fost deloc limpede. De aceea. pe care am avut-o aici în faţa ochilor. şi de aceea creaţia poetică a fost pentru el dificilă şi amară. bacalaureatul este. Şi apoi vedem cum se desfăşoară o activitate veritabil ahrimanică. Faust trebuia făcut să coboare în lumea subpământeană şi so roage pe Proserpina să-l ajute ca Elena să se apropie de el în carne şi oase. În acest bacalaureat. deşi aţi făcut reprezentarea acestor cizme!” De fapt. în mod imaginativ. căci Goethe ştie câte elemente mefistofelice trebuie să fie amestecate în viaţă. Elena trebuia să urce în această 46 . despre ce era vorba aici. alunecă Mefistofel şi caută acum aici un adăpost. adeseori. într-un fel foarte spiritual. aşa cum vine acum el însuşi în întâmpinarea lui. Pentru că nu-i plac aceste reprezentări cu miros de pivniţă. De aceea sunt atât de vii şi de extraordinar de dramatice aceste scene. ci şi unele foarte nimerite. Fiindcă. numai că oamenii nu privesc întotdeauna lucrurile în lumina justă. Şi Goethe nu-l arată pe Mefistofel spunând doar lucruri drăceşti. s-a gândit Goethe. Era vorba despre faptul că Faust ajunsese atât de departe încât să se apropie de Elena în subconştientul sufletului său. Şi merită. când bacalaureatul devine chiar prea absolutist. Mai întâi. orice infirmare veritabilă. aş zice într-o altă stare de conştienţă. cum avea să găsească această cale. De aceea. Dar Goethe tocmai că nu era un poet mărunt. De aceea. Aceasta este o răceală asupra căreia Goethe voia să atragă atenţia. până la oameni.

puntea de legătură dintre spiritualul pur. după indicaţiile lui 47 . fireşte. Aşadar. Paracelsus se gândea la anumite procedee care îl duc pe om până acolo unde are în faţa sa o fiinţă fără corp. astfel încât putem spune: Prin prezenţa lui Homunculus e creată posibilitatea ca Elena cea pur spirituală să fie introdusă în lumea corporală. dar ea trebuie să devină mai densă. La aceasta a recurs Goethe. din partea mea. ce-i drept. Goethe trebuia să creeze un fel de încarnare a Elenei. desigur. dar ia naştere.vă rog să luaţi seama! Paracelsus spune expres: nu are corp -. Pe lângă toate acestea. omului de azi îi este uşor să spună: Ei da. în aşa fel încât din ceea ce combină aici Wagner să ia naştere cu adevărat ceva. el a folosit ceea ce ştia de la Paracelsus. Aceste forţe spirituale sunt făcute să apară prin faptul că se apropie Mefistofel. El se va fi gândit aşa: Elena i-a întins lui Faust mâna în sfera conştienţei. Omului de azi îi este uşor să spună: Nimeni nu trebuie să creadă ce fantazează Paracelsus aici. absolut singur. tocmai în vremea în care Goethe scria această scenă.sferă a conştienţei. el a fost pus pe hârtie într-o vreme în care Johan Jakob Wagner era încă un sugar. homunculi. Printr-o coincidenţă drăguţă. Dar nu e adevărat. Wagner e indus în eroare de mentalitatea sa materialistă. Aşadar. mai ales tratatul lui Paracelsus “De generatione rerum” i-a fost de mare folos. Şi neînţelegerea e provocată prin intermediul lui Wagner. şi de un soi de neînţelegere. Dar oamenii ar trebui. un fel de activitate intelectuală. Fiindcă prin aceasta este dat iarăşi impulsul ahrimanic. fireşte. aş zice. şi corporalitate. există încă şi azi. Johann Jakob Wagner din Würzburg a afirmat că e posibil să fabricăm homunculi. el n-ar fi în stare să realizeze ceea ce ar fi un Homunculus real. şi el indica şi căile pe care se pot fabrica homunculi. pentru ca din ceea ce realizează Wagner să rezulte cu adevărat Homunculus. un fel de activitate mintală. prin faptul că este el însuşi lipsit de corp. că Goethe a luat numele de la el. El a făcut să aibă loc această densificare printr-o fiinţă cum e Homunculus. era o prejudecată medievală a lui Paracelsus. să reflecteze la faptul că în tratatul “De generatione rerum” autorul îl asigură în mod categoric pe cititor că prin anumite procese suntem în stare să producem ceva care. care e patria lui Faust. reuşise să producă în odaia sa nişte omuleţi vii. din procedee corporale. care clădeşte. Dar acesta este realizat acum. ba chiar o desfăşoară sub o formă mai dezvoltată. uneori. nu mai ştie cum să scape de ei! Cerea sfat despre felul cum ar putea să scape de aceste creaturi. Ne putem imagina ce devine mintea unor asemenea oameni! Asemenea oameni. pe care el le fabricase drept mecanisme vii. Goethe a mai avut nevoie. poate cu ajutorul unor anumite forţe care zac ascunse peste tot. De atunci ele îl urmăreau peste tot. astfel încât el crede că Homunculus a fost fabricat pe o cale cu totul materială. care exista deja în acea vreme. Şi el devine aşa cum învăţase Goethe să-l descrie pe Homunculus. Bineînţeles. numai că se intensifică până la clarvedere. Aici Paracelsus descrie cum pot fi fabricaţi. care nu este însă decât o coincidenţă drăguţă. iarăşi de Mefistofel. care trăiesc lucruri atât de aventuroase. Fiindcă numele vine din vechiul “Faust”. fiindcă pentru aceasta e nevoie de forţe spirituale. la fel ca omul. în mod spiritual. prin anumite procese. după ce se străduise ani de zile. aşadar. elementul ahrimanic. nici nu trebuie să creadă nimeni. nu are corp . pe care-l studiase. Desigur. care nu-i stau la dispoziţie lui Wagner. bineînţeles. dar are nişte facultăţi asemănătoare cu facultăţile sufleteşti umane. la fel cum există şi aceia care îşi bat joc de aceste lucruri. dar care desfăşoară. Dacă Wagner ar fi realizat ceva pe calea sa. În acest scop. totuşi. poate că i-ar fi mers ca acelui om care mi-a scris cu câtva timp în urmă spunându-mi că. dar nu mai poate acum să scape de ei. E nevoie.

de exemplu. ceea ce vrea numai să copieze ceea ce are loc în mod exterior. Homunculus trecând prin toate regnurile naturii şi depunându-şi acorporalitatea. fiindcă el vede cu ochiul spiritual visul lui Faust. că Goethe aşează imediat una lângă alta ceea ce trăieşte mai întâi în mod spiritual în Faust. De sine-şi rîde. din sfera întregului Cosmosului. unindu-se cu elementul spiritual al Elenei. spune Mefistofel Aceasta este. Întâlnirea lui Zeus cu Leda. pe de altă parte. şi ceea ce percepe Homunculus prin clarvedere. concret. prin faptul că toate acestea trec prin toate regnurile naturii. însă cum − nu ştie. Eu am arătat de multe ori că o anumită formă unilaterală pe care a luat-o principiul creştin a dus tocmai la crearea unor noţiuni cu caracter de umbră. ci doar o manevrare. făcut din noţiuni cu caracter de umbră. foarte aproape de ocultismul adevărat. Dar cu aceasta Goethe este. care nu este însă o cunoaştere. să perceapă viaţa reală. care nu sunt în stare să se cufunde cu adevărat în viaţă. Omenirea are. din care viaţa a fost alungată. se spune în chimie. aşa cum am explicat în ultimele conferinţe. prin toate procesele care sunt descrise în “Noaptea clasică a Walpurgiei”. inconsistente. De aceea l-a introdus pe Homunculus. Şi. şi de care ne îndepărtează orice mod de a gândi care se scaldă numai în abstracţiuni. pe de o parte. noi vedem cum Goethe încearcă să plăsmuiască din spiritualul etern al Elenei. . ca să zicem aşa.Paracelsus. noţiunile obţinute prin abstractizare fie pornind de la ceva spiritual rezultat în mod panteist. care nu sunt întotdeauna în măsură să intervină în viaţa reală. drept concepţie despre lume. eu am atras atenţia asupra faptului că ştiinţa spirituală e în măsură să-l înţeleagă din nou pe omul real. Prin Homunculus şi prin transformarea pe care Homunculus o poate realiza cu fiinţa împreună cu care Faust trăieşte în mod spiritual. ci acest cap trebuie înţeles drept ceva provenit prin metamorfoză din corpul încarnării precedente şi. împreună cu care a trăit Faust. Elena se naşte din nou. şi pe Homunculus. mama Elenei: o recunoaştem în descrierea visului lui Faust făcută de Homunculus. retras în mod luciferic. Acesta este lucrul esenţial pentru Goethe. Şi. descrie ceea ce trăieşte Faust. intrând într-un corp. în activitatea plăsmuitoare. faptul că Faust ajunge cu adevărat în lumea antichităţii greceşti. pe de-o parte. corporalul. să conceapă trăirea lui Faust. el nu e nici ceea ce îşi închipue un suflet care navighează în mod abstract într-un cuib de nori al noţiunilor. nu a înota în noţiuni generale abstracte. 48 . Şi. care nu vrea să trăiască decât în noţiuni abstracte. Vedem cum Goethe lucrează înspre lumea fizică obişnuită. fie pornind de la ceva spiritual care trăieşte într-un cuib pe vârf de nori. de asemenea.Această activitate plăsmuitoare. aşadar. Elena devine din punct de vedere exterior. care ştie să interpreteze. de acel ocultism adevărat asupra căruia eu am atras adeseori atenţia. Encheiresin naturae. într-un fel de altă stare a conştienţei. e format din întreg Cosmosul. descriindu-l în mod pur exterior. ea poate. Şi Homunculus devine într-adevăr imediat clarvăzător. în aşa fel încât Elena poate să intre apoi în lumea fizică obişnuită. în planul fizic. cunoaşterea pur mecanică a naturii. Vedem. cea care ne apare ea în actul III din partea a II-a a dramei “Faust”. Şi omenirea stă azi sub imperiul unor asemenea noţiuni. să spună: Capul omului este numai pe de o parte ceea ce face anatomistul din el. de aceea arată înrudirea dintre ceea ce Faust visează. a interveni în lumea materială prin noţiuni. De aceea.

Rima la “acasă” lipsește. după ce a văzut că Mefistofel nu-l înţelege. fiindcă lipseşte rima . bineînţeles. unde-ai întinerit lumina vieții. De aceea. Homunculus vede ceea ce nici Wagner. nici Mefistofel nu văd. Ogive strîmte. în locul unde Homunculus i se adresează lui Mefistofel. care este şi ea o revelare a spiritualului. Dar tocmai acesta este lucrul asupra căruia Goethe vrea să atragă atenţia în mod foarte energic. Ce har mai poţi tu văzului să-i ceri? În întuneric tu eşti doar acasă. pentru că Mefistofel spune: Eşti mic la trup. scunde Aşadar. este această cuprindere vie a lumii. fiindcă vedem peste tot rima: Te cred! În zarea ceții Prin Nord. prin unilateralizarea Evului Mediu creştin: stingerea a tot ceea ce se apropie de sufletul uman drept realitate spirituală. Ce har mai poţi tu văzului să-i ceri? Tu eşti acasă doar în întuneric. De aceea înfăţişează el contrastul dintre spiritul lui Homunculus. În forfota de popi şi cavaleri. Goethe înfăţişează contrastul dintre acest mod de a vedea şi felul în care i-ar plăcea lui Mefistofel să fie lumea. sesizarea concretă a realităţii materiale. lipseşte un vers. concret. încărcate. în epoca prezentă. cu abstracţiunile lor inconsistente despre Dumnezeu şi eternitate. aşa cum trăieşte el apoi în conştienţa lui Faust. mucede. Şi. care trebuie să fi sunat cam aşa: Ce-i cu strâmtoarea din chilia-ntunecoasă? astfel încât Homunculus.şi nu există niciun motiv ca aici să nu fie rimă -. imunde. îi spune în mod clar că oamenii au fost îndepărtaţi de lumea spirituală concretă prin 49 . care vede spiritualul real. În forfota de popi şi cavaleri. dar mare ca fantast.acesta este esenţialul spre care trebuie să tindă o ştiinţă concretă a spiritualului. dintr-o cauză sau alta. Această cufundare cu noţiunile în lumea reală este ceea ce oamenii de azi nu vor să aibă. unde-ai întinerit lumina vieții. un vers. chiar dacă de o altă natură. Cernite pietre. Fiindcă tocmai lucrul de care se tem cel mai mult. Eu am atras atenţia asupra faptului că. dintr-o cauză sau alta. Nu văd nimic! Homunculus răspunde: Te cred! În zarea ceții Prin Nord. nişte pastori creştini şi alţi oameni de felul acesta. aşadar. la dictare un vers a fost omis. Goethe tinde în mod conştient spre o percepere concretă a realităţii.

tocmai de Mefistofel. scunde. deoarece nu vrea doar noţiuni abstracte. tocmai în această scenă. ci vrea să trăiască în mod viu cu Grecia antică. de exemplu. în chilia întunecoasă. imortalitate. În forfota de popi şi cavaleri. Şi acest lucru dă cuvintelor sale greutate. le-a depăşit. ce frumos sunt rostite asemenea cuvinte. prin faptul că ea îi este arătată. el nu vrea. noi peste tot la Goethe. La aceste creaţii de bătrâneţe ale lui Goethe fiecare cuvânt a fost scris dintr-o adâncă experienţă în contact cu lumea. unde-ai întinerit lumina vieții “Întinerit” este o expresie veche. Dar Mefistofel se simte bine aici. în loc de “a se naşte” se spunea “a întineri”. Ce-i cu strâmtoarea din chilia-ntunecoasă? Şi acum. el priveşte în jur. De aceea. prin faptul că reprezentantul acestei Grecii antice. minunata sa presimţire în direcţia realităţii concrete. Homunculus spune cam aşa: Te cred! În zarea ceții Prin Nord. Ce har mai poţi tu văzului să-i ceri? În întuneric tu eşti doar acasă. Aşadar: Te cred! În zarea ceții Prin Nord. de asemenea. păşeşte în carne şi oase în faţa lui. încărcate. care este foarte bună. Astfel. Elena. După cum noi îmbătrânim din direcţia fizicului. n-o să-avem noroc fiindcă el trebuie să fie introdus în viaţa cea vie. ceea ce le dă un colorit deosebit: Vai. dar cu aluzie la vechiul Niflheim: În zarea ceții Prin Nord. Pe urmă: De se trezeşte. să aibă doar o descriere a Greciei antice. o greutate imensă. dar care. unde-ai întinerit lumina vieții Se referă la Evul Mediu. şi vede tot ceea ce se află acolo: Cernite pietre. prin noţiunile nebuloase care au fost create şi care au fost aduse la strâmtoare prin activităţi de felul acelora din sânul cărora a ieşit Faust. când ne naştem întinerim din direcţia spiritualului. nu! deloc! Destul cu bătălia Ce-o poartă tirania cu sclavia! 50 . ceea ce dovedeşte că în limbă e conţinută o înţelegere a acestui fapt. le dă. mucede. aşa cum au făcut unii umanişti sau filologi. imunde.abstractizare. Şi aceasta a fost o veche expresie germană. unde-ai întinerit lumina vieții. în diavolescul lui. până la urmă. Ogive strîmte.

următorul lucru? Să luăm o noţiune infinit de importantă. şi căţărându-se pe ceea ce a făcut Goethe . Materialismul nu oferă deloc asemenea noţiuni reale. de exemplu. Ce face sufletul animalului când acesta digeră? Sufletul participă cu o senzaţie nasfârşită de plăcere. Astralul trăieşte în ceea ce corpul eteric oglindeşte din procesele fizicochimice prin care substanţele nutritive se introduc în organism. Este interesant să observăm animalele când stau culcate pe pajişte. cum poate înţelege materialismul. corpul său eteric. Eul său. Şi aici este punctul în care tocmai cel care depune eforturi spiritual-ştiinţifice ar trebui să încerce . Şi nimeni nu observă: toată sfada O iscă Asmodeu. De ce oare? Pentru că animalul este retras în întregime cu fiinţa sa astrală în corpul său eteric. Dacă ne ocupăm cu ştiinţa spirituală. cu care trebuie făcută neapărat legătura pe baza cercetării spiritual-ştiinţifice antroposofice -. tot sclav cu sclav se bate În ansamblu. deosebirea făcută de noi între capul omului şi restul corpului? Sau. ea ne oferă nişte noţiuni prin care ne cufundăm cu adevărat în realitate. Ea-ncepe iar. Animalul are corpul său fizic. La aceasta priveşte animalul cu senzaţia cea mai intimă de plăcere. o. în loc de aceasta. din sfera 51 . El stă acolo şi se priveşte cum digeră. de-ar putea veni vremea în care şi din poezia unei asemenea căutări cum o găsim revelată tocmai la Goethe prin această scenă. de exemplu. Ei zic că-i luptă pentru libertate: Te simţi aproape transpus în epoca prezentă. o vacă digerând când stă culcată şi în ea devin cu adevărat vizibile din punct de vedere interior toate procesele care au loc prin faptul că substanţele nutritive sunt preluate de stomac şi sunt trimise de stomac în toate celelalte părţi ale corpului. de s-ar putea ca ceea ce zace în poezia unei asemenea căutări să-i ia în stăpânire pe oameni într-o măsură mai largă. abstractizarea oricărei căutări a făcut infinit de mulţi paşi mai departe. cu care Mefistofel se simte foarte înrudit. sunt numai procesele din întreaga ambianţă. senzaţia de plăcere este imensă. pe cale spirituală. Dar. corpul său eteric şi corpul astral. ne vine să spunem: O. la ceea ce are loc în corp. fiindcă şi aici se spune: Ei se ceartă pentru drepturile libertăţii! Deja Goethe răspunde: Dar cînd te uiţi. corpul său astral.din partea mea. cînd o crezi sfîrşită. după ce au păscut pe săturate şi digeră. la animal. de exemplu. cu adevărat. prin care ajungem să înţelegem ce este această realitate. chiar dacă ceea ce percepe acest corp astral în corpul eteric al vacii. să vezi. Ceea ce vede vaca e o întreagă lume! În orice caz. această lume e constituită numai din vacă şi din procesele care au loc în ea. Cum ar putea înţelege oare materialismul. ci doar noţiuni cu caracter de umbră. Este interesant. Noi vedem animalul.să-şi clarifice deosebirea dintre o căutare spirituală concretă şi o căutare spirituală abstractă. de s-ar putea ca ea să pătrundă mai mult în suflete! Atunci cu adevărat am progresa mai mult ca oameni. vîrîndu-şi coada. pentru că există o corespondenţă intimă între corpul său astral şi corpul său eteric. de tihnă. Noi ştim că omul îşi are corpul său fizic. Este interesant să le observăm. şi mai avan pornită. Dar.Mă plictiseşti. Adică de diavolul discordiei. în ceea ce este real. din vremurile lui Goethe şi până azi.

pline de conţinut. în modul cel mai fatal. El e smuls din această legătură. De aceea. a privi totul drept un mecanism şi a fi incapabil să ajungi la nişte noţiuni care pot duce cu adevărat la condiţiile de viaţă ale lumii. visând. Aşadar. Dar. desigur. după masă. Şi astfel. în ceea ce priveşte cunoaşterea naturii. Şi vaca se simte nespus de înălţată. fiindcă el ar vedea o întreagă lume. să aibă o privire de ansamblu asupra întregului proces. nu îşi poate privi. declamarea de noţiuni fantomatice. drept fenomenul paralel necesar. Dar Eul îi smulge acestei lumi corpul astral al omului şi îi permite să vadă drept cosmos numai ceea ce este trăit în organele de simţ înseşi. În schimb. fără îndoială. avem doar imposibilitatea de a cunoaşte natura. dacă vorbim aşa. În epoca prezentă există. aceasta duce numai la deficienţa că nu se cunoaşte nimic din realitate. Dar pentru viaţă. când se vede drept cosmos. cu caracter de umbră. ci de ceva care are legătură. naturi idealiste. în timp ce digeră. Ar trebui să vă desenez procesele care au loc între stomac şi restul organismului vacii drept o sferă mare. de ceva care este lipsit de realitate. şi de aceea vorbesc în noţiuni generale cu caracter de umbră. propria sa digestie. pe acea cale ocolită pe care omul se umflă în pene şi o trâmbiţează cât mai puternic înspre lume. prin intermediul pasiunii. Am vrut să spun acest lucru doar ca exemplu. dar la o dimensiune uriaşă. care se desface. Eul îngrădeşte cu activitatea sa impulsurile corpului eteric.vacii. Toate acestea rămân în inconştient. cu noţiunile. pentru conştienţa vacii. avem. o educaţie în direcţia noţiunilor goale de conţinut. Astfel. toate acestea se măresc în aşa fel încât devin. la om e concentrat numai în organele de simţ. Şi. faptul că ea dispreţuieşte noţiunile care se cufundă în realitate. cu evenimentele dureroase ale epocii prezente. într-un anumit sens. prin faptul că omul are un Eu. care nu pot interveni în realitate. la om procesul senzorial devine atât de mare cum devine în anumite momente procesul digestiv pentru animal. de exemplu. acest Eu smulge corpul astral din legătura intimă cu corpul eteric. omului îi e sustrasă posibilitatea ca. Ea nu vrea să aibă asemenea noţiuni. Dar tocmai acesta este fenomenul însoţitor al erei materialiste. Pentru cunoaşterea naturii. la fel de mari cât de mare este conştienţa noastră umană. Aici privim în interiorul naturii concrete a animalului. pe de-o parte. la vacă. În vremea lui Goethe. din acest punct de vedere trebuie să înţelegem epoca prezentă. aşa stau lucrurile. totodată. pe de altă parte. când priveşte astfel în cosmosul ei. lucrurile nu merseseră atât de departe. el duce la o deficienţă cu mult mai mare. ci pot interveni. în aşa fel încât ele sunt percepute de corpul astral numai în regiunea organelor de simţ. Fiindcă de aici se vede că pentru ştiinţa spirituală concretă esenţialul este să se cufunde în mod real în fiinţe. Lucrurile merg absolut în paralel: a nu putea înţelege realitatea în mod spiritual. atunci când el trage un pui de somn după-amiază. Îl pune pe om în imposibilitatea de a avea un simţ pentru noţiunile concrete. Şi. o imperfecţiune a omului faptul că. ci noţiuni care se cufundă în realitate. se dezvoltă mult în afară. împreună cu corpul astral. dar ele sunt naturi idealiste ale unei epoci materialiste. dar noi azi ne aflăm în faţa incapacităţii multor oameni de a găsi o deosebire între o noţiune 52 . Fiindcă. cel mult. educaţia făcută sub semnul materialismului este. Este. ale omului. Nu este o glumă. din legătura în care se află corpul astral cu corpul eteric. care se întinde până la firmament. fiindcă aici se află dificultăţile ei. nu să construiască noţiuni abstracte. din această cauză. nu vorbim. ceea ce la animal trăieşte ca un tot. în timp ce. în acest moment pentru vacă existând numai cosmosul-vacă.

vă rog să-mi spuneţi. a putut să descopere în pergamentul său micul punct de pe i. în afară de faptul că în documentele sale apare pentru prima dată punctul I! . domnule coleg. noi vedem că poate să se desfăşoare acea piesă de teatru care intervine cu adevărat profund în întreaga istorie a lumii. dar care. şi care voia să joace puţin rolul de Mefisto şi. zise: O. de aceea. a fost şi aceasta: Ei bine. de exemplu. domnule candidat.Dar alături şedea un alt istoric. Fiindcă eu ştiu despre o promoţie de doctori. în ce document papal apare pentru prima dată punctul I? . nu oricum. care era mai ales un cunoscător al documentelor referitoare la ştiinţa istoriei: era profesorul principal al tânărului doctorand. domnule candidat. voi hoinări. trăieşte şi el în noţiuni fantomatice. în care. din cauză că în locurile cele mai proeminente. când a urcat acest Inocenţiu al IV-lea în scaunul papal? .Candidatul nu ştia nimic. Desfă vechi pergamente şi adună Corpii vitali după-o reţetă bună. a spus: Ei bine. care trăieşte exclusiv în noţiuni. Printre întrebările pe care i le-a pus.Candidatul nu ştia nimic. care nu era aşa. dar e discipolul dumneavoastră preferat! Oare cine i-a bătut în cuie această scândură în faţa ochilor? Ei bine. desigur. aşa cum îl descrie Goethe. domnule candidat. Combină-i cu prudenţă. s-a răspândit. nişte umbre de noţiuni. să punem întrebarea: oare suferinţa trebuie să se prelungească la nesfârşit. într-un loc de prim rang. Dar când a murit Inocenţiu al IV-lea? . pe-aici. azi parcă aveţi bătută în cuie o scândură în faţa ochilor! . modul de a gândi abstract. dat fiind că sunt cel de-al doilea examinator. Aici ne este îngăduit. a vechilor pergamente. în mod universal şi istoric. domnule coleg. Ei bine. când ne poate duce la progres numai încercarea de a înţelege realităţile lumii. de atunci şi până azi. altfel decât Homunculus. ca istoric. neputinţa de a concepe şi altceva în afară de nişte noţiuni cu caracter de umbră.El a ştiut imediat sub ce papă apare pentru prima dată în documente punctul I: Inocenţiu al IV-lea! .fantomatică şi una reală. era profesor universitar. îmi aduc aminte întotdeauna că el este scris de-a dreptul din viaţă. aş zice. într-o problemă importantă. Nu ne putem imagina ceva mai lipsit de realitate decât nota pe care Woodrow Wilson a îndreptat-o recent către senatul Statelor americane! Astăzi. dragă domnule candidat. Atunci profesorul de la catedra documentelor. dar mai ales la Cum! În timp ce eu. cel care voise să joace rolul lui Mefistofel. sub 53 . Poate descopăr punctul de pe i. Wagner. iar Homunculus caută chiar să-l facă să înţeleagă că trăieşte în noţiuni fantomatice. trebuie să-i pun şi eu o întrebare candidatului. spuse: Dar. din viaţa erudiţilor. Şi astfel. Spuneţi-mi. în faţa lumii apare un document care trăieşte exclusiv în noţiuni fantomatice.El nu ştia absolut nimic. prin cuvintele rostite după ce Wagner l-a întrebat cu frică: Şi eu? Ce se va alege de mine dacă ceilalţi vor pleca? Lasă! Rămîi să faci isprăvi faimoase-acasă. vedem. Gîndind la Ce. atunci spuneţimi orice altceva ce ştiţi despre Inocenţiu al IV-lea. un istoric. Când citesc acest pasaj. din rândurile căreia un tânăr doctorand a stat faţă în faţă cu un domn foarte erudit. tot aşa şi bunul Wagner.Atunci. Dar.

oamenii nu vor deloc să înainteze. aşa cum vorbeşte el. dar nu înţelege realitatea spirituală. puteți începe! Vedeți doar: dracul e bătrîn: Îmbătrîniţi. poate fi înţeleasă ca un curs universitar pentru înţelegerea realităţii. putem înţelege şi cuvintele mefistofelice: La tot ce spun. aducător de nenorociri. Pentru că. De aceea. în număr atât de mare. care pot crede că lumea poate fi guvernată cu şabloane noţionale. azi oamenii fug de realitate şi nu mai sunt în stare să conceapă decât umbre de noţiuni? . acolo unde diavolul rosteşte adevărul! Scena cu Homunculus. ei reci rămîn. aşa vorbeşte câte unul. nu înţeleg nici măcar ceea ce Goethe spune prin diavol. şi-l veți pricepe! Cei care cred că lumea poate fi guvernată cu noţiuni fantomatice.în a fi idealist există întotdeauna ceva demn de admiraţie -. Cu privire la înţelegerea acestor lucruri. la urma urmelor. acest lucru nu e înţeles deloc în cercurile cele mai largi. după ce pleacă de la bacalaureat. Dar aceste lucruri trebuie luate cu deplină seriozitate. Fiindcă cel care e un simplu idealist . care au străbătut lumea de decenii şi. din cauză că puţini oameni sunt în stare să conceapă măcar deosebirea dintre nişte noţiuni fantomatice şi realitate. au provocat situaţia de azi. Eşti înţeles atât de puţin. Hai. chiar dacă nu vrea să creeze întreaga lume. care. bravi băieţi. va găsi chiar că e frumos să se vorbească atât de tranşant despre libertate şi drepturile omului şi despre asociaţii internaţionale de state etc. al acestor lucruri. din partea a II-a a dramei “Faust” de Goethe. Şi. 54 . încât începi să înţelegi tu însuţi cuvintele rostite de Mefistofel. considerat bărbat important. aşadar. Ei rămân mereu copii.Eu ştiu că dacă cineva atinge asemenea trăiri triste ale epocii prezente găseşte prea puţină înţelegere. vrea să guverneze lumea conform cu cea mai sumbră dintre noţiunile fantomatice.influenţa culturii materialiste. El nu-şi va da seama deloc în ce constă caracterul fatal. depinde de noi în special să ne formăm nişte noţiuni foarte clare despre deosebirea dintre toate acele declaraţii care străbat astăzi lumea. în final.

să i le recunoaştem lui Goethe. Să observăm că astrologul. dacă lăsăm să acţioneze asupra noastră scena cu “mumele”. pur şi simplu. pe care trebuie. Încercaţi să vă imaginaţi situaţia: în momentul în care Mefistofel pomeneşte de cuvântul “mume”. că de acum înainte Faust însuşi se desemnează pe sine însuşi ca preot. Cel care trecea prin iniţierea în Misteriile Greciei trebuia să ajungă să le cunoască prin contemplare nemijlocită pe cele trei mame. Nu e nevoie decât să ne gândim. Întregul ansamblul este introdus prin faptul că Mefistofel spune: Nu bucuros îţi spun o taină-adîncă 55 . ea proiectează o lumină asupra unor adevăruri pline de sens. Ea este scoasă din trăirile sufleteşti nemijlocite ale lui Goethe. El coborâse la mume. propriu-zis. Demetra şi Proserpina. Şi apoi el rosteşte importantele cuvinte: Ah. pentru că. pornindu-se de la aceste scene. Trebuie să considerăm că transformarea în preot a ceea ce Faust a fost înainte e un lucru plin de importanţă. ca să nu mai vorbim de valoarea estetică prin care se integrează în dramă. conţine cu adevărat un fel de punct culminant al vieţii spirituale din epoca modernă. când Faust reapare. entitatea lor.FAUST ŞI MUMELE Dornach. Faust e străbătut de un fior. nu vom mai putea pune la îndoială faptul că Faust e condus cu adevărat în nişte regiuni. Ceea ce poate fi spus. exact aşa cum. Uşor vom putea spune. ce sunt. în nişte împărăţii pe care Goethe şi le-a reprezentat ca fiind aceleaşi cu împărăţiile mumelor în care era dus cel iniţiat în Misteriile greceşti. 2 noiembrie 1917 după o interpretare scenică din “Faust” II: “Galerie întunecoasă”. dacă înţelegem fie şi numai într-o măsură foarte mică ce înseamnă această scenă. “La curtea imperială” Aş dori să pornesc în expunerea din seara de azi de la scenele pe care le-am văzut adineaori. în care lui Faust i se oferă. Mume! Mume! cît de straniu sună. de ceea ce am avut de spus de-a lungul anilor pe această temă. nu e nevoie decât să ne gândim că poeţii greci. dau de înţeles că cel care devine iniţiat în Misterii ajunge să le cunoască pe cele trei mame cosmice: Rhea. vorbind despre Misterii. Aceasta este o scenă la care te poţi reîntoarce mereu şi mereu. şi dacă luăm seama la ceea ce face el să se întâmple în scena următoare. Am vorbit adeseori despre importanta scenă cu “mumele” din partea a II-a a lui “Faust” al lui Goethe. Dacă devenim atenţi la felul în care vorbeşte Goethe în scena “mumelor”. Dar cu aceasta am indicat deja că Goethe a vrut să spună un lucru de cea mai mare importanţă. prin Mefistofel. ele. prin conţinutul ei important. profunde. pe de altă parte. posibilitatea de a coborî în împărăţia mumelor. făcând cu totul abstracţie de ceea ce ştim deja în legătură cu această temă. va putea fi împletit foarte bine în cursul expunerilor noastre prezente. când se înalţă iarăşi din lumea mumelor. vorbeşte despre Faust ca preot. Cu el a avut loc o transformare. că ea conţine o întreagă sumă de aluzii pe care Goethe a vrut să le facă.

despre munca practică necesară pentru a pătrunde în lumea spirituală. aduceţi-vă aminte că tocmai în cursul acestor expuneri eu am spus că trecerea pragului către această lume direct învecinată cu a noastră trebuie privită cu cea mai mare prudenţă. Dar trebuie să observăm cu multă agerime un anumit aspect. El e exclus. şi putem să ne-o punem. Mefistofel. în aceste momente. dacă păşim pe el insuficient de maturizaţi şi de pregătiţi. Faust trebuie să-i aducă în mod real. Acest lucru trebuie lăsat. în legătură cu evoluţia lui Faust al său. nu treptat. pe baza consideraţiilor făcute în cursul anilor: Ce urmează să se întâmple cu Faust. în măsura în care e vorba de epoca actuală şi de necesitatea de a comunica lumii aceste lucruri. în seama fiecărui om. este un tărâm pe care. Aici. pe de-o parte. condus? . Vedeţi dvs. Ei bine. lui Faust urmează să-i fie dată forţa de a acţiona pe baza unor impulsuri suprasensibile. contururi precise. activitatea însăşi trebuie lăsată în seama lui. printr-o muncă meditativă. aş spune. nu există asemenea forme stabile. Dacă s-ar merge mai departe. într-un anumit sens. În lumea care se învecinează cu lumea simţurilor noastre. în acelaşi timp. din modul în care tratează Goethe această scenă. el nu trebuie doar să privească în lumea spirituală. În această lume aflată cu totul şi cu totul în mişcare. urmează să fie transpus Faust. dacă nu vrem să ne lăsăm în prada unor concepţii greşite. aici. cădem în prada iluziei. urmează să-l transpună în această lume. Dar el urmează să fie transpus în această lume dintr-o cauză exterioară. aici se vede. nu merge mai departe decât până acolo unde se comunică felul în care se dobândesc cunoştinţe despre această lume. limite. Ei bine. ca forţă ahrimanică. pe cei doi morţi. din cauză că între lumea noastră. care acţionează asupra lumii fizice.Aşadar. aşa cum stă el faţă în faţă cu Faust. asemenea graniţe fixe. sus.Tocmai acesta e lucrul pe care e atât de greu să-l faci inteligibil intelectului materialist din epoca prezentă. Dar. pe tărâmul antroposofiei noi căutăm cunoştinţe despre lumea spirituală. . pe care o observăm cu simţurile şi o înţelegem cu mintea. făcută cu multă grijă. e vorba cu adevărat de un mister. ca ţară de graniţă. acestea. când în faţa lui se va dezvălui un mister superior? În ce lume este el. ca atare. acestei lumi. bineînţeles. forţa Răului. aşadar. a amăgirii. S-ar putea spune: Forme precise. de fapt. El nu are nicio putere asupra lumilor în care Faust urmează să fie introdus de aici înainte. Starea de conştienţă a lui Faust urmează să fie transformată. în care noi trăim cu simţurile noastre. ar începe tărâmul care poate fi numit activitatea în lumea suprasensibilă. este lumea care se învecinează direct. există numai în lumea pe care o percepem prin simţurile noastre. Faust urmează să treacă într-o altă stare de conştienţă. că lumea dată simţurilor noastre se înalţă doar ca nişte forme încremenite dintr-o lume aflată cu totul şi cu totul în mişcare. Trebuie să ne punem o întrebare. în care percepe sub terenul 56 . aşadar.. ca lume spirituală. dar ca entitate suprasensibilă. nu trebuie să devină doar un iniţiat. nu există pentru el. şi acea lume din care se ridică lumea noastră senzorială. ca lume suprasensibilă. adică să săvârşească acţiuni magice. Nici ceea ce s-a spus în cartea “Cum dobândim cunoştinţe despre lumile superioare?” sau în alte cărți asemănătoare. numită de noi lumea imaginativă. cu lumea noastră fizică. că el era temeinic familiarizat cu anumite taine ale sufletului uman. de ceva ce Goethe a considerat că e necesar să comunice lumii în acest mod pe jumătate ascuns. Mefistofel aparţine.Lumea în care este condus el. Dar în cazul a ceea ce urmează să se petreacă între Faust şi Mefistofel nu aşa stau lucrurile. propriu-zis. Paris şi Elena. treptat. trebuie să ne oprim. faptul că în momentul în care treci pragul totul e în mişcare. el trebuie să devină magician. în care urmează să intre. Dacă el găseşte certitudinea cunoaşterii.

În faţa acestei situaţii stă. tot ceea ce este în devenire. Dar el trebuie să facă ceva. fiindcă el 57 . mintea obişnuită. pur şi simplu. Prin aceasta. Nu aşa stau lucrurile. ea devine şi pentru Mefisto. Demetra şi Proserpina făceau parte din lumea suprasensibilă. urzirea şi fiinţarea. întunecat. Fie că încercarea o sfârşeşte cât se poate de prost. Reprezentaţi-vă devenirea creaturii umane. prin care omul percepe lumea senzorială. trebuie să-şi înceteze activitatea. care nu stă niciodată pe loc şi din care se înalţă lumea noastră senzorială. el îi scapă lui Mefisto. El urmează să fie primit cu sufletul său într-o altă regiune.lumii noastre senzoriale. ce se poate întâmpla? Fie că Faust ajunge dincolo. este doar creat pe solul matern. într-un anumit sens. Faust. Faust? Dacă ar fi vorba exclusiv de nişte cunoştinţe imaginative nu ar fi nevoie decât ca el să fie introdus pe cale normală. urmează să facă Faust cunoştinţă. dar el este o copie creată din marele ou cosmic. Dar situaţia devine. înainte de a avea loc unirea dintre masculin şi feminin. acest embrion uman în devenire şi să ne întrebăm: Oare ce voiau vechii greci cu cele trei mume ale lor: Rhea. propriu-zis. unilateral-materialistă. periculoasă. Cum arată situaţia . În elementul matern se uneşte elementul fizic-senzorial cu ceea ce nu este fizic-senzorial. el trebuie să săvârşească nişte acţiuni magice. Ceea ce ştiinţele naturii.văzută din direcţia lui Mefisto? Nu-i aşa. El trebuie să-i dea lui Faust posibilitatea de a-şi ţine promisiunea. Mumele Rhea. prin faptul că Mefisto urmează să-l transpună pe Faust într-o altă stare de conştienţă. Pentru aceasta. atunci când e rostit cuvântul “mume”. cum nu se poate mai neplăcută şi pentru Mefisto. Demetra şi Proserpina? Sub forma acestor trei mume ei îşi reprezentau forţele care acţionează din Cosmos şi pregătesc embrionul uman. aşadar. totul devine periculos. dar. în acest caz el îi scapă lui Mefisto. situaţia va putea fi aplanată. ci suprasenzorială. face cunoştinţă cu cealaltă lume. Cu forţele care există acolo. intelectul obişnuit. Trebuie să vă reprezentaţi un anumit proces. Fiindcă. din care poate face prin vrajă să apară nişte forţe superioare şi el ajunge cu conştienţa lui deplină să se ducă acolo şi să vină înapoi. aceea care crede numai că. devenirea fizică. ci are loc activitatea unor forţe cosmice sferice. tălăzuirea şi devenirea. adică înainte de fecundare. Acest intelect trebuie estompat. într-un fel sau altul. în cealaltă stare de conştienţă. Este o reprezentare absolut lacunară. Nu e de mirare că Faust presimte: lui i se vesteşte o împărăţie cum nu se poate mai necunoscută. în femeie zac prefigurate toate forţele care duc la formarea embrionului uman. Este un eveniment care trebuie să intervină ca un eveniment important în evoluţia lui Faust. Încercaţi să sesizaţi legătura dintre cuvântul “mume” şi tot ceea ce creşte. Embrionul uman este întotdeauna creaţia unor activităţi cosmice. meditativă. a embrionului uman fizic. pentru că Faust ajunge să cunoască o lume în care Mefisto nu e la el acasă. ceea ce materialismul naturalist-ştiinţific descrie drept ovul. el încetează să se manifeste o dată cu moartea fizică. Ia gândiţi-vă. jos. El speră că. ce urmează să trăiască acum. care are loc printr-o colaborare dintre Cosmos şi principiul matern. Noi concepem acum această pregătire în aşa fel încât o avem în vedere numai până la momentul în care se petrece fecundarea. încarnarea. Mefisto se pune el însuşi într-o situaţie cum nu se poate mai penibilă. după cum am spus. într-un anumit sens. aşadar. Omul aflat în procesul devenirii fizice este pregătit în fiinţa de sex feminin. asupra femeii acţionează forţele Cosmosului. dar atunci lui Faust i s-ar întuneca intelectul. Intelectul începe să se manifeste atunci când începe încarnarea în corpul fizic. “Mumele” este o denumire nu lipsită de importanţă pentru intrarea în această lume. dar din acea parte a Cosmosului care nu e de natură senzorială. în faţa necesităţii ca intelectul săşi înceteze activitatea. Să ne reprezentăm.

care se rotesc de jur împrejur: peste tot. La Plutarh se mai spune şi că lumea are o formă triunghiulară. în faţa sufletului lui Goethe. pe care Goethe l-a citit. totodată. drept o lume 1 58 . a folosit ceea ce i se revelase personal. Ei bine. până la lumea lui Plutarh. în colţuri câte una = 183. ele se mişcă de jur împrejur. El se preface că e nebun şi aleargă pe străzi şi strigă: Mumele. în momentele mari de cunoaştere spirituală. calculând corect. fireşte. despărţit prin timp. Plutarh distinge faţă de acest ansamblul al lumii. care stăpânea. mumele mă urmăresc! . El nu vrea ca Faust să-i scape. fără îndoială. că în această scenă cu Faust el voia să atragă atenţia lumii asupra acestui lucru: există o împărăţie spirituală. 183 de lumi. în aşa fel încât afirmaţia că lumea are o formă triunghiulară să nu fie luată în sens grosier-spaţial. Ar trebui să ne reprezentăm lucrurile. De aceea el urmează să le fie predat cartaginezilor. din moment ce trăim în spaţiu. Plutarh. pentru epoca a cincea postatlanteană. Să calculăm câte lumi obţinem.nu vrea să se întâmple nici una nici alta. spune el. În special o anumită scenă din Plutarh se pare că a făcut o impresie profundă asupra lui Goethe. Vă rog să reflectaţi la toate acestea şi să luaţi aminte la faptul că Goethe a vrut să sugereze toate acestea. de cele 183 de lumi. aflat în stare de repaos. Aşa se leagă lucrurile între ele.se află câmpul adevărului. ci trebuie să înţelegem că aici elementul spaţial e doar o imagine simbolică pentru ceea ce este aspaţial şi atemporal.) Aceasta e lumea în totalitatea ei: în mijlocul acestui triunghi cosmic spune Plutarh . indică numărul ciudat: 183 de lumi. Fără îndoială că tot ceea ce citise în Plutarh i-a dat lui Goethe impulsul de a introduce în “Faust” expresia. Goethe. Desen . acest întreg raport faţă de mume a apărut din lectura lui Plutarh. am spus eu. (Este schiţat un desen. Numărul 183 e dat de Plutarh. 87 Prin urmare . ideea de mume.lumea e triunghiulară. acesta e modul în care omul se poate comporta faţă de această împărăţie suprasensibilă. Cunoaşterea acestor lucruri s-a pierdut. comorile de înţelepciune ale Misteriilor. scriitorul grec. Dar. Plutarh. cele 183 de lumi unduindu-se şi tălăzuindu-se. Acest câmp al adevărului. 183 de lumi. Nikias ţine cu romanii şi el vrea să le smulgă cartaginezilor oraşul Engyion. întregul proces cosmic. Trebuie să calculăm în felul următor: Mai întâi. Aceasta este. în ceea ce priveşte sentimentul: Romanii sunt în război cu cartaginezii.Vedeţi de aici că în perioada la care se referă Plutarh această înrudire cu mumele nu era pusă în legătură cu intelectul obişnuit legat de simţuri. vorbeşte despre mume.aşa ni se descrie la Plutarh . imaginaţiunea pentru mume. Personal. în mare parte. ci cu o stare a omului în care intelectul legat de simţuri nu e prezentă. trebuie să folosim imagini spaţiale pentru ceea ce este supraimaginar şi supraspaţial şi supratemporal. În jurul nostru există.p. pe fiecare latură 60. spune el. într-un anumit sens. dar nu vrea nici ca Faust să fie cu totul şi cu totul paralizat. dacă luăm această imaginaţiune a lui Plutarh avem lumea gândită tripartit: de jur împrejur formaţiunea de nori. Aşadar. Aşadar. în mijloc fiind câmpul în stare de repaos al adevărului.

epoca prezentă. Lună. era hiperboreeană. avem. până în epoca a patra postatlanteană. încă două care vor urma. şi rezultă 4 183 Vedeţi. diferitele părţi şi lumile întregi care s-au tot rostogolit aşa. Plutarh a trăit în epoca a patra. În fiecare dintre cele 7 perioade. aşa cum împărţim şi lumea pământească. Soare şi Lună.7. mai trebuie să adăugăm în calcul 4. cea postatlanteană şi aşa mai departe . Era atlanteană 28 să 179 Acum am terminat cu Atlantida. cea lemuriană . dacă adăugăm celor trei lumi succesive şi Pământul. aşadar. epoca protopersană. Lună . dacă aplicăm calculul nostru şi calculăm corect. aşadar. în stadiul Pământ: era polară . în care a trăit Plutarh. cea hiperboreană . mereu mai departe. care se dezvoltă mereu mai 49 departe. fiindcă noi distingem epoca hindusă. Noi împărţim lumea pământească în: era polară. Soare.7. într-adevăr: prin acest calcul rezultă 183 de lumi.după cum ştiţi acestea sunt trei 3 Dar noi împărţim fiecare dintre aceste lumi: Saturn. 49 avem pe fiecare câte 49 de lumi succesive. epoca egipto-chaldeeană. avem apoi era lemuriană. epoca greco-latină. sunt 21. care nu este o formaţiune încheiată. s-a putut spune. Soare. era atlanteană.7. Dacă lumăm această împărţire pe Saturn.Acest proces cosmic se împarte pentru noi în aşa fel încât avem formaţiuni de lumi încheiate: Saturn. le adunăm 59 .7. 49 Avem apoi.

dar. în legătură cu care. Şi forţele fizice nu sunt altceva decât umbra lăsată de spiritual. Entitatea Lunii face parte din entitatea Pământului. iar. cealaltă se face prin întreg Pământul. în Pământ. când folosiţi cuvântul Rhin nu îl folosiţi pentru ceva care există în mod real. nimeni nu ar crede că acesta este Rhinul.În afară de aceasta. presupunând că acesta este Rhinul şi aceasta este apa care curge în el: ei bine. pe care Misteriile greceşti n-au făcut decât să le exprime sub o altă formă: Proserpina.să luăm în considerare acest unic aspect -. ci pentru ceva care se schimbă mereu. Tot ceea ce este fizic este întotdeauna doar copia imaginea spiritualului. coboară din nou. Numai că apa se împrăştie. aşadar. aici el are o coadă. gândiţi-vă la un râu oarecare. Soare şi Lună continuă să acţioneze până în epoca noastră. De fapt. Dacă în albie nu ar fi apă. când trecem dincolo şi îl privim? Oare apa e Rhinul? Ei bine. Întrebarea referitoare la apa juvenilă nu intră aici în discuţie. Gândiţi-vă. dar noi trebuie să privim apa. dintr-un anumit punct de vedere. Ce e Rhinul? Este oare Rhinul albia. Dacă examinăm forţele care au legătură cu Luna . Ceva asemănător s-ar putea face şi cu aerul. Aici e Pământul (schiţează un desen). ştiţi că o legătură se face numai printr-o sârmă. Dacă vă reprezentaţi că toate râurile constituie o unitate. se răspândeşte. Demeter şi Rhea. un peduncul. nu se schimbă. de această coadă e agăţată Luna. ca pe ceva foarte misterios. dacă luăm Pământul nostru. aveţi: apa. el o roteşte pe coada ei. această apă se evaporă şi apoi coboară din nou. atunci o avem pe una dintre mume. Dar se poate face şi cu un alt lucru ceva foarte asemănător. Dar ce este Rhinul în mod real. în clipa următoare apa s-a dus şi aici e altă apă. apa. nu e nevoie decât să vă reprezentaţi lucrurile în felul următor. iarăşi. vine din aceleaşi rezerve ale apei care urcă şi coboară: aici are loc circuitul apei. Dintr-un anumit punct de vedere. care se duce. totodată. Rhinul? Cine reflectează . deoarece curentul intră în pământ. Ce este. Fiindcă toate acele forţe care există în Saturn. ca pe o unitate. se răspândeşte în întreaga ambianţă. care merge de la izvor spre punctul unde se varsă. nu puteţi fugi. numai că această coadă nu este fizică. Toate nenorocirile epocii moderne au legătură cu faptul că aceste forţe au fost dezvăluite fără să se fi păstrat caracterul misterial. Iar tot ceea ce este impuls lunar nu este numai pe Lună. apa se varsă în Marea Nordului şi vine alta.nu poate să spună: Acesta e Rhinul. le avem acolo pe mume. impulsurile care există în ea. totul se schimbă fără încetare. Soare. nu putem vorbi de o încheiere. ca să avem o imagine. Luna. bineînţeles. se află. şi dacă ne înălţăm privirile spre Saturn. de fapt. să zicem Rhinul. după fiecare picătură. copia spiritualului. pe care mai evoluăm şi acum. valea? Nici aşa ceva nu crede nimeni. cu forţele ei. Aici. Totul trece prin pământ. Luna. pe de altă parte. Aşa stau lucrurile cu apa. înăuntru. tinde să formeze un circuit. Sunt oare prezente cumva aceste forţe legate de Lună? Grecii au privit aceste forţe ca pe ceva plin de mister. Dacă vă reprezentaţi lucrurile în mod schematic aşa (desenează). trebuie să vă creaţi imaginea următoare: apa se evaporă. Dvs. se află placa ce conduce prin pământ. Dacă aveţi aici o staţie de telegraf şi aici (desenează) cealaltă staţie de telegraf.am amintit deja o dată aici acest lucru . ci forţele. Ce este această mumă? Ne vom putea apropia cel mai bine de această mumă în felul următor. Oamenii desemnează râul cu numele de Rhin. care aparţine Pământului. dvs. dacă nu luaţi în considerare doar corpul ei fizic grosolan. Lună. ci această sferă întrepătrunde Pământul. Dacă vă reprezentaţi aceste două lucruri. electricitatea care se 60 . Dacă vreţi să aveţi o reprezentare grosolană.

Vechii greci au ţinut secret. De aceea. Această imagine acţionează deja aşa cum trebuie să acţioneze pentru că Faust a trecut prin tot felul de experienţe care îl aduc în apropierea lumilor spirituale. ceea ce îi dă Mefisto lui Faust este imaginea care prefigurează ceea ce urmează să găsească el acolo ca impulsuri ale celor 183 de lumi. te va duce drept la Mume. ale prosperării. Urmeaz-o. această forţă. în principal.din alte lumi de conştienţă .atunci aveţi două lucruri diametral opuse. că nu pot să-l aud? Ca şi cum ar fi lovit de un curent electric.răspândeşte în pământ în acest fel . în Misterii. când e vorba de ceva. dvs. ci ies afară.această înrudire există -. în orice caz. Ei bine. alături de celelalte două mume. el urmează să intre pe acest tărâm. Goethe se numără printre aceia care tratează aceste lucruri într-un mod cu adevărat obiectiv: Pricepi acum tot ce posezi prin ea? Spre locul căutat o să te-ndrume. printre lucrurile despre care membrii conservatori nu vor să vorbească. aşadar. Iată ce am dorit să vă expun azi. Dar aceste fenomene ne fac să vedem în electricitate imaginea opusă. vedeţi. Nu aparţine deloc Pământului.trebuie să-i aducă 61 . în sânul Misteriilor. după cum nimic în această scenă. Vă puteţi sintetiza toate acestea din orice manual elementar de fizică. Dar de aici dvs. în faptul că aceste forţe nu mai sunt ţinute sfinte. şi pe bună dreptate. Toate acestea se numără încă. Ia gândiţi-vă: mumele sunt înrudite. faptul că Goethe vrea să prezinte în această scenă a “mumelor” nişte adevăruri dintre cele mai importante. cu electricitatea. desigur. Dar. despre care am vorbit deja. în societăţile oculte decadente din epoca modernă. din ce lumi . Una dintre ele a ieşit afară în cursul celei de-a cincea apoci postatlanteene: electricitatea. dintr-un alt punct de vedere.şi nou. Aceasta era una dintre mume. Goethe foloseşte cuvântul “lovit” în mod cu totul intenţionat. în cadrul unor fenomene ale decadenţei. aceste lucruri acţionează în favoarea lui. în circuitul apei. şi era numit chiar aşa de către greci. Aşadar. înainte de toate. aveţi aici unul dintre pasajele scrise de Goethe din care puteţi vedea că poetul mare nu scrie versuri aşa cum fac mulţi. În Misteriile vechilor greci această forţă le era vestită. nu ca pe un cuvânt oarecare. vă puteţi gândi: toate presimţirile legate de aceste mari corelaţii stau în faţa lui Faust nu numai în mod teoretic. întâmplător. Celelalte vor ieşi afară în epocile a şasea şi a şaptea. E impuls lunar rămas în urmă. Căci grecii mai cunoşteau încă înrudirea dintre această forţă răspândită peste tot Pământul şi forţele de reproducere . Goethe a considerat. o fiinţialitate opusă dual. şi crud! Ce m-a lovit. Ceea ce lucrează sub Pământ drept entitate electrică e numai impuls lunar rămas în urmă. nu este întâmplător. candidaţilor la iniţiere. că e adecvat epocii să dezvăluie aceste lucruri în felul în care le-a putut dezvălui deja pe atunci. şi forţele creşterii. Faust (cu un fior): La Mume! Ce cuvînt . reversul subpământean a ceea ce are loc deasupra Pământului. tot ceea ce are legătură cu electricitatea. totodată. Aici mă refer doar în treacăt la acest lucru. să se pătrundă cu aceste impulsuri. Decadenţa din viitorul Pământului va consta în acest fapt. că la el fiecare cuvânt stă parcă dăltuit în piatră şi fixat la locul lui. care scriu şi ei versuri.

veţi sesiza a doua latură a problemei.Faust pe Elena şi pe Paris. De la aceste lucruri vreau să pornesc mâine. Celălalt sens se referă direct la scenă: Diavolul stă el însuşi în cuşca sufleurului şi suflă. Iar la sfârşit aveţi un aspect la care m-am referit adeseori. datorită conştienţei transformate a lui Faust. veţi sesiza că Goethe ştia ceva despre intervenţia unor entităţi suprasensibile în procesele istorice. cei care s-au adunat la un fel de spectacol dramatic. Iată unul dintre sensurile acestei propoziţii. Goethe nu a vrut să spună. propriu-zis. Acest lucru a şi fost exprimat în mod clar. cu un dublu sens absolut. . ce v-am spus aici cândva: Astăzi se poate dovedi că orice cuvânt pe care îl rostim îşi arată vibraţia în anumite substanţe. Deoarece Goethe a vrut să prezinte nişte adevăruri atât de importante. Dar dvs. În mod pur scenic: Diavolul stă el însuşi în cuşca sufleurului şi suflă! Dar. aşa cum se petrec faptele grosolan-materiale în realitate. Dar ce face. De aceea urmează ceea ce constituie sfârşitul scenei. vedeţi că tocmai ceea ce a vrut Goethe să spună ne 62 . el e cel care suflă în urechile fiecăruia dintre cei care fac parte din societatea de la curte.Şi. Dar: Insuflările sunt arta oratorică a Diavolului. dacă luaţi scena în serios. aşa cum o practică el. cum s-ar putea crede. că el încă nu şi-a cucerit în mod just posibilitatea de a pătrunde în cealaltă lume. în realitate: astrologul suflă în urechile societăţii de la curte! Şi aceasta este o artă diavolească. în sensul arătat. că ele sunt prezente în ea. Amintiţi-vă ce v-am descris. Astrologii îşi asimilaseră arta de a sugera. Şi ceilalţi. . faptul că Faust încă nu e suficient de matur pentru a duce lucrurile până la capăt. e văzut în mod real. De aceea a şi fost ales ca astrolog. Din fumul de tămâie al cuvintelor respective se dezvoltă în mod real ceea ce Faust scoate pentru conştienţa sa dintr-o cu totul altă lume. Dar cum de le văd şi ei? Lucrurile acestea le sunt pe jumătate sugerate. eu am vrut să vă arăt că astăzi poate fi explicată deja pe cale experimentală natura scenelor cu invocări de spirite. Dar pentru societatea de la curte acest lucru devine prezent.Prin aceasta. Aveţi aici imaginea arhetipală a unei asemenea propoziţii. limbajul din aceste scene este şi el cu adevărat altul decât ar putea părea la prima vedere. Cine le sugerează? Astrologul. văd ceea ce aduce Faust din lumea la care m-am referit. a fost un impuls în istoria modernă. Aşadar. că aşa ceva a fost prezentat cândva. nu se petrece în mod real. Dar Goethe a vrut să înfăţişeze ceva care a jucat un rol. Goethe a vrut să înfăţişeze o realitate. Ele pot fi prezentate. nu pe cea mai bună. Goethe foloseşte dublul sens pentru că vrea să descrie ceva care se petrece în mod real şi. El a vrut să spună cam aşa: În ceea ce s-a dezvoltat începând cu secolul al 16-lea a jucat şi Diavolul un rol. şi această curte vi se arăta nu prea inteligentă. Cuvintele sale au putere de sugestie. astrologul nostru. ci prin forţa lui Mefistofel. veţi găsi un dublu sens în foarte multe dintre scene. ci a vrut să spună că aceste impulsuri au pătruns în istoria modernă. când el stă aşa aici. Astfel. ci una de natură ahrimanică. Ele acţionează. Ce face astrologul? El suflă. dar nu sunt reale în adevăratul sens al cuvântului. dacă porniţi în mod just la treabă. un lucru care s-a petrecut în mod real. să devină prezentă pentru ceilalţi. totuşi. pentru a duce mai departe consideraţiile noastre. drept lume deosebită. datorită faptului că astrologul adaugă sugestia. dacă mi-e îngăduit să spun aşa? Ce face oare astrologul în mijlocul acestei curţi? El le sugerează celor prezenţi ce este necesar pentru ca lumea care se ridică. când se rosteşte: Oratoria diavolului e suflatul e desemnată arta diavolească a astrologului.

63 .poate ne lămuri unele lucruri care sunt chiar foarte mult pe linia consideraţiilor noastre de până acum.

pentru a face această caracterizare. din care rezultă ceea ce ei iubesc. fenomenele naşterii şi morţii s-au apropiat de oameni într-un mod mult mai perceptibil. Răul. constatăm că ea are de rezolvat misiunea care se referă mai ales la ceea ce se poate concentra în cuvintele naştere şi moarte în Univers.. oamenii din epoca a cincea postatlanteană . ne putem însuşi astfel. cu tot ceea ce provine din Rău. la ceva care are de-a face doar cu nişte cunoştinţe. cea greco-latină. ceea ce se poate numi problema Răului. numai o repetare estompată a ceea ce au avut de trăit atlanteenii cu privire la naştere şi moarte. în contact cu care trebuie să caute. în sensul cel mai vast al cuvântului. să lupte. propriu-zis. Se poate spune: Fiecare asemenea epocă are o misiune specială . ci ele stau în faţa omului doar într-un sens teoretic. putem spune. mult mai direct. putem prezenta. fiecare epocă are o misiune. o asemenea epoca durează 2160 de ani -. în primă instanţă. pe baza cercetării spirituale. să înfrunte piedicile pe care Răul le pune în calea impulsurilor voinţei . în legătură cu fiecare epocă. că fiecare epocă îşi are misiunea ei. Aşadar. Astăzi ne propunem să adăugăm la ceea ce ştim deja câteva aspecte. nişte impulsuri din care să nu ia naştere doar reprezentările lor. treptat. legate de epoca a patra. când ceea ce se află în dosul naşterii şi al morţii se ascunde. Noi. şi de propria noastră epocă. cu o intensitate de viaţă tot atât de mare cu care va trebui să dezlege această epocă a cincea postatlanteană problema Răului a trebuit să dezlege problema naşterii şi morţii era atlanteană. câteva aspecte deosebite.vă rog să nu vă gândiţi aici la o simplă misiune teoretică. sub toate formele posibile. Din acest motiv. Dacă ne îndreptăm privirile spre epoca greco-latină. ştiinţifică. Astăzi aceste lucruri au devenit cam difuze. Ba chiar am putea spune că problema Răului aparţine acestei epoci a cincea postatlanteene într-un mod şi mai intens decât aparţineau naşterea şi moartea epocii a patra postatlanteene. ceea ce au trăit oamenii în epoca greco-latină nu a fost tot atât de 64 . prin iubirea şi ura lui. a cincea. în sensul cel mai larg. destul de la începutul ei: această epoca a cincea postatlanteană a început în anul 1413.FAUST ŞI PROBLEMA RĂULUI Dornach. un lucru sau altul. avem de dezlegat într-un mod riguros şi viu. Acest om al epocii a cincea postatlanteene nu mai are un sentiment exact care să-l facă să ştie cât de profund influenţau inima omului din epoca a patra postatlanteană fenomenele naşterii şi morţii. esenţa Răului. în sensul că această misiune trebuie rezolvată într-un mod plin de viaţă.toate acestea ţin de sarcinile epocii a cincea postatlanteene.şi ne aflăm. nişte reprezentări concrete despre aceste diferite epoci. 3 noiembrie 1917 Când încercăm să caracterizăm diferitele epoci succesive din evoluţia omenirii de pe Pământ. că în viaţa însăşi trebuie să apară nişte impulsuri cu care oamenii individuali din epocile respective trebuie să se confrunte. urăsc. în aşa fel încât acesta va trebui să dezlege pe cale ştiinţifică natura Răului. În era atlanteană însăşi. astfel încât va trebui să lupte. ci şi mişcările lor de sentiment. de fapt. din cauză că marile probleme legate de naştere şi moarte nu stau în faţa omului din epoca a cincea postatlanteană în sensul cel mai profund al vieţii. mai mult se ascunde şi pentru percepţia şi simţirea umană. în aşa fel încât va trebui s-o scoată la capăt. dar şi ceea ce îşi asimilează ei ca impuls de voinţă. care se va apropia de omul epocii a cincea postatlanteene. numai era postatlanteană. Vă rog insistent să luaţi seama la acest lucru. Iar epoca greco-latină a fost. De ce? Vedeţi dvs. mult mai elementar decât acum.

ceea ce a simţit Goethe. un conţinut nordic. care a început în 1413. alte forme noţionale. numai dacă ele nu îi rămân inconştiente. . ci e necesar să se alăture o anumită conştienţă despre epoca anterioară. cu toate puterile Răului. Unele vor apărea drept consecinţa acestei afirmaţii principale. Posibilităţile de a avea impulsuri rele. dorul de a se duce în Italia trăia în Goethe ca o boală. scoasă din natura evoluţiei umane. Goethe năzuia de-a dreptul spre o schimbare a stării sale de conştienţă. în sensul cel mai eminent al cuvântului. în sufletul lui Goethe. de exemplu. Din acest motiv. care crede că e deştept în orice domeniu şi că nu vrea altceva decât să-şi extindă cunoştinţele. Nu spre aşa ceva năzuia Goethe.De aici dvs. şi de care omul trebuie să se elibereze prin forţele diametral opuse. este să ne transpunem într-un mod subtil. Goethe îşi spunea: Dacă rămân doar în Nord. într-o măsură cu totul deosebită. alte forme de sentimente. Şi s-ar putea enumera multe lucruri din care să reiasă adevărul acestei afirmaţii. care se pot ridica din străfundurile ordinii lumii . în epoca a cincea postatlanteană. Ceea ce trebuie să încercăm noi. Dar acest lucru avea legătură cu faptul că Goethe se simţea. şi atunci unele dintre lucrurile pe care le-am caracterizat în cursul săptămânilor trecute ni se vor ilustra şi într-un alt mod. pentru că el credea că se poate transpune total în natura modului spiritual de a percepe numai dacă starea sa de conştienţă va fi transformată de atmosfera de acolo. pe baza a ceea ce i se dezvăluise în Italia. care nu va fi suficient de cuprinzătoare.atât de bine cât putea fi ea cunoscută în vremea lui -. aş spune.acestea trebuie să i se reveleze conştienţei. să o descifreze. despre epoca greco-latină. un fiu al epocii a cincea postatlanteene. în Italia. numai dacă îşi extinde conştienţa asupra lor. intim. Nu e suficient. într-un mod atât de dramatic.intens cât de intensă va fi căutarea şi lupta din epoca a cincea postatlanteană. Este o caracteristică specială a omului faptul că el o scoate la capăt cu asemenea lucruri cu care trebuie să lupte numai dacă . Lucrurile pot fi judecate în mod just numai prin comparaţie. Ia gândiţi-vă în ce mod minunat se leagă cu această concepţie. Şi acum. cu tot ceea ce izvorăşte din Rău. de aceea. cu totul deosebit. pe Faust. în cadrul evoluţiei istorice de pe Pământ. de a percepe. spre un alt mod de a vedea. e necesar ca impulsurile care au trăit în epoca greco-latină să devină acum şi impulsurile omului din epoca a cincea postatlanteană. de a percepe. sufletul meu va avea o formă de a vedea. doar să ştii ce ţine de o anumită epocă. cu Mefistofel? . pentru ca în mine să ia naştere alte forme de percepţie. în cazul nostru. Nu e nevoie decât să sesizăm cu o intensitate suficient de mare ceea ce am spus adineaori. omul are de luptat cu Răul. de regulă. a fost scrisă de Goethe la Roma. 65 . În Goethe trăia dorul de a ajunge să cunoască Antichitatea prin percepţie nemijliocită . de dezvoltarea cărora această epocă a cincea postatlanteană depinde. vedeţi că drama “Faust” a fost scoasă cu adevărat din sânul celor mai profunde interese ale epocii actuale. nu e suficient numai să ştii: acum. în sensul cel mai eminent al cuvântului. Aşadar. alte forme de gânduri.Şi ceea ce are. Eu trebuie să trăiesc în atmosfera Sudului. să ne punem întrebarea: Cum şi-a dat seama Goethe că aşa stau lucrurile când l-a caracterizat pe reprezentantul omenirii. scena “Bucătăria vrăjitoarelor”. din natura evoluţiei istorice a omenirii. încât l-a situat în luptă cu reprezentantul Răului. Aceasta este o caracteristică. Dar mai există şi o altă necesitate. că epoca a cincea postatlanteană are misiunea de a luptat cu problema de viaţă a Răului. Goethe nu năzuia să meargă în Italia dintr-un impuls ca acela al unui profesor oarecare de istoria artei.am subliniat acest lucru adeseori în expunerile noastre -.

am putea spune. la “Curtea imperială”. totuşi. în cea de-a treia formă a sa. poate. miroase a “bucătăria vrăjitoarelor”. în faţa căreia el vorbeşte numai despre frumuseţea femeii. că Goethe nu îl pune pe Faust în opoziţie cu Mefistofel pe baza unei abstracţiuni oarecare. Ar fi interesant să vedem aceste trei lucruri împreună. noi putem vedea. în timp ce Mefistofel stă de vorbă cu macacii şi cu vrăjitoarea. Aşadar. el 66 . în viaţa obişnuită. De obicei. diferite una de cealaltă. scena invocării de la “Curtea imperială” şi apoi scena cu apariţia Elenei înseşi. E interesant să alături unele scene din cuprinzătorul “Faust”. în sufletul lui a apărut necesitatea de a nu-l pune pe Faust să trăiască doar condiţiile. se aminteşte de Elena. Dar să ne punem întrebarea mai exact: De ce aceste trei întâlniri prin care Faust face cunoştinţă cu Elena? De ce? . În “Bucătăria vrăjitoarelor”. de fapt. într-o foarte uşoară stare de răpire. în oglinda magică. Ar fi interesant. din punct de vedere filosofic. cadavrele a ceea ce trăim noi.Ei bine. să se reprezinte o dată “Bucătăria vrăjitoarelor”. inconsistente. în “Bucătăria vrăjitoarelor”. Se iveşte mai întâi ceea ce prinde formă în continuare prin scena “La curtea imperială” şi care apare. reprezentările noastre sunt. că apare imaginea Elenei: În corp cu-această magică licoare Orice femeie o Elenă-ţi pare.Aceste trei întâlniri sunt. din gura lui Faust însuşi: Aici duhnește a bucătăria vrăjitoarei Acolo unde vine iarăşi vorba de Elena. unul după altul. În dosul tuturor gândurilor se află imaginaţiuni. ci un poet care a creat cu adevărat pe baza unor necesităţi mari. Faust vede în oglinda magică o imagine. dacă veţi citi cartea mea în curs de apariţie: “Despre enigmele sufletului”. Frazele sunt aşezate mereu într-un mod bine cumpănit. în cadrul a două stări de conştienţă. aşadar. Goethe nu e un poet ca alţii. Dar se şi aminteşte. din imboldul celălalt. El vede o imagine. Eu v-am spus adeseori că gândurile noastre. dar noi ucidem elementul imaginativ. Nu degeaba auzim iarăşi aici. impulsionate din mari profunzimi. Acest lucru se întâmplă prin faptul că Faust se întâlneşte cu Elena. pentru ca şi ea să-şi pună pecetea pe starea lui de conştienţă. pentru că aceste trei scene constituie trei moduri succesive prin care Faust face cunoştinţă cu Elena. Puteţi vedea ceva mai exact acest lucru. ridicat pe treapta imaginaţiei. mai întâi. Cel familiarizat cu distincţiile mai subtile din ştiinţa ocultă ştie să interpreteze foarte bine imaginea pe care o vede Faust în oglinda magică. Ceea ce vede Faust în oglinda magică din scena “Bucătăria vrăjitoarelor” e ceva care trăieşte în el. prin cuvintele lui Mefistofel. la sfârşit. În cazul primei întâlniri. fiindcă oamenii şi-ar da seama atunci. ci pentru că el a vrut să-l înfăţişeze pe reprezentantul epocii a cincea postatlanteene în cadrul evoluţiei omenirii. în “Fantasmagoria clasic-romantică” din actul III al părţii a II-a. Dar. de a compara în mod viu. doar evenimentele epocii a cincea postatlanteene. Faust este transpus. ci de a-l face să se întoarcă în epoca a patra postatlanteană şi să-l facă să-şi cufunde sufletul în această epocă. de exemplu. coordonată din punct de vedere interior. care conţine un mic capitol referitor la această problemă. că acest “Faust” este într-o măsură foarte mare o creaţie organică vie.

aici el trăieşte reprezentarea Elenei.el îl are pe Euforion drept fiu -. în această scenă a invocării. în primul rând . figura Elenei. Pentru ca el s-o poată reda în afară. E ceva foarte semnificativ. Dacă vă reprezentaţi această gradaţie. a constituit cu adevărat un conţinut al Misteriilor greceşti. ci doar o savurează. întreaga gamă de sentimente. Dacă Faust ar lua în sufletul său numai imaginea pe care o vede în oglinda magică. într-adevăr. În al treilea rând: voinţă devenită imaginativă Actul III al părţii a II-a. de mişcări sufleteşti.are reprezentarea numai în mod abstract. avem. Dorul după Diavol e descris . Această “fantasmagorie clasic-romantică” este voinţă care a devenit imaginativă. Aşadar. în cartea scrisă de Ricarda Huch despre “Credinţa lui Luther”. aşa cum face în “Bucătăria vrăjitoarelor”. iar Ricarda Huch.“Bucătăria vrăjitoarelor”. iubire. are aici aceste lucruri. Şi ţinea de un anumit proces al iniţierii să cunoşti esenţa Elenei.vă rog să ţineţi seama de acest lucru -: o reprezentare devenită imaginativă . Dar nu ne putem ocupa mai departe de aceste lucruri. Faptul că Faust aici nu admiră doar frumuseţea în viaţa de reprezentare. Şi acela care nu disecă drama “Faust” aşa cum facem noi acum. În scena invocării de la “Curtea imperială” lucrurile merg mai departe. transformată în imaginaţiune. e necesar ca acest lucru să fie legat cu viaţa sa de sentiment şi emoţională. el nu ar putea-o reda în afară. Faptul că Goethe o alege tocmai pe Elena ca apariţie pentru Faust are cu adevărat o legătură cu natura sarcinilor de viaţă ale epocii a cincea postatlanteene. Iar dacă găsim trecerea spre “fantasmagoria clasic-romantică”. Aşadar. nu putem spune altceva decât că Goethe sugerează cât mai intens posibil ceea ce vrea să spună aici. ceea ce apare în scena invocării nu mai e doar reprezentare devenită imaginativă. În Biblie există o legătură misterioasă. sugerată prin faptul că ispitirea luciferică din Paradis a avut loc prin intermediul femeii. simţire şi voinţă. drept o a doua treaptă: în al doilea rând: simţire devenită imaginativă . E cu adevărat o gradaţie minunată. în imaginea din oglinda magică. în această epocă a cincea postatlanteană. În orice caz. ci simţire devenită imaginativă. veţi vedea cum Goethe înfăţişează legătura lucrurilor pe care Faust le trăieşte în viaţa sa emoțională. în care niciun cuvânt nu ar putea sta în alt loc. nebunie. Reprezentare. transpuse în sfera imaginativă. într-un mod ceva mai nedelicat: această legătură dintre problema cunoaşterii femeii şi problema cunoaşterii Răului. pe care Goethe o scoate la lumină. problema Elenei. ci ca realitate palpabilă pentru Faust însuşi . are. în noua ei carte. şi cu atât mai mult dacă le-am discuta. atunci când Faust izbucneşte în cuvintele ce caracterizează legătura lui afectivă cu Elena: înclinaţie. acest lucru reiese pentru dvs. adoraţie. Şi aici aveţi. Acest lucru nu putea fi descris mai nimerit din punct de vedere sufletesc. acum. din faptul că Goethe înşiruie. de data aceasta nu doar din simţire şi din reprezentare. cei din Misteriile greceşti aflau ceva despre misiunea epocii a patra postatlanteene 67 .atât de frumos -. aveţi acest lucru în cele trei gradaţii ale apariţiei Elenei. prin fum sau prin altceva. Aici e luată în stăpânire nu numai viaţa de reprezentare a lui Faust. vedem cum Goethe sugerează în mod clar: această “fantasmagorie clasic-romantică” provine din voinţa lui Faust. prin care Faust se simte legat de Elena. din întregul domeniu al vieţii de reprezentare. atingem aici o problemă pe care Biblia însăşi o atinge doar foarte delicat. Aici noi trebuie să ne gândim numai că apariţia Elenei. Şi. pur şi simplu. pentru că astăzi încă am păşi pe o gheaţă foarte subţire dacă le-am sugera.scena invocării de la Curtea imperială. şi Goethe. “Credinţa lui Luther”. Toate acestea sunt descrise într-un mod artistic adecvat. Dar spiritul grec. Cunoscând esenţa Elenei. în unire cu spiritul grec. pe baza acestui impuls. unde Elena nu mai apare doar ca fantomă.

Euripide şi-au permis. că în “Fantasmagoria clasic-romantică” din actul al III-lea al părţii a II-a se face aluzie la această latură esoterică a legendei despre Elena. bogăţiile i-au fost luate. poate.faţă de lumea spirituală. Acum aude toate câte se povestesc despre ea. Şi până la urmă nu mai ştie nici ea însăşi cine este. ci ar fi furat-o împotriva voinţei ei. de a o transpune în ceea ce trăia 68 . La urechile ei ajung lucruri care se referă la idol. Sofocle. a răpit-o pe Elena cu acordul ei. prin problema Elena s-a spus foarte mult. şi gînd. care nu mai ştie nici ea ce să facă. că Elena cea adevărată nu se află deloc la Troia. în locul Elenei adevărate. exoterice. ştiţi. pentru că toate cele esoterice devin. Exoterică este legenda care spune că. cu toate îndoielile de care e năpădită. că din această cauză a izbucnit războiul troian şi că. în partea a II-a a dramei. Cealaltă a devenit şi ea cunoscută. astfel că Paris a apărut în Troia numai cu idolul Elenei. care a rămas în Egipt. Fiecare cuvânt are aici o anumită importanţă. Aşadar. Ea a fost furată. Goethe o înfăţişează pe Elena în actul al III-lea. nu voia să trădeze nimic din aceasta. pentru că nu voiau să creadă ce spuneau troienii. aşa că i-a luat prizonieri pe Paris cu întreaga lui suită şi pe Elena. Goethe sugerează complexitatea figurii Elenei şi introduce în “Faust” al său acest caracter complicat al figurii Elenei. Elena i-a fost luată. o auzim spunând: Nu-mi aminti de bucurii! amarnic chin Fără sfirşit mi-a cotropit şi piept. şi totuşi. dar în care Faust speră să găsească Universul. Paris a fost determinat să i-o fure lui Menelau pe Elena. Şi Paris a fost pus în libertate de Proteus. au cucerit Troia. Dvs. după ce războiul troian a luat sfârşit. Menelau şi-a luat-o înapoi pe Elena. şi el a fost trimis la Troia fără Elena. încetul cu încetul. şi-n Egipt. pentru că. partea a II-a. idolul Elenei. după ce grecii au asediat. De aceea. prin intriga pusă la cale de cele trei zeiţe. a dus-o la Troia. în călătoria spre Troia. Aceasta este legenda exoterică despre Elena. nu e lipsit de importanţă faptul că. Dar în mijlocul tuturor acestor îndoieli. De-abia autorii dramatici Eschil. Mefistofel-Phorkyas îi răspunde: Dar spune-mi totuşi: dubla-nfăţişare-a ta Şi-n Ilion a fost zărită. în Misteriile greceşti au existat despre Elena o legendă exoterică şi una esoterică. Mefistofel-Phorkyas contiuă el însuşi cuvântarea Elenei. prin cheie îi atrage lui Faust atenţia asupra unor locuri care pentru el nu înseamnă nimic. Totul e foarte încurcat. Mefistofel mediază în aşa fel încât. într-o perioadă mai târzie a Antichităţii greceşti. el a plecat cu ea pe mare. în sensul că Elena nu ar fi fost de acord cu răpirea ei. Apoi. ştiţi că Homer ne permite să întrezărim doar legenda exoterică despre Elena. Conform cu această legendă. ea nu a devenit niciodată soţia lui Paris. nu la realitate. Legenda exoterică despre Elena e cea cunoscută. că Paris nu ar fi răpito. Dar i-a fost îngăduit să ia cu el. Faust are în sine posibilitatea de a modifica starea de conştienţă. Căci. în aşa fel încât Paris a fost nevoit să acosteze cu Elena în Egipt. Dvs. fiind iniţiat în legenda esoterică a Elenei. Şi pentru acest idol s-au luptat acum grecii. Hera a făcut în aşa fel încât corăbiile să ajungă în altă parte. la Proteus. să trădeze ceva din legenda esoterică a Elenei. unde pe atunci domnea regele Proteus. Menelau a făcut el însuşi drumul până în Egipt şi şi-a adus-o acasă. că el a apărut în Grecia. Proteus aflase de la sclavii care fugiseră de pe corăbiile lui Paris întreaga poveste.

Pe diavol îl cunoşti. cel puţin nu cu toată atenţia. spuneam eu. Aceasta este ceva ce Faust trebuie să vadă. într-un anumit sens. Omul acestei epoci trebuie să facă în aşa fel încât Ahriman-Mefistofel să se simtă recunoscut de el. Aduceţi-vă aminte finalul ultimei mele drame-mister. Trebuie să ia naştere nişte impulsuri care să apară în lupta cu Răul şi această trăire. acest lucru îl spune. Da. O primă trăire a survenit acum în epoca a cincea postatlanteană. chiar dacă e doar o înrudire pe departe. Răul însuşi. Are o profundă importanţă faptul că Mefistofel strigă spre Faust cuvintele: Eşti demn de toată lauda-n ce faci. sub o formă plăsmuită în sens spiritual. găsesc o poziţie de pe care nu stau în interiorul Răului.conştienţa în Antichitatea greco-romană. propriu-zis. Ea constă în faptul că oamenii se adapă iarăşi din maya. La fel de puţin cum ochiul se poate vedea pe sine. drama “Faust”. aşa cum vi se sugerează în forma esoterică a legendei greceşti. pentru că este un fel de repetare a erei atlanteene. (Hellena) dar sub forma iadului. să cunoască. care este impulsul Răului. ceea ce a vrut să exprime spiritul grec. Nu fără să existe o anumită înclinaţie spre Elena. ci concret. Universul nu trebuie luat în mod abstract. ci în afara Răului. Mefistofel nu i-ar spune aşa ceva Woodrow Wilson! Nu ar avea niciun motiv s-o facă. Pentru Ahriman-Mefistofel. Mefistofel nu poate s-o vadă pe Elena. când impulsul Răului ştie că cei care trebuie să trăiască Răul. E un lucru foarte important. Această epocă are. anumiţi oameni au misiunea de a-şi îndrepta privirile spre punctul de vedere aflat în lumea spirituală. Cuvântul iad (Hölle) nu e chiar lipsit de o înrudire etimologică lucrurile au de-a face unul cu altul . Mefistofel nu poate pătrunde în această formă plăsmuită în sens spiritual. în cursul evoluţiei de pe Pământ a omului? Fiindcă aici este vorba despre o asemenea primă trăire. de-aceea-mi placi. pentru a acţiona ca spirit în lumea lipsită de spirit a proceselor materiale.cu Elena. Şi creştinii secolelor trecute o cunosc pe Elena. epoca a patra postatlanteană trebuia să trăiască problema naşterii şi a morţii. ceea ce Faust trebuie să afle. Ceea ce a fost exprimat clar în unele locuri din dramele mister scrise de mine: Ahriman-Mefistofel trebuie cunoscut şi pătruns. în problema Elenei. în special pentru iniţiaţii săi. în aşa fel încât să poată ajunge să fie conştienţi de ceea ce trebuie cucerit prin impulsul Răului. care trebuie să furnizeze impulsurile mai ales omului din epoca a cincea postatlanteană. În ce constă o primă trăire. misiunea de a se mişca în direcţia luptei necesare. Nu-i aşa. ci el poate vedea numai alte lucruri. totuşi. dar ca repetare a erei atlanteene. Acesta este un lucru foarte imortant. din iluzie. În această epocă a cincea postatlanteană. care trebuie să se dea cu variatele forme ale Răului. este cu mult mai intensă decât aceea a epocii a patra postatlanteene. Şi totuşi. impulsulrile evoluţiei omenirii trebuie să devină iarăşi acute. Înclinaţia spre Mefistofel a fost posibilă numai pe baza impulsurilor date de creştinism pentru epoca a cincea postatlanteană. Mefistofel nu este lipsit de orice înrudire cu Elena. Goethe a scris o frază care e foarte importantă pentru epoca a cincea postatlanteană. Problema Elena e complicată. în epoca a patra postatlanteană. El aparţine unei alte regiuni. după cum am spus. Relaţia dintre Faust şi Mefistofel conţine multe aspecte legate de întreaga problematică a epocii a cincea postatlanteene. Omul trebuie să 69 . El există. tot atât de puţin poate vedea Mefistofel. rămânând străin. e un moment important acela când Ahriman-Mefistofel se simte recunoscut. într-un anumit sens.

ca în acest “Faust”? Şi conştienţa epocii a cincea postatlanteene şi conştienţa epocii a patra postatlanteene. În acele epoci din dezvoltarea omenirii în care banii nu erau principalul. ireal. Aceste lucruri pot fi spuse abia acum pentru prima dată sub forma lor directă. nici de vreo fantasmagorie abstractă. e paralizat. Noţiunile. pe baza legilor economiei lor naţionale: Războiul nu poate dura mai mult de 4-6 luni.eu aş pune întrebarea: Unde mai este ea descrisă într-un mod atât de grandios şi obiectiv. o dată în cartea mea “Despre enigma omului”. aşa cum e cazul în epoca a cincea postatlanteană. Erorile pe care vi le-am înşirat au luat naştere toate din iluzie. Faust inventează banii de hârtie. Dar ele nu ţin de vreo teorie abstractă. cu iluzia. nu se poate altfel. maya. reprezentările . Fiindcă tocmai pentru această apariţie la “Curtea imperială”. Dar Goethe îl pune în legătură pe Faust însuşi cu această iluzie a economiei naţionale. Am amintit deja ieri acest lucru. care se credeau deosebit de isteţi. acestea duc într-o măsură atât de mare la erori.facă iarăşi cunoştinţă cu iluzia. Şi e cu adevărat minunat felul în care Goethe era iniţiat în aceste lucruri.dar am putea cita o sută de acest fel -. Faust îi scapă lui Mefistofel. cu maya. Goethe îl înfăţişează pe omul acestei epoci în figura lui Faust. Ce vrea să spună el. şi pentru că oamenii nu sesizează ce trăieşte în reprezentările lor ca ţesătură fantomatică. Aici nu Faust. de fapt. trebuie să se întrepătrundă. Epoca a cincea postatlanteană trebuie să creeze multe pe baza iluziei. Am atras atenţia în repetate rânduri asupra acestui lucru.Dar el durează deja de atâţia ani! De ce? De ce trăiesc oamenii cu asemenea reprezentări. v-am pomenit acest lucru ca pe o eroare caracteristică . elementul imaginar. apoi. ci de realitatea nemijlocită. Aceasta trăieşte . se manifestă în realitate sub formă spirituală. care sunt caracteristici pentru natura ahrimanică a relaţiilor de schimb din epoca a cincea postatlanteană.asta a vrut să spună Goethe . cu ceea ce exercită o influenţă prin sugestie. aici? Cu nişte fantasmagorii insuflate de astrolog. aici avem de-a face cu amăgirea. pe baza plenitudinii realităţii spirituale. care arată cum un necromant face ca Elena să apară la curtea împăratului Maximilian. Această întreţesere a ţesăturii fantomatice în realitatea devenirii istorice . Goethe avea un frumos model în descrierea lui Sachs. ci exista schimbul de mărfuri. Amintiţi-vă. în acele epoci nu se putea spune că viaţa economică exterioară e împânzită cu o reţea de iluzii. economia naţională nu era bazată pe bani -. Pentru Mefistofel nu mai reiese altceva decât concluzia: 70 . imaginaţia celor care puteau simţi aşa ceva a fost îndreptată în preluarea realităţii spre asemenea ţesături fantomatice. De îndată ce s-a ridicat la orizont epoca a cincea postatlanteană. am spus în 1914. iluzoriu. cu marea amăgire. în viaţa de la “Curtea imperială”. în care am asociat problema libertăţii cu faptul că în conştienţă apar mai întâi nişte imagini de oglindă.în relitatea istorică exterioară. introducând a doua apariţie a Elenei chiar după scena “Curtea imperială”? Cu ce avem de-a face. îşi joacă rolul său. Când intră în marea lume. ci împăratul însuşi este acela care vrea să perceapă apariţia şi care cade în prada ei. din cu totul alte puncte de vedere. în articolul ce urmează să apară despre “Nunta chimică a lui Christian Rozenkreutz” din 1459. pe care realitatea le duce la absurd? Pentru că în această viaţă de reprezentare se amestecă acea ţesătură fantomatică pe care Goethe o face să se amestece. unde am scos în evidenţă misiunea amăgirii pentru conştienţă. amintiţi-vă că anumiţi specialişti în economia naţională. . comerţul de schimb . prin Faust. spuneam eu.cât de des am vorbit despre ele în expunerile de faţă -. de fapt.chiar dacă existau bani. aceste bancnote de hârtie nu sunt altceva decât dovada reală din cadrul economiei naţionale a faptului că în relaţiile de schimb domneşte.

pe care îl vede Homunculus. Leda cu lebăda. Chiar diavolul cu pagubă se-alege. De unde vine oare.Poftim! În cîrcă cu-un nebun în lege. ceea ce a fost expulzat de această epocă a treia. care e de origine cosmică. Fiinţa lui sufletească s-a despărţit de fiinţa lui trupească. Dar ceea ce a păstrat Egiptul pentru epoca a patra postatlanteană a fost luat de Menelau din Egipt şi dus înapoi. Dar urmează scena pe care am descris-o aici anul trecut: visul lui Faust. când lui Mefistofel nu-i mai rămâne din Faust nimic altceva decât corpul fizic exterior. care spune că în Troia se afla numai idolul. pentru că el face aluzie la legenda esoterică a Elenei. din ritmul stelelor. Faceţi legătura dintre ceea ce rezultă aici pentru noi din ritmul stelelor şi ceea ce am spus despre Macrocosmos. Ea se iveşte în momentul în care Faust îi scapă cu adevărat lui Mefistofel. întreaga scenă. la Proteus. Vedem cum Goethe foloseşte. despre aceasta vom vorbi în continuare mâine. ci vom mai spune despre problema Elenei şi unele lucruri care pot aduce cu adevărat lumină în sufletele noastre cu privire la întrebările care pot apărea în urma expunerilor care trebuie să ne străbată sufletele în această perioadă. Dar Goethe ştia chiar mai mult. 71 . dar ea introduce în sufletul lui Faust impulsurile pentru o altă Elena. fără îndoială. Acum în sufletul lui Faust se iveşte impulsul trecerii spre epoca a patra postatlanteană. el este paralizet. chiar dacă e numai o fantasmă. în sensul eminent al cuvântului. din Elena. epocile a treia şi a patra postatlanteene îşi trimit influenţele în epoca a cincea. Ei bine. s-a dus în Egipt. Astfel. Fiindcă în Troia pe cale de dispariţie rămăsese din Elena ceea ce ţine de epoca a treia postatlanteană. Faust are un atac de apoplexie. individuală. Elena vine din stele. Astrologul este cel care o face să apară. În felul acesta minunat a folosit Goethe problema Elenei. Faust e condus dincolo. Homunculusul vede cum în viziunea lui Faust se iveşte naşterea Elenei: Zeus. a folosit-o. pe care Goethe. acelaşi lucru care îşi are temeiul în stele. împletirea a ceea ce trăieşte în noi la trecerea din epoca a patra în epoca a cincea postatlanteană. problema naşterii. Elena din cea de-a doua apariţie? Acest lucru e sugerat într-un mod foarte clar. ceea ce Egiptul a lăsat să plece. vom discuta problema Elenei nu numai în legătură cu Faust. în Grecia. Partea cealaltă. în legenda esoterică a Elenei. despre ceea ce acţionează asupra femeii înainte de fecundare. aveţi aici trecerea spre a dezlega problema epocii a patra postatlanteene. Motivele se înlănţuie aici în mod minunat. chiar dacă numai pe bază de sugestie.

o dată cu întemeierea Romei. într-o cu totul altă măsură decât cea pur naturală. cu importantele întrebări ale vieţii referitoare la Rău. 4 noiembrie 1917 V-am atras ieri atenţia asupra faptului că în evoluţia omenirii există nişte corelaţii. la dominarea Răului. drept naştere şi moarte. Fiindcă. pentru că această luptă s-a dat deja. ca om. şi ceea ce avea loc în aşa-numitul mers al naturii. ca ecou . aducându-l în calea sa pe Mefistofel. pe care vi le-am caracterizat. să învingă forţele Răului. va avea de-a face cu marile. nişte corelaţii spirituale care îşi trimit modul de a acţiona în sufletul uman. în esenţa lor.LEGENDA ELENEI ŞI PROBLEMA LIBERTĂŢII Dornach. ca din cei 2160 de ani ai perioadei pe care o considerăm o epocă de cultură şi civilizaţie să treacă 747 de ani până când impulsul principal. şi asupra naşterii şi morţii. în parte. lupta sufletului uman în confruntarea sa cu problema naşterii şi a morţii. care aveau influenţă asupra naşterii şi morţii. În acei oameni. în epoca noastră. în nişte puncte deosebit de pregnante. într-un mod gigantic. să intervină tocmai în viaţa acestei epoci a patra postatlanteene. pe care o preluase deja ca moştenire din era atlanteană. Ce rol important joacă moartea lui Christos. a cincea. prin stăpânirea diferitelor forţe ale naturii. epoca noastră. Oare Impulsul Christic nu are de-a face cu marea. astfel că a fost necesar. în oamenii atlanteeni. în toate direcţiile. în marea eră atlanteană. cât s-a simţit în legătură cu naşterea lui Christos. Dar acum. care a avut de-a face mai ales cu problema naşterii şi morţii. Aceasta începe în anul 747. cu aceasta. pornirile şi impulsurile spre Rău vor acţiona asupra lumii într-un mod extraordinar. din substraturi spirituale. Mai târziu. Tocmai în epoca a patra atlanteană. în sensul lor suprasensibil? Cât s-a discutat pe tărâmul creştinismului. oamenii vor avea de luptat cu forţele Răului într-un mod la fel de elementar cum s-au luptat în era atlanteană cu naşterea şi moartea. existau nişte forţe care puteau fi dezvoltate. pentru ca în sufletul lui Faust să aibă loc o împletire a ceea ce se săvârşeşte în mod conştient cu ceea ce urzeşte în mod inconştient în sufletele umane prin activitatea legilor evoluţiei. În naşterea şi moartea lui Christos vedem apărând. Am explicat acest lucru referitor la ceea ce a urmărit să facă Goethe în drama sa “Faust” prin încercarea de a-l pune pe Faust în legătură cu impulsul epocii a patra postatlanteene. aşa cum a apărut el în prima treime a epocii a patra postatlanteene. cu importanta problemă care suscită în istoria evoluţiei omenirii întrebări legate de naştere şi moarte. Impulsul Christic. aş spune. în parte. o putere ahrimanică. Toate acestea s-au dezvoltat pe baza impulsurilor proprii epocii a patra postatlanteene. Nu trebuie decât să ne îndreptăm privirile spre Impulsul Christic însuşi. Şi din rezistenţa pe care oamenii vor trebui să o opună. Am caracterizat deja câteva dintre ele. cu aceasta. aşadar.şi. Forţele bune şi cele rele din om acţionau asupra stării de sănătate şi de boală a semenilor lor într-o măsură foarte largă şi.în omul însuşi acţionau nişte forţe care erau în legătură cu naşterea şi moartea. V-am spus că epoca a cincea postatlanteană. sub o formă mai elementară. cât s-a gândit. şi în epoca a cincea. să le transforme în impulsuri bune. Am încercat apoi să arăt că Faust trebuie să se cufunde în impulsurile epocii a patra postatlanteene. În era atlanteană se vedea o legătură între ceea ce făceai. vor creşte forţele opuse. în epoca a patra postatlanteană. de asemenea. 72 . în mijlocul erei atlanteene . Va fi necesar ca sufletele umane să afle câtă forţă va trebui să găsească sufletul în sine pentru ca. mai fizică. această problemă a naşterii şi morţii a fost mutată mai mult în sufletul uman. S-a dat o luptă în suflet.

pe când el este posedat . Să ne lămurim încă o dată. pentru că. începând din ultima treime a secolului al 19-lea. naţiunilor. într-un anumit sens. pe baza legăturilor de sânge ale familiei. pe de altă parte. În această perioadă. de fapt. în oameni care sunt încâlciţi în multiple feluri în karma cosmică a epocii a cincea postatlanteene. progresiste. care va lua nişte dimensiuni mult diferite de cele actuale. Fiindcă cel care vrea să-şi însuşească nişte impulsuri spirituale găseşte punctele de atac prin care să opună rezistenţă. aceste entităţi mai erau nişte entităţi care slujeau forţelor bune. Tocmai în aceasta va consta importanţa acestei epoci a cincea postatlanteene.o putem spune. şchiopătând în urma evoluţiei normale şi căutând astfel să stânjenească alte structuri sociale umane care trebuie să se formeze pe cu totul alte baze decât. să înţelegem de ce natură au fost eforturile spiritelor întunericului rămase în urmă în epoca a patra postatlanteană. Noi am arătat că. aceste amănunte ating încă în măsura cea mai largă nişte interese ale oamenilor pe care ei nu vor să permită să fie atinse. tribale. ca să putem înţelege mai bine de ce natură sunt aceste eforturi în epoca noastră. în impulsurile ce străbat lumea.o puteţi vedea deja din expunerile generale ale ştiinţei spirituale -. entităţile ahrimanicluciferice rămase în urmă s-au ridicat de-a dreptul împotriva legăturilor de sânge. nu doar de grupuri umane. Aşa va fi deja în cursul epocii a cincea postatlanteene. ele mai ajutau la stabilirea ordinilor care după cum am arătat în faţa dvs. oamenii sunt împărţiţi.forţele Binelui. Pe atunci. ca fiinţe îngereşti rămase în urmă. dar când asupra Pământului vor veni lucruri rele şi în mod direct din forţa electricităţii. . prin exploatarea forţei electricităţii. În această privinţă.de asemenea fiinţe îngereşti despre care am vorbit. rasiale. de exemplu. în oameni care suferă greu din cauză că nu se pot lămuri asupra felului în care sunt încurcaţi în karma cosmică şi nu pot înţelege că trebuie să treacă prin diferite încercări.sunt scoase pe baza înrudirii de sânge a oamenilor. E greu. astfel încât astăzi un început considerabil de mare al muncii unor asemenea spirite constă tocmai în accentuarea abstractă a principiului naţional. triburilor. urmaşii individualităţilor care în era 73 . când va fi posibil ca oamenii. Ele au fost inspiratoarele acelei rebeliuni care voia să-i elibereze pe oameni de legăturile de sânge. nişte fiinţe din ierarhia Îngerilor. că fiinţele îngereşti. Dar e necesar să ne aducem aceste lucruri în faţa conştienţei. în general. raselor. printre oameni acţionează acele entităţi pe care le-am denumit drept spiritele căzute ale întunericului. situate imediat deasupra ierarhiei oamenilor. fără a putea deveni evlavioşi cât ai bate din palme. care se apropie mult mai intim de oameni decât spiritele rămase în urmă ale epocii a patra postatlanteene. pe de-o parte. această elaborare de programe pe baza unui principiu naţionalist. pentru că oamenii au în multe cazuri interesul să prezinte tocmai impulsurile distrugătoare drept impulsuri constructive. în epoca a cincea. Am arătat deja: în epoca a patra postatlanteană era normal să se clădească întreaga structură a omenirii pe baza legăturilor de sânge. fără îndoială . care vor fi mult mai aproape de om. face parte din eforturile depuse de spiritele întunericului. În epoca a patra postatlanteană. adică în epoca de cultură greco-latină. să aducă lucruri rele asupra Pământului. astfel încât fiecare om va crede că susţine lucrurile din propriul său imbold personal. pe înrudirile de sânge. se pot apropia de fiecare om în parte. să vorbeşti deja astăzi despre aspectele de amănunt. în orice caz. naţionale. acţionează în impulsurile oamenilor pentru a face să se manifeste ceea ce are legătură cu înrudirile de sânge. care nu vor să audă ce zace. găseşte punctele de pornire pentru acele impulsuri care trebuie să se dezvolte tocmai opunând rezistenţă Răului. care făceau parte din ierarhia Arhanghelilor. Acum ele se află în regnul oamenilor şi. Această accentuare abstractă a principiului naţional. În special .

dacă am voie să spun aşa. ei i se dăruiau oamenii pe atunci . deja într-o formă asemănătoare cu cea care se apropie astăzi de om. la nunta lui cu Iocasta. Dar el trăia în sânul unei desăvârşite iluzii. că talentele lui s-au dezvoltat. el pleacă din Corint. că ia calea Tebei. Epoca greco-latină a venit în întâmpinarea acestor rebeli într-un mod deosebit. tatăl sau mama sa. că oracolul din Delphi i-a spus apoi ceva foarte important. aparţine acestei epoci. Iniţiaţilor. care are legătură tocmai cu ceea ce am adus eu acum în faţa sufletului dvs. în cercul cel mai larg al vieţii. pe aceştia să-i evităm! . Astăzi constituie o slăbiciune a multor oameni faptul că. Ca să se meargă mai departe a fost necesar să existe mereu revolte. Ea înseamnă. Şi lucrarea zeilor buni. El nu ştia cine sunt. Oedip era unul dintre cei care ştiau. pur şi simplu: Evită-ţi patria. oamnilor nu li se spunea: evitaţi-i pe rebeli. Laios. Şi atunci. Soţia acestuia i-a dat numele de Oedip. ghicitoarea Sfinxului. el întâlneşte un car. după cum se ştie. călătorea împreună cu un însoţitor. într-un anumit sens. lor li se povesteau miturile. În vremea de atunci. Să studiem un asemenea mit grandios. În cele din urmă. Aşadar. Ştiţi că băiatul Oedip a crescut. Ştiţi cum se povesteau lucrurile mai departe. să studiem acel mit care ne povesteşte cum un oracol i-a profeţit lui Laios din Teba. în acea iubire reciprocă ale cărei baze se pun prin înrudirea de sânge.Ca şi cum ar putea să-i evite! Am vorbit adeseori de acest lucru. El nu putea face altfel decât să creadă că patria sa e Corintul. prin legende.azi ea trebuie să fie mai spiritualizată -. care va deveni ucigaşul tatălui său. lucrurile acestea le erau comunicate într-un alt mod. l-am situat foarte temeinic pe Oedip în întregul context al evoluţiei din epoca a patra postatlanteană. se afla deja în legăturile de sânge -. Aceasta a fost profeţia făcută lui Oedip. ca ele să fie folosite. ce-i drept. oamenii n-ar fi fost maturi pentru a primi explicarea miturilor. prin Misterii. unde crescuse. Pe drum. Acest mers al evoluţiei cosmice trebuia să le fie explicat oamenilor aşa cum putea fi el explicat. că el s-a simţit de timpuriu neliniştit în sufletul său de îndoielile privitoare la originea sa. prin mituri. evitaţi entităţile spirituale ahrimanice. Ei ajung la ceartă. Fiindcă. ale evoluţiei. pentru că nişte băieţi de vârsta lui îi atrăseseră atenţia asupra anumitor lucruri. care va trăi cu mama sa în incest. în realitate. tocmai în timpul repetării erei atlanteene în epoca a patra postatlanteană. El nu i-a spus Sfinxului: “Nu bucuros îți spun o taină-adîncă”. drept rebeli. au fost aceia care au devenit eroi. Cu aceasta. dezlegarea ghicitorilor puse de Sfinx. Dar. în care tatăl său. nu s-a lăsat convins să renunţe la căsătorie. ei i se dăruiau oamenii. importante. auzind de Lucifer şi de Ahriman. Laios. enigma omului. drept individualităţi care fac opoziţie. când încă mai exista o conlucrare înţeleaptă a oamenilor. el a poruncit să-i fie străpunse călcâiele şi să fie lepădat pe Citeron. îşi continuă drumul spre Teba. şi prima faptă pe care o săvârşeşte acolo a fost. fiindcă altfel vei deveni ucigaşul tatălui tău şi soţul mamei tale. A studia astăzi acea profeţie este o problemă foarte dureroasă. evitaţi naturile rebele. aşa era ea adusă spre oamenii acelei epoci. dar când din căsătorie a rezultat un fiu. ei simt: Pentru Dumnezeu. în epoca a patra postatlanteană a fost implantat un impuls care a 74 . îi devine fatal. ca să nu provoace acolo nenorocirea de a-şi ucide tatăl şi a se căsători cu mama sa. miturile exoterice. Aşa cum trebuia să fie cunoaşterea în epoca a patra postatlanteană.. Ci se ştia că este în planul mersului plin de înţelepciune al lumii ca aceste entităţi să fie puse acolo unde trebuie. Acest fiu a fost dat în grija unui păstor. entităţile luciferice! Nu li se spunea aşa ceva. în care zac ascunse însă nişte adevăruri adânci. ci a dezlegat enigma. dacă o poţi studia în întreg contextul ei. Cu aceasta. că din căsătoria lui cu Iocasta va rezulta un fiu. Oedip îl omoară pe tatăl său. din cauza călcâielor străpunse.atlanteană mai acţionau pe cale magică. Dar tocmai faptul că pleacă de acasă.

în aşa fel încât acesta l-a trimis pe fiul său. şi el dezleagă nişte enigme importante ale epocii a patra postatlanteene. pe când ea avea zece ani. Nu e de mirare că poporului din Grecia nu i se putea spune ce zace.cunoaşteţi legenda. Un asemenea erou este Oedip. am putea spune. care sunt expulzaţi. şi că tocmai prin aceasta le trezeşte. Dar cu aceasta Goethe atrage iarăşi atenţia asupra unui anumit lucru foarte important. la revolta împotriva legăturilor de sânge. astfel încât ei îşi parcurg dezvoltarea în afara legăturii de sânge şi cum. individualitatea lui Oedip. şi apoi şi-a găsit odihna în pământul Atticii. şi. a scos la lumină adevărul despre toată această poveste. Ce ne arată aceasta? Ne arată cum o individualitate. până la moarte. aduc impulsuri noi. până la urmă. Şi Theseu e scos afară din sânul legăturilor de sânge. Oedip şi-a scos ochii. s-a căsătorit cu mama lui. S-ar putea vorbi ore în şir despre felul în care Oedip a dezlegat enigma Sfinxului. Dar nu e necesar să facem acest lucru astăzi. sau De la zece ani ea n-a fost bună de nimic.şi în cazul lui a existat o profeţie făcută de oracol tatălui. pe care. Văzătorul Tiresias a fost acela care. ci un om care e împins la revoltă de legile naturii înseşi. care s-a văzut dintr-o dată soţia propriului său fiu. a fost protejat apoi de Theseu în Attica. faptul că el s-a salvat cu ajutorul firului dăruit de Ariadna -. bineînţeles. Aşadar. Goethe ştia. pe acei eroi care sunt cuibăriţi într-un anumit fel în sânul legăturilor de sânge. i se spusese că atunci când băiatul va deveni un adolescent care să fie în stare să folosească o anumită sabie va putea să se întoarcă. el s-a dus la Teba. e dusă în altă parte. Dar tocmai în ceea ce o priveşte pe Elena au acţionat cele mai rele forţe ale calomniei. nu mai ştie despre aceste lucruri. Noi vrem doar să înţelegem că ceea ce face aici Oedip îl arată a fi cu adevărat un erou al epocii a patra postatlanteene. Şi el . să o parcurgeţi urmărindu-i pe acei oameni. departe de patrie. Ei bine. n-o considera mama lui. până când a venit ciuma. din secolul al 16-lea. e scoasă din sânul legăturii de sânge. Doamna de la curte. Iocasta. expatriaţi.continuat să acţioneze şi în care Oedip era angajat. că ea se dezvoltă în afara legăturii de sânge. ia gândiţi-vă numai . că ceea ce se afla în dosul Elenei trebuie venerat aşa cum Faust o venera pe Elena. Dar Theseu este acela care o fură pe Elena. spre a fi educat. datorită acestui fapt. Theseu însuşi. tinerii trimişi ca victime minotaurului. şi o ţine ascunsă. în dosul acestor eroi. dar că ei sunt necesari în întregul drum plin de înţelepciune al evoluţiei lumii. Iar el a devenit ocrotitorul lui Oedip. bineînţeles. spre nenorocirea sa. Omenirea ar putea învăţa din asemenea 75 . şi-a luat singură viaţa. faptul că el a eliberat Athena de tributul pe care ea fusese nevoită să-l plătească. tocmai Theseu e pus în legătură cu Elena. că ei sunt marii rebeli. În dosul acestor lucruri zac nişte enigme adânci ale epocii a patra postatlanteene. a ajuns orb şi a fost alungat de propriii săi fii. decât că: La zece ani era o poamă rară. Avem în faţa noastră nu numai un om care se ridică în mod subiectiv împotriva legăturilor de sânge. probabil că a fost fericit. care îl ocroteşte în crângul Atticii. tocmai pentru că au fost scoşi din sânul ordinii normale. un asemenea erou este şi Theseu. Numai atâta e necesar să aducem în faţa sufletului nostru din drama lui Oedip. Încercaţi să cercetaţi mitologia greacă. desigur. e introdusă din nou în cadrul acestei legături. vechi. de fapt. le ridică împotriva sa.

unul dintre cei daţi afară din sânul comunităţii de sânge. care va da foc cetăţii Troia. Cum stau lucrurile cu Paris. aşadar. jos. Paris i-a acordat Afroditei premiul pentru frumuseţe. tocmai ceea ce. trebuie să spunem cu adevărat: Ceea ce se petrece aici. 76 . dacă ea nu ar avea absolut nimic de făcut. Paris este şi el. de fapt. sunt puternice. Să fim noi cu adevărat nişte automate. din lumea spirituală. de a încălca. Se spune că Hera îi făgăduise lui Paris Asia. El o scoate pe Elena din sânul legăturilor de sânge greceşti şi vrea s-o ducă la Troia. ci un vis. şi care aveau pe atunci sarcina. Şi ni se povesteşte un lucru ciudat. Şi aici are loc ceea ce ne spune legenda. care i-a dat tatălui său de ştire că acest fiu va aduce pieirea Troiei. marele epos atât de important al lui Homer. Am vrut să vorbesc doar în treacăt despre aceasta. În Paris însuşi avem. Pallas şi Afrodita ca să spună care dintre ele este cea mai frumoasă. a avut un vis. cum este răpirea Elenei de către Paris. Fie din primul. Aici problema libertăţii bate cu putere la porţile cunoaşterii umane. mari. în sine. drept rivalul în dragoste al lui Faust. cum ar fi cu lumea spirituală. O întrebare care. ca să vă arăt că Elena se află într-o legătură misterioasă cu acele individualităţi care au fost rebelii epocii a patra postatlanteene. cum stau lucrurile cu Paris? Ei bine. ci îşi exercită şi influenţa? Da. legenda. în lumea spirituală.scuzaţi cuvântul trivial. Fiindcă legăturile de sânge. dacă ar fi total inactivă? E necesar să înţelegem două lucruri. adică domnia asupra Pământului. aşa cum este disputa dintre zeiţe? Omul pare a fi atunci doar simpla unealtă prin care este realizat ceea ce nu numai că se pregăteşte sus. care prin faptele lor prezintă imaginea de oglindă a ceea ce are loc. care. şi aici ni se povesteşte: el a fost fiul lui Priam şi al Hecubei. că ea va da naştere unei făclii arzătoare. Uşor s-ar putea întâmpla ca cineva să pună întrebarea: Dar cum rămâne atunci cu libertatea umană. sus. Vrea să rupă legăturile de sânge. unul dintre cei expatriaţi. Cât de mult a influenţat el astfel mersul vieţii din Grecia v-o descrie epopeea. sunt săvârşite în urma unor evenimente petrecute sus. că Hecuba. grandioase. în acest caz. departe de toate legăturile de sânge. dar el n-a fost rostit cu o intenţie trivială . că omul are o voinţă liberă. într-un anumit sens. poate fi calomniat cel mai mult.lucruri că tocmai ceea ce ar trebui să fie recunoscut. stă cel mai sus. că Paris a fost convocat de zeiţele Hera. vorbeşte şi de profeţia unui oracol. poate. în general. toate sunt imaginea de oglindă a ceea ce se petrece în lumea spirituală. în lumea spirituală? Şi iarăşi. într-adevăr.drept concurentul lui Faust. dacă nişte fapte atât de importante. Pallas Athena îi făgăduise glorie în război. pentru că Asia însemna pe atunci domnia asupra Pământului. în lumea spirituală. care este îndrumătoarea a ceea ce se petrece în lume. care merge în paralel cu aceasta. în sensul conducerii înţelepte a lumii. o asemenea individualitate care se ridică împotriva legăturilor de sânge. Visul i-a vestit mamei lui Paris. în timp ce îl purta în pântece. dar un vis care conţine o înţelepciune adâncă. Întotdeauna lucrurile se combină în aşa fel încât vedem că în legendele despre eroi ale Greciei este introdus în evoluţie ceva care vrea să rupă legăturile de sânge. Primul. de nişte puteri şi forţe spirituale şi că nu se întâmplă nimic care să nu se întâmple sub influenţa celor de sus. sunt factorul care creează. întreaga structură socială. şi acest tată l-a trimis departe de casă pe fiul său. aşadar. că Eris a menit mărul celei mai frumoase. înainte de a-l naşte. că mersul lumii e îndrumat şi condus. de a rupe legăturile de sânge. apreciat. iar Afrodita îi făgăduise că o va avea pe cea mai frumoasă dintre femei. De aceea. care în scena invocării spiritelor ne este prezentat de Goethe . Aici nu este o profeţie făcută de oracol. fie din al doilea motiv. prin faptele omului. al doilea. El este educat în Parion. se poate ivi deosebit de clar în faţa ochilor noştri ne va preocupa acum şi pe noi pentru câteva minute.

Cele două lucruri par să fie diamentral opuse. Şi, cu adevărat, aici este atinsă o problemă, o enigmă care-i dă de furcă omului extraordinar de mult, pe care oamenilor nu le este deloc uşor să o depăşească, fiindcă lucrurile stau în acest fel. Dacă privim în sus, spre lumea spirituală - ceea ce fac zeii, sunt faptele zeilor, şi oamenii de aici, de jos, aduc la îndeplinire impulsurile zeilor. Aşa este. Cum pot fi atunci oamenii liberi? Daţi-mi voie să vă înfăţişez această problemă în mod aproximativ - despre această problemă se pot spune, fireşte, mereu numai câteva lucruri -, în câteva linii. Să presupunem, aşadar: acolo, sus (desenează), sunt cele trei zeiţe, cu disputa lor, care are loc între ele. Rezultatul disputei este acela că pe Pământ coboară impulsul rezultat din faptele celor trei zeiţe. Cum au acestea legătură cu ierarhiile situate mai sus, acest aspect nu trebuie să-l atingem acum. Ceea ce are loc acolo, sus, are loc cu necesitate absolută. Ceea ce face Paris, el face, aşadar, din cauză că, sus, cele trei zeiţe au făcut ce au făcut. Dvs. veţi spune: Atunci, cum se mai poate vorbi de libertate în cazul lui Paris? E aproape exclus! Dar raza cade pe Pământ şi, aici, pe Pământ, nu este doar un om pe care ea poate să cadă, ci sunt mulţi pe care ea poate să cadă. Presupuneţi că aici, jos, sunt o sută. Nouăzeci şi nouă dintre ei nu săvârşesc fapta, al o sutălea o săvârşeşte! Aici joacă un rol şi misterul numărului. Se confundă mereu împrejurarea că Paris devine pe deplin Paris pentru că se declară gata să se situeze acolo unde impulsul a putut fi transpus în realitate. Dar zeii ar fi găsit un alt om, dacă Paris n-ar fi făcut acest lucru. Şi atunci s-ar fi povestit despre un alt om. Prin intermediul numărului, ajungeţi la dezlegarea acestei enigme a libertăţii. Dacă, într-un anumit moment al evoluţiei, dintre o sută de oameni aflaţi aici, jos, nu se găseşte niciunul, zeii aşteaptă până când vine unul; el săvârşeşte fapta pe care zeii i-o propun. Prin aceasta, el nu este stânjenit câtuşi de puţin în libertatea sa, pentru că ar putea şi să nu săvârşească fapta. Reflectaţi la acest aspect al problemei numărului şi atunci veţi constata că o conducere a lumii divin-necesară, plină de înţelepciune, nu este deloc în contradicţie cu libertatea umană. Aceasta nu cuprinde, bineînţeles, întreaga problemă a libertăţii, ci, iarăşi, numai o parte a ei. Vedeţi, aşadar, că acei eroi ai vechilor greci înseamnă ceva în ansamblul evoluţiei omenirii, eroii care sunt situaţi în cadrul ei drept oameni expulzaţi. Amintiţi-vă: într-una dintre conferinţele mele veţi găsi - nu ştiu dacă am spus mai des acest lucru - că o asemenea legendă a expulzării se leagă şi de Iuda, şi despre Iuda se povesteşte că în tinereţe a fost expulzat; despre Iuda Iscariotul se povesteşte acest lucru. Starea de expatriat este ceva care, în limbajul mitului, în limbajul legendei, exprimă intervenţia puterilor rebele, care se ridică împotriva legăturilor de sânge din epoca a patra postatlanteană. Regiunea din care sunt impulsionate aceste lucruri în epoca a patra postatlanteană este regiunea în care domnesc Arhanghelii. De aceea, relatările trebuie făcute în aşa fel încât omul să fie situat întotdeauna mai departe de influenţele ce vin din lumea spirituală. Se relatează întotdeauna fie că un oracol aduce mesajul din lumea spirituală, fie că influenţa vine direct din lumea zeilor. Dvs. ştiţi că Elena este o fiică a Ledei zămislită cu Zeus, aşadar, aici lumea spirituală acţionează asupra lumii de aici, de jos. În epoca noastră, în care lucrează Îngeri întunecaţi rămaşi în urmă, aceştia acţionează, bineînţeles, aş spune, pe baza unor relaţii mult mai intime cu oamenii. Şi eu am spus deja ieri: Dacă vrem să discutăm, fie şi numai pe departe, diferite lucruri care se leagă de lucrarea puterilor întunecate începând din ultima treime a secolului al 19-lea, păşim pe o gheaţă foarte, foarte subţire. - Dar din întreg contextul puteţi deduce că ceea ce a fost tocmai evoluţia justă, normală, pentru era a patra postatlanteană, căutarea structurii
77

prin legăturile de sânge, perpetuându-se până în epoca a cincea postatlanteană, este unul dintre impulsurile cu care oamenii din această epocă vor avea de luptat. La aceasta trebuie să adăugăm, în orice caz, ceea ce eu am spus deja ieri, că acum apare ceva cu totul nou, pe când epoca a patra postatlanteană, cu căutările sale legate de naştere şi moarte, este o repetare a erei atlanteene. Acum apare ceva cu totul deosebit, ceva care este creat direct din maya, din iluzie. Dar trebuie să înţelegem şi această iluzie în mod just. Bineînţeles, maya a existat întotdeauna. Fiindcă orice conştienţă ia naştere din amăgire, aşa cum am arătat într-un articol pe care-l veţi putea citi în curând în revista “Reich”, pornind de la Nunta chimică a lui Christian Rosencreutz. Dar, începând cu epoca a cincea postatlanteană, iluzia, amăgirea, va exista într-o măsură şi mai mare, cu totul deosebită, pentru că va apărea tot mai mult şi mai mult sub forma faptului că oamenii se vor lăsa în prada iluziei. Aceste iluzii au existat întotdeauna, dar erau legate de alte puteri, în epoca a treia postatlanteană de puterile afinităţii elective, în epoca a patra de forţele naşterii şi morţii, în cea de-a cincea forţele iluziei vor fi legate de forţele Răului, iluzia, maya însăşi va fi luată în stăpânire de către Rău. Şi toate acestea vor fi impregnate de un lucru la care, de asemenea, m-am referit deja, vor fi impregnate de deşteptăciune, de inteligenţă. Sună paradoxal când spunem: E bine pentru oameni că pot face cunoştinţă cu toate acestea, fiindcă numai dacă trebuie să crească în lupta cu piedicile omul poate ajunge cu adevărat la libertate. Putem înţelege uşor că aşa este. Dar fapt este că ceea ce are legătură cu numărul cinci are legătură întotdeauna, în felul acesta, cu manifestarea, cu dezvoltarea Răului. Şi va trebui ca oamenii să se deprindă să conceapă năvălirea forţelor Răului ca o năvălire a unor legi naturale, a unor forţe ale naturii, pentru a ajunge să le cunoască şi pentru a şti ce pulsează şi urzeşte la baza lucrurilor. Nu trebuie să privim Răul de la bun început în aşa fel încât să fugim de el cu o atitudine de total egoism, să vrem să-l dăm la o parte; aşa ceva nu putem face. Ci trebuie să-l pătrundem cu conştienţa, dar, pe de altă parte trebuie să-l cunoaştem, să-l cunoaştem cu adevărat, să-l cunoaştem în mod just. În epoca noastră în lumea oamenilor se extinde deja o forţă care are tendinţa de a crea iluzii, care sunt dăunătoare, deranjante. Un mic exemplu de o asemenea iluzie. Când dau acest exemplu, eu nu vreau câtuşi de puţin să iau apărarea cuiva, într-o direcţie sau alta, ci vreau doar să dau un exemplu care să arate cum năvăleşte iluzia, ceea ce este iluzoriu. Presupuneţi că un om politic apare astăzi în public şi vrea să-şi exprime, conform cu impulsul său cel mai intim, poziţia faţă de Consiliul Mondial, faţă de diferitele lucruri care sunt susţinute dintr-o direcţie sau alta. Acest om politic s-ar simţi îndemnat să-şi spună părerea în legătură cu aportul adus de statul britanic aşadar, nu avem deloc de-a face cu popoarele -, împreună cu puterile corespunzătoare din spatele lui, despre care am vorbit adeseori, la evenimentele actuale. Un om politic s-ar simţi îndemnat să-şi spună o dată cuvântul în legătură cu aceasta şi să arate cum crede el că ar trebui creată o relaţie justă cu impulsurile britanice. Dacă un om politic ar spune următorul lucru: Ar fi un act lipsit de amabilitate faţă de puterea care are în stăpânirea ei marea să i se paralizeze supremaţia. Ce aţi spune dvs.? Acest om politic constată: Există o putere care are în stăpânirea ei marea; trebuie să luăm atitudine. Dar este un act lipsit de amabilitate să paralizăm în dezvoltarea ei această putere care are stăpânirea asupra mării. Să se renunţe, aşadar, la acest act lipsit de amabilitate. - Ce s-ar putea spune despre un asemenea om politic? Cred că lucrul cel mai neînsemnat care s-ar putea spune despre el este
78

acela că el este reprezentantul unei politici a puterii (Machtpolitik). Acolo unde e puterea, acolo ne îndreptăm, nu-i aşa? Cel puţin, acest lucru pare să reiasă din cuvintele sale. Astăzi nu se face aşa. Într-un asemenea caz, nimeni nu apare în public, spunând: Eu reprezint o politică a puterii, mă alătur puterii care deţine puterea - astăzi se spune, când se defineşte aşa ceva: Eu lupt pentru dreptatea şi libertatea şi independenţa popoarelor. Aceste două lucruri sunt spuse unul lângă celălalt: Lupt pentru dreptatea şi libertatea popoarelor - şi se spune alături: Trebuie să ne aliniem neapărat şi să nu săvârşim nicio faptă lipsită de amabilitate faţă de acea putere care, ei bine, deţine puterea. Vedeţi cum se încâlcesc oamenii în iţele iluziilor! V-am prezentat exemplul politicianului suedez Branting, pentru că el este omul care a vorbit aşa, un politician neutru. Aşa se face politica neutralităţii, fireşte. Aici nu trebuie să vedeţi niciun reproş, nici apărarea vreunei orientări politice, aceasta e doar o caracterizare a felului cum trebuie să meargă azi lucrurile. Oamenii sunt entuziasmaţi, bineînţeles, de dreptul şi libertatea popoarelor, dar se susţine o asemenea politică. Dar nimeni nu recunoaşte că susţine o asemenea politică pentru că nu se poate altfel - acesta ar fi adevărul -, ci spune că susţine acea politică având la bază impulsurile dreptului şi libertăţii popoarelor. De asemenea lucruri e necesar să ne ocupăm azi. Nu e suficient ca cineva să lase să acţioneze asupra sa basmele care circulă prin lume, astăzi trebuie primite în conştienţă. Ele trebuie luate în conştienţă. Numai în felul acesta e posibil să găsim punctul de contact cu impulsurile evoluţiei, aşa cum le-am descris. Fiindcă, vedeţi dvs., nicio epocă nu a fost lămurită asupra ei înseşi atât de puţin ca a noastră şi nicio epocă nu a avut nevoie atât de mult să se lămurească asupra ei înseşi ca aceasta de acum! Ia gândiţi-vă numai, această epocă de acum a fost atât de mândră de marile ei progrese în privinţa tuturor gândurilor umane posibile. S-a ajuns, în cele din urmă, să se găsească, pornindu-se de la ştiinţele naturii, nişte impulsuri şi pentru ştiinţa socială. V-am vorbit adeseori despre ştiinţa socială. Dar duceţi-vă şi studiaţi ce se spune adeseori încă şi astăzi în instituţiile oficiale despre problemele educaţiei, despre problemele sociale, despre problemele juridice etc. Încercaţi să vă transpuneţi în mentalitatea cu care oamenii cred că îşi prezintă adevărurile lor infailibile, cu care vor să calce în picioare totul, tot ce răsună dintr-un alt colţişor oarecare. O parte din ceea ce a crezut omenirea modernă a făcut, sub influenţa impulsurilor iluzioniste, pe de-o parte - impulsurile iluzioniste, pe de-o parte, vreau să spun doar atât -, a impulsurilor naţionaliste, pe altă parte, să se întâmple ceva care numai după doi ani - acum sunt deja peste trei ani - a adus pentru Europa cinci miloane de morţi şi trei milioane până la trei milioane și jumătate de răniţi irecuperabil. Aşa a fost după doi ani, acum au trecut cu mult mai mult de trei ani. Şi aceasta nu e decât consecinţa a ceea ce a trăit mai întâi sub formă de idei greşite, de idei în care iluzia se aliază cu puterea distructivă. Din tot felul de alte lucruri care se spun despre educaţie, despre problemele juridice, se va dezvolta ceva asemănător, dacă lucrurile se vor rostogoli mai departe în modul neinfluenţat de spiritual. Totul depinde de faptul că această epocă a cincea postatlanteană are nevoie de o aprindere a forţelor spirituale în conştienţa omenirii. Critica adusă concepţiei materialiste diametral opuse este numai o parte a zelului cu care noi trezim în interiorul nostru impulsurile spirituale. Şi aceasta este principalul. Fiindcă ceea ce trebuie să aibă loc printre oameni trebuie să fie făcut prin oameni. Dacă am devenit maturi pentru a ne aşeza acolo unde raza cade în jos, ea va veni, în mod cert, de asta puteţi fi siguri! Dar această maturizare nu poate veni decât pe calea unei vieţi comunitare. În epoca a cincea postatlanteană acest lucru va fi treaba
79

Esenţialul va fi înţelegerea pe care comunităţile umane o vor aduce în întâmpinarea acestei idei. Ţineţi-vă cu tărie de acest gând. dragii mei prieteni! 80 .oamenilor individuali numai ca idee.

pe baza forţelor pe care le dezvoltă din propria sa organizare corporală.subliniez acest lucru în mod cu totul deosebit . în măsura în care această scenă. şi atunci conferinţa trebuie să fie de sine stătătoare. ci dintr-un alt punct de vedere. şi dacă ne devine clar faptul că această creatură ne trimite în trecut. care se leagă. dacă pot folosi o asemenea expresie pedantă .lucru pe care.EXEGEZE SPIRITUAL-ŞTIINŢIFICE LEGATE DE “NOAPTEA CLASICĂ A WALPURGIEI” Dornach. de scenele din “Faust” care urmau să fie prezentate. Cine lasă să se deruleze prin faţa sufletului său scena despre care vom vorbi are ocazia să privească foarte adânc în sufletul lui Goethe. poate. câteva expuneri spiritual-ştiinţifice.30. faţă de acele fiinţe cu care omul. dar nu voi vorbi despre această scenă . arată într-o măsură cu totul deosebită cum simţea şi presimţea Goethe chiar dacă nu avea încă asemenea sentimente şi presentimente sub formă de idei clare -. de această scenă. Dar. pur şi simplu. voi proceda puţin altfel. pur şi simplu. Noi ştim. ca realizare a lui Goethe. 27 septembrie 1918 Eu intenţionam să dau astăzi.dacă îmi e îngăduit să folosesc această expresie atacată azi în mod frecvent de ştiinţă -. sub formă de idei clare. că omul devine capabil abia pe la sfârşitul anilor douăzeci să dobândească autocunoaşterea. dintre ierarhiile ordinii cosmice. în orice caz. cu siguranţă. Dacă îl separăm pe om în felul acesta. dar el simţea şi presimţea nişte adevăruri spiritual-ştiinţifice.printr-o chimie spirituală. pe baza organismului său corporal. Înţelegem acest lucru numai dacă ne dăm seama mai întâi în ce măsură este el o creatură . în genul unei expuneri artistice. nişte lucruri care vă pot ajuta să vedeţi că a fost necesar ca Goethe să vadă anumite lucruri din lumea spirituală pentru a plăsmui scena aşa cum o avem astăzi. îl voi face altă dată . lucrurile pe care le-am expus aici cu câteva zile în urmă despre dezvoltarea omului ca fiinţă temporal-corporală. Nu se poate spune că în evoluţia lui Goethe poate fi dovedită prezenţa unei cunoaşteri clare a faptului că omul dobândeşte abia la mijlocul vieţii. faţă de acele entităţi. Ne-am depărta foarte mult de la tema noastră de azi dacă aş vrea să vorbesc. din expunerile făcute aici de-a lungul acestor săptămâni. ci voi lega de această scenă câteva observaţii spiritual-ştiinţifice. Un poet care nu ajunge cu cunoaşterea sa până la adevărurile spiritual-ştiinţifice nu construia. la creatorii săi spirituali. capacitatea autocunoaşterii. se poate izola din om . trebuie să se simtă înrudit în mod cu totul deosebit. Dacă vrem să ne edificăm într-un mod adecvat asupra acestor lucruri. de cele spuse aici deja în această toamnă. Tocmai pentru a evita neînţelegerile în această direcţie vă rog să aveţi în vedere în mod cu totul deosebit faptul că eu nu voi prezenta lucrurile din punct de vedere artistic. câteva remarci care să se lege. pentru că spectacolul nu va avea loc deoarece câţiva actori s-au îmbolnăvit.ceea ce este omul. care face apoi trecerea spre fantasmagoria Elenei. Eu vreau să leg. la creatorii săi.din punct de vedere artistic. fie şi numai în mod introductiv .despre calea pe care Goethe a ajuns la înţelegerea unor adevăruri spiritual-ştiinţifice. aceste scene în acest fel. a căror misiune specială în Univers culminează cu crearea omului. la rândul lor. ca om. Goethe nu cunoştea. după spectacol. legând de existenţa acestei scene. Ei bine. propriu-zis. într-un anumit sens. Mă voi referi la scena care va fi prezentată aici duminică la ora 18. trebuie să avem în vedere faptul că omul este cu adevărat o fiinţă complicată. prin faptul că se află într-o anumită dependenţă faţă de creatorii săi spirituali originari. putem 81 . mai mult pornind de la această scenă. ca şi cea imediat următoare.

Dacă urmărim entitatea umană. aşa cum am arătat eu în cea de-a doua dramă-mister în cadrul unui dialog purtat de Capesius cu hierofantele. Dar nu există nici starea de conştienţă diminuată. să practice cunoaşterea de sine într-o cu totul altă măsură decât o poate face omul astăzi. El ar găsi conlucrarea. a organizării luate din domeniul pământesc însuşi. în care omul ar fi străluminat de o inteligenţă superioară. după ce a trecut de jumătatea vieţii. Dar. Şi atunci ele i-ar da ocazia. nu într-o viaţă de somn. omul s-ar trezi. El ar avea cunoaşterea de sine şi ca percepţie. entităţile divine îi dau omului posibilitatea de a se pregăti în toate direcţiile în mod sănătos. aşa cum era în intenţiile spiritelor ierarhice de care aparţine el. nu de a sa proprie. dacă o urmărim în sens invers. solar. tot conform cu intenţiile creatorilor săi. aşadar. dar într-o viaţă semiconştientă. Imaginaţi-vă că într-un punct oarecare al evoluţiei sale omul ar fi reprezentat prin acest cerc. acea fiinţă care se maturizează pentru autocunoaştere abia la sfârşitul anilor douăzeci. în trecut. acea cunoaştere de sine care ar putea să apară. ceea ce el dobândeşte pe baza organizării corporale.reprezenta schematic lucrurile în felul următor. pe care vreau să-l sugerez aici prin culoarea portocaliu. în condiţiile obişnuite. ce-i drept. ca om? . ce ar deveni el atunci? Atunci el ar deveni. i-ar forma organizarea corporală într-un cu totul alt mod. cu substanţele pământeşti. pentru om apare relativ devreme o anumită cunoaştere de sine. ca om pământesc. nu-l poate face. Aş spune aşa: Conform intenţiilor lor. aş spune. aşa cum iese ea treptat din mâinile creatorilor săi spirituali. în modul cel mai intim. şi atunci. Am atras atenţia asupra laturii îndoielnice a unei asemenea cunoaşteri pentru omul care încă nu s-a maturizat. chiar în prima scenă. nu ar fi nevoit să şi-o cucerească prin noţiuni abstracte. dar el ar dobândi cunoaşterea de sine şi cunoaşterea lumii legată de aceasta într-o strălucire mult mai mare. şi nici nu survine. saturnian şi mai târziu stadiul pământesc. într-un anumit sens. Dacă cineva ar merge înapoi. ar ajunge să aibă o imagine a faptului că. Şi dacă ne întrebăm: Ce anume face ca lucrurile să nu se petreacă în 82 . aşa cum este el. relaţiile dintre aceste ierarhii. omul este ţelul creaţiei zeilor. Desen pagina 125 aşa cum vă sunt ele cunoscute din “Ştiinţa ocultă”. pentru cunoaşterea de sine şi pentru cunoaşterea lumii. în cadrul dezvoltării sale pământeşti. în lumea fizică. târziu. pentru a se trezi apoi la cunoaşterea de sine. a organizării care este înrudită. care porneşte de la cunoaşterea de sine. aici am avea acest curent. dacă ne punem acum întrebarea: Ce ar deveni omul în cursul dezvoltării sale fizice în viaţa dintre naştere şi moarte dacă ar fi supus numai influenţei exercitate de aceşti creatori ai săi. chiar dacă nu acea cunoaştere de sine plină de strălucire care este în intenţiile creatorilor săi. Pentru că entităţile creatoare şi-au trasat sarcina de a-l face pe om în aşa fel încât el să dobândească. pe care vreau s-o reprezint prin acest cerc. şi ar examina cum se dezvoltă omul de-a lungul stadiilor lunar. la întrebarea: Ce sunt eu. Dacă s-ar trezi cu adevărat mai târziu. pentru cunoaşterea de sine şi pentru cunoaşterea lumii legată de aceasta. ar găsi particularităţile ierarhiilor superioare. la sfârşitul anilor douăzeci. Dar nu se întâmplă nici una nici alta. până la sfârşitul anilor douăzeci. El şi-ar putea da cu adevărat răspuns. cu interacţiunea forţelor pământeşti. în prezent.lucru pe care. prin organizarea lui corporală. în cea de-a doua jumătate a vieţii. dacă ar percepe legătura dintre om şi ierarhii. În prima jumătate a vieţii el nu are acea stare de conştienţă diminuată care.

dintre care numai unul e cel din care el face. Conştienţa lui e întunecată de curentul ahrimanic. la cunoaşterea de sine plină de strălucire. se manifestă numai în prima jumătate a vieţii. Este foarte important să nu tragem concluzii greşite din cele spuse aici. Dacă privim în intimitatea vieţii sufleteşti a lui Goethe mai profund decât vrea adeseori superficialitatea de astăzi s-o facă. eu subliniez mereu că în ştiinţa spirituală ne străduim să ne exprimăm exact. în a doua jumătate . iar cel ahrimanic numai în a doua jumătate a vieţii.ajungem la ceilalţi curenţi care îl influenţează pe om. conştienţa lui e făcută pentru o stare mult mai luminoasă decât aceea în care intră el în a doua jumătate a vieţii. În alte perioade. atunci în noi ia naştere şi un sentiment pentru felul în care a încercat Goethe să facă să devină rodnică pentru el trecerea la cea de-a doua perioadă a vieţii printro influenţă intensă. chiar dacă nu acea cunoaştere de sine descrisă. Şi această cunoaştere bazată pe presimţire. De aceea. aşa ceva ar fi total greşit. cel luciferic. în legătură cu cele dobândite prin călătoria în Italia. aşa cum i-o meniseră creatorii săi. Ei bine. Aşadar. ajungem la curentul luciferic (galben). o altă fiinţă decât a fost în prima jumătate a vieţii. şi îl găsiţi consemnat în “Ştiinţa ocultă”: curentul luciferic intervine în aşa-numita eră lemuriană. că primul curent.ahrimanic. aş putea spune. ele au de-a face cu alte lucruri. din cultura Italiei. aşa cum este el acum ca om pământesc.acest fel? Cine e vinovat de acest lucru? . despre care credea că n-o va putea găsi dacă va rămâne în vechile sale condiţii de viaţă. Asemenea neînţelegeri iau naştere adeseori şi e foarte important să nu ne lăsăm în prada lor. cu ceea ce am sugerat mai înainte. Goethe era conştient de faptul că în anii patruzeci în sufletul uman apare ceva. de fapt. în cea de-a doua jumătate a vieţii. pentru arta sa. ci s-a unit relativ devreme cu el. Conform cu intenţiile creatorilor omului. în lume. parte. că omul. ceva extrem de important pentru propria sa viaţă. după cum ştiţi. E curentul ahrimanic. într-o formă modificată în mod arbitrar. dacă urmărim apoi lucrurile şi vedem ce fel de influenţă observă el la sine însuşi pentru cunoaşterea sa. prin propria forţă umană. Dar în perioadele amintite din viaţa umană aceşti curenţi au de-a face. şi a presimţit foarte clar. s-a revărsat în crearea părţii a doua a “Faust”-ului goetheean. pe linia dezvoltării umane. Ajungem la acel curent care. Şi în ştiinţa spirituală se păcătuieşte mult dacă nişte lucruri exprimate exact sunt duse afară. în mod temporal cu ea. Ceilalţi doi curenţi nu se află. propriu-zis. nimeni nu are voie să-i spună altcuiva că aici s-a spus: în prima jumătate a vieţii omul e luciferic. ei se manifestă de-a lungul întregii vieţi. ci se unesc. dacă simţim întregul dor al lui Goethe de a dobândi din cultura meridională. neglijent. Lui Goethe i-a fost mereu extrem de 83 . de fapt. nu se poate spune că Goethe a ştiut ceva în mod absolut clar despre acea fază deosebită din evoluţia omului care survine pentru om la mijlocul vieţii. Nu trebuie să credem. nu zace în natura lui. ceva care îi poate oferi o lămurire asupra fiinţei umane într-un cu totul alt mod decât poate fi dobândită în prima jumătate a vieţii o asemenea lămurire. Putem chiar indica momentul. este. curentul care i-a dat posibilitatea de a avea deja în prima jumătate a vieţii o anumită cunoaştere de sine. aş putea spune. dar pe o presimţire foarte clară. bineînţeles. Aşadar. plină de strălucire. când e vorba de asemenea lucruri. în a doua jumătate a vieţii sale. ceva mai târziu. iar curentul ahrimanic în aşa-numita eră atlanteană. Şi un alt curent (albastru) se uneşte cu el. omul este situat în sânul unui curent tripartit. care merge în adâncime. propriu-zis. să ajungă. curentul care nu lasă ca omul. a presimţit. Astfel. dacă putem spune aşa. Dar Goethe a simţit. sub influenţa unor impulsuri care există în ordinea lumii.

Şi. natura şi cursul vieţii dvs.încă nu când el a scris părţile din tinereţe ale “Faust”-ului său -. O sarcină eroică . chinuitor: noi ne aflăm în lume ca oameni.scrie Schiller -. aţi fost nevoit să naşteţi în sufletul dvs. Faust. de fapt. gândim. un Homunculus. voim ca oameni.Efortul de a ajunge la cunoaşterea de sine poate fi observat în modul cel mai interesant dacă urmărim evoluţia lui Goethe în lumina justă. ci. în regnurile naturii. de fapt. Ce putem şti despre om? În anumite ceasuri îl năpădeau. chiar dacă de la o distanţă destul de mare. Dar. Şi adeseori în faţa lui Goethe a stat gândul arzător. În legătură cu aceasta. ca ideal al cunoaşterii. ceea ce este omul în realitate. nu corespunde absolut deloc existenţei naturii în aşa fel încât acest ceva să devină în cadrul cunoaşterii. Aşadar. Ce putem şti despre om. despre forţele Pământului? Cum ne putem imagina că tot ceea ce ne înconjoară. fiinţa umană. Ce a devenit. Schiller îi atribuie lui Goethe încercarea de a cunoaşte fiinţa umană prin îmbinarea tuturor detaliilor ce pot fi dobândite prin cunoaşterea regnurilor naturii. a luat o asemenea formă încât în “Faust” căutarea autocunoaşterii umane avea să se exprime într-un mod cu totul deosebit. totuşi. în cadrul cunoaşterii. şi a întregii drame “Faust”. ca ingrediente ale existenţei pământeşti. încetul cu încetul . aş spune.în dvs. nu despre homo. tot ceea ce oferă. Acestei întrebări arzătoare chinuitoare i s-a alăturat în sufletul lui Goethe o alta: Cum poate fi trezit. în faţa căreia orice orice alt intelect ar eşua. şi să înlocuiţi prin imaginaţiune ceea ce nu se află în natura dvs. sub influenţa năzuinţei de autocunoaştere a lui Faust. dar ştim ceva. figura lui Homunculus a fost născocită de Goethe în legătură cu încercarea de a-l prezenta în “Faust” pe omul care caută cunoaşterea de sine. vă străduiţi să sintetizaţi. în comparaţie cu ceea ce este omul în realitate. Ideile pe care ni le formăm despre om sunt. se adună la un loc şi îl plăsmuiesc pe om? Cum ne putem reprezenta acest lucru? Aceasta a devenit pentru Goethe o problemă arzătoare. ci 84 . pentru că e caracteristică atât pentru prietenia dintre Goethe şi Schiller. Dacă v-aţi fi născut ca grec sau şi numai ca italian . natura şi din totalitatea întregii activităţi a naturii să compuneţi în cele din urmă. în spiritul dvs. că în cadrul unei asemenea cunoaşteri a fiinţei umane nu se creează niciun om. gândurile care îi spuneau că. Schiller scrie: Eu am privit de mult timp. simţim. Aşadar. ci doar un omuleţ. în mod spiritual. cât şi pentru întregul caracter sufletesc al lui Goethe. de altfel. cum poate fi înviat ceea ce. Ia gândiţi-vă: când Schiller a legat prietenie cu Goethe. de fapt. Şi în faţa lui Goethe stătea. într-adevăr. azi nu vorbesc din punct de vedere artistic. Eu am citat-o adeseori. spirituale.greu să se apropie de întrebarea: Cum ajungem la cunoaşterea de sine? . o Grecie. un fel de omuleţ minuscul într-o eprubetă.. dacă luăm la un loc tot ceea ce ştim despre substanţale.spune Schiller . de altfel.. el i-a scris lui Goethe o scrisoare foarte importantă. încetul cu încetul. ar fi existat deja din cea mai fragedă tinereţe forţa imaginativă prin care să vă reprezentaţi fiinţa umană compusă din diferitele ingrediente ale naturii. pentru că v-aţi născut în natura noastră nordică. măcar aproximativ. o asemenea cunoaştere a fiinţei umane. Goethe a născocit figura lui Homunculus. ci fac legătura dintre nişte observaţii spiritual-ştiinţifice şi drama “Faust” a lui Goethe. prin cunoştinţele pământeşti se poate dobândi foarte puţin din cunoaşterea fiinţei umane. la un homo. propriu-zis. numai despre Homunculus. crearea personajului său. După cum am spus. şi despre care el ştie atât de puţin încât cunoaşterea sa nu se referă. am observat-o cu admiraţie mereu crescândă şi am văzut că dvs. figura lui Homunculus? Ea a devenit ceva ce reprezintă cunoaşterea omului de către om.

totuşi. profundă.scriu. eu consider că toate acestea sunt prostii.numai la un Homunculus.să se apropie cu adevărat mai mult. Dacă cineva l-ar fi rugat pe Goethe să spună. De aceea el îl arată pe Wagner producându-l pe acest omuleţ. în mod uman. Dar tocmai acest lucru se străduia Goethe să-l facă . nu sunt suficient de maleabile şi de flexibile pentru a extinde cunoaşterea de la Homunculus la fiinţa umană. Acest sentiment stă la baza faptului că el îl face pe Faust să se îndrepte spre lumea vechii Grecii. naturalist-ştiinţifică a cunoaşterii. în drama “Faust”. era aceea că reprezentările care pot fi dobândite numai în prezent . Şi cine crede că Goethe a fost un filistin raţionalist. acela nu înţelege nimic din Goethe. prin reflecţii ştiinţifice obişnuite. dacă mă pot exprima astfel.o să exprim acest lucru cam radical . în continuarea dramei sale. să trăiască omeneşte printre greci. în plenuitudinea şi totalitatea ei. plină de prospeţime. într-un anumit sens. în sufletul său. în jurul căreia s-a iscat atâta dezbinare şi ceartă etc. Goethe ştia foarte bine că sufletul uman nu poate găsi adevărul doar pe cale gândirii sau a acelei activităţi care există în planul fizic. dacă ne încadrăm în modul vechilor greci de a plăsmui gândurile. pentru ca Faust să trăiască acolo. să se apropie de Grecia. Elena a oferit doar punctul de legătură pentru aceasta.iată ce trebuia să se formeze în Faust. pe care unii o consideră singura justă. despre vechii greci? -. Oamenii vorbesc despre viaţa vechilor greci.aşadar. că vrea să-l ducă pe Faust în Grecia. această întrebare a devenit pentru el arzătoare. omul în cadrul vieţii lui sufleteşti drept cunoaştere despre om. fiindcă.despre ceea ce au gândit şi au simţit sau gândesc şi simt oamenii din jurul dvs. punându-şi o asemenea întrebare. Dar noi trebuie să avem în vedere faptul că. Şi. de fapt. dar nu au niciun fel de reprezentări cu care să poată cuprinde viaţa grecilor. Goethe a crezut fără încetare că ajungem să avem o impresie importantă. fortificare a cunoaşterii fiinţei umane şi a capacităţii de percepţie a fiinţei umane . măcar pe departe. dacă îmbrăcăm această cunoaştere în nişte reprezentări de felul celor pe care le avea o epocă rămasă mai aproape de natură. şi el presimţea că există multe direcţii în cunoaştere. gândesc şi dau la tipar în legătură cu Elena a grecilor. el încearcă să arate ce poate trăi omul pentru a-şi extinde cunoaşterea despre fiinţa umană. probabil că el ar fi răspuns: Ah. în cunoaşterea lui bazată pe presimţire. aşa cum trebuie să fie. ca femeie greacă. şi să-şi asimileze cultura. O convingere a lui Goethe. filosofică. sau uscături filistine! Fiindcă ei tot nu ajung să o cunoască pe Elena şi nici pe vreun alt grec sau grecoaică. filistină şi raţionalistă -. toţi reprezentanţii unei ştiinţe moderne . Goethe cunoştea bine acel mod de a te apropia de adevăr care se desfăşoară. un homo. o femeie greacă ieşită din comun. presimţind într-un mod mai mult sau mai puţin clar . ea însăşi este pedantă.altfel ştiinţa n-ar fi o ştiinţă autentică. care pot fi dobândite din sânul lumii nordice. el ştia că sufletul uman trebuie să se transpună pe căi diferite în realitate şi în adevăr. cine crede că Goethe a fost un asemenea filistin pedant. Goethe era conştient de faptul că acea cale abstractă. cum a fost antichitatea greacă. raţionalist. chinuitoare -. Convingerea lui Goethe era aceea că mergem pe o cale mai bună dacă încercăm să îmbrăcăm ceea ce îşi poate cuceri. pe Homunculus. în sensul modern al cuvântului. aşa cum erau grecii. nu este decât o direcţie de cunoaştere. ca om. de Grecia. toate acestea sunt nişte bleavuri. în sensul modern al cuvântului. De aceea şi Faust al său trebuia. în prezentul lui Goethe -. Înălţare şi extindere. cine crede că Goethe a presupus fie şi numai pentru o clipă că ne putem informa cumva asupra naturii umane. cu mâna pe inimă: Ce părere aveţi . cu un strat mai jos decât 85 . pentru ca din Homunculus să apară. cea mai frumoasă femeie greacă.cam aşa ar fi răspuns Goethe .dar. Ceea ce pedanţii noştri .

În trecut se spunea: pământ. se dilată foarte mult. în orice caz. fiinţial. visele. când se află în viaţa de somn şi că atunci din aceste trăiri se ridică la suprafaţă nişte lucruri care. fiinţând şi urzind. nişte interpreţi. De aceea este atât de dificilă comunicarea. jos. astfel că nu e voie să le luăm în forma lor nemijlocită. aşa cum erau numite ele mai demult. când omul se scufundă în această lume. totuşi. asupra faptului că omul se cufundă într-un curent cosmic real.numai să nu mă înţelegeţi aici în mod greşit -. foc sau căldură. apă. vizibilă pe cale senzorială. apă. Am spus-o adeseori. ceea ce se află starea de agregare lichidă poate fi numit apă. în anii ‘70. cuvintele pe care ni le-am format aici pentru lumea senzorială. care sunt nişte interpreţi. dar ne putem înţelege. legătura dintre viaţa de vis şi realitatea umană mai profundă. Când ne cufundăm în această sferă. căruia i s-a dat voie să ţină la Basel. şi care e atât de preţuită de toţi pedanţii. în care reprezentările noastre isteţe se dau de-a berbeleacul. dacă mă pot exprima astfel. acolo nu mai are niciun sens să folosim cuvintele amintite în acelaşi fel în care o facem aici referitor la lumea în care ne 86 . foc. pe care omul actual ajunge să o cunoască numai datorită faptului că are vise. dacă nu ar fi corectat mai târziu această greşeală îngrozitoare de profesor universitar prin nişte lucrări de teoria cunoaşterii foarte pedante. în starea de trezie diurnă. totuşi. Putem numi pământ ceea ce e solid. să atingă ideea că în visele sale omul se apopie de enigma lumii. de pe poziţia conştienţei de veghe diurne. oricât de sporadic. dacă folosim vechile expresii. ai cărei interpreţi sunt visele. acel profesor Johannes Volkelt. omul se apropie deja mai mult de ceea ce urzeşte şi fiinţează sub suprafaţa acestei existenţe dacă . ceea ce se află într-o stare de agregare de aşa natură încât. Johannes Volkelt. mai aproape decât este el între trezire şi adormire. Würzburg.se derulează viaţa conştientă obişnuită. Această viaţă de conştienţă care se desfăşoară în starea trează de peste zi. nu se mai raportează aşa cum trebuie la ceea ce se petrece acolo. în mod sigur. iar ceea ce pătrunde aceste trei substanţe poate fi numit foc sau căldură. care sunt desemnate prin cuvintele: pământ. Bineînţeles. el n-ar fi devenit. se prezintă numai ca imagini. Nu putem exprima ceea ce are loc acolo. trează. în starea de veghe diurnă. dar foarte timid. Într-o anumită privinţă. în această regiune. Acolo nu există aşa ceva. aer. dacă el simte şi priveşte cum din subconştientul lui se înalţă. Un filosof. şi acea viaţă prin care trecem când ne aflăm acolo. haotic. despre lumea înconjurătoare. aer. jos. cu ajutorul cuvintelor aşa cum sunt folosite ele de conştienţa de veghe. Cunoaştem aceste lucruri din “Ştiinţa ocultă”. faptul că în viaţa de somn omul se află într-o sferă în care e mai aproape de urzirea şi fiinţa plină de conţinut din care creşte şi realitatea vizibilă. când suntem în pura viaţă de vis nu putem sesiza care este deosebirea dintre viaţa în starea de conştienţă diurnă. poate fi numit aer. trează. într-o cărticică intitulată “Fantezia visului”. în această regiune. el se situează în sânul întregii ordini cosmice altfel decât se situează când se află în starea de conştienţă obişnuită. dar importantă e desfăşurarea dramatică interioară a viselor. noi putem facce acest lucru când vorbim aici. Acolo. anul trecut: conţinutul viselor e prea puţin important. dar care trădează. Da. a îndrăznit. jos. dacă nu e închis în ceva. Examinaţi elementele obişnuite. astăzi se vorbeşte despre stări de agregare şi ele sunt denumite puţin altfel. pentru că aici există lucrurile. e foarte departe de tot ceea ce urzeşte şi fiinţează în lume drept temelie a existenţei. chiar dacă proşti. Aici încetează până şi vorbirea umană să-şi aibă sensul ei adevărat. Dar ştiinţa spirituală ne poate conduce jos. Oh. nişte vise pline de sens. Jena şi Leipzig prelegeri de filosofie! Fiindcă e un mare păcat împotriva ştiinţei moderne să atragi atenţia asupra unui asemenea aspect. ceea ce se află în starea de agregare solidă. în regiunea din care se înalţă.

focul-pământ. şi ca lume fizică. pentru că noi nu am putea respira aici cu corpul nostru fizic. Astăzi omul a coborât. e de înţeles că noi nu ne putem afla în această lume cu corpul nostru fizic. apa nu e apă. în schimb. este vizibil. Îl trăim în această altă stare de conştienţă prin cu totul alte forme de gânduri decât de obicei. nu ne putem apropia fără să ne imaginăm că ceea ce în lumea noastră actuală nu mai e vizibil. Şi mai există un element intermediar. Lumile mai vechi. În trecut. de la adormire şi până la trezire. dacă vrem să concepem în acest fel evoluţia lumii. numit încă de vechea limbă ebraică “ruah” (în germană Rauch = fum). Eu am descris o fiinţă care poate respira în această lume. Acolo nu mai există deloc lucrurile pe care conştienţa materialistă obişnuită le consideră absolute. deja lumea solară . şi el a pierdut cu totul celălalt pol. Acest element intermediar dintre pământ şi foc şi acela dintre aer şi apă. Trebuie să pătrundem în această lume cu sufletul nostru aflat între adormire şi trezire. apă şi aer. fiindcă în această lume nu există aer. am putea spune. Noi putem descrie uşor asemenea fiinţe. aşa cum există astăzi în mod fizic lumea noastră. ci un anumit element intermediar între aer şi apă. alăturate. 87 . Dar acolo. ele nu ar mai fi altceva decât foc. astfel încât ele ar fi cu totul şi cu totul foc. Dar prin aceasta nu este desemnat fumul fizic de astăzi. Acolo pământul nu e pământ. Astfel încât. care în trecut era unitar ca substanţă. Aerul nu e aer. există foarte bine ceva care poate fi considerat element intermediar între aer şi apă. În schimb.este plăsmuită. dacă pot spune aşa. pe care îl avea aerul-apă. din punct de vedere istoric-cosmic. ce-i drept. şi despre care putem spune că e situată sub pragul conştienţei sale. dacă le cunoaştem. Nu vă puteţi reprezenta aerul-apă aşa cum vă reprezentaţi astăzi. ci care respiră lumina. s-a diferenţiat. Această situaţie a luat naştere prin faptul că aerul-apă. nu ceea ce astăzi este atât de drăguţ separat. Dar omul nu are voie să-şi introducă în această lume corpul fizic. Dar de aceste lumi. el constituia o unitate. apa şi aerul. un fel de fum apos. pentru că nu ar putea repira şi ar arde în ea. stă liber în faţa ochilor. este foarte neasemănătoare cu aceea pe care o vedem noi astăzi de la trezire şi până la adormire. într-un anumit sens. vă reprezentaţi alăturate apa şi aerul. ci este desemnat acel element intermediar între apă şi aer. în aşa fel încât în ea clocotesc împreună. Nu are absolut niciun sens să vorbim despre aşa ceva când ne cufundăm într-o lume care este şi ea o relitate. acest aer-apă. ceva între pământ şi foc. există acolo. trebuie să ne reprezentăm aceste stări de evoluţie mai vechi asemănătoare cu ceea ce atingem astăzi când ne cufundăm în lumea căreia îi aparţinem între adormire şi trezire. De aici vedeţi deja cât de relative sunt aceste lucruri.aflăm cu conştienţa noastră de veghe diurnă. După cum vă veţi da seama uşor. Astăzi dvs. pe care omul le trăieşte astăzi numai în stare de somn. era impregnat cu un alt pol. Aerul-apă s-a despărţit în aceste două contrarii. Totuşi. dar trebuie sesizată cu o altă conştienţă. trebuie să facem în aşa fel încât să ne reprezentăm următorul lucru: Când ne întoarcem la nişte stări de evoluţie mai vechi ale existenţei noastre. Lumea pe care o întâlneşte omul acolo. pământul-foc.care nu are nevoie de aer ca să respire. care încă în trecut existau în mod fizic. şi aerul-apă.puteţi afla acest lucru din descrierea făcută de mine în “Ştiinţa ocultă” . un element pe care ar trebui să vi-l reprezentaţi în sensul că metalele noastre ar deveni treptat arzătoare şi atât de înrudite cu focul încât. de îndată ce intrăm într-o altă regiune a existenţei care trebuie sesizată printr-o altă conştiență. de fapt.o cunoaşteţi din dramele-mister scrise de mine . omul e unit cu această lume şi visele ţâşnesc la suprafaţă din această lume. dar ea este o fiinţă . dar nu e chiar atât de neasemănătoare cu lumile mai vechi din care s-a dezvoltat cea actuală. există acolo într-o lume din care se înalţă ca nişte vârtejuri visele noastre.

şi din care se ridică visele. aşa cum descrie Goethe problema. El ştia că aşa este cu lumea în care intrăm de la adormire şi până la trezire şi pe care o regăsim când. Şi spiritele elementare care ţin de aerul-apă s-au mai păstrat în mit. pe care o percepem şi în lumea în care omul se află între adormire şi trezire. punctul de echilibru solid. Dacă vrem să ne formăm o reprezentare despre ceea ce era celălalt pol . în acest element care se tălăzuieşte şi se învolburează! Ce a pătruns oare în om. aşa cum se raportează căldura actuală şi focul actual la pământ. el arată. respectiv de aerul-apă. ecourile unor adevăruri vechi. în scena despre care vorbim acum. că ele au legătură cu apa.E aer-apă şi aici sunt sirene.aerul-apă s-a scindat el însuşi în cei doi poli. Astfel încât despre lumea la care ne referim aici se poate spune: E apă şi aer. în mitologie. Când face să apară. sau vă puteţi răci sau vă puteţi încălzi în elementul foc. Fiindcă această stare dispare. sirenele fac parte dintre acele fiinţe elementare care constituie celălalt pol al aerului-apă. oricine e familiarizat cu realitatea simte că Goethe avea o cunoaştere bazată pe presimţire a acestor lucruri. nu cu apa de astăzi. aici vă puteţi topi. ce a pătruns oare în om. sau. Şi printre entităţile care ţin de aerul-apă se numără şi acele entităţi pe care mitologia greacă. printre alte spirite elementare. noi trebuie să ne reprezentăm că alături de aerul-apă exista ceva care era real din punct de vedere spiritual. se număra. Aşadar. ia gândiţi-vă. când ne întoarcem la vechea existenţă solară. . asupra lui atrage atenţia Goethe. pentru care noi avem azi pământul. după cum v-am spus -. Seismos. fiind conştienţi. dar. Totul e de foc. tot astfel. Iar activitatea lui Seismos. acela pe care Goethe îl numeşte. aş spune. ele sunt. ci dacă v-aţi vedea transpuşi brusc într-un element. 88 . elementul spiritual produce. dacă ne reprezentăm apa aşa cum şi-o reprezenta o ştiinţă mai veche. Şi printre entităţile care se raportează ca pol opus la pământ. pentru că aceasta a devenit deja mai densă. Sirenele se simt numai din punct de vedere spiritual ca aparţinând apei. tot ceea ce ar trebui să fie pământ. ceea ce ţine de apă. conceput drept forţă cosmică. aceeaşi forţă a întreţesut în fiinţa omului ceea ce poate fi caracterizat sau reprezentat prin natura de sfinx. aşa cum trebuie să fi fost odinioară . Şi. trebuie să ne reprezentăm o anumită realitate. după cum aerul îşi produce în vânt sunetele în mod haotic. O dată cu ceea ce i-a dat Pământului forma solidă. le numea sirene. după propria dorinţă. care ţinea de natura spiritelor elementare. la început. Dar. în acea epocă din ordinea cosmică în care. e ceea ce lucrează drept foc în economia naturii. aşa cum s-au mai păstrat în mit. iarăşi a fost ceva: a fost pământul-foc sau focul-pământ. în actul de cunoaştere. elementul spiritual care e legat de aerul apă la fel cum e legat aerul de apa noastră. în elementul tălăzuitor. în care nu puteţi respira. ci în care doar percepeţi alternativ stări de lumină şi întuneric . sirenele. la fel ca grecii.fiindcă în vremurile vechi omul se afla în sânul acestui element tălăzuitor şi urzitor. în aşa fel încât el a putut sta pe un teren solid. apă şi aer. ce frică v-ar cuprinde dacă v-aţi vedea transpuşi brusc. în acelaşi timp. Celălalt element. în sirene. în mod absolut palpabil. Dar. datorită căreia el e planeta solidă pe care se poate sta. nu aşa cum se întâmplă doar în vis. de fapt. Asupra acestui lucru atrage atenţia mitul grec. ceea ce ţine de această apă precum aerul de apa actuală. care a coborât cu totul sub apă. şi deasupra avem focul sau căldura. în general. într-o sferă unde nu aveţi pământ solid sub picioare. spre stările originare ale existenţei noastre actuale. mitologia veche. Iar în aerul-apă. e numai un pol opus al vechiului aer-apă. ne întoarcem privirea îanpoi. din cauza acestei lumi nesigure în care vă cufundaţi. o dată cu formarea Pământului solid? Ce l-a luat în stăpânire pe om? Natura de sfinx! Aceasta conferă.opus aerului-apă. Şi.imaginaţi-vă ce frică v-ar cuprinde.

crezând că acolo poate s-o scoată la capăt mai bine cu reprezentările care sunt luate de la natura greacă. Goethe prezintă ceva care poate fi trăit. . Vremi de spaimă şi cutremur! Ce mai clatin ce mai tragăn. de a înţelege atât de mult încât să poată deveni om. El crede că poate caracteriza mai bine tot ceea ce trăieşte omul astăzi de la adormire până la trezire. ca Seismos. ci de a deveni homo. pe acestea le consideră mai flexibile şi mai potrivite. Dar. ce groaznic tremur. fără îndoială. esenţialul este ca Homunculus să dobândească perspectiva de a nu rămâne doar Homunculus. acest Hin-und Widerstreben [expresia tradusă din “Faust”]! Grozăvie de nespus! dar acum vine cugetarea: Dar pe noi . poziţia de echilibru: Ce prelung. încât. De ce o face el să apară? Pentru el. aşa cum nu ar trebui să se tălăzuiască acum. Toate se hurducă-n leagăn! Dacă v-aţi cufunda în această lume. imaginea sa despre lume trebuie să se extindă. el transpune totul în Grecia. De jur împrejur toate tălăzuiesc. esenţialul este să ajungă de la homunculus la homo. nu ne urneşte. De aceea.În această scenă. Şi sfincşii constituie elementul solid. chiar de s-ar dezlănţui tot iadul. la polul opus pământului nu se află focul. iar la polul opus focului-pământ sau pământului-foc se află ceva de felul lui Seismos. De jur împrejur totul se tălăzuieşte.sfincşii. introducându-ne în acestă lume cosmică veche. tot ceea ce a trăit el în vremurile vechi.se descrie această lume despre care am vorbit mai înainte. Şi Goethe face acest lucru într-un mod atât de adecvat. de fapt. în la polul opus apei nu se află aerul. numai de la adormire până la trezire. Şi el crede că poate caracteriza cel mai bine acest lucru apelând nu la noţiunile noastre actuale. 89 . pentru că oamenii ar fi cuprinşi de o frică fără margini. Şi acum el face să apară lumea. aţi simţi. când spiritele se comportă la fel ca sirenele. în “Faust”-ul său. luate de la stările noastre de veghe. ne pune imediat în faţă sfinxul: Sfincşii-ocupă iarăşi locul. de se porneşte Iadu-ntreg. ci la polul opus aerului-apă se află sirenele. Aşadar. se atrage atenţia asupra faptului că omul a găsit punctul de sprijin. ci la noţiunile grecilor.

cum ar fi. se amestecă în reprezentările actuale.În reprezentările umane se revarsă întotdeauna ceva dintr-o asemenea concepţie. reuşesc mai degrabă să fac în aşa fel încât Homunculus să devină homo. atunci reuşesc mai degrabă să am o cunoaştere a omului. nu poate fi înţeleasă dacă nu ne este clar faptul că Goethe a vrut să facă să apară ce ar trăi omul dacă de la adormire şi până la trezire ar deveni conştient. În această lume urmează să fie dus Homunculus. Dar dacă apelez la asemenea reprezentări şi le primesc în sufletul uman. filistină. Teoria conform căreia munţii sau format prin foc. respectiv stupul de albine. pentru că aici se vede că în aceste teorii avem nişte aluzii foarte uşoare la alte epoci mai vechi din viaţa Pământului. ajungem la concepţia că acestea sunt nişte forme rămase în urmă din vremuri trecute sau forme care trăiesc anticipat ceea ce urmează să vină în alte apoci de mai târziu. pe care el ne-o aduce aici în faţa ochilor şi pe care omul o trăieşte între adormire şi trezire. De aceea. Oamenii n-o ştiu. dar absolut nimic despre această lume. unică în felul ei. şi asupra lumii furnicilor. fireşte. dacă-mi daţi voie să mă exprim şi aici în mod radical: Ei bine. având toate acelaşi rang. Nu asupra fiecărei furnici în parte. aici aflăm ceva şi despre modul atât de inegal în care se află. acestea sunt nişte fiinţe care aparţin. altor vremuri. În această lume omul mai trăieşte şi alte lucruri. atunci oamenii povestesc tot felul de lucruri uimitoare despre furnici.nu prin focul actual. de exemplu. ce intens trebuie să fi presimţit Goethe o cunoaştere spiritualştiinţifică. dintr-un punct de vedere mai înalt. într-o măsură mai mare sau mai mică. în general. în care omul trăieşte în prezent. şi. Parcă Goethe ar fi vrut să spună. dar prin focul-pământ . Goethe nu-l face pe Homunculus să se cufunde în lumea ştiinţifică filistină. dacă apelez la reprezentările ştiinţei filistine. aşa nu iese nimic. dacă înfăţişează aceste lucruri într-un mod atât de adecvat. în stadiile lor de evoluţie. unor vremuri care se prelungesc până în vremea noastră. Şi întreaga scenă. Dar. obişnuită. majoritatea reprezentărilor actuale sunt confuze. dacă privim fiinţele ce locuiesc în ea aşezate una lângă alta şi credem că sunt aşezate una lângă alta. ci asupra muşuroiului de furnici luat în ansamblu. fiinţele care locuiesc alături de noi în Univers. dacă rămân la activitatea lor ştiinţifică. ce ar trăi dacă ar avea în acest fel o conştienţă despre o stare cosmică trecută a Pământului. nu voi realiza nimic care ar putea să facă din Homunculus un homo. Ia gândiţi-vă. asupra lumii 90 . Şi din această cauză iau naştere nişte teorii pline de fantezie. Numai când le traducem în vorbirea pe care ar trebui s-o folosim de la adormire până la trezire. ci într-o altă lume. aşa cum începe ea aici. care s-a ocupat atât de mult de furnici. în formele lor. ci prin pământul-foc -. Dar totul merge mai departe. dar reprezentările lor sunt influenţate de ceea ce trăieşte în subteranele existenţei.am expus-o în alte locuri şi în alte momente drept concepţia noastră spiritualştiinţifică -. ciudat. cum sunt albinele. dacă nu ajung la ştiinţa spirituală. aşa stau lucrurile -. Le poţi înţelege numai dacă . dacă integrez scenei cu Faust nişte reprezentări de felul celor ce pot fi dobândite când omul trăieşte în mod conştient lumea dintre adormire şi trezire. Când vin ignoranţii ştiinţifici şi descriu această lume. toată această populaţie. atunci. Nu înţelegem nimic. a insectelor. Forel. dacă studiem.oricât ar suna de paradoxal. numai atunci aceste teorii încep să aibă un sens. Din această cauză iau naştere nişte reprezentări confuze. numai dacă le traduci. ei nu pot să spună nimic esenţial în legătură cu întrebarea: De ce trebuie să fim uimiţi de această lume care e impregnată peste tot de o inteligenţă. lucru care pentru nişte epoci mai vechi ale evoluţiei cosmice este foarte just. Dacă observăm nişte furnici sau nişte albine. ajungem la concepţia . Ele se fac auzite în vorbirea umană cotidiană.

când încă nu ne trezim. fiindcă ea este ceea ce avem în ambianţa fizică pământească. Şi acum. pentru o altă sferă a realităţii. Se dă această luptă. Homunculus. Celelalte animale sunt cu totul altfel. Ele nu au prea mult de-a face cu aceasta. Descriind o lume trecută. el face să apară furnicile. Noi am vorbit astăzi despre starea cea veche şi asupra celei actuale nu trebuie decât să atragem atenţia. atât de departe! Fiindcă pentru omul actual nu este posibil . de fapt. a piticilor. de exemplu. ca expresie a vechii ordini a lumii. Ceea ce ţine de prezent ajunge în luptă cu ceea ce ţine de vechea epocă: pigmeii. care ţin de apele actuale.albinelor. el înfăţişează şi trezirea din acest vis. o raţiune care e mult mai inteligentă decât raţiunea noastră bazată pe creier. făcând să apară un vis. Există deosebiri extraordinar de mari între natura sufletesc-spirituală a neamului insectelor. şi face trimitere la nişte stări mai vechi ale Pământului. Când vechiul s-a dezvoltat devenind ceva nou s-a dat o luptă cosmică grandioasă. toate aparţin. el face să apară furnicile. în perioada dintre adormire şi trezire. Prin urmare. care mai apare în mod spiritual în vis. de o cu totul altă natură. în general. care se ocupă apoi de ceea ce muntele a adus cu el în existenţă. încât el sugerează ce provoacă adeseori trezirea.Goethe indică acest lucru în mod absolut clar să aducă la o conştienţă clară. atunci când ne trezim treccând dintr-o stare de somn adânc într-o stare de somn mai puţin adânc. aproape tot neamul insectelor. dintr-un anumit punct de vedere. ci fiinţele elementare spirituale pe care Goethe le face să apară sub forma pigmeilor. ci într-o stare de semi-trezie. unei lumi trecute. Dar el arată că tovarăşii furnicilor sunt cu totul alte fiinţe. se află într-o relaţie de rudenie mult mai apropiată decât cu aceste fiinţe actuale. cel al furnicilor. tovarăşii furnicilor nu sunt formele animale fizice din zilele noastre. apropierea cocorilor lui Ibykus. trezire care exprimă o luptă din Cosmos. în mod imaginativ-imagistic. făcând să se formeze un munte. care ţine de o epocă cosmică veche şi el face să transpară acest lucru în scena despre care vorbim acum. cu toate că furnicile şi-au cucerit o natură fizică în această existenţă pământească. în acelaşi timp. această luptă poate fi şi ea observată! O observăm atunci când putem surprinde momentul trezirii dintr-un vis perceput în mod foarte clar când trecem într-o stare nu absolut trează. sunt. aşa cum s-a ridicat el în cadrul unei evoluţii cosmice trecute. care apar în această scenă. Furnicile. ceea ce are loc acolo. jos. care ţin de vechea lume. Goethe descrie lucrurile într-un mod atât de potrivit. deplină. Aici apare întrebarea: Poate fi observată şi această luptă? Da. Dar lucrurile nu s-au petrecut fără luptă. ele se află într-o relaţie de rudenie cu aceştia. şi aceasta trece apoi în realitatea exterioară. De fapt. Şi faptul de a zări lupta înseamnă. Ia gândiţi-vă cât de adecvat o descrie Goethe. o rasă care nu prea îşi are locul pe Pământul actual. nu prea au nişte tovarăşi propriu-zişi. Prin urmare. o trezire. a dactililor. Atunci ne apropiem de lumea senzorială şi încă n-am părăsit cu totul lumea de acolo. luptă cu egretele. totuşi. Goethe ştie de această natură a neamului furnicilor. ea şi-a dezvoltat starea actuală din starea cea veche. cum a luat naştere lumea noastră? Nu-i aşa. frica îl 91 . aşa cum îl vedem iarăşi. ci suntem pe cale de a ne trezi. Şi aici. când aceasta e dezvoltată complet. de fapt. şi atunci nimerim într-o luptă absolut asemănătoare cu lupta care s-a dat când lumea cea veche s-a transformat în cea nouă. Omul aude ceva. Lucrurile nu merg. Faptul că e vorba de o trezire este exprimat de Goethe atât de clar. Ei bine. pe care el a crezut că le poate pătrunde mai bine cu ajutorul reprezentărilor greceşti decât cu ajutorul reprezentărilor actuale. Goethe ne arată în prima parte a scenei ce poate trăi omul în starea conştienţei de vis. Şi. e revărsată o raţiune cosmică. încât. de jos. şi natura sufletesc-spirituală a altor animale. Lumea furnicilor se simte anacronică în lumea actuală. Groaza. a unui neam cum este.

În mod îndreptăţit . el declară că. cu egretele. dar numai într-un mod obscur. mai cunoaşte încă foarte multe lucruri din vechea înţelepciune misterială. să ia naştere. Am descris adeseori acest lucru. într-un fel sau altul. totodată. reminiscenţe ale unor reprezentări vechi. Când apare din nou. o mină foarte neîncrezătoare! El le-ar fi atribuit filosofilor moderni tot felul de lucruri bune. Se ajunge la luptă între apă şi foc: pigmeii luptă cu egretele. între pigmei. ce-i drept. Goethe prezintă lumea lui Seismos. în capul uman.împiedică pe om să facă acest lucru. aceasta o lume primejdioasă. pe de o parte. De aceea. de fapt. fiola să mi-o sparg. cu concepţiile lor. Cum ar fi cu filosofia? Cum ar fi dacă i-am întreba pe Leibniz sau pe Kant care este omenescul adevărat? În acest caz. nu credeţi că se poate face prea mult cu lumea viselor. se mai prelungesc reprezentările pe care le avuseseră vechile Misterii şi care erau legate de procesele din pământ-foc. respectiv cu lumea somnului. dintre care unul. îl caracterizează nu drept aer-apă. Goethe ar fi luat o mină foarte sceptică. cu forţele creatoare ale lui Seismos. dar el nu credea că ei pot pătrunde în esenţa omului. mai aproape de vechile concepţii ale Misteriilor care mai ştiau ceva despre acea lume spirituală din care spre om se ridică la suprafaţă numai visele. elementului apă. pământ-foc.chiar am spus acest lucru în cartea mea “Enigmele filosofiei” . nişte raportări la misterele aerului-apă. şi aşa mai departe. adică vrea ca din el să se dezvolte un homo. ci drept apă. Anaxagoras. dvs. care are misiunea de a inaugura concepţia filistină despre lume a perioadei a cincea postatlanteană. el face ca Homunculusul să întâlnească doi filosofi greci străvechi. foc. într-un anumit sens. Şi. de aceea. chiar dacă e vorba de o frică inconştientă. Dar cum ar sta lucrurile cu filosofia? Filosofii reflectează la enigmele lumii.istoria filosofiei mai noi. la transformarea lui Homunculus în homo. o şi spune într-un mod absolut neechivoc. un homo. nu vrea să pătrundă aici. în filosofia raţională a lui Anaxagoras. Dar cele ce-am văzut în lung şi-n larg Parcă-mi retează-o parte de dorinţă. Plutesc aşa de colo-ncoace Şi-aş vrea în sens deplin să iau fiinţă. într-un anumit mod. el vrea. ce-i drept. aşadar. chiar dacă sunt mai înalte. că ei ar putea contribui. concepţiile lui Anaxagoras sunt în declin. Ar dori s-o pornească pe calea sa de la homunculus la homo într-o lume mai puţin primejdioasă. numai că transferată sub o altă formă în intelect. dar nu vrea să intre în această lume. începe cu Thales. Homunculusul nu îndrăzneşte să pătrundă în această lume. ce-i drept. în prima parte a acestei scene. în viaţa umană. în general. unde îşi face descrierea încă pe baza experienţelor din lumea visului. el opune acest element focului: apă. Nerăbdător. de tainele aerului-apă. Şi la Thales au mai existat. în care Homunculusul încă nu vrea să se cufunde. şi că o dată cu Thales începe epoca cea nouă. filistinul originar. aşa cum îl înfăţişează aici Goethe. dar. Dacă cineva l-ar fi întrebat pe Goethe: Ei bine. dacă vreţi să-i daţi posibilitatea lui Homunculus să devină. mai ales despre tainele pământului-foc. istoria fiosofiei. Goethe ştia de grecii vremurilor mai vechi. Aşadar. Goethe arată că. care se leagă. Şi apoi se dă aceeaşi luptă. În gândirea. drept reprezentanţii 92 . Thales este. Astfel. nu. tot ceea ce are legătură. Ei erau. pe care îl face să devină în epoca prezentă apă. Şi aici el credea că te poţi apropia mai mult dacă foloseşti reprezentări greceşti. în care au trăit Anaxagoras şi Thales. de fapt: aer-apă. de care ţin pigmeii.

cu stratul pe care îl posedă şi conştienţa de veghe. El face începutul. în lumea conştienţei. Hai sus! Bătrîna-mi culme goală Stă-n forma ei primordială. filosoful focului. filosoful apei. Dar. cu sirenele. Alăturea se nalţă arătări Ce pier la cîntec de cocoş în zări. în viaţa intelectuală. Putem avea şi o conştienţă care veghează dormind şi doarme veghind. De aceea. că aici e vorba despre ceea ce am spus eu. starea în care nu ne-am trezit de tot. dacă e să se treacă sus. sau. în lumea visului. de aceea Goethe ne-o aduce. din cauză că îşi iau impulsurile din zone de trăire diferite. pentru a deveni homo. Dintr-un anumit motiv. în limbajul lui Goethe. în viaţa pe deplin conştientă. Oreas atrage atenţia asupra faptului că acum se trece din lumea pe care de obicei o numim lumea amăgirii. să se ia în stăpânire. chiar dacă este şi ea o realitate. Goethe i-a reunit pe Lucifer şi Ahriman în personajul unic Mefistofel. dacă e ca Homunculus-Mefisto să intre în viaţa pe deplin conştientă. el se refugiază acum sus. pe Oreas. Această trezire o arată el în trăirea lui Mefistofel. Cinsteşte-aceste stînci ce-n văi descind. Şi foarte important e următorul lucru. Şi aici iese la iveală faptul că filosofii. care sugerează foarte clar. şi egrete. că acum se 93 . Şi interesant e faptul că. Scena începe cu ele. el este încă jos. între Anaxagoras. încât pe această a doua treaptă a prezentării sale Goethe arată în modul cel mai concret că acum. dar face legătură cu reminiscenţele care ies la suprafaţă din subconştient. la trezire. dar în minte.pământului sau ai focului-pământ.după cum am mai arătat -. Dar acum are loc trezirea din această lume. altul într-un mod mai puţin spiritual. ale aeruluiapă. de vreme ce Homunculus nu a coborât. mai mult sau mai puţin . nu sunt de acord unii cu alţii. Dar noi avem de-a face cu un al doilea strat al vieţii umane. ar dori Homunculus să afle cum poţi deveni un homo. aş spune. Paralelismul e atât de frumos. Sunt ultimele crengi din Pind! Eu tot aşa tronam pe stei Cînd s-a ascuns pe-aici Pompei. în elementul subconştient. ajungând ei înşişi la asemenea lupte. Şi de la aceia care nu vor să-şi mai păstreze în conştienţa lor câte ceva din ceea ce ar afla în subconştient. în lumea subconştientă. aşa cum am descris. Mefistofel o întâlneşte pe Oreea. să se trezească de la vis la realitate. mai întâi ceea ce are loc jos. care se dau pe fondul luptelor spirituale din Cosmos! Între noţiunile lui Anaxagoras şi noţiunile lui Thales este aceeaşi luptă ca între pigmei şi egrete: este aceeaşi luptă! Ce face Goethe? El descrie. la asemenea lupte de idei. ajungi în conştienţa obişnuită. în timp ce Mefistofel reprezintă. În timp ce se face zguduirea din conştienţa de somn în cea de veghe. pur şi simplu. atunci. drept reprezentantele apei. el trăieşte acest lucru prin lamiile greceşti. apoi urcă în viaţa conştientă. în descrierea lui Goethe. Suntem în lumea somnului. conduce apoi în sus. aş spune. în faţa ochilor. pur şi simplu. e trăit. veghind-dormind. omul trebuie să se scuture. motiv pentru care Anaxagoras e numit de Thales un creator de fantasmagorii. chiar dacă unul într-un mod mai spiritual. nu trebuie să contribuim cu nimic pentru a fi în această lume. Ceea ce putem trăi aici. care la Anaxagoras sunt foarte clare. dormind-veghind. nu trebuie să facem nimic. Acesta este cel de-al doilea strat de trăire descris aici. de la filosofi. Când te trezeşti. altfel decât ceea ce descrie el drept prima trăire. în conştient. şi Thales. aşadar.

Dar atrage atenţia asupra ei într-un mod foarte ciudat. Goethe arată foarte clar acest lucru. pentru că problema nu poate fi expusă în mod satisfăcător în cadrul unei singure expuneri. a stării de veghe din timpul zilei. o fiinţă elementară. Acum se trece sus. unde nu se tălăzuiesc toate în sus şi în jos. a fost prima care atras atenţia asupra lumii stării de veghe. cât de des ne trezim din lumea de unde ţâşnesc visele. cel care ştie căror trăiri trebuie să le ofere omul fruntea sa când el urmează să intre în mod conştient în lumea spirituală. spre un al treilea strat. tot o nimfă. lumea în care prin vorbirea filosofilor Homunculus urmează să devină homo. ar fi multe de spus . într-un anumit sens. şi mai ales ce limbă pătrunzătoare. conştient. Ei bine. după ce a fost parcursă această lume. în care sunt reunite raţiunea şi clarvederea: subconştient. Despre aceasta vom vorbi în continuare mâine. după cum Oreas. vorbesc aceste forkiade! Şi totuşi. 94 . nimfa muntelui.poate că mâine. în lumea trează.ajunge în lumea unde munţii stau ferm pe locurile lor. când începe să cânte cocoşul. driada. Mai doresc doar să arăt că. care îl duce pe Mefistofel spre un al treilea strat al conştienţei. supraconştient. acela înţelege întâlnirea lui Mefistofel cu forkiadele. care atinge nişte corzi ale inimii. Din descrierile pe care le vom face poimâine veţi vedea ce fiinţe frumoase. aşadar. Şi Goethe atrage deja atenţia. Goethe mai atrage atenţia asupra unei a treia lumi. este aceea care zgâlţâie puternic: nimfa copacului. Şi Goethe nu se jenează să arate foarte clar cum ne trezim din această lume. Şi. plăcute. asupra lumii spre care vrem noi să indicăm prin ştiinţa spirituală. Fiinţele pe care Mefistofel le găseşte la început sunt forkiadele. în care filosofii au de vorbit. Aşadar. Ia gândiţi-vă. sunt forkiadele.

Dacă oamenii s-ar strădui mai mult să afle ceva despre starea de veghe. şi multe. Ştiinţa actuală poate să ajungă oricât de departe pe căile ei. este incorect. ci şi dorm. pentru că el poate fi cunoscut numai dacă ne extindem cunoştinţele dincolo de sfera domeniului pământesc. Şi noi ne aflăm într-o stare cu adevărat trează . ceea ce Goethe simţea că nu poate fi cunoscut în cadrul entităţii omului nu poate fi pătruns niciodată. Fiindcă o luciditate suficientă vă poate arăta că oamenii ar şti mult mai mult despre vis dacă s-ar strădui să ştie ceva mai mult despre starea de veghe. pentru a ajunge la cunoaşterea a tot ce e posibil şi imposibil. mai vast. ştiinţa nu poate şti nimic. pe când o mare parte a vieţii de sentiment. Viaţa 95 . pur şi simplu: Ei bine. Acesta este un mod foarte miop de a privi lucrurile. mai mult decât ceea ce se poate cerceta. mai mult decât ceea ce poate fi pătruns cu mintea şi cu celelalte forţe sufleteşti pe care le posedă omul. spun. cu această ştiinţă. pornind de la drama “Faust” a lui Goethe. În timpul stării de veghe. Dar ştiinţa se va extinde. de asemenea. în privinţa multor. pur şi simplu. numai la o cunoaştere foarte limitată a omului. acest fapt am dorit să-l arăt. desigur. mulţi oameni nu numai că visează. de entitatea planetei Pământ. Goethe însuşi simţea profund că prin forţele spirituale pe care le poate dezvolta omul în viaţa conştientă actuală nu se poate ajunge atât de departe cât poate să ajungă omul conform naturii sale. Pentru a cunoaşte omul. doar ca în vis sau ca în somn. ca om pământesc el are în urma lui evoluţiile de pe Saturn. esenţialul nu este ca acea concepţie ştiinţifică admisă astăzi să se extindă tot mai mult şi mai mult. o impresie. Sub pragul conştienţei obişnuite se află multe dintre lucrurile din ale căror regiuni ţâşnesc la suprafaţă trăirile visului. şi mai ales a vieţii de voinţă. în orice caz. după cum ştim. ieri am atras atenţia asupra faptului că omul trăieşte în nişte stări de conştienţă situate sub pragul conştienţei obişnuite şi deasupra pragului conştienţei obişnuite. nu se va putea spune ceva decisiv despre altceva decât despre procesele planetei Pământ. de la trezire şi până la adormire. că între starea de veghe şi cea de somn există o graniţă foarte netă. cu ceea ce oferă astăzi ştiinţa se ajunge. foarte multe din experienţele prin care trece omul în starea de veghe din timpul zilei. în fiinţa lui. Venus şi Vulcan. pentru că legile pe care le posedă această ştiinţă sunt valabile numai pentru lumea pământească. tot mai mult la cunoaşterea omului. din afara domeniului pământesc. în niciun caz. Sub acest prag al conştienţei se află. Pentru că întreaga ştiinţă pe care o avem drept ştiinţă oficială se ocupă numai de entitatea pământească. Este cu adevărat doar o aparenţă. omul în totalitatea lui nu poate fi cunoscut cu ajutorul acestor legi. Dar omul nu este exclusiv un om pământesc. o trăim întotdeauna. Despre această formă de viaţă. ei ar constata că în timpul acestei stări de veghe visează într-o măsură mult mai mare decât cred. pentru că.numai în privinţa reprezentărilor noastre şi a unei părţi din sentimentele noastre. Aşadar.EXEGEZE SPIRITUAL-ŞTIINŢIFICE LEGATE DE “NOAPTEA CLASICĂ A WALPURGIEI” Continuare: 28 septembrie 1918 Faptul că omul este. în principal. în orice caz.după cum ştim . foarte multor lucruri. ea va progresa tot mai mult şi mai mult şi atunci se va ajunge. Pe baza ceea ce numim astăzi ştiinţă. Ei bine. Cei care cred că nu trebuie decât să se extindă ceea ce se numeşte astăzi ştiinţă. Soare şi Lună şi poartă în sine germenele evoluţiilor care vor avea loc pe Jupiter. esenţialul este să se apeleze la alte forţe şi capacităţi de cunoaştere decât cele folosite de ştiinţa actuală. ieri.

Şi. Felul cum o imagine de vis se înşiruie după alta are un caracter haotic. Şi aceste unilateralităţi trebuie să străbată în mod absolut necesar capetele oamenilor. Omul trece prin viaţă. de altfel. sunt cele mai groaznice unilateralităţi. anumiţi adepţi . Este un proces care adeseori nu se deosebeşte prea mult de visare. când suntem în starea de inconştienţă. cum vă amintiţi nişte lucruri petrecute demult pentru că aţi făcut să apară o reprezentare prezentă şi apoi această reprezentare prezentă face să apară în interiorul dvs. Dar o observaţie nu e foarte greu de făcut.de somn se întinde cu adevărat până în viaţa de veghe. în orice caz.nu toţi . Nu e nevoie decât să vă lămuriţi într-un singur caz cât de diferită e viaţa de vis de viaţa de veghe din timpul zilei. Dar acest caracter haotic este doar la suprafaţă. Dar din cele spuse ieri veţi putea deduce în mod absolut cert un lucru despre vise. dar este incontestabil. cu viaţa de vis care ţâşneşte la suprafaţă. Doar vedem că există atâtea teorii care se cred ştiinţifice şi care afirmă despre viaţa de vis următoarele. astfel încât visele sunt. Vom găsi doar o mică parte a lumii de reprezentări umane la care omul înşiruie cu întreaga sa voinţă o reprezentare alături de cealaltă. care vin şi pleacă. care constituie astăzi. nişte trăiri pe care le-aţi avut cu mult timp în urmă. Astăzi noi nu suntem în stare. că în viaţă multe dintre dorinţele noastre nu se împlinesc. el şi le împlineşte în activitatea de reprezentare. absolut diferit faţă de modul de a avea trăiri în viaţa de veghe din timpul zilei. noi rechemăm în prezent trecutul nostru. spun despre vise că ele sunt reprezentări provocate de faptul că omului nu i se împlinesc în viaţă anumite dorinţe. şi veţi vedea atunci 96 . care evocă tot soiul de lucruri şi care sunt atât de asemănătoare cu viaţa de vis. Ia gândiţi-vă cum. cu acel trecut în care noi am avut o existenţă care se mai raporta la focul-pământ şi la aerul-apă. conţinutul unor teorii. că vă puteţi explica extraordinar de greu imaginile visului în aşa fel încât să reiasă un sens. să ne transpunem în mod conştient în această lume. Şcoala freudiană şi alte şcoli. spun asemenea oameni. Aş dori numai ca cei care afirmă asemenea lucruri să reflecteze odată şi să se întrebe cum ajung să viseze să sunt decapitaţi! Toate lucrurile de acest fel. foarte puţini oameni au astăzi deja capacitatea adecvată pentru a evalua în mod just viaţa de somn.ai psihanaliştilor. încât pot fi confundate cu aceasta. în general. cercetări care ne arată ce este omul în afară de ceea ce înţeleg simţurile sale şi intelectul său. el are cele mai diferite dorinţe. tot în stare de inconştienţă sau subconştienţă. o reprezentare o cheamă pe alta. fiind însă diferit. şi reprezentările în cazul cărora suntem activi cu întreaga noastră voinţă. am putea spune. pe când omul are adeseori în viaţa sa de peste zi şi momente în care se abandonează derulării reprezentărilor aşa cum o vrea această derulare a reprezentărilor. în vremea în care ne-am parcurs evoluţia în stadiile anterioare. Omul s-ar putea lămuri cu mult mai bine în legătură cu viaţa de vis dacă ar încerca să vadă ce deosebire există între reprezentările care se tălăzuiesc în sus şi în jos. Şi în momentul în care conştienţa e diminuată aceste dorinţe apar în faţa sufletului. Am fost. în concepţia unor oameni din zilele noastre. dacă ei nu apelează la cercetările spiritual-ştiinţifice întreprinse asupra unor lumi care sunt necunoscute lumii senzoriale exterioare şi gândirii intelectuale exterioare. Veţi putea deduce că în viaţa de vis urzeşte şi trăieşte ceva care are legătură cu trecutul nostru uman. Când suntem cufundaţi în somn. Sub această suprafaţă omul trăieşte într-un element care nu este deloc haotic. atunci când vă lăsaţi în voia derulării reprezentărilor. cu această conştienţă bazată pe creier şi cu voinţa noastră liberă obişnuită. nişte dorinţe împlinite în fantezie. Dacă vă urmăriţi viaţa de vis veţi constata. din cauză că omul nu-şi poate împlini în realitate aceste dorinţe. Din cauză că oamenii posedă într-o măsură atât de mică forţa de gândire interioară tehnică pentru a putea urmări în mod just viaţa de veghe din timpul zilei.

Pe atunci el a trăit şi în cadrul vieţii exterioare aşa cum trăieşte astăzi între adormire şi trezire. foarte important. această stare de legătură dintre oameni este în timpul somnului foarte-foarte strânsă. aş spune. ştiţi. solară şi lunară. de asemenea. dvs. acest lucru se datorează faptului că viaţa noastră din timpul zilei ne împânzeşte atât de puternic cu forţe încât ea îşi aruncă umbrele. Aşa ceva se întâmplă. dar. Iar ceea ce trăiţi în sufletul dvs. aveţi dorinţa sau pofta . că visaţi. în timpul somnului sunt comunicările a nenumăraţi oameni. de regulă. Ei bine. să ne atenţioneze conştiinţa în timp ce dormim. când cineva nutreşte gânduri foarte rele faţă de dvs. din simplul motiv că omul nu ar ajunge niciodată la gândirea conştientă de sine la care trebuie să ajungă tocmai prin misiunea Pământului şi nici la mânuirea. Dvs.lucrurilor pe care visele le-ar face cu noi dacă ele ar fi nişte cópii adevărate ale vieţii sub nivelul conştienţei. Din viaţa pe care omul o petrece cu adevărat în mod inconştient. ne place să ne iluzionăm.aproape aşa îmi vine să spun . respectiv în viaţa de somn. din viaţa de veghe din timpul zilei se aşterne. De ce nu sunte ele o copie adevărată a vieţii de acolo. dar. oamenii se cunosc în timpul somnului relativ bine unii pe alţii. nu vreţi să ascultaţi nimic din ceea ce vă spune o asemenea persoană în timp ce dormiţi. absolut nepotrivit. ar fi. nişte mijloace importante de transmitere în privinţa relaţiilor noastre cu lumea şi cu oamenii. dacă în acelaşi timp are loc o activitate sufletească atât de vie încât tâşneşte la suprafaţă imaginea. de a nu asculta asemenea cuvinte. dacă nu mă înţelegeţi greşit şi reflectaţi la ce vă spun eu acum cu privire la comunicarea pe care o avem în somn. mai ales în cea lunară. Din momentul în care începeţi să adormiţi şi până când vă treziţi. imaginile vieţii de veghe din timpul zilei în viaţa de vis. 97 . Şi alte persoane ar putea să ne avertizeze. În timp ce dormiţi. Tocmai aici este activitatea binefăcătoare desfăşurată de “Păzitorul pragului”. dar acum vine un alt lucru. dar cu o conştienţă neclară. veţi înţelege dacă spun: în somn. de regulă. Fiindcă în vis omul simte o legătură faţă de aproape toţi oamenii cu care se află într-o relaţie karmică. aplicarea voinţei libere pe care. . directe. Ar fi. ele ar fi tot felul de lucruri. o persoană care şi-a trasat sarcina de a vă face să înţelegeţi că aţi făcut ceva absolut neîndemânatic. tot aşa. şi aşa iau naştere visele. atunci pentru dvs. el simte că duce o viaţă în comun cu toţi oamenii cu care are o anumită relaţie karmică. de chinuitor dacă această situaţie ar dura şi în timpul zilei. de la dvs. Faptul că nu suntem expuşi . ies la suprafaţă visele. în viaţă. în privinţa relaţiilor cu alţi oameni. dorinţa se transpune. de jos? Oh. Să presupunem.aş putea spune şi aşa -. sau aţi putea să visaţi. ştiţi. între adormire şi trezire. de exemplu. dacă ar fi nişte cópii adevărate. Dvs. Ar fi extraordinar de penibil. dvs. în legătură cu care. el îi ascunde omului ceea ce există sub pragul conştienţei sale. în primul rând. vorbiţi cu nenumăraţi oameni şi nenumăraţi oameni vă vorbesc. În viaţa de veghe din timpul zilei ar fi foarte neplăcut dacă. noi introducem reprezentările. În general. dacă el ar fi trăit mai departe aşa cum a trăit în perioadele saturniană. când cineva vă minte. Ei bine. pentru că vorbirea o învăţăm abia în viaţa de veghe din timpul zilei. se transformă într-o întunecare a trăirii. peste întreaga viaţă de vis. nişte semne de avertizare importante. Toate acestea sunt acoperite de conştienţa trează şi ele trebuie să fie acoperite. trebuie să şi-o cucerească prin misiunea Pământului.nu pot spune “vorbiţi”. despre un lucru sau altul.. visele. Şi astfel. ar exista ceea ce există în vis. dvs.în mod clar deosebirea radicală dintre ele. Această unire a oamenilor. porneşte o forţă spre nenumăraţi alţi oameni şi de la nenumăraţi alţi oameni pornesc forţe spre dvs. iar ceea ce faceţi în timpul somnului este să vă trimiteţi gândurile către nenumăraţi oameni. Pe baza experienţelor şi obişnuinţelor din viaţa de veghe din timpul zilei. Ele ar vorbi conştiinţei noastre cu o putere deosebită.

O cunoaştem ca fapt. ale vieţii şi trăirii interioare a omului. în primă instanţă. care pare foarte asemănătoare cu visul. de lumea visului. celălalt fapt. dar. altele decât stadiile vieţii pământeşti. Ei bine. avea nişte cunoştinţe atât de frumoase. dar care. omul se poate apropia de ştiinţa spirituală. tocmai prin derularea ei plină de sens. Ştiinţa spirituală. ascuns intelectului obişnuit şi vieţii senzoriale obişnuite. care intră în primul rând în considerare pentru noi. ajungem să facem foarte bine acea distincţie între trei straturi ale conştienţei. în prima parte a scenei din “Faust” II. chiar dacă nu duce la înflorirea unei vieţi esoterice. Ea îmi spune că prin ştiinţa spirituală poţi dobândi un lucru sau altul. oamenii nu se străduiesc întotdeauna să şi-o explice. ieri v-am arătat cum înfăţişează Goethe. totuşi. ca oameni. dacă nu suntem superstiţioşi. Cunoaşterea suprasensibilă reală este. şi faptul că noi. pentru că înseşi ideile ştiinţei spirituale au forţa de a ne duce înainte. Căci există acest fenomen particular că ceea ce apare drept un lucru nou la cineva care ajunge pe făgaşul ştiinţei spirituale nu se deosebeşte deloc. dacă o observăm în mod just. după cum v-am arătat ieri. spune: Ce om extraordinar de fin. trecute.peste ceea ce ar trebui să aveţi drept imagine. Unul dintre straturile conştienţei este acela care se iveşte. eşti tu! Tocmai contrariul poate fi aşternut uneori. Şi noi trebuie să ţinem seama de acest strat de trăiri. Al treilea strat este prelungirea până la noi a cunoaşterii suprasensibile reale. care totuşi e plină de sens şi care. fără ca noi să facem nimic. Dacă nu suntem nişte tălmăcitori de vise. o ştim. dar ea nu mă face să înaintez. în ceea ce priveşte caracterul de imagine. pe care vă place să-l ascultaţi mai mult decât pe avertizator. cum înfăţişează el 98 . Eu am subliniat adeseori: acest gând nu e just. Dar dacă le analizăm conform îndrumărilor pe care le primim de la ştiinţa spirituală. în ciclul actual de evoluţie. Alt aspect este acela că azi. într-un anumit sens. Trebuie să fim atenţi. Ceea ce trăieşte omul dacă devine cercetător spiritual arată foarte asemănător cu restul lumii viselor. totuşi. În fond. această viaţă. ca fapt. trăiri care se desfăşoară ca o visare meditativă. Avem apoi conştienţa diurnă obişnuită. care se apropie de ştiinţa spirituală şi spun: Eu mă ocup de ani întregi cu ştiinţa spirituală. îl face pe orice om să înainteze. Numai că trebuie să fim atenţi la trăirile subiective care apar în mod real în suflet. că un anumit prieten bun. pline de presimţiri. despre care Goethe. Şi în cazul imaginilor de vis pe care adeptul ştiinţei spirituale le trăieşte în sufletul său poate că unele lucruri par haotice. în aşa fel încât avem visele obişnuite. pe care o cunoaştem sau măcar credem că o cunoaştem. vom constata că ele devin nişte cópii tot mai fidele şi mai fidele. ca să vedem cum în viaţa de reprezentare obişnuită se cuibăreşte. în desfăşurarea lor. o deosebire colosală între visele obişnuite şi acele percepţii care se desfăşoară printr-o viaţă spirituală conştientă primită în gândire. această lume a viselor ne va putea destăinui. din viaţa de veghe diurnă şi din reminiscenţa ei în formă de imagine. ci căutăm transcendentul imaginilor de vis. Dacă suntem atenţi la asemenea lucruri. dacă nu ne îndreptăm privirea spre imaginile izolate. conduce în lumea spirituală. ceva spre care omul din epoca actuală şi în viitor trebuie să tindă din motivele discutate de noi suficient de des. dar nu mă face să înaintez. am trecut prin alte stadii de evoluţie. Dar există foarte mulţi. viaţa diurnă trează este cauza tuturor iluziilor şi amăgirilor care iau naştere în cursul vieţii de vis. care face întotdeauna doar ceea ce e mai bun şi mai drăguţ. fireşte. ne oferă explicaţii asupra unor taine spirituale. ci la derularea plină de sens a imaginilor. o cunosc. dar o observaţie mai fină te face să remarci. peste ceea ce omul trăieşte în realitate. ca să zicem aşa.

Fiindcă omul nu ştie despre el însuşi . să dea explicaţii numai despre ceea ce se petrece în lumea senzorială din jurul său. de fapt. atunci când îşi aşază în faţă întrebarea: Cum devine acest Homunculus. pentru că se teme de elementul tălăzuitor. bineînţeles. Anaxagoras şi Thales nu mai sunt decât nişte urmaşi întârziaţi ai vechii înţelepciuni din Misterii. Iată ce ar dori el să afle.scuzaţi-mă. în specificul ei ciudat. din celelalte straturi ale conştienţei. tocmai.a. avem de-a face cu o trimitere la cunoaşterea suprasensibilă conştientă. De aceea. Anaxagoras încă mai posedă mult din vechea înţelepciune misterială. care este accesibil la început cunoaşterii umane. în laboratorul lui. totuşi. ci numai prin faptul că apelăm la alte straturi ale conştienţei. e mult mai vast decât Pământul. acest lucru se vede din discursurile sale. vrea să expplice realitatea pământească din cele petrecute înainte. filosofii.ai crede că vorbeşte Lyell. în apropierea lui Kant. Thales este. Goethe căuta. Ne-o arată tot ceea ce face Anaxagoras să apară în scenă. el nu ştie despre un homo. El ar vrea să afle de la ei cum poţi introduce în entitatea ta umană mai mult decât îţi poate da unul ca Wagner. după cum v-am arătat ieri. Din momentul în care driada îi atrage atenţia lui Mefistofel asupra phorkyadelor. nu vrea să-l ducă pe Homunculus la Königsberg. Noi ştim deja că Goethe nu aştepta de la filosofii moderni să afle aşa ceva. când apar. ci în tovărăşia unor filosofi care încă mai erau aproape de concepţiile mai vechi ale oamenilor. să se transpună cu simţirea sa în lumea vechilor greci. el ştie. geologul modern -. a lui Seismos.m. atunci când omul se cufundă în lumea trecutului său. cum îţi poţi extinde fiinţa umană.. ca să afle de la acesta cum poţi lua fiinţă ca om. ale grecilor. dar ştie mai puţin decât Anaxagoras. Homunculus nu se încumetă să intre. Dar ieri noi am arătat deja că poziţia de echilibru a Sfinxului încă lipseşte. Dar. Homunculus nu îndrăzneşte să pătrundă în activitatea sirenelor.d. pe când Pământul încă nu era Pământ. apoi. iar intelectul şi simţurile sunt adecvate numai pentru lucrurile pământeşti. de vechile concepţii din Misterii. decât prin ceea ce filosofii moderni scot numai din intelect şi din conştienţa bazată pe simţuri. despre felul cum se formează. Fiindcă omul. munţii şi celelalte condiţii de pe Pământ. în realitate. Thales.mult mai mult decât despre un Homunculus. ş. Acolo. ce-i drept. Şi din momentul în care Oreade îi vorbeşte lui Mefistofel. 99 . de fapt. dar pe baza unei trăiri mai cuprinzătoare a conştienţei. de fapt. Anaxagoras vrea să explice lucrurile întorcându-se la vremurile cărora le aparţin cu fiinţa lor. Şi aşa se face că el nu îl duce pe Homunculus în tovărăşia lui Kant sau Leibniz sau Hume sau Locke.viaţa de vis. în existenţa sa. avem de-a face cu lumea realităţii obişnuite din viaţa trează din timpul zilei. Şi la Goethe. că Homunculus se simte nesigur. inauguratorul orientării ştiinţifice moderne şi el nu mai cunoaşte decât foarte puţin din vechile taine misteriale. că omul se simte în ea nesigur. Aceste trei straturi ale conştienţei sunt cele asupra cărora îşi îndreaptă Goethe gândirea şi activitatea de reprezentare. mai puţin solide. Anaxagoras şi Thales. ştie. furtunos. Anaxagoras vrea să explice lucrurile actuale din cele trecute. El e pe urmele a doi filosofi. din care se mai putea şti ceva despre fiinţa omului. în care omul se cufundă când părăseşte lumea sirenelor şi se cufundă în lumea din care ţâşnesc de obicei la suprafaţă visele. mai mult decât epigonii săi filistini. Homunculus ar vrea s-o pornească pe un drum mai comod pentru a deveni homo. prin procese lente. şi el nu vrea deloc “de funie să duc poporul răbdător”. deoarece credea că entitatea umană poate fi sesizată mai degrabă prin transpunerea în reprezentările încă flexibile. nu pe baza unor trăiri ale conştienţei la fel de luminoase şi clare cum sunt cele de astăzi. dar aşa este . încetul cu încetul . un homo? Nu cu ajutorul ştiinţei obişnuite a intelectului şi simţurilor.

m. o convingere profundă a lui Goethe. s-ar putea obţine ceva ca să se ajungă de la homunculus la homo. intelectul. el nu a îndrăznit să intre.” Şi mai spune. şi raţiune. simţindu-se la ea acasă în tot ceea ce fac pigmeii. o lume subsensibilă. de ceea ce a precedat cele devenite. aceasta este ceea ce vede Thales de jur împrejurul său. conform naturii lor. dar care aparţin. trecutului.. tot aşa. el tot nu îndrăzneşte să intre. ce-i drept. care e numai lumea condiţiilor actuale. se sting din faţa omului când începe să cânte cocoşul sau când cineva trânteşte o uşă. La fel cum lumea de astăzi ucide lumea trecutului care ne reapare în vis. dar aplatizată şi nivelată până la posibilitatea de înţelegere umană. vii. Noi nu înţelegem ceea ce deja a devenit.a. orientat spre ceea ce numim astăzi obiectul ştiinţei. Anaxagoras este acela în care Goethe îl vede pe reprezentantul unei cunoaşteri care îşi îndreaptă atenţia spre procesul devenirii. şi de acel suprasensibil care s-a manifestat înainte să fi apărut stadiul actual Pământ. Goethe face o distincţie riguroasă între intelect. Când aceasta l-a întâmpinat ca lume de vis. care.furnicile. nu se poate obţine prea mult pentru a se ajunge de la homunculus la homo. atunci îi faci faţă. Şi. Thales nu are nevoie decât să atragă atenţia asupra faptului că lumea senzorială de astăzi este. o copie a acestui fapt. Anaxagoras trăieşte cu totul în această lume. Sunt noţiunile cu caracter de umbră rămase din vechile Misterii. ocupându-se de suprasensibil.d. care provin din lumea senzorială de astăzi. Lui Anaxagoras îi este foarte clar că în lumea despre care vorbeşte Thales. a furnicilor. Dar Homunculus e nehotărât: Ce spune Thales al meu? El mai are încă în sine gândul că nu poate îndrăzni să intre în lume. Şi. în lumea care a precedat-o pe a noastră. E numai o imagine. prezentă. Anaxagoras redă prin aceasta. ceea ce trăieşte în lumea de gânduri a lui Anaxagoras se stinge foarte uşor când încep să se manifeste celelalte gânduri. spre cele devenite. totuşi. de fapt. dar şi pigmeii. tot aşa cocoşii îi ucid pe pigmei şi pe furnici.. sau. ei bine. când ea îi vine în întâmpinare în gândurile lui Anaxagoras. cel puţin. Anaxagoras 100 . El a spus: “Noi nu ne putem imagina născându-se ceea ce nu se mai naşte. ş. dar. de fapt. care merge dincolo de ceea ce este accesibil simţurilor şi adecvat intelectului. când ajunge la el rugămintea lui Homunculus. vrea chiar să-l facă acolo rege. vrea să-i dea lui Homunculus ocazia de a îmbogăţi fiinţă umană prin ceea ce ştie. despre devenire. Ce fel de lume este aceasta.d. exact la fel cum visele efemere.” Cele devenite. lumea vechilor Misterii. Anaxagoras. se ocupă de procesul naşterii.m. Dar cu noţiunile cu caracter de umbră pe care le posedă Anaxagoras. aşadar. De aceea. dacă vreţi.. Acum. într-un alt loc din scrierile sale: “Raţiunea este orientată spre cele în devenire. atunci ajungi la înţelegerea acestei lumi. spirituale. Homunculus nu poate face faţă obiecţiilor lui Thales. El vrea să-l ducă pe Homunculus în lumea pigmeilor. care sunt reflexul strălucirii din alte lumi mai înalte. Şi el atrage atenţia asupra acestui fapt într-un mod foarte viguros. fiindcă obiecţiile lui Thales vin din actuala lume senzorială. Anaxagoras se ocupă de procesul devenirii. Dacă ai noţiunile reale. În tot ceea ce fac asemenea fiinţe. lumea gândurilor lui Anaxagoras? Este. Fiindcă într-una dintre maximele sale Goethe şia spus părerea foarte frumos tocmai asupra acestui aspect. la fel ca şi furnicile.a. De aceea. el mai vrea sfatul lui Thales. duc în prezent o existenţă fizică. ele nu pot rezista în raport cu lumea. când se intră în lumea devenirii. dar fără a cărei cunoaştere nu putem înţelege lumea senzorială. ş. Iar acesta îl sfătuieşte să nu se cufunde în lumea gândurilor lui Anaxagoras. care astăzi e o lume suprasensibilă.

După ce a fost nevoit să vadă că din această lume nu vine nicio binecuvântare pentru Homunculus. asupra tuturor acestor taine care stau la baza devenirii pământeşti. fără vrăji! Dar el nu mai are decât umbrele. Această cuvântare arată foarte bine cum Goethe a vrut să înfăţişeze prin Anaxagoras o personalitate care e situată în lumea spirituală. Deschide-al umbrei tale crunt gîtlej. Ceea ce lucrează în cadrul Pământului. Arată-ți vechea forță. ci ea este. lumea de jos . În măsura în care acţionează ea însăşi pe Pământ. venind la suprafaţă din subconştient. care pulsează însă şi în numeroase alte sentimente şi impulsuri ale voinţei umane. prăpastie cu gînd. Tu. Diana nu este doar zeiţa vânătorii. la Anaxagoras. au fraţi şi surori şi în anumite forţe pământeşti. După ce s-a întins. De data-aceasta mă întorc privind în sus. Dar e important pentru caracterizarea lui Anaxagoras felul în care invocă el Luna. prin faptul că în om domneşte. Luna este prezentă nu numai din punct de vedere cosmic. cu implorarea lui. Desigur. în ideile şi gândurile sale.. Tu! naltă. Hekate. Ia gândiţi-vă numai. El îl mai pune acum şi pe Anaxagoras să se adreseze. Diana. ci şi din punct de vedere pământesc. azi în calamitate Te chem. din sânul vechii înţelepciuni misteriale.” Aşadar. şi-ntreită față Pentru-al meu neam. ea este zeiţa vânătorii. într-o cuvântare minunată îndreptată spre ceea ce a rămas din trecut dintre fenomenele cereşti. el se adresează lumii de sus. zeiţa care creează şi 101 .. cât de clar atrage Goethe atenţia. În calitate de Lună. în măsura în care îşi împlineşte cercurile sus. Luna.s-a îndreptat mai întâi spre lumea care îi apare omului în lumea viselor tot sub forma unei cunoaşteri nesigure. nu poate ajunge deloc la spiritual. mai întâi. acest vestigiu din vremurile anterioare Pământului: “Diana. Lună. dar încă nu e situată în lumea spirituală decât cu intelectul. el se adresează lumii de sus. de asemenea. a mai păstrat încă spiritualul din vechile Misterii. Anaxagoras se adresează Lunii printr-o cuvântare minunată. Luna e Diana. este zeiţa Luna. veşnic fără vîrstă-n viață. aceasta era ceea ce vechiul grec numea Diana. pigmei. lucind atît de blînd. tocmai în această scenă. În loc să realizeze ceva pentru Homunculus. unde din acele vechi vremuri lunare a rămas Luna. ci o triadă. pentru că în plăcerea de a vâna pulsează şi acest element subconştient.. Lunii. Se spune de obicei că Diana e zeiţa vânătorii. un anumit raport faţă de natură care nu-i devine cu totul conştient omului. pentru Anaxagoras. dar care. cordial-cumplită. că acum şi ceea ce mai rămăsese în viaţă e distrus printr-un fenomen elementar. el imploră Luna. Cu triplu nume. Şi el imploră mai întâi. Luna nu e ceva unitar. Anaxagoras spune: Subpămîntenilor vreo laudă de le-am adus. Luna sau Hecate! Tu ce-mi desfereci pieptul. asupra a ceea ce rămăsese din stadiul lunar: furnici. Forţele care lucrează ca forţe cosmice prin intermediul Lunii ce îşi descrie cercurile pe cer. ea acţionează asupra Pământului din afară. cu acel intelect care.după ce eşuează aici în privinţa lui Homunculus. el percepe faptul că din Lună cade pe Pământ pustiire. întreţes şi împânzesc cu viaţa lor şi domeniul pământesc şi se numără printre anumite forţe inconştiente importante. dacă observă numai realităţile prezentului. pe cer. Aceleaşi forţe care sunt din punct de vedere cosmic legate de Luna care îşi descrie cercurile pe cer.

din lumea subpământeană. Şi din interiorul Pământului. Pământul în cicluri de câte patru săptămâni. Prăpastie cu gînd . în sfera ştiinţei spirituale. Astfel încât. Toate aceste lucruri sunt atinse de Goethe. să citim versurile următoare: Tu ce-mi desfereci pieptul . ca microcosmos. fiind un microcosmos. acţionează spre suprafaţă forţele care în Lună acţionează de sus în jos. Oare a bănuit Goethe că în Luna întreită existau în mod macrocosmic real omul capului. produsul trecutului. Omul face în viaţă multe asemenea lucruri. Pentru că este un produs al evoluţiilor de pe Saturn. Anaxagoras vrea să-şi impună ştiinţa mai puternic decât a făcut-o înainte. ieşită din comun. pur organice. în măsura în care Luna este un fenomen ceresc. Din această Lună. când a atras atenţia numai asupra elementului pământesc. într-o 102 . care pulsează în om. omul pieptului. Şi. ceea ce trăieşte din punct de vedere microcosmic în natura inferioară a omului şi urmează să fie trezit în Mefistofel. Oare nu am făcut noi cunoştinţă cu omul întreit? Am făcut cunoştinţă cu omul capului. Dar în Empuse lucrează în special ceea ce trăieşte în partea subpământeană a lumii pământeşti. Dar în om. şi o copie a Lunii întreite: Luna. ar corespunde Dianei. în general. veţi găsi că e de înţeles de ce Goethe simţea mereu şi mereu. corporale. Tu. în preajma lui Mefistofel. forma subpământeană a Lunii. aşadar. ci la care apare evident doar ceea ce înclină mai mult spre Diana. Soare şi Lună. omul capului poate fi pus în legătură cu vestigiul ceresc. în măsura în care aceste însuşiri se referă şi la omul tripartit.Luna -. entitatea Hekatei. omul este o copie a tot felul de triade. în cazul lui Goethe. capul ar corespunde. Diana. Hekate. la fel ca plăcerea de a vâna. Omul median. omul pieptului.lucrează în tot ceea ce e căutat de om. Diana. la această situare a lui. Dianei Hekatei. care în această scenă apare printre lamii. Vechiul grec cunoştea Luna întreită: Luna. cele trei însuşi pe care Goethe le exprimă în mod clar şi le face palpabile prin faptul că el desemnează chiar partea mediană prin expresia “cea care extinzi pieptul” /“Brusterweiternde”/. şi mai ales în Pământ. în om. aşa cum se exprimă el. aşadar. omul actual nu mai cunoaşte decât globul mineral abstract. Şi Goethe atinge toate aceste lucruri. alături de lamii. Aceasta e partea mediană. în nişte adevăruri spiritual-ştiinţifice avea motive întemeiate să o facă. mai trăieşte o a treia entitate. printr-o cunoaştere bazată pe presimţire. Numai că ceea ce e cuprins într-o lucrare cum este “Faust”-ul lui Goethe trebuie citit în adevărata sa formă. Din împărăţia Hekatei face parte. cu prelungirea sa până în omul sexualităţii. pe jumătate semiconştient. Lunii macrocosmice. despre care el crede că înconjoară acolo. lucind atît de blînd . provine de la puterea subpământeană a Hekatei: toate sentimentele şi impulsurile obscure. cel care afirmă că Goethe se cufunda adânc. asupra furnicilor. de exemplu. În inimă iau naştere şi acele impulsuri subconştiente a căror zeiţă e Diana. asupra mirmidonilor săi.Diana -. Hekate. Iar tot ceea ce are loc în omul extremităţilor. cu Luna. pe jumătate subconştient. omul abdomenului sau al extremităţilor? Ei bine. cordial-cumplită. la care acest lucru nu apare atât de evident. prin ceea ce ştia. pentru a le face absolut clare celui care vrea să le recunoască. Tocmai dacă reflectaţi. dar asupra elementului pământesc rămas în urmă. care este din punct de vedere macrocosmic ceea ce este omul din punct de vedere microcosmic. Empuse. Vedeţi. afară.Hecate Aici aveţi cele trei însuşiri ale Lunii. Anaxagoras se îndreaptă spre Luna întreită.

nu poate avea decât aceleaşi noţiuni pe care le au şi ceilalţi. aşadar. ca poet. din tot ceea ce îi era accesibil în mod obişnuit şi mai ales din cele observate în Italia drept artă greacă. într-adevăr. pe lângă multe alte lucrări care l-au transpus în viaţa Greciei antice. “Privire de ansamblu asupra istoriei lumii vechi şi a culturii sale” de Schlosser. aşa cum făcea grecul. Goethe nu este un poet ca mulţi alţii. el a găsit. care fac să devină viu în faţa sufletului său un trecut de mult apus şi îi arată cum se apropie de el epoca prezentă. care creează din degetul mic. cel mai trecut. care năzuia cu toate fibrele sufletului său să înţeleagă fiinţa omului. ci pentru a dobândi reprezentări cu care să poată aduce în viaţa sufletului lumea suprasensibilă. Deja în ultimii douăzeci de ani. după cum am arătat ieri. pentru că el credea în lumea greacă. aşa ceva este deja greu de înţeles. Filistinul obişnuit nu-şi face probleme. el a găsit posibilitatea de a face ca viaţa Greciei să reînvie în faţa sufletului său. ca şi ordinea adevărată a lumii. Dar cu ce gânduri a încercat el să facă acest lucru? Ia gândiţi-vă numai. Iar noţiunea de rău s-a apropiat mai mult de urât. nu pentru a ajunge să cunoască lumea suprasensibilă prin contemplarea vieţii din Grecia antică. ajunge mai aproape de suprasensibil decât cu ajutorul reprezentărilor moderne. pentru ca apoi. încât începând cu anii ‘80 ai secolului al 18-lea. Cosmos e un cuvânt care înseamnă la fel de bine ordinea frumoasă a lumii. începând de aici. s-a cufundat în tot felul de lucruri. El spera ca în felul acesta să o scoată la capăt cu lumea suprasensibilă. Astăzi oamenii nu sunt mai aproape de viaţa vechii Grecii decât erau în vremea lui. Pentru omenirea actuală. anii în care creează tocmai aceste scene din “Faust”. frumosul se mai contopea cu adevărul. Chiar dacă cineva e cel mai mare geniu . de exemplu. Pentru că el căuta viaţa greacă în suflet. ceva înspăimântător. Pentru grec. Şi astfel. tocmai când scria aceste scene. spre ceea ce nu poate fi adus la noi. Dar ce se lega de acest lucru? De acest lucru se lega faptul că el a făcut. Şi. să lăsăm diferitele populaţii să se perinde. cu viaţa vechilor greci. El era situat.anumită privinţă. în lumea sa nordică şi simţea cu ajutorul noţiunilor şi reprezentărilor pe care le oferă această lume. noţiunea de adevăr şi noţiunea de bunătate s-au apropiat pentru el mai mult de noţiunea de frumos. Omenirea actuală nu mai concepe frumosul apropiat atât de mult de adevăr şi urâtul apropiat de rău. cu ştiinţa lui obişnuită. treptat. dar nu poate avea decât aceleaşi noţiuni. noţiunile necesare pentru a privi în lumea din care provine omul şi în care el nu poate privi cu mintea lui. În gândirea greacă era altfel. nu o scoate la capăt cu ele. simţea ca pe ceva care îngrădeşte foarte-foarte mult fiinţa omului faptul că nu avea reprezentările. din istoria originară şi. să poată aduce comunicări despre acest suprasensibil. cu 103 . el este un poet care vrea să se cufunde în acea lume care îl duce în suprasensibil. în Goethe s-a născut gândul: Dacă cineva se umple cu reprezentările.Şi acest gând era atât de adânc înrădăcinat în Goethe. Şi Goethe a găsit. Şi atunci el nu o poate scoate la capăt cu celelalte două straturi ale conştienţei: cu stratul subsensibil şi cu cel suprasensibil. Dar Goethe. aş spune. El le poate uni altfel. suprasensibilul este. urâtul. el a căutat mereu să-şi modeleze reprezentările în aşa fel încât ele să fie atât de flexibile cum fuseseră reprezentările grecilor. care a apărut în 1826 şi pe care Goethe a citit-o imediat. E interesant să vezi cum. totuşi. prin faţa ochilor noştri. din tot ceea ce a simţit pe baza unor predispoziţii naturale. Goethe s-a ocupat intens cu asemenea studii. pentru a face ca în faţa sufletului său să reapară în mod viu viaţa vechii Grecii. pentru el reprezentarea s-a metamorfozat într-o anumită privinţă. . într-o lucrare cum este. că spiritualul. el se bucură dacă nu trebuie s-o scoată la capăt cu celelalte două straturi ale conştienţei. el scrie: Ea ne îndeamnă să ne îndreptăm privirea spre ceea ce este aspectul cel mai general. nişte eforturi foarte mari. vrând să se comporte congenial faţă de viaţa antică greacă. în orice caz.

îi datorează omul posibilitatea de a ajunge la voinţa liberă. Şi iniţiaţii la care mă refer cunosc acest secret important şi. Când omul se cufundă în subconştientul din care ţâşnesc la suprafaţă visele. Acestei situaţii. şi are un trecut.conducerea .ţine ascunse de credincioşii lor aceste secrete. Pământul are un trecut: stadiile Saturn. ci şi anumiţi iniţiaţi esoterici din sânul populaţiei de limbă engleză. Venus şi Vulcan. ar putea să primească în sine doar răul. Dar atunci. care nu poate ajunge până în lumea prezentă. şi despre unul dintre aceste motive vreau să vorbesc acum. şi el simte adevărul îl simte ca frumos. Din condiţiile exterioare rezultă numai posibilitatea de a prelua Răul. faptul că poate să aleagă între Răul care se apropie de el şi Binele pe care el îl poate dezvolta din natura lui. a stadiilor Jupiter. Când ne îndreptăm privirea spre trecut. omul încă trebuie să păstreze Binele în jumătate din stadiul Pământ. la fel cum putem cunoaşte lumina numai după umbra ei. dacă acest lucru care s-a dezvoltat pentru noi. Venus. Înţelepciunea şi bunătatea sunt inoculate insuflate de acele fiinţe din ierarhiile superioare care ţin de oameni în acea perioadă din dezvoltarea naturii umane în care această natură umană încă nu se trezise. Din acest motiv. oamenii. deja şi în actuala perioadă Pământ . dacă se dăruieşte plin de încredere lucrurilor care au fost sădite în natura lui prin evoluţia trecutului. nu vor să-l comunice omenirii. Când omul trăieşte cu conştienţa sa diurnă. Lună şi din jumătatea stadiului Pământ. din evoluţia cosmică. în apropierea arhetipurilor urâţeniei. aşa cum s-a trezit pe Pământ. la conştienţa absolut trează.v-am spus deja mai înainte: şi cu alţi oameni -. omul nu ar ajuge la voinţa liberă. în Goethe a luat naştere sentimentul că cel care are o structură sufletească aşa cum o aveau grecii. pe Saturn şi a evoluat de-a lungul stadiilor Saturn. din ceea ce se apropie drept ceva nou. Soare. din stadiile Saturn. din cauză că nu vor ca omenirea să se maturizeze. Dacă forţele Răului nu s-ar revela. ar lua naştere acum. dacă vrea să ajungă la Bine. Mai ales conducerea catolicismului roman . care nu e decât o altă faţetă a vieţii lui Faust. aşa cum 104 . nu numai Biserica Romano-Catolică conducătorii ei . de a fi expus Răului. Iată ce căuta Goethe. pe care oamenii o pot primi în şcolile de iniţiere în care se vorbeşte limba engleză. Esenţialul este felul în care sunt folosite asemenea secrete. Goethe a dezvoltat acest sentiment.e în posesia anumitor secrete. Goethe atinge un mare mister al existenţei. el ar deveni un Rău radical. înţelepciunea şi binele sunt legate între ele. un viitor: stadiile Jupiter. Datorită relaţiei sale cu spiritul grec. Şi el a crezut că se apropie mai mult de suprasensibil dacă se va pătrunde cu un sentiment faţă de frumuseţea lumii. Din Cosmos. Din conferinţele pe care vi le-am prezentat de-a lungul anilor în acest loc. Din acest motiv. din sânul condiţiilor de pe Pământ. având simţul frumosului. Din cauza unei înţelegeri greşite foarte grave. Lună. Ei au diferite motive. pe Saturn. un prezent: Pământul. Ei știu acest secret. iniţiaţii le spun celor ce vor să se iniţieze şi ei: Există trei straturi ale conştienţei. În evoluţie există Binele şi Răul. Cu aceasta. a phorkyadelor. simte neadevărul şi răul ca fiind urâte. Dacă ceea ce a luat naştere. el îl duce pe Mefistofel. ca natură umană. care sunt arhetipurile urâţeniei. Soare. trebuie să ne pătrundem şi cu un sentiment pentru urâţenia lumii.aceasta începe deja -. el trebuie să creeze pe baza naturii sale impulsurile Binelui.eroarea şi cu răul. În perioada următoare. Binele poate fi recunoscut numai din trecut. fiindcă din ambianţa Pământului. el îşi întoarce privirea de la ele. care încă mai erau aproape de lumea suprasensibilă. Soare şi Lună şi merge acum mai departe. Aceasta este o formulă permanentă. veţi fi văzut că şi în prezent anumiţi oameni sunt în posesia anumitor secrete. se revelează forţele Răului. el simte o înrudire intimă cu alte fiinţe . Dar şi anumiţi iniţiaţi din sânul populaţiei de limbă engelză sunt în posesia anumitor secrete. Vulcan.

şi cei care nu vor ca omul să se maturizeze. mai avansată în ordinea lumii decât cea greacă. Iar când omul se transpune sus. ceea ce poate să facă numai ştiinţa spirituală. el aşază în faţa oamenilor un adevăr de o gravitate fundamentală într-un mod încă simpatic oamenilor. prin Rău. prin faptul că îl expune pe Mefistofel priveliştii oferite de urâţenia cea mai mare. Şi e protejat de Rău numai dacă se adânceşte în viaţa spirituală a Binelui. pentru că omul este expus. pentru a stăpâni. Vă puteţi imagina că acela care . care vor să se întâmple ceea ce e necesar şi vor să li se comunice oamenilor asemenea secrete. Căci tocmai în aceasta trebuie să constea tăria omului. Goethe îl face să dea faţă. în primă instanţă.că viitorul este. Asupra acestora trei lucruri atrag mereu atenţia iniţiaţii populaţiei care vorbeşte limba engleză. care este foarte.ca Goethe . el ar fi fost nevoit să dea faţă cu lumea amară. totuşi. În loc de aceasta. asupra omenirii neputincioase. numai cu nişte reprezentări congruente cu situaţia. De aici puteţi vedea ce nenorocire s-ar provoca dacă adevărurile spiritual-ştiinţifice ar fi sustrase lumii. Răului. De aici purtarea ciudată a lui Mefistofel faţă de phorkyade.. Răul. Până în prezent au învins încă aceştia din urmă. E foarte important să se ştie aceste lucruri. absolut indiferent că e membrul unui ordin francmason sau iezuit. atunci el nu acţionează ca prieten al oamenilor. despre natura spirituală deosebită a lui Goethe şi de aici vă veţi putea forma o noţiune despre faptul că Goethe se apropie de aceste lucruri subtile. în lumea în care va păşi ca om fizic în viitor. Goethe atrage atenţia realităţii urâţeniei alături de frumuseţe. dacă mă pot exprima astfel. Şi aici Goethe se dovedeşte a fi un cunoscător temeinic al problemei. trebuie să se expună fără nicio frică priveliştii pe care o oferă Răul. Dacă cineva îi sustrage omului viaţa spirituală a Binelui. În loc să le atragă oamenilor atenţia fără nicio reticenţă. asupra realităţii Răului. consecinţa reală a acestui fapt este necesitatea de a se răspândi lumină asupra trecutului. Şi aici se poate urmări un anumit scop. dintre anumiţi oameni. El trebuie să poată face cunoştinţă cu Răul. îl transpune.puteţi citi acest lucru în cartea mea “Ştiinţa ocultă” . Din acest motiv. Acest scop poate fi acela de a cunoaşte Binele numai într-un cerc restrâns. cu arhetipurile urâţeniei. care sunt urâţenia întrupată. cu ajutorul acestui Bine. Prin faptul că apelează la nişte noţiuni greceşti.are o cunoaştere bazată pe presimţire a acestor lucruri se apropie de ele numai ezitând. din diferitele lucruri pe care le-am spus deja în prezenţa dvs. Dacă Mefistofel ar fi rămas în patria lui nordică. în orice caz. priveliştii oferite de triada phorkyadelor. în lumea antichităţii. Veţi fi având o reprezentare. aşa cum trebuie s-o facă ştiinţa spirituală. ci el îmbracă şi acest lucru în reprezentările vechilor greci. când şi-a conceput drama “Faust” el nici nu a vrut să se expună reprezentării de a atrage direct atenţia asupra faptului că omul. Prin aceasta. pe o 105 . că poate rămâne vertical în înfruntarea cu Răul. Pe aceasta se întemeiază lupta. dar în măsură să zguduie lumea. în faptul că el e în stare să ţină piept Răului. pentru ca omul să fie în stare să facă faţă în întâlnirea necesară cu Răul. foarte importantă. pe care şi-o poate cuceri cu ajutorul unor cunoştinţe suprasensibile. Noi ştim . aceasta este lumea în care el trece prin naştere şi moarte. ei sunt aruncaţi în prada Răului. Desigur. dar necesară. revenirea.e cazul în epoca actuală. în preistoria istoriei Răului. de cele trei phorkyade. adică într-o lume care este. Dacă oamenilor le sunt sustrase comorile înţelepciunii spirituale. el nu acţionează spre binele oamenilor. chiar dacă epoca exterioară ştie prea puţin despre aceasta. care. aceasta e lumea în care el trăieşte. dacă vrea să facă progrese în cultură. în lumea accesibilă simţurilor sau intelectului. din care izvorăşte Răul viitorului. cu phorkiadele. într-un anumit sens. se îndreaptă spre absurditatea vieţii.

repetarea lui Saturn. nu de aparenţa exterioară. numai datorită faptului că în noi colaborează omul stâng şi omul drept. în multe privinţe. Când privim un om. a trecutului. de fapt. 106 . În stadiile de mai târziu apar. cu cât ne întoarcem mai departe în urmă. Acest lucru atrage atenţia asupra multor. ceea ce are bun în el. el apare pentru ca omul să-şi poată aduce la înflorire cât mai intens posibil. de exemplu. ea este exprimată şi prin faptul că elementele încă nu acţionează împreună. noi ajungem la conştienţa de sine şi la conştienţa faptului că Eul este prezent. o descriere foarte adecvată. nişte caricaturi ale formaţiunilor din vremea originară. doi ochi şi la ce ne folosesc cei doi ochi. Înrudirea este exprimată. repetarea Lunii. Este aşa din cauză că simţurile încă nu trebuie să acţioneze împreună. din naştere sau ca tendinţă sau din cauza unui accident. Vulcan. dar cu atât va fi mai comună şi conştienţa. că sunt hermafrodit. pe de o parte. aceasta nu contrazice ceea ce am spus. într-un anumit sens. că nu poate avea loc ceea ce la noi are loc. repetarea Soarelui. de forţe. datorită omului stâng şi omului drept. Dacă ar şti de ce avem două mâini şi la ce ne folosesc cele două mâini. stadiile trecute. pe baza propriei sale naturi. Goethe le prezintă pe cele trei phorkyade având în comun un ochi şi un dinte. datorită faptului că putem ajunge la cunoaşterea omului drept prin intermediul celui stâng. Atât de precis exprimă Goethe ceea ce vrea să exprime. doar un ochi. Eul e legat de actul vizual: datorită încrucişării dintre direcţia stângă cu cea dreaptă. Când se întâmplă ca un om să aibă. după cum ştiţi din “Ştiinţa ocultă”. e necesar ca omul să nu aibă doar un singur ochi. Mefistofel spune: Acum s-ar zice - după ce a încheiat tovărăşia cu phorkiadele – Acum s-ar zice Că sunt al Haosului fiu iubit! Phorkiadele: Noi.treaptă superioară. când merge împreună cu phorkiadele. datorită acestui lucru. dacă vă mai gândiţi şi la faptul că. Şi. Dacă omul n-ar putea simţi cu mâna dreaptă pe cea stângă. fără îndoială-i suntem fiice. cu atât mai mare va fi înrudirea. de asemenea. pe de altă parte. Datorită faptului că suntem în stare să cuprindem cu omul drept pe cel stâng. De aceea. Când privim un obiect. omenirea bisexuată de astăzi provine din cea unisexuată! Masculinul şi femininul sau format abia în cursul evoluţiei. cele trei au un ochi şi un dinte. pe o treaptă superioară. prin acest lucru. de ce avem doi ochi şi la ce ne folosesc cei doi ochi. Şi Mefistofel: Vor spune. el nu ar ajunge la conştienţa Eului. Aşa e şi cu Răul. dar. Aşadar. Când ajunge faţă în faţă cu Răul sub forma urâtului şi se aliază cu el. Dar acest Rău va prezenta nişte imagini deformate. Şi. e vorba de predispoziţie. Va avea loc o evoluţie în sens invers. ei ar şti. Venus. Jupiter este. Fizicienii şi fiziologii reflectează mult căutând răspuns la întrebarea de ce noi avem. ci încă trebuie să mai stea izolate. vai. noi suntem. axele oculare se intersectează. Aşa cum suntem acum. multor lucruri.

Astăzi oamenii se consolează /se bucură/ când li se oferă ceva în care nu e nevoie. se vor risipi ca ceaţa. ci. Diana. Şi de acest lucru şi-a dat seama Goethe. în noţiuni abstracte.ei bine. interferând. cea care luminează liniştită. când Pământul va fi ajuns la ţinta sa. înainte de toate. Dacă vă gândiţi la adevărul grav pe care l-am rostit despre întâlnirea lui Mefistofel cu phorkiadele. să le facă să trăiască amândouă împreună. celui ce poate deveni atent. după cum v-am spus. noţiunile idealiste. prin presimţire. adică la mormântul său -. Dar el nu era înclinat să caute o concepţie despre lume prin asemenea noţiuni abstracte. Dar atunci trebuie să citim. cum s-ar putea exprima mai clar faptul că cineva nu este nici idealist. având. de exemplu. nu ajunge la o concepţie despre lume satisfăcătoare cel care este un asemenea idealist abstract.la fel ca unele forţe ale naturii care nu pot interveni în ordinea fizică a lumii şi. Omul trebuie să fie în stare să-şi formeze o concepţie despre lume materialistă şi una idealistă. Goethe descrie lucrurile într-un mod cu adevărat adecvat. La fel cum spiritul şi materia trăiesc una într-alta. El şi-a dat seama câtă unilateralitate este în faptul că oamenii caută. Hekate.Omul trebuie să fie şi una sau alta. o unitate. indus în eroare de ceea ce este şi trebuie să fie omul. propriu-zis. . de aceea. ajunge. şi în procesul cunoaşterii însuşi elementul material trebuie să trăiescă. prin elementul ideatic. Din această scenă se poate vedea cât de profund era situat Goethe. totuşi. El a caracterizat în felul următor acest alt fel de a proceda: De vreme ce multe dintre experienţele noastre nu se exprimă rotund şi nu pot fi comunicate direct. ei spun: exprimări poetice. pe de altă parte. pe de o parte. într-o măsură mai mare sau mai mică. ele trebuie să se lumineze unul pe altul şi să se întrepătrundă. care nu au nicio forţă . noţiunile naturalist-ştiinţifice. El trebuie să se poată ridica până la nişte idei conforme cu spiritul. Nu e nevoie să mergem prea departe. să creadă. iar cel ideatic prin cel material. dar puternic-intimă . fie o concepţie despre lume înclinată spre materie. cu puţin timp în urmă: Nu poate ajunge la o concepţie despre lume satisfăcătoare cel care. pentru că le place să meargă numai pe deasupra lucrurilor. Dar lumea nu ne permite să procedăm aşa. când văd scris: Luna. Şi acum. nu e nevoie să ne aplecăm asupra fiecărui cuvânt şi să fantazăm în legătură cu el. cel mult. urmând să se atragă atenţia asupra acestui fapt. de citit. pentru ca omenirea să fie condusă spre viitor. încercaţi să vă aduceţi aminte că eu v-am spus. cu ajutorul unor noţiuni abstracte. spre un viitor benefic! Ar fi de dorit să se pornească în acest fel de la Goethe. cea care lărgeşte pieptul. nici cel care este materialist. şi nu să fabrice. pe de o parte. o operă cum este “Faust”! Dar omenirea s-a dezobişnuit. şi care se păstrează. chiar dacă se păstrează 107 . fie una închinată spre spirit. Aşadar. Ei bine.El devine chiar hermafrodit. eu am ales de mult timp un mijloc de a revela. ci căuta să procedeze altfel. ci idealist şi realist şi că el face ca ambele concepţii despre lume să se oglindească una într-alta! Goethe încearcă să se apropie de adevăr din cele mai diferite direcţii ale lumii şi prin oglindirea noţiunilor una într-alta. la starea anterioară celei de bisexualitate. deja în impulsurile date de Goethe se găseşte calea care trebuie inaugurată prin ştiinţa spirituală. cea care cugetă în străfunduri. Oamenii spun. la nişte idealuri abstracte. sensul tainic prin nişte formaţiuni care se opun una celeilalte şi care se oglindesc oarecum una în cealaltă. şi trebuie să poată privi ce este material în mod material şi să-şi poată forma în legătură cu aceasta nişte reprezentări materialiste. nici realist. am spus eu. la care m-am referit eu acum. în sânul adevărurilor ştiinţei spirituale.

doar pe jumătate conştient. Trebuie să spunem. ca acela a lui Nietzche. atunci veţi avea ocazia să înţelegeţi. şi mai adânc ca ziua e gândită”. şi nu la un homo. în câteva şcoli oculte din epoca prezentă. când şi-a scris cântecul închinat miezului nopţii: “Lumea e-adâncă. din câte un om care a ajuns în apropierea a ceea ce e necesar pentru omul viitorului se aude. ci în ceea ce ascund veşniciile. 108 . câte un suspin. dacă rămâne doar la ceea ce îi aduce ziua. Uneori. el a trebuit să-l facă să o apuce pe calea care îl duce. pe lângă multe alte lucruri. marea seriozitate a strădaniei spiritual-ştiinţifice.prost. Şi pentru că Goethe nu voia să-l introducă pe Faust doar în ceea ce aduce ziua. dar omul nu ajunge la mai mult din propria sa fiinţă decât la un Homunculus. spre suprasensibil. împreună cu Homunculus şi cu Mefistofel. Goethe credea că se apropie de acesta cufundându-se în reprezentările vechilor greci şi insuflându-le în sine viaţă. marea seriozitate care trebuie să existe în această năzuinţă spiritual-ştiinţifică. Fiindcă lumea e-adânc. şi mai adânc ca ziua e gândită. desigur: Ziua îi dă omului conştienţa diurnă.

în acest mod special în care Goethe a privit natura. este de o importanţă cu totul deosebită să reuşim să aruncăm o privire în această configuraţie deosebită. Şi totuşi. este extraordinar de important şi plin de sens. esenţa fenomenului originar. nu la ipoteze şi teorii? Din anii ‘80 eu mă străduiesc mereu să atrag atenţia omenirii asupra a ceea ce este. Nu numai că un punct de vedere nespiritual. Ştiu că ceea ce vă voi spune acum este un lucru înfiorător şi eretic pentru concepţia de astăzi a ştiinţelor naturii din domeniul fizicii. ştiţi că el a încercat să întemeieze pentru lumea anorganică o ştiinţă pe care a clădit-o. mie mi se pare că tocmai pentru cele mai diferite ramuri ale vieţii spirituale din epoca prezentă. că activitatea creatoare a lui Goethe este pătrunsă de o anumită concepţie spiritual-ştiinţifică. cu tot ceea ce conţine ea. Ceea ce nu admite fizica de astăzi. Ne relatează el însuşi acest fapt. aş dori să vă atrag atenţia asupra faptului că întreaga structură a spiritului goethean. ceva absolut neînţeles. întreaga natură a vieţii spirituale goetheene pot fi înţelese în mod just numai dacă le abordăm din punctul de vedere al ştiinţei spirituale. din expunerile prezentate alaltăieri şi ieri. nu poate găsi în activitatea sa creatoare ceea ce noi am fost în măsură să găsim alaltăieri şi ieri printr-o cercetare spiritual-ştiinţifică. aş vrea să vă spun astăzi. ar trebui să o desemnăm drept o concepţie bazată pe presimţire. Poate că vom ajunge cel mai bine la o opinie asupra a ceea ce înţelegea Goethe prin fenomenul originar din natura anorganică dacă ne aducem în faţa ochilor felul cum a ajuns el să creeze tocmai o teorie deosebită a culorilor. fireşte. Şi acest lucru. câteva cuvinte despre teoria fenomenelor originare şi despre teoria metamorfozelor. decât ceea ce găsim descris în vastul poem “Faust”. atunci când caută o explicare a naturii. după propria sa exprimare. ci faptul că o asemenea viaţă sufletească a fost posibilă în cadrul evoluţiei omenirii poate fi explicat numai dacă studiem această viaţă sufletească din punct de vedere spiritual-ştiinţific. În diferite contexte eu v-am atras atenţia şi asupra altor manifestări ale vieţii sufleteşti a lui Goethe. şi el a întemeiat o botanică pe care a clădit-o pe ideea de metamorfoză. nu în ultimul rând pentru viaţa religoasă a epocii prezente. Şi anume.VIAŢA SUFLETEASCĂ A LUI GOETHE DIN PUNCT DE VEDERE SPIRITUAL-ŞTIINŢIFIC 29 septembrie 1918 Am putut vedea. Dar nu se poate spune că până astăzi s-a înţeles prea mult din această problemă în nişte cercuri mai largi de oameni. faptul că Goethe a cultivat un fel deosebit de ştiinţă a naturii. Ce intenţionează Goethe. prin faptul că el vrea să treacă numai la aşa-numitele fenomene originare. dar numai par aşa. poate. O asemenea viaţă spirituală apare în mod just în legătura ei cu întreaga evoluţie a omenirii abia atunci când ne-o aducem în faţa sufletului în cadrul unei cercetări aprofundate. Atât cât se poate vorbi despre aceste lucruri la modul absolut popular. care ar trebui să-l intereseze în cel mai înalt grad pe orice om. Dar nu face nimic. chiar dacă. pe fenomenele originare. Dvs. de fapt. 109 . în cele mai largi cercuri de oameni. manifestări care poate par a fi situate mai departe de viaţa generală a omenirii. Şi este extraordinar de important să încercăm odată să înţelegem un fapt atât de interesant cum e viaţa spirituală a lui Goethe. fizica viitorului se va vedea constrânsă să admită. Dar acum eu aş dori să mai adaug ceva la cele spuse înainte. Ieri v-am arătat că Goethe a cultivat un fel deosebit de ştiinţă a naturii. Se poate spune că tocmai modul deosebit de a gândi al ştiinţei goetheene despre natură este încă şi astăzi. caracterizând.

Şi acum el şi-a făcut în continuare cercetările. El a studiat optica newtoniană. întunericul. fie că e vorba de nişte vibraţii sau de nişte impulsuri electrice oarecare. repede o privire printr-o prismă. cum se înţelege de la sine. şi altele de acest fel. Această teorie afirmă că la baza luminii se află ceva . prin cercetări proprii. ci le deduce tot din nişte fenomene. într-un mod care fizicianului de astăzi nu poate să-i pară. şi atunci a avut impresia . o relatează el însuşi -. Dacă vedem o culoare. pentru a le trimite înapoi proprietarului. pentru că el se disociază în şapte culori. până când consilierul de curte Büttner şi-a dat seama că acum are nevoie de aparatele sale şi că ar dori să-i fie trimise înapoi. teoria sa asupra culorilor. atâta timp cât nu ai altceva mai bun. . această reprezentare. sau prisma însăşi. tot ceea ce îi ceruse el. Dar mai întâi aparatele trimise s-au acoperit de praf acasă la Goethe.după cum am spus. dar el a constatat că. numai că era .m. Acest lucru l-a determinat să-l roage pe consilierul de curte Büttner să-i dea voie să mai păstreze instrumentele.Fizica de astăzi încă nu e destul de matură pentru a înţelege teoria culorilor a lui Goethe. aici nu e cazul să intrăm în detalii -. să se suprapună. Din aceste cercetări au luat naştere: în primul rând.a. aşadar. iar în al doilea rând concepţiile sale despre fenomenele fizice. care e construită pe o anumită ipoteză.d. e totuna. Goethe le-a adunat. care nu născoceşte nimic în legătură cu fenomenele naturii. totuşi. care era profesor universitar la Jena. o interacţiune dintre lumină şi întuneric. Iar consilierul de curte Büttner i-a pus la dispoziţie excelenţei sale Goethe. atunci iau naştere culorile luminoase: roşu. fireşte. numai această teorie a culorilor. pe o teorie. ca şi alţi oameni . bineînţeles.după cum am spus. într-un anumit fel. peste lumină. Şi i-a cerut consilierului de curte Büttner.d. într-un anumit fel. prin nişte experimente proprii. nu poţi face nimic cu ea. ş. El s-a uitat prin prismă peretele a rămas alb. Goethe a ajuns la claritate în această privinţă. Într-o bună zi. Până pe la începutul anilor ‘80 ai secolului al 18-lea. Mult timp el nu a reuşit să facă cercetările. una după alta. devenise adeptul acesteia. şi că prin folosirea prismei sau prin alte procese culorile pot fi făcute să iasă la iveală din lumina albă unitară. iau naştere culorile întunecate: albastru. Dar nici vorbă de aşa ceva! Peretele a rămas alb! Acest lucru l-a deranjat. dacă vrei să aplici numai această optică newtoniană. la ceva din domeniul picturii. atunci când le facem să se suprapună. Acest lucru l-a deranjat pe Goethe din ce în ce mai mult şi l-a determinat să verifice măcar cum stau lucrurile din punctul de vedere al fizicii cu fenomenele culorii.Aici nu 110 .că atunci când se uită printr-o prismă ar trebui să vadă peretele sau ecranul alb în toate cele şapte culori. ş. ceva care nu e perceput.a. Apariţia culorilor e concepută în sensul că lumina ar conţine diferitele culori oarecum nedisociate. ca neutralizate. pentru a reflecta la ceva de natură artistică. de nişte curenţi materiali. decât primitiv şi prostesc. să-i trimită aparatele necesare pentru a vedea ce concepţii şi-ar putea forma el însuşi. pe care o împărtăşise şi el. cu cea mai mare bunăvoinţă. aşa cum îşi reprezintă Newton însuşi. o concepţie care respinge toate ipotezele şi teoriile. Fie că e vorba. întrun mod cum nu se poate mai primitiv şi mai prostesc pentru fizicianul de astăzi .ei bine. după premisele uzuale.o gândire sănătoasă. Goethe a crezut.m. galben. adică despre fenomenele anorganice din natură în general. numai că din nişte fenomene originare. Era o prostie. la urma urmelor. materie care a fost întunecată. Când facem ca lumina să se suprapună peste întuneric. într-un fel de entitate suprasensibilă. el a crezut în aşa-numita teorie newtoniană a culorilor. aparatele. Goethe s-a văzut nevoit să părăsească. asupra modului cum iau naştere culorile. Când facem ca peste ceva luminos. violet. Dar mai înainte a vrut să arunce. o dată cu mulţi alţii. Şi astfel. la baza ei se află.

iarăşi. Deosebit de interesantă este în această schemă teoria sunetelor. puteţi găsi şi o schemă. care este în acord cu teoria goetheană a culorilor. numai sub o formă schematică. Tot o concepţie care nu vrea să emită ipoteze. de la o formă la alta. cum se transformă acestea în natură. pentru a putea urmări în mod real cu ajutorul noţiunilor. când e vorba de fenomenele naturii. conform cu acest punct de vedere. al unei teorii. cum ia diferite forme şi devine apoi petală. în care Goethe a prezentat o întreagă fizică schematizată. ci se pune numai şi numai problema de a arăta în ce fel trebuie să alăturăm lumina şi întunericul pentru ca în acest fel să apară culorile galben sau roşu sau albastru sau violet. cel puţin în mod schiţat. Numai că atunci ai nevoie de noţiuni mobile. la fenomenul cel mai simplu. Ele pot fi emise. pentru a spune că aşa iau naştere culorile. ci urmăreşte felul cum se transformă. în care se găsesc atâtea sugestii importante şi pentru artist. Pe această cale. Şi acum. spune el. în care. Numai că acestea sunt percepţii simple. Ea încă nu a putut fi creată. de exemplu. Acesta e lucrul pe care l-a încercat Goethe în ceea ce priveşte natura anorganică. Aici nu a fost exprimat nimic de felul unei ipoteze. dar pe urmă. orice teorie. ca să avem o schelă. este unul dintre cele mai frumoase capitole ale teoriei culorilor a lui Goethe. Căci capitolul despre acţiunea senzorial-morală a culorilor. aşa cum teoria culorilor a lui Goethe face trecerea spre activitatea pictorului. Ceva întunecat şi ceva luminos acţionează în percepţia nemijlocită. Ceva asemănător a încercat el să facă în legătură cu viaţa vie a plantelor. nişte noţiuni care se transformă interior. fireşte. ci e dată jos. în volumul în care au fost tipărite de mine articolele generale de ştiinţe ale naturii ale lui Goethe. cum ar fi ipoteza ondulatorie sau ipoteza emisiei etc. Dar atunci rămânem. important pentru Goethe era să nu adauge fenomenelor niciun fel de ipoteze şi teorii. ci vrea să rămână exclusiv la ceea ce oferă percepţia. în aşa fel încât acestea să-şi exprime ele înseşi fiinţa. Aceasta a fost baza concepţiei generale a lui Goethe despre natura nevie . fără ipoteze şi fără teorii. Aşadar. ele trebuie demolate. de noţiuni la fel de mobile ca natura însăşi. vă rog să luaţi bine aminte la acest 111 . nu emite ipoteze şi teorii. după ce am ajuns la fenomenul originar. Şi în marea ediţie de la Weimar. Felul cum trăieşte natura în activitate constă în faptul că ea nu se cramponează de forme. astfel încât floarea nu e altceva decât frunza metamorfozată. ci să lase în modul cel mai strict ca fenomenele să vorbească de la sine. prin teoria metamorfozelor. ci transformă formele. fireşte. noi trebuie să avem noţiuni de felul celor pe care majoritatea oamenilor sunt prea comozi pentru a le crea. Goethe a creat o teorie a culorilor care ne conduce în mod minunat la înţelegerea artistică a culorilor. din cauză că ştiinţele moderne ale naturii merg pe cu totul alte căi decât concepţia despre lume a lui Goethe.. respectiv decât cele întemeiate pe concepţia despre lume a lui Goethe. Când interacţionează ceva luminos şi ceva întunecat iau naştere culorile. Goethe se caracterizează tocmai prin faptul că respinge. Acest lucru a încercat Goethe să-l facă şi pentru întreaga fizică. numai în sfera pur senzorială. după cum schela nu rămâne după ce clădirea e gata. perceptibil. ci a fost exprimat doar ceva simplu. cum se metamorfozează frunza. Aşadar.e vorba de nicio teorie. pentru el nu se pune problema de a inventa nişte ipoteze. nu vrea să emită teorii.a nu căuta nicăieri teorii sau ipoteze. Ba putem spune chiar ceva paradoxal. şi ipotezele ar trebui folosite numai pentru a găsi o cale de a asocia lucrurile. Dar ar fi interesant să se creeze odată şi o teorie a sunetelor care să poată face trecerea spre activitatea muzicianului. Dar. şi că el vrea să folosească gândirea numai pentru alăturarea justă a fenomenelor.

solară şi lunară. aşa cum am putut arăta ieri şi alaltăieri. dacă privim natura într-un mod pur adecvat naturii. ca om. dintre moarte şi o nouă naştere. datorită faptului că spiritul nu se află sub o influenţă ahrimanică sau luciferică. o dată cu viaţa noastră. cu tot soiul de teorii şi ipoteze. drept microcosmos integrat armonios în Macrocosmos. aşa cum o privea Goethe. la realitatea senzorială. această contemplare a fenomenelor originare este în măsură să declanşeze în noi senzaţii şi sentimente sănătoase. avem acele complexe de forţe interioare pe care ni le-am creat în fizic. nu opreau aceste ciupituri şi pişcături. Iar faptul că Goethe simţea în acest fel este o dovadă că el avea o natură cu totul şi cu totul sănătoasă. pe Pământ. Dar acest lucru mai are şi o altă consecinţă. Dar ceea ce rămâne în spiritual-sufletescul nostru. noi gândim asupra naturii aşa cum putem gândi în cadrul vieţii umane fizice. acele sentimente pe care Goethe le descrie în capitolul “Efecte senzorial-morale ale culorilor”. ne îndreptăm privirile spre acest corp eteric. La ceilalţi nu ciupeşte şi nu pişcă nimic. alb. încât ceva îl ciupea şi pişca în corpul său eteric în timp ce privea aşa. dacă respingem teoriile şi ipotezele. Şi mai trebuie să scoatem în evidenţă încă o latură a problemei. atunci această percepere. lăsând să-şi spună cuvântul numai fenomenele originare. pentru că au o organizare mai grosolană. Şi toate aceste teorii.şi de aceea spun: Goethe poate fi înţeles numai pe cale spiritual-ştiinţifică -. fac şi din corpul astral o caricatură şi astfel perturbă viaţa omului în sfera suprasensibilă. Dar nu s-a întâmplat aşa. Şi nicio teorie. este ceva sănătos şi se armonizează şi cu lumea spiritual-sufletească. După 112 . care nu sunt dobândite prin observarea pură a naturii. Şi. însă corpul eteric al omului nu primeşte în sine lucrul respectiv. Toate aceste teorii şi ipoteze fac mai întâi din corpul eteric uman o caricatură. El avea un instinct pentru ceea ce nu provine din realitatea nemijlocită. Noi ştim că omul nu e doar fiinţa care trăieşte între naştere şi moarte. el nu impurifică prin teorii percepţia pură a naturii. datorită percepţiei pure. Posibilitatea de a percepe fenomenele senzoriale încetează. când concepea nişte noţiuni cum sunt cele newtoniene. că înainte de a fi păşit pe Pământ el a trecut prin evoluţiile saturniană. deşi ar trebui să apară în mod gradat toate cele şapte culori. Astfel încât putem spune: deşi se limitează la fenomen. prin aceasta.lucru: Goethe poate pătrunde în mod just în regiunea spiritualului. ca o caricatură. ci percepe fenomenele naturii aşa cum se oferă ele existenţei accesibile prin simţuri. tocmai acesta este lucrul important pentru Goethe. atunci când apărea numai albul şi el trebuia să gândească: peretele este. Înpotriva acestei distrugeri a formelor pe care corpul eteric le solicită pentru sine s-a ridicat natura sănătoasă a lui Goethe. Când născocim nişte teorii newtoniene sau spenceriene sau alte teorii asemănătoare. la câteva zile. singura considerată de Goethe valabilă ca ştiinţă despre natură. ştiinţa despre natură a lui Goethe este o ştiinţă conformă cu spiritul tocmai pentru că. pentru că simţea. după ce. nici ipoteza cea mai valoroasă. se transmit. Ei bine. că în corpul eteric ceva ciupeşte şi pişcă. că omul este şi fiinţa care trăieşte între moarte şi o nouă naştere. în aşa fel încât să putem privi spre corpul eteric fără ca el să ne inducă în eroare. totuşi. eu v-am apus ieri că omul nu trăieşte doar aici. bineînţeles. În această viaţă. Asemenea teorii întunecă pentru entitatea spiritual-sufletească percepţia pură a realităţilor pământeşti. acest corp eteric. Tocmai acesta este . Şi interesant este aici că. în ceea ce priveşte fenomenele naturii exterioare. adică impurificăm prin teorii şi ipoteze ceea ce oferă natura însăşi. tocmai pentru că nu se impurifică. Şi esenţialul este ca noi să fi tratat. ba chiar. ne-am separat de corpul eteric. Dar Goethe avea o organizare de-aşa natură.

Numai că acestea sunt atât de inconsistente şi fantomatice. cu legitatea sa. lumina 113 . dacă elaborăm o ştiinţă sănătoasă despre natură avem imboldul de nu a descrie evoluţia de pe Pământ în aşa fel încât să introducem în ea. într-adevăr. dar el nu credea că poate întemeia prin una sau alta o concepţie despre lume.ce va părăsi Pământul sau. acestea sunt atât de abstracte încât natura exterioară nu poate fi înţeleasă cu ajutorul lor? Cum se face oare că pentru omul actual idealismul şi realismul se despart într-o asemenea măsură încât întemeiază pe baza lor fie doar un monism paralitic.Şi.a. iar ceea ce trebuie conceput idealist. nu o scot la capăt cu o concepţie despre lume? Care este cauza? Cauza constă în faptul că astăzi oamenii vor să-şi întemeieze concepţia despre lume într-unmod absolut precis. solară şi saturniană pentru că nu au o concepţie sănătoasă nici despre evoluţia Pământului. Chiar dacă nu a urmărit el însuşi aşa acest lucru. Astăzi omul devine fie un om de ştiinţă. mai exact spus. care este o ştiinţă despre natură purificată de tot restul. să ajungem în mod absolut sănătos să ne putem reprezenta corect amândouă felurile de a trăi prin care omul trebuie să treacă. aşa cum am văzut ieri şi alaltăieri. în drama sa “Faust”. solară şi lunară şi. Goethe era situat atât de mult cu percepţia spirituală în spirit tocmai pentru că nu aplica fenomenului din natură niciun fel de teorii şi ipoteze confuze scoase din spirit. Chiar dacă Goethe însuşi nu a ajuns la această concepţie despre evoluţiile lunară. idei. fie. ci lăsa ca cele două concepţii să se oglindească reciproc în viaţa sufletului său aşa cum se oglindesc ele şi în realitatea exterioară. solară şi saturniană . Soare sau Lună. el face cunoştinţă cu natura şi încearcă s-o impregnze cu tot felul de teorii şi ipoteze. Fiindcă ceea ce concepe ştiinţa de astăzi drept ereditate. Cum se face oare că concepţia umană obişnuită de astăzi e atât de puţin înclinată să admită spiritualul? Iar când îşi formează noţiuni despre lumea spirituală. el a făcut în aşa fel încât. Şi omul caută să îmbibe fenomenele naturii cu asemenea ipoteze. Uitaţi-vă prin tratatele actuale de teologie şi filosofie. ş. încât natura nu poate fi înţeleasă nici în acest fel. în mod idealist. ci simple teorii şi ipoteze. după ce Pământul îl va părăsi pe el. căci ele nu au suficientă forţă pentru a ne apropia în mod just de natură cu ajutorul lor. .cel care se adânceşte în ştiinţa lui despre natură. acela îşi pregăteşte spiritul să separe domeniul pământesc. printr-o ştiinţă sănătoasă despre Pământ.m. despre spiritual. şi prin aceasta se pregăteşte pentru o contemplare sănătoasă a ceea ce poate fi văzut numai în suprasensibil: evoluţiile saturniană. omul va trece prin evoluţiile jupiteriană. Aspectul asupra căruia v-am atras atenţia ieri la sfârşit este faptul că Goethe nu a fost pe de o parte idealist şi pe de altă parte realist. că el concepea fenomenele exterioare în mod realist.d. dacă ne transpunem cu adevărat profund în modul de reprezentare goethean. venusiană şi vulcaniană. tot felul de lucruri care se potrivesc numai pe Saturn. în general. Astfel încât putem spune: Tocmai datorită percepţiei sale orientate în mod pur spre senzorial a avut Goethe predispoziţia de a prelucra aceste lucruri. ci o ştiinţă sănătoasă despre natură vrea să scoată Pământul din acest context şi să-l descrie ca Pământ. care se referă numai la Pământ.. Dar eu v-am spus: Noţiunile ştiinţelor noastre despre natură se pot raporta numai la evoluţia pământească. ori el devine teolog sau filosof şi încearcă să-şi formeze pe baza tradiţiei anumite noţiuni. să vedeţi unde găsiţi în ele un punct de sprijin sănătos pentru a proiecta asupra naturii. Aşa face Goethe. spiritualul. pe baza lor. Un lucru îl determină pe celălalt. care nu spune nimic. care în realitate sunt întreţesute în evoluţia de pe Pământ. nu sunt nişte fenomene originare. Oamenii se pot ridica într-o măsură atât de mică la o înţelegere sănătoasă a evoluţiilor lunară. producând confuzie. în general.

ci a fi pe deplin materialişti. două percepţii imaginative pure. adică să nu căutaţi unirea pe calea unor noţiuni abstracte. pe de o parte. perceperea naturii. aceasta este sarcina pe care o avem faţă de o ştiinţă sănătoasă despre natură. prin modul goethean de a observa natura. şi să faceţi în aşa fel încât una să se oglindească în cealaltă. Şi atunci nu rămânem la nişte teologii sau filosofii abstracte. asupra fenomenelor. în sensul unei ştiinţe goetheene despre natură. când îl priviţi pe om. dacă ei nu sunt nişte fanfaroni monişti. să-i recunoaştem naturii puterea de a se interpreta ea însăşi. decât doar pentru a edifica fenomenele. făcând ca gândirea să fie doar slujitorul care colaborează. Atunci veţi vedea fenomenele naturii. în mod separat. luată în sine. Cel care priveşte natura în mod pur. Să nu născocim o teorie unică. aşa cum sunt ele astăzi. din afara omului. Atunci veţi ajunge numai la un homunculus. perceperea spiritului. fără a amesteca în ele teorii. până la formele şi regiunile divin-spirituale ale existenţei? Dacă ai o gândire sănătoasă. atunci e ca şi cum. prin facultatea unei asemenea oglindiri. Aceasta este atitudinea pe care trebuie să o avem faţă de natură. neinfluenţaţi de teorii şi ipoteze imposibile. Dar atunci noi trebuie să dezvoltăm în sine. Trebuie să puteţi fi în întregime şi una şi alta. Dacă o scoatem la capăt cu o asemenea ştiinţă sănătoasă despre natură. În această privinţă. Şi tocmai prin forţa pe care o trezeşte în noi observarea pură a naturii.justă! Şi unde găsiţi în mod serios în rândurile celor ce reprezintă azi ştiinţa. şi să nu le unim pe 114 . ni se pot forma nişte percepţii spirituale. lăsând fenomenele materiale să vorbească de la sine. veţi vedea că ceea ce ce există în natura exterioară nu e suficient pentru explicarea omului. dar nu se amestecă în rezultate. vom ajunge să înţelegem în mod real viaţa umană dintre naştere şi moarte sau. Trebuie să fim însă conştienţi şi de faptul că nu putem face nimic numai cu una. având un obiect care arată cu totul diferit când e văzut din două direcţii. formând mai întâi separat. că tocmai pentru a-l înţelege pe om e necesar să ne apropiem cu ştiinţa despre natură şi cu ştiinţa despre spirit din două direcţii opuse. concepţia goetheană despre lume poate fi o educatoare extraordinară a omenirii moderne. şi invers: viaţa dintre moarte şi o nouă naştere se oglindeşte se oglindeşte în viaţa dintre naştere şi moarte. aceste noţiuni se răzbună. aşadar. dintre concepţie şi moarte. nu două teorii. Dacă vreţi să rămâneţi doar filosof sau teolog. A nu specula asupra naturii. Pe cel care îşi amestecă în mod confuz noţiunile şi ideile în fenomenele naturii. percepţii neamestecate cu alte elemente. şi tot aşa stau lucrurile dacă vreţi să rămâneţi un simplu om de ştiinţă. veţi dobândi o concepţie sănătoasă şi despre viaţa umană în ansamblul ei. menită să explice un aspect sau altul. acela o zăreşte în propriul său suflet în aşa fel încât poate privi şi spre spirit într-un mod real. astăzi aşa ceva nu e posibil. nişte percepţii ale spiritului pur. ci să lăsaţi lucrurile să se unească ele înseşi. sau cu cealaltă. nu e posibil să menţii cele două domenii. Dar. pentru fiecare dintre cele două domenii. Şi atunci cele două domenii se vor oglindi unul într-altul. Cele două demenii pot fi unite numai dacă ai capacitatea de a te dărui observării naturii şi unei ştiinţe aşa cum s-a dăruit Goethe naturii: cu privirea îndreptată în mod pur asupra fenomenului. ci ni se dăruiesc nişte percepţii spirituale. dacă. Atunci ele sunt adecvate omului. lăsându-le pe amândouă să se oglindească una într-alta. Atunci în om viaţa dintre naştere sau concepţie şi moarte se oglindeşte în ceea ce lui îi apare drept viaţă dintre moarte şi o nouă naştere. Vedeţi. ei bine. Atunci. aţi vrea să-l fotografiaţi dintr-o singură direcţie. să spunem. pornind de la ştiinţă. privim în intimitatea naturii în acest fel. Dar. noi trebuie să putem privi şi în intimitatea lumii spiritului. ci două percepţii imaginative. nu-l lasă să ajungă la contemplarea spiritului. luată în sine. dar nu la un homo. unde găsiţi o posibilitate de a vă ridica.

ci să le lăsăm să se oglindească reciproc în această percepţie imaginativă. Omul modern vrea mereu să excludă acest lucru. atunci nu acţiona doar acea formaţiune abstractă ce rezultă când adunăm la un loc toate noţiunile pe care le avem. la patruzeci şi doi de ani. în totalitatea ei. formând o concepţie necontradictorie. consideră că e gata. când Goethe privea. să zicem. Ce face el? Ei bine. un lucru asupra căruia voia să se lămurească. Să zicem că la treizeci şi cinci sau la patruzeci şi cinci sau la patruzeci şi doi de ani. într-un anumit an al vieţii. Dacă nu avem în vedere acest lucru. el a avut. de exemplu. Faptul că Goethe. pentru că . în el acţionau şi nişte impulsuri pe care el nu le aduna. el vrea să-şi dezlege o anumită enigmă.aşa cum trebuie să subliniez mereu . omul de condiţie medie trăieşte de la naştere şi până la moarte. în care. Dar în acest fel nu se poate ajunge mai departe de 115 . în parte şi în mod inconştient. în el acţiona în mod real întreaga sa viaţă sufletească. dar care nu este Goethe. Acesta este omul de condiţie medie. după cum zice el. care este inteligent. poate şi mai devreme. a ajuns la asemenea concepţii despre oglindirea reciprocă a ceea ce există ca realitate fiinţială în lumea exterioară dovedeşte că el se afla în mod real pe calea ce duce la ştiinţa spirituală modernă. Sufletul lui Goethe lucra cu totul altfel. un fenomen oarecare. o plantă sau altceva.astăzi sunt inteligenţi tocmai oamenii de condiţie medie -. ci doar prezint ceea ce este imperios necesar pentru viitor. Să privim acum un adevărat om de condiţie medie. chiar dacă pentru epoca sa Goethe încă era nesigur. aşadar. dar pentru atingerea cărora a creat premisele. Eu nu aduc nicio critică pentru faptul că goetheanismul a fost atât de puţin înţeles. poate chiar să întemeieze o concepţie despre lume. Dar nu acesta este Goethe! Sufletul lui Goethe lucrează cu totul altfel. Şi. poate vrea să se lămurească asupra unui lucru. Nu-i aşa. ci şi acele impulsuri care acţionaseră în copilăria lui. el vrea să ajungă la o concepţie lipsită de prejudecăţi. nu găseşte nicio contradicţie. putem scrie tot felul de biografii ale lui Goethe. va rezulta ceva care s-a născut în anul 1749 la Frankfurt şi a murit la Weimar în 1832. cum se spune. dacă vreţi. Eu nu aduc mustrări pentru ceea ce s-a petrecut. Şi e foarte important să se ţină seama de acest lucru. Aşadar.cunoaşterea sa spiritualştiinţifică era bazată pe presimţire. după ce şi-a organizat o serie de asemenea noţiuni. un om de condiţie medie. o judecată atât de sănătoasă şi despre viaţa spirituală. pur şi simplu.acestea în noţiuni. ci ştie că trebuie să vorbească numai în sens pozitiv. la viaţa unei plante. dar unul care este inteligent . la un loc. care poate fi urmărită în epoca noastră până în regiunile în care Goethe încă nu a pătruns. Să presupunem că el vrea să-şi explice în mod just concepţia despre lume a lui Copernic. întotdeauna acţiona întreaga viaţă a sufletului. Când priveşte superficial în viaţa lui sufletească şi poate găsi acolo ceva care este în concordanţă cu sine însuşi. că a înţeles. în acest caz el adună la un loc toate noţiunile şi reprezentările pe care le poate găsi astfel. căci cel care pătrunde lucrurile nu critică şi nu dojeneşte. totuşi. prin evoluţia lui sufletească sănătoasă. Iar gândirea lui Goethe este extraordinar de reală şi de adecvată realităţii. un asemenea om frunzăreşte superficial prin materialul de reprezentări pe care îl are în el la patruzeci şi doi de ani. în nişte reprezentări care au existat ca premise deja în gândirea lui Goethe. Ca să vă trimit la înţelegerea justă a acestui aspect trebuie să vă spun cum se comportă omul de obicei când vrea să dezlege enigma unui fenomen sau altul din viaţă sau din natură. într-o anumită privinţă. să privim. Când Goethe îşi punea în faţă. la patruzeci şi doi de ani. în perioada în care Goethe avea patruzeci şi doi de ani şi voia să reflecteze. Pentru viitor este imperios necesar ca omenirea să se adâncească în asemenea reprezentări indiferent că le numim goetheanism sau altfel -.

câteva noţiuni adunate la un loc, pe care le poţi privi uşor şi comod. De aceea, noi putem ajunge la aceste lămuriri importante tocmai prin intermediul lui Goethe, privind din nou în ansamblu diferitele faze ale vieţii lui. Eu am încercat, de exemplu, să înţeleg nişte lucruri foarte târzii din concepţia lui Goethe prin faptul că m-am întors mereu la acel imn în proză intitulat “Natura”, pe care Goethe l-a scris la începutul anilor ‘80 şi în care sunt conţinute, într-o stare nematurizată, concepţiile de mai târziu. Şi eu am atras atenţia adeseori, şi mai demult, asupra faptului că Goethe, băiatul de şapte ani, adună minerale, ia un pupitru pentru note muzicale de la tatăl său, clădeşte pe el mineralele, aşază sus o mică lumânare şi celebrează apoi un fel de serviciu divin, vrând să înalţe “marelui Zeu”, cel care acţionează în sânul fenomenelor naturii, o jertfă. Dimineaţa - ia gândiţi-vă, era un băiat de şapte ani! - el captează o rază de soare şi o face să treacă printr-o lentilă, ca să-i aprindă mica lumânare. Ceea ce aprinde el deasupra mineralelor este un foc natural. În aceasta zace ascuns, într-un mod copilăresc, tot ceea ce acţionează mai târziu ca ecou, în concepţiile cele mai mature. Îl înţelegem pe Goethe numai dacă suntem în măsură să-l înţelegem în mod just din totalitatea fiinţei sale. Şi atunci, dacă îl înţelegem aşa, ajungem la ceva ce Goethe a putut să cultive doar puţin, pe baza premiselor existente în epoca sa, ajungem să cultivăm concepţiile lumii spirituale într-un mod pe care îl putem găsi conform cu concepţia despre lume a lui Goethe. Fiindcă, ia gândiţi-vă, nu putem face deloc altfel, dacă reflectăm în mod goethean asupra naturii, dacă gândim cu adevărat în sensul teoriei despre fenomenul originar şi despre metamorfoză, decât să declanşăm în sufletul nostru, printr-o asemenea gândire, nişte forţe care duc la perceperea vieţii pe care o duce omul după ce a trecut prin poarta morţii. Tocmai prin percepţia goetheană, îndreptată spre natura pură, prin perceperea pură a naturii, se pun bazele unei învățături adevărate despre nemurire, ca ceva de la sine înţeles. Tocmai prin aceasta dobândim forţa pentru acele reprezentări diametral opuse de care avem nevoie pentru ca suprasensibilul prin care omul trăieşte între moarte şi o nouă naştere să intre în percepţie imaginativă; dobândim forţa de a avea asemenea percepţii tocmai dacă ne facem mai întâi privirea ageră pentru ceea ce este natură pură, pentru ceea ce, în natură, n-a fost stricat prin teorii şi ipoteze. Oamenii fac cele mai mari greşeli crezând, în legătură cu lumea exterioară, că lucrurile trebuie să se desfăşoare liniar şi mereu în aceeaşi direcţie. Când cineva îi vorbeşte unui om care înţelege lucrurile despre monism, în sensul în care fac foarte mulţi oameni ai epocii prezente când ei întemeiază un monism abstract, aşadar, când unui om care înţelege lucrurile i se prezintă un asemenea monism abstract, este ca şi cum acolo ar sta un om, la care sunt bine dezvoltate partea dreaptă şi partea stângă, şi ar veni un altul şi i-ar spune: Dar aşa ceva e greşit, acesta este un dualism eronat, omul trebuie să fie construit în mod monist, e incorect ca el să aibă o jumătate dreaptă, aici lucrurile nu sunt aşa cum trebuie. Exact aşa trebuie să fie concepţia noastră despre lume. Aşa cum noi nu suntem construiţi greşit pentru că avem două mâini şi putem sprijini mâna stângă de mâna dreaptă, nu e greşit nici să ai două concepţii despre lume care se oglindesc una într-alta şi se luminează reciproc. Cel care consideră că e greşit dacă se cer două concepţii despre lume ar trebui să spună, de asemenea: Trebuie să născocim nişte mişcări artificiale, pentru ca mâna stângă şi mâna dreaptă să nu lucreze atât de groaznic de separate, iar piciorul stâng şi cel drept să nu umble separate prin lume, ci, în cele din urmă, printr-o mare cucerire, mâna dreaptă să fie vârâtă în cea stângă, piciorul drept să fie vârât în cel stâng, pentru ca omul să fie monist, să fie un monom, şi să-şi poată duce aşa mai departe existenţa!
116

Pentru cel care înţelege lucrurile, pentru cel care are în vedere realitatea şi nu nişte teorii abstracte încâlcite, tendinţa idealismului abstract, pe de o parte, a realismului grosier, pe de altă parte, ca monism, este tot atât de unilaterală pe cât de unilateral ar fi ceva ce poate fi comparat cu situaţia grotescă pe care am prezentat-o eu adineaori. Şi este cu adevărat în sensul concepţiei goetheene despre lume ceea ce fac eu, chiar dacă astăzi încă într-un mod foarte contestat, când atrag mereu şi mereu atenţia, pe de o parte, asupra unui mod pur de a percepe natura, nu asupra unuia împânzit de ipoteze, ci asupra unei percepţii care trăieşte ca percepţie, care nu e ceva gândit, la care gândirea e folosită numai pentru a face să apară percepţia, şi, pe de altă parte, asupra unui mod de a percepe spiritualul la care gândirea e folosită tot numai pentru a face să apară percepţia spiritului, care ne duce apoi cu adevărat în regiunea unde trebuie să-l căutăm pe om când el se află de o parte a vieţii sale, între moarte şi o nouă naştere. Când le prezinţi oamenilor o concepţie spiritual-ştiinţifică despre lume, ei încă mai găsesc astăzi nişte teorii care sună logic, nişte teorii inteligente, pentru a contesta această concepţie. Eu am spus adeseori: Oh, sunt foarte uşor de născocit nişte contestări ale ştiinţei spirituale. Am făcut odată la Praga încercarea de a ţine două conferinţe pentru publicul larg, una după alta, una în care am contestat ştiinţa spirituală şi alta în care am susţinut-o, un lucru pe care unii mi l-au luat în nume de rău. Dar eu am făcut o dată încercarea de a ţine o conferinţă pentru combaterea ştiinţei spirituale şi alta pentru susţinerea ei. Ştiinţa spirituală poate fi contestată foarte bine, fireşte, ea poate fi contestată. Cum să nu poată fi contestată? Cel care crede că ştiinţa spirituală nu poate fi contestată se situează cam pe aceeaşi poziţie ca unul care spune să nu se poate înţepa în mâna stângă cu un ac pe care îl ţine în cea dreaptă. Aşa ceva se poate face, fără îndoială, dar toate acestea nu spun absolut nimic. Şi noi trebuie să spunem: În interiorul acestor adversari, care lucrează cu nişte teorii atât de logice în aparenţă, zace, de fapt, cu totul altceva, cu totul şi cu totul altceva. Se vorbeşte şi de inconştient şi subconştient. Psihanaliştii, dar şi alţii, înţeleg foarte greşit importanţa pe care o are pentru om viaţa sufletească inconştientă, viaţa spirituală. Am vorbit adeseori aici despre acest lucru. Ei bine, psihanaliştii actuali vorbesc despre viaţa spirituală inconştientă la fel cum vorbeşte orbul despre culoare. Ei sunt împinşi spre ea de imperativele ştiinţifice ale prezentului, dar ei au o ştiinţă, cum am numit-o anul trecut la Zürich şi aici, care lucrează cu mijloace insuficiente. Fiindcă trebuie să ai cu adevărat capacitatea de a găsi întotdeauna în mod just, pentru ceea ce se petrece în conştient, subconştientul situat dedesubt. Conştient temeiuri Credinţa în logice limitele cunoaşterii ____________________________________________________ Subconştient teamă de spiritual lipsă de interes pentru spiritual

Vedeţi dvs., lucrurile stau în aşa fel încât noi putem spune: Aici e conştienţa vezi schema - şi sub ea se află subconştientul. Ei bine, cum stau lucrurile astăzi? Începând cam din secolul al 16-lea, se exercită nişte influenţe ahrimanice foarte puternice asupra omului şi asupra întregii sale gândiri. Acest lucru îşi are partea sa bună, partea sa rea. Pentru ştiinţele naturii, acest lucru are consecinţa că ea se formează într-un mod ahrimanic absolut precis. Goethe a opus acestei ştiinţe
117

ahrimanice ştiinţa sa, aşa cum v-am caracterizat-o ieri. Dar în sufletul uman nu se petrece nimic - puteţi afla acest lucru din conferinţele pe care le-am ţinut aici în urmă cu opt zile -, în spiritul omului nu se petrece nimic fără ca şi în subconştient să se petreacă ceva. În timp ce se dezvoltă forma actuală a gândirii despre natură, în subconştient se dezvoltă două sentimente cu totul speciale: teama de spiritual şi lipsa de interes pentru spiritual. Astăzi nu se poate dezvolta o ştiinţă despre natură în sensul gândirii actuale, dacă nu se creează o ştiinţă despre natură goetheană, fără ca, în acelaşi timp, să se dezvolte o frică subconştientă faţă de lumea spirituală şi o lipsă de interes subconştientă faţă de lumea spirituală. Oamenii se tem de spiritual. Aceasta este consecinţa necesară a impresiilor pe care le oferă astăzi ştiinţele naturii. Dar o frică subconştientă despre care oamenii nu ştiu nimic. Şi această frică subconştientă se îmbracă, şi abia îmbrăcată cu tot soiul de panglicuţe şi veşminte înşelătoare îi apare omului în conştienţă. Căci ea se îmbracă în nişte temeiuri logice. Frica se transformă în temeiuri logice. Şi cu aceste temeiuri logice umblă omul prin lume. Cine pătrunde sensul acestor lucruri, aude cum oamenii prezintă nişte temeiuri logice foarte inteligente, dar el ştie, de asemenea, că jos, în subconţştient, e încuibată frica de spiritual, aşa cum ceea ce este necunoscut insuflă întotdeauna frică - teama de apă a câinilor poate fi explicată în acelaşi fel -, iar lipsa de interes se arată în mod special în credinţa că dacă dezvoltăm o cunoaştere justă a naturii putem apuca spiritul cu mâinile. Fiindcă eu l-aş invita o dată pe un om care vrea să cunoască într-un mod cu adevărat exhaustiv să spună din ce fenomene pământeşti ale naturii poate să explice forma capului uman, fără a recurge la ştiinţa spirituală. Explicarea naturalist-ştiinţifică pură, justă, a capului uman, ne conduce înapoi, la ceea ce putem cunoaşte numai pe cale spiritual-ştiinţifică, aşa cum am explicat. Dacă nutrim interes pentru ceea ce există în mod real în natura umană, atunci ceva ne conduce, bineînţeles, la spiritual. Numai lipsa de interes îl poate deruta pe om în aşa măsură încât el să spună că în capul uman nimic nu face trimitere la spirit! Ei bine, dacă excludeţi, în primă instanţă, tot ceea ce duce la spirit - dacă nu acordaţi atenţie spiritului, dacă vă construiţi, în primă instanţă, ipoteze şi teorii goale -, ele zboară într-o clipită şi nu se mai vede nimic când le expunem, după ce mai întâi le-am preparat frumuşel! Naturalistul de astăzi procedează în cea mai mare parte ca unul care mai întâi curăţă cu grijă peştele, în aşa fel încât să nu mai aibă deloc solzi, şi după aceea susţine că peştele nu are solzi. Tot aşa, naturalistul de astăzi curăţă mai întâi din fenomene tot ceea ce face trimitere la spirit, pentru că el nu are niciun interes faţă de spirit. Dar el ştie depre lipsa de interes la fel de puţin ca despre frică. De aceea, lipsa de interes poate îmbrăca nişte veşminte înzorzonate şi amăgitoare, şi aceste veşminte înzorzonate şi amăgitoare sunt credinţa că există limitele cunoaşterii. În conştienţă, omul vorbeşte de existenţa limitelor cunoaşterii - ignorabimus. Ceea ce spune un asemenea om este absolut indiferent. Dacă am vrea, am putea născoci alte asocieri de cuvinte pentru ceea ce a spus, de exemplu, Du Bois-Reymond, în ultima sa conferinţă despre limitele cunoaşterii naturii - ele ar fi exact la fel de valoroase, pentru că ceea ce vrea el este, de fapt, absolut indiferent. Ceea ce vrea el a fost provocat de dezinteresul său subconştient faţă de peştii curăţaţi de solzi, care nu au solzi folosim acum doar o comparaţie. Vedeţi, aşadar, că ar fi foarte folositor dacă omenirea actuală ar vrea să se orienteze după noţiunile spiritual-ştiinţifice, pentru că astfel s-ar putea ca în faţa ochiului sufletesc să-i apară o cunoaştere justă a naturii şi o cunoaşterea justă a spiritului, măcar sub formă de reprezentări. De ele are nevoie omenirea. Omenirea are nevoie de amândouă concepţiile. Astăzi găsim deja foarte des nişte indicii
118

noi am cultivat acest creştinism timp de aproape două milenii. care apare şi în fenomene în dinamica indiferentă din punct de vedere etic a lumii. Ca să nici nu mai vorbim de sfârşirea legăturilor creştine internaţionale din cadrul muncii misionare. Fiindcă esenţa creştinismului arată spre o comunitate umană vastă şi nu se poate manifesta decât în cadrul unei asemenea comunităţi.“a dat greş în faţa războiului şi nu a ridicat niciun dig împotriva valului de ură şi distrugere care s-a rostogolit asupra noastră. pe care trebuie să le examinăm puţin. în domeniul cunoaşterii lumii. creştinismul ar exclude o stare cum este cea actuală.” Ei bine. omul spune destule lucruri interesante. El spune mai departe: “Şi nu numai atât. un dezinteres subconştient. trebuie luaţi absolut în serios. Da. Prin transfigurarea etic-religioasă a războiului i-au fost atribuite ‘bunului Dumnezeu’ nişte scopuri care arată teribil de asemănătoare cu scopurile deţinătorilor puterii şi ai cabinetelor. dar care sunt atinşi în interiorul lor de frica şi lipsa de interes despre care am vorbit.puterea spirituală a creştinismului . dacă prin aceasta înţelegi că ei trebuie să devină nişte creştini aşa cum au mai existat! Aş putea să vă prezint sute de afirmaţii care apar în prezent. dacă vrem să dobândim nişte puncte de sprijin pentru felul în care trebuie să ne raportăm la gândirea şi a acelor oameni care trebuie luaţi în serios. de altfel. În încercarea de a le raţionaliza şi transpune într-o formulă oarecare. acţionează foarte puternic. cel ce urmăreşte puţin literatura contemporană. Un om care trebuie luat în serios a rostit nişte cuvinte ciudate într-unul din ultimele numere ale revistei “Wissen und Leben” (“Ştiinţă şi viaţă”). s-a ajuns până la intenţia de a justifica chiar şi ceea ce este îngrozitor. răul radical. creştinismul a trădat Evanghelia. va fi ştiind că această afirmaţie e foarte adevărată.” Ei bine. astfel încât omul nostru caracterizează aici nu pe nedrept câteva dintre fenomenele cel mai puţin îmbucurătoare ale epocii prezente. la Dumnezeul ascuns. ca. acolo unde s-a petrecut aşa ceva. Anglicanii extremişti s-au îndepărtat de protestantismul de pe continent într-o asemenea măsură încât aproape că nu mai vor să-i recunoască apartenenţa la creştinism. de exemplu. Dar o frică subconştientă. că din toate părţile i se atribuie lui Dumnezeu intenţiile deţinătorilor puterii drept intenţii divine. teologia războiului. Cum se face atunci că. şi din ele aţi vedea că deja ici şi colo apare un anumit impuls. la Deus absconditus al lui Luther. Şi de aici rezultă astăzi fenomenele care ies la lumina zilei pe acest tărâm sub o formă atât de ciudată. prin Dumnezeul etic al iubirii. în loc să se rămână. Dar. conform cu esenţa sa. în faţa prăbuşirii îngrozitoare a iubirii şi vieţii.pentru faptul că omenirea are nevoie în prezent de ceva nou în domeniul concepţiilor despre lume. cu încercarea ei de a coborî până şi valorile absolute cele mai înalte în relativitatea evenimentelor din viaţa lumii noastre. În cursul unui articol intitulat “Chitul (Kitt) internaţional” se vorbeşte în felul următor: “Printre cele mai mari dezamăgiri din istoria lumii se numără şi faptul că şi această putere spirituală” . chiar dacă absolut subconştient. Ba chiar tocmai în cadrul creştinismului au ieşit la lumina zilei în timpul dezbinării dintre popoare nişte fenomene deosebit de urâte. şi aşa mai departe. S-au ascuţit şi tensiunile dintre Bisericile creştine. Opoziţia istorică dintre lutheranism şi calvinism a fost dezgropată din nou. deşi. Iuda îl trădează pe Christos. dar el nu ajunge să se întrebe: Ei bine. cu cea mai mare umilinţă. el nu a exclus-o? Nu ai spus nimic dacă spui: Oamenii sunt nişte creştini proști și trebuie să fie creștini mai buni. care spune că e necesar 119 . făcute de nişte oameni care. Astfel încât idealul naţional limitat al popoarelor pare să fi repurtat biruinţa asupra idealului comunitar internaţional al creştinismului.

un fenomen absolut îmbucurător. bineînţeles.’” Avem aici . după cum stă chestiunea. Ei se tem de ştiinţa spirituală. Poate că atunci ne vom spune: Da. ci ar trebui să ne limităm la a înţelege ce trebuie să se întâmple. nu-i aşa. Dar ei nu vor alta nouă. Eventual. numai că sunt prea comozi ca să caute cu adevărat ceea ce este necesar. Spiritul lor nu pricepe. Dar. . faptul că teologii britanici le fac teologilor germani un compliment dintre cele mai minunate. vedeţi dvs. îşi înceţoşează ei înşişi noţiunile şi aceste noţiuni se transformă imediat în frică şi dezinteres. Da. vedeţi. creştinismul să-şi poată pune în valoare importanţa şi eficacitatea sa internaţională. să se întâmple ce e mai bun. atunci o putem lua iarăşi de la început! Fiindcă aşa ceva nu poate să ajute. Sau ei manifestă dezinteres. aceasta n-a putut contribui cu nimic pentru a împiedica lucrarea distrugerii. ce să facă omul de unul singur? Asemenea întrebări se pun adeseori. după cum am spus. ca să putem avea încă o dată un eşec. ei nu sunt deloc în stare să se adâncească în aşa ceva. gândul just ar fi să ne spunem: Probabil că ceva nu e în regulă! Creştinismul trebuie să fi omis ceva. la o concepţie despre lume spiritual-ştiinţifică. Şi face tot felul de propuneri. dvs. Ei vor. pe care cititorul actual. ce lipseşte. Acesta e lucrul care stă în fundal mereu şi mereu. omul nostru gândeşte de la dreapta la stânga sau invers. bineînţeles. Şi atunci se ajunge la contradicţii atât de ciudate. Ceea ce el a omis e faptul că nu se transpune în ceea ce cer impulsurile epocii noastre. vom progresa. pentru că astăzi oamenii citesc aşa cum am descris eu ieri sau cu alte ocazii. în loc să gândească de la stânga la dreapta. Aşadar. numai de n-ar sta atât de îngrozitor de puţin în puterile mele. care. Nici aici nu e nevoie să fim critici. nu le vede. atunci. e mai mare decât goetheanismul. fireşte. Acest lucru poate fi dovedit foarte exact la diferitele personalităţi din afirmaţiile lor şi din viaţa lor. când trebuie să vorbeşti despre importanţa goetheanismului pentru epoca noastră sau despre importanţa a ceea ce. el spune că trebuie să găsim din nou ceva pentru ca.Astfel.ceva de felul unei noi concepţii despre lume. despre importanţa întregii lumi spirituale şi a cunoaşterii ei. Această dorinţă rămâne. o vor iarăşi pe cea veche.Şi el ajunge să scrie şi fraza următoare: “Încă în august 1914 Bisericile britanice libere i-au scris profesorului Harnack: ‘În afară de popoarele de limbă engleză. scrie într-un mod just ceea ce a scris acolo. Noi datorăm cu toţii enorm de mult teologiei. aşadar: cu toate că teologii britanici au pus pe hârtie un asemenea compliment. bineînţeles. se poate pune şi întrebarea: De fapt. dar dacă gândim realist: acest lucru a fost pus pe hârtie în august 1914. în subconştientul lor. Nu e nevoie să spunem cât de fundamental răi sunt oamenii care nu fac ceea ce ar trebui să facă. Dar în momentul în care aceşti oameni ar trebui să ajungă cu adevărat la ceea ce este necesar. Dar el spune: Dacă o să facem tot aşa cum am făcut în august 1914.. e de luat cu totul în serios. cu toate că oamenii aceia şi-au făcut nişte complimente atât de frumoase. El spune: De ce să nu fie posibil ca creştinismul să cultive impulsurile internaţionale care împiedică ura şi distrugerea? . Omul care a scris articolul amintit şi. putem vedea că oamenii îşi dau seama că vechea concepţie despre lume a eşuat. tocmai în momentul când a izbucnit distrugerea! Concluzia realistă ar fi. fără îndoială.spune el . eu pot face atât de teribil de puţin. N-ar putea fi aşa în viitor? Da. a dovedit-o realitatea! Aşadar. având în substrat ideea prezumţioasă că în expunerile mele ar putea fi dată o reţetă concretă pentru omul individual. filosofiei şi literaturii germane. niciun popor nu e situat mai sus în iubirea şi admiraţia noastră ca cel german. 120 . Ar trebui să ne îndreptăm privirile spre aspectul pozitiv. pe când gândul conform cu realitatea spune: trebuie să cercetăm ce nu e just.

propriu-zis. printr-o viaţă univocă. Şi. căci el ne duce departe de credinţa greşită. cum a fost ieri. adică evoluţia diametral opusă. să ne formăm o judecată despre faptul că pe cele mai diferite tărâmuri ale vieţii suntem adeseori conduşi pe căi greşite de către persoanele ce conduc astăzi lumea. cum se spune adeseori. cu capul lor. Acesta e un lucru de o importanţă uriaşă. sau când 121 . pentru că tocmai oamenii care conduc în prezent omenirea se zbârlesc împotriva a unor lucruri împotriva cărora nu ar avea voie să se zbârlească. Dacă ne obişnuim să privim natura într-un anumit mod naturalist-ştiinţific. pentru foarte mulţi oameni se pune doar problema ca ei să înţeleagă că tocmai cei în a cărora mână de conducători a fost investit extrem de mult. că tocmai ştiinţa spirituală ne face să ne eliberăm cu adevărat de credinţa în autoritate. Dacă ne obişnuim să privim lumea conform unor teorii abstracte. Nu am vrut. o multitudine de forme ale gândirii. adeseori. dacă ar fi dată tuturor. Dar multora le-ar fi de folos dacă ar vrea să se adâncească puţin tocmai într-un asemenea spirit. Şi unde este involuţie. Oamenii cred mereu că lumea trebuie să meargă în mod liniar într-o singură direcţie. în fenomenele ei materiale. Din acest motiv am vrut eu să mă refer ceva mai detailat la Goethe. pentru că nu-l găsesc ştiinţific. cel orientat spre spirit. ci în suflet se va dezvolta şi celălalt mod de a percepe. pur şi simplu. Astăzi. în mod idealist.reţetă care. că noi trebuie să fim atenţi şi vigilenţi. Aceasta e problema.acest lucru. Acolo unde este evoluţie. vom încerca să privim totul în mod naturalist-ştiinţific. ar deveni prin aceasta abstractă şi şi-ar pierde conţinutul. o varietate a gândirii. într-un asemenea suflet cum e cel al lui Goethe. Dar viaţa nu se desfăşoară în acest mod liniar pe o singură direcţie. acolo este şi involuţie. să verificăm noi înşine. Fiindcă oamenii ar trebui să manifeste luciditate faţă de aceste lucruri. mai ales. prelucrat în mod artistic de Goethe. cu suficientă agerime şi. tocmai în scena care va fi prezentată acum. să devenim cu adevărat oameni liberi. pentru că nu verificăm. care este. dacă se lasă pătrunşi în mod viu de judecăţile ei. e important ca noi să nu fim roşi de un fals sentiment al autorităţii. Acesta e un lucru pe care ni-l putem însuşi numai prin practicarea justă a ştiinţei spirituale. noi nu trebuie să cădem astăzi. Şi acest lucru e important. că omul înaintează întotdeauna cu adevărat numai prin noţiuni ferme. care judecă ei înşişi. în plasa autorităţilor istorice. este şi evoluţie. Dacă vă îndreptaţi privirea. nu veţi mai introduce teorii eronate în natură. pe un tărâm sau altul. dar e un lucru imperios necesar pentru a ne orienta în mod just în epoca prezentă. vom încerca să privim totul în acest mod. ci am vrut să atrag atenţia asupra câtorva adevăruri importante ale ştiinţei spirituale care pot fi legate de ceea ce găsim. aşa cum nu pot găsi ştiinţifică nici ştiinţa spirituală. cu suficientă luciditate. pe de o parte. să ne dăm seama. în subconştientul nostru. de fapt. şi să vedem cât de mult mai avem încă în noi înşine dintr-o credinţă greşită în autoritate. a rezultat de la sine -. să spun ceva deosebit despre Goethe . în mod pur. problema e tocmai aceasta. dacă veţi dezvolta cu adevărat acel mod de percepţie care se orientează spre spiritual. ci veţi avea imboldul de a lăsa natura să se interpreteze singură. în mod pur spre fenomenele originare şi spre metamorfozele naturii şi nu vă deterioraţi modul de a percepe natura prin nişte teorii care îl întunecă. o supestiţie. viaţa cere de la noi mobilitate. Acest lucru nu se face. Tot aşa stau lucrurile când pe tărâmul ştiinţei spirituale trebuie să exprimăm nişte lucruri care dau de gândit. de asemenea. nu lipsă de luciditate. să nu avem un respect uriaş. Mulţi trec cu trufie peste Goethe. atunci acest mod pur de a privi natura nu se va dezvolta unilateral. când a trebuit să vă spun nişte lucruri despre problema Răului în legătură cu apariţia phorkiadelor. greşesc infinit de mult. după cum aţi văzut.

122 . La fel pot gândi şi contemporanii noştri: Antroposoful ăsta ne dojeneşte. Omenirea va trebui să meargă spre o anumită fericire a lumii tot pe o cale incomodă. ia gândiţi-vă. Ia gândiţi-vă numai când cineva vorbeşte în mod obiectiv despre acest fapt: Tu porţi în subconştientul tău atâtea şi atâtea lucruri -. Pentru aceasta. dacă suntem rezonabili. el ne ponegreşte. spune că avem o frică subconştientă şi un dezinteres subconştient. concepţia spiritual-ştiinţifică. Dar. în sensul ştiinţei spirituale. Aşa se face că vorbim. ce sentimente care ne umplu de fericire se deschid pentru lume dacă ştim că noi trăim încă şi mai intim legaţi cu cei care au trecut prin poarta morţii.trebuie să spunem că în subconştientul omului zac multe lucruri despre care el nu ştie nimic în conştienţa lui. de a trăi împreună cu ei dincolo de poarta morţii. aversiunile. atunci celălalt gândeşte: acesta e duşmanul meu. când ei vor vedea această lume în mod just. pe de o parte. Acesta e celălalt aspect. Eu nu spun doar că oamenii au în subconştientul lor frică şi dezinteres. chiar dacă un asemenea gând rămâne inconştient. de asemenea: Voi trebuie să învingeţi anumite pericole. Şi ea este acolo. . ar trebui să fie conştient de faptul că eu îi spun. ca o ştiinţă care ne duce sufletele dincolo de poarta morţii să fie o ştiinţă comodă? Nu. dacă vreţi să ajungeţi la lumea spirituală. jos. pentru că nu te înţeleg. Dacă suntem nevoiţi să le spunem oamenilor că repulsia. el gândeşte: în subconştientul meu eu port tot felul de intenţii ascunse. ne deschide privirea pentru viaţa pe care o ducem aici. ceea ce are de spus ştiinţa spirituală va revărsa în suflete nu numai cerinţa pătrunderii incomode în lumea spirituală. Oamenii îţi iau adeseori în nume de rău când le spui aşa ceva. Iar cel căruia eu îi spun: Tu porţi în tine o frică subconştientă şi un dezinteres subconştient. dar tu trebuie să cuprinzi întreaga ta lume subconştientă. Putem pretinde oare. ci îi spun ceva bun despre lumea lui subconştientă. împreună cu alţi oameni. extraordinar de multe alte sentimente care umplu sufletul de fericire. . ea va trebui să se decidă să caute o ştiinţă despre lumile spirituale. ci mai spun: Voi aveţi în subconştientul vostru întreaga lume spirituală. noi trebuie să le spunem oamenilor. Şi mai gândiţi-vă: când oamenii vor înţelege în mod just această idee despre faptul că lumea are două laturi. sesizaţi-o numai. frica şi dezinteresul le sunt insuflate. trebuie să învingeţi anumite lucruri incomode. ci această ştiinţă spirituală va avea misiunea de a revărsa în sufletele oamenilor extraordinar de multe sentimente consolatoare.Sigur. În ştiinţa spirituală nu se face niciodată o afirmaţie fără ca în ea să se implice o altă afirmaţie.Dar lumea nu e univocă și ferm unilaterală. de asemenea: Ce-i drept. numai să vrei să te cufunzi în lumea ta subconştientă. Eu nu-i spun doar cuvinte dojenitoare. tu le garniseşti cu tot soiul de minciuni şi cu credinţa ta în faptul că există nişte limite ale cunoaşterii. care vor lua în stăpânire sufletul uman datorită faptului că acest suflet uman va deveni tot mai capabil de a trăi nu numai împreună cu cei care îl înconjoară în lumea senzorială. dacă avem minte şi suntem rezonabili nu putem pretinde aşa ceva. acesta este unul dintre aspecte. care trebuie arătat. şi că nici ştiinţa spirituală nu o poate descrie în mod unilateral. între naştere şi moarte. ci împreună cu toţi oamenii cu care în viaţa fizică a înnodat o legătură de viaţă sau alta. De aici puteţi vedea că viaţa nu e unilaterală. de fapt. ce sumă de sentimente care dau fericire sufletului zace în faptul că o concepţie despre lume. aşa cum trebuie să vorbim adesea. tu nu eşti conştient de frica ta şi de dezinteresul tău.

fireşte. Ne este îngăduit să sublineim. Dar această sărbătoare maritimă conţine tot felul de lucruri transpuse tainic în ea. nu este o cunoaştere reală a omului. să se cunoască legătura dintre forţele naturii până la un asemenea grad de perfecţiune încât să se compună un om. Dacă vrem să găsim înţelegere pentru această operă a lui Goethe. spre care sunt îndreptate simţurile şi intelectul bazat pe simţuri. În partea a II-a a lui “Faust” a fost transpusă multă înţelepciune. nu rezultă un om.MISTERIILE DIN SAMOTHRAKE ALE KABIRILOR TAINA DEVENIRII-OM 17 ianuarie 1919 după o prezentare a “Nopţii clasice a Walpurgiei” Cine se adânceşte mai intim în fiinţa lui Goethe şi în concepţia lui Goethe despre lume va vedea. văzând succesiunea de imagini. când vrea să-l ducă pe Faust al său. acest Homunculus este 123 . prin intermediul lumii fizice exterioare. aşa cum i se ofereau ele în lumea vechilor greci. puterile demonice care locuiesc în mare. din diferitele ingrediente. astfel că tot ceea ce caută omul. nici chiar dacă ceea ce poate realiza omul în lumea fizică e conceput la gradul suprem de perfecţiune. fără a se putea gândi că va putea realiza cu ele ceva. iniţiatul va putea vedea însă aici nişte mistere adânci ale vieţii. Goethe vrea să sugereze acest lucru prin faptul că îl introduce în opera sa pe Homunculus. pe de altă parte. drept cunoaştere şi percepere a omului. ci doar un Homunculus! Aşadar. O cunoaştere reală a omului poate fi obţinută numai pe baza unei percepţii spirituale reale. de fapt. avem aici descrierea unei serbări maritime la care Homunculus e dus de Thales. cel mult drept ţel. poate avea bucurie. adică puterile spirituale. trebuie să avem mereu în faţa ochilor cele două aspecte. cât de adânc a pătruns Goethe cu concepţia lui despre lume în spiritualul Universului şi în misterul omului. în scena pe care o vom prezenta acum şi care încheie actul II din partea a II-a a lui “Faust” şi constituie trecerea spre episodul cu intrarea lui Faust în Grecia antică. spre modul cel mai înalt al cunoaşterii de sine şi al perceperii de sine? Se poate spune că lui Goethe îi era perfect limpede: omul nu poate ajunge niciodată la perceperea reală a propriei sale fiinţe dacă îşi cucereşte numai cunoaşterea bazată pe simţuri şi pe intelectul legat de simţuri. Cine vrea să-l privescă pe “Faust” cu simţuri naive . pentru început că. tocmai în legătură cu scenele cele mai importante din partea a II-a este valabil ceea ce a vrut Goethe să exprime o dată când a spus că a transpus în mod tainic multe lucruri în partea a II-a a lui “Faust”. reprezentat pe scenă. totul este de-aşa natură încât. prin evoluţia umană. poate să ne farmece prin imaginile sale nemijlocit senzoriale. în măsura în care acest mister are legătură cu pătrunderea în spiritualul Universului. concret-plastice. în studierea părţii a II-a a lui “Faust”. plăcere estetică. un homo. adică. în orice caz. va vedea. într-un mod adecvat intelectului.spune Goethe -. cu nişte mijloace fizice atât de ideal concepute încât cunoaşterea obişnuită a naturii le poate privi. Ei bine. dacă pornim de la imagini. Această serbare a mării vrea să prezinte. Goethe prezintă ipoteza că ar fi posibil să se producă un Homunculus în retortă. De ce recurge Goethe în “Faust” la asemenea puteri demonice. astăzi sau în viitorul Pământului. Dar în felul acesta nu rezultă un om. Dar. pe de o parte. aşadar. o înţelepciune prelucrată cu o artă desăvârşită. Homunculus ia naştere pe baza a ceea ce îi este accesibil lui Wagner drept cunoaştere a omului.

conceput în sens dramatic nu altfel decât ca imagine pe care omul şi-o poate face despre sine însuşi cu ajutorul intelectului său fizic, cu ajutorul cunoaşterii sale pământeşti obişnuite. Cum poate această imagine, pe care omul şi-o poate face, care este un Homunculus, cum poate această imagine să ajungă să prezinte o imagine adevărată despre om? Cum se poate ajunge ca omul să nu mai rămână, în această, imagine numai la Homunculus, ci să înainteze până la homo? Lui Goethe îi e clar faptul că aşa ceva se poate realiza numai cu ajutorul cunoştinţelor care pot fi dobândite de fiinţa spiritual-sufletească a omului în stare liberă de trup. Ei bine, Goethe încearcă pe cele mai diferite căi să se apropie de sfera în care trebuie să se transpună omul dacă vrea să-şi cucerească o cunoaştere completă a omului, adică o cunoaştere în stare liberă de trup. Aşadar, Goethe vrea să arate cu adevărat că e posibil să ieşi din trup, să dobândeşti nişte cunoştinţe care spun atunci ceva despre fiinţa omului. Dar Goethe nu a fost, în niciun caz, una dintre personalităţile care tratează cu uşurinţă problemele cunoaşterii. Goethe s-a străduit o viaţă întreagă să dea tot mai multă profunzime sufletului său. Fiindcă lui îi era clar că, pe măsură ce îmbătrâneşte, omul nu trăieşte degeaba, că şi forţele de cunoaştere cresc tot mai mult şi mai mult şi că la bătrâneţe el poate şti mai mult decât în tinereţe. Şi lui îi era clar, de asemenea, cât de problematică este situaţia fiinţei spiritual-sufleteşti când se află în afara trupului. De aceea, el a încercat în cele mai diferite moduri să aducă aproape de om, de Faust al său, cunoaşterea în imagini, pe care noi o numim cunoaştere imaginativă. Aşa face el în “Noaptea romantică a Walpurgiei” din “Faust” I, şi aşa face, din nou, în “Noaptea clasică a Walpurgiei”, când ia imaginaţiunile din epoca vechii Grecii, în care vrea să-l transpună acum pe Faust. S-ar putea spune cam aşa: Goethe gândeşte că, atunci când omul iese afară din trup, pentru transformarea lui Homunculus în homo, în om, el are imaginaţiuni, care la unul arată într-un fel, la altul altfel. - În viziunea vechilor greci imaginaţiunile mai erau încă de-aşa natură încât se apropiau într-o anumită măsură de realitatea spirituală. Dacă ne aducem în faţa sufletului lumea de demoni a vechilor greci, putem vedea, examinând concepţia acestei lumi mitice transmise prin tradiţie, că prin clarvederea atavică dezvoltată până la un grad foarte înalt omul vedea cu adevărat natura din al cărei sân izvorăşte el însuşi când se află ca fiinţă spiritual-sufletească în afara trupului. Aşadar, aş putea spune: Goethe, pentru că nu vrea să născocească el însuşi o lume imaginativă, apelează la lumea vechilor greci pentru a putea spune că orice ar inventa omul pe baza cunoaşterii sale obişnuite, el rămâne un Homunculus, noi trebuie să pătrundem cu el în lumea imaginativă, inspirată, ş.a.m.d., dacă vrem ca din el să iasă un om. - Aceasta este, în primă instanţă, bineînţeles, imaginea unui om. De ce alege Goethe tocmai serbarea marină, visul, aş putea spune, despre serbarea marină? Ca să înţelegem sentimentele care îl animau aici pe Goethe trebuie să ne transpunem puţin în mod real în modul de a privi al vechilor greci, în care s-a transpus Goethe însuşi când s-a apucat să descrie această “sărbătoare voioasă a mării”. Fiindcă aici trebuie să ne fie clar că pentru greci încă mai însemna ceva când omul părăsea uscatul şi se ducea în largul mării. Grecul mai trăia în comuniune cu lumea exterioară aşa cum au trăit, în general, popoarele vechi. Aşa cum în sufletele popoarelor vechi se întâmpla ceva când oamenii părăseau terenurile plane, câmpiile, şi urcau pe munte, lucru pe care omul acutal îl trăieşte într-un mod abstract, prozaic, la fel, atunci când omul părăsea uscatul şi pornea cu corabia în largul mării în suflete se năşteau nişte sentimente puternice, grandioase. Sentimentul că largul mării desprinde fiinţa spiritual-

124

sufletească de trup îl aveau toţi oamenii popoarelor mai vechi. Şi de acest sentiment se leagă unele lucruri. Aduceţi-vă aminte, vă rog, ce rol important îl jucau în diferitele reprezentări în imagini ale căii cunoaşterii coloanele lui Hercules din vechile mituri. Acolo se spune întotdeauna: După ce omul a urcat diferite trepte ale cunoaşterii, el iese cu corabia în largul mării trecând printre coloanele lui Hercules. Adică, el iese în largul mării libere, nemărginite, unde nu se mai simte în apropierea coastelor. Astăzi, acest lucru nu mai înseamnă aproape nimic pentru om. Pentru vechiul grec, acest lucru însemna că el a păşit într-o cu totul altă lume şi el simţea, după ce trecuse cu corabia de coloanele lui Hercules, că se elibera de tot ceea ce ce-l ţinea în legătură cu Pământul, în special cu forţele trupului său. Plecarea pe mare, în largul mării, era resimţit în vremurile vechi, când oamenii mai simţeau viaţa cotidiană într-un mod spiritual-sufletesc, drept eliberare de corporalitate. Goethe nu a creat ca alţi poetaşi, ci a creat pe baza unei capacităţi de a simţi lumea şi când vorbeşte de un lucru pe care îl transpune în lumea greacă el se transpune în această lume cu tot sufletul. Acesta e lucrul pe care îţi vine să-l strigi necontenit către oamenii care îl citesc pe Goethe ca pe oricare alt poet, care nu au niciun fel de simţ al faptul că atunci când îl citesc pe Goethe sunt introduşi cu adevărat într-o altă lume. Ei bine, la începutul scenei, le vedem pe sirenele ademenitoare. Ca imagine exterioară, Goethe ne înfăţişează o scenă care ar putea fi şi o scenă din viaţa de toate zilele. Sirenele cele ademenitoare adună de pe țărmul mării ce găsesc acolo, pentru nereide şi tritoni. Dar, văzute din altă direcţie, sirenele ademenitoare sunt, totodată, nu doar vocile fiinţei interioare umane, ci şi ale celei exterioare, trepte ale lumii, pentru că pe aceste trepte ale percepţiei cele interioare şi cele exterioare confluează, aşa cum am arătat adeseori. Acordurile, cântecele sirenelor fac ca sufletul omului să iasă din corporalitate şi îl transpun în întinderile Cosmosului spiritual-sufletesc. Ei bine, să examinăm toate acestea împreună: mai întâi, Goethe face să se desfăşoare o serbare a mării. În al doilea rând, serbarea mării are loc sub influenţa Lunii, noaptea. Totul e înfăţişat de Goethe în aşa fel încât să se vadă că e vorba de dobândirea unei percepţii care se dobândeşte independent de trup, o percepţie pe care omul ar avea-o dacă ar deveni conştient între adormire şi trezire, în afara trupului, şi ar percepe imaginile acelei existenţe în care el este transpus când se află în afara trupului. Şi vedem acum imediat, în timp de Goethe vrea să le dea satisfacţie, pe de-o parte, amatorilor de banalităţi - nu am spus deloc acest lucru în sens peiorativ -, arătând că sirenele adună bunurile pierdute de pe ţărm pentru nereidele şi tritonii care înfometează după asemenea bunuri, noi vedem cum nereidele şi tritonii sunt în drum spre Samothrake, pentru a-i căuta pe kabiri şi a-i aduce la serbarea mării. Prin faptul că în această scenă îi face să apară pe zeii străvechiului sanctuar din Samothrake, Goethe sugerează cu adevărat că aici vrea să atingă unul dintre cele mai mari mistere ale omului şi ale lumilor. Ce trebuie să se întâmple, propriu-zis, pentru ca Homunculus să devină homo, pentru ca perceperea lui Homunculus să devină perceperea lui homo? Ce trebuie, propriu-zis, să se întâmple aici? Ei bine, ideea de Homunculus, care e concepută în cadrul lumii senzoriale, trebuie luată din lumea senzorială şi transpusă în lumea spiritual-sufletească în care omul se află între adormire şi trezire. Aici trebuie dus Homunculus, în lumea imaginilor în care trăieşte omul când, liber de trup, se află împreună cu acea

125

existenţă care este o existenţă spiritual-sufletească. În această lume de imagini trebuie să fie dus Homunculus. Când îşi formează, în primă instanţă, cu ajutorul percepţiei sale fizice obişnuite, imaginea despre Homunculus, omul trebuie să o ducă apoi în cealaltă lume, în lumea imaginativă, inspirativă, ş.a.m.d. Abia din sânul acestei lumi ideea abstractă de Homunculus poate fi luată în stăpânire de forţele reale ale existenţei, de forţele care nu se apropie niciodată de cunoaşterea umană dacă omul rămâne la simplul intelect bazat pe simţuri. Totul devine real dacă ieşim cu ideea de Homunculus din trup şi o introducem în lumea spiritual-sufletească. Atunci lucrurile devin serioase cu realitatea. Atunci trebuie să ne apropiem de acele forţe care sunt, în ceea ce priveşte apariţia omului, devenirea omului, forţele reale. Dar cu aceasta Goethe arată că avea o concepţie profundă şi plină de sens despre kabiri şi Samothrake, arată că el avea un simţ pentru faptul că în Antichitatea străveche aceşti kabiri erau veneraţi, drept păzitorii forţelor care au legătură cu devenirea-om, cu geneza umană. Aşadar, Goethe atinge nişte adevăruri supreme când cheamă din vremea clarvederii atavice imaginile acelor forţe divine care au legătură cu devenirea-om. Concepţia greacă făcea trimitere ea însăşi la nişte lucruri foarte vechi, atunci când vorbea despre Misteriile din Samothrake. Şi ne este îngăduit să spunem: În raport cu tot ceea ce aveau grecii, drept reprezentări variate despre zei şi drept reprezentări despre legătura dintre om şi aceşti zei - reprezentările despre zeii din Samothrake, reprezentările despre kabiri, străbăteau totul. Şi vechiul grec era convins că prin ceea ce intrase în conştienţa greacă drept moştenire lăsată de Misteriile din Samothrake lui i se transmitea o reprezentare, o idee despre nemurirea omului. Vechiul grec gândea că el datorează ideea despre nemurirea omului, adică ideea că omul face parte din Universul spiritual-sufletesc, influenţei exercitate de Misteriile kabirilor din Samothrake. Aşadar, Goethe vrea, totodată, să spună: Poate că ideea abstractă de om, întruchipată în Homunculus, se întâlneşte cu forţele reale ale devenirii umane atunci când, în starea liberă de trup, sunt percepute impulsurile pe care grecul şi le imagina legate de kabirii săi din Samothrake. - Faptul că, în sfârşit, în conştienţa greacă a existat ceva care a putut să redevină atât de viu în sufletul lui Goethe tocmai acolo unde el atingea un mister dintre cele mai adânci, acest lucru se poate vedea din faptul că - şi din multe altele - grecii îşi spuneau: Filip al Macedoniei a găsit-o pe Olympia cu ocazia contemplării Misteriilor din Samothrake. - Şi în conştienţa greacă trăia gândul că odinioară marele Alexandru a hotărât să coboare la această pereche de părinţi, în lumea pământească, atunci când Filip al Macedoniei şi Olympia s-au găsit, suflet lângă suflet, în faţa zeilor kabiri. Trebuie să ne apropiem de asemenea reprezentări, dacă vrem să ni se trezească în suflet întregul fior pe care vechiul grec îl simţea în mod real şi pe care Goethe l-a simţit, mult după aceea, când era vorba de kabiri. Priviţi din punct de vedere exterior, ei sunt tot nişte simpli zei ai mării. Insula Samothrake era bântuită - grecii o ştiau -, în nişte vremuri nu chiar atât de străvechi, de furtunile cele mai îngrozitoare, cu caracter de cutremur, care o zguduiau, o răscoleau într-un mod cu totul înspăimântător, astfel încât acest lucru mai era pentru vechii greci ca un fel de amintire istorică. Iar în păduri, în pădurile dese, care pe atunci erau dese, de pe insula Samothrake, era adăpostit misterul kabirilor. Sub diferitele nume pe care le poartă kabirii, se numără şi acelea prin care unul dintre kabiri e numit Axieros, un al doilea Axiokersos şi un al treilea Axiokersa, iar un al patrulea Kadmilos. Şi atunci omul avea un fel de sentiment vag, care îi spunea că
126

dar noi nu putem vedea omul cu adevărat în esenţa sa dacă ni-l imaginăm închis între limitele pielii sale. la fel cum atunci când trei lumini îşi proiectează strălucirea spre un punct. A-l privi pe om aşa cum e înfăţişarea lui aici. De acest imbold al grecilor de a vedea fiinţa umană în afara limitelor pielii sale se legau tot felul de reprezentări cu zei. Aceste trei forţe se unesc. şi noi vedem confluenţa celor trei lumini. El trebuie să aibă cu adevărat în vedere ceea ce se prelungeşte spiritual în afara limitelor date de piele. la fel cum putem crede că ceea ce ia naştere drept amestec a trei lumini este o unitate.Axieros. de fapt. S-ar putea spune: Sunt trei . în lumea fizică. dar nu vrem să vedem cum una. Şi nu vom ajunge niciodată în dosul misterului omului dacă socotim că el e o unitate. şi din ceea ce sunt extremele: Axiokersos şi Axiokersa. Ei bine. a lui Demeter. dacă suntem în prada părerii amăgitoare că are de-a face cu omul numai ceea ce stă în faţa noastră sub formă fizică exterioară atunci când privim un om cu ochii. dar în legătură cu întreaga devenire a naturii. Axiokersa. Axiokersos. privirea spirituală a oamenilor era îndreptată spre primii trei kabiri. eventual. Dar în acest mod de a vedea lucrurile urma să fie introdus şi iniţiatul Misteriilor din Samothrake. ar însemna. propriu-zis. Acum oamenii nu sunt conştienţi de faptul că aceasta nu este o unitate. Cine vrea să cunoască în mod real un om trebuie să treacă dincolo de ceea ce este închis între limitele pielii umane şi să privească fiinţa umană ca fiind răspândită în întreg Universul. Latura esoterică a lui Ceres. Dar. confluează şi dau singură lumină. albastră şi o a treia. când omul apare în şirul generaţiilor? Trebuia să perceapă în lumea spirituală. cea galbenă. ca idee. Dar trebuie să-l privim pe om în mod just dacă vrem să ajungem în dosul misterului său. toate aceste reprezentări erau trezite când vechiul grec vorbea de Demeter. Aceasta păşeşte în faţa ochiului uman. S-ar putea spune şi aşa: Iniţiatul din Samothrake ajungea să-l cunoască pe om aşa cum stătea el în faţa sa în percepţia senzorială şi lui i se spunea: Tu trebuie să scazi din acest om două extreme. Tu poţi să-l reţii. cealaltă. un al şaselea şi un al şaptelea. aş spune. privind lucrurile din punct de vedere spiritual. Aşa că lucrurile ar putea fi 127 . Şi. Şi astfel. Prin această concepţie. pe Axieros. kabirii. iniţiaţii din Samothrake îl concepeau pe om format din ceea ce se află la mijloc: Axieros. cel care era iniţiat în Misteriile sfinte din Samothrake trebuia să ajungă să perceapă următorul lucru: Ce corespunde în lumea spirituală. Kersa. Dar toate aceste reprezentări cu zei aveau o latură exoterică şi una esoterică. Latura exoterică a devenirii umane. Şi. pe Pământ. dacă vreţi. Goethe credea că va putea să-l transforme pe Homunculus în homo. spre un cerc. Dar unitatea ia naştere din trinitate. când pentru un suflet în curs de a se încarna pe Pământ ia naştere omul. La vechile reprezentări despre kabiri era vorba cu adevărat de misterul devenirii-om. să spunem. tot aşa ne înşelăm când considerăm că amestecul pe care îl avem în faţa noastră drept omul închis între limitele pielii sale este o unitate. în esenţă. Dar când clarvederea atavică aprindea cunoaşterea omului. formează o unitate. să spunem. corespondentul spiritual al procesului naşterii umane. a lumii devenirii erau. să ne înşelăm asupra omului. dacă nu vrem să vedem acest acord. mai târziu de Ceres. într-un anumit sens. Axiokersos. Fiindcă omul s-a format din unirea unei trinităţi. Realitatea mai înaltă e trinitatea. ei doar îşi proiectează lumina în el. procesului care are loc aici. roşiatică. Axiokersa. ale căror forţe se uneau cu forţa lui Axieros.mai existau un al cincilea. oamenii erau conştienţi de acest lucru. a misterului devenirii umane împreună cu misterul devenirii naturii. aşadar. Nu este o unitate.

dar conţinutul de cunoaştere care trăieşte într-o epocă oarecare din viaţa omenirii poate fi dus continuat în mod îndreptăţit. putem spune: Oare cum ar putea fi transpus astăzi într-o imagine pentru epoca prezentă Misterul din Samothrake? . că Axiokersos trebuie pus astăzi din nou în legătură cu domeniul pământesc. teoria metamorfozei de la o frunză la alta. Misterul din Samothrake are. Tocmai acest lucru e minunat la goetheanism.d. absolut în acord cu vechea concepţie despre lume bazată pe clarvederea atavică. doar o valoare istorică.m. după cum am spus recent. potrivit percepţiei. el trebuie transformat. cu atât veţi renega mai mult trufia omului modern. în idee. de la o viaţă pământească la altă viaţă pământească. Lucifer. Axieros reprezentă starea de mijloc a omului.Aşa îşi spunea el. de la frunza verde a coroanei la petala colorată ş. la vechile concepţii. pur şi simplu. dacă ne sprijinim pe ceea ce în Misteriile de pe Samothrake era privit drept o taină a omului însuşi. dintre cei trei. arătăm că Reprezentantul omenirii e înconjurat de Axiokersa. aşa cum se potriveşte acesta pentru epoca actuală şi pentru cea viitoare. de a voi să lipeşti toate la un loc cu ajutorul câtorva noţiuni. doar proiectează lumini asupra lui. Astăzi noi am spune: Noi îl prezentăm. înconjurat de Lucifer şi Ahriman. Cu cât veţi simţi mai mult că şi la înfăţişarea Reprezentantului omenirii în legătură cu fiecare linie a lui Lucifer şi Ahriman zace ascunsă o întreagă lume despre taina omului.. Goethe se întreba: Putem oare să-l transformăm. ce îl transformă pe Homunculus al său în homo. pe Reprezentantul omenirii. sau teoria despre vertebra dorsală până la oasele craniene. aşa cum stă în mijloc. puerilă. că la Goethe avem. dorul omului de a lipi totul la un loc cu ajutorul câtorva noţiuni. dar că această taină duce de la o încarnare la alta. Dar noi trebuie să subliniem mereu că Goethe se află într-un stadiu incipient cu percepţia spirituală. dacă înţelegem în mod just acest lucru. rămânând cu totul în cadrul concepţiei goetheene despre lume. mândria sa de a avea noţiunile abstracte din cadrul ştiinţelor naturii. De aceea. el ar arăta spre Reprezentantul omenirii. şi cu cât vă veţi lărgi mai mult sufletul. drept trinitate? El îşi spunea: Putem ajunge la această trinitate numai dacă. .a. iar ceilalţi. pur şi simplu.Misterul din Samothrake este ca atare. cei din Misteriile de pe Samothrake şi-l reprezentau pe om drept trinitate. de a încerca să le rezolvaţi apelând la câteva noţiuni abstracte. aşa cum vi l-am explicat adeseori. Am putea spune: Dacă Goethe ar veni astăzi printre noi şi ar vrea să spună. Nu este îndreptăţit să vrem să ne întoarcem. ieşim din trup cu fiinţa spiritual-sufletească. cu ceea ce omenirea şi-a putut cuceri între timp. a omului modern. Oamenii ajung mai întâi din cele mai diferite motive în sânul unei 128 . cu transpunerea tainei omului în imaginea kabirilor. Dar unul dintre adversarii ei cei mai puternici este dorul omului după abstracţiune. Numai că eu vă rog să nu consideraţi lucrurile în mod abstract şi să nu folosiţi cumva metoda preferată în zilele noastre. trufia ne întemeiată. invizibili. Ahriman. care au existat pentru cu totul alte epoci din viaţa omenirii. Goetheanismul este şi din punctul de vedere al simţirii exact contrariul acestei aberaţii moderne. făcând din el o lume în vederea acestei imagini a tainei omului. pe Axieros.descrise şi în sensul că. şi în luptă cu ei. Astăzi ştiinţa spirituală are adversari de toate felurile. cu atât mai mult vă veţi apropia de taina omului. Avem aici forma transformată a sfântului mister de la Samothrake. de a lua aceste lucruri drept simboluri. ni-l reprezentăm în mod just numai dacă ni-l reprezentăm în sensul că el duce pe culmi tot mai înalte şi mai înalte. şi noi avem: Reprezentantul omenirii. pe Homunculus cel abstract în omul complet. cei doi. Aşadar. aceste concepţii trebuie transformate. faptul că. bineînţeles. În această privinţă facem experienţe deosebite.

pe Hamlet. Nereus are. dar cam filistin. că ei nu-i ascultă sfatul. dar. noi vedem că Goethe vrea să ducă. Cel care vrea să înainteze până la înţelegerea vechilor imagini de zei. ce-i drept. nici un simplu filosof al naturii. pe planul fizic. el mânuieşte nemaipomenit de bine această minte. prin faptul că arată cum nereidele şi tritonii sunt în drum spre Samothrake pentru a-i aduce pe sfinţii kabiri. Dvs. prin care Homunculus urmează să fie transpus în procesul devenirii-om. este acela pe care Homunculus l-a căutat mai întâi. i-a sfătuit să renunţe la diferite lucruri. în primă instanţă. Aceste zeităţi ale popoarelor originare le par primitive oamenilor actuali: nişte idoli. El i-a sfătuit în trecut pe oameni. el are o minte care merge până la darul clarvederii. ideea de Homunculus spre omenescul cel mai înalt. Nereus? Vedem acest lucru din felul în care vorbeşte acest moşneag al mării în drama lui Goethe. aşadar. Thales. Toate aceste explicaţii abstracte. l-a prevenit odinioară pe Paris să nu aducă întreaga nenorocire asupra Ilionului. spunându-i cum poate el să devină om. într-un anumit sens. Goethe admira foarte mult concepţia despre lume a lui Thales. Sunt mulţi aceia care încep apoi să vrea să abstractizeze. în sensul rău al cuvântului. Şi aşa se face că în faţa kabirilor va trebui să simţim ceea ce tocmai nişte popoare străvechi-originare simţeau în faţa zeităţilor lor. Thales însuşi nu poate să-l ajute pe Homunculus să devină homo. când e vorba să găsească realitatea. el Nereu. cineva l-a explicat într-un mod înfiorător. dar el nu-i atribuie lui Thales capacitatea. iar. care arată poate grotesc. chiar o obiecţie de felul acesta: Nu e ceva natural -. Goethe nu este nici mistic. Omul are şapte principii . pleacă spre Nereus. el simte că oamenii nu-l ascultă.d. De aceea. profetic. el are această minte într-un grad foarte înalt. pe cât posibil. Ce fel de putere este. la bătrânul Nereus. vedeţi dvs. un om adevărat. prin felul cum o mânuieşte.m. celălalt în Manas ş. pe de altă parte. spunând: Seamănă? . cu produsele ei minerale. nu se poate apropia cu ea de interiorul omului. este mult mai rea. Dar. văzută din punct de vedere interior. care urmează să-l conducă pe Homunculus spre procesul devenirii-om. pur şi simplu. locuitorul. absolut înfiorător. Nereus are minte. Aici trebuie să te duci la o putere demonică .Da. din care izvorăşte lumea noastră. pentru a-i aduce pe kabiri. De aceea. Am putea spune: Nereus este. totul. trebuie să încerce să-şi facă o reprezentare despre entităţile care ţin de lumea a treia elementară. pe când nereidele şi tritonii sunt în drum spre Samothrake. auzim adesea. această simbolizare de natură abstractă. sau judecă un lucru care îi e înfăţişat în artă. în orice caz.mişcări spiritual-ştiinţifice. Aceste imagini de zei ale popoarelor originare îi apar omului actual drept idoli pentru că omul actual nu are nicio înţelegere pentru ceea ce izvorăşte din forţele elementare. cu produsele ei organice. . Dar n-a ajutat la nimic.Să ştie el oare ceva despre felul cum Homunculus poate deveni om? Ei bine. ştiţi: scena începe cu momentul în care nereidele şi tritonii sunt în drum spre Samothrake. mintea umană. a dus-o 129 . pentru că astăzi oamenii au un simţ artistic foarte redus. vreau să spun. pe care oamenii au dezvoltat-o într-o măsură foarte mică. adică. S-ar putea spune că el nu are acces la sufletul omului. de fapt. al lumii spirituale situate în imediata apropiere a omului. de a-l sfătui pe Homunculus. în orice caz înţelept. El se ţine de model. transformând unul dintre principii în Buddhi. Aşa ceva e mult mai rău decât întregul materialism exterior. Thales. Goethe face să se apropie de Homunculus cele mai diferite puteri demonice. vechiul filosof al naturii. puterea. decât orice materialism exterior. Între timp.. în faţa unei oarecare imagini.a. al lumii în care omul pătrunde când iese afară din trupul său.în afara trupului -. bătrânul spirit al mării. Omul actual nu se ridică nici măcar în artă la ceva cu adevărat creator. Ei bine.am avut odată ocazia să aud cum. pe de o parte.

în corp fizic. ci trăieşte sufletul care întinereşte. care este aşteptată astăzi la sărbătoarea mării şi pe care tatăl ei o aşteaptă. Se abordează tot ceea ce poate să ducă. Dar această minte nu poate ajuta cu adevărat ca Homunculus să devină homo. pe doride. Cel care se adânceşte în aceste lucruri află câte ceva. şi în special pe cea mai aleasă dintre ele. şi atunci veţi ajunge să aveţi. Vedem trupul degenerând. nu vedem spiritul. de spirit. spiritiştii renunţă să afle ceva despre spirit. în trimp ce nu vrea să se ocupe de Homunculus şi să-l sfătuiască.nu. preferă să renunţe la spirit în favoarea a ceea ce se poate şti în sensul modern al cuvântului. Acolo se sugerează în ce fel şi prin ce forţe se aseamănă omul.numai că adeseori nu sesizează acest spirit. ia o natură predominant sufletească. A vedea legăturile din lume. chiar dacă e o vorbărie despre spirit. Citiţi articolul ”Spirit” din dicţionarul de filosofie întocmit de Fritz Mauthner. doar în gândurile lor -. acesta este esenţialul. când vorbesc de spirit? Acesta este motivul pentru care nişte suflete sceptice. în lumea spirituală. când nu doar se ruinează. care întinereşte în direcţia spiritului. ce-i drept. Galateea: o imaginaţiune dintre cele mai grandioase. Desenul Cabirilor pg. când îmbătrâneşte având o anumită înzestrare spirituală. că el este invizibil. nişte stări ale corpului care nu sunt stări ale capului. Urmăriţi felul în care se vorbeşte în cursul lucrărilor noastre spiritual-ştiinţifice. preferă să renunţe la spirit . Gândiţi-vă la faptul că prin felul cum e prezentată aici ştiinţa spirituală ajungem să înţelegem că omul parcurge un drum al vieţii. închipuindu-şi tot soiul de lucruri nespirituale. pentru că nu se pregăteşte să-l poată percepe -. cel mai mult cu lumea materială. vedem ridurile şi obrajii buhăiţi şi nu vedem obrăjorii de copil ai spiritului. aşadar. pe Galateea. aici. ci e folosită o metodă comparativă. Nu e rău dacă oamenii măcar cred în spirit. pe măsură ce trupul se usucă şi se sclerozează. Nu se rostesc doar nişte cuvinte. Desigur. atunci spiritul devine liber şi când omul e în stare de veghe. Dar nu aşa stau lucrurile dacă cercetezi mai îndeaproape şi îl întrebi pe om cu mâna pe inimă: Ce vă reprezentaţi voi prin spiritul în care credeţi? Ce este spiritul? Nu-i aşa. în ceea ce priveşte trupul. când e copil foarte mic. Citiţi. fireşte. că nu putem vedea spiritul în moşneag sau în femeia foarte bătrână. pentru că ea nu e limitată deloc la un corp fizic. vreau să spun. Dar Nereus spune că. Ceea ce are de spus Nereus nu e suficient pentru aşa ceva. în 130 . pe la mijlocul vieţii. propriu-zis. ar trebui depăşită tocmai în cadrul unei ştiinţe spirituale adevărate. care devine tânăr şi proaspăt. în cap. eu vreau să spun. prin ceea ce spune el nu se câştigă nimic pentru misiunea lui Homunculus. dar ce au ei. fireşte. le aşteaptă pe fiicele sale. expunerile de sinteză din ultimul număr al revistei “Das Reich”. care spun că ei cred în spirit. Acest lucru ne arată că putem observa. Numai că omul devine conştient foarte rar de ceea ce ar putea trăi când îmbătrâneşte având o anumită înzestrare. dar că el devine apoi spiritual . Anumite suflete cu o dispoziţie mai subtilă vorbesc. cum să devină om. el devine spiritual pe măsură ce trupul decade. că apoi. pur şi simplu. cu adevărat moderne.pe culmile cele mai înalte. ei sunt suprasensibili. Spiritismul e teoria cea mai materialistă din câte pot să existe. pentru că sufletul actual are dorinţa de a abstractiza totul. Şi nu e uşor deloc să vorbeşti despre acest aspect. într-un mod ascendent. Dar măcar se atrage atenţia unde putem găsi spiritul aici. 208 Dar toată vorbăria abstractă. există oameni plini de bunăvoinţă. care se formează atunci. treptat. de exemplu. probabil.

se află spiritul . dacă atragem atenţia asupra forţei care devine tot mai mare în tine. în lume. care are loc în corpul mamei înainte de zămislire. propriu-zis. ne putem reprezenta aceste lucruri. de fapt. ci acea forţă este răspândită peste întreaga lume cosmică exterioară.. cea mai ageră forţă a naturii. drept ceva spiritual-sufletesc. noi ne plimbăm. înrudită cu tot ceea ce ţine de ea. pentru că aici spiritul rămâne doar un cuvânt. trebuie să atingem unele aspecte foarte neobişnuite astăzi. dacă v-o reprezentaţi personificată. unde mineralele. E una dintre scenele cele mai profunde pe care le-a scris Goethe. trecând prin viaţa embrionară. A pune o asemenea forţă alături de cealaltă şi a arăta unde se află una dintre forţe şi unde se află cealaltă. Când ne plimbăm prin lumea vegetală în devenire. Dar dacă atragem atenţia . pe care o cercetează în toate felurile.m. ia naştere un om fizic. drept cea mai intimă. Într-un cuvânt. Ce face. când vrea să se apropie de misterul fizic al încolţirii. trăieşte ceva din aceeaşi forţă în direcţia căreia creştem în timp ce devenim un moşneag sau o bătrână.nu în mod abstract. exact aceeaşi forţă care duce de la concepţie. o aveţi pe Galateea. doridele. e cufundată în pământ. este exact acelaşi lucru care este Soarele de afară pentru întreaga vegetaţie a lumii. Exact aceeaşi forţă. se opreşte la această forţă. căldura din uter. revelează lumea exterioară. omul de ştiinţă actual. Omul de ştiinţă arid. Dacă spunem în mod panteist: Acolo. al germinării? El face observaţii la microscop. acest lucru este exprimat aici în mod sugestiv. în corespondentul său spiritual. Dacă vă reprezentaţi această forţă. pe măsură ce îmbătrâneşti. iar pământul face să iasă afară germenele plantei. afară. ci cu diferitele circumscrieri necesare în acest sens -. într-un anumit sens. în aceasta constă esenţialul. percepută afară. se face simţită când vă treziţi dimineaţa.nu am spus absolut nimic.. ca oamenii să-şi reprezinte că afară. cercetează la microscop ca să vadă cum e germenele. trecând prin viaţa embrionară.a. atunci noi cerem. dar o cercetează în felul lui. până la naştere. exact acelaşi proces are loc în plan macrocosmic în timp ce planta. şi cu puţin timp înainte de a muri 131 .. în timpul concepţiei. se face simţită când de la starea de somn treceţi la trezire . se găseşte în permanenţă în faţa lui în Macrocosmos. în exteriorul corpului uman. forţa care stă la baza devenirii omului se află afară. apoi în viaţa embrionară. ş. cu surorile ei. Şi astfel. ea străbate cu valurile şi urzirea ei întreaga lume macrocosmică.este exact aceeaşi forţă. Este foarte important să poţi admite că ce vede în mic omul din faţa microscopului poate fi văzut în permanenţă în plan macrocosmic. Dacă vrem să caracterizăm aceste lucruri. diluată. Dar această forţă nu este doar în dvs. ovulul nefecundat. acela ştie că acea forţă există şi în alte locuri. Şi dacă spunem apoi că întreaga natură e pătrunsă de spirit. ca sămânţă. duce la naştere. Această forţă este fiica raţiunii cosmice. Prin aceste imaginaţiuni suntem conduşi în interiorul unei lumi misterioase. Căldura uterină. dar cu totul şi cu totul reale. prin uterul cosmic. El habar nu are că ceea ce observă el în mic. în interiorul dvs. în lumea macrocosmică. Exact acelaşi proces. dacă ne îndreptăm privirea spre acele impulsuri de forţă care trăiesc în întregul context dintre concepţie. atunci spunem ceva. trăieşte pretutindeni în lucruri şi procese. Şi el era conştient de faptul că la vârsta cea mai înaintată poţi avea o presimţire despre aceste taine profunde ale naturii. Dar cel care este în stare să-şi formeze o privire spiritual-ştiinţifică de ansamblu asupra lumii. de exemplu.lumea în care ne petrecem viaţa obişnuită. care ar putea fi numit mai bine un om care se furişează prin natură. plantele. pe Pământ. la microscop. această forţă sfântă a devenirii omului. afară. Vedeţi dvs. Este extraordinar de important să ne aducem în faţa sufletului acest lucru: Goethe şi-a început drama “Faust” ca adolescent. numai că acţionează mai rapid. când aici. după concepţie.d. propriuzis. el se opreşte aici. în natură. fecundat.

Restul corpului uman din viaţa actuală devine cap în următoarea viaţă pământească. care este devenirea-om. Privim adânc în sufletul lui Goethe. ştie cum caută şi se străduieşte Goethe în acest domeniu -. aşa cum l-a putut el concepe. aşa cum se oglindeşte el în imaginea Galateei. tot ceva abstract. În această scenă. Goethe însuşi a încercat cu adevărat tot ce era posibil pentru a se apropia în mod viu de misterul vieţii. Goethe simţea că făcuse un început important prin ideea proteică a metamorfozei. poate că prin ceea ce trăieşte Proteus vom afla de la el cum poate deveni Homunculus un homo. prin care urmăreşte diferitele forme existente în natură. prin impulsul Galateei. Pe parcursul a şaizeci de ani el s-a străduit să găsească modalitatea de a modela în formă artistică ceea ce concepuse în tinereţea cea mai fragedă. felul cum ele se transformă. Şi Goethe ştie că realitatea este atât de cuprinzătoare şi profundă. Goethe a căutat. Goethe devine mare tocmai prin faptul că ajungem să-i cunoaştem şi limitele. pentru că vrea să înalţe ideea de Homunculus la ideea de homo. ceea ce se exprimă în opera de artă era legat de ceea ce trăieşte creator în lume. sau noi îl înfăţişăm pe scenă drept broască ţestoasă. El atrage misterul kabirilor. în os cranian. Nu. de a scruta misterul 132 . acela ştie acest lucru. încununarea metamorfozei pentru viaţa umană. atrage misterul devenirii-om.el scrie scene cum sunt cele pe care vi le prezentăm noi acum. Dar Goethe simţea caracterul încă limitat al teoriei metamorfozei. perfect. el atrage totul. din viaţa sa pământească trecută. totuşi. în fond. care în propria sa devenire ia diferite forme . adică teoria metamorfozei. până la petală. care pot fi trezite prin impulsurile kabirilor. apar una după alta -. care se apropiee cu această teorie a metamorfozei ce poate fi concepută numai printr-o contemplare liberă de trup. un om al cunoaşterii atât de profund ca Goethe nu a simţit ce decurgea pentru el din acest fapt: dacă ai teoria metamorfozei. Nici asta nu era pentru el ceea ce este pentru atâţia. ştiţi că Goethe îl aduce pe scenă. tu poţi urmări o frunză după alta. de ceea ce era simţit în mod atavic în vechiul mit al lui Proteus. Goethe prezintă tot ceea ce avea să-l conducă spre dorurile lui. Noi ştim ce mai există! Capul omului actual este metamorfoza corpului din încarnarea sa trecută. dar el simţea că aceasta trebuie dezvoltată. să se apropie de această devenire. drept om. Pentru Goethe. poţi urmări. El atrage spre această temă totul. Dar aceasta nu poate duce la transformarea ideii de Homunculus în ideea de homo. fireşte. ca să ne spunem apoi: El a ştiut totul. încât imaginaţiunile la care se poate ajunge. mai vast decât ceea ce poate fi reţinut din el în felul acesta. Nu avem voie să ne reprezentăm în sens abstract nici teoria goetheană a metamorfozei.cel care s-a ocupat temeinic de concepţia proprie a lui Goethe. vertebra dorsală. Dar Goethe . de vreme ce el însuşi şi-a mărturisit cu atâta onestitate aceste limite. credeţi că un om atât de temeinic. acest lucru ni-l arată Goethe. aşa cum s-a întâmplat când nu l-a pus pe Proteus. ce poate şi ce nu poate să facă. felul cum ea se transformă în os al capului. de asemenea. în cele mai diferite direcţii. El simţea: Aici mai există şi altceva.dvs. pentru că vrea să descrie misterul devenirii-om în afara corpului. Goethe înfăţişează cinstit. drept delfin: aceste forme stau una lângă alta. Faptul că nu avem voie s-o facem. să ne reprezentăm un Goethe abstract. nu l-a pus pe Proteus să dea sfaturi în legătură cu transformarea lui Homunculus în homo. în fugă pe lângă ea. felul cum o formă se creează din alta. Goethe ştia: Aici nu pot merge mai departe. Avem aici metamorfoza. că misterul e mult mai mare. Poate că prin Proteus. trec. E mai comod. El a creat teoria metamorfozei. aşa cum o putea el concepe. dacă vrem să ajungem de la homunculus la homo. în orice caz. El atrage în discuţie tot ceea ce simte în legătură cu Proteus. Ei bine. sub formă poetică.

dar. 133 . a animalului. Tot ce vrea Goethe să spună aici e sugerat în această scenă într-un mod atât de subtil. ele au fost primele care au încercat să înfăţişeze zeii sub formă umană. în care noi intrăm când suntem liberi de trup: doridele cu fizicul. contopirea în elemente care este totodată o găsire de sine în realitate. care spune în cele din urmă: Nici aceasta nu ne apropie de adevărata taină a omului. sugerarea. a legăturii şi separaţiei dintre lumea fizică şi cea spirituală. să şi-l mărturisească: Noi putem privi. este pe calea de a reproduce devenirea-om. e ca şi cum în vis am apuca o realitate şi visul s-ar evapora imediat. Dar. Am putea spune: Goethe vede sau lasă să se vadă. Ele i-au făurit lui Neptun tridentul. Când a stat în faţa operelor de artă greceşti. în faţa operelor de artă italiene. ele sunt nişte artişti atât de mari încât. dacă vrem să ajungem la ceea ce face din Homunculus un homo şi vedem. lumea pe care o vedem când nu suntem în trup. de ceea ce se manifestă într-o artă adevărată. ah. Apar în scenă telchinele din Rhodos. din sânul aceleiaşi realităţi care lucrează în devenirea plantei. totuşi. . Iată ce vrea Goethe să spună. nu se găsesc. atunci când el se apropie de misterul intim al kabirilor. oamenii şi spiritele se găsesc şi. se apropie şi îşi rămân străini unii altora. nu se apropie de ea. şi şi-a spus: Sunt pe urmele felului cum au procedat grecii. o desdevenire care este totodată o devenire. îşi creează formele. intimă. Ei s-au găsit şi. în stare liberă de trup. sfărâmare care este totodată o naştere. creează tot ceea ce este de creat în mod artistic. cum lumea fizică se întâlneşte cu cea spirituală. Dar: “Zeii s-o îngăduie nu vor. Şi aceasta îl face pe Goethe să ajungă la finalul grandios al scenei: sfărâmarea lui Homunculus de carul făcut din scoici al Galateei. contopeşte lumea spirituală şi lumea fizică. dacă artistul e un artist adevărat. fără cunoaşterea interioară. de ceea ce Nereus face să apară în fiica sa Galateea. e ca şi cum am vrea să prindem ceea ce sudează. O spune prin gura lui Proteus. aici Goethe a simţit: Da. cu corăbierii. după reprezentarea ei scenică. atunci el se cunună cu aceleaşi forţe care lucrează în natură. ca impuls fundamental. nu s-au găsit. care îi reînviau în suflet arta greacă. de asemenea. orice artă umană exterioară pare mică faţă de ele. Despre finalul scenei vom vorbi mâine.” Ele iarăşi se despart. atât de grandios.Dar aici rămânem. totuşi. ca sentiment fundamental. Şi acesta e lucrul pe care Goethe a vrut. totuşi. felul cum Homunculus ar putea deveni un om în ceea ce priveşte sufletul. Această dificultate a cunoaşterii spirituale stă. Citiţi cuvintele şi vedeţi cum e caracterizată aici lumea. numai acea parte a scenei în care doridele îi duc pe corăbieri şi citiţi aceste cuvinte. care creează din cosmos. în faţa sufletului celui care priveşte scena cu o înţelegere adevărată. în descrierea sa artistică. sugerarea subtilă. noi putem simţi forţele creatoare. ei au procedat după aceleaşi legi după care creează natura -. totodată. Raportul dintre lumea fizică şi cea spirituală este minunat sugerat în această parte a scenei. care sunt situaţi aici. Luaţi. vă rog. dar nu ne aflăm în sânul metamorfozei. când şi-au creat operele lor de artă. totuşi.devenirii umane. adică să-l redea pe om cu adevărat din sânul forţelor cosmice. în lume. bineînţeles. Dacă cineva realizează această artă a telchinelor. a omului. Pretutindeni vedem la Goethe încercarea de a arăta cât e de necesar să ne transpunem în lumea spirituală. Atât de intens vrea Goethe să trezească sentimentul că există două lumi: lumea stării de veghe din timpul zilei şi aceea în care intrăm când ne eliberăm de trup şi pe care am vedea-o dacă ne-am trezi din trup în timpul somnului.

Fiindcă pentru Goethe cunoaşterea nu a fost niciodată ceva obţinut prin abstractizare. ne propunem să aducem încă o dată în faţa sufletelor noastre cele comunicate ieri despre lucrurile tainice transpuse aici. ci ca om legat în modul cel mai intim de tot ceea ce viaţa cere de la om şi îi aduce omului. Goethe caută pentru Faust al său cunoaşterea de sine. cunoaştere a omenirii şi cunoaştere de sine. stând de vorbă cu Eckermann. De aceea. Pe lângă aceasta. drept fericire şi nefericire. Dar lui Goethe îi este la fel de clar faptul că spre o asemenea cunoaştere de sine nu duce niciodată cunoaşterea obişnuită. la finalul scenei. Am spus ieri că această scenă dovedeşte într-un mod extrem de adecvat că Goethe a urmărit problema cunoaşterii de sine şi a perceperii de sine a omului. face Goethe să apară în “Noaptea clasică a Walpurgiei” Homunculus. Ei bine. Aş dori să repet pe scurt ideile principale care au fost prezentate ieri. De aceea. fiindcă în această scenă avem cu adevărat una dintre cele mai importante creaţii ale lui Goethe. cum adeseori se întâmplă la poeţii mai mărunţi. măreţia imboldului spre cunoaştere. aşa cum trebuie să fie tot mai mult şi mai mult la omul deplin dezvoltat în cadrul evoluţiei viitoare a omenirii. ci. pentru Goethe ceea ce căuta el drept cunoaştere în sufletul său era ceva menit să devină un impuls pentru situarea integrală a omului în viaţă. drept bucurii şi dureri. dar că el s-a străduit să plăsmuiască totul în aşa fel încât.mai precis. Faust urmează să fie înfăţişat nu numai ca om care tinde spre cunoaşterea supremă. ca să putem trece apoi la ceea ce nu am reuşit să atingem ieri. ceva teoretic. dacă privim drama “Faust” drept o creaţie pe tema cunoaşterii. de intelect. Eu am atras atenţia asupra faptului că Goethe însuşi a subliniat. în privinţa faptelor şi a activităţii sale creatoare.CONTEMPLAREA REALITĂŢII ÎN MITURILE GRECEŞTI 18 ianuarie 1919 după o prezentare a “Nopţii clasice a Walpurgiei” Ieri am încercat să vă vorbesc despre scena pe care tocmai am văzut-o. în măsura în care în acest suflet pulsează imboldul spre cunoaştere şi. avem de-a face aici cu o scenă cu ajutorul căreia putem privi în modul cel mai intens în sufletul lui Goethe. inima cea mai simplă poate fi impresionată. legată de simţuri. că în drama “Faust” a transpus multe lucruri tainice şi că iniţiatul va găsi în ea multe enigme legate de fiinţa omului. pentru perceperea cu simțire vie a tot ceea ce le poate aduce viaţa oamenilor. chiar dacă privim numai imaginile prezentate pe scenă. Să examinăm acum tot ceea ce am spus ieri . făcând abstracţie de toate elementele superstiţioase 134 . forma pur artistică. aşadar. din partea I a lui “Faust”. seriozitatea imboldului spre cunoaştere. acel produs care pentru cercetătorul medieval trebuia să fie o copie a omului. care încearcă şi ei asemenea lucruri. forţa plăsmuirii artistice. realizată pe baza forţelor şi a legilor naturii pe care intelectul fizic le poate sesiza în cadrul naturii exterioare. cu o scenă pe care Goethe a inclus-o în “Faust”-ul său după ce se luptase timp de şaizeci de ani cu problema lui Faust. Numai că. drept lovituri ale destinului şi posibilităţi de a evolua. mai ales. Dar imboldul spre cunoaştere trebuie să aibă legătură şi cu cerinţele pe care i le impune omului viaţa. nu trebuie să pierdem niciodată din vedere faptul că nimic din tot ceea ce se revelează în “Faust” drept supremă înţelepciune nu stânjeneşte. în privinţa comportamentului său faţă de societatea luată în ansamblu. sesizare a forţelor de acţiune care dormitetează în om. ce a vrut Goethe cu Homunculusul său.

Goethe s-a străduit neîncetat pe parcursul întregii sale vieţi. lui îi era clar că la întrebarea despre fiinţa umană se poate da răspuns numai în cadrul unei cunoaşteri bazate pe cercetarea pe care o face fiinţa spiritual-sufletească a omului în afara corpului uman fizic. atât cât i-a fost posibil. de aceea. Astfel încât. Dar în vremea lui Goethe nu exista încă o ştiinţă spirituală orientată antroposofic. întreaga atmosferă. omul se comportă acum altfel. ci îşi va putea pune în faţa sufletului doar un Homunculus.ea s-a apropiat de el din exterior. el a căutat să le dea o formă artistică în “Faust”-ul său. Iată ce a avut Goethe să arate.care erau legate de Homunculus -. de care se apropiase ideea de Homunculus . el era mult mai departe decât acea superstiţie a erudiţilor . nici nu putea să existe aşa ceva. aşadar. Aşadar. faptul că poate da lămurire asupra omului numai cineva care admite nişte cunoştinţe dobândite în afara corpului fizic. în lumea fizică. Goethe a vrut să înfăţişeze prin ideea sa de Homunculus ce poate cunoaşte omul la om din sine însuşi pe baza forţelor proprii. El nu-l va cunoaşte niciodată pe homo. omul se comportă acum ca în timpul nopţii. numai o ştiinţă spirituală reală sau. a lui homo. poate duce la cunoaşterea omului. când este în afara trupului şi transpus în situaţia de a putea percepe în afara trupului ceea ce există de jur împrejurul lui drept realitate spiritual-sufletească. cum o concepem noi. aici. Cel puţin în simţirea sa. conştient. o antroposofie. a încercat să remodeleze nişte imaginaţiuni greceşti. şi se comportă mai departe. pe om.el a sugerat acest lucru de câteva ori în scena despre care vorbim acum -. pe când orice altă cunoaştere care se desfăşoară în lumea fizică nu poate duce decât la ideea de Homunculus. să se înalţe până la o asemenea cunoaştere suprasensibilă. tocmai scena care s-a desfăşurat adineaori în faţa ochilor noştri o putem caracteriza astfel: Goethe a vrut să arate cum un om. un asemenea om. prin faptul că el iese din trup. când el doarme conştient. Goethe a căutat să reia legătura cu epocile de cultură în care mai trăiau ecourile percepţiei spirituale atavice. care spune că în miturile de felul celor greceşti nu avem decât nişte 135 . Goethe simţea: cu noţiunile intelectului fizic nu se poate ajunge la înţelegerea naturii umane. după ce în “Noaptea romantică a Walpurgiei” din partea I a lui “Faust” . dar nu face nimic -. Faust. Cum se poate dezvolta din ideea de Homunculus ideea de homo? Lui Goethe îi era clar. un spirit elementar rămas în urmă pe calea devenirii omului. dacă ia cu sine în somnul străbătut de cunoaştere ideea de Homunculus dobândită în viaţa fizică. Căilor care i s-au oferit. când doarme. prin faptul că starea lui de conştienţă se schimbă. în timpul somnului. el o poate transforma în aşa fel încât aceasta să primească realitate umană. Cel care se slujeşte numai de cunoştinţele pe care le poate furniza ştiinţa fizică despre natură sau cunoaşterea fizică a vieţii. ne putem da seama din ce străfunduri i-a venit acest gând . să examinăm ce înţelege Goethe prin aceasta. Şi nu a fost greu să ajungă la gândul de a recurge la imaginaţiunile mitului grec. şi în acest scop a recurs la mitul grec. nu va ajunge niciodată. Faust trebuia să fie pentru el reprezentantul unui om care ajunge la o cunoaştere şi o înţelegere reală a omului. Goethe a vrut să arate că un asemenea om.noi am vorbit adeseori despre Goethe şi. la cunoaşterea şi cuprinderea omenescului. Ei bine. De aceea. idee care poate fi dobândită numai şi numai în lumea fizică. Acesta este crezul pe care Goethe a vrut să-l facă să strălucească din “Faust”-ul său. A căutat-o pe diferite căi.arătase toate insuficienţele din domeniul cunoaşterii omului. într-un anumit sens. modelarea artistică a scenei “Noaptea clasică a Walpurgiei”. Goethe s-a luptat cu acest lucru ca şi cu o problemă de cunoaştere. De aceea. dacă vorbim mai exact. după părerea lui Goethe. El nu a vrut să creeze imaginaţiuni proprii. lucrurile stau acum altfel. o arată întreaga atitudine. Şi atunci.

scenică. filosoful naturii. care prevede toate lucrurile şi fiinţele cu contururi solide. ci pentru el era o trecere de la o stare sufletească la alta. la rândul lor. Dar vreau să atrag atenţia asupra tainei mai profunde pe care Goethe vrea. şi pentru că în sfintele Misterii ale kabirilor de pe insula Samothrake.creaţii poetice. îl introduce pe Homunculus în această serbare veselă a mării. aceste entităţi demonice.am prezentat ieri acest lucru felul cum e redat totul sub formă exterioară. Thales. asupra tainei mai profunde a cântecului sirenelor. dar ea are un revers spiritualsufletesc. la aceasta contribuie un anumit văz atavic care percepe realitatea în stare de vis. presimte din suprasensibil mai mult decât atunci când este legat de contururile solide ale uscatului. Mai întâi ies nereidele şi tritonii. de imagini. prind viaţă numai când Luna luminează apa mării. era misterul devenirii umane. Dar la oamenii din vechime. miturile care trăiesc în sânul poporului simplu. în care lumea suprasensibilă poate fi percepută sub formă de imaginaţiuni. sub o formă grosolană şi barbară. Chemarea la o asemenea stare de conştienţă. Marea luminată de razele Lunii face ca sirenele să iasă la suprafaţă. spre Misteriile sfinte ale kabirilor. eu am discutat adeseori acest lucru. legătura cu lumea era mult mai puternică decât la omul abstract. Homunculus nu se poate transforma într-un homo fără ca ideea abstractă de Homunculus să fie pusă în legătură cu ceea ce poate fi văzut astfel. raţionalist. de asemenea. Goethe credea că în tot ceea ce grecul simţea când se gândea la kabirii săi de pe insula Samothrake găseşte ceva care se poate adăuga ideii abstracte de 136 . Nu vreau să repet astăzi . Goethe face să se desfăşoare o serbare veselă a mării. Fiindcă o asemenea superstiţie a erudiţilor habar nu are cât de puţin contribuie fantezia din inima omului simplu la ceea ce se creează. Devenirea fizică umană are loc aici. sufletul se desprinde de trup şi omul vede din realitatea suprasensibilă mai mult. în schimb. e făcută de sirene. să o facă vizibilă aici. pe de-o parte. oamenii din vechime aveau o trăire mult mai vie decât omul modern. nu avea loc doar o modificare pur fizică. La oamenii vremurilor vechi. a densităţii aerului atmosferic sau o modificare a perspectivei pe care ochiul o cuprinde. faptul că are loc în mod real o anumită ridicare a spiritual-sufletescului din instrumentul trupului. Le vedem pe sirene. Când un om al vremurilor vechi se urca pe munte. iar sirenele. Acei oameni trăiau cu mare intesitate mai ales acel lucru pe care îl mai trăiesc şi astăzi. nişte demoni ai mării. Goethe a prezentat în primul rând acel element în care toate popoarele vechi au văzut impulsul ce acţionează asupra sufletului în aşa fel încât el se desprinde de trup. în lumea fizică. faptul că ei simţeau: când plec în largul mării cu o corabie şi nu mai am legătură cu pământul solid. fac ca sufletul omului să iasă din el la suprafaţă. şi acest revers spiritual-sufletesc poate fi văzut numai în afara trupului. care sunt. dar că. sub formă de imaginaţiuni. Ei bine. De ce face Goethe să apară tocmai kabirii? Pentru că Homunculus al său urmează să devină un homo. sunt nişte percepţii din natură transformate prin fantezie. Naturile mai profunde ale unor marinari mai cunosc această stare. nişte plăsmuiri ale fanteziei. ştiţi. ci o percepere a realităţii. ca demoni ai mării. Ele sunt în drum spre Samothrake. acest lucru era ceva absolut de la sine înţeles. de astăzi. care a devenit abstract. unii marinari. De aceea. în miturile create de spiritul grec nu există doar o simplă plăsmuire poetică. acolo unde Homunculus urmează să fie transformat în homo. abia observabilă. că superstiţia erudiţilor a ajuns să spună chiar că legendele. în imagini. Când urcau pe munte. Dvs. cei care sunt iniţiaţi în aceste Misterii urmau să afle taina devenirii umane. un om. Ceea ce se întruchipa în kabiri. dar.

în ultimă instanţă. între anii 1749 şi 1829. el a avut un suflet de o onestitate profundă. Goethe nu s-a numărat printre aceia care tratează cunoaşterea cu uşurinţă. dar eu. totodată. nu merge. totuşi. accesibilă omului. această onestitate absolută. de aici nu poate rezulta niciodată un om fizic. Căutătorii mai puţin oneşti ai cunoaşterii întreprind nişte studii antice. Goethe vedea ceva care nu e decât un Homunculus. nişte reprezentări fanteziste pe baza studiilor lor antice şi atunci ştiu. dacă vrem să explicăm. o calitate care în domeniul cunoaşterii este întâlnită mult. în calitate de cunoscător. Goethe ştia că şi dacă ai îmbătrânit căutând cunoaşterea şi nu ai obosit niciodată. Căutătorul onest al cunoaşterii ştie întotdeauna mai puţin decât cei care nu sunt nişte căutători oneşti. ci el a avut. nu pot şti ce gândeau grecii când era vorba de kabiri. Fiindcă Goethe a trezit la viaţă nişte imagini pentru a arăta. care face apoi trimitere la partea nemuritoare a fiinţei umane. Jumătate din enigma omului se ascunde perceperii pur fizice. ci numai ceea ce poate fi produs în mod unilateral şi poate fi comparat cu ceea ce poate produce femeia în mod unilateral. ce se exprimă prin kabiri. Dacă ne gândim doar la germenele uman nefecundat din trupul omului-femeie. în întregul ansamblu spiritual al naturii. de exemplu. forţele sufleteşti nu sunt suficiente spre a-l aduce la claritate. îşi formează. scena tocmai prezentată aici. prin aceste imagini: Aici sunt foarte aproape de locul unde vreau să ajung. În ceea ce poate afla omul despre sine însuşi. Abia atunci se va forma un om fizic. mult mai rar decât se crede. Nu o înţelegem. 137 . anul în care a scris. şi faţă de enigma kabirilor: Da. îşi făuresc dintr-o direcţie sau alta o aşa-numită cunoaştere completă. pentru ca ea să devină ideea de homo. Ceea ce poate sesiza intelectul fizic din fiinţa umană trebuie să fie fecundat în cadrul cunoaşterii din afara corpului fizic. eventual. dar că el însuşi nu poate cuprinde cu mintea ceea ce trăia în el. ca om care caută cunoaşterea. să mergi şi mai departe! Tocmai acesta este lucrul care acţionează cu atâta intensitate din natura lui Goethe. şi dacă te-ai străduit. ci ca un vis despre care ştii că pe lângă tine trece în fugă ceva care conţine un adevăr dintre cele mai adânci. ceva care poate fi comparat cu un germene uman nefecundat. Această onestitate recunoaşte. aici. după părerea lor. Căutătorul onest se consideră întotdeauna mult mai prost decât cei care. propriu-zis. în cazul cel mai riguros -. nu a fost doar un om care a căutat şi a luptat în modul cel mai intens. în faţa ochilor noştri . dar trece atât de uşor încât mintea. totul.ea a fost scrisă cam cu doi ani înainte de moartea sa. El a vrut să vadă cât de departe ajunge dacă reînvie nişte taine cum este taina kabirilor. Germenele trebuie fecundat. E ca un vis. nu o pot şti în mod absolut! Dar poate că acesta nici nu este măcar aspectul cel mai important. tocmai prin misterul kabirilor. fără a-şi face probleme. ci Goethe avea sentimentul că el trăieşte un fel de cunoaştere a tainei kabirilor. ca om modern. De aceea Goethe s-a gândit: Poate că transformarea lui Homunculus în om poate fi redată cu ajutorul impulsului kabirilor. probabil. Să spunem odată fără nicio reţinere despre ce e vorba. Tocmai în această dezvoltare interioară intimă constă importanţa scenei despre care vorbim acum. dar totuşi. Dar Goethe. constituie cealaltă jumătate a omului. în gândurile sale nu se va putea aprinde niciodată fiinţa interioară a omului. în ceea ce priveşte cunoaşterea. la nişte contururi clare. într-un mod adecvat vremurilor vechi. Vechea clarvedere atavică a vrut să atragă atenţia. căutătorului onest al cunoaşterii îi rămâne întotdeauna un ghimpe: Poate că aici sau acolo ar trebui. Dacă omul gândeşte doar cu intelectul fizic. intelectul. căruia nu-i mai stă la dispoziţie vechea clarvedere atavică.Homunculus. care nu numai că se şterge imediat. Goethe ştia că. printr-o cunoaştere obişnuită. nu ajunge. asupra a ceea ce.

Aceleaşi procese care au loc. pentru a arăta că poate nu el. totuşi. care nu e conţinută deloc în ceea ce se învaţă de obicei la filologia clasică. Fizicianul spune. nici pe această cale nu merge. dacă. îl vede luând o anumită formă. dar despre care nu credea. felul cum trăiesc în natură zămislirea şi naşterea. Dar Nereus. cea legată de transformarea lui Homunculus în homo. prin aceleaşi trăiri din lumea care se ascunde şi în om. El încă nu reuşeşte. când lumina Lunii se oglindeşte în valurile mării. Numai că trebuie să găseşti acest element. la o dezvoltare a minţii umane critice înălţată până la demonic. de a vedea în mod profetic viitorul. şi pe cea mai distinsă dintre ele. că e în măsură să spună el însuşi cum se dezvoltă din Homunculus în homo. omul care face cercetări vede toate lucrurile aşezate ca în nişte cutii. visând. 138 . străbătând toate procesele din natură cu unduirea şi urzirea sa. Fizicianul nu trăieşte ceea ce are loc. preotul. chiar se demonizează ceea ce omul are drept intelect critic. surorile nereidelor. în omul însuşi. Şi nici nu vrea deloc s-o facă. cum Soarele răsare şi apune. când apare apoi omul. În concepţia greacă despre lume. În toate zace impulsul devenirii. dacă pot spune astfel. filosoful naturii. să arate: Nu. Astăzi. cel mult: Lumina lunară e lumină polarizată. Galateea. Ieri am încercat deja să arăt puţin a cui imagine este Galateea. de aceea. atunci el îşi pierde interesul pentru cea mai profundă problemă a omenirii. cu aceasta nu s-a spus prea mult. dacă dezvoltăm până la demonic ceea ce este doar intelect uman. vede norii trecând. Dar aici Goethe vrea.Şi astfel. Facultatea de cunoaştere a omului actual e prea grosolană pentru a pătrunde în regiunile în care se trece afară. dar cineva care înţelege deplin taina kabirilor va scruta trecerea de la homunculus la homo prin intermediul tainei kabirilor. aude valul mării vuind. cercetător. sunt alese alte căi din lumea imaginativă. de la concepţie. dacă se caută pe această cale. pe doride. se ajunge la o dezvoltare unilaterală. Dar omul modern nu-l mai percepe. Nereus are un dar ager. încât poate că despre el s-ar putea crede că ştie ceva despre felul cum se poate dezvolta din Homunculus un homo. Este o abstracţiune. învăluite. care nu duce doar până la critica obtuză. dar nu mai ridică la nivelul conştienţei plenare ce se petrece când în locul luminii active a Soarelui asupra mării cade lumina Lunii. au loc neîncetat de jur împrejurul nostru. iarăşi. presimţind. Dar Nereus atrage cel puţin atenţia asupra faptului că tocmai în acest moment le aşteaptă pe fiicele sale. Goethe are sentimentul că. o mai presimt. De aceea. el îi aduce în scenă pe kabiri. Tocmai acest lucru era dezvăluit şi celor ce urmau să fie iniţiaţi în taina kabirilor. de aceea. el face ca Thales. am putea spune. până la naştere. Astăzi oamenii abia dacă o mai visează. când el se dezvoltă din embrionul uman. percepe lumina pe care o răspândeşte Soarele. nu este nici el în măsură să se apropie cumva de problema lui Homunculus. ci duce chiar până la critica profetică. aşadar. simte căldura pe care o răspândeşte Soarele. care străbate lumea cu unduirea şi tălăzuirea lui. repartizate pe diferite momente ale vieţii. Elementul care face să apară omul există sub o altă formă. . Aici trebuie să studiem acea facultate de percepţie mai subtilă care mai exista în vremurile vechi. Omul vede cum Luna răsare şi apune. în natură. care printre demoni este. să apară drept conducător al lui Homunculus în faţa lui Nereus. Astfel că de la Nereus nu se câştigă nimic.Căci. Îl va percepe când va evolua mai departe pe cale spiritual-ştiinţifică şi îl percepea simţul de cunoaştere atavic. un dar omenesc atât de ager de a transpune divinul în demonic şi. de la fecundare. sesizează latura bună a spiritului critic uman. pe care îl preţuia foarte mult. simţul de percepţie atavic din vremurile vechi. aş spune. ceea ce trăia în om mai era cu totul în legătură cu ceea ce trăieşte afară în întreaga natură.

reprezentantul ideii de metamorfoză. înainte de a-l pune pe Homunculus în legătură cu acest impuls al procreării.propriu-zis. pentru a se apropia astfel de enigma devenirii-om. Dar Goethe a putut oferi numai treapta elementară a ideii de metamorfoză. tot ceea ce e în stare să facă Proteus. care duce spre ştiinţa spirituală orientată antroposofic. Iar ceea ce este astăzi corpul meu. în afară de cap. noi simţim ceva când suntem atinşi cu un cleşte înroşit în foc. de la fiinţele inferioare până sus. de enigma ideii Homunculus-homo. acel demon a cărui alcătuire sufletească Goethe a crezut că o sesizează cel mai bine prin teoria metamorfozei. este cufundată în impulsul procreării care unduieşte şi urzeşte în natură. Astăzi. Deja înainte. se cunună cu marea. El exprimă acest lucru prin faptul că îl pune pe Thales să atragă atenţia. la haloul lunar. cu marea tălăzuitoare. Carul de scoici al Galateei este forţa de procreare a naturii exterioare care se tălăzuieşte prin mare şi pe care Goethe o pune în legătură cu Luna. cu impulsul lunar. pe care o putea avea grecul. Goethe a făcut să fie chemat Proteus. această lumină solară ascunsă. transpusă afară. Afară. la om. când o dată cu valul mării se apropie lumina lunară ce se cunună cu el. De îndată ce încercăm să cuprindem această scenă în noţiunile noastre grosolane. de la o viaţă pământească la cea următoare. ideea de homo. Când ea se apropia astfel. că în razele lunare trăieşte altceva. în percepţia liberă de trup. se va transforma până în încarnarea următoare în forma capului meu din încarnarea respectivă. că ceva se petrece când lumina lunară. în concepţia umană. Şi aici el înfăţişează. Problema Homunculus-homo poate fi condusă spre rezolvarea ei. Dar s-a oprit aici. pentru că nu a putut ajunge până la încununarea ideii de metamorfoză. Ştim că Goethe a putut să o dezlege doar pe nişte căi lungi. Dar concepţia despre lume a grecilor ştia că în razele de soare trăieşte ceva spiritual-sufletesc. unde a încercat să urmărească transformările formei vii. în valul străbătut de vraja luminii grecul percepea valul care se tălăzuia afară. intimă. şi a mai crezut că îşi dă seama cum oasele coloanei vertebrale se transformă în oasele craniului. aici. care există prin faptul că noi ştim: o metamorfoză care loc şi cu forţele care străbat corpul uman de la o încarnare la alta. Goethe exprimă cu toată claritatea cum simte el şi cum plăsmuieşte în mod artistic această senzaţie subtilă. participăm la ceea ce a trăit în mod real în sufletul lui Goethe când a scris-o. cu forţa lunară. tălăzuinduse. aş putea spune. Aceasta este încununarea metamorfozei. dacă această idee. valul care se unduieşte şi se tălăzuieşte în om de la concepţie până la naştere. dacă îmi permiteţi să mă exprim sec şi teoretic. Ceea ce este astăzi capul meu. constituie forma transformată a trunchiului şi membrelor din încarnarea anterioară. Goethe invocă o imaginaţiune importantă din concepţia despre lume a vechilor greci ca să se apropie de procesul prin care ideea abstractă de Homunculus poate deveni. abstracte. este prezent acelaşi lucru care există în om când are loc în sens fizic misterul devenirii-om. Astfel. Fineţea capacităţii noastre de percepţie încă mai e suficientă pentru aceasta. Numai dacă simţim pe cale afectivă aspectele intime a ceea ce se unduieşte şi se tălăzuieşte în imaginile minunate ale acestei scene create de Goethe. Concepţia despre lume a vechilor greci ştia ce se apropie. cununându-se cu valul. Aceasta i-a venit în întâmpinare în timp ce încerca să înţeleagă problema Homunculus-homo şi să-i dea o formă poetică. care unduia în lume. asupra norişorilor ce se apropie şi însoţesc carul de scoici al Galateei. El a crezut că îşi dă seama cum frunza se transformă în petală. iar aceasta în stamina şi pistilul plantei. în natură. fără o participare afectivă intimă la ceea ce a trăit Goethe când a scris această scenă. suntem departe de a pătrunde în această scenă. într-un mod onest-sceptic. Proteus apare în 139 .

în timp ce de obicei conduce mereu conştienţa umană de la domeniul sensibil la domeniul suprasensibil. a lui Proteus ş. aş spune. aşa cum am arătat mai înainte. într-un anumit sens. aici ne face să privim iarăşi înapoi din domeniul suprasensibil spre domeniul sensibil. După ce s-a arătat apoi cât e de greu să-i prezinţi omului relaţia dintre lumea spirituală şi lumea sensibilă recurgând la doride şi la corăbierii pe care ele îi aduc. tot ceea ce poate duce la naştere. aş spune. aş putea spune. ci şi pe o altă cale sensibilă: pe calea artei. Se caută. şi aduc carul de scoici al Galateei. Faptul că doridele îi aduc pe corăbieri este. Lui Helios. ne amintesc că Goethe a încercat să se apropie de enigma omului nu numai pe calea ştiinţei sensibile. prin faptul că se priveşte dincolo. care sunt consacrate exclusiv Lunii. când s-a aflat în faţa operelor de artă din Italia. grecii au lucrat după aceleaşi legi după care creează natura însăşi şi pe urmele cărora se află el. Psilii şi marşii sunt nişte fiinţe demonice în formă de şarpe. spre domeniul sensibil. sus. Proteus însuşi neagă categoric faptul că prin telchini s-a câştigat ceva pentru transformarea lui Homunculus în homo. Aceştia. o contemplare a naturii. nereide. În faţa tuturor demonilor. cei mai vechi artişti ai lumii pământeşti din epoca a patra postatlanteană. Nu există nicio separare între animalul pur şi omul pur. Iar dacă lăsăm să acţioneze asupta noastră cartea lui Goethe despre “Winckelmann”. cu adevărat. a cunoaşterii suprasensibile. fiind în acelaşi timp slujitori în lumea în care intră omul când îşi părăseşte corpul fizic. forma de animal trece în forma de om. doar un căutător unilateral al cunoaşterii sau un artist unilateral. Goethe nu a fost. enigma cunoaşterii umane. să urmărească transformarea fenomenelor naturii până acolo. se apropie psili şi marşi. un alt fulger. atunci când şi-au creat operele. Dar şi aici Goethe ezită. ne este pus în faţă prin apariţia telchinilor. Aici cade. pătrunde o altă rază. nişte demoni care scot fiinţa sufletească din om şi o duc în spiritual. o percepţie artistică a naturii. în faţa lui Nereus. Ce se întâmplă? Ei bine. aşadar. 140 . în faţa tuturor acestora păşesc telchinii. Dar nici aşa nu merge. privit din cealaltă direcţie. a tuturor entităţile spirituale de natură elementară. Pe insula Rhodos. unde în om natura devine conştientă de sine însăşi. Salut de mare cinste dați-i În ceasul-acesta sfintei Lune! Ei aparţin. Numai că ele stau una lângă alta. de asemenea. se arată cum Homunculus se zdrobeşte de carul din scoici al Galateei. ca şi cum şi-ar da seama că. la naşterea suprasensibilă a ideii de Homunculus. în el artistul s-a unit în mod conştient cu căutătorul cunoaşterii. aşa cum o spune el atât de frumos în cartea despre “Winckelmann”: Ceea ce este în stare să facă o percepţie. tritoni şi driade. Goethe adună la un loc.d. pe calea artei. sferei Soarelui. în lumea suprasensibilă. voi – consacrații. dar cugetul lor merge iarăşi dincoace. un aspect intim al acestei scene.a. Telchinii se află în domeniul suprasensibil. ei sunt cei cărora le vorbesc sirenele: Celui ce-aduce zile bune. vom vedea că Goethe a încercat să-şi aducă aproape. ei sunt în opoziţie cu toate celelalte fiinţe.m. De aceea. Goethe ne arată că. să se ajungă mai aproape de problema lui Homunculus. care sunt nişte artişti din vechime şi care au creat primele figuri de zei sub formă umană. ei au ridicat zeului Apollo statuie după statuie. el a spus că percepe în ele ceva..diversele sale înfăţişări.

. a naşterii. ea nu poate fi menţinută. nu sub aspectul său interior. suntem scufundaţi într-o lume spirituală. simt realitatea spirituală mai mult ca stare de vis. pentru a-l face pe Homunculus să devină un homo. cea mai importantă. Aici se sfărâmă din nou ceea ce credem noi că am dobândit deja pentru transformarea în om a lui Homunculus dincolo. ni se arată într-un mod absolut minunat cum. prin somn. în starea de somn şi. Goethe vrea să arate că omul se poate apropia de fiinţele spirituale din cealaltă direcţie a existenţei. drept apropierea cea mai înaltă. atunci când ceva suprasensibil vrea să se unească cu ceva sensibil: Zeii s-o îngăduie nu vor. pământ. Şi aceasta stă în faţa noastră ca şi cum ne-am fi cufundat noi înşine în somnul cunoaşterii. Există. de fapt. Ce vedem. Dacă frunzăriţi numai. când se află dincolo. legătura se desface iarăşi după scurt timp. singurele care ne pot lămuri asupra enigmei omului din cealaltă direcţie a existenţei. sau şi din somnul cunoaşterii. Dar ştiinţa clarvederii ne arată într-un mod absolut clar la trezire: aici e vorba de o cufundare. în starea de veghe din trup. în măsura în care ea se manifestă prin valul mării luminat de razele Lunii şi cuprins de vraja luminii lunare.copleşind. ne trezim. dar de aceeaşi natură. aer. în finalul scenei. Toate elementele se fac simţite: pământ. tot ceea ce era posibil. oricum. celălalt trece pe lângă om cu totul neobservat. În fiecare dimineaţă când ne trezim. şi apoi. şi printre oamenii care nu sunt clarvăzători. a zămislirii. purtat în trupul matern.Noi suntem cufundaţi într-o lume spirituală. chiar dacă nu sunt clarvăzători. prin rostogolirea mereu mai departe a forţei de procreare.Doridele sunt demoni. Numai că unul dintre aceste lucruri este văzut pe Pământ. suntem în lumea fizic-sensibilă. născut. din lumea spirituală în lumea fizic-sensibilă. absolut de aceeaşi natură cu forţa care ne trimite înapoi din somnul nocturn. şi apoi se trezesc. cu care Homunculus se uneşte. noi ne trezim datorită aceleiaşi forţe care este prezentă. Misterul sfânt al trezirii trece neobservat pe lângă om. în cealaltă lume. Faust trebuie s-o primească pe Elena. Acolo se cufundă Homunculus. este doar o forţă mai extinsă. după ce s-a încercat. ca şi cum am fi făcut cunoştinţă noi înşine cu imaginaţiunile. în imaginaţiuni grandioase. Homunculus se cufundă în mod real în forţa de procreare a naturii. Faust trebuie să se cufunde în realitatea vechii Grecii. mai intensă. de la finalul grandios al acestei scene. personal. ele sunt rechemate în viaţa pe care o petrecem în trup. fiinţe ale mării. destinul îi pune pe oameni în legătură cu zeii. a vieţii embrionare. ca să devină om. dar cu o altă intensitate. ceea ce se petrece aici. dar numai sub aspectul său exterior. cea mai puternică de dezlegarea enigmei omului. care poate fi sesizată numai sub formă de imaginaţiuni. în viaţa fizică. care se manifestă în elementele: foc. oarecum. unii care ştiu foarte bine ce trăiesc. profund misterios. acolo stă scris: Slavă mării! Şi văpăii 141 . se sfărâmă când el se reîntoarce în realitate. Şi apoi. în finalul scenei? Aprinderea unui fulger. a unei flăcări. în imediata lui apropiere. se trezesc datorită aceleiaşi forţe care trăieşte în carul din scoici al Galateei: forţa de procreare a naturii. foc. toate elementele . apă. care se tălăzuieşte ca în vis. şi care face ca un om să fie zămislit. vrea să arate că destinul -– ni se spune în mod clar: corăbierii au fost salvaţi de doride -. aer. Câţiva oamenii ştiu acest lucru. iar corăbierii sunt fiinţe umane. apă. ne îmbrăcăm corpul. V-am spus ieri deja: Forţa care stă la baza concepţiei. Numai că aici.

în lumea greacă.Sfinte prinse-n valul geamăn! Slavă apei! Şi scînteii! Şi-aventurii fără seamăn! Slavă gingaşelor vînturi! Peşterii cu taine vii! Lăudate fiţi în cînturi. mai plenar aş fi putut trăi toate acestea. de inteligent ar fi. totodată. poezie adevărată. Eu vin acum chiar de pe ţărmul unde-am tras Încă-ameţiţi de valul care-n legănări… şi aşa mai departe. în anii ‘90 ai secolului al 18-lea. După ce studiase tot mereu natura nordică. decât le-am trăit. fiindcă noi ştim ce a devenit apoi Goethe. avem sentimentul că Goethe simţea în el însuşi cam aşa: Cum aş fi putut să reînvii în faţa sufletului vechea lume greacă. Şi el a dobândit mult. care a spus şi unele lucruri cu adevărat bune despre “Faust”-ul lui Goethe. stihii! dacă frunzăriţi puţin mai departe. În timp ce îmbătrâneşte din punct de vedere exterior. Ne dăm seama. când Luna se stinge şi se ivesc zorii. a fost de părere că aşa ceva e plictisitor. în actul III: Elena. dacă m-aş fi putut cufunda deja pe atunci în lumea spirituală aşa cum trăiesc acum acest lucru. cu cât mai bogat. ca simbol sau ca pe o imagine poetică. nu va 142 . De aceea. că este o cârpăceală a poetului ajuns la vârsta senilităţii. el este cel mai tânăr în sufletul său. adică a întinerit în sufletul său. Aici el urmează să se trezească. voi. În aceasta constă dispoziţia deosebită a părţii a II-a a “Faust”-ului goethean. Goethe a fugit în Italia. Şi eu pot să înţeleg cum Vischer Şvabul. Aici ea apare în ceva care este o întrupare a enigmei cunoaşterii. Faust trebuie să fie în realitatea greacă. presimţindu-l. Dar astăzi omul simte această legătură cel mult ca alegorie. omul întinereşte în suflet. hulită mult. Realitatea care stă la baza acestei legături este prea puţin cunoscută. fiindcă aceasta a fost o fugă. când moare. cea slăvită mult. Viaţa sufletească se desfăşoară în sens invers. aşa-numitul V-Vischer. în faptul că vedem sufletul întinerit. atunci când am avut posibilitatea de a mă cufunda în lumea operelor de artă meridionale. aveţi. Acesta este un proces din natura exterioară. Goethe a reuşit cu adevărat să-l introducă pe Faust într-un mod grandios în lumea suprasensibilă şi să-l facă să se trezească la viaţă participând la realitatea greacă. Faust trebuie să se fi trezit din contemplarea spiritualităţii supreme. în ceea ce priveşte enigma Homunculus-homo. Ne vine să spunem: În anii ‘80 ai secolului al 18-lea. sub formă artistică. oricât de erudit. Dar filistinismul. Toate patru. Ei bine. se apropia anul 1829. El a mai înaintat în vârstă. dar îmbogăţit datorită întineririi. filistinii nu vor putea să se încălzească niciodată pentru partea a II-a a “Faust”-ului goethean. el a vrut să cunoască ceva ce credea că se poate dobândi pentru sesizarea înţelegerea enigmelor lumii numai prin contemplarea artei meridionale. aşa cum voia Goethe. tot ceea ce a trăit de-a lungul întregii vieţi. aducându-şi în faţă încă o dată. dar este. atât de plin de duh în anumite privinţe. omul scufundându-se iar în trupul său. Aici momentul trezirii trebuia să aibă loc în aşa fel încât să se arate cum se sfărâmă ceea ce a fost perceput în spiritual-suprasensibil despre enigma omului. conştient. de deştept. într-un grad şi mai înalt.

care îi este propriu părţii a II-a a dramei “Faust” a lui Goethe. după ce veţi vedea această scenă.putea pătrunde nici caracterul poetic. caracterul poetic cel mai înalt. 143 . Va putea face acest lucru numai cel care îşi lasă simţul poetic să se înflăcăreze prin ceea ce îi oferă percepţia spirituală. Mâine. vom mai spune câteva lucruri în legătură cu această înfăţişare a impulsurilor goetheene.

şi dacă îşi manifestă voinţa conform cu nevoile sale. propriu-zis. al voinţei. conform cu reprezentările sale -. astfel încât nici arta.ÎN LOC DE HOMUNCULISM ŞI MEFISTOFELISM: GOETHEANISM Dornach. poate ca niciun alt artist. polul gândirii şi al activităţii de reprezentare. N-aş vrea să dau impresia că prin toate cele spuse aici am vrut să ofer o interpretare a acestei opere poetice. Fiindcă sunt de părere că interpretările sunt lucrul cel mai inutil care poate exista în acest domeniu. Cu gândirea este exact la fel ca atunci când am căuta să ajungem într-un anumit loc. dar habar nu avem de ţintă. între gândire şi voinţă. se deosebeşte de ceilalţi tocmai prin faptul că. căutătorul onest până în străfundul cel mai intim al propriei sale entităţi. de jur împrejurul ţintei. Omul este o fiinţă care gândeşte şi voieşte. dar totul este încă întunecat. viaţa dintre naştere şi moarte. la locul său. cetăţeanul obişnuit. la mijloc. în cele din urmă: Dar. dacă. într-adevăr. oricum. Nu-i aşa. îşi mărturiseşte. când pornim la o expunere de felul celei pe care ne propunem să o prezentăm noi acum. limba spirituală în care a fost scrisă o asemenea operă. dacă n-am gândi asupra lucrurilor şi asupra noastră înşine. putem face abstracţie de simţire. crede că deja a atins rezultatul la care poate ajunge. Unul dintre ele provine din faptul că. Avem reprezentarea exactă. pe de o parte . nu să explice ori să interpreteze ceva. conform cu reprezentările sale. am vrut să trezesc sentimentul că. alteori mai mult activitate a voinţei. putem privi spre unul din poli. O asemenea expunere vrea doar să ne înveţe limba. să desfăşoare o activitate de creaţie artistică din sânul unei asemenea vieţi spirituale. Dacă ne păstrăm această atitudine în această problemă. În substratul oricărei căutări a cunoaşterii. în timp ce îşi petrece viaţa dintre naştere şi moarte. să ating. noi n-am fi pe deplin oameni. Vrem să ajungem la acea ţintă. ştim direcţia. De aceea. Dar dacă vrem să ne împlinim viaţa în corpul fizic. mediocru. al oricărei căutări umane orientate spre trăirea spirituală. Dar adevăratul căutător al cunoaşterii. în acel loc. lucru care. omul trebuie să gândească. nu voi face niciodată aşa ceva. Uneori ea este mai mult gândire şi activitate de reprezentare. dar se poate face lumină doar când 144 . se află două sentimente fundamentale.de a pătrunde în lumea spirituală şi că el a reuşit. Omul banal. Dar cu gândirea şi cu voinţa lui este ceva extem de interesant. Tot ceea ce încercăm să facem prin expuneri de felul celor două precedente este trezirea unor posibilităţi de a savura o operă poetică sau de artă în acelaşi element în care ea a fost creată. noi trebuie nu numai să gândim. 19 ianuarie 1919 Prin cele două expuneri pe care le-am legat de descrierea ultimei scene cu “Noaptea Walpurgică” din partea a II-a a lui “Faust” de Goethe. de fapt. ci fiecare dintre aceste domenii ale căutării înţelepciunii se exprimă. poate că ne va fi îngăduit să spunem şi următorul lucru. să-şi facă reprezentări. Simţirea e situată. cât se poate de pătrunzător. Goethe era pe calea dacă putem spune aşa . ştim în ce direcţie poate fi ţinta. ci şi să voim. nici înţelepciunea nu au de suferit. atunci când încearcă să meargă mai departe pe calea gândirii. cu această gândire din cadrul corpului fizic tot nu ajung decât până la o anumită distanţă faţă de ceea ce caut. polul activităţii umane.cel puţin. este de cele mai multe ori o interpretare greşită sau atribuirea unor lucruri care nu sunt conţinute în ea. şi spre celălalt pol. într-un mod deplin armonios. ca niciun alt poet. gândeşte cât se poate de clar. cu întreaga sa viaţă interioară.

Acesta este sentimentul care. S-ar putea spune că suntem smulşi din noi înşine. Cealaltă limită/barieră se ridică acolo unde se manifestă voinţa. într-adevăr. şi există o gamă întreagă de porniri. să rămână superficial. în ceea ce priveşte voinţa. Dacă vreau să rămânem doar pe această cale a gândirii. după încercarea cuvenită. Omul e îmboldit în voinţa sa de foame şi de sete. în orice caz. Şi noi putem spune: Cel care nu a simţit toate durerile şi loviturile destinului care apar de la sine sub influenţa unei asemenea reţineri pe loc pe calea gândirii faţă de ţinta gândirii nu duce o viaţă de cunoaştere mai profundă. de la superficialitate la profunzimea modului de a concepe viaţa. peste un abis. Acolo unde se manifestă voinţa. care nu poate fi trăită cu acea conştienţă care se dezvoltă în viaţa dintre naştere şi moarte. duce. această îndestulare nu face posibil să intrăm într-o altă lume. de alte porniri. tot ceea ce ne zdrobeşte în viaţă. În tot ceea ce se manifestă. în timp ce voim. pentru ca el să poată trăi tot ceea ce ne aduce fericire în viaţă. într-un mod pe care noi înşine nu-l dorim. de fapt. să-l situeze pe Faust cu voinţa sa în viaţă. cu intensitatea necesară. dacă el îşi reprezintă în interiorul sufletului. la locul pe care gândirea însăşi. tocmai cu ajutorul gotheanismului. această agerime a gândirii. activitatea de reprezentare ne mână într-o anumită direcţie. am putea spune. care se transpune în act. că dacă ne dezvoltăm suficient de mult voinţa vom ajunge la ţintă. omenirea va trebui să înţeleagă că ceea ce îl duce pe om la ţinta lui trece prin 145 . care trece în faptă. de care unii încearcă adeseori să se convingă. mai ager. ajungem din nou la o limită. bazată adeseori numai pe nişte iluzii. dacă omul îl are. Dar acum apare un alt sentiment. dacă încercăm să ne situăm în viaţă cu voinţa. prin încercările vieţii fiindcă omul e pus la încercare. că parcă cineva ne apucă pe la spate şi ne opreşte de la ţelul propus. cineva ne apucă şi mână mai departe voinţa. în această îndestulare nu zace ceea ce face posibil. pe când nu ne simţim nici pe departe ajunşi la ţintă. Filistinii sătui. în aceeaşi direcţie. încolţesc în primul rând dorinţele şi poftele omului.tocmai acesta a fost scopul lui Goethe. că te simți îndestulat pe nişte căi ale vieţii care pot fi împlinite. în “Faust” al său. dar noi suntem ţinuţi pe loc. Acest sentiment că cineva ne stă în cârcă e o trăire umană profundă şi fără aceasta nu ajungem. în senzaţia că eşti sătul. în aceasta zace superficialitatea vieţii. ci. Omul ajunge astfel la una dintre limite. Omul respectiv e condamnat. Nu avem acelaşi sentiment ca în cazul gândirii. Dar în această senzaţie. care vin din viaţa instinctuală. Dar. îl duc până în punctul în care el simte că ceva care frânează gândirea îi stă în cârcă. şi dacă această claritate. la idealurile spirituale cele mai pure. punând piciorul. activitatea de reprezentare. tot ceea ce ne eliberează în viaţă şi tot ceea ce e păcătos în viaţă -. Şi noi simţim: Gândirea. Apare un altul în voinţa noastră şi ne ia cu sine. dacă încercăm să ne situăm cu voinţa în viaţă . la limita care e pusă fiinţei sale în viaţa dintre naştere şi moarte. sunt de părere. nu ne lasă să mergem mai departe. am putea spune. se află impulsurile de voinţă. o simplă beatitudine a căutării. Şi el se fereşte de superficialitate numai dacă încearcă să gândească în modul cel mai clar. la rândul său. în sensul cel mai grosier al cuvântului. cele două limite amintite -. de la superficialitate la profunzimea unui mod de a concepe viaţa. o fiinţă ne apucă pe la spate şi ne opreşte în loc. Omenirea va trebui să înţeleagă cândva. Dar. ci ne aflăm la o distanţă considerabilă de ea.ajungem acolo. nu putem ajunge la ţintă. Dar aceasta nu e singura limită sau barieră trasată manifestării umane între naştere şi moarte. că nu putem avea. oamenii sătui. dacă prin constituţia interioară a sufletului său poate avea părerea că poate ajunge prin gândire la ţinta gândirii înseşi. ni-l prefigurează. ei bine. până sus. începând cu pornirile cele mai grosolane şi până la idealul spiritual cel mai pur.

ca oameni. ci în aşa fel încât Christos să-i dea. dacă pe urmă erai dispus să te căieşti sincer. În cele din urmă. un creştinism care devine activ. Da.d. numai să se întoarcă la El în momentul potrivit. în primă instanţă. dacă e ca evoluţia Pământului să fie dusă mai departe. Şi ele trebuie să fie vindecate.omul face pe planul fizic orice vrea. forţa de a face el însuşi ceva. Un creştinism activ sau. în cadrul cercetării materialiste a secolului al 19-lea. şi că cel care refuză să treacă prin dezamăgiri şi refuză astfel să-l transforme pe omul întreg. nu poate ajunge la cunoaşterea naturii umane. noi.puteai să păcătuieşti cum voiai. mai bine zis. numai prin faptul că tu crezi în Christos. legate de cele două limite ale cunoaşterii şi perceperii de sine umane. că te simţi în mod absolut pasiv unit cu Christos.a. acest sentiment s-a pierdut din nou. iată ce trebuie să ia locul creştinismului bazat pe pasivitate. Putem caracteriza cele două sentimente fundamentale legate de limitele din gândire şi voinţă dacă spunem: Unul dintre ele ne atrage atenţia asupra faptului că omul nu se poate apropia de propria sa fiinţă.. Dar cele două sentimente fundamentale despre care am vorbit. cum este legat Christos de căutarea sufletului uman. în cadrul căruia.piedici. pentru a repara ceea ce omul însuşi nu intenţiona deloc să repare într-o măsură suficient de mare. în trecut. iar Dumnezeu este omul bun care îi iartă totul. altceva decât un fel de ajutător la nevoie. tocmai concepţia christificată despre lume şi viaţă va trebui să cunoască. ş. în anumite momente ale vieţii. Ne este îngăduit să presupunem că. de fapt . în această privinţă. numai în stadiul său incipient. prin existenţa Lui. Biserica Romano-Catolică a iertat păcatele . de fapt. activitatea laică. asupra acestor lucruri trebuie să cadă lumină în direcţia viitorului prin cercetările de ştiinţă spirituală şi printr-un mod spiritual de a simţi lumea. el a făcut ca în om să ia naştere numai sentimentul că a existat cândva un Christos. în cadrul diferitelor confesiuni. pe baza principiului trecutului. de la un moment dat. numai în imaginile activităţii ei de reprezentare. Ia gândiţi-vă puţin: pentru câţi oameni Christos nu a fost. Această situaţie caracterizează în acelaşi timp graniţa dintre perioada care trebuie să se încheie şi care a dus la o catastrofă îngrozitoare a omenirii şi cea care trebuie să vină şi care va putea fi în măsură să vindece relele care s-au arătat deja şi care se vor arăta tot mai mult. chiar dacă în epoca noastră intelectualistă marea masă a omenirii va putea avea această trăire suprasensibilă. această rătăcire. creştinismul se află. suntem de-aşa natură încât. la perceperea și cuprinderea a ceea ce este omul. Dacă vrem să exprimăm ce a realizat până acum creştinismul. o înaintare spre Christos. deziluzii. sentimentul că a existat cândva un Christos. numai ca reprezentare. în viitorul apropiat. prin trăire suprasensibilă. Dar. atunci totul îţi era iertat. să faci penitenţă. aşa cum doreşti şi apoi. să-l metamorfozeze.această dublă atitudine pasivă faţă de Christos aparţine şi trebuie să aparţină trecutului. Prin evoluţia pe care a trăit-o până acum.iertaţi-mă dacă mă exprim atât de frust . în aşa fel încât nu El singur să facă ceea ce omului însuşi nu-i place să facă. care îţi permite să rămâi pasiv. Aceste rele sunt încă înfipte adânc în inimile şi sufletele umane. de fapt. Gândiţivă la modul bizar în care. pe de o parte.m. să-ţi organizezi viaţa laică. am putea spune că. un avânt important. Christos era aici pentru a ajuta la necaz. să fi izbăvit de Christos . nu ne putem apropia de propria noastră fiinţă umană şi 146 . dezamăgiri. trebuie să găsească o modalitate de a trece de la un creştinism mai mult pasiv la un creştinism activ. acolo unde omului nu-i place să acţioneze el însuşi. Ce a adus Christos în lume. Ceea ce trebuie să apară în locul ei trebuie să fie o relaţie cu Christos ca putere activă. numai dacă acest creştinism al pasivităţii se va transforma într-un creştinism al activităţii.

în viitor. după principiul acestui dualism. Nu-i aşa. De fapt. ieşind una din alta. Eu am atras adeseori atenţia asupra acestui fapt. drept nebunia ştiinţifică a perioadei luminate dintre secolul al 19-lea şi secolul 20. o densificare a omului. aceasta este reprezentarea maladivă a ştiinţei din epoca prezentă. pe tărâmul fizic. Acest lucru stă şi la baza tuturor reprezentărilor groteşti pe care le primim astăzi în şcoală şi care vor fi descrise cândva. Eu v-am atras adeseori atenţia asupra felului unilateral în care e conceput astăzi procesul dezvoltării. a doua serie de dinți. iată ce îi este cel mai plăcut omului de astăzi. ieşind una din alta. pendulul. cu toate că omul e situat în cadrul unei asemenea pendulări. în jurul vârstei de şapte ani. partea cea mai densă. cealaltă parte a acestei fiinţe duale se pierde pe sine. Ceea ce trebuie realizat. omul actual îşi imaginează diferitele stări succesive ale dezvoltării sub forma unei serii de cutii din carton. pentru ca omul să poată produce. e o fiinţă duală. omul dintre naştere şi vârsta de şapte ani. partea cea mai minerală a fiinţei sale. fiindcă voinţa izvorăşte real din noi înşine. Cu gândirea nu ajungem până la noi înşine. Pe tărâmul spiritual-moral. pendulul. el este o fiinţă duală. pur şi simplu. Şi dacă omul le simte pe amândouă în acelaşi timp cu toată puterea. dintre a nu te găsi şi a te pierde.teoria Kant-Laplace -. în om se formează procesul de densificare. E ca un fel de concentrare a tuturor forţelor vieţii. ca fiinţă pământească. şi apare omul dintre paisprezece şi douăzeci şi unu de ani. Ia gândiţi-vă. aici ne pierdem pe noi înşine. omul trebuie să poată realiza acelaşi lucru pe care îl realizează. nu ne formăm o reprezentare justă despre om dacă îl prezentăm doar ca monom. cu pubertatea. Omul nu trebuie să caute să aibă starea de repaos absolut. Repaosul existenţei îl atinge. graniţa reală a primei perioade de viaţă este schimbarea dinţilor. aici ajungem până la noi înşine. Înaintare liniară în dezvoltare. cum vi se prezintă dezvoltarea omului individual dintre naştere şi moarte dacă o priviţi într-un mod cât de cât obiectiv. A doua perioadă a vieţii se încheie cu maturizarea sexuală. Şi acum. în starea de repaos. încă o dată. Când cineva simte un fel de pendulare între a nu te putea găsi şi a te pierde pe tine însuţi. nu o monadă. o altă fiinţă cosmică. Când cineva vrea să dezvolte în el asemenea sentimente în modul just. balanţa. fiindcă aceasta îl face leneş. că apoi. Fiindcă lucrurile nu stau deloc aşa. A avea o asemenea reprezentare. Nu este o vorba de o concentrare a tuturor forţelor de viaţă în 147 . Ia gândiţi-vă numai: întreaga dezvoltare e concepută astăzi ca şi cum cele următoare ar fi scoase mereu din cele precedente. Apoi a treia. apariţia seriei a doua de dinţi. Aici e tocmai invers. Ce este oare acest fenomen. şi alte sentimente legate de viaţă şi realitate. Iar în voinţă. în voinţă ne pierdem. totuşi. Dar aici ne ia în stăpânire altcineva. o cutie din altă cutie. De aceea. lor trebuie să li se alăture. vârâte una într-alta. Apoi se scoate a doua cutie şi apare omul dintre şapte şi paisprezece ani. el se simte cu adevărat om pământesc. ci numai dacă încercăm să-l înfăţişăm ca stare de mijloc între neputinţa de a se găsi pe sine şi pierderea de sine. Omul trebuie să caute să realizeze starea de repaos care e starea de mijloc dintre bătăi. când se încheie prima perioadă a vieţii? Este o consolidare. în cele din urmă. îl leneveşte. când copilul se dezvoltă . Este o concentrare reală a tuturor forţelor de viaţă în direcţia densificării. Omul e făcut. că odinioară a existat o stare de nebuloasă . este repaosul existenţei. starea ulterioară provenind mereu din cea precedentă. Una dintre părţile acestei fiinţe duale nu se poate găsi pe sine. apariţia celei de-a doua serii de dinţi. în mod esenţial. respectiv.o cutie din carton. el se simte om pământesc. îl atinge balanţa.nu ajungem cu gândirea noastră până la noi înşine. treptat.

lucrurile stau în felul următor. Acum omul se consolidează din nou. densificare. iarăşi. În organism pulsează o stare diametral opusă. concentrare.direcţia densificării.aproximativ . la floare.! Tot o reprezentare bună de aruncat la coş. nimeni nu poate înţelege viaţa în mod real dacă nu îşi reprezintă această viaţă ca pe ceva ritmic. Şi cam tot aşa.m. În realitate.este o idee care nu foloseşte la nimic. stamină. că ea duce omenirea de nas şi trebuie eliminată. apoi unele din ce în ce mai perfecte. o cutie de carton ieşind din alta. Ce rezultă din toate acestea? Din toate acestea rezultă că ideea de dezvoltare care gândeşte dezvoltarea numai ca pe ceva liniar nu e bună de nimic. noi ne dilatăm tot mai mult şi mai mult.d. până sus. iar se contractă. Dezvoltarea liniară . se concentrează. Aşadar. a treia perioadă a vieţii. acela îşi spune: La început au existat nişte animale imperfecte. îşi adună la un loc forţele. care merge de la o frunză la alta. omul se axează mai ales pe ceea ce trăieşte în interior. munte cosmic. devenind apoi petală. să spunem: Vedem deja în lumea animală porniri morale. sub formă ritmică. instincte. drept dilatări şi contractări permanante. pe la douăzeci şi unu de ani. Pentru că orice evoluţie înaintează în ritmuri. aflat în mers ritmic. aşa este. să reconstruiesc planta originară goetheană. o îmbelşugare. Viaţa nu merge mereu mai departe. Imaginaţi-vă 148 . astfel încât ne aflăm între limitele pielii noastre. Citiţi ce scrie despre metamorfoza plantei. care duc în cele din urmă la bunăvoinţa umană ş.are loc din nou un fel de concentrare. dar. pentru că ea nu ţine seama absolut deloc de ritmul vieţii. concentrare. Când ne naştem aici. densificare. Numai dacă sesizăm aceste raporturi vom ajunge la o înţelegere mai profundă a vieţii. de la o curbă ascendentă la una descendentă. dimpotrivă. dacă extindem şi mai mult această idee. unde am scris despre elementele ahrimanice şi luciferice din viaţă. în forţele lor. În ultimele numere ale revistei “Das Reich”. La treizeci şi cinci de ani .trebuie s-o spunem mereu . şi viaţa omului. Cel care gândeşte evoluţia ca pe ceva liniar. în mod liniar. aşadar. şi în conferinţele pentru publicul larg -. Când străbatem viaţa dintre moarte şi o nouă naştere. dacă vrei să ajungi la o înţelegere a vieţii. ci înaintează de la o curbă ascendentă a valului la una descendentă. când am scris prima mea introducere la Scrierile de ştiinţe naturale ale lui Goethe. relaxare. dilatare. atunci ajungem. ci ea se mişcă pe o linie sinuoasă: concentrare. cu darwinismul adevărat. Vedem. apoi animalele din neamul maimuţelor. Acesta e mijocul vieţii: treizeci şi cinci de ani. veţi vedea cum descrie Goethe acest fenomen. ci. dilatare. relaxare. Ea concepe evoluţia sub forma liniei drepte. în anii ‘80 ai secolului trecut. noi ne concentrăm. veritabil. ceea ce încheie. Goethe a presimţit toate acestea. Dacă aplicăm această idee asupra moralei . de acest lucru se mai leagă şi o schimbare exterioară. în lumea fizică. Douăzeci şi opt de ani: dilatare. perioade luciferice şi perioade ahrimanice. de aici s-a dezvoltat apoi omul. citiţi poemul său: “Metamorfoza plantelor” şi veţi vedea cum descrie Goethe acel proces specific de plăsmuire. numai pe nişte trepte elementare. o dilatare. Douăzeci şi unu de ani: concentrare. pistil. când se înaintează astfel. omul se axează mai ales pe ceea ce ne leagă cu întreaga lume largă. De fapt. că dezvoltarea nu e atât de liniară.a. Eu am încercat. La fel este şi cu înţelegerea vieţii istorice a omenirii. căci şi sevele se dilată. La douăzeci şi opt de ani el şi le dilată iarăşi. doar că mai într-un mod mai fin. am atras atenţia asupra faptului că în evoluţia istorică alternează. predispoziţii. se răspândesc. căutând să introduc în imagine această dilatare şi contractare. o rarefiere a tuturor forţelor vieţii. dilatare. Dar. dar nu numai ca formaţiuni exterioare. în mare. Orice evoluţie merge: vale cosmică.v-am atras adesea atenţia asupra acestui lucru.

dacă el nu ar fi pătruns cu suflet de către fiinţele care mereu sunt primite în lumea spirituală şi coboară aici. trece în mod ritmic în reversul său. în existenţă. pe planul fizic. venindu-i în întâmpinare celălalt val. Noi intrăm în corpul nostru fizic şi aici nu putem exprima în întregime ceea ce suntem. dacă spre ceea ce se naşte în mod pur fizic. începutul unui comportament social. se află impulsul de dezvoltare spre ciocnirea tuturor împotriva tuturor. încetul cu încetul. care toceşte tendinţa de a deveni rău. Ceea ce admiraţi dvs. Vă amintiţi că recent v-am atras atenţia. în lupta cea mai aprigă. Dacă am putea gândi aşa cum am gândit înainte de a ne fi născut. fugitiv. Astfel încât trebuie să ne reprezentăm: regn animal până la un anumit nivel. ci lor le-a ieşit în întâmpinare un alt val al devenirii cosmice. atunci ceea ce dezvoltaţi dvs. acesta ar fi un adevărat avorton. când am ţinut la Basel conferinţa de Crăciun. aici. numai datorită acestui fapt s-a dezvoltat omenirea. Dacă această parte ar plăsmui singură capul. nu am gândi un Homunculus ci am gândi un om. dus mai departe. devine principiul Răului. dacă s-ar dezvolta mai departe. din capul animal. în loc de cap. Reîncarnarea poate fi privită şi din punct de vedere moral. E de-a dreptul grotesc. de aici nu vom ajunge niciodată să vedem ce există în mod real. Numai datorită faptului că de sus vine spiritualul şi se aşază împotrivă. la războiul tuturor împotriva tuturor. ar fi un monstru animal îngrozitor. se află în organismul uman. ei bine. propriu-zis. iar şi iar. atunci omul ar vrea să trăiască pe Pământ într-un război permanent. să vadă cum capul uman este prezentat ca şi cum s-ar fi dezvoltat. începutul bunăvoinţei. într-o luptă permanentă. cu însuşirile lor . Dacă omul ar fi evoluat aşa cum îşi reprezintă Haeckel. prin naştere. ia naştere capul uman. Ce credeţi. dacă el tot s-ar naşte şi s-ar naşte mereu doar aici. atunci din maimuţa antropoidă s-ar fi dezvoltat o societate umană care ar fi dus din capul locului. la animale. când intrăm. ce ar fi devenit omul. asupra faptului că Nikolaus von der Flüe a gândit înainte de 149 . în lumea spirituală. cea mai sângeroasă. ci animalul superior ar dezvolta în modul cel mai antipatic tocmai însuşirile care vă par cele mai simpatice în lumea animală. Acest lucru se exprimă şi în forma exterioară. Numai datorită faptului că nu au ieşit la suprafaţă posibilităţile de dezvoltare care există în animalele superioare. un homo. De fapt. Acesta e ritmul! O coamă a valului trece într-o vale a valului şi nimeni nu poate pătrunde în interiorul a ceea ce ascunde în sine natura dacă nu vede posibilităţile de dezvoltare ritmică. dacă îmi este îngăduit să mă exprim astfel. de ceea ce vine de sus. total. Ele sunt paralizate. care se formează prin alăturarea a două forţe. Şi această stare de echilibru a capului uman face ca noi să nu putem manevra în mod liber cu ceea ce aducem din lumea spirituală. atunci s-ar dezvolta cele mai groaznice instincte de luptă.animalele cele mai evoluate. Fiindcă aceasta este o totală absurditate. Capul uman se formează ca stare de echilibru. respectiv înainte de a fi fost concepuţi. Dacă privim înspre exterior ce se întâmplă. pe planul fizic. Fiindcă în toate predispoziţiile care la animal mai sunt încă bune. dacă un cap de animal ar fi evoluat în continuare. în încarnarea actuală din partea abdominală a fiinţei dvs. de a se desvolta în rău şi a aşternut peste ceea ce tindea să devină rău ceea ce oamenilor le era menit de la începuturi să devină.de aici nu rezultă omul. ar fi un monstru îngrozitor. nu ar rezulta niciodată omul. Aceste instincte de luptă se află pe fundul sufletului uman. de ceea ce vine din lumea spirituală de la acea entitate umană care e primită mereu. dacă s-ar forma din sine capul. care a ucis tendinţa de a deveni rău. nu ar veni ceea ce e primit mereu în lumea spirituală şi e trimis iarăşi jos? Dacă omul doar s-ar naşte. cea care tinde să se înalţe din corp şi cea care îi vine în întâmpinare din Cosmos. ca fiind o anumită sociabilitate. pentru cineva care înţelege lucrurile. jos.

în prada contrariilor. Numai dacă încercăm să punem în echilibru forţele interioare ajungem la omenescul adevărat. Cel care caută să pătrundă în sine numai prin intermediul capului nu poate ajunge la sine însuşi. comparaţi cu cele spuse trei momente. propriu-zis. care ar constitui ceea ce ar lua naştere dacă s-ar lăsa numai în seama corpului uman să formeze din sine ceva.. în fiola care e adusă pe scenă ca Homunculus s-ar forma . care se pierde însă mereu. să cadă în exaltarea unei mistici abstracte: “De-aş putea” aceasta este una dintre ultimele sale cuvântări . în lumea suprasensibilă. ci calea interioară care duce sus. mereu. care. în “Noaptea clasică a Walpurgiei”. dacă nu ne apropiem de ceea ce se află pe calea de a deveni om şi. S-ar forma un soi de animal. ele sunt. din partea a II-a a lui “Faust”. tot ceea ce i se întâmplă lui Faust în scenele în care îşi duce viaţa el însuşi împreună cu Mefistofel. Acest lucru este exprimat în “Faust”-ul lui Goethe cu o profunzime extraordinară. care pot să apară acum în faţa ochilor dvs.îşi recunosc urâţenia. totuşi. prin faptul că. care se află pe calea de a deveni om şi totuşi nu devine în întregime om. Îl aveţi aici mereu pe Faust al voinţei. unde omul se pierde pe sine. undeva. unde. Faust nu ar dori. Aşa cum am arătat ieri. acolo. există ceea ce nu putem atinge.“uita orice formulă de magie”. ci numai un Homunculus. El s-a văzut ca om înainte de a se naşte. apoi e oprit şi . de fapt. Aveţi toate pericolele care ameninţă impulsurile morale ale omului. Mefistofel îi ia în stăpânire impulsurile. ci e aruncat încolo şi încoace de nişte tendinţe diametral opuse. în scena cu 150 . pe de o parte. El e aproape de acest pas şi. Se află în omul însuşi. atunci ne cuprinde imediat un altul. inversat faţă de momentul sfânt-sublim în care Faust stă în faţa lui Manto. în centrul omului -. în întreaga lui urâţenie. Căci phorkiadele recitiţi cuvintele rostite de phorkyade . De aceea. totuşi. ci un avorton uman. Ceea ce ne face să ne pierdem pe noi înşine. el e aruncat iarăşi. omul nu gândeşte niciodată un om. Dar Faust nu e menţinut nici într-o stare de linişte abstractă. Lucrurile sunt de-aşa natură încât omul încearcă să intre în sine însuşi. vizibil. dramatic din punct de vedere exterior. într-un anumit sens. Şi. nu pătrundem în noi înşine. după ce îl îmbrăţişează phorkiadele.mic. Nu reuşim. atunci apar în voinţă toate soiurile de motive şi impulsuri străine. nu reuşim acest lucru. Aici Goethe încearcă să aştearnă peste acest moment acea linşte interioară a sufletului uman care ia naştere prin senzaţiile stării de echilibru. adică nu poate să fie treaz în afara corpului. Ei bine. De aceea. Comparaţi între ele toate aceste lucruri. nu e animal. ci gândeşte numai cu capul. după aceea. Şi atunci ne pierdem. el trebuie să-şi recunoască urâţenia. Iar când ne cuprindem pe noi înşine cu voinţa. în care el vrea să se piardă.a se naşte scenele pe care le-a trăit după ce s-a născut. atunci când Mefistofel apare. Cine procedează aşa. fiindcă înainte de acest moment el minte. când caută să se cuprindă în voinţă. totuşi. nu devine în întregime om. de aceea şi drăgălaş . unde ia el însuşi înfăţişarea unei phorkyade. în ceea ce priveşte voinţa. îşi mărturiseşte urâţenia. va rămâne la Homunculus şi nu va ajunge la om. El nu doreşte o magie exterioară. Goethe este absolut onest în clipa în care Faust se află în faţa lui Manto. Examinaţi momentul în care Mefisto se uneşte cu phorkiadele. dacă am avea toate mijloacele tehnice. Momentul înălţător în care Faust păşeşte în faţa lui Manto. Dar când omul s-a născut deja şi nu poate învinge somnul cunoaşterii. pe de o parte. Faust apare pentru ultima dată. departe. stă cu adevărat acolo. Aveţi aici situaţia în care omul rătăceşte în ceea ce priveşte voinţa. cinstite. În acest moment aveți un moment contrar. (Desenează).un mic monstru îngrozitor. pentru ultima dată.undeva.

de o măreţie dramatică extraordinară este momentul în care în om trăieşte ca un sentiment estetic de scârbă ceea ce e nepermis din punct de vedere moral. prin faptul că ne cufundăm iar în corpul fizic. în epoca sufletului conştienţei. iar Mefistofel în scena cu phorkiadele. află cu adevărat mult despre evoluţia omenirii.aceasta a fost una din cauze . omuleţul. Şi că. e la fel de rea.Manto. ci. îngrozitoare. Aici putem simţi că. mistica abstractă. Examinaţi. în care am intrat. existenţa pământească. faptul că aşa ceva a existat cândva şi că a putut fi dat uitării. acela că Schiller şi-a conceput scrierile de estetică prin contemplarea evoluţiei lui Goethe. Ia gândiţivă. ce puteţi simţi când Faust se află faţă în faţă cu Manto. nu putem realiza ce este omul. drept corpul nostru. Această mistificare abstractă e la fel de rea ca şi materialismul. când a apropiat atât de mult elementul moral de elementul estetic. Aici e descris întregul său caracter respingător. “Poarta iniţierii”. de exemplu. mergem în întâmpinarea a ceea ce ne este dat. îl trăim în urâţenia sa. ne poate mântui de ispitire. aflat printre phorkyade. egoistă. De aceea. în fiecare dimineaţă trebuie să repetăm sub formă de imagine naşterea. Tocmai aici este ceva vrednic de plâns. în sens afectiv. ducelui de Augustenburg. Această reprezentare clară ar fi o reprezentare cosmică. Găsiţi exprimat acest lucru în scena finală a primei mele drame-mister. Fiindcă numai cunoaşterea ne eliberează de el. că ceea ce ne face să ne pierdem pe noi înşine. de fapt. această reprezentare clară ar fi de-aşa natură încât nu 151 . prin scrisorile sale estetice. Examinaţi în modul cel mai artistic. ce puteţi simţi când Mefisto. să-l cunoaştem în mod just pe ispititor. pentru a birui ispitirea. examinaţi cel de-al treilea moment: când Homunculus se sfărâmă de carul făcut din scoici al Galateei. şi că toate acestea au fost date uitării. noi trebuie să căutăm. prin concepţie şi naştere. Şi Goethe a vrut să sugereze. La urma urmelor. pentru că omenirea le-a dat uitării. adevărat dacă am reuşi să avem. Noi venim din lumea spirituală. în care Mefisto se află în mijlocul phorkyadelor. căutăm. după ce toate posibilităţile de evoluţie din timpul nopţii s-au epuizat. în “Scrisori despre educaţia estetică a omului”. adresate. Cine ia seama la aceste două fapte. de fapt. cădem în prada lui. impulsul fiinţial-real care îl face pe om să se piardă pe sine în polul voinţei. din existenţa fizică. devine el însuşi o phorkyadă. Acolo se spune că numai cunoaşterea. aşa cum este ea prezentă. trei momente din “Faust”-ul lui Goethe. perceperea nemijlocită a celui care este. Dacă nu învăţăm să-l recunoaştem. intrând din exterior. faptul că a existat cândva un lucru. Şi acum. şi încercaţi să simţiţi ce este acest Homunculus. Schiller a crezut că săvârşeşte un act politic. pe baza sentimentului său profund. În fiecare seară noi ne întoarcem în lumea din care am ieşit prin naştere. adevărat. îşi poate găsi vindecarea numai dacă noi nu doar îl găsim respingător sub raport moral şi fugim de el. chiar înainte de a ne trezi. Şi. Acesta era sentimentul fundamental al lui Schiller. Noi am putea ajunge la omul real. că ne vine în întâmpinare doar Homunculus. faptul că în evoluţia omenirii moderne cultura a reuşit să ajungă până pe o culme.catastrofa actuală a omenirii. înfăţişat în scena. în scrisorile estetice ale lui Schiller. şi cât e de greu să ajungi la omul real. a izbucnit . nu să ne împotmolim tot mai rău într-o cunoaştere pur exterioară a naturii şi într-o simplă mistică abstractă. aşa am spus . natura umană în stare embrionară. ispititorul nostru. să avem o reprezentare absolut clară. comoda “găsire a omului divin în interiorul nostru”. Învaţă mult despre evoluţia omenirii cel care înţelege în adevărata lor profunzimea cele două aspecte. trecând peste propriul gust. din care nu rezultă nimic altceva decât o abstracţiune îngrozitoare. în motivul voinţei. în primă instanţă.

Aceste lucruri nu există doar ca să se vorbească despre ele. Astfel că acest final al “Nopţii clasice a Walpurgiei” e luat din viaţa adevărată. dacă somnul şi-ar fi săvârşit lucrarea asupra noastră cu câteva clipe înainte de a ne trezi. ar trebui s-o cufundăm în omul nostru corporal. de omenire. Şi atunci am înţelege ce este omul corporal. ajungem aproape de om. în sunetul cosmic. toate perfecţiunile tehnice ajunse până la o anumită culme. În loc să privim în noi înşine. dacă e ca această omenire să meargă spre salvarea ei şi nu spre prăbuşire. cu cel vegetal. Dacă va începe să-şi dea seama că ceea ce a fost mereu lăudat drept marea cucerire a secolului al 19-lea este un sfârşit. în toată viaţa lumii. reală. toamna. dacă nu ne-am cufunda în ceea ce este accesibil numai prin intermediul ochilor fizici. în loc de sunetul cosmic. Se aprind flăcări. prin faptul că am lăsat ca Homunculus să fie fecundat în lumea spirituală. ah: Zeii să o îngăduie nu vor. dincolo. pomul să lepede totul. Homunculus se sfărâmă în acel moment prin ciocnirea cu rezistenţa pe care o opun elementele. ne-am pregătit să percepem omul. care mai bântuie şi prin secolul 20. Nu e deloc de mirare. Dar.noi abia dacă observăm. el se află în cea mai desăvârşită desfăşurare a rodirii sale. şi pentru ca ele să pătrundă în mod fiinţial. căldură. treptat. a fost resimţită drept ceva desăvârşit. În orice caz. începe viaţa corporală. Noi ne cufundăm. ci în solul culturii omenirii trebuie pusă o sămânţă nouă şi trebuie plantat un pom nou. sunt pomul înainte de a-şi lepăda fructele. Dar acum noi trecem peste abis. în loc să ne aţintim auzul spre interiorul nostru. în loc să ne cufundăm în noi înşine cu simţirea. cu cel animal. Reprezentarea vie pe care o avem şi care ar fi o trăire de sine în lumină. prin trezirea în aer. ascultăm cu urechea în afară. apă. Fiindcă. începe să se audă sunetul accesibil urechilor. în nişte predici ţinute în după-amiezele de duminică. dacă trăim în mod conştient acest lucru. cucerire care trece în secolul 20. care alcătuiesc propriul nostru organism. care s-ar simţi la fel de bine unită cu fiinţele ierarhiilor superioare cum se simte aici unit corpul fizic cu regnul mineral. această reprezentare. În faţa noastră. noi simţim cu nervii tactili din piele în afară. Dar în cursul obişnuit al vieţii nu facem ceea ce am sugerat eu acum aici. ceva de felul unui abis. prin intermediul urechilor fizice. Homunculus. Fiindcă omul îşi va găsi legătura justă cu realitatea numai dacă îşi va însuşi de acum înainte noţiuni noi. dincolo de abis. ci aceste lucruri există cu adevărat ca să fie aflate. ea şuvoieşte peste abis. Ştiinţa secolului al 19-lea. şi nu e suficient ca acest pom să crească mai departe. pe care noi am forma-o. Planta pe care au crescut toate acestea e destinată uscării. în loc de viaţa cosmică: Homunculus se zdrobeşte. în viaţa cosmică. al sunetului fizic. al celor pipăite pe cale fizică. drept impulsuri reale. Nu e de mirare că această cucerire a secolului al 19-lea. această reprezentare ar trebui s-o aducem cu noi în momentul trezirii. ne-am simţi revărsaţi în întreaga lumină a lumii. Se aprinde lumina ochilor. în direcţia viitorului. în loc să se aprindă lumina cosmică. Nu e suficient să credem 152 . Şi. ci ne-am simţi revărsaţi în lume. ne-am pregătit.ne-am crede limitaţi pe nicăieri. pământ. nu-i aşa. în toate sunetele lumii. înainte ca. fulgere . atunci am trăit finalul “Nopţii clasice a Walpurgiei”. continuarea a ceea ce noi încă mai simţim înainte de a păşi peste abis. în Societatea Antroposofică. drept ceea ce trebuie să fie integrat în evoluţia omenirii. o reîntîlnire cu entităţile ierarhiilor superioare. care s-ar trezi la viaţă şi ar deveni om. privim prin ochi afară. la trezire: căldură.

atâta timp cât ostilitatea împotriva încercării de a ieşi din cotidianul banal nu e combătută cu adevărat. Nimic nu e privit astăzi cu mai mult ostilitate decât această încercare. în mod 153 . o ultimă chemare. nu fără un anumit scop.că am cunoscut evoluţia animalelor. Hemerling a descris devenirea lui Homunculus: cum e luat el cu totul în stăpânire de o gândire materialistă. din cauză că îl apucă și îl târâie puterile mefistofelice. în care se dezvoltă deja. A găsi echilibrul între homunculism şi mefistofelism. Înţelegerea acestui echilibru. Poate că el şi-ar spune: Da. după ce deja oamenii nu au mai vrut să ştie nimic de goetheanism. Dar. ei Doamne. Ne-am putea imagina un lucru: cineva citeşte astăzi opera “Homunculus” a lui Hamerling. despre care am vorbit şi înainte de război. în care a prezentat drept homunculism tot ceea ce există în omenirea modernă ca elemente în putrefacţie. acel jurnalism care de atunci şi până astăzi s-a împotmolit şi mai îngrozitor.dacă pe atunci oamenii ar fi luat în serios ceva de felul a ceea ce arată Hamerling în “Homunculus”. şi apoi omul. Hamerling a încercat. după ce se produsese ruptura de orice goetheanism. cu sentimentul că încearcă să spună absolut cinstit ceea ce avea de spus despre enigma omenirii în “Faust”-ul său. la sfârşitul secolului al 19-lea. în al său “Homunculus”. între a fi apucat de Mefistofel şi a te pierde. când şi-a scris opera “Homunculus”. pe de altă parte. o lume în care oamenii se preocupă în modul cel mai frivol de lumea spirituală. acest “Homunculus” despre care eu am ţinut nu puţine conferinţe. nu poate apărea ceva benefic în evoluţia omenirii. Şi cu nimic nu îşi dăunează omenirea mai mult decât cu această ostilitate împotriva încercării de a ieşi din cadrul cotidianului banal. ca un fel de continuare. şi oamenii trebuie să înveţe să înţeleagă ritmul vieţii. izvorâtă încă din vremea veche. Nu e suficient să apară în număr tot mai mare spirite care scriu mai întâi nişte articole geniale despre animale şi mai târziu o carte despre apariţia omului. De cealaltă parte. La una dintre ele omul are impresia că se asfixiază de-a dreptul. acesta e lucrul pe care trebuie să-l înţeleagă omenirea modernă şi acesta e lucrul în care Goethe trăia. oamenii trebuie să înveţe că în cadrul omenirii drumul nu merge în mod liniar. pe căile spre care se îndreaptă. cum trăieşte el într-o lume în care omul nu se îmbogăţeşte cu comori spirituale. Să presupunem aşa ar putea spune unul care citeşte acum acest “Homunculus” . fiindcă cineva îl apucă.Homunculus devine bilionar -. ne-o imaginăm dusă puţin mai departe. de cei ce recunosc necesitatea de a pătrunde în suprasensibil. cineva care nu îl lasă să ajungă până acolo unde vrea să ajungă gândirea. A ieşi din cadrul a ceea ce este astăzi. pe atunci ei nu s-ar fi mirat dacă cineva ar fi spus: Din această omenire trebuie să ia naştere. ci ar fi luat în serios aceste lucruri. nu doar ca operă literară. să îndrepte spre omenire. anunţăm cu respect. presimţind. vorbind în mod plastic. care a apărut în anii ‘80 ai secolului al 19-lea. ci trecând peste două graniţe. acest Hamerling . dar devine bilionar .a văzut omenirea. între a te împlini în homunculism şi a nu te putea găsi. ci trebuie s-o rupem cu ideea unei evoluţii liniare. Să presupunem că cineva citeşte azi acest “Homunculus” al lui Hamerling. că lasă să acţioneze asupra sa ceea ce îşi imaginează Hamerling în legătură cu devenirea lui Homunculus al său. omul are de-a dreptul impresia că se pierde. Să presupunem: cineva citeşte astăzi acest “Homunculus” al lui Hamerling. am spune. reprezentarea mulţimii banale. aşa cum era atunci. într-adevăr.el a murit în 1889 . El a gândit toate acestea la sfârşitul anilor ‘80. să presupunem că ei ar fi lăsat ca asupra lor să acţioneze aşa ceva. tocmai spre aceasta trebuie să tindă omenirea. care se desfăşoară sub forma unor coame de val şi a unor văi de val.

la sfârşitul secolului al 19-lea şi începutul secolului 20. o cale care să ducă însă la cunoaşterea suprasensibilă şi. Dar sarcina actuală a omenirii constă în intensificarea acestor forţe pe care le-a primit. Cum să ne mai mire faptul că această catastrofă cosmică a luat naştere. să ne pătrundem simţirea cu el. Aşa îşi poate spune cineva care citeşte astăzi opera “Homunculus”. cu un limbaj care ne face uşor de înţeles ceea ce se prezintă într-o scenă cum este aceea de la sfârşitul “Nopţii clasice a Walpurgiei”. Neputinţa de a se găsi pe sine în gândire este homunculism. în scena pe care o descriem astăzi. pentru a duce mai departe omenirea în direcţia în care ea trebuie să înainteze. ci un fost ministru al finanţelor. însă în regiunea phorkyadelor. 154 . ci să trecem peste abis. să găsească impulsuri sociale. ci ceea ce este prezent în mod real în goetheanism . cât şi pericolul unei concepţii fantomatice despre natură. spre nenorocirea omenirii. străină de realitate. nu goetheanismul Societăţii “Goethe”. pentru ca lumea să vadă unele dintre lucrurile pe care nu le-a văzut în ultimele decenii. Goethe presimţea acest lucru şi l-a înfăţişat în “Faust”-ul său. conform cu forţele pe care le-a primit. de vreme ce un poet al anilor ‘80 a fost în stare să-l înfăţişeze în felul acesta pe omul-Homunculus? Dar chemarea care răsună din această descriere a omului-Homunculus este. să învăţăm să înţelegem limbajul acelui strat al conştienţei care vine din regiunile unde omul simte că în gândire nu se poate găsi pe sine. un strat mai profund al conştienţei. El presimţea deja că trebuie deschisă o cale pe care să se evite atât pericolul unei mistici fantasmagorice abstracte. nu tot ceea ce a crezut lumea că trebuie să facă din Goethe. Dacă simţim acest lucru. o adâncire reală într-o scenă de profunzimea celei pe care o prezentăm acum este pentru om o cale de a înainta tocmai în direcţia în care omenirea trebuie să înainteze acum. pe baza cunoaşterii suprasensibile. Aceasta va fi un lucru bun şi un impuls bun. Şi astfel. între homunculism şi mefistofelism. fiecare vede lumea aşa cum i se poate ea înfăţişa. pierderea de sine în voinţă este mefistofelism. catastrofa mondială. în fruntea căreia nu se află un om de-al lui Goethe. aceea ca noi să nu ne oprim la viaţa din care nu rezultă altceva decât un homunculism. am putea spune.nu un goetheanism de profesor universitar. La urma urmelor. Aceasta este. Şi astfel. dacă vrem ca în perioada următoare ea să aibă parte de salvare şi nu de nenorocire. s-ar putea spune: Omenirea este situată în homunculismul care se găseşte într-o lume în care omului de astăzi nu-i prea place să se transpună. Să pătrundem în el.trebuie căutat astfel. După cum goetheanismul . în acelaşi timp. că în voinţă se pierde. cu numele simtomatic de Kreuzwendedich [Cruce-Întoarce-te]. atunci suntem transpuşi în nişte scene atât de profunde. care duce. care îl pot transforma pe Homunculus într-un homo.absolut necesar. ajungând acolo unde ştiinţa spirituală vorbeşte despre cunoştinţele suprasensibile.

în ultimele decenii. Se poate spune că o operă de artă trebuie înţeleasă aşa cum este ea. de a face cunoştinţă în mod mereu nou cu viaţa lui Goethe. Şi tocmai în aceasta constau dificultăţile încercării de a studia personalitatea spirituală a lui Goethe. mai important decât orice altă impresie. Dar putem şi lăsa la o parte toate obiecţiile de acest fel. dacă ne apropiem tot mai mult şi mai mult de viaţa lui Goethe. în conştienţa sa personală. în sufletul său ia naştere. independent de personalitatea creatorului ei. eu aş aplica-o în sensul eminent al cuvântului la Goethe. despre căutările sale. ci şi în viaţa sufletească a omului însuşi. Uşor s-ar putea crede că ar fi de mare folos dacă. Şi aşa e cazul tocmai cu “Faust”-ul lui Goethe. atât de vast şi de o luminozitate care radia până departe. şi poţi crede că primeşti din ele mult mai mult decât ai primit înainte. privind aceste relaţii dintre personalitatea spirituală a lui Goethe şi “Faust”-ul său. am studia ceea ce a spus Goethe despre el însuşi. Constaţi că nu poţi ajunge la nicio lămurire ca lumea. 12 iunie 1918 “Faust”-ul lui Goethe se numără. aşa cum sunt ele formulate în scrisorile adresate unei persoane sau alta. se dovedeşte că ceea ce a trăit în sufletul lui Goethe în timp ce-şi crea operele. în cunoaşterea sa.RELAŢIA PERSONALĂ A LUI GOETHE CU “FAUST”-UL SĂU Praga. nevoia cea mai imperioasă de a se apropia de viaţa lui Goethe. şi putem vedea că. printre acele opere ale literaturii universale la care te poţi întoarce mereu. nu este aşa. din această operă. ci despre relaţiile personalităţii spirituale a lui Goethe cu “Faust”-ul său. în aşa fel încât să găseşti în ele mereu lucruri noi. Aş dori să vorbesc tocmai despre relaţiile personale ale lui Goethe cu “Faust”-ul său.subconştient”. care se găsesc în această operă. atât de grandios. despre felul cum s-a raportat la cunoaştere. ceea ce acţiona. fără îndoială. “Faust”. Ni se întâmplă cam aşa: ne convingem că afirmaţiile lui Goethe. Iată gândurile din care s-a născut tema conferinţei de astăzi. aş spune. la problema artei. mai mult sau mai puţin pedante. nu folosesc deloc pentru studierea mai sus-amintită. în sufletul său. prin studierea relaţiilor lui Goethe cu opera sa. fiindcă ceea ce găsim în activitatea creatoare a lui 155 . încât Goethe însuşi nu a putut să cuprindă. despre viaţa sa. ca să poţi primi în tine anumite taine. nu despre relaţiile personale cele mai înguste. ci în cazul “Faust”-ului lui Goethe ai sentimentul că e necesar să ai experienţe de viaţă mereu noi. în orice caz. anumite aspecte interioare intime. pentru că prin studierea dramei “Faust” a lui Goethe omul poate afla el însuşi că numai în acest fel pot cădea razele de lumină juste asupra acestei opere. observăm că. şi mai ales drama “Faust”. fireşte. totuşi. al propriei vieţi. nu pentru că am devenit mai maturi . luând în considerare mărturisirile lui Goethe însuşi.fiindcă din această cauză poţi găsi lucruri mereu noi şi în alte opere ale literaturii universale -. de la un deceniu la altul. de expresia “inconştient . Dar. Dacă nu s-ar fi abuzat într-o măsură atât de mare. din studierea vieţii lui Goethe. din operele lui Goethe. în orice caz. că într-o asemenea relaţie a unui poet cu opera sa există o imperfecţiune. o asemenea bogăţie de forţă trebuie să ne apară ceva superior. Se poate obiecta. avem aici ceva care ne conduce adânc nu numai în particularităţile lui Goethe. dacă cineva se adânceşte mereu-mereu în “Faust”-ul lui Goethe. Pe de altă parte. Dar. de fapt. pe care bătrâneţea ce se apropie le poate oferi. tocmai când încerci să te apropii de opera cea mai importantă a lui Goethe. era întotdeauna ceva atât de mare. Dacă vrem să găsim răspuns la o întrebareenigmă pusă în mod absolut clar.

în anii ‘70 ai secolului al 18-lea. nu era aspectul prin care sufletul lui Goethe voia să se reveleze în sensul eminent al cuvântului. că în lumea tripartită omul tripartit. dacă vrem să înţelegem de ce el se întoarce cu spatele spre Macrocosmos şi 156 . el nu va avea sentimentul că prin acest monolog ne aflăm deja în cadrul ideilor specific goetheene. trup şi suflet. el o numeşte cartea lui Nostradamus.a. se îndreaptă spre un alt semn. împărţit în spirit. Şi oamenii văd măreţia în faptul că Goethe îl arată pe Faust disperat în privinţa puterii tuturor celor patru facultăţi. Şi. dacă cineva începe să studieze drama “Faust” de la monologul “O viață întreagă ah. E necesar. pentru o clipă a vieţii. aspectul goethean demn de admiraţie. Revolta împotriva celor patru facultăţi. în el. De aceea. se apucă de magie. filosofia…”. fără niciun fel de idei preconcepute.să facem abstracţie de “Prolog”. dacă cineva se ocupă un timp îndelungat de “Faust”. şi altele de acest fel. după ce a deschis cartea lui Nostradamus. eu nu mă pot extinde aici asupra stimulării pe care a avut-o Goethe din direcţia tradiţiei populare. şi dă peste semnul Macrocosmosului: acest semn exprimă legătura dintre om şi puterile cosmice care pulsează pretutindeni. spectacol doar!” Aici vedem întreaga retragere a lui Goethe. de obicei. că fenomenele pământeşti şi cele cereşti sunt tripartite. cu Universul. Dar în acea perioadă Goethe nu înclina să considere că e satisfăcător ceea ce poate primi omul în cunoaşterea sa spirituală pe această cale. L-a preocupat atât de mult. se află într-o legătură tainică cu această lume. de “Închinare”. Dar. Tocmai ceea ce spun eu acum este valabil într-o măsură cu totul deosebită pentru relaţia lui Goethe faţă de drama sa “Faust”.d. a venit spre Goethe din tradiţia legată de figura lui Faust. în idee. înainte de toate. Aspectul prin care sufletul lui Goethe se revelează pentru prima dată în sensul eminent al cuvântului ne iese în întâmpinare acolo unde Faust. această legătură a fost ceea ce l-a preocupat pe Goethe. Şi noi auzim cu acuitate profundă cuvintele prin care Goethe se întoarce de la semnul Macrocosmosului: “Ce spectacol! Dar. împotriva unei năzuinţe exterioare spre ştiinţă. de la un fenomen cum au fost “teatrul de păpuşi”. ş. faptul că Faust se apucă de magie. încât îl pune pe Faust să încerce să facă în aşa fel încât prin imaginile acestui semn să i se reveleze legătura omului cu întregul Univers. Din cauză că avem la dispoziţie un timp atât de scurt. Dar ce este aceasta? Goethe arată cum Faust deschide o carte de magie. Goethe credea că s-a lămurit în privinţa faptului că în tot ceea ce poate primi omul în reprezentare. vai. Faust se întoarce cu spatele la acest semn şi la revelarea sa. care îl face să-l aducă în faţa sa pe Spiritul Pământului. din faţa a ceea ce i se poate revela referitor la legătura omului cu întreaga lume. Aş vrea să mă limitez la discutarea relaţiei dintre Goethe şi “Faust”-ul său. îşi întoarce de la semnul Macrocosmosului şi se îndreaptă spre semnul care îl duce la invocarea Spiritului Pământului. în general. Aceasta începe doar dintr-un anumit punct. el spune. Tocmai din “Faust” însuşi apare posibilitatea de a înţelege relaţiile lui Goethe cu “Faust”-ul său. în primă instanţă: în această operă trăieşte revolta lui Goethe împotriva cunoaşterii exterioare. el nu are decât o imagine de oglindă a realităţii.m. Trebuie să privim în interiorul cel mai adânc al sufletului lui Goethe.Goethe radiază treptat în propriul său suflet în aşa fel încât devine mai mare decât tot ceea ce poate să spună Goethe în legătură cu aceasta. Aici pulsează ceea ce trăia în mod cu totul deosebit în sufletul lui Goethe drept forma sa de a simţi enigma lumii. la început ele nu existau -. pe care îl găsim în el printr-o studiere îndelungată a lui Goethe? Ce este specific goethean în “Faust”? Dacă examinăm drama “Faust” . din faţa a ceea ce poate cunoaşte omul. Ce este. să ne apropiem de “Faust” în modul cel mai liber posibil. În semnul Macrocosmosului se exprimă faptul că lumea este tripartită.

prin revelare nemijlocită. nu poate sesiza ce se află în adâncurile propriului suflet. în mod pur şi puternic. din faţa măreţiei omului. ceea ce ai pierdut. Acum în faţa lui Faust stă în mod concret. mai târziu. nu mie!” Cine este oare spiritul pe care Faust îl înţelege? Spre ce trebuie să se îndrepte Faust în acest moment? Ei bine. Ceea ce trăieşte în conştienţă. o ce spectacol. Numai că trebuie să facem abstracţie de orice revelare ideatică pe care oamenii o caută. cu o idee prin care vrea să pătrundă în realitatea lumi. ştie cât de nesatisfăcut rămâi. “Nu și ţie? Cui. îl arată pe Faust întorcându-se cu spatele la ceea ce poate revela Universul şi îndreptându-se spre semnul care nu se revelează din Univers. Faust păşeşte în faţa Spiritului Pământului în aşa fel încât îl găseşte sub forma în care îl găseşte omul care coboară în străfundurile sufletului uman mai adânc decât se întâmplă de obicei. decât să se declare mulţumit cu nişte rezolvări urzite cu uşurinţă. Dar în acest moment descoperim pericolul în care intrăm cu toată cunoaşterea noastră. aici avem unul dintre momentele cele mai dramatice din “Faust”-ul lui Goethe. Goethe nu caută cunoaşterea în acest sens. când omul îşi sesizează propria viaţă sufletească. faţă de cunoaştere. în spirit. Goethe apelează la ceva care nu rămâne doar o piesă. Această teamă exista în sufletul lui Goethe. tu ai cuprins cutare sau cutare lucru în gânduri. Când ne apropiem de Univers. o anumită teamă de a primi în suflet ideile cunoaşterii. la revelarea spiritului.De aceea. ajungem. nu putem cunoaşte uşor. dar ştii că ceea ce este acolo. dar. Faust se dă înapoi speriat. Întotdeauna după ce ai dobândit o cunoştinţă. De aceea. într-un anumit sens. Nu. trebuie să căutăm aspectul dramatic. Ţi-e teamă că pe calea de la viaţă la cunoaştere ai pierdut ceva. Şi în toată această situaţie. când ne apropiem de ceea ce trăieşte în adâncurile sufletului. ci se ridică din adâncurile sufletului uman însuşi. Astfel. După ce ţi-ai format o idee. veneraţie. a omului necunoscut. atunci? Eu. vai. s-a revărsat numai parţial în această idee. deoarece cu această idee nu ai exprimat tot ceea ce se poate revela când pătrunzi în profunzime. ceea ce se revelează din străfundurile lumii sufleteşti. propriul său interior. ceea ce se exprimă clar în sufletul lui Goethe. interpretând. El avea sfială. aş spune. l-au întâmpinat pe Goethe. Cu aceasta. de obicei. ca să nu fiu greşit înţeles. au o anumită frică. Goethe se numără printre spiritele care. Goethe îl face pe Faust al său să ajungă la disperare la gândul că în întinderile Universului nu se arată realitatea şi îl prezintă apelând la revelarea din adâncuri. ajungi de-a dreptul la disperare că nu vei mai putea plăsmui niciodată într-o formă vie ceea ce ea nu a exprimat. în faţa a ceea ce. în “Faust”. Faust trebuie să se întoarcă cu spatele. Dacă ne dăruim acestor lucruri. Dar îşi spunea: Ceea ce tu poţi face să păşească în faţa sufletului uman drept cunoaştere. aspectul artistic însuşi. în aşa fel încât omul să plăsmuiască în sine însuşi tot ceea ce îl duce la o existenţă demnă de numele de om. 157 . el a încercat întotdeauna să înfăţişeze mai degrabă enigmele lumii ca enigme. în suflet. ai pierdut posibilitatea de a primi iarăşi. modelarea formei. mai ai şi un alt sentiment apăsător: Dacă ai făcut odată să se ridice la suprafaţă o idee a cunoaşterii. vreau să spun: Cine s-a luptat cu adevărat vreodată cu ideea cunoaşterii. îţi vine să spui: Da.îşi îndreaptă atenţia spre microcosmos. noi putem ajunge la spiritul revelării. şi el a transpus aceste pericole în “Faust”-ul său. chipul însuși al Dumnezeirii să nu m-asemăn ție!” Spiritul îi strigase mai înainte: “Tu semeni duhului pe care tu îl înţelegi. El trebuie să se dea înapoi. de asemenea. Goethe se numără printre spiritele care nu voiau să-şi cucerească o anumită cunoaştere care ar consta într-o sumă de idei referitoare la legile naturii şi ale omului. Aceste pericole ale căutării umane. ci el caută cunoaşterea în măsura în care rezultatul cunoaşterii pătrunde cu forţă sufletul uman. spectacol doar! . din noi. nu poate fi decât o imagine de oglindă. ameţit. jos.

în faţa acestei forţe. El crede că va putea lua din cunoaşterea de sine tot ceea ce îl face pe om să ajungă la o existenţă demnă de acest nume.d. tocmai în acest pasaj ne va ieşi în întâmpinare un element cu adevărat grandios. să nu ameţim. încotro îl face el să se îndrepte? În perioada când a scris aceeastă scenă. fără să explicăm. noi suntem supuşi iluziei. Aşa stau lucrurile în cultura umană. prin împletirea legilor ei.. care se face mereu. după ce l-a invocat pe Spiritul Pământului. drept idealistul spiritual. dacă încercăm să ne încordăm facultatea de reprezentare umană. ce-i drept. constă în faptul că. nişte element afective.Cine se adânceşte în dialogul celor doi. în tot ceea ce este trăire empatică a lumii. care nici măcar nu vin de la noi înşine. o undă de filistinism la Wagner. O observare mai atentă arată că ceea ce se amestecă astfel. şi care îl arată pe Wagner cum intră şchiopătând în scenă. Şi în această scenă cu Faust şi Wagner ne vine în întâmpinare într-un mod cu totul deosebit această încercare a lui Goethe de a exprima şi înfăţişa în cunoaşterea de sine perfecţiunea umană. Aceasta îi poate apărea căutătorului profund al cunoaşterii în faţa sufletului sub acea formă pe care Goethe o va desemna mai târziu drept putere mefistofelică. cunoaşterea lumii şi cunoaşterea de sine. nu vine de la noi înşine. pe o cale tainică. De aceea avem mai întâi întoarcerea spre cunoaşterea de sine. el nu se poate înţelege pe sine însuşi. toată puterea de a ne păstra conştienţa. în măsură în care ea constrânge viaţa să situeze personalitatea în sânul lumii mari. Nu avem voie să ne îndreptăm privirile spre interpretarea tradiţională. în cazul cunoaşterii lumii. numai atunci putem răzbate prin iluzie. Ei bine. se amestecă. Goethe nu vrea să treacă încă la cunoaşterea lumii. Aşadar. Cunoaştere a lumii: Dacă încercăm să înaintăm tot mai departe şi mai departe în cunoaşterea lumii. Faust se întoarce de la cunoaşterea lumii. care îl prezintă pe Faust drept omul care tinde spre culmi. dar el este o personalitate încheiată. drept personaj neînsemnat. tocmai pentru că omul nu le poate observa. o personalitate care a dus până la capăt o anumită căutare sufletească. ne duce la iluzie. Acesta e nodul dramatic. dacă o înţelegem în mod dramatic. ci de la alte forţe. Ceea ce poate fi sintetizat în noţiunea de iluzie drept pericol mefistofelic provine de la faptul că în 158 . care îşi dă puţin nişte aere faustice. ce exprimă el. fără să atribuim sensuri. să răzbatem până la ceea ce există sub formă spirituală în dosul manifestării sensibile. drept elemente afective. aşa cum făcuse deja cu semnul Macrocosmosului. El nu seamănă cu spiritul. când spune că nu caută râme. Şi numai dacă ne încordăm. Priviţi fără idei preconcepute ce îi răspunde Faust lui Wagner. . la ceea ce vechii hinduşi numeau maya. tocmai în această scenă. în timp ce omul crede că trăieşte exclusiv în reprezentări. dacă studiem cele două impulsuri. putem atrage atenţia asupra faptului că de amândouă sunt legate anumite pericole pentru om. şi Goethe simte că o cunoaştere a lumii. Faust este ameţit.” .fără să comentăm. În timp ce ne căutăm relaţia cu lucrurile. Pericolul. constată. la ceva care poate fi numit “ispita iluziei”. Cui îi seamănă el? Se aud bătăi în uşă şi intră Wagner. care era lucrul de la care Goethe îl face pe Faust să se întoarcă.a. artistic.. “Tu semeni duhului. în faţa sufletului lui Goethe stătea o dualitate. În această scenă. ca Faust. în tot ceea ce este gândire asupra lumii. pe care aş vrea s-o numesc: “cunoaştere a lumii” şi “cunoaştere de sine”. prin diversitatea a ceea ce ne oferă. în cunoaşterea lumii. Ne vine să-l lăsăm pe Wagner să apară sub masca lui Faust. atunci ajungem. ş.cărui duh? El se aseamănă lui Wagner. nu într-un mod filistin.m. ca să nu cădem niciodată în inconştienţă. iese la iveală cunoaşterea de sine a lui Faust. însoţitoarea permanentă a vieţii noastre. fiindcă ceea ce vrea Goethe să prezinte este cunoaşterea de sine: Tu nu eşti mai mult decât ceea ce zace în sufletul lui Wagner.

dar care nu pot fi disociate de elementele de natura dorinţei şi voinţei. El vrea să se cufunde în cunoaşterea de sine. ca să ajungem la realitate. De ce există această iluzie . atunci ştim că în orice moment în care căutăm cunoaşterea prin cufundarea în interiorul propriei fiinţe stăm în faţa viziunii care proiectează în faţa noastră ceva lipsit de realitate. noi nu am putea ajunge la dezvoltarea umană. Dacă ne dăm seama de acest lucru. în orice caz. Dar acest lucru are legătură cu tot ceea ce reprezintă. forţele descendente nu s-ar putea manifesta în noi.Şi trebuie s-o pornim pe alte căi. care pare a fi mult mai mult decât o simplă fantezie. de la pasiuni şi afecte. în evoluţia noastră absolut normală. Omul trăieşte din forţele care duc. începând cu naşterea. Dar aceste două elemente care intervin în viaţa umană mai stau şi într-un alt fel unul în faţa celuilalt. Astfel încât iluzia are legătură cu tot ceea ce ne duce pe noi. Dar acest lucru a stat în faţa sufletului său. nu găsim doar fapte ale cunoaşterii care duc la tainele cosmice. Dar el nu vrea asta. începând cu vârsta de treizeci şi cinci de ani. Această dezvoltare orientată înapoi are legătură cu tot ceea ce trăieşte în sufletul nostru. ci care ne duce la maturizare. dacă luăm în considerare tot ceea ce se manifestă ca iluzie în cunoaşterea lumii. existenţa umană descendentă.această cunoaştere exterioară se amestecă elemente afective şi de voinţă. Lui Goethe îi era foarte bine cunoscută această taină a existenţei umane. nu din cele ale prosperării. faptul că. El crede că îl poate conduce pe om jos. reprimând dezvoltarea ascendentă. Noi nu putem deveni deştepţi. prosperare. ceea ce ajunge la o existenţă deosebită în perioada dezvoltării descendente. oamenii. Dacă în viaţa noastră sufletească nu ar interveni mereu pericolul iluziei. atunci rămâne ceea ce Goethe îl pune pe Faust să exclame: “Ce spectacol! Dar. de fapt. din care a fost eliminat orice element afectiv sau de voinţă. până la miezul lumii. viaţa de iluzie. Dacă în cazul încercării de a cunoaşte lumea ne ameninţă iluzia. spectacol doar!” . dacă nu dezvoltăm. Aici ameninţă un alt pericol. în lumea distrugerii. voinţă. inteligenţi. putem ajunge la viziuni. cu experienţă de viaţă. Omul moare începând cu naşterea şi în momentul morţii se sintetizează. pedant -. Dacă elementul mefistofelic. la moartea lui. când coborâm în adâncul sufletului ne ameninţă altceva: aici nu găsim doar dorinţe. Goethe nu a exprimat acest lucru. dar ajungem în sânul unei vieţi care devine viaţă vizionară când devine maladivă. se concentrează tot ceea ce acţionează pe parcursul întregii vieţi. face să apară tocmai viaţa noastră sufletească. Fiindcă ceea ce e proiectat în faţa noastră e împânzit cu iluzie. el stă în faţa unui spectacol de teatru. numai la eroarea cea mai devastatoare. Aceasta acţionează în aşa fel încât. dar care ne duce. Ci apare şi ceea ce ţine de organizarea noastră. Noi credem adeseori că avem o cunoaştere obiectivă.dacă privim lucrurile în mod flilistin. sentimente şi afecte. Când Faust se află în faţa semnului menit să trezească în sufletul său o asemenea concepţie despre lume. căutăm în noi veşnicul şi găsim doar temporalitatea cea mai perisabilă. care nu ne duce la dezvoltarea din copilărie. pofte şi dorinţe. vai. înmugurire. Printr-o mistică greşită. în mod neclar. totuşi. cu tot ceea ce ne duce pe 159 . noi nu am putea fi supuşi acelei dezvoltări care nu ne duce la creştere. dar o avem numai atunci când nu ne mai lăsăm în prada niciunei iluzii în privinţa faptului că toate elementele amintite adineaori se amestecă în orice cunoaştere exterioară. dacă nu ne corectăm în permanenţă cu raţiunea. când ne adâncim în mod mistic. de ce există ea? De ce ne îndepărtează ea mereu de realitate? Această iluzie are legătură cu tot ceea ce intervine în evoluţia noastră. dacă încercăm să eliminăm din cunoaştere tot ceea ce vine de la simţire. amestecată. Nu devenim neapărat nişte vizionari în sens maladiv. cu veşnicul. Dar. nu ar fi cuibărită în cunoaşterea lumii. lucru prin care iarăşi stânjenim adâncurile.

elementul ahrimanicmefistofelic şi elementul luciferic. cu tot ceea ce are legătură cu diminuarea forţelor noastre. Atunci se produce confluenţa a ceea ce. noi vedem ceva demn de toată atenţia în evoluţia personală a lui Goethe. la început. pe baza evoluţiei spirituale occidentale şi a tradiţiei acesteia. Şi dacă unii comentatori au subliniat în repetate rânduri că Mefisto e prezentat drept figură unitară. el nu-şi asimilase o distincţie clară între elementul mefistofelic şi elementul luciferic. Acolo noi trăim tot ceea ce apare sub influenţa elementului luciferic. Goethe a lăsat cu totul neprelucrată asocierea lui Mefisto cu Faust. Schiller îi dă îndemnul de a duce mai departe munca la “Faust” şi e ciudat cât de mult a respins Goethe această idee. spiritual. la partea spirituală a fiinţei noastre. Acestea sunt forţele luciferice. îl adusese pe Faust la o dezvoltare poetică. elementul mefistofelic. a lui Gretchen. drept figură ahrimanică şi luciferică. Ei bine. venind din adâncuri. Dar toate acestea provin din faptul că Goethe l-a privit pe “Faust” al său. Mefisto se apropie de Faust drept Lucifer. pe de o parte. De aceea Goethe l-a prezentat pe Mefisto. la declin. Atunci se produce. că Mefisto trebuia înfăţişat drept dualitate. din păcate. atunci rezultă o mare parte din ceea ce trăim în partea I a lui “Faust”. Goethe a vrut să introducă ceva care să aducă în faţa ochiului spiritual celălalt element. care zace în propriul său suflet şi în sufletul omului în general. care trebuie pus 160 . Dar. în discuţia polemică. Prin aceasta noi ajungem să avem o anumită influenţă asupra lumii ambiante. în sufletul său trăieşte mereu sentimentul că trebuie să existe o ieşire. El îl tratase pe Mefisto ca pe un personaj de sine stătătoare. Totuşi. E semnificativ faptul că Goethe avea în simţirea sa această dualitate. numai că nu o studiem ca lumea. sub forma unui singur personaj. şi elementul ahrimanic. Mai târziu. poftele. când trăim împreună cu ei. Ceea ce trăieşte şi se exprimă în Mefisto când Mefisto se aşează şi discută polemic despre tainele lumii este caracterul ahrimanic. în realitate. Există şi posibilitatea ca Faust să fie nevoit să se arunce în sânul a tot ceea ce se leagă de dorinţe. ceea ce îi poate stânjeni. provine. ca purtător al cunoaşterii umane. în orice caz. Pentru că tocmai în aceasta. ca dorinţe. sentimentele. se uneşte cu dorinţele. El consideră că e ceva vechi. care se află în legătură cu sâmburele lumii şi cu ceea ce trăieşte puternic în noi ca voinţă subconştientă.noi. E interesant să vedem că tot ceea ce trebuie să se îndrepte spre elementul luciferic rezultă într-un mod nesatisfăcător. Altfel stau lucrurile cu ceea ce provine din cunoaşterea de sine. De aceea. E interesant că. dar nu şi-a dat seama de acest lucru în conştienţa sa cotidiană. grandios de impresionantă. Când coborâm în interiorul nostru. care provine din cunoaşterea lumii. a vrut chiar să-l înfăţişeze într-o scenă a disputei. Astfel. în subconştient Goethe a simţit. Ne percepem în sâmburele propriei noastre fiinţe. tragedia absolut minunată. pe de altă parte. totuşi. rezultă de la sine că în momentul în care Faust trebuie să întoarcă spatele Spiritului Pământului. În 1790 el a publicat drama “Faust” ca fragment. de voinţă. El simţea că în ceea ce îi face să se întâlnească pe Mefisto şi Faust trebuie să se manifeste ceva mai profund. în clipa în care se arată că nu este în stare să-i facă faţă cu cunoaşterea sa. în anii ‘70-‘80. din faptul că Goethe nu voia să ştie nimic despre legătura omului cu lumea mare cu Macrocosmosul. Ceea ce are un efect distrugător asupra semenilor noştri. prin faptul că noi coborâm spre nişte forţe cărora nu suntem în stare să le facem faţă decât dacă le percepem într-un mod just. tocmai aici se manifestă iluzia. oamenii individuali. acea influenţă pe care o cunoaştem în viaţă. cu alte cuvinte. noi ajungem. Omul poate ajunge la mulţumire numai dacă încearcă să găsească raportul dintre elementul luciferic.

cum sunt ideile goetheene despre natură. din fiinţa lui Goethe. că nu prea poate fi continuat. Cu teoria sa metafizică. Esenţialul constă aici în faptul că prin cunoaşterea naturii Goethe încearcă să clădească puntea de legătură dintre cunoaşterea de sine şi cunoaşterea lumii. Dacă pătrunzi cu adevărat în ea. Din această cauză boleşte Goethe în anii ‘90. Dacă examinăm ce se manifestă. Cum era acest mod de a gândi? Acest mod de a gândi era de-aşa natură încât Goethe a căutat cu totul alte noţiuni şi idei decât cele cu care suntem obişnuiţi. dacă nu avem în vedere ceea ce voia Goethe. Adâncindu-se în ceea ce îi venea în întâmpinare din direcţia ştiinţei. voia ca ideea să fie creată în trăirea proprie. constatăm că evenimentele izolate ale acestor cercetări şi descoperiri ale lui Goethe nu sunt deloc esenţialul. căruia în trecut îi întorsese spatele. mai viu. el voia să se cufunde în realitatea însăşi. numai atunci s-a creat puntea spre a găsi elementul iluzionar al lumii. nu există nimic mai plin de viaţă. În Univers trebuie transpuse forţele bune şi cele rele. suntem nevoiţi să eliminăm din realitate . Evoluţia ştiinţei spirituale nu ajunsese atât de departe încât acest lucru să-i fi putut deveni clar lui Goethe. ici şi colo chiar cu mult adevăr. Aşadar. Din personajul unic Mefisto el n-a putut face două personaje. Forţele care merg înainte şi cele care dau înapoi trebuie să fie primite în aria năzuinţei lui “Faust” de a cunoaşte lumea. Înţelegem ce s-a petrecut aici numai dacă reuşim să vedem ce fel de concepţie despre lume îşi formase Goethe în anii ‘90. Goethe nu a putut crea o concepţie despre natură care să-l satisfacă. Faust trebuie să se întoarcă iarăşi spre semnul Macrocosmosului.să facem abstracţie 161 . în concepţia despre natură. Mulţi au înţeles foarte greşit partea a II-a lui “Faust”. cu munca vieţii noastre. Acesta era faptul care a rezultat pentru el ca necesitate.deoparte. nu vom înţelege niciodată concepţia despre lume a lui Goethe. a trebuit să-şi cucerească în mod cinstit această concepţie despre lume şi abia atunci i-a fost dată posibilitatea de a uni cunoaşterea de sine şi cunoaşterea lumii. Dacă nu vrem să ne îndreptăm atenţia spre acest aspect. totodată. Mefisto a trebuit să ia caracterul ahrimanic. Dar numai dacă aceasta se cufundă atât de adânc încât să cuprindă în adânc lumea. De aceea. Ce s-a petrecut aici? . a trebuit să ajungă din propria lui fiinţă la o concepţie despre lume. Nu-l înţelegem pe Goethe. cu Macrocosmosul. Felul cum a gândit el evoluţia. Goethe îl transpune pe Faust în Univers. Acest lucru face ca “Faust” să fie atât de dificil. Puterile bune şi cele rele sunt în luptă. dar punctul esenţial nu a fost atins aproape deloc. Dar aceasta era o unilateralitate şi trebuia unită cu cunoaşterea lumii. Goethe voia să ajungă la nişte noţiuni care nu merg în mod exterior de la o reprezentare la alta. De aici contradicţia fiinţei sale. Goethe l-a modelat pe Mefisto al său tot mai mult şi mai mult în acest sens. Cu concepţia sa despre natură. cu reprezentările noastre. căutând acolo alegorii. între ele. acesta este esenţialul. ca oameni individuali. Ce voia să devină această cunoaştere a naturii? S-a vorbit mult despre aceasta. de la o noţiune la alta. până la nivelul teoriei culorilor. prin nişte idei sufleteşti. dar voia ca această trăire să fie suficient de altruistă încât să fie. trăire a lumii. Dar în subconştientul său trăiau amândouă. Goethe voia să atingă ceea ce se adânceşte cu adevărat în realitate: el voia să poată uni cunoaşterea de sine şi cunoaşterea lumii. când scrie “Prolog în Cer”. iar Faust se află la mijloc. nimic mai direct. Goethe a primit de la Schiller îndemnul de a relua munca la “Faust”. să ne situăm izolat în lume. Dar aici era în drepturi numai cunoaşterea de sine.Relaţia personală a lui Goethe cu “Faust” al său devine alta. Mai înainte el credea că prin cunoaştere de sine poţi ajunge la ceva. decât toate aceste personaje! Dar de ce arată ele ca nişte alegorii? Pentru că atunci când vrem.

e nevoit să coboare din nou în adâncurile propriului suflet. avem noi. în care ele se unesc cu nebunia și cu prostia. ea era încă scindată în cunoaştere a lumii şi cunoaştere de sine. aşa cum se prezintă ele când trăim împreună cu lumea. Universul pe de altă parte. Aveau oamenii în epoca lui Goethe. în epoca noastră.sună atât de bizar!” Sună chiar foarte bizar. ca element de legătură între ceea ce Faust aduce cu sine de la mume şi ceea ce îi poate furniza cunoaşterea exterioară a lumii. unde înnodările exterioare ale realităţilor. el a găsit desăvârșirea. al vieţii politice. care îi ia în stăpânire pe oameni ca pe un mecanism. ne face doar să visăm. “Mumele! Mumele! . potrivit epocii sale. În epoca sa.Lucifer şi Mefisto -. sunt descrise într-un mod umoristic grandios. aceasta încă nu exista. pentru a-l putea înţelege temeinic. Ele ne vin în întâmpinare într-un mod extraordinar de expresiv. Nu spre o abstracţiune unilaterală despre spirit şi o abstracţiune unilaterală despre viaţă .de această realitate ca abstracţiune -. asemănător cu spiritul grec. când coborâm în interiorul propriei noastre fiinţe. spre ceea ce el adusese de la mume pe de o parte. Ar trebui să existe o ştiinţă care să se ocupe cu perceperea de sine a omului. Prostie şi deşteptăciune. şi trăieşte acest lucru în aşa fel încât noi vedem: el încearcă să transforme ceea ce a adus la suprafaţă. trăiesc abstracţiunile. În Italia. deoarece Mefisto conţine în sine cele două personaje . Ceea ce a apărut pe baza cunoaşterii lumii trebuie să se unească acum cu cunoaşterea de sine. Tocmai în ideile pe care le avem în domeniul vieţii sociale. în scena de la Curtea imperială. El a trăit sub forma unui vis ce a trăit acolo. El i-a văzut pe artiştii greci ca pe nişte oameni care au surprins tainele naturii. cunoaşterea din domeniul biologiei şi din alte domenii. jos. într-o manieră modernă. pe cât de mult a fost posibil. Ele trebuie să se contopească în aşa fel încât să devină una. Goethe a căutat. Acest fapt îl conduce pe Goethe spre epoca Antichităţii greceşti. şi noi ne lăsăm în prada celor mai groaznice iluzii. în care se manifestă elemente iluzorii. din adâncurile sufletului său. Şi acum urmează ceea ce Goethe căuta cu dor în toate adâncurile sufletului său. 162 . aşa cum coboară acum Faust! Acum Goethe e nevoit.ci spre desăvârşirea sufletului. prin faptul că e transpus atât de bine într-o realitate a lumii mari. cu infinit umor. posibilitatea de a dezvolta o asemenea cunoaştere a spiritului? Ceea ce a adus Faust de la mume. Acest lucru devine vizibil. partea a II-a. fiind condus în epoca greacă. bazată pe ideea metamorfozei. nu. ceva ce oamenii prezentului ar trebui să înveţe bine! Noi trăim într-o epocă în care ar trebui să reflectăm la natura relaţiei dintre om şi realitate. Ceva de felul a ceea ce trăia în sufletul grec nu poate fi reînviat. E pasajul în care Faust coboară la mume. aşa cum se prezenta această cunoaştere în epoca sa. să-i dea lui Mefisto un fel de rol secundar. Goethe a trăit ceea ce a văzut din arta greacă. Din realitatea vie nu izvorăşte nici un Homunculus. alegoriile. de propria noastră viaţă. Goethe a reuşit să facă acest lucru prin faptul că a considerat minunata sa cunoaştere a naturii. din cunoaştere de sine. oamenii nu au avut aşa ceva! Ceea ce a fost cunoaştere a omului. Acum cunoaşterea de sine a luat formă într-un sens şi mai înalt. trăind împreună cu lumea. Ceea ce am găsit în adâncurile sufletului ne zăpăceşte. Spre aceasta năzuia Goethe. dacă nu-l putem scoate la suprafaţă. a fost un produs artificial. spre ceea ce i-a revelat omului lumea mare. dar care să poată fi trăit din nou în epoca modernă. Prin faptul că şi-a îndreptat privirile spre vechii greci. Faust coboară în acele lumi unde puterea lui Lucifer îi ia în stăpânire pe oameni în singurătate. E modul în care elementul Mefisto se apropie. în cunoaştere a lumii. Dar noi trăim cu ele. Vedem apoi cum Faust. cu iluziile lor. la sfârşitul părţii a II-a din “Faust”. să-l ducă pe Faust. dar trebuie să poată fi găsit altceva. să găsească forţa de a uni cunoaşterea de sine şi cunoaşterea lumii. Faust urma ca. în adâncurile sufletului.

el îl poate birui pe Mefisto. în felul său . Pentru a se cufunda în propriul său suflet. toţi curenţii care străbat Macrocosmosul. biruind ceea ce respinsese în tinereţe: cunoaşterea de sine unilaterală. Universul! . El nu se opreşte la convingerea tradiţională: La început a fost Cuvântul. Astfel. după ce a adus la suprafaţă. eu cred. Goethe se îndreptase în mod unilateral numai spre cunoaşterea de sine şi nu a vrut să o lase să se reverse în cunoaşterea lumii. prin propria viaţă umană. fapta. “Faust” nu a devenit cu nimic o operă mai neînsemnată. unde Goethe caută să-l introducă pe Faust în Macrocosmos. care l-a însoţit pe Goethe timp de aproape şaizeci de ani din viaţa sa. care face o critică aspră şi la adresa dramei “Faust” a lui Goethe şi o consideră punctul de plecare a tot ceea ce trebuie 163 . El e mare tocmai prin faptul că a fost atât de cinstit în raportul său personal cu “Faust” şi că arată cum a căutat şi s-a luptat pentru a găsi calea ce duce de la cunoaşterea de sine la cunoaşterea lumii. pentru că Faust se aruncă în toate iluziile cunoaşterii lumii. Am rămas cu o impresie ciudată după ce am citit o lucrare scrisă în limba engleză. nu doar un spectacol!. apoi. că în drama “Faust” a lui Goethe în faţa omenirii stă o operă la care această omenire trebuie să revină mereu şi mereu. Nu înţelegem “Faust”-ul lui Goethe dacă nu vedem că această operă. Faust se îndreaptă din nou. Ea este mai desăvârşită prin faptul că în propriul său suflet s-a revărsat cea mai mare forţă. a unui spaniol. Iar cine parcurge diferitele etape. elementele profunde ale propriului său suflet. l-a făcut să-l introducă pe Faust în lumea cea mare. într-o anumită contradicţie cu ceea ce crease în “Faust” ca adolescent. Faust este introdus în întreg Universul. ci un element pe care omul îl trăieşte şi în care se revarsă. ci încearcă: simțul-simțire. dacă “Faust” e citat mereu numai într-o direcţie sau alta. într-o anumită etapă.lucru pe care-l justifică. vai. În final.Tocmai pentru că pentru conştienţa sa nu s-a scindat ceea ce exista în adâncurile sufletului său. Stăm rău. tocmai de aceea . În tinereţe. a parcurs propriile destine sufleteşti ale lui Goethe. Faust stă aici spunând: Ce spectacol! Dar. cine pătrunde cu adevărat în diferitele elemente care trăiesc în “Faust”. care se exprimă în concepţia sa despre natură. tradusă în franceză. Şi “Faust” nu devine o operă mai neînsemnată în literatura universală dacă privim în felul acesta relaţia sa personală. Din fiecare vers al lui “Faust” poate veni confirmarea a ceea ce eu nu am putut decât să sugerez. după acest moment.Goethe a fost nevoit să apeleze la nişte forme tradiţionale. El a apelat la forma tradiţională a creştinismului bisericesc pentru a-l introduce acum pe Faust. în curenţii Universului. în tainele la care lumea ahrimanică coincide cu lumea fizică. în final. Dar. Lupta sa cu fenomenele naturii şi cu puterile naturii. La început a fost fapta! Tocmai această traducere îl face pe Mefisto să vină. prin faptul că un om de nivelul cel mai înalt năzuieşte şi luptă să dezlege enigmele spirituale ale omenirii. în sânul a ceea ce el refuzase la început. în sânul a ceea ce trebuie să-i reveleze semnul Macrocosmosului. pe această treaptă a evoluţiei sale. spre traducerea Bibliei. forţa. fireşte. Acesta este marele tablou din finalul dramei “Faust”. dar într-o formă superioară celei la care se gândesc oamenii de obicei. Şi îl vedem pe Faust.Faust se îndreaptă iarăşi spre ceea ce voise să-i reveleze în mod unilateral semnul Macrocosmosului. Trebuie să recunoaştem neapărat că Goethe a biruit ceea ce pusese în această dramă în prima sa tinereţe. Eu nu cred că. Goethe a diminuat valoarea a ceea ce realizase atunci. la bătrâneţe. prin banalul “la început a fost fapta” deviază de la profundul “la început a fost Cuvântul”. de la mume. ajungând. îl va judeca altfel. Este o micşorare a ceea ce e pur exterior. când Faust. datorită acestui fapt.

avem voie să nutrim speranţa că acest “Faust” al lui Goethe va pătrunde sub forme mereu reînnoite în sufletul omului. tot ceea ce nu ne permite să mergem în pas cu epoca. de aceea eu cred că tocmai prin “Faust”-ul său. Şi. pentru că propriile căutări ale lui Goethe sunt atât de intim legate de căutările omenirii. fiindcă bunurile cele mai preţioase sunt cele la care omenirea trebuie să ajungă. ci pentru întreaga lume. ci un sens pe care această omenire îl caută neîncetat. dacă se înţelege pe sine cu adevărat. şi nu numai pentru el. deoarece. 164 . ea trebuie să caute fără încetare aceste bunuri. dar că sub forma dramei “Faust” a lui Goethe pentru acest spirit central-european.combătut în spiritul central-european. Totuşi. ci ceva ce ea caută. s-a născut o operă care conţine un anumit sens. un sens care nu numai că trebuia să-i fie dat omenirii. oriunde am fi. Eu cred că putem recunoaşte toate slăbiciunile. tocmai pentru că prin acest “Faust” omenirii nu i-a fost dată doar o operă de artă. Goethe poate oferi omenirii ceva cum nu se poate mai preţios.