Rudolf Steiner

Consideraţii spiritual-ştiinţifice la “Faust” de Goethe volumul II

Problema Faust Noaptea romantică a Walpurgiei Noaptea clasică a Walpurgiei

Cuprins Problema Faust Dornach, 30 septembrie 1916, după o reprezentare a scenei din camera de studiu din “Faust” I “Noaptea romantică a Walpurgiei” Dornach, 10 decembrie 1916 Presimţirile lui Goethe în direcţia realităţii concrete. Noţiuni cu caracter de umbră şi reprezentări saturate de realitate Dornach, 27 ianuarie 1917, după o reprezentaţie scenică din “Faust” II, Actul II: “Cameră gotică îngustă, cu boltă înaltă”, “Laboratorium” Faust şi Mumele Dornach, 2 noiembrie, după o reprezentaţie scenică din “Faust” II: “Galerie întunecoasă”, “La curtea imperială” Faust şi problema răului Dornach, 3 noiembrie 1917 Legenda Elenei şi enigma libertăţii Dornach, 4 noiembrie 1917 Exegeze spiritual-ştiinţifice legate de “Noaptea clasică a Walpurgiei” Dornach, 27 septembrie 1918 Exegeze spiritual-ştiinţifice legate de “Noaptea clasică a Walpurgiei” (continuare) Dornach, 28 septembrie 1918 Viaţa sufletului din punct de vedere spiritual-ştiinţific Dornach, 29 septembrie 1918 Misteriile kabirilor din Samothrake. Misterul devenirii-om Dornach, 17 ianuarie 1919, după o reprezentaţie cu “Noaptea clasică a Walpurgiei” Contemplarea realităţii în Misteriile greceşti Dornach, 18 ianuarie 1919, după o reprezentaţie cu “Noaptea clasică a Walpurgiei” În loc de homunculism şi mefistofelism: goetheanism Dornach, 19 ianuarie 1919

Relaţia personală a lui Goethe cu “Faust”-ul său Praga, 12 iunie 1918 Kabirii. - Desen de Rudolf Steiner după figurile plastice schiţate de el … după pagina 208 Trimiteri Tabel cronologic Cronică Rudolf Steiner despre stenogramele luate după conferinţe Privire generală asupra Ediţiei Operelor Complete ale lui Rudolf Steiner

dar care. pentru a obţine astfel o imagine unitară care ne va da apoi posibilitatea de a ajunge mâine la o privire de ansamblu mai cuprinzătoare. 15 la secolele 16. priveşte înainte. o cotitură importantă. din care izvorăsc impulsurile noastre pentru întreaga cunoaştere şi pentru toate acţiunile noastre. Ei bine. Când priveşte înapoi. în fond. cât şi ceea ce a plăsmuit din ea percepţia spirituală a lui Goethe. este. pe lucruri moştenite din vremurile vechi. spre cele ce au precedat epoca sa. el trăia în sânul magiei. Ceea ce relatează istoria . în sufletele actualei epoci din evoluţia omenirii. în epoca ce se încheiase. La Goethe. implicit. din tot ceea ce ştiţi despre “Faust”-ul lui Goethe şi despre legătura dintre acest “Faust” al lui Goethe şi figura lui Faust aşa cum se trage ea din legenda despre Faust a secolului al 16-lea. pe Faust al secolului al 16-lea. era deja numai ceva îmbârligat. numai o “teorie cenuşie”. în acea epocă încheiată care se sfârşeşte cu secolele 14. spre sarcinile viitorului. din punct de vedere spiritual şi. dar şi înţelepciunea erei anterioare creştinismului. mistică. Ceea ce era considerat în epoca lui Faust alchimie. trecerea de la epoca greco-latină la epoca noastră. 30 septembrie 1916 după o reprezentare a scenei din camera de studiu din “Faust” I Aş vrea să pornesc din nou de la cele prezentate mai înainte.despre dispoziţia sufletească a oamenilor. situaţia este cu adevărat următoarea: tocmai problema apariţiei epocii celei noi şi a acţiunii neîntrerupte a impulsurilor epocii celei noi a fost la el extraordinar de puternică şi el a fost inspirat cu totul şi cu totul. vă veţi da seama că atât această figură a lui “Faust” din secolul al 16-lea. care a trăit cu adevărat şi care a fost preluat apoi în legenda populară.am spus-o adeseori . o personalitate. decât ruinele unei culturi ce s-a sfârşit. o „teorie gri”. în acelaşi timp.PROBLEMA FAUST Dornach. în fond. de către cei în mijlocul cărora trăia el. de mult trecute. mai întâi. 17 reprezintă în întreaga evoluţie a omenirii. Faust nu mai poate vedea. şi din punct de vedere material-exterior. epoca în care trăim acum. despre facultăţile şi nevoile unor secole mai vechi. dvs. pe care şi le însuşise. şi care azi până şi ştiinţei nu-i mai este cunoscută aproape deloc. 15. şi care. care constituiau înţelepciunea secolelor anterioare. în drama sa “Faust”. Noi trebuie să-l avem în vedere mereu. Am văzut că trecerea de la secolele 14. al chimiei şi al misticii. la epoca ce va dura până în mileniul 4. Ceea ce trăia în sufletele oamenilor din secolele trecute. ajunsese deja cu totul la decadenţă. de-a lungul celor şaizeci de ani cât a lucrat la “Faust”. se află în strânsă legătură cu toate acele impulsuri din perioada de trecere care au făcut să ia naştere era cea nouă. încă şi din secolele care au premers secolului lui Faust. care priveşte în urmă spre dispoziţia sufletească a oamenilor din secolele mai vechi. care este un personaj istoric real. epoca a cincea postatlanteană. direcţiile cele mai importante din mentalitatea oamenilor moderni? Şi Goethe a fost cu adevărat în măsură să privească înapoi. arăta cu totul şi cu totul altfel decât ceea ce trăieşte în sufletele oamenilor contemporani. încâlcit care se sprijinea pe tradiţie. . Şi Goethe a creat cu adevărat o figură. magie. în epoca în care a trăit personajul istoric Faust al secolului al 16lea. de întrebarea: Care sunt sarcinile cele mai importante. Acest Faust trăia încă în sânul vechilor ştiinţe.

din vechea înţelepciune care nu mai era înţeleasă pe deplin. o cunoştea cu toate acele forţe sufleteşti care sunt legate de binele şi însănătoşirea omenirii şi care intră în considerare în mod cu totul deosebit pentru însănătoşirea omenirii. Şi Goethe amestecă în permanenţă ceea ce a trăit Faustul istoric şi ceea ce a creat el drept Faustul secolului al 18-lea. tot atât de adecvate epocii moderne. care urmează după epoca greco-romană. întreaga artă a medicinei. de aceea. numai că înţelepciunea propriu-zisă ascunsă în ea s-a pierdut şi ea era pierdută. Goethe cunoaştea bine această situaţie. avem decăderea şi prăbuşirea vechiului. dar în aşa fel încât să poată căuta calea spre libertate o dată cu ceea ce ştia şi cu ceea ce făptuia. noul încă nu a venit. Dar a fost necesar ca această înţelepciune să piară pe toate tărâmurile. spre vechea magie. era în legătură cu această magie. arta vindecării trebuia gândită în contextul unei profunde concepţii morale despre lume. după cum o cere în mod necesar drumul omenirii. de fapt. În perioadele de trecere de felul aceleia în care trăia Faust. nu putem vindeca bolile fără a putea. Căile de vindecare a bolilor sunt. a căror înţelepciune trebuia să se stingă. spre acel tip de înţelepciune care nu făcuse studii de chimie în sensul materialist actual. parţial. să intre în legătură cu o lume spirituală. Aşadar. a câte unui adevăr din vremurile vechi. în sensul că se poate cunoaşte că omul. pe care omenirea începe să şi-o cucerească. prin manipulări ale naturii. Dar el rămâne. în măsura în care ele spun că. pentru ca omul să fie obligat. totodată. Faustul istoric era situat în epoca unei vieţi spirituale ajunse la decadenţă. De aceea noi îl şi vedem pe Faustul goetheean privind iarăşi înapoi. Vom auzi apoi îndată că în vechea înţelepciune era dominant în cea mai largă măsură principiul conform căruia cel ce era vindecător putea fi în acelaşi timp producătorul bolilor şi că. Dar n-o cunoaştea doar cu mintea. nesatisfăcut. Dar dacă atingem o asemenea problemă. din acest punct de vedere. dar care deja nu mai era în posesia acelor cunoştinţe prin care se poate ajunge în legătură cu lumea spirituală pe calea justă a vremurilor vechi. spre vechiul tip de înţelepciune.în care nimeni nu se mai putea însă orienta. a cincea. deja în epoca lui Faust. Şi atunci iau naştere dispoziţii ca aceea care poate fi observată în “Faust”. Vedem cum Faust. am putea spune. ci care voia. căile de producere a bolilor. la fel ca Faustul secolului al 16-lea. drept Faustul secolului al 19-lea. să le producem. Ceea ce era considerat în secole de mult apuse drept artă a vindecării nu este ceva atât de nebunesc cum vrea adeseori să creadă ştiinţa actuală. mergând mereu mai departe. Înţelepciunea care trăia în ele nu mai era cunoscută. dar de-acuma ele erau greşit înţelese. Goethe voia să dea răspuns întrebărilor-enigmă care răsunau pentru el din această direcţie. abia în epoca noastră. Vom vedea cum ar fi trebuit să fie ea. din simplul motiv că înţelepciunea propriu-zisă a vechii magii se stinsese deja. Din această magie se trăgea şi vechea artă a vindecării. spre mistică. totuşi. Întreaga artă a prescrierii reţetelor. În această scenă vedem foarte clar că Faust a ieşit şi se simte ieşit din cadrul aceleiaşi epoci în care mai exista încă ceva din vechea înţelepciune. ba chiar drept Faustul multor secole viitoare. Oamenii mai erau în posesia câte unei formule sănătoase din vremurile vechi. totodată. aşa cum erau în stare să ajungă cei vechi. s-o ia de la început. propriu-zis. poate ajunge la alte comori de înţelepciune. El n-ar fi putut face acest lucru dacă ar fi rămas sub influenţa vechii înţelepciuni. în scena care o precede pe cea prezentată de noi astăzi. Faust a început să facă magie. dacă vechea înţelepciune ar fi existat în continuare. noi atingem imediat misterele cele mai adânci ale omenirii. însoţit de . De aceea el arată cum Faust devine magician. în vremurile vechi. Dar vom vedea apoi imediat cât de puţin s-ar fi putut dezvolta în aceste vremuri vechi ceea ce numim libertatea modernă din cadrul dezvoltării omului.

discipolul său, Wagner, iese afară din chilia sa, afară, în natura înverzită, cum el priveşte mai întâi mulţimea care sărbătoreşte Paştile afară, în sânul naturii înverzite, şi cum în el însuşi se naşte dispoziţia pascală. Dar vedem imediat că el nu vrea să primească manifestările de veneraţie cu care îl întâmpină mulţimea. Căci un ţăran bătrân se apropie de Faust şi îşi arată veneraţia faţă de el, deoarece mulţimea crede că Faust, fiul unui bătrân adept, al unui bătrân practicant al artei medicale, este şi el un vindecător de seamă, care poate aduce printre cei din popor însănătoşire şi binecuvântare. Un ţăran bătrân îi iese în cale lui Faust şi spune: Într-adevăr ne bucurăm nespus Că-aici în zi de praznic aţi venit. Chiar mai nainte, la necaz, Noi ştim că nu ne-aţi părăsit! Mai sunt la noi, în viaţă, mulţi, Scăpaţi de tatăl Dumneavoastră chiar, De încercarea frigurilor, cînd A izgonit al molimei pojar. Deşi cam tînăr încă-atunci. V-aţi dus pe la bolnavi, pe jos; Mulţi au murit, dar Dumneavoastră aţi Scăpat cu bine, sănătos. Pe grele urme-aţi aşezat piciorul; Celui ce-ajută îi ajută-Ajutătorul. Acest lucru îl spune bătrânul ţăran, amintind că Faust are legătură cu vechea artă a vindecării, care nu avea drept scop doar vindecarea bolilor fizice, ci şi vindecarea deficienţelor morale ale poporului. Faust ştie că el nu mai trăieşte într-o epocă în care vechea înţelepciune fusese cu adevărat de ajutor omenirii, ci deja într-o epocă de decadenţă. Şi în sufletul său începe să licărească modestia, dar, în acelaşi timp, descurajarea cauzată de neadevărul în faţa căruia se află, şi el spune: Vezi piatra aceea? Haide, încă-un pas, Şi vom afla odihna meritată. Aici, în rugi şi post, făceam popas, Cuprins de gînduri, altădată. Plin de nădejde, tare în credinţă, În lacrimi, chin şi zbucium de nespus, Luptînd cu boala, biruinţă Speram din partea Domnului de sus. Azi lauda lor batjocură îmi pare. O de-ai citi-n adîncul meu acum: Ai şti că fiu şi tată de-o atare Cinstire nu sunt vrednici nicidecum! Tata a fost om drept şi mohorît; Spre tainele Naturii, cele sfinte, Loial, însă în felul său, s-a pogorît

Cu-o rîvnă cam ciudată şi fierbinte. Cu cercul său de-adepţi, el stăpînea Bucătăria neagră, -nchisă bine, Şi, după lungi reţete, se trudea Contrariile să le-mbine. Un roşu Leu, unea, brav peţitor, Cu Crina albă în călîie baie, Şi amîndoi erau trecuţi apoi, uşor Dintr-un alcov în altul, prin văpaie. Aşadar, Goethe studiase foarte bine felul cum se proceda odinioară, cum era tratat “leul roşu” - oxidul de Hg, Hg sulfurat, oxidul de mercur și mercurul sulfuric, cum diversele substanţe chimice erau amestecate şi lăsate în voia proceselor lor, cum se preparau din ele diferite doctorii. Toate acestea nu mai erau în concordanţă cu vechea înţelepciune. Goethe cunoaşte şi modul de exprimare. Ceea ce trebuia să fie descris, era descris sub formă de imagini. Combinaţiile dintre substanţe erau descrise ca o nuntă. De aceea spune el: Dintr-un alcov în altul, prin văpaie. Din asta, apărea-n culori şi pîclă O tînără Regină-n vechea sticlă; Aceasta era o expresie artistică. La fel cum în chimia de astăzi există expresii artistice, odinioară, anumite substanţe, când atingeau o anumită stare şi culoare, erau numite “tânăra regină”. Era chiar leacul; ei cădeau la pat, Ei îi mureau lui Faust, aşa cum mor astăzi la administrarea multor doctorii. Era chiar leacul; ei cădeau la pat, Dar nimeni nu-ntreba: cine-a scăpat? În felu-acesta, cu drăceşti licori, Aici pe înălţimi şi-n văi cu flori, Noi am făcut ravagii mai grele decît ciuma! Chiar eu ajuns-am mii să otrăvesc; Ei au murit, iar eu, poftim, trăiesc, Şi-aud cum ucigaşii sunt lăudaţi acuma. Aceasta este ceva din cunoaşterea de sine a lui Faust. Aşa stă Faust în faţa lui însuşi, el, despre care dvs. ştiţi că scormonise prin vechile tezaure ale înţelepciunii magice, pentru a pătrunde în tainele naturii şi ale spiritului. Dar toate acestea l-au spiritualizat. Faust nu se poate comporta ca Wagner, adeptul său, care s-a umplut până la refuz cu înţelepciunea mai nouă, care zace în opere scrise, care e cuprinsă în litere. Acest Wagner este o personalitate care ridică mult mai puţine pretenţii faţă de înţelepciune şi faţă de viaţă. Iar când Faust vrea să se cufunde, visând, în natură, spre a găsi spiritul

naturii, Wagner se gândeşte numai la spiritul care se revarsă spre el din teorii, din pergamente, din cărţi. El numeşte, ceea ce îl năpădeşte acum pe Faust, “ceasuri cu toane” : Adeseori avut-am şi eu toane, - spune Wagner Dar n-am simţit îndemnuri năzdrăvane. Deşi-îmi place-n codru, pe cîmpuri să mă plimb, N-am fost gelos pe-a păsării aripă. El nu vrea niciodată să zboare afară cu pasărea, pentru a cunoaşte lumea! Ce bucurii spirituale, în schimb, Cu fiecare carte, din pagini, se-nfiripă! În nopţi de iarnă paşnice, limpide, O fericire te cuprinde lent; Şi ah! cînd derulezi un pergament, Întregul cer asupră-ţi se deschide! Un om al cărţilor, în întregime, un om al teoriei, din cap până în picioare! Astfel, după ce poporul a ieşit din scenă, rămân ei doi: cel care vrea să ajungă până la izvoarele vieţii, cel care vrea să-şi unească propria fiinţă cu forţele misterioase ale naturii, pentru a vieţui aceste forţe misterioase ale naturii: Faust - şi acela care nu vede nimic altceva decât viaţa materială exterioară şi ceea ce e consemnat în cărţi prin materie: Wagner. Nu e nevoie să reflectăm mult la ceea ce s-a petrecut în interiorul lui Faust până în acest moment, aşa cum ne descrie Goethe, atâta ne putem spune, după toate cele ce ne întâmpină în Faust, că interiorul, am putea spune, s-a inversat, că în Faust a avut loc o evoluţie sufletească reală, că el a dobândit o anumită clarvedere interioară, fiindcă altfel nu ar fi putut să-l invoce pe Spiritul Pământului, cel care se tălăzuieşte în viscol de fapte în sus şi în jos. Faust şi-a însuşi o anumită facultate de a vedea lumea exterioară nu numai conform cu manifestările ei exterioare, ci de a vedea spiritul care urzeşte şi trăieşte în toate. Şi iată că în calea lor, a lui Faust şi a lui Wagner, sare de departe un căţel. Felul cum îl văd fiecare pe acest căţel, un pudel obişnuit, cum îl vede Faust şi cum îl vede Wagner, îi caracterizează întru totul pe cei doi oameni. După ce s-a cufundat prin visare în urzirea spirituală plină de viaţă a naturii, Faust vede căţelul: Nu vezi un cîine negru pe mirişti cum aleargă? WAGNER: Îl văd: n-am dat atenţie prea mare. FAUST: Observă-l bine! după tine, ce-i?

Geana serii Vă iscă amăgiri ale vederii. ciudat. În cercuri se învârte pudelul. ca de obicei. drept parte spirituală a sa. Adulmecă o urmă oarecare. dinadins. . Cu ochii exteriori nu se poate vedea ceea ce vede Faust: WAGNER: E doar un pudel negru. FAUST: Nu vezi cum. dîndu-ne mereu ocoale. FAUST: Parc-ar trasa vrăjite spirale. Wagner n-o vede. Ca să ne ţintuiască picioarele. păgînul. Faust nu vede numai pudelul. Pe aceasta o vede Faust. bineînţeles.WAGNER: Un pudel care. în interiorul lui Faust se pune în mişcare ceva. el vede ceva ce ţine de pudel. Se-apropie de noi. treptat-treptat? Şi nu mă-nşel: în urma lui pe cale Pluteşte-un sfredel de văpăi.

în această apariţie simplă Faust vede. care îi este pus alături pentru ca el să-l învingă. după toate cele prin care a trecut. bineînţeles. . Să reţinem acest lucru. şi mârâitul pudelului este o trăire interioară. cu ceva ce Faust trăieşte în interiorul său. adică să trăiască viaţa spiritului în propria sa sine. batjocoresc. Goethe înfăţişează sub o formă dramatică acest lucru. intrase în relaţii cu Mefistofel. Aşadar. Faust se dedase magiei decadente. în fond. Acest lucru e descris în mod minunat sub forma unor întâmplări exterioare: Faust. Faust vede ceea ce el vrea să vadă în mod spiritual. Mefistofel nu e un spirit care îl conduce în sfera forţelor spirituale normale. faptul că interiorul lui s-a pus în mişcare. se face auzită batjocura. în fiecare cuvânt. În timp ce interiorul său e luat în stăpânire de o anumită legătură spirituală chiar cu acest pudel. De-o sfîntă. drama trebuie să prezinte lucrurile în acest fel. Dar. Tocmai când în sufletul lui apare ceva sfânt. Dar să ne fie clar: toate acestea sunt trăiri interioare. surprins Că vede doi necunoscuţi. Acum e singur cu sine însuşi. Mefistofel e spiritul pe care Faust trebuie să-l învingă mai întâi. dar s-a pus în mişcare în mod spiritual: Întors din cîmp şi lunca trează. Vechi patimi prind să aţipească Şi iureşe barbare pier. Un om cum este Faust.WAGNER: Îl văd sărind nesigur şi temător. bănuită groază Mi-e parcă sufletul mai bun. în sufletul lui se mişcă forţele care îl trag în jos. El se întoarce acum acasă. totuşi. arătând că pudelul este aşa cum este. Faust se duce acum în odaia sa de studiu. care îl desparte pe om de căutarea spirituală. nu ca să-l povăţuiască. progresiste. când lumina exterioară nu mai acţionează. ceva spiritual. Faust şi Wagner. el vrea să intre în lumea divin-spirituală. şi nu stăpînul. cea care duce înainte evoluţia lumii. în chilia sa. El exprimă acest lucru. în sfera vieţii instinctuale obişnuite. Pudelul mârâie. este exprimat de Goethe într-un mod cu adevărat plin de măiestrie. dacă rămâne singur. Adică: îl vedem acum pe Faust stând în faţa noastră aşa cum. chiar dacă e înfăţişat sub o formă dramatică exterioară. Ei. Ei rămăseseră afară. este în stare să trăiască un moment de autocunoaştere. instinctele care se opun. pe de altă parte. totodată. care îi e pus alături ca să-l încerce. simt iubirea omenească. Şi simt iubirea cea din cer. noi avem de-a face. pe de o parte. Şi felul cum se desfăşoară acum această scenă. O. când acţiona numai crepusculul. până noaptea târziu. Pe care neguri se depun. şi e bine aşa. şi cum. felul cum Faust trăieşte aici ceva interior.

ştie că raţiunea nu este doar ceva mort din interior. Deodată inima se ştie Pe sine parcă luminînd. în propria sine. care caută autocunoaşterea. Şi acum Faust vorbeşte. în inimă. Aceasta nu este o simplă imagine poetică: Raţiunea-şi nalţă iarăşi glasul. la marele izvor! Şi acum Faust încearcă să ajungă mai aproape de ceea ce caută atât de intens. aşa cum simţul materialist al omului mârâie împotriva căutării spirituale. el nu cunoaşte doar raţiunea bazată pe forţele capului. Viitorul şi trecutul se asociază între ele în mod minunat. O propoziţie plină de sens! Cel ce trece prin dezvoltarea spirituală. începe să vorbească din nou despre evenimentele trecute. adică noi găsim voinţa noastră transformată. adică spiritul. la care Faust e adus de viaţa sa. adică Goethe îl face pe Faust să vorbească. spre divin-spiritual. într-un anumit sens. El îşi întinde mâna spre acea carte în care sunt . în aşa fel încât ştim că vom trece prin poarta morţii drept fiinţă vie din punct de vedere spiritual. într-un mod minunat. şi propriile sale instincte. Speranţe-nmuguresc uşor! Raţiunea vorbeşte. El caută. cu toată ştiinţa sa. în acest caz. Şi când Faust spune: Potoleştete. La rîul vieţii-ai vrea cu pasul S-ajungi. Şi felul cum îşi întinde el acuma mâna după Noul Testament e o descriere minunată făcută de geniul dramatic plin de înţelepciune al lui Goethe. Ia în mână Noul Testament.el se potoleşte. o cale: calea înălţării religioase. ştie că raţiunea devine urzire interioară a spiritului şi vorbeşte în mod real. pe sine însuşi. şi un licăr de speranţă începe iarăşi să înflorească.năzuind. care mârâie împotrivindu-se. Raţiunea-şi nalţă iarăşi glasul. de fapt. mai întâi. despre ceea ce a rămas viu din ceea ce s-a petrecut cândva. Doar dacă ne adâncim în fiecare cuvânt ne dăm seama cât de minunat cunoaşte Goethe viaţa interioară a omului aflat pe calea evoluţiei spirituale: Ah! cînd în strîmta mea chilie Văd iar un muc de lampă blînd. adică de izvoarele vieţii. el ştie cât de vie devine raţiunea. Goethe vrea să-l pună pe Faust să spună că Faust ştie că va găsi în cunoaşterea de sine viaţa interioară a spiritului. căţelule! Nu mai mârâi .

o înţelepciune de Gretchen! Ceea ce îi spune Faust lui Gretchen a fost citat de nenumărate ori. . de către domnii care citează aceste cuvinte.d. de către domnii erudiţi: Cine cuteza-va Să-i numească slava Zicînd: eu cred în el! Sau cine-ndrăzni-va Să-i stea împotriva Zicînd: nu cred în el! Atotcuprinzătorul. pentru că aceşti exegeţi ai lui “Faust” . toate acestea acţionează mai departe şi acţionează tocmai asupra unei fapte a lui Faust. că Faust rosteşte mai târziu. ne apare minunata profunzime spirituală care trăieşte în aceste scene. nu ne ţine . Faptul că Goethe alege momentul traducerii e foarte important şi plin de sens. care se ridică pentru a denatura adevărul şi a-l preface în neadevăr. Evanghelia lui Ioan. pe cel Atotcuprinzător. pentru a aşeza spiritul confuziei. ba chiar al minciunii. puteţi citi ce spun ei. Acolo se spune: Goethe este un om al vieţii exterioare. Cel care cunoaşte modul de a lucra al unor spirite profunde ale lumilor şi ale spiritului ştie că atunci când nişte comori ale înţelepciunii sunt transpuse dintr-o limbă într-alta apar toate spiritele confuziei. Această înţelepciune nu este o înţelepciune caracteristică lui Faust. nu: La început a fost Cuvântul.a. Aceasta este o profundă înţelepciune a lui Goethe.ce spun ei tocmai despre această scenă? Ei bine. el simte nevoia să corecteze Evanghelia lui Ioan. ci: La început a fost Fapta. pe cel ce pe toate le ţine şi le poartă ş. intervin toate spiritele confuziei şi ale încâlcelii. lui nu îi e suficient Cuvântul. Atoatepăstrătorul Nu-mbrăţişează. Toate ispitirile pe care le-am caracterizat adineaori. În regiunile de limită ale vieţii se fac simţite în mod deosebit puterile care se opun evoluţiei umane şi însănătoşirii umane. este o adevărată înţelepciune demnă de Wagner. drept o profundă înţelepciune. Pe aceasta vrea el s-o traducă în iubita sa limbă germană. care oferă o ocazie foarte bună de a denatura adevărul şi de a-l preface în neadevăr. Acest lucru îl găseşte Faust după îndelungi ezitări. nişte cuvinte atât de frumoase despre viaţa religioasă: Cine îl poate numi. care acum este încă în pudel. Cât de puţin se observă de obicei că Goethe a vrut aceasta o dovedesc încă şi astăzi diferiţii exegeţi ai lui “Faust”. cine îl poate mărturisi. o veritabilă înţelepciune demnă de Wagner! Exact la fel ca acea înţelepciune care e scoasă în evidenţă atât de des.m. în faţa lui Gretchen. şi care vin de la ceea ce zace în căţel.scrise cele mai profunde cuvinte ale înţelepciunii din era modernă. alături de spiritul adevărului. el simte nevoia să găsească o traducere mai justă. Dacă încercăm să ne cufundăm în sentimentele ce pot izvorî dintr-o asemenea scenă. Logosul. Goethe alege în mod intenţionat traducerea.

în sens materialist-darwinist.nu. Adică: Evoluţia omului a fost prefigurată iniţial. el nu ar fi pus-o în gura lui Faust în momentul în care el vrea să-i dea învăţătură fetei de şaisprezece ani. în cadrul evoluţiei de pe Pământ. şi pe sine? Nu se bolteşte-n înălţime cerul? Nu stă solidă dedesubt ţărîna? Prielnicele astre nu sclipesc Din veac asupra noastră? Nu te privesc eu ochi în ochi. omul nu este doar. Şi omul poate să-şi formeze pe . în “Faust”. aici e vorba de Logosul grecesc. Evanghelia lui Ioan ia lucrurile mai profund şi spune: Nu. profund a înfăţişat Goethe aceste două suflete ale lui Faust. la începutul începuturilor a fost Cuvântul. tocmai în legătură cu această traducere din Biblie. Prin ce se deosebeşte omul de toate celelalte fiinţe? Prin faptul că poate vorbi.Pe mine. în planul exterior. Erudiţii doar au stat şi au citit. Şi tot astfel ceea ce apare la Faust drept traducere din textul biblic e luat drept înţelepciune deosebit de profundă. cel care îl face pe om. Stă scris: ”La început era Cuvântul!” Noi ştim. E o înţelepciune de Gretchen! Numai că lucrurile trebuie luate în serios. abia după ce a parcurs evoluţia de animal. minerale . Împotriva lui se ridică. plante. ceea ce nu vrea să-l lase să ajungă la sensul mai profund al Evangheliei lui Ioan. dacă Goethe ar fi considerat că aceasta e înţelepciunea cea mai profundă. să fie cu adevărat om. pe când Goethe nu vrea să înfăţişeze nimic altceva decât felul cum adevărul şi eroarea îl aruncă pe om încolo şi încoace. la începutul începuturilor. nu s-a dezvoltat încetul cu încetul. Ei au luat ceea ce este o înţelepciune de Gretchen drept o înţelepciune profundă. şi pe tine. Acesta este prezent cu adevărat în Evanghelia lui Ioan. şi-n cuget… şi aşa mai departe. Logosul? Pentru că cel care a scris Evanghelia lui Ioan vrea să arate că lucrul cel mai important din evoluţia omenească pe Pământ. Gretchen. ci a fost prezent la începutul începuturilor. ceea ce e simbolizat prin pudel. la început a fost Cuvântul.animale. Profund. la Logos. Materialistul crede că omul a ajuns la cuvânt. ci în cele dintâi intenţii ale evoluţiei pe Pământ. la vorbire. Ceea ce spune aici Faust e prezentat adeseori drept o profundă înţelepciune! Ei bine. culmea cea mai înaltă a lumii animale. care e străbătut de vibraţiile gândirii. Şi nu ţi se revarsă toate Şi-n inimă. toate celelalte fiinţe . când el se apucă de o asemenea treabă. Oare de ce acela care a scris Evanghelia lui Ioan a ales tocmai Cuvântul.

El nu urcă mai sus. Simțirea (simțul) face tot ce e. şi scrie: Ar trebui: La început era Puterea ! Forţa este ceea ce trăieşte în corpul eteric: . Dar acesta nu e mai înalt decât cuvântul. dar coboară mai adânc. numai prin faptul că în evoluţia umană a fost întreţesut cuvântul. de-a dreptul.Pământ un eu. că e iluminat de spirit. cum uşor putem dovedi. În timp ce îl vede pe Mefistofel apropiindu-se. din corpul astral în corpul eteric. din eu în corpul astral: Stă scris: La început era (simțul) simțirea. de fapt. mai densmaterial. coboară mai adânc. Dar cumpăneşte bine primul rînd. Stă scris: La început era (simțul) simțirea. pudelul. Cuvântul e folosit de-a dreptul pentru eul omului. de fapt. M-am şi oprit! Cum să-mi reiau avîntul? Atîta cinste nu pot Cuvîntului s-aduc. spiritul neadevărului. şi în viaţa animalelor. de spiritul întunericului şi coboară mai jos. Condeiul să-şi strunească încheierea! El crede că poate să urce mai sus. dar el e întunecat. Faust coboară mai adânc în el însuşi. este ceea ce îl face să să se blocheze. animalul nu ajunge să posede cuvântul uman. lucrînd? Nu. stadiu la care animalele nu ajung. Omul e capabil de simțire datorită faptului că el are un corp astral. şi el trebuie să coboare mai adânc. Simțul și simțirea domnesc. pentru a desemna eul omului. Dar împotriva acestui adevăr se ridică spiritul care i-a fost dat lui Faust să-l însoţească. el coboară şi mai adânc. Va trebui în alt fel să traduc Dacă-mi va da iar Spiritul scînteia. căţelul din el şi ceea ce zace în pudel. totuşi. el nu poate să înţeleagă încă întregul adevăr profund care zace în Cuvântul lui Ioan: M-am şi oprit! Dar. el crede. dimpotrivă.

corp fizic -. de asemenea. într-un anumit sens. Pe-nedrept-suliţatul” acum pudelul e nevoit să-şi arate adevărata înfăţişare. El însuşi n-a devenit mult mai mult decât un scolastic rătăcitor. Mai întâi în pudel au acţionat instinctele sălbatice. o cunoaştere de sine pe care Goethe o face absolut clară. toate acestea nu-l clintesc pe spiritul care este vârât în pudel. se ridică împotriva adevărului. Dar Spiritul îmi dă povaţa. dreapta: Spiritul care se află în pudel! La început . numai că scolasticul rătăcitor îi apare într-un mod mai trainic şi mai temeinic.corp eteric . în el. când. Dar când Faust invocă Fiinţa lui Christos: pe cel care este ”Inexprimatul. el stă.scriu sigur . pentru că diferite părţi constitutive ale entităţi umane. corp eteric. Dar în el trăieşte deja imboldul.eu . Acum se arată. acţionează haotic în el.corp fizic Îl aveţi astfel pe Faust trăind şi urzind într-o bucăţică de autocunoaştere. pe care le-am discutat atât de des . prin care se săvârşeşte fapta exterioară: Cuvânt (Logos) Simț / Simțire Forţă Faptă . cunoaştere de sine. Dar nu e decât celălalt Eu al lui Faust. acum. Prin faptul că face să învie ceea ce trăieşte în el drept Christos.era Fapta! Şi acum el a ajuns la materialismul total. ceva mă-ndeamnă să amîn: Nu. El încearcă s-o facă mai întâi prin ceea ce a primit din vechea magie. El invocă cele patru elemente şi spiritele lor: salamandrele. aici nu se arată în adevărata lui înfăţişare. înţelepciunea creştinismului. a ajuns să cunoască mai exact . El traduce Biblia în mod greşit. în fond. Aici spiritul nu cedează. cu toate greşelile ce zac într-un scolastic rătăcitor.Ci-n timp ce scriu. ondinele şi gnomii. la claritate. care s-au ridicat împotriva adevărului şi acum el ajunge. faţă în faţă cu sine însuşi. prin legătura încheiată cu lumea spirituală. El nu poate sesiza încă. Toate acestea sunt. corp astral. Vedem acest lucru din felul cum pune în legătură cuvântul. pornirea spre creştinism.eu. propriu-zis. nici la asta nu pot să rămîn. acum el a ajuns la corpul fizic.neclaritate! Scolasticul rătăcitor stă în faţa lui. silfidele. forţa. Prin toate-cerurile-curgător. fapta. pentru că lătratul exterior al pudelului este ceea ce.corp astral . sub influenţa spiritului mefistofelic. la claritate . cum acţionează aceste porniri. în cunoaşterea sa. Faust învinge spiritul vrăjmaş. Ce se întâmplă? Cine apare? Un scolastic rătăcitor! Faust trăieşte în mod real o autocunoaştere. simțirea.

şi prin magie a dat naibii. În el mai zace încă scolasticul rătăcitor. Faptul că el înţelege aceasta drept trăire interioară a lui Faust este exprimat suficient de clar în aceste patru versuri. Vedem adeseori că azi oamenii nu vor să se apropie de cercetarea spirituală modernă. Acest scolastic rătăcitor e şi el propria lui sine. pentru ca Faust să se cunoască pe sine tot mai mult şi mai mult. Cel care trăieşte în sânul modului de gândire actual. am putea spune. Ni se arată cum spiritele visului. numai că pe urmă s-a dedat magiei. Poate că unii dintre auditori îşi mai amintesc că în alte conferinţe mai vechi eu am arătat că şi Wagner e vârât în Faust însuşi. Totul e cunoaştere de sine! În cunoașterea lumii se exercită cunoaşterea de sine. de tot ceea ce îi iese omului în întâmpinare drept propria lui sine. e redată în scena ce urmează. 15. toate acestea sunt conţinute în Faust într-o forţă de vedere spirituală neclară. în care trăia el însuşi. de arta clarvederii atavice. stânjenită încă. Faust a învăţat ca un scolastic. alter ego al lui Faust. care sunt. de fapt. el se trezeşte. Graniţa se află în secolele 14. îl înconjoară pe Faust cu jocul lor amăgitor şi cum. Ceea ce a devenit bătrânul. ci vor să reînvie vechea înţelepciune. a zonei de trecere de la epoca a patra postatlanteană la epoca a cincea. acesta îi iese în întâmpinare în adevărata sa înfăţişare. că şi Wagner e doar un alt eu. Iar aici Goethe îl pune pe Faust să spună foarte clar şi lămurit: Deci încă-o dată mi-a venit de hac? Din tot tărîmu-acesta de duhuri nu-mi rămîne Decît minciuna unui vis cu drac Şi adevărul că-am scăpat un cîine? Goethe foloseşte metoda de a indica mereu şi mereu spre adevăr. în diferitele personaje cu care Faust se întâlneşte. el a devenit aceasta prin faptul că a mai adăugat şi vechea magie. Aşa cum cred unii.instinctele. trec aici extraordinar de aproape pe lângă întreaga căutare . de când mai era un scolastic rătăcitor. totuşi. Şi această scenă ne arată că Goethe se lupta să găsească o cunoaştere a zonei de trecere de la vremurile vechi la cele noi. la urmă. a îndrăcit înţelepciunea din şcoli. Dar toate acestea nu există acum în Faust drept cunoaştere spirituală clară. dacă nu face nişte studii speciale. Această forţă nu a devenit clară. scolasticul rătăcitor. nu îşi poate forma o reprezentare justă despre evoluţia sufletelor din secolele trecute. 16. adică propria lui sine. aşa cum o căutăm noi. ajung prin aceasta la o înţelepciune mai profundă. Nu este o cunoaştere limpede. Lupta care se dă pentru a scăpa de toate acestea. E doar propria lui sine. obscură. magic-mistică asupra naturii! Două excese. Goethe a încercat mereu. să arate numai celălalt eu al lui Faust. Iar în vremea lui Faust nu mai existau decât ruinele. aşa am spus mai înainte. ci o cunoaştere de vis. sufletele-grup ale tuturor fiinţelor ce-l însoţesc pe Mefistofel. aş zice. un alter ego. că dacă reînvie în ei ceea ce posedau cei vechi. bunul Faust. aşa cum şi-a însuşit-o până acum. Şi Mefistofel e numai un alt eu.

adică abia în secolul al 18-lea. tradiţii. şi le studiază şi le preţuiesc mai mult decât preţuiesc ştiinţa modernă. Din felul prezentării se vede că au existat tradiţii. Întreaga lor strădanie are drept scop să-şi găsească rădăcinile cât mai departe în trecut. Celălalt este faptul că ei vor să dea năzuinţelor moderne. când spune că un leu roşu e cununat cu Lilie în retortă ş.m. lucruri rămase de la o veche înţelepciune originară. Iar ceea ce e relatat aici trebuie să indice o anumită procedură. în general. se găseşte în văile şi munţii lumii şi posedat cu foame mare şi tu aruncă-i pentru trupul regelui. se vorbea despre anumite procese chimice.spirituală a omului. nişte nume vechi. De aceea. Ia priviţi unele societăţi care se numesc oculte ori secrete ori de alt fel.Şi există chiar unii care cred că înţeleg un asemenea pasaj. Nu e nevoie să facem şi noi la fel. Acesta este unul din excese. Tocmai am la îndemână o carte care a fost tipărită în anul 1740. supus din cauza numelui său certăreţului Marte. Prin acest “lup cenuşiu” se înţelege un anumit minereu. dar că această înţelepciune ajunsese la decadenţă. decadentă.” Aşa erau denumite în vremurile vechi aceste procese chimice care se produceau. vor spune: Înţelepciune adâncă. că oamenii vin mereu şi mereu cu conţinutul devenit un talmeş-balmeş al cărţilor vechi. totul mai există. el . să se desfete cu numele vechi pe care şi le dau. “Rege” se numea o anumită stare a unor substanţe. care la munte se întâlneşte peste tot. străvechi. abisală! Oh. doar pentru că nu le înţeleg.a. ia-l pe zgârcitul de lup cenuşiu. pe care omenirea a avut-o. din simplul motiv că felul cum vorbeşte astăzi chimia va suna pentru oamenii care vor veni mai târziu exact la fel cum sună acestea pentru noi. şi care e supus unei anumite proceduri. un pasaj în legătură cu care putem fi siguri că unii dintre aceia care caută astăzi o ştiinţă spirituală. să vă citesc mai întâi pasajul respectiv: “Coroana regelui trebuie să fie din aur curat şi o mireasă castă urmează să-i fie dată de soţie. când vor să vorbească despre o cercetare spirituală. Se lua minereul cenuşiu. câte nu sunt conţinute în ea! . într-un anumit sens. la care face aluzie şi Faust. dacă vrei să lucrezi prin corpul nostru. Acesta este al doilea exces. Vreau să vă citesc din ea un mic pasaj. Putem deschide indiferent ce carte din vremurile în care încă mai existau. considerând că prin aceasta le-au sfinţit. Se face aluzie la un “lup cenuşiu”. pentru că limbajul lor cu adevărat nu mai poate fi înţeles. Ei bine. Dar trebuie să ne fie clar faptul că şi ceea ce se spune aici a luat naştere într-o epocă ulterioară. mai exista chiar destul de târziu. când îi întâmpină un asemenea pasaj. dar din naştere un copil al bătrânului Saturn. Unul constă în faptul că oamenii îşi cumpără cărţi vechi. Nu se cuvine să vorbim batjocoritor despre aceste lucruri.d. dacă întrevedem cu adevărat necesităţile şi impulsurile epocii noastre şi ale viitorului necesar. Modul de exprimare. să dea cât se poate mai mult explicaţii despre un trecut legendar. ca el să-şi aibă din aceasta hrana lui. într-o măsură cât mai mare posibil. Le preţuiesc mai mult.

Acest minereu cenuşiu era numit “lupul cenuşiu cel zgârcit”. putere în inimă şi o sănătate desăvârşită în toate mădularele. în cantitatea corespunzătoare. lupul care l-a mâncat pe rege. fiindcă leul se curăţă prin sângele lupului şi tinctura sângelui bucură minunat cu tinctura leului. survine ceea ce e descris aici. trăire în sânge. fă un foc mare şi aruncăl în el pe lup…” Aşadar. în vremea în care asemenea lucruri mai erau înţelese? O puteţi vedea din următoarele: “Şi să ştii că numai acesta singur e drumul just aici. Aici aurul a dispărut în minereul cenuşiu. “regele de aur”. atunci leul l-a biruit pe lup şi nu va mai găsi nimic de mâncat din el. El a obţinut un fel de doctorie. deci. asemenea proceduri nici nu se mai folosesc astăzi. după ce era tratat într-un anumit fel.” Toate acestea reprezintă însuşirea a ceea ce el are în retortă! “Fiinţa lui lăuntrică e în stare să facă multe şi e folositoare la toate câte îi cerem şi când e pus în starea sa de activitate. dar acest lucru nu poate fi descris aici. felul cum e fabricat regele de aur. totodată.” Aurul devine din nou vizibil.” Aşadar. fiindcă l-a copiat din nişte cărţi vechi. El îl descrie: “Şi după ce l-a înghiţit pe rege. iar celălalt. Dar ce aşteaptă omul nostru de la aceasta? Omul nostru aşteaptă ceva care nu e picat cu totul din senin. cei cu boli grele ce vin asupra omului şi mai multe molime. adică minereul cenuşiu s-a topit împreună cu regele de aur . se întâmplă acest lucru: “zgârcitul lup cenuşiu”.era tratat într-un anumit fel. dacă îl ia cel care e sănătos. Şi aici a luat naştere o combinaţie. el laudă acum ceea ce a făcut să ia naştere.” Vedeţi. şi anume. fiindcă acum el a făcut ceva. “Dacă aceasta se petrece de trei ori. Autorul mai descrie această combinaţie şi aşa: “Şi după ce l-a înghiţit pe rege…” Aşadar. era “regele de aur”. că peste tot se dă de înţeles că e vorba de un medicament.” Aşadar. unde aurul. leproşii aleargă după el şi vor să bea din sângele sufletului său. copiii-oameni îi mulţumesc. luarea răului. că el are de-a face cu ceea ce apare drept însuşire morală a omului. Fiindcă. în felul acesta el face ceva. “Ca să ardă cu totul şi cu totul. pe regele de aur. spiritul său a devenit mai puternic decât înainte şi ochii lui dau o lucire mândră ca Soarele cel luminos. dar aici s-a dat de înţeles. În ce scop a făcut el acest lucru? De fapt. Aşa vrea . Dacă am vrea să ştim ce face. de a ne curăţi zdravăn corpul. de mult.aceasta este o anumită stare a aurului. fiindcă sângele amândurura e înrudit de aproape în stirpea lor. atunci trupul nostru e desăvârşit la începutul lucrării. ar trebui să fie descrise foarte exact aceste proceduri. “Şi dacă leul s-a săturat. bineînţeles. De altfel. fiindcă cine bea din această fântână de aur simte o întreagă reînnoire a naturii. şi toţi cei care au asemenea rele se bucură cum nu se mai poate de spiritul lui. cel care a tipărit acest lucru nu-l va mai fi făcut deloc. şi atunci regele va fi din nou izbăvit. Dar în ce scop a fost făcut acest lucru. după ce a fost tratat chimic -. e aruncat în foc.

închise în lăuntru sau simţitoare în afara trupului: fiindcă deschide toţi nervii şi porii. spre ceva care deosebeşte epoca noastră de epocile precedente. Un asemenea om avea nişte facultăţi interioare şi el avea în vedere un anumit fel de activitate a forţelor. care mai înţelegeau ceva din aceste lucruri. aptitudini. Dacă ne întoarcem.” Aşadar. şi chiar trebuia să fi pierdut. în cărţile vechi. el îl folosea cu totul altfel. să zicem. pe care ei le prelucrau. pe care le preparau cu ceea ce găseau în natură. însuşiri. în cărţile care datează din vremuri mai vechi decât această hârţoagă aparţinând unei perioade mai târzii. nu mai stau la dispoziţie mijloacele de a înţelege de ce în vremurile vechi Soarele şi aurul. Când omul folosea. pentru că prin aceste eforturi ale oamenilor din vechime nu s-ar fi putut ajunge niciodată la libertate. în general. cu un semn comun.el să spună. prin arta pe care o descrie aici. aşa cum se vorbeşte în literatura care se intitulează adeseori literatură “esoterică”. fireşte. pentru moment. acest semn aplicat Lunii şi argintului. Să pornim de la Lună şi argint. fiindcă astfel îţi cumperi renumele de a fi în faţa întregii lumi un om inteligent. în vorbirea lui de pe atunci. ci prin mijloacele oferite de natura însăşi. adică să dobândească anumite calităţi. dacă vezi în cunoştinţele străvechi ceva plin de sens. Ceva ce omenirea a pierdut. Prin nişte mijloace exterioare. găsiţi Luna şi argintul cu acest semn: . vedem că oamenii aveau nu numai facultăţile care erau deja în ruină în perioada când au luat naştere aceste lucruri.” V-am citit mai întâi acest pasaj. cuvântul care însemna pentru el argint. vedeţi dvs. pentru a vă arăta că până şi în ruinele unei înţelepciuni vechi mai poate fi observat un rest decantat din ceea ce căutau să realizeze oamenii în vremurile vechi. “Fiindcă cine bea din această fântână de aur. ei căutau să stimuleze corpul. ci ei aveau nişte facultăţi şi mai înalte. pentru că. cu acest semn: . el nu avea în vedere ceea ce avem noi în vedere când spunem argint. Pentru omul actual. fiindcă aici suntem conduşi spre ceva important. o licoare prin care în om pătrunde o reală licărire de viaţă: “Forţă în inimă. o totală absurditate. pentru ca răul să poată fi dat afară şi binele să poată sălăşlui liniştit în acel loc. . decadente. Când un om din vechea civilizaţie egipto-chaldeană spunea argint. înainte de era noastră. acest semn aplicat aurului şi Soarelui. trăire în sânge şi sănătate desăvârşită a tuturor mădularelor. constituie. în cărţile vechi găsiţi ceea ce cunoaşteţi foarte bine: Soarele şi aurul. Reţineţi bine acest lucru. din anumite motive.. pe când altfel nu eşti considerat un om inteligent. Dar. şi aşa a fost la cei vechi. Astăzi e foarte uşor să-ţi baţi joc de vechile superstiţii. se desemnau prin acelaşi semn. acela simte o întreagă reînnoire a naturii. moral. cu acest semn: . care fac aluzie la facultăţile sufleteşti pe care omul de azi le are în mod necesar. el a căutat să obţină o tinctură. Luna şi argintul. nu numai prin efort interior. la perioada anterioară cu câteva secole Misterului de pe Golgotha.

Alte forţe conţine sfera argintului. Nu este deloc o absurditate. Aşadar. care trăia ca forţă în întreaga sferă a Pământului. în mod senzitiv. ci e răspândit. pe toată suprafaţa Pământului. Fluxul şi refluxul n-ar apărea . şi transpus în mod deosebit în lumea materială în bucăţica de argint. omul emancipat din zilele noastre spune: Da. Ei bine. Argintul e răspândit în mod real pe toată suprafaţa Pământului.Dar nu era aşa. dacă îl constatăm cu o cunoaştere normală. atunci când privea Luna. de aceea oamenii au crezut că ea e constituită din argint. şi care se revărsau spre el cu deosebită putere dinspre Lună. ci omul avea o trăire interioară sufletească. cu o lungime de o milă englezească. Aceste două milioane de tone nu sunt conţinute în ea pentru că s-au dizolvat aici sau ceva asemănător. fin dispersat. nu trebuie să ni-l reprezentăm doar aşa cum ni-l reprezintă geologia actuală. fine.ea luminează cu o lumină atât de alb-argintie. Aş putea să merg acum mai departe. şi se ştia că în argint zace forţa care face să existe fluxul şi refluxul. fin dispersat.sunt conţinute cu adevărat într-o dispersare fină. Azi omul consideră că e o totală absurditate când i se spune aşa ceva. Forţa care trăieşte în argint trebuie să fi fost răspândită. fin. Acest lucru îl ştia vechea înţelepciune. care sunt vii. nu e deloc o absurditate. El găsea cu adevărat aceleaşi forţe revărsându-se dinspre Lună. cu mijloacele ştiinţei actuale. aşa că în întreaga mare a lumii care înconjoară Pământul sunt conţinute două milioane de tone de argint.care nu se găseşte doar într-o bucăţică de argint. El e conţinut în sfera Pământului. îl ştia prin forţele senzitive. chiar dacă nu-l spune întotdeauna. că două milioane de tone de argint sunt conţinute în marea lumii. el conţinea anumite forme de forţă. peste toată suprafaţa Pământului. că toate aceste metale . Şi acest lucru îl simţea în sensul material cel mai grosolan. dar pe urmă găsim.m.d. fiindcă eu vă voi spune un lucru pe care ştiinţa îl ştie azi. există puţin mai mult de 2 kg de argint. care încă mai existau. în sensul ştiinţei actuale. şi totuşi.a. pentru că în argint zace o anumită forţă dătătoare de viaţă a acestui corp pământesc.transpusă în sfera materială . Luna . Şi ea ştia că. respectiv e identic cu argintul. s-ar putea spune. ci ea ştia că în acest Pământ e dizolvat în modul cel mai fin argint. Astăzi acest lucru trebuie să fie constatat. să arăt că şi aurul e dizolvat. nu e nicidecum o absurditate. El avea în vedere anumite feluri de forţe.când privea bucăţica de argint. de fapt. . ţin de natura şi de entitatea ei. în argint. prin toate cercetările cele mai minuţioase posibil. ci aparţin mării lumii. Dar el era cunoscut drept forţă. şi în bucăţica de argint. El voia să spună că noi trăim în aur.în afară de faptul că sunt sedimentate ici şi colo sub formă materială . gândit sub formă de cub. deci. într-o formă homeopatică extremă. dar şi pe întreg Pământul. Ştiinţa de astăzi ştie că într-un corp decupat din marea lumii. dacă luăm apă din mare şi o examinăm în mod metodic. alte forţe sfera aurului ş. şi . provenite din vechea clarvedere. că noi trăim în cupru. vechea înţelepciune nu greşea deloc când vorbea de argint. Încă se mai ştia mult mai mult despre ceea ce e răspândit drept argint în sfera Pământului. pierdută astăzi. atunci când ne reprezentăm Pământul.

Imaginaţi-vă. Noi trăim tocmai în era în care un vechi fel de înţelepciune s-a pierdut şi un fel nou de înţelepciune abia se ridică la orizont. în asemenea lucruri. mai capabilă. pur şi simplu. posibilitatea ca un om. şi care trebuie recucerită abia acum. cine urma să dobândească asemenea cunoştinţe. talent ş. ci punea în lucrare facultăţile pe care le dobândea din acel moment prin modul de tratare a naturii în serviciu ordinii sociale. Ce avea în suita ei această înţelepciune? Ea avea în suita ei ceea ce am sugerat deja. prin faptul că prepara anumite substanţe şi le consuma în cantitatea corespunzătoare. Veţi găsi acum că e de înţeles că abordarea naturii trebuia să fie menţinută între anumite limite: de aceea existau tainele celor mai vechi Misterii. geniu. că a existat o veche ştiinţă care ştia asemenea lucruri. chiar şi fără a avea cunoştinţe bazate pe clarvedere. în acela al matematicii. De aceea fluxul şi refluxul apar. pentru sine. pentru că amândouă mişcările Lunii şi fluxul şi refluxul. o dată cu mişcările Lunii. Pregătirea consta în faptul că cel care primea o asemenea cunoaştere oferea o garanţie prin faptul că viaţa pe care o dusese înainte mergea mai departe în exact acelaşi fel. ci să folosească facultăţile pe care şi le însuşea prin aceste cunoştinţe numai şi numai în serviciul ordinii sociale. dar absolut nimic. deci. depind de acelaşi sistem de forţe. într-adevăr. Şi aceste forţe zac în conţinutul de argint al universului. La începutul evoluţiei de pe Pământ nu se află fantasmagoriile visate de darwinism. acea înţelepciune care stăpânea cu adevărat natura. asemenea cunoştinţe erau ţinute atât de mult secrete. nu doar nişte reprezentări bazate pe credinţă. trebuia să se dovedească mai întâi drept perfect potrivit cu aceasta. să arate că nu voia să facă nimic. dintr-un anumit punct de vedere. Acest lucru nu are nimic de-a face cu Luna. Cine urma să dobândească asemenea cunoştinţe. prin cercetarea spirituală.m. cel mult. Dacă oamenii s-ar adânci. el îşi putea face propria fiinţă umană mai destoinică. Şi de o asemenea cunoaştere şi de asemenea capacităţi era legat ceea ce constituia o veche înţelepciune. Când cineva cunoaştea astfel misterele universului. începând din prezent până în viitor. pe bună dreptate. cu o siguranţă a dovedirii care nu mai e atinsă în nici un alt domeniu al ştiinţei decât. ar putea dovedi. că omul le poate avea numai drept facultăţi înnăscute. care cunoaştea bine asemenea lucruri. că el nu-şi procura nici cel mai mic avantaj. Cu această condiţie au fost admişi la iniţiere unii oameni. cu aceste cunoştinţe. de exemplu.a. omul putea fi făcut mai capabil prin mijloace exterioare! Exista. care nu erau doar nişte noţiuni şi idei şi sentimente. care aveau.deloc.d. această mişcare ieşită din comun a Pământului e provocată iniţial datorită conţinutului de argint. să-şi însuşească nişte facultăţi despre care noi presupunem astăzi. dar Luna are de-a face cu aceeaşi forţă. Din acest motiv. în Misteriile egiptene. care au condus apoi vechea cultură şi civilizaţie ale cărei opere . de-a face cu aceste taine ale naturii. ci asemenea posibilităţi de a stăpâni natura şi de a-i conferi omului însuşi nişte facultăţi morale şi spirituale prin abordarea naturii.

se constată ceva -. în laborator. unde. unde. chiar dacă nu e sensul pe care omul şi-l închipuie. ce impresie emoţionantă face ea asupra noastră. totuşi.cel puţin pe alocuri -. ei bine. se constată: această substanţă o atinge pe cealaltă în acest fel. din acest motiv. vechea înţelepciune se stinge. omul ar fi urmat să fie transformat într-un automat. Şi aşa a fost şi până în secolele 14. Trebuia să se ivească la orizont o eră în care omul să acţioneze numai pe baza unor forţe morale interioare. dacă ar înţelege cu adevărat asemenea lucruri. Ceea ce se petrece în istorie. Fiindcă nimeni nu s-ar lăsa astăzi oprit. în aşa fel încât devenirea istorică e străbătută de un sens. Cât de frumos este descris acest lucru în simbolul care exprimă forţa naturii în legenda egipteană despre Isis. Şi ea poartă inscripţia: Eu sunt trecutul. astfel. Dar în acelaşi timp ea va trebui să pună bazele unei ordini sociale care va fi cu totul altfel decât cea de astăzi. Prin tot ceea ce se petrece în cursul istoriei . aşa cum este astăzi conţinutul chimiei.se petrece. nimeni nu s-ar lăsa oprit să folosească aceste lucruri în propriul său interes. 15. vălul meu încă nu l-a ridicat nici un muritor. în aşa fel încât pendulul bate când spre rău. se petrece . însuşi omul va putea afla ce ţine la un loc natura în sâmburele ei cel mai interior. desigur.chiar dacă atât de des prin forţele distructive de cele mai mari proporţii -. Este sens şi este înţelepciune în evoluţia umană.minunate pot fi văzute şi nu sunt înţelese. mereu mai departe. dar . prezentul şi viitorul. 15 . pentru că nu se ştie de unde au izvorât. fără a se privi în esenţa lucrurilor. pe calea greşită a celor mai sălbatice instincte. Şi instinctele sale au fost lăsate cel mai mult libere începând din secolele 14. De aceea.tot în piatră . Dar aceasta ar face să apară în societatea umană cele mai rele instincte. când ne-o reprezentăm. şi acest lucru am căutat să vi-l dovedesc printr-o serie de conferinţe. când spre ceea ce e mai puţin rău -. Dar ştiinţa spirituală va trebui să găsească din nou calea care duce în intimitatea tainelor naturii. pe care nimeni nu o înţelege. totuşi. Astfel că natura e ascunsă de el ca în nişte văluri dese. pentru că el îi luase caracterul sacru. şi chiar dacă omul trebuie să sufere mult pe căile pe care merge adeseori sensul istoriei. rămâne doar o înţelepciune livrescă. cum ar fi şi numai fraza pe care v-am citit-o. . Dar aşa omenirea nu ar fi putut deveni niciodată liberă. a căror cunoaştere s-a pierdut pentru că oamenii epocii moderne nu ar avea faţă de ea modul just de a gândi şi de a simţi. Sub unele influenţe ale naturii. prin această bătaie de pendul se realizează anumite stări de echilibru. când era cunoscută o anumită sumă de forţe ale naturii. prin faptul că în epoca modernă instinctele sale au fost lăsate libere. aşa cum stă ea cioplită în piatră. nişte instincte mai rele decât cele produse de acea înaintare pe pipăite care se numeşte astăzi activitate ştiinţifică. Se navighează tot aşa.Aceasta iarăşi a dus la o explicaţie extraordinar de deşteaptă . fără ca cineva să poată privi în intimitatea lucrurilor. fără a fi dusă. Această imagine a lui Isis.vălul de sus şi până jos: imaginea acoperită cu văl a lui Isis.cu toate că oamenii foarte deştepţi şi-au .

Cunoaşterea anumitor forţe ale naturii s-a pierdut. a dus la o explicaţie extraordinar de deşteaptă. materialismul atinsese un anumit punct culminant. Şi. ce infinit de mult. în evoluţia culturii şi civilizaţiei umane. . mult mai mult decât se crede. că nu putem scruta esenţa. respectiv nici nu erau lăsaţi să se apropie de ea dacă nu se apropiau în modul cuvenit. de aceea. dar de înţeles. fără să le trăim vreodată în interior. aşadar. care nu poate fi atinsă niciodată de om. n-o putem înţelege. mult mai mult. ea este ascunsă. din punct de vedere logic. ceea ce a devenit mare în secolul al 19-lea a devenit mare datorită electricităţii. . prezentul şi viitorul. şi în contact cu care omul urmează să se maturizeze din punct de vedere moral. cam acelaşi lucru cu ceea ce ar spune cineva zicând: Eu mă numesc Müller. Fiindcă stă scris acolo ce anume este Isis: Trecutul.însuşit această explicaţie deşteaptă. cunoscute. . Iată care e sensul acelor cuvinte. se atrage atenţia asupra modului de a gândi şi simţi. Prin faptul că se vorbeşte de văl. Ea este ca o călugăriţă ce poartă văl. . Ar fi uşor să arătăm ce mult. trebuie să-o spunem odată -. a apărut o forţă a naturii care se caracterizează în specificul ei particular prin faptul că fiecare spune astăzi: Forţa naturii o avem. cu un mod de a gândi şi simţi care exclude toate instinctele egoiste. depinde de forţa electrică în cultura şi civilizaţia noastră actuală. dacă forţa electricităţii va fi folosită în modul modern.Aici se spune că de această înţelepciune trebuie să ne apropiem ca de acele femei care s-au călugărit. va depinde în viitor. fireşte. Dar cu totul altceva decât vrea să spună aşa-numita interpretare deşteaptă. e exprimat în cuvintele: Vălul meu încă nu l-a ridicat nici un muritor. Şi în epoca în care.timpul care se scurge mereu mai departe! Mâine vom vorbi şi mai exact despre toate acestea. numele meu nu-l vei afla niciodată. Este timpul ce se scurge mereu mai departe.Dvs. şi forţa electricităţii e o forţă pe care omul nu o poate trăi în interior prin forţele sale normale. . prezentul şi viitorul . el n-a mai putut avea înţelepciunea vremurilor vechi. ea rămâne în exterior. ştiţi că tocmai forţa naturală a electricităţii a ajuns să fie folosită de om. Dar a fost necesar ca în epoca modernă omul să fie lăsat în seama propriilor sale puteri. aşa cum v-am spus acum opt zile. formele de înţelepciune din vremurile vechi. această interpretare este. a acelor forţe ale naturii care nu pot fi cunoscute fără să le facem experienţa în interior. o totală absurditate. fiindcă vălul nu poate fi dat la o parte. în secolul al 19-lea. Şi. Se spune: Isis este. spun.Toţi oamenii deştepţi care spun acest lucru. fără a intra în interior. inscripţia este aceasta: Eu sunt trecutul. şi cât de mult. pentru ştiinţă. a căror feciorelnicie a trebuit să se păstreze: cu veneraţie.Dacă aceste cuvinte sunt interpretate aşa. această înţelepciune a vremurilor trecute. Şi aşa se face că în vremurile în care era vie o înţelepciune străveche oamenii se apropiau de ea în modul cuvenit. Cu mult mai mult încă! Dar tocmai forţa electricităţii este o forţă care a fost aşezată în locul celei vechi. Şi totuşi. simbolul înţelepciunii. În dosul acestui văl se află o entitate care trebuie să rămână veşnic ascunsă. vălul meu încă nu l-a ridicat nici un muritor.

au preparat broaştele şi au observat din zvâcnirea piciorului acestora că în acest picior de broască ce zvâcneşte acţionează o forţă. el nu se gândeşte la nici un fel de morală. La fel de tainic zace ascuns şi ceea ce odihneşte în sufletele umane şi e cercetat de către ştiinţa spirituală. după cum arată zilele noastre. care e incitată. inclusă. folosind-o. formele sociale în care trăim şi care au dus la evenimente atât de triste în anii noştri. un îndemn de a căuta o aprofundare spirituală. deci în egoismul devastator. Gândiţi-vă ce misterioasă e forţa electricităţii. o vreme el va putea provoca nişte daune şi mai adânci . Era electricităţii este.ei bine. Materialismul a atins un anumit punct culminant. ci de electricitate prin atingere. tot pe atât de adevărat este că va ieşi la suprafaţă forţa căutată prin ştiinţa spirituală drept forţa ascunsă în suflete. necunoscută pentru observaţia simţurilor. Înţelepciunea este prezentă în evoluţia permanentă a istoriei omenirii. care şi ele abia de acum înainte trebuie să fie trezite. tot ceea ce e cunoscut astăzi drept electricitate? Transpuneţi-vă cu gândul în vremea în care Galvani lucra în casa simplă în care făcea experimentele. la fel de ascunsă ca şi forţele electricităţii. sens. precum Polul Nord şi Polul Sud.Astăzi. Şi. care va dura până în mileniul patru. trebuie să i se alăture în suflete forţa spirituală.daune există. care zace ascunsă în fiinţa interioară cea mai adâncă. în număr suficient de mare -. Fiindcă forţei care rămâne în exterior. pe cât de adevărat este că forţa electricităţii a ieşit la suprafaţă drept forţa ascunsă în natură. Volta. ea a fost scoasă din ascunzişurile ei tainice abia de către Galvani. prima şeptime a epocii noastre de cultură. s-a sfârşit. aşa cum va fi stat unul în vremea în care Galvani. Dar situaţia este aceasta: După cum v-am spus mai demult. el va putea provoca nişte daune şi mai adânci în purtătorul eului său inferior. Când Galvani a constatat acest lucru pentru prima oară. aşa ceva ar fi cu totul exclus. chiar dacă astăzi oamenii mai stau în multe cazuri în faţa a ceea ce vrea ştiinţa spirituală aşa cum . o aprofundare spirituală reală. şi forţa aburului. într-un anumit. Amândouă trebuie să se alăture. pentru cel care pătrunde cu văzul spiritual evoluţia cosmică. Tocmai forţa electricităţii ca forţă a culturii şi civilizaţiei face ca acest lucru să fie posibil. imaginaţi-vă cum şi-a agăţat piciorul de broască de cârligul ferestrei şi cum acesta începe să zvâcnească. Omul se va maturiza. care le aparţine. nu-i aşa. totodată. fără să aibă loc o schimbare temeinică a sufletelor umane. Oare a ştiut ştiinţa că în acest picior de broască zace tot ceea ce este electricitate prin atingere. imaginaţi-vă momentul în care el constată acest lucru pentru prima oară! Aici nu e vorba de electricitate. Volta. sunt cu adevărat de aşa natură că nu vor mai susţine omenirea mai mult de cincizeci de ani. Dacă omul ar mai avea vechile forţe. că vom face cândva cu ajutorul ei ca gândul să dea ocol globului pământesc? Nu e chiar aşa de mult de când Galvani a observat această forţă la piciorul său de broască. dar aici e cazul într-o măsură mai mică. a putut el oare presupune că datorită forţei cu care e atras piciorul de broască vor fi făcute să umble pe suprafaţa Pământului trenurile. Cel care şi- .

Fiindcă ordinile sociale ale viitorului vor fi reglementate prin ceea ce poate să le dea oamenilor ştiinţa spirituală. Aşa au loc progresele în evoluţia omenirii.dar acum pentru lumea morală. spiritual-sufletească . pe care am văzut-o astăzi. Dacă cealaltă forţă. cu siguranţă. şi vom obţine un fel de imagine a concepţiei despre lume. Şi tot ceea ce va fi cultură şi civilizaţie materială exterioară va fi stimulat. Numai dacă acordăm atenţie acestor lucruri vom dezvolta în noi şi voinţa de a merge în pas cu ceea ce nu poate fi decât la primele sale începuturi.ca şi ceea ce a venit de la piciorul de broască al lui Galvani pentru lumea materială. ceea ce vine din ştiinţa spirituală va avea cea mai mare importanţă socială. nebun.ar fi imaginat pe atunci toate câte vor lua naştere din cunoaşterea acestui lucru ar fi fost considerat. pe jumătate deja în epoca modernă. tot de această ştiinţă spirituală. după cum v-am spus astăzi. forţa electricităţii. în mod indirect. pentru cultura şi civilizaţia materială. are doar o importanţă materială exterioară pentru cultură şi civilizaţie şi doar în mod indirect are importanţă şi pentru lumea morală. Va veni o vreme în care ceea ce vine de la ştiinţa spirituală va fi la fel de important pentru lume . Asupra acestui lucru nu pot decât să atrag atenţia astăzi. Şi aşa au evoluat lucrurile încât astăzi e considerat nebun cel care are misiunea de a prezenta primele începuturi ale unei ştiinţe spirituale. care a fost scoasă din ascunzişul ei. Vom extinde mâine imaginea lui Faust. . a lui Faust care se situează pe jumătate în epoca veche. în încheiere.

a fugit. Ea înnebuneşte. E ciudat faptul că. Se vede că nici Noaptea Walpurgiei nu a fost scrisă în totală concordanţă cu întregul.o licoare dătătoare de somn -. Faust fuge şi. numai în legătură cu Noaptea Walpurgiei ca parte componentă a tragediei. fireşte. Mefistofel îl duce pe Faust cu el pe Blocksberg. Mama ei murise.a doua zi? . care a privit în mod sigur spre drama “Faust” cu o iubire imensă. dar iubirea lui Faust e mai puternică decât poate să înţeleagă Mefistofel. El a lăsat-o pe Gretchen cufundată în nefericire. În mod evident. care uneşte scena cu restul dramei. Ceea ce fac vrăjitoarele nu îl atrage. Căci aşa ne apare în textul din versurile 3838 şi urm.pe muntele Blocksberg. am putea spune. mai este extins peste măsură de mult prin visul din Noaptea Walpurgiei. 10 decembrie 1916 Aş dori să fac azi în faţa dvs. drept unul care se plimbă lipsit de griji. Ea devenise un tot de sine stătător. pentru a-l buimăci şi a-l face s-o uite pe Gretchen. O asemenea situaţie a făcut o impresie deloc neînsemnată asupra celor care tocmai că priveau cu o anumită iubire spre drama “Faust”. după ce Faust a prăbuşit-o pe Gretchen în nefericire. Karl Julius Schröer spune în legătură cu “Noaptea Walpurgiei”: “Se poate presupune că Faust. pe deasupra.. pe care v-am prezentat-o ieri pe scenă şi o vom juca şi mâine. Imediat după acest eveniment urmează naşterea copilului ei. imaginea lui Gretchen răsare în sufletul lui în mijlocul celei mai mari orgii. nu cu suficientă vigoare. Ceea ce am spus e valabil. Şi eu vreau să citesc numai cuvintele lui Schröer. până când e prinsă şi aruncată în închisoare.Această idee iese în evidenţă. e clară. dus de Mefisto. Ideea de bază generală.” Aşadar. numai câteva observaţii în legătură cu “Noaptea Walpurgiei”. Puteţi citi ce am scris despre el în cartea mea cea mai recentă. o lasă pe Gretchen cu totul la ananghie şi nu ştie nimic din tot ceea ce se petrece. şi întreaga Noapte a Walpurgiei pare a avea dimensiuni mult prea mari în raport cu acţiunea dramatică. îşi îneacă pruncul şi rătăceşte de colo-colo. până acolo încât mama a murit bând otravă . fratele fusese ucis. bineînţeles. el plecase în nişte împrejurări care fac să pară cu totul nefiresc să-l vedem ca aici . Deşi Faust nu putea să ştie nimic din ceea ce s-a petrecut cu Gretchen după moartea lui Valentin.“NOAPTEA ROMANTICĂ A WALPURGIEI” Dornach. care. pentru că mi se pare important să avem o reprezentare justă a felului cum se situează această “Noapte a Walpurgiei” în mersul progresiv şi în contextul general al dramei “Faust”. după ce fratele a fost ucis din cauza vinei comune a lui Faust şi Gretchen. poetul a ieşit din sfera oricărui patos şi stă în faţa materialului cu un acces de ironie. care se adaugă scenei. “Despre enigmele omului”. până şi un om care iubeşte foarte mult drama “Faust” nu se poate declara mulţumit cu faptul că la două zile după ce se întâmplase marea .

aşadar. 1774. scris mai devreme şi el adaugă acum în “Faust”-ul său “Noaptea Walpurgiei”.d. să ne formăm. În această societate s-a povestit . se poate uşor ridica obiecţia că este o pretenţie exagerată faţă de simţirea noastră. dacă vreau să folosesc acum o expresia banală. sau dacă cineva şi-a imaginat ceva despre lumea spirituală şi ceea ce are legătură cu ea.a. de fapt. Dar atâta îmi este foarte bine cunoscut. istorici. că nu e o simplă creaţie literară. cum o arată tocmai şi detaliile din “Noaptea Walpurgiei”. într-o măsură mai mică -. omul se mai poate înşela. să ni se arate că. monistul cu inimă superficială al pădurilor şi pajiştilor. după două zile de la marea nenorocire. dar până în anul 1900 le cunosc pe toate destul de bine. Mă aflam odată într-o societate formată din teologi. Dar nu vom ieşi niciodată din împotmolirea într-o anumită imposibilitate de a înţelege. Vreau să vă spun o istorioară simplă. care vă va arăta în mod concret cum se poate recunoaşte din detalii dacă avem de-a face cu o relatare în dosul căreia se află ceva sau dacă nu este aşa. Dar tuturor acestor păreri eu aş vrea să le opun ideea că “Noaptea Walpurgiei” se numără printre părţile cele mai mature ale dramei “Faust”.mai târziu. că totul e obiectiv. lumea vrajitoarelor. faţă de sentimentele noastre. să zicem. că în dosul ei este ceva. Cel care e familiarizat cu anumite lucruri poate observa tocmai din detalii dacă cineva relatează nişte realităţi dacă. reprezentarea că Goethe lua foarte în serios introducerea “Nopţii Walpurgiei” în “Faust”. Dar Goethe nu era. În asemenea lucruri trebuie să ne dezvoltăm puţin şi atenţia. Goethe a început să scrie la drama “Faust” pe când era încă foarte tânăr. care era adânc iniţiat în anumite corelaţii spirituale. trecuse prin marile experienţe care s-au exprimat printre altele şi în “Basmul despre şarpele cel verde şi (Lilie) Crina cea frumoasa”. Faust apare pe Blocksberg plimbându-se voios și vânjos împreună cu Mefistofel.asta a fost . dacă nu luăm în considerare faptul că Goethe a conceput problema într-un mod cu adevărat spiritual.m. vede din ele că în “Noaptea Walpurgiei” nimic nu e diletant. Faust se plimbă cu sufletul împăcat. pornind de aici. Atunci începe să aştearnă pe hârtie primele scene. Ne este îngăduit. 1773. aşa că ne putem întoarce la început anilor ‘70 din secolul al 18-lea: 1772. Nu-i aşa. totuşi. descrierea e făcută de un poet cu înţelegere spirituală -. aşa cum e prezentat adeseori. ci a fost scrisă pe baza unei înţelegeri spirituale. şi atunci esenţialul este felul cum se relatează. că nimeni n-a încercat. ci a fost un om. Bineînţeles. Eu cunosc destul de bine comentariile la “Faust” care au fost scrise până prin 1900 . după aceea nu m-am mai ocupat la fel de intens de ceea ce s-a scris despre “Faust”. cu toate că şi această istorioară aş putea s-o spun într-o sută de variante. cu adevărat. Cine cunoaşte aceste corelaţii. vede din ele. Acum el se maturizase mult.nenorocire. să ia lucrurile în mod spiritual. Ea a fost scrisă între 1800-1801. poeţi ş. “Visul din noaptea Walpurgiei” a fost scris chiar cu un an mai înainte decât “Noaptea Walpurgiei” însăşi.

deci.a. în “Noaptea Walpurgiei”: Gretchen. decât că imposibililul e posibil. iar un alt preot a spus că auzise în cadrul unui colegiu ţinut la Roma că pentru spiritul de adevăr al capelanului depuseseră jurământ la Roma zece preoţi.că francmasoneria e ceva foarte rău . Şi aşa e obiectiv fiecare amănunt. problema cu deplasarea prin alunecare uşoară înainte. un capelan (Dornherr) predica într-un mod foarte fanatic împotriva superstiţiei. spuse: Înălţimea voastră. în anii ’80 ai secolului al 19-lea. În special.Începuse să-i fie frică! A luat. se deplasează alunecând.. preoţii catolici ţin în mod foarte frecvent predici despre francmasonerie şi spun atunci tot soiul de lucruri despre pericolul pe care-l reprezintă francmasoneria -. care lui îi păreau înapăimântătoare. Aşadar.d.demult. Şi predica a auzit-o un om care fusese dus acolo de un altul şi lui i s-a părut extrem de ciudat că acel capelan.Şi acela zise: Da. cu o doctrină foarte rea. . şi el se deplasa în aşa fel încât nu-şi punea un picior înaintea celuilalt. ci aluneca uşor înainte. Întâlniţi această alunecare şi aici. vă voi aşeza într-un loc tainic. cu chipul palid. Fiindcă esenţialul era cum-ul. într-o anumită lojă. preotul unei comunităţi mari de credincioşi. şi-a spus părerea. pur şi simplu. el admiţând numai ceea ce admite Biserica şi. de îndată ce reapare. dar capelanul a rămas foarte fanatic la părerea lui. a fost condus în acel loc şi a stat acolo neştiut de nimeni. aşa o să fac. acest om care fusese dus acolo. înainte de toate. s-a risipit! După ce un preot foarte avansat. care fusese de faţă. că nu crede. de unde veţi putea vedea ce se petrece. dar acum el voia doar să convingă că aceasta este o doctrină foarte reprobabilă şi că oamenii care fac parte din ordinul francmason sunt oameni foarte răi. considera că e nejust. că aceştia sunt nişte oameni foarte răi. fiindcă el credea cu adevărat că prin asemenea societăţi trec nişte forţe spirituale. în predica lui fanatică . că aici nu e vorba de nimic spiritual. nişte relicve. primul preot mai spuse: Eu cred mai degrabă că zece preoţi au jurat strâmb. nu e descris într-un sens spiritual diletant. vă fac propunerea să veniţi cu mine duminica viitoare la o anumită oră.dvs.m. ştiţi. dar nu voia să admită că în unele dintre aceste frăţii există ceva spiritual. toată povestea. şi dintr-o dată prin întreaga adunare a trecut o nelinişte şi totul s-a împrăștiat. voia să-i împiedice pe oameni să creadă în anumite lucruri. cu aproape treizeci de ani în urmă . Acest lucru a fost relatat într-un anumit fel. cu sine. a rostit cuvântul de binecuvântare ş. Când s-a dat semnul anume. el a văzut cum spre scaunul preşedintelui s-a deplasat un personaj foarte bizar. deci. desigur. . şi atunci eu am spus: Mie îmi ajunge felul în care s-a povestit. într-o biserică din Paris. până şi un asemenea amănunt e descris de Goethe în mod obiectiv. dar am voie să iau cu mine nişte relicve? . le povestea acolo oamenilor ceva ce el. el voia să-i facă pe oameni să înţeleagă capelanul respectiv. şi respectivul a povestit mai departe că şi-a pus în lucrare relicvele. un teolog. Atunci unul.următorul lucru: Cândva. Amândoi l-au aşteptat pe capelan după sfârşitul predicii şi au stat de vorbă cu el. care ştia câte ceva despre această problemă.

aşadar. Acesta e un proces spiritual real şi acest proces spiritual real e descris acum în mod obiectiv de către Goethe. Datorită acestui lucru.găsesc că e prea plictisitor să faci exerciţiile necesare pentru a ajunge la un rezultat pe o cale justă. ci avem de-a face în “Noaptea Walpurgiei” cu o trăire spirituală a lui Faust pe care el nu a putut-o respinge. Avem de-a face. şi care vine tocmai ca urmare a evenimentelor. Pe tărîm de vis şi vrajă.le întâlneşte acum în mod real. bineînţeles. atunci când omul iese afară din corpul său. respectiv noaptea cu pricina. este cea din 30 aprilie . atunci când fac plimbarea pe Blocksberg. adică nu moare din punct de vedere fizic. Şi în această lume noi le găsim. ca efect a ceea ce vine din viaţa lor fizică.adică sufletul lui Faust . deci. când spune: Am intrat acum. Dar nimeni nu trebuie să creadă că poate dobândi de undeva. Faust trebuie să se întoarcă în corpul său fizic. Şi în cadrul lumii spirituale ei fac plimbarea pe Blocksberg. el poartă . Aceasta este o trăire . pentru a ieşi conştient din trup. lui îi este clar că. dar e o trăire pe care omul o poate avea. bineînţeles. Au intrat în lumea sufletelor. Cât timp omul e predispus să se întoarcă în corpul său fizic. cu faptul că sufletul lui Faust e smuls din trupul său şi îl găseşte pe Mefisto în lumea spirituală. ieşite şi ele din corpurile lor. ea poate fi dobândită la fel de puţin pe cât se poate dobândi uşor vreo informaţie despre ceea ce face van Helmont. se află în afara trupului. Aşa ceva s-a întâmplat cu van Helmont. zguduitoare pentru el. În vremurile în care asemenea lucruri erau practicate într-un mod deosebit de intens. bineînţeles -. se ungeau cu o anumită alifie. Ştim însă prea bine că unii n-ar fi deloc nefericiţi dacă li s-ar destăinui asemenea mijloace! Faust . ei fac în spirit drumul până la Blocksberg. împreună cu Mefisto. prin care trecuse. La aceasta se referă Mefisto foarte exact. cutreierând păduri şi pajişti.ca Franz din lucrarea “Înălţarea la cer” a lui Hermann Bahr .Cu ce avem de-a face aici. ei au intrat într-o altă sferă.1 mai -. Cu adevărat. frecându-şi cu anumite substanţe chimice anumite părţi ale corpului.de natură inferioară. în pat. adică ei se întâlnesc cu aceia care. pe o cale uşoară.ziua. pe vrăjitoarele care au ieşit din corpurile lor şi se întâlnesc în noaptea dintre 30 aprilie şi 1 mai. Goethe nu arată. aici întâlnesc celelalte suflete. Dar asemenea lucruri nu sunt recomandate celor care . aşa cum trebuie să fie ele aici. se pare. propriu-zis? Avem de-a face cu ceva care dovedeşte că pentru Goethe nu se punea deloc întrebarea dacă Faust apare la două zile după ce se întâmplase nenorocirea plimbându-se cu sufletul împăcat pe Blocksberg. vreo informaţie despre compoziţia alifiei vrăjitoarelor. care făcea posibilă o separare a corpului astral şi a eului mai completă decât se întâmplă de obicei în somn. fiindcă trupul celor ce se duc la Blocksberg e culcat. cei care voiau să facă drumul până la Blocksberg . numai că cineva poate să aibă o viziune subiectivă. el întâlneşte şi alte suflete.

dar aerul îl percepe foarte bine. deoarece nu e cu totul separat de corpul său. nu are nici o înţelegere pentru Pământul actual. De aceea. fireşte. nu-i este prea mult pe plac lui Ahriman. care e împânzită peste tot de elementul lichid. se pare. În toate fiinţele din natura de afară există lichid. anumite înclinaţii. Cu totul adecvat realităţii acest drum spre luminile rătăcitoare. putem percepe tot ceea ce e lichid. ci doar a ieşit afară şi va intra din nou în el. Faust spune. când iese afară cu corpul său astral. aeriform în lume. aşa cum este acum Faust. de ceea ce a rămas în urmă. Omul este peste 90% o coloană de lichid şi numai câteva procente sunt în el sub formă de corpuri solide. doar că vede numai ceea ce e lichid. Dă-ţi silinţa. pe cărare . nu ar putea vedea un alt om. de fapt. Tot ce e descris aici e absolut conform cu realitatea! Faust poate s-o perceapă în felul acesta. Dar Mefistofel . Amintiţi-vă cum am explicat într-una din ultimele conferinţe că în timpul iernii omul îşi poate aduce aminte de ceea ce este lunar. nu trebuie să credeţi că el. de aceea. Dar acel element lunar care se întâlneşte cu elementul lunar din trecut. pe care el Ahriman le mai scoate acum ca element lunar care încă mai există în Pământ! Observ numai în treacăt: manuscrisul pentru “Noaptea Walpurgiei” care ni s-a păstrat e neclar şi trebuie să fi fost vreo neglijenţă pe undeva. Când suntem afară din corpul nostru fizic. fiindcă în ediţiile dramei “Faust” găsim peste tot ceva aproape imposibil. că se simte bine în aerul primăvăratic. De aceea. aşa că eu am repartizat în aşa fel încât ceea ce atât de frecvent se găseşte repartizat la Faust îi aparţine lui Mefisto: Am intrat acum. Dar erudiţii au făcut tot soiul de repartizări. Pe tărîm de vis şi vrajă. care luminează. în aerul de aprilie-mai.îi spune el luminii rătăcitoare Să ne duci cu bună strajă Spre pustii. de-abia când am făcut aici exerciţiile noastre pregătitoare pentru spectacol mi-a sărit în ochi faptul că tocmai la “Noaptea Walpurgiei” trebuie făcute nişte corecturi. nu-i place prea mult când se face primăvară. Dar elementul lunar actual. numai că ele nu se potrivesc. el ţine. când din Pământ iese ceva înfocat. fiindcă el percepe acest aer. în primul rând. sihastre spaţii! . o fiinţă ahrimanică. nu numai ceea ce e solid.în sine. când se află afară din corp. el poate să perceapă şi natura. într-un mod uşor de înţeles. Luna de azi. Aşadar.adică Ahriman -. acesta este elementul său: luminiţele rătăcitoare. cântul /recitativul/ alternativ dintre Faust. nu lumina Lunii. când Luna e Luna pământească. dvs. afinităţi. Mefisto şi luminile rătăcitoare nu e repartizat la diferitele personaje. În ediţiile dramei “Faust”. ale existenţei fizice.

. dacă vă amintiţi. Următorul pasaj: Uite pomii. răsfiraţii. dar el îi aparţine lui Mefistofel. aşa cum s-a rostit şi ieri.Până şi la Schröer găsesc acest pasaj însemnat pentru Faust.

Cum rămîn grăbiţi în spate. . Voci din dulci. Altfel te soarbe hăul în gîtlej. bineînţeles. Stînci şi codri cresc în zare Şi lumini rătăcitoare Se-nmulţesc şi-apoi se umflă. Aud freamăt? Aud cîntec? Plînsul dragostei fragile. dar el trebuie repartizat. luminii rătăcitoare: Ţipă-alături: Buhu! Uha! Schröer i-a atribuit acest pasaj lui Mefisto. e Basm din vremuri de descîntec. găsiţi repartizată lui Mefisto o cuvântare foarte lungă. Vreau să remarc imediat că şi în cele ce urmează se mai găsesc greşeli. După ce Faust a rostit cuvintele: Ce straniu licăreşte în vîrtejuri O tulbure-auroră fulgerînd! Şi pînă în adîncile gîtlejuri De-abis pătrund văpăile pe rînd. următorul e repartizat de către Schröer lui Mefisto. lui Mefisto: Agaţă-te de aceste negre stînci. 32 . în mod ciudat. în care pătrund acele lucruri care îi aduc aminte trăirea zguduitoare prin care trecuse: Printre pietre-n ierbi s-aruncă Rîu şi pîrîiaş pe pîntec.în toate ediţiile îi e repartizată lui Mefisto -. dar aşa e greşit. Se-ngroaşă noaptea-n neguri sure. Piscuri joacă gheboşate. numai cele trei versuri îi aparţin.aparţine luminii rătăcitoare. Şi enorme nări de stîncă Sforăie şi suflă încă. Ultimul trebuie repartizat lui Faust: Spune-mi oare stăm deoparte. ea nu-i aparţine lui Mefisto . Apoi. bineînţeles. repetat. celeste zile? Mult iubite şi sperate! Iar ecoul. de fapt. Apoi e rândul lui Faust. Ori plutim tot mai departe?! Toate fac vîrtej cînd umblă.

că şi Mefisto se serveşte de luminile rătăcitoare drept călăuze şi că ei intră. Faust nu trăieşte în corpul său fizic. pentru că el e solid. cum percepem când ceea ce e solid a dispărut. unele lucruri. tocmai când vrăjitoarele sunt între ele. într-o lume care e percepută la fel de mişcătoare. Apoi eu mi-am permis să intercalez un singur vers. dar corectate într-un mod adecvat.arată că aici e descris un suflet aflat în afara corpului. În general. ci aceia care au scos ediţiile. bineînţeles. nu pot lua în stăpânire corpul fizic. tot ceea ce e descris aici . Dar că. ca fiinţe aflate în afara corpului. pentru că lucrurile trebuie să stea la locul lor. dar el nu face parte din text. îi aparţin lui Mefisto. peste-ntregul munte în cascade Un cînt de vrajă furioasă cade. bineînţeles.nu e nevoie de explicaţii . el chiar introduce nişte fiinţe rămase în urmă. Trebuie să ne fie absolut clar faptul că Goethe a scris drama “Faust” încetul cu încetul şi că. luminile rătăcitoare sunt nişte entităţi elementare. într-adevăr.unele lucruri trebuie să fie neapărat corectate. Faptul că Goethe a fost în stare să-l introducă întrun mod atât de potrivit pe Mefisto în drama sa dovedeşte că deja de pe atunci el era bine familiarizat cu aceste lucruri. nu doar. pe Mefisto. care. deci. Pentru că. bineînţeles . eu mi-am permis să includ un vers. s-ar putea spune.Auzi cum trozneşte-n pădure? Fug cucuvăi îngrozite… și așa mai departe. asupra acestui lucru ni se atrage atenţia imediat. bineînţeles. totul. Goethe prezentându-le împreună ca pe un cânt alternativ. care vine: Cum ai venit? O voce de jos .el însuşi a caracterizat manuscrisul drept un manuscris confuz .îi răspunde: 33 . pe Faust. Nu Goethe trebuie corectat. ci în realitatea fiinţială a lumii spirituale. că el ştia că Mefisto este o fiinţă rămasă în urmă. un privitor absolut obişnuit nu-l va vedea în munte pe Mamon arzând. nu pot fi puse în scenă. fiindcă. deci. De aceea. Din cele spuse se poate înţelege. aurul din interior. Şi abia ultimele versuri: Auzi în aer glasuri sparte? Cînd mai aproape? Cînd mai departe? Da. şi să vedeţi cât de adecvat e lăsat la o parte tot ceea ce e solid. cum s-ar putea crede. dar îl îmbracă. Mefisto nu are un corp fizic. totul arată altfel. Avem de-a face. Toate acestea. Ei bine. atunci când ne aflăm astfel în spiritual. probabil. deci. cu o corelaţie reală care ne este arătată în sânul unor entităţi spirituale şi Goethe face să se revarse aici ceea ce îl leagă pe el însuşi de cunoaşterea lumii spirituale. Acest pasaj îi aparţine lui Faust. să vedeţi cum aceasta este în concordanţă cu întregul. trebuie să mărturisesc că m-a cam întristat să văd ce corupt s-au transmis aceste pasaje în toate ediţiile şi că nimeni nu şi-a dat seama că trebuie să repartizeze pasajele în mod just. de tălăzuitoare. Încercaţi să vă transpuneţi în tot ceea ce se rosteşte aici. A fost necesar ca acest lucru să fie corectat. pentru moment. cum Goethe prezintă acum luminile rătăcitoare. arată că el vrea să ne introducă în realitatea fiinţială a lumii spirituale. în ceva numai vizionar.e. o voce care provine mai mult de la o fiinţă care are instincte subumane . Ia gândiţi-vă .o voce.

sunt înrudite cumva. Unele cuvinte sunt de-a dreptul minunate. Aceasta o spune una din voci. în timp. Cu trei sute de ani în urmă a fost creat Faust. în “Noaptea Walpurgiei”. Voce de sus : Dar cine? Se tînguie pe sub obcine? Şi apoi ni se adresează o voce care se târăşte de trei sute de ani. şi ele sunt înrudite cu sufletele vrăjitoarelor. ea a luat naştere în secolul al 16-lea. care rămân atât de mult în urmă.Pe Ilsenstein m-am căţărat. chiar entităţi spirituale care au învins timpul. Semivrăjitoarea sare cu paşi mărunţei. n-am ajuns pe stei. încă foarte tineri. de la Felsensee! veniţi mai iute! Voce de jos: Spre înălţimi ne-am duce pe-ntrecute.Acolo unde totul ajunge sub conducerea lui Mefisto. ci cu adevărat o fiinţă bătrână de trei sute de ani. Cu aceasta. Spre a fi “între ai mei” tind aceste suflete rămase în urmă. aşadar: Oh. ca vrăjitoare de azi. chiar dacă se duc pe Blocksberg. ca să spunem aşa. Şi uite-aşa doi ochi holbă! Voce: Voce: La naiba! Ce tot zoreşti. nu este semivrăjitoarea. . sus : Voi. Foarte interesant! 34 . parcă te doare zgaiba! M-am zgîrîiat în goană: Sunt toată numai rană! Gândiţi-vă numai că mai târziu se va răspunde: Voce. pentru că vocea care strigase mai înainte: Luaţi-mă cu voi! Luaţi-mă cu voi! De trei sute de ani tot sui. printre sufletele vrăjitoarelor mai pot să apară asemenea “mefistofelaşi”. tocmai aceea care se înalţă deja la vârstă de trei sute de ani: Dar încă. Aş vrea să fiu între ai mei. Vrăjitoarele nu ating o asemenea vârstă. Goethe spune. legenda despre Faust. Spiritele care au rămas în urmă din acea vreme se amestecă acum cu acelea care. pentru că noi trebuie să luăm lucrurile textual. chiar intră în scenă. vine încet spre înalturi. de vreme ce au rămas în urmă cu trei sute de ani. care e din prezent. în contextul nostru /în lumea noastră/ mai lucrează şi acum asemenea suflete. vin pe muntele Brocken. Aici se întâlnesc entităţi spirituale reale. Şi apoi vine o semivrăjitoare. Acolo într-un cuib de buhă m-am uitat. încet. care au rămas în urmă. Aceasta înseamnă: Goethe invocă spiritele care au rămas în urmă cu trei sute de ani. Goethe exprimă foarte frumos faptul că sufletele vrăjitoarelor şi acelea care le aparţin celor decedaţi în felul acesta.

Este extraordinar de interesant acum felul în care Mefisto îi sustrage atenţia de la Răul propriu-zis. după ce l-a scos deja din corp. s-ar putea. Dar. ele ar fi folosite de anumiţi oameni care vor să afle anumite taine. bineînţeles. el nici nu ar vrea să-l ducă pe Faust acolo. el vrea să ajungă la adevăratul rău la temeiurile originare ale răului.Vedem apoi cum Mefisto vrea să-l menţină pe Faust mereu la ceea ce e obişnuit. fiindcă melcul nu are doar 35 . după cum am spus. fiindcă nu e nici un chip. care te poate introduce numai în fleacurile lumii spirituale. ci îl va introduce cum se cuvine în tainele Răului. vrea să-l menţină printre sufletele vrăjitoarelor. s-ar putea să iasă la lumină originea unor lucruri care se petrec în lume. totuşi. Cu chipul lui ce pipăie în vînt De mult m-a mirosit. pentru că este ca şi cum ai putea trimite ceva afară din ochi pentru a pipăi lucrurile cu nişte raze oculare fine. prin faptul că ar apărea nişte vrăjitoare şi. Pentru acest ceva mai profund pe care Faust vrea să-l caute în Răul însuşi. e adevărat. “Chipul lui ce pipăie” . la vrăjitoare. pe munte! Se şi zăreşte jarul şi fumul vîrcolac. deja în acest stadiu şi îl face să devină iarăşi atent la lumea elementară. Dar Faust vrea să afle tainele mai adânci ale existenţei. A fi condus. Dar aşa ceva nu e lăsat să iasă la lumină. nişte lucruri extrem de periculoase pentru unii oameni. el vrea. Acolo multe taine se desfac. Eu însă vreau să-ajung în vîrf. datorită însuşirilor lor mediumnice. Chiar dacă. ca suflet. Cei care le-au ars pe vrăjitoare aveau un interes ferm să nu poată fi dezvăluit ce iese la lumină când un cunoscător oarecare pătrunde mai adânc în tainele vrăjitoarelor. Mefisto vrea să-l menţină pe Faust mai mult în banalitate. pentru unii oameni era mai bine ca vrăjitoarele să fie arse pe rug. Acum el vrea ca acesta să se producă în faţa lui ca “diavol” şi nu ca un magician cu totul obişnuit. şi mai departe. de aceea erau arse pe rug vrăjitoarele. S-ar fi găsit originea unor lucruri şi nimeni dintre aceia care nu au a se teme de aşa ceva n-a fost de acord cu arderea pe rug a vrăjitoarelor. Şi acesta este un pasaj minunat: Vezi melcu-acela? se tîrăşte obosit. asupra unor asemenea lucruri se poate doar atrage atenţia. banal. care nu trebuie să-i fie dezvăluit lui Faust. Minunat de adecvat cu realitatea este ceea ce a fost făcut să coboare în sfera mirosurilor! Este cu adevărat aşa: în lumea în care Mefisto l-a introdus aici pe Faust se miroase într-o măsură mult mai mare decât se vede. Spre rău se scurge-acolo lumea-ntreagă. şi de aceea el vrea şi mai mult. dacă înaintează mai departe spre Rău. fiindcă el îşi imaginează că un Mefisto este un diavol adevărat şi că nu-i prezintă nişte arte magice banale. asta mai merge. vrăjitoria nu trebuie să fie protejată. Din acest motiv. Dar Mefisto refuză. Şi atunci Faust îşi pierde răbdarea. Că aşa ceva trăieşte la animalele inferioare. Ei bine.este ceva exprimat într-un mod minunat de plastic. fiindcă s-ar descoperi atunci originea în Rău a multor lucruri care există pe Pământ. Mefisto nu are posibilitatea justă de înţelegere. dacă mediumnismul ar merge suficient de departe. fiindcă aici povestea devine cam delicată. dar când unul ca Faust e introdus în comunitatea lor. pentru că nu este un miros de felul celui pe care îl au oamenii. să introducă numai în banalitate. el poate descoperi.

i se adresează cu “Mătuşă dragă”. oamenii merg în zig-zag. bineînţeles. Găteli să nu corupă o vrednică femeie. fără alte mijloace decât numai printr-o continuare puţin anormală a vieţii naturale. “Excelenţa Sa”. el a ştiut să vorbească. Dar pe urmă lucrurile merg iarăşi mai bine. ci aceste corniţe-antene se prelungesc prin nişte fascicule eterice extraordinar de lungi şi cu ele un asemenea animal poate pipăi. Mefisto e atât de surprins că ceva se apropie în felul acesta de el. într-o lume eterică -. Aşa că îl deranjează şi faptul că aici numai printr-un mers anormal al vieţii . dar poate pipăi numai în mod eteric. Căci până şi luminii rătăcitoare îi spune să nu meargă în zig-zag. Dar Mefisto e atât de surprins că aici. care. ceea ce e moale. a ieşit din corp. Mergând în zig-zag. Sau n-a lovit duşmanul pe la spate. nu într-un mod diletant. şi el n-ar dori aşa ceva. Vă daţi seama. într-adevăr. pentru că se află în afara corpului. treptat. Ia gândiţi-vă ce adecvat la realitate este descris acest lucru. într-un club vesel. 36 . putem găsi şi noi o asemenea serată. prin natura însăşi. pentru că acestea sunt uneori de-aşa natură. aici chiar îi vine înşelăciune dinspre lumea oamenilor. ci drept.corniţele. în timp ce discută de-ale lor şi sorb puţintel vin şi. Nici spadă care n-a ucis vreun frate. încât adorm. un ministru. Nici un pumnal ce-n sînge nu s-a scăldat voios. Dar acum ei ajung la un club vesel . dacă ei se află sub influenţa deosebită a ceea ce se petrece în club. cu toate vrăjitoriile ei. în această stare -. el se simte din nou în elementul său. care sunt enumerate atât de frumos. Mai întâi vine vrăjitoarea vechiturilor. printre alţii. ei ajung la un club vesel. de asemenea. dacă ei dau un pic cu zarul şi printre ei mai e încă prezentă patima jocului. seratele. Dat fiind faptul că. un parvenu. încât adorm toţi laolaltă. în mod absolut sigur. în sufletele lor. bineînţeles. de ce nu s-ar putea. el nu poate trăi deloc aşa ceva în forma pământească. Într-un club: generalul. cu umorul necesar şi cu ironia necesară. Şi dacă avem noroc. se ajunge atât de departe încât ei cad. şi. această vrăjitoare e “unsă”. care au ieşit din corp. altfel o să-i stingă lumina pâlpâitoare. De aceea. Potir care veninul mortal ca o scînteie Să nu-l fi scurs în trupul sănătos. în acest loc el îmbătrâneşte subit. Excelenţa Sa ministrul. din cauza propriului lor amuzament. când ele erau la locul lor. încât îşi aduce aminte de nişte straturi şi mai adânci ale existenţei sale. de ce nu s-ar putea ca aceste suflete să iasă afară. parvenitul şi acum şi poetul? De ce să nu se întâmple aşa? Îi întâlnim şi pe ei. De ce nu s-ar putea ca un general bătrân. Goethe nu tocmai ignoră problema. lumina rătăcitoare vrea să facă la fel ca oamenii. şi să le găsim împreună. antenele sale.ne aflăm. dar el spune: Mătuşă dragă! Vechituri ne-arăţi? Ce-a fost s-a dus! Sunt praf şi pulberi toate! Orientează-te spre noutăţi! Ne-atrage numai ce e noutate.nu prin ceva organizat de către iad în zona muntelui Blocksberg intră patru membri demni de cinstire ai societăţii umane. Şi Goethe a ştiut să nu fie unul din soiul celor care nu vorbesc decât cu un chip alungit în mod tragic. de asemenea. un autor. dar Mefisto vrea să meargă drept înainte. încep să găsească ei înşişi atât de puţin interesant ceea ce discută.

o interpretare materialistă a vizionarismului. ci într-o stare de conştienţă deplin clară. dar că. Corpul eteric al lui Faust a ieşit şi el afară. în mod atavic. a scris şi el “Bucuriile tânărului Werther”. totuşi. ele pot trăi acest lucru. aş zice. acest lucru e văzut. iar Faust cu cea tânără. dacă ar fi existat deja o ligă a moniştilor. ca să-şi bată joc de sentimentalismul goethean.Aşadar. Dar aduc cu ele însuşirile lor pământeşti. printr-un fel de iniţiere naturală. ca să poată fi astfel cu adevărat monist. ei ar fi dvenit membri ai acesteia. în care el însuşi dansează cu vrăjitoarea cea bătrână. deci. ele alungă viziunile. Goethe ştia bine că la Berlin trăia Nicolai. de pe poziţia ateismului. potrivit legendei. Şi atunci viziunile îi treceau. Dar şi alte suflete pot intra în această societate. Şi el era în măsură să facă aşa ceva! . ci el a mai scris. echivalentă cu o ispitire. Şi aici se vede că Faust nu-şi poate pierde conştienţa. Ia gândiţi-vă ce departe merge Goethe. Acesta ne duce foarte departe.El ar vrea să aibă ceva care l-ar putea interesa mai mult pe Faust. care îi stau la dispoziţie. Dar la un asemenea sabat al vrăjitoarelor uşor s-ar putea paraliza conştienţa. el nu vrea să trăiască toată povestea întro stare de conştienţă diminuată. care era cunoscut deja pe atunci: el cerea să i se pună lipitori pe o anumită parte a corpului. Aşadar. parţial. Goethe a fost în măsura în care să-l descrie aşa. dar cam aşa unul. lucru care nu se întâmplă în mod obişnuit în cursul întregii evoluţii de pe Pământ. Lilith este. de aceea îl ispiteşte la dansul vrăjitoarelor. El l-a făcut deja să dezbrace. Un asemenea om era proktofantasmistul . şi asta în cadrul Academiei de Ştiinţe de la Berlin. Faust se teme şi aşa deja că ar putea să-şi piardă conştienţa şi Mefisto chiar doreşte să facă în aşa fel încât Faust să-şi piardă conştienţa şi astfel să se scufunde cu atât mai adânc. în vremurile în care bărbatul nu era constituit deloc aşa.am amintit adeseori al bărbatului e feminin. descrisă în mod just de Goethe o scenă care se petrece între spirite. o bucată din corpul eteric. deoarece corpul eteric .ei bine. fiindcă de acest soi erau oamenii în secolul al 18-lea! -. îl puteţi căuta în lexicon -. Dar Faust nu e deloc foarte atras.nu vreau să traduc cuvântul. spune acum în mod minunat: Să nu mă pierd cu firea-i foarte greu! Să nu-mi pierd conştienţa! . astfel încât poate să aibă înfăţişarea lui Lilith. toate sunt numai sub influenţa celor materiale! 37 . la mijloc e ceva inferior. El ar dori să se ajungă cu aceasta foarte departe. ar fi devenit chiar “oameni de conducere” în liga moniştilor. în acea conferinţă prezentată la Academia de Ştiinţe. unul dintre acei oameni care pe atunci . aici vedem cum deja nişte arte vrăjitoreşti luciferice. decât ca într-o ieşire deosebită. chiar. şi lui Mefisto. poate. dacă ţi se pun lipitori. E cazul în cuvântarea ce urmează. Aşadar. unul dintre acei oameni care luptau pe atunci împotriva a tot ceea ce este spiritual. Iar acum se atrage atenţia asupra faptului că sufletescul trebuie să iasă din corp. e văzut drept Lilith. Nicolai nu numai că. că trebuie luată afară şi o bucată din corpul eteric. dar avea remediul medical împotriva lor. fiindcă a putut să arate prin propriul său exemplu că. Când sufletele sunt în afara corpului. care era chiar prieten cu Lessing. Nicolai era unul dintre cei mai fanatici iluminişti ai epocii sale.acest lucru vă rog să-l luaţi în seamă -. Prin urmare.El suferea de viziuni. cum s-ar spune astăzi. după ce Goethe a scris “Suferinţele tânărului Werther”. prima soţie a lui Adam şi mama lui Lucifer. Şi de aceea el a fost în măsură să dea. despre aspectele reprobabile ale superstiţiilor legate de lumea spirituală. ca ajutor. vedea în lumea spirituală. El nu-şi poate pierde conştienţa! Aici avem. dar nu trebuie să se întâmple aşa. doar se simte în sânul unui element spiritual inferior de tot şi spune acum . sunt aici în joc.

să vadă. până şi în casa lui Wilhelm von Humboldt din Tegel. Trebuie să fie tocmai un asemenea om. în afinităţile pe care le au în lume. şi el mai ştia că şi Friedrich Nicolai a descris-o. şi Goethe arată acest lucru foarte clar. pentru că el vrea să le desfiinţeze prin discuţiile sale. dar uite: la Tegel sunt stafii. dar e unul care suferă de viziuni. căci spiritele nu fac ce le spune el. De aceea el. la Tegel. la întâmplare. el îl mai pune pe proktofantasmist să mai spună. îl pune pe acesta să spună. Atîtea superstiţii mereu am combătut. după un timp: E nemaipomenit! Cum. să abolească spiritele. n-aţi plecat!? Ele ar trebui să fi dispărut deja. Dar locul încă nu-i curat! De necrezut! Ei da. nu sunt ascultătoare: Spiritului meu. ca un iluminist ce era. Tegel este o suburbie a Berlinului. ca “iluminist”.o apariţie de stafii care s-a petrecut pe moşia lui Wilhelm von Humboldt din Tegel. poate să intre. ca spirit. pe Friedrich Nicolai. Dar ei rămân împotmoliţi în înclinaţiile. Şi ca să nu existe nici o îndoială asupra faptului că el l-a cunoscut foarte bine pe Nicolai.Aici. care e un om emancipat. ci a luat un om care. Goethe nu descrie ca un diletant. dar ca adversar. El nu vrea să suporte “despotismul spiritelor”. acolo a avut loc apariţia de stafii care l-a interesat foarte mult pe Goethe. proktofantasmistul. ci foloseşte nişte oameni care sunt absolut destoinici. fiindcă asemenea oameni sunt potriviţi. Wilhelm von Humboldt trăia în apropiere de Berlin. Neam îndrăcit. Goethe îl face să spună: Suntem deştepţi. aici familia Humboldt avea o moşie. în noaptea de 30 aprilie-1 mai. bântuie stafiile. de legi nu vrei să ştii! Ei bine. în lumea spirituală şi să le întâlnească acolo pe vrăjitoare. el trebuie. să se întâlnească în “noaptea Walpurgiei”. cu adevărat. negustor de cărţi şi scriitor. Goethe n-a luat lucrurile din aer. comanda mea n-ascultă. născut în 1733. decedat în 1811. ca anexă la tratatul său . 38 . Să dispăreţi! Doar ne-am iluminat! Azi s-ar spune: dar noi am răspândit monismul. de asemenea. şi a vrut să le nege prin discuţii. pentru că el poate vedea. Nici aici Goethe nu a descris lucrurile în mod diletant. dacă totul se desfăşoară în mod favorabil.tratatul despre teoria spiritelor şi lipitorilor . Friedrich Nicolai s-a năpustit. ca spirit. el însuşi. prin imaginaţiunile sale. vrea şi el. de aceea. şi asupra acestei întâmplări. totuşi. tot în mod conştient. ci l-a cunoscut foarte bine pe Nicolai. după ce acesta s-a dus printre spirite. Fiindcă însuşi Friedrich Nicolai a discutat.

Rămâne doar cordonul roşu de sânge din jurul gâtului. Aşa se uşurează el. Fiindcă Nicolai făcuse o călătorie prin Germania şi Elveţia şi descrisese tot ce văzuse. în lumea spirituală. De aceea spune: O să se-aşeze-ntr-un băltoi curînd. iar ceea ce v-am descris eu acum despre transformarea unei viziuni inferioare. el s-a ridicat peste tot împotriva superstiţiei cum o numeşte.cred că aceasta este o impresie foarte puternică . Pe diavoli şi poeţi îi voi distruge. O puteţi citi în tratatele Academiei de Ştiinţe din Berlin. se face aluzie până şi la călătoria prin Elveţia! Şi. E cum nu se poate mai probabil că iniţial Goethe a gândit altfel întreaga scenă. Pe diavoli şi poeţi îi voi distruge. Iarăşi o aluzie la teoria lipitorilor emisă de Friedrich Nicolai. Şi. Dar port cu mine-un ghid peste văiuge. Puteţi gândi cum vreţi dar conexiunile sunt. Acesta e un fenomen foarte obişnuit şi o dovedă a faptului că Faust a rămas deplin conştient. nădăjduiesc. pentru că el a scris combătând spiritele. cea cu şoricelul roşu. poate chiar năucitoare. În special. vedeţi cum Goethe vrea să arate în mod clar că două suflete diferite pot 39 . Mefisto ştie cu cine are de-a face. Friedrich Nicolai a ţinut această conferinţă în 1799. Imaginaţiunea s-a dizolvat. dar Faust a devenit suficient de conştient ca să i se sustragă aici lui Mefisto şi să vadă un suflet spre care Mefisto însuşi nu l-ar fi condus niciodată. care prin nefericirea ei devine acum vizibilă în faţa lui în adevărata ei înfăţişare. el mai adaugă cuvintele: Observ că azi nimic nu izbutesc. În faţa unor asemenea oameni. în ceva superior. dar el poate să transforme această viziune. este întru totul o realitate spirituală. pînă-a nu muri. până şi pentru Mefisto ea rămâne “Meduza”. emancipate. căci dacă n-ar fi deplin conştient. Faust vede o apariţie absolut obişnuită: un şoricel roşu sare din gura frumoasei vrăjitoare. nădăjduiesc.“Bucuriile tânărului Werther” . Diavolii. ci numai într-o stare onirică. foarte diverse. Aşadar. există o mică schiţă în care scena e descrisă puţin altfel. în ceea ce trebuie să fie. pentru el. poeţii . de fapt. adevărat. Scena încremeneşte .şi şoricelul roşu devine Gretchen. Ei bine. în primă instanţă.împotriva lui Goethe. el notase toate lucrurile ieşite din comun pe care le întâlnise şi aici găsim foarte multe observaţii cu adevărat inteligente. profund. provocată.Şi ca să arate pe deplin că ia cu adevărat într-un mod adecvat situaţiei o personalitate ca Nicolai. după ce toată această poveste s-a încheiat. Faust e în măsură să treacă de la o imaginaţiune de rang inferior la perceperea vizuală a sufletului lui Gretchen. de unde dvs. iar cînd Din fundu-i lipitori o să se-ndoape. de nişte porniri senzoriale. totul ar rămâne la şoricelul roşu. aşa cum Mefisto ar dori s-o proiecteze în faţa lui Faust. De spirite şi spirit o să scape. pînă-a nu muri.

Părintelui minciunii te supune. îşi are locul aici. Dar avem aici un fel ciudat de transcriere poetică. cu toate că “Visul din noaptea Walpurgiei” trebuie luat în serios. care are misiunea de a-l face pe Faust să se delecteze din cauza a ceea ce e rezonabil. într-adevăr. de fapt. Mefisto vrea să-l abată pe Faust de la toate acestea. Iar Servibilis a fost inventat de Goethe drept servitor al lui Mefisto. Vedeţi. Pentru că aşa ceva e pe placul lui. Aduceţi-vă aminte că Mefisto spune: Da. şi întregul “Vis din noaptea Walpurgiei”. El nu este plimbăreţul plin de vigoare. acesta e modul în care Mefisto vrea acum să-l ispitească pe Faust. Cu vrăji şi cu iluzii să te minţi. de Mefisto. ajunge la afirmaţia frivolă: căci orişicui ea îi apare drept iubita lui. De aceea face ca acesta să-i fie pus în faţă într-o asemenea aură. săl facă să dispreţuiască ceea ce e rațional în Visul din noaptea Walpurgiei”. care colorează asemenea fenomene. ai să fii!− În “Visul din noaptea Walpurgiei” totul e rațional. despre care vreau să vorbesc astăzi în continuare. de rasă fină. Pe de altă 40 . pentru că trebuie descris aşa cum vrea Mefisto să-l aibă pe Faust. Şi acum noi vedem. ultima din şapte. rațional. iar ceea ce el vede aici drept Gretchen este. ci acela care trece printr-o trăire spirituală. dar lui Faust trebuie să i se creeze impresia că el trebuie doar să se desfete cu acest ceva rațional. Dar totul e transpus în scena de pe Blocksberg. aşa ceva el găseşte că e bine. frivol. şi care ne arată că Goethe era foarte priceput în ceea ce priveşte cunoaşterea spirituală. propriu-zis. Şi-al meu. ni se spune: O piesă nouă. dacă dispar: Sunt diletantul ce-are grijă de cortină. Scuzaţi acuma. avem de-a face aici la Goethe. e prezentat.la sfârşitul “Nopţii Walpurgiei” acest lucru trebuie văzut neapărat aşa -. la care el trebuia să ajungă. şi îl duce apoi în faţa a ceva . Goethe a transpus cuvântul italian “dilettare” în germanul “dilettieren”. De aceea. cealaltă. pentru a face ca gândurile lui Faust să ia o direcţie absolut precisă. Se reprezintă ceea ce urmează: “Visul din noaptea Walpurgiei”. Pe baza instinctelor sale inferioare. Jucată tot de diletanţi. scuipă pe Ştiinţă şi Raţiune.interpreta una şi aceeaşi realitate spirituală în moduri absolut diferite. după părerea lui. de fapt. Aceasta este întru totul o vrăjitorie a lui Mefisto. ceva ce Mefisto doar transpune în această scenă: un fel de teatru. greşită. “ergötzen” = a delecta. aşteptaţi oleacă. adică să ia lucrurile într-un mod inferior. rezonabil. Aşa e obiceiul pe-aici în astă-noapte. una. care sunt realitatea spirituală mai profundă. Aşadar. Acuma. cu o creaţie poetică în care se tratează în mod intenţionat despre lumea spirituală inferioară. domnilor. fără condiţii. că e vorba de o trăire spirituală a lui Faust. de asemenea. aş zice. E scrisă de un diletant cu har. Începe-ndată. într-o direcţie sau alta. Pe nalta forţă-a omeneştii minţi. rezonabil. este. adevărată. ceea ce trăieşte în el şi care doar face ca restul să urce la suprafaţă. să strecoare pe furiş pe Blocksberg ceea ce e rațional. Pentru că.

îl duce peste două zile pe Faust pe Blocksberg. 41 . ci va fi necesar să ne dăm ceva osteneală pentru a recunoaşte că în el mai exista şi cu totul altceva şi că multe dintre lucrurile care stau ascunse în drama lui Goethe trebuie să iasă la lumina zilei de-abia de acum înainte. care îl iubeau pe Goethe.parte. ci maschează atunci lucrurile. cu fratele lui Gretchen. Şi aceasta se numără printre minciunile de viaţă! El e un tip atât de îngrozitor încât. unde el se plimbă cu suflet mulţumit. altfel. aşa cum le-a apărut el până acum oamenilor.cum să-l înţelegi pe Goethe? Până şi unii oameni eminenţi. după ce l-a pus pe Faust să provoace nenorocirea cu mama lui Gretchen. aceasta ne poate arăta cât este de necesar ca oamenii să se apropie măcar puţin de ştiinţa spirituală. pot găsi. fiindcă altfel . Dar trebuie să repetăm într-una: Goethe nu a fost acel Goethe al pădurilor şi pajiştilor care orăcăie de mulţumire. numai că Goethe e un tip atât de îngrozitor! Ei nu spun asta.

am putea spune. Ne este îngăduit ca atunci când ne apropiem de asemenea manifestări cum nu se poate mai profunde ale spiritului goetheean să apelăm la ajutorul reprezentărilor deja obişnuite ale ştiinţei spirituale pentru a ajunge la o înţelegere deplină. a Eului. vremea încă nu se maturizase pentru aşa ceva. am dori ca ele să-şi facă o intrare plină de înţelegere în cele mai largi cercuri ale omenirii prezente. îngustă. Johann Gottlieb Fichte îşi ţinea prelegerile dintr-un uriaş entuziasm al cunoaşterii. Tocmai în cercurile noastre nu trebuie să surprindă. îşi creează caricaturile lor. Şi el vorbea pe baza acestui entuziasm. pe baza unei experienţe multilaterale. laborator În legătură cu scenele pe care le-aţi văzut mai înainte. îşi creează de-a dreptul caricaturile ei. a presimţit multe dintre lucrurile care prin ştiinţa spirituală trebuie să răsară ca o sămănătură. în aşa fel încât prin această înflorire a divin-spiritualului în interiorul sufletului. pe de o parte. atunci când a dat formă acestor reprezentări care trăiau în el. din profunzimea pe care au cunoscut-o concepţiile legate de ştiinţele naturii. Tocmai aceste scene din partea a doua a lui “Faust” stau în faţa sufletului nostru atât ca un document al istoriei culturii. maturizat prin tot ceea ce îşi asimilase. În primele două scene avem. Este cât se poate de explicabil că o asemenea încercare de a înainta spre spirit a stârnit adeseori reacţii adverse. ceea ce Goethe a creat printr-o imaginaţiune interioară. de mulţi ani. nu poate să surprindă. omul devine conştient de însăşi originea sa divin-spirituală. năzuinţa de a găsi lumea spirituală îşi are caricaturile ei. pentru că aceste scene conţin mulţi germeni ai evoluţiei. de problemele supreme ale existenţei. Fiindcă în aceste reprezentări spiritualştiinţifice zace formulat. deplină. Nu-i aşa. adus în conştienţa deplin trează. din acea profunzime pe care i-o dăduse şi arta greacă. de natură filosofic-teosofică. scriind aceste scene. aceasta a fost totodată perioada în care spiritele încercau să se apropie. atât în cartea “Enigmele filosofiei” . Fichte încă nu putea vorbi din tezaurul concret al ştiinţei spirituale. Prin aceasta. “Despre enigma omului”. că Fichte căuta într-un mod elementar să dea formă divin-spiritualului care trăieşte în interiorul cel mai adânc al sufletului uman. Atât căutarea mistică. cât şi în ultima carte. un fel de document important al istoriei culturii. în imediata vecinătate a lui Goethe se manifesta o căutare cu adevărat importantă. real. cât şi ca expresie a unei cunoaştrei adânci. precum şi eforturile de cunoaştere mai adânci ale filosofiei. faptul că. cu boltă înaltă. Puteţi vedea din expunerile succinte făcute de mine. Fichte a căutat să sesizeze în sufletul uman viaţa plenară. Când Goethe. datorită studiilor sale de mistică. 27 ianuarie 1917 după o interpretare scenică a unei părţi din “Faust” II Actul II: Cameră în stil gotic. a Eului creator. am putea spune. Se poate spune că Goethe. dintr-un infinit entuziasm al cunoaşterii. atunci când apare cu mare intensitate. pe baza experienţelor epocii sale. Am putea spune că Fichte s-a străduit să învie în nişte noţiuni abstracte vaste sentimentul care poate fi făcut să prindă viaţă în om sub impresia adevărurilor 42 . la început. În perioada în care în spiritul lui Goethe se dezvoltau aceste scene. el a încercat să simtă punctul de contact al vieţii umane interioare cu întreaga viaţă cosmică. spre care merge şi curentul spiritual-ştiinţific.PRESIMŢIRILE LUI GOETHE ÎN DIRECŢIA REALITĂŢII CONCRETE NOŢIUNI CU CARACTER DE UMBRĂ ŞI REPREZENTĂRI SATURATE DE REALITATE Dornach. dar şi a Eului umplut de Dumnezeu. din ştiinţele naturii.

cuvintele sale păreau în multe cazuri de-a dreptul paradoxale. pornind de la Jakob Böhme. s-a putut lăsa în prada mâniei până într-acolo încât a afirmat că. când vorbeau despre ceea ce stătea atât de clar în faţa ochiului lor spiritual. Aşa au căutat Schelling şi Hegel să răzbată până la existenţa absolută. pentru că cele adevărate le par celor ce nu s-au obişnuit cu ele doar ridicole. nu numai când a fost obligat să părăsească oraşul Jena. de un sentiment viu. Căci la Jena ţinea prelegeri şi Schelling. în orice caz.ale ştiinţei spirituale. nici un suflet nu-l primeau. Kotzebue. a 43 . tocmai un spirit cum a fost Fichte. dacă ar trebui să aibă de-a face cu tipii ăştia bătrâni. dintr-o străduinţă asemănătoare cu aceea a lui Fichte. Schelling. când ştiinţa spirituală poate să ajungă până la inimile noastre.Ceea ce s-a aprins atunci la Jena a fost o luptă spirituală de prim rang. şi-a croit drum cu adevărat. Modurile în care a primit epoca asemenea încercări au fost. desigur. “Bruno sau despre principiul divin şi principiul natural al lucrurilor”. Au existat apoi spirite de felul lui Friedrich Schlegel. Erau calomniaţi şi cei care trăiau în acea vreme la Jena. Un poet diluat. când le-a ripostat pedanţilor erudiţi din Jena. Din această cauză. Tipărite. Hegel începuse să-şi aştearnă pe hârtie filosofia. spre o înţelegere foarte profundă a creştinismului. au putut exagera lucrurile. Fichte s-a aprins adeseori de mânie. şi mai paradoxale decât trebuie să fie adeseori paradoxurile . până la Eul absolut. dincolo de Eul cotidian obişnuit. Şi atunci putem înţelege că tânărul Fichte. diferite. pentru a lua în serios ceea ce Fichte avea de spus. care mai târziu. iar oamenii aveau o atitudine obtuză. care este ancorat în Divinitate şi urzeşte în eternitate. în acele Misterii vechi. dar care trăia deja în tratatul scris de el. limbajul lui avea de multe ori ceva abstract. ba chiar a Misterului de pe Golgotha. aşa cum în viaţă toate se exagerează. şi că nici o inimă. ostilă. căreia i-a dat expresie apoi. Pe de altă parte. Aşa a căutat Fichte să răzbată. aşa cum am subliniat adeseori. dintr-un mod de-a gândi şi simţi asemănător. mai ales azi. o reprezentare vie despre dispoziţia sufletească în care se vor fi aflat un Fichte. şi trăia în acel frumos tratat al său. fără a fi înţeles de contemporani. care au aplicat cu multă energie asupra diferitelor ramuri ale cunoaşterii umane ceea ce aceste naturi de factură mai mult filosofică au căutat să facă să iasă din centrul ordinii lumii. desigur. s-a putut aprinde de mânie. după părerea sa. care au fost puternic impresionaţi de Fichte. care s-a dăruit de-a dreptul unui fel de teosofie. despre libertatea umană şi despre alte probleme legate de aceasta. “Despre zeităţile din Samothrake”. De aceea. spre absolut. care a mai putut spune adevărul într-o formă cu totul abstractă. unii oameni. un Schelling. dar ceva abstract pătruns de o simţire vie. Toate acestea se petreceau în imediata apropiere a lui Goethe. când îi avea în faţa sa pe erudiţii pedanţi din Jena. dincolo de tot ceea ce îi stăpâneşte pe oameni în viaţa cotidiană. în “Filosofia mitologiei” şi în “Filosofia revelaţiei”. pentru că oamenii credeau că ştiu totul mai bine pe baza vechilor reprezentări tradiţionale şi a cunoştinţelor pe care şi le asimilaseră. impresia puternică pe care o poate face în mod nemijlocit o asemenea personalitate. care tocmai pe atunci avea însă un public cititor foarte larg.paradoxurile necesare . Şi a fost necesară.comunicate de ştiinţa spirituală. Aceşti oameni căutau să răzbată dincolo de tot ceea ce e relativ în lume. trebuia să fie considerat ridicol. spre ceea ce nu trăieşte doar în aspecte relative. trăia deja în dialogul scris de el. ar trebui omorâţi toţi cei trecuţi de treizeci de ani. care ţineau pe atunci prelegeri la Jena. Şi putem înţelege atunci că uneori un spirit cum era Fichte. ca şi caricaturile celorlalţi. care credeau că în felul lor ştiu totul. ci se aprindea adeseori de mânie şi când vedea că dă tot ce are mai bun în el. unde el derulează o imagine a ceea ce a trăit. . Şi apoi au venit caricaturile entităţii fichteene. un Hegel. Ne putem face.

oricât de înaltă e năzuinţa care există aici. dar mai întâi a avut-o în faţa sa doar ca forţă spirituală. puterile luciferice. într-o epocă încheiată. desfăşurând o activitate creatoare vie. în chilia sa. epoca a patra postatlanteeană. şi Mefistofel. chiar dacă nu găsim la el nişte principii oculte prelucrate foarte sistematic.trăind mai mult sau mai puţin conştient ceea ce trăieşte . Oricât de îndreptăţit. că a apărut o anumită separaţie între Faust care a alunecat pe panta luciferică. Interiorul lui Faust este umplut de ceea ce el şi-a asimilat. Trebuie să ţinem departe toate acestea de ceea ce şi Goethe voia să critice: caricatura care se dezvoltă din ceva mare. paralizat de apariţia Elenei. Aici el avea în vedere drama sa. un spirit care trăia în aura ocultului. care e plin de spirit. Tocmai această problemă ia apărut lui Goethe în mod atât de viu în faţa ochiului său sufletesc. luciferică . fiindcă nouă trebuie să ne fie clar faptul că scrisorile pe care şi le-au trimis Goethe şi Fichte. Aşa îl găsim după ce Mefisto l-a adus înapoi. Goethe a vrut să deruleze totul din străfundul cel mai adânc şi să arate peste tot că năzuinţa spre realitatea supremă poate fi în acelaşi timp un pericol. expresiile nu sunt esenţiale -. de asemenea. pentru că foarte uşor poate aluneca pe panta luciferismului. arată că Goethe a ştiut să aprecieze la justa lor valoare aceste spirite care căutau absolutul.chiar dacă nu a folosit aceste expresii. dacă în el se amestecă puterile ahrimanice. Dar lui Goethe îi era clar că acesta este un pericol. bineînţeles. Goethe a fost. Acesta e lucrul căruia voia să-i dea formă în drama sa “Faust”. care urma să înfăţişeze transpus în realitate ceea ce a stat mereu în faţa sufletului lui Goethe: perceperea nemijlocită a elementul spiritual viu din toate realităţile naturale şi istorice. un pericol.pe un 44 . dar nu sunt. şi că evoluţia lumii are loc mereu prin bătaia de pendul dintre ahrimanic şi luciferic. care ştia că ceea ce trăieşte pe calea progresului din evoluţia lumii o poate lua în direcţia ahrimanică. Am putea spune că Faust se află cu sufletul său . în laboratorul său. Dar. care tinde spre realitatea vie a Elenei.scris un pamflet dramatic foarte interesant. Toate sunt preluate textual în acest pamflet. totuşi. la misterele existenţei spirituale din antichitatea greacă. Câte nu pot deveni un pericol! Chiar şi lucrul cel mai bun din toate poate deveni. El trăieşte în spiritualul viu. El e paralizat de ceea ce poate trăi din punct de vedere spiritual. Cînd de Elena eşti paralizat. Goethe caută căile pe care îl poate face pe Faust al său să ajungă la Elena. Noi vedem. la mama lui. Faust a luat-o pe Elena din împărăţia Mumelor. intitulat “Măgarul hiperboreean sau cultura cea nouă”. plin de spirit prin faptul că descrie un fel de tânăr absolvent al examenului de bacalaureat care studiase la Jena şi. paralizat de legătura cu spiritualul. vorbeşte numai în fraze auzite de el la Jena. dar e paralizat de acesta. după ce se întoarce acasă. spune Mefistofel. putem spune. Goethe însuşi voia să se întoarcă înapoi. sau în cealaltă direcţie. scrisorile pe care şi le-au trimis Goethe şi Schelling. în elementul spiritual al vechii Grecii. El voia să se unească interior cu ceea ce existase. “Faust”. ea reprezintă un pericol. îl avea în vedere pe acel Faust care năzuieşte după misterele cele mai adânci ale existenţei. şi îl arată paralizat din cauză că trăieşte împreună cu elementul trecutului. Astfel că Goethe ni-l înfăţişează mai întâi pe Faust alunecând pe panta luciferică. faptul că ceea ce e mai bun în lume poate deveni un pericol. Nu e deloc uşor să-ţi vii în fire. decât denunţarea josnică a unei intenţii mari. Toate acestea par foarte pline de spirit.

Dar Mefistofel o are în jurul său. ai lipsei de atenţie. vestitul şarpe. ştii cît eşti de bădăran? Fiindcă el este cel care a sădit în elev toate acestea. de filosofia. el este infectat de tot ceea ce au putut să dea filosofia kantian-fichteean-schellingianhegeliană. Ele sunt separate acum ca printr-o graniţă a conştienţei. Această ciocnire ne este arătată foarte clar de famulus. aceasta devenise pentru el o idee fixă. de care. devenit acum absolvent al examenului de bacalaureat. şi care pendulează. pe acest făgaş filosofic a fost trimis elevul care a primit de la Mefistofel un cuvânt călăuzitor: Eritis sicut Deus. Faust visează. care habar nu are de nimic. aţi creat. de-asemănarea ta cu Dumnezeu! Elevul. Am cunoscut cândva un om care era atât de infectat de filosofia kantiană. de asemenea. i-o citim pe chip. devenit tânăr bacalaureat. dar la reprezentare se mai adaugă ceva. aşa se spune în limbaj profan.. ciocnindu-se foarte tare una de cealaltă. şi-urmează şarpelui. îl vedem la început. cu Mefistofel. încât credea cu adevărat că el crease întreaga lume. De ce a devenit proaspătul bacalaureat cel care ni se înfăţişează aici? Oare Goethe a vrut să-şi bată joc. diferit de căile spirituale pe care umblă Mefistofel. Dar el reprezintă o caricatură a acestui mediu. adeseori. fichteeană. Şi astfel avem tocmai în această scenă cele două lumi. sigur. scientes bonum et malum. a primit impulsul de la Mefistofel însuşi.alt făgaş spiritual. scumpă lui. prin întâlnirea fostului elev. egoist. dar el ia totul într-un sens îngust. el nu se simte deloc îngrijorat. nu pot fi făcuţi răspunzători. ca reprezentare. Acum el nu se simte deloc îngrijorat în asemănarea lui cu Dumnezeu. care a plăsmuit lumea. prin acest tânăr bacalaureat. provine în întregime din mediul pe care vi l-am descris mai înainte. dvs. străbunul meu. E ciudat cât de temeinic este Goethe. pe care o şi exprimă foarte clar. a celor de la Jena? Nicidecum. el îi reprezintă pe acei oameni care parcă sunt prizonierii habarnismului. expunerile lui Schlegel. care intră acum pentru prima dată în scenă.. Şi la început. El nu vede ce se petrece în jurul lui. Ba putem ajunge să cunoaştem chiar nişte pui de om care înţeleg filosofia kantiană într-un sens şi mai egoic decât acest tânăr bacalaureat. şi prin Mefistofel reînvie totul în mod ahrimanic. în natura lui spiritual-ştiinţifică instinctivă. Pe acest om. Mefistofel nu se poate plânge că bacalaureatul îl tratează în aşa fel încât îl face să spună: Amice. între lucrurile cele mai periculoase care au loc în imediata lui apropiere. de fapt. El nu ştie nimic de vechea sa lume. noi trebuie să ne punem această întrebare. Ascultă tu de vechiul sfat. Deja altfel ne este descrisă întreaga ambianţă în care trăim acum. am putea spune. fără a bănui nimic. el le-a semănat în sufletul lui. în sensul lui. Eu i-am spus pe atunci: “Ei bine. îngrijorarea va veni mai târziu. ciocnindu-se într-un mod absolut obiectiv. aţi creat lumea. pe care a ajuns sub influenţe luciferice. În acest sens poate fi conceput şi întregul discurs care vine de la acest famulus. fiindcă dvs. ca reprezentare a dvs. Şi sigur ai să te-ngrozeşti. în care trăieşte drept lumea sa contemporană. Proaspătul absolvent. reprezentarea cizmelor dvs. De ce face acest lucru? Ei bine. dar cizmele le-a făcut 45 . Bacalaureatul a dat curs maximei şi mumei. Că el crease întreaga lume. când atrage atenţia asupra faptului că el este acela care a creat lumea. Dar.

aş zice într-o altă stare de conştienţă. şi de aceea creaţia poetică a fost pentru el dificilă şi amară. De aceea. modul de a gândi şi dispoziţia sufletului faţă de ceea ce poate să ajungă. Dar Goethe simţea ceea ce trebuia să înfăţişeze el aici pentru a o lua pe Elena de la Proserpina în aşa fel încât nu găsea nici un fel de noţiuni şi reprezentări pentru a descrie acest lucru. Elena trebuia să urce în această 46 . Lui Goethe nu i-a fost uşor să creeze tocmai acea parte din “Faust”. în felul amintit. Filosofii au căutat absolutul. legătura cu cultura. ia gândiţi-vă. aşa cum am văzut. De aceea. Dar Goethe tocmai că nu era un poet mărunt. bacalaureatul este. prin fabricarea lui Homunculus. când bacalaureatul devine chiar prea absolutist. Aceasta este o răceală asupra căreia Goethe voia să atragă atenţia. Pentru că nu-i plac aceste reprezentări cu miros de pivniţă. are la bază această problemă cu cizmarul. dar el trebuia să se apropie de ea cu facultăţile care-i erau naturale în viaţă. pe care am avut-o aici în faţa ochilor. Şi anume. până la oameni. Şi merită. dacă e ca viaţa să prospere. Mai întâi. ci şi unele foarte nimerite. s-a gândit Goethe. Şi Goethe încearcă mereu şi mereu să-i scoată pe oameni dincolo de acele reprezentări care au puţin miros de pivniţă. Şi apoi vedem cum se desfăşoară o activitate veritabil ahrimanică. ce plină de inimă este scena în care Mefistofel. cât de nesănătoase sunt reprezentările care. şi pe care le auzim atât de des: noi vrem să ne unim numai cu ce este bun. spre parterul plin de tineret. căutarea absolutului devine o caricatură. şi nu puteţi spune că aţi făcut aceste cizme. pentru că au fost luate din realitatea vie. De aceea. fără îndoială. provocat de oamenii la care vede ce reci rămân la sentinţele înţelepte rostite de el. Şi Goethe nu-l arată pe Mefistofel spunând doar lucruri drăceşti. numai că oamenii nu privesc întotdeauna lucrurile în lumina justă. într-un fel foarte spiritual. nu trebuie să existe nimic luciferic şi ahrimanic. s-ar putea spune: Fiindcă. de aşa ceva trebuie să fugim. despre “lumea ca reprezentare”. Aşadar. în mod imaginativ. În acest bacalaureat. din viaţa spirituală. un poet mărunt ar fi rezolvat-o repede: a-i conduce unul spre celălalt pe Faust şi pe Elena. o victimă a lui Mefistofel. miros a pivniţă. cum avea să găsească această cale. imediat. foarte cu inimă.spre publicul spectator. Fiindcă. el a trebuit să caute o cale pe care să-l conducă în mod real pe Faust spre Elena. chiar dacă această răceală nu era nici pe departe atât de rece cum este azi. alunecă Mefistofel şi caută acum aici un adăpost. alunecă de-a dreptul cu scaunul lui de la bacalaureat . el îl lasă pe Mefistofel al său să-şi verse năduful chiar puţin mâniat. Mefistofel trebuie să-i spună: Dar nu-mi veniți cu absolutu-n casă! Vedem descrisă de Goethe. De aceea sunt atât de vii şi de extraordinar de dramatice aceste scene. să reflectăm o dată la faptul că nici Goethe n-a rămas cu totul rece la răceala mulţimii obtuze. Faust trebuia făcut să coboare în lumea subpământeană şi so roage pe Proserpina să-l ajute ca Elena să se apropie de el în carne şi oase. aşa cum vine acum el însuşi în întâmpinarea lui. Poeţii mărunţi rezolvă orice! Chiar şi această problemă mare. deşi aţi făcut reprezentarea acestor cizme!” De fapt. într-un anumit sens.cizmarul. Era vorba despre faptul că Faust ajunsese atât de departe încât să se apropie de Elena în subconştientul sufletului său. Lui nu i-a fost deloc limpede. orice infirmare veritabilă. căci Goethe ştie câte elemente mefistofelice trebuie să fie amestecate în viaţă. împreună cu care el a trăit. cu cultura spirituală a epocii de atunci. adeseori. chiar a filosofiei schopenhaueriene. Goethe îl arată uneori pe Mefistofel foarte simpatic. Goethe a trebuit să caute această cale. despre ce era vorba aici.

totuşi. dar ia naştere. El a făcut să aibă loc această densificare printr-o fiinţă cum e Homunculus. el n-ar fi în stare să realizeze ceea ce ar fi un Homunculus real. el a folosit ceea ce ştia de la Paracelsus. Pe lângă toate acestea. Dar acesta este realizat acum. Fiindcă numele vine din vechiul “Faust”. Aşadar. el a fost pus pe hârtie într-o vreme în care Johan Jakob Wagner era încă un sugar. uneori. reuşise să producă în odaia sa nişte omuleţi vii.vă rog să luaţi seama! Paracelsus spune expres: nu are corp -. nu are corp . ce-i drept. elementul ahrimanic. din partea mea. astfel încât el crede că Homunculus a fost fabricat pe o cale cu totul materială. desigur. absolut singur. la fel ca omul. pe care el le fabricase drept mecanisme vii. dar nu mai poate acum să scape de ei. Goethe trebuia să creeze un fel de încarnare a Elenei. un fel de activitate intelectuală. bineînţeles. Johann Jakob Wagner din Würzburg a afirmat că e posibil să fabricăm homunculi. nu mai ştie cum să scape de ei! Cerea sfat despre felul cum ar putea să scape de aceste creaturi. nici nu trebuie să creadă nimeni. Paracelsus se gândea la anumite procedee care îl duc pe om până acolo unde are în faţa sa o fiinţă fără corp. El se va fi gândit aşa: Elena i-a întins lui Faust mâna în sfera conştienţei. la fel cum există şi aceia care îşi bat joc de aceste lucruri. Goethe a mai avut nevoie. pentru ca din ceea ce realizează Wagner să rezulte cu adevărat Homunculus. după ce se străduise ani de zile. dar care desfăşoară. homunculi. De atunci ele îl urmăreau peste tot. dar are nişte facultăţi asemănătoare cu facultăţile sufleteşti umane. în mod spiritual. Dar nu e adevărat. după indicaţiile lui 47 . Omului de azi îi este uşor să spună: Nimeni nu trebuie să creadă ce fantazează Paracelsus aici. prin faptul că este el însuşi lipsit de corp. care e patria lui Faust. care clădeşte. iarăşi de Mefistofel. un fel de activitate mintală. E nevoie. fireşte. care nu este însă decât o coincidenţă drăguţă. pe care-l studiase. Şi neînţelegerea e provocată prin intermediul lui Wagner. care exista deja în acea vreme. fiindcă pentru aceasta e nevoie de forţe spirituale. dar ea trebuie să devină mai densă. există încă şi azi. Aceste forţe spirituale sunt făcute să apară prin faptul că se apropie Mefistofel. să reflecteze la faptul că în tratatul “De generatione rerum” autorul îl asigură în mod categoric pe cititor că prin anumite procese suntem în stare să producem ceva care. Dacă Wagner ar fi realizat ceva pe calea sa. puntea de legătură dintre spiritualul pur. şi el indica şi căile pe care se pot fabrica homunculi. Fiindcă prin aceasta este dat iarăşi impulsul ahrimanic. în aşa fel încât din ceea ce combină aici Wagner să ia naştere cu adevărat ceva. ba chiar o desfăşoară sub o formă mai dezvoltată. poate cu ajutorul unor anumite forţe care zac ascunse peste tot. şi corporalitate. prin anumite procese. şi de un soi de neînţelegere. omului de azi îi este uşor să spună: Ei da. Bineînţeles. fireşte. astfel încât putem spune: Prin prezenţa lui Homunculus e creată posibilitatea ca Elena cea pur spirituală să fie introdusă în lumea corporală. care trăiesc lucruri atât de aventuroase. Aici Paracelsus descrie cum pot fi fabricaţi. Dar oamenii ar trebui. aşadar. Ne putem imagina ce devine mintea unor asemenea oameni! Asemenea oameni.sferă a conştienţei. poate că i-ar fi mers ca acelui om care mi-a scris cu câtva timp în urmă spunându-mi că. aş zice. numai că se intensifică până la clarvedere. În acest scop. că Goethe a luat numele de la el. din procedee corporale. Wagner e indus în eroare de mentalitatea sa materialistă. La aceasta a recurs Goethe. Aşadar. mai ales tratatul lui Paracelsus “De generatione rerum” i-a fost de mare folos. Printr-o coincidenţă drăguţă. Şi el devine aşa cum învăţase Goethe să-l descrie pe Homunculus. tocmai în vremea în care Goethe scria această scenă. Desigur. care nu-i stau la dispoziţie lui Wagner. era o prejudecată medievală a lui Paracelsus.

să spună: Capul omului este numai pe de o parte ceea ce face anatomistul din el. ceea ce vrea numai să copieze ceea ce are loc în mod exterior. fie pornind de la ceva spiritual care trăieşte într-un cuib pe vârf de nori. eu am atras atenţia asupra faptului că ştiinţa spirituală e în măsură să-l înţeleagă din nou pe omul real. care nu este însă o cunoaştere. Homunculus trecând prin toate regnurile naturii şi depunându-şi acorporalitatea. Encheiresin naturae. de asemenea. făcut din noţiuni cu caracter de umbră. intrând într-un corp. foarte aproape de ocultismul adevărat. noţiunile obţinute prin abstractizare fie pornind de la ceva spiritual rezultat în mod panteist. de exemplu. fiindcă el vede cu ochiul spiritual visul lui Faust. cea care ne apare ea în actul III din partea a II-a a dramei “Faust”. Dar cu aceasta Goethe este. Şi. şi ceea ce percepe Homunculus prin clarvedere. Şi Homunculus devine într-adevăr imediat clarvăzător. de acel ocultism adevărat asupra căruia eu am atras adeseori atenţia. pe de-o parte. e format din întreg Cosmosul. Eu am arătat de multe ori că o anumită formă unilaterală pe care a luat-o principiul creştin a dus tocmai la crearea unor noţiuni cu caracter de umbră. Acesta este lucrul esenţial pentru Goethe. Prin Homunculus şi prin transformarea pe care Homunculus o poate realiza cu fiinţa împreună cu care Faust trăieşte în mod spiritual. Omenirea are.Paracelsus. retras în mod luciferic. în activitatea plăsmuitoare. Vedem. corporalul. noi vedem cum Goethe încearcă să plăsmuiască din spiritualul etern al Elenei. din care viaţa a fost alungată. De aceea l-a introdus pe Homunculus. De aceea. spune Mefistofel Aceasta este. Şi. nu a înota în noţiuni generale abstracte. descriindu-l în mod pur exterior. care ştie să interpreteze. descrie ceea ce trăieşte Faust. ca să zicem aşa. 48 . unindu-se cu elementul spiritual al Elenei. din sfera întregului Cosmosului. el nu e nici ceea ce îşi închipue un suflet care navighează în mod abstract într-un cuib de nori al noţiunilor. faptul că Faust ajunge cu adevărat în lumea antichităţii greceşti. Şi. ea poate. aşa cum am explicat în ultimele conferinţe. . ci doar o manevrare. Şi omenirea stă azi sub imperiul unor asemenea noţiuni. Vedem cum Goethe lucrează înspre lumea fizică obişnuită. care nu sunt în stare să se cufunde cu adevărat în viaţă. şi pe Homunculus. aşadar. prin faptul că toate acestea trec prin toate regnurile naturii. împreună cu care a trăit Faust. însă cum − nu ştie. Elena se naşte din nou. drept concepţie despre lume. pe de altă parte. prin toate procesele care sunt descrise în “Noaptea clasică a Walpurgiei”. care nu sunt întotdeauna în măsură să intervină în viaţa reală. Întâlnirea lui Zeus cu Leda. să perceapă viaţa reală. în planul fizic. de aceea arată înrudirea dintre ceea ce Faust visează. şi de care ne îndepărtează orice mod de a gândi care se scaldă numai în abstracţiuni.Această activitate plăsmuitoare. ci acest cap trebuie înţeles drept ceva provenit prin metamorfoză din corpul încarnării precedente şi. pe de o parte. a interveni în lumea materială prin noţiuni. concret. Elena devine din punct de vedere exterior. că Goethe aşează imediat una lângă alta ceea ce trăieşte mai întâi în mod spiritual în Faust. în aşa fel încât Elena poate să intre apoi în lumea fizică obişnuită. De sine-şi rîde. se spune în chimie. cunoaşterea pur mecanică a naturii. într-un fel de altă stare a conştienţei. inconsistente. mama Elenei: o recunoaştem în descrierea visului lui Faust făcută de Homunculus. să conceapă trăirea lui Faust. care nu vrea să trăiască decât în noţiuni abstracte.

dintr-o cauză sau alta. De aceea. Ce har mai poţi tu văzului să-i ceri? Tu eşti acasă doar în întuneric. În forfota de popi şi cavaleri. încărcate. cu abstracţiunile lor inconsistente despre Dumnezeu şi eternitate. dintr-o cauză sau alta. în locul unde Homunculus i se adresează lui Mefistofel. aşadar. lipseşte un vers. care vede spiritualul real. Această cufundare cu noţiunile în lumea reală este ceea ce oamenii de azi nu vor să aibă. după ce a văzut că Mefistofel nu-l înţelege. un vers. Şi. chiar dacă de o altă natură. fiindcă vedem peste tot rima: Te cred! În zarea ceții Prin Nord. la dictare un vers a fost omis. Ogive strîmte. Rima la “acasă” lipsește. Ce har mai poţi tu văzului să-i ceri? În întuneric tu eşti doar acasă. Eu am atras atenţia asupra faptului că. îi spune în mod clar că oamenii au fost îndepărtaţi de lumea spirituală concretă prin 49 . aşa cum trăieşte el apoi în conştienţa lui Faust. care trebuie să fi sunat cam aşa: Ce-i cu strâmtoarea din chilia-ntunecoasă? astfel încât Homunculus. care este şi ea o revelare a spiritualului. nici Mefistofel nu văd. Nu văd nimic! Homunculus răspunde: Te cred! În zarea ceții Prin Nord. De aceea înfăţişează el contrastul dintre spiritul lui Homunculus. Fiindcă tocmai lucrul de care se tem cel mai mult. prin unilateralizarea Evului Mediu creştin: stingerea a tot ceea ce se apropie de sufletul uman drept realitate spirituală. mucede. scunde Aşadar. fiindcă lipseşte rima . pentru că Mefistofel spune: Eşti mic la trup. Homunculus vede ceea ce nici Wagner. unde-ai întinerit lumina vieții. este această cuprindere vie a lumii. sesizarea concretă a realităţii materiale. Goethe înfăţişează contrastul dintre acest mod de a vedea şi felul în care i-ar plăcea lui Mefistofel să fie lumea. Dar tocmai acesta este lucrul asupra căruia Goethe vrea să atragă atenţia în mod foarte energic.acesta este esenţialul spre care trebuie să tindă o ştiinţă concretă a spiritualului. dar mare ca fantast. concret. Goethe tinde în mod conştient spre o percepere concretă a realităţii. unde-ai întinerit lumina vieții. imunde. În forfota de popi şi cavaleri. în epoca prezentă.şi nu există niciun motiv ca aici să nu fie rimă -. nişte pastori creştini şi alţi oameni de felul acesta. Cernite pietre. bineînţeles.

minunata sa presimţire în direcţia realităţii concrete. când ne naştem întinerim din direcţia spiritualului. le dă. De aceea. le-a depăşit. n-o să-avem noroc fiindcă el trebuie să fie introdus în viaţa cea vie. tocmai de Mefistofel. prin faptul că reprezentantul acestei Grecii antice. păşeşte în carne şi oase în faţa lui. deoarece nu vrea doar noţiuni abstracte. ce frumos sunt rostite asemenea cuvinte. dar care. în loc de “a se naşte” se spunea “a întineri”. În forfota de popi şi cavaleri. imortalitate. ceea ce le dă un colorit deosebit: Vai. tocmai în această scenă. La aceste creaţii de bătrâneţe ale lui Goethe fiecare cuvânt a fost scris dintr-o adâncă experienţă în contact cu lumea. prin noţiunile nebuloase care au fost create şi care au fost aduse la strâmtoare prin activităţi de felul acelora din sânul cărora a ieşit Faust. Şi acest lucru dă cuvintelor sale greutate. el nu vrea. şi vede tot ceea ce se află acolo: Cernite pietre. care este foarte bună. ceea ce dovedeşte că în limbă e conţinută o înţelegere a acestui fapt. Homunculus spune cam aşa: Te cred! În zarea ceții Prin Nord. mucede. unde-ai întinerit lumina vieții Se referă la Evul Mediu. în diavolescul lui. prin faptul că ea îi este arătată. nu! deloc! Destul cu bătălia Ce-o poartă tirania cu sclavia! 50 . noi peste tot la Goethe. Dar Mefistofel se simte bine aici. aşa cum au făcut unii umanişti sau filologi. După cum noi îmbătrânim din direcţia fizicului. în chilia întunecoasă. să aibă doar o descriere a Greciei antice. ci vrea să trăiască în mod viu cu Grecia antică. Elena. Şi aceasta a fost o veche expresie germană. Ogive strîmte. Ce-i cu strâmtoarea din chilia-ntunecoasă? Şi acum. încărcate. Pe urmă: De se trezeşte. de exemplu.abstractizare. o greutate imensă. unde-ai întinerit lumina vieții “Întinerit” este o expresie veche. unde-ai întinerit lumina vieții. până la urmă. Ce har mai poţi tu văzului să-i ceri? În întuneric tu eşti doar acasă. scunde. dar cu aluzie la vechiul Niflheim: În zarea ceții Prin Nord. Aşadar: Te cred! În zarea ceții Prin Nord. de asemenea. el priveşte în jur. imunde. Astfel.

din sfera 51 . următorul lucru? Să luăm o noţiune infinit de importantă. Este interesant să le observăm. Adică de diavolul discordiei. Ceea ce vede vaca e o întreagă lume! În orice caz. La aceasta priveşte animalul cu senzaţia cea mai intimă de plăcere. după ce au păscut pe săturate şi digeră. cu care trebuie făcută neapărat legătura pe baza cercetării spiritual-ştiinţifice antroposofice -. ne vine să spunem: O. corpul său eteric. cum poate înţelege materialismul. o vacă digerând când stă culcată şi în ea devin cu adevărat vizibile din punct de vedere interior toate procesele care au loc prin faptul că substanţele nutritive sunt preluate de stomac şi sunt trimise de stomac în toate celelalte părţi ale corpului. şi mai avan pornită. şi căţărându-se pe ceea ce a făcut Goethe . Astralul trăieşte în ceea ce corpul eteric oglindeşte din procesele fizicochimice prin care substanţele nutritive se introduc în organism. la animal. Noi vedem animalul. prin care ajungem să înţelegem ce este această realitate. de s-ar putea ca ea să pătrundă mai mult în suflete! Atunci cu adevărat am progresa mai mult ca oameni. cînd o crezi sfîrşită. senzaţia de plăcere este imensă. să vezi. Ce face sufletul animalului când acesta digeră? Sufletul participă cu o senzaţie nasfârşită de plăcere. Şi aici este punctul în care tocmai cel care depune eforturi spiritual-ştiinţifice ar trebui să încerce . pentru că există o corespondenţă intimă între corpul său astral şi corpul său eteric. de-ar putea veni vremea în care şi din poezia unei asemenea căutări cum o găsim revelată tocmai la Goethe prin această scenă. Cum ar putea înţelege oare materialismul. Noi ştim că omul îşi are corpul său fizic. această lume e constituită numai din vacă şi din procesele care au loc în ea. corpul său eteric şi corpul astral. Ei zic că-i luptă pentru libertate: Te simţi aproape transpus în epoca prezentă. deosebirea făcută de noi între capul omului şi restul corpului? Sau. Eul său. fiindcă şi aici se spune: Ei se ceartă pentru drepturile libertăţii! Deja Goethe răspunde: Dar cînd te uiţi. de s-ar putea ca ceea ce zace în poezia unei asemenea căutări să-i ia în stăpânire pe oameni într-o măsură mai largă. Materialismul nu oferă deloc asemenea noţiuni reale. corpul său astral. de exemplu. abstractizarea oricărei căutări a făcut infinit de mulţi paşi mai departe. ci doar noţiuni cu caracter de umbră. Animalul are corpul său fizic. Dar. El stă acolo şi se priveşte cum digeră. Dacă ne ocupăm cu ştiinţa spirituală. tot sclav cu sclav se bate În ansamblu. din vremurile lui Goethe şi până azi. în ceea ce este real. cu care Mefistofel se simte foarte înrudit. Şi nimeni nu observă: toată sfada O iscă Asmodeu.din partea mea. o. De ce oare? Pentru că animalul este retras în întregime cu fiinţa sa astrală în corpul său eteric. Este interesant. sunt numai procesele din întreaga ambianţă. chiar dacă ceea ce percepe acest corp astral în corpul eteric al vacii.Mă plictiseşti. Este interesant să observăm animalele când stau culcate pe pajişte. la ceea ce are loc în corp. ea ne oferă nişte noţiuni prin care ne cufundăm cu adevărat în realitate. în loc de aceasta. pe cale spirituală. de tihnă. de exemplu. cu adevărat. vîrîndu-şi coada. Ea-ncepe iar. Dar. de exemplu.să-şi clarifice deosebirea dintre o căutare spirituală concretă şi o căutare spirituală abstractă.

cu noţiunile. faptul că ea dispreţuieşte noţiunile care se cufundă în realitate. o educaţie în direcţia noţiunilor goale de conţinut. aşa stau lucrurile. dar noi azi ne aflăm în faţa incapacităţii multor oameni de a găsi o deosebire între o noţiune 52 . Este. Pentru cunoaşterea naturii. pline de conţinut. pe de-o parte. naturi idealiste. şi de aceea vorbesc în noţiuni generale cu caracter de umbră. ci pot interveni. care se desface. ceea ce la animal trăieşte ca un tot. În epoca prezentă există. Dar. din legătura în care se află corpul astral cu corpul eteric. Dar pentru viaţă. în aşa fel încât ele sunt percepute de corpul astral numai în regiunea organelor de simţ. acest Eu smulge corpul astral din legătura intimă cu corpul eteric. după masă. Şi. în timp ce digeră. dacă vorbim aşa. omului îi e sustrasă posibilitatea ca. Aici privim în interiorul naturii concrete a animalului. în acest moment pentru vacă existând numai cosmosul-vacă. când se vede drept cosmos. într-un anumit sens. Fiindcă de aici se vede că pentru ştiinţa spirituală concretă esenţialul este să se cufunde în mod real în fiinţe. dar la o dimensiune uriaşă. visând. pe acea cale ocolită pe care omul se umflă în pene şi o trâmbiţează cât mai puternic înspre lume. lucrurile nu merseseră atât de departe. care nu pot interveni în realitate. când priveşte astfel în cosmosul ei. de ceva care este lipsit de realitate. împreună cu corpul astral. Aşadar. Nu este o glumă. să aibă o privire de ansamblu asupra întregului proces. propria sa digestie. ale omului. Şi astfel. cu evenimentele dureroase ale epocii prezente. la om procesul senzorial devine atât de mare cum devine în anumite momente procesul digestiv pentru animal. o imperfecţiune a omului faptul că. în modul cel mai fatal. ci noţiuni care se cufundă în realitate. în ceea ce priveşte cunoaşterea naturii. pe de altă parte. avem. fiindcă el ar vedea o întreagă lume. Ar trebui să vă desenez procesele care au loc între stomac şi restul organismului vacii drept o sferă mare. În schimb. se dezvoltă mult în afară. prin faptul că omul are un Eu. la om e concentrat numai în organele de simţ. cel mult. Astfel. la vacă. fiindcă aici se află dificultăţile ei. Şi. a privi totul drept un mecanism şi a fi incapabil să ajungi la nişte noţiuni care pot duce cu adevărat la condiţiile de viaţă ale lumii. la fel de mari cât de mare este conştienţa noastră umană. din acest punct de vedere trebuie să înţelegem epoca prezentă. educaţia făcută sub semnul materialismului este. pentru conştienţa vacii. prin intermediul pasiunii.vacii. De aceea. din această cauză. avem doar imposibilitatea de a cunoaşte natura. declamarea de noţiuni fantomatice. drept fenomenul paralel necesar. de exemplu. Fiindcă. totodată. În vremea lui Goethe. care se întinde până la firmament. toate acestea se măresc în aşa fel încât devin. el duce la o deficienţă cu mult mai mare. El e smuls din această legătură. cu caracter de umbră. fără îndoială. desigur. Ea nu vrea să aibă asemenea noţiuni. nu să construiască noţiuni abstracte. Eul îngrădeşte cu activitatea sa impulsurile corpului eteric. Îl pune pe om în imposibilitatea de a avea un simţ pentru noţiunile concrete. dar ele sunt naturi idealiste ale unei epoci materialiste. Şi vaca se simte nespus de înălţată. nu îşi poate privi. atunci când el trage un pui de somn după-amiază. Toate acestea rămân în inconştient. Lucrurile merg absolut în paralel: a nu putea înţelege realitatea în mod spiritual. Am vrut să spun acest lucru doar ca exemplu. în timp ce. Dar Eul îi smulge acestei lumi corpul astral al omului şi îi permite să vadă drept cosmos numai ceea ce este trăit în organele de simţ înseşi. ci de ceva care are legătură. nu vorbim. aceasta duce numai la deficienţa că nu se cunoaşte nimic din realitate. Dar tocmai acesta este fenomenul însoţitor al erei materialiste.

şi care voia să joace puţin rolul de Mefisto şi. Printre întrebările pe care i le-a pus. domnule coleg. din rândurile căreia un tânăr doctorand a stat faţă în faţă cu un domn foarte erudit. Dar când a murit Inocenţiu al IV-lea? . de atunci şi până azi. care era mai ales un cunoscător al documentelor referitoare la ştiinţa istoriei: era profesorul principal al tânărului doctorand. sub 53 . altfel decât Homunculus. trebuie să-i pun şi eu o întrebare candidatului. Poate descopăr punctul de pe i. Desfă vechi pergamente şi adună Corpii vitali după-o reţetă bună. desigur. dragă domnule candidat. să punem întrebarea: oare suferinţa trebuie să se prelungească la nesfârşit. a vechilor pergamente. de aceea. modul de a gândi abstract. prin cuvintele rostite după ce Wagner l-a întrebat cu frică: Şi eu? Ce se va alege de mine dacă ceilalţi vor pleca? Lasă! Rămîi să faci isprăvi faimoase-acasă. în care.Atunci.Candidatul nu ştia nimic. un istoric. Şi astfel. domnule candidat. Dar. trăieşte şi el în noţiuni fantomatice. zise: O. domnule candidat. care nu era aşa. voi hoinări.El nu ştia absolut nimic. a putut să descopere în pergamentul său micul punct de pe i. pe-aici. Nu ne putem imagina ceva mai lipsit de realitate decât nota pe care Woodrow Wilson a îndreptat-o recent către senatul Statelor americane! Astăzi. Combină-i cu prudenţă. dar mai ales la Cum! În timp ce eu. într-un loc de prim rang. spuse: Dar. când a urcat acest Inocenţiu al IV-lea în scaunul papal? . aş zice. ca istoric. aşa cum îl descrie Goethe. Wagner.Dar alături şedea un alt istoric. în ce document papal apare pentru prima dată punctul I? . tot aşa şi bunul Wagner. neputinţa de a concepe şi altceva în afară de nişte noţiuni cu caracter de umbră. într-o problemă importantă. dar care. noi vedem că poate să se desfăşoare acea piesă de teatru care intervine cu adevărat profund în întreaga istorie a lumii. a spus: Ei bine. nu oricum. s-a răspândit. în faţa lumii apare un document care trăieşte exclusiv în noţiuni fantomatice. Aici ne este îngăduit. dar e discipolul dumneavoastră preferat! Oare cine i-a bătut în cuie această scândură în faţa ochilor? Ei bine. Fiindcă eu ştiu despre o promoţie de doctori. domnule candidat. Atunci profesorul de la catedra documentelor.Candidatul nu ştia nimic. domnule coleg. în mod universal şi istoric. dat fiind că sunt cel de-al doilea examinator. azi parcă aveţi bătută în cuie o scândură în faţa ochilor! . vă rog să-mi spuneţi. Când citesc acest pasaj. atunci spuneţimi orice altceva ce ştiţi despre Inocenţiu al IV-lea. îmi aduc aminte întotdeauna că el este scris de-a dreptul din viaţă. Spuneţi-mi. care trăieşte exclusiv în noţiuni. din cauză că în locurile cele mai proeminente. era profesor universitar. a fost şi aceasta: Ei bine. din viaţa erudiţilor. de exemplu. vedem.fantomatică şi una reală. cel care voise să joace rolul lui Mefistofel. când ne poate duce la progres numai încercarea de a înţelege realităţile lumii. iar Homunculus caută chiar să-l facă să înţeleagă că trăieşte în noţiuni fantomatice. Ei bine. nişte umbre de noţiuni. Gîndind la Ce. în afară de faptul că în documentele sale apare pentru prima dată punctul I! .El a ştiut imediat sub ce papă apare pentru prima dată în documente punctul I: Inocenţiu al IV-lea! .

aşa vorbeşte câte unul. în număr atât de mare. aşadar. din partea a II-a a dramei “Faust” de Goethe. care. puteți începe! Vedeți doar: dracul e bătrîn: Îmbătrîniţi. El nu-şi va da seama deloc în ce constă caracterul fatal. aşa cum vorbeşte el. depinde de noi în special să ne formăm nişte noţiuni foarte clare despre deosebirea dintre toate acele declaraţii care străbat astăzi lumea. Pentru că. al acestor lucruri. din cauză că puţini oameni sunt în stare să conceapă măcar deosebirea dintre nişte noţiuni fantomatice şi realitate. poate fi înţeleasă ca un curs universitar pentru înţelegerea realităţii. acest lucru nu e înţeles deloc în cercurile cele mai largi. ei reci rămîn. considerat bărbat important. Hai. Fiindcă cel care e un simplu idealist . Eşti înţeles atât de puţin. Ei rămân mereu copii. Şi. bravi băieţi. care au străbătut lumea de decenii şi. chiar dacă nu vrea să creeze întreaga lume. De aceea. vrea să guverneze lumea conform cu cea mai sumbră dintre noţiunile fantomatice. va găsi chiar că e frumos să se vorbească atât de tranşant despre libertate şi drepturile omului şi despre asociaţii internaţionale de state etc.Eu ştiu că dacă cineva atinge asemenea trăiri triste ale epocii prezente găseşte prea puţină înţelegere. acolo unde diavolul rosteşte adevărul! Scena cu Homunculus.influenţa culturii materialiste. aducător de nenorociri. în final.în a fi idealist există întotdeauna ceva demn de admiraţie -. Cu privire la înţelegerea acestor lucruri. după ce pleacă de la bacalaureat. care pot crede că lumea poate fi guvernată cu şabloane noţionale. şi-l veți pricepe! Cei care cred că lumea poate fi guvernată cu noţiuni fantomatice. au provocat situaţia de azi. 54 . azi oamenii fug de realitate şi nu mai sunt în stare să conceapă decât umbre de noţiuni? . nu înţeleg nici măcar ceea ce Goethe spune prin diavol. oamenii nu vor deloc să înainteze. Dar aceste lucruri trebuie luate cu deplină seriozitate. încât începi să înţelegi tu însuţi cuvintele rostite de Mefistofel. la urma urmelor. putem înţelege şi cuvintele mefistofelice: La tot ce spun. dar nu înţelege realitatea spirituală.

Şi apoi el rosteşte importantele cuvinte: Ah. când Faust reapare. Să observăm că astrologul. făcând cu totul abstracţie de ceea ce ştim deja în legătură cu această temă. Mume! Mume! cît de straniu sună. de ceea ce am avut de spus de-a lungul anilor pe această temă. conţine cu adevărat un fel de punct culminant al vieţii spirituale din epoca modernă. pe de altă parte. să i le recunoaştem lui Goethe. ele. că de acum înainte Faust însuşi se desemnează pe sine însuşi ca preot. dacă înţelegem fie şi numai într-o măsură foarte mică ce înseamnă această scenă. dacă lăsăm să acţioneze asupra noastră scena cu “mumele”. Dacă devenim atenţi la felul în care vorbeşte Goethe în scena “mumelor”. profunde. pur şi simplu. Am vorbit adeseori despre importanta scenă cu “mumele” din partea a II-a a lui “Faust” al lui Goethe. în nişte împărăţii pe care Goethe şi le-a reprezentat ca fiind aceleaşi cu împărăţiile mumelor în care era dus cel iniţiat în Misteriile greceşti. Trebuie să considerăm că transformarea în preot a ceea ce Faust a fost înainte e un lucru plin de importanţă. Aceasta este o scenă la care te poţi reîntoarce mereu şi mereu. vorbind despre Misterii. Încercaţi să vă imaginaţi situaţia: în momentul în care Mefistofel pomeneşte de cuvântul “mume”. entitatea lor. prin conţinutul ei important. Cu el a avut loc o transformare. că ea conţine o întreagă sumă de aluzii pe care Goethe a vrut să le facă. dau de înţeles că cel care devine iniţiat în Misterii ajunge să le cunoască pe cele trei mame cosmice: Rhea. Întregul ansamblul este introdus prin faptul că Mefistofel spune: Nu bucuros îţi spun o taină-adîncă 55 . Uşor vom putea spune. nu e nevoie decât să ne gândim că poeţii greci. “La curtea imperială” Aş dori să pornesc în expunerea din seara de azi de la scenele pe care le-am văzut adineaori. pornindu-se de la aceste scene. ce sunt. Faust e străbătut de un fior. propriu-zis. Nu e nevoie decât să ne gândim. când se înalţă iarăşi din lumea mumelor. Ceea ce poate fi spus. ca să nu mai vorbim de valoarea estetică prin care se integrează în dramă. Demetra şi Proserpina. va putea fi împletit foarte bine în cursul expunerilor noastre prezente. pe care trebuie.FAUST ŞI MUMELE Dornach. nu vom mai putea pune la îndoială faptul că Faust e condus cu adevărat în nişte regiuni. în care lui Faust i se oferă. posibilitatea de a coborî în împărăţia mumelor. pentru că. Cel care trecea prin iniţierea în Misteriile Greciei trebuia să ajungă să le cunoască prin contemplare nemijlocită pe cele trei mame. Ea este scoasă din trăirile sufleteşti nemijlocite ale lui Goethe. El coborâse la mume. exact aşa cum. şi dacă luăm seama la ceea ce face el să se întâmple în scena următoare. vorbeşte despre Faust ca preot. 2 noiembrie 1917 după o interpretare scenică din “Faust” II: “Galerie întunecoasă”. Dar cu aceasta am indicat deja că Goethe a vrut să spună un lucru de cea mai mare importanţă. ea proiectează o lumină asupra unor adevăruri pline de sens. prin Mefistofel.

trebuie să ne oprim. sus.Tocmai acesta e lucrul pe care e atât de greu să-l faci inteligibil intelectului materialist din epoca prezentă. nu treptat. activitatea însăşi trebuie lăsată în seama lui. dar ca entitate suprasensibilă. făcută cu multă grijă. Vedeţi dvs. că el era temeinic familiarizat cu anumite taine ale sufletului uman. de ceva ce Goethe a considerat că e necesar să comunice lumii în acest mod pe jumătate ascuns. aici se vede. nu merge mai departe decât până acolo unde se comunică felul în care se dobândesc cunoştinţe despre această lume. Faust trebuie să-i aducă în mod real. propriu-zis. faptul că în momentul în care treci pragul totul e în mişcare. Acest lucru trebuie lăsat. există numai în lumea pe care o percepem prin simţurile noastre. pe baza consideraţiilor făcute în cursul anilor: Ce urmează să se întâmple cu Faust. în seama fiecărui om. de fapt. condus? . nu există asemenea forme stabile. Dar trebuie să observăm cu multă agerime un anumit aspect. este un tărâm pe care. şi putem să ne-o punem. el nu trebuie doar să privească în lumea spirituală.Lumea în care este condus el. asemenea graniţe fixe. Starea de conştienţă a lui Faust urmează să fie transformată. adică să săvârşească acţiuni magice. aşadar. Ei bine. aici. dacă păşim pe el insuficient de maturizaţi şi de pregătiţi. în măsura în care e vorba de epoca actuală şi de necesitatea de a comunica lumii aceste lucruri. nu există pentru el. ca lume spirituală. ca atare. S-ar putea spune: Forme precise. Dar el urmează să fie transpus în această lume dintr-o cauză exterioară. Dacă el găseşte certitudinea cunoaşterii. aduceţi-vă aminte că tocmai în cursul acestor expuneri eu am spus că trecerea pragului către această lume direct învecinată cu a noastră trebuie privită cu cea mai mare prudenţă. numită de noi lumea imaginativă. cu lumea noastră fizică. printr-o muncă meditativă. aşadar. Mefistofel aparţine. când în faţa lui se va dezvălui un mister superior? În ce lume este el.Aşadar. despre munca practică necesară pentru a pătrunde în lumea spirituală. şi acea lume din care se ridică lumea noastră senzorială. Dar în cazul a ceea ce urmează să se petreacă între Faust şi Mefistofel nu aşa stau lucrurile. El nu are nicio putere asupra lumilor în care Faust urmează să fie introdus de aici înainte. Paris şi Elena. din cauză că între lumea noastră. că lumea dată simţurilor noastre se înalţă doar ca nişte forme încremenite dintr-o lume aflată cu totul şi cu totul în mişcare. în care noi trăim cu simţurile noastre. el trebuie să devină magician. Mefistofel. aşa cum stă el faţă în faţă cu Faust. bineînţeles. Dar. în legătură cu evoluţia lui Faust al său. în care urmează să intre. acestei lumi. pe cei doi morţi. dacă nu vrem să ne lăsăm în prada unor concepţii greşite. acestea. pe care o observăm cu simţurile şi o înţelegem cu mintea. ar începe tărâmul care poate fi numit activitatea în lumea suprasensibilă. a amăgirii. în aceste momente. Aici. ca forţă ahrimanică. Ei bine. urmează să fie transpus Faust. pe de-o parte. aş spune. forţa Răului. limite. din modul în care tratează Goethe această scenă. Nici ceea ce s-a spus în cartea “Cum dobândim cunoştinţe despre lumile superioare?” sau în alte cărți asemănătoare.. în care percepe sub terenul 56 . . pe tărâmul antroposofiei noi căutăm cunoştinţe despre lumea spirituală. care acţionează asupra lumii fizice. urmează să-l transpună în această lume. ca lume suprasensibilă. El e exclus. ca ţară de graniţă. cădem în prada iluziei. este lumea care se învecinează direct. contururi precise. Faust urmează să treacă într-o altă stare de conştienţă. lui Faust urmează să-i fie dată forţa de a acţiona pe baza unor impulsuri suprasensibile. treptat. Dacă s-ar merge mai departe. Trebuie să ne punem o întrebare. În lumea care se învecinează cu lumea simţurilor noastre. într-un anumit sens. nu trebuie să devină doar un iniţiat. e vorba cu adevărat de un mister. În această lume aflată cu totul şi cu totul în mişcare. în acelaşi timp.

el încetează să se manifeste o dată cu moartea fizică. acest embrion uman în devenire şi să ne întrebăm: Oare ce voiau vechii greci cu cele trei mume ale lor: Rhea. Fiindcă. într-un anumit sens. fiindcă el 57 . încarnarea. Intelectul începe să se manifeste atunci când începe încarnarea în corpul fizic. Fie că încercarea o sfârşeşte cât se poate de prost. pur şi simplu. atunci când e rostit cuvântul “mume”. Dar el trebuie să facă ceva. Mefisto se pune el însuşi într-o situaţie cum nu se poate mai penibilă. dar el este o copie creată din marele ou cosmic. meditativă. tot ceea ce este în devenire. ea devine şi pentru Mefisto. prin care omul percepe lumea senzorială. Este o reprezentare absolut lacunară. ce se poate întâmpla? Fie că Faust ajunge dincolo. Ia gândiţi-vă. Reprezentaţi-vă devenirea creaturii umane. înainte de a avea loc unirea dintre masculin şi feminin. Cu forţele care există acolo. în cealaltă stare de conştienţă. aşadar. Este un eveniment care trebuie să intervină ca un eveniment important în evoluţia lui Faust. ceea ce materialismul naturalist-ştiinţific descrie drept ovul. propriu-zis. Demetra şi Proserpina făceau parte din lumea suprasensibilă. adică înainte de fecundare. face cunoştinţă cu cealaltă lume. intelectul obişnuit. Faust? Dacă ar fi vorba exclusiv de nişte cunoştinţe imaginative nu ar fi nevoie decât ca el să fie introdus pe cale normală. dar din acea parte a Cosmosului care nu e de natură senzorială. aşadar. trebuie să-şi înceteze activitatea. Să ne reprezentăm. El urmează să fie primit cu sufletul său într-o altă regiune. Ceea ce ştiinţele naturii. totul devine periculos. Trebuie să vă reprezentaţi un anumit proces. El speră că. Nu aşa stau lucrurile. cum nu se poate mai neplăcută şi pentru Mefisto. Mumele Rhea. el trebuie să săvârşească nişte acţiuni magice. Omul aflat în procesul devenirii fizice este pregătit în fiinţa de sex feminin. care are loc printr-o colaborare dintre Cosmos şi principiul matern. periculoasă. prin faptul că Mefisto urmează să-l transpună pe Faust într-o altă stare de conştienţă. din care poate face prin vrajă să apară nişte forţe superioare şi el ajunge cu conştienţa lui deplină să se ducă acolo şi să vină înapoi. Nu e de mirare că Faust presimte: lui i se vesteşte o împărăţie cum nu se poate mai necunoscută. jos. Prin aceasta. urzirea şi fiinţarea. Faust. situaţia va putea fi aplanată. Încercaţi să sesizaţi legătura dintre cuvântul “mume” şi tot ceea ce creşte. a embrionului uman fizic. dar atunci lui Faust i s-ar întuneca intelectul. într-un fel sau altul. urmează să facă Faust cunoştinţă. Demetra şi Proserpina? Sub forma acestor trei mume ei îşi reprezentau forţele care acţionează din Cosmos şi pregătesc embrionul uman. Dar situaţia devine. aceea care crede numai că. Noi concepem acum această pregătire în aşa fel încât o avem în vedere numai până la momentul în care se petrece fecundarea. după cum am spus. mintea obişnuită. “Mumele” este o denumire nu lipsită de importanţă pentru intrarea în această lume. În faţa acestei situaţii stă. ce urmează să trăiască acum. devenirea fizică. în faţa necesităţii ca intelectul săşi înceteze activitatea. tălăzuirea şi devenirea. asupra femeii acţionează forţele Cosmosului. el îi scapă lui Mefisto. Embrionul uman este întotdeauna creaţia unor activităţi cosmice. Pentru aceasta. În elementul matern se uneşte elementul fizic-senzorial cu ceea ce nu este fizic-senzorial.văzută din direcţia lui Mefisto? Nu-i aşa. pentru că Faust ajunge să cunoască o lume în care Mefisto nu e la el acasă. întunecat. unilateral-materialistă. ci suprasenzorială. dar. în acest caz el îi scapă lui Mefisto.lumii noastre senzoriale. Cum arată situaţia . care nu stă niciodată pe loc şi din care se înalţă lumea noastră senzorială. în femeie zac prefigurate toate forţele care duc la formarea embrionului uman. El trebuie să-i dea lui Faust posibilitatea de a-şi ţine promisiunea. într-un anumit sens. Acest intelect trebuie estompat. ci are loc activitatea unor forţe cosmice sferice. este doar creat pe solul matern.

Nikias ţine cu romanii şi el vrea să le smulgă cartaginezilor oraşul Engyion. 183 de lumi. comorile de înţelepciune ale Misteriilor. În jurul nostru există. am spus eu. în colţuri câte una = 183. pe care Goethe l-a citit. în momentele mari de cunoaştere spirituală. scriitorul grec. în faţa sufletului lui Goethe.) Aceasta e lumea în totalitatea ei: în mijlocul acestui triunghi cosmic spune Plutarh . Să calculăm câte lumi obţinem. Fără îndoială că tot ceea ce citise în Plutarh i-a dat lui Goethe impulsul de a introduce în “Faust” expresia. cele 183 de lumi unduindu-se şi tălăzuindu-se. pe fiecare latură 60. Plutarh distinge faţă de acest ansamblul al lumii. Plutarh. 183 de lumi.Vedeţi de aici că în perioada la care se referă Plutarh această înrudire cu mumele nu era pusă în legătură cu intelectul obişnuit legat de simţuri. calculând corect. mumele mă urmăresc! .aşa ni se descrie la Plutarh . totodată. El se preface că e nebun şi aleargă pe străzi şi strigă: Mumele. din moment ce trăim în spaţiu. Personal. trebuie să folosim imagini spaţiale pentru ceea ce este supraimaginar şi supraspaţial şi supratemporal. pentru epoca a cincea postatlanteană. dar nu vrea nici ca Faust să fie cu totul şi cu totul paralizat. dacă luăm această imaginaţiune a lui Plutarh avem lumea gândită tripartit: de jur împrejur formaţiunea de nori. Ei bine. Numărul 183 e dat de Plutarh. în mijloc fiind câmpul în stare de repaos al adevărului. Cunoaşterea acestor lucruri s-a pierdut. Goethe. Ar trebui să ne reprezentăm lucrurile. Aşa se leagă lucrurile între ele. Plutarh. ci cu o stare a omului în care intelectul legat de simţuri nu e prezentă. acest întreg raport faţă de mume a apărut din lectura lui Plutarh. Aşadar. De aceea el urmează să le fie predat cartaginezilor. că în această scenă cu Faust el voia să atragă atenţia lumii asupra acestui lucru: există o împărăţie spirituală. La Plutarh se mai spune şi că lumea are o formă triunghiulară. de cele 183 de lumi. drept o lume 1 58 . În special o anumită scenă din Plutarh se pare că a făcut o impresie profundă asupra lui Goethe. Desen . ideea de mume. fără îndoială. imaginaţiunea pentru mume. care se rotesc de jur împrejur: peste tot. până la lumea lui Plutarh.lumea e triunghiulară. Trebuie să calculăm în felul următor: Mai întâi. Dar. acesta e modul în care omul se poate comporta faţă de această împărăţie suprasensibilă. Aşadar. (Este schiţat un desen. spune el. Aceasta este. spune el. Vă rog să reflectaţi la toate acestea şi să luaţi aminte la faptul că Goethe a vrut să sugereze toate acestea. în aşa fel încât afirmaţia că lumea are o formă triunghiulară să nu fie luată în sens grosier-spaţial.p. în mare parte. 87 Prin urmare .nu vrea să se întâmple nici una nici alta. ci trebuie să înţelegem că aici elementul spaţial e doar o imagine simbolică pentru ceea ce este aspaţial şi atemporal. Acest câmp al adevărului. a folosit ceea ce i se revelase personal. întregul proces cosmic. care stăpânea. într-un anumit sens. în ceea ce priveşte sentimentul: Romanii sunt în război cu cartaginezii. aflat în stare de repaos. fireşte. indică numărul ciudat: 183 de lumi. despărţit prin timp. vorbeşte despre mume. ele se mişcă de jur împrejur. El nu vrea ca Faust să-i scape.se află câmpul adevărului.

7. încă două care vor urma. sunt 21. Soare. era hiperboreeană. cea lemuriană .Acest proces cosmic se împarte pentru noi în aşa fel încât avem formaţiuni de lumi încheiate: Saturn. le adunăm 59 . epoca egipto-chaldeeană. era atlanteană.7. fiindcă noi distingem epoca hindusă. dacă aplicăm calculul nostru şi calculăm corect. în care a trăit Plutarh. Era atlanteană 28 să 179 Acum am terminat cu Atlantida.7.7. Lună. în stadiul Pământ: era polară . Soare şi Lună. s-a putut spune.după cum ştiţi acestea sunt trei 3 Dar noi împărţim fiecare dintre aceste lumi: Saturn. într-adevăr: prin acest calcul rezultă 183 de lumi. avem apoi era lemuriană. epoca greco-latină. dacă adăugăm celor trei lumi succesive şi Pământul. aşadar. Lună . până în epoca a patra postatlanteană. 49 avem pe fiecare câte 49 de lumi succesive. mereu mai departe. şi rezultă 4 183 Vedeţi. cea postatlanteană şi aşa mai departe . Soare. Noi împărţim lumea pământească în: era polară. aşadar. În fiecare dintre cele 7 perioade. care nu este o formaţiune încheiată. avem. Plutarh a trăit în epoca a patra. epoca prezentă. 49 Avem apoi. epoca protopersană. cea hiperboreană . diferitele părţi şi lumile întregi care s-au tot rostogolit aşa. mai trebuie să adăugăm în calcul 4. aşa cum împărţim şi lumea pământească. Dacă lumăm această împărţire pe Saturn. care se dezvoltă mereu mai 49 departe.

când trecem dincolo şi îl privim? Oare apa e Rhinul? Ei bine. trebuie să vă creaţi imaginea următoare: apa se evaporă. nu se schimbă. ci pentru ceva care se schimbă mereu.În afară de aceasta. apa. să zicem Rhinul. care se duce. vine din aceleaşi rezerve ale apei care urcă şi coboară: aici are loc circuitul apei. aşadar. ştiţi că o legătură se face numai printr-o sârmă. Dacă examinăm forţele care au legătură cu Luna . electricitatea care se 60 . Dacă în albie nu ar fi apă. Oamenii desemnează râul cu numele de Rhin. Dintr-un anumit punct de vedere. Dar se poate face şi cu un alt lucru ceva foarte asemănător. Iar tot ceea ce este impuls lunar nu este numai pe Lună. totodată. ci această sferă întrepătrunde Pământul. copia spiritualului. iar. Dvs. Ce este.să luăm în considerare acest unic aspect -. apa se varsă în Marea Nordului şi vine alta. Tot ceea ce este fizic este întotdeauna doar copia imaginea spiritualului. ca pe o unitate. atunci o avem pe una dintre mume. impulsurile care există în ea. ca să avem o imagine. nimeni nu ar crede că acesta este Rhinul.nu poate să spună: Acesta e Rhinul. în legătură cu care. Fiindcă toate acele forţe care există în Saturn. aici el are o coadă. De fapt. şi dacă ne înălţăm privirile spre Saturn. coboară din nou. Rhinul? Cine reflectează . tinde să formeze un circuit.am amintit deja o dată aici acest lucru . în clipa următoare apa s-a dus şi aici e altă apă. Ce e Rhinul? Este oare Rhinul albia. valea? Nici aşa ceva nu crede nimeni. bineînţeles. un peduncul. când folosiţi cuvântul Rhin nu îl folosiţi pentru ceva care există în mod real. Entitatea Lunii face parte din entitatea Pământului. le avem acolo pe mume. se află. Aici e Pământul (schiţează un desen). care merge de la izvor spre punctul unde se varsă. Aşa stau lucrurile cu apa. nu e nevoie decât să vă reprezentaţi lucrurile în felul următor. Dacă vreţi să aveţi o reprezentare grosolană. cu forţele ei. el o roteşte pe coada ei. Ceva asemănător s-ar putea face şi cu aerul. dar noi trebuie să privim apa. se răspândeşte. Întrebarea referitoare la apa juvenilă nu intră aici în discuţie. numai că această coadă nu este fizică. Dar ce este Rhinul în mod real. pe care mai evoluăm şi acum. Aici. după fiecare picătură. deoarece curentul intră în pământ. Dacă vă reprezentaţi aceste două lucruri. în Pământ. Lună. pe care Misteriile greceşti n-au făcut decât să le exprime sub o altă formă: Proserpina. Luna. înăuntru. iarăşi. dintr-un anumit punct de vedere. ca pe ceva foarte misterios. Numai că apa se împrăştie. dacă luăm Pământul nostru. dvs. această apă se evaporă şi apoi coboară din nou. aveţi: apa. Dacă vă reprezentaţi lucrurile în mod schematic aşa (desenează). cealaltă se face prin întreg Pământul. presupunând că acesta este Rhinul şi aceasta este apa care curge în el: ei bine. Sunt oare prezente cumva aceste forţe legate de Lună? Grecii au privit aceste forţe ca pe ceva plin de mister. Demeter şi Rhea. nu putem vorbi de o încheiere. Dacă aveţi aici o staţie de telegraf şi aici (desenează) cealaltă staţie de telegraf. Totul trece prin pământ. pe de altă parte. Soare. de fapt. Dacă vă reprezentaţi că toate râurile constituie o unitate. Şi forţele fizice nu sunt altceva decât umbra lăsată de spiritual. dacă nu luaţi în considerare doar corpul ei fizic grosolan. de această coadă e agăţată Luna. se răspândeşte în întreaga ambianţă. se află placa ce conduce prin pământ. Soare şi Lună continuă să acţioneze până în epoca noastră. ci forţele. Toate nenorocirile epocii moderne au legătură cu faptul că aceste forţe au fost dezvăluite fără să se fi păstrat caracterul misterial. nu puteţi fugi. totul se schimbă fără încetare. care aparţine Pământului. Gândiţi-vă. Luna. Ce este această mumă? Ne vom putea apropia cel mai bine de această mumă în felul următor. gândiţi-vă la un râu oarecare. dar.

în cadrul unor fenomene ale decadenţei. dintr-un alt punct de vedere. nu este întâmplător. Iată ce am dorit să vă expun azi. şi era numit chiar aşa de către greci. Goethe a considerat. printre lucrurile despre care membrii conservatori nu vor să vorbească.atunci aveţi două lucruri diametral opuse. cu electricitatea. În Misteriile vechilor greci această forţă le era vestită. Vă puteţi sintetiza toate acestea din orice manual elementar de fizică. după cum nimic în această scenă. Nu aparţine deloc Pământului.şi nou. Urmeaz-o. Decadenţa din viitorul Pământului va consta în acest fapt. Această imagine acţionează deja aşa cum trebuie să acţioneze pentru că Faust a trecut prin tot felul de experienţe care îl aduc în apropierea lumilor spirituale. înainte de toate. când e vorba de ceva. şi crud! Ce m-a lovit. De aceea. tot ceea ce are legătură cu electricitatea. ceea ce îi dă Mefisto lui Faust este imaginea care prefigurează ceea ce urmează să găsească el acolo ca impulsuri ale celor 183 de lumi. alături de celelalte două mume. Dar de aici dvs. care scriu şi ei versuri. Celelalte vor ieşi afară în epocile a şasea şi a şaptea. candidaţilor la iniţiere. că e adecvat epocii să dezvăluie aceste lucruri în felul în care le-a putut dezvălui deja pe atunci.din alte lumi de conştienţă . Dar aceste fenomene ne fac să vedem în electricitate imaginea opusă. Una dintre ele a ieşit afară în cursul celei de-a cincea apoci postatlanteene: electricitatea. Căci grecii mai cunoşteau încă înrudirea dintre această forţă răspândită peste tot Pământul şi forţele de reproducere .trebuie să-i aducă 61 . această forţă. în principal. Aceasta era una dintre mume. Faust (cu un fior): La Mume! Ce cuvînt . Aşadar. E impuls lunar rămas în urmă. o fiinţialitate opusă dual. dvs. Goethe foloseşte cuvântul “lovit” în mod cu totul intenţionat.această înrudire există -. că nu pot să-l aud? Ca şi cum ar fi lovit de un curent electric. în societăţile oculte decadente din epoca modernă. în sânul Misteriilor. că la el fiecare cuvânt stă parcă dăltuit în piatră şi fixat la locul lui. reversul subpământean a ceea ce are loc deasupra Pământului. Ia gândiţi-vă: mumele sunt înrudite.răspândeşte în pământ în acest fel . Vechii greci au ţinut secret. Aici mă refer doar în treacăt la acest lucru. Dar. te va duce drept la Mume. Ei bine. Toate acestea se numără încă. despre care am vorbit deja. Goethe se numără printre aceia care tratează aceste lucruri într-un mod cu adevărat obiectiv: Pricepi acum tot ce posezi prin ea? Spre locul căutat o să te-ndrume. în Misterii. aveţi aici unul dintre pasajele scrise de Goethe din care puteţi vedea că poetul mare nu scrie versuri aşa cum fac mulţi. totodată. din ce lumi . în orice caz. întâmplător. şi forţele creşterii. el urmează să intre pe acest tărâm. în circuitul apei. nu ca pe un cuvânt oarecare. ci ies afară. desigur. Ceea ce lucrează sub Pământ drept entitate electrică e numai impuls lunar rămas în urmă. aşadar. faptul că Goethe vrea să prezinte în această scenă a “mumelor” nişte adevăruri dintre cele mai importante. şi pe bună dreptate. ale prosperării. aceste lucruri acţionează în favoarea lui. să se pătrundă cu aceste impulsuri. vedeţi. vă puteţi gândi: toate presimţirile legate de aceste mari corelaţii stau în faţa lui Faust nu numai în mod teoretic. în faptul că aceste forţe nu mai sunt ţinute sfinte.

el e cel care suflă în urechile fiecăruia dintre cei care fac parte din societatea de la curte. să devină prezentă pentru ceilalţi. Ce face astrologul? El suflă. veţi sesiza că Goethe ştia ceva despre intervenţia unor entităţi suprasensibile în procesele istorice. Aşadar. Dar Goethe a vrut să înfăţişeze ceva care a jucat un rol. Deoarece Goethe a vrut să prezinte nişte adevăruri atât de importante. Iată unul dintre sensurile acestei propoziţii. De aceea a şi fost ales ca astrolog. în sensul arătat. De la aceste lucruri vreau să pornesc mâine. Amintiţi-vă ce v-am descris. dacă luaţi scena în serios. Cuvintele sale au putere de sugestie. nu se petrece în mod real. Dar dvs. văd ceea ce aduce Faust din lumea la care m-am referit. ci prin forţa lui Mefistofel. dar nu sunt reale în adevăratul sens al cuvântului. propriu-zis. că ele sunt prezente în ea. totuşi. Dar pentru societatea de la curte acest lucru devine prezent. eu am vrut să vă arăt că astăzi poate fi explicată deja pe cale experimentală natura scenelor cu invocări de spirite. Celălalt sens se referă direct la scenă: Diavolul stă el însuşi în cuşca sufleurului şi suflă. drept lume deosebită. şi această curte vi se arăta nu prea inteligentă. Dar ce face. dacă porniţi în mod just la treabă. Goethe a vrut să înfăţişeze o realitate. În mod pur scenic: Diavolul stă el însuşi în cuşca sufleurului şi suflă! Dar. e văzut în mod real. Astrologii îşi asimilaseră arta de a sugera. . Goethe foloseşte dublul sens pentru că vrea să descrie ceva care se petrece în mod real şi. a fost un impuls în istoria modernă. Şi ceilalţi. Goethe nu a vrut să spună. cu un dublu sens absolut. datorită conştienţei transformate a lui Faust. când se rosteşte: Oratoria diavolului e suflatul e desemnată arta diavolească a astrologului. faptul că Faust încă nu e suficient de matur pentru a duce lucrurile până la capăt. Astfel. limbajul din aceste scene este şi el cu adevărat altul decât ar putea părea la prima vedere. Aveţi aici imaginea arhetipală a unei asemenea propoziţii. pentru a duce mai departe consideraţiile noastre. ci a vrut să spună că aceste impulsuri au pătruns în istoria modernă. Acest lucru a şi fost exprimat în mod clar. Ele pot fi prezentate. când el stă aşa aici. De aceea urmează ceea ce constituie sfârşitul scenei. El a vrut să spună cam aşa: În ceea ce s-a dezvoltat începând cu secolul al 16-lea a jucat şi Diavolul un rol. ci una de natură ahrimanică. aşa cum o practică el. Cine le sugerează? Astrologul. . veţi găsi un dublu sens în foarte multe dintre scene. Ele acţionează. că el încă nu şi-a cucerit în mod just posibilitatea de a pătrunde în cealaltă lume. cei care s-au adunat la un fel de spectacol dramatic. aşa cum se petrec faptele grosolan-materiale în realitate. nu pe cea mai bună. vedeţi că tocmai ceea ce a vrut Goethe să spună ne 62 . Dar cum de le văd şi ei? Lucrurile acestea le sunt pe jumătate sugerate. veţi sesiza a doua latură a problemei.Şi. astrologul nostru. datorită faptului că astrologul adaugă sugestia. Iar la sfârşit aveţi un aspect la care m-am referit adeseori. Dar: Insuflările sunt arta oratorică a Diavolului. un lucru care s-a petrecut în mod real.Prin aceasta.Faust pe Elena şi pe Paris. în realitate: astrologul suflă în urechile societăţii de la curte! Şi aceasta este o artă diavolească. ce v-am spus aici cândva: Astăzi se poate dovedi că orice cuvânt pe care îl rostim îşi arată vibraţia în anumite substanţe. Din fumul de tămâie al cuvintelor respective se dezvoltă în mod real ceea ce Faust scoate pentru conştienţa sa dintr-o cu totul altă lume. cum s-ar putea crede. că aşa ceva a fost prezentat cândva. dacă mi-e îngăduit să spun aşa? Ce face oare astrologul în mijlocul acestei curţi? El le sugerează celor prezenţi ce este necesar pentru ca lumea care se ridică.

63 .poate ne lămuri unele lucruri care sunt chiar foarte mult pe linia consideraţiilor noastre de până acum.

legate de epoca a patra. să lupte. să înfrunte piedicile pe care Răul le pune în calea impulsurilor voinţei . fenomenele naşterii şi morţii s-au apropiat de oameni într-un mod mult mai perceptibil. oamenii din epoca a cincea postatlanteană . în legătură cu fiecare epocă. numai era postatlanteană. Iar epoca greco-latină a fost. Astăzi aceste lucruri au devenit cam difuze. din care rezultă ceea ce ei iubesc. esenţa Răului. Ba chiar am putea spune că problema Răului aparţine acestei epoci a cincea postatlanteene într-un mod şi mai intens decât aparţineau naşterea şi moartea epocii a patra postatlanteene. putem spune. din cauză că marile probleme legate de naştere şi moarte nu stau în faţa omului din epoca a cincea postatlanteană în sensul cel mai profund al vieţii. ne putem însuşi astfel. destul de la începutul ei: această epoca a cincea postatlanteană a început în anul 1413. în aşa fel încât acesta va trebui să dezlege pe cale ştiinţifică natura Răului.FAUST ŞI PROBLEMA RĂULUI Dornach. în contact cu care trebuie să caute. astfel încât va trebui să lupte. cu tot ceea ce provine din Rău. Vă rog insistent să luaţi seama la acest lucru. urăsc. În era atlanteană însăşi.vă rog să nu vă gândiţi aici la o simplă misiune teoretică. putem prezenta. în aşa fel încât va trebui s-o scoată la capăt. în sensul cel mai vast al cuvântului. şi de propria noastră epocă. dar şi ceea ce îşi asimilează ei ca impuls de voinţă.toate acestea ţin de sarcinile epocii a cincea postatlanteene. pentru a face această caracterizare. ştiinţifică. care se va apropia de omul epocii a cincea postatlanteene. că în viaţa însăşi trebuie să apară nişte impulsuri cu care oamenii individuali din epocile respective trebuie să se confrunte. nişte impulsuri din care să nu ia naştere doar reprezentările lor. ceea ce au trăit oamenii în epoca greco-latină nu a fost tot atât de 64 . cea greco-latină. treptat. mult mai elementar decât acum.şi ne aflăm. 3 noiembrie 1917 Când încercăm să caracterizăm diferitele epoci succesive din evoluţia omenirii de pe Pământ. fiecare epocă are o misiune. pe baza cercetării spirituale. câteva aspecte deosebite. în sensul cel mai larg. în primă instanţă.. prin iubirea şi ura lui. constatăm că ea are de rezolvat misiunea care se referă mai ales la ceea ce se poate concentra în cuvintele naştere şi moarte în Univers. ceea ce se poate numi problema Răului. nişte reprezentări concrete despre aceste diferite epoci. mult mai direct. numai o repetare estompată a ceea ce au avut de trăit atlanteenii cu privire la naştere şi moarte. ci ele stau în faţa omului doar într-un sens teoretic. Din acest motiv. De ce? Vedeţi dvs. propriu-zis. mai mult se ascunde şi pentru percepţia şi simţirea umană. Noi. de fapt. un lucru sau altul. a cincea. Răul. că fiecare epocă îşi are misiunea ei. la ceva care are de-a face doar cu nişte cunoştinţe. Astăzi ne propunem să adăugăm la ceea ce ştim deja câteva aspecte. cu o intensitate de viaţă tot atât de mare cu care va trebui să dezlege această epocă a cincea postatlanteană problema Răului a trebuit să dezlege problema naşterii şi morţii era atlanteană. sub toate formele posibile. Se poate spune: Fiecare asemenea epocă are o misiune specială . avem de dezlegat într-un mod riguros şi viu. Acest om al epocii a cincea postatlanteene nu mai are un sentiment exact care să-l facă să ştie cât de profund influenţau inima omului din epoca a patra postatlanteană fenomenele naşterii şi morţii. ci şi mişcările lor de sentiment. când ceea ce se află în dosul naşterii şi al morţii se ascunde. în sensul că această misiune trebuie rezolvată într-un mod plin de viaţă. o asemenea epoca durează 2160 de ani -. Dacă ne îndreptăm privirile spre epoca greco-latină. Aşadar.

Nu spre aşa ceva năzuia Goethe.am subliniat acest lucru adeseori în expunerile noastre -. Aceasta este o caracteristică. care crede că e deştept în orice domeniu şi că nu vrea altceva decât să-şi extindă cunoştinţele. pe Faust. în sufletul lui Goethe. Şi acum. În Goethe trăia dorul de a ajunge să cunoască Antichitatea prin percepţie nemijliocită . de aceea. alte forme noţionale. să ne punem întrebarea: Cum şi-a dat seama Goethe că aşa stau lucrurile când l-a caracterizat pe reprezentantul omenirii. în cadrul evoluţiei istorice de pe Pământ. şi de care omul trebuie să se elibereze prin forţele diametral opuse. cu toate puterile Răului. alte forme de sentimente. aş spune. care nu va fi suficient de cuprinzătoare. Este o caracteristică specială a omului faptul că el o scoate la capăt cu asemenea lucruri cu care trebuie să lupte numai dacă . şi atunci unele dintre lucrurile pe care le-am caracterizat în cursul săptămânilor trecute ni se vor ilustra şi într-un alt mod. vedeţi că drama “Faust” a fost scoasă cu adevărat din sânul celor mai profunde interese ale epocii actuale.acestea trebuie să i se reveleze conştienţei. Aşadar. cu Mefistofel? . a fost scrisă de Goethe la Roma. Dar mai există şi o altă necesitate. Ceea ce trebuie să încercăm noi. 65 . Eu trebuie să trăiesc în atmosfera Sudului. Nu e nevoie decât să sesizăm cu o intensitate suficient de mare ceea ce am spus adineaori. ci e necesar să se alăture o anumită conştienţă despre epoca anterioară.Şi ceea ce are. încât l-a situat în luptă cu reprezentantul Răului. într-un mod atât de dramatic. Posibilităţile de a avea impulsuri rele. sufletul meu va avea o formă de a vedea. e necesar ca impulsurile care au trăit în epoca greco-latină să devină acum şi impulsurile omului din epoca a cincea postatlanteană. nu e suficient numai să ştii: acum. pentru ca în mine să ia naştere alte forme de percepţie. doar să ştii ce ţine de o anumită epocă. un conţinut nordic. care a început în 1413. într-o măsură cu totul deosebită. pentru că el credea că se poate transpune total în natura modului spiritual de a percepe numai dacă starea sa de conştienţă va fi transformată de atmosfera de acolo.intens cât de intensă va fi căutarea şi lupta din epoca a cincea postatlanteană. din natura evoluţiei istorice a omenirii. de regulă. scena “Bucătăria vrăjitoarelor”. Goethe năzuia de-a dreptul spre o schimbare a stării sale de conştienţă. un fiu al epocii a cincea postatlanteene. Nu e suficient. Din acest motiv. în sensul cel mai eminent al cuvântului. numai dacă îşi extinde conştienţa asupra lor. să o descifreze. Unele vor apărea drept consecinţa acestei afirmaţii principale. de a percepe. Şi s-ar putea enumera multe lucruri din care să reiasă adevărul acestei afirmaţii.De aici dvs. Dar acest lucru avea legătură cu faptul că Goethe se simţea. intim. dorul de a se duce în Italia trăia în Goethe ca o boală. alte forme de gânduri. cu totul deosebit. cu tot ceea ce izvorăşte din Rău. despre epoca greco-latină. Ia gândiţi-vă în ce mod minunat se leagă cu această concepţie. care se pot ridica din străfundurile ordinii lumii . Goethe îşi spunea: Dacă rămân doar în Nord. .atât de bine cât putea fi ea cunoscută în vremea lui -. Goethe nu năzuia să meargă în Italia dintr-un impuls ca acela al unui profesor oarecare de istoria artei. spre un alt mod de a vedea. de dezvoltarea cărora această epocă a cincea postatlanteană depinde. în sensul cel mai eminent al cuvântului. numai dacă ele nu îi rămân inconştiente. că epoca a cincea postatlanteană are misiunea de a luptat cu problema de viaţă a Răului. de exemplu. de a percepe. omul are de luptat cu Răul. Lucrurile pot fi judecate în mod just numai prin comparaţie. ceea ce a simţit Goethe. scoasă din natura evoluţiei umane. în epoca a cincea postatlanteană. este să ne transpunem într-un mod subtil. în cazul nostru. pe baza a ceea ce i se dezvăluise în Italia. în Italia.

pentru ca şi ea să-şi pună pecetea pe starea lui de conştienţă. unul după altul. dar noi ucidem elementul imaginativ. scena invocării de la “Curtea imperială” şi apoi scena cu apariţia Elenei înseşi. la sfârşit. în “Bucătăria vrăjitoarelor”. În “Bucătăria vrăjitoarelor”. Goethe nu e un poet ca alţii. din punct de vedere filosofic. Ar fi interesant. în sufletul lui a apărut necesitatea de a nu-l pune pe Faust să trăiască doar condiţiile. se aminteşte de Elena. impulsionate din mari profunzimi. Ar fi interesant să vedem aceste trei lucruri împreună. Aşadar. cadavrele a ceea ce trăim noi. De obicei. noi putem vedea. E interesant să alături unele scene din cuprinzătorul “Faust”. Faust este transpus. de exemplu. Se iveşte mai întâi ceea ce prinde formă în continuare prin scena “La curtea imperială” şi care apare. să se reprezinte o dată “Bucătăria vrăjitoarelor”. Dar să ne punem întrebarea mai exact: De ce aceste trei întâlniri prin care Faust face cunoştinţă cu Elena? De ce? . ci pentru că el a vrut să-l înfăţişeze pe reprezentantul epocii a cincea postatlanteene în cadrul evoluţiei omenirii. ci un poet care a creat cu adevărat pe baza unor necesităţi mari. inconsistente. în faţa căreia el vorbeşte numai despre frumuseţea femeii. Eu v-am spus adeseori că gândurile noastre. Faust vede în oglinda magică o imagine. de a compara în mod viu. Ceea ce vede Faust în oglinda magică din scena “Bucătăria vrăjitoarelor” e ceva care trăieşte în el. reprezentările noastre sunt. prin cuvintele lui Mefistofel. pentru că aceste trei scene constituie trei moduri succesive prin care Faust face cunoştinţă cu Elena. din imboldul celălalt. ridicat pe treapta imaginaţiei. Frazele sunt aşezate mereu într-un mod bine cumpănit. fiindcă oamenii şi-ar da seama atunci.Ei bine. de fapt. poate. Dar. că apare imaginea Elenei: În corp cu-această magică licoare Orice femeie o Elenă-ţi pare. aşadar. mai întâi. totuşi. că Goethe nu îl pune pe Faust în opoziţie cu Mefistofel pe baza unei abstracţiuni oarecare. am putea spune. într-o foarte uşoară stare de răpire. Puteţi vedea ceva mai exact acest lucru. în cea de-a treia formă a sa. ci de a-l face să se întoarcă în epoca a patra postatlanteană şi să-l facă să-şi cufunde sufletul în această epocă. miroase a “bucătăria vrăjitoarelor”. în cadrul a două stări de conştienţă. Cel familiarizat cu distincţiile mai subtile din ştiinţa ocultă ştie să interpreteze foarte bine imaginea pe care o vede Faust în oglinda magică. coordonată din punct de vedere interior. dacă veţi citi cartea mea în curs de apariţie: “Despre enigmele sufletului”.Aceste trei întâlniri sunt. Dar se şi aminteşte. la “Curtea imperială”. el 66 . din gura lui Faust însuşi: Aici duhnește a bucătăria vrăjitoarei Acolo unde vine iarăşi vorba de Elena. Nu degeaba auzim iarăşi aici. El vede o imagine. că acest “Faust” este într-o măsură foarte mare o creaţie organică vie. În dosul tuturor gândurilor se află imaginaţiuni. care conţine un mic capitol referitor la această problemă. în oglinda magică. diferite una de cealaltă. în timp ce Mefistofel stă de vorbă cu macacii şi cu vrăjitoarea. doar evenimentele epocii a cincea postatlanteene. În cazul primei întâlniri. în viaţa obişnuită. Acest lucru se întâmplă prin faptul că Faust se întâlneşte cu Elena. în “Fantasmagoria clasic-romantică” din actul III al părţii a II-a.

ci ca realitate palpabilă pentru Faust însuşi . prin fum sau prin altceva. are. Aşadar. ci simţire devenită imaginativă. el nu ar putea-o reda în afară. a constituit cu adevărat un conţinut al Misteriilor greceşti. într-un mod ceva mai nedelicat: această legătură dintre problema cunoaşterii femeii şi problema cunoaşterii Răului. Dorul după Diavol e descris . Şi acela care nu disecă drama “Faust” aşa cum facem noi acum. în primul rând . în noua ei carte. pe baza acestui impuls. aşa cum face în “Bucătăria vrăjitoarelor”. Cunoscând esenţa Elenei. Dar nu ne putem ocupa mai departe de aceste lucruri. Faptul că Faust aici nu admiră doar frumuseţea în viaţa de reprezentare. prin care Faust se simte legat de Elena. în unire cu spiritul grec. ci doar o savurează. nebunie. Aici e luată în stăpânire nu numai viaţa de reprezentare a lui Faust. Aşadar. şi cu atât mai mult dacă le-am discuta. Şi. Toate acestea sunt descrise într-un mod artistic adecvat. cei din Misteriile greceşti aflau ceva despre misiunea epocii a patra postatlanteene 67 . în această epocă a cincea postatlanteană. adoraţie. În Biblie există o legătură misterioasă. nu putem spune altceva decât că Goethe sugerează cât mai intens posibil ceea ce vrea să spună aici. pe care Goethe o scoate la lumină. transformată în imaginaţiune. are aici aceste lucruri. acum. Dar spiritul grec. Dacă vă reprezentaţi această gradaţie. în imaginea din oglinda magică. Şi ţinea de un anumit proces al iniţierii să cunoşti esenţa Elenei. în cartea scrisă de Ricarda Huch despre “Credinţa lui Luther”. problema Elenei. din întregul domeniu al vieţii de reprezentare.scena invocării de la Curtea imperială. Şi aici aveţi. pentru că astăzi încă am păşi pe o gheaţă foarte subţire dacă le-am sugera. în această scenă a invocării.“Bucătăria vrăjitoarelor”.atât de frumos -. Pentru ca el s-o poată reda în afară.vă rog să ţineţi seama de acest lucru -: o reprezentare devenită imaginativă . atunci când Faust izbucneşte în cuvintele ce caracterizează legătura lui afectivă cu Elena: înclinaţie. într-adevăr. “Credinţa lui Luther”. pur şi simplu. sugerată prin faptul că ispitirea luciferică din Paradis a avut loc prin intermediul femeii.el îl are pe Euforion drept fiu -. E cu adevărat o gradaţie minunată. drept o a doua treaptă: în al doilea rând: simţire devenită imaginativă . aici el trăieşte reprezentarea Elenei. Aici noi trebuie să ne gândim numai că apariţia Elenei. În orice caz. e necesar ca acest lucru să fie legat cu viaţa sa de sentiment şi emoţională. iubire. avem. Acest lucru nu putea fi descris mai nimerit din punct de vedere sufletesc. simţire şi voinţă. Faptul că Goethe o alege tocmai pe Elena ca apariţie pentru Faust are cu adevărat o legătură cu natura sarcinilor de viaţă ale epocii a cincea postatlanteene. veţi vedea cum Goethe înfăţişează legătura lucrurilor pe care Faust le trăieşte în viaţa sa emoțională. Această “fantasmagorie clasic-romantică” este voinţă care a devenit imaginativă. şi Goethe. iar Ricarda Huch. întreaga gamă de sentimente. atingem aici o problemă pe care Biblia însăşi o atinge doar foarte delicat. În al treilea rând: voinţă devenită imaginativă Actul III al părţii a II-a. unde Elena nu mai apare doar ca fantomă. de mişcări sufleteşti. E ceva foarte semnificativ. Reprezentare. din faptul că Goethe înşiruie. de data aceasta nu doar din simţire şi din reprezentare. figura Elenei. Iar dacă găsim trecerea spre “fantasmagoria clasic-romantică”. În scena invocării de la “Curtea imperială” lucrurile merg mai departe. ceea ce apare în scena invocării nu mai e doar reprezentare devenită imaginativă. transpuse în sfera imaginativă. Dacă Faust ar lua în sufletul său numai imaginea pe care o vede în oglinda magică.are reprezentarea numai în mod abstract. aveţi acest lucru în cele trei gradaţii ale apariţiei Elenei. în care niciun cuvânt nu ar putea sta în alt loc. acest lucru reiese pentru dvs. vedem cum Goethe sugerează în mod clar: această “fantasmagorie clasic-romantică” provine din voinţa lui Faust.

Totul e foarte încurcat. De aceea. Acum aude toate câte se povestesc despre ea. pentru că toate cele esoterice devin. a dus-o la Troia. în aşa fel încât Paris a fost nevoit să acosteze cu Elena în Egipt. de a o transpune în ceea ce trăia 68 . şi-n Egipt. Hera a făcut în aşa fel încât corăbiile să ajungă în altă parte. Menelau şi-a luat-o înapoi pe Elena. că Paris nu ar fi răpito. Dvs. nu voia să trădeze nimic din aceasta. idolul Elenei. că în “Fantasmagoria clasic-romantică” din actul al III-lea al părţii a II-a se face aluzie la această latură esoterică a legendei despre Elena. prin intriga pusă la cale de cele trei zeiţe. Menelau a făcut el însuşi drumul până în Egipt şi şi-a adus-o acasă. Mefistofel-Phorkyas îi răspunde: Dar spune-mi totuşi: dubla-nfăţişare-a ta Şi-n Ilion a fost zărită. care a rămas în Egipt. că Elena cea adevărată nu se află deloc la Troia. prin problema Elena s-a spus foarte mult. nu la realitate. Şi Paris a fost pus în libertate de Proteus. Cealaltă a devenit şi ea cunoscută. Proteus aflase de la sclavii care fugiseră de pe corăbiile lui Paris întreaga poveste. cu toate îndoielile de care e năpădită. şi el a fost trimis la Troia fără Elena. prin cheie îi atrage lui Faust atenţia asupra unor locuri care pentru el nu înseamnă nimic. exoterice. poate. Aşadar. o auzim spunând: Nu-mi aminti de bucurii! amarnic chin Fără sfirşit mi-a cotropit şi piept. în Misteriile greceşti au existat despre Elena o legendă exoterică şi una esoterică. Şi pentru acest idol s-au luptat acum grecii. că din această cauză a izbucnit războiul troian şi că. Sofocle. într-o perioadă mai târzie a Antichităţii greceşti. şi gînd. pentru că nu voiau să creadă ce spuneau troienii. dar în care Faust speră să găsească Universul. La urechile ei ajung lucruri care se referă la idol. Dar în mijlocul tuturor acestor îndoieli. a răpit-o pe Elena cu acordul ei. ci ar fi furat-o împotriva voinţei ei. Aceasta este legenda exoterică despre Elena. Elena i-a fost luată. astfel că Paris a apărut în Troia numai cu idolul Elenei. Conform cu această legendă. după ce războiul troian a luat sfârşit. aşa că i-a luat prizonieri pe Paris cu întreaga lui suită şi pe Elena. Goethe sugerează complexitatea figurii Elenei şi introduce în “Faust” al său acest caracter complicat al figurii Elenei. Ea a fost furată. care nu mai ştie nici ea ce să facă. Căci. De-abia autorii dramatici Eschil. el a plecat cu ea pe mare. Şi până la urmă nu mai ştie nici ea însăşi cine este. că el a apărut în Grecia. Apoi. au cucerit Troia. Dvs. în sensul că Elena nu ar fi fost de acord cu răpirea ei. şi totuşi. Mefistofel mediază în aşa fel încât. în partea a II-a a dramei. ştiţi că Homer ne permite să întrezărim doar legenda exoterică despre Elena. Mefistofel-Phorkyas contiuă el însuşi cuvântarea Elenei. Fiecare cuvânt are aici o anumită importanţă. bogăţiile i-au fost luate. după ce grecii au asediat. pentru că. Paris a fost determinat să i-o fure lui Menelau pe Elena. fiind iniţiat în legenda esoterică a Elenei. Faust are în sine posibilitatea de a modifica starea de conştienţă. Dar i-a fost îngăduit să ia cu el. unde pe atunci domnea regele Proteus. ştiţi. Euripide şi-au permis. în călătoria spre Troia. să trădeze ceva din legenda esoterică a Elenei. nu e lipsit de importanţă faptul că. partea a II-a. ea nu a devenit niciodată soţia lui Paris. în locul Elenei adevărate. încetul cu încetul.faţă de lumea spirituală. Exoterică este legenda care spune că. Goethe o înfăţişează pe Elena în actul al III-lea. la Proteus. Legenda exoterică despre Elena e cea cunoscută.

Cuvântul iad (Hölle) nu e chiar lipsit de o înrudire etimologică lucrurile au de-a face unul cu altul . Omul acestei epoci trebuie să facă în aşa fel încât Ahriman-Mefistofel să se simtă recunoscut de el. misiunea de a se mişca în direcţia luptei necesare. tot atât de puţin poate vedea Mefistofel. Aduceţi-vă aminte finalul ultimei mele drame-mister. Mefistofel nu i-ar spune aşa ceva Woodrow Wilson! Nu ar avea niciun motiv s-o facă. să cunoască. acest lucru îl spune. Are o profundă importanţă faptul că Mefistofel strigă spre Faust cuvintele: Eşti demn de toată lauda-n ce faci. Şi totuşi. Nu-i aşa. În ce constă o primă trăire. Omul trebuie să 69 . drama “Faust”. de-aceea-mi placi. ci concret. Da. Pentru Ahriman-Mefistofel. în epoca a patra postatlanteană. E un lucru foarte important. propriu-zis. Pe diavol îl cunoşti. sub o formă plăsmuită în sens spiritual. dar ca repetare a erei atlanteene. Înclinaţia spre Mefistofel a fost posibilă numai pe baza impulsurilor date de creştinism pentru epoca a cincea postatlanteană. Ceea ce a fost exprimat clar în unele locuri din dramele mister scrise de mine: Ahriman-Mefistofel trebuie cunoscut şi pătruns. Nu fără să existe o anumită înclinaţie spre Elena. găsesc o poziţie de pe care nu stau în interiorul Răului. pentru că este un fel de repetare a erei atlanteene. Şi creştinii secolelor trecute o cunosc pe Elena. aşa cum vi se sugerează în forma esoterică a legendei greceşti. Acesta este un lucru foarte imortant. Mefistofel nu poate s-o vadă pe Elena. Aceasta este ceva ce Faust trebuie să vadă. impulsulrile evoluţiei omenirii trebuie să devină iarăşi acute. Ea constă în faptul că oamenii se adapă iarăşi din maya. El aparţine unei alte regiuni. anumiţi oameni au misiunea de a-şi îndrepta privirile spre punctul de vedere aflat în lumea spirituală. Universul nu trebuie luat în mod abstract. Goethe a scris o frază care e foarte importantă pentru epoca a cincea postatlanteană. (Hellena) dar sub forma iadului. care este impulsul Răului. rămânând străin. Mefistofel nu poate pătrunde în această formă plăsmuită în sens spiritual. în cursul evoluţiei de pe Pământ a omului? Fiindcă aici este vorba despre o asemenea primă trăire. în problema Elenei. în aşa fel încât să poată ajunge să fie conştienţi de ceea ce trebuie cucerit prin impulsul Răului. totuşi. La fel de puţin cum ochiul se poate vedea pe sine. Trebuie să ia naştere nişte impulsuri care să apară în lupta cu Răul şi această trăire. care trebuie să se dea cu variatele forme ale Răului. ci el poate vedea numai alte lucruri. Această epocă are. ceea ce Faust trebuie să afle. Răul însuşi. e un moment important acela când Ahriman-Mefistofel se simte recunoscut. Problema Elena e complicată.cu Elena.conştienţa în Antichitatea greco-romană. pentru a acţiona ca spirit în lumea lipsită de spirit a proceselor materiale. epoca a patra postatlanteană trebuia să trăiască problema naşterii şi a morţii. chiar dacă e doar o înrudire pe departe. în special pentru iniţiaţii săi. El există. În această epocă a cincea postatlanteană. O primă trăire a survenit acum în epoca a cincea postatlanteană. când impulsul Răului ştie că cei care trebuie să trăiască Răul. care trebuie să furnizeze impulsurile mai ales omului din epoca a cincea postatlanteană. ci în afara Răului. din iluzie. Mefistofel nu este lipsit de orice înrudire cu Elena. cel puţin nu cu toată atenţia. într-un anumit sens. după cum am spus. spuneam eu. Relaţia dintre Faust şi Mefistofel conţine multe aspecte legate de întreaga problematică a epocii a cincea postatlanteene. este cu mult mai intensă decât aceea a epocii a patra postatlanteene. într-un anumit sens. ceea ce a vrut să exprime spiritul grec.

cu maya. Amintiţi-vă. Noţiunile. am spus în 1914. Dar ele nu ţin de vreo teorie abstractă. De îndată ce s-a ridicat la orizont epoca a cincea postatlanteană. . din cu totul alte puncte de vedere. Aici nu Faust. cu marea amăgire. care se credeau deosebit de isteţi.chiar dacă existau bani. Ce vrea să spună el. Am amintit deja ieri acest lucru.cât de des am vorbit despre ele în expunerile de faţă -. Şi e cu adevărat minunat felul în care Goethe era iniţiat în aceste lucruri. spuneam eu. de fapt. Am atras atenţia în repetate rânduri asupra acestui lucru.asta a vrut să spună Goethe . În acele epoci din dezvoltarea omenirii în care banii nu erau principalul. de fapt. Pentru Mefistofel nu mai reiese altceva decât concluzia: 70 . cu iluzia. în articolul ce urmează să apară despre “Nunta chimică a lui Christian Rozenkreutz” din 1459. care arată cum un necromant face ca Elena să apară la curtea împăratului Maximilian. Această întreţesere a ţesăturii fantomatice în realitatea devenirii istorice . aceste bancnote de hârtie nu sunt altceva decât dovada reală din cadrul economiei naţionale a faptului că în relaţiile de schimb domneşte. se manifestă în realitate sub formă spirituală. care sunt caracteristici pentru natura ahrimanică a relaţiilor de schimb din epoca a cincea postatlanteană. o dată în cartea mea “Despre enigma omului”. apoi. ci de realitatea nemijlocită. şi pentru că oamenii nu sesizează ce trăieşte în reprezentările lor ca ţesătură fantomatică. Faust îi scapă lui Mefistofel. Goethe avea un frumos model în descrierea lui Sachs. Aceasta trăieşte . Epoca a cincea postatlanteană trebuie să creeze multe pe baza iluziei. introducând a doua apariţie a Elenei chiar după scena “Curtea imperială”? Cu ce avem de-a face. cu ceea ce exercită o influenţă prin sugestie. Erorile pe care vi le-am înşirat au luat naştere toate din iluzie. pe care realitatea le duce la absurd? Pentru că în această viaţă de reprezentare se amestecă acea ţesătură fantomatică pe care Goethe o face să se amestece.Dar el durează deja de atâţia ani! De ce? De ce trăiesc oamenii cu asemenea reprezentări. Fiindcă tocmai pentru această apariţie la “Curtea imperială”. ci exista schimbul de mărfuri. Goethe îl înfăţişează pe omul acestei epoci în figura lui Faust. ca în acest “Faust”? Şi conştienţa epocii a cincea postatlanteene şi conştienţa epocii a patra postatlanteene. în care am asociat problema libertăţii cu faptul că în conştienţă apar mai întâi nişte imagini de oglindă. reprezentările . nici de vreo fantasmagorie abstractă. în acele epoci nu se putea spune că viaţa economică exterioară e împânzită cu o reţea de iluzii.dar am putea cita o sută de acest fel -. pe baza legilor economiei lor naţionale: Războiul nu poate dura mai mult de 4-6 luni. în viaţa de la “Curtea imperială”. Faust inventează banii de hârtie. Aceste lucruri pot fi spuse abia acum pentru prima dată sub forma lor directă. prin Faust. elementul imaginar. imaginaţia celor care puteau simţi aşa ceva a fost îndreptată în preluarea realităţii spre asemenea ţesături fantomatice. trebuie să se întrepătrundă. pe baza plenitudinii realităţii spirituale. ireal. Dar Goethe îl pune în legătură pe Faust însuşi cu această iluzie a economiei naţionale. economia naţională nu era bazată pe bani -. aici? Cu nişte fantasmagorii insuflate de astrolog.în relitatea istorică exterioară.eu aş pune întrebarea: Unde mai este ea descrisă într-un mod atât de grandios şi obiectiv. maya. aşa cum e cazul în epoca a cincea postatlanteană. acestea duc într-o măsură atât de mare la erori. ci împăratul însuşi este acela care vrea să perceapă apariţia şi care cade în prada ei. aici avem de-a face cu amăgirea. unde am scos în evidenţă misiunea amăgirii pentru conştienţă. Când intră în marea lume. îşi joacă rolul său. amintiţi-vă că anumiţi specialişti în economia naţională. v-am pomenit acest lucru ca pe o eroare caracteristică . e paralizat. comerţul de schimb . nu se poate altfel. iluzoriu.facă iarăşi cunoştinţă cu iluzia.

din ritmul stelelor. chiar dacă e numai o fantasmă. Faceţi legătura dintre ceea ce rezultă aici pentru noi din ritmul stelelor şi ceea ce am spus despre Macrocosmos. Motivele se înlănţuie aici în mod minunat. Ei bine. Acum în sufletul lui Faust se iveşte impulsul trecerii spre epoca a patra postatlanteană. despre aceasta vom vorbi în continuare mâine. în legenda esoterică a Elenei. Chiar diavolul cu pagubă se-alege.Poftim! În cîrcă cu-un nebun în lege. despre ceea ce acţionează asupra femeii înainte de fecundare. problema naşterii. a folosit-o. individuală. Dar urmează scena pe care am descris-o aici anul trecut: visul lui Faust. Partea cealaltă. ceea ce a fost expulzat de această epocă a treia. dar ea introduce în sufletul lui Faust impulsurile pentru o altă Elena. Homunculusul vede cum în viziunea lui Faust se iveşte naşterea Elenei: Zeus. pentru că el face aluzie la legenda esoterică a Elenei. Faust e condus dincolo. când lui Mefistofel nu-i mai rămâne din Faust nimic altceva decât corpul fizic exterior. la Proteus. vom discuta problema Elenei nu numai în legătură cu Faust. ceea ce Egiptul a lăsat să plece. ci vom mai spune despre problema Elenei şi unele lucruri care pot aduce cu adevărat lumină în sufletele noastre cu privire la întrebările care pot apărea în urma expunerilor care trebuie să ne străbată sufletele în această perioadă. Fiindcă în Troia pe cale de dispariţie rămăsese din Elena ceea ce ţine de epoca a treia postatlanteană. pe care Goethe. el este paralizet. chiar dacă numai pe bază de sugestie. în Grecia. 71 . care e de origine cosmică. împletirea a ceea ce trăieşte în noi la trecerea din epoca a patra în epoca a cincea postatlanteană. Vedem cum Goethe foloseşte. Elena vine din stele. Dar ceea ce a păstrat Egiptul pentru epoca a patra postatlanteană a fost luat de Menelau din Egipt şi dus înapoi. s-a dus în Egipt. Faust are un atac de apoplexie. Ea se iveşte în momentul în care Faust îi scapă cu adevărat lui Mefistofel. Leda cu lebăda. întreaga scenă. aveţi aici trecerea spre a dezlega problema epocii a patra postatlanteene. fără îndoială. acelaşi lucru care îşi are temeiul în stele. Fiinţa lui sufletească s-a despărţit de fiinţa lui trupească. Astfel. De unde vine oare. În felul acesta minunat a folosit Goethe problema Elenei. care spune că în Troia se afla numai idolul. Elena din cea de-a doua apariţie? Acest lucru e sugerat într-un mod foarte clar. pe care îl vede Homunculus. Astrologul este cel care o face să apară. din Elena. Dar Goethe ştia chiar mai mult. în sensul eminent al cuvântului. epocile a treia şi a patra postatlanteene îşi trimit influenţele în epoca a cincea.

72 . la dominarea Răului. într-o cu totul altă măsură decât cea pur naturală. Va fi necesar ca sufletele umane să afle câtă forţă va trebui să găsească sufletul în sine pentru ca. cu importantele întrebări ale vieţii referitoare la Rău. care a avut de-a face mai ales cu problema naşterii şi morţii. În era atlanteană se vedea o legătură între ceea ce făceai.LEGENDA ELENEI ŞI PROBLEMA LIBERTĂŢII Dornach. în nişte puncte deosebit de pregnante. Dar acum. Forţele bune şi cele rele din om acţionau asupra stării de sănătate şi de boală a semenilor lor într-o măsură foarte largă şi. oamenii vor avea de luptat cu forţele Răului într-un mod la fel de elementar cum s-au luptat în era atlanteană cu naşterea şi moartea. şi în epoca a cincea. mai fizică. aşadar. aducându-l în calea sa pe Mefistofel. Oare Impulsul Christic nu are de-a face cu marea. În acei oameni. astfel că a fost necesar. cu aceasta. pe care o preluase deja ca moştenire din era atlanteană. va avea de-a face cu marile. ca din cei 2160 de ani ai perioadei pe care o considerăm o epocă de cultură şi civilizaţie să treacă 747 de ani până când impulsul principal. această problemă a naşterii şi morţii a fost mutată mai mult în sufletul uman. Şi din rezistenţa pe care oamenii vor trebui să o opună. într-un mod gigantic. să învingă forţele Răului. sub o formă mai elementară. Tocmai în epoca a patra atlanteană. o putere ahrimanică. pentru ca în sufletul lui Faust să aibă loc o împletire a ceea ce se săvârşeşte în mod conştient cu ceea ce urzeşte în mod inconştient în sufletele umane prin activitatea legilor evoluţiei. în parte. cu aceasta. aş spune. să intervină tocmai în viaţa acestei epoci a patra postatlanteene. prin stăpânirea diferitelor forţe ale naturii. cât s-a simţit în legătură cu naşterea lui Christos. Am caracterizat deja câteva dintre ele. Mai târziu. în marea eră atlanteană. în epoca a patra postatlanteană. vor creşte forţele opuse. existau nişte forţe care puteau fi dezvoltate. pentru că această luptă s-a dat deja. să le transforme în impulsuri bune. de asemenea. în epoca noastră. în toate direcţiile. Impulsul Christic. o dată cu întemeierea Romei. nişte corelaţii spirituale care îşi trimit modul de a acţiona în sufletul uman. în parte. pe care vi le-am caracterizat. cu importanta problemă care suscită în istoria evoluţiei omenirii întrebări legate de naştere şi moarte. ca ecou . ca om. şi ceea ce avea loc în aşa-numitul mers al naturii. lupta sufletului uman în confruntarea sa cu problema naşterii şi a morţii. în oamenii atlanteeni. pornirile şi impulsurile spre Rău vor acţiona asupra lumii într-un mod extraordinar. 4 noiembrie 1917 V-am atras ieri atenţia asupra faptului că în evoluţia omenirii există nişte corelaţii. Am explicat acest lucru referitor la ceea ce a urmărit să facă Goethe în drama sa “Faust” prin încercarea de a-l pune pe Faust în legătură cu impulsul epocii a patra postatlanteene. Ce rol important joacă moartea lui Christos. Aceasta începe în anul 747. Toate acestea s-au dezvoltat pe baza impulsurilor proprii epocii a patra postatlanteene.în omul însuşi acţionau nişte forţe care erau în legătură cu naşterea şi moartea. Fiindcă. în esenţa lor. a cincea. epoca noastră. În naşterea şi moartea lui Christos vedem apărând.şi. Am încercat apoi să arăt că Faust trebuie să se cufunde în impulsurile epocii a patra postatlanteene. care aveau influenţă asupra naşterii şi morţii. aşa cum a apărut el în prima treime a epocii a patra postatlanteene. Nu trebuie decât să ne îndreptăm privirile spre Impulsul Christic însuşi. S-a dat o luptă în suflet. din substraturi spirituale. în sensul lor suprasensibil? Cât s-a discutat pe tărâmul creştinismului. V-am spus că epoca a cincea postatlanteană. în mijlocul erei atlanteene . şi asupra naşterii şi morţii. drept naştere şi moarte. cât s-a gândit.

fără îndoială . rasiale. Am arătat deja: în epoca a patra postatlanteană era normal să se clădească întreaga structură a omenirii pe baza legăturilor de sânge. nu doar de grupuri umane. În special . În această perioadă. naţionale. această elaborare de programe pe baza unui principiu naţionalist. E greu. triburilor. care vor fi mult mai aproape de om. tribale. adică în epoca de cultură greco-latină. pe baza legăturilor de sânge ale familiei. progresiste.o puteţi vedea deja din expunerile generale ale ştiinţei spirituale -. să vorbeşti deja astăzi despre aspectele de amănunt. astfel încât astăzi un început considerabil de mare al muncii unor asemenea spirite constă tocmai în accentuarea abstractă a principiului naţional. pe înrudirile de sânge. şchiopătând în urma evoluţiei normale şi căutând astfel să stânjenească alte structuri sociale umane care trebuie să se formeze pe cu totul alte baze decât. pentru că. în general. în orice caz. Dar e necesar să ne aducem aceste lucruri în faţa conştienţei. Noi am arătat că. situate imediat deasupra ierarhiei oamenilor.de asemenea fiinţe îngereşti despre care am vorbit. pe de altă parte. pe când el este posedat . face parte din eforturile depuse de spiritele întunericului.o putem spune. când va fi posibil ca oamenii. începând din ultima treime a secolului al 19-lea. de fapt. aceste amănunte ating încă în măsura cea mai largă nişte interese ale oamenilor pe care ei nu vor să permită să fie atinse. Acum ele se află în regnul oamenilor şi. ele mai ajutau la stabilirea ordinilor care după cum am arătat în faţa dvs. În epoca a patra postatlanteană. Această accentuare abstractă a principiului naţional. acţionează în impulsurile oamenilor pentru a face să se manifeste ceea ce are legătură cu înrudirile de sânge. nişte fiinţe din ierarhia Îngerilor. se pot apropia de fiecare om în parte. naţiunilor. într-un anumit sens. în epoca a cincea. că fiinţele îngereşti. care se apropie mult mai intim de oameni decât spiritele rămase în urmă ale epocii a patra postatlanteene. în oameni care sunt încâlciţi în multiple feluri în karma cosmică a epocii a cincea postatlanteene. de exemplu. Pe atunci. aceste entităţi mai erau nişte entităţi care slujeau forţelor bune. Aşa va fi deja în cursul epocii a cincea postatlanteene. pe de-o parte. fără a putea deveni evlavioşi cât ai bate din palme. entităţile ahrimanicluciferice rămase în urmă s-au ridicat de-a dreptul împotriva legăturilor de sânge. găseşte punctele de pornire pentru acele impulsuri care trebuie să se dezvolte tocmai opunând rezistenţă Răului. Să ne lămurim încă o dată. care nu vor să audă ce zace.sunt scoase pe baza înrudirii de sânge a oamenilor. Fiindcă cel care vrea să-şi însuşească nişte impulsuri spirituale găseşte punctele de atac prin care să opună rezistenţă. Ele au fost inspiratoarele acelei rebeliuni care voia să-i elibereze pe oameni de legăturile de sânge. Tocmai în aceasta va consta importanţa acestei epoci a cincea postatlanteene. să înţelegem de ce natură au fost eforturile spiritelor întunericului rămase în urmă în epoca a patra postatlanteană. oamenii sunt împărţiţi. prin exploatarea forţei electricităţii. în impulsurile ce străbat lumea. astfel încât fiecare om va crede că susţine lucrurile din propriul său imbold personal. . urmaşii individualităţilor care în era 73 . în oameni care suferă greu din cauză că nu se pot lămuri asupra felului în care sunt încurcaţi în karma cosmică şi nu pot înţelege că trebuie să treacă prin diferite încercări. pentru că oamenii au în multe cazuri interesul să prezinte tocmai impulsurile distrugătoare drept impulsuri constructive.forţele Binelui. care făceau parte din ierarhia Arhanghelilor. să aducă lucruri rele asupra Pământului. raselor. care va lua nişte dimensiuni mult diferite de cele actuale. ca fiinţe îngereşti rămase în urmă. dar când asupra Pământului vor veni lucruri rele şi în mod direct din forţa electricităţii. În această privinţă. printre oameni acţionează acele entităţi pe care le-am denumit drept spiritele căzute ale întunericului. ca să putem înţelege mai bine de ce natură sunt aceste eforturi în epoca noastră.

importante. că talentele lui s-au dezvoltat.atlanteană mai acţionau pe cale magică. Ei ajung la ceartă. Ştiţi că băiatul Oedip a crescut. În vremea de atunci. pur şi simplu: Evită-ţi patria. Acest fiu a fost dat în grija unui păstor. Fiindcă. miturile exoterice. auzind de Lucifer şi de Ahriman. Dar. ei i se dăruiau oamenii. după cum se ştie. în epoca a patra postatlanteană a fost implantat un impuls care a 74 . şi prima faptă pe care o săvârşeşte acolo a fost. că ia calea Tebei. entităţile luciferice! Nu li se spunea aşa ceva. Iniţiaţilor. tatăl sau mama sa. A studia astăzi acea profeţie este o problemă foarte dureroasă. Ştiţi cum se povesteau lucrurile mai departe. deja într-o formă asemănătoare cu cea care se apropie astăzi de om. în realitate. Pe drum. dacă am voie să spun aşa. În cele din urmă. că el s-a simţit de timpuriu neliniştit în sufletul său de îndoielile privitoare la originea sa. dar când din căsătorie a rezultat un fiu. aşa era ea adusă spre oamenii acelei epoci. Dar tocmai faptul că pleacă de acasă. Ca să se meargă mai departe a fost necesar să existe mereu revolte. îi devine fatal. în care tatăl său. prin mituri. el întâlneşte un car. Aşadar. lor li se povesteau miturile. Oedip era unul dintre cei care ştiau. ci a dezlegat enigma. unde crescuse. au fost aceia care au devenit eroi. că oracolul din Delphi i-a spus apoi ceva foarte important. Laios. el pleacă din Corint. Laios. care va trăi cu mama sa în incest. Oedip îl omoară pe tatăl său. călătorea împreună cu un însoţitor. dezlegarea ghicitorilor puse de Sfinx. El nu i-a spus Sfinxului: “Nu bucuros îți spun o taină-adîncă”. în acea iubire reciprocă ale cărei baze se pun prin înrudirea de sânge. evitaţi naturile rebele. pentru că nişte băieţi de vârsta lui îi atrăseseră atenţia asupra anumitor lucruri..azi ea trebuie să fie mai spiritualizată -. prin Misterii. ei i se dăruiau oamenii pe atunci .Ca şi cum ar putea să-i evite! Am vorbit adeseori de acest lucru. Ea înseamnă. ghicitoarea Sfinxului. Ci se ştia că este în planul mersului plin de înţelepciune al lumii ca aceste entităţi să fie puse acolo unde trebuie. care are legătură tocmai cu ceea ce am adus eu acum în faţa sufletului dvs. enigma omului. Dar el trăia în sânul unei desăvârşite iluzii. ei simt: Pentru Dumnezeu. oamnilor nu li se spunea: evitaţi-i pe rebeli. evitaţi entităţile spirituale ahrimanice. lucrurile acestea le erau comunicate într-un alt mod. se afla deja în legăturile de sânge -. dacă o poţi studia în întreg contextul ei. îşi continuă drumul spre Teba. prin legende. Epoca greco-latină a venit în întâmpinarea acestor rebeli într-un mod deosebit. Aceasta a fost profeţia făcută lui Oedip. Să studiem un asemenea mit grandios. oamenii n-ar fi fost maturi pentru a primi explicarea miturilor. drept individualităţi care fac opoziţie. tocmai în timpul repetării erei atlanteene în epoca a patra postatlanteană. ca să nu provoace acolo nenorocirea de a-şi ucide tatăl şi a se căsători cu mama sa. care va deveni ucigaşul tatălui său. Acest mers al evoluţiei cosmice trebuia să le fie explicat oamenilor aşa cum putea fi el explicat. ale evoluţiei. nu s-a lăsat convins să renunţe la căsătorie. Cu aceasta. aparţine acestei epoci. Şi lucrarea zeilor buni. fiindcă altfel vei deveni ucigaşul tatălui tău şi soţul mamei tale. l-am situat foarte temeinic pe Oedip în întregul context al evoluţiei din epoca a patra postatlanteană. Soţia acestuia i-a dat numele de Oedip. El nu ştia cine sunt. ca ele să fie folosite. Cu aceasta. că din căsătoria lui cu Iocasta va rezulta un fiu. El nu putea face altfel decât să creadă că patria sa e Corintul. Aşa cum trebuia să fie cunoaşterea în epoca a patra postatlanteană. drept rebeli. într-un anumit sens. în care zac ascunse însă nişte adevăruri adânci. din cauza călcâielor străpunse. când încă mai exista o conlucrare înţeleaptă a oamenilor. pe aceştia să-i evităm! . în cercul cel mai larg al vieţii. Astăzi constituie o slăbiciune a multor oameni faptul că. Şi atunci. să studiem acel mit care ne povesteşte cum un oracol i-a profeţit lui Laios din Teba. la nunta lui cu Iocasta. ce-i drept. el a poruncit să-i fie străpunse călcâiele şi să fie lepădat pe Citeron.

n-o considera mama lui. tocmai Theseu e pus în legătură cu Elena. Un asemenea erou este Oedip. spre a fi educat. un asemenea erou este şi Theseu. Aşadar. care s-a văzut dintr-o dată soţia propriului său fiu. datorită acestui fapt. faptul că el a eliberat Athena de tributul pe care ea fusese nevoită să-l plătească. tinerii trimişi ca victime minotaurului. că ea se dezvoltă în afara legăturii de sânge. care îl ocroteşte în crângul Atticii. aduc impulsuri noi. nu mai ştie despre aceste lucruri.cunoaşteţi legenda. că ceea ce se afla în dosul Elenei trebuie venerat aşa cum Faust o venera pe Elena. şi-a luat singură viaţa. Şi el . desigur. dar că ei sunt necesari în întregul drum plin de înţelepciune al evoluţiei lumii. din secolul al 16-lea. în aşa fel încât acesta l-a trimis pe fiul său. Numai atâta e necesar să aducem în faţa sufletului nostru din drama lui Oedip. până când a venit ciuma. probabil că a fost fericit. faptul că el s-a salvat cu ajutorul firului dăruit de Ariadna -. tocmai pentru că au fost scoşi din sânul ordinii normale. şi el dezleagă nişte enigme importante ale epocii a patra postatlanteene. Încercaţi să cercetaţi mitologia greacă. Ei bine. pe acei eroi care sunt cuibăriţi într-un anumit fel în sânul legăturilor de sânge. individualitatea lui Oedip. decât că: La zece ani era o poamă rară. la revolta împotriva legăturilor de sânge. Doamna de la curte.şi în cazul lui a existat o profeţie făcută de oracol tatălui. bineînţeles. în dosul acestor eroi.continuat să acţioneze şi în care Oedip era angajat. În dosul acestor lucruri zac nişte enigme adânci ale epocii a patra postatlanteene. Dar tocmai în ceea ce o priveşte pe Elena au acţionat cele mai rele forţe ale calomniei. a ajuns orb şi a fost alungat de propriii săi fii. până la moarte. s-a căsătorit cu mama lui. şi o ţine ascunsă. i se spusese că atunci când băiatul va deveni un adolescent care să fie în stare să folosească o anumită sabie va putea să se întoarcă. Iar el a devenit ocrotitorul lui Oedip. şi că tocmai prin aceasta le trezeşte. până la urmă. Nu e de mirare că poporului din Grecia nu i se putea spune ce zace. Iocasta. astfel încât ei îşi parcurg dezvoltarea în afara legăturii de sânge şi cum. Văzătorul Tiresias a fost acela care. şi apoi şi-a găsit odihna în pământul Atticii. Dar Theseu este acela care o fură pe Elena. Oedip şi-a scos ochii. ci un om care e împins la revoltă de legile naturii înseşi. Noi vrem doar să înţelegem că ceea ce face aici Oedip îl arată a fi cu adevărat un erou al epocii a patra postatlanteene. Goethe ştia. că ei sunt marii rebeli. a scos la lumină adevărul despre toată această poveste. pe când ea avea zece ani. e dusă în altă parte. vechi. Avem în faţa noastră nu numai un om care se ridică în mod subiectiv împotriva legăturilor de sânge. să o parcurgeţi urmărindu-i pe acei oameni. am putea spune. bineînţeles. şi. expatriaţi. de fapt. sau De la zece ani ea n-a fost bună de nimic. departe de patrie. Dar nu e necesar să facem acest lucru astăzi. Ce ne arată aceasta? Ne arată cum o individualitate. e scoasă din sânul legăturii de sânge. care sunt expulzaţi. spre nenorocirea sa. a fost protejat apoi de Theseu în Attica. Theseu însuşi. S-ar putea vorbi ore în şir despre felul în care Oedip a dezlegat enigma Sfinxului. ia gândiţi-vă numai . e introdusă din nou în cadrul acestei legături. Omenirea ar putea învăţa din asemenea 75 . le ridică împotriva sa. Dar cu aceasta Goethe atrage iarăşi atenţia asupra unui anumit lucru foarte important. el s-a dus la Teba. pe care. Şi Theseu e scos afară din sânul legăturilor de sânge.

vorbeşte şi de profeţia unui oracol. Primul. pentru că Asia însemna pe atunci domnia asupra Pământului. legenda. de fapt. care va da foc cetăţii Troia. Am vrut să vorbesc doar în treacăt despre aceasta. cum stau lucrurile cu Paris? Ei bine. în lumea spirituală? Şi iarăşi. departe de toate legăturile de sânge. în acest caz. toate sunt imaginea de oglindă a ceea ce se petrece în lumea spirituală. dar el n-a fost rostit cu o intenţie trivială . trebuie să spunem cu adevărat: Ceea ce se petrece aici. în lumea spirituală. sunt puternice. Pallas Athena îi făgăduise glorie în război. apreciat. grandioase. În Paris însuşi avem. de a rupe legăturile de sânge. în sensul conducerii înţelepte a lumii. în general. Se spune că Hera îi făgăduise lui Paris Asia. aşa cum este disputa dintre zeiţe? Omul pare a fi atunci doar simpla unealtă prin care este realizat ceea ce nu numai că se pregăteşte sus. întreaga structură socială. aşadar. ci îşi exercită şi influenţa? Da. ca să vă arăt că Elena se află într-o legătură misterioasă cu acele individualităţi care au fost rebelii epocii a patra postatlanteene.lucruri că tocmai ceea ce ar trebui să fie recunoscut. mari. unul dintre cei expatriaţi. că omul are o voinţă liberă. Visul i-a vestit mamei lui Paris. ci un vis. unul dintre cei daţi afară din sânul comunităţii de sânge. că ea va da naştere unei făclii arzătoare. cum ar fi cu lumea spirituală. care prin faptele lor prezintă imaginea de oglindă a ceea ce are loc. în lumea spirituală. Fiindcă legăturile de sânge. Şi aici are loc ceea ce ne spune legenda. care în scena invocării spiritelor ne este prezentat de Goethe . dacă nişte fapte atât de importante. o asemenea individualitate care se ridică împotriva legăturilor de sânge. El este educat în Parion. Pallas şi Afrodita ca să spună care dintre ele este cea mai frumoasă. sus. înainte de a-l naşte. Cât de mult a influenţat el astfel mersul vieţii din Grecia v-o descrie epopeea. Întotdeauna lucrurile se combină în aşa fel încât vedem că în legendele despre eroi ale Greciei este introdus în evoluţie ceva care vrea să rupă legăturile de sânge. O întrebare care. Paris este şi el. Fie din primul. în sine. prin faptele omului. Uşor s-ar putea întâmpla ca cineva să pună întrebarea: Dar cum rămâne atunci cu libertatea umană. că mersul lumii e îndrumat şi condus. tocmai ceea ce. care merge în paralel cu aceasta. cum este răpirea Elenei de către Paris. şi acest tată l-a trimis departe de casă pe fiul său. într-adevăr. a avut un vis. Aici nu este o profeţie făcută de oracol. iar Afrodita îi făgăduise că o va avea pe cea mai frumoasă dintre femei. stă cel mai sus. că Hecuba. aşadar. El o scoate pe Elena din sânul legăturilor de sânge greceşti şi vrea s-o ducă la Troia. al doilea. sunt săvârşite în urma unor evenimente petrecute sus. şi care aveau pe atunci sarcina. din lumea spirituală. fie din al doilea motiv. marele epos atât de important al lui Homer. că Paris a fost convocat de zeiţele Hera. Cum stau lucrurile cu Paris. de a încălca. Vrea să rupă legăturile de sânge. de nişte puteri şi forţe spirituale şi că nu se întâmplă nimic care să nu se întâmple sub influenţa celor de sus. Să fim noi cu adevărat nişte automate. care. Şi ni se povesteşte un lucru ciudat.scuzaţi cuvântul trivial. jos. dar un vis care conţine o înţelepciune adâncă. care i-a dat tatălui său de ştire că acest fiu va aduce pieirea Troiei. Aici problema libertăţii bate cu putere la porţile cunoaşterii umane. care este îndrumătoarea a ceea ce se petrece în lume. poate fi calomniat cel mai mult. şi aici ni se povesteşte: el a fost fiul lui Priam şi al Hecubei. Paris i-a acordat Afroditei premiul pentru frumuseţe. sunt factorul care creează. 76 . că Eris a menit mărul celei mai frumoase. De aceea. într-un anumit sens. dacă ea nu ar avea absolut nimic de făcut. se poate ivi deosebit de clar în faţa ochilor noştri ne va preocupa acum şi pe noi pentru câteva minute. dacă ar fi total inactivă? E necesar să înţelegem două lucruri. poate. drept rivalul în dragoste al lui Faust.drept concurentul lui Faust. în timp ce îl purta în pântece. adică domnia asupra Pământului.

Cele două lucruri par să fie diamentral opuse. Şi, cu adevărat, aici este atinsă o problemă, o enigmă care-i dă de furcă omului extraordinar de mult, pe care oamenilor nu le este deloc uşor să o depăşească, fiindcă lucrurile stau în acest fel. Dacă privim în sus, spre lumea spirituală - ceea ce fac zeii, sunt faptele zeilor, şi oamenii de aici, de jos, aduc la îndeplinire impulsurile zeilor. Aşa este. Cum pot fi atunci oamenii liberi? Daţi-mi voie să vă înfăţişez această problemă în mod aproximativ - despre această problemă se pot spune, fireşte, mereu numai câteva lucruri -, în câteva linii. Să presupunem, aşadar: acolo, sus (desenează), sunt cele trei zeiţe, cu disputa lor, care are loc între ele. Rezultatul disputei este acela că pe Pământ coboară impulsul rezultat din faptele celor trei zeiţe. Cum au acestea legătură cu ierarhiile situate mai sus, acest aspect nu trebuie să-l atingem acum. Ceea ce are loc acolo, sus, are loc cu necesitate absolută. Ceea ce face Paris, el face, aşadar, din cauză că, sus, cele trei zeiţe au făcut ce au făcut. Dvs. veţi spune: Atunci, cum se mai poate vorbi de libertate în cazul lui Paris? E aproape exclus! Dar raza cade pe Pământ şi, aici, pe Pământ, nu este doar un om pe care ea poate să cadă, ci sunt mulţi pe care ea poate să cadă. Presupuneţi că aici, jos, sunt o sută. Nouăzeci şi nouă dintre ei nu săvârşesc fapta, al o sutălea o săvârşeşte! Aici joacă un rol şi misterul numărului. Se confundă mereu împrejurarea că Paris devine pe deplin Paris pentru că se declară gata să se situeze acolo unde impulsul a putut fi transpus în realitate. Dar zeii ar fi găsit un alt om, dacă Paris n-ar fi făcut acest lucru. Şi atunci s-ar fi povestit despre un alt om. Prin intermediul numărului, ajungeţi la dezlegarea acestei enigme a libertăţii. Dacă, într-un anumit moment al evoluţiei, dintre o sută de oameni aflaţi aici, jos, nu se găseşte niciunul, zeii aşteaptă până când vine unul; el săvârşeşte fapta pe care zeii i-o propun. Prin aceasta, el nu este stânjenit câtuşi de puţin în libertatea sa, pentru că ar putea şi să nu săvârşească fapta. Reflectaţi la acest aspect al problemei numărului şi atunci veţi constata că o conducere a lumii divin-necesară, plină de înţelepciune, nu este deloc în contradicţie cu libertatea umană. Aceasta nu cuprinde, bineînţeles, întreaga problemă a libertăţii, ci, iarăşi, numai o parte a ei. Vedeţi, aşadar, că acei eroi ai vechilor greci înseamnă ceva în ansamblul evoluţiei omenirii, eroii care sunt situaţi în cadrul ei drept oameni expulzaţi. Amintiţi-vă: într-una dintre conferinţele mele veţi găsi - nu ştiu dacă am spus mai des acest lucru - că o asemenea legendă a expulzării se leagă şi de Iuda, şi despre Iuda se povesteşte că în tinereţe a fost expulzat; despre Iuda Iscariotul se povesteşte acest lucru. Starea de expatriat este ceva care, în limbajul mitului, în limbajul legendei, exprimă intervenţia puterilor rebele, care se ridică împotriva legăturilor de sânge din epoca a patra postatlanteană. Regiunea din care sunt impulsionate aceste lucruri în epoca a patra postatlanteană este regiunea în care domnesc Arhanghelii. De aceea, relatările trebuie făcute în aşa fel încât omul să fie situat întotdeauna mai departe de influenţele ce vin din lumea spirituală. Se relatează întotdeauna fie că un oracol aduce mesajul din lumea spirituală, fie că influenţa vine direct din lumea zeilor. Dvs. ştiţi că Elena este o fiică a Ledei zămislită cu Zeus, aşadar, aici lumea spirituală acţionează asupra lumii de aici, de jos. În epoca noastră, în care lucrează Îngeri întunecaţi rămaşi în urmă, aceştia acţionează, bineînţeles, aş spune, pe baza unor relaţii mult mai intime cu oamenii. Şi eu am spus deja ieri: Dacă vrem să discutăm, fie şi numai pe departe, diferite lucruri care se leagă de lucrarea puterilor întunecate începând din ultima treime a secolului al 19-lea, păşim pe o gheaţă foarte, foarte subţire. - Dar din întreg contextul puteţi deduce că ceea ce a fost tocmai evoluţia justă, normală, pentru era a patra postatlanteană, căutarea structurii
77

prin legăturile de sânge, perpetuându-se până în epoca a cincea postatlanteană, este unul dintre impulsurile cu care oamenii din această epocă vor avea de luptat. La aceasta trebuie să adăugăm, în orice caz, ceea ce eu am spus deja ieri, că acum apare ceva cu totul nou, pe când epoca a patra postatlanteană, cu căutările sale legate de naştere şi moarte, este o repetare a erei atlanteene. Acum apare ceva cu totul deosebit, ceva care este creat direct din maya, din iluzie. Dar trebuie să înţelegem şi această iluzie în mod just. Bineînţeles, maya a existat întotdeauna. Fiindcă orice conştienţă ia naştere din amăgire, aşa cum am arătat într-un articol pe care-l veţi putea citi în curând în revista “Reich”, pornind de la Nunta chimică a lui Christian Rosencreutz. Dar, începând cu epoca a cincea postatlanteană, iluzia, amăgirea, va exista într-o măsură şi mai mare, cu totul deosebită, pentru că va apărea tot mai mult şi mai mult sub forma faptului că oamenii se vor lăsa în prada iluziei. Aceste iluzii au existat întotdeauna, dar erau legate de alte puteri, în epoca a treia postatlanteană de puterile afinităţii elective, în epoca a patra de forţele naşterii şi morţii, în cea de-a cincea forţele iluziei vor fi legate de forţele Răului, iluzia, maya însăşi va fi luată în stăpânire de către Rău. Şi toate acestea vor fi impregnate de un lucru la care, de asemenea, m-am referit deja, vor fi impregnate de deşteptăciune, de inteligenţă. Sună paradoxal când spunem: E bine pentru oameni că pot face cunoştinţă cu toate acestea, fiindcă numai dacă trebuie să crească în lupta cu piedicile omul poate ajunge cu adevărat la libertate. Putem înţelege uşor că aşa este. Dar fapt este că ceea ce are legătură cu numărul cinci are legătură întotdeauna, în felul acesta, cu manifestarea, cu dezvoltarea Răului. Şi va trebui ca oamenii să se deprindă să conceapă năvălirea forţelor Răului ca o năvălire a unor legi naturale, a unor forţe ale naturii, pentru a ajunge să le cunoască şi pentru a şti ce pulsează şi urzeşte la baza lucrurilor. Nu trebuie să privim Răul de la bun început în aşa fel încât să fugim de el cu o atitudine de total egoism, să vrem să-l dăm la o parte; aşa ceva nu putem face. Ci trebuie să-l pătrundem cu conştienţa, dar, pe de altă parte trebuie să-l cunoaştem, să-l cunoaştem cu adevărat, să-l cunoaştem în mod just. În epoca noastră în lumea oamenilor se extinde deja o forţă care are tendinţa de a crea iluzii, care sunt dăunătoare, deranjante. Un mic exemplu de o asemenea iluzie. Când dau acest exemplu, eu nu vreau câtuşi de puţin să iau apărarea cuiva, într-o direcţie sau alta, ci vreau doar să dau un exemplu care să arate cum năvăleşte iluzia, ceea ce este iluzoriu. Presupuneţi că un om politic apare astăzi în public şi vrea să-şi exprime, conform cu impulsul său cel mai intim, poziţia faţă de Consiliul Mondial, faţă de diferitele lucruri care sunt susţinute dintr-o direcţie sau alta. Acest om politic s-ar simţi îndemnat să-şi spună părerea în legătură cu aportul adus de statul britanic aşadar, nu avem deloc de-a face cu popoarele -, împreună cu puterile corespunzătoare din spatele lui, despre care am vorbit adeseori, la evenimentele actuale. Un om politic s-ar simţi îndemnat să-şi spună o dată cuvântul în legătură cu aceasta şi să arate cum crede el că ar trebui creată o relaţie justă cu impulsurile britanice. Dacă un om politic ar spune următorul lucru: Ar fi un act lipsit de amabilitate faţă de puterea care are în stăpânirea ei marea să i se paralizeze supremaţia. Ce aţi spune dvs.? Acest om politic constată: Există o putere care are în stăpânirea ei marea; trebuie să luăm atitudine. Dar este un act lipsit de amabilitate să paralizăm în dezvoltarea ei această putere care are stăpânirea asupra mării. Să se renunţe, aşadar, la acest act lipsit de amabilitate. - Ce s-ar putea spune despre un asemenea om politic? Cred că lucrul cel mai neînsemnat care s-ar putea spune despre el este
78

acela că el este reprezentantul unei politici a puterii (Machtpolitik). Acolo unde e puterea, acolo ne îndreptăm, nu-i aşa? Cel puţin, acest lucru pare să reiasă din cuvintele sale. Astăzi nu se face aşa. Într-un asemenea caz, nimeni nu apare în public, spunând: Eu reprezint o politică a puterii, mă alătur puterii care deţine puterea - astăzi se spune, când se defineşte aşa ceva: Eu lupt pentru dreptatea şi libertatea şi independenţa popoarelor. Aceste două lucruri sunt spuse unul lângă celălalt: Lupt pentru dreptatea şi libertatea popoarelor - şi se spune alături: Trebuie să ne aliniem neapărat şi să nu săvârşim nicio faptă lipsită de amabilitate faţă de acea putere care, ei bine, deţine puterea. Vedeţi cum se încâlcesc oamenii în iţele iluziilor! V-am prezentat exemplul politicianului suedez Branting, pentru că el este omul care a vorbit aşa, un politician neutru. Aşa se face politica neutralităţii, fireşte. Aici nu trebuie să vedeţi niciun reproş, nici apărarea vreunei orientări politice, aceasta e doar o caracterizare a felului cum trebuie să meargă azi lucrurile. Oamenii sunt entuziasmaţi, bineînţeles, de dreptul şi libertatea popoarelor, dar se susţine o asemenea politică. Dar nimeni nu recunoaşte că susţine o asemenea politică pentru că nu se poate altfel - acesta ar fi adevărul -, ci spune că susţine acea politică având la bază impulsurile dreptului şi libertăţii popoarelor. De asemenea lucruri e necesar să ne ocupăm azi. Nu e suficient ca cineva să lase să acţioneze asupra sa basmele care circulă prin lume, astăzi trebuie primite în conştienţă. Ele trebuie luate în conştienţă. Numai în felul acesta e posibil să găsim punctul de contact cu impulsurile evoluţiei, aşa cum le-am descris. Fiindcă, vedeţi dvs., nicio epocă nu a fost lămurită asupra ei înseşi atât de puţin ca a noastră şi nicio epocă nu a avut nevoie atât de mult să se lămurească asupra ei înseşi ca aceasta de acum! Ia gândiţi-vă numai, această epocă de acum a fost atât de mândră de marile ei progrese în privinţa tuturor gândurilor umane posibile. S-a ajuns, în cele din urmă, să se găsească, pornindu-se de la ştiinţele naturii, nişte impulsuri şi pentru ştiinţa socială. V-am vorbit adeseori despre ştiinţa socială. Dar duceţi-vă şi studiaţi ce se spune adeseori încă şi astăzi în instituţiile oficiale despre problemele educaţiei, despre problemele sociale, despre problemele juridice etc. Încercaţi să vă transpuneţi în mentalitatea cu care oamenii cred că îşi prezintă adevărurile lor infailibile, cu care vor să calce în picioare totul, tot ce răsună dintr-un alt colţişor oarecare. O parte din ceea ce a crezut omenirea modernă a făcut, sub influenţa impulsurilor iluzioniste, pe de-o parte - impulsurile iluzioniste, pe de-o parte, vreau să spun doar atât -, a impulsurilor naţionaliste, pe altă parte, să se întâmple ceva care numai după doi ani - acum sunt deja peste trei ani - a adus pentru Europa cinci miloane de morţi şi trei milioane până la trei milioane și jumătate de răniţi irecuperabil. Aşa a fost după doi ani, acum au trecut cu mult mai mult de trei ani. Şi aceasta nu e decât consecinţa a ceea ce a trăit mai întâi sub formă de idei greşite, de idei în care iluzia se aliază cu puterea distructivă. Din tot felul de alte lucruri care se spun despre educaţie, despre problemele juridice, se va dezvolta ceva asemănător, dacă lucrurile se vor rostogoli mai departe în modul neinfluenţat de spiritual. Totul depinde de faptul că această epocă a cincea postatlanteană are nevoie de o aprindere a forţelor spirituale în conştienţa omenirii. Critica adusă concepţiei materialiste diametral opuse este numai o parte a zelului cu care noi trezim în interiorul nostru impulsurile spirituale. Şi aceasta este principalul. Fiindcă ceea ce trebuie să aibă loc printre oameni trebuie să fie făcut prin oameni. Dacă am devenit maturi pentru a ne aşeza acolo unde raza cade în jos, ea va veni, în mod cert, de asta puteţi fi siguri! Dar această maturizare nu poate veni decât pe calea unei vieţi comunitare. În epoca a cincea postatlanteană acest lucru va fi treaba
79

Esenţialul va fi înţelegerea pe care comunităţile umane o vor aduce în întâmpinarea acestei idei. Ţineţi-vă cu tărie de acest gând.oamenilor individuali numai ca idee. dragii mei prieteni! 80 .

dacă îmi e îngăduit să folosesc această expresie atacată azi în mod frecvent de ştiinţă -. se poate izola din om . şi dacă ne devine clar faptul că această creatură ne trimite în trecut.despre calea pe care Goethe a ajuns la înţelegerea unor adevăruri spiritual-ştiinţifice. prin faptul că se află într-o anumită dependenţă faţă de creatorii săi spirituali originari. într-un anumit sens. fie şi numai în mod introductiv . Cine lasă să se deruleze prin faţa sufletului său scena despre care vom vorbi are ocazia să privească foarte adânc în sufletul lui Goethe.din punct de vedere artistic. la rândul lor. Tocmai pentru a evita neînţelegerile în această direcţie vă rog să aveţi în vedere în mod cu totul deosebit faptul că eu nu voi prezenta lucrurile din punct de vedere artistic. propriu-zis. pur şi simplu. îl voi face altă dată . Un poet care nu ajunge cu cunoaşterea sa până la adevărurile spiritual-ştiinţifice nu construia. faţă de acele fiinţe cu care omul. şi atunci conferinţa trebuie să fie de sine stătătoare.30. ca realizare a lui Goethe. în măsura în care această scenă. nişte lucruri care vă pot ajuta să vedeţi că a fost necesar ca Goethe să vadă anumite lucruri din lumea spirituală pentru a plăsmui scena aşa cum o avem astăzi. Dar. sub formă de idei clare. din expunerile făcute aici de-a lungul acestor săptămâni. lucrurile pe care le-am expus aici cu câteva zile în urmă despre dezvoltarea omului ca fiinţă temporal-corporală. câteva expuneri spiritual-ştiinţifice. trebuie să avem în vedere faptul că omul este cu adevărat o fiinţă complicată. 27 septembrie 1918 Eu intenţionam să dau astăzi. aceste scene în acest fel.subliniez acest lucru în mod cu totul deosebit . Nu se poate spune că în evoluţia lui Goethe poate fi dovedită prezenţa unei cunoaşteri clare a faptului că omul dobândeşte abia la mijlocul vieţii. poate. ci voi lega de această scenă câteva observaţii spiritual-ştiinţifice. la creatorii săi spirituali. de scenele din “Faust” care urmau să fie prezentate. legând de existenţa acestei scene. Înţelegem acest lucru numai dacă ne dăm seama mai întâi în ce măsură este el o creatură . ca om. în genul unei expuneri artistice. pur şi simplu. Ei bine. care se leagă. mai mult pornind de la această scenă. putem 81 . Ne-am depărta foarte mult de la tema noastră de azi dacă aş vrea să vorbesc. faţă de acele entităţi. că omul devine capabil abia pe la sfârşitul anilor douăzeci să dobândească autocunoaşterea. Dacă vrem să ne edificăm într-un mod adecvat asupra acestor lucruri. după spectacol. dacă pot folosi o asemenea expresie pedantă . dar nu voi vorbi despre această scenă . dintre ierarhiile ordinii cosmice. cu siguranţă. ca şi cea imediat următoare. ci dintr-un alt punct de vedere. Noi ştim.lucru pe care. de cele spuse aici deja în această toamnă. pe baza forţelor pe care le dezvoltă din propria sa organizare corporală. trebuie să se simtă înrudit în mod cu totul deosebit. Goethe nu cunoştea. Mă voi referi la scena care va fi prezentată aici duminică la ora 18. de această scenă.printr-o chimie spirituală. câteva remarci care să se lege. pentru că spectacolul nu va avea loc deoarece câţiva actori s-au îmbolnăvit. Eu vreau să leg. care face apoi trecerea spre fantasmagoria Elenei. arată într-o măsură cu totul deosebită cum simţea şi presimţea Goethe chiar dacă nu avea încă asemenea sentimente şi presentimente sub formă de idei clare -. a căror misiune specială în Univers culminează cu crearea omului.ceea ce este omul. în orice caz. dar el simţea şi presimţea nişte adevăruri spiritual-ştiinţifice. Dacă îl separăm pe om în felul acesta. voi proceda puţin altfel.EXEGEZE SPIRITUAL-ŞTIINŢIFICE LEGATE DE “NOAPTEA CLASICĂ A WALPURGIEI” Dornach. la creatorii săi. capacitatea autocunoaşterii. pe baza organismului său corporal.

În prima jumătate a vieţii el nu are acea stare de conştienţă diminuată care. pentru cunoaşterea de sine şi pentru cunoaşterea lumii legată de aceasta. în modul cel mai intim. Şi atunci ele i-ar da ocazia. să practice cunoaşterea de sine într-o cu totul altă măsură decât o poate face omul astăzi. aşadar. pentru a se trezi apoi la cunoaşterea de sine. aş spune. la întrebarea: Ce sunt eu. şi nici nu survine. pe care vreau să-l sugerez aici prin culoarea portocaliu. chiar în prima scenă. Dar nu există nici starea de conştienţă diminuată. dacă ar percepe legătura dintre om şi ierarhii. a organizării luate din domeniul pământesc însuşi. relaţiile dintre aceste ierarhii. i-ar forma organizarea corporală într-un cu totul alt mod. nu într-o viaţă de somn. El şi-ar putea da cu adevărat răspuns. în care omul ar fi străluminat de o inteligenţă superioară. pentru om apare relativ devreme o anumită cunoaştere de sine. acea fiinţă care se maturizează pentru autocunoaştere abia la sfârşitul anilor douăzeci. dacă ne punem acum întrebarea: Ce ar deveni omul în cursul dezvoltării sale fizice în viaţa dintre naştere şi moarte dacă ar fi supus numai influenţei exercitate de aceşti creatori ai săi. Dacă urmărim entitatea umană. pe care vreau s-o reprezint prin acest cerc. dar el ar dobândi cunoaşterea de sine şi cunoaşterea lumii legată de aceasta într-o strălucire mult mai mare. ce ar deveni el atunci? Atunci el ar deveni. a organizării care este înrudită. în cea de-a doua jumătate a vieţii. în lumea fizică. în cadrul dezvoltării sale pământeşti. Pentru că entităţile creatoare şi-au trasat sarcina de a-l face pe om în aşa fel încât el să dobândească. Dacă s-ar trezi cu adevărat mai târziu. târziu. cu substanţele pământeşti. omul s-ar trezi. în trecut. nu ar fi nevoit să şi-o cucerească prin noţiuni abstracte. acea cunoaştere de sine care ar putea să apară. dar într-o viaţă semiconştientă. pentru cunoaşterea de sine şi pentru cunoaşterea lumii. într-un anumit sens. saturnian şi mai târziu stadiul pământesc. dacă o urmărim în sens invers. aşa cum era în intenţiile spiritelor ierarhice de care aparţine el. Aş spune aşa: Conform intenţiilor lor.lucru pe care. Am atras atenţia asupra laturii îndoielnice a unei asemenea cunoaşteri pentru omul care încă nu s-a maturizat. ca om pământesc. ca om? . aşa cum am arătat eu în cea de-a doua dramă-mister în cadrul unui dialog purtat de Capesius cu hierofantele. în prezent. entităţile divine îi dau omului posibilitatea de a se pregăti în toate direcţiile în mod sănătos. Imaginaţi-vă că într-un punct oarecare al evoluţiei sale omul ar fi reprezentat prin acest cerc. ceea ce el dobândeşte pe baza organizării corporale. prin organizarea lui corporală. aici am avea acest curent. ar găsi particularităţile ierarhiilor superioare. nu de a sa proprie. El ar avea cunoaşterea de sine şi ca percepţie. în condiţiile obişnuite. Desen pagina 125 aşa cum vă sunt ele cunoscute din “Ştiinţa ocultă”. la sfârşitul anilor douăzeci. şi atunci. aşa cum iese ea treptat din mâinile creatorilor săi spirituali. până la sfârşitul anilor douăzeci. ar ajunge să aibă o imagine a faptului că. aşa cum este el. Dacă cineva ar merge înapoi. solar. după ce a trecut de jumătatea vieţii. cu interacţiunea forţelor pământeşti. Dar.reprezenta schematic lucrurile în felul următor. Dar nu se întâmplă nici una nici alta. ce-i drept. omul este ţelul creaţiei zeilor. tot conform cu intenţiile creatorilor săi. şi ar examina cum se dezvoltă omul de-a lungul stadiilor lunar. chiar dacă nu acea cunoaştere de sine plină de strălucire care este în intenţiile creatorilor săi. El ar găsi conlucrarea. nu-l poate face. Şi dacă ne întrebăm: Ce anume face ca lucrurile să nu se petreacă în 82 . care porneşte de la cunoaşterea de sine.

iar curentul ahrimanic în aşa-numita eră atlanteană. Ceilalţi doi curenţi nu se află. aşa cum este el acum ca om pământesc. aşa ceva ar fi total greşit. ceva care îi poate oferi o lămurire asupra fiinţei umane într-un cu totul alt mod decât poate fi dobândită în prima jumătate a vieţii o asemenea lămurire. pentru arta sa. neglijent. nu se poate spune că Goethe a ştiut ceva în mod absolut clar despre acea fază deosebită din evoluţia omului care survine pentru om la mijlocul vieţii. curentul care i-a dat posibilitatea de a avea deja în prima jumătate a vieţii o anumită cunoaştere de sine. când e vorba de asemenea lucruri. ci s-a unit relativ devreme cu el. cel luciferic. se manifestă numai în prima jumătate a vieţii. în a doua jumătate a vieţii sale. este. Aşadar. dar pe o presimţire foarte clară. ei se manifestă de-a lungul întregii vieţi. E curentul ahrimanic. la cunoaşterea de sine plină de strălucire. Goethe era conştient de faptul că în anii patruzeci în sufletul uman apare ceva. Ajungem la acel curent care. dacă urmărim apoi lucrurile şi vedem ce fel de influenţă observă el la sine însuşi pentru cunoaşterea sa. Şi un alt curent (albastru) se uneşte cu el. propriu-zis. pe linia dezvoltării umane. conştienţa lui e făcută pentru o stare mult mai luminoasă decât aceea în care intră el în a doua jumătate a vieţii. Dacă privim în intimitatea vieţii sufleteşti a lui Goethe mai profund decât vrea adeseori superficialitatea de astăzi s-o facă. care merge în adâncime. prin propria forţă umană. ele au de-a face cu alte lucruri. ceva mai târziu. dacă simţim întregul dor al lui Goethe de a dobândi din cultura meridională. parte. În alte perioade. în legătură cu cele dobândite prin călătoria în Italia. şi a presimţit foarte clar. Putem chiar indica momentul. că omul. într-o formă modificată în mod arbitrar. dintre care numai unul e cel din care el face. de fapt. în mod temporal cu ea. aş putea spune. după cum ştiţi. în lume. atunci în noi ia naştere şi un sentiment pentru felul în care a încercat Goethe să facă să devină rodnică pentru el trecerea la cea de-a doua perioadă a vieţii printro influenţă intensă.ahrimanic. despre care credea că n-o va putea găsi dacă va rămâne în vechile sale condiţii de viaţă. Astfel.acest fel? Cine e vinovat de acest lucru? . o altă fiinţă decât a fost în prima jumătate a vieţii. Dar Goethe a simţit. bineînţeles. să ajungă. Ei bine. aş putea spune. de fapt. iar cel ahrimanic numai în a doua jumătate a vieţii. în cea de-a doua jumătate a vieţii.ajungem la ceilalţi curenţi care îl influenţează pe om. Şi în ştiinţa spirituală se păcătuieşte mult dacă nişte lucruri exprimate exact sunt duse afară. şi îl găsiţi consemnat în “Ştiinţa ocultă”: curentul luciferic intervine în aşa-numita eră lemuriană. Conform cu intenţiile creatorilor omului. ceva extrem de important pentru propria sa viaţă. nimeni nu are voie să-i spună altcuiva că aici s-a spus: în prima jumătate a vieţii omul e luciferic. a presimţit. Nu trebuie să credem. Conştienţa lui e întunecată de curentul ahrimanic. ci se unesc. ajungem la curentul luciferic (galben). în a doua jumătate . Lui Goethe i-a fost mereu extrem de 83 . dacă putem spune aşa. Şi această cunoaştere bazată pe presimţire. De aceea. curentul care nu lasă ca omul. Dar în perioadele amintite din viaţa umană aceşti curenţi au de-a face. Asemenea neînţelegeri iau naştere adeseori şi e foarte important să nu ne lăsăm în prada lor. aşa cum i-o meniseră creatorii săi. cu ceea ce am sugerat mai înainte. chiar dacă nu acea cunoaştere de sine descrisă. propriu-zis. eu subliniez mereu că în ştiinţa spirituală ne străduim să ne exprimăm exact. s-a revărsat în crearea părţii a doua a “Faust”-ului goetheean. că primul curent. Este foarte important să nu tragem concluzii greşite din cele spuse aici. Aşadar. nu zace în natura lui. omul este situat în sânul unui curent tripartit. din cultura Italiei. plină de strălucire. sub influenţa unor impulsuri care există în ordinea lumii.

într-adevăr. de altfel. încetul cu încetul. După cum am spus. ceea ce este omul în realitate. în cadrul cunoaşterii. Aşadar. În legătură cu aceasta. nu corespunde absolut deloc existenţei naturii în aşa fel încât acest ceva să devină în cadrul cunoaşterii. propriu-zis. ar fi existat deja din cea mai fragedă tinereţe forţa imaginativă prin care să vă reprezentaţi fiinţa umană compusă din diferitele ingrediente ale naturii. am observat-o cu admiraţie mereu crescândă şi am văzut că dvs. numai despre Homunculus. Dar. crearea personajului său. ci. figura lui Homunculus a fost născocită de Goethe în legătură cu încercarea de a-l prezenta în “Faust” pe omul care caută cunoaşterea de sine. de altfel.greu să se apropie de întrebarea: Cum ajungem la cunoaşterea de sine? . de fapt. încetul cu încetul . Dacă v-aţi fi născut ca grec sau şi numai ca italian . voim ca oameni. de fapt. Eu am citat-o adeseori. Şi adeseori în faţa lui Goethe a stat gândul arzător. în faţa căreia orice orice alt intelect ar eşua. gândim. fiinţa umană.în dvs. dacă luăm la un loc tot ceea ce ştim despre substanţale. chiar dacă de la o distanţă destul de mare. şi despre care el ştie atât de puţin încât cunoaşterea sa nu se referă. Goethe a născocit figura lui Homunculus. Şi în faţa lui Goethe stătea. tot ceea ce oferă. pentru că v-aţi născut în natura noastră nordică. aş spune. în spiritul dvs. Ce putem şti despre om? În anumite ceasuri îl năpădeau. sub influenţa năzuinţei de autocunoaştere a lui Faust.scrie Schiller -. se adună la un loc şi îl plăsmuiesc pe om? Cum ne putem reprezenta acest lucru? Aceasta a devenit pentru Goethe o problemă arzătoare. a luat o asemenea formă încât în “Faust” căutarea autocunoaşterii umane avea să se exprime într-un mod cu totul deosebit. prin cunoştinţele pământeşti se poate dobândi foarte puţin din cunoaşterea fiinţei umane. ci 84 . Acestei întrebări arzătoare chinuitoare i s-a alăturat în sufletul lui Goethe o alta: Cum poate fi trezit. în comparaţie cu ceea ce este omul în realitate. vă străduiţi să sintetizaţi. Schiller îi atribuie lui Goethe încercarea de a cunoaşte fiinţa umană prin îmbinarea tuturor detaliilor ce pot fi dobândite prin cunoaşterea regnurilor naturii. cum poate fi înviat ceea ce. gândurile care îi spuneau că. o Grecie. O sarcină eroică . măcar aproximativ. natura şi din totalitatea întregii activităţi a naturii să compuneţi în cele din urmă. simţim. un fel de omuleţ minuscul într-o eprubetă. chinuitor: noi ne aflăm în lume ca oameni. totuşi. şi să înlocuiţi prin imaginaţiune ceea ce nu se află în natura dvs. Faust. un Homunculus. nu despre homo. Ce putem şti despre om. Schiller scrie: Eu am privit de mult timp. Şi. cât şi pentru întregul caracter sufletesc al lui Goethe. ca ideal al cunoaşterii. spirituale. Ideile pe care ni le formăm despre om sunt. Ce a devenit. ci doar un omuleţ. natura şi cursul vieţii dvs. dar ştim ceva. în mod spiritual.încă nu când el a scris părţile din tinereţe ale “Faust”-ului său -. ci fac legătura dintre nişte observaţii spiritual-ştiinţifice şi drama “Faust” a lui Goethe. în regnurile naturii. că în cadrul unei asemenea cunoaşteri a fiinţei umane nu se creează niciun om. el i-a scris lui Goethe o scrisoare foarte importantă.Efortul de a ajunge la cunoaşterea de sine poate fi observat în modul cel mai interesant dacă urmărim evoluţia lui Goethe în lumina justă. aţi fost nevoit să naşteţi în sufletul dvs. azi nu vorbesc din punct de vedere artistic. Aşadar.spune Schiller .. despre forţele Pământului? Cum ne putem imagina că tot ceea ce ne înconjoară. o asemenea cunoaştere a fiinţei umane. pentru că e caracteristică atât pentru prietenia dintre Goethe şi Schiller. ca ingrediente ale existenţei pământeşti. figura lui Homunculus? Ea a devenit ceva ce reprezintă cunoaşterea omului de către om. la un homo.. şi a întregii drame “Faust”. Ia gândiţi-vă: când Schiller a legat prietenie cu Goethe. de fapt.

punându-şi o asemenea întrebare. în prezentul lui Goethe -. Dar noi trebuie să avem în vedere faptul că. o femeie greacă ieşită din comun. Înălţare şi extindere.aşadar. presimţind într-un mod mai mult sau mai puţin clar . cum a fost antichitatea greacă. fiindcă. în cunoaşterea lui bazată pe presimţire. ca femeie greacă. plină de prospeţime. el încearcă să arate ce poate trăi omul pentru a-şi extinde cunoaşterea despre fiinţa umană. profundă. în drama “Faust”. Goethe era conştient de faptul că acea cale abstractă. într-un anumit sens. De aceea el îl arată pe Wagner producându-l pe acest omuleţ.altfel ştiinţa n-ar fi o ştiinţă autentică. şi să-şi asimileze cultura. în mod uman. ea însăşi este pedantă. cu mâna pe inimă: Ce părere aveţi .cam aşa ar fi răspuns Goethe . acela nu înţelege nimic din Goethe. prin reflecţii ştiinţifice obişnuite. să se apropie de Grecia. Oamenii vorbesc despre viaţa vechilor greci. naturalist-ştiinţifică a cunoaşterii. Convingerea lui Goethe era aceea că mergem pe o cale mai bună dacă încercăm să îmbrăcăm ceea ce îşi poate cuceri. Elena a oferit doar punctul de legătură pentru aceasta. în jurul căreia s-a iscat atâta dezbinare şi ceartă etc. omul în cadrul vieţii lui sufleteşti drept cunoaştere despre om. el ştia că sufletul uman trebuie să se transpună pe căi diferite în realitate şi în adevăr.iată ce trebuia să se formeze în Faust.o să exprim acest lucru cam radical . toţi reprezentanţii unei ştiinţe moderne . care pot fi dobândite din sânul lumii nordice. Dacă cineva l-ar fi rugat pe Goethe să spună. în sufletul său. să trăiască omeneşte printre greci. dacă mă pot exprima astfel. fortificare a cunoaşterii fiinţei umane şi a capacităţii de percepţie a fiinţei umane . nu este decât o direcţie de cunoaştere. această întrebare a devenit pentru el arzătoare. totuşi. în sensul modern al cuvântului. cine crede că Goethe a presupus fie şi numai pentru o clipă că ne putem informa cumva asupra naturii umane. chinuitoare -. sau uscături filistine! Fiindcă ei tot nu ajung să o cunoască pe Elena şi nici pe vreun alt grec sau grecoaică. Goethe ştia foarte bine că sufletul uman nu poate găsi adevărul doar pe cale gândirii sau a acelei activităţi care există în planul fizic. cine crede că Goethe a fost un asemenea filistin pedant. Acest sentiment stă la baza faptului că el îl face pe Faust să se îndrepte spre lumea vechii Grecii. în sensul modern al cuvântului. Goethe cunoştea bine acel mod de a te apropia de adevăr care se desfăşoară. şi el presimţea că există multe direcţii în cunoaştere. raţionalist. eu consider că toate acestea sunt prostii. era aceea că reprezentările care pot fi dobândite numai în prezent . Ceea ce pedanţii noştri . măcar pe departe. cea mai frumoasă femeie greacă. toate acestea sunt nişte bleavuri. aşa cum erau grecii. dacă îmbrăcăm această cunoaştere în nişte reprezentări de felul celor pe care le avea o epocă rămasă mai aproape de natură.să se apropie cu adevărat mai mult. O convingere a lui Goethe. Dar tocmai acest lucru se străduia Goethe să-l facă . că vrea să-l ducă pe Faust în Grecia. gândesc şi dau la tipar în legătură cu Elena a grecilor. De aceea şi Faust al său trebuia. dar nu au niciun fel de reprezentări cu care să poată cuprinde viaţa grecilor. în continuarea dramei sale. Şi. filistină şi raţionalistă -. cu un strat mai jos decât 85 . ca om.scriu. despre vechii greci? -.numai la un Homunculus.dar. un homo. filosofică. Goethe a crezut fără încetare că ajungem să avem o impresie importantă. nu sunt suficient de maleabile şi de flexibile pentru a extinde cunoaşterea de la Homunculus la fiinţa umană. pentru ca din Homunculus să apară. dacă ne încadrăm în modul vechilor greci de a plăsmui gândurile. pe Homunculus. în plenuitudinea şi totalitatea ei.despre ceea ce au gândit şi au simţit sau gândesc şi simt oamenii din jurul dvs. Şi cine crede că Goethe a fost un filistin raţionalist. aşa cum trebuie să fie. de fapt. pentru ca Faust să trăiască acolo. de Grecia. probabil că el ar fi răspuns: Ah. pe care unii o consideră singura justă.

mai aproape decât este el între trezire şi adormire. totuşi. acel profesor Johannes Volkelt. când omul se scufundă în această lume. haotic. într-o cărticică intitulată “Fantezia visului”. pe care omul actual ajunge să o cunoască numai datorită faptului că are vise. nişte interpreţi. legătura dintre viaţa de vis şi realitatea umană mai profundă. dar foarte timid. Jena şi Leipzig prelegeri de filosofie! Fiindcă e un mare păcat împotriva ştiinţei moderne să atragi atenţia asupra unui asemenea aspect. în mod sigur. ceea ce se află în starea de agregare solidă. noi putem facce acest lucru când vorbim aici. dacă nu e închis în ceva. cuvintele pe care ni le-am format aici pentru lumea senzorială. Am spus-o adeseori. pentru că aici există lucrurile. vizibilă pe cale senzorială. acolo nu mai are niciun sens să folosim cuvintele amintite în acelaşi fel în care o facem aici referitor la lumea în care ne 86 . de pe poziţia conştienţei de veghe diurne. Aici încetează până şi vorbirea umană să-şi aibă sensul ei adevărat. omul se apropie deja mai mult de ceea ce urzeşte şi fiinţează sub suprafaţa acestei existenţe dacă . jos. În trecut se spunea: pământ. Johannes Volkelt. în această regiune. asupra faptului că omul se cufundă într-un curent cosmic real. visele. care sunt desemnate prin cuvintele: pământ. chiar dacă proşti. oricât de sporadic. în regiunea din care se înalţă. e foarte departe de tot ceea ce urzeşte şi fiinţează în lume drept temelie a existenţei.numai să nu mă înţelegeţi aici în mod greşit -. în starea de trezie diurnă. iar ceea ce pătrunde aceste trei substanţe poate fi numit foc sau căldură. despre lumea înconjurătoare. De aceea este atât de dificilă comunicarea. dar care trădează. nişte vise pline de sens. dacă nu ar fi corectat mai târziu această greşeală îngrozitoare de profesor universitar prin nişte lucrări de teoria cunoaşterii foarte pedante.se derulează viaţa conştientă obişnuită. Un filosof. nu se mai raportează aşa cum trebuie la ceea ce se petrece acolo. căruia i s-a dat voie să ţină la Basel. a îndrăznit. în starea de veghe diurnă. în care reprezentările noastre isteţe se dau de-a berbeleacul. dar ne putem înţelege. poate fi numit aer. faptul că în viaţa de somn omul se află într-o sferă în care e mai aproape de urzirea şi fiinţa plină de conţinut din care creşte şi realitatea vizibilă. foc. Oh. şi care e atât de preţuită de toţi pedanţii. Această viaţă de conştienţă care se desfăşoară în starea trează de peste zi. Bineînţeles. anul trecut: conţinutul viselor e prea puţin important. fiinţând şi urzind. care sunt nişte interpreţi. dar importantă e desfăşurarea dramatică interioară a viselor. fiinţial. astfel că nu e voie să le luăm în forma lor nemijlocită. dacă mă pot exprima astfel. Putem numi pământ ceea ce e solid. Într-o anumită privinţă. astăzi se vorbeşte despre stări de agregare şi ele sunt denumite puţin altfel. în această regiune. dacă el simte şi priveşte cum din subconştientul lui se înalţă. el n-ar fi devenit. jos. când suntem în pura viaţă de vis nu putem sesiza care este deosebirea dintre viaţa în starea de conştienţă diurnă. apă. Când ne cufundăm în această sferă. Acolo nu există aşa ceva. Examinaţi elementele obişnuite. când se află în viaţa de somn şi că atunci din aceste trăiri se ridică la suprafaţă nişte lucruri care. foc sau căldură. apă. trează. Cunoaştem aceste lucruri din “Ştiinţa ocultă”. Dar ştiinţa spirituală ne poate conduce jos. el se situează în sânul întregii ordini cosmice altfel decât se situează când se află în starea de conştienţă obişnuită. în orice caz. Nu putem exprima ceea ce are loc acolo. dacă folosim vechile expresii. aşa cum erau numite ele mai demult. totuşi. aer. jos. Da. să atingă ideea că în visele sale omul se apopie de enigma lumii. ceea ce se află într-o stare de agregare de aşa natură încât. în anii ‘70. Würzburg. ceea ce se află starea de agregare lichidă poate fi numit apă. trează. şi acea viaţă prin care trecem când ne aflăm acolo. Acolo. aer. ai cărei interpreţi sunt visele. se dilată foarte mult. cu ajutorul cuvintelor aşa cum sunt folosite ele de conştienţa de veghe. se prezintă numai ca imagini.

În trecut. Şi mai există un element intermediar. pentru că noi nu am putea respira aici cu corpul nostru fizic. dacă vrem să concepem în acest fel evoluţia lumii. ci este desemnat acel element intermediar între apă şi aer. în schimb. În schimb. De aici vedeţi deja cât de relative sunt aceste lucruri. vă reprezentaţi alăturate apa şi aerul. de îndată ce intrăm într-o altă regiune a existenţei care trebuie sesizată printr-o altă conştiență. ele nu ar mai fi altceva decât foc. dar trebuie sesizată cu o altă conştienţă. astfel încât ele ar fi cu totul şi cu totul foc. focul-pământ. Dar prin aceasta nu este desemnat fumul fizic de astăzi. Astăzi omul a coborât. nu ceea ce astăzi este atât de drăguţ separat. numit încă de vechea limbă ebraică “ruah” (în germană Rauch = fum). un fel de fum apos. Trebuie să pătrundem în această lume cu sufletul nostru aflat între adormire şi trezire. Astfel încât. care încă în trecut existau în mod fizic. şi ca lume fizică. fiindcă în această lume nu există aer.aflăm cu conştienţa noastră de veghe diurnă. Aerul nu e aer. pe care îl avea aerul-apă. Această situaţie a luat naştere prin faptul că aerul-apă. trebuie să ne reprezentăm aceste stări de evoluţie mai vechi asemănătoare cu ceea ce atingem astăzi când ne cufundăm în lumea căreia îi aparţinem între adormire şi trezire. e de înţeles că noi nu ne putem afla în această lume cu corpul nostru fizic. un element pe care ar trebui să vi-l reprezentaţi în sensul că metalele noastre ar deveni treptat arzătoare şi atât de înrudite cu focul încât. 87 . în aşa fel încât în ea clocotesc împreună. de fapt. Nu vă puteţi reprezenta aerul-apă aşa cum vă reprezentaţi astăzi.o cunoaşteţi din dramele-mister scrise de mine . şi despre care putem spune că e situată sub pragul conştienţei sale. apă şi aer. din punct de vedere istoric-cosmic. ci un anumit element intermediar între aer şi apă. este vizibil. nu ne putem apropia fără să ne imaginăm că ceea ce în lumea noastră actuală nu mai e vizibil. alăturate. Acolo pământul nu e pământ. ceva între pământ şi foc. care în trecut era unitar ca substanţă. deja lumea solară . Aerul-apă s-a despărţit în aceste două contrarii. acest aer-apă. ci care respiră lumina. Noi putem descrie uşor asemenea fiinţe. am putea spune. era impregnat cu un alt pol. pământul-foc. Acolo nu mai există deloc lucrurile pe care conştienţa materialistă obişnuită le consideră absolute. există foarte bine ceva care poate fi considerat element intermediar între aer şi apă. şi aerul-apă. aşa cum există astăzi în mod fizic lumea noastră. este foarte neasemănătoare cu aceea pe care o vedem noi astăzi de la trezire şi până la adormire. Dar acolo. el constituia o unitate.puteţi afla acest lucru din descrierea făcută de mine în “Ştiinţa ocultă” . de la adormire şi până la trezire. există acolo într-o lume din care se înalţă ca nişte vârtejuri visele noastre.care nu are nevoie de aer ca să respire. există acolo. dar ea este o fiinţă . trebuie să facem în aşa fel încât să ne reprezentăm următorul lucru: Când ne întoarcem la nişte stări de evoluţie mai vechi ale existenţei noastre.este plăsmuită. Nu are absolut niciun sens să vorbim despre aşa ceva când ne cufundăm într-o lume care este şi ea o relitate. Îl trăim în această altă stare de conştienţă prin cu totul alte forme de gânduri decât de obicei. Lumile mai vechi. Totuşi. Eu am descris o fiinţă care poate respira în această lume. Acest element intermediar dintre pământ şi foc şi acela dintre aer şi apă. ce-i drept. pentru că nu ar putea repira şi ar arde în ea. dacă le cunoaştem. stă liber în faţa ochilor. s-a diferenţiat. omul e unit cu această lume şi visele ţâşnesc la suprafaţă din această lume. şi el a pierdut cu totul celălalt pol. Dar de aceste lumi. Lumea pe care o întâlneşte omul acolo. După cum vă veţi da seama uşor. dacă pot spune aşa. apa nu e apă. apa şi aerul. pe care omul le trăieşte astăzi numai în stare de somn. Dar omul nu are voie să-şi introducă în această lume corpul fizic. dar nu e chiar atât de neasemănătoare cu lumile mai vechi din care s-a dezvoltat cea actuală. Astăzi dvs. într-un anumit sens.

în care nu puteţi respira. o dată cu formarea Pământului solid? Ce l-a luat în stăpânire pe om? Natura de sfinx! Aceasta conferă. după propria dorinţă. în aşa fel încât el a putut sta pe un teren solid. care ţinea de natura spiritelor elementare. pe care o percepem şi în lumea în care omul se află între adormire şi trezire. aici vă puteţi topi. 88 . în elementul tălăzuitor. dar. din cauza acestei lumi nesigure în care vă cufundaţi. sirenele. Şi printre entităţile care ţin de aerul-apă se numără şi acele entităţi pe care mitologia greacă. iarăşi a fost ceva: a fost pământul-foc sau focul-pământ. . tot ceea ce ar trebui să fie pământ. el arată. printre alte spirite elementare. aşa cum se raportează căldura actuală şi focul actual la pământ. Şi printre entităţile care se raportează ca pol opus la pământ. Astfel încât despre lumea la care ne referim aici se poate spune: E apă şi aer.imaginaţi-vă ce frică v-ar cuprinde. Şi. aceeaşi forţă a întreţesut în fiinţa omului ceea ce poate fi caracterizat sau reprezentat prin natura de sfinx. Iar în aerul-apă. aşa cum descrie Goethe problema. după cum aerul îşi produce în vânt sunetele în mod haotic. în acelaşi timp.fiindcă în vremurile vechi omul se afla în sânul acestui element tălăzuitor şi urzitor. oricine e familiarizat cu realitatea simte că Goethe avea o cunoaştere bazată pe presimţire a acestor lucruri. în mod absolut palpabil. ceea ce ţine de apă. noi trebuie să ne reprezentăm că alături de aerul-apă exista ceva care era real din punct de vedere spiritual. Celălalt element. nu cu apa de astăzi. Şi.E aer-apă şi aici sunt sirene. ci în care doar percepeţi alternativ stări de lumină şi întuneric . după cum v-am spus -. se număra. sau vă puteţi răci sau vă puteţi încălzi în elementul foc. pentru că aceasta a devenit deja mai densă. dacă ne reprezentăm apa aşa cum şi-o reprezenta o ştiinţă mai veche. în actul de cunoaştere. de fapt. în scena despre care vorbim acum. la fel ca grecii. pentru care noi avem azi pământul. aşa cum trebuie să fi fost odinioară . punctul de echilibru solid. spre stările originare ale existenţei noastre actuale. nu aşa cum se întâmplă doar în vis. ia gândiţi-vă. Totul e de foc. Sirenele se simt numai din punct de vedere spiritual ca aparţinând apei. aşa cum s-au mai păstrat în mit. datorită căreia el e planeta solidă pe care se poate sta. în acest element care se tălăzuieşte şi se învolburează! Ce a pătruns oare în om. ce a pătruns oare în om. în sirene. ceea ce ţine de această apă precum aerul de apa actuală. ci dacă v-aţi vedea transpuşi brusc într-un element. ne întoarcem privirea îanpoi. sau. într-o sferă unde nu aveţi pământ solid sub picioare. asupra lui atrage atenţia Goethe. ele sunt.opus aerului-apă. Dacă vrem să ne formăm o reprezentare despre ceea ce era celălalt pol . că ele au legătură cu apa. ce frică v-ar cuprinde dacă v-aţi vedea transpuşi brusc. în mitologie.aerul-apă s-a scindat el însuşi în cei doi poli. respectiv de aerul-apă. Asupra acestui lucru atrage atenţia mitul grec. la început. le numea sirene. elementul spiritual produce. Dar. fiind conştienţi. El ştia că aşa este cu lumea în care intrăm de la adormire şi până la trezire şi pe care o regăsim când. conceput drept forţă cosmică. tot astfel. şi deasupra avem focul sau căldura. aş spune. trebuie să ne reprezentăm o anumită realitate. mitologia veche. e ceea ce lucrează drept foc în economia naturii. Când face să apară. Iar activitatea lui Seismos. elementul spiritual care e legat de aerul apă la fel cum e legat aerul de apa noastră. e numai un pol opus al vechiului aer-apă. Aşadar. Şi spiritele elementare care ţin de aerul-apă s-au mai păstrat în mit. care a coborât cu totul sub apă. O dată cu ceea ce i-a dat Pământului forma solidă. ecourile unor adevăruri vechi. apă şi aer. Dar. Fiindcă această stare dispare. şi din care se ridică visele. acela pe care Goethe îl numeşte. Seismos. în acea epocă din ordinea cosmică în care. sirenele fac parte dintre acele fiinţe elementare care constituie celălalt pol al aerului-apă. în general. când ne întoarcem la vechea existenţă solară.

acest Hin-und Widerstreben [expresia tradusă din “Faust”]! Grozăvie de nespus! dar acum vine cugetarea: Dar pe noi . crezând că acolo poate s-o scoată la capăt mai bine cu reprezentările care sunt luate de la natura greacă. aşa cum nu ar trebui să se tălăzuiască acum. de se porneşte Iadu-ntreg. De jur împrejur totul se tălăzuieşte. Toate se hurducă-n leagăn! Dacă v-aţi cufunda în această lume. ca Seismos. poziţia de echilibru: Ce prelung. Şi el crede că poate caracteriza cel mai bine acest lucru apelând nu la noţiunile noastre actuale. Aşadar. pentru că oamenii ar fi cuprinşi de o frică fără margini. când spiritele se comportă la fel ca sirenele. Goethe prezintă ceva care poate fi trăit. nu ne urneşte. chiar de s-ar dezlănţui tot iadul. esenţialul este să ajungă de la homunculus la homo. de fapt. ci la noţiunile grecilor. iar la polul opus focului-pământ sau pământului-foc se află ceva de felul lui Seismos. Şi sfincşii constituie elementul solid. la polul opus pământului nu se află focul. esenţialul este ca Homunculus să dobândească perspectiva de a nu rămâne doar Homunculus. ce groaznic tremur. aţi simţi. se atrage atenţia asupra faptului că omul a găsit punctul de sprijin. . De ce o face el să apară? Pentru el. pe acestea le consideră mai flexibile şi mai potrivite. luate de la stările noastre de veghe. El crede că poate caracteriza mai bine tot ceea ce trăieşte omul astăzi de la adormire până la trezire. Vremi de spaimă şi cutremur! Ce mai clatin ce mai tragăn. de a înţelege atât de mult încât să poată deveni om. încât. De jur împrejur toate tălăzuiesc. imaginea sa despre lume trebuie să se extindă. Şi Goethe face acest lucru într-un mod atât de adecvat. ci la polul opus aerului-apă se află sirenele. în la polul opus apei nu se află aerul. numai de la adormire până la trezire. De aceea.În această scenă. fără îndoială. în “Faust”-ul său. 89 . ci de a deveni homo. tot ceea ce a trăit el în vremurile vechi.sfincşii. el transpune totul în Grecia. introducându-ne în acestă lume cosmică veche. Dar. ne pune imediat în faţă sfinxul: Sfincşii-ocupă iarăşi locul. Şi acum el face să apară lumea.se descrie această lume despre care am vorbit mai înainte.

Nu înţelegem nimic. Goethe nu-l face pe Homunculus să se cufunde în lumea ştiinţifică filistină. dacă rămân la activitatea lor ştiinţifică. aşa cum începe ea aici. ci prin pământul-foc -. Parcă Goethe ar fi vrut să spună. aşa nu iese nimic. ciudat. majoritatea reprezentărilor actuale sunt confuze. dacă privim fiinţele ce locuiesc în ea aşezate una lângă alta şi credem că sunt aşezate una lângă alta. unor vremuri care se prelungesc până în vremea noastră. numai dacă le traduci. De aceea. în care omul trăieşte în prezent. Forel. ajungem la concepţia că acestea sunt nişte forme rămase în urmă din vremuri trecute sau forme care trăiesc anticipat ceea ce urmează să vină în alte apoci de mai târziu. dar prin focul-pământ . aici aflăm ceva şi despre modul atât de inegal în care se află. Nu asupra fiecărei furnici în parte. fiinţele care locuiesc alături de noi în Univers. Teoria conform căreia munţii sau format prin foc. dintr-un punct de vedere mai înalt. se amestecă în reprezentările actuale. care s-a ocupat atât de mult de furnici. nu voi realiza nimic care ar putea să facă din Homunculus un homo. dacă-mi daţi voie să mă exprim şi aici în mod radical: Ei bine.În reprezentările umane se revarsă întotdeauna ceva dintr-o asemenea concepţie. În această lume omul mai trăieşte şi alte lucruri. Şi întreaga scenă. atunci reuşesc mai degrabă să am o cunoaştere a omului. fireşte. aşa stau lucrurile -. reuşesc mai degrabă să fac în aşa fel încât Homunculus să devină homo. obişnuită. ajungem la concepţia . Şi din această cauză iau naştere nişte teorii pline de fantezie. cum ar fi. altor vremuri. Ia gândiţi-vă. ei nu pot să spună nimic esenţial în legătură cu întrebarea: De ce trebuie să fim uimiţi de această lume care e impregnată peste tot de o inteligenţă. ci asupra muşuroiului de furnici luat în ansamblu. În această lume urmează să fie dus Homunculus. Oamenii n-o ştiu. în general. Ele se fac auzite în vorbirea umană cotidiană. ce ar trăi dacă ar avea în acest fel o conştienţă despre o stare cosmică trecută a Pământului. dacă înfăţişează aceste lucruri într-un mod atât de adecvat. dacă studiem. Numai când le traducem în vorbirea pe care ar trebui s-o folosim de la adormire până la trezire. acestea sunt nişte fiinţe care aparţin. filistină. Dar dacă apelez la asemenea reprezentări şi le primesc în sufletul uman. respectiv stupul de albine. ci într-o altă lume. şi. pe care el ne-o aduce aici în faţa ochilor şi pe care omul o trăieşte între adormire şi trezire. Când vin ignoranţii ştiinţifici şi descriu această lume. a insectelor. în stadiile lor de evoluţie. Dar.oricât ar suna de paradoxal. toată această populaţie. Le poţi înţelege numai dacă . lucru care pentru nişte epoci mai vechi ale evoluţiei cosmice este foarte just. Dacă observăm nişte furnici sau nişte albine. Din această cauză iau naştere nişte reprezentări confuze. unică în felul ei. de exemplu. ce intens trebuie să fi presimţit Goethe o cunoaştere spiritualştiinţifică. atunci oamenii povestesc tot felul de lucruri uimitoare despre furnici. şi asupra lumii furnicilor. având toate acelaşi rang. cum sunt albinele. dacă integrez scenei cu Faust nişte reprezentări de felul celor ce pot fi dobândite când omul trăieşte în mod conştient lumea dintre adormire şi trezire. dar absolut nimic despre această lume. Dar totul merge mai departe. nu poate fi înţeleasă dacă nu ne este clar faptul că Goethe a vrut să facă să apară ce ar trăi omul dacă de la adormire şi până la trezire ar deveni conştient. pentru că aici se vede că în aceste teorii avem nişte aluzii foarte uşoare la alte epoci mai vechi din viaţa Pământului. în formele lor. dacă nu ajung la ştiinţa spirituală. dacă apelez la reprezentările ştiinţei filistine. asupra lumii 90 . numai atunci aceste teorii încep să aibă un sens.nu prin focul actual. dar reprezentările lor sunt influenţate de ceea ce trăieşte în subteranele existenţei. atunci.am expus-o în alte locuri şi în alte momente drept concepţia noastră spiritualştiinţifică -. într-o măsură mai mare sau mai mică.

Omul aude ceva. Când vechiul s-a dezvoltat devenind ceva nou s-a dat o luptă cosmică grandioasă. făcând să apară un vis.Goethe indică acest lucru în mod absolut clar să aducă la o conştienţă clară. deplină. de o cu totul altă natură. el înfăţişează şi trezirea din acest vis. trezire care exprimă o luptă din Cosmos. o rasă care nu prea îşi are locul pe Pământul actual. sunt. de jos. pentru o altă sferă a realităţii. făcând să se formeze un munte. şi natura sufletesc-spirituală a altor animale. Prin urmare. această luptă poate fi şi ea observată! O observăm atunci când putem surprinde momentul trezirii dintr-un vis perceput în mod foarte clar când trecem într-o stare nu absolut trează. când aceasta e dezvoltată complet. Există deosebiri extraordinar de mari între natura sufletesc-spirituală a neamului insectelor. în acelaşi timp. ci într-o stare de semi-trezie. Prin urmare. în perioada dintre adormire şi trezire. care se ocupă apoi de ceea ce muntele a adus cu el în existenţă. în general. cel al furnicilor. ceea ce are loc acolo. ele se află într-o relaţie de rudenie cu aceştia. luptă cu egretele. Goethe descrie lucrurile într-un mod atât de potrivit. Groaza. Descriind o lume trecută. aproape tot neamul insectelor. şi atunci nimerim într-o luptă absolut asemănătoare cu lupta care s-a dat când lumea cea veche s-a transformat în cea nouă. Se dă această luptă. ca expresie a vechii ordini a lumii. cu toate că furnicile şi-au cucerit o natură fizică în această existenţă pământească. a unui neam cum este. de fapt. toate aparţin. Furnicile. o raţiune care e mult mai inteligentă decât raţiunea noastră bazată pe creier. Atunci ne apropiem de lumea senzorială şi încă n-am părăsit cu totul lumea de acolo. Faptul că e vorba de o trezire este exprimat de Goethe atât de clar. cum a luat naştere lumea noastră? Nu-i aşa. ci suntem pe cale de a ne trezi. el face să apară furnicile. Şi acum. o trezire. Aici apare întrebarea: Poate fi observată şi această luptă? Da. e revărsată o raţiune cosmică. totuşi. Dar lucrurile nu s-au petrecut fără luptă. tovarăşii furnicilor nu sunt formele animale fizice din zilele noastre. atunci când ne trezim treccând dintr-o stare de somn adânc într-o stare de somn mai puţin adânc. a dactililor. încât el sugerează ce provoacă adeseori trezirea. Lucrurile nu merg. Şi. Celelalte animale sunt cu totul altfel. încât. el face să apară furnicile. şi face trimitere la nişte stări mai vechi ale Pământului. când încă nu ne trezim. fiindcă ea este ceea ce avem în ambianţa fizică pământească. aşa cum îl vedem iarăşi. nu prea au nişte tovarăşi propriu-zişi. Ele nu au prea mult de-a face cu aceasta. de exemplu. se află într-o relaţie de rudenie mult mai apropiată decât cu aceste fiinţe actuale. Ceea ce ţine de prezent ajunge în luptă cu ceea ce ţine de vechea epocă: pigmeii. atât de departe! Fiindcă pentru omul actual nu este posibil . care ţin de vechea lume. Goethe ne arată în prima parte a scenei ce poate trăi omul în starea conştienţei de vis. a piticilor. de fapt. dintr-un anumit punct de vedere. care apar în această scenă. ci fiinţele elementare spirituale pe care Goethe le face să apară sub forma pigmeilor. Lumea furnicilor se simte anacronică în lumea actuală. Ei bine. care mai apare în mod spiritual în vis. Noi am vorbit astăzi despre starea cea veche şi asupra celei actuale nu trebuie decât să atragem atenţia. aşa cum s-a ridicat el în cadrul unei evoluţii cosmice trecute. care ţine de o epocă cosmică veche şi el face să transpară acest lucru în scena despre care vorbim acum. şi aceasta trece apoi în realitatea exterioară. care ţin de apele actuale. Şi aici. Ia gândiţi-vă cât de adecvat o descrie Goethe. pe care el a crezut că le poate pătrunde mai bine cu ajutorul reprezentărilor greceşti decât cu ajutorul reprezentărilor actuale. în mod imaginativ-imagistic. ea şi-a dezvoltat starea actuală din starea cea veche. unei lumi trecute. Şi faptul de a zări lupta înseamnă. frica îl 91 . jos. De fapt. apropierea cocorilor lui Ibykus. Homunculus.albinelor. Goethe ştie de această natură a neamului furnicilor. Dar el arată că tovarăşii furnicilor sunt cu totul alte fiinţe.

Şi la Thales au mai existat. dar nu vrea să intre în această lume. numai că transferată sub o altă formă în intelect. istoria fiosofiei.istoria filosofiei mai noi. de fapt. drept reprezentanţii 92 . Goethe prezintă lumea lui Seismos. În gândirea. Anaxagoras. pe de o parte. Dacă cineva l-ar fi întrebat pe Goethe: Ei bine. mai cunoaşte încă foarte multe lucruri din vechea înţelepciune misterială. Goethe ştia de grecii vremurilor mai vechi. tot ceea ce are legătură. pe care îl face să devină în epoca prezentă apă. într-un fel sau altul. dacă vreţi să-i daţi posibilitatea lui Homunculus să devină. Ei erau. pământ-foc. foc. Şi aici el credea că te poţi apropia mai mult dacă foloseşti reprezentări greceşti. el opune acest element focului: apă. ce-i drept. În mod îndreptăţit . în prima parte a acestei scene. Cum ar fi cu filosofia? Cum ar fi dacă i-am întreba pe Leibniz sau pe Kant care este omenescul adevărat? În acest caz. aceasta o lume primejdioasă. la transformarea lui Homunculus în homo. dvs. nu vrea să pătrundă aici. să ia naştere. că ei ar putea contribui. cu forţele creatoare ale lui Seismos. o mină foarte neîncrezătoare! El le-ar fi atribuit filosofilor moderni tot felul de lucruri bune. Şi. în care Homunculusul încă nu vrea să se cufunde. Dar cum ar sta lucrurile cu filosofia? Filosofii reflectează la enigmele lumii. şi aşa mai departe. adică vrea ca din el să se dezvolte un homo. aşadar. dar numai într-un mod obscur. el face ca Homunculusul să întâlnească doi filosofi greci străvechi. unde îşi face descrierea încă pe baza experienţelor din lumea visului. filistinul originar. un homo. el vrea. chiar dacă e vorba de o frică inconştientă. între pigmei. nu. dintre care unul. o şi spune într-un mod absolut neechivoc. Se ajunge la luptă între apă şi foc: pigmeii luptă cu egretele. de aceea. într-un anumit sens. ce-i drept. Şi apoi se dă aceeaşi luptă. nu credeţi că se poate face prea mult cu lumea viselor. Am descris adeseori acest lucru. mai aproape de vechile concepţii ale Misteriilor care mai ştiau ceva despre acea lume spirituală din care spre om se ridică la suprafaţă numai visele. dar. Când apare din nou. de care ţin pigmeii. Aşadar. de fapt: aer-apă. Homunculusul nu îndrăzneşte să pătrundă în această lume. începe cu Thales. Ar dori s-o pornească pe calea sa de la homunculus la homo într-o lume mai puţin primejdioasă. în filosofia raţională a lui Anaxagoras.împiedică pe om să facă acest lucru. chiar dacă sunt mai înalte.chiar am spus acest lucru în cartea mea “Enigmele filosofiei” . Astfel. Goethe ar fi luat o mină foarte sceptică. totodată. de tainele aerului-apă. Plutesc aşa de colo-ncoace Şi-aş vrea în sens deplin să iau fiinţă. De aceea. în general. şi că o dată cu Thales începe epoca cea nouă. mai ales despre tainele pământului-foc. care are misiunea de a inaugura concepţia filistină despre lume a perioadei a cincea postatlanteană. care se leagă. aşa cum îl înfăţişează aici Goethe. el declară că. reminiscenţe ale unor reprezentări vechi. îl caracterizează nu drept aer-apă. cu egretele. în care au trăit Anaxagoras şi Thales. Thales este. se mai prelungesc reprezentările pe care le avuseseră vechile Misterii şi care erau legate de procesele din pământ-foc. ci drept apă. fiola să mi-o sparg. elementului apă. respectiv cu lumea somnului. în capul uman. ce-i drept. Goethe arată că. cu concepţiile lor. Nerăbdător. concepţiile lui Anaxagoras sunt în declin. Dar cele ce-am văzut în lung şi-n larg Parcă-mi retează-o parte de dorinţă. dar el nu credea că ei pot pătrunde în esenţa omului. într-un anumit mod. nişte raportări la misterele aerului-apă. în viaţa umană.

omul trebuie să se scuture. în lumea conştienţei. conduce apoi în sus. atunci. filosoful focului. şi egrete. cu stratul pe care îl posedă şi conştienţa de veghe. aşa cum am descris. Paralelismul e atât de frumos. între Anaxagoras. e trăit. să se trezească de la vis la realitate. nu trebuie să facem nimic. în conştient. de la filosofi. Dintr-un anumit motiv. în limbajul lui Goethe. el trăieşte acest lucru prin lamiile greceşti. Dar noi avem de-a face cu un al doilea strat al vieţii umane. ajungi în conştienţa obişnuită. Scena începe cu ele. Hai sus! Bătrîna-mi culme goală Stă-n forma ei primordială. în lumea visului. veghind-dormind. În timp ce se face zguduirea din conştienţa de somn în cea de veghe. Şi foarte important e următorul lucru. şi Thales. Şi interesant e faptul că. Alăturea se nalţă arătări Ce pier la cîntec de cocoş în zări. chiar dacă este şi ea o realitate. ar dori Homunculus să afle cum poţi deveni un homo. Oreas atrage atenţia asupra faptului că acum se trece din lumea pe care de obicei o numim lumea amăgirii.pământului sau ai focului-pământ. în descrierea lui Goethe. el este încă jos. în faţa ochilor. de aceea Goethe ne-o aduce. De aceea. Şi de la aceia care nu vor să-şi mai păstreze în conştienţa lor câte ceva din ceea ce ar afla în subconştient. aş spune. motiv pentru care Anaxagoras e numit de Thales un creator de fantasmagorii. mai întâi ceea ce are loc jos. dacă e să se treacă sus. dacă e ca Homunculus-Mefisto să intre în viaţa pe deplin conştientă. în viaţa intelectuală. Acesta este cel de-al doilea strat de trăire descris aici. că acum se 93 . care sugerează foarte clar. că aici e vorba despre ceea ce am spus eu. Goethe i-a reunit pe Lucifer şi Ahriman în personajul unic Mefistofel. dar face legătură cu reminiscenţele care ies la suprafaţă din subconştient. Sunt ultimele crengi din Pind! Eu tot aşa tronam pe stei Cînd s-a ascuns pe-aici Pompei. care la Anaxagoras sunt foarte clare. altfel decât ceea ce descrie el drept prima trăire. pur şi simplu. dar în minte. Ceea ce putem trăi aici. aşadar. Dar acum are loc trezirea din această lume. în viaţa pe deplin conştientă. ale aeruluiapă. în lumea subconştientă. încât pe această a doua treaptă a prezentării sale Goethe arată în modul cel mai concret că acum. pentru a deveni homo. mai mult sau mai puţin . Şi aici iese la iveală faptul că filosofii. filosoful apei. Când te trezeşti. starea în care nu ne-am trezit de tot. pur şi simplu. dormind-veghind. Suntem în lumea somnului. drept reprezentantele apei. să se ia în stăpânire. la asemenea lupte de idei. nu trebuie să contribuim cu nimic pentru a fi în această lume. Mefistofel o întâlneşte pe Oreea. nu sunt de acord unii cu alţii. de vreme ce Homunculus nu a coborât. sau. Putem avea şi o conştienţă care veghează dormind şi doarme veghind. în elementul subconştient. altul într-un mod mai puţin spiritual. Dar. El face începutul. ajungând ei înşişi la asemenea lupte. din cauză că îşi iau impulsurile din zone de trăire diferite. Această trezire o arată el în trăirea lui Mefistofel. Cinsteşte-aceste stînci ce-n văi descind. el se refugiază acum sus. în timp ce Mefistofel reprezintă. cu sirenele. pe Oreas. aş spune. chiar dacă unul într-un mod mai spiritual. apoi urcă în viaţa conştientă. la trezire.după cum am mai arătat -. care se dau pe fondul luptelor spirituale din Cosmos! Între noţiunile lui Anaxagoras şi noţiunile lui Thales este aceeaşi luptă ca între pigmei şi egrete: este aceeaşi luptă! Ce face Goethe? El descrie.

Şi Goethe nu se jenează să arate foarte clar cum ne trezim din această lume. cel care ştie căror trăiri trebuie să le ofere omul fruntea sa când el urmează să intre în mod conştient în lumea spirituală. în care sunt reunite raţiunea şi clarvederea: subconştient. Acum se trece sus. Fiinţele pe care Mefistofel le găseşte la început sunt forkiadele. Din descrierile pe care le vom face poimâine veţi vedea ce fiinţe frumoase. Ei bine. sunt forkiadele. cât de des ne trezim din lumea de unde ţâşnesc visele. când începe să cânte cocoşul. a stării de veghe din timpul zilei. Aşadar. Şi Goethe atrage deja atenţia. a fost prima care atras atenţia asupra lumii stării de veghe. Goethe mai atrage atenţia asupra unei a treia lumi. şi mai ales ce limbă pătrunzătoare. Despre aceasta vom vorbi în continuare mâine. unde nu se tălăzuiesc toate în sus şi în jos. este aceea care zgâlţâie puternic: nimfa copacului. în lumea trează. spre un al treilea strat. care îl duce pe Mefistofel spre un al treilea strat al conştienţei.poate că mâine. Dar atrage atenţia asupra ei într-un mod foarte ciudat. după cum Oreas. într-un anumit sens. driada. vorbesc aceste forkiade! Şi totuşi. asupra lumii spre care vrem noi să indicăm prin ştiinţa spirituală. Şi. nimfa muntelui. pentru că problema nu poate fi expusă în mod satisfăcător în cadrul unei singure expuneri. Ia gândiţi-vă. lumea în care prin vorbirea filosofilor Homunculus urmează să devină homo. Mai doresc doar să arăt că. acela înţelege întâlnirea lui Mefistofel cu forkiadele. plăcute. în care filosofii au de vorbit. o fiinţă elementară. supraconştient. conştient. ar fi multe de spus . Goethe arată foarte clar acest lucru. după ce a fost parcursă această lume. 94 . tot o nimfă.ajunge în lumea unde munţii stau ferm pe locurile lor. aşadar. care atinge nişte corzi ale inimii.

Fiindcă o luciditate suficientă vă poate arăta că oamenii ar şti mult mai mult despre vis dacă s-ar strădui să ştie ceva mai mult despre starea de veghe. în fiinţa lui. numai la o cunoaştere foarte limitată a omului. desigur. este incorect. doar ca în vis sau ca în somn. ieri am atras atenţia asupra faptului că omul trăieşte în nişte stări de conştienţă situate sub pragul conştienţei obişnuite şi deasupra pragului conştienţei obişnuite. ei ar constata că în timpul acestei stări de veghe visează într-o măsură mult mai mare decât cred. în niciun caz. mai mult decât ceea ce se poate cerceta. Ştiinţa actuală poate să ajungă oricât de departe pe căile ei. Dacă oamenii s-ar strădui mai mult să afle ceva despre starea de veghe.numai în privinţa reprezentărilor noastre şi a unei părţi din sentimentele noastre. spun. că între starea de veghe şi cea de somn există o graniţă foarte netă. Pe baza ceea ce numim astăzi ştiinţă. ca om pământesc el are în urma lui evoluţiile de pe Saturn. pe când o mare parte a vieţii de sentiment. pur şi simplu. Este cu adevărat doar o aparenţă. ea va progresa tot mai mult şi mai mult şi atunci se va ajunge. Pentru a cunoaşte omul. tot mai mult la cunoaşterea omului. ci şi dorm. Acesta este un mod foarte miop de a privi lucrurile. foarte multor lucruri. mai vast. Pentru că întreaga ştiinţă pe care o avem drept ştiinţă oficială se ocupă numai de entitatea pământească. Sub acest prag al conştienţei se află. şi mai ales a vieţii de voinţă. o trăim întotdeauna. de la trezire şi până la adormire. după cum ştim. Viaţa 95 . mai mult decât ceea ce poate fi pătruns cu mintea şi cu celelalte forţe sufleteşti pe care le posedă omul. Ei bine. şi multe. Venus şi Vulcan. cu ceea ce oferă astăzi ştiinţa se ajunge. Soare şi Lună şi poartă în sine germenele evoluţiilor care vor avea loc pe Jupiter.EXEGEZE SPIRITUAL-ŞTIINŢIFICE LEGATE DE “NOAPTEA CLASICĂ A WALPURGIEI” Continuare: 28 septembrie 1918 Faptul că omul este. nu se va putea spune ceva decisiv despre altceva decât despre procesele planetei Pământ.după cum ştim . Sub pragul conştienţei obişnuite se află multe dintre lucrurile din ale căror regiuni ţâşnesc la suprafaţă trăirile visului. În timpul stării de veghe. o impresie. esenţialul este să se apeleze la alte forţe şi capacităţi de cunoaştere decât cele folosite de ştiinţa actuală. pur şi simplu: Ei bine. pentru că. esenţialul nu este ca acea concepţie ştiinţifică admisă astăzi să se extindă tot mai mult şi mai mult. pentru că el poate fi cunoscut numai dacă ne extindem cunoştinţele dincolo de sfera domeniului pământesc. pentru că legile pe care le posedă această ştiinţă sunt valabile numai pentru lumea pământească. Goethe însuşi simţea profund că prin forţele spirituale pe care le poate dezvolta omul în viaţa conştientă actuală nu se poate ajunge atât de departe cât poate să ajungă omul conform naturii sale. Dar ştiinţa se va extinde. pornind de la drama “Faust” a lui Goethe. în privinţa multor. din afara domeniului pământesc. pentru a ajunge la cunoaşterea a tot ce e posibil şi imposibil. de entitatea planetei Pământ. în principal. ceea ce Goethe simţea că nu poate fi cunoscut în cadrul entităţii omului nu poate fi pătruns niciodată. ieri. Despre această formă de viaţă. de asemenea. foarte multe din experienţele prin care trece omul în starea de veghe din timpul zilei. ştiinţa nu poate şti nimic. omul în totalitatea lui nu poate fi cunoscut cu ajutorul acestor legi. mulţi oameni nu numai că visează. Aşadar. în orice caz. Şi noi ne aflăm într-o stare cu adevărat trează . acest fapt am dorit să-l arăt. Dar omul nu este exclusiv un om pământesc. Cei care cred că nu trebuie decât să se extindă ceea ce se numeşte astăzi ştiinţă. cu această ştiinţă. în orice caz.

o reprezentare o cheamă pe alta. încât pot fi confundate cu aceasta. conţinutul unor teorii. care constituie astăzi. Astăzi noi nu suntem în stare. spun despre vise că ele sunt reprezentări provocate de faptul că omului nu i se împlinesc în viaţă anumite dorinţe. Dar din cele spuse ieri veţi putea deduce în mod absolut cert un lucru despre vise. din cauză că omul nu-şi poate împlini în realitate aceste dorinţe. când suntem în starea de inconştienţă. Omul s-ar putea lămuri cu mult mai bine în legătură cu viaţa de vis dacă ar încerca să vadă ce deosebire există între reprezentările care se tălăzuiesc în sus şi în jos. Dar o observaţie nu e foarte greu de făcut. Ia gândiţi-vă cum. tot în stare de inconştienţă sau subconştienţă. Am fost. cum vă amintiţi nişte lucruri petrecute demult pentru că aţi făcut să apară o reprezentare prezentă şi apoi această reprezentare prezentă face să apară în interiorul dvs. Când suntem cufundaţi în somn. Veţi putea deduce că în viaţa de vis urzeşte şi trăieşte ceva care are legătură cu trecutul nostru uman. pe când omul are adeseori în viaţa sa de peste zi şi momente în care se abandonează derulării reprezentărilor aşa cum o vrea această derulare a reprezentărilor. cu acel trecut în care noi am avut o existenţă care se mai raporta la focul-pământ şi la aerul-apă. foarte puţini oameni au astăzi deja capacitatea adecvată pentru a evalua în mod just viaţa de somn. dacă ei nu apelează la cercetările spiritual-ştiinţifice întreprinse asupra unor lumi care sunt necunoscute lumii senzoriale exterioare şi gândirii intelectuale exterioare. fiind însă diferit. în vremea în care ne-am parcurs evoluţia în stadiile anterioare. spun asemenea oameni. el are cele mai diferite dorinţe. Sub această suprafaţă omul trăieşte într-un element care nu este deloc haotic. şi reprezentările în cazul cărora suntem activi cu întreaga noastră voinţă. Dacă vă urmăriţi viaţa de vis veţi constata. anumiţi adepţi . de altfel. noi rechemăm în prezent trecutul nostru. astfel încât visele sunt. Şcoala freudiană şi alte şcoli. absolut diferit faţă de modul de a avea trăiri în viaţa de veghe din timpul zilei. Felul cum o imagine de vis se înşiruie după alta are un caracter haotic. dar este incontestabil. cu această conştienţă bazată pe creier şi cu voinţa noastră liberă obişnuită. în concepţia unor oameni din zilele noastre. să ne transpunem în mod conştient în această lume. Vom găsi doar o mică parte a lumii de reprezentări umane la care omul înşiruie cu întreaga sa voinţă o reprezentare alături de cealaltă. Doar vedem că există atâtea teorii care se cred ştiinţifice şi care afirmă despre viaţa de vis următoarele. nişte dorinţe împlinite în fantezie. care evocă tot soiul de lucruri şi care sunt atât de asemănătoare cu viaţa de vis. în general. am putea spune. Şi aceste unilateralităţi trebuie să străbată în mod absolut necesar capetele oamenilor. că în viaţă multe dintre dorinţele noastre nu se împlinesc. Nu e nevoie decât să vă lămuriţi într-un singur caz cât de diferită e viaţa de vis de viaţa de veghe din timpul zilei. şi veţi vedea atunci 96 . Din cauză că oamenii posedă într-o măsură atât de mică forţa de gândire interioară tehnică pentru a putea urmări în mod just viaţa de veghe din timpul zilei.nu toţi . Şi în momentul în care conştienţa e diminuată aceste dorinţe apar în faţa sufletului. atunci când vă lăsaţi în voia derulării reprezentărilor. el şi le împlineşte în activitatea de reprezentare. în orice caz. că vă puteţi explica extraordinar de greu imaginile visului în aşa fel încât să reiasă un sens.de somn se întinde cu adevărat până în viaţa de veghe. Omul trece prin viaţă. Şi. Dar acest caracter haotic este doar la suprafaţă. Este un proces care adeseori nu se deosebeşte prea mult de visare. Aş dori numai ca cei care afirmă asemenea lucruri să reflecteze odată şi să se întrebe cum ajung să viseze să sunt decapitaţi! Toate lucrurile de acest fel. care vin şi pleacă. cercetări care ne arată ce este omul în afară de ceea ce înţeleg simţurile sale şi intelectul său. nişte trăiri pe care le-aţi avut cu mult timp în urmă.ai psihanaliştilor. sunt cele mai groaznice unilateralităţi. cu viaţa de vis care ţâşneşte la suprafaţă.

de asemenea. ele ar fi tot felul de lucruri. vorbiţi cu nenumăraţi oameni şi nenumăraţi oameni vă vorbesc. între adormire şi trezire. veţi înţelege dacă spun: în somn. în primul rând. foarte important. nişte mijloace importante de transmitere în privinţa relaţiilor noastre cu lumea şi cu oamenii.aş putea spune şi aşa -. Pe baza experienţelor şi obişnuinţelor din viaţa de veghe din timpul zilei. Ar fi extraordinar de penibil. în privinţa relaţiilor cu alţi oameni. el simte că duce o viaţă în comun cu toţi oamenii cu care are o anumită relaţie karmică. noi introducem reprezentările. să ne atenţioneze conştiinţa în timp ce dormim. când cineva vă minte. dacă ar fi nişte cópii adevărate. ar exista ceea ce există în vis.în mod clar deosebirea radicală dintre ele.. tot aşa. acest lucru se datorează faptului că viaţa noastră din timpul zilei ne împânzeşte atât de puternic cu forţe încât ea îşi aruncă umbrele. în legătură cu care. de regulă. aplicarea voinţei libere pe care. Faptul că nu suntem expuşi . dar. Dvs. În viaţa de veghe din timpul zilei ar fi foarte neplăcut dacă. această stare de legătură dintre oameni este în timpul somnului foarte-foarte strânsă. despre un lucru sau altul. Toate acestea sunt acoperite de conştienţa trează şi ele trebuie să fie acoperite. Ar fi. Şi alte persoane ar putea să ne avertizeze. de la dvs. 97 . directe. Tocmai aici este activitatea binefăcătoare desfăşurată de “Păzitorul pragului”. dvs. visele. imaginile vieţii de veghe din timpul zilei în viaţa de vis. ştiţi. De ce nu sunte ele o copie adevărată a vieţii de acolo. Şi astfel. pentru că vorbirea o învăţăm abia în viaţa de veghe din timpul zilei. dar.nu pot spune “vorbiţi”. dacă el ar fi trăit mai departe aşa cum a trăit în perioadele saturniană. oamenii se cunosc în timpul somnului relativ bine unii pe alţii. trebuie să şi-o cucerească prin misiunea Pământului. aş spune.lucrurilor pe care visele le-ar face cu noi dacă ele ar fi nişte cópii adevărate ale vieţii sub nivelul conştienţei. absolut nepotrivit. de exemplu. Din momentul în care începeţi să adormiţi şi până când vă treziţi. Din viaţa pe care omul o petrece cu adevărat în mod inconştient. . Fiindcă în vis omul simte o legătură faţă de aproape toţi oamenii cu care se află într-o relaţie karmică. În general. atunci pentru dvs. respectiv în viaţa de somn. în timpul somnului sunt comunicările a nenumăraţi oameni. în viaţă. În timp ce dormiţi. dvs. că visaţi. ies la suprafaţă visele. ar fi. Ele ar vorbi conştiinţei noastre cu o putere deosebită. Să presupunem. dar acum vine un alt lucru. dacă nu mă înţelegeţi greşit şi reflectaţi la ce vă spun eu acum cu privire la comunicarea pe care o avem în somn. iar ceea ce faceţi în timpul somnului este să vă trimiteţi gândurile către nenumăraţi oameni.aproape aşa îmi vine să spun . de jos? Oh. de regulă. Ei bine. aveţi dorinţa sau pofta . porneşte o forţă spre nenumăraţi alţi oameni şi de la nenumăraţi alţi oameni pornesc forţe spre dvs. solară şi lunară. când cineva nutreşte gânduri foarte rele faţă de dvs. dacă în acelaşi timp are loc o activitate sufletească atât de vie încât tâşneşte la suprafaţă imaginea. Iar ceea ce trăiţi în sufletul dvs. Ei bine. el îi ascunde omului ceea ce există sub pragul conştienţei sale. mai ales în cea lunară. o persoană care şi-a trasat sarcina de a vă face să înţelegeţi că aţi făcut ceva absolut neîndemânatic. de chinuitor dacă această situaţie ar dura şi în timpul zilei. ştiţi. Pe atunci el a trăit şi în cadrul vieţii exterioare aşa cum trăieşte astăzi între adormire şi trezire. nişte semne de avertizare importante. dvs. Dvs. sau aţi putea să visaţi. din simplul motiv că omul nu ar ajunge niciodată la gândirea conştientă de sine la care trebuie să ajungă tocmai prin misiunea Pământului şi nici la mânuirea. dorinţa se transpune. ne place să ne iluzionăm. şi aşa iau naştere visele. dar cu o conştienţă neclară. Aşa ceva se întâmplă. de a nu asculta asemenea cuvinte. peste întreaga viaţă de vis. nu vreţi să ascultaţi nimic din ceea ce vă spune o asemenea persoană în timp ce dormiţi. se transformă într-o întunecare a trăirii. Această unire a oamenilor. din viaţa de veghe din timpul zilei se aşterne.

vom constata că ele devin nişte cópii tot mai fidele şi mai fidele. în desfăşurarea lor. Numai că trebuie să fim atenţi la trăirile subiective care apar în mod real în suflet. ca să zicem aşa. totuşi. Avem apoi conştienţa diurnă obişnuită. Trebuie să fim atenţi. cum înfăţişează el 98 . am trecut prin alte stadii de evoluţie. care pare foarte asemănătoare cu visul. dar ea nu mă face să înaintez. dacă nu suntem superstiţioşi. fireşte. Alt aspect este acela că azi. trecute. că un anumit prieten bun. ci la derularea plină de sens a imaginilor. pentru că înseşi ideile ştiinţei spirituale au forţa de a ne duce înainte. care se apropie de ştiinţa spirituală şi spun: Eu mă ocup de ani întregi cu ştiinţa spirituală. ca oameni. oamenii nu se străduiesc întotdeauna să şi-o explice. o ştim. ajungem să facem foarte bine acea distincţie între trei straturi ale conştienţei. dar nu mă face să înaintez. Dacă suntem atenţi la asemenea lucruri. dar. pline de presimţiri. pe care vă place să-l ascultaţi mai mult decât pe avertizator. Şi noi trebuie să ţinem seama de acest strat de trăiri. Cunoaşterea suprasensibilă reală este. de lumea visului. şi faptul că noi. ci căutăm transcendentul imaginilor de vis. Dar există foarte mulţi. în prima parte a scenei din “Faust” II. viaţa diurnă trează este cauza tuturor iluziilor şi amăgirilor care iau naştere în cursul vieţii de vis. dacă nu ne îndreptăm privirea spre imaginile izolate. În fond. ca să vedem cum în viaţa de reprezentare obişnuită se cuibăreşte. peste ceea ce omul trăieşte în realitate. ceva spre care omul din epoca actuală şi în viitor trebuie să tindă din motivele discutate de noi suficient de des. Dar dacă le analizăm conform îndrumărilor pe care le primim de la ştiinţa spirituală. Dacă nu suntem nişte tălmăcitori de vise. Al treilea strat este prelungirea până la noi a cunoaşterii suprasensibile reale. altele decât stadiile vieţii pământeşti. Şi în cazul imaginilor de vis pe care adeptul ştiinţei spirituale le trăieşte în sufletul său poate că unele lucruri par haotice. Ei bine. ca fapt. trăiri care se desfăşoară ca o visare meditativă. în primă instanţă. eşti tu! Tocmai contrariul poate fi aşternut uneori. omul se poate apropia de ştiinţa spirituală. spune: Ce om extraordinar de fin. Ea îmi spune că prin ştiinţa spirituală poţi dobândi un lucru sau altul. Ceea ce trăieşte omul dacă devine cercetător spiritual arată foarte asemănător cu restul lumii viselor. după cum v-am arătat ieri. care intră în primul rând în considerare pentru noi. ne oferă explicaţii asupra unor taine spirituale. despre care Goethe. tocmai prin derularea ei plină de sens. chiar dacă nu duce la înflorirea unei vieţi esoterice. fără ca noi să facem nimic. în aşa fel încât avem visele obişnuite. celălalt fapt. îl face pe orice om să înainteze. Unul dintre straturile conştienţei este acela care se iveşte. dar o observaţie mai fină te face să remarci. totuşi. o deosebire colosală între visele obişnuite şi acele percepţii care se desfăşoară printr-o viaţă spirituală conştientă primită în gândire. o cunosc. Căci există acest fenomen particular că ceea ce apare drept un lucru nou la cineva care ajunge pe făgaşul ştiinţei spirituale nu se deosebeşte deloc. ascuns intelectului obişnuit şi vieţii senzoriale obişnuite.peste ceea ce ar trebui să aveţi drept imagine. dacă o observăm în mod just. avea nişte cunoştinţe atât de frumoase. dar care. Ştiinţa spirituală. O cunoaştem ca fapt. această lume a viselor ne va putea destăinui. ale vieţii şi trăirii interioare a omului. din viaţa de veghe diurnă şi din reminiscenţa ei în formă de imagine. în ciclul actual de evoluţie. într-un anumit sens. această viaţă. pe care o cunoaştem sau măcar credem că o cunoaştem. care totuşi e plină de sens şi care. în ceea ce priveşte caracterul de imagine. Eu am subliniat adeseori: acest gând nu e just. conduce în lumea spirituală. care face întotdeauna doar ceea ce e mai bun şi mai drăguţ. ieri v-am arătat cum înfăţişează Goethe.

el nu ştie despre un homo. în realitate. Acolo. Şi din momentul în care Oreade îi vorbeşte lui Mefistofel.viaţa de vis. Şi la Goethe. Goethe căuta. mai mult decât epigonii săi filistini. nu vrea să-l ducă pe Homunculus la Königsberg. şi el nu vrea deloc “de funie să duc poporul răbdător”. ale grecilor. de fapt. filosofii. iar intelectul şi simţurile sunt adecvate numai pentru lucrurile pământeşti.a. Fiindcă omul. când apar. 99 . decât prin ceea ce filosofii moderni scot numai din intelect şi din conştienţa bazată pe simţuri. în laboratorul lui. să dea explicaţii numai despre ceea ce se petrece în lumea senzorială din jurul său. avem de-a face cu lumea realităţii obişnuite din viaţa trează din timpul zilei. Homunculus ar vrea s-o pornească pe un drum mai comod pentru a deveni homo. cum îţi poţi extinde fiinţa umană. ci numai prin faptul că apelăm la alte straturi ale conştienţei. în care omul se cufundă când părăseşte lumea sirenelor şi se cufundă în lumea din care ţâşnesc de obicei la suprafaţă visele. ş. apoi. Dar ieri noi am arătat deja că poziţia de echilibru a Sfinxului încă lipseşte. ci în tovărăşia unor filosofi care încă mai erau aproape de concepţiile mai vechi ale oamenilor. totuşi. deoarece credea că entitatea umană poate fi sesizată mai degrabă prin transpunerea în reprezentările încă flexibile. mai puţin solide. atunci când omul se cufundă în lumea trecutului său.scuzaţi-mă.. vrea să expplice realitatea pământească din cele petrecute înainte. a lui Seismos. e mult mai vast decât Pământul. Anaxagoras vrea să explice lucrurile întorcându-se la vremurile cărora le aparţin cu fiinţa lor. un homo? Nu cu ajutorul ştiinţei obişnuite a intelectului şi simţurilor. Şi aşa se face că el nu îl duce pe Homunculus în tovărăşia lui Kant sau Leibniz sau Hume sau Locke. geologul modern -. Aceste trei straturi ale conştienţei sunt cele asupra cărora îşi îndreaptă Goethe gândirea şi activitatea de reprezentare. furtunos. ce-i drept. inauguratorul orientării ştiinţifice moderne şi el nu mai cunoaşte decât foarte puţin din vechile taine misteriale. prin procese lente. munţii şi celelalte condiţii de pe Pământ. ştie. Anaxagoras vrea să explice lucrurile actuale din cele trecute.ai crede că vorbeşte Lyell. Din momentul în care driada îi atrage atenţia lui Mefistofel asupra phorkyadelor. Ne-o arată tot ceea ce face Anaxagoras să apară în scenă. despre felul cum se formează. de vechile concepţii din Misterii. care este accesibil la început cunoaşterii umane.m. dar ştie mai puţin decât Anaxagoras. în existenţa sa. Homunculus nu se încumetă să intre. Anaxagoras şi Thales. Anaxagoras şi Thales nu mai sunt decât nişte urmaşi întârziaţi ai vechii înţelepciuni din Misterii. tocmai. dar pe baza unei trăiri mai cuprinzătoare a conştienţei. că omul se simte în ea nesigur. în apropierea lui Kant. Anaxagoras încă mai posedă mult din vechea înţelepciune misterială. că Homunculus se simte nesigur. Dar. Iată ce ar dori el să afle. pe când Pământul încă nu era Pământ. dar aşa este . acest lucru se vede din discursurile sale. Thales este. de fapt. Noi ştim deja că Goethe nu aştepta de la filosofii moderni să afle aşa ceva. din celelalte straturi ale conştienţei. El e pe urmele a doi filosofi. încetul cu încetul . Homunculus nu îndrăzneşte să pătrundă în activitatea sirenelor. El ar vrea să afle de la ei cum poţi introduce în entitatea ta umană mai mult decât îţi poate da unul ca Wagner. bineînţeles. De aceea. el ştie. din care se mai putea şti ceva despre fiinţa omului. Thales.mult mai mult decât despre un Homunculus. atunci când îşi aşază în faţă întrebarea: Cum devine acest Homunculus. avem de-a face cu o trimitere la cunoaşterea suprasensibilă conştientă. pentru că se teme de elementul tălăzuitor. în specificul ei ciudat. ca să afle de la acesta cum poţi lua fiinţă ca om.d. după cum v-am arătat ieri. să se transpună cu simţirea sa în lumea vechilor greci. nu pe baza unor trăiri ale conştienţei la fel de luminoase şi clare cum sunt cele de astăzi. Fiindcă omul nu ştie despre el însuşi . de fapt.

care sunt reflexul strălucirii din alte lumi mai înalte. o copie a acestui fapt. conform naturii lor.d. o convingere profundă a lui Goethe. el nu a îndrăznit să intre. lumea gândurilor lui Anaxagoras? Este. vii. De aceea. ceea ce trăieşte în lumea de gânduri a lui Anaxagoras se stinge foarte uşor când încep să se manifeste celelalte gânduri. o lume subsensibilă. Thales nu are nevoie decât să atragă atenţia asupra faptului că lumea senzorială de astăzi este. spre cele devenite. dacă vreţi. exact la fel cum visele efemere. dar care aparţin. cel puţin. aşadar. când se intră în lumea devenirii. ocupându-se de suprasensibil. de fapt. şi raţiune. Când aceasta l-a întâmpinat ca lume de vis. de fapt. tot aşa cocoşii îi ucid pe pigmei şi pe furnici. Homunculus nu poate face faţă obiecţiilor lui Thales. ş. la fel ca şi furnicile. care provin din lumea senzorială de astăzi. ei bine. În tot ceea ce fac asemenea fiinţe. Anaxagoras 100 .. Noi nu înţelegem ceea ce deja a devenit. aceasta este ceea ce vede Thales de jur împrejurul său. care astăzi e o lume suprasensibilă. atunci îi faci faţă. La fel cum lumea de astăzi ucide lumea trecutului care ne reapare în vis. care e numai lumea condiţiilor actuale. intelectul. dar.furnicile. care merge dincolo de ceea ce este accesibil simţurilor şi adecvat intelectului.d. fiindcă obiecţiile lui Thales vin din actuala lume senzorială.a. vrea să-i dea lui Homunculus ocazia de a îmbogăţi fiinţă umană prin ceea ce ştie.m. Şi el atrage atenţia asupra acestui fapt într-un mod foarte viguros. a furnicilor. spirituale.” Cele devenite. într-un alt loc din scrierile sale: “Raţiunea este orientată spre cele în devenire.. duc în prezent o existenţă fizică. E numai o imagine. ce-i drept. despre devenire. Iar acesta îl sfătuieşte să nu se cufunde în lumea gândurilor lui Anaxagoras. Lui Anaxagoras îi este foarte clar că în lumea despre care vorbeşte Thales. nu se poate obţine prea mult pentru a se ajunge de la homunculus la homo.a. Ce fel de lume este aceasta. ele nu pot rezista în raport cu lumea. s-ar putea obţine ceva ca să se ajungă de la homunculus la homo.” Şi mai spune. se ocupă de procesul naşterii. Anaxagoras. care. Anaxagoras este acela în care Goethe îl vede pe reprezentantul unei cunoaşteri care îşi îndreaptă atenţia spre procesul devenirii. în lumea care a precedat-o pe a noastră. prezentă. trecutului. sau. El vrea să-l ducă pe Homunculus în lumea pigmeilor. Anaxagoras trăieşte cu totul în această lume. Anaxagoras redă prin aceasta. totuşi. Şi. Acum. Dacă ai noţiunile reale. Goethe face o distincţie riguroasă între intelect. Şi. Fiindcă într-una dintre maximele sale Goethe şia spus părerea foarte frumos tocmai asupra acestui aspect. când ajunge la el rugămintea lui Homunculus. dar şi pigmeii. lumea vechilor Misterii. dar fără a cărei cunoaştere nu putem înţelege lumea senzorială. orientat spre ceea ce numim astăzi obiectul ştiinţei. se sting din faţa omului când începe să cânte cocoşul sau când cineva trânteşte o uşă. de ceea ce a precedat cele devenite. el tot nu îndrăzneşte să intre. vrea chiar să-l facă acolo rege. când ea îi vine în întâmpinare în gândurile lui Anaxagoras. ş.m. El a spus: “Noi nu ne putem imagina născându-se ceea ce nu se mai naşte. dar aplatizată şi nivelată până la posibilitatea de înţelegere umană. Dar Homunculus e nehotărât: Ce spune Thales al meu? El mai are încă în sine gândul că nu poate îndrăzni să intre în lume. şi de acel suprasensibil care s-a manifestat înainte să fi apărut stadiul actual Pământ.. Dar cu noţiunile cu caracter de umbră pe care le posedă Anaxagoras. Sunt noţiunile cu caracter de umbră rămase din vechile Misterii. Anaxagoras se ocupă de procesul devenirii. simţindu-se la ea acasă în tot ceea ce fac pigmeii. el mai vrea sfatul lui Thales. atunci ajungi la înţelegerea acestei lumi. De aceea. tot aşa.

. într-o cuvântare minunată îndreptată spre ceea ce a rămas din trecut dintre fenomenele cereşti. Luna. mai întâi.. Forţele care lucrează ca forţe cosmice prin intermediul Lunii ce îşi descrie cercurile pe cer. Anaxagoras spune: Subpămîntenilor vreo laudă de le-am adus.. pigmei. pentru că în plăcerea de a vâna pulsează şi acest element subconştient. este zeiţa Luna. Diana. Hekate. cât de clar atrage Goethe atenţia. ea este zeiţa vânătorii. aceasta era ceea ce vechiul grec numea Diana. la Anaxagoras. fără vrăji! Dar el nu mai are decât umbrele. Lunii. Arată-ți vechea forță. cu acel intelect care. au fraţi şi surori şi în anumite forţe pământeşti. prăpastie cu gînd. După ce s-a întins. Tu. asupra tuturor acestor taine care stau la baza devenirii pământeşti. care pulsează însă şi în numeroase alte sentimente şi impulsuri ale voinţei umane. acest vestigiu din vremurile anterioare Pământului: “Diana. În calitate de Lună. el imploră Luna. el percepe faptul că din Lună cade pe Pământ pustiire. de asemenea. Luna sau Hecate! Tu ce-mi desfereci pieptul. din sânul vechii înţelepciuni misteriale. ci şi din punct de vedere pământesc. el se adresează lumii de sus. Deschide-al umbrei tale crunt gîtlej. cordial-cumplită. ci o triadă. azi în calamitate Te chem. a mai păstrat încă spiritualul din vechile Misterii.s-a îndreptat mai întâi spre lumea care îi apare omului în lumea viselor tot sub forma unei cunoaşteri nesigure. asupra a ceea ce rămăsese din stadiul lunar: furnici. Această cuvântare arată foarte bine cum Goethe a vrut să înfăţişeze prin Anaxagoras o personalitate care e situată în lumea spirituală. Luna e Diana. venind la suprafaţă din subconştient. După ce a fost nevoit să vadă că din această lume nu vine nicio binecuvântare pentru Homunculus. nu poate ajunge deloc la spiritual. În măsura în care acţionează ea însăşi pe Pământ. el se adresează lumii de sus. În loc să realizeze ceva pentru Homunculus. Dar e important pentru caracterizarea lui Anaxagoras felul în care invocă el Luna. Cu triplu nume. veşnic fără vîrstă-n viață. în ideile şi gândurile sale. că acum şi ceea ce mai rămăsese în viaţă e distrus printr-un fenomen elementar. Luna este prezentă nu numai din punct de vedere cosmic. un anumit raport faţă de natură care nu-i devine cu totul conştient omului. unde din acele vechi vremuri lunare a rămas Luna. Ceea ce lucrează în cadrul Pământului. Se spune de obicei că Diana e zeiţa vânătorii. pentru Anaxagoras. ci ea este. Anaxagoras se adresează Lunii printr-o cuvântare minunată. Lună. Diana nu este doar zeiţa vânătorii. Desigur. dar care. tocmai în această scenă. ea acţionează asupra Pământului din afară. cu implorarea lui. dar încă nu e situată în lumea spirituală decât cu intelectul.” Aşadar. şi-ntreită față Pentru-al meu neam. în măsura în care îşi împlineşte cercurile sus. întreţes şi împânzesc cu viaţa lor şi domeniul pământesc şi se numără printre anumite forţe inconştiente importante.după ce eşuează aici în privinţa lui Homunculus. El îl mai pune acum şi pe Anaxagoras să se adreseze. Ia gândiţi-vă numai. De data-aceasta mă întorc privind în sus. prin faptul că în om domneşte. pe cer. Luna nu e ceva unitar. lumea de jos . Tu! naltă. lucind atît de blînd. Aceleaşi forţe care sunt din punct de vedere cosmic legate de Luna care îşi descrie cercurile pe cer. Şi el imploră mai întâi. dacă observă numai realităţile prezentului. zeiţa care creează şi 101 .

Soare şi Lună. Prăpastie cu gînd . în măsura în care Luna este un fenomen ceresc. asupra mirmidonilor săi. la care acest lucru nu apare atât de evident. Diana.Luna -. dar asupra elementului pământesc rămas în urmă. Astfel încât. într-o 102 . lucind atît de blînd . asupra furnicilor. Vechiul grec cunoştea Luna întreită: Luna. corporale. Pentru că este un produs al evoluţiilor de pe Saturn. cordial-cumplită. cele trei însuşi pe care Goethe le exprimă în mod clar şi le face palpabile prin faptul că el desemnează chiar partea mediană prin expresia “cea care extinzi pieptul” /“Brusterweiternde”/. cu prelungirea sa până în omul sexualităţii. în cazul lui Goethe. omul actual nu mai cunoaşte decât globul mineral abstract. în măsura în care aceste însuşiri se referă şi la omul tripartit. care este din punct de vedere macrocosmic ceea ce este omul din punct de vedere microcosmic. în general. ci la care apare evident doar ceea ce înclină mai mult spre Diana. în preajma lui Mefistofel. printr-o cunoaştere bazată pe presimţire. alături de lamii.lucrează în tot ceea ce e căutat de om.Diana -. Oare a bănuit Goethe că în Luna întreită existau în mod macrocosmic real omul capului. acţionează spre suprafaţă forţele care în Lună acţionează de sus în jos. la fel ca plăcerea de a vâna. cel care afirmă că Goethe se cufunda adânc. omul pieptului. cu Luna. Anaxagoras vrea să-şi impună ştiinţa mai puternic decât a făcut-o înainte. forma subpământeană a Lunii. omul pieptului. Din împărăţia Hekatei face parte. fiind un microcosmos. când a atras atenţia numai asupra elementului pământesc. Vedeţi. aşa cum se exprimă el. produsul trecutului. omul abdomenului sau al extremităţilor? Ei bine. veţi găsi că e de înţeles de ce Goethe simţea mereu şi mereu. ar corespunde Dianei. Anaxagoras se îndreaptă spre Luna întreită. să citim versurile următoare: Tu ce-mi desfereci pieptul . Tu. Diana. Şi. Lunii macrocosmice. care în această scenă apare printre lamii. Dianei Hekatei. Empuse. ceea ce trăieşte din punct de vedere microcosmic în natura inferioară a omului şi urmează să fie trezit în Mefistofel. Oare nu am făcut noi cunoştinţă cu omul întreit? Am făcut cunoştinţă cu omul capului. la această situare a lui. pe jumătate semiconştient. din lumea subpământeană. pur organice. care pulsează în om. Aceasta e partea mediană. în om. provine de la puterea subpământeană a Hekatei: toate sentimentele şi impulsurile obscure. pe jumătate subconştient. mai trăieşte o a treia entitate. aşadar. despre care el crede că înconjoară acolo. afară. Şi din interiorul Pământului. Hekate. Dar în om. Pământul în cicluri de câte patru săptămâni. omul capului poate fi pus în legătură cu vestigiul ceresc. şi mai ales în Pământ. entitatea Hekatei. În inimă iau naştere şi acele impulsuri subconştiente a căror zeiţă e Diana. omul este o copie a tot felul de triade. aşadar. în nişte adevăruri spiritual-ştiinţifice avea motive întemeiate să o facă. capul ar corespunde. Toate aceste lucruri sunt atinse de Goethe. ca microcosmos. Dar în Empuse lucrează în special ceea ce trăieşte în partea subpământeană a lumii pământeşti.Hecate Aici aveţi cele trei însuşiri ale Lunii. pentru a le face absolut clare celui care vrea să le recunoască. Iar tot ceea ce are loc în omul extremităţilor. Numai că ceea ce e cuprins într-o lucrare cum este “Faust”-ul lui Goethe trebuie citit în adevărata sa formă. prin ceea ce ştia. Şi Goethe atinge toate aceste lucruri. şi o copie a Lunii întreite: Luna. de exemplu. Omul median. Hekate. în sfera ştiinţei spirituale. Omul face în viaţă multe asemenea lucruri. Din această Lună. Tocmai dacă reflectaţi. ieşită din comun.

Iar noţiunea de rău s-a apropiat mai mult de urât. Şi astfel. care creează din degetul mic. el este un poet care vrea să se cufunde în acea lume care îl duce în suprasensibil. urâtul. pentru a face ca în faţa sufletului său să reapară în mod viu viaţa vechii Grecii. Cosmos e un cuvânt care înseamnă la fel de bine ordinea frumoasă a lumii. Goethe s-a ocupat intens cu asemenea studii. Omenirea actuală nu mai concepe frumosul apropiat atât de mult de adevăr şi urâtul apropiat de rău. Goethe nu este un poet ca mulţi alţii. aş spune. Pentru omenirea actuală. din istoria originară şi. începând de aici. aşa ceva este deja greu de înţeles. dar nu poate avea decât aceleaşi noţiuni. pe lângă multe alte lucrări care l-au transpus în viaţa Greciei antice.anumită privinţă. frumosul se mai contopea cu adevărul. ceva înspăimântător. Şi Goethe a găsit. anii în care creează tocmai aceste scene din “Faust”. el a găsit. să poată aduce comunicări despre acest suprasensibil. el scrie: Ea ne îndeamnă să ne îndreptăm privirea spre ceea ce este aspectul cel mai general. nişte eforturi foarte mari. “Privire de ansamblu asupra istoriei lumii vechi şi a culturii sale” de Schlosser. după cum am arătat ieri. simţea ca pe ceva care îngrădeşte foarte-foarte mult fiinţa omului faptul că nu avea reprezentările. din tot ceea ce îi era accesibil în mod obişnuit şi mai ales din cele observate în Italia drept artă greacă. că spiritualul. treptat.Şi acest gând era atât de adânc înrădăcinat în Goethe. din tot ceea ce a simţit pe baza unor predispoziţii naturale. într-o lucrare cum este. ca şi ordinea adevărată a lumii. cu viaţa vechilor greci. care fac să devină viu în faţa sufletului său un trecut de mult apus şi îi arată cum se apropie de el epoca prezentă. prin faţa ochilor noştri. cel mai trecut. Pentru că el căuta viaţa greacă în suflet. El era situat. ca poet. nu pentru a ajunge să cunoască lumea suprasensibilă prin contemplarea vieţii din Grecia antică. să lăsăm diferitele populaţii să se perinde. pentru el reprezentarea s-a metamorfozat într-o anumită privinţă. Filistinul obişnuit nu-şi face probleme. tocmai când scria aceste scene. aşa cum făcea grecul. într-adevăr. cu ştiinţa lui obişnuită. spre ceea ce nu poate fi adus la noi. s-a cufundat în tot felul de lucruri. care năzuia cu toate fibrele sufletului său să înţeleagă fiinţa omului. aşadar. El spera ca în felul acesta să o scoată la capăt cu lumea suprasensibilă. pentru ca apoi. care a apărut în 1826 şi pe care Goethe a citit-o imediat. noţiunile necesare pentru a privi în lumea din care provine omul şi în care el nu poate privi cu mintea lui. nu o scoate la capăt cu ele. suprasensibilul este. Dar cu ce gânduri a încercat el să facă acest lucru? Ia gândiţi-vă numai. el se bucură dacă nu trebuie s-o scoată la capăt cu celelalte două straturi ale conştienţei. cu 103 . de exemplu. Şi. încât începând cu anii ‘80 ai secolului al 18-lea. Şi atunci el nu o poate scoate la capăt cu celelalte două straturi ale conştienţei: cu stratul subsensibil şi cu cel suprasensibil. el a găsit posibilitatea de a face ca viaţa Greciei să reînvie în faţa sufletului său. el a căutat mereu să-şi modeleze reprezentările în aşa fel încât ele să fie atât de flexibile cum fuseseră reprezentările grecilor.nu poate avea decât aceleaşi noţiuni pe care le au şi ceilalţi. . totuşi. Deja în ultimii douăzeci de ani. noţiunea de adevăr şi noţiunea de bunătate s-au apropiat pentru el mai mult de noţiunea de frumos. În gândirea greacă era altfel. Dar Goethe. în orice caz. Chiar dacă cineva e cel mai mare geniu . vrând să se comporte congenial faţă de viaţa antică greacă. în Goethe s-a născut gândul: Dacă cineva se umple cu reprezentările. în lumea sa nordică şi simţea cu ajutorul noţiunilor şi reprezentărilor pe care le oferă această lume. El le poate uni altfel. Astăzi oamenii nu sunt mai aproape de viaţa vechii Grecii decât erau în vremea lui. E interesant să vezi cum. Pentru grec. ci pentru a dobândi reprezentări cu care să poată aduce în viaţa sufletului lumea suprasensibilă. Dar ce se lega de acest lucru? De acest lucru se lega faptul că el a făcut. ajunge mai aproape de suprasensibil decât cu ajutorul reprezentărilor moderne. pentru că el credea în lumea greacă.

care nu e decât o altă faţetă a vieţii lui Faust. Din condiţiile exterioare rezultă numai posibilitatea de a prelua Răul. Esenţialul este felul în care sunt folosite asemenea secrete. trebuie să ne pătrundem şi cu un sentiment pentru urâţenia lumii. Venus. veţi fi văzut că şi în prezent anumiţi oameni sunt în posesia anumitor secrete. dacă acest lucru care s-a dezvoltat pentru noi. care sunt arhetipurile urâţeniei. Ei știu acest secret. care nu poate ajunge până în lumea prezentă. care încă mai erau aproape de lumea suprasensibilă. Ei au diferite motive. Acestei situaţii. înţelepciunea şi binele sunt legate între ele. se revelează forţele Răului. omul încă trebuie să păstreze Binele în jumătate din stadiul Pământ. din stadiile Saturn.e în posesia anumitor secrete. faptul că poate să aleagă între Răul care se apropie de el şi Binele pe care el îl poate dezvolta din natura lui. oamenii. el îl duce pe Mefistofel. Înţelepciunea şi bunătatea sunt inoculate insuflate de acele fiinţe din ierarhiile superioare care ţin de oameni în acea perioadă din dezvoltarea naturii umane în care această natură umană încă nu se trezise. ar putea să primească în sine doar răul. Datorită relaţiei sale cu spiritul grec.ţine ascunse de credincioşii lor aceste secrete. Soare. nu numai Biserica Romano-Catolică conducătorii ei . Cu aceasta. pe care oamenii o pot primi în şcolile de iniţiere în care se vorbeşte limba engleză. Din acest motiv. din ceea ce se apropie drept ceva nou. aşa cum s-a trezit pe Pământ. Iată ce căuta Goethe. simte neadevărul şi răul ca fiind urâte. la fel cum putem cunoaşte lumina numai după umbra ei. pe Saturn. la conştienţa absolut trează. el trebuie să creeze pe baza naturii sale impulsurile Binelui.eroarea şi cu răul. din sânul condiţiilor de pe Pământ. şi are un trecut. Aceasta este o formulă permanentă. Dar atunci. Din cauza unei înţelegeri greşite foarte grave. Din acest motiv. Şi iniţiaţii la care mă refer cunosc acest secret important şi. el ar deveni un Rău radical. dacă vrea să ajungă la Bine. Soare. Venus şi Vulcan. În perioada următoare. îi datorează omul posibilitatea de a ajunge la voinţa liberă.aceasta începe deja -. Când omul se cufundă în subconştientul din care ţâşnesc la suprafaţă visele. el simte o înrudire intimă cu alte fiinţe . dacă se dăruieşte plin de încredere lucrurilor care au fost sădite în natura lui prin evoluţia trecutului. un prezent: Pământul. Soare şi Lună şi merge acum mai departe. pe Saturn şi a evoluat de-a lungul stadiilor Saturn. Goethe atinge un mare mister al existenţei. Dar şi anumiţi iniţiaţi din sânul populaţiei de limbă engelză sunt în posesia anumitor secrete. şi despre unul dintre aceste motive vreau să vorbesc acum. ca natură umană. având simţul frumosului. din evoluţia cosmică. din cauză că nu vor ca omenirea să se maturizeze. de a fi expus Răului. Pământul are un trecut: stadiile Saturn. fiindcă din ambianţa Pământului. în Goethe a luat naştere sentimentul că cel care are o structură sufletească aşa cum o aveau grecii. ci şi anumiţi iniţiaţi esoterici din sânul populaţiei de limbă engleză. şi el simte adevărul îl simte ca frumos. omul nu ar ajuge la voinţa liberă. Când omul trăieşte cu conştienţa sa diurnă. aşa cum 104 . un viitor: stadiile Jupiter. Dacă ceea ce a luat naştere. a phorkyadelor. Lună şi din jumătatea stadiului Pământ. ar lua naştere acum. el îşi întoarce privirea de la ele. Mai ales conducerea catolicismului roman . Goethe a dezvoltat acest sentiment. iniţiaţii le spun celor ce vor să se iniţieze şi ei: Există trei straturi ale conştienţei. Binele poate fi recunoscut numai din trecut. a stadiilor Jupiter. Dacă forţele Răului nu s-ar revela. în apropierea arhetipurilor urâţeniei.v-am spus deja mai înainte: şi cu alţi oameni -. Lună.conducerea . Vulcan. deja şi în actuala perioadă Pământ . Când ne îndreptăm privirea spre trecut. nu vor să-l comunice omenirii. Din Cosmos. Şi el a crezut că se apropie mai mult de suprasensibil dacă se va pătrunde cu un sentiment faţă de frumuseţea lumii. În evoluţie există Binele şi Răul. Din conferinţele pe care vi le-am prezentat de-a lungul anilor în acest loc.

care. pentru a stăpâni. pentru că omul este expus. Şi aici Goethe se dovedeşte a fi un cunoscător temeinic al problemei. îl transpune. priveliştii oferite de triada phorkyadelor. că poate rămâne vertical în înfruntarea cu Răul. ei sunt aruncaţi în prada Răului. dintre anumiţi oameni. cu arhetipurile urâţeniei. Şi e protejat de Rău numai dacă se adânceşte în viaţa spirituală a Binelui. De aici purtarea ciudată a lui Mefistofel faţă de phorkyade. în primă instanţă. Răul. despre natura spirituală deosebită a lui Goethe şi de aici vă veţi putea forma o noţiune despre faptul că Goethe se apropie de aceste lucruri subtile. în faptul că el e în stare să ţină piept Răului. Căci tocmai în aceasta trebuie să constea tăria omului. atunci el nu acţionează ca prieten al oamenilor. care vor să se întâmple ceea ce e necesar şi vor să li se comunice oamenilor asemenea secrete. El trebuie să poată face cunoştinţă cu Răul. Până în prezent au învins încă aceştia din urmă. cu ajutorul acestui Bine. care sunt urâţenia întrupată. prin faptul că îl expune pe Mefistofel priveliştii oferite de urâţenia cea mai mare. din diferitele lucruri pe care le-am spus deja în prezenţa dvs. în lumea antichităţii. Desigur. aceasta e lumea în care el trăieşte. Veţi fi având o reprezentare. de cele trei phorkyade.ca Goethe . Răului. se îndreaptă spre absurditatea vieţii. dar necesară. el nu acţionează spre binele oamenilor. dar în măsură să zguduie lumea. ci el îmbracă şi acest lucru în reprezentările vechilor greci. aceasta este lumea în care el trece prin naştere şi moarte. ceea ce poate să facă numai ştiinţa spirituală. prin Rău. totuşi.puteţi citi acest lucru în cartea mea “Ştiinţa ocultă” . Goethe îl face să dea faţă. mai avansată în ordinea lumii decât cea greacă. pentru ca omul să fie în stare să facă faţă în întâlnirea necesară cu Răul. Şi aici se poate urmări un anumit scop. el ar fi fost nevoit să dea faţă cu lumea amară. Prin faptul că apelează la nişte noţiuni greceşti. într-un anumit sens. care este foarte. Asupra acestora trei lucruri atrag mereu atenţia iniţiaţii populaţiei care vorbeşte limba engleză. el aşază în faţa oamenilor un adevăr de o gravitate fundamentală într-un mod încă simpatic oamenilor. consecinţa reală a acestui fapt este necesitatea de a se răspândi lumină asupra trecutului. pe o 105 . Dacă Mefistofel ar fi rămas în patria lui nordică. chiar dacă epoca exterioară ştie prea puţin despre aceasta. dacă vrea să facă progrese în cultură. aşa cum trebuie s-o facă ştiinţa spirituală. trebuie să se expună fără nicio frică priveliştii pe care o oferă Răul.e cazul în epoca actuală. E foarte important să se ştie aceste lucruri. cu phorkiadele. foarte importantă. Dacă oamenilor le sunt sustrase comorile înţelepciunii spirituale. În loc de aceasta. Goethe atrage atenţia realităţii urâţeniei alături de frumuseţe. în orice caz.că viitorul este.are o cunoaştere bazată pe presimţire a acestor lucruri se apropie de ele numai ezitând. când şi-a conceput drama “Faust” el nici nu a vrut să se expună reprezentării de a atrage direct atenţia asupra faptului că omul. din care izvorăşte Răul viitorului. Din acest motiv. în lumea accesibilă simţurilor sau intelectului. pe care şi-o poate cuceri cu ajutorul unor cunoştinţe suprasensibile. revenirea. absolut indiferent că e membrul unui ordin francmason sau iezuit. asupra realităţii Răului. în lumea în care va păşi ca om fizic în viitor. Prin aceasta. Dacă cineva îi sustrage omului viaţa spirituală a Binelui. Iar când omul se transpune sus. Noi ştim . Vă puteţi imagina că acela care . asupra omenirii neputincioase.. Pe aceasta se întemeiază lupta. în preistoria istoriei Răului. În loc să le atragă oamenilor atenţia fără nicio reticenţă. dacă mă pot exprima astfel. De aici puteţi vedea ce nenorocire s-ar provoca dacă adevărurile spiritual-ştiinţifice ar fi sustrase lumii. adică într-o lume care este. numai cu nişte reprezentări congruente cu situaţia. Acest scop poate fi acela de a cunoaşte Binele numai într-un cerc restrâns. şi cei care nu vor ca omul să se maturizeze.

dacă vă mai gândiţi şi la faptul că. când merge împreună cu phorkiadele. ei ar şti. datorită omului stâng şi omului drept. datorită acestui lucru. cu atât mai mare va fi înrudirea. că nu poate avea loc ceea ce la noi are loc. Dacă omul n-ar putea simţi cu mâna dreaptă pe cea stângă. ci încă trebuie să mai stea izolate. ceea ce are bun în el. după cum ştiţi din “Ştiinţa ocultă”. într-un anumit sens. de asemenea. Înrudirea este exprimată. e necesar ca omul să nu aibă doar un singur ochi. Vulcan. pe de o parte. De aceea. Când ajunge faţă în faţă cu Răul sub forma urâtului şi se aliază cu el. datorită faptului că putem ajunge la cunoaşterea omului drept prin intermediul celui stâng. Datorită faptului că suntem în stare să cuprindem cu omul drept pe cel stâng. Mefistofel spune: Acum s-ar zice - după ce a încheiat tovărăşia cu phorkiadele – Acum s-ar zice Că sunt al Haosului fiu iubit! Phorkiadele: Noi. axele oculare se intersectează. Goethe le prezintă pe cele trei phorkyade având în comun un ochi şi un dinte. noi suntem. repetarea Soarelui. Şi. Dacă ar şti de ce avem două mâini şi la ce ne folosesc cele două mâini. omenirea bisexuată de astăzi provine din cea unisexuată! Masculinul şi femininul sau format abia în cursul evoluţiei. dar. numai datorită faptului că în noi colaborează omul stâng şi omul drept. cele trei au un ochi şi un dinte. din naştere sau ca tendinţă sau din cauza unui accident. multor lucruri. Când privim un obiect. Aşa e şi cu Răul. repetarea lui Saturn. Venus. de exemplu. Dar acest Rău va prezenta nişte imagini deformate. Aşa cum suntem acum. el nu ar ajunge la conştienţa Eului. în multe privinţe. Va avea loc o evoluţie în sens invers. o descriere foarte adecvată. Fizicienii şi fiziologii reflectează mult căutând răspuns la întrebarea de ce noi avem. pe baza propriei sale naturi.treaptă superioară. el apare pentru ca omul să-şi poată aduce la înflorire cât mai intens posibil. nu de aparenţa exterioară. noi ajungem la conştienţa de sine şi la conştienţa faptului că Eul este prezent. fără îndoială-i suntem fiice. Jupiter este. Când privim un om. Şi. Este aşa din cauză că simţurile încă nu trebuie să acţioneze împreună. nişte caricaturi ale formaţiunilor din vremea originară. de ce avem doi ochi şi la ce ne folosesc cei doi ochi. În stadiile de mai târziu apar. dar cu atât va fi mai comună şi conştienţa. aceasta nu contrazice ceea ce am spus. de fapt. repetarea Lunii. pe o treaptă superioară. doi ochi şi la ce ne folosesc cei doi ochi. că sunt hermafrodit. doar un ochi. vai. Atât de precis exprimă Goethe ceea ce vrea să exprime. 106 . prin acest lucru. a trecutului. pe de altă parte. Când se întâmplă ca un om să aibă. e vorba de predispoziţie. ea este exprimată şi prin faptul că elementele încă nu acţionează împreună. Eul e legat de actul vizual: datorită încrucişării dintre direcţia stângă cu cea dreaptă. Aşadar. Acest lucru atrage atenţia asupra multor. Şi Mefistofel: Vor spune. de forţe. cu cât ne întoarcem mai departe în urmă. stadiile trecute.

pentru că le place să meargă numai pe deasupra lucrurilor. pe de o parte. La fel cum spiritul şi materia trăiesc una într-alta. Aşadar. Astăzi oamenii se consolează /se bucură/ când li se oferă ceva în care nu e nevoie. indus în eroare de ceea ce este şi trebuie să fie omul. El trebuie să se poată ridica până la nişte idei conforme cu spiritul. la nişte idealuri abstracte. interferând. şi nu să fabrice. am spus eu. la care m-am referit eu acum. la starea anterioară celei de bisexualitate.Omul trebuie să fie şi una sau alta. în sânul adevărurilor ştiinţei spirituale. Dar atunci trebuie să citim. Ei bine. cea care luminează liniştită. Dar el nu era înclinat să caute o concepţie despre lume prin asemenea noţiuni abstracte. pe de o parte. Din această scenă se poate vedea cât de profund era situat Goethe. nu e nevoie să ne aplecăm asupra fiecărui cuvânt şi să fantazăm în legătură cu el.ei bine. cu ajutorul unor noţiuni abstracte. fie o concepţie despre lume înclinată spre materie. încercaţi să vă aduceţi aminte că eu v-am spus. să creadă. ci căuta să procedeze altfel. şi trebuie să poată privi ce este material în mod material şi să-şi poată forma în legătură cu aceasta nişte reprezentări materialiste. El şi-a dat seama câtă unilateralitate este în faptul că oamenii caută. într-o măsură mai mare sau mai mică. de exemplu. Şi acum. Goethe descrie lucrurile într-un mod cu adevărat adecvat. în noţiuni abstracte. cea care lărgeşte pieptul. o unitate. urmând să se atragă atenţia asupra acestui fapt. nici cel care este materialist. chiar dacă se păstrează 107 . când Pământul va fi ajuns la ţinta sa. cel mult.la fel ca unele forţe ale naturii care nu pot interveni în ordinea fizică a lumii şi. ele trebuie să se lumineze unul pe altul şi să se întrepătrundă. după cum v-am spus. când văd scris: Luna. să le facă să trăiască amândouă împreună. de aceea. prin elementul ideatic. deja în impulsurile date de Goethe se găseşte calea care trebuie inaugurată prin ştiinţa spirituală. se vor risipi ca ceaţa. spre un viitor benefic! Ar fi de dorit să se pornească în acest fel de la Goethe. înainte de toate. pe de altă parte. fie una închinată spre spirit. iar cel ideatic prin cel material. noţiunile idealiste. nici realist. ei spun: exprimări poetice. Oamenii spun. cum s-ar putea exprima mai clar faptul că cineva nu este nici idealist. Dar lumea nu ne permite să procedăm aşa. nu ajunge la o concepţie despre lume satisfăcătoare cel care este un asemenea idealist abstract. adică la mormântul său -. cea care cugetă în străfunduri. El a caracterizat în felul următor acest alt fel de a proceda: De vreme ce multe dintre experienţele noastre nu se exprimă rotund şi nu pot fi comunicate direct. ajunge. ci idealist şi realist şi că el face ca ambele concepţii despre lume să se oglindească una într-alta! Goethe încearcă să se apropie de adevăr din cele mai diferite direcţii ale lumii şi prin oglindirea noţiunilor una într-alta. care nu au nicio forţă . Şi de acest lucru şi-a dat seama Goethe. Hekate. Nu e nevoie să mergem prea departe. noţiunile naturalist-ştiinţifice. Dacă vă gândiţi la adevărul grav pe care l-am rostit despre întâlnirea lui Mefistofel cu phorkiadele. cu puţin timp în urmă: Nu poate ajunge la o concepţie despre lume satisfăcătoare cel care. şi în procesul cunoaşterii însuşi elementul material trebuie să trăiescă. totuşi. prin presimţire. celui ce poate deveni atent. dar puternic-intimă . . sensul tainic prin nişte formaţiuni care se opun una celeilalte şi care se oglindesc oarecum una în cealaltă.El devine chiar hermafrodit. având. pentru ca omenirea să fie condusă spre viitor. propriu-zis. şi care se păstrează. Omul trebuie să fie în stare să-şi formeze o concepţie despre lume materialistă şi una idealistă. ci. de citit. Diana. o operă cum este “Faust”! Dar omenirea s-a dezobişnuit. eu am ales de mult timp un mijloc de a revela.

spre suprasensibil. şi nu la un homo. şi mai adânc ca ziua e gândită. ci în ceea ce ascund veşniciile. când şi-a scris cântecul închinat miezului nopţii: “Lumea e-adâncă. dacă rămâne doar la ceea ce îi aduce ziua. el a trebuit să-l facă să o apuce pe calea care îl duce. Goethe credea că se apropie de acesta cufundându-se în reprezentările vechilor greci şi insuflându-le în sine viaţă. dar omul nu ajunge la mai mult din propria sa fiinţă decât la un Homunculus. împreună cu Homunculus şi cu Mefistofel. marea seriozitate care trebuie să existe în această năzuinţă spiritual-ştiinţifică. marea seriozitate a strădaniei spiritual-ştiinţifice. şi mai adânc ca ziua e gândită”. ca acela a lui Nietzche. din câte un om care a ajuns în apropierea a ceea ce e necesar pentru omul viitorului se aude. doar pe jumătate conştient. Uneori. în câteva şcoli oculte din epoca prezentă. Trebuie să spunem. Fiindcă lumea e-adânc. Şi pentru că Goethe nu voia să-l introducă pe Faust doar în ceea ce aduce ziua.prost. 108 . pe lângă multe alte lucruri. câte un suspin. atunci veţi avea ocazia să înţelegeţi. desigur: Ziua îi dă omului conştienţa diurnă.

întreaga natură a vieţii spirituale goetheene pot fi înţelese în mod just numai dacă le abordăm din punctul de vedere al ştiinţei spirituale. În diferite contexte eu v-am atras atenţia şi asupra altor manifestări ale vieţii sufleteşti a lui Goethe. Ceea ce nu admite fizica de astăzi. care ar trebui să-l intereseze în cel mai înalt grad pe orice om. nu în ultimul rând pentru viaţa religoasă a epocii prezente. că activitatea creatoare a lui Goethe este pătrunsă de o anumită concepţie spiritual-ştiinţifică. dar numai par aşa. Ne relatează el însuşi acest fapt. Şi anume. ceva absolut neînţeles. Dar nu se poate spune că până astăzi s-a înţeles prea mult din această problemă în nişte cercuri mai largi de oameni. manifestări care poate par a fi situate mai departe de viaţa generală a omenirii. este extraordinar de important şi plin de sens. poate. Şi acest lucru. nu la ipoteze şi teorii? Din anii ‘80 eu mă străduiesc mereu să atrag atenţia omenirii asupra a ceea ce este. Nu numai că un punct de vedere nespiritual. ci faptul că o asemenea viaţă sufletească a fost posibilă în cadrul evoluţiei omenirii poate fi explicat numai dacă studiem această viaţă sufletească din punct de vedere spiritual-ştiinţific. decât ceea ce găsim descris în vastul poem “Faust”. pe fenomenele originare. esenţa fenomenului originar. Şi este extraordinar de important să încercăm odată să înţelegem un fapt atât de interesant cum e viaţa spirituală a lui Goethe. nu poate găsi în activitatea sa creatoare ceea ce noi am fost în măsură să găsim alaltăieri şi ieri printr-o cercetare spiritual-ştiinţifică. Se poate spune că tocmai modul deosebit de a gândi al ştiinţei goetheene despre natură este încă şi astăzi. fizica viitorului se va vedea constrânsă să admită. ar trebui să o desemnăm drept o concepţie bazată pe presimţire. după propria sa exprimare. chiar dacă. de fapt. din expunerile prezentate alaltăieri şi ieri. aş dori să vă atrag atenţia asupra faptului că întreaga structură a spiritului goethean. Ieri v-am arătat că Goethe a cultivat un fel deosebit de ştiinţă a naturii. Ştiu că ceea ce vă voi spune acum este un lucru înfiorător şi eretic pentru concepţia de astăzi a ştiinţelor naturii din domeniul fizicii. aş vrea să vă spun astăzi. faptul că Goethe a cultivat un fel deosebit de ştiinţă a naturii. mie mi se pare că tocmai pentru cele mai diferite ramuri ale vieţii spirituale din epoca prezentă. Poate că vom ajunge cel mai bine la o opinie asupra a ceea ce înţelegea Goethe prin fenomenul originar din natura anorganică dacă ne aducem în faţa ochilor felul cum a ajuns el să creeze tocmai o teorie deosebită a culorilor. cu tot ceea ce conţine ea. prin faptul că el vrea să treacă numai la aşa-numitele fenomene originare. 109 . Atât cât se poate vorbi despre aceste lucruri la modul absolut popular. atunci când caută o explicare a naturii. Dar acum eu aş dori să mai adaug ceva la cele spuse înainte. caracterizând.VIAŢA SUFLETEASCĂ A LUI GOETHE DIN PUNCT DE VEDERE SPIRITUAL-ŞTIINŢIFIC 29 septembrie 1918 Am putut vedea. este de o importanţă cu totul deosebită să reuşim să aruncăm o privire în această configuraţie deosebită. Ce intenţionează Goethe. în cele mai largi cercuri de oameni. câteva cuvinte despre teoria fenomenelor originare şi despre teoria metamorfozelor. O asemenea viaţă spirituală apare în mod just în legătura ei cu întreaga evoluţie a omenirii abia atunci când ne-o aducem în faţa sufletului în cadrul unei cercetări aprofundate. Dvs. în acest mod special în care Goethe a privit natura. ştiţi că el a încercat să întemeieze pentru lumea anorganică o ştiinţă pe care a clădit-o. fireşte. şi el a întemeiat o botanică pe care a clădit-o pe ideea de metamorfoză. Şi totuşi. Dar nu face nimic.

şi că prin folosirea prismei sau prin alte procese culorile pot fi făcute să iasă la iveală din lumina albă unitară. într-un fel de entitate suprasensibilă. să-i trimită aparatele necesare pentru a vedea ce concepţii şi-ar putea forma el însuşi. aparatele.după cum am spus. Şi astfel. numai că era . atunci când le facem să se suprapună.m. aici nu e cazul să intrăm în detalii -.ei bine.a. Iar consilierul de curte Büttner i-a pus la dispoziţie excelenţei sale Goethe. o dată cu mulţi alţii. .Fizica de astăzi încă nu e destul de matură pentru a înţelege teoria culorilor a lui Goethe. ş. El a studiat optica newtoniană. Această teorie afirmă că la baza luminii se află ceva .m. devenise adeptul acesteia. tot ceea ce îi ceruse el. până când consilierul de curte Büttner şi-a dat seama că acum are nevoie de aparatele sale şi că ar dori să-i fie trimise înapoi. Mult timp el nu a reuşit să facă cercetările. sau prisma însăşi. numai că din nişte fenomene originare. ca neutralizate. pentru a reflecta la ceva de natură artistică. atâta timp cât nu ai altceva mai bun.d. decât primitiv şi prostesc. e totuna. şi atunci a avut impresia . pentru a le trimite înapoi proprietarului. Dar mai întâi aparatele trimise s-au acoperit de praf acasă la Goethe. Dacă vedem o culoare. întrun mod cum nu se poate mai primitiv şi mai prostesc pentru fizicianul de astăzi . dar el a constatat că. Acest lucru l-a determinat să-l roage pe consilierul de curte Büttner să-i dea voie să mai păstreze instrumentele. materie care a fost întunecată. galben. bineînţeles. într-un anumit fel. Goethe le-a adunat. să se suprapună. cum se înţelege de la sine. Şi i-a cerut consilierului de curte Büttner. asupra modului cum iau naştere culorile. şi altele de acest fel. teoria sa asupra culorilor. Goethe s-a văzut nevoit să părăsească. care e construită pe o anumită ipoteză. Goethe a ajuns la claritate în această privinţă. la ceva din domeniul picturii. totuşi. peste lumină. el a crezut în aşa-numita teorie newtoniană a culorilor. ca şi alţi oameni . o interacţiune dintre lumină şi întuneric. ci le deduce tot din nişte fenomene.d. Până pe la începutul anilor ‘80 ai secolului al 18-lea. Fie că e vorba. la urma urmelor. Era o prostie. întunericul. o concepţie care respinge toate ipotezele şi teoriile. fireşte. Când facem ca lumina să se suprapună peste întuneric. după premisele uzuale. Dar nici vorbă de aşa ceva! Peretele a rămas alb! Acest lucru l-a deranjat. repede o privire printr-o prismă.Aici nu 110 . Acest lucru l-a deranjat pe Goethe din ce în ce mai mult şi l-a determinat să verifice măcar cum stau lucrurile din punctul de vedere al fizicii cu fenomenele culorii. într-un anumit fel.o gândire sănătoasă.a. care nu născoceşte nimic în legătură cu fenomenele naturii. Într-o bună zi. aşa cum îşi reprezintă Newton însuşi. ceva care nu e perceput. nu poţi face nimic cu ea. această reprezentare. una după alta. prin nişte experimente proprii. Dar mai înainte a vrut să arunce. care era profesor universitar la Jena. Şi acum el şi-a făcut în continuare cercetările. Apariţia culorilor e concepută în sensul că lumina ar conţine diferitele culori oarecum nedisociate.că atunci când se uită printr-o prismă ar trebui să vadă peretele sau ecranul alb în toate cele şapte culori. adică despre fenomenele anorganice din natură în general. la baza ei se află. El s-a uitat prin prismă peretele a rămas alb.după cum am spus. iar în al doilea rând concepţiile sale despre fenomenele fizice. într-un mod care fizicianului de astăzi nu poate să-i pară. o relatează el însuşi -. de nişte curenţi materiali. aşadar. Goethe a crezut. pe o teorie. pentru că el se disociază în şapte culori. atunci iau naştere culorile luminoase: roşu. fie că e vorba de nişte vibraţii sau de nişte impulsuri electrice oarecare. prin cercetări proprii. Din aceste cercetări au luat naştere: în primul rând. iau naştere culorile întunecate: albastru. numai această teorie a culorilor. dacă vrei să aplici numai această optică newtoniană. pe care o împărtăşise şi el. Când facem ca peste ceva luminos. cu cea mai mare bunăvoinţă. ş. violet.

Dar atunci rămânem. conform cu acest punct de vedere. Aici nu a fost exprimat nimic de felul unei ipoteze. ci transformă formele. pentru el nu se pune problema de a inventa nişte ipoteze. Tot o concepţie care nu vrea să emită ipoteze. astfel încât floarea nu e altceva decât frunza metamorfozată. cum ia diferite forme şi devine apoi petală. Ceva asemănător a încercat el să facă în legătură cu viaţa vie a plantelor. în aşa fel încât acestea să-şi exprime ele înseşi fiinţa. ele trebuie demolate. Căci capitolul despre acţiunea senzorial-morală a culorilor. Goethe a creat o teorie a culorilor care ne conduce în mod minunat la înţelegerea artistică a culorilor. Goethe se caracterizează tocmai prin faptul că respinge. şi că el vrea să folosească gândirea numai pentru alăturarea justă a fenomenelor. Şi acum. ci să lase în modul cel mai strict ca fenomenele să vorbească de la sine. nu emite ipoteze şi teorii. fără ipoteze şi fără teorii. Numai că acestea sunt percepţii simple. Ba putem spune chiar ceva paradoxal. ci a fost exprimat doar ceva simplu. Când interacţionează ceva luminos şi ceva întunecat iau naştere culorile. care este în acord cu teoria goetheană a culorilor. vă rog să luaţi bine aminte la acest 111 . Deosebit de interesantă este în această schemă teoria sunetelor. în care Goethe a prezentat o întreagă fizică schematizată. fireşte. important pentru Goethe era să nu adauge fenomenelor niciun fel de ipoteze şi teorii. prin teoria metamorfozelor. al unei teorii. Dar. orice teorie. este unul dintre cele mai frumoase capitole ale teoriei culorilor a lui Goethe. cel puţin în mod schiţat. Ea încă nu a putut fi creată. după cum schela nu rămâne după ce clădirea e gata. Aşadar. nişte noţiuni care se transformă interior. ci vrea să rămână exclusiv la ceea ce oferă percepţia. Acesta e lucrul pe care l-a încercat Goethe în ceea ce priveşte natura anorganică. Şi în marea ediţie de la Weimar. Felul cum trăieşte natura în activitate constă în faptul că ea nu se cramponează de forme.e vorba de nicio teorie. de la o formă la alta. ci se pune numai şi numai problema de a arăta în ce fel trebuie să alăturăm lumina şi întunericul pentru ca în acest fel să apară culorile galben sau roşu sau albastru sau violet. Dar ar fi interesant să se creeze odată şi o teorie a sunetelor care să poată face trecerea spre activitatea muzicianului. numai în sfera pur senzorială. pentru a spune că aşa iau naştere culorile. puteţi găsi şi o schemă. şi ipotezele ar trebui folosite numai pentru a găsi o cale de a asocia lucrurile. respectiv decât cele întemeiate pe concepţia despre lume a lui Goethe. la fenomenul cel mai simplu. după ce am ajuns la fenomenul originar. Numai că atunci ai nevoie de noţiuni mobile. Aşadar. aşa cum teoria culorilor a lui Goethe face trecerea spre activitatea pictorului. dar pe urmă. perceptibil. numai sub o formă schematică. Ele pot fi emise. în volumul în care au fost tipărite de mine articolele generale de ştiinţe ale naturii ale lui Goethe. cum se transformă acestea în natură. în care. când e vorba de fenomenele naturii. de noţiuni la fel de mobile ca natura însăşi. cum ar fi ipoteza ondulatorie sau ipoteza emisiei etc. pentru a putea urmări în mod real cu ajutorul noţiunilor. Acest lucru a încercat Goethe să-l facă şi pentru întreaga fizică. de exemplu. ci urmăreşte felul cum se transformă.a nu căuta nicăieri teorii sau ipoteze. din cauză că ştiinţele moderne ale naturii merg pe cu totul alte căi decât concepţia despre lume a lui Goethe. ci e dată jos. ca să avem o schelă. Ceva întunecat şi ceva luminos acţionează în percepţia nemijlocită. noi trebuie să avem noţiuni de felul celor pe care majoritatea oamenilor sunt prea comozi pentru a le crea. spune el. iarăşi. Aceasta a fost baza concepţiei generale a lui Goethe despre natura nevie . Pe această cale. în care se găsesc atâtea sugestii importante şi pentru artist. cum se metamorfozează frunza.. fireşte. nu vrea să emită teorii.

ne îndreptăm privirile spre acest corp eteric. Şi mai trebuie să scoatem în evidenţă încă o latură a problemei. După 112 . la realitatea senzorială. Iar faptul că Goethe simţea în acest fel este o dovadă că el avea o natură cu totul şi cu totul sănătoasă. Şi interesant este aici că. Înpotriva acestei distrugeri a formelor pe care corpul eteric le solicită pentru sine s-a ridicat natura sănătoasă a lui Goethe. atunci această percepere.lucru: Goethe poate pătrunde în mod just în regiunea spiritualului. acele sentimente pe care Goethe le descrie în capitolul “Efecte senzorial-morale ale culorilor”. în aşa fel încât să putem privi spre corpul eteric fără ca el să ne inducă în eroare. fac şi din corpul astral o caricatură şi astfel perturbă viaţa omului în sfera suprasensibilă. lăsând să-şi spună cuvântul numai fenomenele originare. ca o caricatură. nu opreau aceste ciupituri şi pişcături. dintre moarte şi o nouă naştere. Şi nicio teorie. alb. această contemplare a fenomenelor originare este în măsură să declanşeze în noi senzaţii şi sentimente sănătoase. dacă privim natura într-un mod pur adecvat naturii. Ei bine. În această viaţă. după ce. pentru că au o organizare mai grosolană. el nu impurifică prin teorii percepţia pură a naturii. acest corp eteric. datorită percepţiei pure. bineînţeles. tocmai pentru că nu se impurifică. singura considerată de Goethe valabilă ca ştiinţă despre natură. drept microcosmos integrat armonios în Macrocosmos. ba chiar. aşa cum o privea Goethe. atunci când apărea numai albul şi el trebuia să gândească: peretele este. La ceilalţi nu ciupeşte şi nu pişcă nimic. la câteva zile. pentru că simţea. Astfel încât putem spune: deşi se limitează la fenomen. deşi ar trebui să apară în mod gradat toate cele şapte culori. pe Pământ. avem acele complexe de forţe interioare pe care ni le-am creat în fizic. Toate aceste teorii şi ipoteze fac mai întâi din corpul eteric uman o caricatură. tocmai acesta este lucrul important pentru Goethe. Tocmai acesta este .şi de aceea spun: Goethe poate fi înţeles numai pe cale spiritual-ştiinţifică -. când concepea nişte noţiuni cum sunt cele newtoniene. prin aceasta. Dar Goethe avea o organizare de-aşa natură. aşa cum am putut arăta ieri şi alaltăieri. Dar nu s-a întâmplat aşa. care nu sunt dobândite prin observarea pură a naturii. dacă respingem teoriile şi ipotezele. că înainte de a fi păşit pe Pământ el a trecut prin evoluţiile saturniană. însă corpul eteric al omului nu primeşte în sine lucrul respectiv. ne-am separat de corpul eteric. Dar ceea ce rămâne în spiritual-sufletescul nostru. Şi esenţialul este ca noi să fi tratat. Noi ştim că omul nu e doar fiinţa care trăieşte între naştere şi moarte. că în corpul eteric ceva ciupeşte şi pişcă. totuşi. solară şi lunară. noi gândim asupra naturii aşa cum putem gândi în cadrul vieţii umane fizice. Şi toate aceste teorii. adică impurificăm prin teorii şi ipoteze ceea ce oferă natura însăşi. Când născocim nişte teorii newtoniene sau spenceriene sau alte teorii asemănătoare. în ceea ce priveşte fenomenele naturii exterioare. că omul este şi fiinţa care trăieşte între moarte şi o nouă naştere. o dată cu viaţa noastră. datorită faptului că spiritul nu se află sub o influenţă ahrimanică sau luciferică. Posibilitatea de a percepe fenomenele senzoriale încetează. Şi. Dar acest lucru mai are şi o altă consecinţă. Asemenea teorii întunecă pentru entitatea spiritual-sufletească percepţia pură a realităţilor pământeşti. încât ceva îl ciupea şi pişca în corpul său eteric în timp ce privea aşa. ştiinţa despre natură a lui Goethe este o ştiinţă conformă cu spiritul tocmai pentru că. eu v-am apus ieri că omul nu trăieşte doar aici. El avea un instinct pentru ceea ce nu provine din realitatea nemijlocită. nici ipoteza cea mai valoroasă. este ceva sănătos şi se armonizează şi cu lumea spiritual-sufletească. ci percepe fenomenele naturii aşa cum se oferă ele existenţei accesibile prin simţuri. se transmit. ca om. cu tot soiul de teorii şi ipoteze.

cu legitatea sa. aşa cum am văzut ieri şi alaltăieri. ş. Astfel încât putem spune: Tocmai datorită percepţiei sale orientate în mod pur spre senzorial a avut Goethe predispoziţia de a prelucra aceste lucruri. într-adevăr.ce va părăsi Pământul sau. dacă ne transpunem cu adevărat profund în modul de reprezentare goethean. Goethe era situat atât de mult cu percepţia spirituală în spirit tocmai pentru că nu aplica fenomenului din natură niciun fel de teorii şi ipoteze confuze scoase din spirit. încât natura nu poate fi înţeleasă nici în acest fel. Aşa face Goethe. Chiar dacă nu a urmărit el însuşi aşa acest lucru. şi prin aceasta se pregăteşte pentru o contemplare sănătoasă a ceea ce poate fi văzut numai în suprasensibil: evoluţiile saturniană.. nu o scot la capăt cu o concepţie despre lume? Care este cauza? Cauza constă în faptul că astăzi oamenii vor să-şi întemeieze concepţia despre lume într-unmod absolut precis. Uitaţi-vă prin tratatele actuale de teologie şi filosofie. acela îşi pregăteşte spiritul să separe domeniul pământesc. Dar eu v-am spus: Noţiunile ştiinţelor noastre despre natură se pot raporta numai la evoluţia pământească. Fiindcă ceea ce concepe ştiinţa de astăzi drept ereditate. . printr-o ştiinţă sănătoasă despre Pământ. Aspectul asupra căruia v-am atras atenţia ieri la sfârşit este faptul că Goethe nu a fost pe de o parte idealist şi pe de altă parte realist. ci o ştiinţă sănătoasă despre natură vrea să scoată Pământul din acest context şi să-l descrie ca Pământ. Oamenii se pot ridica într-o măsură atât de mică la o înţelegere sănătoasă a evoluţiilor lunară. ci simple teorii şi ipoteze. Soare sau Lună. în general. despre spiritual. să vedeţi unde găsiţi în ele un punct de sprijin sănătos pentru a proiecta asupra naturii. ori el devine teolog sau filosof şi încearcă să-şi formeze pe baza tradiţiei anumite noţiuni. Numai că acestea sunt atât de inconsistente şi fantomatice. fie. Un lucru îl determină pe celălalt. Chiar dacă Goethe însuşi nu a ajuns la această concepţie despre evoluţiile lunară. solară şi saturniană pentru că nu au o concepţie sănătoasă nici despre evoluţia Pământului. tot felul de lucruri care se potrivesc numai pe Saturn. Astăzi omul devine fie un om de ştiinţă. lumina 113 . ci lăsa ca cele două concepţii să se oglindească reciproc în viaţa sufletului său aşa cum se oglindesc ele şi în realitatea exterioară. care în realitate sunt întreţesute în evoluţia de pe Pământ. să ajungem în mod absolut sănătos să ne putem reprezenta corect amândouă felurile de a trăi prin care omul trebuie să treacă. Şi omul caută să îmbibe fenomenele naturii cu asemenea ipoteze.Şi. solară şi lunară şi. omul va trece prin evoluţiile jupiteriană. iar ceea ce trebuie conceput idealist. dar el nu credea că poate întemeia prin una sau alta o concepţie despre lume.d. solară şi saturniană .m. dacă elaborăm o ştiinţă sănătoasă despre natură avem imboldul de nu a descrie evoluţia de pe Pământ în aşa fel încât să introducem în ea. care se referă numai la Pământ. producând confuzie. în general. după ce Pământul îl va părăsi pe el. în drama sa “Faust”. căci ele nu au suficientă forţă pentru a ne apropia în mod just de natură cu ajutorul lor. pe baza lor. în mod idealist.cel care se adânceşte în ştiinţa lui despre natură. venusiană şi vulcaniană. idei. el a făcut în aşa fel încât. spiritualul. că el concepea fenomenele exterioare în mod realist. acestea sunt atât de abstracte încât natura exterioară nu poate fi înţeleasă cu ajutorul lor? Cum se face oare că pentru omul actual idealismul şi realismul se despart într-o asemenea măsură încât întemeiază pe baza lor fie doar un monism paralitic.a. el face cunoştinţă cu natura şi încearcă s-o impregnze cu tot felul de teorii şi ipoteze. care nu spune nimic. nu sunt nişte fenomene originare. mai exact spus. Cum se face oare că concepţia umană obişnuită de astăzi e atât de puţin înclinată să admită spiritualul? Iar când îşi formează noţiuni despre lumea spirituală. care este o ştiinţă despre natură purificată de tot restul.

aceste noţiuni se răzbună. prin modul goethean de a observa natura. Atunci în om viaţa dintre naştere sau concepţie şi moarte se oglindeşte în ceea ce lui îi apare drept viaţă dintre moarte şi o nouă naştere. ni se pot forma nişte percepţii spirituale. astăzi aşa ceva nu e posibil. Trebuie să puteţi fi în întregime şi una şi alta. Atunci. luată în sine. adică să nu căutaţi unirea pe calea unor noţiuni abstracte. ci ni se dăruiesc nişte percepţii spirituale. decât doar pentru a edifica fenomenele. două percepţii imaginative pure. menită să explice un aspect sau altul. veţi dobândi o concepţie sănătoasă şi despre viaţa umană în ansamblul ei. concepţia goetheană despre lume poate fi o educatoare extraordinară a omenirii moderne. nu e posibil să menţii cele două domenii. Dacă o scoatem la capăt cu o asemenea ştiinţă sănătoasă despre natură. sau cu cealaltă. şi să faceţi în aşa fel încât una să se oglindească în cealaltă. percepţii neamestecate cu alte elemente. să-i recunoaştem naturii puterea de a se interpreta ea însăşi. nişte percepţii ale spiritului pur. Cel care priveşte natura în mod pur. nu-l lasă să ajungă la contemplarea spiritului. veţi vedea că ceea ce ce există în natura exterioară nu e suficient pentru explicarea omului.justă! Şi unde găsiţi în mod serios în rândurile celor ce reprezintă azi ştiinţa. dar nu la un homo. ei bine. aţi vrea să-l fotografiaţi dintr-o singură direcţie. Şi tocmai prin forţa pe care o trezeşte în noi observarea pură a naturii. Aceasta este atitudinea pe care trebuie să o avem faţă de natură. atunci e ca şi cum. dacă. Pe cel care îşi amestecă în mod confuz noţiunile şi ideile în fenomenele naturii. că tocmai pentru a-l înţelege pe om e necesar să ne apropiem cu ştiinţa despre natură şi cu ştiinţa despre spirit din două direcţii opuse. aşadar. ci a fi pe deplin materialişti. din afara omului. să spunem. lăsându-le pe amândouă să se oglindească una într-alta. neinfluenţaţi de teorii şi ipoteze imposibile. În această privinţă. Dacă vreţi să rămâneţi doar filosof sau teolog. Trebuie să fim însă conştienţi şi de faptul că nu putem face nimic numai cu una. fără a amesteca în ele teorii. Atunci veţi vedea fenomenele naturii. în mod separat. Cele două demenii pot fi unite numai dacă ai capacitatea de a te dărui observării naturii şi unei ştiinţe aşa cum s-a dăruit Goethe naturii: cu privirea îndreptată în mod pur asupra fenomenului. Atunci ele sunt adecvate omului. pe de o parte. aşa cum sunt ele astăzi. dar nu se amestecă în rezultate. până la formele şi regiunile divin-spirituale ale existenţei? Dacă ai o gândire sănătoasă. dintre concepţie şi moarte. în sensul unei ştiinţe goetheene despre natură. Dar. având un obiect care arată cu totul diferit când e văzut din două direcţii. şi invers: viaţa dintre moarte şi o nouă naştere se oglindeşte se oglindeşte în viaţa dintre naştere şi moarte. nu două teorii. asupra fenomenelor. când îl priviţi pe om. ci două percepţii imaginative. privim în intimitatea naturii în acest fel. pentru fiecare dintre cele două domenii. unde găsiţi o posibilitate de a vă ridica. Dar. A nu specula asupra naturii. Vedeţi. Atunci veţi ajunge numai la un homunculus. Şi atunci nu rămânem la nişte teologii sau filosofii abstracte. lăsând fenomenele materiale să vorbească de la sine. făcând ca gândirea să fie doar slujitorul care colaborează. Dar atunci noi trebuie să dezvoltăm în sine. şi tot aşa stau lucrurile dacă vreţi să rămâneţi un simplu om de ştiinţă. Şi atunci cele două domenii se vor oglindi unul într-altul. dacă ei nu sunt nişte fanfaroni monişti. perceperea naturii. acela o zăreşte în propriul său suflet în aşa fel încât poate privi şi spre spirit într-un mod real. formând mai întâi separat. vom ajunge să înţelegem în mod real viaţa umană dintre naştere şi moarte sau. pornind de la ştiinţă. perceperea spiritului. ci să lăsaţi lucrurile să se unească ele înseşi. aceasta este sarcina pe care o avem faţă de o ştiinţă sănătoasă despre natură. luată în sine. şi să nu le unim pe 114 . Să nu născocim o teorie unică. noi trebuie să putem privi şi în intimitatea lumii spiritului. prin facultatea unei asemenea oglindiri.

că a înţeles. ci să le lăsăm să se oglindească reciproc în această percepţie imaginativă. la patruzeci şi doi de ani. va rezulta ceva care s-a născut în anul 1749 la Frankfurt şi a murit la Weimar în 1832. Dacă nu avem în vedere acest lucru. atunci nu acţiona doar acea formaţiune abstractă ce rezultă când adunăm la un loc toate noţiunile pe care le avem. ci şi acele impulsuri care acţionaseră în copilăria lui. când Goethe privea. Nu-i aşa. în totalitatea ei. el a avut. în el acţiona în mod real întreaga sa viaţă sufletească. în nişte reprezentări care au existat ca premise deja în gândirea lui Goethe. un om de condiţie medie. dar unul care este inteligent . Ce face el? Ei bine. nu găseşte nicio contradicţie. un fenomen oarecare. Când priveşte superficial în viaţa lui sufletească şi poate găsi acolo ceva care este în concordanţă cu sine însuşi. Eu nu aduc nicio critică pentru faptul că goetheanismul a fost atât de puţin înţeles. Faptul că Goethe. o plantă sau altceva. după cum zice el. poate vrea să se lămurească asupra unui lucru. Dar în acest fel nu se poate ajunge mai departe de 115 . Să presupunem că el vrea să-şi explice în mod just concepţia despre lume a lui Copernic. Sufletul lui Goethe lucra cu totul altfel.cunoaşterea sa spiritualştiinţifică era bazată pe presimţire. pur şi simplu. consideră că e gata. Ca să vă trimit la înţelegerea justă a acestui aspect trebuie să vă spun cum se comportă omul de obicei când vrea să dezlege enigma unui fenomen sau altul din viaţă sau din natură. poate şi mai devreme. întotdeauna acţiona întreaga viaţă a sufletului. totuşi. în perioada în care Goethe avea patruzeci şi doi de ani şi voia să reflecteze. el vrea să ajungă la o concepţie lipsită de prejudecăţi. într-o anumită privinţă. ci doar prezint ceea ce este imperios necesar pentru viitor. el vrea să-şi dezlege o anumită enigmă. putem scrie tot felul de biografii ale lui Goethe. prin evoluţia lui sufletească sănătoasă. Când Goethe îşi punea în faţă. căci cel care pătrunde lucrurile nu critică şi nu dojeneşte. la patruzeci şi doi de ani. care poate fi urmărită în epoca noastră până în regiunile în care Goethe încă nu a pătruns. Să privim acum un adevărat om de condiţie medie. a ajuns la asemenea concepţii despre oglindirea reciprocă a ceea ce există ca realitate fiinţială în lumea exterioară dovedeşte că el se afla în mod real pe calea ce duce la ştiinţa spirituală modernă. aşadar. într-un anumit an al vieţii. să zicem. Eu nu aduc mustrări pentru ceea ce s-a petrecut. în care. omul de condiţie medie trăieşte de la naştere şi până la moarte. la un loc. cum se spune. de exemplu. în acest caz el adună la un loc toate noţiunile şi reprezentările pe care le poate găsi astfel. Iar gândirea lui Goethe este extraordinar de reală şi de adecvată realităţii. în el acţionau şi nişte impulsuri pe care el nu le aduna. o judecată atât de sănătoasă şi despre viaţa spirituală. la viaţa unei plante. în parte şi în mod inconştient. poate chiar să întemeieze o concepţie despre lume. după ce şi-a organizat o serie de asemenea noţiuni. care este inteligent. ci ştie că trebuie să vorbească numai în sens pozitiv. un asemenea om frunzăreşte superficial prin materialul de reprezentări pe care îl are în el la patruzeci şi doi de ani. Omul modern vrea mereu să excludă acest lucru. formând o concepţie necontradictorie. Pentru viitor este imperios necesar ca omenirea să se adâncească în asemenea reprezentări indiferent că le numim goetheanism sau altfel -. Acesta este omul de condiţie medie. un lucru asupra căruia voia să se lămurească.acestea în noţiuni. să privim. chiar dacă pentru epoca sa Goethe încă era nesigur.astăzi sunt inteligenţi tocmai oamenii de condiţie medie -. dacă vreţi. dar care nu este Goethe. Dar nu acesta este Goethe! Sufletul lui Goethe lucrează cu totul altfel.aşa cum trebuie să subliniez mereu . dar pentru atingerea cărora a creat premisele. Şi. Aşadar. Şi e foarte important să se ţină seama de acest lucru. pentru că . Să zicem că la treizeci şi cinci sau la patruzeci şi cinci sau la patruzeci şi doi de ani.

câteva noţiuni adunate la un loc, pe care le poţi privi uşor şi comod. De aceea, noi putem ajunge la aceste lămuriri importante tocmai prin intermediul lui Goethe, privind din nou în ansamblu diferitele faze ale vieţii lui. Eu am încercat, de exemplu, să înţeleg nişte lucruri foarte târzii din concepţia lui Goethe prin faptul că m-am întors mereu la acel imn în proză intitulat “Natura”, pe care Goethe l-a scris la începutul anilor ‘80 şi în care sunt conţinute, într-o stare nematurizată, concepţiile de mai târziu. Şi eu am atras atenţia adeseori, şi mai demult, asupra faptului că Goethe, băiatul de şapte ani, adună minerale, ia un pupitru pentru note muzicale de la tatăl său, clădeşte pe el mineralele, aşază sus o mică lumânare şi celebrează apoi un fel de serviciu divin, vrând să înalţe “marelui Zeu”, cel care acţionează în sânul fenomenelor naturii, o jertfă. Dimineaţa - ia gândiţi-vă, era un băiat de şapte ani! - el captează o rază de soare şi o face să treacă printr-o lentilă, ca să-i aprindă mica lumânare. Ceea ce aprinde el deasupra mineralelor este un foc natural. În aceasta zace ascuns, într-un mod copilăresc, tot ceea ce acţionează mai târziu ca ecou, în concepţiile cele mai mature. Îl înţelegem pe Goethe numai dacă suntem în măsură să-l înţelegem în mod just din totalitatea fiinţei sale. Şi atunci, dacă îl înţelegem aşa, ajungem la ceva ce Goethe a putut să cultive doar puţin, pe baza premiselor existente în epoca sa, ajungem să cultivăm concepţiile lumii spirituale într-un mod pe care îl putem găsi conform cu concepţia despre lume a lui Goethe. Fiindcă, ia gândiţi-vă, nu putem face deloc altfel, dacă reflectăm în mod goethean asupra naturii, dacă gândim cu adevărat în sensul teoriei despre fenomenul originar şi despre metamorfoză, decât să declanşăm în sufletul nostru, printr-o asemenea gândire, nişte forţe care duc la perceperea vieţii pe care o duce omul după ce a trecut prin poarta morţii. Tocmai prin percepţia goetheană, îndreptată spre natura pură, prin perceperea pură a naturii, se pun bazele unei învățături adevărate despre nemurire, ca ceva de la sine înţeles. Tocmai prin aceasta dobândim forţa pentru acele reprezentări diametral opuse de care avem nevoie pentru ca suprasensibilul prin care omul trăieşte între moarte şi o nouă naştere să intre în percepţie imaginativă; dobândim forţa de a avea asemenea percepţii tocmai dacă ne facem mai întâi privirea ageră pentru ceea ce este natură pură, pentru ceea ce, în natură, n-a fost stricat prin teorii şi ipoteze. Oamenii fac cele mai mari greşeli crezând, în legătură cu lumea exterioară, că lucrurile trebuie să se desfăşoare liniar şi mereu în aceeaşi direcţie. Când cineva îi vorbeşte unui om care înţelege lucrurile despre monism, în sensul în care fac foarte mulţi oameni ai epocii prezente când ei întemeiază un monism abstract, aşadar, când unui om care înţelege lucrurile i se prezintă un asemenea monism abstract, este ca şi cum acolo ar sta un om, la care sunt bine dezvoltate partea dreaptă şi partea stângă, şi ar veni un altul şi i-ar spune: Dar aşa ceva e greşit, acesta este un dualism eronat, omul trebuie să fie construit în mod monist, e incorect ca el să aibă o jumătate dreaptă, aici lucrurile nu sunt aşa cum trebuie. Exact aşa trebuie să fie concepţia noastră despre lume. Aşa cum noi nu suntem construiţi greşit pentru că avem două mâini şi putem sprijini mâna stângă de mâna dreaptă, nu e greşit nici să ai două concepţii despre lume care se oglindesc una într-alta şi se luminează reciproc. Cel care consideră că e greşit dacă se cer două concepţii despre lume ar trebui să spună, de asemenea: Trebuie să născocim nişte mişcări artificiale, pentru ca mâna stângă şi mâna dreaptă să nu lucreze atât de groaznic de separate, iar piciorul stâng şi cel drept să nu umble separate prin lume, ci, în cele din urmă, printr-o mare cucerire, mâna dreaptă să fie vârâtă în cea stângă, piciorul drept să fie vârât în cel stâng, pentru ca omul să fie monist, să fie un monom, şi să-şi poată duce aşa mai departe existenţa!
116

Pentru cel care înţelege lucrurile, pentru cel care are în vedere realitatea şi nu nişte teorii abstracte încâlcite, tendinţa idealismului abstract, pe de o parte, a realismului grosier, pe de altă parte, ca monism, este tot atât de unilaterală pe cât de unilateral ar fi ceva ce poate fi comparat cu situaţia grotescă pe care am prezentat-o eu adineaori. Şi este cu adevărat în sensul concepţiei goetheene despre lume ceea ce fac eu, chiar dacă astăzi încă într-un mod foarte contestat, când atrag mereu şi mereu atenţia, pe de o parte, asupra unui mod pur de a percepe natura, nu asupra unuia împânzit de ipoteze, ci asupra unei percepţii care trăieşte ca percepţie, care nu e ceva gândit, la care gândirea e folosită numai pentru a face să apară percepţia, şi, pe de altă parte, asupra unui mod de a percepe spiritualul la care gândirea e folosită tot numai pentru a face să apară percepţia spiritului, care ne duce apoi cu adevărat în regiunea unde trebuie să-l căutăm pe om când el se află de o parte a vieţii sale, între moarte şi o nouă naştere. Când le prezinţi oamenilor o concepţie spiritual-ştiinţifică despre lume, ei încă mai găsesc astăzi nişte teorii care sună logic, nişte teorii inteligente, pentru a contesta această concepţie. Eu am spus adeseori: Oh, sunt foarte uşor de născocit nişte contestări ale ştiinţei spirituale. Am făcut odată la Praga încercarea de a ţine două conferinţe pentru publicul larg, una după alta, una în care am contestat ştiinţa spirituală şi alta în care am susţinut-o, un lucru pe care unii mi l-au luat în nume de rău. Dar eu am făcut o dată încercarea de a ţine o conferinţă pentru combaterea ştiinţei spirituale şi alta pentru susţinerea ei. Ştiinţa spirituală poate fi contestată foarte bine, fireşte, ea poate fi contestată. Cum să nu poată fi contestată? Cel care crede că ştiinţa spirituală nu poate fi contestată se situează cam pe aceeaşi poziţie ca unul care spune să nu se poate înţepa în mâna stângă cu un ac pe care îl ţine în cea dreaptă. Aşa ceva se poate face, fără îndoială, dar toate acestea nu spun absolut nimic. Şi noi trebuie să spunem: În interiorul acestor adversari, care lucrează cu nişte teorii atât de logice în aparenţă, zace, de fapt, cu totul altceva, cu totul şi cu totul altceva. Se vorbeşte şi de inconştient şi subconştient. Psihanaliştii, dar şi alţii, înţeleg foarte greşit importanţa pe care o are pentru om viaţa sufletească inconştientă, viaţa spirituală. Am vorbit adeseori aici despre acest lucru. Ei bine, psihanaliştii actuali vorbesc despre viaţa spirituală inconştientă la fel cum vorbeşte orbul despre culoare. Ei sunt împinşi spre ea de imperativele ştiinţifice ale prezentului, dar ei au o ştiinţă, cum am numit-o anul trecut la Zürich şi aici, care lucrează cu mijloace insuficiente. Fiindcă trebuie să ai cu adevărat capacitatea de a găsi întotdeauna în mod just, pentru ceea ce se petrece în conştient, subconştientul situat dedesubt. Conştient temeiuri Credinţa în logice limitele cunoaşterii ____________________________________________________ Subconştient teamă de spiritual lipsă de interes pentru spiritual

Vedeţi dvs., lucrurile stau în aşa fel încât noi putem spune: Aici e conştienţa vezi schema - şi sub ea se află subconştientul. Ei bine, cum stau lucrurile astăzi? Începând cam din secolul al 16-lea, se exercită nişte influenţe ahrimanice foarte puternice asupra omului şi asupra întregii sale gândiri. Acest lucru îşi are partea sa bună, partea sa rea. Pentru ştiinţele naturii, acest lucru are consecinţa că ea se formează într-un mod ahrimanic absolut precis. Goethe a opus acestei ştiinţe
117

ahrimanice ştiinţa sa, aşa cum v-am caracterizat-o ieri. Dar în sufletul uman nu se petrece nimic - puteţi afla acest lucru din conferinţele pe care le-am ţinut aici în urmă cu opt zile -, în spiritul omului nu se petrece nimic fără ca şi în subconştient să se petreacă ceva. În timp ce se dezvoltă forma actuală a gândirii despre natură, în subconştient se dezvoltă două sentimente cu totul speciale: teama de spiritual şi lipsa de interes pentru spiritual. Astăzi nu se poate dezvolta o ştiinţă despre natură în sensul gândirii actuale, dacă nu se creează o ştiinţă despre natură goetheană, fără ca, în acelaşi timp, să se dezvolte o frică subconştientă faţă de lumea spirituală şi o lipsă de interes subconştientă faţă de lumea spirituală. Oamenii se tem de spiritual. Aceasta este consecinţa necesară a impresiilor pe care le oferă astăzi ştiinţele naturii. Dar o frică subconştientă despre care oamenii nu ştiu nimic. Şi această frică subconştientă se îmbracă, şi abia îmbrăcată cu tot soiul de panglicuţe şi veşminte înşelătoare îi apare omului în conştienţă. Căci ea se îmbracă în nişte temeiuri logice. Frica se transformă în temeiuri logice. Şi cu aceste temeiuri logice umblă omul prin lume. Cine pătrunde sensul acestor lucruri, aude cum oamenii prezintă nişte temeiuri logice foarte inteligente, dar el ştie, de asemenea, că jos, în subconţştient, e încuibată frica de spiritual, aşa cum ceea ce este necunoscut insuflă întotdeauna frică - teama de apă a câinilor poate fi explicată în acelaşi fel -, iar lipsa de interes se arată în mod special în credinţa că dacă dezvoltăm o cunoaştere justă a naturii putem apuca spiritul cu mâinile. Fiindcă eu l-aş invita o dată pe un om care vrea să cunoască într-un mod cu adevărat exhaustiv să spună din ce fenomene pământeşti ale naturii poate să explice forma capului uman, fără a recurge la ştiinţa spirituală. Explicarea naturalist-ştiinţifică pură, justă, a capului uman, ne conduce înapoi, la ceea ce putem cunoaşte numai pe cale spiritual-ştiinţifică, aşa cum am explicat. Dacă nutrim interes pentru ceea ce există în mod real în natura umană, atunci ceva ne conduce, bineînţeles, la spiritual. Numai lipsa de interes îl poate deruta pe om în aşa măsură încât el să spună că în capul uman nimic nu face trimitere la spirit! Ei bine, dacă excludeţi, în primă instanţă, tot ceea ce duce la spirit - dacă nu acordaţi atenţie spiritului, dacă vă construiţi, în primă instanţă, ipoteze şi teorii goale -, ele zboară într-o clipită şi nu se mai vede nimic când le expunem, după ce mai întâi le-am preparat frumuşel! Naturalistul de astăzi procedează în cea mai mare parte ca unul care mai întâi curăţă cu grijă peştele, în aşa fel încât să nu mai aibă deloc solzi, şi după aceea susţine că peştele nu are solzi. Tot aşa, naturalistul de astăzi curăţă mai întâi din fenomene tot ceea ce face trimitere la spirit, pentru că el nu are niciun interes faţă de spirit. Dar el ştie depre lipsa de interes la fel de puţin ca despre frică. De aceea, lipsa de interes poate îmbrăca nişte veşminte înzorzonate şi amăgitoare, şi aceste veşminte înzorzonate şi amăgitoare sunt credinţa că există limitele cunoaşterii. În conştienţă, omul vorbeşte de existenţa limitelor cunoaşterii - ignorabimus. Ceea ce spune un asemenea om este absolut indiferent. Dacă am vrea, am putea născoci alte asocieri de cuvinte pentru ceea ce a spus, de exemplu, Du Bois-Reymond, în ultima sa conferinţă despre limitele cunoaşterii naturii - ele ar fi exact la fel de valoroase, pentru că ceea ce vrea el este, de fapt, absolut indiferent. Ceea ce vrea el a fost provocat de dezinteresul său subconştient faţă de peştii curăţaţi de solzi, care nu au solzi folosim acum doar o comparaţie. Vedeţi, aşadar, că ar fi foarte folositor dacă omenirea actuală ar vrea să se orienteze după noţiunile spiritual-ştiinţifice, pentru că astfel s-ar putea ca în faţa ochiului sufletesc să-i apară o cunoaştere justă a naturii şi o cunoaşterea justă a spiritului, măcar sub formă de reprezentări. De ele are nevoie omenirea. Omenirea are nevoie de amândouă concepţiile. Astăzi găsim deja foarte des nişte indicii
118

care apare şi în fenomene în dinamica indiferentă din punct de vedere etic a lumii. În cursul unui articol intitulat “Chitul (Kitt) internaţional” se vorbeşte în felul următor: “Printre cele mai mari dezamăgiri din istoria lumii se numără şi faptul că şi această putere spirituală” . în faţa prăbuşirii îngrozitoare a iubirii şi vieţii. Dar o frică subconştientă.“a dat greş în faţa războiului şi nu a ridicat niciun dig împotriva valului de ură şi distrugere care s-a rostogolit asupra noastră. făcute de nişte oameni care. la Dumnezeul ascuns. în loc să se rămână. Opoziţia istorică dintre lutheranism şi calvinism a fost dezgropată din nou. dacă vrem să dobândim nişte puncte de sprijin pentru felul în care trebuie să ne raportăm la gândirea şi a acelor oameni care trebuie luaţi în serios. trebuie luaţi absolut în serios. El spune mai departe: “Şi nu numai atât. de altfel. cu cea mai mare umilinţă. pe care trebuie să le examinăm puţin. Fiindcă esenţa creştinismului arată spre o comunitate umană vastă şi nu se poate manifesta decât în cadrul unei asemenea comunităţi. acolo unde s-a petrecut aşa ceva.” Ei bine. Cum se face atunci că. Şi de aici rezultă astăzi fenomenele care ies la lumina zilei pe acest tărâm sub o formă atât de ciudată. de exemplu. deşi. Da. creştinismul ar exclude o stare cum este cea actuală. noi am cultivat acest creştinism timp de aproape două milenii. Anglicanii extremişti s-au îndepărtat de protestantismul de pe continent într-o asemenea măsură încât aproape că nu mai vor să-i recunoască apartenenţa la creştinism. Iuda îl trădează pe Christos. conform cu esenţa sa. un dezinteres subconştient. Prin transfigurarea etic-religioasă a războiului i-au fost atribuite ‘bunului Dumnezeu’ nişte scopuri care arată teribil de asemănătoare cu scopurile deţinătorilor puterii şi ai cabinetelor. care spune că e necesar 119 . ca.pentru faptul că omenirea are nevoie în prezent de ceva nou în domeniul concepţiilor despre lume. cu încercarea ei de a coborî până şi valorile absolute cele mai înalte în relativitatea evenimentelor din viaţa lumii noastre. răul radical. În încercarea de a le raţionaliza şi transpune într-o formulă oarecare. dar el nu ajunge să se întrebe: Ei bine. acţionează foarte puternic. în domeniul cunoaşterii lumii.puterea spirituală a creştinismului . dar care sunt atinşi în interiorul lor de frica şi lipsa de interes despre care am vorbit. astfel încât omul nostru caracterizează aici nu pe nedrept câteva dintre fenomenele cel mai puţin îmbucurătoare ale epocii prezente. şi aşa mai departe. prin Dumnezeul etic al iubirii.” Ei bine. S-au ascuţit şi tensiunile dintre Bisericile creştine. la Deus absconditus al lui Luther. creştinismul a trădat Evanghelia. dacă prin aceasta înţelegi că ei trebuie să devină nişte creştini aşa cum au mai existat! Aş putea să vă prezint sute de afirmaţii care apar în prezent. s-a ajuns până la intenţia de a justifica chiar şi ceea ce este îngrozitor. cel ce urmăreşte puţin literatura contemporană. el nu a exclus-o? Nu ai spus nimic dacă spui: Oamenii sunt nişte creştini proști și trebuie să fie creștini mai buni. va fi ştiind că această afirmaţie e foarte adevărată. teologia războiului. chiar dacă absolut subconştient. Dar. Ca să nici nu mai vorbim de sfârşirea legăturilor creştine internaţionale din cadrul muncii misionare. omul spune destule lucruri interesante. Ba chiar tocmai în cadrul creştinismului au ieşit la lumina zilei în timpul dezbinării dintre popoare nişte fenomene deosebit de urâte. şi din ele aţi vedea că deja ici şi colo apare un anumit impuls. Un om care trebuie luat în serios a rostit nişte cuvinte ciudate într-unul din ultimele numere ale revistei “Wissen und Leben” (“Ştiinţă şi viaţă”). Astfel încât idealul naţional limitat al popoarelor pare să fi repurtat biruinţa asupra idealului comunitar internaţional al creştinismului. că din toate părţile i se atribuie lui Dumnezeu intenţiile deţinătorilor puterii drept intenţii divine.

numai de n-ar sta atât de îngrozitor de puţin în puterile mele. Aşadar. să se întâmple ce e mai bun. Dar în momentul în care aceşti oameni ar trebui să ajungă cu adevărat la ceea ce este necesar. pe care cititorul actual. omul nostru gândeşte de la dreapta la stânga sau invers.ceva de felul unei noi concepţii despre lume. pe când gândul conform cu realitatea spune: trebuie să cercetăm ce nu e just.un fenomen absolut îmbucurător. atunci o putem lua iarăşi de la început! Fiindcă aşa ceva nu poate să ajute. în subconştientul lor. ca să putem avea încă o dată un eşec. la o concepţie despre lume spiritual-ştiinţifică. gândul just ar fi să ne spunem: Probabil că ceva nu e în regulă! Creştinismul trebuie să fi omis ceva. fireşte. Dar. în loc să gândească de la stânga la dreapta. atunci. e de luat cu totul în serios. nu-i aşa. Acesta e lucrul care stă în fundal mereu şi mereu. e mai mare decât goetheanismul. Noi datorăm cu toţii enorm de mult teologiei.Şi el ajunge să scrie şi fraza următoare: “Încă în august 1914 Bisericile britanice libere i-au scris profesorului Harnack: ‘În afară de popoarele de limbă engleză. tocmai în momentul când a izbucnit distrugerea! Concluzia realistă ar fi. Nu e nevoie să spunem cât de fundamental răi sunt oamenii care nu fac ceea ce ar trebui să facă. care. 120 . aşadar: cu toate că teologii britanici au pus pe hârtie un asemenea compliment. Da. Ei se tem de ştiinţa spirituală. Omul care a scris articolul amintit şi. Nici aici nu e nevoie să fim critici. creştinismul să-şi poată pune în valoare importanţa şi eficacitatea sa internaţională. filosofiei şi literaturii germane. Dar el spune: Dacă o să facem tot aşa cum am făcut în august 1914. vedeţi. scrie într-un mod just ceea ce a scris acolo. vedeţi dvs. se poate pune şi întrebarea: De fapt. Această dorinţă rămâne. având în substrat ideea prezumţioasă că în expunerile mele ar putea fi dată o reţetă concretă pentru omul individual. când trebuie să vorbeşti despre importanţa goetheanismului pentru epoca noastră sau despre importanţa a ceea ce. dar dacă gândim realist: acest lucru a fost pus pe hârtie în august 1914. putem vedea că oamenii îşi dau seama că vechea concepţie despre lume a eşuat. a dovedit-o realitatea! Aşadar. bineînţeles. îşi înceţoşează ei înşişi noţiunile şi aceste noţiuni se transformă imediat în frică şi dezinteres. Poate că atunci ne vom spune: Da. numai că sunt prea comozi ca să caute cu adevărat ceea ce este necesar. după cum am spus. nu le vede. ce să facă omul de unul singur? Asemenea întrebări se pun adeseori. ci ar trebui să ne limităm la a înţelege ce trebuie să se întâmple. Sau ei manifestă dezinteres.’” Avem aici . niciun popor nu e situat mai sus în iubirea şi admiraţia noastră ca cel german. Eventual. El spune: De ce să nu fie posibil ca creştinismul să cultive impulsurile internaţionale care împiedică ura şi distrugerea? . . despre importanţa întregii lumi spirituale şi a cunoaşterii ei. Spiritul lor nu pricepe. Ei vor. cu toate că oamenii aceia şi-au făcut nişte complimente atât de frumoase. eu pot face atât de teribil de puţin. ei nu sunt deloc în stare să se adâncească în aşa ceva. vom progresa. bineînţeles. Dar ei nu vor alta nouă. pentru că astăzi oamenii citesc aşa cum am descris eu ieri sau cu alte ocazii. faptul că teologii britanici le fac teologilor germani un compliment dintre cele mai minunate. N-ar putea fi aşa în viitor? Da. aceasta n-a putut contribui cu nimic pentru a împiedica lucrarea distrugerii. el spune că trebuie să găsim din nou ceva pentru ca. după cum stă chestiunea. ce lipseşte. Ceea ce el a omis e faptul că nu se transpune în ceea ce cer impulsurile epocii noastre. fără îndoială. Şi atunci se ajunge la contradicţii atât de ciudate. bineînţeles.. o vor iarăşi pe cea veche. Acest lucru poate fi dovedit foarte exact la diferitele personalităţi din afirmaţiile lor şi din viaţa lor. Şi face tot felul de propuneri.spune el . Ar trebui să ne îndreptăm privirile spre aspectul pozitiv.Astfel. dvs.

pentru că tocmai oamenii care conduc în prezent omenirea se zbârlesc împotriva a unor lucruri împotriva cărora nu ar avea voie să se zbârlească. în mod pur. viaţa cere de la noi mobilitate. pentru foarte mulţi oameni se pune doar problema ca ei să înţeleagă că tocmai cei în a cărora mână de conducători a fost investit extrem de mult. o supestiţie. să ne formăm o judecată despre faptul că pe cele mai diferite tărâmuri ale vieţii suntem adeseori conduşi pe căi greşite de către persoanele ce conduc astăzi lumea. Dar viaţa nu se desfăşoară în acest mod liniar pe o singură direcţie. Acest lucru nu se face. de asemenea. este şi evoluţie. a rezultat de la sine -. cum se spune adeseori. adică evoluţia diametral opusă. Tot aşa stau lucrurile când pe tărâmul ştiinţei spirituale trebuie să exprimăm nişte lucruri care dau de gândit. Acesta e un lucru de o importanţă uriaşă. cum a fost ieri. problema e tocmai aceasta. de fapt. cel orientat spre spirit. vom încerca să privim totul în acest mod. dar e un lucru imperios necesar pentru a ne orienta în mod just în epoca prezentă. să ne dăm seama. dacă se lasă pătrunşi în mod viu de judecăţile ei. să nu avem un respect uriaş. ci am vrut să atrag atenţia asupra câtorva adevăruri importante ale ştiinţei spirituale care pot fi legate de ceea ce găsim. propriu-zis. pentru că nu verificăm. printr-o viaţă univocă. Acesta e un lucru pe care ni-l putem însuşi numai prin practicarea justă a ştiinţei spirituale. cu capul lor. vom încerca să privim totul în mod naturalist-ştiinţific. în subconştientul nostru. în mod pur spre fenomenele originare şi spre metamorfozele naturii şi nu vă deterioraţi modul de a percepe natura prin nişte teorii care îl întunecă. atunci acest mod pur de a privi natura nu se va dezvolta unilateral. căci el ne duce departe de credinţa greşită. Mulţi trec cu trufie peste Goethe. pentru că nu-l găsesc ştiinţific. care este. ci veţi avea imboldul de a lăsa natura să se interpreteze singură. dacă ar fi dată tuturor. cu suficientă agerime şi.acest lucru. ar deveni prin aceasta abstractă şi şi-ar pierde conţinutul. Aceasta e problema. aşa cum nu pot găsi ştiinţifică nici ştiinţa spirituală. care judecă ei înşişi. să spun ceva deosebit despre Goethe . Acolo unde este evoluţie. Dar multora le-ar fi de folos dacă ar vrea să se adâncească puţin tocmai într-un asemenea spirit. Dacă ne obişnuim să privim lumea conform unor teorii abstracte. în plasa autorităţilor istorice. noi nu trebuie să cădem astăzi. pe de o parte. Oamenii cred mereu că lumea trebuie să meargă în mod liniar într-o singură direcţie. că tocmai ştiinţa spirituală ne face să ne eliberăm cu adevărat de credinţa în autoritate. pe un tărâm sau altul. nu lipsă de luciditate. o multitudine de forme ale gândirii. dacă veţi dezvolta cu adevărat acel mod de percepţie care se orientează spre spiritual. prelucrat în mod artistic de Goethe. e important ca noi să nu fim roşi de un fals sentiment al autorităţii. adeseori. în mod idealist. în fenomenele ei materiale. şi să vedem cât de mult mai avem încă în noi înşine dintr-o credinţă greşită în autoritate. că omul înaintează întotdeauna cu adevărat numai prin noţiuni ferme. Şi unde este involuţie. Şi acest lucru e important. ci în suflet se va dezvolta şi celălalt mod de a percepe. după cum aţi văzut. mai ales. să devenim cu adevărat oameni liberi. sau când 121 . când a trebuit să vă spun nişte lucruri despre problema Răului în legătură cu apariţia phorkiadelor. o varietate a gândirii. Din acest motiv am vrut eu să mă refer ceva mai detailat la Goethe. Dacă vă îndreptaţi privirea. să verificăm noi înşine. Astăzi. că noi trebuie să fim atenţi şi vigilenţi. Nu am vrut. Dacă ne obişnuim să privim natura într-un anumit mod naturalist-ştiinţific. tocmai în scena care va fi prezentată acum. nu veţi mai introduce teorii eronate în natură. greşesc infinit de mult. într-un asemenea suflet cum e cel al lui Goethe. cu suficientă luciditate. acolo este şi involuţie.reţetă care. pur şi simplu. Şi. Fiindcă oamenii ar trebui să manifeste luciditate faţă de aceste lucruri.

122 . Dacă suntem nevoiţi să le spunem oamenilor că repulsia. pe de o parte. ia gândiţi-vă. care vor lua în stăpânire sufletul uman datorită faptului că acest suflet uman va deveni tot mai capabil de a trăi nu numai împreună cu cei care îl înconjoară în lumea senzorială. Iar cel căruia eu îi spun: Tu porţi în tine o frică subconştientă şi un dezinteres subconştient. De aici puteţi vedea că viaţa nu e unilaterală.Dar lumea nu e univocă și ferm unilaterală. Acesta e celălalt aspect. aversiunile. frica şi dezinteresul le sunt insuflate. între naştere şi moarte. ce sentimente care ne umplu de fericire se deschid pentru lume dacă ştim că noi trăim încă şi mai intim legaţi cu cei care au trecut prin poarta morţii. de asemenea: Voi trebuie să învingeţi anumite pericole. spune că avem o frică subconştientă şi un dezinteres subconştient. ci îi spun ceva bun despre lumea lui subconştientă. ar trebui să fie conştient de faptul că eu îi spun. dacă vreţi să ajungeţi la lumea spirituală. care trebuie arătat. de fapt. de a trăi împreună cu ei dincolo de poarta morţii. jos. ci mai spun: Voi aveţi în subconştientul vostru întreaga lume spirituală. La fel pot gândi şi contemporanii noştri: Antroposoful ăsta ne dojeneşte. ci această ştiinţă spirituală va avea misiunea de a revărsa în sufletele oamenilor extraordinar de multe sentimente consolatoare. Pentru aceasta. Aşa se face că vorbim. ca o ştiinţă care ne duce sufletele dincolo de poarta morţii să fie o ştiinţă comodă? Nu. extraordinar de multe alte sentimente care umplu sufletul de fericire. sesizaţi-o numai. aşa cum trebuie să vorbim adesea. Eu nu-i spun doar cuvinte dojenitoare. el ne ponegreşte. pentru că nu te înţeleg. Oamenii îţi iau adeseori în nume de rău când le spui aşa ceva. concepţia spiritual-ştiinţifică. ce sumă de sentimente care dau fericire sufletului zace în faptul că o concepţie despre lume. ci împreună cu toţi oamenii cu care în viaţa fizică a înnodat o legătură de viaţă sau alta. acesta este unul dintre aspecte. Ia gândiţi-vă numai când cineva vorbeşte în mod obiectiv despre acest fapt: Tu porţi în subconştientul tău atâtea şi atâtea lucruri -. Şi ea este acolo. Şi mai gândiţi-vă: când oamenii vor înţelege în mod just această idee despre faptul că lumea are două laturi. ceea ce are de spus ştiinţa spirituală va revărsa în suflete nu numai cerinţa pătrunderii incomode în lumea spirituală. chiar dacă un asemenea gând rămâne inconştient. de asemenea: Ce-i drept. Omenirea va trebui să meargă spre o anumită fericire a lumii tot pe o cale incomodă. dacă suntem rezonabili. când ei vor vedea această lume în mod just. tu le garniseşti cu tot soiul de minciuni şi cu credinţa ta în faptul că există nişte limite ale cunoaşterii.trebuie să spunem că în subconştientul omului zac multe lucruri despre care el nu ştie nimic în conştienţa lui. dar tu trebuie să cuprinzi întreaga ta lume subconştientă. dacă avem minte şi suntem rezonabili nu putem pretinde aşa ceva. tu nu eşti conştient de frica ta şi de dezinteresul tău. . Dar. În ştiinţa spirituală nu se face niciodată o afirmaţie fără ca în ea să se implice o altă afirmaţie. Eu nu spun doar că oamenii au în subconştientul lor frică şi dezinteres. în sensul ştiinţei spirituale. numai să vrei să te cufunzi în lumea ta subconştientă. ne deschide privirea pentru viaţa pe care o ducem aici. el gândeşte: în subconştientul meu eu port tot felul de intenţii ascunse. ea va trebui să se decidă să caute o ştiinţă despre lumile spirituale. Putem pretinde oare.Sigur. atunci celălalt gândeşte: acesta e duşmanul meu. . trebuie să învingeţi anumite lucruri incomode. noi trebuie să le spunem oamenilor. şi că nici ştiinţa spirituală nu o poate descrie în mod unilateral. împreună cu alţi oameni.

prin evoluţia umană. concret-plastice. în studierea părţii a II-a a lui “Faust”. avem aici descrierea unei serbări maritime la care Homunculus e dus de Thales. totul este de-aşa natură încât. astfel că tot ceea ce caută omul. să se cunoască legătura dintre forţele naturii până la un asemenea grad de perfecţiune încât să se compună un om. fără a se putea gândi că va putea realiza cu ele ceva. dacă pornim de la imagini. Cine vrea să-l privescă pe “Faust” cu simţuri naive . cât de adânc a pătruns Goethe cu concepţia lui despre lume în spiritualul Universului şi în misterul omului. pe de o parte. adică. Goethe vrea să sugereze acest lucru prin faptul că îl introduce în opera sa pe Homunculus. cu nişte mijloace fizice atât de ideal concepute încât cunoaşterea obişnuită a naturii le poate privi. în orice caz. De ce recurge Goethe în “Faust” la asemenea puteri demonice. reprezentat pe scenă. fireşte. În partea a II-a a lui “Faust” a fost transpusă multă înţelepciune. aşadar. Homunculus ia naştere pe baza a ceea ce îi este accesibil lui Wagner drept cunoaştere a omului. cel mult drept ţel. adică puterile spirituale. în scena pe care o vom prezenta acum şi care încheie actul II din partea a II-a a lui “Faust” şi constituie trecerea spre episodul cu intrarea lui Faust în Grecia antică. nu este o cunoaştere reală a omului. Ne este îngăduit să sublineim. de fapt. nu rezultă un om. nici chiar dacă ceea ce poate realiza omul în lumea fizică e conceput la gradul suprem de perfecţiune. o înţelepciune prelucrată cu o artă desăvârşită. spre modul cel mai înalt al cunoaşterii de sine şi al perceperii de sine? Se poate spune că lui Goethe îi era perfect limpede: omul nu poate ajunge niciodată la perceperea reală a propriei sale fiinţe dacă îşi cucereşte numai cunoaşterea bazată pe simţuri şi pe intelectul legat de simţuri. văzând succesiunea de imagini. acest Homunculus este 123 . în măsura în care acest mister are legătură cu pătrunderea în spiritualul Universului. drept cunoaştere şi percepere a omului. astăzi sau în viitorul Pământului. Această serbare a mării vrea să prezinte. O cunoaştere reală a omului poate fi obţinută numai pe baza unei percepţii spirituale reale. puterile demonice care locuiesc în mare.MISTERIILE DIN SAMOTHRAKE ALE KABIRILOR TAINA DEVENIRII-OM 17 ianuarie 1919 după o prezentare a “Nopţii clasice a Walpurgiei” Cine se adânceşte mai intim în fiinţa lui Goethe şi în concepţia lui Goethe despre lume va vedea. într-un mod adecvat intelectului. pentru început că. Dar această sărbătoare maritimă conţine tot felul de lucruri transpuse tainic în ea. Goethe prezintă ipoteza că ar fi posibil să se producă un Homunculus în retortă. Dacă vrem să găsim înţelegere pentru această operă a lui Goethe. poate să ne farmece prin imaginile sale nemijlocit senzoriale. pe de altă parte. ci doar un Homunculus! Aşadar. din diferitele ingrediente. prin intermediul lumii fizice exterioare. Ei bine. va vedea. tocmai în legătură cu scenele cele mai importante din partea a II-a este valabil ceea ce a vrut Goethe să exprime o dată când a spus că a transpus în mod tainic multe lucruri în partea a II-a a lui “Faust”. plăcere estetică. iniţiatul va putea vedea însă aici nişte mistere adânci ale vieţii. poate avea bucurie. trebuie să avem mereu în faţa ochilor cele două aspecte. un homo. când vrea să-l ducă pe Faust al său. aşa cum i se ofereau ele în lumea vechilor greci.spune Goethe -. Dar. spre care sunt îndreptate simţurile şi intelectul bazat pe simţuri. Dar în felul acesta nu rezultă un om.

conceput în sens dramatic nu altfel decât ca imagine pe care omul şi-o poate face despre sine însuşi cu ajutorul intelectului său fizic, cu ajutorul cunoaşterii sale pământeşti obişnuite. Cum poate această imagine, pe care omul şi-o poate face, care este un Homunculus, cum poate această imagine să ajungă să prezinte o imagine adevărată despre om? Cum se poate ajunge ca omul să nu mai rămână, în această, imagine numai la Homunculus, ci să înainteze până la homo? Lui Goethe îi e clar faptul că aşa ceva se poate realiza numai cu ajutorul cunoştinţelor care pot fi dobândite de fiinţa spiritual-sufletească a omului în stare liberă de trup. Ei bine, Goethe încearcă pe cele mai diferite căi să se apropie de sfera în care trebuie să se transpună omul dacă vrea să-şi cucerească o cunoaştere completă a omului, adică o cunoaştere în stare liberă de trup. Aşadar, Goethe vrea să arate cu adevărat că e posibil să ieşi din trup, să dobândeşti nişte cunoştinţe care spun atunci ceva despre fiinţa omului. Dar Goethe nu a fost, în niciun caz, una dintre personalităţile care tratează cu uşurinţă problemele cunoaşterii. Goethe s-a străduit o viaţă întreagă să dea tot mai multă profunzime sufletului său. Fiindcă lui îi era clar că, pe măsură ce îmbătrâneşte, omul nu trăieşte degeaba, că şi forţele de cunoaştere cresc tot mai mult şi mai mult şi că la bătrâneţe el poate şti mai mult decât în tinereţe. Şi lui îi era clar, de asemenea, cât de problematică este situaţia fiinţei spiritual-sufleteşti când se află în afara trupului. De aceea, el a încercat în cele mai diferite moduri să aducă aproape de om, de Faust al său, cunoaşterea în imagini, pe care noi o numim cunoaştere imaginativă. Aşa face el în “Noaptea romantică a Walpurgiei” din “Faust” I, şi aşa face, din nou, în “Noaptea clasică a Walpurgiei”, când ia imaginaţiunile din epoca vechii Grecii, în care vrea să-l transpună acum pe Faust. S-ar putea spune cam aşa: Goethe gândeşte că, atunci când omul iese afară din trup, pentru transformarea lui Homunculus în homo, în om, el are imaginaţiuni, care la unul arată într-un fel, la altul altfel. - În viziunea vechilor greci imaginaţiunile mai erau încă de-aşa natură încât se apropiau într-o anumită măsură de realitatea spirituală. Dacă ne aducem în faţa sufletului lumea de demoni a vechilor greci, putem vedea, examinând concepţia acestei lumi mitice transmise prin tradiţie, că prin clarvederea atavică dezvoltată până la un grad foarte înalt omul vedea cu adevărat natura din al cărei sân izvorăşte el însuşi când se află ca fiinţă spiritual-sufletească în afara trupului. Aşadar, aş putea spune: Goethe, pentru că nu vrea să născocească el însuşi o lume imaginativă, apelează la lumea vechilor greci pentru a putea spune că orice ar inventa omul pe baza cunoaşterii sale obişnuite, el rămâne un Homunculus, noi trebuie să pătrundem cu el în lumea imaginativă, inspirată, ş.a.m.d., dacă vrem ca din el să iasă un om. - Aceasta este, în primă instanţă, bineînţeles, imaginea unui om. De ce alege Goethe tocmai serbarea marină, visul, aş putea spune, despre serbarea marină? Ca să înţelegem sentimentele care îl animau aici pe Goethe trebuie să ne transpunem puţin în mod real în modul de a privi al vechilor greci, în care s-a transpus Goethe însuşi când s-a apucat să descrie această “sărbătoare voioasă a mării”. Fiindcă aici trebuie să ne fie clar că pentru greci încă mai însemna ceva când omul părăsea uscatul şi se ducea în largul mării. Grecul mai trăia în comuniune cu lumea exterioară aşa cum au trăit, în general, popoarele vechi. Aşa cum în sufletele popoarelor vechi se întâmpla ceva când oamenii părăseau terenurile plane, câmpiile, şi urcau pe munte, lucru pe care omul acutal îl trăieşte într-un mod abstract, prozaic, la fel, atunci când omul părăsea uscatul şi pornea cu corabia în largul mării în suflete se năşteau nişte sentimente puternice, grandioase. Sentimentul că largul mării desprinde fiinţa spiritual-

124

sufletească de trup îl aveau toţi oamenii popoarelor mai vechi. Şi de acest sentiment se leagă unele lucruri. Aduceţi-vă aminte, vă rog, ce rol important îl jucau în diferitele reprezentări în imagini ale căii cunoaşterii coloanele lui Hercules din vechile mituri. Acolo se spune întotdeauna: După ce omul a urcat diferite trepte ale cunoaşterii, el iese cu corabia în largul mării trecând printre coloanele lui Hercules. Adică, el iese în largul mării libere, nemărginite, unde nu se mai simte în apropierea coastelor. Astăzi, acest lucru nu mai înseamnă aproape nimic pentru om. Pentru vechiul grec, acest lucru însemna că el a păşit într-o cu totul altă lume şi el simţea, după ce trecuse cu corabia de coloanele lui Hercules, că se elibera de tot ceea ce ce-l ţinea în legătură cu Pământul, în special cu forţele trupului său. Plecarea pe mare, în largul mării, era resimţit în vremurile vechi, când oamenii mai simţeau viaţa cotidiană într-un mod spiritual-sufletesc, drept eliberare de corporalitate. Goethe nu a creat ca alţi poetaşi, ci a creat pe baza unei capacităţi de a simţi lumea şi când vorbeşte de un lucru pe care îl transpune în lumea greacă el se transpune în această lume cu tot sufletul. Acesta e lucrul pe care îţi vine să-l strigi necontenit către oamenii care îl citesc pe Goethe ca pe oricare alt poet, care nu au niciun fel de simţ al faptul că atunci când îl citesc pe Goethe sunt introduşi cu adevărat într-o altă lume. Ei bine, la începutul scenei, le vedem pe sirenele ademenitoare. Ca imagine exterioară, Goethe ne înfăţişează o scenă care ar putea fi şi o scenă din viaţa de toate zilele. Sirenele cele ademenitoare adună de pe țărmul mării ce găsesc acolo, pentru nereide şi tritoni. Dar, văzute din altă direcţie, sirenele ademenitoare sunt, totodată, nu doar vocile fiinţei interioare umane, ci şi ale celei exterioare, trepte ale lumii, pentru că pe aceste trepte ale percepţiei cele interioare şi cele exterioare confluează, aşa cum am arătat adeseori. Acordurile, cântecele sirenelor fac ca sufletul omului să iasă din corporalitate şi îl transpun în întinderile Cosmosului spiritual-sufletesc. Ei bine, să examinăm toate acestea împreună: mai întâi, Goethe face să se desfăşoare o serbare a mării. În al doilea rând, serbarea mării are loc sub influenţa Lunii, noaptea. Totul e înfăţişat de Goethe în aşa fel încât să se vadă că e vorba de dobândirea unei percepţii care se dobândeşte independent de trup, o percepţie pe care omul ar avea-o dacă ar deveni conştient între adormire şi trezire, în afara trupului, şi ar percepe imaginile acelei existenţe în care el este transpus când se află în afara trupului. Şi vedem acum imediat, în timp de Goethe vrea să le dea satisfacţie, pe de-o parte, amatorilor de banalităţi - nu am spus deloc acest lucru în sens peiorativ -, arătând că sirenele adună bunurile pierdute de pe ţărm pentru nereidele şi tritonii care înfometează după asemenea bunuri, noi vedem cum nereidele şi tritonii sunt în drum spre Samothrake, pentru a-i căuta pe kabiri şi a-i aduce la serbarea mării. Prin faptul că în această scenă îi face să apară pe zeii străvechiului sanctuar din Samothrake, Goethe sugerează cu adevărat că aici vrea să atingă unul dintre cele mai mari mistere ale omului şi ale lumilor. Ce trebuie să se întâmple, propriu-zis, pentru ca Homunculus să devină homo, pentru ca perceperea lui Homunculus să devină perceperea lui homo? Ce trebuie, propriu-zis, să se întâmple aici? Ei bine, ideea de Homunculus, care e concepută în cadrul lumii senzoriale, trebuie luată din lumea senzorială şi transpusă în lumea spiritual-sufletească în care omul se află între adormire şi trezire. Aici trebuie dus Homunculus, în lumea imaginilor în care trăieşte omul când, liber de trup, se află împreună cu acea

125

existenţă care este o existenţă spiritual-sufletească. În această lume de imagini trebuie să fie dus Homunculus. Când îşi formează, în primă instanţă, cu ajutorul percepţiei sale fizice obişnuite, imaginea despre Homunculus, omul trebuie să o ducă apoi în cealaltă lume, în lumea imaginativă, inspirativă, ş.a.m.d. Abia din sânul acestei lumi ideea abstractă de Homunculus poate fi luată în stăpânire de forţele reale ale existenţei, de forţele care nu se apropie niciodată de cunoaşterea umană dacă omul rămâne la simplul intelect bazat pe simţuri. Totul devine real dacă ieşim cu ideea de Homunculus din trup şi o introducem în lumea spiritual-sufletească. Atunci lucrurile devin serioase cu realitatea. Atunci trebuie să ne apropiem de acele forţe care sunt, în ceea ce priveşte apariţia omului, devenirea omului, forţele reale. Dar cu aceasta Goethe arată că avea o concepţie profundă şi plină de sens despre kabiri şi Samothrake, arată că el avea un simţ pentru faptul că în Antichitatea străveche aceşti kabiri erau veneraţi, drept păzitorii forţelor care au legătură cu devenirea-om, cu geneza umană. Aşadar, Goethe atinge nişte adevăruri supreme când cheamă din vremea clarvederii atavice imaginile acelor forţe divine care au legătură cu devenirea-om. Concepţia greacă făcea trimitere ea însăşi la nişte lucruri foarte vechi, atunci când vorbea despre Misteriile din Samothrake. Şi ne este îngăduit să spunem: În raport cu tot ceea ce aveau grecii, drept reprezentări variate despre zei şi drept reprezentări despre legătura dintre om şi aceşti zei - reprezentările despre zeii din Samothrake, reprezentările despre kabiri, străbăteau totul. Şi vechiul grec era convins că prin ceea ce intrase în conştienţa greacă drept moştenire lăsată de Misteriile din Samothrake lui i se transmitea o reprezentare, o idee despre nemurirea omului. Vechiul grec gândea că el datorează ideea despre nemurirea omului, adică ideea că omul face parte din Universul spiritual-sufletesc, influenţei exercitate de Misteriile kabirilor din Samothrake. Aşadar, Goethe vrea, totodată, să spună: Poate că ideea abstractă de om, întruchipată în Homunculus, se întâlneşte cu forţele reale ale devenirii umane atunci când, în starea liberă de trup, sunt percepute impulsurile pe care grecul şi le imagina legate de kabirii săi din Samothrake. - Faptul că, în sfârşit, în conştienţa greacă a existat ceva care a putut să redevină atât de viu în sufletul lui Goethe tocmai acolo unde el atingea un mister dintre cele mai adânci, acest lucru se poate vedea din faptul că - şi din multe altele - grecii îşi spuneau: Filip al Macedoniei a găsit-o pe Olympia cu ocazia contemplării Misteriilor din Samothrake. - Şi în conştienţa greacă trăia gândul că odinioară marele Alexandru a hotărât să coboare la această pereche de părinţi, în lumea pământească, atunci când Filip al Macedoniei şi Olympia s-au găsit, suflet lângă suflet, în faţa zeilor kabiri. Trebuie să ne apropiem de asemenea reprezentări, dacă vrem să ni se trezească în suflet întregul fior pe care vechiul grec îl simţea în mod real şi pe care Goethe l-a simţit, mult după aceea, când era vorba de kabiri. Priviţi din punct de vedere exterior, ei sunt tot nişte simpli zei ai mării. Insula Samothrake era bântuită - grecii o ştiau -, în nişte vremuri nu chiar atât de străvechi, de furtunile cele mai îngrozitoare, cu caracter de cutremur, care o zguduiau, o răscoleau într-un mod cu totul înspăimântător, astfel încât acest lucru mai era pentru vechii greci ca un fel de amintire istorică. Iar în păduri, în pădurile dese, care pe atunci erau dese, de pe insula Samothrake, era adăpostit misterul kabirilor. Sub diferitele nume pe care le poartă kabirii, se numără şi acelea prin care unul dintre kabiri e numit Axieros, un al doilea Axiokersos şi un al treilea Axiokersa, iar un al patrulea Kadmilos. Şi atunci omul avea un fel de sentiment vag, care îi spunea că
126

să spunem. de fapt. Aceasta păşeşte în faţa ochiului uman. a lumii devenirii erau. pe Axieros. El trebuie să aibă cu adevărat în vedere ceea ce se prelungeşte spiritual în afara limitelor date de piele. în lumea fizică. Fiindcă omul s-a format din unirea unei trinităţi. un al şaselea şi un al şaptelea. ar însemna. Dar când clarvederea atavică aprindea cunoaşterea omului. a lui Demeter. cea galbenă. propriu-zis. ei doar îşi proiectează lumina în el. S-ar putea spune şi aşa: Iniţiatul din Samothrake ajungea să-l cunoască pe om aşa cum stătea el în faţa sa în percepţia senzorială şi lui i se spunea: Tu trebuie să scazi din acest om două extreme. eventual. cealaltă. Şi. albastră şi o a treia. privirea spirituală a oamenilor era îndreptată spre primii trei kabiri. S-ar putea spune: Sunt trei . Goethe credea că va putea să-l transforme pe Homunculus în homo. Dar trebuie să-l privim pe om în mod just dacă vrem să ajungem în dosul misterului său. procesului care are loc aici. Aşa că lucrurile ar putea fi 127 . Axiokersos. La vechile reprezentări despre kabiri era vorba cu adevărat de misterul devenirii-om. Axiokersos. aş spune. kabirii. pe Pământ. Dar unitatea ia naştere din trinitate. iniţiaţii din Samothrake îl concepeau pe om format din ceea ce se află la mijloc: Axieros. Şi nu vom ajunge niciodată în dosul misterului omului dacă socotim că el e o unitate. De acest imbold al grecilor de a vedea fiinţa umană în afara limitelor pielii sale se legau tot felul de reprezentări cu zei. mai târziu de Ceres. Axiokersa. Aceste trei forţe se unesc. Nu este o unitate. aşadar. dacă suntem în prada părerii amăgitoare că are de-a face cu omul numai ceea ce stă în faţa noastră sub formă fizică exterioară atunci când privim un om cu ochii. la fel cum putem crede că ceea ce ia naştere drept amestec a trei lumini este o unitate. Ei bine. Kersa. dar în legătură cu întreaga devenire a naturii. roşiatică. să ne înşelăm asupra omului. dacă vreţi. Latura exoterică a devenirii umane. când omul apare în şirul generaţiilor? Trebuia să perceapă în lumea spirituală. a misterului devenirii umane împreună cu misterul devenirii naturii. Prin această concepţie. şi din ceea ce sunt extremele: Axiokersos şi Axiokersa. formează o unitate.Axieros. dar noi nu putem vedea omul cu adevărat în esenţa sa dacă ni-l imaginăm închis între limitele pielii sale. dar nu vrem să vedem cum una. Realitatea mai înaltă e trinitatea. privind lucrurile din punct de vedere spiritual. Şi. toate aceste reprezentări erau trezite când vechiul grec vorbea de Demeter. Şi astfel. ca idee. Latura esoterică a lui Ceres. să spunem. Dar. dacă nu vrem să vedem acest acord. la fel cum atunci când trei lumini îşi proiectează strălucirea spre un punct. corespondentul spiritual al procesului naşterii umane. când pentru un suflet în curs de a se încarna pe Pământ ia naştere omul. confluează şi dau singură lumină. Cine vrea să cunoască în mod real un om trebuie să treacă dincolo de ceea ce este închis între limitele pielii umane şi să privească fiinţa umană ca fiind răspândită în întreg Universul. şi noi vedem confluenţa celor trei lumini. Axiokersa. Tu poţi să-l reţii.mai existau un al cincilea. într-un anumit sens. în esenţă. Acum oamenii nu sunt conştienţi de faptul că aceasta nu este o unitate. cel care era iniţiat în Misteriile sfinte din Samothrake trebuia să ajungă să perceapă următorul lucru: Ce corespunde în lumea spirituală. spre un cerc. ale căror forţe se uneau cu forţa lui Axieros. Dar toate aceste reprezentări cu zei aveau o latură exoterică şi una esoterică. Dar în acest mod de a vedea lucrurile urma să fie introdus şi iniţiatul Misteriilor din Samothrake. oamenii erau conştienţi de acest lucru. tot aşa ne înşelăm când considerăm că amestecul pe care îl avem în faţa noastră drept omul închis între limitele pielii sale este o unitate. A-l privi pe om aşa cum e înfăţişarea lui aici.

mândria sa de a avea noţiunile abstracte din cadrul ştiinţelor naturii. Dar unul dintre adversarii ei cei mai puternici este dorul omului după abstracţiune. aşa cum stă în mijloc. de a voi să lipeşti toate la un loc cu ajutorul câtorva noţiuni. de a lua aceste lucruri drept simboluri. Numai că eu vă rog să nu consideraţi lucrurile în mod abstract şi să nu folosiţi cumva metoda preferată în zilele noastre.Aşa îşi spunea el. ni-l reprezentăm în mod just numai dacă ni-l reprezentăm în sensul că el duce pe culmi tot mai înalte şi mai înalte. care au existat pentru cu totul alte epoci din viaţa omenirii. putem spune: Oare cum ar putea fi transpus astăzi într-o imagine pentru epoca prezentă Misterul din Samothrake? . absolut în acord cu vechea concepţie despre lume bazată pe clarvederea atavică. şi noi avem: Reprezentantul omenirii. cei doi.descrise şi în sensul că. ieşim din trup cu fiinţa spiritual-sufletească. pur şi simplu. pe Homunculus cel abstract în omul complet. dacă ne sprijinim pe ceea ce în Misteriile de pe Samothrake era privit drept o taină a omului însuşi. puerilă. Am putea spune: Dacă Goethe ar veni astăzi printre noi şi ar vrea să spună. şi cu cât vă veţi lărgi mai mult sufletul. dorul omului de a lipi totul la un loc cu ajutorul câtorva noţiuni. după cum am spus recent. aceste concepţii trebuie transformate. arătăm că Reprezentantul omenirii e înconjurat de Axiokersa. ce îl transformă pe Homunculus al său în homo. a omului modern. aşa cum vi l-am explicat adeseori. cu transpunerea tainei omului în imaginea kabirilor. cei din Misteriile de pe Samothrake şi-l reprezentau pe om drept trinitate.Misterul din Samothrake este ca atare. cu atât mai mult vă veţi apropia de taina omului. făcând din el o lume în vederea acestei imagini a tainei omului. iar ceilalţi. cu atât veţi renega mai mult trufia omului modern. pur şi simplu.. dar conţinutul de cunoaştere care trăieşte într-o epocă oarecare din viaţa omenirii poate fi dus continuat în mod îndreptăţit. dintre cei trei. Cu cât veţi simţi mai mult că şi la înfăţişarea Reprezentantului omenirii în legătură cu fiecare linie a lui Lucifer şi Ahriman zace ascunsă o întreagă lume despre taina omului. Dar noi trebuie să subliniem mereu că Goethe se află într-un stadiu incipient cu percepţia spirituală. . invizibili. Nu este îndreptăţit să vrem să ne întoarcem. de la o viaţă pământească la altă viaţă pământească. Misterul din Samothrake are. de la frunza verde a coroanei la petala colorată ş. doar proiectează lumini asupra lui. Avem aici forma transformată a sfântului mister de la Samothrake. Ahriman. dar că această taină duce de la o încarnare la alta. Astăzi ştiinţa spirituală are adversari de toate felurile. la vechile concepţii. în idee. dacă înţelegem în mod just acest lucru. cu ceea ce omenirea şi-a putut cuceri între timp. Astăzi noi am spune: Noi îl prezentăm. Goetheanismul este şi din punctul de vedere al simţirii exact contrariul acestei aberaţii moderne. teoria metamorfozei de la o frunză la alta. el trebuie transformat. Aşadar. trufia ne întemeiată. Oamenii ajung mai întâi din cele mai diferite motive în sânul unei 128 . înconjurat de Lucifer şi Ahriman. pe Axieros. pe Reprezentantul omenirii. Tocmai acest lucru e minunat la goetheanism. potrivit percepţiei. rămânând cu totul în cadrul concepţiei goetheene despre lume. drept trinitate? El îşi spunea: Putem ajunge la această trinitate numai dacă. În această privinţă facem experienţe deosebite. aşa cum se potriveşte acesta pentru epoca actuală şi pentru cea viitoare.a. bineînţeles.d. Goethe se întreba: Putem oare să-l transformăm. faptul că. el ar arăta spre Reprezentantul omenirii. că la Goethe avem. sau teoria despre vertebra dorsală până la oasele craniene. De aceea. Axieros reprezentă starea de mijloc a omului. şi în luptă cu ei. Lucifer.m. de a încerca să le rezolvaţi apelând la câteva noţiuni abstracte. că Axiokersos trebuie pus astăzi din nou în legătură cu domeniul pământesc. doar o valoare istorică.

el mânuieşte nemaipomenit de bine această minte.în afara trupului -. De aceea. El se ţine de model. ce-i drept. la bătrânul Nereus. dar. Omul actual nu se ridică nici măcar în artă la ceva cu adevărat creator.Da. pe Hamlet. vechiul filosof al naturii. Dar n-a ajutat la nimic. Aici trebuie să te duci la o putere demonică . este mult mai rea. că ei nu-i ascultă sfatul.am avut odată ocazia să aud cum. în orice caz. Dvs. noi vedem că Goethe vrea să ducă. cineva l-a explicat într-un mod înfiorător. Nereus are minte. locuitorul. Thales. în primă instanţă. iar. pe când nereidele şi tritonii sunt în drum spre Samothrake. cu produsele ei minerale.mişcări spiritual-ştiinţifice. cu produsele ei organice. ştiţi: scena începe cu momentul în care nereidele şi tritonii sunt în drum spre Samothrake. transformând unul dintre principii în Buddhi. Aceste zeităţi ale popoarelor originare le par primitive oamenilor actuali: nişte idoli. el are o minte care merge până la darul clarvederii. dar cam filistin. Toate aceste explicaţii abstracte. l-a prevenit odinioară pe Paris să nu aducă întreaga nenorocire asupra Ilionului. din care izvorăşte lumea noastră. bătrânul spirit al mării. Nereus? Vedem acest lucru din felul în care vorbeşte acest moşneag al mării în drama lui Goethe. Între timp..d. trebuie să încerce să-şi facă o reprezentare despre entităţile care ţin de lumea a treia elementară. Goethe nu este nici mistic. această simbolizare de natură abstractă. Goethe face să se apropie de Homunculus cele mai diferite puteri demonice. i-a sfătuit să renunţe la diferite lucruri. Sunt mulţi aceia care încep apoi să vrea să abstractizeze. Cel care vrea să înainteze până la înţelegerea vechilor imagini de zei. pe de altă parte. Ei bine. profetic.m. El i-a sfătuit în trecut pe oameni. al lumii în care omul pătrunde când iese afară din trupul său. când e vorba să găsească realitatea. care arată poate grotesc.Să ştie el oare ceva despre felul cum Homunculus poate deveni om? Ei bine. Am putea spune: Nereus este. absolut înfiorător. pentru că astăzi oamenii au un simţ artistic foarte redus. Goethe admira foarte mult concepţia despre lume a lui Thales. pe planul fizic. mintea umană. puterea. auzim adesea. Dar. dar el nu-i atribuie lui Thales capacitatea. Aşa ceva e mult mai rău decât întregul materialism exterior. totul. spunându-i cum poate el să devină om. al lumii spirituale situate în imediata apropiere a omului. de fapt. aşadar. el simte că oamenii nu-l ascultă. pe cât posibil. nu se poate apropia cu ea de interiorul omului. un om adevărat. este acela pe care Homunculus l-a căutat mai întâi. prin faptul că arată cum nereidele şi tritonii sunt în drum spre Samothrake pentru a-i aduce pe sfinţii kabiri. chiar o obiecţie de felul acesta: Nu e ceva natural -. celălalt în Manas ş. el are această minte într-un grad foarte înalt. care urmează să-l conducă pe Homunculus spre procesul devenirii-om. în faţa unei oarecare imagini. în orice caz înţelept. pur şi simplu. prin care Homunculus urmează să fie transpus în procesul devenirii-om.a. Ce fel de putere este. prin felul cum o mânuieşte. sau judecă un lucru care îi e înfăţişat în artă. vedeţi dvs. Aceste imagini de zei ale popoarelor originare îi apar omului actual drept idoli pentru că omul actual nu are nicio înţelegere pentru ceea ce izvorăşte din forţele elementare. Nereus are. el Nereu. pe care oamenii au dezvoltat-o într-o măsură foarte mică. ideea de Homunculus spre omenescul cel mai înalt. într-un anumit sens. vreau să spun. decât orice materialism exterior. pleacă spre Nereus. Şi aşa se face că în faţa kabirilor va trebui să simţim ceea ce tocmai nişte popoare străvechi-originare simţeau în faţa zeităţilor lor. S-ar putea spune că el nu are acces la sufletul omului. Thales. Omul are şapte principii . nici un simplu filosof al naturii. Thales însuşi nu poate să-l ajute pe Homunculus să devină homo. adică. de a-l sfătui pe Homunculus. văzută din punct de vedere interior. în sensul rău al cuvântului. a dus-o 129 . pentru a-i aduce pe kabiri. spunând: Seamănă? . De aceea. pe de o parte. .

care este aşteptată astăzi la sărbătoarea mării şi pe care tatăl ei o aşteaptă. aşadar. în ceea ce priveşte trupul. în trimp ce nu vrea să se ocupe de Homunculus şi să-l sfătuiască. Dar măcar se atrage atenţia unde putem găsi spiritul aici. Spiritismul e teoria cea mai materialistă din câte pot să existe. ar trebui depăşită tocmai în cadrul unei ştiinţe spirituale adevărate. care se formează atunci.pe culmile cele mai înalte. pentru că sufletul actual are dorinţa de a abstractiza totul.nu. Urmăriţi felul în care se vorbeşte în cursul lucrărilor noastre spiritual-ştiinţifice. nu vedem spiritul. pe măsură ce trupul se usucă şi se sclerozează. Desenul Cabirilor pg. şi atunci veţi ajunge să aveţi. nişte stări ale corpului care nu sunt stări ale capului. ei sunt suprasensibili. vreau să spun. Anumite suflete cu o dispoziţie mai subtilă vorbesc. Se abordează tot ceea ce poate să ducă. preferă să renunţe la spirit . în 130 . fireşte. le aşteaptă pe fiicele sale. preferă să renunţe la spirit în favoarea a ceea ce se poate şti în sensul modern al cuvântului. acesta este esenţialul. care devine tânăr şi proaspăt. ci trăieşte sufletul care întinereşte. prin ceea ce spune el nu se câştigă nimic pentru misiunea lui Homunculus. în lumea spirituală. Gândiţi-vă la faptul că prin felul cum e prezentată aici ştiinţa spirituală ajungem să înţelegem că omul parcurge un drum al vieţii.numai că adeseori nu sesizează acest spirit. Vedem trupul degenerând. ce-i drept. cu adevărat moderne. dar că el devine apoi spiritual . închipuindu-şi tot soiul de lucruri nespirituale. spiritiştii renunţă să afle ceva despre spirit. când nu doar se ruinează. pe la mijlocul vieţii. cel mai mult cu lumea materială. pur şi simplu. când vorbesc de spirit? Acesta este motivul pentru care nişte suflete sceptice. Dar această minte nu poate ajuta cu adevărat ca Homunculus să devină homo. există oameni plini de bunăvoinţă. Şi nu e uşor deloc să vorbeşti despre acest aspect. pentru că ea nu e limitată deloc la un corp fizic. când îmbătrâneşte având o anumită înzestrare spirituală. expunerile de sinteză din ultimul număr al revistei “Das Reich”. dar ce au ei. Cel care se adânceşte în aceste lucruri află câte ceva. pentru că nu se pregăteşte să-l poată percepe -. care întinereşte în direcţia spiritului. în corp fizic. Dar Nereus spune că. Nu se rostesc doar nişte cuvinte. treptat. de spirit. chiar dacă e o vorbărie despre spirit. propriu-zis. că el este invizibil. Acolo se sugerează în ce fel şi prin ce forţe se aseamănă omul. Citiţi. că nu putem vedea spiritul în moşneag sau în femeia foarte bătrână. că apoi. el devine spiritual pe măsură ce trupul decade. probabil. vedem ridurile şi obrajii buhăiţi şi nu vedem obrăjorii de copil ai spiritului. ci e folosită o metodă comparativă. ia o natură predominant sufletească. pe doride. cum să devină om. Ceea ce are de spus Nereus nu e suficient pentru aşa ceva. în cap. Acest lucru ne arată că putem observa. Nu e rău dacă oamenii măcar cred în spirit. într-un mod ascendent. aici. eu vreau să spun. 208 Dar toată vorbăria abstractă. când e copil foarte mic. care spun că ei cred în spirit. Citiţi articolul ”Spirit” din dicţionarul de filosofie întocmit de Fritz Mauthner. A vedea legăturile din lume. şi în special pe cea mai aleasă dintre ele. Desigur. doar în gândurile lor -. de exemplu. Numai că omul devine conştient foarte rar de ceea ce ar putea trăi când îmbătrâneşte având o anumită înzestrare. Dar nu aşa stau lucrurile dacă cercetezi mai îndeaproape şi îl întrebi pe om cu mâna pe inimă: Ce vă reprezentaţi voi prin spiritul în care credeţi? Ce este spiritul? Nu-i aşa. pe Galateea. fireşte. Galateea: o imaginaţiune dintre cele mai grandioase. atunci spiritul devine liber şi când omul e în stare de veghe.

se află spiritul . afară. duce la naştere. Această forţă este fiica raţiunii cosmice. Dacă vă reprezentaţi această forţă. ea străbate cu valurile şi urzirea ei întreaga lume macrocosmică. apoi în viaţa embrionară. când aici. Căldura uterină. exact acelaşi proces are loc în plan macrocosmic în timp ce planta. în lume. acela ştie că acea forţă există şi în alte locuri. o aveţi pe Galateea. Dar dacă atragem atenţia . pentru că aici spiritul rămâne doar un cuvânt. se găseşte în permanenţă în faţa lui în Macrocosmos. drept ceva spiritual-sufletesc. atunci spunem ceva. Vedeţi dvs. căldura din uter. cea mai ageră forţă a naturii.lumea în care ne petrecem viaţa obişnuită. diluată. ca sămânţă. afară. dar cu totul şi cu totul reale. în exteriorul corpului uman.. pe măsură ce îmbătrâneşti. cercetează la microscop ca să vadă cum e germenele. trecând prin viaţa embrionară. şi cu puţin timp înainte de a muri 131 . omul de ştiinţă actual. Şi astfel. drept cea mai intimă. la microscop. Ce face. Exact acelaşi proces. până la naştere. Într-un cuvânt. de exemplu. după concepţie. iar pământul face să iasă afară germenele plantei. această forţă sfântă a devenirii omului. pe care o cercetează în toate felurile. dacă ne îndreptăm privirea spre acele impulsuri de forţă care trăiesc în întregul context dintre concepţie. Prin aceste imaginaţiuni suntem conduşi în interiorul unei lumi misterioase. care ar putea fi numit mai bine un om care se furişează prin natură. ş. ne putem reprezenta aceste lucruri. ia naştere un om fizic. Dar această forţă nu este doar în dvs. exact aceeaşi forţă care duce de la concepţie. care are loc în corpul mamei înainte de zămislire. Este extraordinar de important să ne aducem în faţa sufletului acest lucru: Goethe şi-a început drama “Faust” ca adolescent.m. propriu-zis. Omul de ştiinţă arid. noi ne plimbăm. se opreşte la această forţă. este exact acelaşi lucru care este Soarele de afară pentru întreaga vegetaţie a lumii. trebuie să atingem unele aspecte foarte neobişnuite astăzi. forţa care stă la baza devenirii omului se află afară. în natură. ci cu diferitele circumscrieri necesare în acest sens -.este exact aceeaşi forţă. se face simţită când vă treziţi dimineaţa. E una dintre scenele cele mai profunde pe care le-a scris Goethe. în corespondentul său spiritual.nu am spus absolut nimic. Dar cel care este în stare să-şi formeze o privire spiritual-ştiinţifică de ansamblu asupra lumii. numai că acţionează mai rapid. El habar nu are că ceea ce observă el în mic. Când ne plimbăm prin lumea vegetală în devenire. A pune o asemenea forţă alături de cealaltă şi a arăta unde se află una dintre forţe şi unde se află cealaltă. atunci noi cerem. când vrea să se apropie de misterul fizic al încolţirii. dar o cercetează în felul lui. cu surorile ei. trăieşte ceva din aceeaşi forţă în direcţia căreia creştem în timp ce devenim un moşneag sau o bătrână. trecând prin viaţa embrionară. ci acea forţă este răspândită peste întreaga lume cosmică exterioară. Dacă vrem să caracterizăm aceste lucruri. pe Pământ. acest lucru este exprimat aici în mod sugestiv. doridele. ca oamenii să-şi reprezinte că afară. în lumea macrocosmică. în timpul concepţiei. prin uterul cosmic. propriuzis. dacă v-o reprezentaţi personificată. Şi el era conştient de faptul că la vârsta cea mai înaintată poţi avea o presimţire despre aceste taine profunde ale naturii. el se opreşte aici.nu în mod abstract.. Exact aceeaşi forţă. e cufundată în pământ. al germinării? El face observaţii la microscop. de fapt. în aceasta constă esenţialul. Dacă spunem în mod panteist: Acolo. se face simţită când de la starea de somn treceţi la trezire . revelează lumea exterioară. Şi dacă spunem apoi că întreaga natură e pătrunsă de spirit.a.d. plantele. într-un anumit sens. ovulul nefecundat. fecundat. percepută afară. trăieşte pretutindeni în lucruri şi procese.. unde mineralele. în interiorul dvs. dacă atragem atenţia asupra forţei care devine tot mai mare în tine. Este foarte important să poţi admite că ce vede în mic omul din faţa microscopului poate fi văzut în permanenţă în plan macrocosmic. înrudită cu tot ceea ce ţine de ea.

în fond. felul cum ea se transformă în os al capului. E mai comod. în fugă pe lângă ea. drept delfin: aceste forme stau una lângă alta. poate că prin ceea ce trăieşte Proteus vom afla de la el cum poate deveni Homunculus un homo. tu poţi urmări o frunză după alta. Noi ştim ce mai există! Capul omului actual este metamorfoza corpului din încarnarea sa trecută. care pot fi trezite prin impulsurile kabirilor. încununarea metamorfozei pentru viaţa umană.cel care s-a ocupat temeinic de concepţia proprie a lui Goethe. Nici asta nu era pentru el ceea ce este pentru atâţia. să ne reprezentăm un Goethe abstract. Goethe însuşi a încercat cu adevărat tot ce era posibil pentru a se apropia în mod viu de misterul vieţii. aşa cum se oglindeşte el în imaginea Galateei. totuşi. în os cranian. Pe parcursul a şaizeci de ani el s-a străduit să găsească modalitatea de a modela în formă artistică ceea ce concepuse în tinereţea cea mai fragedă. în orice caz. El atrage misterul kabirilor. Goethe prezintă tot ceea ce avea să-l conducă spre dorurile lui. felul cum o formă se creează din alta. Nu. Dar Goethe . acest lucru ni-l arată Goethe. încât imaginaţiunile la care se poate ajunge. Poate că prin Proteus. felul cum ele se transformă. dacă vrem să ajungem de la homunculus la homo. Faptul că nu avem voie s-o facem. El atrage în discuţie tot ceea ce simte în legătură cu Proteus. apar una după alta -. aşa cum o putea el concepe. sau noi îl înfăţişăm pe scenă drept broască ţestoasă. de asemenea. adică teoria metamorfozei. În această scenă. în cele mai diferite direcţii. prin care urmăreşte diferitele forme existente în natură. care este devenirea-om. el atrage totul. pentru că vrea să înalţe ideea de Homunculus la ideea de homo. pentru că vrea să descrie misterul devenirii-om în afara corpului. dar el simţea că aceasta trebuie dezvoltată. Restul corpului uman din viaţa actuală devine cap în următoarea viaţă pământească. aşa cum s-a întâmplat când nu l-a pus pe Proteus. care în propria sa devenire ia diferite forme . până la petală. Goethe simţea că făcuse un început important prin ideea proteică a metamorfozei. El atrage spre această temă totul.el scrie scene cum sunt cele pe care vi le prezentăm noi acum. Goethe înfăţişează cinstit. Dar Goethe simţea caracterul încă limitat al teoriei metamorfozei. acela ştie acest lucru. poţi urmări. un om al cunoaşterii atât de profund ca Goethe nu a simţit ce decurgea pentru el din acest fapt: dacă ai teoria metamorfozei. Dar aceasta nu poate duce la transformarea ideii de Homunculus în ideea de homo. de a scruta misterul 132 . atrage misterul devenirii-om. din viaţa sa pământească trecută. credeţi că un om atât de temeinic. mai vast decât ceea ce poate fi reţinut din el în felul acesta.dvs. aşa cum l-a putut el concepe. Nu avem voie să ne reprezentăm în sens abstract nici teoria goetheană a metamorfozei. Avem aici metamorfoza. sub formă poetică. Ei bine. ce poate şi ce nu poate să facă. prin impulsul Galateei. ceea ce se exprimă în opera de artă era legat de ceea ce trăieşte creator în lume. Şi Goethe ştie că realitatea este atât de cuprinzătoare şi profundă. de vreme ce el însuşi şi-a mărturisit cu atâta onestitate aceste limite. Goethe a căutat. să se apropie de această devenire. ca să ne spunem apoi: El a ştiut totul. vertebra dorsală. Goethe devine mare tocmai prin faptul că ajungem să-i cunoaştem şi limitele. drept om. ştiţi că Goethe îl aduce pe scenă. care se apropiee cu această teorie a metamorfozei ce poate fi concepută numai printr-o contemplare liberă de trup. trec. de ceea ce era simţit în mod atavic în vechiul mit al lui Proteus. că misterul e mult mai mare. nu l-a pus pe Proteus să dea sfaturi în legătură cu transformarea lui Homunculus în homo. tot ceva abstract. Privim adânc în sufletul lui Goethe. Goethe ştia: Aici nu pot merge mai departe. El a creat teoria metamorfozei. ştie cum caută şi se străduieşte Goethe în acest domeniu -. El simţea: Aici mai există şi altceva. fireşte. Pentru Goethe. perfect.

e ca şi cum am vrea să prindem ceea ce sudează. totuşi. nu se apropie de ea. în descrierea sa artistică. o desdevenire care este totodată o devenire. dacă vrem să ajungem la ceea ce face din Homunculus un homo şi vedem. cu corăbierii. Iată ce vrea Goethe să spună. Când a stat în faţa operelor de artă greceşti. numai acea parte a scenei în care doridele îi duc pe corăbieri şi citiţi aceste cuvinte. Tot ce vrea Goethe să spună aici e sugerat în această scenă într-un mod atât de subtil. este pe calea de a reproduce devenirea-om. atât de grandios. Dar. ele sunt nişte artişti atât de mari încât. vă rog. care îi reînviau în suflet arta greacă. să şi-l mărturisească: Noi putem privi. în lume. a omului. sugerarea. Ele i-au făurit lui Neptun tridentul. 133 . oamenii şi spiritele se găsesc şi. şi şi-a spus: Sunt pe urmele felului cum au procedat grecii. ca sentiment fundamental.Dar aici rămânem. Luaţi. îşi creează formele. dacă artistul e un artist adevărat. Raportul dintre lumea fizică şi cea spirituală este minunat sugerat în această parte a scenei. orice artă umană exterioară pare mică faţă de ele. totodată. ah. totuşi. în care noi intrăm când suntem liberi de trup: doridele cu fizicul. ca impuls fundamental.” Ele iarăşi se despart. în stare liberă de trup. contopeşte lumea spirituală şi lumea fizică. care creează din cosmos. Această dificultate a cunoaşterii spirituale stă. aici Goethe a simţit: Da. cum lumea fizică se întâlneşte cu cea spirituală. nu se găsesc. se apropie şi îşi rămân străini unii altora. dar nu ne aflăm în sânul metamorfozei. Citiţi cuvintele şi vedeţi cum e caracterizată aici lumea. din sânul aceleiaşi realităţi care lucrează în devenirea plantei. atunci când el se apropie de misterul intim al kabirilor.devenirii umane. Dacă cineva realizează această artă a telchinelor. dar. în faţa sufletului celui care priveşte scena cu o înţelegere adevărată. când şi-au creat operele lor de artă. felul cum Homunculus ar putea deveni un om în ceea ce priveşte sufletul. Ei s-au găsit şi. adică să-l redea pe om cu adevărat din sânul forţelor cosmice. după reprezentarea ei scenică. ei au procedat după aceleaşi legi după care creează natura -. care spune în cele din urmă: Nici aceasta nu ne apropie de adevărata taină a omului. creează tot ceea ce este de creat în mod artistic. . e ca şi cum în vis am apuca o realitate şi visul s-ar evapora imediat. noi putem simţi forţele creatoare. atunci el se cunună cu aceleaşi forţe care lucrează în natură. a animalului. Dar: “Zeii s-o îngăduie nu vor. totuşi. Am putea spune: Goethe vede sau lasă să se vadă. în faţa operelor de artă italiene. ele au fost primele care au încercat să înfăţişeze zeii sub formă umană. de ceea ce se manifestă într-o artă adevărată. care sunt situaţi aici. fără cunoaşterea interioară. contopirea în elemente care este totodată o găsire de sine în realitate. Pretutindeni vedem la Goethe încercarea de a arăta cât e de necesar să ne transpunem în lumea spirituală. Şi acesta e lucrul pe care Goethe a vrut. a legăturii şi separaţiei dintre lumea fizică şi cea spirituală. Despre finalul scenei vom vorbi mâine. Atât de intens vrea Goethe să trezească sentimentul că există două lumi: lumea stării de veghe din timpul zilei şi aceea în care intrăm când ne eliberăm de trup şi pe care am vedea-o dacă ne-am trezi din trup în timpul somnului. sfărâmare care este totodată o naştere. intimă. O spune prin gura lui Proteus. sugerarea subtilă. de asemenea. de ceea ce Nereus face să apară în fiica sa Galateea. bineînţeles. nu s-au găsit. Şi aceasta îl face pe Goethe să ajungă la finalul grandios al scenei: sfărâmarea lui Homunculus de carul făcut din scoici al Galateei. Apar în scenă telchinele din Rhodos. lumea pe care o vedem când nu suntem în trup. totuşi.

mai ales. nu trebuie să pierdem niciodată din vedere faptul că nimic din tot ceea ce se revelează în “Faust” drept supremă înţelepciune nu stânjeneşte. pentru perceperea cu simțire vie a tot ceea ce le poate aduce viaţa oamenilor. aşadar. legată de simţuri. Numai că. cu o scenă pe care Goethe a inclus-o în “Faust”-ul său după ce se luptase timp de şaizeci de ani cu problema lui Faust. acel produs care pentru cercetătorul medieval trebuia să fie o copie a omului. fiindcă în această scenă avem cu adevărat una dintre cele mai importante creaţii ale lui Goethe. în măsura în care în acest suflet pulsează imboldul spre cunoaştere şi. seriozitatea imboldului spre cunoaştere. ci. în privinţa comportamentului său faţă de societatea luată în ansamblu. la finalul scenei. Faust urmează să fie înfăţişat nu numai ca om care tinde spre cunoaşterea supremă. pentru Goethe ceea ce căuta el drept cunoaştere în sufletul său era ceva menit să devină un impuls pentru situarea integrală a omului în viaţă. din partea I a lui “Faust”. forţa plăsmuirii artistice. Dar imboldul spre cunoaştere trebuie să aibă legătură şi cu cerinţele pe care i le impune omului viaţa. drept lovituri ale destinului şi posibilităţi de a evolua. De aceea. dacă privim drama “Faust” drept o creaţie pe tema cunoaşterii. ceva teoretic. Aş dori să repet pe scurt ideile principale care au fost prezentate ieri. ne propunem să aducem încă o dată în faţa sufletelor noastre cele comunicate ieri despre lucrurile tainice transpuse aici. în privinţa faptelor şi a activităţii sale creatoare. drept bucurii şi dureri. inima cea mai simplă poate fi impresionată. măreţia imboldului spre cunoaştere. ca să putem trece apoi la ceea ce nu am reuşit să atingem ieri. Eu am atras atenţia asupra faptului că Goethe însuşi a subliniat. chiar dacă privim numai imaginile prezentate pe scenă. stând de vorbă cu Eckermann. care încearcă şi ei asemenea lucruri. cum adeseori se întâmplă la poeţii mai mărunţi. Pe lângă aceasta. avem de-a face aici cu o scenă cu ajutorul căreia putem privi în modul cel mai intens în sufletul lui Goethe. drept fericire şi nefericire. forma pur artistică. că în drama “Faust” a transpus multe lucruri tainice şi că iniţiatul va găsi în ea multe enigme legate de fiinţa omului. Am spus ieri că această scenă dovedeşte într-un mod extrem de adecvat că Goethe a urmărit problema cunoaşterii de sine şi a perceperii de sine a omului. Ei bine. De aceea. de intelect. Goethe caută pentru Faust al său cunoaşterea de sine. Dar lui Goethe îi este la fel de clar faptul că spre o asemenea cunoaştere de sine nu duce niciodată cunoaşterea obişnuită.CONTEMPLAREA REALITĂŢII ÎN MITURILE GRECEŞTI 18 ianuarie 1919 după o prezentare a “Nopţii clasice a Walpurgiei” Ieri am încercat să vă vorbesc despre scena pe care tocmai am văzut-o. dar că el s-a străduit să plăsmuiască totul în aşa fel încât. sesizare a forţelor de acţiune care dormitetează în om. ce a vrut Goethe cu Homunculusul său. Să examinăm acum tot ceea ce am spus ieri .mai precis. cunoaştere a omenirii şi cunoaştere de sine. aşa cum trebuie să fie tot mai mult şi mai mult la omul deplin dezvoltat în cadrul evoluţiei viitoare a omenirii. făcând abstracţie de toate elementele superstiţioase 134 . face Goethe să apară în “Noaptea clasică a Walpurgiei” Homunculus. ci ca om legat în modul cel mai intim de tot ceea ce viaţa cere de la om şi îi aduce omului. Fiindcă pentru Goethe cunoaşterea nu a fost niciodată ceva obţinut prin abstractizare. realizată pe baza forţelor şi a legilor naturii pe care intelectul fizic le poate sesiza în cadrul naturii exterioare.

într-un anumit sens. modelarea artistică a scenei “Noaptea clasică a Walpurgiei”. Faust. după ce în “Noaptea romantică a Walpurgiei” din partea I a lui “Faust” . o antroposofie. să examinăm ce înţelege Goethe prin aceasta.arătase toate insuficienţele din domeniul cunoaşterii omului. Şi atunci. De aceea. Goethe simţea: cu noţiunile intelectului fizic nu se poate ajunge la înţelegerea naturii umane. şi în acest scop a recurs la mitul grec. A căutat-o pe diferite căi. după părerea lui Goethe. în lumea fizică. prin faptul că el iese din trup. nici nu putea să existe aşa ceva.ea s-a apropiat de el din exterior. să se înalţe până la o asemenea cunoaştere suprasensibilă. el era mult mai departe decât acea superstiţie a erudiţilor . de care se apropiase ideea de Homunculus . el o poate transforma în aşa fel încât aceasta să primească realitate umană. de aceea. Goethe s-a luptat cu acest lucru ca şi cu o problemă de cunoaştere. când el doarme conştient. idee care poate fi dobândită numai şi numai în lumea fizică. a încercat să remodeleze nişte imaginaţiuni greceşti. lui îi era clar că la întrebarea despre fiinţa umană se poate da răspuns numai în cadrul unei cunoaşteri bazate pe cercetarea pe care o face fiinţa spiritual-sufletească a omului în afara corpului uman fizic. faptul că poate da lămurire asupra omului numai cineva care admite nişte cunoştinţe dobândite în afara corpului fizic. aşadar. pe om. la cunoaşterea şi cuprinderea omenescului. Căilor care i s-au oferit. pe când orice altă cunoaştere care se desfăşoară în lumea fizică nu poate duce decât la ideea de Homunculus.care erau legate de Homunculus -. poate duce la cunoaşterea omului. Acesta este crezul pe care Goethe a vrut să-l facă să strălucească din “Faust”-ul său. atât cât i-a fost posibil. conştient. ne putem da seama din ce străfunduri i-a venit acest gând . omul se comportă acum altfel. De aceea. un asemenea om. Iată ce a avut Goethe să arate. în timpul somnului. cum o concepem noi. Aşadar. tocmai scena care s-a desfăşurat adineaori în faţa ochilor noştri o putem caracteriza astfel: Goethe a vrut să arate cum un om. Goethe a vrut să înfăţişeze prin ideea sa de Homunculus ce poate cunoaşte omul la om din sine însuşi pe baza forţelor proprii. nu va ajunge niciodată. dacă vorbim mai exact. Cel puţin în simţirea sa. o arată întreaga atitudine. Goethe a căutat să reia legătura cu epocile de cultură în care mai trăiau ecourile percepţiei spirituale atavice. care spune că în miturile de felul celor greceşti nu avem decât nişte 135 . omul se comportă acum ca în timpul nopţii. El nu-l va cunoaşte niciodată pe homo. Astfel încât. Goethe s-a străduit neîncetat pe parcursul întregii sale vieţi.noi am vorbit adeseori despre Goethe şi. Faust trebuia să fie pentru el reprezentantul unui om care ajunge la o cunoaştere şi o înţelegere reală a omului. El nu a vrut să creeze imaginaţiuni proprii. şi se comportă mai departe. a lui homo. prin faptul că starea lui de conştienţă se schimbă. numai o ştiinţă spirituală reală sau. ci îşi va putea pune în faţa sufletului doar un Homunculus. Cum se poate dezvolta din ideea de Homunculus ideea de homo? Lui Goethe îi era clar. aici. Goethe a vrut să arate că un asemenea om. lucrurile stau acum altfel. un spirit elementar rămas în urmă pe calea devenirii omului. Ei bine. întreaga atmosferă. când doarme. Şi nu a fost greu să ajungă la gândul de a recurge la imaginaţiunile mitului grec. Cel care se slujeşte numai de cunoştinţele pe care le poate furniza ştiinţa fizică despre natură sau cunoaşterea fizică a vieţii. dar nu face nimic -. el a căutat să le dea o formă artistică în “Faust”-ul său.el a sugerat acest lucru de câteva ori în scena despre care vorbim acum -. dacă ia cu sine în somnul străbătut de cunoaştere ideea de Homunculus dobândită în viaţa fizică. Dar în vremea lui Goethe nu exista încă o ştiinţă spirituală orientată antroposofic. când este în afara trupului şi transpus în situaţia de a putea percepe în afara trupului ceea ce există de jur împrejurul lui drept realitate spiritual-sufletească.

Ele sunt în drum spre Samothrake. Devenirea fizică umană are loc aici. aceste entităţi demonice. în care lumea suprasensibilă poate fi percepută sub formă de imaginaţiuni.creaţii poetice. De ce face Goethe să apară tocmai kabirii? Pentru că Homunculus al său urmează să devină un homo. sufletul se desprinde de trup şi omul vede din realitatea suprasensibilă mai mult. acolo unde Homunculus urmează să fie transformat în homo. Când urcau pe munte. că superstiţia erudiţilor a ajuns să spună chiar că legendele.am prezentat ieri acest lucru felul cum e redat totul sub formă exterioară. nişte plăsmuiri ale fanteziei. ci pentru el era o trecere de la o stare sufletească la alta. Goethe credea că în tot ceea ce grecul simţea când se gândea la kabirii săi de pe insula Samothrake găseşte ceva care se poate adăuga ideii abstracte de 136 . în imagini. sunt nişte percepţii din natură transformate prin fantezie. miturile care trăiesc în sânul poporului simplu. care sunt. Goethe face să se desfăşoare o serbare veselă a mării. ca demoni ai mării. nişte demoni ai mării. filosoful naturii. la aceasta contribuie un anumit văz atavic care percepe realitatea în stare de vis. ştiţi. Ceea ce se întruchipa în kabiri. presimte din suprasensibil mai mult decât atunci când este legat de contururile solide ale uscatului. la rândul lor. sub o formă grosolană şi barbară. Naturile mai profunde ale unor marinari mai cunosc această stare. şi acest revers spiritual-sufletesc poate fi văzut numai în afara trupului. legătura cu lumea era mult mai puternică decât la omul abstract. şi pentru că în sfintele Misterii ale kabirilor de pe insula Samothrake. care prevede toate lucrurile şi fiinţele cu contururi solide. era misterul devenirii umane. Chemarea la o asemenea stare de conştienţă. de astăzi. care a devenit abstract. acest lucru era ceva absolut de la sine înţeles. pe de-o parte. eu am discutat adeseori acest lucru. Thales. îl introduce pe Homunculus în această serbare veselă a mării. dar ea are un revers spiritualsufletesc. prind viaţă numai când Luna luminează apa mării. faptul că ei simţeau: când plec în largul mării cu o corabie şi nu mai am legătură cu pământul solid. Dvs. în schimb. De aceea. în lumea fizică. Le vedem pe sirene. în miturile create de spiritul grec nu există doar o simplă plăsmuire poetică. nu avea loc doar o modificare pur fizică. Dar vreau să atrag atenţia asupra tainei mai profunde pe care Goethe vrea. e făcută de sirene. iar sirenele. faptul că are loc în mod real o anumită ridicare a spiritual-sufletescului din instrumentul trupului. a densităţii aerului atmosferic sau o modificare a perspectivei pe care ochiul o cuprinde. sub formă de imaginaţiuni. Când un om al vremurilor vechi se urca pe munte. Goethe a prezentat în primul rând acel element în care toate popoarele vechi au văzut impulsul ce acţionează asupra sufletului în aşa fel încât el se desprinde de trup. de asemenea. La oamenii vremurilor vechi. un om. fac ca sufletul omului să iasă din el la suprafaţă. Mai întâi ies nereidele şi tritonii. unii marinari. spre Misteriile sfinte ale kabirilor. scenică. Acei oameni trăiau cu mare intesitate mai ales acel lucru pe care îl mai trăiesc şi astăzi. Fiindcă o asemenea superstiţie a erudiţilor habar nu are cât de puţin contribuie fantezia din inima omului simplu la ceea ce se creează. ci o percepere a realităţii. raţionalist. abia observabilă. dar că. asupra tainei mai profunde a cântecului sirenelor. de imagini. Marea luminată de razele Lunii face ca sirenele să iasă la suprafaţă. Ei bine. Dar la oamenii din vechime. cei care sunt iniţiaţi în aceste Misterii urmau să afle taina devenirii umane. dar. oamenii din vechime aveau o trăire mult mai vie decât omul modern. Nu vreau să repet astăzi . Homunculus nu se poate transforma într-un homo fără ca ideea abstractă de Homunculus să fie pusă în legătură cu ceea ce poate fi văzut astfel. să o facă vizibilă aici.

Căutătorul onest se consideră întotdeauna mult mai prost decât cei care. în calitate de cunoscător. Căutătorul onest al cunoaşterii ştie întotdeauna mai puţin decât cei care nu sunt nişte căutători oneşti. îşi făuresc dintr-o direcţie sau alta o aşa-numită cunoaştere completă. nu o pot şti în mod absolut! Dar poate că acesta nici nu este măcar aspectul cel mai important. asupra a ceea ce. ci el a avut. Goethe ştia că. intelectul. de exemplu. Tocmai în această dezvoltare interioară intimă constă importanţa scenei despre care vorbim acum. scena tocmai prezentată aici. totul. ceva care poate fi comparat cu un germene uman nefecundat. propriu-zis. nu ajunge. prin aceste imagini: Aici sunt foarte aproape de locul unde vreau să ajung. în faţa ochilor noştri . Goethe ştia că şi dacă ai îmbătrânit căutând cunoaşterea şi nu ai obosit niciodată. pentru ca ea să devină ideea de homo. de aici nu poate rezulta niciodată un om fizic. nu pot şti ce gândeau grecii când era vorba de kabiri. ci ca un vis despre care ştii că pe lângă tine trece în fugă ceva care conţine un adevăr dintre cele mai adânci. mult mai rar decât se crede. 137 . constituie cealaltă jumătate a omului. totuşi. dar totuşi. Să spunem odată fără nicio reţinere despre ce e vorba. nu merge. Abia atunci se va forma un om fizic. De aceea Goethe s-a gândit: Poate că transformarea lui Homunculus în om poate fi redată cu ajutorul impulsului kabirilor. după părerea lor. Nu o înţelegem. fără a-şi face probleme. în cazul cel mai riguros -. tocmai prin misterul kabirilor. Dar Goethe. forţele sufleteşti nu sunt suficiente spre a-l aduce la claritate. între anii 1749 şi 1829. Germenele trebuie fecundat. printr-o cunoaştere obişnuită. nu a fost doar un om care a căutat şi a luptat în modul cel mai intens. dacă vrem să explicăm. Fiindcă Goethe a trezit la viaţă nişte imagini pentru a arăta. căutătorului onest al cunoaşterii îi rămâne întotdeauna un ghimpe: Poate că aici sau acolo ar trebui. ci numai ceea ce poate fi produs în mod unilateral şi poate fi comparat cu ceea ce poate produce femeia în mod unilateral. îşi formează. totodată. ci Goethe avea sentimentul că el trăieşte un fel de cunoaştere a tainei kabirilor. nişte reprezentări fanteziste pe baza studiilor lor antice şi atunci ştiu. Dacă ne gândim doar la germenele uman nefecundat din trupul omului-femeie. ca om care caută cunoaşterea. anul în care a scris. în întregul ansamblu spiritual al naturii. la nişte contururi clare. care face apoi trimitere la partea nemuritoare a fiinţei umane. într-un mod adecvat vremurilor vechi. dar trece atât de uşor încât mintea. o calitate care în domeniul cunoaşterii este întâlnită mult. În ceea ce poate afla omul despre sine însuşi. Goethe nu s-a numărat printre aceia care tratează cunoaşterea cu uşurinţă. care nu numai că se şterge imediat. Ceea ce poate sesiza intelectul fizic din fiinţa umană trebuie să fie fecundat în cadrul cunoaşterii din afara corpului fizic. probabil. căruia nu-i mai stă la dispoziţie vechea clarvedere atavică. Dacă omul gândeşte doar cu intelectul fizic.Homunculus. în gândurile sale nu se va putea aprinde niciodată fiinţa interioară a omului. dar că el însuşi nu poate cuprinde cu mintea ceea ce trăia în el. în ultimă instanţă. Jumătate din enigma omului se ascunde perceperii pur fizice. dar eu. să mergi şi mai departe! Tocmai acesta este lucrul care acţionează cu atâta intensitate din natura lui Goethe. accesibilă omului. aici. Căutătorii mai puţin oneşti ai cunoaşterii întreprind nişte studii antice. Vechea clarvedere atavică a vrut să atragă atenţia.ea a fost scrisă cam cu doi ani înainte de moartea sa. ce se exprimă prin kabiri. şi faţă de enigma kabirilor: Da. această onestitate absolută. şi dacă te-ai străduit. în ceea ce priveşte cunoaşterea. El a vrut să vadă cât de departe ajunge dacă reînvie nişte taine cum este taina kabirilor. el a avut un suflet de o onestitate profundă. ca om modern. Goethe vedea ceva care nu e decât un Homunculus. eventual. E ca un vis. Această onestitate recunoaşte.

cum Soarele răsare şi apune. Şi nici nu vrea deloc s-o facă. dar nu mai ridică la nivelul conştienţei plenare ce se petrece când în locul luminii active a Soarelui asupra mării cade lumina Lunii. în omul însuşi. Aceleaşi procese care au loc. el face ca Thales. că e în măsură să spună el însuşi cum se dezvoltă din Homunculus în homo. cercetător.Căci. Îl va percepe când va evolua mai departe pe cale spiritual-ştiinţifică şi îl percepea simţul de cunoaştere atavic. dacă dezvoltăm până la demonic ceea ce este doar intelect uman. de la fecundare. vede norii trecând. pe doride. presimţind. dar cineva care înţelege deplin taina kabirilor va scruta trecerea de la homunculus la homo prin intermediul tainei kabirilor. chiar se demonizează ceea ce omul are drept intelect critic. când el se dezvoltă din embrionul uman. Elementul care face să apară omul există sub o altă formă. când lumina Lunii se oglindeşte în valurile mării. sesizează latura bună a spiritului critic uman. Numai că trebuie să găseşti acest element. pentru a arăta că poate nu el. pe care îl preţuia foarte mult. şi pe cea mai distinsă dintre ele. ceea ce trăia în om mai era cu totul în legătură cu ceea ce trăieşte afară în întreaga natură. cel mult: Lumina lunară e lumină polarizată. cu aceasta nu s-a spus prea mult. nu este nici el în măsură să se apropie cumva de problema lui Homunculus. preotul. de la concepţie. visând. omul care face cercetări vede toate lucrurile aşezate ca în nişte cutii. până la naştere. Astfel că de la Nereus nu se câştigă nimic. să arate: Nu. nici pe această cale nu merge. străbătând toate procesele din natură cu unduirea şi urzirea sa. El încă nu reuşeşte. filosoful naturii. de aceea. atunci el îşi pierde interesul pentru cea mai profundă problemă a omenirii. să apară drept conducător al lui Homunculus în faţa lui Nereus. Este o abstracţiune. el îi aduce în scenă pe kabiri. aş spune. . care printre demoni este. îl vede luând o anumită formă. repartizate pe diferite momente ale vieţii. aude valul mării vuind. care nu e conţinută deloc în ceea ce se învaţă de obicei la filologia clasică. se ajunge la o dezvoltare unilaterală. un dar omenesc atât de ager de a transpune divinul în demonic şi. De aceea. când apare apoi omul. de a vedea în mod profetic viitorul. Dar Nereus atrage cel puţin atenţia asupra faptului că tocmai în acest moment le aşteaptă pe fiicele sale. În toate zace impulsul devenirii. În concepţia greacă despre lume. Galateea. o mai presimt. prin aceleaşi trăiri din lumea care se ascunde şi în om. am putea spune. care nu duce doar până la critica obtuză. Dar omul modern nu-l mai percepe. Astăzi oamenii abia dacă o mai visează. în natură. Ieri am încercat deja să arăt puţin a cui imagine este Galateea. Facultatea de cunoaştere a omului actual e prea grosolană pentru a pătrunde în regiunile în care se trece afară. Aici trebuie să studiem acea facultate de percepţie mai subtilă care mai exista în vremurile vechi. Tocmai acest lucru era dezvăluit şi celor ce urmau să fie iniţiaţi în taina kabirilor. care străbate lumea cu unduirea şi tălăzuirea lui. dacă pot spune astfel. cea legată de transformarea lui Homunculus în homo. aşadar. Dar aici Goethe vrea. Goethe are sentimentul că. la o dezvoltare a minţii umane critice înălţată până la demonic. au loc neîncetat de jur împrejurul nostru. Dar Nereus. ci duce chiar până la critica profetică. percepe lumina pe care o răspândeşte Soarele. Astăzi. simte căldura pe care o răspândeşte Soarele. 138 . Fizicianul nu trăieşte ceea ce are loc. surorile nereidelor. iarăşi.Şi astfel. dar despre care nu credea. de aceea. simţul de percepţie atavic din vremurile vechi. Fizicianul spune. Omul vede cum Luna răsare şi apune. totuşi. încât poate că despre el s-ar putea crede că ştie ceva despre felul cum se poate dezvolta din Homunculus un homo. învăluite. dacă se caută pe această cale. Nereus are un dar ager. dacă. felul cum trăiesc în natură zămislirea şi naşterea. sunt alese alte căi din lumea imaginativă.

iar aceasta în stamina şi pistilul plantei. Ceea ce este astăzi capul meu. suntem departe de a pătrunde în această scenă. în valul străbătut de vraja luminii grecul percepea valul care se tălăzuia afară. Problema Homunculus-homo poate fi condusă spre rezolvarea ei. la om. fără o participare afectivă intimă la ceea ce a trăit Goethe când a scris această scenă. că în razele lunare trăieşte altceva. Dar s-a oprit aici. dacă îmi permiteţi să mă exprim sec şi teoretic. pentru că nu a putut ajunge până la încununarea ideii de metamorfoză. acel demon a cărui alcătuire sufletească Goethe a crezut că o sesizează cel mai bine prin teoria metamorfozei. când o dată cu valul mării se apropie lumina lunară ce se cunună cu el. la haloul lunar. pe care o putea avea grecul. Astăzi. Aceasta este încununarea metamorfozei. Ştim că Goethe a putut să o dezlege doar pe nişte căi lungi. Iar ceea ce este astăzi corpul meu. Afară. De îndată ce încercăm să cuprindem această scenă în noţiunile noastre grosolane. transpusă afară. asupra norişorilor ce se apropie şi însoţesc carul de scoici al Galateei. Fineţea capacităţii noastre de percepţie încă mai e suficientă pentru aceasta. Carul de scoici al Galateei este forţa de procreare a naturii exterioare care se tălăzuieşte prin mare şi pe care Goethe o pune în legătură cu Luna. înainte de a-l pune pe Homunculus în legătură cu acest impuls al procreării. dacă această idee. Dar Goethe a putut oferi numai treapta elementară a ideii de metamorfoză. abstracte. Şi aici el înfăţişează. de enigma ideii Homunculus-homo. El a crezut că îşi dă seama cum frunza se transformă în petală. Dar concepţia despre lume a grecilor ştia că în razele de soare trăieşte ceva spiritual-sufletesc. Goethe exprimă cu toată claritatea cum simte el şi cum plăsmuieşte în mod artistic această senzaţie subtilă. intimă. aş putea spune. Goethe a făcut să fie chemat Proteus. noi simţim ceva când suntem atinşi cu un cleşte înroşit în foc. cununându-se cu valul. este prezent acelaşi lucru care există în om când are loc în sens fizic misterul devenirii-om. într-un mod onest-sceptic. unde a încercat să urmărească transformările formei vii. Astfel. El exprimă acest lucru prin faptul că îl pune pe Thales să atragă atenţia. în afară de cap. pentru a se apropia astfel de enigma devenirii-om. constituie forma transformată a trunchiului şi membrelor din încarnarea anterioară. este cufundată în impulsul procreării care unduieşte şi urzeşte în natură. se va transforma până în încarnarea următoare în forma capului meu din încarnarea respectivă. în natură.propriu-zis. de la fiinţele inferioare până sus. ideea de homo. de la o viaţă pământească la cea următoare. Numai dacă simţim pe cale afectivă aspectele intime a ceea ce se unduieşte şi se tălăzuieşte în imaginile minunate ale acestei scene create de Goethe. Goethe invocă o imaginaţiune importantă din concepţia despre lume a vechilor greci ca să se apropie de procesul prin care ideea abstractă de Homunculus poate deveni. în percepţia liberă de trup. care există prin faptul că noi ştim: o metamorfoză care loc şi cu forţele care străbat corpul uman de la o încarnare la alta. cu marea tălăzuitoare. Concepţia despre lume a vechilor greci ştia ce se apropie. cu impulsul lunar. în concepţia umană. Proteus apare în 139 . reprezentantul ideii de metamorfoză. această lumină solară ascunsă. tălăzuinduse. valul care se unduieşte şi se tălăzuieşte în om de la concepţie până la naştere. Deja înainte. care duce spre ştiinţa spirituală orientată antroposofic. şi a mai crezut că îşi dă seama cum oasele coloanei vertebrale se transformă în oasele craniului. participăm la ceea ce a trăit în mod real în sufletul lui Goethe când a scris-o. tot ceea ce e în stare să facă Proteus. Aceasta i-a venit în întâmpinare în timp ce încerca să înţeleagă problema Homunculus-homo şi să-i dea o formă poetică. cu forţa lunară. Când ea se apropia astfel. că ceva se petrece când lumina lunară. aici. care unduia în lume. se cunună cu marea.

aşadar. într-un anumit sens. dar cugetul lor merge iarăşi dincoace. a tuturor entităţile spirituale de natură elementară. a lui Proteus ş. să se ajungă mai aproape de problema lui Homunculus. privit din cealaltă direcţie. fiind în acelaşi timp slujitori în lumea în care intră omul când îşi părăseşte corpul fizic. la naşterea suprasensibilă a ideii de Homunculus. ci şi pe o altă cale sensibilă: pe calea artei.a. De aceea. aş putea spune. se apropie psili şi marşi. doar un căutător unilateral al cunoaşterii sau un artist unilateral. vom vedea că Goethe a încercat să-şi aducă aproape. când s-a aflat în faţa operelor de artă din Italia. pe calea artei. tot ceea ce poate duce la naştere. un aspect intim al acestei scene.d. Dar nici aşa nu merge. care sunt nişte artişti din vechime şi care au creat primele figuri de zei sub formă umană. în lumea suprasensibilă. o contemplare a naturii. ne amintesc că Goethe a încercat să se apropie de enigma omului nu numai pe calea ştiinţei sensibile. Se caută. În faţa tuturor demonilor. pătrunde o altă rază. prin faptul că se priveşte dincolo.. tritoni şi driade. aşa cum o spune el atât de frumos în cartea despre “Winckelmann”: Ceea ce este în stare să facă o percepţie. a cunoaşterii suprasensibile. în el artistul s-a unit în mod conştient cu căutătorul cunoaşterii. care sunt consacrate exclusiv Lunii. Goethe nu a fost. Pe insula Rhodos. un alt fulger. ei sunt în opoziţie cu toate celelalte fiinţe. Iar dacă lăsăm să acţioneze asupta noastră cartea lui Goethe despre “Winckelmann”. sferei Soarelui. Telchinii se află în domeniul suprasensibil. şi aduc carul de scoici al Galateei. cei mai vechi artişti ai lumii pământeşti din epoca a patra postatlanteană. aş spune. în faţa lui Nereus. 140 . în faţa tuturor acestora păşesc telchinii. ca şi cum şi-ar da seama că.diversele sale înfăţişări. Psilii şi marşii sunt nişte fiinţe demonice în formă de şarpe. aşa cum am arătat mai înainte.m. sus. ei au ridicat zeului Apollo statuie după statuie. nişte demoni care scot fiinţa sufletească din om şi o duc în spiritual. unde în om natura devine conştientă de sine însăşi. Aceştia. de asemenea. voi – consacrații. nereide. ne este pus în faţă prin apariţia telchinilor. se arată cum Homunculus se zdrobeşte de carul din scoici al Galateei. După ce s-a arătat apoi cât e de greu să-i prezinţi omului relaţia dintre lumea spirituală şi lumea sensibilă recurgând la doride şi la corăbierii pe care ele îi aduc. aici ne face să privim iarăşi înapoi din domeniul suprasensibil spre domeniul sensibil. ei sunt cei cărora le vorbesc sirenele: Celui ce-aduce zile bune. Nu există nicio separare între animalul pur şi omul pur. grecii au lucrat după aceleaşi legi după care creează natura însăşi şi pe urmele cărora se află el. să urmărească transformarea fenomenelor naturii până acolo. Aici cade. Salut de mare cinste dați-i În ceasul-acesta sfintei Lune! Ei aparţin. Proteus însuşi neagă categoric faptul că prin telchini s-a câştigat ceva pentru transformarea lui Homunculus în homo. Ce se întâmplă? Ei bine. enigma cunoaşterii umane. o percepţie artistică a naturii. spre domeniul sensibil. el a spus că percepe în ele ceva. Faptul că doridele îi aduc pe corăbieri este. forma de animal trece în forma de om. aş spune. Dar şi aici Goethe ezită. Lui Helios. Numai că ele stau una lângă alta. cu adevărat. atunci când şi-au creat operele. Goethe adună la un loc. în timp ce de obicei conduce mereu conştienţa umană de la domeniul sensibil la domeniul suprasensibil. Goethe ne arată că.

Toate elementele se fac simţite: pământ. suntem scufundaţi într-o lume spirituală. şi apoi se trezesc. cea mai importantă. şi printre oamenii care nu sunt clarvăzători. în starea de veghe din trup. ca să devină om. oarecum. Ce vedem. V-am spus ieri deja: Forţa care stă la baza concepţiei. dar de aceeaşi natură. ea nu poate fi menţinută. Faust trebuie să se cufunde în realitatea vechii Grecii. Faust trebuie s-o primească pe Elena. când se află dincolo. în finalul scenei. se trezesc datorită aceleiaşi forţe care trăieşte în carul din scoici al Galateei: forţa de procreare a naturii. Homunculus se cufundă în mod real în forţa de procreare a naturii. născut. destinul îi pune pe oameni în legătură cu zeii. în imaginaţiuni grandioase. oricum. aer. Misterul sfânt al trezirii trece neobservat pe lângă om. după ce s-a încercat. fiinţe ale mării. în măsura în care ea se manifestă prin valul mării luminat de razele Lunii şi cuprins de vraja luminii lunare. Acolo se cufundă Homunculus.Doridele sunt demoni. celălalt trece pe lângă om cu totul neobservat. purtat în trupul matern. în finalul scenei? Aprinderea unui fulger. apă. nu sub aspectul său interior. ca şi cum am fi făcut cunoştinţă noi înşine cu imaginaţiunile. apă. singurele care ne pot lămuri asupra enigmei omului din cealaltă direcţie a existenţei. unii care ştiu foarte bine ce trăiesc. Numai că unul dintre aceste lucruri este văzut pe Pământ. în starea de somn şi. şi apoi. iar corăbierii sunt fiinţe umane. ceea ce se petrece aici. Şi apoi. din lumea spirituală în lumea fizic-sensibilă. dar cu o altă intensitate. în viaţa fizică. Dacă frunzăriţi numai. în cealaltă lume. Câţiva oamenii ştiu acest lucru. este doar o forţă mai extinsă. Aici se sfărâmă din nou ceea ce credem noi că am dobândit deja pentru transformarea în om a lui Homunculus dincolo. absolut de aceeaşi natură cu forţa care ne trimite înapoi din somnul nocturn. pământ.copleşind. ni se arată într-un mod absolut minunat cum. care se tălăzuieşte ca în vis. drept apropierea cea mai înaltă. Goethe vrea să arate că omul se poate apropia de fiinţele spirituale din cealaltă direcţie a existenţei. ele sunt rechemate în viaţa pe care o petrecem în trup. acolo stă scris: Slavă mării! Şi văpăii 141 . vrea să arate că destinul -– ni se spune în mod clar: corăbierii au fost salvaţi de doride -. de fapt. de la finalul grandios al acestei scene. sau şi din somnul cunoaşterii. pentru a-l face pe Homunculus să devină un homo. ne trezim. atunci când ceva suprasensibil vrea să se unească cu ceva sensibil: Zeii s-o îngăduie nu vor. prin rostogolirea mereu mai departe a forţei de procreare. foc. noi ne trezim datorită aceleiaşi forţe care este prezentă. . care se manifestă în elementele: foc. prin somn. chiar dacă nu sunt clarvăzători. Şi aceasta stă în faţa noastră ca şi cum ne-am fi cufundat noi înşine în somnul cunoaşterii. Numai că aici. care poate fi sesizată numai sub formă de imaginaţiuni. a naşterii. tot ceea ce era posibil. Există. se sfărâmă când el se reîntoarce în realitate. personal. toate elementele . Dar ştiinţa clarvederii ne arată într-un mod absolut clar la trezire: aici e vorba de o cufundare. cea mai puternică de dezlegarea enigmei omului. a vieţii embrionare. În fiecare dimineaţă când ne trezim. a unei flăcări. ne îmbrăcăm corpul. simt realitatea spirituală mai mult ca stare de vis. aer. suntem în lumea fizic-sensibilă. mai intensă.Noi suntem cufundaţi într-o lume spirituală. şi care face ca un om să fie zămislit. dar numai sub aspectul său exterior. legătura se desface iarăşi după scurt timp. a zămislirii. profund misterios. în imediata lui apropiere. cu care Homunculus se uneşte.

Ei bine. Goethe a reuşit cu adevărat să-l introducă pe Faust într-un mod grandios în lumea suprasensibilă şi să-l facă să se trezească la viaţă participând la realitatea greacă. Şi el a dobândit mult. Şi eu pot să înţeleg cum Vischer Şvabul. în anii ‘90 ai secolului al 18-lea.Sfinte prinse-n valul geamăn! Slavă apei! Şi scînteii! Şi-aventurii fără seamăn! Slavă gingaşelor vînturi! Peşterii cu taine vii! Lăudate fiţi în cînturi. de deştept. conştient. atât de plin de duh în anumite privinţe. Aici ea apare în ceva care este o întrupare a enigmei cunoaşterii. Aici momentul trezirii trebuia să aibă loc în aşa fel încât să se arate cum se sfărâmă ceea ce a fost perceput în spiritual-suprasensibil despre enigma omului. dar este. Faust trebuie să fie în realitatea greacă. atunci când am avut posibilitatea de a mă cufunda în lumea operelor de artă meridionale. În aceasta constă dispoziţia deosebită a părţii a II-a a “Faust”-ului goethean. Ne dăm seama. Dar astăzi omul simte această legătură cel mult ca alegorie. cu cât mai bogat. dar îmbogăţit datorită întineririi. aşa cum voia Goethe. el este cel mai tânăr în sufletul său. voi. se apropia anul 1829. Goethe a fugit în Italia. avem sentimentul că Goethe simţea în el însuşi cam aşa: Cum aş fi putut să reînvii în faţa sufletului vechea lume greacă. în actul III: Elena. fiindcă aceasta a fost o fugă. Realitatea care stă la baza acestei legături este prea puţin cunoscută. cea slăvită mult. sub formă artistică. mai plenar aş fi putut trăi toate acestea. că este o cârpăceală a poetului ajuns la vârsta senilităţii. Dar filistinismul. decât le-am trăit. omul întinereşte în suflet. hulită mult. aducându-şi în faţă încă o dată. El a mai înaintat în vârstă. presimţindu-l. ca simbol sau ca pe o imagine poetică. aveţi. tot ceea ce a trăit de-a lungul întregii vieţi. Eu vin acum chiar de pe ţărmul unde-am tras Încă-ameţiţi de valul care-n legănări… şi aşa mai departe. Viaţa sufletească se desfăşoară în sens invers. Faust trebuie să se fi trezit din contemplarea spiritualităţii supreme. în faptul că vedem sufletul întinerit. aşa-numitul V-Vischer. totodată. adică a întinerit în sufletul său. a fost de părere că aşa ceva e plictisitor. stihii! dacă frunzăriţi puţin mai departe. în lumea greacă. poezie adevărată. După ce studiase tot mereu natura nordică. De aceea. filistinii nu vor putea să se încălzească niciodată pentru partea a II-a a “Faust”-ului goethean. Aici el urmează să se trezească. Ne vine să spunem: În anii ‘80 ai secolului al 18-lea. el a vrut să cunoască ceva ce credea că se poate dobândi pentru sesizarea înţelegerea enigmelor lumii numai prin contemplarea artei meridionale. în ceea ce priveşte enigma Homunculus-homo. omul scufundându-se iar în trupul său. care a spus şi unele lucruri cu adevărat bune despre “Faust”-ul lui Goethe. într-un grad şi mai înalt. Acesta este un proces din natura exterioară. dacă m-aş fi putut cufunda deja pe atunci în lumea spirituală aşa cum trăiesc acum acest lucru. de inteligent ar fi. Toate patru. când moare. În timp ce îmbătrâneşte din punct de vedere exterior. nu va 142 . când Luna se stinge şi se ivesc zorii. fiindcă noi ştim ce a devenit apoi Goethe. oricât de erudit.

Va putea face acest lucru numai cel care îşi lasă simţul poetic să se înflăcăreze prin ceea ce îi oferă percepţia spirituală. 143 . caracterul poetic cel mai înalt. după ce veţi vedea această scenă. care îi este propriu părţii a II-a a dramei “Faust” a lui Goethe. Mâine.putea pătrunde nici caracterul poetic. vom mai spune câteva lucruri în legătură cu această înfăţişare a impulsurilor goetheene.

polul activităţii umane. nu voi face niciodată aşa ceva. nu să explice ori să interpreteze ceva. al voinţei.de a pătrunde în lumea spirituală şi că el a reuşit. nici înţelepciunea nu au de suferit. să-şi facă reprezentări. Dacă ne păstrăm această atitudine în această problemă. conform cu reprezentările sale -. Uneori ea este mai mult gândire şi activitate de reprezentare. viaţa dintre naştere şi moarte. ştim direcţia. Nu-i aşa. poate ca niciun alt artist. În substratul oricărei căutări a cunoaşterii. dar se poate face lumină doar când 144 . gândeşte cât se poate de clar. noi n-am fi pe deplin oameni. Dar cu gândirea şi cu voinţa lui este ceva extem de interesant. al oricărei căutări umane orientate spre trăirea spirituală. am vrut să trezesc sentimentul că. când pornim la o expunere de felul celei pe care ne propunem să o prezentăm noi acum. ci fiecare dintre aceste domenii ale căutării înţelepciunii se exprimă. lucru care. omul trebuie să gândească. de jur împrejurul ţintei. în cele din urmă: Dar. Vrem să ajungem la acea ţintă. Unul dintre ele provine din faptul că. să desfăşoare o activitate de creaţie artistică din sânul unei asemenea vieţi spirituale. pe de o parte . crede că deja a atins rezultatul la care poate ajunge. limba spirituală în care a fost scrisă o asemenea operă. noi trebuie nu numai să gândim.ÎN LOC DE HOMUNCULISM ŞI MEFISTOFELISM: GOETHEANISM Dornach. şi spre celălalt pol. Dar adevăratul căutător al cunoaşterii. să ating. Dar dacă vrem să ne împlinim viaţa în corpul fizic. Simţirea e situată. în timp ce îşi petrece viaţa dintre naştere şi moarte. atunci când încearcă să meargă mai departe pe calea gândirii. îşi mărturiseşte. dar totul este încă întunecat. Tot ceea ce încercăm să facem prin expuneri de felul celor două precedente este trezirea unor posibilităţi de a savura o operă poetică sau de artă în acelaşi element în care ea a fost creată. ca niciun alt poet. cetăţeanul obişnuit. oricum. conform cu reprezentările sale. se află două sentimente fundamentale. într-adevăr. polul gândirii şi al activităţii de reprezentare. putem privi spre unul din poli. în acel loc. dacă n-am gândi asupra lucrurilor şi asupra noastră înşine. cu întreaga sa viaţă interioară. propriu-zis. este de cele mai multe ori o interpretare greşită sau atribuirea unor lucruri care nu sunt conţinute în ea. cât se poate de pătrunzător. se deosebeşte de ceilalţi tocmai prin faptul că. ci şi să voim. dacă. alteori mai mult activitate a voinţei. N-aş vrea să dau impresia că prin toate cele spuse aici am vrut să ofer o interpretare a acestei opere poetice. Omul este o fiinţă care gândeşte şi voieşte. Fiindcă sunt de părere că interpretările sunt lucrul cel mai inutil care poate exista în acest domeniu. Goethe era pe calea dacă putem spune aşa . la mijloc. O asemenea expunere vrea doar să ne înveţe limba. într-un mod deplin armonios. dar habar nu avem de ţintă. şi dacă îşi manifestă voinţa conform cu nevoile sale. între gândire şi voinţă. mediocru. Avem reprezentarea exactă. De aceea. 19 ianuarie 1919 Prin cele două expuneri pe care le-am legat de descrierea ultimei scene cu “Noaptea Walpurgică” din partea a II-a a lui “Faust” de Goethe.cel puţin. Omul banal. Cu gândirea este exact la fel ca atunci când am căuta să ajungem într-un anumit loc. cu această gândire din cadrul corpului fizic tot nu ajung decât până la o anumită distanţă faţă de ceea ce caut. de fapt. putem face abstracţie de simţire. la locul său. căutătorul onest până în străfundul cel mai intim al propriei sale entităţi. astfel încât nici arta. ştim în ce direcţie poate fi ţinta. poate că ne va fi îngăduit să spunem şi următorul lucru.

Dar acum apare un alt sentiment. se află impulsurile de voinţă. pe când nu ne simţim nici pe departe ajunşi la ţintă. şi există o gamă întreagă de porniri. la locul pe care gândirea însăşi. la limita care e pusă fiinţei sale în viaţa dintre naştere şi moarte. în timp ce voim. Dar. duce. Şi noi simţim: Gândirea. de fapt. omenirea va trebui să înţeleagă că ceea ce îl duce pe om la ţinta lui trece prin 145 . mai ager. nu ne lasă să mergem mai departe. de la superficialitate la profunzimea modului de a concepe viaţa. care trece în faptă. dar noi suntem ţinuţi pe loc. Dar aceasta nu e singura limită sau barieră trasată manifestării umane între naştere şi moarte. o fiinţă ne apucă pe la spate şi ne opreşte în loc. Dar în această senzaţie. după încercarea cuvenită. în aceasta zace superficialitatea vieţii. că te simți îndestulat pe nişte căi ale vieţii care pot fi împlinite. care se transpune în act. Apare un altul în voinţa noastră şi ne ia cu sine. care vin din viaţa instinctuală. ni-l prefigurează. dacă omul îl are. cineva ne apucă şi mână mai departe voinţa. în “Faust” al său. Şi el se fereşte de superficialitate numai dacă încearcă să gândească în modul cel mai clar. bazată adeseori numai pe nişte iluzii. am putea spune. încolţesc în primul rând dorinţele şi poftele omului. cele două limite amintite -. Filistinii sătui. care nu poate fi trăită cu acea conştienţă care se dezvoltă în viaţa dintre naştere şi moarte. această îndestulare nu face posibil să intrăm într-o altă lume. dacă încercăm să ne situăm cu voinţa în viaţă . în senzaţia că eşti sătul. sunt de părere. într-un mod pe care noi înşine nu-l dorim. în sensul cel mai grosier al cuvântului. la idealurile spirituale cele mai pure. în această îndestulare nu zace ceea ce face posibil. această agerime a gândirii. până sus. Omul respectiv e condamnat. să rămână superficial. într-adevăr. Omenirea va trebui să înţeleagă cândva. dacă încercăm să ne situăm în viaţă cu voinţa. am putea spune. o simplă beatitudine a căutării. punând piciorul. de alte porniri. în orice caz. Cealaltă limită/barieră se ridică acolo unde se manifestă voinţa. că parcă cineva ne apucă pe la spate şi ne opreşte de la ţelul propus. Dacă vreau să rămânem doar pe această cale a gândirii.ajungem acolo. tot ceea ce ne eliberează în viaţă şi tot ceea ce e păcătos în viaţă -. îl duc până în punctul în care el simte că ceva care frânează gândirea îi stă în cârcă. cu intensitatea necesară. Acest sentiment că cineva ne stă în cârcă e o trăire umană profundă şi fără aceasta nu ajungem. tot ceea ce ne zdrobeşte în viaţă. dacă el îşi reprezintă în interiorul sufletului. nu putem ajunge la ţintă. că dacă ne dezvoltăm suficient de mult voinţa vom ajunge la ţintă. de la superficialitate la profunzimea unui mod de a concepe viaţa. Omul ajunge astfel la una dintre limite. oamenii sătui. Acesta este sentimentul care. dacă prin constituţia interioară a sufletului său poate avea părerea că poate ajunge prin gândire la ţinta gândirii înseşi. Dar. Omul e îmboldit în voinţa sa de foame şi de sete. începând cu pornirile cele mai grosolane şi până la idealul spiritual cel mai pur. ei bine. la rândul său. că nu putem avea. Nu avem acelaşi sentiment ca în cazul gândirii. şi dacă această claritate. pentru ca el să poată trăi tot ceea ce ne aduce fericire în viaţă. activitatea de reprezentare ne mână într-o anumită direcţie. S-ar putea spune că suntem smulşi din noi înşine. În tot ceea ce se manifestă.tocmai acesta a fost scopul lui Goethe. activitatea de reprezentare. să-l situeze pe Faust cu voinţa sa în viaţă. Şi noi putem spune: Cel care nu a simţit toate durerile şi loviturile destinului care apar de la sine sub influenţa unei asemenea reţineri pe loc pe calea gândirii faţă de ţinta gândirii nu duce o viaţă de cunoaştere mai profundă. peste un abis. în ceea ce priveşte voinţa. ajungem din nou la o limită. de care unii încearcă adeseori să se convingă. în aceeaşi direcţie. Acolo unde se manifestă voinţa. ci. tocmai cu ajutorul gotheanismului. prin încercările vieţii fiindcă omul e pus la încercare. ci ne aflăm la o distanţă considerabilă de ea.

Prin evoluţia pe care a trăit-o până acum.puteai să păcătuieşti cum voiai. acest sentiment s-a pierdut din nou. Un creştinism activ sau. suntem de-aşa natură încât. în viitorul apropiat. tocmai concepţia christificată despre lume şi viaţă va trebui să cunoască. activitatea laică. Şi ele trebuie să fie vindecate. ci în aşa fel încât Christos să-i dea. în cadrul căruia. iar Dumnezeu este omul bun care îi iartă totul.această dublă atitudine pasivă faţă de Christos aparţine şi trebuie să aparţină trecutului. numai dacă acest creştinism al pasivităţii se va transforma într-un creştinism al activităţii. noi. Ceea ce trebuie să apară în locul ei trebuie să fie o relaţie cu Christos ca putere activă. de la un moment dat. cum este legat Christos de căutarea sufletului uman. numai în imaginile activităţii ei de reprezentare. mai bine zis. Ne este îngăduit să presupunem că.. Dar cele două sentimente fundamentale despre care am vorbit. o înaintare spre Christos. chiar dacă în epoca noastră intelectualistă marea masă a omenirii va putea avea această trăire suprasensibilă. Această situaţie caracterizează în acelaşi timp graniţa dintre perioada care trebuie să se încheie şi care a dus la o catastrofă îngrozitoare a omenirii şi cea care trebuie să vină şi care va putea fi în măsură să vindece relele care s-au arătat deja şi care se vor arăta tot mai mult. forţa de a face el însuşi ceva. numai în stadiul său incipient. nu ne putem apropia de propria noastră fiinţă umană şi 146 . deziluzii. creştinismul se află. în cadrul cercetării materialiste a secolului al 19-lea. şi că cel care refuză să treacă prin dezamăgiri şi refuză astfel să-l transforme pe omul întreg. de fapt. ca oameni. să-ţi organizezi viaţa laică.a. să-l metamorfozeze. acolo unde omului nu-i place să acţioneze el însuşi. am putea spune că. această rătăcire. în anumite momente ale vieţii. că te simţi în mod absolut pasiv unit cu Christos. care îţi permite să rămâi pasiv. sentimentul că a existat cândva un Christos.m. Dacă vrem să exprimăm ce a realizat până acum creştinismul. legate de cele două limite ale cunoaşterii şi perceperii de sine umane. atunci totul îţi era iertat. să fi izbăvit de Christos . la perceperea și cuprinderea a ceea ce este omul. numai ca reprezentare. de fapt . numai să se întoarcă la El în momentul potrivit.iertaţi-mă dacă mă exprim atât de frust . prin existenţa Lui. numai prin faptul că tu crezi în Christos. Ce a adus Christos în lume. în cadrul diferitelor confesiuni. el a făcut ca în om să ia naştere numai sentimentul că a existat cândva un Christos. Biserica Romano-Catolică a iertat păcatele . Aceste rele sunt încă înfipte adânc în inimile şi sufletele umane. iată ce trebuie să ia locul creştinismului bazat pe pasivitate. un creştinism care devine activ.piedici. în primă instanţă. dacă e ca evoluţia Pământului să fie dusă mai departe. Da. să faci penitenţă. pe de o parte. în această privinţă. prin trăire suprasensibilă. Putem caracteriza cele două sentimente fundamentale legate de limitele din gândire şi voinţă dacă spunem: Unul dintre ele ne atrage atenţia asupra faptului că omul nu se poate apropia de propria sa fiinţă. de fapt. asupra acestor lucruri trebuie să cadă lumină în direcţia viitorului prin cercetările de ştiinţă spirituală şi printr-un mod spiritual de a simţi lumea. aşa cum doreşti şi apoi. În cele din urmă. dacă pe urmă erai dispus să te căieşti sincer.d. un avânt important. pe baza principiului trecutului. trebuie să găsească o modalitate de a trece de la un creştinism mai mult pasiv la un creştinism activ. altceva decât un fel de ajutător la nevoie. în trecut. Christos era aici pentru a ajuta la necaz. dezamăgiri.omul face pe planul fizic orice vrea. pentru a repara ceea ce omul însuşi nu intenţiona deloc să repare într-o măsură suficient de mare. Dar. nu poate ajunge la cunoaşterea naturii umane. în aşa fel încât nu El singur să facă ceea ce omului însuşi nu-i place să facă. Gândiţivă la modul bizar în care. ş. Ia gândiţi-vă puţin: pentru câţi oameni Christos nu a fost.

iată ce îi este cel mai plăcut omului de astăzi. Eu v-am atras adeseori atenţia asupra felului unilateral în care e conceput astăzi procesul dezvoltării. Cu gândirea nu ajungem până la noi înşine. în voinţă ne pierdem. în mod esenţial. respectiv. ci numai dacă încercăm să-l înfăţişăm ca stare de mijloc între neputinţa de a se găsi pe sine şi pierderea de sine. apariţia seriei a doua de dinţi. el se simte cu adevărat om pământesc. Eu am atras adeseori atenţia asupra acestui fapt. De fapt. este repaosul existenţei. ca fiinţă pământească. Fiindcă lucrurile nu stau deloc aşa. Este o concentrare reală a tuturor forţelor de viaţă în direcţia densificării. Nu-i aşa. îl atinge balanţa. omul trebuie să poată realiza acelaşi lucru pe care îl realizează. lor trebuie să li se alăture. Omul e făcut.nu ajungem cu gândirea noastră până la noi înşine. ieşind una din alta. De aceea. Ia gândiţi-vă numai: întreaga dezvoltare e concepută astăzi ca şi cum cele următoare ar fi scoase mereu din cele precedente. treptat. pur şi simplu. balanţa. omul dintre naştere şi vârsta de şapte ani. cu pubertatea. îl leneveşte. încă o dată. în om se formează procesul de densificare. Nu este o vorba de o concentrare a tuturor forţelor de viaţă în 147 . Apoi a treia. o cutie din altă cutie. pendulul. Repaosul existenţei îl atinge. apariţia celei de-a doua serii de dinţi. Ia gândiţi-vă. cum vi se prezintă dezvoltarea omului individual dintre naştere şi moarte dacă o priviţi într-un mod cât de cât obiectiv. Una dintre părţile acestei fiinţe duale nu se poate găsi pe sine. pentru ca omul să poată produce. Când cineva simte un fel de pendulare între a nu te putea găsi şi a te pierde pe tine însuţi. aici ajungem până la noi înşine. fiindcă aceasta îl face leneş. Iar în voinţă. Aici e tocmai invers. în cele din urmă. în starea de repaos. e o fiinţă duală. Când cineva vrea să dezvolte în el asemenea sentimente în modul just. partea cea mai densă. Omul trebuie să caute să realizeze starea de repaos care e starea de mijloc dintre bătăi. el se simte om pământesc. pe tărâmul fizic. A doua perioadă a vieţii se încheie cu maturizarea sexuală. în viitor. că apoi. a doua serie de dinți.teoria Kant-Laplace -. Omul nu trebuie să caute să aibă starea de repaos absolut. A avea o asemenea reprezentare. drept nebunia ştiinţifică a perioadei luminate dintre secolul al 19-lea şi secolul 20. omul actual îşi imaginează diferitele stări succesive ale dezvoltării sub forma unei serii de cutii din carton. şi apare omul dintre paisprezece şi douăzeci şi unu de ani. după principiul acestui dualism.o cutie din carton. cu toate că omul e situat în cadrul unei asemenea pendulări. o altă fiinţă cosmică. starea ulterioară provenind mereu din cea precedentă. aceasta este reprezentarea maladivă a ştiinţei din epoca prezentă. Apoi se scoate a doua cutie şi apare omul dintre şapte şi paisprezece ani. Pe tărâmul spiritual-moral. când se încheie prima perioadă a vieţii? Este o consolidare. Ceea ce trebuie realizat. când copilul se dezvoltă . partea cea mai minerală a fiinţei sale. nu o monadă. el este o fiinţă duală. E ca un fel de concentrare a tuturor forţelor vieţii. şi alte sentimente legate de viaţă şi realitate. nu ne formăm o reprezentare justă despre om dacă îl prezentăm doar ca monom. fiindcă voinţa izvorăşte real din noi înşine. cealaltă parte a acestei fiinţe duale se pierde pe sine. în jurul vârstei de şapte ani. Şi acum. că odinioară a existat o stare de nebuloasă . pendulul. ieşind una din alta. Înaintare liniară în dezvoltare. Ce este oare acest fenomen. Şi dacă omul le simte pe amândouă în acelaşi timp cu toată puterea. graniţa reală a primei perioade de viaţă este schimbarea dinţilor. dintre a nu te găsi şi a te pierde. o densificare a omului. vârâte una într-alta. totuşi. Acest lucru stă şi la baza tuturor reprezentărilor groteşti pe care le primim astăzi în şcoală şi care vor fi descrise cândva. Dar aici ne ia în stăpânire altcineva. aici ne pierdem pe noi înşine.

dar. lucrurile stau în felul următor. La fel este şi cu înţelegerea vieţii istorice a omenirii. o dilatare. veritabil. o îmbelşugare. apoi unele din ce în ce mai perfecte. şi viaţa omului. dilatare. în lumea fizică. Douăzeci şi opt de ani: dilatare. aflat în mers ritmic. noi ne concentrăm. dimpotrivă. pentru că ea nu ţine seama absolut deloc de ritmul vieţii. concentrare. ci înaintează de la o curbă ascendentă a valului la una descendentă. predispoziţii. până sus. noi ne dilatăm tot mai mult şi mai mult. Numai dacă sesizăm aceste raporturi vom ajunge la o înţelegere mai profundă a vieţii. citiţi poemul său: “Metamorfoza plantelor” şi veţi vedea cum descrie Goethe acel proces specific de plăsmuire.v-am atras adesea atenţia asupra acestui lucru. apoi animalele din neamul maimuţelor.trebuie s-o spunem mereu . Dacă aplicăm această idee asupra moralei . unde am scris despre elementele ahrimanice şi luciferice din viaţă. instincte. care duc în cele din urmă la bunăvoinţa umană ş. iar se contractă. Imaginaţi-vă 148 . Acesta e mijocul vieţii: treizeci şi cinci de ani. Dar. că dezvoltarea nu e atât de liniară. a treia perioadă a vieţii. îşi adună la un loc forţele. ci.este o idee care nu foloseşte la nimic. densificare. Orice evoluţie merge: vale cosmică. care merge de la o frunză la alta. În ultimele numere ale revistei “Das Reich”. omul se axează mai ales pe ceea ce trăieşte în interior. Când străbatem viaţa dintre moarte şi o nouă naştere. să reconstruiesc planta originară goetheană. dar nu numai ca formaţiuni exterioare. atunci ajungem.d. Viaţa nu merge mereu mai departe. La douăzeci şi opt de ani el şi le dilată iarăşi. omul se axează mai ales pe ceea ce ne leagă cu întreaga lume largă. numai pe nişte trepte elementare. când am scris prima mea introducere la Scrierile de ştiinţe naturale ale lui Goethe. perioade luciferice şi perioade ahrimanice. Pentru că orice evoluţie înaintează în ritmuri. Dezvoltarea liniară . aşadar.m. munte cosmic. drept dilatări şi contractări permanante. Aşadar. de la o curbă ascendentă la una descendentă. în mod liniar. Cel care gândeşte evoluţia ca pe ceva liniar. când se înaintează astfel. pe la douăzeci şi unu de ani. ceea ce încheie. Eu am încercat. Şi cam tot aşa. stamină. dilatare. în forţele lor. să spunem: Vedem deja în lumea animală porniri morale. căci şi sevele se dilată. astfel încât ne aflăm între limitele pielii noastre. Goethe a presimţit toate acestea. o cutie de carton ieşind din alta.direcţia densificării. şi în conferinţele pentru publicul larg -. Douăzeci şi unu de ani: concentrare. ci ea se mişcă pe o linie sinuoasă: concentrare. căutând să introduc în imagine această dilatare şi contractare. acela îşi spune: La început au existat nişte animale imperfecte.a. pistil. în anii ‘80 ai secolului trecut. Ea concepe evoluţia sub forma liniei drepte. dacă extindem şi mai mult această idee. Ce rezultă din toate acestea? Din toate acestea rezultă că ideea de dezvoltare care gândeşte dezvoltarea numai ca pe ceva liniar nu e bună de nimic. densificare. Vedem. dilatare. Citiţi ce scrie despre metamorfoza plantei. dacă vrei să ajungi la o înţelegere a vieţii.! Tot o reprezentare bună de aruncat la coş. în mare. La treizeci şi cinci de ani . de acest lucru se mai leagă şi o schimbare exterioară. cu darwinismul adevărat. relaxare. la floare. În realitate. relaxare.aproximativ . se concentrează.are loc din nou un fel de concentrare. o rarefiere a tuturor forţelor vieţii. sub formă ritmică. nimeni nu poate înţelege viaţa în mod real dacă nu îşi reprezintă această viaţă ca pe ceva ritmic. veţi vedea cum descrie Goethe acest fenomen. de aici s-a dezvoltat apoi omul. Acum omul se consolidează din nou. În organism pulsează o stare diametral opusă. De fapt. aşa este. iarăşi. devenind apoi petală. se răspândesc. concentrare. că ea duce omenirea de nas şi trebuie eliminată. Când ne naştem aici. doar că mai într-un mod mai fin. am atras atenţia asupra faptului că în evoluţia istorică alternează.

prin naştere. în lupta cea mai aprigă. ar fi un monstru îngrozitor. aici. de a se desvolta în rău şi a aşternut peste ceea ce tindea să devină rău ceea ce oamenilor le era menit de la începuturi să devină. dacă el nu ar fi pătruns cu suflet de către fiinţele care mereu sunt primite în lumea spirituală şi coboară aici. Fiindcă aceasta este o totală absurditate. în existenţă. trece în mod ritmic în reversul său. nu ar rezulta niciodată omul. un homo. devine principiul Răului. în lumea spirituală. ci lor le-a ieşit în întâmpinare un alt val al devenirii cosmice. în încarnarea actuală din partea abdominală a fiinţei dvs. dacă s-ar forma din sine capul. de aici nu vom ajunge niciodată să vedem ce există în mod real. ci animalul superior ar dezvolta în modul cel mai antipatic tocmai însuşirile care vă par cele mai simpatice în lumea animală. Ce credeţi. pentru cineva care înţelege lucrurile. se află în organismul uman. care toceşte tendinţa de a deveni rău. la animale. de ceea ce vine de sus. numai datorită acestui fapt s-a dezvoltat omenirea. Fiindcă în toate predispoziţiile care la animal mai sunt încă bune. ce ar fi devenit omul. pe planul fizic. atunci omul ar vrea să trăiască pe Pământ într-un război permanent. Şi această stare de echilibru a capului uman face ca noi să nu putem manevra în mod liber cu ceea ce aducem din lumea spirituală. Dacă omul ar fi evoluat aşa cum îşi reprezintă Haeckel. De fapt. cea mai sângeroasă. total. se află impulsul de dezvoltare spre ciocnirea tuturor împotriva tuturor. venindu-i în întâmpinare celălalt val. ei bine. propriu-zis. ia naştere capul uman. când intrăm. fugitiv. cu însuşirile lor . când am ţinut la Basel conferinţa de Crăciun. E de-a dreptul grotesc. cea care tinde să se înalţe din corp şi cea care îi vine în întâmpinare din Cosmos. Numai datorită faptului că nu au ieşit la suprafaţă posibilităţile de dezvoltare care există în animalele superioare. Dacă privim înspre exterior ce se întâmplă. să vadă cum capul uman este prezentat ca şi cum s-ar fi dezvoltat. Vă amintiţi că recent v-am atras atenţia. Ele sunt paralizate. care se formează prin alăturarea a două forţe. atunci ceea ce dezvoltaţi dvs. Capul uman se formează ca stare de echilibru.animalele cele mai evoluate. de ceea ce vine din lumea spirituală de la acea entitate umană care e primită mereu. Acesta e ritmul! O coamă a valului trece într-o vale a valului şi nimeni nu poate pătrunde în interiorul a ceea ce ascunde în sine natura dacă nu vede posibilităţile de dezvoltare ritmică. Dacă această parte ar plăsmui singură capul. dacă spre ceea ce se naşte în mod pur fizic. Numai datorită faptului că de sus vine spiritualul şi se aşază împotrivă. dacă s-ar dezvolta mai departe. Dacă am putea gândi aşa cum am gândit înainte de a ne fi născut. care a ucis tendinţa de a deveni rău. jos. în loc de cap. dacă îmi este îngăduit să mă exprim astfel. asupra faptului că Nikolaus von der Flüe a gândit înainte de 149 . Ceea ce admiraţi dvs. ar fi un monstru animal îngrozitor. Astfel încât trebuie să ne reprezentăm: regn animal până la un anumit nivel. într-o luptă permanentă. iar şi iar. respectiv înainte de a fi fost concepuţi. din capul animal. nu am gândi un Homunculus ci am gândi un om. atunci s-ar dezvolta cele mai groaznice instincte de luptă. Acest lucru se exprimă şi în forma exterioară. acesta ar fi un adevărat avorton. începutul unui comportament social. pe planul fizic. Aceste instincte de luptă se află pe fundul sufletului uman. ca fiind o anumită sociabilitate. Noi intrăm în corpul nostru fizic şi aici nu putem exprima în întregime ceea ce suntem. Reîncarnarea poate fi privită şi din punct de vedere moral. nu ar veni ceea ce e primit mereu în lumea spirituală şi e trimis iarăşi jos? Dacă omul doar s-ar naşte.de aici nu rezultă omul. la războiul tuturor împotriva tuturor. dacă un cap de animal ar fi evoluat în continuare. începutul bunăvoinţei. dus mai departe. dacă el tot s-ar naşte şi s-ar naşte mereu doar aici. încetul cu încetul. atunci din maimuţa antropoidă s-ar fi dezvoltat o societate umană care ar fi dus din capul locului.

pe de o parte. Aşa cum am arătat ieri. care. Dar când omul s-a născut deja şi nu poate învinge somnul cunoaşterii. nu e animal. el trebuie să-şi recunoască urâţenia. atunci ne cuprinde imediat un altul. atunci apar în voinţă toate soiurile de motive şi impulsuri străine.îşi recunosc urâţenia. Dar Faust nu e menţinut nici într-o stare de linişte abstractă. există ceea ce nu putem atinge. acolo. în care el vrea să se piardă. Şi atunci ne pierdem. ci gândeşte numai cu capul. Iar când ne cuprindem pe noi înşine cu voinţa. unde ia el însuşi înfăţişarea unei phorkyade. S-ar forma un soi de animal. comparaţi cu cele spuse trei momente. Ei bine. Cine procedează aşa. în scena cu 150 . de fapt. care se află pe calea de a deveni om şi totuşi nu devine în întregime om. omul nu gândeşte niciodată un om.. (Desenează). Căci phorkiadele recitiţi cuvintele rostite de phorkyade . în fiola care e adusă pe scenă ca Homunculus s-ar forma . ele sunt. Faust nu ar dori. Mefistofel îi ia în stăpânire impulsurile. dramatic din punct de vedere exterior. în lumea suprasensibilă.un mic monstru îngrozitor. Acest lucru este exprimat în “Faust”-ul lui Goethe cu o profunzime extraordinară. Examinaţi momentul în care Mefisto se uneşte cu phorkiadele. stă cu adevărat acolo. Momentul înălţător în care Faust păşeşte în faţa lui Manto. prin faptul că. Numai dacă încercăm să punem în echilibru forţele interioare ajungem la omenescul adevărat. El nu doreşte o magie exterioară. undeva. El s-a văzut ca om înainte de a se naşte. în prada contrariilor. după aceea. care se pierde însă mereu. totuşi. Se află în omul însuşi. să cadă în exaltarea unei mistici abstracte: “De-aş putea” aceasta este una dintre ultimele sale cuvântări . nu devine în întregime om. Aveţi toate pericolele care ameninţă impulsurile morale ale omului.mic. mereu. în ceea ce priveşte voinţa. Goethe este absolut onest în clipa în care Faust se află în faţa lui Manto. totuşi. când caută să se cuprindă în voinţă. îşi mărturiseşte urâţenia. El e aproape de acest pas şi. atunci când Mefistofel apare. ci calea interioară care duce sus. totuşi. ci e aruncat încolo şi încoace de nişte tendinţe diametral opuse. după ce îl îmbrăţişează phorkiadele. el e aruncat iarăşi. Aici Goethe încearcă să aştearnă peste acest moment acea linşte interioară a sufletului uman care ia naştere prin senzaţiile stării de echilibru. vizibil. dacă nu ne apropiem de ceea ce se află pe calea de a deveni om şi. De aceea. ci un avorton uman. ci numai un Homunculus. în “Noaptea clasică a Walpurgiei”. unde. Ceea ce ne face să ne pierdem pe noi înşine. De aceea. unde omul se pierde pe sine. care pot să apară acum în faţa ochilor dvs. pentru ultima dată.undeva. Faust apare pentru ultima dată. care ar constitui ceea ce ar lua naştere dacă s-ar lăsa numai în seama corpului uman să formeze din sine ceva. cinstite. apoi e oprit şi . Nu reuşim. nu pătrundem în noi înşine. din partea a II-a a lui “Faust”. Lucrurile sunt de-aşa natură încât omul încearcă să intre în sine însuşi. inversat faţă de momentul sfânt-sublim în care Faust stă în faţa lui Manto. departe. în întreaga lui urâţenie.“uita orice formulă de magie”. Cel care caută să pătrundă în sine numai prin intermediul capului nu poate ajunge la sine însuşi. Comparaţi între ele toate aceste lucruri. adică nu poate să fie treaz în afara corpului. va rămâne la Homunculus şi nu va ajunge la om. tot ceea ce i se întâmplă lui Faust în scenele în care îşi duce viaţa el însuşi împreună cu Mefistofel. Îl aveţi aici mereu pe Faust al voinţei. propriu-zis. Aveţi aici situaţia în care omul rătăceşte în ceea ce priveşte voinţa.a se naşte scenele pe care le-a trăit după ce s-a născut. nu reuşim acest lucru. fiindcă înainte de acest moment el minte. de aceea şi drăgălaş . dacă am avea toate mijloacele tehnice. În acest moment aveți un moment contrar. într-un anumit sens. Şi. pe de o parte. în centrul omului -.

acela că Schiller şi-a conceput scrierile de estetică prin contemplarea evoluţiei lui Goethe. de exemplu. de o măreţie dramatică extraordinară este momentul în care în om trăieşte ca un sentiment estetic de scârbă ceea ce e nepermis din punct de vedere moral. Noi am putea ajunge la omul real.Manto. faptul că aşa ceva a existat cândva şi că a putut fi dat uitării. Găsiţi exprimat acest lucru în scena finală a primei mele drame-mister. îl trăim în urâţenia sa.catastrofa actuală a omenirii. “Poarta iniţierii”. ne poate mântui de ispitire. comoda “găsire a omului divin în interiorul nostru”. egoistă. Noi venim din lumea spirituală. Acesta era sentimentul fundamental al lui Schiller. Ia gândiţivă. pentru că omenirea le-a dat uitării. Aici putem simţi că. în “Scrisori despre educaţia estetică a omului”. în primă instanţă. cădem în prada lui. în scrisorile estetice ale lui Schiller. e la fel de rea. ispititorul nostru. mergem în întâmpinarea a ceea ce ne este dat. ducelui de Augustenburg. Acolo se spune că numai cunoaşterea. Examinaţi în modul cel mai artistic. îngrozitoare. Cine ia seama la aceste două fapte. pentru a birui ispitirea. şi încercaţi să simţiţi ce este acest Homunculus. Dacă nu învăţăm să-l recunoaştem. prin scrisorile sale estetice. iar Mefistofel în scena cu phorkiadele. aşa am spus . în motivul voinţei. de fapt. existenţa pământească. trecând peste propriul gust. La urma urmelor. din existenţa fizică. în sens afectiv. în fiecare dimineaţă trebuie să repetăm sub formă de imagine naşterea. examinaţi cel de-al treilea moment: când Homunculus se sfărâmă de carul făcut din scoici al Galateei. după ce toate posibilităţile de evoluţie din timpul nopţii s-au epuizat. îşi poate găsi vindecarea numai dacă noi nu doar îl găsim respingător sub raport moral şi fugim de el. nu putem realiza ce este omul. Această reprezentare clară ar fi o reprezentare cosmică. Examinaţi. din care nu rezultă nimic altceva decât o abstracţiune îngrozitoare. Şi acum. de fapt. Schiller a crezut că săvârşeşte un act politic. Aici e descris întregul său caracter respingător. Învaţă mult despre evoluţia omenirii cel care înţelege în adevărata lor profunzimea cele două aspecte. mistica abstractă. impulsul fiinţial-real care îl face pe om să se piardă pe sine în polul voinţei. ce puteţi simţi când Faust se află faţă în faţă cu Manto. a izbucnit . trei momente din “Faust”-ul lui Goethe. Şi că. în epoca sufletului conştienţei. În fiecare seară noi ne întoarcem în lumea din care am ieşit prin naştere. De aceea. faptul că în evoluţia omenirii moderne cultura a reuşit să ajungă până pe o culme. înfăţişat în scena. adevărat dacă am reuşi să avem. că ne vine în întâmpinare doar Homunculus. Această mistificare abstractă e la fel de rea ca şi materialismul. omuleţul. intrând din exterior. să avem o reprezentare absolut clară. adevărat. nu să ne împotmolim tot mai rău într-o cunoaştere pur exterioară a naturii şi într-o simplă mistică abstractă. aflat printre phorkyade. în care Mefisto se află în mijlocul phorkyadelor. când a apropiat atât de mult elementul moral de elementul estetic. chiar înainte de a ne trezi. află cu adevărat mult despre evoluţia omenirii. ce puteţi simţi când Mefisto. şi că toate acestea au fost date uitării. drept corpul nostru. căutăm. prin concepţie şi naştere. şi cât e de greu să ajungi la omul real. Şi Goethe a vrut să sugereze. Tocmai aici este ceva vrednic de plâns. prin faptul că ne cufundăm iar în corpul fizic.aceasta a fost una din cauze . aşa cum este ea prezentă. perceperea nemijlocită a celui care este. Şi. faptul că a existat cândva un lucru. natura umană în stare embrionară. în care am intrat. această reprezentare clară ar fi de-aşa natură încât nu 151 . Fiindcă numai cunoaşterea ne eliberează de el. adresate. pe baza sentimentului său profund. ci. noi trebuie să căutăm. că ceea ce ne face să ne pierdem pe noi înşine. să-l cunoaştem în mod just pe ispititor. devine el însuşi o phorkyadă.

ci aceste lucruri există cu adevărat ca să fie aflate. dacă nu ne-am cufunda în ceea ce este accesibil numai prin intermediul ochilor fizici. noi simţim cu nervii tactili din piele în afară. în loc de viaţa cosmică: Homunculus se zdrobeşte. în loc să ne aţintim auzul spre interiorul nostru. ajungem aproape de om. Se aprinde lumina ochilor. care s-ar simţi la fel de bine unită cu fiinţele ierarhiilor superioare cum se simte aici unit corpul fizic cu regnul mineral. ea şuvoieşte peste abis. în Societatea Antroposofică. această reprezentare ar trebui s-o aducem cu noi în momentul trezirii. în loc să se aprindă lumina cosmică. cu cel animal. pământ. drept ceea ce trebuie să fie integrat în evoluţia omenirii. în toată viaţa lumii. Homunculus se sfărâmă în acel moment prin ciocnirea cu rezistenţa pe care o opun elementele. ar trebui s-o cufundăm în omul nostru corporal. privim prin ochi afară. nu-i aşa. la trezire: căldură. treptat. Se aprind flăcări. cu cel vegetal. al sunetului fizic. Nu e de mirare că această cucerire a secolului al 19-lea. care alcătuiesc propriul nostru organism. toamna. ah: Zeii să o îngăduie nu vor. a fost resimţită drept ceva desăvârşit. începe viaţa corporală. ascultăm cu urechea în afară. Homunculus.ne-am crede limitaţi pe nicăieri. care mai bântuie şi prin secolul 20. În faţa noastră. fulgere . începe să se audă sunetul accesibil urechilor. Fiindcă. în loc să ne cufundăm în noi înşine cu simţirea. ne-am pregătit. reală. dacă e ca această omenire să meargă spre salvarea ei şi nu spre prăbuşire. ci în solul culturii omenirii trebuie pusă o sămânţă nouă şi trebuie plantat un pom nou. în nişte predici ţinute în după-amiezele de duminică. Astfel că acest final al “Nopţii clasice a Walpurgiei” e luat din viaţa adevărată. sunt pomul înainte de a-şi lepăda fructele. ne-am simţi revărsaţi în întreaga lumină a lumii. Aceste lucruri nu există doar ca să se vorbească despre ele. el se află în cea mai desăvârşită desfăşurare a rodirii sale. prin intermediul urechilor fizice. Fiindcă omul îşi va găsi legătura justă cu realitatea numai dacă îşi va însuşi de acum înainte noţiuni noi. şi pentru ca ele să pătrundă în mod fiinţial. dacă somnul şi-ar fi săvârşit lucrarea asupra noastră cu câteva clipe înainte de a ne trezi. Şi atunci am înţelege ce este omul corporal. Noi ne cufundăm. Dar acum noi trecem peste abis. prin faptul că am lăsat ca Homunculus să fie fecundat în lumea spirituală. cucerire care trece în secolul 20. această reprezentare. ci ne-am simţi revărsaţi în lume. ceva de felul unui abis. atunci am trăit finalul “Nopţii clasice a Walpurgiei”. Reprezentarea vie pe care o avem şi care ar fi o trăire de sine în lumină. pomul să lepede totul. în toate sunetele lumii.noi abia dacă observăm. în loc de sunetul cosmic. în direcţia viitorului. ne-am pregătit să percepem omul. În loc să privim în noi înşine. Ştiinţa secolului al 19-lea. înainte ca. drept impulsuri reale. Planta pe care au crescut toate acestea e destinată uscării. Şi. în sunetul cosmic. al celor pipăite pe cale fizică. de omenire. în viaţa cosmică. Dar. dincolo. apă. prin trezirea în aer. dacă trăim în mod conştient acest lucru. şi nu e suficient ca acest pom să crească mai departe. o reîntîlnire cu entităţile ierarhiilor superioare. continuarea a ceea ce noi încă mai simţim înainte de a păşi peste abis. În orice caz. Nu e deloc de mirare. Nu e suficient să credem 152 . Dar în cursul obişnuit al vieţii nu facem ceea ce am sugerat eu acum aici. dincolo de abis. căldură. toate perfecţiunile tehnice ajunse până la o anumită culme. pe care noi am forma-o. care s-ar trezi la viaţă şi ar deveni om. Dacă va începe să-şi dea seama că ceea ce a fost mereu lăudat drept marea cucerire a secolului al 19-lea este un sfârşit.

De cealaltă parte.a văzut omenirea. reprezentarea mulţimii banale. în mod 153 .el a murit în 1889 . între a te împlini în homunculism şi a nu te putea găsi. Ne-am putea imagina un lucru: cineva citeşte astăzi opera “Homunculus” a lui Hamerling. pe căile spre care se îndreaptă. pe de altă parte. cu sentimentul că încearcă să spună absolut cinstit ceea ce avea de spus despre enigma omenirii în “Faust”-ul său. ei Doamne. pe atunci ei nu s-ar fi mirat dacă cineva ar fi spus: Din această omenire trebuie să ia naştere. o lume în care oamenii se preocupă în modul cel mai frivol de lumea spirituală. ci ar fi luat în serios aceste lucruri.Homunculus devine bilionar -. atâta timp cât ostilitatea împotriva încercării de a ieşi din cotidianul banal nu e combătută cu adevărat. la sfârşitul secolului al 19-lea. Să presupunem că cineva citeşte azi acest “Homunculus” al lui Hamerling. nu fără un anumit scop. despre care am vorbit şi înainte de război. am spune. Poate că el şi-ar spune: Da. care a apărut în anii ‘80 ai secolului al 19-lea. Înţelegerea acestui echilibru. care se desfăşoară sub forma unor coame de val şi a unor văi de val. după ce deja oamenii nu au mai vrut să ştie nimic de goetheanism. Şi cu nimic nu îşi dăunează omenirea mai mult decât cu această ostilitate împotriva încercării de a ieşi din cadrul cotidianului banal. din cauză că îl apucă și îl târâie puterile mefistofelice. A găsi echilibrul între homunculism şi mefistofelism. în al său “Homunculus”. acesta e lucrul pe care trebuie să-l înţeleagă omenirea modernă şi acesta e lucrul în care Goethe trăia. vorbind în mod plastic. izvorâtă încă din vremea veche.dacă pe atunci oamenii ar fi luat în serios ceva de felul a ceea ce arată Hamerling în “Homunculus”. dar devine bilionar . cum trăieşte el într-o lume în care omul nu se îmbogăţeşte cu comori spirituale. nu poate apărea ceva benefic în evoluţia omenirii. fiindcă cineva îl apucă. Nu e suficient să apară în număr tot mai mare spirite care scriu mai întâi nişte articole geniale despre animale şi mai târziu o carte despre apariţia omului. când şi-a scris opera “Homunculus”. într-adevăr. ca un fel de continuare. Să presupunem: cineva citeşte astăzi acest “Homunculus” al lui Hamerling. Dar. Hamerling a încercat. şi oamenii trebuie să înveţe să înţeleagă ritmul vieţii. şi apoi omul. omul are de-a dreptul impresia că se pierde. o ultimă chemare. după ce se produsese ruptura de orice goetheanism. cineva care nu îl lasă să ajungă până acolo unde vrea să ajungă gândirea. să presupunem că ei ar fi lăsat ca asupra lor să acţioneze aşa ceva. anunţăm cu respect. A ieşi din cadrul a ceea ce este astăzi. nu doar ca operă literară. acest “Homunculus” despre care eu am ţinut nu puţine conferinţe. La una dintre ele omul are impresia că se asfixiază de-a dreptul. în care se dezvoltă deja. acel jurnalism care de atunci şi până astăzi s-a împotmolit şi mai îngrozitor. să îndrepte spre omenire. ne-o imaginăm dusă puţin mai departe. tocmai spre aceasta trebuie să tindă omenirea. ci trecând peste două graniţe. în care a prezentat drept homunculism tot ceea ce există în omenirea modernă ca elemente în putrefacţie. presimţind.că am cunoscut evoluţia animalelor. oamenii trebuie să înveţe că în cadrul omenirii drumul nu merge în mod liniar. între a fi apucat de Mefistofel şi a te pierde. Hemerling a descris devenirea lui Homunculus: cum e luat el cu totul în stăpânire de o gândire materialistă. de cei ce recunosc necesitatea de a pătrunde în suprasensibil. acest Hamerling . El a gândit toate acestea la sfârşitul anilor ‘80. Să presupunem aşa ar putea spune unul care citeşte acum acest “Homunculus” . aşa cum era atunci. ci trebuie s-o rupem cu ideea unei evoluţii liniare. că lasă să acţioneze asupra sa ceea ce îşi imaginează Hamerling în legătură cu devenirea lui Homunculus al său. Nimic nu e privit astăzi cu mai mult ostilitate decât această încercare.

un strat mai profund al conştienţei. cât şi pericolul unei concepţii fantomatice despre natură. între homunculism şi mefistofelism. am putea spune. în acelaşi timp. conform cu forţele pe care le-a primit. în scena pe care o descriem astăzi. pierderea de sine în voinţă este mefistofelism. străină de realitate. că în voinţă se pierde. o adâncire reală într-o scenă de profunzimea celei pe care o prezentăm acum este pentru om o cale de a înainta tocmai în direcţia în care omenirea trebuie să înainteze acum. spre nenorocirea omenirii. Şi astfel. cu numele simtomatic de Kreuzwendedich [Cruce-Întoarce-te]. La urma urmelor.nu un goetheanism de profesor universitar. Aceasta este. la sfârşitul secolului al 19-lea şi începutul secolului 20. însă în regiunea phorkyadelor. După cum goetheanismul . ci un fost ministru al finanţelor. pentru ca lumea să vadă unele dintre lucrurile pe care nu le-a văzut în ultimele decenii. să găsească impulsuri sociale. care îl pot transforma pe Homunculus într-un homo. 154 . să ne pătrundem simţirea cu el. aceea ca noi să nu ne oprim la viaţa din care nu rezultă altceva decât un homunculism. Aşa îşi poate spune cineva care citeşte astăzi opera “Homunculus”. cu un limbaj care ne face uşor de înţeles ceea ce se prezintă într-o scenă cum este aceea de la sfârşitul “Nopţii clasice a Walpurgiei”. să învăţăm să înţelegem limbajul acelui strat al conştienţei care vine din regiunile unde omul simte că în gândire nu se poate găsi pe sine. nu goetheanismul Societăţii “Goethe”. Aceasta va fi un lucru bun şi un impuls bun. El presimţea deja că trebuie deschisă o cale pe care să se evite atât pericolul unei mistici fantasmagorice abstracte. Dar sarcina actuală a omenirii constă în intensificarea acestor forţe pe care le-a primit. Cum să ne mai mire faptul că această catastrofă cosmică a luat naştere. catastrofa mondială. în fruntea căreia nu se află un om de-al lui Goethe. Dacă simţim acest lucru. dacă vrem ca în perioada următoare ea să aibă parte de salvare şi nu de nenorocire. Să pătrundem în el. pentru a duce mai departe omenirea în direcţia în care ea trebuie să înainteze. care duce. de vreme ce un poet al anilor ‘80 a fost în stare să-l înfăţişeze în felul acesta pe omul-Homunculus? Dar chemarea care răsună din această descriere a omului-Homunculus este.absolut necesar. Neputinţa de a se găsi pe sine în gândire este homunculism. nu tot ceea ce a crezut lumea că trebuie să facă din Goethe. pe baza cunoaşterii suprasensibile. fiecare vede lumea aşa cum i se poate ea înfăţişa.trebuie căutat astfel. o cale care să ducă însă la cunoaşterea suprasensibilă şi. ajungând acolo unde ştiinţa spirituală vorbeşte despre cunoştinţele suprasensibile. Şi astfel. atunci suntem transpuşi în nişte scene atât de profunde. ci să trecem peste abis. s-ar putea spune: Omenirea este situată în homunculismul care se găseşte într-o lume în care omului de astăzi nu-i prea place să se transpună. Goethe presimţea acest lucru şi l-a înfăţişat în “Faust”-ul său. ci ceea ce este prezent în mod real în goetheanism .

şi poţi crede că primeşti din ele mult mai mult decât ai primit înainte. în aşa fel încât să găseşti în ele mereu lucruri noi. şi mai ales drama “Faust”. fiindcă ceea ce găsim în activitatea creatoare a lui 155 . fără îndoială. din operele lui Goethe. în conştienţa sa personală. avem aici ceva care ne conduce adânc nu numai în particularităţile lui Goethe. nevoia cea mai imperioasă de a se apropia de viaţa lui Goethe. aşa cum sunt ele formulate în scrisorile adresate unei persoane sau alta. Şi tocmai în aceasta constau dificultăţile încercării de a studia personalitatea spirituală a lui Goethe. Dar putem şi lăsa la o parte toate obiecţiile de acest fel. Se poate obiecta. Ni se întâmplă cam aşa: ne convingem că afirmaţiile lui Goethe. Dacă nu s-ar fi abuzat într-o măsură atât de mare. observăm că. Dar. în ultimele decenii. totuşi. era întotdeauna ceva atât de mare. pe care bătrâneţea ce se apropie le poate oferi. în orice caz. în sufletul său. anumite aspecte interioare intime. care se găsesc în această operă. Iată gândurile din care s-a născut tema conferinţei de astăzi. şi putem vedea că. Aş dori să vorbesc tocmai despre relaţiile personale ale lui Goethe cu “Faust”-ul său. se dovedeşte că ceea ce a trăit în sufletul lui Goethe în timp ce-şi crea operele. independent de personalitatea creatorului ei. de fapt. ci despre relaţiile personalităţii spirituale a lui Goethe cu “Faust”-ul său. Constaţi că nu poţi ajunge la nicio lămurire ca lumea. printre acele opere ale literaturii universale la care te poţi întoarce mereu. nu despre relaţiile personale cele mai înguste. atât de grandios. ci şi în viaţa sufletească a omului însuşi. atât de vast şi de o luminozitate care radia până departe. Uşor s-ar putea crede că ar fi de mare folos dacă.subconştient”. Şi aşa e cazul tocmai cu “Faust”-ul lui Goethe. despre viaţa sa. ci în cazul “Faust”-ului lui Goethe ai sentimentul că e necesar să ai experienţe de viaţă mereu noi. de expresia “inconştient . eu aş aplica-o în sensul eminent al cuvântului la Goethe. Se poate spune că o operă de artă trebuie înţeleasă aşa cum este ea. mai important decât orice altă impresie. în sufletul său ia naştere. în orice caz. nu este aşa. dacă cineva se adânceşte mereu-mereu în “Faust”-ul lui Goethe. în cunoaşterea sa. am studia ceea ce a spus Goethe despre el însuşi. ceea ce acţiona. nu folosesc deloc pentru studierea mai sus-amintită. de la un deceniu la altul. “Faust”. tocmai când încerci să te apropii de opera cea mai importantă a lui Goethe. din studierea vieţii lui Goethe. prin studierea relaţiilor lui Goethe cu opera sa. că într-o asemenea relaţie a unui poet cu opera sa există o imperfecţiune. al propriei vieţi. din această operă. Dar. mai mult sau mai puţin pedante. Dacă vrem să găsim răspuns la o întrebareenigmă pusă în mod absolut clar. privind aceste relaţii dintre personalitatea spirituală a lui Goethe şi “Faust”-ul său. pentru că prin studierea dramei “Faust” a lui Goethe omul poate afla el însuşi că numai în acest fel pot cădea razele de lumină juste asupra acestei opere. ca să poţi primi în tine anumite taine. încât Goethe însuşi nu a putut să cuprindă. nu pentru că am devenit mai maturi . fireşte. o asemenea bogăţie de forţă trebuie să ne apară ceva superior. 12 iunie 1918 “Faust”-ul lui Goethe se numără. Pe de altă parte. aş spune. despre căutările sale. de a face cunoştinţă în mod mereu nou cu viaţa lui Goethe.fiindcă din această cauză poţi găsi lucruri mereu noi şi în alte opere ale literaturii universale -.RELAŢIA PERSONALĂ A LUI GOETHE CU “FAUST”-UL SĂU Praga. despre felul cum s-a raportat la cunoaştere. luând în considerare mărturisirile lui Goethe însuşi. la problema artei. dacă ne apropiem tot mai mult şi mai mult de viaţa lui Goethe.

de obicei. dacă vrem să înţelegem de ce el se întoarce cu spatele spre Macrocosmos şi 156 . vai. el spune. Tocmai ceea ce spun eu acum este valabil într-o măsură cu totul deosebită pentru relaţia lui Goethe faţă de drama sa “Faust”. Faust se întoarce cu spatele la acest semn şi la revelarea sa. E necesar. trup şi suflet. Dar în acea perioadă Goethe nu înclina să considere că e satisfăcător ceea ce poate primi omul în cunoaşterea sa spirituală pe această cale. îşi întoarce de la semnul Macrocosmosului şi se îndreaptă spre semnul care îl duce la invocarea Spiritului Pământului. Din cauză că avem la dispoziţie un timp atât de scurt. pe care îl găsim în el printr-o studiere îndelungată a lui Goethe? Ce este specific goethean în “Faust”? Dacă examinăm drama “Faust” . Revolta împotriva celor patru facultăţi. a venit spre Goethe din tradiţia legată de figura lui Faust. Tocmai din “Faust” însuşi apare posibilitatea de a înţelege relaţiile lui Goethe cu “Faust”-ul său.Goethe radiază treptat în propriul său suflet în aşa fel încât devine mai mare decât tot ceea ce poate să spună Goethe în legătură cu aceasta. aspectul goethean demn de admiraţie. dacă cineva începe să studieze drama “Faust” de la monologul “O viață întreagă ah.d. că fenomenele pământeşti şi cele cereşti sunt tripartite. dacă cineva se ocupă un timp îndelungat de “Faust”. fără niciun fel de idei preconcepute. în idee. nu era aspectul prin care sufletul lui Goethe voia să se reveleze în sensul eminent al cuvântului. el o numeşte cartea lui Nostradamus. că în lumea tripartită omul tripartit. în general. Aceasta începe doar dintr-un anumit punct. din faţa a ceea ce poate cunoaşte omul. eu nu mă pot extinde aici asupra stimulării pe care a avut-o Goethe din direcţia tradiţiei populare. Dar. la început ele nu existau -.a. împotriva unei năzuinţe exterioare spre ştiinţă. ş. împărţit în spirit. Ce este. de “Închinare”. el nu va avea sentimentul că prin acest monolog ne aflăm deja în cadrul ideilor specific goetheene. faptul că Faust se apucă de magie. Şi oamenii văd măreţia în faptul că Goethe îl arată pe Faust disperat în privinţa puterii tuturor celor patru facultăţi. Şi. Trebuie să privim în interiorul cel mai adânc al sufletului lui Goethe. din faţa a ceea ce i se poate revela referitor la legătura omului cu întreaga lume. să ne apropiem de “Faust” în modul cel mai liber posibil.m. această legătură a fost ceea ce l-a preocupat pe Goethe. care îl face să-l aducă în faţa sa pe Spiritul Pământului. se apucă de magie. se află într-o legătură tainică cu această lume. De aceea. pentru o clipă a vieţii. Aici pulsează ceea ce trăia în mod cu totul deosebit în sufletul lui Goethe drept forma sa de a simţi enigma lumii.să facem abstracţie de “Prolog”. filosofia…”. cu Universul. se îndreaptă spre un alt semn. Goethe credea că s-a lămurit în privinţa faptului că în tot ceea ce poate primi omul în reprezentare. În semnul Macrocosmosului se exprimă faptul că lumea este tripartită. Şi noi auzim cu acuitate profundă cuvintele prin care Goethe se întoarce de la semnul Macrocosmosului: “Ce spectacol! Dar. şi dă peste semnul Macrocosmosului: acest semn exprimă legătura dintre om şi puterile cosmice care pulsează pretutindeni. Dar ce este aceasta? Goethe arată cum Faust deschide o carte de magie. în primă instanţă: în această operă trăieşte revolta lui Goethe împotriva cunoaşterii exterioare. Aş vrea să mă limitez la discutarea relaţiei dintre Goethe şi “Faust”-ul său. el nu are decât o imagine de oglindă a realităţii. L-a preocupat atât de mult. în el. încât îl pune pe Faust să încerce să facă în aşa fel încât prin imaginile acestui semn să i se reveleze legătura omului cu întregul Univers. de la un fenomen cum au fost “teatrul de păpuşi”. şi altele de acest fel. în anii ‘70 ai secolului al 18-lea. înainte de toate. Aspectul prin care sufletul lui Goethe se revelează pentru prima dată în sensul eminent al cuvântului ne iese în întâmpinare acolo unde Faust. după ce a deschis cartea lui Nostradamus. spectacol doar!” Aici vedem întreaga retragere a lui Goethe.

Această teamă exista în sufletul lui Goethe. la revelarea spiritului. din faţa măreţiei omului. în suflet. “Nu și ţie? Cui. o ce spectacol. propriul său interior. ai pierdut posibilitatea de a primi iarăşi. veneraţie. Aceste pericole ale căutării umane. Goethe îl face pe Faust al său să ajungă la disperare la gândul că în întinderile Universului nu se arată realitatea şi îl prezintă apelând la revelarea din adâncuri. El avea sfială. când ne apropiem de ceea ce trăieşte în adâncurile sufletului. din noi. Faust trebuie să se întoarcă cu spatele. noi putem ajunge la spiritul revelării. Când ne apropiem de Univers. După ce ţi-ai format o idee. de obicei. cu o idee prin care vrea să pătrundă în realitatea lumi. Nu. Ţi-e teamă că pe calea de la viaţă la cunoaştere ai pierdut ceva. deoarece cu această idee nu ai exprimat tot ceea ce se poate revela când pătrunzi în profunzime. ceea ce se revelează din străfundurile lumii sufleteşti. Întotdeauna după ce ai dobândit o cunoştinţă. dar ştii că ceea ce este acolo. nu poate sesiza ce se află în adâncurile propriului suflet. Cu aceasta. în faţa a ceea ce. chipul însuși al Dumnezeirii să nu m-asemăn ție!” Spiritul îi strigase mai înainte: “Tu semeni duhului pe care tu îl înţelegi. îl arată pe Faust întorcându-se cu spatele la ceea ce poate revela Universul şi îndreptându-se spre semnul care nu se revelează din Univers. ajungem. De aceea. vreau să spun: Cine s-a luptat cu adevărat vreodată cu ideea cunoaşterii. atunci? Eu. jos. aspectul artistic însuşi. l-au întâmpinat pe Goethe. el a încercat întotdeauna să înfăţişeze mai degrabă enigmele lumii ca enigme. Goethe apelează la ceva care nu rămâne doar o piesă. modelarea formei. aici avem unul dintre momentele cele mai dramatice din “Faust”-ul lui Goethe. ca să nu fiu greşit înţeles. Şi în toată această situaţie. Goethe se numără printre spiritele care nu voiau să-şi cucerească o anumită cunoaştere care ar consta într-o sumă de idei referitoare la legile naturii şi ale omului. ceea ce se exprimă clar în sufletul lui Goethe. într-un anumit sens. nu poate fi decât o imagine de oglindă. El trebuie să se dea înapoi. în aşa fel încât omul să plăsmuiască în sine însuşi tot ceea ce îl duce la o existenţă demnă de numele de om. ci se ridică din adâncurile sufletului uman însuşi. Goethe nu caută cunoaşterea în acest sens.îşi îndreaptă atenţia spre microcosmos. de asemenea. în “Faust”. ajungi de-a dreptul la disperare că nu vei mai putea plăsmui niciodată într-o formă vie ceea ce ea nu a exprimat. prin revelare nemijlocită. spectacol doar! . mai târziu. mai ai şi un alt sentiment apăsător: Dacă ai făcut odată să se ridice la suprafaţă o idee a cunoaşterii. ci el caută cunoaşterea în măsura în care rezultatul cunoaşterii pătrunde cu forţă sufletul uman. faţă de cunoaştere. şi el a transpus aceste pericole în “Faust”-ul său. Faust se dă înapoi speriat. ameţit. Goethe se numără printre spiritele care. o anumită teamă de a primi în suflet ideile cunoaşterii. tu ai cuprins cutare sau cutare lucru în gânduri. Ceea ce trăieşte în conştienţă. ceea ce ai pierdut. nu mie!” Cine este oare spiritul pe care Faust îl înţelege? Spre ce trebuie să se îndrepte Faust în acest moment? Ei bine. 157 . Astfel. în spirit. s-a revărsat numai parţial în această idee. Numai că trebuie să facem abstracţie de orice revelare ideatică pe care oamenii o caută. Acum în faţa lui Faust stă în mod concret. trebuie să căutăm aspectul dramatic. vai. a omului necunoscut. interpretând. Dar îşi spunea: Ceea ce tu poţi face să păşească în faţa sufletului uman drept cunoaştere. Faust păşeşte în faţa Spiritului Pământului în aşa fel încât îl găseşte sub forma în care îl găseşte omul care coboară în străfundurile sufletului uman mai adânc decât se întâmplă de obicei. Dar în acest moment descoperim pericolul în care intrăm cu toată cunoaşterea noastră. au o anumită frică. nu putem cunoaşte uşor. dar. în mod pur şi puternic. când omul îşi sesizează propria viaţă sufletească. îţi vine să spui: Da. ştie cât de nesatisfăcut rămâi. decât să se declare mulţumit cu nişte rezolvări urzite cu uşurinţă. aş spune.De aceea. Dacă ne dăruim acestor lucruri.

toată puterea de a ne păstra conştienţa.” . şi care îl arată pe Wagner cum intră şchiopătând în scenă. încotro îl face el să se îndrepte? În perioada când a scris aceeastă scenă. pe care aş vrea s-o numesc: “cunoaştere a lumii” şi “cunoaştere de sine”. Priviţi fără idei preconcepute ce îi răspunde Faust lui Wagner. Şi în această scenă cu Faust şi Wagner ne vine în întâmpinare într-un mod cu totul deosebit această încercare a lui Goethe de a exprima şi înfăţişa în cunoaşterea de sine perfecţiunea umană. pe o cale tainică.cărui duh? El se aseamănă lui Wagner. dacă o înţelegem în mod dramatic. să răzbatem până la ceea ce există sub formă spirituală în dosul manifestării sensibile. în faţa sufletului lui Goethe stătea o dualitate. care nici măcar nu vin de la noi înşine. drept personaj neînsemnat. fără să explicăm. În timp ce ne căutăm relaţia cu lucrurile. în timp ce omul crede că trăieşte exclusiv în reprezentări. care era lucrul de la care Goethe îl face pe Faust să se întoarcă. însoţitoarea permanentă a vieţii noastre. care îl prezintă pe Faust drept omul care tinde spre culmi. o personalitate care a dus până la capăt o anumită căutare sufletească. şi Goethe simte că o cunoaştere a lumii. ş. Cui îi seamănă el? Se aud bătăi în uşă şi intră Wagner. artistic. prin împletirea legilor ei.m. “Tu semeni duhului. după ce l-a invocat pe Spiritul Pământului. tocmai în acest pasaj ne va ieşi în întâmpinare un element cu adevărat grandios. Aceasta îi poate apărea căutătorului profund al cunoaşterii în faţa sufletului sub acea formă pe care Goethe o va desemna mai târziu drept putere mefistofelică. drept elemente afective. dacă încercăm să ne încordăm facultatea de reprezentare umană. ce-i drept. aşa cum făcuse deja cu semnul Macrocosmosului. în măsură în care ea constrânge viaţa să situeze personalitatea în sânul lumii mari. Pericolul. se amestecă. ca să nu cădem niciodată în inconştienţă. la ceva care poate fi numit “ispita iluziei”. ca Faust. în tot ceea ce este gândire asupra lumii. Aşa stau lucrurile în cultura umană. . nişte element afective. prin diversitatea a ceea ce ne oferă. Faust este ameţit. fără să atribuim sensuri.Cine se adânceşte în dialogul celor doi. tocmai în această scenă. la ceea ce vechii hinduşi numeau maya. în tot ceea ce este trăire empatică a lumii. El nu seamănă cu spiritul. în cazul cunoaşterii lumii.fără să comentăm. putem atrage atenţia asupra faptului că de amândouă sunt legate anumite pericole pentru om. în cunoaşterea lumii. el nu se poate înţelege pe sine însuşi. atunci ajungem. De aceea avem mai întâi întoarcerea spre cunoaşterea de sine. Ne vine să-l lăsăm pe Wagner să apară sub masca lui Faust. ce exprimă el.. dacă studiem cele două impulsuri. El crede că va putea lua din cunoaşterea de sine tot ceea ce îl face pe om să ajungă la o existenţă demnă de acest nume. În această scenă. Ei bine. fiindcă ceea ce vrea Goethe să prezinte este cunoaşterea de sine: Tu nu eşti mai mult decât ceea ce zace în sufletul lui Wagner. care se face mereu.. Nu avem voie să ne îndreptăm privirile spre interpretarea tradiţională.d. să nu ameţim. Faust se întoarce de la cunoaşterea lumii. nu vine de la noi înşine. nu într-un mod filistin. iese la iveală cunoaşterea de sine a lui Faust. Şi numai dacă ne încordăm. Goethe nu vrea să treacă încă la cunoaşterea lumii. o undă de filistinism la Wagner. Cunoaştere a lumii: Dacă încercăm să înaintăm tot mai departe şi mai departe în cunoaşterea lumii. cunoaşterea lumii şi cunoaşterea de sine. Ceea ce poate fi sintetizat în noţiunea de iluzie drept pericol mefistofelic provine de la faptul că în 158 . constată. O observare mai atentă arată că ceea ce se amestecă astfel. noi suntem supuşi iluziei. constă în faptul că. drept idealistul spiritual. dar el este o personalitate încheiată. când spune că nu caută râme. Acesta e nodul dramatic. care îşi dă puţin nişte aere faustice. numai atunci putem răzbate prin iluzie.a. în faţa acestei forţe. ne duce la iluzie. ci de la alte forţe. tocmai pentru că omul nu le poate observa. Aşadar.

în lumea distrugerii. cu tot ceea ce ne duce pe 159 . Omul moare începând cu naşterea şi în momentul morţii se sintetizează. atunci rămâne ceea ce Goethe îl pune pe Faust să exclame: “Ce spectacol! Dar. Dacă elementul mefistofelic. Nu devenim neapărat nişte vizionari în sens maladiv. cu veşnicul. voinţă. se concentrează tot ceea ce acţionează pe parcursul întregii vieţi. de ce există ea? De ce ne îndepărtează ea mereu de realitate? Această iluzie are legătură cu tot ceea ce intervine în evoluţia noastră. forţele descendente nu s-ar putea manifesta în noi. Dar aceste două elemente care intervin în viaţa umană mai stau şi într-un alt fel unul în faţa celuilalt. când ne adâncim în mod mistic. face să apară tocmai viaţa noastră sufletească. el stă în faţa unui spectacol de teatru. care pare a fi mult mai mult decât o simplă fantezie. care nu ne duce la dezvoltarea din copilărie. cu experienţă de viaţă. Aici ameninţă un alt pericol. Ci apare şi ceea ce ţine de organizarea noastră. de la pasiuni şi afecte. Dar el nu vrea asta. în mod neclar. în evoluţia noastră absolut normală. nu găsim doar fapte ale cunoaşterii care duc la tainele cosmice. ci care ne duce la maturizare. oamenii. noi nu am putea fi supuşi acelei dezvoltări care nu ne duce la creştere. Astfel încât iluzia are legătură cu tot ceea ce ne duce pe noi. vai.această cunoaştere exterioară se amestecă elemente afective şi de voinţă. Noi nu putem deveni deştepţi. Dacă în cazul încercării de a cunoaşte lumea ne ameninţă iluzia. sentimente şi afecte. până la miezul lumii. nu ar fi cuibărită în cunoaşterea lumii. dar care nu pot fi disociate de elementele de natura dorinţei şi voinţei. dacă luăm în considerare tot ceea ce se manifestă ca iluzie în cunoaşterea lumii. Dacă ne dăm seama de acest lucru. Această dezvoltare orientată înapoi are legătură cu tot ceea ce trăieşte în sufletul nostru. în orice caz. amestecată. ca să ajungem la realitate. Aceasta acţionează în aşa fel încât. totuşi. dar ajungem în sânul unei vieţi care devine viaţă vizionară când devine maladivă. la moartea lui. dar o avem numai atunci când nu ne mai lăsăm în prada niciunei iluzii în privinţa faptului că toate elementele amintite adineaori se amestecă în orice cunoaştere exterioară. Printr-o mistică greşită. dacă încercăm să eliminăm din cunoaştere tot ceea ce vine de la simţire. viaţa de iluzie. dacă nu dezvoltăm. Goethe nu a exprimat acest lucru. Când Faust se află în faţa semnului menit să trezească în sufletul său o asemenea concepţie despre lume. numai la eroarea cea mai devastatoare. atunci ştim că în orice moment în care căutăm cunoaşterea prin cufundarea în interiorul propriei fiinţe stăm în faţa viziunii care proiectează în faţa noastră ceva lipsit de realitate. Omul trăieşte din forţele care duc.dacă privim lucrurile în mod flilistin. El crede că îl poate conduce pe om jos. Dar acest lucru a stat în faţa sufletului său. faptul că. înmugurire. din care a fost eliminat orice element afectiv sau de voinţă. noi nu am putea ajunge la dezvoltarea umană. putem ajunge la viziuni. când coborâm în adâncul sufletului ne ameninţă altceva: aici nu găsim doar dorinţe. Noi credem adeseori că avem o cunoaştere obiectivă. El vrea să se cufunde în cunoaşterea de sine. Dacă în viaţa noastră sufletească nu ar interveni mereu pericolul iluziei. inteligenţi. nu din cele ale prosperării. dacă nu ne corectăm în permanenţă cu raţiunea. Lui Goethe îi era foarte bine cunoscută această taină a existenţei umane. începând cu naşterea. existenţa umană descendentă. De ce există această iluzie . spectacol doar!” . pofte şi dorinţe. începând cu vârsta de treizeci şi cinci de ani. reprimând dezvoltarea ascendentă. Dar acest lucru are legătură cu tot ceea ce reprezintă. dar care ne duce. ceea ce ajunge la o existenţă deosebită în perioada dezvoltării descendente. lucru prin care iarăşi stânjenim adâncurile. de fapt. prosperare. pedant -.Şi trebuie s-o pornim pe alte căi. Dar. Fiindcă ceea ce e proiectat în faţa noastră e împânzit cu iluzie. căutăm în noi veşnicul şi găsim doar temporalitatea cea mai perisabilă.

drept figură ahrimanică şi luciferică. El simţea că în ceea ce îi face să se întâlnească pe Mefisto şi Faust trebuie să se manifeste ceva mai profund. Există şi posibilitatea ca Faust să fie nevoit să se arunce în sânul a tot ceea ce se leagă de dorinţe. acea influenţă pe care o cunoaştem în viaţă. De aceea. tragedia absolut minunată. pe de o parte. din faptul că Goethe nu voia să ştie nimic despre legătura omului cu lumea mare cu Macrocosmosul. Totuşi. venind din adâncuri. în discuţia polemică. Atunci se produce confluenţa a ceea ce. care provine din cunoaşterea lumii. care zace în propriul său suflet şi în sufletul omului în general. pe baza evoluţiei spirituale occidentale şi a tradiţiei acesteia. Dar. atunci rezultă o mare parte din ceea ce trăim în partea I a lui “Faust”. sentimentele. la partea spirituală a fiinţei noastre. Dar toate acestea provin din faptul că Goethe l-a privit pe “Faust” al său. totuşi. El consideră că e ceva vechi. prin faptul că noi coborâm spre nişte forţe cărora nu suntem în stare să le facem faţă decât dacă le percepem într-un mod just. provine. Şi dacă unii comentatori au subliniat în repetate rânduri că Mefisto e prezentat drept figură unitară. în orice caz. se uneşte cu dorinţele. în realitate. Acestea sunt forţele luciferice. Atunci se produce. în sufletul său trăieşte mereu sentimentul că trebuie să existe o ieşire. E interesant că. ca purtător al cunoaşterii umane. Astfel. Altfel stau lucrurile cu ceea ce provine din cunoaşterea de sine. în clipa în care se arată că nu este în stare să-i facă faţă cu cunoaşterea sa. Schiller îi dă îndemnul de a duce mai departe munca la “Faust” şi e ciudat cât de mult a respins Goethe această idee. din păcate. Acolo noi trăim tot ceea ce apare sub influenţa elementului luciferic. în subconştient Goethe a simţit. Ne percepem în sâmburele propriei noastre fiinţe. Prin aceasta noi ajungem să avem o anumită influenţă asupra lumii ambiante. elementul mefistofelic. el nu-şi asimilase o distincţie clară între elementul mefistofelic şi elementul luciferic. oamenii individuali. ca dorinţe. Goethe a vrut să introducă ceva care să aducă în faţa ochiului spiritual celălalt element. În 1790 el a publicat drama “Faust” ca fragment. sub forma unui singur personaj. când trăim împreună cu ei. noi vedem ceva demn de toată atenţia în evoluţia personală a lui Goethe. poftele. E interesant să vedem că tot ceea ce trebuie să se îndrepte spre elementul luciferic rezultă într-un mod nesatisfăcător. Pentru că tocmai în aceasta. a lui Gretchen. El îl tratase pe Mefisto ca pe un personaj de sine stătătoare. în anii ‘70-‘80. că Mefisto trebuia înfăţişat drept dualitate. ceea ce îi poate stânjeni. Omul poate ajunge la mulţumire numai dacă încearcă să găsească raportul dintre elementul luciferic. numai că nu o studiem ca lumea. Ceea ce are un efect distrugător asupra semenilor noştri. care se află în legătură cu sâmburele lumii şi cu ceea ce trăieşte puternic în noi ca voinţă subconştientă. De aceea Goethe l-a prezentat pe Mefisto. tocmai aici se manifestă iluzia. grandios de impresionantă. elementul ahrimanicmefistofelic şi elementul luciferic. Mefisto se apropie de Faust drept Lucifer. rezultă de la sine că în momentul în care Faust trebuie să întoarcă spatele Spiritului Pământului. Când coborâm în interiorul nostru. şi elementul ahrimanic. dar nu şi-a dat seama de acest lucru în conştienţa sa cotidiană. care trebuie pus 160 . Mai târziu. Goethe a lăsat cu totul neprelucrată asocierea lui Mefisto cu Faust. cu tot ceea ce are legătură cu diminuarea forţelor noastre. spiritual. Ei bine. îl adusese pe Faust la o dezvoltare poetică.noi. la început. pe de altă parte. cu alte cuvinte. de voinţă. a vrut chiar să-l înfăţişeze într-o scenă a disputei. Ceea ce trăieşte şi se exprimă în Mefisto când Mefisto se aşează şi discută polemic despre tainele lumii este caracterul ahrimanic. noi ajungem. E semnificativ faptul că Goethe avea în simţirea sa această dualitate. la declin.

Acesta era faptul care a rezultat pentru el ca necesitate. dacă nu avem în vedere ceea ce voia Goethe. mai viu. Nu-l înţelegem pe Goethe. Dacă pătrunzi cu adevărat în ea. ca oameni individuali. Acest lucru face ca “Faust” să fie atât de dificil. până la nivelul teoriei culorilor. în concepţia despre natură. Goethe îl transpune pe Faust în Univers. de la o noţiune la alta. Dar aceasta era o unilateralitate şi trebuia unită cu cunoaşterea lumii. Mulţi au înţeles foarte greşit partea a II-a lui “Faust”. Din personajul unic Mefisto el n-a putut face două personaje. Dar aici era în drepturi numai cunoaşterea de sine. Ce voia să devină această cunoaştere a naturii? S-a vorbit mult despre aceasta. trăire a lumii. nimic mai direct. prin nişte idei sufleteşti. Înţelegem ce s-a petrecut aici numai dacă reuşim să vedem ce fel de concepţie despre lume îşi formase Goethe în anii ‘90. ici şi colo chiar cu mult adevăr.Relaţia personală a lui Goethe cu “Faust” al său devine alta. Ce s-a petrecut aici? . Mefisto a trebuit să ia caracterul ahrimanic. De aici contradicţia fiinţei sale. dar voia ca această trăire să fie suficient de altruistă încât să fie. a trebuit să-şi cucerească în mod cinstit această concepţie despre lume şi abia atunci i-a fost dată posibilitatea de a uni cunoaşterea de sine şi cunoaşterea lumii. Felul cum a gândit el evoluţia. cum sunt ideile goetheene despre natură. Goethe l-a modelat pe Mefisto al său tot mai mult şi mai mult în acest sens. voia ca ideea să fie creată în trăirea proprie. din fiinţa lui Goethe. De aceea. Goethe voia să atingă ceea ce se adânceşte cu adevărat în realitate: el voia să poată uni cunoaşterea de sine şi cunoaşterea lumii. dar punctul esenţial nu a fost atins aproape deloc. nu vom înţelege niciodată concepţia despre lume a lui Goethe. Mai înainte el credea că prin cunoaştere de sine poţi ajunge la ceva. Cu concepţia sa despre natură. el voia să se cufunde în realitatea însăşi. Adâncindu-se în ceea ce îi venea în întâmpinare din direcţia ştiinţei. Cum era acest mod de a gândi? Acest mod de a gândi era de-aşa natură încât Goethe a căutat cu totul alte noţiuni şi idei decât cele cu care suntem obişnuiţi. acesta este esenţialul. Goethe voia să ajungă la nişte noţiuni care nu merg în mod exterior de la o reprezentare la alta. Puterile bune şi cele rele sunt în luptă. cu Macrocosmosul. Aşadar. Goethe a primit de la Schiller îndemnul de a relua munca la “Faust”.să facem abstracţie 161 . Evoluţia ştiinţei spirituale nu ajunsese atât de departe încât acest lucru să-i fi putut deveni clar lui Goethe. Dar numai dacă aceasta se cufundă atât de adânc încât să cuprindă în adânc lumea. cu reprezentările noastre. Din această cauză boleşte Goethe în anii ‘90. că nu prea poate fi continuat. Dacă nu vrem să ne îndreptăm atenţia spre acest aspect. numai atunci s-a creat puntea spre a găsi elementul iluzionar al lumii. decât toate aceste personaje! Dar de ce arată ele ca nişte alegorii? Pentru că atunci când vrem. totodată. căutând acolo alegorii. constatăm că evenimentele izolate ale acestor cercetări şi descoperiri ale lui Goethe nu sunt deloc esenţialul. În Univers trebuie transpuse forţele bune şi cele rele. suntem nevoiţi să eliminăm din realitate . Esenţialul constă aici în faptul că prin cunoaşterea naturii Goethe încearcă să clădească puntea de legătură dintre cunoaşterea de sine şi cunoaşterea lumii. Cu teoria sa metafizică. între ele. Dacă examinăm ce se manifestă. Faust trebuie să se întoarcă iarăşi spre semnul Macrocosmosului. să ne situăm izolat în lume. căruia în trecut îi întorsese spatele. cu munca vieţii noastre. iar Faust se află la mijloc. Forţele care merg înainte şi cele care dau înapoi trebuie să fie primite în aria năzuinţei lui “Faust” de a cunoaşte lumea.deoparte. Goethe nu a putut crea o concepţie despre natură care să-l satisfacă. nu există nimic mai plin de viaţă. a trebuit să ajungă din propria lui fiinţă la o concepţie despre lume. Dar în subconştientul său trăiau amândouă. când scrie “Prolog în Cer”.

În epoca sa. să găsească forţa de a uni cunoaşterea de sine şi cunoaşterea lumii. cunoaşterea din domeniul biologiei şi din alte domenii. Goethe a căutat. în adâncurile sufletului. spre ceea ce i-a revelat omului lumea mare. el a găsit desăvârșirea.ci spre desăvârşirea sufletului. bazată pe ideea metamorfozei. Goethe a trăit ceea ce a văzut din arta greacă. Şi acum urmează ceea ce Goethe căuta cu dor în toate adâncurile sufletului său. avem noi. Spre aceasta năzuia Goethe. Faust urma ca. pe cât de mult a fost posibil. Aveau oamenii în epoca lui Goethe. Acum cunoaşterea de sine a luat formă într-un sens şi mai înalt. în scena de la Curtea imperială. asemănător cu spiritul grec. să-i dea lui Mefisto un fel de rol secundar. când coborâm în interiorul propriei noastre fiinţe. cu infinit umor. nu. în epoca noastră. 162 . aceasta încă nu exista. oamenii nu au avut aşa ceva! Ceea ce a fost cunoaştere a omului.sună atât de bizar!” Sună chiar foarte bizar. fiind condus în epoca greacă. Ceva de felul a ceea ce trăia în sufletul grec nu poate fi reînviat.Lucifer şi Mefisto -. în care se manifestă elemente iluzorii. din cunoaştere de sine. e nevoit să coboare din nou în adâncurile propriului suflet. El a trăit sub forma unui vis ce a trăit acolo. Ar trebui să existe o ştiinţă care să se ocupe cu perceperea de sine a omului. deoarece Mefisto conţine în sine cele două personaje . şi trăieşte acest lucru în aşa fel încât noi vedem: el încearcă să transforme ceea ce a adus la suprafaţă. partea a II-a. E pasajul în care Faust coboară la mume. ca element de legătură între ceea ce Faust aduce cu sine de la mume şi ceea ce îi poate furniza cunoaşterea exterioară a lumii. În Italia. Faust coboară în acele lumi unde puterea lui Lucifer îi ia în stăpânire pe oameni în singurătate. aşa cum se prezenta această cunoaştere în epoca sa. ne face doar să visăm. Prin faptul că şi-a îndreptat privirile spre vechii greci. jos. Universul pe de altă parte. “Mumele! Mumele! . unde înnodările exterioare ale realităţilor. trăiesc abstracţiunile. de propria noastră viaţă. Vedem apoi cum Faust. Acest fapt îl conduce pe Goethe spre epoca Antichităţii greceşti. într-o manieră modernă. aşa cum se prezintă ele când trăim împreună cu lumea.de această realitate ca abstracţiune -. să-l ducă pe Faust. cu iluziile lor. El i-a văzut pe artiştii greci ca pe nişte oameni care au surprins tainele naturii. trăind împreună cu lumea. ceva ce oamenii prezentului ar trebui să înveţe bine! Noi trăim într-o epocă în care ar trebui să reflectăm la natura relaţiei dintre om şi realitate. posibilitatea de a dezvolta o asemenea cunoaştere a spiritului? Ceea ce a adus Faust de la mume. în care ele se unesc cu nebunia și cu prostia. Prostie şi deşteptăciune. şi noi ne lăsăm în prada celor mai groaznice iluzii. Tocmai în ideile pe care le avem în domeniul vieţii sociale. spre ceea ce el adusese de la mume pe de o parte. dacă nu-l putem scoate la suprafaţă. Din realitatea vie nu izvorăşte nici un Homunculus. Ceea ce a apărut pe baza cunoaşterii lumii trebuie să se unească acum cu cunoaşterea de sine. la sfârşitul părţii a II-a din “Faust”. Ceea ce am găsit în adâncurile sufletului ne zăpăceşte. al vieţii politice. Ele ne vin în întâmpinare într-un mod extraordinar de expresiv. E modul în care elementul Mefisto se apropie. sunt descrise într-un mod umoristic grandios. dar trebuie să poată fi găsit altceva. potrivit epocii sale. Acest lucru devine vizibil. a fost un produs artificial. din adâncurile sufletului său. Ele trebuie să se contopească în aşa fel încât să devină una. Dar noi trăim cu ele. în cunoaştere a lumii. pentru a-l putea înţelege temeinic. dar care să poată fi trăit din nou în epoca modernă. care îi ia în stăpânire pe oameni ca pe un mecanism. Nu spre o abstracţiune unilaterală despre spirit şi o abstracţiune unilaterală despre viaţă . prin faptul că e transpus atât de bine într-o realitate a lumii mari. Goethe a reuşit să facă acest lucru prin faptul că a considerat minunata sa cunoaştere a naturii. aşa cum coboară acum Faust! Acum Goethe e nevoit. alegoriile. ea era încă scindată în cunoaştere a lumii şi cunoaştere de sine.

fapta. unde Goethe caută să-l introducă pe Faust în Macrocosmos. după ce a adus la suprafaţă. tocmai de aceea . a parcurs propriile destine sufleteşti ale lui Goethe. Pentru a se cufunda în propriul său suflet. În final. Faust stă aici spunând: Ce spectacol! Dar. în tainele la care lumea ahrimanică coincide cu lumea fizică. nu doar un spectacol!. în final. după acest moment. el îl poate birui pe Mefisto. Faust este introdus în întreg Universul. apoi. La început a fost fapta! Tocmai această traducere îl face pe Mefisto să vină. Iar cine parcurge diferitele etape. elementele profunde ale propriului său suflet. El e mare tocmai prin faptul că a fost atât de cinstit în raportul său personal cu “Faust” şi că arată cum a căutat şi s-a luptat pentru a găsi calea ce duce de la cunoaşterea de sine la cunoaşterea lumii. tradusă în franceză.lucru pe care-l justifică. la bătrâneţe. prin banalul “la început a fost fapta” deviază de la profundul “la început a fost Cuvântul”. Şi “Faust” nu devine o operă mai neînsemnată în literatura universală dacă privim în felul acesta relaţia sa personală. prin faptul că un om de nivelul cel mai înalt năzuieşte şi luptă să dezlege enigmele spirituale ale omenirii. dar într-o formă superioară celei la care se gândesc oamenii de obicei. cine pătrunde cu adevărat în diferitele elemente care trăiesc în “Faust”. de la mume. într-o anumită contradicţie cu ceea ce crease în “Faust” ca adolescent. biruind ceea ce respinsese în tinereţe: cunoaşterea de sine unilaterală. pentru că Faust se aruncă în toate iluziile cunoaşterii lumii. în sânul a ceea ce trebuie să-i reveleze semnul Macrocosmosului. îl va judeca altfel. Ea este mai desăvârşită prin faptul că în propriul său suflet s-a revărsat cea mai mare forţă. ci un element pe care omul îl trăieşte şi în care se revarsă. Faust se îndreaptă din nou. în felul său . ci încearcă: simțul-simțire. Dar. Eu nu cred că. El nu se opreşte la convingerea tradiţională: La început a fost Cuvântul. a unui spaniol. Este o micşorare a ceea ce e pur exterior. Goethe a diminuat valoarea a ceea ce realizase atunci. spre traducerea Bibliei. eu cred. Trebuie să recunoaştem neapărat că Goethe a biruit ceea ce pusese în această dramă în prima sa tinereţe. dacă “Faust” e citat mereu numai într-o direcţie sau alta. “Faust” nu a devenit cu nimic o operă mai neînsemnată. în sânul a ceea ce el refuzase la început. El a apelat la forma tradiţională a creştinismului bisericesc pentru a-l introduce acum pe Faust. pe această treaptă a evoluţiei sale. Astfel. Din fiecare vers al lui “Faust” poate veni confirmarea a ceea ce eu nu am putut decât să sugerez. într-o anumită etapă. că în drama “Faust” a lui Goethe în faţa omenirii stă o operă la care această omenire trebuie să revină mereu şi mereu. când Faust. prin propria viaţă umană. toţi curenţii care străbat Macrocosmosul.Tocmai pentru că pentru conştienţa sa nu s-a scindat ceea ce exista în adâncurile sufletului său. Goethe se îndreptase în mod unilateral numai spre cunoaşterea de sine şi nu a vrut să o lase să se reverse în cunoaşterea lumii. care face o critică aspră şi la adresa dramei “Faust” a lui Goethe şi o consideră punctul de plecare a tot ceea ce trebuie 163 . în curenţii Universului. Acesta este marele tablou din finalul dramei “Faust”. În tinereţe. Lupta sa cu fenomenele naturii şi cu puterile naturii. Universul! . care l-a însoţit pe Goethe timp de aproape şaizeci de ani din viaţa sa. Nu înţelegem “Faust”-ul lui Goethe dacă nu vedem că această operă. datorită acestui fapt. Şi îl vedem pe Faust. forţa.Goethe a fost nevoit să apeleze la nişte forme tradiţionale. ajungând. Am rămas cu o impresie ciudată după ce am citit o lucrare scrisă în limba engleză. fireşte. Stăm rău. l-a făcut să-l introducă pe Faust în lumea cea mare. care se exprimă în concepţia sa despre natură. vai.Faust se îndreaptă iarăşi spre ceea ce voise să-i reveleze în mod unilateral semnul Macrocosmosului.

pentru că propriile căutări ale lui Goethe sunt atât de intim legate de căutările omenirii. dar că sub forma dramei “Faust” a lui Goethe pentru acest spirit central-european. s-a născut o operă care conţine un anumit sens.combătut în spiritul central-european. 164 . ci ceva ce ea caută. Şi. ci pentru întreaga lume. dacă se înţelege pe sine cu adevărat. Eu cred că putem recunoaşte toate slăbiciunile. de aceea eu cred că tocmai prin “Faust”-ul său. şi nu numai pentru el. Goethe poate oferi omenirii ceva cum nu se poate mai preţios. ci un sens pe care această omenire îl caută neîncetat. tocmai pentru că prin acest “Faust” omenirii nu i-a fost dată doar o operă de artă. deoarece. tot ceea ce nu ne permite să mergem în pas cu epoca. ea trebuie să caute fără încetare aceste bunuri. oriunde am fi. fiindcă bunurile cele mai preţioase sunt cele la care omenirea trebuie să ajungă. un sens care nu numai că trebuia să-i fie dat omenirii. avem voie să nutrim speranţa că acest “Faust” al lui Goethe va pătrunde sub forme mereu reînnoite în sufletul omului. Totuşi.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful