P. 1
Conferinte Faust 2 - Rudolf Steiner (1)

Conferinte Faust 2 - Rudolf Steiner (1)

|Views: 138|Likes:
Published by Teatrul Logos

More info:

Published by: Teatrul Logos on Apr 18, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

05/07/2012

pdf

text

original

Rudolf Steiner

Consideraţii spiritual-ştiinţifice la “Faust” de Goethe volumul II

Problema Faust Noaptea romantică a Walpurgiei Noaptea clasică a Walpurgiei

Cuprins Problema Faust Dornach, 30 septembrie 1916, după o reprezentare a scenei din camera de studiu din “Faust” I “Noaptea romantică a Walpurgiei” Dornach, 10 decembrie 1916 Presimţirile lui Goethe în direcţia realităţii concrete. Noţiuni cu caracter de umbră şi reprezentări saturate de realitate Dornach, 27 ianuarie 1917, după o reprezentaţie scenică din “Faust” II, Actul II: “Cameră gotică îngustă, cu boltă înaltă”, “Laboratorium” Faust şi Mumele Dornach, 2 noiembrie, după o reprezentaţie scenică din “Faust” II: “Galerie întunecoasă”, “La curtea imperială” Faust şi problema răului Dornach, 3 noiembrie 1917 Legenda Elenei şi enigma libertăţii Dornach, 4 noiembrie 1917 Exegeze spiritual-ştiinţifice legate de “Noaptea clasică a Walpurgiei” Dornach, 27 septembrie 1918 Exegeze spiritual-ştiinţifice legate de “Noaptea clasică a Walpurgiei” (continuare) Dornach, 28 septembrie 1918 Viaţa sufletului din punct de vedere spiritual-ştiinţific Dornach, 29 septembrie 1918 Misteriile kabirilor din Samothrake. Misterul devenirii-om Dornach, 17 ianuarie 1919, după o reprezentaţie cu “Noaptea clasică a Walpurgiei” Contemplarea realităţii în Misteriile greceşti Dornach, 18 ianuarie 1919, după o reprezentaţie cu “Noaptea clasică a Walpurgiei” În loc de homunculism şi mefistofelism: goetheanism Dornach, 19 ianuarie 1919

Relaţia personală a lui Goethe cu “Faust”-ul său Praga, 12 iunie 1918 Kabirii. - Desen de Rudolf Steiner după figurile plastice schiţate de el … după pagina 208 Trimiteri Tabel cronologic Cronică Rudolf Steiner despre stenogramele luate după conferinţe Privire generală asupra Ediţiei Operelor Complete ale lui Rudolf Steiner

cât şi ceea ce a plăsmuit din ea percepţia spirituală a lui Goethe. 15. Şi Goethe a creat cu adevărat o figură. care constituiau înţelepciunea secolelor anterioare. din tot ceea ce ştiţi despre “Faust”-ul lui Goethe şi despre legătura dintre acest “Faust” al lui Goethe şi figura lui Faust aşa cum se trage ea din legenda despre Faust a secolului al 16-lea. el trăia în sânul magiei. trecerea de la epoca greco-latină la epoca noastră.despre dispoziţia sufletească a oamenilor. ajunsese deja cu totul la decadenţă. situaţia este cu adevărat următoarea: tocmai problema apariţiei epocii celei noi şi a acţiunii neîntrerupte a impulsurilor epocii celei noi a fost la el extraordinar de puternică şi el a fost inspirat cu totul şi cu totul. şi din punct de vedere material-exterior. . mistică. implicit. în sufletele actualei epoci din evoluţia omenirii. o cotitură importantă. la epoca ce va dura până în mileniul 4. în fond. de către cei în mijlocul cărora trăia el. Noi trebuie să-l avem în vedere mereu. La Goethe. încă şi din secolele care au premers secolului lui Faust. din care izvorăsc impulsurile noastre pentru întreaga cunoaştere şi pentru toate acţiunile noastre. în epoca ce se încheiase. Ceea ce era considerat în epoca lui Faust alchimie. din punct de vedere spiritual şi. dar şi înţelepciunea erei anterioare creştinismului. pe lucruri moştenite din vremurile vechi. mai întâi. magie. epoca a cincea postatlanteană. despre facultăţile şi nevoile unor secole mai vechi. al chimiei şi al misticii. Acest Faust trăia încă în sânul vechilor ştiinţe. şi care azi până şi ştiinţei nu-i mai este cunoscută aproape deloc. pentru a obţine astfel o imagine unitară care ne va da apoi posibilitatea de a ajunge mâine la o privire de ansamblu mai cuprinzătoare. priveşte înainte. dar care. dvs. Când priveşte înapoi. care a trăit cu adevărat şi care a fost preluat apoi în legenda populară. spre sarcinile viitorului. vă veţi da seama că atât această figură a lui “Faust” din secolul al 16-lea.am spus-o adeseori . se află în strânsă legătură cu toate acele impulsuri din perioada de trecere care au făcut să ia naştere era cea nouă. epoca în care trăim acum. decât ruinele unei culturi ce s-a sfârşit. care priveşte în urmă spre dispoziţia sufletească a oamenilor din secolele mai vechi. o personalitate. în acea epocă încheiată care se sfârşeşte cu secolele 14. Ceea ce trăia în sufletele oamenilor din secolele trecute. de-a lungul celor şaizeci de ani cât a lucrat la “Faust”. 17 reprezintă în întreaga evoluţie a omenirii. care este un personaj istoric real. Faust nu mai poate vedea. în acelaşi timp. Am văzut că trecerea de la secolele 14. în fond. 30 septembrie 1916 după o reprezentare a scenei din camera de studiu din “Faust” I Aş vrea să pornesc din nou de la cele prezentate mai înainte. numai o “teorie cenuşie”. arăta cu totul şi cu totul altfel decât ceea ce trăieşte în sufletele oamenilor contemporani. era deja numai ceva îmbârligat. este. Ei bine.PROBLEMA FAUST Dornach. direcţiile cele mai importante din mentalitatea oamenilor moderni? Şi Goethe a fost cu adevărat în măsură să privească înapoi. în drama sa “Faust”. Ceea ce relatează istoria . spre cele ce au precedat epoca sa. o „teorie gri”. pe Faust al secolului al 16-lea. încâlcit care se sprijinea pe tradiţie. pe care şi le însuşise. în epoca în care a trăit personajul istoric Faust al secolului al 16lea. de mult trecute. 15 la secolele 16. de întrebarea: Care sunt sarcinile cele mai importante. şi care.

În această scenă vedem foarte clar că Faust a ieşit şi se simte ieşit din cadrul aceleiaşi epoci în care mai exista încă ceva din vechea înţelepciune. poate ajunge la alte comori de înţelepciune. Dar n-o cunoaştea doar cu mintea. dar de-acuma ele erau greşit înţelese. era în legătură cu această magie. Faust a început să facă magie. Întreaga artă a prescrierii reţetelor. totodată. am putea spune. pentru ca omul să fie obligat. după cum o cere în mod necesar drumul omenirii. noi atingem imediat misterele cele mai adânci ale omenirii. prin manipulări ale naturii. Goethe voia să dea răspuns întrebărilor-enigmă care răsunau pentru el din această direcţie. propriu-zis. aşa cum erau în stare să ajungă cei vechi. Dar a fost necesar ca această înţelepciune să piară pe toate tărâmurile. în măsura în care ele spun că. nesatisfăcut. Vom vedea cum ar fi trebuit să fie ea. Dar el rămâne. să le producem. s-o ia de la început. Aşadar. căile de producere a bolilor. din vechea înţelepciune care nu mai era înţeleasă pe deplin. Şi atunci iau naştere dispoziţii ca aceea care poate fi observată în “Faust”. De aceea noi îl şi vedem pe Faustul goetheean privind iarăşi înapoi. din acest punct de vedere. deja în epoca lui Faust.în care nimeni nu se mai putea însă orienta. numai că înţelepciunea propriu-zisă ascunsă în ea s-a pierdut şi ea era pierdută. spre acel tip de înţelepciune care nu făcuse studii de chimie în sensul materialist actual. noul încă nu a venit. Căile de vindecare a bolilor sunt. a căror înţelepciune trebuia să se stingă. abia în epoca noastră. totuşi. de fapt. pe care omenirea începe să şi-o cucerească. în vremurile vechi. În perioadele de trecere de felul aceleia în care trăia Faust. care urmează după epoca greco-romană. dar în aşa fel încât să poată căuta calea spre libertate o dată cu ceea ce ştia şi cu ceea ce făptuia. tot atât de adecvate epocii moderne. totodată. la fel ca Faustul secolului al 16-lea. o cunoştea cu toate acele forţe sufleteşti care sunt legate de binele şi însănătoşirea omenirii şi care intră în considerare în mod cu totul deosebit pentru însănătoşirea omenirii. de aceea. El n-ar fi putut face acest lucru dacă ar fi rămas sub influenţa vechii înţelepciuni. spre vechea magie. întreaga artă a medicinei. Şi Goethe amestecă în permanenţă ceea ce a trăit Faustul istoric şi ceea ce a creat el drept Faustul secolului al 18-lea. Dar dacă atingem o asemenea problemă. arta vindecării trebuia gândită în contextul unei profunde concepţii morale despre lume. De aceea el arată cum Faust devine magician. Vom auzi apoi îndată că în vechea înţelepciune era dominant în cea mai largă măsură principiul conform căruia cel ce era vindecător putea fi în acelaşi timp producătorul bolilor şi că. ci care voia. din simplul motiv că înţelepciunea propriu-zisă a vechii magii se stinsese deja. Faustul istoric era situat în epoca unei vieţi spirituale ajunse la decadenţă. dar care deja nu mai era în posesia acelor cunoştinţe prin care se poate ajunge în legătură cu lumea spirituală pe calea justă a vremurilor vechi. Vedem cum Faust. să intre în legătură cu o lume spirituală. Dar vom vedea apoi imediat cât de puţin s-ar fi putut dezvolta în aceste vremuri vechi ceea ce numim libertatea modernă din cadrul dezvoltării omului. în scena care o precede pe cea prezentată de noi astăzi. Ceea ce era considerat în secole de mult apuse drept artă a vindecării nu este ceva atât de nebunesc cum vrea adeseori să creadă ştiinţa actuală. Goethe cunoaştea bine această situaţie. ba chiar drept Faustul multor secole viitoare. Oamenii mai erau în posesia câte unei formule sănătoase din vremurile vechi. dacă vechea înţelepciune ar fi existat în continuare. parţial. Înţelepciunea care trăia în ele nu mai era cunoscută. spre vechiul tip de înţelepciune. însoţit de . spre mistică. avem decăderea şi prăbuşirea vechiului. drept Faustul secolului al 19-lea. nu putem vindeca bolile fără a putea. a câte unui adevăr din vremurile vechi. Din această magie se trăgea şi vechea artă a vindecării. în sensul că se poate cunoaşte că omul. mergând mereu mai departe. a cincea.

discipolul său, Wagner, iese afară din chilia sa, afară, în natura înverzită, cum el priveşte mai întâi mulţimea care sărbătoreşte Paştile afară, în sânul naturii înverzite, şi cum în el însuşi se naşte dispoziţia pascală. Dar vedem imediat că el nu vrea să primească manifestările de veneraţie cu care îl întâmpină mulţimea. Căci un ţăran bătrân se apropie de Faust şi îşi arată veneraţia faţă de el, deoarece mulţimea crede că Faust, fiul unui bătrân adept, al unui bătrân practicant al artei medicale, este şi el un vindecător de seamă, care poate aduce printre cei din popor însănătoşire şi binecuvântare. Un ţăran bătrân îi iese în cale lui Faust şi spune: Într-adevăr ne bucurăm nespus Că-aici în zi de praznic aţi venit. Chiar mai nainte, la necaz, Noi ştim că nu ne-aţi părăsit! Mai sunt la noi, în viaţă, mulţi, Scăpaţi de tatăl Dumneavoastră chiar, De încercarea frigurilor, cînd A izgonit al molimei pojar. Deşi cam tînăr încă-atunci. V-aţi dus pe la bolnavi, pe jos; Mulţi au murit, dar Dumneavoastră aţi Scăpat cu bine, sănătos. Pe grele urme-aţi aşezat piciorul; Celui ce-ajută îi ajută-Ajutătorul. Acest lucru îl spune bătrânul ţăran, amintind că Faust are legătură cu vechea artă a vindecării, care nu avea drept scop doar vindecarea bolilor fizice, ci şi vindecarea deficienţelor morale ale poporului. Faust ştie că el nu mai trăieşte într-o epocă în care vechea înţelepciune fusese cu adevărat de ajutor omenirii, ci deja într-o epocă de decadenţă. Şi în sufletul său începe să licărească modestia, dar, în acelaşi timp, descurajarea cauzată de neadevărul în faţa căruia se află, şi el spune: Vezi piatra aceea? Haide, încă-un pas, Şi vom afla odihna meritată. Aici, în rugi şi post, făceam popas, Cuprins de gînduri, altădată. Plin de nădejde, tare în credinţă, În lacrimi, chin şi zbucium de nespus, Luptînd cu boala, biruinţă Speram din partea Domnului de sus. Azi lauda lor batjocură îmi pare. O de-ai citi-n adîncul meu acum: Ai şti că fiu şi tată de-o atare Cinstire nu sunt vrednici nicidecum! Tata a fost om drept şi mohorît; Spre tainele Naturii, cele sfinte, Loial, însă în felul său, s-a pogorît

Cu-o rîvnă cam ciudată şi fierbinte. Cu cercul său de-adepţi, el stăpînea Bucătăria neagră, -nchisă bine, Şi, după lungi reţete, se trudea Contrariile să le-mbine. Un roşu Leu, unea, brav peţitor, Cu Crina albă în călîie baie, Şi amîndoi erau trecuţi apoi, uşor Dintr-un alcov în altul, prin văpaie. Aşadar, Goethe studiase foarte bine felul cum se proceda odinioară, cum era tratat “leul roşu” - oxidul de Hg, Hg sulfurat, oxidul de mercur și mercurul sulfuric, cum diversele substanţe chimice erau amestecate şi lăsate în voia proceselor lor, cum se preparau din ele diferite doctorii. Toate acestea nu mai erau în concordanţă cu vechea înţelepciune. Goethe cunoaşte şi modul de exprimare. Ceea ce trebuia să fie descris, era descris sub formă de imagini. Combinaţiile dintre substanţe erau descrise ca o nuntă. De aceea spune el: Dintr-un alcov în altul, prin văpaie. Din asta, apărea-n culori şi pîclă O tînără Regină-n vechea sticlă; Aceasta era o expresie artistică. La fel cum în chimia de astăzi există expresii artistice, odinioară, anumite substanţe, când atingeau o anumită stare şi culoare, erau numite “tânăra regină”. Era chiar leacul; ei cădeau la pat, Ei îi mureau lui Faust, aşa cum mor astăzi la administrarea multor doctorii. Era chiar leacul; ei cădeau la pat, Dar nimeni nu-ntreba: cine-a scăpat? În felu-acesta, cu drăceşti licori, Aici pe înălţimi şi-n văi cu flori, Noi am făcut ravagii mai grele decît ciuma! Chiar eu ajuns-am mii să otrăvesc; Ei au murit, iar eu, poftim, trăiesc, Şi-aud cum ucigaşii sunt lăudaţi acuma. Aceasta este ceva din cunoaşterea de sine a lui Faust. Aşa stă Faust în faţa lui însuşi, el, despre care dvs. ştiţi că scormonise prin vechile tezaure ale înţelepciunii magice, pentru a pătrunde în tainele naturii şi ale spiritului. Dar toate acestea l-au spiritualizat. Faust nu se poate comporta ca Wagner, adeptul său, care s-a umplut până la refuz cu înţelepciunea mai nouă, care zace în opere scrise, care e cuprinsă în litere. Acest Wagner este o personalitate care ridică mult mai puţine pretenţii faţă de înţelepciune şi faţă de viaţă. Iar când Faust vrea să se cufunde, visând, în natură, spre a găsi spiritul

naturii, Wagner se gândeşte numai la spiritul care se revarsă spre el din teorii, din pergamente, din cărţi. El numeşte, ceea ce îl năpădeşte acum pe Faust, “ceasuri cu toane” : Adeseori avut-am şi eu toane, - spune Wagner Dar n-am simţit îndemnuri năzdrăvane. Deşi-îmi place-n codru, pe cîmpuri să mă plimb, N-am fost gelos pe-a păsării aripă. El nu vrea niciodată să zboare afară cu pasărea, pentru a cunoaşte lumea! Ce bucurii spirituale, în schimb, Cu fiecare carte, din pagini, se-nfiripă! În nopţi de iarnă paşnice, limpide, O fericire te cuprinde lent; Şi ah! cînd derulezi un pergament, Întregul cer asupră-ţi se deschide! Un om al cărţilor, în întregime, un om al teoriei, din cap până în picioare! Astfel, după ce poporul a ieşit din scenă, rămân ei doi: cel care vrea să ajungă până la izvoarele vieţii, cel care vrea să-şi unească propria fiinţă cu forţele misterioase ale naturii, pentru a vieţui aceste forţe misterioase ale naturii: Faust - şi acela care nu vede nimic altceva decât viaţa materială exterioară şi ceea ce e consemnat în cărţi prin materie: Wagner. Nu e nevoie să reflectăm mult la ceea ce s-a petrecut în interiorul lui Faust până în acest moment, aşa cum ne descrie Goethe, atâta ne putem spune, după toate cele ce ne întâmpină în Faust, că interiorul, am putea spune, s-a inversat, că în Faust a avut loc o evoluţie sufletească reală, că el a dobândit o anumită clarvedere interioară, fiindcă altfel nu ar fi putut să-l invoce pe Spiritul Pământului, cel care se tălăzuieşte în viscol de fapte în sus şi în jos. Faust şi-a însuşi o anumită facultate de a vedea lumea exterioară nu numai conform cu manifestările ei exterioare, ci de a vedea spiritul care urzeşte şi trăieşte în toate. Şi iată că în calea lor, a lui Faust şi a lui Wagner, sare de departe un căţel. Felul cum îl văd fiecare pe acest căţel, un pudel obişnuit, cum îl vede Faust şi cum îl vede Wagner, îi caracterizează întru totul pe cei doi oameni. După ce s-a cufundat prin visare în urzirea spirituală plină de viaţă a naturii, Faust vede căţelul: Nu vezi un cîine negru pe mirişti cum aleargă? WAGNER: Îl văd: n-am dat atenţie prea mare. FAUST: Observă-l bine! după tine, ce-i?

ca de obicei. Cu ochii exteriori nu se poate vedea ceea ce vede Faust: WAGNER: E doar un pudel negru. . Geana serii Vă iscă amăgiri ale vederii. Se-apropie de noi. Wagner n-o vede. Ca să ne ţintuiască picioarele. el vede ceva ce ţine de pudel. Adulmecă o urmă oarecare. dinadins. FAUST: Nu vezi cum.WAGNER: Un pudel care. păgînul. Pe aceasta o vede Faust. în interiorul lui Faust se pune în mişcare ceva. drept parte spirituală a sa. treptat-treptat? Şi nu mă-nşel: în urma lui pe cale Pluteşte-un sfredel de văpăi. Faust nu vede numai pudelul. FAUST: Parc-ar trasa vrăjite spirale. dîndu-ne mereu ocoale. bineînţeles. ciudat. În cercuri se învârte pudelul.

Şi simt iubirea cea din cer. şi e bine aşa. este în stare să trăiască un moment de autocunoaştere. pe de o parte. O. până noaptea târziu. Pudelul mârâie. şi mârâitul pudelului este o trăire interioară. în sfera vieţii instinctuale obişnuite. în fiecare cuvânt. Mefistofel e spiritul pe care Faust trebuie să-l învingă mai întâi. bineînţeles. Acum e singur cu sine însuşi. după toate cele prin care a trecut. Şi felul cum se desfăşoară acum această scenă. Mefistofel nu e un spirit care îl conduce în sfera forţelor spirituale normale. Faust şi Wagner. el vrea să intre în lumea divin-spirituală. adică să trăiască viaţa spiritului în propria sa sine. şi cum. Tocmai când în sufletul lui apare ceva sfânt. când acţiona numai crepusculul. Aşadar. în fond. în sufletul lui se mişcă forţele care îl trag în jos. pe de altă parte. ceva spiritual. totodată. Un om cum este Faust. în chilia sa.WAGNER: Îl văd sărind nesigur şi temător. dacă rămâne singur. Goethe înfăţişează sub o formă dramatică acest lucru. şi nu stăpînul. drama trebuie să prezinte lucrurile în acest fel. când lumina exterioară nu mai acţionează. faptul că interiorul lui s-a pus în mişcare. se face auzită batjocura. cea care duce înainte evoluţia lumii. batjocoresc. chiar dacă e înfăţişat sub o formă dramatică exterioară. Ei. Faust se duce acum în odaia sa de studiu. în această apariţie simplă Faust vede. El exprimă acest lucru. totuşi. De-o sfîntă. surprins Că vede doi necunoscuţi. Dar să ne fie clar: toate acestea sunt trăiri interioare. care îi e pus alături ca să-l încerce. progresiste. intrase în relaţii cu Mefistofel. nu ca să-l povăţuiască. Faust se dedase magiei decadente. . dar s-a pus în mişcare în mod spiritual: Întors din cîmp şi lunca trează. arătând că pudelul este aşa cum este. care îi este pus alături pentru ca el să-l învingă. simt iubirea omenească. Să reţinem acest lucru. felul cum Faust trăieşte aici ceva interior. Faust vede ceea ce el vrea să vadă în mod spiritual. Adică: îl vedem acum pe Faust stând în faţa noastră aşa cum. bănuită groază Mi-e parcă sufletul mai bun. Ei rămăseseră afară. cu ceva ce Faust trăieşte în interiorul său. Acest lucru e descris în mod minunat sub forma unor întâmplări exterioare: Faust. În timp ce interiorul său e luat în stăpânire de o anumită legătură spirituală chiar cu acest pudel. El se întoarce acum acasă. Dar. noi avem de-a face. este exprimat de Goethe într-un mod cu adevărat plin de măiestrie. Vechi patimi prind să aţipească Şi iureşe barbare pier. instinctele care se opun. Pe care neguri se depun. care îl desparte pe om de căutarea spirituală.

în propria sine. într-un mod minunat. adică Goethe îl face pe Faust să vorbească. în inimă. el ştie cât de vie devine raţiunea. adică noi găsim voinţa noastră transformată. şi un licăr de speranţă începe iarăşi să înflorească. Deodată inima se ştie Pe sine parcă luminînd. care caută autocunoaşterea. care mârâie împotrivindu-se. într-un anumit sens. La rîul vieţii-ai vrea cu pasul S-ajungi. El caută.el se potoleşte. Viitorul şi trecutul se asociază între ele în mod minunat. Raţiunea-şi nalţă iarăşi glasul. în aşa fel încât ştim că vom trece prin poarta morţii drept fiinţă vie din punct de vedere spiritual. căţelule! Nu mai mârâi . şi propriile sale instincte. pe sine însuşi. la marele izvor! Şi acum Faust încearcă să ajungă mai aproape de ceea ce caută atât de intens. El îşi întinde mâna spre acea carte în care sunt . spre divin-spiritual. Ia în mână Noul Testament. adică de izvoarele vieţii. Doar dacă ne adâncim în fiecare cuvânt ne dăm seama cât de minunat cunoaşte Goethe viaţa interioară a omului aflat pe calea evoluţiei spirituale: Ah! cînd în strîmta mea chilie Văd iar un muc de lampă blînd. ştie că raţiunea nu este doar ceva mort din interior.năzuind. ştie că raţiunea devine urzire interioară a spiritului şi vorbeşte în mod real. Şi acum Faust vorbeşte. Goethe vrea să-l pună pe Faust să spună că Faust ştie că va găsi în cunoaşterea de sine viaţa interioară a spiritului. adică spiritul. mai întâi. aşa cum simţul materialist al omului mârâie împotriva căutării spirituale. Şi când Faust spune: Potoleştete. începe să vorbească din nou despre evenimentele trecute. Aceasta nu este o simplă imagine poetică: Raţiunea-şi nalţă iarăşi glasul. cu toată ştiinţa sa. Şi felul cum îşi întinde el acuma mâna după Noul Testament e o descriere minunată făcută de geniul dramatic plin de înţelepciune al lui Goethe. în acest caz. o cale: calea înălţării religioase. la care Faust e adus de viaţa sa. Speranţe-nmuguresc uşor! Raţiunea vorbeşte. O propoziţie plină de sens! Cel ce trece prin dezvoltarea spirituală. de fapt. el nu cunoaşte doar raţiunea bazată pe forţele capului. despre ceea ce a rămas viu din ceea ce s-a petrecut cândva.

care se ridică pentru a denatura adevărul şi a-l preface în neadevăr. Aceasta este o profundă înţelepciune a lui Goethe.d. Cât de puţin se observă de obicei că Goethe a vrut aceasta o dovedesc încă şi astăzi diferiţii exegeţi ai lui “Faust”.ce spun ei tocmai despre această scenă? Ei bine. o veritabilă înţelepciune demnă de Wagner! Exact la fel ca acea înţelepciune care e scoasă în evidenţă atât de des. alături de spiritul adevărului.m. Acolo se spune: Goethe este un om al vieţii exterioare. Evanghelia lui Ioan. de către domnii care citează aceste cuvinte. pe cel ce pe toate le ţine şi le poartă ş. Logosul. lui nu îi e suficient Cuvântul. el simte nevoia să găsească o traducere mai justă. Cel care cunoaşte modul de a lucra al unor spirite profunde ale lumilor şi ale spiritului ştie că atunci când nişte comori ale înţelepciunii sunt transpuse dintr-o limbă într-alta apar toate spiritele confuziei.a. în faţa lui Gretchen. nu: La început a fost Cuvântul. Faptul că Goethe alege momentul traducerii e foarte important şi plin de sens. Această înţelepciune nu este o înţelepciune caracteristică lui Faust. Acest lucru îl găseşte Faust după îndelungi ezitări. nu ne ţine . pentru a aşeza spiritul confuziei. puteţi citi ce spun ei.scrise cele mai profunde cuvinte ale înţelepciunii din era modernă.o înţelepciune de Gretchen! Ceea ce îi spune Faust lui Gretchen a fost citat de nenumărate ori. care acum este încă în pudel. Atoatepăstrătorul Nu-mbrăţişează. drept o profundă înţelepciune. Pe aceasta vrea el s-o traducă în iubita sa limbă germană. ne apare minunata profunzime spirituală care trăieşte în aceste scene. În regiunile de limită ale vieţii se fac simţite în mod deosebit puterile care se opun evoluţiei umane şi însănătoşirii umane. care oferă o ocazie foarte bună de a denatura adevărul şi de a-l preface în neadevăr. el simte nevoia să corecteze Evanghelia lui Ioan. este o adevărată înţelepciune demnă de Wagner. Toate ispitirile pe care le-am caracterizat adineaori. şi care vin de la ceea ce zace în căţel. pentru că aceşti exegeţi ai lui “Faust” . Dacă încercăm să ne cufundăm în sentimentele ce pot izvorî dintr-o asemenea scenă. Goethe alege în mod intenţionat traducerea. cine îl poate mărturisi. pe cel Atotcuprinzător. ci: La început a fost Fapta. nişte cuvinte atât de frumoase despre viaţa religioasă: Cine îl poate numi. ba chiar al minciunii. intervin toate spiritele confuziei şi ale încâlcelii. toate acestea acţionează mai departe şi acţionează tocmai asupra unei fapte a lui Faust. . că Faust rosteşte mai târziu. de către domnii erudiţi: Cine cuteza-va Să-i numească slava Zicînd: eu cred în el! Sau cine-ndrăzni-va Să-i stea împotriva Zicînd: nu cred în el! Atotcuprinzătorul.

abia după ce a parcurs evoluţia de animal. în sens materialist-darwinist. Materialistul crede că omul a ajuns la cuvânt. Ceea ce spune aici Faust e prezentat adeseori drept o profundă înţelepciune! Ei bine. culmea cea mai înaltă a lumii animale. Şi nu ţi se revarsă toate Şi-n inimă. pe când Goethe nu vrea să înfăţişeze nimic altceva decât felul cum adevărul şi eroarea îl aruncă pe om încolo şi încoace. să fie cu adevărat om. în “Faust”. la începutul începuturilor a fost Cuvântul. Logosul? Pentru că cel care a scris Evanghelia lui Ioan vrea să arate că lucrul cel mai important din evoluţia omenească pe Pământ. Prin ce se deosebeşte omul de toate celelalte fiinţe? Prin faptul că poate vorbi. şi pe sine? Nu se bolteşte-n înălţime cerul? Nu stă solidă dedesubt ţărîna? Prielnicele astre nu sclipesc Din veac asupra noastră? Nu te privesc eu ochi în ochi. Stă scris: ”La început era Cuvântul!” Noi ştim. şi-n cuget… şi aşa mai departe. el nu ar fi pus-o în gura lui Faust în momentul în care el vrea să-i dea învăţătură fetei de şaisprezece ani. Acesta este prezent cu adevărat în Evanghelia lui Ioan. şi pe tine.Pe mine. Ei au luat ceea ce este o înţelepciune de Gretchen drept o înţelepciune profundă. la Logos. profund a înfăţişat Goethe aceste două suflete ale lui Faust. ci în cele dintâi intenţii ale evoluţiei pe Pământ. ci a fost prezent la începutul începuturilor. Gretchen. tocmai în legătură cu această traducere din Biblie. nu s-a dezvoltat încetul cu încetul. plante. la început a fost Cuvântul. Şi tot astfel ceea ce apare la Faust drept traducere din textul biblic e luat drept înţelepciune deosebit de profundă. aici e vorba de Logosul grecesc. la vorbire.animale. Profund. Împotriva lui se ridică. care e străbătut de vibraţiile gândirii. în cadrul evoluţiei de pe Pământ. ceea ce nu vrea să-l lase să ajungă la sensul mai profund al Evangheliei lui Ioan. ceea ce e simbolizat prin pudel. la începutul începuturilor. cel care îl face pe om. omul nu este doar. Erudiţii doar au stat şi au citit. când el se apucă de o asemenea treabă. Adică: Evoluţia omului a fost prefigurată iniţial. Oare de ce acela care a scris Evanghelia lui Ioan a ales tocmai Cuvântul.nu. dacă Goethe ar fi considerat că aceasta e înţelepciunea cea mai profundă. Evanghelia lui Ioan ia lucrurile mai profund şi spune: Nu. Şi omul poate să-şi formeze pe . toate celelalte fiinţe . în planul exterior. minerale . E o înţelepciune de Gretchen! Numai că lucrurile trebuie luate în serios.

Simțirea (simțul) face tot ce e. stadiu la care animalele nu ajung. de spiritul întunericului şi coboară mai jos. mai densmaterial. pudelul. Dar acesta nu e mai înalt decât cuvântul. de fapt. M-am şi oprit! Cum să-mi reiau avîntul? Atîta cinste nu pot Cuvîntului s-aduc. El nu urcă mai sus. şi în viaţa animalelor. În timp ce îl vede pe Mefistofel apropiindu-se. Faust coboară mai adânc în el însuşi. cum uşor putem dovedi. de fapt. Simțul și simțirea domnesc. căţelul din el şi ceea ce zace în pudel. dar el e întunecat. coboară mai adânc. lucrînd? Nu. de-a dreptul. şi el trebuie să coboare mai adânc. Dar cumpăneşte bine primul rînd. animalul nu ajunge să posede cuvântul uman. spiritul neadevărului. din corpul astral în corpul eteric. Cuvântul e folosit de-a dreptul pentru eul omului. el nu poate să înţeleagă încă întregul adevăr profund care zace în Cuvântul lui Ioan: M-am şi oprit! Dar. Condeiul să-şi strunească încheierea! El crede că poate să urce mai sus.Pământ un eu. Va trebui în alt fel să traduc Dacă-mi va da iar Spiritul scînteia. dar coboară mai adânc. Dar împotriva acestui adevăr se ridică spiritul care i-a fost dat lui Faust să-l însoţească. şi scrie: Ar trebui: La început era Puterea ! Forţa este ceea ce trăieşte în corpul eteric: . el crede. pentru a desemna eul omului. totuşi. el coboară şi mai adânc. numai prin faptul că în evoluţia umană a fost întreţesut cuvântul. Omul e capabil de simțire datorită faptului că el are un corp astral. dimpotrivă. este ceea ce îl face să să se blocheze. Stă scris: La început era (simțul) simțirea. din eu în corpul astral: Stă scris: La început era (simțul) simțirea. că e iluminat de spirit.

Ce se întâmplă? Cine apare? Un scolastic rătăcitor! Faust trăieşte în mod real o autocunoaştere. el stă. acţionează haotic în el. se ridică împotriva adevărului. acum. Pe-nedrept-suliţatul” acum pudelul e nevoit să-şi arate adevărata înfăţişare. toate acestea nu-l clintesc pe spiritul care este vârât în pudel. cu toate greşelile ce zac într-un scolastic rătăcitor. când. ceva mă-ndeamnă să amîn: Nu. Vedem acest lucru din felul cum pune în legătură cuvântul.eu . dreapta: Spiritul care se află în pudel! La început . Toate acestea sunt. pentru că diferite părţi constitutive ale entităţi umane. aici nu se arată în adevărata lui înfăţişare.eu. prin care se săvârşeşte fapta exterioară: Cuvânt (Logos) Simț / Simțire Forţă Faptă . numai că scolasticul rătăcitor îi apare într-un mod mai trainic şi mai temeinic. ondinele şi gnomii. El însuşi n-a devenit mult mai mult decât un scolastic rătăcitor. acum el a ajuns la corpul fizic.Ci-n timp ce scriu. nici la asta nu pot să rămîn. faţă în faţă cu sine însuşi. de asemenea. silfidele. simțirea. Aici spiritul nu cedează. propriu-zis. fapta. El traduce Biblia în mod greşit. Dar când Faust invocă Fiinţa lui Christos: pe cel care este ”Inexprimatul. la claritate. în cunoaşterea sa.scriu sigur . pentru că lătratul exterior al pudelului este ceea ce. corp fizic -. El invocă cele patru elemente şi spiritele lor: salamandrele. Dar Spiritul îmi dă povaţa. Mai întâi în pudel au acţionat instinctele sălbatice. o cunoaştere de sine pe care Goethe o face absolut clară. în el. Dar în el trăieşte deja imboldul. Faust învinge spiritul vrăjmaş. Acum se arată. pe care le-am discutat atât de des . a ajuns să cunoască mai exact . El încearcă s-o facă mai întâi prin ceea ce a primit din vechea magie.corp fizic Îl aveţi astfel pe Faust trăind şi urzind într-o bucăţică de autocunoaştere.corp eteric . Dar nu e decât celălalt Eu al lui Faust. cunoaştere de sine. El nu poate sesiza încă. într-un anumit sens. la claritate . în fond.neclaritate! Scolasticul rătăcitor stă în faţa lui.corp astral .era Fapta! Şi acum el a ajuns la materialismul total. corp eteric. care s-au ridicat împotriva adevărului şi acum el ajunge. prin legătura încheiată cu lumea spirituală. înţelepciunea creştinismului. corp astral. forţa. Prin faptul că face să învie ceea ce trăieşte în el drept Christos. Prin toate-cerurile-curgător. sub influenţa spiritului mefistofelic. pornirea spre creştinism. cum acţionează aceste porniri.

de fapt. şi prin magie a dat naibii. să arate numai celălalt eu al lui Faust. Ni se arată cum spiritele visului. scolasticul rătăcitor. de când mai era un scolastic rătăcitor. Cel care trăieşte în sânul modului de gândire actual. nu îşi poate forma o reprezentare justă despre evoluţia sufletelor din secolele trecute. alter ego al lui Faust. Ceea ce a devenit bătrânul. Şi Mefistofel e numai un alt eu. aşa cum şi-a însuşit-o până acum. bunul Faust. Dar toate acestea nu există acum în Faust drept cunoaştere spirituală clară. Faptul că el înţelege aceasta drept trăire interioară a lui Faust este exprimat suficient de clar în aceste patru versuri. În el mai zace încă scolasticul rătăcitor. care sunt. dacă nu face nişte studii speciale. de tot ceea ce îi iese omului în întâmpinare drept propria lui sine. Poate că unii dintre auditori îşi mai amintesc că în alte conferinţe mai vechi eu am arătat că şi Wagner e vârât în Faust însuşi. Vedem adeseori că azi oamenii nu vor să se apropie de cercetarea spirituală modernă. E doar propria lui sine. 15. acesta îi iese în întâmpinare în adevărata sa înfăţişare. trec aici extraordinar de aproape pe lângă întreaga căutare . ci o cunoaştere de vis. el se trezeşte. că dacă reînvie în ei ceea ce posedau cei vechi. a îndrăcit înţelepciunea din şcoli. numai că pe urmă s-a dedat magiei. e redată în scena ce urmează.instinctele. în diferitele personaje cu care Faust se întâlneşte. aşa am spus mai înainte. sufletele-grup ale tuturor fiinţelor ce-l însoţesc pe Mefistofel. aş zice. ajung prin aceasta la o înţelepciune mai profundă. Acest scolastic rătăcitor e şi el propria lui sine. Şi această scenă ne arată că Goethe se lupta să găsească o cunoaştere a zonei de trecere de la vremurile vechi la cele noi. în care trăia el însuşi. Goethe a încercat mereu. adică propria lui sine. Lupta care se dă pentru a scăpa de toate acestea. totuşi. că şi Wagner e doar un alt eu. magic-mistică asupra naturii! Două excese. la urmă. am putea spune. Nu este o cunoaştere limpede. Totul e cunoaştere de sine! În cunoașterea lumii se exercită cunoaşterea de sine. a zonei de trecere de la epoca a patra postatlanteană la epoca a cincea. îl înconjoară pe Faust cu jocul lor amăgitor şi cum. obscură. Iar în vremea lui Faust nu mai existau decât ruinele. 16. pentru ca Faust să se cunoască pe sine tot mai mult şi mai mult. Faust a învăţat ca un scolastic. stânjenită încă. aşa cum o căutăm noi. el a devenit aceasta prin faptul că a mai adăugat şi vechea magie. ci vor să reînvie vechea înţelepciune. Iar aici Goethe îl pune pe Faust să spună foarte clar şi lămurit: Deci încă-o dată mi-a venit de hac? Din tot tărîmu-acesta de duhuri nu-mi rămîne Decît minciuna unui vis cu drac Şi adevărul că-am scăpat un cîine? Goethe foloseşte metoda de a indica mereu şi mereu spre adevăr. un alter ego. Această forţă nu a devenit clară. de arta clarvederii atavice. toate acestea sunt conţinute în Faust într-o forţă de vedere spirituală neclară. Aşa cum cred unii. Graniţa se află în secolele 14.

în general. că oamenii vin mereu şi mereu cu conţinutul devenit un talmeş-balmeş al cărţilor vechi. Acesta este al doilea exces. el .a. abisală! Oh. Nu se cuvine să vorbim batjocoritor despre aceste lucruri. Nu e nevoie să facem şi noi la fel. care la munte se întâlneşte peste tot. câte nu sunt conţinute în ea! . dacă vrei să lucrezi prin corpul nostru. să vă citesc mai întâi pasajul respectiv: “Coroana regelui trebuie să fie din aur curat şi o mireasă castă urmează să-i fie dată de soţie. şi care e supus unei anumite proceduri.Şi există chiar unii care cred că înţeleg un asemenea pasaj. să dea cât se poate mai mult explicaţii despre un trecut legendar. De aceea. pe care omenirea a avut-o. când vor să vorbească despre o cercetare spirituală. Modul de exprimare. ca el să-şi aibă din aceasta hrana lui. Dar trebuie să ne fie clar faptul că şi ceea ce se spune aici a luat naştere într-o epocă ulterioară. decadentă.d. Acesta este unul din excese. tradiţii. se vorbea despre anumite procese chimice. mai exista chiar destul de târziu. dacă întrevedem cu adevărat necesităţile şi impulsurile epocii noastre şi ale viitorului necesar. Se lua minereul cenuşiu. Din felul prezentării se vede că au existat tradiţii. vor spune: Înţelepciune adâncă. dar că această înţelepciune ajunsese la decadenţă.spirituală a omului. Celălalt este faptul că ei vor să dea năzuinţelor moderne. din simplul motiv că felul cum vorbeşte astăzi chimia va suna pentru oamenii care vor veni mai târziu exact la fel cum sună acestea pentru noi. Unul constă în faptul că oamenii îşi cumpără cărţi vechi. Prin acest “lup cenuşiu” se înţelege un anumit minereu. într-o măsură cât mai mare posibil.m. şi le studiază şi le preţuiesc mai mult decât preţuiesc ştiinţa modernă. lucruri rămase de la o veche înţelepciune originară. Iar ceea ce e relatat aici trebuie să indice o anumită procedură. adică abia în secolul al 18-lea. totul mai există. dar din naştere un copil al bătrânului Saturn. Ia priviţi unele societăţi care se numesc oculte ori secrete ori de alt fel. străvechi.” Aşa erau denumite în vremurile vechi aceste procese chimice care se produceau. Le preţuiesc mai mult. la care face aluzie şi Faust. Ei bine. să se desfete cu numele vechi pe care şi le dau. Putem deschide indiferent ce carte din vremurile în care încă mai existau. se găseşte în văile şi munţii lumii şi posedat cu foame mare şi tu aruncă-i pentru trupul regelui. când spune că un leu roşu e cununat cu Lilie în retortă ş. considerând că prin aceasta le-au sfinţit. “Rege” se numea o anumită stare a unor substanţe. un pasaj în legătură cu care putem fi siguri că unii dintre aceia care caută astăzi o ştiinţă spirituală. Întreaga lor strădanie are drept scop să-şi găsească rădăcinile cât mai departe în trecut. într-un anumit sens. ia-l pe zgârcitul de lup cenuşiu. Vreau să vă citesc din ea un mic pasaj. doar pentru că nu le înţeleg. Se face aluzie la un “lup cenuşiu”. pentru că limbajul lor cu adevărat nu mai poate fi înţeles. nişte nume vechi. supus din cauza numelui său certăreţului Marte. Tocmai am la îndemână o carte care a fost tipărită în anul 1740. când îi întâmpină un asemenea pasaj.

şi atunci regele va fi din nou izbăvit. putere în inimă şi o sănătate desăvârşită în toate mădularele. cei cu boli grele ce vin asupra omului şi mai multe molime. Acest minereu cenuşiu era numit “lupul cenuşiu cel zgârcit”. unde aurul. iar celălalt. şi anume.” Vedeţi. de mult. de a ne curăţi zdravăn corpul. fiindcă cine bea din această fântână de aur simte o întreagă reînnoire a naturii. atunci leul l-a biruit pe lup şi nu va mai găsi nimic de mâncat din el. copiii-oameni îi mulţumesc. bineînţeles. deci. că el are de-a face cu ceea ce apare drept însuşire morală a omului. “regele de aur”. El a obţinut un fel de doctorie. cel care a tipărit acest lucru nu-l va mai fi făcut deloc. asemenea proceduri nici nu se mai folosesc astăzi.” Aurul devine din nou vizibil. trăire în sânge. în felul acesta el face ceva. Aici aurul a dispărut în minereul cenuşiu. se întâmplă acest lucru: “zgârcitul lup cenuşiu”. dar aici s-a dat de înţeles. Autorul mai descrie această combinaţie şi aşa: “Şi după ce l-a înghiţit pe rege…” Aşadar. după ce a fost tratat chimic -. Aşa vrea . Dar în ce scop a fost făcut acest lucru.” Aşadar.” Toate acestea reprezintă însuşirea a ceea ce el are în retortă! “Fiinţa lui lăuntrică e în stare să facă multe şi e folositoare la toate câte îi cerem şi când e pus în starea sa de activitate. felul cum e fabricat regele de aur. ar trebui să fie descrise foarte exact aceste proceduri. el laudă acum ceea ce a făcut să ia naştere. Fiindcă. survine ceea ce e descris aici. şi toţi cei care au asemenea rele se bucură cum nu se mai poate de spiritul lui. În ce scop a făcut el acest lucru? De fapt. El îl descrie: “Şi după ce l-a înghiţit pe rege.era tratat într-un anumit fel. fiindcă acum el a făcut ceva. pe regele de aur. fiindcă leul se curăţă prin sângele lupului şi tinctura sângelui bucură minunat cu tinctura leului. “Ca să ardă cu totul şi cu totul. totodată. că peste tot se dă de înţeles că e vorba de un medicament. Dacă am vrea să ştim ce face. Dar ce aşteaptă omul nostru de la aceasta? Omul nostru aşteaptă ceva care nu e picat cu totul din senin. adică minereul cenuşiu s-a topit împreună cu regele de aur . în cantitatea corespunzătoare. fă un foc mare şi aruncăl în el pe lup…” Aşadar. dar acest lucru nu poate fi descris aici. De altfel.” Aşadar. Şi aici a luat naştere o combinaţie. dacă îl ia cel care e sănătos. după ce era tratat într-un anumit fel. lupul care l-a mâncat pe rege. fiindcă l-a copiat din nişte cărţi vechi. spiritul său a devenit mai puternic decât înainte şi ochii lui dau o lucire mândră ca Soarele cel luminos.aceasta este o anumită stare a aurului. atunci trupul nostru e desăvârşit la începutul lucrării. luarea răului. “Şi dacă leul s-a săturat. în vremea în care asemenea lucruri mai erau înţelese? O puteţi vedea din următoarele: “Şi să ştii că numai acesta singur e drumul just aici. leproşii aleargă după el şi vor să bea din sângele sufletului său. era “regele de aur”. “Dacă aceasta se petrece de trei ori. fiindcă sângele amândurura e înrudit de aproape în stirpea lor. e aruncat în foc.

Dacă ne întoarcem. în general. el nu avea în vedere ceea ce avem noi în vedere când spunem argint. trăire în sânge şi sănătate desăvârşită a tuturor mădularelor. dacă vezi în cunoştinţele străvechi ceva plin de sens. Reţineţi bine acest lucru. o totală absurditate. din anumite motive. nu numai prin efort interior. ci prin mijloacele oferite de natura însăşi. fiindcă astfel îţi cumperi renumele de a fi în faţa întregii lumi un om inteligent. vedem că oamenii aveau nu numai facultăţile care erau deja în ruină în perioada când au luat naştere aceste lucruri. cu acest semn: . el a căutat să obţină o tinctură. Să pornim de la Lună şi argint. în vorbirea lui de pe atunci. să zicem. şi chiar trebuia să fi pierdut. constituie. acest semn aplicat Lunii şi argintului. care fac aluzie la facultăţile sufleteşti pe care omul de azi le are în mod necesar. pentru ca răul să poată fi dat afară şi binele să poată sălăşlui liniştit în acel loc. închise în lăuntru sau simţitoare în afara trupului: fiindcă deschide toţi nervii şi porii. decadente. însuşiri. la perioada anterioară cu câteva secole Misterului de pe Golgotha. Când un om din vechea civilizaţie egipto-chaldeană spunea argint. o licoare prin care în om pătrunde o reală licărire de viaţă: “Forţă în inimă. acela simte o întreagă reînnoire a naturii. în cărţile vechi. pe care ei le prelucrau. cuvântul care însemna pentru el argint. pentru moment. moral. fiindcă aici suntem conduşi spre ceva important. aşa cum se vorbeşte în literatura care se intitulează adeseori literatură “esoterică”. ei căutau să stimuleze corpul. Luna şi argintul. Dar. spre ceva care deosebeşte epoca noastră de epocile precedente.el să spună. “Fiindcă cine bea din această fântână de aur. ci ei aveau nişte facultăţi şi mai înalte.” V-am citit mai întâi acest pasaj.. Astăzi e foarte uşor să-ţi baţi joc de vechile superstiţii. . nu mai stau la dispoziţie mijloacele de a înţelege de ce în vremurile vechi Soarele şi aurul. el îl folosea cu totul altfel. prin arta pe care o descrie aici. Un asemenea om avea nişte facultăţi interioare şi el avea în vedere un anumit fel de activitate a forţelor. vedeţi dvs. pentru a vă arăta că până şi în ruinele unei înţelepciuni vechi mai poate fi observat un rest decantat din ceea ce căutau să realizeze oamenii în vremurile vechi. cu acest semn: . se desemnau prin acelaşi semn.” Aşadar. Pentru omul actual. Prin nişte mijloace exterioare. pentru că prin aceste eforturi ale oamenilor din vechime nu s-ar fi putut ajunge niciodată la libertate. aptitudini. fireşte. pe care le preparau cu ceea ce găseau în natură. înainte de era noastră. pentru că. care mai înţelegeau ceva din aceste lucruri. în cărţile care datează din vremuri mai vechi decât această hârţoagă aparţinând unei perioade mai târzii. pe când altfel nu eşti considerat un om inteligent. şi aşa a fost la cei vechi. cu un semn comun. Ceva ce omenirea a pierdut. în cărţile vechi găsiţi ceea ce cunoaşteţi foarte bine: Soarele şi aurul. acest semn aplicat aurului şi Soarelui. adică să dobândească anumite calităţi. Când omul folosea. găsiţi Luna şi argintul cu acest semn: .

Încă se mai ştia mult mai mult despre ceea ce e răspândit drept argint în sfera Pământului. că două milioane de tone de argint sunt conţinute în marea lumii. fin. El e conţinut în sfera Pământului.sunt conţinute cu adevărat într-o dispersare fină. El voia să spună că noi trăim în aur. nu e nicidecum o absurditate.care nu se găseşte doar într-o bucăţică de argint. fine. într-o formă homeopatică extremă. dacă îl constatăm cu o cunoaştere normală. şi în bucăţica de argint. în sensul ştiinţei actuale. să arăt că şi aurul e dizolvat. nu e deloc o absurditate. chiar dacă nu-l spune întotdeauna. şi care se revărsau spre el cu deosebită putere dinspre Lună.d.în afară de faptul că sunt sedimentate ici şi colo sub formă materială . ci omul avea o trăire interioară sufletească. respectiv e identic cu argintul. că toate aceste metale . . care sunt vii. dar şi pe întreg Pământul. Ei bine. gândit sub formă de cub. deci. dar pe urmă găsim. ci aparţin mării lumii. fiindcă eu vă voi spune un lucru pe care ştiinţa îl ştie azi. Luna . Aşadar. de aceea oamenii au crezut că ea e constituită din argint. şi . de fapt. fin dispersat. Aş putea să merg acum mai departe. Ştiinţa de astăzi ştie că într-un corp decupat din marea lumii. care încă mai existau. în argint. peste toată suprafaţa Pământului. Acest lucru îl ştia vechea înţelepciune. Azi omul consideră că e o totală absurditate când i se spune aşa ceva. pierdută astăzi. şi totuşi. în mod senzitiv. pentru că în argint zace o anumită forţă dătătoare de viaţă a acestui corp pământesc. ci e răspândit. şi transpus în mod deosebit în lumea materială în bucăţica de argint. provenite din vechea clarvedere. Şi acest lucru îl simţea în sensul material cel mai grosolan. care trăia ca forţă în întreaga sferă a Pământului. nu trebuie să ni-l reprezentăm doar aşa cum ni-l reprezintă geologia actuală.când privea bucăţica de argint. vechea înţelepciune nu greşea deloc când vorbea de argint. Argintul e răspândit în mod real pe toată suprafaţa Pământului.ea luminează cu o lumină atât de alb-argintie. dacă luăm apă din mare şi o examinăm în mod metodic. îl ştia prin forţele senzitive.transpusă în sfera materială .m. cu o lungime de o milă englezească. pe toată suprafaţa Pământului. Nu este deloc o absurditate. Alte forţe conţine sfera argintului. alte forţe sfera aurului ş. ci ea ştia că în acest Pământ e dizolvat în modul cel mai fin argint. prin toate cercetările cele mai minuţioase posibil.Dar nu era aşa.a. el conţinea anumite forme de forţă. El găsea cu adevărat aceleaşi forţe revărsându-se dinspre Lună. că noi trăim în cupru. Forţa care trăieşte în argint trebuie să fi fost răspândită. atunci când ne reprezentăm Pământul. şi se ştia că în argint zace forţa care face să existe fluxul şi refluxul. Fluxul şi refluxul n-ar apărea . aşa că în întreaga mare a lumii care înconjoară Pământul sunt conţinute două milioane de tone de argint. atunci când privea Luna. există puţin mai mult de 2 kg de argint. s-ar putea spune. Dar el era cunoscut drept forţă. Aceste două milioane de tone nu sunt conţinute în ea pentru că s-au dizolvat aici sau ceva asemănător. ţin de natura şi de entitatea ei. cu mijloacele ştiinţei actuale. fin dispersat. El avea în vedere anumite feluri de forţe. Astăzi acest lucru trebuie să fie constatat. omul emancipat din zilele noastre spune: Da. Şi ea ştia că.

Cu această condiţie au fost admişi la iniţiere unii oameni. dar absolut nimic. Noi trăim tocmai în era în care un vechi fel de înţelepciune s-a pierdut şi un fel nou de înţelepciune abia se ridică la orizont. Şi aceste forţe zac în conţinutul de argint al universului. geniu. care aveau. Cine urma să dobândească asemenea cunoştinţe. ci asemenea posibilităţi de a stăpâni natura şi de a-i conferi omului însuşi nişte facultăţi morale şi spirituale prin abordarea naturii.m. omul putea fi făcut mai capabil prin mijloace exterioare! Exista. prin faptul că prepara anumite substanţe şi le consuma în cantitatea corespunzătoare. Veţi găsi acum că e de înţeles că abordarea naturii trebuia să fie menţinută între anumite limite: de aceea existau tainele celor mai vechi Misterii. deci.deloc. care cunoaştea bine asemenea lucruri. această mişcare ieşită din comun a Pământului e provocată iniţial datorită conţinutului de argint. începând din prezent până în viitor. ar putea dovedi.d. Imaginaţi-vă. să arate că nu voia să facă nimic. nu doar nişte reprezentări bazate pe credinţă. care nu erau doar nişte noţiuni şi idei şi sentimente. depind de acelaşi sistem de forţe.a. cine urma să dobândească asemenea cunoştinţe. de exemplu. trebuia să se dovedească mai întâi drept perfect potrivit cu aceasta. posibilitatea ca un om. Când cineva cunoaştea astfel misterele universului. Din acest motiv. cu aceste cunoştinţe. chiar şi fără a avea cunoştinţe bazate pe clarvedere. să-şi însuşească nişte facultăţi despre care noi presupunem astăzi. La începutul evoluţiei de pe Pământ nu se află fantasmagoriile visate de darwinism. ci să folosească facultăţile pe care şi le însuşea prin aceste cunoştinţe numai şi numai în serviciul ordinii sociale. dar Luna are de-a face cu aceeaşi forţă. Ce avea în suita ei această înţelepciune? Ea avea în suita ei ceea ce am sugerat deja. pe bună dreptate. talent ş. de-a face cu aceste taine ale naturii. că el nu-şi procura nici cel mai mic avantaj. în asemenea lucruri. De aceea fluxul şi refluxul apar. mai capabilă. Şi de o asemenea cunoaştere şi de asemenea capacităţi era legat ceea ce constituia o veche înţelepciune. în acela al matematicii. cu o siguranţă a dovedirii care nu mai e atinsă în nici un alt domeniu al ştiinţei decât. Dacă oamenii s-ar adânci. că a existat o veche ştiinţă care ştia asemenea lucruri. în Misteriile egiptene. Acest lucru nu are nimic de-a face cu Luna. asemenea cunoştinţe erau ţinute atât de mult secrete. pur şi simplu. Pregătirea consta în faptul că cel care primea o asemenea cunoaştere oferea o garanţie prin faptul că viaţa pe care o dusese înainte mergea mai departe în exact acelaşi fel. acea înţelepciune care stăpânea cu adevărat natura. care au condus apoi vechea cultură şi civilizaţie ale cărei opere . pentru că amândouă mişcările Lunii şi fluxul şi refluxul. într-adevăr. el îşi putea face propria fiinţă umană mai destoinică. că omul le poate avea numai drept facultăţi înnăscute. pentru sine. o dată cu mişcările Lunii. prin cercetarea spirituală. cel mult. dintr-un anumit punct de vedere. ci punea în lucrare facultăţile pe care le dobândea din acel moment prin modul de tratare a naturii în serviciu ordinii sociale. şi care trebuie recucerită abia acum.

pentru că el îi luase caracterul sacru. De aceea. vechea înţelepciune se stinge. Dar aşa omenirea nu ar fi putut deveni niciodată liberă. şi chiar dacă omul trebuie să sufere mult pe căile pe care merge adeseori sensul istoriei. . Şi ea poartă inscripţia: Eu sunt trecutul. când era cunoscută o anumită sumă de forţe ale naturii. Dar în acelaşi timp ea va trebui să pună bazele unei ordini sociale care va fi cu totul altfel decât cea de astăzi. totuşi. nimeni nu s-ar lăsa oprit să folosească aceste lucruri în propriul său interes. Trebuia să se ivească la orizont o eră în care omul să acţioneze numai pe baza unor forţe morale interioare.Aceasta iarăşi a dus la o explicaţie extraordinar de deşteaptă . prin această bătaie de pendul se realizează anumite stări de echilibru. aşa cum este astăzi conţinutul chimiei. Se navighează tot aşa. se petrece . când spre ceea ce e mai puţin rău -. prin faptul că în epoca modernă instinctele sale au fost lăsate libere. Dar ştiinţa spirituală va trebui să găsească din nou calea care duce în intimitatea tainelor naturii. a căror cunoaştere s-a pierdut pentru că oamenii epocii moderne nu ar avea faţă de ea modul just de a gândi şi de a simţi. chiar dacă nu e sensul pe care omul şi-l închipuie. din acest motiv. desigur. se constată ceva -. în laborator.cu toate că oamenii foarte deştepţi şi-au . Astfel că natura e ascunsă de el ca în nişte văluri dese. fără a se privi în esenţa lucrurilor. Prin tot ceea ce se petrece în cursul istoriei . Această imagine a lui Isis. în aşa fel încât devenirea istorică e străbătută de un sens. Şi instinctele sale au fost lăsate cel mai mult libere începând din secolele 14. în aşa fel încât pendulul bate când spre rău. Fiindcă nimeni nu s-ar lăsa astăzi oprit. dar . Sub unele influenţe ale naturii. fără ca cineva să poată privi în intimitatea lucrurilor. mereu mai departe. aşa cum stă ea cioplită în piatră. Ceea ce se petrece în istorie. pentru că nu se ştie de unde au izvorât.se petrece. însuşi omul va putea afla ce ţine la un loc natura în sâmburele ei cel mai interior. dacă ar înţelege cu adevărat asemenea lucruri. pe care nimeni nu o înţelege.cel puţin pe alocuri -. se constată: această substanţă o atinge pe cealaltă în acest fel. totuşi. cum ar fi şi numai fraza pe care v-am citit-o. Şi aşa a fost şi până în secolele 14. Este sens şi este înţelepciune în evoluţia umană. unde.vălul de sus şi până jos: imaginea acoperită cu văl a lui Isis.tot în piatră . rămâne doar o înţelepciune livrescă.chiar dacă atât de des prin forţele distructive de cele mai mari proporţii -. 15. unde. când ne-o reprezentăm. pe calea greşită a celor mai sălbatice instincte.minunate pot fi văzute şi nu sunt înţelese. 15 . Cât de frumos este descris acest lucru în simbolul care exprimă forţa naturii în legenda egipteană despre Isis. vălul meu încă nu l-a ridicat nici un muritor. ei bine. nişte instincte mai rele decât cele produse de acea înaintare pe pipăite care se numeşte astăzi activitate ştiinţifică. Dar aceasta ar face să apară în societatea umană cele mai rele instincte. prezentul şi viitorul. astfel. ce impresie emoţionantă face ea asupra noastră. omul ar fi urmat să fie transformat într-un automat. şi acest lucru am căutat să vi-l dovedesc printr-o serie de conferinţe. fără a fi dusă.

Dar a fost necesar ca în epoca modernă omul să fie lăsat în seama propriilor sale puteri. Iată care e sensul acelor cuvinte. simbolul înţelepciunii. ceea ce a devenit mare în secolul al 19-lea a devenit mare datorită electricităţii. că nu putem scruta esenţa. aşadar. şi cât de mult. fiindcă vălul nu poate fi dat la o parte. o totală absurditate. . . e exprimat în cuvintele: Vălul meu încă nu l-a ridicat nici un muritor. depinde de forţa electrică în cultura şi civilizaţia noastră actuală.timpul care se scurge mereu mai departe! Mâine vom vorbi şi mai exact despre toate acestea. ce infinit de mult. Dar cu totul altceva decât vrea să spună aşa-numita interpretare deşteaptă. respectiv nici nu erau lăsaţi să se apropie de ea dacă nu se apropiau în modul cuvenit. cam acelaşi lucru cu ceea ce ar spune cineva zicând: Eu mă numesc Müller. materialismul atinsese un anumit punct culminant. fără a intra în interior. Ea este ca o călugăriţă ce poartă văl. Şi. prezentul şi viitorul.Toţi oamenii deştepţi care spun acest lucru. şi în contact cu care omul urmează să se maturizeze din punct de vedere moral. . aşa cum v-am spus acum opt zile. Cunoaşterea anumitor forţe ale naturii s-a pierdut. această interpretare este.Dvs. el n-a mai putut avea înţelepciunea vremurilor vechi. cunoscute. cu un mod de a gândi şi simţi care exclude toate instinctele egoiste. şi forţa electricităţii e o forţă pe care omul nu o poate trăi în interior prin forţele sale normale. această înţelepciune a vremurilor trecute. Şi în epoca în care. din punct de vedere logic. fără să le trăim vreodată în interior. ea este ascunsă. trebuie să-o spunem odată -. numele meu nu-l vei afla niciodată. vălul meu încă nu l-a ridicat nici un muritor. inscripţia este aceasta: Eu sunt trecutul. a dus la o explicaţie extraordinar de deşteaptă. în secolul al 19-lea. . pentru ştiinţă. n-o putem înţelege. a apărut o forţă a naturii care se caracterizează în specificul ei particular prin faptul că fiecare spune astăzi: Forţa naturii o avem. va depinde în viitor. ea rămâne în exterior. În dosul acestui văl se află o entitate care trebuie să rămână veşnic ascunsă. prezentul şi viitorul . mult mai mult decât se crede. dacă forţa electricităţii va fi folosită în modul modern. fireşte. a acelor forţe ale naturii care nu pot fi cunoscute fără să le facem experienţa în interior. . de aceea. ştiţi că tocmai forţa naturală a electricităţii a ajuns să fie folosită de om. a căror feciorelnicie a trebuit să se păstreze: cu veneraţie. Şi aşa se face că în vremurile în care era vie o înţelepciune străveche oamenii se apropiau de ea în modul cuvenit. Prin faptul că se vorbeşte de văl. Şi totuşi. Ar fi uşor să arătăm ce mult.Aici se spune că de această înţelepciune trebuie să ne apropiem ca de acele femei care s-au călugărit. Cu mult mai mult încă! Dar tocmai forţa electricităţii este o forţă care a fost aşezată în locul celei vechi. se atrage atenţia asupra modului de a gândi şi simţi. Fiindcă stă scris acolo ce anume este Isis: Trecutul. mult mai mult. Se spune: Isis este. care nu poate fi atinsă niciodată de om.Dacă aceste cuvinte sunt interpretate aşa. formele de înţelepciune din vremurile vechi. Şi. dar de înţeles. Este timpul ce se scurge mereu mai departe. în evoluţia culturii şi civilizaţiei umane.însuşit această explicaţie deşteaptă. spun.

sunt cu adevărat de aşa natură că nu vor mai susţine omenirea mai mult de cincizeci de ani. Şi. imaginaţi-vă momentul în care el constată acest lucru pentru prima oară! Aici nu e vorba de electricitate. el va putea provoca nişte daune şi mai adânci în purtătorul eului său inferior. Înţelepciunea este prezentă în evoluţia permanentă a istoriei omenirii. precum Polul Nord şi Polul Sud. aşa ceva ar fi cu totul exclus. el nu se gândeşte la nici un fel de morală. într-un anumit. Amândouă trebuie să se alăture. necunoscută pentru observaţia simţurilor. s-a sfârşit. Volta. tot pe atât de adevărat este că va ieşi la suprafaţă forţa căutată prin ştiinţa spirituală drept forţa ascunsă în suflete. o vreme el va putea provoca nişte daune şi mai adânci . nu-i aşa. şi forţa aburului. inclusă. La fel de tainic zace ascuns şi ceea ce odihneşte în sufletele umane şi e cercetat de către ştiinţa spirituală. Gândiţi-vă ce misterioasă e forţa electricităţii. dar aici e cazul într-o măsură mai mică. sens. Fiindcă forţei care rămâne în exterior. totodată. Când Galvani a constatat acest lucru pentru prima oară. un îndemn de a căuta o aprofundare spirituală. formele sociale în care trăim şi care au dus la evenimente atât de triste în anii noştri. ci de electricitate prin atingere. imaginaţi-vă cum şi-a agăţat piciorul de broască de cârligul ferestrei şi cum acesta începe să zvâcnească. aşa cum va fi stat unul în vremea în care Galvani. pe cât de adevărat este că forţa electricităţii a ieşit la suprafaţă drept forţa ascunsă în natură. o aprofundare spirituală reală. tot ceea ce e cunoscut astăzi drept electricitate? Transpuneţi-vă cu gândul în vremea în care Galvani lucra în casa simplă în care făcea experimentele. Materialismul a atins un anumit punct culminant. pentru cel care pătrunde cu văzul spiritual evoluţia cosmică. care va dura până în mileniul patru. după cum arată zilele noastre. folosind-o. deci în egoismul devastator. că vom face cândva cu ajutorul ei ca gândul să dea ocol globului pământesc? Nu e chiar aşa de mult de când Galvani a observat această forţă la piciorul său de broască.ei bine. Tocmai forţa electricităţii ca forţă a culturii şi civilizaţiei face ca acest lucru să fie posibil. trebuie să i se alăture în suflete forţa spirituală. fără să aibă loc o schimbare temeinică a sufletelor umane.Astăzi. Era electricităţii este. care e incitată. chiar dacă astăzi oamenii mai stau în multe cazuri în faţa a ceea ce vrea ştiinţa spirituală aşa cum . Volta. prima şeptime a epocii noastre de cultură. Omul se va maturiza. Dar situaţia este aceasta: După cum v-am spus mai demult.daune există. Oare a ştiut ştiinţa că în acest picior de broască zace tot ceea ce este electricitate prin atingere. care le aparţine. care şi ele abia de acum înainte trebuie să fie trezite. au preparat broaştele şi au observat din zvâcnirea piciorului acestora că în acest picior de broască ce zvâcneşte acţionează o forţă. a putut el oare presupune că datorită forţei cu care e atras piciorul de broască vor fi făcute să umble pe suprafaţa Pământului trenurile. Dacă omul ar mai avea vechile forţe. care zace ascunsă în fiinţa interioară cea mai adâncă. ea a fost scoasă din ascunzişurile ei tainice abia de către Galvani. la fel de ascunsă ca şi forţele electricităţii. Cel care şi- . în număr suficient de mare -.

tot de această ştiinţă spirituală.ar fi imaginat pe atunci toate câte vor lua naştere din cunoaşterea acestui lucru ar fi fost considerat. nebun. şi vom obţine un fel de imagine a concepţiei despre lume. Şi aşa au evoluat lucrurile încât astăzi e considerat nebun cel care are misiunea de a prezenta primele începuturi ale unei ştiinţe spirituale. are doar o importanţă materială exterioară pentru cultură şi civilizaţie şi doar în mod indirect are importanţă şi pentru lumea morală. care a fost scoasă din ascunzişul ei. Fiindcă ordinile sociale ale viitorului vor fi reglementate prin ceea ce poate să le dea oamenilor ştiinţa spirituală. Asupra acestui lucru nu pot decât să atrag atenţia astăzi. Numai dacă acordăm atenţie acestor lucruri vom dezvolta în noi şi voinţa de a merge în pas cu ceea ce nu poate fi decât la primele sale începuturi. în încheiere. ceea ce vine din ştiinţa spirituală va avea cea mai mare importanţă socială. pe jumătate deja în epoca modernă. în mod indirect. pentru cultura şi civilizaţia materială. după cum v-am spus astăzi. cu siguranţă. Dacă cealaltă forţă.ca şi ceea ce a venit de la piciorul de broască al lui Galvani pentru lumea materială. pe care am văzut-o astăzi. Şi tot ceea ce va fi cultură şi civilizaţie materială exterioară va fi stimulat. . a lui Faust care se situează pe jumătate în epoca veche. Aşa au loc progresele în evoluţia omenirii. forţa electricităţii. spiritual-sufletească .dar acum pentru lumea morală. Vom extinde mâine imaginea lui Faust. Va veni o vreme în care ceea ce vine de la ştiinţa spirituală va fi la fel de important pentru lume .

numai câteva observaţii în legătură cu “Noaptea Walpurgiei”. Şi eu vreau să citesc numai cuvintele lui Schröer. Căci aşa ne apare în textul din versurile 3838 şi urm. e clară. până şi un om care iubeşte foarte mult drama “Faust” nu se poate declara mulţumit cu faptul că la două zile după ce se întâmplase marea . pe care v-am prezentat-o ieri pe scenă şi o vom juca şi mâine. fireşte.pe muntele Blocksberg.a doua zi? . În mod evident. Ideea de bază generală. după ce Faust a prăbuşit-o pe Gretchen în nefericire. E ciudat faptul că. care a privit în mod sigur spre drama “Faust” cu o iubire imensă. O asemenea situaţie a făcut o impresie deloc neînsemnată asupra celor care tocmai că priveau cu o anumită iubire spre drama “Faust”. drept unul care se plimbă lipsit de griji.. pentru că mi se pare important să avem o reprezentare justă a felului cum se situează această “Noapte a Walpurgiei” în mersul progresiv şi în contextul general al dramei “Faust”. El a lăsat-o pe Gretchen cufundată în nefericire. care se adaugă scenei. Ea devenise un tot de sine stătător. până când e prinsă şi aruncată în închisoare. a fugit.” Aşadar. dar iubirea lui Faust e mai puternică decât poate să înţeleagă Mefistofel. Deşi Faust nu putea să ştie nimic din ceea ce s-a petrecut cu Gretchen după moartea lui Valentin. până acolo încât mama a murit bând otravă . fratele fusese ucis. nu cu suficientă vigoare. care. bineînţeles. 10 decembrie 1916 Aş dori să fac azi în faţa dvs.Această idee iese în evidenţă. pentru a-l buimăci şi a-l face s-o uite pe Gretchen. am putea spune. Ceea ce am spus e valabil. Se vede că nici Noaptea Walpurgiei nu a fost scrisă în totală concordanţă cu întregul. el plecase în nişte împrejurări care fac să pară cu totul nefiresc să-l vedem ca aici . Karl Julius Schröer spune în legătură cu “Noaptea Walpurgiei”: “Se poate presupune că Faust. care uneşte scena cu restul dramei. numai în legătură cu Noaptea Walpurgiei ca parte componentă a tragediei. imaginea lui Gretchen răsare în sufletul lui în mijlocul celei mai mari orgii.o licoare dătătoare de somn -. Ea înnebuneşte. după ce fratele a fost ucis din cauza vinei comune a lui Faust şi Gretchen. Imediat după acest eveniment urmează naşterea copilului ei. mai este extins peste măsură de mult prin visul din Noaptea Walpurgiei. şi întreaga Noapte a Walpurgiei pare a avea dimensiuni mult prea mari în raport cu acţiunea dramatică. dus de Mefisto. poetul a ieşit din sfera oricărui patos şi stă în faţa materialului cu un acces de ironie.“NOAPTEA ROMANTICĂ A WALPURGIEI” Dornach. pe deasupra. Puteţi citi ce am scris despre el în cartea mea cea mai recentă. Faust fuge şi. Mefistofel îl duce pe Faust cu el pe Blocksberg. “Despre enigmele omului”. o lasă pe Gretchen cu totul la ananghie şi nu ştie nimic din tot ceea ce se petrece. Ceea ce fac vrăjitoarele nu îl atrage. îşi îneacă pruncul şi rătăceşte de colo-colo. Mama ei murise.

În asemenea lucruri trebuie să ne dezvoltăm puţin şi atenţia. că nimeni n-a încercat. lumea vrajitoarelor. după aceea nu m-am mai ocupat la fel de intens de ceea ce s-a scris despre “Faust”.mai târziu. În această societate s-a povestit . istorici. care era adânc iniţiat în anumite corelaţii spirituale. vede din ele că în “Noaptea Walpurgiei” nimic nu e diletant. cum o arată tocmai şi detaliile din “Noaptea Walpurgiei”. pornind de aici. să zicem. “Visul din noaptea Walpurgiei” a fost scris chiar cu un an mai înainte decât “Noaptea Walpurgiei” însăşi. poeţi ş. Acum el se maturizase mult. faţă de sentimentele noastre. sau dacă cineva şi-a imaginat ceva despre lumea spirituală şi ceea ce are legătură cu ea. dar până în anul 1900 le cunosc pe toate destul de bine. se poate uşor ridica obiecţia că este o pretenţie exagerată faţă de simţirea noastră. reprezentarea că Goethe lua foarte în serios introducerea “Nopţii Walpurgiei” în “Faust”. Ea a fost scrisă între 1800-1801. 1773. să ia lucrurile în mod spiritual. descrierea e făcută de un poet cu înţelegere spirituală -. Goethe a început să scrie la drama “Faust” pe când era încă foarte tânăr.asta a fost . Ne este îngăduit. totuşi. dacă nu luăm în considerare faptul că Goethe a conceput problema într-un mod cu adevărat spiritual. vede din ele. 1774. trecuse prin marile experienţe care s-au exprimat printre altele şi în “Basmul despre şarpele cel verde şi (Lilie) Crina cea frumoasa”. Cine cunoaşte aceste corelaţii. după două zile de la marea nenorocire.a. aşa cum e prezentat adeseori. ci a fost un om. monistul cu inimă superficială al pădurilor şi pajiştilor. aşadar. cu adevărat. dacă vreau să folosesc acum o expresia banală. Atunci începe să aştearnă pe hârtie primele scene. Bineînţeles. de fapt. Dar tuturor acestor păreri eu aş vrea să le opun ideea că “Noaptea Walpurgiei” se numără printre părţile cele mai mature ale dramei “Faust”.d. Faust se plimbă cu sufletul împăcat. într-o măsură mai mică -. Faust apare pe Blocksberg plimbându-se voios și vânjos împreună cu Mefistofel. Cel care e familiarizat cu anumite lucruri poate observa tocmai din detalii dacă cineva relatează nişte realităţi dacă. că în dosul ei este ceva. că totul e obiectiv. care vă va arăta în mod concret cum se poate recunoaşte din detalii dacă avem de-a face cu o relatare în dosul căreia se află ceva sau dacă nu este aşa. Dar Goethe nu era. că nu e o simplă creaţie literară. cu toate că şi această istorioară aş putea s-o spun într-o sută de variante.m. Dar nu vom ieşi niciodată din împotmolirea într-o anumită imposibilitate de a înţelege. Vreau să vă spun o istorioară simplă. Eu cunosc destul de bine comentariile la “Faust” care au fost scrise până prin 1900 . Dar atâta îmi este foarte bine cunoscut.nenorocire. omul se mai poate înşela. să ne formăm. ci a fost scrisă pe baza unei înţelegeri spirituale. Mă aflam odată într-o societate formată din teologi. să ni se arate că. Nu-i aşa. aşa că ne putem întoarce la început anilor ‘70 din secolul al 18-lea: 1772. scris mai devreme şi el adaugă acum în “Faust”-ul său “Noaptea Walpurgiei”. şi atunci esenţialul este felul cum se relatează.

dvs. nu e descris într-un sens spiritual diletant. le povestea acolo oamenilor ceva ce el. că aceştia sunt nişte oameni foarte răi. cu aproape treizeci de ani în urmă . primul preot mai spuse: Eu cred mai degrabă că zece preoţi au jurat strâmb. aşa o să fac. într-o biserică din Paris. acest om care fusese dus acolo.demult. în anii ’80 ai secolului al 19-lea. voia să-i împiedice pe oameni să creadă în anumite lucruri. care fusese de faţă. înainte de toate. că nu crede.că francmasoneria e ceva foarte rău . dar am voie să iau cu mine nişte relicve? . Aşadar. un teolog. Fiindcă esenţialul era cum-ul. fiindcă el credea cu adevărat că prin asemenea societăţi trec nişte forţe spirituale. dar nu voia să admită că în unele dintre aceste frăţii există ceva spiritual. Atunci unul.Începuse să-i fie frică! A luat. dar acum el voia doar să convingă că aceasta este o doctrină foarte reprobabilă şi că oamenii care fac parte din ordinul francmason sunt oameni foarte răi. Şi predica a auzit-o un om care fusese dus acolo de un altul şi lui i s-a părut extrem de ciudat că acel capelan.a. cu sine. de unde veţi putea vedea ce se petrece.Şi acela zise: Da. iar un alt preot a spus că auzise în cadrul unui colegiu ţinut la Roma că pentru spiritul de adevăr al capelanului depuseseră jurământ la Roma zece preoţi. cu o doctrină foarte rea. el admiţând numai ceea ce admite Biserica şi. s-a risipit! După ce un preot foarte avansat.m. un capelan (Dornherr) predica într-un mod foarte fanatic împotriva superstiţiei. nişte relicve. care ştia câte ceva despre această problemă.. şi atunci eu am spus: Mie îmi ajunge felul în care s-a povestit.d. şi dintr-o dată prin întreaga adunare a trecut o nelinişte şi totul s-a împrăștiat. . a rostit cuvântul de binecuvântare ş. ştiţi. desigur. vă voi aşeza într-un loc tainic. el a văzut cum spre scaunul preşedintelui s-a deplasat un personaj foarte bizar. în “Noaptea Walpurgiei”: Gretchen. cu chipul palid. vă fac propunerea să veniţi cu mine duminica viitoare la o anumită oră. toată povestea. într-o anumită lojă. el voia să-i facă pe oameni să înţeleagă capelanul respectiv. se deplasează alunecând. că aici nu e vorba de nimic spiritual. preotul unei comunităţi mari de credincioşi. în predica lui fanatică . de îndată ce reapare. pur şi simplu. deci. care lui îi păreau înapăimântătoare. deci. şi-a spus părerea. problema cu deplasarea prin alunecare uşoară înainte. În special. până şi un asemenea amănunt e descris de Goethe în mod obiectiv. spuse: Înălţimea voastră. . Când s-a dat semnul anume. Întâlniţi această alunecare şi aici. preoţii catolici ţin în mod foarte frecvent predici despre francmasonerie şi spun atunci tot soiul de lucruri despre pericolul pe care-l reprezintă francmasoneria -. a fost condus în acel loc şi a stat acolo neştiut de nimeni. Acest lucru a fost relatat într-un anumit fel. decât că imposibililul e posibil. şi respectivul a povestit mai departe că şi-a pus în lucrare relicvele. considera că e nejust. Şi aşa e obiectiv fiecare amănunt. Amândoi l-au aşteptat pe capelan după sfârşitul predicii şi au stat de vorbă cu el. ci aluneca uşor înainte.următorul lucru: Cândva. şi el se deplasa în aşa fel încât nu-şi punea un picior înaintea celuilalt. dar capelanul a rămas foarte fanatic la părerea lui.

Cât timp omul e predispus să se întoarcă în corpul său fizic. pe o cale uşoară. ca efect a ceea ce vine din viaţa lor fizică. bineînţeles. se află în afara trupului. Aşa ceva s-a întâmplat cu van Helmont. În vremurile în care asemenea lucruri erau practicate într-un mod deosebit de intens. adică nu moare din punct de vedere fizic. prin care trecuse. zguduitoare pentru el. şi care vine tocmai ca urmare a evenimentelor. Faust trebuie să se întoarcă în corpul său fizic. vreo informaţie despre compoziţia alifiei vrăjitoarelor. Datorită acestui lucru. numai că cineva poate să aibă o viziune subiectivă.Cu ce avem de-a face aici. frecându-şi cu anumite substanţe chimice anumite părţi ale corpului. ei fac în spirit drumul până la Blocksberg. aşadar. ci avem de-a face în “Noaptea Walpurgiei” cu o trăire spirituală a lui Faust pe care el nu a putut-o respinge. propriu-zis? Avem de-a face cu ceva care dovedeşte că pentru Goethe nu se punea deloc întrebarea dacă Faust apare la două zile după ce se întâmplase nenorocirea plimbându-se cu sufletul împăcat pe Blocksberg. respectiv noaptea cu pricina. cei care voiau să facă drumul până la Blocksberg . împreună cu Mefisto. Ştim însă prea bine că unii n-ar fi deloc nefericiţi dacă li s-ar destăinui asemenea mijloace! Faust . Dar asemenea lucruri nu sunt recomandate celor care .de natură inferioară.adică sufletul lui Faust .le întâlneşte acum în mod real. bineînţeles. care făcea posibilă o separare a corpului astral şi a eului mai completă decât se întâmplă de obicei în somn. Dar nimeni nu trebuie să creadă că poate dobândi de undeva. Şi în această lume noi le găsim. în pat. el întâlneşte şi alte suflete. Aceasta este o trăire . cutreierând păduri şi pajişti. cu faptul că sufletul lui Faust e smuls din trupul său şi îl găseşte pe Mefisto în lumea spirituală. aici întâlnesc celelalte suflete.1 mai -. deci.ziua. La aceasta se referă Mefisto foarte exact. dar e o trăire pe care omul o poate avea. Au intrat în lumea sufletelor. fiindcă trupul celor ce se duc la Blocksberg e culcat. ea poate fi dobândită la fel de puţin pe cât se poate dobândi uşor vreo informaţie despre ceea ce face van Helmont. el poartă . adică ei se întâlnesc cu aceia care. pe vrăjitoarele care au ieşit din corpurile lor şi se întâlnesc în noaptea dintre 30 aprilie şi 1 mai. se pare. când spune: Am intrat acum. atunci când omul iese afară din corpul său.ca Franz din lucrarea “Înălţarea la cer” a lui Hermann Bahr .găsesc că e prea plictisitor să faci exerciţiile necesare pentru a ajunge la un rezultat pe o cale justă. aşa cum trebuie să fie ele aici. Acesta e un proces spiritual real şi acest proces spiritual real e descris acum în mod obiectiv de către Goethe. se ungeau cu o anumită alifie. atunci când fac plimbarea pe Blocksberg. lui îi este clar că. Cu adevărat. este cea din 30 aprilie . bineînţeles -. ei au intrat într-o altă sferă. Avem de-a face. Şi în cadrul lumii spirituale ei fac plimbarea pe Blocksberg. ieşite şi ele din corpurile lor. pentru a ieşi conştient din trup. Goethe nu arată. Pe tărîm de vis şi vrajă.

pe cărare . Dar Mefistofel . deoarece nu e cu totul separat de corpul său. De aceea. Tot ce e descris aici e absolut conform cu realitatea! Faust poate s-o perceapă în felul acesta. într-un mod uşor de înţeles. de fapt. ale existenţei fizice. în primul rând. fiindcă în ediţiile dramei “Faust” găsim peste tot ceva aproape imposibil. Dar elementul lunar actual. se pare. doar că vede numai ceea ce e lichid. nu-i este prea mult pe plac lui Ahriman. putem percepe tot ceea ce e lichid. nu trebuie să credeţi că el. în aerul de aprilie-mai. În ediţiile dramei “Faust”. Cu totul adecvat realităţii acest drum spre luminile rătăcitoare. acesta este elementul său: luminiţele rătăcitoare. fireşte. pe care el Ahriman le mai scoate acum ca element lunar care încă mai există în Pământ! Observ numai în treacăt: manuscrisul pentru “Noaptea Walpurgiei” care ni s-a păstrat e neclar şi trebuie să fi fost vreo neglijenţă pe undeva. nu-i place prea mult când se face primăvară. afinităţi. numai că ele nu se potrivesc. cântul /recitativul/ alternativ dintre Faust. care luminează. De aceea. fiindcă el percepe acest aer. de-abia când am făcut aici exerciţiile noastre pregătitoare pentru spectacol mi-a sărit în ochi faptul că tocmai la “Noaptea Walpurgiei” trebuie făcute nişte corecturi. Mefisto şi luminile rătăcitoare nu e repartizat la diferitele personaje. când din Pământ iese ceva înfocat. Pe tărîm de vis şi vrajă. Când suntem afară din corpul nostru fizic. dvs. când Luna e Luna pământească. care e împânzită peste tot de elementul lichid.în sine. aşa că eu am repartizat în aşa fel încât ceea ce atât de frecvent se găseşte repartizat la Faust îi aparţine lui Mefisto: Am intrat acum. anumite înclinaţii. sihastre spaţii! . Aşadar. ci doar a ieşit afară şi va intra din nou în el. de aceea. nu numai ceea ce e solid. În toate fiinţele din natura de afară există lichid. dar aerul îl percepe foarte bine. Amintiţi-vă cum am explicat într-una din ultimele conferinţe că în timpul iernii omul îşi poate aduce aminte de ceea ce este lunar. Luna de azi. Dar acel element lunar care se întâlneşte cu elementul lunar din trecut. Omul este peste 90% o coloană de lichid şi numai câteva procente sunt în el sub formă de corpuri solide. nu lumina Lunii.adică Ahriman -. când iese afară cu corpul său astral. aşa cum este acum Faust. Dă-ţi silinţa. când se află afară din corp. el poate să perceapă şi natura. nu ar putea vedea un alt om. aeriform în lume. o fiinţă ahrimanică. Faust spune. de ceea ce a rămas în urmă.îi spune el luminii rătăcitoare Să ne duci cu bună strajă Spre pustii. el ţine. Dar erudiţii au făcut tot soiul de repartizări. că se simte bine în aerul primăvăratic. nu are nici o înţelegere pentru Pământul actual.

răsfiraţii. Următorul pasaj: Uite pomii. aşa cum s-a rostit şi ieri. dar el îi aparţine lui Mefistofel. dacă vă amintiţi.Până şi la Schröer găsesc acest pasaj însemnat pentru Faust. .

lui Mefisto: Agaţă-te de aceste negre stînci. Altfel te soarbe hăul în gîtlej. Se-ngroaşă noaptea-n neguri sure.Cum rămîn grăbiţi în spate. Ori plutim tot mai departe?! Toate fac vîrtej cînd umblă. e Basm din vremuri de descîntec. Apoi e rândul lui Faust. Apoi. repetat. Voci din dulci. dar aşa e greşit. Stînci şi codri cresc în zare Şi lumini rătăcitoare Se-nmulţesc şi-apoi se umflă. luminii rătăcitoare: Ţipă-alături: Buhu! Uha! Schröer i-a atribuit acest pasaj lui Mefisto. dar el trebuie repartizat. Piscuri joacă gheboşate. După ce Faust a rostit cuvintele: Ce straniu licăreşte în vîrtejuri O tulbure-auroră fulgerînd! Şi pînă în adîncile gîtlejuri De-abis pătrund văpăile pe rînd. ea nu-i aparţine lui Mefisto . Vreau să remarc imediat că şi în cele ce urmează se mai găsesc greşeli. bineînţeles. 32 . Aud freamăt? Aud cîntec? Plînsul dragostei fragile. în care pătrund acele lucruri care îi aduc aminte trăirea zguduitoare prin care trecuse: Printre pietre-n ierbi s-aruncă Rîu şi pîrîiaş pe pîntec. Şi enorme nări de stîncă Sforăie şi suflă încă. . găsiţi repartizată lui Mefisto o cuvântare foarte lungă. numai cele trei versuri îi aparţin. următorul e repartizat de către Schröer lui Mefisto. Ultimul trebuie repartizat lui Faust: Spune-mi oare stăm deoparte.în toate ediţiile îi e repartizată lui Mefisto -. de fapt. celeste zile? Mult iubite şi sperate! Iar ecoul. în mod ciudat. bineînţeles.aparţine luminii rătăcitoare.

unele lucruri trebuie să fie neapărat corectate. ca fiinţe aflate în afara corpului. că el ştia că Mefisto este o fiinţă rămasă în urmă. tocmai când vrăjitoarele sunt între ele. deci. care vine: Cum ai venit? O voce de jos . unele lucruri. bineînţeles . peste-ntregul munte în cascade Un cînt de vrajă furioasă cade.îi răspunde: 33 . probabil. că şi Mefisto se serveşte de luminile rătăcitoare drept călăuze şi că ei intră. pe Faust.Auzi cum trozneşte-n pădure? Fug cucuvăi îngrozite… și așa mai departe. un privitor absolut obişnuit nu-l va vedea în munte pe Mamon arzând. care. atunci când ne aflăm astfel în spiritual. dar el nu face parte din text. cum s-ar putea crede. bineînţeles. totul arată altfel. luminile rătăcitoare sunt nişte entităţi elementare. dar îl îmbracă. Avem de-a face. Din cele spuse se poate înţelege. A fost necesar ca acest lucru să fie corectat. el chiar introduce nişte fiinţe rămase în urmă. Goethe prezentându-le împreună ca pe un cânt alternativ. de tălăzuitoare. Toate acestea. bineînţeles. cum Goethe prezintă acum luminile rătăcitoare. pe Mefisto. Şi abia ultimele versuri: Auzi în aer glasuri sparte? Cînd mai aproape? Cînd mai departe? Da. dar corectate într-un mod adecvat. pentru moment. Faptul că Goethe a fost în stare să-l introducă întrun mod atât de potrivit pe Mefisto în drama sa dovedeşte că deja de pe atunci el era bine familiarizat cu aceste lucruri. Apoi eu mi-am permis să intercalez un singur vers. tot ceea ce e descris aici . şi să vedeţi cât de adecvat e lăsat la o parte tot ceea ce e solid. într-o lume care e percepută la fel de mişcătoare. ci aceia care au scos ediţiile. Mefisto nu are un corp fizic. pentru că lucrurile trebuie să stea la locul lor. Trebuie să ne fie absolut clar faptul că Goethe a scris drama “Faust” încetul cu încetul şi că. îi aparţin lui Mefisto. nu pot fi puse în scenă.e. s-ar putea spune. într-adevăr. arată că el vrea să ne introducă în realitatea fiinţială a lumii spirituale.el însuşi a caracterizat manuscrisul drept un manuscris confuz . aurul din interior. să vedeţi cum aceasta este în concordanţă cu întregul. trebuie să mărturisesc că m-a cam întristat să văd ce corupt s-au transmis aceste pasaje în toate ediţiile şi că nimeni nu şi-a dat seama că trebuie să repartizeze pasajele în mod just. eu mi-am permis să includ un vers. deci.o voce. Dar că. Ei bine. Pentru că. nu pot lua în stăpânire corpul fizic. ci în realitatea fiinţială a lumii spirituale.arată că aici e descris un suflet aflat în afara corpului. nu doar. deci. În general. De aceea. Încercaţi să vă transpuneţi în tot ceea ce se rosteşte aici. cu o corelaţie reală care ne este arătată în sânul unor entităţi spirituale şi Goethe face să se revarse aici ceea ce îl leagă pe el însuşi de cunoaşterea lumii spirituale. pentru că el e solid.nu e nevoie de explicaţii . Ia gândiţi-vă . Faust nu trăieşte în corpul său fizic. asupra acestui lucru ni se atrage atenţia imediat. cum percepem când ceea ce e solid a dispărut. Acest pasaj îi aparţine lui Faust. în ceva numai vizionar. fiindcă. bineînţeles. o voce care provine mai mult de la o fiinţă care are instincte subumane . totul. Nu Goethe trebuie corectat.

ea a luat naştere în secolul al 16-lea.Acolo unde totul ajunge sub conducerea lui Mefisto. Cu aceasta. sus : Voi. tocmai aceea care se înalţă deja la vârstă de trei sute de ani: Dar încă. chiar entităţi spirituale care au învins timpul. aşadar: Oh. chiar dacă se duc pe Blocksberg. Semivrăjitoarea sare cu paşi mărunţei. în contextul nostru /în lumea noastră/ mai lucrează şi acum asemenea suflete. ci cu adevărat o fiinţă bătrână de trei sute de ani.Pe Ilsenstein m-am căţărat. care au rămas în urmă. parcă te doare zgaiba! M-am zgîrîiat în goană: Sunt toată numai rană! Gândiţi-vă numai că mai târziu se va răspunde: Voce. Unele cuvinte sunt de-a dreptul minunate. Aceasta o spune una din voci. Aici se întâlnesc entităţi spirituale reale. sunt înrudite cumva. încet. încă foarte tineri. Şi uite-aşa doi ochi holbă! Voce: Voce: La naiba! Ce tot zoreşti. pentru că noi trebuie să luăm lucrurile textual. pentru că vocea care strigase mai înainte: Luaţi-mă cu voi! Luaţi-mă cu voi! De trei sute de ani tot sui. Goethe spune. şi ele sunt înrudite cu sufletele vrăjitoarelor. Cu trei sute de ani în urmă a fost creat Faust. Aş vrea să fiu între ai mei. Goethe exprimă foarte frumos faptul că sufletele vrăjitoarelor şi acelea care le aparţin celor decedaţi în felul acesta. Şi apoi vine o semivrăjitoare. vine încet spre înalturi. chiar intră în scenă. Acolo într-un cuib de buhă m-am uitat. Spiritele care au rămas în urmă din acea vreme se amestecă acum cu acelea care. vin pe muntele Brocken. în “Noaptea Walpurgiei”. de la Felsensee! veniţi mai iute! Voce de jos: Spre înălţimi ne-am duce pe-ntrecute. care e din prezent. Aceasta înseamnă: Goethe invocă spiritele care au rămas în urmă cu trei sute de ani. de vreme ce au rămas în urmă cu trei sute de ani. Vrăjitoarele nu ating o asemenea vârstă. ca să spunem aşa. Foarte interesant! 34 . Spre a fi “între ai mei” tind aceste suflete rămase în urmă. în timp. legenda despre Faust. care rămân atât de mult în urmă. . printre sufletele vrăjitoarelor mai pot să apară asemenea “mefistofelaşi”. nu este semivrăjitoarea. n-am ajuns pe stei. Voce de sus : Dar cine? Se tînguie pe sub obcine? Şi apoi ni se adresează o voce care se târăşte de trei sute de ani. ca vrăjitoare de azi.

pentru că este ca şi cum ai putea trimite ceva afară din ochi pentru a pipăi lucrurile cu nişte raze oculare fine. pentru unii oameni era mai bine ca vrăjitoarele să fie arse pe rug. Dar aşa ceva nu e lăsat să iasă la lumină. să introducă numai în banalitate. Dar Mefisto refuză. nişte lucruri extrem de periculoase pentru unii oameni. Eu însă vreau să-ajung în vîrf. el poate descoperi. el nici nu ar vrea să-l ducă pe Faust acolo. Şi atunci Faust îşi pierde răbdarea. care te poate introduce numai în fleacurile lumii spirituale. Dar Faust vrea să afle tainele mai adânci ale existenţei. Este extraordinar de interesant acum felul în care Mefisto îi sustrage atenţia de la Răul propriu-zis. Că aşa ceva trăieşte la animalele inferioare.Vedem apoi cum Mefisto vrea să-l menţină pe Faust mereu la ceea ce e obişnuit. vrea să-l menţină printre sufletele vrăjitoarelor. dacă mediumnismul ar merge suficient de departe. dacă înaintează mai departe spre Rău. ca suflet. dar când unul ca Faust e introdus în comunitatea lor. bineînţeles. s-ar putea să iasă la lumină originea unor lucruri care se petrec în lume. ele ar fi folosite de anumiţi oameni care vor să afle anumite taine. pe munte! Se şi zăreşte jarul şi fumul vîrcolac. la vrăjitoare. Spre rău se scurge-acolo lumea-ntreagă. deja în acest stadiu şi îl face să devină iarăşi atent la lumea elementară. el vrea să ajungă la adevăratul rău la temeiurile originare ale răului. prin faptul că ar apărea nişte vrăjitoare şi. Minunat de adecvat cu realitatea este ceea ce a fost făcut să coboare în sfera mirosurilor! Este cu adevărat aşa: în lumea în care Mefisto l-a introdus aici pe Faust se miroase într-o măsură mult mai mare decât se vede. e adevărat. Pentru acest ceva mai profund pe care Faust vrea să-l caute în Răul însuşi. vrăjitoria nu trebuie să fie protejată. fiindcă aici povestea devine cam delicată. fiindcă s-ar descoperi atunci originea în Rău a multor lucruri care există pe Pământ. şi de aceea el vrea şi mai mult. Acolo multe taine se desfac. A fi condus. banal. Şi acesta este un pasaj minunat: Vezi melcu-acela? se tîrăşte obosit. fiindcă el îşi imaginează că un Mefisto este un diavol adevărat şi că nu-i prezintă nişte arte magice banale. Mefisto nu are posibilitatea justă de înţelegere. s-ar putea. Cu chipul lui ce pipăie în vînt De mult m-a mirosit. Mefisto vrea să-l menţină pe Faust mai mult în banalitate. Ei bine. şi mai departe. Cei care le-au ars pe vrăjitoare aveau un interes ferm să nu poată fi dezvăluit ce iese la lumină când un cunoscător oarecare pătrunde mai adânc în tainele vrăjitoarelor. după ce l-a scos deja din corp. pentru că nu este un miros de felul celui pe care îl au oamenii. “Chipul lui ce pipăie” . asupra unor asemenea lucruri se poate doar atrage atenţia. Din acest motiv.este ceva exprimat într-un mod minunat de plastic. Acum el vrea ca acesta să se producă în faţa lui ca “diavol” şi nu ca un magician cu totul obişnuit. totuşi. după cum am spus. el vrea. fiindcă melcul nu are doar 35 . fiindcă nu e nici un chip. Dar. Chiar dacă. de aceea erau arse pe rug vrăjitoarele. ci îl va introduce cum se cuvine în tainele Răului. S-ar fi găsit originea unor lucruri şi nimeni dintre aceia care nu au a se teme de aşa ceva n-a fost de acord cu arderea pe rug a vrăjitoarelor. datorită însuşirilor lor mediumnice. asta mai merge. care nu trebuie să-i fie dezvăluit lui Faust.

şi el n-ar dori aşa ceva. fără alte mijloace decât numai printr-o continuare puţin anormală a vieţii naturale. bineînţeles.nu prin ceva organizat de către iad în zona muntelui Blocksberg intră patru membri demni de cinstire ai societăţii umane. el a ştiut să vorbească. a ieşit din corp. încât adorm. din cauza propriului lor amuzament. cu toate vrăjitoriile ei. un autor. încât adorm toţi laolaltă. în timp ce discută de-ale lor şi sorb puţintel vin şi. Şi Goethe a ştiut să nu fie unul din soiul celor care nu vorbesc decât cu un chip alungit în mod tragic. în sufletele lor. De aceea. ci drept. care sunt enumerate atât de frumos.corniţele. putem găsi şi noi o asemenea serată. Mergând în zig-zag. dacă ei se află sub influenţa deosebită a ceea ce se petrece în club. lumina rătăcitoare vrea să facă la fel ca oamenii. aici chiar îi vine înşelăciune dinspre lumea oamenilor. această vrăjitoare e “unsă”. Căci până şi luminii rătăcitoare îi spune să nu meargă în zig-zag. pentru că acestea sunt uneori de-aşa natură. Dat fiind faptul că. de ce nu s-ar putea. Vă daţi seama. Nici un pumnal ce-n sînge nu s-a scăldat voios. el nu poate trăi deloc aşa ceva în forma pământească. Dar Mefisto e atât de surprins că aici. Potir care veninul mortal ca o scînteie Să nu-l fi scurs în trupul sănătos. de ce nu s-ar putea ca aceste suflete să iasă afară. ci aceste corniţe-antene se prelungesc prin nişte fascicule eterice extraordinar de lungi şi cu ele un asemenea animal poate pipăi. bineînţeles. Excelenţa Sa ministrul. într-o lume eterică -. într-adevăr. dar Mefisto vrea să meargă drept înainte. dar poate pipăi numai în mod eteric. prin natura însăşi. De ce nu s-ar putea ca un general bătrân. care. se ajunge atât de departe încât ei cad. antenele sale. un parvenu. “Excelenţa Sa”. Dar acum ei ajung la un club vesel . nu într-un mod diletant. Într-un club: generalul. un ministru. dacă ei dau un pic cu zarul şi printre ei mai e încă prezentă patima jocului. Şi dacă avem noroc. i se adresează cu “Mătuşă dragă”. ceea ce e moale. Nici spadă care n-a ucis vreun frate. Sau n-a lovit duşmanul pe la spate. treptat.ne aflăm. în mod absolut sigur. care au ieşit din corp. ei ajung la un club vesel. Aşa că îl deranjează şi faptul că aici numai printr-un mers anormal al vieţii . Mefisto e atât de surprins că ceva se apropie în felul acesta de el. şi. şi să le găsim împreună. de asemenea. în acest loc el îmbătrâneşte subit. pentru că se află în afara corpului. Ia gândiţi-vă ce adecvat la realitate este descris acest lucru. altfel o să-i stingă lumina pâlpâitoare. dar el spune: Mătuşă dragă! Vechituri ne-arăţi? Ce-a fost s-a dus! Sunt praf şi pulberi toate! Orientează-te spre noutăţi! Ne-atrage numai ce e noutate. încât îşi aduce aminte de nişte straturi şi mai adânci ale existenţei sale. seratele. încep să găsească ei înşişi atât de puţin interesant ceea ce discută. într-un club vesel. de asemenea. când ele erau la locul lor. oamenii merg în zig-zag. parvenitul şi acum şi poetul? De ce să nu se întâmple aşa? Îi întâlnim şi pe ei. el se simte din nou în elementul său. printre alţii. 36 . Găteli să nu corupă o vrednică femeie. Dar pe urmă lucrurile merg iarăşi mai bine. Goethe nu tocmai ignoră problema. Mai întâi vine vrăjitoarea vechiturilor. în această stare -. cu umorul necesar şi cu ironia necesară.

El ar dori să se ajungă cu aceasta foarte departe. dar cam aşa unul. parţial. El nu-şi poate pierde conştienţa! Aici avem. Ia gândiţi-vă ce departe merge Goethe. echivalentă cu o ispitire. ele alungă viziunile. despre aspectele reprobabile ale superstiţiilor legate de lumea spirituală.acest lucru vă rog să-l luaţi în seamă -. îl puteţi căuta în lexicon -. dar că. decât ca într-o ieşire deosebită. de aceea îl ispiteşte la dansul vrăjitoarelor. sunt aici în joc. aici vedem cum deja nişte arte vrăjitoreşti luciferice. unul dintre acei oameni care pe atunci . ele pot trăi acest lucru. de pe poziţia ateismului. poate. că trebuie luată afară şi o bucată din corpul eteric. în care el însuşi dansează cu vrăjitoarea cea bătrână. E cazul în cuvântarea ce urmează. Şi de aceea el a fost în măsură să dea. spune acum în mod minunat: Să nu mă pierd cu firea-i foarte greu! Să nu-mi pierd conştienţa! . şi asta în cadrul Academiei de Ştiinţe de la Berlin. care era cunoscut deja pe atunci: el cerea să i se pună lipitori pe o anumită parte a corpului.El ar vrea să aibă ceva care l-ar putea interesa mai mult pe Faust. dar nu trebuie să se întâmple aşa. după ce Goethe a scris “Suferinţele tânărului Werther”. chiar. Corpul eteric al lui Faust a ieşit şi el afară. printr-un fel de iniţiere naturală. ca ajutor. acest lucru e văzut. descrisă în mod just de Goethe o scenă care se petrece între spirite. aş zice. e văzut drept Lilith. care îi stau la dispoziţie. Goethe a fost în măsura în care să-l descrie aşa. Iar acum se atrage atenţia asupra faptului că sufletescul trebuie să iasă din corp. Dar Faust nu e deloc foarte atras. fiindcă a putut să arate prin propriul său exemplu că.ei bine. Dar aduc cu ele însuşirile lor pământeşti. El l-a făcut deja să dezbrace. toate sunt numai sub influenţa celor materiale! 37 . dar avea remediul medical împotriva lor. o interpretare materialistă a vizionarismului. Aşadar. vedea în lumea spirituală. Aşadar. la mijloc e ceva inferior. Acesta ne duce foarte departe. Prin urmare. unul dintre acei oameni care luptau pe atunci împotriva a tot ceea ce este spiritual. deci.nu vreau să traduc cuvântul. totuşi. dacă ţi se pun lipitori. ci într-o stare de conştienţă deplin clară. dacă ar fi existat deja o ligă a moniştilor. Faust se teme şi aşa deja că ar putea să-şi piardă conştienţa şi Mefisto chiar doreşte să facă în aşa fel încât Faust să-şi piardă conştienţa şi astfel să se scufunde cu atât mai adânc. astfel încât poate să aibă înfăţişarea lui Lilith. Şi aici se vede că Faust nu-şi poate pierde conştienţa. Nicolai era unul dintre cei mai fanatici iluminişti ai epocii sale. Şi atunci viziunile îi treceau. fiindcă de acest soi erau oamenii în secolul al 18-lea! -.am amintit adeseori al bărbatului e feminin. ar fi devenit chiar “oameni de conducere” în liga moniştilor. iar Faust cu cea tânără. şi lui Mefisto. Nicolai nu numai că. potrivit legendei. în mod atavic. ci el a mai scris. Când sufletele sunt în afara corpului. prima soţie a lui Adam şi mama lui Lucifer. Dar şi alte suflete pot intra în această societate. deoarece corpul eteric . ei ar fi dvenit membri ai acesteia. doar se simte în sânul unui element spiritual inferior de tot şi spune acum . în acea conferinţă prezentată la Academia de Ştiinţe.Aşadar. el nu vrea să trăiască toată povestea întro stare de conştienţă diminuată. în vremurile în care bărbatul nu era constituit deloc aşa. Lilith este. Un asemenea om era proktofantasmistul . ca să-şi bată joc de sentimentalismul goethean.El suferea de viziuni. Şi el era în măsură să facă aşa ceva! . care era chiar prieten cu Lessing. o bucată din corpul eteric. a scris şi el “Bucuriile tânărului Werther”. cum s-ar spune astăzi. ca să poată fi astfel cu adevărat monist. lucru care nu se întâmplă în mod obişnuit în cursul întregii evoluţii de pe Pământ. Goethe ştia bine că la Berlin trăia Nicolai. Dar la un asemenea sabat al vrăjitoarelor uşor s-ar putea paraliza conştienţa.

Trebuie să fie tocmai un asemenea om. ca un iluminist ce era. comanda mea n-ascultă. pentru că el vrea să le desfiinţeze prin discuţiile sale. în lumea spirituală şi să le întâlnească acolo pe vrăjitoare. fiindcă asemenea oameni sunt potriviţi.o apariţie de stafii care s-a petrecut pe moşia lui Wilhelm von Humboldt din Tegel. născut în 1733. ci a luat un om care. el trebuie. poate să intre. la întâmplare. Nici aici Goethe nu a descris lucrurile în mod diletant. de legi nu vrei să ştii! Ei bine. ca “iluminist”. Dar ei rămân împotmoliţi în înclinaţiile. Goethe n-a luat lucrurile din aer. acolo a avut loc apariţia de stafii care l-a interesat foarte mult pe Goethe. 38 . Wilhelm von Humboldt trăia în apropiere de Berlin. decedat în 1811. în noaptea de 30 aprilie-1 mai. îl pune pe acesta să spună.tratatul despre teoria spiritelor şi lipitorilor . bântuie stafiile. nu sunt ascultătoare: Spiritului meu. dar e unul care suferă de viziuni. El nu vrea să suporte “despotismul spiritelor”. care e un om emancipat. Neam îndrăcit. şi el mai ştia că şi Friedrich Nicolai a descris-o. să vadă. să se întâlnească în “noaptea Walpurgiei”. Friedrich Nicolai s-a năpustit. ci foloseşte nişte oameni care sunt absolut destoinici. în afinităţile pe care le au în lume. tot în mod conştient. Dar locul încă nu-i curat! De necrezut! Ei da. până şi în casa lui Wilhelm von Humboldt din Tegel. prin imaginaţiunile sale. să abolească spiritele. la Tegel. ca spirit. pe Friedrich Nicolai. ci l-a cunoscut foarte bine pe Nicolai. de asemenea.Aici. căci spiritele nu fac ce le spune el. ca anexă la tratatul său . Fiindcă însuşi Friedrich Nicolai a discutat. n-aţi plecat!? Ele ar trebui să fi dispărut deja. după un timp: E nemaipomenit! Cum. dar ca adversar. cu adevărat. de aceea. De aceea el. Să dispăreţi! Doar ne-am iluminat! Azi s-ar spune: dar noi am răspândit monismul. el îl mai pune pe proktofantasmist să mai spună. vrea şi el. pentru că el poate vedea. Şi ca să nu existe nici o îndoială asupra faptului că el l-a cunoscut foarte bine pe Nicolai. şi asupra acestei întâmplări. Tegel este o suburbie a Berlinului. totuşi. proktofantasmistul. Atîtea superstiţii mereu am combătut. dacă totul se desfăşoară în mod favorabil. dar uite: la Tegel sunt stafii. după ce acesta s-a dus printre spirite. Goethe îl face să spună: Suntem deştepţi. ca spirit. şi a vrut să le nege prin discuţii. el însuşi. aici familia Humboldt avea o moşie. negustor de cărţi şi scriitor. şi Goethe arată acest lucru foarte clar. Goethe nu descrie ca un diletant.

foarte diverse. În special. în ceea ce trebuie să fie. Diavolii. Faust e în măsură să treacă de la o imaginaţiune de rang inferior la perceperea vizuală a sufletului lui Gretchen. Imaginaţiunea s-a dizolvat. pentru că el a scris combătând spiritele. adevărat. Dar port cu mine-un ghid peste văiuge. Scena încremeneşte . Puteţi gândi cum vreţi dar conexiunile sunt. Aşa se uşurează el. cea cu şoricelul roşu. există o mică schiţă în care scena e descrisă puţin altfel. dar Faust a devenit suficient de conştient ca să i se sustragă aici lui Mefisto şi să vadă un suflet spre care Mefisto însuşi nu l-ar fi condus niciodată. nădăjduiesc. poate chiar năucitoare.cred că aceasta este o impresie foarte puternică . după ce toată această poveste s-a încheiat. el s-a ridicat peste tot împotriva superstiţiei cum o numeşte. emancipate. în primă instanţă. iar cînd Din fundu-i lipitori o să se-ndoape. Pe diavoli şi poeţi îi voi distruge.“Bucuriile tânărului Werther” . căci dacă n-ar fi deplin conştient. se face aluzie până şi la călătoria prin Elveţia! Şi. el mai adaugă cuvintele: Observ că azi nimic nu izbutesc. pînă-a nu muri. provocată. E cum nu se poate mai probabil că iniţial Goethe a gândit altfel întreaga scenă. Fiindcă Nicolai făcuse o călătorie prin Germania şi Elveţia şi descrisese tot ce văzuse. de unde dvs. iar ceea ce v-am descris eu acum despre transformarea unei viziuni inferioare. nădăjduiesc. el notase toate lucrurile ieşite din comun pe care le întâlnise şi aici găsim foarte multe observaţii cu adevărat inteligente. pînă-a nu muri. pentru el. Aşadar. Ei bine. De aceea spune: O să se-aşeze-ntr-un băltoi curînd. vedeţi cum Goethe vrea să arate în mod clar că două suflete diferite pot 39 . profund.şi şoricelul roşu devine Gretchen. de fapt. care prin nefericirea ei devine acum vizibilă în faţa lui în adevărata ei înfăţişare. până şi pentru Mefisto ea rămâne “Meduza”. în ceva superior. O puteţi citi în tratatele Academiei de Ştiinţe din Berlin. În faţa unor asemenea oameni. de nişte porniri senzoriale. poeţii . totul ar rămâne la şoricelul roşu. De spirite şi spirit o să scape. Şi. este întru totul o realitate spirituală. ci numai într-o stare onirică. Faust vede o apariţie absolut obişnuită: un şoricel roşu sare din gura frumoasei vrăjitoare. Pe diavoli şi poeţi îi voi distruge. Iarăşi o aluzie la teoria lipitorilor emisă de Friedrich Nicolai.împotriva lui Goethe. aşa cum Mefisto ar dori s-o proiecteze în faţa lui Faust. Acesta e un fenomen foarte obişnuit şi o dovedă a faptului că Faust a rămas deplin conştient.Şi ca să arate pe deplin că ia cu adevărat într-un mod adecvat situaţiei o personalitate ca Nicolai. în lumea spirituală. Rămâne doar cordonul roşu de sânge din jurul gâtului. Friedrich Nicolai a ţinut această conferinţă în 1799. dar el poate să transforme această viziune. Mefisto ştie cu cine are de-a face.

ajunge la afirmaţia frivolă: căci orişicui ea îi apare drept iubita lui. E scrisă de un diletant cu har. iar ceea ce el vede aici drept Gretchen este. cu o creaţie poetică în care se tratează în mod intenţionat despre lumea spirituală inferioară. care colorează asemenea fenomene. fără condiţii. Se reprezintă ceea ce urmează: “Visul din noaptea Walpurgiei”. Goethe a transpus cuvântul italian “dilettare” în germanul “dilettieren”. aşteptaţi oleacă. după părerea lui. dacă dispar: Sunt diletantul ce-are grijă de cortină. că e vorba de o trăire spirituală a lui Faust. ceva ce Mefisto doar transpune în această scenă: un fel de teatru. ai să fii!− În “Visul din noaptea Walpurgiei” totul e rațional. cu toate că “Visul din noaptea Walpurgiei” trebuie luat în serios. Pe de altă 40 . Acuma. îşi are locul aici. ultima din şapte. ni se spune: O piesă nouă.interpreta una şi aceeaşi realitate spirituală în moduri absolut diferite. de Mefisto. aş zice. frivol. Iar Servibilis a fost inventat de Goethe drept servitor al lui Mefisto. Aşa e obiceiul pe-aici în astă-noapte. Pe baza instinctelor sale inferioare. să strecoare pe furiş pe Blocksberg ceea ce e rațional. şi care ne arată că Goethe era foarte priceput în ceea ce priveşte cunoaşterea spirituală. e prezentat. de asemenea. ceea ce trăieşte în el şi care doar face ca restul să urce la suprafaţă. scuipă pe Ştiinţă şi Raţiune. săl facă să dispreţuiască ceea ce e rațional în Visul din noaptea Walpurgiei”. Jucată tot de diletanţi. dar lui Faust trebuie să i se creeze impresia că el trebuie doar să se desfete cu acest ceva rațional. aşa ceva el găseşte că e bine. Pentru că aşa ceva e pe placul lui. de rasă fină. “ergötzen” = a delecta. rezonabil. şi îl duce apoi în faţa a ceva . într-o direcţie sau alta. greşită. Aduceţi-vă aminte că Mefisto spune: Da. Pentru că. Mefisto vrea să-l abată pe Faust de la toate acestea. pentru a face ca gândurile lui Faust să ia o direcţie absolut precisă. Şi-al meu. una. Aceasta este întru totul o vrăjitorie a lui Mefisto. Începe-ndată. El nu este plimbăreţul plin de vigoare. avem de-a face aici la Goethe. cealaltă. într-adevăr. pentru că trebuie descris aşa cum vrea Mefisto să-l aibă pe Faust. acesta e modul în care Mefisto vrea acum să-l ispitească pe Faust. De aceea.la sfârşitul “Nopţii Walpurgiei” acest lucru trebuie văzut neapărat aşa -. Dar avem aici un fel ciudat de transcriere poetică. de fapt. este. Dar totul e transpus în scena de pe Blocksberg. domnilor. care are misiunea de a-l face pe Faust să se delecteze din cauza a ceea ce e rezonabil. rezonabil. Şi acum noi vedem. De aceea face ca acesta să-i fie pus în faţă într-o asemenea aură. Scuzaţi acuma. Pe nalta forţă-a omeneştii minţi. Vedeţi. care sunt realitatea spirituală mai profundă. ci acela care trece printr-o trăire spirituală. adică să ia lucrurile într-un mod inferior. Aşadar. adevărată. Părintelui minciunii te supune. Cu vrăji şi cu iluzii să te minţi. de fapt. propriu-zis. la care el trebuia să ajungă. despre care vreau să vorbesc astăzi în continuare. şi întregul “Vis din noaptea Walpurgiei”. rațional.

numai că Goethe e un tip atât de îngrozitor! Ei nu spun asta. ci va fi necesar să ne dăm ceva osteneală pentru a recunoaşte că în el mai exista şi cu totul altceva şi că multe dintre lucrurile care stau ascunse în drama lui Goethe trebuie să iasă la lumina zilei de-abia de acum înainte. ci maschează atunci lucrurile. Şi aceasta se numără printre minciunile de viaţă! El e un tip atât de îngrozitor încât. cu fratele lui Gretchen. după ce l-a pus pe Faust să provoace nenorocirea cu mama lui Gretchen. care îl iubeau pe Goethe. fiindcă altfel . aceasta ne poate arăta cât este de necesar ca oamenii să se apropie măcar puţin de ştiinţa spirituală. pot găsi. îl duce peste două zile pe Faust pe Blocksberg. altfel. 41 .cum să-l înţelegi pe Goethe? Până şi unii oameni eminenţi.parte. aşa cum le-a apărut el până acum oamenilor. unde el se plimbă cu suflet mulţumit. Dar trebuie să repetăm într-una: Goethe nu a fost acel Goethe al pădurilor şi pajiştilor care orăcăie de mulţumire.

pe baza experienţelor epocii sale. Am putea spune că Fichte s-a străduit să învie în nişte noţiuni abstracte vaste sentimentul care poate fi făcut să prindă viaţă în om sub impresia adevărurilor 42 . Şi el vorbea pe baza acestui entuziasm. Când Goethe. atât în cartea “Enigmele filosofiei” .PRESIMŢIRILE LUI GOETHE ÎN DIRECŢIA REALITĂŢII CONCRETE NOŢIUNI CU CARACTER DE UMBRĂ ŞI REPREZENTĂRI SATURATE DE REALITATE Dornach. atunci când a dat formă acestor reprezentări care trăiau în el. datorită studiilor sale de mistică. de mulţi ani. îşi creează de-a dreptul caricaturile ei. de natură filosofic-teosofică. faptul că. pentru că aceste scene conţin mulţi germeni ai evoluţiei. ceea ce Goethe a creat printr-o imaginaţiune interioară. 27 ianuarie 1917 după o interpretare scenică a unei părţi din “Faust” II Actul II: Cameră în stil gotic. adus în conştienţa deplin trează. el a încercat să simtă punctul de contact al vieţii umane interioare cu întreaga viaţă cosmică. Atât căutarea mistică. de problemele supreme ale existenţei. laborator În legătură cu scenele pe care le-aţi văzut mai înainte. real. În primele două scene avem. Fichte a căutat să sesizeze în sufletul uman viaţa plenară. spre care merge şi curentul spiritual-ştiinţific. Prin aceasta. maturizat prin tot ceea ce îşi asimilase. Fiindcă în aceste reprezentări spiritualştiinţifice zace formulat. din ştiinţele naturii. cât şi în ultima carte. Ne este îngăduit ca atunci când ne apropiem de asemenea manifestări cum nu se poate mai profunde ale spiritului goetheean să apelăm la ajutorul reprezentărilor deja obişnuite ale ştiinţei spirituale pentru a ajunge la o înţelegere deplină. îşi creează caricaturile lor. omul devine conştient de însăşi originea sa divin-spirituală. a Eului creator. am putea spune. dar şi a Eului umplut de Dumnezeu. Tocmai aceste scene din partea a doua a lui “Faust” stau în faţa sufletului nostru atât ca un document al istoriei culturii. atunci când apare cu mare intensitate. cu boltă înaltă. deplină. “Despre enigma omului”. pe baza unei experienţe multilaterale. din profunzimea pe care au cunoscut-o concepţiile legate de ştiinţele naturii. a presimţit multe dintre lucrurile care prin ştiinţa spirituală trebuie să răsară ca o sămănătură. nu poate să surprindă. precum şi eforturile de cunoaştere mai adânci ale filosofiei. un fel de document important al istoriei culturii. Se poate spune că Goethe. Nu-i aşa. scriind aceste scene. cât şi ca expresie a unei cunoaştrei adânci. În perioada în care în spiritul lui Goethe se dezvoltau aceste scene. năzuinţa de a găsi lumea spirituală îşi are caricaturile ei. dintr-un infinit entuziasm al cunoaşterii. a Eului. Tocmai în cercurile noastre nu trebuie să surprindă. pe de o parte. Johann Gottlieb Fichte îşi ţinea prelegerile dintr-un uriaş entuziasm al cunoaşterii. din acea profunzime pe care i-o dăduse şi arta greacă. Fichte încă nu putea vorbi din tezaurul concret al ştiinţei spirituale. Puteţi vedea din expunerile succinte făcute de mine. am putea spune. îngustă. în imediata vecinătate a lui Goethe se manifesta o căutare cu adevărat importantă. că Fichte căuta într-un mod elementar să dea formă divin-spiritualului care trăieşte în interiorul cel mai adânc al sufletului uman. în aşa fel încât prin această înflorire a divin-spiritualului în interiorul sufletului. am dori ca ele să-şi facă o intrare plină de înţelegere în cele mai largi cercuri ale omenirii prezente. vremea încă nu se maturizase pentru aşa ceva. Este cât se poate de explicabil că o asemenea încercare de a înainta spre spirit a stârnit adeseori reacţii adverse. la început. aceasta a fost totodată perioada în care spiritele încercau să se apropie.

ostilă. şi că nici o inimă. şi mai paradoxale decât trebuie să fie adeseori paradoxurile . unii oameni.Ceea ce s-a aprins atunci la Jena a fost o luptă spirituală de prim rang. nici un suflet nu-l primeau. în orice caz. dincolo de Eul cotidian obişnuit. Şi putem înţelege atunci că uneori un spirit cum era Fichte. au putut exagera lucrurile. şi trăia în acel frumos tratat al său. ar trebui omorâţi toţi cei trecuţi de treizeci de ani. dar care trăia deja în tratatul scris de el. dacă ar trebui să aibă de-a face cu tipii ăştia bătrâni. ba chiar a Misterului de pe Golgotha. Şi atunci putem înţelege că tânărul Fichte. care a mai putut spune adevărul într-o formă cu totul abstractă. s-a putut lăsa în prada mâniei până într-acolo încât a afirmat că. Schelling. . Din această cauză. s-a putut aprinde de mânie. căreia i-a dat expresie apoi. aşa cum am subliniat adeseori. desigur. când le-a ripostat pedanţilor erudiţi din Jena. o reprezentare vie despre dispoziţia sufletească în care se vor fi aflat un Fichte. Ne putem face. limbajul lui avea de multe ori ceva abstract. aşa cum în viaţă toate se exagerează. Erau calomniaţi şi cei care trăiau în acea vreme la Jena. iar oamenii aveau o atitudine obtuză. spre ceea ce nu trăieşte doar în aspecte relative. tocmai un spirit cum a fost Fichte. a 43 . dintr-un mod de-a gândi şi simţi asemănător. Tipărite. trebuia să fie considerat ridicol.ale ştiinţei spirituale. “Bruno sau despre principiul divin şi principiul natural al lucrurilor”. spre absolut. Hegel începuse să-şi aştearnă pe hârtie filosofia. dintr-o străduinţă asemănătoare cu aceea a lui Fichte. dincolo de tot ceea ce îi stăpâneşte pe oameni în viaţa cotidiană. care mai târziu. de un sentiment viu. desigur. care credeau că în felul lor ştiu totul.paradoxurile necesare . trăia deja în dialogul scris de el. despre libertatea umană şi despre alte probleme legate de aceasta. dar ceva abstract pătruns de o simţire vie. impresia puternică pe care o poate face în mod nemijlocit o asemenea personalitate. ca şi caricaturile celorlalţi. când ştiinţa spirituală poate să ajungă până la inimile noastre. care ţineau pe atunci prelegeri la Jena. Aceşti oameni căutau să răzbată dincolo de tot ceea ce e relativ în lume. Modurile în care a primit epoca asemenea încercări au fost. şi-a croit drum cu adevărat. care au aplicat cu multă energie asupra diferitelor ramuri ale cunoaşterii umane ceea ce aceste naturi de factură mai mult filosofică au căutat să facă să iasă din centrul ordinii lumii. Aşa au căutat Schelling şi Hegel să răzbată până la existenţa absolută. Şi a fost necesară. pornind de la Jakob Böhme. Kotzebue. pentru că cele adevărate le par celor ce nu s-au obişnuit cu ele doar ridicole. care s-a dăruit de-a dreptul unui fel de teosofie. Fichte s-a aprins adeseori de mânie. Au existat apoi spirite de felul lui Friedrich Schlegel. Toate acestea se petreceau în imediata apropiere a lui Goethe. diferite. fără a fi înţeles de contemporani. care au fost puternic impresionaţi de Fichte. pentru că oamenii credeau că ştiu totul mai bine pe baza vechilor reprezentări tradiţionale şi a cunoştinţelor pe care şi le asimilaseră. până la Eul absolut.comunicate de ştiinţa spirituală. care tocmai pe atunci avea însă un public cititor foarte larg. pentru a lua în serios ceea ce Fichte avea de spus. când vorbeau despre ceea ce stătea atât de clar în faţa ochiului lor spiritual. unde el derulează o imagine a ceea ce a trăit. Un poet diluat. “Despre zeităţile din Samothrake”. un Schelling. când îi avea în faţa sa pe erudiţii pedanţi din Jena. în “Filosofia mitologiei” şi în “Filosofia revelaţiei”. nu numai când a fost obligat să părăsească oraşul Jena. ci se aprindea adeseori de mânie şi când vedea că dă tot ce are mai bun în el. un Hegel. Pe de altă parte. Aşa a căutat Fichte să răzbată. mai ales azi. cuvintele sale păreau în multe cazuri de-a dreptul paradoxale. De aceea. după părerea sa. în acele Misterii vechi. spre o înţelegere foarte profundă a creştinismului. care este ancorat în Divinitate şi urzeşte în eternitate. Căci la Jena ţinea prelegeri şi Schelling. Şi apoi au venit caricaturile entităţii fichteene.

oricât de înaltă e năzuinţa care există aici.scris un pamflet dramatic foarte interesant. Goethe însuşi voia să se întoarcă înapoi. expresiile nu sunt esenţiale -.trăind mai mult sau mai puţin conştient ceea ce trăieşte . Nu e deloc uşor să-ţi vii în fire. putem spune. Trebuie să ţinem departe toate acestea de ceea ce şi Goethe voia să critice: caricatura care se dezvoltă din ceva mare. plin de spirit prin faptul că descrie un fel de tânăr absolvent al examenului de bacalaureat care studiase la Jena şi. în elementul spiritual al vechii Grecii. Goethe a vrut să deruleze totul din străfundul cel mai adânc şi să arate peste tot că năzuinţa spre realitatea supremă poate fi în acelaşi timp un pericol. totuşi. care e plin de spirit. El trăieşte în spiritualul viu. Goethe caută căile pe care îl poate face pe Faust al său să ajungă la Elena. pentru că foarte uşor poate aluneca pe panta luciferismului. Am putea spune că Faust se află cu sufletul său . vorbeşte numai în fraze auzite de el la Jena. bineînţeles. în chilia sa. care urma să înfăţişeze transpus în realitate ceea ce a stat mereu în faţa sufletului lui Goethe: perceperea nemijlocită a elementul spiritual viu din toate realităţile naturale şi istorice. Oricât de îndreptăţit. Goethe a fost. Dar lui Goethe îi era clar că acesta este un pericol. dar mai întâi a avut-o în faţa sa doar ca forţă spirituală. dacă în el se amestecă puterile ahrimanice. sau în cealaltă direcţie. dar nu sunt. şi îl arată paralizat din cauză că trăieşte împreună cu elementul trecutului. Acesta e lucrul căruia voia să-i dea formă în drama sa “Faust”. în laboratorul său. scrisorile pe care şi le-au trimis Goethe şi Schelling. desfăşurând o activitate creatoare vie. spune Mefistofel. Interiorul lui Faust este umplut de ceea ce el şi-a asimilat. “Faust”. fiindcă nouă trebuie să ne fie clar faptul că scrisorile pe care şi le-au trimis Goethe şi Fichte. într-o epocă încheiată. faptul că ceea ce e mai bun în lume poate deveni un pericol. care tinde spre realitatea vie a Elenei. decât denunţarea josnică a unei intenţii mari. Câte nu pot deveni un pericol! Chiar şi lucrul cel mai bun din toate poate deveni. Toate sunt preluate textual în acest pamflet. Tocmai această problemă ia apărut lui Goethe în mod atât de viu în faţa ochiului său sufletesc. El e paralizat de ceea ce poate trăi din punct de vedere spiritual. un pericol. Dar. paralizat de apariţia Elenei. luciferică .pe un 44 . şi că evoluţia lumii are loc mereu prin bătaia de pendul dintre ahrimanic şi luciferic. un spirit care trăia în aura ocultului. intitulat “Măgarul hiperboreean sau cultura cea nouă”. la misterele existenţei spirituale din antichitatea greacă. după ce se întoarce acasă. Astfel că Goethe ni-l înfăţişează mai întâi pe Faust alunecând pe panta luciferică. epoca a patra postatlanteeană. că a apărut o anumită separaţie între Faust care a alunecat pe panta luciferică. chiar dacă nu găsim la el nişte principii oculte prelucrate foarte sistematic. Cînd de Elena eşti paralizat. Aşa îl găsim după ce Mefisto l-a adus înapoi. Aici el avea în vedere drama sa.chiar dacă nu a folosit aceste expresii. dar e paralizat de acesta. ea reprezintă un pericol. Toate acestea par foarte pline de spirit. de asemenea. Faust a luat-o pe Elena din împărăţia Mumelor. îl avea în vedere pe acel Faust care năzuieşte după misterele cele mai adânci ale existenţei. Noi vedem. la mama lui. El voia să se unească interior cu ceea ce existase. şi Mefistofel. arată că Goethe a ştiut să aprecieze la justa lor valoare aceste spirite care căutau absolutul. paralizat de legătura cu spiritualul. puterile luciferice. care ştia că ceea ce trăieşte pe calea progresului din evoluţia lumii o poate lua în direcţia ahrimanică.

nu pot fi făcuţi răspunzători. Mefistofel nu se poate plânge că bacalaureatul îl tratează în aşa fel încât îl face să spună: Amice. Eu i-am spus pe atunci: “Ei bine.. care habar nu are de nimic.alt făgaş spiritual. de fapt. care a plăsmuit lumea. Această ciocnire ne este arătată foarte clar de famulus. fiindcă dvs. care intră acum pentru prima dată în scenă. a celor de la Jena? Nicidecum. Ele sunt separate acum ca printr-o graniţă a conştienţei. scientes bonum et malum. dar cizmele le-a făcut 45 . Dar Mefistofel o are în jurul său. provine în întregime din mediul pe care vi l-am descris mai înainte. fără a bănui nimic. aţi creat lumea. i-o citim pe chip. Dar el reprezintă o caricatură a acestui mediu.. devenit tânăr bacalaureat. dar el ia totul într-un sens îngust. fichteeană. Bacalaureatul a dat curs maximei şi mumei. Pe acest om. în natura lui spiritual-ştiinţifică instinctivă. noi trebuie să ne punem această întrebare. el le-a semănat în sufletul lui. Am cunoscut cândva un om care era atât de infectat de filosofia kantiană. între lucrurile cele mai periculoase care au loc în imediata lui apropiere. şi prin Mefistofel reînvie totul în mod ahrimanic. devenit acum absolvent al examenului de bacalaureat. Că el crease întreaga lume. el îi reprezintă pe acei oameni care parcă sunt prizonierii habarnismului. aceasta devenise pentru el o idee fixă. egoist. de filosofia. De ce face acest lucru? Ei bine. Proaspătul absolvent. străbunul meu. Dar. ca reprezentare. scumpă lui. pe acest făgaş filosofic a fost trimis elevul care a primit de la Mefistofel un cuvânt călăuzitor: Eritis sicut Deus. El nu vede ce se petrece în jurul lui. el nu se simte deloc îngrijorat. când atrage atenţia asupra faptului că el este acela care a creat lumea. În acest sens poate fi conceput şi întregul discurs care vine de la acest famulus. Şi sigur ai să te-ngrozeşti. adeseori. în sensul lui. îl vedem la început. E ciudat cât de temeinic este Goethe. pe care o şi exprimă foarte clar. Faust visează. îngrijorarea va veni mai târziu. ciocnindu-se foarte tare una de cealaltă. aşa se spune în limbaj profan. Deja altfel ne este descrisă întreaga ambianţă în care trăim acum. am putea spune. cu Mefistofel. şi-urmează şarpelui. expunerile lui Schlegel. de care. şi care pendulează. dvs. el este infectat de tot ceea ce au putut să dea filosofia kantian-fichteean-schellingianhegeliană. a primit impulsul de la Mefistofel însuşi. în care trăieşte drept lumea sa contemporană. Şi astfel avem tocmai în această scenă cele două lumi. prin întâlnirea fostului elev. aţi creat. ai lipsei de atenţie. de asemenea. pe care a ajuns sub influenţe luciferice. Acum el nu se simte deloc îngrijorat în asemănarea lui cu Dumnezeu. El nu ştie nimic de vechea sa lume. sigur. încât credea cu adevărat că el crease întreaga lume. reprezentarea cizmelor dvs. diferit de căile spirituale pe care umblă Mefistofel. vestitul şarpe. Ba putem ajunge să cunoaştem chiar nişte pui de om care înţeleg filosofia kantiană într-un sens şi mai egoic decât acest tânăr bacalaureat. Şi la început. Ascultă tu de vechiul sfat. dar la reprezentare se mai adaugă ceva. ciocnindu-se într-un mod absolut obiectiv. De ce a devenit proaspătul bacalaureat cel care ni se înfăţişează aici? Oare Goethe a vrut să-şi bată joc. prin acest tânăr bacalaureat. de-asemănarea ta cu Dumnezeu! Elevul. ştii cît eşti de bădăran? Fiindcă el este cel care a sădit în elev toate acestea. ca reprezentare a dvs.

Dar Goethe simţea ceea ce trebuia să înfăţişeze el aici pentru a o lua pe Elena de la Proserpina în aşa fel încât nu găsea nici un fel de noţiuni şi reprezentări pentru a descrie acest lucru. într-un anumit sens. împreună cu care el a trăit. Poeţii mărunţi rezolvă orice! Chiar şi această problemă mare. Faust trebuia făcut să coboare în lumea subpământeană şi so roage pe Proserpina să-l ajute ca Elena să se apropie de el în carne şi oase. adeseori. de aşa ceva trebuie să fugim. bacalaureatul este. în mod imaginativ. căci Goethe ştie câte elemente mefistofelice trebuie să fie amestecate în viaţă. şi de aceea creaţia poetică a fost pentru el dificilă şi amară. ia gândiţi-vă. ci şi unele foarte nimerite. imediat. Filosofii au căutat absolutul. Lui nu i-a fost deloc limpede. numai că oamenii nu privesc întotdeauna lucrurile în lumina justă. s-ar putea spune: Fiindcă. Lui Goethe nu i-a fost uşor să creeze tocmai acea parte din “Faust”. într-un fel foarte spiritual. foarte cu inimă. Şi anume. De aceea. aşa cum vine acum el însuşi în întâmpinarea lui. Goethe a trebuit să caute această cale. Fiindcă. De aceea. modul de a gândi şi dispoziţia sufletului faţă de ceea ce poate să ajungă. dacă e ca viaţa să prospere. prin fabricarea lui Homunculus. Goethe îl arată uneori pe Mefistofel foarte simpatic. Mai întâi. şi nu puteţi spune că aţi făcut aceste cizme. orice infirmare veritabilă. De aceea. cu cultura spirituală a epocii de atunci. în felul amintit. Pentru că nu-i plac aceste reprezentări cu miros de pivniţă. miros a pivniţă. ce plină de inimă este scena în care Mefistofel. deşi aţi făcut reprezentarea acestor cizme!” De fapt. un poet mărunt ar fi rezolvat-o repede: a-i conduce unul spre celălalt pe Faust şi pe Elena. În acest bacalaureat. provocat de oamenii la care vede ce reci rămân la sentinţele înţelepte rostite de el. să reflectăm o dată la faptul că nici Goethe n-a rămas cu totul rece la răceala mulţimii obtuze. Şi Goethe nu-l arată pe Mefistofel spunând doar lucruri drăceşti. Şi Goethe încearcă mereu şi mereu să-i scoată pe oameni dincolo de acele reprezentări care au puţin miros de pivniţă. chiar dacă această răceală nu era nici pe departe atât de rece cum este azi. Şi apoi vedem cum se desfăşoară o activitate veritabil ahrimanică. fără îndoială. când bacalaureatul devine chiar prea absolutist. s-a gândit Goethe. aşa cum am văzut. alunecă Mefistofel şi caută acum aici un adăpost. Şi merită. despre “lumea ca reprezentare”. el îl lasă pe Mefistofel al său să-şi verse năduful chiar puţin mâniat. până la oameni. şi pe care le auzim atât de des: noi vrem să ne unim numai cu ce este bun.cizmarul. cât de nesănătoase sunt reprezentările care. Dar Goethe tocmai că nu era un poet mărunt. chiar a filosofiei schopenhaueriene. Aşadar. o victimă a lui Mefistofel. Elena trebuia să urce în această 46 . cum avea să găsească această cale. pentru că au fost luate din realitatea vie. căutarea absolutului devine o caricatură. dar el trebuia să se apropie de ea cu facultăţile care-i erau naturale în viaţă. nu trebuie să existe nimic luciferic şi ahrimanic. De aceea sunt atât de vii şi de extraordinar de dramatice aceste scene. despre ce era vorba aici. din viaţa spirituală. el a trebuit să caute o cale pe care să-l conducă în mod real pe Faust spre Elena. pe care am avut-o aici în faţa ochilor. aş zice într-o altă stare de conştienţă. legătura cu cultura. spre parterul plin de tineret. alunecă de-a dreptul cu scaunul lui de la bacalaureat . Era vorba despre faptul că Faust ajunsese atât de departe încât să se apropie de Elena în subconştientul sufletului său.spre publicul spectator. Aceasta este o răceală asupra căreia Goethe voia să atragă atenţia. Mefistofel trebuie să-i spună: Dar nu-mi veniți cu absolutu-n casă! Vedem descrisă de Goethe. are la bază această problemă cu cizmarul.

La aceasta a recurs Goethe. uneori. după indicaţiile lui 47 . astfel încât el crede că Homunculus a fost fabricat pe o cale cu totul materială. prin faptul că este el însuşi lipsit de corp. Desigur. fireşte. nici nu trebuie să creadă nimeni. astfel încât putem spune: Prin prezenţa lui Homunculus e creată posibilitatea ca Elena cea pur spirituală să fie introdusă în lumea corporală. un fel de activitate intelectuală. din partea mea. Fiindcă numele vine din vechiul “Faust”. care clădeşte. din procedee corporale. reuşise să producă în odaia sa nişte omuleţi vii. Dar oamenii ar trebui. Johann Jakob Wagner din Würzburg a afirmat că e posibil să fabricăm homunculi. ba chiar o desfăşoară sub o formă mai dezvoltată. în mod spiritual. el a folosit ceea ce ştia de la Paracelsus. Aici Paracelsus descrie cum pot fi fabricaţi. pe care el le fabricase drept mecanisme vii. ce-i drept. care trăiesc lucruri atât de aventuroase. numai că se intensifică până la clarvedere. Wagner e indus în eroare de mentalitatea sa materialistă. Şi el devine aşa cum învăţase Goethe să-l descrie pe Homunculus. Omului de azi îi este uşor să spună: Nimeni nu trebuie să creadă ce fantazează Paracelsus aici. era o prejudecată medievală a lui Paracelsus. Pe lângă toate acestea. poate cu ajutorul unor anumite forţe care zac ascunse peste tot. iarăşi de Mefistofel. dar ea trebuie să devină mai densă. pe care-l studiase.vă rog să luaţi seama! Paracelsus spune expres: nu are corp -. aş zice. Aşadar. şi el indica şi căile pe care se pot fabrica homunculi. E nevoie. Goethe a mai avut nevoie.sferă a conştienţei. El se va fi gândit aşa: Elena i-a întins lui Faust mâna în sfera conştienţei. puntea de legătură dintre spiritualul pur. dar ia naştere. care nu este însă decât o coincidenţă drăguţă. dar are nişte facultăţi asemănătoare cu facultăţile sufleteşti umane. pentru ca din ceea ce realizează Wagner să rezulte cu adevărat Homunculus. el n-ar fi în stare să realizeze ceea ce ar fi un Homunculus real. dar care desfăşoară. homunculi. aşadar. mai ales tratatul lui Paracelsus “De generatione rerum” i-a fost de mare folos. De atunci ele îl urmăreau peste tot. Aceste forţe spirituale sunt făcute să apară prin faptul că se apropie Mefistofel. Fiindcă prin aceasta este dat iarăşi impulsul ahrimanic. şi corporalitate. el a fost pus pe hârtie într-o vreme în care Johan Jakob Wagner era încă un sugar. la fel cum există şi aceia care îşi bat joc de aceste lucruri. în aşa fel încât din ceea ce combină aici Wagner să ia naştere cu adevărat ceva. Printr-o coincidenţă drăguţă. În acest scop. Dacă Wagner ar fi realizat ceva pe calea sa. El a făcut să aibă loc această densificare printr-o fiinţă cum e Homunculus. există încă şi azi. poate că i-ar fi mers ca acelui om care mi-a scris cu câtva timp în urmă spunându-mi că. prin anumite procese. Dar nu e adevărat. nu are corp . Ne putem imagina ce devine mintea unor asemenea oameni! Asemenea oameni. totuşi. fiindcă pentru aceasta e nevoie de forţe spirituale. absolut singur. la fel ca omul. care nu-i stau la dispoziţie lui Wagner. un fel de activitate mintală. tocmai în vremea în care Goethe scria această scenă. să reflecteze la faptul că în tratatul “De generatione rerum” autorul îl asigură în mod categoric pe cititor că prin anumite procese suntem în stare să producem ceva care. omului de azi îi este uşor să spună: Ei da. Dar acesta este realizat acum. fireşte. desigur. că Goethe a luat numele de la el. care e patria lui Faust. dar nu mai poate acum să scape de ei. Bineînţeles. bineînţeles. Şi neînţelegerea e provocată prin intermediul lui Wagner. Paracelsus se gândea la anumite procedee care îl duc pe om până acolo unde are în faţa sa o fiinţă fără corp. care exista deja în acea vreme. elementul ahrimanic. Goethe trebuia să creeze un fel de încarnare a Elenei. şi de un soi de neînţelegere. nu mai ştie cum să scape de ei! Cerea sfat despre felul cum ar putea să scape de aceste creaturi. după ce se străduise ani de zile. Aşadar.

concret. Şi. a interveni în lumea materială prin noţiuni. spune Mefistofel Aceasta este. foarte aproape de ocultismul adevărat. Vedem. Şi. cunoaşterea pur mecanică a naturii. De aceea l-a introdus pe Homunculus. şi pe Homunculus. pe de altă parte. Şi. ca să zicem aşa. împreună cu care a trăit Faust. Acesta este lucrul esenţial pentru Goethe. într-un fel de altă stare a conştienţei. în activitatea plăsmuitoare. Omenirea are. Prin Homunculus şi prin transformarea pe care Homunculus o poate realiza cu fiinţa împreună cu care Faust trăieşte în mod spiritual. care nu este însă o cunoaştere. din sfera întregului Cosmosului. făcut din noţiuni cu caracter de umbră. retras în mod luciferic. De sine-şi rîde. noţiunile obţinute prin abstractizare fie pornind de la ceva spiritual rezultat în mod panteist. el nu e nici ceea ce îşi închipue un suflet care navighează în mod abstract într-un cuib de nori al noţiunilor. Dar cu aceasta Goethe este. ci doar o manevrare. nu a înota în noţiuni generale abstracte. că Goethe aşează imediat una lângă alta ceea ce trăieşte mai întâi în mod spiritual în Faust. aşadar. 48 . noi vedem cum Goethe încearcă să plăsmuiască din spiritualul etern al Elenei. De aceea. mama Elenei: o recunoaştem în descrierea visului lui Faust făcută de Homunculus. în aşa fel încât Elena poate să intre apoi în lumea fizică obişnuită. descrie ceea ce trăieşte Faust. prin toate procesele care sunt descrise în “Noaptea clasică a Walpurgiei”. şi ceea ce percepe Homunculus prin clarvedere. care nu vrea să trăiască decât în noţiuni abstracte. cea care ne apare ea în actul III din partea a II-a a dramei “Faust”. drept concepţie despre lume. inconsistente. pe de o parte. Elena se naşte din nou. de acel ocultism adevărat asupra căruia eu am atras adeseori atenţia. Homunculus trecând prin toate regnurile naturii şi depunându-şi acorporalitatea. de exemplu. care nu sunt întotdeauna în măsură să intervină în viaţa reală. să perceapă viaţa reală. Vedem cum Goethe lucrează înspre lumea fizică obişnuită. descriindu-l în mod pur exterior. şi de care ne îndepărtează orice mod de a gândi care se scaldă numai în abstracţiuni. intrând într-un corp. Eu am arătat de multe ori că o anumită formă unilaterală pe care a luat-o principiul creştin a dus tocmai la crearea unor noţiuni cu caracter de umbră.Paracelsus. Encheiresin naturae. să conceapă trăirea lui Faust. ceea ce vrea numai să copieze ceea ce are loc în mod exterior. ea poate. Şi omenirea stă azi sub imperiul unor asemenea noţiuni. e format din întreg Cosmosul. unindu-se cu elementul spiritual al Elenei. prin faptul că toate acestea trec prin toate regnurile naturii. Şi Homunculus devine într-adevăr imediat clarvăzător. se spune în chimie. din care viaţa a fost alungată. Elena devine din punct de vedere exterior. fie pornind de la ceva spiritual care trăieşte într-un cuib pe vârf de nori. faptul că Faust ajunge cu adevărat în lumea antichităţii greceşti. . însă cum − nu ştie. pe de-o parte. de asemenea. corporalul. ci acest cap trebuie înţeles drept ceva provenit prin metamorfoză din corpul încarnării precedente şi. de aceea arată înrudirea dintre ceea ce Faust visează. eu am atras atenţia asupra faptului că ştiinţa spirituală e în măsură să-l înţeleagă din nou pe omul real. aşa cum am explicat în ultimele conferinţe. care nu sunt în stare să se cufunde cu adevărat în viaţă. Întâlnirea lui Zeus cu Leda. să spună: Capul omului este numai pe de o parte ceea ce face anatomistul din el. fiindcă el vede cu ochiul spiritual visul lui Faust. care ştie să interpreteze.Această activitate plăsmuitoare. în planul fizic.

prin unilateralizarea Evului Mediu creştin: stingerea a tot ceea ce se apropie de sufletul uman drept realitate spirituală. În forfota de popi şi cavaleri. Şi. în locul unde Homunculus i se adresează lui Mefistofel. Goethe tinde în mod conştient spre o percepere concretă a realităţii. unde-ai întinerit lumina vieții.şi nu există niciun motiv ca aici să nu fie rimă -. încărcate. concret. nişte pastori creştini şi alţi oameni de felul acesta. după ce a văzut că Mefistofel nu-l înţelege. Ce har mai poţi tu văzului să-i ceri? În întuneric tu eşti doar acasă. Eu am atras atenţia asupra faptului că. imunde. fiindcă lipseşte rima . Dar tocmai acesta este lucrul asupra căruia Goethe vrea să atragă atenţia în mod foarte energic. scunde Aşadar. nici Mefistofel nu văd. lipseşte un vers. mucede. dintr-o cauză sau alta. Nu văd nimic! Homunculus răspunde: Te cred! În zarea ceții Prin Nord. Goethe înfăţişează contrastul dintre acest mod de a vedea şi felul în care i-ar plăcea lui Mefistofel să fie lumea. dintr-o cauză sau alta. un vers. aşa cum trăieşte el apoi în conştienţa lui Faust. În forfota de popi şi cavaleri. în epoca prezentă. Ce har mai poţi tu văzului să-i ceri? Tu eşti acasă doar în întuneric. fiindcă vedem peste tot rima: Te cred! În zarea ceții Prin Nord. cu abstracţiunile lor inconsistente despre Dumnezeu şi eternitate. unde-ai întinerit lumina vieții. bineînţeles. Rima la “acasă” lipsește. aşadar. Această cufundare cu noţiunile în lumea reală este ceea ce oamenii de azi nu vor să aibă. care este şi ea o revelare a spiritualului. Ogive strîmte. care vede spiritualul real. îi spune în mod clar că oamenii au fost îndepărtaţi de lumea spirituală concretă prin 49 . pentru că Mefistofel spune: Eşti mic la trup. care trebuie să fi sunat cam aşa: Ce-i cu strâmtoarea din chilia-ntunecoasă? astfel încât Homunculus. la dictare un vers a fost omis. dar mare ca fantast. chiar dacă de o altă natură. De aceea. De aceea înfăţişează el contrastul dintre spiritul lui Homunculus.acesta este esenţialul spre care trebuie să tindă o ştiinţă concretă a spiritualului. Homunculus vede ceea ce nici Wagner. sesizarea concretă a realităţii materiale. Fiindcă tocmai lucrul de care se tem cel mai mult. este această cuprindere vie a lumii. Cernite pietre.

minunata sa presimţire în direcţia realităţii concrete. prin faptul că reprezentantul acestei Grecii antice. păşeşte în carne şi oase în faţa lui. în diavolescul lui. În forfota de popi şi cavaleri. care este foarte bună. până la urmă. dar cu aluzie la vechiul Niflheim: În zarea ceții Prin Nord. Elena. La aceste creaţii de bătrâneţe ale lui Goethe fiecare cuvânt a fost scris dintr-o adâncă experienţă în contact cu lumea. el priveşte în jur. şi vede tot ceea ce se află acolo: Cernite pietre. După cum noi îmbătrânim din direcţia fizicului. Homunculus spune cam aşa: Te cred! În zarea ceții Prin Nord. unde-ai întinerit lumina vieții Se referă la Evul Mediu. noi peste tot la Goethe. să aibă doar o descriere a Greciei antice. el nu vrea. Dar Mefistofel se simte bine aici. Ogive strîmte. imortalitate. o greutate imensă. ceea ce dovedeşte că în limbă e conţinută o înţelegere a acestui fapt. Aşadar: Te cred! În zarea ceții Prin Nord. tocmai de Mefistofel. când ne naştem întinerim din direcţia spiritualului. deoarece nu vrea doar noţiuni abstracte. de exemplu. încărcate. imunde. De aceea. prin faptul că ea îi este arătată. unde-ai întinerit lumina vieții “Întinerit” este o expresie veche. mucede. dar care. n-o să-avem noroc fiindcă el trebuie să fie introdus în viaţa cea vie. nu! deloc! Destul cu bătălia Ce-o poartă tirania cu sclavia! 50 . Ce-i cu strâmtoarea din chilia-ntunecoasă? Şi acum. Pe urmă: De se trezeşte. scunde. prin noţiunile nebuloase care au fost create şi care au fost aduse la strâmtoare prin activităţi de felul acelora din sânul cărora a ieşit Faust. ce frumos sunt rostite asemenea cuvinte. ci vrea să trăiască în mod viu cu Grecia antică. Astfel.abstractizare. Şi acest lucru dă cuvintelor sale greutate. unde-ai întinerit lumina vieții. Şi aceasta a fost o veche expresie germană. Ce har mai poţi tu văzului să-i ceri? În întuneric tu eşti doar acasă. le-a depăşit. le dă. tocmai în această scenă. în loc de “a se naşte” se spunea “a întineri”. ceea ce le dă un colorit deosebit: Vai. în chilia întunecoasă. aşa cum au făcut unii umanişti sau filologi. de asemenea.

De ce oare? Pentru că animalul este retras în întregime cu fiinţa sa astrală în corpul său eteric. cu care trebuie făcută neapărat legătura pe baza cercetării spiritual-ştiinţifice antroposofice -. şi căţărându-se pe ceea ce a făcut Goethe . corpul său eteric şi corpul astral. Şi aici este punctul în care tocmai cel care depune eforturi spiritual-ştiinţifice ar trebui să încerce . sunt numai procesele din întreaga ambianţă. pentru că există o corespondenţă intimă între corpul său astral şi corpul său eteric. Şi nimeni nu observă: toată sfada O iscă Asmodeu.din partea mea. cu care Mefistofel se simte foarte înrudit. deosebirea făcută de noi între capul omului şi restul corpului? Sau. Materialismul nu oferă deloc asemenea noţiuni reale. cînd o crezi sfîrşită. ea ne oferă nişte noţiuni prin care ne cufundăm cu adevărat în realitate. abstractizarea oricărei căutări a făcut infinit de mulţi paşi mai departe. Dar. o.să-şi clarifice deosebirea dintre o căutare spirituală concretă şi o căutare spirituală abstractă. în loc de aceasta. în ceea ce este real. această lume e constituită numai din vacă şi din procesele care au loc în ea. fiindcă şi aici se spune: Ei se ceartă pentru drepturile libertăţii! Deja Goethe răspunde: Dar cînd te uiţi. ne vine să spunem: O. Eul său.Mă plictiseşti. senzaţia de plăcere este imensă. următorul lucru? Să luăm o noţiune infinit de importantă. de exemplu. tot sclav cu sclav se bate În ansamblu. La aceasta priveşte animalul cu senzaţia cea mai intimă de plăcere. de-ar putea veni vremea în care şi din poezia unei asemenea căutări cum o găsim revelată tocmai la Goethe prin această scenă. Ei zic că-i luptă pentru libertate: Te simţi aproape transpus în epoca prezentă. Dacă ne ocupăm cu ştiinţa spirituală. Este interesant să le observăm. de s-ar putea ca ceea ce zace în poezia unei asemenea căutări să-i ia în stăpânire pe oameni într-o măsură mai largă. corpul său astral. Animalul are corpul său fizic. Dar. Ce face sufletul animalului când acesta digeră? Sufletul participă cu o senzaţie nasfârşită de plăcere. cum poate înţelege materialismul. Ea-ncepe iar. de exemplu. din vremurile lui Goethe şi până azi. Adică de diavolul discordiei. să vezi. de exemplu. după ce au păscut pe săturate şi digeră. de tihnă. la animal. Este interesant. Astralul trăieşte în ceea ce corpul eteric oglindeşte din procesele fizicochimice prin care substanţele nutritive se introduc în organism. prin care ajungem să înţelegem ce este această realitate. pe cale spirituală. o vacă digerând când stă culcată şi în ea devin cu adevărat vizibile din punct de vedere interior toate procesele care au loc prin faptul că substanţele nutritive sunt preluate de stomac şi sunt trimise de stomac în toate celelalte părţi ale corpului. Ceea ce vede vaca e o întreagă lume! În orice caz. din sfera 51 . Este interesant să observăm animalele când stau culcate pe pajişte. El stă acolo şi se priveşte cum digeră. Noi ştim că omul îşi are corpul său fizic. cu adevărat. şi mai avan pornită. de s-ar putea ca ea să pătrundă mai mult în suflete! Atunci cu adevărat am progresa mai mult ca oameni. corpul său eteric. ci doar noţiuni cu caracter de umbră. vîrîndu-şi coada. la ceea ce are loc în corp. Noi vedem animalul. chiar dacă ceea ce percepe acest corp astral în corpul eteric al vacii. Cum ar putea înţelege oare materialismul.

pe de altă parte. de exemplu. Am vrut să spun acest lucru doar ca exemplu. la fel de mari cât de mare este conştienţa noastră umană. să aibă o privire de ansamblu asupra întregului proces. Nu este o glumă. fiindcă aici se află dificultăţile ei. cu noţiunile. prin intermediul pasiunii. El e smuls din această legătură. dar ele sunt naturi idealiste ale unei epoci materialiste. educaţia făcută sub semnul materialismului este. Şi astfel. în timp ce digeră. Este. fiindcă el ar vedea o întreagă lume. Ar trebui să vă desenez procesele care au loc între stomac şi restul organismului vacii drept o sferă mare. Pentru cunoaşterea naturii. aşa stau lucrurile. care se desface. când priveşte astfel în cosmosul ei. când se vede drept cosmos. într-un anumit sens. în modul cel mai fatal. după masă. împreună cu corpul astral. lucrurile nu merseseră atât de departe. dacă vorbim aşa. cu evenimentele dureroase ale epocii prezente. din legătura în care se află corpul astral cu corpul eteric. în aşa fel încât ele sunt percepute de corpul astral numai în regiunea organelor de simţ. şi de aceea vorbesc în noţiuni generale cu caracter de umbră. pentru conştienţa vacii. declamarea de noţiuni fantomatice. De aceea. Toate acestea rămân în inconştient. Dar Eul îi smulge acestei lumi corpul astral al omului şi îi permite să vadă drept cosmos numai ceea ce este trăit în organele de simţ înseşi. cu caracter de umbră. toate acestea se măresc în aşa fel încât devin. din această cauză. Şi. aceasta duce numai la deficienţa că nu se cunoaşte nimic din realitate. acest Eu smulge corpul astral din legătura intimă cu corpul eteric. faptul că ea dispreţuieşte noţiunile care se cufundă în realitate. care se întinde până la firmament. atunci când el trage un pui de somn după-amiază. visând. dar noi azi ne aflăm în faţa incapacităţii multor oameni de a găsi o deosebire între o noţiune 52 . fără îndoială. ci pot interveni. dar la o dimensiune uriaşă. ale omului. În epoca prezentă există. Aşadar. din acest punct de vedere trebuie să înţelegem epoca prezentă. a privi totul drept un mecanism şi a fi incapabil să ajungi la nişte noţiuni care pot duce cu adevărat la condiţiile de viaţă ale lumii. care nu pot interveni în realitate. Şi. pe de-o parte. totodată. ci noţiuni care se cufundă în realitate. pline de conţinut. ceea ce la animal trăieşte ca un tot. nu îşi poate privi. desigur. omului îi e sustrasă posibilitatea ca. În schimb. o imperfecţiune a omului faptul că. Astfel. În vremea lui Goethe. Fiindcă. naturi idealiste. drept fenomenul paralel necesar. cel mult. o educaţie în direcţia noţiunilor goale de conţinut. de ceva care este lipsit de realitate. propria sa digestie. la om e concentrat numai în organele de simţ. nu să construiască noţiuni abstracte. pe acea cale ocolită pe care omul se umflă în pene şi o trâmbiţează cât mai puternic înspre lume.vacii. Ea nu vrea să aibă asemenea noţiuni. în timp ce. Şi vaca se simte nespus de înălţată. în acest moment pentru vacă existând numai cosmosul-vacă. ci de ceva care are legătură. el duce la o deficienţă cu mult mai mare. Dar pentru viaţă. avem. avem doar imposibilitatea de a cunoaşte natura. prin faptul că omul are un Eu. Dar. nu vorbim. la om procesul senzorial devine atât de mare cum devine în anumite momente procesul digestiv pentru animal. Aici privim în interiorul naturii concrete a animalului. Fiindcă de aici se vede că pentru ştiinţa spirituală concretă esenţialul este să se cufunde în mod real în fiinţe. Eul îngrădeşte cu activitatea sa impulsurile corpului eteric. Îl pune pe om în imposibilitatea de a avea un simţ pentru noţiunile concrete. la vacă. Lucrurile merg absolut în paralel: a nu putea înţelege realitatea în mod spiritual. se dezvoltă mult în afară. Dar tocmai acesta este fenomenul însoţitor al erei materialiste. în ceea ce priveşte cunoaşterea naturii.

din cauză că în locurile cele mai proeminente. într-un loc de prim rang. vă rog să-mi spuneţi. când a urcat acest Inocenţiu al IV-lea în scaunul papal? . în faţa lumii apare un document care trăieşte exclusiv în noţiuni fantomatice. neputinţa de a concepe şi altceva în afară de nişte noţiuni cu caracter de umbră.El nu ştia absolut nimic. care trăieşte exclusiv în noţiuni. domnule candidat. Şi astfel. Gîndind la Ce. dat fiind că sunt cel de-al doilea examinator. Atunci profesorul de la catedra documentelor. desigur.El a ştiut imediat sub ce papă apare pentru prima dată în documente punctul I: Inocenţiu al IV-lea! . în ce document papal apare pentru prima dată punctul I? . din rândurile căreia un tânăr doctorand a stat faţă în faţă cu un domn foarte erudit. Spuneţi-mi. atunci spuneţimi orice altceva ce ştiţi despre Inocenţiu al IV-lea. domnule candidat.Candidatul nu ştia nimic. s-a răspândit.Atunci. când ne poate duce la progres numai încercarea de a înţelege realităţile lumii. în care. azi parcă aveţi bătută în cuie o scândură în faţa ochilor! . era profesor universitar. în afară de faptul că în documentele sale apare pentru prima dată punctul I! . spuse: Dar. nişte umbre de noţiuni. şi care voia să joace puţin rolul de Mefisto şi. care era mai ales un cunoscător al documentelor referitoare la ştiinţa istoriei: era profesorul principal al tânărului doctorand.fantomatică şi una reală. aş zice. Combină-i cu prudenţă. domnule candidat. dar e discipolul dumneavoastră preferat! Oare cine i-a bătut în cuie această scândură în faţa ochilor? Ei bine. Nu ne putem imagina ceva mai lipsit de realitate decât nota pe care Woodrow Wilson a îndreptat-o recent către senatul Statelor americane! Astăzi. pe-aici. dar care. a spus: Ei bine. sub 53 .Candidatul nu ştia nimic. altfel decât Homunculus. zise: O. domnule coleg. care nu era aşa. Când citesc acest pasaj. un istoric. din viaţa erudiţilor. noi vedem că poate să se desfăşoare acea piesă de teatru care intervine cu adevărat profund în întreaga istorie a lumii. modul de a gândi abstract. să punem întrebarea: oare suferinţa trebuie să se prelungească la nesfârşit. Fiindcă eu ştiu despre o promoţie de doctori. de atunci şi până azi. cel care voise să joace rolul lui Mefistofel. domnule coleg. Aici ne este îngăduit. Wagner. Dar. tot aşa şi bunul Wagner. Printre întrebările pe care i le-a pus. trăieşte şi el în noţiuni fantomatice. nu oricum. de aceea. dar mai ales la Cum! În timp ce eu. într-o problemă importantă. de exemplu. Poate descopăr punctul de pe i. trebuie să-i pun şi eu o întrebare candidatului. a vechilor pergamente. voi hoinări. Ei bine. ca istoric. Desfă vechi pergamente şi adună Corpii vitali după-o reţetă bună. dragă domnule candidat. prin cuvintele rostite după ce Wagner l-a întrebat cu frică: Şi eu? Ce se va alege de mine dacă ceilalţi vor pleca? Lasă! Rămîi să faci isprăvi faimoase-acasă. a putut să descopere în pergamentul său micul punct de pe i. iar Homunculus caută chiar să-l facă să înţeleagă că trăieşte în noţiuni fantomatice. vedem. a fost şi aceasta: Ei bine. Dar când a murit Inocenţiu al IV-lea? . în mod universal şi istoric. aşa cum îl descrie Goethe. îmi aduc aminte întotdeauna că el este scris de-a dreptul din viaţă.Dar alături şedea un alt istoric.

al acestor lucruri. Hai. va găsi chiar că e frumos să se vorbească atât de tranşant despre libertate şi drepturile omului şi despre asociaţii internaţionale de state etc. şi-l veți pricepe! Cei care cred că lumea poate fi guvernată cu noţiuni fantomatice. bravi băieţi. în număr atât de mare. nu înţeleg nici măcar ceea ce Goethe spune prin diavol.Eu ştiu că dacă cineva atinge asemenea trăiri triste ale epocii prezente găseşte prea puţină înţelegere. acest lucru nu e înţeles deloc în cercurile cele mai largi. care au străbătut lumea de decenii şi. 54 . El nu-şi va da seama deloc în ce constă caracterul fatal. Dar aceste lucruri trebuie luate cu deplină seriozitate. încât începi să înţelegi tu însuţi cuvintele rostite de Mefistofel. din partea a II-a a dramei “Faust” de Goethe. De aceea. puteți începe! Vedeți doar: dracul e bătrîn: Îmbătrîniţi. Fiindcă cel care e un simplu idealist . putem înţelege şi cuvintele mefistofelice: La tot ce spun. dar nu înţelege realitatea spirituală. în final. după ce pleacă de la bacalaureat. vrea să guverneze lumea conform cu cea mai sumbră dintre noţiunile fantomatice.în a fi idealist există întotdeauna ceva demn de admiraţie -. considerat bărbat important. poate fi înţeleasă ca un curs universitar pentru înţelegerea realităţii. au provocat situaţia de azi. Cu privire la înţelegerea acestor lucruri.influenţa culturii materialiste. care pot crede că lumea poate fi guvernată cu şabloane noţionale. aşadar. azi oamenii fug de realitate şi nu mai sunt în stare să conceapă decât umbre de noţiuni? . Pentru că. ei reci rămîn. Ei rămân mereu copii. aşa vorbeşte câte unul. aducător de nenorociri. la urma urmelor. depinde de noi în special să ne formăm nişte noţiuni foarte clare despre deosebirea dintre toate acele declaraţii care străbat astăzi lumea. care. din cauză că puţini oameni sunt în stare să conceapă măcar deosebirea dintre nişte noţiuni fantomatice şi realitate. chiar dacă nu vrea să creeze întreaga lume. acolo unde diavolul rosteşte adevărul! Scena cu Homunculus. oamenii nu vor deloc să înainteze. aşa cum vorbeşte el. Şi. Eşti înţeles atât de puţin.

dau de înţeles că cel care devine iniţiat în Misterii ajunge să le cunoască pe cele trei mame cosmice: Rhea. exact aşa cum. vorbeşte despre Faust ca preot. când se înalţă iarăşi din lumea mumelor. în care lui Faust i se oferă. şi dacă luăm seama la ceea ce face el să se întâmple în scena următoare. nu e nevoie decât să ne gândim că poeţii greci. în nişte împărăţii pe care Goethe şi le-a reprezentat ca fiind aceleaşi cu împărăţiile mumelor în care era dus cel iniţiat în Misteriile greceşti. 2 noiembrie 1917 după o interpretare scenică din “Faust” II: “Galerie întunecoasă”. să i le recunoaştem lui Goethe. de ceea ce am avut de spus de-a lungul anilor pe această temă. vorbind despre Misterii. prin conţinutul ei important. pentru că. Cu el a avut loc o transformare. ca să nu mai vorbim de valoarea estetică prin care se integrează în dramă. că ea conţine o întreagă sumă de aluzii pe care Goethe a vrut să le facă. Am vorbit adeseori despre importanta scenă cu “mumele” din partea a II-a a lui “Faust” al lui Goethe. dacă lăsăm să acţioneze asupra noastră scena cu “mumele”. Uşor vom putea spune. pe de altă parte. Aceasta este o scenă la care te poţi reîntoarce mereu şi mereu. “La curtea imperială” Aş dori să pornesc în expunerea din seara de azi de la scenele pe care le-am văzut adineaori. profunde. Întregul ansamblul este introdus prin faptul că Mefistofel spune: Nu bucuros îţi spun o taină-adîncă 55 . entitatea lor. prin Mefistofel. Nu e nevoie decât să ne gândim. Ceea ce poate fi spus. făcând cu totul abstracţie de ceea ce ştim deja în legătură cu această temă. Ea este scoasă din trăirile sufleteşti nemijlocite ale lui Goethe. propriu-zis. Să observăm că astrologul. Dacă devenim atenţi la felul în care vorbeşte Goethe în scena “mumelor”. când Faust reapare. dacă înţelegem fie şi numai într-o măsură foarte mică ce înseamnă această scenă. Mume! Mume! cît de straniu sună. ele. Demetra şi Proserpina. ea proiectează o lumină asupra unor adevăruri pline de sens. Cel care trecea prin iniţierea în Misteriile Greciei trebuia să ajungă să le cunoască prin contemplare nemijlocită pe cele trei mame. ce sunt. Şi apoi el rosteşte importantele cuvinte: Ah. Trebuie să considerăm că transformarea în preot a ceea ce Faust a fost înainte e un lucru plin de importanţă. Încercaţi să vă imaginaţi situaţia: în momentul în care Mefistofel pomeneşte de cuvântul “mume”. va putea fi împletit foarte bine în cursul expunerilor noastre prezente. nu vom mai putea pune la îndoială faptul că Faust e condus cu adevărat în nişte regiuni. pur şi simplu. că de acum înainte Faust însuşi se desemnează pe sine însuşi ca preot. Faust e străbătut de un fior. pornindu-se de la aceste scene. posibilitatea de a coborî în împărăţia mumelor. pe care trebuie. El coborâse la mume. Dar cu aceasta am indicat deja că Goethe a vrut să spună un lucru de cea mai mare importanţă.FAUST ŞI MUMELE Dornach. conţine cu adevărat un fel de punct culminant al vieţii spirituale din epoca modernă.

Tocmai acesta e lucrul pe care e atât de greu să-l faci inteligibil intelectului materialist din epoca prezentă. nu există asemenea forme stabile. ca ţară de graniţă. dacă nu vrem să ne lăsăm în prada unor concepţii greşite. printr-o muncă meditativă. de fapt. în aceste momente. limite. există numai în lumea pe care o percepem prin simţurile noastre. Vedeţi dvs. Mefistofel aparţine. Faust urmează să treacă într-o altă stare de conştienţă. şi acea lume din care se ridică lumea noastră senzorială. aici. pe tărâmul antroposofiei noi căutăm cunoştinţe despre lumea spirituală. într-un anumit sens. ca atare. Ei bine.Aşadar. în acelaşi timp. ca lume spirituală. nu trebuie să devină doar un iniţiat. treptat. în legătură cu evoluţia lui Faust al său. lui Faust urmează să-i fie dată forţa de a acţiona pe baza unor impulsuri suprasensibile. acestei lumi. urmează să fie transpus Faust. nu merge mai departe decât până acolo unde se comunică felul în care se dobândesc cunoştinţe despre această lume. dacă păşim pe el insuficient de maturizaţi şi de pregătiţi. a amăgirii. dar ca entitate suprasensibilă. urmează să-l transpună în această lume. activitatea însăşi trebuie lăsată în seama lui. aşadar. contururi precise. e vorba cu adevărat de un mister. ca forţă ahrimanică. este un tărâm pe care.. trebuie să ne oprim. Dar în cazul a ceea ce urmează să se petreacă între Faust şi Mefistofel nu aşa stau lucrurile. nu există pentru el. Paris şi Elena. este lumea care se învecinează direct. Dar trebuie să observăm cu multă agerime un anumit aspect. În lumea care se învecinează cu lumea simţurilor noastre. în care percepe sub terenul 56 . condus? . Aici. Mefistofel. El e exclus. El nu are nicio putere asupra lumilor în care Faust urmează să fie introdus de aici înainte. faptul că în momentul în care treci pragul totul e în mişcare. pe baza consideraţiilor făcute în cursul anilor: Ce urmează să se întâmple cu Faust. S-ar putea spune: Forme precise. în seama fiecărui om. forţa Răului. în măsura în care e vorba de epoca actuală şi de necesitatea de a comunica lumii aceste lucruri. cădem în prada iluziei. Trebuie să ne punem o întrebare. Dacă s-ar merge mai departe. de ceva ce Goethe a considerat că e necesar să comunice lumii în acest mod pe jumătate ascuns. din cauză că între lumea noastră. care acţionează asupra lumii fizice. Dar el urmează să fie transpus în această lume dintr-o cauză exterioară. că lumea dată simţurilor noastre se înalţă doar ca nişte forme încremenite dintr-o lume aflată cu totul şi cu totul în mişcare. Dar. în care noi trăim cu simţurile noastre. asemenea graniţe fixe. aşa cum stă el faţă în faţă cu Faust. acestea. . Ei bine. adică să săvârşească acţiuni magice. pe cei doi morţi. despre munca practică necesară pentru a pătrunde în lumea spirituală. din modul în care tratează Goethe această scenă.Lumea în care este condus el. pe de-o parte. făcută cu multă grijă. numită de noi lumea imaginativă. Faust trebuie să-i aducă în mod real. bineînţeles. aduceţi-vă aminte că tocmai în cursul acestor expuneri eu am spus că trecerea pragului către această lume direct învecinată cu a noastră trebuie privită cu cea mai mare prudenţă. că el era temeinic familiarizat cu anumite taine ale sufletului uman. Acest lucru trebuie lăsat. aşadar. pe care o observăm cu simţurile şi o înţelegem cu mintea. propriu-zis. şi putem să ne-o punem. În această lume aflată cu totul şi cu totul în mişcare. când în faţa lui se va dezvălui un mister superior? În ce lume este el. ar începe tărâmul care poate fi numit activitatea în lumea suprasensibilă. cu lumea noastră fizică. aici se vede. Dacă el găseşte certitudinea cunoaşterii. nu treptat. Nici ceea ce s-a spus în cartea “Cum dobândim cunoştinţe despre lumile superioare?” sau în alte cărți asemănătoare. ca lume suprasensibilă. Starea de conştienţă a lui Faust urmează să fie transformată. în care urmează să intre. el nu trebuie doar să privească în lumea spirituală. el trebuie să devină magician. aş spune. sus.

În elementul matern se uneşte elementul fizic-senzorial cu ceea ce nu este fizic-senzorial. Demetra şi Proserpina? Sub forma acestor trei mume ei îşi reprezentau forţele care acţionează din Cosmos şi pregătesc embrionul uman. Faust. “Mumele” este o denumire nu lipsită de importanţă pentru intrarea în această lume. dar atunci lui Faust i s-ar întuneca intelectul. meditativă. într-un anumit sens. Fie că încercarea o sfârşeşte cât se poate de prost. propriu-zis. el încetează să se manifeste o dată cu moartea fizică. ce se poate întâmpla? Fie că Faust ajunge dincolo. din care poate face prin vrajă să apară nişte forţe superioare şi el ajunge cu conştienţa lui deplină să se ducă acolo şi să vină înapoi. totul devine periculos. a embrionului uman fizic. dar. jos. pentru că Faust ajunge să cunoască o lume în care Mefisto nu e la el acasă. aşadar. El urmează să fie primit cu sufletul său într-o altă regiune. Să ne reprezentăm. devenirea fizică. pur şi simplu. Prin aceasta. tălăzuirea şi devenirea. prin faptul că Mefisto urmează să-l transpună pe Faust într-o altă stare de conştienţă. intelectul obişnuit. Pentru aceasta. este doar creat pe solul matern. cum nu se poate mai neplăcută şi pentru Mefisto. Ia gândiţi-vă. El speră că. Încercaţi să sesizaţi legătura dintre cuvântul “mume” şi tot ceea ce creşte. asupra femeii acţionează forţele Cosmosului. ceea ce materialismul naturalist-ştiinţific descrie drept ovul. Acest intelect trebuie estompat. care nu stă niciodată pe loc şi din care se înalţă lumea noastră senzorială. ce urmează să trăiască acum. Cu forţele care există acolo. Dar el trebuie să facă ceva. el îi scapă lui Mefisto. Reprezentaţi-vă devenirea creaturii umane. ci are loc activitatea unor forţe cosmice sferice. Ceea ce ştiinţele naturii. după cum am spus. Noi concepem acum această pregătire în aşa fel încât o avem în vedere numai până la momentul în care se petrece fecundarea. dar el este o copie creată din marele ou cosmic. el trebuie să săvârşească nişte acţiuni magice. într-un fel sau altul. Faust? Dacă ar fi vorba exclusiv de nişte cunoştinţe imaginative nu ar fi nevoie decât ca el să fie introdus pe cale normală. aceea care crede numai că. ea devine şi pentru Mefisto. face cunoştinţă cu cealaltă lume. urzirea şi fiinţarea. atunci când e rostit cuvântul “mume”. fiindcă el 57 . Intelectul începe să se manifeste atunci când începe încarnarea în corpul fizic. în acest caz el îi scapă lui Mefisto. Mumele Rhea. acest embrion uman în devenire şi să ne întrebăm: Oare ce voiau vechii greci cu cele trei mume ale lor: Rhea. prin care omul percepe lumea senzorială. în faţa necesităţii ca intelectul săşi înceteze activitatea. în femeie zac prefigurate toate forţele care duc la formarea embrionului uman. dar din acea parte a Cosmosului care nu e de natură senzorială. Dar situaţia devine. care are loc printr-o colaborare dintre Cosmos şi principiul matern. în cealaltă stare de conştienţă. Nu aşa stau lucrurile. adică înainte de fecundare. Mefisto se pune el însuşi într-o situaţie cum nu se poate mai penibilă. tot ceea ce este în devenire. mintea obişnuită. trebuie să-şi înceteze activitatea. Cum arată situaţia . Este o reprezentare absolut lacunară. Fiindcă. Embrionul uman este întotdeauna creaţia unor activităţi cosmice. El trebuie să-i dea lui Faust posibilitatea de a-şi ţine promisiunea.lumii noastre senzoriale. Este un eveniment care trebuie să intervină ca un eveniment important în evoluţia lui Faust. încarnarea. aşadar. într-un anumit sens. ci suprasenzorială. Omul aflat în procesul devenirii fizice este pregătit în fiinţa de sex feminin. întunecat. Demetra şi Proserpina făceau parte din lumea suprasensibilă. înainte de a avea loc unirea dintre masculin şi feminin. În faţa acestei situaţii stă. Nu e de mirare că Faust presimte: lui i se vesteşte o împărăţie cum nu se poate mai necunoscută. periculoasă.văzută din direcţia lui Mefisto? Nu-i aşa. situaţia va putea fi aplanată. Trebuie să vă reprezentaţi un anumit proces. unilateral-materialistă. urmează să facă Faust cunoştinţă.

(Este schiţat un desen. Aceasta este. vorbeşte despre mume. Aşadar. Plutarh. De aceea el urmează să le fie predat cartaginezilor. La Plutarh se mai spune şi că lumea are o formă triunghiulară. Aşadar. în colţuri câte una = 183. Personal. 183 de lumi. în aşa fel încât afirmaţia că lumea are o formă triunghiulară să nu fie luată în sens grosier-spaţial. imaginaţiunea pentru mume. ci cu o stare a omului în care intelectul legat de simţuri nu e prezentă. Fără îndoială că tot ceea ce citise în Plutarh i-a dat lui Goethe impulsul de a introduce în “Faust” expresia. spune el. Trebuie să calculăm în felul următor: Mai întâi. Goethe. Să calculăm câte lumi obţinem. ci trebuie să înţelegem că aici elementul spaţial e doar o imagine simbolică pentru ceea ce este aspaţial şi atemporal. ideea de mume. pe care Goethe l-a citit. Ar trebui să ne reprezentăm lucrurile. până la lumea lui Plutarh. fireşte. În jurul nostru există. Cunoaşterea acestor lucruri s-a pierdut.lumea e triunghiulară. totodată. Plutarh distinge faţă de acest ansamblul al lumii. scriitorul grec. spune el. acest întreg raport faţă de mume a apărut din lectura lui Plutarh.Vedeţi de aici că în perioada la care se referă Plutarh această înrudire cu mumele nu era pusă în legătură cu intelectul obişnuit legat de simţuri. calculând corect. 183 de lumi. în mijloc fiind câmpul în stare de repaos al adevărului. într-un anumit sens. indică numărul ciudat: 183 de lumi. trebuie să folosim imagini spaţiale pentru ceea ce este supraimaginar şi supraspaţial şi supratemporal. pentru epoca a cincea postatlanteană. Desen . în faţa sufletului lui Goethe. în mare parte. comorile de înţelepciune ale Misteriilor. în momentele mari de cunoaştere spirituală. mumele mă urmăresc! . întregul proces cosmic. a folosit ceea ce i se revelase personal. Dar. despărţit prin timp.p. În special o anumită scenă din Plutarh se pare că a făcut o impresie profundă asupra lui Goethe. în ceea ce priveşte sentimentul: Romanii sunt în război cu cartaginezii. drept o lume 1 58 . care stăpânea. Numărul 183 e dat de Plutarh. El se preface că e nebun şi aleargă pe străzi şi strigă: Mumele. Nikias ţine cu romanii şi el vrea să le smulgă cartaginezilor oraşul Engyion. ele se mişcă de jur împrejur. 87 Prin urmare . Plutarh. am spus eu. care se rotesc de jur împrejur: peste tot. aflat în stare de repaos. pe fiecare latură 60.) Aceasta e lumea în totalitatea ei: în mijlocul acestui triunghi cosmic spune Plutarh . El nu vrea ca Faust să-i scape. de cele 183 de lumi. Vă rog să reflectaţi la toate acestea şi să luaţi aminte la faptul că Goethe a vrut să sugereze toate acestea. din moment ce trăim în spaţiu. Acest câmp al adevărului. cele 183 de lumi unduindu-se şi tălăzuindu-se.se află câmpul adevărului. Aşa se leagă lucrurile între ele.aşa ni se descrie la Plutarh . Ei bine. fără îndoială. dacă luăm această imaginaţiune a lui Plutarh avem lumea gândită tripartit: de jur împrejur formaţiunea de nori. dar nu vrea nici ca Faust să fie cu totul şi cu totul paralizat. acesta e modul în care omul se poate comporta faţă de această împărăţie suprasensibilă.nu vrea să se întâmple nici una nici alta. că în această scenă cu Faust el voia să atragă atenţia lumii asupra acestui lucru: există o împărăţie spirituală.

Dacă lumăm această împărţire pe Saturn. cea hiperboreană .7. epoca egipto-chaldeeană. Soare. Soare.7. cea lemuriană . Soare şi Lună. dacă adăugăm celor trei lumi succesive şi Pământul. care se dezvoltă mereu mai 49 departe. aşadar. Lună . era atlanteană. avem apoi era lemuriană. şi rezultă 4 183 Vedeţi. 49 Avem apoi. epoca protopersană. 49 avem pe fiecare câte 49 de lumi succesive. aşa cum împărţim şi lumea pământească.7. Noi împărţim lumea pământească în: era polară. mai trebuie să adăugăm în calcul 4. epoca prezentă. într-adevăr: prin acest calcul rezultă 183 de lumi. diferitele părţi şi lumile întregi care s-au tot rostogolit aşa. care nu este o formaţiune încheiată. Lună. avem. încă două care vor urma.după cum ştiţi acestea sunt trei 3 Dar noi împărţim fiecare dintre aceste lumi: Saturn.7. era hiperboreeană. în care a trăit Plutarh. În fiecare dintre cele 7 perioade. epoca greco-latină. s-a putut spune. mereu mai departe. până în epoca a patra postatlanteană. aşadar. sunt 21. dacă aplicăm calculul nostru şi calculăm corect. fiindcă noi distingem epoca hindusă. în stadiul Pământ: era polară . Era atlanteană 28 să 179 Acum am terminat cu Atlantida. le adunăm 59 . Plutarh a trăit în epoca a patra.Acest proces cosmic se împarte pentru noi în aşa fel încât avem formaţiuni de lumi încheiate: Saturn. cea postatlanteană şi aşa mai departe .

ştiţi că o legătură se face numai printr-o sârmă. Ce este această mumă? Ne vom putea apropia cel mai bine de această mumă în felul următor. Dintr-un anumit punct de vedere. Dacă în albie nu ar fi apă. pe care Misteriile greceşti n-au făcut decât să le exprime sub o altă formă: Proserpina. Dar se poate face şi cu un alt lucru ceva foarte asemănător. de această coadă e agăţată Luna. atunci o avem pe una dintre mume. totodată. pe de altă parte. numai că această coadă nu este fizică. totul se schimbă fără încetare. iarăşi. Rhinul? Cine reflectează . pe care mai evoluăm şi acum. se răspândeşte. coboară din nou. Luna. Aici e Pământul (schiţează un desen). electricitatea care se 60 . Oamenii desemnează râul cu numele de Rhin. Aşa stau lucrurile cu apa. Ce e Rhinul? Este oare Rhinul albia. Entitatea Lunii face parte din entitatea Pământului. ci forţele. nu e nevoie decât să vă reprezentaţi lucrurile în felul următor. şi dacă ne înălţăm privirile spre Saturn. de fapt.am amintit deja o dată aici acest lucru . le avem acolo pe mume. tinde să formeze un circuit. care se duce. Numai că apa se împrăştie. Ce este. nu se schimbă. impulsurile care există în ea. Totul trece prin pământ. Dar ce este Rhinul în mod real. Gândiţi-vă. ca să avem o imagine. să zicem Rhinul. Dacă vreţi să aveţi o reprezentare grosolană. Demeter şi Rhea. valea? Nici aşa ceva nu crede nimeni. Întrebarea referitoare la apa juvenilă nu intră aici în discuţie. Dacă examinăm forţele care au legătură cu Luna .nu poate să spună: Acesta e Rhinul.să luăm în considerare acest unic aspect -. cealaltă se face prin întreg Pământul. se află placa ce conduce prin pământ. când trecem dincolo şi îl privim? Oare apa e Rhinul? Ei bine. el o roteşte pe coada ei. cu forţele ei. dacă luăm Pământul nostru. vine din aceleaşi rezerve ale apei care urcă şi coboară: aici are loc circuitul apei. Soare şi Lună continuă să acţioneze până în epoca noastră. gândiţi-vă la un râu oarecare. după fiecare picătură. Luna. apa se varsă în Marea Nordului şi vine alta. nimeni nu ar crede că acesta este Rhinul. apa. trebuie să vă creaţi imaginea următoare: apa se evaporă. se răspândeşte în întreaga ambianţă. care merge de la izvor spre punctul unde se varsă. înăuntru. Toate nenorocirile epocii moderne au legătură cu faptul că aceste forţe au fost dezvăluite fără să se fi păstrat caracterul misterial. ca pe o unitate.În afară de aceasta. ci pentru ceva care se schimbă mereu. ci această sferă întrepătrunde Pământul. dacă nu luaţi în considerare doar corpul ei fizic grosolan. care aparţine Pământului. presupunând că acesta este Rhinul şi aceasta este apa care curge în el: ei bine. Iar tot ceea ce este impuls lunar nu este numai pe Lună. Ceva asemănător s-ar putea face şi cu aerul. în legătură cu care. Tot ceea ce este fizic este întotdeauna doar copia imaginea spiritualului. dintr-un anumit punct de vedere. bineînţeles. Fiindcă toate acele forţe care există în Saturn. nu putem vorbi de o încheiere. deoarece curentul intră în pământ. nu puteţi fugi. Soare. aici el are o coadă. copia spiritualului. Sunt oare prezente cumva aceste forţe legate de Lună? Grecii au privit aceste forţe ca pe ceva plin de mister. în Pământ. Lună. se află. dvs. Dacă vă reprezentaţi că toate râurile constituie o unitate. un peduncul. Dacă vă reprezentaţi aceste două lucruri. dar. când folosiţi cuvântul Rhin nu îl folosiţi pentru ceva care există în mod real. Dacă aveţi aici o staţie de telegraf şi aici (desenează) cealaltă staţie de telegraf. Aici. Şi forţele fizice nu sunt altceva decât umbra lăsată de spiritual. Dacă vă reprezentaţi lucrurile în mod schematic aşa (desenează). aveţi: apa. această apă se evaporă şi apoi coboară din nou. dar noi trebuie să privim apa. în clipa următoare apa s-a dus şi aici e altă apă. iar. ca pe ceva foarte misterios. aşadar. De fapt. Dvs.

Decadenţa din viitorul Pământului va consta în acest fapt. totodată. Vă puteţi sintetiza toate acestea din orice manual elementar de fizică. ale prosperării. că nu pot să-l aud? Ca şi cum ar fi lovit de un curent electric. Goethe a considerat. vă puteţi gândi: toate presimţirile legate de aceste mari corelaţii stau în faţa lui Faust nu numai în mod teoretic. Această imagine acţionează deja aşa cum trebuie să acţioneze pentru că Faust a trecut prin tot felul de experienţe care îl aduc în apropierea lumilor spirituale. care scriu şi ei versuri. Aceasta era una dintre mume.această înrudire există -.şi nou. aveţi aici unul dintre pasajele scrise de Goethe din care puteţi vedea că poetul mare nu scrie versuri aşa cum fac mulţi. tot ceea ce are legătură cu electricitatea. Vechii greci au ţinut secret. E impuls lunar rămas în urmă. o fiinţialitate opusă dual. în faptul că aceste forţe nu mai sunt ţinute sfinte. vedeţi. reversul subpământean a ceea ce are loc deasupra Pământului. Una dintre ele a ieşit afară în cursul celei de-a cincea apoci postatlanteene: electricitatea.răspândeşte în pământ în acest fel . că e adecvat epocii să dezvăluie aceste lucruri în felul în care le-a putut dezvălui deja pe atunci. Goethe foloseşte cuvântul “lovit” în mod cu totul intenţionat. el urmează să intre pe acest tărâm. în circuitul apei. înainte de toate. Iată ce am dorit să vă expun azi. ceea ce îi dă Mefisto lui Faust este imaginea care prefigurează ceea ce urmează să găsească el acolo ca impulsuri ale celor 183 de lumi. candidaţilor la iniţiere. desigur. Ceea ce lucrează sub Pământ drept entitate electrică e numai impuls lunar rămas în urmă. aceste lucruri acţionează în favoarea lui. dvs. Faust (cu un fior): La Mume! Ce cuvînt . Nu aparţine deloc Pământului.din alte lumi de conştienţă . De aceea. că la el fiecare cuvânt stă parcă dăltuit în piatră şi fixat la locul lui.atunci aveţi două lucruri diametral opuse. şi forţele creşterii. printre lucrurile despre care membrii conservatori nu vor să vorbească. Goethe se numără printre aceia care tratează aceste lucruri într-un mod cu adevărat obiectiv: Pricepi acum tot ce posezi prin ea? Spre locul căutat o să te-ndrume. Aici mă refer doar în treacăt la acest lucru. în societăţile oculte decadente din epoca modernă. Aşadar.trebuie să-i aducă 61 . Dar. aşadar. şi crud! Ce m-a lovit. Celelalte vor ieşi afară în epocile a şasea şi a şaptea. nu este întâmplător. după cum nimic în această scenă. când e vorba de ceva. Căci grecii mai cunoşteau încă înrudirea dintre această forţă răspândită peste tot Pământul şi forţele de reproducere . şi pe bună dreptate. ci ies afară. faptul că Goethe vrea să prezinte în această scenă a “mumelor” nişte adevăruri dintre cele mai importante. Ei bine. Dar de aici dvs. te va duce drept la Mume. în cadrul unor fenomene ale decadenţei. şi era numit chiar aşa de către greci. să se pătrundă cu aceste impulsuri. nu ca pe un cuvânt oarecare. alături de celelalte două mume. dintr-un alt punct de vedere. Ia gândiţi-vă: mumele sunt înrudite. în Misterii. despre care am vorbit deja. în orice caz. Urmeaz-o. în principal. această forţă. în sânul Misteriilor. În Misteriile vechilor greci această forţă le era vestită. Dar aceste fenomene ne fac să vedem în electricitate imaginea opusă. Toate acestea se numără încă. întâmplător. din ce lumi . cu electricitatea.

Dar cum de le văd şi ei? Lucrurile acestea le sunt pe jumătate sugerate. e văzut în mod real. Iată unul dintre sensurile acestei propoziţii.Faust pe Elena şi pe Paris. dacă mi-e îngăduit să spun aşa? Ce face oare astrologul în mijlocul acestei curţi? El le sugerează celor prezenţi ce este necesar pentru ca lumea care se ridică. dar nu sunt reale în adevăratul sens al cuvântului. ci a vrut să spună că aceste impulsuri au pătruns în istoria modernă. aşa cum se petrec faptele grosolan-materiale în realitate. . să devină prezentă pentru ceilalţi. Iar la sfârşit aveţi un aspect la care m-am referit adeseori. că aşa ceva a fost prezentat cândva. un lucru care s-a petrecut în mod real. ci prin forţa lui Mefistofel. ci una de natură ahrimanică. . Şi ceilalţi. Goethe foloseşte dublul sens pentru că vrea să descrie ceva care se petrece în mod real şi. Acest lucru a şi fost exprimat în mod clar. Din fumul de tămâie al cuvintelor respective se dezvoltă în mod real ceea ce Faust scoate pentru conştienţa sa dintr-o cu totul altă lume. Ele pot fi prezentate. Dar pentru societatea de la curte acest lucru devine prezent. în realitate: astrologul suflă în urechile societăţii de la curte! Şi aceasta este o artă diavolească. el e cel care suflă în urechile fiecăruia dintre cei care fac parte din societatea de la curte. cum s-ar putea crede. faptul că Faust încă nu e suficient de matur pentru a duce lucrurile până la capăt. aşa cum o practică el. veţi sesiza că Goethe ştia ceva despre intervenţia unor entităţi suprasensibile în procesele istorice. pentru a duce mai departe consideraţiile noastre. Dar Goethe a vrut să înfăţişeze ceva care a jucat un rol. în sensul arătat. Dar: Insuflările sunt arta oratorică a Diavolului.Şi. Ce face astrologul? El suflă. şi această curte vi se arăta nu prea inteligentă. Ele acţionează. Astfel. când el stă aşa aici. De aceea urmează ceea ce constituie sfârşitul scenei. În mod pur scenic: Diavolul stă el însuşi în cuşca sufleurului şi suflă! Dar. nu pe cea mai bună. Goethe a vrut să înfăţişeze o realitate. eu am vrut să vă arăt că astăzi poate fi explicată deja pe cale experimentală natura scenelor cu invocări de spirite. Dar ce face. De aceea a şi fost ales ca astrolog. cei care s-au adunat la un fel de spectacol dramatic. Celălalt sens se referă direct la scenă: Diavolul stă el însuşi în cuşca sufleurului şi suflă. propriu-zis. că el încă nu şi-a cucerit în mod just posibilitatea de a pătrunde în cealaltă lume. dacă porniţi în mod just la treabă. drept lume deosebită. Aşadar. Aveţi aici imaginea arhetipală a unei asemenea propoziţii. limbajul din aceste scene este şi el cu adevărat altul decât ar putea părea la prima vedere. a fost un impuls în istoria modernă. vedeţi că tocmai ceea ce a vrut Goethe să spună ne 62 . datorită faptului că astrologul adaugă sugestia. nu se petrece în mod real. Cuvintele sale au putere de sugestie. cu un dublu sens absolut. astrologul nostru. când se rosteşte: Oratoria diavolului e suflatul e desemnată arta diavolească a astrologului. văd ceea ce aduce Faust din lumea la care m-am referit. El a vrut să spună cam aşa: În ceea ce s-a dezvoltat începând cu secolul al 16-lea a jucat şi Diavolul un rol. Deoarece Goethe a vrut să prezinte nişte adevăruri atât de importante. veţi găsi un dublu sens în foarte multe dintre scene. Amintiţi-vă ce v-am descris. Goethe nu a vrut să spună. Astrologii îşi asimilaseră arta de a sugera. Cine le sugerează? Astrologul. că ele sunt prezente în ea. Dar dvs. veţi sesiza a doua latură a problemei. totuşi. De la aceste lucruri vreau să pornesc mâine. datorită conştienţei transformate a lui Faust. dacă luaţi scena în serios. ce v-am spus aici cândva: Astăzi se poate dovedi că orice cuvânt pe care îl rostim îşi arată vibraţia în anumite substanţe.Prin aceasta.

poate ne lămuri unele lucruri care sunt chiar foarte mult pe linia consideraţiilor noastre de până acum. 63 .

ne putem însuşi astfel. Ba chiar am putea spune că problema Răului aparţine acestei epoci a cincea postatlanteene într-un mod şi mai intens decât aparţineau naşterea şi moartea epocii a patra postatlanteene.vă rog să nu vă gândiţi aici la o simplă misiune teoretică. Astăzi ne propunem să adăugăm la ceea ce ştim deja câteva aspecte.şi ne aflăm. mult mai elementar decât acum. din cauză că marile probleme legate de naştere şi moarte nu stau în faţa omului din epoca a cincea postatlanteană în sensul cel mai profund al vieţii. cu tot ceea ce provine din Rău. În era atlanteană însăşi. urăsc. Se poate spune: Fiecare asemenea epocă are o misiune specială . destul de la începutul ei: această epoca a cincea postatlanteană a început în anul 1413. dar şi ceea ce îşi asimilează ei ca impuls de voinţă. prin iubirea şi ura lui. Aşadar. constatăm că ea are de rezolvat misiunea care se referă mai ales la ceea ce se poate concentra în cuvintele naştere şi moarte în Univers. că fiecare epocă îşi are misiunea ei. legate de epoca a patra. sub toate formele posibile. că în viaţa însăşi trebuie să apară nişte impulsuri cu care oamenii individuali din epocile respective trebuie să se confrunte. fenomenele naşterii şi morţii s-au apropiat de oameni într-un mod mult mai perceptibil. în contact cu care trebuie să caute. de fapt. fiecare epocă are o misiune. ştiinţifică. numai era postatlanteană. în primă instanţă. care se va apropia de omul epocii a cincea postatlanteene. nişte reprezentări concrete despre aceste diferite epoci. o asemenea epoca durează 2160 de ani -. ci ele stau în faţa omului doar într-un sens teoretic. propriu-zis. un lucru sau altul. şi de propria noastră epocă. Dacă ne îndreptăm privirile spre epoca greco-latină. a cincea.. putem prezenta. nişte impulsuri din care să nu ia naştere doar reprezentările lor.FAUST ŞI PROBLEMA RĂULUI Dornach. în legătură cu fiecare epocă. ceea ce se poate numi problema Răului. mult mai direct. Răul. în sensul cel mai vast al cuvântului. astfel încât va trebui să lupte. ci şi mişcările lor de sentiment. Din acest motiv. în sensul cel mai larg. Vă rog insistent să luaţi seama la acest lucru. De ce? Vedeţi dvs. 3 noiembrie 1917 Când încercăm să caracterizăm diferitele epoci succesive din evoluţia omenirii de pe Pământ. Noi. avem de dezlegat într-un mod riguros şi viu. Acest om al epocii a cincea postatlanteene nu mai are un sentiment exact care să-l facă să ştie cât de profund influenţau inima omului din epoca a patra postatlanteană fenomenele naşterii şi morţii. să lupte. din care rezultă ceea ce ei iubesc. cu o intensitate de viaţă tot atât de mare cu care va trebui să dezlege această epocă a cincea postatlanteană problema Răului a trebuit să dezlege problema naşterii şi morţii era atlanteană. pe baza cercetării spirituale. Astăzi aceste lucruri au devenit cam difuze.toate acestea ţin de sarcinile epocii a cincea postatlanteene. în aşa fel încât va trebui s-o scoată la capăt. cea greco-latină. Iar epoca greco-latină a fost. în aşa fel încât acesta va trebui să dezlege pe cale ştiinţifică natura Răului. la ceva care are de-a face doar cu nişte cunoştinţe. mai mult se ascunde şi pentru percepţia şi simţirea umană. esenţa Răului. câteva aspecte deosebite. ceea ce au trăit oamenii în epoca greco-latină nu a fost tot atât de 64 . numai o repetare estompată a ceea ce au avut de trăit atlanteenii cu privire la naştere şi moarte. să înfrunte piedicile pe care Răul le pune în calea impulsurilor voinţei . în sensul că această misiune trebuie rezolvată într-un mod plin de viaţă. când ceea ce se află în dosul naşterii şi al morţii se ascunde. pentru a face această caracterizare. oamenii din epoca a cincea postatlanteană . putem spune. treptat.

să ne punem întrebarea: Cum şi-a dat seama Goethe că aşa stau lucrurile când l-a caracterizat pe reprezentantul omenirii. Ia gândiţi-vă în ce mod minunat se leagă cu această concepţie.De aici dvs. Lucrurile pot fi judecate în mod just numai prin comparaţie. sufletul meu va avea o formă de a vedea. alte forme noţionale. cu tot ceea ce izvorăşte din Rău. intim. Este o caracteristică specială a omului faptul că el o scoate la capăt cu asemenea lucruri cu care trebuie să lupte numai dacă .atât de bine cât putea fi ea cunoscută în vremea lui -. care a început în 1413.acestea trebuie să i se reveleze conştienţei. dorul de a se duce în Italia trăia în Goethe ca o boală. Goethe nu năzuia să meargă în Italia dintr-un impuls ca acela al unui profesor oarecare de istoria artei. Goethe îşi spunea: Dacă rămân doar în Nord. şi de care omul trebuie să se elibereze prin forţele diametral opuse. aş spune. de exemplu. de a percepe. 65 . alte forme de gânduri. Aceasta este o caracteristică.am subliniat acest lucru adeseori în expunerile noastre -. e necesar ca impulsurile care au trăit în epoca greco-latină să devină acum şi impulsurile omului din epoca a cincea postatlanteană. de aceea. din natura evoluţiei istorice a omenirii. în cazul nostru. într-o măsură cu totul deosebită. Ceea ce trebuie să încercăm noi. nu e suficient numai să ştii: acum. Posibilităţile de a avea impulsuri rele. ceea ce a simţit Goethe. scoasă din natura evoluţiei umane. cu totul deosebit. pentru că el credea că se poate transpune total în natura modului spiritual de a percepe numai dacă starea sa de conştienţă va fi transformată de atmosfera de acolo. vedeţi că drama “Faust” a fost scoasă cu adevărat din sânul celor mai profunde interese ale epocii actuale. pe baza a ceea ce i se dezvăluise în Italia. Nu e suficient. este să ne transpunem într-un mod subtil. care se pot ridica din străfundurile ordinii lumii . în cadrul evoluţiei istorice de pe Pământ. în Italia. Aşadar. Goethe năzuia de-a dreptul spre o schimbare a stării sale de conştienţă. ci e necesar să se alăture o anumită conştienţă despre epoca anterioară. de a percepe. Nu spre aşa ceva năzuia Goethe. Dar acest lucru avea legătură cu faptul că Goethe se simţea. să o descifreze. alte forme de sentimente. pentru ca în mine să ia naştere alte forme de percepţie.intens cât de intensă va fi căutarea şi lupta din epoca a cincea postatlanteană. care nu va fi suficient de cuprinzătoare. în sufletul lui Goethe. în epoca a cincea postatlanteană. un conţinut nordic. în sensul cel mai eminent al cuvântului. numai dacă ele nu îi rămân inconştiente. Nu e nevoie decât să sesizăm cu o intensitate suficient de mare ceea ce am spus adineaori. într-un mod atât de dramatic. doar să ştii ce ţine de o anumită epocă. Eu trebuie să trăiesc în atmosfera Sudului. omul are de luptat cu Răul. Şi s-ar putea enumera multe lucruri din care să reiasă adevărul acestei afirmaţii.Şi ceea ce are. a fost scrisă de Goethe la Roma. scena “Bucătăria vrăjitoarelor”. că epoca a cincea postatlanteană are misiunea de a luptat cu problema de viaţă a Răului. în sensul cel mai eminent al cuvântului. şi atunci unele dintre lucrurile pe care le-am caracterizat în cursul săptămânilor trecute ni se vor ilustra şi într-un alt mod. În Goethe trăia dorul de a ajunge să cunoască Antichitatea prin percepţie nemijliocită . cu toate puterile Răului. despre epoca greco-latină. încât l-a situat în luptă cu reprezentantul Răului. spre un alt mod de a vedea. numai dacă îşi extinde conştienţa asupra lor. un fiu al epocii a cincea postatlanteene. Şi acum. Dar mai există şi o altă necesitate. pe Faust. cu Mefistofel? . . de dezvoltarea cărora această epocă a cincea postatlanteană depinde. Din acest motiv. de regulă. Unele vor apărea drept consecinţa acestei afirmaţii principale. care crede că e deştept în orice domeniu şi că nu vrea altceva decât să-şi extindă cunoştinţele.

în timp ce Mefistofel stă de vorbă cu macacii şi cu vrăjitoarea. la sfârşit. Aşadar. diferite una de cealaltă. din punct de vedere filosofic. ci un poet care a creat cu adevărat pe baza unor necesităţi mari. se aminteşte de Elena. dar noi ucidem elementul imaginativ. în oglinda magică. din gura lui Faust însuşi: Aici duhnește a bucătăria vrăjitoarei Acolo unde vine iarăşi vorba de Elena. ridicat pe treapta imaginaţiei. Acest lucru se întâmplă prin faptul că Faust se întâlneşte cu Elena. în viaţa obişnuită. Nu degeaba auzim iarăşi aici. Ar fi interesant. impulsionate din mari profunzimi. unul după altul. Dar se şi aminteşte. de exemplu. Ar fi interesant să vedem aceste trei lucruri împreună. În dosul tuturor gândurilor se află imaginaţiuni. El vede o imagine. să se reprezinte o dată “Bucătăria vrăjitoarelor”. Goethe nu e un poet ca alţii. în cea de-a treia formă a sa. Dar să ne punem întrebarea mai exact: De ce aceste trei întâlniri prin care Faust face cunoştinţă cu Elena? De ce? . În cazul primei întâlniri. în “Fantasmagoria clasic-romantică” din actul III al părţii a II-a. de fapt. mai întâi. Dar. coordonată din punct de vedere interior. în “Bucătăria vrăjitoarelor”.Ei bine. cadavrele a ceea ce trăim noi. doar evenimentele epocii a cincea postatlanteene. am putea spune. E interesant să alături unele scene din cuprinzătorul “Faust”. miroase a “bucătăria vrăjitoarelor”. Faust vede în oglinda magică o imagine. Frazele sunt aşezate mereu într-un mod bine cumpănit. Faust este transpus. în faţa căreia el vorbeşte numai despre frumuseţea femeii. Ceea ce vede Faust în oglinda magică din scena “Bucătăria vrăjitoarelor” e ceva care trăieşte în el. pentru ca şi ea să-şi pună pecetea pe starea lui de conştienţă. în sufletul lui a apărut necesitatea de a nu-l pune pe Faust să trăiască doar condiţiile. aşadar. că acest “Faust” este într-o măsură foarte mare o creaţie organică vie. fiindcă oamenii şi-ar da seama atunci. De obicei.Aceste trei întâlniri sunt. dacă veţi citi cartea mea în curs de apariţie: “Despre enigmele sufletului”. reprezentările noastre sunt. din imboldul celălalt. pentru că aceste trei scene constituie trei moduri succesive prin care Faust face cunoştinţă cu Elena. că Goethe nu îl pune pe Faust în opoziţie cu Mefistofel pe baza unei abstracţiuni oarecare. noi putem vedea. Cel familiarizat cu distincţiile mai subtile din ştiinţa ocultă ştie să interpreteze foarte bine imaginea pe care o vede Faust în oglinda magică. ci de a-l face să se întoarcă în epoca a patra postatlanteană şi să-l facă să-şi cufunde sufletul în această epocă. poate. la “Curtea imperială”. scena invocării de la “Curtea imperială” şi apoi scena cu apariţia Elenei înseşi. prin cuvintele lui Mefistofel. în cadrul a două stări de conştienţă. Puteţi vedea ceva mai exact acest lucru. totuşi. În “Bucătăria vrăjitoarelor”. el 66 . într-o foarte uşoară stare de răpire. de a compara în mod viu. care conţine un mic capitol referitor la această problemă. că apare imaginea Elenei: În corp cu-această magică licoare Orice femeie o Elenă-ţi pare. Eu v-am spus adeseori că gândurile noastre. inconsistente. Se iveşte mai întâi ceea ce prinde formă în continuare prin scena “La curtea imperială” şi care apare. ci pentru că el a vrut să-l înfăţişeze pe reprezentantul epocii a cincea postatlanteene în cadrul evoluţiei omenirii.

Şi aici aveţi. Aşadar.“Bucătăria vrăjitoarelor”. Aici e luată în stăpânire nu numai viaţa de reprezentare a lui Faust. el nu ar putea-o reda în afară. simţire şi voinţă. Dorul după Diavol e descris . transformată în imaginaţiune. pentru că astăzi încă am păşi pe o gheaţă foarte subţire dacă le-am sugera. din întregul domeniu al vieţii de reprezentare.are reprezentarea numai în mod abstract. din faptul că Goethe înşiruie. de data aceasta nu doar din simţire şi din reprezentare. Această “fantasmagorie clasic-romantică” este voinţă care a devenit imaginativă. pur şi simplu. ci doar o savurează. vedem cum Goethe sugerează în mod clar: această “fantasmagorie clasic-romantică” provine din voinţa lui Faust. În scena invocării de la “Curtea imperială” lucrurile merg mai departe. nu putem spune altceva decât că Goethe sugerează cât mai intens posibil ceea ce vrea să spună aici. Dar nu ne putem ocupa mai departe de aceste lucruri. întreaga gamă de sentimente. adoraţie. şi Goethe. Faptul că Faust aici nu admiră doar frumuseţea în viaţa de reprezentare. iubire.vă rog să ţineţi seama de acest lucru -: o reprezentare devenită imaginativă . atingem aici o problemă pe care Biblia însăşi o atinge doar foarte delicat. avem. Cunoscând esenţa Elenei.scena invocării de la Curtea imperială. cei din Misteriile greceşti aflau ceva despre misiunea epocii a patra postatlanteene 67 . Iar dacă găsim trecerea spre “fantasmagoria clasic-romantică”. în cartea scrisă de Ricarda Huch despre “Credinţa lui Luther”. aici el trăieşte reprezentarea Elenei. într-un mod ceva mai nedelicat: această legătură dintre problema cunoaşterii femeii şi problema cunoaşterii Răului. într-adevăr. în care niciun cuvânt nu ar putea sta în alt loc. în noua ei carte. transpuse în sfera imaginativă. a constituit cu adevărat un conţinut al Misteriilor greceşti. şi cu atât mai mult dacă le-am discuta. Pentru ca el s-o poată reda în afară. Şi acela care nu disecă drama “Faust” aşa cum facem noi acum. în unire cu spiritul grec. figura Elenei. problema Elenei. sugerată prin faptul că ispitirea luciferică din Paradis a avut loc prin intermediul femeii. în această epocă a cincea postatlanteană. acest lucru reiese pentru dvs.atât de frumos -. prin care Faust se simte legat de Elena. iar Ricarda Huch. În Biblie există o legătură misterioasă. aveţi acest lucru în cele trei gradaţii ale apariţiei Elenei.el îl are pe Euforion drept fiu -. Aşadar. ci simţire devenită imaginativă. Dacă Faust ar lua în sufletul său numai imaginea pe care o vede în oglinda magică. pe care Goethe o scoate la lumină. are. ceea ce apare în scena invocării nu mai e doar reprezentare devenită imaginativă. veţi vedea cum Goethe înfăţişează legătura lucrurilor pe care Faust le trăieşte în viaţa sa emoțională. Reprezentare. E cu adevărat o gradaţie minunată. de mişcări sufleteşti. unde Elena nu mai apare doar ca fantomă. Toate acestea sunt descrise într-un mod artistic adecvat. prin fum sau prin altceva. are aici aceste lucruri. în primul rând . acum. Acest lucru nu putea fi descris mai nimerit din punct de vedere sufletesc. Dacă vă reprezentaţi această gradaţie. ci ca realitate palpabilă pentru Faust însuşi . aşa cum face în “Bucătăria vrăjitoarelor”. Şi. E ceva foarte semnificativ. pe baza acestui impuls. Aici noi trebuie să ne gândim numai că apariţia Elenei. nebunie. Faptul că Goethe o alege tocmai pe Elena ca apariţie pentru Faust are cu adevărat o legătură cu natura sarcinilor de viaţă ale epocii a cincea postatlanteene. În al treilea rând: voinţă devenită imaginativă Actul III al părţii a II-a. “Credinţa lui Luther”. Dar spiritul grec. în imaginea din oglinda magică. e necesar ca acest lucru să fie legat cu viaţa sa de sentiment şi emoţională. în această scenă a invocării. atunci când Faust izbucneşte în cuvintele ce caracterizează legătura lui afectivă cu Elena: înclinaţie. Şi ţinea de un anumit proces al iniţierii să cunoşti esenţa Elenei. În orice caz. drept o a doua treaptă: în al doilea rând: simţire devenită imaginativă .

prin intriga pusă la cale de cele trei zeiţe. Conform cu această legendă. să trădeze ceva din legenda esoterică a Elenei. Aşadar. Acum aude toate câte se povestesc despre ea. în sensul că Elena nu ar fi fost de acord cu răpirea ei. că Elena cea adevărată nu se află deloc la Troia. ştiţi că Homer ne permite să întrezărim doar legenda exoterică despre Elena. pentru că. partea a II-a. şi el a fost trimis la Troia fără Elena. prin problema Elena s-a spus foarte mult. Menelau şi-a luat-o înapoi pe Elena. care nu mai ştie nici ea ce să facă. Apoi. Faust are în sine posibilitatea de a modifica starea de conştienţă. Proteus aflase de la sclavii care fugiseră de pe corăbiile lui Paris întreaga poveste. şi-n Egipt. şi totuşi. ştiţi. Mefistofel-Phorkyas contiuă el însuşi cuvântarea Elenei. ea nu a devenit niciodată soţia lui Paris. Exoterică este legenda care spune că. prin cheie îi atrage lui Faust atenţia asupra unor locuri care pentru el nu înseamnă nimic. care a rămas în Egipt. pentru că toate cele esoterice devin. Şi până la urmă nu mai ştie nici ea însăşi cine este. încetul cu încetul. Paris a fost determinat să i-o fure lui Menelau pe Elena. dar în care Faust speră să găsească Universul. Căci. a răpit-o pe Elena cu acordul ei. Menelau a făcut el însuşi drumul până în Egipt şi şi-a adus-o acasă. Ea a fost furată. Totul e foarte încurcat. în călătoria spre Troia. la Proteus. Fiecare cuvânt are aici o anumită importanţă. de a o transpune în ceea ce trăia 68 . exoterice. De-abia autorii dramatici Eschil. că Paris nu ar fi răpito. că în “Fantasmagoria clasic-romantică” din actul al III-lea al părţii a II-a se face aluzie la această latură esoterică a legendei despre Elena. fiind iniţiat în legenda esoterică a Elenei. în locul Elenei adevărate. în Misteriile greceşti au existat despre Elena o legendă exoterică şi una esoterică. cu toate îndoielile de care e năpădită. La urechile ei ajung lucruri care se referă la idol. Dvs. Cealaltă a devenit şi ea cunoscută. după ce războiul troian a luat sfârşit. au cucerit Troia. Goethe sugerează complexitatea figurii Elenei şi introduce în “Faust” al său acest caracter complicat al figurii Elenei. De aceea. nu la realitate. el a plecat cu ea pe mare. a dus-o la Troia. astfel că Paris a apărut în Troia numai cu idolul Elenei. Şi pentru acest idol s-au luptat acum grecii. poate. nu e lipsit de importanţă faptul că. Hera a făcut în aşa fel încât corăbiile să ajungă în altă parte. în partea a II-a a dramei. Dar i-a fost îngăduit să ia cu el. Euripide şi-au permis.faţă de lumea spirituală. în aşa fel încât Paris a fost nevoit să acosteze cu Elena în Egipt. Dvs. Elena i-a fost luată. într-o perioadă mai târzie a Antichităţii greceşti. pentru că nu voiau să creadă ce spuneau troienii. Mefistofel-Phorkyas îi răspunde: Dar spune-mi totuşi: dubla-nfăţişare-a ta Şi-n Ilion a fost zărită. că el a apărut în Grecia. Legenda exoterică despre Elena e cea cunoscută. Aceasta este legenda exoterică despre Elena. Sofocle. o auzim spunând: Nu-mi aminti de bucurii! amarnic chin Fără sfirşit mi-a cotropit şi piept. Şi Paris a fost pus în libertate de Proteus. şi gînd. după ce grecii au asediat. Goethe o înfăţişează pe Elena în actul al III-lea. aşa că i-a luat prizonieri pe Paris cu întreaga lui suită şi pe Elena. Mefistofel mediază în aşa fel încât. nu voia să trădeze nimic din aceasta. bogăţiile i-au fost luate. că din această cauză a izbucnit războiul troian şi că. unde pe atunci domnea regele Proteus. idolul Elenei. ci ar fi furat-o împotriva voinţei ei. Dar în mijlocul tuturor acestor îndoieli.

sub o formă plăsmuită în sens spiritual. Da. dar ca repetare a erei atlanteene. În ce constă o primă trăire. Mefistofel nu poate pătrunde în această formă plăsmuită în sens spiritual. într-un anumit sens. ci în afara Răului. ci el poate vedea numai alte lucruri. În această epocă a cincea postatlanteană. Omul trebuie să 69 . Această epocă are. Înclinaţia spre Mefistofel a fost posibilă numai pe baza impulsurilor date de creştinism pentru epoca a cincea postatlanteană. este cu mult mai intensă decât aceea a epocii a patra postatlanteene. să cunoască. spuneam eu.conştienţa în Antichitatea greco-romană. în special pentru iniţiaţii săi. e un moment important acela când Ahriman-Mefistofel se simte recunoscut. acest lucru îl spune. Pentru Ahriman-Mefistofel. impulsulrile evoluţiei omenirii trebuie să devină iarăşi acute. Şi creştinii secolelor trecute o cunosc pe Elena. Ea constă în faptul că oamenii se adapă iarăşi din maya. anumiţi oameni au misiunea de a-şi îndrepta privirile spre punctul de vedere aflat în lumea spirituală. care este impulsul Răului. cel puţin nu cu toată atenţia. misiunea de a se mişca în direcţia luptei necesare. din iluzie. Mefistofel nu i-ar spune aşa ceva Woodrow Wilson! Nu ar avea niciun motiv s-o facă. Problema Elena e complicată. La fel de puţin cum ochiul se poate vedea pe sine. Mefistofel nu este lipsit de orice înrudire cu Elena. Răul însuşi. Pe diavol îl cunoşti. (Hellena) dar sub forma iadului. propriu-zis. în epoca a patra postatlanteană. după cum am spus. în aşa fel încât să poată ajunge să fie conştienţi de ceea ce trebuie cucerit prin impulsul Răului. Cuvântul iad (Hölle) nu e chiar lipsit de o înrudire etimologică lucrurile au de-a face unul cu altul . Mefistofel nu poate s-o vadă pe Elena. ceea ce a vrut să exprime spiritul grec. chiar dacă e doar o înrudire pe departe.cu Elena. găsesc o poziţie de pe care nu stau în interiorul Răului. aşa cum vi se sugerează în forma esoterică a legendei greceşti. tot atât de puţin poate vedea Mefistofel. O primă trăire a survenit acum în epoca a cincea postatlanteană. totuşi. Aduceţi-vă aminte finalul ultimei mele drame-mister. într-un anumit sens. de-aceea-mi placi. Universul nu trebuie luat în mod abstract. în cursul evoluţiei de pe Pământ a omului? Fiindcă aici este vorba despre o asemenea primă trăire. ceea ce Faust trebuie să afle. Nu fără să existe o anumită înclinaţie spre Elena. Acesta este un lucru foarte imortant. pentru că este un fel de repetare a erei atlanteene. Omul acestei epoci trebuie să facă în aşa fel încât Ahriman-Mefistofel să se simtă recunoscut de el. când impulsul Răului ştie că cei care trebuie să trăiască Răul. ci concret. care trebuie să furnizeze impulsurile mai ales omului din epoca a cincea postatlanteană. care trebuie să se dea cu variatele forme ale Răului. Ceea ce a fost exprimat clar în unele locuri din dramele mister scrise de mine: Ahriman-Mefistofel trebuie cunoscut şi pătruns. epoca a patra postatlanteană trebuia să trăiască problema naşterii şi a morţii. Goethe a scris o frază care e foarte importantă pentru epoca a cincea postatlanteană. drama “Faust”. El există. Trebuie să ia naştere nişte impulsuri care să apară în lupta cu Răul şi această trăire. Nu-i aşa. Şi totuşi. rămânând străin. Are o profundă importanţă faptul că Mefistofel strigă spre Faust cuvintele: Eşti demn de toată lauda-n ce faci. Relaţia dintre Faust şi Mefistofel conţine multe aspecte legate de întreaga problematică a epocii a cincea postatlanteene. în problema Elenei. E un lucru foarte important. pentru a acţiona ca spirit în lumea lipsită de spirit a proceselor materiale. Aceasta este ceva ce Faust trebuie să vadă. El aparţine unei alte regiuni.

chiar dacă existau bani. ca în acest “Faust”? Şi conştienţa epocii a cincea postatlanteene şi conştienţa epocii a patra postatlanteene. aici? Cu nişte fantasmagorii insuflate de astrolog. economia naţională nu era bazată pe bani -. aici avem de-a face cu amăgirea. Pentru Mefistofel nu mai reiese altceva decât concluzia: 70 . aceste bancnote de hârtie nu sunt altceva decât dovada reală din cadrul economiei naţionale a faptului că în relaţiile de schimb domneşte. cu maya. în care am asociat problema libertăţii cu faptul că în conştienţă apar mai întâi nişte imagini de oglindă. de fapt. Când intră în marea lume. care sunt caracteristici pentru natura ahrimanică a relaţiilor de schimb din epoca a cincea postatlanteană. Noţiunile. Erorile pe care vi le-am înşirat au luat naştere toate din iluzie. . în viaţa de la “Curtea imperială”. ci de realitatea nemijlocită. amintiţi-vă că anumiţi specialişti în economia naţională. Dar ele nu ţin de vreo teorie abstractă. Goethe avea un frumos model în descrierea lui Sachs.facă iarăşi cunoştinţă cu iluzia. pe care realitatea le duce la absurd? Pentru că în această viaţă de reprezentare se amestecă acea ţesătură fantomatică pe care Goethe o face să se amestece. trebuie să se întrepătrundă. pe baza legilor economiei lor naţionale: Războiul nu poate dura mai mult de 4-6 luni. De îndată ce s-a ridicat la orizont epoca a cincea postatlanteană. iluzoriu. Aceasta trăieşte . Aceste lucruri pot fi spuse abia acum pentru prima dată sub forma lor directă. Faust îi scapă lui Mefistofel. spuneam eu. îşi joacă rolul său. şi pentru că oamenii nu sesizează ce trăieşte în reprezentările lor ca ţesătură fantomatică. Am amintit deja ieri acest lucru. ireal. e paralizat. introducând a doua apariţie a Elenei chiar după scena “Curtea imperială”? Cu ce avem de-a face. Aici nu Faust. În acele epoci din dezvoltarea omenirii în care banii nu erau principalul. care arată cum un necromant face ca Elena să apară la curtea împăratului Maximilian. care se credeau deosebit de isteţi. imaginaţia celor care puteau simţi aşa ceva a fost îndreptată în preluarea realităţii spre asemenea ţesături fantomatice. nu se poate altfel. prin Faust. comerţul de schimb . în acele epoci nu se putea spune că viaţa economică exterioară e împânzită cu o reţea de iluzii. reprezentările . cu iluzia. Amintiţi-vă. Fiindcă tocmai pentru această apariţie la “Curtea imperială”. în articolul ce urmează să apară despre “Nunta chimică a lui Christian Rozenkreutz” din 1459. unde am scos în evidenţă misiunea amăgirii pentru conştienţă.asta a vrut să spună Goethe . am spus în 1914. din cu totul alte puncte de vedere. aşa cum e cazul în epoca a cincea postatlanteană. acestea duc într-o măsură atât de mare la erori. Această întreţesere a ţesăturii fantomatice în realitatea devenirii istorice . Ce vrea să spună el.eu aş pune întrebarea: Unde mai este ea descrisă într-un mod atât de grandios şi obiectiv. Şi e cu adevărat minunat felul în care Goethe era iniţiat în aceste lucruri.Dar el durează deja de atâţia ani! De ce? De ce trăiesc oamenii cu asemenea reprezentări.în relitatea istorică exterioară. v-am pomenit acest lucru ca pe o eroare caracteristică .cât de des am vorbit despre ele în expunerile de faţă -. ci exista schimbul de mărfuri. o dată în cartea mea “Despre enigma omului”. Faust inventează banii de hârtie. elementul imaginar. Goethe îl înfăţişează pe omul acestei epoci în figura lui Faust. Dar Goethe îl pune în legătură pe Faust însuşi cu această iluzie a economiei naţionale. se manifestă în realitate sub formă spirituală. Epoca a cincea postatlanteană trebuie să creeze multe pe baza iluziei. de fapt. nici de vreo fantasmagorie abstractă. cu marea amăgire. pe baza plenitudinii realităţii spirituale. Am atras atenţia în repetate rânduri asupra acestui lucru. maya. apoi. ci împăratul însuşi este acela care vrea să perceapă apariţia şi care cade în prada ei.dar am putea cita o sută de acest fel -. cu ceea ce exercită o influenţă prin sugestie.

în sensul eminent al cuvântului. Fiindcă în Troia pe cale de dispariţie rămăsese din Elena ceea ce ţine de epoca a treia postatlanteană. Chiar diavolul cu pagubă se-alege. întreaga scenă. aveţi aici trecerea spre a dezlega problema epocii a patra postatlanteene. când lui Mefistofel nu-i mai rămâne din Faust nimic altceva decât corpul fizic exterior. Dar ceea ce a păstrat Egiptul pentru epoca a patra postatlanteană a fost luat de Menelau din Egipt şi dus înapoi. el este paralizet. care e de origine cosmică. ci vom mai spune despre problema Elenei şi unele lucruri care pot aduce cu adevărat lumină în sufletele noastre cu privire la întrebările care pot apărea în urma expunerilor care trebuie să ne străbată sufletele în această perioadă. Elena vine din stele. De unde vine oare. a folosit-o. ceea ce Egiptul a lăsat să plece. ceea ce a fost expulzat de această epocă a treia. Partea cealaltă. care spune că în Troia se afla numai idolul. individuală. Ea se iveşte în momentul în care Faust îi scapă cu adevărat lui Mefistofel. Fiinţa lui sufletească s-a despărţit de fiinţa lui trupească. Astfel. la Proteus. s-a dus în Egipt. din Elena. Homunculusul vede cum în viziunea lui Faust se iveşte naşterea Elenei: Zeus. pe care îl vede Homunculus. din ritmul stelelor. 71 . vom discuta problema Elenei nu numai în legătură cu Faust. despre aceasta vom vorbi în continuare mâine. Faceţi legătura dintre ceea ce rezultă aici pentru noi din ritmul stelelor şi ceea ce am spus despre Macrocosmos. problema naşterii. pentru că el face aluzie la legenda esoterică a Elenei. În felul acesta minunat a folosit Goethe problema Elenei. despre ceea ce acţionează asupra femeii înainte de fecundare. chiar dacă e numai o fantasmă. în legenda esoterică a Elenei. Vedem cum Goethe foloseşte. chiar dacă numai pe bază de sugestie. Elena din cea de-a doua apariţie? Acest lucru e sugerat într-un mod foarte clar. pe care Goethe. dar ea introduce în sufletul lui Faust impulsurile pentru o altă Elena. Leda cu lebăda. acelaşi lucru care îşi are temeiul în stele. Faust e condus dincolo. Astrologul este cel care o face să apară. fără îndoială. împletirea a ceea ce trăieşte în noi la trecerea din epoca a patra în epoca a cincea postatlanteană. Dar Goethe ştia chiar mai mult. Ei bine. Motivele se înlănţuie aici în mod minunat. în Grecia. Faust are un atac de apoplexie. Acum în sufletul lui Faust se iveşte impulsul trecerii spre epoca a patra postatlanteană. Dar urmează scena pe care am descris-o aici anul trecut: visul lui Faust. epocile a treia şi a patra postatlanteene îşi trimit influenţele în epoca a cincea.Poftim! În cîrcă cu-un nebun în lege.

Dar acum. V-am spus că epoca a cincea postatlanteană. cât s-a gândit. sub o formă mai elementară. Toate acestea s-au dezvoltat pe baza impulsurilor proprii epocii a patra postatlanteene. vor creşte forţele opuse. care aveau influenţă asupra naşterii şi morţii. aş spune. epoca noastră. ca din cei 2160 de ani ai perioadei pe care o considerăm o epocă de cultură şi civilizaţie să treacă 747 de ani până când impulsul principal. să intervină tocmai în viaţa acestei epoci a patra postatlanteene. pentru că această luptă s-a dat deja. va avea de-a face cu marile. aducându-l în calea sa pe Mefistofel. o dată cu întemeierea Romei. să le transforme în impulsuri bune. Mai târziu. în oamenii atlanteeni. această problemă a naşterii şi morţii a fost mutată mai mult în sufletul uman. cu importantele întrebări ale vieţii referitoare la Rău. existau nişte forţe care puteau fi dezvoltate.şi. În acei oameni. în toate direcţiile. ca om. cu importanta problemă care suscită în istoria evoluţiei omenirii întrebări legate de naştere şi moarte. nişte corelaţii spirituale care îşi trimit modul de a acţiona în sufletul uman. Fiindcă.LEGENDA ELENEI ŞI PROBLEMA LIBERTĂŢII Dornach. în sensul lor suprasensibil? Cât s-a discutat pe tărâmul creştinismului. S-a dat o luptă în suflet. pentru ca în sufletul lui Faust să aibă loc o împletire a ceea ce se săvârşeşte în mod conştient cu ceea ce urzeşte în mod inconştient în sufletele umane prin activitatea legilor evoluţiei. Şi din rezistenţa pe care oamenii vor trebui să o opună. Aceasta începe în anul 747. pe care vi le-am caracterizat. pornirile şi impulsurile spre Rău vor acţiona asupra lumii într-un mod extraordinar. Am caracterizat deja câteva dintre ele. în parte. 72 . într-un mod gigantic.în omul însuşi acţionau nişte forţe care erau în legătură cu naşterea şi moartea. lupta sufletului uman în confruntarea sa cu problema naşterii şi a morţii. în esenţa lor. prin stăpânirea diferitelor forţe ale naturii. Forţele bune şi cele rele din om acţionau asupra stării de sănătate şi de boală a semenilor lor într-o măsură foarte largă şi. cu aceasta. în mijlocul erei atlanteene . din substraturi spirituale. oamenii vor avea de luptat cu forţele Răului într-un mod la fel de elementar cum s-au luptat în era atlanteană cu naşterea şi moartea. cu aceasta. Am explicat acest lucru referitor la ceea ce a urmărit să facă Goethe în drama sa “Faust” prin încercarea de a-l pune pe Faust în legătură cu impulsul epocii a patra postatlanteene. Nu trebuie decât să ne îndreptăm privirile spre Impulsul Christic însuşi. mai fizică. Am încercat apoi să arăt că Faust trebuie să se cufunde în impulsurile epocii a patra postatlanteene. într-o cu totul altă măsură decât cea pur naturală. Tocmai în epoca a patra atlanteană. Ce rol important joacă moartea lui Christos. 4 noiembrie 1917 V-am atras ieri atenţia asupra faptului că în evoluţia omenirii există nişte corelaţii. şi ceea ce avea loc în aşa-numitul mers al naturii. la dominarea Răului. aşadar. în parte. a cincea. ca ecou . În era atlanteană se vedea o legătură între ceea ce făceai. în marea eră atlanteană. cât s-a simţit în legătură cu naşterea lui Christos. în epoca noastră. în epoca a patra postatlanteană. Va fi necesar ca sufletele umane să afle câtă forţă va trebui să găsească sufletul în sine pentru ca. şi în epoca a cincea. care a avut de-a face mai ales cu problema naşterii şi morţii. de asemenea. În naşterea şi moartea lui Christos vedem apărând. aşa cum a apărut el în prima treime a epocii a patra postatlanteene. o putere ahrimanică. să învingă forţele Răului. drept naştere şi moarte. astfel că a fost necesar. şi asupra naşterii şi morţii. Oare Impulsul Christic nu are de-a face cu marea. pe care o preluase deja ca moştenire din era atlanteană. în nişte puncte deosebit de pregnante. Impulsul Christic.

. în orice caz. găseşte punctele de pornire pentru acele impulsuri care trebuie să se dezvolte tocmai opunând rezistenţă Răului. această elaborare de programe pe baza unui principiu naţionalist. fără îndoială . se pot apropia de fiecare om în parte. Tocmai în aceasta va consta importanţa acestei epoci a cincea postatlanteene. de exemplu. Dar e necesar să ne aducem aceste lucruri în faţa conştienţei. pentru că. progresiste. nişte fiinţe din ierarhia Îngerilor. acţionează în impulsurile oamenilor pentru a face să se manifeste ceea ce are legătură cu înrudirile de sânge. Pe atunci. pe de altă parte. ca fiinţe îngereşti rămase în urmă. face parte din eforturile depuse de spiritele întunericului. oamenii sunt împărţiţi. într-un anumit sens. nu doar de grupuri umane. ca să putem înţelege mai bine de ce natură sunt aceste eforturi în epoca noastră. pe când el este posedat . urmaşii individualităţilor care în era 73 .o putem spune. În această perioadă. pe baza legăturilor de sânge ale familiei. Fiindcă cel care vrea să-şi însuşească nişte impulsuri spirituale găseşte punctele de atac prin care să opună rezistenţă. raselor. tribale.o puteţi vedea deja din expunerile generale ale ştiinţei spirituale -. în oameni care suferă greu din cauză că nu se pot lămuri asupra felului în care sunt încurcaţi în karma cosmică şi nu pot înţelege că trebuie să treacă prin diferite încercări. astfel încât fiecare om va crede că susţine lucrurile din propriul său imbold personal. dar când asupra Pământului vor veni lucruri rele şi în mod direct din forţa electricităţii. pe înrudirile de sânge. care nu vor să audă ce zace. În această privinţă. fără a putea deveni evlavioşi cât ai bate din palme. şchiopătând în urma evoluţiei normale şi căutând astfel să stânjenească alte structuri sociale umane care trebuie să se formeze pe cu totul alte baze decât. În special . prin exploatarea forţei electricităţii. pentru că oamenii au în multe cazuri interesul să prezinte tocmai impulsurile distrugătoare drept impulsuri constructive. când va fi posibil ca oamenii. Ele au fost inspiratoarele acelei rebeliuni care voia să-i elibereze pe oameni de legăturile de sânge. Am arătat deja: în epoca a patra postatlanteană era normal să se clădească întreaga structură a omenirii pe baza legăturilor de sânge. în general. care se apropie mult mai intim de oameni decât spiritele rămase în urmă ale epocii a patra postatlanteene. naţionale. triburilor. astfel încât astăzi un început considerabil de mare al muncii unor asemenea spirite constă tocmai în accentuarea abstractă a principiului naţional. aceste amănunte ating încă în măsura cea mai largă nişte interese ale oamenilor pe care ei nu vor să permită să fie atinse. Această accentuare abstractă a principiului naţional. să vorbeşti deja astăzi despre aspectele de amănunt. printre oameni acţionează acele entităţi pe care le-am denumit drept spiritele căzute ale întunericului. E greu. să aducă lucruri rele asupra Pământului. că fiinţele îngereşti.sunt scoase pe baza înrudirii de sânge a oamenilor. situate imediat deasupra ierarhiei oamenilor. care vor fi mult mai aproape de om. începând din ultima treime a secolului al 19-lea. Noi am arătat că. În epoca a patra postatlanteană. pe de-o parte.forţele Binelui. Acum ele se află în regnul oamenilor şi.de asemenea fiinţe îngereşti despre care am vorbit. de fapt. ele mai ajutau la stabilirea ordinilor care după cum am arătat în faţa dvs. rasiale. în impulsurile ce străbat lumea. care va lua nişte dimensiuni mult diferite de cele actuale. Aşa va fi deja în cursul epocii a cincea postatlanteene. aceste entităţi mai erau nişte entităţi care slujeau forţelor bune. adică în epoca de cultură greco-latină. Să ne lămurim încă o dată. entităţile ahrimanicluciferice rămase în urmă s-au ridicat de-a dreptul împotriva legăturilor de sânge. să înţelegem de ce natură au fost eforturile spiritelor întunericului rămase în urmă în epoca a patra postatlanteană. în epoca a cincea. naţiunilor. în oameni care sunt încâlciţi în multiple feluri în karma cosmică a epocii a cincea postatlanteene. care făceau parte din ierarhia Arhanghelilor.

Dar tocmai faptul că pleacă de acasă. ca să nu provoace acolo nenorocirea de a-şi ucide tatăl şi a se căsători cu mama sa. fiindcă altfel vei deveni ucigaşul tatălui tău şi soţul mamei tale.Ca şi cum ar putea să-i evite! Am vorbit adeseori de acest lucru. Epoca greco-latină a venit în întâmpinarea acestor rebeli într-un mod deosebit. că el s-a simţit de timpuriu neliniştit în sufletul său de îndoielile privitoare la originea sa. Laios. că oracolul din Delphi i-a spus apoi ceva foarte important. în acea iubire reciprocă ale cărei baze se pun prin înrudirea de sânge. Cu aceasta. care va deveni ucigaşul tatălui său. Soţia acestuia i-a dat numele de Oedip. dacă am voie să spun aşa. tocmai în timpul repetării erei atlanteene în epoca a patra postatlanteană. Aşadar. ghicitoarea Sfinxului. Ştiţi cum se povesteau lucrurile mai departe. pentru că nişte băieţi de vârsta lui îi atrăseseră atenţia asupra anumitor lucruri. au fost aceia care au devenit eroi. auzind de Lucifer şi de Ahriman. să studiem acel mit care ne povesteşte cum un oracol i-a profeţit lui Laios din Teba. într-un anumit sens. lucrurile acestea le erau comunicate într-un alt mod. aşa era ea adusă spre oamenii acelei epoci. ci a dezlegat enigma. în cercul cel mai larg al vieţii. importante. el întâlneşte un car. el pleacă din Corint. În vremea de atunci. deja într-o formă asemănătoare cu cea care se apropie astăzi de om. în care zac ascunse însă nişte adevăruri adânci. la nunta lui cu Iocasta. prin Misterii. oamenii n-ar fi fost maturi pentru a primi explicarea miturilor. ei i se dăruiau oamenii. în care tatăl său.azi ea trebuie să fie mai spiritualizată -. oamnilor nu li se spunea: evitaţi-i pe rebeli. ale evoluţiei. dezlegarea ghicitorilor puse de Sfinx. drept individualităţi care fac opoziţie. care are legătură tocmai cu ceea ce am adus eu acum în faţa sufletului dvs. În cele din urmă. ei simt: Pentru Dumnezeu. care va trăi cu mama sa în incest. că talentele lui s-au dezvoltat. prin legende. A studia astăzi acea profeţie este o problemă foarte dureroasă. drept rebeli. El nu ştia cine sunt. tatăl sau mama sa. ca ele să fie folosite. Ci se ştia că este în planul mersului plin de înţelepciune al lumii ca aceste entităţi să fie puse acolo unde trebuie. Aşa cum trebuia să fie cunoaşterea în epoca a patra postatlanteană. Ca să se meargă mai departe a fost necesar să existe mereu revolte. evitaţi naturile rebele. că din căsătoria lui cu Iocasta va rezulta un fiu. Laios. Cu aceasta. Astăzi constituie o slăbiciune a multor oameni faptul că. unde crescuse. aparţine acestei epoci. pe aceştia să-i evităm! . Şi atunci. Aceasta a fost profeţia făcută lui Oedip. dar când din căsătorie a rezultat un fiu. Ea înseamnă. îi devine fatal. când încă mai exista o conlucrare înţeleaptă a oamenilor. Ei ajung la ceartă.. din cauza călcâielor străpunse. şi prima faptă pe care o săvârşeşte acolo a fost. îşi continuă drumul spre Teba. Şi lucrarea zeilor buni. entităţile luciferice! Nu li se spunea aşa ceva. că ia calea Tebei. El nu i-a spus Sfinxului: “Nu bucuros îți spun o taină-adîncă”. Iniţiaţilor. lor li se povesteau miturile. miturile exoterice. Oedip era unul dintre cei care ştiau. ei i se dăruiau oamenii pe atunci . l-am situat foarte temeinic pe Oedip în întregul context al evoluţiei din epoca a patra postatlanteană. Dar. El nu putea face altfel decât să creadă că patria sa e Corintul. Fiindcă. evitaţi entităţile spirituale ahrimanice. călătorea împreună cu un însoţitor. dacă o poţi studia în întreg contextul ei. enigma omului. nu s-a lăsat convins să renunţe la căsătorie. prin mituri. Dar el trăia în sânul unei desăvârşite iluzii. ce-i drept. după cum se ştie. în realitate. Acest fiu a fost dat în grija unui păstor. Ştiţi că băiatul Oedip a crescut. Să studiem un asemenea mit grandios. în epoca a patra postatlanteană a fost implantat un impuls care a 74 . Pe drum. Acest mers al evoluţiei cosmice trebuia să le fie explicat oamenilor aşa cum putea fi el explicat. pur şi simplu: Evită-ţi patria. el a poruncit să-i fie străpunse călcâiele şi să fie lepădat pe Citeron. Oedip îl omoară pe tatăl său. se afla deja în legăturile de sânge -.atlanteană mai acţionau pe cale magică.

În dosul acestor lucruri zac nişte enigme adânci ale epocii a patra postatlanteene. Avem în faţa noastră nu numai un om care se ridică în mod subiectiv împotriva legăturilor de sânge. Dar nu e necesar să facem acest lucru astăzi. a fost protejat apoi de Theseu în Attica. Iocasta. Goethe ştia. că ceea ce se afla în dosul Elenei trebuie venerat aşa cum Faust o venera pe Elena. decât că: La zece ani era o poamă rară. bineînţeles. am putea spune. tinerii trimişi ca victime minotaurului. care sunt expulzaţi. pe când ea avea zece ani. până când a venit ciuma. faptul că el a eliberat Athena de tributul pe care ea fusese nevoită să-l plătească. probabil că a fost fericit. în aşa fel încât acesta l-a trimis pe fiul său. tocmai pentru că au fost scoşi din sânul ordinii normale. Doamna de la curte. Şi el . şi-a luat singură viaţa.şi în cazul lui a existat o profeţie făcută de oracol tatălui. pe acei eroi care sunt cuibăriţi într-un anumit fel în sânul legăturilor de sânge.continuat să acţioneze şi în care Oedip era angajat. individualitatea lui Oedip. Văzătorul Tiresias a fost acela care. Încercaţi să cercetaţi mitologia greacă. Dar Theseu este acela care o fură pe Elena. n-o considera mama lui. spre nenorocirea sa. până la urmă. Ei bine. şi o ţine ascunsă. şi apoi şi-a găsit odihna în pământul Atticii. la revolta împotriva legăturilor de sânge. desigur. tocmai Theseu e pus în legătură cu Elena. a ajuns orb şi a fost alungat de propriii săi fii. expatriaţi. ci un om care e împins la revoltă de legile naturii înseşi. Aşadar. şi că tocmai prin aceasta le trezeşte. că ei sunt marii rebeli. în dosul acestor eroi. Ce ne arată aceasta? Ne arată cum o individualitate. nu mai ştie despre aceste lucruri. Oedip şi-a scos ochii. e introdusă din nou în cadrul acestei legături. că ea se dezvoltă în afara legăturii de sânge. Nu e de mirare că poporului din Grecia nu i se putea spune ce zace. datorită acestui fapt. Iar el a devenit ocrotitorul lui Oedip. să o parcurgeţi urmărindu-i pe acei oameni. s-a căsătorit cu mama lui. până la moarte. din secolul al 16-lea. un asemenea erou este şi Theseu. Theseu însuşi. şi. a scos la lumină adevărul despre toată această poveste. ia gândiţi-vă numai . şi el dezleagă nişte enigme importante ale epocii a patra postatlanteene. departe de patrie. el s-a dus la Teba. de fapt. Numai atâta e necesar să aducem în faţa sufletului nostru din drama lui Oedip. spre a fi educat. Dar tocmai în ceea ce o priveşte pe Elena au acţionat cele mai rele forţe ale calomniei. S-ar putea vorbi ore în şir despre felul în care Oedip a dezlegat enigma Sfinxului. e scoasă din sânul legăturii de sânge. care îl ocroteşte în crângul Atticii. sau De la zece ani ea n-a fost bună de nimic. le ridică împotriva sa.cunoaşteţi legenda. Un asemenea erou este Oedip. dar că ei sunt necesari în întregul drum plin de înţelepciune al evoluţiei lumii. e dusă în altă parte. care s-a văzut dintr-o dată soţia propriului său fiu. Noi vrem doar să înţelegem că ceea ce face aici Oedip îl arată a fi cu adevărat un erou al epocii a patra postatlanteene. Omenirea ar putea învăţa din asemenea 75 . aduc impulsuri noi. vechi. astfel încât ei îşi parcurg dezvoltarea în afara legăturii de sânge şi cum. i se spusese că atunci când băiatul va deveni un adolescent care să fie în stare să folosească o anumită sabie va putea să se întoarcă. faptul că el s-a salvat cu ajutorul firului dăruit de Ariadna -. Şi Theseu e scos afară din sânul legăturilor de sânge. Dar cu aceasta Goethe atrage iarăşi atenţia asupra unui anumit lucru foarte important. pe care. bineînţeles.

că Paris a fost convocat de zeiţele Hera. Visul i-a vestit mamei lui Paris. mari. într-un anumit sens. De aceea. aşadar. care. al doilea. poate. dacă ar fi total inactivă? E necesar să înţelegem două lucruri. în lumea spirituală? Şi iarăşi. se poate ivi deosebit de clar în faţa ochilor noştri ne va preocupa acum şi pe noi pentru câteva minute. unul dintre cei expatriaţi. în sensul conducerii înţelepte a lumii. o asemenea individualitate care se ridică împotriva legăturilor de sânge. şi aici ni se povesteşte: el a fost fiul lui Priam şi al Hecubei. aşadar. Paris i-a acordat Afroditei premiul pentru frumuseţe. adică domnia asupra Pământului. marele epos atât de important al lui Homer. Şi aici are loc ceea ce ne spune legenda. apreciat. prin faptele omului. care va da foc cetăţii Troia. că omul are o voinţă liberă. O întrebare care. a avut un vis. El este educat în Parion. Primul. jos. în general. Aici problema libertăţii bate cu putere la porţile cunoaşterii umane. ci un vis. Fie din primul. Fiindcă legăturile de sânge. tocmai ceea ce. Se spune că Hera îi făgăduise lui Paris Asia. Paris este şi el. dacă ea nu ar avea absolut nimic de făcut. de a încălca. Aici nu este o profeţie făcută de oracol. El o scoate pe Elena din sânul legăturilor de sânge greceşti şi vrea s-o ducă la Troia. Întotdeauna lucrurile se combină în aşa fel încât vedem că în legendele despre eroi ale Greciei este introdus în evoluţie ceva care vrea să rupă legăturile de sânge. că Hecuba. 76 . Am vrut să vorbesc doar în treacăt despre aceasta. sunt factorul care creează. care este îndrumătoarea a ceea ce se petrece în lume. că ea va da naştere unei făclii arzătoare. cum stau lucrurile cu Paris? Ei bine. departe de toate legăturile de sânge. care în scena invocării spiritelor ne este prezentat de Goethe . şi acest tată l-a trimis departe de casă pe fiul său. stă cel mai sus. întreaga structură socială. cum este răpirea Elenei de către Paris. iar Afrodita îi făgăduise că o va avea pe cea mai frumoasă dintre femei. în acest caz. unul dintre cei daţi afară din sânul comunităţii de sânge. poate fi calomniat cel mai mult. sus. înainte de a-l naşte. în sine. cum ar fi cu lumea spirituală. Să fim noi cu adevărat nişte automate. Cum stau lucrurile cu Paris. că mersul lumii e îndrumat şi condus. şi care aveau pe atunci sarcina. Vrea să rupă legăturile de sânge. Cât de mult a influenţat el astfel mersul vieţii din Grecia v-o descrie epopeea.scuzaţi cuvântul trivial. fie din al doilea motiv. în timp ce îl purta în pântece. Uşor s-ar putea întâmpla ca cineva să pună întrebarea: Dar cum rămâne atunci cu libertatea umană. legenda. dacă nişte fapte atât de importante. aşa cum este disputa dintre zeiţe? Omul pare a fi atunci doar simpla unealtă prin care este realizat ceea ce nu numai că se pregăteşte sus. toate sunt imaginea de oglindă a ceea ce se petrece în lumea spirituală. ca să vă arăt că Elena se află într-o legătură misterioasă cu acele individualităţi care au fost rebelii epocii a patra postatlanteene.lucruri că tocmai ceea ce ar trebui să fie recunoscut. sunt săvârşite în urma unor evenimente petrecute sus. din lumea spirituală. de a rupe legăturile de sânge. Pallas şi Afrodita ca să spună care dintre ele este cea mai frumoasă. Şi ni se povesteşte un lucru ciudat. care merge în paralel cu aceasta.drept concurentul lui Faust. dar un vis care conţine o înţelepciune adâncă. grandioase. În Paris însuşi avem. trebuie să spunem cu adevărat: Ceea ce se petrece aici. ci îşi exercită şi influenţa? Da. care i-a dat tatălui său de ştire că acest fiu va aduce pieirea Troiei. pentru că Asia însemna pe atunci domnia asupra Pământului. într-adevăr. care prin faptele lor prezintă imaginea de oglindă a ceea ce are loc. că Eris a menit mărul celei mai frumoase. sunt puternice. de fapt. de nişte puteri şi forţe spirituale şi că nu se întâmplă nimic care să nu se întâmple sub influenţa celor de sus. în lumea spirituală. dar el n-a fost rostit cu o intenţie trivială . în lumea spirituală. drept rivalul în dragoste al lui Faust. Pallas Athena îi făgăduise glorie în război. vorbeşte şi de profeţia unui oracol.

Cele două lucruri par să fie diamentral opuse. Şi, cu adevărat, aici este atinsă o problemă, o enigmă care-i dă de furcă omului extraordinar de mult, pe care oamenilor nu le este deloc uşor să o depăşească, fiindcă lucrurile stau în acest fel. Dacă privim în sus, spre lumea spirituală - ceea ce fac zeii, sunt faptele zeilor, şi oamenii de aici, de jos, aduc la îndeplinire impulsurile zeilor. Aşa este. Cum pot fi atunci oamenii liberi? Daţi-mi voie să vă înfăţişez această problemă în mod aproximativ - despre această problemă se pot spune, fireşte, mereu numai câteva lucruri -, în câteva linii. Să presupunem, aşadar: acolo, sus (desenează), sunt cele trei zeiţe, cu disputa lor, care are loc între ele. Rezultatul disputei este acela că pe Pământ coboară impulsul rezultat din faptele celor trei zeiţe. Cum au acestea legătură cu ierarhiile situate mai sus, acest aspect nu trebuie să-l atingem acum. Ceea ce are loc acolo, sus, are loc cu necesitate absolută. Ceea ce face Paris, el face, aşadar, din cauză că, sus, cele trei zeiţe au făcut ce au făcut. Dvs. veţi spune: Atunci, cum se mai poate vorbi de libertate în cazul lui Paris? E aproape exclus! Dar raza cade pe Pământ şi, aici, pe Pământ, nu este doar un om pe care ea poate să cadă, ci sunt mulţi pe care ea poate să cadă. Presupuneţi că aici, jos, sunt o sută. Nouăzeci şi nouă dintre ei nu săvârşesc fapta, al o sutălea o săvârşeşte! Aici joacă un rol şi misterul numărului. Se confundă mereu împrejurarea că Paris devine pe deplin Paris pentru că se declară gata să se situeze acolo unde impulsul a putut fi transpus în realitate. Dar zeii ar fi găsit un alt om, dacă Paris n-ar fi făcut acest lucru. Şi atunci s-ar fi povestit despre un alt om. Prin intermediul numărului, ajungeţi la dezlegarea acestei enigme a libertăţii. Dacă, într-un anumit moment al evoluţiei, dintre o sută de oameni aflaţi aici, jos, nu se găseşte niciunul, zeii aşteaptă până când vine unul; el săvârşeşte fapta pe care zeii i-o propun. Prin aceasta, el nu este stânjenit câtuşi de puţin în libertatea sa, pentru că ar putea şi să nu săvârşească fapta. Reflectaţi la acest aspect al problemei numărului şi atunci veţi constata că o conducere a lumii divin-necesară, plină de înţelepciune, nu este deloc în contradicţie cu libertatea umană. Aceasta nu cuprinde, bineînţeles, întreaga problemă a libertăţii, ci, iarăşi, numai o parte a ei. Vedeţi, aşadar, că acei eroi ai vechilor greci înseamnă ceva în ansamblul evoluţiei omenirii, eroii care sunt situaţi în cadrul ei drept oameni expulzaţi. Amintiţi-vă: într-una dintre conferinţele mele veţi găsi - nu ştiu dacă am spus mai des acest lucru - că o asemenea legendă a expulzării se leagă şi de Iuda, şi despre Iuda se povesteşte că în tinereţe a fost expulzat; despre Iuda Iscariotul se povesteşte acest lucru. Starea de expatriat este ceva care, în limbajul mitului, în limbajul legendei, exprimă intervenţia puterilor rebele, care se ridică împotriva legăturilor de sânge din epoca a patra postatlanteană. Regiunea din care sunt impulsionate aceste lucruri în epoca a patra postatlanteană este regiunea în care domnesc Arhanghelii. De aceea, relatările trebuie făcute în aşa fel încât omul să fie situat întotdeauna mai departe de influenţele ce vin din lumea spirituală. Se relatează întotdeauna fie că un oracol aduce mesajul din lumea spirituală, fie că influenţa vine direct din lumea zeilor. Dvs. ştiţi că Elena este o fiică a Ledei zămislită cu Zeus, aşadar, aici lumea spirituală acţionează asupra lumii de aici, de jos. În epoca noastră, în care lucrează Îngeri întunecaţi rămaşi în urmă, aceştia acţionează, bineînţeles, aş spune, pe baza unor relaţii mult mai intime cu oamenii. Şi eu am spus deja ieri: Dacă vrem să discutăm, fie şi numai pe departe, diferite lucruri care se leagă de lucrarea puterilor întunecate începând din ultima treime a secolului al 19-lea, păşim pe o gheaţă foarte, foarte subţire. - Dar din întreg contextul puteţi deduce că ceea ce a fost tocmai evoluţia justă, normală, pentru era a patra postatlanteană, căutarea structurii
77

prin legăturile de sânge, perpetuându-se până în epoca a cincea postatlanteană, este unul dintre impulsurile cu care oamenii din această epocă vor avea de luptat. La aceasta trebuie să adăugăm, în orice caz, ceea ce eu am spus deja ieri, că acum apare ceva cu totul nou, pe când epoca a patra postatlanteană, cu căutările sale legate de naştere şi moarte, este o repetare a erei atlanteene. Acum apare ceva cu totul deosebit, ceva care este creat direct din maya, din iluzie. Dar trebuie să înţelegem şi această iluzie în mod just. Bineînţeles, maya a existat întotdeauna. Fiindcă orice conştienţă ia naştere din amăgire, aşa cum am arătat într-un articol pe care-l veţi putea citi în curând în revista “Reich”, pornind de la Nunta chimică a lui Christian Rosencreutz. Dar, începând cu epoca a cincea postatlanteană, iluzia, amăgirea, va exista într-o măsură şi mai mare, cu totul deosebită, pentru că va apărea tot mai mult şi mai mult sub forma faptului că oamenii se vor lăsa în prada iluziei. Aceste iluzii au existat întotdeauna, dar erau legate de alte puteri, în epoca a treia postatlanteană de puterile afinităţii elective, în epoca a patra de forţele naşterii şi morţii, în cea de-a cincea forţele iluziei vor fi legate de forţele Răului, iluzia, maya însăşi va fi luată în stăpânire de către Rău. Şi toate acestea vor fi impregnate de un lucru la care, de asemenea, m-am referit deja, vor fi impregnate de deşteptăciune, de inteligenţă. Sună paradoxal când spunem: E bine pentru oameni că pot face cunoştinţă cu toate acestea, fiindcă numai dacă trebuie să crească în lupta cu piedicile omul poate ajunge cu adevărat la libertate. Putem înţelege uşor că aşa este. Dar fapt este că ceea ce are legătură cu numărul cinci are legătură întotdeauna, în felul acesta, cu manifestarea, cu dezvoltarea Răului. Şi va trebui ca oamenii să se deprindă să conceapă năvălirea forţelor Răului ca o năvălire a unor legi naturale, a unor forţe ale naturii, pentru a ajunge să le cunoască şi pentru a şti ce pulsează şi urzeşte la baza lucrurilor. Nu trebuie să privim Răul de la bun început în aşa fel încât să fugim de el cu o atitudine de total egoism, să vrem să-l dăm la o parte; aşa ceva nu putem face. Ci trebuie să-l pătrundem cu conştienţa, dar, pe de altă parte trebuie să-l cunoaştem, să-l cunoaştem cu adevărat, să-l cunoaştem în mod just. În epoca noastră în lumea oamenilor se extinde deja o forţă care are tendinţa de a crea iluzii, care sunt dăunătoare, deranjante. Un mic exemplu de o asemenea iluzie. Când dau acest exemplu, eu nu vreau câtuşi de puţin să iau apărarea cuiva, într-o direcţie sau alta, ci vreau doar să dau un exemplu care să arate cum năvăleşte iluzia, ceea ce este iluzoriu. Presupuneţi că un om politic apare astăzi în public şi vrea să-şi exprime, conform cu impulsul său cel mai intim, poziţia faţă de Consiliul Mondial, faţă de diferitele lucruri care sunt susţinute dintr-o direcţie sau alta. Acest om politic s-ar simţi îndemnat să-şi spună părerea în legătură cu aportul adus de statul britanic aşadar, nu avem deloc de-a face cu popoarele -, împreună cu puterile corespunzătoare din spatele lui, despre care am vorbit adeseori, la evenimentele actuale. Un om politic s-ar simţi îndemnat să-şi spună o dată cuvântul în legătură cu aceasta şi să arate cum crede el că ar trebui creată o relaţie justă cu impulsurile britanice. Dacă un om politic ar spune următorul lucru: Ar fi un act lipsit de amabilitate faţă de puterea care are în stăpânirea ei marea să i se paralizeze supremaţia. Ce aţi spune dvs.? Acest om politic constată: Există o putere care are în stăpânirea ei marea; trebuie să luăm atitudine. Dar este un act lipsit de amabilitate să paralizăm în dezvoltarea ei această putere care are stăpânirea asupra mării. Să se renunţe, aşadar, la acest act lipsit de amabilitate. - Ce s-ar putea spune despre un asemenea om politic? Cred că lucrul cel mai neînsemnat care s-ar putea spune despre el este
78

acela că el este reprezentantul unei politici a puterii (Machtpolitik). Acolo unde e puterea, acolo ne îndreptăm, nu-i aşa? Cel puţin, acest lucru pare să reiasă din cuvintele sale. Astăzi nu se face aşa. Într-un asemenea caz, nimeni nu apare în public, spunând: Eu reprezint o politică a puterii, mă alătur puterii care deţine puterea - astăzi se spune, când se defineşte aşa ceva: Eu lupt pentru dreptatea şi libertatea şi independenţa popoarelor. Aceste două lucruri sunt spuse unul lângă celălalt: Lupt pentru dreptatea şi libertatea popoarelor - şi se spune alături: Trebuie să ne aliniem neapărat şi să nu săvârşim nicio faptă lipsită de amabilitate faţă de acea putere care, ei bine, deţine puterea. Vedeţi cum se încâlcesc oamenii în iţele iluziilor! V-am prezentat exemplul politicianului suedez Branting, pentru că el este omul care a vorbit aşa, un politician neutru. Aşa se face politica neutralităţii, fireşte. Aici nu trebuie să vedeţi niciun reproş, nici apărarea vreunei orientări politice, aceasta e doar o caracterizare a felului cum trebuie să meargă azi lucrurile. Oamenii sunt entuziasmaţi, bineînţeles, de dreptul şi libertatea popoarelor, dar se susţine o asemenea politică. Dar nimeni nu recunoaşte că susţine o asemenea politică pentru că nu se poate altfel - acesta ar fi adevărul -, ci spune că susţine acea politică având la bază impulsurile dreptului şi libertăţii popoarelor. De asemenea lucruri e necesar să ne ocupăm azi. Nu e suficient ca cineva să lase să acţioneze asupra sa basmele care circulă prin lume, astăzi trebuie primite în conştienţă. Ele trebuie luate în conştienţă. Numai în felul acesta e posibil să găsim punctul de contact cu impulsurile evoluţiei, aşa cum le-am descris. Fiindcă, vedeţi dvs., nicio epocă nu a fost lămurită asupra ei înseşi atât de puţin ca a noastră şi nicio epocă nu a avut nevoie atât de mult să se lămurească asupra ei înseşi ca aceasta de acum! Ia gândiţi-vă numai, această epocă de acum a fost atât de mândră de marile ei progrese în privinţa tuturor gândurilor umane posibile. S-a ajuns, în cele din urmă, să se găsească, pornindu-se de la ştiinţele naturii, nişte impulsuri şi pentru ştiinţa socială. V-am vorbit adeseori despre ştiinţa socială. Dar duceţi-vă şi studiaţi ce se spune adeseori încă şi astăzi în instituţiile oficiale despre problemele educaţiei, despre problemele sociale, despre problemele juridice etc. Încercaţi să vă transpuneţi în mentalitatea cu care oamenii cred că îşi prezintă adevărurile lor infailibile, cu care vor să calce în picioare totul, tot ce răsună dintr-un alt colţişor oarecare. O parte din ceea ce a crezut omenirea modernă a făcut, sub influenţa impulsurilor iluzioniste, pe de-o parte - impulsurile iluzioniste, pe de-o parte, vreau să spun doar atât -, a impulsurilor naţionaliste, pe altă parte, să se întâmple ceva care numai după doi ani - acum sunt deja peste trei ani - a adus pentru Europa cinci miloane de morţi şi trei milioane până la trei milioane și jumătate de răniţi irecuperabil. Aşa a fost după doi ani, acum au trecut cu mult mai mult de trei ani. Şi aceasta nu e decât consecinţa a ceea ce a trăit mai întâi sub formă de idei greşite, de idei în care iluzia se aliază cu puterea distructivă. Din tot felul de alte lucruri care se spun despre educaţie, despre problemele juridice, se va dezvolta ceva asemănător, dacă lucrurile se vor rostogoli mai departe în modul neinfluenţat de spiritual. Totul depinde de faptul că această epocă a cincea postatlanteană are nevoie de o aprindere a forţelor spirituale în conştienţa omenirii. Critica adusă concepţiei materialiste diametral opuse este numai o parte a zelului cu care noi trezim în interiorul nostru impulsurile spirituale. Şi aceasta este principalul. Fiindcă ceea ce trebuie să aibă loc printre oameni trebuie să fie făcut prin oameni. Dacă am devenit maturi pentru a ne aşeza acolo unde raza cade în jos, ea va veni, în mod cert, de asta puteţi fi siguri! Dar această maturizare nu poate veni decât pe calea unei vieţi comunitare. În epoca a cincea postatlanteană acest lucru va fi treaba
79

Esenţialul va fi înţelegerea pe care comunităţile umane o vor aduce în întâmpinarea acestei idei.oamenilor individuali numai ca idee. dragii mei prieteni! 80 . Ţineţi-vă cu tărie de acest gând.

pe baza forţelor pe care le dezvoltă din propria sa organizare corporală. faţă de acele entităţi.subliniez acest lucru în mod cu totul deosebit . pentru că spectacolul nu va avea loc deoarece câţiva actori s-au îmbolnăvit. Ne-am depărta foarte mult de la tema noastră de azi dacă aş vrea să vorbesc. dar nu voi vorbi despre această scenă . Dacă îl separăm pe om în felul acesta. Nu se poate spune că în evoluţia lui Goethe poate fi dovedită prezenţa unei cunoaşteri clare a faptului că omul dobândeşte abia la mijlocul vieţii. pe baza organismului său corporal.printr-o chimie spirituală.despre calea pe care Goethe a ajuns la înţelegerea unor adevăruri spiritual-ştiinţifice. nişte lucruri care vă pot ajuta să vedeţi că a fost necesar ca Goethe să vadă anumite lucruri din lumea spirituală pentru a plăsmui scena aşa cum o avem astăzi. Dar. ca realizare a lui Goethe. de cele spuse aici deja în această toamnă. ca om. dar el simţea şi presimţea nişte adevăruri spiritual-ştiinţifice. arată într-o măsură cu totul deosebită cum simţea şi presimţea Goethe chiar dacă nu avea încă asemenea sentimente şi presentimente sub formă de idei clare -. putem 81 . Înţelegem acest lucru numai dacă ne dăm seama mai întâi în ce măsură este el o creatură . câteva expuneri spiritual-ştiinţifice. aceste scene în acest fel. Noi ştim.30. prin faptul că se află într-o anumită dependenţă faţă de creatorii săi spirituali originari. a căror misiune specială în Univers culminează cu crearea omului. într-un anumit sens. şi dacă ne devine clar faptul că această creatură ne trimite în trecut. fie şi numai în mod introductiv . pur şi simplu. propriu-zis. cu siguranţă. în măsura în care această scenă. şi atunci conferinţa trebuie să fie de sine stătătoare. în orice caz. lucrurile pe care le-am expus aici cu câteva zile în urmă despre dezvoltarea omului ca fiinţă temporal-corporală. în genul unei expuneri artistice. la creatorii săi. se poate izola din om .din punct de vedere artistic. câteva remarci care să se lege. pur şi simplu. Mă voi referi la scena care va fi prezentată aici duminică la ora 18. după spectacol. sub formă de idei clare. ci dintr-un alt punct de vedere. trebuie să se simtă înrudit în mod cu totul deosebit. capacitatea autocunoaşterii. 27 septembrie 1918 Eu intenţionam să dau astăzi. poate. dacă pot folosi o asemenea expresie pedantă . Cine lasă să se deruleze prin faţa sufletului său scena despre care vom vorbi are ocazia să privească foarte adânc în sufletul lui Goethe. care se leagă.EXEGEZE SPIRITUAL-ŞTIINŢIFICE LEGATE DE “NOAPTEA CLASICĂ A WALPURGIEI” Dornach. de scenele din “Faust” care urmau să fie prezentate. trebuie să avem în vedere faptul că omul este cu adevărat o fiinţă complicată. legând de existenţa acestei scene. de această scenă. faţă de acele fiinţe cu care omul. la rândul lor. la creatorii săi spirituali. mai mult pornind de la această scenă. Dacă vrem să ne edificăm într-un mod adecvat asupra acestor lucruri. din expunerile făcute aici de-a lungul acestor săptămâni. ca şi cea imediat următoare. care face apoi trecerea spre fantasmagoria Elenei.ceea ce este omul. Tocmai pentru a evita neînţelegerile în această direcţie vă rog să aveţi în vedere în mod cu totul deosebit faptul că eu nu voi prezenta lucrurile din punct de vedere artistic. Ei bine. voi proceda puţin altfel. Goethe nu cunoştea. dintre ierarhiile ordinii cosmice. că omul devine capabil abia pe la sfârşitul anilor douăzeci să dobândească autocunoaşterea. Un poet care nu ajunge cu cunoaşterea sa până la adevărurile spiritual-ştiinţifice nu construia. ci voi lega de această scenă câteva observaţii spiritual-ştiinţifice.lucru pe care. îl voi face altă dată . Eu vreau să leg.dacă îmi e îngăduit să folosesc această expresie atacată azi în mod frecvent de ştiinţă -.

în prezent. care porneşte de la cunoaşterea de sine. şi ar examina cum se dezvoltă omul de-a lungul stadiilor lunar. a organizării care este înrudită. chiar dacă nu acea cunoaştere de sine plină de strălucire care este în intenţiile creatorilor săi. dar într-o viaţă semiconştientă. pentru om apare relativ devreme o anumită cunoaştere de sine. dacă o urmărim în sens invers. omul s-ar trezi. relaţiile dintre aceste ierarhii. nu-l poate face. în trecut. şi nici nu survine. chiar în prima scenă. aici am avea acest curent. în cadrul dezvoltării sale pământeşti. ceea ce el dobândeşte pe baza organizării corporale. ce-i drept. după ce a trecut de jumătatea vieţii. solar. dacă ar percepe legătura dintre om şi ierarhii. Şi dacă ne întrebăm: Ce anume face ca lucrurile să nu se petreacă în 82 . în care omul ar fi străluminat de o inteligenţă superioară. Şi atunci ele i-ar da ocazia. la întrebarea: Ce sunt eu. Am atras atenţia asupra laturii îndoielnice a unei asemenea cunoaşteri pentru omul care încă nu s-a maturizat. Imaginaţi-vă că într-un punct oarecare al evoluţiei sale omul ar fi reprezentat prin acest cerc. pentru cunoaşterea de sine şi pentru cunoaşterea lumii. aşa cum era în intenţiile spiritelor ierarhice de care aparţine el. şi atunci. cu interacţiunea forţelor pământeşti. pentru cunoaşterea de sine şi pentru cunoaşterea lumii legată de aceasta. tot conform cu intenţiile creatorilor săi. în modul cel mai intim. aş spune. nu ar fi nevoit să şi-o cucerească prin noţiuni abstracte. pe care vreau să-l sugerez aici prin culoarea portocaliu. i-ar forma organizarea corporală într-un cu totul alt mod. să practice cunoaşterea de sine într-o cu totul altă măsură decât o poate face omul astăzi. dar el ar dobândi cunoaşterea de sine şi cunoaşterea lumii legată de aceasta într-o strălucire mult mai mare. Dar nu există nici starea de conştienţă diminuată. aşa cum este el. la sfârşitul anilor douăzeci. Dacă urmărim entitatea umană. acea fiinţă care se maturizează pentru autocunoaştere abia la sfârşitul anilor douăzeci. Aş spune aşa: Conform intenţiilor lor. Pentru că entităţile creatoare şi-au trasat sarcina de a-l face pe om în aşa fel încât el să dobândească. dacă ne punem acum întrebarea: Ce ar deveni omul în cursul dezvoltării sale fizice în viaţa dintre naştere şi moarte dacă ar fi supus numai influenţei exercitate de aceşti creatori ai săi. Dacă s-ar trezi cu adevărat mai târziu. omul este ţelul creaţiei zeilor. în lumea fizică. a organizării luate din domeniul pământesc însuşi. pe care vreau s-o reprezint prin acest cerc. acea cunoaştere de sine care ar putea să apară. El şi-ar putea da cu adevărat răspuns. cu substanţele pământeşti. ce ar deveni el atunci? Atunci el ar deveni. El ar găsi conlucrarea. saturnian şi mai târziu stadiul pământesc. nu într-o viaţă de somn. ca om pământesc.reprezenta schematic lucrurile în felul următor. Dacă cineva ar merge înapoi. pentru a se trezi apoi la cunoaşterea de sine. Desen pagina 125 aşa cum vă sunt ele cunoscute din “Ştiinţa ocultă”. Dar nu se întâmplă nici una nici alta. în cea de-a doua jumătate a vieţii. entităţile divine îi dau omului posibilitatea de a se pregăti în toate direcţiile în mod sănătos. prin organizarea lui corporală.lucru pe care. aşa cum am arătat eu în cea de-a doua dramă-mister în cadrul unui dialog purtat de Capesius cu hierofantele. Dar. aşadar. ar găsi particularităţile ierarhiilor superioare. El ar avea cunoaşterea de sine şi ca percepţie. aşa cum iese ea treptat din mâinile creatorilor săi spirituali. ar ajunge să aibă o imagine a faptului că. ca om? . într-un anumit sens. nu de a sa proprie. în condiţiile obişnuite. până la sfârşitul anilor douăzeci. În prima jumătate a vieţii el nu are acea stare de conştienţă diminuată care. târziu.

dintre care numai unul e cel din care el face.ahrimanic. că omul. Lui Goethe i-a fost mereu extrem de 83 . în mod temporal cu ea. nu zace în natura lui. din cultura Italiei. Este foarte important să nu tragem concluzii greşite din cele spuse aici. Conform cu intenţiile creatorilor omului. Şi în ştiinţa spirituală se păcătuieşte mult dacă nişte lucruri exprimate exact sunt duse afară. la cunoaşterea de sine plină de strălucire. ei se manifestă de-a lungul întregii vieţi. după cum ştiţi. aşa ceva ar fi total greşit. E curentul ahrimanic. ci s-a unit relativ devreme cu el. curentul care i-a dat posibilitatea de a avea deja în prima jumătate a vieţii o anumită cunoaştere de sine. aş putea spune. în cea de-a doua jumătate a vieţii. s-a revărsat în crearea părţii a doua a “Faust”-ului goetheean. propriu-zis. în a doua jumătate a vieţii sale. propriu-zis. care merge în adâncime. Putem chiar indica momentul. Dacă privim în intimitatea vieţii sufleteşti a lui Goethe mai profund decât vrea adeseori superficialitatea de astăzi s-o facă. omul este situat în sânul unui curent tripartit. prin propria forţă umană. aşa cum este el acum ca om pământesc. Şi un alt curent (albastru) se uneşte cu el. de fapt. ele au de-a face cu alte lucruri. neglijent. ceva care îi poate oferi o lămurire asupra fiinţei umane într-un cu totul alt mod decât poate fi dobândită în prima jumătate a vieţii o asemenea lămurire. În alte perioade. dacă urmărim apoi lucrurile şi vedem ce fel de influenţă observă el la sine însuşi pentru cunoaşterea sa. este. Conştienţa lui e întunecată de curentul ahrimanic. dacă putem spune aşa. chiar dacă nu acea cunoaştere de sine descrisă. nimeni nu are voie să-i spună altcuiva că aici s-a spus: în prima jumătate a vieţii omul e luciferic. Asemenea neînţelegeri iau naştere adeseori şi e foarte important să nu ne lăsăm în prada lor. Goethe era conştient de faptul că în anii patruzeci în sufletul uman apare ceva. într-o formă modificată în mod arbitrar. să ajungă. Şi această cunoaştere bazată pe presimţire. în legătură cu cele dobândite prin călătoria în Italia. cu ceea ce am sugerat mai înainte. Nu trebuie să credem. bineînţeles. Astfel. atunci în noi ia naştere şi un sentiment pentru felul în care a încercat Goethe să facă să devină rodnică pentru el trecerea la cea de-a doua perioadă a vieţii printro influenţă intensă. despre care credea că n-o va putea găsi dacă va rămâne în vechile sale condiţii de viaţă. de fapt. pentru arta sa. pe linia dezvoltării umane. Dar în perioadele amintite din viaţa umană aceşti curenţi au de-a face.ajungem la ceilalţi curenţi care îl influenţează pe om. iar curentul ahrimanic în aşa-numita eră atlanteană. parte. şi îl găsiţi consemnat în “Ştiinţa ocultă”: curentul luciferic intervine în aşa-numita eră lemuriană. nu se poate spune că Goethe a ştiut ceva în mod absolut clar despre acea fază deosebită din evoluţia omului care survine pentru om la mijlocul vieţii. Ei bine. în a doua jumătate . şi a presimţit foarte clar.acest fel? Cine e vinovat de acest lucru? . sub influenţa unor impulsuri care există în ordinea lumii. eu subliniez mereu că în ştiinţa spirituală ne străduim să ne exprimăm exact. se manifestă numai în prima jumătate a vieţii. Aşadar. a presimţit. dacă simţim întregul dor al lui Goethe de a dobândi din cultura meridională. dar pe o presimţire foarte clară. aş putea spune. plină de strălucire. Ajungem la acel curent care. iar cel ahrimanic numai în a doua jumătate a vieţii. Dar Goethe a simţit. ceva extrem de important pentru propria sa viaţă. curentul care nu lasă ca omul. în lume. că primul curent. când e vorba de asemenea lucruri. Aşadar. ajungem la curentul luciferic (galben). conştienţa lui e făcută pentru o stare mult mai luminoasă decât aceea în care intră el în a doua jumătate a vieţii. De aceea. Ceilalţi doi curenţi nu se află. o altă fiinţă decât a fost în prima jumătate a vieţii. ceva mai târziu. cel luciferic. aşa cum i-o meniseră creatorii săi. ci se unesc.

Goethe a născocit figura lui Homunculus. un fel de omuleţ minuscul într-o eprubetă. Ideile pe care ni le formăm despre om sunt. Aşadar. că în cadrul unei asemenea cunoaşteri a fiinţei umane nu se creează niciun om. Şi în faţa lui Goethe stătea. o asemenea cunoaştere a fiinţei umane. la un homo. cum poate fi înviat ceea ce. aţi fost nevoit să naşteţi în sufletul dvs. în faţa căreia orice orice alt intelect ar eşua. vă străduiţi să sintetizaţi. După cum am spus. ci fac legătura dintre nişte observaţii spiritual-ştiinţifice şi drama “Faust” a lui Goethe. spirituale. Şi. ci doar un omuleţ. crearea personajului său. figura lui Homunculus? Ea a devenit ceva ce reprezintă cunoaşterea omului de către om. natura şi din totalitatea întregii activităţi a naturii să compuneţi în cele din urmă. am observat-o cu admiraţie mereu crescândă şi am văzut că dvs. de altfel. ci 84 . în spiritul dvs. gândim. şi a întregii drame “Faust”. totuşi. de fapt. se adună la un loc şi îl plăsmuiesc pe om? Cum ne putem reprezenta acest lucru? Aceasta a devenit pentru Goethe o problemă arzătoare.. în cadrul cunoaşterii. dar ştim ceva. pentru că e caracteristică atât pentru prietenia dintre Goethe şi Schiller. de fapt. Aşadar.spune Schiller . în regnurile naturii. simţim. propriu-zis. prin cunoştinţele pământeşti se poate dobândi foarte puţin din cunoaşterea fiinţei umane. un Homunculus. Schiller îi atribuie lui Goethe încercarea de a cunoaşte fiinţa umană prin îmbinarea tuturor detaliilor ce pot fi dobândite prin cunoaşterea regnurilor naturii. măcar aproximativ. ceea ce este omul în realitate. azi nu vorbesc din punct de vedere artistic. Acestei întrebări arzătoare chinuitoare i s-a alăturat în sufletul lui Goethe o alta: Cum poate fi trezit. în comparaţie cu ceea ce este omul în realitate. despre forţele Pământului? Cum ne putem imagina că tot ceea ce ne înconjoară. numai despre Homunculus. pentru că v-aţi născut în natura noastră nordică. chiar dacă de la o distanţă destul de mare.Efortul de a ajunge la cunoaşterea de sine poate fi observat în modul cel mai interesant dacă urmărim evoluţia lui Goethe în lumina justă. Eu am citat-o adeseori. Schiller scrie: Eu am privit de mult timp. o Grecie. voim ca oameni.în dvs. şi să înlocuiţi prin imaginaţiune ceea ce nu se află în natura dvs.scrie Schiller -. nu corespunde absolut deloc existenţei naturii în aşa fel încât acest ceva să devină în cadrul cunoaşterii.încă nu când el a scris părţile din tinereţe ale “Faust”-ului său -. cât şi pentru întregul caracter sufletesc al lui Goethe. de fapt. încetul cu încetul. sub influenţa năzuinţei de autocunoaştere a lui Faust. Şi adeseori în faţa lui Goethe a stat gândul arzător. Ce a devenit.. a luat o asemenea formă încât în “Faust” căutarea autocunoaşterii umane avea să se exprime într-un mod cu totul deosebit. O sarcină eroică . gândurile care îi spuneau că. fiinţa umană. În legătură cu aceasta. figura lui Homunculus a fost născocită de Goethe în legătură cu încercarea de a-l prezenta în “Faust” pe omul care caută cunoaşterea de sine. şi despre care el ştie atât de puţin încât cunoaşterea sa nu se referă. el i-a scris lui Goethe o scrisoare foarte importantă. tot ceea ce oferă. într-adevăr. ca ideal al cunoaşterii. Ia gândiţi-vă: când Schiller a legat prietenie cu Goethe. aş spune. chinuitor: noi ne aflăm în lume ca oameni. Ce putem şti despre om? În anumite ceasuri îl năpădeau. Dacă v-aţi fi născut ca grec sau şi numai ca italian . nu despre homo.greu să se apropie de întrebarea: Cum ajungem la cunoaşterea de sine? . încetul cu încetul . natura şi cursul vieţii dvs. Dar. de altfel. ca ingrediente ale existenţei pământeşti. Faust. ci. Ce putem şti despre om. ar fi existat deja din cea mai fragedă tinereţe forţa imaginativă prin care să vă reprezentaţi fiinţa umană compusă din diferitele ingrediente ale naturii. dacă luăm la un loc tot ceea ce ştim despre substanţale. în mod spiritual.

Goethe cunoştea bine acel mod de a te apropia de adevăr care se desfăşoară. un homo. eu consider că toate acestea sunt prostii. care pot fi dobândite din sânul lumii nordice. în jurul căreia s-a iscat atâta dezbinare şi ceartă etc. prin reflecţii ştiinţifice obişnuite. că vrea să-l ducă pe Faust în Grecia. punându-şi o asemenea întrebare. ca om. totuşi. era aceea că reprezentările care pot fi dobândite numai în prezent . gândesc şi dau la tipar în legătură cu Elena a grecilor. De aceea şi Faust al său trebuia. cum a fost antichitatea greacă. Ceea ce pedanţii noştri . Şi.numai la un Homunculus. ea însăşi este pedantă. Dar noi trebuie să avem în vedere faptul că. de fapt. raţionalist. ca femeie greacă.altfel ştiinţa n-ar fi o ştiinţă autentică. Dacă cineva l-ar fi rugat pe Goethe să spună.cam aşa ar fi răspuns Goethe . în mod uman. cine crede că Goethe a fost un asemenea filistin pedant. fortificare a cunoaşterii fiinţei umane şi a capacităţii de percepţie a fiinţei umane . Înălţare şi extindere. şi să-şi asimileze cultura. toţi reprezentanţii unei ştiinţe moderne . profundă. cu un strat mai jos decât 85 . Convingerea lui Goethe era aceea că mergem pe o cale mai bună dacă încercăm să îmbrăcăm ceea ce îşi poate cuceri. cea mai frumoasă femeie greacă. în plenuitudinea şi totalitatea ei. în drama “Faust”. într-un anumit sens. în sensul modern al cuvântului. presimţind într-un mod mai mult sau mai puţin clar . în continuarea dramei sale. în cunoaşterea lui bazată pe presimţire. dacă mă pot exprima astfel. el încearcă să arate ce poate trăi omul pentru a-şi extinde cunoaşterea despre fiinţa umană. nu sunt suficient de maleabile şi de flexibile pentru a extinde cunoaşterea de la Homunculus la fiinţa umană. de Grecia. să trăiască omeneşte printre greci. probabil că el ar fi răspuns: Ah. să se apropie de Grecia. nu este decât o direcţie de cunoaştere. aşa cum trebuie să fie. filistină şi raţionalistă -. pe Homunculus. chinuitoare -. în sensul modern al cuvântului. De aceea el îl arată pe Wagner producându-l pe acest omuleţ. omul în cadrul vieţii lui sufleteşti drept cunoaştere despre om. el ştia că sufletul uman trebuie să se transpună pe căi diferite în realitate şi în adevăr. această întrebare a devenit pentru el arzătoare. pentru ca Faust să trăiască acolo. dacă îmbrăcăm această cunoaştere în nişte reprezentări de felul celor pe care le avea o epocă rămasă mai aproape de natură. Goethe era conştient de faptul că acea cale abstractă. cu mâna pe inimă: Ce părere aveţi .scriu.o să exprim acest lucru cam radical . Şi cine crede că Goethe a fost un filistin raţionalist. sau uscături filistine! Fiindcă ei tot nu ajung să o cunoască pe Elena şi nici pe vreun alt grec sau grecoaică. Goethe ştia foarte bine că sufletul uman nu poate găsi adevărul doar pe cale gândirii sau a acelei activităţi care există în planul fizic. dacă ne încadrăm în modul vechilor greci de a plăsmui gândurile. O convingere a lui Goethe. cine crede că Goethe a presupus fie şi numai pentru o clipă că ne putem informa cumva asupra naturii umane.dar.aşadar. măcar pe departe. Goethe a crezut fără încetare că ajungem să avem o impresie importantă. Oamenii vorbesc despre viaţa vechilor greci. dar nu au niciun fel de reprezentări cu care să poată cuprinde viaţa grecilor. filosofică. Dar tocmai acest lucru se străduia Goethe să-l facă . în sufletul său. Elena a oferit doar punctul de legătură pentru aceasta. Acest sentiment stă la baza faptului că el îl face pe Faust să se îndrepte spre lumea vechii Grecii. în prezentul lui Goethe -. naturalist-ştiinţifică a cunoaşterii. pe care unii o consideră singura justă.iată ce trebuia să se formeze în Faust. despre vechii greci? -. plină de prospeţime. fiindcă. pentru ca din Homunculus să apară. aşa cum erau grecii.despre ceea ce au gândit şi au simţit sau gândesc şi simt oamenii din jurul dvs. acela nu înţelege nimic din Goethe. o femeie greacă ieşită din comun. şi el presimţea că există multe direcţii în cunoaştere. toate acestea sunt nişte bleavuri.să se apropie cu adevărat mai mult.

foc. Într-o anumită privinţă. despre lumea înconjurătoare. acel profesor Johannes Volkelt. ai cărei interpreţi sunt visele. cuvintele pe care ni le-am format aici pentru lumea senzorială. astăzi se vorbeşte despre stări de agregare şi ele sunt denumite puţin altfel. e foarte departe de tot ceea ce urzeşte şi fiinţează în lume drept temelie a existenţei. în starea de veghe diurnă. care sunt desemnate prin cuvintele: pământ. dacă nu ar fi corectat mai târziu această greşeală îngrozitoare de profesor universitar prin nişte lucrări de teoria cunoaşterii foarte pedante. nu se mai raportează aşa cum trebuie la ceea ce se petrece acolo. în orice caz. dar ne putem înţelege. iar ceea ce pătrunde aceste trei substanţe poate fi numit foc sau căldură. în această regiune. se dilată foarte mult. Nu putem exprima ceea ce are loc acolo. şi acea viaţă prin care trecem când ne aflăm acolo. apă. jos. când se află în viaţa de somn şi că atunci din aceste trăiri se ridică la suprafaţă nişte lucruri care. Bineînţeles. în starea de trezie diurnă. pe care omul actual ajunge să o cunoască numai datorită faptului că are vise. dar importantă e desfăşurarea dramatică interioară a viselor. a îndrăznit. apă. Würzburg. fiinţial. Oh. când suntem în pura viaţă de vis nu putem sesiza care este deosebirea dintre viaţa în starea de conştienţă diurnă. jos. de pe poziţia conştienţei de veghe diurne. în care reprezentările noastre isteţe se dau de-a berbeleacul. într-o cărticică intitulată “Fantezia visului”. Cunoaştem aceste lucruri din “Ştiinţa ocultă”. Examinaţi elementele obişnuite. Când ne cufundăm în această sferă. Da. ceea ce se află starea de agregare lichidă poate fi numit apă. ceea ce se află în starea de agregare solidă. vizibilă pe cale senzorială. astfel că nu e voie să le luăm în forma lor nemijlocită. dar foarte timid. aşa cum erau numite ele mai demult. asupra faptului că omul se cufundă într-un curent cosmic real. chiar dacă proşti. anul trecut: conţinutul viselor e prea puţin important. se prezintă numai ca imagini. dacă el simte şi priveşte cum din subconştientul lui se înalţă. în mod sigur. visele. ceea ce se află într-o stare de agregare de aşa natură încât. dacă mă pot exprima astfel. totuşi. haotic. în această regiune. mai aproape decât este el între trezire şi adormire. Acolo. nişte interpreţi. omul se apropie deja mai mult de ceea ce urzeşte şi fiinţează sub suprafaţa acestei existenţe dacă .numai să nu mă înţelegeţi aici în mod greşit -. trează. noi putem facce acest lucru când vorbim aici. dacă folosim vechile expresii. faptul că în viaţa de somn omul se află într-o sferă în care e mai aproape de urzirea şi fiinţa plină de conţinut din care creşte şi realitatea vizibilă. legătura dintre viaţa de vis şi realitatea umană mai profundă. căruia i s-a dat voie să ţină la Basel. dar care trădează. fiinţând şi urzind. să atingă ideea că în visele sale omul se apopie de enigma lumii. jos. Această viaţă de conştienţă care se desfăşoară în starea trează de peste zi. poate fi numit aer. Putem numi pământ ceea ce e solid. care sunt nişte interpreţi. pentru că aici există lucrurile. aer. Am spus-o adeseori. Dar ştiinţa spirituală ne poate conduce jos. cu ajutorul cuvintelor aşa cum sunt folosite ele de conştienţa de veghe. Jena şi Leipzig prelegeri de filosofie! Fiindcă e un mare păcat împotriva ştiinţei moderne să atragi atenţia asupra unui asemenea aspect. Un filosof. aer. el n-ar fi devenit. când omul se scufundă în această lume. Johannes Volkelt. Acolo nu există aşa ceva. În trecut se spunea: pământ. oricât de sporadic. foc sau căldură. în anii ‘70. şi care e atât de preţuită de toţi pedanţii.se derulează viaţa conştientă obişnuită. De aceea este atât de dificilă comunicarea. totuşi. nişte vise pline de sens. acolo nu mai are niciun sens să folosim cuvintele amintite în acelaşi fel în care o facem aici referitor la lumea în care ne 86 . Aici încetează până şi vorbirea umană să-şi aibă sensul ei adevărat. în regiunea din care se înalţă. trează. dacă nu e închis în ceva. el se situează în sânul întregii ordini cosmice altfel decât se situează când se află în starea de conştienţă obişnuită.

Dar omul nu are voie să-şi introducă în această lume corpul fizic. Eu am descris o fiinţă care poate respira în această lume. un element pe care ar trebui să vi-l reprezentaţi în sensul că metalele noastre ar deveni treptat arzătoare şi atât de înrudite cu focul încât. în aşa fel încât în ea clocotesc împreună. am putea spune. De aici vedeţi deja cât de relative sunt aceste lucruri. În trecut. este foarte neasemănătoare cu aceea pe care o vedem noi astăzi de la trezire şi până la adormire. Astăzi omul a coborât. şi el a pierdut cu totul celălalt pol. şi aerul-apă. apă şi aer. ci un anumit element intermediar între aer şi apă. În schimb. Dar prin aceasta nu este desemnat fumul fizic de astăzi. dar trebuie sesizată cu o altă conştienţă. fiindcă în această lume nu există aer. ci este desemnat acel element intermediar între apă şi aer. vă reprezentaţi alăturate apa şi aerul. focul-pământ. Lumile mai vechi. pe care omul le trăieşte astăzi numai în stare de somn. un fel de fum apos.o cunoaşteţi din dramele-mister scrise de mine . apa şi aerul. dacă vrem să concepem în acest fel evoluţia lumii. şi despre care putem spune că e situată sub pragul conştienţei sale. 87 . Dar acolo.care nu are nevoie de aer ca să respire. Nu vă puteţi reprezenta aerul-apă aşa cum vă reprezentaţi astăzi. din punct de vedere istoric-cosmic. nu ne putem apropia fără să ne imaginăm că ceea ce în lumea noastră actuală nu mai e vizibil. alăturate. Lumea pe care o întâlneşte omul acolo. într-un anumit sens. Îl trăim în această altă stare de conştienţă prin cu totul alte forme de gânduri decât de obicei. pentru că nu ar putea repira şi ar arde în ea. ce-i drept. trebuie să ne reprezentăm aceste stări de evoluţie mai vechi asemănătoare cu ceea ce atingem astăzi când ne cufundăm în lumea căreia îi aparţinem între adormire şi trezire. şi ca lume fizică. de fapt.este plăsmuită. Aerul-apă s-a despărţit în aceste două contrarii. de îndată ce intrăm într-o altă regiune a existenţei care trebuie sesizată printr-o altă conştiență.aflăm cu conştienţa noastră de veghe diurnă. aşa cum există astăzi în mod fizic lumea noastră. Dar de aceste lumi. stă liber în faţa ochilor. ci care respiră lumina. deja lumea solară . el constituia o unitate. După cum vă veţi da seama uşor. pe care îl avea aerul-apă. dacă le cunoaştem. Şi mai există un element intermediar. trebuie să facem în aşa fel încât să ne reprezentăm următorul lucru: Când ne întoarcem la nişte stări de evoluţie mai vechi ale existenţei noastre. pământul-foc. s-a diferenţiat. acest aer-apă. Aerul nu e aer. era impregnat cu un alt pol. există foarte bine ceva care poate fi considerat element intermediar între aer şi apă. în schimb. Astfel încât. Acolo pământul nu e pământ. Acolo nu mai există deloc lucrurile pe care conştienţa materialistă obişnuită le consideră absolute. Această situaţie a luat naştere prin faptul că aerul-apă. Trebuie să pătrundem în această lume cu sufletul nostru aflat între adormire şi trezire. pentru că noi nu am putea respira aici cu corpul nostru fizic. Nu are absolut niciun sens să vorbim despre aşa ceva când ne cufundăm într-o lume care este şi ea o relitate. apa nu e apă. există acolo într-o lume din care se înalţă ca nişte vârtejuri visele noastre. dar nu e chiar atât de neasemănătoare cu lumile mai vechi din care s-a dezvoltat cea actuală. nu ceea ce astăzi este atât de drăguţ separat. care în trecut era unitar ca substanţă. există acolo. dar ea este o fiinţă . este vizibil. Totuşi. Noi putem descrie uşor asemenea fiinţe. ele nu ar mai fi altceva decât foc. dacă pot spune aşa. numit încă de vechea limbă ebraică “ruah” (în germană Rauch = fum). care încă în trecut existau în mod fizic. ceva între pământ şi foc. astfel încât ele ar fi cu totul şi cu totul foc. omul e unit cu această lume şi visele ţâşnesc la suprafaţă din această lume. e de înţeles că noi nu ne putem afla în această lume cu corpul nostru fizic. Astăzi dvs. de la adormire şi până la trezire.puteţi afla acest lucru din descrierea făcută de mine în “Ştiinţa ocultă” . Acest element intermediar dintre pământ şi foc şi acela dintre aer şi apă.

Iar activitatea lui Seismos. acela pe care Goethe îl numeşte. O dată cu ceea ce i-a dat Pământului forma solidă. după cum v-am spus -. iarăşi a fost ceva: a fost pământul-foc sau focul-pământ. sirenele fac parte dintre acele fiinţe elementare care constituie celălalt pol al aerului-apă. noi trebuie să ne reprezentăm că alături de aerul-apă exista ceva care era real din punct de vedere spiritual. ele sunt. în acea epocă din ordinea cosmică în care. în general. ce a pătruns oare în om. ecourile unor adevăruri vechi. în scena despre care vorbim acum. 88 . ceea ce ţine de apă. e ceea ce lucrează drept foc în economia naturii. aşa cum s-au mai păstrat în mit. Seismos. în mod absolut palpabil. Când face să apară. aşa cum descrie Goethe problema. aceeaşi forţă a întreţesut în fiinţa omului ceea ce poate fi caracterizat sau reprezentat prin natura de sfinx. Aşadar. Celălalt element. trebuie să ne reprezentăm o anumită realitate. Şi spiritele elementare care ţin de aerul-apă s-au mai păstrat în mit. dar. e numai un pol opus al vechiului aer-apă. în care nu puteţi respira. datorită căreia el e planeta solidă pe care se poate sta. aş spune. mitologia veche. care a coborât cu totul sub apă. Iar în aerul-apă. El ştia că aşa este cu lumea în care intrăm de la adormire şi până la trezire şi pe care o regăsim când. asupra lui atrage atenţia Goethe. după cum aerul îşi produce în vânt sunetele în mod haotic. în mitologie. după propria dorinţă. sau. care ţinea de natura spiritelor elementare. el arată. în sirene. aşa cum trebuie să fi fost odinioară . punctul de echilibru solid. Şi printre entităţile care ţin de aerul-apă se numără şi acele entităţi pe care mitologia greacă. tot astfel. în acest element care se tălăzuieşte şi se învolburează! Ce a pătruns oare în om. elementul spiritual produce. elementul spiritual care e legat de aerul apă la fel cum e legat aerul de apa noastră. ce frică v-ar cuprinde dacă v-aţi vedea transpuşi brusc. aici vă puteţi topi. când ne întoarcem la vechea existenţă solară. într-o sferă unde nu aveţi pământ solid sub picioare. Fiindcă această stare dispare. ci în care doar percepeţi alternativ stări de lumină şi întuneric . ne întoarcem privirea îanpoi.fiindcă în vremurile vechi omul se afla în sânul acestui element tălăzuitor şi urzitor. în actul de cunoaştere. aşa cum se raportează căldura actuală şi focul actual la pământ. Astfel încât despre lumea la care ne referim aici se poate spune: E apă şi aer.E aer-apă şi aici sunt sirene. pentru că aceasta a devenit deja mai densă. o dată cu formarea Pământului solid? Ce l-a luat în stăpânire pe om? Natura de sfinx! Aceasta conferă. tot ceea ce ar trebui să fie pământ. în aşa fel încât el a putut sta pe un teren solid. Asupra acestui lucru atrage atenţia mitul grec. se număra.imaginaţi-vă ce frică v-ar cuprinde. ceea ce ţine de această apă precum aerul de apa actuală. ia gândiţi-vă. Dacă vrem să ne formăm o reprezentare despre ceea ce era celălalt pol . nu aşa cum se întâmplă doar în vis. Şi. . Sirenele se simt numai din punct de vedere spiritual ca aparţinând apei. conceput drept forţă cosmică. şi din care se ridică visele. respectiv de aerul-apă. Dar. că ele au legătură cu apa. în acelaşi timp. fiind conştienţi. la început. oricine e familiarizat cu realitatea simte că Goethe avea o cunoaştere bazată pe presimţire a acestor lucruri. din cauza acestei lumi nesigure în care vă cufundaţi. apă şi aer. pentru care noi avem azi pământul. nu cu apa de astăzi. ci dacă v-aţi vedea transpuşi brusc într-un element. Dar. spre stările originare ale existenţei noastre actuale. dacă ne reprezentăm apa aşa cum şi-o reprezenta o ştiinţă mai veche. la fel ca grecii.aerul-apă s-a scindat el însuşi în cei doi poli.opus aerului-apă. Şi printre entităţile care se raportează ca pol opus la pământ. şi deasupra avem focul sau căldura. sirenele. Totul e de foc. le numea sirene. printre alte spirite elementare. pe care o percepem şi în lumea în care omul se află între adormire şi trezire. în elementul tălăzuitor. sau vă puteţi răci sau vă puteţi încălzi în elementul foc. Şi. de fapt.

acest Hin-und Widerstreben [expresia tradusă din “Faust”]! Grozăvie de nespus! dar acum vine cugetarea: Dar pe noi . se atrage atenţia asupra faptului că omul a găsit punctul de sprijin. De ce o face el să apară? Pentru el. poziţia de echilibru: Ce prelung. ca Seismos.se descrie această lume despre care am vorbit mai înainte. Goethe prezintă ceva care poate fi trăit. pe acestea le consideră mai flexibile şi mai potrivite. esenţialul este să ajungă de la homunculus la homo. iar la polul opus focului-pământ sau pământului-foc se află ceva de felul lui Seismos. tot ceea ce a trăit el în vremurile vechi. De aceea. ci la noţiunile grecilor. luate de la stările noastre de veghe. ne pune imediat în faţă sfinxul: Sfincşii-ocupă iarăşi locul. Toate se hurducă-n leagăn! Dacă v-aţi cufunda în această lume. El crede că poate caracteriza mai bine tot ceea ce trăieşte omul astăzi de la adormire până la trezire. Vremi de spaimă şi cutremur! Ce mai clatin ce mai tragăn. De jur împrejur toate tălăzuiesc. fără îndoială.sfincşii. ci la polul opus aerului-apă se află sirenele. el transpune totul în Grecia. crezând că acolo poate s-o scoată la capăt mai bine cu reprezentările care sunt luate de la natura greacă. Şi Goethe face acest lucru într-un mod atât de adecvat. aţi simţi. de a înţelege atât de mult încât să poată deveni om. . Şi el crede că poate caracteriza cel mai bine acest lucru apelând nu la noţiunile noastre actuale. De jur împrejur totul se tălăzuieşte.În această scenă. de se porneşte Iadu-ntreg. aşa cum nu ar trebui să se tălăzuiască acum. nu ne urneşte. esenţialul este ca Homunculus să dobândească perspectiva de a nu rămâne doar Homunculus. ci de a deveni homo. în la polul opus apei nu se află aerul. imaginea sa despre lume trebuie să se extindă. Dar. chiar de s-ar dezlănţui tot iadul. 89 . când spiritele se comportă la fel ca sirenele. introducându-ne în acestă lume cosmică veche. numai de la adormire până la trezire. Şi acum el face să apară lumea. ce groaznic tremur. la polul opus pământului nu se află focul. Aşadar. de fapt. încât. pentru că oamenii ar fi cuprinşi de o frică fără margini. în “Faust”-ul său. Şi sfincşii constituie elementul solid.

Ia gândiţi-vă. ajungem la concepţia că acestea sunt nişte forme rămase în urmă din vremuri trecute sau forme care trăiesc anticipat ceea ce urmează să vină în alte apoci de mai târziu. Când vin ignoranţii ştiinţifici şi descriu această lume. Dar. fiinţele care locuiesc alături de noi în Univers. atunci reuşesc mai degrabă să am o cunoaştere a omului. majoritatea reprezentărilor actuale sunt confuze. se amestecă în reprezentările actuale. altor vremuri. Şi din această cauză iau naştere nişte teorii pline de fantezie. unică în felul ei. dintr-un punct de vedere mai înalt. lucru care pentru nişte epoci mai vechi ale evoluţiei cosmice este foarte just. toată această populaţie. a insectelor. dacă studiem. dar reprezentările lor sunt influenţate de ceea ce trăieşte în subteranele existenţei. Dacă observăm nişte furnici sau nişte albine. în general. dacă înfăţişează aceste lucruri într-un mod atât de adecvat. asupra lumii 90 . atunci. În această lume omul mai trăieşte şi alte lucruri. Parcă Goethe ar fi vrut să spună. ci într-o altă lume. dacă integrez scenei cu Faust nişte reprezentări de felul celor ce pot fi dobândite când omul trăieşte în mod conştient lumea dintre adormire şi trezire. Numai când le traducem în vorbirea pe care ar trebui s-o folosim de la adormire până la trezire. dacă-mi daţi voie să mă exprim şi aici în mod radical: Ei bine. aşa cum începe ea aici. Nu asupra fiecărei furnici în parte. dar absolut nimic despre această lume. şi. nu voi realiza nimic care ar putea să facă din Homunculus un homo. dacă nu ajung la ştiinţa spirituală. reuşesc mai degrabă să fac în aşa fel încât Homunculus să devină homo. În această lume urmează să fie dus Homunculus. Le poţi înţelege numai dacă .oricât ar suna de paradoxal. numai dacă le traduci. în care omul trăieşte în prezent. care s-a ocupat atât de mult de furnici. De aceea. în stadiile lor de evoluţie. acestea sunt nişte fiinţe care aparţin. de exemplu.nu prin focul actual. ce ar trăi dacă ar avea în acest fel o conştienţă despre o stare cosmică trecută a Pământului. pe care el ne-o aduce aici în faţa ochilor şi pe care omul o trăieşte între adormire şi trezire.În reprezentările umane se revarsă întotdeauna ceva dintr-o asemenea concepţie. Nu înţelegem nimic. unor vremuri care se prelungesc până în vremea noastră. dacă rămân la activitatea lor ştiinţifică. respectiv stupul de albine. ci prin pământul-foc -. aşa nu iese nimic. ci asupra muşuroiului de furnici luat în ansamblu. cum ar fi. Dar dacă apelez la asemenea reprezentări şi le primesc în sufletul uman. cum sunt albinele. aşa stau lucrurile -. Ele se fac auzite în vorbirea umană cotidiană. ciudat. Dar totul merge mai departe. ei nu pot să spună nimic esenţial în legătură cu întrebarea: De ce trebuie să fim uimiţi de această lume care e impregnată peste tot de o inteligenţă. obişnuită. şi asupra lumii furnicilor. ajungem la concepţia . numai atunci aceste teorii încep să aibă un sens. dacă apelez la reprezentările ştiinţei filistine. într-o măsură mai mare sau mai mică. aici aflăm ceva şi despre modul atât de inegal în care se află. Goethe nu-l face pe Homunculus să se cufunde în lumea ştiinţifică filistină. Oamenii n-o ştiu. nu poate fi înţeleasă dacă nu ne este clar faptul că Goethe a vrut să facă să apară ce ar trăi omul dacă de la adormire şi până la trezire ar deveni conştient. în formele lor. având toate acelaşi rang. dar prin focul-pământ . filistină. Forel. Teoria conform căreia munţii sau format prin foc. atunci oamenii povestesc tot felul de lucruri uimitoare despre furnici. fireşte.am expus-o în alte locuri şi în alte momente drept concepţia noastră spiritualştiinţifică -. dacă privim fiinţele ce locuiesc în ea aşezate una lângă alta şi credem că sunt aşezate una lângă alta. Şi întreaga scenă. ce intens trebuie să fi presimţit Goethe o cunoaştere spiritualştiinţifică. Din această cauză iau naştere nişte reprezentări confuze. pentru că aici se vede că în aceste teorii avem nişte aluzii foarte uşoare la alte epoci mai vechi din viaţa Pământului.

cel al furnicilor. Ei bine.Goethe indică acest lucru în mod absolut clar să aducă la o conştienţă clară. Descriind o lume trecută. Lumea furnicilor se simte anacronică în lumea actuală. de o cu totul altă natură. care apar în această scenă. cu toate că furnicile şi-au cucerit o natură fizică în această existenţă pământească. toate aparţin. fiindcă ea este ceea ce avem în ambianţa fizică pământească. totuşi. pe care el a crezut că le poate pătrunde mai bine cu ajutorul reprezentărilor greceşti decât cu ajutorul reprezentărilor actuale. Şi. Când vechiul s-a dezvoltat devenind ceva nou s-a dat o luptă cosmică grandioasă. Goethe ştie de această natură a neamului furnicilor. atunci când ne trezim treccând dintr-o stare de somn adânc într-o stare de somn mai puţin adânc. care ţin de vechea lume. el înfăţişează şi trezirea din acest vis. care mai apare în mod spiritual în vis. De fapt. care se ocupă apoi de ceea ce muntele a adus cu el în existenţă. jos. o trezire.albinelor. încât. Prin urmare. trezire care exprimă o luptă din Cosmos. Atunci ne apropiem de lumea senzorială şi încă n-am părăsit cu totul lumea de acolo. deplină. atât de departe! Fiindcă pentru omul actual nu este posibil . cum a luat naştere lumea noastră? Nu-i aşa. Noi am vorbit astăzi despre starea cea veche şi asupra celei actuale nu trebuie decât să atragem atenţia. Dar lucrurile nu s-au petrecut fără luptă. aproape tot neamul insectelor. ceea ce are loc acolo. Ceea ce ţine de prezent ajunge în luptă cu ceea ce ţine de vechea epocă: pigmeii. şi aceasta trece apoi în realitatea exterioară. Aici apare întrebarea: Poate fi observată şi această luptă? Da. şi atunci nimerim într-o luptă absolut asemănătoare cu lupta care s-a dat când lumea cea veche s-a transformat în cea nouă. a piticilor. şi natura sufletesc-spirituală a altor animale. Lucrurile nu merg. Şi acum. Omul aude ceva. de fapt. pentru o altă sferă a realităţii. Există deosebiri extraordinar de mari între natura sufletesc-spirituală a neamului insectelor. ea şi-a dezvoltat starea actuală din starea cea veche. Homunculus. ele se află într-o relaţie de rudenie cu aceştia. a unui neam cum este. Prin urmare. Faptul că e vorba de o trezire este exprimat de Goethe atât de clar. şi face trimitere la nişte stări mai vechi ale Pământului. Şi faptul de a zări lupta înseamnă. când aceasta e dezvoltată complet. a dactililor. Furnicile. o raţiune care e mult mai inteligentă decât raţiunea noastră bazată pe creier. această luptă poate fi şi ea observată! O observăm atunci când putem surprinde momentul trezirii dintr-un vis perceput în mod foarte clar când trecem într-o stare nu absolut trează. e revărsată o raţiune cosmică. Dar el arată că tovarăşii furnicilor sunt cu totul alte fiinţe. de exemplu. de fapt. Şi aici. Ele nu au prea mult de-a face cu aceasta. care ţin de apele actuale. nu prea au nişte tovarăşi propriu-zişi. apropierea cocorilor lui Ibykus. în acelaşi timp. Ia gândiţi-vă cât de adecvat o descrie Goethe. de jos. tovarăşii furnicilor nu sunt formele animale fizice din zilele noastre. el face să apară furnicile. unei lumi trecute. ci suntem pe cale de a ne trezi. el face să apară furnicile. ci fiinţele elementare spirituale pe care Goethe le face să apară sub forma pigmeilor. ca expresie a vechii ordini a lumii. ci într-o stare de semi-trezie. luptă cu egretele. dintr-un anumit punct de vedere. se află într-o relaţie de rudenie mult mai apropiată decât cu aceste fiinţe actuale. când încă nu ne trezim. Se dă această luptă. în perioada dintre adormire şi trezire. aşa cum îl vedem iarăşi. care ţine de o epocă cosmică veche şi el face să transpară acest lucru în scena despre care vorbim acum. Groaza. aşa cum s-a ridicat el în cadrul unei evoluţii cosmice trecute. în general. o rasă care nu prea îşi are locul pe Pământul actual. făcând să se formeze un munte. în mod imaginativ-imagistic. făcând să apară un vis. sunt. încât el sugerează ce provoacă adeseori trezirea. Goethe descrie lucrurile într-un mod atât de potrivit. Goethe ne arată în prima parte a scenei ce poate trăi omul în starea conştienţei de vis. Celelalte animale sunt cu totul altfel. frica îl 91 .

Plutesc aşa de colo-ncoace Şi-aş vrea în sens deplin să iau fiinţă. nişte raportări la misterele aerului-apă.istoria filosofiei mai noi. nu. Dar cum ar sta lucrurile cu filosofia? Filosofii reflectează la enigmele lumii. cu forţele creatoare ale lui Seismos. Goethe prezintă lumea lui Seismos. nu vrea să pătrundă aici. În mod îndreptăţit . totodată. Ar dori s-o pornească pe calea sa de la homunculus la homo într-o lume mai puţin primejdioasă. foc. De aceea. într-un anumit mod.împiedică pe om să facă acest lucru. că ei ar putea contribui. în viaţa umană. pe de o parte. care se leagă. în care au trăit Anaxagoras şi Thales. Se ajunge la luptă între apă şi foc: pigmeii luptă cu egretele. de tainele aerului-apă. Goethe ar fi luat o mină foarte sceptică. în capul uman. ce-i drept. Dar cele ce-am văzut în lung şi-n larg Parcă-mi retează-o parte de dorinţă. cu egretele. Homunculusul nu îndrăzneşte să pătrundă în această lume. ci drept apă. ce-i drept. se mai prelungesc reprezentările pe care le avuseseră vechile Misterii şi care erau legate de procesele din pământ-foc. istoria fiosofiei. drept reprezentanţii 92 . el opune acest element focului: apă. Şi aici el credea că te poţi apropia mai mult dacă foloseşti reprezentări greceşti. Nerăbdător. tot ceea ce are legătură. dacă vreţi să-i daţi posibilitatea lui Homunculus să devină. de fapt: aer-apă. dar numai într-un mod obscur. începe cu Thales. şi aşa mai departe. dar. Cum ar fi cu filosofia? Cum ar fi dacă i-am întreba pe Leibniz sau pe Kant care este omenescul adevărat? În acest caz. aşa cum îl înfăţişează aici Goethe. el vrea. dintre care unul. fiola să mi-o sparg. elementului apă. dvs. îl caracterizează nu drept aer-apă. ce-i drept. de fapt. În gândirea. într-un anumit sens. Astfel. cu concepţiile lor. şi că o dată cu Thales începe epoca cea nouă. filistinul originar. să ia naştere. într-un fel sau altul. dar el nu credea că ei pot pătrunde în esenţa omului. aşadar. pământ-foc. respectiv cu lumea somnului. de aceea. în general. concepţiile lui Anaxagoras sunt în declin. unde îşi face descrierea încă pe baza experienţelor din lumea visului. în care Homunculusul încă nu vrea să se cufunde. nu credeţi că se poate face prea mult cu lumea viselor. aceasta o lume primejdioasă. la transformarea lui Homunculus în homo. care are misiunea de a inaugura concepţia filistină despre lume a perioadei a cincea postatlanteană. o şi spune într-un mod absolut neechivoc. reminiscenţe ale unor reprezentări vechi. Şi apoi se dă aceeaşi luptă. în prima parte a acestei scene. adică vrea ca din el să se dezvolte un homo. mai aproape de vechile concepţii ale Misteriilor care mai ştiau ceva despre acea lume spirituală din care spre om se ridică la suprafaţă numai visele. el face ca Homunculusul să întâlnească doi filosofi greci străvechi. în filosofia raţională a lui Anaxagoras. Şi. numai că transferată sub o altă formă în intelect.chiar am spus acest lucru în cartea mea “Enigmele filosofiei” . dar nu vrea să intre în această lume. Anaxagoras. Am descris adeseori acest lucru. Goethe arată că. Şi la Thales au mai existat. Goethe ştia de grecii vremurilor mai vechi. mai cunoaşte încă foarte multe lucruri din vechea înţelepciune misterială. de care ţin pigmeii. mai ales despre tainele pământului-foc. pe care îl face să devină în epoca prezentă apă. Thales este. chiar dacă sunt mai înalte. Când apare din nou. între pigmei. un homo. el declară că. o mină foarte neîncrezătoare! El le-ar fi atribuit filosofilor moderni tot felul de lucruri bune. Dacă cineva l-ar fi întrebat pe Goethe: Ei bine. chiar dacă e vorba de o frică inconştientă. Aşadar. Ei erau.

dar face legătură cu reminiscenţele care ies la suprafaţă din subconştient. în timp ce Mefistofel reprezintă. Mefistofel o întâlneşte pe Oreea. filosoful focului. dacă e să se treacă sus. în lumea visului. Alăturea se nalţă arătări Ce pier la cîntec de cocoş în zări. şi egrete. În timp ce se face zguduirea din conştienţa de somn în cea de veghe. pur şi simplu. mai mult sau mai puţin . încât pe această a doua treaptă a prezentării sale Goethe arată în modul cel mai concret că acum. în viaţa intelectuală. el se refugiază acum sus. Oreas atrage atenţia asupra faptului că acum se trece din lumea pe care de obicei o numim lumea amăgirii. Când te trezeşti. starea în care nu ne-am trezit de tot. dormind-veghind. chiar dacă unul într-un mod mai spiritual. în conştient. de aceea Goethe ne-o aduce. că aici e vorba despre ceea ce am spus eu. în viaţa pe deplin conştientă. care se dau pe fondul luptelor spirituale din Cosmos! Între noţiunile lui Anaxagoras şi noţiunile lui Thales este aceeaşi luptă ca între pigmei şi egrete: este aceeaşi luptă! Ce face Goethe? El descrie. Această trezire o arată el în trăirea lui Mefistofel. altul într-un mod mai puţin spiritual. apoi urcă în viaţa conştientă. motiv pentru care Anaxagoras e numit de Thales un creator de fantasmagorii. sau. de vreme ce Homunculus nu a coborât. drept reprezentantele apei. în lumea subconştientă. cu stratul pe care îl posedă şi conştienţa de veghe. Hai sus! Bătrîna-mi culme goală Stă-n forma ei primordială. care la Anaxagoras sunt foarte clare. atunci. nu trebuie să contribuim cu nimic pentru a fi în această lume. că acum se 93 . Cinsteşte-aceste stînci ce-n văi descind. ajungi în conştienţa obişnuită. în descrierea lui Goethe. De aceea. el trăieşte acest lucru prin lamiile greceşti. chiar dacă este şi ea o realitate. care sugerează foarte clar. în faţa ochilor. ar dori Homunculus să afle cum poţi deveni un homo. el este încă jos. dacă e ca Homunculus-Mefisto să intre în viaţa pe deplin conştientă. pentru a deveni homo. la trezire. Şi de la aceia care nu vor să-şi mai păstreze în conştienţa lor câte ceva din ceea ce ar afla în subconştient. conduce apoi în sus. El face începutul. Ceea ce putem trăi aici. în elementul subconştient. Paralelismul e atât de frumos. din cauză că îşi iau impulsurile din zone de trăire diferite. aşadar. de la filosofi. altfel decât ceea ce descrie el drept prima trăire. aş spune. Dar. filosoful apei.pământului sau ai focului-pământ. aşa cum am descris. nu trebuie să facem nimic. pe Oreas. Scena începe cu ele. Şi foarte important e următorul lucru. omul trebuie să se scuture. ale aeruluiapă. aş spune. Şi interesant e faptul că. ajungând ei înşişi la asemenea lupte. Dintr-un anumit motiv. Dar noi avem de-a face cu un al doilea strat al vieţii umane. dar în minte. veghind-dormind. Acesta este cel de-al doilea strat de trăire descris aici. la asemenea lupte de idei. e trăit. Dar acum are loc trezirea din această lume. nu sunt de acord unii cu alţii. să se trezească de la vis la realitate. să se ia în stăpânire. în lumea conştienţei. Putem avea şi o conştienţă care veghează dormind şi doarme veghind. şi Thales. Şi aici iese la iveală faptul că filosofii. în limbajul lui Goethe. Suntem în lumea somnului. cu sirenele. Goethe i-a reunit pe Lucifer şi Ahriman în personajul unic Mefistofel. Sunt ultimele crengi din Pind! Eu tot aşa tronam pe stei Cînd s-a ascuns pe-aici Pompei. mai întâi ceea ce are loc jos. între Anaxagoras. pur şi simplu.după cum am mai arătat -.

Goethe mai atrage atenţia asupra unei a treia lumi. Şi Goethe nu se jenează să arate foarte clar cum ne trezim din această lume. acela înţelege întâlnirea lui Mefistofel cu forkiadele. Din descrierile pe care le vom face poimâine veţi vedea ce fiinţe frumoase. în care filosofii au de vorbit. a stării de veghe din timpul zilei. Aşadar. este aceea care zgâlţâie puternic: nimfa copacului. care atinge nişte corzi ale inimii. când începe să cânte cocoşul. care îl duce pe Mefistofel spre un al treilea strat al conştienţei.poate că mâine. Ia gândiţi-vă. Dar atrage atenţia asupra ei într-un mod foarte ciudat. Fiinţele pe care Mefistofel le găseşte la început sunt forkiadele. sunt forkiadele. lumea în care prin vorbirea filosofilor Homunculus urmează să devină homo. a fost prima care atras atenţia asupra lumii stării de veghe. 94 . asupra lumii spre care vrem noi să indicăm prin ştiinţa spirituală. Mai doresc doar să arăt că. unde nu se tălăzuiesc toate în sus şi în jos. conştient.ajunge în lumea unde munţii stau ferm pe locurile lor. şi mai ales ce limbă pătrunzătoare. Şi. Ei bine. pentru că problema nu poate fi expusă în mod satisfăcător în cadrul unei singure expuneri. după ce a fost parcursă această lume. ar fi multe de spus . într-un anumit sens. vorbesc aceste forkiade! Şi totuşi. plăcute. în lumea trează. Goethe arată foarte clar acest lucru. spre un al treilea strat. Despre aceasta vom vorbi în continuare mâine. cât de des ne trezim din lumea de unde ţâşnesc visele. în care sunt reunite raţiunea şi clarvederea: subconştient. aşadar. driada. tot o nimfă. cel care ştie căror trăiri trebuie să le ofere omul fruntea sa când el urmează să intre în mod conştient în lumea spirituală. Acum se trece sus. Şi Goethe atrage deja atenţia. după cum Oreas. o fiinţă elementară. supraconştient. nimfa muntelui.

ieri. Dacă oamenii s-ar strădui mai mult să afle ceva despre starea de veghe. pe când o mare parte a vieţii de sentiment. Pentru că întreaga ştiinţă pe care o avem drept ştiinţă oficială se ocupă numai de entitatea pământească. Acesta este un mod foarte miop de a privi lucrurile. mai mult decât ceea ce se poate cerceta. ca om pământesc el are în urma lui evoluţiile de pe Saturn.după cum ştim . mai mult decât ceea ce poate fi pătruns cu mintea şi cu celelalte forţe sufleteşti pe care le posedă omul. În timpul stării de veghe. omul în totalitatea lui nu poate fi cunoscut cu ajutorul acestor legi. Goethe însuşi simţea profund că prin forţele spirituale pe care le poate dezvolta omul în viaţa conştientă actuală nu se poate ajunge atât de departe cât poate să ajungă omul conform naturii sale. tot mai mult la cunoaşterea omului. o impresie. Pe baza ceea ce numim astăzi ştiinţă. de asemenea. după cum ştim. pur şi simplu: Ei bine. că între starea de veghe şi cea de somn există o graniţă foarte netă. mulţi oameni nu numai că visează. nu se va putea spune ceva decisiv despre altceva decât despre procesele planetei Pământ. esenţialul este să se apeleze la alte forţe şi capacităţi de cunoaştere decât cele folosite de ştiinţa actuală. Soare şi Lună şi poartă în sine germenele evoluţiilor care vor avea loc pe Jupiter. Despre această formă de viaţă. Dar omul nu este exclusiv un om pământesc. Sub pragul conştienţei obişnuite se află multe dintre lucrurile din ale căror regiuni ţâşnesc la suprafaţă trăirile visului. desigur. numai la o cunoaştere foarte limitată a omului. Ştiinţa actuală poate să ajungă oricât de departe pe căile ei. în fiinţa lui. cu această ştiinţă. ieri am atras atenţia asupra faptului că omul trăieşte în nişte stări de conştienţă situate sub pragul conştienţei obişnuite şi deasupra pragului conştienţei obişnuite. Fiindcă o luciditate suficientă vă poate arăta că oamenii ar şti mult mai mult despre vis dacă s-ar strădui să ştie ceva mai mult despre starea de veghe. Şi noi ne aflăm într-o stare cu adevărat trează . ştiinţa nu poate şti nimic. Ei bine. acest fapt am dorit să-l arăt. ea va progresa tot mai mult şi mai mult şi atunci se va ajunge. şi multe. Este cu adevărat doar o aparenţă. de la trezire şi până la adormire. Venus şi Vulcan. în niciun caz. ceea ce Goethe simţea că nu poate fi cunoscut în cadrul entităţii omului nu poate fi pătruns niciodată. o trăim întotdeauna. Cei care cred că nu trebuie decât să se extindă ceea ce se numeşte astăzi ştiinţă. şi mai ales a vieţii de voinţă.EXEGEZE SPIRITUAL-ŞTIINŢIFICE LEGATE DE “NOAPTEA CLASICĂ A WALPURGIEI” Continuare: 28 septembrie 1918 Faptul că omul este. ci şi dorm. pentru că el poate fi cunoscut numai dacă ne extindem cunoştinţele dincolo de sfera domeniului pământesc. Aşadar. în orice caz. foarte multe din experienţele prin care trece omul în starea de veghe din timpul zilei. de entitatea planetei Pământ. pentru că legile pe care le posedă această ştiinţă sunt valabile numai pentru lumea pământească. doar ca în vis sau ca în somn. din afara domeniului pământesc. Dar ştiinţa se va extinde. foarte multor lucruri. cu ceea ce oferă astăzi ştiinţa se ajunge. în orice caz. pornind de la drama “Faust” a lui Goethe. mai vast. spun. în privinţa multor. Sub acest prag al conştienţei se află. în principal. ei ar constata că în timpul acestei stări de veghe visează într-o măsură mult mai mare decât cred. pur şi simplu. pentru că. este incorect. pentru a ajunge la cunoaşterea a tot ce e posibil şi imposibil. Pentru a cunoaşte omul. esenţialul nu este ca acea concepţie ştiinţifică admisă astăzi să se extindă tot mai mult şi mai mult.numai în privinţa reprezentărilor noastre şi a unei părţi din sentimentele noastre. Viaţa 95 .

spun despre vise că ele sunt reprezentări provocate de faptul că omului nu i se împlinesc în viaţă anumite dorinţe. Omul trece prin viaţă. tot în stare de inconştienţă sau subconştienţă. el are cele mai diferite dorinţe. Doar vedem că există atâtea teorii care se cred ştiinţifice şi care afirmă despre viaţa de vis următoarele. în concepţia unor oameni din zilele noastre. în orice caz. să ne transpunem în mod conştient în această lume. pe când omul are adeseori în viaţa sa de peste zi şi momente în care se abandonează derulării reprezentărilor aşa cum o vrea această derulare a reprezentărilor. şi reprezentările în cazul cărora suntem activi cu întreaga noastră voinţă. Ia gândiţi-vă cum.ai psihanaliştilor. Dar o observaţie nu e foarte greu de făcut. atunci când vă lăsaţi în voia derulării reprezentărilor. sunt cele mai groaznice unilateralităţi. că vă puteţi explica extraordinar de greu imaginile visului în aşa fel încât să reiasă un sens. Am fost. o reprezentare o cheamă pe alta. Din cauză că oamenii posedă într-o măsură atât de mică forţa de gândire interioară tehnică pentru a putea urmări în mod just viaţa de veghe din timpul zilei. din cauză că omul nu-şi poate împlini în realitate aceste dorinţe. am putea spune. Când suntem cufundaţi în somn.de somn se întinde cu adevărat până în viaţa de veghe. în general. Şi în momentul în care conştienţa e diminuată aceste dorinţe apar în faţa sufletului. Vom găsi doar o mică parte a lumii de reprezentări umane la care omul înşiruie cu întreaga sa voinţă o reprezentare alături de cealaltă. cu această conştienţă bazată pe creier şi cu voinţa noastră liberă obişnuită. spun asemenea oameni. şi veţi vedea atunci 96 . cu acel trecut în care noi am avut o existenţă care se mai raporta la focul-pământ şi la aerul-apă. care constituie astăzi. cercetări care ne arată ce este omul în afară de ceea ce înţeleg simţurile sale şi intelectul său. Sub această suprafaţă omul trăieşte într-un element care nu este deloc haotic. cum vă amintiţi nişte lucruri petrecute demult pentru că aţi făcut să apară o reprezentare prezentă şi apoi această reprezentare prezentă face să apară în interiorul dvs. Dar din cele spuse ieri veţi putea deduce în mod absolut cert un lucru despre vise. Şcoala freudiană şi alte şcoli. nişte trăiri pe care le-aţi avut cu mult timp în urmă. când suntem în starea de inconştienţă.nu toţi . conţinutul unor teorii. el şi le împlineşte în activitatea de reprezentare. care vin şi pleacă. care evocă tot soiul de lucruri şi care sunt atât de asemănătoare cu viaţa de vis. Şi aceste unilateralităţi trebuie să străbată în mod absolut necesar capetele oamenilor. noi rechemăm în prezent trecutul nostru. Şi. dar este incontestabil. Aş dori numai ca cei care afirmă asemenea lucruri să reflecteze odată şi să se întrebe cum ajung să viseze să sunt decapitaţi! Toate lucrurile de acest fel. Dar acest caracter haotic este doar la suprafaţă. Felul cum o imagine de vis se înşiruie după alta are un caracter haotic. absolut diferit faţă de modul de a avea trăiri în viaţa de veghe din timpul zilei. dacă ei nu apelează la cercetările spiritual-ştiinţifice întreprinse asupra unor lumi care sunt necunoscute lumii senzoriale exterioare şi gândirii intelectuale exterioare. de altfel. cu viaţa de vis care ţâşneşte la suprafaţă. Dacă vă urmăriţi viaţa de vis veţi constata. Omul s-ar putea lămuri cu mult mai bine în legătură cu viaţa de vis dacă ar încerca să vadă ce deosebire există între reprezentările care se tălăzuiesc în sus şi în jos. anumiţi adepţi . în vremea în care ne-am parcurs evoluţia în stadiile anterioare. foarte puţini oameni au astăzi deja capacitatea adecvată pentru a evalua în mod just viaţa de somn. nişte dorinţe împlinite în fantezie. astfel încât visele sunt. Nu e nevoie decât să vă lămuriţi într-un singur caz cât de diferită e viaţa de vis de viaţa de veghe din timpul zilei. Este un proces care adeseori nu se deosebeşte prea mult de visare. Veţi putea deduce că în viaţa de vis urzeşte şi trăieşte ceva care are legătură cu trecutul nostru uman. că în viaţă multe dintre dorinţele noastre nu se împlinesc. încât pot fi confundate cu aceasta. fiind însă diferit. Astăzi noi nu suntem în stare.

dacă nu mă înţelegeţi greşit şi reflectaţi la ce vă spun eu acum cu privire la comunicarea pe care o avem în somn. ne place să ne iluzionăm. Şi astfel. Pe atunci el a trăit şi în cadrul vieţii exterioare aşa cum trăieşte astăzi între adormire şi trezire. dacă în acelaşi timp are loc o activitate sufletească atât de vie încât tâşneşte la suprafaţă imaginea. Pe baza experienţelor şi obişnuinţelor din viaţa de veghe din timpul zilei. dacă el ar fi trăit mai departe aşa cum a trăit în perioadele saturniană. sau aţi putea să visaţi. dar cu o conştienţă neclară. nişte semne de avertizare importante. de regulă. Din viaţa pe care omul o petrece cu adevărat în mod inconştient. De ce nu sunte ele o copie adevărată a vieţii de acolo. din simplul motiv că omul nu ar ajunge niciodată la gândirea conştientă de sine la care trebuie să ajungă tocmai prin misiunea Pământului şi nici la mânuirea. de a nu asculta asemenea cuvinte. absolut nepotrivit. el simte că duce o viaţă în comun cu toţi oamenii cu care are o anumită relaţie karmică. ies la suprafaţă visele. Iar ceea ce trăiţi în sufletul dvs.aş putea spune şi aşa -. de regulă. când cineva nutreşte gânduri foarte rele faţă de dvs. de jos? Oh. 97 . despre un lucru sau altul. dvs. şi aşa iau naştere visele. peste întreaga viaţă de vis. în privinţa relaţiilor cu alţi oameni. Şi alte persoane ar putea să ne avertizeze. Ei bine. Din momentul în care începeţi să adormiţi şi până când vă treziţi. între adormire şi trezire.. În general. ele ar fi tot felul de lucruri. În viaţa de veghe din timpul zilei ar fi foarte neplăcut dacă. Toate acestea sunt acoperite de conştienţa trează şi ele trebuie să fie acoperite. foarte important. Dvs. aveţi dorinţa sau pofta .lucrurilor pe care visele le-ar face cu noi dacă ele ar fi nişte cópii adevărate ale vieţii sub nivelul conştienţei. În timp ce dormiţi. dar. tot aşa. pentru că vorbirea o învăţăm abia în viaţa de veghe din timpul zilei. ştiţi. dvs. de chinuitor dacă această situaţie ar dura şi în timpul zilei. Aşa ceva se întâmplă.aproape aşa îmi vine să spun . . el îi ascunde omului ceea ce există sub pragul conştienţei sale. directe. ar exista ceea ce există în vis. ar fi. o persoană care şi-a trasat sarcina de a vă face să înţelegeţi că aţi făcut ceva absolut neîndemânatic. când cineva vă minte. solară şi lunară. dacă ar fi nişte cópii adevărate. aş spune. porneşte o forţă spre nenumăraţi alţi oameni şi de la nenumăraţi alţi oameni pornesc forţe spre dvs. Tocmai aici este activitatea binefăcătoare desfăşurată de “Păzitorul pragului”. nu vreţi să ascultaţi nimic din ceea ce vă spune o asemenea persoană în timp ce dormiţi. noi introducem reprezentările. mai ales în cea lunară. Ele ar vorbi conştiinţei noastre cu o putere deosebită. oamenii se cunosc în timpul somnului relativ bine unii pe alţii. din viaţa de veghe din timpul zilei se aşterne. în primul rând. Ei bine. în viaţă. Să presupunem. Ar fi extraordinar de penibil. Ar fi. imaginile vieţii de veghe din timpul zilei în viaţa de vis. Fiindcă în vis omul simte o legătură faţă de aproape toţi oamenii cu care se află într-o relaţie karmică. Faptul că nu suntem expuşi . acest lucru se datorează faptului că viaţa noastră din timpul zilei ne împânzeşte atât de puternic cu forţe încât ea îşi aruncă umbrele. vorbiţi cu nenumăraţi oameni şi nenumăraţi oameni vă vorbesc. că visaţi. Această unire a oamenilor. această stare de legătură dintre oameni este în timpul somnului foarte-foarte strânsă. Dvs. ştiţi. trebuie să şi-o cucerească prin misiunea Pământului. în legătură cu care. iar ceea ce faceţi în timpul somnului este să vă trimiteţi gândurile către nenumăraţi oameni. de la dvs. de asemenea. să ne atenţioneze conştiinţa în timp ce dormim. respectiv în viaţa de somn.nu pot spune “vorbiţi”. se transformă într-o întunecare a trăirii. în timpul somnului sunt comunicările a nenumăraţi oameni. de exemplu. visele. aplicarea voinţei libere pe care. veţi înţelege dacă spun: în somn. dar acum vine un alt lucru. dorinţa se transpune. atunci pentru dvs. dar. nişte mijloace importante de transmitere în privinţa relaţiilor noastre cu lumea şi cu oamenii.în mod clar deosebirea radicală dintre ele. dvs.

în ciclul actual de evoluţie. Dar există foarte mulţi. totuşi. dacă nu suntem superstiţioşi. În fond. Cunoaşterea suprasensibilă reală este. care totuşi e plină de sens şi care. această lume a viselor ne va putea destăinui.peste ceea ce ar trebui să aveţi drept imagine. Avem apoi conştienţa diurnă obişnuită. în aşa fel încât avem visele obişnuite. ca fapt. omul se poate apropia de ştiinţa spirituală. Şi noi trebuie să ţinem seama de acest strat de trăiri. dar nu mă face să înaintez. care se apropie de ştiinţa spirituală şi spun: Eu mă ocup de ani întregi cu ştiinţa spirituală. din viaţa de veghe diurnă şi din reminiscenţa ei în formă de imagine. altele decât stadiile vieţii pământeşti. ale vieţii şi trăirii interioare a omului. tocmai prin derularea ei plină de sens. ascuns intelectului obişnuit şi vieţii senzoriale obişnuite. Dar dacă le analizăm conform îndrumărilor pe care le primim de la ştiinţa spirituală. ceva spre care omul din epoca actuală şi în viitor trebuie să tindă din motivele discutate de noi suficient de des. Alt aspect este acela că azi. Ştiinţa spirituală. pe care vă place să-l ascultaţi mai mult decât pe avertizator. ca să zicem aşa. vom constata că ele devin nişte cópii tot mai fidele şi mai fidele. Trebuie să fim atenţi. această viaţă. O cunoaştem ca fapt. peste ceea ce omul trăieşte în realitate. avea nişte cunoştinţe atât de frumoase. ne oferă explicaţii asupra unor taine spirituale. trecute. care intră în primul rând în considerare pentru noi. Eu am subliniat adeseori: acest gând nu e just. fireşte. trăiri care se desfăşoară ca o visare meditativă. pentru că înseşi ideile ştiinţei spirituale au forţa de a ne duce înainte. celălalt fapt. dar ea nu mă face să înaintez. viaţa diurnă trează este cauza tuturor iluziilor şi amăgirilor care iau naştere în cursul vieţii de vis. de lumea visului. ajungem să facem foarte bine acea distincţie între trei straturi ale conştienţei. despre care Goethe. dar care. o ştim. dar. ieri v-am arătat cum înfăţişează Goethe. care face întotdeauna doar ceea ce e mai bun şi mai drăguţ. totuşi. în ceea ce priveşte caracterul de imagine. Dacă suntem atenţi la asemenea lucruri. spune: Ce om extraordinar de fin. că un anumit prieten bun. şi faptul că noi. pe care o cunoaştem sau măcar credem că o cunoaştem. Dacă nu suntem nişte tălmăcitori de vise. după cum v-am arătat ieri. dacă o observăm în mod just. pline de presimţiri. Numai că trebuie să fim atenţi la trăirile subiective care apar în mod real în suflet. ci la derularea plină de sens a imaginilor. fără ca noi să facem nimic. chiar dacă nu duce la înflorirea unei vieţi esoterice. în desfăşurarea lor. Ea îmi spune că prin ştiinţa spirituală poţi dobândi un lucru sau altul. dacă nu ne îndreptăm privirea spre imaginile izolate. ca să vedem cum în viaţa de reprezentare obişnuită se cuibăreşte. Şi în cazul imaginilor de vis pe care adeptul ştiinţei spirituale le trăieşte în sufletul său poate că unele lucruri par haotice. Unul dintre straturile conştienţei este acela care se iveşte. îl face pe orice om să înainteze. o cunosc. Căci există acest fenomen particular că ceea ce apare drept un lucru nou la cineva care ajunge pe făgaşul ştiinţei spirituale nu se deosebeşte deloc. ca oameni. într-un anumit sens. în primă instanţă. ci căutăm transcendentul imaginilor de vis. în prima parte a scenei din “Faust” II. conduce în lumea spirituală. Ei bine. Ceea ce trăieşte omul dacă devine cercetător spiritual arată foarte asemănător cu restul lumii viselor. oamenii nu se străduiesc întotdeauna să şi-o explice. eşti tu! Tocmai contrariul poate fi aşternut uneori. o deosebire colosală între visele obişnuite şi acele percepţii care se desfăşoară printr-o viaţă spirituală conştientă primită în gândire. dar o observaţie mai fină te face să remarci. am trecut prin alte stadii de evoluţie. care pare foarte asemănătoare cu visul. cum înfăţişează el 98 . Al treilea strat este prelungirea până la noi a cunoaşterii suprasensibile reale.

Thales este. ale grecilor. furtunos. iar intelectul şi simţurile sunt adecvate numai pentru lucrurile pământeşti. ci numai prin faptul că apelăm la alte straturi ale conştienţei. Dar. Şi la Goethe. el ştie. Goethe căuta. când apar. dar ştie mai puţin decât Anaxagoras. că omul se simte în ea nesigur. în existenţa sa. care este accesibil la început cunoaşterii umane. de fapt. dar aşa este .mult mai mult decât despre un Homunculus. după cum v-am arătat ieri. deoarece credea că entitatea umană poate fi sesizată mai degrabă prin transpunerea în reprezentările încă flexibile. El e pe urmele a doi filosofi. în care omul se cufundă când părăseşte lumea sirenelor şi se cufundă în lumea din care ţâşnesc de obicei la suprafaţă visele. că Homunculus se simte nesigur. nu vrea să-l ducă pe Homunculus la Königsberg. atunci când îşi aşază în faţă întrebarea: Cum devine acest Homunculus. El ar vrea să afle de la ei cum poţi introduce în entitatea ta umană mai mult decât îţi poate da unul ca Wagner. geologul modern -. Aceste trei straturi ale conştienţei sunt cele asupra cărora îşi îndreaptă Goethe gândirea şi activitatea de reprezentare. tocmai. de fapt. Homunculus nu îndrăzneşte să pătrundă în activitatea sirenelor. pe când Pământul încă nu era Pământ. Acolo. atunci când omul se cufundă în lumea trecutului său. Ne-o arată tot ceea ce face Anaxagoras să apară în scenă.scuzaţi-mă. munţii şi celelalte condiţii de pe Pământ. el nu ştie despre un homo. mai puţin solide. să se transpună cu simţirea sa în lumea vechilor greci. şi el nu vrea deloc “de funie să duc poporul răbdător”. Thales. ş. nu pe baza unor trăiri ale conştienţei la fel de luminoase şi clare cum sunt cele de astăzi. în laboratorul lui. acest lucru se vede din discursurile sale. decât prin ceea ce filosofii moderni scot numai din intelect şi din conştienţa bazată pe simţuri. bineînţeles. mai mult decât epigonii săi filistini. filosofii. Anaxagoras şi Thales nu mai sunt decât nişte urmaşi întârziaţi ai vechii înţelepciuni din Misterii. Anaxagoras încă mai posedă mult din vechea înţelepciune misterială. în specificul ei ciudat. De aceea. totuşi. ci în tovărăşia unor filosofi care încă mai erau aproape de concepţiile mai vechi ale oamenilor. de vechile concepţii din Misterii.viaţa de vis. apoi. Fiindcă omul nu ştie despre el însuşi . din celelalte straturi ale conştienţei. Dar ieri noi am arătat deja că poziţia de echilibru a Sfinxului încă lipseşte. vrea să expplice realitatea pământească din cele petrecute înainte. Din momentul în care driada îi atrage atenţia lui Mefistofel asupra phorkyadelor. 99 .a. ca să afle de la acesta cum poţi lua fiinţă ca om. în apropierea lui Kant. să dea explicaţii numai despre ceea ce se petrece în lumea senzorială din jurul său. ştie. avem de-a face cu lumea realităţii obişnuite din viaţa trează din timpul zilei. Anaxagoras şi Thales. Noi ştim deja că Goethe nu aştepta de la filosofii moderni să afle aşa ceva.ai crede că vorbeşte Lyell. Homunculus ar vrea s-o pornească pe un drum mai comod pentru a deveni homo. Şi din momentul în care Oreade îi vorbeşte lui Mefistofel. Anaxagoras vrea să explice lucrurile actuale din cele trecute.. cum îţi poţi extinde fiinţa umană. ce-i drept. încetul cu încetul . pentru că se teme de elementul tălăzuitor. Anaxagoras vrea să explice lucrurile întorcându-se la vremurile cărora le aparţin cu fiinţa lor. a lui Seismos. de fapt. Şi aşa se face că el nu îl duce pe Homunculus în tovărăşia lui Kant sau Leibniz sau Hume sau Locke. avem de-a face cu o trimitere la cunoaşterea suprasensibilă conştientă. în realitate.d. despre felul cum se formează. prin procese lente. e mult mai vast decât Pământul. Fiindcă omul. un homo? Nu cu ajutorul ştiinţei obişnuite a intelectului şi simţurilor. inauguratorul orientării ştiinţifice moderne şi el nu mai cunoaşte decât foarte puţin din vechile taine misteriale. din care se mai putea şti ceva despre fiinţa omului.m. dar pe baza unei trăiri mai cuprinzătoare a conştienţei. Homunculus nu se încumetă să intre. Iată ce ar dori el să afle.

Şi. Când aceasta l-a întâmpinat ca lume de vis. Dar Homunculus e nehotărât: Ce spune Thales al meu? El mai are încă în sine gândul că nu poate îndrăzni să intre în lume. Ce fel de lume este aceasta. La fel cum lumea de astăzi ucide lumea trecutului care ne reapare în vis. ceea ce trăieşte în lumea de gânduri a lui Anaxagoras se stinge foarte uşor când încep să se manifeste celelalte gânduri.m.. despre devenire. intelectul. duc în prezent o existenţă fizică. vrea chiar să-l facă acolo rege. Dar cu noţiunile cu caracter de umbră pe care le posedă Anaxagoras. lumea vechilor Misterii. el nu a îndrăznit să intre. când se intră în lumea devenirii. în lumea care a precedat-o pe a noastră. atunci îi faci faţă.” Şi mai spune. Anaxagoras 100 . trecutului.. şi de acel suprasensibil care s-a manifestat înainte să fi apărut stadiul actual Pământ. când ajunge la el rugămintea lui Homunculus. el mai vrea sfatul lui Thales. Anaxagoras este acela în care Goethe îl vede pe reprezentantul unei cunoaşteri care îşi îndreaptă atenţia spre procesul devenirii. o convingere profundă a lui Goethe. Fiindcă într-una dintre maximele sale Goethe şia spus părerea foarte frumos tocmai asupra acestui aspect. tot aşa cocoşii îi ucid pe pigmei şi pe furnici.d. cel puţin. Thales nu are nevoie decât să atragă atenţia asupra faptului că lumea senzorială de astăzi este.” Cele devenite. Şi el atrage atenţia asupra acestui fapt într-un mod foarte viguros. Acum. E numai o imagine. vrea să-i dea lui Homunculus ocazia de a îmbogăţi fiinţă umană prin ceea ce ştie. Homunculus nu poate face faţă obiecţiilor lui Thales.m. vii. care astăzi e o lume suprasensibilă. Sunt noţiunile cu caracter de umbră rămase din vechile Misterii. Noi nu înţelegem ceea ce deja a devenit. dar care aparţin. De aceea. care sunt reflexul strălucirii din alte lumi mai înalte. Dacă ai noţiunile reale. El a spus: “Noi nu ne putem imagina născându-se ceea ce nu se mai naşte. De aceea. a furnicilor. de fapt. şi raţiune. o copie a acestui fapt. ei bine. ocupându-se de suprasensibil. Şi. într-un alt loc din scrierile sale: “Raţiunea este orientată spre cele în devenire. simţindu-se la ea acasă în tot ceea ce fac pigmeii. de fapt. prezentă. care provin din lumea senzorială de astăzi. dar fără a cărei cunoaştere nu putem înţelege lumea senzorială. nu se poate obţine prea mult pentru a se ajunge de la homunculus la homo.furnicile. Anaxagoras redă prin aceasta. s-ar putea obţine ceva ca să se ajungă de la homunculus la homo. totuşi.. dar. În tot ceea ce fac asemenea fiinţe.a. lumea gândurilor lui Anaxagoras? Este. Iar acesta îl sfătuieşte să nu se cufunde în lumea gândurilor lui Anaxagoras. orientat spre ceea ce numim astăzi obiectul ştiinţei. care e numai lumea condiţiilor actuale. aceasta este ceea ce vede Thales de jur împrejurul său. El vrea să-l ducă pe Homunculus în lumea pigmeilor. Lui Anaxagoras îi este foarte clar că în lumea despre care vorbeşte Thales. aşadar. el tot nu îndrăzneşte să intre. dacă vreţi. spirituale. Anaxagoras trăieşte cu totul în această lume.a. o lume subsensibilă. când ea îi vine în întâmpinare în gândurile lui Anaxagoras. exact la fel cum visele efemere. ş. la fel ca şi furnicile. fiindcă obiecţiile lui Thales vin din actuala lume senzorială. ele nu pot rezista în raport cu lumea.d. conform naturii lor. ş. dar şi pigmeii. care. Anaxagoras se ocupă de procesul devenirii. se ocupă de procesul naşterii. sau. spre cele devenite. tot aşa. atunci ajungi la înţelegerea acestei lumi. de ceea ce a precedat cele devenite. se sting din faţa omului când începe să cânte cocoşul sau când cineva trânteşte o uşă. ce-i drept. care merge dincolo de ceea ce este accesibil simţurilor şi adecvat intelectului. Anaxagoras. dar aplatizată şi nivelată până la posibilitatea de înţelegere umană. Goethe face o distincţie riguroasă între intelect.

cu acel intelect care. Anaxagoras spune: Subpămîntenilor vreo laudă de le-am adus. În măsura în care acţionează ea însăşi pe Pământ.. El îl mai pune acum şi pe Anaxagoras să se adreseze. cu implorarea lui. După ce a fost nevoit să vadă că din această lume nu vine nicio binecuvântare pentru Homunculus.după ce eşuează aici în privinţa lui Homunculus. fără vrăji! Dar el nu mai are decât umbrele. Şi el imploră mai întâi. În calitate de Lună. Desigur. Aceleaşi forţe care sunt din punct de vedere cosmic legate de Luna care îşi descrie cercurile pe cer. Lunii. pentru Anaxagoras. Luna sau Hecate! Tu ce-mi desfereci pieptul. ea este zeiţa vânătorii. dar încă nu e situată în lumea spirituală decât cu intelectul. Tu. Arată-ți vechea forță. pe cer. un anumit raport faţă de natură care nu-i devine cu totul conştient omului. de asemenea. Luna este prezentă nu numai din punct de vedere cosmic. acest vestigiu din vremurile anterioare Pământului: “Diana. el se adresează lumii de sus. Această cuvântare arată foarte bine cum Goethe a vrut să înfăţişeze prin Anaxagoras o personalitate care e situată în lumea spirituală. nu poate ajunge deloc la spiritual. el imploră Luna.. este zeiţa Luna. dacă observă numai realităţile prezentului. lucind atît de blînd. care pulsează însă şi în numeroase alte sentimente şi impulsuri ale voinţei umane. azi în calamitate Te chem. Cu triplu nume.” Aşadar. şi-ntreită față Pentru-al meu neam. veşnic fără vîrstă-n viață. pigmei. Hekate. Forţele care lucrează ca forţe cosmice prin intermediul Lunii ce îşi descrie cercurile pe cer. Deschide-al umbrei tale crunt gîtlej. prăpastie cu gînd. dar care. De data-aceasta mă întorc privind în sus. asupra tuturor acestor taine care stau la baza devenirii pământeşti. După ce s-a întins.. au fraţi şi surori şi în anumite forţe pământeşti. zeiţa care creează şi 101 . ci şi din punct de vedere pământesc. el se adresează lumii de sus. Diana nu este doar zeiţa vânătorii. Luna nu e ceva unitar. a mai păstrat încă spiritualul din vechile Misterii. lumea de jos . venind la suprafaţă din subconştient. Luna e Diana. În loc să realizeze ceva pentru Homunculus. ea acţionează asupra Pământului din afară.s-a îndreptat mai întâi spre lumea care îi apare omului în lumea viselor tot sub forma unei cunoaşteri nesigure. Tu! naltă. cât de clar atrage Goethe atenţia. unde din acele vechi vremuri lunare a rămas Luna. întreţes şi împânzesc cu viaţa lor şi domeniul pământesc şi se numără printre anumite forţe inconştiente importante. prin faptul că în om domneşte. ci o triadă. Ia gândiţi-vă numai. cordial-cumplită. Diana. Ceea ce lucrează în cadrul Pământului. din sânul vechii înţelepciuni misteriale. pentru că în plăcerea de a vâna pulsează şi acest element subconştient. asupra a ceea ce rămăsese din stadiul lunar: furnici. tocmai în această scenă. că acum şi ceea ce mai rămăsese în viaţă e distrus printr-un fenomen elementar. el percepe faptul că din Lună cade pe Pământ pustiire. mai întâi. într-o cuvântare minunată îndreptată spre ceea ce a rămas din trecut dintre fenomenele cereşti. Lună. aceasta era ceea ce vechiul grec numea Diana. Dar e important pentru caracterizarea lui Anaxagoras felul în care invocă el Luna. Anaxagoras se adresează Lunii printr-o cuvântare minunată. Luna. în măsura în care îşi împlineşte cercurile sus. Se spune de obicei că Diana e zeiţa vânătorii. în ideile şi gândurile sale. ci ea este. la Anaxagoras.

pe jumătate subconştient. aşadar. să citim versurile următoare: Tu ce-mi desfereci pieptul . aşa cum se exprimă el. Vechiul grec cunoştea Luna întreită: Luna. Hekate. printr-o cunoaştere bazată pe presimţire. omul este o copie a tot felul de triade. afară. Oare nu am făcut noi cunoştinţă cu omul întreit? Am făcut cunoştinţă cu omul capului. Soare şi Lună. în om. acţionează spre suprafaţă forţele care în Lună acţionează de sus în jos. dar asupra elementului pământesc rămas în urmă. şi o copie a Lunii întreite: Luna. aşadar. omul pieptului. Pământul în cicluri de câte patru săptămâni. forma subpământeană a Lunii. la care acest lucru nu apare atât de evident.Luna -. din lumea subpământeană. care în această scenă apare printre lamii. Vedeţi. omul actual nu mai cunoaşte decât globul mineral abstract. capul ar corespunde. Tocmai dacă reflectaţi. fiind un microcosmos. pe jumătate semiconştient. în sfera ştiinţei spirituale. corporale. despre care el crede că înconjoară acolo. Anaxagoras se îndreaptă spre Luna întreită. ieşită din comun. Empuse. Şi din interiorul Pământului. Şi Goethe atinge toate aceste lucruri. cele trei însuşi pe care Goethe le exprimă în mod clar şi le face palpabile prin faptul că el desemnează chiar partea mediană prin expresia “cea care extinzi pieptul” /“Brusterweiternde”/. cu prelungirea sa până în omul sexualităţii. într-o 102 . pentru a le face absolut clare celui care vrea să le recunoască. entitatea Hekatei.Diana -. asupra mirmidonilor săi. în preajma lui Mefistofel. în măsura în care aceste însuşiri se referă şi la omul tripartit. veţi găsi că e de înţeles de ce Goethe simţea mereu şi mereu. Aceasta e partea mediană. prin ceea ce ştia. Din această Lună. Omul median. Dar în om. în măsura în care Luna este un fenomen ceresc. În inimă iau naştere şi acele impulsuri subconştiente a căror zeiţă e Diana. mai trăieşte o a treia entitate. Prăpastie cu gînd . care este din punct de vedere macrocosmic ceea ce este omul din punct de vedere microcosmic. Astfel încât. cel care afirmă că Goethe se cufunda adânc. omul abdomenului sau al extremităţilor? Ei bine. în cazul lui Goethe.Hecate Aici aveţi cele trei însuşiri ale Lunii. în nişte adevăruri spiritual-ştiinţifice avea motive întemeiate să o facă. ca microcosmos. Oare a bănuit Goethe că în Luna întreită existau în mod macrocosmic real omul capului. ceea ce trăieşte din punct de vedere microcosmic în natura inferioară a omului şi urmează să fie trezit în Mefistofel. Numai că ceea ce e cuprins într-o lucrare cum este “Faust”-ul lui Goethe trebuie citit în adevărata sa formă. Tu. şi mai ales în Pământ. când a atras atenţia numai asupra elementului pământesc. provine de la puterea subpământeană a Hekatei: toate sentimentele şi impulsurile obscure. Omul face în viaţă multe asemenea lucruri. asupra furnicilor. Anaxagoras vrea să-şi impună ştiinţa mai puternic decât a făcut-o înainte. Toate aceste lucruri sunt atinse de Goethe. omul pieptului. ar corespunde Dianei. pur organice. ci la care apare evident doar ceea ce înclină mai mult spre Diana. cordial-cumplită. Hekate. care pulsează în om. la această situare a lui. omul capului poate fi pus în legătură cu vestigiul ceresc. Lunii macrocosmice. Dar în Empuse lucrează în special ceea ce trăieşte în partea subpământeană a lumii pământeşti. Iar tot ceea ce are loc în omul extremităţilor. lucind atît de blînd . produsul trecutului. Pentru că este un produs al evoluţiilor de pe Saturn. Dianei Hekatei. Diana. de exemplu.lucrează în tot ceea ce e căutat de om. Din împărăţia Hekatei face parte. alături de lamii. la fel ca plăcerea de a vâna. în general. Diana. Şi. cu Luna.

Şi. Cosmos e un cuvânt care înseamnă la fel de bine ordinea frumoasă a lumii. care fac să devină viu în faţa sufletului său un trecut de mult apus şi îi arată cum se apropie de el epoca prezentă. Şi atunci el nu o poate scoate la capăt cu celelalte două straturi ale conştienţei: cu stratul subsensibil şi cu cel suprasensibil. noţiunile necesare pentru a privi în lumea din care provine omul şi în care el nu poate privi cu mintea lui. Goethe nu este un poet ca mulţi alţii. totuşi. Şi astfel. Dar ce se lega de acest lucru? De acest lucru se lega faptul că el a făcut. aşadar. ci pentru a dobândi reprezentări cu care să poată aduce în viaţa sufletului lumea suprasensibilă. pentru că el credea în lumea greacă. s-a cufundat în tot felul de lucruri. el se bucură dacă nu trebuie s-o scoată la capăt cu celelalte două straturi ale conştienţei. el scrie: Ea ne îndeamnă să ne îndreptăm privirea spre ceea ce este aspectul cel mai general.anumită privinţă. urâtul. care a apărut în 1826 şi pe care Goethe a citit-o imediat. aşa cum făcea grecul. În gândirea greacă era altfel. Dar Goethe. aş spune. pentru a face ca în faţa sufletului său să reapară în mod viu viaţa vechii Grecii. el a căutat mereu să-şi modeleze reprezentările în aşa fel încât ele să fie atât de flexibile cum fuseseră reprezentările grecilor. Şi Goethe a găsit. după cum am arătat ieri. să lăsăm diferitele populaţii să se perinde. prin faţa ochilor noştri. nu o scoate la capăt cu ele. anii în care creează tocmai aceste scene din “Faust”. cu viaţa vechilor greci. Goethe s-a ocupat intens cu asemenea studii. pentru ca apoi. să poată aduce comunicări despre acest suprasensibil. Astăzi oamenii nu sunt mai aproape de viaţa vechii Grecii decât erau în vremea lui. treptat. într-o lucrare cum este. care năzuia cu toate fibrele sufletului său să înţeleagă fiinţa omului. Deja în ultimii douăzeci de ani. ajunge mai aproape de suprasensibil decât cu ajutorul reprezentărilor moderne. care creează din degetul mic. cel mai trecut. nişte eforturi foarte mari. Chiar dacă cineva e cel mai mare geniu . el a găsit posibilitatea de a face ca viaţa Greciei să reînvie în faţa sufletului său. din tot ceea ce îi era accesibil în mod obişnuit şi mai ales din cele observate în Italia drept artă greacă. din istoria originară şi. spre ceea ce nu poate fi adus la noi. Pentru omenirea actuală. . cu 103 . Pentru că el căuta viaţa greacă în suflet. în Goethe s-a născut gândul: Dacă cineva se umple cu reprezentările. din tot ceea ce a simţit pe baza unor predispoziţii naturale. cu ştiinţa lui obişnuită. aşa ceva este deja greu de înţeles. Iar noţiunea de rău s-a apropiat mai mult de urât. vrând să se comporte congenial faţă de viaţa antică greacă. El era situat. pe lângă multe alte lucrări care l-au transpus în viaţa Greciei antice. ca poet. dar nu poate avea decât aceleaşi noţiuni.nu poate avea decât aceleaşi noţiuni pe care le au şi ceilalţi. El le poate uni altfel. că spiritualul. El spera ca în felul acesta să o scoată la capăt cu lumea suprasensibilă. pentru el reprezentarea s-a metamorfozat într-o anumită privinţă. tocmai când scria aceste scene. încât începând cu anii ‘80 ai secolului al 18-lea. Filistinul obişnuit nu-şi face probleme. Dar cu ce gânduri a încercat el să facă acest lucru? Ia gândiţi-vă numai. el este un poet care vrea să se cufunde în acea lume care îl duce în suprasensibil. într-adevăr. ca şi ordinea adevărată a lumii. începând de aici. el a găsit. în lumea sa nordică şi simţea cu ajutorul noţiunilor şi reprezentărilor pe care le oferă această lume. simţea ca pe ceva care îngrădeşte foarte-foarte mult fiinţa omului faptul că nu avea reprezentările. nu pentru a ajunge să cunoască lumea suprasensibilă prin contemplarea vieţii din Grecia antică. suprasensibilul este. de exemplu. ceva înspăimântător. Pentru grec. E interesant să vezi cum.Şi acest gând era atât de adânc înrădăcinat în Goethe. frumosul se mai contopea cu adevărul. în orice caz. Omenirea actuală nu mai concepe frumosul apropiat atât de mult de adevăr şi urâtul apropiat de rău. “Privire de ansamblu asupra istoriei lumii vechi şi a culturii sale” de Schlosser. noţiunea de adevăr şi noţiunea de bunătate s-au apropiat pentru el mai mult de noţiunea de frumos.

simte neadevărul şi răul ca fiind urâte. Lună. şi are un trecut. Iată ce căuta Goethe. şi el simte adevărul îl simte ca frumos. dacă vrea să ajungă la Bine. aşa cum 104 . În evoluţie există Binele şi Răul. ar lua naştere acum. Aceasta este o formulă permanentă. Când omul trăieşte cu conştienţa sa diurnă.ţine ascunse de credincioşii lor aceste secrete. omul nu ar ajuge la voinţa liberă. Din condiţiile exterioare rezultă numai posibilitatea de a prelua Răul. ar putea să primească în sine doar răul. şi despre unul dintre aceste motive vreau să vorbesc acum. care încă mai erau aproape de lumea suprasensibilă.aceasta începe deja -. la conştienţa absolut trează. Dacă forţele Răului nu s-ar revela. în Goethe a luat naştere sentimentul că cel care are o structură sufletească aşa cum o aveau grecii. Goethe atinge un mare mister al existenţei. el ar deveni un Rău radical. Ei știu acest secret. care nu poate ajunge până în lumea prezentă. Goethe a dezvoltat acest sentiment. Înţelepciunea şi bunătatea sunt inoculate insuflate de acele fiinţe din ierarhiile superioare care ţin de oameni în acea perioadă din dezvoltarea naturii umane în care această natură umană încă nu se trezise. înţelepciunea şi binele sunt legate între ele. din cauză că nu vor ca omenirea să se maturizeze. iniţiaţii le spun celor ce vor să se iniţieze şi ei: Există trei straturi ale conştienţei. se revelează forţele Răului. Dacă ceea ce a luat naştere. Soare şi Lună şi merge acum mai departe. omul încă trebuie să păstreze Binele în jumătate din stadiul Pământ. În perioada următoare.v-am spus deja mai înainte: şi cu alţi oameni -. a phorkyadelor. Pământul are un trecut: stadiile Saturn. Dar şi anumiţi iniţiaţi din sânul populaţiei de limbă engelză sunt în posesia anumitor secrete.conducerea . ci şi anumiţi iniţiaţi esoterici din sânul populaţiei de limbă engleză. Soare. el îl duce pe Mefistofel. de a fi expus Răului. un prezent: Pământul. pe Saturn şi a evoluat de-a lungul stadiilor Saturn. el trebuie să creeze pe baza naturii sale impulsurile Binelui. Acestei situaţii. Din conferinţele pe care vi le-am prezentat de-a lungul anilor în acest loc. Soare. Dar atunci. îi datorează omul posibilitatea de a ajunge la voinţa liberă. Lună şi din jumătatea stadiului Pământ. el îşi întoarce privirea de la ele. din sânul condiţiilor de pe Pământ. din stadiile Saturn. aşa cum s-a trezit pe Pământ. din ceea ce se apropie drept ceva nou. Binele poate fi recunoscut numai din trecut. având simţul frumosului. Din cauza unei înţelegeri greşite foarte grave. din evoluţia cosmică. dacă se dăruieşte plin de încredere lucrurilor care au fost sădite în natura lui prin evoluţia trecutului. Mai ales conducerea catolicismului roman . Cu aceasta. Şi iniţiaţii la care mă refer cunosc acest secret important şi. ca natură umană. faptul că poate să aleagă între Răul care se apropie de el şi Binele pe care el îl poate dezvolta din natura lui. Vulcan. pe care oamenii o pot primi în şcolile de iniţiere în care se vorbeşte limba engleză.e în posesia anumitor secrete. Când ne îndreptăm privirea spre trecut. el simte o înrudire intimă cu alte fiinţe . un viitor: stadiile Jupiter. Venus. Esenţialul este felul în care sunt folosite asemenea secrete. fiindcă din ambianţa Pământului. care nu e decât o altă faţetă a vieţii lui Faust. Când omul se cufundă în subconştientul din care ţâşnesc la suprafaţă visele. la fel cum putem cunoaşte lumina numai după umbra ei. trebuie să ne pătrundem şi cu un sentiment pentru urâţenia lumii. Şi el a crezut că se apropie mai mult de suprasensibil dacă se va pătrunde cu un sentiment faţă de frumuseţea lumii. Din Cosmos. Din acest motiv. Ei au diferite motive. veţi fi văzut că şi în prezent anumiţi oameni sunt în posesia anumitor secrete.eroarea şi cu răul. Din acest motiv. oamenii. Datorită relaţiei sale cu spiritul grec. pe Saturn. deja şi în actuala perioadă Pământ . în apropierea arhetipurilor urâţeniei. nu numai Biserica Romano-Catolică conducătorii ei . a stadiilor Jupiter. dacă acest lucru care s-a dezvoltat pentru noi. nu vor să-l comunice omenirii. care sunt arhetipurile urâţeniei. Venus şi Vulcan.

Până în prezent au învins încă aceştia din urmă. care este foarte. pe o 105 . prin faptul că îl expune pe Mefistofel priveliştii oferite de urâţenia cea mai mare. în lumea în care va păşi ca om fizic în viitor. absolut indiferent că e membrul unui ordin francmason sau iezuit. asupra realităţii Răului. care. trebuie să se expună fără nicio frică priveliştii pe care o oferă Răul. Iar când omul se transpune sus. mai avansată în ordinea lumii decât cea greacă. Dacă Mefistofel ar fi rămas în patria lui nordică. atunci el nu acţionează ca prieten al oamenilor. în preistoria istoriei Răului. când şi-a conceput drama “Faust” el nici nu a vrut să se expună reprezentării de a atrage direct atenţia asupra faptului că omul. totuşi.. într-un anumit sens. dar necesară. foarte importantă. în orice caz. cu ajutorul acestui Bine. în lumea antichităţii. Dacă cineva îi sustrage omului viaţa spirituală a Binelui. priveliştii oferite de triada phorkyadelor. care vor să se întâmple ceea ce e necesar şi vor să li se comunice oamenilor asemenea secrete. Veţi fi având o reprezentare. Şi aici se poate urmări un anumit scop. Acest scop poate fi acela de a cunoaşte Binele numai într-un cerc restrâns.e cazul în epoca actuală. Prin faptul că apelează la nişte noţiuni greceşti. Goethe atrage atenţia realităţii urâţeniei alături de frumuseţe. ei sunt aruncaţi în prada Răului.ca Goethe . el aşază în faţa oamenilor un adevăr de o gravitate fundamentală într-un mod încă simpatic oamenilor. Vă puteţi imagina că acela care . aceasta e lumea în care el trăieşte. în primă instanţă. Prin aceasta. Răului. pentru că omul este expus. Pe aceasta se întemeiază lupta. chiar dacă epoca exterioară ştie prea puţin despre aceasta. cu arhetipurile urâţeniei. De aici purtarea ciudată a lui Mefistofel faţă de phorkyade. De aici puteţi vedea ce nenorocire s-ar provoca dacă adevărurile spiritual-ştiinţifice ar fi sustrase lumii. El trebuie să poată face cunoştinţă cu Răul. Din acest motiv. din care izvorăşte Răul viitorului. Căci tocmai în aceasta trebuie să constea tăria omului. prin Rău. se îndreaptă spre absurditatea vieţii. ci el îmbracă şi acest lucru în reprezentările vechilor greci.puteţi citi acest lucru în cartea mea “Ştiinţa ocultă” .are o cunoaştere bazată pe presimţire a acestor lucruri se apropie de ele numai ezitând. şi cei care nu vor ca omul să se maturizeze. cu phorkiadele. Asupra acestora trei lucruri atrag mereu atenţia iniţiaţii populaţiei care vorbeşte limba engleză. În loc de aceasta. Noi ştim . dacă vrea să facă progrese în cultură. adică într-o lume care este. consecinţa reală a acestui fapt este necesitatea de a se răspândi lumină asupra trecutului. pentru ca omul să fie în stare să facă faţă în întâlnirea necesară cu Răul. că poate rămâne vertical în înfruntarea cu Răul. În loc să le atragă oamenilor atenţia fără nicio reticenţă. dar în măsură să zguduie lumea. din diferitele lucruri pe care le-am spus deja în prezenţa dvs. dintre anumiţi oameni. despre natura spirituală deosebită a lui Goethe şi de aici vă veţi putea forma o noţiune despre faptul că Goethe se apropie de aceste lucruri subtile. pe care şi-o poate cuceri cu ajutorul unor cunoştinţe suprasensibile. el ar fi fost nevoit să dea faţă cu lumea amară. Goethe îl face să dea faţă.că viitorul este. asupra omenirii neputincioase. Desigur. care sunt urâţenia întrupată. în lumea accesibilă simţurilor sau intelectului. dacă mă pot exprima astfel. îl transpune. E foarte important să se ştie aceste lucruri. Şi aici Goethe se dovedeşte a fi un cunoscător temeinic al problemei. Dacă oamenilor le sunt sustrase comorile înţelepciunii spirituale. pentru a stăpâni. el nu acţionează spre binele oamenilor. Şi e protejat de Rău numai dacă se adânceşte în viaţa spirituală a Binelui. de cele trei phorkyade. ceea ce poate să facă numai ştiinţa spirituală. Răul. revenirea. numai cu nişte reprezentări congruente cu situaţia. aşa cum trebuie s-o facă ştiinţa spirituală. în faptul că el e în stare să ţină piept Răului. aceasta este lumea în care el trece prin naştere şi moarte.

Este aşa din cauză că simţurile încă nu trebuie să acţioneze împreună. omenirea bisexuată de astăzi provine din cea unisexuată! Masculinul şi femininul sau format abia în cursul evoluţiei. Goethe le prezintă pe cele trei phorkyade având în comun un ochi şi un dinte. cu atât mai mare va fi înrudirea. nu de aparenţa exterioară. datorită omului stâng şi omului drept. Dacă ar şti de ce avem două mâini şi la ce ne folosesc cele două mâini. Când privim un om. de fapt. dacă vă mai gândiţi şi la faptul că. Aşa cum suntem acum. că sunt hermafrodit.treaptă superioară. repetarea lui Saturn. Când privim un obiect. Venus. e vorba de predispoziţie. Jupiter este. el nu ar ajunge la conştienţa Eului. pe de o parte. axele oculare se intersectează. după cum ştiţi din “Ştiinţa ocultă”. ceea ce are bun în el. Datorită faptului că suntem în stare să cuprindem cu omul drept pe cel stâng. a trecutului. doi ochi şi la ce ne folosesc cei doi ochi. În stadiile de mai târziu apar. stadiile trecute. Va avea loc o evoluţie în sens invers. în multe privinţe. De aceea. noi ajungem la conştienţa de sine şi la conştienţa faptului că Eul este prezent. Mefistofel spune: Acum s-ar zice - după ce a încheiat tovărăşia cu phorkiadele – Acum s-ar zice Că sunt al Haosului fiu iubit! Phorkiadele: Noi. pe o treaptă superioară. numai datorită faptului că în noi colaborează omul stâng şi omul drept. vai. când merge împreună cu phorkiadele. Aşa e şi cu Răul. noi suntem. Când se întâmplă ca un om să aibă. pe baza propriei sale naturi. Dacă omul n-ar putea simţi cu mâna dreaptă pe cea stângă. o descriere foarte adecvată. multor lucruri. Înrudirea este exprimată. Şi. Şi Mefistofel: Vor spune. fără îndoială-i suntem fiice. repetarea Lunii. Atât de precis exprimă Goethe ceea ce vrea să exprime. Fizicienii şi fiziologii reflectează mult căutând răspuns la întrebarea de ce noi avem. Şi. că nu poate avea loc ceea ce la noi are loc. Eul e legat de actul vizual: datorită încrucişării dintre direcţia stângă cu cea dreaptă. 106 . de forţe. prin acest lucru. datorită acestui lucru. Acest lucru atrage atenţia asupra multor. repetarea Soarelui. Dar acest Rău va prezenta nişte imagini deformate. datorită faptului că putem ajunge la cunoaşterea omului drept prin intermediul celui stâng. ci încă trebuie să mai stea izolate. dar. de exemplu. de ce avem doi ochi şi la ce ne folosesc cei doi ochi. de asemenea. nişte caricaturi ale formaţiunilor din vremea originară. cele trei au un ochi şi un dinte. aceasta nu contrazice ceea ce am spus. Aşadar. Când ajunge faţă în faţă cu Răul sub forma urâtului şi se aliază cu el. ea este exprimată şi prin faptul că elementele încă nu acţionează împreună. ei ar şti. dar cu atât va fi mai comună şi conştienţa. doar un ochi. din naştere sau ca tendinţă sau din cauza unui accident. într-un anumit sens. Vulcan. el apare pentru ca omul să-şi poată aduce la înflorire cât mai intens posibil. e necesar ca omul să nu aibă doar un singur ochi. pe de altă parte. cu cât ne întoarcem mai departe în urmă.

pe de o parte. totuşi. noţiunile naturalist-ştiinţifice. pentru ca omenirea să fie condusă spre viitor. cea care lărgeşte pieptul. adică la mormântul său -. cum s-ar putea exprima mai clar faptul că cineva nu este nici idealist. se vor risipi ca ceaţa.Omul trebuie să fie şi una sau alta. să creadă. Şi acum. nici cel care este materialist. nu e nevoie să ne aplecăm asupra fiecărui cuvânt şi să fantazăm în legătură cu el. ci. Dar atunci trebuie să citim. încercaţi să vă aduceţi aminte că eu v-am spus.El devine chiar hermafrodit. Oamenii spun. pe de altă parte. cu ajutorul unor noţiuni abstracte. ei spun: exprimări poetice. cel mult. indus în eroare de ceea ce este şi trebuie să fie omul. sensul tainic prin nişte formaţiuni care se opun una celeilalte şi care se oglindesc oarecum una în cealaltă. pe de o parte. după cum v-am spus. urmând să se atragă atenţia asupra acestui fapt. ci căuta să procedeze altfel. Şi de acest lucru şi-a dat seama Goethe. de aceea. eu am ales de mult timp un mijloc de a revela. ajunge. interferând. Din această scenă se poate vedea cât de profund era situat Goethe. în sânul adevărurilor ştiinţei spirituale. deja în impulsurile date de Goethe se găseşte calea care trebuie inaugurată prin ştiinţa spirituală. având. dar puternic-intimă . celui ce poate deveni atent. şi care se păstrează. când văd scris: Luna. cu puţin timp în urmă: Nu poate ajunge la o concepţie despre lume satisfăcătoare cel care. fie o concepţie despre lume înclinată spre materie. ele trebuie să se lumineze unul pe altul şi să se întrepătrundă.la fel ca unele forţe ale naturii care nu pot interveni în ordinea fizică a lumii şi. fie una închinată spre spirit. . prin elementul ideatic. la care m-am referit eu acum. La fel cum spiritul şi materia trăiesc una într-alta. şi în procesul cunoaşterii însuşi elementul material trebuie să trăiescă. şi nu să fabrice. înainte de toate.ei bine. nici realist. cea care luminează liniştită. şi trebuie să poată privi ce este material în mod material şi să-şi poată forma în legătură cu aceasta nişte reprezentări materialiste. care nu au nicio forţă . propriu-zis. El şi-a dat seama câtă unilateralitate este în faptul că oamenii caută. Dar lumea nu ne permite să procedăm aşa. Aşadar. Goethe descrie lucrurile într-un mod cu adevărat adecvat. în noţiuni abstracte. de exemplu. prin presimţire. ci idealist şi realist şi că el face ca ambele concepţii despre lume să se oglindească una într-alta! Goethe încearcă să se apropie de adevăr din cele mai diferite direcţii ale lumii şi prin oglindirea noţiunilor una într-alta. El a caracterizat în felul următor acest alt fel de a proceda: De vreme ce multe dintre experienţele noastre nu se exprimă rotund şi nu pot fi comunicate direct. noţiunile idealiste. Omul trebuie să fie în stare să-şi formeze o concepţie despre lume materialistă şi una idealistă. nu ajunge la o concepţie despre lume satisfăcătoare cel care este un asemenea idealist abstract. pentru că le place să meargă numai pe deasupra lucrurilor. să le facă să trăiască amândouă împreună. o operă cum este “Faust”! Dar omenirea s-a dezobişnuit. iar cel ideatic prin cel material. Diana. de citit. la starea anterioară celei de bisexualitate. El trebuie să se poată ridica până la nişte idei conforme cu spiritul. la nişte idealuri abstracte. cea care cugetă în străfunduri. spre un viitor benefic! Ar fi de dorit să se pornească în acest fel de la Goethe. Nu e nevoie să mergem prea departe. Astăzi oamenii se consolează /se bucură/ când li se oferă ceva în care nu e nevoie. Ei bine. Dar el nu era înclinat să caute o concepţie despre lume prin asemenea noţiuni abstracte. am spus eu. când Pământul va fi ajuns la ţinta sa. Hekate. într-o măsură mai mare sau mai mică. o unitate. chiar dacă se păstrează 107 . Dacă vă gândiţi la adevărul grav pe care l-am rostit despre întâlnirea lui Mefistofel cu phorkiadele.

câte un suspin. din câte un om care a ajuns în apropierea a ceea ce e necesar pentru omul viitorului se aude. dar omul nu ajunge la mai mult din propria sa fiinţă decât la un Homunculus. Goethe credea că se apropie de acesta cufundându-se în reprezentările vechilor greci şi insuflându-le în sine viaţă. spre suprasensibil.prost. 108 . Şi pentru că Goethe nu voia să-l introducă pe Faust doar în ceea ce aduce ziua. doar pe jumătate conştient. marea seriozitate care trebuie să existe în această năzuinţă spiritual-ştiinţifică. el a trebuit să-l facă să o apuce pe calea care îl duce. Trebuie să spunem. şi mai adânc ca ziua e gândită. când şi-a scris cântecul închinat miezului nopţii: “Lumea e-adâncă. ci în ceea ce ascund veşniciile. în câteva şcoli oculte din epoca prezentă. desigur: Ziua îi dă omului conştienţa diurnă. pe lângă multe alte lucruri. împreună cu Homunculus şi cu Mefistofel. Fiindcă lumea e-adânc. dacă rămâne doar la ceea ce îi aduce ziua. şi mai adânc ca ziua e gândită”. şi nu la un homo. ca acela a lui Nietzche. Uneori. atunci veţi avea ocazia să înţelegeţi. marea seriozitate a strădaniei spiritual-ştiinţifice.

poate. Nu numai că un punct de vedere nespiritual. Dar nu face nimic. fizica viitorului se va vedea constrânsă să admită. Şi anume. nu în ultimul rând pentru viaţa religoasă a epocii prezente. mie mi se pare că tocmai pentru cele mai diferite ramuri ale vieţii spirituale din epoca prezentă. Ştiu că ceea ce vă voi spune acum este un lucru înfiorător şi eretic pentru concepţia de astăzi a ştiinţelor naturii din domeniul fizicii. Ce intenţionează Goethe. din expunerile prezentate alaltăieri şi ieri. Poate că vom ajunge cel mai bine la o opinie asupra a ceea ce înţelegea Goethe prin fenomenul originar din natura anorganică dacă ne aducem în faţa ochilor felul cum a ajuns el să creeze tocmai o teorie deosebită a culorilor. aş vrea să vă spun astăzi. care ar trebui să-l intereseze în cel mai înalt grad pe orice om. ar trebui să o desemnăm drept o concepţie bazată pe presimţire. Dar nu se poate spune că până astăzi s-a înţeles prea mult din această problemă în nişte cercuri mai largi de oameni. chiar dacă. dar numai par aşa. Dar acum eu aş dori să mai adaug ceva la cele spuse înainte. caracterizând. nu poate găsi în activitatea sa creatoare ceea ce noi am fost în măsură să găsim alaltăieri şi ieri printr-o cercetare spiritual-ştiinţifică. Ieri v-am arătat că Goethe a cultivat un fel deosebit de ştiinţă a naturii. Şi acest lucru. după propria sa exprimare. pe fenomenele originare. În diferite contexte eu v-am atras atenţia şi asupra altor manifestări ale vieţii sufleteşti a lui Goethe. în cele mai largi cercuri de oameni. Atât cât se poate vorbi despre aceste lucruri la modul absolut popular. ceva absolut neînţeles. este extraordinar de important şi plin de sens. O asemenea viaţă spirituală apare în mod just în legătura ei cu întreaga evoluţie a omenirii abia atunci când ne-o aducem în faţa sufletului în cadrul unei cercetări aprofundate. întreaga natură a vieţii spirituale goetheene pot fi înţelese în mod just numai dacă le abordăm din punctul de vedere al ştiinţei spirituale. fireşte. în acest mod special în care Goethe a privit natura. de fapt. este de o importanţă cu totul deosebită să reuşim să aruncăm o privire în această configuraţie deosebită. Şi totuşi.VIAŢA SUFLETEASCĂ A LUI GOETHE DIN PUNCT DE VEDERE SPIRITUAL-ŞTIINŢIFIC 29 septembrie 1918 Am putut vedea. ştiţi că el a încercat să întemeieze pentru lumea anorganică o ştiinţă pe care a clădit-o. prin faptul că el vrea să treacă numai la aşa-numitele fenomene originare. ci faptul că o asemenea viaţă sufletească a fost posibilă în cadrul evoluţiei omenirii poate fi explicat numai dacă studiem această viaţă sufletească din punct de vedere spiritual-ştiinţific. decât ceea ce găsim descris în vastul poem “Faust”. şi el a întemeiat o botanică pe care a clădit-o pe ideea de metamorfoză. faptul că Goethe a cultivat un fel deosebit de ştiinţă a naturii. manifestări care poate par a fi situate mai departe de viaţa generală a omenirii. că activitatea creatoare a lui Goethe este pătrunsă de o anumită concepţie spiritual-ştiinţifică. Şi este extraordinar de important să încercăm odată să înţelegem un fapt atât de interesant cum e viaţa spirituală a lui Goethe. câteva cuvinte despre teoria fenomenelor originare şi despre teoria metamorfozelor. Dvs. atunci când caută o explicare a naturii. aş dori să vă atrag atenţia asupra faptului că întreaga structură a spiritului goethean. Ne relatează el însuşi acest fapt. Ceea ce nu admite fizica de astăzi. Se poate spune că tocmai modul deosebit de a gândi al ştiinţei goetheene despre natură este încă şi astăzi. esenţa fenomenului originar. nu la ipoteze şi teorii? Din anii ‘80 eu mă străduiesc mereu să atrag atenţia omenirii asupra a ceea ce este. 109 . cu tot ceea ce conţine ea.

. Dacă vedem o culoare. prin cercetări proprii. care nu născoceşte nimic în legătură cu fenomenele naturii. întrun mod cum nu se poate mai primitiv şi mai prostesc pentru fizicianul de astăzi . peste lumină. care era profesor universitar la Jena. pentru că el se disociază în şapte culori. într-un anumit fel. iau naştere culorile întunecate: albastru. întunericul.a.Fizica de astăzi încă nu e destul de matură pentru a înţelege teoria culorilor a lui Goethe.Aici nu 110 . El s-a uitat prin prismă peretele a rămas alb. tot ceea ce îi ceruse el. bineînţeles. atunci când le facem să se suprapună. materie care a fost întunecată. numai că era . aici nu e cazul să intrăm în detalii -. într-un anumit fel. pe care o împărtăşise şi el.după cum am spus.ei bine. sau prisma însăşi. Din aceste cercetări au luat naştere: în primul rând. aşadar. până când consilierul de curte Büttner şi-a dat seama că acum are nevoie de aparatele sale şi că ar dori să-i fie trimise înapoi. ca neutralizate. atunci iau naştere culorile luminoase: roşu. el a crezut în aşa-numita teorie newtoniană a culorilor. de nişte curenţi materiali. Dar nici vorbă de aşa ceva! Peretele a rămas alb! Acest lucru l-a deranjat. pentru a le trimite înapoi proprietarului. decât primitiv şi prostesc. ş. prin nişte experimente proprii. să se suprapună. Acest lucru l-a deranjat pe Goethe din ce în ce mai mult şi l-a determinat să verifice măcar cum stau lucrurile din punctul de vedere al fizicii cu fenomenele culorii. Şi astfel. repede o privire printr-o prismă. şi că prin folosirea prismei sau prin alte procese culorile pot fi făcute să iasă la iveală din lumina albă unitară.m. Dar mai întâi aparatele trimise s-au acoperit de praf acasă la Goethe. cum se înţelege de la sine. Şi acum el şi-a făcut în continuare cercetările. Goethe a crezut. într-un mod care fizicianului de astăzi nu poate să-i pară. Fie că e vorba. El a studiat optica newtoniană.o gândire sănătoasă. ş.d. Într-o bună zi. teoria sa asupra culorilor. Când facem ca lumina să se suprapună peste întuneric. Goethe le-a adunat.după cum am spus. o relatează el însuşi -.m. aparatele. şi atunci a avut impresia . cu cea mai mare bunăvoinţă. pentru a reflecta la ceva de natură artistică. una după alta. ceva care nu e perceput. la urma urmelor. numai că din nişte fenomene originare. Când facem ca peste ceva luminos. totuşi. după premisele uzuale. o dată cu mulţi alţii. e totuna. o concepţie care respinge toate ipotezele şi teoriile.că atunci când se uită printr-o prismă ar trebui să vadă peretele sau ecranul alb în toate cele şapte culori. Apariţia culorilor e concepută în sensul că lumina ar conţine diferitele culori oarecum nedisociate. la baza ei se află. şi altele de acest fel. galben.d. pe o teorie. Şi i-a cerut consilierului de curte Büttner. Iar consilierul de curte Büttner i-a pus la dispoziţie excelenţei sale Goethe. adică despre fenomenele anorganice din natură în general. într-un fel de entitate suprasensibilă. care e construită pe o anumită ipoteză. dar el a constatat că. violet. Goethe s-a văzut nevoit să părăsească. fireşte. asupra modului cum iau naştere culorile.a. Goethe a ajuns la claritate în această privinţă. o interacţiune dintre lumină şi întuneric. ci le deduce tot din nişte fenomene. Era o prostie. această reprezentare. la ceva din domeniul picturii. Dar mai înainte a vrut să arunce. Mult timp el nu a reuşit să facă cercetările. nu poţi face nimic cu ea. atâta timp cât nu ai altceva mai bun. ca şi alţi oameni . dacă vrei să aplici numai această optică newtoniană. iar în al doilea rând concepţiile sale despre fenomenele fizice. numai această teorie a culorilor. fie că e vorba de nişte vibraţii sau de nişte impulsuri electrice oarecare. Acest lucru l-a determinat să-l roage pe consilierul de curte Büttner să-i dea voie să mai păstreze instrumentele. Până pe la începutul anilor ‘80 ai secolului al 18-lea. să-i trimită aparatele necesare pentru a vedea ce concepţii şi-ar putea forma el însuşi. aşa cum îşi reprezintă Newton însuşi. Această teorie afirmă că la baza luminii se află ceva . devenise adeptul acesteia.

şi ipotezele ar trebui folosite numai pentru a găsi o cale de a asocia lucrurile. noi trebuie să avem noţiuni de felul celor pe care majoritatea oamenilor sunt prea comozi pentru a le crea. după cum schela nu rămâne după ce clădirea e gata. nişte noţiuni care se transformă interior. ci urmăreşte felul cum se transformă. este unul dintre cele mai frumoase capitole ale teoriei culorilor a lui Goethe. Ceva întunecat şi ceva luminos acţionează în percepţia nemijlocită. nu vrea să emită teorii. cum se transformă acestea în natură. Aici nu a fost exprimat nimic de felul unei ipoteze. Ceva asemănător a încercat el să facă în legătură cu viaţa vie a plantelor. care este în acord cu teoria goetheană a culorilor. Felul cum trăieşte natura în activitate constă în faptul că ea nu se cramponează de forme. respectiv decât cele întemeiate pe concepţia despre lume a lui Goethe. orice teorie.e vorba de nicio teorie. cum se metamorfozează frunza. astfel încât floarea nu e altceva decât frunza metamorfozată. Numai că acestea sunt percepţii simple. în care Goethe a prezentat o întreagă fizică schematizată. Dar ar fi interesant să se creeze odată şi o teorie a sunetelor care să poată face trecerea spre activitatea muzicianului. puteţi găsi şi o schemă. ca să avem o schelă. fireşte. după ce am ajuns la fenomenul originar. ele trebuie demolate. Aceasta a fost baza concepţiei generale a lui Goethe despre natura nevie . Şi acum. ci se pune numai şi numai problema de a arăta în ce fel trebuie să alăturăm lumina şi întunericul pentru ca în acest fel să apară culorile galben sau roşu sau albastru sau violet. Când interacţionează ceva luminos şi ceva întunecat iau naştere culorile. de noţiuni la fel de mobile ca natura însăşi. pentru a spune că aşa iau naştere culorile. fără ipoteze şi fără teorii. aşa cum teoria culorilor a lui Goethe face trecerea spre activitatea pictorului. Acest lucru a încercat Goethe să-l facă şi pentru întreaga fizică. din cauză că ştiinţele moderne ale naturii merg pe cu totul alte căi decât concepţia despre lume a lui Goethe. la fenomenul cel mai simplu. Deosebit de interesantă este în această schemă teoria sunetelor. Căci capitolul despre acţiunea senzorial-morală a culorilor. Numai că atunci ai nevoie de noţiuni mobile. de la o formă la alta. pentru a putea urmări în mod real cu ajutorul noţiunilor. iarăşi. cum ar fi ipoteza ondulatorie sau ipoteza emisiei etc. Tot o concepţie care nu vrea să emită ipoteze. cum ia diferite forme şi devine apoi petală. Dar atunci rămânem. al unei teorii. şi că el vrea să folosească gândirea numai pentru alăturarea justă a fenomenelor. Aşadar. dar pe urmă. Goethe se caracterizează tocmai prin faptul că respinge. Acesta e lucrul pe care l-a încercat Goethe în ceea ce priveşte natura anorganică. Aşadar. Ea încă nu a putut fi creată. ci e dată jos. cel puţin în mod schiţat. nu emite ipoteze şi teorii. Pe această cale.. important pentru Goethe era să nu adauge fenomenelor niciun fel de ipoteze şi teorii. spune el. Şi în marea ediţie de la Weimar. pentru el nu se pune problema de a inventa nişte ipoteze.a nu căuta nicăieri teorii sau ipoteze. de exemplu. Goethe a creat o teorie a culorilor care ne conduce în mod minunat la înţelegerea artistică a culorilor. fireşte. ci a fost exprimat doar ceva simplu. ci transformă formele. ci vrea să rămână exclusiv la ceea ce oferă percepţia. Ba putem spune chiar ceva paradoxal. prin teoria metamorfozelor. Dar. perceptibil. Ele pot fi emise. în care. în volumul în care au fost tipărite de mine articolele generale de ştiinţe ale naturii ale lui Goethe. ci să lase în modul cel mai strict ca fenomenele să vorbească de la sine. în care se găsesc atâtea sugestii importante şi pentru artist. vă rog să luaţi bine aminte la acest 111 . când e vorba de fenomenele naturii. numai în sfera pur senzorială. numai sub o formă schematică. în aşa fel încât acestea să-şi exprime ele înseşi fiinţa. conform cu acest punct de vedere.

ne-am separat de corpul eteric. Dar Goethe avea o organizare de-aşa natură. atunci când apărea numai albul şi el trebuia să gândească: peretele este. ci percepe fenomenele naturii aşa cum se oferă ele existenţei accesibile prin simţuri. ca o caricatură. aşa cum o privea Goethe. bineînţeles. Înpotriva acestei distrugeri a formelor pe care corpul eteric le solicită pentru sine s-a ridicat natura sănătoasă a lui Goethe. care nu sunt dobândite prin observarea pură a naturii. La ceilalţi nu ciupeşte şi nu pişcă nimic. după ce. fac şi din corpul astral o caricatură şi astfel perturbă viaţa omului în sfera suprasensibilă. Şi toate aceste teorii. prin aceasta. drept microcosmos integrat armonios în Macrocosmos. pe Pământ. ştiinţa despre natură a lui Goethe este o ştiinţă conformă cu spiritul tocmai pentru că. că omul este şi fiinţa care trăieşte între moarte şi o nouă naştere. Asemenea teorii întunecă pentru entitatea spiritual-sufletească percepţia pură a realităţilor pământeşti. ba chiar.şi de aceea spun: Goethe poate fi înţeles numai pe cale spiritual-ştiinţifică -. Dar acest lucru mai are şi o altă consecinţă. Şi nicio teorie. în aşa fel încât să putem privi spre corpul eteric fără ca el să ne inducă în eroare. tocmai acesta este lucrul important pentru Goethe. Şi interesant este aici că. deşi ar trebui să apară în mod gradat toate cele şapte culori. Şi. la realitatea senzorială. totuşi. pentru că au o organizare mai grosolană. alb. ne îndreptăm privirile spre acest corp eteric. După 112 . încât ceva îl ciupea şi pişca în corpul său eteric în timp ce privea aşa. acele sentimente pe care Goethe le descrie în capitolul “Efecte senzorial-morale ale culorilor”. dacă privim natura într-un mod pur adecvat naturii. o dată cu viaţa noastră. atunci această percepere. această contemplare a fenomenelor originare este în măsură să declanşeze în noi senzaţii şi sentimente sănătoase. dintre moarte şi o nouă naştere. acest corp eteric. Iar faptul că Goethe simţea în acest fel este o dovadă că el avea o natură cu totul şi cu totul sănătoasă. se transmit. tocmai pentru că nu se impurifică. Şi esenţialul este ca noi să fi tratat. dacă respingem teoriile şi ipotezele. Dar nu s-a întâmplat aşa. însă corpul eteric al omului nu primeşte în sine lucrul respectiv. nu opreau aceste ciupituri şi pişcături. nici ipoteza cea mai valoroasă. Şi mai trebuie să scoatem în evidenţă încă o latură a problemei. eu v-am apus ieri că omul nu trăieşte doar aici. Când născocim nişte teorii newtoniene sau spenceriene sau alte teorii asemănătoare. aşa cum am putut arăta ieri şi alaltăieri. Toate aceste teorii şi ipoteze fac mai întâi din corpul eteric uman o caricatură. datorită faptului că spiritul nu se află sub o influenţă ahrimanică sau luciferică. datorită percepţiei pure. În această viaţă. singura considerată de Goethe valabilă ca ştiinţă despre natură. pentru că simţea. Dar ceea ce rămâne în spiritual-sufletescul nostru. cu tot soiul de teorii şi ipoteze. el nu impurifică prin teorii percepţia pură a naturii. că înainte de a fi păşit pe Pământ el a trecut prin evoluţiile saturniană. Tocmai acesta este . solară şi lunară. la câteva zile. Astfel încât putem spune: deşi se limitează la fenomen.lucru: Goethe poate pătrunde în mod just în regiunea spiritualului. El avea un instinct pentru ceea ce nu provine din realitatea nemijlocită. Posibilitatea de a percepe fenomenele senzoriale încetează. ca om. Ei bine. în ceea ce priveşte fenomenele naturii exterioare. este ceva sănătos şi se armonizează şi cu lumea spiritual-sufletească. când concepea nişte noţiuni cum sunt cele newtoniene. că în corpul eteric ceva ciupeşte şi pişcă. Noi ştim că omul nu e doar fiinţa care trăieşte între naştere şi moarte. lăsând să-şi spună cuvântul numai fenomenele originare. adică impurificăm prin teorii şi ipoteze ceea ce oferă natura însăşi. noi gândim asupra naturii aşa cum putem gândi în cadrul vieţii umane fizice. avem acele complexe de forţe interioare pe care ni le-am creat în fizic.

cel care se adânceşte în ştiinţa lui despre natură. căci ele nu au suficientă forţă pentru a ne apropia în mod just de natură cu ajutorul lor.Şi. Chiar dacă nu a urmărit el însuşi aşa acest lucru. el face cunoştinţă cu natura şi încearcă s-o impregnze cu tot felul de teorii şi ipoteze. ori el devine teolog sau filosof şi încearcă să-şi formeze pe baza tradiţiei anumite noţiuni. în general. Astfel încât putem spune: Tocmai datorită percepţiei sale orientate în mod pur spre senzorial a avut Goethe predispoziţia de a prelucra aceste lucruri. şi prin aceasta se pregăteşte pentru o contemplare sănătoasă a ceea ce poate fi văzut numai în suprasensibil: evoluţiile saturniană. în drama sa “Faust”. să vedeţi unde găsiţi în ele un punct de sprijin sănătos pentru a proiecta asupra naturii. care este o ştiinţă despre natură purificată de tot restul. Chiar dacă Goethe însuşi nu a ajuns la această concepţie despre evoluţiile lunară. despre spiritual. fie. mai exact spus. omul va trece prin evoluţiile jupiteriană.d. aşa cum am văzut ieri şi alaltăieri. el a făcut în aşa fel încât. Oamenii se pot ridica într-o măsură atât de mică la o înţelegere sănătoasă a evoluţiilor lunară. acela îşi pregăteşte spiritul să separe domeniul pământesc. Astăzi omul devine fie un om de ştiinţă. ci simple teorii şi ipoteze. tot felul de lucruri care se potrivesc numai pe Saturn. solară şi lunară şi. dar el nu credea că poate întemeia prin una sau alta o concepţie despre lume. nu o scot la capăt cu o concepţie despre lume? Care este cauza? Cauza constă în faptul că astăzi oamenii vor să-şi întemeieze concepţia despre lume într-unmod absolut precis. încât natura nu poate fi înţeleasă nici în acest fel. Şi omul caută să îmbibe fenomenele naturii cu asemenea ipoteze. dacă elaborăm o ştiinţă sănătoasă despre natură avem imboldul de nu a descrie evoluţia de pe Pământ în aşa fel încât să introducem în ea. care se referă numai la Pământ.m. Aşa face Goethe. cu legitatea sa. acestea sunt atât de abstracte încât natura exterioară nu poate fi înţeleasă cu ajutorul lor? Cum se face oare că pentru omul actual idealismul şi realismul se despart într-o asemenea măsură încât întemeiază pe baza lor fie doar un monism paralitic. ci lăsa ca cele două concepţii să se oglindească reciproc în viaţa sufletului său aşa cum se oglindesc ele şi în realitatea exterioară. . solară şi saturniană . care în realitate sunt întreţesute în evoluţia de pe Pământ. Dar eu v-am spus: Noţiunile ştiinţelor noastre despre natură se pot raporta numai la evoluţia pământească. într-adevăr. să ajungem în mod absolut sănătos să ne putem reprezenta corect amândouă felurile de a trăi prin care omul trebuie să treacă. Soare sau Lună. ci o ştiinţă sănătoasă despre natură vrea să scoată Pământul din acest context şi să-l descrie ca Pământ. spiritualul. în mod idealist. Cum se face oare că concepţia umană obişnuită de astăzi e atât de puţin înclinată să admită spiritualul? Iar când îşi formează noţiuni despre lumea spirituală. care nu spune nimic. lumina 113 . dacă ne transpunem cu adevărat profund în modul de reprezentare goethean. pe baza lor.a. ş. Uitaţi-vă prin tratatele actuale de teologie şi filosofie. Aspectul asupra căruia v-am atras atenţia ieri la sfârşit este faptul că Goethe nu a fost pe de o parte idealist şi pe de altă parte realist. venusiană şi vulcaniană. că el concepea fenomenele exterioare în mod realist. printr-o ştiinţă sănătoasă despre Pământ. Numai că acestea sunt atât de inconsistente şi fantomatice. Fiindcă ceea ce concepe ştiinţa de astăzi drept ereditate.ce va părăsi Pământul sau. după ce Pământul îl va părăsi pe el. Goethe era situat atât de mult cu percepţia spirituală în spirit tocmai pentru că nu aplica fenomenului din natură niciun fel de teorii şi ipoteze confuze scoase din spirit. idei. în general. solară şi saturniană pentru că nu au o concepţie sănătoasă nici despre evoluţia Pământului. iar ceea ce trebuie conceput idealist. Un lucru îl determină pe celălalt.. nu sunt nişte fenomene originare. producând confuzie.

adică să nu căutaţi unirea pe calea unor noţiuni abstracte. aceasta este sarcina pe care o avem faţă de o ştiinţă sănătoasă despre natură. privim în intimitatea naturii în acest fel. în mod separat. ci a fi pe deplin materialişti. două percepţii imaginative pure. veţi dobândi o concepţie sănătoasă şi despre viaţa umană în ansamblul ei. pornind de la ştiinţă. Dar atunci noi trebuie să dezvoltăm în sine. ni se pot forma nişte percepţii spirituale. făcând ca gândirea să fie doar slujitorul care colaborează. şi invers: viaţa dintre moarte şi o nouă naştere se oglindeşte se oglindeşte în viaţa dintre naştere şi moarte. unde găsiţi o posibilitate de a vă ridica. Atunci în om viaţa dintre naştere sau concepţie şi moarte se oglindeşte în ceea ce lui îi apare drept viaţă dintre moarte şi o nouă naştere. acela o zăreşte în propriul său suflet în aşa fel încât poate privi şi spre spirit într-un mod real. Atunci. Cele două demenii pot fi unite numai dacă ai capacitatea de a te dărui observării naturii şi unei ştiinţe aşa cum s-a dăruit Goethe naturii: cu privirea îndreptată în mod pur asupra fenomenului.justă! Şi unde găsiţi în mod serios în rândurile celor ce reprezintă azi ştiinţa. Cel care priveşte natura în mod pur. dintre concepţie şi moarte. Pe cel care îşi amestecă în mod confuz noţiunile şi ideile în fenomenele naturii. fără a amesteca în ele teorii. în sensul unei ştiinţe goetheene despre natură. aceste noţiuni se răzbună. Dar. Şi atunci cele două domenii se vor oglindi unul într-altul. aşa cum sunt ele astăzi. să-i recunoaştem naturii puterea de a se interpreta ea însăşi. dar nu la un homo. Atunci veţi vedea fenomenele naturii. perceperea naturii. atunci e ca şi cum. lăsând fenomenele materiale să vorbească de la sine. În această privinţă. dacă ei nu sunt nişte fanfaroni monişti. ei bine. veţi vedea că ceea ce ce există în natura exterioară nu e suficient pentru explicarea omului. aşadar. prin facultatea unei asemenea oglindiri. Dar. decât doar pentru a edifica fenomenele. Şi atunci nu rămânem la nişte teologii sau filosofii abstracte. perceperea spiritului. dacă. ci ni se dăruiesc nişte percepţii spirituale. ci două percepţii imaginative. vom ajunge să înţelegem în mod real viaţa umană dintre naştere şi moarte sau. sau cu cealaltă. Trebuie să puteţi fi în întregime şi una şi alta. pentru fiecare dintre cele două domenii. prin modul goethean de a observa natura. percepţii neamestecate cu alte elemente. Dacă o scoatem la capăt cu o asemenea ştiinţă sănătoasă despre natură. nişte percepţii ale spiritului pur. menită să explice un aspect sau altul. formând mai întâi separat. Vedeţi. Şi tocmai prin forţa pe care o trezeşte în noi observarea pură a naturii. că tocmai pentru a-l înţelege pe om e necesar să ne apropiem cu ştiinţa despre natură şi cu ştiinţa despre spirit din două direcţii opuse. aţi vrea să-l fotografiaţi dintr-o singură direcţie. lăsându-le pe amândouă să se oglindească una într-alta. luată în sine. astăzi aşa ceva nu e posibil. noi trebuie să putem privi şi în intimitatea lumii spiritului. neinfluenţaţi de teorii şi ipoteze imposibile. Să nu născocim o teorie unică. luată în sine. nu două teorii. şi să nu le unim pe 114 . Trebuie să fim însă conştienţi şi de faptul că nu putem face nimic numai cu una. să spunem. dar nu se amestecă în rezultate. Aceasta este atitudinea pe care trebuie să o avem faţă de natură. având un obiect care arată cu totul diferit când e văzut din două direcţii. Atunci veţi ajunge numai la un homunculus. ci să lăsaţi lucrurile să se unească ele înseşi. A nu specula asupra naturii. concepţia goetheană despre lume poate fi o educatoare extraordinară a omenirii moderne. nu e posibil să menţii cele două domenii. Dacă vreţi să rămâneţi doar filosof sau teolog. şi tot aşa stau lucrurile dacă vreţi să rămâneţi un simplu om de ştiinţă. din afara omului. asupra fenomenelor. până la formele şi regiunile divin-spirituale ale existenţei? Dacă ai o gândire sănătoasă. pe de o parte. Atunci ele sunt adecvate omului. nu-l lasă să ajungă la contemplarea spiritului. când îl priviţi pe om. şi să faceţi în aşa fel încât una să se oglindească în cealaltă.

Aşadar. în el acţiona în mod real întreaga sa viaţă sufletească.cunoaşterea sa spiritualştiinţifică era bazată pe presimţire. poate vrea să se lămurească asupra unui lucru. în nişte reprezentări care au existat ca premise deja în gândirea lui Goethe. chiar dacă pentru epoca sa Goethe încă era nesigur. Iar gândirea lui Goethe este extraordinar de reală şi de adecvată realităţii. Eu nu aduc mustrări pentru ceea ce s-a petrecut. căci cel care pătrunde lucrurile nu critică şi nu dojeneşte. când Goethe privea. o plantă sau altceva. Ce face el? Ei bine. prin evoluţia lui sufletească sănătoasă. poate chiar să întemeieze o concepţie despre lume. pentru că . în totalitatea ei. Când Goethe îşi punea în faţă. un fenomen oarecare. după ce şi-a organizat o serie de asemenea noţiuni. o judecată atât de sănătoasă şi despre viaţa spirituală. Ca să vă trimit la înţelegerea justă a acestui aspect trebuie să vă spun cum se comportă omul de obicei când vrea să dezlege enigma unui fenomen sau altul din viaţă sau din natură. Eu nu aduc nicio critică pentru faptul că goetheanismul a fost atât de puţin înţeles. va rezulta ceva care s-a născut în anul 1749 la Frankfurt şi a murit la Weimar în 1832. la patruzeci şi doi de ani. aşadar. nu găseşte nicio contradicţie. Să privim acum un adevărat om de condiţie medie. Sufletul lui Goethe lucra cu totul altfel. în parte şi în mod inconştient. dar care nu este Goethe. ci doar prezint ceea ce este imperios necesar pentru viitor. a ajuns la asemenea concepţii despre oglindirea reciprocă a ceea ce există ca realitate fiinţială în lumea exterioară dovedeşte că el se afla în mod real pe calea ce duce la ştiinţa spirituală modernă. în care. Omul modern vrea mereu să excludă acest lucru. la un loc. el vrea să-şi dezlege o anumită enigmă. formând o concepţie necontradictorie. un om de condiţie medie. la viaţa unei plante. poate şi mai devreme. în perioada în care Goethe avea patruzeci şi doi de ani şi voia să reflecteze. Să presupunem că el vrea să-şi explice în mod just concepţia despre lume a lui Copernic. că a înţeles. ci să le lăsăm să se oglindească reciproc în această percepţie imaginativă. Când priveşte superficial în viaţa lui sufletească şi poate găsi acolo ceva care este în concordanţă cu sine însuşi. Şi. dacă vreţi. Acesta este omul de condiţie medie. să zicem. în acest caz el adună la un loc toate noţiunile şi reprezentările pe care le poate găsi astfel. consideră că e gata. putem scrie tot felul de biografii ale lui Goethe.acestea în noţiuni. care este inteligent. pur şi simplu. el vrea să ajungă la o concepţie lipsită de prejudecăţi. Şi e foarte important să se ţină seama de acest lucru. dar unul care este inteligent . cum se spune. un lucru asupra căruia voia să se lămurească. omul de condiţie medie trăieşte de la naştere şi până la moarte. întotdeauna acţiona întreaga viaţă a sufletului. ci şi acele impulsuri care acţionaseră în copilăria lui. Dacă nu avem în vedere acest lucru. ci ştie că trebuie să vorbească numai în sens pozitiv. totuşi. atunci nu acţiona doar acea formaţiune abstractă ce rezultă când adunăm la un loc toate noţiunile pe care le avem. într-o anumită privinţă. în el acţionau şi nişte impulsuri pe care el nu le aduna. într-un anumit an al vieţii.aşa cum trebuie să subliniez mereu . Dar în acest fel nu se poate ajunge mai departe de 115 . de exemplu. un asemenea om frunzăreşte superficial prin materialul de reprezentări pe care îl are în el la patruzeci şi doi de ani. la patruzeci şi doi de ani. Dar nu acesta este Goethe! Sufletul lui Goethe lucrează cu totul altfel.astăzi sunt inteligenţi tocmai oamenii de condiţie medie -. el a avut. Să zicem că la treizeci şi cinci sau la patruzeci şi cinci sau la patruzeci şi doi de ani. Faptul că Goethe. să privim. care poate fi urmărită în epoca noastră până în regiunile în care Goethe încă nu a pătruns. Pentru viitor este imperios necesar ca omenirea să se adâncească în asemenea reprezentări indiferent că le numim goetheanism sau altfel -. dar pentru atingerea cărora a creat premisele. Nu-i aşa. după cum zice el.

câteva noţiuni adunate la un loc, pe care le poţi privi uşor şi comod. De aceea, noi putem ajunge la aceste lămuriri importante tocmai prin intermediul lui Goethe, privind din nou în ansamblu diferitele faze ale vieţii lui. Eu am încercat, de exemplu, să înţeleg nişte lucruri foarte târzii din concepţia lui Goethe prin faptul că m-am întors mereu la acel imn în proză intitulat “Natura”, pe care Goethe l-a scris la începutul anilor ‘80 şi în care sunt conţinute, într-o stare nematurizată, concepţiile de mai târziu. Şi eu am atras atenţia adeseori, şi mai demult, asupra faptului că Goethe, băiatul de şapte ani, adună minerale, ia un pupitru pentru note muzicale de la tatăl său, clădeşte pe el mineralele, aşază sus o mică lumânare şi celebrează apoi un fel de serviciu divin, vrând să înalţe “marelui Zeu”, cel care acţionează în sânul fenomenelor naturii, o jertfă. Dimineaţa - ia gândiţi-vă, era un băiat de şapte ani! - el captează o rază de soare şi o face să treacă printr-o lentilă, ca să-i aprindă mica lumânare. Ceea ce aprinde el deasupra mineralelor este un foc natural. În aceasta zace ascuns, într-un mod copilăresc, tot ceea ce acţionează mai târziu ca ecou, în concepţiile cele mai mature. Îl înţelegem pe Goethe numai dacă suntem în măsură să-l înţelegem în mod just din totalitatea fiinţei sale. Şi atunci, dacă îl înţelegem aşa, ajungem la ceva ce Goethe a putut să cultive doar puţin, pe baza premiselor existente în epoca sa, ajungem să cultivăm concepţiile lumii spirituale într-un mod pe care îl putem găsi conform cu concepţia despre lume a lui Goethe. Fiindcă, ia gândiţi-vă, nu putem face deloc altfel, dacă reflectăm în mod goethean asupra naturii, dacă gândim cu adevărat în sensul teoriei despre fenomenul originar şi despre metamorfoză, decât să declanşăm în sufletul nostru, printr-o asemenea gândire, nişte forţe care duc la perceperea vieţii pe care o duce omul după ce a trecut prin poarta morţii. Tocmai prin percepţia goetheană, îndreptată spre natura pură, prin perceperea pură a naturii, se pun bazele unei învățături adevărate despre nemurire, ca ceva de la sine înţeles. Tocmai prin aceasta dobândim forţa pentru acele reprezentări diametral opuse de care avem nevoie pentru ca suprasensibilul prin care omul trăieşte între moarte şi o nouă naştere să intre în percepţie imaginativă; dobândim forţa de a avea asemenea percepţii tocmai dacă ne facem mai întâi privirea ageră pentru ceea ce este natură pură, pentru ceea ce, în natură, n-a fost stricat prin teorii şi ipoteze. Oamenii fac cele mai mari greşeli crezând, în legătură cu lumea exterioară, că lucrurile trebuie să se desfăşoare liniar şi mereu în aceeaşi direcţie. Când cineva îi vorbeşte unui om care înţelege lucrurile despre monism, în sensul în care fac foarte mulţi oameni ai epocii prezente când ei întemeiază un monism abstract, aşadar, când unui om care înţelege lucrurile i se prezintă un asemenea monism abstract, este ca şi cum acolo ar sta un om, la care sunt bine dezvoltate partea dreaptă şi partea stângă, şi ar veni un altul şi i-ar spune: Dar aşa ceva e greşit, acesta este un dualism eronat, omul trebuie să fie construit în mod monist, e incorect ca el să aibă o jumătate dreaptă, aici lucrurile nu sunt aşa cum trebuie. Exact aşa trebuie să fie concepţia noastră despre lume. Aşa cum noi nu suntem construiţi greşit pentru că avem două mâini şi putem sprijini mâna stângă de mâna dreaptă, nu e greşit nici să ai două concepţii despre lume care se oglindesc una într-alta şi se luminează reciproc. Cel care consideră că e greşit dacă se cer două concepţii despre lume ar trebui să spună, de asemenea: Trebuie să născocim nişte mişcări artificiale, pentru ca mâna stângă şi mâna dreaptă să nu lucreze atât de groaznic de separate, iar piciorul stâng şi cel drept să nu umble separate prin lume, ci, în cele din urmă, printr-o mare cucerire, mâna dreaptă să fie vârâtă în cea stângă, piciorul drept să fie vârât în cel stâng, pentru ca omul să fie monist, să fie un monom, şi să-şi poată duce aşa mai departe existenţa!
116

Pentru cel care înţelege lucrurile, pentru cel care are în vedere realitatea şi nu nişte teorii abstracte încâlcite, tendinţa idealismului abstract, pe de o parte, a realismului grosier, pe de altă parte, ca monism, este tot atât de unilaterală pe cât de unilateral ar fi ceva ce poate fi comparat cu situaţia grotescă pe care am prezentat-o eu adineaori. Şi este cu adevărat în sensul concepţiei goetheene despre lume ceea ce fac eu, chiar dacă astăzi încă într-un mod foarte contestat, când atrag mereu şi mereu atenţia, pe de o parte, asupra unui mod pur de a percepe natura, nu asupra unuia împânzit de ipoteze, ci asupra unei percepţii care trăieşte ca percepţie, care nu e ceva gândit, la care gândirea e folosită numai pentru a face să apară percepţia, şi, pe de altă parte, asupra unui mod de a percepe spiritualul la care gândirea e folosită tot numai pentru a face să apară percepţia spiritului, care ne duce apoi cu adevărat în regiunea unde trebuie să-l căutăm pe om când el se află de o parte a vieţii sale, între moarte şi o nouă naştere. Când le prezinţi oamenilor o concepţie spiritual-ştiinţifică despre lume, ei încă mai găsesc astăzi nişte teorii care sună logic, nişte teorii inteligente, pentru a contesta această concepţie. Eu am spus adeseori: Oh, sunt foarte uşor de născocit nişte contestări ale ştiinţei spirituale. Am făcut odată la Praga încercarea de a ţine două conferinţe pentru publicul larg, una după alta, una în care am contestat ştiinţa spirituală şi alta în care am susţinut-o, un lucru pe care unii mi l-au luat în nume de rău. Dar eu am făcut o dată încercarea de a ţine o conferinţă pentru combaterea ştiinţei spirituale şi alta pentru susţinerea ei. Ştiinţa spirituală poate fi contestată foarte bine, fireşte, ea poate fi contestată. Cum să nu poată fi contestată? Cel care crede că ştiinţa spirituală nu poate fi contestată se situează cam pe aceeaşi poziţie ca unul care spune să nu se poate înţepa în mâna stângă cu un ac pe care îl ţine în cea dreaptă. Aşa ceva se poate face, fără îndoială, dar toate acestea nu spun absolut nimic. Şi noi trebuie să spunem: În interiorul acestor adversari, care lucrează cu nişte teorii atât de logice în aparenţă, zace, de fapt, cu totul altceva, cu totul şi cu totul altceva. Se vorbeşte şi de inconştient şi subconştient. Psihanaliştii, dar şi alţii, înţeleg foarte greşit importanţa pe care o are pentru om viaţa sufletească inconştientă, viaţa spirituală. Am vorbit adeseori aici despre acest lucru. Ei bine, psihanaliştii actuali vorbesc despre viaţa spirituală inconştientă la fel cum vorbeşte orbul despre culoare. Ei sunt împinşi spre ea de imperativele ştiinţifice ale prezentului, dar ei au o ştiinţă, cum am numit-o anul trecut la Zürich şi aici, care lucrează cu mijloace insuficiente. Fiindcă trebuie să ai cu adevărat capacitatea de a găsi întotdeauna în mod just, pentru ceea ce se petrece în conştient, subconştientul situat dedesubt. Conştient temeiuri Credinţa în logice limitele cunoaşterii ____________________________________________________ Subconştient teamă de spiritual lipsă de interes pentru spiritual

Vedeţi dvs., lucrurile stau în aşa fel încât noi putem spune: Aici e conştienţa vezi schema - şi sub ea se află subconştientul. Ei bine, cum stau lucrurile astăzi? Începând cam din secolul al 16-lea, se exercită nişte influenţe ahrimanice foarte puternice asupra omului şi asupra întregii sale gândiri. Acest lucru îşi are partea sa bună, partea sa rea. Pentru ştiinţele naturii, acest lucru are consecinţa că ea se formează într-un mod ahrimanic absolut precis. Goethe a opus acestei ştiinţe
117

ahrimanice ştiinţa sa, aşa cum v-am caracterizat-o ieri. Dar în sufletul uman nu se petrece nimic - puteţi afla acest lucru din conferinţele pe care le-am ţinut aici în urmă cu opt zile -, în spiritul omului nu se petrece nimic fără ca şi în subconştient să se petreacă ceva. În timp ce se dezvoltă forma actuală a gândirii despre natură, în subconştient se dezvoltă două sentimente cu totul speciale: teama de spiritual şi lipsa de interes pentru spiritual. Astăzi nu se poate dezvolta o ştiinţă despre natură în sensul gândirii actuale, dacă nu se creează o ştiinţă despre natură goetheană, fără ca, în acelaşi timp, să se dezvolte o frică subconştientă faţă de lumea spirituală şi o lipsă de interes subconştientă faţă de lumea spirituală. Oamenii se tem de spiritual. Aceasta este consecinţa necesară a impresiilor pe care le oferă astăzi ştiinţele naturii. Dar o frică subconştientă despre care oamenii nu ştiu nimic. Şi această frică subconştientă se îmbracă, şi abia îmbrăcată cu tot soiul de panglicuţe şi veşminte înşelătoare îi apare omului în conştienţă. Căci ea se îmbracă în nişte temeiuri logice. Frica se transformă în temeiuri logice. Şi cu aceste temeiuri logice umblă omul prin lume. Cine pătrunde sensul acestor lucruri, aude cum oamenii prezintă nişte temeiuri logice foarte inteligente, dar el ştie, de asemenea, că jos, în subconţştient, e încuibată frica de spiritual, aşa cum ceea ce este necunoscut insuflă întotdeauna frică - teama de apă a câinilor poate fi explicată în acelaşi fel -, iar lipsa de interes se arată în mod special în credinţa că dacă dezvoltăm o cunoaştere justă a naturii putem apuca spiritul cu mâinile. Fiindcă eu l-aş invita o dată pe un om care vrea să cunoască într-un mod cu adevărat exhaustiv să spună din ce fenomene pământeşti ale naturii poate să explice forma capului uman, fără a recurge la ştiinţa spirituală. Explicarea naturalist-ştiinţifică pură, justă, a capului uman, ne conduce înapoi, la ceea ce putem cunoaşte numai pe cale spiritual-ştiinţifică, aşa cum am explicat. Dacă nutrim interes pentru ceea ce există în mod real în natura umană, atunci ceva ne conduce, bineînţeles, la spiritual. Numai lipsa de interes îl poate deruta pe om în aşa măsură încât el să spună că în capul uman nimic nu face trimitere la spirit! Ei bine, dacă excludeţi, în primă instanţă, tot ceea ce duce la spirit - dacă nu acordaţi atenţie spiritului, dacă vă construiţi, în primă instanţă, ipoteze şi teorii goale -, ele zboară într-o clipită şi nu se mai vede nimic când le expunem, după ce mai întâi le-am preparat frumuşel! Naturalistul de astăzi procedează în cea mai mare parte ca unul care mai întâi curăţă cu grijă peştele, în aşa fel încât să nu mai aibă deloc solzi, şi după aceea susţine că peştele nu are solzi. Tot aşa, naturalistul de astăzi curăţă mai întâi din fenomene tot ceea ce face trimitere la spirit, pentru că el nu are niciun interes faţă de spirit. Dar el ştie depre lipsa de interes la fel de puţin ca despre frică. De aceea, lipsa de interes poate îmbrăca nişte veşminte înzorzonate şi amăgitoare, şi aceste veşminte înzorzonate şi amăgitoare sunt credinţa că există limitele cunoaşterii. În conştienţă, omul vorbeşte de existenţa limitelor cunoaşterii - ignorabimus. Ceea ce spune un asemenea om este absolut indiferent. Dacă am vrea, am putea născoci alte asocieri de cuvinte pentru ceea ce a spus, de exemplu, Du Bois-Reymond, în ultima sa conferinţă despre limitele cunoaşterii naturii - ele ar fi exact la fel de valoroase, pentru că ceea ce vrea el este, de fapt, absolut indiferent. Ceea ce vrea el a fost provocat de dezinteresul său subconştient faţă de peştii curăţaţi de solzi, care nu au solzi folosim acum doar o comparaţie. Vedeţi, aşadar, că ar fi foarte folositor dacă omenirea actuală ar vrea să se orienteze după noţiunile spiritual-ştiinţifice, pentru că astfel s-ar putea ca în faţa ochiului sufletesc să-i apară o cunoaştere justă a naturii şi o cunoaşterea justă a spiritului, măcar sub formă de reprezentări. De ele are nevoie omenirea. Omenirea are nevoie de amândouă concepţiile. Astăzi găsim deja foarte des nişte indicii
118

în faţa prăbuşirii îngrozitoare a iubirii şi vieţii. astfel încât omul nostru caracterizează aici nu pe nedrept câteva dintre fenomenele cel mai puţin îmbucurătoare ale epocii prezente. Da. În cursul unui articol intitulat “Chitul (Kitt) internaţional” se vorbeşte în felul următor: “Printre cele mai mari dezamăgiri din istoria lumii se numără şi faptul că şi această putere spirituală” . noi am cultivat acest creştinism timp de aproape două milenii. Prin transfigurarea etic-religioasă a războiului i-au fost atribuite ‘bunului Dumnezeu’ nişte scopuri care arată teribil de asemănătoare cu scopurile deţinătorilor puterii şi ai cabinetelor. care apare şi în fenomene în dinamica indiferentă din punct de vedere etic a lumii. şi aşa mai departe. la Deus absconditus al lui Luther. acolo unde s-a petrecut aşa ceva. Iuda îl trădează pe Christos. pe care trebuie să le examinăm puţin. Opoziţia istorică dintre lutheranism şi calvinism a fost dezgropată din nou. chiar dacă absolut subconştient. cu cea mai mare umilinţă. în domeniul cunoaşterii lumii. dar care sunt atinşi în interiorul lor de frica şi lipsa de interes despre care am vorbit. Dar o frică subconştientă. şi din ele aţi vedea că deja ici şi colo apare un anumit impuls. Cum se face atunci că. Un om care trebuie luat în serios a rostit nişte cuvinte ciudate într-unul din ultimele numere ale revistei “Wissen und Leben” (“Ştiinţă şi viaţă”). ca. el nu a exclus-o? Nu ai spus nimic dacă spui: Oamenii sunt nişte creştini proști și trebuie să fie creștini mai buni. Ba chiar tocmai în cadrul creştinismului au ieşit la lumina zilei în timpul dezbinării dintre popoare nişte fenomene deosebit de urâte. cu încercarea ei de a coborî până şi valorile absolute cele mai înalte în relativitatea evenimentelor din viaţa lumii noastre.puterea spirituală a creştinismului . acţionează foarte puternic. care spune că e necesar 119 . deşi. de altfel. s-a ajuns până la intenţia de a justifica chiar şi ceea ce este îngrozitor. S-au ascuţit şi tensiunile dintre Bisericile creştine. Astfel încât idealul naţional limitat al popoarelor pare să fi repurtat biruinţa asupra idealului comunitar internaţional al creştinismului. de exemplu. omul spune destule lucruri interesante. în loc să se rămână. cel ce urmăreşte puţin literatura contemporană. Ca să nici nu mai vorbim de sfârşirea legăturilor creştine internaţionale din cadrul muncii misionare. va fi ştiind că această afirmaţie e foarte adevărată.” Ei bine. Fiindcă esenţa creştinismului arată spre o comunitate umană vastă şi nu se poate manifesta decât în cadrul unei asemenea comunităţi. că din toate părţile i se atribuie lui Dumnezeu intenţiile deţinătorilor puterii drept intenţii divine. creştinismul a trădat Evanghelia. la Dumnezeul ascuns. prin Dumnezeul etic al iubirii. dacă prin aceasta înţelegi că ei trebuie să devină nişte creştini aşa cum au mai existat! Aş putea să vă prezint sute de afirmaţii care apar în prezent. răul radical. Anglicanii extremişti s-au îndepărtat de protestantismul de pe continent într-o asemenea măsură încât aproape că nu mai vor să-i recunoască apartenenţa la creştinism. creştinismul ar exclude o stare cum este cea actuală. conform cu esenţa sa.pentru faptul că omenirea are nevoie în prezent de ceva nou în domeniul concepţiilor despre lume. Dar. Şi de aici rezultă astăzi fenomenele care ies la lumina zilei pe acest tărâm sub o formă atât de ciudată. dacă vrem să dobândim nişte puncte de sprijin pentru felul în care trebuie să ne raportăm la gândirea şi a acelor oameni care trebuie luaţi în serios. un dezinteres subconştient.“a dat greş în faţa războiului şi nu a ridicat niciun dig împotriva valului de ură şi distrugere care s-a rostogolit asupra noastră. În încercarea de a le raţionaliza şi transpune într-o formulă oarecare.” Ei bine. făcute de nişte oameni care. teologia războiului. trebuie luaţi absolut în serios. dar el nu ajunge să se întrebe: Ei bine. El spune mai departe: “Şi nu numai atât.

El spune: De ce să nu fie posibil ca creştinismul să cultive impulsurile internaţionale care împiedică ura şi distrugerea? . Sau ei manifestă dezinteres. având în substrat ideea prezumţioasă că în expunerile mele ar putea fi dată o reţetă concretă pentru omul individual.un fenomen absolut îmbucurător. o vor iarăşi pe cea veche.spune el . putem vedea că oamenii îşi dau seama că vechea concepţie despre lume a eşuat. atunci o putem lua iarăşi de la început! Fiindcă aşa ceva nu poate să ajute. 120 . la o concepţie despre lume spiritual-ştiinţifică. Dar. vedeţi.Astfel. Ceea ce el a omis e faptul că nu se transpune în ceea ce cer impulsurile epocii noastre. Omul care a scris articolul amintit şi. Şi face tot felul de propuneri. gândul just ar fi să ne spunem: Probabil că ceva nu e în regulă! Creştinismul trebuie să fi omis ceva. creştinismul să-şi poată pune în valoare importanţa şi eficacitatea sa internaţională. vom progresa. după cum stă chestiunea. Ei vor. dar dacă gândim realist: acest lucru a fost pus pe hârtie în august 1914. când trebuie să vorbeşti despre importanţa goetheanismului pentru epoca noastră sau despre importanţa a ceea ce. după cum am spus. Dar ei nu vor alta nouă.’” Avem aici . ca să putem avea încă o dată un eşec. nu-i aşa. Da. vedeţi dvs.ceva de felul unei noi concepţii despre lume. Nu e nevoie să spunem cât de fundamental răi sunt oamenii care nu fac ceea ce ar trebui să facă.Şi el ajunge să scrie şi fraza următoare: “Încă în august 1914 Bisericile britanice libere i-au scris profesorului Harnack: ‘În afară de popoarele de limbă engleză. Şi atunci se ajunge la contradicţii atât de ciudate. tocmai în momentul când a izbucnit distrugerea! Concluzia realistă ar fi. pe când gândul conform cu realitatea spune: trebuie să cercetăm ce nu e just. N-ar putea fi aşa în viitor? Da. dvs. bineînţeles. eu pot face atât de teribil de puţin. Eventual. e mai mare decât goetheanismul. Acesta e lucrul care stă în fundal mereu şi mereu. Spiritul lor nu pricepe. fireşte. omul nostru gândeşte de la dreapta la stânga sau invers. să se întâmple ce e mai bun. Poate că atunci ne vom spune: Da. ci ar trebui să ne limităm la a înţelege ce trebuie să se întâmple. Dar în momentul în care aceşti oameni ar trebui să ajungă cu adevărat la ceea ce este necesar. scrie într-un mod just ceea ce a scris acolo. în loc să gândească de la stânga la dreapta. îşi înceţoşează ei înşişi noţiunile şi aceste noţiuni se transformă imediat în frică şi dezinteres. filosofiei şi literaturii germane. numai că sunt prea comozi ca să caute cu adevărat ceea ce este necesar. pe care cititorul actual. ce să facă omul de unul singur? Asemenea întrebări se pun adeseori. pentru că astăzi oamenii citesc aşa cum am descris eu ieri sau cu alte ocazii. nu le vede.. bineînţeles. Aşadar. Noi datorăm cu toţii enorm de mult teologiei. aşadar: cu toate că teologii britanici au pus pe hârtie un asemenea compliment. Dar el spune: Dacă o să facem tot aşa cum am făcut în august 1914. Nici aici nu e nevoie să fim critici. Această dorinţă rămâne. a dovedit-o realitatea! Aşadar. aceasta n-a putut contribui cu nimic pentru a împiedica lucrarea distrugerii. el spune că trebuie să găsim din nou ceva pentru ca. Acest lucru poate fi dovedit foarte exact la diferitele personalităţi din afirmaţiile lor şi din viaţa lor. faptul că teologii britanici le fac teologilor germani un compliment dintre cele mai minunate. . bineînţeles. niciun popor nu e situat mai sus în iubirea şi admiraţia noastră ca cel german. care. cu toate că oamenii aceia şi-au făcut nişte complimente atât de frumoase. fără îndoială. ce lipseşte. se poate pune şi întrebarea: De fapt. despre importanţa întregii lumi spirituale şi a cunoaşterii ei. e de luat cu totul în serios. Ar trebui să ne îndreptăm privirile spre aspectul pozitiv. ei nu sunt deloc în stare să se adâncească în aşa ceva. Ei se tem de ştiinţa spirituală. atunci. în subconştientul lor. numai de n-ar sta atât de îngrozitor de puţin în puterile mele.

căci el ne duce departe de credinţa greşită. să nu avem un respect uriaş. pe un tărâm sau altul. ci am vrut să atrag atenţia asupra câtorva adevăruri importante ale ştiinţei spirituale care pot fi legate de ceea ce găsim. o varietate a gândirii. Dacă ne obişnuim să privim natura într-un anumit mod naturalist-ştiinţific. Acesta e un lucru pe care ni-l putem însuşi numai prin practicarea justă a ştiinţei spirituale. de fapt. că noi trebuie să fim atenţi şi vigilenţi. aşa cum nu pot găsi ştiinţifică nici ştiinţa spirituală. prelucrat în mod artistic de Goethe. tocmai în scena care va fi prezentată acum. pentru foarte mulţi oameni se pune doar problema ca ei să înţeleagă că tocmai cei în a cărora mână de conducători a fost investit extrem de mult. să spun ceva deosebit despre Goethe . în mod pur. cu suficientă agerime şi. Dacă vă îndreptaţi privirea. ci veţi avea imboldul de a lăsa natura să se interpreteze singură. în plasa autorităţilor istorice. acolo este şi involuţie. propriu-zis.acest lucru. dacă ar fi dată tuturor. printr-o viaţă univocă. în mod idealist. vom încerca să privim totul în acest mod. Şi unde este involuţie. dar e un lucru imperios necesar pentru a ne orienta în mod just în epoca prezentă. este şi evoluţie. în subconştientul nostru. şi să vedem cât de mult mai avem încă în noi înşine dintr-o credinţă greşită în autoritate. pentru că nu-l găsesc ştiinţific. pur şi simplu. cel orientat spre spirit. Oamenii cred mereu că lumea trebuie să meargă în mod liniar într-o singură direcţie. pentru că tocmai oamenii care conduc în prezent omenirea se zbârlesc împotriva a unor lucruri împotriva cărora nu ar avea voie să se zbârlească. Nu am vrut. Din acest motiv am vrut eu să mă refer ceva mai detailat la Goethe. o multitudine de forme ale gândirii. după cum aţi văzut. Astăzi. să verificăm noi înşine. nu lipsă de luciditate. cum a fost ieri. o supestiţie. care judecă ei înşişi. Dacă ne obişnuim să privim lumea conform unor teorii abstracte. atunci acest mod pur de a privi natura nu se va dezvolta unilateral. Şi acest lucru e important. să ne dăm seama. dacă se lasă pătrunşi în mod viu de judecăţile ei. ci în suflet se va dezvolta şi celălalt mod de a percepe. Acest lucru nu se face. ar deveni prin aceasta abstractă şi şi-ar pierde conţinutul. a rezultat de la sine -. când a trebuit să vă spun nişte lucruri despre problema Răului în legătură cu apariţia phorkiadelor. pe de o parte. Dar viaţa nu se desfăşoară în acest mod liniar pe o singură direcţie. problema e tocmai aceasta. Fiindcă oamenii ar trebui să manifeste luciditate faţă de aceste lucruri. Aceasta e problema. în fenomenele ei materiale. Mulţi trec cu trufie peste Goethe. Tot aşa stau lucrurile când pe tărâmul ştiinţei spirituale trebuie să exprimăm nişte lucruri care dau de gândit. dacă veţi dezvolta cu adevărat acel mod de percepţie care se orientează spre spiritual. într-un asemenea suflet cum e cel al lui Goethe. în mod pur spre fenomenele originare şi spre metamorfozele naturii şi nu vă deterioraţi modul de a percepe natura prin nişte teorii care îl întunecă. adică evoluţia diametral opusă. Şi. sau când 121 . greşesc infinit de mult. cu suficientă luciditate. care este. e important ca noi să nu fim roşi de un fals sentiment al autorităţii. Acolo unde este evoluţie. cum se spune adeseori. mai ales. vom încerca să privim totul în mod naturalist-ştiinţific. să devenim cu adevărat oameni liberi. nu veţi mai introduce teorii eronate în natură. că omul înaintează întotdeauna cu adevărat numai prin noţiuni ferme. Acesta e un lucru de o importanţă uriaşă. cu capul lor. că tocmai ştiinţa spirituală ne face să ne eliberăm cu adevărat de credinţa în autoritate.reţetă care. pentru că nu verificăm. adeseori. noi nu trebuie să cădem astăzi. viaţa cere de la noi mobilitate. să ne formăm o judecată despre faptul că pe cele mai diferite tărâmuri ale vieţii suntem adeseori conduşi pe căi greşite de către persoanele ce conduc astăzi lumea. de asemenea. Dar multora le-ar fi de folos dacă ar vrea să se adâncească puţin tocmai într-un asemenea spirit.

între naştere şi moarte. ci împreună cu toţi oamenii cu care în viaţa fizică a înnodat o legătură de viaţă sau alta. Eu nu spun doar că oamenii au în subconştientul lor frică şi dezinteres. jos. ceea ce are de spus ştiinţa spirituală va revărsa în suflete nu numai cerinţa pătrunderii incomode în lumea spirituală.trebuie să spunem că în subconştientul omului zac multe lucruri despre care el nu ştie nimic în conştienţa lui. Ia gândiţi-vă numai când cineva vorbeşte în mod obiectiv despre acest fapt: Tu porţi în subconştientul tău atâtea şi atâtea lucruri -. numai să vrei să te cufunzi în lumea ta subconştientă. ci această ştiinţă spirituală va avea misiunea de a revărsa în sufletele oamenilor extraordinar de multe sentimente consolatoare. ia gândiţi-vă. aşa cum trebuie să vorbim adesea. Pentru aceasta.Sigur. ce sumă de sentimente care dau fericire sufletului zace în faptul că o concepţie despre lume. În ştiinţa spirituală nu se face niciodată o afirmaţie fără ca în ea să se implice o altă afirmaţie. Putem pretinde oare. . chiar dacă un asemenea gând rămâne inconştient. de asemenea: Voi trebuie să învingeţi anumite pericole. ce sentimente care ne umplu de fericire se deschid pentru lume dacă ştim că noi trăim încă şi mai intim legaţi cu cei care au trecut prin poarta morţii. care vor lua în stăpânire sufletul uman datorită faptului că acest suflet uman va deveni tot mai capabil de a trăi nu numai împreună cu cei care îl înconjoară în lumea senzorială. La fel pot gândi şi contemporanii noştri: Antroposoful ăsta ne dojeneşte. extraordinar de multe alte sentimente care umplu sufletul de fericire. ar trebui să fie conştient de faptul că eu îi spun. ci mai spun: Voi aveţi în subconştientul vostru întreaga lume spirituală. ne deschide privirea pentru viaţa pe care o ducem aici. Dar. şi că nici ştiinţa spirituală nu o poate descrie în mod unilateral. el ne ponegreşte. dacă vreţi să ajungeţi la lumea spirituală. . în sensul ştiinţei spirituale. atunci celălalt gândeşte: acesta e duşmanul meu. Aşa se face că vorbim. de fapt. concepţia spiritual-ştiinţifică. noi trebuie să le spunem oamenilor. dar tu trebuie să cuprinzi întreaga ta lume subconştientă. tu nu eşti conştient de frica ta şi de dezinteresul tău. frica şi dezinteresul le sunt insuflate. Eu nu-i spun doar cuvinte dojenitoare. când ei vor vedea această lume în mod just. Oamenii îţi iau adeseori în nume de rău când le spui aşa ceva.Dar lumea nu e univocă și ferm unilaterală. acesta este unul dintre aspecte. Şi ea este acolo. pe de o parte. 122 . Dacă suntem nevoiţi să le spunem oamenilor că repulsia. trebuie să învingeţi anumite lucruri incomode. împreună cu alţi oameni. spune că avem o frică subconştientă şi un dezinteres subconştient. pentru că nu te înţeleg. Şi mai gândiţi-vă: când oamenii vor înţelege în mod just această idee despre faptul că lumea are două laturi. Iar cel căruia eu îi spun: Tu porţi în tine o frică subconştientă şi un dezinteres subconştient. de asemenea: Ce-i drept. ca o ştiinţă care ne duce sufletele dincolo de poarta morţii să fie o ştiinţă comodă? Nu. Omenirea va trebui să meargă spre o anumită fericire a lumii tot pe o cale incomodă. De aici puteţi vedea că viaţa nu e unilaterală. Acesta e celălalt aspect. dacă avem minte şi suntem rezonabili nu putem pretinde aşa ceva. care trebuie arătat. aversiunile. ea va trebui să se decidă să caute o ştiinţă despre lumile spirituale. el gândeşte: în subconştientul meu eu port tot felul de intenţii ascunse. dacă suntem rezonabili. sesizaţi-o numai. ci îi spun ceva bun despre lumea lui subconştientă. de a trăi împreună cu ei dincolo de poarta morţii. tu le garniseşti cu tot soiul de minciuni şi cu credinţa ta în faptul că există nişte limite ale cunoaşterii.

Dacă vrem să găsim înţelegere pentru această operă a lui Goethe.MISTERIILE DIN SAMOTHRAKE ALE KABIRILOR TAINA DEVENIRII-OM 17 ianuarie 1919 după o prezentare a “Nopţii clasice a Walpurgiei” Cine se adânceşte mai intim în fiinţa lui Goethe şi în concepţia lui Goethe despre lume va vedea. într-un mod adecvat intelectului. poate avea bucurie. avem aici descrierea unei serbări maritime la care Homunculus e dus de Thales. va vedea. totul este de-aşa natură încât. Goethe prezintă ipoteza că ar fi posibil să se producă un Homunculus în retortă. pe de altă parte. Dar această sărbătoare maritimă conţine tot felul de lucruri transpuse tainic în ea. ci doar un Homunculus! Aşadar. iniţiatul va putea vedea însă aici nişte mistere adânci ale vieţii. Dar în felul acesta nu rezultă un om. în studierea părţii a II-a a lui “Faust”. pentru început că. Dar. să se cunoască legătura dintre forţele naturii până la un asemenea grad de perfecţiune încât să se compună un om. Această serbare a mării vrea să prezinte. spre care sunt îndreptate simţurile şi intelectul bazat pe simţuri. în orice caz. În partea a II-a a lui “Faust” a fost transpusă multă înţelepciune. adică. nu este o cunoaştere reală a omului. De ce recurge Goethe în “Faust” la asemenea puteri demonice. un homo. cel mult drept ţel. drept cunoaştere şi percepere a omului. Goethe vrea să sugereze acest lucru prin faptul că îl introduce în opera sa pe Homunculus. acest Homunculus este 123 . văzând succesiunea de imagini. astăzi sau în viitorul Pământului. fără a se putea gândi că va putea realiza cu ele ceva. reprezentat pe scenă. dacă pornim de la imagini. de fapt. prin evoluţia umană. aşa cum i se ofereau ele în lumea vechilor greci. aşadar. concret-plastice. în scena pe care o vom prezenta acum şi care încheie actul II din partea a II-a a lui “Faust” şi constituie trecerea spre episodul cu intrarea lui Faust în Grecia antică. O cunoaştere reală a omului poate fi obţinută numai pe baza unei percepţii spirituale reale. poate să ne farmece prin imaginile sale nemijlocit senzoriale. nu rezultă un om. nici chiar dacă ceea ce poate realiza omul în lumea fizică e conceput la gradul suprem de perfecţiune. o înţelepciune prelucrată cu o artă desăvârşită. pe de o parte. Ne este îngăduit să sublineim. cât de adânc a pătruns Goethe cu concepţia lui despre lume în spiritualul Universului şi în misterul omului. adică puterile spirituale. Cine vrea să-l privescă pe “Faust” cu simţuri naive . în măsura în care acest mister are legătură cu pătrunderea în spiritualul Universului. plăcere estetică. Homunculus ia naştere pe baza a ceea ce îi este accesibil lui Wagner drept cunoaştere a omului.spune Goethe -. tocmai în legătură cu scenele cele mai importante din partea a II-a este valabil ceea ce a vrut Goethe să exprime o dată când a spus că a transpus în mod tainic multe lucruri în partea a II-a a lui “Faust”. trebuie să avem mereu în faţa ochilor cele două aspecte. fireşte. din diferitele ingrediente. astfel că tot ceea ce caută omul. prin intermediul lumii fizice exterioare. când vrea să-l ducă pe Faust al său. puterile demonice care locuiesc în mare. cu nişte mijloace fizice atât de ideal concepute încât cunoaşterea obişnuită a naturii le poate privi. Ei bine. spre modul cel mai înalt al cunoaşterii de sine şi al perceperii de sine? Se poate spune că lui Goethe îi era perfect limpede: omul nu poate ajunge niciodată la perceperea reală a propriei sale fiinţe dacă îşi cucereşte numai cunoaşterea bazată pe simţuri şi pe intelectul legat de simţuri.

conceput în sens dramatic nu altfel decât ca imagine pe care omul şi-o poate face despre sine însuşi cu ajutorul intelectului său fizic, cu ajutorul cunoaşterii sale pământeşti obişnuite. Cum poate această imagine, pe care omul şi-o poate face, care este un Homunculus, cum poate această imagine să ajungă să prezinte o imagine adevărată despre om? Cum se poate ajunge ca omul să nu mai rămână, în această, imagine numai la Homunculus, ci să înainteze până la homo? Lui Goethe îi e clar faptul că aşa ceva se poate realiza numai cu ajutorul cunoştinţelor care pot fi dobândite de fiinţa spiritual-sufletească a omului în stare liberă de trup. Ei bine, Goethe încearcă pe cele mai diferite căi să se apropie de sfera în care trebuie să se transpună omul dacă vrea să-şi cucerească o cunoaştere completă a omului, adică o cunoaştere în stare liberă de trup. Aşadar, Goethe vrea să arate cu adevărat că e posibil să ieşi din trup, să dobândeşti nişte cunoştinţe care spun atunci ceva despre fiinţa omului. Dar Goethe nu a fost, în niciun caz, una dintre personalităţile care tratează cu uşurinţă problemele cunoaşterii. Goethe s-a străduit o viaţă întreagă să dea tot mai multă profunzime sufletului său. Fiindcă lui îi era clar că, pe măsură ce îmbătrâneşte, omul nu trăieşte degeaba, că şi forţele de cunoaştere cresc tot mai mult şi mai mult şi că la bătrâneţe el poate şti mai mult decât în tinereţe. Şi lui îi era clar, de asemenea, cât de problematică este situaţia fiinţei spiritual-sufleteşti când se află în afara trupului. De aceea, el a încercat în cele mai diferite moduri să aducă aproape de om, de Faust al său, cunoaşterea în imagini, pe care noi o numim cunoaştere imaginativă. Aşa face el în “Noaptea romantică a Walpurgiei” din “Faust” I, şi aşa face, din nou, în “Noaptea clasică a Walpurgiei”, când ia imaginaţiunile din epoca vechii Grecii, în care vrea să-l transpună acum pe Faust. S-ar putea spune cam aşa: Goethe gândeşte că, atunci când omul iese afară din trup, pentru transformarea lui Homunculus în homo, în om, el are imaginaţiuni, care la unul arată într-un fel, la altul altfel. - În viziunea vechilor greci imaginaţiunile mai erau încă de-aşa natură încât se apropiau într-o anumită măsură de realitatea spirituală. Dacă ne aducem în faţa sufletului lumea de demoni a vechilor greci, putem vedea, examinând concepţia acestei lumi mitice transmise prin tradiţie, că prin clarvederea atavică dezvoltată până la un grad foarte înalt omul vedea cu adevărat natura din al cărei sân izvorăşte el însuşi când se află ca fiinţă spiritual-sufletească în afara trupului. Aşadar, aş putea spune: Goethe, pentru că nu vrea să născocească el însuşi o lume imaginativă, apelează la lumea vechilor greci pentru a putea spune că orice ar inventa omul pe baza cunoaşterii sale obişnuite, el rămâne un Homunculus, noi trebuie să pătrundem cu el în lumea imaginativă, inspirată, ş.a.m.d., dacă vrem ca din el să iasă un om. - Aceasta este, în primă instanţă, bineînţeles, imaginea unui om. De ce alege Goethe tocmai serbarea marină, visul, aş putea spune, despre serbarea marină? Ca să înţelegem sentimentele care îl animau aici pe Goethe trebuie să ne transpunem puţin în mod real în modul de a privi al vechilor greci, în care s-a transpus Goethe însuşi când s-a apucat să descrie această “sărbătoare voioasă a mării”. Fiindcă aici trebuie să ne fie clar că pentru greci încă mai însemna ceva când omul părăsea uscatul şi se ducea în largul mării. Grecul mai trăia în comuniune cu lumea exterioară aşa cum au trăit, în general, popoarele vechi. Aşa cum în sufletele popoarelor vechi se întâmpla ceva când oamenii părăseau terenurile plane, câmpiile, şi urcau pe munte, lucru pe care omul acutal îl trăieşte într-un mod abstract, prozaic, la fel, atunci când omul părăsea uscatul şi pornea cu corabia în largul mării în suflete se năşteau nişte sentimente puternice, grandioase. Sentimentul că largul mării desprinde fiinţa spiritual-

124

sufletească de trup îl aveau toţi oamenii popoarelor mai vechi. Şi de acest sentiment se leagă unele lucruri. Aduceţi-vă aminte, vă rog, ce rol important îl jucau în diferitele reprezentări în imagini ale căii cunoaşterii coloanele lui Hercules din vechile mituri. Acolo se spune întotdeauna: După ce omul a urcat diferite trepte ale cunoaşterii, el iese cu corabia în largul mării trecând printre coloanele lui Hercules. Adică, el iese în largul mării libere, nemărginite, unde nu se mai simte în apropierea coastelor. Astăzi, acest lucru nu mai înseamnă aproape nimic pentru om. Pentru vechiul grec, acest lucru însemna că el a păşit într-o cu totul altă lume şi el simţea, după ce trecuse cu corabia de coloanele lui Hercules, că se elibera de tot ceea ce ce-l ţinea în legătură cu Pământul, în special cu forţele trupului său. Plecarea pe mare, în largul mării, era resimţit în vremurile vechi, când oamenii mai simţeau viaţa cotidiană într-un mod spiritual-sufletesc, drept eliberare de corporalitate. Goethe nu a creat ca alţi poetaşi, ci a creat pe baza unei capacităţi de a simţi lumea şi când vorbeşte de un lucru pe care îl transpune în lumea greacă el se transpune în această lume cu tot sufletul. Acesta e lucrul pe care îţi vine să-l strigi necontenit către oamenii care îl citesc pe Goethe ca pe oricare alt poet, care nu au niciun fel de simţ al faptul că atunci când îl citesc pe Goethe sunt introduşi cu adevărat într-o altă lume. Ei bine, la începutul scenei, le vedem pe sirenele ademenitoare. Ca imagine exterioară, Goethe ne înfăţişează o scenă care ar putea fi şi o scenă din viaţa de toate zilele. Sirenele cele ademenitoare adună de pe țărmul mării ce găsesc acolo, pentru nereide şi tritoni. Dar, văzute din altă direcţie, sirenele ademenitoare sunt, totodată, nu doar vocile fiinţei interioare umane, ci şi ale celei exterioare, trepte ale lumii, pentru că pe aceste trepte ale percepţiei cele interioare şi cele exterioare confluează, aşa cum am arătat adeseori. Acordurile, cântecele sirenelor fac ca sufletul omului să iasă din corporalitate şi îl transpun în întinderile Cosmosului spiritual-sufletesc. Ei bine, să examinăm toate acestea împreună: mai întâi, Goethe face să se desfăşoare o serbare a mării. În al doilea rând, serbarea mării are loc sub influenţa Lunii, noaptea. Totul e înfăţişat de Goethe în aşa fel încât să se vadă că e vorba de dobândirea unei percepţii care se dobândeşte independent de trup, o percepţie pe care omul ar avea-o dacă ar deveni conştient între adormire şi trezire, în afara trupului, şi ar percepe imaginile acelei existenţe în care el este transpus când se află în afara trupului. Şi vedem acum imediat, în timp de Goethe vrea să le dea satisfacţie, pe de-o parte, amatorilor de banalităţi - nu am spus deloc acest lucru în sens peiorativ -, arătând că sirenele adună bunurile pierdute de pe ţărm pentru nereidele şi tritonii care înfometează după asemenea bunuri, noi vedem cum nereidele şi tritonii sunt în drum spre Samothrake, pentru a-i căuta pe kabiri şi a-i aduce la serbarea mării. Prin faptul că în această scenă îi face să apară pe zeii străvechiului sanctuar din Samothrake, Goethe sugerează cu adevărat că aici vrea să atingă unul dintre cele mai mari mistere ale omului şi ale lumilor. Ce trebuie să se întâmple, propriu-zis, pentru ca Homunculus să devină homo, pentru ca perceperea lui Homunculus să devină perceperea lui homo? Ce trebuie, propriu-zis, să se întâmple aici? Ei bine, ideea de Homunculus, care e concepută în cadrul lumii senzoriale, trebuie luată din lumea senzorială şi transpusă în lumea spiritual-sufletească în care omul se află între adormire şi trezire. Aici trebuie dus Homunculus, în lumea imaginilor în care trăieşte omul când, liber de trup, se află împreună cu acea

125

existenţă care este o existenţă spiritual-sufletească. În această lume de imagini trebuie să fie dus Homunculus. Când îşi formează, în primă instanţă, cu ajutorul percepţiei sale fizice obişnuite, imaginea despre Homunculus, omul trebuie să o ducă apoi în cealaltă lume, în lumea imaginativă, inspirativă, ş.a.m.d. Abia din sânul acestei lumi ideea abstractă de Homunculus poate fi luată în stăpânire de forţele reale ale existenţei, de forţele care nu se apropie niciodată de cunoaşterea umană dacă omul rămâne la simplul intelect bazat pe simţuri. Totul devine real dacă ieşim cu ideea de Homunculus din trup şi o introducem în lumea spiritual-sufletească. Atunci lucrurile devin serioase cu realitatea. Atunci trebuie să ne apropiem de acele forţe care sunt, în ceea ce priveşte apariţia omului, devenirea omului, forţele reale. Dar cu aceasta Goethe arată că avea o concepţie profundă şi plină de sens despre kabiri şi Samothrake, arată că el avea un simţ pentru faptul că în Antichitatea străveche aceşti kabiri erau veneraţi, drept păzitorii forţelor care au legătură cu devenirea-om, cu geneza umană. Aşadar, Goethe atinge nişte adevăruri supreme când cheamă din vremea clarvederii atavice imaginile acelor forţe divine care au legătură cu devenirea-om. Concepţia greacă făcea trimitere ea însăşi la nişte lucruri foarte vechi, atunci când vorbea despre Misteriile din Samothrake. Şi ne este îngăduit să spunem: În raport cu tot ceea ce aveau grecii, drept reprezentări variate despre zei şi drept reprezentări despre legătura dintre om şi aceşti zei - reprezentările despre zeii din Samothrake, reprezentările despre kabiri, străbăteau totul. Şi vechiul grec era convins că prin ceea ce intrase în conştienţa greacă drept moştenire lăsată de Misteriile din Samothrake lui i se transmitea o reprezentare, o idee despre nemurirea omului. Vechiul grec gândea că el datorează ideea despre nemurirea omului, adică ideea că omul face parte din Universul spiritual-sufletesc, influenţei exercitate de Misteriile kabirilor din Samothrake. Aşadar, Goethe vrea, totodată, să spună: Poate că ideea abstractă de om, întruchipată în Homunculus, se întâlneşte cu forţele reale ale devenirii umane atunci când, în starea liberă de trup, sunt percepute impulsurile pe care grecul şi le imagina legate de kabirii săi din Samothrake. - Faptul că, în sfârşit, în conştienţa greacă a existat ceva care a putut să redevină atât de viu în sufletul lui Goethe tocmai acolo unde el atingea un mister dintre cele mai adânci, acest lucru se poate vedea din faptul că - şi din multe altele - grecii îşi spuneau: Filip al Macedoniei a găsit-o pe Olympia cu ocazia contemplării Misteriilor din Samothrake. - Şi în conştienţa greacă trăia gândul că odinioară marele Alexandru a hotărât să coboare la această pereche de părinţi, în lumea pământească, atunci când Filip al Macedoniei şi Olympia s-au găsit, suflet lângă suflet, în faţa zeilor kabiri. Trebuie să ne apropiem de asemenea reprezentări, dacă vrem să ni se trezească în suflet întregul fior pe care vechiul grec îl simţea în mod real şi pe care Goethe l-a simţit, mult după aceea, când era vorba de kabiri. Priviţi din punct de vedere exterior, ei sunt tot nişte simpli zei ai mării. Insula Samothrake era bântuită - grecii o ştiau -, în nişte vremuri nu chiar atât de străvechi, de furtunile cele mai îngrozitoare, cu caracter de cutremur, care o zguduiau, o răscoleau într-un mod cu totul înspăimântător, astfel încât acest lucru mai era pentru vechii greci ca un fel de amintire istorică. Iar în păduri, în pădurile dese, care pe atunci erau dese, de pe insula Samothrake, era adăpostit misterul kabirilor. Sub diferitele nume pe care le poartă kabirii, se numără şi acelea prin care unul dintre kabiri e numit Axieros, un al doilea Axiokersos şi un al treilea Axiokersa, iar un al patrulea Kadmilos. Şi atunci omul avea un fel de sentiment vag, care îi spunea că
126

Şi nu vom ajunge niciodată în dosul misterului omului dacă socotim că el e o unitate. Axiokersos. mai târziu de Ceres. dacă suntem în prada părerii amăgitoare că are de-a face cu omul numai ceea ce stă în faţa noastră sub formă fizică exterioară atunci când privim un om cu ochii. şi noi vedem confluenţa celor trei lumini. pe Axieros. confluează şi dau singură lumină. Dar în acest mod de a vedea lucrurile urma să fie introdus şi iniţiatul Misteriilor din Samothrake.Axieros. dacă vreţi. Ei bine. aş spune. Goethe credea că va putea să-l transforme pe Homunculus în homo. cea galbenă. tot aşa ne înşelăm când considerăm că amestecul pe care îl avem în faţa noastră drept omul închis între limitele pielii sale este o unitate. A-l privi pe om aşa cum e înfăţişarea lui aici. albastră şi o a treia. şi din ceea ce sunt extremele: Axiokersos şi Axiokersa. Axiokersos. în lumea fizică. să spunem. când pentru un suflet în curs de a se încarna pe Pământ ia naştere omul. S-ar putea spune şi aşa: Iniţiatul din Samothrake ajungea să-l cunoască pe om aşa cum stătea el în faţa sa în percepţia senzorială şi lui i se spunea: Tu trebuie să scazi din acest om două extreme. spre un cerc. pe Pământ. ale căror forţe se uneau cu forţa lui Axieros. dar noi nu putem vedea omul cu adevărat în esenţa sa dacă ni-l imaginăm închis între limitele pielii sale. oamenii erau conştienţi de acest lucru. Fiindcă omul s-a format din unirea unei trinităţi. Aşa că lucrurile ar putea fi 127 . a lui Demeter. Prin această concepţie. ar însemna. a lumii devenirii erau. Dar. dar nu vrem să vedem cum una. Cine vrea să cunoască în mod real un om trebuie să treacă dincolo de ceea ce este închis între limitele pielii umane şi să privească fiinţa umană ca fiind răspândită în întreg Universul. să spunem. privind lucrurile din punct de vedere spiritual. La vechile reprezentări despre kabiri era vorba cu adevărat de misterul devenirii-om. Şi. de fapt. Nu este o unitate. la fel cum atunci când trei lumini îşi proiectează strălucirea spre un punct. De acest imbold al grecilor de a vedea fiinţa umană în afara limitelor pielii sale se legau tot felul de reprezentări cu zei. Latura exoterică a devenirii umane. cealaltă. Latura esoterică a lui Ceres. eventual. Kersa. S-ar putea spune: Sunt trei . aşadar. dacă nu vrem să vedem acest acord. Şi. iniţiaţii din Samothrake îl concepeau pe om format din ceea ce se află la mijloc: Axieros. un al şaselea şi un al şaptelea. Axiokersa. Axiokersa. la fel cum putem crede că ceea ce ia naştere drept amestec a trei lumini este o unitate. cel care era iniţiat în Misteriile sfinte din Samothrake trebuia să ajungă să perceapă următorul lucru: Ce corespunde în lumea spirituală. dar în legătură cu întreaga devenire a naturii. să ne înşelăm asupra omului. când omul apare în şirul generaţiilor? Trebuia să perceapă în lumea spirituală. Dar toate aceste reprezentări cu zei aveau o latură exoterică şi una esoterică. El trebuie să aibă cu adevărat în vedere ceea ce se prelungeşte spiritual în afara limitelor date de piele. Acum oamenii nu sunt conştienţi de faptul că aceasta nu este o unitate. Dar unitatea ia naştere din trinitate. kabirii. privirea spirituală a oamenilor era îndreptată spre primii trei kabiri. Dar când clarvederea atavică aprindea cunoaşterea omului. roşiatică. procesului care are loc aici. Şi astfel. Tu poţi să-l reţii.mai existau un al cincilea. în esenţă. într-un anumit sens. ei doar îşi proiectează lumina în el. ca idee. Realitatea mai înaltă e trinitatea. Dar trebuie să-l privim pe om în mod just dacă vrem să ajungem în dosul misterului său. Aceste trei forţe se unesc. formează o unitate. a misterului devenirii umane împreună cu misterul devenirii naturii. propriu-zis. Aceasta păşeşte în faţa ochiului uman. toate aceste reprezentări erau trezite când vechiul grec vorbea de Demeter. corespondentul spiritual al procesului naşterii umane.

trufia ne întemeiată. Axieros reprezentă starea de mijloc a omului. la vechile concepţii. şi cu cât vă veţi lărgi mai mult sufletul. . ieşim din trup cu fiinţa spiritual-sufletească. cei doi. de la frunza verde a coroanei la petala colorată ş. Aşadar.Misterul din Samothrake este ca atare.descrise şi în sensul că. Goethe se întreba: Putem oare să-l transformăm. Avem aici forma transformată a sfântului mister de la Samothrake. Am putea spune: Dacă Goethe ar veni astăzi printre noi şi ar vrea să spună. că la Goethe avem. Dar unul dintre adversarii ei cei mai puternici este dorul omului după abstracţiune. sau teoria despre vertebra dorsală până la oasele craniene. de a încerca să le rezolvaţi apelând la câteva noţiuni abstracte. dacă înţelegem în mod just acest lucru. absolut în acord cu vechea concepţie despre lume bazată pe clarvederea atavică. pe Axieros. bineînţeles. de a lua aceste lucruri drept simboluri. cu ceea ce omenirea şi-a putut cuceri între timp. Cu cât veţi simţi mai mult că şi la înfăţişarea Reprezentantului omenirii în legătură cu fiecare linie a lui Lucifer şi Ahriman zace ascunsă o întreagă lume despre taina omului. Goetheanismul este şi din punctul de vedere al simţirii exact contrariul acestei aberaţii moderne. el ar arăta spre Reprezentantul omenirii. doar o valoare istorică. cei din Misteriile de pe Samothrake şi-l reprezentau pe om drept trinitate. a omului modern. dintre cei trei. drept trinitate? El îşi spunea: Putem ajunge la această trinitate numai dacă. Tocmai acest lucru e minunat la goetheanism. ni-l reprezentăm în mod just numai dacă ni-l reprezentăm în sensul că el duce pe culmi tot mai înalte şi mai înalte. cu atât veţi renega mai mult trufia omului modern.m. Astăzi noi am spune: Noi îl prezentăm. în idee. Nu este îndreptăţit să vrem să ne întoarcem. Oamenii ajung mai întâi din cele mai diferite motive în sânul unei 128 . teoria metamorfozei de la o frunză la alta. aşa cum stă în mijloc. De aceea. pe Reprezentantul omenirii. mândria sa de a avea noţiunile abstracte din cadrul ştiinţelor naturii. Misterul din Samothrake are. doar proiectează lumini asupra lui. dorul omului de a lipi totul la un loc cu ajutorul câtorva noţiuni. făcând din el o lume în vederea acestei imagini a tainei omului. că Axiokersos trebuie pus astăzi din nou în legătură cu domeniul pământesc. Ahriman. puerilă..d. rămânând cu totul în cadrul concepţiei goetheene despre lume. Numai că eu vă rog să nu consideraţi lucrurile în mod abstract şi să nu folosiţi cumva metoda preferată în zilele noastre. cu atât mai mult vă veţi apropia de taina omului. aceste concepţii trebuie transformate. putem spune: Oare cum ar putea fi transpus astăzi într-o imagine pentru epoca prezentă Misterul din Samothrake? . cu transpunerea tainei omului în imaginea kabirilor.a. iar ceilalţi. el trebuie transformat. ce îl transformă pe Homunculus al său în homo.Aşa îşi spunea el. Astăzi ştiinţa spirituală are adversari de toate felurile. Dar noi trebuie să subliniem mereu că Goethe se află într-un stadiu incipient cu percepţia spirituală. şi noi avem: Reprezentantul omenirii. Lucifer. pe Homunculus cel abstract în omul complet. pur şi simplu. înconjurat de Lucifer şi Ahriman. aşa cum vi l-am explicat adeseori. faptul că. de la o viaţă pământească la altă viaţă pământească. potrivit percepţiei. arătăm că Reprezentantul omenirii e înconjurat de Axiokersa. dar conţinutul de cunoaştere care trăieşte într-o epocă oarecare din viaţa omenirii poate fi dus continuat în mod îndreptăţit. aşa cum se potriveşte acesta pentru epoca actuală şi pentru cea viitoare. invizibili. dar că această taină duce de la o încarnare la alta. care au existat pentru cu totul alte epoci din viaţa omenirii. În această privinţă facem experienţe deosebite. după cum am spus recent. dacă ne sprijinim pe ceea ce în Misteriile de pe Samothrake era privit drept o taină a omului însuşi. pur şi simplu. de a voi să lipeşti toate la un loc cu ajutorul câtorva noţiuni. şi în luptă cu ei.

Thales însuşi nu poate să-l ajute pe Homunculus să devină homo. Cel care vrea să înainteze până la înţelegerea vechilor imagini de zei. trebuie să încerce să-şi facă o reprezentare despre entităţile care ţin de lumea a treia elementară. . puterea. cineva l-a explicat într-un mod înfiorător. El se ţine de model. cu produsele ei organice. Aceste zeităţi ale popoarelor originare le par primitive oamenilor actuali: nişte idoli. Aici trebuie să te duci la o putere demonică . pur şi simplu. ştiţi: scena începe cu momentul în care nereidele şi tritonii sunt în drum spre Samothrake. Ei bine. El i-a sfătuit în trecut pe oameni. Dar n-a ajutat la nimic.Să ştie el oare ceva despre felul cum Homunculus poate deveni om? Ei bine. aşadar. Goethe face să se apropie de Homunculus cele mai diferite puteri demonice. este acela pe care Homunculus l-a căutat mai întâi. locuitorul. el Nereu. care urmează să-l conducă pe Homunculus spre procesul devenirii-om.am avut odată ocazia să aud cum. a dus-o 129 . din care izvorăşte lumea noastră. Şi aşa se face că în faţa kabirilor va trebui să simţim ceea ce tocmai nişte popoare străvechi-originare simţeau în faţa zeităţilor lor. prin felul cum o mânuieşte. el are această minte într-un grad foarte înalt. nu se poate apropia cu ea de interiorul omului. Omul are şapte principii . ce-i drept. Ce fel de putere este. Sunt mulţi aceia care încep apoi să vrea să abstractizeze. profetic. în orice caz. în faţa unei oarecare imagini. cu produsele ei minerale. vreau să spun. Dar. această simbolizare de natură abstractă. vechiul filosof al naturii. Goethe admira foarte mult concepţia despre lume a lui Thales. mintea umană. pe planul fizic. el simte că oamenii nu-l ascultă. decât orice materialism exterior. pe când nereidele şi tritonii sunt în drum spre Samothrake. pe Hamlet. vedeţi dvs. văzută din punct de vedere interior. într-un anumit sens. totul. Nereus are minte. Dvs. prin care Homunculus urmează să fie transpus în procesul devenirii-om. transformând unul dintre principii în Buddhi. nici un simplu filosof al naturii. noi vedem că Goethe vrea să ducă.în afara trupului -. iar. dar cam filistin. spunându-i cum poate el să devină om. pentru că astăzi oamenii au un simţ artistic foarte redus. Între timp. că ei nu-i ascultă sfatul. Thales. pentru a-i aduce pe kabiri. celălalt în Manas ş. al lumii în care omul pătrunde când iese afară din trupul său. când e vorba să găsească realitatea. de fapt. Toate aceste explicaţii abstracte. auzim adesea. sau judecă un lucru care îi e înfăţişat în artă. Am putea spune: Nereus este. pe de altă parte. el mânuieşte nemaipomenit de bine această minte. Omul actual nu se ridică nici măcar în artă la ceva cu adevărat creator. în orice caz înţelept. el are o minte care merge până la darul clarvederii. S-ar putea spune că el nu are acces la sufletul omului. chiar o obiecţie de felul acesta: Nu e ceva natural -. De aceea. De aceea.Da. spunând: Seamănă? . l-a prevenit odinioară pe Paris să nu aducă întreaga nenorocire asupra Ilionului. Nereus? Vedem acest lucru din felul în care vorbeşte acest moşneag al mării în drama lui Goethe. Thales. pe de o parte. al lumii spirituale situate în imediata apropiere a omului. bătrânul spirit al mării. adică. prin faptul că arată cum nereidele şi tritonii sunt în drum spre Samothrake pentru a-i aduce pe sfinţii kabiri. Nereus are. Aşa ceva e mult mai rău decât întregul materialism exterior. Goethe nu este nici mistic. Aceste imagini de zei ale popoarelor originare îi apar omului actual drept idoli pentru că omul actual nu are nicio înţelegere pentru ceea ce izvorăşte din forţele elementare. în primă instanţă. pleacă spre Nereus. dar el nu-i atribuie lui Thales capacitatea. i-a sfătuit să renunţe la diferite lucruri. în sensul rău al cuvântului.m. de a-l sfătui pe Homunculus. absolut înfiorător.a. pe care oamenii au dezvoltat-o într-o măsură foarte mică.mişcări spiritual-ştiinţifice. dar.d.. un om adevărat. pe cât posibil. este mult mai rea. la bătrânul Nereus. care arată poate grotesc. ideea de Homunculus spre omenescul cel mai înalt.

şi atunci veţi ajunge să aveţi.numai că adeseori nu sesizează acest spirit. pe Galateea. cu adevărat moderne. ia o natură predominant sufletească. ci e folosită o metodă comparativă. Anumite suflete cu o dispoziţie mai subtilă vorbesc. expunerile de sinteză din ultimul număr al revistei “Das Reich”. preferă să renunţe la spirit . spiritiştii renunţă să afle ceva despre spirit. A vedea legăturile din lume. Desigur. dar ce au ei. Gândiţi-vă la faptul că prin felul cum e prezentată aici ştiinţa spirituală ajungem să înţelegem că omul parcurge un drum al vieţii. Nu e rău dacă oamenii măcar cred în spirit. Citiţi articolul ”Spirit” din dicţionarul de filosofie întocmit de Fritz Mauthner. dar că el devine apoi spiritual . Spiritismul e teoria cea mai materialistă din câte pot să existe. care spun că ei cred în spirit. ce-i drept. când îmbătrâneşte având o anumită înzestrare spirituală.pe culmile cele mai înalte. propriu-zis. în corp fizic. cum să devină om. Dar nu aşa stau lucrurile dacă cercetezi mai îndeaproape şi îl întrebi pe om cu mâna pe inimă: Ce vă reprezentaţi voi prin spiritul în care credeţi? Ce este spiritul? Nu-i aşa. care este aşteptată astăzi la sărbătoarea mării şi pe care tatăl ei o aşteaptă. Urmăriţi felul în care se vorbeşte în cursul lucrărilor noastre spiritual-ştiinţifice. că el este invizibil. fireşte. Citiţi. Ceea ce are de spus Nereus nu e suficient pentru aşa ceva. Şi nu e uşor deloc să vorbeşti despre acest aspect. Acest lucru ne arată că putem observa. care devine tânăr şi proaspăt. prin ceea ce spune el nu se câştigă nimic pentru misiunea lui Homunculus. Desenul Cabirilor pg. că nu putem vedea spiritul în moşneag sau în femeia foarte bătrână. probabil. pentru că ea nu e limitată deloc la un corp fizic. în lumea spirituală. când nu doar se ruinează. Cel care se adânceşte în aceste lucruri află câte ceva. nu vedem spiritul. le aşteaptă pe fiicele sale. Dar această minte nu poate ajuta cu adevărat ca Homunculus să devină homo. el devine spiritual pe măsură ce trupul decade. 208 Dar toată vorbăria abstractă. de spirit. Vedem trupul degenerând. că apoi. preferă să renunţe la spirit în favoarea a ceea ce se poate şti în sensul modern al cuvântului. ci trăieşte sufletul care întinereşte. când vorbesc de spirit? Acesta este motivul pentru care nişte suflete sceptice. care întinereşte în direcţia spiritului. chiar dacă e o vorbărie despre spirit. pentru că sufletul actual are dorinţa de a abstractiza totul. treptat. cel mai mult cu lumea materială. pe măsură ce trupul se usucă şi se sclerozează. Dar Nereus spune că. în trimp ce nu vrea să se ocupe de Homunculus şi să-l sfătuiască. aşadar. ar trebui depăşită tocmai în cadrul unei ştiinţe spirituale adevărate. Se abordează tot ceea ce poate să ducă. când e copil foarte mic. vedem ridurile şi obrajii buhăiţi şi nu vedem obrăjorii de copil ai spiritului. fireşte. în ceea ce priveşte trupul. pe la mijlocul vieţii. într-un mod ascendent.nu. închipuindu-şi tot soiul de lucruri nespirituale. Nu se rostesc doar nişte cuvinte. vreau să spun. pe doride. de exemplu. atunci spiritul devine liber şi când omul e în stare de veghe. şi în special pe cea mai aleasă dintre ele. Acolo se sugerează în ce fel şi prin ce forţe se aseamănă omul. aici. care se formează atunci. eu vreau să spun. în cap. doar în gândurile lor -. Numai că omul devine conştient foarte rar de ceea ce ar putea trăi când îmbătrâneşte având o anumită înzestrare. pur şi simplu. acesta este esenţialul. pentru că nu se pregăteşte să-l poată percepe -. nişte stări ale corpului care nu sunt stări ale capului. în 130 . Galateea: o imaginaţiune dintre cele mai grandioase. există oameni plini de bunăvoinţă. Dar măcar se atrage atenţia unde putem găsi spiritul aici. ei sunt suprasensibili.

Şi el era conştient de faptul că la vârsta cea mai înaintată poţi avea o presimţire despre aceste taine profunde ale naturii. e cufundată în pământ. El habar nu are că ceea ce observă el în mic. el se opreşte aici. cercetează la microscop ca să vadă cum e germenele. pentru că aici spiritul rămâne doar un cuvânt.lumea în care ne petrecem viaţa obişnuită. ovulul nefecundat. o aveţi pe Galateea. prin uterul cosmic. Este extraordinar de important să ne aducem în faţa sufletului acest lucru: Goethe şi-a început drama “Faust” ca adolescent. Dacă spunem în mod panteist: Acolo. Când ne plimbăm prin lumea vegetală în devenire. noi ne plimbăm. Omul de ştiinţă arid. atunci spunem ceva. al germinării? El face observaţii la microscop. de fapt. Este foarte important să poţi admite că ce vede în mic omul din faţa microscopului poate fi văzut în permanenţă în plan macrocosmic. ea străbate cu valurile şi urzirea ei întreaga lume macrocosmică. cea mai ageră forţă a naturii. când vrea să se apropie de misterul fizic al încolţirii. într-un anumit sens. în lume. propriuzis. omul de ştiinţă actual. Şi dacă spunem apoi că întreaga natură e pătrunsă de spirit. ia naştere un om fizic. numai că acţionează mai rapid. iar pământul face să iasă afară germenele plantei. această forţă sfântă a devenirii omului. se află spiritul . plantele. în interiorul dvs. şi cu puţin timp înainte de a muri 131 . se face simţită când vă treziţi dimineaţa. dacă ne îndreptăm privirea spre acele impulsuri de forţă care trăiesc în întregul context dintre concepţie. Exact aceeaşi forţă. A pune o asemenea forţă alături de cealaltă şi a arăta unde se află una dintre forţe şi unde se află cealaltă. Dar această forţă nu este doar în dvs. trăieşte pretutindeni în lucruri şi procese.. pe Pământ. căldura din uter. ş. ca oamenii să-şi reprezinte că afară. trecând prin viaţa embrionară.nu în mod abstract. trăieşte ceva din aceeaşi forţă în direcţia căreia creştem în timp ce devenim un moşneag sau o bătrână.m. în corespondentul său spiritual. în lumea macrocosmică. percepută afară. diluată. se găseşte în permanenţă în faţa lui în Macrocosmos. în aceasta constă esenţialul. ne putem reprezenta aceste lucruri. până la naştere. Prin aceste imaginaţiuni suntem conduşi în interiorul unei lumi misterioase. Această forţă este fiica raţiunii cosmice.d. după concepţie. este exact acelaşi lucru care este Soarele de afară pentru întreaga vegetaţie a lumii. Ce face. de exemplu. atunci noi cerem. se face simţită când de la starea de somn treceţi la trezire . Exact acelaşi proces.este exact aceeaşi forţă. pe care o cercetează în toate felurile. exact aceeaşi forţă care duce de la concepţie. care ar putea fi numit mai bine un om care se furişează prin natură. afară. acest lucru este exprimat aici în mod sugestiv. se opreşte la această forţă. Vedeţi dvs. unde mineralele. când aici. drept cea mai intimă. care are loc în corpul mamei înainte de zămislire.a. fecundat. la microscop. exact acelaşi proces are loc în plan macrocosmic în timp ce planta. Dar dacă atragem atenţia . cu surorile ei. Căldura uterină. afară. apoi în viaţa embrionară.nu am spus absolut nimic. trebuie să atingem unele aspecte foarte neobişnuite astăzi. Dacă vrem să caracterizăm aceste lucruri. Dar cel care este în stare să-şi formeze o privire spiritual-ştiinţifică de ansamblu asupra lumii. ci acea forţă este răspândită peste întreaga lume cosmică exterioară. pe măsură ce îmbătrâneşti. înrudită cu tot ceea ce ţine de ea. dar o cercetează în felul lui. în exteriorul corpului uman. trecând prin viaţa embrionară. dar cu totul şi cu totul reale. forţa care stă la baza devenirii omului se află afară. duce la naştere. Şi astfel. E una dintre scenele cele mai profunde pe care le-a scris Goethe. dacă v-o reprezentaţi personificată. acela ştie că acea forţă există şi în alte locuri. drept ceva spiritual-sufletesc. ci cu diferitele circumscrieri necesare în acest sens -. propriu-zis. revelează lumea exterioară. Dacă vă reprezentaţi această forţă. Într-un cuvânt. ca sămânţă.. dacă atragem atenţia asupra forţei care devine tot mai mare în tine. în natură. doridele. în timpul concepţiei..

să ne reprezentăm un Goethe abstract. care se apropiee cu această teorie a metamorfozei ce poate fi concepută numai printr-o contemplare liberă de trup. de ceea ce era simţit în mod atavic în vechiul mit al lui Proteus. atrage misterul devenirii-om. Şi Goethe ştie că realitatea este atât de cuprinzătoare şi profundă. perfect. Avem aici metamorfoza. E mai comod. aşa cum s-a întâmplat când nu l-a pus pe Proteus. care pot fi trezite prin impulsurile kabirilor. El a creat teoria metamorfozei. sau noi îl înfăţişăm pe scenă drept broască ţestoasă. din viaţa sa pământească trecută. Faptul că nu avem voie s-o facem. Nici asta nu era pentru el ceea ce este pentru atâţia. El atrage spre această temă totul. drept om. tu poţi urmări o frunză după alta. drept delfin: aceste forme stau una lângă alta. Ei bine. în os cranian. Nu avem voie să ne reprezentăm în sens abstract nici teoria goetheană a metamorfozei. Restul corpului uman din viaţa actuală devine cap în următoarea viaţă pământească. felul cum ele se transformă. Goethe înfăţişează cinstit. care este devenirea-om. de asemenea. El atrage în discuţie tot ceea ce simte în legătură cu Proteus. dacă vrem să ajungem de la homunculus la homo. Goethe ştia: Aici nu pot merge mai departe. tot ceva abstract. sub formă poetică. pentru că vrea să înalţe ideea de Homunculus la ideea de homo. prin impulsul Galateei. Pentru Goethe.cel care s-a ocupat temeinic de concepţia proprie a lui Goethe. poţi urmări. încununarea metamorfozei pentru viaţa umană. Goethe simţea că făcuse un început important prin ideea proteică a metamorfozei. acest lucru ni-l arată Goethe. vertebra dorsală. prin care urmăreşte diferitele forme existente în natură. de a scruta misterul 132 . În această scenă. care în propria sa devenire ia diferite forme . ştiţi că Goethe îl aduce pe scenă. pentru că vrea să descrie misterul devenirii-om în afara corpului. ceea ce se exprimă în opera de artă era legat de ceea ce trăieşte creator în lume. Dar aceasta nu poate duce la transformarea ideii de Homunculus în ideea de homo. felul cum o formă se creează din alta. poate că prin ceea ce trăieşte Proteus vom afla de la el cum poate deveni Homunculus un homo. un om al cunoaşterii atât de profund ca Goethe nu a simţit ce decurgea pentru el din acest fapt: dacă ai teoria metamorfozei. aşa cum l-a putut el concepe. în orice caz.el scrie scene cum sunt cele pe care vi le prezentăm noi acum. Poate că prin Proteus. El atrage misterul kabirilor. mai vast decât ceea ce poate fi reţinut din el în felul acesta.dvs. în cele mai diferite direcţii. în fond. până la petală. acela ştie acest lucru. fireşte. Dar Goethe . credeţi că un om atât de temeinic. încât imaginaţiunile la care se poate ajunge. că misterul e mult mai mare. să se apropie de această devenire. Goethe devine mare tocmai prin faptul că ajungem să-i cunoaştem şi limitele. dar el simţea că aceasta trebuie dezvoltată. Pe parcursul a şaizeci de ani el s-a străduit să găsească modalitatea de a modela în formă artistică ceea ce concepuse în tinereţea cea mai fragedă. adică teoria metamorfozei. Goethe prezintă tot ceea ce avea să-l conducă spre dorurile lui. El simţea: Aici mai există şi altceva. Noi ştim ce mai există! Capul omului actual este metamorfoza corpului din încarnarea sa trecută. aşa cum se oglindeşte el în imaginea Galateei. el atrage totul. trec. ce poate şi ce nu poate să facă. în fugă pe lângă ea. Dar Goethe simţea caracterul încă limitat al teoriei metamorfozei. ca să ne spunem apoi: El a ştiut totul. ştie cum caută şi se străduieşte Goethe în acest domeniu -. Privim adânc în sufletul lui Goethe. totuşi. de vreme ce el însuşi şi-a mărturisit cu atâta onestitate aceste limite. apar una după alta -. Nu. Goethe a căutat. Goethe însuşi a încercat cu adevărat tot ce era posibil pentru a se apropia în mod viu de misterul vieţii. felul cum ea se transformă în os al capului. nu l-a pus pe Proteus să dea sfaturi în legătură cu transformarea lui Homunculus în homo. aşa cum o putea el concepe.

în faţa sufletului celui care priveşte scena cu o înţelegere adevărată. o desdevenire care este totodată o devenire. totuşi. care spune în cele din urmă: Nici aceasta nu ne apropie de adevărata taină a omului. îşi creează formele. Citiţi cuvintele şi vedeţi cum e caracterizată aici lumea. a legăturii şi separaţiei dintre lumea fizică şi cea spirituală. dacă artistul e un artist adevărat. atunci când el se apropie de misterul intim al kabirilor. totuşi. Am putea spune: Goethe vede sau lasă să se vadă. nu se apropie de ea. felul cum Homunculus ar putea deveni un om în ceea ce priveşte sufletul. . dar.” Ele iarăşi se despart. Dar. orice artă umană exterioară pare mică faţă de ele. în faţa operelor de artă italiene. Luaţi. să şi-l mărturisească: Noi putem privi. ele au fost primele care au încercat să înfăţişeze zeii sub formă umană. Dar: “Zeii s-o îngăduie nu vor. totuşi. Ei s-au găsit şi. Tot ce vrea Goethe să spună aici e sugerat în această scenă într-un mod atât de subtil. fără cunoaşterea interioară. vă rog. totodată. atât de grandios. de ceea ce se manifestă într-o artă adevărată. care creează din cosmos. ah. ele sunt nişte artişti atât de mari încât. sugerarea. nu se găsesc. sfărâmare care este totodată o naştere. a animalului. lumea pe care o vedem când nu suntem în trup. oamenii şi spiritele se găsesc şi.Dar aici rămânem. după reprezentarea ei scenică. Despre finalul scenei vom vorbi mâine. dacă vrem să ajungem la ceea ce face din Homunculus un homo şi vedem. 133 . Această dificultate a cunoaşterii spirituale stă. cu corăbierii. este pe calea de a reproduce devenirea-om. când şi-au creat operele lor de artă. se apropie şi îşi rămân străini unii altora. contopirea în elemente care este totodată o găsire de sine în realitate. în stare liberă de trup. intimă. Dacă cineva realizează această artă a telchinelor. bineînţeles. adică să-l redea pe om cu adevărat din sânul forţelor cosmice. atunci el se cunună cu aceleaşi forţe care lucrează în natură. e ca şi cum am vrea să prindem ceea ce sudează. Apar în scenă telchinele din Rhodos. contopeşte lumea spirituală şi lumea fizică. din sânul aceleiaşi realităţi care lucrează în devenirea plantei. noi putem simţi forţele creatoare.devenirii umane. Pretutindeni vedem la Goethe încercarea de a arăta cât e de necesar să ne transpunem în lumea spirituală. care îi reînviau în suflet arta greacă. Când a stat în faţa operelor de artă greceşti. ei au procedat după aceleaşi legi după care creează natura -. e ca şi cum în vis am apuca o realitate şi visul s-ar evapora imediat. care sunt situaţi aici. cum lumea fizică se întâlneşte cu cea spirituală. şi şi-a spus: Sunt pe urmele felului cum au procedat grecii. creează tot ceea ce este de creat în mod artistic. dar nu ne aflăm în sânul metamorfozei. aici Goethe a simţit: Da. sugerarea subtilă. de ceea ce Nereus face să apară în fiica sa Galateea. O spune prin gura lui Proteus. Ele i-au făurit lui Neptun tridentul. ca impuls fundamental. totuşi. nu s-au găsit. Şi aceasta îl face pe Goethe să ajungă la finalul grandios al scenei: sfărâmarea lui Homunculus de carul făcut din scoici al Galateei. în care noi intrăm când suntem liberi de trup: doridele cu fizicul. în descrierea sa artistică. Iată ce vrea Goethe să spună. ca sentiment fundamental. Raportul dintre lumea fizică şi cea spirituală este minunat sugerat în această parte a scenei. numai acea parte a scenei în care doridele îi duc pe corăbieri şi citiţi aceste cuvinte. în lume. Şi acesta e lucrul pe care Goethe a vrut. a omului. Atât de intens vrea Goethe să trezească sentimentul că există două lumi: lumea stării de veghe din timpul zilei şi aceea în care intrăm când ne eliberăm de trup şi pe care am vedea-o dacă ne-am trezi din trup în timpul somnului. de asemenea.

De aceea. acel produs care pentru cercetătorul medieval trebuia să fie o copie a omului. drept lovituri ale destinului şi posibilităţi de a evolua. dar că el s-a străduit să plăsmuiască totul în aşa fel încât. forţa plăsmuirii artistice. Ei bine. Dar lui Goethe îi este la fel de clar faptul că spre o asemenea cunoaştere de sine nu duce niciodată cunoaşterea obişnuită. cum adeseori se întâmplă la poeţii mai mărunţi. pentru Goethe ceea ce căuta el drept cunoaştere în sufletul său era ceva menit să devină un impuls pentru situarea integrală a omului în viaţă. în măsura în care în acest suflet pulsează imboldul spre cunoaştere şi. drept fericire şi nefericire. ne propunem să aducem încă o dată în faţa sufletelor noastre cele comunicate ieri despre lucrurile tainice transpuse aici. stând de vorbă cu Eckermann. inima cea mai simplă poate fi impresionată. De aceea. care încearcă şi ei asemenea lucruri. ceva teoretic. face Goethe să apară în “Noaptea clasică a Walpurgiei” Homunculus. ce a vrut Goethe cu Homunculusul său. că în drama “Faust” a transpus multe lucruri tainice şi că iniţiatul va găsi în ea multe enigme legate de fiinţa omului.mai precis. sesizare a forţelor de acţiune care dormitetează în om. aşadar. Goethe caută pentru Faust al său cunoaşterea de sine. forma pur artistică. Am spus ieri că această scenă dovedeşte într-un mod extrem de adecvat că Goethe a urmărit problema cunoaşterii de sine şi a perceperii de sine a omului. din partea I a lui “Faust”. ca să putem trece apoi la ceea ce nu am reuşit să atingem ieri.CONTEMPLAREA REALITĂŢII ÎN MITURILE GRECEŞTI 18 ianuarie 1919 după o prezentare a “Nopţii clasice a Walpurgiei” Ieri am încercat să vă vorbesc despre scena pe care tocmai am văzut-o. Fiindcă pentru Goethe cunoaşterea nu a fost niciodată ceva obţinut prin abstractizare. Pe lângă aceasta. aşa cum trebuie să fie tot mai mult şi mai mult la omul deplin dezvoltat în cadrul evoluţiei viitoare a omenirii. Faust urmează să fie înfăţişat nu numai ca om care tinde spre cunoaşterea supremă. Eu am atras atenţia asupra faptului că Goethe însuşi a subliniat. la finalul scenei. pentru perceperea cu simțire vie a tot ceea ce le poate aduce viaţa oamenilor. realizată pe baza forţelor şi a legilor naturii pe care intelectul fizic le poate sesiza în cadrul naturii exterioare. dacă privim drama “Faust” drept o creaţie pe tema cunoaşterii. Să examinăm acum tot ceea ce am spus ieri . în privinţa faptelor şi a activităţii sale creatoare. fiindcă în această scenă avem cu adevărat una dintre cele mai importante creaţii ale lui Goethe. măreţia imboldului spre cunoaştere. de intelect. în privinţa comportamentului său faţă de societatea luată în ansamblu. ci ca om legat în modul cel mai intim de tot ceea ce viaţa cere de la om şi îi aduce omului. chiar dacă privim numai imaginile prezentate pe scenă. cunoaştere a omenirii şi cunoaştere de sine. seriozitatea imboldului spre cunoaştere. Aş dori să repet pe scurt ideile principale care au fost prezentate ieri. drept bucurii şi dureri. legată de simţuri. Dar imboldul spre cunoaştere trebuie să aibă legătură şi cu cerinţele pe care i le impune omului viaţa. mai ales. cu o scenă pe care Goethe a inclus-o în “Faust”-ul său după ce se luptase timp de şaizeci de ani cu problema lui Faust. ci. Numai că. nu trebuie să pierdem niciodată din vedere faptul că nimic din tot ceea ce se revelează în “Faust” drept supremă înţelepciune nu stânjeneşte. făcând abstracţie de toate elementele superstiţioase 134 . avem de-a face aici cu o scenă cu ajutorul căreia putem privi în modul cel mai intens în sufletul lui Goethe.

Goethe a vrut să înfăţişeze prin ideea sa de Homunculus ce poate cunoaşte omul la om din sine însuşi pe baza forţelor proprii.ea s-a apropiat de el din exterior. şi se comportă mai departe. Goethe simţea: cu noţiunile intelectului fizic nu se poate ajunge la înţelegerea naturii umane. o antroposofie. în lumea fizică. Iată ce a avut Goethe să arate. Cum se poate dezvolta din ideea de Homunculus ideea de homo? Lui Goethe îi era clar. omul se comportă acum ca în timpul nopţii. a încercat să remodeleze nişte imaginaţiuni greceşti. aşadar. când el doarme conştient.el a sugerat acest lucru de câteva ori în scena despre care vorbim acum -. A căutat-o pe diferite căi. care spune că în miturile de felul celor greceşti nu avem decât nişte 135 . De aceea. Cel puţin în simţirea sa. şi în acest scop a recurs la mitul grec. nici nu putea să existe aşa ceva. omul se comportă acum altfel.arătase toate insuficienţele din domeniul cunoaşterii omului. de care se apropiase ideea de Homunculus . într-un anumit sens. Dar în vremea lui Goethe nu exista încă o ştiinţă spirituală orientată antroposofic. când doarme. întreaga atmosferă. Faust. lucrurile stau acum altfel. tocmai scena care s-a desfăşurat adineaori în faţa ochilor noştri o putem caracteriza astfel: Goethe a vrut să arate cum un om. atât cât i-a fost posibil. numai o ştiinţă spirituală reală sau.noi am vorbit adeseori despre Goethe şi. el a căutat să le dea o formă artistică în “Faust”-ul său. dar nu face nimic -. El nu a vrut să creeze imaginaţiuni proprii. Goethe s-a luptat cu acest lucru ca şi cu o problemă de cunoaştere. idee care poate fi dobândită numai şi numai în lumea fizică. Căilor care i s-au oferit. după părerea lui Goethe. Goethe s-a străduit neîncetat pe parcursul întregii sale vieţi. după ce în “Noaptea romantică a Walpurgiei” din partea I a lui “Faust” . dacă vorbim mai exact. el o poate transforma în aşa fel încât aceasta să primească realitate umană. când este în afara trupului şi transpus în situaţia de a putea percepe în afara trupului ceea ce există de jur împrejurul lui drept realitate spiritual-sufletească. el era mult mai departe decât acea superstiţie a erudiţilor . modelarea artistică a scenei “Noaptea clasică a Walpurgiei”. prin faptul că el iese din trup. un spirit elementar rămas în urmă pe calea devenirii omului. conştient. nu va ajunge niciodată. a lui homo. Astfel încât. pe când orice altă cunoaştere care se desfăşoară în lumea fizică nu poate duce decât la ideea de Homunculus. lui îi era clar că la întrebarea despre fiinţa umană se poate da răspuns numai în cadrul unei cunoaşteri bazate pe cercetarea pe care o face fiinţa spiritual-sufletească a omului în afara corpului uman fizic. Şi atunci. pe om. aici. Goethe a căutat să reia legătura cu epocile de cultură în care mai trăiau ecourile percepţiei spirituale atavice. ci îşi va putea pune în faţa sufletului doar un Homunculus. în timpul somnului. poate duce la cunoaşterea omului. faptul că poate da lămurire asupra omului numai cineva care admite nişte cunoştinţe dobândite în afara corpului fizic. ne putem da seama din ce străfunduri i-a venit acest gând . Goethe a vrut să arate că un asemenea om. cum o concepem noi. la cunoaşterea şi cuprinderea omenescului. Faust trebuia să fie pentru el reprezentantul unui om care ajunge la o cunoaştere şi o înţelegere reală a omului. Aşadar.care erau legate de Homunculus -. prin faptul că starea lui de conştienţă se schimbă. o arată întreaga atitudine. De aceea. să se înalţe până la o asemenea cunoaştere suprasensibilă. El nu-l va cunoaşte niciodată pe homo. să examinăm ce înţelege Goethe prin aceasta. dacă ia cu sine în somnul străbătut de cunoaştere ideea de Homunculus dobândită în viaţa fizică. un asemenea om. de aceea. Acesta este crezul pe care Goethe a vrut să-l facă să strălucească din “Faust”-ul său. Ei bine. Cel care se slujeşte numai de cunoştinţele pe care le poate furniza ştiinţa fizică despre natură sau cunoaşterea fizică a vieţii. Şi nu a fost greu să ajungă la gândul de a recurge la imaginaţiunile mitului grec.

că superstiţia erudiţilor a ajuns să spună chiar că legendele. iar sirenele. oamenii din vechime aveau o trăire mult mai vie decât omul modern. spre Misteriile sfinte ale kabirilor. Devenirea fizică umană are loc aici. filosoful naturii. sunt nişte percepţii din natură transformate prin fantezie. dar ea are un revers spiritualsufletesc. Acei oameni trăiau cu mare intesitate mai ales acel lucru pe care îl mai trăiesc şi astăzi. la aceasta contribuie un anumit văz atavic care percepe realitatea în stare de vis. Dvs. De aceea. aceste entităţi demonice. în lumea fizică. legătura cu lumea era mult mai puternică decât la omul abstract. dar. prind viaţă numai când Luna luminează apa mării. Ele sunt în drum spre Samothrake. fac ca sufletul omului să iasă din el la suprafaţă. şi acest revers spiritual-sufletesc poate fi văzut numai în afara trupului. acolo unde Homunculus urmează să fie transformat în homo.am prezentat ieri acest lucru felul cum e redat totul sub formă exterioară. şi pentru că în sfintele Misterii ale kabirilor de pe insula Samothrake. abia observabilă. presimte din suprasensibil mai mult decât atunci când este legat de contururile solide ale uscatului. sub o formă grosolană şi barbară. care a devenit abstract. sub formă de imaginaţiuni. faptul că are loc în mod real o anumită ridicare a spiritual-sufletescului din instrumentul trupului. în care lumea suprasensibilă poate fi percepută sub formă de imaginaţiuni. Le vedem pe sirene. ştiţi. de astăzi. Ei bine.creaţii poetice. nişte plăsmuiri ale fanteziei. a densităţii aerului atmosferic sau o modificare a perspectivei pe care ochiul o cuprinde. Mai întâi ies nereidele şi tritonii. la rândul lor. nişte demoni ai mării. miturile care trăiesc în sânul poporului simplu. în schimb. de imagini. eu am discutat adeseori acest lucru. să o facă vizibilă aici. asupra tainei mai profunde a cântecului sirenelor. ci o percepere a realităţii. în imagini. Goethe face să se desfăşoare o serbare veselă a mării. De ce face Goethe să apară tocmai kabirii? Pentru că Homunculus al său urmează să devină un homo. sufletul se desprinde de trup şi omul vede din realitatea suprasensibilă mai mult. acest lucru era ceva absolut de la sine înţeles. Nu vreau să repet astăzi . Thales. care sunt. Dar vreau să atrag atenţia asupra tainei mai profunde pe care Goethe vrea. e făcută de sirene. Când un om al vremurilor vechi se urca pe munte. unii marinari. îl introduce pe Homunculus în această serbare veselă a mării. Dar la oamenii din vechime. Când urcau pe munte. Goethe a prezentat în primul rând acel element în care toate popoarele vechi au văzut impulsul ce acţionează asupra sufletului în aşa fel încât el se desprinde de trup. dar că. raţionalist. Chemarea la o asemenea stare de conştienţă. Fiindcă o asemenea superstiţie a erudiţilor habar nu are cât de puţin contribuie fantezia din inima omului simplu la ceea ce se creează. cei care sunt iniţiaţi în aceste Misterii urmau să afle taina devenirii umane. era misterul devenirii umane. La oamenii vremurilor vechi. Ceea ce se întruchipa în kabiri. în miturile create de spiritul grec nu există doar o simplă plăsmuire poetică. faptul că ei simţeau: când plec în largul mării cu o corabie şi nu mai am legătură cu pământul solid. care prevede toate lucrurile şi fiinţele cu contururi solide. de asemenea. Homunculus nu se poate transforma într-un homo fără ca ideea abstractă de Homunculus să fie pusă în legătură cu ceea ce poate fi văzut astfel. scenică. Naturile mai profunde ale unor marinari mai cunosc această stare. ca demoni ai mării. pe de-o parte. Goethe credea că în tot ceea ce grecul simţea când se gândea la kabirii săi de pe insula Samothrake găseşte ceva care se poate adăuga ideii abstracte de 136 . un om. ci pentru el era o trecere de la o stare sufletească la alta. Marea luminată de razele Lunii face ca sirenele să iasă la suprafaţă. nu avea loc doar o modificare pur fizică.

în calitate de cunoscător. 137 . De aceea Goethe s-a gândit: Poate că transformarea lui Homunculus în om poate fi redată cu ajutorul impulsului kabirilor. nu merge. după părerea lor. Căutătorul onest al cunoaşterii ştie întotdeauna mai puţin decât cei care nu sunt nişte căutători oneşti. îşi formează. Căutătorii mai puţin oneşti ai cunoaşterii întreprind nişte studii antice. care face apoi trimitere la partea nemuritoare a fiinţei umane. nişte reprezentări fanteziste pe baza studiilor lor antice şi atunci ştiu. Această onestitate recunoaşte. intelectul. de exemplu. ci numai ceea ce poate fi produs în mod unilateral şi poate fi comparat cu ceea ce poate produce femeia în mod unilateral. ca om modern. Ceea ce poate sesiza intelectul fizic din fiinţa umană trebuie să fie fecundat în cadrul cunoaşterii din afara corpului fizic.Homunculus. care nu numai că se şterge imediat. probabil. Germenele trebuie fecundat. nu o pot şti în mod absolut! Dar poate că acesta nici nu este măcar aspectul cel mai important. în faţa ochilor noştri . nu pot şti ce gândeau grecii când era vorba de kabiri. El a vrut să vadă cât de departe ajunge dacă reînvie nişte taine cum este taina kabirilor. eventual. scena tocmai prezentată aici. această onestitate absolută. prin aceste imagini: Aici sunt foarte aproape de locul unde vreau să ajung. Goethe nu s-a numărat printre aceia care tratează cunoaşterea cu uşurinţă. dar trece atât de uşor încât mintea. Dar Goethe. propriu-zis. Dacă omul gândeşte doar cu intelectul fizic. E ca un vis. fără a-şi face probleme. să mergi şi mai departe! Tocmai acesta este lucrul care acţionează cu atâta intensitate din natura lui Goethe. căutătorului onest al cunoaşterii îi rămâne întotdeauna un ghimpe: Poate că aici sau acolo ar trebui. totuşi. Tocmai în această dezvoltare interioară intimă constă importanţa scenei despre care vorbim acum. în întregul ansamblu spiritual al naturii. ce se exprimă prin kabiri. printr-o cunoaştere obişnuită. Căutătorul onest se consideră întotdeauna mult mai prost decât cei care. tocmai prin misterul kabirilor. Goethe ştia că şi dacă ai îmbătrânit căutând cunoaşterea şi nu ai obosit niciodată. pentru ca ea să devină ideea de homo. în cazul cel mai riguros -. în ceea ce priveşte cunoaşterea. într-un mod adecvat vremurilor vechi. ci el a avut. ca om care caută cunoaşterea. între anii 1749 şi 1829. o calitate care în domeniul cunoaşterii este întâlnită mult. totodată. nu a fost doar un om care a căutat şi a luptat în modul cel mai intens. ci Goethe avea sentimentul că el trăieşte un fel de cunoaştere a tainei kabirilor. Goethe ştia că. Să spunem odată fără nicio reţinere despre ce e vorba. el a avut un suflet de o onestitate profundă. la nişte contururi clare. totul. şi faţă de enigma kabirilor: Da. dar eu. nu ajunge. dacă vrem să explicăm. Dacă ne gândim doar la germenele uman nefecundat din trupul omului-femeie. accesibilă omului. forţele sufleteşti nu sunt suficiente spre a-l aduce la claritate. Nu o înţelegem. căruia nu-i mai stă la dispoziţie vechea clarvedere atavică. de aici nu poate rezulta niciodată un om fizic. în gândurile sale nu se va putea aprinde niciodată fiinţa interioară a omului. Fiindcă Goethe a trezit la viaţă nişte imagini pentru a arăta. ceva care poate fi comparat cu un germene uman nefecundat. aici. mult mai rar decât se crede. şi dacă te-ai străduit. Vechea clarvedere atavică a vrut să atragă atenţia.ea a fost scrisă cam cu doi ani înainte de moartea sa. Goethe vedea ceva care nu e decât un Homunculus. anul în care a scris. Jumătate din enigma omului se ascunde perceperii pur fizice. dar totuşi. îşi făuresc dintr-o direcţie sau alta o aşa-numită cunoaştere completă. În ceea ce poate afla omul despre sine însuşi. în ultimă instanţă. constituie cealaltă jumătate a omului. ci ca un vis despre care ştii că pe lângă tine trece în fugă ceva care conţine un adevăr dintre cele mai adânci. asupra a ceea ce. dar că el însuşi nu poate cuprinde cu mintea ceea ce trăia în el. Abia atunci se va forma un om fizic.

Aici trebuie să studiem acea facultate de percepţie mai subtilă care mai exista în vremurile vechi. cum Soarele răsare şi apune. dar despre care nu credea. Omul vede cum Luna răsare şi apune. în omul însuşi. iarăşi. În concepţia greacă despre lume. Tocmai acest lucru era dezvăluit şi celor ce urmau să fie iniţiaţi în taina kabirilor. Este o abstracţiune. totuşi. dar nu mai ridică la nivelul conştienţei plenare ce se petrece când în locul luminii active a Soarelui asupra mării cade lumina Lunii. Facultatea de cunoaştere a omului actual e prea grosolană pentru a pătrunde în regiunile în care se trece afară. nici pe această cale nu merge. sesizează latura bună a spiritului critic uman. cercetător. chiar se demonizează ceea ce omul are drept intelect critic. aşadar. visând. pe doride. la o dezvoltare a minţii umane critice înălţată până la demonic. străbătând toate procesele din natură cu unduirea şi urzirea sa. aş spune. învăluite. care nu e conţinută deloc în ceea ce se învaţă de obicei la filologia clasică. nu este nici el în măsură să se apropie cumva de problema lui Homunculus. filosoful naturii. care străbate lumea cu unduirea şi tălăzuirea lui. cu aceasta nu s-a spus prea mult. care nu duce doar până la critica obtuză. omul care face cercetări vede toate lucrurile aşezate ca în nişte cutii. sunt alese alte căi din lumea imaginativă. percepe lumina pe care o răspândeşte Soarele. încât poate că despre el s-ar putea crede că ştie ceva despre felul cum se poate dezvolta din Homunculus un homo. să apară drept conducător al lui Homunculus în faţa lui Nereus. Astăzi oamenii abia dacă o mai visează. Aceleaşi procese care au loc. Numai că trebuie să găseşti acest element. că e în măsură să spună el însuşi cum se dezvoltă din Homunculus în homo. dacă dezvoltăm până la demonic ceea ce este doar intelect uman.Şi astfel. simte căldura pe care o răspândeşte Soarele. aude valul mării vuind. Îl va percepe când va evolua mai departe pe cale spiritual-ştiinţifică şi îl percepea simţul de cunoaştere atavic. Astfel că de la Nereus nu se câştigă nimic. Elementul care face să apară omul există sub o altă formă. pentru a arăta că poate nu el. îl vede luând o anumită formă. Astăzi. Ieri am încercat deja să arăt puţin a cui imagine este Galateea. dacă se caută pe această cale. până la naştere. au loc neîncetat de jur împrejurul nostru. 138 . de aceea.Căci. de aceea. el îi aduce în scenă pe kabiri. Dar omul modern nu-l mai percepe. felul cum trăiesc în natură zămislirea şi naşterea. El încă nu reuşeşte. Dar Nereus. se ajunge la o dezvoltare unilaterală. Nereus are un dar ager. un dar omenesc atât de ager de a transpune divinul în demonic şi. să arate: Nu. şi pe cea mai distinsă dintre ele. Dar Nereus atrage cel puţin atenţia asupra faptului că tocmai în acest moment le aşteaptă pe fiicele sale. preotul. de a vedea în mod profetic viitorul. Galateea. care printre demoni este. surorile nereidelor. am putea spune. dar cineva care înţelege deplin taina kabirilor va scruta trecerea de la homunculus la homo prin intermediul tainei kabirilor. în natură. simţul de percepţie atavic din vremurile vechi. cea legată de transformarea lui Homunculus în homo. Dar aici Goethe vrea. pe care îl preţuia foarte mult. prin aceleaşi trăiri din lumea care se ascunde şi în om. . dacă. de la fecundare. el face ca Thales. De aceea. când el se dezvoltă din embrionul uman. Fizicianul nu trăieşte ceea ce are loc. În toate zace impulsul devenirii. repartizate pe diferite momente ale vieţii. o mai presimt. când apare apoi omul. ceea ce trăia în om mai era cu totul în legătură cu ceea ce trăieşte afară în întreaga natură. dacă pot spune astfel. Goethe are sentimentul că. cel mult: Lumina lunară e lumină polarizată. de la concepţie. Şi nici nu vrea deloc s-o facă. presimţind. atunci el îşi pierde interesul pentru cea mai profundă problemă a omenirii. când lumina Lunii se oglindeşte în valurile mării. Fizicianul spune. vede norii trecând. ci duce chiar până la critica profetică.

la haloul lunar. Goethe invocă o imaginaţiune importantă din concepţia despre lume a vechilor greci ca să se apropie de procesul prin care ideea abstractă de Homunculus poate deveni. pentru că nu a putut ajunge până la încununarea ideii de metamorfoză. Goethe exprimă cu toată claritatea cum simte el şi cum plăsmuieşte în mod artistic această senzaţie subtilă. constituie forma transformată a trunchiului şi membrelor din încarnarea anterioară. Numai dacă simţim pe cale afectivă aspectele intime a ceea ce se unduieşte şi se tălăzuieşte în imaginile minunate ale acestei scene create de Goethe. la om. că în razele lunare trăieşte altceva. fără o participare afectivă intimă la ceea ce a trăit Goethe când a scris această scenă.propriu-zis. şi a mai crezut că îşi dă seama cum oasele coloanei vertebrale se transformă în oasele craniului. în natură. Proteus apare în 139 . de la fiinţele inferioare până sus. cu forţa lunară. pe care o putea avea grecul. Şi aici el înfăţişează. în afară de cap. Când ea se apropia astfel. valul care se unduieşte şi se tălăzuieşte în om de la concepţie până la naştere. Aceasta este încununarea metamorfozei. abstracte. Ceea ce este astăzi capul meu. înainte de a-l pune pe Homunculus în legătură cu acest impuls al procreării. pentru a se apropia astfel de enigma devenirii-om. reprezentantul ideii de metamorfoză. Iar ceea ce este astăzi corpul meu. care unduia în lume. cu impulsul lunar. aici. participăm la ceea ce a trăit în mod real în sufletul lui Goethe când a scris-o. suntem departe de a pătrunde în această scenă. dacă această idee. Goethe a făcut să fie chemat Proteus. tot ceea ce e în stare să facă Proteus. Dar s-a oprit aici. transpusă afară. Ştim că Goethe a putut să o dezlege doar pe nişte căi lungi. este cufundată în impulsul procreării care unduieşte şi urzeşte în natură. tălăzuinduse. de la o viaţă pământească la cea următoare. iar aceasta în stamina şi pistilul plantei. în percepţia liberă de trup. când o dată cu valul mării se apropie lumina lunară ce se cunună cu el. noi simţim ceva când suntem atinşi cu un cleşte înroşit în foc. ideea de homo. că ceva se petrece când lumina lunară. acel demon a cărui alcătuire sufletească Goethe a crezut că o sesizează cel mai bine prin teoria metamorfozei. Dar concepţia despre lume a grecilor ştia că în razele de soare trăieşte ceva spiritual-sufletesc. care duce spre ştiinţa spirituală orientată antroposofic. Fineţea capacităţii noastre de percepţie încă mai e suficientă pentru aceasta. Aceasta i-a venit în întâmpinare în timp ce încerca să înţeleagă problema Homunculus-homo şi să-i dea o formă poetică. care există prin faptul că noi ştim: o metamorfoză care loc şi cu forţele care străbat corpul uman de la o încarnare la alta. este prezent acelaşi lucru care există în om când are loc în sens fizic misterul devenirii-om. Dar Goethe a putut oferi numai treapta elementară a ideii de metamorfoză. cununându-se cu valul. De îndată ce încercăm să cuprindem această scenă în noţiunile noastre grosolane. asupra norişorilor ce se apropie şi însoţesc carul de scoici al Galateei. în valul străbătut de vraja luminii grecul percepea valul care se tălăzuia afară. Concepţia despre lume a vechilor greci ştia ce se apropie. această lumină solară ascunsă. cu marea tălăzuitoare. Astfel. aş putea spune. Carul de scoici al Galateei este forţa de procreare a naturii exterioare care se tălăzuieşte prin mare şi pe care Goethe o pune în legătură cu Luna. El a crezut că îşi dă seama cum frunza se transformă în petală. unde a încercat să urmărească transformările formei vii. Deja înainte. într-un mod onest-sceptic. Astăzi. dacă îmi permiteţi să mă exprim sec şi teoretic. Afară. în concepţia umană. Problema Homunculus-homo poate fi condusă spre rezolvarea ei. intimă. se cunună cu marea. se va transforma până în încarnarea următoare în forma capului meu din încarnarea respectivă. de enigma ideii Homunculus-homo. El exprimă acest lucru prin faptul că îl pune pe Thales să atragă atenţia.

Proteus însuşi neagă categoric faptul că prin telchini s-a câştigat ceva pentru transformarea lui Homunculus în homo. Ce se întâmplă? Ei bine. voi – consacrații. a tuturor entităţile spirituale de natură elementară. Dar nici aşa nu merge. enigma cunoaşterii umane. un aspect intim al acestei scene. ca şi cum şi-ar da seama că. Se caută. un alt fulger. aici ne face să privim iarăşi înapoi din domeniul suprasensibil spre domeniul sensibil. cei mai vechi artişti ai lumii pământeşti din epoca a patra postatlanteană. ne este pus în faţă prin apariţia telchinilor. forma de animal trece în forma de om.. el a spus că percepe în ele ceva. aş spune. sferei Soarelui. Lui Helios. care sunt consacrate exclusiv Lunii. în faţa tuturor acestora păşesc telchinii. de asemenea. ne amintesc că Goethe a încercat să se apropie de enigma omului nu numai pe calea ştiinţei sensibile. o percepţie artistică a naturii. fiind în acelaşi timp slujitori în lumea în care intră omul când îşi părăseşte corpul fizic. aş putea spune. Goethe nu a fost. spre domeniul sensibil. pe calea artei. Psilii şi marşii sunt nişte fiinţe demonice în formă de şarpe. unde în om natura devine conştientă de sine însăşi. în el artistul s-a unit în mod conştient cu căutătorul cunoaşterii. Salut de mare cinste dați-i În ceasul-acesta sfintei Lune! Ei aparţin. În faţa tuturor demonilor.m. când s-a aflat în faţa operelor de artă din Italia. tritoni şi driade. doar un căutător unilateral al cunoaşterii sau un artist unilateral. aşa cum am arătat mai înainte. Nu există nicio separare între animalul pur şi omul pur. atunci când şi-au creat operele. a lui Proteus ş. aşa cum o spune el atât de frumos în cartea despre “Winckelmann”: Ceea ce este în stare să facă o percepţie. Pe insula Rhodos. 140 . a cunoaşterii suprasensibile. la naşterea suprasensibilă a ideii de Homunculus. Numai că ele stau una lângă alta. cu adevărat.diversele sale înfăţişări. Aici cade. nişte demoni care scot fiinţa sufletească din om şi o duc în spiritual.d. Iar dacă lăsăm să acţioneze asupta noastră cartea lui Goethe despre “Winckelmann”. Aceştia. aş spune.a. vom vedea că Goethe a încercat să-şi aducă aproape. Faptul că doridele îi aduc pe corăbieri este. grecii au lucrat după aceleaşi legi după care creează natura însăşi şi pe urmele cărora se află el. o contemplare a naturii. aşadar. ei au ridicat zeului Apollo statuie după statuie. ei sunt în opoziţie cu toate celelalte fiinţe. tot ceea ce poate duce la naştere. ei sunt cei cărora le vorbesc sirenele: Celui ce-aduce zile bune. în lumea suprasensibilă. sus. Goethe adună la un loc. în faţa lui Nereus. într-un anumit sens. care sunt nişte artişti din vechime şi care au creat primele figuri de zei sub formă umană. în timp ce de obicei conduce mereu conştienţa umană de la domeniul sensibil la domeniul suprasensibil. După ce s-a arătat apoi cât e de greu să-i prezinţi omului relaţia dintre lumea spirituală şi lumea sensibilă recurgând la doride şi la corăbierii pe care ele îi aduc. se arată cum Homunculus se zdrobeşte de carul din scoici al Galateei. să urmărească transformarea fenomenelor naturii până acolo. ci şi pe o altă cale sensibilă: pe calea artei. dar cugetul lor merge iarăşi dincoace. Telchinii se află în domeniul suprasensibil. şi aduc carul de scoici al Galateei. nereide. să se ajungă mai aproape de problema lui Homunculus. De aceea. privit din cealaltă direcţie. Goethe ne arată că. prin faptul că se priveşte dincolo. se apropie psili şi marşi. pătrunde o altă rază. Dar şi aici Goethe ezită.

Toate elementele se fac simţite: pământ. este doar o forţă mai extinsă. Dacă frunzăriţi numai. a vieţii embrionare. suntem în lumea fizic-sensibilă. prin rostogolirea mereu mai departe a forţei de procreare. toate elementele . ceea ce se petrece aici. Homunculus se cufundă în mod real în forţa de procreare a naturii. drept apropierea cea mai înaltă. singurele care ne pot lămuri asupra enigmei omului din cealaltă direcţie a existenţei. oarecum. în cealaltă lume. care poate fi sesizată numai sub formă de imaginaţiuni. pentru a-l face pe Homunculus să devină un homo. ca şi cum am fi făcut cunoştinţă noi înşine cu imaginaţiunile. cea mai importantă. a naşterii. profund misterios. dar cu o altă intensitate. ea nu poate fi menţinută. sau şi din somnul cunoaşterii. a zămislirii. şi apoi. simt realitatea spirituală mai mult ca stare de vis. în imaginaţiuni grandioase. absolut de aceeaşi natură cu forţa care ne trimite înapoi din somnul nocturn. Faust trebuie să se cufunde în realitatea vechii Grecii. şi printre oamenii care nu sunt clarvăzători. Goethe vrea să arate că omul se poate apropia de fiinţele spirituale din cealaltă direcţie a existenţei. ca să devină om. tot ceea ce era posibil. în finalul scenei. Şi aceasta stă în faţa noastră ca şi cum ne-am fi cufundat noi înşine în somnul cunoaşterii. suntem scufundaţi într-o lume spirituală. celălalt trece pe lângă om cu totul neobservat. cea mai puternică de dezlegarea enigmei omului. mai intensă. purtat în trupul matern. se trezesc datorită aceleiaşi forţe care trăieşte în carul din scoici al Galateei: forţa de procreare a naturii. unii care ştiu foarte bine ce trăiesc. din lumea spirituală în lumea fizic-sensibilă. Aici se sfărâmă din nou ceea ce credem noi că am dobândit deja pentru transformarea în om a lui Homunculus dincolo. de fapt. . în imediata lui apropiere. în măsura în care ea se manifestă prin valul mării luminat de razele Lunii şi cuprins de vraja luminii lunare. în viaţa fizică. fiinţe ale mării. Există. Ce vedem. născut. Misterul sfânt al trezirii trece neobservat pe lângă om. Dar ştiinţa clarvederii ne arată într-un mod absolut clar la trezire: aici e vorba de o cufundare. oricum.copleşind. apă. ne îmbrăcăm corpul. apă. în starea de veghe din trup. dar de aceeaşi natură. iar corăbierii sunt fiinţe umane. se sfărâmă când el se reîntoarce în realitate. prin somn. atunci când ceva suprasensibil vrea să se unească cu ceva sensibil: Zeii s-o îngăduie nu vor. a unei flăcări. în finalul scenei? Aprinderea unui fulger.Doridele sunt demoni.Noi suntem cufundaţi într-o lume spirituală. după ce s-a încercat. Numai că unul dintre aceste lucruri este văzut pe Pământ. chiar dacă nu sunt clarvăzători. când se află dincolo. vrea să arate că destinul -– ni se spune în mod clar: corăbierii au fost salvaţi de doride -. legătura se desface iarăşi după scurt timp. destinul îi pune pe oameni în legătură cu zeii. şi care face ca un om să fie zămislit. foc. şi apoi se trezesc. aer. ele sunt rechemate în viaţa pe care o petrecem în trup. Faust trebuie s-o primească pe Elena. ni se arată într-un mod absolut minunat cum. Acolo se cufundă Homunculus. Şi apoi. Câţiva oamenii ştiu acest lucru. Numai că aici. în starea de somn şi. V-am spus ieri deja: Forţa care stă la baza concepţiei. care se tălăzuieşte ca în vis. cu care Homunculus se uneşte. care se manifestă în elementele: foc. În fiecare dimineaţă când ne trezim. dar numai sub aspectul său exterior. pământ. de la finalul grandios al acestei scene. acolo stă scris: Slavă mării! Şi văpăii 141 . aer. personal. nu sub aspectul său interior. noi ne trezim datorită aceleiaşi forţe care este prezentă. ne trezim.

Faust trebuie să se fi trezit din contemplarea spiritualităţii supreme. aveţi. Dar filistinismul. aşa-numitul V-Vischer. Dar astăzi omul simte această legătură cel mult ca alegorie.Sfinte prinse-n valul geamăn! Slavă apei! Şi scînteii! Şi-aventurii fără seamăn! Slavă gingaşelor vînturi! Peşterii cu taine vii! Lăudate fiţi în cînturi. dar îmbogăţit datorită întineririi. în actul III: Elena. care a spus şi unele lucruri cu adevărat bune despre “Faust”-ul lui Goethe. el a vrut să cunoască ceva ce credea că se poate dobândi pentru sesizarea înţelegerea enigmelor lumii numai prin contemplarea artei meridionale. cu cât mai bogat. în faptul că vedem sufletul întinerit. omul scufundându-se iar în trupul său. El a mai înaintat în vârstă. poezie adevărată. conştient. când moare. oricât de erudit. mai plenar aş fi putut trăi toate acestea. Toate patru. În aceasta constă dispoziţia deosebită a părţii a II-a a “Faust”-ului goethean. Aici ea apare în ceva care este o întrupare a enigmei cunoaşterii. în ceea ce priveşte enigma Homunculus-homo. filistinii nu vor putea să se încălzească niciodată pentru partea a II-a a “Faust”-ului goethean. tot ceea ce a trăit de-a lungul întregii vieţi. avem sentimentul că Goethe simţea în el însuşi cam aşa: Cum aş fi putut să reînvii în faţa sufletului vechea lume greacă. Viaţa sufletească se desfăşoară în sens invers. Ne dăm seama. Aici el urmează să se trezească. fiindcă noi ştim ce a devenit apoi Goethe. sub formă artistică. atunci când am avut posibilitatea de a mă cufunda în lumea operelor de artă meridionale. stihii! dacă frunzăriţi puţin mai departe. decât le-am trăit. Aici momentul trezirii trebuia să aibă loc în aşa fel încât să se arate cum se sfărâmă ceea ce a fost perceput în spiritual-suprasensibil despre enigma omului. în lumea greacă. aşa cum voia Goethe. atât de plin de duh în anumite privinţe. Şi el a dobândit mult. cea slăvită mult. dacă m-aş fi putut cufunda deja pe atunci în lumea spirituală aşa cum trăiesc acum acest lucru. fiindcă aceasta a fost o fugă. Realitatea care stă la baza acestei legături este prea puţin cunoscută. Goethe a fugit în Italia. nu va 142 . aducându-şi în faţă încă o dată. a fost de părere că aşa ceva e plictisitor. ca simbol sau ca pe o imagine poetică. în anii ‘90 ai secolului al 18-lea. adică a întinerit în sufletul său. că este o cârpăceală a poetului ajuns la vârsta senilităţii. De aceea. se apropia anul 1829. când Luna se stinge şi se ivesc zorii. Ei bine. hulită mult. de deştept. Ne vine să spunem: În anii ‘80 ai secolului al 18-lea. Goethe a reuşit cu adevărat să-l introducă pe Faust într-un mod grandios în lumea suprasensibilă şi să-l facă să se trezească la viaţă participând la realitatea greacă. omul întinereşte în suflet. Faust trebuie să fie în realitatea greacă. voi. Acesta este un proces din natura exterioară. totodată. În timp ce îmbătrâneşte din punct de vedere exterior. Şi eu pot să înţeleg cum Vischer Şvabul. de inteligent ar fi. Eu vin acum chiar de pe ţărmul unde-am tras Încă-ameţiţi de valul care-n legănări… şi aşa mai departe. el este cel mai tânăr în sufletul său. După ce studiase tot mereu natura nordică. într-un grad şi mai înalt. presimţindu-l. dar este.

după ce veţi vedea această scenă. care îi este propriu părţii a II-a a dramei “Faust” a lui Goethe. vom mai spune câteva lucruri în legătură cu această înfăţişare a impulsurilor goetheene. Va putea face acest lucru numai cel care îşi lasă simţul poetic să se înflăcăreze prin ceea ce îi oferă percepţia spirituală.putea pătrunde nici caracterul poetic. 143 . caracterul poetic cel mai înalt. Mâine.

dar habar nu avem de ţintă. se află două sentimente fundamentale. poate că ne va fi îngăduit să spunem şi următorul lucru. putem face abstracţie de simţire. polul activităţii umane. mediocru. în acel loc. Avem reprezentarea exactă. într-un mod deplin armonios. Cu gândirea este exact la fel ca atunci când am căuta să ajungem într-un anumit loc. Dar adevăratul căutător al cunoaşterii. Omul este o fiinţă care gândeşte şi voieşte. am vrut să trezesc sentimentul că. la locul său. în cele din urmă: Dar. astfel încât nici arta. crede că deja a atins rezultatul la care poate ajunge. noi n-am fi pe deplin oameni. de jur împrejurul ţintei. Fiindcă sunt de părere că interpretările sunt lucrul cel mai inutil care poate exista în acest domeniu. cetăţeanul obişnuit. ci şi să voim. gândeşte cât se poate de clar. dacă n-am gândi asupra lucrurilor şi asupra noastră înşine. Uneori ea este mai mult gândire şi activitate de reprezentare.de a pătrunde în lumea spirituală şi că el a reuşit. nici înţelepciunea nu au de suferit. viaţa dintre naştere şi moarte. într-adevăr. Dar cu gândirea şi cu voinţa lui este ceva extem de interesant. N-aş vrea să dau impresia că prin toate cele spuse aici am vrut să ofer o interpretare a acestei opere poetice. la mijloc. ci fiecare dintre aceste domenii ale căutării înţelepciunii se exprimă. ca niciun alt poet. Vrem să ajungem la acea ţintă. Dar dacă vrem să ne împlinim viaţa în corpul fizic. să-şi facă reprezentări. Simţirea e situată. cu întreaga sa viaţă interioară. de fapt. lucru care. 19 ianuarie 1919 Prin cele două expuneri pe care le-am legat de descrierea ultimei scene cu “Noaptea Walpurgică” din partea a II-a a lui “Faust” de Goethe. De aceea. propriu-zis. să desfăşoare o activitate de creaţie artistică din sânul unei asemenea vieţi spirituale. al voinţei. când pornim la o expunere de felul celei pe care ne propunem să o prezentăm noi acum. alteori mai mult activitate a voinţei. dacă. Dacă ne păstrăm această atitudine în această problemă. poate ca niciun alt artist. polul gândirii şi al activităţii de reprezentare. cu această gândire din cadrul corpului fizic tot nu ajung decât până la o anumită distanţă faţă de ceea ce caut. ştim direcţia. ştim în ce direcţie poate fi ţinta. Nu-i aşa. atunci când încearcă să meargă mai departe pe calea gândirii. limba spirituală în care a fost scrisă o asemenea operă. În substratul oricărei căutări a cunoaşterii.cel puţin. conform cu reprezentările sale. este de cele mai multe ori o interpretare greşită sau atribuirea unor lucruri care nu sunt conţinute în ea.ÎN LOC DE HOMUNCULISM ŞI MEFISTOFELISM: GOETHEANISM Dornach. pe de o parte . omul trebuie să gândească. putem privi spre unul din poli. O asemenea expunere vrea doar să ne înveţe limba. şi dacă îşi manifestă voinţa conform cu nevoile sale. Tot ceea ce încercăm să facem prin expuneri de felul celor două precedente este trezirea unor posibilităţi de a savura o operă poetică sau de artă în acelaşi element în care ea a fost creată. Unul dintre ele provine din faptul că. se deosebeşte de ceilalţi tocmai prin faptul că. nu să explice ori să interpreteze ceva. Omul banal. între gândire şi voinţă. Goethe era pe calea dacă putem spune aşa . nu voi face niciodată aşa ceva. al oricărei căutări umane orientate spre trăirea spirituală. noi trebuie nu numai să gândim. căutătorul onest până în străfundul cel mai intim al propriei sale entităţi. oricum. dar totul este încă întunecat. şi spre celălalt pol. cât se poate de pătrunzător. în timp ce îşi petrece viaţa dintre naştere şi moarte. conform cu reprezentările sale -. îşi mărturiseşte. să ating. dar se poate face lumină doar când 144 .

pentru ca el să poată trăi tot ceea ce ne aduce fericire în viaţă. care nu poate fi trăită cu acea conştienţă care se dezvoltă în viaţa dintre naştere şi moarte. dacă prin constituţia interioară a sufletului său poate avea părerea că poate ajunge prin gândire la ţinta gândirii înseşi. că parcă cineva ne apucă pe la spate şi ne opreşte de la ţelul propus. Omenirea va trebui să înţeleagă cândva. într-un mod pe care noi înşine nu-l dorim. la idealurile spirituale cele mai pure. Filistinii sătui. după încercarea cuvenită. dacă omul îl are. nu putem ajunge la ţintă. Apare un altul în voinţa noastră şi ne ia cu sine. Dar acum apare un alt sentiment. Dacă vreau să rămânem doar pe această cale a gândirii. cineva ne apucă şi mână mai departe voinţa. care trece în faptă. tocmai cu ajutorul gotheanismului. cu intensitatea necesară. Dar. activitatea de reprezentare ne mână într-o anumită direcţie. această agerime a gândirii. Şi el se fereşte de superficialitate numai dacă încearcă să gândească în modul cel mai clar. Acest sentiment că cineva ne stă în cârcă e o trăire umană profundă şi fără aceasta nu ajungem. la limita care e pusă fiinţei sale în viaţa dintre naştere şi moarte. Nu avem acelaşi sentiment ca în cazul gândirii. la rândul său. peste un abis. mai ager. Dar în această senzaţie. bazată adeseori numai pe nişte iluzii. nu ne lasă să mergem mai departe. că dacă ne dezvoltăm suficient de mult voinţa vom ajunge la ţintă. dacă încercăm să ne situăm în viaţă cu voinţa. Acolo unde se manifestă voinţa. Dar aceasta nu e singura limită sau barieră trasată manifestării umane între naştere şi moarte. îl duc până în punctul în care el simte că ceva care frânează gândirea îi stă în cârcă. am putea spune. începând cu pornirile cele mai grosolane şi până la idealul spiritual cel mai pur. oamenii sătui.ajungem acolo. şi dacă această claritate. la locul pe care gândirea însăşi. în orice caz. ei bine. în aceeaşi direcţie. omenirea va trebui să înţeleagă că ceea ce îl duce pe om la ţinta lui trece prin 145 . de la superficialitate la profunzimea modului de a concepe viaţa. am putea spune. şi există o gamă întreagă de porniri. dacă el îşi reprezintă în interiorul sufletului. în sensul cel mai grosier al cuvântului. Şi noi putem spune: Cel care nu a simţit toate durerile şi loviturile destinului care apar de la sine sub influenţa unei asemenea reţineri pe loc pe calea gândirii faţă de ţinta gândirii nu duce o viaţă de cunoaştere mai profundă. dar noi suntem ţinuţi pe loc. să rămână superficial. în ceea ce priveşte voinţa. sunt de părere. duce. Omul e îmboldit în voinţa sa de foame şi de sete. activitatea de reprezentare. Cealaltă limită/barieră se ridică acolo unde se manifestă voinţa. de care unii încearcă adeseori să se convingă. de fapt. care se transpune în act. tot ceea ce ne eliberează în viaţă şi tot ceea ce e păcătos în viaţă -. în senzaţia că eşti sătul. care vin din viaţa instinctuală.tocmai acesta a fost scopul lui Goethe. de alte porniri. o simplă beatitudine a căutării. pe când nu ne simţim nici pe departe ajunşi la ţintă. prin încercările vieţii fiindcă omul e pus la încercare. dacă încercăm să ne situăm cu voinţa în viaţă . ni-l prefigurează. o fiinţă ne apucă pe la spate şi ne opreşte în loc. ci. de la superficialitate la profunzimea unui mod de a concepe viaţa. că nu putem avea. Omul ajunge astfel la una dintre limite. Acesta este sentimentul care. ci ne aflăm la o distanţă considerabilă de ea. în “Faust” al său. până sus. încolţesc în primul rând dorinţele şi poftele omului. în aceasta zace superficialitatea vieţii. Omul respectiv e condamnat. Şi noi simţim: Gândirea. se află impulsurile de voinţă. în timp ce voim. în această îndestulare nu zace ceea ce face posibil. punând piciorul. În tot ceea ce se manifestă. S-ar putea spune că suntem smulşi din noi înşine. să-l situeze pe Faust cu voinţa sa în viaţă. Dar. într-adevăr. ajungem din nou la o limită. această îndestulare nu face posibil să intrăm într-o altă lume. tot ceea ce ne zdrobeşte în viaţă. cele două limite amintite -. că te simți îndestulat pe nişte căi ale vieţii care pot fi împlinite.

creştinismul se află. asupra acestor lucruri trebuie să cadă lumină în direcţia viitorului prin cercetările de ştiinţă spirituală şi printr-un mod spiritual de a simţi lumea. Şi ele trebuie să fie vindecate. nu poate ajunge la cunoaşterea naturii umane.piedici. forţa de a face el însuşi ceva.d. de la un moment dat. iar Dumnezeu este omul bun care îi iartă totul. un avânt important. activitatea laică. legate de cele două limite ale cunoaşterii şi perceperii de sine umane. trebuie să găsească o modalitate de a trece de la un creştinism mai mult pasiv la un creştinism activ. numai ca reprezentare. Biserica Romano-Catolică a iertat păcatele . la perceperea și cuprinderea a ceea ce este omul. ci în aşa fel încât Christos să-i dea. nu ne putem apropia de propria noastră fiinţă umană şi 146 . numai să se întoarcă la El în momentul potrivit. el a făcut ca în om să ia naştere numai sentimentul că a existat cândva un Christos. Ia gândiţi-vă puţin: pentru câţi oameni Christos nu a fost. de fapt. că te simţi în mod absolut pasiv unit cu Christos. deziluzii. să faci penitenţă. să-l metamorfozeze. în aşa fel încât nu El singur să facă ceea ce omului însuşi nu-i place să facă. de fapt. Un creştinism activ sau. această rătăcire.a. dacă e ca evoluţia Pământului să fie dusă mai departe. în cadrul cercetării materialiste a secolului al 19-lea. ş. numai dacă acest creştinism al pasivităţii se va transforma într-un creştinism al activităţii. Christos era aici pentru a ajuta la necaz. ca oameni.m. în cadrul diferitelor confesiuni. Această situaţie caracterizează în acelaşi timp graniţa dintre perioada care trebuie să se încheie şi care a dus la o catastrofă îngrozitoare a omenirii şi cea care trebuie să vină şi care va putea fi în măsură să vindece relele care s-au arătat deja şi care se vor arăta tot mai mult.omul face pe planul fizic orice vrea. pe baza principiului trecutului. Prin evoluţia pe care a trăit-o până acum. suntem de-aşa natură încât. şi că cel care refuză să treacă prin dezamăgiri şi refuză astfel să-l transforme pe omul întreg. noi. în primă instanţă. Putem caracteriza cele două sentimente fundamentale legate de limitele din gândire şi voinţă dacă spunem: Unul dintre ele ne atrage atenţia asupra faptului că omul nu se poate apropia de propria sa fiinţă. Dar. în viitorul apropiat. Ceea ce trebuie să apară în locul ei trebuie să fie o relaţie cu Christos ca putere activă. Ce a adus Christos în lume. în anumite momente ale vieţii. în această privinţă. să-ţi organizezi viaţa laică.iertaţi-mă dacă mă exprim atât de frust . prin existenţa Lui. o înaintare spre Christos. în trecut. În cele din urmă. am putea spune că. Aceste rele sunt încă înfipte adânc în inimile şi sufletele umane. acest sentiment s-a pierdut din nou. care îţi permite să rămâi pasiv. mai bine zis. Dar cele două sentimente fundamentale despre care am vorbit. numai în stadiul său incipient. Ne este îngăduit să presupunem că. Dacă vrem să exprimăm ce a realizat până acum creştinismul. prin trăire suprasensibilă. aşa cum doreşti şi apoi. în cadrul căruia.. altceva decât un fel de ajutător la nevoie. tocmai concepţia christificată despre lume şi viaţă va trebui să cunoască. Gândiţivă la modul bizar în care.puteai să păcătuieşti cum voiai. Da.această dublă atitudine pasivă faţă de Christos aparţine şi trebuie să aparţină trecutului. de fapt . dezamăgiri. numai în imaginile activităţii ei de reprezentare. pentru a repara ceea ce omul însuşi nu intenţiona deloc să repare într-o măsură suficient de mare. cum este legat Christos de căutarea sufletului uman. să fi izbăvit de Christos . pe de o parte. iată ce trebuie să ia locul creştinismului bazat pe pasivitate. dacă pe urmă erai dispus să te căieşti sincer. chiar dacă în epoca noastră intelectualistă marea masă a omenirii va putea avea această trăire suprasensibilă. atunci totul îţi era iertat. un creştinism care devine activ. sentimentul că a existat cândva un Christos. acolo unde omului nu-i place să acţioneze el însuşi. numai prin faptul că tu crezi în Christos.

Acest lucru stă şi la baza tuturor reprezentărilor groteşti pe care le primim astăzi în şcoală şi care vor fi descrise cândva. în jurul vârstei de şapte ani. că odinioară a existat o stare de nebuloasă . Eu v-am atras adeseori atenţia asupra felului unilateral în care e conceput astăzi procesul dezvoltării. în viitor. partea cea mai minerală a fiinţei sale. îl atinge balanţa. respectiv. De fapt. Ia gândiţi-vă. o densificare a omului. Eu am atras adeseori atenţia asupra acestui fapt. ieşind una din alta. drept nebunia ştiinţifică a perioadei luminate dintre secolul al 19-lea şi secolul 20. cum vi se prezintă dezvoltarea omului individual dintre naştere şi moarte dacă o priviţi într-un mod cât de cât obiectiv. pentru ca omul să poată produce. pendulul. cealaltă parte a acestei fiinţe duale se pierde pe sine. nu o monadă. Este o concentrare reală a tuturor forţelor de viaţă în direcţia densificării. Când cineva simte un fel de pendulare între a nu te putea găsi şi a te pierde pe tine însuţi. după principiul acestui dualism.nu ajungem cu gândirea noastră până la noi înşine. aici ne pierdem pe noi înşine. graniţa reală a primei perioade de viaţă este schimbarea dinţilor. Fiindcă lucrurile nu stau deloc aşa. încă o dată. Ia gândiţi-vă numai: întreaga dezvoltare e concepută astăzi ca şi cum cele următoare ar fi scoase mereu din cele precedente. Pe tărâmul spiritual-moral. a doua serie de dinți. el se simte cu adevărat om pământesc. Şi dacă omul le simte pe amândouă în acelaşi timp cu toată puterea. Omul e făcut. când copilul se dezvoltă . Când cineva vrea să dezvolte în el asemenea sentimente în modul just. pendulul. Omul trebuie să caute să realizeze starea de repaos care e starea de mijloc dintre bătăi. ieşind una din alta. cu toate că omul e situat în cadrul unei asemenea pendulări. totuşi. Omul nu trebuie să caute să aibă starea de repaos absolut. Iar în voinţă. lor trebuie să li se alăture. pur şi simplu. ci numai dacă încercăm să-l înfăţişăm ca stare de mijloc între neputinţa de a se găsi pe sine şi pierderea de sine. ca fiinţă pământească. în mod esenţial. treptat. în cele din urmă. dintre a nu te găsi şi a te pierde. este repaosul existenţei. omul trebuie să poată realiza acelaşi lucru pe care îl realizează. starea ulterioară provenind mereu din cea precedentă. nu ne formăm o reprezentare justă despre om dacă îl prezentăm doar ca monom. iată ce îi este cel mai plăcut omului de astăzi. o altă fiinţă cosmică. Cu gândirea nu ajungem până la noi înşine. o cutie din altă cutie. e o fiinţă duală. Apoi a treia.teoria Kant-Laplace -. aceasta este reprezentarea maladivă a ştiinţei din epoca prezentă. aici ajungem până la noi înşine. pe tărâmul fizic. Una dintre părţile acestei fiinţe duale nu se poate găsi pe sine. el se simte om pământesc. omul dintre naştere şi vârsta de şapte ani. cu pubertatea. Apoi se scoate a doua cutie şi apare omul dintre şapte şi paisprezece ani. A doua perioadă a vieţii se încheie cu maturizarea sexuală. apariţia celei de-a doua serii de dinţi. Înaintare liniară în dezvoltare. Repaosul existenţei îl atinge. apariţia seriei a doua de dinţi. şi alte sentimente legate de viaţă şi realitate. partea cea mai densă. Şi acum. fiindcă voinţa izvorăşte real din noi înşine.o cutie din carton. vârâte una într-alta. E ca un fel de concentrare a tuturor forţelor vieţii. îl leneveşte. Aici e tocmai invers. Nu este o vorba de o concentrare a tuturor forţelor de viaţă în 147 . balanţa. A avea o asemenea reprezentare. că apoi. când se încheie prima perioadă a vieţii? Este o consolidare. şi apare omul dintre paisprezece şi douăzeci şi unu de ani. în voinţă ne pierdem. Ceea ce trebuie realizat. în om se formează procesul de densificare. Nu-i aşa. omul actual îşi imaginează diferitele stări succesive ale dezvoltării sub forma unei serii de cutii din carton. De aceea. în starea de repaos. el este o fiinţă duală. Dar aici ne ia în stăpânire altcineva. fiindcă aceasta îl face leneş. Ce este oare acest fenomen.

numai pe nişte trepte elementare. citiţi poemul său: “Metamorfoza plantelor” şi veţi vedea cum descrie Goethe acel proces specific de plăsmuire. iar se contractă. căutând să introduc în imagine această dilatare şi contractare. până sus. să spunem: Vedem deja în lumea animală porniri morale. dilatare. o îmbelşugare. Douăzeci şi opt de ani: dilatare. noi ne concentrăm. densificare. Goethe a presimţit toate acestea. Imaginaţi-vă 148 . dar. de aici s-a dezvoltat apoi omul. munte cosmic. În organism pulsează o stare diametral opusă. că ea duce omenirea de nas şi trebuie eliminată. veţi vedea cum descrie Goethe acest fenomen. În realitate. dilatare. Numai dacă sesizăm aceste raporturi vom ajunge la o înţelegere mai profundă a vieţii. aşa este. Cel care gândeşte evoluţia ca pe ceva liniar. când se înaintează astfel. care duc în cele din urmă la bunăvoinţa umană ş. Orice evoluţie merge: vale cosmică. Când străbatem viaţa dintre moarte şi o nouă naştere. Aşadar. veritabil. în lumea fizică. Dacă aplicăm această idee asupra moralei . drept dilatări şi contractări permanante. aflat în mers ritmic.este o idee care nu foloseşte la nimic. se răspândesc. se concentrează. Şi cam tot aşa. Douăzeci şi unu de ani: concentrare. apoi animalele din neamul maimuţelor. sub formă ritmică. în forţele lor. astfel încât ne aflăm între limitele pielii noastre.a. relaxare. Viaţa nu merge mereu mai departe. acela îşi spune: La început au existat nişte animale imperfecte. relaxare. o cutie de carton ieşind din alta. Eu am încercat. îşi adună la un loc forţele. Pentru că orice evoluţie înaintează în ritmuri. nimeni nu poate înţelege viaţa în mod real dacă nu îşi reprezintă această viaţă ca pe ceva ritmic. Acum omul se consolidează din nou. dacă extindem şi mai mult această idee. dar nu numai ca formaţiuni exterioare. ci ea se mişcă pe o linie sinuoasă: concentrare. Citiţi ce scrie despre metamorfoza plantei. ci înaintează de la o curbă ascendentă a valului la una descendentă. predispoziţii. şi viaţa omului. pistil. ceea ce încheie. Când ne naştem aici. o dilatare. La douăzeci şi opt de ani el şi le dilată iarăşi.aproximativ . dacă vrei să ajungi la o înţelegere a vieţii. omul se axează mai ales pe ceea ce trăieşte în interior. ci. pe la douăzeci şi unu de ani. Dar. căci şi sevele se dilată. devenind apoi petală. În ultimele numere ale revistei “Das Reich”. atunci ajungem. La fel este şi cu înţelegerea vieţii istorice a omenirii. De fapt. în mod liniar. concentrare.trebuie s-o spunem mereu . apoi unele din ce în ce mai perfecte. Vedem.d. Ea concepe evoluţia sub forma liniei drepte. lucrurile stau în felul următor. La treizeci şi cinci de ani . care merge de la o frunză la alta. că dezvoltarea nu e atât de liniară. omul se axează mai ales pe ceea ce ne leagă cu întreaga lume largă. şi în conferinţele pentru publicul larg -. a treia perioadă a vieţii. am atras atenţia asupra faptului că în evoluţia istorică alternează. noi ne dilatăm tot mai mult şi mai mult. unde am scris despre elementele ahrimanice şi luciferice din viaţă. dilatare. de la o curbă ascendentă la una descendentă. de acest lucru se mai leagă şi o schimbare exterioară. în anii ‘80 ai secolului trecut. instincte. concentrare.direcţia densificării.v-am atras adesea atenţia asupra acestui lucru. pentru că ea nu ţine seama absolut deloc de ritmul vieţii. doar că mai într-un mod mai fin. cu darwinismul adevărat. o rarefiere a tuturor forţelor vieţii. stamină. Acesta e mijocul vieţii: treizeci şi cinci de ani. aşadar. densificare. Ce rezultă din toate acestea? Din toate acestea rezultă că ideea de dezvoltare care gândeşte dezvoltarea numai ca pe ceva liniar nu e bună de nimic. dimpotrivă. iarăşi. perioade luciferice şi perioade ahrimanice.are loc din nou un fel de concentrare. să reconstruiesc planta originară goetheană. în mare.! Tot o reprezentare bună de aruncat la coş. la floare. Dezvoltarea liniară . când am scris prima mea introducere la Scrierile de ştiinţe naturale ale lui Goethe.m.

Dacă am putea gândi aşa cum am gândit înainte de a ne fi născut. nu am gândi un Homunculus ci am gândi un om. propriu-zis. de a se desvolta în rău şi a aşternut peste ceea ce tindea să devină rău ceea ce oamenilor le era menit de la începuturi să devină. Noi intrăm în corpul nostru fizic şi aici nu putem exprima în întregime ceea ce suntem. total. ia naştere capul uman. care a ucis tendinţa de a deveni rău. acesta ar fi un adevărat avorton. care toceşte tendinţa de a deveni rău. ei bine. ci animalul superior ar dezvolta în modul cel mai antipatic tocmai însuşirile care vă par cele mai simpatice în lumea animală. pe planul fizic. Ce credeţi. Fiindcă în toate predispoziţiile care la animal mai sunt încă bune. într-o luptă permanentă. venindu-i în întâmpinare celălalt val. când intrăm. Numai datorită faptului că de sus vine spiritualul şi se aşază împotrivă. asupra faptului că Nikolaus von der Flüe a gândit înainte de 149 . în loc de cap. respectiv înainte de a fi fost concepuţi. un homo. De fapt. fugitiv. dacă s-ar dezvolta mai departe. la războiul tuturor împotriva tuturor. dacă un cap de animal ar fi evoluat în continuare. începutul bunăvoinţei. ar fi un monstru animal îngrozitor. care se formează prin alăturarea a două forţe. la animale. se află în organismul uman. încetul cu încetul. Şi această stare de echilibru a capului uman face ca noi să nu putem manevra în mod liber cu ceea ce aducem din lumea spirituală. cea care tinde să se înalţe din corp şi cea care îi vine în întâmpinare din Cosmos. în existenţă. dacă el nu ar fi pătruns cu suflet de către fiinţele care mereu sunt primite în lumea spirituală şi coboară aici. iar şi iar. E de-a dreptul grotesc. dus mai departe. pentru cineva care înţelege lucrurile. ar fi un monstru îngrozitor. în lupta cea mai aprigă. dacă el tot s-ar naşte şi s-ar naşte mereu doar aici. de aici nu vom ajunge niciodată să vedem ce există în mod real. Acest lucru se exprimă şi în forma exterioară. trece în mod ritmic în reversul său. Astfel încât trebuie să ne reprezentăm: regn animal până la un anumit nivel. se află impulsul de dezvoltare spre ciocnirea tuturor împotriva tuturor. Acesta e ritmul! O coamă a valului trece într-o vale a valului şi nimeni nu poate pătrunde în interiorul a ceea ce ascunde în sine natura dacă nu vede posibilităţile de dezvoltare ritmică. Fiindcă aceasta este o totală absurditate. nu ar veni ceea ce e primit mereu în lumea spirituală şi e trimis iarăşi jos? Dacă omul doar s-ar naşte. din capul animal. Dacă privim înspre exterior ce se întâmplă. numai datorită acestui fapt s-a dezvoltat omenirea. atunci s-ar dezvolta cele mai groaznice instincte de luptă. ca fiind o anumită sociabilitate. atunci omul ar vrea să trăiască pe Pământ într-un război permanent. Vă amintiţi că recent v-am atras atenţia. dacă spre ceea ce se naşte în mod pur fizic. Ceea ce admiraţi dvs. atunci din maimuţa antropoidă s-ar fi dezvoltat o societate umană care ar fi dus din capul locului. să vadă cum capul uman este prezentat ca şi cum s-ar fi dezvoltat. Ele sunt paralizate. Capul uman se formează ca stare de echilibru. în încarnarea actuală din partea abdominală a fiinţei dvs. nu ar rezulta niciodată omul. cea mai sângeroasă. dacă îmi este îngăduit să mă exprim astfel.de aici nu rezultă omul. dacă s-ar forma din sine capul. jos. Dacă această parte ar plăsmui singură capul. în lumea spirituală. începutul unui comportament social. Numai datorită faptului că nu au ieşit la suprafaţă posibilităţile de dezvoltare care există în animalele superioare. cu însuşirile lor . ce ar fi devenit omul. atunci ceea ce dezvoltaţi dvs.animalele cele mai evoluate. de ceea ce vine din lumea spirituală de la acea entitate umană care e primită mereu. aici. pe planul fizic. când am ţinut la Basel conferinţa de Crăciun. prin naştere. ci lor le-a ieşit în întâmpinare un alt val al devenirii cosmice. devine principiul Răului. Dacă omul ar fi evoluat aşa cum îşi reprezintă Haeckel. Reîncarnarea poate fi privită şi din punct de vedere moral. de ceea ce vine de sus. Aceste instincte de luptă se află pe fundul sufletului uman.

care se pierde însă mereu. totuşi. el trebuie să-şi recunoască urâţenia. vizibil. în prada contrariilor. ele sunt. comparaţi cu cele spuse trei momente. care se află pe calea de a deveni om şi totuşi nu devine în întregime om. care. îşi mărturiseşte urâţenia. va rămâne la Homunculus şi nu va ajunge la om. ci numai un Homunculus. Aveţi toate pericolele care ameninţă impulsurile morale ale omului. tot ceea ce i se întâmplă lui Faust în scenele în care îşi duce viaţa el însuşi împreună cu Mefistofel. dacă nu ne apropiem de ceea ce se află pe calea de a deveni om şi. Faust nu ar dori. atunci când Mefistofel apare. totuşi. prin faptul că.. Şi atunci ne pierdem. El s-a văzut ca om înainte de a se naşte. nu e animal. care ar constitui ceea ce ar lua naştere dacă s-ar lăsa numai în seama corpului uman să formeze din sine ceva. Aşa cum am arătat ieri. În acest moment aveți un moment contrar. Lucrurile sunt de-aşa natură încât omul încearcă să intre în sine însuşi. nu pătrundem în noi înşine. unde omul se pierde pe sine. mereu. Ei bine. dramatic din punct de vedere exterior. atunci ne cuprinde imediat un altul. Aveţi aici situaţia în care omul rătăceşte în ceea ce priveşte voinţa. din partea a II-a a lui “Faust”. acolo. Acest lucru este exprimat în “Faust”-ul lui Goethe cu o profunzime extraordinară. Dar când omul s-a născut deja şi nu poate învinge somnul cunoaşterii. departe. nu devine în întregime om. ci e aruncat încolo şi încoace de nişte tendinţe diametral opuse. El e aproape de acest pas şi. ci un avorton uman. în scena cu 150 .un mic monstru îngrozitor.“uita orice formulă de magie”. Numai dacă încercăm să punem în echilibru forţele interioare ajungem la omenescul adevărat. Îl aveţi aici mereu pe Faust al voinţei. pe de o parte.îşi recunosc urâţenia. după aceea. dacă am avea toate mijloacele tehnice. în întreaga lui urâţenie. unde. Şi. Momentul înălţător în care Faust păşeşte în faţa lui Manto. inversat faţă de momentul sfânt-sublim în care Faust stă în faţa lui Manto. Comparaţi între ele toate aceste lucruri. Mefistofel îi ia în stăpânire impulsurile. omul nu gândeşte niciodată un om. în ceea ce priveşte voinţa. propriu-zis. Faust apare pentru ultima dată. când caută să se cuprindă în voinţă. în lumea suprasensibilă. pentru ultima dată. stă cu adevărat acolo. Dar Faust nu e menţinut nici într-o stare de linişte abstractă. unde ia el însuşi înfăţişarea unei phorkyade. pe de o parte. S-ar forma un soi de animal. adică nu poate să fie treaz în afara corpului. fiindcă înainte de acest moment el minte. Cel care caută să pătrundă în sine numai prin intermediul capului nu poate ajunge la sine însuşi.a se naşte scenele pe care le-a trăit după ce s-a născut. de fapt. De aceea. cinstite. totuşi. (Desenează). El nu doreşte o magie exterioară. Examinaţi momentul în care Mefisto se uneşte cu phorkiadele. Cine procedează aşa. care pot să apară acum în faţa ochilor dvs. atunci apar în voinţă toate soiurile de motive şi impulsuri străine. el e aruncat iarăşi. Se află în omul însuşi. în fiola care e adusă pe scenă ca Homunculus s-ar forma . undeva. Căci phorkiadele recitiţi cuvintele rostite de phorkyade .mic. există ceea ce nu putem atinge. să cadă în exaltarea unei mistici abstracte: “De-aş putea” aceasta este una dintre ultimele sale cuvântări . Aici Goethe încearcă să aştearnă peste acest moment acea linşte interioară a sufletului uman care ia naştere prin senzaţiile stării de echilibru. după ce îl îmbrăţişează phorkiadele. în care el vrea să se piardă. Ceea ce ne face să ne pierdem pe noi înşine. ci gândeşte numai cu capul. nu reuşim acest lucru. ci calea interioară care duce sus. de aceea şi drăgălaş . De aceea. Iar când ne cuprindem pe noi înşine cu voinţa. Goethe este absolut onest în clipa în care Faust se află în faţa lui Manto. apoi e oprit şi . Nu reuşim.undeva. într-un anumit sens. în “Noaptea clasică a Walpurgiei”. în centrul omului -.

şi că toate acestea au fost date uitării. La urma urmelor. Fiindcă numai cunoaşterea ne eliberează de el. Tocmai aici este ceva vrednic de plâns. află cu adevărat mult despre evoluţia omenirii. îşi poate găsi vindecarea numai dacă noi nu doar îl găsim respingător sub raport moral şi fugim de el. faptul că aşa ceva a existat cândva şi că a putut fi dat uitării. după ce toate posibilităţile de evoluţie din timpul nopţii s-au epuizat. perceperea nemijlocită a celui care este. şi cât e de greu să ajungi la omul real. nu putem realiza ce este omul. nu să ne împotmolim tot mai rău într-o cunoaştere pur exterioară a naturii şi într-o simplă mistică abstractă. impulsul fiinţial-real care îl face pe om să se piardă pe sine în polul voinţei. Aici putem simţi că. din existenţa fizică. “Poarta iniţierii”. a izbucnit . Noi venim din lumea spirituală. aşa cum este ea prezentă. că ne vine în întâmpinare doar Homunculus. Şi că. când a apropiat atât de mult elementul moral de elementul estetic. înfăţişat în scena. omuleţul.aceasta a fost una din cauze . Şi Goethe a vrut să sugereze. ce puteţi simţi când Mefisto. trei momente din “Faust”-ul lui Goethe. e la fel de rea. faptul că în evoluţia omenirii moderne cultura a reuşit să ajungă până pe o culme. mergem în întâmpinarea a ceea ce ne este dat. că ceea ce ne face să ne pierdem pe noi înşine. de fapt. existenţa pământească. drept corpul nostru. în care Mefisto se află în mijlocul phorkyadelor. devine el însuşi o phorkyadă. îngrozitoare. Schiller a crezut că săvârşeşte un act politic. Examinaţi în modul cel mai artistic. prin concepţie şi naştere. în care am intrat. Acolo se spune că numai cunoaşterea. Acesta era sentimentul fundamental al lui Schiller. natura umană în stare embrionară. ducelui de Augustenburg.catastrofa actuală a omenirii. de o măreţie dramatică extraordinară este momentul în care în om trăieşte ca un sentiment estetic de scârbă ceea ce e nepermis din punct de vedere moral. pe baza sentimentului său profund. Examinaţi. Aici e descris întregul său caracter respingător. căutăm. din care nu rezultă nimic altceva decât o abstracţiune îngrozitoare. în motivul voinţei. adresate. prin scrisorile sale estetice. acela că Schiller şi-a conceput scrierile de estetică prin contemplarea evoluţiei lui Goethe. Această mistificare abstractă e la fel de rea ca şi materialismul. îl trăim în urâţenia sa. mistica abstractă. în scrisorile estetice ale lui Schiller. Dacă nu învăţăm să-l recunoaştem. adevărat. şi încercaţi să simţiţi ce este acest Homunculus. chiar înainte de a ne trezi. cădem în prada lui. Şi acum. în primă instanţă. examinaţi cel de-al treilea moment: când Homunculus se sfărâmă de carul făcut din scoici al Galateei. în fiecare dimineaţă trebuie să repetăm sub formă de imagine naşterea. ci. Învaţă mult despre evoluţia omenirii cel care înţelege în adevărata lor profunzimea cele două aspecte. prin faptul că ne cufundăm iar în corpul fizic. să avem o reprezentare absolut clară. pentru a birui ispitirea. de fapt. adevărat dacă am reuşi să avem. Cine ia seama la aceste două fapte. de exemplu. să-l cunoaştem în mod just pe ispititor. în “Scrisori despre educaţia estetică a omului”. ispititorul nostru. faptul că a existat cândva un lucru. În fiecare seară noi ne întoarcem în lumea din care am ieşit prin naştere. trecând peste propriul gust. Ia gândiţivă. Noi am putea ajunge la omul real. în epoca sufletului conştienţei. pentru că omenirea le-a dat uitării. intrând din exterior. egoistă. această reprezentare clară ar fi de-aşa natură încât nu 151 . aşa am spus . aflat printre phorkyade. comoda “găsire a omului divin în interiorul nostru”. noi trebuie să căutăm. De aceea. ce puteţi simţi când Faust se află faţă în faţă cu Manto. în sens afectiv. iar Mefistofel în scena cu phorkiadele. Găsiţi exprimat acest lucru în scena finală a primei mele drame-mister. Şi.Manto. Această reprezentare clară ar fi o reprezentare cosmică. ne poate mântui de ispitire.

în nişte predici ţinute în după-amiezele de duminică. această reprezentare ar trebui s-o aducem cu noi în momentul trezirii.noi abia dacă observăm. Fiindcă. continuarea a ceea ce noi încă mai simţim înainte de a păşi peste abis. Nu e deloc de mirare. în sunetul cosmic. atunci am trăit finalul “Nopţii clasice a Walpurgiei”. şi nu e suficient ca acest pom să crească mai departe. Dar acum noi trecem peste abis. ah: Zeii să o îngăduie nu vor. şi pentru ca ele să pătrundă în mod fiinţial. începe viaţa corporală. Homunculus. Astfel că acest final al “Nopţii clasice a Walpurgiei” e luat din viaţa adevărată. în direcţia viitorului. ne-am pregătit să percepem omul. în viaţa cosmică. Şi. Planta pe care au crescut toate acestea e destinată uscării. Dar. ci în solul culturii omenirii trebuie pusă o sămânţă nouă şi trebuie plantat un pom nou. căldură. dincolo. Se aprinde lumina ochilor. el se află în cea mai desăvârşită desfăşurare a rodirii sale. În loc să privim în noi înşine. Şi atunci am înţelege ce este omul corporal. În orice caz. Dar în cursul obişnuit al vieţii nu facem ceea ce am sugerat eu acum aici. pe care noi am forma-o. ajungem aproape de om. noi simţim cu nervii tactili din piele în afară. Reprezentarea vie pe care o avem şi care ar fi o trăire de sine în lumină. ne-am pregătit. dacă nu ne-am cufunda în ceea ce este accesibil numai prin intermediul ochilor fizici. al celor pipăite pe cale fizică. apă. ci ne-am simţi revărsaţi în lume. Noi ne cufundăm. în toată viaţa lumii. ascultăm cu urechea în afară.ne-am crede limitaţi pe nicăieri. sunt pomul înainte de a-şi lepăda fructele. în loc de sunetul cosmic. o reîntîlnire cu entităţile ierarhiilor superioare. al sunetului fizic. de omenire. care s-ar simţi la fel de bine unită cu fiinţele ierarhiilor superioare cum se simte aici unit corpul fizic cu regnul mineral. ceva de felul unui abis. reală. în loc să ne cufundăm în noi înşine cu simţirea. prin trezirea în aer. dincolo de abis. în loc de viaţa cosmică: Homunculus se zdrobeşte. în loc să se aprindă lumina cosmică. pomul să lepede totul. care s-ar trezi la viaţă şi ar deveni om. treptat. ea şuvoieşte peste abis. Nu e suficient să credem 152 . ci aceste lucruri există cu adevărat ca să fie aflate. Dacă va începe să-şi dea seama că ceea ce a fost mereu lăudat drept marea cucerire a secolului al 19-lea este un sfârşit. pământ. ne-am simţi revărsaţi în întreaga lumină a lumii. cucerire care trece în secolul 20. fulgere . dacă e ca această omenire să meargă spre salvarea ei şi nu spre prăbuşire. În faţa noastră. drept ceea ce trebuie să fie integrat în evoluţia omenirii. această reprezentare. Fiindcă omul îşi va găsi legătura justă cu realitatea numai dacă îşi va însuşi de acum înainte noţiuni noi. a fost resimţită drept ceva desăvârşit. ar trebui s-o cufundăm în omul nostru corporal. prin faptul că am lăsat ca Homunculus să fie fecundat în lumea spirituală. care alcătuiesc propriul nostru organism. la trezire: căldură. cu cel animal. dacă trăim în mod conştient acest lucru. dacă somnul şi-ar fi săvârşit lucrarea asupra noastră cu câteva clipe înainte de a ne trezi. prin intermediul urechilor fizice. toamna. drept impulsuri reale. care mai bântuie şi prin secolul 20. Nu e de mirare că această cucerire a secolului al 19-lea. începe să se audă sunetul accesibil urechilor. toate perfecţiunile tehnice ajunse până la o anumită culme. nu-i aşa. Ştiinţa secolului al 19-lea. Homunculus se sfărâmă în acel moment prin ciocnirea cu rezistenţa pe care o opun elementele. înainte ca. în toate sunetele lumii. Aceste lucruri nu există doar ca să se vorbească despre ele. Se aprind flăcări. privim prin ochi afară. în Societatea Antroposofică. în loc să ne aţintim auzul spre interiorul nostru. cu cel vegetal.

dacă pe atunci oamenii ar fi luat în serios ceva de felul a ceea ce arată Hamerling în “Homunculus”. Să presupunem aşa ar putea spune unul care citeşte acum acest “Homunculus” . acesta e lucrul pe care trebuie să-l înţeleagă omenirea modernă şi acesta e lucrul în care Goethe trăia. că lasă să acţioneze asupra sa ceea ce îşi imaginează Hamerling în legătură cu devenirea lui Homunculus al său. izvorâtă încă din vremea veche. Nimic nu e privit astăzi cu mai mult ostilitate decât această încercare. între a fi apucat de Mefistofel şi a te pierde. Ne-am putea imagina un lucru: cineva citeşte astăzi opera “Homunculus” a lui Hamerling.că am cunoscut evoluţia animalelor. pe de altă parte. nu doar ca operă literară. după ce deja oamenii nu au mai vrut să ştie nimic de goetheanism. ne-o imaginăm dusă puţin mai departe. în care a prezentat drept homunculism tot ceea ce există în omenirea modernă ca elemente în putrefacţie. în care se dezvoltă deja. ci trebuie s-o rupem cu ideea unei evoluţii liniare. care se desfăşoară sub forma unor coame de val şi a unor văi de val. El a gândit toate acestea la sfârşitul anilor ‘80. acest “Homunculus” despre care eu am ţinut nu puţine conferinţe. oamenii trebuie să înveţe că în cadrul omenirii drumul nu merge în mod liniar. cu sentimentul că încearcă să spună absolut cinstit ceea ce avea de spus despre enigma omenirii în “Faust”-ul său. despre care am vorbit şi înainte de război. atâta timp cât ostilitatea împotriva încercării de a ieşi din cotidianul banal nu e combătută cu adevărat. Hamerling a încercat. La una dintre ele omul are impresia că se asfixiază de-a dreptul. ci trecând peste două graniţe. aşa cum era atunci. A găsi echilibrul între homunculism şi mefistofelism. o lume în care oamenii se preocupă în modul cel mai frivol de lumea spirituală. cineva care nu îl lasă să ajungă până acolo unde vrea să ajungă gândirea. când şi-a scris opera “Homunculus”. acel jurnalism care de atunci şi până astăzi s-a împotmolit şi mai îngrozitor. la sfârşitul secolului al 19-lea. nu poate apărea ceva benefic în evoluţia omenirii. Dar.el a murit în 1889 . ei Doamne. ci ar fi luat în serios aceste lucruri. după ce se produsese ruptura de orice goetheanism. Înţelegerea acestui echilibru. o ultimă chemare.a văzut omenirea. care a apărut în anii ‘80 ai secolului al 19-lea. Să presupunem: cineva citeşte astăzi acest “Homunculus” al lui Hamerling. anunţăm cu respect. în mod 153 . de cei ce recunosc necesitatea de a pătrunde în suprasensibil. fiindcă cineva îl apucă. acest Hamerling . Nu e suficient să apară în număr tot mai mare spirite care scriu mai întâi nişte articole geniale despre animale şi mai târziu o carte despre apariţia omului. şi oamenii trebuie să înveţe să înţeleagă ritmul vieţii. reprezentarea mulţimii banale. din cauză că îl apucă și îl târâie puterile mefistofelice. am spune. şi apoi omul. De cealaltă parte. cum trăieşte el într-o lume în care omul nu se îmbogăţeşte cu comori spirituale. dar devine bilionar . tocmai spre aceasta trebuie să tindă omenirea. ca un fel de continuare. Să presupunem că cineva citeşte azi acest “Homunculus” al lui Hamerling. vorbind în mod plastic. în al său “Homunculus”. pe căile spre care se îndreaptă. să îndrepte spre omenire. într-adevăr. nu fără un anumit scop. presimţind. pe atunci ei nu s-ar fi mirat dacă cineva ar fi spus: Din această omenire trebuie să ia naştere. Hemerling a descris devenirea lui Homunculus: cum e luat el cu totul în stăpânire de o gândire materialistă. să presupunem că ei ar fi lăsat ca asupra lor să acţioneze aşa ceva. între a te împlini în homunculism şi a nu te putea găsi. A ieşi din cadrul a ceea ce este astăzi. Şi cu nimic nu îşi dăunează omenirea mai mult decât cu această ostilitate împotriva încercării de a ieşi din cadrul cotidianului banal. omul are de-a dreptul impresia că se pierde.Homunculus devine bilionar -. Poate că el şi-ar spune: Da.

care duce. Cum să ne mai mire faptul că această catastrofă cosmică a luat naştere. să găsească impulsuri sociale. catastrofa mondială. cu un limbaj care ne face uşor de înţeles ceea ce se prezintă într-o scenă cum este aceea de la sfârşitul “Nopţii clasice a Walpurgiei”. un strat mai profund al conştienţei. să învăţăm să înţelegem limbajul acelui strat al conştienţei care vine din regiunile unde omul simte că în gândire nu se poate găsi pe sine. Neputinţa de a se găsi pe sine în gândire este homunculism. Dar sarcina actuală a omenirii constă în intensificarea acestor forţe pe care le-a primit. o adâncire reală într-o scenă de profunzimea celei pe care o prezentăm acum este pentru om o cale de a înainta tocmai în direcţia în care omenirea trebuie să înainteze acum. Şi astfel. 154 . să ne pătrundem simţirea cu el. între homunculism şi mefistofelism. pe baza cunoaşterii suprasensibile. în acelaşi timp. că în voinţă se pierde. la sfârşitul secolului al 19-lea şi începutul secolului 20. Să pătrundem în el. fiecare vede lumea aşa cum i se poate ea înfăţişa. nu goetheanismul Societăţii “Goethe”. însă în regiunea phorkyadelor. Dacă simţim acest lucru. pierderea de sine în voinţă este mefistofelism. ci să trecem peste abis. Goethe presimţea acest lucru şi l-a înfăţişat în “Faust”-ul său. Aşa îşi poate spune cineva care citeşte astăzi opera “Homunculus”. El presimţea deja că trebuie deschisă o cale pe care să se evite atât pericolul unei mistici fantasmagorice abstracte. Aceasta va fi un lucru bun şi un impuls bun. cu numele simtomatic de Kreuzwendedich [Cruce-Întoarce-te]. ci ceea ce este prezent în mod real în goetheanism . spre nenorocirea omenirii. aceea ca noi să nu ne oprim la viaţa din care nu rezultă altceva decât un homunculism.nu un goetheanism de profesor universitar. în fruntea căreia nu se află un om de-al lui Goethe. străină de realitate. în scena pe care o descriem astăzi. am putea spune. La urma urmelor. ajungând acolo unde ştiinţa spirituală vorbeşte despre cunoştinţele suprasensibile. pentru a duce mai departe omenirea în direcţia în care ea trebuie să înainteze. nu tot ceea ce a crezut lumea că trebuie să facă din Goethe. dacă vrem ca în perioada următoare ea să aibă parte de salvare şi nu de nenorocire.absolut necesar. pentru ca lumea să vadă unele dintre lucrurile pe care nu le-a văzut în ultimele decenii. atunci suntem transpuşi în nişte scene atât de profunde. o cale care să ducă însă la cunoaşterea suprasensibilă şi. După cum goetheanismul . cât şi pericolul unei concepţii fantomatice despre natură. s-ar putea spune: Omenirea este situată în homunculismul care se găseşte într-o lume în care omului de astăzi nu-i prea place să se transpună.trebuie căutat astfel. Aceasta este. Şi astfel. conform cu forţele pe care le-a primit. de vreme ce un poet al anilor ‘80 a fost în stare să-l înfăţişeze în felul acesta pe omul-Homunculus? Dar chemarea care răsună din această descriere a omului-Homunculus este. care îl pot transforma pe Homunculus într-un homo. ci un fost ministru al finanţelor.

prin studierea relaţiilor lui Goethe cu opera sa. în ultimele decenii. 12 iunie 1918 “Faust”-ul lui Goethe se numără. Constaţi că nu poţi ajunge la nicio lămurire ca lumea.subconştient”. observăm că. în conştienţa sa personală. Dar. eu aş aplica-o în sensul eminent al cuvântului la Goethe. Pe de altă parte. din studierea vieţii lui Goethe. nu pentru că am devenit mai maturi . Aş dori să vorbesc tocmai despre relaţiile personale ale lui Goethe cu “Faust”-ul său. Dar. ci în cazul “Faust”-ului lui Goethe ai sentimentul că e necesar să ai experienţe de viaţă mereu noi. şi putem vedea că. despre viaţa sa. privind aceste relaţii dintre personalitatea spirituală a lui Goethe şi “Faust”-ul său. al propriei vieţi. în aşa fel încât să găseşti în ele mereu lucruri noi. ca să poţi primi în tine anumite taine. că într-o asemenea relaţie a unui poet cu opera sa există o imperfecţiune. era întotdeauna ceva atât de mare. Şi tocmai în aceasta constau dificultăţile încercării de a studia personalitatea spirituală a lui Goethe. de expresia “inconştient . în cunoaşterea sa. aş spune. fireşte. fiindcă ceea ce găsim în activitatea creatoare a lui 155 . Şi aşa e cazul tocmai cu “Faust”-ul lui Goethe. încât Goethe însuşi nu a putut să cuprindă. anumite aspecte interioare intime. şi poţi crede că primeşti din ele mult mai mult decât ai primit înainte. nu despre relaţiile personale cele mai înguste. de fapt. despre felul cum s-a raportat la cunoaştere. pe care bătrâneţea ce se apropie le poate oferi. care se găsesc în această operă. Dar putem şi lăsa la o parte toate obiecţiile de acest fel. atât de vast şi de o luminozitate care radia până departe. mai important decât orice altă impresie. nu folosesc deloc pentru studierea mai sus-amintită. ceea ce acţiona. nevoia cea mai imperioasă de a se apropia de viaţa lui Goethe. am studia ceea ce a spus Goethe despre el însuşi. Dacă vrem să găsim răspuns la o întrebareenigmă pusă în mod absolut clar. Dacă nu s-ar fi abuzat într-o măsură atât de mare. independent de personalitatea creatorului ei. Uşor s-ar putea crede că ar fi de mare folos dacă. nu este aşa. Ni se întâmplă cam aşa: ne convingem că afirmaţiile lui Goethe. şi mai ales drama “Faust”. tocmai când încerci să te apropii de opera cea mai importantă a lui Goethe. ci şi în viaţa sufletească a omului însuşi. fără îndoială. luând în considerare mărturisirile lui Goethe însuşi.fiindcă din această cauză poţi găsi lucruri mereu noi şi în alte opere ale literaturii universale -. din această operă. Se poate spune că o operă de artă trebuie înţeleasă aşa cum este ea. atât de grandios. aşa cum sunt ele formulate în scrisorile adresate unei persoane sau alta. printre acele opere ale literaturii universale la care te poţi întoarce mereu. avem aici ceva care ne conduce adânc nu numai în particularităţile lui Goethe. se dovedeşte că ceea ce a trăit în sufletul lui Goethe în timp ce-şi crea operele. totuşi. în sufletul său ia naştere. în sufletul său. mai mult sau mai puţin pedante. Iată gândurile din care s-a născut tema conferinţei de astăzi. la problema artei. în orice caz. în orice caz. pentru că prin studierea dramei “Faust” a lui Goethe omul poate afla el însuşi că numai în acest fel pot cădea razele de lumină juste asupra acestei opere. dacă ne apropiem tot mai mult şi mai mult de viaţa lui Goethe. o asemenea bogăţie de forţă trebuie să ne apară ceva superior. Se poate obiecta. “Faust”. dacă cineva se adânceşte mereu-mereu în “Faust”-ul lui Goethe. de la un deceniu la altul. de a face cunoştinţă în mod mereu nou cu viaţa lui Goethe. despre căutările sale. ci despre relaţiile personalităţii spirituale a lui Goethe cu “Faust”-ul său.RELAŢIA PERSONALĂ A LUI GOETHE CU “FAUST”-UL SĂU Praga. din operele lui Goethe.

el spune. el nu va avea sentimentul că prin acest monolog ne aflăm deja în cadrul ideilor specific goetheene. eu nu mă pot extinde aici asupra stimulării pe care a avut-o Goethe din direcţia tradiţiei populare. pe care îl găsim în el printr-o studiere îndelungată a lui Goethe? Ce este specific goethean în “Faust”? Dacă examinăm drama “Faust” . Aspectul prin care sufletul lui Goethe se revelează pentru prima dată în sensul eminent al cuvântului ne iese în întâmpinare acolo unde Faust. spectacol doar!” Aici vedem întreaga retragere a lui Goethe. De aceea. că în lumea tripartită omul tripartit. înainte de toate. care îl face să-l aducă în faţa sa pe Spiritul Pământului. această legătură a fost ceea ce l-a preocupat pe Goethe. se îndreaptă spre un alt semn. Dar ce este aceasta? Goethe arată cum Faust deschide o carte de magie. cu Universul. Tocmai ceea ce spun eu acum este valabil într-o măsură cu totul deosebită pentru relaţia lui Goethe faţă de drama sa “Faust”.Goethe radiază treptat în propriul său suflet în aşa fel încât devine mai mare decât tot ceea ce poate să spună Goethe în legătură cu aceasta. după ce a deschis cartea lui Nostradamus. E necesar.să facem abstracţie de “Prolog”. L-a preocupat atât de mult. Revolta împotriva celor patru facultăţi. În semnul Macrocosmosului se exprimă faptul că lumea este tripartită. dacă vrem să înţelegem de ce el se întoarce cu spatele spre Macrocosmos şi 156 . de obicei. împotriva unei năzuinţe exterioare spre ştiinţă. Şi noi auzim cu acuitate profundă cuvintele prin care Goethe se întoarce de la semnul Macrocosmosului: “Ce spectacol! Dar. filosofia…”. aspectul goethean demn de admiraţie. Aceasta începe doar dintr-un anumit punct. şi dă peste semnul Macrocosmosului: acest semn exprimă legătura dintre om şi puterile cosmice care pulsează pretutindeni. Aş vrea să mă limitez la discutarea relaţiei dintre Goethe şi “Faust”-ul său. încât îl pune pe Faust să încerce să facă în aşa fel încât prin imaginile acestui semn să i se reveleze legătura omului cu întregul Univers. şi altele de acest fel. în primă instanţă: în această operă trăieşte revolta lui Goethe împotriva cunoaşterii exterioare. Faust se întoarce cu spatele la acest semn şi la revelarea sa. trup şi suflet. în general.d. din faţa a ceea ce i se poate revela referitor la legătura omului cu întreaga lume. în idee. Aici pulsează ceea ce trăia în mod cu totul deosebit în sufletul lui Goethe drept forma sa de a simţi enigma lumii.a. fără niciun fel de idei preconcepute. în el. nu era aspectul prin care sufletul lui Goethe voia să se reveleze în sensul eminent al cuvântului. la început ele nu existau -. faptul că Faust se apucă de magie.m. Ce este. Dar. a venit spre Goethe din tradiţia legată de figura lui Faust. ş. Şi oamenii văd măreţia în faptul că Goethe îl arată pe Faust disperat în privinţa puterii tuturor celor patru facultăţi. că fenomenele pământeşti şi cele cereşti sunt tripartite. să ne apropiem de “Faust” în modul cel mai liber posibil. pentru o clipă a vieţii. vai. îşi întoarce de la semnul Macrocosmosului şi se îndreaptă spre semnul care îl duce la invocarea Spiritului Pământului. Din cauză că avem la dispoziţie un timp atât de scurt. el o numeşte cartea lui Nostradamus. de “Închinare”. Şi. în anii ‘70 ai secolului al 18-lea. se apucă de magie. Goethe credea că s-a lămurit în privinţa faptului că în tot ceea ce poate primi omul în reprezentare. de la un fenomen cum au fost “teatrul de păpuşi”. Dar în acea perioadă Goethe nu înclina să considere că e satisfăcător ceea ce poate primi omul în cunoaşterea sa spirituală pe această cale. din faţa a ceea ce poate cunoaşte omul. dacă cineva se ocupă un timp îndelungat de “Faust”. Trebuie să privim în interiorul cel mai adânc al sufletului lui Goethe. el nu are decât o imagine de oglindă a realităţii. dacă cineva începe să studieze drama “Faust” de la monologul “O viață întreagă ah. Tocmai din “Faust” însuşi apare posibilitatea de a înţelege relaţiile lui Goethe cu “Faust”-ul său. împărţit în spirit. se află într-o legătură tainică cu această lume.

Întotdeauna după ce ai dobândit o cunoştinţă. ca să nu fiu greşit înţeles. El trebuie să se dea înapoi. Când ne apropiem de Univers. la revelarea spiritului. dar. ai pierdut posibilitatea de a primi iarăşi. spectacol doar! . în suflet. s-a revărsat numai parţial în această idee. Dar în acest moment descoperim pericolul în care intrăm cu toată cunoaşterea noastră. ci el caută cunoaşterea în măsura în care rezultatul cunoaşterii pătrunde cu forţă sufletul uman. aici avem unul dintre momentele cele mai dramatice din “Faust”-ul lui Goethe. prin revelare nemijlocită. modelarea formei. El avea sfială. atunci? Eu. 157 . Faust se dă înapoi speriat. în “Faust”. ajungi de-a dreptul la disperare că nu vei mai putea plăsmui niciodată într-o formă vie ceea ce ea nu a exprimat. nu putem cunoaşte uşor. dar ştii că ceea ce este acolo. chipul însuși al Dumnezeirii să nu m-asemăn ție!” Spiritul îi strigase mai înainte: “Tu semeni duhului pe care tu îl înţelegi. Dacă ne dăruim acestor lucruri. tu ai cuprins cutare sau cutare lucru în gânduri. Goethe îl face pe Faust al său să ajungă la disperare la gândul că în întinderile Universului nu se arată realitatea şi îl prezintă apelând la revelarea din adâncuri. mai târziu. ameţit. cu o idee prin care vrea să pătrundă în realitatea lumi. ceea ce se revelează din străfundurile lumii sufleteşti. au o anumită frică. vai. trebuie să căutăm aspectul dramatic. îţi vine să spui: Da. o ce spectacol. mai ai şi un alt sentiment apăsător: Dacă ai făcut odată să se ridice la suprafaţă o idee a cunoaşterii. în spirit. Dar îşi spunea: Ceea ce tu poţi face să păşească în faţa sufletului uman drept cunoaştere. şi el a transpus aceste pericole în “Faust”-ul său. Nu. faţă de cunoaştere. Goethe se numără printre spiritele care. nu poate sesiza ce se află în adâncurile propriului suflet. Astfel. nu mie!” Cine este oare spiritul pe care Faust îl înţelege? Spre ce trebuie să se îndrepte Faust în acest moment? Ei bine. noi putem ajunge la spiritul revelării. Ceea ce trăieşte în conştienţă. ceea ce se exprimă clar în sufletul lui Goethe. Cu aceasta.De aceea. din faţa măreţiei omului. nu poate fi decât o imagine de oglindă. După ce ţi-ai format o idee. Numai că trebuie să facem abstracţie de orice revelare ideatică pe care oamenii o caută. Goethe nu caută cunoaşterea în acest sens. vreau să spun: Cine s-a luptat cu adevărat vreodată cu ideea cunoaşterii. De aceea. din noi. Goethe se numără printre spiritele care nu voiau să-şi cucerească o anumită cunoaştere care ar consta într-o sumă de idei referitoare la legile naturii şi ale omului. l-au întâmpinat pe Goethe. aspectul artistic însuşi. într-un anumit sens. Ţi-e teamă că pe calea de la viaţă la cunoaştere ai pierdut ceva. ceea ce ai pierdut. decât să se declare mulţumit cu nişte rezolvări urzite cu uşurinţă. veneraţie. Şi în toată această situaţie. Faust păşeşte în faţa Spiritului Pământului în aşa fel încât îl găseşte sub forma în care îl găseşte omul care coboară în străfundurile sufletului uman mai adânc decât se întâmplă de obicei. deoarece cu această idee nu ai exprimat tot ceea ce se poate revela când pătrunzi în profunzime. Goethe apelează la ceva care nu rămâne doar o piesă. ci se ridică din adâncurile sufletului uman însuşi. “Nu și ţie? Cui. ştie cât de nesatisfăcut rămâi. când omul îşi sesizează propria viaţă sufletească. ajungem. Această teamă exista în sufletul lui Goethe. aş spune. de asemenea. Faust trebuie să se întoarcă cu spatele. în mod pur şi puternic. el a încercat întotdeauna să înfăţişeze mai degrabă enigmele lumii ca enigme. de obicei. jos. îl arată pe Faust întorcându-se cu spatele la ceea ce poate revela Universul şi îndreptându-se spre semnul care nu se revelează din Univers.îşi îndreaptă atenţia spre microcosmos. a omului necunoscut. Acum în faţa lui Faust stă în mod concret. când ne apropiem de ceea ce trăieşte în adâncurile sufletului. o anumită teamă de a primi în suflet ideile cunoaşterii. în faţa a ceea ce. Aceste pericole ale căutării umane. propriul său interior. interpretând. în aşa fel încât omul să plăsmuiască în sine însuşi tot ceea ce îl duce la o existenţă demnă de numele de om.

să nu ameţim. Aceasta îi poate apărea căutătorului profund al cunoaşterii în faţa sufletului sub acea formă pe care Goethe o va desemna mai târziu drept putere mefistofelică. o undă de filistinism la Wagner. Aşadar. în măsură în care ea constrânge viaţa să situeze personalitatea în sânul lumii mari. fiindcă ceea ce vrea Goethe să prezinte este cunoaşterea de sine: Tu nu eşti mai mult decât ceea ce zace în sufletul lui Wagner. . şi care îl arată pe Wagner cum intră şchiopătând în scenă. Nu avem voie să ne îndreptăm privirile spre interpretarea tradiţională. Cunoaştere a lumii: Dacă încercăm să înaintăm tot mai departe şi mai departe în cunoaşterea lumii. în tot ceea ce este trăire empatică a lumii. drept personaj neînsemnat. Ceea ce poate fi sintetizat în noţiunea de iluzie drept pericol mefistofelic provine de la faptul că în 158 . şi Goethe simte că o cunoaştere a lumii. la ceea ce vechii hinduşi numeau maya.Cine se adânceşte în dialogul celor doi. în tot ceea ce este gândire asupra lumii. nişte element afective. “Tu semeni duhului. Şi în această scenă cu Faust şi Wagner ne vine în întâmpinare într-un mod cu totul deosebit această încercare a lui Goethe de a exprima şi înfăţişa în cunoaşterea de sine perfecţiunea umană. Şi numai dacă ne încordăm. nu vine de la noi înşine. el nu se poate înţelege pe sine însuşi. Aşa stau lucrurile în cultura umană. tocmai pentru că omul nu le poate observa.. Ei bine. Cui îi seamănă el? Se aud bătăi în uşă şi intră Wagner. Pericolul. ca Faust. în faţa sufletului lui Goethe stătea o dualitate. o personalitate care a dus până la capăt o anumită căutare sufletească. ci de la alte forţe. iese la iveală cunoaşterea de sine a lui Faust.. după ce l-a invocat pe Spiritul Pământului.cărui duh? El se aseamănă lui Wagner. ce-i drept. Priviţi fără idei preconcepute ce îi răspunde Faust lui Wagner. toată puterea de a ne păstra conştienţa. drept idealistul spiritual. la ceva care poate fi numit “ispita iluziei”. care îşi dă puţin nişte aere faustice. în cunoaşterea lumii. care se face mereu. atunci ajungem.” . În timp ce ne căutăm relaţia cu lucrurile. tocmai în acest pasaj ne va ieşi în întâmpinare un element cu adevărat grandios. Ne vine să-l lăsăm pe Wagner să apară sub masca lui Faust. Goethe nu vrea să treacă încă la cunoaşterea lumii. care era lucrul de la care Goethe îl face pe Faust să se întoarcă. dar el este o personalitate încheiată. putem atrage atenţia asupra faptului că de amândouă sunt legate anumite pericole pentru om. tocmai în această scenă. O observare mai atentă arată că ceea ce se amestecă astfel.m. Acesta e nodul dramatic. Faust este ameţit. în cazul cunoaşterii lumii. fără să explicăm. El crede că va putea lua din cunoaşterea de sine tot ceea ce îl face pe om să ajungă la o existenţă demnă de acest nume. fără să atribuim sensuri. în faţa acestei forţe. numai atunci putem răzbate prin iluzie. prin împletirea legilor ei. ş. pe care aş vrea s-o numesc: “cunoaştere a lumii” şi “cunoaştere de sine”. De aceea avem mai întâi întoarcerea spre cunoaşterea de sine. când spune că nu caută râme. drept elemente afective. pe o cale tainică. care nici măcar nu vin de la noi înşine. cunoaşterea lumii şi cunoaşterea de sine. nu într-un mod filistin. prin diversitatea a ceea ce ne oferă. El nu seamănă cu spiritul. ne duce la iluzie. în timp ce omul crede că trăieşte exclusiv în reprezentări. ce exprimă el. să răzbatem până la ceea ce există sub formă spirituală în dosul manifestării sensibile. artistic. dacă o înţelegem în mod dramatic. dacă încercăm să ne încordăm facultatea de reprezentare umană.fără să comentăm. constată.d. ca să nu cădem niciodată în inconştienţă. încotro îl face el să se îndrepte? În perioada când a scris aceeastă scenă. însoţitoarea permanentă a vieţii noastre. noi suntem supuşi iluziei. aşa cum făcuse deja cu semnul Macrocosmosului. care îl prezintă pe Faust drept omul care tinde spre culmi.a. se amestecă. În această scenă. dacă studiem cele două impulsuri. Faust se întoarce de la cunoaşterea lumii. constă în faptul că.

pedant -. Dacă în viaţa noastră sufletească nu ar interveni mereu pericolul iluziei. putem ajunge la viziuni. dacă luăm în considerare tot ceea ce se manifestă ca iluzie în cunoaşterea lumii. pofte şi dorinţe. se concentrează tot ceea ce acţionează pe parcursul întregii vieţi. oamenii. el stă în faţa unui spectacol de teatru. în mod neclar. Când Faust se află în faţa semnului menit să trezească în sufletul său o asemenea concepţie despre lume. voinţă. în lumea distrugerii. înmugurire. El crede că îl poate conduce pe om jos. ceea ce ajunge la o existenţă deosebită în perioada dezvoltării descendente. Omul moare începând cu naşterea şi în momentul morţii se sintetizează. în evoluţia noastră absolut normală. De ce există această iluzie . Această dezvoltare orientată înapoi are legătură cu tot ceea ce trăieşte în sufletul nostru. numai la eroarea cea mai devastatoare. vai. Dar aceste două elemente care intervin în viaţa umană mai stau şi într-un alt fel unul în faţa celuilalt. El vrea să se cufunde în cunoaşterea de sine. Astfel încât iluzia are legătură cu tot ceea ce ne duce pe noi.dacă privim lucrurile în mod flilistin. Ci apare şi ceea ce ţine de organizarea noastră. cu tot ceea ce ne duce pe 159 . sentimente şi afecte. Noi credem adeseori că avem o cunoaştere obiectivă. totuşi. Goethe nu a exprimat acest lucru. din care a fost eliminat orice element afectiv sau de voinţă. prosperare. Noi nu putem deveni deştepţi. care nu ne duce la dezvoltarea din copilărie. nu ar fi cuibărită în cunoaşterea lumii. căutăm în noi veşnicul şi găsim doar temporalitatea cea mai perisabilă. lucru prin care iarăşi stânjenim adâncurile. Lui Goethe îi era foarte bine cunoscută această taină a existenţei umane. dar care ne duce. viaţa de iluzie. în orice caz. care pare a fi mult mai mult decât o simplă fantezie. Dacă ne dăm seama de acest lucru.Şi trebuie s-o pornim pe alte căi. dacă nu dezvoltăm. Dar el nu vrea asta. faptul că. Aici ameninţă un alt pericol. de fapt. începând cu vârsta de treizeci şi cinci de ani. Omul trăieşte din forţele care duc. când ne adâncim în mod mistic. până la miezul lumii. forţele descendente nu s-ar putea manifesta în noi. reprimând dezvoltarea ascendentă. dacă nu ne corectăm în permanenţă cu raţiunea.această cunoaştere exterioară se amestecă elemente afective şi de voinţă. dacă încercăm să eliminăm din cunoaştere tot ceea ce vine de la simţire. ci care ne duce la maturizare. Aceasta acţionează în aşa fel încât. începând cu naşterea. Dar acest lucru are legătură cu tot ceea ce reprezintă. spectacol doar!” . Dacă în cazul încercării de a cunoaşte lumea ne ameninţă iluzia. Dar. atunci ştim că în orice moment în care căutăm cunoaşterea prin cufundarea în interiorul propriei fiinţe stăm în faţa viziunii care proiectează în faţa noastră ceva lipsit de realitate. Printr-o mistică greşită. ca să ajungem la realitate. nu din cele ale prosperării. amestecată. dar ajungem în sânul unei vieţi care devine viaţă vizionară când devine maladivă. noi nu am putea fi supuşi acelei dezvoltări care nu ne duce la creştere. inteligenţi. când coborâm în adâncul sufletului ne ameninţă altceva: aici nu găsim doar dorinţe. Fiindcă ceea ce e proiectat în faţa noastră e împânzit cu iluzie. dar care nu pot fi disociate de elementele de natura dorinţei şi voinţei. face să apară tocmai viaţa noastră sufletească. de la pasiuni şi afecte. dar o avem numai atunci când nu ne mai lăsăm în prada niciunei iluzii în privinţa faptului că toate elementele amintite adineaori se amestecă în orice cunoaştere exterioară. la moartea lui. atunci rămâne ceea ce Goethe îl pune pe Faust să exclame: “Ce spectacol! Dar. cu veşnicul. de ce există ea? De ce ne îndepărtează ea mereu de realitate? Această iluzie are legătură cu tot ceea ce intervine în evoluţia noastră. nu găsim doar fapte ale cunoaşterii care duc la tainele cosmice. cu experienţă de viaţă. Nu devenim neapărat nişte vizionari în sens maladiv. Dacă elementul mefistofelic. Dar acest lucru a stat în faţa sufletului său. existenţa umană descendentă. noi nu am putea ajunge la dezvoltarea umană.

îl adusese pe Faust la o dezvoltare poetică. provine. pe de o parte. Pentru că tocmai în aceasta. în clipa în care se arată că nu este în stare să-i facă faţă cu cunoaşterea sa. în anii ‘70-‘80. în sufletul său trăieşte mereu sentimentul că trebuie să existe o ieşire. În 1790 el a publicat drama “Faust” ca fragment. Dar toate acestea provin din faptul că Goethe l-a privit pe “Faust” al său. pe de altă parte. De aceea Goethe l-a prezentat pe Mefisto. Când coborâm în interiorul nostru. de voinţă. Ceea ce are un efect distrugător asupra semenilor noştri. drept figură ahrimanică şi luciferică. cu tot ceea ce are legătură cu diminuarea forţelor noastre. şi elementul ahrimanic. noi vedem ceva demn de toată atenţia în evoluţia personală a lui Goethe.noi. Astfel. Altfel stau lucrurile cu ceea ce provine din cunoaşterea de sine. acea influenţă pe care o cunoaştem în viaţă. prin faptul că noi coborâm spre nişte forţe cărora nu suntem în stare să le facem faţă decât dacă le percepem într-un mod just. El consideră că e ceva vechi. grandios de impresionantă. El îl tratase pe Mefisto ca pe un personaj de sine stătătoare. E interesant că. Dar. la declin. elementul ahrimanicmefistofelic şi elementul luciferic. oamenii individuali. a vrut chiar să-l înfăţişeze într-o scenă a disputei. Goethe a lăsat cu totul neprelucrată asocierea lui Mefisto cu Faust. E semnificativ faptul că Goethe avea în simţirea sa această dualitate. se uneşte cu dorinţele. Ne percepem în sâmburele propriei noastre fiinţe. atunci rezultă o mare parte din ceea ce trăim în partea I a lui “Faust”. dar nu şi-a dat seama de acest lucru în conştienţa sa cotidiană. că Mefisto trebuia înfăţişat drept dualitate. Schiller îi dă îndemnul de a duce mai departe munca la “Faust” şi e ciudat cât de mult a respins Goethe această idee. el nu-şi asimilase o distincţie clară între elementul mefistofelic şi elementul luciferic. E interesant să vedem că tot ceea ce trebuie să se îndrepte spre elementul luciferic rezultă într-un mod nesatisfăcător. Acolo noi trăim tot ceea ce apare sub influenţa elementului luciferic. noi ajungem. numai că nu o studiem ca lumea. tocmai aici se manifestă iluzia. din faptul că Goethe nu voia să ştie nimic despre legătura omului cu lumea mare cu Macrocosmosul. Goethe a vrut să introducă ceva care să aducă în faţa ochiului spiritual celălalt element. rezultă de la sine că în momentul în care Faust trebuie să întoarcă spatele Spiritului Pământului. la început. în discuţia polemică. Prin aceasta noi ajungem să avem o anumită influenţă asupra lumii ambiante. Există şi posibilitatea ca Faust să fie nevoit să se arunce în sânul a tot ceea ce se leagă de dorinţe. Mefisto se apropie de Faust drept Lucifer. Mai târziu. poftele. De aceea. ca purtător al cunoaşterii umane. venind din adâncuri. tragedia absolut minunată. a lui Gretchen. care trebuie pus 160 . Atunci se produce confluenţa a ceea ce. în orice caz. care se află în legătură cu sâmburele lumii şi cu ceea ce trăieşte puternic în noi ca voinţă subconştientă. în subconştient Goethe a simţit. Atunci se produce. care provine din cunoaşterea lumii. când trăim împreună cu ei. El simţea că în ceea ce îi face să se întâlnească pe Mefisto şi Faust trebuie să se manifeste ceva mai profund. sentimentele. Totuşi. elementul mefistofelic. Ei bine. Acestea sunt forţele luciferice. Şi dacă unii comentatori au subliniat în repetate rânduri că Mefisto e prezentat drept figură unitară. Ceea ce trăieşte şi se exprimă în Mefisto când Mefisto se aşează şi discută polemic despre tainele lumii este caracterul ahrimanic. cu alte cuvinte. Omul poate ajunge la mulţumire numai dacă încearcă să găsească raportul dintre elementul luciferic. pe baza evoluţiei spirituale occidentale şi a tradiţiei acesteia. totuşi. în realitate. care zace în propriul său suflet şi în sufletul omului în general. la partea spirituală a fiinţei noastre. spiritual. ca dorinţe. ceea ce îi poate stânjeni. din păcate. sub forma unui singur personaj.

Forţele care merg înainte şi cele care dau înapoi trebuie să fie primite în aria năzuinţei lui “Faust” de a cunoaşte lumea. Acesta era faptul care a rezultat pentru el ca necesitate. Cum era acest mod de a gândi? Acest mod de a gândi era de-aşa natură încât Goethe a căutat cu totul alte noţiuni şi idei decât cele cu care suntem obişnuiţi. în concepţia despre natură. Cu teoria sa metafizică. nu există nimic mai plin de viaţă. De aceea. Dar în subconştientul său trăiau amândouă. până la nivelul teoriei culorilor.Relaţia personală a lui Goethe cu “Faust” al său devine alta. Goethe l-a modelat pe Mefisto al său tot mai mult şi mai mult în acest sens. de la o noţiune la alta. constatăm că evenimentele izolate ale acestor cercetări şi descoperiri ale lui Goethe nu sunt deloc esenţialul.deoparte. când scrie “Prolog în Cer”. acesta este esenţialul. În Univers trebuie transpuse forţele bune şi cele rele. prin nişte idei sufleteşti. Adâncindu-se în ceea ce îi venea în întâmpinare din direcţia ştiinţei. Mulţi au înţeles foarte greşit partea a II-a lui “Faust”. Cu concepţia sa despre natură. Din personajul unic Mefisto el n-a putut face două personaje. nimic mai direct. Dacă examinăm ce se manifestă. Dar aici era în drepturi numai cunoaşterea de sine. ca oameni individuali. a trebuit să-şi cucerească în mod cinstit această concepţie despre lume şi abia atunci i-a fost dată posibilitatea de a uni cunoaşterea de sine şi cunoaşterea lumii. căutând acolo alegorii. Goethe voia să atingă ceea ce se adânceşte cu adevărat în realitate: el voia să poată uni cunoaşterea de sine şi cunoaşterea lumii. cu munca vieţii noastre. Nu-l înţelegem pe Goethe. trăire a lumii. Înţelegem ce s-a petrecut aici numai dacă reuşim să vedem ce fel de concepţie despre lume îşi formase Goethe în anii ‘90. Dacă pătrunzi cu adevărat în ea. Ce s-a petrecut aici? . între ele. să ne situăm izolat în lume. ici şi colo chiar cu mult adevăr. dar punctul esenţial nu a fost atins aproape deloc. că nu prea poate fi continuat. a trebuit să ajungă din propria lui fiinţă la o concepţie despre lume. Goethe îl transpune pe Faust în Univers. el voia să se cufunde în realitatea însăşi. decât toate aceste personaje! Dar de ce arată ele ca nişte alegorii? Pentru că atunci când vrem. Goethe a primit de la Schiller îndemnul de a relua munca la “Faust”. Din această cauză boleşte Goethe în anii ‘90.să facem abstracţie 161 . Goethe voia să ajungă la nişte noţiuni care nu merg în mod exterior de la o reprezentare la alta. dar voia ca această trăire să fie suficient de altruistă încât să fie. Acest lucru face ca “Faust” să fie atât de dificil. cum sunt ideile goetheene despre natură. Mefisto a trebuit să ia caracterul ahrimanic. cu reprezentările noastre. mai viu. dacă nu avem în vedere ceea ce voia Goethe. Dar numai dacă aceasta se cufundă atât de adânc încât să cuprindă în adânc lumea. suntem nevoiţi să eliminăm din realitate . din fiinţa lui Goethe. Felul cum a gândit el evoluţia. Ce voia să devină această cunoaştere a naturii? S-a vorbit mult despre aceasta. Puterile bune şi cele rele sunt în luptă. cu Macrocosmosul. voia ca ideea să fie creată în trăirea proprie. Aşadar. căruia în trecut îi întorsese spatele. Goethe nu a putut crea o concepţie despre natură care să-l satisfacă. nu vom înţelege niciodată concepţia despre lume a lui Goethe. Dacă nu vrem să ne îndreptăm atenţia spre acest aspect. Esenţialul constă aici în faptul că prin cunoaşterea naturii Goethe încearcă să clădească puntea de legătură dintre cunoaşterea de sine şi cunoaşterea lumii. Evoluţia ştiinţei spirituale nu ajunsese atât de departe încât acest lucru să-i fi putut deveni clar lui Goethe. Dar aceasta era o unilateralitate şi trebuia unită cu cunoaşterea lumii. Mai înainte el credea că prin cunoaştere de sine poţi ajunge la ceva. totodată. iar Faust se află la mijloc. Faust trebuie să se întoarcă iarăşi spre semnul Macrocosmosului. De aici contradicţia fiinţei sale. numai atunci s-a creat puntea spre a găsi elementul iluzionar al lumii.

bazată pe ideea metamorfozei. aşa cum se prezintă ele când trăim împreună cu lumea.ci spre desăvârşirea sufletului. deoarece Mefisto conţine în sine cele două personaje . Faust urma ca. Dar noi trăim cu ele. să-l ducă pe Faust. în scena de la Curtea imperială. ne face doar să visăm. prin faptul că e transpus atât de bine într-o realitate a lumii mari. Universul pe de altă parte. Prostie şi deşteptăciune. în cunoaştere a lumii. potrivit epocii sale. În Italia. cu infinit umor. la sfârşitul părţii a II-a din “Faust”. În epoca sa. şi trăieşte acest lucru în aşa fel încât noi vedem: el încearcă să transforme ceea ce a adus la suprafaţă. jos. Ceea ce a apărut pe baza cunoaşterii lumii trebuie să se unească acum cu cunoaşterea de sine. E pasajul în care Faust coboară la mume. spre ceea ce i-a revelat omului lumea mare.de această realitate ca abstracţiune -.sună atât de bizar!” Sună chiar foarte bizar. Din realitatea vie nu izvorăşte nici un Homunculus. Goethe a reuşit să facă acest lucru prin faptul că a considerat minunata sa cunoaştere a naturii. sunt descrise într-un mod umoristic grandios. Ceea ce am găsit în adâncurile sufletului ne zăpăceşte. pe cât de mult a fost posibil. în epoca noastră. Ele trebuie să se contopească în aşa fel încât să devină una. care îi ia în stăpânire pe oameni ca pe un mecanism. el a găsit desăvârșirea. avem noi. ea era încă scindată în cunoaştere a lumii şi cunoaştere de sine. aşa cum se prezenta această cunoaştere în epoca sa. din cunoaştere de sine. când coborâm în interiorul propriei noastre fiinţe. în adâncurile sufletului. Vedem apoi cum Faust. Tocmai în ideile pe care le avem în domeniul vieţii sociale. ca element de legătură între ceea ce Faust aduce cu sine de la mume şi ceea ce îi poate furniza cunoaşterea exterioară a lumii. “Mumele! Mumele! . dacă nu-l putem scoate la suprafaţă. ceva ce oamenii prezentului ar trebui să înveţe bine! Noi trăim într-o epocă în care ar trebui să reflectăm la natura relaţiei dintre om şi realitate. într-o manieră modernă. trăiesc abstracţiunile. Ele ne vin în întâmpinare într-un mod extraordinar de expresiv. dar trebuie să poată fi găsit altceva. în care se manifestă elemente iluzorii. Aveau oamenii în epoca lui Goethe. E modul în care elementul Mefisto se apropie. Goethe a căutat. e nevoit să coboare din nou în adâncurile propriului suflet. cunoaşterea din domeniul biologiei şi din alte domenii. Acest lucru devine vizibil. Spre aceasta năzuia Goethe. spre ceea ce el adusese de la mume pe de o parte. nu. Prin faptul că şi-a îndreptat privirile spre vechii greci. trăind împreună cu lumea. Şi acum urmează ceea ce Goethe căuta cu dor în toate adâncurile sufletului său. Nu spre o abstracţiune unilaterală despre spirit şi o abstracţiune unilaterală despre viaţă . Goethe a trăit ceea ce a văzut din arta greacă. aşa cum coboară acum Faust! Acum Goethe e nevoit. Ceva de felul a ceea ce trăia în sufletul grec nu poate fi reînviat. alegoriile. să găsească forţa de a uni cunoaşterea de sine şi cunoaşterea lumii. Ar trebui să existe o ştiinţă care să se ocupe cu perceperea de sine a omului. a fost un produs artificial. fiind condus în epoca greacă. din adâncurile sufletului său.Lucifer şi Mefisto -. oamenii nu au avut aşa ceva! Ceea ce a fost cunoaştere a omului. posibilitatea de a dezvolta o asemenea cunoaştere a spiritului? Ceea ce a adus Faust de la mume. şi noi ne lăsăm în prada celor mai groaznice iluzii. al vieţii politice. cu iluziile lor. El a trăit sub forma unui vis ce a trăit acolo. Acum cunoaşterea de sine a luat formă într-un sens şi mai înalt. asemănător cu spiritul grec. Acest fapt îl conduce pe Goethe spre epoca Antichităţii greceşti. de propria noastră viaţă. dar care să poată fi trăit din nou în epoca modernă. Faust coboară în acele lumi unde puterea lui Lucifer îi ia în stăpânire pe oameni în singurătate. 162 . aceasta încă nu exista. pentru a-l putea înţelege temeinic. în care ele se unesc cu nebunia și cu prostia. unde înnodările exterioare ale realităţilor. partea a II-a. să-i dea lui Mefisto un fel de rol secundar. El i-a văzut pe artiştii greci ca pe nişte oameni care au surprins tainele naturii.

în sânul a ceea ce trebuie să-i reveleze semnul Macrocosmosului.lucru pe care-l justifică. El a apelat la forma tradiţională a creştinismului bisericesc pentru a-l introduce acum pe Faust. vai. cine pătrunde cu adevărat în diferitele elemente care trăiesc în “Faust”. a unui spaniol. îl va judeca altfel. În final. El e mare tocmai prin faptul că a fost atât de cinstit în raportul său personal cu “Faust” şi că arată cum a căutat şi s-a luptat pentru a găsi calea ce duce de la cunoaşterea de sine la cunoaşterea lumii. elementele profunde ale propriului său suflet. biruind ceea ce respinsese în tinereţe: cunoaşterea de sine unilaterală. Acesta este marele tablou din finalul dramei “Faust”. Astfel. Pentru a se cufunda în propriul său suflet. în tainele la care lumea ahrimanică coincide cu lumea fizică. prin propria viaţă umană. care face o critică aspră şi la adresa dramei “Faust” a lui Goethe şi o consideră punctul de plecare a tot ceea ce trebuie 163 . Stăm rău. toţi curenţii care străbat Macrocosmosul. Din fiecare vers al lui “Faust” poate veni confirmarea a ceea ce eu nu am putut decât să sugerez. nu doar un spectacol!. după ce a adus la suprafaţă. într-o anumită etapă. Lupta sa cu fenomenele naturii şi cu puterile naturii. forţa. El nu se opreşte la convingerea tradiţională: La început a fost Cuvântul. fireşte. care l-a însoţit pe Goethe timp de aproape şaizeci de ani din viaţa sa. ci încearcă: simțul-simțire. Trebuie să recunoaştem neapărat că Goethe a biruit ceea ce pusese în această dramă în prima sa tinereţe. La început a fost fapta! Tocmai această traducere îl face pe Mefisto să vină. În tinereţe.Tocmai pentru că pentru conştienţa sa nu s-a scindat ceea ce exista în adâncurile sufletului său. tradusă în franceză. unde Goethe caută să-l introducă pe Faust în Macrocosmos. Am rămas cu o impresie ciudată după ce am citit o lucrare scrisă în limba engleză. în sânul a ceea ce el refuzase la început. Şi îl vedem pe Faust. Şi “Faust” nu devine o operă mai neînsemnată în literatura universală dacă privim în felul acesta relaţia sa personală. după acest moment. dar într-o formă superioară celei la care se gândesc oamenii de obicei. Ea este mai desăvârşită prin faptul că în propriul său suflet s-a revărsat cea mai mare forţă. în final. la bătrâneţe. Faust se îndreaptă din nou. când Faust. ci un element pe care omul îl trăieşte şi în care se revarsă. Nu înţelegem “Faust”-ul lui Goethe dacă nu vedem că această operă. că în drama “Faust” a lui Goethe în faţa omenirii stă o operă la care această omenire trebuie să revină mereu şi mereu. care se exprimă în concepţia sa despre natură. Universul! . l-a făcut să-l introducă pe Faust în lumea cea mare. în felul său . Dar. tocmai de aceea . datorită acestui fapt. fapta. dacă “Faust” e citat mereu numai într-o direcţie sau alta. Faust este introdus în întreg Universul. ajungând. Iar cine parcurge diferitele etape. într-o anumită contradicţie cu ceea ce crease în “Faust” ca adolescent. în curenţii Universului. el îl poate birui pe Mefisto. prin banalul “la început a fost fapta” deviază de la profundul “la început a fost Cuvântul”.Goethe a fost nevoit să apeleze la nişte forme tradiţionale. Eu nu cred că. Faust stă aici spunând: Ce spectacol! Dar. pentru că Faust se aruncă în toate iluziile cunoaşterii lumii.Faust se îndreaptă iarăşi spre ceea ce voise să-i reveleze în mod unilateral semnul Macrocosmosului. pe această treaptă a evoluţiei sale. Goethe a diminuat valoarea a ceea ce realizase atunci. a parcurs propriile destine sufleteşti ale lui Goethe. prin faptul că un om de nivelul cel mai înalt năzuieşte şi luptă să dezlege enigmele spirituale ale omenirii. de la mume. Goethe se îndreptase în mod unilateral numai spre cunoaşterea de sine şi nu a vrut să o lase să se reverse în cunoaşterea lumii. apoi. eu cred. spre traducerea Bibliei. Este o micşorare a ceea ce e pur exterior. “Faust” nu a devenit cu nimic o operă mai neînsemnată.

oriunde am fi. ci ceva ce ea caută. ci pentru întreaga lume. dacă se înţelege pe sine cu adevărat. de aceea eu cred că tocmai prin “Faust”-ul său. Eu cred că putem recunoaşte toate slăbiciunile. deoarece. fiindcă bunurile cele mai preţioase sunt cele la care omenirea trebuie să ajungă. Totuşi. ea trebuie să caute fără încetare aceste bunuri. ci un sens pe care această omenire îl caută neîncetat. s-a născut o operă care conţine un anumit sens. avem voie să nutrim speranţa că acest “Faust” al lui Goethe va pătrunde sub forme mereu reînnoite în sufletul omului. tocmai pentru că prin acest “Faust” omenirii nu i-a fost dată doar o operă de artă. tot ceea ce nu ne permite să mergem în pas cu epoca. pentru că propriile căutări ale lui Goethe sunt atât de intim legate de căutările omenirii. un sens care nu numai că trebuia să-i fie dat omenirii. Goethe poate oferi omenirii ceva cum nu se poate mai preţios. şi nu numai pentru el.combătut în spiritul central-european. 164 . Şi. dar că sub forma dramei “Faust” a lui Goethe pentru acest spirit central-european.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->