Rudolf Steiner

Consideraţii spiritual-ştiinţifice la “Faust” de Goethe volumul II

Problema Faust Noaptea romantică a Walpurgiei Noaptea clasică a Walpurgiei

Cuprins Problema Faust Dornach, 30 septembrie 1916, după o reprezentare a scenei din camera de studiu din “Faust” I “Noaptea romantică a Walpurgiei” Dornach, 10 decembrie 1916 Presimţirile lui Goethe în direcţia realităţii concrete. Noţiuni cu caracter de umbră şi reprezentări saturate de realitate Dornach, 27 ianuarie 1917, după o reprezentaţie scenică din “Faust” II, Actul II: “Cameră gotică îngustă, cu boltă înaltă”, “Laboratorium” Faust şi Mumele Dornach, 2 noiembrie, după o reprezentaţie scenică din “Faust” II: “Galerie întunecoasă”, “La curtea imperială” Faust şi problema răului Dornach, 3 noiembrie 1917 Legenda Elenei şi enigma libertăţii Dornach, 4 noiembrie 1917 Exegeze spiritual-ştiinţifice legate de “Noaptea clasică a Walpurgiei” Dornach, 27 septembrie 1918 Exegeze spiritual-ştiinţifice legate de “Noaptea clasică a Walpurgiei” (continuare) Dornach, 28 septembrie 1918 Viaţa sufletului din punct de vedere spiritual-ştiinţific Dornach, 29 septembrie 1918 Misteriile kabirilor din Samothrake. Misterul devenirii-om Dornach, 17 ianuarie 1919, după o reprezentaţie cu “Noaptea clasică a Walpurgiei” Contemplarea realităţii în Misteriile greceşti Dornach, 18 ianuarie 1919, după o reprezentaţie cu “Noaptea clasică a Walpurgiei” În loc de homunculism şi mefistofelism: goetheanism Dornach, 19 ianuarie 1919

Relaţia personală a lui Goethe cu “Faust”-ul său Praga, 12 iunie 1918 Kabirii. - Desen de Rudolf Steiner după figurile plastice schiţate de el … după pagina 208 Trimiteri Tabel cronologic Cronică Rudolf Steiner despre stenogramele luate după conferinţe Privire generală asupra Ediţiei Operelor Complete ale lui Rudolf Steiner

era deja numai ceva îmbârligat. de întrebarea: Care sunt sarcinile cele mai importante. Noi trebuie să-l avem în vedere mereu. de-a lungul celor şaizeci de ani cât a lucrat la “Faust”. în acea epocă încheiată care se sfârşeşte cu secolele 14. 17 reprezintă în întreaga evoluţie a omenirii. decât ruinele unei culturi ce s-a sfârşit. încâlcit care se sprijinea pe tradiţie. o „teorie gri”. Ceea ce relatează istoria . mistică. 15 la secolele 16. se află în strânsă legătură cu toate acele impulsuri din perioada de trecere care au făcut să ia naştere era cea nouă. Când priveşte înapoi. Şi Goethe a creat cu adevărat o figură. la epoca ce va dura până în mileniul 4. Am văzut că trecerea de la secolele 14. . în epoca ce se încheiase. al chimiei şi al misticii. direcţiile cele mai importante din mentalitatea oamenilor moderni? Şi Goethe a fost cu adevărat în măsură să privească înapoi. din care izvorăsc impulsurile noastre pentru întreaga cunoaştere şi pentru toate acţiunile noastre. el trăia în sânul magiei. spre sarcinile viitorului. La Goethe. din punct de vedere spiritual şi. implicit. dar şi înţelepciunea erei anterioare creştinismului. Acest Faust trăia încă în sânul vechilor ştiinţe. dvs. 15. este. şi din punct de vedere material-exterior. priveşte înainte. de mult trecute.am spus-o adeseori . o personalitate. Ceea ce trăia în sufletele oamenilor din secolele trecute. epoca a cincea postatlanteană. în acelaşi timp. dar care. care a trăit cu adevărat şi care a fost preluat apoi în legenda populară. pentru a obţine astfel o imagine unitară care ne va da apoi posibilitatea de a ajunge mâine la o privire de ansamblu mai cuprinzătoare. încă şi din secolele care au premers secolului lui Faust. cât şi ceea ce a plăsmuit din ea percepţia spirituală a lui Goethe. spre cele ce au precedat epoca sa.despre dispoziţia sufletească a oamenilor. magie. şi care.PROBLEMA FAUST Dornach. Faust nu mai poate vedea. pe Faust al secolului al 16-lea. epoca în care trăim acum. pe lucruri moştenite din vremurile vechi. în fond. care priveşte în urmă spre dispoziţia sufletească a oamenilor din secolele mai vechi. pe care şi le însuşise. situaţia este cu adevărat următoarea: tocmai problema apariţiei epocii celei noi şi a acţiunii neîntrerupte a impulsurilor epocii celei noi a fost la el extraordinar de puternică şi el a fost inspirat cu totul şi cu totul. în epoca în care a trăit personajul istoric Faust al secolului al 16lea. în fond. ajunsese deja cu totul la decadenţă. despre facultăţile şi nevoile unor secole mai vechi. şi care azi până şi ştiinţei nu-i mai este cunoscută aproape deloc. Ei bine. care este un personaj istoric real. Ceea ce era considerat în epoca lui Faust alchimie. arăta cu totul şi cu totul altfel decât ceea ce trăieşte în sufletele oamenilor contemporani. vă veţi da seama că atât această figură a lui “Faust” din secolul al 16-lea. trecerea de la epoca greco-latină la epoca noastră. mai întâi. o cotitură importantă. din tot ceea ce ştiţi despre “Faust”-ul lui Goethe şi despre legătura dintre acest “Faust” al lui Goethe şi figura lui Faust aşa cum se trage ea din legenda despre Faust a secolului al 16-lea. de către cei în mijlocul cărora trăia el. numai o “teorie cenuşie”. în sufletele actualei epoci din evoluţia omenirii. 30 septembrie 1916 după o reprezentare a scenei din camera de studiu din “Faust” I Aş vrea să pornesc din nou de la cele prezentate mai înainte. care constituiau înţelepciunea secolelor anterioare. în drama sa “Faust”.

Înţelepciunea care trăia în ele nu mai era cunoscută. aşa cum erau în stare să ajungă cei vechi. Goethe voia să dea răspuns întrebărilor-enigmă care răsunau pentru el din această direcţie. Aşadar. să le producem. abia în epoca noastră. în scena care o precede pe cea prezentată de noi astăzi. din acest punct de vedere. Şi Goethe amestecă în permanenţă ceea ce a trăit Faustul istoric şi ceea ce a creat el drept Faustul secolului al 18-lea. din simplul motiv că înţelepciunea propriu-zisă a vechii magii se stinsese deja. a cincea. pe care omenirea începe să şi-o cucerească. deja în epoca lui Faust. Dar el rămâne. în măsura în care ele spun că. de fapt. la fel ca Faustul secolului al 16-lea. tot atât de adecvate epocii moderne. era în legătură cu această magie. drept Faustul secolului al 19-lea. Căile de vindecare a bolilor sunt. din vechea înţelepciune care nu mai era înţeleasă pe deplin. însoţit de . avem decăderea şi prăbuşirea vechiului. Vom vedea cum ar fi trebuit să fie ea. Oamenii mai erau în posesia câte unei formule sănătoase din vremurile vechi. Dar n-o cunoaştea doar cu mintea. o cunoştea cu toate acele forţe sufleteşti care sunt legate de binele şi însănătoşirea omenirii şi care intră în considerare în mod cu totul deosebit pentru însănătoşirea omenirii. totodată. numai că înţelepciunea propriu-zisă ascunsă în ea s-a pierdut şi ea era pierdută. pentru ca omul să fie obligat. a câte unui adevăr din vremurile vechi. totuşi. ba chiar drept Faustul multor secole viitoare. dar care deja nu mai era în posesia acelor cunoştinţe prin care se poate ajunge în legătură cu lumea spirituală pe calea justă a vremurilor vechi. Ceea ce era considerat în secole de mult apuse drept artă a vindecării nu este ceva atât de nebunesc cum vrea adeseori să creadă ştiinţa actuală. dar în aşa fel încât să poată căuta calea spre libertate o dată cu ceea ce ştia şi cu ceea ce făptuia. Vedem cum Faust. totodată. mergând mereu mai departe. care urmează după epoca greco-romană. De aceea el arată cum Faust devine magician. ci care voia. În această scenă vedem foarte clar că Faust a ieşit şi se simte ieşit din cadrul aceleiaşi epoci în care mai exista încă ceva din vechea înţelepciune. Dar dacă atingem o asemenea problemă. arta vindecării trebuia gândită în contextul unei profunde concepţii morale despre lume. spre vechea magie. Goethe cunoaştea bine această situaţie. noul încă nu a venit. nesatisfăcut. Şi atunci iau naştere dispoziţii ca aceea care poate fi observată în “Faust”. Din această magie se trăgea şi vechea artă a vindecării. să intre în legătură cu o lume spirituală. în vremurile vechi. căile de producere a bolilor. s-o ia de la început. Întreaga artă a prescrierii reţetelor. În perioadele de trecere de felul aceleia în care trăia Faust. El n-ar fi putut face acest lucru dacă ar fi rămas sub influenţa vechii înţelepciuni. Vom auzi apoi îndată că în vechea înţelepciune era dominant în cea mai largă măsură principiul conform căruia cel ce era vindecător putea fi în acelaşi timp producătorul bolilor şi că. poate ajunge la alte comori de înţelepciune. noi atingem imediat misterele cele mai adânci ale omenirii. propriu-zis. de aceea. prin manipulări ale naturii. în sensul că se poate cunoaşte că omul. întreaga artă a medicinei. a căror înţelepciune trebuia să se stingă. am putea spune. spre acel tip de înţelepciune care nu făcuse studii de chimie în sensul materialist actual.în care nimeni nu se mai putea însă orienta. dar de-acuma ele erau greşit înţelese. Faust a început să facă magie. după cum o cere în mod necesar drumul omenirii. Dar vom vedea apoi imediat cât de puţin s-ar fi putut dezvolta în aceste vremuri vechi ceea ce numim libertatea modernă din cadrul dezvoltării omului. De aceea noi îl şi vedem pe Faustul goetheean privind iarăşi înapoi. Faustul istoric era situat în epoca unei vieţi spirituale ajunse la decadenţă. dacă vechea înţelepciune ar fi existat în continuare. nu putem vindeca bolile fără a putea. spre mistică. Dar a fost necesar ca această înţelepciune să piară pe toate tărâmurile. parţial. spre vechiul tip de înţelepciune.

discipolul său, Wagner, iese afară din chilia sa, afară, în natura înverzită, cum el priveşte mai întâi mulţimea care sărbătoreşte Paştile afară, în sânul naturii înverzite, şi cum în el însuşi se naşte dispoziţia pascală. Dar vedem imediat că el nu vrea să primească manifestările de veneraţie cu care îl întâmpină mulţimea. Căci un ţăran bătrân se apropie de Faust şi îşi arată veneraţia faţă de el, deoarece mulţimea crede că Faust, fiul unui bătrân adept, al unui bătrân practicant al artei medicale, este şi el un vindecător de seamă, care poate aduce printre cei din popor însănătoşire şi binecuvântare. Un ţăran bătrân îi iese în cale lui Faust şi spune: Într-adevăr ne bucurăm nespus Că-aici în zi de praznic aţi venit. Chiar mai nainte, la necaz, Noi ştim că nu ne-aţi părăsit! Mai sunt la noi, în viaţă, mulţi, Scăpaţi de tatăl Dumneavoastră chiar, De încercarea frigurilor, cînd A izgonit al molimei pojar. Deşi cam tînăr încă-atunci. V-aţi dus pe la bolnavi, pe jos; Mulţi au murit, dar Dumneavoastră aţi Scăpat cu bine, sănătos. Pe grele urme-aţi aşezat piciorul; Celui ce-ajută îi ajută-Ajutătorul. Acest lucru îl spune bătrânul ţăran, amintind că Faust are legătură cu vechea artă a vindecării, care nu avea drept scop doar vindecarea bolilor fizice, ci şi vindecarea deficienţelor morale ale poporului. Faust ştie că el nu mai trăieşte într-o epocă în care vechea înţelepciune fusese cu adevărat de ajutor omenirii, ci deja într-o epocă de decadenţă. Şi în sufletul său începe să licărească modestia, dar, în acelaşi timp, descurajarea cauzată de neadevărul în faţa căruia se află, şi el spune: Vezi piatra aceea? Haide, încă-un pas, Şi vom afla odihna meritată. Aici, în rugi şi post, făceam popas, Cuprins de gînduri, altădată. Plin de nădejde, tare în credinţă, În lacrimi, chin şi zbucium de nespus, Luptînd cu boala, biruinţă Speram din partea Domnului de sus. Azi lauda lor batjocură îmi pare. O de-ai citi-n adîncul meu acum: Ai şti că fiu şi tată de-o atare Cinstire nu sunt vrednici nicidecum! Tata a fost om drept şi mohorît; Spre tainele Naturii, cele sfinte, Loial, însă în felul său, s-a pogorît

Cu-o rîvnă cam ciudată şi fierbinte. Cu cercul său de-adepţi, el stăpînea Bucătăria neagră, -nchisă bine, Şi, după lungi reţete, se trudea Contrariile să le-mbine. Un roşu Leu, unea, brav peţitor, Cu Crina albă în călîie baie, Şi amîndoi erau trecuţi apoi, uşor Dintr-un alcov în altul, prin văpaie. Aşadar, Goethe studiase foarte bine felul cum se proceda odinioară, cum era tratat “leul roşu” - oxidul de Hg, Hg sulfurat, oxidul de mercur și mercurul sulfuric, cum diversele substanţe chimice erau amestecate şi lăsate în voia proceselor lor, cum se preparau din ele diferite doctorii. Toate acestea nu mai erau în concordanţă cu vechea înţelepciune. Goethe cunoaşte şi modul de exprimare. Ceea ce trebuia să fie descris, era descris sub formă de imagini. Combinaţiile dintre substanţe erau descrise ca o nuntă. De aceea spune el: Dintr-un alcov în altul, prin văpaie. Din asta, apărea-n culori şi pîclă O tînără Regină-n vechea sticlă; Aceasta era o expresie artistică. La fel cum în chimia de astăzi există expresii artistice, odinioară, anumite substanţe, când atingeau o anumită stare şi culoare, erau numite “tânăra regină”. Era chiar leacul; ei cădeau la pat, Ei îi mureau lui Faust, aşa cum mor astăzi la administrarea multor doctorii. Era chiar leacul; ei cădeau la pat, Dar nimeni nu-ntreba: cine-a scăpat? În felu-acesta, cu drăceşti licori, Aici pe înălţimi şi-n văi cu flori, Noi am făcut ravagii mai grele decît ciuma! Chiar eu ajuns-am mii să otrăvesc; Ei au murit, iar eu, poftim, trăiesc, Şi-aud cum ucigaşii sunt lăudaţi acuma. Aceasta este ceva din cunoaşterea de sine a lui Faust. Aşa stă Faust în faţa lui însuşi, el, despre care dvs. ştiţi că scormonise prin vechile tezaure ale înţelepciunii magice, pentru a pătrunde în tainele naturii şi ale spiritului. Dar toate acestea l-au spiritualizat. Faust nu se poate comporta ca Wagner, adeptul său, care s-a umplut până la refuz cu înţelepciunea mai nouă, care zace în opere scrise, care e cuprinsă în litere. Acest Wagner este o personalitate care ridică mult mai puţine pretenţii faţă de înţelepciune şi faţă de viaţă. Iar când Faust vrea să se cufunde, visând, în natură, spre a găsi spiritul

naturii, Wagner se gândeşte numai la spiritul care se revarsă spre el din teorii, din pergamente, din cărţi. El numeşte, ceea ce îl năpădeşte acum pe Faust, “ceasuri cu toane” : Adeseori avut-am şi eu toane, - spune Wagner Dar n-am simţit îndemnuri năzdrăvane. Deşi-îmi place-n codru, pe cîmpuri să mă plimb, N-am fost gelos pe-a păsării aripă. El nu vrea niciodată să zboare afară cu pasărea, pentru a cunoaşte lumea! Ce bucurii spirituale, în schimb, Cu fiecare carte, din pagini, se-nfiripă! În nopţi de iarnă paşnice, limpide, O fericire te cuprinde lent; Şi ah! cînd derulezi un pergament, Întregul cer asupră-ţi se deschide! Un om al cărţilor, în întregime, un om al teoriei, din cap până în picioare! Astfel, după ce poporul a ieşit din scenă, rămân ei doi: cel care vrea să ajungă până la izvoarele vieţii, cel care vrea să-şi unească propria fiinţă cu forţele misterioase ale naturii, pentru a vieţui aceste forţe misterioase ale naturii: Faust - şi acela care nu vede nimic altceva decât viaţa materială exterioară şi ceea ce e consemnat în cărţi prin materie: Wagner. Nu e nevoie să reflectăm mult la ceea ce s-a petrecut în interiorul lui Faust până în acest moment, aşa cum ne descrie Goethe, atâta ne putem spune, după toate cele ce ne întâmpină în Faust, că interiorul, am putea spune, s-a inversat, că în Faust a avut loc o evoluţie sufletească reală, că el a dobândit o anumită clarvedere interioară, fiindcă altfel nu ar fi putut să-l invoce pe Spiritul Pământului, cel care se tălăzuieşte în viscol de fapte în sus şi în jos. Faust şi-a însuşi o anumită facultate de a vedea lumea exterioară nu numai conform cu manifestările ei exterioare, ci de a vedea spiritul care urzeşte şi trăieşte în toate. Şi iată că în calea lor, a lui Faust şi a lui Wagner, sare de departe un căţel. Felul cum îl văd fiecare pe acest căţel, un pudel obişnuit, cum îl vede Faust şi cum îl vede Wagner, îi caracterizează întru totul pe cei doi oameni. După ce s-a cufundat prin visare în urzirea spirituală plină de viaţă a naturii, Faust vede căţelul: Nu vezi un cîine negru pe mirişti cum aleargă? WAGNER: Îl văd: n-am dat atenţie prea mare. FAUST: Observă-l bine! după tine, ce-i?

el vede ceva ce ţine de pudel. Geana serii Vă iscă amăgiri ale vederii. . FAUST: Nu vezi cum. FAUST: Parc-ar trasa vrăjite spirale. drept parte spirituală a sa. Cu ochii exteriori nu se poate vedea ceea ce vede Faust: WAGNER: E doar un pudel negru. Ca să ne ţintuiască picioarele. Wagner n-o vede. Adulmecă o urmă oarecare. păgînul. treptat-treptat? Şi nu mă-nşel: în urma lui pe cale Pluteşte-un sfredel de văpăi. dinadins. dîndu-ne mereu ocoale. În cercuri se învârte pudelul. în interiorul lui Faust se pune în mişcare ceva. Se-apropie de noi. bineînţeles. Pe aceasta o vede Faust. ca de obicei. ciudat. Faust nu vede numai pudelul.WAGNER: Un pudel care.

El exprimă acest lucru. pe de altă parte. Să reţinem acest lucru. instinctele care se opun. totuşi. când acţiona numai crepusculul. progresiste. faptul că interiorul lui s-a pus în mişcare. Dar. chiar dacă e înfăţişat sub o formă dramatică exterioară. după toate cele prin care a trecut. felul cum Faust trăieşte aici ceva interior. Dar să ne fie clar: toate acestea sunt trăiri interioare. cu ceva ce Faust trăieşte în interiorul său. drama trebuie să prezinte lucrurile în acest fel. bineînţeles. intrase în relaţii cu Mefistofel. pe de o parte. ceva spiritual. În timp ce interiorul său e luat în stăpânire de o anumită legătură spirituală chiar cu acest pudel. în sfera vieţii instinctuale obişnuite. Faust vede ceea ce el vrea să vadă în mod spiritual. totodată. se face auzită batjocura. şi e bine aşa. Un om cum este Faust. şi nu stăpînul. în fond. până noaptea târziu. Acum e singur cu sine însuşi. în chilia sa. Vechi patimi prind să aţipească Şi iureşe barbare pier. Adică: îl vedem acum pe Faust stând în faţa noastră aşa cum. el vrea să intre în lumea divin-spirituală. adică să trăiască viaţa spiritului în propria sa sine. Aşadar. nu ca să-l povăţuiască. este exprimat de Goethe într-un mod cu adevărat plin de măiestrie. Acest lucru e descris în mod minunat sub forma unor întâmplări exterioare: Faust. El se întoarce acum acasă. în sufletul lui se mişcă forţele care îl trag în jos. Tocmai când în sufletul lui apare ceva sfânt. Şi simt iubirea cea din cer. arătând că pudelul este aşa cum este. Mefistofel e spiritul pe care Faust trebuie să-l învingă mai întâi. în fiecare cuvânt. Faust şi Wagner. care îi e pus alături ca să-l încerce. Pudelul mârâie. care îi este pus alături pentru ca el să-l învingă. simt iubirea omenească.WAGNER: Îl văd sărind nesigur şi temător. Şi felul cum se desfăşoară acum această scenă. Goethe înfăţişează sub o formă dramatică acest lucru. Ei rămăseseră afară. Pe care neguri se depun. batjocoresc. . cea care duce înainte evoluţia lumii. dacă rămâne singur. O. în această apariţie simplă Faust vede. Ei. De-o sfîntă. noi avem de-a face. Faust se dedase magiei decadente. este în stare să trăiască un moment de autocunoaştere. şi cum. şi mârâitul pudelului este o trăire interioară. dar s-a pus în mişcare în mod spiritual: Întors din cîmp şi lunca trează. surprins Că vede doi necunoscuţi. când lumina exterioară nu mai acţionează. Faust se duce acum în odaia sa de studiu. Mefistofel nu e un spirit care îl conduce în sfera forţelor spirituale normale. care îl desparte pe om de căutarea spirituală. bănuită groază Mi-e parcă sufletul mai bun.

şi propriile sale instincte. adică noi găsim voinţa noastră transformată. într-un anumit sens. în acest caz. O propoziţie plină de sens! Cel ce trece prin dezvoltarea spirituală. adică Goethe îl face pe Faust să vorbească. începe să vorbească din nou despre evenimentele trecute. de fapt. La rîul vieţii-ai vrea cu pasul S-ajungi. Raţiunea-şi nalţă iarăşi glasul. despre ceea ce a rămas viu din ceea ce s-a petrecut cândva.năzuind. care mârâie împotrivindu-se. pe sine însuşi. adică spiritul. Doar dacă ne adâncim în fiecare cuvânt ne dăm seama cât de minunat cunoaşte Goethe viaţa interioară a omului aflat pe calea evoluţiei spirituale: Ah! cînd în strîmta mea chilie Văd iar un muc de lampă blînd.el se potoleşte. aşa cum simţul materialist al omului mârâie împotriva căutării spirituale. căţelule! Nu mai mârâi . în propria sine. într-un mod minunat. o cale: calea înălţării religioase. Viitorul şi trecutul se asociază între ele în mod minunat. şi un licăr de speranţă începe iarăşi să înflorească. Speranţe-nmuguresc uşor! Raţiunea vorbeşte. Ia în mână Noul Testament. ştie că raţiunea nu este doar ceva mort din interior. în inimă. Deodată inima se ştie Pe sine parcă luminînd. El îşi întinde mâna spre acea carte în care sunt . în aşa fel încât ştim că vom trece prin poarta morţii drept fiinţă vie din punct de vedere spiritual. Goethe vrea să-l pună pe Faust să spună că Faust ştie că va găsi în cunoaşterea de sine viaţa interioară a spiritului. cu toată ştiinţa sa. Şi felul cum îşi întinde el acuma mâna după Noul Testament e o descriere minunată făcută de geniul dramatic plin de înţelepciune al lui Goethe. adică de izvoarele vieţii. la marele izvor! Şi acum Faust încearcă să ajungă mai aproape de ceea ce caută atât de intens. Aceasta nu este o simplă imagine poetică: Raţiunea-şi nalţă iarăşi glasul. Şi acum Faust vorbeşte. spre divin-spiritual. el ştie cât de vie devine raţiunea. El caută. Şi când Faust spune: Potoleştete. ştie că raţiunea devine urzire interioară a spiritului şi vorbeşte în mod real. mai întâi. el nu cunoaşte doar raţiunea bazată pe forţele capului. la care Faust e adus de viaţa sa. care caută autocunoaşterea.

el simte nevoia să găsească o traducere mai justă. el simte nevoia să corecteze Evanghelia lui Ioan. Acolo se spune: Goethe este un om al vieţii exterioare. de către domnii erudiţi: Cine cuteza-va Să-i numească slava Zicînd: eu cred în el! Sau cine-ndrăzni-va Să-i stea împotriva Zicînd: nu cred în el! Atotcuprinzătorul. nişte cuvinte atât de frumoase despre viaţa religioasă: Cine îl poate numi. lui nu îi e suficient Cuvântul.o înţelepciune de Gretchen! Ceea ce îi spune Faust lui Gretchen a fost citat de nenumărate ori. Evanghelia lui Ioan. Faptul că Goethe alege momentul traducerii e foarte important şi plin de sens. pe cel ce pe toate le ţine şi le poartă ş. În regiunile de limită ale vieţii se fac simţite în mod deosebit puterile care se opun evoluţiei umane şi însănătoşirii umane. nu: La început a fost Cuvântul. care oferă o ocazie foarte bună de a denatura adevărul şi de a-l preface în neadevăr. şi care vin de la ceea ce zace în căţel. Atoatepăstrătorul Nu-mbrăţişează. că Faust rosteşte mai târziu.ce spun ei tocmai despre această scenă? Ei bine. care acum este încă în pudel. care se ridică pentru a denatura adevărul şi a-l preface în neadevăr. cine îl poate mărturisi. alături de spiritul adevărului.m. pe cel Atotcuprinzător. toate acestea acţionează mai departe şi acţionează tocmai asupra unei fapte a lui Faust. Aceasta este o profundă înţelepciune a lui Goethe. ci: La început a fost Fapta. pentru că aceşti exegeţi ai lui “Faust” . este o adevărată înţelepciune demnă de Wagner. de către domnii care citează aceste cuvinte. Logosul.a. o veritabilă înţelepciune demnă de Wagner! Exact la fel ca acea înţelepciune care e scoasă în evidenţă atât de des. drept o profundă înţelepciune. intervin toate spiritele confuziei şi ale încâlcelii. ba chiar al minciunii. Această înţelepciune nu este o înţelepciune caracteristică lui Faust. Cât de puţin se observă de obicei că Goethe a vrut aceasta o dovedesc încă şi astăzi diferiţii exegeţi ai lui “Faust”. Goethe alege în mod intenţionat traducerea.d. Pe aceasta vrea el s-o traducă în iubita sa limbă germană. puteţi citi ce spun ei. Cel care cunoaşte modul de a lucra al unor spirite profunde ale lumilor şi ale spiritului ştie că atunci când nişte comori ale înţelepciunii sunt transpuse dintr-o limbă într-alta apar toate spiritele confuziei. Toate ispitirile pe care le-am caracterizat adineaori. în faţa lui Gretchen. pentru a aşeza spiritul confuziei. Dacă încercăm să ne cufundăm în sentimentele ce pot izvorî dintr-o asemenea scenă. nu ne ţine . Acest lucru îl găseşte Faust după îndelungi ezitări. .scrise cele mai profunde cuvinte ale înţelepciunii din era modernă. ne apare minunata profunzime spirituală care trăieşte în aceste scene.

plante. Şi omul poate să-şi formeze pe . şi pe tine.animale. Şi tot astfel ceea ce apare la Faust drept traducere din textul biblic e luat drept înţelepciune deosebit de profundă. Acesta este prezent cu adevărat în Evanghelia lui Ioan. tocmai în legătură cu această traducere din Biblie. Evanghelia lui Ioan ia lucrurile mai profund şi spune: Nu.Pe mine.nu. ceea ce nu vrea să-l lase să ajungă la sensul mai profund al Evangheliei lui Ioan. minerale . pe când Goethe nu vrea să înfăţişeze nimic altceva decât felul cum adevărul şi eroarea îl aruncă pe om încolo şi încoace. în “Faust”. Adică: Evoluţia omului a fost prefigurată iniţial. Erudiţii doar au stat şi au citit. Stă scris: ”La început era Cuvântul!” Noi ştim. Logosul? Pentru că cel care a scris Evanghelia lui Ioan vrea să arate că lucrul cel mai important din evoluţia omenească pe Pământ. Oare de ce acela care a scris Evanghelia lui Ioan a ales tocmai Cuvântul. toate celelalte fiinţe . Prin ce se deosebeşte omul de toate celelalte fiinţe? Prin faptul că poate vorbi. E o înţelepciune de Gretchen! Numai că lucrurile trebuie luate în serios. la vorbire. la început a fost Cuvântul. Profund. profund a înfăţişat Goethe aceste două suflete ale lui Faust. Gretchen. nu s-a dezvoltat încetul cu încetul. în planul exterior. Materialistul crede că omul a ajuns la cuvânt. Ceea ce spune aici Faust e prezentat adeseori drept o profundă înţelepciune! Ei bine. aici e vorba de Logosul grecesc. culmea cea mai înaltă a lumii animale. la Logos. Împotriva lui se ridică. ci a fost prezent la începutul începuturilor. în cadrul evoluţiei de pe Pământ. să fie cu adevărat om. care e străbătut de vibraţiile gândirii. ceea ce e simbolizat prin pudel. la începutul începuturilor. ci în cele dintâi intenţii ale evoluţiei pe Pământ. Ei au luat ceea ce este o înţelepciune de Gretchen drept o înţelepciune profundă. el nu ar fi pus-o în gura lui Faust în momentul în care el vrea să-i dea învăţătură fetei de şaisprezece ani. abia după ce a parcurs evoluţia de animal. dacă Goethe ar fi considerat că aceasta e înţelepciunea cea mai profundă. în sens materialist-darwinist. şi pe sine? Nu se bolteşte-n înălţime cerul? Nu stă solidă dedesubt ţărîna? Prielnicele astre nu sclipesc Din veac asupra noastră? Nu te privesc eu ochi în ochi. cel care îl face pe om. şi-n cuget… şi aşa mai departe. la începutul începuturilor a fost Cuvântul. omul nu este doar. când el se apucă de o asemenea treabă. Şi nu ţi se revarsă toate Şi-n inimă.

din corpul astral în corpul eteric. că e iluminat de spirit. de-a dreptul. din eu în corpul astral: Stă scris: La început era (simțul) simțirea. Dar cumpăneşte bine primul rînd. dar coboară mai adânc. pentru a desemna eul omului. numai prin faptul că în evoluţia umană a fost întreţesut cuvântul. stadiu la care animalele nu ajung. el coboară şi mai adânc. şi el trebuie să coboare mai adânc. pudelul. spiritul neadevărului. şi scrie: Ar trebui: La început era Puterea ! Forţa este ceea ce trăieşte în corpul eteric: . totuşi. Simțirea (simțul) face tot ce e. Cuvântul e folosit de-a dreptul pentru eul omului. M-am şi oprit! Cum să-mi reiau avîntul? Atîta cinste nu pot Cuvîntului s-aduc. El nu urcă mai sus. Stă scris: La început era (simțul) simțirea. el nu poate să înţeleagă încă întregul adevăr profund care zace în Cuvântul lui Ioan: M-am şi oprit! Dar.Pământ un eu. Omul e capabil de simțire datorită faptului că el are un corp astral. coboară mai adânc. cum uşor putem dovedi. mai densmaterial. lucrînd? Nu. animalul nu ajunge să posede cuvântul uman. În timp ce îl vede pe Mefistofel apropiindu-se. de fapt. de spiritul întunericului şi coboară mai jos. Dar împotriva acestui adevăr se ridică spiritul care i-a fost dat lui Faust să-l însoţească. este ceea ce îl face să să se blocheze. Faust coboară mai adânc în el însuşi. de fapt. Condeiul să-şi strunească încheierea! El crede că poate să urce mai sus. dar el e întunecat. căţelul din el şi ceea ce zace în pudel. el crede. Dar acesta nu e mai înalt decât cuvântul. dimpotrivă. şi în viaţa animalelor. Va trebui în alt fel să traduc Dacă-mi va da iar Spiritul scînteia. Simțul și simțirea domnesc.

numai că scolasticul rătăcitor îi apare într-un mod mai trainic şi mai temeinic. la claritate .corp eteric .eu. prin legătura încheiată cu lumea spirituală. Aici spiritul nu cedează. în fond. el stă. propriu-zis. înţelepciunea creştinismului. se ridică împotriva adevărului.scriu sigur . prin care se săvârşeşte fapta exterioară: Cuvânt (Logos) Simț / Simțire Forţă Faptă . Prin faptul că face să învie ceea ce trăieşte în el drept Christos. în el.era Fapta! Şi acum el a ajuns la materialismul total. acum. El nu poate sesiza încă. acum el a ajuns la corpul fizic. corp astral. pentru că lătratul exterior al pudelului este ceea ce. la claritate. fapta. faţă în faţă cu sine însuşi. El însuşi n-a devenit mult mai mult decât un scolastic rătăcitor. de asemenea. Faust învinge spiritul vrăjmaş. sub influenţa spiritului mefistofelic. corp eteric. în cunoaşterea sa. Dar în el trăieşte deja imboldul. cum acţionează aceste porniri. Vedem acest lucru din felul cum pune în legătură cuvântul.corp fizic Îl aveţi astfel pe Faust trăind şi urzind într-o bucăţică de autocunoaştere. El încearcă s-o facă mai întâi prin ceea ce a primit din vechea magie. cu toate greşelile ce zac într-un scolastic rătăcitor.neclaritate! Scolasticul rătăcitor stă în faţa lui. pe care le-am discutat atât de des . toate acestea nu-l clintesc pe spiritul care este vârât în pudel. ondinele şi gnomii. Pe-nedrept-suliţatul” acum pudelul e nevoit să-şi arate adevărata înfăţişare. Mai întâi în pudel au acţionat instinctele sălbatice. El invocă cele patru elemente şi spiritele lor: salamandrele. cunoaştere de sine. pentru că diferite părţi constitutive ale entităţi umane. într-un anumit sens.eu . El traduce Biblia în mod greşit. aici nu se arată în adevărata lui înfăţişare.Ci-n timp ce scriu. care s-au ridicat împotriva adevărului şi acum el ajunge. dreapta: Spiritul care se află în pudel! La început . Dar când Faust invocă Fiinţa lui Christos: pe cel care este ”Inexprimatul. nici la asta nu pot să rămîn. silfidele. forţa. Toate acestea sunt. corp fizic -. Ce se întâmplă? Cine apare? Un scolastic rătăcitor! Faust trăieşte în mod real o autocunoaştere. pornirea spre creştinism. Dar Spiritul îmi dă povaţa. Prin toate-cerurile-curgător. simțirea. Dar nu e decât celălalt Eu al lui Faust. când. Acum se arată.corp astral . a ajuns să cunoască mai exact . ceva mă-ndeamnă să amîn: Nu. acţionează haotic în el. o cunoaştere de sine pe care Goethe o face absolut clară.

Ni se arată cum spiritele visului. Aşa cum cred unii. magic-mistică asupra naturii! Două excese. 16. Faptul că el înţelege aceasta drept trăire interioară a lui Faust este exprimat suficient de clar în aceste patru versuri. să arate numai celălalt eu al lui Faust. ajung prin aceasta la o înţelepciune mai profundă. E doar propria lui sine. ci o cunoaştere de vis. Nu este o cunoaştere limpede. la urmă. Graniţa se află în secolele 14. Acest scolastic rătăcitor e şi el propria lui sine. el se trezeşte. aşa cum o căutăm noi. Goethe a încercat mereu. trec aici extraordinar de aproape pe lângă întreaga căutare . a zonei de trecere de la epoca a patra postatlanteană la epoca a cincea. de arta clarvederii atavice. În el mai zace încă scolasticul rătăcitor. Vedem adeseori că azi oamenii nu vor să se apropie de cercetarea spirituală modernă. Poate că unii dintre auditori îşi mai amintesc că în alte conferinţe mai vechi eu am arătat că şi Wagner e vârât în Faust însuşi. Ceea ce a devenit bătrânul. Iar aici Goethe îl pune pe Faust să spună foarte clar şi lămurit: Deci încă-o dată mi-a venit de hac? Din tot tărîmu-acesta de duhuri nu-mi rămîne Decît minciuna unui vis cu drac Şi adevărul că-am scăpat un cîine? Goethe foloseşte metoda de a indica mereu şi mereu spre adevăr.instinctele. în care trăia el însuşi. Faust a învăţat ca un scolastic. numai că pe urmă s-a dedat magiei. un alter ego. de fapt. Această forţă nu a devenit clară. am putea spune. 15. alter ego al lui Faust. Şi Mefistofel e numai un alt eu. aşa am spus mai înainte. care sunt. e redată în scena ce urmează. obscură. Lupta care se dă pentru a scăpa de toate acestea. dacă nu face nişte studii speciale. că şi Wagner e doar un alt eu. în diferitele personaje cu care Faust se întâlneşte. Şi această scenă ne arată că Goethe se lupta să găsească o cunoaştere a zonei de trecere de la vremurile vechi la cele noi. totuşi. Iar în vremea lui Faust nu mai existau decât ruinele. Cel care trăieşte în sânul modului de gândire actual. că dacă reînvie în ei ceea ce posedau cei vechi. scolasticul rătăcitor. Dar toate acestea nu există acum în Faust drept cunoaştere spirituală clară. nu îşi poate forma o reprezentare justă despre evoluţia sufletelor din secolele trecute. îl înconjoară pe Faust cu jocul lor amăgitor şi cum. sufletele-grup ale tuturor fiinţelor ce-l însoţesc pe Mefistofel. a îndrăcit înţelepciunea din şcoli. de tot ceea ce îi iese omului în întâmpinare drept propria lui sine. bunul Faust. adică propria lui sine. ci vor să reînvie vechea înţelepciune. stânjenită încă. aşa cum şi-a însuşit-o până acum. aş zice. toate acestea sunt conţinute în Faust într-o forţă de vedere spirituală neclară. de când mai era un scolastic rătăcitor. Totul e cunoaştere de sine! În cunoașterea lumii se exercită cunoaşterea de sine. el a devenit aceasta prin faptul că a mai adăugat şi vechea magie. şi prin magie a dat naibii. acesta îi iese în întâmpinare în adevărata sa înfăţişare. pentru ca Faust să se cunoască pe sine tot mai mult şi mai mult.

Modul de exprimare. străvechi. totul mai există. Ei bine. Tocmai am la îndemână o carte care a fost tipărită în anul 1740. Vreau să vă citesc din ea un mic pasaj. se găseşte în văile şi munţii lumii şi posedat cu foame mare şi tu aruncă-i pentru trupul regelui. pentru că limbajul lor cu adevărat nu mai poate fi înţeles. dacă vrei să lucrezi prin corpul nostru. el . şi care e supus unei anumite proceduri. Întreaga lor strădanie are drept scop să-şi găsească rădăcinile cât mai departe în trecut. adică abia în secolul al 18-lea. supus din cauza numelui său certăreţului Marte. când vor să vorbească despre o cercetare spirituală. Din felul prezentării se vede că au existat tradiţii. tradiţii. “Rege” se numea o anumită stare a unor substanţe. pe care omenirea a avut-o.m. că oamenii vin mereu şi mereu cu conţinutul devenit un talmeş-balmeş al cărţilor vechi. nişte nume vechi. Ia priviţi unele societăţi care se numesc oculte ori secrete ori de alt fel. Nu se cuvine să vorbim batjocoritor despre aceste lucruri. considerând că prin aceasta le-au sfinţit. se vorbea despre anumite procese chimice. şi le studiază şi le preţuiesc mai mult decât preţuiesc ştiinţa modernă. Acesta este unul din excese. într-un anumit sens. lucruri rămase de la o veche înţelepciune originară. decadentă. ia-l pe zgârcitul de lup cenuşiu. dar că această înţelepciune ajunsese la decadenţă. să vă citesc mai întâi pasajul respectiv: “Coroana regelui trebuie să fie din aur curat şi o mireasă castă urmează să-i fie dată de soţie. Putem deschide indiferent ce carte din vremurile în care încă mai existau. mai exista chiar destul de târziu.Şi există chiar unii care cred că înţeleg un asemenea pasaj.spirituală a omului. Celălalt este faptul că ei vor să dea năzuinţelor moderne. într-o măsură cât mai mare posibil. să se desfete cu numele vechi pe care şi le dau. câte nu sunt conţinute în ea! . Prin acest “lup cenuşiu” se înţelege un anumit minereu. când spune că un leu roşu e cununat cu Lilie în retortă ş. Se lua minereul cenuşiu. un pasaj în legătură cu care putem fi siguri că unii dintre aceia care caută astăzi o ştiinţă spirituală. Se face aluzie la un “lup cenuşiu”. Nu e nevoie să facem şi noi la fel. De aceea. Acesta este al doilea exces. din simplul motiv că felul cum vorbeşte astăzi chimia va suna pentru oamenii care vor veni mai târziu exact la fel cum sună acestea pentru noi. să dea cât se poate mai mult explicaţii despre un trecut legendar. la care face aluzie şi Faust. abisală! Oh.a. în general. dar din naştere un copil al bătrânului Saturn. vor spune: Înţelepciune adâncă. când îi întâmpină un asemenea pasaj. ca el să-şi aibă din aceasta hrana lui. Iar ceea ce e relatat aici trebuie să indice o anumită procedură.d. Dar trebuie să ne fie clar faptul că şi ceea ce se spune aici a luat naştere într-o epocă ulterioară. Le preţuiesc mai mult. doar pentru că nu le înţeleg. Unul constă în faptul că oamenii îşi cumpără cărţi vechi.” Aşa erau denumite în vremurile vechi aceste procese chimice care se produceau. dacă întrevedem cu adevărat necesităţile şi impulsurile epocii noastre şi ale viitorului necesar. care la munte se întâlneşte peste tot.

se întâmplă acest lucru: “zgârcitul lup cenuşiu”. El îl descrie: “Şi după ce l-a înghiţit pe rege. asemenea proceduri nici nu se mai folosesc astăzi. de mult. cei cu boli grele ce vin asupra omului şi mai multe molime. după ce a fost tratat chimic -. şi atunci regele va fi din nou izbăvit. e aruncat în foc. fiindcă acum el a făcut ceva. el laudă acum ceea ce a făcut să ia naştere. după ce era tratat într-un anumit fel. Acest minereu cenuşiu era numit “lupul cenuşiu cel zgârcit”. dar acest lucru nu poate fi descris aici. şi anume. dacă îl ia cel care e sănătos. totodată. Dacă am vrea să ştim ce face. deci.” Aurul devine din nou vizibil. fă un foc mare şi aruncăl în el pe lup…” Aşadar. şi toţi cei care au asemenea rele se bucură cum nu se mai poate de spiritul lui. unde aurul. “regele de aur”. cel care a tipărit acest lucru nu-l va mai fi făcut deloc. iar celălalt. era “regele de aur”. lupul care l-a mâncat pe rege. felul cum e fabricat regele de aur.” Aşadar. El a obţinut un fel de doctorie.aceasta este o anumită stare a aurului.” Vedeţi. în vremea în care asemenea lucruri mai erau înţelese? O puteţi vedea din următoarele: “Şi să ştii că numai acesta singur e drumul just aici. în felul acesta el face ceva. În ce scop a făcut el acest lucru? De fapt. de a ne curăţi zdravăn corpul. Şi aici a luat naştere o combinaţie. fiindcă leul se curăţă prin sângele lupului şi tinctura sângelui bucură minunat cu tinctura leului. Dar ce aşteaptă omul nostru de la aceasta? Omul nostru aşteaptă ceva care nu e picat cu totul din senin. în cantitatea corespunzătoare. atunci leul l-a biruit pe lup şi nu va mai găsi nimic de mâncat din el. putere în inimă şi o sănătate desăvârşită în toate mădularele. atunci trupul nostru e desăvârşit la începutul lucrării. ar trebui să fie descrise foarte exact aceste proceduri.” Toate acestea reprezintă însuşirea a ceea ce el are în retortă! “Fiinţa lui lăuntrică e în stare să facă multe şi e folositoare la toate câte îi cerem şi când e pus în starea sa de activitate. De altfel. adică minereul cenuşiu s-a topit împreună cu regele de aur . “Şi dacă leul s-a săturat. “Dacă aceasta se petrece de trei ori. leproşii aleargă după el şi vor să bea din sângele sufletului său. fiindcă sângele amândurura e înrudit de aproape în stirpea lor. survine ceea ce e descris aici.era tratat într-un anumit fel. Autorul mai descrie această combinaţie şi aşa: “Şi după ce l-a înghiţit pe rege…” Aşadar. fiindcă l-a copiat din nişte cărţi vechi. Dar în ce scop a fost făcut acest lucru. “Ca să ardă cu totul şi cu totul. Aici aurul a dispărut în minereul cenuşiu. copiii-oameni îi mulţumesc. spiritul său a devenit mai puternic decât înainte şi ochii lui dau o lucire mândră ca Soarele cel luminos. dar aici s-a dat de înţeles.” Aşadar. că peste tot se dă de înţeles că e vorba de un medicament. trăire în sânge. bineînţeles. Fiindcă. pe regele de aur. luarea răului. fiindcă cine bea din această fântână de aur simte o întreagă reînnoire a naturii. că el are de-a face cu ceea ce apare drept însuşire morală a omului. Aşa vrea .

pentru că. el nu avea în vedere ceea ce avem noi în vedere când spunem argint. pentru că prin aceste eforturi ale oamenilor din vechime nu s-ar fi putut ajunge niciodată la libertate. la perioada anterioară cu câteva secole Misterului de pe Golgotha. nu mai stau la dispoziţie mijloacele de a înţelege de ce în vremurile vechi Soarele şi aurul. care fac aluzie la facultăţile sufleteşti pe care omul de azi le are în mod necesar. acela simte o întreagă reînnoire a naturii. cu un semn comun. fiindcă astfel îţi cumperi renumele de a fi în faţa întregii lumi un om inteligent. prin arta pe care o descrie aici. Reţineţi bine acest lucru. în cărţile vechi găsiţi ceea ce cunoaşteţi foarte bine: Soarele şi aurul. Un asemenea om avea nişte facultăţi interioare şi el avea în vedere un anumit fel de activitate a forţelor. Astăzi e foarte uşor să-ţi baţi joc de vechile superstiţii.” Aşadar. acest semn aplicat aurului şi Soarelui. ci ei aveau nişte facultăţi şi mai înalte. . Ceva ce omenirea a pierdut. Luna şi argintul. constituie. aptitudini. însuşiri. pe care le preparau cu ceea ce găseau în natură. Dacă ne întoarcem. şi chiar trebuia să fi pierdut. acest semn aplicat Lunii şi argintului. “Fiindcă cine bea din această fântână de aur. şi aşa a fost la cei vechi. închise în lăuntru sau simţitoare în afara trupului: fiindcă deschide toţi nervii şi porii. trăire în sânge şi sănătate desăvârşită a tuturor mădularelor. dacă vezi în cunoştinţele străvechi ceva plin de sens.el să spună. pe care ei le prelucrau. aşa cum se vorbeşte în literatura care se intitulează adeseori literatură “esoterică”. din anumite motive. în general. în cărţile care datează din vremuri mai vechi decât această hârţoagă aparţinând unei perioade mai târzii. să zicem. care mai înţelegeau ceva din aceste lucruri. el a căutat să obţină o tinctură. înainte de era noastră. decadente. moral. Să pornim de la Lună şi argint. Pentru omul actual. spre ceva care deosebeşte epoca noastră de epocile precedente. pe când altfel nu eşti considerat un om inteligent. Prin nişte mijloace exterioare. cuvântul care însemna pentru el argint. ei căutau să stimuleze corpul. cu acest semn: . pentru a vă arăta că până şi în ruinele unei înţelepciuni vechi mai poate fi observat un rest decantat din ceea ce căutau să realizeze oamenii în vremurile vechi. adică să dobândească anumite calităţi. nu numai prin efort interior.. pentru ca răul să poată fi dat afară şi binele să poată sălăşlui liniştit în acel loc. Când un om din vechea civilizaţie egipto-chaldeană spunea argint. fireşte. Când omul folosea.” V-am citit mai întâi acest pasaj. vedeţi dvs. el îl folosea cu totul altfel. în cărţile vechi. Dar. se desemnau prin acelaşi semn. în vorbirea lui de pe atunci. o totală absurditate. cu acest semn: . fiindcă aici suntem conduşi spre ceva important. găsiţi Luna şi argintul cu acest semn: . vedem că oamenii aveau nu numai facultăţile care erau deja în ruină în perioada când au luat naştere aceste lucruri. o licoare prin care în om pătrunde o reală licărire de viaţă: “Forţă în inimă. pentru moment. ci prin mijloacele oferite de natura însăşi.

pierdută astăzi. . peste toată suprafaţa Pământului. Fluxul şi refluxul n-ar apărea . există puţin mai mult de 2 kg de argint. ci e răspândit. cu mijloacele ştiinţei actuale. chiar dacă nu-l spune întotdeauna. îl ştia prin forţele senzitive. Dar el era cunoscut drept forţă. fin dispersat. şi care se revărsau spre el cu deosebită putere dinspre Lună.transpusă în sfera materială .în afară de faptul că sunt sedimentate ici şi colo sub formă materială . Ei bine.care nu se găseşte doar într-o bucăţică de argint. într-o formă homeopatică extremă. El e conţinut în sfera Pământului. fin dispersat. cu o lungime de o milă englezească. pe toată suprafaţa Pământului. Şi ea ştia că. Astăzi acest lucru trebuie să fie constatat. Încă se mai ştia mult mai mult despre ceea ce e răspândit drept argint în sfera Pământului. El avea în vedere anumite feluri de forţe. el conţinea anumite forme de forţă. Ştiinţa de astăzi ştie că într-un corp decupat din marea lumii. provenite din vechea clarvedere. Acest lucru îl ştia vechea înţelepciune.ea luminează cu o lumină atât de alb-argintie. că două milioane de tone de argint sunt conţinute în marea lumii. El găsea cu adevărat aceleaşi forţe revărsându-se dinspre Lună. nu e nicidecum o absurditate. pentru că în argint zace o anumită forţă dătătoare de viaţă a acestui corp pământesc.d. dar şi pe întreg Pământul. El voia să spună că noi trăim în aur. Azi omul consideră că e o totală absurditate când i se spune aşa ceva. deci. Aceste două milioane de tone nu sunt conţinute în ea pentru că s-au dizolvat aici sau ceva asemănător. de aceea oamenii au crezut că ea e constituită din argint. ci ea ştia că în acest Pământ e dizolvat în modul cel mai fin argint. că noi trăim în cupru. Aş putea să merg acum mai departe. Şi acest lucru îl simţea în sensul material cel mai grosolan. de fapt. şi se ştia că în argint zace forţa care face să existe fluxul şi refluxul. s-ar putea spune. Luna . respectiv e identic cu argintul. prin toate cercetările cele mai minuţioase posibil. Aşadar. care încă mai existau.m. nu e deloc o absurditate. şi în bucăţica de argint. în argint. în sensul ştiinţei actuale. Alte forţe conţine sfera argintului. gândit sub formă de cub. fin. Argintul e răspândit în mod real pe toată suprafaţa Pământului. în mod senzitiv. ci omul avea o trăire interioară sufletească. ci aparţin mării lumii. aşa că în întreaga mare a lumii care înconjoară Pământul sunt conţinute două milioane de tone de argint. dacă luăm apă din mare şi o examinăm în mod metodic. Forţa care trăieşte în argint trebuie să fi fost răspândită.a. omul emancipat din zilele noastre spune: Da. dar pe urmă găsim. fine.Dar nu era aşa. dacă îl constatăm cu o cunoaştere normală. atunci când ne reprezentăm Pământul. fiindcă eu vă voi spune un lucru pe care ştiinţa îl ştie azi.sunt conţinute cu adevărat într-o dispersare fină. şi transpus în mod deosebit în lumea materială în bucăţica de argint. nu trebuie să ni-l reprezentăm doar aşa cum ni-l reprezintă geologia actuală. atunci când privea Luna. şi .când privea bucăţica de argint. alte forţe sfera aurului ş. Nu este deloc o absurditate. şi totuşi. că toate aceste metale . să arăt că şi aurul e dizolvat. care sunt vii. care trăia ca forţă în întreaga sferă a Pământului. vechea înţelepciune nu greşea deloc când vorbea de argint. ţin de natura şi de entitatea ei.

în acela al matematicii. Cu această condiţie au fost admişi la iniţiere unii oameni. care cunoaştea bine asemenea lucruri. Ce avea în suita ei această înţelepciune? Ea avea în suita ei ceea ce am sugerat deja. La începutul evoluţiei de pe Pământ nu se află fantasmagoriile visate de darwinism. de exemplu. că omul le poate avea numai drept facultăţi înnăscute. Acest lucru nu are nimic de-a face cu Luna. depind de acelaşi sistem de forţe. omul putea fi făcut mai capabil prin mijloace exterioare! Exista. Şi de o asemenea cunoaştere şi de asemenea capacităţi era legat ceea ce constituia o veche înţelepciune. Şi aceste forţe zac în conţinutul de argint al universului. în Misteriile egiptene. Dacă oamenii s-ar adânci. talent ş. că a existat o veche ştiinţă care ştia asemenea lucruri. să-şi însuşească nişte facultăţi despre care noi presupunem astăzi. o dată cu mişcările Lunii. această mişcare ieşită din comun a Pământului e provocată iniţial datorită conţinutului de argint. prin faptul că prepara anumite substanţe şi le consuma în cantitatea corespunzătoare. cine urma să dobândească asemenea cunoştinţe. el îşi putea face propria fiinţă umană mai destoinică. ar putea dovedi. acea înţelepciune care stăpânea cu adevărat natura. care au condus apoi vechea cultură şi civilizaţie ale cărei opere . dintr-un anumit punct de vedere. să arate că nu voia să facă nimic. şi care trebuie recucerită abia acum. Noi trăim tocmai în era în care un vechi fel de înţelepciune s-a pierdut şi un fel nou de înţelepciune abia se ridică la orizont. pentru că amândouă mişcările Lunii şi fluxul şi refluxul. ci asemenea posibilităţi de a stăpâni natura şi de a-i conferi omului însuşi nişte facultăţi morale şi spirituale prin abordarea naturii. cu o siguranţă a dovedirii care nu mai e atinsă în nici un alt domeniu al ştiinţei decât. Din acest motiv. ci să folosească facultăţile pe care şi le însuşea prin aceste cunoştinţe numai şi numai în serviciul ordinii sociale.a. cel mult. prin cercetarea spirituală. dar absolut nimic. De aceea fluxul şi refluxul apar. care nu erau doar nişte noţiuni şi idei şi sentimente. pe bună dreptate. care aveau. într-adevăr. trebuia să se dovedească mai întâi drept perfect potrivit cu aceasta.m.deloc. Imaginaţi-vă. în asemenea lucruri. Cine urma să dobândească asemenea cunoştinţe. nu doar nişte reprezentări bazate pe credinţă.d. chiar şi fără a avea cunoştinţe bazate pe clarvedere. cu aceste cunoştinţe. de-a face cu aceste taine ale naturii. începând din prezent până în viitor. mai capabilă. Pregătirea consta în faptul că cel care primea o asemenea cunoaştere oferea o garanţie prin faptul că viaţa pe care o dusese înainte mergea mai departe în exact acelaşi fel. pur şi simplu. pentru sine. geniu. asemenea cunoştinţe erau ţinute atât de mult secrete. posibilitatea ca un om. deci. că el nu-şi procura nici cel mai mic avantaj. dar Luna are de-a face cu aceeaşi forţă. Veţi găsi acum că e de înţeles că abordarea naturii trebuia să fie menţinută între anumite limite: de aceea existau tainele celor mai vechi Misterii. ci punea în lucrare facultăţile pe care le dobândea din acel moment prin modul de tratare a naturii în serviciu ordinii sociale. Când cineva cunoaştea astfel misterele universului.

Aceasta iarăşi a dus la o explicaţie extraordinar de deşteaptă . Astfel că natura e ascunsă de el ca în nişte văluri dese. 15 . totuşi. Prin tot ceea ce se petrece în cursul istoriei . Ceea ce se petrece în istorie. şi acest lucru am căutat să vi-l dovedesc printr-o serie de conferinţe. fără a fi dusă. prin această bătaie de pendul se realizează anumite stări de echilibru. omul ar fi urmat să fie transformat într-un automat. din acest motiv. De aceea. Această imagine a lui Isis. mereu mai departe. în laborator. dacă ar înţelege cu adevărat asemenea lucruri. unde. când era cunoscută o anumită sumă de forţe ale naturii. chiar dacă nu e sensul pe care omul şi-l închipuie. rămâne doar o înţelepciune livrescă. nimeni nu s-ar lăsa oprit să folosească aceste lucruri în propriul său interes. pentru că el îi luase caracterul sacru. ce impresie emoţionantă face ea asupra noastră. Se navighează tot aşa.vălul de sus şi până jos: imaginea acoperită cu văl a lui Isis. pentru că nu se ştie de unde au izvorât. pe care nimeni nu o înţelege. prin faptul că în epoca modernă instinctele sale au fost lăsate libere. a căror cunoaştere s-a pierdut pentru că oamenii epocii moderne nu ar avea faţă de ea modul just de a gândi şi de a simţi. . însuşi omul va putea afla ce ţine la un loc natura în sâmburele ei cel mai interior. aşa cum este astăzi conţinutul chimiei. cum ar fi şi numai fraza pe care v-am citit-o. dar . pe calea greşită a celor mai sălbatice instincte.cel puţin pe alocuri -. Este sens şi este înţelepciune în evoluţia umană. ei bine. fără ca cineva să poată privi în intimitatea lucrurilor. prezentul şi viitorul.minunate pot fi văzute şi nu sunt înţelese. Dar aceasta ar face să apară în societatea umană cele mai rele instincte. când spre ceea ce e mai puţin rău -. desigur. Şi aşa a fost şi până în secolele 14.chiar dacă atât de des prin forţele distructive de cele mai mari proporţii -. Şi instinctele sale au fost lăsate cel mai mult libere începând din secolele 14.se petrece. nişte instincte mai rele decât cele produse de acea înaintare pe pipăite care se numeşte astăzi activitate ştiinţifică. astfel. se constată ceva -. vălul meu încă nu l-a ridicat nici un muritor. se petrece . 15. fără a se privi în esenţa lucrurilor.tot în piatră . când ne-o reprezentăm. aşa cum stă ea cioplită în piatră. şi chiar dacă omul trebuie să sufere mult pe căile pe care merge adeseori sensul istoriei. totuşi.cu toate că oamenii foarte deştepţi şi-au . vechea înţelepciune se stinge. Şi ea poartă inscripţia: Eu sunt trecutul. se constată: această substanţă o atinge pe cealaltă în acest fel. Dar aşa omenirea nu ar fi putut deveni niciodată liberă. Trebuia să se ivească la orizont o eră în care omul să acţioneze numai pe baza unor forţe morale interioare. Sub unele influenţe ale naturii. Fiindcă nimeni nu s-ar lăsa astăzi oprit. unde. în aşa fel încât devenirea istorică e străbătută de un sens. Dar ştiinţa spirituală va trebui să găsească din nou calea care duce în intimitatea tainelor naturii. Cât de frumos este descris acest lucru în simbolul care exprimă forţa naturii în legenda egipteană despre Isis. Dar în acelaşi timp ea va trebui să pună bazele unei ordini sociale care va fi cu totul altfel decât cea de astăzi. în aşa fel încât pendulul bate când spre rău.

a căror feciorelnicie a trebuit să se păstreze: cu veneraţie. a apărut o forţă a naturii care se caracterizează în specificul ei particular prin faptul că fiecare spune astăzi: Forţa naturii o avem. şi în contact cu care omul urmează să se maturizeze din punct de vedere moral. Şi aşa se face că în vremurile în care era vie o înţelepciune străveche oamenii se apropiau de ea în modul cuvenit. În dosul acestui văl se află o entitate care trebuie să rămână veşnic ascunsă. o totală absurditate. respectiv nici nu erau lăsaţi să se apropie de ea dacă nu se apropiau în modul cuvenit. Şi. ea rămâne în exterior.Dvs. din punct de vedere logic. simbolul înţelepciunii. el n-a mai putut avea înţelepciunea vremurilor vechi.Toţi oamenii deştepţi care spun acest lucru. . Dar cu totul altceva decât vrea să spună aşa-numita interpretare deşteaptă. cu un mod de a gândi şi simţi care exclude toate instinctele egoiste. inscripţia este aceasta: Eu sunt trecutul. pentru ştiinţă. această interpretare este. Se spune: Isis este. că nu putem scruta esenţa.timpul care se scurge mereu mai departe! Mâine vom vorbi şi mai exact despre toate acestea. prezentul şi viitorul. aşa cum v-am spus acum opt zile. prezentul şi viitorul . Iată care e sensul acelor cuvinte. ştiţi că tocmai forţa naturală a electricităţii a ajuns să fie folosită de om. . fără a intra în interior. numele meu nu-l vei afla niciodată. Şi. Ar fi uşor să arătăm ce mult. se atrage atenţia asupra modului de a gândi şi simţi. e exprimat în cuvintele: Vălul meu încă nu l-a ridicat nici un muritor. dar de înţeles. . aşadar. dacă forţa electricităţii va fi folosită în modul modern. spun. în secolul al 19-lea. ea este ascunsă. trebuie să-o spunem odată -. Şi în epoca în care. de aceea.Aici se spune că de această înţelepciune trebuie să ne apropiem ca de acele femei care s-au călugărit. Prin faptul că se vorbeşte de văl. mult mai mult decât se crede. . materialismul atinsese un anumit punct culminant. cam acelaşi lucru cu ceea ce ar spune cineva zicând: Eu mă numesc Müller. Şi totuşi. şi forţa electricităţii e o forţă pe care omul nu o poate trăi în interior prin forţele sale normale. a dus la o explicaţie extraordinar de deşteaptă. Cu mult mai mult încă! Dar tocmai forţa electricităţii este o forţă care a fost aşezată în locul celei vechi. va depinde în viitor. formele de înţelepciune din vremurile vechi. care nu poate fi atinsă niciodată de om. n-o putem înţelege. cunoscute. fără să le trăim vreodată în interior.Dacă aceste cuvinte sunt interpretate aşa. fireşte. . Dar a fost necesar ca în epoca modernă omul să fie lăsat în seama propriilor sale puteri. ce infinit de mult. ceea ce a devenit mare în secolul al 19-lea a devenit mare datorită electricităţii. Fiindcă stă scris acolo ce anume este Isis: Trecutul. această înţelepciune a vremurilor trecute. a acelor forţe ale naturii care nu pot fi cunoscute fără să le facem experienţa în interior. mult mai mult. Este timpul ce se scurge mereu mai departe. fiindcă vălul nu poate fi dat la o parte. şi cât de mult.însuşit această explicaţie deşteaptă. vălul meu încă nu l-a ridicat nici un muritor. depinde de forţa electrică în cultura şi civilizaţia noastră actuală. în evoluţia culturii şi civilizaţiei umane. Ea este ca o călugăriţă ce poartă văl. Cunoaşterea anumitor forţe ale naturii s-a pierdut.

chiar dacă astăzi oamenii mai stau în multe cazuri în faţa a ceea ce vrea ştiinţa spirituală aşa cum . Dacă omul ar mai avea vechile forţe. inclusă. precum Polul Nord şi Polul Sud. Gândiţi-vă ce misterioasă e forţa electricităţii. sens. a putut el oare presupune că datorită forţei cu care e atras piciorul de broască vor fi făcute să umble pe suprafaţa Pământului trenurile. pe cât de adevărat este că forţa electricităţii a ieşit la suprafaţă drept forţa ascunsă în natură. el va putea provoca nişte daune şi mai adânci în purtătorul eului său inferior. că vom face cândva cu ajutorul ei ca gândul să dea ocol globului pământesc? Nu e chiar aşa de mult de când Galvani a observat această forţă la piciorul său de broască. aşa ceva ar fi cu totul exclus. care e incitată. Şi. aşa cum va fi stat unul în vremea în care Galvani. prima şeptime a epocii noastre de cultură. Tocmai forţa electricităţii ca forţă a culturii şi civilizaţiei face ca acest lucru să fie posibil. Volta. sunt cu adevărat de aşa natură că nu vor mai susţine omenirea mai mult de cincizeci de ani. s-a sfârşit. Înţelepciunea este prezentă în evoluţia permanentă a istoriei omenirii. pentru cel care pătrunde cu văzul spiritual evoluţia cosmică.daune există. imaginaţi-vă cum şi-a agăţat piciorul de broască de cârligul ferestrei şi cum acesta începe să zvâcnească. necunoscută pentru observaţia simţurilor. fără să aibă loc o schimbare temeinică a sufletelor umane. care şi ele abia de acum înainte trebuie să fie trezite.ei bine. Cel care şi- . Când Galvani a constatat acest lucru pentru prima oară. ea a fost scoasă din ascunzişurile ei tainice abia de către Galvani. Oare a ştiut ştiinţa că în acest picior de broască zace tot ceea ce este electricitate prin atingere. Fiindcă forţei care rămâne în exterior. tot pe atât de adevărat este că va ieşi la suprafaţă forţa căutată prin ştiinţa spirituală drept forţa ascunsă în suflete. care zace ascunsă în fiinţa interioară cea mai adâncă. Era electricităţii este. Materialismul a atins un anumit punct culminant. un îndemn de a căuta o aprofundare spirituală. au preparat broaştele şi au observat din zvâcnirea piciorului acestora că în acest picior de broască ce zvâcneşte acţionează o forţă. care va dura până în mileniul patru. în număr suficient de mare -. totodată. o vreme el va putea provoca nişte daune şi mai adânci . la fel de ascunsă ca şi forţele electricităţii. trebuie să i se alăture în suflete forţa spirituală.Astăzi. Volta. şi forţa aburului. Dar situaţia este aceasta: După cum v-am spus mai demult. care le aparţine. tot ceea ce e cunoscut astăzi drept electricitate? Transpuneţi-vă cu gândul în vremea în care Galvani lucra în casa simplă în care făcea experimentele. Omul se va maturiza. el nu se gândeşte la nici un fel de morală. după cum arată zilele noastre. Amândouă trebuie să se alăture. deci în egoismul devastator. folosind-o. într-un anumit. o aprofundare spirituală reală. formele sociale în care trăim şi care au dus la evenimente atât de triste în anii noştri. nu-i aşa. dar aici e cazul într-o măsură mai mică. imaginaţi-vă momentul în care el constată acest lucru pentru prima oară! Aici nu e vorba de electricitate. ci de electricitate prin atingere. La fel de tainic zace ascuns şi ceea ce odihneşte în sufletele umane şi e cercetat de către ştiinţa spirituală.

tot de această ştiinţă spirituală.ar fi imaginat pe atunci toate câte vor lua naştere din cunoaşterea acestui lucru ar fi fost considerat. Fiindcă ordinile sociale ale viitorului vor fi reglementate prin ceea ce poate să le dea oamenilor ştiinţa spirituală. ceea ce vine din ştiinţa spirituală va avea cea mai mare importanţă socială. Asupra acestui lucru nu pot decât să atrag atenţia astăzi. pe care am văzut-o astăzi. în încheiere. Dacă cealaltă forţă. forţa electricităţii.dar acum pentru lumea morală. în mod indirect. cu siguranţă. Va veni o vreme în care ceea ce vine de la ştiinţa spirituală va fi la fel de important pentru lume . Vom extinde mâine imaginea lui Faust. Şi tot ceea ce va fi cultură şi civilizaţie materială exterioară va fi stimulat. a lui Faust care se situează pe jumătate în epoca veche. şi vom obţine un fel de imagine a concepţiei despre lume. după cum v-am spus astăzi. are doar o importanţă materială exterioară pentru cultură şi civilizaţie şi doar în mod indirect are importanţă şi pentru lumea morală. Aşa au loc progresele în evoluţia omenirii. pe jumătate deja în epoca modernă. nebun.ca şi ceea ce a venit de la piciorul de broască al lui Galvani pentru lumea materială. care a fost scoasă din ascunzişul ei. Şi aşa au evoluat lucrurile încât astăzi e considerat nebun cel care are misiunea de a prezenta primele începuturi ale unei ştiinţe spirituale. pentru cultura şi civilizaţia materială. spiritual-sufletească . Numai dacă acordăm atenţie acestor lucruri vom dezvolta în noi şi voinţa de a merge în pas cu ceea ce nu poate fi decât la primele sale începuturi. .

până şi un om care iubeşte foarte mult drama “Faust” nu se poate declara mulţumit cu faptul că la două zile după ce se întâmplase marea . dus de Mefisto. imaginea lui Gretchen răsare în sufletul lui în mijlocul celei mai mari orgii.pe muntele Blocksberg. numai câteva observaţii în legătură cu “Noaptea Walpurgiei”. care se adaugă scenei. Ideea de bază generală. Imediat după acest eveniment urmează naşterea copilului ei. Faust fuge şi. până când e prinsă şi aruncată în închisoare. În mod evident. şi întreaga Noapte a Walpurgiei pare a avea dimensiuni mult prea mari în raport cu acţiunea dramatică. Deşi Faust nu putea să ştie nimic din ceea ce s-a petrecut cu Gretchen după moartea lui Valentin. drept unul care se plimbă lipsit de griji. poetul a ieşit din sfera oricărui patos şi stă în faţa materialului cu un acces de ironie. dar iubirea lui Faust e mai puternică decât poate să înţeleagă Mefistofel. pentru că mi se pare important să avem o reprezentare justă a felului cum se situează această “Noapte a Walpurgiei” în mersul progresiv şi în contextul general al dramei “Faust”. El a lăsat-o pe Gretchen cufundată în nefericire. E ciudat faptul că. care a privit în mod sigur spre drama “Faust” cu o iubire imensă. care uneşte scena cu restul dramei. îşi îneacă pruncul şi rătăceşte de colo-colo. Mefistofel îl duce pe Faust cu el pe Blocksberg. Se vede că nici Noaptea Walpurgiei nu a fost scrisă în totală concordanţă cu întregul. după ce Faust a prăbuşit-o pe Gretchen în nefericire. e clară. Ea înnebuneşte.o licoare dătătoare de somn -.. bineînţeles. până acolo încât mama a murit bând otravă . numai în legătură cu Noaptea Walpurgiei ca parte componentă a tragediei. o lasă pe Gretchen cu totul la ananghie şi nu ştie nimic din tot ceea ce se petrece. O asemenea situaţie a făcut o impresie deloc neînsemnată asupra celor care tocmai că priveau cu o anumită iubire spre drama “Faust”. după ce fratele a fost ucis din cauza vinei comune a lui Faust şi Gretchen.“NOAPTEA ROMANTICĂ A WALPURGIEI” Dornach. Karl Julius Schröer spune în legătură cu “Noaptea Walpurgiei”: “Se poate presupune că Faust. Mama ei murise. Ceea ce am spus e valabil.a doua zi? . nu cu suficientă vigoare. pentru a-l buimăci şi a-l face s-o uite pe Gretchen. el plecase în nişte împrejurări care fac să pară cu totul nefiresc să-l vedem ca aici . mai este extins peste măsură de mult prin visul din Noaptea Walpurgiei. Ceea ce fac vrăjitoarele nu îl atrage. Puteţi citi ce am scris despre el în cartea mea cea mai recentă. a fugit. am putea spune. Căci aşa ne apare în textul din versurile 3838 şi urm. 10 decembrie 1916 Aş dori să fac azi în faţa dvs. care. fireşte.” Aşadar. fratele fusese ucis. Şi eu vreau să citesc numai cuvintele lui Schröer. pe deasupra. Ea devenise un tot de sine stătător. “Despre enigmele omului”. pe care v-am prezentat-o ieri pe scenă şi o vom juca şi mâine.Această idee iese în evidenţă.

Faust apare pe Blocksberg plimbându-se voios și vânjos împreună cu Mefistofel. să ni se arate că. Ea a fost scrisă între 1800-1801. dacă nu luăm în considerare faptul că Goethe a conceput problema într-un mod cu adevărat spiritual. după aceea nu m-am mai ocupat la fel de intens de ceea ce s-a scris despre “Faust”. Eu cunosc destul de bine comentariile la “Faust” care au fost scrise până prin 1900 . În această societate s-a povestit . de fapt. ci a fost un om. descrierea e făcută de un poet cu înţelegere spirituală -. Acum el se maturizase mult. Dar nu vom ieşi niciodată din împotmolirea într-o anumită imposibilitate de a înţelege. Dar tuturor acestor păreri eu aş vrea să le opun ideea că “Noaptea Walpurgiei” se numără printre părţile cele mai mature ale dramei “Faust”. cum o arată tocmai şi detaliile din “Noaptea Walpurgiei”. omul se mai poate înşela. Cine cunoaşte aceste corelaţii. să ne formăm. trecuse prin marile experienţe care s-au exprimat printre altele şi în “Basmul despre şarpele cel verde şi (Lilie) Crina cea frumoasa”.mai târziu. “Visul din noaptea Walpurgiei” a fost scris chiar cu un an mai înainte decât “Noaptea Walpurgiei” însăşi. vede din ele. reprezentarea că Goethe lua foarte în serios introducerea “Nopţii Walpurgiei” în “Faust”. vede din ele că în “Noaptea Walpurgiei” nimic nu e diletant. Goethe a început să scrie la drama “Faust” pe când era încă foarte tânăr. şi atunci esenţialul este felul cum se relatează. Dar atâta îmi este foarte bine cunoscut.m. că nimeni n-a încercat. să ia lucrurile în mod spiritual. poeţi ş. că nu e o simplă creaţie literară. lumea vrajitoarelor. că totul e obiectiv. că în dosul ei este ceva. Dar Goethe nu era. aşadar. ci a fost scrisă pe baza unei înţelegeri spirituale.a. faţă de sentimentele noastre. care era adânc iniţiat în anumite corelaţii spirituale.nenorocire. monistul cu inimă superficială al pădurilor şi pajiştilor. Cel care e familiarizat cu anumite lucruri poate observa tocmai din detalii dacă cineva relatează nişte realităţi dacă. se poate uşor ridica obiecţia că este o pretenţie exagerată faţă de simţirea noastră. dacă vreau să folosesc acum o expresia banală. aşa că ne putem întoarce la început anilor ‘70 din secolul al 18-lea: 1772. scris mai devreme şi el adaugă acum în “Faust”-ul său “Noaptea Walpurgiei”. Bineînţeles. aşa cum e prezentat adeseori. Mă aflam odată într-o societate formată din teologi. istorici. cu toate că şi această istorioară aş putea s-o spun într-o sută de variante. dar până în anul 1900 le cunosc pe toate destul de bine. Atunci începe să aştearnă pe hârtie primele scene. după două zile de la marea nenorocire.asta a fost . În asemenea lucruri trebuie să ne dezvoltăm puţin şi atenţia. care vă va arăta în mod concret cum se poate recunoaşte din detalii dacă avem de-a face cu o relatare în dosul căreia se află ceva sau dacă nu este aşa. Faust se plimbă cu sufletul împăcat. într-o măsură mai mică -. Nu-i aşa. cu adevărat. să zicem. totuşi. sau dacă cineva şi-a imaginat ceva despre lumea spirituală şi ceea ce are legătură cu ea. Vreau să vă spun o istorioară simplă. pornind de aici.d. 1773. 1774. Ne este îngăduit.

Când s-a dat semnul anume. că aceştia sunt nişte oameni foarte răi.dvs.d.că francmasoneria e ceva foarte rău . şi respectivul a povestit mai departe că şi-a pus în lucrare relicvele.demult. primul preot mai spuse: Eu cred mai degrabă că zece preoţi au jurat strâmb. că aici nu e vorba de nimic spiritual. vă fac propunerea să veniţi cu mine duminica viitoare la o anumită oră. într-o anumită lojă. Amândoi l-au aşteptat pe capelan după sfârşitul predicii şi au stat de vorbă cu el. fiindcă el credea cu adevărat că prin asemenea societăţi trec nişte forţe spirituale.m. dar am voie să iau cu mine nişte relicve? . şi el se deplasa în aşa fel încât nu-şi punea un picior înaintea celuilalt. deci. până şi un asemenea amănunt e descris de Goethe în mod obiectiv. înainte de toate. în anii ’80 ai secolului al 19-lea. preoţii catolici ţin în mod foarte frecvent predici despre francmasonerie şi spun atunci tot soiul de lucruri despre pericolul pe care-l reprezintă francmasoneria -. care fusese de faţă. le povestea acolo oamenilor ceva ce el. . Fiindcă esenţialul era cum-ul. el a văzut cum spre scaunul preşedintelui s-a deplasat un personaj foarte bizar. Şi aşa e obiectiv fiecare amănunt. nişte relicve. în predica lui fanatică . cu o doctrină foarte rea. de îndată ce reapare. considera că e nejust. s-a risipit! După ce un preot foarte avansat. cu sine. ştiţi. a rostit cuvântul de binecuvântare ş. şi atunci eu am spus: Mie îmi ajunge felul în care s-a povestit.următorul lucru: Cândva. Întâlniţi această alunecare şi aici. toată povestea. cu chipul palid. acest om care fusese dus acolo. dar capelanul a rămas foarte fanatic la părerea lui. preotul unei comunităţi mari de credincioşi. voia să-i împiedice pe oameni să creadă în anumite lucruri. ci aluneca uşor înainte. de unde veţi putea vedea ce se petrece. pur şi simplu. decât că imposibililul e posibil. în “Noaptea Walpurgiei”: Gretchen. Acest lucru a fost relatat într-un anumit fel. Aşadar. Atunci unul. a fost condus în acel loc şi a stat acolo neştiut de nimeni. problema cu deplasarea prin alunecare uşoară înainte.a. care lui îi păreau înapăimântătoare. nu e descris într-un sens spiritual diletant. într-o biserică din Paris. se deplasează alunecând. dar acum el voia doar să convingă că aceasta este o doctrină foarte reprobabilă şi că oamenii care fac parte din ordinul francmason sunt oameni foarte răi. un capelan (Dornherr) predica într-un mod foarte fanatic împotriva superstiţiei.Şi acela zise: Da. el admiţând numai ceea ce admite Biserica şi. un teolog. dar nu voia să admită că în unele dintre aceste frăţii există ceva spiritual. aşa o să fac. şi dintr-o dată prin întreaga adunare a trecut o nelinişte şi totul s-a împrăștiat. iar un alt preot a spus că auzise în cadrul unui colegiu ţinut la Roma că pentru spiritul de adevăr al capelanului depuseseră jurământ la Roma zece preoţi. .Începuse să-i fie frică! A luat. vă voi aşeza într-un loc tainic.. Şi predica a auzit-o un om care fusese dus acolo de un altul şi lui i s-a părut extrem de ciudat că acel capelan. şi-a spus părerea. care ştia câte ceva despre această problemă. el voia să-i facă pe oameni să înţeleagă capelanul respectiv. spuse: Înălţimea voastră. desigur. că nu crede. deci. cu aproape treizeci de ani în urmă . În special.

propriu-zis? Avem de-a face cu ceva care dovedeşte că pentru Goethe nu se punea deloc întrebarea dacă Faust apare la două zile după ce se întâmplase nenorocirea plimbându-se cu sufletul împăcat pe Blocksberg. cutreierând păduri şi pajişti. Şi în cadrul lumii spirituale ei fac plimbarea pe Blocksberg. Goethe nu arată. când spune: Am intrat acum. Acesta e un proces spiritual real şi acest proces spiritual real e descris acum în mod obiectiv de către Goethe. bineînţeles. se pare. Cât timp omul e predispus să se întoarcă în corpul său fizic.de natură inferioară. el întâlneşte şi alte suflete. se află în afara trupului. ea poate fi dobândită la fel de puţin pe cât se poate dobândi uşor vreo informaţie despre ceea ce face van Helmont.ca Franz din lucrarea “Înălţarea la cer” a lui Hermann Bahr . pe o cale uşoară.1 mai -. pe vrăjitoarele care au ieşit din corpurile lor şi se întâlnesc în noaptea dintre 30 aprilie şi 1 mai. atunci când fac plimbarea pe Blocksberg. Ştim însă prea bine că unii n-ar fi deloc nefericiţi dacă li s-ar destăinui asemenea mijloace! Faust . ci avem de-a face în “Noaptea Walpurgiei” cu o trăire spirituală a lui Faust pe care el nu a putut-o respinge. aşadar. Dar nimeni nu trebuie să creadă că poate dobândi de undeva. Avem de-a face. În vremurile în care asemenea lucruri erau practicate într-un mod deosebit de intens. împreună cu Mefisto. aici întâlnesc celelalte suflete. Aşa ceva s-a întâmplat cu van Helmont. deci. şi care vine tocmai ca urmare a evenimentelor. Pe tărîm de vis şi vrajă. Şi în această lume noi le găsim. lui îi este clar că.ziua. Datorită acestui lucru. Cu adevărat. adică ei se întâlnesc cu aceia care. adică nu moare din punct de vedere fizic. pentru a ieşi conştient din trup. aşa cum trebuie să fie ele aici.Cu ce avem de-a face aici. prin care trecuse. respectiv noaptea cu pricina. vreo informaţie despre compoziţia alifiei vrăjitoarelor. numai că cineva poate să aibă o viziune subiectivă. ei au intrat într-o altă sferă. în pat. cu faptul că sufletul lui Faust e smuls din trupul său şi îl găseşte pe Mefisto în lumea spirituală. ieşite şi ele din corpurile lor. ca efect a ceea ce vine din viaţa lor fizică. este cea din 30 aprilie . bineînţeles. zguduitoare pentru el. Faust trebuie să se întoarcă în corpul său fizic. atunci când omul iese afară din corpul său.adică sufletul lui Faust . Dar asemenea lucruri nu sunt recomandate celor care . Au intrat în lumea sufletelor. fiindcă trupul celor ce se duc la Blocksberg e culcat. cei care voiau să facă drumul până la Blocksberg .le întâlneşte acum în mod real. bineînţeles -. el poartă . La aceasta se referă Mefisto foarte exact. Aceasta este o trăire . care făcea posibilă o separare a corpului astral şi a eului mai completă decât se întâmplă de obicei în somn. ei fac în spirit drumul până la Blocksberg. frecându-şi cu anumite substanţe chimice anumite părţi ale corpului.găsesc că e prea plictisitor să faci exerciţiile necesare pentru a ajunge la un rezultat pe o cale justă. dar e o trăire pe care omul o poate avea. se ungeau cu o anumită alifie.

că se simte bine în aerul primăvăratic. De aceea. De aceea. Mefisto şi luminile rătăcitoare nu e repartizat la diferitele personaje. Amintiţi-vă cum am explicat într-una din ultimele conferinţe că în timpul iernii omul îşi poate aduce aminte de ceea ce este lunar. care luminează. Tot ce e descris aici e absolut conform cu realitatea! Faust poate s-o perceapă în felul acesta. când Luna e Luna pământească. în primul rând. Cu totul adecvat realităţii acest drum spre luminile rătăcitoare. fiindcă el percepe acest aer. Luna de azi. când din Pământ iese ceva înfocat. el ţine. de ceea ce a rămas în urmă. se pare. dar aerul îl percepe foarte bine. Când suntem afară din corpul nostru fizic. nu-i place prea mult când se face primăvară. aşa cum este acum Faust.îi spune el luminii rătăcitoare Să ne duci cu bună strajă Spre pustii. anumite înclinaţii. fiindcă în ediţiile dramei “Faust” găsim peste tot ceva aproape imposibil. nu are nici o înţelegere pentru Pământul actual. În ediţiile dramei “Faust”. nu ar putea vedea un alt om. numai că ele nu se potrivesc. când iese afară cu corpul său astral. deoarece nu e cu totul separat de corpul său. Dar acel element lunar care se întâlneşte cu elementul lunar din trecut. Faust spune. cântul /recitativul/ alternativ dintre Faust. doar că vede numai ceea ce e lichid. Dar elementul lunar actual. pe cărare . o fiinţă ahrimanică. Pe tărîm de vis şi vrajă. Omul este peste 90% o coloană de lichid şi numai câteva procente sunt în el sub formă de corpuri solide. de aceea.în sine. Dar erudiţii au făcut tot soiul de repartizări. în aerul de aprilie-mai. pe care el Ahriman le mai scoate acum ca element lunar care încă mai există în Pământ! Observ numai în treacăt: manuscrisul pentru “Noaptea Walpurgiei” care ni s-a păstrat e neclar şi trebuie să fi fost vreo neglijenţă pe undeva. Dar Mefistofel . dvs. aeriform în lume. nu trebuie să credeţi că el. acesta este elementul său: luminiţele rătăcitoare. În toate fiinţele din natura de afară există lichid. de fapt. care e împânzită peste tot de elementul lichid.adică Ahriman -. Aşadar. ci doar a ieşit afară şi va intra din nou în el. Dă-ţi silinţa. sihastre spaţii! . nu lumina Lunii. fireşte. de-abia când am făcut aici exerciţiile noastre pregătitoare pentru spectacol mi-a sărit în ochi faptul că tocmai la “Noaptea Walpurgiei” trebuie făcute nişte corecturi. aşa că eu am repartizat în aşa fel încât ceea ce atât de frecvent se găseşte repartizat la Faust îi aparţine lui Mefisto: Am intrat acum. când se află afară din corp. nu-i este prea mult pe plac lui Ahriman. el poate să perceapă şi natura. afinităţi. într-un mod uşor de înţeles. nu numai ceea ce e solid. ale existenţei fizice. putem percepe tot ceea ce e lichid.

aşa cum s-a rostit şi ieri. . dacă vă amintiţi.Până şi la Schröer găsesc acest pasaj însemnat pentru Faust. Următorul pasaj: Uite pomii. răsfiraţii. dar el îi aparţine lui Mefistofel.

în toate ediţiile îi e repartizată lui Mefisto -. repetat. dar el trebuie repartizat. bineînţeles. Altfel te soarbe hăul în gîtlej. în mod ciudat. ea nu-i aparţine lui Mefisto . Piscuri joacă gheboşate. După ce Faust a rostit cuvintele: Ce straniu licăreşte în vîrtejuri O tulbure-auroră fulgerînd! Şi pînă în adîncile gîtlejuri De-abis pătrund văpăile pe rînd. Stînci şi codri cresc în zare Şi lumini rătăcitoare Se-nmulţesc şi-apoi se umflă. bineînţeles. lui Mefisto: Agaţă-te de aceste negre stînci. e Basm din vremuri de descîntec. numai cele trei versuri îi aparţin. Ultimul trebuie repartizat lui Faust: Spune-mi oare stăm deoparte. în care pătrund acele lucruri care îi aduc aminte trăirea zguduitoare prin care trecuse: Printre pietre-n ierbi s-aruncă Rîu şi pîrîiaş pe pîntec. găsiţi repartizată lui Mefisto o cuvântare foarte lungă. . Voci din dulci. Ori plutim tot mai departe?! Toate fac vîrtej cînd umblă.Cum rămîn grăbiţi în spate. de fapt.aparţine luminii rătăcitoare. Apoi e rândul lui Faust. Apoi. Se-ngroaşă noaptea-n neguri sure. luminii rătăcitoare: Ţipă-alături: Buhu! Uha! Schröer i-a atribuit acest pasaj lui Mefisto. dar aşa e greşit. Vreau să remarc imediat că şi în cele ce urmează se mai găsesc greşeli. celeste zile? Mult iubite şi sperate! Iar ecoul. 32 . Şi enorme nări de stîncă Sforăie şi suflă încă. următorul e repartizat de către Schröer lui Mefisto. Aud freamăt? Aud cîntec? Plînsul dragostei fragile.

bineînţeles. cum percepem când ceea ce e solid a dispărut. aurul din interior. în ceva numai vizionar. ca fiinţe aflate în afara corpului. nu pot lua în stăpânire corpul fizic. deci. totul. într-o lume care e percepută la fel de mişcătoare. tocmai când vrăjitoarele sunt între ele. de tălăzuitoare. bineînţeles. Faptul că Goethe a fost în stare să-l introducă întrun mod atât de potrivit pe Mefisto în drama sa dovedeşte că deja de pe atunci el era bine familiarizat cu aceste lucruri. pe Faust. arată că el vrea să ne introducă în realitatea fiinţială a lumii spirituale. peste-ntregul munte în cascade Un cînt de vrajă furioasă cade. De aceea. trebuie să mărturisesc că m-a cam întristat să văd ce corupt s-au transmis aceste pasaje în toate ediţiile şi că nimeni nu şi-a dat seama că trebuie să repartizeze pasajele în mod just. Acest pasaj îi aparţine lui Faust. într-adevăr. Ia gândiţi-vă . un privitor absolut obişnuit nu-l va vedea în munte pe Mamon arzând. unele lucruri. că şi Mefisto se serveşte de luminile rătăcitoare drept călăuze şi că ei intră. luminile rătăcitoare sunt nişte entităţi elementare. cum s-ar putea crede. Trebuie să ne fie absolut clar faptul că Goethe a scris drama “Faust” încetul cu încetul şi că. Încercaţi să vă transpuneţi în tot ceea ce se rosteşte aici. Pentru că. eu mi-am permis să includ un vers. care. bineînţeles . Faust nu trăieşte în corpul său fizic.nu e nevoie de explicaţii . ci în realitatea fiinţială a lumii spirituale. Dar că. pe Mefisto. atunci când ne aflăm astfel în spiritual. Avem de-a face. cu o corelaţie reală care ne este arătată în sânul unor entităţi spirituale şi Goethe face să se revarse aici ceea ce îl leagă pe el însuşi de cunoaşterea lumii spirituale. fiindcă. nu pot fi puse în scenă. deci. să vedeţi cum aceasta este în concordanţă cu întregul.arată că aici e descris un suflet aflat în afara corpului.îi răspunde: 33 . Toate acestea. pentru că lucrurile trebuie să stea la locul lor. Apoi eu mi-am permis să intercalez un singur vers.e. dar el nu face parte din text. asupra acestui lucru ni se atrage atenţia imediat. bineînţeles. îi aparţin lui Mefisto. dar corectate într-un mod adecvat. pentru moment. deci.unele lucruri trebuie să fie neapărat corectate. care vine: Cum ai venit? O voce de jos . Din cele spuse se poate înţelege. ci aceia care au scos ediţiile. o voce care provine mai mult de la o fiinţă care are instincte subumane . şi să vedeţi cât de adecvat e lăsat la o parte tot ceea ce e solid. cum Goethe prezintă acum luminile rătăcitoare. pentru că el e solid. A fost necesar ca acest lucru să fie corectat. În general. nu doar. tot ceea ce e descris aici .o voce. Şi abia ultimele versuri: Auzi în aer glasuri sparte? Cînd mai aproape? Cînd mai departe? Da. că el ştia că Mefisto este o fiinţă rămasă în urmă.Auzi cum trozneşte-n pădure? Fug cucuvăi îngrozite… și așa mai departe. s-ar putea spune. Goethe prezentându-le împreună ca pe un cânt alternativ.el însuşi a caracterizat manuscrisul drept un manuscris confuz . probabil. Nu Goethe trebuie corectat. el chiar introduce nişte fiinţe rămase în urmă. Ei bine. dar îl îmbracă. totul arată altfel. Mefisto nu are un corp fizic.

nu este semivrăjitoarea. Aici se întâlnesc entităţi spirituale reale. în timp. Voce de sus : Dar cine? Se tînguie pe sub obcine? Şi apoi ni se adresează o voce care se târăşte de trei sute de ani. încă foarte tineri.Acolo unde totul ajunge sub conducerea lui Mefisto. pentru că vocea care strigase mai înainte: Luaţi-mă cu voi! Luaţi-mă cu voi! De trei sute de ani tot sui. aşadar: Oh. pentru că noi trebuie să luăm lucrurile textual. printre sufletele vrăjitoarelor mai pot să apară asemenea “mefistofelaşi”. vine încet spre înalturi. ca să spunem aşa. chiar intră în scenă. sus : Voi. Aş vrea să fiu între ai mei. Unele cuvinte sunt de-a dreptul minunate. Acolo într-un cuib de buhă m-am uitat. Aceasta o spune una din voci. ci cu adevărat o fiinţă bătrână de trei sute de ani. Aceasta înseamnă: Goethe invocă spiritele care au rămas în urmă cu trei sute de ani. Cu trei sute de ani în urmă a fost creat Faust. chiar dacă se duc pe Blocksberg. Şi apoi vine o semivrăjitoare. care e din prezent. Spre a fi “între ai mei” tind aceste suflete rămase în urmă. de la Felsensee! veniţi mai iute! Voce de jos: Spre înălţimi ne-am duce pe-ntrecute. legenda despre Faust. Semivrăjitoarea sare cu paşi mărunţei. chiar entităţi spirituale care au învins timpul. care rămân atât de mult în urmă. Goethe exprimă foarte frumos faptul că sufletele vrăjitoarelor şi acelea care le aparţin celor decedaţi în felul acesta.Pe Ilsenstein m-am căţărat. n-am ajuns pe stei. ea a luat naştere în secolul al 16-lea. vin pe muntele Brocken. Foarte interesant! 34 . de vreme ce au rămas în urmă cu trei sute de ani. în “Noaptea Walpurgiei”. sunt înrudite cumva. parcă te doare zgaiba! M-am zgîrîiat în goană: Sunt toată numai rană! Gândiţi-vă numai că mai târziu se va răspunde: Voce. ca vrăjitoare de azi. . Spiritele care au rămas în urmă din acea vreme se amestecă acum cu acelea care. şi ele sunt înrudite cu sufletele vrăjitoarelor. tocmai aceea care se înalţă deja la vârstă de trei sute de ani: Dar încă. în contextul nostru /în lumea noastră/ mai lucrează şi acum asemenea suflete. Goethe spune. Cu aceasta. Vrăjitoarele nu ating o asemenea vârstă. încet. care au rămas în urmă. Şi uite-aşa doi ochi holbă! Voce: Voce: La naiba! Ce tot zoreşti.

el vrea să ajungă la adevăratul rău la temeiurile originare ale răului. Cei care le-au ars pe vrăjitoare aveau un interes ferm să nu poată fi dezvăluit ce iese la lumină când un cunoscător oarecare pătrunde mai adânc în tainele vrăjitoarelor. şi mai departe. totuşi. fiindcă nu e nici un chip. nişte lucruri extrem de periculoase pentru unii oameni. dar când unul ca Faust e introdus în comunitatea lor. pentru unii oameni era mai bine ca vrăjitoarele să fie arse pe rug. la vrăjitoare. Cu chipul lui ce pipăie în vînt De mult m-a mirosit. care te poate introduce numai în fleacurile lumii spirituale. vrea să-l menţină printre sufletele vrăjitoarelor. Minunat de adecvat cu realitatea este ceea ce a fost făcut să coboare în sfera mirosurilor! Este cu adevărat aşa: în lumea în care Mefisto l-a introdus aici pe Faust se miroase într-o măsură mult mai mare decât se vede. s-ar putea. S-ar fi găsit originea unor lucruri şi nimeni dintre aceia care nu au a se teme de aşa ceva n-a fost de acord cu arderea pe rug a vrăjitoarelor. Şi acesta este un pasaj minunat: Vezi melcu-acela? se tîrăşte obosit. care nu trebuie să-i fie dezvăluit lui Faust. Dar Faust vrea să afle tainele mai adânci ale existenţei. Dar Mefisto refuză.Vedem apoi cum Mefisto vrea să-l menţină pe Faust mereu la ceea ce e obişnuit. banal. Dar aşa ceva nu e lăsat să iasă la lumină. Că aşa ceva trăieşte la animalele inferioare. Acum el vrea ca acesta să se producă în faţa lui ca “diavol” şi nu ca un magician cu totul obişnuit. Eu însă vreau să-ajung în vîrf. ca suflet. fiindcă aici povestea devine cam delicată. Mefisto vrea să-l menţină pe Faust mai mult în banalitate. după cum am spus. bineînţeles. datorită însuşirilor lor mediumnice. de aceea erau arse pe rug vrăjitoarele. fiindcă el îşi imaginează că un Mefisto este un diavol adevărat şi că nu-i prezintă nişte arte magice banale. Este extraordinar de interesant acum felul în care Mefisto îi sustrage atenţia de la Răul propriu-zis. e adevărat. asta mai merge. dacă înaintează mai departe spre Rău. vrăjitoria nu trebuie să fie protejată. prin faptul că ar apărea nişte vrăjitoare şi. după ce l-a scos deja din corp. Mefisto nu are posibilitatea justă de înţelegere. Şi atunci Faust îşi pierde răbdarea. el vrea. s-ar putea să iasă la lumină originea unor lucruri care se petrec în lume. Din acest motiv. asupra unor asemenea lucruri se poate doar atrage atenţia. Acolo multe taine se desfac. ele ar fi folosite de anumiţi oameni care vor să afle anumite taine. A fi condus. el nici nu ar vrea să-l ducă pe Faust acolo. şi de aceea el vrea şi mai mult. pentru că nu este un miros de felul celui pe care îl au oamenii. fiindcă melcul nu are doar 35 . el poate descoperi.este ceva exprimat într-un mod minunat de plastic. pentru că este ca şi cum ai putea trimite ceva afară din ochi pentru a pipăi lucrurile cu nişte raze oculare fine. dacă mediumnismul ar merge suficient de departe. “Chipul lui ce pipăie” . Chiar dacă. Spre rău se scurge-acolo lumea-ntreagă. deja în acest stadiu şi îl face să devină iarăşi atent la lumea elementară. fiindcă s-ar descoperi atunci originea în Rău a multor lucruri care există pe Pământ. pe munte! Se şi zăreşte jarul şi fumul vîrcolac. ci îl va introduce cum se cuvine în tainele Răului. Ei bine. Pentru acest ceva mai profund pe care Faust vrea să-l caute în Răul însuşi. să introducă numai în banalitate. Dar.

din cauza propriului lor amuzament. De ce nu s-ar putea ca un general bătrân. într-adevăr. Şi Goethe a ştiut să nu fie unul din soiul celor care nu vorbesc decât cu un chip alungit în mod tragic. Excelenţa Sa ministrul. Nici un pumnal ce-n sînge nu s-a scăldat voios. printre alţii.ne aflăm. Dar Mefisto e atât de surprins că aici. în timp ce discută de-ale lor şi sorb puţintel vin şi. Mefisto e atât de surprins că ceva se apropie în felul acesta de el. Găteli să nu corupă o vrednică femeie. bineînţeles.corniţele. cu umorul necesar şi cu ironia necesară. care. putem găsi şi noi o asemenea serată. care sunt enumerate atât de frumos. într-un club vesel. ei ajung la un club vesel. prin natura însăşi. cu toate vrăjitoriile ei. pentru că se află în afara corpului. dar el spune: Mătuşă dragă! Vechituri ne-arăţi? Ce-a fost s-a dus! Sunt praf şi pulberi toate! Orientează-te spre noutăţi! Ne-atrage numai ce e noutate. Vă daţi seama. i se adresează cu “Mătuşă dragă”. nu într-un mod diletant. ceea ce e moale. se ajunge atât de departe încât ei cad. Mergând în zig-zag. altfel o să-i stingă lumina pâlpâitoare. lumina rătăcitoare vrea să facă la fel ca oamenii. Într-un club: generalul. parvenitul şi acum şi poetul? De ce să nu se întâmple aşa? Îi întâlnim şi pe ei. De aceea. el se simte din nou în elementul său.nu prin ceva organizat de către iad în zona muntelui Blocksberg intră patru membri demni de cinstire ai societăţii umane. dacă ei se află sub influenţa deosebită a ceea ce se petrece în club. încât îşi aduce aminte de nişte straturi şi mai adânci ale existenţei sale. fără alte mijloace decât numai printr-o continuare puţin anormală a vieţii naturale. şi el n-ar dori aşa ceva. Şi dacă avem noroc. încep să găsească ei înşişi atât de puţin interesant ceea ce discută. Dat fiind faptul că. Potir care veninul mortal ca o scînteie Să nu-l fi scurs în trupul sănătos. Aşa că îl deranjează şi faptul că aici numai printr-un mers anormal al vieţii . el nu poate trăi deloc aşa ceva în forma pământească. încât adorm. antenele sale. Goethe nu tocmai ignoră problema. această vrăjitoare e “unsă”. în acest loc el îmbătrâneşte subit. de ce nu s-ar putea. şi. în sufletele lor. încât adorm toţi laolaltă. Dar acum ei ajung la un club vesel . treptat. de asemenea. care au ieşit din corp. în mod absolut sigur. un ministru. ci aceste corniţe-antene se prelungesc prin nişte fascicule eterice extraordinar de lungi şi cu ele un asemenea animal poate pipăi. de ce nu s-ar putea ca aceste suflete să iasă afară. un parvenu. în această stare -. când ele erau la locul lor. într-o lume eterică -. dacă ei dau un pic cu zarul şi printre ei mai e încă prezentă patima jocului. dar Mefisto vrea să meargă drept înainte. pentru că acestea sunt uneori de-aşa natură. aici chiar îi vine înşelăciune dinspre lumea oamenilor. Căci până şi luminii rătăcitoare îi spune să nu meargă în zig-zag. bineînţeles. seratele. oamenii merg în zig-zag. dar poate pipăi numai în mod eteric. 36 . “Excelenţa Sa”. Nici spadă care n-a ucis vreun frate. un autor. ci drept. Dar pe urmă lucrurile merg iarăşi mai bine. a ieşit din corp. Ia gândiţi-vă ce adecvat la realitate este descris acest lucru. el a ştiut să vorbească. şi să le găsim împreună. Sau n-a lovit duşmanul pe la spate. de asemenea. Mai întâi vine vrăjitoarea vechiturilor.

poate. deoarece corpul eteric .ei bine. Şi aici se vede că Faust nu-şi poate pierde conştienţa. chiar. Dar la un asemenea sabat al vrăjitoarelor uşor s-ar putea paraliza conştienţa. în acea conferinţă prezentată la Academia de Ştiinţe. E cazul în cuvântarea ce urmează. Lilith este. el nu vrea să trăiască toată povestea întro stare de conştienţă diminuată. unul dintre acei oameni care pe atunci . deci. Şi el era în măsură să facă aşa ceva! . în mod atavic.nu vreau să traduc cuvântul. de pe poziţia ateismului.acest lucru vă rog să-l luaţi în seamă -. Goethe a fost în măsura în care să-l descrie aşa. vedea în lumea spirituală. dar avea remediul medical împotriva lor. după ce Goethe a scris “Suferinţele tânărului Werther”. Acesta ne duce foarte departe. aş zice. parţial. în care el însuşi dansează cu vrăjitoarea cea bătrână. Goethe ştia bine că la Berlin trăia Nicolai. de aceea îl ispiteşte la dansul vrăjitoarelor. ci într-o stare de conştienţă deplin clară. printr-un fel de iniţiere naturală. fiindcă de acest soi erau oamenii în secolul al 18-lea! -. care îi stau la dispoziţie. unul dintre acei oameni care luptau pe atunci împotriva a tot ceea ce este spiritual. lucru care nu se întâmplă în mod obişnuit în cursul întregii evoluţii de pe Pământ. ca să-şi bată joc de sentimentalismul goethean. descrisă în mod just de Goethe o scenă care se petrece între spirite. că trebuie luată afară şi o bucată din corpul eteric.am amintit adeseori al bărbatului e feminin. despre aspectele reprobabile ale superstiţiilor legate de lumea spirituală. îl puteţi căuta în lexicon -. potrivit legendei. cum s-ar spune astăzi. ca să poată fi astfel cu adevărat monist. dacă ţi se pun lipitori. care era cunoscut deja pe atunci: el cerea să i se pună lipitori pe o anumită parte a corpului. sunt aici în joc. Şi atunci viziunile îi treceau. Când sufletele sunt în afara corpului. astfel încât poate să aibă înfăţişarea lui Lilith. Aşadar. Dar şi alte suflete pot intra în această societate. ei ar fi dvenit membri ai acesteia. Corpul eteric al lui Faust a ieşit şi el afară. a scris şi el “Bucuriile tânărului Werther”. Faust se teme şi aşa deja că ar putea să-şi piardă conştienţa şi Mefisto chiar doreşte să facă în aşa fel încât Faust să-şi piardă conştienţa şi astfel să se scufunde cu atât mai adânc. aici vedem cum deja nişte arte vrăjitoreşti luciferice. la mijloc e ceva inferior. El l-a făcut deja să dezbrace. toate sunt numai sub influenţa celor materiale! 37 . doar se simte în sânul unui element spiritual inferior de tot şi spune acum . e văzut drept Lilith. Şi de aceea el a fost în măsură să dea. o bucată din corpul eteric. spune acum în mod minunat: Să nu mă pierd cu firea-i foarte greu! Să nu-mi pierd conştienţa! . Un asemenea om era proktofantasmistul . iar Faust cu cea tânără. dar cam aşa unul. o interpretare materialistă a vizionarismului. decât ca într-o ieşire deosebită. El ar dori să se ajungă cu aceasta foarte departe. prima soţie a lui Adam şi mama lui Lucifer. Ia gândiţi-vă ce departe merge Goethe. care era chiar prieten cu Lessing. Nicolai era unul dintre cei mai fanatici iluminişti ai epocii sale. totuşi. acest lucru e văzut. fiindcă a putut să arate prin propriul său exemplu că. Iar acum se atrage atenţia asupra faptului că sufletescul trebuie să iasă din corp. Nicolai nu numai că. ele pot trăi acest lucru. dar că. echivalentă cu o ispitire. dar nu trebuie să se întâmple aşa. ar fi devenit chiar “oameni de conducere” în liga moniştilor. dacă ar fi existat deja o ligă a moniştilor. în vremurile în care bărbatul nu era constituit deloc aşa.El suferea de viziuni. El nu-şi poate pierde conştienţa! Aici avem. ca ajutor. ci el a mai scris.El ar vrea să aibă ceva care l-ar putea interesa mai mult pe Faust. ele alungă viziunile.Aşadar. Dar Faust nu e deloc foarte atras. şi asta în cadrul Academiei de Ştiinţe de la Berlin. şi lui Mefisto. Dar aduc cu ele însuşirile lor pământeşti. Aşadar. Prin urmare.

Friedrich Nicolai s-a năpustit. ca un iluminist ce era. Fiindcă însuşi Friedrich Nicolai a discutat. Neam îndrăcit. ci a luat un om care. să se întâlnească în “noaptea Walpurgiei”. Tegel este o suburbie a Berlinului. vrea şi el. dacă totul se desfăşoară în mod favorabil. acolo a avut loc apariţia de stafii care l-a interesat foarte mult pe Goethe. pentru că el poate vedea. la întâmplare. Goethe îl face să spună: Suntem deştepţi. el trebuie. de aceea.o apariţie de stafii care s-a petrecut pe moşia lui Wilhelm von Humboldt din Tegel. ci l-a cunoscut foarte bine pe Nicolai. după un timp: E nemaipomenit! Cum. Să dispăreţi! Doar ne-am iluminat! Azi s-ar spune: dar noi am răspândit monismul. ca spirit. în afinităţile pe care le au în lume. pe Friedrich Nicolai. decedat în 1811.Aici. la Tegel.tratatul despre teoria spiritelor şi lipitorilor . în noaptea de 30 aprilie-1 mai. aici familia Humboldt avea o moşie. care e un om emancipat. să vadă. Şi ca să nu existe nici o îndoială asupra faptului că el l-a cunoscut foarte bine pe Nicolai. în lumea spirituală şi să le întâlnească acolo pe vrăjitoare. proktofantasmistul. Nici aici Goethe nu a descris lucrurile în mod diletant. prin imaginaţiunile sale. să abolească spiritele. dar ca adversar. totuşi. Goethe n-a luat lucrurile din aer. ca spirit. negustor de cărţi şi scriitor. Trebuie să fie tocmai un asemenea om. şi asupra acestei întâmplări. şi el mai ştia că şi Friedrich Nicolai a descris-o. ca “iluminist”. comanda mea n-ascultă. îl pune pe acesta să spună. Dar locul încă nu-i curat! De necrezut! Ei da. 38 . şi Goethe arată acest lucru foarte clar. cu adevărat. Wilhelm von Humboldt trăia în apropiere de Berlin. De aceea el. poate să intre. n-aţi plecat!? Ele ar trebui să fi dispărut deja. el însuşi. el îl mai pune pe proktofantasmist să mai spună. El nu vrea să suporte “despotismul spiritelor”. Atîtea superstiţii mereu am combătut. de legi nu vrei să ştii! Ei bine. dar e unul care suferă de viziuni. născut în 1733. fiindcă asemenea oameni sunt potriviţi. nu sunt ascultătoare: Spiritului meu. pentru că el vrea să le desfiinţeze prin discuţiile sale. după ce acesta s-a dus printre spirite. bântuie stafiile. ci foloseşte nişte oameni care sunt absolut destoinici. dar uite: la Tegel sunt stafii. şi a vrut să le nege prin discuţii. tot în mod conştient. până şi în casa lui Wilhelm von Humboldt din Tegel. ca anexă la tratatul său . Goethe nu descrie ca un diletant. de asemenea. Dar ei rămân împotmoliţi în înclinaţiile. căci spiritele nu fac ce le spune el.

Imaginaţiunea s-a dizolvat. E cum nu se poate mai probabil că iniţial Goethe a gândit altfel întreaga scenă.Şi ca să arate pe deplin că ia cu adevărat într-un mod adecvat situaţiei o personalitate ca Nicolai. Fiindcă Nicolai făcuse o călătorie prin Germania şi Elveţia şi descrisese tot ce văzuse. pînă-a nu muri. în lumea spirituală. aşa cum Mefisto ar dori s-o proiecteze în faţa lui Faust. nădăjduiesc. Pe diavoli şi poeţi îi voi distruge. Friedrich Nicolai a ţinut această conferinţă în 1799. De spirite şi spirit o să scape. Aşadar.cred că aceasta este o impresie foarte puternică . el notase toate lucrurile ieşite din comun pe care le întâlnise şi aici găsim foarte multe observaţii cu adevărat inteligente. căci dacă n-ar fi deplin conştient. Pe diavoli şi poeţi îi voi distruge. O puteţi citi în tratatele Academiei de Ştiinţe din Berlin. Puteţi gândi cum vreţi dar conexiunile sunt. Faust vede o apariţie absolut obişnuită: un şoricel roşu sare din gura frumoasei vrăjitoare. de fapt. el mai adaugă cuvintele: Observ că azi nimic nu izbutesc. pînă-a nu muri. iar ceea ce v-am descris eu acum despre transformarea unei viziuni inferioare. În special. De aceea spune: O să se-aşeze-ntr-un băltoi curînd. emancipate. el s-a ridicat peste tot împotriva superstiţiei cum o numeşte. se face aluzie până şi la călătoria prin Elveţia! Şi. pentru el. dar Faust a devenit suficient de conştient ca să i se sustragă aici lui Mefisto şi să vadă un suflet spre care Mefisto însuşi nu l-ar fi condus niciodată. până şi pentru Mefisto ea rămâne “Meduza”. în ceva superior. Dar port cu mine-un ghid peste văiuge. poeţii . dar el poate să transforme această viziune. care prin nefericirea ei devine acum vizibilă în faţa lui în adevărata ei înfăţişare. ci numai într-o stare onirică. Aşa se uşurează el.“Bucuriile tânărului Werther” . Diavolii. iar cînd Din fundu-i lipitori o să se-ndoape.şi şoricelul roşu devine Gretchen. este întru totul o realitate spirituală. poate chiar năucitoare. provocată. de nişte porniri senzoriale. profund. de unde dvs.împotriva lui Goethe. Iarăşi o aluzie la teoria lipitorilor emisă de Friedrich Nicolai. Acesta e un fenomen foarte obişnuit şi o dovedă a faptului că Faust a rămas deplin conştient. foarte diverse. nădăjduiesc. Rămâne doar cordonul roşu de sânge din jurul gâtului. Faust e în măsură să treacă de la o imaginaţiune de rang inferior la perceperea vizuală a sufletului lui Gretchen. vedeţi cum Goethe vrea să arate în mod clar că două suflete diferite pot 39 . Mefisto ştie cu cine are de-a face. există o mică schiţă în care scena e descrisă puţin altfel. În faţa unor asemenea oameni. Scena încremeneşte . adevărat. pentru că el a scris combătând spiritele. în ceea ce trebuie să fie. Şi. Ei bine. totul ar rămâne la şoricelul roşu. în primă instanţă. cea cu şoricelul roşu. după ce toată această poveste s-a încheiat.

una. de rasă fină. E scrisă de un diletant cu har. Vedeţi. avem de-a face aici la Goethe. Pentru că. săl facă să dispreţuiască ceea ce e rațional în Visul din noaptea Walpurgiei”. Jucată tot de diletanţi. aşteptaţi oleacă. cu o creaţie poetică în care se tratează în mod intenţionat despre lumea spirituală inferioară. Cu vrăji şi cu iluzii să te minţi. fără condiţii. e prezentat. Pe baza instinctelor sale inferioare. după părerea lui. iar ceea ce el vede aici drept Gretchen este. Acuma. ultima din şapte. Pentru că aşa ceva e pe placul lui. Aduceţi-vă aminte că Mefisto spune: Da. Şi-al meu. aşa ceva el găseşte că e bine. pentru că trebuie descris aşa cum vrea Mefisto să-l aibă pe Faust. dacă dispar: Sunt diletantul ce-are grijă de cortină. într-adevăr. aş zice. greşită. îşi are locul aici. Începe-ndată. acesta e modul în care Mefisto vrea acum să-l ispitească pe Faust.la sfârşitul “Nopţii Walpurgiei” acest lucru trebuie văzut neapărat aşa -. propriu-zis. de fapt. Mefisto vrea să-l abată pe Faust de la toate acestea. şi care ne arată că Goethe era foarte priceput în ceea ce priveşte cunoaşterea spirituală. rezonabil. într-o direcţie sau alta. Aceasta este întru totul o vrăjitorie a lui Mefisto. de asemenea. care are misiunea de a-l face pe Faust să se delecteze din cauza a ceea ce e rezonabil. Aşadar. Se reprezintă ceea ce urmează: “Visul din noaptea Walpurgiei”. ceva ce Mefisto doar transpune în această scenă: un fel de teatru. de fapt. frivol. cealaltă. Pe de altă 40 . Iar Servibilis a fost inventat de Goethe drept servitor al lui Mefisto. ci acela care trece printr-o trăire spirituală. Aşa e obiceiul pe-aici în astă-noapte. adică să ia lucrurile într-un mod inferior. Dar avem aici un fel ciudat de transcriere poetică. de Mefisto. Şi acum noi vedem. la care el trebuia să ajungă. ai să fii!− În “Visul din noaptea Walpurgiei” totul e rațional. ceea ce trăieşte în el şi care doar face ca restul să urce la suprafaţă. că e vorba de o trăire spirituală a lui Faust. despre care vreau să vorbesc astăzi în continuare. De aceea face ca acesta să-i fie pus în faţă într-o asemenea aură. este. Pe nalta forţă-a omeneştii minţi. Părintelui minciunii te supune. Dar totul e transpus în scena de pe Blocksberg. rezonabil. şi întregul “Vis din noaptea Walpurgiei”. cu toate că “Visul din noaptea Walpurgiei” trebuie luat în serios.interpreta una şi aceeaşi realitate spirituală în moduri absolut diferite. domnilor. adevărată. El nu este plimbăreţul plin de vigoare. să strecoare pe furiş pe Blocksberg ceea ce e rațional. “ergötzen” = a delecta. dar lui Faust trebuie să i se creeze impresia că el trebuie doar să se desfete cu acest ceva rațional. care sunt realitatea spirituală mai profundă. care colorează asemenea fenomene. scuipă pe Ştiinţă şi Raţiune. Goethe a transpus cuvântul italian “dilettare” în germanul “dilettieren”. şi îl duce apoi în faţa a ceva . pentru a face ca gândurile lui Faust să ia o direcţie absolut precisă. rațional. Scuzaţi acuma. ajunge la afirmaţia frivolă: căci orişicui ea îi apare drept iubita lui. ni se spune: O piesă nouă. De aceea.

parte. aceasta ne poate arăta cât este de necesar ca oamenii să se apropie măcar puţin de ştiinţa spirituală. altfel. Dar trebuie să repetăm într-una: Goethe nu a fost acel Goethe al pădurilor şi pajiştilor care orăcăie de mulţumire. pot găsi. care îl iubeau pe Goethe. ci va fi necesar să ne dăm ceva osteneală pentru a recunoaşte că în el mai exista şi cu totul altceva şi că multe dintre lucrurile care stau ascunse în drama lui Goethe trebuie să iasă la lumina zilei de-abia de acum înainte. 41 . aşa cum le-a apărut el până acum oamenilor. numai că Goethe e un tip atât de îngrozitor! Ei nu spun asta. ci maschează atunci lucrurile. îl duce peste două zile pe Faust pe Blocksberg. cu fratele lui Gretchen. Şi aceasta se numără printre minciunile de viaţă! El e un tip atât de îngrozitor încât. după ce l-a pus pe Faust să provoace nenorocirea cu mama lui Gretchen.cum să-l înţelegi pe Goethe? Până şi unii oameni eminenţi. fiindcă altfel . unde el se plimbă cu suflet mulţumit.

Atât căutarea mistică. la început. omul devine conştient de însăşi originea sa divin-spirituală. un fel de document important al istoriei culturii. atât în cartea “Enigmele filosofiei” . pe baza unei experienţe multilaterale. Şi el vorbea pe baza acestui entuziasm. aceasta a fost totodată perioada în care spiritele încercau să se apropie. de mulţi ani. Prin aceasta. laborator În legătură cu scenele pe care le-aţi văzut mai înainte. pe de o parte. ceea ce Goethe a creat printr-o imaginaţiune interioară. el a încercat să simtă punctul de contact al vieţii umane interioare cu întreaga viaţă cosmică. din ştiinţele naturii. Fichte a căutat să sesizeze în sufletul uman viaţa plenară. îşi creează caricaturile lor. Tocmai aceste scene din partea a doua a lui “Faust” stau în faţa sufletului nostru atât ca un document al istoriei culturii. a Eului. În primele două scene avem. îngustă. în aşa fel încât prin această înflorire a divin-spiritualului în interiorul sufletului. 27 ianuarie 1917 după o interpretare scenică a unei părţi din “Faust” II Actul II: Cameră în stil gotic. spre care merge şi curentul spiritual-ştiinţific. de problemele supreme ale existenţei. pe baza experienţelor epocii sale. că Fichte căuta într-un mod elementar să dea formă divin-spiritualului care trăieşte în interiorul cel mai adânc al sufletului uman. din acea profunzime pe care i-o dăduse şi arta greacă. Nu-i aşa. a presimţit multe dintre lucrurile care prin ştiinţa spirituală trebuie să răsară ca o sămănătură. scriind aceste scene. Am putea spune că Fichte s-a străduit să învie în nişte noţiuni abstracte vaste sentimentul care poate fi făcut să prindă viaţă în om sub impresia adevărurilor 42 . în imediata vecinătate a lui Goethe se manifesta o căutare cu adevărat importantă. năzuinţa de a găsi lumea spirituală îşi are caricaturile ei. am dori ca ele să-şi facă o intrare plină de înţelegere în cele mai largi cercuri ale omenirii prezente. din profunzimea pe care au cunoscut-o concepţiile legate de ştiinţele naturii. Puteţi vedea din expunerile succinte făcute de mine. Ne este îngăduit ca atunci când ne apropiem de asemenea manifestări cum nu se poate mai profunde ale spiritului goetheean să apelăm la ajutorul reprezentărilor deja obişnuite ale ştiinţei spirituale pentru a ajunge la o înţelegere deplină. a Eului creator. îşi creează de-a dreptul caricaturile ei. Tocmai în cercurile noastre nu trebuie să surprindă. adus în conştienţa deplin trează. precum şi eforturile de cunoaştere mai adânci ale filosofiei. cât şi ca expresie a unei cunoaştrei adânci. “Despre enigma omului”. Fichte încă nu putea vorbi din tezaurul concret al ştiinţei spirituale. de natură filosofic-teosofică. Este cât se poate de explicabil că o asemenea încercare de a înainta spre spirit a stârnit adeseori reacţii adverse. datorită studiilor sale de mistică. am putea spune. Când Goethe. dintr-un infinit entuziasm al cunoaşterii. Fiindcă în aceste reprezentări spiritualştiinţifice zace formulat. pentru că aceste scene conţin mulţi germeni ai evoluţiei. faptul că. Se poate spune că Goethe. dar şi a Eului umplut de Dumnezeu. vremea încă nu se maturizase pentru aşa ceva.PRESIMŢIRILE LUI GOETHE ÎN DIRECŢIA REALITĂŢII CONCRETE NOŢIUNI CU CARACTER DE UMBRĂ ŞI REPREZENTĂRI SATURATE DE REALITATE Dornach. În perioada în care în spiritul lui Goethe se dezvoltau aceste scene. maturizat prin tot ceea ce îşi asimilase. atunci când apare cu mare intensitate. cât şi în ultima carte. atunci când a dat formă acestor reprezentări care trăiau în el. real. cu boltă înaltă. deplină. Johann Gottlieb Fichte îşi ţinea prelegerile dintr-un uriaş entuziasm al cunoaşterii. nu poate să surprindă. am putea spune.

Tipărite. ca şi caricaturile celorlalţi. când îi avea în faţa sa pe erudiţii pedanţi din Jena. care s-a dăruit de-a dreptul unui fel de teosofie. Un poet diluat. în orice caz. mai ales azi. şi mai paradoxale decât trebuie să fie adeseori paradoxurile . dintr-o străduinţă asemănătoare cu aceea a lui Fichte. dincolo de tot ceea ce îi stăpâneşte pe oameni în viaţa cotidiană. Căci la Jena ţinea prelegeri şi Schelling. despre libertatea umană şi despre alte probleme legate de aceasta. dintr-un mod de-a gândi şi simţi asemănător. care tocmai pe atunci avea însă un public cititor foarte larg. pentru că cele adevărate le par celor ce nu s-au obişnuit cu ele doar ridicole. Hegel începuse să-şi aştearnă pe hârtie filosofia. nu numai când a fost obligat să părăsească oraşul Jena. care credeau că în felul lor ştiu totul. când le-a ripostat pedanţilor erudiţi din Jena. pentru că oamenii credeau că ştiu totul mai bine pe baza vechilor reprezentări tradiţionale şi a cunoştinţelor pe care şi le asimilaseră. căreia i-a dat expresie apoi. Schelling. Şi apoi au venit caricaturile entităţii fichteene.ale ştiinţei spirituale. fără a fi înţeles de contemporani. diferite. impresia puternică pe care o poate face în mod nemijlocit o asemenea personalitate. aşa cum în viaţă toate se exagerează. limbajul lui avea de multe ori ceva abstract. De aceea. pentru a lua în serios ceea ce Fichte avea de spus. şi trăia în acel frumos tratat al său. un Schelling. desigur. au putut exagera lucrurile. Şi atunci putem înţelege că tânărul Fichte. Şi putem înţelege atunci că uneori un spirit cum era Fichte. care mai târziu. când ştiinţa spirituală poate să ajungă până la inimile noastre. trăia deja în dialogul scris de el. Pe de altă parte. dar ceva abstract pătruns de o simţire vie. nici un suflet nu-l primeau. Au existat apoi spirite de felul lui Friedrich Schlegel. ba chiar a Misterului de pe Golgotha. spre absolut. ostilă. cuvintele sale păreau în multe cazuri de-a dreptul paradoxale. Erau calomniaţi şi cei care trăiau în acea vreme la Jena. trebuia să fie considerat ridicol. care ţineau pe atunci prelegeri la Jena.paradoxurile necesare . în “Filosofia mitologiei” şi în “Filosofia revelaţiei”. a 43 . care este ancorat în Divinitate şi urzeşte în eternitate. Kotzebue. s-a putut lăsa în prada mâniei până într-acolo încât a afirmat că. spre ceea ce nu trăieşte doar în aspecte relative. tocmai un spirit cum a fost Fichte. pornind de la Jakob Böhme. care a mai putut spune adevărul într-o formă cu totul abstractă. care au fost puternic impresionaţi de Fichte. şi că nici o inimă. Ne putem face. o reprezentare vie despre dispoziţia sufletească în care se vor fi aflat un Fichte. .comunicate de ştiinţa spirituală. iar oamenii aveau o atitudine obtuză.Ceea ce s-a aprins atunci la Jena a fost o luptă spirituală de prim rang. dincolo de Eul cotidian obişnuit. ci se aprindea adeseori de mânie şi când vedea că dă tot ce are mai bun în el. când vorbeau despre ceea ce stătea atât de clar în faţa ochiului lor spiritual. s-a putut aprinde de mânie. Aceşti oameni căutau să răzbată dincolo de tot ceea ce e relativ în lume. “Bruno sau despre principiul divin şi principiul natural al lucrurilor”. care au aplicat cu multă energie asupra diferitelor ramuri ale cunoaşterii umane ceea ce aceste naturi de factură mai mult filosofică au căutat să facă să iasă din centrul ordinii lumii. Fichte s-a aprins adeseori de mânie. “Despre zeităţile din Samothrake”. după părerea sa. desigur. unde el derulează o imagine a ceea ce a trăit. Aşa a căutat Fichte să răzbată. Modurile în care a primit epoca asemenea încercări au fost. aşa cum am subliniat adeseori. de un sentiment viu. ar trebui omorâţi toţi cei trecuţi de treizeci de ani. dar care trăia deja în tratatul scris de el. spre o înţelegere foarte profundă a creştinismului. Şi a fost necesară. până la Eul absolut. Toate acestea se petreceau în imediata apropiere a lui Goethe. Aşa au căutat Schelling şi Hegel să răzbată până la existenţa absolută. dacă ar trebui să aibă de-a face cu tipii ăştia bătrâni. un Hegel. unii oameni. în acele Misterii vechi. Din această cauză. şi-a croit drum cu adevărat.

spune Mefistofel. ea reprezintă un pericol. care tinde spre realitatea vie a Elenei. şi că evoluţia lumii are loc mereu prin bătaia de pendul dintre ahrimanic şi luciferic. Tocmai această problemă ia apărut lui Goethe în mod atât de viu în faţa ochiului său sufletesc. oricât de înaltă e năzuinţa care există aici. arată că Goethe a ştiut să aprecieze la justa lor valoare aceste spirite care căutau absolutul. decât denunţarea josnică a unei intenţii mari. plin de spirit prin faptul că descrie un fel de tânăr absolvent al examenului de bacalaureat care studiase la Jena şi. El e paralizat de ceea ce poate trăi din punct de vedere spiritual. Oricât de îndreptăţit. Interiorul lui Faust este umplut de ceea ce el şi-a asimilat. Nu e deloc uşor să-ţi vii în fire. Astfel că Goethe ni-l înfăţişează mai întâi pe Faust alunecând pe panta luciferică. că a apărut o anumită separaţie între Faust care a alunecat pe panta luciferică. Câte nu pot deveni un pericol! Chiar şi lucrul cel mai bun din toate poate deveni. luciferică . Faust a luat-o pe Elena din împărăţia Mumelor. intitulat “Măgarul hiperboreean sau cultura cea nouă”. de asemenea. puterile luciferice. scrisorile pe care şi le-au trimis Goethe şi Schelling. dacă în el se amestecă puterile ahrimanice. totuşi. într-o epocă încheiată. şi îl arată paralizat din cauză că trăieşte împreună cu elementul trecutului. Cînd de Elena eşti paralizat. un pericol. Acesta e lucrul căruia voia să-i dea formă în drama sa “Faust”. care e plin de spirit. “Faust”. dar nu sunt. în chilia sa. bineînţeles. vorbeşte numai în fraze auzite de el la Jena. El voia să se unească interior cu ceea ce existase.scris un pamflet dramatic foarte interesant. El trăieşte în spiritualul viu. după ce se întoarce acasă. Goethe caută căile pe care îl poate face pe Faust al său să ajungă la Elena. Toate acestea par foarte pline de spirit. un spirit care trăia în aura ocultului. fiindcă nouă trebuie să ne fie clar faptul că scrisorile pe care şi le-au trimis Goethe şi Fichte. Am putea spune că Faust se află cu sufletul său . expresiile nu sunt esenţiale -. Dar lui Goethe îi era clar că acesta este un pericol. şi Mefistofel. Trebuie să ţinem departe toate acestea de ceea ce şi Goethe voia să critice: caricatura care se dezvoltă din ceva mare. epoca a patra postatlanteeană.chiar dacă nu a folosit aceste expresii. putem spune. Goethe a fost. Aici el avea în vedere drama sa. la mama lui. la misterele existenţei spirituale din antichitatea greacă. pentru că foarte uşor poate aluneca pe panta luciferismului. dar e paralizat de acesta. care urma să înfăţişeze transpus în realitate ceea ce a stat mereu în faţa sufletului lui Goethe: perceperea nemijlocită a elementul spiritual viu din toate realităţile naturale şi istorice. Toate sunt preluate textual în acest pamflet. sau în cealaltă direcţie.pe un 44 . paralizat de apariţia Elenei. paralizat de legătura cu spiritualul. Goethe însuşi voia să se întoarcă înapoi. care ştia că ceea ce trăieşte pe calea progresului din evoluţia lumii o poate lua în direcţia ahrimanică. în elementul spiritual al vechii Grecii. dar mai întâi a avut-o în faţa sa doar ca forţă spirituală. chiar dacă nu găsim la el nişte principii oculte prelucrate foarte sistematic.trăind mai mult sau mai puţin conştient ceea ce trăieşte . faptul că ceea ce e mai bun în lume poate deveni un pericol. Goethe a vrut să deruleze totul din străfundul cel mai adânc şi să arate peste tot că năzuinţa spre realitatea supremă poate fi în acelaşi timp un pericol. Aşa îl găsim după ce Mefisto l-a adus înapoi. Dar. în laboratorul său. Noi vedem. îl avea în vedere pe acel Faust care năzuieşte după misterele cele mai adânci ale existenţei. desfăşurând o activitate creatoare vie.

noi trebuie să ne punem această întrebare. pe acest făgaş filosofic a fost trimis elevul care a primit de la Mefistofel un cuvânt călăuzitor: Eritis sicut Deus. nu pot fi făcuţi răspunzători. În acest sens poate fi conceput şi întregul discurs care vine de la acest famulus. Faust visează. El nu vede ce se petrece în jurul lui. provine în întregime din mediul pe care vi l-am descris mai înainte. dvs. De ce a devenit proaspătul bacalaureat cel care ni se înfăţişează aici? Oare Goethe a vrut să-şi bată joc. el nu se simte deloc îngrijorat. prin întâlnirea fostului elev. expunerile lui Schlegel. reprezentarea cizmelor dvs. Pe acest om. de-asemănarea ta cu Dumnezeu! Elevul. care habar nu are de nimic. Că el crease întreaga lume. cu Mefistofel. fiindcă dvs. E ciudat cât de temeinic este Goethe. prin acest tânăr bacalaureat. când atrage atenţia asupra faptului că el este acela care a creat lumea. aşa se spune în limbaj profan. de asemenea. Şi la început. îl vedem la început. care a plăsmuit lumea. egoist. a celor de la Jena? Nicidecum. ca reprezentare a dvs. aţi creat.alt făgaş spiritual. ciocnindu-se într-un mod absolut obiectiv. scientes bonum et malum. între lucrurile cele mai periculoase care au loc în imediata lui apropiere. El nu ştie nimic de vechea sa lume. de filosofia. Dar. Proaspătul absolvent. Dar el reprezintă o caricatură a acestui mediu. Ba putem ajunge să cunoaştem chiar nişte pui de om care înţeleg filosofia kantiană într-un sens şi mai egoic decât acest tânăr bacalaureat. Ele sunt separate acum ca printr-o graniţă a conştienţei. diferit de căile spirituale pe care umblă Mefistofel. şi-urmează şarpelui. şi prin Mefistofel reînvie totul în mod ahrimanic. aţi creat lumea. dar cizmele le-a făcut 45 . el le-a semănat în sufletul lui.. ca reprezentare. în natura lui spiritual-ştiinţifică instinctivă. străbunul meu. ai lipsei de atenţie. Ascultă tu de vechiul sfat. el este infectat de tot ceea ce au putut să dea filosofia kantian-fichteean-schellingianhegeliană. îngrijorarea va veni mai târziu. pe care a ajuns sub influenţe luciferice. şi care pendulează. Bacalaureatul a dat curs maximei şi mumei. pe care o şi exprimă foarte clar. scumpă lui. Am cunoscut cândva un om care era atât de infectat de filosofia kantiană. Eu i-am spus pe atunci: “Ei bine. el îi reprezintă pe acei oameni care parcă sunt prizonierii habarnismului. devenit acum absolvent al examenului de bacalaureat. de fapt. Deja altfel ne este descrisă întreaga ambianţă în care trăim acum. dar el ia totul într-un sens îngust. Acum el nu se simte deloc îngrijorat în asemănarea lui cu Dumnezeu. fichteeană. vestitul şarpe. Dar Mefistofel o are în jurul său. adeseori. De ce face acest lucru? Ei bine. sigur. am putea spune. încât credea cu adevărat că el crease întreaga lume. ştii cît eşti de bădăran? Fiindcă el este cel care a sădit în elev toate acestea. în care trăieşte drept lumea sa contemporană.. în sensul lui. care intră acum pentru prima dată în scenă. Şi astfel avem tocmai în această scenă cele două lumi. ciocnindu-se foarte tare una de cealaltă. de care. Mefistofel nu se poate plânge că bacalaureatul îl tratează în aşa fel încât îl face să spună: Amice. fără a bănui nimic. Această ciocnire ne este arătată foarte clar de famulus. aceasta devenise pentru el o idee fixă. Şi sigur ai să te-ngrozeşti. devenit tânăr bacalaureat. dar la reprezentare se mai adaugă ceva. a primit impulsul de la Mefistofel însuşi. i-o citim pe chip.

într-un anumit sens. Pentru că nu-i plac aceste reprezentări cu miros de pivniţă. el a trebuit să caute o cale pe care să-l conducă în mod real pe Faust spre Elena. când bacalaureatul devine chiar prea absolutist. Goethe a trebuit să caute această cale. să reflectăm o dată la faptul că nici Goethe n-a rămas cu totul rece la răceala mulţimii obtuze. el îl lasă pe Mefistofel al său să-şi verse năduful chiar puţin mâniat. dacă e ca viaţa să prospere. alunecă Mefistofel şi caută acum aici un adăpost. modul de a gândi şi dispoziţia sufletului faţă de ceea ce poate să ajungă. De aceea.cizmarul. De aceea. Dar Goethe simţea ceea ce trebuia să înfăţişeze el aici pentru a o lua pe Elena de la Proserpina în aşa fel încât nu găsea nici un fel de noţiuni şi reprezentări pentru a descrie acest lucru. un poet mărunt ar fi rezolvat-o repede: a-i conduce unul spre celălalt pe Faust şi pe Elena. într-un fel foarte spiritual. chiar dacă această răceală nu era nici pe departe atât de rece cum este azi. despre “lumea ca reprezentare”. De aceea. în mod imaginativ. Şi merită. împreună cu care el a trăit. Aşadar. În acest bacalaureat. în felul amintit. Era vorba despre faptul că Faust ajunsese atât de departe încât să se apropie de Elena în subconştientul sufletului său. ci şi unele foarte nimerite. cât de nesănătoase sunt reprezentările care. s-a gândit Goethe. şi nu puteţi spune că aţi făcut aceste cizme. dar el trebuia să se apropie de ea cu facultăţile care-i erau naturale în viaţă. deşi aţi făcut reprezentarea acestor cizme!” De fapt. despre ce era vorba aici. s-ar putea spune: Fiindcă. pentru că au fost luate din realitatea vie. nu trebuie să existe nimic luciferic şi ahrimanic. legătura cu cultura. cum avea să găsească această cale. Fiindcă. cu cultura spirituală a epocii de atunci. căutarea absolutului devine o caricatură. provocat de oamenii la care vede ce reci rămân la sentinţele înţelepte rostite de el. Şi Goethe încearcă mereu şi mereu să-i scoată pe oameni dincolo de acele reprezentări care au puţin miros de pivniţă. şi pe care le auzim atât de des: noi vrem să ne unim numai cu ce este bun. pe care am avut-o aici în faţa ochilor. numai că oamenii nu privesc întotdeauna lucrurile în lumina justă. adeseori. fără îndoială. Lui Goethe nu i-a fost uşor să creeze tocmai acea parte din “Faust”. o victimă a lui Mefistofel. spre parterul plin de tineret. din viaţa spirituală. Faust trebuia făcut să coboare în lumea subpământeană şi so roage pe Proserpina să-l ajute ca Elena să se apropie de el în carne şi oase. orice infirmare veritabilă. miros a pivniţă. ce plină de inimă este scena în care Mefistofel. aşa cum am văzut. chiar a filosofiei schopenhaueriene. Poeţii mărunţi rezolvă orice! Chiar şi această problemă mare. foarte cu inimă. Elena trebuia să urce în această 46 . prin fabricarea lui Homunculus. Mai întâi. Aceasta este o răceală asupra căreia Goethe voia să atragă atenţia. aş zice într-o altă stare de conştienţă. Goethe îl arată uneori pe Mefistofel foarte simpatic. şi de aceea creaţia poetică a fost pentru el dificilă şi amară. Mefistofel trebuie să-i spună: Dar nu-mi veniți cu absolutu-n casă! Vedem descrisă de Goethe.spre publicul spectator. Şi apoi vedem cum se desfăşoară o activitate veritabil ahrimanică. Şi anume. imediat. căci Goethe ştie câte elemente mefistofelice trebuie să fie amestecate în viaţă. Lui nu i-a fost deloc limpede. Dar Goethe tocmai că nu era un poet mărunt. ia gândiţi-vă. are la bază această problemă cu cizmarul. de aşa ceva trebuie să fugim. Şi Goethe nu-l arată pe Mefistofel spunând doar lucruri drăceşti. până la oameni. De aceea sunt atât de vii şi de extraordinar de dramatice aceste scene. alunecă de-a dreptul cu scaunul lui de la bacalaureat . Filosofii au căutat absolutul. bacalaureatul este. aşa cum vine acum el însuşi în întâmpinarea lui.

Dacă Wagner ar fi realizat ceva pe calea sa. Fiindcă prin aceasta este dat iarăşi impulsul ahrimanic. De atunci ele îl urmăreau peste tot. dar care desfăşoară. ba chiar o desfăşoară sub o formă mai dezvoltată. pentru ca din ceea ce realizează Wagner să rezulte cu adevărat Homunculus. care exista deja în acea vreme. şi corporalitate. era o prejudecată medievală a lui Paracelsus. Ne putem imagina ce devine mintea unor asemenea oameni! Asemenea oameni. prin faptul că este el însuşi lipsit de corp. el a fost pus pe hârtie într-o vreme în care Johan Jakob Wagner era încă un sugar. bineînţeles. că Goethe a luat numele de la el. El se va fi gândit aşa: Elena i-a întins lui Faust mâna în sfera conştienţei. Aceste forţe spirituale sunt făcute să apară prin faptul că se apropie Mefistofel. elementul ahrimanic. El a făcut să aibă loc această densificare printr-o fiinţă cum e Homunculus.sferă a conştienţei. nu mai ştie cum să scape de ei! Cerea sfat despre felul cum ar putea să scape de aceste creaturi. în mod spiritual. Goethe a mai avut nevoie. Pe lângă toate acestea. care nu-i stau la dispoziţie lui Wagner. aş zice. să reflecteze la faptul că în tratatul “De generatione rerum” autorul îl asigură în mod categoric pe cititor că prin anumite procese suntem în stare să producem ceva care. Bineînţeles. care clădeşte. tocmai în vremea în care Goethe scria această scenă. poate cu ajutorul unor anumite forţe care zac ascunse peste tot. nu are corp . totuşi. Wagner e indus în eroare de mentalitatea sa materialistă. care trăiesc lucruri atât de aventuroase. Omului de azi îi este uşor să spună: Nimeni nu trebuie să creadă ce fantazează Paracelsus aici. dar ia naştere. în aşa fel încât din ceea ce combină aici Wagner să ia naştere cu adevărat ceva. Şi el devine aşa cum învăţase Goethe să-l descrie pe Homunculus. Şi neînţelegerea e provocată prin intermediul lui Wagner. el n-ar fi în stare să realizeze ceea ce ar fi un Homunculus real. Dar acesta este realizat acum. dar are nişte facultăţi asemănătoare cu facultăţile sufleteşti umane. aşadar. poate că i-ar fi mers ca acelui om care mi-a scris cu câtva timp în urmă spunându-mi că. la fel ca omul. fireşte. el a folosit ceea ce ştia de la Paracelsus. care nu este însă decât o coincidenţă drăguţă. Aici Paracelsus descrie cum pot fi fabricaţi. puntea de legătură dintre spiritualul pur. din procedee corporale. din partea mea. Desigur. E nevoie. numai că se intensifică până la clarvedere.vă rog să luaţi seama! Paracelsus spune expres: nu are corp -. Aşadar. absolut singur. La aceasta a recurs Goethe. desigur. un fel de activitate mintală. iarăşi de Mefistofel. dar nu mai poate acum să scape de ei. mai ales tratatul lui Paracelsus “De generatione rerum” i-a fost de mare folos. Johann Jakob Wagner din Würzburg a afirmat că e posibil să fabricăm homunculi. şi de un soi de neînţelegere. nici nu trebuie să creadă nimeni. un fel de activitate intelectuală. prin anumite procese. Fiindcă numele vine din vechiul “Faust”. pe care-l studiase. Dar oamenii ar trebui. pe care el le fabricase drept mecanisme vii. reuşise să producă în odaia sa nişte omuleţi vii. Paracelsus se gândea la anumite procedee care îl duc pe om până acolo unde are în faţa sa o fiinţă fără corp. Aşadar. după ce se străduise ani de zile. În acest scop. Dar nu e adevărat. homunculi. şi el indica şi căile pe care se pot fabrica homunculi. care e patria lui Faust. fiindcă pentru aceasta e nevoie de forţe spirituale. Goethe trebuia să creeze un fel de încarnare a Elenei. Printr-o coincidenţă drăguţă. omului de azi îi este uşor să spună: Ei da. dar ea trebuie să devină mai densă. după indicaţiile lui 47 . astfel încât putem spune: Prin prezenţa lui Homunculus e creată posibilitatea ca Elena cea pur spirituală să fie introdusă în lumea corporală. fireşte. uneori. la fel cum există şi aceia care îşi bat joc de aceste lucruri. există încă şi azi. ce-i drept. astfel încât el crede că Homunculus a fost fabricat pe o cale cu totul materială.

spune Mefistofel Aceasta este. de aceea arată înrudirea dintre ceea ce Faust visează. Vedem cum Goethe lucrează înspre lumea fizică obişnuită. să perceapă viaţa reală. să spună: Capul omului este numai pe de o parte ceea ce face anatomistul din el. retras în mod luciferic. prin faptul că toate acestea trec prin toate regnurile naturii. Întâlnirea lui Zeus cu Leda. Homunculus trecând prin toate regnurile naturii şi depunându-şi acorporalitatea. de acel ocultism adevărat asupra căruia eu am atras adeseori atenţia. care ştie să interpreteze. ci doar o manevrare. noi vedem cum Goethe încearcă să plăsmuiască din spiritualul etern al Elenei. De aceea l-a introdus pe Homunculus. de exemplu. Elena devine din punct de vedere exterior. din care viaţa a fost alungată. făcut din noţiuni cu caracter de umbră. se spune în chimie. prin toate procesele care sunt descrise în “Noaptea clasică a Walpurgiei”. a interveni în lumea materială prin noţiuni. De aceea. concret. fiindcă el vede cu ochiul spiritual visul lui Faust. pe de altă parte. Prin Homunculus şi prin transformarea pe care Homunculus o poate realiza cu fiinţa împreună cu care Faust trăieşte în mod spiritual. inconsistente. ceea ce vrea numai să copieze ceea ce are loc în mod exterior. descrie ceea ce trăieşte Faust. aşa cum am explicat în ultimele conferinţe. intrând într-un corp. care nu vrea să trăiască decât în noţiuni abstracte. Şi Homunculus devine într-adevăr imediat clarvăzător. pe de o parte. fie pornind de la ceva spiritual care trăieşte într-un cuib pe vârf de nori. cea care ne apare ea în actul III din partea a II-a a dramei “Faust”. însă cum − nu ştie. ca să zicem aşa. noţiunile obţinute prin abstractizare fie pornind de la ceva spiritual rezultat în mod panteist. Şi. de asemenea. Vedem. Acesta este lucrul esenţial pentru Goethe. cunoaşterea pur mecanică a naturii. corporalul. Dar cu aceasta Goethe este. să conceapă trăirea lui Faust. şi pe Homunculus. ea poate. Elena se naşte din nou. foarte aproape de ocultismul adevărat. drept concepţie despre lume. împreună cu care a trăit Faust. din sfera întregului Cosmosului. Eu am arătat de multe ori că o anumită formă unilaterală pe care a luat-o principiul creştin a dus tocmai la crearea unor noţiuni cu caracter de umbră. şi de care ne îndepărtează orice mod de a gândi care se scaldă numai în abstracţiuni. descriindu-l în mod pur exterior. în activitatea plăsmuitoare. că Goethe aşează imediat una lângă alta ceea ce trăieşte mai întâi în mod spiritual în Faust. faptul că Faust ajunge cu adevărat în lumea antichităţii greceşti. Encheiresin naturae. 48 . şi ceea ce percepe Homunculus prin clarvedere. Şi omenirea stă azi sub imperiul unor asemenea noţiuni. eu am atras atenţia asupra faptului că ştiinţa spirituală e în măsură să-l înţeleagă din nou pe omul real. aşadar. mama Elenei: o recunoaştem în descrierea visului lui Faust făcută de Homunculus. care nu sunt întotdeauna în măsură să intervină în viaţa reală.Această activitate plăsmuitoare. Omenirea are. e format din întreg Cosmosul. care nu sunt în stare să se cufunde cu adevărat în viaţă. în planul fizic. într-un fel de altă stare a conştienţei.Paracelsus. unindu-se cu elementul spiritual al Elenei. . el nu e nici ceea ce îşi închipue un suflet care navighează în mod abstract într-un cuib de nori al noţiunilor. Şi. în aşa fel încât Elena poate să intre apoi în lumea fizică obişnuită. care nu este însă o cunoaştere. Şi. ci acest cap trebuie înţeles drept ceva provenit prin metamorfoză din corpul încarnării precedente şi. De sine-şi rîde. nu a înota în noţiuni generale abstracte. pe de-o parte.

Ce har mai poţi tu văzului să-i ceri? În întuneric tu eşti doar acasă. Şi. În forfota de popi şi cavaleri. care vede spiritualul real. în locul unde Homunculus i se adresează lui Mefistofel. pentru că Mefistofel spune: Eşti mic la trup. mucede. Cernite pietre. fiindcă vedem peste tot rima: Te cred! În zarea ceții Prin Nord. Eu am atras atenţia asupra faptului că. unde-ai întinerit lumina vieții. cu abstracţiunile lor inconsistente despre Dumnezeu şi eternitate. după ce a văzut că Mefistofel nu-l înţelege. prin unilateralizarea Evului Mediu creştin: stingerea a tot ceea ce se apropie de sufletul uman drept realitate spirituală. care este şi ea o revelare a spiritualului. dintr-o cauză sau alta. Fiindcă tocmai lucrul de care se tem cel mai mult. în epoca prezentă. aşadar. De aceea înfăţişează el contrastul dintre spiritul lui Homunculus. dintr-o cauză sau alta. bineînţeles. concret. Homunculus vede ceea ce nici Wagner. Rima la “acasă” lipsește.acesta este esenţialul spre care trebuie să tindă o ştiinţă concretă a spiritualului. sesizarea concretă a realităţii materiale. chiar dacă de o altă natură. unde-ai întinerit lumina vieții. În forfota de popi şi cavaleri. dar mare ca fantast. un vers. De aceea.şi nu există niciun motiv ca aici să nu fie rimă -. scunde Aşadar. nişte pastori creştini şi alţi oameni de felul acesta. Ogive strîmte. este această cuprindere vie a lumii. Ce har mai poţi tu văzului să-i ceri? Tu eşti acasă doar în întuneric. Dar tocmai acesta este lucrul asupra căruia Goethe vrea să atragă atenţia în mod foarte energic. la dictare un vers a fost omis. fiindcă lipseşte rima . Nu văd nimic! Homunculus răspunde: Te cred! În zarea ceții Prin Nord. Goethe înfăţişează contrastul dintre acest mod de a vedea şi felul în care i-ar plăcea lui Mefistofel să fie lumea. lipseşte un vers. imunde. Goethe tinde în mod conştient spre o percepere concretă a realităţii. aşa cum trăieşte el apoi în conştienţa lui Faust. care trebuie să fi sunat cam aşa: Ce-i cu strâmtoarea din chilia-ntunecoasă? astfel încât Homunculus. îi spune în mod clar că oamenii au fost îndepărtaţi de lumea spirituală concretă prin 49 . Această cufundare cu noţiunile în lumea reală este ceea ce oamenii de azi nu vor să aibă. încărcate. nici Mefistofel nu văd.

unde-ai întinerit lumina vieții. După cum noi îmbătrânim din direcţia fizicului. le-a depăşit. Şi aceasta a fost o veche expresie germană. Dar Mefistofel se simte bine aici. când ne naştem întinerim din direcţia spiritualului. şi vede tot ceea ce se află acolo: Cernite pietre. Pe urmă: De se trezeşte. aşa cum au făcut unii umanişti sau filologi. de exemplu. încărcate. noi peste tot la Goethe. până la urmă. unde-ai întinerit lumina vieții “Întinerit” este o expresie veche. în loc de “a se naşte” se spunea “a întineri”. n-o să-avem noroc fiindcă el trebuie să fie introdus în viaţa cea vie. care este foarte bună. La aceste creaţii de bătrâneţe ale lui Goethe fiecare cuvânt a fost scris dintr-o adâncă experienţă în contact cu lumea. imortalitate.abstractizare. prin noţiunile nebuloase care au fost create şi care au fost aduse la strâmtoare prin activităţi de felul acelora din sânul cărora a ieşit Faust. în chilia întunecoasă. În forfota de popi şi cavaleri. să aibă doar o descriere a Greciei antice. el priveşte în jur. scunde. De aceea. mucede. tocmai în această scenă. Astfel. Homunculus spune cam aşa: Te cred! În zarea ceții Prin Nord. o greutate imensă. prin faptul că reprezentantul acestei Grecii antice. prin faptul că ea îi este arătată. Şi acest lucru dă cuvintelor sale greutate. Ce-i cu strâmtoarea din chilia-ntunecoasă? Şi acum. el nu vrea. unde-ai întinerit lumina vieții Se referă la Evul Mediu. ci vrea să trăiască în mod viu cu Grecia antică. ceea ce dovedeşte că în limbă e conţinută o înţelegere a acestui fapt. ce frumos sunt rostite asemenea cuvinte. Elena. nu! deloc! Destul cu bătălia Ce-o poartă tirania cu sclavia! 50 . minunata sa presimţire în direcţia realităţii concrete. dar cu aluzie la vechiul Niflheim: În zarea ceții Prin Nord. deoarece nu vrea doar noţiuni abstracte. Aşadar: Te cred! În zarea ceții Prin Nord. în diavolescul lui. de asemenea. păşeşte în carne şi oase în faţa lui. dar care. imunde. le dă. tocmai de Mefistofel. Ogive strîmte. ceea ce le dă un colorit deosebit: Vai. Ce har mai poţi tu văzului să-i ceri? În întuneric tu eşti doar acasă.

la animal. cînd o crezi sfîrşită. corpul său eteric. Noi vedem animalul. Ce face sufletul animalului când acesta digeră? Sufletul participă cu o senzaţie nasfârşită de plăcere. Animalul are corpul său fizic. Este interesant să observăm animalele când stau culcate pe pajişte. de s-ar putea ca ea să pătrundă mai mult în suflete! Atunci cu adevărat am progresa mai mult ca oameni. tot sclav cu sclav se bate În ansamblu. Cum ar putea înţelege oare materialismul. Astralul trăieşte în ceea ce corpul eteric oglindeşte din procesele fizicochimice prin care substanţele nutritive se introduc în organism. Este interesant. de s-ar putea ca ceea ce zace în poezia unei asemenea căutări să-i ia în stăpânire pe oameni într-o măsură mai largă. de-ar putea veni vremea în care şi din poezia unei asemenea căutări cum o găsim revelată tocmai la Goethe prin această scenă. de exemplu. în ceea ce este real. de exemplu. Este interesant să le observăm. Ea-ncepe iar. prin care ajungem să înţelegem ce este această realitate. pe cale spirituală. cu care Mefistofel se simte foarte înrudit. La aceasta priveşte animalul cu senzaţia cea mai intimă de plăcere. ea ne oferă nişte noţiuni prin care ne cufundăm cu adevărat în realitate. o vacă digerând când stă culcată şi în ea devin cu adevărat vizibile din punct de vedere interior toate procesele care au loc prin faptul că substanţele nutritive sunt preluate de stomac şi sunt trimise de stomac în toate celelalte părţi ale corpului. corpul său eteric şi corpul astral. şi mai avan pornită. Ei zic că-i luptă pentru libertate: Te simţi aproape transpus în epoca prezentă. în loc de aceasta. cum poate înţelege materialismul. din vremurile lui Goethe şi până azi. Adică de diavolul discordiei.Mă plictiseşti. chiar dacă ceea ce percepe acest corp astral în corpul eteric al vacii. pentru că există o corespondenţă intimă între corpul său astral şi corpul său eteric. o. această lume e constituită numai din vacă şi din procesele care au loc în ea. Materialismul nu oferă deloc asemenea noţiuni reale. Dar. la ceea ce are loc în corp. Şi aici este punctul în care tocmai cel care depune eforturi spiritual-ştiinţifice ar trebui să încerce . cu adevărat. Dacă ne ocupăm cu ştiinţa spirituală. deosebirea făcută de noi între capul omului şi restul corpului? Sau. după ce au păscut pe săturate şi digeră. ci doar noţiuni cu caracter de umbră. Noi ştim că omul îşi are corpul său fizic. senzaţia de plăcere este imensă. corpul său astral. Şi nimeni nu observă: toată sfada O iscă Asmodeu. să vezi. de tihnă. Dar. sunt numai procesele din întreaga ambianţă. următorul lucru? Să luăm o noţiune infinit de importantă. de exemplu. Ceea ce vede vaca e o întreagă lume! În orice caz. cu care trebuie făcută neapărat legătura pe baza cercetării spiritual-ştiinţifice antroposofice -. Eul său. vîrîndu-şi coada.din partea mea. El stă acolo şi se priveşte cum digeră. abstractizarea oricărei căutări a făcut infinit de mulţi paşi mai departe. din sfera 51 . şi căţărându-se pe ceea ce a făcut Goethe .să-şi clarifice deosebirea dintre o căutare spirituală concretă şi o căutare spirituală abstractă. De ce oare? Pentru că animalul este retras în întregime cu fiinţa sa astrală în corpul său eteric. ne vine să spunem: O. fiindcă şi aici se spune: Ei se ceartă pentru drepturile libertăţii! Deja Goethe răspunde: Dar cînd te uiţi.

Îl pune pe om în imposibilitatea de a avea un simţ pentru noţiunile concrete. Ar trebui să vă desenez procesele care au loc între stomac şi restul organismului vacii drept o sferă mare. dar ele sunt naturi idealiste ale unei epoci materialiste. nu să construiască noţiuni abstracte. de ceva care este lipsit de realitate. visând. Eul îngrădeşte cu activitatea sa impulsurile corpului eteric. pe de-o parte. Am vrut să spun acest lucru doar ca exemplu. din acest punct de vedere trebuie să înţelegem epoca prezentă. propria sa digestie. În vremea lui Goethe. totodată. pe acea cale ocolită pe care omul se umflă în pene şi o trâmbiţează cât mai puternic înspre lume. el duce la o deficienţă cu mult mai mare. atunci când el trage un pui de somn după-amiază. cu noţiunile. de exemplu. desigur. lucrurile nu merseseră atât de departe. Şi vaca se simte nespus de înălţată. În epoca prezentă există. în modul cel mai fatal. avem. dar noi azi ne aflăm în faţa incapacităţii multor oameni de a găsi o deosebire între o noţiune 52 . Lucrurile merg absolut în paralel: a nu putea înţelege realitatea în mod spiritual. la om procesul senzorial devine atât de mare cum devine în anumite momente procesul digestiv pentru animal. Aici privim în interiorul naturii concrete a animalului. când priveşte astfel în cosmosul ei. în timp ce. a privi totul drept un mecanism şi a fi incapabil să ajungi la nişte noţiuni care pot duce cu adevărat la condiţiile de viaţă ale lumii. o imperfecţiune a omului faptul că. la vacă. Dar Eul îi smulge acestei lumi corpul astral al omului şi îi permite să vadă drept cosmos numai ceea ce este trăit în organele de simţ înseşi. Fiindcă. ale omului. pentru conştienţa vacii. din legătura în care se află corpul astral cu corpul eteric. în aşa fel încât ele sunt percepute de corpul astral numai în regiunea organelor de simţ. De aceea. în acest moment pentru vacă existând numai cosmosul-vacă. se dezvoltă mult în afară. Nu este o glumă. pline de conţinut. Toate acestea rămân în inconştient. împreună cu corpul astral. faptul că ea dispreţuieşte noţiunile care se cufundă în realitate. într-un anumit sens. cel mult. Aşadar. Şi astfel. Astfel. acest Eu smulge corpul astral din legătura intimă cu corpul eteric. ceea ce la animal trăieşte ca un tot. nu îşi poate privi. declamarea de noţiuni fantomatice. Şi. pe de altă parte. omului îi e sustrasă posibilitatea ca. drept fenomenul paralel necesar. Dar tocmai acesta este fenomenul însoţitor al erei materialiste. prin faptul că omul are un Eu. aceasta duce numai la deficienţa că nu se cunoaşte nimic din realitate. care se desface. Ea nu vrea să aibă asemenea noţiuni. cu caracter de umbră. în ceea ce priveşte cunoaşterea naturii. după masă. Şi. care nu pot interveni în realitate. când se vede drept cosmos. o educaţie în direcţia noţiunilor goale de conţinut. În schimb. educaţia făcută sub semnul materialismului este. în timp ce digeră. dacă vorbim aşa. aşa stau lucrurile. Este. Dar pentru viaţă. la om e concentrat numai în organele de simţ.vacii. nu vorbim. să aibă o privire de ansamblu asupra întregului proces. El e smuls din această legătură. Dar. ci de ceva care are legătură. prin intermediul pasiunii. la fel de mari cât de mare este conştienţa noastră umană. Fiindcă de aici se vede că pentru ştiinţa spirituală concretă esenţialul este să se cufunde în mod real în fiinţe. din această cauză. Pentru cunoaşterea naturii. şi de aceea vorbesc în noţiuni generale cu caracter de umbră. ci pot interveni. dar la o dimensiune uriaşă. care se întinde până la firmament. ci noţiuni care se cufundă în realitate. fiindcă el ar vedea o întreagă lume. toate acestea se măresc în aşa fel încât devin. fără îndoială. naturi idealiste. avem doar imposibilitatea de a cunoaşte natura. fiindcă aici se află dificultăţile ei. cu evenimentele dureroase ale epocii prezente.

azi parcă aveţi bătută în cuie o scândură în faţa ochilor! . în faţa lumii apare un document care trăieşte exclusiv în noţiuni fantomatice. dat fiind că sunt cel de-al doilea examinator. desigur. prin cuvintele rostite după ce Wagner l-a întrebat cu frică: Şi eu? Ce se va alege de mine dacă ceilalţi vor pleca? Lasă! Rămîi să faci isprăvi faimoase-acasă. în afară de faptul că în documentele sale apare pentru prima dată punctul I! . cel care voise să joace rolul lui Mefistofel. îmi aduc aminte întotdeauna că el este scris de-a dreptul din viaţă. când a urcat acest Inocenţiu al IV-lea în scaunul papal? . pe-aici. modul de a gândi abstract. Poate descopăr punctul de pe i. tot aşa şi bunul Wagner. de exemplu. dar e discipolul dumneavoastră preferat! Oare cine i-a bătut în cuie această scândură în faţa ochilor? Ei bine. Şi astfel. aşa cum îl descrie Goethe. din viaţa erudiţilor.El nu ştia absolut nimic. Printre întrebările pe care i le-a pus. de aceea. Atunci profesorul de la catedra documentelor. trăieşte şi el în noţiuni fantomatice. Wagner. nişte umbre de noţiuni. Dar când a murit Inocenţiu al IV-lea? . Desfă vechi pergamente şi adună Corpii vitali după-o reţetă bună. nu oricum. altfel decât Homunculus. a putut să descopere în pergamentul său micul punct de pe i. să punem întrebarea: oare suferinţa trebuie să se prelungească la nesfârşit. domnule candidat. Ei bine. într-un loc de prim rang. care nu era aşa. a spus: Ei bine. iar Homunculus caută chiar să-l facă să înţeleagă că trăieşte în noţiuni fantomatice.Atunci.El a ştiut imediat sub ce papă apare pentru prima dată în documente punctul I: Inocenţiu al IV-lea! . zise: O. un istoric. Combină-i cu prudenţă. sub 53 . dragă domnule candidat. în care.Candidatul nu ştia nimic. aş zice. noi vedem că poate să se desfăşoare acea piesă de teatru care intervine cu adevărat profund în întreaga istorie a lumii. Dar. când ne poate duce la progres numai încercarea de a înţelege realităţile lumii.fantomatică şi una reală. dar care. domnule candidat. domnule candidat. Aici ne este îngăduit. de atunci şi până azi. în mod universal şi istoric. trebuie să-i pun şi eu o întrebare candidatului. şi care voia să joace puţin rolul de Mefisto şi. era profesor universitar. vedem. domnule coleg. dar mai ales la Cum! În timp ce eu. s-a răspândit. Gîndind la Ce.Dar alături şedea un alt istoric. Nu ne putem imagina ceva mai lipsit de realitate decât nota pe care Woodrow Wilson a îndreptat-o recent către senatul Statelor americane! Astăzi. a fost şi aceasta: Ei bine. din cauză că în locurile cele mai proeminente. domnule coleg. Spuneţi-mi.Candidatul nu ştia nimic. atunci spuneţimi orice altceva ce ştiţi despre Inocenţiu al IV-lea. din rândurile căreia un tânăr doctorand a stat faţă în faţă cu un domn foarte erudit. neputinţa de a concepe şi altceva în afară de nişte noţiuni cu caracter de umbră. care era mai ales un cunoscător al documentelor referitoare la ştiinţa istoriei: era profesorul principal al tânărului doctorand. într-o problemă importantă. ca istoric. Când citesc acest pasaj. spuse: Dar. care trăieşte exclusiv în noţiuni. vă rog să-mi spuneţi. voi hoinări. a vechilor pergamente. Fiindcă eu ştiu despre o promoţie de doctori. în ce document papal apare pentru prima dată punctul I? .

Pentru că. dar nu înţelege realitatea spirituală. acest lucru nu e înţeles deloc în cercurile cele mai largi. 54 . Ei rămân mereu copii. puteți începe! Vedeți doar: dracul e bătrîn: Îmbătrîniţi. Şi. şi-l veți pricepe! Cei care cred că lumea poate fi guvernată cu noţiuni fantomatice. putem înţelege şi cuvintele mefistofelice: La tot ce spun. încât începi să înţelegi tu însuţi cuvintele rostite de Mefistofel. Hai. al acestor lucruri. ei reci rămîn. depinde de noi în special să ne formăm nişte noţiuni foarte clare despre deosebirea dintre toate acele declaraţii care străbat astăzi lumea. Fiindcă cel care e un simplu idealist . vrea să guverneze lumea conform cu cea mai sumbră dintre noţiunile fantomatice. Eşti înţeles atât de puţin. oamenii nu vor deloc să înainteze.în a fi idealist există întotdeauna ceva demn de admiraţie -. în final. aducător de nenorociri. aşa cum vorbeşte el. la urma urmelor.Eu ştiu că dacă cineva atinge asemenea trăiri triste ale epocii prezente găseşte prea puţină înţelegere. Dar aceste lucruri trebuie luate cu deplină seriozitate. din cauză că puţini oameni sunt în stare să conceapă măcar deosebirea dintre nişte noţiuni fantomatice şi realitate. aşa vorbeşte câte unul. azi oamenii fug de realitate şi nu mai sunt în stare să conceapă decât umbre de noţiuni? . din partea a II-a a dramei “Faust” de Goethe.influenţa culturii materialiste. care pot crede că lumea poate fi guvernată cu şabloane noţionale. au provocat situaţia de azi. acolo unde diavolul rosteşte adevărul! Scena cu Homunculus. aşadar. El nu-şi va da seama deloc în ce constă caracterul fatal. care au străbătut lumea de decenii şi. nu înţeleg nici măcar ceea ce Goethe spune prin diavol. care. bravi băieţi. în număr atât de mare. Cu privire la înţelegerea acestor lucruri. poate fi înţeleasă ca un curs universitar pentru înţelegerea realităţii. chiar dacă nu vrea să creeze întreaga lume. după ce pleacă de la bacalaureat. va găsi chiar că e frumos să se vorbească atât de tranşant despre libertate şi drepturile omului şi despre asociaţii internaţionale de state etc. considerat bărbat important. De aceea.

ce sunt. Ea este scoasă din trăirile sufleteşti nemijlocite ale lui Goethe. Faust e străbătut de un fior. că de acum înainte Faust însuşi se desemnează pe sine însuşi ca preot. de ceea ce am avut de spus de-a lungul anilor pe această temă. Trebuie să considerăm că transformarea în preot a ceea ce Faust a fost înainte e un lucru plin de importanţă. ca să nu mai vorbim de valoarea estetică prin care se integrează în dramă. pe de altă parte. să i le recunoaştem lui Goethe. Am vorbit adeseori despre importanta scenă cu “mumele” din partea a II-a a lui “Faust” al lui Goethe.FAUST ŞI MUMELE Dornach. pur şi simplu. Dar cu aceasta am indicat deja că Goethe a vrut să spună un lucru de cea mai mare importanţă. Să observăm că astrologul. nu vom mai putea pune la îndoială faptul că Faust e condus cu adevărat în nişte regiuni. conţine cu adevărat un fel de punct culminant al vieţii spirituale din epoca modernă. Încercaţi să vă imaginaţi situaţia: în momentul în care Mefistofel pomeneşte de cuvântul “mume”. El coborâse la mume. Şi apoi el rosteşte importantele cuvinte: Ah. entitatea lor. ele. în nişte împărăţii pe care Goethe şi le-a reprezentat ca fiind aceleaşi cu împărăţiile mumelor în care era dus cel iniţiat în Misteriile greceşti. va putea fi împletit foarte bine în cursul expunerilor noastre prezente. în care lui Faust i se oferă. Ceea ce poate fi spus. dacă lăsăm să acţioneze asupra noastră scena cu “mumele”. Întregul ansamblul este introdus prin faptul că Mefistofel spune: Nu bucuros îţi spun o taină-adîncă 55 . dacă înţelegem fie şi numai într-o măsură foarte mică ce înseamnă această scenă. Aceasta este o scenă la care te poţi reîntoarce mereu şi mereu. vorbeşte despre Faust ca preot. când se înalţă iarăşi din lumea mumelor. Uşor vom putea spune. făcând cu totul abstracţie de ceea ce ştim deja în legătură cu această temă. propriu-zis. pornindu-se de la aceste scene. Demetra şi Proserpina. vorbind despre Misterii. posibilitatea de a coborî în împărăţia mumelor. dau de înţeles că cel care devine iniţiat în Misterii ajunge să le cunoască pe cele trei mame cosmice: Rhea. nu e nevoie decât să ne gândim că poeţii greci. şi dacă luăm seama la ceea ce face el să se întâmple în scena următoare. pe care trebuie. când Faust reapare. profunde. “La curtea imperială” Aş dori să pornesc în expunerea din seara de azi de la scenele pe care le-am văzut adineaori. prin Mefistofel. ea proiectează o lumină asupra unor adevăruri pline de sens. prin conţinutul ei important. pentru că. 2 noiembrie 1917 după o interpretare scenică din “Faust” II: “Galerie întunecoasă”. că ea conţine o întreagă sumă de aluzii pe care Goethe a vrut să le facă. Cel care trecea prin iniţierea în Misteriile Greciei trebuia să ajungă să le cunoască prin contemplare nemijlocită pe cele trei mame. Dacă devenim atenţi la felul în care vorbeşte Goethe în scena “mumelor”. Mume! Mume! cît de straniu sună. exact aşa cum. Nu e nevoie decât să ne gândim. Cu el a avut loc o transformare.

aici. trebuie să ne oprim. aş spune. nu există pentru el. în măsura în care e vorba de epoca actuală şi de necesitatea de a comunica lumii aceste lucruri. există numai în lumea pe care o percepem prin simţurile noastre. şi putem să ne-o punem. Dar trebuie să observăm cu multă agerime un anumit aspect. nu treptat. e vorba cu adevărat de un mister. El nu are nicio putere asupra lumilor în care Faust urmează să fie introdus de aici înainte. aşadar. asemenea graniţe fixe. Starea de conştienţă a lui Faust urmează să fie transformată. dacă păşim pe el insuficient de maturizaţi şi de pregătiţi. aşa cum stă el faţă în faţă cu Faust. printr-o muncă meditativă. făcută cu multă grijă. Dacă el găseşte certitudinea cunoaşterii. bineînţeles. pe care o observăm cu simţurile şi o înţelegem cu mintea.. Trebuie să ne punem o întrebare. nu merge mai departe decât până acolo unde se comunică felul în care se dobândesc cunoştinţe despre această lume. din modul în care tratează Goethe această scenă.Aşadar. nu există asemenea forme stabile. Faust urmează să treacă într-o altă stare de conştienţă. treptat. aduceţi-vă aminte că tocmai în cursul acestor expuneri eu am spus că trecerea pragului către această lume direct învecinată cu a noastră trebuie privită cu cea mai mare prudenţă. pe cei doi morţi. ca lume suprasensibilă. când în faţa lui se va dezvălui un mister superior? În ce lume este el. în seama fiecărui om. cu lumea noastră fizică. Dar. de fapt. propriu-zis. numită de noi lumea imaginativă. ca lume spirituală. sus. . Mefistofel aparţine. este un tărâm pe care. ar începe tărâmul care poate fi numit activitatea în lumea suprasensibilă. dacă nu vrem să ne lăsăm în prada unor concepţii greşite. în aceste momente. despre munca practică necesară pentru a pătrunde în lumea spirituală. Nici ceea ce s-a spus în cartea “Cum dobândim cunoştinţe despre lumile superioare?” sau în alte cărți asemănătoare. ca atare. ca ţară de graniţă. forţa Răului. care acţionează asupra lumii fizice. şi acea lume din care se ridică lumea noastră senzorială. el trebuie să devină magician. acestea. El e exclus. condus? . în acelaşi timp. de ceva ce Goethe a considerat că e necesar să comunice lumii în acest mod pe jumătate ascuns. cădem în prada iluziei. pe baza consideraţiilor făcute în cursul anilor: Ce urmează să se întâmple cu Faust. a amăgirii. În lumea care se învecinează cu lumea simţurilor noastre. este lumea care se învecinează direct. dar ca entitate suprasensibilă. Ei bine. într-un anumit sens. pe de-o parte. Aici. urmează să fie transpus Faust. din cauză că între lumea noastră. Paris şi Elena. urmează să-l transpună în această lume. activitatea însăşi trebuie lăsată în seama lui. în care noi trăim cu simţurile noastre. Faust trebuie să-i aducă în mod real. Mefistofel. aici se vede. pe tărâmul antroposofiei noi căutăm cunoştinţe despre lumea spirituală.Lumea în care este condus el.Tocmai acesta e lucrul pe care e atât de greu să-l faci inteligibil intelectului materialist din epoca prezentă. ca forţă ahrimanică. că lumea dată simţurilor noastre se înalţă doar ca nişte forme încremenite dintr-o lume aflată cu totul şi cu totul în mişcare. S-ar putea spune: Forme precise. Dar el urmează să fie transpus în această lume dintr-o cauză exterioară. aşadar. în care urmează să intre. Ei bine. Vedeţi dvs. că el era temeinic familiarizat cu anumite taine ale sufletului uman. el nu trebuie doar să privească în lumea spirituală. contururi precise. adică să săvârşească acţiuni magice. Dar în cazul a ceea ce urmează să se petreacă între Faust şi Mefistofel nu aşa stau lucrurile. nu trebuie să devină doar un iniţiat. limite. Dacă s-ar merge mai departe. faptul că în momentul în care treci pragul totul e în mişcare. acestei lumi. lui Faust urmează să-i fie dată forţa de a acţiona pe baza unor impulsuri suprasensibile. în care percepe sub terenul 56 . În această lume aflată cu totul şi cu totul în mişcare. în legătură cu evoluţia lui Faust al său. Acest lucru trebuie lăsat.

Reprezentaţi-vă devenirea creaturii umane. mintea obişnuită. Dar el trebuie să facă ceva. Încercaţi să sesizaţi legătura dintre cuvântul “mume” şi tot ceea ce creşte. dar el este o copie creată din marele ou cosmic. Cu forţele care există acolo. El urmează să fie primit cu sufletul său într-o altă regiune. meditativă. ce urmează să trăiască acum. fiindcă el 57 . într-un anumit sens. urzirea şi fiinţarea. pur şi simplu. Este un eveniment care trebuie să intervină ca un eveniment important în evoluţia lui Faust. Faust. în faţa necesităţii ca intelectul săşi înceteze activitatea. Demetra şi Proserpina făceau parte din lumea suprasensibilă. El trebuie să-i dea lui Faust posibilitatea de a-şi ţine promisiunea. pentru că Faust ajunge să cunoască o lume în care Mefisto nu e la el acasă. în cealaltă stare de conştienţă. este doar creat pe solul matern. prin faptul că Mefisto urmează să-l transpună pe Faust într-o altă stare de conştienţă. asupra femeii acţionează forţele Cosmosului. Prin aceasta. întunecat. În faţa acestei situaţii stă. încarnarea. înainte de a avea loc unirea dintre masculin şi feminin. el trebuie să săvârşească nişte acţiuni magice. Trebuie să vă reprezentaţi un anumit proces. Embrionul uman este întotdeauna creaţia unor activităţi cosmice. intelectul obişnuit. ci suprasenzorială. el încetează să se manifeste o dată cu moartea fizică. care are loc printr-o colaborare dintre Cosmos şi principiul matern. din care poate face prin vrajă să apară nişte forţe superioare şi el ajunge cu conştienţa lui deplină să se ducă acolo şi să vină înapoi. Ia gândiţi-vă. Intelectul începe să se manifeste atunci când începe încarnarea în corpul fizic. după cum am spus. Acest intelect trebuie estompat. periculoasă. în femeie zac prefigurate toate forţele care duc la formarea embrionului uman. cum nu se poate mai neplăcută şi pentru Mefisto. aşadar. Fie că încercarea o sfârşeşte cât se poate de prost. a embrionului uman fizic. ci are loc activitatea unor forţe cosmice sferice. acest embrion uman în devenire şi să ne întrebăm: Oare ce voiau vechii greci cu cele trei mume ale lor: Rhea. Nu e de mirare că Faust presimte: lui i se vesteşte o împărăţie cum nu se poate mai necunoscută. Să ne reprezentăm. totul devine periculos. dar. situaţia va putea fi aplanată. atunci când e rostit cuvântul “mume”. unilateral-materialistă. În elementul matern se uneşte elementul fizic-senzorial cu ceea ce nu este fizic-senzorial. tot ceea ce este în devenire. Demetra şi Proserpina? Sub forma acestor trei mume ei îşi reprezentau forţele care acţionează din Cosmos şi pregătesc embrionul uman. El speră că. Mumele Rhea. prin care omul percepe lumea senzorială. tălăzuirea şi devenirea. Faust? Dacă ar fi vorba exclusiv de nişte cunoştinţe imaginative nu ar fi nevoie decât ca el să fie introdus pe cale normală. în acest caz el îi scapă lui Mefisto. Ceea ce ştiinţele naturii. ceea ce materialismul naturalist-ştiinţific descrie drept ovul. “Mumele” este o denumire nu lipsită de importanţă pentru intrarea în această lume. care nu stă niciodată pe loc şi din care se înalţă lumea noastră senzorială. aşadar. propriu-zis. Noi concepem acum această pregătire în aşa fel încât o avem în vedere numai până la momentul în care se petrece fecundarea. devenirea fizică. urmează să facă Faust cunoştinţă. jos. Fiindcă. Dar situaţia devine.lumii noastre senzoriale. aceea care crede numai că. Nu aşa stau lucrurile. Pentru aceasta. trebuie să-şi înceteze activitatea. ce se poate întâmpla? Fie că Faust ajunge dincolo. într-un fel sau altul. dar din acea parte a Cosmosului care nu e de natură senzorială. Omul aflat în procesul devenirii fizice este pregătit în fiinţa de sex feminin.văzută din direcţia lui Mefisto? Nu-i aşa. face cunoştinţă cu cealaltă lume. Cum arată situaţia . Mefisto se pune el însuşi într-o situaţie cum nu se poate mai penibilă. adică înainte de fecundare. Este o reprezentare absolut lacunară. într-un anumit sens. dar atunci lui Faust i s-ar întuneca intelectul. el îi scapă lui Mefisto. ea devine şi pentru Mefisto.

acesta e modul în care omul se poate comporta faţă de această împărăţie suprasensibilă. pentru epoca a cincea postatlanteană. în mare parte. în aşa fel încât afirmaţia că lumea are o formă triunghiulară să nu fie luată în sens grosier-spaţial. Plutarh. în faţa sufletului lui Goethe.Vedeţi de aici că în perioada la care se referă Plutarh această înrudire cu mumele nu era pusă în legătură cu intelectul obişnuit legat de simţuri. spune el. În special o anumită scenă din Plutarh se pare că a făcut o impresie profundă asupra lui Goethe. întregul proces cosmic. Aşadar. aflat în stare de repaos. care se rotesc de jur împrejur: peste tot. Aceasta este. dacă luăm această imaginaţiune a lui Plutarh avem lumea gândită tripartit: de jur împrejur formaţiunea de nori. Cunoaşterea acestor lucruri s-a pierdut. mumele mă urmăresc! . fireşte.p. Acest câmp al adevărului. vorbeşte despre mume. 87 Prin urmare . comorile de înţelepciune ale Misteriilor. până la lumea lui Plutarh. Personal. În jurul nostru există. El se preface că e nebun şi aleargă pe străzi şi strigă: Mumele. ele se mişcă de jur împrejur. în mijloc fiind câmpul în stare de repaos al adevărului.nu vrea să se întâmple nici una nici alta. Ei bine. Ar trebui să ne reprezentăm lucrurile. pe fiecare latură 60. 183 de lumi. că în această scenă cu Faust el voia să atragă atenţia lumii asupra acestui lucru: există o împărăţie spirituală. Plutarh. scriitorul grec. Trebuie să calculăm în felul următor: Mai întâi. spune el. Fără îndoială că tot ceea ce citise în Plutarh i-a dat lui Goethe impulsul de a introduce în “Faust” expresia. Aşa se leagă lucrurile între ele.lumea e triunghiulară. El nu vrea ca Faust să-i scape. 183 de lumi. despărţit prin timp. Aşadar. Desen . am spus eu. La Plutarh se mai spune şi că lumea are o formă triunghiulară.aşa ni se descrie la Plutarh . calculând corect. Plutarh distinge faţă de acest ansamblul al lumii. fără îndoială. imaginaţiunea pentru mume. De aceea el urmează să le fie predat cartaginezilor. Să calculăm câte lumi obţinem. Dar. Nikias ţine cu romanii şi el vrea să le smulgă cartaginezilor oraşul Engyion.) Aceasta e lumea în totalitatea ei: în mijlocul acestui triunghi cosmic spune Plutarh . în ceea ce priveşte sentimentul: Romanii sunt în război cu cartaginezii. trebuie să folosim imagini spaţiale pentru ceea ce este supraimaginar şi supraspaţial şi supratemporal. în momentele mari de cunoaştere spirituală. a folosit ceea ce i se revelase personal. acest întreg raport faţă de mume a apărut din lectura lui Plutarh. dar nu vrea nici ca Faust să fie cu totul şi cu totul paralizat. pe care Goethe l-a citit. ci cu o stare a omului în care intelectul legat de simţuri nu e prezentă. Vă rog să reflectaţi la toate acestea şi să luaţi aminte la faptul că Goethe a vrut să sugereze toate acestea.se află câmpul adevărului. care stăpânea. ci trebuie să înţelegem că aici elementul spaţial e doar o imagine simbolică pentru ceea ce este aspaţial şi atemporal. cele 183 de lumi unduindu-se şi tălăzuindu-se. drept o lume 1 58 . totodată. de cele 183 de lumi. indică numărul ciudat: 183 de lumi. Goethe. în colţuri câte una = 183. din moment ce trăim în spaţiu. (Este schiţat un desen. într-un anumit sens. ideea de mume. Numărul 183 e dat de Plutarh.

epoca prezentă. Era atlanteană 28 să 179 Acum am terminat cu Atlantida. 49 avem pe fiecare câte 49 de lumi succesive. mai trebuie să adăugăm în calcul 4. avem apoi era lemuriană. dacă adăugăm celor trei lumi succesive şi Pământul. în care a trăit Plutarh. până în epoca a patra postatlanteană. încă două care vor urma. cea lemuriană . Noi împărţim lumea pământească în: era polară. care nu este o formaţiune încheiată. mereu mai departe. epoca greco-latină. care se dezvoltă mereu mai 49 departe. aşa cum împărţim şi lumea pământească. diferitele părţi şi lumile întregi care s-au tot rostogolit aşa. Lună . era atlanteană. aşadar. epoca protopersană. Plutarh a trăit în epoca a patra. sunt 21. era hiperboreeană. Dacă lumăm această împărţire pe Saturn. Lună. 49 Avem apoi.7.7. fiindcă noi distingem epoca hindusă. Soare. cea hiperboreană .Acest proces cosmic se împarte pentru noi în aşa fel încât avem formaţiuni de lumi încheiate: Saturn. epoca egipto-chaldeeană.după cum ştiţi acestea sunt trei 3 Dar noi împărţim fiecare dintre aceste lumi: Saturn. în stadiul Pământ: era polară . Soare şi Lună.7. s-a putut spune.7. Soare. dacă aplicăm calculul nostru şi calculăm corect. aşadar. În fiecare dintre cele 7 perioade. le adunăm 59 . într-adevăr: prin acest calcul rezultă 183 de lumi. şi rezultă 4 183 Vedeţi. cea postatlanteană şi aşa mai departe . avem.

Dacă vă reprezentaţi lucrurile în mod schematic aşa (desenează). dacă luăm Pământul nostru. iarăşi. Entitatea Lunii face parte din entitatea Pământului. totul se schimbă fără încetare. ştiţi că o legătură se face numai printr-o sârmă. Dacă vă reprezentaţi aceste două lucruri. Soare. care aparţine Pământului. De fapt. de fapt. se răspândeşte. nimeni nu ar crede că acesta este Rhinul. pe de altă parte. ci această sferă întrepătrunde Pământul. de această coadă e agăţată Luna. Dacă aveţi aici o staţie de telegraf şi aici (desenează) cealaltă staţie de telegraf. dacă nu luaţi în considerare doar corpul ei fizic grosolan. coboară din nou. copia spiritualului. ci forţele. atunci o avem pe una dintre mume. Dar se poate face şi cu un alt lucru ceva foarte asemănător. Ce este. în Pământ. Ceva asemănător s-ar putea face şi cu aerul. impulsurile care există în ea. Dacă în albie nu ar fi apă. să zicem Rhinul. el o roteşte pe coada ei. Numai că apa se împrăştie. le avem acolo pe mume. se află.nu poate să spună: Acesta e Rhinul. pe care mai evoluăm şi acum. totodată. Ce e Rhinul? Este oare Rhinul albia. pe care Misteriile greceşti n-au făcut decât să le exprime sub o altă formă: Proserpina. Demeter şi Rhea. în legătură cu care. numai că această coadă nu este fizică. presupunând că acesta este Rhinul şi aceasta este apa care curge în el: ei bine. aşadar. dintr-un anumit punct de vedere. deoarece curentul intră în pământ. ca pe o unitate. bineînţeles. Luna. cu forţele ei. Gândiţi-vă. Dacă vreţi să aveţi o reprezentare grosolană. dar.În afară de aceasta. Aici. Toate nenorocirile epocii moderne au legătură cu faptul că aceste forţe au fost dezvăluite fără să se fi păstrat caracterul misterial. în clipa următoare apa s-a dus şi aici e altă apă. vine din aceleaşi rezerve ale apei care urcă şi coboară: aici are loc circuitul apei. gândiţi-vă la un râu oarecare. apa. Soare şi Lună continuă să acţioneze până în epoca noastră. se răspândeşte în întreaga ambianţă. Dacă examinăm forţele care au legătură cu Luna . Şi forţele fizice nu sunt altceva decât umbra lăsată de spiritual. Sunt oare prezente cumva aceste forţe legate de Lună? Grecii au privit aceste forţe ca pe ceva plin de mister. Ce este această mumă? Ne vom putea apropia cel mai bine de această mumă în felul următor. după fiecare picătură. Fiindcă toate acele forţe care există în Saturn. Dacă vă reprezentaţi că toate râurile constituie o unitate. ca să avem o imagine. trebuie să vă creaţi imaginea următoare: apa se evaporă. electricitatea care se 60 . şi dacă ne înălţăm privirile spre Saturn. Aici e Pământul (schiţează un desen). dar noi trebuie să privim apa. aveţi: apa. înăuntru. când folosiţi cuvântul Rhin nu îl folosiţi pentru ceva care există în mod real. care merge de la izvor spre punctul unde se varsă. Iar tot ceea ce este impuls lunar nu este numai pe Lună. ca pe ceva foarte misterios. Luna. Dvs. valea? Nici aşa ceva nu crede nimeni. Oamenii desemnează râul cu numele de Rhin. Rhinul? Cine reflectează . Totul trece prin pământ. dvs.să luăm în considerare acest unic aspect -. apa se varsă în Marea Nordului şi vine alta. se află placa ce conduce prin pământ.am amintit deja o dată aici acest lucru . care se duce. Tot ceea ce este fizic este întotdeauna doar copia imaginea spiritualului. ci pentru ceva care se schimbă mereu. un peduncul. când trecem dincolo şi îl privim? Oare apa e Rhinul? Ei bine. această apă se evaporă şi apoi coboară din nou. Dar ce este Rhinul în mod real. aici el are o coadă. Dintr-un anumit punct de vedere. nu se schimbă. iar. Aşa stau lucrurile cu apa. Întrebarea referitoare la apa juvenilă nu intră aici în discuţie. cealaltă se face prin întreg Pământul. nu putem vorbi de o încheiere. nu e nevoie decât să vă reprezentaţi lucrurile în felul următor. Lună. tinde să formeze un circuit. nu puteţi fugi.

şi crud! Ce m-a lovit. cu electricitatea. dvs.atunci aveţi două lucruri diametral opuse. în faptul că aceste forţe nu mai sunt ţinute sfinte. Decadenţa din viitorul Pământului va consta în acest fapt. Aici mă refer doar în treacăt la acest lucru. printre lucrurile despre care membrii conservatori nu vor să vorbească. faptul că Goethe vrea să prezinte în această scenă a “mumelor” nişte adevăruri dintre cele mai importante. E impuls lunar rămas în urmă. în Misterii. vă puteţi gândi: toate presimţirile legate de aceste mari corelaţii stau în faţa lui Faust nu numai în mod teoretic. Aceasta era una dintre mume. că e adecvat epocii să dezvăluie aceste lucruri în felul în care le-a putut dezvălui deja pe atunci. ci ies afară. totodată. întâmplător.această înrudire există -. aceste lucruri acţionează în favoarea lui. te va duce drept la Mume. vedeţi. după cum nimic în această scenă. Vechii greci au ţinut secret. dintr-un alt punct de vedere. aveţi aici unul dintre pasajele scrise de Goethe din care puteţi vedea că poetul mare nu scrie versuri aşa cum fac mulţi.răspândeşte în pământ în acest fel . De aceea. din ce lumi . în societăţile oculte decadente din epoca modernă. în circuitul apei.trebuie să-i aducă 61 . o fiinţialitate opusă dual. că la el fiecare cuvânt stă parcă dăltuit în piatră şi fixat la locul lui. Dar aceste fenomene ne fac să vedem în electricitate imaginea opusă. candidaţilor la iniţiere. Ia gândiţi-vă: mumele sunt înrudite. că nu pot să-l aud? Ca şi cum ar fi lovit de un curent electric. şi forţele creşterii. Dar. înainte de toate. în orice caz. în principal. Această imagine acţionează deja aşa cum trebuie să acţioneze pentru că Faust a trecut prin tot felul de experienţe care îl aduc în apropierea lumilor spirituale. aşadar. Ceea ce lucrează sub Pământ drept entitate electrică e numai impuls lunar rămas în urmă.şi nou. Căci grecii mai cunoşteau încă înrudirea dintre această forţă răspândită peste tot Pământul şi forţele de reproducere . desigur. despre care am vorbit deja. el urmează să intre pe acest tărâm. nu este întâmplător. Aşadar. ale prosperării. care scriu şi ei versuri. ceea ce îi dă Mefisto lui Faust este imaginea care prefigurează ceea ce urmează să găsească el acolo ca impulsuri ale celor 183 de lumi. alături de celelalte două mume. Toate acestea se numără încă. nu ca pe un cuvânt oarecare. În Misteriile vechilor greci această forţă le era vestită.din alte lumi de conştienţă . Goethe foloseşte cuvântul “lovit” în mod cu totul intenţionat. Dar de aici dvs. şi pe bună dreptate. în cadrul unor fenomene ale decadenţei. să se pătrundă cu aceste impulsuri. Una dintre ele a ieşit afară în cursul celei de-a cincea apoci postatlanteene: electricitatea. Iată ce am dorit să vă expun azi. Faust (cu un fior): La Mume! Ce cuvînt . când e vorba de ceva. Goethe a considerat. această forţă. Ei bine. în sânul Misteriilor. Nu aparţine deloc Pământului. Vă puteţi sintetiza toate acestea din orice manual elementar de fizică. Goethe se numără printre aceia care tratează aceste lucruri într-un mod cu adevărat obiectiv: Pricepi acum tot ce posezi prin ea? Spre locul căutat o să te-ndrume. tot ceea ce are legătură cu electricitatea. şi era numit chiar aşa de către greci. reversul subpământean a ceea ce are loc deasupra Pământului. Celelalte vor ieşi afară în epocile a şasea şi a şaptea. Urmeaz-o.

faptul că Faust încă nu e suficient de matur pentru a duce lucrurile până la capăt. vedeţi că tocmai ceea ce a vrut Goethe să spună ne 62 . El a vrut să spună cam aşa: În ceea ce s-a dezvoltat începând cu secolul al 16-lea a jucat şi Diavolul un rol. ci una de natură ahrimanică. să devină prezentă pentru ceilalţi. datorită faptului că astrologul adaugă sugestia. Iar la sfârşit aveţi un aspect la care m-am referit adeseori. Aveţi aici imaginea arhetipală a unei asemenea propoziţii. Ele acţionează. Din fumul de tămâie al cuvintelor respective se dezvoltă în mod real ceea ce Faust scoate pentru conştienţa sa dintr-o cu totul altă lume. în realitate: astrologul suflă în urechile societăţii de la curte! Şi aceasta este o artă diavolească.Faust pe Elena şi pe Paris. limbajul din aceste scene este şi el cu adevărat altul decât ar putea părea la prima vedere. aşa cum se petrec faptele grosolan-materiale în realitate. dacă mi-e îngăduit să spun aşa? Ce face oare astrologul în mijlocul acestei curţi? El le sugerează celor prezenţi ce este necesar pentru ca lumea care se ridică.Şi. Dar pentru societatea de la curte acest lucru devine prezent. Dar dvs. astrologul nostru. Goethe foloseşte dublul sens pentru că vrea să descrie ceva care se petrece în mod real şi. veţi sesiza a doua latură a problemei. când el stă aşa aici. cum s-ar putea crede. Şi ceilalţi. totuşi. dacă luaţi scena în serios. a fost un impuls în istoria modernă. Cuvintele sale au putere de sugestie. el e cel care suflă în urechile fiecăruia dintre cei care fac parte din societatea de la curte. Iată unul dintre sensurile acestei propoziţii. că aşa ceva a fost prezentat cândva. Cine le sugerează? Astrologul.Prin aceasta. cu un dublu sens absolut. . cei care s-au adunat la un fel de spectacol dramatic. De aceea urmează ceea ce constituie sfârşitul scenei. Ele pot fi prezentate. în sensul arătat. Ce face astrologul? El suflă. şi această curte vi se arăta nu prea inteligentă. văd ceea ce aduce Faust din lumea la care m-am referit. Amintiţi-vă ce v-am descris. aşa cum o practică el. De la aceste lucruri vreau să pornesc mâine. De aceea a şi fost ales ca astrolog. ci a vrut să spună că aceste impulsuri au pătruns în istoria modernă. drept lume deosebită. . Goethe a vrut să înfăţişeze o realitate. Acest lucru a şi fost exprimat în mod clar. propriu-zis. când se rosteşte: Oratoria diavolului e suflatul e desemnată arta diavolească a astrologului. Dar: Insuflările sunt arta oratorică a Diavolului. Astfel. Deoarece Goethe a vrut să prezinte nişte adevăruri atât de importante. Celălalt sens se referă direct la scenă: Diavolul stă el însuşi în cuşca sufleurului şi suflă. nu se petrece în mod real. dar nu sunt reale în adevăratul sens al cuvântului. datorită conştienţei transformate a lui Faust. eu am vrut să vă arăt că astăzi poate fi explicată deja pe cale experimentală natura scenelor cu invocări de spirite. veţi sesiza că Goethe ştia ceva despre intervenţia unor entităţi suprasensibile în procesele istorice. Goethe nu a vrut să spună. Dar ce face. dacă porniţi în mod just la treabă. un lucru care s-a petrecut în mod real. ce v-am spus aici cândva: Astăzi se poate dovedi că orice cuvânt pe care îl rostim îşi arată vibraţia în anumite substanţe. e văzut în mod real. că ele sunt prezente în ea. ci prin forţa lui Mefistofel. nu pe cea mai bună. Astrologii îşi asimilaseră arta de a sugera. că el încă nu şi-a cucerit în mod just posibilitatea de a pătrunde în cealaltă lume. Dar cum de le văd şi ei? Lucrurile acestea le sunt pe jumătate sugerate. pentru a duce mai departe consideraţiile noastre. Aşadar. În mod pur scenic: Diavolul stă el însuşi în cuşca sufleurului şi suflă! Dar. veţi găsi un dublu sens în foarte multe dintre scene. Dar Goethe a vrut să înfăţişeze ceva care a jucat un rol.

63 .poate ne lămuri unele lucruri care sunt chiar foarte mult pe linia consideraţiilor noastre de până acum.

a cincea. în primă instanţă. cu o intensitate de viaţă tot atât de mare cu care va trebui să dezlege această epocă a cincea postatlanteană problema Răului a trebuit să dezlege problema naşterii şi morţii era atlanteană. pentru a face această caracterizare. în legătură cu fiecare epocă. esenţa Răului. dar şi ceea ce îşi asimilează ei ca impuls de voinţă. propriu-zis.şi ne aflăm. câteva aspecte deosebite. când ceea ce se află în dosul naşterii şi al morţii se ascunde. în aşa fel încât acesta va trebui să dezlege pe cale ştiinţifică natura Răului. să lupte. prin iubirea şi ura lui. treptat. destul de la începutul ei: această epoca a cincea postatlanteană a început în anul 1413. în sensul cel mai vast al cuvântului. Astăzi ne propunem să adăugăm la ceea ce ştim deja câteva aspecte. constatăm că ea are de rezolvat misiunea care se referă mai ales la ceea ce se poate concentra în cuvintele naştere şi moarte în Univers. fiecare epocă are o misiune. nişte impulsuri din care să nu ia naştere doar reprezentările lor. în aşa fel încât va trebui s-o scoată la capăt. ceea ce au trăit oamenii în epoca greco-latină nu a fost tot atât de 64 . De ce? Vedeţi dvs. din care rezultă ceea ce ei iubesc. Aşadar. mai mult se ascunde şi pentru percepţia şi simţirea umană. numai o repetare estompată a ceea ce au avut de trăit atlanteenii cu privire la naştere şi moarte. cu tot ceea ce provine din Rău. urăsc. că fiecare epocă îşi are misiunea ei. Vă rog insistent să luaţi seama la acest lucru. ceea ce se poate numi problema Răului. Dacă ne îndreptăm privirile spre epoca greco-latină. putem prezenta. mult mai elementar decât acum. în sensul că această misiune trebuie rezolvată într-un mod plin de viaţă. cea greco-latină. numai era postatlanteană. Se poate spune: Fiecare asemenea epocă are o misiune specială . Noi. sub toate formele posibile. din cauză că marile probleme legate de naştere şi moarte nu stau în faţa omului din epoca a cincea postatlanteană în sensul cel mai profund al vieţii. pe baza cercetării spirituale. mult mai direct. putem spune. la ceva care are de-a face doar cu nişte cunoştinţe. Ba chiar am putea spune că problema Răului aparţine acestei epoci a cincea postatlanteene într-un mod şi mai intens decât aparţineau naşterea şi moartea epocii a patra postatlanteene. Iar epoca greco-latină a fost.vă rog să nu vă gândiţi aici la o simplă misiune teoretică. ştiinţifică. o asemenea epoca durează 2160 de ani -. Astăzi aceste lucruri au devenit cam difuze. că în viaţa însăşi trebuie să apară nişte impulsuri cu care oamenii individuali din epocile respective trebuie să se confrunte. în contact cu care trebuie să caute. să înfrunte piedicile pe care Răul le pune în calea impulsurilor voinţei . de fapt. avem de dezlegat într-un mod riguros şi viu. care se va apropia de omul epocii a cincea postatlanteene.. Acest om al epocii a cincea postatlanteene nu mai are un sentiment exact care să-l facă să ştie cât de profund influenţau inima omului din epoca a patra postatlanteană fenomenele naşterii şi morţii. ne putem însuşi astfel. legate de epoca a patra. şi de propria noastră epocă. 3 noiembrie 1917 Când încercăm să caracterizăm diferitele epoci succesive din evoluţia omenirii de pe Pământ. ci şi mişcările lor de sentiment. în sensul cel mai larg. astfel încât va trebui să lupte. ci ele stau în faţa omului doar într-un sens teoretic.toate acestea ţin de sarcinile epocii a cincea postatlanteene.FAUST ŞI PROBLEMA RĂULUI Dornach. fenomenele naşterii şi morţii s-au apropiat de oameni într-un mod mult mai perceptibil. un lucru sau altul. oamenii din epoca a cincea postatlanteană . nişte reprezentări concrete despre aceste diferite epoci. În era atlanteană însăşi. Răul. Din acest motiv.

un conţinut nordic. În Goethe trăia dorul de a ajunge să cunoască Antichitatea prin percepţie nemijliocită .acestea trebuie să i se reveleze conştienţei. şi atunci unele dintre lucrurile pe care le-am caracterizat în cursul săptămânilor trecute ni se vor ilustra şi într-un alt mod. într-o măsură cu totul deosebită. de exemplu. pe baza a ceea ce i se dezvăluise în Italia. despre epoca greco-latină. intim. . numai dacă ele nu îi rămân inconştiente.De aici dvs. Lucrurile pot fi judecate în mod just numai prin comparaţie.atât de bine cât putea fi ea cunoscută în vremea lui -. doar să ştii ce ţine de o anumită epocă. Dar mai există şi o altă necesitate. cu toate puterile Răului. spre un alt mod de a vedea. este să ne transpunem într-un mod subtil. scena “Bucătăria vrăjitoarelor”. Eu trebuie să trăiesc în atmosfera Sudului. pe Faust. să o descifreze. pentru că el credea că se poate transpune total în natura modului spiritual de a percepe numai dacă starea sa de conştienţă va fi transformată de atmosfera de acolo. ci e necesar să se alăture o anumită conştienţă despre epoca anterioară. numai dacă îşi extinde conştienţa asupra lor. de a percepe. a fost scrisă de Goethe la Roma. cu tot ceea ce izvorăşte din Rău.intens cât de intensă va fi căutarea şi lupta din epoca a cincea postatlanteană. cu totul deosebit. în sufletul lui Goethe. în sensul cel mai eminent al cuvântului. Nu e nevoie decât să sesizăm cu o intensitate suficient de mare ceea ce am spus adineaori. Ceea ce trebuie să încercăm noi. şi de care omul trebuie să se elibereze prin forţele diametral opuse. pentru ca în mine să ia naştere alte forme de percepţie. Posibilităţile de a avea impulsuri rele. Şi s-ar putea enumera multe lucruri din care să reiasă adevărul acestei afirmaţii. Dar acest lucru avea legătură cu faptul că Goethe se simţea. care crede că e deştept în orice domeniu şi că nu vrea altceva decât să-şi extindă cunoştinţele. de a percepe. care a început în 1413. într-un mod atât de dramatic. de regulă. în cazul nostru. alte forme de gânduri. încât l-a situat în luptă cu reprezentantul Răului.am subliniat acest lucru adeseori în expunerile noastre -. cu Mefistofel? . Goethe năzuia de-a dreptul spre o schimbare a stării sale de conştienţă. de aceea. 65 . Şi acum. care nu va fi suficient de cuprinzătoare. ceea ce a simţit Goethe. să ne punem întrebarea: Cum şi-a dat seama Goethe că aşa stau lucrurile când l-a caracterizat pe reprezentantul omenirii. în sensul cel mai eminent al cuvântului. Ia gândiţi-vă în ce mod minunat se leagă cu această concepţie. aş spune. Unele vor apărea drept consecinţa acestei afirmaţii principale. care se pot ridica din străfundurile ordinii lumii . vedeţi că drama “Faust” a fost scoasă cu adevărat din sânul celor mai profunde interese ale epocii actuale. omul are de luptat cu Răul. în cadrul evoluţiei istorice de pe Pământ. în Italia. Goethe nu năzuia să meargă în Italia dintr-un impuls ca acela al unui profesor oarecare de istoria artei. sufletul meu va avea o formă de a vedea. alte forme noţionale. scoasă din natura evoluţiei umane. Nu e suficient. că epoca a cincea postatlanteană are misiunea de a luptat cu problema de viaţă a Răului. Nu spre aşa ceva năzuia Goethe. Aceasta este o caracteristică. în epoca a cincea postatlanteană. Din acest motiv. din natura evoluţiei istorice a omenirii. dorul de a se duce în Italia trăia în Goethe ca o boală. nu e suficient numai să ştii: acum. de dezvoltarea cărora această epocă a cincea postatlanteană depinde. e necesar ca impulsurile care au trăit în epoca greco-latină să devină acum şi impulsurile omului din epoca a cincea postatlanteană. un fiu al epocii a cincea postatlanteene. alte forme de sentimente. Este o caracteristică specială a omului faptul că el o scoate la capăt cu asemenea lucruri cu care trebuie să lupte numai dacă .Şi ceea ce are. Aşadar. Goethe îşi spunea: Dacă rămân doar în Nord.

fiindcă oamenii şi-ar da seama atunci. Ar fi interesant să vedem aceste trei lucruri împreună. în viaţa obişnuită. de fapt. noi putem vedea. Cel familiarizat cu distincţiile mai subtile din ştiinţa ocultă ştie să interpreteze foarte bine imaginea pe care o vede Faust în oglinda magică. că acest “Faust” este într-o măsură foarte mare o creaţie organică vie. Se iveşte mai întâi ceea ce prinde formă în continuare prin scena “La curtea imperială” şi care apare. în sufletul lui a apărut necesitatea de a nu-l pune pe Faust să trăiască doar condiţiile. doar evenimentele epocii a cincea postatlanteene. din imboldul celălalt. Eu v-am spus adeseori că gândurile noastre. se aminteşte de Elena. Nu degeaba auzim iarăşi aici. miroase a “bucătăria vrăjitoarelor”. ci pentru că el a vrut să-l înfăţişeze pe reprezentantul epocii a cincea postatlanteene în cadrul evoluţiei omenirii. În “Bucătăria vrăjitoarelor”. Frazele sunt aşezate mereu într-un mod bine cumpănit.Ei bine. în timp ce Mefistofel stă de vorbă cu macacii şi cu vrăjitoarea. Ar fi interesant. am putea spune. aşadar. în oglinda magică. Aşadar. coordonată din punct de vedere interior. prin cuvintele lui Mefistofel. în cadrul a două stări de conştienţă. Dar se şi aminteşte. Faust vede în oglinda magică o imagine. la “Curtea imperială”. Ceea ce vede Faust în oglinda magică din scena “Bucătăria vrăjitoarelor” e ceva care trăieşte în el. Faust este transpus. în cea de-a treia formă a sa. Dar. Puteţi vedea ceva mai exact acest lucru. În cazul primei întâlniri. din punct de vedere filosofic. în “Fantasmagoria clasic-romantică” din actul III al părţii a II-a. E interesant să alături unele scene din cuprinzătorul “Faust”. El vede o imagine. în faţa căreia el vorbeşte numai despre frumuseţea femeii.Aceste trei întâlniri sunt. totuşi. ridicat pe treapta imaginaţiei. mai întâi. poate. pentru ca şi ea să-şi pună pecetea pe starea lui de conştienţă. de a compara în mod viu. într-o foarte uşoară stare de răpire. că apare imaginea Elenei: În corp cu-această magică licoare Orice femeie o Elenă-ţi pare. de exemplu. impulsionate din mari profunzimi. Goethe nu e un poet ca alţii. cadavrele a ceea ce trăim noi. pentru că aceste trei scene constituie trei moduri succesive prin care Faust face cunoştinţă cu Elena. la sfârşit. inconsistente. diferite una de cealaltă. în “Bucătăria vrăjitoarelor”. să se reprezinte o dată “Bucătăria vrăjitoarelor”. că Goethe nu îl pune pe Faust în opoziţie cu Mefistofel pe baza unei abstracţiuni oarecare. el 66 . dacă veţi citi cartea mea în curs de apariţie: “Despre enigmele sufletului”. din gura lui Faust însuşi: Aici duhnește a bucătăria vrăjitoarei Acolo unde vine iarăşi vorba de Elena. Dar să ne punem întrebarea mai exact: De ce aceste trei întâlniri prin care Faust face cunoştinţă cu Elena? De ce? . De obicei. dar noi ucidem elementul imaginativ. ci un poet care a creat cu adevărat pe baza unor necesităţi mari. reprezentările noastre sunt. Acest lucru se întâmplă prin faptul că Faust se întâlneşte cu Elena. În dosul tuturor gândurilor se află imaginaţiuni. scena invocării de la “Curtea imperială” şi apoi scena cu apariţia Elenei înseşi. ci de a-l face să se întoarcă în epoca a patra postatlanteană şi să-l facă să-şi cufunde sufletul în această epocă. care conţine un mic capitol referitor la această problemă. unul după altul.

ci simţire devenită imaginativă. atingem aici o problemă pe care Biblia însăşi o atinge doar foarte delicat. În Biblie există o legătură misterioasă. pe care Goethe o scoate la lumină. Dacă vă reprezentaţi această gradaţie. întreaga gamă de sentimente. Iar dacă găsim trecerea spre “fantasmagoria clasic-romantică”. nebunie. Pentru ca el s-o poată reda în afară. e necesar ca acest lucru să fie legat cu viaţa sa de sentiment şi emoţională. acest lucru reiese pentru dvs. din întregul domeniu al vieţii de reprezentare. şi cu atât mai mult dacă le-am discuta. aveţi acest lucru în cele trei gradaţii ale apariţiei Elenei. drept o a doua treaptă: în al doilea rând: simţire devenită imaginativă . Dorul după Diavol e descris . Toate acestea sunt descrise într-un mod artistic adecvat. în această scenă a invocării. Aşadar. problema Elenei. în cartea scrisă de Ricarda Huch despre “Credinţa lui Luther”. Aici e luată în stăpânire nu numai viaţa de reprezentare a lui Faust. a constituit cu adevărat un conţinut al Misteriilor greceşti. are. transformată în imaginaţiune. Dar nu ne putem ocupa mai departe de aceste lucruri. într-un mod ceva mai nedelicat: această legătură dintre problema cunoaşterii femeii şi problema cunoaşterii Răului. Dar spiritul grec. ceea ce apare în scena invocării nu mai e doar reprezentare devenită imaginativă. Acest lucru nu putea fi descris mai nimerit din punct de vedere sufletesc. transpuse în sfera imaginativă. figura Elenei. ci ca realitate palpabilă pentru Faust însuşi . E ceva foarte semnificativ. în această epocă a cincea postatlanteană. Şi. are aici aceste lucruri. Reprezentare. avem. “Credinţa lui Luther”. într-adevăr. În scena invocării de la “Curtea imperială” lucrurile merg mai departe. Aşadar. din faptul că Goethe înşiruie. Şi acela care nu disecă drama “Faust” aşa cum facem noi acum. şi Goethe. în care niciun cuvânt nu ar putea sta în alt loc.el îl are pe Euforion drept fiu -. Faptul că Goethe o alege tocmai pe Elena ca apariţie pentru Faust are cu adevărat o legătură cu natura sarcinilor de viaţă ale epocii a cincea postatlanteene.are reprezentarea numai în mod abstract. acum.vă rog să ţineţi seama de acest lucru -: o reprezentare devenită imaginativă . Această “fantasmagorie clasic-romantică” este voinţă care a devenit imaginativă. veţi vedea cum Goethe înfăţişează legătura lucrurilor pe care Faust le trăieşte în viaţa sa emoțională. simţire şi voinţă. Faptul că Faust aici nu admiră doar frumuseţea în viaţa de reprezentare. iubire. sugerată prin faptul că ispitirea luciferică din Paradis a avut loc prin intermediul femeii. aşa cum face în “Bucătăria vrăjitoarelor”. în primul rând . de data aceasta nu doar din simţire şi din reprezentare. În orice caz.“Bucătăria vrăjitoarelor”. Şi aici aveţi. pentru că astăzi încă am păşi pe o gheaţă foarte subţire dacă le-am sugera. cei din Misteriile greceşti aflau ceva despre misiunea epocii a patra postatlanteene 67 . Cunoscând esenţa Elenei. Aici noi trebuie să ne gândim numai că apariţia Elenei. adoraţie. aici el trăieşte reprezentarea Elenei. nu putem spune altceva decât că Goethe sugerează cât mai intens posibil ceea ce vrea să spună aici. în imaginea din oglinda magică. pe baza acestui impuls. iar Ricarda Huch. în noua ei carte. prin fum sau prin altceva. în unire cu spiritul grec. pur şi simplu.atât de frumos -. În al treilea rând: voinţă devenită imaginativă Actul III al părţii a II-a. E cu adevărat o gradaţie minunată. atunci când Faust izbucneşte în cuvintele ce caracterizează legătura lui afectivă cu Elena: înclinaţie. el nu ar putea-o reda în afară.scena invocării de la Curtea imperială. Dacă Faust ar lua în sufletul său numai imaginea pe care o vede în oglinda magică. vedem cum Goethe sugerează în mod clar: această “fantasmagorie clasic-romantică” provine din voinţa lui Faust. ci doar o savurează. unde Elena nu mai apare doar ca fantomă. prin care Faust se simte legat de Elena. Şi ţinea de un anumit proces al iniţierii să cunoşti esenţa Elenei. de mişcări sufleteşti.

prin intriga pusă la cale de cele trei zeiţe. Paris a fost determinat să i-o fure lui Menelau pe Elena. Faust are în sine posibilitatea de a modifica starea de conştienţă. Ea a fost furată. Şi Paris a fost pus în libertate de Proteus. Hera a făcut în aşa fel încât corăbiile să ajungă în altă parte. Dvs. Aceasta este legenda exoterică despre Elena. că din această cauză a izbucnit războiul troian şi că. Legenda exoterică despre Elena e cea cunoscută. în locul Elenei adevărate. şi totuşi. în sensul că Elena nu ar fi fost de acord cu răpirea ei. Acum aude toate câte se povestesc despre ea. Conform cu această legendă. la Proteus. pentru că toate cele esoterice devin. La urechile ei ajung lucruri care se referă la idol. Elena i-a fost luată. unde pe atunci domnea regele Proteus. pentru că. Menelau a făcut el însuşi drumul până în Egipt şi şi-a adus-o acasă. ci ar fi furat-o împotriva voinţei ei. să trădeze ceva din legenda esoterică a Elenei.faţă de lumea spirituală. care nu mai ştie nici ea ce să facă. Căci. că în “Fantasmagoria clasic-romantică” din actul al III-lea al părţii a II-a se face aluzie la această latură esoterică a legendei despre Elena. care a rămas în Egipt. Dvs. partea a II-a. Totul e foarte încurcat. Aşadar. că Elena cea adevărată nu se află deloc la Troia. Menelau şi-a luat-o înapoi pe Elena. Apoi. prin problema Elena s-a spus foarte mult. Dar în mijlocul tuturor acestor îndoieli. că Paris nu ar fi răpito. au cucerit Troia. nu la realitate. Sofocle. de a o transpune în ceea ce trăia 68 . Cealaltă a devenit şi ea cunoscută. Proteus aflase de la sclavii care fugiseră de pe corăbiile lui Paris întreaga poveste. ea nu a devenit niciodată soţia lui Paris. ştiţi. în partea a II-a a dramei. încetul cu încetul. prin cheie îi atrage lui Faust atenţia asupra unor locuri care pentru el nu înseamnă nimic. poate. o auzim spunând: Nu-mi aminti de bucurii! amarnic chin Fără sfirşit mi-a cotropit şi piept. pentru că nu voiau să creadă ce spuneau troienii. în călătoria spre Troia. astfel că Paris a apărut în Troia numai cu idolul Elenei. şi el a fost trimis la Troia fără Elena. Goethe sugerează complexitatea figurii Elenei şi introduce în “Faust” al său acest caracter complicat al figurii Elenei. a dus-o la Troia. Goethe o înfăţişează pe Elena în actul al III-lea. Fiecare cuvânt are aici o anumită importanţă. Mefistofel-Phorkyas îi răspunde: Dar spune-mi totuşi: dubla-nfăţişare-a ta Şi-n Ilion a fost zărită. Şi pentru acest idol s-au luptat acum grecii. exoterice. fiind iniţiat în legenda esoterică a Elenei. Şi până la urmă nu mai ştie nici ea însăşi cine este. aşa că i-a luat prizonieri pe Paris cu întreaga lui suită şi pe Elena. într-o perioadă mai târzie a Antichităţii greceşti. şi gînd. ştiţi că Homer ne permite să întrezărim doar legenda exoterică despre Elena. De-abia autorii dramatici Eschil. Euripide şi-au permis. nu voia să trădeze nimic din aceasta. Exoterică este legenda care spune că. după ce războiul troian a luat sfârşit. el a plecat cu ea pe mare. nu e lipsit de importanţă faptul că. după ce grecii au asediat. idolul Elenei. Mefistofel-Phorkyas contiuă el însuşi cuvântarea Elenei. cu toate îndoielile de care e năpădită. în Misteriile greceşti au existat despre Elena o legendă exoterică şi una esoterică. în aşa fel încât Paris a fost nevoit să acosteze cu Elena în Egipt. a răpit-o pe Elena cu acordul ei. că el a apărut în Grecia. şi-n Egipt. Mefistofel mediază în aşa fel încât. Dar i-a fost îngăduit să ia cu el. dar în care Faust speră să găsească Universul. De aceea. bogăţiile i-au fost luate.

Această epocă are. care trebuie să furnizeze impulsurile mai ales omului din epoca a cincea postatlanteană. să cunoască. de-aceea-mi placi. anumiţi oameni au misiunea de a-şi îndrepta privirile spre punctul de vedere aflat în lumea spirituală. Aduceţi-vă aminte finalul ultimei mele drame-mister. Mefistofel nu i-ar spune aşa ceva Woodrow Wilson! Nu ar avea niciun motiv s-o facă. în aşa fel încât să poată ajunge să fie conştienţi de ceea ce trebuie cucerit prin impulsul Răului. tot atât de puţin poate vedea Mefistofel. care trebuie să se dea cu variatele forme ale Răului. Relaţia dintre Faust şi Mefistofel conţine multe aspecte legate de întreaga problematică a epocii a cincea postatlanteene. într-un anumit sens. găsesc o poziţie de pe care nu stau în interiorul Răului. El există. este cu mult mai intensă decât aceea a epocii a patra postatlanteene. dar ca repetare a erei atlanteene. Înclinaţia spre Mefistofel a fost posibilă numai pe baza impulsurilor date de creştinism pentru epoca a cincea postatlanteană.conştienţa în Antichitatea greco-romană. În această epocă a cincea postatlanteană. în epoca a patra postatlanteană. Are o profundă importanţă faptul că Mefistofel strigă spre Faust cuvintele: Eşti demn de toată lauda-n ce faci. Nu fără să existe o anumită înclinaţie spre Elena. în problema Elenei. pentru că este un fel de repetare a erei atlanteene. ci concret.cu Elena. când impulsul Răului ştie că cei care trebuie să trăiască Răul. Da. care este impulsul Răului. Răul însuşi. pentru a acţiona ca spirit în lumea lipsită de spirit a proceselor materiale. acest lucru îl spune. În ce constă o primă trăire. din iluzie. chiar dacă e doar o înrudire pe departe. totuşi. Goethe a scris o frază care e foarte importantă pentru epoca a cincea postatlanteană. Cuvântul iad (Hölle) nu e chiar lipsit de o înrudire etimologică lucrurile au de-a face unul cu altul . Mefistofel nu poate pătrunde în această formă plăsmuită în sens spiritual. impulsulrile evoluţiei omenirii trebuie să devină iarăşi acute. Ceea ce a fost exprimat clar în unele locuri din dramele mister scrise de mine: Ahriman-Mefistofel trebuie cunoscut şi pătruns. drama “Faust”. Omul acestei epoci trebuie să facă în aşa fel încât Ahriman-Mefistofel să se simtă recunoscut de el. Şi totuşi. Mefistofel nu poate s-o vadă pe Elena. Pe diavol îl cunoşti. Aceasta este ceva ce Faust trebuie să vadă. în special pentru iniţiaţii săi. e un moment important acela când Ahriman-Mefistofel se simte recunoscut. (Hellena) dar sub forma iadului. misiunea de a se mişca în direcţia luptei necesare. Universul nu trebuie luat în mod abstract. ci în afara Răului. Acesta este un lucru foarte imortant. într-un anumit sens. aşa cum vi se sugerează în forma esoterică a legendei greceşti. cel puţin nu cu toată atenţia. El aparţine unei alte regiuni. în cursul evoluţiei de pe Pământ a omului? Fiindcă aici este vorba despre o asemenea primă trăire. Omul trebuie să 69 . ceea ce Faust trebuie să afle. Trebuie să ia naştere nişte impulsuri care să apară în lupta cu Răul şi această trăire. Mefistofel nu este lipsit de orice înrudire cu Elena. La fel de puţin cum ochiul se poate vedea pe sine. E un lucru foarte important. Nu-i aşa. după cum am spus. epoca a patra postatlanteană trebuia să trăiască problema naşterii şi a morţii. Şi creştinii secolelor trecute o cunosc pe Elena. spuneam eu. sub o formă plăsmuită în sens spiritual. Ea constă în faptul că oamenii se adapă iarăşi din maya. Problema Elena e complicată. Pentru Ahriman-Mefistofel. propriu-zis. ci el poate vedea numai alte lucruri. rămânând străin. ceea ce a vrut să exprime spiritul grec. O primă trăire a survenit acum în epoca a cincea postatlanteană.

cu iluzia. trebuie să se întrepătrundă. introducând a doua apariţie a Elenei chiar după scena “Curtea imperială”? Cu ce avem de-a face. de fapt. reprezentările . din cu totul alte puncte de vedere. Am atras atenţia în repetate rânduri asupra acestui lucru. şi pentru că oamenii nu sesizează ce trăieşte în reprezentările lor ca ţesătură fantomatică.cât de des am vorbit despre ele în expunerile de faţă -. ci de realitatea nemijlocită. cu marea amăgire. se manifestă în realitate sub formă spirituală. Aceasta trăieşte . aici? Cu nişte fantasmagorii insuflate de astrolog. aici avem de-a face cu amăgirea. De îndată ce s-a ridicat la orizont epoca a cincea postatlanteană. pe care realitatea le duce la absurd? Pentru că în această viaţă de reprezentare se amestecă acea ţesătură fantomatică pe care Goethe o face să se amestece. maya.eu aş pune întrebarea: Unde mai este ea descrisă într-un mod atât de grandios şi obiectiv. Amintiţi-vă. nu se poate altfel. Am amintit deja ieri acest lucru. v-am pomenit acest lucru ca pe o eroare caracteristică . În acele epoci din dezvoltarea omenirii în care banii nu erau principalul. Această întreţesere a ţesăturii fantomatice în realitatea devenirii istorice . Fiindcă tocmai pentru această apariţie la “Curtea imperială”. care arată cum un necromant face ca Elena să apară la curtea împăratului Maximilian. Goethe îl înfăţişează pe omul acestei epoci în figura lui Faust. în viaţa de la “Curtea imperială”. am spus în 1914. care se credeau deosebit de isteţi.în relitatea istorică exterioară. elementul imaginar. spuneam eu. Noţiunile. cu maya. Dar Goethe îl pune în legătură pe Faust însuşi cu această iluzie a economiei naţionale. Dar ele nu ţin de vreo teorie abstractă. ireal. Ce vrea să spună el. ci împăratul însuşi este acela care vrea să perceapă apariţia şi care cade în prada ei. Aici nu Faust. apoi. economia naţională nu era bazată pe bani -. prin Faust. iluzoriu.dar am putea cita o sută de acest fel -. e paralizat. o dată în cartea mea “Despre enigma omului”. ci exista schimbul de mărfuri. Epoca a cincea postatlanteană trebuie să creeze multe pe baza iluziei. de fapt. Erorile pe care vi le-am înşirat au luat naştere toate din iluzie. pe baza plenitudinii realităţii spirituale.Dar el durează deja de atâţia ani! De ce? De ce trăiesc oamenii cu asemenea reprezentări. aşa cum e cazul în epoca a cincea postatlanteană. aceste bancnote de hârtie nu sunt altceva decât dovada reală din cadrul economiei naţionale a faptului că în relaţiile de schimb domneşte. Şi e cu adevărat minunat felul în care Goethe era iniţiat în aceste lucruri.chiar dacă existau bani. unde am scos în evidenţă misiunea amăgirii pentru conştienţă. nici de vreo fantasmagorie abstractă. Faust îi scapă lui Mefistofel. Faust inventează banii de hârtie. pe baza legilor economiei lor naţionale: Războiul nu poate dura mai mult de 4-6 luni. . îşi joacă rolul său. Pentru Mefistofel nu mai reiese altceva decât concluzia: 70 . în acele epoci nu se putea spune că viaţa economică exterioară e împânzită cu o reţea de iluzii. în articolul ce urmează să apară despre “Nunta chimică a lui Christian Rozenkreutz” din 1459. cu ceea ce exercită o influenţă prin sugestie. în care am asociat problema libertăţii cu faptul că în conştienţă apar mai întâi nişte imagini de oglindă.asta a vrut să spună Goethe . care sunt caracteristici pentru natura ahrimanică a relaţiilor de schimb din epoca a cincea postatlanteană. acestea duc într-o măsură atât de mare la erori. imaginaţia celor care puteau simţi aşa ceva a fost îndreptată în preluarea realităţii spre asemenea ţesături fantomatice. amintiţi-vă că anumiţi specialişti în economia naţională. Când intră în marea lume. Aceste lucruri pot fi spuse abia acum pentru prima dată sub forma lor directă. ca în acest “Faust”? Şi conştienţa epocii a cincea postatlanteene şi conştienţa epocii a patra postatlanteene.facă iarăşi cunoştinţă cu iluzia. Goethe avea un frumos model în descrierea lui Sachs. comerţul de schimb .

la Proteus. Faust are un atac de apoplexie. pentru că el face aluzie la legenda esoterică a Elenei. a folosit-o. Elena vine din stele. Elena din cea de-a doua apariţie? Acest lucru e sugerat într-un mod foarte clar. s-a dus în Egipt. care e de origine cosmică. ci vom mai spune despre problema Elenei şi unele lucruri care pot aduce cu adevărat lumină în sufletele noastre cu privire la întrebările care pot apărea în urma expunerilor care trebuie să ne străbată sufletele în această perioadă. În felul acesta minunat a folosit Goethe problema Elenei. Dar ceea ce a păstrat Egiptul pentru epoca a patra postatlanteană a fost luat de Menelau din Egipt şi dus înapoi. Leda cu lebăda. în legenda esoterică a Elenei. când lui Mefistofel nu-i mai rămâne din Faust nimic altceva decât corpul fizic exterior.Poftim! În cîrcă cu-un nebun în lege. Faceţi legătura dintre ceea ce rezultă aici pentru noi din ritmul stelelor şi ceea ce am spus despre Macrocosmos. individuală. De unde vine oare. Astrologul este cel care o face să apară. 71 . ceea ce a fost expulzat de această epocă a treia. pe care Goethe. acelaşi lucru care îşi are temeiul în stele. dar ea introduce în sufletul lui Faust impulsurile pentru o altă Elena. el este paralizet. Partea cealaltă. Dar Goethe ştia chiar mai mult. chiar dacă numai pe bază de sugestie. Homunculusul vede cum în viziunea lui Faust se iveşte naşterea Elenei: Zeus. Astfel. despre ceea ce acţionează asupra femeii înainte de fecundare. Vedem cum Goethe foloseşte. împletirea a ceea ce trăieşte în noi la trecerea din epoca a patra în epoca a cincea postatlanteană. ceea ce Egiptul a lăsat să plece. Faust e condus dincolo. din Elena. care spune că în Troia se afla numai idolul. chiar dacă e numai o fantasmă. Motivele se înlănţuie aici în mod minunat. Chiar diavolul cu pagubă se-alege. Ea se iveşte în momentul în care Faust îi scapă cu adevărat lui Mefistofel. aveţi aici trecerea spre a dezlega problema epocii a patra postatlanteene. Fiinţa lui sufletească s-a despărţit de fiinţa lui trupească. epocile a treia şi a patra postatlanteene îşi trimit influenţele în epoca a cincea. în Grecia. despre aceasta vom vorbi în continuare mâine. problema naşterii. Dar urmează scena pe care am descris-o aici anul trecut: visul lui Faust. vom discuta problema Elenei nu numai în legătură cu Faust. întreaga scenă. pe care îl vede Homunculus. din ritmul stelelor. Acum în sufletul lui Faust se iveşte impulsul trecerii spre epoca a patra postatlanteană. Ei bine. fără îndoială. Fiindcă în Troia pe cale de dispariţie rămăsese din Elena ceea ce ţine de epoca a treia postatlanteană. în sensul eminent al cuvântului.

în mijlocul erei atlanteene . în parte. o putere ahrimanică.şi. în epoca a patra postatlanteană. În era atlanteană se vedea o legătură între ceea ce făceai. cât s-a gândit. cu importanta problemă care suscită în istoria evoluţiei omenirii întrebări legate de naştere şi moarte. V-am spus că epoca a cincea postatlanteană. astfel că a fost necesar. prin stăpânirea diferitelor forţe ale naturii. drept naştere şi moarte. Mai târziu. şi ceea ce avea loc în aşa-numitul mers al naturii. Tocmai în epoca a patra atlanteană. Am încercat apoi să arăt că Faust trebuie să se cufunde în impulsurile epocii a patra postatlanteene. ca ecou . în sensul lor suprasensibil? Cât s-a discutat pe tărâmul creştinismului. pe care vi le-am caracterizat. Nu trebuie decât să ne îndreptăm privirile spre Impulsul Christic însuşi. Toate acestea s-au dezvoltat pe baza impulsurilor proprii epocii a patra postatlanteene. şi în epoca a cincea. va avea de-a face cu marile. pornirile şi impulsurile spre Rău vor acţiona asupra lumii într-un mod extraordinar. Am explicat acest lucru referitor la ceea ce a urmărit să facă Goethe în drama sa “Faust” prin încercarea de a-l pune pe Faust în legătură cu impulsul epocii a patra postatlanteene. cu aceasta. şi asupra naşterii şi morţii. nişte corelaţii spirituale care îşi trimit modul de a acţiona în sufletul uman. în marea eră atlanteană. cât s-a simţit în legătură cu naşterea lui Christos. S-a dat o luptă în suflet. cu aceasta. în parte. pentru că această luptă s-a dat deja. în nişte puncte deosebit de pregnante.LEGENDA ELENEI ŞI PROBLEMA LIBERTĂŢII Dornach. oamenii vor avea de luptat cu forţele Răului într-un mod la fel de elementar cum s-au luptat în era atlanteană cu naşterea şi moartea. aş spune. 4 noiembrie 1917 V-am atras ieri atenţia asupra faptului că în evoluţia omenirii există nişte corelaţii. Forţele bune şi cele rele din om acţionau asupra stării de sănătate şi de boală a semenilor lor într-o măsură foarte largă şi.în omul însuşi acţionau nişte forţe care erau în legătură cu naşterea şi moartea. Oare Impulsul Christic nu are de-a face cu marea. Fiindcă. în oamenii atlanteeni. Aceasta începe în anul 747. în esenţa lor. 72 . Dar acum. În acei oameni. Impulsul Christic. Am caracterizat deja câteva dintre ele. din substraturi spirituale. existau nişte forţe care puteau fi dezvoltate. Va fi necesar ca sufletele umane să afle câtă forţă va trebui să găsească sufletul în sine pentru ca. aducându-l în calea sa pe Mefistofel. această problemă a naşterii şi morţii a fost mutată mai mult în sufletul uman. să intervină tocmai în viaţa acestei epoci a patra postatlanteene. a cincea. într-un mod gigantic. pe care o preluase deja ca moştenire din era atlanteană. care a avut de-a face mai ales cu problema naşterii şi morţii. o dată cu întemeierea Romei. În naşterea şi moartea lui Christos vedem apărând. Ce rol important joacă moartea lui Christos. în epoca noastră. lupta sufletului uman în confruntarea sa cu problema naşterii şi a morţii. sub o formă mai elementară. mai fizică. Şi din rezistenţa pe care oamenii vor trebui să o opună. vor creşte forţele opuse. în toate direcţiile. ca din cei 2160 de ani ai perioadei pe care o considerăm o epocă de cultură şi civilizaţie să treacă 747 de ani până când impulsul principal. să învingă forţele Răului. ca om. să le transforme în impulsuri bune. de asemenea. la dominarea Răului. aşa cum a apărut el în prima treime a epocii a patra postatlanteene. epoca noastră. pentru ca în sufletul lui Faust să aibă loc o împletire a ceea ce se săvârşeşte în mod conştient cu ceea ce urzeşte în mod inconştient în sufletele umane prin activitatea legilor evoluţiei. într-o cu totul altă măsură decât cea pur naturală. care aveau influenţă asupra naşterii şi morţii. aşadar. cu importantele întrebări ale vieţii referitoare la Rău.

se pot apropia de fiecare om în parte. ca să putem înţelege mai bine de ce natură sunt aceste eforturi în epoca noastră. de fapt. care va lua nişte dimensiuni mult diferite de cele actuale. face parte din eforturile depuse de spiritele întunericului. pentru că oamenii au în multe cazuri interesul să prezinte tocmai impulsurile distrugătoare drept impulsuri constructive. . entităţile ahrimanicluciferice rămase în urmă s-au ridicat de-a dreptul împotriva legăturilor de sânge.forţele Binelui. progresiste. dar când asupra Pământului vor veni lucruri rele şi în mod direct din forţa electricităţii.o puteţi vedea deja din expunerile generale ale ştiinţei spirituale -. naţiunilor. Această accentuare abstractă a principiului naţional. oamenii sunt împărţiţi. această elaborare de programe pe baza unui principiu naţionalist. astfel încât astăzi un început considerabil de mare al muncii unor asemenea spirite constă tocmai în accentuarea abstractă a principiului naţional. E greu. naţionale.sunt scoase pe baza înrudirii de sânge a oamenilor. Aşa va fi deja în cursul epocii a cincea postatlanteene. de exemplu. printre oameni acţionează acele entităţi pe care le-am denumit drept spiritele căzute ale întunericului. În epoca a patra postatlanteană. În special . Tocmai în aceasta va consta importanţa acestei epoci a cincea postatlanteene. ca fiinţe îngereşti rămase în urmă. Ele au fost inspiratoarele acelei rebeliuni care voia să-i elibereze pe oameni de legăturile de sânge. pe de altă parte. acţionează în impulsurile oamenilor pentru a face să se manifeste ceea ce are legătură cu înrudirile de sânge. tribale. pe baza legăturilor de sânge ale familiei. Pe atunci. adică în epoca de cultură greco-latină. nişte fiinţe din ierarhia Îngerilor. Noi am arătat că. urmaşii individualităţilor care în era 73 . rasiale. pe de-o parte. în epoca a cincea. găseşte punctele de pornire pentru acele impulsuri care trebuie să se dezvolte tocmai opunând rezistenţă Răului. începând din ultima treime a secolului al 19-lea.o putem spune. într-un anumit sens. situate imediat deasupra ierarhiei oamenilor. Am arătat deja: în epoca a patra postatlanteană era normal să se clădească întreaga structură a omenirii pe baza legăturilor de sânge. pe înrudirile de sânge. fără îndoială . raselor. prin exploatarea forţei electricităţii. că fiinţele îngereşti. În această perioadă. să aducă lucruri rele asupra Pământului. Fiindcă cel care vrea să-şi însuşească nişte impulsuri spirituale găseşte punctele de atac prin care să opună rezistenţă. şchiopătând în urma evoluţiei normale şi căutând astfel să stânjenească alte structuri sociale umane care trebuie să se formeze pe cu totul alte baze decât. pe când el este posedat . să vorbeşti deja astăzi despre aspectele de amănunt. în general. în impulsurile ce străbat lumea. care nu vor să audă ce zace. fără a putea deveni evlavioşi cât ai bate din palme. când va fi posibil ca oamenii. în oameni care suferă greu din cauză că nu se pot lămuri asupra felului în care sunt încurcaţi în karma cosmică şi nu pot înţelege că trebuie să treacă prin diferite încercări. care vor fi mult mai aproape de om. triburilor. ele mai ajutau la stabilirea ordinilor care după cum am arătat în faţa dvs. În această privinţă. pentru că. astfel încât fiecare om va crede că susţine lucrurile din propriul său imbold personal. Dar e necesar să ne aducem aceste lucruri în faţa conştienţei. care făceau parte din ierarhia Arhanghelilor. în oameni care sunt încâlciţi în multiple feluri în karma cosmică a epocii a cincea postatlanteene. în orice caz. aceste entităţi mai erau nişte entităţi care slujeau forţelor bune.de asemenea fiinţe îngereşti despre care am vorbit. nu doar de grupuri umane. aceste amănunte ating încă în măsura cea mai largă nişte interese ale oamenilor pe care ei nu vor să permită să fie atinse. Să ne lămurim încă o dată. care se apropie mult mai intim de oameni decât spiritele rămase în urmă ale epocii a patra postatlanteene. Acum ele se află în regnul oamenilor şi. să înţelegem de ce natură au fost eforturile spiritelor întunericului rămase în urmă în epoca a patra postatlanteană.

la nunta lui cu Iocasta. ca ele să fie folosite. Oedip era unul dintre cei care ştiau. Epoca greco-latină a venit în întâmpinarea acestor rebeli într-un mod deosebit. El nu putea face altfel decât să creadă că patria sa e Corintul. Oedip îl omoară pe tatăl său. Acest mers al evoluţiei cosmice trebuia să le fie explicat oamenilor aşa cum putea fi el explicat. în acea iubire reciprocă ale cărei baze se pun prin înrudirea de sânge. evitaţi entităţile spirituale ahrimanice.. Fiindcă. În cele din urmă. A studia astăzi acea profeţie este o problemă foarte dureroasă. că talentele lui s-au dezvoltat. lor li se povesteau miturile. Laios. pentru că nişte băieţi de vârsta lui îi atrăseseră atenţia asupra anumitor lucruri. ale evoluţiei.azi ea trebuie să fie mai spiritualizată -. oamnilor nu li se spunea: evitaţi-i pe rebeli. care va deveni ucigaşul tatălui său. lucrurile acestea le erau comunicate într-un alt mod. prin legende. Aşadar. îi devine fatal. Aşa cum trebuia să fie cunoaşterea în epoca a patra postatlanteană. drept rebeli. importante. Astăzi constituie o slăbiciune a multor oameni faptul că. Soţia acestuia i-a dat numele de Oedip. deja într-o formă asemănătoare cu cea care se apropie astăzi de om. călătorea împreună cu un însoţitor. Ştiţi cum se povesteau lucrurile mai departe. după cum se ştie. în epoca a patra postatlanteană a fost implantat un impuls care a 74 . miturile exoterice. Ca să se meargă mai departe a fost necesar să existe mereu revolte.Ca şi cum ar putea să-i evite! Am vorbit adeseori de acest lucru. şi prima faptă pe care o săvârşeşte acolo a fost. tocmai în timpul repetării erei atlanteene în epoca a patra postatlanteană. oamenii n-ar fi fost maturi pentru a primi explicarea miturilor. Laios. Dar. că ia calea Tebei. ca să nu provoace acolo nenorocirea de a-şi ucide tatăl şi a se căsători cu mama sa. ei i se dăruiau oamenii. care are legătură tocmai cu ceea ce am adus eu acum în faţa sufletului dvs. ei i se dăruiau oamenii pe atunci . ce-i drept. drept individualităţi care fac opoziţie. Pe drum. el a poruncit să-i fie străpunse călcâiele şi să fie lepădat pe Citeron. care va trăi cu mama sa în incest. Şi atunci. în care tatăl său. Ea înseamnă. Dar tocmai faptul că pleacă de acasă. nu s-a lăsat convins să renunţe la căsătorie. prin Misterii. pur şi simplu: Evită-ţi patria. că din căsătoria lui cu Iocasta va rezulta un fiu. enigma omului. într-un anumit sens. Ei ajung la ceartă. să studiem acel mit care ne povesteşte cum un oracol i-a profeţit lui Laios din Teba. dacă am voie să spun aşa. când încă mai exista o conlucrare înţeleaptă a oamenilor. El nu ştia cine sunt. au fost aceia care au devenit eroi. l-am situat foarte temeinic pe Oedip în întregul context al evoluţiei din epoca a patra postatlanteană. fiindcă altfel vei deveni ucigaşul tatălui tău şi soţul mamei tale.atlanteană mai acţionau pe cale magică. Dar el trăia în sânul unei desăvârşite iluzii. aşa era ea adusă spre oamenii acelei epoci. în care zac ascunse însă nişte adevăruri adânci. dar când din căsătorie a rezultat un fiu. în cercul cel mai larg al vieţii. dacă o poţi studia în întreg contextul ei. pe aceştia să-i evităm! . el întâlneşte un car. în realitate. tatăl sau mama sa. se afla deja în legăturile de sânge -. Să studiem un asemenea mit grandios. El nu i-a spus Sfinxului: “Nu bucuros îți spun o taină-adîncă”. Cu aceasta. Ştiţi că băiatul Oedip a crescut. îşi continuă drumul spre Teba. ci a dezlegat enigma. evitaţi naturile rebele. că oracolul din Delphi i-a spus apoi ceva foarte important. În vremea de atunci. prin mituri. Acest fiu a fost dat în grija unui păstor. din cauza călcâielor străpunse. unde crescuse. entităţile luciferice! Nu li se spunea aşa ceva. Ci se ştia că este în planul mersului plin de înţelepciune al lumii ca aceste entităţi să fie puse acolo unde trebuie. auzind de Lucifer şi de Ahriman. dezlegarea ghicitorilor puse de Sfinx. ghicitoarea Sfinxului. Iniţiaţilor. el pleacă din Corint. Şi lucrarea zeilor buni. că el s-a simţit de timpuriu neliniştit în sufletul său de îndoielile privitoare la originea sa. Cu aceasta. Aceasta a fost profeţia făcută lui Oedip. aparţine acestei epoci. ei simt: Pentru Dumnezeu.

faptul că el s-a salvat cu ajutorul firului dăruit de Ariadna -. Un asemenea erou este Oedip. Aşadar. decât că: La zece ani era o poamă rară. i se spusese că atunci când băiatul va deveni un adolescent care să fie în stare să folosească o anumită sabie va putea să se întoarcă. datorită acestui fapt. care s-a văzut dintr-o dată soţia propriului său fiu. Avem în faţa noastră nu numai un om care se ridică în mod subiectiv împotriva legăturilor de sânge.continuat să acţioneze şi în care Oedip era angajat. Oedip şi-a scos ochii. ci un om care e împins la revoltă de legile naturii înseşi. S-ar putea vorbi ore în şir despre felul în care Oedip a dezlegat enigma Sfinxului. un asemenea erou este şi Theseu. şi o ţine ascunsă. în aşa fel încât acesta l-a trimis pe fiul său. până la moarte. în dosul acestor eroi. Şi el . dar că ei sunt necesari în întregul drum plin de înţelepciune al evoluţiei lumii. Iar el a devenit ocrotitorul lui Oedip. ia gândiţi-vă numai . care îl ocroteşte în crângul Atticii. tocmai pentru că au fost scoşi din sânul ordinii normale. şi. că ceea ce se afla în dosul Elenei trebuie venerat aşa cum Faust o venera pe Elena.cunoaşteţi legenda. spre a fi educat. nu mai ştie despre aceste lucruri. expatriaţi. individualitatea lui Oedip. Şi Theseu e scos afară din sânul legăturilor de sânge. la revolta împotriva legăturilor de sânge. Ei bine. Dar Theseu este acela care o fură pe Elena. până când a venit ciuma. el s-a dus la Teba. pe care. şi apoi şi-a găsit odihna în pământul Atticii. le ridică împotriva sa. vechi. spre nenorocirea sa. pe când ea avea zece ani. din secolul al 16-lea. tinerii trimişi ca victime minotaurului. probabil că a fost fericit. e scoasă din sânul legăturii de sânge. bineînţeles. a fost protejat apoi de Theseu în Attica. Văzătorul Tiresias a fost acela care. tocmai Theseu e pus în legătură cu Elena. sau De la zece ani ea n-a fost bună de nimic. astfel încât ei îşi parcurg dezvoltarea în afara legăturii de sânge şi cum. a scos la lumină adevărul despre toată această poveste. În dosul acestor lucruri zac nişte enigme adânci ale epocii a patra postatlanteene. Iocasta. Încercaţi să cercetaţi mitologia greacă. aduc impulsuri noi. a ajuns orb şi a fost alungat de propriii săi fii. că ea se dezvoltă în afara legăturii de sânge. şi el dezleagă nişte enigme importante ale epocii a patra postatlanteene. e introdusă din nou în cadrul acestei legături. Omenirea ar putea învăţa din asemenea 75 . Theseu însuşi. Nu e de mirare că poporului din Grecia nu i se putea spune ce zace. care sunt expulzaţi. până la urmă. Dar cu aceasta Goethe atrage iarăşi atenţia asupra unui anumit lucru foarte important. Numai atâta e necesar să aducem în faţa sufletului nostru din drama lui Oedip.şi în cazul lui a existat o profeţie făcută de oracol tatălui. să o parcurgeţi urmărindu-i pe acei oameni. Noi vrem doar să înţelegem că ceea ce face aici Oedip îl arată a fi cu adevărat un erou al epocii a patra postatlanteene. şi că tocmai prin aceasta le trezeşte. şi-a luat singură viaţa. Doamna de la curte. că ei sunt marii rebeli. s-a căsătorit cu mama lui. Dar tocmai în ceea ce o priveşte pe Elena au acţionat cele mai rele forţe ale calomniei. Dar nu e necesar să facem acest lucru astăzi. am putea spune. de fapt. bineînţeles. n-o considera mama lui. departe de patrie. e dusă în altă parte. Goethe ştia. faptul că el a eliberat Athena de tributul pe care ea fusese nevoită să-l plătească. desigur. pe acei eroi care sunt cuibăriţi într-un anumit fel în sânul legăturilor de sânge. Ce ne arată aceasta? Ne arată cum o individualitate.

departe de toate legăturile de sânge. se poate ivi deosebit de clar în faţa ochilor noştri ne va preocupa acum şi pe noi pentru câteva minute. dar el n-a fost rostit cu o intenţie trivială . că ea va da naştere unei făclii arzătoare. de a rupe legăturile de sânge. cum stau lucrurile cu Paris? Ei bine. mari. sunt săvârşite în urma unor evenimente petrecute sus. Uşor s-ar putea întâmpla ca cineva să pună întrebarea: Dar cum rămâne atunci cu libertatea umană. şi care aveau pe atunci sarcina. care merge în paralel cu aceasta. trebuie să spunem cu adevărat: Ceea ce se petrece aici. de fapt. sunt puternice. 76 . ci un vis. Se spune că Hera îi făgăduise lui Paris Asia. care prin faptele lor prezintă imaginea de oglindă a ceea ce are loc. din lumea spirituală. că Hecuba. marele epos atât de important al lui Homer. care în scena invocării spiritelor ne este prezentat de Goethe . Am vrut să vorbesc doar în treacăt despre aceasta. Fie din primul. al doilea. El este educat în Parion. În Paris însuşi avem. în sensul conducerii înţelepte a lumii. Primul. în timp ce îl purta în pântece. o asemenea individualitate care se ridică împotriva legăturilor de sânge.drept concurentul lui Faust.scuzaţi cuvântul trivial. iar Afrodita îi făgăduise că o va avea pe cea mai frumoasă dintre femei. cum ar fi cu lumea spirituală. care i-a dat tatălui său de ştire că acest fiu va aduce pieirea Troiei. unul dintre cei expatriaţi. aşa cum este disputa dintre zeiţe? Omul pare a fi atunci doar simpla unealtă prin care este realizat ceea ce nu numai că se pregăteşte sus. pentru că Asia însemna pe atunci domnia asupra Pământului. poate fi calomniat cel mai mult. şi acest tată l-a trimis departe de casă pe fiul său. Cât de mult a influenţat el astfel mersul vieţii din Grecia v-o descrie epopeea. drept rivalul în dragoste al lui Faust. dacă ea nu ar avea absolut nimic de făcut. Vrea să rupă legăturile de sânge. adică domnia asupra Pământului. înainte de a-l naşte. Visul i-a vestit mamei lui Paris. grandioase. unul dintre cei daţi afară din sânul comunităţii de sânge. Fiindcă legăturile de sânge. sunt factorul care creează. care este îndrumătoarea a ceea ce se petrece în lume. într-un anumit sens. de nişte puteri şi forţe spirituale şi că nu se întâmplă nimic care să nu se întâmple sub influenţa celor de sus. fie din al doilea motiv. care. într-adevăr. Aici nu este o profeţie făcută de oracol. ci îşi exercită şi influenţa? Da. că mersul lumii e îndrumat şi condus. stă cel mai sus. Cum stau lucrurile cu Paris. sus. Pallas Athena îi făgăduise glorie în război. De aceea. dacă nişte fapte atât de importante. Să fim noi cu adevărat nişte automate. aşadar. dar un vis care conţine o înţelepciune adâncă. toate sunt imaginea de oglindă a ceea ce se petrece în lumea spirituală. Paris i-a acordat Afroditei premiul pentru frumuseţe. Şi ni se povesteşte un lucru ciudat. care va da foc cetăţii Troia. vorbeşte şi de profeţia unui oracol. întreaga structură socială. de a încălca. El o scoate pe Elena din sânul legăturilor de sânge greceşti şi vrea s-o ducă la Troia. jos. în lumea spirituală. că Paris a fost convocat de zeiţele Hera. că omul are o voinţă liberă. Paris este şi el. Şi aici are loc ceea ce ne spune legenda. O întrebare care. că Eris a menit mărul celei mai frumoase. în sine. ca să vă arăt că Elena se află într-o legătură misterioasă cu acele individualităţi care au fost rebelii epocii a patra postatlanteene. legenda. Aici problema libertăţii bate cu putere la porţile cunoaşterii umane. prin faptele omului. a avut un vis.lucruri că tocmai ceea ce ar trebui să fie recunoscut. în lumea spirituală. în acest caz. şi aici ni se povesteşte: el a fost fiul lui Priam şi al Hecubei. tocmai ceea ce. Pallas şi Afrodita ca să spună care dintre ele este cea mai frumoasă. cum este răpirea Elenei de către Paris. apreciat. poate. Întotdeauna lucrurile se combină în aşa fel încât vedem că în legendele despre eroi ale Greciei este introdus în evoluţie ceva care vrea să rupă legăturile de sânge. aşadar. în lumea spirituală? Şi iarăşi. în general. dacă ar fi total inactivă? E necesar să înţelegem două lucruri.

Cele două lucruri par să fie diamentral opuse. Şi, cu adevărat, aici este atinsă o problemă, o enigmă care-i dă de furcă omului extraordinar de mult, pe care oamenilor nu le este deloc uşor să o depăşească, fiindcă lucrurile stau în acest fel. Dacă privim în sus, spre lumea spirituală - ceea ce fac zeii, sunt faptele zeilor, şi oamenii de aici, de jos, aduc la îndeplinire impulsurile zeilor. Aşa este. Cum pot fi atunci oamenii liberi? Daţi-mi voie să vă înfăţişez această problemă în mod aproximativ - despre această problemă se pot spune, fireşte, mereu numai câteva lucruri -, în câteva linii. Să presupunem, aşadar: acolo, sus (desenează), sunt cele trei zeiţe, cu disputa lor, care are loc între ele. Rezultatul disputei este acela că pe Pământ coboară impulsul rezultat din faptele celor trei zeiţe. Cum au acestea legătură cu ierarhiile situate mai sus, acest aspect nu trebuie să-l atingem acum. Ceea ce are loc acolo, sus, are loc cu necesitate absolută. Ceea ce face Paris, el face, aşadar, din cauză că, sus, cele trei zeiţe au făcut ce au făcut. Dvs. veţi spune: Atunci, cum se mai poate vorbi de libertate în cazul lui Paris? E aproape exclus! Dar raza cade pe Pământ şi, aici, pe Pământ, nu este doar un om pe care ea poate să cadă, ci sunt mulţi pe care ea poate să cadă. Presupuneţi că aici, jos, sunt o sută. Nouăzeci şi nouă dintre ei nu săvârşesc fapta, al o sutălea o săvârşeşte! Aici joacă un rol şi misterul numărului. Se confundă mereu împrejurarea că Paris devine pe deplin Paris pentru că se declară gata să se situeze acolo unde impulsul a putut fi transpus în realitate. Dar zeii ar fi găsit un alt om, dacă Paris n-ar fi făcut acest lucru. Şi atunci s-ar fi povestit despre un alt om. Prin intermediul numărului, ajungeţi la dezlegarea acestei enigme a libertăţii. Dacă, într-un anumit moment al evoluţiei, dintre o sută de oameni aflaţi aici, jos, nu se găseşte niciunul, zeii aşteaptă până când vine unul; el săvârşeşte fapta pe care zeii i-o propun. Prin aceasta, el nu este stânjenit câtuşi de puţin în libertatea sa, pentru că ar putea şi să nu săvârşească fapta. Reflectaţi la acest aspect al problemei numărului şi atunci veţi constata că o conducere a lumii divin-necesară, plină de înţelepciune, nu este deloc în contradicţie cu libertatea umană. Aceasta nu cuprinde, bineînţeles, întreaga problemă a libertăţii, ci, iarăşi, numai o parte a ei. Vedeţi, aşadar, că acei eroi ai vechilor greci înseamnă ceva în ansamblul evoluţiei omenirii, eroii care sunt situaţi în cadrul ei drept oameni expulzaţi. Amintiţi-vă: într-una dintre conferinţele mele veţi găsi - nu ştiu dacă am spus mai des acest lucru - că o asemenea legendă a expulzării se leagă şi de Iuda, şi despre Iuda se povesteşte că în tinereţe a fost expulzat; despre Iuda Iscariotul se povesteşte acest lucru. Starea de expatriat este ceva care, în limbajul mitului, în limbajul legendei, exprimă intervenţia puterilor rebele, care se ridică împotriva legăturilor de sânge din epoca a patra postatlanteană. Regiunea din care sunt impulsionate aceste lucruri în epoca a patra postatlanteană este regiunea în care domnesc Arhanghelii. De aceea, relatările trebuie făcute în aşa fel încât omul să fie situat întotdeauna mai departe de influenţele ce vin din lumea spirituală. Se relatează întotdeauna fie că un oracol aduce mesajul din lumea spirituală, fie că influenţa vine direct din lumea zeilor. Dvs. ştiţi că Elena este o fiică a Ledei zămislită cu Zeus, aşadar, aici lumea spirituală acţionează asupra lumii de aici, de jos. În epoca noastră, în care lucrează Îngeri întunecaţi rămaşi în urmă, aceştia acţionează, bineînţeles, aş spune, pe baza unor relaţii mult mai intime cu oamenii. Şi eu am spus deja ieri: Dacă vrem să discutăm, fie şi numai pe departe, diferite lucruri care se leagă de lucrarea puterilor întunecate începând din ultima treime a secolului al 19-lea, păşim pe o gheaţă foarte, foarte subţire. - Dar din întreg contextul puteţi deduce că ceea ce a fost tocmai evoluţia justă, normală, pentru era a patra postatlanteană, căutarea structurii
77

prin legăturile de sânge, perpetuându-se până în epoca a cincea postatlanteană, este unul dintre impulsurile cu care oamenii din această epocă vor avea de luptat. La aceasta trebuie să adăugăm, în orice caz, ceea ce eu am spus deja ieri, că acum apare ceva cu totul nou, pe când epoca a patra postatlanteană, cu căutările sale legate de naştere şi moarte, este o repetare a erei atlanteene. Acum apare ceva cu totul deosebit, ceva care este creat direct din maya, din iluzie. Dar trebuie să înţelegem şi această iluzie în mod just. Bineînţeles, maya a existat întotdeauna. Fiindcă orice conştienţă ia naştere din amăgire, aşa cum am arătat într-un articol pe care-l veţi putea citi în curând în revista “Reich”, pornind de la Nunta chimică a lui Christian Rosencreutz. Dar, începând cu epoca a cincea postatlanteană, iluzia, amăgirea, va exista într-o măsură şi mai mare, cu totul deosebită, pentru că va apărea tot mai mult şi mai mult sub forma faptului că oamenii se vor lăsa în prada iluziei. Aceste iluzii au existat întotdeauna, dar erau legate de alte puteri, în epoca a treia postatlanteană de puterile afinităţii elective, în epoca a patra de forţele naşterii şi morţii, în cea de-a cincea forţele iluziei vor fi legate de forţele Răului, iluzia, maya însăşi va fi luată în stăpânire de către Rău. Şi toate acestea vor fi impregnate de un lucru la care, de asemenea, m-am referit deja, vor fi impregnate de deşteptăciune, de inteligenţă. Sună paradoxal când spunem: E bine pentru oameni că pot face cunoştinţă cu toate acestea, fiindcă numai dacă trebuie să crească în lupta cu piedicile omul poate ajunge cu adevărat la libertate. Putem înţelege uşor că aşa este. Dar fapt este că ceea ce are legătură cu numărul cinci are legătură întotdeauna, în felul acesta, cu manifestarea, cu dezvoltarea Răului. Şi va trebui ca oamenii să se deprindă să conceapă năvălirea forţelor Răului ca o năvălire a unor legi naturale, a unor forţe ale naturii, pentru a ajunge să le cunoască şi pentru a şti ce pulsează şi urzeşte la baza lucrurilor. Nu trebuie să privim Răul de la bun început în aşa fel încât să fugim de el cu o atitudine de total egoism, să vrem să-l dăm la o parte; aşa ceva nu putem face. Ci trebuie să-l pătrundem cu conştienţa, dar, pe de altă parte trebuie să-l cunoaştem, să-l cunoaştem cu adevărat, să-l cunoaştem în mod just. În epoca noastră în lumea oamenilor se extinde deja o forţă care are tendinţa de a crea iluzii, care sunt dăunătoare, deranjante. Un mic exemplu de o asemenea iluzie. Când dau acest exemplu, eu nu vreau câtuşi de puţin să iau apărarea cuiva, într-o direcţie sau alta, ci vreau doar să dau un exemplu care să arate cum năvăleşte iluzia, ceea ce este iluzoriu. Presupuneţi că un om politic apare astăzi în public şi vrea să-şi exprime, conform cu impulsul său cel mai intim, poziţia faţă de Consiliul Mondial, faţă de diferitele lucruri care sunt susţinute dintr-o direcţie sau alta. Acest om politic s-ar simţi îndemnat să-şi spună părerea în legătură cu aportul adus de statul britanic aşadar, nu avem deloc de-a face cu popoarele -, împreună cu puterile corespunzătoare din spatele lui, despre care am vorbit adeseori, la evenimentele actuale. Un om politic s-ar simţi îndemnat să-şi spună o dată cuvântul în legătură cu aceasta şi să arate cum crede el că ar trebui creată o relaţie justă cu impulsurile britanice. Dacă un om politic ar spune următorul lucru: Ar fi un act lipsit de amabilitate faţă de puterea care are în stăpânirea ei marea să i se paralizeze supremaţia. Ce aţi spune dvs.? Acest om politic constată: Există o putere care are în stăpânirea ei marea; trebuie să luăm atitudine. Dar este un act lipsit de amabilitate să paralizăm în dezvoltarea ei această putere care are stăpânirea asupra mării. Să se renunţe, aşadar, la acest act lipsit de amabilitate. - Ce s-ar putea spune despre un asemenea om politic? Cred că lucrul cel mai neînsemnat care s-ar putea spune despre el este
78

acela că el este reprezentantul unei politici a puterii (Machtpolitik). Acolo unde e puterea, acolo ne îndreptăm, nu-i aşa? Cel puţin, acest lucru pare să reiasă din cuvintele sale. Astăzi nu se face aşa. Într-un asemenea caz, nimeni nu apare în public, spunând: Eu reprezint o politică a puterii, mă alătur puterii care deţine puterea - astăzi se spune, când se defineşte aşa ceva: Eu lupt pentru dreptatea şi libertatea şi independenţa popoarelor. Aceste două lucruri sunt spuse unul lângă celălalt: Lupt pentru dreptatea şi libertatea popoarelor - şi se spune alături: Trebuie să ne aliniem neapărat şi să nu săvârşim nicio faptă lipsită de amabilitate faţă de acea putere care, ei bine, deţine puterea. Vedeţi cum se încâlcesc oamenii în iţele iluziilor! V-am prezentat exemplul politicianului suedez Branting, pentru că el este omul care a vorbit aşa, un politician neutru. Aşa se face politica neutralităţii, fireşte. Aici nu trebuie să vedeţi niciun reproş, nici apărarea vreunei orientări politice, aceasta e doar o caracterizare a felului cum trebuie să meargă azi lucrurile. Oamenii sunt entuziasmaţi, bineînţeles, de dreptul şi libertatea popoarelor, dar se susţine o asemenea politică. Dar nimeni nu recunoaşte că susţine o asemenea politică pentru că nu se poate altfel - acesta ar fi adevărul -, ci spune că susţine acea politică având la bază impulsurile dreptului şi libertăţii popoarelor. De asemenea lucruri e necesar să ne ocupăm azi. Nu e suficient ca cineva să lase să acţioneze asupra sa basmele care circulă prin lume, astăzi trebuie primite în conştienţă. Ele trebuie luate în conştienţă. Numai în felul acesta e posibil să găsim punctul de contact cu impulsurile evoluţiei, aşa cum le-am descris. Fiindcă, vedeţi dvs., nicio epocă nu a fost lămurită asupra ei înseşi atât de puţin ca a noastră şi nicio epocă nu a avut nevoie atât de mult să se lămurească asupra ei înseşi ca aceasta de acum! Ia gândiţi-vă numai, această epocă de acum a fost atât de mândră de marile ei progrese în privinţa tuturor gândurilor umane posibile. S-a ajuns, în cele din urmă, să se găsească, pornindu-se de la ştiinţele naturii, nişte impulsuri şi pentru ştiinţa socială. V-am vorbit adeseori despre ştiinţa socială. Dar duceţi-vă şi studiaţi ce se spune adeseori încă şi astăzi în instituţiile oficiale despre problemele educaţiei, despre problemele sociale, despre problemele juridice etc. Încercaţi să vă transpuneţi în mentalitatea cu care oamenii cred că îşi prezintă adevărurile lor infailibile, cu care vor să calce în picioare totul, tot ce răsună dintr-un alt colţişor oarecare. O parte din ceea ce a crezut omenirea modernă a făcut, sub influenţa impulsurilor iluzioniste, pe de-o parte - impulsurile iluzioniste, pe de-o parte, vreau să spun doar atât -, a impulsurilor naţionaliste, pe altă parte, să se întâmple ceva care numai după doi ani - acum sunt deja peste trei ani - a adus pentru Europa cinci miloane de morţi şi trei milioane până la trei milioane și jumătate de răniţi irecuperabil. Aşa a fost după doi ani, acum au trecut cu mult mai mult de trei ani. Şi aceasta nu e decât consecinţa a ceea ce a trăit mai întâi sub formă de idei greşite, de idei în care iluzia se aliază cu puterea distructivă. Din tot felul de alte lucruri care se spun despre educaţie, despre problemele juridice, se va dezvolta ceva asemănător, dacă lucrurile se vor rostogoli mai departe în modul neinfluenţat de spiritual. Totul depinde de faptul că această epocă a cincea postatlanteană are nevoie de o aprindere a forţelor spirituale în conştienţa omenirii. Critica adusă concepţiei materialiste diametral opuse este numai o parte a zelului cu care noi trezim în interiorul nostru impulsurile spirituale. Şi aceasta este principalul. Fiindcă ceea ce trebuie să aibă loc printre oameni trebuie să fie făcut prin oameni. Dacă am devenit maturi pentru a ne aşeza acolo unde raza cade în jos, ea va veni, în mod cert, de asta puteţi fi siguri! Dar această maturizare nu poate veni decât pe calea unei vieţi comunitare. În epoca a cincea postatlanteană acest lucru va fi treaba
79

oamenilor individuali numai ca idee. Ţineţi-vă cu tărie de acest gând. dragii mei prieteni! 80 . Esenţialul va fi înţelegerea pe care comunităţile umane o vor aduce în întâmpinarea acestei idei.

care se leagă. poate. legând de existenţa acestei scene. Un poet care nu ajunge cu cunoaşterea sa până la adevărurile spiritual-ştiinţifice nu construia. în genul unei expuneri artistice. dacă pot folosi o asemenea expresie pedantă .dacă îmi e îngăduit să folosesc această expresie atacată azi în mod frecvent de ştiinţă -. pentru că spectacolul nu va avea loc deoarece câţiva actori s-au îmbolnăvit. la rândul lor. Cine lasă să se deruleze prin faţa sufletului său scena despre care vom vorbi are ocazia să privească foarte adânc în sufletul lui Goethe. de cele spuse aici deja în această toamnă. trebuie să se simtă înrudit în mod cu totul deosebit. pe baza organismului său corporal. ca şi cea imediat următoare. Dar. voi proceda puţin altfel. Dacă vrem să ne edificăm într-un mod adecvat asupra acestor lucruri. Mă voi referi la scena care va fi prezentată aici duminică la ora 18. Înţelegem acest lucru numai dacă ne dăm seama mai întâi în ce măsură este el o creatură . Goethe nu cunoştea. Dacă îl separăm pe om în felul acesta. de această scenă.despre calea pe care Goethe a ajuns la înţelegerea unor adevăruri spiritual-ştiinţifice. şi atunci conferinţa trebuie să fie de sine stătătoare. arată într-o măsură cu totul deosebită cum simţea şi presimţea Goethe chiar dacă nu avea încă asemenea sentimente şi presentimente sub formă de idei clare -. care face apoi trecerea spre fantasmagoria Elenei. pur şi simplu. la creatorii săi spirituali. de scenele din “Faust” care urmau să fie prezentate.EXEGEZE SPIRITUAL-ŞTIINŢIFICE LEGATE DE “NOAPTEA CLASICĂ A WALPURGIEI” Dornach. Eu vreau să leg. mai mult pornind de la această scenă. lucrurile pe care le-am expus aici cu câteva zile în urmă despre dezvoltarea omului ca fiinţă temporal-corporală. după spectacol. în măsura în care această scenă. Tocmai pentru a evita neînţelegerile în această direcţie vă rog să aveţi în vedere în mod cu totul deosebit faptul că eu nu voi prezenta lucrurile din punct de vedere artistic.subliniez acest lucru în mod cu totul deosebit . într-un anumit sens.lucru pe care. îl voi face altă dată . 27 septembrie 1918 Eu intenţionam să dau astăzi.printr-o chimie spirituală. se poate izola din om . ca om. Ei bine. sub formă de idei clare. din expunerile făcute aici de-a lungul acestor săptămâni. capacitatea autocunoaşterii. dintre ierarhiile ordinii cosmice. dar nu voi vorbi despre această scenă . trebuie să avem în vedere faptul că omul este cu adevărat o fiinţă complicată. că omul devine capabil abia pe la sfârşitul anilor douăzeci să dobândească autocunoaşterea. ci dintr-un alt punct de vedere. a căror misiune specială în Univers culminează cu crearea omului. Noi ştim. pe baza forţelor pe care le dezvoltă din propria sa organizare corporală. prin faptul că se află într-o anumită dependenţă faţă de creatorii săi spirituali originari. propriu-zis. nişte lucruri care vă pot ajuta să vedeţi că a fost necesar ca Goethe să vadă anumite lucruri din lumea spirituală pentru a plăsmui scena aşa cum o avem astăzi. aceste scene în acest fel. Nu se poate spune că în evoluţia lui Goethe poate fi dovedită prezenţa unei cunoaşteri clare a faptului că omul dobândeşte abia la mijlocul vieţii. putem 81 . şi dacă ne devine clar faptul că această creatură ne trimite în trecut. ca realizare a lui Goethe. cu siguranţă.ceea ce este omul. Ne-am depărta foarte mult de la tema noastră de azi dacă aş vrea să vorbesc. la creatorii săi. câteva remarci care să se lege. pur şi simplu. fie şi numai în mod introductiv . faţă de acele entităţi.din punct de vedere artistic. câteva expuneri spiritual-ştiinţifice.30. dar el simţea şi presimţea nişte adevăruri spiritual-ştiinţifice. faţă de acele fiinţe cu care omul. în orice caz. ci voi lega de această scenă câteva observaţii spiritual-ştiinţifice.

Am atras atenţia asupra laturii îndoielnice a unei asemenea cunoaşteri pentru omul care încă nu s-a maturizat. Şi atunci ele i-ar da ocazia. nu într-o viaţă de somn. Aş spune aşa: Conform intenţiilor lor. în prezent. şi atunci. În prima jumătate a vieţii el nu are acea stare de conştienţă diminuată care. i-ar forma organizarea corporală într-un cu totul alt mod. aş spune. acea cunoaştere de sine care ar putea să apară. Dar nu există nici starea de conştienţă diminuată. chiar în prima scenă. a organizării care este înrudită. într-un anumit sens. ce-i drept. să practice cunoaşterea de sine într-o cu totul altă măsură decât o poate face omul astăzi. ar găsi particularităţile ierarhiilor superioare. după ce a trecut de jumătatea vieţii. în modul cel mai intim. dacă ne punem acum întrebarea: Ce ar deveni omul în cursul dezvoltării sale fizice în viaţa dintre naştere şi moarte dacă ar fi supus numai influenţei exercitate de aceşti creatori ai săi. şi ar examina cum se dezvoltă omul de-a lungul stadiilor lunar. ca om pământesc. Dacă cineva ar merge înapoi. pe care vreau să-l sugerez aici prin culoarea portocaliu. solar. pentru a se trezi apoi la cunoaşterea de sine. şi nici nu survine. relaţiile dintre aceste ierarhii. ceea ce el dobândeşte pe baza organizării corporale. Dacă urmărim entitatea umană. în cea de-a doua jumătate a vieţii. aşa cum am arătat eu în cea de-a doua dramă-mister în cadrul unui dialog purtat de Capesius cu hierofantele. tot conform cu intenţiile creatorilor săi. dacă o urmărim în sens invers. Dacă s-ar trezi cu adevărat mai târziu. dar într-o viaţă semiconştientă. pe care vreau s-o reprezint prin acest cerc. ar ajunge să aibă o imagine a faptului că. târziu. care porneşte de la cunoaşterea de sine. în lumea fizică. pentru cunoaşterea de sine şi pentru cunoaşterea lumii. Dar nu se întâmplă nici una nici alta.reprezenta schematic lucrurile în felul următor. omul este ţelul creaţiei zeilor. El şi-ar putea da cu adevărat răspuns. Desen pagina 125 aşa cum vă sunt ele cunoscute din “Ştiinţa ocultă”. nu-l poate face. entităţile divine îi dau omului posibilitatea de a se pregăti în toate direcţiile în mod sănătos. aşadar. Şi dacă ne întrebăm: Ce anume face ca lucrurile să nu se petreacă în 82 . El ar avea cunoaşterea de sine şi ca percepţie. cu substanţele pământeşti. aşa cum iese ea treptat din mâinile creatorilor săi spirituali. omul s-ar trezi. pentru cunoaşterea de sine şi pentru cunoaşterea lumii legată de aceasta.lucru pe care. nu de a sa proprie. Pentru că entităţile creatoare şi-au trasat sarcina de a-l face pe om în aşa fel încât el să dobândească. în cadrul dezvoltării sale pământeşti. saturnian şi mai târziu stadiul pământesc. în condiţiile obişnuite. chiar dacă nu acea cunoaştere de sine plină de strălucire care este în intenţiile creatorilor săi. acea fiinţă care se maturizează pentru autocunoaştere abia la sfârşitul anilor douăzeci. la întrebarea: Ce sunt eu. Dar. aici am avea acest curent. cu interacţiunea forţelor pământeşti. El ar găsi conlucrarea. în care omul ar fi străluminat de o inteligenţă superioară. nu ar fi nevoit să şi-o cucerească prin noţiuni abstracte. prin organizarea lui corporală. aşa cum era în intenţiile spiritelor ierarhice de care aparţine el. în trecut. aşa cum este el. pentru om apare relativ devreme o anumită cunoaştere de sine. dacă ar percepe legătura dintre om şi ierarhii. până la sfârşitul anilor douăzeci. a organizării luate din domeniul pământesc însuşi. dar el ar dobândi cunoaşterea de sine şi cunoaşterea lumii legată de aceasta într-o strălucire mult mai mare. ca om? . Imaginaţi-vă că într-un punct oarecare al evoluţiei sale omul ar fi reprezentat prin acest cerc. la sfârşitul anilor douăzeci. ce ar deveni el atunci? Atunci el ar deveni.

ceva care îi poate oferi o lămurire asupra fiinţei umane într-un cu totul alt mod decât poate fi dobândită în prima jumătate a vieţii o asemenea lămurire. Dar în perioadele amintite din viaţa umană aceşti curenţi au de-a face. conştienţa lui e făcută pentru o stare mult mai luminoasă decât aceea în care intră el în a doua jumătate a vieţii. aşa cum este el acum ca om pământesc. Putem chiar indica momentul. în mod temporal cu ea. dar pe o presimţire foarte clară. iar curentul ahrimanic în aşa-numita eră atlanteană. într-o formă modificată în mod arbitrar. ele au de-a face cu alte lucruri. iar cel ahrimanic numai în a doua jumătate a vieţii. ci s-a unit relativ devreme cu el. la cunoaşterea de sine plină de strălucire. cel luciferic. ajungem la curentul luciferic (galben). ci se unesc. să ajungă. în lume. E curentul ahrimanic. nimeni nu are voie să-i spună altcuiva că aici s-a spus: în prima jumătate a vieţii omul e luciferic. curentul care nu lasă ca omul. Dar Goethe a simţit. Conştienţa lui e întunecată de curentul ahrimanic. pe linia dezvoltării umane. eu subliniez mereu că în ştiinţa spirituală ne străduim să ne exprimăm exact. propriu-zis. propriu-zis. Este foarte important să nu tragem concluzii greşite din cele spuse aici. bineînţeles. dacă simţim întregul dor al lui Goethe de a dobândi din cultura meridională. în cea de-a doua jumătate a vieţii. prin propria forţă umană. Ajungem la acel curent care.acest fel? Cine e vinovat de acest lucru? . plină de strălucire. Aşadar. În alte perioade. Goethe era conştient de faptul că în anii patruzeci în sufletul uman apare ceva. de fapt. Nu trebuie să credem. şi a presimţit foarte clar. aşa cum i-o meniseră creatorii săi. în a doua jumătate a vieţii sale. Şi un alt curent (albastru) se uneşte cu el. ceva mai târziu. când e vorba de asemenea lucruri. ceva extrem de important pentru propria sa viaţă. că omul. dacă urmărim apoi lucrurile şi vedem ce fel de influenţă observă el la sine însuşi pentru cunoaşterea sa. este. după cum ştiţi. nu zace în natura lui. că primul curent. care merge în adâncime. despre care credea că n-o va putea găsi dacă va rămâne în vechile sale condiţii de viaţă. Ceilalţi doi curenţi nu se află. Ei bine. Şi în ştiinţa spirituală se păcătuieşte mult dacă nişte lucruri exprimate exact sunt duse afară.ahrimanic. atunci în noi ia naştere şi un sentiment pentru felul în care a încercat Goethe să facă să devină rodnică pentru el trecerea la cea de-a doua perioadă a vieţii printro influenţă intensă. Şi această cunoaştere bazată pe presimţire. o altă fiinţă decât a fost în prima jumătate a vieţii. omul este situat în sânul unui curent tripartit. aş putea spune. aşa ceva ar fi total greşit. curentul care i-a dat posibilitatea de a avea deja în prima jumătate a vieţii o anumită cunoaştere de sine. se manifestă numai în prima jumătate a vieţii. Astfel. în a doua jumătate . parte. din cultura Italiei. Dacă privim în intimitatea vieţii sufleteşti a lui Goethe mai profund decât vrea adeseori superficialitatea de astăzi s-o facă. ei se manifestă de-a lungul întregii vieţi. de fapt. chiar dacă nu acea cunoaştere de sine descrisă. Aşadar. aş putea spune. dacă putem spune aşa. sub influenţa unor impulsuri care există în ordinea lumii. a presimţit. neglijent. Conform cu intenţiile creatorilor omului. De aceea.ajungem la ceilalţi curenţi care îl influenţează pe om. cu ceea ce am sugerat mai înainte. Lui Goethe i-a fost mereu extrem de 83 . dintre care numai unul e cel din care el face. şi îl găsiţi consemnat în “Ştiinţa ocultă”: curentul luciferic intervine în aşa-numita eră lemuriană. pentru arta sa. s-a revărsat în crearea părţii a doua a “Faust”-ului goetheean. Asemenea neînţelegeri iau naştere adeseori şi e foarte important să nu ne lăsăm în prada lor. nu se poate spune că Goethe a ştiut ceva în mod absolut clar despre acea fază deosebită din evoluţia omului care survine pentru om la mijlocul vieţii. în legătură cu cele dobândite prin călătoria în Italia.

spune Schiller . ca ideal al cunoaşterii. de fapt. simţim. de fapt. azi nu vorbesc din punct de vedere artistic.scrie Schiller -. totuşi. aş spune. Ia gândiţi-vă: când Schiller a legat prietenie cu Goethe. dacă luăm la un loc tot ceea ce ştim despre substanţale. gândurile care îi spuneau că. figura lui Homunculus a fost născocită de Goethe în legătură cu încercarea de a-l prezenta în “Faust” pe omul care caută cunoaşterea de sine. Eu am citat-o adeseori. încetul cu încetul. Ce putem şti despre om. măcar aproximativ. Ideile pe care ni le formăm despre om sunt. Ce a devenit. chinuitor: noi ne aflăm în lume ca oameni. sub influenţa năzuinţei de autocunoaştere a lui Faust. Dacă v-aţi fi născut ca grec sau şi numai ca italian . o asemenea cunoaştere a fiinţei umane. el i-a scris lui Goethe o scrisoare foarte importantă. numai despre Homunculus. ci 84 . a luat o asemenea formă încât în “Faust” căutarea autocunoaşterii umane avea să se exprime într-un mod cu totul deosebit. prin cunoştinţele pământeşti se poate dobândi foarte puţin din cunoaşterea fiinţei umane. Aşadar. Şi adeseori în faţa lui Goethe a stat gândul arzător. şi să înlocuiţi prin imaginaţiune ceea ce nu se află în natura dvs. de altfel.Efortul de a ajunge la cunoaşterea de sine poate fi observat în modul cel mai interesant dacă urmărim evoluţia lui Goethe în lumina justă. dar ştim ceva. Goethe a născocit figura lui Homunculus. Faust. ci. crearea personajului său. în mod spiritual. de altfel. voim ca oameni. ci fac legătura dintre nişte observaţii spiritual-ştiinţifice şi drama “Faust” a lui Goethe. O sarcină eroică . cât şi pentru întregul caracter sufletesc al lui Goethe.încă nu când el a scris părţile din tinereţe ale “Faust”-ului său -. pentru că v-aţi născut în natura noastră nordică. natura şi din totalitatea întregii activităţi a naturii să compuneţi în cele din urmă. fiinţa umană. În legătură cu aceasta. în comparaţie cu ceea ce este omul în realitate. Acestei întrebări arzătoare chinuitoare i s-a alăturat în sufletul lui Goethe o alta: Cum poate fi trezit. propriu-zis. că în cadrul unei asemenea cunoaşteri a fiinţei umane nu se creează niciun om.. încetul cu încetul . natura şi cursul vieţii dvs. tot ceea ce oferă. spirituale. şi a întregii drame “Faust”. într-adevăr. un fel de omuleţ minuscul într-o eprubetă. gândim. ci doar un omuleţ. ar fi existat deja din cea mai fragedă tinereţe forţa imaginativă prin care să vă reprezentaţi fiinţa umană compusă din diferitele ingrediente ale naturii. nu corespunde absolut deloc existenţei naturii în aşa fel încât acest ceva să devină în cadrul cunoaşterii. Şi. ca ingrediente ale existenţei pământeşti. o Grecie. în faţa căreia orice orice alt intelect ar eşua. figura lui Homunculus? Ea a devenit ceva ce reprezintă cunoaşterea omului de către om. Aşadar. cum poate fi înviat ceea ce. chiar dacă de la o distanţă destul de mare. Ce putem şti despre om? În anumite ceasuri îl năpădeau. Schiller îi atribuie lui Goethe încercarea de a cunoaşte fiinţa umană prin îmbinarea tuturor detaliilor ce pot fi dobândite prin cunoaşterea regnurilor naturii. nu despre homo. despre forţele Pământului? Cum ne putem imagina că tot ceea ce ne înconjoară. în spiritul dvs. Schiller scrie: Eu am privit de mult timp. am observat-o cu admiraţie mereu crescândă şi am văzut că dvs.în dvs. la un homo.. pentru că e caracteristică atât pentru prietenia dintre Goethe şi Schiller. Dar. se adună la un loc şi îl plăsmuiesc pe om? Cum ne putem reprezenta acest lucru? Aceasta a devenit pentru Goethe o problemă arzătoare. în cadrul cunoaşterii. şi despre care el ştie atât de puţin încât cunoaşterea sa nu se referă.greu să se apropie de întrebarea: Cum ajungem la cunoaşterea de sine? . de fapt. După cum am spus. Şi în faţa lui Goethe stătea. aţi fost nevoit să naşteţi în sufletul dvs. vă străduiţi să sintetizaţi. în regnurile naturii. un Homunculus. ceea ce este omul în realitate.

o femeie greacă ieşită din comun. dar nu au niciun fel de reprezentări cu care să poată cuprinde viaţa grecilor. Goethe a crezut fără încetare că ajungem să avem o impresie importantă. profundă. nu sunt suficient de maleabile şi de flexibile pentru a extinde cunoaşterea de la Homunculus la fiinţa umană. să se apropie de Grecia. Dar tocmai acest lucru se străduia Goethe să-l facă .altfel ştiinţa n-ar fi o ştiinţă autentică. în continuarea dramei sale. pentru ca din Homunculus să apară. Dar noi trebuie să avem în vedere faptul că. toate acestea sunt nişte bleavuri. în drama “Faust”. era aceea că reprezentările care pot fi dobândite numai în prezent . Oamenii vorbesc despre viaţa vechilor greci. în sensul modern al cuvântului. şi el presimţea că există multe direcţii în cunoaştere. O convingere a lui Goethe. cine crede că Goethe a presupus fie şi numai pentru o clipă că ne putem informa cumva asupra naturii umane. totuşi. cea mai frumoasă femeie greacă. Goethe cunoştea bine acel mod de a te apropia de adevăr care se desfăşoară. dacă mă pot exprima astfel. fortificare a cunoaşterii fiinţei umane şi a capacităţii de percepţie a fiinţei umane . că vrea să-l ducă pe Faust în Grecia. Convingerea lui Goethe era aceea că mergem pe o cale mai bună dacă încercăm să îmbrăcăm ceea ce îşi poate cuceri. De aceea şi Faust al său trebuia. ea însăşi este pedantă. cine crede că Goethe a fost un asemenea filistin pedant. în sensul modern al cuvântului. ca femeie greacă. în plenuitudinea şi totalitatea ei. sau uscături filistine! Fiindcă ei tot nu ajung să o cunoască pe Elena şi nici pe vreun alt grec sau grecoaică. acela nu înţelege nimic din Goethe. măcar pe departe.să se apropie cu adevărat mai mult. nu este decât o direcţie de cunoaştere. dacă îmbrăcăm această cunoaştere în nişte reprezentări de felul celor pe care le avea o epocă rămasă mai aproape de natură. gândesc şi dau la tipar în legătură cu Elena a grecilor. presimţind într-un mod mai mult sau mai puţin clar . într-un anumit sens. cum a fost antichitatea greacă. de Grecia. toţi reprezentanţii unei ştiinţe moderne . pe Homunculus. Goethe era conştient de faptul că acea cale abstractă. un homo.aşadar.iată ce trebuia să se formeze în Faust. pentru ca Faust să trăiască acolo. probabil că el ar fi răspuns: Ah.numai la un Homunculus. şi să-şi asimileze cultura. prin reflecţii ştiinţifice obişnuite. chinuitoare -. cu mâna pe inimă: Ce părere aveţi . De aceea el îl arată pe Wagner producându-l pe acest omuleţ. Înălţare şi extindere. cu un strat mai jos decât 85 . Şi. plină de prospeţime. filosofică.despre ceea ce au gândit şi au simţit sau gândesc şi simt oamenii din jurul dvs. Goethe ştia foarte bine că sufletul uman nu poate găsi adevărul doar pe cale gândirii sau a acelei activităţi care există în planul fizic. el încearcă să arate ce poate trăi omul pentru a-şi extinde cunoaşterea despre fiinţa umană. punându-şi o asemenea întrebare. de fapt. să trăiască omeneşte printre greci. raţionalist. în mod uman. eu consider că toate acestea sunt prostii. despre vechii greci? -. în cunoaşterea lui bazată pe presimţire. ca om. aşa cum trebuie să fie. în prezentul lui Goethe -.scriu. în sufletul său. Dacă cineva l-ar fi rugat pe Goethe să spună. Şi cine crede că Goethe a fost un filistin raţionalist. el ştia că sufletul uman trebuie să se transpună pe căi diferite în realitate şi în adevăr. această întrebare a devenit pentru el arzătoare. Elena a oferit doar punctul de legătură pentru aceasta.o să exprim acest lucru cam radical . dacă ne încadrăm în modul vechilor greci de a plăsmui gândurile. Acest sentiment stă la baza faptului că el îl face pe Faust să se îndrepte spre lumea vechii Grecii.dar. omul în cadrul vieţii lui sufleteşti drept cunoaştere despre om. aşa cum erau grecii. naturalist-ştiinţifică a cunoaşterii. care pot fi dobândite din sânul lumii nordice. filistină şi raţionalistă -. fiindcă. Ceea ce pedanţii noştri . în jurul căreia s-a iscat atâta dezbinare şi ceartă etc.cam aşa ar fi răspuns Goethe . pe care unii o consideră singura justă.

jos. când suntem în pura viaţă de vis nu putem sesiza care este deosebirea dintre viaţa în starea de conştienţă diurnă. nu se mai raportează aşa cum trebuie la ceea ce se petrece acolo. el n-ar fi devenit. haotic. trează. Dar ştiinţa spirituală ne poate conduce jos. dacă mă pot exprima astfel. anul trecut: conţinutul viselor e prea puţin important. foc. totuşi. mai aproape decât este el între trezire şi adormire. jos. care sunt nişte interpreţi. aer.numai să nu mă înţelegeţi aici în mod greşit -. Când ne cufundăm în această sferă.se derulează viaţa conştientă obişnuită. Putem numi pământ ceea ce e solid. în care reprezentările noastre isteţe se dau de-a berbeleacul. vizibilă pe cale senzorială. şi care e atât de preţuită de toţi pedanţii. aşa cum erau numite ele mai demult. dar care trădează. în această regiune. Această viaţă de conştienţă care se desfăşoară în starea trează de peste zi. dar ne putem înţelege. astfel că nu e voie să le luăm în forma lor nemijlocită. dacă el simte şi priveşte cum din subconştientul lui se înalţă. Examinaţi elementele obişnuite. fiinţând şi urzind. Într-o anumită privinţă. Aici încetează până şi vorbirea umană să-şi aibă sensul ei adevărat. acolo nu mai are niciun sens să folosim cuvintele amintite în acelaşi fel în care o facem aici referitor la lumea în care ne 86 . să atingă ideea că în visele sale omul se apopie de enigma lumii. Oh. şi acea viaţă prin care trecem când ne aflăm acolo. nişte interpreţi. e foarte departe de tot ceea ce urzeşte şi fiinţează în lume drept temelie a existenţei. acel profesor Johannes Volkelt. Nu putem exprima ceea ce are loc acolo. în starea de trezie diurnă. Johannes Volkelt. în regiunea din care se înalţă. Am spus-o adeseori. în anii ‘70. a îndrăznit. de pe poziţia conştienţei de veghe diurne. chiar dacă proşti. dacă folosim vechile expresii. despre lumea înconjurătoare. În trecut se spunea: pământ. când omul se scufundă în această lume. jos. el se situează în sânul întregii ordini cosmice altfel decât se situează când se află în starea de conştienţă obişnuită. ai cărei interpreţi sunt visele. dacă nu ar fi corectat mai târziu această greşeală îngrozitoare de profesor universitar prin nişte lucrări de teoria cunoaşterii foarte pedante. în mod sigur. De aceea este atât de dificilă comunicarea. Un filosof. noi putem facce acest lucru când vorbim aici. într-o cărticică intitulată “Fantezia visului”. Acolo nu există aşa ceva. Jena şi Leipzig prelegeri de filosofie! Fiindcă e un mare păcat împotriva ştiinţei moderne să atragi atenţia asupra unui asemenea aspect. dar importantă e desfăşurarea dramatică interioară a viselor. Da. ceea ce se află într-o stare de agregare de aşa natură încât. pentru că aici există lucrurile. omul se apropie deja mai mult de ceea ce urzeşte şi fiinţează sub suprafaţa acestei existenţe dacă . dacă nu e închis în ceva. pe care omul actual ajunge să o cunoască numai datorită faptului că are vise. nişte vise pline de sens. când se află în viaţa de somn şi că atunci din aceste trăiri se ridică la suprafaţă nişte lucruri care. Acolo. astăzi se vorbeşte despre stări de agregare şi ele sunt denumite puţin altfel. aer. se prezintă numai ca imagini. poate fi numit aer. asupra faptului că omul se cufundă într-un curent cosmic real. totuşi. trează. în starea de veghe diurnă. cuvintele pe care ni le-am format aici pentru lumea senzorială. ceea ce se află în starea de agregare solidă. Würzburg. faptul că în viaţa de somn omul se află într-o sferă în care e mai aproape de urzirea şi fiinţa plină de conţinut din care creşte şi realitatea vizibilă. în această regiune. cu ajutorul cuvintelor aşa cum sunt folosite ele de conştienţa de veghe. apă. apă. Bineînţeles. ceea ce se află starea de agregare lichidă poate fi numit apă. fiinţial. foc sau căldură. dar foarte timid. căruia i s-a dat voie să ţină la Basel. Cunoaştem aceste lucruri din “Ştiinţa ocultă”. iar ceea ce pătrunde aceste trei substanţe poate fi numit foc sau căldură. oricât de sporadic. legătura dintre viaţa de vis şi realitatea umană mai profundă. în orice caz. visele. care sunt desemnate prin cuvintele: pământ. se dilată foarte mult.

fiindcă în această lume nu există aer. alăturate. de la adormire şi până la trezire. Îl trăim în această altă stare de conştienţă prin cu totul alte forme de gânduri decât de obicei. un fel de fum apos. şi despre care putem spune că e situată sub pragul conştienţei sale. el constituia o unitate. nu ceea ce astăzi este atât de drăguţ separat. ci care respiră lumina. trebuie să ne reprezentăm aceste stări de evoluţie mai vechi asemănătoare cu ceea ce atingem astăzi când ne cufundăm în lumea căreia îi aparţinem între adormire şi trezire. Dar acolo. Acolo nu mai există deloc lucrurile pe care conştienţa materialistă obişnuită le consideră absolute. Dar de aceste lumi. am putea spune. Nu vă puteţi reprezenta aerul-apă aşa cum vă reprezentaţi astăzi.o cunoaşteţi din dramele-mister scrise de mine . pământul-foc. există acolo. Trebuie să pătrundem în această lume cu sufletul nostru aflat între adormire şi trezire. pentru că nu ar putea repira şi ar arde în ea.este plăsmuită. vă reprezentaţi alăturate apa şi aerul. din punct de vedere istoric-cosmic. apă şi aer. este foarte neasemănătoare cu aceea pe care o vedem noi astăzi de la trezire şi până la adormire. ce-i drept. Acest element intermediar dintre pământ şi foc şi acela dintre aer şi apă. şi ca lume fizică. care în trecut era unitar ca substanţă.care nu are nevoie de aer ca să respire.puteţi afla acest lucru din descrierea făcută de mine în “Ştiinţa ocultă” . Şi mai există un element intermediar. în schimb. nu ne putem apropia fără să ne imaginăm că ceea ce în lumea noastră actuală nu mai e vizibil. apa şi aerul. În schimb. Nu are absolut niciun sens să vorbim despre aşa ceva când ne cufundăm într-o lume care este şi ea o relitate. Acolo pământul nu e pământ. există acolo într-o lume din care se înalţă ca nişte vârtejuri visele noastre. dar trebuie sesizată cu o altă conştienţă. numit încă de vechea limbă ebraică “ruah” (în germană Rauch = fum). e de înţeles că noi nu ne putem afla în această lume cu corpul nostru fizic. şi aerul-apă. aşa cum există astăzi în mod fizic lumea noastră. este vizibil. dacă vrem să concepem în acest fel evoluţia lumii. care încă în trecut existau în mod fizic. ci un anumit element intermediar între aer şi apă. Aerul-apă s-a despărţit în aceste două contrarii. dar nu e chiar atât de neasemănătoare cu lumile mai vechi din care s-a dezvoltat cea actuală. şi el a pierdut cu totul celălalt pol. pe care îl avea aerul-apă. dacă le cunoaştem.aflăm cu conştienţa noastră de veghe diurnă. trebuie să facem în aşa fel încât să ne reprezentăm următorul lucru: Când ne întoarcem la nişte stări de evoluţie mai vechi ale existenţei noastre. 87 . Astăzi dvs. Eu am descris o fiinţă care poate respira în această lume. Noi putem descrie uşor asemenea fiinţe. dacă pot spune aşa. de îndată ce intrăm într-o altă regiune a existenţei care trebuie sesizată printr-o altă conştiență. astfel încât ele ar fi cu totul şi cu totul foc. există foarte bine ceva care poate fi considerat element intermediar între aer şi apă. omul e unit cu această lume şi visele ţâşnesc la suprafaţă din această lume. După cum vă veţi da seama uşor. Astfel încât. Astăzi omul a coborât. era impregnat cu un alt pol. Totuşi. În trecut. Aerul nu e aer. De aici vedeţi deja cât de relative sunt aceste lucruri. Lumea pe care o întâlneşte omul acolo. focul-pământ. de fapt. stă liber în faţa ochilor. un element pe care ar trebui să vi-l reprezentaţi în sensul că metalele noastre ar deveni treptat arzătoare şi atât de înrudite cu focul încât. acest aer-apă. deja lumea solară . pe care omul le trăieşte astăzi numai în stare de somn. ele nu ar mai fi altceva decât foc. Dar omul nu are voie să-şi introducă în această lume corpul fizic. apa nu e apă. ceva între pământ şi foc. s-a diferenţiat. dar ea este o fiinţă . Lumile mai vechi. pentru că noi nu am putea respira aici cu corpul nostru fizic. în aşa fel încât în ea clocotesc împreună. Această situaţie a luat naştere prin faptul că aerul-apă. într-un anumit sens. ci este desemnat acel element intermediar între apă şi aer. Dar prin aceasta nu este desemnat fumul fizic de astăzi.

imaginaţi-vă ce frică v-ar cuprinde. le numea sirene. Dacă vrem să ne formăm o reprezentare despre ceea ce era celălalt pol . el arată. tot ceea ce ar trebui să fie pământ. O dată cu ceea ce i-a dat Pământului forma solidă. ceea ce ţine de această apă precum aerul de apa actuală. Iar în aerul-apă. se număra. Iar activitatea lui Seismos. în aşa fel încât el a putut sta pe un teren solid. Sirenele se simt numai din punct de vedere spiritual ca aparţinând apei. în sirene. noi trebuie să ne reprezentăm că alături de aerul-apă exista ceva care era real din punct de vedere spiritual. pentru că aceasta a devenit deja mai densă. Şi printre entităţile care ţin de aerul-apă se numără şi acele entităţi pe care mitologia greacă. în mitologie. Celălalt element. ele sunt. spre stările originare ale existenţei noastre actuale. nu cu apa de astăzi. elementul spiritual produce. în actul de cunoaştere. datorită căreia el e planeta solidă pe care se poate sta. şi deasupra avem focul sau căldura. Aşadar. care ţinea de natura spiritelor elementare. punctul de echilibru solid. în acea epocă din ordinea cosmică în care. în general. 88 . . pentru care noi avem azi pământul. Totul e de foc. sau.E aer-apă şi aici sunt sirene. când ne întoarcem la vechea existenţă solară. Dar. aşa cum descrie Goethe problema.fiindcă în vremurile vechi omul se afla în sânul acestui element tălăzuitor şi urzitor. Seismos. în mod absolut palpabil. la fel ca grecii. asupra lui atrage atenţia Goethe. El ştia că aşa este cu lumea în care intrăm de la adormire şi până la trezire şi pe care o regăsim când. Fiindcă această stare dispare. nu aşa cum se întâmplă doar în vis. conceput drept forţă cosmică. aş spune. ce a pătruns oare în om. Şi spiritele elementare care ţin de aerul-apă s-au mai păstrat în mit. mitologia veche. dar. iarăşi a fost ceva: a fost pământul-foc sau focul-pământ. e numai un pol opus al vechiului aer-apă.aerul-apă s-a scindat el însuşi în cei doi poli. e ceea ce lucrează drept foc în economia naturii. ceea ce ţine de apă. Astfel încât despre lumea la care ne referim aici se poate spune: E apă şi aer. printre alte spirite elementare. aceeaşi forţă a întreţesut în fiinţa omului ceea ce poate fi caracterizat sau reprezentat prin natura de sfinx. ci în care doar percepeţi alternativ stări de lumină şi întuneric . în acest element care se tălăzuieşte şi se învolburează! Ce a pătruns oare în om. de fapt. apă şi aer. sau vă puteţi răci sau vă puteţi încălzi în elementul foc. după cum v-am spus -. ia gândiţi-vă. oricine e familiarizat cu realitatea simte că Goethe avea o cunoaştere bazată pe presimţire a acestor lucruri. din cauza acestei lumi nesigure în care vă cufundaţi. în care nu puteţi respira. Când face să apară. în scena despre care vorbim acum. aici vă puteţi topi. tot astfel. în elementul tălăzuitor. dacă ne reprezentăm apa aşa cum şi-o reprezenta o ştiinţă mai veche. trebuie să ne reprezentăm o anumită realitate. că ele au legătură cu apa. Asupra acestui lucru atrage atenţia mitul grec. în acelaşi timp. la început. aşa cum se raportează căldura actuală şi focul actual la pământ. pe care o percepem şi în lumea în care omul se află între adormire şi trezire. aşa cum trebuie să fi fost odinioară . respectiv de aerul-apă. acela pe care Goethe îl numeşte. ne întoarcem privirea îanpoi. sirenele. fiind conştienţi. sirenele fac parte dintre acele fiinţe elementare care constituie celălalt pol al aerului-apă. o dată cu formarea Pământului solid? Ce l-a luat în stăpânire pe om? Natura de sfinx! Aceasta conferă. şi din care se ridică visele. într-o sferă unde nu aveţi pământ solid sub picioare. Dar.opus aerului-apă. după propria dorinţă. ci dacă v-aţi vedea transpuşi brusc într-un element. ce frică v-ar cuprinde dacă v-aţi vedea transpuşi brusc. Şi. după cum aerul îşi produce în vânt sunetele în mod haotic. aşa cum s-au mai păstrat în mit. ecourile unor adevăruri vechi. care a coborât cu totul sub apă. Şi. elementul spiritual care e legat de aerul apă la fel cum e legat aerul de apa noastră. Şi printre entităţile care se raportează ca pol opus la pământ.

când spiritele se comportă la fel ca sirenele. fără îndoială.În această scenă. de fapt. încât. Şi Goethe face acest lucru într-un mod atât de adecvat. tot ceea ce a trăit el în vremurile vechi. esenţialul este să ajungă de la homunculus la homo. . luate de la stările noastre de veghe. aţi simţi. crezând că acolo poate s-o scoată la capăt mai bine cu reprezentările care sunt luate de la natura greacă. ci de a deveni homo. chiar de s-ar dezlănţui tot iadul. ca Seismos. De jur împrejur totul se tălăzuieşte. ne pune imediat în faţă sfinxul: Sfincşii-ocupă iarăşi locul. Şi acum el face să apară lumea. pe acestea le consideră mai flexibile şi mai potrivite. de a înţelege atât de mult încât să poată deveni om. De jur împrejur toate tălăzuiesc. De ce o face el să apară? Pentru el. Goethe prezintă ceva care poate fi trăit. El crede că poate caracteriza mai bine tot ceea ce trăieşte omul astăzi de la adormire până la trezire. ce groaznic tremur.sfincşii. la polul opus pământului nu se află focul. de se porneşte Iadu-ntreg. nu ne urneşte. el transpune totul în Grecia. esenţialul este ca Homunculus să dobândească perspectiva de a nu rămâne doar Homunculus. în “Faust”-ul său. imaginea sa despre lume trebuie să se extindă. ci la polul opus aerului-apă se află sirenele. Vremi de spaimă şi cutremur! Ce mai clatin ce mai tragăn. iar la polul opus focului-pământ sau pământului-foc se află ceva de felul lui Seismos.se descrie această lume despre care am vorbit mai înainte. aşa cum nu ar trebui să se tălăzuiască acum. ci la noţiunile grecilor. Şi el crede că poate caracteriza cel mai bine acest lucru apelând nu la noţiunile noastre actuale. De aceea. 89 . pentru că oamenii ar fi cuprinşi de o frică fără margini. Şi sfincşii constituie elementul solid. Toate se hurducă-n leagăn! Dacă v-aţi cufunda în această lume. numai de la adormire până la trezire. Aşadar. introducându-ne în acestă lume cosmică veche. în la polul opus apei nu se află aerul. poziţia de echilibru: Ce prelung. Dar. acest Hin-und Widerstreben [expresia tradusă din “Faust”]! Grozăvie de nespus! dar acum vine cugetarea: Dar pe noi . se atrage atenţia asupra faptului că omul a găsit punctul de sprijin.

nu prin focul actual. dacă rămân la activitatea lor ştiinţifică. majoritatea reprezentărilor actuale sunt confuze. Teoria conform căreia munţii sau format prin foc. Forel. aşa cum începe ea aici. aşa nu iese nimic. asupra lumii 90 . fiinţele care locuiesc alături de noi în Univers. dintr-un punct de vedere mai înalt. Nu înţelegem nimic. Ele se fac auzite în vorbirea umană cotidiană. de exemplu. Numai când le traducem în vorbirea pe care ar trebui s-o folosim de la adormire până la trezire.În reprezentările umane se revarsă întotdeauna ceva dintr-o asemenea concepţie. Şi întreaga scenă. dacă apelez la reprezentările ştiinţei filistine. Nu asupra fiecărei furnici în parte. având toate acelaşi rang. Parcă Goethe ar fi vrut să spună. dacă nu ajung la ştiinţa spirituală. respectiv stupul de albine. care s-a ocupat atât de mult de furnici. ajungem la concepţia . obişnuită. şi asupra lumii furnicilor. atunci reuşesc mai degrabă să am o cunoaştere a omului.oricât ar suna de paradoxal. fireşte. Dar dacă apelez la asemenea reprezentări şi le primesc în sufletul uman. Dar.am expus-o în alte locuri şi în alte momente drept concepţia noastră spiritualştiinţifică -. Oamenii n-o ştiu. şi. ci prin pământul-foc -. ciudat. a insectelor. se amestecă în reprezentările actuale. în general. ci asupra muşuroiului de furnici luat în ansamblu. Din această cauză iau naştere nişte reprezentări confuze. De aceea. Dar totul merge mai departe. dar absolut nimic despre această lume. Şi din această cauză iau naştere nişte teorii pline de fantezie. atunci oamenii povestesc tot felul de lucruri uimitoare despre furnici. toată această populaţie. În această lume urmează să fie dus Homunculus. ajungem la concepţia că acestea sunt nişte forme rămase în urmă din vremuri trecute sau forme care trăiesc anticipat ceea ce urmează să vină în alte apoci de mai târziu. filistină. Ia gândiţi-vă. dacă înfăţişează aceste lucruri într-un mod atât de adecvat. cum ar fi. pentru că aici se vede că în aceste teorii avem nişte aluzii foarte uşoare la alte epoci mai vechi din viaţa Pământului. ce intens trebuie să fi presimţit Goethe o cunoaştere spiritualştiinţifică. dar reprezentările lor sunt influenţate de ceea ce trăieşte în subteranele existenţei. numai dacă le traduci. în stadiile lor de evoluţie. În această lume omul mai trăieşte şi alte lucruri. aici aflăm ceva şi despre modul atât de inegal în care se află. dacă-mi daţi voie să mă exprim şi aici în mod radical: Ei bine. Când vin ignoranţii ştiinţifici şi descriu această lume. ci într-o altă lume. ei nu pot să spună nimic esenţial în legătură cu întrebarea: De ce trebuie să fim uimiţi de această lume care e impregnată peste tot de o inteligenţă. cum sunt albinele. numai atunci aceste teorii încep să aibă un sens. nu voi realiza nimic care ar putea să facă din Homunculus un homo. dar prin focul-pământ . atunci. unor vremuri care se prelungesc până în vremea noastră. unică în felul ei. Le poţi înţelege numai dacă . Goethe nu-l face pe Homunculus să se cufunde în lumea ştiinţifică filistină. altor vremuri. reuşesc mai degrabă să fac în aşa fel încât Homunculus să devină homo. dacă privim fiinţele ce locuiesc în ea aşezate una lângă alta şi credem că sunt aşezate una lângă alta. ce ar trăi dacă ar avea în acest fel o conştienţă despre o stare cosmică trecută a Pământului. aşa stau lucrurile -. acestea sunt nişte fiinţe care aparţin. în formele lor. dacă studiem. nu poate fi înţeleasă dacă nu ne este clar faptul că Goethe a vrut să facă să apară ce ar trăi omul dacă de la adormire şi până la trezire ar deveni conştient. în care omul trăieşte în prezent. lucru care pentru nişte epoci mai vechi ale evoluţiei cosmice este foarte just. pe care el ne-o aduce aici în faţa ochilor şi pe care omul o trăieşte între adormire şi trezire. într-o măsură mai mare sau mai mică. Dacă observăm nişte furnici sau nişte albine. dacă integrez scenei cu Faust nişte reprezentări de felul celor ce pot fi dobândite când omul trăieşte în mod conştient lumea dintre adormire şi trezire.

când încă nu ne trezim. Atunci ne apropiem de lumea senzorială şi încă n-am părăsit cu totul lumea de acolo. care apar în această scenă. Faptul că e vorba de o trezire este exprimat de Goethe atât de clar. care mai apare în mod spiritual în vis. Descriind o lume trecută. Când vechiul s-a dezvoltat devenind ceva nou s-a dat o luptă cosmică grandioasă. Groaza. ele se află într-o relaţie de rudenie cu aceştia. tovarăşii furnicilor nu sunt formele animale fizice din zilele noastre. e revărsată o raţiune cosmică. Şi aici. Goethe ştie de această natură a neamului furnicilor. el înfăţişează şi trezirea din acest vis. Lucrurile nu merg. cum a luat naştere lumea noastră? Nu-i aşa. Lumea furnicilor se simte anacronică în lumea actuală. Ia gândiţi-vă cât de adecvat o descrie Goethe. Omul aude ceva. luptă cu egretele. se află într-o relaţie de rudenie mult mai apropiată decât cu aceste fiinţe actuale. de jos. de exemplu. Şi. încât. această luptă poate fi şi ea observată! O observăm atunci când putem surprinde momentul trezirii dintr-un vis perceput în mod foarte clar când trecem într-o stare nu absolut trează. toate aparţin. când aceasta e dezvoltată complet.Goethe indică acest lucru în mod absolut clar să aducă la o conştienţă clară. ceea ce are loc acolo. el face să apară furnicile. Ceea ce ţine de prezent ajunge în luptă cu ceea ce ţine de vechea epocă: pigmeii. Există deosebiri extraordinar de mari între natura sufletesc-spirituală a neamului insectelor. Prin urmare. în general. Homunculus. sunt. o trezire. de fapt. atunci când ne trezim treccând dintr-o stare de somn adânc într-o stare de somn mai puţin adânc. care ţin de apele actuale. pe care el a crezut că le poate pătrunde mai bine cu ajutorul reprezentărilor greceşti decât cu ajutorul reprezentărilor actuale. nu prea au nişte tovarăşi propriu-zişi. ea şi-a dezvoltat starea actuală din starea cea veche. Ei bine. Noi am vorbit astăzi despre starea cea veche şi asupra celei actuale nu trebuie decât să atragem atenţia. Prin urmare. făcând să apară un vis. care se ocupă apoi de ceea ce muntele a adus cu el în existenţă. De fapt. în acelaşi timp. atât de departe! Fiindcă pentru omul actual nu este posibil . o raţiune care e mult mai inteligentă decât raţiunea noastră bazată pe creier. Furnicile. apropierea cocorilor lui Ibykus. a unui neam cum este. Şi faptul de a zări lupta înseamnă. a piticilor. de fapt. Dar lucrurile nu s-au petrecut fără luptă. unei lumi trecute. el face să apară furnicile. Celelalte animale sunt cu totul altfel. Goethe ne arată în prima parte a scenei ce poate trăi omul în starea conştienţei de vis. făcând să se formeze un munte. pentru o altă sferă a realităţii. cel al furnicilor. în perioada dintre adormire şi trezire. o rasă care nu prea îşi are locul pe Pământul actual. ci fiinţele elementare spirituale pe care Goethe le face să apară sub forma pigmeilor. Şi acum. în mod imaginativ-imagistic. care ţine de o epocă cosmică veche şi el face să transpară acest lucru în scena despre care vorbim acum. deplină. încât el sugerează ce provoacă adeseori trezirea. Se dă această luptă. Goethe descrie lucrurile într-un mod atât de potrivit. ca expresie a vechii ordini a lumii. aproape tot neamul insectelor. Dar el arată că tovarăşii furnicilor sunt cu totul alte fiinţe. aşa cum s-a ridicat el în cadrul unei evoluţii cosmice trecute. frica îl 91 . care ţin de vechea lume. ci suntem pe cale de a ne trezi. aşa cum îl vedem iarăşi. dintr-un anumit punct de vedere.albinelor. fiindcă ea este ceea ce avem în ambianţa fizică pământească. totuşi. cu toate că furnicile şi-au cucerit o natură fizică în această existenţă pământească. de o cu totul altă natură. trezire care exprimă o luptă din Cosmos. Aici apare întrebarea: Poate fi observată şi această luptă? Da. ci într-o stare de semi-trezie. şi atunci nimerim într-o luptă absolut asemănătoare cu lupta care s-a dat când lumea cea veche s-a transformat în cea nouă. a dactililor. jos. Ele nu au prea mult de-a face cu aceasta. şi aceasta trece apoi în realitatea exterioară. şi face trimitere la nişte stări mai vechi ale Pământului. şi natura sufletesc-spirituală a altor animale.

Astfel. Plutesc aşa de colo-ncoace Şi-aş vrea în sens deplin să iau fiinţă. în capul uman. într-un anumit sens. de care ţin pigmeii. aceasta o lume primejdioasă. cu forţele creatoare ale lui Seismos. drept reprezentanţii 92 . ce-i drept. Homunculusul nu îndrăzneşte să pătrundă în această lume. pe care îl face să devină în epoca prezentă apă. ce-i drept. la transformarea lui Homunculus în homo. Anaxagoras. Nerăbdător. concepţiile lui Anaxagoras sunt în declin. el face ca Homunculusul să întâlnească doi filosofi greci străvechi. între pigmei. şi că o dată cu Thales începe epoca cea nouă.istoria filosofiei mai noi. se mai prelungesc reprezentările pe care le avuseseră vechile Misterii şi care erau legate de procesele din pământ-foc. nu. el opune acest element focului: apă. în care au trăit Anaxagoras şi Thales. nu vrea să pătrundă aici. Goethe prezintă lumea lui Seismos. îl caracterizează nu drept aer-apă. filistinul originar. dvs. chiar dacă sunt mai înalte. elementului apă. dar numai într-un mod obscur. şi aşa mai departe. ci drept apă. În mod îndreptăţit . în viaţa umană. el vrea.împiedică pe om să facă acest lucru. de tainele aerului-apă. Aşadar. aşadar. Am descris adeseori acest lucru. că ei ar putea contribui. Şi. începe cu Thales. dar el nu credea că ei pot pătrunde în esenţa omului. Goethe arată că. foc. în prima parte a acestei scene. în care Homunculusul încă nu vrea să se cufunde. Thales este. Dar cum ar sta lucrurile cu filosofia? Filosofii reflectează la enigmele lumii. de fapt: aer-apă.chiar am spus acest lucru în cartea mea “Enigmele filosofiei” . mai aproape de vechile concepţii ale Misteriilor care mai ştiau ceva despre acea lume spirituală din care spre om se ridică la suprafaţă numai visele. istoria fiosofiei. nu credeţi că se poate face prea mult cu lumea viselor. Şi aici el credea că te poţi apropia mai mult dacă foloseşti reprezentări greceşti. să ia naştere. mai ales despre tainele pământului-foc. Dacă cineva l-ar fi întrebat pe Goethe: Ei bine. ce-i drept. adică vrea ca din el să se dezvolte un homo. într-un fel sau altul. în filosofia raţională a lui Anaxagoras. Ar dori s-o pornească pe calea sa de la homunculus la homo într-o lume mai puţin primejdioasă. chiar dacă e vorba de o frică inconştientă. de aceea. cu egretele. Cum ar fi cu filosofia? Cum ar fi dacă i-am întreba pe Leibniz sau pe Kant care este omenescul adevărat? În acest caz. Goethe ştia de grecii vremurilor mai vechi. Şi la Thales au mai existat. De aceea. un homo. o şi spune într-un mod absolut neechivoc. care are misiunea de a inaugura concepţia filistină despre lume a perioadei a cincea postatlanteană. Ei erau. totodată. aşa cum îl înfăţişează aici Goethe. dar. Dar cele ce-am văzut în lung şi-n larg Parcă-mi retează-o parte de dorinţă. el declară că. care se leagă. dar nu vrea să intre în această lume. Goethe ar fi luat o mină foarte sceptică. nişte raportări la misterele aerului-apă. fiola să mi-o sparg. în general. pământ-foc. În gândirea. dacă vreţi să-i daţi posibilitatea lui Homunculus să devină. reminiscenţe ale unor reprezentări vechi. Şi apoi se dă aceeaşi luptă. pe de o parte. într-un anumit mod. tot ceea ce are legătură. respectiv cu lumea somnului. mai cunoaşte încă foarte multe lucruri din vechea înţelepciune misterială. unde îşi face descrierea încă pe baza experienţelor din lumea visului. o mină foarte neîncrezătoare! El le-ar fi atribuit filosofilor moderni tot felul de lucruri bune. numai că transferată sub o altă formă în intelect. dintre care unul. de fapt. Când apare din nou. Se ajunge la luptă între apă şi foc: pigmeii luptă cu egretele. cu concepţiile lor.

care se dau pe fondul luptelor spirituale din Cosmos! Între noţiunile lui Anaxagoras şi noţiunile lui Thales este aceeaşi luptă ca între pigmei şi egrete: este aceeaşi luptă! Ce face Goethe? El descrie. dar în minte. În timp ce se face zguduirea din conştienţa de somn în cea de veghe. pentru a deveni homo. Această trezire o arată el în trăirea lui Mefistofel. apoi urcă în viaţa conştientă. aşadar. care sugerează foarte clar. el este încă jos. Oreas atrage atenţia asupra faptului că acum se trece din lumea pe care de obicei o numim lumea amăgirii. ajungi în conştienţa obişnuită. omul trebuie să se scuture. nu trebuie să facem nimic. dacă e ca Homunculus-Mefisto să intre în viaţa pe deplin conştientă. cu stratul pe care îl posedă şi conştienţa de veghe. drept reprezentantele apei. Goethe i-a reunit pe Lucifer şi Ahriman în personajul unic Mefistofel. Dar acum are loc trezirea din această lume. să se ia în stăpânire. Hai sus! Bătrîna-mi culme goală Stă-n forma ei primordială. Sunt ultimele crengi din Pind! Eu tot aşa tronam pe stei Cînd s-a ascuns pe-aici Pompei.pământului sau ai focului-pământ. e trăit. Paralelismul e atât de frumos. Putem avea şi o conştienţă care veghează dormind şi doarme veghind. să se trezească de la vis la realitate. în lumea subconştientă. chiar dacă este şi ea o realitate.după cum am mai arătat -. la trezire. Şi interesant e faptul că. filosoful focului. în limbajul lui Goethe. de la filosofi. Când te trezeşti. că aici e vorba despre ceea ce am spus eu. veghind-dormind. ajungând ei înşişi la asemenea lupte. pe Oreas. Acesta este cel de-al doilea strat de trăire descris aici. la asemenea lupte de idei. el se refugiază acum sus. Alăturea se nalţă arătări Ce pier la cîntec de cocoş în zări. în lumea visului. de aceea Goethe ne-o aduce. în timp ce Mefistofel reprezintă. nu sunt de acord unii cu alţii. între Anaxagoras. Ceea ce putem trăi aici. în viaţa pe deplin conştientă. nu trebuie să contribuim cu nimic pentru a fi în această lume. ale aeruluiapă. în lumea conştienţei. chiar dacă unul într-un mod mai spiritual. Scena începe cu ele. Dar. Şi aici iese la iveală faptul că filosofii. Şi foarte important e următorul lucru. mai mult sau mai puţin . pur şi simplu. aşa cum am descris. de vreme ce Homunculus nu a coborât. în elementul subconştient. sau. şi egrete. dar face legătură cu reminiscenţele care ies la suprafaţă din subconştient. în descrierea lui Goethe. dormind-veghind. motiv pentru care Anaxagoras e numit de Thales un creator de fantasmagorii. pur şi simplu. starea în care nu ne-am trezit de tot. încât pe această a doua treaptă a prezentării sale Goethe arată în modul cel mai concret că acum. atunci. conduce apoi în sus. De aceea. cu sirenele. şi Thales. care la Anaxagoras sunt foarte clare. aş spune. ar dori Homunculus să afle cum poţi deveni un homo. el trăieşte acest lucru prin lamiile greceşti. Cinsteşte-aceste stînci ce-n văi descind. Mefistofel o întâlneşte pe Oreea. filosoful apei. Dintr-un anumit motiv. că acum se 93 . Dar noi avem de-a face cu un al doilea strat al vieţii umane. altul într-un mod mai puţin spiritual. în conştient. în viaţa intelectuală. El face începutul. aş spune. dacă e să se treacă sus. Şi de la aceia care nu vor să-şi mai păstreze în conştienţa lor câte ceva din ceea ce ar afla în subconştient. în faţa ochilor. altfel decât ceea ce descrie el drept prima trăire. mai întâi ceea ce are loc jos. din cauză că îşi iau impulsurile din zone de trăire diferite. Suntem în lumea somnului.

supraconştient. plăcute. a fost prima care atras atenţia asupra lumii stării de veghe.poate că mâine. ar fi multe de spus . Dar atrage atenţia asupra ei într-un mod foarte ciudat.ajunge în lumea unde munţii stau ferm pe locurile lor. Fiinţele pe care Mefistofel le găseşte la început sunt forkiadele. o fiinţă elementară. cât de des ne trezim din lumea de unde ţâşnesc visele. nimfa muntelui. în care sunt reunite raţiunea şi clarvederea: subconştient. asupra lumii spre care vrem noi să indicăm prin ştiinţa spirituală. Despre aceasta vom vorbi în continuare mâine. este aceea care zgâlţâie puternic: nimfa copacului. lumea în care prin vorbirea filosofilor Homunculus urmează să devină homo. după cum Oreas. Goethe arată foarte clar acest lucru. vorbesc aceste forkiade! Şi totuşi. Din descrierile pe care le vom face poimâine veţi vedea ce fiinţe frumoase. conştient. în care filosofii au de vorbit. unde nu se tălăzuiesc toate în sus şi în jos. care atinge nişte corzi ale inimii. Ei bine. în lumea trează. când începe să cânte cocoşul. 94 . Aşadar. Şi. aşadar. spre un al treilea strat. tot o nimfă. cel care ştie căror trăiri trebuie să le ofere omul fruntea sa când el urmează să intre în mod conştient în lumea spirituală. Şi Goethe atrage deja atenţia. Şi Goethe nu se jenează să arate foarte clar cum ne trezim din această lume. pentru că problema nu poate fi expusă în mod satisfăcător în cadrul unei singure expuneri. sunt forkiadele. Ia gândiţi-vă. a stării de veghe din timpul zilei. acela înţelege întâlnirea lui Mefistofel cu forkiadele. într-un anumit sens. driada. care îl duce pe Mefistofel spre un al treilea strat al conştienţei. Mai doresc doar să arăt că. şi mai ales ce limbă pătrunzătoare. după ce a fost parcursă această lume. Goethe mai atrage atenţia asupra unei a treia lumi. Acum se trece sus.

în orice caz. ştiinţa nu poate şti nimic. pornind de la drama “Faust” a lui Goethe. în principal. Dar ştiinţa se va extinde. Pentru că întreaga ştiinţă pe care o avem drept ştiinţă oficială se ocupă numai de entitatea pământească. Dar omul nu este exclusiv un om pământesc. de asemenea. Fiindcă o luciditate suficientă vă poate arăta că oamenii ar şti mult mai mult despre vis dacă s-ar strădui să ştie ceva mai mult despre starea de veghe. Dacă oamenii s-ar strădui mai mult să afle ceva despre starea de veghe. o impresie. ci şi dorm. ea va progresa tot mai mult şi mai mult şi atunci se va ajunge. În timpul stării de veghe. şi multe. tot mai mult la cunoaşterea omului. în niciun caz. mai mult decât ceea ce se poate cerceta. Venus şi Vulcan. Sub acest prag al conştienţei se află. de entitatea planetei Pământ. Soare şi Lună şi poartă în sine germenele evoluţiilor care vor avea loc pe Jupiter. esenţialul nu este ca acea concepţie ştiinţifică admisă astăzi să se extindă tot mai mult şi mai mult. ca om pământesc el are în urma lui evoluţiile de pe Saturn. spun. o trăim întotdeauna. Despre această formă de viaţă. pentru că legile pe care le posedă această ştiinţă sunt valabile numai pentru lumea pământească. desigur. în privinţa multor. ieri am atras atenţia asupra faptului că omul trăieşte în nişte stări de conştienţă situate sub pragul conştienţei obişnuite şi deasupra pragului conştienţei obişnuite. Cei care cred că nu trebuie decât să se extindă ceea ce se numeşte astăzi ştiinţă. pur şi simplu: Ei bine. Pe baza ceea ce numim astăzi ştiinţă.EXEGEZE SPIRITUAL-ŞTIINŢIFICE LEGATE DE “NOAPTEA CLASICĂ A WALPURGIEI” Continuare: 28 septembrie 1918 Faptul că omul este. acest fapt am dorit să-l arăt. ceea ce Goethe simţea că nu poate fi cunoscut în cadrul entităţii omului nu poate fi pătruns niciodată. omul în totalitatea lui nu poate fi cunoscut cu ajutorul acestor legi. foarte multe din experienţele prin care trece omul în starea de veghe din timpul zilei. ei ar constata că în timpul acestei stări de veghe visează într-o măsură mult mai mare decât cred.după cum ştim . şi mai ales a vieţii de voinţă. după cum ştim. pur şi simplu.numai în privinţa reprezentărilor noastre şi a unei părţi din sentimentele noastre. Pentru a cunoaşte omul. Şi noi ne aflăm într-o stare cu adevărat trează . Viaţa 95 . că între starea de veghe şi cea de somn există o graniţă foarte netă. esenţialul este să se apeleze la alte forţe şi capacităţi de cunoaştere decât cele folosite de ştiinţa actuală. din afara domeniului pământesc. numai la o cunoaştere foarte limitată a omului. Este cu adevărat doar o aparenţă. foarte multor lucruri. doar ca în vis sau ca în somn. nu se va putea spune ceva decisiv despre altceva decât despre procesele planetei Pământ. pentru că el poate fi cunoscut numai dacă ne extindem cunoştinţele dincolo de sfera domeniului pământesc. pentru a ajunge la cunoaşterea a tot ce e posibil şi imposibil. Sub pragul conştienţei obişnuite se află multe dintre lucrurile din ale căror regiuni ţâşnesc la suprafaţă trăirile visului. Ei bine. Goethe însuşi simţea profund că prin forţele spirituale pe care le poate dezvolta omul în viaţa conştientă actuală nu se poate ajunge atât de departe cât poate să ajungă omul conform naturii sale. pe când o mare parte a vieţii de sentiment. ieri. mulţi oameni nu numai că visează. mai mult decât ceea ce poate fi pătruns cu mintea şi cu celelalte forţe sufleteşti pe care le posedă omul. cu ceea ce oferă astăzi ştiinţa se ajunge. de la trezire şi până la adormire. Acesta este un mod foarte miop de a privi lucrurile. pentru că. în fiinţa lui. cu această ştiinţă. Ştiinţa actuală poate să ajungă oricât de departe pe căile ei. este incorect. în orice caz. Aşadar. mai vast.

cu această conştienţă bazată pe creier şi cu voinţa noastră liberă obişnuită.ai psihanaliştilor. anumiţi adepţi . am putea spune. şi reprezentările în cazul cărora suntem activi cu întreaga noastră voinţă. cu viaţa de vis care ţâşneşte la suprafaţă. dacă ei nu apelează la cercetările spiritual-ştiinţifice întreprinse asupra unor lumi care sunt necunoscute lumii senzoriale exterioare şi gândirii intelectuale exterioare. că vă puteţi explica extraordinar de greu imaginile visului în aşa fel încât să reiasă un sens. de altfel. care evocă tot soiul de lucruri şi care sunt atât de asemănătoare cu viaţa de vis. în concepţia unor oameni din zilele noastre. încât pot fi confundate cu aceasta.nu toţi . Aş dori numai ca cei care afirmă asemenea lucruri să reflecteze odată şi să se întrebe cum ajung să viseze să sunt decapitaţi! Toate lucrurile de acest fel. Şi în momentul în care conştienţa e diminuată aceste dorinţe apar în faţa sufletului. fiind însă diferit. Când suntem cufundaţi în somn. Şcoala freudiană şi alte şcoli. care constituie astăzi. cum vă amintiţi nişte lucruri petrecute demult pentru că aţi făcut să apară o reprezentare prezentă şi apoi această reprezentare prezentă face să apară în interiorul dvs. Omul trece prin viaţă. nişte dorinţe împlinite în fantezie.de somn se întinde cu adevărat până în viaţa de veghe. nişte trăiri pe care le-aţi avut cu mult timp în urmă. în general. să ne transpunem în mod conştient în această lume. foarte puţini oameni au astăzi deja capacitatea adecvată pentru a evalua în mod just viaţa de somn. cu acel trecut în care noi am avut o existenţă care se mai raporta la focul-pământ şi la aerul-apă. astfel încât visele sunt. Nu e nevoie decât să vă lămuriţi într-un singur caz cât de diferită e viaţa de vis de viaţa de veghe din timpul zilei. o reprezentare o cheamă pe alta. Şi aceste unilateralităţi trebuie să străbată în mod absolut necesar capetele oamenilor. Dar din cele spuse ieri veţi putea deduce în mod absolut cert un lucru despre vise. Veţi putea deduce că în viaţa de vis urzeşte şi trăieşte ceva care are legătură cu trecutul nostru uman. el şi le împlineşte în activitatea de reprezentare. spun asemenea oameni. Vom găsi doar o mică parte a lumii de reprezentări umane la care omul înşiruie cu întreaga sa voinţă o reprezentare alături de cealaltă. Din cauză că oamenii posedă într-o măsură atât de mică forţa de gândire interioară tehnică pentru a putea urmări în mod just viaţa de veghe din timpul zilei. Ia gândiţi-vă cum. Astăzi noi nu suntem în stare. care vin şi pleacă. Dar o observaţie nu e foarte greu de făcut. din cauză că omul nu-şi poate împlini în realitate aceste dorinţe. în vremea în care ne-am parcurs evoluţia în stadiile anterioare. pe când omul are adeseori în viaţa sa de peste zi şi momente în care se abandonează derulării reprezentărilor aşa cum o vrea această derulare a reprezentărilor. Omul s-ar putea lămuri cu mult mai bine în legătură cu viaţa de vis dacă ar încerca să vadă ce deosebire există între reprezentările care se tălăzuiesc în sus şi în jos. cercetări care ne arată ce este omul în afară de ceea ce înţeleg simţurile sale şi intelectul său. spun despre vise că ele sunt reprezentări provocate de faptul că omului nu i se împlinesc în viaţă anumite dorinţe. Dar acest caracter haotic este doar la suprafaţă. absolut diferit faţă de modul de a avea trăiri în viaţa de veghe din timpul zilei. dar este incontestabil. conţinutul unor teorii. Este un proces care adeseori nu se deosebeşte prea mult de visare. că în viaţă multe dintre dorinţele noastre nu se împlinesc. Sub această suprafaţă omul trăieşte într-un element care nu este deloc haotic. când suntem în starea de inconştienţă. atunci când vă lăsaţi în voia derulării reprezentărilor. Dacă vă urmăriţi viaţa de vis veţi constata. Felul cum o imagine de vis se înşiruie după alta are un caracter haotic. noi rechemăm în prezent trecutul nostru. sunt cele mai groaznice unilateralităţi. Am fost. tot în stare de inconştienţă sau subconştienţă. Şi. în orice caz. Doar vedem că există atâtea teorii care se cred ştiinţifice şi care afirmă despre viaţa de vis următoarele. el are cele mai diferite dorinţe. şi veţi vedea atunci 96 .

Această unire a oamenilor. Iar ceea ce trăiţi în sufletul dvs. vorbiţi cu nenumăraţi oameni şi nenumăraţi oameni vă vorbesc. veţi înţelege dacă spun: în somn. visele. această stare de legătură dintre oameni este în timpul somnului foarte-foarte strânsă. ştiţi. nişte semne de avertizare importante. mai ales în cea lunară. aplicarea voinţei libere pe care. De ce nu sunte ele o copie adevărată a vieţii de acolo. din viaţa de veghe din timpul zilei se aşterne. Faptul că nu suntem expuşi . Să presupunem. În general. dacă ar fi nişte cópii adevărate. în primul rând. Ei bine. dvs. se transformă într-o întunecare a trăirii.. aş spune. nişte mijloace importante de transmitere în privinţa relaţiilor noastre cu lumea şi cu oamenii. Ar fi. aveţi dorinţa sau pofta . directe. dacă nu mă înţelegeţi greşit şi reflectaţi la ce vă spun eu acum cu privire la comunicarea pe care o avem în somn. imaginile vieţii de veghe din timpul zilei în viaţa de vis. oamenii se cunosc în timpul somnului relativ bine unii pe alţii.nu pot spune “vorbiţi”. peste întreaga viaţă de vis. de asemenea. ar exista ceea ce există în vis. dar. Şi astfel. Ele ar vorbi conştiinţei noastre cu o putere deosebită.lucrurilor pe care visele le-ar face cu noi dacă ele ar fi nişte cópii adevărate ale vieţii sub nivelul conştienţei. Toate acestea sunt acoperite de conştienţa trează şi ele trebuie să fie acoperite.aş putea spune şi aşa -.în mod clar deosebirea radicală dintre ele. Ei bine. dacă în acelaşi timp are loc o activitate sufletească atât de vie încât tâşneşte la suprafaţă imaginea. dar cu o conştienţă neclară. pentru că vorbirea o învăţăm abia în viaţa de veghe din timpul zilei. Fiindcă în vis omul simte o legătură faţă de aproape toţi oamenii cu care se află într-o relaţie karmică. dorinţa se transpune. când cineva nutreşte gânduri foarte rele faţă de dvs. ne place să ne iluzionăm. ele ar fi tot felul de lucruri. de jos? Oh. dar acum vine un alt lucru. Dvs. tot aşa. dvs. Pe atunci el a trăit şi în cadrul vieţii exterioare aşa cum trăieşte astăzi între adormire şi trezire. între adormire şi trezire. de la dvs. Din viaţa pe care omul o petrece cu adevărat în mod inconştient. Şi alte persoane ar putea să ne avertizeze. de chinuitor dacă această situaţie ar dura şi în timpul zilei. respectiv în viaţa de somn. . în viaţă. Dvs. în legătură cu care. de a nu asculta asemenea cuvinte. Tocmai aici este activitatea binefăcătoare desfăşurată de “Păzitorul pragului”. o persoană care şi-a trasat sarcina de a vă face să înţelegeţi că aţi făcut ceva absolut neîndemânatic. absolut nepotrivit. atunci pentru dvs. despre un lucru sau altul. de exemplu. ar fi. dvs. solară şi lunară. şi aşa iau naştere visele. că visaţi.aproape aşa îmi vine să spun . În viaţa de veghe din timpul zilei ar fi foarte neplăcut dacă. în timpul somnului sunt comunicările a nenumăraţi oameni. ies la suprafaţă visele. el simte că duce o viaţă în comun cu toţi oamenii cu care are o anumită relaţie karmică. foarte important. de regulă. nu vreţi să ascultaţi nimic din ceea ce vă spune o asemenea persoană în timp ce dormiţi. În timp ce dormiţi. el îi ascunde omului ceea ce există sub pragul conştienţei sale. dar. iar ceea ce faceţi în timpul somnului este să vă trimiteţi gândurile către nenumăraţi oameni. sau aţi putea să visaţi. în privinţa relaţiilor cu alţi oameni. dacă el ar fi trăit mai departe aşa cum a trăit în perioadele saturniană. ştiţi. când cineva vă minte. noi introducem reprezentările. să ne atenţioneze conştiinţa în timp ce dormim. Pe baza experienţelor şi obişnuinţelor din viaţa de veghe din timpul zilei. de regulă. Ar fi extraordinar de penibil. acest lucru se datorează faptului că viaţa noastră din timpul zilei ne împânzeşte atât de puternic cu forţe încât ea îşi aruncă umbrele. Din momentul în care începeţi să adormiţi şi până când vă treziţi. trebuie să şi-o cucerească prin misiunea Pământului. Aşa ceva se întâmplă. porneşte o forţă spre nenumăraţi alţi oameni şi de la nenumăraţi alţi oameni pornesc forţe spre dvs. 97 . din simplul motiv că omul nu ar ajunge niciodată la gândirea conştientă de sine la care trebuie să ajungă tocmai prin misiunea Pământului şi nici la mânuirea.

trăiri care se desfăşoară ca o visare meditativă. Alt aspect este acela că azi. Ştiinţa spirituală. că un anumit prieten bun. trecute. care intră în primul rând în considerare pentru noi. în ceea ce priveşte caracterul de imagine. Al treilea strat este prelungirea până la noi a cunoaşterii suprasensibile reale. Căci există acest fenomen particular că ceea ce apare drept un lucru nou la cineva care ajunge pe făgaşul ştiinţei spirituale nu se deosebeşte deloc. o ştim. pe care o cunoaştem sau măcar credem că o cunoaştem. În fond. această lume a viselor ne va putea destăinui. totuşi. chiar dacă nu duce la înflorirea unei vieţi esoterice. într-un anumit sens. ca fapt. fireşte. o deosebire colosală între visele obişnuite şi acele percepţii care se desfăşoară printr-o viaţă spirituală conştientă primită în gândire. Eu am subliniat adeseori: acest gând nu e just. dar nu mă face să înaintez. dacă nu suntem superstiţioşi. îl face pe orice om să înainteze. în primă instanţă. ca să vedem cum în viaţa de reprezentare obişnuită se cuibăreşte. ascuns intelectului obişnuit şi vieţii senzoriale obişnuite. Dar dacă le analizăm conform îndrumărilor pe care le primim de la ştiinţa spirituală. care totuşi e plină de sens şi care. din viaţa de veghe diurnă şi din reminiscenţa ei în formă de imagine. Ei bine. altele decât stadiile vieţii pământeşti. Dar există foarte mulţi.peste ceea ce ar trebui să aveţi drept imagine. ceva spre care omul din epoca actuală şi în viitor trebuie să tindă din motivele discutate de noi suficient de des. după cum v-am arătat ieri. Dacă nu suntem nişte tălmăcitori de vise. Dacă suntem atenţi la asemenea lucruri. despre care Goethe. pline de presimţiri. Şi noi trebuie să ţinem seama de acest strat de trăiri. ajungem să facem foarte bine acea distincţie între trei straturi ale conştienţei. dacă nu ne îndreptăm privirea spre imaginile izolate. care se apropie de ştiinţa spirituală şi spun: Eu mă ocup de ani întregi cu ştiinţa spirituală. fără ca noi să facem nimic. care pare foarte asemănătoare cu visul. tocmai prin derularea ei plină de sens. Ea îmi spune că prin ştiinţa spirituală poţi dobândi un lucru sau altul. ca oameni. cum înfăţişează el 98 . dar ea nu mă face să înaintez. spune: Ce om extraordinar de fin. avea nişte cunoştinţe atât de frumoase. în desfăşurarea lor. în aşa fel încât avem visele obişnuite. am trecut prin alte stadii de evoluţie. care face întotdeauna doar ceea ce e mai bun şi mai drăguţ. de lumea visului. ne oferă explicaţii asupra unor taine spirituale. Unul dintre straturile conştienţei este acela care se iveşte. Cunoaşterea suprasensibilă reală este. ieri v-am arătat cum înfăţişează Goethe. Ceea ce trăieşte omul dacă devine cercetător spiritual arată foarte asemănător cu restul lumii viselor. Numai că trebuie să fim atenţi la trăirile subiective care apar în mod real în suflet. celălalt fapt. peste ceea ce omul trăieşte în realitate. dacă o observăm în mod just. dar care. Şi în cazul imaginilor de vis pe care adeptul ştiinţei spirituale le trăieşte în sufletul său poate că unele lucruri par haotice. ci căutăm transcendentul imaginilor de vis. pentru că înseşi ideile ştiinţei spirituale au forţa de a ne duce înainte. totuşi. şi faptul că noi. o cunosc. dar o observaţie mai fină te face să remarci. ale vieţii şi trăirii interioare a omului. Avem apoi conştienţa diurnă obişnuită. vom constata că ele devin nişte cópii tot mai fidele şi mai fidele. eşti tu! Tocmai contrariul poate fi aşternut uneori. în prima parte a scenei din “Faust” II. oamenii nu se străduiesc întotdeauna să şi-o explice. conduce în lumea spirituală. ca să zicem aşa. dar. viaţa diurnă trează este cauza tuturor iluziilor şi amăgirilor care iau naştere în cursul vieţii de vis. Trebuie să fim atenţi. această viaţă. O cunoaştem ca fapt. ci la derularea plină de sens a imaginilor. omul se poate apropia de ştiinţa spirituală. în ciclul actual de evoluţie. pe care vă place să-l ascultaţi mai mult decât pe avertizator.

şi el nu vrea deloc “de funie să duc poporul răbdător”. Thales. în apropierea lui Kant. mai mult decât epigonii săi filistini. a lui Seismos. totuşi. vrea să expplice realitatea pământească din cele petrecute înainte. ce-i drept. e mult mai vast decât Pământul. Anaxagoras vrea să explice lucrurile actuale din cele trecute. Acolo. Aceste trei straturi ale conştienţei sunt cele asupra cărora îşi îndreaptă Goethe gândirea şi activitatea de reprezentare. să se transpună cu simţirea sa în lumea vechilor greci. Homunculus nu se încumetă să intre. din celelalte straturi ale conştienţei. care este accesibil la început cunoaşterii umane. avem de-a face cu o trimitere la cunoaşterea suprasensibilă conştientă. ştie. că Homunculus se simte nesigur. acest lucru se vede din discursurile sale. Homunculus ar vrea s-o pornească pe un drum mai comod pentru a deveni homo. ale grecilor. în realitate. ca să afle de la acesta cum poţi lua fiinţă ca om. Fiindcă omul nu ştie despre el însuşi . inauguratorul orientării ştiinţifice moderne şi el nu mai cunoaşte decât foarte puţin din vechile taine misteriale. tocmai. el nu ştie despre un homo. Goethe căuta. de vechile concepţii din Misterii. când apar. pentru că se teme de elementul tălăzuitor. apoi. de fapt. de fapt. Homunculus nu îndrăzneşte să pătrundă în activitatea sirenelor.d. avem de-a face cu lumea realităţii obişnuite din viaţa trează din timpul zilei. Şi din momentul în care Oreade îi vorbeşte lui Mefistofel. nu pe baza unor trăiri ale conştienţei la fel de luminoase şi clare cum sunt cele de astăzi. munţii şi celelalte condiţii de pe Pământ. în care omul se cufundă când părăseşte lumea sirenelor şi se cufundă în lumea din care ţâşnesc de obicei la suprafaţă visele. ci în tovărăşia unor filosofi care încă mai erau aproape de concepţiile mai vechi ale oamenilor. filosofii.scuzaţi-mă. ci numai prin faptul că apelăm la alte straturi ale conştienţei. după cum v-am arătat ieri. să dea explicaţii numai despre ceea ce se petrece în lumea senzorială din jurul său. el ştie. Dar ieri noi am arătat deja că poziţia de echilibru a Sfinxului încă lipseşte.mult mai mult decât despre un Homunculus.viaţa de vis. Fiindcă omul. Thales este.ai crede că vorbeşte Lyell. Anaxagoras şi Thales nu mai sunt decât nişte urmaşi întârziaţi ai vechii înţelepciuni din Misterii. de fapt.m. iar intelectul şi simţurile sunt adecvate numai pentru lucrurile pământeşti.. atunci când omul se cufundă în lumea trecutului său. De aceea. pe când Pământul încă nu era Pământ. Din momentul în care driada îi atrage atenţia lui Mefistofel asupra phorkyadelor. Noi ştim deja că Goethe nu aştepta de la filosofii moderni să afle aşa ceva. în existenţa sa. geologul modern -. Ne-o arată tot ceea ce face Anaxagoras să apară în scenă. un homo? Nu cu ajutorul ştiinţei obişnuite a intelectului şi simţurilor. despre felul cum se formează. în laboratorul lui.a. Anaxagoras vrea să explice lucrurile întorcându-se la vremurile cărora le aparţin cu fiinţa lor. mai puţin solide. ş. El ar vrea să afle de la ei cum poţi introduce în entitatea ta umană mai mult decât îţi poate da unul ca Wagner. Anaxagoras şi Thales. prin procese lente. atunci când îşi aşază în faţă întrebarea: Cum devine acest Homunculus. dar pe baza unei trăiri mai cuprinzătoare a conştienţei. 99 . nu vrea să-l ducă pe Homunculus la Königsberg. din care se mai putea şti ceva despre fiinţa omului. decât prin ceea ce filosofii moderni scot numai din intelect şi din conştienţa bazată pe simţuri. că omul se simte în ea nesigur. Şi aşa se face că el nu îl duce pe Homunculus în tovărăşia lui Kant sau Leibniz sau Hume sau Locke. El e pe urmele a doi filosofi. încetul cu încetul . Şi la Goethe. în specificul ei ciudat. cum îţi poţi extinde fiinţa umană. bineînţeles. deoarece credea că entitatea umană poate fi sesizată mai degrabă prin transpunerea în reprezentările încă flexibile. Dar. Anaxagoras încă mai posedă mult din vechea înţelepciune misterială. dar aşa este . dar ştie mai puţin decât Anaxagoras. furtunos. Iată ce ar dori el să afle.

ce-i drept. Anaxagoras redă prin aceasta. care e numai lumea condiţiilor actuale. trecutului.d.d. Lui Anaxagoras îi este foarte clar că în lumea despre care vorbeşte Thales.” Şi mai spune. când ea îi vine în întâmpinare în gândurile lui Anaxagoras. Şi. intelectul. Anaxagoras este acela în care Goethe îl vede pe reprezentantul unei cunoaşteri care îşi îndreaptă atenţia spre procesul devenirii. de fapt. simţindu-se la ea acasă în tot ceea ce fac pigmeii. dar care aparţin. despre devenire. De aceea. vrea să-i dea lui Homunculus ocazia de a îmbogăţi fiinţă umană prin ceea ce ştie. o lume subsensibilă. El a spus: “Noi nu ne putem imagina născându-se ceea ce nu se mai naşte.a. el nu a îndrăznit să intre. Şi el atrage atenţia asupra acestui fapt într-un mod foarte viguros. exact la fel cum visele efemere. dar aplatizată şi nivelată până la posibilitatea de înţelegere umană. În tot ceea ce fac asemenea fiinţe. când se intră în lumea devenirii. vii. într-un alt loc din scrierile sale: “Raţiunea este orientată spre cele în devenire. Anaxagoras. ele nu pot rezista în raport cu lumea. spirituale. care astăzi e o lume suprasensibilă. vrea chiar să-l facă acolo rege.furnicile. Când aceasta l-a întâmpinat ca lume de vis. ocupându-se de suprasensibil. ei bine. la fel ca şi furnicile. Homunculus nu poate face faţă obiecţiilor lui Thales. Anaxagoras trăieşte cu totul în această lume. El vrea să-l ducă pe Homunculus în lumea pigmeilor. Anaxagoras 100 . lumea vechilor Misterii. ceea ce trăieşte în lumea de gânduri a lui Anaxagoras se stinge foarte uşor când încep să se manifeste celelalte gânduri. tot aşa. prezentă. Anaxagoras se ocupă de procesul devenirii. o copie a acestui fapt. fiindcă obiecţiile lui Thales vin din actuala lume senzorială. Dar cu noţiunile cu caracter de umbră pe care le posedă Anaxagoras. ş. Dar Homunculus e nehotărât: Ce spune Thales al meu? El mai are încă în sine gândul că nu poate îndrăzni să intre în lume. De aceea. nu se poate obţine prea mult pentru a se ajunge de la homunculus la homo. el mai vrea sfatul lui Thales. Iar acesta îl sfătuieşte să nu se cufunde în lumea gândurilor lui Anaxagoras. de fapt. Dacă ai noţiunile reale. conform naturii lor. aceasta este ceea ce vede Thales de jur împrejurul său. de ceea ce a precedat cele devenite. care provin din lumea senzorială de astăzi. când ajunge la el rugămintea lui Homunculus. spre cele devenite.m. Fiindcă într-una dintre maximele sale Goethe şia spus părerea foarte frumos tocmai asupra acestui aspect. şi raţiune.. aşadar. La fel cum lumea de astăzi ucide lumea trecutului care ne reapare în vis. Noi nu înţelegem ceea ce deja a devenit. atunci îi faci faţă. o convingere profundă a lui Goethe. dar. s-ar putea obţine ceva ca să se ajungă de la homunculus la homo.. în lumea care a precedat-o pe a noastră. el tot nu îndrăzneşte să intre. se sting din faţa omului când începe să cânte cocoşul sau când cineva trânteşte o uşă. şi de acel suprasensibil care s-a manifestat înainte să fi apărut stadiul actual Pământ. Ce fel de lume este aceasta.m. E numai o imagine. cel puţin. ş. duc în prezent o existenţă fizică. totuşi. Sunt noţiunile cu caracter de umbră rămase din vechile Misterii. Goethe face o distincţie riguroasă între intelect.a.. tot aşa cocoşii îi ucid pe pigmei şi pe furnici. Acum. dacă vreţi. lumea gândurilor lui Anaxagoras? Este. sau. se ocupă de procesul naşterii. Şi. dar fără a cărei cunoaştere nu putem înţelege lumea senzorială. a furnicilor. atunci ajungi la înţelegerea acestei lumi. care merge dincolo de ceea ce este accesibil simţurilor şi adecvat intelectului. Thales nu are nevoie decât să atragă atenţia asupra faptului că lumea senzorială de astăzi este. care.” Cele devenite. orientat spre ceea ce numim astăzi obiectul ştiinţei. care sunt reflexul strălucirii din alte lumi mai înalte. dar şi pigmeii.

el se adresează lumii de sus. la Anaxagoras. venind la suprafaţă din subconştient. întreţes şi împânzesc cu viaţa lor şi domeniul pământesc şi se numără printre anumite forţe inconştiente importante. pentru Anaxagoras. În măsura în care acţionează ea însăşi pe Pământ. Luna sau Hecate! Tu ce-mi desfereci pieptul. pe cer. ci şi din punct de vedere pământesc. de asemenea. acest vestigiu din vremurile anterioare Pământului: “Diana. Ceea ce lucrează în cadrul Pământului. El îl mai pune acum şi pe Anaxagoras să se adreseze.. un anumit raport faţă de natură care nu-i devine cu totul conştient omului. într-o cuvântare minunată îndreptată spre ceea ce a rămas din trecut dintre fenomenele cereşti. din sânul vechii înţelepciuni misteriale. Cu triplu nume. că acum şi ceea ce mai rămăsese în viaţă e distrus printr-un fenomen elementar.. Aceleaşi forţe care sunt din punct de vedere cosmic legate de Luna care îşi descrie cercurile pe cer. care pulsează însă şi în numeroase alte sentimente şi impulsuri ale voinţei umane. ea este zeiţa vânătorii. lucind atît de blînd.s-a îndreptat mai întâi spre lumea care îi apare omului în lumea viselor tot sub forma unei cunoaşteri nesigure. Tu! naltă.” Aşadar. Anaxagoras spune: Subpămîntenilor vreo laudă de le-am adus. asupra tuturor acestor taine care stau la baza devenirii pământeşti. În loc să realizeze ceva pentru Homunculus. în ideile şi gândurile sale. este zeiţa Luna. aceasta era ceea ce vechiul grec numea Diana. În calitate de Lună. tocmai în această scenă. Dar e important pentru caracterizarea lui Anaxagoras felul în care invocă el Luna. De data-aceasta mă întorc privind în sus. dar care. După ce s-a întins. dar încă nu e situată în lumea spirituală decât cu intelectul.. Luna nu e ceva unitar. ci o triadă. el percepe faptul că din Lună cade pe Pământ pustiire. a mai păstrat încă spiritualul din vechile Misterii. Lună. Forţele care lucrează ca forţe cosmice prin intermediul Lunii ce îşi descrie cercurile pe cer. cât de clar atrage Goethe atenţia. asupra a ceea ce rămăsese din stadiul lunar: furnici.după ce eşuează aici în privinţa lui Homunculus. Luna este prezentă nu numai din punct de vedere cosmic. Diana nu este doar zeiţa vânătorii. Această cuvântare arată foarte bine cum Goethe a vrut să înfăţişeze prin Anaxagoras o personalitate care e situată în lumea spirituală. zeiţa care creează şi 101 . cordial-cumplită. Arată-ți vechea forță. Deschide-al umbrei tale crunt gîtlej. pigmei. mai întâi. Şi el imploră mai întâi. dacă observă numai realităţile prezentului. prăpastie cu gînd. veşnic fără vîrstă-n viață. pentru că în plăcerea de a vâna pulsează şi acest element subconştient. Luna. Desigur. el se adresează lumii de sus. lumea de jos . unde din acele vechi vremuri lunare a rămas Luna. au fraţi şi surori şi în anumite forţe pământeşti. ea acţionează asupra Pământului din afară. prin faptul că în om domneşte. el imploră Luna. După ce a fost nevoit să vadă că din această lume nu vine nicio binecuvântare pentru Homunculus. ci ea este. Hekate. nu poate ajunge deloc la spiritual. şi-ntreită față Pentru-al meu neam. Lunii. cu acel intelect care. Anaxagoras se adresează Lunii printr-o cuvântare minunată. Se spune de obicei că Diana e zeiţa vânătorii. cu implorarea lui. Diana. azi în calamitate Te chem. Ia gândiţi-vă numai. în măsura în care îşi împlineşte cercurile sus. Tu. fără vrăji! Dar el nu mai are decât umbrele. Luna e Diana.

aşa cum se exprimă el. asupra mirmidonilor săi. Pentru că este un produs al evoluţiilor de pe Saturn. aşadar. Anaxagoras vrea să-şi impună ştiinţa mai puternic decât a făcut-o înainte. pur organice. Oare a bănuit Goethe că în Luna întreită existau în mod macrocosmic real omul capului. Şi. pe jumătate subconştient. afară. produsul trecutului. veţi găsi că e de înţeles de ce Goethe simţea mereu şi mereu. cele trei însuşi pe care Goethe le exprimă în mod clar şi le face palpabile prin faptul că el desemnează chiar partea mediană prin expresia “cea care extinzi pieptul” /“Brusterweiternde”/. prin ceea ce ştia. entitatea Hekatei. omul abdomenului sau al extremităţilor? Ei bine. în măsura în care aceste însuşiri se referă şi la omul tripartit. provine de la puterea subpământeană a Hekatei: toate sentimentele şi impulsurile obscure. Toate aceste lucruri sunt atinse de Goethe. Numai că ceea ce e cuprins într-o lucrare cum este “Faust”-ul lui Goethe trebuie citit în adevărata sa formă. Prăpastie cu gînd . Diana. Dianei Hekatei. aşadar. Lunii macrocosmice. mai trăieşte o a treia entitate. în măsura în care Luna este un fenomen ceresc. omul pieptului. cel care afirmă că Goethe se cufunda adânc. în sfera ştiinţei spirituale.lucrează în tot ceea ce e căutat de om. omul pieptului. Oare nu am făcut noi cunoştinţă cu omul întreit? Am făcut cunoştinţă cu omul capului. când a atras atenţia numai asupra elementului pământesc. în om. din lumea subpământeană. de exemplu. cu prelungirea sa până în omul sexualităţii. Hekate. capul ar corespunde. la această situare a lui. Dar în om. la fel ca plăcerea de a vâna. şi o copie a Lunii întreite: Luna. pe jumătate semiconştient. în preajma lui Mefistofel. care este din punct de vedere macrocosmic ceea ce este omul din punct de vedere microcosmic. asupra furnicilor. Omul face în viaţă multe asemenea lucruri. cu Luna. lucind atît de blînd . În inimă iau naştere şi acele impulsuri subconştiente a căror zeiţă e Diana. într-o 102 . ceea ce trăieşte din punct de vedere microcosmic în natura inferioară a omului şi urmează să fie trezit în Mefistofel. dar asupra elementului pământesc rămas în urmă. Iar tot ceea ce are loc în omul extremităţilor. Diana. Tu. să citim versurile următoare: Tu ce-mi desfereci pieptul . omul capului poate fi pus în legătură cu vestigiul ceresc. printr-o cunoaştere bazată pe presimţire. omul este o copie a tot felul de triade. acţionează spre suprafaţă forţele care în Lună acţionează de sus în jos. Şi Goethe atinge toate aceste lucruri.Hecate Aici aveţi cele trei însuşiri ale Lunii. care în această scenă apare printre lamii.Luna -. ci la care apare evident doar ceea ce înclină mai mult spre Diana. cordial-cumplită. Şi din interiorul Pământului. Pământul în cicluri de câte patru săptămâni. Din împărăţia Hekatei face parte. ar corespunde Dianei. Empuse. Anaxagoras se îndreaptă spre Luna întreită. Astfel încât. Vedeţi. pentru a le face absolut clare celui care vrea să le recunoască. omul actual nu mai cunoaşte decât globul mineral abstract. Aceasta e partea mediană.Diana -. ieşită din comun. Hekate. în general. forma subpământeană a Lunii. Vechiul grec cunoştea Luna întreită: Luna. la care acest lucru nu apare atât de evident. Dar în Empuse lucrează în special ceea ce trăieşte în partea subpământeană a lumii pământeşti. Din această Lună. şi mai ales în Pământ. fiind un microcosmos. Omul median. Soare şi Lună. despre care el crede că înconjoară acolo. în nişte adevăruri spiritual-ştiinţifice avea motive întemeiate să o facă. în cazul lui Goethe. ca microcosmos. care pulsează în om. alături de lamii. corporale. Tocmai dacă reflectaţi.

Iar noţiunea de rău s-a apropiat mai mult de urât. aş spune. Pentru omenirea actuală. tocmai când scria aceste scene. el a căutat mereu să-şi modeleze reprezentările în aşa fel încât ele să fie atât de flexibile cum fuseseră reprezentările grecilor. El spera ca în felul acesta să o scoată la capăt cu lumea suprasensibilă. frumosul se mai contopea cu adevărul. Filistinul obişnuit nu-şi face probleme. pentru că el credea în lumea greacă. în Goethe s-a născut gândul: Dacă cineva se umple cu reprezentările. cel mai trecut. pe lângă multe alte lucrări care l-au transpus în viaţa Greciei antice. Cosmos e un cuvânt care înseamnă la fel de bine ordinea frumoasă a lumii. dar nu poate avea decât aceleaşi noţiuni. care fac să devină viu în faţa sufletului său un trecut de mult apus şi îi arată cum se apropie de el epoca prezentă. după cum am arătat ieri. Şi astfel. Pentru grec. ca poet. pentru a face ca în faţa sufletului său să reapară în mod viu viaţa vechii Grecii. care a apărut în 1826 şi pe care Goethe a citit-o imediat. care creează din degetul mic. nişte eforturi foarte mari. într-o lucrare cum este. vrând să se comporte congenial faţă de viaţa antică greacă. nu o scoate la capăt cu ele. care năzuia cu toate fibrele sufletului său să înţeleagă fiinţa omului. simţea ca pe ceva care îngrădeşte foarte-foarte mult fiinţa omului faptul că nu avea reprezentările. în lumea sa nordică şi simţea cu ajutorul noţiunilor şi reprezentărilor pe care le oferă această lume. Astăzi oamenii nu sunt mai aproape de viaţa vechii Grecii decât erau în vremea lui. spre ceea ce nu poate fi adus la noi. să poată aduce comunicări despre acest suprasensibil. treptat. din tot ceea ce îi era accesibil în mod obişnuit şi mai ales din cele observate în Italia drept artă greacă.anumită privinţă. el se bucură dacă nu trebuie s-o scoată la capăt cu celelalte două straturi ale conştienţei. cu 103 . El era situat. să lăsăm diferitele populaţii să se perinde. Goethe s-a ocupat intens cu asemenea studii. aşa ceva este deja greu de înţeles. Dar Goethe.nu poate avea decât aceleaşi noţiuni pe care le au şi ceilalţi. el a găsit posibilitatea de a face ca viaţa Greciei să reînvie în faţa sufletului său. el a găsit. urâtul. noţiunile necesare pentru a privi în lumea din care provine omul şi în care el nu poate privi cu mintea lui. . ci pentru a dobândi reprezentări cu care să poată aduce în viaţa sufletului lumea suprasensibilă.Şi acest gând era atât de adânc înrădăcinat în Goethe. încât începând cu anii ‘80 ai secolului al 18-lea. suprasensibilul este. cu viaţa vechilor greci. pentru el reprezentarea s-a metamorfozat într-o anumită privinţă. el scrie: Ea ne îndeamnă să ne îndreptăm privirea spre ceea ce este aspectul cel mai general. E interesant să vezi cum. din tot ceea ce a simţit pe baza unor predispoziţii naturale. în orice caz. începând de aici. ajunge mai aproape de suprasensibil decât cu ajutorul reprezentărilor moderne. anii în care creează tocmai aceste scene din “Faust”. Şi atunci el nu o poate scoate la capăt cu celelalte două straturi ale conştienţei: cu stratul subsensibil şi cu cel suprasensibil. aşadar. prin faţa ochilor noştri. Dar cu ce gânduri a încercat el să facă acest lucru? Ia gândiţi-vă numai. Şi Goethe a găsit. Goethe nu este un poet ca mulţi alţii. Chiar dacă cineva e cel mai mare geniu . “Privire de ansamblu asupra istoriei lumii vechi şi a culturii sale” de Schlosser. Pentru că el căuta viaţa greacă în suflet. ceva înspăimântător. totuşi. că spiritualul. noţiunea de adevăr şi noţiunea de bunătate s-au apropiat pentru el mai mult de noţiunea de frumos. ca şi ordinea adevărată a lumii. Dar ce se lega de acest lucru? De acest lucru se lega faptul că el a făcut. din istoria originară şi. cu ştiinţa lui obişnuită. el este un poet care vrea să se cufunde în acea lume care îl duce în suprasensibil. s-a cufundat în tot felul de lucruri. pentru ca apoi. nu pentru a ajunge să cunoască lumea suprasensibilă prin contemplarea vieţii din Grecia antică. aşa cum făcea grecul. de exemplu. Deja în ultimii douăzeci de ani. El le poate uni altfel. În gândirea greacă era altfel. într-adevăr. Omenirea actuală nu mai concepe frumosul apropiat atât de mult de adevăr şi urâtul apropiat de rău. Şi.

Şi iniţiaţii la care mă refer cunosc acest secret important şi. un viitor: stadiile Jupiter. Când ne îndreptăm privirea spre trecut. din cauză că nu vor ca omenirea să se maturizeze. Din Cosmos. care nu poate ajunge până în lumea prezentă. el trebuie să creeze pe baza naturii sale impulsurile Binelui. pe care oamenii o pot primi în şcolile de iniţiere în care se vorbeşte limba engleză. din evoluţia cosmică. de a fi expus Răului. în Goethe a luat naştere sentimentul că cel care are o structură sufletească aşa cum o aveau grecii. Lună şi din jumătatea stadiului Pământ. Când omul se cufundă în subconştientul din care ţâşnesc la suprafaţă visele. În evoluţie există Binele şi Răul. şi despre unul dintre aceste motive vreau să vorbesc acum.ţine ascunse de credincioşii lor aceste secrete. Din conferinţele pe care vi le-am prezentat de-a lungul anilor în acest loc. el ar deveni un Rău radical. care sunt arhetipurile urâţeniei. Iată ce căuta Goethe. înţelepciunea şi binele sunt legate între ele. Venus. din ceea ce se apropie drept ceva nou. la conştienţa absolut trează. Din acest motiv. Ei știu acest secret. omul nu ar ajuge la voinţa liberă. se revelează forţele Răului. Dacă ceea ce a luat naştere. el îşi întoarce privirea de la ele. a phorkyadelor.eroarea şi cu răul. veţi fi văzut că şi în prezent anumiţi oameni sunt în posesia anumitor secrete. dacă se dăruieşte plin de încredere lucrurilor care au fost sădite în natura lui prin evoluţia trecutului. Din cauza unei înţelegeri greşite foarte grave. Ei au diferite motive. omul încă trebuie să păstreze Binele în jumătate din stadiul Pământ. Binele poate fi recunoscut numai din trecut. deja şi în actuala perioadă Pământ . Dar şi anumiţi iniţiaţi din sânul populaţiei de limbă engelză sunt în posesia anumitor secrete. Pământul are un trecut: stadiile Saturn. a stadiilor Jupiter. Dar atunci. Soare şi Lună şi merge acum mai departe.v-am spus deja mai înainte: şi cu alţi oameni -. şi el simte adevărul îl simte ca frumos. fiindcă din ambianţa Pământului.e în posesia anumitor secrete. ca natură umană. ar putea să primească în sine doar răul. din sânul condiţiilor de pe Pământ. care încă mai erau aproape de lumea suprasensibilă. Mai ales conducerea catolicismului roman . Dacă forţele Răului nu s-ar revela. un prezent: Pământul. trebuie să ne pătrundem şi cu un sentiment pentru urâţenia lumii. simte neadevărul şi răul ca fiind urâte. şi are un trecut.aceasta începe deja -. el simte o înrudire intimă cu alte fiinţe . Venus şi Vulcan. iniţiaţii le spun celor ce vor să se iniţieze şi ei: Există trei straturi ale conştienţei. Când omul trăieşte cu conştienţa sa diurnă. Goethe a dezvoltat acest sentiment. Vulcan. în apropierea arhetipurilor urâţeniei. dacă vrea să ajungă la Bine. ci şi anumiţi iniţiaţi esoterici din sânul populaţiei de limbă engleză. ar lua naştere acum. aşa cum 104 . Din acest motiv. îi datorează omul posibilitatea de a ajunge la voinţa liberă. care nu e decât o altă faţetă a vieţii lui Faust. el îl duce pe Mefistofel. Soare. nu numai Biserica Romano-Catolică conducătorii ei . la fel cum putem cunoaşte lumina numai după umbra ei. aşa cum s-a trezit pe Pământ. Cu aceasta. oamenii. Goethe atinge un mare mister al existenţei. dacă acest lucru care s-a dezvoltat pentru noi.conducerea . având simţul frumosului. faptul că poate să aleagă între Răul care se apropie de el şi Binele pe care el îl poate dezvolta din natura lui. Înţelepciunea şi bunătatea sunt inoculate insuflate de acele fiinţe din ierarhiile superioare care ţin de oameni în acea perioadă din dezvoltarea naturii umane în care această natură umană încă nu se trezise. Aceasta este o formulă permanentă. nu vor să-l comunice omenirii. Esenţialul este felul în care sunt folosite asemenea secrete. pe Saturn. Datorită relaţiei sale cu spiritul grec. Soare. Lună. În perioada următoare. Acestei situaţii. Şi el a crezut că se apropie mai mult de suprasensibil dacă se va pătrunde cu un sentiment faţă de frumuseţea lumii. pe Saturn şi a evoluat de-a lungul stadiilor Saturn. Din condiţiile exterioare rezultă numai posibilitatea de a prelua Răul. din stadiile Saturn.

chiar dacă epoca exterioară ştie prea puţin despre aceasta. adică într-o lume care este. În loc să le atragă oamenilor atenţia fără nicio reticenţă. Răului. din care izvorăşte Răul viitorului. asupra omenirii neputincioase. în lumea antichităţii. de cele trei phorkyade. în orice caz. ci el îmbracă şi acest lucru în reprezentările vechilor greci. dintre anumiţi oameni.are o cunoaştere bazată pe presimţire a acestor lucruri se apropie de ele numai ezitând. Dacă cineva îi sustrage omului viaţa spirituală a Binelui. pentru a stăpâni. el nu acţionează spre binele oamenilor. într-un anumit sens. pentru ca omul să fie în stare să facă faţă în întâlnirea necesară cu Răul. De aici puteţi vedea ce nenorocire s-ar provoca dacă adevărurile spiritual-ştiinţifice ar fi sustrase lumii. el ar fi fost nevoit să dea faţă cu lumea amară. foarte importantă. E foarte important să se ştie aceste lucruri.ca Goethe . În loc de aceasta. aceasta e lumea în care el trăieşte. absolut indiferent că e membrul unui ordin francmason sau iezuit. din diferitele lucruri pe care le-am spus deja în prezenţa dvs. Şi aici se poate urmări un anumit scop. prin Rău. Pe aceasta se întemeiază lupta. pentru că omul este expus. despre natura spirituală deosebită a lui Goethe şi de aici vă veţi putea forma o noţiune despre faptul că Goethe se apropie de aceste lucruri subtile. Răul. priveliştii oferite de triada phorkyadelor. Din acest motiv. pe o 105 . în lumea în care va păşi ca om fizic în viitor.e cazul în epoca actuală. aceasta este lumea în care el trece prin naştere şi moarte. Acest scop poate fi acela de a cunoaşte Binele numai într-un cerc restrâns. atunci el nu acţionează ca prieten al oamenilor. dar în măsură să zguduie lumea. Goethe îl face să dea faţă. Goethe atrage atenţia realităţii urâţeniei alături de frumuseţe. cu phorkiadele. Dacă Mefistofel ar fi rămas în patria lui nordică. Iar când omul se transpune sus. când şi-a conceput drama “Faust” el nici nu a vrut să se expună reprezentării de a atrage direct atenţia asupra faptului că omul. totuşi.că viitorul este. Noi ştim . Prin faptul că apelează la nişte noţiuni greceşti. Căci tocmai în aceasta trebuie să constea tăria omului. asupra realităţii Răului. el aşază în faţa oamenilor un adevăr de o gravitate fundamentală într-un mod încă simpatic oamenilor. De aici purtarea ciudată a lui Mefistofel faţă de phorkyade. îl transpune. prin faptul că îl expune pe Mefistofel priveliştii oferite de urâţenia cea mai mare.puteţi citi acest lucru în cartea mea “Ştiinţa ocultă” . Prin aceasta. şi cei care nu vor ca omul să se maturizeze. dar necesară. numai cu nişte reprezentări congruente cu situaţia. Veţi fi având o reprezentare. Până în prezent au învins încă aceştia din urmă. în primă instanţă. mai avansată în ordinea lumii decât cea greacă. care sunt urâţenia întrupată. dacă vrea să facă progrese în cultură. ceea ce poate să facă numai ştiinţa spirituală. care vor să se întâmple ceea ce e necesar şi vor să li se comunice oamenilor asemenea secrete. consecinţa reală a acestui fapt este necesitatea de a se răspândi lumină asupra trecutului. Asupra acestora trei lucruri atrag mereu atenţia iniţiaţii populaţiei care vorbeşte limba engleză.. în lumea accesibilă simţurilor sau intelectului. se îndreaptă spre absurditatea vieţii. Şi aici Goethe se dovedeşte a fi un cunoscător temeinic al problemei. care este foarte. că poate rămâne vertical în înfruntarea cu Răul. pe care şi-o poate cuceri cu ajutorul unor cunoştinţe suprasensibile. trebuie să se expună fără nicio frică priveliştii pe care o oferă Răul. Şi e protejat de Rău numai dacă se adânceşte în viaţa spirituală a Binelui. cu arhetipurile urâţeniei. aşa cum trebuie s-o facă ştiinţa spirituală. în preistoria istoriei Răului. care. dacă mă pot exprima astfel. Desigur. Dacă oamenilor le sunt sustrase comorile înţelepciunii spirituale. în faptul că el e în stare să ţină piept Răului. ei sunt aruncaţi în prada Răului. El trebuie să poată face cunoştinţă cu Răul. revenirea. Vă puteţi imagina că acela care . cu ajutorul acestui Bine.

Înrudirea este exprimată. dar cu atât va fi mai comună şi conştienţa. de fapt. Vulcan. repetarea lui Saturn. din naştere sau ca tendinţă sau din cauza unui accident. Este aşa din cauză că simţurile încă nu trebuie să acţioneze împreună. Aşa e şi cu Răul. ei ar şti. Şi Mefistofel: Vor spune. că sunt hermafrodit. repetarea Soarelui. Mefistofel spune: Acum s-ar zice - după ce a încheiat tovărăşia cu phorkiadele – Acum s-ar zice Că sunt al Haosului fiu iubit! Phorkiadele: Noi. Eul e legat de actul vizual: datorită încrucişării dintre direcţia stângă cu cea dreaptă. fără îndoială-i suntem fiice. de ce avem doi ochi şi la ce ne folosesc cei doi ochi. de asemenea. ea este exprimată şi prin faptul că elementele încă nu acţionează împreună. Şi. într-un anumit sens. Fizicienii şi fiziologii reflectează mult căutând răspuns la întrebarea de ce noi avem. Când se întâmplă ca un om să aibă. Atât de precis exprimă Goethe ceea ce vrea să exprime. datorită faptului că putem ajunge la cunoaşterea omului drept prin intermediul celui stâng. Aşa cum suntem acum. el apare pentru ca omul să-şi poată aduce la înflorire cât mai intens posibil. aceasta nu contrazice ceea ce am spus. Când ajunge faţă în faţă cu Răul sub forma urâtului şi se aliază cu el. Datorită faptului că suntem în stare să cuprindem cu omul drept pe cel stâng. repetarea Lunii. Dacă ar şti de ce avem două mâini şi la ce ne folosesc cele două mâini. 106 . În stadiile de mai târziu apar. nişte caricaturi ale formaţiunilor din vremea originară. o descriere foarte adecvată. vai. când merge împreună cu phorkiadele. a trecutului. cu atât mai mare va fi înrudirea. Va avea loc o evoluţie în sens invers. doar un ochi. ceea ce are bun în el. pe baza propriei sale naturi. de forţe. Şi. Acest lucru atrage atenţia asupra multor. pe o treaptă superioară. e vorba de predispoziţie. dacă vă mai gândiţi şi la faptul că. ci încă trebuie să mai stea izolate.treaptă superioară. Dar acest Rău va prezenta nişte imagini deformate. multor lucruri. după cum ştiţi din “Ştiinţa ocultă”. Când privim un obiect. datorită acestui lucru. noi ajungem la conştienţa de sine şi la conştienţa faptului că Eul este prezent. dar. prin acest lucru. axele oculare se intersectează. în multe privinţe. Când privim un om. De aceea. Jupiter este. Goethe le prezintă pe cele trei phorkyade având în comun un ochi şi un dinte. doi ochi şi la ce ne folosesc cei doi ochi. noi suntem. stadiile trecute. Dacă omul n-ar putea simţi cu mâna dreaptă pe cea stângă. cele trei au un ochi şi un dinte. e necesar ca omul să nu aibă doar un singur ochi. datorită omului stâng şi omului drept. de exemplu. pe de o parte. pe de altă parte. omenirea bisexuată de astăzi provine din cea unisexuată! Masculinul şi femininul sau format abia în cursul evoluţiei. că nu poate avea loc ceea ce la noi are loc. cu cât ne întoarcem mai departe în urmă. nu de aparenţa exterioară. el nu ar ajunge la conştienţa Eului. Venus. numai datorită faptului că în noi colaborează omul stâng şi omul drept. Aşadar.

cea care luminează liniştită. la care m-am referit eu acum. având. cum s-ar putea exprima mai clar faptul că cineva nu este nici idealist. fie o concepţie despre lume înclinată spre materie. Dar atunci trebuie să citim. propriu-zis. dar puternic-intimă . în sânul adevărurilor ştiinţei spirituale. pe de o parte. Hekate. pentru că le place să meargă numai pe deasupra lucrurilor. Diana. ajunge. indus în eroare de ceea ce este şi trebuie să fie omul. prin presimţire. când văd scris: Luna. celui ce poate deveni atent. care nu au nicio forţă . spre un viitor benefic! Ar fi de dorit să se pornească în acest fel de la Goethe. cea care cugetă în străfunduri.El devine chiar hermafrodit. sensul tainic prin nişte formaţiuni care se opun una celeilalte şi care se oglindesc oarecum una în cealaltă. chiar dacă se păstrează 107 . eu am ales de mult timp un mijloc de a revela. Şi acum. Ei bine. şi trebuie să poată privi ce este material în mod material şi să-şi poată forma în legătură cu aceasta nişte reprezentări materialiste. Dar el nu era înclinat să caute o concepţie despre lume prin asemenea noţiuni abstracte. o unitate. de aceea. noţiunile naturalist-ştiinţifice. când Pământul va fi ajuns la ţinta sa. El a caracterizat în felul următor acest alt fel de a proceda: De vreme ce multe dintre experienţele noastre nu se exprimă rotund şi nu pot fi comunicate direct. într-o măsură mai mare sau mai mică. cu ajutorul unor noţiuni abstracte. deja în impulsurile date de Goethe se găseşte calea care trebuie inaugurată prin ştiinţa spirituală. ci căuta să procedeze altfel. nu e nevoie să ne aplecăm asupra fiecărui cuvânt şi să fantazăm în legătură cu el. de exemplu. cu puţin timp în urmă: Nu poate ajunge la o concepţie despre lume satisfăcătoare cel care. Goethe descrie lucrurile într-un mod cu adevărat adecvat. Din această scenă se poate vedea cât de profund era situat Goethe. la nişte idealuri abstracte. Nu e nevoie să mergem prea departe. să le facă să trăiască amândouă împreună. pentru ca omenirea să fie condusă spre viitor. Şi de acest lucru şi-a dat seama Goethe. nici realist. în noţiuni abstracte. la starea anterioară celei de bisexualitate. înainte de toate.la fel ca unele forţe ale naturii care nu pot interveni în ordinea fizică a lumii şi. adică la mormântul său -. Oamenii spun. pe de o parte. La fel cum spiritul şi materia trăiesc una într-alta. după cum v-am spus. nici cel care este materialist. de citit. noţiunile idealiste. şi nu să fabrice. se vor risipi ca ceaţa. să creadă. prin elementul ideatic. ci. iar cel ideatic prin cel material. . Aşadar. Astăzi oamenii se consolează /se bucură/ când li se oferă ceva în care nu e nevoie. Dacă vă gândiţi la adevărul grav pe care l-am rostit despre întâlnirea lui Mefistofel cu phorkiadele. El trebuie să se poată ridica până la nişte idei conforme cu spiritul. nu ajunge la o concepţie despre lume satisfăcătoare cel care este un asemenea idealist abstract. interferând. o operă cum este “Faust”! Dar omenirea s-a dezobişnuit. cel mult. pe de altă parte.Omul trebuie să fie şi una sau alta. încercaţi să vă aduceţi aminte că eu v-am spus. şi în procesul cunoaşterii însuşi elementul material trebuie să trăiescă. Omul trebuie să fie în stare să-şi formeze o concepţie despre lume materialistă şi una idealistă. Dar lumea nu ne permite să procedăm aşa. ei spun: exprimări poetice. am spus eu. şi care se păstrează. ci idealist şi realist şi că el face ca ambele concepţii despre lume să se oglindească una într-alta! Goethe încearcă să se apropie de adevăr din cele mai diferite direcţii ale lumii şi prin oglindirea noţiunilor una într-alta. El şi-a dat seama câtă unilateralitate este în faptul că oamenii caută.ei bine. fie una închinată spre spirit. ele trebuie să se lumineze unul pe altul şi să se întrepătrundă. totuşi. cea care lărgeşte pieptul. urmând să se atragă atenţia asupra acestui fapt.

câte un suspin. Şi pentru că Goethe nu voia să-l introducă pe Faust doar în ceea ce aduce ziua.prost. Trebuie să spunem. dar omul nu ajunge la mai mult din propria sa fiinţă decât la un Homunculus. 108 . Fiindcă lumea e-adânc. pe lângă multe alte lucruri. Goethe credea că se apropie de acesta cufundându-se în reprezentările vechilor greci şi insuflându-le în sine viaţă. ci în ceea ce ascund veşniciile. şi nu la un homo. desigur: Ziua îi dă omului conştienţa diurnă. şi mai adânc ca ziua e gândită”. Uneori. doar pe jumătate conştient. el a trebuit să-l facă să o apuce pe calea care îl duce. şi mai adânc ca ziua e gândită. împreună cu Homunculus şi cu Mefistofel. marea seriozitate a strădaniei spiritual-ştiinţifice. dacă rămâne doar la ceea ce îi aduce ziua. ca acela a lui Nietzche. marea seriozitate care trebuie să existe în această năzuinţă spiritual-ştiinţifică. atunci veţi avea ocazia să înţelegeţi. din câte un om care a ajuns în apropierea a ceea ce e necesar pentru omul viitorului se aude. spre suprasensibil. în câteva şcoli oculte din epoca prezentă. când şi-a scris cântecul închinat miezului nopţii: “Lumea e-adâncă.

esenţa fenomenului originar.VIAŢA SUFLETEASCĂ A LUI GOETHE DIN PUNCT DE VEDERE SPIRITUAL-ŞTIINŢIFIC 29 septembrie 1918 Am putut vedea. manifestări care poate par a fi situate mai departe de viaţa generală a omenirii. aş vrea să vă spun astăzi. atunci când caută o explicare a naturii. ci faptul că o asemenea viaţă sufletească a fost posibilă în cadrul evoluţiei omenirii poate fi explicat numai dacă studiem această viaţă sufletească din punct de vedere spiritual-ştiinţific. câteva cuvinte despre teoria fenomenelor originare şi despre teoria metamorfozelor. Şi totuşi. este de o importanţă cu totul deosebită să reuşim să aruncăm o privire în această configuraţie deosebită. Şi anume. şi el a întemeiat o botanică pe care a clădit-o pe ideea de metamorfoză. Poate că vom ajunge cel mai bine la o opinie asupra a ceea ce înţelegea Goethe prin fenomenul originar din natura anorganică dacă ne aducem în faţa ochilor felul cum a ajuns el să creeze tocmai o teorie deosebită a culorilor. mie mi se pare că tocmai pentru cele mai diferite ramuri ale vieţii spirituale din epoca prezentă. Ce intenţionează Goethe. fireşte. este extraordinar de important şi plin de sens. Ieri v-am arătat că Goethe a cultivat un fel deosebit de ştiinţă a naturii. nu poate găsi în activitatea sa creatoare ceea ce noi am fost în măsură să găsim alaltăieri şi ieri printr-o cercetare spiritual-ştiinţifică. ceva absolut neînţeles. Se poate spune că tocmai modul deosebit de a gândi al ştiinţei goetheene despre natură este încă şi astăzi. Şi este extraordinar de important să încercăm odată să înţelegem un fapt atât de interesant cum e viaţa spirituală a lui Goethe. că activitatea creatoare a lui Goethe este pătrunsă de o anumită concepţie spiritual-ştiinţifică. prin faptul că el vrea să treacă numai la aşa-numitele fenomene originare. dar numai par aşa. 109 . poate. Dar nu face nimic. Nu numai că un punct de vedere nespiritual. O asemenea viaţă spirituală apare în mod just în legătura ei cu întreaga evoluţie a omenirii abia atunci când ne-o aducem în faţa sufletului în cadrul unei cercetări aprofundate. decât ceea ce găsim descris în vastul poem “Faust”. în cele mai largi cercuri de oameni. după propria sa exprimare. Ceea ce nu admite fizica de astăzi. Ştiu că ceea ce vă voi spune acum este un lucru înfiorător şi eretic pentru concepţia de astăzi a ştiinţelor naturii din domeniul fizicii. ştiţi că el a încercat să întemeieze pentru lumea anorganică o ştiinţă pe care a clădit-o. întreaga natură a vieţii spirituale goetheene pot fi înţelese în mod just numai dacă le abordăm din punctul de vedere al ştiinţei spirituale. În diferite contexte eu v-am atras atenţia şi asupra altor manifestări ale vieţii sufleteşti a lui Goethe. caracterizând. faptul că Goethe a cultivat un fel deosebit de ştiinţă a naturii. din expunerile prezentate alaltăieri şi ieri. de fapt. Atât cât se poate vorbi despre aceste lucruri la modul absolut popular. Şi acest lucru. Dvs. nu în ultimul rând pentru viaţa religoasă a epocii prezente. fizica viitorului se va vedea constrânsă să admită. nu la ipoteze şi teorii? Din anii ‘80 eu mă străduiesc mereu să atrag atenţia omenirii asupra a ceea ce este. ar trebui să o desemnăm drept o concepţie bazată pe presimţire. în acest mod special în care Goethe a privit natura. cu tot ceea ce conţine ea. Ne relatează el însuşi acest fapt. chiar dacă. Dar nu se poate spune că până astăzi s-a înţeles prea mult din această problemă în nişte cercuri mai largi de oameni. Dar acum eu aş dori să mai adaug ceva la cele spuse înainte. care ar trebui să-l intereseze în cel mai înalt grad pe orice om. pe fenomenele originare. aş dori să vă atrag atenţia asupra faptului că întreaga structură a spiritului goethean.

bineînţeles. atunci când le facem să se suprapună. întrun mod cum nu se poate mai primitiv şi mai prostesc pentru fizicianul de astăzi . Când facem ca lumina să se suprapună peste întuneric. Şi acum el şi-a făcut în continuare cercetările. numai că din nişte fenomene originare. care nu născoceşte nimic în legătură cu fenomenele naturii. fie că e vorba de nişte vibraţii sau de nişte impulsuri electrice oarecare. prin cercetări proprii. decât primitiv şi prostesc. dar el a constatat că. Mult timp el nu a reuşit să facă cercetările. după premisele uzuale. nu poţi face nimic cu ea. cu cea mai mare bunăvoinţă.o gândire sănătoasă. o interacţiune dintre lumină şi întuneric.după cum am spus. care e construită pe o anumită ipoteză. Acest lucru l-a deranjat pe Goethe din ce în ce mai mult şi l-a determinat să verifice măcar cum stau lucrurile din punctul de vedere al fizicii cu fenomenele culorii. şi altele de acest fel. Dar mai înainte a vrut să arunce. aşadar. El a studiat optica newtoniană. la urma urmelor. şi atunci a avut impresia . fireşte. întunericul. Această teorie afirmă că la baza luminii se află ceva . atunci iau naştere culorile luminoase: roşu. Până pe la începutul anilor ‘80 ai secolului al 18-lea. numai că era . repede o privire printr-o prismă.d. Dacă vedem o culoare. să-i trimită aparatele necesare pentru a vedea ce concepţii şi-ar putea forma el însuşi. pe care o împărtăşise şi el. Apariţia culorilor e concepută în sensul că lumina ar conţine diferitele culori oarecum nedisociate. ca neutralizate.că atunci când se uită printr-o prismă ar trebui să vadă peretele sau ecranul alb în toate cele şapte culori. aşa cum îşi reprezintă Newton însuşi. pentru că el se disociază în şapte culori.Aici nu 110 .m. adică despre fenomenele anorganice din natură în general. într-un fel de entitate suprasensibilă. Şi astfel. totuşi.ei bine. şi că prin folosirea prismei sau prin alte procese culorile pot fi făcute să iasă la iveală din lumina albă unitară. ş. Dar nici vorbă de aşa ceva! Peretele a rămas alb! Acest lucru l-a deranjat. ci le deduce tot din nişte fenomene. Fie că e vorba. aici nu e cazul să intrăm în detalii -. asupra modului cum iau naştere culorile. care era profesor universitar la Jena.a.a. numai această teorie a culorilor. o relatează el însuşi -.d. Într-o bună zi. această reprezentare. Goethe s-a văzut nevoit să părăsească. ceva care nu e perceput. ş. la baza ei se află. Goethe le-a adunat. într-un anumit fel. Iar consilierul de curte Büttner i-a pus la dispoziţie excelenţei sale Goethe. de nişte curenţi materiali. într-un mod care fizicianului de astăzi nu poate să-i pară. Acest lucru l-a determinat să-l roage pe consilierul de curte Büttner să-i dea voie să mai păstreze instrumentele. teoria sa asupra culorilor. o dată cu mulţi alţii. peste lumină. pe o teorie. pentru a reflecta la ceva de natură artistică. ca şi alţi oameni . sau prisma însăşi. dacă vrei să aplici numai această optică newtoniană. să se suprapună. pentru a le trimite înapoi proprietarului. Dar mai întâi aparatele trimise s-au acoperit de praf acasă la Goethe. cum se înţelege de la sine. Goethe a ajuns la claritate în această privinţă. e totuna. tot ceea ce îi ceruse el.m. Când facem ca peste ceva luminos. galben. una după alta. până când consilierul de curte Büttner şi-a dat seama că acum are nevoie de aparatele sale şi că ar dori să-i fie trimise înapoi. violet. la ceva din domeniul picturii. el a crezut în aşa-numita teorie newtoniană a culorilor. Şi i-a cerut consilierului de curte Büttner.Fizica de astăzi încă nu e destul de matură pentru a înţelege teoria culorilor a lui Goethe. într-un anumit fel. Era o prostie. devenise adeptul acesteia. atâta timp cât nu ai altceva mai bun. o concepţie care respinge toate ipotezele şi teoriile. .după cum am spus. iar în al doilea rând concepţiile sale despre fenomenele fizice. iau naştere culorile întunecate: albastru. prin nişte experimente proprii. El s-a uitat prin prismă peretele a rămas alb. materie care a fost întunecată. aparatele. Din aceste cercetări au luat naştere: în primul rând. Goethe a crezut.

perceptibil. Deosebit de interesantă este în această schemă teoria sunetelor. Felul cum trăieşte natura în activitate constă în faptul că ea nu se cramponează de forme. Ba putem spune chiar ceva paradoxal.. cum se transformă acestea în natură. fireşte. este unul dintre cele mai frumoase capitole ale teoriei culorilor a lui Goethe. Acesta e lucrul pe care l-a încercat Goethe în ceea ce priveşte natura anorganică. numai sub o formă schematică. iarăşi. la fenomenul cel mai simplu. pentru el nu se pune problema de a inventa nişte ipoteze. ci urmăreşte felul cum se transformă. în care Goethe a prezentat o întreagă fizică schematizată. Dar atunci rămânem. după ce am ajuns la fenomenul originar. prin teoria metamorfozelor. numai în sfera pur senzorială. din cauză că ştiinţele moderne ale naturii merg pe cu totul alte căi decât concepţia despre lume a lui Goethe.e vorba de nicio teorie. în volumul în care au fost tipărite de mine articolele generale de ştiinţe ale naturii ale lui Goethe.a nu căuta nicăieri teorii sau ipoteze. Tot o concepţie care nu vrea să emită ipoteze. Dar ar fi interesant să se creeze odată şi o teorie a sunetelor care să poată face trecerea spre activitatea muzicianului. Goethe se caracterizează tocmai prin faptul că respinge. ci să lase în modul cel mai strict ca fenomenele să vorbească de la sine. dar pe urmă. noi trebuie să avem noţiuni de felul celor pe care majoritatea oamenilor sunt prea comozi pentru a le crea. Ele pot fi emise. cel puţin în mod schiţat. după cum schela nu rămâne după ce clădirea e gata. important pentru Goethe era să nu adauge fenomenelor niciun fel de ipoteze şi teorii. ci e dată jos. respectiv decât cele întemeiate pe concepţia despre lume a lui Goethe. Goethe a creat o teorie a culorilor care ne conduce în mod minunat la înţelegerea artistică a culorilor. ci transformă formele. de la o formă la alta. Pe această cale. ci se pune numai şi numai problema de a arăta în ce fel trebuie să alăturăm lumina şi întunericul pentru ca în acest fel să apară culorile galben sau roşu sau albastru sau violet. Ceva asemănător a încercat el să facă în legătură cu viaţa vie a plantelor. Când interacţionează ceva luminos şi ceva întunecat iau naştere culorile. Ea încă nu a putut fi creată. când e vorba de fenomenele naturii. ci vrea să rămână exclusiv la ceea ce oferă percepţia. Şi în marea ediţie de la Weimar. care este în acord cu teoria goetheană a culorilor. Şi acum. Aici nu a fost exprimat nimic de felul unei ipoteze. Acest lucru a încercat Goethe să-l facă şi pentru întreaga fizică. şi că el vrea să folosească gândirea numai pentru alăturarea justă a fenomenelor. ele trebuie demolate. Dar. aşa cum teoria culorilor a lui Goethe face trecerea spre activitatea pictorului. de exemplu. pentru a spune că aşa iau naştere culorile. în aşa fel încât acestea să-şi exprime ele înseşi fiinţa. fără ipoteze şi fără teorii. cum ar fi ipoteza ondulatorie sau ipoteza emisiei etc. nu vrea să emită teorii. Aşadar. de noţiuni la fel de mobile ca natura însăşi. puteţi găsi şi o schemă. în care. pentru a putea urmări în mod real cu ajutorul noţiunilor. ca să avem o schelă. Numai că atunci ai nevoie de noţiuni mobile. în care se găsesc atâtea sugestii importante şi pentru artist. Ceva întunecat şi ceva luminos acţionează în percepţia nemijlocită. Aşadar. cum ia diferite forme şi devine apoi petală. Numai că acestea sunt percepţii simple. şi ipotezele ar trebui folosite numai pentru a găsi o cale de a asocia lucrurile. cum se metamorfozează frunza. Aceasta a fost baza concepţiei generale a lui Goethe despre natura nevie . ci a fost exprimat doar ceva simplu. nişte noţiuni care se transformă interior. vă rog să luaţi bine aminte la acest 111 . spune el. orice teorie. Căci capitolul despre acţiunea senzorial-morală a culorilor. nu emite ipoteze şi teorii. fireşte. al unei teorii. conform cu acest punct de vedere. astfel încât floarea nu e altceva decât frunza metamorfozată.

Şi. bineînţeles. când concepea nişte noţiuni cum sunt cele newtoniene. dacă respingem teoriile şi ipotezele. La ceilalţi nu ciupeşte şi nu pişcă nimic. deşi ar trebui să apară în mod gradat toate cele şapte culori. cu tot soiul de teorii şi ipoteze. drept microcosmos integrat armonios în Macrocosmos. ştiinţa despre natură a lui Goethe este o ştiinţă conformă cu spiritul tocmai pentru că. Posibilitatea de a percepe fenomenele senzoriale încetează. solară şi lunară.lucru: Goethe poate pătrunde în mod just în regiunea spiritualului. ca o caricatură. alb. Noi ştim că omul nu e doar fiinţa care trăieşte între naştere şi moarte. o dată cu viaţa noastră. în ceea ce priveşte fenomenele naturii exterioare. aşa cum am putut arăta ieri şi alaltăieri. totuşi. ci percepe fenomenele naturii aşa cum se oferă ele existenţei accesibile prin simţuri. Toate aceste teorii şi ipoteze fac mai întâi din corpul eteric uman o caricatură. noi gândim asupra naturii aşa cum putem gândi în cadrul vieţii umane fizice. Astfel încât putem spune: deşi se limitează la fenomen. Şi interesant este aici că. însă corpul eteric al omului nu primeşte în sine lucrul respectiv. dacă privim natura într-un mod pur adecvat naturii. prin aceasta. După 112 . Asemenea teorii întunecă pentru entitatea spiritual-sufletească percepţia pură a realităţilor pământeşti. nu opreau aceste ciupituri şi pişcături. Tocmai acesta este . acele sentimente pe care Goethe le descrie în capitolul “Efecte senzorial-morale ale culorilor”.şi de aceea spun: Goethe poate fi înţeles numai pe cale spiritual-ştiinţifică -. Înpotriva acestei distrugeri a formelor pe care corpul eteric le solicită pentru sine s-a ridicat natura sănătoasă a lui Goethe. Dar Goethe avea o organizare de-aşa natură. este ceva sănătos şi se armonizează şi cu lumea spiritual-sufletească. tocmai acesta este lucrul important pentru Goethe. singura considerată de Goethe valabilă ca ştiinţă despre natură. acest corp eteric. lăsând să-şi spună cuvântul numai fenomenele originare. nici ipoteza cea mai valoroasă. că înainte de a fi păşit pe Pământ el a trecut prin evoluţiile saturniană. atunci când apărea numai albul şi el trebuia să gândească: peretele este. el nu impurifică prin teorii percepţia pură a naturii. că în corpul eteric ceva ciupeşte şi pişcă. ne-am separat de corpul eteric. această contemplare a fenomenelor originare este în măsură să declanşeze în noi senzaţii şi sentimente sănătoase. Ei bine. El avea un instinct pentru ceea ce nu provine din realitatea nemijlocită. datorită faptului că spiritul nu se află sub o influenţă ahrimanică sau luciferică. ba chiar. Şi mai trebuie să scoatem în evidenţă încă o latură a problemei. datorită percepţiei pure. Dar acest lucru mai are şi o altă consecinţă. la realitatea senzorială. pentru că simţea. În această viaţă. se transmit. după ce. pe Pământ. ca om. Dar ceea ce rămâne în spiritual-sufletescul nostru. dintre moarte şi o nouă naştere. Şi esenţialul este ca noi să fi tratat. Dar nu s-a întâmplat aşa. adică impurificăm prin teorii şi ipoteze ceea ce oferă natura însăşi. la câteva zile. atunci această percepere. în aşa fel încât să putem privi spre corpul eteric fără ca el să ne inducă în eroare. Iar faptul că Goethe simţea în acest fel este o dovadă că el avea o natură cu totul şi cu totul sănătoasă. încât ceva îl ciupea şi pişca în corpul său eteric în timp ce privea aşa. Şi toate aceste teorii. pentru că au o organizare mai grosolană. Şi nicio teorie. că omul este şi fiinţa care trăieşte între moarte şi o nouă naştere. fac şi din corpul astral o caricatură şi astfel perturbă viaţa omului în sfera suprasensibilă. aşa cum o privea Goethe. tocmai pentru că nu se impurifică. care nu sunt dobândite prin observarea pură a naturii. avem acele complexe de forţe interioare pe care ni le-am creat în fizic. eu v-am apus ieri că omul nu trăieşte doar aici. Când născocim nişte teorii newtoniene sau spenceriene sau alte teorii asemănătoare. ne îndreptăm privirile spre acest corp eteric.

ci lăsa ca cele două concepţii să se oglindească reciproc în viaţa sufletului său aşa cum se oglindesc ele şi în realitatea exterioară. venusiană şi vulcaniană. Aspectul asupra căruia v-am atras atenţia ieri la sfârşit este faptul că Goethe nu a fost pe de o parte idealist şi pe de altă parte realist. care este o ştiinţă despre natură purificată de tot restul. în general.d. care nu spune nimic. Un lucru îl determină pe celălalt. în mod idealist. tot felul de lucruri care se potrivesc numai pe Saturn. omul va trece prin evoluţiile jupiteriană. Soare sau Lună. căci ele nu au suficientă forţă pentru a ne apropia în mod just de natură cu ajutorul lor. Astăzi omul devine fie un om de ştiinţă. în general. să ajungem în mod absolut sănătos să ne putem reprezenta corect amândouă felurile de a trăi prin care omul trebuie să treacă. Dar eu v-am spus: Noţiunile ştiinţelor noastre despre natură se pot raporta numai la evoluţia pământească. acela îşi pregăteşte spiritul să separe domeniul pământesc. Uitaţi-vă prin tratatele actuale de teologie şi filosofie. despre spiritual. în drama sa “Faust”. . care în realitate sunt întreţesute în evoluţia de pe Pământ. dacă ne transpunem cu adevărat profund în modul de reprezentare goethean. idei. Şi omul caută să îmbibe fenomenele naturii cu asemenea ipoteze. producând confuzie. Aşa face Goethe. aşa cum am văzut ieri şi alaltăieri. ş. Cum se face oare că concepţia umană obişnuită de astăzi e atât de puţin înclinată să admită spiritualul? Iar când îşi formează noţiuni despre lumea spirituală. ci o ştiinţă sănătoasă despre natură vrea să scoată Pământul din acest context şi să-l descrie ca Pământ. fie. care se referă numai la Pământ. pe baza lor. solară şi saturniană pentru că nu au o concepţie sănătoasă nici despre evoluţia Pământului. Goethe era situat atât de mult cu percepţia spirituală în spirit tocmai pentru că nu aplica fenomenului din natură niciun fel de teorii şi ipoteze confuze scoase din spirit. ci simple teorii şi ipoteze.ce va părăsi Pământul sau. solară şi lunară şi.cel care se adânceşte în ştiinţa lui despre natură. Fiindcă ceea ce concepe ştiinţa de astăzi drept ereditate. Chiar dacă nu a urmărit el însuşi aşa acest lucru. dacă elaborăm o ştiinţă sănătoasă despre natură avem imboldul de nu a descrie evoluţia de pe Pământ în aşa fel încât să introducem în ea. Astfel încât putem spune: Tocmai datorită percepţiei sale orientate în mod pur spre senzorial a avut Goethe predispoziţia de a prelucra aceste lucruri. Chiar dacă Goethe însuşi nu a ajuns la această concepţie despre evoluţiile lunară. dar el nu credea că poate întemeia prin una sau alta o concepţie despre lume. să vedeţi unde găsiţi în ele un punct de sprijin sănătos pentru a proiecta asupra naturii. că el concepea fenomenele exterioare în mod realist. Numai că acestea sunt atât de inconsistente şi fantomatice. cu legitatea sa.Şi. el face cunoştinţă cu natura şi încearcă s-o impregnze cu tot felul de teorii şi ipoteze. iar ceea ce trebuie conceput idealist. mai exact spus.m..a. el a făcut în aşa fel încât. ori el devine teolog sau filosof şi încearcă să-şi formeze pe baza tradiţiei anumite noţiuni. după ce Pământul îl va părăsi pe el. solară şi saturniană . acestea sunt atât de abstracte încât natura exterioară nu poate fi înţeleasă cu ajutorul lor? Cum se face oare că pentru omul actual idealismul şi realismul se despart într-o asemenea măsură încât întemeiază pe baza lor fie doar un monism paralitic. într-adevăr. Oamenii se pot ridica într-o măsură atât de mică la o înţelegere sănătoasă a evoluţiilor lunară. şi prin aceasta se pregăteşte pentru o contemplare sănătoasă a ceea ce poate fi văzut numai în suprasensibil: evoluţiile saturniană. spiritualul. printr-o ştiinţă sănătoasă despre Pământ. încât natura nu poate fi înţeleasă nici în acest fel. nu o scot la capăt cu o concepţie despre lume? Care este cauza? Cauza constă în faptul că astăzi oamenii vor să-şi întemeieze concepţia despre lume într-unmod absolut precis. lumina 113 . nu sunt nişte fenomene originare.

Să nu născocim o teorie unică. având un obiect care arată cu totul diferit când e văzut din două direcţii. dintre concepţie şi moarte. luată în sine. Dar.justă! Şi unde găsiţi în mod serios în rândurile celor ce reprezintă azi ştiinţa. atunci e ca şi cum. asupra fenomenelor. ci două percepţii imaginative. dacă. şi invers: viaţa dintre moarte şi o nouă naştere se oglindeşte se oglindeşte în viaţa dintre naştere şi moarte. ni se pot forma nişte percepţii spirituale. două percepţii imaginative pure. veţi dobândi o concepţie sănătoasă şi despre viaţa umană în ansamblul ei. Pe cel care îşi amestecă în mod confuz noţiunile şi ideile în fenomenele naturii. pentru fiecare dintre cele două domenii. Trebuie să puteţi fi în întregime şi una şi alta. aşadar. Aceasta este atitudinea pe care trebuie să o avem faţă de natură. privim în intimitatea naturii în acest fel. Şi atunci nu rămânem la nişte teologii sau filosofii abstracte. dacă ei nu sunt nişte fanfaroni monişti. Atunci în om viaţa dintre naştere sau concepţie şi moarte se oglindeşte în ceea ce lui îi apare drept viaţă dintre moarte şi o nouă naştere. până la formele şi regiunile divin-spirituale ale existenţei? Dacă ai o gândire sănătoasă. lăsându-le pe amândouă să se oglindească una într-alta. Dar. În această privinţă. adică să nu căutaţi unirea pe calea unor noţiuni abstracte. nu două teorii. şi tot aşa stau lucrurile dacă vreţi să rămâneţi un simplu om de ştiinţă. când îl priviţi pe om. neinfluenţaţi de teorii şi ipoteze imposibile. unde găsiţi o posibilitate de a vă ridica. sau cu cealaltă. aşa cum sunt ele astăzi. dar nu se amestecă în rezultate. Trebuie să fim însă conştienţi şi de faptul că nu putem face nimic numai cu una. noi trebuie să putem privi şi în intimitatea lumii spiritului. făcând ca gândirea să fie doar slujitorul care colaborează. să-i recunoaştem naturii puterea de a se interpreta ea însăşi. Dar atunci noi trebuie să dezvoltăm în sine. aceasta este sarcina pe care o avem faţă de o ştiinţă sănătoasă despre natură. astăzi aşa ceva nu e posibil. lăsând fenomenele materiale să vorbească de la sine. pornind de la ştiinţă. şi să nu le unim pe 114 . Cele două demenii pot fi unite numai dacă ai capacitatea de a te dărui observării naturii şi unei ştiinţe aşa cum s-a dăruit Goethe naturii: cu privirea îndreptată în mod pur asupra fenomenului. aţi vrea să-l fotografiaţi dintr-o singură direcţie. din afara omului. perceperea naturii. percepţii neamestecate cu alte elemente. prin facultatea unei asemenea oglindiri. ci ni se dăruiesc nişte percepţii spirituale. Atunci ele sunt adecvate omului. Şi tocmai prin forţa pe care o trezeşte în noi observarea pură a naturii. Şi atunci cele două domenii se vor oglindi unul într-altul. nişte percepţii ale spiritului pur. în mod separat. aceste noţiuni se răzbună. Dacă vreţi să rămâneţi doar filosof sau teolog. menită să explice un aspect sau altul. în sensul unei ştiinţe goetheene despre natură. Atunci veţi ajunge numai la un homunculus. dar nu la un homo. Dacă o scoatem la capăt cu o asemenea ştiinţă sănătoasă despre natură. prin modul goethean de a observa natura. ci a fi pe deplin materialişti. veţi vedea că ceea ce ce există în natura exterioară nu e suficient pentru explicarea omului. fără a amesteca în ele teorii. A nu specula asupra naturii. luată în sine. formând mai întâi separat. acela o zăreşte în propriul său suflet în aşa fel încât poate privi şi spre spirit într-un mod real. vom ajunge să înţelegem în mod real viaţa umană dintre naştere şi moarte sau. că tocmai pentru a-l înţelege pe om e necesar să ne apropiem cu ştiinţa despre natură şi cu ştiinţa despre spirit din două direcţii opuse. Vedeţi. să spunem. ei bine. ci să lăsaţi lucrurile să se unească ele înseşi. concepţia goetheană despre lume poate fi o educatoare extraordinară a omenirii moderne. Cel care priveşte natura în mod pur. decât doar pentru a edifica fenomenele. nu e posibil să menţii cele două domenii. şi să faceţi în aşa fel încât una să se oglindească în cealaltă. pe de o parte. Atunci veţi vedea fenomenele naturii. perceperea spiritului. nu-l lasă să ajungă la contemplarea spiritului. Atunci.

în el acţionau şi nişte impulsuri pe care el nu le aduna. el vrea să-şi dezlege o anumită enigmă.astăzi sunt inteligenţi tocmai oamenii de condiţie medie -. dar pentru atingerea cărora a creat premisele. Să presupunem că el vrea să-şi explice în mod just concepţia despre lume a lui Copernic. Când priveşte superficial în viaţa lui sufletească şi poate găsi acolo ceva care este în concordanţă cu sine însuşi. Şi. la patruzeci şi doi de ani. o judecată atât de sănătoasă şi despre viaţa spirituală. ci şi acele impulsuri care acţionaseră în copilăria lui. la viaţa unei plante. el vrea să ajungă la o concepţie lipsită de prejudecăţi. Sufletul lui Goethe lucra cu totul altfel. a ajuns la asemenea concepţii despre oglindirea reciprocă a ceea ce există ca realitate fiinţială în lumea exterioară dovedeşte că el se afla în mod real pe calea ce duce la ştiinţa spirituală modernă. Iar gândirea lui Goethe este extraordinar de reală şi de adecvată realităţii. poate vrea să se lămurească asupra unui lucru. totuşi. în care. să privim. dar unul care este inteligent . la un loc. ci doar prezint ceea ce este imperios necesar pentru viitor. Aşadar. Să privim acum un adevărat om de condiţie medie. Când Goethe îşi punea în faţă. un fenomen oarecare. în acest caz el adună la un loc toate noţiunile şi reprezentările pe care le poate găsi astfel. de exemplu. poate şi mai devreme. Omul modern vrea mereu să excludă acest lucru. o plantă sau altceva. dar care nu este Goethe. Ca să vă trimit la înţelegerea justă a acestui aspect trebuie să vă spun cum se comportă omul de obicei când vrea să dezlege enigma unui fenomen sau altul din viaţă sau din natură. când Goethe privea. consideră că e gata. într-un anumit an al vieţii.cunoaşterea sa spiritualştiinţifică era bazată pe presimţire. care poate fi urmărită în epoca noastră până în regiunile în care Goethe încă nu a pătruns. ci să le lăsăm să se oglindească reciproc în această percepţie imaginativă. în parte şi în mod inconştient. care este inteligent. ci ştie că trebuie să vorbească numai în sens pozitiv.aşa cum trebuie să subliniez mereu . cum se spune. aşadar. un om de condiţie medie. atunci nu acţiona doar acea formaţiune abstractă ce rezultă când adunăm la un loc toate noţiunile pe care le avem. întotdeauna acţiona întreaga viaţă a sufletului. pur şi simplu. Eu nu aduc mustrări pentru ceea ce s-a petrecut. un asemenea om frunzăreşte superficial prin materialul de reprezentări pe care îl are în el la patruzeci şi doi de ani. Dacă nu avem în vedere acest lucru. la patruzeci şi doi de ani. pentru că . el a avut. după ce şi-a organizat o serie de asemenea noţiuni. în el acţiona în mod real întreaga sa viaţă sufletească. după cum zice el. prin evoluţia lui sufletească sănătoasă. nu găseşte nicio contradicţie. dacă vreţi. Să zicem că la treizeci şi cinci sau la patruzeci şi cinci sau la patruzeci şi doi de ani. chiar dacă pentru epoca sa Goethe încă era nesigur. formând o concepţie necontradictorie. în perioada în care Goethe avea patruzeci şi doi de ani şi voia să reflecteze. Eu nu aduc nicio critică pentru faptul că goetheanismul a fost atât de puţin înţeles. Şi e foarte important să se ţină seama de acest lucru. într-o anumită privinţă. în totalitatea ei. Nu-i aşa. poate chiar să întemeieze o concepţie despre lume. căci cel care pătrunde lucrurile nu critică şi nu dojeneşte. Faptul că Goethe. Ce face el? Ei bine. să zicem. va rezulta ceva care s-a născut în anul 1749 la Frankfurt şi a murit la Weimar în 1832. că a înţeles. putem scrie tot felul de biografii ale lui Goethe. Pentru viitor este imperios necesar ca omenirea să se adâncească în asemenea reprezentări indiferent că le numim goetheanism sau altfel -.acestea în noţiuni. Acesta este omul de condiţie medie. Dar nu acesta este Goethe! Sufletul lui Goethe lucrează cu totul altfel. omul de condiţie medie trăieşte de la naştere şi până la moarte. în nişte reprezentări care au existat ca premise deja în gândirea lui Goethe. un lucru asupra căruia voia să se lămurească. Dar în acest fel nu se poate ajunge mai departe de 115 .

câteva noţiuni adunate la un loc, pe care le poţi privi uşor şi comod. De aceea, noi putem ajunge la aceste lămuriri importante tocmai prin intermediul lui Goethe, privind din nou în ansamblu diferitele faze ale vieţii lui. Eu am încercat, de exemplu, să înţeleg nişte lucruri foarte târzii din concepţia lui Goethe prin faptul că m-am întors mereu la acel imn în proză intitulat “Natura”, pe care Goethe l-a scris la începutul anilor ‘80 şi în care sunt conţinute, într-o stare nematurizată, concepţiile de mai târziu. Şi eu am atras atenţia adeseori, şi mai demult, asupra faptului că Goethe, băiatul de şapte ani, adună minerale, ia un pupitru pentru note muzicale de la tatăl său, clădeşte pe el mineralele, aşază sus o mică lumânare şi celebrează apoi un fel de serviciu divin, vrând să înalţe “marelui Zeu”, cel care acţionează în sânul fenomenelor naturii, o jertfă. Dimineaţa - ia gândiţi-vă, era un băiat de şapte ani! - el captează o rază de soare şi o face să treacă printr-o lentilă, ca să-i aprindă mica lumânare. Ceea ce aprinde el deasupra mineralelor este un foc natural. În aceasta zace ascuns, într-un mod copilăresc, tot ceea ce acţionează mai târziu ca ecou, în concepţiile cele mai mature. Îl înţelegem pe Goethe numai dacă suntem în măsură să-l înţelegem în mod just din totalitatea fiinţei sale. Şi atunci, dacă îl înţelegem aşa, ajungem la ceva ce Goethe a putut să cultive doar puţin, pe baza premiselor existente în epoca sa, ajungem să cultivăm concepţiile lumii spirituale într-un mod pe care îl putem găsi conform cu concepţia despre lume a lui Goethe. Fiindcă, ia gândiţi-vă, nu putem face deloc altfel, dacă reflectăm în mod goethean asupra naturii, dacă gândim cu adevărat în sensul teoriei despre fenomenul originar şi despre metamorfoză, decât să declanşăm în sufletul nostru, printr-o asemenea gândire, nişte forţe care duc la perceperea vieţii pe care o duce omul după ce a trecut prin poarta morţii. Tocmai prin percepţia goetheană, îndreptată spre natura pură, prin perceperea pură a naturii, se pun bazele unei învățături adevărate despre nemurire, ca ceva de la sine înţeles. Tocmai prin aceasta dobândim forţa pentru acele reprezentări diametral opuse de care avem nevoie pentru ca suprasensibilul prin care omul trăieşte între moarte şi o nouă naştere să intre în percepţie imaginativă; dobândim forţa de a avea asemenea percepţii tocmai dacă ne facem mai întâi privirea ageră pentru ceea ce este natură pură, pentru ceea ce, în natură, n-a fost stricat prin teorii şi ipoteze. Oamenii fac cele mai mari greşeli crezând, în legătură cu lumea exterioară, că lucrurile trebuie să se desfăşoare liniar şi mereu în aceeaşi direcţie. Când cineva îi vorbeşte unui om care înţelege lucrurile despre monism, în sensul în care fac foarte mulţi oameni ai epocii prezente când ei întemeiază un monism abstract, aşadar, când unui om care înţelege lucrurile i se prezintă un asemenea monism abstract, este ca şi cum acolo ar sta un om, la care sunt bine dezvoltate partea dreaptă şi partea stângă, şi ar veni un altul şi i-ar spune: Dar aşa ceva e greşit, acesta este un dualism eronat, omul trebuie să fie construit în mod monist, e incorect ca el să aibă o jumătate dreaptă, aici lucrurile nu sunt aşa cum trebuie. Exact aşa trebuie să fie concepţia noastră despre lume. Aşa cum noi nu suntem construiţi greşit pentru că avem două mâini şi putem sprijini mâna stângă de mâna dreaptă, nu e greşit nici să ai două concepţii despre lume care se oglindesc una într-alta şi se luminează reciproc. Cel care consideră că e greşit dacă se cer două concepţii despre lume ar trebui să spună, de asemenea: Trebuie să născocim nişte mişcări artificiale, pentru ca mâna stângă şi mâna dreaptă să nu lucreze atât de groaznic de separate, iar piciorul stâng şi cel drept să nu umble separate prin lume, ci, în cele din urmă, printr-o mare cucerire, mâna dreaptă să fie vârâtă în cea stângă, piciorul drept să fie vârât în cel stâng, pentru ca omul să fie monist, să fie un monom, şi să-şi poată duce aşa mai departe existenţa!
116

Pentru cel care înţelege lucrurile, pentru cel care are în vedere realitatea şi nu nişte teorii abstracte încâlcite, tendinţa idealismului abstract, pe de o parte, a realismului grosier, pe de altă parte, ca monism, este tot atât de unilaterală pe cât de unilateral ar fi ceva ce poate fi comparat cu situaţia grotescă pe care am prezentat-o eu adineaori. Şi este cu adevărat în sensul concepţiei goetheene despre lume ceea ce fac eu, chiar dacă astăzi încă într-un mod foarte contestat, când atrag mereu şi mereu atenţia, pe de o parte, asupra unui mod pur de a percepe natura, nu asupra unuia împânzit de ipoteze, ci asupra unei percepţii care trăieşte ca percepţie, care nu e ceva gândit, la care gândirea e folosită numai pentru a face să apară percepţia, şi, pe de altă parte, asupra unui mod de a percepe spiritualul la care gândirea e folosită tot numai pentru a face să apară percepţia spiritului, care ne duce apoi cu adevărat în regiunea unde trebuie să-l căutăm pe om când el se află de o parte a vieţii sale, între moarte şi o nouă naştere. Când le prezinţi oamenilor o concepţie spiritual-ştiinţifică despre lume, ei încă mai găsesc astăzi nişte teorii care sună logic, nişte teorii inteligente, pentru a contesta această concepţie. Eu am spus adeseori: Oh, sunt foarte uşor de născocit nişte contestări ale ştiinţei spirituale. Am făcut odată la Praga încercarea de a ţine două conferinţe pentru publicul larg, una după alta, una în care am contestat ştiinţa spirituală şi alta în care am susţinut-o, un lucru pe care unii mi l-au luat în nume de rău. Dar eu am făcut o dată încercarea de a ţine o conferinţă pentru combaterea ştiinţei spirituale şi alta pentru susţinerea ei. Ştiinţa spirituală poate fi contestată foarte bine, fireşte, ea poate fi contestată. Cum să nu poată fi contestată? Cel care crede că ştiinţa spirituală nu poate fi contestată se situează cam pe aceeaşi poziţie ca unul care spune să nu se poate înţepa în mâna stângă cu un ac pe care îl ţine în cea dreaptă. Aşa ceva se poate face, fără îndoială, dar toate acestea nu spun absolut nimic. Şi noi trebuie să spunem: În interiorul acestor adversari, care lucrează cu nişte teorii atât de logice în aparenţă, zace, de fapt, cu totul altceva, cu totul şi cu totul altceva. Se vorbeşte şi de inconştient şi subconştient. Psihanaliştii, dar şi alţii, înţeleg foarte greşit importanţa pe care o are pentru om viaţa sufletească inconştientă, viaţa spirituală. Am vorbit adeseori aici despre acest lucru. Ei bine, psihanaliştii actuali vorbesc despre viaţa spirituală inconştientă la fel cum vorbeşte orbul despre culoare. Ei sunt împinşi spre ea de imperativele ştiinţifice ale prezentului, dar ei au o ştiinţă, cum am numit-o anul trecut la Zürich şi aici, care lucrează cu mijloace insuficiente. Fiindcă trebuie să ai cu adevărat capacitatea de a găsi întotdeauna în mod just, pentru ceea ce se petrece în conştient, subconştientul situat dedesubt. Conştient temeiuri Credinţa în logice limitele cunoaşterii ____________________________________________________ Subconştient teamă de spiritual lipsă de interes pentru spiritual

Vedeţi dvs., lucrurile stau în aşa fel încât noi putem spune: Aici e conştienţa vezi schema - şi sub ea se află subconştientul. Ei bine, cum stau lucrurile astăzi? Începând cam din secolul al 16-lea, se exercită nişte influenţe ahrimanice foarte puternice asupra omului şi asupra întregii sale gândiri. Acest lucru îşi are partea sa bună, partea sa rea. Pentru ştiinţele naturii, acest lucru are consecinţa că ea se formează într-un mod ahrimanic absolut precis. Goethe a opus acestei ştiinţe
117

ahrimanice ştiinţa sa, aşa cum v-am caracterizat-o ieri. Dar în sufletul uman nu se petrece nimic - puteţi afla acest lucru din conferinţele pe care le-am ţinut aici în urmă cu opt zile -, în spiritul omului nu se petrece nimic fără ca şi în subconştient să se petreacă ceva. În timp ce se dezvoltă forma actuală a gândirii despre natură, în subconştient se dezvoltă două sentimente cu totul speciale: teama de spiritual şi lipsa de interes pentru spiritual. Astăzi nu se poate dezvolta o ştiinţă despre natură în sensul gândirii actuale, dacă nu se creează o ştiinţă despre natură goetheană, fără ca, în acelaşi timp, să se dezvolte o frică subconştientă faţă de lumea spirituală şi o lipsă de interes subconştientă faţă de lumea spirituală. Oamenii se tem de spiritual. Aceasta este consecinţa necesară a impresiilor pe care le oferă astăzi ştiinţele naturii. Dar o frică subconştientă despre care oamenii nu ştiu nimic. Şi această frică subconştientă se îmbracă, şi abia îmbrăcată cu tot soiul de panglicuţe şi veşminte înşelătoare îi apare omului în conştienţă. Căci ea se îmbracă în nişte temeiuri logice. Frica se transformă în temeiuri logice. Şi cu aceste temeiuri logice umblă omul prin lume. Cine pătrunde sensul acestor lucruri, aude cum oamenii prezintă nişte temeiuri logice foarte inteligente, dar el ştie, de asemenea, că jos, în subconţştient, e încuibată frica de spiritual, aşa cum ceea ce este necunoscut insuflă întotdeauna frică - teama de apă a câinilor poate fi explicată în acelaşi fel -, iar lipsa de interes se arată în mod special în credinţa că dacă dezvoltăm o cunoaştere justă a naturii putem apuca spiritul cu mâinile. Fiindcă eu l-aş invita o dată pe un om care vrea să cunoască într-un mod cu adevărat exhaustiv să spună din ce fenomene pământeşti ale naturii poate să explice forma capului uman, fără a recurge la ştiinţa spirituală. Explicarea naturalist-ştiinţifică pură, justă, a capului uman, ne conduce înapoi, la ceea ce putem cunoaşte numai pe cale spiritual-ştiinţifică, aşa cum am explicat. Dacă nutrim interes pentru ceea ce există în mod real în natura umană, atunci ceva ne conduce, bineînţeles, la spiritual. Numai lipsa de interes îl poate deruta pe om în aşa măsură încât el să spună că în capul uman nimic nu face trimitere la spirit! Ei bine, dacă excludeţi, în primă instanţă, tot ceea ce duce la spirit - dacă nu acordaţi atenţie spiritului, dacă vă construiţi, în primă instanţă, ipoteze şi teorii goale -, ele zboară într-o clipită şi nu se mai vede nimic când le expunem, după ce mai întâi le-am preparat frumuşel! Naturalistul de astăzi procedează în cea mai mare parte ca unul care mai întâi curăţă cu grijă peştele, în aşa fel încât să nu mai aibă deloc solzi, şi după aceea susţine că peştele nu are solzi. Tot aşa, naturalistul de astăzi curăţă mai întâi din fenomene tot ceea ce face trimitere la spirit, pentru că el nu are niciun interes faţă de spirit. Dar el ştie depre lipsa de interes la fel de puţin ca despre frică. De aceea, lipsa de interes poate îmbrăca nişte veşminte înzorzonate şi amăgitoare, şi aceste veşminte înzorzonate şi amăgitoare sunt credinţa că există limitele cunoaşterii. În conştienţă, omul vorbeşte de existenţa limitelor cunoaşterii - ignorabimus. Ceea ce spune un asemenea om este absolut indiferent. Dacă am vrea, am putea născoci alte asocieri de cuvinte pentru ceea ce a spus, de exemplu, Du Bois-Reymond, în ultima sa conferinţă despre limitele cunoaşterii naturii - ele ar fi exact la fel de valoroase, pentru că ceea ce vrea el este, de fapt, absolut indiferent. Ceea ce vrea el a fost provocat de dezinteresul său subconştient faţă de peştii curăţaţi de solzi, care nu au solzi folosim acum doar o comparaţie. Vedeţi, aşadar, că ar fi foarte folositor dacă omenirea actuală ar vrea să se orienteze după noţiunile spiritual-ştiinţifice, pentru că astfel s-ar putea ca în faţa ochiului sufletesc să-i apară o cunoaştere justă a naturii şi o cunoaşterea justă a spiritului, măcar sub formă de reprezentări. De ele are nevoie omenirea. Omenirea are nevoie de amândouă concepţiile. Astăzi găsim deja foarte des nişte indicii
118

Prin transfigurarea etic-religioasă a războiului i-au fost atribuite ‘bunului Dumnezeu’ nişte scopuri care arată teribil de asemănătoare cu scopurile deţinătorilor puterii şi ai cabinetelor. creştinismul ar exclude o stare cum este cea actuală. S-au ascuţit şi tensiunile dintre Bisericile creştine. Ca să nici nu mai vorbim de sfârşirea legăturilor creştine internaţionale din cadrul muncii misionare. şi din ele aţi vedea că deja ici şi colo apare un anumit impuls.puterea spirituală a creştinismului . s-a ajuns până la intenţia de a justifica chiar şi ceea ce este îngrozitor. cu încercarea ei de a coborî până şi valorile absolute cele mai înalte în relativitatea evenimentelor din viaţa lumii noastre.“a dat greş în faţa războiului şi nu a ridicat niciun dig împotriva valului de ură şi distrugere care s-a rostogolit asupra noastră. astfel încât omul nostru caracterizează aici nu pe nedrept câteva dintre fenomenele cel mai puţin îmbucurătoare ale epocii prezente. chiar dacă absolut subconştient. omul spune destule lucruri interesante. Iuda îl trădează pe Christos. Dar.” Ei bine. dacă vrem să dobândim nişte puncte de sprijin pentru felul în care trebuie să ne raportăm la gândirea şi a acelor oameni care trebuie luaţi în serios. Fiindcă esenţa creştinismului arată spre o comunitate umană vastă şi nu se poate manifesta decât în cadrul unei asemenea comunităţi. că din toate părţile i se atribuie lui Dumnezeu intenţiile deţinătorilor puterii drept intenţii divine. Dar o frică subconştientă. teologia războiului. Opoziţia istorică dintre lutheranism şi calvinism a fost dezgropată din nou. la Deus absconditus al lui Luther. Astfel încât idealul naţional limitat al popoarelor pare să fi repurtat biruinţa asupra idealului comunitar internaţional al creştinismului. şi aşa mai departe. prin Dumnezeul etic al iubirii. acolo unde s-a petrecut aşa ceva. el nu a exclus-o? Nu ai spus nimic dacă spui: Oamenii sunt nişte creştini proști și trebuie să fie creștini mai buni.pentru faptul că omenirea are nevoie în prezent de ceva nou în domeniul concepţiilor despre lume. conform cu esenţa sa. făcute de nişte oameni care. răul radical. În încercarea de a le raţionaliza şi transpune într-o formulă oarecare. în faţa prăbuşirii îngrozitoare a iubirii şi vieţii. la Dumnezeul ascuns. în loc să se rămână. Un om care trebuie luat în serios a rostit nişte cuvinte ciudate într-unul din ultimele numere ale revistei “Wissen und Leben” (“Ştiinţă şi viaţă”). noi am cultivat acest creştinism timp de aproape două milenii. un dezinteres subconştient. În cursul unui articol intitulat “Chitul (Kitt) internaţional” se vorbeşte în felul următor: “Printre cele mai mari dezamăgiri din istoria lumii se numără şi faptul că şi această putere spirituală” . dar el nu ajunge să se întrebe: Ei bine. Cum se face atunci că. Da.” Ei bine. de altfel. care spune că e necesar 119 . care apare şi în fenomene în dinamica indiferentă din punct de vedere etic a lumii. Şi de aici rezultă astăzi fenomenele care ies la lumina zilei pe acest tărâm sub o formă atât de ciudată. acţionează foarte puternic. va fi ştiind că această afirmaţie e foarte adevărată. dar care sunt atinşi în interiorul lor de frica şi lipsa de interes despre care am vorbit. în domeniul cunoaşterii lumii. de exemplu. deşi. ca. cu cea mai mare umilinţă. dacă prin aceasta înţelegi că ei trebuie să devină nişte creştini aşa cum au mai existat! Aş putea să vă prezint sute de afirmaţii care apar în prezent. El spune mai departe: “Şi nu numai atât. trebuie luaţi absolut în serios. pe care trebuie să le examinăm puţin. cel ce urmăreşte puţin literatura contemporană. creştinismul a trădat Evanghelia. Anglicanii extremişti s-au îndepărtat de protestantismul de pe continent într-o asemenea măsură încât aproape că nu mai vor să-i recunoască apartenenţa la creştinism. Ba chiar tocmai în cadrul creştinismului au ieşit la lumina zilei în timpul dezbinării dintre popoare nişte fenomene deosebit de urâte.

creştinismul să-şi poată pune în valoare importanţa şi eficacitatea sa internaţională. tocmai în momentul când a izbucnit distrugerea! Concluzia realistă ar fi. ca să putem avea încă o dată un eşec. ce să facă omul de unul singur? Asemenea întrebări se pun adeseori. e mai mare decât goetheanismul. dvs. Dar ei nu vor alta nouă. N-ar putea fi aşa în viitor? Da. Spiritul lor nu pricepe. Da. îşi înceţoşează ei înşişi noţiunile şi aceste noţiuni se transformă imediat în frică şi dezinteres. pe când gândul conform cu realitatea spune: trebuie să cercetăm ce nu e just.ceva de felul unei noi concepţii despre lume. scrie într-un mod just ceea ce a scris acolo. Ar trebui să ne îndreptăm privirile spre aspectul pozitiv. Nici aici nu e nevoie să fim critici. . ci ar trebui să ne limităm la a înţelege ce trebuie să se întâmple. putem vedea că oamenii îşi dau seama că vechea concepţie despre lume a eşuat. Şi atunci se ajunge la contradicţii atât de ciudate. atunci o putem lua iarăşi de la început! Fiindcă aşa ceva nu poate să ajute. bineînţeles. nu le vede. Eventual. Omul care a scris articolul amintit şi. cu toate că oamenii aceia şi-au făcut nişte complimente atât de frumoase. Această dorinţă rămâne. 120 . Dar în momentul în care aceşti oameni ar trebui să ajungă cu adevărat la ceea ce este necesar. o vor iarăşi pe cea veche. vedeţi. în loc să gândească de la stânga la dreapta. gândul just ar fi să ne spunem: Probabil că ceva nu e în regulă! Creştinismul trebuie să fi omis ceva. fără îndoială. nu-i aşa. în subconştientul lor.. vom progresa.spune el . Aşadar. el spune că trebuie să găsim din nou ceva pentru ca. fireşte. bineînţeles. să se întâmple ce e mai bun. care. ce lipseşte. filosofiei şi literaturii germane. El spune: De ce să nu fie posibil ca creştinismul să cultive impulsurile internaţionale care împiedică ura şi distrugerea? . Acest lucru poate fi dovedit foarte exact la diferitele personalităţi din afirmaţiile lor şi din viaţa lor. Poate că atunci ne vom spune: Da. despre importanţa întregii lumi spirituale şi a cunoaşterii ei. Şi face tot felul de propuneri. eu pot face atât de teribil de puţin. Dar el spune: Dacă o să facem tot aşa cum am făcut în august 1914.’” Avem aici . Ei vor. pe care cititorul actual.Şi el ajunge să scrie şi fraza următoare: “Încă în august 1914 Bisericile britanice libere i-au scris profesorului Harnack: ‘În afară de popoarele de limbă engleză.un fenomen absolut îmbucurător. având în substrat ideea prezumţioasă că în expunerile mele ar putea fi dată o reţetă concretă pentru omul individual. după cum am spus. vedeţi dvs. aceasta n-a putut contribui cu nimic pentru a împiedica lucrarea distrugerii. Ceea ce el a omis e faptul că nu se transpune în ceea ce cer impulsurile epocii noastre. Nu e nevoie să spunem cât de fundamental răi sunt oamenii care nu fac ceea ce ar trebui să facă. Noi datorăm cu toţii enorm de mult teologiei. niciun popor nu e situat mai sus în iubirea şi admiraţia noastră ca cel german. când trebuie să vorbeşti despre importanţa goetheanismului pentru epoca noastră sau despre importanţa a ceea ce. faptul că teologii britanici le fac teologilor germani un compliment dintre cele mai minunate. se poate pune şi întrebarea: De fapt. numai că sunt prea comozi ca să caute cu adevărat ceea ce este necesar. e de luat cu totul în serios. bineînţeles. Dar. Sau ei manifestă dezinteres.Astfel. aşadar: cu toate că teologii britanici au pus pe hârtie un asemenea compliment. numai de n-ar sta atât de îngrozitor de puţin în puterile mele. a dovedit-o realitatea! Aşadar. pentru că astăzi oamenii citesc aşa cum am descris eu ieri sau cu alte ocazii. dar dacă gândim realist: acest lucru a fost pus pe hârtie în august 1914. ei nu sunt deloc în stare să se adâncească în aşa ceva. după cum stă chestiunea. la o concepţie despre lume spiritual-ştiinţifică. omul nostru gândeşte de la dreapta la stânga sau invers. Ei se tem de ştiinţa spirituală. atunci. Acesta e lucrul care stă în fundal mereu şi mereu.

dacă se lasă pătrunşi în mod viu de judecăţile ei. vom încerca să privim totul în acest mod. pe un tărâm sau altul. să nu avem un respect uriaş. greşesc infinit de mult. cu suficientă agerime şi. pentru că nu-l găsesc ştiinţific. Fiindcă oamenii ar trebui să manifeste luciditate faţă de aceste lucruri. Acesta e un lucru de o importanţă uriaşă. ci am vrut să atrag atenţia asupra câtorva adevăruri importante ale ştiinţei spirituale care pot fi legate de ceea ce găsim.acest lucru. în fenomenele ei materiale. pentru foarte mulţi oameni se pune doar problema ca ei să înţeleagă că tocmai cei în a cărora mână de conducători a fost investit extrem de mult. dacă veţi dezvolta cu adevărat acel mod de percepţie care se orientează spre spiritual. pe de o parte. Tot aşa stau lucrurile când pe tărâmul ştiinţei spirituale trebuie să exprimăm nişte lucruri care dau de gândit. viaţa cere de la noi mobilitate. dar e un lucru imperios necesar pentru a ne orienta în mod just în epoca prezentă. cum se spune adeseori. noi nu trebuie să cădem astăzi. să spun ceva deosebit despre Goethe . pentru că nu verificăm. Astăzi. ci în suflet se va dezvolta şi celălalt mod de a percepe. Şi acest lucru e important. este şi evoluţie. cu suficientă luciditate. Şi unde este involuţie. problema e tocmai aceasta. atunci acest mod pur de a privi natura nu se va dezvolta unilateral. sau când 121 . adeseori. că omul înaintează întotdeauna cu adevărat numai prin noţiuni ferme. ci veţi avea imboldul de a lăsa natura să se interpreteze singură. nu veţi mai introduce teorii eronate în natură. să ne formăm o judecată despre faptul că pe cele mai diferite tărâmuri ale vieţii suntem adeseori conduşi pe căi greşite de către persoanele ce conduc astăzi lumea. de asemenea. Dacă ne obişnuim să privim natura într-un anumit mod naturalist-ştiinţific. ar deveni prin aceasta abstractă şi şi-ar pierde conţinutul. în subconştientul nostru. că noi trebuie să fim atenţi şi vigilenţi. propriu-zis. Acest lucru nu se face. că tocmai ştiinţa spirituală ne face să ne eliberăm cu adevărat de credinţa în autoritate. Nu am vrut. care este. pentru că tocmai oamenii care conduc în prezent omenirea se zbârlesc împotriva a unor lucruri împotriva cărora nu ar avea voie să se zbârlească. Oamenii cred mereu că lumea trebuie să meargă în mod liniar într-o singură direcţie. cu capul lor. Dar multora le-ar fi de folos dacă ar vrea să se adâncească puţin tocmai într-un asemenea spirit. Din acest motiv am vrut eu să mă refer ceva mai detailat la Goethe. e important ca noi să nu fim roşi de un fals sentiment al autorităţii.reţetă care. de fapt. Mulţi trec cu trufie peste Goethe. să devenim cu adevărat oameni liberi. vom încerca să privim totul în mod naturalist-ştiinţific. adică evoluţia diametral opusă. tocmai în scena care va fi prezentată acum. Aceasta e problema. în mod pur. Dacă ne obişnuim să privim lumea conform unor teorii abstracte. Acolo unde este evoluţie. în plasa autorităţilor istorice. în mod idealist. o supestiţie. Dacă vă îndreptaţi privirea. acolo este şi involuţie. dacă ar fi dată tuturor. printr-o viaţă univocă. cel orientat spre spirit. şi să vedem cât de mult mai avem încă în noi înşine dintr-o credinţă greşită în autoritate. care judecă ei înşişi. după cum aţi văzut. Şi. pur şi simplu. într-un asemenea suflet cum e cel al lui Goethe. Dar viaţa nu se desfăşoară în acest mod liniar pe o singură direcţie. când a trebuit să vă spun nişte lucruri despre problema Răului în legătură cu apariţia phorkiadelor. să ne dăm seama. a rezultat de la sine -. nu lipsă de luciditate. o varietate a gândirii. prelucrat în mod artistic de Goethe. cum a fost ieri. o multitudine de forme ale gândirii. căci el ne duce departe de credinţa greşită. Acesta e un lucru pe care ni-l putem însuşi numai prin practicarea justă a ştiinţei spirituale. să verificăm noi înşine. aşa cum nu pot găsi ştiinţifică nici ştiinţa spirituală. mai ales. în mod pur spre fenomenele originare şi spre metamorfozele naturii şi nu vă deterioraţi modul de a percepe natura prin nişte teorii care îl întunecă.

Acesta e celălalt aspect. el gândeşte: în subconştientul meu eu port tot felul de intenţii ascunse. . sesizaţi-o numai. numai să vrei să te cufunzi în lumea ta subconştientă. frica şi dezinteresul le sunt insuflate. trebuie să învingeţi anumite lucruri incomode. Eu nu spun doar că oamenii au în subconştientul lor frică şi dezinteres. De aici puteţi vedea că viaţa nu e unilaterală. ci această ştiinţă spirituală va avea misiunea de a revărsa în sufletele oamenilor extraordinar de multe sentimente consolatoare. de a trăi împreună cu ei dincolo de poarta morţii. atunci celălalt gândeşte: acesta e duşmanul meu. Şi mai gândiţi-vă: când oamenii vor înţelege în mod just această idee despre faptul că lumea are două laturi. dar tu trebuie să cuprinzi întreaga ta lume subconştientă. Aşa se face că vorbim. tu le garniseşti cu tot soiul de minciuni şi cu credinţa ta în faptul că există nişte limite ale cunoaşterii. dacă suntem rezonabili. acesta este unul dintre aspecte. care vor lua în stăpânire sufletul uman datorită faptului că acest suflet uman va deveni tot mai capabil de a trăi nu numai împreună cu cei care îl înconjoară în lumea senzorială. aversiunile. Dacă suntem nevoiţi să le spunem oamenilor că repulsia. Putem pretinde oare. care trebuie arătat. tu nu eşti conştient de frica ta şi de dezinteresul tău. jos. el ne ponegreşte.Dar lumea nu e univocă și ferm unilaterală.trebuie să spunem că în subconştientul omului zac multe lucruri despre care el nu ştie nimic în conştienţa lui. chiar dacă un asemenea gând rămâne inconştient. şi că nici ştiinţa spirituală nu o poate descrie în mod unilateral. împreună cu alţi oameni. când ei vor vedea această lume în mod just. . ceea ce are de spus ştiinţa spirituală va revărsa în suflete nu numai cerinţa pătrunderii incomode în lumea spirituală. ci împreună cu toţi oamenii cu care în viaţa fizică a înnodat o legătură de viaţă sau alta. ca o ştiinţă care ne duce sufletele dincolo de poarta morţii să fie o ştiinţă comodă? Nu. între naştere şi moarte. pe de o parte. ci îi spun ceva bun despre lumea lui subconştientă. aşa cum trebuie să vorbim adesea. Pentru aceasta. Oamenii îţi iau adeseori în nume de rău când le spui aşa ceva. Iar cel căruia eu îi spun: Tu porţi în tine o frică subconştientă şi un dezinteres subconştient. spune că avem o frică subconştientă şi un dezinteres subconştient.Sigur. ce sentimente care ne umplu de fericire se deschid pentru lume dacă ştim că noi trăim încă şi mai intim legaţi cu cei care au trecut prin poarta morţii. Omenirea va trebui să meargă spre o anumită fericire a lumii tot pe o cale incomodă. În ştiinţa spirituală nu se face niciodată o afirmaţie fără ca în ea să se implice o altă afirmaţie. ea va trebui să se decidă să caute o ştiinţă despre lumile spirituale. ia gândiţi-vă. Ia gândiţi-vă numai când cineva vorbeşte în mod obiectiv despre acest fapt: Tu porţi în subconştientul tău atâtea şi atâtea lucruri -. ce sumă de sentimente care dau fericire sufletului zace în faptul că o concepţie despre lume. dacă avem minte şi suntem rezonabili nu putem pretinde aşa ceva. de asemenea: Voi trebuie să învingeţi anumite pericole. 122 . în sensul ştiinţei spirituale. La fel pot gândi şi contemporanii noştri: Antroposoful ăsta ne dojeneşte. pentru că nu te înţeleg. noi trebuie să le spunem oamenilor. de fapt. ci mai spun: Voi aveţi în subconştientul vostru întreaga lume spirituală. Şi ea este acolo. ne deschide privirea pentru viaţa pe care o ducem aici. concepţia spiritual-ştiinţifică. ar trebui să fie conştient de faptul că eu îi spun. dacă vreţi să ajungeţi la lumea spirituală. Eu nu-i spun doar cuvinte dojenitoare. de asemenea: Ce-i drept. extraordinar de multe alte sentimente care umplu sufletul de fericire. Dar.

un homo. în studierea părţii a II-a a lui “Faust”. poate avea bucurie. Această serbare a mării vrea să prezinte. de fapt. aşa cum i se ofereau ele în lumea vechilor greci. De ce recurge Goethe în “Faust” la asemenea puteri demonice. pe de altă parte.MISTERIILE DIN SAMOTHRAKE ALE KABIRILOR TAINA DEVENIRII-OM 17 ianuarie 1919 după o prezentare a “Nopţii clasice a Walpurgiei” Cine se adânceşte mai intim în fiinţa lui Goethe şi în concepţia lui Goethe despre lume va vedea. adică. totul este de-aşa natură încât. să se cunoască legătura dintre forţele naturii până la un asemenea grad de perfecţiune încât să se compună un om. spre modul cel mai înalt al cunoaşterii de sine şi al perceperii de sine? Se poate spune că lui Goethe îi era perfect limpede: omul nu poate ajunge niciodată la perceperea reală a propriei sale fiinţe dacă îşi cucereşte numai cunoaşterea bazată pe simţuri şi pe intelectul legat de simţuri. cât de adânc a pătruns Goethe cu concepţia lui despre lume în spiritualul Universului şi în misterul omului. în scena pe care o vom prezenta acum şi care încheie actul II din partea a II-a a lui “Faust” şi constituie trecerea spre episodul cu intrarea lui Faust în Grecia antică. Dar în felul acesta nu rezultă un om. Goethe vrea să sugereze acest lucru prin faptul că îl introduce în opera sa pe Homunculus. prin evoluţia umană. reprezentat pe scenă. o înţelepciune prelucrată cu o artă desăvârşită. O cunoaştere reală a omului poate fi obţinută numai pe baza unei percepţii spirituale reale. cel mult drept ţel. prin intermediul lumii fizice exterioare. spre care sunt îndreptate simţurile şi intelectul bazat pe simţuri.spune Goethe -. Cine vrea să-l privescă pe “Faust” cu simţuri naive . în măsura în care acest mister are legătură cu pătrunderea în spiritualul Universului. aşadar. puterile demonice care locuiesc în mare. dacă pornim de la imagini. Ei bine. trebuie să avem mereu în faţa ochilor cele două aspecte. pe de o parte. Dar. când vrea să-l ducă pe Faust al său. avem aici descrierea unei serbări maritime la care Homunculus e dus de Thales. Dacă vrem să găsim înţelegere pentru această operă a lui Goethe. tocmai în legătură cu scenele cele mai importante din partea a II-a este valabil ceea ce a vrut Goethe să exprime o dată când a spus că a transpus în mod tainic multe lucruri în partea a II-a a lui “Faust”. plăcere estetică. văzând succesiunea de imagini. acest Homunculus este 123 . în orice caz. ci doar un Homunculus! Aşadar. nici chiar dacă ceea ce poate realiza omul în lumea fizică e conceput la gradul suprem de perfecţiune. poate să ne farmece prin imaginile sale nemijlocit senzoriale. cu nişte mijloace fizice atât de ideal concepute încât cunoaşterea obişnuită a naturii le poate privi. fără a se putea gândi că va putea realiza cu ele ceva. nu rezultă un om. Dar această sărbătoare maritimă conţine tot felul de lucruri transpuse tainic în ea. pentru început că. drept cunoaştere şi percepere a omului. fireşte. Goethe prezintă ipoteza că ar fi posibil să se producă un Homunculus în retortă. astfel că tot ceea ce caută omul. într-un mod adecvat intelectului. va vedea. Ne este îngăduit să sublineim. concret-plastice. iniţiatul va putea vedea însă aici nişte mistere adânci ale vieţii. În partea a II-a a lui “Faust” a fost transpusă multă înţelepciune. din diferitele ingrediente. astăzi sau în viitorul Pământului. nu este o cunoaştere reală a omului. Homunculus ia naştere pe baza a ceea ce îi este accesibil lui Wagner drept cunoaştere a omului. adică puterile spirituale.

conceput în sens dramatic nu altfel decât ca imagine pe care omul şi-o poate face despre sine însuşi cu ajutorul intelectului său fizic, cu ajutorul cunoaşterii sale pământeşti obişnuite. Cum poate această imagine, pe care omul şi-o poate face, care este un Homunculus, cum poate această imagine să ajungă să prezinte o imagine adevărată despre om? Cum se poate ajunge ca omul să nu mai rămână, în această, imagine numai la Homunculus, ci să înainteze până la homo? Lui Goethe îi e clar faptul că aşa ceva se poate realiza numai cu ajutorul cunoştinţelor care pot fi dobândite de fiinţa spiritual-sufletească a omului în stare liberă de trup. Ei bine, Goethe încearcă pe cele mai diferite căi să se apropie de sfera în care trebuie să se transpună omul dacă vrea să-şi cucerească o cunoaştere completă a omului, adică o cunoaştere în stare liberă de trup. Aşadar, Goethe vrea să arate cu adevărat că e posibil să ieşi din trup, să dobândeşti nişte cunoştinţe care spun atunci ceva despre fiinţa omului. Dar Goethe nu a fost, în niciun caz, una dintre personalităţile care tratează cu uşurinţă problemele cunoaşterii. Goethe s-a străduit o viaţă întreagă să dea tot mai multă profunzime sufletului său. Fiindcă lui îi era clar că, pe măsură ce îmbătrâneşte, omul nu trăieşte degeaba, că şi forţele de cunoaştere cresc tot mai mult şi mai mult şi că la bătrâneţe el poate şti mai mult decât în tinereţe. Şi lui îi era clar, de asemenea, cât de problematică este situaţia fiinţei spiritual-sufleteşti când se află în afara trupului. De aceea, el a încercat în cele mai diferite moduri să aducă aproape de om, de Faust al său, cunoaşterea în imagini, pe care noi o numim cunoaştere imaginativă. Aşa face el în “Noaptea romantică a Walpurgiei” din “Faust” I, şi aşa face, din nou, în “Noaptea clasică a Walpurgiei”, când ia imaginaţiunile din epoca vechii Grecii, în care vrea să-l transpună acum pe Faust. S-ar putea spune cam aşa: Goethe gândeşte că, atunci când omul iese afară din trup, pentru transformarea lui Homunculus în homo, în om, el are imaginaţiuni, care la unul arată într-un fel, la altul altfel. - În viziunea vechilor greci imaginaţiunile mai erau încă de-aşa natură încât se apropiau într-o anumită măsură de realitatea spirituală. Dacă ne aducem în faţa sufletului lumea de demoni a vechilor greci, putem vedea, examinând concepţia acestei lumi mitice transmise prin tradiţie, că prin clarvederea atavică dezvoltată până la un grad foarte înalt omul vedea cu adevărat natura din al cărei sân izvorăşte el însuşi când se află ca fiinţă spiritual-sufletească în afara trupului. Aşadar, aş putea spune: Goethe, pentru că nu vrea să născocească el însuşi o lume imaginativă, apelează la lumea vechilor greci pentru a putea spune că orice ar inventa omul pe baza cunoaşterii sale obişnuite, el rămâne un Homunculus, noi trebuie să pătrundem cu el în lumea imaginativă, inspirată, ş.a.m.d., dacă vrem ca din el să iasă un om. - Aceasta este, în primă instanţă, bineînţeles, imaginea unui om. De ce alege Goethe tocmai serbarea marină, visul, aş putea spune, despre serbarea marină? Ca să înţelegem sentimentele care îl animau aici pe Goethe trebuie să ne transpunem puţin în mod real în modul de a privi al vechilor greci, în care s-a transpus Goethe însuşi când s-a apucat să descrie această “sărbătoare voioasă a mării”. Fiindcă aici trebuie să ne fie clar că pentru greci încă mai însemna ceva când omul părăsea uscatul şi se ducea în largul mării. Grecul mai trăia în comuniune cu lumea exterioară aşa cum au trăit, în general, popoarele vechi. Aşa cum în sufletele popoarelor vechi se întâmpla ceva când oamenii părăseau terenurile plane, câmpiile, şi urcau pe munte, lucru pe care omul acutal îl trăieşte într-un mod abstract, prozaic, la fel, atunci când omul părăsea uscatul şi pornea cu corabia în largul mării în suflete se năşteau nişte sentimente puternice, grandioase. Sentimentul că largul mării desprinde fiinţa spiritual-

124

sufletească de trup îl aveau toţi oamenii popoarelor mai vechi. Şi de acest sentiment se leagă unele lucruri. Aduceţi-vă aminte, vă rog, ce rol important îl jucau în diferitele reprezentări în imagini ale căii cunoaşterii coloanele lui Hercules din vechile mituri. Acolo se spune întotdeauna: După ce omul a urcat diferite trepte ale cunoaşterii, el iese cu corabia în largul mării trecând printre coloanele lui Hercules. Adică, el iese în largul mării libere, nemărginite, unde nu se mai simte în apropierea coastelor. Astăzi, acest lucru nu mai înseamnă aproape nimic pentru om. Pentru vechiul grec, acest lucru însemna că el a păşit într-o cu totul altă lume şi el simţea, după ce trecuse cu corabia de coloanele lui Hercules, că se elibera de tot ceea ce ce-l ţinea în legătură cu Pământul, în special cu forţele trupului său. Plecarea pe mare, în largul mării, era resimţit în vremurile vechi, când oamenii mai simţeau viaţa cotidiană într-un mod spiritual-sufletesc, drept eliberare de corporalitate. Goethe nu a creat ca alţi poetaşi, ci a creat pe baza unei capacităţi de a simţi lumea şi când vorbeşte de un lucru pe care îl transpune în lumea greacă el se transpune în această lume cu tot sufletul. Acesta e lucrul pe care îţi vine să-l strigi necontenit către oamenii care îl citesc pe Goethe ca pe oricare alt poet, care nu au niciun fel de simţ al faptul că atunci când îl citesc pe Goethe sunt introduşi cu adevărat într-o altă lume. Ei bine, la începutul scenei, le vedem pe sirenele ademenitoare. Ca imagine exterioară, Goethe ne înfăţişează o scenă care ar putea fi şi o scenă din viaţa de toate zilele. Sirenele cele ademenitoare adună de pe țărmul mării ce găsesc acolo, pentru nereide şi tritoni. Dar, văzute din altă direcţie, sirenele ademenitoare sunt, totodată, nu doar vocile fiinţei interioare umane, ci şi ale celei exterioare, trepte ale lumii, pentru că pe aceste trepte ale percepţiei cele interioare şi cele exterioare confluează, aşa cum am arătat adeseori. Acordurile, cântecele sirenelor fac ca sufletul omului să iasă din corporalitate şi îl transpun în întinderile Cosmosului spiritual-sufletesc. Ei bine, să examinăm toate acestea împreună: mai întâi, Goethe face să se desfăşoare o serbare a mării. În al doilea rând, serbarea mării are loc sub influenţa Lunii, noaptea. Totul e înfăţişat de Goethe în aşa fel încât să se vadă că e vorba de dobândirea unei percepţii care se dobândeşte independent de trup, o percepţie pe care omul ar avea-o dacă ar deveni conştient între adormire şi trezire, în afara trupului, şi ar percepe imaginile acelei existenţe în care el este transpus când se află în afara trupului. Şi vedem acum imediat, în timp de Goethe vrea să le dea satisfacţie, pe de-o parte, amatorilor de banalităţi - nu am spus deloc acest lucru în sens peiorativ -, arătând că sirenele adună bunurile pierdute de pe ţărm pentru nereidele şi tritonii care înfometează după asemenea bunuri, noi vedem cum nereidele şi tritonii sunt în drum spre Samothrake, pentru a-i căuta pe kabiri şi a-i aduce la serbarea mării. Prin faptul că în această scenă îi face să apară pe zeii străvechiului sanctuar din Samothrake, Goethe sugerează cu adevărat că aici vrea să atingă unul dintre cele mai mari mistere ale omului şi ale lumilor. Ce trebuie să se întâmple, propriu-zis, pentru ca Homunculus să devină homo, pentru ca perceperea lui Homunculus să devină perceperea lui homo? Ce trebuie, propriu-zis, să se întâmple aici? Ei bine, ideea de Homunculus, care e concepută în cadrul lumii senzoriale, trebuie luată din lumea senzorială şi transpusă în lumea spiritual-sufletească în care omul se află între adormire şi trezire. Aici trebuie dus Homunculus, în lumea imaginilor în care trăieşte omul când, liber de trup, se află împreună cu acea

125

existenţă care este o existenţă spiritual-sufletească. În această lume de imagini trebuie să fie dus Homunculus. Când îşi formează, în primă instanţă, cu ajutorul percepţiei sale fizice obişnuite, imaginea despre Homunculus, omul trebuie să o ducă apoi în cealaltă lume, în lumea imaginativă, inspirativă, ş.a.m.d. Abia din sânul acestei lumi ideea abstractă de Homunculus poate fi luată în stăpânire de forţele reale ale existenţei, de forţele care nu se apropie niciodată de cunoaşterea umană dacă omul rămâne la simplul intelect bazat pe simţuri. Totul devine real dacă ieşim cu ideea de Homunculus din trup şi o introducem în lumea spiritual-sufletească. Atunci lucrurile devin serioase cu realitatea. Atunci trebuie să ne apropiem de acele forţe care sunt, în ceea ce priveşte apariţia omului, devenirea omului, forţele reale. Dar cu aceasta Goethe arată că avea o concepţie profundă şi plină de sens despre kabiri şi Samothrake, arată că el avea un simţ pentru faptul că în Antichitatea străveche aceşti kabiri erau veneraţi, drept păzitorii forţelor care au legătură cu devenirea-om, cu geneza umană. Aşadar, Goethe atinge nişte adevăruri supreme când cheamă din vremea clarvederii atavice imaginile acelor forţe divine care au legătură cu devenirea-om. Concepţia greacă făcea trimitere ea însăşi la nişte lucruri foarte vechi, atunci când vorbea despre Misteriile din Samothrake. Şi ne este îngăduit să spunem: În raport cu tot ceea ce aveau grecii, drept reprezentări variate despre zei şi drept reprezentări despre legătura dintre om şi aceşti zei - reprezentările despre zeii din Samothrake, reprezentările despre kabiri, străbăteau totul. Şi vechiul grec era convins că prin ceea ce intrase în conştienţa greacă drept moştenire lăsată de Misteriile din Samothrake lui i se transmitea o reprezentare, o idee despre nemurirea omului. Vechiul grec gândea că el datorează ideea despre nemurirea omului, adică ideea că omul face parte din Universul spiritual-sufletesc, influenţei exercitate de Misteriile kabirilor din Samothrake. Aşadar, Goethe vrea, totodată, să spună: Poate că ideea abstractă de om, întruchipată în Homunculus, se întâlneşte cu forţele reale ale devenirii umane atunci când, în starea liberă de trup, sunt percepute impulsurile pe care grecul şi le imagina legate de kabirii săi din Samothrake. - Faptul că, în sfârşit, în conştienţa greacă a existat ceva care a putut să redevină atât de viu în sufletul lui Goethe tocmai acolo unde el atingea un mister dintre cele mai adânci, acest lucru se poate vedea din faptul că - şi din multe altele - grecii îşi spuneau: Filip al Macedoniei a găsit-o pe Olympia cu ocazia contemplării Misteriilor din Samothrake. - Şi în conştienţa greacă trăia gândul că odinioară marele Alexandru a hotărât să coboare la această pereche de părinţi, în lumea pământească, atunci când Filip al Macedoniei şi Olympia s-au găsit, suflet lângă suflet, în faţa zeilor kabiri. Trebuie să ne apropiem de asemenea reprezentări, dacă vrem să ni se trezească în suflet întregul fior pe care vechiul grec îl simţea în mod real şi pe care Goethe l-a simţit, mult după aceea, când era vorba de kabiri. Priviţi din punct de vedere exterior, ei sunt tot nişte simpli zei ai mării. Insula Samothrake era bântuită - grecii o ştiau -, în nişte vremuri nu chiar atât de străvechi, de furtunile cele mai îngrozitoare, cu caracter de cutremur, care o zguduiau, o răscoleau într-un mod cu totul înspăimântător, astfel încât acest lucru mai era pentru vechii greci ca un fel de amintire istorică. Iar în păduri, în pădurile dese, care pe atunci erau dese, de pe insula Samothrake, era adăpostit misterul kabirilor. Sub diferitele nume pe care le poartă kabirii, se numără şi acelea prin care unul dintre kabiri e numit Axieros, un al doilea Axiokersos şi un al treilea Axiokersa, iar un al patrulea Kadmilos. Şi atunci omul avea un fel de sentiment vag, care îi spunea că
126

privind lucrurile din punct de vedere spiritual. mai târziu de Ceres. Ei bine. dacă suntem în prada părerii amăgitoare că are de-a face cu omul numai ceea ce stă în faţa noastră sub formă fizică exterioară atunci când privim un om cu ochii. să ne înşelăm asupra omului. dar nu vrem să vedem cum una. Dar. propriu-zis. A-l privi pe om aşa cum e înfăţişarea lui aici. Axiokersa. Acum oamenii nu sunt conştienţi de faptul că aceasta nu este o unitate. Şi astfel. la fel cum atunci când trei lumini îşi proiectează strălucirea spre un punct. Dar toate aceste reprezentări cu zei aveau o latură exoterică şi una esoterică. să spunem. să spunem. Şi nu vom ajunge niciodată în dosul misterului omului dacă socotim că el e o unitate. dar noi nu putem vedea omul cu adevărat în esenţa sa dacă ni-l imaginăm închis între limitele pielii sale. procesului care are loc aici. Tu poţi să-l reţii. când omul apare în şirul generaţiilor? Trebuia să perceapă în lumea spirituală. Cine vrea să cunoască în mod real un om trebuie să treacă dincolo de ceea ce este închis între limitele pielii umane şi să privească fiinţa umană ca fiind răspândită în întreg Universul. eventual. Dar când clarvederea atavică aprindea cunoaşterea omului. privirea spirituală a oamenilor era îndreptată spre primii trei kabiri. Dar în acest mod de a vedea lucrurile urma să fie introdus şi iniţiatul Misteriilor din Samothrake. dacă nu vrem să vedem acest acord. kabirii. tot aşa ne înşelăm când considerăm că amestecul pe care îl avem în faţa noastră drept omul închis între limitele pielii sale este o unitate. când pentru un suflet în curs de a se încarna pe Pământ ia naştere omul. oamenii erau conştienţi de acest lucru. Nu este o unitate. Kersa. pe Pământ. aşadar. cealaltă. roşiatică. spre un cerc. şi din ceea ce sunt extremele: Axiokersos şi Axiokersa. ale căror forţe se uneau cu forţa lui Axieros. formează o unitate. Dar unitatea ia naştere din trinitate. S-ar putea spune: Sunt trei . albastră şi o a treia. Dar trebuie să-l privim pe om în mod just dacă vrem să ajungem în dosul misterului său.Axieros. şi noi vedem confluenţa celor trei lumini. confluează şi dau singură lumină. Axiokersos. Axiokersos. La vechile reprezentări despre kabiri era vorba cu adevărat de misterul devenirii-om. Fiindcă omul s-a format din unirea unei trinităţi. Realitatea mai înaltă e trinitatea. cel care era iniţiat în Misteriile sfinte din Samothrake trebuia să ajungă să perceapă următorul lucru: Ce corespunde în lumea spirituală. în esenţă. Aşa că lucrurile ar putea fi 127 . ar însemna. la fel cum putem crede că ceea ce ia naştere drept amestec a trei lumini este o unitate. Latura exoterică a devenirii umane. iniţiaţii din Samothrake îl concepeau pe om format din ceea ce se află la mijloc: Axieros. de fapt. cea galbenă. ei doar îşi proiectează lumina în el. Axiokersa. pe Axieros. dacă vreţi. ca idee. dar în legătură cu întreaga devenire a naturii. toate aceste reprezentări erau trezite când vechiul grec vorbea de Demeter. în lumea fizică. Aceste trei forţe se unesc.mai existau un al cincilea. Prin această concepţie. Şi. corespondentul spiritual al procesului naşterii umane. Şi. a misterului devenirii umane împreună cu misterul devenirii naturii. El trebuie să aibă cu adevărat în vedere ceea ce se prelungeşte spiritual în afara limitelor date de piele. S-ar putea spune şi aşa: Iniţiatul din Samothrake ajungea să-l cunoască pe om aşa cum stătea el în faţa sa în percepţia senzorială şi lui i se spunea: Tu trebuie să scazi din acest om două extreme. Aceasta păşeşte în faţa ochiului uman. a lumii devenirii erau. Latura esoterică a lui Ceres. aş spune. într-un anumit sens. un al şaselea şi un al şaptelea. a lui Demeter. De acest imbold al grecilor de a vedea fiinţa umană în afara limitelor pielii sale se legau tot felul de reprezentări cu zei. Goethe credea că va putea să-l transforme pe Homunculus în homo.

a omului modern. dintre cei trei. Tocmai acest lucru e minunat la goetheanism. sau teoria despre vertebra dorsală până la oasele craniene. cei din Misteriile de pe Samothrake şi-l reprezentau pe om drept trinitate. pur şi simplu. De aceea. după cum am spus recent. pe Reprezentantul omenirii. la vechile concepţii.a. Aşadar. Axieros reprezentă starea de mijloc a omului. teoria metamorfozei de la o frunză la alta. aceste concepţii trebuie transformate. de a voi să lipeşti toate la un loc cu ajutorul câtorva noţiuni. Dar unul dintre adversarii ei cei mai puternici este dorul omului după abstracţiune. în idee. iar ceilalţi.Misterul din Samothrake este ca atare. dacă ne sprijinim pe ceea ce în Misteriile de pe Samothrake era privit drept o taină a omului însuşi. dar conţinutul de cunoaştere care trăieşte într-o epocă oarecare din viaţa omenirii poate fi dus continuat în mod îndreptăţit. bineînţeles. drept trinitate? El îşi spunea: Putem ajunge la această trinitate numai dacă. aşa cum se potriveşte acesta pentru epoca actuală şi pentru cea viitoare. Cu cât veţi simţi mai mult că şi la înfăţişarea Reprezentantului omenirii în legătură cu fiecare linie a lui Lucifer şi Ahriman zace ascunsă o întreagă lume despre taina omului. Misterul din Samothrake are. faptul că. de la frunza verde a coroanei la petala colorată ş. pur şi simplu. făcând din el o lume în vederea acestei imagini a tainei omului. arătăm că Reprezentantul omenirii e înconjurat de Axiokersa. potrivit percepţiei.Aşa îşi spunea el. absolut în acord cu vechea concepţie despre lume bazată pe clarvederea atavică. Lucifer. de a încerca să le rezolvaţi apelând la câteva noţiuni abstracte.d. puerilă. În această privinţă facem experienţe deosebite. doar proiectează lumini asupra lui. ieşim din trup cu fiinţa spiritual-sufletească. Am putea spune: Dacă Goethe ar veni astăzi printre noi şi ar vrea să spună. trufia ne întemeiată.. Numai că eu vă rog să nu consideraţi lucrurile în mod abstract şi să nu folosiţi cumva metoda preferată în zilele noastre. Avem aici forma transformată a sfântului mister de la Samothrake. că Axiokersos trebuie pus astăzi din nou în legătură cu domeniul pământesc. mândria sa de a avea noţiunile abstracte din cadrul ştiinţelor naturii.m. putem spune: Oare cum ar putea fi transpus astăzi într-o imagine pentru epoca prezentă Misterul din Samothrake? . el trebuie transformat. pe Homunculus cel abstract în omul complet. doar o valoare istorică. ni-l reprezentăm în mod just numai dacă ni-l reprezentăm în sensul că el duce pe culmi tot mai înalte şi mai înalte. de a lua aceste lucruri drept simboluri. Goethe se întreba: Putem oare să-l transformăm. Goetheanismul este şi din punctul de vedere al simţirii exact contrariul acestei aberaţii moderne. dacă înţelegem în mod just acest lucru. Dar noi trebuie să subliniem mereu că Goethe se află într-un stadiu incipient cu percepţia spirituală. cu transpunerea tainei omului în imaginea kabirilor. pe Axieros. Astăzi ştiinţa spirituală are adversari de toate felurile. Ahriman. cu atât veţi renega mai mult trufia omului modern. cei doi. Oamenii ajung mai întâi din cele mai diferite motive în sânul unei 128 . rămânând cu totul în cadrul concepţiei goetheene despre lume. înconjurat de Lucifer şi Ahriman. invizibili. de la o viaţă pământească la altă viaţă pământească. dorul omului de a lipi totul la un loc cu ajutorul câtorva noţiuni. că la Goethe avem. care au existat pentru cu totul alte epoci din viaţa omenirii. cu ceea ce omenirea şi-a putut cuceri între timp. şi noi avem: Reprezentantul omenirii. şi cu cât vă veţi lărgi mai mult sufletul. şi în luptă cu ei. dar că această taină duce de la o încarnare la alta. . el ar arăta spre Reprezentantul omenirii. aşa cum vi l-am explicat adeseori.descrise şi în sensul că. Nu este îndreptăţit să vrem să ne întoarcem. Astăzi noi am spune: Noi îl prezentăm. ce îl transformă pe Homunculus al său în homo. aşa cum stă în mijloc. cu atât mai mult vă veţi apropia de taina omului.

noi vedem că Goethe vrea să ducă.Să ştie el oare ceva despre felul cum Homunculus poate deveni om? Ei bine. S-ar putea spune că el nu are acces la sufletul omului. Thales. bătrânul spirit al mării. este acela pe care Homunculus l-a căutat mai întâi. la bătrânul Nereus. sau judecă un lucru care îi e înfăţişat în artă.în afara trupului -. vechiul filosof al naturii. în faţa unei oarecare imagini. puterea. el Nereu. Dar. Omul are şapte principii . nu se poate apropia cu ea de interiorul omului. celălalt în Manas ş. pentru a-i aduce pe kabiri. pentru că astăzi oamenii au un simţ artistic foarte redus. Omul actual nu se ridică nici măcar în artă la ceva cu adevărat creator. care urmează să-l conducă pe Homunculus spre procesul devenirii-om. din care izvorăşte lumea noastră. Nereus? Vedem acest lucru din felul în care vorbeşte acest moşneag al mării în drama lui Goethe. decât orice materialism exterior. Sunt mulţi aceia care încep apoi să vrea să abstractizeze. transformând unul dintre principii în Buddhi. ideea de Homunculus spre omenescul cel mai înalt. dar el nu-i atribuie lui Thales capacitatea. Toate aceste explicaţii abstracte. în orice caz. pe de altă parte. Nereus are minte.. prin felul cum o mânuieşte. Aşa ceva e mult mai rău decât întregul materialism exterior. cineva l-a explicat într-un mod înfiorător.a. prin faptul că arată cum nereidele şi tritonii sunt în drum spre Samothrake pentru a-i aduce pe sfinţii kabiri. Aceste imagini de zei ale popoarelor originare îi apar omului actual drept idoli pentru că omul actual nu are nicio înţelegere pentru ceea ce izvorăşte din forţele elementare. . spunându-i cum poate el să devină om. el are această minte într-un grad foarte înalt. locuitorul.m. Nereus are.am avut odată ocazia să aud cum. mintea umană. pe care oamenii au dezvoltat-o într-o măsură foarte mică. Între timp. Aici trebuie să te duci la o putere demonică . pe de o parte. Thales. auzim adesea. în sensul rău al cuvântului. dar. de fapt.Da. l-a prevenit odinioară pe Paris să nu aducă întreaga nenorocire asupra Ilionului. în primă instanţă. cu produsele ei organice. pe cât posibil. El i-a sfătuit în trecut pe oameni. iar. Ce fel de putere este. adică. pe Hamlet. trebuie să încerce să-şi facă o reprezentare despre entităţile care ţin de lumea a treia elementară. chiar o obiecţie de felul acesta: Nu e ceva natural -. El se ţine de model. Am putea spune: Nereus este. el are o minte care merge până la darul clarvederii.mişcări spiritual-ştiinţifice. vedeţi dvs. pe planul fizic. aşadar. Goethe nu este nici mistic. al lumii spirituale situate în imediata apropiere a omului. dar cam filistin. absolut înfiorător. este mult mai rea. ştiţi: scena începe cu momentul în care nereidele şi tritonii sunt în drum spre Samothrake. ce-i drept. Aceste zeităţi ale popoarelor originare le par primitive oamenilor actuali: nişte idoli. Şi aşa se face că în faţa kabirilor va trebui să simţim ceea ce tocmai nişte popoare străvechi-originare simţeau în faţa zeităţilor lor. pur şi simplu. De aceea. care arată poate grotesc. el mânuieşte nemaipomenit de bine această minte. Dvs. cu produsele ei minerale. spunând: Seamănă? . pe când nereidele şi tritonii sunt în drum spre Samothrake. prin care Homunculus urmează să fie transpus în procesul devenirii-om. un om adevărat. nici un simplu filosof al naturii. Dar n-a ajutat la nimic. al lumii în care omul pătrunde când iese afară din trupul său. Cel care vrea să înainteze până la înţelegerea vechilor imagini de zei. Goethe face să se apropie de Homunculus cele mai diferite puteri demonice. a dus-o 129 . această simbolizare de natură abstractă. când e vorba să găsească realitatea. de a-l sfătui pe Homunculus. totul. Thales însuşi nu poate să-l ajute pe Homunculus să devină homo. vreau să spun. Ei bine. Goethe admira foarte mult concepţia despre lume a lui Thales.d. într-un anumit sens. el simte că oamenii nu-l ascultă. profetic. i-a sfătuit să renunţe la diferite lucruri. De aceea. că ei nu-i ascultă sfatul. în orice caz înţelept. văzută din punct de vedere interior. pleacă spre Nereus.

expunerile de sinteză din ultimul număr al revistei “Das Reich”.nu. cum să devină om. că nu putem vedea spiritul în moşneag sau în femeia foarte bătrână. în lumea spirituală.pe culmile cele mai înalte. nu vedem spiritul. ei sunt suprasensibili. când vorbesc de spirit? Acesta este motivul pentru care nişte suflete sceptice. preferă să renunţe la spirit . pe la mijlocul vieţii. şi în special pe cea mai aleasă dintre ele. care întinereşte în direcţia spiritului. Citiţi. Cel care se adânceşte în aceste lucruri află câte ceva. care se formează atunci. pe măsură ce trupul se usucă şi se sclerozează. cu adevărat moderne. fireşte. doar în gândurile lor -. când nu doar se ruinează. Se abordează tot ceea ce poate să ducă. Gândiţi-vă la faptul că prin felul cum e prezentată aici ştiinţa spirituală ajungem să înţelegem că omul parcurge un drum al vieţii. 208 Dar toată vorbăria abstractă. ar trebui depăşită tocmai în cadrul unei ştiinţe spirituale adevărate. pur şi simplu. Desigur. Numai că omul devine conştient foarte rar de ceea ce ar putea trăi când îmbătrâneşte având o anumită înzestrare. că apoi. în cap. în trimp ce nu vrea să se ocupe de Homunculus şi să-l sfătuiască. propriu-zis. există oameni plini de bunăvoinţă. chiar dacă e o vorbărie despre spirit. Dar această minte nu poate ajuta cu adevărat ca Homunculus să devină homo. atunci spiritul devine liber şi când omul e în stare de veghe. acesta este esenţialul. într-un mod ascendent. în 130 . spiritiştii renunţă să afle ceva despre spirit. Dar Nereus spune că. pentru că nu se pregăteşte să-l poată percepe -. Galateea: o imaginaţiune dintre cele mai grandioase. de exemplu. preferă să renunţe la spirit în favoarea a ceea ce se poate şti în sensul modern al cuvântului. Dar nu aşa stau lucrurile dacă cercetezi mai îndeaproape şi îl întrebi pe om cu mâna pe inimă: Ce vă reprezentaţi voi prin spiritul în care credeţi? Ce este spiritul? Nu-i aşa. dar că el devine apoi spiritual . în corp fizic. Nu e rău dacă oamenii măcar cred în spirit. eu vreau să spun. vedem ridurile şi obrajii buhăiţi şi nu vedem obrăjorii de copil ai spiritului. Anumite suflete cu o dispoziţie mai subtilă vorbesc. Ceea ce are de spus Nereus nu e suficient pentru aşa ceva. Vedem trupul degenerând. de spirit. ci e folosită o metodă comparativă. dar ce au ei. cel mai mult cu lumea materială. ce-i drept. ci trăieşte sufletul care întinereşte. pe doride. pentru că ea nu e limitată deloc la un corp fizic. Spiritismul e teoria cea mai materialistă din câte pot să existe. Dar măcar se atrage atenţia unde putem găsi spiritul aici. le aşteaptă pe fiicele sale. şi atunci veţi ajunge să aveţi. închipuindu-şi tot soiul de lucruri nespirituale. vreau să spun. că el este invizibil. care devine tânăr şi proaspăt. când îmbătrâneşte având o anumită înzestrare spirituală. în ceea ce priveşte trupul. prin ceea ce spune el nu se câştigă nimic pentru misiunea lui Homunculus. Şi nu e uşor deloc să vorbeşti despre acest aspect. pentru că sufletul actual are dorinţa de a abstractiza totul. Nu se rostesc doar nişte cuvinte. treptat. ia o natură predominant sufletească. care este aşteptată astăzi la sărbătoarea mării şi pe care tatăl ei o aşteaptă. când e copil foarte mic.numai că adeseori nu sesizează acest spirit. Desenul Cabirilor pg. aşadar. probabil. Acest lucru ne arată că putem observa. Urmăriţi felul în care se vorbeşte în cursul lucrărilor noastre spiritual-ştiinţifice. care spun că ei cred în spirit. el devine spiritual pe măsură ce trupul decade. Acolo se sugerează în ce fel şi prin ce forţe se aseamănă omul. Citiţi articolul ”Spirit” din dicţionarul de filosofie întocmit de Fritz Mauthner. aici. fireşte. nişte stări ale corpului care nu sunt stări ale capului. pe Galateea. A vedea legăturile din lume.

afară. această forţă sfântă a devenirii omului. A pune o asemenea forţă alături de cealaltă şi a arăta unde se află una dintre forţe şi unde se află cealaltă. se găseşte în permanenţă în faţa lui în Macrocosmos. în lume. Dacă vrem să caracterizăm aceste lucruri. apoi în viaţa embrionară. acest lucru este exprimat aici în mod sugestiv. şi cu puţin timp înainte de a muri 131 . atunci spunem ceva. pe care o cercetează în toate felurile. noi ne plimbăm. cu surorile ei. Când ne plimbăm prin lumea vegetală în devenire. Exact aceeaşi forţă. Dacă spunem în mod panteist: Acolo. El habar nu are că ceea ce observă el în mic. Este foarte important să poţi admite că ce vede în mic omul din faţa microscopului poate fi văzut în permanenţă în plan macrocosmic. Exact acelaşi proces.. este exact acelaşi lucru care este Soarele de afară pentru întreaga vegetaţie a lumii. se face simţită când vă treziţi dimineaţa.nu am spus absolut nimic.este exact aceeaşi forţă. e cufundată în pământ. se află spiritul . unde mineralele. Este extraordinar de important să ne aducem în faţa sufletului acest lucru: Goethe şi-a început drama “Faust” ca adolescent. ci cu diferitele circumscrieri necesare în acest sens -. Dacă vă reprezentaţi această forţă. în interiorul dvs. până la naştere. numai că acţionează mai rapid. dacă v-o reprezentaţi personificată. ia naştere un om fizic. în corespondentul său spiritual. propriu-zis. exact aceeaşi forţă care duce de la concepţie. ne putem reprezenta aceste lucruri. de exemplu. Şi astfel. duce la naştere. doridele. într-un anumit sens. care ar putea fi numit mai bine un om care se furişează prin natură.d. propriuzis. în natură. o aveţi pe Galateea. trăieşte pretutindeni în lucruri şi procese. în exteriorul corpului uman. percepută afară. al germinării? El face observaţii la microscop. ş. forţa care stă la baza devenirii omului se află afară. exact acelaşi proces are loc în plan macrocosmic în timp ce planta. de fapt. în timpul concepţiei. drept cea mai intimă. ca sămânţă. Această forţă este fiica raţiunii cosmice.a. trecând prin viaţa embrionară. când vrea să se apropie de misterul fizic al încolţirii. el se opreşte aici. E una dintre scenele cele mai profunde pe care le-a scris Goethe. iar pământul face să iasă afară germenele plantei.m. ci acea forţă este răspândită peste întreaga lume cosmică exterioară. dacă ne îndreptăm privirea spre acele impulsuri de forţă care trăiesc în întregul context dintre concepţie. dar o cercetează în felul lui. pe Pământ. Dar această forţă nu este doar în dvs. afară.. căldura din uter. prin uterul cosmic. fecundat. dar cu totul şi cu totul reale. cercetează la microscop ca să vadă cum e germenele. Şi dacă spunem apoi că întreaga natură e pătrunsă de spirit.nu în mod abstract. când aici. omul de ştiinţă actual. ca oamenii să-şi reprezinte că afară. trăieşte ceva din aceeaşi forţă în direcţia căreia creştem în timp ce devenim un moşneag sau o bătrână. în lumea macrocosmică. care are loc în corpul mamei înainte de zămislire. plantele. drept ceva spiritual-sufletesc. ea străbate cu valurile şi urzirea ei întreaga lume macrocosmică. la microscop. se face simţită când de la starea de somn treceţi la trezire . înrudită cu tot ceea ce ţine de ea. pentru că aici spiritul rămâne doar un cuvânt.lumea în care ne petrecem viaţa obişnuită. Şi el era conştient de faptul că la vârsta cea mai înaintată poţi avea o presimţire despre aceste taine profunde ale naturii. trecând prin viaţa embrionară. pe măsură ce îmbătrâneşti. Prin aceste imaginaţiuni suntem conduşi în interiorul unei lumi misterioase. cea mai ageră forţă a naturii. Omul de ştiinţă arid.. Vedeţi dvs. acela ştie că acea forţă există şi în alte locuri. după concepţie. Căldura uterină. se opreşte la această forţă. revelează lumea exterioară. dacă atragem atenţia asupra forţei care devine tot mai mare în tine. Dar cel care este în stare să-şi formeze o privire spiritual-ştiinţifică de ansamblu asupra lumii. trebuie să atingem unele aspecte foarte neobişnuite astăzi. ovulul nefecundat. în aceasta constă esenţialul. Ce face. Într-un cuvânt. atunci noi cerem. diluată. Dar dacă atragem atenţia .

drept delfin: aceste forme stau una lângă alta. poate că prin ceea ce trăieşte Proteus vom afla de la el cum poate deveni Homunculus un homo. Noi ştim ce mai există! Capul omului actual este metamorfoza corpului din încarnarea sa trecută.el scrie scene cum sunt cele pe care vi le prezentăm noi acum. de ceea ce era simţit în mod atavic în vechiul mit al lui Proteus. că misterul e mult mai mare. vertebra dorsală. care în propria sa devenire ia diferite forme . care se apropiee cu această teorie a metamorfozei ce poate fi concepută numai printr-o contemplare liberă de trup. încununarea metamorfozei pentru viaţa umană. El atrage în discuţie tot ceea ce simte în legătură cu Proteus. sau noi îl înfăţişăm pe scenă drept broască ţestoasă. Dar Goethe . El atrage misterul kabirilor. Goethe înfăţişează cinstit. el atrage totul. Privim adânc în sufletul lui Goethe. adică teoria metamorfozei. Pentru Goethe. pentru că vrea să înalţe ideea de Homunculus la ideea de homo. felul cum o formă se creează din alta. ştie cum caută şi se străduieşte Goethe în acest domeniu -. dar el simţea că aceasta trebuie dezvoltată. credeţi că un om atât de temeinic. Nu. de asemenea. apar una după alta -. aşa cum se oglindeşte el în imaginea Galateei. Restul corpului uman din viaţa actuală devine cap în următoarea viaţă pământească. nu l-a pus pe Proteus să dea sfaturi în legătură cu transformarea lui Homunculus în homo. în cele mai diferite direcţii. Pe parcursul a şaizeci de ani el s-a străduit să găsească modalitatea de a modela în formă artistică ceea ce concepuse în tinereţea cea mai fragedă. tu poţi urmări o frunză după alta. Goethe ştia: Aici nu pot merge mai departe. pentru că vrea să descrie misterul devenirii-om în afara corpului. Poate că prin Proteus. care pot fi trezite prin impulsurile kabirilor. El a creat teoria metamorfozei. să se apropie de această devenire.cel care s-a ocupat temeinic de concepţia proprie a lui Goethe. Nici asta nu era pentru el ceea ce este pentru atâţia. tot ceva abstract. aşa cum l-a putut el concepe. sub formă poetică. Goethe prezintă tot ceea ce avea să-l conducă spre dorurile lui. prin care urmăreşte diferitele forme existente în natură. perfect. aşa cum o putea el concepe. Ei bine. atrage misterul devenirii-om. Faptul că nu avem voie s-o facem. încât imaginaţiunile la care se poate ajunge. fireşte. Goethe simţea că făcuse un început important prin ideea proteică a metamorfozei. totuşi. până la petală. El atrage spre această temă totul.dvs. să ne reprezentăm un Goethe abstract. de a scruta misterul 132 . aşa cum s-a întâmplat când nu l-a pus pe Proteus. În această scenă. Dar aceasta nu poate duce la transformarea ideii de Homunculus în ideea de homo. un om al cunoaşterii atât de profund ca Goethe nu a simţit ce decurgea pentru el din acest fapt: dacă ai teoria metamorfozei. din viaţa sa pământească trecută. Avem aici metamorfoza. în fond. Dar Goethe simţea caracterul încă limitat al teoriei metamorfozei. Şi Goethe ştie că realitatea este atât de cuprinzătoare şi profundă. felul cum ele se transformă. acela ştie acest lucru. El simţea: Aici mai există şi altceva. mai vast decât ceea ce poate fi reţinut din el în felul acesta. trec. prin impulsul Galateei. drept om. acest lucru ni-l arată Goethe. E mai comod. ce poate şi ce nu poate să facă. dacă vrem să ajungem de la homunculus la homo. Goethe însuşi a încercat cu adevărat tot ce era posibil pentru a se apropia în mod viu de misterul vieţii. ştiţi că Goethe îl aduce pe scenă. care este devenirea-om. Goethe devine mare tocmai prin faptul că ajungem să-i cunoaştem şi limitele. ca să ne spunem apoi: El a ştiut totul. Goethe a căutat. felul cum ea se transformă în os al capului. de vreme ce el însuşi şi-a mărturisit cu atâta onestitate aceste limite. Nu avem voie să ne reprezentăm în sens abstract nici teoria goetheană a metamorfozei. în orice caz. ceea ce se exprimă în opera de artă era legat de ceea ce trăieşte creator în lume. în fugă pe lângă ea. poţi urmări. în os cranian.

în faţa operelor de artă italiene. adică să-l redea pe om cu adevărat din sânul forţelor cosmice. Şi aceasta îl face pe Goethe să ajungă la finalul grandios al scenei: sfărâmarea lui Homunculus de carul făcut din scoici al Galateei. ca sentiment fundamental. când şi-au creat operele lor de artă. care sunt situaţi aici. Această dificultate a cunoaşterii spirituale stă. totuşi. Pretutindeni vedem la Goethe încercarea de a arăta cât e de necesar să ne transpunem în lumea spirituală. intimă. în stare liberă de trup. nu s-au găsit. dar nu ne aflăm în sânul metamorfozei. dacă vrem să ajungem la ceea ce face din Homunculus un homo şi vedem. nu se găsesc. Dar: “Zeii s-o îngăduie nu vor. noi putem simţi forţele creatoare. Dacă cineva realizează această artă a telchinelor. ele au fost primele care au încercat să înfăţişeze zeii sub formă umană. atunci când el se apropie de misterul intim al kabirilor. fără cunoaşterea interioară. de ceea ce se manifestă într-o artă adevărată. o desdevenire care este totodată o devenire. Când a stat în faţa operelor de artă greceşti. lumea pe care o vedem când nu suntem în trup. în faţa sufletului celui care priveşte scena cu o înţelegere adevărată. Luaţi. de ceea ce Nereus face să apară în fiica sa Galateea. în care noi intrăm când suntem liberi de trup: doridele cu fizicul. se apropie şi îşi rămân străini unii altora. în lume. ei au procedat după aceleaşi legi după care creează natura -. . în descrierea sa artistică. aici Goethe a simţit: Da. şi şi-a spus: Sunt pe urmele felului cum au procedat grecii. orice artă umană exterioară pare mică faţă de ele. care spune în cele din urmă: Nici aceasta nu ne apropie de adevărata taină a omului. a omului. totuşi. după reprezentarea ei scenică. este pe calea de a reproduce devenirea-om. să şi-l mărturisească: Noi putem privi. ca impuls fundamental. îşi creează formele. numai acea parte a scenei în care doridele îi duc pe corăbieri şi citiţi aceste cuvinte. O spune prin gura lui Proteus. Citiţi cuvintele şi vedeţi cum e caracterizată aici lumea. a animalului. de asemenea. dar. din sânul aceleiaşi realităţi care lucrează în devenirea plantei. totuşi. vă rog. Despre finalul scenei vom vorbi mâine. atunci el se cunună cu aceleaşi forţe care lucrează în natură.Dar aici rămânem. nu se apropie de ea. e ca şi cum în vis am apuca o realitate şi visul s-ar evapora imediat. atât de grandios. care creează din cosmos. Ele i-au făurit lui Neptun tridentul. a legăturii şi separaţiei dintre lumea fizică şi cea spirituală. oamenii şi spiritele se găsesc şi. sugerarea. Ei s-au găsit şi. ele sunt nişte artişti atât de mari încât. 133 . bineînţeles. Tot ce vrea Goethe să spună aici e sugerat în această scenă într-un mod atât de subtil. Şi acesta e lucrul pe care Goethe a vrut. felul cum Homunculus ar putea deveni un om în ceea ce priveşte sufletul. cum lumea fizică se întâlneşte cu cea spirituală. contopirea în elemente care este totodată o găsire de sine în realitate. Dar. sfărâmare care este totodată o naştere. creează tot ceea ce este de creat în mod artistic. contopeşte lumea spirituală şi lumea fizică. totodată. totuşi. cu corăbierii. ah. Raportul dintre lumea fizică şi cea spirituală este minunat sugerat în această parte a scenei. Iată ce vrea Goethe să spună. sugerarea subtilă.” Ele iarăşi se despart. Apar în scenă telchinele din Rhodos. Am putea spune: Goethe vede sau lasă să se vadă. care îi reînviau în suflet arta greacă. Atât de intens vrea Goethe să trezească sentimentul că există două lumi: lumea stării de veghe din timpul zilei şi aceea în care intrăm când ne eliberăm de trup şi pe care am vedea-o dacă ne-am trezi din trup în timpul somnului. e ca şi cum am vrea să prindem ceea ce sudează. dacă artistul e un artist adevărat.devenirii umane.

ci ca om legat în modul cel mai intim de tot ceea ce viaţa cere de la om şi îi aduce omului. inima cea mai simplă poate fi impresionată. că în drama “Faust” a transpus multe lucruri tainice şi că iniţiatul va găsi în ea multe enigme legate de fiinţa omului.CONTEMPLAREA REALITĂŢII ÎN MITURILE GRECEŞTI 18 ianuarie 1919 după o prezentare a “Nopţii clasice a Walpurgiei” Ieri am încercat să vă vorbesc despre scena pe care tocmai am văzut-o. în privinţa faptelor şi a activităţii sale creatoare. aşadar. forma pur artistică. Goethe caută pentru Faust al său cunoaşterea de sine. ca să putem trece apoi la ceea ce nu am reuşit să atingem ieri. realizată pe baza forţelor şi a legilor naturii pe care intelectul fizic le poate sesiza în cadrul naturii exterioare. Faust urmează să fie înfăţişat nu numai ca om care tinde spre cunoaşterea supremă. în măsura în care în acest suflet pulsează imboldul spre cunoaştere şi. Numai că. Dar lui Goethe îi este la fel de clar faptul că spre o asemenea cunoaştere de sine nu duce niciodată cunoaşterea obişnuită. De aceea. măreţia imboldului spre cunoaştere. Aş dori să repet pe scurt ideile principale care au fost prezentate ieri. care încearcă şi ei asemenea lucruri. ce a vrut Goethe cu Homunculusul său. mai ales. ceva teoretic. Am spus ieri că această scenă dovedeşte într-un mod extrem de adecvat că Goethe a urmărit problema cunoaşterii de sine şi a perceperii de sine a omului. la finalul scenei. pentru Goethe ceea ce căuta el drept cunoaştere în sufletul său era ceva menit să devină un impuls pentru situarea integrală a omului în viaţă. face Goethe să apară în “Noaptea clasică a Walpurgiei” Homunculus. drept bucurii şi dureri. dar că el s-a străduit să plăsmuiască totul în aşa fel încât. din partea I a lui “Faust”. fiindcă în această scenă avem cu adevărat una dintre cele mai importante creaţii ale lui Goethe. stând de vorbă cu Eckermann. drept fericire şi nefericire. cunoaştere a omenirii şi cunoaştere de sine. Să examinăm acum tot ceea ce am spus ieri . sesizare a forţelor de acţiune care dormitetează în om. avem de-a face aici cu o scenă cu ajutorul căreia putem privi în modul cel mai intens în sufletul lui Goethe. drept lovituri ale destinului şi posibilităţi de a evolua. ci. făcând abstracţie de toate elementele superstiţioase 134 . forţa plăsmuirii artistice. Eu am atras atenţia asupra faptului că Goethe însuşi a subliniat. ne propunem să aducem încă o dată în faţa sufletelor noastre cele comunicate ieri despre lucrurile tainice transpuse aici. cum adeseori se întâmplă la poeţii mai mărunţi.mai precis. acel produs care pentru cercetătorul medieval trebuia să fie o copie a omului. legată de simţuri. Pe lângă aceasta. De aceea. pentru perceperea cu simțire vie a tot ceea ce le poate aduce viaţa oamenilor. nu trebuie să pierdem niciodată din vedere faptul că nimic din tot ceea ce se revelează în “Faust” drept supremă înţelepciune nu stânjeneşte. cu o scenă pe care Goethe a inclus-o în “Faust”-ul său după ce se luptase timp de şaizeci de ani cu problema lui Faust. seriozitatea imboldului spre cunoaştere. dacă privim drama “Faust” drept o creaţie pe tema cunoaşterii. Ei bine. Dar imboldul spre cunoaştere trebuie să aibă legătură şi cu cerinţele pe care i le impune omului viaţa. aşa cum trebuie să fie tot mai mult şi mai mult la omul deplin dezvoltat în cadrul evoluţiei viitoare a omenirii. chiar dacă privim numai imaginile prezentate pe scenă. în privinţa comportamentului său faţă de societatea luată în ansamblu. de intelect. Fiindcă pentru Goethe cunoaşterea nu a fost niciodată ceva obţinut prin abstractizare.

ea s-a apropiat de el din exterior. un asemenea om. Iată ce a avut Goethe să arate. Faust. conştient. Goethe s-a străduit neîncetat pe parcursul întregii sale vieţi. modelarea artistică a scenei “Noaptea clasică a Walpurgiei”. întreaga atmosferă. lucrurile stau acum altfel. atât cât i-a fost posibil. când el doarme conştient. cum o concepem noi. în timpul somnului. în lumea fizică. dar nu face nimic -. Cel puţin în simţirea sa. omul se comportă acum ca în timpul nopţii. prin faptul că starea lui de conştienţă se schimbă. nici nu putea să existe aşa ceva.noi am vorbit adeseori despre Goethe şi. A căutat-o pe diferite căi. să examinăm ce înţelege Goethe prin aceasta. după părerea lui Goethe. nu va ajunge niciodată. El nu a vrut să creeze imaginaţiuni proprii. a încercat să remodeleze nişte imaginaţiuni greceşti. Goethe a căutat să reia legătura cu epocile de cultură în care mai trăiau ecourile percepţiei spirituale atavice.el a sugerat acest lucru de câteva ori în scena despre care vorbim acum -. a lui homo. faptul că poate da lămurire asupra omului numai cineva care admite nişte cunoştinţe dobândite în afara corpului fizic. idee care poate fi dobândită numai şi numai în lumea fizică. Aşadar. Cum se poate dezvolta din ideea de Homunculus ideea de homo? Lui Goethe îi era clar. Căilor care i s-au oferit. şi în acest scop a recurs la mitul grec.care erau legate de Homunculus -. dacă vorbim mai exact. Astfel încât. să se înalţe până la o asemenea cunoaştere suprasensibilă. o antroposofie. Acesta este crezul pe care Goethe a vrut să-l facă să strălucească din “Faust”-ul său. o arată întreaga atitudine. omul se comportă acum altfel. pe când orice altă cunoaştere care se desfăşoară în lumea fizică nu poate duce decât la ideea de Homunculus. de care se apropiase ideea de Homunculus .arătase toate insuficienţele din domeniul cunoaşterii omului. ne putem da seama din ce străfunduri i-a venit acest gând . Şi nu a fost greu să ajungă la gândul de a recurge la imaginaţiunile mitului grec. la cunoaşterea şi cuprinderea omenescului. el a căutat să le dea o formă artistică în “Faust”-ul său. prin faptul că el iese din trup. când este în afara trupului şi transpus în situaţia de a putea percepe în afara trupului ceea ce există de jur împrejurul lui drept realitate spiritual-sufletească. aici. Goethe a vrut să arate că un asemenea om. aşadar. Goethe a vrut să înfăţişeze prin ideea sa de Homunculus ce poate cunoaşte omul la om din sine însuşi pe baza forţelor proprii. când doarme. şi se comportă mai departe. De aceea. poate duce la cunoaşterea omului. tocmai scena care s-a desfăşurat adineaori în faţa ochilor noştri o putem caracteriza astfel: Goethe a vrut să arate cum un om. Faust trebuia să fie pentru el reprezentantul unui om care ajunge la o cunoaştere şi o înţelegere reală a omului. Ei bine. El nu-l va cunoaşte niciodată pe homo. Cel care se slujeşte numai de cunoştinţele pe care le poate furniza ştiinţa fizică despre natură sau cunoaşterea fizică a vieţii. care spune că în miturile de felul celor greceşti nu avem decât nişte 135 . de aceea. Şi atunci. într-un anumit sens. dacă ia cu sine în somnul străbătut de cunoaştere ideea de Homunculus dobândită în viaţa fizică. ci îşi va putea pune în faţa sufletului doar un Homunculus. Goethe s-a luptat cu acest lucru ca şi cu o problemă de cunoaştere. pe om. un spirit elementar rămas în urmă pe calea devenirii omului. după ce în “Noaptea romantică a Walpurgiei” din partea I a lui “Faust” . numai o ştiinţă spirituală reală sau. el o poate transforma în aşa fel încât aceasta să primească realitate umană. Goethe simţea: cu noţiunile intelectului fizic nu se poate ajunge la înţelegerea naturii umane. lui îi era clar că la întrebarea despre fiinţa umană se poate da răspuns numai în cadrul unei cunoaşteri bazate pe cercetarea pe care o face fiinţa spiritual-sufletească a omului în afara corpului uman fizic. Dar în vremea lui Goethe nu exista încă o ştiinţă spirituală orientată antroposofic. el era mult mai departe decât acea superstiţie a erudiţilor . De aceea.

sub o formă grosolană şi barbară. spre Misteriile sfinte ale kabirilor. acolo unde Homunculus urmează să fie transformat în homo. Acei oameni trăiau cu mare intesitate mai ales acel lucru pe care îl mai trăiesc şi astăzi. De ce face Goethe să apară tocmai kabirii? Pentru că Homunculus al său urmează să devină un homo. pe de-o parte. la aceasta contribuie un anumit văz atavic care percepe realitatea în stare de vis. oamenii din vechime aveau o trăire mult mai vie decât omul modern. fac ca sufletul omului să iasă din el la suprafaţă. Naturile mai profunde ale unor marinari mai cunosc această stare. în lumea fizică. Dvs. că superstiţia erudiţilor a ajuns să spună chiar că legendele. raţionalist. La oamenii vremurilor vechi. Dar la oamenii din vechime. Thales. Când un om al vremurilor vechi se urca pe munte. ca demoni ai mării. în care lumea suprasensibilă poate fi percepută sub formă de imaginaţiuni. Devenirea fizică umană are loc aici. Ei bine. Fiindcă o asemenea superstiţie a erudiţilor habar nu are cât de puţin contribuie fantezia din inima omului simplu la ceea ce se creează. la rândul lor. dar că. Chemarea la o asemenea stare de conştienţă. care prevede toate lucrurile şi fiinţele cu contururi solide. în miturile create de spiritul grec nu există doar o simplă plăsmuire poetică. de asemenea. era misterul devenirii umane. De aceea. unii marinari. să o facă vizibilă aici. presimte din suprasensibil mai mult decât atunci când este legat de contururile solide ale uscatului. ci pentru el era o trecere de la o stare sufletească la alta. dar. abia observabilă. Goethe credea că în tot ceea ce grecul simţea când se gândea la kabirii săi de pe insula Samothrake găseşte ceva care se poate adăuga ideii abstracte de 136 . e făcută de sirene. de astăzi. faptul că ei simţeau: când plec în largul mării cu o corabie şi nu mai am legătură cu pământul solid. Ele sunt în drum spre Samothrake. Marea luminată de razele Lunii face ca sirenele să iasă la suprafaţă. Ceea ce se întruchipa în kabiri. Le vedem pe sirene. sufletul se desprinde de trup şi omul vede din realitatea suprasensibilă mai mult. nu avea loc doar o modificare pur fizică. Goethe a prezentat în primul rând acel element în care toate popoarele vechi au văzut impulsul ce acţionează asupra sufletului în aşa fel încât el se desprinde de trup.am prezentat ieri acest lucru felul cum e redat totul sub formă exterioară. şi acest revers spiritual-sufletesc poate fi văzut numai în afara trupului. de imagini. miturile care trăiesc în sânul poporului simplu. acest lucru era ceva absolut de la sine înţeles. nişte demoni ai mării. a densităţii aerului atmosferic sau o modificare a perspectivei pe care ochiul o cuprinde. Nu vreau să repet astăzi . asupra tainei mai profunde a cântecului sirenelor. un om. ci o percepere a realităţii. nişte plăsmuiri ale fanteziei. scenică. Dar vreau să atrag atenţia asupra tainei mai profunde pe care Goethe vrea. prind viaţă numai când Luna luminează apa mării. sub formă de imaginaţiuni. Goethe face să se desfăşoare o serbare veselă a mării. iar sirenele. în imagini. legătura cu lumea era mult mai puternică decât la omul abstract. cei care sunt iniţiaţi în aceste Misterii urmau să afle taina devenirii umane. dar ea are un revers spiritualsufletesc. filosoful naturii. Mai întâi ies nereidele şi tritonii. Când urcau pe munte. sunt nişte percepţii din natură transformate prin fantezie. care a devenit abstract. în schimb. şi pentru că în sfintele Misterii ale kabirilor de pe insula Samothrake. îl introduce pe Homunculus în această serbare veselă a mării.creaţii poetice. Homunculus nu se poate transforma într-un homo fără ca ideea abstractă de Homunculus să fie pusă în legătură cu ceea ce poate fi văzut astfel. care sunt. ştiţi. aceste entităţi demonice. eu am discutat adeseori acest lucru. faptul că are loc în mod real o anumită ridicare a spiritual-sufletescului din instrumentul trupului.

totodată. Ceea ce poate sesiza intelectul fizic din fiinţa umană trebuie să fie fecundat în cadrul cunoaşterii din afara corpului fizic. 137 . mult mai rar decât se crede. Fiindcă Goethe a trezit la viaţă nişte imagini pentru a arăta. şi faţă de enigma kabirilor: Da. ci Goethe avea sentimentul că el trăieşte un fel de cunoaştere a tainei kabirilor. între anii 1749 şi 1829. dacă vrem să explicăm. În ceea ce poate afla omul despre sine însuşi. forţele sufleteşti nu sunt suficiente spre a-l aduce la claritate. accesibilă omului. Nu o înţelegem. tocmai prin misterul kabirilor. Căutătorul onest se consideră întotdeauna mult mai prost decât cei care. nu pot şti ce gândeau grecii când era vorba de kabiri. eventual. nu o pot şti în mod absolut! Dar poate că acesta nici nu este măcar aspectul cel mai important. nu a fost doar un om care a căutat şi a luptat în modul cel mai intens.ea a fost scrisă cam cu doi ani înainte de moartea sa. nu ajunge. Dar Goethe. nu merge. El a vrut să vadă cât de departe ajunge dacă reînvie nişte taine cum este taina kabirilor. îşi formează. Vechea clarvedere atavică a vrut să atragă atenţia. Să spunem odată fără nicio reţinere despre ce e vorba. constituie cealaltă jumătate a omului. Goethe vedea ceva care nu e decât un Homunculus. dar totuşi. în cazul cel mai riguros -. în faţa ochilor noştri . De aceea Goethe s-a gândit: Poate că transformarea lui Homunculus în om poate fi redată cu ajutorul impulsului kabirilor. Abia atunci se va forma un om fizic. ci el a avut. Goethe ştia că. căutătorului onest al cunoaşterii îi rămâne întotdeauna un ghimpe: Poate că aici sau acolo ar trebui. aici. să mergi şi mai departe! Tocmai acesta este lucrul care acţionează cu atâta intensitate din natura lui Goethe. ci ca un vis despre care ştii că pe lângă tine trece în fugă ceva care conţine un adevăr dintre cele mai adânci. pentru ca ea să devină ideea de homo. care face apoi trimitere la partea nemuritoare a fiinţei umane. în întregul ansamblu spiritual al naturii. după părerea lor. Tocmai în această dezvoltare interioară intimă constă importanţa scenei despre care vorbim acum. E ca un vis. ca om modern. Această onestitate recunoaşte. Germenele trebuie fecundat. de exemplu. această onestitate absolută. dar că el însuşi nu poate cuprinde cu mintea ceea ce trăia în el. de aici nu poate rezulta niciodată un om fizic. în ultimă instanţă. Goethe nu s-a numărat printre aceia care tratează cunoaşterea cu uşurinţă. fără a-şi face probleme. ceva care poate fi comparat cu un germene uman nefecundat. în ceea ce priveşte cunoaşterea. ca om care caută cunoaşterea. Dacă omul gândeşte doar cu intelectul fizic. în calitate de cunoscător. care nu numai că se şterge imediat. probabil. totuşi.Homunculus. îşi făuresc dintr-o direcţie sau alta o aşa-numită cunoaştere completă. ce se exprimă prin kabiri. prin aceste imagini: Aici sunt foarte aproape de locul unde vreau să ajung. Căutătorul onest al cunoaşterii ştie întotdeauna mai puţin decât cei care nu sunt nişte căutători oneşti. el a avut un suflet de o onestitate profundă. Jumătate din enigma omului se ascunde perceperii pur fizice. Căutătorii mai puţin oneşti ai cunoaşterii întreprind nişte studii antice. printr-o cunoaştere obişnuită. şi dacă te-ai străduit. asupra a ceea ce. o calitate care în domeniul cunoaşterii este întâlnită mult. dar trece atât de uşor încât mintea. nişte reprezentări fanteziste pe baza studiilor lor antice şi atunci ştiu. în gândurile sale nu se va putea aprinde niciodată fiinţa interioară a omului. Goethe ştia că şi dacă ai îmbătrânit căutând cunoaşterea şi nu ai obosit niciodată. ci numai ceea ce poate fi produs în mod unilateral şi poate fi comparat cu ceea ce poate produce femeia în mod unilateral. la nişte contururi clare. propriu-zis. Dacă ne gândim doar la germenele uman nefecundat din trupul omului-femeie. într-un mod adecvat vremurilor vechi. totul. intelectul. dar eu. scena tocmai prezentată aici. căruia nu-i mai stă la dispoziţie vechea clarvedere atavică. anul în care a scris.

sunt alese alte căi din lumea imaginativă. Fizicianul spune. Dar Nereus atrage cel puţin atenţia asupra faptului că tocmai în acest moment le aşteaptă pe fiicele sale. Galateea. străbătând toate procesele din natură cu unduirea şi urzirea sa. când apare apoi omul. vede norii trecând.Căci. Dar omul modern nu-l mai percepe. Nereus are un dar ager. nici pe această cale nu merge. aude valul mării vuind. sesizează latura bună a spiritului critic uman. repartizate pe diferite momente ale vieţii. visând. am putea spune. Goethe are sentimentul că. Facultatea de cunoaştere a omului actual e prea grosolană pentru a pătrunde în regiunile în care se trece afară. la o dezvoltare a minţii umane critice înălţată până la demonic. au loc neîncetat de jur împrejurul nostru. Omul vede cum Luna răsare şi apune. cercetător. Dar aici Goethe vrea. se ajunge la o dezvoltare unilaterală. totuşi. ceea ce trăia în om mai era cu totul în legătură cu ceea ce trăieşte afară în întreaga natură. Aceleaşi procese care au loc. În concepţia greacă despre lume. Astăzi oamenii abia dacă o mai visează. ci duce chiar până la critica profetică. Ieri am încercat deja să arăt puţin a cui imagine este Galateea. Aici trebuie să studiem acea facultate de percepţie mai subtilă care mai exista în vremurile vechi. care nu duce doar până la critica obtuză. . simţul de percepţie atavic din vremurile vechi. de aceea. Fizicianul nu trăieşte ceea ce are loc. de la concepţie. să arate: Nu. Numai că trebuie să găseşti acest element. de aceea. Este o abstracţiune. de la fecundare. prin aceleaşi trăiri din lumea care se ascunde şi în om. dar nu mai ridică la nivelul conştienţei plenare ce se petrece când în locul luminii active a Soarelui asupra mării cade lumina Lunii. de a vedea în mod profetic viitorul. atunci el îşi pierde interesul pentru cea mai profundă problemă a omenirii. Şi nici nu vrea deloc s-o facă. Dar Nereus. percepe lumina pe care o răspândeşte Soarele. Astăzi. care nu e conţinută deloc în ceea ce se învaţă de obicei la filologia clasică. el face ca Thales. dacă pot spune astfel.Şi astfel. preotul. cel mult: Lumina lunară e lumină polarizată. surorile nereidelor. chiar se demonizează ceea ce omul are drept intelect critic. aşadar. aş spune. El încă nu reuşeşte. dacă se caută pe această cale. dacă. în natură. pentru a arăta că poate nu el. Elementul care face să apară omul există sub o altă formă. îl vede luând o anumită formă. care străbate lumea cu unduirea şi tălăzuirea lui. că e în măsură să spună el însuşi cum se dezvoltă din Homunculus în homo. să apară drept conducător al lui Homunculus în faţa lui Nereus. pe care îl preţuia foarte mult. cu aceasta nu s-a spus prea mult. când el se dezvoltă din embrionul uman. învăluite. În toate zace impulsul devenirii. 138 . dacă dezvoltăm până la demonic ceea ce este doar intelect uman. o mai presimt. felul cum trăiesc în natură zămislirea şi naşterea. încât poate că despre el s-ar putea crede că ştie ceva despre felul cum se poate dezvolta din Homunculus un homo. omul care face cercetări vede toate lucrurile aşezate ca în nişte cutii. cum Soarele răsare şi apune. cea legată de transformarea lui Homunculus în homo. iarăşi. până la naştere. în omul însuşi. când lumina Lunii se oglindeşte în valurile mării. simte căldura pe care o răspândeşte Soarele. nu este nici el în măsură să se apropie cumva de problema lui Homunculus. un dar omenesc atât de ager de a transpune divinul în demonic şi. el îi aduce în scenă pe kabiri. şi pe cea mai distinsă dintre ele. dar cineva care înţelege deplin taina kabirilor va scruta trecerea de la homunculus la homo prin intermediul tainei kabirilor. pe doride. care printre demoni este. presimţind. Tocmai acest lucru era dezvăluit şi celor ce urmau să fie iniţiaţi în taina kabirilor. Astfel că de la Nereus nu se câştigă nimic. filosoful naturii. dar despre care nu credea. De aceea. Îl va percepe când va evolua mai departe pe cale spiritual-ştiinţifică şi îl percepea simţul de cunoaştere atavic.

Goethe a făcut să fie chemat Proteus. tălăzuinduse. în natură. de la fiinţele inferioare până sus. abstracte. şi a mai crezut că îşi dă seama cum oasele coloanei vertebrale se transformă în oasele craniului. când o dată cu valul mării se apropie lumina lunară ce se cunună cu el. cu forţa lunară. Iar ceea ce este astăzi corpul meu.propriu-zis. Concepţia despre lume a vechilor greci ştia ce se apropie. Numai dacă simţim pe cale afectivă aspectele intime a ceea ce se unduieşte şi se tălăzuieşte în imaginile minunate ale acestei scene create de Goethe. la haloul lunar. El exprimă acest lucru prin faptul că îl pune pe Thales să atragă atenţia. cu impulsul lunar. Aceasta i-a venit în întâmpinare în timp ce încerca să înţeleagă problema Homunculus-homo şi să-i dea o formă poetică. că în razele lunare trăieşte altceva. Fineţea capacităţii noastre de percepţie încă mai e suficientă pentru aceasta. El a crezut că îşi dă seama cum frunza se transformă în petală. Afară. la om. Goethe exprimă cu toată claritatea cum simte el şi cum plăsmuieşte în mod artistic această senzaţie subtilă. Dar concepţia despre lume a grecilor ştia că în razele de soare trăieşte ceva spiritual-sufletesc. Ştim că Goethe a putut să o dezlege doar pe nişte căi lungi. Dar Goethe a putut oferi numai treapta elementară a ideii de metamorfoză. în afară de cap. suntem departe de a pătrunde în această scenă. se va transforma până în încarnarea următoare în forma capului meu din încarnarea respectivă. pe care o putea avea grecul. valul care se unduieşte şi se tălăzuieşte în om de la concepţie până la naştere. cu marea tălăzuitoare. este cufundată în impulsul procreării care unduieşte şi urzeşte în natură. se cunună cu marea. Astfel. Dar s-a oprit aici. reprezentantul ideii de metamorfoză. De îndată ce încercăm să cuprindem această scenă în noţiunile noastre grosolane. aici. este prezent acelaşi lucru care există în om când are loc în sens fizic misterul devenirii-om. Proteus apare în 139 . de la o viaţă pământească la cea următoare. pentru a se apropia astfel de enigma devenirii-om. dacă îmi permiteţi să mă exprim sec şi teoretic. tot ceea ce e în stare să facă Proteus. într-un mod onest-sceptic. asupra norişorilor ce se apropie şi însoţesc carul de scoici al Galateei. fără o participare afectivă intimă la ceea ce a trăit Goethe când a scris această scenă. Aceasta este încununarea metamorfozei. în concepţia umană. în valul străbătut de vraja luminii grecul percepea valul care se tălăzuia afară. care unduia în lume. înainte de a-l pune pe Homunculus în legătură cu acest impuls al procreării. pentru că nu a putut ajunge până la încununarea ideii de metamorfoză. care duce spre ştiinţa spirituală orientată antroposofic. Problema Homunculus-homo poate fi condusă spre rezolvarea ei. participăm la ceea ce a trăit în mod real în sufletul lui Goethe când a scris-o. aş putea spune. dacă această idee. unde a încercat să urmărească transformările formei vii. Deja înainte. Când ea se apropia astfel. ideea de homo. iar aceasta în stamina şi pistilul plantei. că ceva se petrece când lumina lunară. această lumină solară ascunsă. în percepţia liberă de trup. intimă. Ceea ce este astăzi capul meu. transpusă afară. Goethe invocă o imaginaţiune importantă din concepţia despre lume a vechilor greci ca să se apropie de procesul prin care ideea abstractă de Homunculus poate deveni. acel demon a cărui alcătuire sufletească Goethe a crezut că o sesizează cel mai bine prin teoria metamorfozei. care există prin faptul că noi ştim: o metamorfoză care loc şi cu forţele care străbat corpul uman de la o încarnare la alta. cununându-se cu valul. Carul de scoici al Galateei este forţa de procreare a naturii exterioare care se tălăzuieşte prin mare şi pe care Goethe o pune în legătură cu Luna. noi simţim ceva când suntem atinşi cu un cleşte înroşit în foc. Şi aici el înfăţişează. Astăzi. constituie forma transformată a trunchiului şi membrelor din încarnarea anterioară. de enigma ideii Homunculus-homo.

prin faptul că se priveşte dincolo. ne amintesc că Goethe a încercat să se apropie de enigma omului nu numai pe calea ştiinţei sensibile. ne este pus în faţă prin apariţia telchinilor. de asemenea. cu adevărat. De aceea. Se caută. se arată cum Homunculus se zdrobeşte de carul din scoici al Galateei. aş spune. un alt fulger. aşadar. După ce s-a arătat apoi cât e de greu să-i prezinţi omului relaţia dintre lumea spirituală şi lumea sensibilă recurgând la doride şi la corăbierii pe care ele îi aduc. care sunt consacrate exclusiv Lunii. aşa cum am arătat mai înainte. Faptul că doridele îi aduc pe corăbieri este. pe calea artei. să se ajungă mai aproape de problema lui Homunculus. În faţa tuturor demonilor. enigma cunoaşterii umane. o contemplare a naturii. Telchinii se află în domeniul suprasensibil. doar un căutător unilateral al cunoaşterii sau un artist unilateral. care sunt nişte artişti din vechime şi care au creat primele figuri de zei sub formă umană. Goethe adună la un loc. Numai că ele stau una lângă alta. nereide. spre domeniul sensibil. sferei Soarelui. ei au ridicat zeului Apollo statuie după statuie. aici ne face să privim iarăşi înapoi din domeniul suprasensibil spre domeniul sensibil. tot ceea ce poate duce la naştere. Dar şi aici Goethe ezită.d. forma de animal trece în forma de om. un aspect intim al acestei scene. în lumea suprasensibilă. pătrunde o altă rază. şi aduc carul de scoici al Galateei. ei sunt cei cărora le vorbesc sirenele: Celui ce-aduce zile bune. se apropie psili şi marşi. Goethe nu a fost. ci şi pe o altă cale sensibilă: pe calea artei.diversele sale înfăţişări. a lui Proteus ş. Aici cade. când s-a aflat în faţa operelor de artă din Italia. Goethe ne arată că. dar cugetul lor merge iarăşi dincoace. voi – consacrații. fiind în acelaşi timp slujitori în lumea în care intră omul când îşi părăseşte corpul fizic. într-un anumit sens. ca şi cum şi-ar da seama că. în faţa lui Nereus. Lui Helios. aş spune. a cunoaşterii suprasensibile.a. 140 . ei sunt în opoziţie cu toate celelalte fiinţe. atunci când şi-au creat operele. grecii au lucrat după aceleaşi legi după care creează natura însăşi şi pe urmele cărora se află el. în faţa tuturor acestora păşesc telchinii.. a tuturor entităţile spirituale de natură elementară. vom vedea că Goethe a încercat să-şi aducă aproape. cei mai vechi artişti ai lumii pământeşti din epoca a patra postatlanteană. sus. Dar nici aşa nu merge. Iar dacă lăsăm să acţioneze asupta noastră cartea lui Goethe despre “Winckelmann”. unde în om natura devine conştientă de sine însăşi. nişte demoni care scot fiinţa sufletească din om şi o duc în spiritual. să urmărească transformarea fenomenelor naturii până acolo. aş putea spune. la naşterea suprasensibilă a ideii de Homunculus. Nu există nicio separare între animalul pur şi omul pur. el a spus că percepe în ele ceva. Ce se întâmplă? Ei bine. Proteus însuşi neagă categoric faptul că prin telchini s-a câştigat ceva pentru transformarea lui Homunculus în homo. Psilii şi marşii sunt nişte fiinţe demonice în formă de şarpe. Salut de mare cinste dați-i În ceasul-acesta sfintei Lune! Ei aparţin. tritoni şi driade. în timp ce de obicei conduce mereu conştienţa umană de la domeniul sensibil la domeniul suprasensibil. privit din cealaltă direcţie. o percepţie artistică a naturii. aşa cum o spune el atât de frumos în cartea despre “Winckelmann”: Ceea ce este în stare să facă o percepţie. în el artistul s-a unit în mod conştient cu căutătorul cunoaşterii.m. Pe insula Rhodos. Aceştia.

de fapt. pentru a-l face pe Homunculus să devină un homo. nu sub aspectul său interior. care se tălăzuieşte ca în vis. atunci când ceva suprasensibil vrea să se unească cu ceva sensibil: Zeii s-o îngăduie nu vor. Şi apoi. V-am spus ieri deja: Forţa care stă la baza concepţiei. purtat în trupul matern. Dar ştiinţa clarvederii ne arată într-un mod absolut clar la trezire: aici e vorba de o cufundare. acolo stă scris: Slavă mării! Şi văpăii 141 . pământ. născut. prin rostogolirea mereu mai departe a forţei de procreare. a zămislirii. Aici se sfărâmă din nou ceea ce credem noi că am dobândit deja pentru transformarea în om a lui Homunculus dincolo. sau şi din somnul cunoaşterii. unii care ştiu foarte bine ce trăiesc. simt realitatea spirituală mai mult ca stare de vis. ne trezim. a vieţii embrionare. ele sunt rechemate în viaţa pe care o petrecem în trup. şi apoi. toate elementele .Doridele sunt demoni. şi printre oamenii care nu sunt clarvăzători. şi apoi se trezesc. dar de aceeaşi natură. aer. apă.Noi suntem cufundaţi într-o lume spirituală. Dacă frunzăriţi numai. din lumea spirituală în lumea fizic-sensibilă. în cealaltă lume. Faust trebuie s-o primească pe Elena. Numai că aici. ca să devină om. absolut de aceeaşi natură cu forţa care ne trimite înapoi din somnul nocturn. iar corăbierii sunt fiinţe umane. Acolo se cufundă Homunculus. de la finalul grandios al acestei scene. se sfărâmă când el se reîntoarce în realitate. ne îmbrăcăm corpul. cea mai importantă. în starea de veghe din trup. noi ne trezim datorită aceleiaşi forţe care este prezentă. în starea de somn şi. când se află dincolo. Câţiva oamenii ştiu acest lucru. în finalul scenei. celălalt trece pe lângă om cu totul neobservat. foc. dar cu o altă intensitate. suntem scufundaţi într-o lume spirituală. singurele care ne pot lămuri asupra enigmei omului din cealaltă direcţie a existenţei.copleşind. Numai că unul dintre aceste lucruri este văzut pe Pământ. în viaţa fizică. . este doar o forţă mai extinsă. Şi aceasta stă în faţa noastră ca şi cum ne-am fi cufundat noi înşine în somnul cunoaşterii. care poate fi sesizată numai sub formă de imaginaţiuni. fiinţe ale mării. în măsura în care ea se manifestă prin valul mării luminat de razele Lunii şi cuprins de vraja luminii lunare. ceea ce se petrece aici. În fiecare dimineaţă când ne trezim. cu care Homunculus se uneşte. legătura se desface iarăşi după scurt timp. a unei flăcări. în imediata lui apropiere. ea nu poate fi menţinută. ni se arată într-un mod absolut minunat cum. vrea să arate că destinul -– ni se spune în mod clar: corăbierii au fost salvaţi de doride -. care se manifestă în elementele: foc. Misterul sfânt al trezirii trece neobservat pe lângă om. oarecum. se trezesc datorită aceleiaşi forţe care trăieşte în carul din scoici al Galateei: forţa de procreare a naturii. profund misterios. şi care face ca un om să fie zămislit. tot ceea ce era posibil. dar numai sub aspectul său exterior. aer. suntem în lumea fizic-sensibilă. Ce vedem. a naşterii. Faust trebuie să se cufunde în realitatea vechii Grecii. Homunculus se cufundă în mod real în forţa de procreare a naturii. mai intensă. după ce s-a încercat. apă. drept apropierea cea mai înaltă. în finalul scenei? Aprinderea unui fulger. în imaginaţiuni grandioase. personal. destinul îi pune pe oameni în legătură cu zeii. Există. chiar dacă nu sunt clarvăzători. Toate elementele se fac simţite: pământ. ca şi cum am fi făcut cunoştinţă noi înşine cu imaginaţiunile. oricum. Goethe vrea să arate că omul se poate apropia de fiinţele spirituale din cealaltă direcţie a existenţei. cea mai puternică de dezlegarea enigmei omului. prin somn.

Ei bine. ca simbol sau ca pe o imagine poetică. mai plenar aş fi putut trăi toate acestea. Eu vin acum chiar de pe ţărmul unde-am tras Încă-ameţiţi de valul care-n legănări… şi aşa mai departe. că este o cârpăceală a poetului ajuns la vârsta senilităţii. Toate patru. Aici momentul trezirii trebuia să aibă loc în aşa fel încât să se arate cum se sfărâmă ceea ce a fost perceput în spiritual-suprasensibil despre enigma omului. Aici el urmează să se trezească. se apropia anul 1829. Goethe a reuşit cu adevărat să-l introducă pe Faust într-un mod grandios în lumea suprasensibilă şi să-l facă să se trezească la viaţă participând la realitatea greacă. stihii! dacă frunzăriţi puţin mai departe. În aceasta constă dispoziţia deosebită a părţii a II-a a “Faust”-ului goethean. care a spus şi unele lucruri cu adevărat bune despre “Faust”-ul lui Goethe. aşa cum voia Goethe. hulită mult. cu cât mai bogat. în lumea greacă. el este cel mai tânăr în sufletul său. Faust trebuie să se fi trezit din contemplarea spiritualităţii supreme. De aceea. Dar filistinismul. Şi eu pot să înţeleg cum Vischer Şvabul. voi. în anii ‘90 ai secolului al 18-lea. de inteligent ar fi. conştient. tot ceea ce a trăit de-a lungul întregii vieţi. de deştept. atunci când am avut posibilitatea de a mă cufunda în lumea operelor de artă meridionale. oricât de erudit. când moare. poezie adevărată. dacă m-aş fi putut cufunda deja pe atunci în lumea spirituală aşa cum trăiesc acum acest lucru. cea slăvită mult. omul întinereşte în suflet. filistinii nu vor putea să se încălzească niciodată pentru partea a II-a a “Faust”-ului goethean. aducându-şi în faţă încă o dată. presimţindu-l. dar îmbogăţit datorită întineririi. decât le-am trăit. Ne dăm seama. Dar astăzi omul simte această legătură cel mult ca alegorie. Şi el a dobândit mult. în faptul că vedem sufletul întinerit. a fost de părere că aşa ceva e plictisitor. omul scufundându-se iar în trupul său. în ceea ce priveşte enigma Homunculus-homo. Acesta este un proces din natura exterioară. În timp ce îmbătrâneşte din punct de vedere exterior. fiindcă noi ştim ce a devenit apoi Goethe. într-un grad şi mai înalt. când Luna se stinge şi se ivesc zorii. După ce studiase tot mereu natura nordică. nu va 142 . dar este. Goethe a fugit în Italia. totodată. Aici ea apare în ceva care este o întrupare a enigmei cunoaşterii. aveţi. în actul III: Elena. Realitatea care stă la baza acestei legături este prea puţin cunoscută. el a vrut să cunoască ceva ce credea că se poate dobândi pentru sesizarea înţelegerea enigmelor lumii numai prin contemplarea artei meridionale. Ne vine să spunem: În anii ‘80 ai secolului al 18-lea. atât de plin de duh în anumite privinţe. adică a întinerit în sufletul său. Viaţa sufletească se desfăşoară în sens invers. aşa-numitul V-Vischer. Faust trebuie să fie în realitatea greacă. sub formă artistică. El a mai înaintat în vârstă. avem sentimentul că Goethe simţea în el însuşi cam aşa: Cum aş fi putut să reînvii în faţa sufletului vechea lume greacă. fiindcă aceasta a fost o fugă.Sfinte prinse-n valul geamăn! Slavă apei! Şi scînteii! Şi-aventurii fără seamăn! Slavă gingaşelor vînturi! Peşterii cu taine vii! Lăudate fiţi în cînturi.

caracterul poetic cel mai înalt. după ce veţi vedea această scenă. Va putea face acest lucru numai cel care îşi lasă simţul poetic să se înflăcăreze prin ceea ce îi oferă percepţia spirituală. 143 .putea pătrunde nici caracterul poetic. care îi este propriu părţii a II-a a dramei “Faust” a lui Goethe. Mâine. vom mai spune câteva lucruri în legătură cu această înfăţişare a impulsurilor goetheene.

şi dacă îşi manifestă voinţa conform cu nevoile sale. De aceea. Omul banal. dar se poate face lumină doar când 144 . limba spirituală în care a fost scrisă o asemenea operă. al oricărei căutări umane orientate spre trăirea spirituală. ştim în ce direcţie poate fi ţinta. într-un mod deplin armonios. dar habar nu avem de ţintă. conform cu reprezentările sale -. ştim direcţia.de a pătrunde în lumea spirituală şi că el a reuşit. 19 ianuarie 1919 Prin cele două expuneri pe care le-am legat de descrierea ultimei scene cu “Noaptea Walpurgică” din partea a II-a a lui “Faust” de Goethe. Avem reprezentarea exactă. cetăţeanul obişnuit. în cele din urmă: Dar. lucru care. Dar cu gândirea şi cu voinţa lui este ceva extem de interesant. dar totul este încă întunecat. cu întreaga sa viaţă interioară. În substratul oricărei căutări a cunoaşterii. omul trebuie să gândească. viaţa dintre naştere şi moarte. se află două sentimente fundamentale. mediocru. să desfăşoare o activitate de creaţie artistică din sânul unei asemenea vieţi spirituale. Uneori ea este mai mult gândire şi activitate de reprezentare. poate că ne va fi îngăduit să spunem şi următorul lucru. Nu-i aşa. cât se poate de pătrunzător. atunci când încearcă să meargă mai departe pe calea gândirii. este de cele mai multe ori o interpretare greşită sau atribuirea unor lucruri care nu sunt conţinute în ea. să-şi facă reprezentări. Unul dintre ele provine din faptul că. Simţirea e situată. alteori mai mult activitate a voinţei. pe de o parte . ci şi să voim. Goethe era pe calea dacă putem spune aşa . în timp ce îşi petrece viaţa dintre naştere şi moarte. îşi mărturiseşte. N-aş vrea să dau impresia că prin toate cele spuse aici am vrut să ofer o interpretare a acestei opere poetice. conform cu reprezentările sale. gândeşte cât se poate de clar. în acel loc. se deosebeşte de ceilalţi tocmai prin faptul că. Dar adevăratul căutător al cunoaşterii. dacă n-am gândi asupra lucrurilor şi asupra noastră înşine. noi trebuie nu numai să gândim. propriu-zis. nu voi face niciodată aşa ceva. Dacă ne păstrăm această atitudine în această problemă. de fapt. căutătorul onest până în străfundul cel mai intim al propriei sale entităţi. O asemenea expunere vrea doar să ne înveţe limba. putem privi spre unul din poli. să ating. ci fiecare dintre aceste domenii ale căutării înţelepciunii se exprimă. şi spre celălalt pol. nici înţelepciunea nu au de suferit. între gândire şi voinţă. cu această gândire din cadrul corpului fizic tot nu ajung decât până la o anumită distanţă faţă de ceea ce caut. noi n-am fi pe deplin oameni. dacă. Tot ceea ce încercăm să facem prin expuneri de felul celor două precedente este trezirea unor posibilităţi de a savura o operă poetică sau de artă în acelaşi element în care ea a fost creată. am vrut să trezesc sentimentul că.cel puţin. crede că deja a atins rezultatul la care poate ajunge. într-adevăr. astfel încât nici arta.ÎN LOC DE HOMUNCULISM ŞI MEFISTOFELISM: GOETHEANISM Dornach. Dar dacă vrem să ne împlinim viaţa în corpul fizic. de jur împrejurul ţintei. polul gândirii şi al activităţii de reprezentare. oricum. Vrem să ajungem la acea ţintă. nu să explice ori să interpreteze ceva. Cu gândirea este exact la fel ca atunci când am căuta să ajungem într-un anumit loc. polul activităţii umane. al voinţei. ca niciun alt poet. Fiindcă sunt de părere că interpretările sunt lucrul cel mai inutil care poate exista în acest domeniu. Omul este o fiinţă care gândeşte şi voieşte. când pornim la o expunere de felul celei pe care ne propunem să o prezentăm noi acum. poate ca niciun alt artist. putem face abstracţie de simţire. la locul său. la mijloc.

Dacă vreau să rămânem doar pe această cale a gândirii. Dar. dar noi suntem ţinuţi pe loc. în “Faust” al său. dacă el îşi reprezintă în interiorul sufletului. ajungem din nou la o limită. în aceasta zace superficialitatea vieţii. Omul respectiv e condamnat. Dar acum apare un alt sentiment. nu putem ajunge la ţintă. că te simți îndestulat pe nişte căi ale vieţii care pot fi împlinite. că nu putem avea. care trece în faptă. oamenii sătui. în ceea ce priveşte voinţa. care se transpune în act. prin încercările vieţii fiindcă omul e pus la încercare. ei bine. Omenirea va trebui să înţeleagă cândva. o simplă beatitudine a căutării. de fapt. care nu poate fi trăită cu acea conştienţă care se dezvoltă în viaţa dintre naştere şi moarte. peste un abis. cineva ne apucă şi mână mai departe voinţa. Acolo unde se manifestă voinţa. tot ceea ce ne zdrobeşte în viaţă. dacă încercăm să ne situăm în viaţă cu voinţa. pe când nu ne simţim nici pe departe ajunşi la ţintă. ni-l prefigurează. dacă încercăm să ne situăm cu voinţa în viaţă . Dar aceasta nu e singura limită sau barieră trasată manifestării umane între naştere şi moarte. încolţesc în primul rând dorinţele şi poftele omului. cele două limite amintite -. la rândul său. într-un mod pe care noi înşine nu-l dorim. de la superficialitate la profunzimea modului de a concepe viaţa. începând cu pornirile cele mai grosolane şi până la idealul spiritual cel mai pur. Filistinii sătui. Cealaltă limită/barieră se ridică acolo unde se manifestă voinţa. nu ne lasă să mergem mai departe. până sus. Omul ajunge astfel la una dintre limite. în sensul cel mai grosier al cuvântului. că parcă cineva ne apucă pe la spate şi ne opreşte de la ţelul propus. în această îndestulare nu zace ceea ce face posibil. Dar. îl duc până în punctul în care el simte că ceva care frânează gândirea îi stă în cârcă. ci ne aflăm la o distanţă considerabilă de ea. care vin din viaţa instinctuală. dacă omul îl are. în aceeaşi direcţie. am putea spune. şi dacă această claritate. bazată adeseori numai pe nişte iluzii. Şi el se fereşte de superficialitate numai dacă încearcă să gândească în modul cel mai clar. activitatea de reprezentare ne mână într-o anumită direcţie. să rămână superficial.ajungem acolo. Acesta este sentimentul care. mai ager. această agerime a gândirii. tot ceea ce ne eliberează în viaţă şi tot ceea ce e păcătos în viaţă -. o fiinţă ne apucă pe la spate şi ne opreşte în loc. cu intensitatea necesară. într-adevăr. în timp ce voim. în orice caz. am putea spune. tocmai cu ajutorul gotheanismului. de alte porniri. duce. în senzaţia că eşti sătul. În tot ceea ce se manifestă. Şi noi putem spune: Cel care nu a simţit toate durerile şi loviturile destinului care apar de la sine sub influenţa unei asemenea reţineri pe loc pe calea gândirii faţă de ţinta gândirii nu duce o viaţă de cunoaştere mai profundă. această îndestulare nu face posibil să intrăm într-o altă lume. Nu avem acelaşi sentiment ca în cazul gândirii. de care unii încearcă adeseori să se convingă. se află impulsurile de voinţă. Apare un altul în voinţa noastră şi ne ia cu sine. după încercarea cuvenită. S-ar putea spune că suntem smulşi din noi înşine. de la superficialitate la profunzimea unui mod de a concepe viaţa. că dacă ne dezvoltăm suficient de mult voinţa vom ajunge la ţintă. şi există o gamă întreagă de porniri. Acest sentiment că cineva ne stă în cârcă e o trăire umană profundă şi fără aceasta nu ajungem. punând piciorul. Omul e îmboldit în voinţa sa de foame şi de sete. sunt de părere. pentru ca el să poată trăi tot ceea ce ne aduce fericire în viaţă. la idealurile spirituale cele mai pure. ci. la limita care e pusă fiinţei sale în viaţa dintre naştere şi moarte. Şi noi simţim: Gândirea. activitatea de reprezentare. Dar în această senzaţie. să-l situeze pe Faust cu voinţa sa în viaţă. dacă prin constituţia interioară a sufletului său poate avea părerea că poate ajunge prin gândire la ţinta gândirii înseşi.tocmai acesta a fost scopul lui Goethe. omenirea va trebui să înţeleagă că ceea ce îl duce pe om la ţinta lui trece prin 145 . la locul pe care gândirea însăşi.

prin trăire suprasensibilă. trebuie să găsească o modalitate de a trece de la un creştinism mai mult pasiv la un creştinism activ. Gândiţivă la modul bizar în care. aşa cum doreşti şi apoi. nu poate ajunge la cunoaşterea naturii umane. Ne este îngăduit să presupunem că. pentru a repara ceea ce omul însuşi nu intenţiona deloc să repare într-o măsură suficient de mare. iar Dumnezeu este omul bun care îi iartă totul. dezamăgiri. să-ţi organizezi viaţa laică. în aşa fel încât nu El singur să facă ceea ce omului însuşi nu-i place să facă. în anumite momente ale vieţii. de fapt.piedici. numai în stadiul său incipient. el a făcut ca în om să ia naştere numai sentimentul că a existat cândva un Christos. nu ne putem apropia de propria noastră fiinţă umană şi 146 . Aceste rele sunt încă înfipte adânc în inimile şi sufletele umane. care îţi permite să rămâi pasiv. un creştinism care devine activ. de la un moment dat. ş. sentimentul că a existat cândva un Christos. activitatea laică.puteai să păcătuieşti cum voiai. de fapt . prin existenţa Lui. ca oameni. mai bine zis. pe de o parte.această dublă atitudine pasivă faţă de Christos aparţine şi trebuie să aparţină trecutului. în cadrul diferitelor confesiuni. legate de cele două limite ale cunoaşterii şi perceperii de sine umane. acest sentiment s-a pierdut din nou. deziluzii. În cele din urmă. la perceperea și cuprinderea a ceea ce este omul. în viitorul apropiat. să faci penitenţă. suntem de-aşa natură încât. creştinismul se află. pe baza principiului trecutului. tocmai concepţia christificată despre lume şi viaţă va trebui să cunoască. în cadrul cercetării materialiste a secolului al 19-lea. acolo unde omului nu-i place să acţioneze el însuşi. Dar cele două sentimente fundamentale despre care am vorbit. numai prin faptul că tu crezi în Christos. această rătăcire. Putem caracteriza cele două sentimente fundamentale legate de limitele din gândire şi voinţă dacă spunem: Unul dintre ele ne atrage atenţia asupra faptului că omul nu se poate apropia de propria sa fiinţă. noi. de fapt. să fi izbăvit de Christos . Şi ele trebuie să fie vindecate. numai să se întoarcă la El în momentul potrivit. să-l metamorfozeze.. numai dacă acest creştinism al pasivităţii se va transforma într-un creştinism al activităţii. forţa de a face el însuşi ceva.a. Dacă vrem să exprimăm ce a realizat până acum creştinismul. în trecut. altceva decât un fel de ajutător la nevoie. iată ce trebuie să ia locul creştinismului bazat pe pasivitate. Ce a adus Christos în lume. dacă pe urmă erai dispus să te căieşti sincer. Biserica Romano-Catolică a iertat păcatele . în primă instanţă. am putea spune că. în această privinţă. Prin evoluţia pe care a trăit-o până acum. numai ca reprezentare.iertaţi-mă dacă mă exprim atât de frust . cum este legat Christos de căutarea sufletului uman. şi că cel care refuză să treacă prin dezamăgiri şi refuză astfel să-l transforme pe omul întreg. numai în imaginile activităţii ei de reprezentare. Da. Christos era aici pentru a ajuta la necaz. Dar. un avânt important. că te simţi în mod absolut pasiv unit cu Christos. Ia gândiţi-vă puţin: pentru câţi oameni Christos nu a fost.omul face pe planul fizic orice vrea. o înaintare spre Christos. Ceea ce trebuie să apară în locul ei trebuie să fie o relaţie cu Christos ca putere activă. în cadrul căruia. Un creştinism activ sau.d. Această situaţie caracterizează în acelaşi timp graniţa dintre perioada care trebuie să se încheie şi care a dus la o catastrofă îngrozitoare a omenirii şi cea care trebuie să vină şi care va putea fi în măsură să vindece relele care s-au arătat deja şi care se vor arăta tot mai mult. dacă e ca evoluţia Pământului să fie dusă mai departe. chiar dacă în epoca noastră intelectualistă marea masă a omenirii va putea avea această trăire suprasensibilă. asupra acestor lucruri trebuie să cadă lumină în direcţia viitorului prin cercetările de ştiinţă spirituală şi printr-un mod spiritual de a simţi lumea. atunci totul îţi era iertat. ci în aşa fel încât Christos să-i dea.m.

dintre a nu te găsi şi a te pierde. aceasta este reprezentarea maladivă a ştiinţei din epoca prezentă. Omul trebuie să caute să realizeze starea de repaos care e starea de mijloc dintre bătăi. apariţia celei de-a doua serii de dinţi. pendulul. cu toate că omul e situat în cadrul unei asemenea pendulări. Eu v-am atras adeseori atenţia asupra felului unilateral în care e conceput astăzi procesul dezvoltării. în voinţă ne pierdem. o altă fiinţă cosmică. e o fiinţă duală. pur şi simplu. în jurul vârstei de şapte ani. în om se formează procesul de densificare. ca fiinţă pământească. Eu am atras adeseori atenţia asupra acestui fapt. Când cineva vrea să dezvolte în el asemenea sentimente în modul just. omul dintre naştere şi vârsta de şapte ani. Apoi se scoate a doua cutie şi apare omul dintre şapte şi paisprezece ani. cu pubertatea. Fiindcă lucrurile nu stau deloc aşa. totuşi. în starea de repaos. vârâte una într-alta. ieşind una din alta. lor trebuie să li se alăture. Ia gândiţi-vă. în viitor. Ce este oare acest fenomen. pe tărâmul fizic. Una dintre părţile acestei fiinţe duale nu se poate găsi pe sine. E ca un fel de concentrare a tuturor forţelor vieţii. Şi dacă omul le simte pe amândouă în acelaşi timp cu toată puterea. Apoi a treia. Nu-i aşa. în mod esenţial. Nu este o vorba de o concentrare a tuturor forţelor de viaţă în 147 . Dar aici ne ia în stăpânire altcineva. el este o fiinţă duală. Repaosul existenţei îl atinge. nu o monadă. treptat. balanţa. în cele din urmă. încă o dată. omul trebuie să poată realiza acelaşi lucru pe care îl realizează. Omul e făcut. aici ajungem până la noi înşine. partea cea mai densă. A doua perioadă a vieţii se încheie cu maturizarea sexuală. omul actual îşi imaginează diferitele stări succesive ale dezvoltării sub forma unei serii de cutii din carton. o cutie din altă cutie. graniţa reală a primei perioade de viaţă este schimbarea dinţilor. Pe tărâmul spiritual-moral. partea cea mai minerală a fiinţei sale. şi apare omul dintre paisprezece şi douăzeci şi unu de ani. nu ne formăm o reprezentare justă despre om dacă îl prezentăm doar ca monom. când se încheie prima perioadă a vieţii? Este o consolidare. pendulul. fiindcă voinţa izvorăşte real din noi înşine. Iar în voinţă. Este o concentrare reală a tuturor forţelor de viaţă în direcţia densificării. îl atinge balanţa. ci numai dacă încercăm să-l înfăţişăm ca stare de mijloc între neputinţa de a se găsi pe sine şi pierderea de sine. după principiul acestui dualism. A avea o asemenea reprezentare. ieşind una din alta.nu ajungem cu gândirea noastră până la noi înşine. cealaltă parte a acestei fiinţe duale se pierde pe sine. şi alte sentimente legate de viaţă şi realitate.teoria Kant-Laplace -. Ia gândiţi-vă numai: întreaga dezvoltare e concepută astăzi ca şi cum cele următoare ar fi scoase mereu din cele precedente. el se simte cu adevărat om pământesc. că apoi. pentru ca omul să poată produce. o densificare a omului. apariţia seriei a doua de dinţi. Cu gândirea nu ajungem până la noi înşine. iată ce îi este cel mai plăcut omului de astăzi. Ceea ce trebuie realizat. Acest lucru stă şi la baza tuturor reprezentărilor groteşti pe care le primim astăzi în şcoală şi care vor fi descrise cândva. fiindcă aceasta îl face leneş. Omul nu trebuie să caute să aibă starea de repaos absolut. drept nebunia ştiinţifică a perioadei luminate dintre secolul al 19-lea şi secolul 20. îl leneveşte. când copilul se dezvoltă . aici ne pierdem pe noi înşine. este repaosul existenţei. el se simte om pământesc. De aceea. Aici e tocmai invers. că odinioară a existat o stare de nebuloasă . De fapt.o cutie din carton. Când cineva simte un fel de pendulare între a nu te putea găsi şi a te pierde pe tine însuţi. a doua serie de dinți. cum vi se prezintă dezvoltarea omului individual dintre naştere şi moarte dacă o priviţi într-un mod cât de cât obiectiv. starea ulterioară provenind mereu din cea precedentă. Înaintare liniară în dezvoltare. Şi acum. respectiv.

acela îşi spune: La început au existat nişte animale imperfecte.este o idee care nu foloseşte la nimic. Când ne naştem aici. numai pe nişte trepte elementare. predispoziţii. relaxare.are loc din nou un fel de concentrare. apoi animalele din neamul maimuţelor. dimpotrivă. În realitate.m. munte cosmic.v-am atras adesea atenţia asupra acestui lucru. nimeni nu poate înţelege viaţa în mod real dacă nu îşi reprezintă această viaţă ca pe ceva ritmic. dar nu numai ca formaţiuni exterioare. şi viaţa omului. aşa este. o cutie de carton ieşind din alta. că ea duce omenirea de nas şi trebuie eliminată. Numai dacă sesizăm aceste raporturi vom ajunge la o înţelegere mai profundă a vieţii. veritabil. în mare. o rarefiere a tuturor forţelor vieţii. căci şi sevele se dilată. pistil. noi ne concentrăm. se răspândesc. veţi vedea cum descrie Goethe acest fenomen. dilatare. când am scris prima mea introducere la Scrierile de ştiinţe naturale ale lui Goethe. care duc în cele din urmă la bunăvoinţa umană ş. devenind apoi petală. La treizeci şi cinci de ani . a treia perioadă a vieţii. Şi cam tot aşa. sub formă ritmică. că dezvoltarea nu e atât de liniară. noi ne dilatăm tot mai mult şi mai mult. dar. pe la douăzeci şi unu de ani. aşadar. se concentrează. dilatare.d. Aşadar. care merge de la o frunză la alta. o dilatare. De fapt. Dar. în lumea fizică. drept dilatări şi contractări permanante. perioade luciferice şi perioade ahrimanice. pentru că ea nu ţine seama absolut deloc de ritmul vieţii.trebuie s-o spunem mereu .a. Când străbatem viaţa dintre moarte şi o nouă naştere. concentrare. ci. Pentru că orice evoluţie înaintează în ritmuri. relaxare. Vedem. citiţi poemul său: “Metamorfoza plantelor” şi veţi vedea cum descrie Goethe acel proces specific de plăsmuire. când se înaintează astfel. Dezvoltarea liniară . Cel care gândeşte evoluţia ca pe ceva liniar. căutând să introduc în imagine această dilatare şi contractare. instincte. Acesta e mijocul vieţii: treizeci şi cinci de ani. Ce rezultă din toate acestea? Din toate acestea rezultă că ideea de dezvoltare care gândeşte dezvoltarea numai ca pe ceva liniar nu e bună de nimic. concentrare. am atras atenţia asupra faptului că în evoluţia istorică alternează. în mod liniar. să spunem: Vedem deja în lumea animală porniri morale. lucrurile stau în felul următor.direcţia densificării. la floare.aproximativ . Douăzeci şi unu de ani: concentrare. de acest lucru se mai leagă şi o schimbare exterioară. omul se axează mai ales pe ceea ce ne leagă cu întreaga lume largă. Acum omul se consolidează din nou. în forţele lor.! Tot o reprezentare bună de aruncat la coş. în anii ‘80 ai secolului trecut. dacă vrei să ajungi la o înţelegere a vieţii. La fel este şi cu înţelegerea vieţii istorice a omenirii. iarăşi. să reconstruiesc planta originară goetheană. dacă extindem şi mai mult această idee. În ultimele numere ale revistei “Das Reich”. densificare. ci ea se mişcă pe o linie sinuoasă: concentrare. şi în conferinţele pentru publicul larg -. stamină. îşi adună la un loc forţele. de aici s-a dezvoltat apoi omul. aflat în mers ritmic. o îmbelşugare. Citiţi ce scrie despre metamorfoza plantei. atunci ajungem. astfel încât ne aflăm între limitele pielii noastre. iar se contractă. doar că mai într-un mod mai fin. La douăzeci şi opt de ani el şi le dilată iarăşi. dilatare. Douăzeci şi opt de ani: dilatare. ci înaintează de la o curbă ascendentă a valului la una descendentă. omul se axează mai ales pe ceea ce trăieşte în interior. densificare. de la o curbă ascendentă la una descendentă. cu darwinismul adevărat. ceea ce încheie. Imaginaţi-vă 148 . Dacă aplicăm această idee asupra moralei . Eu am încercat. apoi unele din ce în ce mai perfecte. până sus. Goethe a presimţit toate acestea. Viaţa nu merge mereu mai departe. În organism pulsează o stare diametral opusă. Ea concepe evoluţia sub forma liniei drepte. unde am scris despre elementele ahrimanice şi luciferice din viaţă. Orice evoluţie merge: vale cosmică.

Şi această stare de echilibru a capului uman face ca noi să nu putem manevra în mod liber cu ceea ce aducem din lumea spirituală. într-o luptă permanentă. dacă s-ar dezvolta mai departe. ca fiind o anumită sociabilitate. ci lor le-a ieşit în întâmpinare un alt val al devenirii cosmice. jos. Capul uman se formează ca stare de echilibru. în încarnarea actuală din partea abdominală a fiinţei dvs. total. de aici nu vom ajunge niciodată să vedem ce există în mod real. Dacă omul ar fi evoluat aşa cum îşi reprezintă Haeckel. propriu-zis. Reîncarnarea poate fi privită şi din punct de vedere moral. când intrăm. Fiindcă aceasta este o totală absurditate. acesta ar fi un adevărat avorton. devine principiul Răului. Noi intrăm în corpul nostru fizic şi aici nu putem exprima în întregime ceea ce suntem. E de-a dreptul grotesc. aici. Fiindcă în toate predispoziţiile care la animal mai sunt încă bune. Dacă am putea gândi aşa cum am gândit înainte de a ne fi născut.de aici nu rezultă omul. Acesta e ritmul! O coamă a valului trece într-o vale a valului şi nimeni nu poate pătrunde în interiorul a ceea ce ascunde în sine natura dacă nu vede posibilităţile de dezvoltare ritmică. pe planul fizic. trece în mod ritmic în reversul său. în existenţă. Dacă această parte ar plăsmui singură capul. cea care tinde să se înalţe din corp şi cea care îi vine în întâmpinare din Cosmos. Ele sunt paralizate. Astfel încât trebuie să ne reprezentăm: regn animal până la un anumit nivel. să vadă cum capul uman este prezentat ca şi cum s-ar fi dezvoltat. un homo. Aceste instincte de luptă se află pe fundul sufletului uman. în lupta cea mai aprigă. din capul animal. atunci omul ar vrea să trăiască pe Pământ într-un război permanent. nu ar veni ceea ce e primit mereu în lumea spirituală şi e trimis iarăşi jos? Dacă omul doar s-ar naşte. Ceea ce admiraţi dvs. dus mai departe. atunci din maimuţa antropoidă s-ar fi dezvoltat o societate umană care ar fi dus din capul locului. în lumea spirituală. se află în organismul uman. prin naştere. ar fi un monstru îngrozitor. pe planul fizic. nu am gândi un Homunculus ci am gândi un om. se află impulsul de dezvoltare spre ciocnirea tuturor împotriva tuturor. respectiv înainte de a fi fost concepuţi. dacă s-ar forma din sine capul. cu însuşirile lor . dacă îmi este îngăduit să mă exprim astfel. dacă spre ceea ce se naşte în mod pur fizic. ci animalul superior ar dezvolta în modul cel mai antipatic tocmai însuşirile care vă par cele mai simpatice în lumea animală. atunci ceea ce dezvoltaţi dvs. începutul bunăvoinţei. de ceea ce vine de sus. iar şi iar. care se formează prin alăturarea a două forţe. pentru cineva care înţelege lucrurile. în loc de cap. la războiul tuturor împotriva tuturor. ar fi un monstru animal îngrozitor. atunci s-ar dezvolta cele mai groaznice instincte de luptă. de a se desvolta în rău şi a aşternut peste ceea ce tindea să devină rău ceea ce oamenilor le era menit de la începuturi să devină. asupra faptului că Nikolaus von der Flüe a gândit înainte de 149 . ei bine. ce ar fi devenit omul. fugitiv. dacă el tot s-ar naşte şi s-ar naşte mereu doar aici. ia naştere capul uman. venindu-i în întâmpinare celălalt val.animalele cele mai evoluate. când am ţinut la Basel conferinţa de Crăciun. cea mai sângeroasă. la animale. care toceşte tendinţa de a deveni rău. Numai datorită faptului că nu au ieşit la suprafaţă posibilităţile de dezvoltare care există în animalele superioare. începutul unui comportament social. Dacă privim înspre exterior ce se întâmplă. numai datorită acestui fapt s-a dezvoltat omenirea. de ceea ce vine din lumea spirituală de la acea entitate umană care e primită mereu. De fapt. dacă el nu ar fi pătruns cu suflet de către fiinţele care mereu sunt primite în lumea spirituală şi coboară aici. dacă un cap de animal ar fi evoluat în continuare. care a ucis tendinţa de a deveni rău. nu ar rezulta niciodată omul. Ce credeţi. Vă amintiţi că recent v-am atras atenţia. Numai datorită faptului că de sus vine spiritualul şi se aşază împotrivă. Acest lucru se exprimă şi în forma exterioară. încetul cu încetul.

Şi. Momentul înălţător în care Faust păşeşte în faţa lui Manto. Iar când ne cuprindem pe noi înşine cu voinţa. pe de o parte. Faust nu ar dori. (Desenează). comparaţi cu cele spuse trei momente. ci un avorton uman. Faust apare pentru ultima dată.a se naşte scenele pe care le-a trăit după ce s-a născut. nu pătrundem în noi înşine. unde. Acest lucru este exprimat în “Faust”-ul lui Goethe cu o profunzime extraordinară. dacă nu ne apropiem de ceea ce se află pe calea de a deveni om şi. pe de o parte. pentru ultima dată. există ceea ce nu putem atinge. în “Noaptea clasică a Walpurgiei”. care se pierde însă mereu. va rămâne la Homunculus şi nu va ajunge la om. ele sunt. în care el vrea să se piardă. atunci ne cuprinde imediat un altul. să cadă în exaltarea unei mistici abstracte: “De-aş putea” aceasta este una dintre ultimele sale cuvântări . Căci phorkiadele recitiţi cuvintele rostite de phorkyade . Comparaţi între ele toate aceste lucruri. vizibil. într-un anumit sens. în întreaga lui urâţenie. De aceea. de fapt. Dar Faust nu e menţinut nici într-o stare de linişte abstractă. Aveţi aici situaţia în care omul rătăceşte în ceea ce priveşte voinţa. atunci când Mefistofel apare. Cel care caută să pătrundă în sine numai prin intermediul capului nu poate ajunge la sine însuşi. unde omul se pierde pe sine. inversat faţă de momentul sfânt-sublim în care Faust stă în faţa lui Manto. el trebuie să-şi recunoască urâţenia. stă cu adevărat acolo. Aşa cum am arătat ieri. ci numai un Homunculus. El nu doreşte o magie exterioară. nu devine în întregime om. Examinaţi momentul în care Mefisto se uneşte cu phorkiadele. Numai dacă încercăm să punem în echilibru forţele interioare ajungem la omenescul adevărat.îşi recunosc urâţenia.mic. atunci apar în voinţă toate soiurile de motive şi impulsuri străine. undeva. Ei bine. Goethe este absolut onest în clipa în care Faust se află în faţa lui Manto. din partea a II-a a lui “Faust”. cinstite. Se află în omul însuşi. prin faptul că. În acest moment aveți un moment contrar.“uita orice formulă de magie”. totuşi. care se află pe calea de a deveni om şi totuşi nu devine în întregime om. totuşi. în lumea suprasensibilă. ci e aruncat încolo şi încoace de nişte tendinţe diametral opuse. apoi e oprit şi . acolo. în scena cu 150 . Nu reuşim.un mic monstru îngrozitor. ci gândeşte numai cu capul. ci calea interioară care duce sus. Îl aveţi aici mereu pe Faust al voinţei. Aici Goethe încearcă să aştearnă peste acest moment acea linşte interioară a sufletului uman care ia naştere prin senzaţiile stării de echilibru. nu e animal. îşi mărturiseşte urâţenia. El e aproape de acest pas şi. în fiola care e adusă pe scenă ca Homunculus s-ar forma . S-ar forma un soi de animal. departe. fiindcă înainte de acest moment el minte. Ceea ce ne face să ne pierdem pe noi înşine. dramatic din punct de vedere exterior. de aceea şi drăgălaş . adică nu poate să fie treaz în afara corpului. El s-a văzut ca om înainte de a se naşte. care pot să apară acum în faţa ochilor dvs.. dacă am avea toate mijloacele tehnice. în ceea ce priveşte voinţa. el e aruncat iarăşi. totuşi. omul nu gândeşte niciodată un om. în prada contrariilor. Şi atunci ne pierdem. Mefistofel îi ia în stăpânire impulsurile. tot ceea ce i se întâmplă lui Faust în scenele în care îşi duce viaţa el însuşi împreună cu Mefistofel. De aceea. în centrul omului -. după aceea. mereu. care. după ce îl îmbrăţişează phorkiadele. când caută să se cuprindă în voinţă.undeva. Dar când omul s-a născut deja şi nu poate învinge somnul cunoaşterii. Aveţi toate pericolele care ameninţă impulsurile morale ale omului. Cine procedează aşa. nu reuşim acest lucru. unde ia el însuşi înfăţişarea unei phorkyade. propriu-zis. Lucrurile sunt de-aşa natură încât omul încearcă să intre în sine însuşi. care ar constitui ceea ce ar lua naştere dacă s-ar lăsa numai în seama corpului uman să formeze din sine ceva.

Găsiţi exprimat acest lucru în scena finală a primei mele drame-mister. “Poarta iniţierii”. În fiecare seară noi ne întoarcem în lumea din care am ieşit prin naştere. în scrisorile estetice ale lui Schiller. că ceea ce ne face să ne pierdem pe noi înşine. Tocmai aici este ceva vrednic de plâns. şi cât e de greu să ajungi la omul real. Şi Goethe a vrut să sugereze. ducelui de Augustenburg. a izbucnit . de fapt. Şi acum. perceperea nemijlocită a celui care este. e la fel de rea. de o măreţie dramatică extraordinară este momentul în care în om trăieşte ca un sentiment estetic de scârbă ceea ce e nepermis din punct de vedere moral. natura umană în stare embrionară. Fiindcă numai cunoaşterea ne eliberează de el. ispititorul nostru. ne poate mântui de ispitire. nu să ne împotmolim tot mai rău într-o cunoaştere pur exterioară a naturii şi într-o simplă mistică abstractă. căutăm. îl trăim în urâţenia sa. drept corpul nostru. de exemplu. examinaţi cel de-al treilea moment: când Homunculus se sfărâmă de carul făcut din scoici al Galateei. când a apropiat atât de mult elementul moral de elementul estetic. mergem în întâmpinarea a ceea ce ne este dat. prin scrisorile sale estetice. mistica abstractă. pe baza sentimentului său profund. existenţa pământească. Dacă nu învăţăm să-l recunoaştem. înfăţişat în scena. comoda “găsire a omului divin în interiorul nostru”. Această mistificare abstractă e la fel de rea ca şi materialismul. trei momente din “Faust”-ul lui Goethe. şi că toate acestea au fost date uitării. Noi venim din lumea spirituală. La urma urmelor. egoistă. pentru a birui ispitirea. Examinaţi în modul cel mai artistic. ce puteţi simţi când Faust se află faţă în faţă cu Manto. omuleţul. îngrozitoare. Învaţă mult despre evoluţia omenirii cel care înţelege în adevărata lor profunzimea cele două aspecte. în primă instanţă. devine el însuşi o phorkyadă. faptul că a existat cândva un lucru. în fiecare dimineaţă trebuie să repetăm sub formă de imagine naşterea. în care Mefisto se află în mijlocul phorkyadelor. în motivul voinţei. Aici e descris întregul său caracter respingător. adresate. în epoca sufletului conştienţei. prin concepţie şi naştere.aceasta a fost una din cauze . ci. Acesta era sentimentul fundamental al lui Schiller. în care am intrat. De aceea. trecând peste propriul gust. Cine ia seama la aceste două fapte. această reprezentare clară ar fi de-aşa natură încât nu 151 . Schiller a crezut că săvârşeşte un act politic. cădem în prada lui. adevărat. nu putem realiza ce este omul. ce puteţi simţi când Mefisto. noi trebuie să căutăm. acela că Schiller şi-a conceput scrierile de estetică prin contemplarea evoluţiei lui Goethe. şi încercaţi să simţiţi ce este acest Homunculus. adevărat dacă am reuşi să avem. Aici putem simţi că. prin faptul că ne cufundăm iar în corpul fizic. află cu adevărat mult despre evoluţia omenirii. Şi că. Acolo se spune că numai cunoaşterea. intrând din exterior. chiar înainte de a ne trezi. Şi. să-l cunoaştem în mod just pe ispititor. după ce toate posibilităţile de evoluţie din timpul nopţii s-au epuizat. impulsul fiinţial-real care îl face pe om să se piardă pe sine în polul voinţei.catastrofa actuală a omenirii. Această reprezentare clară ar fi o reprezentare cosmică. în sens afectiv. de fapt. aşa cum este ea prezentă. din care nu rezultă nimic altceva decât o abstracţiune îngrozitoare. în “Scrisori despre educaţia estetică a omului”. Noi am putea ajunge la omul real. Examinaţi. iar Mefistofel în scena cu phorkiadele. îşi poate găsi vindecarea numai dacă noi nu doar îl găsim respingător sub raport moral şi fugim de el. aflat printre phorkyade.Manto. din existenţa fizică. Ia gândiţivă. pentru că omenirea le-a dat uitării. aşa am spus . să avem o reprezentare absolut clară. faptul că aşa ceva a existat cândva şi că a putut fi dat uitării. că ne vine în întâmpinare doar Homunculus. faptul că în evoluţia omenirii moderne cultura a reuşit să ajungă până pe o culme.

nu-i aşa. ne-am pregătit. ne-am simţi revărsaţi în întreaga lumină a lumii. Fiindcă. începe viaţa corporală. Dar în cursul obişnuit al vieţii nu facem ceea ce am sugerat eu acum aici. dacă trăim în mod conştient acest lucru. prin faptul că am lăsat ca Homunculus să fie fecundat în lumea spirituală. Astfel că acest final al “Nopţii clasice a Walpurgiei” e luat din viaţa adevărată. în loc de viaţa cosmică: Homunculus se zdrobeşte. fulgere . Homunculus se sfărâmă în acel moment prin ciocnirea cu rezistenţa pe care o opun elementele. toate perfecţiunile tehnice ajunse până la o anumită culme. care mai bântuie şi prin secolul 20. şi pentru ca ele să pătrundă în mod fiinţial. Nu e deloc de mirare. Dar. în viaţa cosmică. pomul să lepede totul. Nu e de mirare că această cucerire a secolului al 19-lea. de omenire. Reprezentarea vie pe care o avem şi care ar fi o trăire de sine în lumină. în sunetul cosmic. dacă nu ne-am cufunda în ceea ce este accesibil numai prin intermediul ochilor fizici. o reîntîlnire cu entităţile ierarhiilor superioare. care alcătuiesc propriul nostru organism. continuarea a ceea ce noi încă mai simţim înainte de a păşi peste abis. drept ceea ce trebuie să fie integrat în evoluţia omenirii. înainte ca. Nu e suficient să credem 152 . în nişte predici ţinute în după-amiezele de duminică. reală. sunt pomul înainte de a-şi lepăda fructele. el se află în cea mai desăvârşită desfăşurare a rodirii sale. ah: Zeii să o îngăduie nu vor. care s-ar simţi la fel de bine unită cu fiinţele ierarhiilor superioare cum se simte aici unit corpul fizic cu regnul mineral. în loc de sunetul cosmic. atunci am trăit finalul “Nopţii clasice a Walpurgiei”. în Societatea Antroposofică. Fiindcă omul îşi va găsi legătura justă cu realitatea numai dacă îşi va însuşi de acum înainte noţiuni noi. în loc să ne aţintim auzul spre interiorul nostru. în toată viaţa lumii. ci ne-am simţi revărsaţi în lume. Se aprind flăcări. Planta pe care au crescut toate acestea e destinată uscării. treptat. ci în solul culturii omenirii trebuie pusă o sămânţă nouă şi trebuie plantat un pom nou. Se aprinde lumina ochilor. noi simţim cu nervii tactili din piele în afară. ci aceste lucruri există cu adevărat ca să fie aflate. cucerire care trece în secolul 20. pe care noi am forma-o. a fost resimţită drept ceva desăvârşit. dincolo. dacă somnul şi-ar fi săvârşit lucrarea asupra noastră cu câteva clipe înainte de a ne trezi. ceva de felul unui abis. prin intermediul urechilor fizice. în loc să ne cufundăm în noi înşine cu simţirea. pământ. Dar acum noi trecem peste abis. drept impulsuri reale. Homunculus. În orice caz. dincolo de abis. ea şuvoieşte peste abis. în direcţia viitorului. privim prin ochi afară. în toate sunetele lumii. Dacă va începe să-şi dea seama că ceea ce a fost mereu lăudat drept marea cucerire a secolului al 19-lea este un sfârşit. Ştiinţa secolului al 19-lea. ascultăm cu urechea în afară. şi nu e suficient ca acest pom să crească mai departe. această reprezentare. începe să se audă sunetul accesibil urechilor. cu cel animal. toamna. Şi atunci am înţelege ce este omul corporal. dacă e ca această omenire să meargă spre salvarea ei şi nu spre prăbuşire. ne-am pregătit să percepem omul. cu cel vegetal. Aceste lucruri nu există doar ca să se vorbească despre ele. ar trebui s-o cufundăm în omul nostru corporal. al sunetului fizic. această reprezentare ar trebui s-o aducem cu noi în momentul trezirii. în loc să se aprindă lumina cosmică.noi abia dacă observăm. În loc să privim în noi înşine. prin trezirea în aer. care s-ar trezi la viaţă şi ar deveni om.ne-am crede limitaţi pe nicăieri. la trezire: căldură. căldură. Noi ne cufundăm. ajungem aproape de om. În faţa noastră. apă. al celor pipăite pe cale fizică. Şi.

în al său “Homunculus”. ci trebuie s-o rupem cu ideea unei evoluţii liniare. când şi-a scris opera “Homunculus”. dar devine bilionar . Înţelegerea acestui echilibru. acest Hamerling . ci trecând peste două graniţe. acest “Homunculus” despre care eu am ţinut nu puţine conferinţe. Să presupunem că cineva citeşte azi acest “Homunculus” al lui Hamerling. cu sentimentul că încearcă să spună absolut cinstit ceea ce avea de spus despre enigma omenirii în “Faust”-ul său. cum trăieşte el într-o lume în care omul nu se îmbogăţeşte cu comori spirituale. că lasă să acţioneze asupra sa ceea ce îşi imaginează Hamerling în legătură cu devenirea lui Homunculus al său. anunţăm cu respect. omul are de-a dreptul impresia că se pierde. ne-o imaginăm dusă puţin mai departe. ca un fel de continuare. după ce se produsese ruptura de orice goetheanism. vorbind în mod plastic. fiindcă cineva îl apucă. şi apoi omul. la sfârşitul secolului al 19-lea. în mod 153 . din cauză că îl apucă și îl târâie puterile mefistofelice. de cei ce recunosc necesitatea de a pătrunde în suprasensibil. De cealaltă parte. în care a prezentat drept homunculism tot ceea ce există în omenirea modernă ca elemente în putrefacţie. A găsi echilibrul între homunculism şi mefistofelism. El a gândit toate acestea la sfârşitul anilor ‘80. ei Doamne. A ieşi din cadrul a ceea ce este astăzi. Să presupunem: cineva citeşte astăzi acest “Homunculus” al lui Hamerling. şi oamenii trebuie să înveţe să înţeleagă ritmul vieţii. care a apărut în anii ‘80 ai secolului al 19-lea. între a fi apucat de Mefistofel şi a te pierde. presimţind. aşa cum era atunci. să îndrepte spre omenire. izvorâtă încă din vremea veche. Să presupunem aşa ar putea spune unul care citeşte acum acest “Homunculus” . oamenii trebuie să înveţe că în cadrul omenirii drumul nu merge în mod liniar. nu doar ca operă literară. cineva care nu îl lasă să ajungă până acolo unde vrea să ajungă gândirea. acel jurnalism care de atunci şi până astăzi s-a împotmolit şi mai îngrozitor. o ultimă chemare. reprezentarea mulţimii banale.dacă pe atunci oamenii ar fi luat în serios ceva de felul a ceea ce arată Hamerling în “Homunculus”. o lume în care oamenii se preocupă în modul cel mai frivol de lumea spirituală.Homunculus devine bilionar -. Nu e suficient să apară în număr tot mai mare spirite care scriu mai întâi nişte articole geniale despre animale şi mai târziu o carte despre apariţia omului. nu poate apărea ceva benefic în evoluţia omenirii. după ce deja oamenii nu au mai vrut să ştie nimic de goetheanism. La una dintre ele omul are impresia că se asfixiază de-a dreptul. între a te împlini în homunculism şi a nu te putea găsi.el a murit în 1889 . Şi cu nimic nu îşi dăunează omenirea mai mult decât cu această ostilitate împotriva încercării de a ieşi din cadrul cotidianului banal. despre care am vorbit şi înainte de război. nu fără un anumit scop. să presupunem că ei ar fi lăsat ca asupra lor să acţioneze aşa ceva.a văzut omenirea. Poate că el şi-ar spune: Da. Hemerling a descris devenirea lui Homunculus: cum e luat el cu totul în stăpânire de o gândire materialistă. Nimic nu e privit astăzi cu mai mult ostilitate decât această încercare. Dar. care se desfăşoară sub forma unor coame de val şi a unor văi de val. într-adevăr. acesta e lucrul pe care trebuie să-l înţeleagă omenirea modernă şi acesta e lucrul în care Goethe trăia. tocmai spre aceasta trebuie să tindă omenirea. am spune. Ne-am putea imagina un lucru: cineva citeşte astăzi opera “Homunculus” a lui Hamerling. Hamerling a încercat. pe căile spre care se îndreaptă. ci ar fi luat în serios aceste lucruri. pe de altă parte. pe atunci ei nu s-ar fi mirat dacă cineva ar fi spus: Din această omenire trebuie să ia naştere. în care se dezvoltă deja.că am cunoscut evoluţia animalelor. atâta timp cât ostilitatea împotriva încercării de a ieşi din cotidianul banal nu e combătută cu adevărat.

un strat mai profund al conştienţei. o cale care să ducă însă la cunoaşterea suprasensibilă şi. pentru ca lumea să vadă unele dintre lucrurile pe care nu le-a văzut în ultimele decenii. cu un limbaj care ne face uşor de înţeles ceea ce se prezintă într-o scenă cum este aceea de la sfârşitul “Nopţii clasice a Walpurgiei”.trebuie căutat astfel. ajungând acolo unde ştiinţa spirituală vorbeşte despre cunoştinţele suprasensibile. să găsească impulsuri sociale. ci să trecem peste abis. cu numele simtomatic de Kreuzwendedich [Cruce-Întoarce-te]. să ne pătrundem simţirea cu el. la sfârşitul secolului al 19-lea şi începutul secolului 20. pe baza cunoaşterii suprasensibile. care duce. catastrofa mondială.absolut necesar. însă în regiunea phorkyadelor. pierderea de sine în voinţă este mefistofelism. Şi astfel. După cum goetheanismul . o adâncire reală într-o scenă de profunzimea celei pe care o prezentăm acum este pentru om o cale de a înainta tocmai în direcţia în care omenirea trebuie să înainteze acum. Aceasta va fi un lucru bun şi un impuls bun. Aceasta este. El presimţea deja că trebuie deschisă o cale pe care să se evite atât pericolul unei mistici fantasmagorice abstracte. ci un fost ministru al finanţelor. spre nenorocirea omenirii. cât şi pericolul unei concepţii fantomatice despre natură. pentru a duce mai departe omenirea în direcţia în care ea trebuie să înainteze. străină de realitate. Neputinţa de a se găsi pe sine în gândire este homunculism. nu tot ceea ce a crezut lumea că trebuie să facă din Goethe. Dar sarcina actuală a omenirii constă în intensificarea acestor forţe pe care le-a primit. dacă vrem ca în perioada următoare ea să aibă parte de salvare şi nu de nenorocire. să învăţăm să înţelegem limbajul acelui strat al conştienţei care vine din regiunile unde omul simte că în gândire nu se poate găsi pe sine. ci ceea ce este prezent în mod real în goetheanism . 154 . între homunculism şi mefistofelism. Aşa îşi poate spune cineva care citeşte astăzi opera “Homunculus”. Cum să ne mai mire faptul că această catastrofă cosmică a luat naştere. atunci suntem transpuşi în nişte scene atât de profunde. Goethe presimţea acest lucru şi l-a înfăţişat în “Faust”-ul său. că în voinţă se pierde. în fruntea căreia nu se află un om de-al lui Goethe. fiecare vede lumea aşa cum i se poate ea înfăţişa. în scena pe care o descriem astăzi. Să pătrundem în el. în acelaşi timp. de vreme ce un poet al anilor ‘80 a fost în stare să-l înfăţişeze în felul acesta pe omul-Homunculus? Dar chemarea care răsună din această descriere a omului-Homunculus este. Şi astfel. nu goetheanismul Societăţii “Goethe”. am putea spune. La urma urmelor.nu un goetheanism de profesor universitar. conform cu forţele pe care le-a primit. Dacă simţim acest lucru. care îl pot transforma pe Homunculus într-un homo. aceea ca noi să nu ne oprim la viaţa din care nu rezultă altceva decât un homunculism. s-ar putea spune: Omenirea este situată în homunculismul care se găseşte într-o lume în care omului de astăzi nu-i prea place să se transpună.

ci în cazul “Faust”-ului lui Goethe ai sentimentul că e necesar să ai experienţe de viaţă mereu noi. anumite aspecte interioare intime. nevoia cea mai imperioasă de a se apropia de viaţa lui Goethe. din această operă. pe care bătrâneţea ce se apropie le poate oferi. din operele lui Goethe. mai important decât orice altă impresie. Aş dori să vorbesc tocmai despre relaţiile personale ale lui Goethe cu “Faust”-ul său. era întotdeauna ceva atât de mare. Se poate spune că o operă de artă trebuie înţeleasă aşa cum este ea. fireşte. ci şi în viaţa sufletească a omului însuşi. Dar putem şi lăsa la o parte toate obiecţiile de acest fel. şi putem vedea că. atât de grandios. pentru că prin studierea dramei “Faust” a lui Goethe omul poate afla el însuşi că numai în acest fel pot cădea razele de lumină juste asupra acestei opere.RELAŢIA PERSONALĂ A LUI GOETHE CU “FAUST”-UL SĂU Praga. de la un deceniu la altul. dacă cineva se adânceşte mereu-mereu în “Faust”-ul lui Goethe. în conştienţa sa personală. ca să poţi primi în tine anumite taine. nu folosesc deloc pentru studierea mai sus-amintită. în sufletul său. totuşi. aşa cum sunt ele formulate în scrisorile adresate unei persoane sau alta. în cunoaşterea sa. ceea ce acţiona. am studia ceea ce a spus Goethe despre el însuşi. că într-o asemenea relaţie a unui poet cu opera sa există o imperfecţiune. avem aici ceva care ne conduce adânc nu numai în particularităţile lui Goethe. Pe de altă parte. Dar. încât Goethe însuşi nu a putut să cuprindă.fiindcă din această cauză poţi găsi lucruri mereu noi şi în alte opere ale literaturii universale -. ci despre relaţiile personalităţii spirituale a lui Goethe cu “Faust”-ul său. aş spune. privind aceste relaţii dintre personalitatea spirituală a lui Goethe şi “Faust”-ul său. eu aş aplica-o în sensul eminent al cuvântului la Goethe. nu despre relaţiile personale cele mai înguste. fiindcă ceea ce găsim în activitatea creatoare a lui 155 . care se găsesc în această operă. şi poţi crede că primeşti din ele mult mai mult decât ai primit înainte. mai mult sau mai puţin pedante. Uşor s-ar putea crede că ar fi de mare folos dacă. Constaţi că nu poţi ajunge la nicio lămurire ca lumea. Ni se întâmplă cam aşa: ne convingem că afirmaţiile lui Goethe. din studierea vieţii lui Goethe. Şi aşa e cazul tocmai cu “Faust”-ul lui Goethe. prin studierea relaţiilor lui Goethe cu opera sa. despre felul cum s-a raportat la cunoaştere. atât de vast şi de o luminozitate care radia până departe. în orice caz. tocmai când încerci să te apropii de opera cea mai importantă a lui Goethe. de fapt. 12 iunie 1918 “Faust”-ul lui Goethe se numără. o asemenea bogăţie de forţă trebuie să ne apară ceva superior. fără îndoială. independent de personalitatea creatorului ei. Iată gândurile din care s-a născut tema conferinţei de astăzi. despre căutările sale. în ultimele decenii. nu este aşa. şi mai ales drama “Faust”. Dacă nu s-ar fi abuzat într-o măsură atât de mare. de expresia “inconştient . se dovedeşte că ceea ce a trăit în sufletul lui Goethe în timp ce-şi crea operele. al propriei vieţi. la problema artei. luând în considerare mărturisirile lui Goethe însuşi. în aşa fel încât să găseşti în ele mereu lucruri noi. Se poate obiecta. observăm că. despre viaţa sa. dacă ne apropiem tot mai mult şi mai mult de viaţa lui Goethe. în sufletul său ia naştere. Dar. Dacă vrem să găsim răspuns la o întrebareenigmă pusă în mod absolut clar. în orice caz. Şi tocmai în aceasta constau dificultăţile încercării de a studia personalitatea spirituală a lui Goethe.subconştient”. “Faust”. printre acele opere ale literaturii universale la care te poţi întoarce mereu. nu pentru că am devenit mai maturi . de a face cunoştinţă în mod mereu nou cu viaţa lui Goethe.

de obicei. pentru o clipă a vieţii. îşi întoarce de la semnul Macrocosmosului şi se îndreaptă spre semnul care îl duce la invocarea Spiritului Pământului. vai. aspectul goethean demn de admiraţie. de la un fenomen cum au fost “teatrul de păpuşi”. Dar în acea perioadă Goethe nu înclina să considere că e satisfăcător ceea ce poate primi omul în cunoaşterea sa spirituală pe această cale. în general.să facem abstracţie de “Prolog”. Goethe credea că s-a lămurit în privinţa faptului că în tot ceea ce poate primi omul în reprezentare. eu nu mă pot extinde aici asupra stimulării pe care a avut-o Goethe din direcţia tradiţiei populare. Aspectul prin care sufletul lui Goethe se revelează pentru prima dată în sensul eminent al cuvântului ne iese în întâmpinare acolo unde Faust. trup şi suflet. Faust se întoarce cu spatele la acest semn şi la revelarea sa. filosofia…”. Tocmai ceea ce spun eu acum este valabil într-o măsură cu totul deosebită pentru relaţia lui Goethe faţă de drama sa “Faust”. în primă instanţă: în această operă trăieşte revolta lui Goethe împotriva cunoaşterii exterioare. Tocmai din “Faust” însuşi apare posibilitatea de a înţelege relaţiile lui Goethe cu “Faust”-ul său. Aceasta începe doar dintr-un anumit punct. dacă cineva se ocupă un timp îndelungat de “Faust”. E necesar. şi dă peste semnul Macrocosmosului: acest semn exprimă legătura dintre om şi puterile cosmice care pulsează pretutindeni. dacă vrem să înţelegem de ce el se întoarce cu spatele spre Macrocosmos şi 156 . faptul că Faust se apucă de magie. ş. a venit spre Goethe din tradiţia legată de figura lui Faust. se apucă de magie. Ce este. el nu va avea sentimentul că prin acest monolog ne aflăm deja în cadrul ideilor specific goetheene. cu Universul. că fenomenele pământeşti şi cele cereşti sunt tripartite. după ce a deschis cartea lui Nostradamus. el nu are decât o imagine de oglindă a realităţii. Din cauză că avem la dispoziţie un timp atât de scurt. în idee.a.m. spectacol doar!” Aici vedem întreaga retragere a lui Goethe. Aici pulsează ceea ce trăia în mod cu totul deosebit în sufletul lui Goethe drept forma sa de a simţi enigma lumii. el o numeşte cartea lui Nostradamus. Aş vrea să mă limitez la discutarea relaţiei dintre Goethe şi “Faust”-ul său. care îl face să-l aducă în faţa sa pe Spiritul Pământului. această legătură a fost ceea ce l-a preocupat pe Goethe. Trebuie să privim în interiorul cel mai adânc al sufletului lui Goethe. încât îl pune pe Faust să încerce să facă în aşa fel încât prin imaginile acestui semn să i se reveleze legătura omului cu întregul Univers. fără niciun fel de idei preconcepute. de “Închinare”. să ne apropiem de “Faust” în modul cel mai liber posibil. Şi noi auzim cu acuitate profundă cuvintele prin care Goethe se întoarce de la semnul Macrocosmosului: “Ce spectacol! Dar. el spune. Dar ce este aceasta? Goethe arată cum Faust deschide o carte de magie. că în lumea tripartită omul tripartit.d. Revolta împotriva celor patru facultăţi. împotriva unei năzuinţe exterioare spre ştiinţă. se află într-o legătură tainică cu această lume. De aceea. împărţit în spirit. Şi oamenii văd măreţia în faptul că Goethe îl arată pe Faust disperat în privinţa puterii tuturor celor patru facultăţi. din faţa a ceea ce i se poate revela referitor la legătura omului cu întreaga lume. înainte de toate. L-a preocupat atât de mult. din faţa a ceea ce poate cunoaşte omul. pe care îl găsim în el printr-o studiere îndelungată a lui Goethe? Ce este specific goethean în “Faust”? Dacă examinăm drama “Faust” . în anii ‘70 ai secolului al 18-lea. Şi. în el. nu era aspectul prin care sufletul lui Goethe voia să se reveleze în sensul eminent al cuvântului. În semnul Macrocosmosului se exprimă faptul că lumea este tripartită. se îndreaptă spre un alt semn. dacă cineva începe să studieze drama “Faust” de la monologul “O viață întreagă ah. la început ele nu existau -.Goethe radiază treptat în propriul său suflet în aşa fel încât devine mai mare decât tot ceea ce poate să spună Goethe în legătură cu aceasta. şi altele de acest fel. Dar.

chipul însuși al Dumnezeirii să nu m-asemăn ție!” Spiritul îi strigase mai înainte: “Tu semeni duhului pe care tu îl înţelegi. ceea ce se exprimă clar în sufletul lui Goethe. vreau să spun: Cine s-a luptat cu adevărat vreodată cu ideea cunoaşterii. nu poate sesiza ce se află în adâncurile propriului suflet. la revelarea spiritului. îl arată pe Faust întorcându-se cu spatele la ceea ce poate revela Universul şi îndreptându-se spre semnul care nu se revelează din Univers. a omului necunoscut. ca să nu fiu greşit înţeles. decât să se declare mulţumit cu nişte rezolvări urzite cu uşurinţă. ci el caută cunoaşterea în măsura în care rezultatul cunoaşterii pătrunde cu forţă sufletul uman. în spirit. Goethe nu caută cunoaşterea în acest sens. aspectul artistic însuşi. atunci? Eu. De aceea. când omul îşi sesizează propria viaţă sufletească. Această teamă exista în sufletul lui Goethe. mai târziu. deoarece cu această idee nu ai exprimat tot ceea ce se poate revela când pătrunzi în profunzime. faţă de cunoaştere. mai ai şi un alt sentiment apăsător: Dacă ai făcut odată să se ridice la suprafaţă o idee a cunoaşterii. Goethe se numără printre spiritele care. Goethe se numără printre spiritele care nu voiau să-şi cucerească o anumită cunoaştere care ar consta într-o sumă de idei referitoare la legile naturii şi ale omului. nu mie!” Cine este oare spiritul pe care Faust îl înţelege? Spre ce trebuie să se îndrepte Faust în acest moment? Ei bine. dar ştii că ceea ce este acolo. cu o idee prin care vrea să pătrundă în realitatea lumi. de obicei. modelarea formei. s-a revărsat numai parţial în această idee. o ce spectacol. în faţa a ceea ce. jos. o anumită teamă de a primi în suflet ideile cunoaşterii. el a încercat întotdeauna să înfăţişeze mai degrabă enigmele lumii ca enigme. din faţa măreţiei omului. ameţit. Numai că trebuie să facem abstracţie de orice revelare ideatică pe care oamenii o caută. trebuie să căutăm aspectul dramatic. El avea sfială. nu putem cunoaşte uşor. îţi vine să spui: Da. Ceea ce trăieşte în conştienţă. 157 . Ţi-e teamă că pe calea de la viaţă la cunoaştere ai pierdut ceva. Dar îşi spunea: Ceea ce tu poţi face să păşească în faţa sufletului uman drept cunoaştere. ajungi de-a dreptul la disperare că nu vei mai putea plăsmui niciodată într-o formă vie ceea ce ea nu a exprimat. când ne apropiem de ceea ce trăieşte în adâncurile sufletului. aici avem unul dintre momentele cele mai dramatice din “Faust”-ul lui Goethe. l-au întâmpinat pe Goethe. ştie cât de nesatisfăcut rămâi. din noi. Când ne apropiem de Univers.îşi îndreaptă atenţia spre microcosmos. Cu aceasta. Dacă ne dăruim acestor lucruri. Şi în toată această situaţie. în aşa fel încât omul să plăsmuiască în sine însuşi tot ceea ce îl duce la o existenţă demnă de numele de om. într-un anumit sens. aş spune. Întotdeauna după ce ai dobândit o cunoştinţă. prin revelare nemijlocită. în “Faust”. în mod pur şi puternic. Goethe apelează la ceva care nu rămâne doar o piesă. Nu. După ce ţi-ai format o idee. Goethe îl face pe Faust al său să ajungă la disperare la gândul că în întinderile Universului nu se arată realitatea şi îl prezintă apelând la revelarea din adâncuri. Aceste pericole ale căutării umane. “Nu și ţie? Cui. ajungem. El trebuie să se dea înapoi. Faust păşeşte în faţa Spiritului Pământului în aşa fel încât îl găseşte sub forma în care îl găseşte omul care coboară în străfundurile sufletului uman mai adânc decât se întâmplă de obicei. ceea ce se revelează din străfundurile lumii sufleteşti. vai. în suflet. dar. ci se ridică din adâncurile sufletului uman însuşi. ai pierdut posibilitatea de a primi iarăşi. nu poate fi decât o imagine de oglindă. ceea ce ai pierdut. interpretând. Dar în acest moment descoperim pericolul în care intrăm cu toată cunoaşterea noastră. Faust trebuie să se întoarcă cu spatele. şi el a transpus aceste pericole în “Faust”-ul său. tu ai cuprins cutare sau cutare lucru în gânduri. veneraţie. Acum în faţa lui Faust stă în mod concret. Faust se dă înapoi speriat. noi putem ajunge la spiritul revelării. Astfel. au o anumită frică. de asemenea. spectacol doar! . propriul său interior.De aceea.

El crede că va putea lua din cunoaşterea de sine tot ceea ce îl face pe om să ajungă la o existenţă demnă de acest nume.a. se amestecă. prin împletirea legilor ei. să nu ameţim.. la ceva care poate fi numit “ispita iluziei”. Cunoaştere a lumii: Dacă încercăm să înaintăm tot mai departe şi mai departe în cunoaşterea lumii. el nu se poate înţelege pe sine însuşi. tocmai în acest pasaj ne va ieşi în întâmpinare un element cu adevărat grandios. în faţa sufletului lui Goethe stătea o dualitate. cunoaşterea lumii şi cunoaşterea de sine. în timp ce omul crede că trăieşte exclusiv în reprezentări. ca Faust. ci de la alte forţe.. dacă încercăm să ne încordăm facultatea de reprezentare umană.” . putem atrage atenţia asupra faptului că de amândouă sunt legate anumite pericole pentru om. tocmai în această scenă. Nu avem voie să ne îndreptăm privirile spre interpretarea tradiţională. atunci ajungem. numai atunci putem răzbate prin iluzie.Cine se adânceşte în dialogul celor doi. care nici măcar nu vin de la noi înşine. “Tu semeni duhului. Ceea ce poate fi sintetizat în noţiunea de iluzie drept pericol mefistofelic provine de la faptul că în 158 . fără să explicăm. însoţitoarea permanentă a vieţii noastre. Goethe nu vrea să treacă încă la cunoaşterea lumii. în cunoaşterea lumii. fără să atribuim sensuri. ce-i drept. dar el este o personalitate încheiată. Ne vine să-l lăsăm pe Wagner să apară sub masca lui Faust. artistic.d. El nu seamănă cu spiritul. Faust se întoarce de la cunoaşterea lumii. pe o cale tainică. constată. Aşa stau lucrurile în cultura umană. O observare mai atentă arată că ceea ce se amestecă astfel. când spune că nu caută râme. încotro îl face el să se îndrepte? În perioada când a scris aceeastă scenă. fiindcă ceea ce vrea Goethe să prezinte este cunoaşterea de sine: Tu nu eşti mai mult decât ceea ce zace în sufletul lui Wagner. ş. în faţa acestei forţe. la ceea ce vechii hinduşi numeau maya. în cazul cunoaşterii lumii. ce exprimă el. pe care aş vrea s-o numesc: “cunoaştere a lumii” şi “cunoaştere de sine”. drept elemente afective.fără să comentăm. În timp ce ne căutăm relaţia cu lucrurile.m. Cui îi seamănă el? Se aud bătăi în uşă şi intră Wagner. dacă o înţelegem în mod dramatic. Şi în această scenă cu Faust şi Wagner ne vine în întâmpinare într-un mod cu totul deosebit această încercare a lui Goethe de a exprima şi înfăţişa în cunoaşterea de sine perfecţiunea umană. nişte element afective. nu vine de la noi înşine. să răzbatem până la ceea ce există sub formă spirituală în dosul manifestării sensibile. o undă de filistinism la Wagner. . Aceasta îi poate apărea căutătorului profund al cunoaşterii în faţa sufletului sub acea formă pe care Goethe o va desemna mai târziu drept putere mefistofelică. o personalitate care a dus până la capăt o anumită căutare sufletească. în tot ceea ce este gândire asupra lumii. în măsură în care ea constrânge viaţa să situeze personalitatea în sânul lumii mari. ne duce la iluzie. şi Goethe simte că o cunoaştere a lumii. în tot ceea ce este trăire empatică a lumii. ca să nu cădem niciodată în inconştienţă. şi care îl arată pe Wagner cum intră şchiopătând în scenă. Aşadar. toată puterea de a ne păstra conştienţa. tocmai pentru că omul nu le poate observa. aşa cum făcuse deja cu semnul Macrocosmosului. Acesta e nodul dramatic. drept idealistul spiritual.cărui duh? El se aseamănă lui Wagner. după ce l-a invocat pe Spiritul Pământului. Faust este ameţit. nu într-un mod filistin. care se face mereu. Priviţi fără idei preconcepute ce îi răspunde Faust lui Wagner. constă în faptul că. Pericolul. drept personaj neînsemnat. iese la iveală cunoaşterea de sine a lui Faust. prin diversitatea a ceea ce ne oferă. De aceea avem mai întâi întoarcerea spre cunoaşterea de sine. care era lucrul de la care Goethe îl face pe Faust să se întoarcă. dacă studiem cele două impulsuri. În această scenă. Şi numai dacă ne încordăm. care îşi dă puţin nişte aere faustice. noi suntem supuşi iluziei. Ei bine. care îl prezintă pe Faust drept omul care tinde spre culmi.

Dar aceste două elemente care intervin în viaţa umană mai stau şi într-un alt fel unul în faţa celuilalt. în evoluţia noastră absolut normală. viaţa de iluzie. Goethe nu a exprimat acest lucru. nu din cele ale prosperării. în mod neclar. ca să ajungem la realitate. Dacă elementul mefistofelic. noi nu am putea fi supuşi acelei dezvoltări care nu ne duce la creştere. ci care ne duce la maturizare. dacă nu dezvoltăm.această cunoaştere exterioară se amestecă elemente afective şi de voinţă. care nu ne duce la dezvoltarea din copilărie. începând cu vârsta de treizeci şi cinci de ani. Dar acest lucru a stat în faţa sufletului său. faptul că. Noi credem adeseori că avem o cunoaştere obiectivă. Când Faust se află în faţa semnului menit să trezească în sufletul său o asemenea concepţie despre lume. Dacă în viaţa noastră sufletească nu ar interveni mereu pericolul iluziei. lucru prin care iarăşi stânjenim adâncurile. atunci rămâne ceea ce Goethe îl pune pe Faust să exclame: “Ce spectacol! Dar. cu tot ceea ce ne duce pe 159 . în lumea distrugerii. de ce există ea? De ce ne îndepărtează ea mereu de realitate? Această iluzie are legătură cu tot ceea ce intervine în evoluţia noastră. de la pasiuni şi afecte. oamenii. noi nu am putea ajunge la dezvoltarea umană. Dar el nu vrea asta. pedant -. înmugurire. Dacă în cazul încercării de a cunoaşte lumea ne ameninţă iluzia. Dar acest lucru are legătură cu tot ceea ce reprezintă. voinţă. ceea ce ajunge la o existenţă deosebită în perioada dezvoltării descendente. El crede că îl poate conduce pe om jos. dar o avem numai atunci când nu ne mai lăsăm în prada niciunei iluzii în privinţa faptului că toate elementele amintite adineaori se amestecă în orice cunoaştere exterioară. De ce există această iluzie . Printr-o mistică greşită. Dacă ne dăm seama de acest lucru. nu ar fi cuibărită în cunoaşterea lumii.dacă privim lucrurile în mod flilistin. cu veşnicul. existenţa umană descendentă. Această dezvoltare orientată înapoi are legătură cu tot ceea ce trăieşte în sufletul nostru. face să apară tocmai viaţa noastră sufletească. cu experienţă de viaţă. amestecată. El vrea să se cufunde în cunoaşterea de sine. dar care ne duce. Omul moare începând cu naşterea şi în momentul morţii se sintetizează.Şi trebuie s-o pornim pe alte căi. căutăm în noi veşnicul şi găsim doar temporalitatea cea mai perisabilă. sentimente şi afecte. dar care nu pot fi disociate de elementele de natura dorinţei şi voinţei. când coborâm în adâncul sufletului ne ameninţă altceva: aici nu găsim doar dorinţe. el stă în faţa unui spectacol de teatru. Aceasta acţionează în aşa fel încât. atunci ştim că în orice moment în care căutăm cunoaşterea prin cufundarea în interiorul propriei fiinţe stăm în faţa viziunii care proiectează în faţa noastră ceva lipsit de realitate. dacă nu ne corectăm în permanenţă cu raţiunea. din care a fost eliminat orice element afectiv sau de voinţă. când ne adâncim în mod mistic. la moartea lui. forţele descendente nu s-ar putea manifesta în noi. prosperare. Dar. Fiindcă ceea ce e proiectat în faţa noastră e împânzit cu iluzie. inteligenţi. numai la eroarea cea mai devastatoare. totuşi. vai. dacă încercăm să eliminăm din cunoaştere tot ceea ce vine de la simţire. reprimând dezvoltarea ascendentă. Noi nu putem deveni deştepţi. se concentrează tot ceea ce acţionează pe parcursul întregii vieţi. Astfel încât iluzia are legătură cu tot ceea ce ne duce pe noi. Omul trăieşte din forţele care duc. până la miezul lumii. Aici ameninţă un alt pericol. spectacol doar!” . nu găsim doar fapte ale cunoaşterii care duc la tainele cosmice. putem ajunge la viziuni. în orice caz. dacă luăm în considerare tot ceea ce se manifestă ca iluzie în cunoaşterea lumii. Nu devenim neapărat nişte vizionari în sens maladiv. începând cu naşterea. pofte şi dorinţe. Lui Goethe îi era foarte bine cunoscută această taină a existenţei umane. care pare a fi mult mai mult decât o simplă fantezie. Ci apare şi ceea ce ţine de organizarea noastră. de fapt. dar ajungem în sânul unei vieţi care devine viaţă vizionară când devine maladivă.

a lui Gretchen. provine. E interesant că. Totuşi. Acolo noi trăim tot ceea ce apare sub influenţa elementului luciferic. Şi dacă unii comentatori au subliniat în repetate rânduri că Mefisto e prezentat drept figură unitară. Când coborâm în interiorul nostru. Ceea ce trăieşte şi se exprimă în Mefisto când Mefisto se aşează şi discută polemic despre tainele lumii este caracterul ahrimanic. numai că nu o studiem ca lumea. Dar toate acestea provin din faptul că Goethe l-a privit pe “Faust” al său. oamenii individuali. Atunci se produce confluenţa a ceea ce. drept figură ahrimanică şi luciferică. spiritual. pe baza evoluţiei spirituale occidentale şi a tradiţiei acesteia. Goethe a lăsat cu totul neprelucrată asocierea lui Mefisto cu Faust. elementul ahrimanicmefistofelic şi elementul luciferic. Schiller îi dă îndemnul de a duce mai departe munca la “Faust” şi e ciudat cât de mult a respins Goethe această idee. noi ajungem. sub forma unui singur personaj. rezultă de la sine că în momentul în care Faust trebuie să întoarcă spatele Spiritului Pământului. Există şi posibilitatea ca Faust să fie nevoit să se arunce în sânul a tot ceea ce se leagă de dorinţe. care trebuie pus 160 . noi vedem ceva demn de toată atenţia în evoluţia personală a lui Goethe. a vrut chiar să-l înfăţişeze într-o scenă a disputei. El îl tratase pe Mefisto ca pe un personaj de sine stătătoare. Mefisto se apropie de Faust drept Lucifer. pe de o parte.noi. De aceea Goethe l-a prezentat pe Mefisto. totuşi. Dar. în clipa în care se arată că nu este în stare să-i facă faţă cu cunoaşterea sa. ca dorinţe. E interesant să vedem că tot ceea ce trebuie să se îndrepte spre elementul luciferic rezultă într-un mod nesatisfăcător. în realitate. atunci rezultă o mare parte din ceea ce trăim în partea I a lui “Faust”. Ei bine. Astfel. prin faptul că noi coborâm spre nişte forţe cărora nu suntem în stare să le facem faţă decât dacă le percepem într-un mod just. Pentru că tocmai în aceasta. se uneşte cu dorinţele. El simţea că în ceea ce îi face să se întâlnească pe Mefisto şi Faust trebuie să se manifeste ceva mai profund. Prin aceasta noi ajungem să avem o anumită influenţă asupra lumii ambiante. Goethe a vrut să introducă ceva care să aducă în faţa ochiului spiritual celălalt element. poftele. cu tot ceea ce are legătură cu diminuarea forţelor noastre. în anii ‘70-‘80. Altfel stau lucrurile cu ceea ce provine din cunoaşterea de sine. la declin. Ceea ce are un efect distrugător asupra semenilor noştri. El consideră că e ceva vechi. Mai târziu. E semnificativ faptul că Goethe avea în simţirea sa această dualitate. care zace în propriul său suflet şi în sufletul omului în general. Ne percepem în sâmburele propriei noastre fiinţe. în orice caz. din faptul că Goethe nu voia să ştie nimic despre legătura omului cu lumea mare cu Macrocosmosul. în discuţia polemică. ca purtător al cunoaşterii umane. că Mefisto trebuia înfăţişat drept dualitate. Acestea sunt forţele luciferice. În 1790 el a publicat drama “Faust” ca fragment. la partea spirituală a fiinţei noastre. tocmai aici se manifestă iluzia. cu alte cuvinte. la început. venind din adâncuri. pe de altă parte. care se află în legătură cu sâmburele lumii şi cu ceea ce trăieşte puternic în noi ca voinţă subconştientă. acea influenţă pe care o cunoaştem în viaţă. care provine din cunoaşterea lumii. Omul poate ajunge la mulţumire numai dacă încearcă să găsească raportul dintre elementul luciferic. în subconştient Goethe a simţit. el nu-şi asimilase o distincţie clară între elementul mefistofelic şi elementul luciferic. îl adusese pe Faust la o dezvoltare poetică. elementul mefistofelic. când trăim împreună cu ei. ceea ce îi poate stânjeni. de voinţă. dar nu şi-a dat seama de acest lucru în conştienţa sa cotidiană. Atunci se produce. tragedia absolut minunată. grandios de impresionantă. din păcate. şi elementul ahrimanic. în sufletul său trăieşte mereu sentimentul că trebuie să existe o ieşire. De aceea. sentimentele.

Dar aici era în drepturi numai cunoaşterea de sine. că nu prea poate fi continuat. să ne situăm izolat în lume. nu există nimic mai plin de viaţă. Faust trebuie să se întoarcă iarăşi spre semnul Macrocosmosului. Dar numai dacă aceasta se cufundă atât de adânc încât să cuprindă în adânc lumea. cu Macrocosmosul. Cu concepţia sa despre natură. Ce voia să devină această cunoaştere a naturii? S-a vorbit mult despre aceasta. căutând acolo alegorii. voia ca ideea să fie creată în trăirea proprie. Forţele care merg înainte şi cele care dau înapoi trebuie să fie primite în aria năzuinţei lui “Faust” de a cunoaşte lumea. ici şi colo chiar cu mult adevăr.deoparte. el voia să se cufunde în realitatea însăşi. cu munca vieţii noastre. Dacă examinăm ce se manifestă. Înţelegem ce s-a petrecut aici numai dacă reuşim să vedem ce fel de concepţie despre lume îşi formase Goethe în anii ‘90. ca oameni individuali. Din personajul unic Mefisto el n-a putut face două personaje. Din această cauză boleşte Goethe în anii ‘90. prin nişte idei sufleteşti. trăire a lumii. Felul cum a gândit el evoluţia. Cum era acest mod de a gândi? Acest mod de a gândi era de-aşa natură încât Goethe a căutat cu totul alte noţiuni şi idei decât cele cu care suntem obişnuiţi. cu reprezentările noastre. nu vom înţelege niciodată concepţia despre lume a lui Goethe. Puterile bune şi cele rele sunt în luptă.să facem abstracţie 161 . Dar în subconştientul său trăiau amândouă. cum sunt ideile goetheene despre natură. de la o noţiune la alta. Goethe a primit de la Schiller îndemnul de a relua munca la “Faust”. Acesta era faptul care a rezultat pentru el ca necesitate. dar punctul esenţial nu a fost atins aproape deloc. numai atunci s-a creat puntea spre a găsi elementul iluzionar al lumii. iar Faust se află la mijloc. decât toate aceste personaje! Dar de ce arată ele ca nişte alegorii? Pentru că atunci când vrem. a trebuit să ajungă din propria lui fiinţă la o concepţie despre lume. Mefisto a trebuit să ia caracterul ahrimanic. nimic mai direct. Mulţi au înţeles foarte greşit partea a II-a lui “Faust”. De aici contradicţia fiinţei sale. De aceea. constatăm că evenimentele izolate ale acestor cercetări şi descoperiri ale lui Goethe nu sunt deloc esenţialul. dacă nu avem în vedere ceea ce voia Goethe. Ce s-a petrecut aici? . mai viu. până la nivelul teoriei culorilor. Dar aceasta era o unilateralitate şi trebuia unită cu cunoaşterea lumii. Adâncindu-se în ceea ce îi venea în întâmpinare din direcţia ştiinţei. din fiinţa lui Goethe. Dacă nu vrem să ne îndreptăm atenţia spre acest aspect. a trebuit să-şi cucerească în mod cinstit această concepţie despre lume şi abia atunci i-a fost dată posibilitatea de a uni cunoaşterea de sine şi cunoaşterea lumii. Aşadar. Esenţialul constă aici în faptul că prin cunoaşterea naturii Goethe încearcă să clădească puntea de legătură dintre cunoaşterea de sine şi cunoaşterea lumii. Nu-l înţelegem pe Goethe.Relaţia personală a lui Goethe cu “Faust” al său devine alta. căruia în trecut îi întorsese spatele. Acest lucru face ca “Faust” să fie atât de dificil. Goethe voia să ajungă la nişte noţiuni care nu merg în mod exterior de la o reprezentare la alta. În Univers trebuie transpuse forţele bune şi cele rele. acesta este esenţialul. Goethe nu a putut crea o concepţie despre natură care să-l satisfacă. între ele. Goethe l-a modelat pe Mefisto al său tot mai mult şi mai mult în acest sens. Evoluţia ştiinţei spirituale nu ajunsese atât de departe încât acest lucru să-i fi putut deveni clar lui Goethe. în concepţia despre natură. Mai înainte el credea că prin cunoaştere de sine poţi ajunge la ceva. suntem nevoiţi să eliminăm din realitate . când scrie “Prolog în Cer”. totodată. dar voia ca această trăire să fie suficient de altruistă încât să fie. Cu teoria sa metafizică. Goethe voia să atingă ceea ce se adânceşte cu adevărat în realitate: el voia să poată uni cunoaşterea de sine şi cunoaşterea lumii. Dacă pătrunzi cu adevărat în ea. Goethe îl transpune pe Faust în Univers.

În epoca sa. în care se manifestă elemente iluzorii. În Italia. de propria noastră viaţă. Şi acum urmează ceea ce Goethe căuta cu dor în toate adâncurile sufletului său. aceasta încă nu exista. prin faptul că e transpus atât de bine într-o realitate a lumii mari. din adâncurile sufletului său. pentru a-l putea înţelege temeinic. la sfârşitul părţii a II-a din “Faust”. posibilitatea de a dezvolta o asemenea cunoaştere a spiritului? Ceea ce a adus Faust de la mume. dacă nu-l putem scoate la suprafaţă. Prin faptul că şi-a îndreptat privirile spre vechii greci. Ceea ce am găsit în adâncurile sufletului ne zăpăceşte. în care ele se unesc cu nebunia și cu prostia. e nevoit să coboare din nou în adâncurile propriului suflet. E modul în care elementul Mefisto se apropie. Prostie şi deşteptăciune. cu infinit umor. aşa cum se prezintă ele când trăim împreună cu lumea. nu. asemănător cu spiritul grec. Ceva de felul a ceea ce trăia în sufletul grec nu poate fi reînviat. care îi ia în stăpânire pe oameni ca pe un mecanism. oamenii nu au avut aşa ceva! Ceea ce a fost cunoaştere a omului. Ele trebuie să se contopească în aşa fel încât să devină una. ne face doar să visăm. în epoca noastră. şi noi ne lăsăm în prada celor mai groaznice iluzii. spre ceea ce i-a revelat omului lumea mare. partea a II-a. Nu spre o abstracţiune unilaterală despre spirit şi o abstracţiune unilaterală despre viaţă . ca element de legătură între ceea ce Faust aduce cu sine de la mume şi ceea ce îi poate furniza cunoaşterea exterioară a lumii. deoarece Mefisto conţine în sine cele două personaje . Goethe a reuşit să facă acest lucru prin faptul că a considerat minunata sa cunoaştere a naturii. cu iluziile lor. aşa cum se prezenta această cunoaştere în epoca sa. Din realitatea vie nu izvorăşte nici un Homunculus. al vieţii politice. 162 . Ar trebui să existe o ştiinţă care să se ocupe cu perceperea de sine a omului. Goethe a căutat. aşa cum coboară acum Faust! Acum Goethe e nevoit. alegoriile. Spre aceasta năzuia Goethe. avem noi. El i-a văzut pe artiştii greci ca pe nişte oameni care au surprins tainele naturii. în cunoaştere a lumii. Goethe a trăit ceea ce a văzut din arta greacă. jos. “Mumele! Mumele! . Acest lucru devine vizibil. El a trăit sub forma unui vis ce a trăit acolo. pe cât de mult a fost posibil. fiind condus în epoca greacă. Dar noi trăim cu ele. a fost un produs artificial. Aveau oamenii în epoca lui Goethe. să-i dea lui Mefisto un fel de rol secundar. Faust coboară în acele lumi unde puterea lui Lucifer îi ia în stăpânire pe oameni în singurătate. într-o manieră modernă. Ele ne vin în întâmpinare într-un mod extraordinar de expresiv. spre ceea ce el adusese de la mume pe de o parte. sunt descrise într-un mod umoristic grandios. ceva ce oamenii prezentului ar trebui să înveţe bine! Noi trăim într-o epocă în care ar trebui să reflectăm la natura relaţiei dintre om şi realitate. Tocmai în ideile pe care le avem în domeniul vieţii sociale. trăind împreună cu lumea. în adâncurile sufletului. dar care să poată fi trăit din nou în epoca modernă. să-l ducă pe Faust. ea era încă scindată în cunoaştere a lumii şi cunoaştere de sine. în scena de la Curtea imperială. unde înnodările exterioare ale realităţilor. Universul pe de altă parte. Vedem apoi cum Faust. dar trebuie să poată fi găsit altceva. din cunoaştere de sine.Lucifer şi Mefisto -. el a găsit desăvârșirea. E pasajul în care Faust coboară la mume. Faust urma ca.de această realitate ca abstracţiune -.sună atât de bizar!” Sună chiar foarte bizar. bazată pe ideea metamorfozei. cunoaşterea din domeniul biologiei şi din alte domenii.ci spre desăvârşirea sufletului. să găsească forţa de a uni cunoaşterea de sine şi cunoaşterea lumii. când coborâm în interiorul propriei noastre fiinţe. Acest fapt îl conduce pe Goethe spre epoca Antichităţii greceşti. trăiesc abstracţiunile. Acum cunoaşterea de sine a luat formă într-un sens şi mai înalt. şi trăieşte acest lucru în aşa fel încât noi vedem: el încearcă să transforme ceea ce a adus la suprafaţă. Ceea ce a apărut pe baza cunoaşterii lumii trebuie să se unească acum cu cunoaşterea de sine. potrivit epocii sale.

Iar cine parcurge diferitele etape. Şi îl vedem pe Faust. în curenţii Universului. Ea este mai desăvârşită prin faptul că în propriul său suflet s-a revărsat cea mai mare forţă. care se exprimă în concepţia sa despre natură. la bătrâneţe. când Faust. pe această treaptă a evoluţiei sale.Goethe a fost nevoit să apeleze la nişte forme tradiţionale. în tainele la care lumea ahrimanică coincide cu lumea fizică. apoi. Goethe a diminuat valoarea a ceea ce realizase atunci. unde Goethe caută să-l introducă pe Faust în Macrocosmos.lucru pe care-l justifică. fapta. a parcurs propriile destine sufleteşti ale lui Goethe. toţi curenţii care străbat Macrocosmosul. dacă “Faust” e citat mereu numai într-o direcţie sau alta. după acest moment. Astfel. într-o anumită etapă. Nu înţelegem “Faust”-ul lui Goethe dacă nu vedem că această operă. La început a fost fapta! Tocmai această traducere îl face pe Mefisto să vină. de la mume. care face o critică aspră şi la adresa dramei “Faust” a lui Goethe şi o consideră punctul de plecare a tot ceea ce trebuie 163 . Goethe se îndreptase în mod unilateral numai spre cunoaşterea de sine şi nu a vrut să o lase să se reverse în cunoaşterea lumii. a unui spaniol. fireşte. spre traducerea Bibliei. datorită acestui fapt. l-a făcut să-l introducă pe Faust în lumea cea mare.Tocmai pentru că pentru conştienţa sa nu s-a scindat ceea ce exista în adâncurile sufletului său. El e mare tocmai prin faptul că a fost atât de cinstit în raportul său personal cu “Faust” şi că arată cum a căutat şi s-a luptat pentru a găsi calea ce duce de la cunoaşterea de sine la cunoaşterea lumii. El a apelat la forma tradiţională a creştinismului bisericesc pentru a-l introduce acum pe Faust. cine pătrunde cu adevărat în diferitele elemente care trăiesc în “Faust”. Faust este introdus în întreg Universul. Trebuie să recunoaştem neapărat că Goethe a biruit ceea ce pusese în această dramă în prima sa tinereţe. Acesta este marele tablou din finalul dramei “Faust”. “Faust” nu a devenit cu nimic o operă mai neînsemnată. Eu nu cred că. Din fiecare vers al lui “Faust” poate veni confirmarea a ceea ce eu nu am putut decât să sugerez. În tinereţe. ci un element pe care omul îl trăieşte şi în care se revarsă. îl va judeca altfel. tocmai de aceea . Faust stă aici spunând: Ce spectacol! Dar. dar într-o formă superioară celei la care se gândesc oamenii de obicei. forţa. Pentru a se cufunda în propriul său suflet. că în drama “Faust” a lui Goethe în faţa omenirii stă o operă la care această omenire trebuie să revină mereu şi mereu. vai. Universul! . după ce a adus la suprafaţă.Faust se îndreaptă iarăşi spre ceea ce voise să-i reveleze în mod unilateral semnul Macrocosmosului. Dar. tradusă în franceză. Stăm rău. în sânul a ceea ce el refuzase la început. El nu se opreşte la convingerea tradiţională: La început a fost Cuvântul. biruind ceea ce respinsese în tinereţe: cunoaşterea de sine unilaterală. prin faptul că un om de nivelul cel mai înalt năzuieşte şi luptă să dezlege enigmele spirituale ale omenirii. Faust se îndreaptă din nou. ajungând. ci încearcă: simțul-simțire. el îl poate birui pe Mefisto. nu doar un spectacol!. în sânul a ceea ce trebuie să-i reveleze semnul Macrocosmosului. prin propria viaţă umană. pentru că Faust se aruncă în toate iluziile cunoaşterii lumii. care l-a însoţit pe Goethe timp de aproape şaizeci de ani din viaţa sa. elementele profunde ale propriului său suflet. în felul său . În final. Şi “Faust” nu devine o operă mai neînsemnată în literatura universală dacă privim în felul acesta relaţia sa personală. prin banalul “la început a fost fapta” deviază de la profundul “la început a fost Cuvântul”. Lupta sa cu fenomenele naturii şi cu puterile naturii. în final. eu cred. într-o anumită contradicţie cu ceea ce crease în “Faust” ca adolescent. Este o micşorare a ceea ce e pur exterior. Am rămas cu o impresie ciudată după ce am citit o lucrare scrisă în limba engleză.

un sens care nu numai că trebuia să-i fie dat omenirii.combătut în spiritul central-european. şi nu numai pentru el. 164 . dar că sub forma dramei “Faust” a lui Goethe pentru acest spirit central-european. de aceea eu cred că tocmai prin “Faust”-ul său. dacă se înţelege pe sine cu adevărat. s-a născut o operă care conţine un anumit sens. pentru că propriile căutări ale lui Goethe sunt atât de intim legate de căutările omenirii. deoarece. oriunde am fi. avem voie să nutrim speranţa că acest “Faust” al lui Goethe va pătrunde sub forme mereu reînnoite în sufletul omului. tocmai pentru că prin acest “Faust” omenirii nu i-a fost dată doar o operă de artă. Şi. Totuşi. Eu cred că putem recunoaşte toate slăbiciunile. ci ceva ce ea caută. tot ceea ce nu ne permite să mergem în pas cu epoca. fiindcă bunurile cele mai preţioase sunt cele la care omenirea trebuie să ajungă. ci un sens pe care această omenire îl caută neîncetat. ci pentru întreaga lume. Goethe poate oferi omenirii ceva cum nu se poate mai preţios. ea trebuie să caute fără încetare aceste bunuri.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful