Rudolf Steiner

Consideraţii spiritual-ştiinţifice la “Faust” de Goethe volumul II

Problema Faust Noaptea romantică a Walpurgiei Noaptea clasică a Walpurgiei

Cuprins Problema Faust Dornach, 30 septembrie 1916, după o reprezentare a scenei din camera de studiu din “Faust” I “Noaptea romantică a Walpurgiei” Dornach, 10 decembrie 1916 Presimţirile lui Goethe în direcţia realităţii concrete. Noţiuni cu caracter de umbră şi reprezentări saturate de realitate Dornach, 27 ianuarie 1917, după o reprezentaţie scenică din “Faust” II, Actul II: “Cameră gotică îngustă, cu boltă înaltă”, “Laboratorium” Faust şi Mumele Dornach, 2 noiembrie, după o reprezentaţie scenică din “Faust” II: “Galerie întunecoasă”, “La curtea imperială” Faust şi problema răului Dornach, 3 noiembrie 1917 Legenda Elenei şi enigma libertăţii Dornach, 4 noiembrie 1917 Exegeze spiritual-ştiinţifice legate de “Noaptea clasică a Walpurgiei” Dornach, 27 septembrie 1918 Exegeze spiritual-ştiinţifice legate de “Noaptea clasică a Walpurgiei” (continuare) Dornach, 28 septembrie 1918 Viaţa sufletului din punct de vedere spiritual-ştiinţific Dornach, 29 septembrie 1918 Misteriile kabirilor din Samothrake. Misterul devenirii-om Dornach, 17 ianuarie 1919, după o reprezentaţie cu “Noaptea clasică a Walpurgiei” Contemplarea realităţii în Misteriile greceşti Dornach, 18 ianuarie 1919, după o reprezentaţie cu “Noaptea clasică a Walpurgiei” În loc de homunculism şi mefistofelism: goetheanism Dornach, 19 ianuarie 1919

Relaţia personală a lui Goethe cu “Faust”-ul său Praga, 12 iunie 1918 Kabirii. - Desen de Rudolf Steiner după figurile plastice schiţate de el … după pagina 208 Trimiteri Tabel cronologic Cronică Rudolf Steiner despre stenogramele luate după conferinţe Privire generală asupra Ediţiei Operelor Complete ale lui Rudolf Steiner

şi din punct de vedere material-exterior. pe Faust al secolului al 16-lea. Ceea ce era considerat în epoca lui Faust alchimie. . dar şi înţelepciunea erei anterioare creştinismului. care a trăit cu adevărat şi care a fost preluat apoi în legenda populară. în acea epocă încheiată care se sfârşeşte cu secolele 14. arăta cu totul şi cu totul altfel decât ceea ce trăieşte în sufletele oamenilor contemporani. mistică. epoca a cincea postatlanteană. mai întâi. magie. pe care şi le însuşise. vă veţi da seama că atât această figură a lui “Faust” din secolul al 16-lea. în fond. Am văzut că trecerea de la secolele 14. Ceea ce relatează istoria . în epoca ce se încheiase. şi care. o „teorie gri”. şi care azi până şi ştiinţei nu-i mai este cunoscută aproape deloc. numai o “teorie cenuşie”. Acest Faust trăia încă în sânul vechilor ştiinţe. decât ruinele unei culturi ce s-a sfârşit. cât şi ceea ce a plăsmuit din ea percepţia spirituală a lui Goethe.am spus-o adeseori . 30 septembrie 1916 după o reprezentare a scenei din camera de studiu din “Faust” I Aş vrea să pornesc din nou de la cele prezentate mai înainte. în sufletele actualei epoci din evoluţia omenirii. din tot ceea ce ştiţi despre “Faust”-ul lui Goethe şi despre legătura dintre acest “Faust” al lui Goethe şi figura lui Faust aşa cum se trage ea din legenda despre Faust a secolului al 16-lea. din punct de vedere spiritual şi. în fond. ajunsese deja cu totul la decadenţă. în epoca în care a trăit personajul istoric Faust al secolului al 16lea. de-a lungul celor şaizeci de ani cât a lucrat la “Faust”.PROBLEMA FAUST Dornach. încâlcit care se sprijinea pe tradiţie. încă şi din secolele care au premers secolului lui Faust. este. se află în strânsă legătură cu toate acele impulsuri din perioada de trecere care au făcut să ia naştere era cea nouă. o cotitură importantă. Faust nu mai poate vedea. pe lucruri moştenite din vremurile vechi. de mult trecute. al chimiei şi al misticii. el trăia în sânul magiei. pentru a obţine astfel o imagine unitară care ne va da apoi posibilitatea de a ajunge mâine la o privire de ansamblu mai cuprinzătoare. Şi Goethe a creat cu adevărat o figură.despre dispoziţia sufletească a oamenilor. care priveşte în urmă spre dispoziţia sufletească a oamenilor din secolele mai vechi. de întrebarea: Care sunt sarcinile cele mai importante. 17 reprezintă în întreaga evoluţie a omenirii. situaţia este cu adevărat următoarea: tocmai problema apariţiei epocii celei noi şi a acţiunii neîntrerupte a impulsurilor epocii celei noi a fost la el extraordinar de puternică şi el a fost inspirat cu totul şi cu totul. Ei bine. Când priveşte înapoi. care constituiau înţelepciunea secolelor anterioare. din care izvorăsc impulsurile noastre pentru întreaga cunoaştere şi pentru toate acţiunile noastre. care este un personaj istoric real. spre cele ce au precedat epoca sa. o personalitate. era deja numai ceva îmbârligat. dar care. în drama sa “Faust”. epoca în care trăim acum. 15 la secolele 16. dvs. priveşte înainte. în acelaşi timp. la epoca ce va dura până în mileniul 4. La Goethe. 15. despre facultăţile şi nevoile unor secole mai vechi. spre sarcinile viitorului. direcţiile cele mai importante din mentalitatea oamenilor moderni? Şi Goethe a fost cu adevărat în măsură să privească înapoi. trecerea de la epoca greco-latină la epoca noastră. de către cei în mijlocul cărora trăia el. Noi trebuie să-l avem în vedere mereu. implicit. Ceea ce trăia în sufletele oamenilor din secolele trecute.

Întreaga artă a prescrierii reţetelor. de aceea. Vom auzi apoi îndată că în vechea înţelepciune era dominant în cea mai largă măsură principiul conform căruia cel ce era vindecător putea fi în acelaşi timp producătorul bolilor şi că. tot atât de adecvate epocii moderne. din acest punct de vedere. arta vindecării trebuia gândită în contextul unei profunde concepţii morale despre lume. a căror înţelepciune trebuia să se stingă. aşa cum erau în stare să ajungă cei vechi. o cunoştea cu toate acele forţe sufleteşti care sunt legate de binele şi însănătoşirea omenirii şi care intră în considerare în mod cu totul deosebit pentru însănătoşirea omenirii. Oamenii mai erau în posesia câte unei formule sănătoase din vremurile vechi. să le producem. pentru ca omul să fie obligat. mergând mereu mai departe. În perioadele de trecere de felul aceleia în care trăia Faust. Dar el rămâne. căile de producere a bolilor. spre vechiul tip de înţelepciune.în care nimeni nu se mai putea însă orienta. pe care omenirea începe să şi-o cucerească. să intre în legătură cu o lume spirituală. noi atingem imediat misterele cele mai adânci ale omenirii. după cum o cere în mod necesar drumul omenirii. în vremurile vechi. poate ajunge la alte comori de înţelepciune. Înţelepciunea care trăia în ele nu mai era cunoscută. a cincea. de fapt. Dar a fost necesar ca această înţelepciune să piară pe toate tărâmurile. Vom vedea cum ar fi trebuit să fie ea. spre acel tip de înţelepciune care nu făcuse studii de chimie în sensul materialist actual. numai că înţelepciunea propriu-zisă ascunsă în ea s-a pierdut şi ea era pierdută. Dar dacă atingem o asemenea problemă. totodată. ci care voia. avem decăderea şi prăbuşirea vechiului. era în legătură cu această magie. De aceea el arată cum Faust devine magician. noul încă nu a venit. De aceea noi îl şi vedem pe Faustul goetheean privind iarăşi înapoi. dar în aşa fel încât să poată căuta calea spre libertate o dată cu ceea ce ştia şi cu ceea ce făptuia. În această scenă vedem foarte clar că Faust a ieşit şi se simte ieşit din cadrul aceleiaşi epoci în care mai exista încă ceva din vechea înţelepciune. Goethe cunoaştea bine această situaţie. Dar vom vedea apoi imediat cât de puţin s-ar fi putut dezvolta în aceste vremuri vechi ceea ce numim libertatea modernă din cadrul dezvoltării omului. Vedem cum Faust. El n-ar fi putut face acest lucru dacă ar fi rămas sub influenţa vechii înţelepciuni. nu putem vindeca bolile fără a putea. spre vechea magie. drept Faustul secolului al 19-lea. Dar n-o cunoaştea doar cu mintea. Aşadar. Ceea ce era considerat în secole de mult apuse drept artă a vindecării nu este ceva atât de nebunesc cum vrea adeseori să creadă ştiinţa actuală. din simplul motiv că înţelepciunea propriu-zisă a vechii magii se stinsese deja. nesatisfăcut. parţial. Şi Goethe amestecă în permanenţă ceea ce a trăit Faustul istoric şi ceea ce a creat el drept Faustul secolului al 18-lea. Şi atunci iau naştere dispoziţii ca aceea care poate fi observată în “Faust”. totodată. Din această magie se trăgea şi vechea artă a vindecării. dacă vechea înţelepciune ar fi existat în continuare. Goethe voia să dea răspuns întrebărilor-enigmă care răsunau pentru el din această direcţie. a câte unui adevăr din vremurile vechi. în măsura în care ele spun că. în scena care o precede pe cea prezentată de noi astăzi. ba chiar drept Faustul multor secole viitoare. în sensul că se poate cunoaşte că omul. spre mistică. Faustul istoric era situat în epoca unei vieţi spirituale ajunse la decadenţă. întreaga artă a medicinei. am putea spune. Faust a început să facă magie. însoţit de . prin manipulări ale naturii. totuşi. propriu-zis. din vechea înţelepciune care nu mai era înţeleasă pe deplin. dar de-acuma ele erau greşit înţelese. la fel ca Faustul secolului al 16-lea. Căile de vindecare a bolilor sunt. s-o ia de la început. abia în epoca noastră. care urmează după epoca greco-romană. deja în epoca lui Faust. dar care deja nu mai era în posesia acelor cunoştinţe prin care se poate ajunge în legătură cu lumea spirituală pe calea justă a vremurilor vechi.

discipolul său, Wagner, iese afară din chilia sa, afară, în natura înverzită, cum el priveşte mai întâi mulţimea care sărbătoreşte Paştile afară, în sânul naturii înverzite, şi cum în el însuşi se naşte dispoziţia pascală. Dar vedem imediat că el nu vrea să primească manifestările de veneraţie cu care îl întâmpină mulţimea. Căci un ţăran bătrân se apropie de Faust şi îşi arată veneraţia faţă de el, deoarece mulţimea crede că Faust, fiul unui bătrân adept, al unui bătrân practicant al artei medicale, este şi el un vindecător de seamă, care poate aduce printre cei din popor însănătoşire şi binecuvântare. Un ţăran bătrân îi iese în cale lui Faust şi spune: Într-adevăr ne bucurăm nespus Că-aici în zi de praznic aţi venit. Chiar mai nainte, la necaz, Noi ştim că nu ne-aţi părăsit! Mai sunt la noi, în viaţă, mulţi, Scăpaţi de tatăl Dumneavoastră chiar, De încercarea frigurilor, cînd A izgonit al molimei pojar. Deşi cam tînăr încă-atunci. V-aţi dus pe la bolnavi, pe jos; Mulţi au murit, dar Dumneavoastră aţi Scăpat cu bine, sănătos. Pe grele urme-aţi aşezat piciorul; Celui ce-ajută îi ajută-Ajutătorul. Acest lucru îl spune bătrânul ţăran, amintind că Faust are legătură cu vechea artă a vindecării, care nu avea drept scop doar vindecarea bolilor fizice, ci şi vindecarea deficienţelor morale ale poporului. Faust ştie că el nu mai trăieşte într-o epocă în care vechea înţelepciune fusese cu adevărat de ajutor omenirii, ci deja într-o epocă de decadenţă. Şi în sufletul său începe să licărească modestia, dar, în acelaşi timp, descurajarea cauzată de neadevărul în faţa căruia se află, şi el spune: Vezi piatra aceea? Haide, încă-un pas, Şi vom afla odihna meritată. Aici, în rugi şi post, făceam popas, Cuprins de gînduri, altădată. Plin de nădejde, tare în credinţă, În lacrimi, chin şi zbucium de nespus, Luptînd cu boala, biruinţă Speram din partea Domnului de sus. Azi lauda lor batjocură îmi pare. O de-ai citi-n adîncul meu acum: Ai şti că fiu şi tată de-o atare Cinstire nu sunt vrednici nicidecum! Tata a fost om drept şi mohorît; Spre tainele Naturii, cele sfinte, Loial, însă în felul său, s-a pogorît

Cu-o rîvnă cam ciudată şi fierbinte. Cu cercul său de-adepţi, el stăpînea Bucătăria neagră, -nchisă bine, Şi, după lungi reţete, se trudea Contrariile să le-mbine. Un roşu Leu, unea, brav peţitor, Cu Crina albă în călîie baie, Şi amîndoi erau trecuţi apoi, uşor Dintr-un alcov în altul, prin văpaie. Aşadar, Goethe studiase foarte bine felul cum se proceda odinioară, cum era tratat “leul roşu” - oxidul de Hg, Hg sulfurat, oxidul de mercur și mercurul sulfuric, cum diversele substanţe chimice erau amestecate şi lăsate în voia proceselor lor, cum se preparau din ele diferite doctorii. Toate acestea nu mai erau în concordanţă cu vechea înţelepciune. Goethe cunoaşte şi modul de exprimare. Ceea ce trebuia să fie descris, era descris sub formă de imagini. Combinaţiile dintre substanţe erau descrise ca o nuntă. De aceea spune el: Dintr-un alcov în altul, prin văpaie. Din asta, apărea-n culori şi pîclă O tînără Regină-n vechea sticlă; Aceasta era o expresie artistică. La fel cum în chimia de astăzi există expresii artistice, odinioară, anumite substanţe, când atingeau o anumită stare şi culoare, erau numite “tânăra regină”. Era chiar leacul; ei cădeau la pat, Ei îi mureau lui Faust, aşa cum mor astăzi la administrarea multor doctorii. Era chiar leacul; ei cădeau la pat, Dar nimeni nu-ntreba: cine-a scăpat? În felu-acesta, cu drăceşti licori, Aici pe înălţimi şi-n văi cu flori, Noi am făcut ravagii mai grele decît ciuma! Chiar eu ajuns-am mii să otrăvesc; Ei au murit, iar eu, poftim, trăiesc, Şi-aud cum ucigaşii sunt lăudaţi acuma. Aceasta este ceva din cunoaşterea de sine a lui Faust. Aşa stă Faust în faţa lui însuşi, el, despre care dvs. ştiţi că scormonise prin vechile tezaure ale înţelepciunii magice, pentru a pătrunde în tainele naturii şi ale spiritului. Dar toate acestea l-au spiritualizat. Faust nu se poate comporta ca Wagner, adeptul său, care s-a umplut până la refuz cu înţelepciunea mai nouă, care zace în opere scrise, care e cuprinsă în litere. Acest Wagner este o personalitate care ridică mult mai puţine pretenţii faţă de înţelepciune şi faţă de viaţă. Iar când Faust vrea să se cufunde, visând, în natură, spre a găsi spiritul

naturii, Wagner se gândeşte numai la spiritul care se revarsă spre el din teorii, din pergamente, din cărţi. El numeşte, ceea ce îl năpădeşte acum pe Faust, “ceasuri cu toane” : Adeseori avut-am şi eu toane, - spune Wagner Dar n-am simţit îndemnuri năzdrăvane. Deşi-îmi place-n codru, pe cîmpuri să mă plimb, N-am fost gelos pe-a păsării aripă. El nu vrea niciodată să zboare afară cu pasărea, pentru a cunoaşte lumea! Ce bucurii spirituale, în schimb, Cu fiecare carte, din pagini, se-nfiripă! În nopţi de iarnă paşnice, limpide, O fericire te cuprinde lent; Şi ah! cînd derulezi un pergament, Întregul cer asupră-ţi se deschide! Un om al cărţilor, în întregime, un om al teoriei, din cap până în picioare! Astfel, după ce poporul a ieşit din scenă, rămân ei doi: cel care vrea să ajungă până la izvoarele vieţii, cel care vrea să-şi unească propria fiinţă cu forţele misterioase ale naturii, pentru a vieţui aceste forţe misterioase ale naturii: Faust - şi acela care nu vede nimic altceva decât viaţa materială exterioară şi ceea ce e consemnat în cărţi prin materie: Wagner. Nu e nevoie să reflectăm mult la ceea ce s-a petrecut în interiorul lui Faust până în acest moment, aşa cum ne descrie Goethe, atâta ne putem spune, după toate cele ce ne întâmpină în Faust, că interiorul, am putea spune, s-a inversat, că în Faust a avut loc o evoluţie sufletească reală, că el a dobândit o anumită clarvedere interioară, fiindcă altfel nu ar fi putut să-l invoce pe Spiritul Pământului, cel care se tălăzuieşte în viscol de fapte în sus şi în jos. Faust şi-a însuşi o anumită facultate de a vedea lumea exterioară nu numai conform cu manifestările ei exterioare, ci de a vedea spiritul care urzeşte şi trăieşte în toate. Şi iată că în calea lor, a lui Faust şi a lui Wagner, sare de departe un căţel. Felul cum îl văd fiecare pe acest căţel, un pudel obişnuit, cum îl vede Faust şi cum îl vede Wagner, îi caracterizează întru totul pe cei doi oameni. După ce s-a cufundat prin visare în urzirea spirituală plină de viaţă a naturii, Faust vede căţelul: Nu vezi un cîine negru pe mirişti cum aleargă? WAGNER: Îl văd: n-am dat atenţie prea mare. FAUST: Observă-l bine! după tine, ce-i?

bineînţeles. Wagner n-o vede. ciudat. păgînul. . dinadins. Geana serii Vă iscă amăgiri ale vederii. FAUST: Nu vezi cum. Cu ochii exteriori nu se poate vedea ceea ce vede Faust: WAGNER: E doar un pudel negru. Adulmecă o urmă oarecare. FAUST: Parc-ar trasa vrăjite spirale. Pe aceasta o vede Faust. Se-apropie de noi. drept parte spirituală a sa. treptat-treptat? Şi nu mă-nşel: în urma lui pe cale Pluteşte-un sfredel de văpăi. el vede ceva ce ţine de pudel. dîndu-ne mereu ocoale. ca de obicei. Faust nu vede numai pudelul. în interiorul lui Faust se pune în mişcare ceva. În cercuri se învârte pudelul. Ca să ne ţintuiască picioarele.WAGNER: Un pudel care.

intrase în relaţii cu Mefistofel. pe de o parte. Adică: îl vedem acum pe Faust stând în faţa noastră aşa cum. batjocoresc. bănuită groază Mi-e parcă sufletul mai bun. ceva spiritual. Şi felul cum se desfăşoară acum această scenă. nu ca să-l povăţuiască. Ei rămăseseră afară. Faust vede ceea ce el vrea să vadă în mod spiritual. în fiecare cuvânt. faptul că interiorul lui s-a pus în mişcare. . Aşadar. Tocmai când în sufletul lui apare ceva sfânt. El exprimă acest lucru. Să reţinem acest lucru. simt iubirea omenească. Vechi patimi prind să aţipească Şi iureşe barbare pier. totuşi. Acum e singur cu sine însuşi. care îi e pus alături ca să-l încerce. Dar. pe de altă parte. în fond. progresiste. Faust şi Wagner. Goethe înfăţişează sub o formă dramatică acest lucru. este exprimat de Goethe într-un mod cu adevărat plin de măiestrie. şi e bine aşa. şi cum. care îi este pus alături pentru ca el să-l învingă. în sfera vieţii instinctuale obişnuite. Un om cum este Faust. Acest lucru e descris în mod minunat sub forma unor întâmplări exterioare: Faust. când acţiona numai crepusculul.WAGNER: Îl văd sărind nesigur şi temător. El se întoarce acum acasă. el vrea să intre în lumea divin-spirituală. în această apariţie simplă Faust vede. dacă rămâne singur. totodată. noi avem de-a face. şi nu stăpînul. bineînţeles. în chilia sa. felul cum Faust trăieşte aici ceva interior. şi mârâitul pudelului este o trăire interioară. drama trebuie să prezinte lucrurile în acest fel. după toate cele prin care a trecut. adică să trăiască viaţa spiritului în propria sa sine. chiar dacă e înfăţişat sub o formă dramatică exterioară. Ei. În timp ce interiorul său e luat în stăpânire de o anumită legătură spirituală chiar cu acest pudel. când lumina exterioară nu mai acţionează. dar s-a pus în mişcare în mod spiritual: Întors din cîmp şi lunca trează. se face auzită batjocura. care îl desparte pe om de căutarea spirituală. Şi simt iubirea cea din cer. arătând că pudelul este aşa cum este. până noaptea târziu. în sufletul lui se mişcă forţele care îl trag în jos. De-o sfîntă. instinctele care se opun. Mefistofel nu e un spirit care îl conduce în sfera forţelor spirituale normale. Faust se dedase magiei decadente. cu ceva ce Faust trăieşte în interiorul său. cea care duce înainte evoluţia lumii. Mefistofel e spiritul pe care Faust trebuie să-l învingă mai întâi. O. Pudelul mârâie. Dar să ne fie clar: toate acestea sunt trăiri interioare. este în stare să trăiască un moment de autocunoaştere. Pe care neguri se depun. Faust se duce acum în odaia sa de studiu. surprins Că vede doi necunoscuţi.

adică Goethe îl face pe Faust să vorbească. în aşa fel încât ştim că vom trece prin poarta morţii drept fiinţă vie din punct de vedere spiritual.năzuind. mai întâi. Viitorul şi trecutul se asociază între ele în mod minunat. care mârâie împotrivindu-se. în propria sine. în acest caz. adică de izvoarele vieţii. La rîul vieţii-ai vrea cu pasul S-ajungi. O propoziţie plină de sens! Cel ce trece prin dezvoltarea spirituală. adică spiritul. într-un mod minunat. căţelule! Nu mai mârâi . care caută autocunoaşterea. despre ceea ce a rămas viu din ceea ce s-a petrecut cândva. Aceasta nu este o simplă imagine poetică: Raţiunea-şi nalţă iarăşi glasul. el ştie cât de vie devine raţiunea. adică noi găsim voinţa noastră transformată.el se potoleşte. Doar dacă ne adâncim în fiecare cuvânt ne dăm seama cât de minunat cunoaşte Goethe viaţa interioară a omului aflat pe calea evoluţiei spirituale: Ah! cînd în strîmta mea chilie Văd iar un muc de lampă blînd. Goethe vrea să-l pună pe Faust să spună că Faust ştie că va găsi în cunoaşterea de sine viaţa interioară a spiritului. la marele izvor! Şi acum Faust încearcă să ajungă mai aproape de ceea ce caută atât de intens. în inimă. Deodată inima se ştie Pe sine parcă luminînd. Şi felul cum îşi întinde el acuma mâna după Noul Testament e o descriere minunată făcută de geniul dramatic plin de înţelepciune al lui Goethe. şi propriile sale instincte. Ia în mână Noul Testament. Speranţe-nmuguresc uşor! Raţiunea vorbeşte. la care Faust e adus de viaţa sa. începe să vorbească din nou despre evenimentele trecute. într-un anumit sens. şi un licăr de speranţă începe iarăşi să înflorească. pe sine însuşi. Şi când Faust spune: Potoleştete. ştie că raţiunea nu este doar ceva mort din interior. el nu cunoaşte doar raţiunea bazată pe forţele capului. El caută. cu toată ştiinţa sa. de fapt. spre divin-spiritual. o cale: calea înălţării religioase. Raţiunea-şi nalţă iarăşi glasul. El îşi întinde mâna spre acea carte în care sunt . Şi acum Faust vorbeşte. aşa cum simţul materialist al omului mârâie împotriva căutării spirituale. ştie că raţiunea devine urzire interioară a spiritului şi vorbeşte în mod real.

el simte nevoia să corecteze Evanghelia lui Ioan. nişte cuvinte atât de frumoase despre viaţa religioasă: Cine îl poate numi. o veritabilă înţelepciune demnă de Wagner! Exact la fel ca acea înţelepciune care e scoasă în evidenţă atât de des. pe cel ce pe toate le ţine şi le poartă ş. Cel care cunoaşte modul de a lucra al unor spirite profunde ale lumilor şi ale spiritului ştie că atunci când nişte comori ale înţelepciunii sunt transpuse dintr-o limbă într-alta apar toate spiritele confuziei. care acum este încă în pudel.scrise cele mai profunde cuvinte ale înţelepciunii din era modernă. ci: La început a fost Fapta. Goethe alege în mod intenţionat traducerea. În regiunile de limită ale vieţii se fac simţite în mod deosebit puterile care se opun evoluţiei umane şi însănătoşirii umane. ne apare minunata profunzime spirituală care trăieşte în aceste scene.m. de către domnii erudiţi: Cine cuteza-va Să-i numească slava Zicînd: eu cred în el! Sau cine-ndrăzni-va Să-i stea împotriva Zicînd: nu cred în el! Atotcuprinzătorul. drept o profundă înţelepciune. în faţa lui Gretchen. lui nu îi e suficient Cuvântul. Acest lucru îl găseşte Faust după îndelungi ezitări. că Faust rosteşte mai târziu. cine îl poate mărturisi. Faptul că Goethe alege momentul traducerii e foarte important şi plin de sens. Pe aceasta vrea el s-o traducă în iubita sa limbă germană.ce spun ei tocmai despre această scenă? Ei bine. nu ne ţine . ba chiar al minciunii.a. puteţi citi ce spun ei. pe cel Atotcuprinzător. . nu: La început a fost Cuvântul. Acolo se spune: Goethe este un om al vieţii exterioare. Atoatepăstrătorul Nu-mbrăţişează. de către domnii care citează aceste cuvinte. intervin toate spiritele confuziei şi ale încâlcelii. pentru a aşeza spiritul confuziei. Dacă încercăm să ne cufundăm în sentimentele ce pot izvorî dintr-o asemenea scenă. pentru că aceşti exegeţi ai lui “Faust” . şi care vin de la ceea ce zace în căţel. Toate ispitirile pe care le-am caracterizat adineaori. Aceasta este o profundă înţelepciune a lui Goethe. care se ridică pentru a denatura adevărul şi a-l preface în neadevăr.d. alături de spiritul adevărului. Cât de puţin se observă de obicei că Goethe a vrut aceasta o dovedesc încă şi astăzi diferiţii exegeţi ai lui “Faust”. el simte nevoia să găsească o traducere mai justă. Această înţelepciune nu este o înţelepciune caracteristică lui Faust. este o adevărată înţelepciune demnă de Wagner. toate acestea acţionează mai departe şi acţionează tocmai asupra unei fapte a lui Faust. Logosul. Evanghelia lui Ioan.o înţelepciune de Gretchen! Ceea ce îi spune Faust lui Gretchen a fost citat de nenumărate ori. care oferă o ocazie foarte bună de a denatura adevărul şi de a-l preface în neadevăr.

Împotriva lui se ridică. Şi tot astfel ceea ce apare la Faust drept traducere din textul biblic e luat drept înţelepciune deosebit de profundă. la începutul începuturilor. în “Faust”. abia după ce a parcurs evoluţia de animal. la vorbire. Oare de ce acela care a scris Evanghelia lui Ioan a ales tocmai Cuvântul.Pe mine. să fie cu adevărat om. E o înţelepciune de Gretchen! Numai că lucrurile trebuie luate în serios. Şi omul poate să-şi formeze pe . aici e vorba de Logosul grecesc. Materialistul crede că omul a ajuns la cuvânt.nu. la începutul începuturilor a fost Cuvântul. dacă Goethe ar fi considerat că aceasta e înţelepciunea cea mai profundă. minerale . când el se apucă de o asemenea treabă. plante. Adică: Evoluţia omului a fost prefigurată iniţial. Ei au luat ceea ce este o înţelepciune de Gretchen drept o înţelepciune profundă. la Logos. Logosul? Pentru că cel care a scris Evanghelia lui Ioan vrea să arate că lucrul cel mai important din evoluţia omenească pe Pământ. Acesta este prezent cu adevărat în Evanghelia lui Ioan. Evanghelia lui Ioan ia lucrurile mai profund şi spune: Nu. care e străbătut de vibraţiile gândirii.animale. în cadrul evoluţiei de pe Pământ. tocmai în legătură cu această traducere din Biblie. şi pe tine. toate celelalte fiinţe . în sens materialist-darwinist. Prin ce se deosebeşte omul de toate celelalte fiinţe? Prin faptul că poate vorbi. ci în cele dintâi intenţii ale evoluţiei pe Pământ. Ceea ce spune aici Faust e prezentat adeseori drept o profundă înţelepciune! Ei bine. şi-n cuget… şi aşa mai departe. ci a fost prezent la începutul începuturilor. cel care îl face pe om. Erudiţii doar au stat şi au citit. profund a înfăţişat Goethe aceste două suflete ale lui Faust. Gretchen. Şi nu ţi se revarsă toate Şi-n inimă. la început a fost Cuvântul. pe când Goethe nu vrea să înfăţişeze nimic altceva decât felul cum adevărul şi eroarea îl aruncă pe om încolo şi încoace. Stă scris: ”La început era Cuvântul!” Noi ştim. el nu ar fi pus-o în gura lui Faust în momentul în care el vrea să-i dea învăţătură fetei de şaisprezece ani. nu s-a dezvoltat încetul cu încetul. ceea ce nu vrea să-l lase să ajungă la sensul mai profund al Evangheliei lui Ioan. şi pe sine? Nu se bolteşte-n înălţime cerul? Nu stă solidă dedesubt ţărîna? Prielnicele astre nu sclipesc Din veac asupra noastră? Nu te privesc eu ochi în ochi. Profund. omul nu este doar. culmea cea mai înaltă a lumii animale. în planul exterior. ceea ce e simbolizat prin pudel.

cum uşor putem dovedi. dimpotrivă. Faust coboară mai adânc în el însuşi. Dar împotriva acestui adevăr se ridică spiritul care i-a fost dat lui Faust să-l însoţească. M-am şi oprit! Cum să-mi reiau avîntul? Atîta cinste nu pot Cuvîntului s-aduc. şi el trebuie să coboare mai adânc. de fapt. mai densmaterial. Va trebui în alt fel să traduc Dacă-mi va da iar Spiritul scînteia. coboară mai adânc. Simțirea (simțul) face tot ce e. de spiritul întunericului şi coboară mai jos. el nu poate să înţeleagă încă întregul adevăr profund care zace în Cuvântul lui Ioan: M-am şi oprit! Dar. că e iluminat de spirit. Cuvântul e folosit de-a dreptul pentru eul omului. căţelul din el şi ceea ce zace în pudel. animalul nu ajunge să posede cuvântul uman. este ceea ce îl face să să se blocheze. totuşi. şi scrie: Ar trebui: La început era Puterea ! Forţa este ceea ce trăieşte în corpul eteric: . spiritul neadevărului. Stă scris: La început era (simțul) simțirea. lucrînd? Nu. Dar cumpăneşte bine primul rînd. numai prin faptul că în evoluţia umană a fost întreţesut cuvântul. de fapt. el coboară şi mai adânc. dar coboară mai adânc. el crede. de-a dreptul. din corpul astral în corpul eteric.Pământ un eu. Dar acesta nu e mai înalt decât cuvântul. şi în viaţa animalelor. stadiu la care animalele nu ajung. pentru a desemna eul omului. Simțul și simțirea domnesc. În timp ce îl vede pe Mefistofel apropiindu-se. Condeiul să-şi strunească încheierea! El crede că poate să urce mai sus. El nu urcă mai sus. pudelul. din eu în corpul astral: Stă scris: La început era (simțul) simțirea. Omul e capabil de simțire datorită faptului că el are un corp astral. dar el e întunecat.

ceva mă-ndeamnă să amîn: Nu.corp fizic Îl aveţi astfel pe Faust trăind şi urzind într-o bucăţică de autocunoaştere. El încearcă s-o facă mai întâi prin ceea ce a primit din vechea magie.Ci-n timp ce scriu.corp astral .neclaritate! Scolasticul rătăcitor stă în faţa lui. Aici spiritul nu cedează. pe care le-am discutat atât de des . fapta. Pe-nedrept-suliţatul” acum pudelul e nevoit să-şi arate adevărata înfăţişare. Ce se întâmplă? Cine apare? Un scolastic rătăcitor! Faust trăieşte în mod real o autocunoaştere.eu . care s-au ridicat împotriva adevărului şi acum el ajunge. prin legătura încheiată cu lumea spirituală. pentru că lătratul exterior al pudelului este ceea ce. prin care se săvârşeşte fapta exterioară: Cuvânt (Logos) Simț / Simțire Forţă Faptă . pentru că diferite părţi constitutive ale entităţi umane. în cunoaşterea sa. Dar când Faust invocă Fiinţa lui Christos: pe cel care este ”Inexprimatul. Toate acestea sunt. se ridică împotriva adevărului. într-un anumit sens. El traduce Biblia în mod greşit. propriu-zis.scriu sigur . El nu poate sesiza încă. la claritate . Mai întâi în pudel au acţionat instinctele sălbatice. Prin toate-cerurile-curgător. acum. o cunoaştere de sine pe care Goethe o face absolut clară. Prin faptul că face să învie ceea ce trăieşte în el drept Christos. cunoaştere de sine. forţa. silfidele. dreapta: Spiritul care se află în pudel! La început . simțirea. numai că scolasticul rătăcitor îi apare într-un mod mai trainic şi mai temeinic. corp astral. la claritate. în fond. acţionează haotic în el. Vedem acest lucru din felul cum pune în legătură cuvântul. cu toate greşelile ce zac într-un scolastic rătăcitor. în el. el stă. sub influenţa spiritului mefistofelic. pornirea spre creştinism. Dar în el trăieşte deja imboldul. Dar nu e decât celălalt Eu al lui Faust. corp eteric. nici la asta nu pot să rămîn. El însuşi n-a devenit mult mai mult decât un scolastic rătăcitor. toate acestea nu-l clintesc pe spiritul care este vârât în pudel.era Fapta! Şi acum el a ajuns la materialismul total. Faust învinge spiritul vrăjmaş.corp eteric . faţă în faţă cu sine însuşi. Dar Spiritul îmi dă povaţa. înţelepciunea creştinismului. cum acţionează aceste porniri.eu. acum el a ajuns la corpul fizic. când. El invocă cele patru elemente şi spiritele lor: salamandrele. a ajuns să cunoască mai exact . aici nu se arată în adevărata lui înfăţişare. Acum se arată. de asemenea. ondinele şi gnomii. corp fizic -.

aşa cum şi-a însuşit-o până acum. scolasticul rătăcitor. ci o cunoaştere de vis. Goethe a încercat mereu. că şi Wagner e doar un alt eu. alter ego al lui Faust. aşa am spus mai înainte. că dacă reînvie în ei ceea ce posedau cei vechi. Iar aici Goethe îl pune pe Faust să spună foarte clar şi lămurit: Deci încă-o dată mi-a venit de hac? Din tot tărîmu-acesta de duhuri nu-mi rămîne Decît minciuna unui vis cu drac Şi adevărul că-am scăpat un cîine? Goethe foloseşte metoda de a indica mereu şi mereu spre adevăr. aş zice. ci vor să reînvie vechea înţelepciune. nu îşi poate forma o reprezentare justă despre evoluţia sufletelor din secolele trecute. Aşa cum cred unii. Faptul că el înţelege aceasta drept trăire interioară a lui Faust este exprimat suficient de clar în aceste patru versuri. Faust a învăţat ca un scolastic. să arate numai celălalt eu al lui Faust. de arta clarvederii atavice. îl înconjoară pe Faust cu jocul lor amăgitor şi cum. Şi Mefistofel e numai un alt eu. adică propria lui sine. totuşi. sufletele-grup ale tuturor fiinţelor ce-l însoţesc pe Mefistofel. acesta îi iese în întâmpinare în adevărata sa înfăţişare. obscură. şi prin magie a dat naibii. magic-mistică asupra naturii! Două excese. 15. el se trezeşte. Şi această scenă ne arată că Goethe se lupta să găsească o cunoaştere a zonei de trecere de la vremurile vechi la cele noi. Vedem adeseori că azi oamenii nu vor să se apropie de cercetarea spirituală modernă. în diferitele personaje cu care Faust se întâlneşte. E doar propria lui sine. dacă nu face nişte studii speciale. În el mai zace încă scolasticul rătăcitor. aşa cum o căutăm noi. Ceea ce a devenit bătrânul. numai că pe urmă s-a dedat magiei. Această forţă nu a devenit clară. Nu este o cunoaştere limpede. un alter ego. Poate că unii dintre auditori îşi mai amintesc că în alte conferinţe mai vechi eu am arătat că şi Wagner e vârât în Faust însuşi. a zonei de trecere de la epoca a patra postatlanteană la epoca a cincea. de tot ceea ce îi iese omului în întâmpinare drept propria lui sine. la urmă. Dar toate acestea nu există acum în Faust drept cunoaştere spirituală clară. pentru ca Faust să se cunoască pe sine tot mai mult şi mai mult. Ni se arată cum spiritele visului. ajung prin aceasta la o înţelepciune mai profundă. stânjenită încă. 16. Graniţa se află în secolele 14. de fapt. de când mai era un scolastic rătăcitor. care sunt. Lupta care se dă pentru a scăpa de toate acestea. Iar în vremea lui Faust nu mai existau decât ruinele. trec aici extraordinar de aproape pe lângă întreaga căutare .instinctele. Acest scolastic rătăcitor e şi el propria lui sine. toate acestea sunt conţinute în Faust într-o forţă de vedere spirituală neclară. în care trăia el însuşi. Cel care trăieşte în sânul modului de gândire actual. el a devenit aceasta prin faptul că a mai adăugat şi vechea magie. Totul e cunoaştere de sine! În cunoașterea lumii se exercită cunoaşterea de sine. bunul Faust. e redată în scena ce urmează. a îndrăcit înţelepciunea din şcoli. am putea spune.

că oamenii vin mereu şi mereu cu conţinutul devenit un talmeş-balmeş al cărţilor vechi.” Aşa erau denumite în vremurile vechi aceste procese chimice care se produceau. ia-l pe zgârcitul de lup cenuşiu. într-un anumit sens.m. pentru că limbajul lor cu adevărat nu mai poate fi înţeles. nişte nume vechi. într-o măsură cât mai mare posibil. dar din naştere un copil al bătrânului Saturn. la care face aluzie şi Faust. Iar ceea ce e relatat aici trebuie să indice o anumită procedură. dacă vrei să lucrezi prin corpul nostru. să dea cât se poate mai mult explicaţii despre un trecut legendar. supus din cauza numelui său certăreţului Marte. pe care omenirea a avut-o. De aceea. Acesta este unul din excese. doar pentru că nu le înţeleg. Nu se cuvine să vorbim batjocoritor despre aceste lucruri. Acesta este al doilea exces. Prin acest “lup cenuşiu” se înţelege un anumit minereu. Din felul prezentării se vede că au existat tradiţii. în general. Tocmai am la îndemână o carte care a fost tipărită în anul 1740. totul mai există. Dar trebuie să ne fie clar faptul că şi ceea ce se spune aici a luat naştere într-o epocă ulterioară. Celălalt este faptul că ei vor să dea năzuinţelor moderne. Le preţuiesc mai mult. ca el să-şi aibă din aceasta hrana lui. Nu e nevoie să facem şi noi la fel. Modul de exprimare. Ia priviţi unele societăţi care se numesc oculte ori secrete ori de alt fel. când îi întâmpină un asemenea pasaj. dacă întrevedem cu adevărat necesităţile şi impulsurile epocii noastre şi ale viitorului necesar. să vă citesc mai întâi pasajul respectiv: “Coroana regelui trebuie să fie din aur curat şi o mireasă castă urmează să-i fie dată de soţie. mai exista chiar destul de târziu. abisală! Oh. considerând că prin aceasta le-au sfinţit. Se lua minereul cenuşiu. şi le studiază şi le preţuiesc mai mult decât preţuiesc ştiinţa modernă.d. tradiţii. un pasaj în legătură cu care putem fi siguri că unii dintre aceia care caută astăzi o ştiinţă spirituală. se vorbea despre anumite procese chimice. Unul constă în faptul că oamenii îşi cumpără cărţi vechi.Şi există chiar unii care cred că înţeleg un asemenea pasaj. adică abia în secolul al 18-lea. când spune că un leu roşu e cununat cu Lilie în retortă ş. câte nu sunt conţinute în ea! . se găseşte în văile şi munţii lumii şi posedat cu foame mare şi tu aruncă-i pentru trupul regelui. când vor să vorbească despre o cercetare spirituală. decadentă.a. el . vor spune: Înţelepciune adâncă. Întreaga lor strădanie are drept scop să-şi găsească rădăcinile cât mai departe în trecut. din simplul motiv că felul cum vorbeşte astăzi chimia va suna pentru oamenii care vor veni mai târziu exact la fel cum sună acestea pentru noi. lucruri rămase de la o veche înţelepciune originară. şi care e supus unei anumite proceduri. Putem deschide indiferent ce carte din vremurile în care încă mai existau.spirituală a omului. “Rege” se numea o anumită stare a unor substanţe. Ei bine. Se face aluzie la un “lup cenuşiu”. dar că această înţelepciune ajunsese la decadenţă. care la munte se întâlneşte peste tot. să se desfete cu numele vechi pe care şi le dau. străvechi. Vreau să vă citesc din ea un mic pasaj.

asemenea proceduri nici nu se mai folosesc astăzi. El a obţinut un fel de doctorie. deci.era tratat într-un anumit fel. cei cu boli grele ce vin asupra omului şi mai multe molime. luarea răului.” Toate acestea reprezintă însuşirea a ceea ce el are în retortă! “Fiinţa lui lăuntrică e în stare să facă multe şi e folositoare la toate câte îi cerem şi când e pus în starea sa de activitate. Autorul mai descrie această combinaţie şi aşa: “Şi după ce l-a înghiţit pe rege…” Aşadar. unde aurul. El îl descrie: “Şi după ce l-a înghiţit pe rege. Şi aici a luat naştere o combinaţie. putere în inimă şi o sănătate desăvârşită în toate mădularele. în vremea în care asemenea lucruri mai erau înţelese? O puteţi vedea din următoarele: “Şi să ştii că numai acesta singur e drumul just aici. cel care a tipărit acest lucru nu-l va mai fi făcut deloc. ar trebui să fie descrise foarte exact aceste proceduri. în felul acesta el face ceva. “regele de aur”. “Ca să ardă cu totul şi cu totul. Dar ce aşteaptă omul nostru de la aceasta? Omul nostru aşteaptă ceva care nu e picat cu totul din senin. trăire în sânge. În ce scop a făcut el acest lucru? De fapt. Acest minereu cenuşiu era numit “lupul cenuşiu cel zgârcit”.aceasta este o anumită stare a aurului. felul cum e fabricat regele de aur. fiindcă leul se curăţă prin sângele lupului şi tinctura sângelui bucură minunat cu tinctura leului. bineînţeles. adică minereul cenuşiu s-a topit împreună cu regele de aur . e aruncat în foc. “Şi dacă leul s-a săturat. după ce era tratat într-un anumit fel. Aici aurul a dispărut în minereul cenuşiu. dar acest lucru nu poate fi descris aici. că el are de-a face cu ceea ce apare drept însuşire morală a omului.” Aşadar. “Dacă aceasta se petrece de trei ori. că peste tot se dă de înţeles că e vorba de un medicament. dacă îl ia cel care e sănătos. de a ne curăţi zdravăn corpul. fă un foc mare şi aruncăl în el pe lup…” Aşadar. după ce a fost tratat chimic -. totodată. Dar în ce scop a fost făcut acest lucru. iar celălalt. şi toţi cei care au asemenea rele se bucură cum nu se mai poate de spiritul lui. copiii-oameni îi mulţumesc. de mult. Aşa vrea . fiindcă cine bea din această fântână de aur simte o întreagă reînnoire a naturii.” Vedeţi. în cantitatea corespunzătoare. fiindcă acum el a făcut ceva. şi atunci regele va fi din nou izbăvit. Fiindcă. era “regele de aur”. fiindcă sângele amândurura e înrudit de aproape în stirpea lor. Dacă am vrea să ştim ce face. atunci trupul nostru e desăvârşit la începutul lucrării. şi anume. dar aici s-a dat de înţeles. spiritul său a devenit mai puternic decât înainte şi ochii lui dau o lucire mândră ca Soarele cel luminos.” Aşadar. fiindcă l-a copiat din nişte cărţi vechi. pe regele de aur. el laudă acum ceea ce a făcut să ia naştere. se întâmplă acest lucru: “zgârcitul lup cenuşiu”. atunci leul l-a biruit pe lup şi nu va mai găsi nimic de mâncat din el.” Aurul devine din nou vizibil. lupul care l-a mâncat pe rege. leproşii aleargă după el şi vor să bea din sângele sufletului său. survine ceea ce e descris aici. De altfel.

“Fiindcă cine bea din această fântână de aur. aşa cum se vorbeşte în literatura care se intitulează adeseori literatură “esoterică”. Când un om din vechea civilizaţie egipto-chaldeană spunea argint.el să spună. Astăzi e foarte uşor să-ţi baţi joc de vechile superstiţii. Prin nişte mijloace exterioare. şi aşa a fost la cei vechi. cu acest semn: . şi chiar trebuia să fi pierdut. acest semn aplicat Lunii şi argintului. înainte de era noastră. trăire în sânge şi sănătate desăvârşită a tuturor mădularelor. pe care ei le prelucrau.” Aşadar.. . Când omul folosea. pentru a vă arăta că până şi în ruinele unei înţelepciuni vechi mai poate fi observat un rest decantat din ceea ce căutau să realizeze oamenii în vremurile vechi. să zicem. Ceva ce omenirea a pierdut. cu un semn comun. în general. în cărţile vechi găsiţi ceea ce cunoaşteţi foarte bine: Soarele şi aurul. spre ceva care deosebeşte epoca noastră de epocile precedente. în cărţile care datează din vremuri mai vechi decât această hârţoagă aparţinând unei perioade mai târzii. Dar. Pentru omul actual. se desemnau prin acelaşi semn. el nu avea în vedere ceea ce avem noi în vedere când spunem argint. în cărţile vechi. Luna şi argintul. el a căutat să obţină o tinctură. pentru moment. acela simte o întreagă reînnoire a naturii. fiindcă aici suntem conduşi spre ceva important. pentru că. acest semn aplicat aurului şi Soarelui. Un asemenea om avea nişte facultăţi interioare şi el avea în vedere un anumit fel de activitate a forţelor. constituie. nu mai stau la dispoziţie mijloacele de a înţelege de ce în vremurile vechi Soarele şi aurul. Reţineţi bine acest lucru. pe care le preparau cu ceea ce găseau în natură. cu acest semn: . care mai înţelegeau ceva din aceste lucruri. pe când altfel nu eşti considerat un om inteligent. o licoare prin care în om pătrunde o reală licărire de viaţă: “Forţă în inimă. nu numai prin efort interior. cuvântul care însemna pentru el argint. închise în lăuntru sau simţitoare în afara trupului: fiindcă deschide toţi nervii şi porii. Dacă ne întoarcem. ci ei aveau nişte facultăţi şi mai înalte. aptitudini. însuşiri. în vorbirea lui de pe atunci. el îl folosea cu totul altfel. din anumite motive. o totală absurditate. dacă vezi în cunoştinţele străvechi ceva plin de sens. prin arta pe care o descrie aici. decadente. vedem că oamenii aveau nu numai facultăţile care erau deja în ruină în perioada când au luat naştere aceste lucruri. ei căutau să stimuleze corpul. vedeţi dvs. găsiţi Luna şi argintul cu acest semn: .” V-am citit mai întâi acest pasaj. la perioada anterioară cu câteva secole Misterului de pe Golgotha. pentru că prin aceste eforturi ale oamenilor din vechime nu s-ar fi putut ajunge niciodată la libertate. fiindcă astfel îţi cumperi renumele de a fi în faţa întregii lumi un om inteligent. pentru ca răul să poată fi dat afară şi binele să poată sălăşlui liniştit în acel loc. adică să dobândească anumite calităţi. ci prin mijloacele oferite de natura însăşi. moral. care fac aluzie la facultăţile sufleteşti pe care omul de azi le are în mod necesar. fireşte. Să pornim de la Lună şi argint.

în argint. ţin de natura şi de entitatea ei. Argintul e răspândit în mod real pe toată suprafaţa Pământului. Alte forţe conţine sfera argintului. fin dispersat. Astăzi acest lucru trebuie să fie constatat. fine. s-ar putea spune. vechea înţelepciune nu greşea deloc când vorbea de argint. să arăt că şi aurul e dizolvat. provenite din vechea clarvedere. de fapt. că toate aceste metale . ci omul avea o trăire interioară sufletească.d. atunci când ne reprezentăm Pământul.transpusă în sfera materială . nu e nicidecum o absurditate. Dar el era cunoscut drept forţă. Şi acest lucru îl simţea în sensul material cel mai grosolan. Luna .în afară de faptul că sunt sedimentate ici şi colo sub formă materială . Azi omul consideră că e o totală absurditate când i se spune aşa ceva. într-o formă homeopatică extremă. dacă îl constatăm cu o cunoaştere normală. gândit sub formă de cub. şi în bucăţica de argint. dar şi pe întreg Pământul. şi . Încă se mai ştia mult mai mult despre ceea ce e răspândit drept argint în sfera Pământului. de aceea oamenii au crezut că ea e constituită din argint. există puţin mai mult de 2 kg de argint. care încă mai existau. care trăia ca forţă în întreaga sferă a Pământului. Forţa care trăieşte în argint trebuie să fi fost răspândită. că noi trăim în cupru. El avea în vedere anumite feluri de forţe. ci ea ştia că în acest Pământ e dizolvat în modul cel mai fin argint. Şi ea ştia că. chiar dacă nu-l spune întotdeauna. pentru că în argint zace o anumită forţă dătătoare de viaţă a acestui corp pământesc. alte forţe sfera aurului ş. cu o lungime de o milă englezească. dacă luăm apă din mare şi o examinăm în mod metodic. în mod senzitiv. fin dispersat. Aceste două milioane de tone nu sunt conţinute în ea pentru că s-au dizolvat aici sau ceva asemănător. ci aparţin mării lumii. fiindcă eu vă voi spune un lucru pe care ştiinţa îl ştie azi. şi transpus în mod deosebit în lumea materială în bucăţica de argint.sunt conţinute cu adevărat într-o dispersare fină.ea luminează cu o lumină atât de alb-argintie. îl ştia prin forţele senzitive. atunci când privea Luna. Acest lucru îl ştia vechea înţelepciune. Ştiinţa de astăzi ştie că într-un corp decupat din marea lumii. prin toate cercetările cele mai minuţioase posibil.care nu se găseşte doar într-o bucăţică de argint. şi se ştia că în argint zace forţa care face să existe fluxul şi refluxul. Aşadar. nu e deloc o absurditate. el conţinea anumite forme de forţă. aşa că în întreaga mare a lumii care înconjoară Pământul sunt conţinute două milioane de tone de argint. Aş putea să merg acum mai departe. El voia să spună că noi trăim în aur. şi care se revărsau spre el cu deosebită putere dinspre Lună. deci. cu mijloacele ştiinţei actuale. în sensul ştiinţei actuale. pe toată suprafaţa Pământului. Fluxul şi refluxul n-ar apărea . El e conţinut în sfera Pământului. dar pe urmă găsim. nu trebuie să ni-l reprezentăm doar aşa cum ni-l reprezintă geologia actuală. ci e răspândit.când privea bucăţica de argint. El găsea cu adevărat aceleaşi forţe revărsându-se dinspre Lună. omul emancipat din zilele noastre spune: Da. care sunt vii. fin.Dar nu era aşa. pierdută astăzi.m. respectiv e identic cu argintul. Nu este deloc o absurditate.a. peste toată suprafaţa Pământului. Ei bine. şi totuşi. . că două milioane de tone de argint sunt conţinute în marea lumii.

a. ci să folosească facultăţile pe care şi le însuşea prin aceste cunoştinţe numai şi numai în serviciul ordinii sociale. chiar şi fără a avea cunoştinţe bazate pe clarvedere. ci punea în lucrare facultăţile pe care le dobândea din acel moment prin modul de tratare a naturii în serviciu ordinii sociale. pur şi simplu. Ce avea în suita ei această înţelepciune? Ea avea în suita ei ceea ce am sugerat deja. de exemplu.m. Şi aceste forţe zac în conţinutul de argint al universului.deloc. dintr-un anumit punct de vedere. dar absolut nimic. el îşi putea face propria fiinţă umană mai destoinică. Veţi găsi acum că e de înţeles că abordarea naturii trebuia să fie menţinută între anumite limite: de aceea existau tainele celor mai vechi Misterii. de-a face cu aceste taine ale naturii. în acela al matematicii. mai capabilă. La începutul evoluţiei de pe Pământ nu se află fantasmagoriile visate de darwinism. că a existat o veche ştiinţă care ştia asemenea lucruri. nu doar nişte reprezentări bazate pe credinţă. în asemenea lucruri. dar Luna are de-a face cu aceeaşi forţă. acea înţelepciune care stăpânea cu adevărat natura. Pregătirea consta în faptul că cel care primea o asemenea cunoaştere oferea o garanţie prin faptul că viaţa pe care o dusese înainte mergea mai departe în exact acelaşi fel. Acest lucru nu are nimic de-a face cu Luna. Şi de o asemenea cunoaştere şi de asemenea capacităţi era legat ceea ce constituia o veche înţelepciune. cu o siguranţă a dovedirii care nu mai e atinsă în nici un alt domeniu al ştiinţei decât. care nu erau doar nişte noţiuni şi idei şi sentimente. Dacă oamenii s-ar adânci. asemenea cunoştinţe erau ţinute atât de mult secrete. trebuia să se dovedească mai întâi drept perfect potrivit cu aceasta. talent ş. pentru sine. geniu. Cine urma să dobândească asemenea cunoştinţe. care au condus apoi vechea cultură şi civilizaţie ale cărei opere . această mişcare ieşită din comun a Pământului e provocată iniţial datorită conţinutului de argint. prin cercetarea spirituală. să-şi însuşească nişte facultăţi despre care noi presupunem astăzi. şi care trebuie recucerită abia acum. care cunoaştea bine asemenea lucruri. omul putea fi făcut mai capabil prin mijloace exterioare! Exista. că el nu-şi procura nici cel mai mic avantaj. cu aceste cunoştinţe. Imaginaţi-vă. ar putea dovedi. o dată cu mişcările Lunii. posibilitatea ca un om. Din acest motiv. Noi trăim tocmai în era în care un vechi fel de înţelepciune s-a pierdut şi un fel nou de înţelepciune abia se ridică la orizont. pentru că amândouă mişcările Lunii şi fluxul şi refluxul. depind de acelaşi sistem de forţe. în Misteriile egiptene. pe bună dreptate. să arate că nu voia să facă nimic. deci. Când cineva cunoaştea astfel misterele universului. că omul le poate avea numai drept facultăţi înnăscute. începând din prezent până în viitor. într-adevăr. prin faptul că prepara anumite substanţe şi le consuma în cantitatea corespunzătoare.d. ci asemenea posibilităţi de a stăpâni natura şi de a-i conferi omului însuşi nişte facultăţi morale şi spirituale prin abordarea naturii. cine urma să dobândească asemenea cunoştinţe. cel mult. care aveau. De aceea fluxul şi refluxul apar. Cu această condiţie au fost admişi la iniţiere unii oameni.

se petrece . şi chiar dacă omul trebuie să sufere mult pe căile pe care merge adeseori sensul istoriei.cel puţin pe alocuri -. Este sens şi este înţelepciune în evoluţia umană. însuşi omul va putea afla ce ţine la un loc natura în sâmburele ei cel mai interior. Şi ea poartă inscripţia: Eu sunt trecutul. ei bine. Şi instinctele sale au fost lăsate cel mai mult libere începând din secolele 14.minunate pot fi văzute şi nu sunt înţelese. în aşa fel încât pendulul bate când spre rău. desigur. mereu mai departe. ce impresie emoţionantă face ea asupra noastră. De aceea. fără a fi dusă. rămâne doar o înţelepciune livrescă. se constată: această substanţă o atinge pe cealaltă în acest fel.vălul de sus şi până jos: imaginea acoperită cu văl a lui Isis. chiar dacă nu e sensul pe care omul şi-l închipuie. aşa cum este astăzi conţinutul chimiei. totuşi. Fiindcă nimeni nu s-ar lăsa astăzi oprit. vălul meu încă nu l-a ridicat nici un muritor. Ceea ce se petrece în istorie. cum ar fi şi numai fraza pe care v-am citit-o. omul ar fi urmat să fie transformat într-un automat. Dar în acelaşi timp ea va trebui să pună bazele unei ordini sociale care va fi cu totul altfel decât cea de astăzi.cu toate că oamenii foarte deştepţi şi-au . nişte instincte mai rele decât cele produse de acea înaintare pe pipăite care se numeşte astăzi activitate ştiinţifică. Trebuia să se ivească la orizont o eră în care omul să acţioneze numai pe baza unor forţe morale interioare. aşa cum stă ea cioplită în piatră. fără a se privi în esenţa lucrurilor. astfel. Dar aceasta ar face să apară în societatea umană cele mai rele instincte. când spre ceea ce e mai puţin rău -. pentru că el îi luase caracterul sacru.se petrece. Cât de frumos este descris acest lucru în simbolul care exprimă forţa naturii în legenda egipteană despre Isis. din acest motiv.chiar dacă atât de des prin forţele distructive de cele mai mari proporţii -. dacă ar înţelege cu adevărat asemenea lucruri. Se navighează tot aşa. pentru că nu se ştie de unde au izvorât. pe care nimeni nu o înţelege. se constată ceva -. Sub unele influenţe ale naturii. Această imagine a lui Isis. când ne-o reprezentăm. când era cunoscută o anumită sumă de forţe ale naturii. Dar aşa omenirea nu ar fi putut deveni niciodată liberă. pe calea greşită a celor mai sălbatice instincte. totuşi.tot în piatră . 15. în aşa fel încât devenirea istorică e străbătută de un sens. a căror cunoaştere s-a pierdut pentru că oamenii epocii moderne nu ar avea faţă de ea modul just de a gândi şi de a simţi. prin această bătaie de pendul se realizează anumite stări de echilibru. Prin tot ceea ce se petrece în cursul istoriei . 15 . prezentul şi viitorul. dar . Şi aşa a fost şi până în secolele 14. unde. Dar ştiinţa spirituală va trebui să găsească din nou calea care duce în intimitatea tainelor naturii. în laborator.Aceasta iarăşi a dus la o explicaţie extraordinar de deşteaptă . şi acest lucru am căutat să vi-l dovedesc printr-o serie de conferinţe. Astfel că natura e ascunsă de el ca în nişte văluri dese. prin faptul că în epoca modernă instinctele sale au fost lăsate libere. nimeni nu s-ar lăsa oprit să folosească aceste lucruri în propriul său interes. unde. fără ca cineva să poată privi în intimitatea lucrurilor. vechea înţelepciune se stinge. .

respectiv nici nu erau lăsaţi să se apropie de ea dacă nu se apropiau în modul cuvenit. a dus la o explicaţie extraordinar de deşteaptă. Iată care e sensul acelor cuvinte. mult mai mult. numele meu nu-l vei afla niciodată. . el n-a mai putut avea înţelepciunea vremurilor vechi. această interpretare este. din punct de vedere logic. de aceea. dacă forţa electricităţii va fi folosită în modul modern. Ea este ca o călugăriţă ce poartă văl. . că nu putem scruta esenţa. e exprimat în cuvintele: Vălul meu încă nu l-a ridicat nici un muritor. această înţelepciune a vremurilor trecute. Prin faptul că se vorbeşte de văl. simbolul înţelepciunii. Dar a fost necesar ca în epoca modernă omul să fie lăsat în seama propriilor sale puteri. în secolul al 19-lea. aşadar. a căror feciorelnicie a trebuit să se păstreze: cu veneraţie. fără să le trăim vreodată în interior. pentru ştiinţă. depinde de forţa electrică în cultura şi civilizaţia noastră actuală. Se spune: Isis este. inscripţia este aceasta: Eu sunt trecutul. Cunoaşterea anumitor forţe ale naturii s-a pierdut. care nu poate fi atinsă niciodată de om. vălul meu încă nu l-a ridicat nici un muritor. în evoluţia culturii şi civilizaţiei umane. dar de înţeles. o totală absurditate. ea rămâne în exterior. şi cât de mult.timpul care se scurge mereu mai departe! Mâine vom vorbi şi mai exact despre toate acestea. cam acelaşi lucru cu ceea ce ar spune cineva zicând: Eu mă numesc Müller. prezentul şi viitorul. Dar cu totul altceva decât vrea să spună aşa-numita interpretare deşteaptă. trebuie să-o spunem odată -. Şi. formele de înţelepciune din vremurile vechi. Fiindcă stă scris acolo ce anume este Isis: Trecutul. va depinde în viitor. ea este ascunsă. ce infinit de mult. Şi aşa se face că în vremurile în care era vie o înţelepciune străveche oamenii se apropiau de ea în modul cuvenit.Dvs.Toţi oamenii deştepţi care spun acest lucru. fiindcă vălul nu poate fi dat la o parte. fără a intra în interior. fireşte. Cu mult mai mult încă! Dar tocmai forţa electricităţii este o forţă care a fost aşezată în locul celei vechi. prezentul şi viitorul . a acelor forţe ale naturii care nu pot fi cunoscute fără să le facem experienţa în interior. În dosul acestui văl se află o entitate care trebuie să rămână veşnic ascunsă. ceea ce a devenit mare în secolul al 19-lea a devenit mare datorită electricităţii. n-o putem înţelege. Şi în epoca în care. a apărut o forţă a naturii care se caracterizează în specificul ei particular prin faptul că fiecare spune astăzi: Forţa naturii o avem.însuşit această explicaţie deşteaptă. şi în contact cu care omul urmează să se maturizeze din punct de vedere moral. mult mai mult decât se crede. aşa cum v-am spus acum opt zile.Aici se spune că de această înţelepciune trebuie să ne apropiem ca de acele femei care s-au călugărit. . şi forţa electricităţii e o forţă pe care omul nu o poate trăi în interior prin forţele sale normale. ştiţi că tocmai forţa naturală a electricităţii a ajuns să fie folosită de om. Şi totuşi. Este timpul ce se scurge mereu mai departe. se atrage atenţia asupra modului de a gândi şi simţi. . spun. cunoscute. Şi. .Dacă aceste cuvinte sunt interpretate aşa. Ar fi uşor să arătăm ce mult. materialismul atinsese un anumit punct culminant. cu un mod de a gândi şi simţi care exclude toate instinctele egoiste.

s-a sfârşit. o aprofundare spirituală reală. Fiindcă forţei care rămâne în exterior. inclusă. a putut el oare presupune că datorită forţei cu care e atras piciorul de broască vor fi făcute să umble pe suprafaţa Pământului trenurile. tot pe atât de adevărat este că va ieşi la suprafaţă forţa căutată prin ştiinţa spirituală drept forţa ascunsă în suflete. necunoscută pentru observaţia simţurilor. precum Polul Nord şi Polul Sud. în număr suficient de mare -. totodată. care e incitată. el nu se gândeşte la nici un fel de morală. dar aici e cazul într-o măsură mai mică. pentru cel care pătrunde cu văzul spiritual evoluţia cosmică. Materialismul a atins un anumit punct culminant. la fel de ascunsă ca şi forţele electricităţii. că vom face cândva cu ajutorul ei ca gândul să dea ocol globului pământesc? Nu e chiar aşa de mult de când Galvani a observat această forţă la piciorul său de broască. sens. fără să aibă loc o schimbare temeinică a sufletelor umane. şi forţa aburului. Când Galvani a constatat acest lucru pentru prima oară. imaginaţi-vă momentul în care el constată acest lucru pentru prima oară! Aici nu e vorba de electricitate. care zace ascunsă în fiinţa interioară cea mai adâncă. trebuie să i se alăture în suflete forţa spirituală. La fel de tainic zace ascuns şi ceea ce odihneşte în sufletele umane şi e cercetat de către ştiinţa spirituală. deci în egoismul devastator. au preparat broaştele şi au observat din zvâcnirea piciorului acestora că în acest picior de broască ce zvâcneşte acţionează o forţă. Volta. care şi ele abia de acum înainte trebuie să fie trezite. Dacă omul ar mai avea vechile forţe. tot ceea ce e cunoscut astăzi drept electricitate? Transpuneţi-vă cu gândul în vremea în care Galvani lucra în casa simplă în care făcea experimentele. Era electricităţii este. Tocmai forţa electricităţii ca forţă a culturii şi civilizaţiei face ca acest lucru să fie posibil. sunt cu adevărat de aşa natură că nu vor mai susţine omenirea mai mult de cincizeci de ani. Înţelepciunea este prezentă în evoluţia permanentă a istoriei omenirii. Cel care şi- . o vreme el va putea provoca nişte daune şi mai adânci . Amândouă trebuie să se alăture. ea a fost scoasă din ascunzişurile ei tainice abia de către Galvani. Oare a ştiut ştiinţa că în acest picior de broască zace tot ceea ce este electricitate prin atingere.ei bine. chiar dacă astăzi oamenii mai stau în multe cazuri în faţa a ceea ce vrea ştiinţa spirituală aşa cum . pe cât de adevărat este că forţa electricităţii a ieşit la suprafaţă drept forţa ascunsă în natură. care le aparţine. formele sociale în care trăim şi care au dus la evenimente atât de triste în anii noştri. Şi. Dar situaţia este aceasta: După cum v-am spus mai demult. aşa ceva ar fi cu totul exclus. el va putea provoca nişte daune şi mai adânci în purtătorul eului său inferior. care va dura până în mileniul patru. aşa cum va fi stat unul în vremea în care Galvani. prima şeptime a epocii noastre de cultură. într-un anumit. Gândiţi-vă ce misterioasă e forţa electricităţii. folosind-o. ci de electricitate prin atingere. nu-i aşa. un îndemn de a căuta o aprofundare spirituală.daune există. Volta. după cum arată zilele noastre. imaginaţi-vă cum şi-a agăţat piciorul de broască de cârligul ferestrei şi cum acesta începe să zvâcnească. Omul se va maturiza.Astăzi.

spiritual-sufletească . forţa electricităţii. are doar o importanţă materială exterioară pentru cultură şi civilizaţie şi doar în mod indirect are importanţă şi pentru lumea morală. după cum v-am spus astăzi. a lui Faust care se situează pe jumătate în epoca veche. Şi tot ceea ce va fi cultură şi civilizaţie materială exterioară va fi stimulat. care a fost scoasă din ascunzişul ei. ceea ce vine din ştiinţa spirituală va avea cea mai mare importanţă socială. Dacă cealaltă forţă. pe care am văzut-o astăzi. Aşa au loc progresele în evoluţia omenirii. Vom extinde mâine imaginea lui Faust.ar fi imaginat pe atunci toate câte vor lua naştere din cunoaşterea acestui lucru ar fi fost considerat. Şi aşa au evoluat lucrurile încât astăzi e considerat nebun cel care are misiunea de a prezenta primele începuturi ale unei ştiinţe spirituale. în încheiere. în mod indirect. tot de această ştiinţă spirituală.dar acum pentru lumea morală. Asupra acestui lucru nu pot decât să atrag atenţia astăzi. Fiindcă ordinile sociale ale viitorului vor fi reglementate prin ceea ce poate să le dea oamenilor ştiinţa spirituală. . Va veni o vreme în care ceea ce vine de la ştiinţa spirituală va fi la fel de important pentru lume . şi vom obţine un fel de imagine a concepţiei despre lume. Numai dacă acordăm atenţie acestor lucruri vom dezvolta în noi şi voinţa de a merge în pas cu ceea ce nu poate fi decât la primele sale începuturi. nebun. pentru cultura şi civilizaţia materială.ca şi ceea ce a venit de la piciorul de broască al lui Galvani pentru lumea materială. pe jumătate deja în epoca modernă. cu siguranţă.

e clară. nu cu suficientă vigoare. Ea devenise un tot de sine stătător. 10 decembrie 1916 Aş dori să fac azi în faţa dvs. Căci aşa ne apare în textul din versurile 3838 şi urm. şi întreaga Noapte a Walpurgiei pare a avea dimensiuni mult prea mari în raport cu acţiunea dramatică. după ce fratele a fost ucis din cauza vinei comune a lui Faust şi Gretchen. numai în legătură cu Noaptea Walpurgiei ca parte componentă a tragediei. poetul a ieşit din sfera oricărui patos şi stă în faţa materialului cu un acces de ironie. fratele fusese ucis. Ideea de bază generală. Puteţi citi ce am scris despre el în cartea mea cea mai recentă.Această idee iese în evidenţă. el plecase în nişte împrejurări care fac să pară cu totul nefiresc să-l vedem ca aici . care. El a lăsat-o pe Gretchen cufundată în nefericire. “Despre enigmele omului”. Mefistofel îl duce pe Faust cu el pe Blocksberg.” Aşadar. imaginea lui Gretchen răsare în sufletul lui în mijlocul celei mai mari orgii. care se adaugă scenei. E ciudat faptul că. până şi un om care iubeşte foarte mult drama “Faust” nu se poate declara mulţumit cu faptul că la două zile după ce se întâmplase marea . În mod evident. pentru a-l buimăci şi a-l face s-o uite pe Gretchen. pe care v-am prezentat-o ieri pe scenă şi o vom juca şi mâine. a fugit. pe deasupra. după ce Faust a prăbuşit-o pe Gretchen în nefericire. dus de Mefisto. O asemenea situaţie a făcut o impresie deloc neînsemnată asupra celor care tocmai că priveau cu o anumită iubire spre drama “Faust”. am putea spune. Ceea ce am spus e valabil. bineînţeles. o lasă pe Gretchen cu totul la ananghie şi nu ştie nimic din tot ceea ce se petrece.“NOAPTEA ROMANTICĂ A WALPURGIEI” Dornach. Ceea ce fac vrăjitoarele nu îl atrage.. îşi îneacă pruncul şi rătăceşte de colo-colo. Şi eu vreau să citesc numai cuvintele lui Schröer.o licoare dătătoare de somn -. care a privit în mod sigur spre drama “Faust” cu o iubire imensă. Deşi Faust nu putea să ştie nimic din ceea ce s-a petrecut cu Gretchen după moartea lui Valentin. Karl Julius Schröer spune în legătură cu “Noaptea Walpurgiei”: “Se poate presupune că Faust. Imediat după acest eveniment urmează naşterea copilului ei. mai este extins peste măsură de mult prin visul din Noaptea Walpurgiei. până acolo încât mama a murit bând otravă . care uneşte scena cu restul dramei. dar iubirea lui Faust e mai puternică decât poate să înţeleagă Mefistofel.a doua zi? . Ea înnebuneşte. numai câteva observaţii în legătură cu “Noaptea Walpurgiei”. fireşte. drept unul care se plimbă lipsit de griji. Se vede că nici Noaptea Walpurgiei nu a fost scrisă în totală concordanţă cu întregul. până când e prinsă şi aruncată în închisoare.pe muntele Blocksberg. pentru că mi se pare important să avem o reprezentare justă a felului cum se situează această “Noapte a Walpurgiei” în mersul progresiv şi în contextul general al dramei “Faust”. Mama ei murise. Faust fuge şi.

de fapt. că totul e obiectiv. dar până în anul 1900 le cunosc pe toate destul de bine. dacă vreau să folosesc acum o expresia banală. trecuse prin marile experienţe care s-au exprimat printre altele şi în “Basmul despre şarpele cel verde şi (Lilie) Crina cea frumoasa”. să ne formăm. că nu e o simplă creaţie literară. aşa că ne putem întoarce la început anilor ‘70 din secolul al 18-lea: 1772.mai târziu. totuşi. ci a fost scrisă pe baza unei înţelegeri spirituale. 1774.d.m. după două zile de la marea nenorocire. faţă de sentimentele noastre. Dar Goethe nu era. care era adânc iniţiat în anumite corelaţii spirituale. Acum el se maturizase mult. cu adevărat.nenorocire. pornind de aici. Ea a fost scrisă între 1800-1801. că nimeni n-a încercat. scris mai devreme şi el adaugă acum în “Faust”-ul său “Noaptea Walpurgiei”. care vă va arăta în mod concret cum se poate recunoaşte din detalii dacă avem de-a face cu o relatare în dosul căreia se află ceva sau dacă nu este aşa. să ni se arate că. omul se mai poate înşela.a. dacă nu luăm în considerare faptul că Goethe a conceput problema într-un mod cu adevărat spiritual. monistul cu inimă superficială al pădurilor şi pajiştilor. Mă aflam odată într-o societate formată din teologi. Cine cunoaşte aceste corelaţii. şi atunci esenţialul este felul cum se relatează. ci a fost un om. În această societate s-a povestit . Dar nu vom ieşi niciodată din împotmolirea într-o anumită imposibilitate de a înţelege. Eu cunosc destul de bine comentariile la “Faust” care au fost scrise până prin 1900 .asta a fost . Bineînţeles. lumea vrajitoarelor. Goethe a început să scrie la drama “Faust” pe când era încă foarte tânăr. vede din ele că în “Noaptea Walpurgiei” nimic nu e diletant. să zicem. aşa cum e prezentat adeseori. Vreau să vă spun o istorioară simplă. poeţi ş. Dar atâta îmi este foarte bine cunoscut. “Visul din noaptea Walpurgiei” a fost scris chiar cu un an mai înainte decât “Noaptea Walpurgiei” însăşi. într-o măsură mai mică -. după aceea nu m-am mai ocupat la fel de intens de ceea ce s-a scris despre “Faust”. Faust se plimbă cu sufletul împăcat. Faust apare pe Blocksberg plimbându-se voios și vânjos împreună cu Mefistofel. descrierea e făcută de un poet cu înţelegere spirituală -. Nu-i aşa. 1773. Dar tuturor acestor păreri eu aş vrea să le opun ideea că “Noaptea Walpurgiei” se numără printre părţile cele mai mature ale dramei “Faust”. se poate uşor ridica obiecţia că este o pretenţie exagerată faţă de simţirea noastră. sau dacă cineva şi-a imaginat ceva despre lumea spirituală şi ceea ce are legătură cu ea. Ne este îngăduit. reprezentarea că Goethe lua foarte în serios introducerea “Nopţii Walpurgiei” în “Faust”. cum o arată tocmai şi detaliile din “Noaptea Walpurgiei”. vede din ele. În asemenea lucruri trebuie să ne dezvoltăm puţin şi atenţia. Cel care e familiarizat cu anumite lucruri poate observa tocmai din detalii dacă cineva relatează nişte realităţi dacă. istorici. să ia lucrurile în mod spiritual. Atunci începe să aştearnă pe hârtie primele scene. cu toate că şi această istorioară aş putea s-o spun într-o sută de variante. că în dosul ei este ceva. aşadar.

ştiţi. fiindcă el credea cu adevărat că prin asemenea societăţi trec nişte forţe spirituale. dar capelanul a rămas foarte fanatic la părerea lui. desigur. a rostit cuvântul de binecuvântare ş. Şi predica a auzit-o un om care fusese dus acolo de un altul şi lui i s-a părut extrem de ciudat că acel capelan. Acest lucru a fost relatat într-un anumit fel.a. .d.următorul lucru: Cândva. Fiindcă esenţialul era cum-ul. deci. până şi un asemenea amănunt e descris de Goethe în mod obiectiv. cu o doctrină foarte rea. iar un alt preot a spus că auzise în cadrul unui colegiu ţinut la Roma că pentru spiritul de adevăr al capelanului depuseseră jurământ la Roma zece preoţi. spuse: Înălţimea voastră. primul preot mai spuse: Eu cred mai degrabă că zece preoţi au jurat strâmb. Întâlniţi această alunecare şi aici. care lui îi păreau înapăimântătoare. nu e descris într-un sens spiritual diletant. nişte relicve. în predica lui fanatică . şi-a spus părerea. Atunci unul. de îndată ce reapare. şi dintr-o dată prin întreaga adunare a trecut o nelinişte şi totul s-a împrăștiat. considera că e nejust. a fost condus în acel loc şi a stat acolo neştiut de nimeni.Şi acela zise: Da. în “Noaptea Walpurgiei”: Gretchen. ci aluneca uşor înainte. în anii ’80 ai secolului al 19-lea. .că francmasoneria e ceva foarte rău .Începuse să-i fie frică! A luat. cu sine. s-a risipit! După ce un preot foarte avansat. pur şi simplu. el a văzut cum spre scaunul preşedintelui s-a deplasat un personaj foarte bizar. Când s-a dat semnul anume. că aici nu e vorba de nimic spiritual. Aşadar. şi el se deplasa în aşa fel încât nu-şi punea un picior înaintea celuilalt. problema cu deplasarea prin alunecare uşoară înainte. dar am voie să iau cu mine nişte relicve? . că nu crede. înainte de toate. aşa o să fac. dar acum el voia doar să convingă că aceasta este o doctrină foarte reprobabilă şi că oamenii care fac parte din ordinul francmason sunt oameni foarte răi. el admiţând numai ceea ce admite Biserica şi. toată povestea.demult. într-o biserică din Paris. că aceştia sunt nişte oameni foarte răi. cu chipul palid. se deplasează alunecând. de unde veţi putea vedea ce se petrece. le povestea acolo oamenilor ceva ce el.dvs. el voia să-i facă pe oameni să înţeleagă capelanul respectiv. În special. Amândoi l-au aşteptat pe capelan după sfârşitul predicii şi au stat de vorbă cu el. decât că imposibililul e posibil. dar nu voia să admită că în unele dintre aceste frăţii există ceva spiritual. cu aproape treizeci de ani în urmă . un capelan (Dornherr) predica într-un mod foarte fanatic împotriva superstiţiei. care ştia câte ceva despre această problemă.. care fusese de faţă. şi respectivul a povestit mai departe că şi-a pus în lucrare relicvele. şi atunci eu am spus: Mie îmi ajunge felul în care s-a povestit. un teolog. vă voi aşeza într-un loc tainic.m. deci. voia să-i împiedice pe oameni să creadă în anumite lucruri. preoţii catolici ţin în mod foarte frecvent predici despre francmasonerie şi spun atunci tot soiul de lucruri despre pericolul pe care-l reprezintă francmasoneria -. vă fac propunerea să veniţi cu mine duminica viitoare la o anumită oră. preotul unei comunităţi mari de credincioşi. într-o anumită lojă. acest om care fusese dus acolo. Şi aşa e obiectiv fiecare amănunt.

Dar nimeni nu trebuie să creadă că poate dobândi de undeva. Au intrat în lumea sufletelor. zguduitoare pentru el. aşa cum trebuie să fie ele aici.de natură inferioară. propriu-zis? Avem de-a face cu ceva care dovedeşte că pentru Goethe nu se punea deloc întrebarea dacă Faust apare la două zile după ce se întâmplase nenorocirea plimbându-se cu sufletul împăcat pe Blocksberg. cutreierând păduri şi pajişti.le întâlneşte acum în mod real. ca efect a ceea ce vine din viaţa lor fizică. ieşite şi ele din corpurile lor. pe vrăjitoarele care au ieşit din corpurile lor şi se întâlnesc în noaptea dintre 30 aprilie şi 1 mai. bineînţeles. Aceasta este o trăire . Pe tărîm de vis şi vrajă. prin care trecuse. Goethe nu arată. Ştim însă prea bine că unii n-ar fi deloc nefericiţi dacă li s-ar destăinui asemenea mijloace! Faust . care făcea posibilă o separare a corpului astral şi a eului mai completă decât se întâmplă de obicei în somn. vreo informaţie despre compoziţia alifiei vrăjitoarelor. în pat.găsesc că e prea plictisitor să faci exerciţiile necesare pentru a ajunge la un rezultat pe o cale justă. dar e o trăire pe care omul o poate avea.1 mai -. Cu adevărat. Datorită acestui lucru. împreună cu Mefisto. bineînţeles. ci avem de-a face în “Noaptea Walpurgiei” cu o trăire spirituală a lui Faust pe care el nu a putut-o respinge. pentru a ieşi conştient din trup. Şi în această lume noi le găsim. atunci când fac plimbarea pe Blocksberg. lui îi este clar că. Dar asemenea lucruri nu sunt recomandate celor care .adică sufletul lui Faust . se află în afara trupului. cu faptul că sufletul lui Faust e smuls din trupul său şi îl găseşte pe Mefisto în lumea spirituală. se ungeau cu o anumită alifie. bineînţeles -. când spune: Am intrat acum.Cu ce avem de-a face aici. ei fac în spirit drumul până la Blocksberg. ea poate fi dobândită la fel de puţin pe cât se poate dobândi uşor vreo informaţie despre ceea ce face van Helmont. adică nu moare din punct de vedere fizic. adică ei se întâlnesc cu aceia care. este cea din 30 aprilie . cei care voiau să facă drumul până la Blocksberg .ca Franz din lucrarea “Înălţarea la cer” a lui Hermann Bahr . pe o cale uşoară. fiindcă trupul celor ce se duc la Blocksberg e culcat. Avem de-a face. atunci când omul iese afară din corpul său. Faust trebuie să se întoarcă în corpul său fizic. şi care vine tocmai ca urmare a evenimentelor. el poartă . frecându-şi cu anumite substanţe chimice anumite părţi ale corpului. La aceasta se referă Mefisto foarte exact. deci. el întâlneşte şi alte suflete. În vremurile în care asemenea lucruri erau practicate într-un mod deosebit de intens. Şi în cadrul lumii spirituale ei fac plimbarea pe Blocksberg. aici întâlnesc celelalte suflete. Aşa ceva s-a întâmplat cu van Helmont. ei au intrat într-o altă sferă. Acesta e un proces spiritual real şi acest proces spiritual real e descris acum în mod obiectiv de către Goethe. respectiv noaptea cu pricina. aşadar. numai că cineva poate să aibă o viziune subiectivă.ziua. Cât timp omul e predispus să se întoarcă în corpul său fizic. se pare.

De aceea. în aerul de aprilie-mai. într-un mod uşor de înţeles. se pare. când iese afară cu corpul său astral. Omul este peste 90% o coloană de lichid şi numai câteva procente sunt în el sub formă de corpuri solide. fiindcă în ediţiile dramei “Faust” găsim peste tot ceva aproape imposibil. ci doar a ieşit afară şi va intra din nou în el. Pe tărîm de vis şi vrajă. când se află afară din corp. acesta este elementul său: luminiţele rătăcitoare. numai că ele nu se potrivesc. de ceea ce a rămas în urmă. pe care el Ahriman le mai scoate acum ca element lunar care încă mai există în Pământ! Observ numai în treacăt: manuscrisul pentru “Noaptea Walpurgiei” care ni s-a păstrat e neclar şi trebuie să fi fost vreo neglijenţă pe undeva. că se simte bine în aerul primăvăratic. care luminează. cântul /recitativul/ alternativ dintre Faust. fireşte. putem percepe tot ceea ce e lichid. Dar acel element lunar care se întâlneşte cu elementul lunar din trecut. o fiinţă ahrimanică. nu are nici o înţelegere pentru Pământul actual. care e împânzită peste tot de elementul lichid. dar aerul îl percepe foarte bine. afinităţi. aşa cum este acum Faust. De aceea. de fapt. nu-i place prea mult când se face primăvară. nu trebuie să credeţi că el. dvs. Amintiţi-vă cum am explicat într-una din ultimele conferinţe că în timpul iernii omul îşi poate aduce aminte de ceea ce este lunar. Faust spune. ale existenţei fizice. el poate să perceapă şi natura. Mefisto şi luminile rătăcitoare nu e repartizat la diferitele personaje. sihastre spaţii! . Dar erudiţii au făcut tot soiul de repartizări. aşa că eu am repartizat în aşa fel încât ceea ce atât de frecvent se găseşte repartizat la Faust îi aparţine lui Mefisto: Am intrat acum. fiindcă el percepe acest aer.îi spune el luminii rătăcitoare Să ne duci cu bună strajă Spre pustii. Dă-ţi silinţa. aeriform în lume. nu-i este prea mult pe plac lui Ahriman. când din Pământ iese ceva înfocat. în primul rând. În toate fiinţele din natura de afară există lichid.în sine. anumite înclinaţii. nu ar putea vedea un alt om. el ţine. Tot ce e descris aici e absolut conform cu realitatea! Faust poate s-o perceapă în felul acesta. Cu totul adecvat realităţii acest drum spre luminile rătăcitoare. nu lumina Lunii. nu numai ceea ce e solid. Când suntem afară din corpul nostru fizic.adică Ahriman -. de aceea. de-abia când am făcut aici exerciţiile noastre pregătitoare pentru spectacol mi-a sărit în ochi faptul că tocmai la “Noaptea Walpurgiei” trebuie făcute nişte corecturi. pe cărare . când Luna e Luna pământească. În ediţiile dramei “Faust”. deoarece nu e cu totul separat de corpul său. doar că vede numai ceea ce e lichid. Aşadar. Luna de azi. Dar Mefistofel . Dar elementul lunar actual.

Până şi la Schröer găsesc acest pasaj însemnat pentru Faust. . aşa cum s-a rostit şi ieri. răsfiraţii. Următorul pasaj: Uite pomii. dacă vă amintiţi. dar el îi aparţine lui Mefistofel.

dar aşa e greşit. Apoi e rândul lui Faust. Ultimul trebuie repartizat lui Faust: Spune-mi oare stăm deoparte. Piscuri joacă gheboşate. de fapt. Altfel te soarbe hăul în gîtlej. Ori plutim tot mai departe?! Toate fac vîrtej cînd umblă. Voci din dulci. 32 . următorul e repartizat de către Schröer lui Mefisto. Se-ngroaşă noaptea-n neguri sure. numai cele trei versuri îi aparţin. găsiţi repartizată lui Mefisto o cuvântare foarte lungă. După ce Faust a rostit cuvintele: Ce straniu licăreşte în vîrtejuri O tulbure-auroră fulgerînd! Şi pînă în adîncile gîtlejuri De-abis pătrund văpăile pe rînd. Vreau să remarc imediat că şi în cele ce urmează se mai găsesc greşeli. bineînţeles. Stînci şi codri cresc în zare Şi lumini rătăcitoare Se-nmulţesc şi-apoi se umflă.în toate ediţiile îi e repartizată lui Mefisto -. bineînţeles. . ea nu-i aparţine lui Mefisto .Cum rămîn grăbiţi în spate.aparţine luminii rătăcitoare. luminii rătăcitoare: Ţipă-alături: Buhu! Uha! Schröer i-a atribuit acest pasaj lui Mefisto. e Basm din vremuri de descîntec. lui Mefisto: Agaţă-te de aceste negre stînci. Apoi. în mod ciudat. repetat. dar el trebuie repartizat. în care pătrund acele lucruri care îi aduc aminte trăirea zguduitoare prin care trecuse: Printre pietre-n ierbi s-aruncă Rîu şi pîrîiaş pe pîntec. celeste zile? Mult iubite şi sperate! Iar ecoul. Aud freamăt? Aud cîntec? Plînsul dragostei fragile. Şi enorme nări de stîncă Sforăie şi suflă încă.

bineînţeles. pe Mefisto.unele lucruri trebuie să fie neapărat corectate. Acest pasaj îi aparţine lui Faust. cum s-ar putea crede. deci. atunci când ne aflăm astfel în spiritual. deci. într-o lume care e percepută la fel de mişcătoare. dar el nu face parte din text. să vedeţi cum aceasta este în concordanţă cu întregul. cu o corelaţie reală care ne este arătată în sânul unor entităţi spirituale şi Goethe face să se revarse aici ceea ce îl leagă pe el însuşi de cunoaşterea lumii spirituale. În general. trebuie să mărturisesc că m-a cam întristat să văd ce corupt s-au transmis aceste pasaje în toate ediţiile şi că nimeni nu şi-a dat seama că trebuie să repartizeze pasajele în mod just.o voce.e. Ei bine. aurul din interior. A fost necesar ca acest lucru să fie corectat. Mefisto nu are un corp fizic. Din cele spuse se poate înţelege. ca fiinţe aflate în afara corpului. deci. Apoi eu mi-am permis să intercalez un singur vers. Trebuie să ne fie absolut clar faptul că Goethe a scris drama “Faust” încetul cu încetul şi că. pentru că lucrurile trebuie să stea la locul lor. în ceva numai vizionar. de tălăzuitoare. cum Goethe prezintă acum luminile rătăcitoare. peste-ntregul munte în cascade Un cînt de vrajă furioasă cade.arată că aici e descris un suflet aflat în afara corpului. Încercaţi să vă transpuneţi în tot ceea ce se rosteşte aici. ci în realitatea fiinţială a lumii spirituale. Faptul că Goethe a fost în stare să-l introducă întrun mod atât de potrivit pe Mefisto în drama sa dovedeşte că deja de pe atunci el era bine familiarizat cu aceste lucruri. o voce care provine mai mult de la o fiinţă care are instincte subumane . Goethe prezentându-le împreună ca pe un cânt alternativ. dar corectate într-un mod adecvat. arată că el vrea să ne introducă în realitatea fiinţială a lumii spirituale. Nu Goethe trebuie corectat. că şi Mefisto se serveşte de luminile rătăcitoare drept călăuze şi că ei intră. bineînţeles. fiindcă. asupra acestui lucru ni se atrage atenţia imediat. îi aparţin lui Mefisto. luminile rătăcitoare sunt nişte entităţi elementare. el chiar introduce nişte fiinţe rămase în urmă. ci aceia care au scos ediţiile. tot ceea ce e descris aici . totul. care vine: Cum ai venit? O voce de jos .el însuşi a caracterizat manuscrisul drept un manuscris confuz .îi răspunde: 33 . bineînţeles . într-adevăr. Toate acestea. bineînţeles. De aceea. şi să vedeţi cât de adecvat e lăsat la o parte tot ceea ce e solid.nu e nevoie de explicaţii . nu pot fi puse în scenă. cum percepem când ceea ce e solid a dispărut. pentru că el e solid. Dar că. pentru moment. Pentru că. totul arată altfel. probabil. pe Faust.Auzi cum trozneşte-n pădure? Fug cucuvăi îngrozite… și așa mai departe. s-ar putea spune. Faust nu trăieşte în corpul său fizic. Ia gândiţi-vă . nu doar. dar îl îmbracă. care. că el ştia că Mefisto este o fiinţă rămasă în urmă. eu mi-am permis să includ un vers. un privitor absolut obişnuit nu-l va vedea în munte pe Mamon arzând. Avem de-a face. tocmai când vrăjitoarele sunt între ele. nu pot lua în stăpânire corpul fizic. unele lucruri. Şi abia ultimele versuri: Auzi în aer glasuri sparte? Cînd mai aproape? Cînd mai departe? Da.

Cu aceasta. Şi uite-aşa doi ochi holbă! Voce: Voce: La naiba! Ce tot zoreşti. ca să spunem aşa. vine încet spre înalturi. ea a luat naştere în secolul al 16-lea. vin pe muntele Brocken. tocmai aceea care se înalţă deja la vârstă de trei sute de ani: Dar încă. de vreme ce au rămas în urmă cu trei sute de ani. Vrăjitoarele nu ating o asemenea vârstă. Şi apoi vine o semivrăjitoare. ca vrăjitoare de azi. Aici se întâlnesc entităţi spirituale reale. pentru că vocea care strigase mai înainte: Luaţi-mă cu voi! Luaţi-mă cu voi! De trei sute de ani tot sui. Cu trei sute de ani în urmă a fost creat Faust.Pe Ilsenstein m-am căţărat. Acolo într-un cuib de buhă m-am uitat. legenda despre Faust. Aceasta o spune una din voci. ci cu adevărat o fiinţă bătrână de trei sute de ani. chiar entităţi spirituale care au învins timpul. sunt înrudite cumva. parcă te doare zgaiba! M-am zgîrîiat în goană: Sunt toată numai rană! Gândiţi-vă numai că mai târziu se va răspunde: Voce. şi ele sunt înrudite cu sufletele vrăjitoarelor. care rămân atât de mult în urmă. în “Noaptea Walpurgiei”. pentru că noi trebuie să luăm lucrurile textual. încet. n-am ajuns pe stei. de la Felsensee! veniţi mai iute! Voce de jos: Spre înălţimi ne-am duce pe-ntrecute. Spiritele care au rămas în urmă din acea vreme se amestecă acum cu acelea care. nu este semivrăjitoarea. Goethe exprimă foarte frumos faptul că sufletele vrăjitoarelor şi acelea care le aparţin celor decedaţi în felul acesta. Aş vrea să fiu între ai mei. Semivrăjitoarea sare cu paşi mărunţei. care e din prezent. care au rămas în urmă. . printre sufletele vrăjitoarelor mai pot să apară asemenea “mefistofelaşi”. sus : Voi. Spre a fi “între ai mei” tind aceste suflete rămase în urmă. în contextul nostru /în lumea noastră/ mai lucrează şi acum asemenea suflete. Unele cuvinte sunt de-a dreptul minunate. încă foarte tineri. Foarte interesant! 34 . Aceasta înseamnă: Goethe invocă spiritele care au rămas în urmă cu trei sute de ani. aşadar: Oh.Acolo unde totul ajunge sub conducerea lui Mefisto. în timp. chiar intră în scenă. Voce de sus : Dar cine? Se tînguie pe sub obcine? Şi apoi ni se adresează o voce care se târăşte de trei sute de ani. chiar dacă se duc pe Blocksberg. Goethe spune.

deja în acest stadiu şi îl face să devină iarăşi atent la lumea elementară. şi de aceea el vrea şi mai mult. el nici nu ar vrea să-l ducă pe Faust acolo. fiindcă nu e nici un chip. vrea să-l menţină printre sufletele vrăjitoarelor. Dar Mefisto refuză. care te poate introduce numai în fleacurile lumii spirituale. care nu trebuie să-i fie dezvăluit lui Faust. vrăjitoria nu trebuie să fie protejată. Mefisto nu are posibilitatea justă de înţelegere. fiindcă aici povestea devine cam delicată. Că aşa ceva trăieşte la animalele inferioare. A fi condus. el poate descoperi. Acolo multe taine se desfac. după ce l-a scos deja din corp. Ei bine. s-ar putea. banal. dacă înaintează mai departe spre Rău. Eu însă vreau să-ajung în vîrf. Este extraordinar de interesant acum felul în care Mefisto îi sustrage atenţia de la Răul propriu-zis. pentru că nu este un miros de felul celui pe care îl au oamenii. pentru unii oameni era mai bine ca vrăjitoarele să fie arse pe rug. Minunat de adecvat cu realitatea este ceea ce a fost făcut să coboare în sfera mirosurilor! Este cu adevărat aşa: în lumea în care Mefisto l-a introdus aici pe Faust se miroase într-o măsură mult mai mare decât se vede. Şi acesta este un pasaj minunat: Vezi melcu-acela? se tîrăşte obosit.Vedem apoi cum Mefisto vrea să-l menţină pe Faust mereu la ceea ce e obişnuit. Cei care le-au ars pe vrăjitoare aveau un interes ferm să nu poată fi dezvăluit ce iese la lumină când un cunoscător oarecare pătrunde mai adânc în tainele vrăjitoarelor. Şi atunci Faust îşi pierde răbdarea. S-ar fi găsit originea unor lucruri şi nimeni dintre aceia care nu au a se teme de aşa ceva n-a fost de acord cu arderea pe rug a vrăjitoarelor. fiindcă s-ar descoperi atunci originea în Rău a multor lucruri care există pe Pământ. ele ar fi folosite de anumiţi oameni care vor să afle anumite taine. datorită însuşirilor lor mediumnice. s-ar putea să iasă la lumină originea unor lucruri care se petrec în lume. asta mai merge. Din acest motiv. totuşi. şi mai departe. să introducă numai în banalitate. Dar. Chiar dacă. e adevărat. el vrea. ci îl va introduce cum se cuvine în tainele Răului. Cu chipul lui ce pipăie în vînt De mult m-a mirosit. el vrea să ajungă la adevăratul rău la temeiurile originare ale răului. fiindcă melcul nu are doar 35 . “Chipul lui ce pipăie” . Dar aşa ceva nu e lăsat să iasă la lumină. Acum el vrea ca acesta să se producă în faţa lui ca “diavol” şi nu ca un magician cu totul obişnuit. la vrăjitoare.este ceva exprimat într-un mod minunat de plastic. ca suflet. asupra unor asemenea lucruri se poate doar atrage atenţia. Pentru acest ceva mai profund pe care Faust vrea să-l caute în Răul însuşi. Dar Faust vrea să afle tainele mai adânci ale existenţei. prin faptul că ar apărea nişte vrăjitoare şi. dar când unul ca Faust e introdus în comunitatea lor. pe munte! Se şi zăreşte jarul şi fumul vîrcolac. nişte lucruri extrem de periculoase pentru unii oameni. Mefisto vrea să-l menţină pe Faust mai mult în banalitate. dacă mediumnismul ar merge suficient de departe. de aceea erau arse pe rug vrăjitoarele. pentru că este ca şi cum ai putea trimite ceva afară din ochi pentru a pipăi lucrurile cu nişte raze oculare fine. fiindcă el îşi imaginează că un Mefisto este un diavol adevărat şi că nu-i prezintă nişte arte magice banale. după cum am spus. Spre rău se scurge-acolo lumea-ntreagă. bineînţeles.

oamenii merg în zig-zag. putem găsi şi noi o asemenea serată. încât adorm. Mergând în zig-zag. Sau n-a lovit duşmanul pe la spate. cu toate vrăjitoriile ei. Dar Mefisto e atât de surprins că aici. cu umorul necesar şi cu ironia necesară. un autor. printre alţii. bineînţeles. Dat fiind faptul că. Ia gândiţi-vă ce adecvat la realitate este descris acest lucru. De ce nu s-ar putea ca un general bătrân. Dar pe urmă lucrurile merg iarăşi mai bine. de asemenea. încât îşi aduce aminte de nişte straturi şi mai adânci ale existenţei sale. Goethe nu tocmai ignoră problema. care sunt enumerate atât de frumos. i se adresează cu “Mătuşă dragă”. dar Mefisto vrea să meargă drept înainte. Nici un pumnal ce-n sînge nu s-a scăldat voios. Dar acum ei ajung la un club vesel . în această stare -. ci drept. de ce nu s-ar putea. şi. un ministru. “Excelenţa Sa”. fără alte mijloace decât numai printr-o continuare puţin anormală a vieţii naturale. un parvenu. Găteli să nu corupă o vrednică femeie. de ce nu s-ar putea ca aceste suflete să iasă afară. Vă daţi seama. Mefisto e atât de surprins că ceva se apropie în felul acesta de el. el nu poate trăi deloc aşa ceva în forma pământească. Şi Goethe a ştiut să nu fie unul din soiul celor care nu vorbesc decât cu un chip alungit în mod tragic. care. din cauza propriului lor amuzament. antenele sale. altfel o să-i stingă lumina pâlpâitoare. ceea ce e moale. pentru că se află în afara corpului.ne aflăm. această vrăjitoare e “unsă”. Într-un club: generalul.corniţele. Excelenţa Sa ministrul. nu într-un mod diletant. care au ieşit din corp. când ele erau la locul lor. Potir care veninul mortal ca o scînteie Să nu-l fi scurs în trupul sănătos. dar poate pipăi numai în mod eteric. şi el n-ar dori aşa ceva. dar el spune: Mătuşă dragă! Vechituri ne-arăţi? Ce-a fost s-a dus! Sunt praf şi pulberi toate! Orientează-te spre noutăţi! Ne-atrage numai ce e noutate. pentru că acestea sunt uneori de-aşa natură.nu prin ceva organizat de către iad în zona muntelui Blocksberg intră patru membri demni de cinstire ai societăţii umane. în mod absolut sigur. ei ajung la un club vesel. bineînţeles. într-adevăr. 36 . şi să le găsim împreună. în timp ce discută de-ale lor şi sorb puţintel vin şi. într-un club vesel. De aceea. parvenitul şi acum şi poetul? De ce să nu se întâmple aşa? Îi întâlnim şi pe ei. Şi dacă avem noroc. dacă ei se află sub influenţa deosebită a ceea ce se petrece în club. într-o lume eterică -. încât adorm toţi laolaltă. a ieşit din corp. de asemenea. în acest loc el îmbătrâneşte subit. dacă ei dau un pic cu zarul şi printre ei mai e încă prezentă patima jocului. seratele. lumina rătăcitoare vrea să facă la fel ca oamenii. Mai întâi vine vrăjitoarea vechiturilor. treptat. în sufletele lor. el a ştiut să vorbească. prin natura însăşi. Nici spadă care n-a ucis vreun frate. încep să găsească ei înşişi atât de puţin interesant ceea ce discută. el se simte din nou în elementul său. aici chiar îi vine înşelăciune dinspre lumea oamenilor. ci aceste corniţe-antene se prelungesc prin nişte fascicule eterice extraordinar de lungi şi cu ele un asemenea animal poate pipăi. Aşa că îl deranjează şi faptul că aici numai printr-un mers anormal al vieţii . Căci până şi luminii rătăcitoare îi spune să nu meargă în zig-zag. se ajunge atât de departe încât ei cad.

cum s-ar spune astăzi. Dar Faust nu e deloc foarte atras. îl puteţi căuta în lexicon -. descrisă în mod just de Goethe o scenă care se petrece între spirite. spune acum în mod minunat: Să nu mă pierd cu firea-i foarte greu! Să nu-mi pierd conştienţa! . în mod atavic.ei bine. chiar. o interpretare materialistă a vizionarismului. doar se simte în sânul unui element spiritual inferior de tot şi spune acum . dacă ar fi existat deja o ligă a moniştilor. dar că. Prin urmare.acest lucru vă rog să-l luaţi în seamă -. Goethe a fost în măsura în care să-l descrie aşa. ele pot trăi acest lucru. ci într-o stare de conştienţă deplin clară. ca să-şi bată joc de sentimentalismul goethean. Nicolai nu numai că.El ar vrea să aibă ceva care l-ar putea interesa mai mult pe Faust. E cazul în cuvântarea ce urmează. Corpul eteric al lui Faust a ieşit şi el afară. El nu-şi poate pierde conştienţa! Aici avem. Când sufletele sunt în afara corpului. de pe poziţia ateismului. Şi de aceea el a fost în măsură să dea. o bucată din corpul eteric. care era chiar prieten cu Lessing. ca să poată fi astfel cu adevărat monist. care era cunoscut deja pe atunci: el cerea să i se pună lipitori pe o anumită parte a corpului. după ce Goethe a scris “Suferinţele tânărului Werther”. în vremurile în care bărbatul nu era constituit deloc aşa. care îi stau la dispoziţie. poate. şi asta în cadrul Academiei de Ştiinţe de la Berlin. în acea conferinţă prezentată la Academia de Ştiinţe. acest lucru e văzut. aş zice. printr-un fel de iniţiere naturală.El suferea de viziuni. Goethe ştia bine că la Berlin trăia Nicolai. dar cam aşa unul. potrivit legendei. iar Faust cu cea tânără. toate sunt numai sub influenţa celor materiale! 37 . prima soţie a lui Adam şi mama lui Lucifer. Un asemenea om era proktofantasmistul . fiindcă de acest soi erau oamenii în secolul al 18-lea! -. ei ar fi dvenit membri ai acesteia. că trebuie luată afară şi o bucată din corpul eteric. ci el a mai scris. Şi aici se vede că Faust nu-şi poate pierde conştienţa.am amintit adeseori al bărbatului e feminin. Iar acum se atrage atenţia asupra faptului că sufletescul trebuie să iasă din corp. echivalentă cu o ispitire.Aşadar. Aşadar. e văzut drept Lilith. Aşadar. astfel încât poate să aibă înfăţişarea lui Lilith. şi lui Mefisto. unul dintre acei oameni care luptau pe atunci împotriva a tot ceea ce este spiritual. dar avea remediul medical împotriva lor. despre aspectele reprobabile ale superstiţiilor legate de lumea spirituală. ar fi devenit chiar “oameni de conducere” în liga moniştilor. Şi atunci viziunile îi treceau. dacă ţi se pun lipitori. ele alungă viziunile. în care el însuşi dansează cu vrăjitoarea cea bătrână. Ia gândiţi-vă ce departe merge Goethe. Şi el era în măsură să facă aşa ceva! . decât ca într-o ieşire deosebită. el nu vrea să trăiască toată povestea întro stare de conştienţă diminuată. unul dintre acei oameni care pe atunci . Nicolai era unul dintre cei mai fanatici iluminişti ai epocii sale. lucru care nu se întâmplă în mod obişnuit în cursul întregii evoluţii de pe Pământ. sunt aici în joc. El ar dori să se ajungă cu aceasta foarte departe. totuşi. El l-a făcut deja să dezbrace. Acesta ne duce foarte departe. Lilith este. de aceea îl ispiteşte la dansul vrăjitoarelor. deoarece corpul eteric . dar nu trebuie să se întâmple aşa. a scris şi el “Bucuriile tânărului Werther”. Faust se teme şi aşa deja că ar putea să-şi piardă conştienţa şi Mefisto chiar doreşte să facă în aşa fel încât Faust să-şi piardă conştienţa şi astfel să se scufunde cu atât mai adânc.nu vreau să traduc cuvântul. aici vedem cum deja nişte arte vrăjitoreşti luciferice. Dar la un asemenea sabat al vrăjitoarelor uşor s-ar putea paraliza conştienţa. la mijloc e ceva inferior. fiindcă a putut să arate prin propriul său exemplu că. deci. Dar şi alte suflete pot intra în această societate. vedea în lumea spirituală. Dar aduc cu ele însuşirile lor pământeşti. ca ajutor. parţial.

De aceea el.Aici. dacă totul se desfăşoară în mod favorabil. el trebuie. căci spiritele nu fac ce le spune el. bântuie stafiile. pe Friedrich Nicolai. care e un om emancipat. ci a luat un om care. Trebuie să fie tocmai un asemenea om. după un timp: E nemaipomenit! Cum. Dar ei rămân împotmoliţi în înclinaţiile. de aceea. Goethe n-a luat lucrurile din aer. la întâmplare. pentru că el vrea să le desfiinţeze prin discuţiile sale.o apariţie de stafii care s-a petrecut pe moşia lui Wilhelm von Humboldt din Tegel. vrea şi el. Dar locul încă nu-i curat! De necrezut! Ei da. ci l-a cunoscut foarte bine pe Nicolai. ci foloseşte nişte oameni care sunt absolut destoinici. ca “iluminist”. Fiindcă însuşi Friedrich Nicolai a discutat. şi a vrut să le nege prin discuţii. negustor de cărţi şi scriitor. şi asupra acestei întâmplări. dar ca adversar. n-aţi plecat!? Ele ar trebui să fi dispărut deja. proktofantasmistul. Tegel este o suburbie a Berlinului. să se întâlnească în “noaptea Walpurgiei”. aici familia Humboldt avea o moşie. şi Goethe arată acest lucru foarte clar. de legi nu vrei să ştii! Ei bine.tratatul despre teoria spiritelor şi lipitorilor . şi el mai ştia că şi Friedrich Nicolai a descris-o. acolo a avut loc apariţia de stafii care l-a interesat foarte mult pe Goethe. Să dispăreţi! Doar ne-am iluminat! Azi s-ar spune: dar noi am răspândit monismul. Friedrich Nicolai s-a năpustit. în lumea spirituală şi să le întâlnească acolo pe vrăjitoare. ca spirit. poate să intre. totuşi. comanda mea n-ascultă. îl pune pe acesta să spună. să vadă. Goethe îl face să spună: Suntem deştepţi. Wilhelm von Humboldt trăia în apropiere de Berlin. decedat în 1811. tot în mod conştient. El nu vrea să suporte “despotismul spiritelor”. după ce acesta s-a dus printre spirite. de asemenea. dar uite: la Tegel sunt stafii. pentru că el poate vedea. în noaptea de 30 aprilie-1 mai. să abolească spiritele. în afinităţile pe care le au în lume. nu sunt ascultătoare: Spiritului meu. Şi ca să nu existe nici o îndoială asupra faptului că el l-a cunoscut foarte bine pe Nicolai. Nici aici Goethe nu a descris lucrurile în mod diletant. prin imaginaţiunile sale. dar e unul care suferă de viziuni. născut în 1733. la Tegel. el îl mai pune pe proktofantasmist să mai spună. ca un iluminist ce era. Atîtea superstiţii mereu am combătut. ca anexă la tratatul său . 38 . până şi în casa lui Wilhelm von Humboldt din Tegel. Goethe nu descrie ca un diletant. cu adevărat. fiindcă asemenea oameni sunt potriviţi. Neam îndrăcit. el însuşi. ca spirit.

Aşa se uşurează el. În faţa unor asemenea oameni. se face aluzie până şi la călătoria prin Elveţia! Şi. pentru el. foarte diverse. pînă-a nu muri. căci dacă n-ar fi deplin conştient. până şi pentru Mefisto ea rămâne “Meduza”. Imaginaţiunea s-a dizolvat. pînă-a nu muri. Faust e în măsură să treacă de la o imaginaţiune de rang inferior la perceperea vizuală a sufletului lui Gretchen.Şi ca să arate pe deplin că ia cu adevărat într-un mod adecvat situaţiei o personalitate ca Nicolai. Friedrich Nicolai a ţinut această conferinţă în 1799.“Bucuriile tânărului Werther” . Fiindcă Nicolai făcuse o călătorie prin Germania şi Elveţia şi descrisese tot ce văzuse. aşa cum Mefisto ar dori s-o proiecteze în faţa lui Faust. ci numai într-o stare onirică. Acesta e un fenomen foarte obişnuit şi o dovedă a faptului că Faust a rămas deplin conştient. în primă instanţă. nădăjduiesc. De aceea spune: O să se-aşeze-ntr-un băltoi curînd. Aşadar. Puteţi gândi cum vreţi dar conexiunile sunt. în ceea ce trebuie să fie.împotriva lui Goethe. Pe diavoli şi poeţi îi voi distruge. adevărat. există o mică schiţă în care scena e descrisă puţin altfel.şi şoricelul roşu devine Gretchen. este întru totul o realitate spirituală. dar el poate să transforme această viziune. Faust vede o apariţie absolut obişnuită: un şoricel roşu sare din gura frumoasei vrăjitoare. Şi. provocată. iar cînd Din fundu-i lipitori o să se-ndoape. Dar port cu mine-un ghid peste văiuge. de fapt. O puteţi citi în tratatele Academiei de Ştiinţe din Berlin. În special. în lumea spirituală. vedeţi cum Goethe vrea să arate în mod clar că două suflete diferite pot 39 . Scena încremeneşte .cred că aceasta este o impresie foarte puternică . emancipate. Pe diavoli şi poeţi îi voi distruge. poeţii . E cum nu se poate mai probabil că iniţial Goethe a gândit altfel întreaga scenă. Iarăşi o aluzie la teoria lipitorilor emisă de Friedrich Nicolai. în ceva superior. nădăjduiesc. dar Faust a devenit suficient de conştient ca să i se sustragă aici lui Mefisto şi să vadă un suflet spre care Mefisto însuşi nu l-ar fi condus niciodată. el notase toate lucrurile ieşite din comun pe care le întâlnise şi aici găsim foarte multe observaţii cu adevărat inteligente. după ce toată această poveste s-a încheiat. iar ceea ce v-am descris eu acum despre transformarea unei viziuni inferioare. pentru că el a scris combătând spiritele. profund. de unde dvs. Rămâne doar cordonul roşu de sânge din jurul gâtului. Mefisto ştie cu cine are de-a face. cea cu şoricelul roşu. Diavolii. totul ar rămâne la şoricelul roşu. care prin nefericirea ei devine acum vizibilă în faţa lui în adevărata ei înfăţişare. el s-a ridicat peste tot împotriva superstiţiei cum o numeşte. de nişte porniri senzoriale. De spirite şi spirit o să scape. el mai adaugă cuvintele: Observ că azi nimic nu izbutesc. poate chiar năucitoare. Ei bine.

dacă dispar: Sunt diletantul ce-are grijă de cortină. îşi are locul aici. cu toate că “Visul din noaptea Walpurgiei” trebuie luat în serios. de fapt. ceva ce Mefisto doar transpune în această scenă: un fel de teatru. El nu este plimbăreţul plin de vigoare. Începe-ndată. frivol. pentru a face ca gândurile lui Faust să ia o direcţie absolut precisă. Dar totul e transpus în scena de pe Blocksberg. şi îl duce apoi în faţa a ceva . avem de-a face aici la Goethe. Jucată tot de diletanţi. Şi-al meu. şi care ne arată că Goethe era foarte priceput în ceea ce priveşte cunoaşterea spirituală. de fapt. adică să ia lucrurile într-un mod inferior. Dar avem aici un fel ciudat de transcriere poetică. ajunge la afirmaţia frivolă: căci orişicui ea îi apare drept iubita lui. ni se spune: O piesă nouă. “ergötzen” = a delecta. scuipă pe Ştiinţă şi Raţiune. propriu-zis. E scrisă de un diletant cu har. pentru că trebuie descris aşa cum vrea Mefisto să-l aibă pe Faust. Aşadar.la sfârşitul “Nopţii Walpurgiei” acest lucru trebuie văzut neapărat aşa -. şi întregul “Vis din noaptea Walpurgiei”. să strecoare pe furiş pe Blocksberg ceea ce e rațional. Acuma. ceea ce trăieşte în el şi care doar face ca restul să urce la suprafaţă. domnilor. Se reprezintă ceea ce urmează: “Visul din noaptea Walpurgiei”. Pe nalta forţă-a omeneştii minţi. Pe baza instinctelor sale inferioare. Mefisto vrea să-l abată pe Faust de la toate acestea. de asemenea. Scuzaţi acuma. Vedeţi. Pentru că. aş zice. Pentru că aşa ceva e pe placul lui. greşită. care colorează asemenea fenomene. rezonabil. rezonabil. acesta e modul în care Mefisto vrea acum să-l ispitească pe Faust. fără condiţii. aşa ceva el găseşte că e bine. săl facă să dispreţuiască ceea ce e rațional în Visul din noaptea Walpurgiei”. e prezentat. care sunt realitatea spirituală mai profundă. ci acela care trece printr-o trăire spirituală. iar ceea ce el vede aici drept Gretchen este. este. despre care vreau să vorbesc astăzi în continuare. De aceea face ca acesta să-i fie pus în faţă într-o asemenea aură. ultima din şapte. într-o direcţie sau alta. rațional. Goethe a transpus cuvântul italian “dilettare” în germanul “dilettieren”. de Mefisto. Şi acum noi vedem. Aduceţi-vă aminte că Mefisto spune: Da. Pe de altă 40 . care are misiunea de a-l face pe Faust să se delecteze din cauza a ceea ce e rezonabil. de rasă fină. dar lui Faust trebuie să i se creeze impresia că el trebuie doar să se desfete cu acest ceva rațional. Iar Servibilis a fost inventat de Goethe drept servitor al lui Mefisto.interpreta una şi aceeaşi realitate spirituală în moduri absolut diferite. Aşa e obiceiul pe-aici în astă-noapte. la care el trebuia să ajungă. că e vorba de o trăire spirituală a lui Faust. De aceea. Părintelui minciunii te supune. după părerea lui. într-adevăr. ai să fii!− În “Visul din noaptea Walpurgiei” totul e rațional. una. Aceasta este întru totul o vrăjitorie a lui Mefisto. aşteptaţi oleacă. adevărată. cu o creaţie poetică în care se tratează în mod intenţionat despre lumea spirituală inferioară. Cu vrăji şi cu iluzii să te minţi. cealaltă.

pot găsi. unde el se plimbă cu suflet mulţumit.parte. care îl iubeau pe Goethe. 41 . aceasta ne poate arăta cât este de necesar ca oamenii să se apropie măcar puţin de ştiinţa spirituală.cum să-l înţelegi pe Goethe? Până şi unii oameni eminenţi. numai că Goethe e un tip atât de îngrozitor! Ei nu spun asta. după ce l-a pus pe Faust să provoace nenorocirea cu mama lui Gretchen. cu fratele lui Gretchen. îl duce peste două zile pe Faust pe Blocksberg. fiindcă altfel . ci maschează atunci lucrurile. ci va fi necesar să ne dăm ceva osteneală pentru a recunoaşte că în el mai exista şi cu totul altceva şi că multe dintre lucrurile care stau ascunse în drama lui Goethe trebuie să iasă la lumina zilei de-abia de acum înainte. aşa cum le-a apărut el până acum oamenilor. altfel. Şi aceasta se numără printre minciunile de viaţă! El e un tip atât de îngrozitor încât. Dar trebuie să repetăm într-una: Goethe nu a fost acel Goethe al pădurilor şi pajiştilor care orăcăie de mulţumire.

din acea profunzime pe care i-o dăduse şi arta greacă. în imediata vecinătate a lui Goethe se manifesta o căutare cu adevărat importantă. faptul că. deplină. scriind aceste scene. În primele două scene avem. Fichte încă nu putea vorbi din tezaurul concret al ştiinţei spirituale. pe baza experienţelor epocii sale. dar şi a Eului umplut de Dumnezeu. el a încercat să simtă punctul de contact al vieţii umane interioare cu întreaga viaţă cosmică. de problemele supreme ale existenţei. că Fichte căuta într-un mod elementar să dea formă divin-spiritualului care trăieşte în interiorul cel mai adânc al sufletului uman. Johann Gottlieb Fichte îşi ţinea prelegerile dintr-un uriaş entuziasm al cunoaşterii. din profunzimea pe care au cunoscut-o concepţiile legate de ştiinţele naturii. de mulţi ani. atât în cartea “Enigmele filosofiei” . cât şi ca expresie a unei cunoaştrei adânci. Se poate spune că Goethe. năzuinţa de a găsi lumea spirituală îşi are caricaturile ei. atunci când a dat formă acestor reprezentări care trăiau în el. spre care merge şi curentul spiritual-ştiinţific. Tocmai în cercurile noastre nu trebuie să surprindă. Prin aceasta. Ne este îngăduit ca atunci când ne apropiem de asemenea manifestări cum nu se poate mai profunde ale spiritului goetheean să apelăm la ajutorul reprezentărilor deja obişnuite ale ştiinţei spirituale pentru a ajunge la o înţelegere deplină. un fel de document important al istoriei culturii. Am putea spune că Fichte s-a străduit să învie în nişte noţiuni abstracte vaste sentimentul care poate fi făcut să prindă viaţă în om sub impresia adevărurilor 42 . omul devine conştient de însăşi originea sa divin-spirituală. Nu-i aşa. precum şi eforturile de cunoaştere mai adânci ale filosofiei. a Eului creator.PRESIMŢIRILE LUI GOETHE ÎN DIRECŢIA REALITĂŢII CONCRETE NOŢIUNI CU CARACTER DE UMBRĂ ŞI REPREZENTĂRI SATURATE DE REALITATE Dornach. Puteţi vedea din expunerile succinte făcute de mine. În perioada în care în spiritul lui Goethe se dezvoltau aceste scene. Tocmai aceste scene din partea a doua a lui “Faust” stau în faţa sufletului nostru atât ca un document al istoriei culturii. dintr-un infinit entuziasm al cunoaşterii. ceea ce Goethe a creat printr-o imaginaţiune interioară. atunci când apare cu mare intensitate. 27 ianuarie 1917 după o interpretare scenică a unei părţi din “Faust” II Actul II: Cameră în stil gotic. îşi creează de-a dreptul caricaturile ei. în aşa fel încât prin această înflorire a divin-spiritualului în interiorul sufletului. îşi creează caricaturile lor. am putea spune. din ştiinţele naturii. Şi el vorbea pe baza acestui entuziasm. aceasta a fost totodată perioada în care spiritele încercau să se apropie. Este cât se poate de explicabil că o asemenea încercare de a înainta spre spirit a stârnit adeseori reacţii adverse. cu boltă înaltă. a Eului. de natură filosofic-teosofică. cât şi în ultima carte. datorită studiilor sale de mistică. Fichte a căutat să sesizeze în sufletul uman viaţa plenară. laborator În legătură cu scenele pe care le-aţi văzut mai înainte. adus în conştienţa deplin trează. real. am dori ca ele să-şi facă o intrare plină de înţelegere în cele mai largi cercuri ale omenirii prezente. pe baza unei experienţe multilaterale. am putea spune. la început. nu poate să surprindă. pentru că aceste scene conţin mulţi germeni ai evoluţiei. “Despre enigma omului”. Fiindcă în aceste reprezentări spiritualştiinţifice zace formulat. maturizat prin tot ceea ce îşi asimilase. Când Goethe. vremea încă nu se maturizase pentru aşa ceva. pe de o parte. a presimţit multe dintre lucrurile care prin ştiinţa spirituală trebuie să răsară ca o sămănătură. Atât căutarea mistică. îngustă.

Modurile în care a primit epoca asemenea încercări au fost. care a mai putut spune adevărul într-o formă cu totul abstractă. despre libertatea umană şi despre alte probleme legate de aceasta. şi mai paradoxale decât trebuie să fie adeseori paradoxurile . Aşa au căutat Schelling şi Hegel să răzbată până la existenţa absolută. Tipărite. care au aplicat cu multă energie asupra diferitelor ramuri ale cunoaşterii umane ceea ce aceste naturi de factură mai mult filosofică au căutat să facă să iasă din centrul ordinii lumii. Aşa a căutat Fichte să răzbată. Au existat apoi spirite de felul lui Friedrich Schlegel. cuvintele sale păreau în multe cazuri de-a dreptul paradoxale. după părerea sa. pentru că cele adevărate le par celor ce nu s-au obişnuit cu ele doar ridicole. care este ancorat în Divinitate şi urzeşte în eternitate. aşa cum am subliniat adeseori. când ştiinţa spirituală poate să ajungă până la inimile noastre. trăia deja în dialogul scris de el. dintr-un mod de-a gândi şi simţi asemănător. când le-a ripostat pedanţilor erudiţi din Jena. în acele Misterii vechi. Din această cauză. ostilă. pentru că oamenii credeau că ştiu totul mai bine pe baza vechilor reprezentări tradiţionale şi a cunoştinţelor pe care şi le asimilaseră. dincolo de tot ceea ce îi stăpâneşte pe oameni în viaţa cotidiană. şi-a croit drum cu adevărat. până la Eul absolut. ar trebui omorâţi toţi cei trecuţi de treizeci de ani. tocmai un spirit cum a fost Fichte. Şi a fost necesară. “Bruno sau despre principiul divin şi principiul natural al lucrurilor”. în “Filosofia mitologiei” şi în “Filosofia revelaţiei”. pornind de la Jakob Böhme.Ceea ce s-a aprins atunci la Jena a fost o luptă spirituală de prim rang. Aceşti oameni căutau să răzbată dincolo de tot ceea ce e relativ în lume. care tocmai pe atunci avea însă un public cititor foarte larg. trebuia să fie considerat ridicol. desigur. Şi apoi au venit caricaturile entităţii fichteene. care mai târziu. ci se aprindea adeseori de mânie şi când vedea că dă tot ce are mai bun în el.paradoxurile necesare . pentru a lua în serios ceea ce Fichte avea de spus. dar care trăia deja în tratatul scris de el. Kotzebue. Hegel începuse să-şi aştearnă pe hârtie filosofia. s-a putut lăsa în prada mâniei până într-acolo încât a afirmat că. a 43 . . dar ceva abstract pătruns de o simţire vie.comunicate de ştiinţa spirituală. limbajul lui avea de multe ori ceva abstract. au putut exagera lucrurile. Fichte s-a aprins adeseori de mânie. dacă ar trebui să aibă de-a face cu tipii ăştia bătrâni. când îi avea în faţa sa pe erudiţii pedanţi din Jena. care ţineau pe atunci prelegeri la Jena. spre absolut. şi că nici o inimă. care s-a dăruit de-a dreptul unui fel de teosofie. dincolo de Eul cotidian obişnuit. Căci la Jena ţinea prelegeri şi Schelling. nici un suflet nu-l primeau. aşa cum în viaţă toate se exagerează. Pe de altă parte. Şi putem înţelege atunci că uneori un spirit cum era Fichte. impresia puternică pe care o poate face în mod nemijlocit o asemenea personalitate. unde el derulează o imagine a ceea ce a trăit. diferite. mai ales azi. iar oamenii aveau o atitudine obtuză. unii oameni. De aceea. un Hegel.ale ştiinţei spirituale. o reprezentare vie despre dispoziţia sufletească în care se vor fi aflat un Fichte. căreia i-a dat expresie apoi. spre ceea ce nu trăieşte doar în aspecte relative. de un sentiment viu. “Despre zeităţile din Samothrake”. care au fost puternic impresionaţi de Fichte. nu numai când a fost obligat să părăsească oraşul Jena. Erau calomniaţi şi cei care trăiau în acea vreme la Jena. s-a putut aprinde de mânie. când vorbeau despre ceea ce stătea atât de clar în faţa ochiului lor spiritual. dintr-o străduinţă asemănătoare cu aceea a lui Fichte. ba chiar a Misterului de pe Golgotha. spre o înţelegere foarte profundă a creştinismului. desigur. care credeau că în felul lor ştiu totul. Ne putem face. Un poet diluat. şi trăia în acel frumos tratat al său. fără a fi înţeles de contemporani. Şi atunci putem înţelege că tânărul Fichte. Schelling. ca şi caricaturile celorlalţi. un Schelling. Toate acestea se petreceau în imediata apropiere a lui Goethe. în orice caz.

El e paralizat de ceea ce poate trăi din punct de vedere spiritual. Trebuie să ţinem departe toate acestea de ceea ce şi Goethe voia să critice: caricatura care se dezvoltă din ceva mare. dar nu sunt. pentru că foarte uşor poate aluneca pe panta luciferismului. paralizat de apariţia Elenei. Interiorul lui Faust este umplut de ceea ce el şi-a asimilat. Goethe a vrut să deruleze totul din străfundul cel mai adânc şi să arate peste tot că năzuinţa spre realitatea supremă poate fi în acelaşi timp un pericol.pe un 44 . dar mai întâi a avut-o în faţa sa doar ca forţă spirituală. oricât de înaltă e năzuinţa care există aici. Astfel că Goethe ni-l înfăţişează mai întâi pe Faust alunecând pe panta luciferică. intitulat “Măgarul hiperboreean sau cultura cea nouă”. Nu e deloc uşor să-ţi vii în fire. faptul că ceea ce e mai bun în lume poate deveni un pericol. El trăieşte în spiritualul viu. ea reprezintă un pericol. decât denunţarea josnică a unei intenţii mari. scrisorile pe care şi le-au trimis Goethe şi Schelling. “Faust”. un pericol. îl avea în vedere pe acel Faust care năzuieşte după misterele cele mai adânci ale existenţei. care urma să înfăţişeze transpus în realitate ceea ce a stat mereu în faţa sufletului lui Goethe: perceperea nemijlocită a elementul spiritual viu din toate realităţile naturale şi istorice. Toate sunt preluate textual în acest pamflet. Goethe însuşi voia să se întoarcă înapoi. dacă în el se amestecă puterile ahrimanice. că a apărut o anumită separaţie între Faust care a alunecat pe panta luciferică. la mama lui. Goethe a fost. Faust a luat-o pe Elena din împărăţia Mumelor. într-o epocă încheiată. Aşa îl găsim după ce Mefisto l-a adus înapoi. Câte nu pot deveni un pericol! Chiar şi lucrul cel mai bun din toate poate deveni. El voia să se unească interior cu ceea ce existase. putem spune. sau în cealaltă direcţie. şi că evoluţia lumii are loc mereu prin bătaia de pendul dintre ahrimanic şi luciferic. în laboratorul său.trăind mai mult sau mai puţin conştient ceea ce trăieşte .scris un pamflet dramatic foarte interesant. Cînd de Elena eşti paralizat. vorbeşte numai în fraze auzite de el la Jena. Noi vedem. Goethe caută căile pe care îl poate face pe Faust al său să ajungă la Elena. arată că Goethe a ştiut să aprecieze la justa lor valoare aceste spirite care căutau absolutul. Dar. chiar dacă nu găsim la el nişte principii oculte prelucrate foarte sistematic.chiar dacă nu a folosit aceste expresii. şi Mefistofel. fiindcă nouă trebuie să ne fie clar faptul că scrisorile pe care şi le-au trimis Goethe şi Fichte. Aici el avea în vedere drama sa. Tocmai această problemă ia apărut lui Goethe în mod atât de viu în faţa ochiului său sufletesc. luciferică . după ce se întoarce acasă. de asemenea. desfăşurând o activitate creatoare vie. care ştia că ceea ce trăieşte pe calea progresului din evoluţia lumii o poate lua în direcţia ahrimanică. paralizat de legătura cu spiritualul. şi îl arată paralizat din cauză că trăieşte împreună cu elementul trecutului. Am putea spune că Faust se află cu sufletul său . care tinde spre realitatea vie a Elenei. în elementul spiritual al vechii Grecii. la misterele existenţei spirituale din antichitatea greacă. bineînţeles. totuşi. puterile luciferice. un spirit care trăia în aura ocultului. Dar lui Goethe îi era clar că acesta este un pericol. spune Mefistofel. Oricât de îndreptăţit. Acesta e lucrul căruia voia să-i dea formă în drama sa “Faust”. expresiile nu sunt esenţiale -. plin de spirit prin faptul că descrie un fel de tânăr absolvent al examenului de bacalaureat care studiase la Jena şi. dar e paralizat de acesta. Toate acestea par foarte pline de spirit. care e plin de spirit. în chilia sa. epoca a patra postatlanteeană.

scientes bonum et malum. Deja altfel ne este descrisă întreaga ambianţă în care trăim acum. prin întâlnirea fostului elev. a celor de la Jena? Nicidecum. expunerile lui Schlegel. Şi sigur ai să te-ngrozeşti. Şi astfel avem tocmai în această scenă cele două lumi. dar cizmele le-a făcut 45 . de asemenea. în care trăieşte drept lumea sa contemporană. nu pot fi făcuţi răspunzători. de filosofia. Faust visează. pe care o şi exprimă foarte clar. cu Mefistofel. ştii cît eşti de bădăran? Fiindcă el este cel care a sădit în elev toate acestea. dar la reprezentare se mai adaugă ceva. am putea spune. Ele sunt separate acum ca printr-o graniţă a conştienţei. El nu vede ce se petrece în jurul lui. între lucrurile cele mai periculoase care au loc în imediata lui apropiere. de fapt. Dar. egoist. a primit impulsul de la Mefistofel însuşi. ca reprezentare a dvs. De ce face acest lucru? Ei bine. reprezentarea cizmelor dvs. Dar el reprezintă o caricatură a acestui mediu. i-o citim pe chip. prin acest tânăr bacalaureat. Am cunoscut cândva un om care era atât de infectat de filosofia kantiană. scumpă lui. E ciudat cât de temeinic este Goethe. Bacalaureatul a dat curs maximei şi mumei. îl vedem la început. ciocnindu-se foarte tare una de cealaltă. de-asemănarea ta cu Dumnezeu! Elevul. aşa se spune în limbaj profan. Eu i-am spus pe atunci: “Ei bine. străbunul meu. provine în întregime din mediul pe care vi l-am descris mai înainte. îngrijorarea va veni mai târziu.. Dar Mefistofel o are în jurul său. Ba putem ajunge să cunoaştem chiar nişte pui de om care înţeleg filosofia kantiană într-un sens şi mai egoic decât acest tânăr bacalaureat. care habar nu are de nimic. care a plăsmuit lumea. Că el crease întreaga lume. care intră acum pentru prima dată în scenă. el este infectat de tot ceea ce au putut să dea filosofia kantian-fichteean-schellingianhegeliană. pe care a ajuns sub influenţe luciferice. Mefistofel nu se poate plânge că bacalaureatul îl tratează în aşa fel încât îl face să spună: Amice. pe acest făgaş filosofic a fost trimis elevul care a primit de la Mefistofel un cuvânt călăuzitor: Eritis sicut Deus. fără a bănui nimic. Şi la început. şi prin Mefistofel reînvie totul în mod ahrimanic.alt făgaş spiritual. aţi creat. de care. Proaspătul absolvent. devenit tânăr bacalaureat. diferit de căile spirituale pe care umblă Mefistofel. în sensul lui. ai lipsei de atenţie. el nu se simte deloc îngrijorat. Această ciocnire ne este arătată foarte clar de famulus. ciocnindu-se într-un mod absolut obiectiv.. în natura lui spiritual-ştiinţifică instinctivă. când atrage atenţia asupra faptului că el este acela care a creat lumea. ca reprezentare. Ascultă tu de vechiul sfat. devenit acum absolvent al examenului de bacalaureat. dar el ia totul într-un sens îngust. şi care pendulează. fichteeană. De ce a devenit proaspătul bacalaureat cel care ni se înfăţişează aici? Oare Goethe a vrut să-şi bată joc. aceasta devenise pentru el o idee fixă. Pe acest om. sigur. aţi creat lumea. vestitul şarpe. el le-a semănat în sufletul lui. încât credea cu adevărat că el crease întreaga lume. El nu ştie nimic de vechea sa lume. noi trebuie să ne punem această întrebare. Acum el nu se simte deloc îngrijorat în asemănarea lui cu Dumnezeu. şi-urmează şarpelui. adeseori. el îi reprezintă pe acei oameni care parcă sunt prizonierii habarnismului. fiindcă dvs. În acest sens poate fi conceput şi întregul discurs care vine de la acest famulus. dvs.

o victimă a lui Mefistofel. nu trebuie să existe nimic luciferic şi ahrimanic. Lui Goethe nu i-a fost uşor să creeze tocmai acea parte din “Faust”. din viaţa spirituală. numai că oamenii nu privesc întotdeauna lucrurile în lumina justă.spre publicul spectator. dacă e ca viaţa să prospere. Aşadar. despre ce era vorba aici. legătura cu cultura. Şi Goethe încearcă mereu şi mereu să-i scoată pe oameni dincolo de acele reprezentări care au puţin miros de pivniţă. Şi anume. miros a pivniţă. când bacalaureatul devine chiar prea absolutist. Poeţii mărunţi rezolvă orice! Chiar şi această problemă mare. Pentru că nu-i plac aceste reprezentări cu miros de pivniţă. aşa cum vine acum el însuşi în întâmpinarea lui. alunecă de-a dreptul cu scaunul lui de la bacalaureat . foarte cu inimă. Şi merită. şi de aceea creaţia poetică a fost pentru el dificilă şi amară. el a trebuit să caute o cale pe care să-l conducă în mod real pe Faust spre Elena. căci Goethe ştie câte elemente mefistofelice trebuie să fie amestecate în viaţă. să reflectăm o dată la faptul că nici Goethe n-a rămas cu totul rece la răceala mulţimii obtuze. până la oameni. ce plină de inimă este scena în care Mefistofel. Fiindcă. Dar Goethe simţea ceea ce trebuia să înfăţişeze el aici pentru a o lua pe Elena de la Proserpina în aşa fel încât nu găsea nici un fel de noţiuni şi reprezentări pentru a descrie acest lucru. Mefistofel trebuie să-i spună: Dar nu-mi veniți cu absolutu-n casă! Vedem descrisă de Goethe. Faust trebuia făcut să coboare în lumea subpământeană şi so roage pe Proserpina să-l ajute ca Elena să se apropie de el în carne şi oase. într-un anumit sens. dar el trebuia să se apropie de ea cu facultăţile care-i erau naturale în viaţă. spre parterul plin de tineret. imediat. pe care am avut-o aici în faţa ochilor. Filosofii au căutat absolutul. s-a gândit Goethe. În acest bacalaureat. are la bază această problemă cu cizmarul. de aşa ceva trebuie să fugim. şi nu puteţi spune că aţi făcut aceste cizme. despre “lumea ca reprezentare”. Dar Goethe tocmai că nu era un poet mărunt. cât de nesănătoase sunt reprezentările care. Era vorba despre faptul că Faust ajunsese atât de departe încât să se apropie de Elena în subconştientul sufletului său. Goethe îl arată uneori pe Mefistofel foarte simpatic. în mod imaginativ. el îl lasă pe Mefistofel al său să-şi verse năduful chiar puţin mâniat. De aceea. alunecă Mefistofel şi caută acum aici un adăpost. chiar a filosofiei schopenhaueriene. cum avea să găsească această cale. Lui nu i-a fost deloc limpede. aş zice într-o altă stare de conştienţă. într-un fel foarte spiritual. un poet mărunt ar fi rezolvat-o repede: a-i conduce unul spre celălalt pe Faust şi pe Elena. De aceea. Şi Goethe nu-l arată pe Mefistofel spunând doar lucruri drăceşti. bacalaureatul este. Aceasta este o răceală asupra căreia Goethe voia să atragă atenţia. De aceea sunt atât de vii şi de extraordinar de dramatice aceste scene. împreună cu care el a trăit. fără îndoială. De aceea.cizmarul. Mai întâi. adeseori. orice infirmare veritabilă. Elena trebuia să urce în această 46 . pentru că au fost luate din realitatea vie. în felul amintit. aşa cum am văzut. cu cultura spirituală a epocii de atunci. modul de a gândi şi dispoziţia sufletului faţă de ceea ce poate să ajungă. s-ar putea spune: Fiindcă. şi pe care le auzim atât de des: noi vrem să ne unim numai cu ce este bun. prin fabricarea lui Homunculus. ci şi unele foarte nimerite. deşi aţi făcut reprezentarea acestor cizme!” De fapt. provocat de oamenii la care vede ce reci rămân la sentinţele înţelepte rostite de el. căutarea absolutului devine o caricatură. Şi apoi vedem cum se desfăşoară o activitate veritabil ahrimanică. ia gândiţi-vă. Goethe a trebuit să caute această cale. chiar dacă această răceală nu era nici pe departe atât de rece cum este azi.

Ne putem imagina ce devine mintea unor asemenea oameni! Asemenea oameni. Goethe a mai avut nevoie. ce-i drept. nu mai ştie cum să scape de ei! Cerea sfat despre felul cum ar putea să scape de aceste creaturi. desigur. care e patria lui Faust. Şi neînţelegerea e provocată prin intermediul lui Wagner. Aşadar. care nu-i stau la dispoziţie lui Wagner. bineînţeles. La aceasta a recurs Goethe. poate că i-ar fi mers ca acelui om care mi-a scris cu câtva timp în urmă spunându-mi că. şi el indica şi căile pe care se pot fabrica homunculi. omului de azi îi este uşor să spună: Ei da. Printr-o coincidenţă drăguţă. Aici Paracelsus descrie cum pot fi fabricaţi. există încă şi azi. că Goethe a luat numele de la el. în mod spiritual. el a folosit ceea ce ştia de la Paracelsus. Dacă Wagner ar fi realizat ceva pe calea sa. astfel încât putem spune: Prin prezenţa lui Homunculus e creată posibilitatea ca Elena cea pur spirituală să fie introdusă în lumea corporală. totuşi. Dar acesta este realizat acum. El a făcut să aibă loc această densificare printr-o fiinţă cum e Homunculus. puntea de legătură dintre spiritualul pur. Bineînţeles. din partea mea. aşadar. să reflecteze la faptul că în tratatul “De generatione rerum” autorul îl asigură în mod categoric pe cititor că prin anumite procese suntem în stare să producem ceva care. dar are nişte facultăţi asemănătoare cu facultăţile sufleteşti umane. E nevoie. la fel ca omul. ba chiar o desfăşoară sub o formă mai dezvoltată. De atunci ele îl urmăreau peste tot. fireşte. Desigur. Dar oamenii ar trebui. nu are corp . El se va fi gândit aşa: Elena i-a întins lui Faust mâna în sfera conştienţei. care trăiesc lucruri atât de aventuroase. Aceste forţe spirituale sunt făcute să apară prin faptul că se apropie Mefistofel. Dar nu e adevărat. care clădeşte. un fel de activitate intelectuală. Şi el devine aşa cum învăţase Goethe să-l descrie pe Homunculus. Wagner e indus în eroare de mentalitatea sa materialistă. mai ales tratatul lui Paracelsus “De generatione rerum” i-a fost de mare folos. el a fost pus pe hârtie într-o vreme în care Johan Jakob Wagner era încă un sugar. şi corporalitate. era o prejudecată medievală a lui Paracelsus. poate cu ajutorul unor anumite forţe care zac ascunse peste tot. fiindcă pentru aceasta e nevoie de forţe spirituale. Fiindcă numele vine din vechiul “Faust”. Aşadar. după ce se străduise ani de zile. în aşa fel încât din ceea ce combină aici Wagner să ia naştere cu adevărat ceva. astfel încât el crede că Homunculus a fost fabricat pe o cale cu totul materială.sferă a conştienţei. absolut singur. Goethe trebuia să creeze un fel de încarnare a Elenei. uneori. prin anumite procese. pe care-l studiase. pe care el le fabricase drept mecanisme vii. iarăşi de Mefistofel. elementul ahrimanic. tocmai în vremea în care Goethe scria această scenă.vă rog să luaţi seama! Paracelsus spune expres: nu are corp -. prin faptul că este el însuşi lipsit de corp. În acest scop. care nu este însă decât o coincidenţă drăguţă. dar nu mai poate acum să scape de ei. nici nu trebuie să creadă nimeni. reuşise să producă în odaia sa nişte omuleţi vii. Paracelsus se gândea la anumite procedee care îl duc pe om până acolo unde are în faţa sa o fiinţă fără corp. dar ia naştere. numai că se intensifică până la clarvedere. un fel de activitate mintală. din procedee corporale. Omului de azi îi este uşor să spună: Nimeni nu trebuie să creadă ce fantazează Paracelsus aici. dar ea trebuie să devină mai densă. care exista deja în acea vreme. Johann Jakob Wagner din Würzburg a afirmat că e posibil să fabricăm homunculi. la fel cum există şi aceia care îşi bat joc de aceste lucruri. fireşte. după indicaţiile lui 47 . Fiindcă prin aceasta este dat iarăşi impulsul ahrimanic. el n-ar fi în stare să realizeze ceea ce ar fi un Homunculus real. pentru ca din ceea ce realizează Wagner să rezulte cu adevărat Homunculus. dar care desfăşoară. şi de un soi de neînţelegere. Pe lângă toate acestea. aş zice. homunculi.

. Encheiresin naturae. a interveni în lumea materială prin noţiuni. ea poate.Această activitate plăsmuitoare. în activitatea plăsmuitoare. fie pornind de la ceva spiritual care trăieşte într-un cuib pe vârf de nori. care nu este însă o cunoaştere. Prin Homunculus şi prin transformarea pe care Homunculus o poate realiza cu fiinţa împreună cu care Faust trăieşte în mod spiritual. ci doar o manevrare. Acesta este lucrul esenţial pentru Goethe. descriindu-l în mod pur exterior. Omenirea are. De aceea l-a introdus pe Homunculus. care nu sunt în stare să se cufunde cu adevărat în viaţă. cea care ne apare ea în actul III din partea a II-a a dramei “Faust”. faptul că Faust ajunge cu adevărat în lumea antichităţii greceşti. făcut din noţiuni cu caracter de umbră. e format din întreg Cosmosul. Întâlnirea lui Zeus cu Leda. ci acest cap trebuie înţeles drept ceva provenit prin metamorfoză din corpul încarnării precedente şi. eu am atras atenţia asupra faptului că ştiinţa spirituală e în măsură să-l înţeleagă din nou pe omul real. Şi. Şi omenirea stă azi sub imperiul unor asemenea noţiuni. spune Mefistofel Aceasta este. de aceea arată înrudirea dintre ceea ce Faust visează. aşadar. intrând într-un corp. pe de-o parte. Şi. să spună: Capul omului este numai pe de o parte ceea ce face anatomistul din el. cunoaşterea pur mecanică a naturii. într-un fel de altă stare a conştienţei. noi vedem cum Goethe încearcă să plăsmuiască din spiritualul etern al Elenei. mama Elenei: o recunoaştem în descrierea visului lui Faust făcută de Homunculus.Paracelsus. foarte aproape de ocultismul adevărat. de acel ocultism adevărat asupra căruia eu am atras adeseori atenţia. care ştie să interpreteze. inconsistente. care nu vrea să trăiască decât în noţiuni abstracte. 48 . Şi Homunculus devine într-adevăr imediat clarvăzător. că Goethe aşează imediat una lângă alta ceea ce trăieşte mai întâi în mod spiritual în Faust. din sfera întregului Cosmosului. în aşa fel încât Elena poate să intre apoi în lumea fizică obişnuită. aşa cum am explicat în ultimele conferinţe. Şi. Elena devine din punct de vedere exterior. de exemplu. nu a înota în noţiuni generale abstracte. şi pe Homunculus. prin toate procesele care sunt descrise în “Noaptea clasică a Walpurgiei”. şi de care ne îndepărtează orice mod de a gândi care se scaldă numai în abstracţiuni. Vedem. să perceapă viaţa reală. prin faptul că toate acestea trec prin toate regnurile naturii. Vedem cum Goethe lucrează înspre lumea fizică obişnuită. pe de altă parte. de asemenea. el nu e nici ceea ce îşi închipue un suflet care navighează în mod abstract într-un cuib de nori al noţiunilor. concret. se spune în chimie. De aceea. unindu-se cu elementul spiritual al Elenei. fiindcă el vede cu ochiul spiritual visul lui Faust. să conceapă trăirea lui Faust. pe de o parte. Homunculus trecând prin toate regnurile naturii şi depunându-şi acorporalitatea. ceea ce vrea numai să copieze ceea ce are loc în mod exterior. împreună cu care a trăit Faust. drept concepţie despre lume. Eu am arătat de multe ori că o anumită formă unilaterală pe care a luat-o principiul creştin a dus tocmai la crearea unor noţiuni cu caracter de umbră. ca să zicem aşa. retras în mod luciferic. noţiunile obţinute prin abstractizare fie pornind de la ceva spiritual rezultat în mod panteist. din care viaţa a fost alungată. De sine-şi rîde. Elena se naşte din nou. Dar cu aceasta Goethe este. în planul fizic. şi ceea ce percepe Homunculus prin clarvedere. corporalul. însă cum − nu ştie. descrie ceea ce trăieşte Faust. care nu sunt întotdeauna în măsură să intervină în viaţa reală.

este această cuprindere vie a lumii. prin unilateralizarea Evului Mediu creştin: stingerea a tot ceea ce se apropie de sufletul uman drept realitate spirituală. dintr-o cauză sau alta. un vers. În forfota de popi şi cavaleri. De aceea. De aceea înfăţişează el contrastul dintre spiritul lui Homunculus. nişte pastori creştini şi alţi oameni de felul acesta. Homunculus vede ceea ce nici Wagner. Eu am atras atenţia asupra faptului că.acesta este esenţialul spre care trebuie să tindă o ştiinţă concretă a spiritualului. aşadar. imunde. bineînţeles. Ce har mai poţi tu văzului să-i ceri? Tu eşti acasă doar în întuneric. în epoca prezentă. care este şi ea o revelare a spiritualului. aşa cum trăieşte el apoi în conştienţa lui Faust. mucede. Goethe tinde în mod conştient spre o percepere concretă a realităţii. unde-ai întinerit lumina vieții. Ogive strîmte. dar mare ca fantast. îi spune în mod clar că oamenii au fost îndepărtaţi de lumea spirituală concretă prin 49 . fiindcă lipseşte rima . după ce a văzut că Mefistofel nu-l înţelege. concret. care vede spiritualul real. cu abstracţiunile lor inconsistente despre Dumnezeu şi eternitate. care trebuie să fi sunat cam aşa: Ce-i cu strâmtoarea din chilia-ntunecoasă? astfel încât Homunculus. Fiindcă tocmai lucrul de care se tem cel mai mult. sesizarea concretă a realităţii materiale. Dar tocmai acesta este lucrul asupra căruia Goethe vrea să atragă atenţia în mod foarte energic. unde-ai întinerit lumina vieții. nici Mefistofel nu văd. Rima la “acasă” lipsește. Nu văd nimic! Homunculus răspunde: Te cred! În zarea ceții Prin Nord. dintr-o cauză sau alta. Goethe înfăţişează contrastul dintre acest mod de a vedea şi felul în care i-ar plăcea lui Mefistofel să fie lumea. În forfota de popi şi cavaleri.şi nu există niciun motiv ca aici să nu fie rimă -. Cernite pietre. fiindcă vedem peste tot rima: Te cred! În zarea ceții Prin Nord. încărcate. Această cufundare cu noţiunile în lumea reală este ceea ce oamenii de azi nu vor să aibă. în locul unde Homunculus i se adresează lui Mefistofel. scunde Aşadar. pentru că Mefistofel spune: Eşti mic la trup. Ce har mai poţi tu văzului să-i ceri? În întuneric tu eşti doar acasă. lipseşte un vers. la dictare un vers a fost omis. chiar dacă de o altă natură. Şi.

mucede. imunde. şi vede tot ceea ce se află acolo: Cernite pietre. Elena.abstractizare. păşeşte în carne şi oase în faţa lui. prin faptul că ea îi este arătată. când ne naştem întinerim din direcţia spiritualului. Ce har mai poţi tu văzului să-i ceri? În întuneric tu eşti doar acasă. Şi aceasta a fost o veche expresie germană. prin faptul că reprezentantul acestei Grecii antice. le-a depăşit. unde-ai întinerit lumina vieții “Întinerit” este o expresie veche. Pe urmă: De se trezeşte. De aceea. n-o să-avem noroc fiindcă el trebuie să fie introdus în viaţa cea vie. ci vrea să trăiască în mod viu cu Grecia antică. Astfel. noi peste tot la Goethe. nu! deloc! Destul cu bătălia Ce-o poartă tirania cu sclavia! 50 . ce frumos sunt rostite asemenea cuvinte. de asemenea. La aceste creaţii de bătrâneţe ale lui Goethe fiecare cuvânt a fost scris dintr-o adâncă experienţă în contact cu lumea. în loc de “a se naşte” se spunea “a întineri”. Ce-i cu strâmtoarea din chilia-ntunecoasă? Şi acum. dar cu aluzie la vechiul Niflheim: În zarea ceții Prin Nord. În forfota de popi şi cavaleri. încărcate. o greutate imensă. scunde. Homunculus spune cam aşa: Te cred! În zarea ceții Prin Nord. el priveşte în jur. de exemplu. în chilia întunecoasă. unde-ai întinerit lumina vieții. până la urmă. le dă. Dar Mefistofel se simte bine aici. aşa cum au făcut unii umanişti sau filologi. care este foarte bună. tocmai în această scenă. ceea ce dovedeşte că în limbă e conţinută o înţelegere a acestui fapt. minunata sa presimţire în direcţia realităţii concrete. ceea ce le dă un colorit deosebit: Vai. tocmai de Mefistofel. deoarece nu vrea doar noţiuni abstracte. să aibă doar o descriere a Greciei antice. unde-ai întinerit lumina vieții Se referă la Evul Mediu. Şi acest lucru dă cuvintelor sale greutate. imortalitate. După cum noi îmbătrânim din direcţia fizicului. dar care. în diavolescul lui. el nu vrea. prin noţiunile nebuloase care au fost create şi care au fost aduse la strâmtoare prin activităţi de felul acelora din sânul cărora a ieşit Faust. Ogive strîmte. Aşadar: Te cred! În zarea ceții Prin Nord.

şi mai avan pornită. pentru că există o corespondenţă intimă între corpul său astral şi corpul său eteric. această lume e constituită numai din vacă şi din procesele care au loc în ea. Este interesant să observăm animalele când stau culcate pe pajişte. senzaţia de plăcere este imensă. la ceea ce are loc în corp. în ceea ce este real. abstractizarea oricărei căutări a făcut infinit de mulţi paşi mai departe. chiar dacă ceea ce percepe acest corp astral în corpul eteric al vacii. Dar. o vacă digerând când stă culcată şi în ea devin cu adevărat vizibile din punct de vedere interior toate procesele care au loc prin faptul că substanţele nutritive sunt preluate de stomac şi sunt trimise de stomac în toate celelalte părţi ale corpului. de tihnă. fiindcă şi aici se spune: Ei se ceartă pentru drepturile libertăţii! Deja Goethe răspunde: Dar cînd te uiţi. Adică de diavolul discordiei.din partea mea. de exemplu. Ea-ncepe iar. de s-ar putea ca ceea ce zace în poezia unei asemenea căutări să-i ia în stăpânire pe oameni într-o măsură mai largă. o. de exemplu. Animalul are corpul său fizic. corpul său eteric. corpul său astral. sunt numai procesele din întreaga ambianţă. Este interesant. de exemplu. Ceea ce vede vaca e o întreagă lume! În orice caz. cu care trebuie făcută neapărat legătura pe baza cercetării spiritual-ştiinţifice antroposofice -. cum poate înţelege materialismul. din vremurile lui Goethe şi până azi. prin care ajungem să înţelegem ce este această realitate. Şi nimeni nu observă: toată sfada O iscă Asmodeu. Astralul trăieşte în ceea ce corpul eteric oglindeşte din procesele fizicochimice prin care substanţele nutritive se introduc în organism. tot sclav cu sclav se bate În ansamblu. cînd o crezi sfîrşită. să vezi. ci doar noţiuni cu caracter de umbră. vîrîndu-şi coada. De ce oare? Pentru că animalul este retras în întregime cu fiinţa sa astrală în corpul său eteric. şi căţărându-se pe ceea ce a făcut Goethe . Noi ştim că omul îşi are corpul său fizic. pe cale spirituală.să-şi clarifice deosebirea dintre o căutare spirituală concretă şi o căutare spirituală abstractă. după ce au păscut pe săturate şi digeră. Ce face sufletul animalului când acesta digeră? Sufletul participă cu o senzaţie nasfârşită de plăcere. următorul lucru? Să luăm o noţiune infinit de importantă. în loc de aceasta. din sfera 51 . cu adevărat. de s-ar putea ca ea să pătrundă mai mult în suflete! Atunci cu adevărat am progresa mai mult ca oameni. Ei zic că-i luptă pentru libertate: Te simţi aproape transpus în epoca prezentă. la animal. Materialismul nu oferă deloc asemenea noţiuni reale. El stă acolo şi se priveşte cum digeră. Noi vedem animalul. La aceasta priveşte animalul cu senzaţia cea mai intimă de plăcere. Este interesant să le observăm. corpul său eteric şi corpul astral. Dar. de-ar putea veni vremea în care şi din poezia unei asemenea căutări cum o găsim revelată tocmai la Goethe prin această scenă. Dacă ne ocupăm cu ştiinţa spirituală. ea ne oferă nişte noţiuni prin care ne cufundăm cu adevărat în realitate. Cum ar putea înţelege oare materialismul. Eul său. deosebirea făcută de noi între capul omului şi restul corpului? Sau. ne vine să spunem: O. Şi aici este punctul în care tocmai cel care depune eforturi spiritual-ştiinţifice ar trebui să încerce .Mă plictiseşti. cu care Mefistofel se simte foarte înrudit.

Şi. declamarea de noţiuni fantomatice. Şi astfel. împreună cu corpul astral. lucrurile nu merseseră atât de departe. Am vrut să spun acest lucru doar ca exemplu. la om e concentrat numai în organele de simţ. dar noi azi ne aflăm în faţa incapacităţii multor oameni de a găsi o deosebire între o noţiune 52 . o imperfecţiune a omului faptul că. Dar. care se desface. dar ele sunt naturi idealiste ale unei epoci materialiste. cel mult. de exemplu.vacii. faptul că ea dispreţuieşte noţiunile care se cufundă în realitate. după masă. nu să construiască noţiuni abstracte. din acest punct de vedere trebuie să înţelegem epoca prezentă. prin faptul că omul are un Eu. în ceea ce priveşte cunoaşterea naturii. Nu este o glumă. în timp ce digeră. în aşa fel încât ele sunt percepute de corpul astral numai în regiunea organelor de simţ. în timp ce. În epoca prezentă există. nu vorbim. Dar tocmai acesta este fenomenul însoţitor al erei materialiste. la fel de mari cât de mare este conştienţa noastră umană. Îl pune pe om în imposibilitatea de a avea un simţ pentru noţiunile concrete. în acest moment pentru vacă existând numai cosmosul-vacă. care se întinde până la firmament. ci de ceva care are legătură. fiindcă aici se află dificultăţile ei. la om procesul senzorial devine atât de mare cum devine în anumite momente procesul digestiv pentru animal. avem doar imposibilitatea de a cunoaşte natura. pe de-o parte. într-un anumit sens. din legătura în care se află corpul astral cu corpul eteric. desigur. fără îndoială. a privi totul drept un mecanism şi a fi incapabil să ajungi la nişte noţiuni care pot duce cu adevărat la condiţiile de viaţă ale lumii. pentru conştienţa vacii. Pentru cunoaşterea naturii. El e smuls din această legătură. Şi vaca se simte nespus de înălţată. În schimb. şi de aceea vorbesc în noţiuni generale cu caracter de umbră. care nu pot interveni în realitate. Fiindcă de aici se vede că pentru ştiinţa spirituală concretă esenţialul este să se cufunde în mod real în fiinţe. fiindcă el ar vedea o întreagă lume. pe de altă parte. propria sa digestie. educaţia făcută sub semnul materialismului este. cu caracter de umbră. toate acestea se măresc în aşa fel încât devin. când se vede drept cosmos. aşa stau lucrurile. Ea nu vrea să aibă asemenea noţiuni. visând. omului îi e sustrasă posibilitatea ca. Şi. Dar pentru viaţă. acest Eu smulge corpul astral din legătura intimă cu corpul eteric. dacă vorbim aşa. prin intermediul pasiunii. din această cauză. de ceva care este lipsit de realitate. De aceea. cu evenimentele dureroase ale epocii prezente. ci noţiuni care se cufundă în realitate. ci pot interveni. pe acea cale ocolită pe care omul se umflă în pene şi o trâmbiţează cât mai puternic înspre lume. se dezvoltă mult în afară. nu îşi poate privi. Aşadar. Toate acestea rămân în inconştient. Lucrurile merg absolut în paralel: a nu putea înţelege realitatea în mod spiritual. Aici privim în interiorul naturii concrete a animalului. aceasta duce numai la deficienţa că nu se cunoaşte nimic din realitate. ale omului. o educaţie în direcţia noţiunilor goale de conţinut. cu noţiunile. la vacă. naturi idealiste. să aibă o privire de ansamblu asupra întregului proces. Este. Astfel. în modul cel mai fatal. Eul îngrădeşte cu activitatea sa impulsurile corpului eteric. ceea ce la animal trăieşte ca un tot. Fiindcă. când priveşte astfel în cosmosul ei. totodată. dar la o dimensiune uriaşă. el duce la o deficienţă cu mult mai mare. atunci când el trage un pui de somn după-amiază. În vremea lui Goethe. Dar Eul îi smulge acestei lumi corpul astral al omului şi îi permite să vadă drept cosmos numai ceea ce este trăit în organele de simţ înseşi. avem. drept fenomenul paralel necesar. Ar trebui să vă desenez procesele care au loc între stomac şi restul organismului vacii drept o sferă mare. pline de conţinut.

când ne poate duce la progres numai încercarea de a înţelege realităţile lumii. dar mai ales la Cum! În timp ce eu. Atunci profesorul de la catedra documentelor. îmi aduc aminte întotdeauna că el este scris de-a dreptul din viaţă. altfel decât Homunculus. care nu era aşa. Ei bine. modul de a gândi abstract. în care. desigur. azi parcă aveţi bătută în cuie o scândură în faţa ochilor! . tot aşa şi bunul Wagner. pe-aici. într-un loc de prim rang. spuse: Dar.fantomatică şi una reală. cel care voise să joace rolul lui Mefistofel. din rândurile căreia un tânăr doctorand a stat faţă în faţă cu un domn foarte erudit. Wagner. ca istoric. să punem întrebarea: oare suferinţa trebuie să se prelungească la nesfârşit. în afară de faptul că în documentele sale apare pentru prima dată punctul I! . zise: O. Nu ne putem imagina ceva mai lipsit de realitate decât nota pe care Woodrow Wilson a îndreptat-o recent către senatul Statelor americane! Astăzi. a putut să descopere în pergamentul său micul punct de pe i. din cauză că în locurile cele mai proeminente. voi hoinări. a vechilor pergamente. Dar când a murit Inocenţiu al IV-lea? . neputinţa de a concepe şi altceva în afară de nişte noţiuni cu caracter de umbră. nu oricum. vedem. aşa cum îl descrie Goethe. Desfă vechi pergamente şi adună Corpii vitali după-o reţetă bună. în ce document papal apare pentru prima dată punctul I? . atunci spuneţimi orice altceva ce ştiţi despre Inocenţiu al IV-lea. şi care voia să joace puţin rolul de Mefisto şi. a spus: Ei bine. domnule coleg. a fost şi aceasta: Ei bine. iar Homunculus caută chiar să-l facă să înţeleagă că trăieşte în noţiuni fantomatice. noi vedem că poate să se desfăşoare acea piesă de teatru care intervine cu adevărat profund în întreaga istorie a lumii. Şi astfel.Candidatul nu ştia nimic. Când citesc acest pasaj. care trăieşte exclusiv în noţiuni. într-o problemă importantă. prin cuvintele rostite după ce Wagner l-a întrebat cu frică: Şi eu? Ce se va alege de mine dacă ceilalţi vor pleca? Lasă! Rămîi să faci isprăvi faimoase-acasă.El nu ştia absolut nimic. când a urcat acest Inocenţiu al IV-lea în scaunul papal? . Combină-i cu prudenţă. Gîndind la Ce. în mod universal şi istoric.El a ştiut imediat sub ce papă apare pentru prima dată în documente punctul I: Inocenţiu al IV-lea! . trebuie să-i pun şi eu o întrebare candidatului. vă rog să-mi spuneţi. de exemplu. în faţa lumii apare un document care trăieşte exclusiv în noţiuni fantomatice.Atunci. Aici ne este îngăduit. era profesor universitar. de aceea.Dar alături şedea un alt istoric. domnule candidat. dar care. Spuneţi-mi. trăieşte şi el în noţiuni fantomatice. din viaţa erudiţilor.Candidatul nu ştia nimic. care era mai ales un cunoscător al documentelor referitoare la ştiinţa istoriei: era profesorul principal al tânărului doctorand. de atunci şi până azi. un istoric. nişte umbre de noţiuni. aş zice. domnule candidat. domnule coleg. Dar. domnule candidat. s-a răspândit. sub 53 . dragă domnule candidat. Printre întrebările pe care i le-a pus. Poate descopăr punctul de pe i. dar e discipolul dumneavoastră preferat! Oare cine i-a bătut în cuie această scândură în faţa ochilor? Ei bine. Fiindcă eu ştiu despre o promoţie de doctori. dat fiind că sunt cel de-al doilea examinator.

din partea a II-a a dramei “Faust” de Goethe. Pentru că. încât începi să înţelegi tu însuţi cuvintele rostite de Mefistofel. De aceea. Hai. depinde de noi în special să ne formăm nişte noţiuni foarte clare despre deosebirea dintre toate acele declaraţii care străbat astăzi lumea. care au străbătut lumea de decenii şi. acest lucru nu e înţeles deloc în cercurile cele mai largi. vrea să guverneze lumea conform cu cea mai sumbră dintre noţiunile fantomatice. aşa cum vorbeşte el. din cauză că puţini oameni sunt în stare să conceapă măcar deosebirea dintre nişte noţiuni fantomatice şi realitate. azi oamenii fug de realitate şi nu mai sunt în stare să conceapă decât umbre de noţiuni? . după ce pleacă de la bacalaureat. care pot crede că lumea poate fi guvernată cu şabloane noţionale. în număr atât de mare. poate fi înţeleasă ca un curs universitar pentru înţelegerea realităţii. dar nu înţelege realitatea spirituală. Cu privire la înţelegerea acestor lucruri. aşadar. puteți începe! Vedeți doar: dracul e bătrîn: Îmbătrîniţi. au provocat situaţia de azi. El nu-şi va da seama deloc în ce constă caracterul fatal. nu înţeleg nici măcar ceea ce Goethe spune prin diavol. aşa vorbeşte câte unul. Eşti înţeles atât de puţin. bravi băieţi. şi-l veți pricepe! Cei care cred că lumea poate fi guvernată cu noţiuni fantomatice. la urma urmelor. chiar dacă nu vrea să creeze întreaga lume. putem înţelege şi cuvintele mefistofelice: La tot ce spun. în final. oamenii nu vor deloc să înainteze. va găsi chiar că e frumos să se vorbească atât de tranşant despre libertate şi drepturile omului şi despre asociaţii internaţionale de state etc.Eu ştiu că dacă cineva atinge asemenea trăiri triste ale epocii prezente găseşte prea puţină înţelegere.influenţa culturii materialiste. Şi. acolo unde diavolul rosteşte adevărul! Scena cu Homunculus. aducător de nenorociri. al acestor lucruri. 54 . care. considerat bărbat important.în a fi idealist există întotdeauna ceva demn de admiraţie -. Ei rămân mereu copii. Fiindcă cel care e un simplu idealist . Dar aceste lucruri trebuie luate cu deplină seriozitate. ei reci rămîn.

ele. va putea fi împletit foarte bine în cursul expunerilor noastre prezente. prin Mefistofel. Dacă devenim atenţi la felul în care vorbeşte Goethe în scena “mumelor”. Încercaţi să vă imaginaţi situaţia: în momentul în care Mefistofel pomeneşte de cuvântul “mume”. ce sunt. când se înalţă iarăşi din lumea mumelor. vorbind despre Misterii. în care lui Faust i se oferă. Nu e nevoie decât să ne gândim. pur şi simplu. nu e nevoie decât să ne gândim că poeţii greci. pornindu-se de la aceste scene. “La curtea imperială” Aş dori să pornesc în expunerea din seara de azi de la scenele pe care le-am văzut adineaori. Întregul ansamblul este introdus prin faptul că Mefistofel spune: Nu bucuros îţi spun o taină-adîncă 55 . Am vorbit adeseori despre importanta scenă cu “mumele” din partea a II-a a lui “Faust” al lui Goethe. 2 noiembrie 1917 după o interpretare scenică din “Faust” II: “Galerie întunecoasă”. că ea conţine o întreagă sumă de aluzii pe care Goethe a vrut să le facă. nu vom mai putea pune la îndoială faptul că Faust e condus cu adevărat în nişte regiuni. pe care trebuie. Ea este scoasă din trăirile sufleteşti nemijlocite ale lui Goethe. pe de altă parte. că de acum înainte Faust însuşi se desemnează pe sine însuşi ca preot. Ceea ce poate fi spus. Şi apoi el rosteşte importantele cuvinte: Ah. vorbeşte despre Faust ca preot.FAUST ŞI MUMELE Dornach. Aceasta este o scenă la care te poţi reîntoarce mereu şi mereu. dacă înţelegem fie şi numai într-o măsură foarte mică ce înseamnă această scenă. dau de înţeles că cel care devine iniţiat în Misterii ajunge să le cunoască pe cele trei mame cosmice: Rhea. conţine cu adevărat un fel de punct culminant al vieţii spirituale din epoca modernă. în nişte împărăţii pe care Goethe şi le-a reprezentat ca fiind aceleaşi cu împărăţiile mumelor în care era dus cel iniţiat în Misteriile greceşti. prin conţinutul ei important. exact aşa cum. ca să nu mai vorbim de valoarea estetică prin care se integrează în dramă. Mume! Mume! cît de straniu sună. Dar cu aceasta am indicat deja că Goethe a vrut să spună un lucru de cea mai mare importanţă. posibilitatea de a coborî în împărăţia mumelor. când Faust reapare. făcând cu totul abstracţie de ceea ce ştim deja în legătură cu această temă. Cel care trecea prin iniţierea în Misteriile Greciei trebuia să ajungă să le cunoască prin contemplare nemijlocită pe cele trei mame. profunde. El coborâse la mume. de ceea ce am avut de spus de-a lungul anilor pe această temă. Uşor vom putea spune. dacă lăsăm să acţioneze asupra noastră scena cu “mumele”. Să observăm că astrologul. Cu el a avut loc o transformare. entitatea lor. Demetra şi Proserpina. Trebuie să considerăm că transformarea în preot a ceea ce Faust a fost înainte e un lucru plin de importanţă. şi dacă luăm seama la ceea ce face el să se întâmple în scena următoare. să i le recunoaştem lui Goethe. pentru că. propriu-zis. Faust e străbătut de un fior. ea proiectează o lumină asupra unor adevăruri pline de sens.

Vedeţi dvs. ca ţară de graniţă. El e exclus. ca forţă ahrimanică. dacă păşim pe el insuficient de maturizaţi şi de pregătiţi. este un tărâm pe care. În această lume aflată cu totul şi cu totul în mişcare. nu trebuie să devină doar un iniţiat. în măsura în care e vorba de epoca actuală şi de necesitatea de a comunica lumii aceste lucruri. în care percepe sub terenul 56 . aşa cum stă el faţă în faţă cu Faust. acestea. Mefistofel. Dar în cazul a ceea ce urmează să se petreacă între Faust şi Mefistofel nu aşa stau lucrurile. condus? . cădem în prada iluziei. numită de noi lumea imaginativă. sus. S-ar putea spune: Forme precise. . despre munca practică necesară pentru a pătrunde în lumea spirituală. Ei bine. făcută cu multă grijă. Ei bine. e vorba cu adevărat de un mister. din modul în care tratează Goethe această scenă. asemenea graniţe fixe. nu există asemenea forme stabile. există numai în lumea pe care o percepem prin simţurile noastre. pe care o observăm cu simţurile şi o înţelegem cu mintea. aş spune. nu merge mai departe decât până acolo unde se comunică felul în care se dobândesc cunoştinţe despre această lume. de ceva ce Goethe a considerat că e necesar să comunice lumii în acest mod pe jumătate ascuns. acestei lumi. şi putem să ne-o punem. forţa Răului. trebuie să ne oprim. faptul că în momentul în care treci pragul totul e în mişcare. aduceţi-vă aminte că tocmai în cursul acestor expuneri eu am spus că trecerea pragului către această lume direct învecinată cu a noastră trebuie privită cu cea mai mare prudenţă. pe cei doi morţi. dacă nu vrem să ne lăsăm în prada unor concepţii greşite. care acţionează asupra lumii fizice. aşadar. contururi precise. Nici ceea ce s-a spus în cartea “Cum dobândim cunoştinţe despre lumile superioare?” sau în alte cărți asemănătoare. Faust urmează să treacă într-o altă stare de conştienţă. limite. şi acea lume din care se ridică lumea noastră senzorială. treptat. într-un anumit sens. ca atare. lui Faust urmează să-i fie dată forţa de a acţiona pe baza unor impulsuri suprasensibile. nu treptat. pe tărâmul antroposofiei noi căutăm cunoştinţe despre lumea spirituală. Dacă el găseşte certitudinea cunoaşterii. Starea de conştienţă a lui Faust urmează să fie transformată. în acelaşi timp.. pe baza consideraţiilor făcute în cursul anilor: Ce urmează să se întâmple cu Faust. în seama fiecărui om. Faust trebuie să-i aducă în mod real. bineînţeles. din cauză că între lumea noastră. Trebuie să ne punem o întrebare. de fapt. Dar trebuie să observăm cu multă agerime un anumit aspect. printr-o muncă meditativă. Aici. a amăgirii. ca lume suprasensibilă. este lumea care se învecinează direct. ar începe tărâmul care poate fi numit activitatea în lumea suprasensibilă. În lumea care se învecinează cu lumea simţurilor noastre. în aceste momente. urmează să-l transpună în această lume. în care urmează să intre. Mefistofel aparţine. Acest lucru trebuie lăsat. El nu are nicio putere asupra lumilor în care Faust urmează să fie introdus de aici înainte. aici se vede. în legătură cu evoluţia lui Faust al său. cu lumea noastră fizică. Dar el urmează să fie transpus în această lume dintr-o cauză exterioară. el nu trebuie doar să privească în lumea spirituală. urmează să fie transpus Faust. Dacă s-ar merge mai departe.Aşadar. când în faţa lui se va dezvălui un mister superior? În ce lume este el. pe de-o parte. ca lume spirituală. aici. aşadar. că lumea dată simţurilor noastre se înalţă doar ca nişte forme încremenite dintr-o lume aflată cu totul şi cu totul în mişcare. adică să săvârşească acţiuni magice.Lumea în care este condus el. dar ca entitate suprasensibilă. propriu-zis. că el era temeinic familiarizat cu anumite taine ale sufletului uman. activitatea însăşi trebuie lăsată în seama lui. el trebuie să devină magician. Dar. în care noi trăim cu simţurile noastre. Paris şi Elena.Tocmai acesta e lucrul pe care e atât de greu să-l faci inteligibil intelectului materialist din epoca prezentă. nu există pentru el.

ci suprasenzorială. asupra femeii acţionează forţele Cosmosului. într-un anumit sens. totul devine periculos. În elementul matern se uneşte elementul fizic-senzorial cu ceea ce nu este fizic-senzorial. Ceea ce ştiinţele naturii. înainte de a avea loc unirea dintre masculin şi feminin. a embrionului uman fizic. periculoasă. Este o reprezentare absolut lacunară. Omul aflat în procesul devenirii fizice este pregătit în fiinţa de sex feminin. Prin aceasta. fiindcă el 57 . dar atunci lui Faust i s-ar întuneca intelectul. devenirea fizică. ce se poate întâmpla? Fie că Faust ajunge dincolo. “Mumele” este o denumire nu lipsită de importanţă pentru intrarea în această lume. el încetează să se manifeste o dată cu moartea fizică. atunci când e rostit cuvântul “mume”. Cum arată situaţia . propriu-zis. după cum am spus. aşadar. într-un fel sau altul. El speră că. Să ne reprezentăm. aşadar. el trebuie să săvârşească nişte acţiuni magice. dar din acea parte a Cosmosului care nu e de natură senzorială. face cunoştinţă cu cealaltă lume. Embrionul uman este întotdeauna creaţia unor activităţi cosmice. Trebuie să vă reprezentaţi un anumit proces. Intelectul începe să se manifeste atunci când începe încarnarea în corpul fizic. prin care omul percepe lumea senzorială. Mefisto se pune el însuşi într-o situaţie cum nu se poate mai penibilă. ceea ce materialismul naturalist-ştiinţific descrie drept ovul. pentru că Faust ajunge să cunoască o lume în care Mefisto nu e la el acasă. intelectul obişnuit. mintea obişnuită. urmează să facă Faust cunoştinţă. dar. Demetra şi Proserpina făceau parte din lumea suprasensibilă. situaţia va putea fi aplanată. Cu forţele care există acolo. adică înainte de fecundare. ci are loc activitatea unor forţe cosmice sferice.lumii noastre senzoriale. prin faptul că Mefisto urmează să-l transpună pe Faust într-o altă stare de conştienţă. tot ceea ce este în devenire. acest embrion uman în devenire şi să ne întrebăm: Oare ce voiau vechii greci cu cele trei mume ale lor: Rhea. din care poate face prin vrajă să apară nişte forţe superioare şi el ajunge cu conştienţa lui deplină să se ducă acolo şi să vină înapoi. Ia gândiţi-vă. în acest caz el îi scapă lui Mefisto. care nu stă niciodată pe loc şi din care se înalţă lumea noastră senzorială. El urmează să fie primit cu sufletul său într-o altă regiune. ea devine şi pentru Mefisto. jos. în faţa necesităţii ca intelectul săşi înceteze activitatea. într-un anumit sens. Fiindcă. trebuie să-şi înceteze activitatea. unilateral-materialistă. Faust? Dacă ar fi vorba exclusiv de nişte cunoştinţe imaginative nu ar fi nevoie decât ca el să fie introdus pe cale normală. Mumele Rhea. El trebuie să-i dea lui Faust posibilitatea de a-şi ţine promisiunea. în femeie zac prefigurate toate forţele care duc la formarea embrionului uman. întunecat. este doar creat pe solul matern. Este un eveniment care trebuie să intervină ca un eveniment important în evoluţia lui Faust. Acest intelect trebuie estompat. tălăzuirea şi devenirea. Fie că încercarea o sfârşeşte cât se poate de prost. meditativă. Noi concepem acum această pregătire în aşa fel încât o avem în vedere numai până la momentul în care se petrece fecundarea. Dar situaţia devine. el îi scapă lui Mefisto. Dar el trebuie să facă ceva. Faust. ce urmează să trăiască acum. care are loc printr-o colaborare dintre Cosmos şi principiul matern. încarnarea. În faţa acestei situaţii stă. urzirea şi fiinţarea. Pentru aceasta. Nu aşa stau lucrurile. în cealaltă stare de conştienţă. aceea care crede numai că. Reprezentaţi-vă devenirea creaturii umane. Nu e de mirare că Faust presimte: lui i se vesteşte o împărăţie cum nu se poate mai necunoscută. Încercaţi să sesizaţi legătura dintre cuvântul “mume” şi tot ceea ce creşte. dar el este o copie creată din marele ou cosmic. cum nu se poate mai neplăcută şi pentru Mefisto.văzută din direcţia lui Mefisto? Nu-i aşa. pur şi simplu. Demetra şi Proserpina? Sub forma acestor trei mume ei îşi reprezentau forţele care acţionează din Cosmos şi pregătesc embrionul uman.

de cele 183 de lumi. pe fiecare latură 60.Vedeţi de aici că în perioada la care se referă Plutarh această înrudire cu mumele nu era pusă în legătură cu intelectul obişnuit legat de simţuri. întregul proces cosmic. El nu vrea ca Faust să-i scape. aflat în stare de repaos. Acest câmp al adevărului. La Plutarh se mai spune şi că lumea are o formă triunghiulară. De aceea el urmează să le fie predat cartaginezilor. dacă luăm această imaginaţiune a lui Plutarh avem lumea gândită tripartit: de jur împrejur formaţiunea de nori. că în această scenă cu Faust el voia să atragă atenţia lumii asupra acestui lucru: există o împărăţie spirituală. în mijloc fiind câmpul în stare de repaos al adevărului. în aşa fel încât afirmaţia că lumea are o formă triunghiulară să nu fie luată în sens grosier-spaţial. am spus eu. fără îndoială. Aceasta este. în mare parte.p. Personal. dar nu vrea nici ca Faust să fie cu totul şi cu totul paralizat. totodată. imaginaţiunea pentru mume. 183 de lumi. în faţa sufletului lui Goethe. Aşadar. fireşte. Dar. 183 de lumi. El se preface că e nebun şi aleargă pe străzi şi strigă: Mumele. în ceea ce priveşte sentimentul: Romanii sunt în război cu cartaginezii. ci cu o stare a omului în care intelectul legat de simţuri nu e prezentă. calculând corect. într-un anumit sens. spune el. Nikias ţine cu romanii şi el vrea să le smulgă cartaginezilor oraşul Engyion. care stăpânea. În jurul nostru există. acest întreg raport faţă de mume a apărut din lectura lui Plutarh. până la lumea lui Plutarh. În special o anumită scenă din Plutarh se pare că a făcut o impresie profundă asupra lui Goethe. Plutarh. Ei bine. ele se mişcă de jur împrejur. Să calculăm câte lumi obţinem. despărţit prin timp. Goethe. pe care Goethe l-a citit. (Este schiţat un desen. trebuie să folosim imagini spaţiale pentru ceea ce este supraimaginar şi supraspaţial şi supratemporal. spune el. Cunoaşterea acestor lucruri s-a pierdut. acesta e modul în care omul se poate comporta faţă de această împărăţie suprasensibilă. în momentele mari de cunoaştere spirituală. a folosit ceea ce i se revelase personal. Trebuie să calculăm în felul următor: Mai întâi. 87 Prin urmare . Ar trebui să ne reprezentăm lucrurile. Fără îndoială că tot ceea ce citise în Plutarh i-a dat lui Goethe impulsul de a introduce în “Faust” expresia. Numărul 183 e dat de Plutarh. Aşadar. Plutarh distinge faţă de acest ansamblul al lumii. Aşa se leagă lucrurile între ele.aşa ni se descrie la Plutarh .lumea e triunghiulară.se află câmpul adevărului.) Aceasta e lumea în totalitatea ei: în mijlocul acestui triunghi cosmic spune Plutarh . din moment ce trăim în spaţiu. care se rotesc de jur împrejur: peste tot. Plutarh.nu vrea să se întâmple nici una nici alta. Desen . pentru epoca a cincea postatlanteană. Vă rog să reflectaţi la toate acestea şi să luaţi aminte la faptul că Goethe a vrut să sugereze toate acestea. vorbeşte despre mume. mumele mă urmăresc! . cele 183 de lumi unduindu-se şi tălăzuindu-se. comorile de înţelepciune ale Misteriilor. ci trebuie să înţelegem că aici elementul spaţial e doar o imagine simbolică pentru ceea ce este aspaţial şi atemporal. indică numărul ciudat: 183 de lumi. ideea de mume. drept o lume 1 58 . în colţuri câte una = 183. scriitorul grec.

Soare. aşadar. era atlanteană. epoca protopersană. dacă aplicăm calculul nostru şi calculăm corect. epoca greco-latină. fiindcă noi distingem epoca hindusă. epoca prezentă. cea postatlanteană şi aşa mai departe . într-adevăr: prin acest calcul rezultă 183 de lumi. aşadar. cea hiperboreană . în care a trăit Plutarh. aşa cum împărţim şi lumea pământească. avem. epoca egipto-chaldeeană. era hiperboreeană. care nu este o formaţiune încheiată.7. Soare. cea lemuriană . mereu mai departe. care se dezvoltă mereu mai 49 departe.7. sunt 21.7.7. În fiecare dintre cele 7 perioade.după cum ştiţi acestea sunt trei 3 Dar noi împărţim fiecare dintre aceste lumi: Saturn. şi rezultă 4 183 Vedeţi. Plutarh a trăit în epoca a patra.Acest proces cosmic se împarte pentru noi în aşa fel încât avem formaţiuni de lumi încheiate: Saturn. 49 avem pe fiecare câte 49 de lumi succesive. Era atlanteană 28 să 179 Acum am terminat cu Atlantida. în stadiul Pământ: era polară . le adunăm 59 . Soare şi Lună. Noi împărţim lumea pământească în: era polară. Dacă lumăm această împărţire pe Saturn. 49 Avem apoi. dacă adăugăm celor trei lumi succesive şi Pământul. Lună . Lună. mai trebuie să adăugăm în calcul 4. încă două care vor urma. diferitele părţi şi lumile întregi care s-au tot rostogolit aşa. avem apoi era lemuriană. până în epoca a patra postatlanteană. s-a putut spune.

Şi forţele fizice nu sunt altceva decât umbra lăsată de spiritual. Dacă vă reprezentaţi aceste două lucruri. bineînţeles. Ce e Rhinul? Este oare Rhinul albia. presupunând că acesta este Rhinul şi aceasta este apa care curge în el: ei bine.nu poate să spună: Acesta e Rhinul.am amintit deja o dată aici acest lucru . dar noi trebuie să privim apa. Gândiţi-vă. Dacă vreţi să aveţi o reprezentare grosolană. ci pentru ceva care se schimbă mereu. se află placa ce conduce prin pământ. Dar ce este Rhinul în mod real. Tot ceea ce este fizic este întotdeauna doar copia imaginea spiritualului. iar. el o roteşte pe coada ei. în clipa următoare apa s-a dus şi aici e altă apă. Sunt oare prezente cumva aceste forţe legate de Lună? Grecii au privit aceste forţe ca pe ceva plin de mister. după fiecare picătură. aveţi: apa. se află. nu putem vorbi de o încheiere. Soare şi Lună continuă să acţioneze până în epoca noastră. copia spiritualului. iarăşi. ca pe o unitate. în legătură cu care. Dacă în albie nu ar fi apă. Întrebarea referitoare la apa juvenilă nu intră aici în discuţie. pe care mai evoluăm şi acum. impulsurile care există în ea. vine din aceleaşi rezerve ale apei care urcă şi coboară: aici are loc circuitul apei. dvs. se răspândeşte. Dintr-un anumit punct de vedere. Dvs. şi dacă ne înălţăm privirile spre Saturn. apa. Dar se poate face şi cu un alt lucru ceva foarte asemănător. când folosiţi cuvântul Rhin nu îl folosiţi pentru ceva care există în mod real. Luna. nimeni nu ar crede că acesta este Rhinul. Ce este această mumă? Ne vom putea apropia cel mai bine de această mumă în felul următor. să zicem Rhinul. Ceva asemănător s-ar putea face şi cu aerul. tinde să formeze un circuit. valea? Nici aşa ceva nu crede nimeni. Dacă vă reprezentaţi lucrurile în mod schematic aşa (desenează). ci forţele. când trecem dincolo şi îl privim? Oare apa e Rhinul? Ei bine. numai că această coadă nu este fizică. Ce este. electricitatea care se 60 . ca să avem o imagine. de fapt. ştiţi că o legătură se face numai printr-o sârmă. Fiindcă toate acele forţe care există în Saturn. Dacă examinăm forţele care au legătură cu Luna . trebuie să vă creaţi imaginea următoare: apa se evaporă. gândiţi-vă la un râu oarecare. Demeter şi Rhea. dacă nu luaţi în considerare doar corpul ei fizic grosolan. atunci o avem pe una dintre mume. ca pe ceva foarte misterios. totul se schimbă fără încetare. ci această sferă întrepătrunde Pământul. Aici. de această coadă e agăţată Luna. Dacă aveţi aici o staţie de telegraf şi aici (desenează) cealaltă staţie de telegraf. nu se schimbă. Dacă vă reprezentaţi că toate râurile constituie o unitate. nu e nevoie decât să vă reprezentaţi lucrurile în felul următor. Oamenii desemnează râul cu numele de Rhin. această apă se evaporă şi apoi coboară din nou. în Pământ. Aşa stau lucrurile cu apa. totodată. deoarece curentul intră în pământ. Entitatea Lunii face parte din entitatea Pământului. înăuntru. apa se varsă în Marea Nordului şi vine alta. Rhinul? Cine reflectează .În afară de aceasta. care aparţine Pământului.să luăm în considerare acest unic aspect -. pe de altă parte. care se duce. un peduncul. se răspândeşte în întreaga ambianţă. Soare. care merge de la izvor spre punctul unde se varsă. De fapt. Totul trece prin pământ. dar. aici el are o coadă. Lună. dintr-un anumit punct de vedere. Iar tot ceea ce este impuls lunar nu este numai pe Lună. Luna. pe care Misteriile greceşti n-au făcut decât să le exprime sub o altă formă: Proserpina. aşadar. le avem acolo pe mume. Numai că apa se împrăştie. cu forţele ei. nu puteţi fugi. cealaltă se face prin întreg Pământul. coboară din nou. dacă luăm Pământul nostru. Toate nenorocirile epocii moderne au legătură cu faptul că aceste forţe au fost dezvăluite fără să se fi păstrat caracterul misterial. Aici e Pământul (schiţează un desen).

care scriu şi ei versuri.răspândeşte în pământ în acest fel . şi era numit chiar aşa de către greci. ale prosperării. aşadar. tot ceea ce are legătură cu electricitatea. te va duce drept la Mume. ci ies afară. Această imagine acţionează deja aşa cum trebuie să acţioneze pentru că Faust a trecut prin tot felul de experienţe care îl aduc în apropierea lumilor spirituale. alături de celelalte două mume. cu electricitatea. despre care am vorbit deja. în faptul că aceste forţe nu mai sunt ţinute sfinte. Iată ce am dorit să vă expun azi. această forţă. faptul că Goethe vrea să prezinte în această scenă a “mumelor” nişte adevăruri dintre cele mai importante. Vă puteţi sintetiza toate acestea din orice manual elementar de fizică. în societăţile oculte decadente din epoca modernă. Ei bine. Urmeaz-o. Vechii greci au ţinut secret. în circuitul apei. că e adecvat epocii să dezvăluie aceste lucruri în felul în care le-a putut dezvălui deja pe atunci. aveţi aici unul dintre pasajele scrise de Goethe din care puteţi vedea că poetul mare nu scrie versuri aşa cum fac mulţi. Căci grecii mai cunoşteau încă înrudirea dintre această forţă răspândită peste tot Pământul şi forţele de reproducere . înainte de toate. că la el fiecare cuvânt stă parcă dăltuit în piatră şi fixat la locul lui. dintr-un alt punct de vedere. Dar de aici dvs. desigur. în Misterii. Dar aceste fenomene ne fac să vedem în electricitate imaginea opusă. şi forţele creşterii. totodată. în cadrul unor fenomene ale decadenţei. Goethe se numără printre aceia care tratează aceste lucruri într-un mod cu adevărat obiectiv: Pricepi acum tot ce posezi prin ea? Spre locul căutat o să te-ndrume. Aşadar.din alte lumi de conştienţă . Goethe a considerat. Ceea ce lucrează sub Pământ drept entitate electrică e numai impuls lunar rămas în urmă.atunci aveţi două lucruri diametral opuse. întâmplător. când e vorba de ceva. De aceea.această înrudire există -. că nu pot să-l aud? Ca şi cum ar fi lovit de un curent electric. Toate acestea se numără încă. Aici mă refer doar în treacăt la acest lucru. după cum nimic în această scenă. printre lucrurile despre care membrii conservatori nu vor să vorbească. Ia gândiţi-vă: mumele sunt înrudite. Celelalte vor ieşi afară în epocile a şasea şi a şaptea. aceste lucruri acţionează în favoarea lui. În Misteriile vechilor greci această forţă le era vestită. reversul subpământean a ceea ce are loc deasupra Pământului. şi pe bună dreptate. Faust (cu un fior): La Mume! Ce cuvînt .trebuie să-i aducă 61 . Dar. Nu aparţine deloc Pământului. candidaţilor la iniţiere. în orice caz. vă puteţi gândi: toate presimţirile legate de aceste mari corelaţii stau în faţa lui Faust nu numai în mod teoretic. Aceasta era una dintre mume. în sânul Misteriilor. şi crud! Ce m-a lovit.şi nou. el urmează să intre pe acest tărâm. E impuls lunar rămas în urmă. Decadenţa din viitorul Pământului va consta în acest fapt. o fiinţialitate opusă dual. dvs. în principal. nu ca pe un cuvânt oarecare. să se pătrundă cu aceste impulsuri. Una dintre ele a ieşit afară în cursul celei de-a cincea apoci postatlanteene: electricitatea. ceea ce îi dă Mefisto lui Faust este imaginea care prefigurează ceea ce urmează să găsească el acolo ca impulsuri ale celor 183 de lumi. Goethe foloseşte cuvântul “lovit” în mod cu totul intenţionat. nu este întâmplător. din ce lumi . vedeţi.

Ce face astrologul? El suflă. Astrologii îşi asimilaseră arta de a sugera. vedeţi că tocmai ceea ce a vrut Goethe să spună ne 62 . limbajul din aceste scene este şi el cu adevărat altul decât ar putea părea la prima vedere. Cuvintele sale au putere de sugestie. Dar: Insuflările sunt arta oratorică a Diavolului. De la aceste lucruri vreau să pornesc mâine.Şi. Şi ceilalţi. Dar Goethe a vrut să înfăţişeze ceva care a jucat un rol. Amintiţi-vă ce v-am descris. veţi sesiza a doua latură a problemei.Prin aceasta. pentru a duce mai departe consideraţiile noastre. drept lume deosebită. Deoarece Goethe a vrut să prezinte nişte adevăruri atât de importante. dar nu sunt reale în adevăratul sens al cuvântului. Dar ce face. să devină prezentă pentru ceilalţi. că ele sunt prezente în ea. Cine le sugerează? Astrologul. când se rosteşte: Oratoria diavolului e suflatul e desemnată arta diavolească a astrologului. Astfel. în realitate: astrologul suflă în urechile societăţii de la curte! Şi aceasta este o artă diavolească. aşa cum o practică el. Goethe nu a vrut să spună. Din fumul de tămâie al cuvintelor respective se dezvoltă în mod real ceea ce Faust scoate pentru conştienţa sa dintr-o cu totul altă lume. ci a vrut să spună că aceste impulsuri au pătruns în istoria modernă. Dar dvs. cei care s-au adunat la un fel de spectacol dramatic. că el încă nu şi-a cucerit în mod just posibilitatea de a pătrunde în cealaltă lume. cu un dublu sens absolut. De aceea urmează ceea ce constituie sfârşitul scenei. în sensul arătat. Ele acţionează. De aceea a şi fost ales ca astrolog. e văzut în mod real. dacă mi-e îngăduit să spun aşa? Ce face oare astrologul în mijlocul acestei curţi? El le sugerează celor prezenţi ce este necesar pentru ca lumea care se ridică. Aveţi aici imaginea arhetipală a unei asemenea propoziţii. văd ceea ce aduce Faust din lumea la care m-am referit. ce v-am spus aici cândva: Astăzi se poate dovedi că orice cuvânt pe care îl rostim îşi arată vibraţia în anumite substanţe. veţi găsi un dublu sens în foarte multe dintre scene. Celălalt sens se referă direct la scenă: Diavolul stă el însuşi în cuşca sufleurului şi suflă. Dar cum de le văd şi ei? Lucrurile acestea le sunt pe jumătate sugerate. . nu pe cea mai bună. el e cel care suflă în urechile fiecăruia dintre cei care fac parte din societatea de la curte. că aşa ceva a fost prezentat cândva. Acest lucru a şi fost exprimat în mod clar. faptul că Faust încă nu e suficient de matur pentru a duce lucrurile până la capăt. Dar pentru societatea de la curte acest lucru devine prezent. Iată unul dintre sensurile acestei propoziţii. când el stă aşa aici. ci una de natură ahrimanică. dacă luaţi scena în serios. totuşi. cum s-ar putea crede. În mod pur scenic: Diavolul stă el însuşi în cuşca sufleurului şi suflă! Dar. a fost un impuls în istoria modernă. Iar la sfârşit aveţi un aspect la care m-am referit adeseori. ci prin forţa lui Mefistofel.Faust pe Elena şi pe Paris. . Goethe foloseşte dublul sens pentru că vrea să descrie ceva care se petrece în mod real şi. datorită faptului că astrologul adaugă sugestia. propriu-zis. Goethe a vrut să înfăţişeze o realitate. El a vrut să spună cam aşa: În ceea ce s-a dezvoltat începând cu secolul al 16-lea a jucat şi Diavolul un rol. veţi sesiza că Goethe ştia ceva despre intervenţia unor entităţi suprasensibile în procesele istorice. aşa cum se petrec faptele grosolan-materiale în realitate. eu am vrut să vă arăt că astăzi poate fi explicată deja pe cale experimentală natura scenelor cu invocări de spirite. Ele pot fi prezentate. nu se petrece în mod real. un lucru care s-a petrecut în mod real. şi această curte vi se arăta nu prea inteligentă. astrologul nostru. datorită conştienţei transformate a lui Faust. Aşadar. dacă porniţi în mod just la treabă.

63 .poate ne lămuri unele lucruri care sunt chiar foarte mult pe linia consideraţiilor noastre de până acum.

putem prezenta. să înfrunte piedicile pe care Răul le pune în calea impulsurilor voinţei . mai mult se ascunde şi pentru percepţia şi simţirea umană. în contact cu care trebuie să caute. în sensul cel mai vast al cuvântului. Vă rog insistent să luaţi seama la acest lucru. treptat. când ceea ce se află în dosul naşterii şi al morţii se ascunde. şi de propria noastră epocă. propriu-zis.vă rog să nu vă gândiţi aici la o simplă misiune teoretică. pe baza cercetării spirituale. un lucru sau altul.FAUST ŞI PROBLEMA RĂULUI Dornach. astfel încât va trebui să lupte. din care rezultă ceea ce ei iubesc. numai o repetare estompată a ceea ce au avut de trăit atlanteenii cu privire la naştere şi moarte. nişte reprezentări concrete despre aceste diferite epoci. din cauză că marile probleme legate de naştere şi moarte nu stau în faţa omului din epoca a cincea postatlanteană în sensul cel mai profund al vieţii. urăsc. Aşadar. ci şi mişcările lor de sentiment. Ba chiar am putea spune că problema Răului aparţine acestei epoci a cincea postatlanteene într-un mod şi mai intens decât aparţineau naşterea şi moartea epocii a patra postatlanteene. legate de epoca a patra. ceea ce se poate numi problema Răului. Astăzi aceste lucruri au devenit cam difuze. că fiecare epocă îşi are misiunea ei. ne putem însuşi astfel. Se poate spune: Fiecare asemenea epocă are o misiune specială . Din acest motiv. că în viaţa însăşi trebuie să apară nişte impulsuri cu care oamenii individuali din epocile respective trebuie să se confrunte. esenţa Răului. Noi. mult mai direct. mult mai elementar decât acum.şi ne aflăm. dar şi ceea ce îşi asimilează ei ca impuls de voinţă. Astăzi ne propunem să adăugăm la ceea ce ştim deja câteva aspecte. În era atlanteană însăşi. fenomenele naşterii şi morţii s-au apropiat de oameni într-un mod mult mai perceptibil. în legătură cu fiecare epocă. cu o intensitate de viaţă tot atât de mare cu care va trebui să dezlege această epocă a cincea postatlanteană problema Răului a trebuit să dezlege problema naşterii şi morţii era atlanteană. De ce? Vedeţi dvs. cu tot ceea ce provine din Rău. a cincea. în aşa fel încât acesta va trebui să dezlege pe cale ştiinţifică natura Răului. în sensul că această misiune trebuie rezolvată într-un mod plin de viaţă. Dacă ne îndreptăm privirile spre epoca greco-latină. nişte impulsuri din care să nu ia naştere doar reprezentările lor. în primă instanţă. destul de la începutul ei: această epoca a cincea postatlanteană a început în anul 1413. să lupte. 3 noiembrie 1917 Când încercăm să caracterizăm diferitele epoci succesive din evoluţia omenirii de pe Pământ. Acest om al epocii a cincea postatlanteene nu mai are un sentiment exact care să-l facă să ştie cât de profund influenţau inima omului din epoca a patra postatlanteană fenomenele naşterii şi morţii. numai era postatlanteană.. de fapt. în aşa fel încât va trebui s-o scoată la capăt. ştiinţifică. Răul. prin iubirea şi ura lui. fiecare epocă are o misiune. constatăm că ea are de rezolvat misiunea care se referă mai ales la ceea ce se poate concentra în cuvintele naştere şi moarte în Univers. Iar epoca greco-latină a fost. care se va apropia de omul epocii a cincea postatlanteene. la ceva care are de-a face doar cu nişte cunoştinţe. cea greco-latină. ci ele stau în faţa omului doar într-un sens teoretic. pentru a face această caracterizare. sub toate formele posibile. putem spune.toate acestea ţin de sarcinile epocii a cincea postatlanteene. ceea ce au trăit oamenii în epoca greco-latină nu a fost tot atât de 64 . o asemenea epoca durează 2160 de ani -. oamenii din epoca a cincea postatlanteană . în sensul cel mai larg. câteva aspecte deosebite. avem de dezlegat într-un mod riguros şi viu.

Şi acum. Posibilităţile de a avea impulsuri rele. cu totul deosebit. să o descifreze. aş spune. să ne punem întrebarea: Cum şi-a dat seama Goethe că aşa stau lucrurile când l-a caracterizat pe reprezentantul omenirii. În Goethe trăia dorul de a ajunge să cunoască Antichitatea prin percepţie nemijliocită . ceea ce a simţit Goethe. Nu spre aşa ceva năzuia Goethe. care nu va fi suficient de cuprinzătoare. cu Mefistofel? . pe Faust. Aceasta este o caracteristică. intim. ci e necesar să se alăture o anumită conştienţă despre epoca anterioară. Nu e nevoie decât să sesizăm cu o intensitate suficient de mare ceea ce am spus adineaori. într-un mod atât de dramatic. de a percepe. de dezvoltarea cărora această epocă a cincea postatlanteană depinde. este să ne transpunem într-un mod subtil. Unele vor apărea drept consecinţa acestei afirmaţii principale. din natura evoluţiei istorice a omenirii. e necesar ca impulsurile care au trăit în epoca greco-latină să devină acum şi impulsurile omului din epoca a cincea postatlanteană. în sensul cel mai eminent al cuvântului. Şi s-ar putea enumera multe lucruri din care să reiasă adevărul acestei afirmaţii. şi de care omul trebuie să se elibereze prin forţele diametral opuse. Goethe năzuia de-a dreptul spre o schimbare a stării sale de conştienţă. alte forme de gânduri. nu e suficient numai să ştii: acum. doar să ştii ce ţine de o anumită epocă. că epoca a cincea postatlanteană are misiunea de a luptat cu problema de viaţă a Răului. de exemplu. scoasă din natura evoluţiei umane. pe baza a ceea ce i se dezvăluise în Italia. de a percepe. dorul de a se duce în Italia trăia în Goethe ca o boală.intens cât de intensă va fi căutarea şi lupta din epoca a cincea postatlanteană. încât l-a situat în luptă cu reprezentantul Răului. care crede că e deştept în orice domeniu şi că nu vrea altceva decât să-şi extindă cunoştinţele. Dar acest lucru avea legătură cu faptul că Goethe se simţea.am subliniat acest lucru adeseori în expunerile noastre -. în cazul nostru. omul are de luptat cu Răul. Ceea ce trebuie să încercăm noi. Aşadar. sufletul meu va avea o formă de a vedea. cu tot ceea ce izvorăşte din Rău. Nu e suficient. Din acest motiv. numai dacă ele nu îi rămân inconştiente. în Italia. în sensul cel mai eminent al cuvântului. Dar mai există şi o altă necesitate. de aceea. pentru ca în mine să ia naştere alte forme de percepţie. în sufletul lui Goethe. şi atunci unele dintre lucrurile pe care le-am caracterizat în cursul săptămânilor trecute ni se vor ilustra şi într-un alt mod. Eu trebuie să trăiesc în atmosfera Sudului. Goethe îşi spunea: Dacă rămân doar în Nord. vedeţi că drama “Faust” a fost scoasă cu adevărat din sânul celor mai profunde interese ale epocii actuale. un conţinut nordic. în cadrul evoluţiei istorice de pe Pământ. a fost scrisă de Goethe la Roma.acestea trebuie să i se reveleze conştienţei. cu toate puterile Răului. numai dacă îşi extinde conştienţa asupra lor. într-o măsură cu totul deosebită. scena “Bucătăria vrăjitoarelor”. de regulă. un fiu al epocii a cincea postatlanteene. .Şi ceea ce are. care se pot ridica din străfundurile ordinii lumii . alte forme noţionale. Goethe nu năzuia să meargă în Italia dintr-un impuls ca acela al unui profesor oarecare de istoria artei. alte forme de sentimente. în epoca a cincea postatlanteană.De aici dvs. Ia gândiţi-vă în ce mod minunat se leagă cu această concepţie.atât de bine cât putea fi ea cunoscută în vremea lui -. Este o caracteristică specială a omului faptul că el o scoate la capăt cu asemenea lucruri cu care trebuie să lupte numai dacă . care a început în 1413. Lucrurile pot fi judecate în mod just numai prin comparaţie. spre un alt mod de a vedea. despre epoca greco-latină. pentru că el credea că se poate transpune total în natura modului spiritual de a percepe numai dacă starea sa de conştienţă va fi transformată de atmosfera de acolo. 65 .

el 66 . ci de a-l face să se întoarcă în epoca a patra postatlanteană şi să-l facă să-şi cufunde sufletul în această epocă. dacă veţi citi cartea mea în curs de apariţie: “Despre enigmele sufletului”. Dar se şi aminteşte. că Goethe nu îl pune pe Faust în opoziţie cu Mefistofel pe baza unei abstracţiuni oarecare. Faust este transpus. El vede o imagine. pentru ca şi ea să-şi pună pecetea pe starea lui de conştienţă. în “Fantasmagoria clasic-romantică” din actul III al părţii a II-a. Puteţi vedea ceva mai exact acest lucru. noi putem vedea. de a compara în mod viu. Aşadar. coordonată din punct de vedere interior. pentru că aceste trei scene constituie trei moduri succesive prin care Faust face cunoştinţă cu Elena. în cadrul a două stări de conştienţă. în “Bucătăria vrăjitoarelor”. în cea de-a treia formă a sa. Se iveşte mai întâi ceea ce prinde formă în continuare prin scena “La curtea imperială” şi care apare. unul după altul. Acest lucru se întâmplă prin faptul că Faust se întâlneşte cu Elena. Cel familiarizat cu distincţiile mai subtile din ştiinţa ocultă ştie să interpreteze foarte bine imaginea pe care o vede Faust în oglinda magică. ci pentru că el a vrut să-l înfăţişeze pe reprezentantul epocii a cincea postatlanteene în cadrul evoluţiei omenirii. Dar să ne punem întrebarea mai exact: De ce aceste trei întâlniri prin care Faust face cunoştinţă cu Elena? De ce? . dar noi ucidem elementul imaginativ. Ar fi interesant. Faust vede în oglinda magică o imagine. mai întâi. Ar fi interesant să vedem aceste trei lucruri împreună. prin cuvintele lui Mefistofel. am putea spune. reprezentările noastre sunt. inconsistente. din punct de vedere filosofic. în sufletul lui a apărut necesitatea de a nu-l pune pe Faust să trăiască doar condiţiile. miroase a “bucătăria vrăjitoarelor”. fiindcă oamenii şi-ar da seama atunci. că acest “Faust” este într-o măsură foarte mare o creaţie organică vie. într-o foarte uşoară stare de răpire. diferite una de cealaltă. În “Bucătăria vrăjitoarelor”. în viaţa obişnuită. aşadar. Dar. că apare imaginea Elenei: În corp cu-această magică licoare Orice femeie o Elenă-ţi pare. ci un poet care a creat cu adevărat pe baza unor necesităţi mari. în oglinda magică. E interesant să alături unele scene din cuprinzătorul “Faust”. Frazele sunt aşezate mereu într-un mod bine cumpănit. din imboldul celălalt. impulsionate din mari profunzimi. doar evenimentele epocii a cincea postatlanteene. scena invocării de la “Curtea imperială” şi apoi scena cu apariţia Elenei înseşi. totuşi. să se reprezinte o dată “Bucătăria vrăjitoarelor”. De obicei.Ei bine. ridicat pe treapta imaginaţiei. care conţine un mic capitol referitor la această problemă. Goethe nu e un poet ca alţii. de exemplu. Eu v-am spus adeseori că gândurile noastre. la sfârşit. din gura lui Faust însuşi: Aici duhnește a bucătăria vrăjitoarei Acolo unde vine iarăşi vorba de Elena. de fapt. în timp ce Mefistofel stă de vorbă cu macacii şi cu vrăjitoarea. poate. În cazul primei întâlniri. la “Curtea imperială”.Aceste trei întâlniri sunt. Nu degeaba auzim iarăşi aici. Ceea ce vede Faust în oglinda magică din scena “Bucătăria vrăjitoarelor” e ceva care trăieşte în el. se aminteşte de Elena. în faţa căreia el vorbeşte numai despre frumuseţea femeii. cadavrele a ceea ce trăim noi. În dosul tuturor gândurilor se află imaginaţiuni.

Dacă vă reprezentaţi această gradaţie. Dar nu ne putem ocupa mai departe de aceste lucruri. transformată în imaginaţiune. Dorul după Diavol e descris . pe baza acestui impuls. Iar dacă găsim trecerea spre “fantasmagoria clasic-romantică”. Pentru ca el s-o poată reda în afară. E ceva foarte semnificativ. figura Elenei. pur şi simplu. el nu ar putea-o reda în afară. Şi aici aveţi. nebunie. veţi vedea cum Goethe înfăţişează legătura lucrurilor pe care Faust le trăieşte în viaţa sa emoțională.are reprezentarea numai în mod abstract. pentru că astăzi încă am păşi pe o gheaţă foarte subţire dacă le-am sugera. Şi acela care nu disecă drama “Faust” aşa cum facem noi acum. avem. transpuse în sfera imaginativă. atingem aici o problemă pe care Biblia însăşi o atinge doar foarte delicat. acest lucru reiese pentru dvs. într-un mod ceva mai nedelicat: această legătură dintre problema cunoaşterii femeii şi problema cunoaşterii Răului. are. în cartea scrisă de Ricarda Huch despre “Credinţa lui Luther”. Această “fantasmagorie clasic-romantică” este voinţă care a devenit imaginativă. Şi. iar Ricarda Huch. în imaginea din oglinda magică. Reprezentare. ci doar o savurează. din întregul domeniu al vieţii de reprezentare. întreaga gamă de sentimente. prin care Faust se simte legat de Elena.atât de frumos -. unde Elena nu mai apare doar ca fantomă. atunci când Faust izbucneşte în cuvintele ce caracterizează legătura lui afectivă cu Elena: înclinaţie. ci simţire devenită imaginativă. Aici e luată în stăpânire nu numai viaţa de reprezentare a lui Faust. Şi ţinea de un anumit proces al iniţierii să cunoşti esenţa Elenei. “Credinţa lui Luther”. aveţi acest lucru în cele trei gradaţii ale apariţiei Elenei. În orice caz. din faptul că Goethe înşiruie.scena invocării de la Curtea imperială. vedem cum Goethe sugerează în mod clar: această “fantasmagorie clasic-romantică” provine din voinţa lui Faust. nu putem spune altceva decât că Goethe sugerează cât mai intens posibil ceea ce vrea să spună aici. Dacă Faust ar lua în sufletul său numai imaginea pe care o vede în oglinda magică. în primul rând . aşa cum face în “Bucătăria vrăjitoarelor”. Toate acestea sunt descrise într-un mod artistic adecvat. ci ca realitate palpabilă pentru Faust însuşi . prin fum sau prin altceva. Cunoscând esenţa Elenei. a constituit cu adevărat un conţinut al Misteriilor greceşti. în această scenă a invocării. în unire cu spiritul grec. în care niciun cuvânt nu ar putea sta în alt loc. cei din Misteriile greceşti aflau ceva despre misiunea epocii a patra postatlanteene 67 . de data aceasta nu doar din simţire şi din reprezentare. Aici noi trebuie să ne gândim numai că apariţia Elenei. în noua ei carte. ceea ce apare în scena invocării nu mai e doar reprezentare devenită imaginativă. Aşadar. drept o a doua treaptă: în al doilea rând: simţire devenită imaginativă . În al treilea rând: voinţă devenită imaginativă Actul III al părţii a II-a. problema Elenei. adoraţie. sugerată prin faptul că ispitirea luciferică din Paradis a avut loc prin intermediul femeii.el îl are pe Euforion drept fiu -. Acest lucru nu putea fi descris mai nimerit din punct de vedere sufletesc. acum. de mişcări sufleteşti. În scena invocării de la “Curtea imperială” lucrurile merg mai departe. are aici aceste lucruri. Faptul că Faust aici nu admiră doar frumuseţea în viaţa de reprezentare. În Biblie există o legătură misterioasă. şi cu atât mai mult dacă le-am discuta. şi Goethe. aici el trăieşte reprezentarea Elenei. Aşadar. E cu adevărat o gradaţie minunată. Dar spiritul grec. în această epocă a cincea postatlanteană. pe care Goethe o scoate la lumină. Faptul că Goethe o alege tocmai pe Elena ca apariţie pentru Faust are cu adevărat o legătură cu natura sarcinilor de viaţă ale epocii a cincea postatlanteene. într-adevăr.vă rog să ţineţi seama de acest lucru -: o reprezentare devenită imaginativă . simţire şi voinţă.“Bucătăria vrăjitoarelor”. iubire. e necesar ca acest lucru să fie legat cu viaţa sa de sentiment şi emoţională.

De aceea. Şi până la urmă nu mai ştie nici ea însăşi cine este. au cucerit Troia. Sofocle. pentru că. şi gînd. bogăţiile i-au fost luate. dar în care Faust speră să găsească Universul. să trădeze ceva din legenda esoterică a Elenei. Cealaltă a devenit şi ea cunoscută. în călătoria spre Troia. Euripide şi-au permis. unde pe atunci domnea regele Proteus. Mefistofel-Phorkyas contiuă el însuşi cuvântarea Elenei. Dvs. în Misteriile greceşti au existat despre Elena o legendă exoterică şi una esoterică. Dar în mijlocul tuturor acestor îndoieli. a răpit-o pe Elena cu acordul ei. Totul e foarte încurcat. Paris a fost determinat să i-o fure lui Menelau pe Elena. nu la realitate. nu e lipsit de importanţă faptul că. Conform cu această legendă. după ce războiul troian a luat sfârşit. poate. şi totuşi. în partea a II-a a dramei. prin problema Elena s-a spus foarte mult. Mefistofel-Phorkyas îi răspunde: Dar spune-mi totuşi: dubla-nfăţişare-a ta Şi-n Ilion a fost zărită. Ea a fost furată. pentru că toate cele esoterice devin. Dar i-a fost îngăduit să ia cu el. Goethe o înfăţişează pe Elena în actul al III-lea. în locul Elenei adevărate. Acum aude toate câte se povestesc despre ea. Elena i-a fost luată. după ce grecii au asediat. Fiecare cuvânt are aici o anumită importanţă. la Proteus. idolul Elenei. că din această cauză a izbucnit războiul troian şi că. fiind iniţiat în legenda esoterică a Elenei. exoterice. Proteus aflase de la sclavii care fugiseră de pe corăbiile lui Paris întreaga poveste. partea a II-a. Căci. pentru că nu voiau să creadă ce spuneau troienii. care nu mai ştie nici ea ce să facă. el a plecat cu ea pe mare. încetul cu încetul. că el a apărut în Grecia. Hera a făcut în aşa fel încât corăbiile să ajungă în altă parte. de a o transpune în ceea ce trăia 68 . Exoterică este legenda care spune că. în sensul că Elena nu ar fi fost de acord cu răpirea ei. Legenda exoterică despre Elena e cea cunoscută. o auzim spunând: Nu-mi aminti de bucurii! amarnic chin Fără sfirşit mi-a cotropit şi piept. Dvs. Menelau a făcut el însuşi drumul până în Egipt şi şi-a adus-o acasă. ci ar fi furat-o împotriva voinţei ei. Şi Paris a fost pus în libertate de Proteus. ştiţi că Homer ne permite să întrezărim doar legenda exoterică despre Elena. că în “Fantasmagoria clasic-romantică” din actul al III-lea al părţii a II-a se face aluzie la această latură esoterică a legendei despre Elena. într-o perioadă mai târzie a Antichităţii greceşti. în aşa fel încât Paris a fost nevoit să acosteze cu Elena în Egipt. Aşadar. nu voia să trădeze nimic din aceasta. şi-n Egipt. ştiţi. Faust are în sine posibilitatea de a modifica starea de conştienţă. şi el a fost trimis la Troia fără Elena. De-abia autorii dramatici Eschil. Goethe sugerează complexitatea figurii Elenei şi introduce în “Faust” al său acest caracter complicat al figurii Elenei. că Paris nu ar fi răpito. prin cheie îi atrage lui Faust atenţia asupra unor locuri care pentru el nu înseamnă nimic. Menelau şi-a luat-o înapoi pe Elena. Aceasta este legenda exoterică despre Elena. Mefistofel mediază în aşa fel încât. a dus-o la Troia. că Elena cea adevărată nu se află deloc la Troia. ea nu a devenit niciodată soţia lui Paris. aşa că i-a luat prizonieri pe Paris cu întreaga lui suită şi pe Elena. Şi pentru acest idol s-au luptat acum grecii.faţă de lumea spirituală. cu toate îndoielile de care e năpădită. prin intriga pusă la cale de cele trei zeiţe. astfel că Paris a apărut în Troia numai cu idolul Elenei. care a rămas în Egipt. La urechile ei ajung lucruri care se referă la idol. Apoi.

care trebuie să furnizeze impulsurile mai ales omului din epoca a cincea postatlanteană. aşa cum vi se sugerează în forma esoterică a legendei greceşti. în aşa fel încât să poată ajunge să fie conştienţi de ceea ce trebuie cucerit prin impulsul Răului. ci concret. sub o formă plăsmuită în sens spiritual. La fel de puţin cum ochiul se poate vedea pe sine. Pentru Ahriman-Mefistofel. Mefistofel nu i-ar spune aşa ceva Woodrow Wilson! Nu ar avea niciun motiv s-o facă. în cursul evoluţiei de pe Pământ a omului? Fiindcă aici este vorba despre o asemenea primă trăire. În ce constă o primă trăire. găsesc o poziţie de pe care nu stau în interiorul Răului. ceea ce Faust trebuie să afle. Această epocă are. misiunea de a se mişca în direcţia luptei necesare. Nu fără să existe o anumită înclinaţie spre Elena. Şi totuşi. e un moment important acela când Ahriman-Mefistofel se simte recunoscut. tot atât de puţin poate vedea Mefistofel. rămânând străin. Are o profundă importanţă faptul că Mefistofel strigă spre Faust cuvintele: Eşti demn de toată lauda-n ce faci. într-un anumit sens. Aceasta este ceva ce Faust trebuie să vadă. Da. în epoca a patra postatlanteană. Nu-i aşa. dar ca repetare a erei atlanteene. (Hellena) dar sub forma iadului. Înclinaţia spre Mefistofel a fost posibilă numai pe baza impulsurilor date de creştinism pentru epoca a cincea postatlanteană. spuneam eu. pentru a acţiona ca spirit în lumea lipsită de spirit a proceselor materiale. epoca a patra postatlanteană trebuia să trăiască problema naşterii şi a morţii. chiar dacă e doar o înrudire pe departe. Omul trebuie să 69 . anumiţi oameni au misiunea de a-şi îndrepta privirile spre punctul de vedere aflat în lumea spirituală.cu Elena. E un lucru foarte important. în problema Elenei. Aduceţi-vă aminte finalul ultimei mele drame-mister. în special pentru iniţiaţii săi. Mefistofel nu poate s-o vadă pe Elena.conştienţa în Antichitatea greco-romană. Omul acestei epoci trebuie să facă în aşa fel încât Ahriman-Mefistofel să se simtă recunoscut de el. după cum am spus. care trebuie să se dea cu variatele forme ale Răului. Universul nu trebuie luat în mod abstract. într-un anumit sens. pentru că este un fel de repetare a erei atlanteene. este cu mult mai intensă decât aceea a epocii a patra postatlanteene. Goethe a scris o frază care e foarte importantă pentru epoca a cincea postatlanteană. În această epocă a cincea postatlanteană. Problema Elena e complicată. ci în afara Răului. Pe diavol îl cunoşti. Trebuie să ia naştere nişte impulsuri care să apară în lupta cu Răul şi această trăire. Şi creştinii secolelor trecute o cunosc pe Elena. să cunoască. El aparţine unei alte regiuni. ci el poate vedea numai alte lucruri. propriu-zis. El există. Ea constă în faptul că oamenii se adapă iarăşi din maya. Relaţia dintre Faust şi Mefistofel conţine multe aspecte legate de întreaga problematică a epocii a cincea postatlanteene. cel puţin nu cu toată atenţia. impulsulrile evoluţiei omenirii trebuie să devină iarăşi acute. când impulsul Răului ştie că cei care trebuie să trăiască Răul. ceea ce a vrut să exprime spiritul grec. Mefistofel nu este lipsit de orice înrudire cu Elena. Răul însuşi. acest lucru îl spune. Ceea ce a fost exprimat clar în unele locuri din dramele mister scrise de mine: Ahriman-Mefistofel trebuie cunoscut şi pătruns. de-aceea-mi placi. care este impulsul Răului. drama “Faust”. Mefistofel nu poate pătrunde în această formă plăsmuită în sens spiritual. totuşi. din iluzie. Acesta este un lucru foarte imortant. O primă trăire a survenit acum în epoca a cincea postatlanteană. Cuvântul iad (Hölle) nu e chiar lipsit de o înrudire etimologică lucrurile au de-a face unul cu altul .

Amintiţi-vă. aceste bancnote de hârtie nu sunt altceva decât dovada reală din cadrul economiei naţionale a faptului că în relaţiile de schimb domneşte. ca în acest “Faust”? Şi conştienţa epocii a cincea postatlanteene şi conştienţa epocii a patra postatlanteene. pe care realitatea le duce la absurd? Pentru că în această viaţă de reprezentare se amestecă acea ţesătură fantomatică pe care Goethe o face să se amestece. o dată în cartea mea “Despre enigma omului”. iluzoriu.chiar dacă existau bani. pe baza legilor economiei lor naţionale: Războiul nu poate dura mai mult de 4-6 luni. care se credeau deosebit de isteţi. ci de realitatea nemijlocită. ci exista schimbul de mărfuri. imaginaţia celor care puteau simţi aşa ceva a fost îndreptată în preluarea realităţii spre asemenea ţesături fantomatice. nici de vreo fantasmagorie abstractă. cu ceea ce exercită o influenţă prin sugestie. aşa cum e cazul în epoca a cincea postatlanteană. . în acele epoci nu se putea spune că viaţa economică exterioară e împânzită cu o reţea de iluzii. spuneam eu. Faust inventează banii de hârtie. Goethe avea un frumos model în descrierea lui Sachs. prin Faust. Dar Goethe îl pune în legătură pe Faust însuşi cu această iluzie a economiei naţionale. unde am scos în evidenţă misiunea amăgirii pentru conştienţă. în care am asociat problema libertăţii cu faptul că în conştienţă apar mai întâi nişte imagini de oglindă. ci împăratul însuşi este acela care vrea să perceapă apariţia şi care cade în prada ei. Am amintit deja ieri acest lucru. amintiţi-vă că anumiţi specialişti în economia naţională. introducând a doua apariţie a Elenei chiar după scena “Curtea imperială”? Cu ce avem de-a face. elementul imaginar. comerţul de schimb . în articolul ce urmează să apară despre “Nunta chimică a lui Christian Rozenkreutz” din 1459. Dar ele nu ţin de vreo teorie abstractă.cât de des am vorbit despre ele în expunerile de faţă -. Goethe îl înfăţişează pe omul acestei epoci în figura lui Faust. Pentru Mefistofel nu mai reiese altceva decât concluzia: 70 .dar am putea cita o sută de acest fel -. Ce vrea să spună el. nu se poate altfel. cu marea amăgire. cu iluzia.facă iarăşi cunoştinţă cu iluzia. îşi joacă rolul său. apoi. aici avem de-a face cu amăgirea.Dar el durează deja de atâţia ani! De ce? De ce trăiesc oamenii cu asemenea reprezentări. Fiindcă tocmai pentru această apariţie la “Curtea imperială”. acestea duc într-o măsură atât de mare la erori. Noţiunile. care arată cum un necromant face ca Elena să apară la curtea împăratului Maximilian. Când intră în marea lume. e paralizat. Aceasta trăieşte . se manifestă în realitate sub formă spirituală.în relitatea istorică exterioară. aici? Cu nişte fantasmagorii insuflate de astrolog. am spus în 1914. ireal. Aceste lucruri pot fi spuse abia acum pentru prima dată sub forma lor directă. economia naţională nu era bazată pe bani -. de fapt. maya. cu maya. şi pentru că oamenii nu sesizează ce trăieşte în reprezentările lor ca ţesătură fantomatică. Am atras atenţia în repetate rânduri asupra acestui lucru.eu aş pune întrebarea: Unde mai este ea descrisă într-un mod atât de grandios şi obiectiv. Aici nu Faust. Şi e cu adevărat minunat felul în care Goethe era iniţiat în aceste lucruri. În acele epoci din dezvoltarea omenirii în care banii nu erau principalul. trebuie să se întrepătrundă. care sunt caracteristici pentru natura ahrimanică a relaţiilor de schimb din epoca a cincea postatlanteană.asta a vrut să spună Goethe . v-am pomenit acest lucru ca pe o eroare caracteristică . Această întreţesere a ţesăturii fantomatice în realitatea devenirii istorice . Faust îi scapă lui Mefistofel. în viaţa de la “Curtea imperială”. pe baza plenitudinii realităţii spirituale. Epoca a cincea postatlanteană trebuie să creeze multe pe baza iluziei. reprezentările . din cu totul alte puncte de vedere. Erorile pe care vi le-am înşirat au luat naştere toate din iluzie. De îndată ce s-a ridicat la orizont epoca a cincea postatlanteană. de fapt.

chiar dacă e numai o fantasmă. Dar Goethe ştia chiar mai mult. individuală. dar ea introduce în sufletul lui Faust impulsurile pentru o altă Elena. 71 . Ea se iveşte în momentul în care Faust îi scapă cu adevărat lui Mefistofel. întreaga scenă. care spune că în Troia se afla numai idolul. despre aceasta vom vorbi în continuare mâine. chiar dacă numai pe bază de sugestie. Faust e condus dincolo. Chiar diavolul cu pagubă se-alege. Partea cealaltă. despre ceea ce acţionează asupra femeii înainte de fecundare. când lui Mefistofel nu-i mai rămâne din Faust nimic altceva decât corpul fizic exterior. care e de origine cosmică. epocile a treia şi a patra postatlanteene îşi trimit influenţele în epoca a cincea. Motivele se înlănţuie aici în mod minunat. Vedem cum Goethe foloseşte. din Elena. ceea ce Egiptul a lăsat să plece. în Grecia. la Proteus. pentru că el face aluzie la legenda esoterică a Elenei. vom discuta problema Elenei nu numai în legătură cu Faust. în legenda esoterică a Elenei. în sensul eminent al cuvântului. Elena din cea de-a doua apariţie? Acest lucru e sugerat într-un mod foarte clar. De unde vine oare. aveţi aici trecerea spre a dezlega problema epocii a patra postatlanteene. Faust are un atac de apoplexie. Faceţi legătura dintre ceea ce rezultă aici pentru noi din ritmul stelelor şi ceea ce am spus despre Macrocosmos. Astrologul este cel care o face să apară. din ritmul stelelor. ceea ce a fost expulzat de această epocă a treia. ci vom mai spune despre problema Elenei şi unele lucruri care pot aduce cu adevărat lumină în sufletele noastre cu privire la întrebările care pot apărea în urma expunerilor care trebuie să ne străbată sufletele în această perioadă. Ei bine. Astfel.Poftim! În cîrcă cu-un nebun în lege. Leda cu lebăda. împletirea a ceea ce trăieşte în noi la trecerea din epoca a patra în epoca a cincea postatlanteană. Homunculusul vede cum în viziunea lui Faust se iveşte naşterea Elenei: Zeus. s-a dus în Egipt. acelaşi lucru care îşi are temeiul în stele. a folosit-o. Dar ceea ce a păstrat Egiptul pentru epoca a patra postatlanteană a fost luat de Menelau din Egipt şi dus înapoi. Dar urmează scena pe care am descris-o aici anul trecut: visul lui Faust. Elena vine din stele. Fiinţa lui sufletească s-a despărţit de fiinţa lui trupească. pe care Goethe. problema naşterii. el este paralizet. pe care îl vede Homunculus. fără îndoială. În felul acesta minunat a folosit Goethe problema Elenei. Fiindcă în Troia pe cale de dispariţie rămăsese din Elena ceea ce ţine de epoca a treia postatlanteană. Acum în sufletul lui Faust se iveşte impulsul trecerii spre epoca a patra postatlanteană.

drept naştere şi moarte. pentru că această luptă s-a dat deja.în omul însuşi acţionau nişte forţe care erau în legătură cu naşterea şi moartea.şi. în epoca noastră. 4 noiembrie 1917 V-am atras ieri atenţia asupra faptului că în evoluţia omenirii există nişte corelaţii. aşadar. Toate acestea s-au dezvoltat pe baza impulsurilor proprii epocii a patra postatlanteene. pornirile şi impulsurile spre Rău vor acţiona asupra lumii într-un mod extraordinar. să învingă forţele Răului. cu importantele întrebări ale vieţii referitoare la Rău. Mai târziu. oamenii vor avea de luptat cu forţele Răului într-un mod la fel de elementar cum s-au luptat în era atlanteană cu naşterea şi moartea. care aveau influenţă asupra naşterii şi morţii. din substraturi spirituale. vor creşte forţele opuse. o dată cu întemeierea Romei. astfel că a fost necesar. cu aceasta. lupta sufletului uman în confruntarea sa cu problema naşterii şi a morţii. Forţele bune şi cele rele din om acţionau asupra stării de sănătate şi de boală a semenilor lor într-o măsură foarte largă şi. Dar acum. mai fizică. cât s-a gândit. Oare Impulsul Christic nu are de-a face cu marea. prin stăpânirea diferitelor forţe ale naturii. şi asupra naşterii şi morţii. să le transforme în impulsuri bune. pe care o preluase deja ca moştenire din era atlanteană. de asemenea.LEGENDA ELENEI ŞI PROBLEMA LIBERTĂŢII Dornach. ca ecou . pentru ca în sufletul lui Faust să aibă loc o împletire a ceea ce se săvârşeşte în mod conştient cu ceea ce urzeşte în mod inconştient în sufletele umane prin activitatea legilor evoluţiei. în esenţa lor. În acei oameni. şi în epoca a cincea. 72 . Nu trebuie decât să ne îndreptăm privirile spre Impulsul Christic însuşi. Tocmai în epoca a patra atlanteană. să intervină tocmai în viaţa acestei epoci a patra postatlanteene. în nişte puncte deosebit de pregnante. Am încercat apoi să arăt că Faust trebuie să se cufunde în impulsurile epocii a patra postatlanteene. într-o cu totul altă măsură decât cea pur naturală. Aceasta începe în anul 747. Fiindcă. o putere ahrimanică. care a avut de-a face mai ales cu problema naşterii şi morţii. S-a dat o luptă în suflet. în mijlocul erei atlanteene . în parte. cât s-a simţit în legătură cu naşterea lui Christos. nişte corelaţii spirituale care îşi trimit modul de a acţiona în sufletul uman. la dominarea Răului. în oamenii atlanteeni. epoca noastră. Va fi necesar ca sufletele umane să afle câtă forţă va trebui să găsească sufletul în sine pentru ca. pe care vi le-am caracterizat. sub o formă mai elementară. aducându-l în calea sa pe Mefistofel. Ce rol important joacă moartea lui Christos. şi ceea ce avea loc în aşa-numitul mers al naturii. existau nişte forţe care puteau fi dezvoltate. această problemă a naşterii şi morţii a fost mutată mai mult în sufletul uman. V-am spus că epoca a cincea postatlanteană. cu importanta problemă care suscită în istoria evoluţiei omenirii întrebări legate de naştere şi moarte. Şi din rezistenţa pe care oamenii vor trebui să o opună. într-un mod gigantic. în sensul lor suprasensibil? Cât s-a discutat pe tărâmul creştinismului. în toate direcţiile. ca din cei 2160 de ani ai perioadei pe care o considerăm o epocă de cultură şi civilizaţie să treacă 747 de ani până când impulsul principal. în parte. în marea eră atlanteană. în epoca a patra postatlanteană. Impulsul Christic. a cincea. În era atlanteană se vedea o legătură între ceea ce făceai. va avea de-a face cu marile. aşa cum a apărut el în prima treime a epocii a patra postatlanteene. Am caracterizat deja câteva dintre ele. cu aceasta. Am explicat acest lucru referitor la ceea ce a urmărit să facă Goethe în drama sa “Faust” prin încercarea de a-l pune pe Faust în legătură cu impulsul epocii a patra postatlanteene. aş spune. ca om. În naşterea şi moartea lui Christos vedem apărând.

nişte fiinţe din ierarhia Îngerilor. În această privinţă. În această perioadă. care nu vor să audă ce zace. fără a putea deveni evlavioşi cât ai bate din palme. să înţelegem de ce natură au fost eforturile spiritelor întunericului rămase în urmă în epoca a patra postatlanteană. Ele au fost inspiratoarele acelei rebeliuni care voia să-i elibereze pe oameni de legăturile de sânge. această elaborare de programe pe baza unui principiu naţionalist. în general. adică în epoca de cultură greco-latină. entităţile ahrimanicluciferice rămase în urmă s-au ridicat de-a dreptul împotriva legăturilor de sânge. printre oameni acţionează acele entităţi pe care le-am denumit drept spiritele căzute ale întunericului. Noi am arătat că. prin exploatarea forţei electricităţii. situate imediat deasupra ierarhiei oamenilor. tribale. dar când asupra Pământului vor veni lucruri rele şi în mod direct din forţa electricităţii.sunt scoase pe baza înrudirii de sânge a oamenilor. de fapt. Să ne lămurim încă o dată. Fiindcă cel care vrea să-şi însuşească nişte impulsuri spirituale găseşte punctele de atac prin care să opună rezistenţă. Dar e necesar să ne aducem aceste lucruri în faţa conştienţei. astfel încât fiecare om va crede că susţine lucrurile din propriul său imbold personal. să vorbeşti deja astăzi despre aspectele de amănunt. în impulsurile ce străbat lumea. că fiinţele îngereşti. ca să putem înţelege mai bine de ce natură sunt aceste eforturi în epoca noastră.forţele Binelui. pe baza legăturilor de sânge ale familiei. de exemplu.o puteţi vedea deja din expunerile generale ale ştiinţei spirituale -. aceste entităţi mai erau nişte entităţi care slujeau forţelor bune. Tocmai în aceasta va consta importanţa acestei epoci a cincea postatlanteene. Am arătat deja: în epoca a patra postatlanteană era normal să se clădească întreaga structură a omenirii pe baza legăturilor de sânge. naţiunilor. care făceau parte din ierarhia Arhanghelilor. . în oameni care sunt încâlciţi în multiple feluri în karma cosmică a epocii a cincea postatlanteene. În special . pentru că oamenii au în multe cazuri interesul să prezinte tocmai impulsurile distrugătoare drept impulsuri constructive. În epoca a patra postatlanteană. ele mai ajutau la stabilirea ordinilor care după cum am arătat în faţa dvs. astfel încât astăzi un început considerabil de mare al muncii unor asemenea spirite constă tocmai în accentuarea abstractă a principiului naţional. Această accentuare abstractă a principiului naţional. şchiopătând în urma evoluţiei normale şi căutând astfel să stânjenească alte structuri sociale umane care trebuie să se formeze pe cu totul alte baze decât. E greu. fără îndoială . pe înrudirile de sânge. să aducă lucruri rele asupra Pământului. urmaşii individualităţilor care în era 73 .de asemenea fiinţe îngereşti despre care am vorbit. Acum ele se află în regnul oamenilor şi. într-un anumit sens. Aşa va fi deja în cursul epocii a cincea postatlanteene. pe de altă parte. progresiste. oamenii sunt împărţiţi. în epoca a cincea. în orice caz. rasiale. ca fiinţe îngereşti rămase în urmă. pe când el este posedat . începând din ultima treime a secolului al 19-lea.o putem spune. face parte din eforturile depuse de spiritele întunericului. care vor fi mult mai aproape de om. pe de-o parte. aceste amănunte ating încă în măsura cea mai largă nişte interese ale oamenilor pe care ei nu vor să permită să fie atinse. triburilor. se pot apropia de fiecare om în parte. în oameni care suferă greu din cauză că nu se pot lămuri asupra felului în care sunt încurcaţi în karma cosmică şi nu pot înţelege că trebuie să treacă prin diferite încercări. care va lua nişte dimensiuni mult diferite de cele actuale. nu doar de grupuri umane. când va fi posibil ca oamenii. naţionale. acţionează în impulsurile oamenilor pentru a face să se manifeste ceea ce are legătură cu înrudirile de sânge. pentru că. care se apropie mult mai intim de oameni decât spiritele rămase în urmă ale epocii a patra postatlanteene. Pe atunci. raselor. găseşte punctele de pornire pentru acele impulsuri care trebuie să se dezvolte tocmai opunând rezistenţă Răului.

care va deveni ucigaşul tatălui său. ci a dezlegat enigma.Ca şi cum ar putea să-i evite! Am vorbit adeseori de acest lucru. fiindcă altfel vei deveni ucigaşul tatălui tău şi soţul mamei tale. îşi continuă drumul spre Teba. tocmai în timpul repetării erei atlanteene în epoca a patra postatlanteană. nu s-a lăsat convins să renunţe la căsătorie. Şi lucrarea zeilor buni. Soţia acestuia i-a dat numele de Oedip. lucrurile acestea le erau comunicate într-un alt mod. ale evoluţiei. tatăl sau mama sa. El nu ştia cine sunt. în care zac ascunse însă nişte adevăruri adânci. ei simt: Pentru Dumnezeu. aparţine acestei epoci. în care tatăl său. că oracolul din Delphi i-a spus apoi ceva foarte important. călătorea împreună cu un însoţitor. la nunta lui cu Iocasta. drept rebeli. într-un anumit sens. Epoca greco-latină a venit în întâmpinarea acestor rebeli într-un mod deosebit. A studia astăzi acea profeţie este o problemă foarte dureroasă. Ea înseamnă. Aşa cum trebuia să fie cunoaşterea în epoca a patra postatlanteană. În cele din urmă. dacă am voie să spun aşa.atlanteană mai acţionau pe cale magică. Laios. Ca să se meargă mai departe a fost necesar să existe mereu revolte. Ştiţi că băiatul Oedip a crescut. pe aceştia să-i evităm! . Iniţiaţilor. şi prima faptă pe care o săvârşeşte acolo a fost. Fiindcă. Şi atunci. Cu aceasta. Astăzi constituie o slăbiciune a multor oameni faptul că. dar când din căsătorie a rezultat un fiu. pentru că nişte băieţi de vârsta lui îi atrăseseră atenţia asupra anumitor lucruri. dacă o poţi studia în întreg contextul ei. prin legende. entităţile luciferice! Nu li se spunea aşa ceva. ei i se dăruiau oamenii pe atunci . Oedip era unul dintre cei care ştiau. evitaţi naturile rebele. să studiem acel mit care ne povesteşte cum un oracol i-a profeţit lui Laios din Teba. ca ele să fie folosite. Acest fiu a fost dat în grija unui păstor.. care va trăi cu mama sa în incest. îi devine fatal. că el s-a simţit de timpuriu neliniştit în sufletul său de îndoielile privitoare la originea sa. Ei ajung la ceartă. ce-i drept. În vremea de atunci. Dar el trăia în sânul unei desăvârşite iluzii. Să studiem un asemenea mit grandios. că talentele lui s-au dezvoltat. prin Misterii. care are legătură tocmai cu ceea ce am adus eu acum în faţa sufletului dvs. l-am situat foarte temeinic pe Oedip în întregul context al evoluţiei din epoca a patra postatlanteană. Aceasta a fost profeţia făcută lui Oedip. din cauza călcâielor străpunse. unde crescuse. Aşadar. se afla deja în legăturile de sânge -. au fost aceia care au devenit eroi. în epoca a patra postatlanteană a fost implantat un impuls care a 74 . Ci se ştia că este în planul mersului plin de înţelepciune al lumii ca aceste entităţi să fie puse acolo unde trebuie. el întâlneşte un car. evitaţi entităţile spirituale ahrimanice. Dar. că din căsătoria lui cu Iocasta va rezulta un fiu. Oedip îl omoară pe tatăl său. oamenii n-ar fi fost maturi pentru a primi explicarea miturilor. enigma omului. oamnilor nu li se spunea: evitaţi-i pe rebeli. lor li se povesteau miturile. drept individualităţi care fac opoziţie. auzind de Lucifer şi de Ahriman. aşa era ea adusă spre oamenii acelei epoci. ghicitoarea Sfinxului. că ia calea Tebei. Acest mers al evoluţiei cosmice trebuia să le fie explicat oamenilor aşa cum putea fi el explicat. în acea iubire reciprocă ale cărei baze se pun prin înrudirea de sânge. când încă mai exista o conlucrare înţeleaptă a oamenilor. dezlegarea ghicitorilor puse de Sfinx. Cu aceasta. în cercul cel mai larg al vieţii. ei i se dăruiau oamenii. prin mituri. El nu putea face altfel decât să creadă că patria sa e Corintul. deja într-o formă asemănătoare cu cea care se apropie astăzi de om. el pleacă din Corint. după cum se ştie. miturile exoterice. Ştiţi cum se povesteau lucrurile mai departe. importante. Dar tocmai faptul că pleacă de acasă. Laios. Pe drum. El nu i-a spus Sfinxului: “Nu bucuros îți spun o taină-adîncă”. ca să nu provoace acolo nenorocirea de a-şi ucide tatăl şi a se căsători cu mama sa. pur şi simplu: Evită-ţi patria. el a poruncit să-i fie străpunse călcâiele şi să fie lepădat pe Citeron. în realitate.azi ea trebuie să fie mai spiritualizată -.

Numai atâta e necesar să aducem în faţa sufletului nostru din drama lui Oedip. Încercaţi să cercetaţi mitologia greacă. Dar tocmai în ceea ce o priveşte pe Elena au acţionat cele mai rele forţe ale calomniei. i se spusese că atunci când băiatul va deveni un adolescent care să fie în stare să folosească o anumită sabie va putea să se întoarcă. Şi Theseu e scos afară din sânul legăturilor de sânge. Nu e de mirare că poporului din Grecia nu i se putea spune ce zace. Noi vrem doar să înţelegem că ceea ce face aici Oedip îl arată a fi cu adevărat un erou al epocii a patra postatlanteene. dar că ei sunt necesari în întregul drum plin de înţelepciune al evoluţiei lumii. până la urmă. S-ar putea vorbi ore în şir despre felul în care Oedip a dezlegat enigma Sfinxului. la revolta împotriva legăturilor de sânge. Iocasta. şi o ţine ascunsă. sau De la zece ani ea n-a fost bună de nimic. şi-a luat singură viaţa. decât că: La zece ani era o poamă rară. Iar el a devenit ocrotitorul lui Oedip. Şi el . până la moarte. spre a fi educat. vechi. Omenirea ar putea învăţa din asemenea 75 .şi în cazul lui a existat o profeţie făcută de oracol tatălui.cunoaşteţi legenda. expatriaţi. pe când ea avea zece ani. a fost protejat apoi de Theseu în Attica. care s-a văzut dintr-o dată soţia propriului său fiu. am putea spune. Avem în faţa noastră nu numai un om care se ridică în mod subiectiv împotriva legăturilor de sânge. Goethe ştia. un asemenea erou este şi Theseu. a ajuns orb şi a fost alungat de propriii săi fii. ia gândiţi-vă numai . ci un om care e împins la revoltă de legile naturii înseşi. departe de patrie. faptul că el s-a salvat cu ajutorul firului dăruit de Ariadna -. Văzătorul Tiresias a fost acela care.continuat să acţioneze şi în care Oedip era angajat. că ei sunt marii rebeli. de fapt. s-a căsătorit cu mama lui. Dar nu e necesar să facem acest lucru astăzi. să o parcurgeţi urmărindu-i pe acei oameni. faptul că el a eliberat Athena de tributul pe care ea fusese nevoită să-l plătească. e scoasă din sânul legăturii de sânge. şi el dezleagă nişte enigme importante ale epocii a patra postatlanteene. şi. care sunt expulzaţi. Un asemenea erou este Oedip. Ce ne arată aceasta? Ne arată cum o individualitate. din secolul al 16-lea. Oedip şi-a scos ochii. şi că tocmai prin aceasta le trezeşte. tinerii trimişi ca victime minotaurului. În dosul acestor lucruri zac nişte enigme adânci ale epocii a patra postatlanteene. că ea se dezvoltă în afara legăturii de sânge. e dusă în altă parte. pe care. le ridică împotriva sa. Dar cu aceasta Goethe atrage iarăşi atenţia asupra unui anumit lucru foarte important. în aşa fel încât acesta l-a trimis pe fiul său. el s-a dus la Teba. aduc impulsuri noi. în dosul acestor eroi. care îl ocroteşte în crângul Atticii. Theseu însuşi. nu mai ştie despre aceste lucruri. n-o considera mama lui. pe acei eroi care sunt cuibăriţi într-un anumit fel în sânul legăturilor de sânge. şi apoi şi-a găsit odihna în pământul Atticii. tocmai pentru că au fost scoşi din sânul ordinii normale. până când a venit ciuma. desigur. tocmai Theseu e pus în legătură cu Elena. bineînţeles. individualitatea lui Oedip. astfel încât ei îşi parcurg dezvoltarea în afara legăturii de sânge şi cum. probabil că a fost fericit. bineînţeles. spre nenorocirea sa. e introdusă din nou în cadrul acestei legături. Doamna de la curte. că ceea ce se afla în dosul Elenei trebuie venerat aşa cum Faust o venera pe Elena. Aşadar. Dar Theseu este acela care o fură pe Elena. a scos la lumină adevărul despre toată această poveste. datorită acestui fapt. Ei bine.

ci un vis. de a rupe legăturile de sânge. în timp ce îl purta în pântece. în lumea spirituală. că ea va da naştere unei făclii arzătoare. ci îşi exercită şi influenţa? Da. Primul. O întrebare care. înainte de a-l naşte. Cum stau lucrurile cu Paris. Vrea să rupă legăturile de sânge. care prin faptele lor prezintă imaginea de oglindă a ceea ce are loc. aşadar. dacă ea nu ar avea absolut nimic de făcut. cum este răpirea Elenei de către Paris. dacă nişte fapte atât de importante. cum stau lucrurile cu Paris? Ei bine.drept concurentul lui Faust. care va da foc cetăţii Troia. fie din al doilea motiv. Se spune că Hera îi făgăduise lui Paris Asia. tocmai ceea ce. în general. legenda. adică domnia asupra Pământului. Visul i-a vestit mamei lui Paris. mari. că Hecuba. Paris i-a acordat Afroditei premiul pentru frumuseţe. în lumea spirituală. drept rivalul în dragoste al lui Faust. o asemenea individualitate care se ridică împotriva legăturilor de sânge.scuzaţi cuvântul trivial. într-un anumit sens. aşadar. Pallas şi Afrodita ca să spună care dintre ele este cea mai frumoasă. Pallas Athena îi făgăduise glorie în război. El o scoate pe Elena din sânul legăturilor de sânge greceşti şi vrea s-o ducă la Troia. al doilea. dar el n-a fost rostit cu o intenţie trivială . grandioase. de fapt. poate. care în scena invocării spiritelor ne este prezentat de Goethe . în sensul conducerii înţelepte a lumii. sus. iar Afrodita îi făgăduise că o va avea pe cea mai frumoasă dintre femei. sunt puternice. Uşor s-ar putea întâmpla ca cineva să pună întrebarea: Dar cum rămâne atunci cu libertatea umană. de nişte puteri şi forţe spirituale şi că nu se întâmplă nimic care să nu se întâmple sub influenţa celor de sus. unul dintre cei daţi afară din sânul comunităţii de sânge. dar un vis care conţine o înţelepciune adâncă. În Paris însuşi avem. El este educat în Parion. Cât de mult a influenţat el astfel mersul vieţii din Grecia v-o descrie epopeea. pentru că Asia însemna pe atunci domnia asupra Pământului. sunt săvârşite în urma unor evenimente petrecute sus. Aici problema libertăţii bate cu putere la porţile cunoaşterii umane. 76 . care i-a dat tatălui său de ştire că acest fiu va aduce pieirea Troiei. Paris este şi el. din lumea spirituală. care merge în paralel cu aceasta. că omul are o voinţă liberă. ca să vă arăt că Elena se află într-o legătură misterioasă cu acele individualităţi care au fost rebelii epocii a patra postatlanteene. de a încălca. şi acest tată l-a trimis departe de casă pe fiul său. marele epos atât de important al lui Homer. în lumea spirituală? Şi iarăşi.lucruri că tocmai ceea ce ar trebui să fie recunoscut. şi aici ni se povesteşte: el a fost fiul lui Priam şi al Hecubei. Am vrut să vorbesc doar în treacăt despre aceasta. dacă ar fi total inactivă? E necesar să înţelegem două lucruri. că Eris a menit mărul celei mai frumoase. sunt factorul care creează. De aceea. departe de toate legăturile de sânge. că mersul lumii e îndrumat şi condus. că Paris a fost convocat de zeiţele Hera. în acest caz. în sine. şi care aveau pe atunci sarcina. poate fi calomniat cel mai mult. care. se poate ivi deosebit de clar în faţa ochilor noştri ne va preocupa acum şi pe noi pentru câteva minute. Fiindcă legăturile de sânge. întreaga structură socială. care este îndrumătoarea a ceea ce se petrece în lume. apreciat. jos. prin faptele omului. stă cel mai sus. vorbeşte şi de profeţia unui oracol. aşa cum este disputa dintre zeiţe? Omul pare a fi atunci doar simpla unealtă prin care este realizat ceea ce nu numai că se pregăteşte sus. trebuie să spunem cu adevărat: Ceea ce se petrece aici. toate sunt imaginea de oglindă a ceea ce se petrece în lumea spirituală. într-adevăr. Să fim noi cu adevărat nişte automate. Întotdeauna lucrurile se combină în aşa fel încât vedem că în legendele despre eroi ale Greciei este introdus în evoluţie ceva care vrea să rupă legăturile de sânge. cum ar fi cu lumea spirituală. unul dintre cei expatriaţi. Fie din primul. Aici nu este o profeţie făcută de oracol. a avut un vis. Şi aici are loc ceea ce ne spune legenda. Şi ni se povesteşte un lucru ciudat.

Cele două lucruri par să fie diamentral opuse. Şi, cu adevărat, aici este atinsă o problemă, o enigmă care-i dă de furcă omului extraordinar de mult, pe care oamenilor nu le este deloc uşor să o depăşească, fiindcă lucrurile stau în acest fel. Dacă privim în sus, spre lumea spirituală - ceea ce fac zeii, sunt faptele zeilor, şi oamenii de aici, de jos, aduc la îndeplinire impulsurile zeilor. Aşa este. Cum pot fi atunci oamenii liberi? Daţi-mi voie să vă înfăţişez această problemă în mod aproximativ - despre această problemă se pot spune, fireşte, mereu numai câteva lucruri -, în câteva linii. Să presupunem, aşadar: acolo, sus (desenează), sunt cele trei zeiţe, cu disputa lor, care are loc între ele. Rezultatul disputei este acela că pe Pământ coboară impulsul rezultat din faptele celor trei zeiţe. Cum au acestea legătură cu ierarhiile situate mai sus, acest aspect nu trebuie să-l atingem acum. Ceea ce are loc acolo, sus, are loc cu necesitate absolută. Ceea ce face Paris, el face, aşadar, din cauză că, sus, cele trei zeiţe au făcut ce au făcut. Dvs. veţi spune: Atunci, cum se mai poate vorbi de libertate în cazul lui Paris? E aproape exclus! Dar raza cade pe Pământ şi, aici, pe Pământ, nu este doar un om pe care ea poate să cadă, ci sunt mulţi pe care ea poate să cadă. Presupuneţi că aici, jos, sunt o sută. Nouăzeci şi nouă dintre ei nu săvârşesc fapta, al o sutălea o săvârşeşte! Aici joacă un rol şi misterul numărului. Se confundă mereu împrejurarea că Paris devine pe deplin Paris pentru că se declară gata să se situeze acolo unde impulsul a putut fi transpus în realitate. Dar zeii ar fi găsit un alt om, dacă Paris n-ar fi făcut acest lucru. Şi atunci s-ar fi povestit despre un alt om. Prin intermediul numărului, ajungeţi la dezlegarea acestei enigme a libertăţii. Dacă, într-un anumit moment al evoluţiei, dintre o sută de oameni aflaţi aici, jos, nu se găseşte niciunul, zeii aşteaptă până când vine unul; el săvârşeşte fapta pe care zeii i-o propun. Prin aceasta, el nu este stânjenit câtuşi de puţin în libertatea sa, pentru că ar putea şi să nu săvârşească fapta. Reflectaţi la acest aspect al problemei numărului şi atunci veţi constata că o conducere a lumii divin-necesară, plină de înţelepciune, nu este deloc în contradicţie cu libertatea umană. Aceasta nu cuprinde, bineînţeles, întreaga problemă a libertăţii, ci, iarăşi, numai o parte a ei. Vedeţi, aşadar, că acei eroi ai vechilor greci înseamnă ceva în ansamblul evoluţiei omenirii, eroii care sunt situaţi în cadrul ei drept oameni expulzaţi. Amintiţi-vă: într-una dintre conferinţele mele veţi găsi - nu ştiu dacă am spus mai des acest lucru - că o asemenea legendă a expulzării se leagă şi de Iuda, şi despre Iuda se povesteşte că în tinereţe a fost expulzat; despre Iuda Iscariotul se povesteşte acest lucru. Starea de expatriat este ceva care, în limbajul mitului, în limbajul legendei, exprimă intervenţia puterilor rebele, care se ridică împotriva legăturilor de sânge din epoca a patra postatlanteană. Regiunea din care sunt impulsionate aceste lucruri în epoca a patra postatlanteană este regiunea în care domnesc Arhanghelii. De aceea, relatările trebuie făcute în aşa fel încât omul să fie situat întotdeauna mai departe de influenţele ce vin din lumea spirituală. Se relatează întotdeauna fie că un oracol aduce mesajul din lumea spirituală, fie că influenţa vine direct din lumea zeilor. Dvs. ştiţi că Elena este o fiică a Ledei zămislită cu Zeus, aşadar, aici lumea spirituală acţionează asupra lumii de aici, de jos. În epoca noastră, în care lucrează Îngeri întunecaţi rămaşi în urmă, aceştia acţionează, bineînţeles, aş spune, pe baza unor relaţii mult mai intime cu oamenii. Şi eu am spus deja ieri: Dacă vrem să discutăm, fie şi numai pe departe, diferite lucruri care se leagă de lucrarea puterilor întunecate începând din ultima treime a secolului al 19-lea, păşim pe o gheaţă foarte, foarte subţire. - Dar din întreg contextul puteţi deduce că ceea ce a fost tocmai evoluţia justă, normală, pentru era a patra postatlanteană, căutarea structurii
77

prin legăturile de sânge, perpetuându-se până în epoca a cincea postatlanteană, este unul dintre impulsurile cu care oamenii din această epocă vor avea de luptat. La aceasta trebuie să adăugăm, în orice caz, ceea ce eu am spus deja ieri, că acum apare ceva cu totul nou, pe când epoca a patra postatlanteană, cu căutările sale legate de naştere şi moarte, este o repetare a erei atlanteene. Acum apare ceva cu totul deosebit, ceva care este creat direct din maya, din iluzie. Dar trebuie să înţelegem şi această iluzie în mod just. Bineînţeles, maya a existat întotdeauna. Fiindcă orice conştienţă ia naştere din amăgire, aşa cum am arătat într-un articol pe care-l veţi putea citi în curând în revista “Reich”, pornind de la Nunta chimică a lui Christian Rosencreutz. Dar, începând cu epoca a cincea postatlanteană, iluzia, amăgirea, va exista într-o măsură şi mai mare, cu totul deosebită, pentru că va apărea tot mai mult şi mai mult sub forma faptului că oamenii se vor lăsa în prada iluziei. Aceste iluzii au existat întotdeauna, dar erau legate de alte puteri, în epoca a treia postatlanteană de puterile afinităţii elective, în epoca a patra de forţele naşterii şi morţii, în cea de-a cincea forţele iluziei vor fi legate de forţele Răului, iluzia, maya însăşi va fi luată în stăpânire de către Rău. Şi toate acestea vor fi impregnate de un lucru la care, de asemenea, m-am referit deja, vor fi impregnate de deşteptăciune, de inteligenţă. Sună paradoxal când spunem: E bine pentru oameni că pot face cunoştinţă cu toate acestea, fiindcă numai dacă trebuie să crească în lupta cu piedicile omul poate ajunge cu adevărat la libertate. Putem înţelege uşor că aşa este. Dar fapt este că ceea ce are legătură cu numărul cinci are legătură întotdeauna, în felul acesta, cu manifestarea, cu dezvoltarea Răului. Şi va trebui ca oamenii să se deprindă să conceapă năvălirea forţelor Răului ca o năvălire a unor legi naturale, a unor forţe ale naturii, pentru a ajunge să le cunoască şi pentru a şti ce pulsează şi urzeşte la baza lucrurilor. Nu trebuie să privim Răul de la bun început în aşa fel încât să fugim de el cu o atitudine de total egoism, să vrem să-l dăm la o parte; aşa ceva nu putem face. Ci trebuie să-l pătrundem cu conştienţa, dar, pe de altă parte trebuie să-l cunoaştem, să-l cunoaştem cu adevărat, să-l cunoaştem în mod just. În epoca noastră în lumea oamenilor se extinde deja o forţă care are tendinţa de a crea iluzii, care sunt dăunătoare, deranjante. Un mic exemplu de o asemenea iluzie. Când dau acest exemplu, eu nu vreau câtuşi de puţin să iau apărarea cuiva, într-o direcţie sau alta, ci vreau doar să dau un exemplu care să arate cum năvăleşte iluzia, ceea ce este iluzoriu. Presupuneţi că un om politic apare astăzi în public şi vrea să-şi exprime, conform cu impulsul său cel mai intim, poziţia faţă de Consiliul Mondial, faţă de diferitele lucruri care sunt susţinute dintr-o direcţie sau alta. Acest om politic s-ar simţi îndemnat să-şi spună părerea în legătură cu aportul adus de statul britanic aşadar, nu avem deloc de-a face cu popoarele -, împreună cu puterile corespunzătoare din spatele lui, despre care am vorbit adeseori, la evenimentele actuale. Un om politic s-ar simţi îndemnat să-şi spună o dată cuvântul în legătură cu aceasta şi să arate cum crede el că ar trebui creată o relaţie justă cu impulsurile britanice. Dacă un om politic ar spune următorul lucru: Ar fi un act lipsit de amabilitate faţă de puterea care are în stăpânirea ei marea să i se paralizeze supremaţia. Ce aţi spune dvs.? Acest om politic constată: Există o putere care are în stăpânirea ei marea; trebuie să luăm atitudine. Dar este un act lipsit de amabilitate să paralizăm în dezvoltarea ei această putere care are stăpânirea asupra mării. Să se renunţe, aşadar, la acest act lipsit de amabilitate. - Ce s-ar putea spune despre un asemenea om politic? Cred că lucrul cel mai neînsemnat care s-ar putea spune despre el este
78

acela că el este reprezentantul unei politici a puterii (Machtpolitik). Acolo unde e puterea, acolo ne îndreptăm, nu-i aşa? Cel puţin, acest lucru pare să reiasă din cuvintele sale. Astăzi nu se face aşa. Într-un asemenea caz, nimeni nu apare în public, spunând: Eu reprezint o politică a puterii, mă alătur puterii care deţine puterea - astăzi se spune, când se defineşte aşa ceva: Eu lupt pentru dreptatea şi libertatea şi independenţa popoarelor. Aceste două lucruri sunt spuse unul lângă celălalt: Lupt pentru dreptatea şi libertatea popoarelor - şi se spune alături: Trebuie să ne aliniem neapărat şi să nu săvârşim nicio faptă lipsită de amabilitate faţă de acea putere care, ei bine, deţine puterea. Vedeţi cum se încâlcesc oamenii în iţele iluziilor! V-am prezentat exemplul politicianului suedez Branting, pentru că el este omul care a vorbit aşa, un politician neutru. Aşa se face politica neutralităţii, fireşte. Aici nu trebuie să vedeţi niciun reproş, nici apărarea vreunei orientări politice, aceasta e doar o caracterizare a felului cum trebuie să meargă azi lucrurile. Oamenii sunt entuziasmaţi, bineînţeles, de dreptul şi libertatea popoarelor, dar se susţine o asemenea politică. Dar nimeni nu recunoaşte că susţine o asemenea politică pentru că nu se poate altfel - acesta ar fi adevărul -, ci spune că susţine acea politică având la bază impulsurile dreptului şi libertăţii popoarelor. De asemenea lucruri e necesar să ne ocupăm azi. Nu e suficient ca cineva să lase să acţioneze asupra sa basmele care circulă prin lume, astăzi trebuie primite în conştienţă. Ele trebuie luate în conştienţă. Numai în felul acesta e posibil să găsim punctul de contact cu impulsurile evoluţiei, aşa cum le-am descris. Fiindcă, vedeţi dvs., nicio epocă nu a fost lămurită asupra ei înseşi atât de puţin ca a noastră şi nicio epocă nu a avut nevoie atât de mult să se lămurească asupra ei înseşi ca aceasta de acum! Ia gândiţi-vă numai, această epocă de acum a fost atât de mândră de marile ei progrese în privinţa tuturor gândurilor umane posibile. S-a ajuns, în cele din urmă, să se găsească, pornindu-se de la ştiinţele naturii, nişte impulsuri şi pentru ştiinţa socială. V-am vorbit adeseori despre ştiinţa socială. Dar duceţi-vă şi studiaţi ce se spune adeseori încă şi astăzi în instituţiile oficiale despre problemele educaţiei, despre problemele sociale, despre problemele juridice etc. Încercaţi să vă transpuneţi în mentalitatea cu care oamenii cred că îşi prezintă adevărurile lor infailibile, cu care vor să calce în picioare totul, tot ce răsună dintr-un alt colţişor oarecare. O parte din ceea ce a crezut omenirea modernă a făcut, sub influenţa impulsurilor iluzioniste, pe de-o parte - impulsurile iluzioniste, pe de-o parte, vreau să spun doar atât -, a impulsurilor naţionaliste, pe altă parte, să se întâmple ceva care numai după doi ani - acum sunt deja peste trei ani - a adus pentru Europa cinci miloane de morţi şi trei milioane până la trei milioane și jumătate de răniţi irecuperabil. Aşa a fost după doi ani, acum au trecut cu mult mai mult de trei ani. Şi aceasta nu e decât consecinţa a ceea ce a trăit mai întâi sub formă de idei greşite, de idei în care iluzia se aliază cu puterea distructivă. Din tot felul de alte lucruri care se spun despre educaţie, despre problemele juridice, se va dezvolta ceva asemănător, dacă lucrurile se vor rostogoli mai departe în modul neinfluenţat de spiritual. Totul depinde de faptul că această epocă a cincea postatlanteană are nevoie de o aprindere a forţelor spirituale în conştienţa omenirii. Critica adusă concepţiei materialiste diametral opuse este numai o parte a zelului cu care noi trezim în interiorul nostru impulsurile spirituale. Şi aceasta este principalul. Fiindcă ceea ce trebuie să aibă loc printre oameni trebuie să fie făcut prin oameni. Dacă am devenit maturi pentru a ne aşeza acolo unde raza cade în jos, ea va veni, în mod cert, de asta puteţi fi siguri! Dar această maturizare nu poate veni decât pe calea unei vieţi comunitare. În epoca a cincea postatlanteană acest lucru va fi treaba
79

oamenilor individuali numai ca idee. dragii mei prieteni! 80 . Ţineţi-vă cu tărie de acest gând. Esenţialul va fi înţelegerea pe care comunităţile umane o vor aduce în întâmpinarea acestei idei.

Un poet care nu ajunge cu cunoaşterea sa până la adevărurile spiritual-ştiinţifice nu construia. de cele spuse aici deja în această toamnă. de această scenă. că omul devine capabil abia pe la sfârşitul anilor douăzeci să dobândească autocunoaşterea. într-un anumit sens. fie şi numai în mod introductiv . aceste scene în acest fel. dar el simţea şi presimţea nişte adevăruri spiritual-ştiinţifice. în orice caz. de scenele din “Faust” care urmau să fie prezentate. Ei bine. prin faptul că se află într-o anumită dependenţă faţă de creatorii săi spirituali originari. pur şi simplu. se poate izola din om .lucru pe care. lucrurile pe care le-am expus aici cu câteva zile în urmă despre dezvoltarea omului ca fiinţă temporal-corporală. Tocmai pentru a evita neînţelegerile în această direcţie vă rog să aveţi în vedere în mod cu totul deosebit faptul că eu nu voi prezenta lucrurile din punct de vedere artistic. şi dacă ne devine clar faptul că această creatură ne trimite în trecut. în genul unei expuneri artistice.subliniez acest lucru în mod cu totul deosebit . la creatorii săi spirituali. la rândul lor. în măsura în care această scenă. ca realizare a lui Goethe. ca om.despre calea pe care Goethe a ajuns la înţelegerea unor adevăruri spiritual-ştiinţifice. dintre ierarhiile ordinii cosmice. Eu vreau să leg. trebuie să se simtă înrudit în mod cu totul deosebit. pur şi simplu. din expunerile făcute aici de-a lungul acestor săptămâni. arată într-o măsură cu totul deosebită cum simţea şi presimţea Goethe chiar dacă nu avea încă asemenea sentimente şi presentimente sub formă de idei clare -. 27 septembrie 1918 Eu intenţionam să dau astăzi. şi atunci conferinţa trebuie să fie de sine stătătoare. poate. Dar. nişte lucruri care vă pot ajuta să vedeţi că a fost necesar ca Goethe să vadă anumite lucruri din lumea spirituală pentru a plăsmui scena aşa cum o avem astăzi. mai mult pornind de la această scenă. câteva remarci care să se lege. care se leagă. faţă de acele entităţi. dacă pot folosi o asemenea expresie pedantă . pe baza organismului său corporal.dacă îmi e îngăduit să folosesc această expresie atacată azi în mod frecvent de ştiinţă -. pe baza forţelor pe care le dezvoltă din propria sa organizare corporală. ci dintr-un alt punct de vedere. trebuie să avem în vedere faptul că omul este cu adevărat o fiinţă complicată. Goethe nu cunoştea.ceea ce este omul. îl voi face altă dată . faţă de acele fiinţe cu care omul. Mă voi referi la scena care va fi prezentată aici duminică la ora 18. Cine lasă să se deruleze prin faţa sufletului său scena despre care vom vorbi are ocazia să privească foarte adânc în sufletul lui Goethe. Nu se poate spune că în evoluţia lui Goethe poate fi dovedită prezenţa unei cunoaşteri clare a faptului că omul dobândeşte abia la mijlocul vieţii. ci voi lega de această scenă câteva observaţii spiritual-ştiinţifice. legând de existenţa acestei scene. Dacă vrem să ne edificăm într-un mod adecvat asupra acestor lucruri. propriu-zis. câteva expuneri spiritual-ştiinţifice. dar nu voi vorbi despre această scenă .din punct de vedere artistic. putem 81 . Dacă îl separăm pe om în felul acesta. a căror misiune specială în Univers culminează cu crearea omului. capacitatea autocunoaşterii. voi proceda puţin altfel.printr-o chimie spirituală. Noi ştim. care face apoi trecerea spre fantasmagoria Elenei. sub formă de idei clare.EXEGEZE SPIRITUAL-ŞTIINŢIFICE LEGATE DE “NOAPTEA CLASICĂ A WALPURGIEI” Dornach. după spectacol. Înţelegem acest lucru numai dacă ne dăm seama mai întâi în ce măsură este el o creatură . ca şi cea imediat următoare.30. pentru că spectacolul nu va avea loc deoarece câţiva actori s-au îmbolnăvit. Ne-am depărta foarte mult de la tema noastră de azi dacă aş vrea să vorbesc. cu siguranţă. la creatorii săi.

pe care vreau să-l sugerez aici prin culoarea portocaliu. cu substanţele pământeşti.reprezenta schematic lucrurile în felul următor. ca om? . care porneşte de la cunoaşterea de sine. şi nici nu survine. În prima jumătate a vieţii el nu are acea stare de conştienţă diminuată care. pentru cunoaşterea de sine şi pentru cunoaşterea lumii. dacă ne punem acum întrebarea: Ce ar deveni omul în cursul dezvoltării sale fizice în viaţa dintre naştere şi moarte dacă ar fi supus numai influenţei exercitate de aceşti creatori ai săi. Dar nu există nici starea de conştienţă diminuată. Dacă s-ar trezi cu adevărat mai târziu. a organizării care este înrudită. omul s-ar trezi. tot conform cu intenţiile creatorilor săi. El ar găsi conlucrarea. la întrebarea: Ce sunt eu. în cea de-a doua jumătate a vieţii. în modul cel mai intim. aş spune. omul este ţelul creaţiei zeilor. entităţile divine îi dau omului posibilitatea de a se pregăti în toate direcţiile în mod sănătos. dacă ar percepe legătura dintre om şi ierarhii. ce ar deveni el atunci? Atunci el ar deveni. pentru cunoaşterea de sine şi pentru cunoaşterea lumii legată de aceasta. i-ar forma organizarea corporală într-un cu totul alt mod. târziu. Şi atunci ele i-ar da ocazia. în condiţiile obişnuite. Dar nu se întâmplă nici una nici alta. la sfârşitul anilor douăzeci. chiar în prima scenă. aşadar. după ce a trecut de jumătatea vieţii. relaţiile dintre aceste ierarhii. Şi dacă ne întrebăm: Ce anume face ca lucrurile să nu se petreacă în 82 . nu ar fi nevoit să şi-o cucerească prin noţiuni abstracte. chiar dacă nu acea cunoaştere de sine plină de strălucire care este în intenţiile creatorilor săi. nu într-o viaţă de somn. Pentru că entităţile creatoare şi-au trasat sarcina de a-l face pe om în aşa fel încât el să dobândească. în prezent. acea cunoaştere de sine care ar putea să apară. Imaginaţi-vă că într-un punct oarecare al evoluţiei sale omul ar fi reprezentat prin acest cerc. şi atunci. aşa cum am arătat eu în cea de-a doua dramă-mister în cadrul unui dialog purtat de Capesius cu hierofantele. ca om pământesc. în lumea fizică. pentru om apare relativ devreme o anumită cunoaştere de sine. în trecut.lucru pe care. pe care vreau s-o reprezint prin acest cerc. saturnian şi mai târziu stadiul pământesc. aşa cum era în intenţiile spiritelor ierarhice de care aparţine el. în care omul ar fi străluminat de o inteligenţă superioară. nu-l poate face. şi ar examina cum se dezvoltă omul de-a lungul stadiilor lunar. aici am avea acest curent. ar găsi particularităţile ierarhiilor superioare. a organizării luate din domeniul pământesc însuşi. cu interacţiunea forţelor pământeşti. într-un anumit sens. dar el ar dobândi cunoaşterea de sine şi cunoaşterea lumii legată de aceasta într-o strălucire mult mai mare. aşa cum este el. prin organizarea lui corporală. acea fiinţă care se maturizează pentru autocunoaştere abia la sfârşitul anilor douăzeci. El şi-ar putea da cu adevărat răspuns. Aş spune aşa: Conform intenţiilor lor. Desen pagina 125 aşa cum vă sunt ele cunoscute din “Ştiinţa ocultă”. ceea ce el dobândeşte pe baza organizării corporale. solar. până la sfârşitul anilor douăzeci. Am atras atenţia asupra laturii îndoielnice a unei asemenea cunoaşteri pentru omul care încă nu s-a maturizat. El ar avea cunoaşterea de sine şi ca percepţie. dacă o urmărim în sens invers. nu de a sa proprie. ar ajunge să aibă o imagine a faptului că. aşa cum iese ea treptat din mâinile creatorilor săi spirituali. Dar. să practice cunoaşterea de sine într-o cu totul altă măsură decât o poate face omul astăzi. Dacă cineva ar merge înapoi. ce-i drept. dar într-o viaţă semiconştientă. în cadrul dezvoltării sale pământeşti. pentru a se trezi apoi la cunoaşterea de sine. Dacă urmărim entitatea umană.

aş putea spune. într-o formă modificată în mod arbitrar.ahrimanic. ceva extrem de important pentru propria sa viaţă. după cum ştiţi. bineînţeles. plină de strălucire. când e vorba de asemenea lucruri. cu ceea ce am sugerat mai înainte. eu subliniez mereu că în ştiinţa spirituală ne străduim să ne exprimăm exact.ajungem la ceilalţi curenţi care îl influenţează pe om. Ajungem la acel curent care. parte. Goethe era conştient de faptul că în anii patruzeci în sufletul uman apare ceva. a presimţit. că primul curent. aşa ceva ar fi total greşit. ele au de-a face cu alte lucruri. curentul care i-a dat posibilitatea de a avea deja în prima jumătate a vieţii o anumită cunoaştere de sine. Şi această cunoaştere bazată pe presimţire. Ei bine. Este foarte important să nu tragem concluzii greşite din cele spuse aici. dintre care numai unul e cel din care el face. nu zace în natura lui. şi îl găsiţi consemnat în “Ştiinţa ocultă”: curentul luciferic intervine în aşa-numita eră lemuriană. neglijent. atunci în noi ia naştere şi un sentiment pentru felul în care a încercat Goethe să facă să devină rodnică pentru el trecerea la cea de-a doua perioadă a vieţii printro influenţă intensă. dacă urmărim apoi lucrurile şi vedem ce fel de influenţă observă el la sine însuşi pentru cunoaşterea sa. este. care merge în adâncime. Dacă privim în intimitatea vieţii sufleteşti a lui Goethe mai profund decât vrea adeseori superficialitatea de astăzi s-o facă. Ceilalţi doi curenţi nu se află. ei se manifestă de-a lungul întregii vieţi. din cultura Italiei. în a doua jumătate a vieţii sale. Conform cu intenţiile creatorilor omului. conştienţa lui e făcută pentru o stare mult mai luminoasă decât aceea în care intră el în a doua jumătate a vieţii. ceva care îi poate oferi o lămurire asupra fiinţei umane într-un cu totul alt mod decât poate fi dobândită în prima jumătate a vieţii o asemenea lămurire. s-a revărsat în crearea părţii a doua a “Faust”-ului goetheean. Putem chiar indica momentul. de fapt.acest fel? Cine e vinovat de acest lucru? . la cunoaşterea de sine plină de strălucire. Dar în perioadele amintite din viaţa umană aceşti curenţi au de-a face. şi a presimţit foarte clar. sub influenţa unor impulsuri care există în ordinea lumii. să ajungă. se manifestă numai în prima jumătate a vieţii. de fapt. în a doua jumătate . În alte perioade. nimeni nu are voie să-i spună altcuiva că aici s-a spus: în prima jumătate a vieţii omul e luciferic. aşa cum i-o meniseră creatorii săi. curentul care nu lasă ca omul. pentru arta sa. prin propria forţă umană. în legătură cu cele dobândite prin călătoria în Italia. Şi un alt curent (albastru) se uneşte cu el. o altă fiinţă decât a fost în prima jumătate a vieţii. iar curentul ahrimanic în aşa-numita eră atlanteană. pe linia dezvoltării umane. cel luciferic. De aceea. ci s-a unit relativ devreme cu el. în cea de-a doua jumătate a vieţii. chiar dacă nu acea cunoaştere de sine descrisă. propriu-zis. că omul. în mod temporal cu ea. Aşadar. dacă putem spune aşa. ceva mai târziu. Nu trebuie să credem. omul este situat în sânul unui curent tripartit. aş putea spune. dar pe o presimţire foarte clară. Astfel. Şi în ştiinţa spirituală se păcătuieşte mult dacă nişte lucruri exprimate exact sunt duse afară. nu se poate spune că Goethe a ştiut ceva în mod absolut clar despre acea fază deosebită din evoluţia omului care survine pentru om la mijlocul vieţii. în lume. iar cel ahrimanic numai în a doua jumătate a vieţii. dacă simţim întregul dor al lui Goethe de a dobândi din cultura meridională. E curentul ahrimanic. ajungem la curentul luciferic (galben). Conştienţa lui e întunecată de curentul ahrimanic. ci se unesc. Dar Goethe a simţit. aşa cum este el acum ca om pământesc. Lui Goethe i-a fost mereu extrem de 83 . Asemenea neînţelegeri iau naştere adeseori şi e foarte important să nu ne lăsăm în prada lor. propriu-zis. despre care credea că n-o va putea găsi dacă va rămâne în vechile sale condiţii de viaţă. Aşadar.

chiar dacă de la o distanţă destul de mare. fiinţa umană. Faust. Aşadar. numai despre Homunculus. în mod spiritual.. măcar aproximativ. cum poate fi înviat ceea ce. o Grecie. tot ceea ce oferă. Aşadar. Dacă v-aţi fi născut ca grec sau şi numai ca italian . Şi. un fel de omuleţ minuscul într-o eprubetă. sub influenţa năzuinţei de autocunoaştere a lui Faust. de altfel. în regnurile naturii. propriu-zis. figura lui Homunculus a fost născocită de Goethe în legătură cu încercarea de a-l prezenta în “Faust” pe omul care caută cunoaşterea de sine. Eu am citat-o adeseori. ar fi existat deja din cea mai fragedă tinereţe forţa imaginativă prin care să vă reprezentaţi fiinţa umană compusă din diferitele ingrediente ale naturii. în cadrul cunoaşterii.. am observat-o cu admiraţie mereu crescândă şi am văzut că dvs. ceea ce este omul în realitate. el i-a scris lui Goethe o scrisoare foarte importantă. de fapt. figura lui Homunculus? Ea a devenit ceva ce reprezintă cunoaşterea omului de către om. voim ca oameni. aş spune. nu despre homo. o asemenea cunoaştere a fiinţei umane. ci 84 . totuşi. Şi în faţa lui Goethe stătea. Dar. nu corespunde absolut deloc existenţei naturii în aşa fel încât acest ceva să devină în cadrul cunoaşterii. Schiller îi atribuie lui Goethe încercarea de a cunoaşte fiinţa umană prin îmbinarea tuturor detaliilor ce pot fi dobândite prin cunoaşterea regnurilor naturii. de fapt. aţi fost nevoit să naşteţi în sufletul dvs. vă străduiţi să sintetizaţi.în dvs. în comparaţie cu ceea ce este omul în realitate. chinuitor: noi ne aflăm în lume ca oameni. că în cadrul unei asemenea cunoaşteri a fiinţei umane nu se creează niciun om. încetul cu încetul. de altfel. ci. a luat o asemenea formă încât în “Faust” căutarea autocunoaşterii umane avea să se exprime într-un mod cu totul deosebit.scrie Schiller -. Ce a devenit. Goethe a născocit figura lui Homunculus. şi despre care el ştie atât de puţin încât cunoaşterea sa nu se referă.spune Schiller . simţim. Schiller scrie: Eu am privit de mult timp. şi a întregii drame “Faust”. se adună la un loc şi îl plăsmuiesc pe om? Cum ne putem reprezenta acest lucru? Aceasta a devenit pentru Goethe o problemă arzătoare. la un homo. natura şi cursul vieţii dvs. Acestei întrebări arzătoare chinuitoare i s-a alăturat în sufletul lui Goethe o alta: Cum poate fi trezit. În legătură cu aceasta.Efortul de a ajunge la cunoaşterea de sine poate fi observat în modul cel mai interesant dacă urmărim evoluţia lui Goethe în lumina justă. Ia gândiţi-vă: când Schiller a legat prietenie cu Goethe. ca ingrediente ale existenţei pământeşti. Ce putem şti despre om. ca ideal al cunoaşterii. într-adevăr. gândurile care îi spuneau că. ci fac legătura dintre nişte observaţii spiritual-ştiinţifice şi drama “Faust” a lui Goethe.încă nu când el a scris părţile din tinereţe ale “Faust”-ului său -. Ce putem şti despre om? În anumite ceasuri îl năpădeau. încetul cu încetul . azi nu vorbesc din punct de vedere artistic. de fapt. pentru că v-aţi născut în natura noastră nordică.greu să se apropie de întrebarea: Cum ajungem la cunoaşterea de sine? . După cum am spus. Şi adeseori în faţa lui Goethe a stat gândul arzător. ci doar un omuleţ. şi să înlocuiţi prin imaginaţiune ceea ce nu se află în natura dvs. spirituale. crearea personajului său. în faţa căreia orice orice alt intelect ar eşua. dar ştim ceva. Ideile pe care ni le formăm despre om sunt. pentru că e caracteristică atât pentru prietenia dintre Goethe şi Schiller. O sarcină eroică . dacă luăm la un loc tot ceea ce ştim despre substanţale. gândim. prin cunoştinţele pământeşti se poate dobândi foarte puţin din cunoaşterea fiinţei umane. despre forţele Pământului? Cum ne putem imagina că tot ceea ce ne înconjoară. natura şi din totalitatea întregii activităţi a naturii să compuneţi în cele din urmă. un Homunculus. în spiritul dvs. cât şi pentru întregul caracter sufletesc al lui Goethe.

măcar pe departe. dar nu au niciun fel de reprezentări cu care să poată cuprinde viaţa grecilor. presimţind într-un mod mai mult sau mai puţin clar . totuşi. că vrea să-l ducă pe Faust în Grecia. cum a fost antichitatea greacă. cine crede că Goethe a fost un asemenea filistin pedant. pentru ca din Homunculus să apară. Goethe a crezut fără încetare că ajungem să avem o impresie importantă. Elena a oferit doar punctul de legătură pentru aceasta. el ştia că sufletul uman trebuie să se transpună pe căi diferite în realitate şi în adevăr. Şi. care pot fi dobândite din sânul lumii nordice. punându-şi o asemenea întrebare. Acest sentiment stă la baza faptului că el îl face pe Faust să se îndrepte spre lumea vechii Grecii. un homo. aşa cum erau grecii. cu un strat mai jos decât 85 . probabil că el ar fi răspuns: Ah.cam aşa ar fi răspuns Goethe . ea însăşi este pedantă. şi el presimţea că există multe direcţii în cunoaştere. cu mâna pe inimă: Ce părere aveţi .numai la un Homunculus. Dar tocmai acest lucru se străduia Goethe să-l facă . acela nu înţelege nimic din Goethe. chinuitoare -.despre ceea ce au gândit şi au simţit sau gândesc şi simt oamenii din jurul dvs. în sufletul său.dar. cine crede că Goethe a presupus fie şi numai pentru o clipă că ne putem informa cumva asupra naturii umane.altfel ştiinţa n-ar fi o ştiinţă autentică. raţionalist. pe Homunculus. plină de prospeţime. în continuarea dramei sale. Dacă cineva l-ar fi rugat pe Goethe să spună. despre vechii greci? -. această întrebare a devenit pentru el arzătoare. să se apropie de Grecia. filosofică. în mod uman. ca om. filistină şi raţionalistă -. pe care unii o consideră singura justă. el încearcă să arate ce poate trăi omul pentru a-şi extinde cunoaşterea despre fiinţa umană. în prezentul lui Goethe -. de Grecia. în drama “Faust”. omul în cadrul vieţii lui sufleteşti drept cunoaştere despre om. fortificare a cunoaşterii fiinţei umane şi a capacităţii de percepţie a fiinţei umane . O convingere a lui Goethe. într-un anumit sens. să trăiască omeneşte printre greci. Goethe ştia foarte bine că sufletul uman nu poate găsi adevărul doar pe cale gândirii sau a acelei activităţi care există în planul fizic. şi să-şi asimileze cultura. profundă. gândesc şi dau la tipar în legătură cu Elena a grecilor.o să exprim acest lucru cam radical . dacă ne încadrăm în modul vechilor greci de a plăsmui gândurile. Şi cine crede că Goethe a fost un filistin raţionalist. nu este decât o direcţie de cunoaştere. De aceea el îl arată pe Wagner producându-l pe acest omuleţ. în plenuitudinea şi totalitatea ei. pentru ca Faust să trăiască acolo. în jurul căreia s-a iscat atâta dezbinare şi ceartă etc. toţi reprezentanţii unei ştiinţe moderne . ca femeie greacă.scriu. toate acestea sunt nişte bleavuri. nu sunt suficient de maleabile şi de flexibile pentru a extinde cunoaşterea de la Homunculus la fiinţa umană. Goethe cunoştea bine acel mod de a te apropia de adevăr care se desfăşoară. o femeie greacă ieşită din comun. Convingerea lui Goethe era aceea că mergem pe o cale mai bună dacă încercăm să îmbrăcăm ceea ce îşi poate cuceri. prin reflecţii ştiinţifice obişnuite. în sensul modern al cuvântului. Oamenii vorbesc despre viaţa vechilor greci. aşa cum trebuie să fie. dacă mă pot exprima astfel.aşadar. Goethe era conştient de faptul că acea cale abstractă. în cunoaşterea lui bazată pe presimţire. De aceea şi Faust al său trebuia. în sensul modern al cuvântului. era aceea că reprezentările care pot fi dobândite numai în prezent . dacă îmbrăcăm această cunoaştere în nişte reprezentări de felul celor pe care le avea o epocă rămasă mai aproape de natură.să se apropie cu adevărat mai mult. Înălţare şi extindere. sau uscături filistine! Fiindcă ei tot nu ajung să o cunoască pe Elena şi nici pe vreun alt grec sau grecoaică. eu consider că toate acestea sunt prostii.iată ce trebuia să se formeze în Faust. cea mai frumoasă femeie greacă. Ceea ce pedanţii noştri . de fapt. fiindcă. naturalist-ştiinţifică a cunoaşterii. Dar noi trebuie să avem în vedere faptul că.

Un filosof. când omul se scufundă în această lume. nu se mai raportează aşa cum trebuie la ceea ce se petrece acolo. omul se apropie deja mai mult de ceea ce urzeşte şi fiinţează sub suprafaţa acestei existenţe dacă . oricât de sporadic. dar ne putem înţelege. în această regiune. anul trecut: conţinutul viselor e prea puţin important. fiinţial. aer. apă. să atingă ideea că în visele sale omul se apopie de enigma lumii. acolo nu mai are niciun sens să folosim cuvintele amintite în acelaşi fel în care o facem aici referitor la lumea în care ne 86 . Când ne cufundăm în această sferă. el n-ar fi devenit.numai să nu mă înţelegeţi aici în mod greşit -. şi care e atât de preţuită de toţi pedanţii. de pe poziţia conştienţei de veghe diurne. nişte interpreţi. ceea ce se află în starea de agregare solidă. dacă nu ar fi corectat mai târziu această greşeală îngrozitoare de profesor universitar prin nişte lucrări de teoria cunoaşterii foarte pedante. într-o cărticică intitulată “Fantezia visului”. dar care trădează. trează. În trecut se spunea: pământ. în această regiune. în orice caz. totuşi. căruia i s-a dat voie să ţină la Basel. ai cărei interpreţi sunt visele. în mod sigur. ceea ce se află într-o stare de agregare de aşa natură încât. legătura dintre viaţa de vis şi realitatea umană mai profundă. dacă el simte şi priveşte cum din subconştientul lui se înalţă. vizibilă pe cale senzorială. în starea de trezie diurnă. iar ceea ce pătrunde aceste trei substanţe poate fi numit foc sau căldură. haotic. foc sau căldură. foc. Jena şi Leipzig prelegeri de filosofie! Fiindcă e un mare păcat împotriva ştiinţei moderne să atragi atenţia asupra unui asemenea aspect. dacă nu e închis în ceva. dar importantă e desfăşurarea dramatică interioară a viselor. în care reprezentările noastre isteţe se dau de-a berbeleacul. se dilată foarte mult. el se situează în sânul întregii ordini cosmice altfel decât se situează când se află în starea de conştienţă obişnuită. astăzi se vorbeşte despre stări de agregare şi ele sunt denumite puţin altfel. a îndrăznit. Würzburg. cuvintele pe care ni le-am format aici pentru lumea senzorială. apă. când suntem în pura viaţă de vis nu putem sesiza care este deosebirea dintre viaţa în starea de conştienţă diurnă. Acolo nu există aşa ceva. faptul că în viaţa de somn omul se află într-o sferă în care e mai aproape de urzirea şi fiinţa plină de conţinut din care creşte şi realitatea vizibilă. Da. când se află în viaţa de somn şi că atunci din aceste trăiri se ridică la suprafaţă nişte lucruri care. dar foarte timid. în starea de veghe diurnă. Johannes Volkelt. poate fi numit aer. jos. mai aproape decât este el între trezire şi adormire. visele. Într-o anumită privinţă. în anii ‘70. aşa cum erau numite ele mai demult. Cunoaştem aceste lucruri din “Ştiinţa ocultă”. chiar dacă proşti. fiinţând şi urzind. Oh. nişte vise pline de sens. Dar ştiinţa spirituală ne poate conduce jos. despre lumea înconjurătoare. Putem numi pământ ceea ce e solid. acel profesor Johannes Volkelt. aer. jos. trează. jos. Examinaţi elementele obişnuite. totuşi. în regiunea din care se înalţă. asupra faptului că omul se cufundă într-un curent cosmic real. e foarte departe de tot ceea ce urzeşte şi fiinţează în lume drept temelie a existenţei. Aici încetează până şi vorbirea umană să-şi aibă sensul ei adevărat. dacă folosim vechile expresii. Bineînţeles. Am spus-o adeseori. dacă mă pot exprima astfel. ceea ce se află starea de agregare lichidă poate fi numit apă. astfel că nu e voie să le luăm în forma lor nemijlocită. Nu putem exprima ceea ce are loc acolo.se derulează viaţa conştientă obişnuită. De aceea este atât de dificilă comunicarea. care sunt desemnate prin cuvintele: pământ. noi putem facce acest lucru când vorbim aici. se prezintă numai ca imagini. pe care omul actual ajunge să o cunoască numai datorită faptului că are vise. pentru că aici există lucrurile. cu ajutorul cuvintelor aşa cum sunt folosite ele de conştienţa de veghe. Această viaţă de conştienţă care se desfăşoară în starea trează de peste zi. şi acea viaţă prin care trecem când ne aflăm acolo. care sunt nişte interpreţi. Acolo.

După cum vă veţi da seama uşor. Nu vă puteţi reprezenta aerul-apă aşa cum vă reprezentaţi astăzi. Noi putem descrie uşor asemenea fiinţe. Lumile mai vechi. dar nu e chiar atât de neasemănătoare cu lumile mai vechi din care s-a dezvoltat cea actuală. Aerul nu e aer. astfel încât ele ar fi cu totul şi cu totul foc.este plăsmuită. Acolo pământul nu e pământ. dacă vrem să concepem în acest fel evoluţia lumii. apa nu e apă.puteţi afla acest lucru din descrierea făcută de mine în “Ştiinţa ocultă” . deja lumea solară . vă reprezentaţi alăturate apa şi aerul. acest aer-apă. Nu are absolut niciun sens să vorbim despre aşa ceva când ne cufundăm într-o lume care este şi ea o relitate. este foarte neasemănătoare cu aceea pe care o vedem noi astăzi de la trezire şi până la adormire. nu ne putem apropia fără să ne imaginăm că ceea ce în lumea noastră actuală nu mai e vizibil. era impregnat cu un alt pol. în schimb. nu ceea ce astăzi este atât de drăguţ separat. există acolo. şi el a pierdut cu totul celălalt pol. care în trecut era unitar ca substanţă. Dar omul nu are voie să-şi introducă în această lume corpul fizic. În trecut. apa şi aerul. pentru că noi nu am putea respira aici cu corpul nostru fizic. Acest element intermediar dintre pământ şi foc şi acela dintre aer şi apă. trebuie să facem în aşa fel încât să ne reprezentăm următorul lucru: Când ne întoarcem la nişte stări de evoluţie mai vechi ale existenţei noastre. Această situaţie a luat naştere prin faptul că aerul-apă. În schimb.o cunoaşteţi din dramele-mister scrise de mine . pe care îl avea aerul-apă. s-a diferenţiat. alăturate. şi despre care putem spune că e situată sub pragul conştienţei sale. Dar de aceste lumi. focul-pământ.care nu are nevoie de aer ca să respire. el constituia o unitate. dacă pot spune aşa. de îndată ce intrăm într-o altă regiune a existenţei care trebuie sesizată printr-o altă conştiență. e de înţeles că noi nu ne putem afla în această lume cu corpul nostru fizic. Îl trăim în această altă stare de conştienţă prin cu totul alte forme de gânduri decât de obicei. ce-i drept. într-un anumit sens. Aerul-apă s-a despărţit în aceste două contrarii. care încă în trecut existau în mod fizic. 87 . ci un anumit element intermediar între aer şi apă. şi ca lume fizică. un fel de fum apos. dar trebuie sesizată cu o altă conştienţă. pământul-foc. dacă le cunoaştem. Dar prin aceasta nu este desemnat fumul fizic de astăzi. ci care respiră lumina. stă liber în faţa ochilor. am putea spune. numit încă de vechea limbă ebraică “ruah” (în germană Rauch = fum). Dar acolo. pentru că nu ar putea repira şi ar arde în ea. ceva între pământ şi foc. există foarte bine ceva care poate fi considerat element intermediar între aer şi apă. din punct de vedere istoric-cosmic. ele nu ar mai fi altceva decât foc. Astăzi omul a coborât. Acolo nu mai există deloc lucrurile pe care conştienţa materialistă obişnuită le consideră absolute. fiindcă în această lume nu există aer. Astăzi dvs. dar ea este o fiinţă . există acolo într-o lume din care se înalţă ca nişte vârtejuri visele noastre. şi aerul-apă. Lumea pe care o întâlneşte omul acolo. Astfel încât. pe care omul le trăieşte astăzi numai în stare de somn. ci este desemnat acel element intermediar între apă şi aer. în aşa fel încât în ea clocotesc împreună.aflăm cu conştienţa noastră de veghe diurnă. Eu am descris o fiinţă care poate respira în această lume. trebuie să ne reprezentăm aceste stări de evoluţie mai vechi asemănătoare cu ceea ce atingem astăzi când ne cufundăm în lumea căreia îi aparţinem între adormire şi trezire. Totuşi. de fapt. de la adormire şi până la trezire. este vizibil. omul e unit cu această lume şi visele ţâşnesc la suprafaţă din această lume. aşa cum există astăzi în mod fizic lumea noastră. un element pe care ar trebui să vi-l reprezentaţi în sensul că metalele noastre ar deveni treptat arzătoare şi atât de înrudite cu focul încât. Şi mai există un element intermediar. De aici vedeţi deja cât de relative sunt aceste lucruri. apă şi aer. Trebuie să pătrundem în această lume cu sufletul nostru aflat între adormire şi trezire.

Celălalt element. Fiindcă această stare dispare. din cauza acestei lumi nesigure în care vă cufundaţi. în mitologie. dacă ne reprezentăm apa aşa cum şi-o reprezenta o ştiinţă mai veche. . ce a pătruns oare în om. în elementul tălăzuitor. aşa cum s-au mai păstrat în mit. în acelaşi timp. după propria dorinţă. e ceea ce lucrează drept foc în economia naturii. datorită căreia el e planeta solidă pe care se poate sta. ia gândiţi-vă. aceeaşi forţă a întreţesut în fiinţa omului ceea ce poate fi caracterizat sau reprezentat prin natura de sfinx. pentru care noi avem azi pământul. Sirenele se simt numai din punct de vedere spiritual ca aparţinând apei. Şi printre entităţile care se raportează ca pol opus la pământ. respectiv de aerul-apă. Iar activitatea lui Seismos. în actul de cunoaştere. Iar în aerul-apă. se număra. în scena despre care vorbim acum. ci în care doar percepeţi alternativ stări de lumină şi întuneric .opus aerului-apă. elementul spiritual care e legat de aerul apă la fel cum e legat aerul de apa noastră. la început.aerul-apă s-a scindat el însuşi în cei doi poli. după cum aerul îşi produce în vânt sunetele în mod haotic. în mod absolut palpabil. în acea epocă din ordinea cosmică în care. pentru că aceasta a devenit deja mai densă.fiindcă în vremurile vechi omul se afla în sânul acestui element tălăzuitor şi urzitor. aşa cum se raportează căldura actuală şi focul actual la pământ. acela pe care Goethe îl numeşte.E aer-apă şi aici sunt sirene. în general. apă şi aer. şi din care se ridică visele. Astfel încât despre lumea la care ne referim aici se poate spune: E apă şi aer. după cum v-am spus -. sau. Aşadar. sirenele fac parte dintre acele fiinţe elementare care constituie celălalt pol al aerului-apă. Dar. într-o sferă unde nu aveţi pământ solid sub picioare. trebuie să ne reprezentăm o anumită realitate. El ştia că aşa este cu lumea în care intrăm de la adormire şi până la trezire şi pe care o regăsim când. Şi. ne întoarcem privirea îanpoi. o dată cu formarea Pământului solid? Ce l-a luat în stăpânire pe om? Natura de sfinx! Aceasta conferă. ceea ce ţine de apă. aş spune. de fapt.imaginaţi-vă ce frică v-ar cuprinde. ce frică v-ar cuprinde dacă v-aţi vedea transpuşi brusc. Seismos. la fel ca grecii. nu aşa cum se întâmplă doar în vis. Şi printre entităţile care ţin de aerul-apă se numără şi acele entităţi pe care mitologia greacă. tot ceea ce ar trebui să fie pământ. că ele au legătură cu apa. în aşa fel încât el a putut sta pe un teren solid. O dată cu ceea ce i-a dat Pământului forma solidă. în acest element care se tălăzuieşte şi se învolburează! Ce a pătruns oare în om. elementul spiritual produce. punctul de echilibru solid. Şi spiritele elementare care ţin de aerul-apă s-au mai păstrat în mit. nu cu apa de astăzi. conceput drept forţă cosmică. dar. oricine e familiarizat cu realitatea simte că Goethe avea o cunoaştere bazată pe presimţire a acestor lucruri. Dar. 88 . când ne întoarcem la vechea existenţă solară. asupra lui atrage atenţia Goethe. sirenele. ci dacă v-aţi vedea transpuşi brusc într-un element. ele sunt. Şi. sau vă puteţi răci sau vă puteţi încălzi în elementul foc. aici vă puteţi topi. aşa cum trebuie să fi fost odinioară . şi deasupra avem focul sau căldura. tot astfel. care ţinea de natura spiritelor elementare. Dacă vrem să ne formăm o reprezentare despre ceea ce era celălalt pol . mitologia veche. aşa cum descrie Goethe problema. ecourile unor adevăruri vechi. pe care o percepem şi în lumea în care omul se află între adormire şi trezire. le numea sirene. Când face să apară. care a coborât cu totul sub apă. spre stările originare ale existenţei noastre actuale. ceea ce ţine de această apă precum aerul de apa actuală. e numai un pol opus al vechiului aer-apă. noi trebuie să ne reprezentăm că alături de aerul-apă exista ceva care era real din punct de vedere spiritual. fiind conştienţi. în care nu puteţi respira. Totul e de foc. în sirene. Asupra acestui lucru atrage atenţia mitul grec. printre alte spirite elementare. iarăşi a fost ceva: a fost pământul-foc sau focul-pământ. el arată.

Şi sfincşii constituie elementul solid. ne pune imediat în faţă sfinxul: Sfincşii-ocupă iarăşi locul. Şi el crede că poate caracteriza cel mai bine acest lucru apelând nu la noţiunile noastre actuale. pentru că oamenii ar fi cuprinşi de o frică fără margini.se descrie această lume despre care am vorbit mai înainte. luate de la stările noastre de veghe. Şi acum el face să apară lumea. ci de a deveni homo. fără îndoială. esenţialul este să ajungă de la homunculus la homo. numai de la adormire până la trezire. Dar. ci la noţiunile grecilor. când spiritele se comportă la fel ca sirenele. De aceea. introducându-ne în acestă lume cosmică veche. De ce o face el să apară? Pentru el. aţi simţi. pe acestea le consideră mai flexibile şi mai potrivite. imaginea sa despre lume trebuie să se extindă. De jur împrejur totul se tălăzuieşte. de a înţelege atât de mult încât să poată deveni om. ci la polul opus aerului-apă se află sirenele. Toate se hurducă-n leagăn! Dacă v-aţi cufunda în această lume. De jur împrejur toate tălăzuiesc. se atrage atenţia asupra faptului că omul a găsit punctul de sprijin. Aşadar. Vremi de spaimă şi cutremur! Ce mai clatin ce mai tragăn. acest Hin-und Widerstreben [expresia tradusă din “Faust”]! Grozăvie de nespus! dar acum vine cugetarea: Dar pe noi . aşa cum nu ar trebui să se tălăzuiască acum. tot ceea ce a trăit el în vremurile vechi. el transpune totul în Grecia. în “Faust”-ul său. esenţialul este ca Homunculus să dobândească perspectiva de a nu rămâne doar Homunculus. la polul opus pământului nu se află focul. 89 .sfincşii. nu ne urneşte. de se porneşte Iadu-ntreg. în la polul opus apei nu se află aerul. Goethe prezintă ceva care poate fi trăit. . ca Seismos. Şi Goethe face acest lucru într-un mod atât de adecvat. iar la polul opus focului-pământ sau pământului-foc se află ceva de felul lui Seismos. El crede că poate caracteriza mai bine tot ceea ce trăieşte omul astăzi de la adormire până la trezire. de fapt. încât. crezând că acolo poate s-o scoată la capăt mai bine cu reprezentările care sunt luate de la natura greacă. poziţia de echilibru: Ce prelung.În această scenă. chiar de s-ar dezlănţui tot iadul. ce groaznic tremur.

altor vremuri. reuşesc mai degrabă să fac în aşa fel încât Homunculus să devină homo. respectiv stupul de albine. dacă rămân la activitatea lor ştiinţifică. aici aflăm ceva şi despre modul atât de inegal în care se află. atunci.În reprezentările umane se revarsă întotdeauna ceva dintr-o asemenea concepţie. ci într-o altă lume. de exemplu. dacă privim fiinţele ce locuiesc în ea aşezate una lângă alta şi credem că sunt aşezate una lângă alta. acestea sunt nişte fiinţe care aparţin. Dar. Din această cauză iau naştere nişte reprezentări confuze. ei nu pot să spună nimic esenţial în legătură cu întrebarea: De ce trebuie să fim uimiţi de această lume care e impregnată peste tot de o inteligenţă. dacă integrez scenei cu Faust nişte reprezentări de felul celor ce pot fi dobândite când omul trăieşte în mod conştient lumea dintre adormire şi trezire. a insectelor. ce ar trăi dacă ar avea în acest fel o conştienţă despre o stare cosmică trecută a Pământului. nu voi realiza nimic care ar putea să facă din Homunculus un homo. Le poţi înţelege numai dacă . toată această populaţie. În această lume omul mai trăieşte şi alte lucruri. Şi din această cauză iau naştere nişte teorii pline de fantezie. unică în felul ei. obişnuită. Când vin ignoranţii ştiinţifici şi descriu această lume. şi. fireşte. în general. dar reprezentările lor sunt influenţate de ceea ce trăieşte în subteranele existenţei. şi asupra lumii furnicilor. fiinţele care locuiesc alături de noi în Univers. pe care el ne-o aduce aici în faţa ochilor şi pe care omul o trăieşte între adormire şi trezire. pentru că aici se vede că în aceste teorii avem nişte aluzii foarte uşoare la alte epoci mai vechi din viaţa Pământului. Forel. aşa nu iese nimic.oricât ar suna de paradoxal. dar prin focul-pământ . majoritatea reprezentărilor actuale sunt confuze. care s-a ocupat atât de mult de furnici. în stadiile lor de evoluţie. Numai când le traducem în vorbirea pe care ar trebui s-o folosim de la adormire până la trezire. atunci oamenii povestesc tot felul de lucruri uimitoare despre furnici. ajungem la concepţia că acestea sunt nişte forme rămase în urmă din vremuri trecute sau forme care trăiesc anticipat ceea ce urmează să vină în alte apoci de mai târziu. în care omul trăieşte în prezent. nu poate fi înţeleasă dacă nu ne este clar faptul că Goethe a vrut să facă să apară ce ar trăi omul dacă de la adormire şi până la trezire ar deveni conştient. dintr-un punct de vedere mai înalt. Ele se fac auzite în vorbirea umană cotidiană.am expus-o în alte locuri şi în alte momente drept concepţia noastră spiritualştiinţifică -. având toate acelaşi rang. în formele lor. ciudat. Dar totul merge mai departe. ci prin pământul-foc -. În această lume urmează să fie dus Homunculus. Oamenii n-o ştiu. ce intens trebuie să fi presimţit Goethe o cunoaştere spiritualştiinţifică. numai atunci aceste teorii încep să aibă un sens. aşa cum începe ea aici. Ia gândiţi-vă. se amestecă în reprezentările actuale. asupra lumii 90 . dacă-mi daţi voie să mă exprim şi aici în mod radical: Ei bine. Goethe nu-l face pe Homunculus să se cufunde în lumea ştiinţifică filistină. Şi întreaga scenă. dacă studiem. cum sunt albinele. atunci reuşesc mai degrabă să am o cunoaştere a omului. Nu înţelegem nimic. Dacă observăm nişte furnici sau nişte albine. De aceea. dacă înfăţişează aceste lucruri într-un mod atât de adecvat. într-o măsură mai mare sau mai mică. Dar dacă apelez la asemenea reprezentări şi le primesc în sufletul uman. lucru care pentru nişte epoci mai vechi ale evoluţiei cosmice este foarte just. dacă apelez la reprezentările ştiinţei filistine. ci asupra muşuroiului de furnici luat în ansamblu. unor vremuri care se prelungesc până în vremea noastră. dar absolut nimic despre această lume. cum ar fi. dacă nu ajung la ştiinţa spirituală.nu prin focul actual. Teoria conform căreia munţii sau format prin foc. Nu asupra fiecărei furnici în parte. Parcă Goethe ar fi vrut să spună. ajungem la concepţia . filistină. numai dacă le traduci. aşa stau lucrurile -.

Dar lucrurile nu s-au petrecut fără luptă. Goethe descrie lucrurile într-un mod atât de potrivit. care ţin de apele actuale. Omul aude ceva. făcând să apară un vis. trezire care exprimă o luptă din Cosmos. şi atunci nimerim într-o luptă absolut asemănătoare cu lupta care s-a dat când lumea cea veche s-a transformat în cea nouă. care ţine de o epocă cosmică veche şi el face să transpară acest lucru în scena despre care vorbim acum. o rasă care nu prea îşi are locul pe Pământul actual. Lumea furnicilor se simte anacronică în lumea actuală. frica îl 91 . Descriind o lume trecută. încât. care apar în această scenă. a unui neam cum este. Faptul că e vorba de o trezire este exprimat de Goethe atât de clar. ca expresie a vechii ordini a lumii. aşa cum îl vedem iarăşi. şi natura sufletesc-spirituală a altor animale. De fapt. toate aparţin. de jos. fiindcă ea este ceea ce avem în ambianţa fizică pământească. el face să apară furnicile. Atunci ne apropiem de lumea senzorială şi încă n-am părăsit cu totul lumea de acolo. în acelaşi timp. şi face trimitere la nişte stări mai vechi ale Pământului.Goethe indică acest lucru în mod absolut clar să aducă la o conştienţă clară. aproape tot neamul insectelor. Şi. pe care el a crezut că le poate pătrunde mai bine cu ajutorul reprezentărilor greceşti decât cu ajutorul reprezentărilor actuale. Aici apare întrebarea: Poate fi observată şi această luptă? Da. pentru o altă sferă a realităţii. care ţin de vechea lume. această luptă poate fi şi ea observată! O observăm atunci când putem surprinde momentul trezirii dintr-un vis perceput în mod foarte clar când trecem într-o stare nu absolut trează. în mod imaginativ-imagistic. cu toate că furnicile şi-au cucerit o natură fizică în această existenţă pământească. de o cu totul altă natură. Groaza. cel al furnicilor. el face să apară furnicile. dintr-un anumit punct de vedere. Ele nu au prea mult de-a face cu aceasta. Există deosebiri extraordinar de mari între natura sufletesc-spirituală a neamului insectelor. Ia gândiţi-vă cât de adecvat o descrie Goethe. când aceasta e dezvoltată complet. nu prea au nişte tovarăşi propriu-zişi. Homunculus. Celelalte animale sunt cu totul altfel.albinelor. unei lumi trecute. cum a luat naştere lumea noastră? Nu-i aşa. Când vechiul s-a dezvoltat devenind ceva nou s-a dat o luptă cosmică grandioasă. Noi am vorbit astăzi despre starea cea veche şi asupra celei actuale nu trebuie decât să atragem atenţia. făcând să se formeze un munte. de fapt. o raţiune care e mult mai inteligentă decât raţiunea noastră bazată pe creier. a piticilor. ci fiinţele elementare spirituale pe care Goethe le face să apară sub forma pigmeilor. o trezire. Ceea ce ţine de prezent ajunge în luptă cu ceea ce ţine de vechea epocă: pigmeii. el înfăţişează şi trezirea din acest vis. totuşi. apropierea cocorilor lui Ibykus. care se ocupă apoi de ceea ce muntele a adus cu el în existenţă. în perioada dintre adormire şi trezire. aşa cum s-a ridicat el în cadrul unei evoluţii cosmice trecute. în general. încât el sugerează ce provoacă adeseori trezirea. jos. de fapt. atât de departe! Fiindcă pentru omul actual nu este posibil . Dar el arată că tovarăşii furnicilor sunt cu totul alte fiinţe. ci suntem pe cale de a ne trezi. Şi aici. tovarăşii furnicilor nu sunt formele animale fizice din zilele noastre. ele se află într-o relaţie de rudenie cu aceştia. Prin urmare. luptă cu egretele. Prin urmare. deplină. ceea ce are loc acolo. Şi acum. ea şi-a dezvoltat starea actuală din starea cea veche. Se dă această luptă. Furnicile. Goethe ştie de această natură a neamului furnicilor. se află într-o relaţie de rudenie mult mai apropiată decât cu aceste fiinţe actuale. când încă nu ne trezim. Şi faptul de a zări lupta înseamnă. de exemplu. Goethe ne arată în prima parte a scenei ce poate trăi omul în starea conştienţei de vis. care mai apare în mod spiritual în vis. a dactililor. atunci când ne trezim treccând dintr-o stare de somn adânc într-o stare de somn mai puţin adânc. e revărsată o raţiune cosmică. şi aceasta trece apoi în realitatea exterioară. Ei bine. sunt. Lucrurile nu merg. ci într-o stare de semi-trezie.

istoria filosofiei mai noi. Thales este. filistinul originar. o şi spune într-un mod absolut neechivoc. nu credeţi că se poate face prea mult cu lumea viselor.împiedică pe om să facă acest lucru. Goethe ştia de grecii vremurilor mai vechi. de care ţin pigmeii. într-un anumit mod. de fapt. concepţiile lui Anaxagoras sunt în declin. ci drept apă. chiar dacă sunt mai înalte. Goethe prezintă lumea lui Seismos. el declară că. Cum ar fi cu filosofia? Cum ar fi dacă i-am întreba pe Leibniz sau pe Kant care este omenescul adevărat? În acest caz. Ei erau. şi aşa mai departe.chiar am spus acest lucru în cartea mea “Enigmele filosofiei” . Se ajunge la luptă între apă şi foc: pigmeii luptă cu egretele. mai cunoaşte încă foarte multe lucruri din vechea înţelepciune misterială. să ia naştere. de fapt: aer-apă. aşadar. într-un fel sau altul. Şi apoi se dă aceeaşi luptă. În gândirea. care se leagă. un homo. elementului apă. Homunculusul nu îndrăzneşte să pătrundă în această lume. dar el nu credea că ei pot pătrunde în esenţa omului. în prima parte a acestei scene. De aceea. aşa cum îl înfăţişează aici Goethe. în viaţa umană. dintre care unul. În mod îndreptăţit . într-un anumit sens. tot ceea ce are legătură. totodată. care are misiunea de a inaugura concepţia filistină despre lume a perioadei a cincea postatlanteană. respectiv cu lumea somnului. Când apare din nou. ce-i drept. cu concepţiile lor. mai ales despre tainele pământului-foc. dvs. Aşadar. se mai prelungesc reprezentările pe care le avuseseră vechile Misterii şi care erau legate de procesele din pământ-foc. Astfel. el face ca Homunculusul să întâlnească doi filosofi greci străvechi. ce-i drept. în filosofia raţională a lui Anaxagoras. unde îşi face descrierea încă pe baza experienţelor din lumea visului. îl caracterizează nu drept aer-apă. dar. nu. chiar dacă e vorba de o frică inconştientă. dar nu vrea să intre în această lume. şi că o dată cu Thales începe epoca cea nouă. numai că transferată sub o altă formă în intelect. Şi. la transformarea lui Homunculus în homo. pe de o parte. drept reprezentanţii 92 . Am descris adeseori acest lucru. ce-i drept. el opune acest element focului: apă. între pigmei. pământ-foc. nişte raportări la misterele aerului-apă. nu vrea să pătrundă aici. Goethe ar fi luat o mină foarte sceptică. dar numai într-un mod obscur. că ei ar putea contribui. Şi aici el credea că te poţi apropia mai mult dacă foloseşti reprezentări greceşti. Ar dori s-o pornească pe calea sa de la homunculus la homo într-o lume mai puţin primejdioasă. în general. reminiscenţe ale unor reprezentări vechi. începe cu Thales. de tainele aerului-apă. Dar cele ce-am văzut în lung şi-n larg Parcă-mi retează-o parte de dorinţă. în care Homunculusul încă nu vrea să se cufunde. mai aproape de vechile concepţii ale Misteriilor care mai ştiau ceva despre acea lume spirituală din care spre om se ridică la suprafaţă numai visele. în care au trăit Anaxagoras şi Thales. aceasta o lume primejdioasă. fiola să mi-o sparg. Anaxagoras. adică vrea ca din el să se dezvolte un homo. el vrea. Plutesc aşa de colo-ncoace Şi-aş vrea în sens deplin să iau fiinţă. Nerăbdător. în capul uman. Dar cum ar sta lucrurile cu filosofia? Filosofii reflectează la enigmele lumii. de aceea. o mină foarte neîncrezătoare! El le-ar fi atribuit filosofilor moderni tot felul de lucruri bune. Goethe arată că. cu forţele creatoare ale lui Seismos. istoria fiosofiei. pe care îl face să devină în epoca prezentă apă. Dacă cineva l-ar fi întrebat pe Goethe: Ei bine. dacă vreţi să-i daţi posibilitatea lui Homunculus să devină. cu egretele. Şi la Thales au mai existat. foc.

din cauză că îşi iau impulsurile din zone de trăire diferite. atunci. Dar acum are loc trezirea din această lume. Scena începe cu ele. în lumea visului. Putem avea şi o conştienţă care veghează dormind şi doarme veghind. Când te trezeşti. să se ia în stăpânire. Şi foarte important e următorul lucru. Şi de la aceia care nu vor să-şi mai păstreze în conştienţa lor câte ceva din ceea ce ar afla în subconştient. Cinsteşte-aceste stînci ce-n văi descind. mai întâi ceea ce are loc jos. drept reprezentantele apei. care se dau pe fondul luptelor spirituale din Cosmos! Între noţiunile lui Anaxagoras şi noţiunile lui Thales este aceeaşi luptă ca între pigmei şi egrete: este aceeaşi luptă! Ce face Goethe? El descrie. în limbajul lui Goethe. Paralelismul e atât de frumos. Sunt ultimele crengi din Pind! Eu tot aşa tronam pe stei Cînd s-a ascuns pe-aici Pompei. încât pe această a doua treaptă a prezentării sale Goethe arată în modul cel mai concret că acum. veghind-dormind. ajungând ei înşişi la asemenea lupte. în conştient. Goethe i-a reunit pe Lucifer şi Ahriman în personajul unic Mefistofel. starea în care nu ne-am trezit de tot. el trăieşte acest lucru prin lamiile greceşti. Această trezire o arată el în trăirea lui Mefistofel. Dar noi avem de-a face cu un al doilea strat al vieţii umane. în descrierea lui Goethe. la trezire. nu sunt de acord unii cu alţii. în viaţa pe deplin conştientă. El face începutul. nu trebuie să contribuim cu nimic pentru a fi în această lume. în lumea conştienţei. Alăturea se nalţă arătări Ce pier la cîntec de cocoş în zări. altfel decât ceea ce descrie el drept prima trăire. de aceea Goethe ne-o aduce. în lumea subconştientă. omul trebuie să se scuture. În timp ce se face zguduirea din conştienţa de somn în cea de veghe. Dar. şi Thales. cu sirenele. în viaţa intelectuală. sau. care la Anaxagoras sunt foarte clare. de vreme ce Homunculus nu a coborât. el este încă jos. Dintr-un anumit motiv. dacă e să se treacă sus. Şi interesant e faptul că. ajungi în conştienţa obişnuită. chiar dacă este şi ea o realitate. Ceea ce putem trăi aici. motiv pentru care Anaxagoras e numit de Thales un creator de fantasmagorii. chiar dacă unul într-un mod mai spiritual. pur şi simplu. aş spune. care sugerează foarte clar. nu trebuie să facem nimic. să se trezească de la vis la realitate. dar în minte. pe Oreas. apoi urcă în viaţa conştientă. între Anaxagoras. Oreas atrage atenţia asupra faptului că acum se trece din lumea pe care de obicei o numim lumea amăgirii. că acum se 93 . el se refugiază acum sus. e trăit.după cum am mai arătat -. aşa cum am descris. în timp ce Mefistofel reprezintă. altul într-un mod mai puţin spiritual. la asemenea lupte de idei. De aceea. mai mult sau mai puţin .pământului sau ai focului-pământ. ale aeruluiapă. cu stratul pe care îl posedă şi conştienţa de veghe. şi egrete. pur şi simplu. aşadar. Mefistofel o întâlneşte pe Oreea. de la filosofi. aş spune. ar dori Homunculus să afle cum poţi deveni un homo. filosoful apei. în faţa ochilor. dar face legătură cu reminiscenţele care ies la suprafaţă din subconştient. Acesta este cel de-al doilea strat de trăire descris aici. Şi aici iese la iveală faptul că filosofii. Hai sus! Bătrîna-mi culme goală Stă-n forma ei primordială. dormind-veghind. că aici e vorba despre ceea ce am spus eu. filosoful focului. conduce apoi în sus. în elementul subconştient. dacă e ca Homunculus-Mefisto să intre în viaţa pe deplin conştientă. Suntem în lumea somnului. pentru a deveni homo.

Goethe mai atrage atenţia asupra unei a treia lumi. după ce a fost parcursă această lume. în care sunt reunite raţiunea şi clarvederea: subconştient. sunt forkiadele. Fiinţele pe care Mefistofel le găseşte la început sunt forkiadele. conştient.poate că mâine. în lumea trează. Din descrierile pe care le vom face poimâine veţi vedea ce fiinţe frumoase. cel care ştie căror trăiri trebuie să le ofere omul fruntea sa când el urmează să intre în mod conştient în lumea spirituală. vorbesc aceste forkiade! Şi totuşi. a stării de veghe din timpul zilei. supraconştient. lumea în care prin vorbirea filosofilor Homunculus urmează să devină homo. într-un anumit sens. plăcute. când începe să cânte cocoşul. Dar atrage atenţia asupra ei într-un mod foarte ciudat. Şi Goethe nu se jenează să arate foarte clar cum ne trezim din această lume.ajunge în lumea unde munţii stau ferm pe locurile lor. Despre aceasta vom vorbi în continuare mâine. nimfa muntelui. o fiinţă elementară. care îl duce pe Mefistofel spre un al treilea strat al conştienţei. Ia gândiţi-vă. Goethe arată foarte clar acest lucru. şi mai ales ce limbă pătrunzătoare. în care filosofii au de vorbit. 94 . Acum se trece sus. după cum Oreas. Ei bine. Mai doresc doar să arăt că. unde nu se tălăzuiesc toate în sus şi în jos. care atinge nişte corzi ale inimii. Şi. pentru că problema nu poate fi expusă în mod satisfăcător în cadrul unei singure expuneri. Aşadar. spre un al treilea strat. aşadar. este aceea care zgâlţâie puternic: nimfa copacului. driada. asupra lumii spre care vrem noi să indicăm prin ştiinţa spirituală. tot o nimfă. a fost prima care atras atenţia asupra lumii stării de veghe. cât de des ne trezim din lumea de unde ţâşnesc visele. Şi Goethe atrage deja atenţia. acela înţelege întâlnirea lui Mefistofel cu forkiadele. ar fi multe de spus .

după cum ştim. mai mult decât ceea ce se poate cerceta. Pentru că întreaga ştiinţă pe care o avem drept ştiinţă oficială se ocupă numai de entitatea pământească. şi multe. şi mai ales a vieţii de voinţă. Este cu adevărat doar o aparenţă. mai mult decât ceea ce poate fi pătruns cu mintea şi cu celelalte forţe sufleteşti pe care le posedă omul. Sub acest prag al conştienţei se află.numai în privinţa reprezentărilor noastre şi a unei părţi din sentimentele noastre.după cum ştim . Şi noi ne aflăm într-o stare cu adevărat trează . pentru a ajunge la cunoaşterea a tot ce e posibil şi imposibil. în orice caz. în privinţa multor. ei ar constata că în timpul acestei stări de veghe visează într-o măsură mult mai mare decât cred. tot mai mult la cunoaşterea omului.EXEGEZE SPIRITUAL-ŞTIINŢIFICE LEGATE DE “NOAPTEA CLASICĂ A WALPURGIEI” Continuare: 28 septembrie 1918 Faptul că omul este. mulţi oameni nu numai că visează. esenţialul este să se apeleze la alte forţe şi capacităţi de cunoaştere decât cele folosite de ştiinţa actuală. de la trezire şi până la adormire. Ştiinţa actuală poate să ajungă oricât de departe pe căile ei. din afara domeniului pământesc. Pentru a cunoaşte omul. Sub pragul conştienţei obişnuite se află multe dintre lucrurile din ale căror regiuni ţâşnesc la suprafaţă trăirile visului. nu se va putea spune ceva decisiv despre altceva decât despre procesele planetei Pământ. Dar ştiinţa se va extinde. pur şi simplu: Ei bine. acest fapt am dorit să-l arăt. Aşadar. ieri. pentru că. ştiinţa nu poate şti nimic. pe când o mare parte a vieţii de sentiment. desigur. În timpul stării de veghe. esenţialul nu este ca acea concepţie ştiinţifică admisă astăzi să se extindă tot mai mult şi mai mult. foarte multe din experienţele prin care trece omul în starea de veghe din timpul zilei. în principal. Venus şi Vulcan. o impresie. Dar omul nu este exclusiv un om pământesc. Fiindcă o luciditate suficientă vă poate arăta că oamenii ar şti mult mai mult despre vis dacă s-ar strădui să ştie ceva mai mult despre starea de veghe. o trăim întotdeauna. Goethe însuşi simţea profund că prin forţele spirituale pe care le poate dezvolta omul în viaţa conştientă actuală nu se poate ajunge atât de departe cât poate să ajungă omul conform naturii sale. Despre această formă de viaţă. pentru că el poate fi cunoscut numai dacă ne extindem cunoştinţele dincolo de sfera domeniului pământesc. Dacă oamenii s-ar strădui mai mult să afle ceva despre starea de veghe. spun. pornind de la drama “Faust” a lui Goethe. Viaţa 95 . Pe baza ceea ce numim astăzi ştiinţă. ceea ce Goethe simţea că nu poate fi cunoscut în cadrul entităţii omului nu poate fi pătruns niciodată. cu ceea ce oferă astăzi ştiinţa se ajunge. de entitatea planetei Pământ. doar ca în vis sau ca în somn. ci şi dorm. de asemenea. ea va progresa tot mai mult şi mai mult şi atunci se va ajunge. în fiinţa lui. pentru că legile pe care le posedă această ştiinţă sunt valabile numai pentru lumea pământească. este incorect. că între starea de veghe şi cea de somn există o graniţă foarte netă. în orice caz. omul în totalitatea lui nu poate fi cunoscut cu ajutorul acestor legi. mai vast. numai la o cunoaştere foarte limitată a omului. Acesta este un mod foarte miop de a privi lucrurile. în niciun caz. cu această ştiinţă. foarte multor lucruri. ca om pământesc el are în urma lui evoluţiile de pe Saturn. Cei care cred că nu trebuie decât să se extindă ceea ce se numeşte astăzi ştiinţă. Ei bine. pur şi simplu. ieri am atras atenţia asupra faptului că omul trăieşte în nişte stări de conştienţă situate sub pragul conştienţei obişnuite şi deasupra pragului conştienţei obişnuite. Soare şi Lună şi poartă în sine germenele evoluţiilor care vor avea loc pe Jupiter.

care evocă tot soiul de lucruri şi care sunt atât de asemănătoare cu viaţa de vis. cercetări care ne arată ce este omul în afară de ceea ce înţeleg simţurile sale şi intelectul său. dar este incontestabil. care vin şi pleacă. cu acel trecut în care noi am avut o existenţă care se mai raporta la focul-pământ şi la aerul-apă. că în viaţă multe dintre dorinţele noastre nu se împlinesc. o reprezentare o cheamă pe alta. Când suntem cufundaţi în somn. când suntem în starea de inconştienţă. foarte puţini oameni au astăzi deja capacitatea adecvată pentru a evalua în mod just viaţa de somn. Astăzi noi nu suntem în stare. fiind însă diferit. de altfel. şi veţi vedea atunci 96 . cum vă amintiţi nişte lucruri petrecute demult pentru că aţi făcut să apară o reprezentare prezentă şi apoi această reprezentare prezentă face să apară în interiorul dvs. nişte dorinţe împlinite în fantezie. în vremea în care ne-am parcurs evoluţia în stadiile anterioare. în general. Dar o observaţie nu e foarte greu de făcut. Dar acest caracter haotic este doar la suprafaţă. şi reprezentările în cazul cărora suntem activi cu întreaga noastră voinţă. astfel încât visele sunt. atunci când vă lăsaţi în voia derulării reprezentărilor. am putea spune.de somn se întinde cu adevărat până în viaţa de veghe. Din cauză că oamenii posedă într-o măsură atât de mică forţa de gândire interioară tehnică pentru a putea urmări în mod just viaţa de veghe din timpul zilei. Nu e nevoie decât să vă lămuriţi într-un singur caz cât de diferită e viaţa de vis de viaţa de veghe din timpul zilei. spun asemenea oameni. în orice caz. Aş dori numai ca cei care afirmă asemenea lucruri să reflecteze odată şi să se întrebe cum ajung să viseze să sunt decapitaţi! Toate lucrurile de acest fel. Veţi putea deduce că în viaţa de vis urzeşte şi trăieşte ceva care are legătură cu trecutul nostru uman. sunt cele mai groaznice unilateralităţi. Omul s-ar putea lămuri cu mult mai bine în legătură cu viaţa de vis dacă ar încerca să vadă ce deosebire există între reprezentările care se tălăzuiesc în sus şi în jos. tot în stare de inconştienţă sau subconştienţă. cu această conştienţă bazată pe creier şi cu voinţa noastră liberă obişnuită. el are cele mai diferite dorinţe. Am fost. în concepţia unor oameni din zilele noastre. Doar vedem că există atâtea teorii care se cred ştiinţifice şi care afirmă despre viaţa de vis următoarele.nu toţi . Dacă vă urmăriţi viaţa de vis veţi constata. care constituie astăzi. noi rechemăm în prezent trecutul nostru. Sub această suprafaţă omul trăieşte într-un element care nu este deloc haotic. absolut diferit faţă de modul de a avea trăiri în viaţa de veghe din timpul zilei. Ia gândiţi-vă cum. spun despre vise că ele sunt reprezentări provocate de faptul că omului nu i se împlinesc în viaţă anumite dorinţe. din cauză că omul nu-şi poate împlini în realitate aceste dorinţe. Vom găsi doar o mică parte a lumii de reprezentări umane la care omul înşiruie cu întreaga sa voinţă o reprezentare alături de cealaltă. anumiţi adepţi . conţinutul unor teorii. Şi în momentul în care conştienţa e diminuată aceste dorinţe apar în faţa sufletului. Este un proces care adeseori nu se deosebeşte prea mult de visare. Omul trece prin viaţă. dacă ei nu apelează la cercetările spiritual-ştiinţifice întreprinse asupra unor lumi care sunt necunoscute lumii senzoriale exterioare şi gândirii intelectuale exterioare. Felul cum o imagine de vis se înşiruie după alta are un caracter haotic. să ne transpunem în mod conştient în această lume. că vă puteţi explica extraordinar de greu imaginile visului în aşa fel încât să reiasă un sens. el şi le împlineşte în activitatea de reprezentare. pe când omul are adeseori în viaţa sa de peste zi şi momente în care se abandonează derulării reprezentărilor aşa cum o vrea această derulare a reprezentărilor. Şcoala freudiană şi alte şcoli. cu viaţa de vis care ţâşneşte la suprafaţă. încât pot fi confundate cu aceasta. Şi. Şi aceste unilateralităţi trebuie să străbată în mod absolut necesar capetele oamenilor. Dar din cele spuse ieri veţi putea deduce în mod absolut cert un lucru despre vise.ai psihanaliştilor. nişte trăiri pe care le-aţi avut cu mult timp în urmă.

pentru că vorbirea o învăţăm abia în viaţa de veghe din timpul zilei. în legătură cu care. de a nu asculta asemenea cuvinte. ştiţi. atunci pentru dvs. Fiindcă în vis omul simte o legătură faţă de aproape toţi oamenii cu care se află într-o relaţie karmică. se transformă într-o întunecare a trăirii. Dvs. Tocmai aici este activitatea binefăcătoare desfăşurată de “Păzitorul pragului”. în timpul somnului sunt comunicările a nenumăraţi oameni. În viaţa de veghe din timpul zilei ar fi foarte neplăcut dacă. iar ceea ce faceţi în timpul somnului este să vă trimiteţi gândurile către nenumăraţi oameni. ies la suprafaţă visele. absolut nepotrivit. imaginile vieţii de veghe din timpul zilei în viaţa de vis. de regulă. visele. peste întreaga viaţă de vis. Această unire a oamenilor. foarte important.aproape aşa îmi vine să spun . despre un lucru sau altul. Iar ceea ce trăiţi în sufletul dvs. ştiţi. oamenii se cunosc în timpul somnului relativ bine unii pe alţii. nişte semne de avertizare importante. . În timp ce dormiţi. Şi astfel. în viaţă. Dvs.lucrurilor pe care visele le-ar face cu noi dacă ele ar fi nişte cópii adevărate ale vieţii sub nivelul conştienţei. aveţi dorinţa sau pofta . că visaţi. Ei bine. trebuie să şi-o cucerească prin misiunea Pământului. această stare de legătură dintre oameni este în timpul somnului foarte-foarte strânsă. dvs. Şi alte persoane ar putea să ne avertizeze. dvs. ne place să ne iluzionăm. Ar fi extraordinar de penibil. din viaţa de veghe din timpul zilei se aşterne. Faptul că nu suntem expuşi . din simplul motiv că omul nu ar ajunge niciodată la gândirea conştientă de sine la care trebuie să ajungă tocmai prin misiunea Pământului şi nici la mânuirea. ele ar fi tot felul de lucruri. dacă ar fi nişte cópii adevărate. Pe atunci el a trăit şi în cadrul vieţii exterioare aşa cum trăieşte astăzi între adormire şi trezire. De ce nu sunte ele o copie adevărată a vieţii de acolo. Toate acestea sunt acoperite de conştienţa trează şi ele trebuie să fie acoperite. respectiv în viaţa de somn. dacă în acelaşi timp are loc o activitate sufletească atât de vie încât tâşneşte la suprafaţă imaginea. sau aţi putea să visaţi.nu pot spune “vorbiţi”. dvs. între adormire şi trezire. nişte mijloace importante de transmitere în privinţa relaţiilor noastre cu lumea şi cu oamenii. o persoană care şi-a trasat sarcina de a vă face să înţelegeţi că aţi făcut ceva absolut neîndemânatic. 97 . de jos? Oh. de regulă. de asemenea. ar exista ceea ce există în vis. acest lucru se datorează faptului că viaţa noastră din timpul zilei ne împânzeşte atât de puternic cu forţe încât ea îşi aruncă umbrele. aplicarea voinţei libere pe care. să ne atenţioneze conştiinţa în timp ce dormim. el îi ascunde omului ceea ce există sub pragul conştienţei sale. Ele ar vorbi conştiinţei noastre cu o putere deosebită. porneşte o forţă spre nenumăraţi alţi oameni şi de la nenumăraţi alţi oameni pornesc forţe spre dvs. dar acum vine un alt lucru. directe. tot aşa. solară şi lunară. mai ales în cea lunară. dar cu o conştienţă neclară. dacă el ar fi trăit mai departe aşa cum a trăit în perioadele saturniană. Aşa ceva se întâmplă. când cineva nutreşte gânduri foarte rele faţă de dvs. dacă nu mă înţelegeţi greşit şi reflectaţi la ce vă spun eu acum cu privire la comunicarea pe care o avem în somn.în mod clar deosebirea radicală dintre ele. Ei bine. de chinuitor dacă această situaţie ar dura şi în timpul zilei. ar fi. dorinţa se transpune. de la dvs. dar. vorbiţi cu nenumăraţi oameni şi nenumăraţi oameni vă vorbesc. Din viaţa pe care omul o petrece cu adevărat în mod inconştient. de exemplu. nu vreţi să ascultaţi nimic din ceea ce vă spune o asemenea persoană în timp ce dormiţi.aş putea spune şi aşa -.. veţi înţelege dacă spun: în somn. În general. Ar fi. noi introducem reprezentările. Să presupunem. Din momentul în care începeţi să adormiţi şi până când vă treziţi. dar. Pe baza experienţelor şi obişnuinţelor din viaţa de veghe din timpul zilei. el simte că duce o viaţă în comun cu toţi oamenii cu care are o anumită relaţie karmică. şi aşa iau naştere visele. în privinţa relaţiilor cu alţi oameni. când cineva vă minte. aş spune. în primul rând.

ca oameni. o ştim. şi faptul că noi. după cum v-am arătat ieri. avea nişte cunoştinţe atât de frumoase. că un anumit prieten bun. dar nu mă face să înaintez. ne oferă explicaţii asupra unor taine spirituale. de lumea visului. Ei bine. pe care vă place să-l ascultaţi mai mult decât pe avertizator. o cunosc. Al treilea strat este prelungirea până la noi a cunoaşterii suprasensibile reale. oamenii nu se străduiesc întotdeauna să şi-o explice. în prima parte a scenei din “Faust” II. ca fapt. pe care o cunoaştem sau măcar credem că o cunoaştem. ci la derularea plină de sens a imaginilor. omul se poate apropia de ştiinţa spirituală. cum înfăţişează el 98 . îl face pe orice om să înainteze. dar ea nu mă face să înaintez. altele decât stadiile vieţii pământeşti. Dar există foarte mulţi. totuşi. ceva spre care omul din epoca actuală şi în viitor trebuie să tindă din motivele discutate de noi suficient de des. Ceea ce trăieşte omul dacă devine cercetător spiritual arată foarte asemănător cu restul lumii viselor. în ciclul actual de evoluţie. care pare foarte asemănătoare cu visul. Dacă suntem atenţi la asemenea lucruri. Cunoaşterea suprasensibilă reală este. ale vieţii şi trăirii interioare a omului. pentru că înseşi ideile ştiinţei spirituale au forţa de a ne duce înainte. tocmai prin derularea ei plină de sens. în ceea ce priveşte caracterul de imagine.peste ceea ce ar trebui să aveţi drept imagine. spune: Ce om extraordinar de fin. în aşa fel încât avem visele obişnuite. trecute. în primă instanţă. în desfăşurarea lor. Numai că trebuie să fim atenţi la trăirile subiective care apar în mod real în suflet. am trecut prin alte stadii de evoluţie. despre care Goethe. vom constata că ele devin nişte cópii tot mai fidele şi mai fidele. dar care. ajungem să facem foarte bine acea distincţie între trei straturi ale conştienţei. peste ceea ce omul trăieşte în realitate. această viaţă. conduce în lumea spirituală. dar o observaţie mai fină te face să remarci. viaţa diurnă trează este cauza tuturor iluziilor şi amăgirilor care iau naştere în cursul vieţii de vis. ascuns intelectului obişnuit şi vieţii senzoriale obişnuite. Ea îmi spune că prin ştiinţa spirituală poţi dobândi un lucru sau altul. această lume a viselor ne va putea destăinui. Eu am subliniat adeseori: acest gând nu e just. În fond. fireşte. care intră în primul rând în considerare pentru noi. Şi în cazul imaginilor de vis pe care adeptul ştiinţei spirituale le trăieşte în sufletul său poate că unele lucruri par haotice. ci căutăm transcendentul imaginilor de vis. dacă nu ne îndreptăm privirea spre imaginile izolate. ca să zicem aşa. chiar dacă nu duce la înflorirea unei vieţi esoterice. dar. Alt aspect este acela că azi. celălalt fapt. Dacă nu suntem nişte tălmăcitori de vise. ca să vedem cum în viaţa de reprezentare obişnuită se cuibăreşte. Trebuie să fim atenţi. pline de presimţiri. Şi noi trebuie să ţinem seama de acest strat de trăiri. Dar dacă le analizăm conform îndrumărilor pe care le primim de la ştiinţa spirituală. fără ca noi să facem nimic. Căci există acest fenomen particular că ceea ce apare drept un lucru nou la cineva care ajunge pe făgaşul ştiinţei spirituale nu se deosebeşte deloc. o deosebire colosală între visele obişnuite şi acele percepţii care se desfăşoară printr-o viaţă spirituală conştientă primită în gândire. trăiri care se desfăşoară ca o visare meditativă. care face întotdeauna doar ceea ce e mai bun şi mai drăguţ. totuşi. eşti tu! Tocmai contrariul poate fi aşternut uneori. O cunoaştem ca fapt. ieri v-am arătat cum înfăţişează Goethe. care se apropie de ştiinţa spirituală şi spun: Eu mă ocup de ani întregi cu ştiinţa spirituală. într-un anumit sens. Unul dintre straturile conştienţei este acela care se iveşte. care totuşi e plină de sens şi care. Avem apoi conştienţa diurnă obişnuită. din viaţa de veghe diurnă şi din reminiscenţa ei în formă de imagine. dacă o observăm în mod just. dacă nu suntem superstiţioşi. Ştiinţa spirituală.

Thales. că omul se simte în ea nesigur. din celelalte straturi ale conştienţei. El e pe urmele a doi filosofi. Anaxagoras vrea să explice lucrurile actuale din cele trecute. munţii şi celelalte condiţii de pe Pământ. atunci când omul se cufundă în lumea trecutului său. dar aşa este . Ne-o arată tot ceea ce face Anaxagoras să apară în scenă. şi el nu vrea deloc “de funie să duc poporul răbdător”. Anaxagoras vrea să explice lucrurile întorcându-se la vremurile cărora le aparţin cu fiinţa lor. iar intelectul şi simţurile sunt adecvate numai pentru lucrurile pământeşti. Anaxagoras încă mai posedă mult din vechea înţelepciune misterială. apoi. Dar.ai crede că vorbeşte Lyell. ştie. în care omul se cufundă când părăseşte lumea sirenelor şi se cufundă în lumea din care ţâşnesc de obicei la suprafaţă visele. el nu ştie despre un homo. decât prin ceea ce filosofii moderni scot numai din intelect şi din conştienţa bazată pe simţuri. de fapt. deoarece credea că entitatea umană poate fi sesizată mai degrabă prin transpunerea în reprezentările încă flexibile. ş. un homo? Nu cu ajutorul ştiinţei obişnuite a intelectului şi simţurilor. avem de-a face cu lumea realităţii obişnuite din viaţa trează din timpul zilei. mai mult decât epigonii săi filistini. De aceea. bineînţeles. după cum v-am arătat ieri. Dar ieri noi am arătat deja că poziţia de echilibru a Sfinxului încă lipseşte. Acolo. acest lucru se vede din discursurile sale. Şi din momentul în care Oreade îi vorbeşte lui Mefistofel. în specificul ei ciudat. Homunculus nu îndrăzneşte să pătrundă în activitatea sirenelor. Din momentul în care driada îi atrage atenţia lui Mefistofel asupra phorkyadelor. Goethe căuta. în laboratorul lui.a.m. pe când Pământul încă nu era Pământ. Homunculus nu se încumetă să intre. ale grecilor. despre felul cum se formează. a lui Seismos. Şi aşa se face că el nu îl duce pe Homunculus în tovărăşia lui Kant sau Leibniz sau Hume sau Locke. El ar vrea să afle de la ei cum poţi introduce în entitatea ta umană mai mult decât îţi poate da unul ca Wagner. dar ştie mai puţin decât Anaxagoras.viaţa de vis. ce-i drept. Noi ştim deja că Goethe nu aştepta de la filosofii moderni să afle aşa ceva. când apar. de fapt. încetul cu încetul . din care se mai putea şti ceva despre fiinţa omului.scuzaţi-mă. Aceste trei straturi ale conştienţei sunt cele asupra cărora îşi îndreaptă Goethe gândirea şi activitatea de reprezentare. Şi la Goethe. inauguratorul orientării ştiinţifice moderne şi el nu mai cunoaşte decât foarte puţin din vechile taine misteriale. care este accesibil la început cunoaşterii umane. e mult mai vast decât Pământul.d. mai puţin solide. Homunculus ar vrea s-o pornească pe un drum mai comod pentru a deveni homo. nu vrea să-l ducă pe Homunculus la Königsberg. în realitate. cum îţi poţi extinde fiinţa umană. ci în tovărăşia unor filosofi care încă mai erau aproape de concepţiile mai vechi ale oamenilor. 99 . să dea explicaţii numai despre ceea ce se petrece în lumea senzorială din jurul său. vrea să expplice realitatea pământească din cele petrecute înainte. pentru că se teme de elementul tălăzuitor. geologul modern -. Anaxagoras şi Thales.mult mai mult decât despre un Homunculus. atunci când îşi aşază în faţă întrebarea: Cum devine acest Homunculus. filosofii. dar pe baza unei trăiri mai cuprinzătoare a conştienţei. avem de-a face cu o trimitere la cunoaşterea suprasensibilă conştientă. de vechile concepţii din Misterii. nu pe baza unor trăiri ale conştienţei la fel de luminoase şi clare cum sunt cele de astăzi. că Homunculus se simte nesigur. să se transpună cu simţirea sa în lumea vechilor greci. prin procese lente. el ştie. ci numai prin faptul că apelăm la alte straturi ale conştienţei. în existenţa sa. Iată ce ar dori el să afle. furtunos. Fiindcă omul. de fapt. Fiindcă omul nu ştie despre el însuşi . totuşi. în apropierea lui Kant.. ca să afle de la acesta cum poţi lua fiinţă ca om. Thales este. tocmai. Anaxagoras şi Thales nu mai sunt decât nişte urmaşi întârziaţi ai vechii înţelepciuni din Misterii.

trecutului. dar şi pigmeii. Homunculus nu poate face faţă obiecţiilor lui Thales. fiindcă obiecţiile lui Thales vin din actuala lume senzorială. De aceea. La fel cum lumea de astăzi ucide lumea trecutului care ne reapare în vis. Şi. dar care aparţin. ele nu pot rezista în raport cu lumea. tot aşa. dacă vreţi. exact la fel cum visele efemere. ş. care merge dincolo de ceea ce este accesibil simţurilor şi adecvat intelectului. prezentă. de fapt. lumea gândurilor lui Anaxagoras? Este. În tot ceea ce fac asemenea fiinţe. la fel ca şi furnicile. Anaxagoras. despre devenire.. Fiindcă într-una dintre maximele sale Goethe şia spus părerea foarte frumos tocmai asupra acestui aspect. El vrea să-l ducă pe Homunculus în lumea pigmeilor. orientat spre ceea ce numim astăzi obiectul ştiinţei. atunci îi faci faţă. el nu a îndrăznit să intre. aceasta este ceea ce vede Thales de jur împrejurul său. Şi el atrage atenţia asupra acestui fapt într-un mod foarte viguros. cel puţin. ceea ce trăieşte în lumea de gânduri a lui Anaxagoras se stinge foarte uşor când încep să se manifeste celelalte gânduri. Goethe face o distincţie riguroasă între intelect.. Thales nu are nevoie decât să atragă atenţia asupra faptului că lumea senzorială de astăzi este. intelectul. Anaxagoras 100 . ş. în lumea care a precedat-o pe a noastră. Noi nu înţelegem ceea ce deja a devenit. Anaxagoras trăieşte cu totul în această lume. s-ar putea obţine ceva ca să se ajungă de la homunculus la homo. Când aceasta l-a întâmpinat ca lume de vis. Acum.d. Dar cu noţiunile cu caracter de umbră pe care le posedă Anaxagoras.d. El a spus: “Noi nu ne putem imagina născându-se ceea ce nu se mai naşte. nu se poate obţine prea mult pentru a se ajunge de la homunculus la homo. dar fără a cărei cunoaştere nu putem înţelege lumea senzorială.a. dar. se sting din faţa omului când începe să cânte cocoşul sau când cineva trânteşte o uşă. vrea să-i dea lui Homunculus ocazia de a îmbogăţi fiinţă umană prin ceea ce ştie. care e numai lumea condiţiilor actuale. Iar acesta îl sfătuieşte să nu se cufunde în lumea gândurilor lui Anaxagoras. Ce fel de lume este aceasta. spre cele devenite. o copie a acestui fapt. ei bine. Şi. care sunt reflexul strălucirii din alte lumi mai înalte. vrea chiar să-l facă acolo rege. când ajunge la el rugămintea lui Homunculus. când se intră în lumea devenirii. el mai vrea sfatul lui Thales. se ocupă de procesul naşterii. de fapt.m. E numai o imagine. sau. şi de acel suprasensibil care s-a manifestat înainte să fi apărut stadiul actual Pământ.” Şi mai spune. De aceea.m. Anaxagoras redă prin aceasta.” Cele devenite. când ea îi vine în întâmpinare în gândurile lui Anaxagoras. Sunt noţiunile cu caracter de umbră rămase din vechile Misterii.a. Dar Homunculus e nehotărât: Ce spune Thales al meu? El mai are încă în sine gândul că nu poate îndrăzni să intre în lume. duc în prezent o existenţă fizică. conform naturii lor. ce-i drept.. simţindu-se la ea acasă în tot ceea ce fac pigmeii. atunci ajungi la înţelegerea acestei lumi. Dacă ai noţiunile reale. ocupându-se de suprasensibil. totuşi. care provin din lumea senzorială de astăzi.furnicile. care. care astăzi e o lume suprasensibilă. într-un alt loc din scrierile sale: “Raţiunea este orientată spre cele în devenire. Anaxagoras este acela în care Goethe îl vede pe reprezentantul unei cunoaşteri care îşi îndreaptă atenţia spre procesul devenirii. dar aplatizată şi nivelată până la posibilitatea de înţelegere umană. lumea vechilor Misterii. aşadar. Lui Anaxagoras îi este foarte clar că în lumea despre care vorbeşte Thales. a furnicilor. vii. spirituale. o lume subsensibilă. el tot nu îndrăzneşte să intre. Anaxagoras se ocupă de procesul devenirii. de ceea ce a precedat cele devenite. o convingere profundă a lui Goethe. şi raţiune. tot aşa cocoşii îi ucid pe pigmei şi pe furnici.

cu implorarea lui. în ideile şi gândurile sale. Se spune de obicei că Diana e zeiţa vânătorii. Anaxagoras se adresează Lunii printr-o cuvântare minunată. După ce a fost nevoit să vadă că din această lume nu vine nicio binecuvântare pentru Homunculus.. el se adresează lumii de sus. pentru că în plăcerea de a vâna pulsează şi acest element subconştient. lucind atît de blînd. prăpastie cu gînd. întreţes şi împânzesc cu viaţa lor şi domeniul pământesc şi se numără printre anumite forţe inconştiente importante. din sânul vechii înţelepciuni misteriale. prin faptul că în om domneşte. acest vestigiu din vremurile anterioare Pământului: “Diana.. a mai păstrat încă spiritualul din vechile Misterii. Luna nu e ceva unitar. cât de clar atrage Goethe atenţia. Forţele care lucrează ca forţe cosmice prin intermediul Lunii ce îşi descrie cercurile pe cer. Deschide-al umbrei tale crunt gîtlej. ci o triadă. el se adresează lumii de sus. După ce s-a întins. un anumit raport faţă de natură care nu-i devine cu totul conştient omului.s-a îndreptat mai întâi spre lumea care îi apare omului în lumea viselor tot sub forma unei cunoaşteri nesigure. azi în calamitate Te chem. Cu triplu nume. Ceea ce lucrează în cadrul Pământului. Luna e Diana. cordial-cumplită. ea acţionează asupra Pământului din afară. că acum şi ceea ce mai rămăsese în viaţă e distrus printr-un fenomen elementar. ci ea este. într-o cuvântare minunată îndreptată spre ceea ce a rămas din trecut dintre fenomenele cereşti. El îl mai pune acum şi pe Anaxagoras să se adreseze. asupra a ceea ce rămăsese din stadiul lunar: furnici. veşnic fără vîrstă-n viață. În măsura în care acţionează ea însăşi pe Pământ. dar care. este zeiţa Luna. Tu. Lunii. În calitate de Lună. Hekate. de asemenea. tocmai în această scenă. Desigur. Diana nu este doar zeiţa vânătorii. au fraţi şi surori şi în anumite forţe pământeşti.. Şi el imploră mai întâi.după ce eşuează aici în privinţa lui Homunculus.” Aşadar. pigmei. Luna sau Hecate! Tu ce-mi desfereci pieptul. În loc să realizeze ceva pentru Homunculus. Ia gândiţi-vă numai. dacă observă numai realităţile prezentului. Aceleaşi forţe care sunt din punct de vedere cosmic legate de Luna care îşi descrie cercurile pe cer. la Anaxagoras. De data-aceasta mă întorc privind în sus. Anaxagoras spune: Subpămîntenilor vreo laudă de le-am adus. cu acel intelect care. Luna este prezentă nu numai din punct de vedere cosmic. ea este zeiţa vânătorii. Diana. asupra tuturor acestor taine care stau la baza devenirii pământeşti. Arată-ți vechea forță. el percepe faptul că din Lună cade pe Pământ pustiire. dar încă nu e situată în lumea spirituală decât cu intelectul. unde din acele vechi vremuri lunare a rămas Luna. pe cer. care pulsează însă şi în numeroase alte sentimente şi impulsuri ale voinţei umane. nu poate ajunge deloc la spiritual. lumea de jos . şi-ntreită față Pentru-al meu neam. în măsura în care îşi împlineşte cercurile sus. Luna. Tu! naltă. Dar e important pentru caracterizarea lui Anaxagoras felul în care invocă el Luna. mai întâi. zeiţa care creează şi 101 . aceasta era ceea ce vechiul grec numea Diana. fără vrăji! Dar el nu mai are decât umbrele. venind la suprafaţă din subconştient. el imploră Luna. Lună. pentru Anaxagoras. ci şi din punct de vedere pământesc. Această cuvântare arată foarte bine cum Goethe a vrut să înfăţişeze prin Anaxagoras o personalitate care e situată în lumea spirituală.

la fel ca plăcerea de a vâna. să citim versurile următoare: Tu ce-mi desfereci pieptul . Şi. omul actual nu mai cunoaşte decât globul mineral abstract. care pulsează în om. Oare a bănuit Goethe că în Luna întreită existau în mod macrocosmic real omul capului. alături de lamii. Pământul în cicluri de câte patru săptămâni. Prăpastie cu gînd . şi o copie a Lunii întreite: Luna. Diana. în om. Din împărăţia Hekatei face parte. la care acest lucru nu apare atât de evident. produsul trecutului. pentru a le face absolut clare celui care vrea să le recunoască. care în această scenă apare printre lamii. Tocmai dacă reflectaţi. cele trei însuşi pe care Goethe le exprimă în mod clar şi le face palpabile prin faptul că el desemnează chiar partea mediană prin expresia “cea care extinzi pieptul” /“Brusterweiternde”/. ar corespunde Dianei. Hekate. şi mai ales în Pământ. forma subpământeană a Lunii. omul abdomenului sau al extremităţilor? Ei bine. Dar în Empuse lucrează în special ceea ce trăieşte în partea subpământeană a lumii pământeşti. când a atras atenţia numai asupra elementului pământesc. Omul face în viaţă multe asemenea lucruri. despre care el crede că înconjoară acolo. mai trăieşte o a treia entitate. în preajma lui Mefistofel. Toate aceste lucruri sunt atinse de Goethe. Empuse. fiind un microcosmos. Numai că ceea ce e cuprins într-o lucrare cum este “Faust”-ul lui Goethe trebuie citit în adevărata sa formă. aşadar. corporale. Anaxagoras se îndreaptă spre Luna întreită. ieşită din comun. în cazul lui Goethe. omul pieptului. ca microcosmos. Diana. Vechiul grec cunoştea Luna întreită: Luna. în măsura în care aceste însuşiri se referă şi la omul tripartit. în nişte adevăruri spiritual-ştiinţifice avea motive întemeiate să o facă. dar asupra elementului pământesc rămas în urmă.Luna -. Omul median. acţionează spre suprafaţă forţele care în Lună acţionează de sus în jos. prin ceea ce ştia. Vedeţi.Hecate Aici aveţi cele trei însuşiri ale Lunii. cel care afirmă că Goethe se cufunda adânc. afară. Oare nu am făcut noi cunoştinţă cu omul întreit? Am făcut cunoştinţă cu omul capului. omul pieptului. cu Luna.Diana -. aşadar. în sfera ştiinţei spirituale. Lunii macrocosmice. Şi din interiorul Pământului. de exemplu. veţi găsi că e de înţeles de ce Goethe simţea mereu şi mereu. Astfel încât. omul capului poate fi pus în legătură cu vestigiul ceresc. Aceasta e partea mediană. pe jumătate subconştient. din lumea subpământeană. Hekate. În inimă iau naştere şi acele impulsuri subconştiente a căror zeiţă e Diana. Din această Lună. asupra mirmidonilor săi. asupra furnicilor. cu prelungirea sa până în omul sexualităţii. cordial-cumplită. provine de la puterea subpământeană a Hekatei: toate sentimentele şi impulsurile obscure. printr-o cunoaştere bazată pe presimţire. la această situare a lui. capul ar corespunde. în general. în măsura în care Luna este un fenomen ceresc. ceea ce trăieşte din punct de vedere microcosmic în natura inferioară a omului şi urmează să fie trezit în Mefistofel. lucind atît de blînd .lucrează în tot ceea ce e căutat de om. ci la care apare evident doar ceea ce înclină mai mult spre Diana. aşa cum se exprimă el. omul este o copie a tot felul de triade. într-o 102 . Dar în om. Iar tot ceea ce are loc în omul extremităţilor. Anaxagoras vrea să-şi impună ştiinţa mai puternic decât a făcut-o înainte. Şi Goethe atinge toate aceste lucruri. Dianei Hekatei. entitatea Hekatei. Tu. Pentru că este un produs al evoluţiilor de pe Saturn. pur organice. Soare şi Lună. care este din punct de vedere macrocosmic ceea ce este omul din punct de vedere microcosmic. pe jumătate semiconştient.

anumită privinţă. cu viaţa vechilor greci.Şi acest gând era atât de adânc înrădăcinat în Goethe. Şi. el a căutat mereu să-şi modeleze reprezentările în aşa fel încât ele să fie atât de flexibile cum fuseseră reprezentările grecilor. ceva înspăimântător. totuşi. pe lângă multe alte lucrări care l-au transpus în viaţa Greciei antice. el scrie: Ea ne îndeamnă să ne îndreptăm privirea spre ceea ce este aspectul cel mai general. Pentru omenirea actuală. cu 103 . nişte eforturi foarte mari.nu poate avea decât aceleaşi noţiuni pe care le au şi ceilalţi. Şi atunci el nu o poate scoate la capăt cu celelalte două straturi ale conştienţei: cu stratul subsensibil şi cu cel suprasensibil. pentru că el credea în lumea greacă. s-a cufundat în tot felul de lucruri. suprasensibilul este. Dar ce se lega de acest lucru? De acest lucru se lega faptul că el a făcut. să poată aduce comunicări despre acest suprasensibil. el a găsit. vrând să se comporte congenial faţă de viaţa antică greacă. prin faţa ochilor noştri. E interesant să vezi cum. dar nu poate avea decât aceleaşi noţiuni. Şi astfel. el a găsit posibilitatea de a face ca viaţa Greciei să reînvie în faţa sufletului său. într-adevăr. pentru ca apoi. tocmai când scria aceste scene. În gândirea greacă era altfel. încât începând cu anii ‘80 ai secolului al 18-lea. nu o scoate la capăt cu ele. în Goethe s-a născut gândul: Dacă cineva se umple cu reprezentările. Dar cu ce gânduri a încercat el să facă acest lucru? Ia gândiţi-vă numai. după cum am arătat ieri. care creează din degetul mic. Şi Goethe a găsit. noţiunea de adevăr şi noţiunea de bunătate s-au apropiat pentru el mai mult de noţiunea de frumos. Iar noţiunea de rău s-a apropiat mai mult de urât. Chiar dacă cineva e cel mai mare geniu . din istoria originară şi. aşa cum făcea grecul. frumosul se mai contopea cu adevărul. Pentru că el căuta viaţa greacă în suflet. într-o lucrare cum este. aş spune. care a apărut în 1826 şi pe care Goethe a citit-o imediat. anii în care creează tocmai aceste scene din “Faust”. Astăzi oamenii nu sunt mai aproape de viaţa vechii Grecii decât erau în vremea lui. care năzuia cu toate fibrele sufletului său să înţeleagă fiinţa omului. nu pentru a ajunge să cunoască lumea suprasensibilă prin contemplarea vieţii din Grecia antică. el se bucură dacă nu trebuie s-o scoată la capăt cu celelalte două straturi ale conştienţei. El spera ca în felul acesta să o scoată la capăt cu lumea suprasensibilă. Omenirea actuală nu mai concepe frumosul apropiat atât de mult de adevăr şi urâtul apropiat de rău. Goethe nu este un poet ca mulţi alţii. Goethe s-a ocupat intens cu asemenea studii. să lăsăm diferitele populaţii să se perinde. Dar Goethe. urâtul. de exemplu. El le poate uni altfel. ca şi ordinea adevărată a lumii. spre ceea ce nu poate fi adus la noi. treptat. ca poet. el este un poet care vrea să se cufunde în acea lume care îl duce în suprasensibil. cu ştiinţa lui obişnuită. ajunge mai aproape de suprasensibil decât cu ajutorul reprezentărilor moderne. pentru el reprezentarea s-a metamorfozat într-o anumită privinţă. ci pentru a dobândi reprezentări cu care să poată aduce în viaţa sufletului lumea suprasensibilă. aşa ceva este deja greu de înţeles. simţea ca pe ceva care îngrădeşte foarte-foarte mult fiinţa omului faptul că nu avea reprezentările. în orice caz. Cosmos e un cuvânt care înseamnă la fel de bine ordinea frumoasă a lumii. “Privire de ansamblu asupra istoriei lumii vechi şi a culturii sale” de Schlosser. noţiunile necesare pentru a privi în lumea din care provine omul şi în care el nu poate privi cu mintea lui. Pentru grec. El era situat. pentru a face ca în faţa sufletului său să reapară în mod viu viaţa vechii Grecii. începând de aici. din tot ceea ce îi era accesibil în mod obişnuit şi mai ales din cele observate în Italia drept artă greacă. . Deja în ultimii douăzeci de ani. care fac să devină viu în faţa sufletului său un trecut de mult apus şi îi arată cum se apropie de el epoca prezentă. Filistinul obişnuit nu-şi face probleme. în lumea sa nordică şi simţea cu ajutorul noţiunilor şi reprezentărilor pe care le oferă această lume. aşadar. că spiritualul. cel mai trecut. din tot ceea ce a simţit pe baza unor predispoziţii naturale.

Din acest motiv. el îşi întoarce privirea de la ele. Iată ce căuta Goethe. iniţiaţii le spun celor ce vor să se iniţieze şi ei: Există trei straturi ale conştienţei. Vulcan. Cu aceasta. ci şi anumiţi iniţiaţi esoterici din sânul populaţiei de limbă engleză. omul nu ar ajuge la voinţa liberă. Ei au diferite motive. Dacă ceea ce a luat naştere. înţelepciunea şi binele sunt legate între ele. pe Saturn. Lună şi din jumătatea stadiului Pământ. la conştienţa absolut trează. Soare. şi el simte adevărul îl simte ca frumos. din stadiile Saturn. simte neadevărul şi răul ca fiind urâte. fiindcă din ambianţa Pământului. un viitor: stadiile Jupiter. aşa cum s-a trezit pe Pământ. pe care oamenii o pot primi în şcolile de iniţiere în care se vorbeşte limba engleză. Mai ales conducerea catolicismului roman . îi datorează omul posibilitatea de a ajunge la voinţa liberă. pe Saturn şi a evoluat de-a lungul stadiilor Saturn. În evoluţie există Binele şi Răul. el simte o înrudire intimă cu alte fiinţe . el îl duce pe Mefistofel. Din acest motiv. ar lua naştere acum. Soare şi Lună şi merge acum mai departe. Din cauza unei înţelegeri greşite foarte grave.v-am spus deja mai înainte: şi cu alţi oameni -. Dacă forţele Răului nu s-ar revela. Pământul are un trecut: stadiile Saturn. dacă vrea să ajungă la Bine. şi are un trecut. oamenii. se revelează forţele Răului. Când omul se cufundă în subconştientul din care ţâşnesc la suprafaţă visele. Înţelepciunea şi bunătatea sunt inoculate insuflate de acele fiinţe din ierarhiile superioare care ţin de oameni în acea perioadă din dezvoltarea naturii umane în care această natură umană încă nu se trezise. având simţul frumosului. Ei știu acest secret. ar putea să primească în sine doar răul. Esenţialul este felul în care sunt folosite asemenea secrete.aceasta începe deja -. Venus şi Vulcan. Binele poate fi recunoscut numai din trecut. Acestei situaţii. Dar atunci. Când omul trăieşte cu conştienţa sa diurnă. Aceasta este o formulă permanentă. un prezent: Pământul. în Goethe a luat naştere sentimentul că cel care are o structură sufletească aşa cum o aveau grecii.e în posesia anumitor secrete. faptul că poate să aleagă între Răul care se apropie de el şi Binele pe care el îl poate dezvolta din natura lui. el trebuie să creeze pe baza naturii sale impulsurile Binelui. Goethe a dezvoltat acest sentiment. În perioada următoare. trebuie să ne pătrundem şi cu un sentiment pentru urâţenia lumii. Dar şi anumiţi iniţiaţi din sânul populaţiei de limbă engelză sunt în posesia anumitor secrete. ca natură umană. care nu poate ajunge până în lumea prezentă. Şi iniţiaţii la care mă refer cunosc acest secret important şi. de a fi expus Răului.ţine ascunse de credincioşii lor aceste secrete. Din conferinţele pe care vi le-am prezentat de-a lungul anilor în acest loc. din sânul condiţiilor de pe Pământ. la fel cum putem cunoaşte lumina numai după umbra ei. aşa cum 104 . Şi el a crezut că se apropie mai mult de suprasensibil dacă se va pătrunde cu un sentiment faţă de frumuseţea lumii. Din Cosmos. Venus. veţi fi văzut că şi în prezent anumiţi oameni sunt în posesia anumitor secrete. care nu e decât o altă faţetă a vieţii lui Faust. omul încă trebuie să păstreze Binele în jumătate din stadiul Pământ. Din condiţiile exterioare rezultă numai posibilitatea de a prelua Răul. din ceea ce se apropie drept ceva nou. din evoluţia cosmică. deja şi în actuala perioadă Pământ .conducerea . Când ne îndreptăm privirea spre trecut. Datorită relaţiei sale cu spiritul grec. a stadiilor Jupiter. care încă mai erau aproape de lumea suprasensibilă. nu numai Biserica Romano-Catolică conducătorii ei . nu vor să-l comunice omenirii. Goethe atinge un mare mister al existenţei. în apropierea arhetipurilor urâţeniei.eroarea şi cu răul. Soare. a phorkyadelor. dacă acest lucru care s-a dezvoltat pentru noi. din cauză că nu vor ca omenirea să se maturizeze. dacă se dăruieşte plin de încredere lucrurilor care au fost sădite în natura lui prin evoluţia trecutului. care sunt arhetipurile urâţeniei. el ar deveni un Rău radical. şi despre unul dintre aceste motive vreau să vorbesc acum. Lună.

în orice caz. care este foarte. cu arhetipurile urâţeniei. dintre anumiţi oameni. absolut indiferent că e membrul unui ordin francmason sau iezuit. Dacă oamenilor le sunt sustrase comorile înţelepciunii spirituale. Iar când omul se transpune sus. De aici purtarea ciudată a lui Mefistofel faţă de phorkyade. îl transpune. prin Rău. E foarte important să se ştie aceste lucruri. foarte importantă. când şi-a conceput drama “Faust” el nici nu a vrut să se expună reprezentării de a atrage direct atenţia asupra faptului că omul. În loc să le atragă oamenilor atenţia fără nicio reticenţă. Prin faptul că apelează la nişte noţiuni greceşti. trebuie să se expună fără nicio frică priveliştii pe care o oferă Răul. în lumea antichităţii. pentru ca omul să fie în stare să facă faţă în întâlnirea necesară cu Răul. totuşi.că viitorul este. se îndreaptă spre absurditatea vieţii. prin faptul că îl expune pe Mefistofel priveliştii oferite de urâţenia cea mai mare.are o cunoaştere bazată pe presimţire a acestor lucruri se apropie de ele numai ezitând. el nu acţionează spre binele oamenilor. pe o 105 . Acest scop poate fi acela de a cunoaşte Binele numai într-un cerc restrâns. asupra omenirii neputincioase. asupra realităţii Răului. ceea ce poate să facă numai ştiinţa spirituală.ca Goethe . El trebuie să poată face cunoştinţă cu Răul. că poate rămâne vertical în înfruntarea cu Răul. aceasta este lumea în care el trece prin naştere şi moarte. dar necesară.. Noi ştim . Desigur. Căci tocmai în aceasta trebuie să constea tăria omului. Şi aici Goethe se dovedeşte a fi un cunoscător temeinic al problemei. chiar dacă epoca exterioară ştie prea puţin despre aceasta. Şi e protejat de Rău numai dacă se adânceşte în viaţa spirituală a Binelui. Dacă Mefistofel ar fi rămas în patria lui nordică. pentru a stăpâni. consecinţa reală a acestui fapt este necesitatea de a se răspândi lumină asupra trecutului. Şi aici se poate urmări un anumit scop. dar în măsură să zguduie lumea. Până în prezent au învins încă aceştia din urmă.puteţi citi acest lucru în cartea mea “Ştiinţa ocultă” . în preistoria istoriei Răului. Veţi fi având o reprezentare. din diferitele lucruri pe care le-am spus deja în prezenţa dvs. despre natura spirituală deosebită a lui Goethe şi de aici vă veţi putea forma o noţiune despre faptul că Goethe se apropie de aceste lucruri subtile. în lumea accesibilă simţurilor sau intelectului. cu ajutorul acestui Bine. De aici puteţi vedea ce nenorocire s-ar provoca dacă adevărurile spiritual-ştiinţifice ar fi sustrase lumii. Dacă cineva îi sustrage omului viaţa spirituală a Binelui. numai cu nişte reprezentări congruente cu situaţia. priveliştii oferite de triada phorkyadelor. ci el îmbracă şi acest lucru în reprezentările vechilor greci. Pe aceasta se întemeiază lupta. mai avansată în ordinea lumii decât cea greacă. pe care şi-o poate cuceri cu ajutorul unor cunoştinţe suprasensibile. şi cei care nu vor ca omul să se maturizeze. în faptul că el e în stare să ţină piept Răului. în lumea în care va păşi ca om fizic în viitor. din care izvorăşte Răul viitorului. în primă instanţă.e cazul în epoca actuală. ei sunt aruncaţi în prada Răului. care sunt urâţenia întrupată. Răul. aceasta e lumea în care el trăieşte. de cele trei phorkyade. aşa cum trebuie s-o facă ştiinţa spirituală. Goethe îl face să dea faţă. el aşază în faţa oamenilor un adevăr de o gravitate fundamentală într-un mod încă simpatic oamenilor. care vor să se întâmple ceea ce e necesar şi vor să li se comunice oamenilor asemenea secrete. pentru că omul este expus. dacă vrea să facă progrese în cultură. el ar fi fost nevoit să dea faţă cu lumea amară. Vă puteţi imagina că acela care . atunci el nu acţionează ca prieten al oamenilor. Din acest motiv. În loc de aceasta. într-un anumit sens. cu phorkiadele. Prin aceasta. dacă mă pot exprima astfel. Asupra acestora trei lucruri atrag mereu atenţia iniţiaţii populaţiei care vorbeşte limba engleză. Goethe atrage atenţia realităţii urâţeniei alături de frumuseţe. adică într-o lume care este. revenirea. care. Răului.

Când privim un obiect. Dar acest Rău va prezenta nişte imagini deformate. Atât de precis exprimă Goethe ceea ce vrea să exprime. Jupiter este. că sunt hermafrodit. repetarea Soarelui. pe de o parte. Dacă ar şti de ce avem două mâini şi la ce ne folosesc cele două mâini. din naştere sau ca tendinţă sau din cauza unui accident. axele oculare se intersectează. e necesar ca omul să nu aibă doar un singur ochi. vai. Datorită faptului că suntem în stare să cuprindem cu omul drept pe cel stâng. repetarea Lunii. e vorba de predispoziţie. Şi Mefistofel: Vor spune. ci încă trebuie să mai stea izolate. datorită faptului că putem ajunge la cunoaşterea omului drept prin intermediul celui stâng. multor lucruri. stadiile trecute. a trecutului. de ce avem doi ochi şi la ce ne folosesc cei doi ochi. într-un anumit sens. Înrudirea este exprimată. o descriere foarte adecvată. pe baza propriei sale naturi. dar cu atât va fi mai comună şi conştienţa. ea este exprimată şi prin faptul că elementele încă nu acţionează împreună. De aceea. noi ajungem la conştienţa de sine şi la conştienţa faptului că Eul este prezent. pe o treaptă superioară. Acest lucru atrage atenţia asupra multor. cele trei au un ochi şi un dinte. Fizicienii şi fiziologii reflectează mult căutând răspuns la întrebarea de ce noi avem. dar. Mefistofel spune: Acum s-ar zice - după ce a încheiat tovărăşia cu phorkiadele – Acum s-ar zice Că sunt al Haosului fiu iubit! Phorkiadele: Noi. datorită acestui lucru. Dacă omul n-ar putea simţi cu mâna dreaptă pe cea stângă. ei ar şti. pe de altă parte. omenirea bisexuată de astăzi provine din cea unisexuată! Masculinul şi femininul sau format abia în cursul evoluţiei. Vulcan. Va avea loc o evoluţie în sens invers.treaptă superioară. Şi. el apare pentru ca omul să-şi poată aduce la înflorire cât mai intens posibil. În stadiile de mai târziu apar. nişte caricaturi ale formaţiunilor din vremea originară. de asemenea. datorită omului stâng şi omului drept. doi ochi şi la ce ne folosesc cei doi ochi. nu de aparenţa exterioară. Şi. cu atât mai mare va fi înrudirea. numai datorită faptului că în noi colaborează omul stâng şi omul drept. doar un ochi. de forţe. Eul e legat de actul vizual: datorită încrucişării dintre direcţia stângă cu cea dreaptă. Când privim un om. Este aşa din cauză că simţurile încă nu trebuie să acţioneze împreună. 106 . Aşa e şi cu Răul. repetarea lui Saturn. ceea ce are bun în el. prin acest lucru. noi suntem. de fapt. Când se întâmplă ca un om să aibă. Venus. Goethe le prezintă pe cele trei phorkyade având în comun un ochi şi un dinte. fără îndoială-i suntem fiice. Când ajunge faţă în faţă cu Răul sub forma urâtului şi se aliază cu el. după cum ştiţi din “Ştiinţa ocultă”. aceasta nu contrazice ceea ce am spus. că nu poate avea loc ceea ce la noi are loc. el nu ar ajunge la conştienţa Eului. de exemplu. Aşadar. Aşa cum suntem acum. cu cât ne întoarcem mai departe în urmă. în multe privinţe. dacă vă mai gândiţi şi la faptul că. când merge împreună cu phorkiadele.

pe de altă parte. ei spun: exprimări poetice. la nişte idealuri abstracte. de aceea. eu am ales de mult timp un mijloc de a revela. ci căuta să procedeze altfel. Dar el nu era înclinat să caute o concepţie despre lume prin asemenea noţiuni abstracte. Goethe descrie lucrurile într-un mod cu adevărat adecvat. când Pământul va fi ajuns la ţinta sa.la fel ca unele forţe ale naturii care nu pot interveni în ordinea fizică a lumii şi. după cum v-am spus.El devine chiar hermafrodit. având. El şi-a dat seama câtă unilateralitate este în faptul că oamenii caută. El a caracterizat în felul următor acest alt fel de a proceda: De vreme ce multe dintre experienţele noastre nu se exprimă rotund şi nu pot fi comunicate direct. iar cel ideatic prin cel material. fie o concepţie despre lume înclinată spre materie. o operă cum este “Faust”! Dar omenirea s-a dezobişnuit. totuşi. ci idealist şi realist şi că el face ca ambele concepţii despre lume să se oglindească una într-alta! Goethe încearcă să se apropie de adevăr din cele mai diferite direcţii ale lumii şi prin oglindirea noţiunilor una într-alta. fie una închinată spre spirit. prin elementul ideatic. nici cel care este materialist. Şi acum. adică la mormântul său -. într-o măsură mai mare sau mai mică. Oamenii spun. am spus eu. cea care cugetă în străfunduri. Aşadar. spre un viitor benefic! Ar fi de dorit să se pornească în acest fel de la Goethe. şi nu să fabrice. Ei bine. înainte de toate. Şi de acest lucru şi-a dat seama Goethe. nu e nevoie să ne aplecăm asupra fiecărui cuvânt şi să fantazăm în legătură cu el. Astăzi oamenii se consolează /se bucură/ când li se oferă ceva în care nu e nevoie. o unitate. noţiunile idealiste. care nu au nicio forţă . la starea anterioară celei de bisexualitate. ajunge. şi care se păstrează. să le facă să trăiască amândouă împreună. Nu e nevoie să mergem prea departe. . La fel cum spiritul şi materia trăiesc una într-alta. prin presimţire. interferând. sensul tainic prin nişte formaţiuni care se opun una celeilalte şi care se oglindesc oarecum una în cealaltă. să creadă. celui ce poate deveni atent. când văd scris: Luna. nu ajunge la o concepţie despre lume satisfăcătoare cel care este un asemenea idealist abstract. cu puţin timp în urmă: Nu poate ajunge la o concepţie despre lume satisfăcătoare cel care.ei bine. chiar dacă se păstrează 107 . indus în eroare de ceea ce este şi trebuie să fie omul. pentru că le place să meargă numai pe deasupra lucrurilor. de exemplu. dar puternic-intimă . cu ajutorul unor noţiuni abstracte. ele trebuie să se lumineze unul pe altul şi să se întrepătrundă. încercaţi să vă aduceţi aminte că eu v-am spus. de citit. Hekate. pe de o parte. în noţiuni abstracte. la care m-am referit eu acum. Dar lumea nu ne permite să procedăm aşa. Diana. cea care lărgeşte pieptul. cel mult. Omul trebuie să fie în stare să-şi formeze o concepţie despre lume materialistă şi una idealistă. ci. El trebuie să se poată ridica până la nişte idei conforme cu spiritul. cea care luminează liniştită. Dacă vă gândiţi la adevărul grav pe care l-am rostit despre întâlnirea lui Mefistofel cu phorkiadele. deja în impulsurile date de Goethe se găseşte calea care trebuie inaugurată prin ştiinţa spirituală. noţiunile naturalist-ştiinţifice. Dar atunci trebuie să citim. şi trebuie să poată privi ce este material în mod material şi să-şi poată forma în legătură cu aceasta nişte reprezentări materialiste. pe de o parte. cum s-ar putea exprima mai clar faptul că cineva nu este nici idealist. şi în procesul cunoaşterii însuşi elementul material trebuie să trăiescă. Din această scenă se poate vedea cât de profund era situat Goethe. nici realist. pentru ca omenirea să fie condusă spre viitor. se vor risipi ca ceaţa. propriu-zis. urmând să se atragă atenţia asupra acestui fapt.Omul trebuie să fie şi una sau alta. în sânul adevărurilor ştiinţei spirituale.

Fiindcă lumea e-adânc. el a trebuit să-l facă să o apuce pe calea care îl duce. câte un suspin. împreună cu Homunculus şi cu Mefistofel. ci în ceea ce ascund veşniciile. în câteva şcoli oculte din epoca prezentă. când şi-a scris cântecul închinat miezului nopţii: “Lumea e-adâncă. marea seriozitate care trebuie să existe în această năzuinţă spiritual-ştiinţifică. Trebuie să spunem. marea seriozitate a strădaniei spiritual-ştiinţifice. Goethe credea că se apropie de acesta cufundându-se în reprezentările vechilor greci şi insuflându-le în sine viaţă. 108 .prost. Şi pentru că Goethe nu voia să-l introducă pe Faust doar în ceea ce aduce ziua. şi mai adânc ca ziua e gândită. spre suprasensibil. desigur: Ziua îi dă omului conştienţa diurnă. ca acela a lui Nietzche. dar omul nu ajunge la mai mult din propria sa fiinţă decât la un Homunculus. doar pe jumătate conştient. şi mai adânc ca ziua e gândită”. dacă rămâne doar la ceea ce îi aduce ziua. din câte un om care a ajuns în apropierea a ceea ce e necesar pentru omul viitorului se aude. şi nu la un homo. pe lângă multe alte lucruri. atunci veţi avea ocazia să înţelegeţi. Uneori.

după propria sa exprimare. Nu numai că un punct de vedere nespiritual. din expunerile prezentate alaltăieri şi ieri. O asemenea viaţă spirituală apare în mod just în legătura ei cu întreaga evoluţie a omenirii abia atunci când ne-o aducem în faţa sufletului în cadrul unei cercetări aprofundate. În diferite contexte eu v-am atras atenţia şi asupra altor manifestări ale vieţii sufleteşti a lui Goethe. fireşte. fizica viitorului se va vedea constrânsă să admită. Dar nu se poate spune că până astăzi s-a înţeles prea mult din această problemă în nişte cercuri mai largi de oameni. ar trebui să o desemnăm drept o concepţie bazată pe presimţire. esenţa fenomenului originar. întreaga natură a vieţii spirituale goetheene pot fi înţelese în mod just numai dacă le abordăm din punctul de vedere al ştiinţei spirituale. Dar nu face nimic. dar numai par aşa. decât ceea ce găsim descris în vastul poem “Faust”. Atât cât se poate vorbi despre aceste lucruri la modul absolut popular. manifestări care poate par a fi situate mai departe de viaţa generală a omenirii. nu poate găsi în activitatea sa creatoare ceea ce noi am fost în măsură să găsim alaltăieri şi ieri printr-o cercetare spiritual-ştiinţifică. Şi este extraordinar de important să încercăm odată să înţelegem un fapt atât de interesant cum e viaţa spirituală a lui Goethe. cu tot ceea ce conţine ea. caracterizând. este extraordinar de important şi plin de sens. aş dori să vă atrag atenţia asupra faptului că întreaga structură a spiritului goethean. Se poate spune că tocmai modul deosebit de a gândi al ştiinţei goetheene despre natură este încă şi astăzi. şi el a întemeiat o botanică pe care a clădit-o pe ideea de metamorfoză. atunci când caută o explicare a naturii. Ce intenţionează Goethe. Ieri v-am arătat că Goethe a cultivat un fel deosebit de ştiinţă a naturii. poate. care ar trebui să-l intereseze în cel mai înalt grad pe orice om. Ştiu că ceea ce vă voi spune acum este un lucru înfiorător şi eretic pentru concepţia de astăzi a ştiinţelor naturii din domeniul fizicii. chiar dacă.VIAŢA SUFLETEASCĂ A LUI GOETHE DIN PUNCT DE VEDERE SPIRITUAL-ŞTIINŢIFIC 29 septembrie 1918 Am putut vedea. este de o importanţă cu totul deosebită să reuşim să aruncăm o privire în această configuraţie deosebită. Ne relatează el însuşi acest fapt. Poate că vom ajunge cel mai bine la o opinie asupra a ceea ce înţelegea Goethe prin fenomenul originar din natura anorganică dacă ne aducem în faţa ochilor felul cum a ajuns el să creeze tocmai o teorie deosebită a culorilor. Şi acest lucru. faptul că Goethe a cultivat un fel deosebit de ştiinţă a naturii. ci faptul că o asemenea viaţă sufletească a fost posibilă în cadrul evoluţiei omenirii poate fi explicat numai dacă studiem această viaţă sufletească din punct de vedere spiritual-ştiinţific. nu la ipoteze şi teorii? Din anii ‘80 eu mă străduiesc mereu să atrag atenţia omenirii asupra a ceea ce este. Şi anume. ştiţi că el a încercat să întemeieze pentru lumea anorganică o ştiinţă pe care a clădit-o. nu în ultimul rând pentru viaţa religoasă a epocii prezente. Şi totuşi. ceva absolut neînţeles. prin faptul că el vrea să treacă numai la aşa-numitele fenomene originare. în cele mai largi cercuri de oameni. pe fenomenele originare. că activitatea creatoare a lui Goethe este pătrunsă de o anumită concepţie spiritual-ştiinţifică. mie mi se pare că tocmai pentru cele mai diferite ramuri ale vieţii spirituale din epoca prezentă. câteva cuvinte despre teoria fenomenelor originare şi despre teoria metamorfozelor. Dar acum eu aş dori să mai adaug ceva la cele spuse înainte. de fapt. aş vrea să vă spun astăzi. Dvs. 109 . Ceea ce nu admite fizica de astăzi. în acest mod special în care Goethe a privit natura.

pentru a le trimite înapoi proprietarului. e totuna. peste lumină. întunericul. şi altele de acest fel. ci le deduce tot din nişte fenomene. la urma urmelor.a. el a crezut în aşa-numita teorie newtoniană a culorilor. numai că era . o concepţie care respinge toate ipotezele şi teoriile. nu poţi face nimic cu ea. Şi i-a cerut consilierului de curte Büttner. dacă vrei să aplici numai această optică newtoniană.că atunci când se uită printr-o prismă ar trebui să vadă peretele sau ecranul alb în toate cele şapte culori. asupra modului cum iau naştere culorile.m. Această teorie afirmă că la baza luminii se află ceva . de nişte curenţi materiali. Dar mai întâi aparatele trimise s-au acoperit de praf acasă la Goethe. Fie că e vorba. pentru că el se disociază în şapte culori. aici nu e cazul să intrăm în detalii -. Era o prostie.d. numai această teorie a culorilor. atunci iau naştere culorile luminoase: roşu. care e construită pe o anumită ipoteză. una după alta. prin nişte experimente proprii. care era profesor universitar la Jena. iar în al doilea rând concepţiile sale despre fenomenele fizice. o interacţiune dintre lumină şi întuneric. Goethe a ajuns la claritate în această privinţă. totuşi. teoria sa asupra culorilor. la ceva din domeniul picturii. să-i trimită aparatele necesare pentru a vedea ce concepţii şi-ar putea forma el însuşi. până când consilierul de curte Büttner şi-a dat seama că acum are nevoie de aparatele sale şi că ar dori să-i fie trimise înapoi.ei bine. Când facem ca lumina să se suprapună peste întuneric. şi atunci a avut impresia . la baza ei se află. Într-o bună zi. fie că e vorba de nişte vibraţii sau de nişte impulsuri electrice oarecare. să se suprapună.d. Dacă vedem o culoare. Goethe a crezut. Iar consilierul de curte Büttner i-a pus la dispoziţie excelenţei sale Goethe. această reprezentare. cum se înţelege de la sine. numai că din nişte fenomene originare. Acest lucru l-a determinat să-l roage pe consilierul de curte Büttner să-i dea voie să mai păstreze instrumentele. iau naştere culorile întunecate: albastru. o dată cu mulţi alţii. Şi astfel.Aici nu 110 . într-un anumit fel. o relatează el însuşi -. ş. şi că prin folosirea prismei sau prin alte procese culorile pot fi făcute să iasă la iveală din lumina albă unitară.m. El a studiat optica newtoniană. devenise adeptul acesteia. dar el a constatat că. sau prisma însăşi. Mult timp el nu a reuşit să facă cercetările. ş. adică despre fenomenele anorganice din natură în general. într-un mod care fizicianului de astăzi nu poate să-i pară. Apariţia culorilor e concepută în sensul că lumina ar conţine diferitele culori oarecum nedisociate. pentru a reflecta la ceva de natură artistică. galben. aşadar.după cum am spus. întrun mod cum nu se poate mai primitiv şi mai prostesc pentru fizicianul de astăzi . Acest lucru l-a deranjat pe Goethe din ce în ce mai mult şi l-a determinat să verifice măcar cum stau lucrurile din punctul de vedere al fizicii cu fenomenele culorii. Goethe s-a văzut nevoit să părăsească. atâta timp cât nu ai altceva mai bun.după cum am spus. Goethe le-a adunat. violet. repede o privire printr-o prismă. Când facem ca peste ceva luminos. ceva care nu e perceput. aşa cum îşi reprezintă Newton însuşi. pe care o împărtăşise şi el. tot ceea ce îi ceruse el. într-un fel de entitate suprasensibilă. Din aceste cercetări au luat naştere: în primul rând. după premisele uzuale. El s-a uitat prin prismă peretele a rămas alb.a. atunci când le facem să se suprapună.o gândire sănătoasă. materie care a fost întunecată. decât primitiv şi prostesc. Până pe la începutul anilor ‘80 ai secolului al 18-lea. prin cercetări proprii. aparatele. pe o teorie. Dar mai înainte a vrut să arunce. fireşte.Fizica de astăzi încă nu e destul de matură pentru a înţelege teoria culorilor a lui Goethe. ca neutralizate. bineînţeles. ca şi alţi oameni . Şi acum el şi-a făcut în continuare cercetările. cu cea mai mare bunăvoinţă. Dar nici vorbă de aşa ceva! Peretele a rămas alb! Acest lucru l-a deranjat. într-un anumit fel. care nu născoceşte nimic în legătură cu fenomenele naturii. .

pentru el nu se pune problema de a inventa nişte ipoteze. din cauză că ştiinţele moderne ale naturii merg pe cu totul alte căi decât concepţia despre lume a lui Goethe. după cum schela nu rămâne după ce clădirea e gata. conform cu acest punct de vedere. ci a fost exprimat doar ceva simplu. fără ipoteze şi fără teorii. perceptibil. Aşadar. este unul dintre cele mai frumoase capitole ale teoriei culorilor a lui Goethe. Deosebit de interesantă este în această schemă teoria sunetelor. Numai că acestea sunt percepţii simple. Căci capitolul despre acţiunea senzorial-morală a culorilor. respectiv decât cele întemeiate pe concepţia despre lume a lui Goethe. Goethe a creat o teorie a culorilor care ne conduce în mod minunat la înţelegerea artistică a culorilor. cum se metamorfozează frunza. orice teorie. nişte noţiuni care se transformă interior. dar pe urmă. Numai că atunci ai nevoie de noţiuni mobile. ele trebuie demolate. în care se găsesc atâtea sugestii importante şi pentru artist. ca să avem o schelă. după ce am ajuns la fenomenul originar. Dar atunci rămânem. Ele pot fi emise. Ceva asemănător a încercat el să facă în legătură cu viaţa vie a plantelor. cum se transformă acestea în natură. ci urmăreşte felul cum se transformă. când e vorba de fenomenele naturii. Ba putem spune chiar ceva paradoxal. Aşadar. cum ar fi ipoteza ondulatorie sau ipoteza emisiei etc. al unei teorii. Aceasta a fost baza concepţiei generale a lui Goethe despre natura nevie . numai în sfera pur senzorială. Ceva întunecat şi ceva luminos acţionează în percepţia nemijlocită. Acest lucru a încercat Goethe să-l facă şi pentru întreaga fizică. Acesta e lucrul pe care l-a încercat Goethe în ceea ce priveşte natura anorganică. Ea încă nu a putut fi creată. ci e dată jos. Goethe se caracterizează tocmai prin faptul că respinge. vă rog să luaţi bine aminte la acest 111 . pentru a spune că aşa iau naştere culorile. Dar ar fi interesant să se creeze odată şi o teorie a sunetelor care să poată face trecerea spre activitatea muzicianului. Şi acum. ci se pune numai şi numai problema de a arăta în ce fel trebuie să alăturăm lumina şi întunericul pentru ca în acest fel să apară culorile galben sau roşu sau albastru sau violet. cel puţin în mod schiţat. ci să lase în modul cel mai strict ca fenomenele să vorbească de la sine. numai sub o formă schematică. de noţiuni la fel de mobile ca natura însăşi. ci transformă formele.. pentru a putea urmări în mod real cu ajutorul noţiunilor.a nu căuta nicăieri teorii sau ipoteze. cum ia diferite forme şi devine apoi petală.e vorba de nicio teorie. în care Goethe a prezentat o întreagă fizică schematizată. în volumul în care au fost tipărite de mine articolele generale de ştiinţe ale naturii ale lui Goethe. Tot o concepţie care nu vrea să emită ipoteze. care este în acord cu teoria goetheană a culorilor. aşa cum teoria culorilor a lui Goethe face trecerea spre activitatea pictorului. noi trebuie să avem noţiuni de felul celor pe care majoritatea oamenilor sunt prea comozi pentru a le crea. Dar. Aici nu a fost exprimat nimic de felul unei ipoteze. important pentru Goethe era să nu adauge fenomenelor niciun fel de ipoteze şi teorii. la fenomenul cel mai simplu. spune el. în aşa fel încât acestea să-şi exprime ele înseşi fiinţa. de la o formă la alta. fireşte. nu vrea să emită teorii. nu emite ipoteze şi teorii. astfel încât floarea nu e altceva decât frunza metamorfozată. Şi în marea ediţie de la Weimar. şi că el vrea să folosească gândirea numai pentru alăturarea justă a fenomenelor. puteţi găsi şi o schemă. de exemplu. Când interacţionează ceva luminos şi ceva întunecat iau naştere culorile. şi ipotezele ar trebui folosite numai pentru a găsi o cale de a asocia lucrurile. Felul cum trăieşte natura în activitate constă în faptul că ea nu se cramponează de forme. fireşte. ci vrea să rămână exclusiv la ceea ce oferă percepţia. prin teoria metamorfozelor. iarăşi. Pe această cale. în care.

ne îndreptăm privirile spre acest corp eteric. alb. Posibilitatea de a percepe fenomenele senzoriale încetează. totuşi. atunci când apărea numai albul şi el trebuia să gândească: peretele este. la realitatea senzorială. care nu sunt dobândite prin observarea pură a naturii. Astfel încât putem spune: deşi se limitează la fenomen. în ceea ce priveşte fenomenele naturii exterioare. Dar acest lucru mai are şi o altă consecinţă. În această viaţă. Şi interesant este aici că. bineînţeles. Şi toate aceste teorii. După 112 . datorită faptului că spiritul nu se află sub o influenţă ahrimanică sau luciferică. cu tot soiul de teorii şi ipoteze. La ceilalţi nu ciupeşte şi nu pişcă nimic. deşi ar trebui să apară în mod gradat toate cele şapte culori. Când născocim nişte teorii newtoniene sau spenceriene sau alte teorii asemănătoare. fac şi din corpul astral o caricatură şi astfel perturbă viaţa omului în sfera suprasensibilă. prin aceasta. însă corpul eteric al omului nu primeşte în sine lucrul respectiv. că în corpul eteric ceva ciupeşte şi pişcă. pe Pământ. noi gândim asupra naturii aşa cum putem gândi în cadrul vieţii umane fizice. la câteva zile. Şi esenţialul este ca noi să fi tratat. Dar Goethe avea o organizare de-aşa natură. Tocmai acesta este . avem acele complexe de forţe interioare pe care ni le-am creat în fizic. Asemenea teorii întunecă pentru entitatea spiritual-sufletească percepţia pură a realităţilor pământeşti. aşa cum am putut arăta ieri şi alaltăieri. această contemplare a fenomenelor originare este în măsură să declanşeze în noi senzaţii şi sentimente sănătoase. Şi nicio teorie. lăsând să-şi spună cuvântul numai fenomenele originare. ştiinţa despre natură a lui Goethe este o ştiinţă conformă cu spiritul tocmai pentru că. aşa cum o privea Goethe. Noi ştim că omul nu e doar fiinţa care trăieşte între naştere şi moarte. drept microcosmos integrat armonios în Macrocosmos. Dar nu s-a întâmplat aşa. dintre moarte şi o nouă naştere. Ei bine. Înpotriva acestei distrugeri a formelor pe care corpul eteric le solicită pentru sine s-a ridicat natura sănătoasă a lui Goethe. nu opreau aceste ciupituri şi pişcături.lucru: Goethe poate pătrunde în mod just în regiunea spiritualului. eu v-am apus ieri că omul nu trăieşte doar aici. ca om. pentru că au o organizare mai grosolană. Şi. în aşa fel încât să putem privi spre corpul eteric fără ca el să ne inducă în eroare. tocmai pentru că nu se impurifică. acele sentimente pe care Goethe le descrie în capitolul “Efecte senzorial-morale ale culorilor”. singura considerată de Goethe valabilă ca ştiinţă despre natură. tocmai acesta este lucrul important pentru Goethe. el nu impurifică prin teorii percepţia pură a naturii. Şi mai trebuie să scoatem în evidenţă încă o latură a problemei. ba chiar. pentru că simţea. adică impurificăm prin teorii şi ipoteze ceea ce oferă natura însăşi. ne-am separat de corpul eteric. se transmit. acest corp eteric. atunci această percepere. Dar ceea ce rămâne în spiritual-sufletescul nostru. când concepea nişte noţiuni cum sunt cele newtoniene. o dată cu viaţa noastră. ca o caricatură. este ceva sănătos şi se armonizează şi cu lumea spiritual-sufletească. solară şi lunară.şi de aceea spun: Goethe poate fi înţeles numai pe cale spiritual-ştiinţifică -. că înainte de a fi păşit pe Pământ el a trecut prin evoluţiile saturniană. dacă respingem teoriile şi ipotezele. după ce. că omul este şi fiinţa care trăieşte între moarte şi o nouă naştere. ci percepe fenomenele naturii aşa cum se oferă ele existenţei accesibile prin simţuri. nici ipoteza cea mai valoroasă. Toate aceste teorii şi ipoteze fac mai întâi din corpul eteric uman o caricatură. dacă privim natura într-un mod pur adecvat naturii. datorită percepţiei pure. El avea un instinct pentru ceea ce nu provine din realitatea nemijlocită. Iar faptul că Goethe simţea în acest fel este o dovadă că el avea o natură cu totul şi cu totul sănătoasă. încât ceva îl ciupea şi pişca în corpul său eteric în timp ce privea aşa.

Astfel încât putem spune: Tocmai datorită percepţiei sale orientate în mod pur spre senzorial a avut Goethe predispoziţia de a prelucra aceste lucruri. dacă ne transpunem cu adevărat profund în modul de reprezentare goethean. acela îşi pregăteşte spiritul să separe domeniul pământesc. care în realitate sunt întreţesute în evoluţia de pe Pământ. după ce Pământul îl va părăsi pe el. care este o ştiinţă despre natură purificată de tot restul. Goethe era situat atât de mult cu percepţia spirituală în spirit tocmai pentru că nu aplica fenomenului din natură niciun fel de teorii şi ipoteze confuze scoase din spirit. Fiindcă ceea ce concepe ştiinţa de astăzi drept ereditate. tot felul de lucruri care se potrivesc numai pe Saturn. ci lăsa ca cele două concepţii să se oglindească reciproc în viaţa sufletului său aşa cum se oglindesc ele şi în realitatea exterioară. despre spiritual. el a făcut în aşa fel încât. încât natura nu poate fi înţeleasă nici în acest fel. fie. căci ele nu au suficientă forţă pentru a ne apropia în mod just de natură cu ajutorul lor.d. să vedeţi unde găsiţi în ele un punct de sprijin sănătos pentru a proiecta asupra naturii. cu legitatea sa. iar ceea ce trebuie conceput idealist. Astăzi omul devine fie un om de ştiinţă. nu o scot la capăt cu o concepţie despre lume? Care este cauza? Cauza constă în faptul că astăzi oamenii vor să-şi întemeieze concepţia despre lume într-unmod absolut precis. solară şi saturniană . lumina 113 . printr-o ştiinţă sănătoasă despre Pământ. Chiar dacă Goethe însuşi nu a ajuns la această concepţie despre evoluţiile lunară. într-adevăr. pe baza lor. el face cunoştinţă cu natura şi încearcă s-o impregnze cu tot felul de teorii şi ipoteze.Şi. Un lucru îl determină pe celălalt. . Aşa face Goethe.ce va părăsi Pământul sau. acestea sunt atât de abstracte încât natura exterioară nu poate fi înţeleasă cu ajutorul lor? Cum se face oare că pentru omul actual idealismul şi realismul se despart într-o asemenea măsură încât întemeiază pe baza lor fie doar un monism paralitic. în general. venusiană şi vulcaniană. Şi omul caută să îmbibe fenomenele naturii cu asemenea ipoteze.m. solară şi saturniană pentru că nu au o concepţie sănătoasă nici despre evoluţia Pământului. solară şi lunară şi. care nu spune nimic. omul va trece prin evoluţiile jupiteriană. spiritualul. Dar eu v-am spus: Noţiunile ştiinţelor noastre despre natură se pot raporta numai la evoluţia pământească. Cum se face oare că concepţia umană obişnuită de astăzi e atât de puţin înclinată să admită spiritualul? Iar când îşi formează noţiuni despre lumea spirituală. idei. Uitaţi-vă prin tratatele actuale de teologie şi filosofie. aşa cum am văzut ieri şi alaltăieri. ş. Aspectul asupra căruia v-am atras atenţia ieri la sfârşit este faptul că Goethe nu a fost pe de o parte idealist şi pe de altă parte realist. dar el nu credea că poate întemeia prin una sau alta o concepţie despre lume. Oamenii se pot ridica într-o măsură atât de mică la o înţelegere sănătoasă a evoluţiilor lunară. nu sunt nişte fenomene originare. dacă elaborăm o ştiinţă sănătoasă despre natură avem imboldul de nu a descrie evoluţia de pe Pământ în aşa fel încât să introducem în ea. că el concepea fenomenele exterioare în mod realist.a. care se referă numai la Pământ. în mod idealist. în general. Chiar dacă nu a urmărit el însuşi aşa acest lucru. şi prin aceasta se pregăteşte pentru o contemplare sănătoasă a ceea ce poate fi văzut numai în suprasensibil: evoluţiile saturniană. ci simple teorii şi ipoteze. producând confuzie. Soare sau Lună. ori el devine teolog sau filosof şi încearcă să-şi formeze pe baza tradiţiei anumite noţiuni. să ajungem în mod absolut sănătos să ne putem reprezenta corect amândouă felurile de a trăi prin care omul trebuie să treacă..cel care se adânceşte în ştiinţa lui despre natură. în drama sa “Faust”. ci o ştiinţă sănătoasă despre natură vrea să scoată Pământul din acest context şi să-l descrie ca Pământ. mai exact spus. Numai că acestea sunt atât de inconsistente şi fantomatice.

veţi dobândi o concepţie sănătoasă şi despre viaţa umană în ansamblul ei. Şi atunci cele două domenii se vor oglindi unul într-altul. dar nu se amestecă în rezultate. dacă. A nu specula asupra naturii. Dar. veţi vedea că ceea ce ce există în natura exterioară nu e suficient pentru explicarea omului. Trebuie să fim însă conştienţi şi de faptul că nu putem face nimic numai cu una. şi tot aşa stau lucrurile dacă vreţi să rămâneţi un simplu om de ştiinţă. şi să faceţi în aşa fel încât una să se oglindească în cealaltă. ei bine. percepţii neamestecate cu alte elemente. lăsând fenomenele materiale să vorbească de la sine. Trebuie să puteţi fi în întregime şi una şi alta. luată în sine. În această privinţă. Să nu născocim o teorie unică. astăzi aşa ceva nu e posibil. Atunci. dacă ei nu sunt nişte fanfaroni monişti. ci a fi pe deplin materialişti. Dacă vreţi să rămâneţi doar filosof sau teolog. prin modul goethean de a observa natura. în mod separat. când îl priviţi pe om. dar nu la un homo. Şi atunci nu rămânem la nişte teologii sau filosofii abstracte. pentru fiecare dintre cele două domenii. atunci e ca şi cum. adică să nu căutaţi unirea pe calea unor noţiuni abstracte. vom ajunge să înţelegem în mod real viaţa umană dintre naştere şi moarte sau. Atunci în om viaţa dintre naştere sau concepţie şi moarte se oglindeşte în ceea ce lui îi apare drept viaţă dintre moarte şi o nouă naştere. ci să lăsaţi lucrurile să se unească ele înseşi. Şi tocmai prin forţa pe care o trezeşte în noi observarea pură a naturii. două percepţii imaginative pure. aţi vrea să-l fotografiaţi dintr-o singură direcţie. aceste noţiuni se răzbună.justă! Şi unde găsiţi în mod serios în rândurile celor ce reprezintă azi ştiinţa. pe de o parte. ci două percepţii imaginative. în sensul unei ştiinţe goetheene despre natură. până la formele şi regiunile divin-spirituale ale existenţei? Dacă ai o gândire sănătoasă. şi invers: viaţa dintre moarte şi o nouă naştere se oglindeşte se oglindeşte în viaţa dintre naştere şi moarte. că tocmai pentru a-l înţelege pe om e necesar să ne apropiem cu ştiinţa despre natură şi cu ştiinţa despre spirit din două direcţii opuse. aşadar. Atunci ele sunt adecvate omului. Cel care priveşte natura în mod pur. Dacă o scoatem la capăt cu o asemenea ştiinţă sănătoasă despre natură. sau cu cealaltă. concepţia goetheană despre lume poate fi o educatoare extraordinară a omenirii moderne. dintre concepţie şi moarte. Vedeţi. luată în sine. prin facultatea unei asemenea oglindiri. nu-l lasă să ajungă la contemplarea spiritului. decât doar pentru a edifica fenomenele. ni se pot forma nişte percepţii spirituale. având un obiect care arată cu totul diferit când e văzut din două direcţii. să spunem. Dar atunci noi trebuie să dezvoltăm în sine. asupra fenomenelor. şi să nu le unim pe 114 . privim în intimitatea naturii în acest fel. aceasta este sarcina pe care o avem faţă de o ştiinţă sănătoasă despre natură. aşa cum sunt ele astăzi. nişte percepţii ale spiritului pur. perceperea naturii. fără a amesteca în ele teorii. ci ni se dăruiesc nişte percepţii spirituale. perceperea spiritului. nu două teorii. nu e posibil să menţii cele două domenii. Aceasta este atitudinea pe care trebuie să o avem faţă de natură. Atunci veţi ajunge numai la un homunculus. Cele două demenii pot fi unite numai dacă ai capacitatea de a te dărui observării naturii şi unei ştiinţe aşa cum s-a dăruit Goethe naturii: cu privirea îndreptată în mod pur asupra fenomenului. formând mai întâi separat. lăsându-le pe amândouă să se oglindească una într-alta. făcând ca gândirea să fie doar slujitorul care colaborează. Dar. Pe cel care îşi amestecă în mod confuz noţiunile şi ideile în fenomenele naturii. neinfluenţaţi de teorii şi ipoteze imposibile. menită să explice un aspect sau altul. pornind de la ştiinţă. din afara omului. noi trebuie să putem privi şi în intimitatea lumii spiritului. să-i recunoaştem naturii puterea de a se interpreta ea însăşi. acela o zăreşte în propriul său suflet în aşa fel încât poate privi şi spre spirit într-un mod real. Atunci veţi vedea fenomenele naturii. unde găsiţi o posibilitate de a vă ridica.

Să presupunem că el vrea să-şi explice în mod just concepţia despre lume a lui Copernic. chiar dacă pentru epoca sa Goethe încă era nesigur. în el acţionau şi nişte impulsuri pe care el nu le aduna. el vrea să-şi dezlege o anumită enigmă. în totalitatea ei. dar unul care este inteligent . Faptul că Goethe. putem scrie tot felul de biografii ale lui Goethe. el vrea să ajungă la o concepţie lipsită de prejudecăţi. atunci nu acţiona doar acea formaţiune abstractă ce rezultă când adunăm la un loc toate noţiunile pe care le avem.acestea în noţiuni.aşa cum trebuie să subliniez mereu . în parte şi în mod inconştient. după ce şi-a organizat o serie de asemenea noţiuni. la patruzeci şi doi de ani. Dar în acest fel nu se poate ajunge mai departe de 115 . Pentru viitor este imperios necesar ca omenirea să se adâncească în asemenea reprezentări indiferent că le numim goetheanism sau altfel -. cum se spune. într-un anumit an al vieţii. Eu nu aduc mustrări pentru ceea ce s-a petrecut. Aşadar. care este inteligent. va rezulta ceva care s-a născut în anul 1749 la Frankfurt şi a murit la Weimar în 1832. Nu-i aşa. Omul modern vrea mereu să excludă acest lucru. un om de condiţie medie. care poate fi urmărită în epoca noastră până în regiunile în care Goethe încă nu a pătruns. poate vrea să se lămurească asupra unui lucru. Acesta este omul de condiţie medie. că a înţeles. Ca să vă trimit la înţelegerea justă a acestui aspect trebuie să vă spun cum se comportă omul de obicei când vrea să dezlege enigma unui fenomen sau altul din viaţă sau din natură. în acest caz el adună la un loc toate noţiunile şi reprezentările pe care le poate găsi astfel. ci să le lăsăm să se oglindească reciproc în această percepţie imaginativă. în perioada în care Goethe avea patruzeci şi doi de ani şi voia să reflecteze. Eu nu aduc nicio critică pentru faptul că goetheanismul a fost atât de puţin înţeles. Când Goethe îşi punea în faţă. nu găseşte nicio contradicţie. consideră că e gata. poate şi mai devreme. un asemenea om frunzăreşte superficial prin materialul de reprezentări pe care îl are în el la patruzeci şi doi de ani. Dar nu acesta este Goethe! Sufletul lui Goethe lucrează cu totul altfel. întotdeauna acţiona întreaga viaţă a sufletului. ci şi acele impulsuri care acţionaseră în copilăria lui. la viaţa unei plante. dar pentru atingerea cărora a creat premisele. Ce face el? Ei bine. în nişte reprezentări care au existat ca premise deja în gândirea lui Goethe. aşadar. la un loc. pur şi simplu. poate chiar să întemeieze o concepţie despre lume. totuşi. în care. el a avut. Şi e foarte important să se ţină seama de acest lucru. o plantă sau altceva. prin evoluţia lui sufletească sănătoasă. Să privim acum un adevărat om de condiţie medie. un lucru asupra căruia voia să se lămurească.cunoaşterea sa spiritualştiinţifică era bazată pe presimţire. Iar gândirea lui Goethe este extraordinar de reală şi de adecvată realităţii. omul de condiţie medie trăieşte de la naştere şi până la moarte. într-o anumită privinţă. Sufletul lui Goethe lucra cu totul altfel. să privim. la patruzeci şi doi de ani. dacă vreţi. formând o concepţie necontradictorie. Să zicem că la treizeci şi cinci sau la patruzeci şi cinci sau la patruzeci şi doi de ani. de exemplu. ci ştie că trebuie să vorbească numai în sens pozitiv. dar care nu este Goethe. pentru că . o judecată atât de sănătoasă şi despre viaţa spirituală. a ajuns la asemenea concepţii despre oglindirea reciprocă a ceea ce există ca realitate fiinţială în lumea exterioară dovedeşte că el se afla în mod real pe calea ce duce la ştiinţa spirituală modernă. Dacă nu avem în vedere acest lucru. să zicem. căci cel care pătrunde lucrurile nu critică şi nu dojeneşte. un fenomen oarecare. când Goethe privea. Când priveşte superficial în viaţa lui sufletească şi poate găsi acolo ceva care este în concordanţă cu sine însuşi. după cum zice el.astăzi sunt inteligenţi tocmai oamenii de condiţie medie -. în el acţiona în mod real întreaga sa viaţă sufletească. Şi. ci doar prezint ceea ce este imperios necesar pentru viitor.

câteva noţiuni adunate la un loc, pe care le poţi privi uşor şi comod. De aceea, noi putem ajunge la aceste lămuriri importante tocmai prin intermediul lui Goethe, privind din nou în ansamblu diferitele faze ale vieţii lui. Eu am încercat, de exemplu, să înţeleg nişte lucruri foarte târzii din concepţia lui Goethe prin faptul că m-am întors mereu la acel imn în proză intitulat “Natura”, pe care Goethe l-a scris la începutul anilor ‘80 şi în care sunt conţinute, într-o stare nematurizată, concepţiile de mai târziu. Şi eu am atras atenţia adeseori, şi mai demult, asupra faptului că Goethe, băiatul de şapte ani, adună minerale, ia un pupitru pentru note muzicale de la tatăl său, clădeşte pe el mineralele, aşază sus o mică lumânare şi celebrează apoi un fel de serviciu divin, vrând să înalţe “marelui Zeu”, cel care acţionează în sânul fenomenelor naturii, o jertfă. Dimineaţa - ia gândiţi-vă, era un băiat de şapte ani! - el captează o rază de soare şi o face să treacă printr-o lentilă, ca să-i aprindă mica lumânare. Ceea ce aprinde el deasupra mineralelor este un foc natural. În aceasta zace ascuns, într-un mod copilăresc, tot ceea ce acţionează mai târziu ca ecou, în concepţiile cele mai mature. Îl înţelegem pe Goethe numai dacă suntem în măsură să-l înţelegem în mod just din totalitatea fiinţei sale. Şi atunci, dacă îl înţelegem aşa, ajungem la ceva ce Goethe a putut să cultive doar puţin, pe baza premiselor existente în epoca sa, ajungem să cultivăm concepţiile lumii spirituale într-un mod pe care îl putem găsi conform cu concepţia despre lume a lui Goethe. Fiindcă, ia gândiţi-vă, nu putem face deloc altfel, dacă reflectăm în mod goethean asupra naturii, dacă gândim cu adevărat în sensul teoriei despre fenomenul originar şi despre metamorfoză, decât să declanşăm în sufletul nostru, printr-o asemenea gândire, nişte forţe care duc la perceperea vieţii pe care o duce omul după ce a trecut prin poarta morţii. Tocmai prin percepţia goetheană, îndreptată spre natura pură, prin perceperea pură a naturii, se pun bazele unei învățături adevărate despre nemurire, ca ceva de la sine înţeles. Tocmai prin aceasta dobândim forţa pentru acele reprezentări diametral opuse de care avem nevoie pentru ca suprasensibilul prin care omul trăieşte între moarte şi o nouă naştere să intre în percepţie imaginativă; dobândim forţa de a avea asemenea percepţii tocmai dacă ne facem mai întâi privirea ageră pentru ceea ce este natură pură, pentru ceea ce, în natură, n-a fost stricat prin teorii şi ipoteze. Oamenii fac cele mai mari greşeli crezând, în legătură cu lumea exterioară, că lucrurile trebuie să se desfăşoare liniar şi mereu în aceeaşi direcţie. Când cineva îi vorbeşte unui om care înţelege lucrurile despre monism, în sensul în care fac foarte mulţi oameni ai epocii prezente când ei întemeiază un monism abstract, aşadar, când unui om care înţelege lucrurile i se prezintă un asemenea monism abstract, este ca şi cum acolo ar sta un om, la care sunt bine dezvoltate partea dreaptă şi partea stângă, şi ar veni un altul şi i-ar spune: Dar aşa ceva e greşit, acesta este un dualism eronat, omul trebuie să fie construit în mod monist, e incorect ca el să aibă o jumătate dreaptă, aici lucrurile nu sunt aşa cum trebuie. Exact aşa trebuie să fie concepţia noastră despre lume. Aşa cum noi nu suntem construiţi greşit pentru că avem două mâini şi putem sprijini mâna stângă de mâna dreaptă, nu e greşit nici să ai două concepţii despre lume care se oglindesc una într-alta şi se luminează reciproc. Cel care consideră că e greşit dacă se cer două concepţii despre lume ar trebui să spună, de asemenea: Trebuie să născocim nişte mişcări artificiale, pentru ca mâna stângă şi mâna dreaptă să nu lucreze atât de groaznic de separate, iar piciorul stâng şi cel drept să nu umble separate prin lume, ci, în cele din urmă, printr-o mare cucerire, mâna dreaptă să fie vârâtă în cea stângă, piciorul drept să fie vârât în cel stâng, pentru ca omul să fie monist, să fie un monom, şi să-şi poată duce aşa mai departe existenţa!
116

Pentru cel care înţelege lucrurile, pentru cel care are în vedere realitatea şi nu nişte teorii abstracte încâlcite, tendinţa idealismului abstract, pe de o parte, a realismului grosier, pe de altă parte, ca monism, este tot atât de unilaterală pe cât de unilateral ar fi ceva ce poate fi comparat cu situaţia grotescă pe care am prezentat-o eu adineaori. Şi este cu adevărat în sensul concepţiei goetheene despre lume ceea ce fac eu, chiar dacă astăzi încă într-un mod foarte contestat, când atrag mereu şi mereu atenţia, pe de o parte, asupra unui mod pur de a percepe natura, nu asupra unuia împânzit de ipoteze, ci asupra unei percepţii care trăieşte ca percepţie, care nu e ceva gândit, la care gândirea e folosită numai pentru a face să apară percepţia, şi, pe de altă parte, asupra unui mod de a percepe spiritualul la care gândirea e folosită tot numai pentru a face să apară percepţia spiritului, care ne duce apoi cu adevărat în regiunea unde trebuie să-l căutăm pe om când el se află de o parte a vieţii sale, între moarte şi o nouă naştere. Când le prezinţi oamenilor o concepţie spiritual-ştiinţifică despre lume, ei încă mai găsesc astăzi nişte teorii care sună logic, nişte teorii inteligente, pentru a contesta această concepţie. Eu am spus adeseori: Oh, sunt foarte uşor de născocit nişte contestări ale ştiinţei spirituale. Am făcut odată la Praga încercarea de a ţine două conferinţe pentru publicul larg, una după alta, una în care am contestat ştiinţa spirituală şi alta în care am susţinut-o, un lucru pe care unii mi l-au luat în nume de rău. Dar eu am făcut o dată încercarea de a ţine o conferinţă pentru combaterea ştiinţei spirituale şi alta pentru susţinerea ei. Ştiinţa spirituală poate fi contestată foarte bine, fireşte, ea poate fi contestată. Cum să nu poată fi contestată? Cel care crede că ştiinţa spirituală nu poate fi contestată se situează cam pe aceeaşi poziţie ca unul care spune să nu se poate înţepa în mâna stângă cu un ac pe care îl ţine în cea dreaptă. Aşa ceva se poate face, fără îndoială, dar toate acestea nu spun absolut nimic. Şi noi trebuie să spunem: În interiorul acestor adversari, care lucrează cu nişte teorii atât de logice în aparenţă, zace, de fapt, cu totul altceva, cu totul şi cu totul altceva. Se vorbeşte şi de inconştient şi subconştient. Psihanaliştii, dar şi alţii, înţeleg foarte greşit importanţa pe care o are pentru om viaţa sufletească inconştientă, viaţa spirituală. Am vorbit adeseori aici despre acest lucru. Ei bine, psihanaliştii actuali vorbesc despre viaţa spirituală inconştientă la fel cum vorbeşte orbul despre culoare. Ei sunt împinşi spre ea de imperativele ştiinţifice ale prezentului, dar ei au o ştiinţă, cum am numit-o anul trecut la Zürich şi aici, care lucrează cu mijloace insuficiente. Fiindcă trebuie să ai cu adevărat capacitatea de a găsi întotdeauna în mod just, pentru ceea ce se petrece în conştient, subconştientul situat dedesubt. Conştient temeiuri Credinţa în logice limitele cunoaşterii ____________________________________________________ Subconştient teamă de spiritual lipsă de interes pentru spiritual

Vedeţi dvs., lucrurile stau în aşa fel încât noi putem spune: Aici e conştienţa vezi schema - şi sub ea se află subconştientul. Ei bine, cum stau lucrurile astăzi? Începând cam din secolul al 16-lea, se exercită nişte influenţe ahrimanice foarte puternice asupra omului şi asupra întregii sale gândiri. Acest lucru îşi are partea sa bună, partea sa rea. Pentru ştiinţele naturii, acest lucru are consecinţa că ea se formează într-un mod ahrimanic absolut precis. Goethe a opus acestei ştiinţe
117

ahrimanice ştiinţa sa, aşa cum v-am caracterizat-o ieri. Dar în sufletul uman nu se petrece nimic - puteţi afla acest lucru din conferinţele pe care le-am ţinut aici în urmă cu opt zile -, în spiritul omului nu se petrece nimic fără ca şi în subconştient să se petreacă ceva. În timp ce se dezvoltă forma actuală a gândirii despre natură, în subconştient se dezvoltă două sentimente cu totul speciale: teama de spiritual şi lipsa de interes pentru spiritual. Astăzi nu se poate dezvolta o ştiinţă despre natură în sensul gândirii actuale, dacă nu se creează o ştiinţă despre natură goetheană, fără ca, în acelaşi timp, să se dezvolte o frică subconştientă faţă de lumea spirituală şi o lipsă de interes subconştientă faţă de lumea spirituală. Oamenii se tem de spiritual. Aceasta este consecinţa necesară a impresiilor pe care le oferă astăzi ştiinţele naturii. Dar o frică subconştientă despre care oamenii nu ştiu nimic. Şi această frică subconştientă se îmbracă, şi abia îmbrăcată cu tot soiul de panglicuţe şi veşminte înşelătoare îi apare omului în conştienţă. Căci ea se îmbracă în nişte temeiuri logice. Frica se transformă în temeiuri logice. Şi cu aceste temeiuri logice umblă omul prin lume. Cine pătrunde sensul acestor lucruri, aude cum oamenii prezintă nişte temeiuri logice foarte inteligente, dar el ştie, de asemenea, că jos, în subconţştient, e încuibată frica de spiritual, aşa cum ceea ce este necunoscut insuflă întotdeauna frică - teama de apă a câinilor poate fi explicată în acelaşi fel -, iar lipsa de interes se arată în mod special în credinţa că dacă dezvoltăm o cunoaştere justă a naturii putem apuca spiritul cu mâinile. Fiindcă eu l-aş invita o dată pe un om care vrea să cunoască într-un mod cu adevărat exhaustiv să spună din ce fenomene pământeşti ale naturii poate să explice forma capului uman, fără a recurge la ştiinţa spirituală. Explicarea naturalist-ştiinţifică pură, justă, a capului uman, ne conduce înapoi, la ceea ce putem cunoaşte numai pe cale spiritual-ştiinţifică, aşa cum am explicat. Dacă nutrim interes pentru ceea ce există în mod real în natura umană, atunci ceva ne conduce, bineînţeles, la spiritual. Numai lipsa de interes îl poate deruta pe om în aşa măsură încât el să spună că în capul uman nimic nu face trimitere la spirit! Ei bine, dacă excludeţi, în primă instanţă, tot ceea ce duce la spirit - dacă nu acordaţi atenţie spiritului, dacă vă construiţi, în primă instanţă, ipoteze şi teorii goale -, ele zboară într-o clipită şi nu se mai vede nimic când le expunem, după ce mai întâi le-am preparat frumuşel! Naturalistul de astăzi procedează în cea mai mare parte ca unul care mai întâi curăţă cu grijă peştele, în aşa fel încât să nu mai aibă deloc solzi, şi după aceea susţine că peştele nu are solzi. Tot aşa, naturalistul de astăzi curăţă mai întâi din fenomene tot ceea ce face trimitere la spirit, pentru că el nu are niciun interes faţă de spirit. Dar el ştie depre lipsa de interes la fel de puţin ca despre frică. De aceea, lipsa de interes poate îmbrăca nişte veşminte înzorzonate şi amăgitoare, şi aceste veşminte înzorzonate şi amăgitoare sunt credinţa că există limitele cunoaşterii. În conştienţă, omul vorbeşte de existenţa limitelor cunoaşterii - ignorabimus. Ceea ce spune un asemenea om este absolut indiferent. Dacă am vrea, am putea născoci alte asocieri de cuvinte pentru ceea ce a spus, de exemplu, Du Bois-Reymond, în ultima sa conferinţă despre limitele cunoaşterii naturii - ele ar fi exact la fel de valoroase, pentru că ceea ce vrea el este, de fapt, absolut indiferent. Ceea ce vrea el a fost provocat de dezinteresul său subconştient faţă de peştii curăţaţi de solzi, care nu au solzi folosim acum doar o comparaţie. Vedeţi, aşadar, că ar fi foarte folositor dacă omenirea actuală ar vrea să se orienteze după noţiunile spiritual-ştiinţifice, pentru că astfel s-ar putea ca în faţa ochiului sufletesc să-i apară o cunoaştere justă a naturii şi o cunoaşterea justă a spiritului, măcar sub formă de reprezentări. De ele are nevoie omenirea. Omenirea are nevoie de amândouă concepţiile. Astăzi găsim deja foarte des nişte indicii
118

dar el nu ajunge să se întrebe: Ei bine.” Ei bine. răul radical. în loc să se rămână. acolo unde s-a petrecut aşa ceva. Un om care trebuie luat în serios a rostit nişte cuvinte ciudate într-unul din ultimele numere ale revistei “Wissen und Leben” (“Ştiinţă şi viaţă”). cel ce urmăreşte puţin literatura contemporană. Iuda îl trădează pe Christos. Opoziţia istorică dintre lutheranism şi calvinism a fost dezgropată din nou. dar care sunt atinşi în interiorul lor de frica şi lipsa de interes despre care am vorbit. care apare şi în fenomene în dinamica indiferentă din punct de vedere etic a lumii.puterea spirituală a creştinismului . cu încercarea ei de a coborî până şi valorile absolute cele mai înalte în relativitatea evenimentelor din viaţa lumii noastre. la Dumnezeul ascuns. pe care trebuie să le examinăm puţin. Dar. omul spune destule lucruri interesante. Cum se face atunci că. Dar o frică subconştientă. cu cea mai mare umilinţă. de altfel. Prin transfigurarea etic-religioasă a războiului i-au fost atribuite ‘bunului Dumnezeu’ nişte scopuri care arată teribil de asemănătoare cu scopurile deţinătorilor puterii şi ai cabinetelor. acţionează foarte puternic. astfel încât omul nostru caracterizează aici nu pe nedrept câteva dintre fenomenele cel mai puţin îmbucurătoare ale epocii prezente. Şi de aici rezultă astăzi fenomenele care ies la lumina zilei pe acest tărâm sub o formă atât de ciudată. creştinismul a trădat Evanghelia. şi aşa mai departe. noi am cultivat acest creştinism timp de aproape două milenii.pentru faptul că omenirea are nevoie în prezent de ceva nou în domeniul concepţiilor despre lume. conform cu esenţa sa. În cursul unui articol intitulat “Chitul (Kitt) internaţional” se vorbeşte în felul următor: “Printre cele mai mari dezamăgiri din istoria lumii se numără şi faptul că şi această putere spirituală” . care spune că e necesar 119 . Ca să nici nu mai vorbim de sfârşirea legăturilor creştine internaţionale din cadrul muncii misionare. ca. de exemplu. prin Dumnezeul etic al iubirii. un dezinteres subconştient. El spune mai departe: “Şi nu numai atât. va fi ştiind că această afirmaţie e foarte adevărată. în faţa prăbuşirii îngrozitoare a iubirii şi vieţii. făcute de nişte oameni care. s-a ajuns până la intenţia de a justifica chiar şi ceea ce este îngrozitor. Ba chiar tocmai în cadrul creştinismului au ieşit la lumina zilei în timpul dezbinării dintre popoare nişte fenomene deosebit de urâte. şi din ele aţi vedea că deja ici şi colo apare un anumit impuls. S-au ascuţit şi tensiunile dintre Bisericile creştine. teologia războiului. În încercarea de a le raţionaliza şi transpune într-o formulă oarecare. dacă vrem să dobândim nişte puncte de sprijin pentru felul în care trebuie să ne raportăm la gândirea şi a acelor oameni care trebuie luaţi în serios. Da. dacă prin aceasta înţelegi că ei trebuie să devină nişte creştini aşa cum au mai existat! Aş putea să vă prezint sute de afirmaţii care apar în prezent.“a dat greş în faţa războiului şi nu a ridicat niciun dig împotriva valului de ură şi distrugere care s-a rostogolit asupra noastră. el nu a exclus-o? Nu ai spus nimic dacă spui: Oamenii sunt nişte creştini proști și trebuie să fie creștini mai buni.” Ei bine. deşi. trebuie luaţi absolut în serios. Anglicanii extremişti s-au îndepărtat de protestantismul de pe continent într-o asemenea măsură încât aproape că nu mai vor să-i recunoască apartenenţa la creştinism. Astfel încât idealul naţional limitat al popoarelor pare să fi repurtat biruinţa asupra idealului comunitar internaţional al creştinismului. Fiindcă esenţa creştinismului arată spre o comunitate umană vastă şi nu se poate manifesta decât în cadrul unei asemenea comunităţi. la Deus absconditus al lui Luther. chiar dacă absolut subconştient. că din toate părţile i se atribuie lui Dumnezeu intenţiile deţinătorilor puterii drept intenţii divine. creştinismul ar exclude o stare cum este cea actuală. în domeniul cunoaşterii lumii.

Nici aici nu e nevoie să fim critici. Poate că atunci ne vom spune: Da. fără îndoială. nu le vede. Ceea ce el a omis e faptul că nu se transpune în ceea ce cer impulsurile epocii noastre. Ei se tem de ştiinţa spirituală. tocmai în momentul când a izbucnit distrugerea! Concluzia realistă ar fi. Dar el spune: Dacă o să facem tot aşa cum am făcut în august 1914. eu pot face atât de teribil de puţin. Această dorinţă rămâne. atunci. se poate pune şi întrebarea: De fapt. Omul care a scris articolul amintit şi. e mai mare decât goetheanismul. vom progresa. El spune: De ce să nu fie posibil ca creştinismul să cultive impulsurile internaţionale care împiedică ura şi distrugerea? . el spune că trebuie să găsim din nou ceva pentru ca. aşadar: cu toate că teologii britanici au pus pe hârtie un asemenea compliment.un fenomen absolut îmbucurător. având în substrat ideea prezumţioasă că în expunerile mele ar putea fi dată o reţetă concretă pentru omul individual. ce lipseşte. Şi face tot felul de propuneri. la o concepţie despre lume spiritual-ştiinţifică. care. Noi datorăm cu toţii enorm de mult teologiei. a dovedit-o realitatea! Aşadar.’” Avem aici . Dar în momentul în care aceşti oameni ar trebui să ajungă cu adevărat la ceea ce este necesar. Da. cu toate că oamenii aceia şi-au făcut nişte complimente atât de frumoase. gândul just ar fi să ne spunem: Probabil că ceva nu e în regulă! Creştinismul trebuie să fi omis ceva. aceasta n-a putut contribui cu nimic pentru a împiedica lucrarea distrugerii. e de luat cu totul în serios. vedeţi.ceva de felul unei noi concepţii despre lume. Acest lucru poate fi dovedit foarte exact la diferitele personalităţi din afirmaţiile lor şi din viaţa lor. Sau ei manifestă dezinteres. fireşte. bineînţeles. în loc să gândească de la stânga la dreapta. . atunci o putem lua iarăşi de la început! Fiindcă aşa ceva nu poate să ajute.Şi el ajunge să scrie şi fraza următoare: “Încă în august 1914 Bisericile britanice libere i-au scris profesorului Harnack: ‘În afară de popoarele de limbă engleză. bineînţeles. despre importanţa întregii lumi spirituale şi a cunoaşterii ei. filosofiei şi literaturii germane. omul nostru gândeşte de la dreapta la stânga sau invers. niciun popor nu e situat mai sus în iubirea şi admiraţia noastră ca cel german. Dar. numai că sunt prea comozi ca să caute cu adevărat ceea ce este necesar. dar dacă gândim realist: acest lucru a fost pus pe hârtie în august 1914. scrie într-un mod just ceea ce a scris acolo. Acesta e lucrul care stă în fundal mereu şi mereu. Ar trebui să ne îndreptăm privirile spre aspectul pozitiv. faptul că teologii britanici le fac teologilor germani un compliment dintre cele mai minunate. numai de n-ar sta atât de îngrozitor de puţin în puterile mele. ei nu sunt deloc în stare să se adâncească în aşa ceva. Dar ei nu vor alta nouă. după cum am spus. 120 . Aşadar. când trebuie să vorbeşti despre importanţa goetheanismului pentru epoca noastră sau despre importanţa a ceea ce.Astfel. pentru că astăzi oamenii citesc aşa cum am descris eu ieri sau cu alte ocazii. dvs. pe care cititorul actual. ca să putem avea încă o dată un eşec.. Nu e nevoie să spunem cât de fundamental răi sunt oamenii care nu fac ceea ce ar trebui să facă. ci ar trebui să ne limităm la a înţelege ce trebuie să se întâmple. vedeţi dvs. în subconştientul lor. putem vedea că oamenii îşi dau seama că vechea concepţie despre lume a eşuat. Ei vor. bineînţeles. ce să facă omul de unul singur? Asemenea întrebări se pun adeseori. Şi atunci se ajunge la contradicţii atât de ciudate. după cum stă chestiunea. Eventual. creştinismul să-şi poată pune în valoare importanţa şi eficacitatea sa internaţională. îşi înceţoşează ei înşişi noţiunile şi aceste noţiuni se transformă imediat în frică şi dezinteres. nu-i aşa.spune el . Spiritul lor nu pricepe. pe când gândul conform cu realitatea spune: trebuie să cercetăm ce nu e just. o vor iarăşi pe cea veche. să se întâmple ce e mai bun. N-ar putea fi aşa în viitor? Da.

Dacă ne obişnuim să privim lumea conform unor teorii abstracte. o varietate a gândirii. Oamenii cred mereu că lumea trebuie să meargă în mod liniar într-o singură direcţie. atunci acest mod pur de a privi natura nu se va dezvolta unilateral. noi nu trebuie să cădem astăzi. vom încerca să privim totul în mod naturalist-ştiinţific. într-un asemenea suflet cum e cel al lui Goethe. cu suficientă luciditate. Tot aşa stau lucrurile când pe tărâmul ştiinţei spirituale trebuie să exprimăm nişte lucruri care dau de gândit. să ne dăm seama. Acesta e un lucru pe care ni-l putem însuşi numai prin practicarea justă a ştiinţei spirituale. şi să vedem cât de mult mai avem încă în noi înşine dintr-o credinţă greşită în autoritate. acolo este şi involuţie. vom încerca să privim totul în acest mod. care judecă ei înşişi. că noi trebuie să fim atenţi şi vigilenţi. când a trebuit să vă spun nişte lucruri despre problema Răului în legătură cu apariţia phorkiadelor.acest lucru. pe de o parte. ar deveni prin aceasta abstractă şi şi-ar pierde conţinutul. Şi acest lucru e important. a rezultat de la sine -. Din acest motiv am vrut eu să mă refer ceva mai detailat la Goethe. pentru foarte mulţi oameni se pune doar problema ca ei să înţeleagă că tocmai cei în a cărora mână de conducători a fost investit extrem de mult. dacă ar fi dată tuturor. dacă se lasă pătrunşi în mod viu de judecăţile ei. că omul înaintează întotdeauna cu adevărat numai prin noţiuni ferme. care este. ci în suflet se va dezvolta şi celălalt mod de a percepe. problema e tocmai aceasta. cum se spune adeseori. cu suficientă agerime şi. prelucrat în mod artistic de Goethe. pentru că nu-l găsesc ştiinţific. Nu am vrut. printr-o viaţă univocă. de fapt. pe un tărâm sau altul. adeseori. sau când 121 . Dar viaţa nu se desfăşoară în acest mod liniar pe o singură direcţie. pur şi simplu. că tocmai ştiinţa spirituală ne face să ne eliberăm cu adevărat de credinţa în autoritate. Fiindcă oamenii ar trebui să manifeste luciditate faţă de aceste lucruri. pentru că tocmai oamenii care conduc în prezent omenirea se zbârlesc împotriva a unor lucruri împotriva cărora nu ar avea voie să se zbârlească. viaţa cere de la noi mobilitate. Şi unde este involuţie. să verificăm noi înşine. în subconştientul nostru. ci veţi avea imboldul de a lăsa natura să se interpreteze singură. greşesc infinit de mult. în mod pur spre fenomenele originare şi spre metamorfozele naturii şi nu vă deterioraţi modul de a percepe natura prin nişte teorii care îl întunecă. să ne formăm o judecată despre faptul că pe cele mai diferite tărâmuri ale vieţii suntem adeseori conduşi pe căi greşite de către persoanele ce conduc astăzi lumea. aşa cum nu pot găsi ştiinţifică nici ştiinţa spirituală. Dacă ne obişnuim să privim natura într-un anumit mod naturalist-ştiinţific. ci am vrut să atrag atenţia asupra câtorva adevăruri importante ale ştiinţei spirituale care pot fi legate de ceea ce găsim. să nu avem un respect uriaş. adică evoluţia diametral opusă. în fenomenele ei materiale. Aceasta e problema. de asemenea. este şi evoluţie. e important ca noi să nu fim roşi de un fals sentiment al autorităţii. Mulţi trec cu trufie peste Goethe. dacă veţi dezvolta cu adevărat acel mod de percepţie care se orientează spre spiritual. Dacă vă îndreptaţi privirea. Dar multora le-ar fi de folos dacă ar vrea să se adâncească puţin tocmai într-un asemenea spirit. propriu-zis. Acest lucru nu se face. tocmai în scena care va fi prezentată acum. nu lipsă de luciditate.reţetă care. în mod pur. să devenim cu adevărat oameni liberi. o multitudine de forme ale gândirii. Acesta e un lucru de o importanţă uriaşă. nu veţi mai introduce teorii eronate în natură. în plasa autorităţilor istorice. Astăzi. Acolo unde este evoluţie. Şi. să spun ceva deosebit despre Goethe . după cum aţi văzut. cu capul lor. o supestiţie. cum a fost ieri. mai ales. cel orientat spre spirit. pentru că nu verificăm. în mod idealist. dar e un lucru imperios necesar pentru a ne orienta în mod just în epoca prezentă. căci el ne duce departe de credinţa greşită.

ci această ştiinţă spirituală va avea misiunea de a revărsa în sufletele oamenilor extraordinar de multe sentimente consolatoare. în sensul ştiinţei spirituale. împreună cu alţi oameni. Dar. tu nu eşti conştient de frica ta şi de dezinteresul tău. Pentru aceasta. când ei vor vedea această lume în mod just. de fapt. ea va trebui să se decidă să caute o ştiinţă despre lumile spirituale. Şi ea este acolo. acesta este unul dintre aspecte. de asemenea: Ce-i drept. care vor lua în stăpânire sufletul uman datorită faptului că acest suflet uman va deveni tot mai capabil de a trăi nu numai împreună cu cei care îl înconjoară în lumea senzorială. sesizaţi-o numai. Şi mai gândiţi-vă: când oamenii vor înţelege în mod just această idee despre faptul că lumea are două laturi. chiar dacă un asemenea gând rămâne inconştient. . Aşa se face că vorbim. care trebuie arătat. numai să vrei să te cufunzi în lumea ta subconştientă. între naştere şi moarte. Iar cel căruia eu îi spun: Tu porţi în tine o frică subconştientă şi un dezinteres subconştient. ce sentimente care ne umplu de fericire se deschid pentru lume dacă ştim că noi trăim încă şi mai intim legaţi cu cei care au trecut prin poarta morţii. ia gândiţi-vă. de asemenea: Voi trebuie să învingeţi anumite pericole. concepţia spiritual-ştiinţifică. Acesta e celălalt aspect. şi că nici ştiinţa spirituală nu o poate descrie în mod unilateral. Omenirea va trebui să meargă spre o anumită fericire a lumii tot pe o cale incomodă. spune că avem o frică subconştientă şi un dezinteres subconştient. 122 . tu le garniseşti cu tot soiul de minciuni şi cu credinţa ta în faptul că există nişte limite ale cunoaşterii. pentru că nu te înţeleg. ci împreună cu toţi oamenii cu care în viaţa fizică a înnodat o legătură de viaţă sau alta. Putem pretinde oare. ceea ce are de spus ştiinţa spirituală va revărsa în suflete nu numai cerinţa pătrunderii incomode în lumea spirituală. aşa cum trebuie să vorbim adesea. el ne ponegreşte. ar trebui să fie conştient de faptul că eu îi spun. ci îi spun ceva bun despre lumea lui subconştientă. Ia gândiţi-vă numai când cineva vorbeşte în mod obiectiv despre acest fapt: Tu porţi în subconştientul tău atâtea şi atâtea lucruri -. el gândeşte: în subconştientul meu eu port tot felul de intenţii ascunse. . ce sumă de sentimente care dau fericire sufletului zace în faptul că o concepţie despre lume. frica şi dezinteresul le sunt insuflate. De aici puteţi vedea că viaţa nu e unilaterală. ca o ştiinţă care ne duce sufletele dincolo de poarta morţii să fie o ştiinţă comodă? Nu. pe de o parte. jos. Dacă suntem nevoiţi să le spunem oamenilor că repulsia. trebuie să învingeţi anumite lucruri incomode. Oamenii îţi iau adeseori în nume de rău când le spui aşa ceva. În ştiinţa spirituală nu se face niciodată o afirmaţie fără ca în ea să se implice o altă afirmaţie. Eu nu-i spun doar cuvinte dojenitoare. dacă avem minte şi suntem rezonabili nu putem pretinde aşa ceva. ne deschide privirea pentru viaţa pe care o ducem aici. Eu nu spun doar că oamenii au în subconştientul lor frică şi dezinteres. La fel pot gândi şi contemporanii noştri: Antroposoful ăsta ne dojeneşte. dacă vreţi să ajungeţi la lumea spirituală. de a trăi împreună cu ei dincolo de poarta morţii.Dar lumea nu e univocă și ferm unilaterală.trebuie să spunem că în subconştientul omului zac multe lucruri despre care el nu ştie nimic în conştienţa lui. extraordinar de multe alte sentimente care umplu sufletul de fericire. dar tu trebuie să cuprinzi întreaga ta lume subconştientă. atunci celălalt gândeşte: acesta e duşmanul meu.Sigur. dacă suntem rezonabili. ci mai spun: Voi aveţi în subconştientul vostru întreaga lume spirituală. noi trebuie să le spunem oamenilor. aversiunile.

Ne este îngăduit să sublineim.spune Goethe -. avem aici descrierea unei serbări maritime la care Homunculus e dus de Thales. plăcere estetică. drept cunoaştere şi percepere a omului.MISTERIILE DIN SAMOTHRAKE ALE KABIRILOR TAINA DEVENIRII-OM 17 ianuarie 1919 după o prezentare a “Nopţii clasice a Walpurgiei” Cine se adânceşte mai intim în fiinţa lui Goethe şi în concepţia lui Goethe despre lume va vedea. Dar în felul acesta nu rezultă un om. pentru început că. prin intermediul lumii fizice exterioare. când vrea să-l ducă pe Faust al său. ci doar un Homunculus! Aşadar. Ei bine. cu nişte mijloace fizice atât de ideal concepute încât cunoaşterea obişnuită a naturii le poate privi. reprezentat pe scenă. Dacă vrem să găsim înţelegere pentru această operă a lui Goethe. De ce recurge Goethe în “Faust” la asemenea puteri demonice. spre modul cel mai înalt al cunoaşterii de sine şi al perceperii de sine? Se poate spune că lui Goethe îi era perfect limpede: omul nu poate ajunge niciodată la perceperea reală a propriei sale fiinţe dacă îşi cucereşte numai cunoaşterea bazată pe simţuri şi pe intelectul legat de simţuri. în măsura în care acest mister are legătură cu pătrunderea în spiritualul Universului. fireşte. astăzi sau în viitorul Pământului. de fapt. aşa cum i se ofereau ele în lumea vechilor greci. puterile demonice care locuiesc în mare. Dar. un homo. În partea a II-a a lui “Faust” a fost transpusă multă înţelepciune. nu este o cunoaştere reală a omului. Cine vrea să-l privescă pe “Faust” cu simţuri naive . pe de altă parte. aşadar. Goethe vrea să sugereze acest lucru prin faptul că îl introduce în opera sa pe Homunculus. poate să ne farmece prin imaginile sale nemijlocit senzoriale. să se cunoască legătura dintre forţele naturii până la un asemenea grad de perfecţiune încât să se compună un om. iniţiatul va putea vedea însă aici nişte mistere adânci ale vieţii. Această serbare a mării vrea să prezinte. Dar această sărbătoare maritimă conţine tot felul de lucruri transpuse tainic în ea. în studierea părţii a II-a a lui “Faust”. în orice caz. O cunoaştere reală a omului poate fi obţinută numai pe baza unei percepţii spirituale reale. din diferitele ingrediente. cât de adânc a pătruns Goethe cu concepţia lui despre lume în spiritualul Universului şi în misterul omului. într-un mod adecvat intelectului. totul este de-aşa natură încât. prin evoluţia umană. trebuie să avem mereu în faţa ochilor cele două aspecte. cel mult drept ţel. dacă pornim de la imagini. fără a se putea gândi că va putea realiza cu ele ceva. nici chiar dacă ceea ce poate realiza omul în lumea fizică e conceput la gradul suprem de perfecţiune. concret-plastice. va vedea. astfel că tot ceea ce caută omul. adică puterile spirituale. văzând succesiunea de imagini. Goethe prezintă ipoteza că ar fi posibil să se producă un Homunculus în retortă. o înţelepciune prelucrată cu o artă desăvârşită. tocmai în legătură cu scenele cele mai importante din partea a II-a este valabil ceea ce a vrut Goethe să exprime o dată când a spus că a transpus în mod tainic multe lucruri în partea a II-a a lui “Faust”. adică. Homunculus ia naştere pe baza a ceea ce îi este accesibil lui Wagner drept cunoaştere a omului. nu rezultă un om. în scena pe care o vom prezenta acum şi care încheie actul II din partea a II-a a lui “Faust” şi constituie trecerea spre episodul cu intrarea lui Faust în Grecia antică. spre care sunt îndreptate simţurile şi intelectul bazat pe simţuri. pe de o parte. acest Homunculus este 123 . poate avea bucurie.

conceput în sens dramatic nu altfel decât ca imagine pe care omul şi-o poate face despre sine însuşi cu ajutorul intelectului său fizic, cu ajutorul cunoaşterii sale pământeşti obişnuite. Cum poate această imagine, pe care omul şi-o poate face, care este un Homunculus, cum poate această imagine să ajungă să prezinte o imagine adevărată despre om? Cum se poate ajunge ca omul să nu mai rămână, în această, imagine numai la Homunculus, ci să înainteze până la homo? Lui Goethe îi e clar faptul că aşa ceva se poate realiza numai cu ajutorul cunoştinţelor care pot fi dobândite de fiinţa spiritual-sufletească a omului în stare liberă de trup. Ei bine, Goethe încearcă pe cele mai diferite căi să se apropie de sfera în care trebuie să se transpună omul dacă vrea să-şi cucerească o cunoaştere completă a omului, adică o cunoaştere în stare liberă de trup. Aşadar, Goethe vrea să arate cu adevărat că e posibil să ieşi din trup, să dobândeşti nişte cunoştinţe care spun atunci ceva despre fiinţa omului. Dar Goethe nu a fost, în niciun caz, una dintre personalităţile care tratează cu uşurinţă problemele cunoaşterii. Goethe s-a străduit o viaţă întreagă să dea tot mai multă profunzime sufletului său. Fiindcă lui îi era clar că, pe măsură ce îmbătrâneşte, omul nu trăieşte degeaba, că şi forţele de cunoaştere cresc tot mai mult şi mai mult şi că la bătrâneţe el poate şti mai mult decât în tinereţe. Şi lui îi era clar, de asemenea, cât de problematică este situaţia fiinţei spiritual-sufleteşti când se află în afara trupului. De aceea, el a încercat în cele mai diferite moduri să aducă aproape de om, de Faust al său, cunoaşterea în imagini, pe care noi o numim cunoaştere imaginativă. Aşa face el în “Noaptea romantică a Walpurgiei” din “Faust” I, şi aşa face, din nou, în “Noaptea clasică a Walpurgiei”, când ia imaginaţiunile din epoca vechii Grecii, în care vrea să-l transpună acum pe Faust. S-ar putea spune cam aşa: Goethe gândeşte că, atunci când omul iese afară din trup, pentru transformarea lui Homunculus în homo, în om, el are imaginaţiuni, care la unul arată într-un fel, la altul altfel. - În viziunea vechilor greci imaginaţiunile mai erau încă de-aşa natură încât se apropiau într-o anumită măsură de realitatea spirituală. Dacă ne aducem în faţa sufletului lumea de demoni a vechilor greci, putem vedea, examinând concepţia acestei lumi mitice transmise prin tradiţie, că prin clarvederea atavică dezvoltată până la un grad foarte înalt omul vedea cu adevărat natura din al cărei sân izvorăşte el însuşi când se află ca fiinţă spiritual-sufletească în afara trupului. Aşadar, aş putea spune: Goethe, pentru că nu vrea să născocească el însuşi o lume imaginativă, apelează la lumea vechilor greci pentru a putea spune că orice ar inventa omul pe baza cunoaşterii sale obişnuite, el rămâne un Homunculus, noi trebuie să pătrundem cu el în lumea imaginativă, inspirată, ş.a.m.d., dacă vrem ca din el să iasă un om. - Aceasta este, în primă instanţă, bineînţeles, imaginea unui om. De ce alege Goethe tocmai serbarea marină, visul, aş putea spune, despre serbarea marină? Ca să înţelegem sentimentele care îl animau aici pe Goethe trebuie să ne transpunem puţin în mod real în modul de a privi al vechilor greci, în care s-a transpus Goethe însuşi când s-a apucat să descrie această “sărbătoare voioasă a mării”. Fiindcă aici trebuie să ne fie clar că pentru greci încă mai însemna ceva când omul părăsea uscatul şi se ducea în largul mării. Grecul mai trăia în comuniune cu lumea exterioară aşa cum au trăit, în general, popoarele vechi. Aşa cum în sufletele popoarelor vechi se întâmpla ceva când oamenii părăseau terenurile plane, câmpiile, şi urcau pe munte, lucru pe care omul acutal îl trăieşte într-un mod abstract, prozaic, la fel, atunci când omul părăsea uscatul şi pornea cu corabia în largul mării în suflete se năşteau nişte sentimente puternice, grandioase. Sentimentul că largul mării desprinde fiinţa spiritual-

124

sufletească de trup îl aveau toţi oamenii popoarelor mai vechi. Şi de acest sentiment se leagă unele lucruri. Aduceţi-vă aminte, vă rog, ce rol important îl jucau în diferitele reprezentări în imagini ale căii cunoaşterii coloanele lui Hercules din vechile mituri. Acolo se spune întotdeauna: După ce omul a urcat diferite trepte ale cunoaşterii, el iese cu corabia în largul mării trecând printre coloanele lui Hercules. Adică, el iese în largul mării libere, nemărginite, unde nu se mai simte în apropierea coastelor. Astăzi, acest lucru nu mai înseamnă aproape nimic pentru om. Pentru vechiul grec, acest lucru însemna că el a păşit într-o cu totul altă lume şi el simţea, după ce trecuse cu corabia de coloanele lui Hercules, că se elibera de tot ceea ce ce-l ţinea în legătură cu Pământul, în special cu forţele trupului său. Plecarea pe mare, în largul mării, era resimţit în vremurile vechi, când oamenii mai simţeau viaţa cotidiană într-un mod spiritual-sufletesc, drept eliberare de corporalitate. Goethe nu a creat ca alţi poetaşi, ci a creat pe baza unei capacităţi de a simţi lumea şi când vorbeşte de un lucru pe care îl transpune în lumea greacă el se transpune în această lume cu tot sufletul. Acesta e lucrul pe care îţi vine să-l strigi necontenit către oamenii care îl citesc pe Goethe ca pe oricare alt poet, care nu au niciun fel de simţ al faptul că atunci când îl citesc pe Goethe sunt introduşi cu adevărat într-o altă lume. Ei bine, la începutul scenei, le vedem pe sirenele ademenitoare. Ca imagine exterioară, Goethe ne înfăţişează o scenă care ar putea fi şi o scenă din viaţa de toate zilele. Sirenele cele ademenitoare adună de pe țărmul mării ce găsesc acolo, pentru nereide şi tritoni. Dar, văzute din altă direcţie, sirenele ademenitoare sunt, totodată, nu doar vocile fiinţei interioare umane, ci şi ale celei exterioare, trepte ale lumii, pentru că pe aceste trepte ale percepţiei cele interioare şi cele exterioare confluează, aşa cum am arătat adeseori. Acordurile, cântecele sirenelor fac ca sufletul omului să iasă din corporalitate şi îl transpun în întinderile Cosmosului spiritual-sufletesc. Ei bine, să examinăm toate acestea împreună: mai întâi, Goethe face să se desfăşoare o serbare a mării. În al doilea rând, serbarea mării are loc sub influenţa Lunii, noaptea. Totul e înfăţişat de Goethe în aşa fel încât să se vadă că e vorba de dobândirea unei percepţii care se dobândeşte independent de trup, o percepţie pe care omul ar avea-o dacă ar deveni conştient între adormire şi trezire, în afara trupului, şi ar percepe imaginile acelei existenţe în care el este transpus când se află în afara trupului. Şi vedem acum imediat, în timp de Goethe vrea să le dea satisfacţie, pe de-o parte, amatorilor de banalităţi - nu am spus deloc acest lucru în sens peiorativ -, arătând că sirenele adună bunurile pierdute de pe ţărm pentru nereidele şi tritonii care înfometează după asemenea bunuri, noi vedem cum nereidele şi tritonii sunt în drum spre Samothrake, pentru a-i căuta pe kabiri şi a-i aduce la serbarea mării. Prin faptul că în această scenă îi face să apară pe zeii străvechiului sanctuar din Samothrake, Goethe sugerează cu adevărat că aici vrea să atingă unul dintre cele mai mari mistere ale omului şi ale lumilor. Ce trebuie să se întâmple, propriu-zis, pentru ca Homunculus să devină homo, pentru ca perceperea lui Homunculus să devină perceperea lui homo? Ce trebuie, propriu-zis, să se întâmple aici? Ei bine, ideea de Homunculus, care e concepută în cadrul lumii senzoriale, trebuie luată din lumea senzorială şi transpusă în lumea spiritual-sufletească în care omul se află între adormire şi trezire. Aici trebuie dus Homunculus, în lumea imaginilor în care trăieşte omul când, liber de trup, se află împreună cu acea

125

existenţă care este o existenţă spiritual-sufletească. În această lume de imagini trebuie să fie dus Homunculus. Când îşi formează, în primă instanţă, cu ajutorul percepţiei sale fizice obişnuite, imaginea despre Homunculus, omul trebuie să o ducă apoi în cealaltă lume, în lumea imaginativă, inspirativă, ş.a.m.d. Abia din sânul acestei lumi ideea abstractă de Homunculus poate fi luată în stăpânire de forţele reale ale existenţei, de forţele care nu se apropie niciodată de cunoaşterea umană dacă omul rămâne la simplul intelect bazat pe simţuri. Totul devine real dacă ieşim cu ideea de Homunculus din trup şi o introducem în lumea spiritual-sufletească. Atunci lucrurile devin serioase cu realitatea. Atunci trebuie să ne apropiem de acele forţe care sunt, în ceea ce priveşte apariţia omului, devenirea omului, forţele reale. Dar cu aceasta Goethe arată că avea o concepţie profundă şi plină de sens despre kabiri şi Samothrake, arată că el avea un simţ pentru faptul că în Antichitatea străveche aceşti kabiri erau veneraţi, drept păzitorii forţelor care au legătură cu devenirea-om, cu geneza umană. Aşadar, Goethe atinge nişte adevăruri supreme când cheamă din vremea clarvederii atavice imaginile acelor forţe divine care au legătură cu devenirea-om. Concepţia greacă făcea trimitere ea însăşi la nişte lucruri foarte vechi, atunci când vorbea despre Misteriile din Samothrake. Şi ne este îngăduit să spunem: În raport cu tot ceea ce aveau grecii, drept reprezentări variate despre zei şi drept reprezentări despre legătura dintre om şi aceşti zei - reprezentările despre zeii din Samothrake, reprezentările despre kabiri, străbăteau totul. Şi vechiul grec era convins că prin ceea ce intrase în conştienţa greacă drept moştenire lăsată de Misteriile din Samothrake lui i se transmitea o reprezentare, o idee despre nemurirea omului. Vechiul grec gândea că el datorează ideea despre nemurirea omului, adică ideea că omul face parte din Universul spiritual-sufletesc, influenţei exercitate de Misteriile kabirilor din Samothrake. Aşadar, Goethe vrea, totodată, să spună: Poate că ideea abstractă de om, întruchipată în Homunculus, se întâlneşte cu forţele reale ale devenirii umane atunci când, în starea liberă de trup, sunt percepute impulsurile pe care grecul şi le imagina legate de kabirii săi din Samothrake. - Faptul că, în sfârşit, în conştienţa greacă a existat ceva care a putut să redevină atât de viu în sufletul lui Goethe tocmai acolo unde el atingea un mister dintre cele mai adânci, acest lucru se poate vedea din faptul că - şi din multe altele - grecii îşi spuneau: Filip al Macedoniei a găsit-o pe Olympia cu ocazia contemplării Misteriilor din Samothrake. - Şi în conştienţa greacă trăia gândul că odinioară marele Alexandru a hotărât să coboare la această pereche de părinţi, în lumea pământească, atunci când Filip al Macedoniei şi Olympia s-au găsit, suflet lângă suflet, în faţa zeilor kabiri. Trebuie să ne apropiem de asemenea reprezentări, dacă vrem să ni se trezească în suflet întregul fior pe care vechiul grec îl simţea în mod real şi pe care Goethe l-a simţit, mult după aceea, când era vorba de kabiri. Priviţi din punct de vedere exterior, ei sunt tot nişte simpli zei ai mării. Insula Samothrake era bântuită - grecii o ştiau -, în nişte vremuri nu chiar atât de străvechi, de furtunile cele mai îngrozitoare, cu caracter de cutremur, care o zguduiau, o răscoleau într-un mod cu totul înspăimântător, astfel încât acest lucru mai era pentru vechii greci ca un fel de amintire istorică. Iar în păduri, în pădurile dese, care pe atunci erau dese, de pe insula Samothrake, era adăpostit misterul kabirilor. Sub diferitele nume pe care le poartă kabirii, se numără şi acelea prin care unul dintre kabiri e numit Axieros, un al doilea Axiokersos şi un al treilea Axiokersa, iar un al patrulea Kadmilos. Şi atunci omul avea un fel de sentiment vag, care îi spunea că
126

cel care era iniţiat în Misteriile sfinte din Samothrake trebuia să ajungă să perceapă următorul lucru: Ce corespunde în lumea spirituală. S-ar putea spune: Sunt trei . Dar toate aceste reprezentări cu zei aveau o latură exoterică şi una esoterică. iniţiaţii din Samothrake îl concepeau pe om format din ceea ce se află la mijloc: Axieros. albastră şi o a treia. Latura exoterică a devenirii umane. şi din ceea ce sunt extremele: Axiokersos şi Axiokersa. Nu este o unitate. dar nu vrem să vedem cum una. dacă suntem în prada părerii amăgitoare că are de-a face cu omul numai ceea ce stă în faţa noastră sub formă fizică exterioară atunci când privim un om cu ochii. Dar trebuie să-l privim pe om în mod just dacă vrem să ajungem în dosul misterului său. pe Axieros. în esenţă. De acest imbold al grecilor de a vedea fiinţa umană în afara limitelor pielii sale se legau tot felul de reprezentări cu zei. în lumea fizică. dar în legătură cu întreaga devenire a naturii. cea galbenă. Goethe credea că va putea să-l transforme pe Homunculus în homo. a lumii devenirii erau. A-l privi pe om aşa cum e înfăţişarea lui aici. de fapt. Dar în acest mod de a vedea lucrurile urma să fie introdus şi iniţiatul Misteriilor din Samothrake. Aceasta păşeşte în faţa ochiului uman. a misterului devenirii umane împreună cu misterul devenirii naturii. pe Pământ. Aceste trei forţe se unesc. Realitatea mai înaltă e trinitatea. la fel cum atunci când trei lumini îşi proiectează strălucirea spre un punct. propriu-zis. ca idee. şi noi vedem confluenţa celor trei lumini. Şi astfel. ei doar îşi proiectează lumina în el. Dar când clarvederea atavică aprindea cunoaşterea omului. privirea spirituală a oamenilor era îndreptată spre primii trei kabiri. aşadar. la fel cum putem crede că ceea ce ia naştere drept amestec a trei lumini este o unitate. aş spune. dar noi nu putem vedea omul cu adevărat în esenţa sa dacă ni-l imaginăm închis între limitele pielii sale. să spunem. dacă vreţi. corespondentul spiritual al procesului naşterii umane. dacă nu vrem să vedem acest acord. să spunem. Aşa că lucrurile ar putea fi 127 . Axiokersos. privind lucrurile din punct de vedere spiritual. formează o unitate. S-ar putea spune şi aşa: Iniţiatul din Samothrake ajungea să-l cunoască pe om aşa cum stătea el în faţa sa în percepţia senzorială şi lui i se spunea: Tu trebuie să scazi din acest om două extreme. Şi. procesului care are loc aici. într-un anumit sens. El trebuie să aibă cu adevărat în vedere ceea ce se prelungeşte spiritual în afara limitelor date de piele. toate aceste reprezentări erau trezite când vechiul grec vorbea de Demeter. Dar. La vechile reprezentări despre kabiri era vorba cu adevărat de misterul devenirii-om. confluează şi dau singură lumină. mai târziu de Ceres. Axiokersos. Şi nu vom ajunge niciodată în dosul misterului omului dacă socotim că el e o unitate. Şi. eventual. roşiatică. Fiindcă omul s-a format din unirea unei trinităţi. ar însemna. Cine vrea să cunoască în mod real un om trebuie să treacă dincolo de ceea ce este închis între limitele pielii umane şi să privească fiinţa umană ca fiind răspândită în întreg Universul. să ne înşelăm asupra omului. Latura esoterică a lui Ceres. spre un cerc. Dar unitatea ia naştere din trinitate.mai existau un al cincilea. a lui Demeter. Acum oamenii nu sunt conştienţi de faptul că aceasta nu este o unitate. Prin această concepţie. Axiokersa. tot aşa ne înşelăm când considerăm că amestecul pe care îl avem în faţa noastră drept omul închis între limitele pielii sale este o unitate. când pentru un suflet în curs de a se încarna pe Pământ ia naştere omul. kabirii. oamenii erau conştienţi de acest lucru. Tu poţi să-l reţii. când omul apare în şirul generaţiilor? Trebuia să perceapă în lumea spirituală.Axieros. ale căror forţe se uneau cu forţa lui Axieros. Ei bine. cealaltă. un al şaselea şi un al şaptelea. Kersa. Axiokersa.

Axieros reprezentă starea de mijloc a omului. rămânând cu totul în cadrul concepţiei goetheene despre lume. el ar arăta spre Reprezentantul omenirii. şi în luptă cu ei. Oamenii ajung mai întâi din cele mai diferite motive în sânul unei 128 . mândria sa de a avea noţiunile abstracte din cadrul ştiinţelor naturii. Astăzi noi am spune: Noi îl prezentăm. iar ceilalţi. drept trinitate? El îşi spunea: Putem ajunge la această trinitate numai dacă. pe Homunculus cel abstract în omul complet. trufia ne întemeiată. de a lua aceste lucruri drept simboluri. după cum am spus recent. Lucifer. înconjurat de Lucifer şi Ahriman. sau teoria despre vertebra dorsală până la oasele craniene. puerilă. doar proiectează lumini asupra lui. de la o viaţă pământească la altă viaţă pământească. şi cu cât vă veţi lărgi mai mult sufletul.Aşa îşi spunea el. cei doi. pe Axieros.descrise şi în sensul că. . Am putea spune: Dacă Goethe ar veni astăzi printre noi şi ar vrea să spună. Aşadar. în idee. absolut în acord cu vechea concepţie despre lume bazată pe clarvederea atavică. Avem aici forma transformată a sfântului mister de la Samothrake. dorul omului de a lipi totul la un loc cu ajutorul câtorva noţiuni. cu ceea ce omenirea şi-a putut cuceri între timp. a omului modern. pur şi simplu.Misterul din Samothrake este ca atare. putem spune: Oare cum ar putea fi transpus astăzi într-o imagine pentru epoca prezentă Misterul din Samothrake? . pe Reprezentantul omenirii. invizibili. Ahriman. care au existat pentru cu totul alte epoci din viaţa omenirii. teoria metamorfozei de la o frunză la alta.m.d. că Axiokersos trebuie pus astăzi din nou în legătură cu domeniul pământesc. doar o valoare istorică. dacă înţelegem în mod just acest lucru. dar conţinutul de cunoaştere care trăieşte într-o epocă oarecare din viaţa omenirii poate fi dus continuat în mod îndreptăţit. De aceea. aşa cum stă în mijloc. În această privinţă facem experienţe deosebite. faptul că. Numai că eu vă rog să nu consideraţi lucrurile în mod abstract şi să nu folosiţi cumva metoda preferată în zilele noastre. Goethe se întreba: Putem oare să-l transformăm. cu atât veţi renega mai mult trufia omului modern. Nu este îndreptăţit să vrem să ne întoarcem. Dar unul dintre adversarii ei cei mai puternici este dorul omului după abstracţiune. Goetheanismul este şi din punctul de vedere al simţirii exact contrariul acestei aberaţii moderne. şi noi avem: Reprezentantul omenirii. cei din Misteriile de pe Samothrake şi-l reprezentau pe om drept trinitate. de la frunza verde a coroanei la petala colorată ş. Misterul din Samothrake are. potrivit percepţiei.a. ieşim din trup cu fiinţa spiritual-sufletească. dacă ne sprijinim pe ceea ce în Misteriile de pe Samothrake era privit drept o taină a omului însuşi. el trebuie transformat. la vechile concepţii. aşa cum vi l-am explicat adeseori. ce îl transformă pe Homunculus al său în homo. Dar noi trebuie să subliniem mereu că Goethe se află într-un stadiu incipient cu percepţia spirituală. ni-l reprezentăm în mod just numai dacă ni-l reprezentăm în sensul că el duce pe culmi tot mai înalte şi mai înalte. pur şi simplu. că la Goethe avem. Cu cât veţi simţi mai mult că şi la înfăţişarea Reprezentantului omenirii în legătură cu fiecare linie a lui Lucifer şi Ahriman zace ascunsă o întreagă lume despre taina omului. Tocmai acest lucru e minunat la goetheanism. de a voi să lipeşti toate la un loc cu ajutorul câtorva noţiuni. cu transpunerea tainei omului în imaginea kabirilor.. Astăzi ştiinţa spirituală are adversari de toate felurile. de a încerca să le rezolvaţi apelând la câteva noţiuni abstracte. făcând din el o lume în vederea acestei imagini a tainei omului. bineînţeles. cu atât mai mult vă veţi apropia de taina omului. arătăm că Reprezentantul omenirii e înconjurat de Axiokersa. aceste concepţii trebuie transformate. dar că această taină duce de la o încarnare la alta. dintre cei trei. aşa cum se potriveşte acesta pentru epoca actuală şi pentru cea viitoare.

că ei nu-i ascultă sfatul. care urmează să-l conducă pe Homunculus spre procesul devenirii-om. aşadar. Omul actual nu se ridică nici măcar în artă la ceva cu adevărat creator.. Thales însuşi nu poate să-l ajute pe Homunculus să devină homo. această simbolizare de natură abstractă.în afara trupului -. pe de altă parte.Da. el Nereu. De aceea. Thales. Aceste imagini de zei ale popoarelor originare îi apar omului actual drept idoli pentru că omul actual nu are nicio înţelegere pentru ceea ce izvorăşte din forţele elementare. . ideea de Homunculus spre omenescul cel mai înalt. vreau să spun. pur şi simplu. Toate aceste explicaţii abstracte. chiar o obiecţie de felul acesta: Nu e ceva natural -. a dus-o 129 . i-a sfătuit să renunţe la diferite lucruri. Thales. auzim adesea. pe planul fizic. Ce fel de putere este. cu produsele ei organice. pe de o parte.am avut odată ocazia să aud cum. vechiul filosof al naturii. locuitorul. de fapt. la bătrânul Nereus. într-un anumit sens. Dvs. Şi aşa se face că în faţa kabirilor va trebui să simţim ceea ce tocmai nişte popoare străvechi-originare simţeau în faţa zeităţilor lor. ce-i drept. Între timp. pe când nereidele şi tritonii sunt în drum spre Samothrake. cineva l-a explicat într-un mod înfiorător. nu se poate apropia cu ea de interiorul omului. spunându-i cum poate el să devină om.Să ştie el oare ceva despre felul cum Homunculus poate deveni om? Ei bine. în faţa unei oarecare imagini. El se ţine de model. Aşa ceva e mult mai rău decât întregul materialism exterior.d. din care izvorăşte lumea noastră. de a-l sfătui pe Homunculus. el are această minte într-un grad foarte înalt. Nereus are minte. în orice caz înţelept. el mânuieşte nemaipomenit de bine această minte. Goethe nu este nici mistic. Dar. Goethe admira foarte mult concepţia despre lume a lui Thales. al lumii spirituale situate în imediata apropiere a omului. noi vedem că Goethe vrea să ducă. pe Hamlet. prin care Homunculus urmează să fie transpus în procesul devenirii-om. Am putea spune: Nereus este. prin felul cum o mânuieşte. iar. Nereus? Vedem acest lucru din felul în care vorbeşte acest moşneag al mării în drama lui Goethe. în sensul rău al cuvântului. Omul are şapte principii . un om adevărat. Aici trebuie să te duci la o putere demonică . bătrânul spirit al mării. trebuie să încerce să-şi facă o reprezentare despre entităţile care ţin de lumea a treia elementară. în primă instanţă. pe cât posibil. profetic. De aceea. sau judecă un lucru care îi e înfăţişat în artă. prin faptul că arată cum nereidele şi tritonii sunt în drum spre Samothrake pentru a-i aduce pe sfinţii kabiri. Nereus are. este acela pe care Homunculus l-a căutat mai întâi. văzută din punct de vedere interior. el are o minte care merge până la darul clarvederii. pleacă spre Nereus.mişcări spiritual-ştiinţifice. este mult mai rea.m. El i-a sfătuit în trecut pe oameni. cu produsele ei minerale. Cel care vrea să înainteze până la înţelegerea vechilor imagini de zei. Dar n-a ajutat la nimic. dar el nu-i atribuie lui Thales capacitatea. el simte că oamenii nu-l ascultă. vedeţi dvs. absolut înfiorător. care arată poate grotesc. pentru că astăzi oamenii au un simţ artistic foarte redus. Sunt mulţi aceia care încep apoi să vrea să abstractizeze. pe care oamenii au dezvoltat-o într-o măsură foarte mică. Goethe face să se apropie de Homunculus cele mai diferite puteri demonice. adică. ştiţi: scena începe cu momentul în care nereidele şi tritonii sunt în drum spre Samothrake. nici un simplu filosof al naturii. totul. când e vorba să găsească realitatea. decât orice materialism exterior. al lumii în care omul pătrunde când iese afară din trupul său. Aceste zeităţi ale popoarelor originare le par primitive oamenilor actuali: nişte idoli. celălalt în Manas ş. S-ar putea spune că el nu are acces la sufletul omului. pentru a-i aduce pe kabiri. transformând unul dintre principii în Buddhi. dar cam filistin. spunând: Seamănă? . dar. Ei bine. puterea. în orice caz. l-a prevenit odinioară pe Paris să nu aducă întreaga nenorocire asupra Ilionului. mintea umană.a.

vedem ridurile şi obrajii buhăiţi şi nu vedem obrăjorii de copil ai spiritului. închipuindu-şi tot soiul de lucruri nespirituale. într-un mod ascendent. în cap. Dar nu aşa stau lucrurile dacă cercetezi mai îndeaproape şi îl întrebi pe om cu mâna pe inimă: Ce vă reprezentaţi voi prin spiritul în care credeţi? Ce este spiritul? Nu-i aşa. şi atunci veţi ajunge să aveţi. pe doride. Spiritismul e teoria cea mai materialistă din câte pot să existe. ei sunt suprasensibili. în ceea ce priveşte trupul. de exemplu. A vedea legăturile din lume.pe culmile cele mai înalte. vreau să spun. preferă să renunţe la spirit în favoarea a ceea ce se poate şti în sensul modern al cuvântului. el devine spiritual pe măsură ce trupul decade. care se formează atunci. în lumea spirituală. Urmăriţi felul în care se vorbeşte în cursul lucrărilor noastre spiritual-ştiinţifice. dar ce au ei. probabil. ci e folosită o metodă comparativă. în 130 . Nu se rostesc doar nişte cuvinte. pe Galateea. Ceea ce are de spus Nereus nu e suficient pentru aşa ceva. ar trebui depăşită tocmai în cadrul unei ştiinţe spirituale adevărate. care întinereşte în direcţia spiritului. Dar măcar se atrage atenţia unde putem găsi spiritul aici. aici. care spun că ei cred în spirit.nu. Vedem trupul degenerând. în corp fizic. doar în gândurile lor -. pentru că nu se pregăteşte să-l poată percepe -. cel mai mult cu lumea materială. Dar această minte nu poate ajuta cu adevărat ca Homunculus să devină homo. Cel care se adânceşte în aceste lucruri află câte ceva. că nu putem vedea spiritul în moşneag sau în femeia foarte bătrână. cu adevărat moderne. Galateea: o imaginaţiune dintre cele mai grandioase. Dar Nereus spune că. de spirit. preferă să renunţe la spirit . ci trăieşte sufletul care întinereşte. Numai că omul devine conştient foarte rar de ceea ce ar putea trăi când îmbătrâneşte având o anumită înzestrare. chiar dacă e o vorbărie despre spirit. când nu doar se ruinează. Acest lucru ne arată că putem observa. eu vreau să spun. Se abordează tot ceea ce poate să ducă. pe la mijlocul vieţii. dar că el devine apoi spiritual . pe măsură ce trupul se usucă şi se sclerozează. Şi nu e uşor deloc să vorbeşti despre acest aspect. Nu e rău dacă oamenii măcar cred în spirit. 208 Dar toată vorbăria abstractă. Anumite suflete cu o dispoziţie mai subtilă vorbesc. nişte stări ale corpului care nu sunt stări ale capului. că apoi. treptat. şi în special pe cea mai aleasă dintre ele. ia o natură predominant sufletească. pentru că sufletul actual are dorinţa de a abstractiza totul. când vorbesc de spirit? Acesta este motivul pentru care nişte suflete sceptice. Citiţi. spiritiştii renunţă să afle ceva despre spirit. care este aşteptată astăzi la sărbătoarea mării şi pe care tatăl ei o aşteaptă. le aşteaptă pe fiicele sale. fireşte. aşadar. Desigur. prin ceea ce spune el nu se câştigă nimic pentru misiunea lui Homunculus. care devine tânăr şi proaspăt. ce-i drept. că el este invizibil. Desenul Cabirilor pg.numai că adeseori nu sesizează acest spirit. expunerile de sinteză din ultimul număr al revistei “Das Reich”. când îmbătrâneşte având o anumită înzestrare spirituală. pentru că ea nu e limitată deloc la un corp fizic. propriu-zis. fireşte. când e copil foarte mic. pur şi simplu. există oameni plini de bunăvoinţă. în trimp ce nu vrea să se ocupe de Homunculus şi să-l sfătuiască. cum să devină om. Gândiţi-vă la faptul că prin felul cum e prezentată aici ştiinţa spirituală ajungem să înţelegem că omul parcurge un drum al vieţii. nu vedem spiritul. acesta este esenţialul. Acolo se sugerează în ce fel şi prin ce forţe se aseamănă omul. Citiţi articolul ”Spirit” din dicţionarul de filosofie întocmit de Fritz Mauthner. atunci spiritul devine liber şi când omul e în stare de veghe.

de exemplu. ca oamenii să-şi reprezinte că afară. căldura din uter. noi ne plimbăm. se opreşte la această forţă. Şi el era conştient de faptul că la vârsta cea mai înaintată poţi avea o presimţire despre aceste taine profunde ale naturii. pe măsură ce îmbătrâneşti. trecând prin viaţa embrionară. ovulul nefecundat. care ar putea fi numit mai bine un om care se furişează prin natură. Dar dacă atragem atenţia . cercetează la microscop ca să vadă cum e germenele. cea mai ageră forţă a naturii. exact aceeaşi forţă care duce de la concepţie. atunci noi cerem..lumea în care ne petrecem viaţa obişnuită.. se face simţită când de la starea de somn treceţi la trezire . duce la naştere. Vedeţi dvs. şi cu puţin timp înainte de a muri 131 . Exact aceeaşi forţă.a. Este extraordinar de important să ne aducem în faţa sufletului acest lucru: Goethe şi-a început drama “Faust” ca adolescent. pe care o cercetează în toate felurile. la microscop. fecundat. trăieşte ceva din aceeaşi forţă în direcţia căreia creştem în timp ce devenim un moşneag sau o bătrână. Dacă vrem să caracterizăm aceste lucruri. Dacă vă reprezentaţi această forţă. o aveţi pe Galateea. doridele. E una dintre scenele cele mai profunde pe care le-a scris Goethe. Căldura uterină. Ce face. ca sămânţă. dacă ne îndreptăm privirea spre acele impulsuri de forţă care trăiesc în întregul context dintre concepţie. apoi în viaţa embrionară. Şi dacă spunem apoi că întreaga natură e pătrunsă de spirit. dacă atragem atenţia asupra forţei care devine tot mai mare în tine.nu am spus absolut nimic. trăieşte pretutindeni în lucruri şi procese. Într-un cuvânt. dar cu totul şi cu totul reale. într-un anumit sens. Prin aceste imaginaţiuni suntem conduşi în interiorul unei lumi misterioase. această forţă sfântă a devenirii omului. iar pământul face să iasă afară germenele plantei. ş. care are loc în corpul mamei înainte de zămislire. atunci spunem ceva. e cufundată în pământ. când aici. trebuie să atingem unele aspecte foarte neobişnuite astăzi. în interiorul dvs. A pune o asemenea forţă alături de cealaltă şi a arăta unde se află una dintre forţe şi unde se află cealaltă. ci cu diferitele circumscrieri necesare în acest sens -. ea străbate cu valurile şi urzirea ei întreaga lume macrocosmică. propriuzis. pentru că aici spiritul rămâne doar un cuvânt. dacă v-o reprezentaţi personificată. El habar nu are că ceea ce observă el în mic. este exact acelaşi lucru care este Soarele de afară pentru întreaga vegetaţie a lumii. ci acea forţă este răspândită peste întreaga lume cosmică exterioară. înrudită cu tot ceea ce ţine de ea. de fapt. în corespondentul său spiritual. forţa care stă la baza devenirii omului se află afară. se găseşte în permanenţă în faţa lui în Macrocosmos. în timpul concepţiei. el se opreşte aici. când vrea să se apropie de misterul fizic al încolţirii. cu surorile ei. se află spiritul .. Când ne plimbăm prin lumea vegetală în devenire. percepută afară.d. până la naştere. afară. al germinării? El face observaţii la microscop. trecând prin viaţa embrionară. Omul de ştiinţă arid. afară. propriu-zis. acela ştie că acea forţă există şi în alte locuri. Dar cel care este în stare să-şi formeze o privire spiritual-ştiinţifică de ansamblu asupra lumii. acest lucru este exprimat aici în mod sugestiv. diluată. Este foarte important să poţi admite că ce vede în mic omul din faţa microscopului poate fi văzut în permanenţă în plan macrocosmic. în natură. după concepţie. Exact acelaşi proces. Şi astfel. exact acelaşi proces are loc în plan macrocosmic în timp ce planta. dar o cercetează în felul lui. omul de ştiinţă actual.nu în mod abstract. pe Pământ.m.este exact aceeaşi forţă. prin uterul cosmic. în lumea macrocosmică. numai că acţionează mai rapid. ne putem reprezenta aceste lucruri. plantele. Dar această forţă nu este doar în dvs. revelează lumea exterioară. în exteriorul corpului uman. în lume. Dacă spunem în mod panteist: Acolo. Această forţă este fiica raţiunii cosmice. unde mineralele. se face simţită când vă treziţi dimineaţa. drept cea mai intimă. ia naştere un om fizic. în aceasta constă esenţialul. drept ceva spiritual-sufletesc.

Şi Goethe ştie că realitatea este atât de cuprinzătoare şi profundă. el atrage totul. în fond. poate că prin ceea ce trăieşte Proteus vom afla de la el cum poate deveni Homunculus un homo. să ne reprezentăm un Goethe abstract. Goethe însuşi a încercat cu adevărat tot ce era posibil pentru a se apropia în mod viu de misterul vieţii. aşa cum s-a întâmplat când nu l-a pus pe Proteus. tu poţi urmări o frunză după alta. drept delfin: aceste forme stau una lângă alta. El atrage misterul kabirilor. de ceea ce era simţit în mod atavic în vechiul mit al lui Proteus. până la petală. felul cum o formă se creează din alta. de vreme ce el însuşi şi-a mărturisit cu atâta onestitate aceste limite.dvs. Goethe prezintă tot ceea ce avea să-l conducă spre dorurile lui. aşa cum l-a putut el concepe. credeţi că un om atât de temeinic. nu l-a pus pe Proteus să dea sfaturi în legătură cu transformarea lui Homunculus în homo. El atrage spre această temă totul. atrage misterul devenirii-om. totuşi. poţi urmări. Ei bine. Goethe ştia: Aici nu pot merge mai departe. în os cranian. Nu. Nici asta nu era pentru el ceea ce este pentru atâţia. În această scenă. sub formă poetică. încununarea metamorfozei pentru viaţa umană. mai vast decât ceea ce poate fi reţinut din el în felul acesta. din viaţa sa pământească trecută.cel care s-a ocupat temeinic de concepţia proprie a lui Goethe. un om al cunoaşterii atât de profund ca Goethe nu a simţit ce decurgea pentru el din acest fapt: dacă ai teoria metamorfozei. care este devenirea-om. aşa cum o putea el concepe. Restul corpului uman din viaţa actuală devine cap în următoarea viaţă pământească. adică teoria metamorfozei. Dar aceasta nu poate duce la transformarea ideii de Homunculus în ideea de homo. Goethe a căutat. El simţea: Aici mai există şi altceva. Goethe simţea că făcuse un început important prin ideea proteică a metamorfozei. în cele mai diferite direcţii. care în propria sa devenire ia diferite forme . să se apropie de această devenire. trec. apar una după alta -. acela ştie acest lucru. prin impulsul Galateei. Poate că prin Proteus. El a creat teoria metamorfozei. ştie cum caută şi se străduieşte Goethe în acest domeniu -. Dar Goethe . Pe parcursul a şaizeci de ani el s-a străduit să găsească modalitatea de a modela în formă artistică ceea ce concepuse în tinereţea cea mai fragedă. aşa cum se oglindeşte el în imaginea Galateei. dar el simţea că aceasta trebuie dezvoltată. Faptul că nu avem voie s-o facem. Pentru Goethe. felul cum ele se transformă. Goethe înfăţişează cinstit. drept om. de asemenea. ceea ce se exprimă în opera de artă era legat de ceea ce trăieşte creator în lume. Goethe devine mare tocmai prin faptul că ajungem să-i cunoaştem şi limitele. E mai comod.el scrie scene cum sunt cele pe care vi le prezentăm noi acum. fireşte. că misterul e mult mai mare. care se apropiee cu această teorie a metamorfozei ce poate fi concepută numai printr-o contemplare liberă de trup. Noi ştim ce mai există! Capul omului actual este metamorfoza corpului din încarnarea sa trecută. tot ceva abstract. ştiţi că Goethe îl aduce pe scenă. care pot fi trezite prin impulsurile kabirilor. pentru că vrea să înalţe ideea de Homunculus la ideea de homo. sau noi îl înfăţişăm pe scenă drept broască ţestoasă. pentru că vrea să descrie misterul devenirii-om în afara corpului. prin care urmăreşte diferitele forme existente în natură. ca să ne spunem apoi: El a ştiut totul. de a scruta misterul 132 . felul cum ea se transformă în os al capului. în fugă pe lângă ea. perfect. vertebra dorsală. ce poate şi ce nu poate să facă. în orice caz. Nu avem voie să ne reprezentăm în sens abstract nici teoria goetheană a metamorfozei. Avem aici metamorfoza. încât imaginaţiunile la care se poate ajunge. acest lucru ni-l arată Goethe. Dar Goethe simţea caracterul încă limitat al teoriei metamorfozei. Privim adânc în sufletul lui Goethe. dacă vrem să ajungem de la homunculus la homo. El atrage în discuţie tot ceea ce simte în legătură cu Proteus.

Am putea spune: Goethe vede sau lasă să se vadă.devenirii umane. ca impuls fundamental. ele sunt nişte artişti atât de mari încât. în lume. totuşi. a animalului. în faţa sufletului celui care priveşte scena cu o înţelegere adevărată. îşi creează formele. intimă. o desdevenire care este totodată o devenire. Luaţi. să şi-l mărturisească: Noi putem privi. ei au procedat după aceleaşi legi după care creează natura -. sugerarea subtilă. . bineînţeles. de asemenea. care spune în cele din urmă: Nici aceasta nu ne apropie de adevărata taină a omului. vă rog. şi şi-a spus: Sunt pe urmele felului cum au procedat grecii. care sunt situaţi aici. Raportul dintre lumea fizică şi cea spirituală este minunat sugerat în această parte a scenei. după reprezentarea ei scenică. a legăturii şi separaţiei dintre lumea fizică şi cea spirituală. Şi aceasta îl face pe Goethe să ajungă la finalul grandios al scenei: sfărâmarea lui Homunculus de carul făcut din scoici al Galateei. ele au fost primele care au încercat să înfăţişeze zeii sub formă umană. oamenii şi spiritele se găsesc şi. adică să-l redea pe om cu adevărat din sânul forţelor cosmice. atunci el se cunună cu aceleaşi forţe care lucrează în natură. Tot ce vrea Goethe să spună aici e sugerat în această scenă într-un mod atât de subtil. noi putem simţi forţele creatoare. Despre finalul scenei vom vorbi mâine. cu corăbierii. în descrierea sa artistică. dar. dar nu ne aflăm în sânul metamorfozei. este pe calea de a reproduce devenirea-om. de ceea ce Nereus face să apară în fiica sa Galateea. nu se apropie de ea. Dar: “Zeii s-o îngăduie nu vor. e ca şi cum în vis am apuca o realitate şi visul s-ar evapora imediat. Pretutindeni vedem la Goethe încercarea de a arăta cât e de necesar să ne transpunem în lumea spirituală. Când a stat în faţa operelor de artă greceşti. atât de grandios. cum lumea fizică se întâlneşte cu cea spirituală. Dacă cineva realizează această artă a telchinelor.Dar aici rămânem. de ceea ce se manifestă într-o artă adevărată. nu se găsesc. a omului. care creează din cosmos. când şi-au creat operele lor de artă. Apar în scenă telchinele din Rhodos. numai acea parte a scenei în care doridele îi duc pe corăbieri şi citiţi aceste cuvinte. 133 . atunci când el se apropie de misterul intim al kabirilor. contopeşte lumea spirituală şi lumea fizică. O spune prin gura lui Proteus. orice artă umană exterioară pare mică faţă de ele.” Ele iarăşi se despart. dacă artistul e un artist adevărat. sfărâmare care este totodată o naştere. e ca şi cum am vrea să prindem ceea ce sudează. dacă vrem să ajungem la ceea ce face din Homunculus un homo şi vedem. ca sentiment fundamental. în care noi intrăm când suntem liberi de trup: doridele cu fizicul. Dar. Ei s-au găsit şi. aici Goethe a simţit: Da. Ele i-au făurit lui Neptun tridentul. sugerarea. se apropie şi îşi rămân străini unii altora. Şi acesta e lucrul pe care Goethe a vrut. Iată ce vrea Goethe să spună. contopirea în elemente care este totodată o găsire de sine în realitate. felul cum Homunculus ar putea deveni un om în ceea ce priveşte sufletul. ah. totuşi. care îi reînviau în suflet arta greacă. totodată. Citiţi cuvintele şi vedeţi cum e caracterizată aici lumea. în faţa operelor de artă italiene. lumea pe care o vedem când nu suntem în trup. fără cunoaşterea interioară. creează tot ceea ce este de creat în mod artistic. totuşi. Atât de intens vrea Goethe să trezească sentimentul că există două lumi: lumea stării de veghe din timpul zilei şi aceea în care intrăm când ne eliberăm de trup şi pe care am vedea-o dacă ne-am trezi din trup în timpul somnului. totuşi. Această dificultate a cunoaşterii spirituale stă. în stare liberă de trup. nu s-au găsit. din sânul aceleiaşi realităţi care lucrează în devenirea plantei.

Să examinăm acum tot ceea ce am spus ieri . ca să putem trece apoi la ceea ce nu am reuşit să atingem ieri. ce a vrut Goethe cu Homunculusul său. mai ales. avem de-a face aici cu o scenă cu ajutorul căreia putem privi în modul cel mai intens în sufletul lui Goethe. sesizare a forţelor de acţiune care dormitetează în om. legată de simţuri. acel produs care pentru cercetătorul medieval trebuia să fie o copie a omului. drept lovituri ale destinului şi posibilităţi de a evolua. pentru Goethe ceea ce căuta el drept cunoaştere în sufletul său era ceva menit să devină un impuls pentru situarea integrală a omului în viaţă. măreţia imboldului spre cunoaştere. cu o scenă pe care Goethe a inclus-o în “Faust”-ul său după ce se luptase timp de şaizeci de ani cu problema lui Faust. aşadar. Faust urmează să fie înfăţişat nu numai ca om care tinde spre cunoaşterea supremă. realizată pe baza forţelor şi a legilor naturii pe care intelectul fizic le poate sesiza în cadrul naturii exterioare. Fiindcă pentru Goethe cunoaşterea nu a fost niciodată ceva obţinut prin abstractizare. în privinţa faptelor şi a activităţii sale creatoare. pentru perceperea cu simțire vie a tot ceea ce le poate aduce viaţa oamenilor. ne propunem să aducem încă o dată în faţa sufletelor noastre cele comunicate ieri despre lucrurile tainice transpuse aici. la finalul scenei. în privinţa comportamentului său faţă de societatea luată în ansamblu. Aş dori să repet pe scurt ideile principale care au fost prezentate ieri. Numai că.mai precis. nu trebuie să pierdem niciodată din vedere faptul că nimic din tot ceea ce se revelează în “Faust” drept supremă înţelepciune nu stânjeneşte. forţa plăsmuirii artistice. Dar lui Goethe îi este la fel de clar faptul că spre o asemenea cunoaştere de sine nu duce niciodată cunoaşterea obişnuită. inima cea mai simplă poate fi impresionată. făcând abstracţie de toate elementele superstiţioase 134 . Am spus ieri că această scenă dovedeşte într-un mod extrem de adecvat că Goethe a urmărit problema cunoaşterii de sine şi a perceperii de sine a omului.CONTEMPLAREA REALITĂŢII ÎN MITURILE GRECEŞTI 18 ianuarie 1919 după o prezentare a “Nopţii clasice a Walpurgiei” Ieri am încercat să vă vorbesc despre scena pe care tocmai am văzut-o. stând de vorbă cu Eckermann. chiar dacă privim numai imaginile prezentate pe scenă. în măsura în care în acest suflet pulsează imboldul spre cunoaştere şi. Pe lângă aceasta. de intelect. cunoaştere a omenirii şi cunoaştere de sine. Eu am atras atenţia asupra faptului că Goethe însuşi a subliniat. De aceea. că în drama “Faust” a transpus multe lucruri tainice şi că iniţiatul va găsi în ea multe enigme legate de fiinţa omului. din partea I a lui “Faust”. ceva teoretic. ci. Dar imboldul spre cunoaştere trebuie să aibă legătură şi cu cerinţele pe care i le impune omului viaţa. Goethe caută pentru Faust al său cunoaşterea de sine. aşa cum trebuie să fie tot mai mult şi mai mult la omul deplin dezvoltat în cadrul evoluţiei viitoare a omenirii. face Goethe să apară în “Noaptea clasică a Walpurgiei” Homunculus. fiindcă în această scenă avem cu adevărat una dintre cele mai importante creaţii ale lui Goethe. Ei bine. drept fericire şi nefericire. cum adeseori se întâmplă la poeţii mai mărunţi. dar că el s-a străduit să plăsmuiască totul în aşa fel încât. drept bucurii şi dureri. care încearcă şi ei asemenea lucruri. seriozitatea imboldului spre cunoaştere. forma pur artistică. ci ca om legat în modul cel mai intim de tot ceea ce viaţa cere de la om şi îi aduce omului. dacă privim drama “Faust” drept o creaţie pe tema cunoaşterii. De aceea.

Faust. el a căutat să le dea o formă artistică în “Faust”-ul său. în timpul somnului. nu va ajunge niciodată. Goethe a căutat să reia legătura cu epocile de cultură în care mai trăiau ecourile percepţiei spirituale atavice. prin faptul că starea lui de conştienţă se schimbă. omul se comportă acum altfel. de aceea. când este în afara trupului şi transpus în situaţia de a putea percepe în afara trupului ceea ce există de jur împrejurul lui drept realitate spiritual-sufletească. lucrurile stau acum altfel. Ei bine. pe om.noi am vorbit adeseori despre Goethe şi. dacă ia cu sine în somnul străbătut de cunoaştere ideea de Homunculus dobândită în viaţa fizică. Goethe a vrut să arate că un asemenea om. modelarea artistică a scenei “Noaptea clasică a Walpurgiei”. Dar în vremea lui Goethe nu exista încă o ştiinţă spirituală orientată antroposofic. Iată ce a avut Goethe să arate.care erau legate de Homunculus -. întreaga atmosferă. De aceea. la cunoaşterea şi cuprinderea omenescului. de care se apropiase ideea de Homunculus . poate duce la cunoaşterea omului. care spune că în miturile de felul celor greceşti nu avem decât nişte 135 . Astfel încât. un asemenea om. atât cât i-a fost posibil. prin faptul că el iese din trup. cum o concepem noi. să se înalţe până la o asemenea cunoaştere suprasensibilă. şi se comportă mai departe. ci îşi va putea pune în faţa sufletului doar un Homunculus. Cel care se slujeşte numai de cunoştinţele pe care le poate furniza ştiinţa fizică despre natură sau cunoaşterea fizică a vieţii. pe când orice altă cunoaştere care se desfăşoară în lumea fizică nu poate duce decât la ideea de Homunculus. şi în acest scop a recurs la mitul grec. El nu a vrut să creeze imaginaţiuni proprii. în lumea fizică. a încercat să remodeleze nişte imaginaţiuni greceşti. Goethe s-a luptat cu acest lucru ca şi cu o problemă de cunoaştere. El nu-l va cunoaşte niciodată pe homo. Goethe s-a străduit neîncetat pe parcursul întregii sale vieţi. când el doarme conştient. dacă vorbim mai exact. lui îi era clar că la întrebarea despre fiinţa umană se poate da răspuns numai în cadrul unei cunoaşteri bazate pe cercetarea pe care o face fiinţa spiritual-sufletească a omului în afara corpului uman fizic. o antroposofie. faptul că poate da lămurire asupra omului numai cineva care admite nişte cunoştinţe dobândite în afara corpului fizic. Şi atunci. Goethe a vrut să înfăţişeze prin ideea sa de Homunculus ce poate cunoaşte omul la om din sine însuşi pe baza forţelor proprii.el a sugerat acest lucru de câteva ori în scena despre care vorbim acum -. el o poate transforma în aşa fel încât aceasta să primească realitate umană. să examinăm ce înţelege Goethe prin aceasta. Faust trebuia să fie pentru el reprezentantul unui om care ajunge la o cunoaştere şi o înţelegere reală a omului. aici. Goethe simţea: cu noţiunile intelectului fizic nu se poate ajunge la înţelegerea naturii umane. nici nu putea să existe aşa ceva. Cel puţin în simţirea sa. dar nu face nimic -. ne putem da seama din ce străfunduri i-a venit acest gând . o arată întreaga atitudine. Aşadar. când doarme. a lui homo. într-un anumit sens. numai o ştiinţă spirituală reală sau. după părerea lui Goethe. tocmai scena care s-a desfăşurat adineaori în faţa ochilor noştri o putem caracteriza astfel: Goethe a vrut să arate cum un om. idee care poate fi dobândită numai şi numai în lumea fizică. conştient. aşadar. Şi nu a fost greu să ajungă la gândul de a recurge la imaginaţiunile mitului grec. un spirit elementar rămas în urmă pe calea devenirii omului. Acesta este crezul pe care Goethe a vrut să-l facă să strălucească din “Faust”-ul său. De aceea.arătase toate insuficienţele din domeniul cunoaşterii omului. A căutat-o pe diferite căi. Cum se poate dezvolta din ideea de Homunculus ideea de homo? Lui Goethe îi era clar. el era mult mai departe decât acea superstiţie a erudiţilor . după ce în “Noaptea romantică a Walpurgiei” din partea I a lui “Faust” . omul se comportă acum ca în timpul nopţii.ea s-a apropiat de el din exterior. Căilor care i s-au oferit.

Goethe credea că în tot ceea ce grecul simţea când se gândea la kabirii săi de pe insula Samothrake găseşte ceva care se poate adăuga ideii abstracte de 136 . prind viaţă numai când Luna luminează apa mării. raţionalist. pe de-o parte. în miturile create de spiritul grec nu există doar o simplă plăsmuire poetică. Ceea ce se întruchipa în kabiri. Chemarea la o asemenea stare de conştienţă. dar ea are un revers spiritualsufletesc. nu avea loc doar o modificare pur fizică. miturile care trăiesc în sânul poporului simplu. abia observabilă. în schimb. legătura cu lumea era mult mai puternică decât la omul abstract. de imagini. Goethe a prezentat în primul rând acel element în care toate popoarele vechi au văzut impulsul ce acţionează asupra sufletului în aşa fel încât el se desprinde de trup. sub formă de imaginaţiuni. ca demoni ai mării. spre Misteriile sfinte ale kabirilor. care prevede toate lucrurile şi fiinţele cu contururi solide. să o facă vizibilă aici. la rândul lor. Când un om al vremurilor vechi se urca pe munte. oamenii din vechime aveau o trăire mult mai vie decât omul modern. ştiţi. Fiindcă o asemenea superstiţie a erudiţilor habar nu are cât de puţin contribuie fantezia din inima omului simplu la ceea ce se creează. de astăzi. Acei oameni trăiau cu mare intesitate mai ales acel lucru pe care îl mai trăiesc şi astăzi. sub o formă grosolană şi barbară. dar. La oamenii vremurilor vechi. e făcută de sirene. presimte din suprasensibil mai mult decât atunci când este legat de contururile solide ale uscatului. Devenirea fizică umană are loc aici. în imagini. eu am discutat adeseori acest lucru.creaţii poetice. ci pentru el era o trecere de la o stare sufletească la alta. că superstiţia erudiţilor a ajuns să spună chiar că legendele. De aceea. Dvs. faptul că are loc în mod real o anumită ridicare a spiritual-sufletescului din instrumentul trupului. Dar la oamenii din vechime.am prezentat ieri acest lucru felul cum e redat totul sub formă exterioară. care a devenit abstract. Naturile mai profunde ale unor marinari mai cunosc această stare. Când urcau pe munte. Marea luminată de razele Lunii face ca sirenele să iasă la suprafaţă. cei care sunt iniţiaţi în aceste Misterii urmau să afle taina devenirii umane. era misterul devenirii umane. de asemenea. acest lucru era ceva absolut de la sine înţeles. Dar vreau să atrag atenţia asupra tainei mai profunde pe care Goethe vrea. şi acest revers spiritual-sufletesc poate fi văzut numai în afara trupului. a densităţii aerului atmosferic sau o modificare a perspectivei pe care ochiul o cuprinde. De ce face Goethe să apară tocmai kabirii? Pentru că Homunculus al său urmează să devină un homo. îl introduce pe Homunculus în această serbare veselă a mării. filosoful naturii. unii marinari. sufletul se desprinde de trup şi omul vede din realitatea suprasensibilă mai mult. la aceasta contribuie un anumit văz atavic care percepe realitatea în stare de vis. în lumea fizică. Ei bine. Ele sunt în drum spre Samothrake. Mai întâi ies nereidele şi tritonii. şi pentru că în sfintele Misterii ale kabirilor de pe insula Samothrake. dar că. acolo unde Homunculus urmează să fie transformat în homo. în care lumea suprasensibilă poate fi percepută sub formă de imaginaţiuni. sunt nişte percepţii din natură transformate prin fantezie. un om. asupra tainei mai profunde a cântecului sirenelor. care sunt. Thales. aceste entităţi demonice. Nu vreau să repet astăzi . Le vedem pe sirene. nişte demoni ai mării. Goethe face să se desfăşoare o serbare veselă a mării. faptul că ei simţeau: când plec în largul mării cu o corabie şi nu mai am legătură cu pământul solid. iar sirenele. nişte plăsmuiri ale fanteziei. scenică. Homunculus nu se poate transforma într-un homo fără ca ideea abstractă de Homunculus să fie pusă în legătură cu ceea ce poate fi văzut astfel. ci o percepere a realităţii. fac ca sufletul omului să iasă din el la suprafaţă.

asupra a ceea ce. Căutătorul onest se consideră întotdeauna mult mai prost decât cei care. Dar Goethe. ca om modern. care face apoi trimitere la partea nemuritoare a fiinţei umane. 137 . De aceea Goethe s-a gândit: Poate că transformarea lui Homunculus în om poate fi redată cu ajutorul impulsului kabirilor. de exemplu. Dacă ne gândim doar la germenele uman nefecundat din trupul omului-femeie. aici. această onestitate absolută. nu ajunge. forţele sufleteşti nu sunt suficiente spre a-l aduce la claritate. Goethe vedea ceva care nu e decât un Homunculus. ca om care caută cunoaşterea. într-un mod adecvat vremurilor vechi. Această onestitate recunoaşte. Abia atunci se va forma un om fizic. de aici nu poate rezulta niciodată un om fizic. totodată. tocmai prin misterul kabirilor. dar că el însuşi nu poate cuprinde cu mintea ceea ce trăia în el. Să spunem odată fără nicio reţinere despre ce e vorba. nu a fost doar un om care a căutat şi a luptat în modul cel mai intens. fără a-şi face probleme. scena tocmai prezentată aici. în gândurile sale nu se va putea aprinde niciodată fiinţa interioară a omului. probabil. ceva care poate fi comparat cu un germene uman nefecundat. nu o pot şti în mod absolut! Dar poate că acesta nici nu este măcar aspectul cel mai important. între anii 1749 şi 1829. Căutătorii mai puţin oneşti ai cunoaşterii întreprind nişte studii antice. Vechea clarvedere atavică a vrut să atragă atenţia. totul. nişte reprezentări fanteziste pe baza studiilor lor antice şi atunci ştiu. dar eu. nu pot şti ce gândeau grecii când era vorba de kabiri. El a vrut să vadă cât de departe ajunge dacă reînvie nişte taine cum este taina kabirilor. în faţa ochilor noştri . o calitate care în domeniul cunoaşterii este întâlnită mult. Fiindcă Goethe a trezit la viaţă nişte imagini pentru a arăta. E ca un vis. în ultimă instanţă. căruia nu-i mai stă la dispoziţie vechea clarvedere atavică. căutătorului onest al cunoaşterii îi rămâne întotdeauna un ghimpe: Poate că aici sau acolo ar trebui. după părerea lor. ce se exprimă prin kabiri. anul în care a scris. Nu o înţelegem. îşi formează. nu merge. Jumătate din enigma omului se ascunde perceperii pur fizice. mult mai rar decât se crede. Goethe nu s-a numărat printre aceia care tratează cunoaşterea cu uşurinţă. Goethe ştia că şi dacă ai îmbătrânit căutând cunoaşterea şi nu ai obosit niciodată. totuşi. accesibilă omului. ci ca un vis despre care ştii că pe lângă tine trece în fugă ceva care conţine un adevăr dintre cele mai adânci. dar totuşi. constituie cealaltă jumătate a omului. Dacă omul gândeşte doar cu intelectul fizic.ea a fost scrisă cam cu doi ani înainte de moartea sa. printr-o cunoaştere obişnuită. el a avut un suflet de o onestitate profundă. în ceea ce priveşte cunoaşterea. ci Goethe avea sentimentul că el trăieşte un fel de cunoaştere a tainei kabirilor.Homunculus. la nişte contururi clare. intelectul. Tocmai în această dezvoltare interioară intimă constă importanţa scenei despre care vorbim acum. propriu-zis. îşi făuresc dintr-o direcţie sau alta o aşa-numită cunoaştere completă. în calitate de cunoscător. şi dacă te-ai străduit. Ceea ce poate sesiza intelectul fizic din fiinţa umană trebuie să fie fecundat în cadrul cunoaşterii din afara corpului fizic. pentru ca ea să devină ideea de homo. prin aceste imagini: Aici sunt foarte aproape de locul unde vreau să ajung. Germenele trebuie fecundat. în întregul ansamblu spiritual al naturii. ci el a avut. în cazul cel mai riguros -. dacă vrem să explicăm. Căutătorul onest al cunoaşterii ştie întotdeauna mai puţin decât cei care nu sunt nişte căutători oneşti. şi faţă de enigma kabirilor: Da. eventual. ci numai ceea ce poate fi produs în mod unilateral şi poate fi comparat cu ceea ce poate produce femeia în mod unilateral. În ceea ce poate afla omul despre sine însuşi. Goethe ştia că. dar trece atât de uşor încât mintea. care nu numai că se şterge imediat. să mergi şi mai departe! Tocmai acesta este lucrul care acţionează cu atâta intensitate din natura lui Goethe.

de la concepţie. prin aceleaşi trăiri din lumea care se ascunde şi în om. Fizicianul nu trăieşte ceea ce are loc. nu este nici el în măsură să se apropie cumva de problema lui Homunculus. iarăşi. visând.Căci. presimţind. dar despre care nu credea. ci duce chiar până la critica profetică. Astăzi. Goethe are sentimentul că. sunt alese alte căi din lumea imaginativă. el îi aduce în scenă pe kabiri. felul cum trăiesc în natură zămislirea şi naşterea. aude valul mării vuind. el face ca Thales. chiar se demonizează ceea ce omul are drept intelect critic. să arate: Nu. Este o abstracţiune. surorile nereidelor. şi pe cea mai distinsă dintre ele. Ieri am încercat deja să arăt puţin a cui imagine este Galateea. totuşi. am putea spune. filosoful naturii. El încă nu reuşeşte. cel mult: Lumina lunară e lumină polarizată. care străbate lumea cu unduirea şi tălăzuirea lui. au loc neîncetat de jur împrejurul nostru. dacă dezvoltăm până la demonic ceea ce este doar intelect uman. când el se dezvoltă din embrionul uman. Facultatea de cunoaştere a omului actual e prea grosolană pentru a pătrunde în regiunile în care se trece afară. care nu duce doar până la critica obtuză. până la naştere. atunci el îşi pierde interesul pentru cea mai profundă problemă a omenirii. de aceea. Dar Nereus atrage cel puţin atenţia asupra faptului că tocmai în acest moment le aşteaptă pe fiicele sale. ceea ce trăia în om mai era cu totul în legătură cu ceea ce trăieşte afară în întreaga natură. Nereus are un dar ager. aşadar. Galateea. În concepţia greacă despre lume. Fizicianul spune. percepe lumina pe care o răspândeşte Soarele. de a vedea în mod profetic viitorul. cea legată de transformarea lui Homunculus în homo. În toate zace impulsul devenirii. îl vede luând o anumită formă. Aici trebuie să studiem acea facultate de percepţie mai subtilă care mai exista în vremurile vechi. să apară drept conducător al lui Homunculus în faţa lui Nereus. dar nu mai ridică la nivelul conştienţei plenare ce se petrece când în locul luminii active a Soarelui asupra mării cade lumina Lunii. de la fecundare. pe care îl preţuia foarte mult. pentru a arăta că poate nu el. aş spune. pe doride. la o dezvoltare a minţii umane critice înălţată până la demonic. vede norii trecând. când apare apoi omul. învăluite. sesizează latura bună a spiritului critic uman. De aceea. care printre demoni este. care nu e conţinută deloc în ceea ce se învaţă de obicei la filologia clasică. Aceleaşi procese care au loc. . un dar omenesc atât de ager de a transpune divinul în demonic şi. 138 . dacă se caută pe această cale. străbătând toate procesele din natură cu unduirea şi urzirea sa. Omul vede cum Luna răsare şi apune. când lumina Lunii se oglindeşte în valurile mării. Dar aici Goethe vrea. în natură.Şi astfel. Îl va percepe când va evolua mai departe pe cale spiritual-ştiinţifică şi îl percepea simţul de cunoaştere atavic. Şi nici nu vrea deloc s-o facă. că e în măsură să spună el însuşi cum se dezvoltă din Homunculus în homo. Elementul care face să apară omul există sub o altă formă. în omul însuşi. cum Soarele răsare şi apune. Tocmai acest lucru era dezvăluit şi celor ce urmau să fie iniţiaţi în taina kabirilor. dacă pot spune astfel. Dar omul modern nu-l mai percepe. omul care face cercetări vede toate lucrurile aşezate ca în nişte cutii. preotul. simte căldura pe care o răspândeşte Soarele. Astfel că de la Nereus nu se câştigă nimic. o mai presimt. Astăzi oamenii abia dacă o mai visează. dar cineva care înţelege deplin taina kabirilor va scruta trecerea de la homunculus la homo prin intermediul tainei kabirilor. Dar Nereus. nici pe această cale nu merge. se ajunge la o dezvoltare unilaterală. Numai că trebuie să găseşti acest element. cercetător. de aceea. încât poate că despre el s-ar putea crede că ştie ceva despre felul cum se poate dezvolta din Homunculus un homo. dacă. cu aceasta nu s-a spus prea mult. simţul de percepţie atavic din vremurile vechi. repartizate pe diferite momente ale vieţii.

de la fiinţele inferioare până sus. suntem departe de a pătrunde în această scenă. Aceasta este încununarea metamorfozei. este prezent acelaşi lucru care există în om când are loc în sens fizic misterul devenirii-om. aici.propriu-zis. Iar ceea ce este astăzi corpul meu. şi a mai crezut că îşi dă seama cum oasele coloanei vertebrale se transformă în oasele craniului. Astfel. această lumină solară ascunsă. Concepţia despre lume a vechilor greci ştia ce se apropie. Dar concepţia despre lume a grecilor ştia că în razele de soare trăieşte ceva spiritual-sufletesc. cu forţa lunară. Carul de scoici al Galateei este forţa de procreare a naturii exterioare care se tălăzuieşte prin mare şi pe care Goethe o pune în legătură cu Luna. se va transforma până în încarnarea următoare în forma capului meu din încarnarea respectivă. aş putea spune. când o dată cu valul mării se apropie lumina lunară ce se cunună cu el. pentru că nu a putut ajunge până la încununarea ideii de metamorfoză. în concepţia umană. iar aceasta în stamina şi pistilul plantei. în natură. Problema Homunculus-homo poate fi condusă spre rezolvarea ei. transpusă afară. abstracte. înainte de a-l pune pe Homunculus în legătură cu acest impuls al procreării. noi simţim ceva când suntem atinşi cu un cleşte înroşit în foc. cu marea tălăzuitoare. Numai dacă simţim pe cale afectivă aspectele intime a ceea ce se unduieşte şi se tălăzuieşte în imaginile minunate ale acestei scene create de Goethe. Aceasta i-a venit în întâmpinare în timp ce încerca să înţeleagă problema Homunculus-homo şi să-i dea o formă poetică. participăm la ceea ce a trăit în mod real în sufletul lui Goethe când a scris-o. pe care o putea avea grecul. Dar s-a oprit aici. în afară de cap. De îndată ce încercăm să cuprindem această scenă în noţiunile noastre grosolane. în valul străbătut de vraja luminii grecul percepea valul care se tălăzuia afară. pentru a se apropia astfel de enigma devenirii-om. Afară. care duce spre ştiinţa spirituală orientată antroposofic. Goethe a făcut să fie chemat Proteus. constituie forma transformată a trunchiului şi membrelor din încarnarea anterioară. dacă această idee. la om. este cufundată în impulsul procreării care unduieşte şi urzeşte în natură. acel demon a cărui alcătuire sufletească Goethe a crezut că o sesizează cel mai bine prin teoria metamorfozei. de la o viaţă pământească la cea următoare. la haloul lunar. Goethe exprimă cu toată claritatea cum simte el şi cum plăsmuieşte în mod artistic această senzaţie subtilă. Dar Goethe a putut oferi numai treapta elementară a ideii de metamorfoză. tălăzuinduse. ideea de homo. dacă îmi permiteţi să mă exprim sec şi teoretic. cu impulsul lunar. intimă. asupra norişorilor ce se apropie şi însoţesc carul de scoici al Galateei. El a crezut că îşi dă seama cum frunza se transformă în petală. Deja înainte. care unduia în lume. El exprimă acest lucru prin faptul că îl pune pe Thales să atragă atenţia. într-un mod onest-sceptic. că ceva se petrece când lumina lunară. Proteus apare în 139 . Astăzi. Când ea se apropia astfel. se cunună cu marea. Ştim că Goethe a putut să o dezlege doar pe nişte căi lungi. că în razele lunare trăieşte altceva. tot ceea ce e în stare să facă Proteus. Şi aici el înfăţişează. reprezentantul ideii de metamorfoză. care există prin faptul că noi ştim: o metamorfoză care loc şi cu forţele care străbat corpul uman de la o încarnare la alta. cununându-se cu valul. valul care se unduieşte şi se tălăzuieşte în om de la concepţie până la naştere. Ceea ce este astăzi capul meu. Fineţea capacităţii noastre de percepţie încă mai e suficientă pentru aceasta. fără o participare afectivă intimă la ceea ce a trăit Goethe când a scris această scenă. Goethe invocă o imaginaţiune importantă din concepţia despre lume a vechilor greci ca să se apropie de procesul prin care ideea abstractă de Homunculus poate deveni. de enigma ideii Homunculus-homo. unde a încercat să urmărească transformările formei vii. în percepţia liberă de trup.

când s-a aflat în faţa operelor de artă din Italia. nişte demoni care scot fiinţa sufletească din om şi o duc în spiritual. spre domeniul sensibil. aş spune. Goethe adună la un loc. atunci când şi-au creat operele. aici ne face să privim iarăşi înapoi din domeniul suprasensibil spre domeniul sensibil. Faptul că doridele îi aduc pe corăbieri este. 140 . prin faptul că se priveşte dincolo. de asemenea. aşa cum o spune el atât de frumos în cartea despre “Winckelmann”: Ceea ce este în stare să facă o percepţie. sus. care sunt consacrate exclusiv Lunii.a. ne este pus în faţă prin apariţia telchinilor. Salut de mare cinste dați-i În ceasul-acesta sfintei Lune! Ei aparţin. într-un anumit sens. cu adevărat. în faţa lui Nereus. dar cugetul lor merge iarăşi dincoace. în el artistul s-a unit în mod conştient cu căutătorul cunoaşterii. a tuturor entităţile spirituale de natură elementară. cei mai vechi artişti ai lumii pământeşti din epoca a patra postatlanteană. ca şi cum şi-ar da seama că. să urmărească transformarea fenomenelor naturii până acolo. ei au ridicat zeului Apollo statuie după statuie. Aici cade. tot ceea ce poate duce la naştere. Se caută. se apropie psili şi marşi. tritoni şi driade. în lumea suprasensibilă. la naşterea suprasensibilă a ideii de Homunculus. aş putea spune. ei sunt în opoziţie cu toate celelalte fiinţe. doar un căutător unilateral al cunoaşterii sau un artist unilateral. şi aduc carul de scoici al Galateei. o contemplare a naturii. ei sunt cei cărora le vorbesc sirenele: Celui ce-aduce zile bune. Goethe ne arată că. sferei Soarelui. Lui Helios. o percepţie artistică a naturii. Telchinii se află în domeniul suprasensibil. în timp ce de obicei conduce mereu conştienţa umană de la domeniul sensibil la domeniul suprasensibil.d. Aceştia. pe calea artei.diversele sale înfăţişări. Pe insula Rhodos. enigma cunoaşterii umane. După ce s-a arătat apoi cât e de greu să-i prezinţi omului relaţia dintre lumea spirituală şi lumea sensibilă recurgând la doride şi la corăbierii pe care ele îi aduc. De aceea. Nu există nicio separare între animalul pur şi omul pur. aşadar. a cunoaşterii suprasensibile.. Psilii şi marşii sunt nişte fiinţe demonice în formă de şarpe. Iar dacă lăsăm să acţioneze asupta noastră cartea lui Goethe despre “Winckelmann”. În faţa tuturor demonilor. ne amintesc că Goethe a încercat să se apropie de enigma omului nu numai pe calea ştiinţei sensibile. care sunt nişte artişti din vechime şi care au creat primele figuri de zei sub formă umană. a lui Proteus ş. unde în om natura devine conştientă de sine însăşi. Proteus însuşi neagă categoric faptul că prin telchini s-a câştigat ceva pentru transformarea lui Homunculus în homo. Numai că ele stau una lângă alta. aş spune. Dar nici aşa nu merge. în faţa tuturor acestora păşesc telchinii. Ce se întâmplă? Ei bine. forma de animal trece în forma de om. fiind în acelaşi timp slujitori în lumea în care intră omul când îşi părăseşte corpul fizic. un alt fulger. ci şi pe o altă cale sensibilă: pe calea artei. Goethe nu a fost. se arată cum Homunculus se zdrobeşte de carul din scoici al Galateei. nereide. să se ajungă mai aproape de problema lui Homunculus. Dar şi aici Goethe ezită. pătrunde o altă rază. aşa cum am arătat mai înainte. vom vedea că Goethe a încercat să-şi aducă aproape. grecii au lucrat după aceleaşi legi după care creează natura însăşi şi pe urmele cărora se află el.m. privit din cealaltă direcţie. un aspect intim al acestei scene. el a spus că percepe în ele ceva. voi – consacrații.

drept apropierea cea mai înaltă. vrea să arate că destinul -– ni se spune în mod clar: corăbierii au fost salvaţi de doride -. şi apoi se trezesc. dar de aceeaşi natură. cea mai puternică de dezlegarea enigmei omului. cea mai importantă. aer. Ce vedem. purtat în trupul matern. dar cu o altă intensitate. în imediata lui apropiere. ne trezim. Toate elementele se fac simţite: pământ. Câţiva oamenii ştiu acest lucru. născut. care se manifestă în elementele: foc. ca să devină om. În fiecare dimineaţă când ne trezim. ele sunt rechemate în viaţa pe care o petrecem în trup. sau şi din somnul cunoaşterii. şi printre oamenii care nu sunt clarvăzători. Faust trebuie să se cufunde în realitatea vechii Grecii. a unei flăcări. când se află dincolo. şi apoi. a vieţii embrionare. Acolo se cufundă Homunculus. personal. mai intensă. destinul îi pune pe oameni în legătură cu zeii. ea nu poate fi menţinută. Goethe vrea să arate că omul se poate apropia de fiinţele spirituale din cealaltă direcţie a existenţei. profund misterios. apă. singurele care ne pot lămuri asupra enigmei omului din cealaltă direcţie a existenţei. în viaţa fizică. Numai că aici. ne îmbrăcăm corpul. pentru a-l face pe Homunculus să devină un homo.copleşind. suntem în lumea fizic-sensibilă. în cealaltă lume. noi ne trezim datorită aceleiaşi forţe care este prezentă. este doar o forţă mai extinsă. acolo stă scris: Slavă mării! Şi văpăii 141 . Şi aceasta stă în faţa noastră ca şi cum ne-am fi cufundat noi înşine în somnul cunoaşterii. în imaginaţiuni grandioase. chiar dacă nu sunt clarvăzători. Faust trebuie s-o primească pe Elena. care poate fi sesizată numai sub formă de imaginaţiuni. celălalt trece pe lângă om cu totul neobservat. fiinţe ale mării. de fapt. atunci când ceva suprasensibil vrea să se unească cu ceva sensibil: Zeii s-o îngăduie nu vor. de la finalul grandios al acestei scene. Numai că unul dintre aceste lucruri este văzut pe Pământ. ni se arată într-un mod absolut minunat cum. cu care Homunculus se uneşte. aer. suntem scufundaţi într-o lume spirituală.Noi suntem cufundaţi într-o lume spirituală. se trezesc datorită aceleiaşi forţe care trăieşte în carul din scoici al Galateei: forţa de procreare a naturii. Există. ca şi cum am fi făcut cunoştinţă noi înşine cu imaginaţiunile. în măsura în care ea se manifestă prin valul mării luminat de razele Lunii şi cuprins de vraja luminii lunare. în starea de somn şi. Aici se sfărâmă din nou ceea ce credem noi că am dobândit deja pentru transformarea în om a lui Homunculus dincolo. după ce s-a încercat. oarecum. foc. şi care face ca un om să fie zămislit. se sfărâmă când el se reîntoarce în realitate. din lumea spirituală în lumea fizic-sensibilă. . absolut de aceeaşi natură cu forţa care ne trimite înapoi din somnul nocturn. în finalul scenei? Aprinderea unui fulger. unii care ştiu foarte bine ce trăiesc. Misterul sfânt al trezirii trece neobservat pe lângă om. în starea de veghe din trup. pământ. iar corăbierii sunt fiinţe umane. prin rostogolirea mereu mai departe a forţei de procreare. a zămislirii. tot ceea ce era posibil. în finalul scenei. prin somn. Homunculus se cufundă în mod real în forţa de procreare a naturii. oricum. a naşterii.Doridele sunt demoni. dar numai sub aspectul său exterior. V-am spus ieri deja: Forţa care stă la baza concepţiei. Dar ştiinţa clarvederii ne arată într-un mod absolut clar la trezire: aici e vorba de o cufundare. care se tălăzuieşte ca în vis. Şi apoi. Dacă frunzăriţi numai. legătura se desface iarăşi după scurt timp. apă. nu sub aspectul său interior. ceea ce se petrece aici. simt realitatea spirituală mai mult ca stare de vis. toate elementele .

poezie adevărată. În aceasta constă dispoziţia deosebită a părţii a II-a a “Faust”-ului goethean. conştient.Sfinte prinse-n valul geamăn! Slavă apei! Şi scînteii! Şi-aventurii fără seamăn! Slavă gingaşelor vînturi! Peşterii cu taine vii! Lăudate fiţi în cînturi. tot ceea ce a trăit de-a lungul întregii vieţi. se apropia anul 1829. în lumea greacă. omul întinereşte în suflet. aşa cum voia Goethe. sub formă artistică. ca simbol sau ca pe o imagine poetică. în faptul că vedem sufletul întinerit. că este o cârpăceală a poetului ajuns la vârsta senilităţii. voi. nu va 142 . în anii ‘90 ai secolului al 18-lea. aşa-numitul V-Vischer. avem sentimentul că Goethe simţea în el însuşi cam aşa: Cum aş fi putut să reînvii în faţa sufletului vechea lume greacă. Şi eu pot să înţeleg cum Vischer Şvabul. Goethe a fugit în Italia. În timp ce îmbătrâneşte din punct de vedere exterior. când moare. aveţi. Dar filistinismul. fiindcă noi ştim ce a devenit apoi Goethe. totodată. Ei bine. decât le-am trăit. în ceea ce priveşte enigma Homunculus-homo. într-un grad şi mai înalt. Şi el a dobândit mult. oricât de erudit. De aceea. el este cel mai tânăr în sufletul său. atunci când am avut posibilitatea de a mă cufunda în lumea operelor de artă meridionale. Eu vin acum chiar de pe ţărmul unde-am tras Încă-ameţiţi de valul care-n legănări… şi aşa mai departe. el a vrut să cunoască ceva ce credea că se poate dobândi pentru sesizarea înţelegerea enigmelor lumii numai prin contemplarea artei meridionale. dacă m-aş fi putut cufunda deja pe atunci în lumea spirituală aşa cum trăiesc acum acest lucru. adică a întinerit în sufletul său. Dar astăzi omul simte această legătură cel mult ca alegorie. Faust trebuie să se fi trezit din contemplarea spiritualităţii supreme. fiindcă aceasta a fost o fugă. când Luna se stinge şi se ivesc zorii. atât de plin de duh în anumite privinţe. Aici momentul trezirii trebuia să aibă loc în aşa fel încât să se arate cum se sfărâmă ceea ce a fost perceput în spiritual-suprasensibil despre enigma omului. aducându-şi în faţă încă o dată. Viaţa sufletească se desfăşoară în sens invers. Aici el urmează să se trezească. Realitatea care stă la baza acestei legături este prea puţin cunoscută. dar îmbogăţit datorită întineririi. de deştept. a fost de părere că aşa ceva e plictisitor. El a mai înaintat în vârstă. Aici ea apare în ceva care este o întrupare a enigmei cunoaşterii. dar este. hulită mult. de inteligent ar fi. cea slăvită mult. presimţindu-l. stihii! dacă frunzăriţi puţin mai departe. Ne dăm seama. omul scufundându-se iar în trupul său. Goethe a reuşit cu adevărat să-l introducă pe Faust într-un mod grandios în lumea suprasensibilă şi să-l facă să se trezească la viaţă participând la realitatea greacă. care a spus şi unele lucruri cu adevărat bune despre “Faust”-ul lui Goethe. cu cât mai bogat. Toate patru. mai plenar aş fi putut trăi toate acestea. Faust trebuie să fie în realitatea greacă. filistinii nu vor putea să se încălzească niciodată pentru partea a II-a a “Faust”-ului goethean. în actul III: Elena. Ne vine să spunem: În anii ‘80 ai secolului al 18-lea. Acesta este un proces din natura exterioară. După ce studiase tot mereu natura nordică.

Va putea face acest lucru numai cel care îşi lasă simţul poetic să se înflăcăreze prin ceea ce îi oferă percepţia spirituală. Mâine.putea pătrunde nici caracterul poetic. care îi este propriu părţii a II-a a dramei “Faust” a lui Goethe. caracterul poetic cel mai înalt. vom mai spune câteva lucruri în legătură cu această înfăţişare a impulsurilor goetheene. 143 . după ce veţi vedea această scenă.

alteori mai mult activitate a voinţei. Cu gândirea este exact la fel ca atunci când am căuta să ajungem într-un anumit loc. Dacă ne păstrăm această atitudine în această problemă. Unul dintre ele provine din faptul că. limba spirituală în care a fost scrisă o asemenea operă. Vrem să ajungem la acea ţintă. polul activităţii umane. ci şi să voim. conform cu reprezentările sale -. cu această gândire din cadrul corpului fizic tot nu ajung decât până la o anumită distanţă faţă de ceea ce caut. mediocru. conform cu reprezentările sale. în timp ce îşi petrece viaţa dintre naştere şi moarte. şi dacă îşi manifestă voinţa conform cu nevoile sale. nu voi face niciodată aşa ceva. să desfăşoare o activitate de creaţie artistică din sânul unei asemenea vieţi spirituale. 19 ianuarie 1919 Prin cele două expuneri pe care le-am legat de descrierea ultimei scene cu “Noaptea Walpurgică” din partea a II-a a lui “Faust” de Goethe. într-un mod deplin armonios. să-şi facă reprezentări. poate că ne va fi îngăduit să spunem şi următorul lucru.cel puţin. omul trebuie să gândească. este de cele mai multe ori o interpretare greşită sau atribuirea unor lucruri care nu sunt conţinute în ea. astfel încât nici arta. Fiindcă sunt de părere că interpretările sunt lucrul cel mai inutil care poate exista în acest domeniu. De aceea. atunci când încearcă să meargă mai departe pe calea gândirii. dacă n-am gândi asupra lucrurilor şi asupra noastră înşine. între gândire şi voinţă. cât se poate de pătrunzător. dacă. ca niciun alt poet. se află două sentimente fundamentale. îşi mărturiseşte. putem face abstracţie de simţire. ci fiecare dintre aceste domenii ale căutării înţelepciunii se exprimă. O asemenea expunere vrea doar să ne înveţe limba. Goethe era pe calea dacă putem spune aşa .ÎN LOC DE HOMUNCULISM ŞI MEFISTOFELISM: GOETHEANISM Dornach. propriu-zis. Dar dacă vrem să ne împlinim viaţa în corpul fizic. noi n-am fi pe deplin oameni. să ating. şi spre celălalt pol. poate ca niciun alt artist. nici înţelepciunea nu au de suferit. viaţa dintre naştere şi moarte. al voinţei. în cele din urmă: Dar. Tot ceea ce încercăm să facem prin expuneri de felul celor două precedente este trezirea unor posibilităţi de a savura o operă poetică sau de artă în acelaşi element în care ea a fost creată. căutătorul onest până în străfundul cel mai intim al propriei sale entităţi. În substratul oricărei căutări a cunoaşterii. dar se poate face lumină doar când 144 . Omul banal. Uneori ea este mai mult gândire şi activitate de reprezentare. noi trebuie nu numai să gândim. Nu-i aşa. Omul este o fiinţă care gândeşte şi voieşte. Dar cu gândirea şi cu voinţa lui este ceva extem de interesant.de a pătrunde în lumea spirituală şi că el a reuşit. lucru care. dar habar nu avem de ţintă. când pornim la o expunere de felul celei pe care ne propunem să o prezentăm noi acum. oricum. dar totul este încă întunecat. crede că deja a atins rezultatul la care poate ajunge. polul gândirii şi al activităţii de reprezentare. la locul său. ştim direcţia. într-adevăr. se deosebeşte de ceilalţi tocmai prin faptul că. nu să explice ori să interpreteze ceva. de fapt. la mijloc. ştim în ce direcţie poate fi ţinta. Avem reprezentarea exactă. de jur împrejurul ţintei. putem privi spre unul din poli. Dar adevăratul căutător al cunoaşterii. gândeşte cât se poate de clar. cetăţeanul obişnuit. cu întreaga sa viaţă interioară. N-aş vrea să dau impresia că prin toate cele spuse aici am vrut să ofer o interpretare a acestei opere poetice. pe de o parte . Simţirea e situată. am vrut să trezesc sentimentul că. în acel loc. al oricărei căutări umane orientate spre trăirea spirituală.

mai ager. îl duc până în punctul în care el simte că ceva care frânează gândirea îi stă în cârcă. Dar acum apare un alt sentiment. că parcă cineva ne apucă pe la spate şi ne opreşte de la ţelul propus. încolţesc în primul rând dorinţele şi poftele omului. la idealurile spirituale cele mai pure. în timp ce voim. această îndestulare nu face posibil să intrăm într-o altă lume. după încercarea cuvenită. Şi noi putem spune: Cel care nu a simţit toate durerile şi loviturile destinului care apar de la sine sub influenţa unei asemenea reţineri pe loc pe calea gândirii faţă de ţinta gândirii nu duce o viaţă de cunoaştere mai profundă. tot ceea ce ne zdrobeşte în viaţă. se află impulsurile de voinţă. Şi el se fereşte de superficialitate numai dacă încearcă să gândească în modul cel mai clar. de alte porniri. dacă încercăm să ne situăm în viaţă cu voinţa.tocmai acesta a fost scopul lui Goethe. Şi noi simţim: Gândirea. Dar aceasta nu e singura limită sau barieră trasată manifestării umane între naştere şi moarte. Filistinii sătui. nu ne lasă să mergem mai departe. cineva ne apucă şi mână mai departe voinţa. că dacă ne dezvoltăm suficient de mult voinţa vom ajunge la ţintă. să rămână superficial. într-un mod pe care noi înşine nu-l dorim.ajungem acolo. pentru ca el să poată trăi tot ceea ce ne aduce fericire în viaţă. la rândul său. activitatea de reprezentare ne mână într-o anumită direcţie. în aceasta zace superficialitatea vieţii. tocmai cu ajutorul gotheanismului. în aceeaşi direcţie. Cealaltă limită/barieră se ridică acolo unde se manifestă voinţa. care se transpune în act. Omul e îmboldit în voinţa sa de foame şi de sete. duce. În tot ceea ce se manifestă. ci ne aflăm la o distanţă considerabilă de ea. sunt de părere. nu putem ajunge la ţintă. activitatea de reprezentare. de la superficialitate la profunzimea modului de a concepe viaţa. dacă prin constituţia interioară a sufletului său poate avea părerea că poate ajunge prin gândire la ţinta gândirii înseşi. Acest sentiment că cineva ne stă în cârcă e o trăire umană profundă şi fără aceasta nu ajungem. în sensul cel mai grosier al cuvântului. ni-l prefigurează. Omul ajunge astfel la una dintre limite. cu intensitatea necesară. Nu avem acelaşi sentiment ca în cazul gândirii. de fapt. Dar în această senzaţie. cele două limite amintite -. care vin din viaţa instinctuală. prin încercările vieţii fiindcă omul e pus la încercare. să-l situeze pe Faust cu voinţa sa în viaţă. Apare un altul în voinţa noastră şi ne ia cu sine. care trece în faptă. Omenirea va trebui să înţeleagă cândva. Omul respectiv e condamnat. în orice caz. am putea spune. în senzaţia că eşti sătul. într-adevăr. S-ar putea spune că suntem smulşi din noi înşine. dar noi suntem ţinuţi pe loc. dacă încercăm să ne situăm cu voinţa în viaţă . omenirea va trebui să înţeleagă că ceea ce îl duce pe om la ţinta lui trece prin 145 . Acesta este sentimentul care. şi dacă această claritate. dacă el îşi reprezintă în interiorul sufletului. şi există o gamă întreagă de porniri. începând cu pornirile cele mai grosolane şi până la idealul spiritual cel mai pur. de la superficialitate la profunzimea unui mod de a concepe viaţa. peste un abis. în “Faust” al său. în ceea ce priveşte voinţa. oamenii sătui. Dacă vreau să rămânem doar pe această cale a gândirii. o simplă beatitudine a căutării. că te simți îndestulat pe nişte căi ale vieţii care pot fi împlinite. o fiinţă ne apucă pe la spate şi ne opreşte în loc. această agerime a gândirii. ei bine. Acolo unde se manifestă voinţa. tot ceea ce ne eliberează în viaţă şi tot ceea ce e păcătos în viaţă -. Dar. Dar. bazată adeseori numai pe nişte iluzii. la locul pe care gândirea însăşi. dacă omul îl are. care nu poate fi trăită cu acea conştienţă care se dezvoltă în viaţa dintre naştere şi moarte. în această îndestulare nu zace ceea ce face posibil. că nu putem avea. până sus. ci. am putea spune. punând piciorul. la limita care e pusă fiinţei sale în viaţa dintre naştere şi moarte. de care unii încearcă adeseori să se convingă. pe când nu ne simţim nici pe departe ajunşi la ţintă. ajungem din nou la o limită.

această dublă atitudine pasivă faţă de Christos aparţine şi trebuie să aparţină trecutului. ş. În cele din urmă.. de la un moment dat. numai în imaginile activităţii ei de reprezentare. cum este legat Christos de căutarea sufletului uman. ca oameni. prin trăire suprasensibilă. şi că cel care refuză să treacă prin dezamăgiri şi refuză astfel să-l transforme pe omul întreg. creştinismul se află.puteai să păcătuieşti cum voiai. am putea spune că. Aceste rele sunt încă înfipte adânc în inimile şi sufletele umane. dacă pe urmă erai dispus să te căieşti sincer.iertaţi-mă dacă mă exprim atât de frust . suntem de-aşa natură încât. un creştinism care devine activ. numai dacă acest creştinism al pasivităţii se va transforma într-un creştinism al activităţii. Prin evoluţia pe care a trăit-o până acum. aşa cum doreşti şi apoi. Biserica Romano-Catolică a iertat păcatele . trebuie să găsească o modalitate de a trece de la un creştinism mai mult pasiv la un creştinism activ. de fapt . Ne este îngăduit să presupunem că. atunci totul îţi era iertat. în această privinţă.a. numai în stadiul său incipient. Ce a adus Christos în lume. această rătăcire. în trecut. pe baza principiului trecutului. de fapt. Putem caracteriza cele două sentimente fundamentale legate de limitele din gândire şi voinţă dacă spunem: Unul dintre ele ne atrage atenţia asupra faptului că omul nu se poate apropia de propria sa fiinţă. că te simţi în mod absolut pasiv unit cu Christos. iată ce trebuie să ia locul creştinismului bazat pe pasivitate.omul face pe planul fizic orice vrea. în cadrul diferitelor confesiuni. la perceperea și cuprinderea a ceea ce este omul. nu ne putem apropia de propria noastră fiinţă umană şi 146 . forţa de a face el însuşi ceva.m. activitatea laică. nu poate ajunge la cunoaşterea naturii umane. legate de cele două limite ale cunoaşterii şi perceperii de sine umane. în cadrul cercetării materialiste a secolului al 19-lea. numai prin faptul că tu crezi în Christos. Ceea ce trebuie să apară în locul ei trebuie să fie o relaţie cu Christos ca putere activă. altceva decât un fel de ajutător la nevoie. în viitorul apropiat. pe de o parte. acolo unde omului nu-i place să acţioneze el însuşi. asupra acestor lucruri trebuie să cadă lumină în direcţia viitorului prin cercetările de ştiinţă spirituală şi printr-un mod spiritual de a simţi lumea. în cadrul căruia. sentimentul că a existat cândva un Christos. să fi izbăvit de Christos .d.piedici. deziluzii. numai să se întoarcă la El în momentul potrivit. o înaintare spre Christos. ci în aşa fel încât Christos să-i dea. în aşa fel încât nu El singur să facă ceea ce omului însuşi nu-i place să facă. el a făcut ca în om să ia naştere numai sentimentul că a existat cândva un Christos. un avânt important. în primă instanţă. Un creştinism activ sau. Christos era aici pentru a ajuta la necaz. chiar dacă în epoca noastră intelectualistă marea masă a omenirii va putea avea această trăire suprasensibilă. Ia gândiţi-vă puţin: pentru câţi oameni Christos nu a fost. Dar cele două sentimente fundamentale despre care am vorbit. de fapt. numai ca reprezentare. prin existenţa Lui. Această situaţie caracterizează în acelaşi timp graniţa dintre perioada care trebuie să se încheie şi care a dus la o catastrofă îngrozitoare a omenirii şi cea care trebuie să vină şi care va putea fi în măsură să vindece relele care s-au arătat deja şi care se vor arăta tot mai mult. pentru a repara ceea ce omul însuşi nu intenţiona deloc să repare într-o măsură suficient de mare. Da. tocmai concepţia christificată despre lume şi viaţă va trebui să cunoască. Şi ele trebuie să fie vindecate. în anumite momente ale vieţii. să-ţi organizezi viaţa laică. Dar. care îţi permite să rămâi pasiv. noi. iar Dumnezeu este omul bun care îi iartă totul. Dacă vrem să exprimăm ce a realizat până acum creştinismul. mai bine zis. să faci penitenţă. Gândiţivă la modul bizar în care. dacă e ca evoluţia Pământului să fie dusă mai departe. să-l metamorfozeze. dezamăgiri. acest sentiment s-a pierdut din nou.

graniţa reală a primei perioade de viaţă este schimbarea dinţilor. Este o concentrare reală a tuturor forţelor de viaţă în direcţia densificării. pendulul. o cutie din altă cutie. o densificare a omului. Aici e tocmai invers. Când cineva simte un fel de pendulare între a nu te putea găsi şi a te pierde pe tine însuţi. Iar în voinţă. Dar aici ne ia în stăpânire altcineva. ci numai dacă încercăm să-l înfăţişăm ca stare de mijloc între neputinţa de a se găsi pe sine şi pierderea de sine. partea cea mai densă. el se simte cu adevărat om pământesc. e o fiinţă duală. în jurul vârstei de şapte ani. el este o fiinţă duală. dintre a nu te găsi şi a te pierde. balanţa. Ia gândiţi-vă numai: întreaga dezvoltare e concepută astăzi ca şi cum cele următoare ar fi scoase mereu din cele precedente. ieşind una din alta. Omul nu trebuie să caute să aibă starea de repaos absolut. când copilul se dezvoltă . Cu gândirea nu ajungem până la noi înşine. Pe tărâmul spiritual-moral. este repaosul existenţei. aici ne pierdem pe noi înşine. când se încheie prima perioadă a vieţii? Este o consolidare. că odinioară a existat o stare de nebuloasă . aceasta este reprezentarea maladivă a ştiinţei din epoca prezentă. Eu v-am atras adeseori atenţia asupra felului unilateral în care e conceput astăzi procesul dezvoltării. cealaltă parte a acestei fiinţe duale se pierde pe sine. Când cineva vrea să dezvolte în el asemenea sentimente în modul just. Ia gândiţi-vă. cum vi se prezintă dezvoltarea omului individual dintre naştere şi moarte dacă o priviţi într-un mod cât de cât obiectiv.nu ajungem cu gândirea noastră până la noi înşine. Ce este oare acest fenomen. că apoi. Fiindcă lucrurile nu stau deloc aşa. Ceea ce trebuie realizat. ieşind una din alta. apariţia celei de-a doua serii de dinţi. Eu am atras adeseori atenţia asupra acestui fapt. Înaintare liniară în dezvoltare. A doua perioadă a vieţii se încheie cu maturizarea sexuală. în mod esenţial. Apoi se scoate a doua cutie şi apare omul dintre şapte şi paisprezece ani. omul dintre naştere şi vârsta de şapte ani. fiindcă aceasta îl face leneş. iată ce îi este cel mai plăcut omului de astăzi. în cele din urmă. partea cea mai minerală a fiinţei sale. omul trebuie să poată realiza acelaşi lucru pe care îl realizează. omul actual îşi imaginează diferitele stări succesive ale dezvoltării sub forma unei serii de cutii din carton. a doua serie de dinți. în starea de repaos. Una dintre părţile acestei fiinţe duale nu se poate găsi pe sine. nu o monadă. Omul e făcut. aici ajungem până la noi înşine. lor trebuie să li se alăture. şi alte sentimente legate de viaţă şi realitate. Omul trebuie să caute să realizeze starea de repaos care e starea de mijloc dintre bătăi. îl leneveşte. totuşi. în om se formează procesul de densificare. Nu este o vorba de o concentrare a tuturor forţelor de viaţă în 147 . o altă fiinţă cosmică. şi apare omul dintre paisprezece şi douăzeci şi unu de ani. încă o dată. E ca un fel de concentrare a tuturor forţelor vieţii. în voinţă ne pierdem. cu toate că omul e situat în cadrul unei asemenea pendulări. De fapt. Apoi a treia. cu pubertatea. pur şi simplu. ca fiinţă pământească. drept nebunia ştiinţifică a perioadei luminate dintre secolul al 19-lea şi secolul 20. nu ne formăm o reprezentare justă despre om dacă îl prezentăm doar ca monom. pe tărâmul fizic. după principiul acestui dualism. în viitor. Şi dacă omul le simte pe amândouă în acelaşi timp cu toată puterea.o cutie din carton. Şi acum. starea ulterioară provenind mereu din cea precedentă. A avea o asemenea reprezentare. fiindcă voinţa izvorăşte real din noi înşine. îl atinge balanţa. respectiv. pendulul. apariţia seriei a doua de dinţi. pentru ca omul să poată produce. De aceea.teoria Kant-Laplace -. Nu-i aşa. Acest lucru stă şi la baza tuturor reprezentărilor groteşti pe care le primim astăzi în şcoală şi care vor fi descrise cândva. Repaosul existenţei îl atinge. el se simte om pământesc. vârâte una într-alta. treptat.

sub formă ritmică.este o idee care nu foloseşte la nimic. dimpotrivă. care merge de la o frunză la alta. pistil. aflat în mers ritmic. dacă extindem şi mai mult această idee. ceea ce încheie. Douăzeci şi unu de ani: concentrare.m. Imaginaţi-vă 148 . În realitate.a. o dilatare. omul se axează mai ales pe ceea ce ne leagă cu întreaga lume largă.trebuie s-o spunem mereu . îşi adună la un loc forţele. dacă vrei să ajungi la o înţelegere a vieţii. Numai dacă sesizăm aceste raporturi vom ajunge la o înţelegere mai profundă a vieţii. dilatare. Goethe a presimţit toate acestea. se concentrează. noi ne dilatăm tot mai mult şi mai mult. Când ne naştem aici. numai pe nişte trepte elementare. veţi vedea cum descrie Goethe acest fenomen. de acest lucru se mai leagă şi o schimbare exterioară. Dacă aplicăm această idee asupra moralei . când am scris prima mea introducere la Scrierile de ştiinţe naturale ale lui Goethe. stamină. unde am scris despre elementele ahrimanice şi luciferice din viaţă. a treia perioadă a vieţii.aproximativ . în mod liniar. iarăşi.d. devenind apoi petală. La treizeci şi cinci de ani . se răspândesc. Pentru că orice evoluţie înaintează în ritmuri. şi viaţa omului. Aşadar. La douăzeci şi opt de ani el şi le dilată iarăşi. Cel care gândeşte evoluţia ca pe ceva liniar. în anii ‘80 ai secolului trecut. citiţi poemul său: “Metamorfoza plantelor” şi veţi vedea cum descrie Goethe acel proces specific de plăsmuire. dilatare. instincte. concentrare. căutând să introduc în imagine această dilatare şi contractare. ci înaintează de la o curbă ascendentă a valului la una descendentă. predispoziţii. când se înaintează astfel. omul se axează mai ales pe ceea ce trăieşte în interior. Vedem. dilatare. de aici s-a dezvoltat apoi omul. dar. veritabil. Ea concepe evoluţia sub forma liniei drepte. În ultimele numere ale revistei “Das Reich”. o îmbelşugare. drept dilatări şi contractări permanante. Orice evoluţie merge: vale cosmică. pentru că ea nu ţine seama absolut deloc de ritmul vieţii. astfel încât ne aflăm între limitele pielii noastre. apoi unele din ce în ce mai perfecte. de la o curbă ascendentă la una descendentă. aşadar. Când străbatem viaţa dintre moarte şi o nouă naştere. Acesta e mijocul vieţii: treizeci şi cinci de ani. ci ea se mişcă pe o linie sinuoasă: concentrare. în mare. în forţele lor. aşa este. De fapt. cu darwinismul adevărat. Acum omul se consolidează din nou. căci şi sevele se dilată. noi ne concentrăm. nimeni nu poate înţelege viaţa în mod real dacă nu îşi reprezintă această viaţă ca pe ceva ritmic. că dezvoltarea nu e atât de liniară. Şi cam tot aşa. Douăzeci şi opt de ani: dilatare. la floare. Dar. Eu am încercat. concentrare. relaxare.v-am atras adesea atenţia asupra acestui lucru. care duc în cele din urmă la bunăvoinţa umană ş. o cutie de carton ieşind din alta. lucrurile stau în felul următor. densificare.are loc din nou un fel de concentrare. apoi animalele din neamul maimuţelor. ci. că ea duce omenirea de nas şi trebuie eliminată. relaxare. perioade luciferice şi perioade ahrimanice. am atras atenţia asupra faptului că în evoluţia istorică alternează. Citiţi ce scrie despre metamorfoza plantei. să reconstruiesc planta originară goetheană. doar că mai într-un mod mai fin. o rarefiere a tuturor forţelor vieţii. Viaţa nu merge mereu mai departe. şi în conferinţele pentru publicul larg -. Dezvoltarea liniară . iar se contractă. În organism pulsează o stare diametral opusă. să spunem: Vedem deja în lumea animală porniri morale. munte cosmic.! Tot o reprezentare bună de aruncat la coş. La fel este şi cu înţelegerea vieţii istorice a omenirii. Ce rezultă din toate acestea? Din toate acestea rezultă că ideea de dezvoltare care gândeşte dezvoltarea numai ca pe ceva liniar nu e bună de nimic. atunci ajungem.direcţia densificării. până sus. în lumea fizică. pe la douăzeci şi unu de ani. dar nu numai ca formaţiuni exterioare. densificare. acela îşi spune: La început au existat nişte animale imperfecte.

atunci s-ar dezvolta cele mai groaznice instincte de luptă. Acest lucru se exprimă şi în forma exterioară. Numai datorită faptului că de sus vine spiritualul şi se aşază împotrivă. nu ar veni ceea ce e primit mereu în lumea spirituală şi e trimis iarăşi jos? Dacă omul doar s-ar naşte. Vă amintiţi că recent v-am atras atenţia. Aceste instincte de luptă se află pe fundul sufletului uman. dacă spre ceea ce se naşte în mod pur fizic. respectiv înainte de a fi fost concepuţi. Dacă această parte ar plăsmui singură capul. propriu-zis. devine principiul Răului.animalele cele mai evoluate. atunci din maimuţa antropoidă s-ar fi dezvoltat o societate umană care ar fi dus din capul locului. aici. fugitiv. la animale. începutul unui comportament social. de ceea ce vine din lumea spirituală de la acea entitate umană care e primită mereu. jos. ia naştere capul uman. dacă s-ar forma din sine capul. Fiindcă aceasta este o totală absurditate. venindu-i în întâmpinare celălalt val. Dacă am putea gândi aşa cum am gândit înainte de a ne fi născut. Dacă privim înspre exterior ce se întâmplă. iar şi iar. dus mai departe. cea mai sângeroasă. Şi această stare de echilibru a capului uman face ca noi să nu putem manevra în mod liber cu ceea ce aducem din lumea spirituală.de aici nu rezultă omul. cu însuşirile lor . începutul bunăvoinţei. dacă el nu ar fi pătruns cu suflet de către fiinţele care mereu sunt primite în lumea spirituală şi coboară aici. ca fiind o anumită sociabilitate. când am ţinut la Basel conferinţa de Crăciun. ci lor le-a ieşit în întâmpinare un alt val al devenirii cosmice. cea care tinde să se înalţe din corp şi cea care îi vine în întâmpinare din Cosmos. acesta ar fi un adevărat avorton. nu am gândi un Homunculus ci am gândi un om. pe planul fizic. atunci ceea ce dezvoltaţi dvs. în existenţă. în încarnarea actuală din partea abdominală a fiinţei dvs. nu ar rezulta niciodată omul. când intrăm. ci animalul superior ar dezvolta în modul cel mai antipatic tocmai însuşirile care vă par cele mai simpatice în lumea animală. Reîncarnarea poate fi privită şi din punct de vedere moral. încetul cu încetul. Ceea ce admiraţi dvs. Astfel încât trebuie să ne reprezentăm: regn animal până la un anumit nivel. atunci omul ar vrea să trăiască pe Pământ într-un război permanent. Numai datorită faptului că nu au ieşit la suprafaţă posibilităţile de dezvoltare care există în animalele superioare. E de-a dreptul grotesc. la războiul tuturor împotriva tuturor. într-o luptă permanentă. numai datorită acestui fapt s-a dezvoltat omenirea. dacă s-ar dezvolta mai departe. de a se desvolta în rău şi a aşternut peste ceea ce tindea să devină rău ceea ce oamenilor le era menit de la începuturi să devină. total. Ele sunt paralizate. în lumea spirituală. pe planul fizic. prin naştere. dacă el tot s-ar naşte şi s-ar naşte mereu doar aici. pentru cineva care înţelege lucrurile. De fapt. Noi intrăm în corpul nostru fizic şi aici nu putem exprima în întregime ceea ce suntem. Acesta e ritmul! O coamă a valului trece într-o vale a valului şi nimeni nu poate pătrunde în interiorul a ceea ce ascunde în sine natura dacă nu vede posibilităţile de dezvoltare ritmică. dacă un cap de animal ar fi evoluat în continuare. Dacă omul ar fi evoluat aşa cum îşi reprezintă Haeckel. de ceea ce vine de sus. care se formează prin alăturarea a două forţe. ce ar fi devenit omul. în loc de cap. un homo. ar fi un monstru îngrozitor. ar fi un monstru animal îngrozitor. în lupta cea mai aprigă. să vadă cum capul uman este prezentat ca şi cum s-ar fi dezvoltat. ei bine. se află impulsul de dezvoltare spre ciocnirea tuturor împotriva tuturor. trece în mod ritmic în reversul său. Ce credeţi. din capul animal. dacă îmi este îngăduit să mă exprim astfel. de aici nu vom ajunge niciodată să vedem ce există în mod real. care a ucis tendinţa de a deveni rău. care toceşte tendinţa de a deveni rău. Capul uman se formează ca stare de echilibru. Fiindcă în toate predispoziţiile care la animal mai sunt încă bune. se află în organismul uman. asupra faptului că Nikolaus von der Flüe a gândit înainte de 149 .

Goethe este absolut onest în clipa în care Faust se află în faţa lui Manto. S-ar forma un soi de animal. pe de o parte. în scena cu 150 . totuşi. ci calea interioară care duce sus. dacă nu ne apropiem de ceea ce se află pe calea de a deveni om şi. El nu doreşte o magie exterioară. Se află în omul însuşi. care se pierde însă mereu. în întreaga lui urâţenie. departe. din partea a II-a a lui “Faust”. atunci apar în voinţă toate soiurile de motive şi impulsuri străine.a se naşte scenele pe care le-a trăit după ce s-a născut. unde ia el însuşi înfăţişarea unei phorkyade. Numai dacă încercăm să punem în echilibru forţele interioare ajungem la omenescul adevărat. Faust nu ar dori. Momentul înălţător în care Faust păşeşte în faţa lui Manto. ci gândeşte numai cu capul. cinstite. în prada contrariilor. când caută să se cuprindă în voinţă. dramatic din punct de vedere exterior. Aveţi toate pericolele care ameninţă impulsurile morale ale omului. apoi e oprit şi . totuşi. într-un anumit sens. (Desenează). atunci ne cuprinde imediat un altul. adică nu poate să fie treaz în afara corpului.undeva. Îl aveţi aici mereu pe Faust al voinţei. atunci când Mefistofel apare. să cadă în exaltarea unei mistici abstracte: “De-aş putea” aceasta este una dintre ultimele sale cuvântări . În acest moment aveți un moment contrar. De aceea.un mic monstru îngrozitor. după aceea. Şi atunci ne pierdem. ele sunt. Şi. El s-a văzut ca om înainte de a se naşte. vizibil. nu pătrundem în noi înşine. acolo. în centrul omului -. unde omul se pierde pe sine.“uita orice formulă de magie”. pentru ultima dată. Comparaţi între ele toate aceste lucruri. Ceea ce ne face să ne pierdem pe noi înşine. dacă am avea toate mijloacele tehnice. comparaţi cu cele spuse trei momente. în fiola care e adusă pe scenă ca Homunculus s-ar forma . nu e animal. propriu-zis. undeva. Aveţi aici situaţia în care omul rătăceşte în ceea ce priveşte voinţa. care pot să apară acum în faţa ochilor dvs. Acest lucru este exprimat în “Faust”-ul lui Goethe cu o profunzime extraordinară. în ceea ce priveşte voinţa.îşi recunosc urâţenia. Nu reuşim. El e aproape de acest pas şi. ci e aruncat încolo şi încoace de nişte tendinţe diametral opuse. inversat faţă de momentul sfânt-sublim în care Faust stă în faţa lui Manto. în “Noaptea clasică a Walpurgiei”. unde. Mefistofel îi ia în stăpânire impulsurile. Ei bine. există ceea ce nu putem atinge. Cine procedează aşa. care ar constitui ceea ce ar lua naştere dacă s-ar lăsa numai în seama corpului uman să formeze din sine ceva. mereu. totuşi. în care el vrea să se piardă. prin faptul că. Iar când ne cuprindem pe noi înşine cu voinţa. omul nu gândeşte niciodată un om. Aici Goethe încearcă să aştearnă peste acest moment acea linşte interioară a sufletului uman care ia naştere prin senzaţiile stării de echilibru. Dar când omul s-a născut deja şi nu poate învinge somnul cunoaşterii. tot ceea ce i se întâmplă lui Faust în scenele în care îşi duce viaţa el însuşi împreună cu Mefistofel. Lucrurile sunt de-aşa natură încât omul încearcă să intre în sine însuşi. ci un avorton uman. De aceea. de aceea şi drăgălaş . pe de o parte. Căci phorkiadele recitiţi cuvintele rostite de phorkyade .mic. Cel care caută să pătrundă în sine numai prin intermediul capului nu poate ajunge la sine însuşi. ci numai un Homunculus. Examinaţi momentul în care Mefisto se uneşte cu phorkiadele. Dar Faust nu e menţinut nici într-o stare de linişte abstractă. în lumea suprasensibilă. de fapt. după ce îl îmbrăţişează phorkiadele. fiindcă înainte de acest moment el minte. stă cu adevărat acolo.. îşi mărturiseşte urâţenia. Faust apare pentru ultima dată. va rămâne la Homunculus şi nu va ajunge la om. nu reuşim acest lucru. care. nu devine în întregime om. care se află pe calea de a deveni om şi totuşi nu devine în întregime om. Aşa cum am arătat ieri. el e aruncat iarăşi. el trebuie să-şi recunoască urâţenia.

de fapt. în care Mefisto se află în mijlocul phorkyadelor. îngrozitoare. omuleţul. e la fel de rea.Manto. devine el însuşi o phorkyadă. perceperea nemijlocită a celui care este. Acesta era sentimentul fundamental al lui Schiller. în primă instanţă. existenţa pământească. ne poate mântui de ispitire. în scrisorile estetice ale lui Schiller. nu să ne împotmolim tot mai rău într-o cunoaştere pur exterioară a naturii şi într-o simplă mistică abstractă. ce puteţi simţi când Faust se află faţă în faţă cu Manto. Această reprezentare clară ar fi o reprezentare cosmică. să avem o reprezentare absolut clară. trecând peste propriul gust. Examinaţi în modul cel mai artistic. aşa am spus . îl trăim în urâţenia sa. de fapt. să-l cunoaştem în mod just pe ispititor. faptul că în evoluţia omenirii moderne cultura a reuşit să ajungă până pe o culme. intrând din exterior. adevărat. noi trebuie să căutăm. Aici putem simţi că. de exemplu. Învaţă mult despre evoluţia omenirii cel care înţelege în adevărata lor profunzimea cele două aspecte. adresate. cădem în prada lui. trei momente din “Faust”-ul lui Goethe. mergem în întâmpinarea a ceea ce ne este dat. în sens afectiv. iar Mefistofel în scena cu phorkiadele. că ceea ce ne face să ne pierdem pe noi înşine. În fiecare seară noi ne întoarcem în lumea din care am ieşit prin naştere. că ne vine în întâmpinare doar Homunculus. Dacă nu învăţăm să-l recunoaştem. Şi că. Acolo se spune că numai cunoaşterea. în epoca sufletului conştienţei. Fiindcă numai cunoaşterea ne eliberează de el. prin scrisorile sale estetice. Aici e descris întregul său caracter respingător. comoda “găsire a omului divin în interiorul nostru”. din care nu rezultă nimic altceva decât o abstracţiune îngrozitoare. când a apropiat atât de mult elementul moral de elementul estetic. aflat printre phorkyade. chiar înainte de a ne trezi. mistica abstractă. Găsiţi exprimat acest lucru în scena finală a primei mele drame-mister. aşa cum este ea prezentă. în care am intrat. în motivul voinţei. şi încercaţi să simţiţi ce este acest Homunculus. Şi acum. De aceea. acela că Schiller şi-a conceput scrierile de estetică prin contemplarea evoluţiei lui Goethe. înfăţişat în scena.catastrofa actuală a omenirii. prin concepţie şi naştere. pentru că omenirea le-a dat uitării. faptul că aşa ceva a existat cândva şi că a putut fi dat uitării. Această mistificare abstractă e la fel de rea ca şi materialismul. ci. şi că toate acestea au fost date uitării. La urma urmelor. nu putem realiza ce este omul. şi cât e de greu să ajungi la omul real. Schiller a crezut că săvârşeşte un act politic. natura umană în stare embrionară. ducelui de Augustenburg. Tocmai aici este ceva vrednic de plâns. această reprezentare clară ar fi de-aşa natură încât nu 151 . căutăm. ispititorul nostru. îşi poate găsi vindecarea numai dacă noi nu doar îl găsim respingător sub raport moral şi fugim de el. de o măreţie dramatică extraordinară este momentul în care în om trăieşte ca un sentiment estetic de scârbă ceea ce e nepermis din punct de vedere moral. pe baza sentimentului său profund. ce puteţi simţi când Mefisto. după ce toate posibilităţile de evoluţie din timpul nopţii s-au epuizat. Noi venim din lumea spirituală. în “Scrisori despre educaţia estetică a omului”. Şi. află cu adevărat mult despre evoluţia omenirii. în fiecare dimineaţă trebuie să repetăm sub formă de imagine naşterea. din existenţa fizică. Examinaţi. pentru a birui ispitirea. “Poarta iniţierii”. Cine ia seama la aceste două fapte. a izbucnit . drept corpul nostru. examinaţi cel de-al treilea moment: când Homunculus se sfărâmă de carul făcut din scoici al Galateei. Noi am putea ajunge la omul real. egoistă. impulsul fiinţial-real care îl face pe om să se piardă pe sine în polul voinţei. adevărat dacă am reuşi să avem. Ia gândiţivă. Şi Goethe a vrut să sugereze. prin faptul că ne cufundăm iar în corpul fizic. faptul că a existat cândva un lucru.aceasta a fost una din cauze .

începe să se audă sunetul accesibil urechilor. dacă e ca această omenire să meargă spre salvarea ei şi nu spre prăbuşire. în loc să se aprindă lumina cosmică. apă. Dacă va începe să-şi dea seama că ceea ce a fost mereu lăudat drept marea cucerire a secolului al 19-lea este un sfârşit. la trezire: căldură. ne-am pregătit. care alcătuiesc propriul nostru organism. Şi. ci aceste lucruri există cu adevărat ca să fie aflate. în nişte predici ţinute în după-amiezele de duminică. în loc de viaţa cosmică: Homunculus se zdrobeşte. cu cel vegetal. de omenire. Fiindcă. şi nu e suficient ca acest pom să crească mai departe. în toate sunetele lumii. ajungem aproape de om. ne-am simţi revărsaţi în întreaga lumină a lumii. al sunetului fizic. Nu e suficient să credem 152 . Nu e de mirare că această cucerire a secolului al 19-lea. nu-i aşa. Nu e deloc de mirare. pământ. dacă somnul şi-ar fi săvârşit lucrarea asupra noastră cu câteva clipe înainte de a ne trezi. o reîntîlnire cu entităţile ierarhiilor superioare. dacă trăim în mod conştient acest lucru. prin trezirea în aer. în sunetul cosmic. dincolo de abis. această reprezentare ar trebui s-o aducem cu noi în momentul trezirii. Ştiinţa secolului al 19-lea. drept impulsuri reale. în loc de sunetul cosmic. în loc să ne cufundăm în noi înşine cu simţirea. sunt pomul înainte de a-şi lepăda fructele. începe viaţa corporală. ci în solul culturii omenirii trebuie pusă o sămânţă nouă şi trebuie plantat un pom nou. Dar. Noi ne cufundăm. cucerire care trece în secolul 20. Homunculus se sfărâmă în acel moment prin ciocnirea cu rezistenţa pe care o opun elementele. ea şuvoieşte peste abis. Dar în cursul obişnuit al vieţii nu facem ceea ce am sugerat eu acum aici. această reprezentare. dacă nu ne-am cufunda în ceea ce este accesibil numai prin intermediul ochilor fizici. În orice caz. căldură. cu cel animal. pe care noi am forma-o. în Societatea Antroposofică. ascultăm cu urechea în afară. Homunculus. toamna. a fost resimţită drept ceva desăvârşit. Astfel că acest final al “Nopţii clasice a Walpurgiei” e luat din viaţa adevărată. Planta pe care au crescut toate acestea e destinată uscării. În loc să privim în noi înşine. atunci am trăit finalul “Nopţii clasice a Walpurgiei”. În faţa noastră. Reprezentarea vie pe care o avem şi care ar fi o trăire de sine în lumină. care s-ar simţi la fel de bine unită cu fiinţele ierarhiilor superioare cum se simte aici unit corpul fizic cu regnul mineral. în direcţia viitorului. continuarea a ceea ce noi încă mai simţim înainte de a păşi peste abis. ar trebui s-o cufundăm în omul nostru corporal.ne-am crede limitaţi pe nicăieri. ne-am pregătit să percepem omul. privim prin ochi afară. Fiindcă omul îşi va găsi legătura justă cu realitatea numai dacă îşi va însuşi de acum înainte noţiuni noi. în loc să ne aţintim auzul spre interiorul nostru. dincolo. ceva de felul unui abis. care s-ar trezi la viaţă şi ar deveni om. Se aprinde lumina ochilor. el se află în cea mai desăvârşită desfăşurare a rodirii sale. al celor pipăite pe cale fizică. Şi atunci am înţelege ce este omul corporal. care mai bântuie şi prin secolul 20. noi simţim cu nervii tactili din piele în afară. Aceste lucruri nu există doar ca să se vorbească despre ele.noi abia dacă observăm. Dar acum noi trecem peste abis. toate perfecţiunile tehnice ajunse până la o anumită culme. în toată viaţa lumii. ci ne-am simţi revărsaţi în lume. Se aprind flăcări. şi pentru ca ele să pătrundă în mod fiinţial. ah: Zeii să o îngăduie nu vor. drept ceea ce trebuie să fie integrat în evoluţia omenirii. fulgere . treptat. în viaţa cosmică. reală. înainte ca. prin faptul că am lăsat ca Homunculus să fie fecundat în lumea spirituală. pomul să lepede totul. prin intermediul urechilor fizice.

acest “Homunculus” despre care eu am ţinut nu puţine conferinţe. cu sentimentul că încearcă să spună absolut cinstit ceea ce avea de spus despre enigma omenirii în “Faust”-ul său. de cei ce recunosc necesitatea de a pătrunde în suprasensibil. pe atunci ei nu s-ar fi mirat dacă cineva ar fi spus: Din această omenire trebuie să ia naştere. între a te împlini în homunculism şi a nu te putea găsi. A găsi echilibrul între homunculism şi mefistofelism. De cealaltă parte. acel jurnalism care de atunci şi până astăzi s-a împotmolit şi mai îngrozitor. A ieşi din cadrul a ceea ce este astăzi.că am cunoscut evoluţia animalelor. Ne-am putea imagina un lucru: cineva citeşte astăzi opera “Homunculus” a lui Hamerling. care se desfăşoară sub forma unor coame de val şi a unor văi de val. El a gândit toate acestea la sfârşitul anilor ‘80. nu fără un anumit scop.dacă pe atunci oamenii ar fi luat în serios ceva de felul a ceea ce arată Hamerling în “Homunculus”. Să presupunem că cineva citeşte azi acest “Homunculus” al lui Hamerling. izvorâtă încă din vremea veche. vorbind în mod plastic. în care a prezentat drept homunculism tot ceea ce există în omenirea modernă ca elemente în putrefacţie. ne-o imaginăm dusă puţin mai departe. o lume în care oamenii se preocupă în modul cel mai frivol de lumea spirituală. fiindcă cineva îl apucă. după ce deja oamenii nu au mai vrut să ştie nimic de goetheanism. acesta e lucrul pe care trebuie să-l înţeleagă omenirea modernă şi acesta e lucrul în care Goethe trăia. nu doar ca operă literară. dar devine bilionar . Poate că el şi-ar spune: Da. în mod 153 . anunţăm cu respect. Să presupunem: cineva citeşte astăzi acest “Homunculus” al lui Hamerling. ci ar fi luat în serios aceste lucruri. în al său “Homunculus”. Hamerling a încercat. cum trăieşte el într-o lume în care omul nu se îmbogăţeşte cu comori spirituale. oamenii trebuie să înveţe că în cadrul omenirii drumul nu merge în mod liniar.Homunculus devine bilionar -. La una dintre ele omul are impresia că se asfixiază de-a dreptul.el a murit în 1889 . am spune. o ultimă chemare. ca un fel de continuare. în care se dezvoltă deja. aşa cum era atunci. şi apoi omul. Să presupunem aşa ar putea spune unul care citeşte acum acest “Homunculus” . să îndrepte spre omenire. Înţelegerea acestui echilibru. la sfârşitul secolului al 19-lea. într-adevăr. ci trecând peste două graniţe. omul are de-a dreptul impresia că se pierde. atâta timp cât ostilitatea împotriva încercării de a ieşi din cotidianul banal nu e combătută cu adevărat. Nimic nu e privit astăzi cu mai mult ostilitate decât această încercare. ei Doamne. presimţind. tocmai spre aceasta trebuie să tindă omenirea. care a apărut în anii ‘80 ai secolului al 19-lea. Şi cu nimic nu îşi dăunează omenirea mai mult decât cu această ostilitate împotriva încercării de a ieşi din cadrul cotidianului banal. Dar. şi oamenii trebuie să înveţe să înţeleagă ritmul vieţii. nu poate apărea ceva benefic în evoluţia omenirii. acest Hamerling . Hemerling a descris devenirea lui Homunculus: cum e luat el cu totul în stăpânire de o gândire materialistă. cineva care nu îl lasă să ajungă până acolo unde vrea să ajungă gândirea. când şi-a scris opera “Homunculus”. din cauză că îl apucă și îl târâie puterile mefistofelice. pe căile spre care se îndreaptă.a văzut omenirea. pe de altă parte. după ce se produsese ruptura de orice goetheanism. că lasă să acţioneze asupra sa ceea ce îşi imaginează Hamerling în legătură cu devenirea lui Homunculus al său. ci trebuie s-o rupem cu ideea unei evoluţii liniare. reprezentarea mulţimii banale. între a fi apucat de Mefistofel şi a te pierde. Nu e suficient să apară în număr tot mai mare spirite care scriu mai întâi nişte articole geniale despre animale şi mai târziu o carte despre apariţia omului. despre care am vorbit şi înainte de război. să presupunem că ei ar fi lăsat ca asupra lor să acţioneze aşa ceva.

o cale care să ducă însă la cunoaşterea suprasensibilă şi. ci ceea ce este prezent în mod real în goetheanism . catastrofa mondială. s-ar putea spune: Omenirea este situată în homunculismul care se găseşte într-o lume în care omului de astăzi nu-i prea place să se transpună. la sfârşitul secolului al 19-lea şi începutul secolului 20. pentru ca lumea să vadă unele dintre lucrurile pe care nu le-a văzut în ultimele decenii. să ne pătrundem simţirea cu el. atunci suntem transpuşi în nişte scene atât de profunde. aceea ca noi să nu ne oprim la viaţa din care nu rezultă altceva decât un homunculism. Dacă simţim acest lucru. pentru a duce mai departe omenirea în direcţia în care ea trebuie să înainteze. în fruntea căreia nu se află un om de-al lui Goethe.trebuie căutat astfel. între homunculism şi mefistofelism. să găsească impulsuri sociale. Dar sarcina actuală a omenirii constă în intensificarea acestor forţe pe care le-a primit. dacă vrem ca în perioada următoare ea să aibă parte de salvare şi nu de nenorocire. străină de realitate. pierderea de sine în voinţă este mefistofelism. ci să trecem peste abis. Neputinţa de a se găsi pe sine în gândire este homunculism. Să pătrundem în el. La urma urmelor. ajungând acolo unde ştiinţa spirituală vorbeşte despre cunoştinţele suprasensibile. însă în regiunea phorkyadelor. Aşa îşi poate spune cineva care citeşte astăzi opera “Homunculus”. în acelaşi timp.nu un goetheanism de profesor universitar. cât şi pericolul unei concepţii fantomatice despre natură. Aceasta va fi un lucru bun şi un impuls bun. spre nenorocirea omenirii. cu numele simtomatic de Kreuzwendedich [Cruce-Întoarce-te].absolut necesar. Goethe presimţea acest lucru şi l-a înfăţişat în “Faust”-ul său. un strat mai profund al conştienţei. După cum goetheanismul . care duce. cu un limbaj care ne face uşor de înţeles ceea ce se prezintă într-o scenă cum este aceea de la sfârşitul “Nopţii clasice a Walpurgiei”. o adâncire reală într-o scenă de profunzimea celei pe care o prezentăm acum este pentru om o cale de a înainta tocmai în direcţia în care omenirea trebuie să înainteze acum. Aceasta este. că în voinţă se pierde. să învăţăm să înţelegem limbajul acelui strat al conştienţei care vine din regiunile unde omul simte că în gândire nu se poate găsi pe sine. nu tot ceea ce a crezut lumea că trebuie să facă din Goethe. Cum să ne mai mire faptul că această catastrofă cosmică a luat naştere. care îl pot transforma pe Homunculus într-un homo. ci un fost ministru al finanţelor. El presimţea deja că trebuie deschisă o cale pe care să se evite atât pericolul unei mistici fantasmagorice abstracte. în scena pe care o descriem astăzi. am putea spune. conform cu forţele pe care le-a primit. de vreme ce un poet al anilor ‘80 a fost în stare să-l înfăţişeze în felul acesta pe omul-Homunculus? Dar chemarea care răsună din această descriere a omului-Homunculus este. pe baza cunoaşterii suprasensibile. fiecare vede lumea aşa cum i se poate ea înfăţişa. 154 . Şi astfel. nu goetheanismul Societăţii “Goethe”. Şi astfel.

Dar. de a face cunoştinţă în mod mereu nou cu viaţa lui Goethe.fiindcă din această cauză poţi găsi lucruri mereu noi şi în alte opere ale literaturii universale -. avem aici ceva care ne conduce adânc nu numai în particularităţile lui Goethe. o asemenea bogăţie de forţă trebuie să ne apară ceva superior. Se poate obiecta. în orice caz. Se poate spune că o operă de artă trebuie înţeleasă aşa cum este ea. din această operă. fireşte. în sufletul său. prin studierea relaţiilor lui Goethe cu opera sa. şi mai ales drama “Faust”. de la un deceniu la altul. încât Goethe însuşi nu a putut să cuprindă. atât de grandios. despre căutările sale. Ni se întâmplă cam aşa: ne convingem că afirmaţiile lui Goethe. printre acele opere ale literaturii universale la care te poţi întoarce mereu. al propriei vieţi. în orice caz. Aş dori să vorbesc tocmai despre relaţiile personale ale lui Goethe cu “Faust”-ul său. nu este aşa. Constaţi că nu poţi ajunge la nicio lămurire ca lumea. Dar. în aşa fel încât să găseşti în ele mereu lucruri noi. ci în cazul “Faust”-ului lui Goethe ai sentimentul că e necesar să ai experienţe de viaţă mereu noi. se dovedeşte că ceea ce a trăit în sufletul lui Goethe în timp ce-şi crea operele. Pe de altă parte. despre felul cum s-a raportat la cunoaştere. atât de vast şi de o luminozitate care radia până departe. luând în considerare mărturisirile lui Goethe însuşi. tocmai când încerci să te apropii de opera cea mai importantă a lui Goethe. din operele lui Goethe.RELAŢIA PERSONALĂ A LUI GOETHE CU “FAUST”-UL SĂU Praga. pe care bătrâneţea ce se apropie le poate oferi. eu aş aplica-o în sensul eminent al cuvântului la Goethe. aşa cum sunt ele formulate în scrisorile adresate unei persoane sau alta. de expresia “inconştient . care se găsesc în această operă. independent de personalitatea creatorului ei. ca să poţi primi în tine anumite taine. la problema artei. că într-o asemenea relaţie a unui poet cu opera sa există o imperfecţiune. despre viaţa sa. Dacă nu s-ar fi abuzat într-o măsură atât de mare. ceea ce acţiona. pentru că prin studierea dramei “Faust” a lui Goethe omul poate afla el însuşi că numai în acest fel pot cădea razele de lumină juste asupra acestei opere. nu pentru că am devenit mai maturi . şi poţi crede că primeşti din ele mult mai mult decât ai primit înainte. Şi tocmai în aceasta constau dificultăţile încercării de a studia personalitatea spirituală a lui Goethe. Uşor s-ar putea crede că ar fi de mare folos dacă. Dacă vrem să găsim răspuns la o întrebareenigmă pusă în mod absolut clar. nu despre relaţiile personale cele mai înguste. Şi aşa e cazul tocmai cu “Faust”-ul lui Goethe. fără îndoială. nevoia cea mai imperioasă de a se apropia de viaţa lui Goethe. dacă cineva se adânceşte mereu-mereu în “Faust”-ul lui Goethe. în sufletul său ia naştere. în cunoaşterea sa. anumite aspecte interioare intime. aş spune. în ultimele decenii. am studia ceea ce a spus Goethe despre el însuşi. mai mult sau mai puţin pedante. observăm că. din studierea vieţii lui Goethe. 12 iunie 1918 “Faust”-ul lui Goethe se numără. privind aceste relaţii dintre personalitatea spirituală a lui Goethe şi “Faust”-ul său. de fapt.subconştient”. Iată gândurile din care s-a născut tema conferinţei de astăzi. fiindcă ceea ce găsim în activitatea creatoare a lui 155 . nu folosesc deloc pentru studierea mai sus-amintită. în conştienţa sa personală. mai important decât orice altă impresie. “Faust”. Dar putem şi lăsa la o parte toate obiecţiile de acest fel. era întotdeauna ceva atât de mare. ci şi în viaţa sufletească a omului însuşi. dacă ne apropiem tot mai mult şi mai mult de viaţa lui Goethe. şi putem vedea că. ci despre relaţiile personalităţii spirituale a lui Goethe cu “Faust”-ul său. totuşi.

Dar. Ce este. împotriva unei năzuinţe exterioare spre ştiinţă. această legătură a fost ceea ce l-a preocupat pe Goethe. încât îl pune pe Faust să încerce să facă în aşa fel încât prin imaginile acestui semn să i se reveleze legătura omului cu întregul Univers. nu era aspectul prin care sufletul lui Goethe voia să se reveleze în sensul eminent al cuvântului.să facem abstracţie de “Prolog”. spectacol doar!” Aici vedem întreaga retragere a lui Goethe. la început ele nu existau -. L-a preocupat atât de mult. împărţit în spirit. el o numeşte cartea lui Nostradamus. în primă instanţă: în această operă trăieşte revolta lui Goethe împotriva cunoaşterii exterioare. să ne apropiem de “Faust” în modul cel mai liber posibil. el nu va avea sentimentul că prin acest monolog ne aflăm deja în cadrul ideilor specific goetheene. filosofia…”. se îndreaptă spre un alt semn. Şi. Aspectul prin care sufletul lui Goethe se revelează pentru prima dată în sensul eminent al cuvântului ne iese în întâmpinare acolo unde Faust. în general. îşi întoarce de la semnul Macrocosmosului şi se îndreaptă spre semnul care îl duce la invocarea Spiritului Pământului. după ce a deschis cartea lui Nostradamus. înainte de toate. în idee. şi dă peste semnul Macrocosmosului: acest semn exprimă legătura dintre om şi puterile cosmice care pulsează pretutindeni. pe care îl găsim în el printr-o studiere îndelungată a lui Goethe? Ce este specific goethean în “Faust”? Dacă examinăm drama “Faust” . Faust se întoarce cu spatele la acest semn şi la revelarea sa. a venit spre Goethe din tradiţia legată de figura lui Faust. din faţa a ceea ce poate cunoaşte omul. se apucă de magie. Dar ce este aceasta? Goethe arată cum Faust deschide o carte de magie. Şi noi auzim cu acuitate profundă cuvintele prin care Goethe se întoarce de la semnul Macrocosmosului: “Ce spectacol! Dar.Goethe radiază treptat în propriul său suflet în aşa fel încât devine mai mare decât tot ceea ce poate să spună Goethe în legătură cu aceasta. pentru o clipă a vieţii. ş. Din cauză că avem la dispoziţie un timp atât de scurt. Aici pulsează ceea ce trăia în mod cu totul deosebit în sufletul lui Goethe drept forma sa de a simţi enigma lumii. dacă vrem să înţelegem de ce el se întoarce cu spatele spre Macrocosmos şi 156 . care îl face să-l aducă în faţa sa pe Spiritul Pământului. În semnul Macrocosmosului se exprimă faptul că lumea este tripartită. E necesar. aspectul goethean demn de admiraţie. cu Universul. de la un fenomen cum au fost “teatrul de păpuşi”. eu nu mă pot extinde aici asupra stimulării pe care a avut-o Goethe din direcţia tradiţiei populare. Goethe credea că s-a lămurit în privinţa faptului că în tot ceea ce poate primi omul în reprezentare. Aş vrea să mă limitez la discutarea relaţiei dintre Goethe şi “Faust”-ul său. De aceea. de obicei.m. şi altele de acest fel. că în lumea tripartită omul tripartit. în anii ‘70 ai secolului al 18-lea. trup şi suflet. dacă cineva se ocupă un timp îndelungat de “Faust”. se află într-o legătură tainică cu această lume. din faţa a ceea ce i se poate revela referitor la legătura omului cu întreaga lume. de “Închinare”. vai.d. Dar în acea perioadă Goethe nu înclina să considere că e satisfăcător ceea ce poate primi omul în cunoaşterea sa spirituală pe această cale. Revolta împotriva celor patru facultăţi. Trebuie să privim în interiorul cel mai adânc al sufletului lui Goethe. fără niciun fel de idei preconcepute. Şi oamenii văd măreţia în faptul că Goethe îl arată pe Faust disperat în privinţa puterii tuturor celor patru facultăţi. el spune. Aceasta începe doar dintr-un anumit punct. el nu are decât o imagine de oglindă a realităţii. în el. că fenomenele pământeşti şi cele cereşti sunt tripartite.a. faptul că Faust se apucă de magie. Tocmai ceea ce spun eu acum este valabil într-o măsură cu totul deosebită pentru relaţia lui Goethe faţă de drama sa “Faust”. Tocmai din “Faust” însuşi apare posibilitatea de a înţelege relaţiile lui Goethe cu “Faust”-ul său. dacă cineva începe să studieze drama “Faust” de la monologul “O viață întreagă ah.

îţi vine să spui: Da. când ne apropiem de ceea ce trăieşte în adâncurile sufletului. modelarea formei. Goethe se numără printre spiritele care nu voiau să-şi cucerească o anumită cunoaştere care ar consta într-o sumă de idei referitoare la legile naturii şi ale omului. Întotdeauna după ce ai dobândit o cunoştinţă. noi putem ajunge la spiritul revelării. în “Faust”. în aşa fel încât omul să plăsmuiască în sine însuşi tot ceea ce îl duce la o existenţă demnă de numele de om. Acum în faţa lui Faust stă în mod concret. în mod pur şi puternic. de obicei. 157 . De aceea. ceea ce se revelează din străfundurile lumii sufleteşti. Această teamă exista în sufletul lui Goethe. nu putem cunoaşte uşor. Goethe îl face pe Faust al său să ajungă la disperare la gândul că în întinderile Universului nu se arată realitatea şi îl prezintă apelând la revelarea din adâncuri. vreau să spun: Cine s-a luptat cu adevărat vreodată cu ideea cunoaşterii. când omul îşi sesizează propria viaţă sufletească. ci el caută cunoaşterea în măsura în care rezultatul cunoaşterii pătrunde cu forţă sufletul uman. din faţa măreţiei omului. decât să se declare mulţumit cu nişte rezolvări urzite cu uşurinţă. îl arată pe Faust întorcându-se cu spatele la ceea ce poate revela Universul şi îndreptându-se spre semnul care nu se revelează din Univers. el a încercat întotdeauna să înfăţişeze mai degrabă enigmele lumii ca enigme. aş spune. ai pierdut posibilitatea de a primi iarăşi. propriul său interior. o ce spectacol. Faust trebuie să se întoarcă cu spatele. tu ai cuprins cutare sau cutare lucru în gânduri. Când ne apropiem de Univers. Astfel. ajungem. o anumită teamă de a primi în suflet ideile cunoaşterii. Goethe se numără printre spiritele care. şi el a transpus aceste pericole în “Faust”-ul său. ceea ce ai pierdut. Dar în acest moment descoperim pericolul în care intrăm cu toată cunoaşterea noastră. ceea ce se exprimă clar în sufletul lui Goethe. vai. prin revelare nemijlocită. Ceea ce trăieşte în conştienţă. Nu. Dacă ne dăruim acestor lucruri. nu mie!” Cine este oare spiritul pe care Faust îl înţelege? Spre ce trebuie să se îndrepte Faust în acest moment? Ei bine. Aceste pericole ale căutării umane. chipul însuși al Dumnezeirii să nu m-asemăn ție!” Spiritul îi strigase mai înainte: “Tu semeni duhului pe care tu îl înţelegi. veneraţie. ameţit. de asemenea. Faust păşeşte în faţa Spiritului Pământului în aşa fel încât îl găseşte sub forma în care îl găseşte omul care coboară în străfundurile sufletului uman mai adânc decât se întâmplă de obicei. ci se ridică din adâncurile sufletului uman însuşi. spectacol doar! . din noi. aspectul artistic însuşi. s-a revărsat numai parţial în această idee. ajungi de-a dreptul la disperare că nu vei mai putea plăsmui niciodată într-o formă vie ceea ce ea nu a exprimat. Cu aceasta. în faţa a ceea ce. cu o idee prin care vrea să pătrundă în realitatea lumi. trebuie să căutăm aspectul dramatic. “Nu și ţie? Cui. mai târziu. Faust se dă înapoi speriat. Dar îşi spunea: Ceea ce tu poţi face să păşească în faţa sufletului uman drept cunoaştere. El avea sfială. la revelarea spiritului. au o anumită frică. nu poate fi decât o imagine de oglindă. ca să nu fiu greşit înţeles. ştie cât de nesatisfăcut rămâi. El trebuie să se dea înapoi. atunci? Eu. Numai că trebuie să facem abstracţie de orice revelare ideatică pe care oamenii o caută.De aceea. interpretând. într-un anumit sens. în suflet. Goethe nu caută cunoaşterea în acest sens. mai ai şi un alt sentiment apăsător: Dacă ai făcut odată să se ridice la suprafaţă o idee a cunoaşterii. în spirit. faţă de cunoaştere. jos. aici avem unul dintre momentele cele mai dramatice din “Faust”-ul lui Goethe. Ţi-e teamă că pe calea de la viaţă la cunoaştere ai pierdut ceva. Goethe apelează la ceva care nu rămâne doar o piesă. a omului necunoscut. dar. l-au întâmpinat pe Goethe. deoarece cu această idee nu ai exprimat tot ceea ce se poate revela când pătrunzi în profunzime. dar ştii că ceea ce este acolo. Şi în toată această situaţie. nu poate sesiza ce se află în adâncurile propriului suflet. După ce ţi-ai format o idee.îşi îndreaptă atenţia spre microcosmos.

fără să atribuim sensuri. Cunoaştere a lumii: Dacă încercăm să înaintăm tot mai departe şi mai departe în cunoaşterea lumii. numai atunci putem răzbate prin iluzie. în timp ce omul crede că trăieşte exclusiv în reprezentări. în cunoaşterea lumii. Aceasta îi poate apărea căutătorului profund al cunoaşterii în faţa sufletului sub acea formă pe care Goethe o va desemna mai târziu drept putere mefistofelică. ş. ce-i drept. aşa cum făcuse deja cu semnul Macrocosmosului. în tot ceea ce este trăire empatică a lumii. care se face mereu. cunoaşterea lumii şi cunoaşterea de sine. pe care aş vrea s-o numesc: “cunoaştere a lumii” şi “cunoaştere de sine”. Pericolul. prin diversitatea a ceea ce ne oferă. Ei bine. atunci ajungem. Nu avem voie să ne îndreptăm privirile spre interpretarea tradiţională. toată puterea de a ne păstra conştienţa.” . şi Goethe simte că o cunoaştere a lumii. Ne vine să-l lăsăm pe Wagner să apară sub masca lui Faust.. constată. se amestecă.a. în cazul cunoaşterii lumii. Acesta e nodul dramatic. să răzbatem până la ceea ce există sub formă spirituală în dosul manifestării sensibile. când spune că nu caută râme. constă în faptul că.Cine se adânceşte în dialogul celor doi. la ceea ce vechii hinduşi numeau maya. ci de la alte forţe. ne duce la iluzie. o personalitate care a dus până la capăt o anumită căutare sufletească. să nu ameţim. fiindcă ceea ce vrea Goethe să prezinte este cunoaşterea de sine: Tu nu eşti mai mult decât ceea ce zace în sufletul lui Wagner. ca Faust. în faţa sufletului lui Goethe stătea o dualitate. după ce l-a invocat pe Spiritul Pământului. Faust este ameţit. ce exprimă el. El nu seamănă cu spiritul. încotro îl face el să se îndrepte? În perioada când a scris aceeastă scenă. prin împletirea legilor ei.cărui duh? El se aseamănă lui Wagner. Priviţi fără idei preconcepute ce îi răspunde Faust lui Wagner. El crede că va putea lua din cunoaşterea de sine tot ceea ce îl face pe om să ajungă la o existenţă demnă de acest nume. dacă o înţelegem în mod dramatic. În această scenă. în tot ceea ce este gândire asupra lumii. însoţitoarea permanentă a vieţii noastre. Cui îi seamănă el? Se aud bătăi în uşă şi intră Wagner. tocmai pentru că omul nu le poate observa. Faust se întoarce de la cunoaşterea lumii. care îl prezintă pe Faust drept omul care tinde spre culmi. dacă încercăm să ne încordăm facultatea de reprezentare umană.fără să comentăm. Aşa stau lucrurile în cultura umană. O observare mai atentă arată că ceea ce se amestecă astfel. care îşi dă puţin nişte aere faustice. noi suntem supuşi iluziei. tocmai în acest pasaj ne va ieşi în întâmpinare un element cu adevărat grandios.d. în faţa acestei forţe. “Tu semeni duhului. nu vine de la noi înşine. o undă de filistinism la Wagner. putem atrage atenţia asupra faptului că de amândouă sunt legate anumite pericole pentru om. . dacă studiem cele două impulsuri. drept elemente afective. el nu se poate înţelege pe sine însuşi.. dar el este o personalitate încheiată. şi care îl arată pe Wagner cum intră şchiopătând în scenă. Goethe nu vrea să treacă încă la cunoaşterea lumii. artistic. În timp ce ne căutăm relaţia cu lucrurile. ca să nu cădem niciodată în inconştienţă. nişte element afective. Şi numai dacă ne încordăm.m. la ceva care poate fi numit “ispita iluziei”. tocmai în această scenă. nu într-un mod filistin. în măsură în care ea constrânge viaţa să situeze personalitatea în sânul lumii mari. pe o cale tainică. Ceea ce poate fi sintetizat în noţiunea de iluzie drept pericol mefistofelic provine de la faptul că în 158 . drept idealistul spiritual. De aceea avem mai întâi întoarcerea spre cunoaşterea de sine. Aşadar. care era lucrul de la care Goethe îl face pe Faust să se întoarcă. iese la iveală cunoaşterea de sine a lui Faust. drept personaj neînsemnat. fără să explicăm. care nici măcar nu vin de la noi înşine. Şi în această scenă cu Faust şi Wagner ne vine în întâmpinare într-un mod cu totul deosebit această încercare a lui Goethe de a exprima şi înfăţişa în cunoaşterea de sine perfecţiunea umană.

ci care ne duce la maturizare. în evoluţia noastră absolut normală. atunci rămâne ceea ce Goethe îl pune pe Faust să exclame: “Ce spectacol! Dar. Fiindcă ceea ce e proiectat în faţa noastră e împânzit cu iluzie. inteligenţi. începând cu vârsta de treizeci şi cinci de ani. Dacă în viaţa noastră sufletească nu ar interveni mereu pericolul iluziei. dacă nu dezvoltăm. sentimente şi afecte. noi nu am putea ajunge la dezvoltarea umană. existenţa umană descendentă. pofte şi dorinţe. El vrea să se cufunde în cunoaşterea de sine. noi nu am putea fi supuşi acelei dezvoltări care nu ne duce la creştere. dar care ne duce. Astfel încât iluzia are legătură cu tot ceea ce ne duce pe noi. căutăm în noi veşnicul şi găsim doar temporalitatea cea mai perisabilă. oamenii. Nu devenim neapărat nişte vizionari în sens maladiv. forţele descendente nu s-ar putea manifesta în noi.Şi trebuie s-o pornim pe alte căi. putem ajunge la viziuni. vai. faptul că. totuşi. cu veşnicul. numai la eroarea cea mai devastatoare. de la pasiuni şi afecte. se concentrează tot ceea ce acţionează pe parcursul întregii vieţi. de fapt. începând cu naşterea. Dar el nu vrea asta.această cunoaştere exterioară se amestecă elemente afective şi de voinţă. ca să ajungem la realitate. Când Faust se află în faţa semnului menit să trezească în sufletul său o asemenea concepţie despre lume. în lumea distrugerii. atunci ştim că în orice moment în care căutăm cunoaşterea prin cufundarea în interiorul propriei fiinţe stăm în faţa viziunii care proiectează în faţa noastră ceva lipsit de realitate. înmugurire. reprimând dezvoltarea ascendentă.dacă privim lucrurile în mod flilistin. viaţa de iluzie. cu experienţă de viaţă. din care a fost eliminat orice element afectiv sau de voinţă. De ce există această iluzie . la moartea lui. Această dezvoltare orientată înapoi are legătură cu tot ceea ce trăieşte în sufletul nostru. face să apară tocmai viaţa noastră sufletească. Ci apare şi ceea ce ţine de organizarea noastră. Noi credem adeseori că avem o cunoaştere obiectivă. lucru prin care iarăşi stânjenim adâncurile. în mod neclar. spectacol doar!” . Dar. Dacă ne dăm seama de acest lucru. Printr-o mistică greşită. prosperare. cu tot ceea ce ne duce pe 159 . dacă luăm în considerare tot ceea ce se manifestă ca iluzie în cunoaşterea lumii. voinţă. El crede că îl poate conduce pe om jos. ceea ce ajunge la o existenţă deosebită în perioada dezvoltării descendente. în orice caz. când ne adâncim în mod mistic. care nu ne duce la dezvoltarea din copilărie. Goethe nu a exprimat acest lucru. pedant -. nu din cele ale prosperării. nu găsim doar fapte ale cunoaşterii care duc la tainele cosmice. de ce există ea? De ce ne îndepărtează ea mereu de realitate? Această iluzie are legătură cu tot ceea ce intervine în evoluţia noastră. dar care nu pot fi disociate de elementele de natura dorinţei şi voinţei. el stă în faţa unui spectacol de teatru. dar ajungem în sânul unei vieţi care devine viaţă vizionară când devine maladivă. Lui Goethe îi era foarte bine cunoscută această taină a existenţei umane. care pare a fi mult mai mult decât o simplă fantezie. Omul moare începând cu naşterea şi în momentul morţii se sintetizează. Aici ameninţă un alt pericol. până la miezul lumii. dacă încercăm să eliminăm din cunoaştere tot ceea ce vine de la simţire. Omul trăieşte din forţele care duc. dar o avem numai atunci când nu ne mai lăsăm în prada niciunei iluzii în privinţa faptului că toate elementele amintite adineaori se amestecă în orice cunoaştere exterioară. Dar acest lucru are legătură cu tot ceea ce reprezintă. Noi nu putem deveni deştepţi. Dar acest lucru a stat în faţa sufletului său. când coborâm în adâncul sufletului ne ameninţă altceva: aici nu găsim doar dorinţe. amestecată. Dacă în cazul încercării de a cunoaşte lumea ne ameninţă iluzia. Dar aceste două elemente care intervin în viaţa umană mai stau şi într-un alt fel unul în faţa celuilalt. Dacă elementul mefistofelic. Aceasta acţionează în aşa fel încât. dacă nu ne corectăm în permanenţă cu raţiunea. nu ar fi cuibărită în cunoaşterea lumii.

Schiller îi dă îndemnul de a duce mai departe munca la “Faust” şi e ciudat cât de mult a respins Goethe această idee. El consideră că e ceva vechi. la început. pe baza evoluţiei spirituale occidentale şi a tradiţiei acesteia. prin faptul că noi coborâm spre nişte forţe cărora nu suntem în stare să le facem faţă decât dacă le percepem într-un mod just. în subconştient Goethe a simţit. E semnificativ faptul că Goethe avea în simţirea sa această dualitate. în orice caz. în realitate. numai că nu o studiem ca lumea. Mai târziu. sub forma unui singur personaj. elementul ahrimanicmefistofelic şi elementul luciferic. atunci rezultă o mare parte din ceea ce trăim în partea I a lui “Faust”. în clipa în care se arată că nu este în stare să-i facă faţă cu cunoaşterea sa. când trăim împreună cu ei. la declin. oamenii individuali. ceea ce îi poate stânjeni. În 1790 el a publicat drama “Faust” ca fragment. spiritual. la partea spirituală a fiinţei noastre. tocmai aici se manifestă iluzia. din păcate. îl adusese pe Faust la o dezvoltare poetică. De aceea Goethe l-a prezentat pe Mefisto. tragedia absolut minunată. în sufletul său trăieşte mereu sentimentul că trebuie să existe o ieşire. E interesant că. totuşi. Totuşi. ca dorinţe. rezultă de la sine că în momentul în care Faust trebuie să întoarcă spatele Spiritului Pământului. dar nu şi-a dat seama de acest lucru în conştienţa sa cotidiană. Astfel. care trebuie pus 160 .noi. Dar toate acestea provin din faptul că Goethe l-a privit pe “Faust” al său. Ceea ce trăieşte şi se exprimă în Mefisto când Mefisto se aşează şi discută polemic despre tainele lumii este caracterul ahrimanic. cu alte cuvinte. Ei bine. Ceea ce are un efect distrugător asupra semenilor noştri. De aceea. drept figură ahrimanică şi luciferică. de voinţă. Omul poate ajunge la mulţumire numai dacă încearcă să găsească raportul dintre elementul luciferic. noi ajungem. a vrut chiar să-l înfăţişeze într-o scenă a disputei. acea influenţă pe care o cunoaştem în viaţă. Goethe a lăsat cu totul neprelucrată asocierea lui Mefisto cu Faust. E interesant să vedem că tot ceea ce trebuie să se îndrepte spre elementul luciferic rezultă într-un mod nesatisfăcător. Când coborâm în interiorul nostru. din faptul că Goethe nu voia să ştie nimic despre legătura omului cu lumea mare cu Macrocosmosul. şi elementul ahrimanic. cu tot ceea ce are legătură cu diminuarea forţelor noastre. care provine din cunoaşterea lumii. în discuţia polemică. că Mefisto trebuia înfăţişat drept dualitate. Există şi posibilitatea ca Faust să fie nevoit să se arunce în sânul a tot ceea ce se leagă de dorinţe. provine. ca purtător al cunoaşterii umane. Goethe a vrut să introducă ceva care să aducă în faţa ochiului spiritual celălalt element. Pentru că tocmai în aceasta. El simţea că în ceea ce îi face să se întâlnească pe Mefisto şi Faust trebuie să se manifeste ceva mai profund. Atunci se produce. sentimentele. poftele. el nu-şi asimilase o distincţie clară între elementul mefistofelic şi elementul luciferic. Prin aceasta noi ajungem să avem o anumită influenţă asupra lumii ambiante. Acolo noi trăim tot ceea ce apare sub influenţa elementului luciferic. venind din adâncuri. Atunci se produce confluenţa a ceea ce. Dar. pe de o parte. în anii ‘70-‘80. care se află în legătură cu sâmburele lumii şi cu ceea ce trăieşte puternic în noi ca voinţă subconştientă. grandios de impresionantă. Mefisto se apropie de Faust drept Lucifer. pe de altă parte. elementul mefistofelic. Acestea sunt forţele luciferice. a lui Gretchen. se uneşte cu dorinţele. noi vedem ceva demn de toată atenţia în evoluţia personală a lui Goethe. Ne percepem în sâmburele propriei noastre fiinţe. care zace în propriul său suflet şi în sufletul omului în general. El îl tratase pe Mefisto ca pe un personaj de sine stătătoare. Şi dacă unii comentatori au subliniat în repetate rânduri că Mefisto e prezentat drept figură unitară. Altfel stau lucrurile cu ceea ce provine din cunoaşterea de sine.

deoparte. Ce voia să devină această cunoaştere a naturii? S-a vorbit mult despre aceasta. De aceea. Acest lucru face ca “Faust” să fie atât de dificil. să ne situăm izolat în lume. în concepţia despre natură. nu există nimic mai plin de viaţă. dar punctul esenţial nu a fost atins aproape deloc. mai viu. trăire a lumii. În Univers trebuie transpuse forţele bune şi cele rele. iar Faust se află la mijloc. Aşadar.să facem abstracţie 161 . prin nişte idei sufleteşti. Goethe voia să ajungă la nişte noţiuni care nu merg în mod exterior de la o reprezentare la alta. Nu-l înţelegem pe Goethe. Goethe îl transpune pe Faust în Univers. că nu prea poate fi continuat. constatăm că evenimentele izolate ale acestor cercetări şi descoperiri ale lui Goethe nu sunt deloc esenţialul. nimic mai direct. Goethe voia să atingă ceea ce se adânceşte cu adevărat în realitate: el voia să poată uni cunoaşterea de sine şi cunoaşterea lumii. a trebuit să-şi cucerească în mod cinstit această concepţie despre lume şi abia atunci i-a fost dată posibilitatea de a uni cunoaşterea de sine şi cunoaşterea lumii. Forţele care merg înainte şi cele care dau înapoi trebuie să fie primite în aria năzuinţei lui “Faust” de a cunoaşte lumea. el voia să se cufunde în realitatea însăşi. când scrie “Prolog în Cer”. Înţelegem ce s-a petrecut aici numai dacă reuşim să vedem ce fel de concepţie despre lume îşi formase Goethe în anii ‘90. a trebuit să ajungă din propria lui fiinţă la o concepţie despre lume. numai atunci s-a creat puntea spre a găsi elementul iluzionar al lumii. ca oameni individuali. Esenţialul constă aici în faptul că prin cunoaşterea naturii Goethe încearcă să clădească puntea de legătură dintre cunoaşterea de sine şi cunoaşterea lumii. ici şi colo chiar cu mult adevăr. cu Macrocosmosul. Mefisto a trebuit să ia caracterul ahrimanic. căruia în trecut îi întorsese spatele. totodată. Adâncindu-se în ceea ce îi venea în întâmpinare din direcţia ştiinţei. Din personajul unic Mefisto el n-a putut face două personaje. Dar în subconştientul său trăiau amândouă. dacă nu avem în vedere ceea ce voia Goethe.Relaţia personală a lui Goethe cu “Faust” al său devine alta. din fiinţa lui Goethe. Mai înainte el credea că prin cunoaştere de sine poţi ajunge la ceva. voia ca ideea să fie creată în trăirea proprie. până la nivelul teoriei culorilor. dar voia ca această trăire să fie suficient de altruistă încât să fie. cu munca vieţii noastre. acesta este esenţialul. Cu teoria sa metafizică. între ele. Cu concepţia sa despre natură. decât toate aceste personaje! Dar de ce arată ele ca nişte alegorii? Pentru că atunci când vrem. Evoluţia ştiinţei spirituale nu ajunsese atât de departe încât acest lucru să-i fi putut deveni clar lui Goethe. Felul cum a gândit el evoluţia. De aici contradicţia fiinţei sale. Mulţi au înţeles foarte greşit partea a II-a lui “Faust”. căutând acolo alegorii. Din această cauză boleşte Goethe în anii ‘90. Faust trebuie să se întoarcă iarăşi spre semnul Macrocosmosului. nu vom înţelege niciodată concepţia despre lume a lui Goethe. Dacă examinăm ce se manifestă. Acesta era faptul care a rezultat pentru el ca necesitate. Goethe l-a modelat pe Mefisto al său tot mai mult şi mai mult în acest sens. Dacă nu vrem să ne îndreptăm atenţia spre acest aspect. Dar aceasta era o unilateralitate şi trebuia unită cu cunoaşterea lumii. Dar numai dacă aceasta se cufundă atât de adânc încât să cuprindă în adânc lumea. Dacă pătrunzi cu adevărat în ea. Puterile bune şi cele rele sunt în luptă. Cum era acest mod de a gândi? Acest mod de a gândi era de-aşa natură încât Goethe a căutat cu totul alte noţiuni şi idei decât cele cu care suntem obişnuiţi. Dar aici era în drepturi numai cunoaşterea de sine. Ce s-a petrecut aici? . suntem nevoiţi să eliminăm din realitate . Goethe nu a putut crea o concepţie despre natură care să-l satisfacă. de la o noţiune la alta. cu reprezentările noastre. Goethe a primit de la Schiller îndemnul de a relua munca la “Faust”. cum sunt ideile goetheene despre natură.

să găsească forţa de a uni cunoaşterea de sine şi cunoaşterea lumii. Ceea ce a apărut pe baza cunoaşterii lumii trebuie să se unească acum cu cunoaşterea de sine. aşa cum se prezintă ele când trăim împreună cu lumea. Aveau oamenii în epoca lui Goethe. Ar trebui să existe o ştiinţă care să se ocupe cu perceperea de sine a omului. Vedem apoi cum Faust. e nevoit să coboare din nou în adâncurile propriului suflet. trăind împreună cu lumea. oamenii nu au avut aşa ceva! Ceea ce a fost cunoaştere a omului. când coborâm în interiorul propriei noastre fiinţe. Acum cunoaşterea de sine a luat formă într-un sens şi mai înalt. În Italia. deoarece Mefisto conţine în sine cele două personaje . Goethe a reuşit să facă acest lucru prin faptul că a considerat minunata sa cunoaştere a naturii. fiind condus în epoca greacă. a fost un produs artificial. dacă nu-l putem scoate la suprafaţă. Spre aceasta năzuia Goethe. În epoca sa. al vieţii politice. Ele trebuie să se contopească în aşa fel încât să devină una.de această realitate ca abstracţiune -. aşa cum se prezenta această cunoaştere în epoca sa. El a trăit sub forma unui vis ce a trăit acolo. în care se manifestă elemente iluzorii. de propria noastră viaţă. E pasajul în care Faust coboară la mume. el a găsit desăvârșirea. ea era încă scindată în cunoaştere a lumii şi cunoaştere de sine. în adâncurile sufletului. Universul pe de altă parte. El i-a văzut pe artiştii greci ca pe nişte oameni care au surprins tainele naturii. pentru a-l putea înţelege temeinic. să-i dea lui Mefisto un fel de rol secundar. partea a II-a. cunoaşterea din domeniul biologiei şi din alte domenii. Goethe a căutat. aşa cum coboară acum Faust! Acum Goethe e nevoit. ne face doar să visăm. Şi acum urmează ceea ce Goethe căuta cu dor în toate adâncurile sufletului său.ci spre desăvârşirea sufletului. Acest fapt îl conduce pe Goethe spre epoca Antichităţii greceşti. avem noi. bazată pe ideea metamorfozei. sunt descrise într-un mod umoristic grandios. nu. “Mumele! Mumele! . prin faptul că e transpus atât de bine într-o realitate a lumii mari. Goethe a trăit ceea ce a văzut din arta greacă. Tocmai în ideile pe care le avem în domeniul vieţii sociale. pe cât de mult a fost posibil. în scena de la Curtea imperială. într-o manieră modernă. dar trebuie să poată fi găsit altceva. jos. alegoriile. unde înnodările exterioare ale realităţilor. din adâncurile sufletului său. Dar noi trăim cu ele. Ele ne vin în întâmpinare într-un mod extraordinar de expresiv. Din realitatea vie nu izvorăşte nici un Homunculus. potrivit epocii sale. să-l ducă pe Faust. la sfârşitul părţii a II-a din “Faust”. 162 . din cunoaştere de sine. în cunoaştere a lumii. E modul în care elementul Mefisto se apropie. Faust coboară în acele lumi unde puterea lui Lucifer îi ia în stăpânire pe oameni în singurătate. Ceva de felul a ceea ce trăia în sufletul grec nu poate fi reînviat. ceva ce oamenii prezentului ar trebui să înveţe bine! Noi trăim într-o epocă în care ar trebui să reflectăm la natura relaţiei dintre om şi realitate. Ceea ce am găsit în adâncurile sufletului ne zăpăceşte.Lucifer şi Mefisto -. cu infinit umor. ca element de legătură între ceea ce Faust aduce cu sine de la mume şi ceea ce îi poate furniza cunoaşterea exterioară a lumii. în epoca noastră. spre ceea ce el adusese de la mume pe de o parte. în care ele se unesc cu nebunia și cu prostia. spre ceea ce i-a revelat omului lumea mare.sună atât de bizar!” Sună chiar foarte bizar. Acest lucru devine vizibil. Faust urma ca. care îi ia în stăpânire pe oameni ca pe un mecanism. trăiesc abstracţiunile. Prin faptul că şi-a îndreptat privirile spre vechii greci. Nu spre o abstracţiune unilaterală despre spirit şi o abstracţiune unilaterală despre viaţă . Prostie şi deşteptăciune. dar care să poată fi trăit din nou în epoca modernă. şi noi ne lăsăm în prada celor mai groaznice iluzii. aceasta încă nu exista. asemănător cu spiritul grec. şi trăieşte acest lucru în aşa fel încât noi vedem: el încearcă să transforme ceea ce a adus la suprafaţă. cu iluziile lor. posibilitatea de a dezvolta o asemenea cunoaştere a spiritului? Ceea ce a adus Faust de la mume.

Şi “Faust” nu devine o operă mai neînsemnată în literatura universală dacă privim în felul acesta relaţia sa personală. ci încearcă: simțul-simțire. în final. după ce a adus la suprafaţă. Stăm rău. pe această treaptă a evoluţiei sale. Lupta sa cu fenomenele naturii şi cu puterile naturii. că în drama “Faust” a lui Goethe în faţa omenirii stă o operă la care această omenire trebuie să revină mereu şi mereu. Şi îl vedem pe Faust. datorită acestui fapt. care l-a însoţit pe Goethe timp de aproape şaizeci de ani din viaţa sa.Faust se îndreaptă iarăşi spre ceea ce voise să-i reveleze în mod unilateral semnul Macrocosmosului. prin banalul “la început a fost fapta” deviază de la profundul “la început a fost Cuvântul”.lucru pe care-l justifică. într-o anumită contradicţie cu ceea ce crease în “Faust” ca adolescent. El a apelat la forma tradiţională a creştinismului bisericesc pentru a-l introduce acum pe Faust. El nu se opreşte la convingerea tradiţională: La început a fost Cuvântul. de la mume. Este o micşorare a ceea ce e pur exterior. Iar cine parcurge diferitele etape.Tocmai pentru că pentru conştienţa sa nu s-a scindat ceea ce exista în adâncurile sufletului său. în tainele la care lumea ahrimanică coincide cu lumea fizică. Dar. în felul său . vai. Am rămas cu o impresie ciudată după ce am citit o lucrare scrisă în limba engleză. Goethe a diminuat valoarea a ceea ce realizase atunci. l-a făcut să-l introducă pe Faust în lumea cea mare. într-o anumită etapă. îl va judeca altfel. Eu nu cred că. “Faust” nu a devenit cu nimic o operă mai neînsemnată. după acest moment. Ea este mai desăvârşită prin faptul că în propriul său suflet s-a revărsat cea mai mare forţă. a unui spaniol.Goethe a fost nevoit să apeleze la nişte forme tradiţionale. Faust se îndreaptă din nou. Faust stă aici spunând: Ce spectacol! Dar. unde Goethe caută să-l introducă pe Faust în Macrocosmos. Din fiecare vers al lui “Faust” poate veni confirmarea a ceea ce eu nu am putut decât să sugerez. care face o critică aspră şi la adresa dramei “Faust” a lui Goethe şi o consideră punctul de plecare a tot ceea ce trebuie 163 . dar într-o formă superioară celei la care se gândesc oamenii de obicei. Acesta este marele tablou din finalul dramei “Faust”. fapta. dacă “Faust” e citat mereu numai într-o direcţie sau alta. forţa. Astfel. ajungând. elementele profunde ale propriului său suflet. În tinereţe. care se exprimă în concepţia sa despre natură. nu doar un spectacol!. Trebuie să recunoaştem neapărat că Goethe a biruit ceea ce pusese în această dramă în prima sa tinereţe. când Faust. în sânul a ceea ce trebuie să-i reveleze semnul Macrocosmosului. Faust este introdus în întreg Universul. fireşte. ci un element pe care omul îl trăieşte şi în care se revarsă. La început a fost fapta! Tocmai această traducere îl face pe Mefisto să vină. prin faptul că un om de nivelul cel mai înalt năzuieşte şi luptă să dezlege enigmele spirituale ale omenirii. la bătrâneţe. spre traducerea Bibliei. a parcurs propriile destine sufleteşti ale lui Goethe. cine pătrunde cu adevărat în diferitele elemente care trăiesc în “Faust”. el îl poate birui pe Mefisto. Universul! . Pentru a se cufunda în propriul său suflet. biruind ceea ce respinsese în tinereţe: cunoaşterea de sine unilaterală. El e mare tocmai prin faptul că a fost atât de cinstit în raportul său personal cu “Faust” şi că arată cum a căutat şi s-a luptat pentru a găsi calea ce duce de la cunoaşterea de sine la cunoaşterea lumii. în curenţii Universului. în sânul a ceea ce el refuzase la început. toţi curenţii care străbat Macrocosmosul. pentru că Faust se aruncă în toate iluziile cunoaşterii lumii. prin propria viaţă umană. tradusă în franceză. eu cred. Nu înţelegem “Faust”-ul lui Goethe dacă nu vedem că această operă. apoi. tocmai de aceea . În final. Goethe se îndreptase în mod unilateral numai spre cunoaşterea de sine şi nu a vrut să o lase să se reverse în cunoaşterea lumii.

ci un sens pe care această omenire îl caută neîncetat. Goethe poate oferi omenirii ceva cum nu se poate mai preţios. deoarece. s-a născut o operă care conţine un anumit sens. ci ceva ce ea caută. pentru că propriile căutări ale lui Goethe sunt atât de intim legate de căutările omenirii. oriunde am fi. de aceea eu cred că tocmai prin “Faust”-ul său. Şi. ci pentru întreaga lume. un sens care nu numai că trebuia să-i fie dat omenirii. avem voie să nutrim speranţa că acest “Faust” al lui Goethe va pătrunde sub forme mereu reînnoite în sufletul omului. tot ceea ce nu ne permite să mergem în pas cu epoca. 164 . ea trebuie să caute fără încetare aceste bunuri. dacă se înţelege pe sine cu adevărat. dar că sub forma dramei “Faust” a lui Goethe pentru acest spirit central-european. şi nu numai pentru el. fiindcă bunurile cele mai preţioase sunt cele la care omenirea trebuie să ajungă. tocmai pentru că prin acest “Faust” omenirii nu i-a fost dată doar o operă de artă.combătut în spiritul central-european. Eu cred că putem recunoaşte toate slăbiciunile. Totuşi.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful