Pădurea spânzuraţilor este un roman din categoria prozei de analiză psihologică, scris de Liviu Rebreanu.

Inspirat de un eveniment real, condamnarea la moarte şi apoi executaţia prin spânzurare a fratelui lui Liviu
Rebreanu, Emil, ofiţer în armata Austro-ungară, care a încercat să dezerteze şi să ajungă în liniile
româneşti. “Pădurea spânzuraţilor” configureaza un univers dominat de război, şi pândit de perspectiva
morţii prin spânzurare, prezentată chiar din primele scene ale romanului. Evident titlul cărţii are o valoare
simbolică. Personajul principal, Apostol Bologa, este un intelectual confruntat cu mai multe drame de
conştiinţă. Identitatea sa etnică şi naţională este pusă în discuţie pe fondul prăbuşirii Imperiului Austro-
ungar care închisese într-o celulă mai multe popoare. Un personaj simbolic e locotenentul ceh Svoboda, de
la care Apostol Bologa învaţă reţeta libertăţii. Formula narativă se schimbă, naratorul investighează
impactul evenimentelor în conştiinţa personajului.

Tema

Romanul analizează drama dezechilibrului şi prăbuşirii sufleteşti a unui om cu o conştiinţă zguduită de

împrejurări vitrege ale vieţii şi războiului.

Totul începe cu o spânzurare a unui om, dizertir, care, în încercarea sa de a fugi la duşman cu hărţile şi
planurile în mână, este prins. Apostol Bologa este cea mai vajnică persoană din timpul executării acelei
persoane. Totul încă nu era gata, lipseau unele lucruri, ca scăunelul, călăul şi alte obiecte importante. A fost
o crimă destul de grea, nu a ajuns curaj pentru a o face. Pe drum a mai întreţinut o discutie cu Klapka, o
persoană care a asistat la execuţie. Insa ajuns pe la mijlocul drumului a inceput a visa cu ochii deschisi, isi
amintea copilaria.

Apostol Bologa este feciorul lui Iosif Bologa, politician si om cu diploma de avocat. Dupa ce a stat un timp
in puscarie, intors si intilnit sotia cu un copil in brate. Poate nu era Bologa cel care o meritase pe sotie sa,
insa asa i-a fost soarta. Copilul a inceput a plinge cind l-a vazut. Mama sa, dna Bologa era o femeie
credincioasa, de aceea isi educa copilul pe cale religioasa, cu ce nu era deacord tatal. In curind, copilul isi
prierduse marea dragoste fata de Dumnezeu, pe care o avuse mai inainte. Dupa patru clase, copilul a plecat
sa invete in oras. Avea succese enorme si tatal sau se bucura de aceasta (abia atunci Apostol a inteles
dragostea de barbat, cum taicasau il iubeste). Insa odata, fiind la scoala a aflat ca tatal sau decedase, si se
simtea foarte prost ca nu ia demostrat pe deplin dragostea. Pe cind avea vreo douazeci de ani se
indragostise de fata lui Domsa, o fata care iubea sa cocheteze, si care nu-i prea placea mamei sale. Anume
ea a fost motivul pentru care el a plecat in armata. El credea ca in viata ei sa ivit un alt barbat. Si pentru a
nu ramine in urma lui, a plecat si el in armata. Cu toate chinurile mamei sale de a-l convinge, el a plecat.

Dupa ce se trezise din amortirea sa, stiind ca a procedat corect,avea oricum unele mustrari de constiinta.
Despre aceasta s-a si discutat la acea masa. Fiind ofiter si comandanti se mai si certau, in contrazicere de
pareri. Pina in final, el ramase cu parerea ca acel dezertor a fost pedepsit pe dreptate. A avut sustinere din
partea lui Klapka, cu care se si imprieteni. Klapka ii povestise cum se simtea de vinovat, ca prietenii lui au
fost spinzurati in padurea spinzuratilor, in timp ce trebuia si el sa fie acoclo, dar tacuse, si asa facuse si
tovarasii lui. Se simtea cumplit de vinovat. Il salvase doar o scrisoare de acasa, de aceea n-a fost prins.

Mama sa ii scria des, insa el nu-i putea raspunde in acelasi ritm. Era o persoana respectabila, avea doua
medalii binemeritate.

Totul era bine pina in momentul in care el aflase de la un prieten ca va fi trimis pe front sa lupte impotriva
fratilor sai, impotriva romanilor. Oficial,despre asta nu se stia. In acel moment incepuse crizele psihologice.
Fiind roman nu putea lupta impotriva fratilor sai de sange. Prin minte ii treceau tot felul de solutii. Chiar sa
fie si spinzurat. Pina in final,si-a luat in minte si a asteptat sa fie anuntat asta oficial, poate putea sa
vorbeasca cumva cu generalul. Cind s-a anuntat asta, solutia cea mai buna care ia venit in minte, a fost cea
ca sa ocheasca in felinarul care lumina, in observatorul acela, si poate va ajunge la general sa-i ceara sa fie
inlocuit.
A stat o noapte la panda, prin ploaie si frig, toate asta facute doar pentru a fi scutit de aceasta povara. In
fine, si-a atins scopul, a ochit in felinar. In curind a fost chemat la general, care il intimpinase cu
ospitalitate. Ii promise medalia de aur, pentru cel ami bun locotenent. Insa cind Apostol a incercat sa roage
sa-i ingaduie, acesta s-a enervat si nu ia acceptat rugamintea.

Povestindu-i prietenului sau, Klapka, a hotarit ca va pleca la inamic in gazda, sa fuga. Cu toate ca nu iubea
dizertiri, o ura, si o considera ca demna de moarte. Klapka, ia spus ca acum ca niciodata va fi pazit si
urmarit, ca nu se poate sa faca o nebunie ca asta, va fi omorit, ca-l va impiedica sa faca o asemenea prostie.
Insa daca Apostol a hotarit asa, nimeni nui mai putea sta in cale.

Se trezise la unu dupa miezul noptii. Auzise de undeva ca vor ataca rusii, insa dupa ce intrebase pe cineva
s-a convins ca nu poate fi adevarat. Chiar faptul ca rusii au atacat a fost si scaparea lui de nu fugi la inamic.
El ajunse in spital pentru cinci luni de zile, viata lui atirna pe un fir de par, apoi se refacuse.

In acest timp, si-a primit medalia si a fost ingrijit de Petrea, un soldat credincios. Dupa ce a fost vindecat, a
fost trimis in munitii, acolo trebuia sa slujeasca acum. Cu toate ca era destul de slabit, a plecat la drum.
Intrind in odaie sa, a observat o curatenie stralucita, o atentie si o acuratete nemaipomenita. Totul stralucea.
In colt, statea fata gazdei, Ilona. De mai demult el a vazut-o si a observat cum a fost masurat din cap pina in
picioare. Insa nu-si permitea nici sa se uite la ea, cum avea deja logodnica, pe care o iubea nespus de mult.
Umblind prin sat, a incercat sa se spovedeasca unui preot, insa acesta nu la primit cu bravtele deschise si
intr-un tirziu a plecat la Klapka, la tovarasii lui de alta data. Le-a povestit totul detaliat si dupa asta se
simtea foarte obosit, calul pe care i la imprumutat doctorul intilnit in drum parea foarte obosit. Ajuns acasa
a fost intimpinat de Ilona, careia ia raspuns cu brutalitate. Cind s-a culcat isi simtea capul tot mai greu, il
navalise boala. Medicul deja venise si astfel a stat sub ingrijirea Ilonei si a lui Petre doausprezece zile, pina
medicul a capatat un concediu acasa pentru bolnav. Vestea ca va pleca acasa nu l-a prea bucurat, insa cind
si-a amintit ca are o iubita si ca nu s-a gindit cam mult timp la ea, din indignare catre fiica groparului si-a
luat bagajele facute de Petre si a plecat la gara. Luindu-si ramas bun de la Ilona, aceea avea fata palida, ii
parea rau.

Ajuns acasa, a fost intilnit de mama sa si de servioarea lor. A fost asezat la masa, dupa care s-a culcat in
camera lui. A doua zi trebuia sa se duca numaidecit la Marta, logodnica lui, sa-i cada la picioare si sa-i
ceara scuze. Nici nu se apuca sa plece si ea deja era aici, venise cu vizitiul, care o astepta la poarta. Discutia
nu a fost reciproc interesanta, ea chiar a vorbit impreuna cu vizitiul sau in limba ervreiasca, ceea ce nu i-a
placut prea mult. La despartire, ea i-a transims un sarut, pe care l-a acceptat insa nu cu multa atentie.

In dimineata urmatoare a scris o scrioase domnului Domsa, in care si-a lasat si inelul de logodna, in semn
ca n-o mai iubeste pe Marta. Ca raspuns, Domsa, un om respectabil a venit acasa la el, i-a cerut explicatii si
a intels ca n-o mai iubeste, insa considera ca i-a dezonorat fata. Ajuns acasa a analizat situatia impreuna cu
fata sa, ce avea sa zica satul. Pentru aceasta a nascocit ca el s-a suparat ca a vorbit o alta limba inafara de
romana. Urmatoarele trei zile plouase, el statea in cerdac.

Dupa o vizita a vzinului cu care fusese prieten, s-a certat si acesta a plecat cu buza umflata. Mai tirziu insa
Apostol Bologa a inteles iubirea lui Dumnezeu, a si simtit-o. Aceasta la determinat sa se schimbe. A stfel s-
a impacat si cu vecinul sau, dar si a fost acasa la Marta, cerindu-i iertare. Ea in inceput a plinge si a spus ca
doar ea este de vina. Cu trei zile inainte de expirarea concediului a fost telefonat si anuntat sa se prezinte de
urgenta la serviciu. Aceasta nu i-a complicat lucrurile.

La gara a fost petrecut de mama sa, care i-a amintit ca e saptamina patimilor si sa nu uite de Dumnezeu, si
intilnit de Ilona. Cind a vazut-o a rosit. Fata astepta pe el, dar sub pretextul ca astepta pe tatal sau sa vie de
la piata.

Apostol si-a reinceput viata fericita, alaturi de Dumnezeu si dragostea lui, Ilona. Primul sarut a avut loc
cind ea a plecat, dar el a strins-o de talie. De atunci fata devenise rusinoasa si chiar se ascundea de el, chier
ea i-a spius ca se teme de el.
Un pic mai tirziu era deja deranjat de faptul ca Petre vorbeste cu ea, gelozia il apasa. Intr-o zi, insa tatal
fetei ii spuse ca pleaca si are sa vie mai tirziu, peste citeva zile. El se bucurase ca va ramine cu Ilona. In
ziua aceea ea trebuia sa treaca pe la el dupa biserica. Il macinau gindurile ca poate nu are sa vina. Intr-un
tirziu fata veni. El o saruta si ea nu se putu abtine si a ramas la el in brate. Dimineata el aera foarte fericit,
unii spuneau ca el deja s-a indragostit in fata groparului si ca nu are gusturi rele.

A fost odata la preotul satului si acesta i-a spus ca in viata e importanta doar fericirea si ca are sa faca ce ii
spune sufletul. Indata dupa aceasta el s-a dus la locuinta groparului sa o ceara de nevasta pe Ilona. Tatal ei a
accenptat insa nu deodata. In sfirsit cei doi au mers la parintele satului care le-a dat binecuvintarea. Cei doi
indragostiti traiau deja impreuna. La venirea prietenilor nu se prea credea ca ei sunt iubiti.

Intr-o seara, stind in camera cei doi, au auzit o masina care s-a oprit la poarta. Imediat Apostol a iesit afara
si a vazut un soldat...care era trimis pentru a tremite o scrisoare, el astepta raspuns. Chiar daca nui prea
placuse soldatul oricum i se parea cunoscut. In scrisoare era scris ca trebuie urgent sa se prezinte domniei
sale. Asa si a facut, dar mai intii si-a luat ramas bun de la sotia sa, care parca simtea ca se duce pe ceva
timp si a inceput a plinge, el insa a spus ca e un nimic, indata va veni. Insa realitatea era altfel, era chemat
pentru lucruri destul de serioase.

La regiment era chemat pentru inlocuirea judecatorului general, care urma sa decida soarta a 12 romani.
Cind auzit asta, el nu mai stia ce sa faca, i se oferea o casa, in care se spune ca va trai cu viitoare sotie.
Deodata dupa finisarea discutiei, el plecase acasa sa o vada pe Ilona, insa nu-si recunostea adevaratul
motiv. Dupa ce o vazuse o sarutase aprins si ii spuse ca va veni numaidecit dupa ea. Pe drum inapoi, au
inceput confuziile cam unde se afla, de fapt el atunci dezerta la inamic. A fost prins si dus la comisariat,
chestiile erau foarte simple, procedurile rapide. El din comandant se transformase in dezertir asupra caruia
tintuiau priviri daunatoare. Cu chiu si vai, i s-a permis Ilonei sa-i dea harna, insa de aceasta nu stia
comandantul. In sfirsit multi erau deacord sa-l scoata din incurcatura, doar ca el se impotrivea, insa
momentele de aparare si dorinta de viata varia foarte des. A fost acuzat pentru dezertare la inamic si
spinzurat. Pe drumul parcurs la spinzuratoare nu-si recunostea numele, era in criza psihologica totala.

A murit atirnat de o funie.