Observații asupra limbii romanului „Nicoară Potcoavă”

Concluzia în ceea ce îi privește pe Creangă și Caragiale

Atât Creangă cât și Sadoveanu în ceea ce privește relatarea directă cu personajele lor.Între
felul în care vorbesc ei înșiși despre oamenii ale căror fapte le înfățișează și felul cum vorbesc
aceștia nu există nici o deosebire esențială. Există o adevarată solidaritate între ei toți, fară
deosebire, bazată pe conținutul popular al operei, care, la randul lui, izvorăște din concepția
scriitorului despre viață și implicit despre arta literară. Aceasta este o trăsătură
caracteristică foarte importantă a creației lui Sadoveanu1.

„Povestirea istorică” Nicoară Potcoavă reprezintă,fara indoiala, o culme a artei

literare,considerata astfel nu numai in cadrul creatiei personale a scriitorului, ci si, in acela al
intregii literaturi romanesti. In niciuna din numeroasele sale opere, Sadoveanu nu a realizat o
îmbinare mai desăvârsita a unui continut epico-eroic,bogat in aspecte aproape legendare cu
mijloacele de exprimare atat de corspunzatoare, i toate privintele, atmosferei generale de
evocare a unui trecut indepartat in timp si totusi foarte actual in viziunea poetica a autorului.

Măiestria stilistică se reduce,in find, la utilizarea materialului lingvistic acelasi pentru intreaga
colectivitate a vorbitorilor unei limbi,in conformitate delina cu natura evenimentelor si
personajelor care alcatuiesc continutul operei literare.

Cel mai caracteristic fapt de limbă din aceasta capodopera a literaturii noastre este rara
folosire a perfectului simplu inlocuit de obicei prin perfectul compus sau, mult ma rar, prin
prezentul asa zis istoric.

In ceea ce priveste prezentul avantajul pe care il are el fata de perfectul simplu consta in
apropierea actiunii respectiv de momentul lecturii : cititorul are impresia ca asista la
evenimentele povestite, ca vede sau aude ceea ce se intampla sau se spune.

Mult mai complexa si mai variata este intrebuintarea perfectului compus.Aceasta forma
verbala apare in vorbirea personajelor,cand se refera la actiuni savarsite in trecut de catre ele
insesi sau de catre altii da in stransa legatura cu ele.

Marele povestitor s a lasat stapanit la inceputul carierei sale literare de traditia secolului al
XIX-lea cand perfectul simplu mai era inca viu in unele regiuni unde a disparut dupa aceea.

In aceasta opera, verbul, este incontestabil cuvantul cel mai important dupa substantiv, cel
mai frecvent. Aparitia lui ajuta la impresia creatiei de miscare,de actiune,da pvestirii,
dramatism.Folosirea cu talent a formelor verbale este, hotaratoare pentru realiarea maiestriei
artistice iar Sadoveanu este un mester din acest punct de vedere.

Alta forma verbala care ofera prilej de discutie este viitorul. Acest timp al indicativului
cunoste mai multe aspecte morfologice cu valori stilistice diferite de la unul la altul.

1
Si,evident a lui Creangă, care, așa cum am spus, nu surpride,dată fiind întreaga sa formație ca om și ca scriitor.
Aici intervin si deosebiri regionale, in sensul ca formele familiare si populare nu sunt identice
in toate graiurile limbii noastre. Astfel lui o să fac muntenesc ii corespund am să fac
moldovenesc.

In Nicoara Potcoava apar numai aspectele moldovenesti si bineinteles cele „literare”( voi
face,vei face).Sadoveanu neglijează intentionat deosebirile dintre aspectele „populare” si cele
„literare” ale viitorului.

Si Creanga,intrebuinteaza adesea pe voi face chiar atunc cand pune sa vorbeasca pe mama lui
sau alt personaj fara stiinta de carte.