Valorificarea energiei osmotice cauzatǎ de

gradientul de salinitate al mǎrilor

Student: Fǎtǎşan Adrian

Introducere
1
 Nevoia de noi surse regenerabile de energie nu a fost niciodatǎ mai mare ca astǎzi,
acest fapt conducând la o serie de alternative. Una dintre aceste alternative este energie
osmoticǎ. În procesul osmotic douǎ soluţii cu o salinitate diferitǎ sunt separate de o
membranǎ semipermeabilǎ. Aceastǎ membranǎ permite doar moleculelor mici, de apǎ sǎ
treacǎ, în timp ce sarea este
reţinutǎ. În încercarea de a
ajunge la o salinitate egalǎ
între cele douǎ soluţii,
moleculele de apǎ din
soluţia mai puţin
concentratǎ trec prin
membranǎ la soluţia cu
concentraţie ridicatǎ, astfel
se creeazǎ o presiune.
Aceastǎ presiune poate sǎ
punǎ în funcţiune o turbinǎ,
care la rândul ei sǎ producǎ energie electricǎ.
Centralele osmotice pot fi amplasate aproape în orice estuar, care reprezintǎ o sursǎ
inepuizabilǎ de energie, iar captarea acesteia este posibilǎ farǎ a produce efecte dǎunǎtoare
mediului înconjurǎtor.

Procesul osmotic

Energia osmoticǎ se bazeazǎ pe efectul de omozǎ natural. Natura, prin legile ei

încearcǎ sǎ facǎ lucrurile egale. Un bun exemplu sunt temperaturile. Dacǎ punem în contact
douǎ obiecte cu temperaturi diferite, întotdeauna acela cu temperatura mai mare va ceda
cǎldurǎ celuilalt pânǎ când cele douǎ corpuri vor avea avea aceiaşi temperaturǎ. Asemenea
este şi procesul de osmozǎ. Dacǎ avem douǎ soluţii cu salinitate diferitǎ, de exemplu apǎ
dulce si apǎ sǎratǎ, soluţiile au tendinţa de a se amesteca pânǎ când va rezulta o soluţie
omogenǎ, cu aceaiaşi salinitate în tot volumul ei. Din acest proces osmotic se poate extrage
energie, însǎ pentru asta trebuie sǎ se controleze procesul. Pentru a face acest lucru cele douǎ
soluţii trebuie separate de o membranǎ semipermeabilǎ. Acesta este un filtru organic ce
permite trecerea doar anumitor molecule prin el. Selecţia se face pe baza dimensiunilor

2
moleculelor, în acest fel doar moleculele mici, cum ar fi cele de apǎ, oxigen, dioxid de carbon
etc. pot trece, iar cele mari ca zaharoza, amoniu şi proteine nu pot trece.
Procesul osmotic se poate realiza în douǎ moduri:
a) În primul exemplu avem container
simplu cu douǎ secţiuni separate de o membranǎ
semipermeabilǎ. În partea stângǎ avem apǎ dulce,
iar în cea dreaptǎ apǎ sǎratǎ. Apa va începe apoi
să curgă din partea stânga în dreapta până când
salinitatea este aceeaşi în ambele soluţii (ceea ce
nu se va întâmpla, deoarece avem apă proaspătă în
partea stângǎ) sau până când presiunea apei sǎrate
este mai mare decât presiunea creată de fluxul
osmotic.

b) Problema cu configurarea din ex # 1 este că procesul se va opri în cele din

urmă. Pentru a face un sistem cu mişcarea constantă avem nevoie de un flux constant de apa
sǎratǎ şi apă dulce. Avem astfel ex # 2. Aici atât în partea stângǎ cât şi în partea dreaptǎ avem
un aport continuu de apǎ dulce respectiv apǎ sǎratǎ, ceea ce dǎ continuitate procesului. În
colţul din dreapta sus avem în plus
o turbină care este pusǎ în mişcare
de presiunea osmoticǎ. În acest fel
putem obţine energie electricǎ din
proces atâta timp cât vom alimenta
instalaţia atât cu apǎ dulce cât şi cu
apǎ sǎratǎ. Potenţialul teoretic de
energie osmoticǎ este destul de

mare. O diferenţǎ de salinitate de 3%

corespunde cu energia potenţialǎ a unei
cascade de 250 de metri.

Osmoza inversǎ: reprezintǎ o metodǎ de

filtrare de lichid, care înlaturǎ multe tipuri
3
de la molecule atomice mari la molecule mai mici, prin forţarea lichidului la presiune înaltǎ
printr-o membranǎ cu pori (gǎuri) doar suficient de mare pentru a permite moleculelor mici
sa treaca prin ea.
Datoritǎ presiunii înalte aplicate apei brute la intrare, moleculele de apǎ trec printr-o
membranǎ semipermeabilǎ dintr-o soluţie puternic concentratǎ într-o soluţie mai puţin
concntratǎ. Sǎrurile, metalele grele, compuşii organici şi micro-organismele dizolvate în apǎ
nu sunt capabile sǎ penetreze prin membranǎ şi sunt drenate ca şi concentrat.
Acesta e cea mai frecventǎ metodǎ utilizatǎ în purificare apei potabile din apǎ de
mare, de a scoate sarea şi alte substanţe din moleculele de apǎ. Cu toate acestea, procesul de
osmozǎ inversǎ e, de asemenea, utilizat pentru filtrarea multor alte tipuri de lichide.
Tehnologia osmozei inverse permite înlǎturarea a 80-99.7% din toate sǎrurile
dizolvate, depinzând de compoziţia apei, tipul de membranǎ folosit şi de schema constructivǎ
a echipamentului.
Membrana osmotică
se consideră semipermeabilă
deoarece microorificiile pe
care le are sunt cu un
diametru foarte mic (aprox.
0,0001 microni). Ca urmare,
prin osmoză inversă se
blochează trecerea tuturor
impurităţilor cu dimensiuni
mai mari decât
microorificiile membranei
osmotice, deci obţinem performanţe superioare oricărui alt procedeu de filtrare clasică.
Membranele folosite pentru osmoza inversă au un strat de barieră dens unde de
realizează cele mai multe separări. Acest proces necesită o mare presiune exercitată în zona
membranei de concentraţie mare, de obicei 2-17 bar pentru apa dulce şi sălcie, şi 40-70 bar
pentru apa de mare, care are aprox. 24 bar presiune osmotică naturală care trebuie învinsă.

4
 Cu ajutorul acestui proces putem filtra elemente chimice nedorite (Fier, Sodiu,
Potasiu, Mercur, Zinc,
Calciu, Magneziu, Siliciu,
Clor, etc.), compuşi chimici
organici şi anorganici
(hidrocarburi, ierbicide,
pesticide, cloruri, sulfaţi,
nitriţi, azotaţi, etc.) şi
impurităţi biologice de
tipul virusurilor, bacteriilor
şi chisturilor.

Centrale osmotice
Principiul de funcţionare al acestora este acela de a folosi diferenţa de presiune, care
apare în momentul în care moleculele de apǎ din apa dulce trec, fǎrǎ a primi energie din
exterior, prin membrana semipermeabilǎ în apa cu salinitate ridicatǎ, pentru a pune în
funcţiune o turbina şi de a produce energie electricǎ.
Douǎ moduri diferite de funcţionare a centralelor osmotice:
Acest tip de centralǎ
foloseşte suprapresiunea pentru
a pune în funcţiune generatorul.
Apa dulce întrǎ în sistem şi
trece prin membranǎ în camera
de presiune, unde este
amestecatǎ cu apa sǎratǎ.
Presiunea creşte şi forţa apei pune în mişcare de rotaţie turbina. Este important ca salinitatea
din camera de presiune sa nu devinǎ prea scǎzutǎ, pentru cǎ atunci efectul osmotic nu va mai
fi eficient. De aceea, în camera de presiune trebuie introdusǎ apǎ sǎratǎ.
Astfel de centrale pot fi folosite în locurile în care un râu, fluviu de varsǎ în mare.
Imaginea alǎturatǎ reprezintǎ un
covertor de tip SHEOPP, care este o
plantǎ subarin hidroelectricǎ ancoratǎ pe
fundul mǎrii. Aceasta foloseşte energia

5
potenţialǎ a apei pentru a pune în funcţiune turbina şi a genera curent electric. Dupǎ cum se
observǎ în imagine, apa dulce este adusǎ, printr-o conductǎ de la gura de vǎrsare a unu râu la
turbinǎ, iar apoi cu ajutorul efectului osmotic este evacuatǎ în mare.
Eficienţa maximǎ a acestui sistem este atinsǎ la o adâncime de 110 metri.
Problema care apare în cazul celor douǎ tipuri de centrale este cǎ apa dulce este plinǎ
de impuritǎţi, care se depun pe membranǎ si reduc astfel efectul osmozei, fapt ce implicǎ o
precurǎţire a apei înainte de a intra în instalaţie.

Membranele osmotice
Utilizǎrile membranelor semipermeabile a crescut foarte mult
în ultimii ani. Pentru o perioadǎ destul de îndelungatǎ aceste
membrane au fost folosite pentru a creea haine impermeabile,
cum ar fi Gore-Tex, dar acum utilizrea lor s-a ramificat într-o
gamǎ destul de largǎ în noi domenii. Medicina foloseşte aceste
tipuri de membrane deoarece are aceleaşi caracteristici ca şi
peretele celulei umane. Prin urmare membranele semipermeabile pot fi utilizate în producţia
de organe artificiale. Un alt domeniu în care pot fi utilizate aceste membrane este producerea
de scutece de unicǎ folosinţǎ.
Membranele constau dintr-un strat subţire de material polimeric suprapuse pe un
suport. Materialul are grosimea de maxim un micrometru. Membrana trebuie sǎ aibǎ o
permeabilitate foarte bunǎ a moleculelor de apǎ si un grad de impermeabilitate ridicat pentru
a putea reţine toate moleculele dizolvate, astfel încât procesul osmotic sǎ fie cât mai eficient.
De obicei, durata de viaţǎ a membranelor este cuprinsǎ între 3 şi 5 ani.
Existǎ douǎ grupuri majore de materiale polimerice care au calitǎţile necesare şi
îndeplinesc cerinţele pentru procesul de osmozǎ şi osmozǎ inversǎ. Acestea sunt acetat de
celulozǎ (CAB) şi poliamidǎ compozitǎ (CPA). În funcţie de materialul ales se pot obţine o
performanţe diferite.
Prima centralǎ osmoticǎ prototip din lume
În anii 1970 Leob Sidney a inventat o membranǎ pentru desalinizarea apei de mare şi
a descoperit posibilitatea generǎrii energiei osmotice. Statkraft împerunǎ cu SINTEF a
demarat în 1997 un studiu de fezabilitate asupra puterii osmotice, punând astfel bazele unei
noi modalitǎţi de exploatare surselor de energie regenerabile. De-a lungul anilor, Statkraft
împreunǎ cu alte câteva companii internaţionale a îmbunǎtǎţit substanţial procesele de creare

6
a membranelor osmotice. În 2003 compania norvegianǎ a brevetat prima membranǎ osmoticǎ
şi au deschis un centru de cercetare la Sunndalsora.
Statkraft a inaugurat prima centralǎ osmoticǎ prototip în noiembrie 2000, lângǎ Oslo,
la Tofte. Principalul obiectiv a fost de a verifica fezabilitatea membranei concepute si de a
pune în valoare
impactul minim
asupra mediului.
Prototipul a fost
folosit pentru
testare,
îmbunǎtǎţirea şi
optimizarea
sistemului si
scǎderea
costurilor.
Centrala
este amplasatǎ
lângǎ un estuar, pentru simplu fapt cǎ avem nevoie atât de apǎ dulce, provenitǎ de la râu, cât
şi de apǎ sǎratǎ, provenitǎ din mare.

Centrala de la Statkaft foloseşte o membrană poliimidică şi este capabilă să producă

1W / m² de membrană. Această putere se obţine la 10 l pe secundă de apă care curge prin
membrană la o presiune de 10 bar. Atât creşterea presiunii, precum şi debitul de apă ar
permite să crească puterea obţinută.
Această uzină produce doar 2-4KW. Provocarea este eficientizarea procesului, astfel
încât un metru pătrat de membrană să producă 5KW, de la 1KW în prezent. Statkraft a arătat
că pentru alimentarea cu energie a 30.000 de locuinţe este necesară o uzină osmotică de
mărimea unui teren de fotbal şi o membrană de 5 milioane de metri pătraţi.
Odată ce problema membranei este rezolvată, Statkraft crede că procedeul osmozei ar putea
produce 1.500-1.600 TWh anual, adică jumătate din consumul total la nivelul Uniunii
Europene.

7
 Concluzii
• Energia osmoticǎ va avea un rol important în mixul de energii regenerabile al
viitorului.
• Are un impact estetic minim asupra mediului
• Prin producerea de energie electricǎ nu produce gaze de serǎ sau orice alt tip de
poluare,
• Energia osmoticǎ, spre deosebire de cea solarǎ sau cea eolianǎ, produce un volum
de electricitate previzibil şi stabil, oricare ar fi starea vremii,
• În câţiva ani va deveni competitivǎ

Bibliografie

• http://exergy.se/goran/cng/alten/proj/98/osmotic/

• http://www.statkraft.com/Images/Osmotic%20Nov%202009%20ENG_tcm9-
11474.pdf

• wikipedia.com

• http://www.stiridebine.ro/prima-uzina-electrica-osmotica-din-lume
8
• http://www.osmoticpower.com/engineering-process.html

• http://www.osmonics.com/

• http://www.membranes.com/