Capitolul I: Prezentarea stadardelor ce reglementeaza recunoaşterea veniturilor din

activităţi curente şi a contractelor de construcţii

I.1 Noţiuni generale privind veniturile curente ale întreprinderii şi contractele de

construcţii

Practicile contabile din românia arată că veniturile sunt definite drept majorări ale
beneficiilor economice în timpul exerciţiului financiar,în urma intrărilor sau măririi valorii
activelor, sau descreşteri ale obligaţiilor, care se concretizează în creşteri ale capitalurilor
proprii, altele decât cele obţinute din contribuţii ale acţionarilor. Veniturile includ atât venituri
din activitatea curentă cât şi câştiguri. Noţiunea de venituri din activitatea curentă se referă la
acele venituri care apar în timpul desfăşurării de către o întreprindere a activităţii sale curente,
termenul fiind regăsit şi sub alte denumiri ce includ vânzări, onorarii, dobânzi,dividende,
redevenţe.

O primă importanţă în contabilizarea veniturilor din activitaţi curente o reprezintă

determinarea momentului la care trebuie recunoscut un astfel de venit. Venitul din activităţile
curente este recunoscut atunci când există posibilitatea ca întreprinderii îi vor reveni în viitor
anumite beneficii economice şi când aceste beneficii pot fi evaluate în mod credibil.

Câstigurile au o definiţie similara cu ceea a veniturilor însa se deosebesc de veniturile din

activitaţi curente atât prin modul de raportare ,cât şi prin faptul că un câstig poate fi şi de
natură extraordinară.
Veniturile din activitatea curentă a întreprinderii sunt acele venituri care pot fi
generate de către o societate atunci când desfasoară una din urmatoarele activităti: Vânzarea
bunurilor; Prestarea serviciilor; şi Utilizarea de către alţii a activelor întreprinderii,
producătoare de dobânzi, redevenţe sau dividende
Bunurile a căror vânzare generează venituri curente sunt acele bunuri produse în
întreprindere în scopul vânzării, care pot fi de natura semifabricatelor, produselor finite,
produselor reziduale, animale crescute pentru a fi valorificate, ambalaje de producţie sau
active imoblizate necorporale sau corporale a căror producţie face obiectul de activitate al
întreprinderii.
Pot exista şi bunuri cumpărate de întreprindere în scopul revânzării , acestea pot fi de
natura: activelor curente materiale de exemplu mărfuri ,animale cumpărate în scopul
revânzării, ambalajele de circulaţie; investiţii financiare pe termen scurt deţinute în scopul

1
vânzării ; active imobilizate ca: terenuri, construcţii, programe informatice, alte imobilizări
corporale deţinute pentru a fi valorificate.
Cea de a doua categorie care poate produce venituri curente şi anume prestarea
serviciilor implică executarea de către întreprindere a unei sarcini sarcini stabilite printr-un
contrat pe parcursul unei perioade de timp. Serviciile pot fi prestate pe parcursul unei singure
perioade sau de-a lungul mai multor perioade, unele contracte fiind aferente contractelor de
construcţii.
Veniturile curente generate de alte persoane care utilizează activele întreprinderii pot
lua forma de: dobânzi, redevenţe, sau dividende. Aceste categorii de venituri sunt recunoscute
în contul de profit şi pierdere şi sunt împărţite după cum urmează:
a) Venituri financiare dintre care:
• Dobânzi
• Dividende
b) Venituri din exploatare , aferente cedării spre folosire terţilor a unor active imobilizate
Folosirea unor active cu caracter necorporal generază redevenţe pe cand folosirea unor
imobilzări corporale generează chirii.
Reglementările contabile din romania impuse de standardul IAS 18 “Venituri din
activitaţi curente” dau urmatoarea definiţie pentru venitul din activitaţi curente :”Venitul din
activităţi curente este fluxul de beneficii economice din activităţile desfăşurate în mod normal
de întreprindere ”.
Datorită faptului că există societăţi care prestează servicii de construcţii ,care se întind
pe mai multe perioade contabile, determinarea veniturilor ce revin unui anumit exerciţiu este
mai dificilă de aceea şi în reglementarile contabile din ţara noastră este folosit standardul
internaţional de contabilitate numărul 11“Contracte de construcţii”.
Problema primară a contractelor de construcţii o reprezintă alocarea venitului
contractual şi a costurilor contractuale în acele perioade. De aceea corelaţia între IAS 11 şi
IAS 18 poate intră în contradicţie cu principiul prudenţei.
Practicile contabile aplicate la nivelul ţării noastre susţin că standardul IAS 11 se
aplică atât contractelor pe termen scurt dar şi celor pe termen lung. Pentru contractele pe
termen scurt se va folosi metodă contabilizării contractului finalizat deoarece atât veniturile
cât şi cheltuielile revin aceluiaşi exerctiu financiar. Contractele pe termen lung sunt
contabilizate conform procedeului de avansare a lucrărilor sau metoda cost la cost.

2
 Contactul de construcţie este reprezentat de orice contract negociat ce presupune
construirea unui activ sau a unui grup de active care se află într-o relaţie strânsă în ceeea ce
priveşte proiectarea, tehnologiile de fabricaţie şi funcţia sau utilizarea sa finală.
Aceste contracte se pot imparţi in două categorii şi anume contracte cu preţ fix sau
contracte cu cost plus.
Contractul cu preţ fix este un contract de construcţie în care antreprenorul este de
acord cu un preţ contractual fix sau cu o rată fixă pe unitatea de produs finit, contract care
poate cuprinde clauze de crestere a preţului. Aceste contracte au drept caracteristică aceea că
în general preţul nu este supus modificărilor datorită costurilor înregistrate de antreprenor,
acesta convenind asupra preţurilor contractuale fixe sau a unor rate fixe.
Se pot întalni două categorii de contracte cost plus:
1. Contractul cost-plus fără onorariu în care antreprenorul este plătit pentru
cheltuielile efectuate,fără existenta unui onorariu precizat. Se adaugă totuşi un procent
calculat pe baza acestor cheltuieli.
2. Contractul cost-plus onorariu fix, în care antreprenorul este plătit pentru
cheltuieli plus un onorariu. În cadrul unui contract tip cost, preţul contractual este
determinat de suma cheltuielilor rambursabile şi un onorariu, onorariu ce reprezintă marja
de profit care va fi caştigată pentru contractul respectiv.
Există mai multe variante posibile ale contractelor care se bazează pe arnjamente cost-
plus-onorariu. Dintre acestea enumerăm următoarele:
• Cost-plus-onorariu fix, caz in care onorariul este o sumă monetară fixă;
• Cost-plus-primă, caz in care i se acordă antreprenorului o plată stimulativă pentru
finalizarea la termen a contractului sau pentru respectarea bugetului,
• Cost-plus-onorariu procentual, caz in care la ultima plată a antreprenorului se adaugă
un bonus valabil pe baza unor criterii prestabilite.
• Contract-plus cu onorariu maxim agreat reprezentând un contract cu onorariu fix dar si
cu trăsături ale contractelor cost-plus.
Aceste din urmă contracte pot fi reprezentate sub forma unor contracte mixte sau
combinate între contractul cu preţ fix şi contractul cu cost plus, existând şi posibilitatea
contractului plus cu un preţ maxim agreat, neacceptând depăşirea unor limite maxime
precizate referitor la suma totală a devizului pentru lucrare.

I.2 Reglementările contabile privind IAS 11

3
Reglementări contabile privind contractele de construcţii
Contractul de construcţii reprezintă acel contract care presupune construirea unui activ sau a
unui grup de active.
Acest contract poate avea mai multe forme de prezentare:
• Contract cu preţ fix , şi
• Contract de construcţii in regie
Din acest motiv reglementările contabile prevăd mai multe metode de contabilizare a
veniturilor si costurilor contractelor de construcţii
• metoda procentajului avansarii lucrarilor
• metoda terminării lucrarilor
Metoda procentajului avansării lucrărilor presupune că veniturile şi cheltuielile
aferente contractului să fie înregistrate în momentul derulării lucrărilor în timp a contractului.
Veniturile ce aparţin contractelor de construcţii sunt formate din:
• valoarea iniţiala a contractului de construcţii
• modificarile intervenite pe parcursul desfăşurării contractului sau condiţiilor
contractuale.
Cheltuielile unui contract de construcţii cuprind următoarele elemente :
• cheltuielile directe ale contractului
• cheltuielile ce sunt facturate pe măsura ce ele apar in timpul desfăşurării contractului.
Veniturile sunt evaluate la valoarea justă . Evaluarea acestora depinde de modul în
care se desfăşoară contractul şi de estimările realizate. Dacă există estimări în evaluarea
contractelor de construcţii atunci acestea trebuie permanent revizuite pe măsura derulării lor.
Cheltuielile directe aferente unui contract de construcţii cuprind următoarele elemente
: valoarea materiilor prime şi a materialelor consumabile, cheltuielile de montare şi punere în
funcţiune a utilajelor , amortizarea imobilizărilor , cheltuieli aferente finisării şi alte cheltulieli
directe.
Cheltuielile indirecte ce pot fi atribuibile unui contract de construcţii pot include :
cheltuieli cu asigurările , cheltuieli privind proiectarea şi asistentă tehnică , cheltuieli generale
de construcţie şi alte cheltuieli indirecte(cu salariile muncitorilor cu asigurările acestora etc).
Metoda procentajului avansării presupune repartizarea veniturilor şi cheltuielilor
contractului în funcţie de gradul de avansare al lucrărilor în cursul unui exerciţiu financiar.
Determinarea gradului de avansare al lucrărilor poate fi determinată prin două procedee:
• ponderea cheltuielilor rezultate în total cheltuieli contractuale previzionate
• gradul fizic de terminare al lucrărilor
4
 Metoda terminării lucrărilor presupune ca pe masura avansării lucăarilor să se
înregistreze cheltuielile aferente contractului iar veniturile să fie înregistrate în momentul
finalizării contractului.
Contractele de construcţii cu preţ fix au în vedere respectarea următoarelor condiţii :
• veniturile totale aferente contractului sunt evaluate credibil
• exista probabilitatea ca executantul să obţina beneficii economice viitoare
• cheltuielile aferente contractului şi gradul de avansare sunt estimate cu precizie
• cheltuielile indirecte alocabile trebuie să fie identificate în mod clar
Principalele condiţii pentru contractele în regie sunt:
• posibilitatea ca cel ce execută lucrările să obţină beneficii economice viitoare
• exista posibiliatatea de a identifica clar cheltuielile aferente contractului.
Aspecte ale contractelor de construcţii:
Un contract de construcţii va fi considerat ca un contract separat de costrucţii dacă respectă
prezintă caracteristicile următoare:
• au fost prezentate oferte separate pe fiecare activ
• ficare activ a fost supus unor negocieri separate şi atât beneficiarul contractului
cât şi antreprenorul au avut ocazia de a respinge sau de a accepta oferta primită
pentru fiecare activ în parte atât costurile cât şi veniturile pot fi determinate pe
fiecare element de activ în parte.
Un grup de contracte sau un contract care se referă la mai multi beneficiari poate fi tratat ca
un contract singular dacă se indeplinesc condiţiile:
• grupul de contracte este negociat într-un singur moment
• contractele sunt atât de legate între ele astfel încât toate reprezintă parte a unui proiect
mai mare
• contractele se desfasoară simultan.
Pot exista cazuri în care beneficiarul doreşte construirea unui activ conex contractului ,
atunci contractul care prevede construirea activului conex va fi tratat ca un contract separat el
trebuind să îndeplinească caracteristicile următoare :
• activul diferă foarte mult faţa de contractul iniţial ca proiectare , tehnologii de
fabricaţie, funcţionare sau utilizare.
• preţul activului negociat este diferit faţa de preţul iniţial al contractului.

I.3 Prezentarea reglementărilor contabile ce privesc standardul IAS 18

5
Prestările de servicii
Atunci când rezultatul unei tranzacţii care implică prestarea unor servicii poate fi
estimat în mod rezonabil, venitul asociat tranzacţiei trebuie să fie recunoscut în măsura în care
prestarea a avut loc până la data bilanţului. Rezultatul unei tranzacţii poate fi estimat în mod
rezonabil, atunci când următoarele condiţii sunt îndeplinite simultan.
a) suma veniturilor poate fi estimată cu în mod rezonabil
b) este probabil ca beneficiile economice asociate tranzacţiei să fie generate de societate
c) stadiul de execuţie a contractului la data de închidere a bilanţului poate fi evaluat în
mod credibil
d) costurile apărute pe parcursul contractului şi costurile de finalizare a contractului pot fi
evaluate în mod rezonabil
Comparând condiţiile de recunoaştere a veniturilor din prestarea serviciilor cu cele din
vânzarea bunurilor putem observa ca aceste caracteristici sunt aproape identice dar exista si
diferenţe legate de natura venitului:
- pentru veniturile din vânzarea bunurilor este important transferul riscurilor şi al
beneficiilor semnificative, precum şi transferul controlului bunului
- pentru veniturile din prestarea serviciilor se adaugă estimarea rezonabilă a stadiului
de execuţie a contractului.
Recunoaşterea veniturilor, pe măsura execuţiei contractului, este denumită în mod
curent ”metoda procentului de executie”. Pe baza acesteia veniturile sunt recunoscute în
perioadele contabile în care sunt prestate serviciile. Recunoaştere veniturilor pe această bază
oferă informaţii utile referitoare la durata activităţii de prestare a serviciilor şi la rezultatele
acesteia pe parcursul unei perioade contabile. Deasaemenea IAS 11 recomanda această
metodă de contabilizare a veniturilor prezentând contabilizarea veniturilor şi cheltuielilor
contractuale mai precis arătând afectarea corectă a veniturilor şi costurilor corespunzătoare
contractului dar şi imputarea veniturilor şi costurilor contractului exerciţiilor în cursul cărora
sunt executate lucrările de construcţii.
Standardul IAS 11 este precizat deoarece cele doua standarde fac referire la metoda
procentului de execuţie însa IAS 18 nu prezintă în acelaşi detaliu această metodă.
Astfel, conform IAS 11 , veniturile unui contract de prestări servicii trebuie să
cuprindă:
- suma iniţială a veniturilor convenite în contract
- modificările în lucrările prevăzute în contract, reclamaţiile si primele de performanţă
în măsura în care este probabil că se vor realiza şi pot fi evaluate de o manieră fiabilă

6
 Costurile contractelor cuprind conform aceluiaşi standard (IAS11) urmatoarele:
- costurile directe;
- cheltuielile generale;
- costurile care pot fi puse în sarcina clientului fiind prevazute în contract.
Cele două standarde prevăd că dacă rezultatul unui contract de construcţii poate fi
estimat de o manieră fiabilă, veniturile şi cheltuielile trebuie contalilizate după metoda
procentului de avansare.
Veniturile sunt recunoscute numai atunci când este probabil ca beneficiile economice
asociate tranzacţiei să intre în societate. Oricum, când apare o incertitudine legată de
colectarea unei sume deja inclusă în venituri , suma ce nu va putea fi colectată sau ce pare a
nu mai putea fi colectată trebuie să fie recunoscută ca o cheltuială, mai degrabă decât că o
ajustare a sumei veniturilor recunoscute iniţial.
Societatea trebuie să fie capabilă să facă estimări rezonabile , după ce a căzut de acord
împreună cu celelalte părţi ale contractului asupra drepturilor legale ale fiecărei părţi privind
serviciile de executat şi de primit de către acestea, mijloacelor de plată şi modul şi condiţiile
de decontare.
De asemenea, de obicei este necesar ca societatea să aibă un sistem intern de
previziune financiară foarte eficient. Societatea analizează şi revizuieste, când e necesar,
estimările veniturilor după modul în care evoluează execuţia contractului. Necesitatea unor
asemenea revizuiri nu înseamnă neapărat că rezultatul tranzacţiei nu poate fi estimat în mod
rezonabil.
Pentru a putea face estimări rezonabile, societatea trebuie :
a) să pornească de la termenii contractului de prestări servicii încheiat cu beneficiarii săi
b) să dispună de un sistem intern de previziune financiară eficient.
Celor două caracteristici li se pot aduce următoarele precizări:
a) Încheierea unui contract valid din punct de vedere juridic precum şi din punct de
vedere financiar reprezintă o condiţie atât pentru elaborarea unor previziuni corecte legate de
stadiul de execuţie al contractului, venituri şi costuri; cât şi pentru recunoaşterea veniturilor.
b) Existenţa unui sistem intern de previziune financiară eficient conferă un plus de
relevanţă estimărilor pe care le face o societate în privinţa veniturilor şi costurilor aferente
unui contract de prestari servicii.
Pentru estimarea veniturilor şi costurilor incluse de un contract de prestări servicii, se
recurge de regulă la aşa-numitele metode bazate pe calcule analitice, caz în care fiecare venit
şi cheltuială vor fi previzionate.

7
 Dacă societatea prestatoare de servicii a avut contracte similare în trecut, previziunea
indicatorilor este realizată prin parcurgerea următoarelor etape de analiză:
- care caracteristici ale contractului au avut cel mai mare impact asupra indicatorilor în trecut
- care aptitudini specifice întreprinderii au avut cea mai mare influenţă asupra valorilor
istorice ale indicatorilor
- dacă specificul sectorului de activitate şi aptitudinile societaţii întreprinderii pot menţine
evoluţia trecută şi in viitor
- schimbarile care ar putea avea loc în sector , în societate sau în termenii contractului de
natură să producă modificări semnificative în valorile istorice ale indicatorilor.
Stadiul de execuţie al unui contract poate fi determinat prin diverse metode. Societatea
utlizând metoda care evaluează cel mai rezonabil serviciile executate. În funcţie de natura
contractului metoda poate inclde : analiza lucrărilor prestate, serviciile executate apărute pâna
la data respectivă din costurile totale ale contractului. Numai costurile ce reflectă serviciile
prestate pâna la data respectiva sunt incluse în costurile realizate până la aceeaşi dată. Numai
costurile ce reflectă serviciile prestate sau ce urmează a fi prestate sunt incluse în costurile
totale estimate ale contractului.
În scopuri practice, atunci când serviciile sunt executate prin intermediul unui număr
nedeterminat de prestaţii pe durata unei perioade specificate de timp, veniturile sunt
recunoscute pe baza metodei liniare pe durata periodei respective, în afară de cazul în care
alte metode ar reprezenta stadiul de executie intr-o maniera mai bună. Atunci când o anumită
prestaţie este mult mai importantă decât celelalte, recunoasterea veniturilor va fi amânată până
în momentul în care prestaţia respectiva este executată.
Pentru obţinerea unei evaluări rezonabile societatea poate alege una din metodele
prevăzute de standardul IAS 18. Aceste metode sunt:
 metoda procentului de execuţie care se poate aplica pentru: analiza serviciilor
prestate, ponderea serviciilor executate în totalul serviciilor de executat sau ponderii
costurilor realizate până la o anumita dată în totalul costurilor estimate ale contractului
 metoda liniară se aplică atunci când serviciile sunt executate printr-un număr
nedeterminat de prestaţii de-a lungul unei perioade de timp. Este relativ uşor de utilizat ea
fiind folosită după ce societatea s-a asigurat că precedenta metodă nu mai poate fi folosită.
 altă metodă care este specifică situaţiei în care se identifică o prestaţie mult
mai importantă decât celelalte, veniturile fiind recunoscute doar când prestaţia a fost
executată.

8
 Conform standardului IAS 11 procedeele care ajută la utilizarea metodei procentului
de execuţie sunt urmatoarele: ponderea cheltuielilor suportate în raport cu costul total estimat;
analiza lucrărilor executate şi o măsură fizică a muncii efective prestate.
Dacă rezultatul unei tranzacţii care implică prestarea de servicii nu poate fi estimat în
mod rezonabil atunci venitul trebuie recunoscut doar în limita cheltuielilor recunoscute ca
fiind recuperabile.
În timpul stadiilor de început ale tranzacţiei se poate întâmpla ca rezultatul tranzacţiei
să nu poată fi estimat în mod credibil. Oricum, probabil că societatea va recupera costurile
realizate ale tranzacţiei. De aceea, veniturile sunt recunoscute doar corespunzător costurilor
apărute ce se aşteaptă să fie recuperabile. Având în vedere că rezultatul tranzacţiei nu poate fi
estimat în mod rezonabil, nu se recunoaste nici un fel de profit.
În cazul în care rezultatul unei tranzacţii nu poate fi estimat în mod rezonabil şi nu este
probabil ca aceste costuri apărute să fie recuperate, veniturile nu sunt recunoscute, iar
costurile sunt trecute pe cheltuieli. În momentul în care incertitudinile ce împiedicau
estimarea rezonabilă a rezultatului contractului nu mai există veniturile vor fi recunoscute
conform regulei generale de recunoaştere a veniturilor din prestarea de servicii.

I.4 Evaluarea veniturilor din activităţi curente şi recunoaşterea veniturilor contractuale,

a costurilor contractuale şi a provizioanelor
Venitul contractual este evaluat la valoarea justă a contraprestaţiei primită sau ce
poate fi primita. Evaluarea venitului contractual este afectată de multitudinea incertitudinilor
care depind de profitul evenimentelor ulterioare. Estimarile trebuie adesea revizuite , pe
masură ce noi evenimente apar şi incertitudinile sunt rezolvate. Prin urmare valoarea
veniturilor contractuale poate creşte sau descreşte de la un exercitiu financiar la altul.
Veniturile contractuale trebuie să includă următoarele elemente, în masura în care acestea sunt
probabile şi pot fi evaluate credibil:
-valoarea iniţiala a veniturilor convenite in contract
-orice modificari şi plaţi de stimulare convenite.
În prestarea contractelor de construcţii pot apărea şi revendicări. Astfel o revendicare
este o suma pe care antreprenorul caută să o colecteze de la un alt terţ drept despagubire
pentru costurile neincluse în preţul contractului. O revendicare poate apărea în urma
întarzierilor, erorilor în specificaţii sau in design şi a variaţiilor disputate în activitatea
contractuală. Evaluarea valorii venitului rezultat în urma revendicării este supus unui nivel de

9
incertitudine şi depinde de rezultatul negocierilor. De aceea revendicările sunt incluse în
venitul contractual numai atunci cand îndeplinesc urmatoarele condiţii:
- negocierile au atins un nivel avansat astfel încat este probabil ca beneficiarul
va accepta revocarea şi;
- valoarea care este probabil să fie acceptată de beneficiar poate fi masurata în
mod credibil.
Plătile de stimulare sunt sume suplimentare plătite antreprenorului în cazul în care
standardele de performanţa specificate în contract sunt atinse sau chiar depaşite. Plaţile de
stimulare sunt recunoscute ca venituri contractuale atunci cand pot fi măsurabile în mod fiabil
şi contractul se află într-un nivel destul de avansat încat se pot atinge şi chiar depaşi
standardele de performanţa stabilite.
Costurile contractuale cuprind costuri aferente unui anumit contract plus costurile ce
pot fi atribuite activităţilor de construcţie în general şi care pot fi alocate contractului
respectiv şi pe cele care conform contractului pot fi puse în sarcina clientului.
În general costurile contractuale includ toate costurile directe şi orice alte cheltuieli indirecte
ce pot fi alocate contractului respectiv. Cheltuielile directe aferente contractului cuprind:
costurile fortei de munca pe santier, inclusiv supravegherea şantierului ; costurile materialelor
folosite în constructie ; amortizarea mijloacelor tehnice şi a echipamentelor folosite la
construcţie; costurile transportării instalaţiei tehnice , a echipamentelor şi utilajelor pe
şantierul specificat în contract ; costurile proiectării şi asistenţei tehnice directe aferente
contractului; costurile estimate ale rectificării şi lucrărilor de garanţie inclusiv costurile de
asigurare.
Cheltuielile indirecte trebuie incluse în cheltuielile contractuale deoarece pot include
cheltuieli suplimentare de construcţie, cheltuieli cu prime de asigurare, cheltuieli cu
proiectarea si asistenţa tehnică, care nu privesc direct un contract anume.
Costurile care nu pot fi alocate unui contract sunt excluse din costurile unui contract de
construcţie. Astfel de costuri sunt reprezentate de costuri generale de administraţie pentru care
rambursarea nu este prevazută în contract; costurile de vanzare ; costurile de cercetare
dezvoltare pentru care rambursarea nu e prevazută în contract şi deprecierea instalaţiilor şi
echipamentelor care nu sunt folosite într-un anumit contract.
Costurile contractuale sunt costurile care sunt atribuibile unui contract de construcţii pentru
perioada cuprinsă între data de inceput şi data de sfârşit a contractului. Oricum costurile direct
aferente contractului şi cele realizate pentru obţinerea sa sunt deasemnea incluse ca parte a
costurilor contractuale daca pot fi identificate separat şi evaluate în mod rezonabil şi dacă

10
există posibilitatea obţinerii contractului. Când costurile asumate în asigurarea unui contract
sunt recunoscute ca o cheltuiala în perioada în care apar, ele nu fac parte din costurile
contractuale.
Cand rezultatul unui contract de construcţii poate fi estimat în mod credibil, costurile şi
veniturile ccontractuale vor fi recunoscute ca venituri şi respectiv cheltuieli, în functie de
stadiul de execuţie al contractului la data bilanţului. O pierdere preconizată în construcţie va fi
asimilata imediat unei cheltuieli .
Recunoaşterea veniturilor şi a cheltuielior contractuale face referire la stadiul de definitivare a
contractului. Pe baza acestei metode, venitul contractual este corelat cu costurile contractuale
suportate în atingerea fazei finale, reflectate în raportarea venitului, cheltuielior şi a profitului
care poate fi atribuit unei parţi din munca executată.
Pe baza metodei procentului de definitivare, venitul contractual este recunoscut drept venit în
contul de profit şi/sau pierdere în perioadele contabile în care este prestată munca. Costurile
contractuale sunt recunoscute drept cheltuieli în contul de profit şi/sau pierdere în perioadele
contabile în care activitatea la care ele se refera este prestata.
Atunci cand veniturile sau costurile unui contract nu pot fi estimate în mod credibil
acestea se vor înregistra după cum urmează
 veniturile sunt recunoscute doar în măsura în care costurile contractuale
suportate este posibil să fie recuperate ; iar
 costurile contractuale trebuie recunoscute drept cheltuieli in exerciţiul
financiar în care sunt generate
O pierdere aşteptată în contractul de construcţie trebuie să fie imediat recunoscută şi
ca o cheltuiala cu un posibil provizion.
Un provizion reprezintă pierderea prevazută ce trebuie recunoscută în mod automat
drept cheltuiala atunci când totalul costurilor contractuale depaşeşte totalul venitului
contractual.
O pierdere estimată pe durata derulării unui contract apare în cazul în care costurile
contractuale totale depăşesc totalul veniturilor contractuale estimate. În cazul în care o
pierdere este considerată probabilă se va înregistra întreaga valoare a pierderii estimate.
Indiferent de metoda folosită , din momentul în care, este probabil că un contract se va
solda cu o pierdere, această pierdere trebuie contabilizată sub forma unui provizion a carei
sumă trebuie să acopere întreaga pierdere probabilă. Prin urmare suma sa nu depinde de:
• demararea sau nu a lucrărilor
• starea de avansare a lucrărilor

11
• profiturile aşteptate de la alte contracte fara vreun raport cu cel in cauza

12