ISSN

1582-7852
Anul IV (X) - nr. 3 (40) - septembrie 2010 Publicaţie trimestrială

AB URBE CONDITA- DE LA TITUS LIVIUS LA IOAN BARBU

Ilie GORJAN
C artea-document a d-lui
Ioan Barbu, „Italia,
pământul de-acasă”, apărută în
Goethe şi-a pus pe lucrarea sa „Călătorie în
Italia” moto-ul „Et in Arcadia ego!” (şi eu am
fost în Arcadia!), influenţat cu certitudine de put-
2010 la prestigioasa editură ernica impresie pe
Conphys din Râmnicu Vâlcea, care i-a produs-o
poate constitui un adevărat acea călătorie. Ioan
îndreptar de suflet pentru toţi Barbu nu şi-a pus pe
cei pasionaţi de literatură şi de carte un asemenea
călătorii, în general, ca şi epigraf, dar, cine îi
pentru toţi cei care simt, gândesc şi trăiesc parcurge lucrarea,
româneşte, în special. Ne aflăm în faţa unei cu siguranţă că
dovezi palpabile că sentimentele patriotice se poate să exclame la
află încă adânc înrădăcinate în conştiinţa sfârşit: „Et in
neamului românesc, şi că tradiţiile, obiceiurile, Arcadia ego!”, con-
folclorul, într-un cuvânt valorile supreme ale firmând astfel versul
miraculosului şi enigmaticului popor care din Odele lui
suntem, nu pot fi nicicând şterse de pe tabla Horaţiu, „Ille ter-
istoriei, indiferent de inepţiile ce se degajă din rarum mihi praeter
mintea zdruncinată a unor rătăcitori prin istorie omnes angulus
cu privire la aceste valori. ridet”(acel colţ de
„Cetitul” (vorba cronicarului) acestei ţară îmi surâde mai
cărţi îţi lasă impresia că urmăreşti unul dintre mult decât oricare
minunatele repotaje realizate de Ioan Grigorescu altul de pe pământ).
la televiziunea naţională, întrucât ce altceva Structurată
poate fi naraţiunea autorului din lungul său drum pe patru capitole şi cinci anexe, cartea te invită să
prin Italia, decât reportaje vii, savuroase, un desluşeşti cunoscutul dicton latin „ad augusta per
adevărat carusel de imagini cu oameni, fapte şi angusta” (la rezultate strălucite se ajunge pe căi
locuri celebre, un veritabil arc sentimental între trudnice), care dă un înţeles deplin trudei la care
două ţări, între două popoare cu aceeaşi origine şi s-a supus conştient autorul pentru a oferi
cu nenumărate preocupări comune pe diverse cititorului său „cunoştinţe absolut concrete...,
planuri şi în diferite domenii de activitate. Nu pentru a ne face conştienţi de coexistenţa în timp-
întâmplător, George Lăzărescu afirmă că scri- cu momentele, monumentele, divinităţile, eroii,
itorul Ioan Barbu „...a umblat (prin Italia, n.m.) semieroii, tiranii şi marii binefăcători ai lumii de
ca un adevărat apostol, ca un mesager pasionat al totdeauna”, după cum subliniază acelaşi George
ambelor civilizaţii, cea română şi cea romano- Lăzărescu.
italiană”. Vrând parcă să justifice semnificaţia
Cu mult înaintea lui Ioan Barbu, marele expresiei „toate drumurile duc la Roma”, Ioan
Barbu îşi începe cartea cu un elogiu (în capitolul
I) la adresa Romei, reliefând chiar cu lux de
amănunte (fără a deveni redundant) valorile cul-
turale, istorice, arhitecturale
ale acesteia gen Vaticanul,
Catedrala Sf Petru, Panteonul,
Via Appia Antica, Forumul
Roman, Colosseumul etc, cu
precizarea că în centrul
atenţiei sale se situează
prezenterea Columnei lui
Traian, despre care cititorii pot
afla o multitudine de date, în
marea lor majoritate inedite,
necunoscute, poate, multora
dintre ei.
Profund impresionat,
autorul afirmă că „la Roma,
fiecare piatră pe care o calci
vine din istorie şi are povestea
ei, fiecare catedrală este vasală
unei legende istorice, fiecare
monument este purtător de
istorie vie...”, afirmaţii, pe
care le pot confirma ca unul care a avut privi-
legiul de a vizita acel faimos oraş. Dacă în urmă
cu aproape 2 000 de ani, Titus Livius a creat
monumentala operă „Ab urbe condita” (de la
fundarea Romei), care „va rămâne pentru tot-
deauna una dintre valorile cele mai strălucitoare
din tezaurul moştenirii culturale, pe care
omenirea l-a primit de la romani”, în anul 2010,
Ioan Barbu reuşeşte o punere în valoare a
aceluiaşi oraş (chiar dacă la o scară mai mică),
dovedind o măiestrie literară cu nimic mai prejos
decât a marelui scriitor
roman. (continuare în pag.4)

ANTIM IVIREANUL ŞI UCENICUL SĂU MIHAIL ŞTEFAN

Mihai POPA
Î n secolul al XVII-lea,
în timpurile lui
Vahtang al VI-lea, luminat ţar
şi om de cultură al Gruziei,
voind a-şi întări domnia şi
prin reforme culturale,
gândul, i s-a îndreptat către
Constantin Brâncoveanu,
domnul Ţarii Româneşti, cu rugamintea de a-i
trimite meşteri să înfiinţeze o tipografie. Se
gândise Ţarul Vahtang la Antim Ivireanul,
mitropolitul ţării, gruzin prin origine, om de
mare cultură şi în acelaşi timp om politic, vajnic
patriot, prieten de nădejde al Gruziei, în lupta
împotriva stăpânirii otomane, unul dintre cei
mai vestiţi tipografi ai vremii. Alături de Coresi
este considerat-cel mai mare tipograf de cultură
medievală românească.
De fel din Iviria (numele grecesc al
ţării Georgiei), aşezată în parţile Caucazului
între Marea Neagră şi Caspica, Antim Ivireanul
şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii în Ţara
Românească. Pe numele său
de mirean Andrei, s-a integrat
până într-atât noii ambianţe,
încât unii au presupus fie că se
trăgea dintr-o familie de
emigranţi români pripăşiţi în
regiunea Azovului, fie că
venise la noi încă din copilărie,
pribegind o vreme prin
Moldova. În anul 1676 , fiind
în vârstă de 16 ani, Antmoz
Iverusri (în limba româna
Antim Ivireanul) este răpit şi
vândut la Istambul. Acolo el
devine specialist în
imprimerie. Fiind solicitat de
domnitorul Valahiei Constantin
Brancoveanu, Patriarhul
Istambulului, il trimite în Ţara
Românească pentru a înfiinţa o tipografie. În
lucrarea sa ,,Istoria delle moderne rivoluzioni
della’Valachia’’ Del Chiaro care-l cunostea per-
sonal, spune despre Antim ca,,a fost in
copilarie rob la turci; mai tarziu a
devenit renumit caligraf ,miniaturist si
xilograf ’’.De asemenea arata că ,,era
inzestrat cu talente rare,….cunostea
sculptura, pictura si broderia si ca ridi-
case la perfectiune arta tipografiei’’.
Venind în Valachia în 1690,
probabil în urma invitaţiei lui
Constantin Brancoveanu, Antim
ajunge repede cu ajutorul tipografului
Mitrofan, fost episcop al Huşilor, un
încercat şi entuziast specialist ,,al aces-
tui slavit mestesug al tipografiei’.
Învata limbile română şi slavonă,
precum şi limba greacă. Ca egumen la
Mânăstirea Snagov unde era
tipografia, imprimă 15 carţi printre
care ,,Antologhionul””(1697),
,,Evanghelia”(1697), si ,,Floarea Darurilor”” în
româneşte.
(continuare în pag.6)
Pagina 1
POVESTEA VORBEI REVISTĂ DE CULTURĂ

V ine o vreme,
vine o vamă,
vine o vârstă să dăm
Mihai Scărlătescu la vârsta
nemurire al strămoșilor daci : Nu murim !/Suntem
nemuritori/ În cenușa timpului viitor. Da ! Se poate
vorbi de renașteri din cenușă, ca Fenicșii cu aripi de
samă… se potriveşte
acest fapt unui om pus
metafizicii gând, în preajma sorelui de andezit !
Filosofează în Ecce homo precum Blaise Pascal,
de destin să fie vameş asupra fragilității omului, însă mai sceptic decât
Toader, (remarcăm doar două persoane, evi-
la trecătoarea Oltului Mihai SPORIŞ filosoful invocat : se crede invincibil, se crede
dent mai cunoscute de noi, dintre cei mulți !)
de lângă Cozia, în știutor…Dorul este… o poveste veche care ia culorile
apoi forumul cultural local bine ocrotit de
buna tradiţie a istoriei locului, cu anotimpurilor și își sporește zbuciumul… de la tine,
primărie.
atâtea nume ilustre. La de la mine. Dorul este și tânjire după locurile dragi,
L-am privit pe Mihai Scărlătescu prin cartea sa :
trecătoarea dintre Occident şi Orient, păzită de castrele mângâiate de vântul care gonește norii. (Alt dor) Apoi
Devreme, Târziu apărută la Editura Silvana, în 2010,
limesurilor lui Septimus Sever, întărită mult mai târziu el, vântul, ia vorba și o duce aiurea, păstrându-ne
descoperindu-i dupa acumularea de vreme, vârsta
de Carol al VI-lea de Habsburg, pamântenii, sigur intimitatea singurătății. (Singur) Tot el răsfiră cenușa
metafizicii, acel soroc (să folosesc un cuvânt drag
urmaşi ai unor daci de ispravă şi a multor venetici
bănăţenilor !) în care retrospectivi, sentenţioşi, adică care strigă după adevăr, peste amintiri ce se șterg pe un
nobili, aduşi de destin, sau trimişi în misiuni oficiale rug fumegând. Nota de pesimism, unul coturat de
conclusivi cu vocea tare, de sub linia unui total parţial,
de înalte răspunderi şi înrădăcinaţi prin puterea locului scepticismul căutărilor fără soluții în lumea de
rostim adevărul din lunga şi sinuasa linie a vieţii, dintr-
de a converti, au iubit locul cu o fervoare şi un dincoace, este evidentă. Pentru ceea ce este dincolo,
o palmă tocită. Cartea este un întreg, cu filele puse
devotament, pilduitoare. Se spune că Traian şi-a tăiat o
parcă cronologic, cu fiorul curgerii timpului până la speranța renaște și o dată cu ea îndatorarea față de …
masă în piatră chiar în albia Oltului. Domnul unirii, Dumnezeu. Dincolo se trece numai prin judecată. (vezi
obsesie şi finalitatea topirii, în întregul din care legea
Alexandru Ioan Cuza a… sfinţit un izvor, Mircea cel Ultima strigare !) Totul se judecă ! Clipa, vorbele,
demiurgului ne-a dat la iveală, să împlinim destinul
Mare şi întelept de… Bătrân, se va fi pristăvit pe sine legămintele asumate, faptele… Bilanțurile, dările de
sortit. Împrumută scenariul pieselor dramatice, sem-
în marea lavră a ortodoxiei româneşti, după ce un seamă, devin istorii pe care trebuie să ni le asumăm
nificând acel déjà
Nicodim va fi fost şi el prin Oltenia basarabă de sub responsabil la vama între lumi… De aici îndemnul la
vu doar când este
munte ; Neagoe și doamna sa mult patimită, în vremuri veghere asupra… ordinii de zi, această interesantă
vorba de naştere,
dramatice, vor fi dat între ape şi ei lăcaş de închinare, formulă pentru a defini viața ca o sarcină orânduită de
c r e ş t e r e ,
inspirând peste vreme pe atâţia ierarhi, vrednici de
descreştere a creator. Pentru a contura modalitatea, și pentru a
pomenire, pentru cele adăugate belşug de frumuseţe şi respecta fișa de parcurs a vieții –evident din lumea
limanurilor noastre
trăinicie : Varlaam, Ivireanu, Calinic Cernicanul, Iosif creată cu rost de divinitate !- este invocată, cu spiritul
fizice, lăsând
Argeşiul etc., apoi vrednice obşti de monahi şi stareţi creștin autentic, scriptura : Geneză, Veste bună,
eroului, prizonier
gospodari, cum s-au arătat şi ne vădeşte acum Golgota, Ultima Strigare etc. Credem că poezia Ultima
al materiei,
frumuseţea Coziei, Ostovului, Turnului şi Stânişoarei. Srigare putea să dea numele volumului, pentru că aici
strigătul interior,
Am privit cu o anumită insistenţă către monahi şi se afirmă intenția de fond a autorului. Cartea lui Mihai
(uneori mă simt
monahii, pentru că ei şi ele au vocaţia să aducă o plus- este o dare de seamă autentică, pe care un arhanghel
prizonierul şi tem-
valoare locului, prin ascultarea, niciodată obosită, într- păzitor trebuie să o ducă în fața instanței. Fac
nicerul propriului spirit… vezi şi Jocul cu absurdul,
o ordine vecină armoniei lui Dumnezeu cel slujit, apoi abstracție aici de mine, cel fără expertiză în critica
Singur, Ruine… ) unic, uneori resemnat, alteori
prin puterea exemplului, dar şi a rugăciunii literară, care mijlocesc gândul tău prin ceea ce simt că
monologând cu sine îndemnurile pentru cei de după.
permanente, se vor fi arătat apărători autentici la frun- ne-ai spus. Oricum toți cititorii acestor mărturii
Poet în aşezarea cuvintelor, imnolog pentru cele dedi-
tariile de cuget înalt ale spiritului. sincere, pentru că sunt o istorie a trăirii tale, devenim
cate… epistole creatorului, pictorul mişcat de lumina
Ce anume îi va fi adus la Călimăneşti de pe martorii tăi, tu fiind aproapele nostru din vremea
di-ntâi vrea sa ne explice ceea ce văd ochii lui cu
meleagurile patriei pe A.E Baconsky, Dumitru noastră comună.
mintea, ce a stat să cugete, cu retina sensibilizată de
Mitrana, Fenia Driva, ori pe Mihai Scărlătescu, cel Remarcăm aici, distinct, atitudinea responsabilă a
metafora culorilor puse curcubee între frumuseţe şi
chemat … la raport de acest spirit neostoit, pentru des- unui patriot, martor la starea de greu a țării, la atâtea
stări sufleteşti. Ne vorbeşte undeva de … ochii albaştri
tinul cultural actual al acestui loc binecuvântat, care lucruri neprielnice vieții oamenilor. Țara, uitată de
ai cerului, briza care răcoreşte sufletul fierbinte, norii
este Fenia Driva? Credem că aşa se pot duce înainte Dumnezeu, a devenit urgisită la mâna tâlharilor, ori
năuci sunt caravane albe, de beţia noastra în apusul
lucrurile, cu spiritele înoitoare, complementare din moartea e la ea acasă. Răul cel mare vine de la politica
roşiatic. Se trădează undeva artistul plastic aici ?
ţara cea mare, altfel nişa locală poate îngheța în oamenilor, în căutarea intereselor proprii, cu prețul
Evident ! El stă la pândă să se ivească lumina zorilor,
spiritul tradiţiei conservatoare, prin automulţumire, jafului celorlalți, fără scrupule. Lumea s-a
să triumfe şi imag-
intr-un localism suficient sieşi. Apoi credem în destin- îmbolnăvit și își strigă durerea în pustiu. Sunt de
inea, despre care
ul celor ce sparg orizontul propriu de întemeiere şi mai multă vreme solidar, din nefericire, acestei
în versuri, ne face
zboară departe, să dea din prinosul pământului lor țării constatări. ( Strigăte din pustiu, Ed.
vorbire, în cuvinte
cea mare. Florin Zamfirescu, Felix Anton Rizea, ALMAROM, Rm. Vâlcea, 1998) Acum lumea
alese cu meşteşug
Gheorghe Mămularu, Mihai Sandu, pe lângă foarte este mai bolnavă, evident și… trebuie
…
mulţi alţii, confirmă acest proces în care noutatea este dezinfectată de dogme politice. Constată și
Mihai
osmotică, prin cei ce vin, şi este produs de… export, strigă, scrie epistolă către popor, ia atitudine.
Scărlătescu este
prin cei ai locului, pentru coclaurile… lumii. Nu Strigă la dreapta, strigă la stânga, la politicienii
călător prin timp şi
spunem un lucru inedit ! Rar cineva este profet… in cărora nu le pasă că poporul, aflat la mijloc, duce
spaţiu. Până la
patria sua ! Puterea de a te impune în terenul de în cârcă o țară în criză. Constată, în trecere, că
înţelesul final al
adopţie generează vizibilitatea iubirii tale, pentru locul avem puterea de a ne izbăvi, prin noi înșine :
drumului, este o caznă lungă cu întrebări, cârtiri, fapte,
ce te-a primit, ţi-a dat cetăţenia lui autentică şi ajută-te singur să pricepi rostul acestei lumi , dar
ca un urcuş spre locul vederii limpezi, (Călătoria,
respectul special al purtătorilor de expertiză… locali. lăsând totul în spiritul contemplativ, oriental, în seama
Cărarea, Destin, Sihastrul), ca o adâncire spre vederea
Sub acest destin, cumva asemanator celui al Feniei, ca lui Dumnezeu, se menține sceptic, departe de deviza
cea mai ascunsă a cerului răsfrânt sub apele limpezite.
loc de ivire primară, a stat drumul la vămile vieţii, protestantă, îndemn pragmatismului european : la
Intră în poemul vieţii pe …Poarta Destinului, se
pentru Mihai Scărlătescu. început a fost fapta ! Volumul se încheie cu câteva
aşează de copil în casa de la gura defileului Oltului de
Provocarea fiind lansată, la aniversarea a 65 de ani eseuri inspirate, consemnate după poezia Devreme
la Cozia, nu uită de locul natal şi de părinţii rămaşi
de viaţă, un om se destăinuie, slova scrisă (scripta Târziu, cea care dă numele și amprenta de scepticism,
acolo până s-au dus… lacrimi lutului. Va fi venit firesc
manet !) fiind o modalitate alternativă pentru cineva într-o paradoxală lume românească a trăirii, în care
minunea locurilor frumoase, ale casei de adopţie,
cunoscut şi apreciat pentru talentul lui de plastician. timpul se conjugă la prezentul lui, acum și în care nu
iubirea sa sensibilă le va desena chipul şi vorbele
Personal, avem credinţa în polivalenţa celor cu harul ar trebui să fie întuneric. Suntem în invocarea
adunate în versuri, o vor cânta şi altfel. Anotimpuri,
expresiei în momentul în care găsesc echivalenţele de spiritului dacic nemuritori și răbdători. În mâinile
dileme, lupte… Straşnica, mereu neostoita luptă cu
limbaj între arte. Apoi credem că această punte este noastre cu cuțitul la os și în mintea noastră de pe urmă,
sine. Dedicaţii locurilor şi oamenilor : Cozia, Ostrov,
uşor de făcut atunci când artiştii de diferite expresii asumându-ne stare și istoria, stă toată izbăvirea.
A.E.Baconsky, D.Mitrana, Gr. Vieru… Atitudinea sa
convieţuiese şi se explică unii altora cu ocazia unor Mihai Scărlătescu, la vama porților Oltului,
lucidă faţă de lumea rascolită de păcate… toate acestea
evenimente care îi pun împreună. Călimăneştiul, edilii de lângă Cozia cu penelul și condeiul său, scrie istoria
conturează, omul trăindu-şi lumea, pe care o doreşte
lui, instituţiile locale, au avut oamenii şi deschiderea unei vieți care este dincolo de eroul experimentat prin
mai bună, mai dreaptă.
către cultură şi spiritualitate şi aceste lucruri rodesc sine, viața noastră. Culorile anotimpurilor și respirația
Dincolo de poemul, ca o viaţa de om, putem sta
comuniune şi emulaţie pentru arte, artişti şi amatorii de oamenilor, dangătul clopotului de la Cozia, tihna
cu versurile lui de vorbă, uneori într-un dialog
respiraţie înalta… Da ! Mihai Scărlătescu, Alecu Ostrovului dintre ape, cu teii și cu Eminescu în
polemic, alteori minunându-ne de formule şi de
Sanda, Nicolae Ghinoiu, Fenia Driva, Felix Anton preajmă, turnurile de stânci pe care se sprijină cerul cu
încifrări. Vedem în junghiul timpului, alteori în…
Rizea, Dumitru Mitrana, Gheorghe Mămularu, stele, toate pulsând în alternanțe starea ondulatorie,
macină timpul, cenuşa timpului viitor, …Timpul de azi
Vartolomeu Androni, etc., corpul profesoral al l-au vădit pe metafizicianul adus de destin la porțile
de maine, de apoi, permanenţa curgerii, pe care doar
comunităţii, biblioteca orașului, casa de cultură, sunt imperiilor culturale : Orient și Occident. Îi mulțumim
Dumnezeu, şi el rugat de poeţii şi filosofii cei mari,
cauze într-o tradiţie respectată, dar şi împliniri ale unui lui Mihai Scărlătescu, pentru misiunea lui împlinită în
poate opri trecerea, ( Opreşte Doamne ceasornicul !...)
câmp cultural-spiritual viu si manifest, prin trăirea lui cartea dăruită. Dar mai sunt multe de spus, atunci când
aşa cum este rugat şi de poetul nostru ajuns la vârsta
specială. Un merit evident pentru trăirea culturală a ai la dispoziție talent, iubirea de oameni și locuri și
metafizicii : Să salvăm timpul, lumina din zori ! Din
orașului îl au și media locală cu un Narcis Dăescu
Cenușa Timpului, poezie ilustrată și cu… calendarul ești înconjurat de oamenii care te iubesc, pe tine, cel
remarcabil, biserica de parohie cu militanți, în câmpul
de la Sarmizegetusa Regia, se desprinde și crezul în venit în Călimănești în dimineața timpului tău mirific.
cultural-spiritual, tineri și neostoiți, cum sunt Moțoc și
Pagina 2
REVISTĂ DE CULTURĂ
Victoria asupra fatumului
Alexandru
BRICHIUŞ S -a spus că mai întâi trebuie să
trăim, apoi să filozofăm, dar
în cazul lui Petre Cichirdan meditaţia
contemplativă ocupă primul loc.
Simbolul roţii, expus pe coperta volumului Carmine
(Editura Intol Press, Râmnicu-Vâlcea), ne transportă
direct în lumea infinitului mic sublunar, dominat de
necesitatea morţii si de agitaţia vieţii. Cum arăta şi
distructivul observator Friedrich Nietzsche, roata
vieţii veşnic se întoarce, într-o repetare ciclică din
care nu ne salvează decât timpul scurt al existenţei
noastre terestre. Astfel, poetul realizează în aceste
pagini inspirate de poemele Carminei Burana o
adevărată schiţă a devenirii umane, marcată de
contingenţa fragilităţii, de plusul şi minusul contrari-
ilor. Deci este vorba de o profundă meditaţie asupra
omului, fiinţă nefericită, aruncată în lume, cum spune
şi gânditorul Martin Heidegger, fiinţă întru suferinţă
şi întru moarte {Sein zum Tode).
In pofida avansului tehnologic (dar nu şi
spiritual), nu există diferenţă din punct de vedere
destinai între omul medieval şi cel modern. Dar
medievalul respectă ierarhia divină, pe când cel
postmodern se identifică în mod trufaş cu Dumnezeu.
„Omul se vrea dumnezeu şi este bine. / Omu-i chiar
dumnezeu şi este rău" (opus citat pag. 14).
Deci un veac de cecitate metafizică în care
percepem cu acuitate drama căderii care bântuie
antroposul de la omul antic şi medieval până la cel
contemporan. Tendinţa manifestă a poetului vizează
şi dorinţa de evaziune din cadrele strâmte ale lumii
constructive actuale şi din sistemul logicii
informaţionale şi al
limitelor impuse
între infinit şi abso-
lut. Dar nu este
vorba de un absolut
abstract, ci de o
Persoană vie,
Dumnezeu, care este
creatorul şi axul
roţii veşnice
universale. Dincolo
de alternanţa
neoprită a
anotimpurilor, de
ciclitatea naşterii şi
distrugerii, poetul
aduce un elogiu
soarelui ca lumină eternă şi legii morale din noi (cum
ar parafraza Kant, demonstrând ca năzuinţa
necurmată spre transcendenţă).
Dincolo de filosofia eternizării clipei (Carpe
diem), singura soluţie aparentă pentru omul legat de
roata fatalităţii, Cichirdan doreşte să-şi exorcizeze
rănile sorţii spre a accede la lumina pură a soarelui
adevărului. O face încă de pe acum prin cuvânt,
culoare, sunet, concept, număr. In acest sens, putem
spune că nu este departe de firul pitagoreic, nici de
meditaţia astronomului, astrologului antic Ptolemeu
din Pelusa. Poetul nu este mulţumit numai cu o
investigaţie ciclică, ci caută să ajungă mai sus, spre
paroxismul extazului dat de urcuşul spre empireul
Ideilor (Platon).
Valenţele ludice şi hedoniste, alături de percepţia
amară a vanităţii şi vacuităţii acestei lumi, alternează
în gândirea autorului, alături de o dorinţă paroxistică
de eliberare (vezi pag. 23: „De-ar fi lumea-ntreag-a
mea").
Imaginea arhetipală a femeii alături de ispitirea
perpetuă din ..Cârciuma lui Auerbach" conferă
scrisului lui Cichirdan valenţe cosmic-faustice,
proprii unei conştiinţe postmoderne, marcate de
fractura diferenţei, aşa cum analiza în mod magistral
filosoful Gilles Deleuze.
Dincolo de chipul singurătăţii psihanalizat cu
acurateţe în poem, de trăirea angoasei şi a dramei
destructurării, poetul a reuşit măcar un moment să
depărteze roata fatumului spre ierarhiile superioare
ale sintezei valorii, lucru pentru care merită admirat!
POVESTEA VORBEI
A desea drumurile mă
poartă spre locurile Tezaurul de la Trăistari istoria românilor.
Pictorul Gherontie
dragi inimii mele – locurile (sec XVIII) iniţiatorul
natale: Valea Gorunelului, şcolii de pictură de la Cozia este prezent cu 14
Copăcel, Valea Râului Sărat.
Costea MARINOIU
Îmi opresc paşii la Sfântul altar al Bisericii
lucrări. Sunt prezenţi de asemenea în colecţie:
Corneliu Baba, Vasile cel Mare, Viorel Mărgineanu
„Intrarea în Biserică” – Trăistari, (cu 44 lucrări), Emil Ştefănescu,
ctitorie străveche – aşezată pe a patra Constantin Iliescu, Sabin
temelie, după cum menţiona cândva Hermeneanu, Nicu Enea etc.
preotul Gheorghe Veteleanu. Prezentul Există un bogat fond documentar:
edificiu datează din vremea lui 7 scrisori inedite ce aparţin scriitoru-
Alexandru Ghica şi Cuza Vodă, fiind lui Virgil Ierunca, un corpus de manu-
ridicat prin stradania lui Anastasie scrise din vremea lui Cuza Vodă,
Panaitescu şi Ion Panaitescu. însemnările lui Ilarion din 1829,
În vara acestui an (2010), păşim despre Târgul Trăistari etc.
pentru puţin timp (trei ore) cu membrii Întâlnim de asemenea numeroase
societăţii culturale „Anton Pann” la obiecte de mare valoare artistică: o
Sfântul locaş, în reuniunea lunară. litografie din 1877 (cu înscrisuri din
Discutăm despre valorile istorice, poezia „Visul dorobanţului”, un
artistice, culturale ale acestui ţinut. chivot pentru Sfânta Împărtăşanie
Partener de dialog este distinsul (din lemn), din vremea lui Matei
preot Petre Veţeleanu parohul bisericii amintite. Basarab, Scaunul Olgăi Greceanu, şfetnic din secolul
Pentru aprofunda informaţiile primite, a înţelege al XVIII (Titireci), pictat de Damaschin
semnificaţia bisericii din Trăistari, Cernovodeanu.
împreună cu artistul şi gazetarul Şi exemplele pot continua.
Petre Cichirdan poposim la locul Preotul Petre Veţeleanu
faptei. vorbeşte cu mândrie, ca un
Ne aflăm într-o adevărată autentic cercetător şi critic de
împărăţie a ortodoxiei, a artei, a artă despre toate aceste comori
documentelor şi valorilor ale Trăistarilor.
bibliofile româneşti. Partenerul nostru este un
Preotul este un ţăran viguros, om deosebit. A socotit „că
clădit din trăinicie şi vitalitatea alături de Teologie” să
vetrei strămoşeşti Veţelea de pe „termine şi istoria”. Acum „are
apa Cernei. S-a născut la 3 mai 1968. Înaintaşii săi – în stadiul final teza de doctorat.
Veţelenii, neam vestit, venit de peste munţi, din A reuşit de asemenea să ctitorească în Salina
Transilvania s-a aşezat pe această vale însorită în Ocnele Mari, Biserica cu hranul „Sfânta Varvara” şi
timpul lui Constantin Brâncoveanu. „Sfântul Gheorghe” – unde oficează zilnic slujbe în
Aici, la Trăistari, ne aflăm în faţa unui adevărat faţa Sfântului altar.
tezaur de înţelepciune ce reflectă valoarea şi Petre Veţeleanu este şi animatorul „Centrului
frumuseţea acestui miraculos colţ de ţară. El de Socializare Copăcel” din cadrul „Fundaţiei inimă
cuprinde: 72 tablouride artă plastică, bibliotecă pentru inimă Casa Rosa”.
formată din 800 de cărţi de patrimoniu, 250 docu- Toate aceste fapte deosebite ne oferă un
mente, peste 50 manuscrisuri istorice, aproximativ model special al unui preot contemporan iubitor de
200 de obiecte de artă medievală, aproape 1000 piese credinţă ortodoxă, istorie şi cultură, iubitor ai
arheologice. semenilor săi pe care îi sprijină cu genorezitate tot
O adevărată bogăţie spirituală. Le admirăm cu timpul.
emoţie, cu respect şi demnitate. Sunt frânturi din
U n poet experimentalist, cu experienţă în
domeniul poeziei şi al artei, este Petre
Cichirdan în volumul “Transfigurări “, Editura Intol
Petre Cichirdan-
Press, Rm. Vâlcea. Ctitor de reviste, pictor, ziarist şi
nu în ultimul rând poet, Petre Cichirdan este autorul
“Transfrigurări”
mai multor volume de versuri, din care am ales tren, un fel de clic-clac al aparatului
acesta, pe motiv că reprezintă o formă de a ” arăta Al.Fl. ŢENE de fotografiat ce surprinde clipa pen-
scepticilor în ce priveşte etalarea talentului, că acesta tru eternitate: ”De caritate /
nu ţine cont nici de politica vremii, nici de severitatea soră/noaptea/în salon/ bate/un clopot” (Soră de
autorităţii şcolare, nici de pregătirea conform caritate ).
programei şcolare…ţine de mediul în care te Metaforele sunt comparaţii fără termenul de com-
formezi”.( Prefaţă- Petre Cichirdan ). Deşi poetul este parat. Poetul, la vârsta adolescenţei, făcea parte din
la vârsta maturităţii, îşi fanteziştii ingénue care fac din imaginaţie un mod de
publică versurile în această aproximare a interiorităţii. Discursul liric e o parafrază
plachetă scrise în anii 1969 limpede a eului, o formă de confesiune prudentă, fel
şi pe care le-a recitat, unele de a se exprima despre sine în termini suprarealişti.
din ele, împreună cu Volumul e o călătorie simbolică în interiorul eului
George Ţărnea, “la Palatul privind şi exprimând o “Serenadă lângă cadru de
Culturii, la întâlnirea fereastră “ :”ţigan/ sunt/ şi cant/ muritor/ lângă/ cadrul/
regională a profesorilor de tău/ de fereastră “. Poezia este pusă sub semnul
labirintului, o introspecţie în fond, organizată sub
Limba şi Literatura
Română“. forma unui scenariu liric.
“Poemele anilor `70” se Analogia imprevizibilă este principiul suveran de
deschide cu “Poem motto “ constituire a poemului şi în acest flux curgător de ver-
în care poetul îşi exprimă suri, foarte scurte, descoperim imagini cu o anume
profesiunea de credinţă ingeniozitate şi spontaneitate. Un ochi imens strânge
prin care “Cuvinte/ de secvenţele în aluviuni în care elanul frenetic al
ghiaţă/ şi foc “ vor răsuna asocierii se revarsă în explozii controlate.
nonconformist prin lumea Grafica din partea a doua a volumului, majoritatea
deşertificată de suflet. executate în anii `69-70 ne surprinde prin siguranţa
Vocaţia pentru artă, tuşei, prin acurateţe şi expresivitate.
vine la Petre Cichirdan nu Poetul din adolescenţa lui Petre Cichirdan şi
numai din cea graficianul-pictor, şi acum ne oferă surprize.Fiindcă,
temperamentală, ci şi dintr-o convingere imensă în aşa cum spunea filosoful grec Constantin
viabilitatea meşteşugului…Fără convingere nu se Tsatsos,”Arta adevărată rămâne veşnică, indiferent de
poate face nimic. conjucturile istoriei “.
Versurile sunt scurte, precum sacadatul roţilor de
Pagina 3
POVESTEA VORBEI
GHEORGHE CRISTESCU LA CĂLIMĂNEŞTI
Gh. MĂMULARU
G h. Cristescu a fost
un militant socialist
de prestigiu şi primul secretar P.C.R. în perioada 1921-
1924. Mai bine de patru decenii din sec. al XX-lea a
poposit pe meleagurile Călimăneştiului. Pe lângă
activităţi de politică el a fost şi un om întreprinzător şi
priceput în afacerile economice. În Bucureşti şi
Călimăneşti a concesionat restaurante. Se spunea prin
anii ’20 şi ’30 ai sec.XX, că în mod indirect ar fi fost
sprjinit în afacerile sale şi de fiica sa Tita Cristescu. În
anul 1929 ea l-a cunoscut pe inginerul Liviu Ciulei,
care era antreprenor în construcţii. Acesta a făcut o
mare pasiune pentru Tita, o actriţă foarte frumoasă, ea
ajunsese Miss Romania. Averea foarte mare şi gen-
erozitatea ing. Liviu Ciulei îi atrag simpatia familiei
Cristescu, dispusă să treacă cu vederea că acesta era
însurat, avea doi copii şi era mult mai în vârstă decât
Tita. Gh. Cristescu, cu sprijinul ing. Liviu Ciulei, a
cumpărat Hotel Cozia, care se află în Călimăneşti vis-
a-vis de Uzina Electrica (actuala Casa de Cultură
„Florin Zamfirescu”) şi pe care îl folosea numai în
sezoanele estivale. Într-una din scrisori, din 12 oct.
1954 trimisă de ing. Liviu Ciulei lui Gh. Cristescu s-
au consemnat următoarele: „Iubite nene Ghiţă, am
auzit că afacerile ţi-au mers destul de bine în vara
aceasta şi sunt foarte mulţumit că banii mei ţi-au fost
de noroc. Să dea Dumnezeu ca şi altă dată, când vei
avea nevoie de mine, să-ţi du eu cu aceeaşi mână
banii....”
Dar idila dintre Tita Cristescu şi ing.Liviu Ciulei se
rupe brusc prin asasinarea, în noaptea de Crăciun a
anului 1935 a actriţei. A fost acuzat ing. Liviu Ciulei,
dar criminalul adevărat a fost Maria Suciu, servitoarea
din casa Titei. A fost o mare lovitură sufletească pentru
părinţi.
În cursul anului 1936 Gh. Cristescu a cunoscut-o la
Călimăneşti pe Elisabeta Paraschiv (Veta lui Pironea
aşa era poreclită şi cunoscută). Aceasta rămăsese
văduvă şi avea doi copii: un băiat şi o fată. Veta era o
femeie frumoasă, harnică şi onestă; era gospodină şi se
pricepea să gătească la bucătărie. În vara anului 1936
Gh. Cristescu a angajat-o la Hotel Cozia. De atunci s-
au statornicit relaţii de stimă şi prietenie între Gh.
Cristescu şi familia Paraschiv. Această familie a fost
ajutată moral şi material de Gh. Cristescu. De-a lungul
timpului s-au ivit şi momente când Gh. Cristescu a
avut greutăţi şi atunci fam. Paraschiv l-a găzduit.
Gh. Cristescu era un om apreciat de sărmani şi îi
ajuta la nevoie cu ce putea. Devenise popular şi se
bucura de stima şi respectul călimăneştenilor. Pe
timpul foametei (1947) a căutat să ajute populaţia
oraşului cu cereale. În ziua de 7 oct. 1947 trimite din
Călimăneşti soţiei sale Aneta, care se afla în Bucureşti
scrisoarea: „...Eu mă străduiesc să aduc un vagon de
porumb prin cineva care are bani...” Tot din
corespondenţa familiei aflăm că acesta, în timpul când
se afla la Călimăneşti lucra plapumi şi saltele.
Peste câţiva ani survine o mare nenorocire în viaţa
lui Gh. Cristescu: la 16 august 1952 este arestat de
D.G.S.S. Călimăneşti şi încarcerat la Piteşti. De aici a
ajuns la Canal, internat în lagărul de muncă Coasta
Galeş raionul Medgidia. De aici trimite în ziua de 23
august 1952 o carte poştală pentru Veta Paraschiv din
Călimăneşti: „Buna mea Veta şi Ion (fiul Vetei n.n.) vă
rog a-mi trimite căciula, paltonul, cojocelul, cureaua.
Repară la cooperativă peste talpa veche, ia de la Rusu
ghetele şi-mi trimite aţă albă, neagră 2 şirete ghete, 2
batiste, cămaşa albastră, unsoare de ghete, prosop,
şapcă sau bască, şalu, 3 perechi ciorapi groşi, petece
de cârpit, 3 pantaloni vechi ai lui Ion. Ia toate lucrurile
la tine...” Semnează Ghiţă Cristescu. Pe când se afla pe
şantier, l-a întâlnit un cunoscut şi l-a întrebat: „Da,
dumneata ce cauţi aici domnule Cristescu? Nu sunt ai
dumitale la putere?” Şi nefiind în stare să dea un
răspuns a dat cu târnăcopul în pământ şi riscând a fi
pedepsit, a părăsit locul de muncă. Peste câţiva ani, la
16 august 1956 a fost eliberat din detenţie.
Şi după această dată revine la Călimăneşti. De data
aceasta Gh. Cristescu a locuit la familia Diaconu
(poreclit Chişu de pe strada Mihai Viteazu), dar mân-
carea o aducea tot Veta Pironea.
În 1965 a fost reabilitat de N. Ceauşescu, secretar
general al C.C. al P.C.R. În acel an a avut loc şi schim-
barea denumirii Partidului Muncitoresc Român în
Partidul Comunist Român. Cu acest prilej i s-a propus
lui Gh. Cristescu reînscrierea în P.C.R. şi acordarea
carnetului de partid cu nr.1, dar acesta a refuzat
categoric. A beneficiat însă de unele facilităţi de partid
pe care organele de partid i le-a oferit.
După reabilitare (1965) Gh. Cristescu a venit în
fiecare vară la Călimăneşti până la sfârşitul vieţii
1973. L-am cunoscut personal şi l-am vizitat adesea în
calitatea mea de director medical al staţiunii, împreună
cu unul din cei doi primari: Dan Haralambie (1957-
1968) şi Vasile Dumitrescu (1968-1979). Avea o talie
mijlocie, slab, cu ochi vioi pătrunzători şi o voce
baritonală. Pe cap purta o bască iar în locul cravatei
avea un ciucure roşu; purta baston. Era respectuos şi
amabil. Avea memoria şi raţiunea păstrată în ciuda
vârstei înaintate. Îi plăcea să povestească din trecutul
vieţii şi activităţii sale.
REVISTĂ DE CULTURĂ
La vila Greeraşul unde era cazat, era un
adevărat pelerinaj, aproape zilnic. Adesea făcea
plimbări pe jos în parcuri şi ostrov. În Călimăneşti
a fost cazat la vila Greeraşul (fosta vila Culbecu,
construită din scânduri de dr. Holbanschi Stepleanu
înainte de anul 1940). Vila Culbecu avea doar trei
camere şi un hol; aici îşi avea cabinetul medical şi
camera de dormit doctor Stepleanu când venea vara la
Călimăneşti. În anul 1950 vila Culbecu a fost
naţionalizată împreună cu clădirea de alături (în partea
de sud) care a devenit Casa Scriitorilor. Vila Culbecu
era vis-a-vis de Marele Hotel al Statului, devenit
Pavilionul Central după naţionalizare. După 1950 vila
Culbecu a primit denumirea de „Vila Greeraşul”. Gh.
Cristescu a stat singur în această vilă, în fiecare vară
până în 1971. În anul următor, 1972, a fost repartizat
să locuiască la vila Bujorul (fosta vilă dr. Ioan Coca,
care şi aceasta a fost naţionalizată). I s-a dat o cameră
la subsol cu vedere spre râul Olt şi avea şi o terasă
însorită. A fost „repartizat” aici pentru a curma
pelerinajul populaţiei. A stat doar câteva zile şi a făcut
intervenţii la organele de partid judeţene şi centrale
pentru a fi transferat la vila Greeraşul. Şi până la urmă
a fost mutat la vechea vilă. Mâncarea i se aducea (pe
alese) de la cantina nr.1, care se afla peste drum, la
Pavilionul Central.
Adesea îl vizitam impreună cu unul din primarii
oraşului Călimăneşti şi ne povestea din activitatea sa
revoluţionară, felul cum a lucrat şi a fost îndemnat de
I.C. Frimu, cum a organizat manifestaţii în parcul
Cişmigiu împotriva primului război mondial. Ne-a
povestit despre întâlnirea sa cu V.I. Lenin în decembrie
1920 la Moscova; cum l-a contrazis pe Lenin privind
programul Internaţionalei Comuniste. A descris apoi
felul cum a infiinţat P.C.R. la 8 mai 1921 şi cum a fost
ales secretar general, funcţie pe care a deţinut-o până
în 1924; cum a fost exclus din partid în 1926. Ne-a mai
povestit de activitatea sa politică după ce P.C.R. a tre-
cut în ilegalitate 1924. Cu un gust amar ne povestea
cum a fost „tratat” după 23 august 1944 de comuniştii
care s-au instalat la putere în Romania; cum a fost
arestat la Călimăneşti şi trimis la Canal. Îl critica pe
Gheorghe Gheorghiu Dej pentru atitudinea sa
duşmănoasă faţă de persoana sa şi îl aprecia pe N.
Ceauşescu. Ne spunea că în timpul regimului
burghezo-moşieresc a suferit bătăi şi schingiuiri; a
avut 19 condamnări şi de 10 ori a făcut greva foamnei.
Toate acestea au influenţat şi starea sănătăţii sale. A
suferit de litiază renală şi adenom de prostată. Din
scrisoarea trimisă de Gh. Crisetscu în ziua de 12 iulie
1972 din Călimăneşti Aureliei Mărgărit aflăm
următoarele: „Stimată tovarăşe Mărgărit, am ajuns
bine în Călimăneştiul meu drag, în care de 40 de ani
îmi este locuinţă, iar apa de Căciulata mi-a fost
folositoare rinichiului meu vătămat în tortura dramei
din 13 decembrie 1918, unde multă vreme urinam
sânge...”
În ziua de 29 noiembrie 1973 a încetat din viaţă la
vârsta de 91 de ani.

(urmare din pag.1) Vocaţia de
AB URBE CONDITA... jurnalist a Capitolul al 3-lea este consacrat în întregime marelui patriot Nicolae
autorului îşi
pune amprenta pe economia capitolului al 2-lea al cărţii prin conceperea unui
reportaj de suflet privitor la modul cum este asigurată asistenţa religioasă a celor
peste 1 200 000 de români ce împânzesc teritoriul Italiei, români a căror credinţă
creştin-ortodoxă este respectată de autorităţile italiene, şi asigurată cum se cuvine
de Biserica Ortodoxă Română, prin construirea de lăcaşe de cult în principalele
oraşe ale Italiei şi prin încadrarea acestora cu preoţi cu tragere de inimă în
îndeplinirea unor atribuţii ce presupun o înaltă calificare, competenţă şi, de ce nu,
chiar sacrificiu pe altarul slujirii lui Dumnezeu.
În peregrinarea sa, Ioan Barbu descoperă astfel de preoţi în oraşele Ostia
(preotul Gheorghe Militaru) şi Tivoli (preotul Ion Florea), pe care îi nemureşte prin
cuvinte frumoase ce trădează talentul scriitorului consacrat, membru al Uniunii
Scriitorilor din România, filiala Sibiu. Cu privire la preotul Ion Florea, scrie:
„Patetica <primăvară> a începuturilor a trecut. Părintele Ion Florea ştie, a înţeles
că parohia sa a intrat acum într-un alt anotimp, cel al maturităţii. În comunitatea
ortodoxă, pe care o păstoreşte de aproape un deceniu, în timpul dumnezeieştii
Liturghii, în ceasurile de taină sau de rugăciune, în zilele de lucru sau de sărbătoare,
bate o singură inimă, o mare inimă de român. Bate venind dinspre veacuri, aducând
doruri din ţară. Dintr-o ţară rotundă şi caldă ca şi o inimă...”.
După ce evidenţiază frumuseţea şi farmecul locurilor pe care le străbate,
precum şi somtuozitatea, unicitatea şi eleganţa arhitectonică a unor construcţii
celebre ca Villa Hadrian şi Villa d’Este, Ioan Barbu încheie capitolul al 2-lea cu
superbele cuvinte:”Prin faptele lor, vocea milenară, pururi tânără, a Sfintei Maici
Dacia, coboară de pe Columna Cerului din Roma lui Traian Imperatorul. Şi intră
ca un vis în sufletele contemporanilor, prelungind pacea şi binecuvântarea”.
Bălcescu, cel care a considerat istoria ca fiind „cea dintâi carte a unei naţii, întrânsa
ea îşi vede trecutul, prezentul şi viitorul”. Interviul luat de autor eminentului om de
cultură Doru Moţoc cu referire la Bălcescu, inclus în conţinutul acestui capitol,
poate constitui o veritabilă carte de vizită a unuia dintre cei mai luminaţi patrioţi,
pe care i-a dat România, şi, spre mândria noastră, şi ţinutul vâlcean.
Ioan Barbu ne oferă date poate mai puţin cunoscute din activitatea de
revoluţionar, de om de stat şi de scriitor a lui N. Bălcescu, precum şi amănunte
interesante referitoare la moartea acestuia, locul unde a fost înmormântat şi la
încercările autorităţilor, începând cu Al. I. Cuza, de a-i găsi mormântul şi a-i repa-
tria osemintele. Acest capitol se constituie într-o chemare sinceră adresată de către
autor autorităţilor şi oamenilor de cultură de a întreprinde măsurile necesare
descoperirii mormântului lui Bălcescu şi aducerii rămăşiţelor sale pământeşti în
pământul patriei, pe care a iubit-o atât de mult şi pentru care şi-a sacrificat întreaga
sa viaţă.
Şi acest capitol se încheie minunat, cum numai un scriitor talentat o poate
face:”Nu-l mai căutaţi pe Bălcescu pe pământuri străine! Sau, dacă vreţi, căutaţi-l!
E bine să-l căutaţi, şi ar fi minunat să-i descoperiţi, în sfârşit, osemintele sacre. Dar,
dacă nu-l veţi găsi, nu lăsaţi ca doliul acestui eşec să vă cuprindă inimile. El e
demult acasă, lucrează în sufletele noastre!”.
Capitolul al 4-lea se doreşte a fi o paralelă între doi mari poeţi romantici ai
sec. al XIX-lea, italianul Giacomo Leopardi şi românul Mihai Eminescu. În urma
unei cercetări minuţioase a vieţii şi operei celor doi scriitori, mergând pe urmele lui
Eminescu în Italia, şi beneficiind de mărturiile contesei Anna Leopardi,
descendentă a familiei lui G. Leopardi, Ioan Barbu dezvăluie incredibila similitu-

Pagina 4
REVISTĂ DE CULTURĂ
PROBLEME ACTUALE ALE DEZVOLTĂRII DURABILE A OMENIRII
Prof. univ. M.D. CAZACU
1. Despre Umanitatea actuală a oamenilor
Evoluţia prezentă a umanităţii scoate din nou
foarte pregnant în evidenţă problema lipsei de
omenie pe care o sesizează şi colegul Gabriel
Poenaru şi care este gravă în special la conducători.
În acest sens, între anii 1991 şi până la pension-
are în 1999 l-am ajutat pe prof.dr. Angheluţă
Vădineanu să înfiinţeze cea de a 4-a Catedră
UNESCO-Cousteau din Europa, în România la
Universitatea din Bucureşti Facultatea de Biologie,
unde am predat în viziunea lui Jaques Ives Cousteau
cursul de Tehnologii prietenoase mediului şi omului;
prima catedră de acest gen fiind înfiinţată la Vrije
Universiteit din Bruxelles în Belgia, a doua la
Universitatea Friedrich Schiller din Jena în
Germania, iar a treia la Universitatea Complutenze
din Madrid în Spania.
Cu aceste ocazii se vorbea mereu despre aşa
numita „explozie demografică" introdusă de Clubul
de la Roma, la care cu fiecare ocazie le-am replicat,
că nu e periculoasă explozia demografică, ci explozia
de oameni nepricepuţi, needucaţi şi lipsiţi de omenie,
căci puţini din cei de astăzi îşi mai aduc aminte de
Renaşterea din secolul XVI, cînd oamenii învăţaţi au
exclamat „la dracu cu împăraţii, ba şi cu Biserica
Catolică, care pentru adevăr ne-au ars pe rug", iar
René Descartes întemeitorul Raţionalismului
Ştiinţific a stabilit dreptul oamenilor de a induce
adevărul din propriile experienţe şi raţionamente.
In acest sens preţuirea inginerilor care se ocupă şi
de poezie, cum a fost şi renumitul meu profesor de
Hidraulică şi conducător de doctorat Dumitru
Dumitrescu, care obţinuse 7 licenţe, printre care şi
cea în Litere şi Filozofie, cât şi a acelora care se
ocupă de muzică, pe care îi voi prezenta succint în
acest articol, iar în curând într-o cărţulie intitulată
Amintiri din Viaţa Muzicală a Politehnicii
Bucureştene, denotă educaţia lor umanitaristă de a
avea grijă faţă de oameni.
Astfel, Henri Coandă inventatorul avionului cu
reacţie în 1910, cât şi profesorul nostru de Mecanică
Tehnică de la Institutul Politehnic, Aurel Persu,
inventatorul automobilului aerodinamic în 1922, ca
şi ing. Mihai Ciolan, erau foarte buni violoncelişti,
precum şi conf.dr.ing. Petru Ghenghea fost
violoncelist în Orchestra Căilor Ferate Române care
a dăinuit până în anul 1941, iar apoi dirijorul şi
fondatorul în 1956 a Orchestrei Inginerilor pe care a
condus-o până în anul 2006 când a decedat la vârsta
de 93 de ani.
Savantul român Gogu Constantinescu
inventatorul Sonicităţii - a transmiterii energiei prin
vibraţiuni, considera că această ştiinţă este o fiică
dine dintre cei doi „mucenici ai neamurilor lor”,
Leopardi şi Eminescu:”amândoi vin din familii
numeroase; amândoi au fost măcinaţi de boală;
amândoi au trăit într-o lume ostilă, care nu i-a
preţuit cum se cuvine; amândoi au fost nefericiţi
în dragoste; amândoi au murit la vârsta de 39 de
ani, în aceeaşi lună, Leopardi pe 14 iunie,
Eminescu pe 15 iunie, la o distanţă de 52 de ani
(1837;1889)”.
Pe bună dreptate, autorul îşi exprimă în
acest capitol revolta faţă de campania funestă de
denigrare a valorilor spiritualităţii româneşti,
inclusiv a lui Eminescu: „Campania de negare, de
demolare a marilor noastre valori, în frunte cu
Eminescu, suveranul acestor valori, geniul
nepereche al literelor române şi expresia cea mai
curată a sufletului românilor, nu-i nouă la noi; dar,
în anii din urmă, anteriori şi mai cu seamă
posteriori Revoluţiei din decembrie 1989, ea a
căpătat o virulenţă neobişnuită. Atacându-l pe
Eminescu, culpabilizându-l pe Eminescu,
tăgăduindu-l pe Eminescu, s-a atacat, s-a culpabi-
lizat, s-a negat- repet, cu o violenţă ieşită din
comun-tot ceea ce acest greu încercat pământ a
avut mai de preţ, mai nobil, mai sfânt. <Sfântului
Eminescu> i s-au smuls, cu furie, aripile de
mai mică a armoniei, fiind şi dânsul un pianist ama-
tor.
Profesorul nostru de Fizică Victor Bianu era şi un
renumit constructor de viori, iar acad.prof.dr.fizician
Şerban Ţiţeica era şi un bun pianist.
Din Institutul Politehnic voi aminti pe:
- violiştii: profesor inginer Ioan Tomescu şi Aurel
Costăchel de la Facultatea de Construcţii, asistent
inginer Aurel Ionescu de la catedra de
Electrotehnică, Andrei Filip şi Vasile Vaida tehni-
cieni, Ludovic Pollak student la Facultatea de
Mecanică, Valentin Bude asistent inginer la catedra
de Rezistenţa Materialelor, V. Gane inginer
constructor şi Valeria Sadoveanu ingineră
hidrotehniciană,
- violoniştii: acad.prof.dr. inginer şi
matematician Aurel Avramescu, şef de lucrări ingin-
er Iarca Constantin primul concert-maestru al
orchestrei inginerilor, fost în liceu partener de
muzică de cameră cu pianistul Sergiu Celibidache,
Leon Moscovici inginer, şef de lucrări inginer
Mircea Ţiucra, şef de lucrări inginer Nicolae Nicolae
fost Ambasador al României în SUA şi asistent ingin-
er Gaston Nahmias de la catedrele de Electrotehnică
ale Institutului de Căi Ferate şi apoi al Institutului
Politehnic; Izu Broder arhitect, Leon Bădulescu
inginer electrotehnician, I. Lobel inginer constructor,
Alexei Andjulovici inginer de aviaţie, asistent ingin-
er Tudorel Ghenghea de la catedra de Mecanică şi
asistentă inginer Adriana Brătescu de la Facultatea de
Construcţii, parteneră la muzică de cameră încă din
Chişnău.
Gheorghe Farsch inginer textilist, Sacontala
Angelescu studentă la chimie şi colegă la Academia
Regală de Muzică în anul şcolar 1947-48, Ştefan
Sebeşan inginer,Graur Aldea inginer, Richard
Tannenbaum inginer constructor, Adalbert
Weisselberg inginer electrotehnician, Viorel Mircea
Spirescu inginer electro-energetician, Ion Zancov
economist; precum şi studenţii fraţi Iulian Dogaru şi
Mihai Dogaru care a fost apoi şi asistent la catedra de
Electrotehnică, Traian Popovici filolog şi director al
bibliotecii Academiei, Lucian Niculescu inginer
mecanic, Paul Matache arhitect, Leonid
Cudzichievici-Manu inginer la Calea Ferată, I.
Provincianu inginer, Paul Niculescu inginer metalur-
gist, Valerian Oncescu inginer constructor, Dan
Văsescu inginer, Ion Slavu inginer metalurgist, Radu
Georgescu inginer mecanic, Petre Săndoiu econo-
mist, Mihai Luca economist, Dan Roman inginer
automatist, Petronius Munteanu farmacist, Michal
Şiman economist, Maria Ţiţeica biofiziciană,
contrabasiştii: Arnold Savin inginer minier, studentul
şi mai apoi asistent inginerul Checiulescu Mario
Amato fost şi contrabasist al orchestrei simfonice
Radio, Neculai Ghenghea inginer constructor şi Ion
arhanghel al neamului şi coroana de rege al
poeziei, călcate în picioare de aceia care, slujind
interese străine nouă, vor să inculce ideea că nea-
mul românilor nu-i nici pe departe un neam ales,
ci un neam al nevolniciei, bun să poarte nu
cununa eroului-la care îi dau dreptul istoria şi
strălucirile ei-, ci jugul sclavului”.
Tot în acest capitol, Ioan Barbu ne
vesteşte cu bucurie că în Recanati, oraşul de
naştere a „celui mai mare poet italian al tuturor
timpurilor”, Giacomo Leopardi, începând cu 14
iunie 2003, Mihai Eminescu are imortalizată
efigia, alături de cea a lui Leopardi, pe vestita
Colină a Infinitului, pe care se înalţă palatul
ilustrei familii de marchizi şi conţi, cu urice din
secolele XI-XII.
Dintre cele cinci anexe ale cărţii, care au
menirea de a întregi economia lucrării cu noi date
şi mărturii la fel de interesante, am remarcat
opinia regretatului prof. univ. dr. George
Lăzărescu, opinie care nu face altceva decât să-ţi
confirme că te afli în faţa unei cărţi remarcabile ce
merită să-i acorzi întreaga atenţie, sau,
parafrazându-l pe Vlahuţă, să-i spui autorului cu
maximum de sinceritate:”Tot mai citesc măiastra-
ţi carte/ Deşi o ştiu pe dinafară”.
POVESTEA VORBEI
Târziu tehnician, pianiştii şi/sau claveciniştii: Mihai
Vasile Popov inginer electronist-automatist fost şi
asistent iar apoi doctor şi membru corespondent al
Academiei, pianist solist cu care făceam muzică de
cameră fiind colegi din anul întâi la Facultatea de
Electromecanică, Şef de lucrări dr.ing. Dan Taşcă,
pianist amator, prezentatorul concertelor orchestrei
inginerilor, Nicolae Ionescu-Zane inginer la Calea
Ferată, Corneliu Cazaban inginer la Calea Ferată,
Virgil George Dumitriu inginer constructor, Şerban
Ţiţeiea academician profesor doctor-fizician, Măria
Haiduc doctor-fizieiană, Florica Marilena Veturia
Vasilescu doctor-chimistă, Dan Racoveanu inginer
electronist, Vasile Chiriţă inginer electroenergetician,
Tudor Octavian Moisin inginer electronist, pianist şi
organist, Diana Săvescu matematiciană, Anca
Michaela Selejean arhitectă.
La această formaţie au mai activat în mod volun-
tar inginerii: Iosif Weiss inginer constructor, Aurel
Ştefănescu inginer constructor şi Eugen Haim
inginer chimist, toţi trei flautişti şi solişti în
Concertele Brandenburgice nr.4 şi 5 de Johann
Sebastian Bach, Romulus Argeşeanu inginer
mecanic, oboist şi violist, Gheorghe Sereteanu
clarinetist şi tehnicianul principal de înaltă calificare
Mircea Cheptroşu trompetist şi neîntrecut reparator
de instrumente muzicale de suflat, cât şi cornistul
Dan Antonescu inginer constructor.
Printre soliştii vocali voi remarca inginerii şi
arhitecţii:
sopranele: Luminiţa Tihon ingineră de mecanică
fină, Catrinel Papadopol-Vlad ingineră chimistă,
Cristiana Russu ingineră de mecanică fină, Cristina
Stancu-Moldoveanu ingineră şi Mariana Stoenescu
ingineră constructor,
- mezzo-soprana Ruxandra Argeşiu (Rarincescu)
arhitectă,
- tenorii: Cornel Stavru absolvent al Institutului
de Căi Ferate, solist al Operei Române, Vasile
Ţincoca inginer electrotehnician, Anatol Dimitriu
arhitect,
baritonii: George Ştefan mai apoi profesor doc-
tor-inginer fost ministru al învăţământului şi Mircea
Eugen Nicolescu inginer constructor.
2. Problemele actuale ale Energiilor Inepuizabile
De la distinsul nostru profesor dr.ing.
electrotehnician Remus Răduleţ, membru al
Academiei Române şi Director al Institutului de
Cercetări şi Proiectări Energetice al Academiei am
reţinut că până la introducerea reacţiei de fuziune
nucleară mai convenabilă a deuteriului ce va putea
asigura energia mereu crescândă a viitorului omenirii
în dezvoltare, şi având în vedere reducerea com-
bustibililor fosili, va trebui o perioadă de peste 10 ani
să utilizăm sursele naturale de energii inepuizabile
[1][2], folosite de oameni din cele mai vechi timpuri,
precum: energia solară a zeului Ra pentru încălzire,
sănătate şi culturile agricole, energia geotermală
pentru încălzirea bordeielor iarna şi răcirea lor în
timpul verii, energia vântului a zeului Eol care a dus
navigaţia şi morile pentru măcinarea cerealelor mii
de ani, energia biomasei şi a deşeurilor vegetale,
animale şi domestice folosite pentru încălzirea
locuinţelor, energia cursurilor de apă folosită pentru
antrenarea morilor şi a ferestraielor de tăiat lemne, cu
excepţia energiei valurilor a zeului cel rău Neptun,
care era prea mare pe metru liniar de ţărm şi nu era
cunoscută electricitatea pentru a putea fi transportată
la distanţa dorită.
Legat de aceste surse naturale de energie aş dori
să arăt că datorită caracterului lor de inepuizabilitate
acestea ar putea asigura dezvoltarea durabilă a
omenirii, dar ele mai prezintă şi unele deficienţe
tehnico-economice, fiind:
-distribuite în volum, precum energia vântului şi
cea geotermală, ceea ce necesită cheltuieli
suplimentare cu căile de acces şi instalaţiile de
captare şi exploatare a energiei, cât şi introducerea
ecologică din nou în sol a apei geotermale utilizate,
- distribuite superficial, precum energia solară ce
necesită suprafeţe disponibile, a deşeurilor şi a
Pagina 5
POVESTEA VORBEI REVISTĂ DE CULTURĂ

valurilor, acestea din urmă prin propagarea lor către
ţărm permiţând repartiţia lor liniară,
distribuite liniar, precum energia valurilor şi în
special a râurilor, care mai au o calitate prin
construirea unor baraje de apă, de a se concentra
punctual, concentrate punctual, ceea ce le asigură o
eficienţă economică deosebită, calculată de renumitul
nostru profesor dr ing. Dorin Pavel, membru al
Academiei de Ştiinţe şi Părintele Hidroenergeticii
Româneşti [3], la valoarea de 5 bani pe kWh produs
la Centrala Hidroelectrică de la Porţile de Fier [4].
Dar cu excepţia energiei geotermale şi a
deşeurilor, celelalte surse de energii naturale mai
prezintă încă două mari dezavantaje: faptul că sunt
aleatoare ceea ce necesită instalaţii de stocare în
reţeaua electrică sau combinare a energiilor atunci
când unele sunt absente, spre exemplu energia
termosolară din timpul zilei cu cea a arderii
deşeurilor în timpul nopţii [5] pentru a evita răcirea
instalaţiei, sau a vântului stocată în hidrocentrale
prevăzute cu două lacuri de acumulare pentru a o reda
la vârfurile de sarcină, iar cu excepţia energiei
soarelui, geotermale şi a deşeurilor, unele dintre ele
pot deveni catastrofale, cum ar fi în cazul râurilor şi
mai puţin în cazul vânturilor sau a valurilor mari care
îşi autodisipă energia prin deferlare.
În acest sens îmi aduc aminte de destăinuirea pe
care ne-a făcut-o profesorul nostru Dorin Pavel, când
ne-a spus de tendinţa greşită de a se construi centrale
hidroelectrice, adunând debitele diferitelor râuri la
căderile foarte avantajoase, lăsând unele râuri fără
nici un baraj, care să poată prelua debitul catastrofal
cu asigurare de 1 la 1000 de ani ce poate veni chiar
mâine şi produce inundaţiile cunoscute din antichitate
[6], simultan cu lupta oamenilor de a obţine apă pe
timp de secetă.
În acest sens prof.dr.ing. constructor Valeriu
Blidaru de la Politehnica din Iaşi m-a înţeles şi a real-
izat un model de laborator al amenajării hidraulice
complete a Moldovei în care toate râurile mici şi mari
au fost prevăzute cu baraje corespunzătoare, care să
asigure reţinerea apei pentru irigaţii fără a mai fi
pompată în sus cheltuind energie, cât şi cea de băut şi
higiénică necesară gospodăriilor şi creşterii
animalelor.
Totodată respectivele baraje, pentru a nu constitui
bariere de netrecut, vor trebui prevăzute cu scări de
peşti protejate cu plase de sârmă sau turbine eoliene
contra păsărilor răpitoare, ecluze pentru traversarea
ambarcaţiunilor respective, şosele de transport pe
coronament, pâlnii Rankine pentru transportul acvat-
ic al lemnelor cu economie de combustibil, instalaţii
pentru aerarea apei statice împotriva eutrofizării,
lucrări care erau cândva abandonate printr-o
concepţie greşita de economie; barajele constituind în
acelaş timp locuri minunate de odihnă, amuzament şi
sport [5].
Într-un cuvând am utilizat în cazul surselor natu-
rale de energii inepuizabile metoda folosinţelor
complexe cunoscută de la profesorul nostru drag
Dorin Pavel.
Aceasta nu a fost singura metodă aplicată, căci am
mai introdus o nouă metodă de calcul pentru maxi-
mizarea energiei extrase de rotorul axial al unei
turbine de vânt sau de apă de la energia cinetică a
curentului de fluid [7] [8].
De asemenea, pentru reducerea costului energiei
produse de microhidrocentrale, am ridicat turaţia
micilor rotoare la 1.500 rot/min, nefiind motive de
suprasolicitări mecanice, iar împotriva fenomenului
de producere a cavitaţiei am afundat în apă aceste
rotoare cuplate direct cu generatoare electrice
submersibile, dotate cu magneţi permanenţi executaţi
din pământuri rare cu Neodim-Bohr-Fier Samariu-
Cobalt [9].
Bibliografia la redacţie. Material prezentat la
Olăneşti 2010, 40 de ani-promoţia inginerilor ener-
geticiani.

argumentul. Enervează enervarea, enervează calmul. Nu tragem spre

Enervare şi inervare, e-urile şi i-urile dreapta drumului, slăbind hăţurile şi slobozind pintenii ... Nu ne punem
stavilă drumului pentru un strop de cuget şi o gură de aer ... Nu batem
noastre apucate din fugă cu palma greabănul şi crupa animalului cărător, pentru destinderea lui
şi a noastră ... Nu slăbim arcul prea întins al suflului nostru,
Adina DUMITRESCU Că suntem suiţi pe măgar, pe mârţoagă
sau pe Pur Sânge Arab, să nu pierdem
distanţa de turmă, dăm pinteni sărmanelor
împrăştiind în jur calmul necesar alegerii, al despicării apelor şi şuvoaielor
ce se revarsă năvalnic înlăuntrul şi în afara noastră ... Şi lăsăm enervarea să
acopere inconştient inervarea antropologică a fiinţei noastre, inervaţia
abdomene ecvestre, având mâna pe hăţuri şi privirea-nainte. Iar de distanţa sangvină specifică speciei noastre. Şi amestecând noţiunile din lipsă de timp,
se măreşte, de turma-i hrănită cu ovăzul nemestecat al pajiştilor încă verzi, de discernământ şi de autocunoaştere, pierdem tocmai esenţa omenescului,
de enervare lovim cât mai puternic. Sar scântei şi sar stropii de sânge, dar nu involuând, în loc să evoluăm. Se schimbă i-urile şi e-urile, exteriorul şi mai
luăm în seamă decât distanţa, materialul unei dimensiuni ce se poate raporta ales interiorul nostru, sangvinul dilată vasele noastre şi căpătăm aspectul
la atâtea! Ne enervăm că vecinul are alte păreri decât ale noastre, că are alt indivizilor cu o treaptă mai jos decât noi, ajungând cocoţaţi pe o scară ce-şi
tip de manifestare, alt statut social sau material, ne enervăm că sacul termină treptele înspre cer şi-şi măreşte pe cele de coborâre. Şi spre salvarea
dorinţelor e mare la unii, mic şi prea peticit la alţii, ne enervăm că nu putem noastră nu am avea multe de făcut, decât simplul lucru de a ne aminti de
apuca nici cu dinţii ceea ce alţii apucă doar prin deschiderea palmelor. pinten, de acea proeminenţă de piesă ce serveşte ca limitator de viteză, de
Enervează prezenţa, năzuinţa şi zborul, enervează uşurinţa şi greul cursă şi de impuls ancestral spre integrarea în turma strângătoare de i-uri şi
parcurgerii etapelor, enervează opinia, enervează rezerva şi enervează e-uri de-a valma.
să bată cu pasul toată licenţe, poticniri, sau compromisuri, sunt sincere şi-ţi
Curriculum vitae România în regim de dezvăluie nuditatea începuturilor ; eseuri despre
Dacie 1100 şi globtrotter, prietenie şi iubire. Scrie pamflete usturătoare la adresa
Adina Daniela Dumitrescu ca şi toate ţările estice moravurilor de azi, dar umanizate de speranţa că toate
până sub poale de Ararat, în lume se pot schimba, chiar dacă intelectualul geme
U n copil născut la 1 dec. 1944 din părinţi
intelectuali şi crescut nu departe de
Mănăstirea Hurezi, sub dealul Romanilor şi scăldat în
apoi ţările vestice în
căutare de biblioteci pre-
sub povara iluziilor şi idealurilor proprii, ştirbite de
talpa ignorantului mâncător de suflete.
cum Humboldt, de Activitatea literară cuprinde romanele Caruselul
apa Luncavăţului, nu poate decât să citească, să joace tablouri renumite din intenţiilor, După-amiaza păsărilor cântătoare, Shakerul
în piese de teatru şcolăreşti, să facă gimnastică artistică colecţii private aduse cu bragă, Cărarea dintre secole, Umblă puţin la sonor
şi să călătorească. sezonier spre revelaţii, ca şi Aripa frântă, ca şi colaborarea cu revistele locale
O adolescentă ce o are drept mentor pe doamna Madona Sixtină şi Cultura vâlceană (bilunar de informaţie culturală) şi
Carmen Farcaş, profesoară şi dirigintă poate doar să Madonna del Prado de Povestea vorbei (revistă de cultură a Societăţii „Anton
iubească şi mai mult literatura, să încerce mici scrieri Rafael şi să reflecteze asupra sensurilor vieţii, ale Pann”). Divinul pogorât în vechile biserici din lemn de
proprii şi să pătrundă de timpuriu esenţa vorbelor şi a adevăratelor legăturilor dintre oameni şi ale integrării pe lângă mănăstirile mari, în unele sate uitate din
lucrurilor. armonice într-un Univers făr' de sfârşit. judeţele Gorj şi Vâlcea, în mijlocul codrului şi în câte-
O tânără absolventă a Facultăţii de Biologie din Scrierile sale sunt cuprinse în larga paletă ce un slujitor cu har al Bisericii Ortodoxe este descris în
Universitatea Bucureşti poate doar să predea elevilor cuprinde viaţa în integralitatea ei, fără prea multe monografiile în stare de manuscris, la care lucrează.
săi, să continue să citească, să scrie şi să călătorească,

(urmare din pag.1)
ANTIM IVIREANUL...
,, Eu aci in tara-
aminteste Antim-n-am venit de voia mea, nici de vreo
saracie sau lipsa’’.
La 1701, printre alte lucrari, Antim tipareste prima
carte cu litere mobile din lume, cu caractere arabe,,
Liturghierul Greco-arab’’. Necesitatea înfiinţării unei
tipografii, a realizarii şi folosirii caracterelor de tip
arab şi gruzin în redactarea unor documente, dar mai
ales tiparirea lor, il face pe Antim Ivireanul să-şi
trimită în Gruzia pe un foarte priceput ucenic de-al
său, compatriot, Mihail Stefan (în limba gruzină
Mihail Stepanesvili). Acesta ia cu sine şi ,,ornamente
tipografice cu desen diferit, precum si xilografii, print-
re care si unele executate pentru Antim Ivireanul, de
catre Ioanikie-Ivan Bakov, un gravor intalnit frecvent
Pagina 6
in paginile lucrarilor imprimate in
Muntenia, in limbile romana, greaca si
araba ‘’. Totodata, Mihail Stefan duce din
Ţara Românească şi personalul necesar cu ajutorul
carora toarnă la Tbilisi, literele alfabetului gruzin.
Astfel ca la 1710, tipul de litera ,,mhedruli’’ devine
caracterul oficial utilizat în tipărituri, fiind folosit şi în
prezent în Gruzia.
Munca lui Mihail Ştefan, nu s-a terminat odată cu
organizarea tehnică a tipografiei, ci a continuat în pro-
cesul complicat al instruirii ucenicilor tipografi,
recrutaţi dintre tinerii gruzini. În primul an de
activitate tipografică-1709, meşterul muntean, scoate
de sub tipar trei carţi, în condiţii grafice excelente, una
dintre ele fiind imprimată chiar în două culori, negru
şi roşu. In urmatorii doi ani, tipareşte încă şapte carţi,
majoritatea avand textul imprimat în două culori, iar
caracterele gruzine completate cu diferite marimi de
literă. Într-o lucrare tiparită în anul 1710, se reproduc
versuri romaneşti cu caractere de tipul,,mhedruli’’.
Ca tipograf în Gruzia, Mihail Stefan a activat
până în anul 1711, când este trimis de catre Ţarul
Vahtang, cu o misiune la Moscova şi de acolo în
Olanda. Ajunsese să fie apreciat, nu numai datorită
meşteşugului promovat în tipografia gruzina, dar şi
pentru cultura deosebită şi diplomaţia sa.,,Cele zece
tiparituri ale mesterului tipograf,modest si
neostenit,datorita perfectiunii lor tehnice si artistice,se
situeaza mai presus decat toate celelalte carti tiparite
in Gruzia de-a lungul secolului al XVIII-lea’’-afirma
Kristine Sarasidze în lucrarea sa,,Pirveli istampa sak-
ertvelosi”’,editata în 1955 la Tbilisi.Toate lucrarile au
pe foaia de titlu sau la sfarsit, urmatoarea mentiune în
limba gruzină,,…Kpelita vustambe Mihail
REVISTĂ DE CULTURĂ
Alexandru Florin Ţene
Cărticica de dat în leagăn gândul...
Petre CICHIRDAN
E diţia a III-a
revăzută
adăugită- Povestiri onirice – „Cărticica de dat în
şi
leagăn gândul”, de Al. Florin Ţene, în Editura
Fundaţiei culturale „Ion D. Sârbu”, Petroşani,
2010...Am fost atras de această carte când am văzut că
consilier editorial este Dumitru Velea, cel cu care,
acum 40 de ani, împreună cu Constantin Poenaru,
autorul „Balenelor” subersive, la Drăgăşani, încercam
să luăm legătura pentru întemeierea unui cenaclu
literar judeţean al elevilor... În 1968, se înfiinţa, şi
datorită efortului nostru, celor din gruparea
„Balenelor”, Societatea artistică a elevilor, sub
coordonarea profesorului C. Rădulescu (şahistul de
mai târziu, prof. la Sc. nr. 4).
Alexandru Florin Ţene scoate această „cărticică” ,
a treia oară, fiindcă în primul rând ea este o carte de
cultură, şi când spun cultură mă gândesc la acea
noţiune atât de necesară, vitală, astăzi controversată,
într-o societate (aflată între milenii), atât de bulversată
de modernism ieftin, de anticultură... Cine o citeşte se
îmbogăţeşte, devine mai cultivat, acesta este rostul
cărţii. Cartea nu are alt rost! În câteva pagini, una
două, format mic, în câteva fraze, Al Florin Ţene, ne
pune în contact cu cele mai importante figuri ale cul-
turii universale, ale culturii române, o fixează pe
aceasta din urmă în rândul marilor culturi ale
lumii...Aşa se întâmplă cu Eminescu (veşnicul Mihai
Eminescu, publicistul şi poetul), cu Brâncuşi, şi cu
George Enescu, cel căsătorit cu Maruca, Enescu din
tabloul cu zâmbetul enigmatic şi vioara în mână
(enigmatice au rămas şi opusurile sale pentru vioară şi
Valentin Dolfi
Gânduri pentr-un ochi de sticlă
( fragmente de jurnal )
M onica. O văd aşezată pe scaunul din dreapta
barului, la o masă, tot socotind la un
calculator de buzunar. O văd aplecată peste volan, în
noaptea în care m-a dus cu maşina. Îi văd genunchiul
dezgolindu-se când piciorul apasă frâna sau
acceleraţia. Şi sunt disperat, îmi dau seama, că nu am
mai multe amintiri cu ea. Şi Vasile : ‘’ S-a tot plâns că
o doare capul. A avut o tumoare pe creier. Doar o lună
a durat. Am înmormântat-o pe 27 septembrie 2007 -
dacă-mi amintesc bine, la cimitirul din Bujoreni, Gura
Văii ’’. Mă întreb cum a suportat durerile, cum s-a
împăcat cu gândul morţii, o femeie atât de tânără.
Pentru că ştia că va muri. Acum când scriu, au trecut
şase luni. Monica Condeci.
* * *
Cu Alexandra, la Sibiu – Capitală Culturală
Europeană 2007, în Piaţa Mare. Obişnuiţi cu Govora
noastră părăsită şi ruinată, rămânem uimiţi de
frumuseţea din jur şi nu ştim la ce să ne mai uităm
prima dată. Ne simţim ca ‘’Alice în Ţara Minunilor ‘’.
Pe scena din mijlocul Pieţii tocmai are loc un concert.
Stepanesvili Ungrovlaheli’’, adica(tiparit),,de mana
lui Mihail, fiul lui Stefan, din Ungrovlahia’’.
Dupa plecarea din Tbilisi a lui Mihail
Ştefan, activitatea tipografica a fost continuată de
ucenicii săi, până în anul 1723, când oraşul este
distrus de turci. Fiind nevoiti să emigreze în tarile
vecine, ei duc mestesugul tiparului în
Damasc,Teheran şi Bagdad.
Starea infloritoare în care se gasea tiparul în
Tara Românească la sfarsitul sec.XVII şi începutul
sec.XVIII, demonstrează importanţa istorică a
momentului-întemeierea primei tipografii în
Gruzia(Tbilisi)-dar mai ales la 1708, nivelul tehnic
inalt al tiparului muntean, nivel realizat prin truda
unor mesteri romani, modesti şi harnici, din rândul
carora se evidentiază fară greutate, figura lui Antim
Ivireanul şi a ucenicului său, Mihail Ştefan.
pian...şi ne mirăm
cum de melomanul
Ţene, nu se visează
împreună cu George
Enescu la memora-
bila întâlnire cu
Luchian, acesta aflându-se înspre finalul vieţii... Ni s-
a părut această schiţă literară atât de reuşită, „Mănuşa
de box”, aproape cehoviană, o întâlnire de gradul IV,
într-o privire şi trăire atât de „alunecoasă”, chiar ca
într-un vis-în care scena nu poate fi fixată; o lume fără
frecare-timp imponderabil, ca într-un racursiu
cinematografic; informaţia vizuală alunecă dinspre
Maruca (de pe sofaua grena) şi mobile grele
cantacuzine, înspre un
soţ ca G. Enescu-
celebru violonist,
Mişu Cantacuzino,
Nae Ionescu „zâm-
bind complice-
ibovnic”; acum sonată
Enescu - Cella
Delavrancea (în viaţă,
între toţi, atâta
legătură), în plan mai
aproape cvartet L. v.
Beethoven, ce
simulacru, cu
Rădulescu la violă şi
Lupu la violoncel
(Doamne, ce
alunecare, punând
personajele în eopcă istorică) şi în final subiecţii ieşind
nu din palatul Mărucăi, unde au avut loc toate scenele,
ci dintr-un bloc probabil clujean cu 5 se spune! ... ba
nu, cu 8 etaje ar fi posibil, ca într-un
veritabil...Glisando!
Bravo maestre, ce minunată trecere în timp, ce efi-
cace informare, ca pentru un abecedar cultural! Un
Ne retragem lângă zidul
Muzeului Brukenthal şi
sunăm acasă . În
asemenea
telefonul mobil
situaţii,
se
dovedeşte foarte util.
Prin bunăvoinţa d-lui
Nicolae Salade, prieten
filatelist şi editorul ‘’ Curierului filatelic ‘’, locuim în
camera de oaspeţi a Colegiului Textil. Camera are
două paturi şi e mică cât o chilie.Alexandra se şi
gândeşte la mansarda lui Cioran. În compensaţie
parcă, camera de baie este enormă. În chilia noastră ne
retragem seara obosiţi, după ce bântuim toată ziua prin
S i b i u l
vechi, prin
Piaţa Mică
şi Piaţa
Mare, dar
şi prin
locuri care
nu au fost
renovate şi
nu sunt tre-
cute în
ghidurile
turistice.
* * *
A doua zi vizităm Muzeul Brukenthal. Două ore şi
jumătate parcurgem sălile preocupaţi să nu pierdem
nimic. O nostalgie de neoprit mă cuprinde în faţa unui
timp care a trecut demult, văzând portretele nobililor
de odinioară executate în mărime naturală. Din galerie
nu lipseşte portretul baronului Samuel von
Brukenthal, guvernator al Transilvaniei, colecţionar şi
proprietar al castelului, căsătorit cu fiica primarului
Sibiului. Prin testament a deschis castelul publicului
pentru vizitarea colecţiilor. Din păcate, în afara
tablourilor, doar câteva piese din mobilierul original al
castelului au supravieţuit oamenilor şi vremurilor. Cât
despre colecţia numismatică care numără mai bine de
20.000 de piese, doar o mică parte este expusă în vit-
rinele muzeului, restul intrând în patrimoniul
Muzeului de Istorie şi Arheologie din Sibiu. La etaj, în
câteva săli, sunt expuse medalii jubiliare de aur, din
POVESTEA VORBEI
studiu gratuit, fără bani, cine citeşte această carte
creşte cultural, se-ndeamnă să mai citească, să mai
meargă la cinema, să iubească muzica, artele, poeţii,
filozofii... Sau întâlnirea cu Cezanne, în muzeul din
Paris, el, românaşul nostru cu câteva sute de mii de lei,
sperând să –şi îmbogăţească colecţia, acest lucru nici
chiar în vis nefiind posibil...” „ - Hm! – mârâi în barbă
(Nicolae Iorga) sunt pictori care-s stele şi alţii simpli
licurici. Tablourile lor sunt moarte, dar vrăjite, pe care
le învii cu viaţa ta.”...Texte parabole, ca în stările de
vis trecând de la o scenă la alta, paradoxale, dar
punctate (textual) şi de o „ saga” personală a poetului
ce îşi dezvăluie inteligenţa, hâtră; iată, întâlniri între
Vollard, Matisse, Cezanne, ...Nicolae Iorga care-i critic
şi poet! Toate povestirile sunt de comentat, îmbogăţesc
în idei cititorul, şi rămâne cum am stabilit: text bijou,
scriitură eficientă, cultură maximă.... Schubert, în visul
său, este el cu 700 de lieduri scrise, iar catedrala gotică
are pereţii bisericii ortodoxe... Din aceste pagini,
măiastre, transpare conceptul educaţional de
inteligenţă al artelor...O ho, ho, ia uite trăitorule: ”eram
obosit de atâta întoarcere, cale de aproape două secole,
şi murmuram cuvintele din Romani 5:20...dar unde s-
a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai
mult...”.( pag. 22);...păcatul cunoaşterii! Sau despre
marii poeţi ai lumii...”-Ce-a fost asta bunicule? – Sunt
prietenii noştri. Se întorc şi ei, din când în când, să
respire aerul Crăciunului de la noi.”( pag.24)...
Formidabil, pagina 26, „Nu există prietenie între doi
oameni, dintre care unul să nu vrea să audă decât
adevărul, pe când celălalt este gata să mintă” (...)
”Aerul curat al nopţii ne-a înviorat. De mână toţi patru
ne grăbeam spre ghetourile noastre vopsite în cenuşiu.
Comunismul ne confiscase până şi culorile.” (pag. 29 -
„Prietenul meu, omuleţul cu mers de raţă”).
Brr!...Parcă mi-e frig. Bine spune Sabin Bodea,
prefaţatorul acestei ediţii: „ o carte pe care nu o mai
laşi din mână”! ...spun şi eu: dar e mult mai mult decât
„o cărticică”.
perioada Imperiului Habsburgic, într-o stare
excepţională de conservare.
* * *
Seara, în Piaţa Mare, concert Jethro Tull, cu un Ian
Anderson în mare formă, în ciuda vârstei care se vede
din plin.Reuşesc din întâmplare să-l fotografiez, back
stage, în momentul în care soseşte la concert. Are şi el,
o frumoasă şi venerabilă chelie, spre mândria mea. În
rest, aleargă pe scenă, sare, cântă la flaut, stând în
faimoasa lui poziţie, timp de două ore, spre
entuziasmul şi delirul publicului şi al … Alexandrei !
Eu mă păstrez într-o stare de entuziasm reţinut,
potrivit vârstei şi împrejurărilor, visând la adolescenţa
mea rebelă, când ascultam şi Jethro Tull, dimpreună cu
Beatles,Yes, Genesis, Chicago Transit Authority, King
Crimson, Carpenters sau Rolling Stones, dar mai ales
şi mai ales, înainte de toţi şi de toate Led Zeppelin,
trupa al cărui fan fidel am rămas. Recunosc câteva din
vechile piese Jethro Tull, cântate astăzi la Sibiu, deşi
doar Anderson a mai rămas din componenţa originală
.
* * *
În ultima zi a scurtului nostru voiaj în Ardeal,
plecăm spre Răşinari, loc sacru pentru Alexandra .Este
emoţionată şi concentrată, calcă ca pe Acropole şi mă
grăbeşte să găsim cât mai repede casa lui Cioran. Casa
arată aproximativ aşa cum era, când acolo locuia
familia lui Cioran. Numai că acum este locuită de
viceprimarul Răşinariului. Nici vorbă de vreo casă
memorială, care de altfel nici nu i-ar fi plăcut lui
Cioran. Ba cred că ar fi detestat ideea de muzeu
personal. Să expui durerea, singurătatea, disperarea şi
eşecul. Spre amuzamentul nostru găsim şi o firmă pe
care stă scris cu majuscule ‘’ PENSIUNEA CIORAN
‘’. Mă întreb cât din spiritul lui Cioran mai există
astăzi în Răşinari. Cât timp căutăm un răspuns, ne
fotografiem în faţa casei, în spatele casei, Alexandra
lângă bust, amândoi şi în fundal Coasta Boacii.
Ajungem şi în biserica unde a slujit ca preot paroh,
tatăl lui Cioran. Aşezaţi în strană ascultăm cuminţi
explicaţiile preotului.Mă întreabă despre Govora şi
despre Părintele Gheorghe Petre. Casa memorială
Octavian Goga nu se poate vizita, este cumplit de cald,
suntem obosiţi, luăm o sticlă de apă minerală şi câteva
roşii de la un localnic şi cu un tramvai hodorogit
plecăm înapoi spre Sibiu.
Pagina 7
POVESTEA VORBEI
Luigi-Iliuţă UNGUREANU
-Născut în Târgu-Jiu la
data de 18 iulie 1989;
-Absolvent al Şcolii
Gimnaziale “Cătălin Haidău”
între anii 1996-2004;
-În perioada 2004-2008
am absolvit Liceul de Muzică
şi Arte Plastice ”Constantin
Brăiloiu”din Tîrgu-Jiu;
-Din anul 2008 sunt
Student la Universitatea din
Craiova, Facultatea de Ştiinţe
Socio-Umane, specializarea
Istorie;
-La data de 22 Mai 2009 am participat la Sesiunea
anuală de referate şi comunicări ştiinţifice studenţeşti, cu
tema „Islamul, credinţă şi instituţii”.
1.Noi Să creadă că flora
Din morţi ce învie.
Noi, în noi ne naştem noi Voi, fraţi ai deşteptării
Dezbrăcaţi şi goi, Şi ai trufiei voastre,
Fără picul de noroi, Aţi dat totul uitării
Aruncat din voi. Zilelor frumoase.
Noi, în noi am vrea să Drepturile voastre
fim Ce le-au câştigat,
Ochi de ţinţirim,
Putredele oase
Să studiem, să nu ne
Din negrul palat,
oprim
Ţipă după voi,
Şi să trăim în mim.
Urlă-n gura mare,
Ei sunt acei eroi
2.Ego mihi După redeşteptare.
Ochii mei de vultur
Na-ţi făcut ca dânşii
Aruncaţi în vânt,
Nu ia-ţi ascultat,
Ar fi vrut să scutur
Ura pe pământ,
Şi aţi crezut în fii
Unui impărat.
Să tânjesc lumină
Cât imi arde trupul,
Să iubesc senină
Acum plângeţi de milă
Şi urlaţi de foame,
Ochii mei ca lupul.
Credeţi într-o idilă
Sătulă de poame
Ochii mei de apă
Salarii sau pensii,
Mult au vrut să-nece,
Sau alte neghiobii
Tot ce nu ne scapă
S-au micit cu totul,
Şi nu se petrece.
Dar fără să şti
Treziţi-va! Din somnul
Căci totul din urmă se
Ce la-ţi apucat,
trece
E timpul ca românul
E lege ca legea, e lege,
Să creadă-n păcat,
Românul nu ştie ce-l
E timpul ca ora
trece,
Din noaptea târzie,
Se uită, cum legea e lege.
CÂND MĂ
PRIVEŞTI
Ion IOSIF
Dacă te mai uiţi
vreodată
printre gene,
ca printre alge
simt că mă-nec,
fiindcă nu pot scoate Aş scăpa dacă te-aş Ar rămâne atunci elogiu, prin care autorul „cântă”,
gura lua în braţe iubirea
din negrul ochilor, şi te-aş strânge tare, printre
ca să mai iau o gură dar mi-e frică hrănească
să nu prindem între marea din aceşti
de aer;
şi simt iubirea, noi ochi negri...
care-i atât de densă pasiunea care sigur
că mă va sufoca. ne-ar lăsa pe amândoi
fără suflare.
Pagina 8
REVISTĂ DE CULTURĂ
POVESTE Lupi străini în piei de oi
Şi pe dinăuntru goi,
Ţara mea, săracă toată,
De credinţă dezbrăcată,
Tot strigând precepte noi, Haina ta a fost furată,
A fost odată-n ţara mea Dar străine de-adevăr Haină sfântă şi curată,
Când creştinul încă se ruga… Şi otrăvi pentru popor; Care-n cer a fost lucrată,
Ţara mea, cu dimineţi senine, Răi, făţarnici şi vicleni Împletită cu credinţă
Cu izvoare cristaline, Cu-nceput de nicăieri, Şi lacrimi de suferinţă.
Iarbă verde, păduri argintii, S-arată plini de lumină Ţara mea cea nentinată,
Dealuri mândre şi bogate, Dar la Satana se-nchină. La mezat vor să te scoată
Sate-adevărate, pline de copii Şi cu ură să te bată
Cu priviri curate şi senine, Însă, creştinu-adevărat, Ca să te împartă toată,
Şi cu feţele de soare pline, De Domnul e apărat, Cum făcut-au şi-altădată
Purtând în ochi albastrele De se lasă de păcat! Duşmani răi, din lumea largă.
lumine… Ţara mea cu munţi şi văi,
Cu troiţe multe la răspântii Aveai fete şi flăcăi, Dar de sus mânia vine,
Biserici, mânăstiri şi schituri Mergeau mândri la război. De vor rupe câini din tine;
minunate, Când nevoia ocerea, Vor veni iar pe Pământ,
Sfinte, binecuvântate toate, Oştirea îngenunchea Înviaţi din sfânt mormânt,
luminate; Şi cu lacrimi se ruga Un alt Mircea, alt Mihai,
Pe când oamenii erau smeriţi, Cu Domnul se-mpărtăşea Alt Ştefan Mare şi Sfânt,
Trăind în armonie, Şi iarăşi Lui se ruga Sau alt Basarab, vrednic
creştineşte, Pentru apărarea ta, ziditor
Şi când bătrânii erau sfinţi, Dar acum la vremuri ,,noi” Şi de Neam şi Ţară -
Trăind aşa cum se trăieşte; Unde sunt tinerii tăi? întemeietor
Când copiii erau ascultători, Căruia-i mai curge bine
cuminţi, Cei buni repede-au apus Sânge de român prin vine,
Cu frică de Dumnezeuă şi Tot în chinuri de nespus Să aibă grijă de tine.
iubire de părinţi, Şi-acum ne privesc de sus,
Cu evlavie la sfinţi, trăind Plângând din suflete, Ţară sfântă, minunată,
îngereşte… fierbinte, Mândră toată şi bogată
Iar prin ascunsele pustii Şi ne spun ce e de spus, Aşa ai fost tu odată,
Vestiţi pustnici, mii şi mii Şi ne spun de ce s-au dus, Dar ai fost de toţi prădată.
Se rugau neîncetat Strigând spre sfintele- Ţara mea, o, ţara mea,
Să scoată lumea din păcat… oseminte, O veni şi ziua ta,
Ce-s toate fără de morminte Când Domnul şi oştirea sa
Dar acum, de la o vreme, Şi nu au cruci la căpătâi Duşmani-i vor alunga
Plâng icoane de durere,
Cum cere datina dintâi… Şi pe tine te-or salva…
Ţara-n necredinţă piere,
Creştinul sub cruce geme… Ţara mea, cu pajişti verzi, Monahia Ieroslava
Că vin iudele viclene, Plângi, credinţa să n-o POPESCU
Se strecoară printre noi, pierzi…
O nouă carte document pentru viitorime
Eugen PETRESCU
P ărintele
Nicolae
Moga (n. 15 iulie 1955, com. Malaia) - preot
obiceiuri, folclor şi tot ceea ce ţine de cultura
materială şi spirituală a acestor locuri.
Dacă pe tărâm cultural, prin lucrările
paroh la Parohia Voineasa, unul dintre cei mai publicate până în prezent, face o legătură
vrednici şi neobosiţi cercetători istorici şi trainică între trecut, prezent şi viitorul locurilor
cărturari ai Arhiepiscopiei Râmnicului, ne-a sale natale, în plan spiritual, acest om deosebit,
adus în dar, la sfârşitul lunii august 2010, o printr-o viaţă profund creştinească, ajutat de
nouă lucrare cu caracter istoric, o monografie harul divin, face între viaţa sa, sufletul
dedicată locurilor natale şi locuitorilor bătrânei creştinului de rând şi Dumnezeu, o adevărată
aşezări de pe Valea Lotrului, intitulată punte de legătură.
„Comuna Mălaia, 495 de ani, de atestare Prin opera şi activitatea culturală foarte
documentară”. bogată, Părintele Nicolae Moga – membru şi
Acest nou volum, care vine după „Mălaia membru fondator al unor importante asociaţii
– Repere monografice”, lucrare apărută la şi societăţi culturale, din judeţ şi din ţară,
Editura Conphys - Râmnicu Vâlcea, în anul preşedinte al Subfilialei „Cultul Eroilor”
2002, cuprinde 524 pagini (din care 40 pagini Voineasa, se înscrie pe linia unor mari
cu imagini document) şi poartă personalităţi clericale vâlcene - preoţi de mir,
amprenta Editurii Info. Pe lângă
conţinutul foarte variat şi bogat
monahi şi ierarhi - cercetători istorici,
folclorişti, animatori culturali şi cărturari de
în informaţii, de remarcat este şi marcă precum: pr. Teodor Bălăşel, pr. Dumitru
faptul că „certificatul de naştere” Bălaşa, pr. Gheorghe Petre-Govora, pr.
este semnat de valorosul om de Dumitru Sandu, IPS Bartolomeu Anania, IPS
cultură dr. ing. Mihai Sporiş, cel dr. Irineu Popa, pr. prof. univ. dr. Ioan Dură,
care, pe opt pagini, prefaţează cu prof. univ. dr. Leon Dură, prof. dr. Nicolae
responsabilitatea ce îl Dură, pr. dr. Ion Gavrilă, pr. Ion Marinescu, pr.
caracterizează, munca Părintelui Dumitru Viezuianu, pr. Petre Mateiescu, pr.
Nicolae Moga şi rezultatul Constantin Mănescu, pr. Nicolae Bălaşa, pr.
acesteia – o adevărată operă- Petre Veţeleanu, pr. Constantin Cârstea, pr.
George Pomeneşte, pr. Emilian Groşenoiu, pr.
în stilul omului cultivat, viaţa prof. dr. Nicolae Preoteasa ş.a., adevărate
alge să moşnenilor mălăieni de ieri şi de valori ale ortodoxiei româneşti.
astăzi, eroismul şi idealurile Pentru caracterul frumos, pentru blândeţea
acestora. faţă de semeni şi, pentru efortul deosebit pe
Părintele Nicolae Moga, aşa linie spirituală şi culturală, Părintele Nicolae
cum îl cunoaştem – un bun Moga – acest distins valah lotrean, urmaş al
(culeasă la
creştin şi un preot ales între unor vechi neamuri de daco-români ardeleni şi
cafeneaua mulţimea de preoţi vâlceni, este olteni, este, pentru noi toţi, un reper de
literară-Călimăneşti un adevărat izvor de informaţii moralitate, un adevărat model de viaţă.
iulie 2010) legate de istorie, tradiţii,
REVISTĂ DE CULTURĂ POVESTEA VORBEI

Felix SIMA – Lectură publică în decor de lămpi dumnezeieşti…

Zenovia ZAMFIR
„P rezentele
icoane
apărut din nevoinţa, din dorinţa de a salva un
au
pom. Roditor. Un nuc devenit uscat şi tăiat şi
aşezat cu scândurile în pod. El, când era viu, a
rodit în toată copilăria mea. Astăzi, uscat,
rodeşte icoane. Ne căţărăm spre ele, prin razele
lor. Nucul, viu, a trăit printre noi. Astăzi,
icoanele vii trăiesc printre noi. Noi locuim în
mijlocul lor, aşa precum copilăream în preajma
nucului.
Vâlcea fiind un ţinut bogat în nuci şi în
pictori, i-am combinat pe aceştia în modul în
care îi putem, astăzi, admira.”
Cu aceste cuvinte – gânduri îşi întâmpină
poetul Felix Sima cititorul, în albumul cu versuri
şi icoane, frumos intitulat „În decor de lămpi
dumnezeieşti”, album pe care l-a citit şi l-a
dăruit, în cadrul programului „Lectură publică
2010”, sub patronajul Uniunii Scriitorilor din
România , Filiala Craiova, al cărui membru este
încă din anul 1990.
În cadrul manifestărilor culturale dedicate
patronului spiritual al Râmnicului, „Sfântul
Ierarh Martir Antim Ivireanul”, în prezentarea
prof. dr. Ioan St. Lazăr şi a prof. dr. Ioan Soare,
în Catedrala „Înălţarea Domnului”, marţi, 28
septembrie
2010, a avut
loc o seară
Sima a lăsat imaginile să trans mită fiorul ver-
surilor sale, fondul muzical întregind atmosfera
de trăire spirituală. Har… talent… poezie…
dedicată sculptură… În tot ceea ce face, Felix Sima pune
poeziei şi pasiune, dăruire.
m u z i c i i Născut pe meleaguri vâlcene, Felix Sima a
religioase. A debutat în 1969, în Revista „Luceafărul”, fiind
fost o seară remarcat, la vremea aceea, de Sânziana Pop,
magnifică. Cezar Baltag, Ion Gheorghe, Nichita Stănescu.
Alături de Felix Sima, au fost prietenii săi: Temele primordiale ale scrierilor sale sunt
prof. dr. Ioan St. Lazăr, prof. dr. Ion Soare, Doru Dumnezeu, dragostea, natura umană…
Moţoc, George Voica – membri ai Uniunii Felix Sima a publicat, de-a lungul timpului,
Scriitorilor din România – Ilorian Păunoiu, numeroase carţi de versuri dar a şi îngrijit
Adina Enăchescu, Petre Cichirdan, Dragoş apariţia unor volume dedicate unor personalităţi
Constantinescu, Ioana Pârnuţă, Mircea N. precum: George Ţărnea, Dragoş Vrânceanu,
Vasii… În faţa unui public numeros, poetul Felix Marian Creangă, Dragoş P. Petroşanu, iar
Sima a versurile şi colaborările sale sunt incluse
o f e r i t în nenumărate antologii.
iubitorilor Încheiem aici relatarea de la faţa
de frumos locului, asemenea poetului, îngânduraţi şi
şi sacru – înseninaţi:
un regal de „Clopotul cel mare, semn al vieţii sfinte,
poezie. S-a-nălţat la Ceruri, zboară prin
Modest văzduh.
precum îl Este semnul nostru dintre oseminte,
ştim, poe Locuim în Viaţă şi în Sfântul Duh.”
tul Felix

ZENOVIA ZAMFIR, prozator ANTOLOGIE

-a nascut in data de 2iulie1965 in locali-
S tatea Oveselu,judetul Valcea.Primele
clase le face la scoala generala din
Varleni,comuna Stanesti.Studiile medii le
urmeaza la Liceul Industrial nr.7 (astazi Colegiul
National ,, Mircea cel Batran"),absolvindu-le in
anul 1983.Apoi urmeaza cursurile Facultatii de
Drept din cadrul Universitatii ,,Titu Maiorescu"
din Bucuresti ,devenind licentiata in drept in
anul 1999.
Perioada 1992-2010 este foare fertila in
activitatea literara a prozatoarei.Consecutiv ,
vad lumina tiparului:
1. Vederi necenzurate, Ramnicu-Valcea,
Editura ,,Tiparg", 1998.
2. Regrete tarzii,Ramnicu-Valcea, Editura
,,Ilustrator"1999.
3.Ratacita in jungla vietii, Ramnicu-Valcea,
Editura ,,Conphys",2000.
4.Zile si nopti... altfel, Ramnicu Valcea,
Editura ,,Conphys",2001.
5.Pasi prin negura vremilor, Ramnicu-
Valcea, Editura ,,Fortuna",2003.
6.Aproapele indepartat, Ramnicu-Valcea,
Editura ,,Fortuna",2004.
7.La datorie sub falduri tricolore,Ramnicu-
Valcea,Editura,,Fortuna",2006, in colaborare cu
Ioana Stefanescu.
8.Monografia comunei Stanesti,Ramnicu-
Valcea,Editura ,,Fortuna",2008,in colaborare cu
Aneluta Becheru.
9.Vrednicul de pomenire Iustinian Marina,
Patriarhul Romaniei, Ramnicu-Valcea, 2009,
Editura ,, Fortuna."
De asemenea personalitatea Zenoviei Zamfir
este remarcata în două antologii:Drumurile
crucii si Intalnire in cuvant ,aparute in
Bucuresti,in Mica enciclopedie 2002,Ramnicu-
Valcea,in dictionar:Oameni de stiinta arta si cul-
tura,Ramnicu-Valcea in dictionar: Personalitati
romane si faptele lor, Iaşi.In antologia
Drumurile crucii se fac referiri la volumul
Vederi necenzurate.Citam:
,,Autoarea ,pe parcursul celor 80 de pagini,
ne plimba ca intr-o excursie feerica pe firul
Oltului , de la izvoare pana la varsare.Zenovia
Zamfir ,cu un stil poetic placut, ne vorbeste de
locurile noastre , de meleagurile peste care curge
Oltul , legandu-se in special de meleagurile
noastre valcene...".
Intalniri in cuvant,antologia Cenaclului liter-
ar ,,Mircea Eliade",
Bucuresti, reda frag-
mente din volumele
Regrete tarzii, Vederi
necenzurate, Ratacita
in jungla vietii,Zile si
nopti...alfel. Autorul
antologiei remarca
:,,...Ambitioasa autoare
scrie usor si ceea ce
scrie este asimilabil de
cititor."
Mica enciclopedie
2002,dupa o succinta biografie ,remarca patru
din lucrarile scriitoare,gasind o caracterizare
foarte plastica:
,,...Asemenea apei paraului de munte , care-si
croieste drum printre stancile de neclintit , rosto-
golindu-se peste prundisul albiei,dar ramane
curata si limpede , Zenovia Zamfir, in zbaterea ei
de zi cu zi , se strecoara prin hatisurile din
<<jungla vietii>> citadine,incercand sa-si pas-
treze , nealterata curatenia sufleteasca.Si nu este
usor.Viata,realitatea existentei umane, nu-i poate
aseza pe oameni pe etajere sau sertarase ermetic
inchise, pentru a-i scoate si folosi , cand si unde
este cazul.Omul este un organism comlplex, iar
Zenovia Zamfir este un amalgam de bine si rau ,
asemenea oricaruia dintre noi..."
Nici cronicile literare de presa nu sunt mai
prejos.
Preot Leon Dura,in ,,Curierul de Valcea",
despre volumul,, Vederi necenzurate " :
,,Autoarea Zenovia Zamfir inchina cartea
Vederi necenzurate (1998) ecoului pierdut in
munti si Oltului care scalda tacerea tainelor
traite.Din apa ies netulburate oglinzi in care se
aduna cerul. Omana curata de fecioara sparge tot
misterul.Si pe la Cozia , pe Olt, in grai de legen-
da,autoarea-scriitoarea,Zenovia Zamfir, face
insemnari cotidiene.Nimic mai frumos ...Un
ochi de pictor atinge un suflet de poet si incearca
sa surprinda frumosul care curge printre stan-
ci..."
Sau Petre Petria , in ,,Curierul de Valcea",
privitor tot la ,,Vederi necenzurate", in 1999:
,,...Autoarea doreste si reuseste sa transmita
acest fior al multumirii si contemplatiei , cand
purcede pe plaiul unduios si darnic din care s-au
ridicat si se ridica o pleiada de oameni ai culturii
si stiintei romanesti ,care au urmat si urmeaza
drumul deschis din vechime de poetul feudal
Filos, mai apoi de Chesarie si de Damaschin , de
Antim Ivireanul si Anton Pann, de Leca
Morariu, Mircea Demetriade si atatia altii..."
Alexandru Mircescu, in ,,Curierul de
Valcea", 2000, referitor la cartea ,,Regrete
tarzii" :
,,Autoarea are darul descrierii sugestive cur-
gatoare,intr-un ritm aproape telegrafic si intr-un
stil frust , fara prea multa vigoare,dar ancorat in
viata imediata , concreta ,propunandu-si redarea
realitatii vii din mediul sau, ... povestirea este
incantatoare , iar evolutia ei aproape că te farme-
ca...".
George Voica, in ,,Monitorul de
Valcea",2005,referitor la cartea ,,Aproapele
indepartat":
,,...Aproapele indepartat (Editura Fortuna,
2004), este ultima carte a Zenoviei Zamfir ,dar si
cea mai reusita...in sensul ca autoarea denota
maturitate atat ca prozatoare, cat si ca fel de a
gandi,de a vedea prin ochiu-i verde si fraged
cum e frunza cea lina,matisorul pamantului cres-
cut prin zavoaie de arini , in umbra Manastirii
Dintr-un Lemn..."
Este membru fondator al Societatii Culturale
,,Anton Pann" din Ramnicu Valcea,membru al
Societatii Scriitorilor din Bucuresti,membru
fondator al Fundatiei ,,Casa Cartii"care a spri-
jinit construirea Bibliotecii Judetene ,,Antim
Ivireanul" Valcea. De- a lungul timpului a
primit numeroase diplome si distinctii.
Pagina 9
POVESTEA VORBEI
Clubul Iubitorilor de Cultura de
la Curtea de Argeş
A ceste întalniri au loc cel puţin odată pe
lună şi se desfăşoară sub „patronajul”
academicianului Gheorghe Păun, personalitate
remarcanta a învăţământului românesc şi nu
numai, dar şi a vieţii culturale, în special în zona
Curtea de Argeş.
Participă la aceste întâlniri oameni din toate
domeniile de activitate, atât din ţară cât şi din
străinătate, dar care au ca numitor comun
dragostea pentru cultură.
Acum, de exem-
plu, a venit din ...
„cealalta parte a
pământului”, din
Noua Zeenlandă, un
bun prieten al d-lui
academician Păun
din anii studenţiei, d-
nul Cristian S Calude
alături de d-na
Calude.
Lume multă, lume
bună, s-a deplasat în
comuna Nucşoara acasa la un meşter popular, d-
nul Rodos.
Întreaga asistenţă a rămas uimită de
ROMÂNII DIN VALEA
TIMOCULUI
L umea oamenilor de cultură este o lume
minunată care leagă prietenii adevărate.
“O ţară înconjurată de români”- dovada clară că
în Timoc trăiesc români – s-ar putea spune un
MOTTO al celor ce urmează.
Mă număr printre puţinii care au cunoştinţe
şi cunosc aspecte din viaţa românilor din Serbia.
Cunoştinţele mele se datorează multiplelor
deplasări în ţara vecină şi prietenă, Serbia,
unde mi-am făcut mulţi prieteni, am cunoscut
aproape toţi conducătorii organizaţiilor cultur-
ale de aici.
De data aceasta, vineri 20 aug. am partici-
pat în Valea Timocului, la Negotin la invitaţia
ODBOR pentru lansarea cărţilor: „O Ţară
Înconjurată de Români” a tânărului realizator
de emisiun Tv. Din cadrul Tele U Craiova,
Liviu Andrei şi „O Istorie Pentru Românii de
la Sud de Dunăre”, a d-lui Valentin
Băluţoiu.
Lansarea cărţii a avut loc în
prezenţa ambasadorului României în
Serbia, d-nul Ion Macovei.
Aşadar, sala de Conferinţe a
Comitetului pentru Drepturile
Omului din Negotin- Serbia
(ODBOR ZA LJUDSKA PRAVA
NEGOTIN), a găzduit, vineri,
lansarea unei cărţi intitulată “O ţară
înconjurată de români”, al cărui autor este jur-
nalistul craiovean Liviu Andrei.
Dintre invitaţi au făcut parte, pe lânga
jurnaliştii din Timoc şi România, poeţi şi
scriitori, oameni de cultură ca: prof.univ.
Gheorghe Florescu, Florian Copcea, Gheorghe
Puiu Răducan, Dan Lupescu, Tudor Nedelcea,
Dusan Pârvulovici şi nu în ultimul rând, preotul
paroh Bojan Alexandrovici, protopop al
Protopiatului Dacia Ripensis.
Cartea cuprinde fragmente dintr-o serie de
interviuri luate de la sociologi, profesori,
Pagina 10
realizările cioplitorului în
lemn, domnul Rodos.
O casă muzeu împodobită
cu frumoase realizări ale
meşteşugului în lemn, lucrări ce
au depăşit de mult graniţele
României..
Pe un platou minunat, la
umbra prunilor de unde se
puteau admira nişte imagini
naturale de o rară frumuseţe, la
„locul faptei”, în jurul unor mese
şi scaune - „marca Rodos”, ca-
ntr-o sală
academică s-au
desfăşurat
lucrările C.I.C.-
ului.
Tema acestei întâlniri era
vizitarea casei muzeu a prin amplasament, frumuseţe naturală şi
meşterului în lemn, discuţii
despre lucrările sale, dar şi
lansarea unor cărţi de adevărată,
dar şi crudă istorie, despre
oameni ai locului, patrioţi ce au
sfârşit în închisorile comuniste, în
acest caz fiind vorba de neamul
Arnăuţoiu.
A participat la această întâlnire de excepţie
doamna Elena Floarea Arnăuţoiu în vârstă de 91
cercetători, dar şi personalităţi de peste
hotare, implicate direct în lupta pentu
drepturile minorităţilor de dincolo de
Dunăre.
Este o rază de lumină, o “rază de
adevăr”, după cum spunea preotul Bojan
Alexandrovic, paroh de Malainiţa şi Remesiana.
“Este o carte- document foarte importantă
pentru noi, românii, din Timoc. Este dovada
clară că în Timoc au fost şi sunt români”, a
adăugat protopopul Protopopiatului Dacia
Ripensis.
Bojan Alexandrovici a lăudat apariţia cărţii,
bucurându-se totodată de
prezenţa Excelenţei Sale Ion
Macovei, Ambasadorul
României la Belgrad:
“Mă bucur foarte mult,
pentru că printre noi îl avem
pe ambasadorul Ion Macovei.
Înseamnă că ţara noastră mamă, România,
niciodată nu ne lasă, ne sprijină, ne ajută şi mă
bucur că suntem aici toţi românii din apropiere:
românii din ţara mamă, România, românii din
Timocul bulgăresc şi românii din Timocul
sârbesc”
Timocenii işi doresc emisiuni tv care să
transmită în limba maternă
Interzicerea slujbelor în limba română a avut
loc, dincolo de Dunăre, încă din 1833, dar asta
nu i-a împiedicat pe români să-şi ceară
drepturile, ca de exemplu: să poată vorbi în
REVISTĂ DE CULTURĂ
de ani, al cărei frate şi-a dat viaţa în temniţele
comuniste.
Discursul domniei sale destul de cursiv şi
interesant foarte, a captat atenţia auditoriului.
Asemenea întâlniri sunt aşa de
interesante încât despărţirile sunt
aproape lacrimogene.
Am părăsit cu părere de rău casa
muzeu şi gospodăria meşterului
Rodos, când lucrările C.I.C.-ului
efectiv s-au terminat, ca şi programul
în sine.
Nu putea d-nul acad. Păun să lase
lucrurile aşa fără o ... surpiză şi cum
desertul vine la urmă, şi domnia sa,
ca şi în alte rânduri ne-a mai oferit
ceva:
Am vizitat, la întoarcere
mănăstirea Corbii de Piatră, cu
biserica rupestră, unicat în Romania nu numai
spirituală, dar şi ca locaş sfânt şi de rugăciune cu
vechime de legendă unde ansamblul pictural este
dintre cele mai vechi, dar şi unic în România.
Deşi nu au trecut decât câteva zile de la
întâlnirea C.I.C. de la Nucşoara – Argeş, altă
invitatie a d-lui academician Gh. Păun a şi apărut
pe adresa mea.
Fără voia domniei sale, îmi permit s-o dau
publicităţii.
limba maternă, să aibă o biserică în care să
asculte slujbele în limba română şi să aibă acces
la informaţie în acelaşi mod.
“Problema e că am vrea să avem şi noi o
televiziune locală ca să vedem şi slujba din
Malainiţa. Mass-media e pe primul loc.
Dacă se face o manifestare unde pot să vină
mii de oameni, nu pot să vină chiar toţi 300.000
acolo. Dar, când vin de la serviciu, toţi 300.000
pot să dea drumul la televizor şi să privească”,
spunea Dusan Pârvulovic, directorul
TimocPress, directorul Federaţiei Românilor din
Serbia precum şi preşedintele Comitetului pen-
tru Drepturile Omului Negotin, într-unul din
interviurile inserate în carte.
Românii din Timoc îşi doresc ca Dunărea să
îi unească
Lansarea de carte s-a transformat, încet-
încet, într-un adevărat simpozion în care fiecare
din cei prezenţi şi-au expus problemele cu care
se confrunta.
Cu toţii au vorbit despre necesitatea unei
identităţi pentru românii de dincolo, despre
acceptarea de către statul sârb a faptului că
această minoritate trebuie să aibă acces la
cultură şi educaţie în limba maternă, dar şi
despre presiunile la care sunt supuşi mai
toţi.
“De ce este greu pentru statul român să
deschidă un consulat în Timoc, unde sunt
300.000 de români? L-a deschis în Vârşeţ
(Voivodina), unde sunt 30.000 şi nu poate
să-l deschidă în Timoc?! Dar sârbii nu vor
multe. De ce nu s-a deschis Porţile de Fier
II ?...ca să putem avea o cale de comunicaţie,
pentru ca Dunărea să ne unească şi să nu ne
despartă”, mai spune Dusan Pârvulovic, în
cartea lui Liviu Andrei, “O ţară înconjurată de
români" şi lansată de curând la Negotin.
Organizatorii evenimentului au fost Agenţia
de presă TimocPress, Fundaţia “Scrisul
Românesc”, Direcţia Judeţeană pentru Cultură,
Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Dolj,
precum şi televiziunea TELE U Craiova.
(pagina realizată de Puiu RĂDUCAN)
REVISTĂ DE CULTURĂ
n mod firesc,
{ problemele O APOCALIPS~ {N 2036?
privind viitorul plane-
tei noastre preocup` Gh.PANTELIMON final, iar aceste reptile uria]e,
[ntr-o m`sur` tot mai
mare oamenii de ]tiin\` dar ]i st`p@neau toate habitatele terestre. R`cirea
popula\ia ]i suscit` un interes climei, modificarea curen\ilor mari ]i activitatea
sporit [n condi\iile [n care
avertismentele sumbre parc` s-au [nmul\it, [n
ultimul timp. Ne amintim c` au existat discu\ii
aprinse, controversate, referitoare la sf@r]itul
lumii, care urma s` se produc` [n anul 2000. De
asemenea s-a vehiculat ideea, inspirat` de cele-
brele profe\ii ale maya]ilor care au prezis c`, [n o perturbare nea]teptat` [n sistemul solar ]i s-a
anul 2012, „un eveniment de propor\ii cataclis-
mice va pune cap`t civiliza\iei actuale d@nd,
poate, na]tere alteia noi”.
De cur@nd a ap`rut o alt` informa\ie potrivit
c`reia distrugerea P`m@ntului este iminent`, [n
anul 2036, c@nd asteroidul Apophis ar putea lovi
Terra. Se cunoa]te c` asteroizii sunt corpuri
cere]ti de dimensiuni mai mici, care se rotesc [n
jurul Soarelui. Ace]tia sunt resturi ale unor
planete sf`r@mate (planetoizi) ]i se g`sesc pre-
ponderent [ntre Marte ]i Jupiter, unde formeaz`
o centur`. Ast`zi sunt cataloga\i peste 18.000 ]i
se pare c` exist` cam 40.000.
{ntr-adev`r ciocnirea dintre Terra ]i un aste- fel. O echip` de cercet`tori de la Universitatea
roid poate avea urm`ri imprevizibile. Un singur
exemplu este edificator ]i este legat de dispari\ia dinozaurii nu aveau nici o ]ans` de sc`pare, [n
dinozaurilor. Cu 65 de milioane de ani [n urm`
destinul acestora se apropia de un sf@r]it nemi-
los. Cretacicul, perioad` a erei mezozoice, era la
MIHAI SPORIŞ
Mihai MARCU
M ihai Sporiş este un
profesionist
deosebit în… energetică!
Domnia sa este născut în satul
Robeşti, aparţinător de
comuna Câineni, din judeţul
Vâlcea. A înnobilat vatra casei
părinteşti, cu primul ţipăt de
nou născut la data de 29 iunie
1950.
După frumoasa copilărie a celor şapte ani
petrecută în apropierea Oltului vetrei părinteşti,
a urmat şcoala generală în comuna natală apoi
cursurile liceale în Râmnicu Vâlcea. În anul
1975 a devenit inginer prin absolvirea Facultăţii
de Energetică din cadrul Institutului Politehnic
din Bucureşti (vezi foto dreapta, pagina
următoare), iar în anul 1981 a absolvit şi cur-
surile post-universitare de inginerie economică
ale Academiei de Ştiinţe Economice din
Capitală (vezi foto stânga, pagina următoare).
După absolvirea facultăţii a lucrat numai în
domeniul energetic, activând ca inginer
hidroenergetician la Uzina Electrică Lotru (la
doi paşi de casa părintească), în perioada 1976-
<<VALEA
LOTRULUI
INTRE MIT, ISTORIE SI
REALITATE
Pentru cei ce doresc să se rupă din cotidi-
an, pentru cei ce iubesc puritatea naturii şi ine-
ditul, pentru turistul de ocazie sau cel avizat,
pentru cel cu rucsacul în spate sau cel
motorizat, pentru toţi iubitorii de frumos, Valea
Lotrului este o mare tentaţie. Sosit pe aceste
meleaguri, indiferent de motivaţie, la muncă
sau „petrecere”, rămâi robul acestora. Traseul
mai diverse ca niciodat`,
vulcanic` intens` au dus la instabilitatea vremii
]i la dispari\ia apelor epicontinentale. Una dintre
cele mai cunoscute ipoteze pune extinc\ia lor pe
seama bulvers`rilor produse [n urma unui impact
devastator [ntre un asteroid de mari dimensiuni
]i P`m@nt. Acum 65 de milioane de ani a ap`rut
produs o schimbare a dinamicii acestuia, ceea ce
a provocat o deviere a cursului planetelor
Mercur, P`m@nt ]i Marte. Ca urmare, din centu-
ra de asteroizi situat` [ntre Marte ]i Jupiter s-ar fi
desprins un asteroid de mari dimensiuni care ar
fi lovit Terra, [n zona Golfului Mexic, [n
Peninsula Yukatan, provoc@nd binecunoscuta
catastrof`. Explozia apocaliptic` ce s-a produs a
constituit cel mai probabil cauza dispari\iei
dinozaurilor ]i totodat` sf@r]itul celei mai fasci-
nante perioade din preistoria planetei noastre.
Era dinozaurilor a [ncetat, ]i pe Terra a [nceput o
nou` via\`, iar P`m@ntul nu va mai fi niciodat` la
din Los Angeles – California consider` c`
contextul apari\iei unei perturb`ri nea]teptate [n
sistemul solar.
1993, apoi ca director adjunct şi director gener-
al la FE Râmnicu Vâlcea. În particular a
„dansat” tot timpul pe coardele sensibile ale
culturii de bună calitate.
Frumoasa lume a metaforei a cunoscut-o în
redacţiile publicaţiilor din Râmnicu Vâlcea. Ba
chiar a activat ca secretar general de redacţie al
revistei Povestea vorbei şi ca preşedinte al
Societăţii culturale Anton Pann din municipiul
Râmnicu Vâlcea. De menţionat că în această
perioadă a colaborat cu diverse reportaje, eseuri
şi panseuri în proză la publicaţii precum Dochia,
Curierul de Vâlcea, Jurnalul de Vâlcea şi
Cronica vâlceană.
Trebuie reţinut faptul că în anul 1997 activi-
tatea sa în domeniul cultural – mai ales în
ramura literaturii – a fost răsplătită cu Premiul
I.I.Alexandrescu pentru literatură, acordat de
Centrul Judeţean al Creaţiei Populare Vâlcea.
Debutul editorial s-a consemnat în anul
1997, odată cu apariţia volumului de reportaje
Amprete în marmura istoriei prefaţat de Ion
Soare. A fost urmat imediat de încă două vol-
ume: Miracole – tot în anul 1997, şi Provocarea
tâlcului – care continuă ideea reportajului lui
Geo Bogza, redându-ne fapte şi întâmplări de
demult, dar şi din actualitatea imediată, petre-
spre Voineasa încânta deopotrivă şi pe primul
venit şi pe cel ce la parcurs toată viaţa.
Indiferent de anotimp, turistul ce îşi petrece
vacanţa odată aici, rămâne fidel acesteia toată
viaţa. O veche zicală spune: „Cel ce bea apă din
Lotru, rămâne aici cu totul” . Valea Lotrului a
fost şi este un „El Dorado” românesc. Ieri, „zil-
nic veneau, valuri, valuri” de oameni (primarul
din acea perioadă din Voineasa), atraşi de un
nevăzut magnet, pentru câştigurile foarte mari
de aici.Timp de peste două decenii (anii ‘60-
’80), Valea a fost un „furnicar”. Mii de oameni,
POVESTEA VORBEI
Revenind la previziunile pentru anul 2036
facem precizarea c` asteroidul Apophis a fost
descoperit [n 2004 de c`tre observatorul Kitt
Peak din Arizona – S.U.A. Acesta are
diametrul de 350 de metri ]i o for\` de 870 mega-
tone, de 65.000 de ori mai mare dec@t cea a
bombei de la Hiroshima. Se ]tie c` la 6 august
1945 avia\ia american` a lansat asupra ora]ului
japonez Hiroshima prima bomb` atomic`, ce a
produs moartea a 140 mii de oameni.
Speciali]tii sus\in c` probabilitatea impactu-
lui corpului ceresc Apophis - Distrug`torul – cu
Planeta Albastr` este de una la 250.000, dar
acesta []i poate modifica orbita pe care se
deplaseaz`, pun@nd-o [n pericol ]i apreciaz` c`
lovirea Terrei ar putea produce o catastrof` de
dimensiuni inimaginabile. {n acest context,
Agen\ia Spa\ial` Federal` Rus`, Roscosmos, a
dezv`luit c` preg`te]te un proiect pentru
realizarea unei misiuni [mpotriva asteroidului
care amenin\` [n mod real via\a pe P`m@nt.
Exper\ii ru]i au [n vedere construirea unui
vehicul spa\ial de pe care va fi lansat` o sond`
salvatoare, care urmeaz` s`-l devieze ]i s` se
evite coliziunea. Dar, conform astronomilor, pe
termen mai lung, [ntrebarea cheie este nu dac`
P`m@ntul va fi lovit de un astfel de corp ci c@nd
se va produce acest „eveniment cosmic”?.
Suntem convin]i c` progresele spectaculoase
pe care le [nregistreaz` ]tiin\a ]i tehnica vor per-
mite g`sirea, [n timp optim, a unor solu\ii adec-
vate, care s` previn` asemenea fenomene grave,
care pun [n pericol existen\a planetei noastre.
cute pe mirifica vale a Lotrului (vezi foto
dreapta) şi a fratelui său mai mare, majestuosul
Olt.
Volumul Strigăte în pustiu, apărut în anul
1998, cuprinde întâmplări şi fapte petrecute
imediat după 1989, în plin proces de emancipare
a societăţii româneşti. Universul politic şi social
creat de victoria Revoluţiei Române din 17-25
Decembrie 1989, cu tarele lui bune şi cu cele
rele, este redat de alte două volume
înmănunchiate sub titlul Spiritul civic, apărute
în 1999 şi 2000. Trebuie menţionat că aceste
volume au fost scrise la… două mâini, ţinând
cont că a participat la realizarea lor şi… Nicolae
Sporiş.
Glasul inimii a fost marcat de volumul
încercărilor versificate editat sub titlul Jocuri,
apărut în 1999. În ceea ce priveşte preocupările
domniei sale privind mitologia românească sunt
puse în literă, cu aplecare şi documentat, în
volumele Crăciun… ascuns – apărut în 1998,
Trecerea… Paştelui – apărut în 1999, şi
Mitologie românească. Calendarul popular –
apărut în anul 2000.
Am să-mi permit a vă reda un reportaj real-
izat de distinsul nostru scriitor, în care se
observă măestria îmbinării istoriei cu miturile:
maşini şi utilaje, construiau acolo sus, în inima
Carpaţilor Meridionali, cea mai mare
amenajare hidroenergetică de pe râurile inte-
rioare din România, Hidrocentrala Lotru-
Ciunget. În paralel cu multe alte amenajări de
interes turistic, şi nu numai, au fost construite şi
cele două „perle” ale turismului românesc,
staţiunile Voineasa şi Vidră. Astăzi Valea
Lotrului este asaltată de vizitatori de
pretutindeni, care vin aici să-şi petreacă
sfârşitul de săptămână sau întreaga vacanţă
(...).>>
Pagina 11
POVESTEA VORBEI
Pe urmele strămoşilor
întemeietori de ţară
I ubitorilor de istorie le facem cunoscut
faptul că, la iniţiativa Asociaţiei Naţionale
„Cultul Eroilor” – filiala judeţeană Vâlcea, în
parteneriat cu Primăria com. Perişani (instituţie
care a asigurat partea logistică - cazare, masă,
transport), în perioada 2 - 9 august 2010, în
nordul judeţului Vâlcea, mai precis în Ţara
Loviştei - perimetrul Perişani-Titeşti (Loviştea
istorică sau Loviştea argeşeană - ţinutul situat în
partea de nord-est a judeţului, în stânga Oltului),
şi în perimetrul Brezoi-Obârşia Lotrului (Ţara
Lotrului sau Loviştea vâlceană - ţinutul situat în
partea de nord-vest a judeţului, în dreapta
Oltului), dar şi în judeţul vecin, Argeş –
localităţile: Sălătrucu – Şuici – Cepari - Valea
Danului - Curtea de Argeş, s-a desfăşurat prima
etapă a lucrărilor proiectului naţional de
cercetare istorică „Posada 1330 - simbolul
biruinţei daco-române”, al cărui program are
ca scop localizarea perimetrului în care s-a
desfăşurat bătălia din 9-12 noiembrie 1330,
dintre oştile maghiare conduse de Carol
Robert de Anjou – regele Ungariei şi oştile
valahe conduse de voievodul Basarab I –
Întemeietorul, în care au fost implicaţi cca.
40.000 de ostaşi (30.000 de partea maghiară
şi până la 10.000 de partea valahilor, cu
pierderi de vieţi omeneşti de aproape 30.000
din partea maghiarilor şi minime din partea
valahilor).
Este vorba de cel mai sângeros con-
flict militar, petrecut în toamna anului 1330
într-o trecătoare naturală îngustă, greu accesibilă
– o posadă, din zona de sud a Munţilor Carpaţi,
perimetrul Carpaţilor Meridionali, la hotarul
dintre Transilvania şi Valahia, conflict încheiat
cu cea mai răsunătoare victorie din istoria
Europei sec. al XIV-lea, obţinută de marele
voievod întemeietor de ţară. Acesta este
momentul desăvârşirii lungului proces de
formare a Valahiei (Ţara Românească) - actul
decisiv de întemeiere a primului stat al daco-
romanilor, valahilor, românilor de mai târziu.
Istoricii vremii dau ca posibile locuri
de desfăşurare a bătăliei 11 trecători – posade,
printre acestea fiind enumerate ca posibile, şi
cele mai importante, următoarele: Banatul de
Severin, în Cheile Crainei – strâmtorile dintre
Orşova şi Mehadia (teorie susţinută de
Patriciu Dragalina, la 1899 şi de Constantin
Razachevici, ulterior); Ţara Loviştei – Valea
Oltului (teorie susţinută de Aurelian
Sacerdoţeanu, la 1934; Ion Conea, la 1935; pr.
Dumitru Bălaşa – unul dintre cei mai valoroşi
medievişti ai ţării); Posada Dâmboviţei în
culoarul (pasul) Rucăr – Bran, spre Ţara
Bârsei (teorie susţinută de Nicolae Iorga);
Valea Prahovei (teorie susţinută de Florian-
Nicu Smărăndescu); Valea Lotrului; Defileul
Stoeneşti – Argeş; Posada Gurenilor – Munţii
Gorjului, ş.a.
De remarcat este însă, faptul că, marea
majoritate a specialiştilor din vechea generaţie,
care s-au aplecat asupra acestui important
eveniment din istoria noastră naţională, inclusiv
Academia Română, susţin varianta lovişteană.
De asemenea, noua generaţie de cercetători şi
iubitori de istorie, studiind Cronica pictată de la
Viena – singurul izvor medieval care narează
evenimentul, şi comparând informaţiile acesteia
cu elementele din teren, dau varianta lovişteană
mai mult ca sigură.
**
Pagina 12
După o pregătire intensă, precedată
de Simpozionul Naţional de Istorie „Posada
1330”, din 12 noiembrie 2009, organizat de
ANCE – filiala Vâlcea, la Garnizoana
Râmnicu Vâlcea, luni, 2 august 2010,
cercetătorii participanţi la acest amplu proiect au
avut parte de o primire de excepţie la Palatul
Arhiepiscopal din cadrul Arhiepiscopiei
Râmnicului. Cu această ocazie, Înaltpreasfinţitul
Părinte Gherasim Cristea (n. 14 noiembrie 1914)
- arhiepiscopul Râmnicului, după ce a oferit
fiecărui participant câte un exemplar din volu-
mul intitulat „Istoria Eparhiei Râmnicului” –
operă a Înaltpreasfinţiei Sale, lucrare apărută la
Editura Conphys, Râmnicu Vâlcea, în anul 2009,
a făcut o scurtă prezentare a istoriei Eparhiei pe
care o păstoreşte de 35 de ani – la început ca
Arhiereu-Vicar (1975-1984), apoi ca Episcop
titular (1984-2009) şi, în prezent, ca Arhiepiscop
(din 2009). În final, înaltul ierarh vâlcean,
cunoscând scopul misiunii noastre în Ţara
Loviştei, dintr-o discuţie amănunţită pe care am
purtato în urmă cu mai multe săptămâni, dar,
reluată cu o seară înainte, ne-a dat
binecuvântarea de a întreprinde acţiunea propusă
şi, ne-a urat succes deplin în aflarea adevărului
istoric, adevăr pe care şi Înaltpreasfinţia Sa îl
aşteaptă de zeci de ani, aşa cum a ţinut să pre-
cizeze în încheiere.
După acest înălţător moment, colectivul
de cercetători a făcut un scurt pelerinaj la Sfânta
Mănăstire Cozia, ocazie cu care Părintele
Arhimandrit Dr. Vartolomeu Androni – stareţul
aşezământului şi Exarh al Eparhiei Râmnicului,
ne-a oferit o masă cu bucate de post - realizate
după vechile reţete monahale. De aici, am pornit
către inima Loviştei şi, în jurul orei 14,00, la
sediul Primăriei Perişani au fost deschise oficial
lucrările de cercetare.
De remarcat este faptul că, încă din
primele zile, la Perişani, şi în împrejurimi, au
început să se contureze o serie de adevăruri
susţinute cu ani în urmă de către cercetătorii
vremii, cu privire la celebra bătălie din 9-12
noiembrie 1330. Pentru cercetătorii prezenţi la
proiectul „Posada 1330”, pe lângă datele
furnizate de cronicile medievale, de mare ajutor
au fost şi informaţiile primite de la localnici, în
mod special de la Ion Sandu – primarul
REVISTĂ DE CULTURĂ
localităţii şi Enache Florinel - viceprimarul aces-
teia. Un rol extrem de important l-au avut însă
Nicolae Ştefan Băbeanu şi octogenarul Petre
Buican, cei doi fiind adevărate enciclopedii cu
privire la istoria acestor locuri.
Toponimele, configuraţia geografică şi
legendele, sunt principalele elemente care fac,
deocamdată, puntea de legătură dintre Ţara
Loviştei, Basarab I – Întemeietorul, şi marea
victorie asupra oştilor maghiare, încununată de
formarea primului stat al valahilor, a românilor
de mai târziu – Valahia sau Ţara Românească.
Toponimia locului ne indică, printre
altele, un punct numit „La Cimitir”. Cu siguranţă
este vorba de un cimitir foarte vechi şi părăsit de
multă vreme. Se crede că, aici, ar fi groapa
comună în care au fost înhumate cele 30.000 de
trupuri ucise în această bătălie, dar, deocamdată,
în acest loc, nu s-au putut face cercetări
amănunţite pentru a nu afecta culturile agricole
din grădina proprietarului acestui teren.
Pietrele inscripţionate – puţine câte au
mai rămas, din mulţimea existentă cu ani în
urmă, dar distruse sau folosite în alte scopuri –
fundaţii de case şi anexe gospodăreşti, din
neglijenţa sau nepăsarea unora care au fost
plătiţi să se ocupe de istoria acestor locuri, ne
dau o serie de informaţii, de mesaje, sărace este
adevărat, ce ne pun în legătură cu evenimentele
petrecute cu secole în urmă pe aceste
meleaguri. Legat de acest aspect, în atenţia
cercetătorilor a intrat, printre altele, inscripţia
de pe o piatră în greutate de cca. 2 t, situată în
punctul numit Dosul Dealului sau Gruiul
Plăcintei – Titeşti. Este vorba despre un text
vechi, cu litere dăltuite de un meşter pietrar
care stăpânea foarte bine această artă, dar, care,
din cauza condiţiilor neprielnice, nu a putut fi
tradus integral. La prima vedere, conform
precizărilor d-lui prof. univ. dr. Petre Gherghe,
se pare că este vorba despre un mormânt voievo-
dal. Din acest motiv, punctul aceasta şi
împrejurimile, ca şi alte puncte din arealul aflat
în programul de cercetare, a intrat în atenţia
cercetătorilor rămânând ca, aici, să se facă un
studiu amănunţit din punct de vedere arheologic,
în parteneriat cu Muzeul Judeţean Vâlcea şi alte
instituţii de profil din ţară.
S-au căutat cu insistenţă urme
materiale care să adeverească faptul că, aici, pe
Valea Băiaşului, s-a pus „temelia” ţării lui
Basarab, moment de la care se vor împlinii, în
toamna aceasta, 680 de ani. Din păcate,
deţinătorii de obiecte vechi au refuzat să le
prezinte cercetătorilor, motivând că le-au pier-
dut. De fapt, motivul este altul - frica de a nu
le fi confiscate. O frică ce a pus stăpânire pe
poporul român în perioada regimului
comunist, atunci când, dacă se descoperea
ceva, chiar dacă obiectul sau comoara
respectivă erau predate de bună voie, sau în
urma unui denunţ, norocosul intra în atenţia
organelor de securitate şi de miliţie. Din acel
moment, bietul om era suspectat de o
descoperire mult mai importantă şi mai
valoroasă decât cea predată. Orice semn de
bunăstare era pus pe seama comorii. Din păcate,
frica confiscării acestor piese, a terenurilor pe
care au fost găsite, frica demolării construcţiilor
situate pe aceste terenuri, i-a determinat pe
lovişteni să uite brusc şi să nu-şi mai
amintească nimic legat de descoperirile făcute
de ei, părinţii, bunicii sau străbunicii lor.
Vârfurile de lance şi de săgeţi descoperite
întâmplător, cu ocazia unor lucrări agricole sau
prin săparea unor fundaţii pentru construcţii,
puteau fi prezentate experţilor pentru a fi datate.
REVISTĂ DE CULTURĂ
Aceste obiecte ar fi putut face, sau nu, legătura
timpurilor noastre cu Bătălia de la 1330.
Cu toate acestea, există suficiente ele-
mente – altele decât cele precizate mai sus, care,
indică faptul că, la Pripoarele Perişanilor s-a dat
marea bătălie din 9-12 noiembrie 1330.
Comparând aceste locuri cu informaţiile din
celebra Cronică pictată de la Viena avem
senzaţia, chiar dacă ştim că nu este aşa, că
autorul acesteia a trăit pe viu întregul eveniment
petrecut aici în toamna anului 1330. Piatra
Şanţului, este principalul punct strategic din care
au fost prăvăliţi bolovani peste oastea maghiară
iar, pe sub Podei, pe cărările văii pârâului
Frumuşiţa – a cărui obârşie se află la nord de
satul Pripoare, către Munţii Făgăraş, a fugit în
mod ruşinos, însoţit de un grup de apropiaţi,
Carol Robert de Anjou – regele Ungariei.
În acest spaţiu, de sub Piatra Şanţului,
se întinde către sud-est şi nord-vest, pe o
lungime de câteva sute de metrii, o porţiune
îngustă, o forma geografică asemănătoare unei
„corăbii”, împădurită, de care vorbeşte celebra
cronică, în care a fost încleştată şi nimicită
oastea maghiară aflată în retragere către
Transilvania. Zona aceasta, în formă de
„corabie”, despărţită de albia Băiaşului, este
improprie agriculturii, motiv pentru care
perimetrul ei nu a fost niciodată supus
procesului de defrişare. În acest punct, de o
parte şi de alta a pârâului, versanţii sunt
stâncoşi şi abrupţi iar motivul defrişării nu
şi-ar găsi motivaţia. În schimb, la intrarea
şi la ieşirea din „corabie” - direcţia est-
vest, situaţia se schimbă. Aici valea se
deschide din ce în ce mai mult, iar stratul
fertil permite practicarea agriculturii –
pomicultură, cultura cartofului şi a
porumbului, fâneţe şi păşuni naturale;
creşterea animalelor.
Legat de acest program, şi de
rezultatul cercetărilor mă opresc,
deocamdată, aici. Ceea ce este interesant de
ştiut, va fi prezentat pe larg, cu prilejul
Simpozionului Naţional de Istorie „Posada
1330”, ed. a II, care va fi organizat la
Arhiepiscopia Râmnicului şi, într-un
volum care, sperăm noi, va vedea lumina
tiparului în primăvara sau cel târziu în
toamna anului 2011, în preajma
manifestărilor dedicate Bătăliei de la Posada.
Conform protocoalelor încheiate de către
ANCE – filiala Vâlcea, în derularea proiectului
au fost angrenate o serie de instituţii ale statului
şi ONG-uri:
Universitatea din Craiova – Facultatea
de Ştiinţe Sociale, instituţie reprezentată de
prodecanul acesteia, prof. univ. dr. Petre
Gherghe – cercetător arheolog, responsabil
ştiinţific al şantierului arheologic de la Desa -
Dolj; prof. univ. dr. Dinică Ciobotea – cercetător
istoric (specialist în istoria medievală şi în
istoria moşnenilor); prof. dr. Constanţiu
Dinulescu – cercetător istoric (specialist în
istoria medie universală şi în istoria militară).
Trebuie ştiut că, cele trei distinse personalităţi
ale învăţământului, ştiinţei şi cercetării
româneşti sunt şi membrii ai Institutului de
Cercetări Socio-Umane „C. S. Nicolăescu-
Plopşor” – Craiova, instituţie subordonată
Academiei Române; Popa Ileana-Florentina,
Drăgostin Oana-Mădălina, Chiriac Andreea,
Brie Danci Andreea Ioana Maria, Ionicescu
Alexandru – studenţi;
Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea,
reprezentat de Constantin Popescu – profesor de
istorie şi director al Şcolii cu clasele I-VIII
Perişani şi Radu Constantin – profesor de istorie
în cadrul aceleiaşi şcoli; Ştefan Iasmina -
Colegiul Naţional „Alexandru Lahovari” -
Râmnicu Vâlcea, Terteci Nicolae – Colegiul
Naţional „Constantin Brâncoveanu” – Horezu,
elevi olimpici la istorie.
Muzeul Olteniei – instituţie subordonată
Consiliului Judeţean Dolj, reprezentat de prof.
Otilia Gherghe – istoric.
Societatea de Ştiinţe Istorice din
România (SSIR):
SSIR – filiala Dolj, reprezentată de prof.
dr. Constanţiu Dinulescu – istoric, preşedintele
filialei;
SSIR – filiala Mehedinţi, reprezentată de
prof. dr. Mite Măneanu – istoric, preşedintele
filialei.
Asociaţia Naţională „Veteranmont”
România, reprezentată de vicepreşedintele
acesteia, Gheorghe Sporiş.
Cercul de la Râmnic „România Grădina
Maicii Domnului”, prin liderul său, dr. ing.
Mihai Sporiş – cercetător istoric, eseist, publi-
cist.
Societatea Culturală „Anton Pann” –
Râmnicu Vâlcea, reprezentată de preşedintele
acesteia, prof. Costea Marinoiu – cercetător
istoric, filolog, scriitor; vicepreşedintele
societăţii, ing. Marian Pătraşcu – cercetător
istoric, scriitor.
Primăria Perişani, reprezentată de: Ion
Sandu – primar şi Enache Florinel – viceprimar.
Asociaţia Naţională „Cultul Eroilor” –
filiala judeţeană Vâlcea, reprezentată de
preşedintele acesteia, Eugen Petrescu; pr.
Constantin Mănescu – preşedintele Subfilialei
„Cultul Eroilor” Horezu; prof. Costel Popescu –
preşedintele Subfilialei „Cultul Eroilor”
Perişani; înv. Florea Vlădescu – preşedintele
Subfilialei „Cultul Eroilor” Titeşti.
****
Dacă deschiderea lucrărilor a avut loc,
aşa cum am văzut, la Arhiepiscopia Râmnicului,
în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte
Arhiepiscop Gherasim Cristea, închiderea
festivă a avut loc la Şcoala cu cls. I-VIII
Perişani, în prezenţa PC Părinte Alin
Gherghinoiu – protopop de Râmnicu Vâlcea,
delegat de Preasfinţitul Părinte Emilian
Lovişteanul – Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei
Râmnicului, care, împreună cu PC Părinte
Constantin Mănescu – parohia Urşani-Horezu,
au săvârşit, pentru început, o scurtă slujbă
închinată sufletelor eroilor valahi căzuţi în
Bătălia de la Posada.
POVESTEA VORBEI
Mulţumim pe această cale tuturor celor
implicaţi în derularea acestui proiect – în mod
special Arhiepiscopiei Râmnicului, Universităţii
din Craiova, Primăriei Perişani şi
Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea,
participanţilor la festivităţile de deschidere şi de
închidere a lucrărilor printre care trebuie
amintiţi: gl. mr. (r) conf. univ. dr. Ilie Gorjan –
profesor la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan
Cuza” – Bucureşti; col. Tiberiu Osoianu – ofiţer
în cadrul Centrului de Instruire pentru Geniu,
E.O.D şi Apărare N.B.C. „Panait Donici” –
Râmnicu Vâlcea; mr. Gheorghe Dima –
inspector şef, mr. Cristian Turcu – Inspectoratul
de Jandarmi Judeţean „General Ştefan Buterez”
Vâlcea; Jurist Zenovia Zamfir, din partea
Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul” Vâlcea şi
prof. Mariana Daniela Stan – purtător de cuvânt
la Cercetaşii României, Centrul Local Râmnicu
Vâlcea - membre ale Societăţii Culturale „Anton
Pann”; prof. Nicolae Dinescu – directorul
Academiei Olimpice Române – filiala Vâlcea;
ing. Simion Petre Cichirdan – vicepreşedinte al
Societăţii Culturale „Anton Pann”; Petre Petria –
preşedintele Ligii Scriitorilor din România,
filiala Vâlcea; prof. Cătălin-Flavius Sîiulescu –
inspector istorie şi discipline socio-umane, în
cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea.
De asemenea, aducem mulţumiri pos-
tului local televiziune „Vâlcea 1”, care a fost
alături de noi; cotidianului „Curierul de
Râmnic”, săptămânalului „Arena Vâlceană”;
revistelor „Povestea vorbei” şi „Cultura
Vâlceană”, care au pus în pagină informaţii
corecte legate de organizarea şi derularea
lucrărilor de cercetare.
Fac cunoscut faptul că, începând din
acest an, odată cu împlinirea a 680 de ani de la
măreaţa victorie, Asociaţia Naţională „Cultul
Eroilor” – filiala Vâlcea, va organiza un
program special de sărbătorire a înălţătorului
eveniment, printr-un ceremonial militar şi
religios - parastas (slujbă religioasă) şi
pomană (praznic creştinesc), pentru
pomenirea Eroilor valahi de la Posada.
Cu această ocazie, cei implicaţi în
derularea proiectului de cercetare vor fi
răsplătiţi de către Asociaţia Naţională „Cultul
Eroilor”, cu medalia şi diploma jubiliară
„Bătălia de la Posada - simbolul biruinţei
Daco-Române”.
Sper, din tot sufletul, ca, prin acest
proiect, să putem clarifica pentru totdeauna
misterul legat de ţinutul istoric în care s-a
desfăşurat Bătălia de la 1330. De asemenea,
doresc ca ceremonialul care va fi organizat în
toamna aceasta să intre în tradiţie, iar, în viitor,
participarea să fie până la nivelul conducerii
superioare a statului român, pentru că, aşa cum
spunea regretatul istoric şi arhivist prof. dr.
Corneliu Tamaş, „Bătălia de la Posada” trebuie
să fie sărbătorită precum Ziua Naţională a
României. În opinia mea, Ziua Naţională a
României ar trebui să fie sărbătorită în fiecare zi
importantă din istoria noastră, inclusiv la 12
noiembrie – ziua cea mare a neamului, borna ce
marchează „kilometrul 0” al DacoRomâniei,
Valahiei sau Ţara Românească - primul stat al
daco-romanilor, valahilor sau românilor cum ne-
am numit mai târziu.
(Asociaţia Naţională „Cultul
Eroilor” – filiala judeţeană Vâlcea
25 august 2010
Preşedinte,
Eugen PETESCU)
Pagina 13
POVESTEA VORBEI
Despre o minciună catalogată a fi
„marea descoperire arheologică a anului”
Marian PĂTRAŞCU O ştire Agerpres
din 5 septembrie
2010, preluată în Curierul
de Râmnic din 7 septembrie
a.c. ne face cunoscută
informaţia că la Titeşti, s-ar fi
descoperit mormântul
cneazului Mislav, tatăl lui
Seneslau, descoperire
catalogată de aceeaşi agenţie
ca fiind nici mai mult nici
mai puţin decât...
,,descoperirea anului”! După textul cu pricina ,,marea
descoperire” ar aparţine unei ,,echipe” de istorici
formată din dl. prof. dr. Ion Soare, dl. prof. dr. Sorin
Oane şi d-ra prof. dr. Liliana Beu. ,,Performanţa” aces-
tei echipe este cu atât mai ,,uluitoare” cu cât ea a fost
,,realizată” doar (!?) într-o singură zi – duminică, 5
septembrie 2010!
Să ne înţelegem: cu dl. Soare sunt prieten, având
multe preocupări comune şi colaborând pe ,,ogorul”
culturii vâlcene de mulţi ani, pe dl. Sorin Oane îl stimez
şi îl apreciez foarte mult pentru profesionalismul
domniei sale şi ,,stofa” sa de cercetător într-ale istoriei
iar d-ra Liliana Beu mi-a lăsat până în prezent o bună
impresie. Dar de aici însă şi până la a ,,înghiţi” impos-
tura domniilor lor de a se da mari descoperitori de isto-
rie (de când or fi domniile lor arheologi?) este o cale
lungă (vreau să văd atitudinea lor faţă de mine după ce
am spus asta şi după ceea ce voi spune mai la vale,
acum îmi voi putea face o imagine relevantă despre car-
acterul domniilor lor).
În anul 1972, pe 27 decembrie, de Sf. Ştefan
deci, după o masă copioasă luată în casa colegului meu
de liceu Telu Popescu (eram amândoi studenţi, reuşisem
în anul acela – eu la chimie, el la istorie), am pornit ,,la
plimbare” pe Pârâul Posăzii, împreună cu regretatul
Dem. Moţoc (iniţiativa i-a aparţinut) şi cu dl. Doru
Moţoc. Deşi zăpada lipsea, nu era deloc frig, dimpotrivă
era chiar însorit. Ei bine, atunci în ,,expediţia” aceea de
numai trei ore am găsit pe valea aceea o mulţime de
fragmente de piatră spartă care aveau săpate pe ele
inscripţii cu litere chirilice. Dem. Moţoc era de-a
dreptul entuziasmat, ştia de ele, dl. Doru Moţoc la fel,
noi, adică eu şi Telu, tineri şi neştiutori, mai puţin.
Bineînţeles, Dem. Moţoc ne-a ţinut atunci şi acolo o
adevărată lecţie de istorie, amintind inevitabil şi de
confruntarea dintre Basarab I şi Carol Robert de Anjou
din 9-12 noiembrie 1330. Tot atunci şi tot din gura lui
Dem. Moţoc am auzit de un loc din Dosul Dealului
unde este o movilă de pămînt şi, alături, o piatră mare
inscripţionată ceea ce după părerea sa putea să fie
mormântul unui mare conducător din vechime. Toţi
localnicii, de altfel, cunoşteau locul acela. Muzeul
Judeţean de Istorie ştia încă de pe atunci de acest loc,
precum şi despre mulţimea de pietre inscripţionate care
se găseau din belşug în zonă, în special pe Valea
Băiaşului. Una dintre ele se poate vedea şi astăzi la
intrarea în cimitirul din Băiaş şi alta în cimitirul din
Poiana, aceasta din urmă fiind protejată de un pavilion
amenajat de săteni. Doru Moţoc într-un studiu excelent
publicat în acelaşi an, 1972 (Unde s-a semnat actul de
naştere al Ţării Româneşti, în ,,File vâlcene”, Societatea
,,Prietenii Muzeului Bălcescu”, 1972, pag. 85-106),
arată că o parte din inscripţia în slavona veche de pe
piatra din cimitirul satului Băiaş s-a tradus prin ,,...
aici.... şi al Fiului şi al Sfântului Duh....” (piatra are o
cruce săpată şi este inscripţionată deasupra şi
dedesuptul braţelor crucii). Astăzi inscripţia este
imposibil de a mai fi descifrată iar mulţimea de alte
pietre inscripţonate din zonă a ajuns în fundaţiile
caselor sătenilor. Coincidenţă sau nu, dl. Soare afirmă
astăzi că prima linie de pe piatra din Dosul Dealului s-
ar traduce astfel: ,,prin mila Domnului...”; a doua linie
s-ar traduce prin: ,,a decedat” (pristavit).
Ce a păzit în tot acest timp Muzeul Judeţean de
Istorie? S-a trezit taman acum să facă ,,marea
descoperire” prin d-ra Liliana Beu? Nu cumva
,,expediţia” celor trei din duminica de 5 septembrie este
Pagina 14
o ,,contră” la acţiunea organizată de dl. Eugen Petrescu,
preşedintele Asociaţiei Naţionale ,,Cultul Eroilor” –
filiala judeţeană Vâlcea, în perioada 2-9 august, în Ţara
Loviştei? Precizez că a fost vorba de o cercetere de
teren la care au participat cercetători arheologi, istorici
- cadre universitare, studenţi şi elevi olimpici la istorie,
alături de o serie de reprezentanţi ai unor ONG-uri
culturale vâlcene. Dintre aceştia pot menţiona, fiind de
faţă la debut şi la încheiere (realizată sub formă de
simpozion în cadrul căruia s-au tras concluziile) pe
următorii: dl. prof. univ. dr. Petre Gherghe – cercetător
arheolog, prodecan al Facultăţii de Ştiinţe Sociale de la
Universitatea Craiova; prof. univ. dr. Dinică Ciobotea –
cercetător istoric, specialist în istorie medievală şi în
istoria moşnenilor; prof. univ. dr. Constanţiu Dinulescu
– cercetător istoric, specialist în istoria medie universală
şi istorie militară, preşedinte al Filialei Dolj a Societăţii
de Ştiinţe Istorice din România (SSIR); prof. Otilia
Gherghe – istoric, muzeograf la Muzeul Olteniei; prof.
dr. Mite Măneanu – preşedinte al Filialei Mehedinţi a
SSIR. Precizez că primii trei domni sunt şi membri ai
Institutului de Cercetări Socio-Umane ,,C. S.
Nicolăescu-Plopşor” Craiova, din cadrul Academiei
Române. Acţiunea a fost organizată în colaborare cu
Primăria Perişani, primar Ion Sandu, şi a avut în vedere
împlinirea în acest an a 680 de ani de la ceea ce
îndeobşte numim ,,Bătălia de la Posada”, care a avut loc
,,cu cea mai mare probabilitate în Ţara Loviştei, la
Perişani-Pripoare” (Tratatul de Istorie al Academiei
Române) şi care a marcat începuturile statalităţii
româneşti şi opţiunea definitivă pentru ortodoxie a
poporului nostru. Dl. Eugen Petrescu va edita cu acest
prilej o antologie de studii privind momentul ,,Posada
1330”, unul de cotitură istoria românilor, inclusiv
concluziile specialiştilor participanţi la cercetarea de
teren din 2-9 septembrie. Precizez, de asemenea, că
cercetarea a cuprins traseele Câineni – Boişoara –
Titeşti – Perişani – Sălătruc – Curtea de Argeş, Perişani
– Poiana – Berislăveşti – Jiblea şi Valea Lotrului până la
Obârşie precum şi zonele adiacente.
Bineînţeles, că la Titeşti dl. Florea Vlădescu şi
Telu Popescu i-au condus pe participanţi în Dosul
Dealului, la locul menţionat mai sus, dovadă fiind
pozele pe care le anexez la prezentul material.
La simpozionul care a încheiat cercetarea de
teren, dl. Petre Gherghe a arătat, între altele, că este
foarte probabil ca toposul acela din Dosul Dealului,
com. Titeşti, cu movila şi piatra inscripţionată să fie un
mormânt voievodal. Domnia sa a mai adăugat că acolo
trebuie să se deschidă un şantier arheologic pentru a
cerceta în amănunt zona după toate regulile ştiinţelor
arheologice.
Ei bine, de bună credinţă fiind, dl. Eugen
Petrescu, întâlnindu-se separat cu domnii Ion Soare şi
Sorin Oane (aici trebuie să spunem că ambii nu susţin
Posada lovişteană), le-a povestit cu lux de amănunte
cum a decurs cercetarea de teren în Ţara Loviştei şi
până spre Curtea de Argeş, inclusiv amănunte despre
movila şi piatra inscripţionată din Dosul Dealului. Cei
doi domni ce-mi făcură apoi? Au dat iute fuga la d-ra
Liliana Beu de la Muzeul Judeţean de Istorie Vâlcea şi
toţi trei au picat pe capul lui Telu Popescu din Titeşti,
duminică 5 septembrie a. c., cerându-i să-i ducă în...
Dosul Dealului, ceea ce el a şi executat îndată, tot de
bună credinţă fiind! Şi uite-aşa cei trei au făcut ,,marea
descoperire”!
Precizez că nu aş fi abordat niciodată acest
subiect, şi, mai ales nu aş fi fost atât de acid, dacă nu aş
fi fost implicat personal în acţiunea d-lui Eugen
Petrescu şi dacă nu aş cunoaşte ,,pe pielea mea”
adevărul; impostura m-a revoltat întotdeauna şi credeţi-
mă nu aş risca o prietenie frumoasă (cea cu dl. Soare)
dacă aş avea cea mai mică îndoială că lucrurile nu stau
aşa cum am arătat mai sus.
Refuz totuşi să cred că, în special, dl. Soare s-a
pretat la aşa ceva şi în adâncul sufletului meu sper ca
totul să nu fi fost decât o ,,încocleţeală” a celui care se
ascunde în spatele denumirii (pompoase în capul său,
probabil) de Agerpres.
REVISTĂ DE CULTURĂ
FRUMUSEŢEA
POEZIEI NIPONE
Constantin GEANTĂ
P e data de 31 august
2010, ora 17.00 la
Bilioteca Orăşenească „
A.E.Baconsky” din
oraşul Călimăneşti,
scriitoarea Adina
Enăchescu din Rm.VÂlcea şi-a lansat cartea
„Frumuseţea poeziei nipone”. Au luat
cuvântul bibliotecar şef Florica Zgripcea,
scriitorul Petre Petria, preşedintele „Ligii
Scriitorilor din România” filiala Vâlcea,
doctor inginer Mihai Sporiş ( moderatorul
sedinţei), scriitorul Florin Grigoriu,
vicepreşedinte al „Societăţii Scriitorilor din
România” (venit special de la Bucureşti),
profesor Constantin Geantă din
Calimăneşti, prozatoarea Zenovia Zamfir,
învăţătoarea Floricica Cheran, doamna
Maria Adam ( venită special de la Bucureşti,
pentru lansarea cărţii doamnei Adinea
Enăchescu), procurorul Ion Micuţ, din Rm.
Valcea, profesor Marie Jeane Taloş
Maluţeanu din Calimaneşti şi multi colegi
de la „Liga Scriitorilor din România” cu
sediul la Cluj, filiala Vâlcea . S-au facut
poze, s-a filmat şi s-au înregistrat convor-
birile. În final a luat cuvântul scriitoarea
Adina Enachescu (sărbătorita zilei la
implinirea vârstei de 77 de ani). Au fost
prezente personalităţi din Rm. Vâlcea,
Brezoi şi cetăţeni din Călimăneşti.
În partea a doua a sedinţei a luat fiinţă
„Filiala de Haiku Vâlcea”, afiliată la
„Societatea Română de Haiku de la
Bucureşti” precum şi la „Societatea de
Haiku” de la Constanţa.
S-a ales un comitet format din: Adina
Enăchescu (preşedinte), doctor inginer
Mihai Sporis ( prim vicepreşedinte), profe-
sor universitar doctor Ioan St. Lazăr
(vicepreşedinte), domnul Petre Cichirdan (
vicepreşedinte cu probleme de haiga ) şi
profesor Constantin Geantă (secretar general
al filialei). S-au înscris în filială 20 de
membrii. La aceştia se adaugă un număr de
20 de copii din şcolile Vâlcene, participanţi
benevol la şedinţele de haiku.
În incheiere s-au citit e mailul de Valentin
Nicoliţov preşedintele „ Societăţii de Haiku
din România” precum şi e maiulul trimis
de doamna Alexandra Flora Munteanu,
secretar general al „ Societăţii de Haiku din
Constanţa. S-a cântat la mulţi ani doamnei
Adina Enachescu şi i s-au dat flori.
REVISTĂ DE CULTURĂ POVESTEA VORBEI

NEGRUL LA ROMÂNI “negrioară”, “negritură”, “negriu”,

Constantin POENARU C romatica
românească
îi acordă culorii
“negru” multiple
semnificaţii. Unii spun că
aceasta ar fi culoare de bază,
alături de “alb”. De fapt,
simplificând, am putea
afirma că “negru” nu este
culoare, căci nu se poate
combina cu nimic, orice se atinge de negru îşi
pierde identitatea proprie, dispare în întunec-
imea acestuia. Cu toate acestea, “negrul” pare
mai concret, mai solid decât “albul”, care nu
poate exista şi nu poate fi perceput decât prin
contrast cu alte culori.
Enciclopediile definesc “negrul” ca
“impresia vizuală simţită atunci când nici o
radiaţie electromagnetică din spectrul vizibil nu
este percepută de ochiul uman”. Aceasta
înseamnă că “negrul” e antiteticul “albului”, pe
de o parte îi lipsesc toate culorile care alcătuiesc
lumina, pe de altă parte combină pigmenţii
primari a cel puţin trei culori, astfel încât
rezultatul cromatic să nu mai poată practic
reflecta lumina.
“Negrul” este mai puţin concret ca
“albul”, este abisul, nedefinitul, necunoscutul în
care pătrunzi cu teamă şi sfială. Paradoxal,
“negrul” este mai poetic decât “albul”, de aceea
a stârnit mai abitir curiozitatea literaţilor,
pictorilor şi chiar a compozitorilor.
Limba română înregistrează numeroase
derivate ale cuvântului “negru”, cum ar fi:
“negreală”, “negreaţă”, “negricios”,
“negruţ”, cât şi o serie de expresii în care
“negrul” este folosit în cele mai diverse acepţii,
căpătând identităţi cu totul neaşteptate: “a vedea
negru înaintea ochilor”, “nici cât negru sub
unghie”, “ba e albă, ba e neagră”, “negru pe
alb”, “apa neagră”, “inimă neagră”, “negru în
cerul gurii”, “a-i face cuiva zile negre”, “bani
albi pentru zile negre”, “post negru”, “a lucra la
negru”. “Negru” a pătruns şi în cimilituri (ghici-
tori): “oile negre, cîmpul alb” (cuvintele scrise
pe hârtie), “bate roşu-n fund pe negru”
(cocoşul).
Simbolistica populară atribuie
“negrului” conotaţii dintre cele mai diverse. El e
asociat, de regulă, cu întunericul, cu forţele
răului, cu lumea de dincolo, cu tristeţea, jalea şi
cu moartea, de aceea doliul la români şi creştini,
în general, este asociat cu “negru”, spre
deosebire de chinezi şi asiatici unde se foloseşte
culoarea “alb”. Credinţa omului de la ţară, mai
apropiat de tradiţiile stramoşilor, este că negrul
reprezintă iadul, lumea telurică din străfundurile
pământului, de aceea la casa omului se ţin găini,
câini şi pisici negre, de care Diavolul nu se poate
apropia.
Costumul popular românesc de la
câmpie, unde soarele străluceşte mai tot anul pe
întinderile vaste, este viu colorat în roşu, verde,
galben şi albastru, vesel, plin de voie bună,
jucăuş, pe când în costumul de la munte
predomină negrul, care dă sobrietate, respect,
prestanţă şi care arată că viaţa ciobanilor şi a
celor care trăiesc aici este mai grea, mai
închistată, mai dură.
În Apuseni, moţii căutători de aur mai
vorbesc şi astăzi de “vâlva neagră”, cu care nu e
bine să te întâlneşti, căci face numai rău.
Toponomia noastră e plină de locuri,
dealuri, ape cu nume derivate de la “negru”:
Neagra, Neagra Şarului, Negraia, Negraşi,
Negrea, Negreia, Negreni, Negreşti, Negri,
Negrileasa, Negrileşti, Negruleşti, Negriteşti,
Negruşa, Balta Neagră, Cracăul Negru, Girişu
Negru etc. De cele mai multe ori ele exprimă
potenţialul negativ al locurilor, întâmplări
neplăcute din trecut sau pericole prezente:
Dealul Negru, Muntele Negru, Lacul Negru,
Pădurea Neagră, Pârâul Negru (Negrei).
În anumite situaţii însă “negru” are
semnificaţia de “negura vremurilor”, “vechime”.
De aceea, Nicolae Iorga spunea că şi lui Radu I
(1377-1383), voievodul de la Tismana, I s-a
adăugat cognomenul “Negru” (= vechi, batrân),
ca şi bisericii vechi de la Cozia (“Neagră”). În
acest context poate ar trebui revizuită şi
provenienţa numelui “Bisericii Negre” din
Braşov.
Potrivit legendei, întemeietorul Ţării
Româneşti ar fi un controversat voievod Negru
Vodă, care pe la 1290 ar fi “descălecat” la Curtea
de Argeş sau Câmpulung Muscel, venind din
Ţinutul Făgăraşului. Existenţa sa este încă
subiect de dispută între istoricii români, care îl
suprapun fie peste Thocomerius (cuman, invocat
de Neagu Djuvara), fie peste un Basarab I, Radu
I sau Neagoe Basarab.
Povestea “negrului” la români este mult
mai întinsă decât am putut spune aici, în câteva
rânduri. Important rămâne însă că, dincolo de
conotaţia sa preponderent negativă, “negru” are
o istorie bogată, marcată de lumini şi umbre, de
tristeţi adânci, dar şi de speranţe hotărâte într-un
viitor mai luminos.

agrară din 1950, reformă 1975), cu obiectivul principal-

MIRACOLUL AGRICOL JAPONEZ care a început în anul 1945 creşterea economică şi adaptarea la
şi a fost realizată de forţele politica industrială. Al treilea plan
Vasile GREVUŢU Japonia îşi asigură marea de ocupaţie, care au realizat şi (1965—1975),urbanizarea satelor.
majoritate a materiilor prime din desfiinţarea armatei, dreptul la vot Al patrulea plan(1975—1984),
Motto import, are o industrie complexă, pentru femei, apariţia sindicatelor diversificarea activităţii economice
1. “ A face realizează 1/5 din producţia de muncă şi reforma educaţională. şi sociale, pentru satisfacerea mai
agricultură, este o industrială a OCDE, cu un înalt Mai mult de jumătate din suprafaţa bună a nevoilor populaţiei. Al cin-
artă; agricultura nivel tehnologic. cultivată este irigată. Suprafaţa cilea plan (1984—2001), program
fiind prima dintre Deţine cca 60 %din totalul redusă nu asigură existenţa egalitate de şanse-participarea
arte, dar a face roboţilor industriali din lume, populaţiei, astfel că peste 74% din bărbaţilor şi femeilor la actul de
agricultură în antrenează 30 % din populaţia populaţie nu poate trăi numai din conducere, problemă rezolvată în
zone secetoase activă, în industrie. producţia agricolă, fiecare Japonia în ultimii ani…
sau în ani secetoşi sau cu inundaţii recurgând şi la alte surse de
este o măestrie.” AGRICULTURA JAPONIEI , existenţă. FORMELE DE
2. “ Hrana poate castiga orice “UN MIRACOL” Creşterea animalelor este ORGANIZARE DIN
razboi“ ”De la sistemul feudal, la slab dezvoltată (5 mil. Bovine, 10 AGRICULTURĂ.
cel democratic, cu realizarea agri- mil. Porcine, 25 mil.ovine), 1. Uniunea Judeţeană şi

Ţ ară industrial agrară

dezvoltată, care în anul
1962 a realizat 4,8% din producţia
industrială a lumii capitaliste şi un
PIB de 23.400 dolari pe locuitor,
cu o suprafaţă de 378 mii kp şi o
populaţie de 126 milioane, cu o
metropolă,Tokyo, 44 prefecturi şi 2
prefecturi urbane. În Japonia, din
punct de vedere al reliefului - 84 %
munţi şi dealuri şi componentă a
“Cercului de foc al Pacificului”,
câmpiile ocupă 15 % din teritoriu
în partea estică. Clima tropicală şi
temperată, iar pădurile ocupă 2/3
din teritoriu. Din punct de vedere
economic ocupă locul III, după
SUA şi Europa Occidentală,
reprezentând unul din cele trei
centre economice capabile să
influenţeze mersul economiei
mondiale.
culturii de tip intensiv-industrial,
concentrată în exploataţii şi
cooperative mari şi specializate”.
Japonia antrenează 5% din
populaţia activă, în agricultură,
împreună cu silvicultura şi
pescuitul, activitate protejată prin
alocarea de preţuri de 2-3 ori mai
mari decât media mondială, astfel
asigură aprovizionare cu cereale.
Orezul ocupând jumătate din
suprafaţa cultivată, la care se
adaugă culturile de ceai, trestie şi
sfeclă de zahăr, legume, fructe. În
anul 1961, Japoniea deţinea 8 mil-
ioane hectare teren arabil iar în
anul 2003, acesta s-a redus la 4,7
mil.ha. Principala formă de
propietate este mica gospodărie
ţărănească, în care s-a intensificat
procesul de pătrundere a marelui
capital, mai ales după reforma
Japonia aflându-se pe unul din
ultimile locuri din lume ca
Naţională a Cooperativelor
Agricole de Producţie.
producţie de consum de produse
de origine animală pe cap de
(continuare în pag.16)
locuitor, alimental cel mai
important fiind peştele.
Patrimoniul agriculturii,
pădurilor şi pescuitului este public
şi privat, acesta din urmă deţinând
ponderea, organizat integral în
cooperative agricole care se ocupă
în mod special de aprovizionarea
tehnico-materială şi de
valorificarea producţiei în cel mai
concrect mod. Întreaga activitate
din agricultură se desfăşoară pe
Interferenţa
bază de planuri pe termen scurt (5 Artelor
ani) şi mediu (10 ani), primul plan Revistă electronică
fiind lansat în anul 1945, cu de cultură
obiectuvul foarte important
“ieşirea din sărăcie” până în anul www.globalartfusion.com
1955. Al doilea plan (1955—
Pagina 15
POVESTEA VORBEI
Ionel Popa: Recitiri din literatura română (II)
Costea MARINOIU
română
T ezaurul de
literatură
s-a
îmbogăţit cu o
nouă lucrare
reprezentativă:
„Recitiri din
literatura română (II)”, Editura
Crisserv, 2010, ce aparţine
cercetătorului Ionel Popa. Ea se
adaugă la celelalte contribuţii
literare publicate până în prezent:
„Glose blagiene”, 2003, „Glose
blagiene (II )”, 2000, „Scrisori
despre Rebreanu”, 2006,”Recitiri
din literatura română (I)”,2007.
Prezenta carte ne introduce
în laboratorul de creaţie al unor
scriitori reprezentativi români:
Mihai Eminescu, G. Călinescu,
Marin Preda, Victor Papilian,
George Coşbuc, Liviu Rebreanu,
Lucian Blaga, reliefându-le
valoarea, mesajul şi operelor lor
nemuritoare.
Vorbind despre Eminescu,
poetul naţional al tuturor românilor,
aminteşte de perioada tinereţii sale
romantice, de perioada redactării
unui ciclu de poeme epice „inspi-
rate din marile evenimente istorice
ale Transilvaniei”. Proiectul său
neterminat cuprindea titlurile:
„Horiadele”, „Iancu”, „Răsunet”.
„Din aceste proiecte -
subliniază autorul - au izvorât
poemele de largă respiraţie mitico –
filozofică, zicând acestea mă gân-
desc la Gemenii, Memento mori,
Feciorul de împărat fără stea,
Rugăciunea unui dac, Mirodenis,
De treci râul Selenei” (p.6)
Prin poemele mitico
MIRACOLUL...
(urmare din pag.15)
Unităţi
nonprofit care se ocupă de educaţia,
pregătirea profesională şi instruirea
membrilor, coordonează activitatera
cooperativelor şi sprijină formarea,
fuziunea sau desfiinţarea
cooperativelor, reprezentarea şi
apărarea intereselor membrilor,
protecţia socială, protecţia economică
şi protecţia propietăţii. Ca urmare a
prevererilor statutare de unităţi non
profit, uniunile nu pot desfăşura
activităţi economice, motiv pentru
care au înfiinţat prin lege trei federaţii
economice care rezolvă toate
problemele de producţie,
aprovizionare, finanţare şi valo-
rificare :
-Federaţia economică, se ocupă
de aprovizionarea şi desfacerea
cooperativelor şi fermierilor cu
materii şi materiale; este compusă
societăţi comerciale care aparţin
cooperativelor…
-Federaţia de credit, naţională şi
cu structuri judeţene, rezolvă toate
finanţările rezultate din creditare pe
bază de proiecte.
-Corporaţia de finanţare a
Pagina 16
filozofice (la care mai adăugăm
„Dochia şi ursitoarele”, „Muşat şi
codrul”), Eminescu a dorit să dea
mitului românesc „amploarea
grandioasă, asemeni celei pe care
mitologia greacă (de exemplu) a
dobândit-o prin Hesiod, Homer şi
poeţii tragici” (p.7)
Prin creaţia sa „mitologia
românească este la nivelul altor
„mitologii vestite.”
În analiza creaţiei lui
Eminescu, autorul se opreşte şi
asupra poemului „Epigonii”
(1870), care excelează prin
limbajul poetic „încărcat stilistic”,
„versurile au o construcţie
metaforică fastoasă.” Asistăm asfel
la „o risipă de podoabe” (p.12).
Caracteritând opera poetică
a marelui Eminescu, Ionel Popa
menţionează: „deschide porţile
poeziei româneşti spre muzică şi
muzicalitate.”
În creaţile scriitorilor
noştri, marile motive folclorice –
nunta, hora, doina, strigătura,
legenda - au căpătat dimensiuni
aparte. Autorul ne prezintă două
dintre aceste giuvaieruri: nunta şi
hora, care la Eminescu, Coşbuc, şi
Rebreanu, capătă inflecţiuni artis-
tice inegalabile. În capitolul:
„Motivul nunţii la Eminescu şi
Coşbuc” ne întâlnim cu prezentarea
celor două creaţii nemuritoare:
„Călin file din poveste” – 1876
(Mihai Eminescu), şi „Nunta
Zamfirei” – 1889 (G. Coşbuc).
La cei doi mari poeţi acest
străvechi matrimonial nu este un
motiv redus doar „la rol decorativ şi
pitoresc, ci dimpotrivă nunta e
elementul esenţial în conţinutul
poeziei, cu valori simbolice” (p.
agriculturii, silviculturii şi
pescuitului.
Instituţie financiară
guvernamentală, care oferă împru-
muturi pe termen lung,cu dobinzi
mici, faţă de toate celelalte unităţi
finanţatoare, acordând din fondul
guvernamental diferenţele de preţ la
creditare. Fondurile guvernamentale
se folosesc pentru dezvoltarea
infrastructurii de bază a zonei rurale,
consolidarea terenurilor, îmbună-
tăţirea calităţii acestora, dezvoltarea
reţelei de depozite pentru
condiţionarea şi păstrarea producţiei
şi a centrelor de de dezvoltare, iden-
tificarea de noi sisteme de stabilitate
a preţurilor produselor agricole, acor-
darea de împrumuturi avantajoase din
fondurile instituţionale, fonduri de
modernizare a agriculturii…
Pentru a nu fi părăsite fermele
din zona de deal şi munte fermierilor
li se acordăcompensatii directe, cu
acordarea de fonduri pentru
îmbunătăţirea managementului
fermelor , pe termen scurt şi mediu
de pregătire a managerilor fer-
melor…
Preocupându-se de asigurarea
hranei şi a unui nivel de trai
corespunzător secolului XX şi XXI,
programele de pregătire fac parte din
programul naţional, intitulat
REVISTĂ DE CULTURĂ
111). sale şi imaginale celor două poeme:
La Eminescu ceremonialul „Rugăciunea” lui Octavian Goga şi
nunţii este introdus „într-un amplu
poem basm, care conţine o poveste
„Testamentul” lui Tudor Arghezi.
„Rugăciunea” poetului din
de iubire tratată în stil romantic”. Răşinari este aşezată în fruntea
La Coşbuc nunta se menţine într-un volumului de debut „Poezii”
cadru rustic real, este legată „de o (1905). Ea se constituie ca un ecou
mitologie şi o tradiţie creştină”. al altor creaţii poetice: „Noi”,
Şi hora, un alt simbol „Oltul”, „Plugarul”, „Clăcaşii”,
folcloric deosebit „un adevărat „Dimineaţa”, „Dacălul” ,
arhetip cultural autohton” „Apostolul”.
„Rugăciunea” este „ecoul
unei crize psihologice şi morale”,
este o năzuinţă de redeşteptare
naţională şi socială.
„Testamentul” lui Arghezi
se înscrie în tradiţia românească,
este mai aproape de „testamentul
biblic”.
În felul acesta după cum
subliniază autorul, poetul oltean
„schimbă pentru prima oară sapa în
condei şi brazda în călimară”
(p.135).
Ionel Popa se dovedeşte un
bun analist al fenomenului literar.
El se apleacă şi asupra altor opere
contemporane: „Moromeţii”
(Marin Preda), „Enigma Otiliei”
(v.cap.”Hora la Coşbuc şi (G. Călinescu), „Hronicul şi cân-
Rebreanu”) este un simbol al cercu- tecul vârstelor” (L. Blaga) etc,
lui, un simbol solar, ceremonialul cărora le subliniază de asemenea
horei este prezentat de cei doi artişti valoarea artistică şi bogăţia lor
(Coşbuc, Rebreanu) prin „tehnici tematică.
artistice specifice”. Ca şi-n celelalte lucrări
La Coşbuc, la Hora satului publicate, autorul se dovedeşte un
participă „tot poporul”, pe când la bun analist al fenomenului literar
Rebreanu numai „feciorii şi contemporan oferindu-ne
fecioarele”. În poemul coşbucian interesante pagini de critică şi
„jocul emană un fluid magic”, pe istorie literară.
când în romanul lui Rebreanu „e
jocul vieţii...” REVISTĂ DE CULTURĂ
În prezenta sa lucrare Director onorific
criticul şi istoricul literar Ionel Costea MARINOIU
Popa ne aduce pe ogorul discuţiei
Realizată cu sprijinul
Primăriei Rm. Vâlcea, al
“Noua politică” în baza ”Noii
Forumului Cultural al Râmnicului,
directive asupra hranei şi aşezărilor
şi al Editurii INTOL PRESS
agricole” a guvernului japonez,
hotărâtă încă din anul 1992, prin care REDACŢIA
a stabilit cel mai lung termen de de
rambursare de 30 de ani. Redactor şef
Japonia, ţară cu seisme Petre CICHIRDAN
frecvente,cu 150 de vulcani, taifunuri
cu efecte dezastruoa-se, ceea ce a Secretar redacţie Felix SIMA
impus, măsuri, împrumut şi ajutoare Tehnoredactare: SC INTOL SRL
în cazul calamităţilor naturale, Tehnoredactare Bogdan
fonduri acordate de cooperativele şi computerizată: CICHIRDAN
instituţiile financiare private, iar Colaboratori: Constantin POENARU
guvernul suvenţionează dobânzilor. Valentin DOLFI
În caz de neachitare a împrumutului, Mihai SPORIŞ
pierderea suferită de instituţiile Marian PĂTRAŞCU
finanţatoare este suportată de
Vasile GREVUŢU
guvernul japonez.
Ţinând cont de condiţiile
Constantin GEANTĂ
geografice şi calamităţile naturale Corector: Leontina RUS
înregistrate, în Japonia fiinţează Redacţia:
”Federaţia de asigurări mutuale”care Rm. Vâlcea, Calea lui Traian nr. 169,
protejază producţia agricolă şi pro- bl. 5, sc. E, ap. 3
dusele ei prin intermediul acestei Telefoane: 0250.736615
federaţii, sistem de asigurări de stat, 0350.405986
care funcţionează fără structuri 0350.401254
judeţene. Păgubitul primeşte 70% 0746.029824
din valoarea pagubei constatate. E-mail: cichirdan@yahoo.com
Creditele destinate asigurării contact@globalartfusion.com
producţiilor sunt protejate prin
Website: www.globalartfusion.com
Sistemul de Asigurări pentru garanţii
de credit agricol…
www.publiconline.ro
(Note bibliografice, la autor). www.publictv.ro
ISSN: 1582-7852 Preţ: 3 lei