Roma bizantină

ROMA CAPUT MUNDI

„…este probabil cea mai importantă carte de estetică creștină scrisă în românește”
afirma entuziast și argumentat arhitectul Augustin Ioan în 2007, când a apărut prima ediție a
acestei minunate cărți-album1. Căreia îi dedica o foarte amplă prezentare, în trei părți, pe
portalul Liternet (nu știu dacă a apărut și tipărită). Albumul se numea atunci Roma caput
mundi și apăruse la Humanitas în 2001. Era rodul unei întâlniri aurorale: „Îmi începusem de
câteva luni misiunea diplomatică pe lângă Sfântul Scaun când Horia Bernea a sosit la
Accademia di Romania, pentru un stagiu (re)creativ/…/. Pictorul, a cărui natură tumultoasă
nu-mi rezervase nicicând surprize atât de intense suferea, în prezența Orașului, un soi de
incendiu lăuntric. Privirea sa dilatată confiscase vizibilul într-o atotcuprinzătoare plasă
pasională. Pasul, mereu mai amplu, nu contenea să cadrileze spațiul, într-o frenetică
recunoaștere. Observațiile sale alerte, nevoia de a ajunge pretutindeni, urgența de a înregistra
detaliul, febrilitatea programului său de cucerire a întregului m-au convins că incursiunile
solitare pe care mi le îngăduisem până la sosirea lui nu fuseseră decât expresia rigidă a unei
triste parțialități.” Acum, după 17 ani, ne putem din nou plimba privirile (este primul gest de
făcut), lacom și mângâietor, peste imaginile incredibile ale albumului. Cuprinzând, firește,
imagini din Roma (majoritatea „văzute” de ochiul lui HB), dar și reproduceri ale tablourilor
pictorului. Comentariul vizual este el însuși în dialog cu cel verbal. Apoi trebuie citit dialogul
dintre cei doi autori: pictorul și teologul. Uniți în aceeași dragoste pentru orașul emblemă:
capăt, cap și capitală a lumii. Dacă ați fost la Roma și ați văzut-o numai ca turiști, albumul
acesta vă ajută să parcurgeți o „plimbare antropologică” (apud TB, - din necesități de spațiu îi
voi desemna prin inițiale pe cei doi autori) prin ideea romană, și, mai ales, prin strania
articulare istorică a acesteia cu Bizanțul (titlul noii ediții e mai tranșant). Unghiurile de
abordare sunt numeroase, avem deopotrivă estetică și teologie, arheologie și arhitectură,
istoria artelor și istorie ca atare și filozofia istoriei, hermeneutică și peisagistică, iconologie și
antropologie. Două obstacole sunt depășite de cei doi în tensiunea ideatică a căutării
secretului perenei urbe (care sugerează perfect descoperirea, înaintarea pas cu pas simultan
prin spațiul, timpul și înțelesurile Orașului arhetipal): uscăciunea bibliografiei erudite și
didacticismul sec al expunerii, facilitățile locului comun de ghid turistic. După cum, ca
pandant, este mereu prezentă bucuria. Cei doi devoră orașul, îl absorb prin toți porii (e mereu
invocată educația privirii, dar toată senzorialitatea este copleșită, materia este unul dintre
subiectele principale ale eseului dialogal). Interogația principală se îndreaptă asupra

1
Teodor Baconschi, Horia Bernea, Roma Bizantină, ed. Basilica, 2018.

1
 Roma bizantină

miraculoasei unități stilistice și continuități care ștampilează miraculos acest oraș care
coboară ca o sondă din prezent, spre interbelicul grandilocvent, spre romantismul încântat de
ruine, Renașterea cu formidabila ei explozie de creativitate, Imperiul universal antic… și până
în preistorie. „am convingerea că unitatea formală și spirituală a Romei este asigurată de
privirea și, firește, de acțiunea creștină” (HB) Ambii autori sunt creștini asumați și, prin
excelență, oameni interogativi, fiecare zid, fiecare piatră sau spațiu verde (ce lucruri
extraordinare se spun despre spațiile acestea non-construite ale Orașului!), fiecare operă de
artă sunt prilejuri de plonjare în adâncul frumosului și sensului. În nici un alt oraș al lumii
acestea nu se află întrupate la o scară mai grandioasă prin continuitate în timp, amploare,
simplitate, racordare la cele cerești. Receptarea este, în același timp sofisticat intelectuală și
simplă, „redusă” la bucurie: „Este important să nu te jenezi atunci când descoperi în tine un
om încântat de ceea ce vede și nimic mai mult…” (HB). Cei doi nu privesc nici un moment
orașul ca pe un muzeu, ci ca pe o monumentalitate miraculos de vie de-a lungul câtorva
milenii. Roma vie nu este un cimitir al civilizației, ci un crezeut care a reușit să con-topească
niște elemente foarte diferite într-o auriferă sinteză culturală.
Despre asta este vorba, în cele din urmă, despre existența omului cultural de azi. De la
„dezvirginarea privirii” la „bucuria originară a uitării mirate”, Roma rămâne, sugerează
autorii, tocmai prin funcția ei tezaurizatoare, un mare educator al umanului. Despre sensul pe
care-l (mai) are cultura azi scriu cei doi companioni. „Am devenit opaci la gândirea simbolică
a omului tradițional” (TB). Această frază de aromă eliadescă numește intenția pedagogică a
cărții. Roma este „citită” în toate dimensiunile sale de un pictor și de un teolog pentru că noi
am uitat să citim astfel. În materie, cum spune Horia Bernea. El care subliniază (și tare m-a
bucurat asta personal) faptul că Mediterana a fost leagănul acestui miracol care este cultura
europeană. Iar la Roma se întâlnesc orientul și occidentul sub privirea lui Iisus Pantocrator.
Reflecțiile despre raportul ortodoxie – catolicism sau creștinism – păgânism constituie, de
altfel, un alt capitol însemnat al eseului dialogal. Iar, din punct de vedere strict plastic, artistic,
Horia Bernea face mereu conexiuni cu pictura pre-creștină (portretele de la Fayum) sau pre
iconoclastă. Iar companionul nuanțează interogativ: „este ateismul mai nociv pentru coerența
creativității în artele vizuale decât păgânismul?” Numai la Roma se poate răspunde la
întrebarea asta, răspunde artistul. Lectura orașului, care devine lecție, are, firește, și rolul unui
memento, prezentul nu poate să nu fie invocat: „Simt o mulțime de similitudini/…/ între
actuala epocă «apocaliptică» și apocalipsul primilor creștini. Epoca noastră seamănă bine cu
ultimele două-trei secole ale Imperiului Roman: faptele se comprimă, civilizațiile se suprapun,
barbarii atacă dinafară, sistemul credințelor se degradează prin «toleranță»: gândește-te câte

2
 Roma bizantină

credințe străine erau îngăduite la Roma”.(HB) Sau, cum spune TB: „Totul este creștin și
nimic nu este creștin în jurul nostru. Uneori, ai senzația că Biserica este plină de nevrednici nu
pentru că membrii săi s-au ticăloșit, ci pentru că în fiecare dintre ei se mișcă atavic - și agonic
– un păgân ratat”. Întrebările despre originea și sensul civilizației europene legată de edificiu,
edificare devin, în peisajul roman, mai acute. Acest peisaj necesită un fel de „percepție
holistică”, tocmai pentru că incredibila lui unitate organică, este unică în chiar spațiul
arhitectural al continentului. Vestigiul, poetica fragmentului, felul cum Urbea arhetipală și-a
preluat fiecare dintre epoci proiectându-le în cea următoare fac din ea paradigma memoriei
culturale, care transfigurează dar perpetuează.
Sigur, eseul are și o armătură informativă redutabilă. Nu insist aici, grăbit să scot în
evidență tensiunea ideilor. Pentru Horia Bernea, textul de față este prilejul unor enunțuri
exemplare despre arta proprie, despre materie și spirit, forme și timp, despre vizualitate și
lumină, despre ortodoxie. Pentru teologul și diplomatul de mare deschidere intelectuală și
ecumenică, Teodor Baconschi, este prilejul unor observații fine despre creștinismul primar,
istorie, mediul cultural care ne formează umanitatea, despre canon și creație, libertate și
dogmă. („Dogma - strălucind în subconștient - funcționează nu atât ca un set categorial
aprioric sau ca o grilă de analiză, ci mai curând ca un principiu structurant, care polarizează
situarea sinelui în lumea sensibilă" TB). Să mai amintesc și tema românească privită în acest
context religios-cultural. Dacă „noi suntem urmașii Romei”, (oare ce o fi însemnând această
bruscă rușine pe care mulți par a o încerca de-un timp față de o asemenea descendență, care
era până acum câteva decenii fluturată ca un certificat de noblețe?) am avea toate motivele să
ne străduim a înțelege lecția romană. Lecția acestui „laborator de civilizație”.
„Nu am nici un fel de jenă în a invoca providența, întrucât am convingerea că
universul nu este arbitrar și că, pe cale de consecință, istoria civilizațiilor ascultă de niște
finalități treptat actualizate. Evident, nu putem cunoaște acele finalități decât retrospectiv, dar
cu ce altă grilă poți interpreta destinul acestui oraș, care a devenit capitala lumii și apoi
capitala creștinismului catolic, rămânând, mii de ani, cel mai activ «făcător de istorie». Roma
a fost vehiculul predestinat al expansiunii creștinismului și al traducerii Evangheliei în
termeni de civilizație, de inventare și difuzare a unor tehnici”. (TB)

27.XI.2018

3
 Roma bizantină