AMOR, ANTI-AMOR

Prezenta antologie este de mai multe ori insolită. Oarecum, o antologie seamănă cu
un sondaj sociologic. Se știe că lucrul cel mai greu pentru acesta este stabilirea
eșantionării, pentru ca măsurătoarea să fie cât mai exactă. Așa și la o antologie, criteriile de
selectare a autorilor și a textelor cată să fie cât mai riguroase și rafinate pentru ca
ansamblul să-și arate coerența, să devină semnificativ. Doamna Angela Ana Grădinaru a
ales grădina fără ziduri a Facebook-ului din care a cules textele, și-a impus o limită strictă:
un autor, o poezie, 101 poeme, deci un fel de sondaj par hasard. Și o temă, cea mai dificilă
pentru că fiind cea mai prezentă în poezie dintotdeauna: iubirea. Ne atrage astfel implicit
atenția de câtă poezie/literatură circulă dincolo de cărți, în mediul electronic. Formidabil
este că imaginea finală are un aspect rotund, divers, bogat și incitant. Îți poți face o idee
fidelă despre starea poeziei românești de azi parcurgând aceste excerpte. Autorii sunt
ordonați după data de naștere, din 1946 în 2003. Nu există nicio pretenție de exhaustivitate,
nici nivelare valorică. Tocmai acest aspect de „peisaj în mișcare” face originalitatea
antologiei. Nu apare prejudecata capodoperei ci ecologia diversității estetice, a
dinamismului.
Sigur că o întrebare retorică, vag ironică ar fi: ce (mai) sunt astăzi dragostea și –
implicit – poezia de dragoste? Tocmai varietatea, deloc surprinzătoare, a eșantioanelor
textuale de aici ne dă un răspuns convingător. De la metafora romantică și recuzita lirică
aferentă: inimă, rouă, melancolie, inaccesibilitate, pierdere, pustiu etc. la „narativul”
poeziei mai recente, nutrită din cotidianul ne-transfigurat, de la mitologizare la
gestualitatea minimă a erosului, o mulțime de forme ni se ivesc din pagini. „Poate că
dragostea este un drog/ce nu se mai jupoaie niciodată de pe creier/ce părere ai despre asta
Janis Joplin”. În felul acesta, antologatorul („poezii de iubire...pe care le-am citit în ultima
vreme”) devine un personaj important al cărții. Are oarecum funcția celui care extrage
bilele din urnă la o loterie. La urma urmei, avem în față un instantaneu liric, bazat pe
aleatoriul felului în care antologatorul se întâlnește cu textele în jungla practic infinită a FB
din ultimii doi ani. Chiar dacă unele poeme sunt publicate și în volume (lucru consemnat
cu scrupulozitate). Interesant este că, atât de fluid cum apare conceput, relieful care rezultă
la sfârșitul lecturii este neașteptat de colorat în frapantele lui diferențe. Este un spațiu viu și
probabil că asta este morala cea mai importantă a acestei testări a stării poeziei actuale.
Cartea provoacă, înainte de toate, bucurie. Într-o țară în care mai nimic nu funcționează, în
blocajul pandemic mondial din care noi vom ieși cei din urmă, faptul că există un domeniu
atât de vital, de liber, ca poezia este reconfortant. De la convențional la poetica șocului
(verbal sau de imagine), întregul evantai posibil de scriituri este prezent, și faptul că s-a
ajuns aici doar la o simplă sondare a unui ocean fără fund ne arată tocmai vitalitatea
fenomenului poetic... autarhic în lipsa lui de impact public în societatea noastră. Unul
dintre nenumăratele paradoxuri care ne caracterizează. Între diafan și ironic, un întreg
evantai de stări caracterizează dubla atitudine a poeților: față de temă și față de textul
poetic. Nu este în antologie numai poezie erotică, apar și dragostea de părinți sau prietenia
(excepțional poemul lui Ioan S. Pop despre Iova). Trăim, cum spune autoarea selecției, o
vreme a antologiilor. Ele au marele avantaj de a permite o vizionare rapidă și de la înălțime
a unei geografii vaste. Mostrele lirice oferite aici sunt ca o invitație la marea cină a poeziei,
cea ale cărei bucate nu se isprăvesc niciodată.

Christian Crăciun
12.10.2021