Cronica literară 65

Y
R AR
LIB
CRONICA LITERARĂ

ITY
GÂNDIRISMUL x)
RS
Istoria revuisticei românești oferă, pe lângă atâtea efemere și sterpe
publicațiuni, cinci nume ce au imprimat epocilor în care ele au viețuit un
VE
climat spiritual propriu lor, reprezentând, în același timp, și aspirațiile domi­
nante ale nației. Aceste cinci nume sunt: Dacia literară, Convorbiri literare,
Semănătorul, Viața Românească și Gândirea. . A trebuit întâi ca literatura
NI

să-și recâștige unitatea în cuprinsul întregei Dacii; după aceasta s’au început
emerite convorbiri în jurul «idealului estetic» al literaturii române; s'a crezut
LU

apoi că a te închide în turnul de fildeș al frumosului e primejdios, pier-

zându-se legătura cu poporul și s'au ivit semănătorii de gânduri în cuprinsul
aceleiași literaturi române; apoi și acestora li s'a aplicat un corectiv printr’o
nouă formulă scolastică, îndreptându-i însă tot spre adevărata viață româ­
RA

nească, spre țăran ; iar ca o ultimă ipostază a metamorfozării idealului

artistic, oamenii s’au avântat spre culmile însorite ale gândirii.
Înfiptă adânc în contemporaneitate, Gândirea nu a avut răgazul să
ET

devină o piesă de muzeu pe care ochii lacomi ai arheologului s’o privească

prin lentilele obiectivitătii.
După atât de succintul capitol închinat gândirismului de d. B. Mun-
/C

teanu în fermecătoarea sa Panoramă a literaturii române, d. G. Vrabie își

asumă, într’un voluminos studiu, rolul dificil de exeget al gândirismului.
Dificil este acest rol, după cum vom arăta în cuprinsul cronicei noastre, nu
numai pentrucă cercetătorului îi lipsește perspectiva istorică, dar mai ales,
I
AS

pentrucă el însuși fiind gândirist va fi dispus să accepte ca valori perma­

nente orice i se servește sub o anume etichetă, Ia care a aderat. Ar fi să
amintim aici cunoscuta butadă a lui Auguste Comte «ochiul nu se poate in-
UI

trospecta pe sine însuși».

1) G. Vrabie, Gândirismul. Istoric, doctrină realizări. Ed. «Cugetarea»,

Buc. 1940.
BC
 64 G. D. Loghin

Y
In observațiile preliminare, menite să ne Introducă în fenomenul gân-

AR
dirist, d. G. Vrabie caută să traseze harta politică, socială și culturală a
României de după războiul mondial. Se agită în această parte a lucrării
cunoscutele probleme ale inflației literare, ce au condus la o anarhizare
a literilor românești, simțindu-se kmai ales lipsa cenzurei critice, care să

R
pună o ordine armonioasă într’un haos nebulos.

LIB
Când Gib Mihăescu împreună cu Cezar Petrescu puneau la Cluj bazele.
Gândirei voiau să se sustragă dela tentațiile scrisului cotidian, să se izoleze
într’o sferă de gândire românească : «Gândirea din primul moment a fost
o smulgere instinctivă din peritoriul scris gazetăresc. Ea s’a născut dintr’o
plauzibilă conservare literară a câtorva talente, ce se vedeau a fi înghițite

ITY
de stradă și cafenea, și cărora le-a descoperit o axă existenței lor creatoare»
(p. 54). Așa a pornit Gândirea, dintr’o spontană voință, a celor doi tineri en­
tuziaști, care vor face mari sacrifici bănești pentru a o putea susține pe umerii

RS
lor. Apărută Ia început sub direcția Iui C. Petrescu și D. 1. Cucu, s’a
bucurat de o bună întâmpinare în publicul românesc «datorită poziției și
atmosferei ei de tradiționalism îmbinat cu noutate» (p. 59). Până în 1925
VE
evoluția grafică și ideologică a Gândirei străbate un drum pe care încă se
dibue. Cu anul 1926 ea trece sub conducerea lui Nichifor Crainic, produ-
cându-se astfel un eveniment crucial în viața revistei clujene: «prin pana
NI

lui Nichifor Crainic, se întărește o atmosferă specifică revistei, se rotunjește

o doctrină literară și-și croiește un făgaș al ei» (p. 67).
Făgașul acesta pe care intră Gândirea nu este tapisat cu teorii docte,
LU

cu programe savante, ci el se manifestă printr'o solidaritate de generație:

«perioada postbelică a fost predominată de o camaraderie creatoare, de o
nouă generație structurizată într’un peisaj cultural aparte și spiritualizată
RA

în focul tare al războiului. Din mijlocul acestei confraternități și spirit ge-

neraționist s’a născut Gândirea» (p. 76). Gândirea este revista ce a înțeles—
spune pe bună dreptate d. Vrabie—că numai talentele pot imprima o pe­
ET

cete trainică, pe care timpul să n’o macine, unei mișcări literare

Deși Gândirea n’a impus niciodată o anume ideologie scriitorilor săi,
totuș există o spiritualitate gândiristă ce s’a risipit în versuri ca și în proză,
/C

ori dramaturgie, în eseu ca și în filozofie, în plastică ca și în muzică, în

politică ca și în gazetărie: «Ceea ce-i leagă însă pe toți este o aceeași sub­
stanță a inspirației și o aceeași tendință de a se desprinde din plasticul
artei lor sensul unei noi și înalte spiritualități» (p. 87). Arta gândiristă res­
I
AS

pingea prin pana lui Nichifor Crainic estetica hegeliană și dădea frumosului
un sens teologic: «De esență divină, obiectiv și transcendent, de o trans­
cendență care coboară în vremelnicie, făcându-se vizibilă și imprimându-se
UI

materiei, frumosul e sădit în noi și în inima neamului», (p. 99). Iar «artistul
gândirist este un mărturisitor al neamului întru Dumnezeu, un mijlocitor
între pământul și cerul nostru, între noi și arhetipul de frumusețe, de per­
BC

fecțiune» (p. 99).

 Cronica literară 65

Y
Formula de «mărturisitor al neamului» poate aminti unele din nor­
mele semănătorismului și de aceea Nichifor Crainic precizează : «Trecutul

AR
și țăranul în care se rezumă doctrina artistică a «Semănătorului» e ceea ce
noi, continuând-o, am numit în perspectivă istorică tradiționalism, acordându-i
o mai largă semnificație de mit etnic, iar în perspectiva actuală autohtonism,

R
acordându-i o semnificație mai largă de mit folcloric», (p, 103).
Tradiționalismul autohton are o semnificație «de mit al sângelui», el

LIB
nu înseamnă o romantică adorație a treculului, căci noi nu suntem în si­
tuația popoarelor cu vechi tradiții literare, ca cea franceză de pildă, unde se
găsesc destule modele antice, vrednice de imitat. Singurul model pentru
literatura noastră îl constitue folclorul, o forță spirituală ce gâlgâe din chiar

ITY
vinele poporului. Poziția noastră geografică a adăugat și ea o determinantă
caracteristică, făcând ca «un larg fluviu de orientalism să curgă deci în
marea sufletului nostru popular» (p. 106), așa cum se exprimă însuși Ni-
chifor Crainic, mentorul Gândirei, în studiul său, Parsival. Cu «mitul folcloric»
RS
gândlriștii deschid un orizont nou literaturii țărănești, al cărui unghiu de ve­
dere este «o reînviere pe calea artei a întregei vieți spirituale de sat» (p. 109).
Dacă tradiționalismul și țărănismul sunt două puncte programatice
VE
semănătoriste, cărora gândiriștii le-a dat o nouă interpretare, ortodoxismul
este patrimoniul exclusiv al Gândirei, este o nouă descoperire în câmpul
literilor românești. Nouă, și nu prea, în orice caz nu chiar atât de nouă
NI

pe cât ar voi-o d. G. Vrabie. Căci noi nu invităm pe d. Vrabie să coboare

tocmai la stadiul incipient al literaturii noastre, pe care un istoric literar l-a
LU

numit atât de sugestiv «epoca unității de neam prin ortodoxie», ci îi vom

aminti doar de un poet semănătorist, de Octavian Goga, și din opera aces­
tuia numai o singură poezie dintre atâtea altele, aceea în care ideea di­
vinității apare ca un refugiu al dezorientatului în viață, acel poem—program :
RA

Rugăciune. Ni se va obiecta poate ca în poezia lui Goga e vorba de o ati­

tudine creștinească, și nu specific ortodoxă. Vom răspunde că numai mis­
tica ortodoxă, și nu rigida doctrină catolică, poate oferi un balsam recon­
ET

fortant desnădăjduiților.
Gândirea are un merit mai mult de natură tematică în «descoperirea»
ortodoxismului. împrumutând artei motive biblice ea adăuga o notă dife­
/C

rențială în cuprinsul unei sfere de mult cunoscută. R dezgropa însă senti­

mentul ortodox, atât de atrofiat în vremea când ateismul era la modă
a rezista tuturor atacurilor, a te obstina într'o idee atât de controversată,
I

și a naviga senin și victorios corabia pe furtună, pentru ca ea să ancoreze

AS

devinitiv la acel liman, ce se chiamă neamul românesc, ni se pare că este

un act ce dă drept Gândirei Ia o coroană de lauri, pe care nu i-ar fi pu-
tut-o acorda simpla invențiune a unei formule. Deci accentul principal cade
UI

nu pe cultivarea unei noi formule literare, ci pe conservarea unei compo­

nente naționale și ridicarea ei Ia rangul de crez estetic.
flm simțit nevoia să intervenim în cursul expunerii d-lui Vrabie cu
BC

5
 66 G. D. Loghin

Y
aceste preciziuni, izbiți fiind de faptul că, în lucrarea D-sale atât de bogată
în amănunte, se neglijează tocmai această importantă latură, cea mai ca­

AR
racteristică însușire a gândirismului: ortodoxismul, nearătându-se sorgintea
lui, pe care noi, o aflăm chiar în literatura pregândiristă.
O explicație am găsi în ceea ce am fi ispitiți a numi câr mai cu­

R
prinzător, și fără nici o intenție peiorativă, idolatrismul d-lui Vrabie, care ni

LIB
se înfățișează când sub aspectul unui delir frenetic de totală adeziune la
gândirism, când, sub forma unor notații impresioniste străbătute de un
lirism, ce contrasteză izbitor cu ceea ce ar trebui să fie spiritul critic.
Și dacă această manieră critică a d-lui Vrabie este abia simțită în

ITY
prima parte a studiului sâu, în cea de a doua parte, acolo unde se discută
valorile realizate de gândirism, ea devine copleșitoare și în destul de
reprobabilă.
. De obiceiu când voim să construim imaginea unei mișcări literare

RS
sau intuim acea imagine prin culmile produse de mișcarea literară în ches­
tiune, sau luăm în considerație întreaga ei producție, cu obligația de a
Introduce o erarhie a valorilor, menită a ne da posibilitatea de a deosebi
VE
pe marii creatori de scribii ce vehiculează în jurul lor. Creatorii sunt aceia
ce impun idei prin opere nemuritoare, scribii întrețin aceste idei prin con­
turarea unui anume peisaj spiritual, în care marele public poate fi atras
NI

mai cu ușurință și condus apoi din răzoarele mediocrității, după ce și-a

deprins viziunea cu anume culori, în parcurile mirifice ale genialității...
Noi suntem dispuși a accepta prima metodă de lucru, d. Vrabie a
LU

ales-o pe cea de a doua, desigur nu-i putem face o vină, căci am con­
trazice celebrul proverb al evului de mijloc «De gustibus et coloribus non
disputandum». Ceea ce avem dreptul să-i reproșăm este entuziasmul față
RA

de orice scriitor gândirist, promovarea lor nu după un principiu selectiv,

impus de cea mai elementară estetică, ci după normele profane ale omului
dispus a respecta litera tipărită cu anume caractere, indiferent de cuprinsul
ET

ce-1 închide în ea. Gânditu-sra oare d. Vrabie câți din scriitorii pe care D-sa
ni-i prezintă ca nume consacrate vor putea rezista acelei clipe, ce desigur
va figura în calendarul istoriei noastre literare, când gândirismul va deveni
/C

un simplu compartiment îa vagonul, pe a cărui placardă vom ceti «Valori

literare» și care, anexat trenului purtător al bunurilor noastre spirituale,
alunecă vertiginos pe panta timpului, pentru a staționa în diferite halte ca
să silească pe unii pasageri să coboare, spre a face loc altora mai valoroși,
I
AS

în cuprinsul său strâmt, rămânând ca în cele din urmă doar aleșii între
aleși să descindă definitiv undeva în infinitul incognoscibil?
Desigur că dacă s’ar fi gândit nu ar fi putut situa pe același plan
UI

alături de Lucian Blaga pe Vasile Voiculescu, alături de Nichifor Crainic

pe Adrian Maniu, și nici nu ar fi putut descoperi artă într’o poezie medi­
ocră, condamnată efemerismului, ca cea practicată de un Matei Alexan-
BC

drescu, Virgil Carianopol, Gh. Tuleș etc., iar Aron Cotruș, înzestrat desigur
 Cronica literară 67

Y
cu remarcabile calități de versificator, nu ar fi fost pus «alături de George

AR
Coșbuc și de Octavian Goga». Rm fi fost poate scutiți de a ceti în cartea
d-lui Vrabie și sofismul prin care ni se demonstrează cu o grațioasă inge­
niozitate că Cezar Petrescu este un Balzac al literaturii române. Poate fi
Cezar Petrescu o treaptă spre romanul balzacian, dar In nici un caz epica

R
sa nu ne oferă esența genialului romancier francez. Nu o spunem aceasta

LIB
din dispreț pentru literetura autohtonă și adulație nesăbuită pentru cea
străină, ci din dorința unei juste erarhizări a valorilor. Hm putea admite la
rigoare situarea lui Eminescu alături de Goethe, Schiller, Leopardi, V. Hugo,
Lamartine, ori Baudelaire, a lui Ion Creangă sau E. Rebreanu lângă Ho-
mer, a lui 1. L. Caragiale lângă Moliăre ori Gogol, și în sfârșit a lui Blaga

ITY
lângă Kant, Schopenhauer, Hegel, ori Bergson, dar nu vom putea admite
niciodată această stranie și riscantă asociație C. Petrescu-Balzac.
Hm putea spori Ia infinit inexactitățile afirmate de d. Vrabie pe mar­

RS
ginea operei scriitorilor gândiriști. Nici spațiul, nici scopul urmărit de cro­
nica noastră, nu ne îngădue a insista mai mult asupra unor fapte caduce
prin ele înseși.
VE
Pentru a convinge însă pe d. Vrabie că judecata noastră asupra stu­
diului D-sale a fost dată «sine ira et studio*, îi vom aminti acel adevăr
scos din experiența oferită de literaturile antice, ca și de cele moderne,
NI

ce poate îmbrăca următoarea formulare: o epocă nu poate da un număr

infinit de mari scriitori, zgârcenia «harului divin» restrânge locurile la o
puțin ospitalieră, dar superbă minoritate. Minoritatea Gândirii va fi formată,
LU

credem noi, dintr’o splendidă trinitate: Lucian Blaga, Nichifor Crainic și

Gib. Mihăescu. Restul mai curând sau mai târziu va avea soarta cenușei,
ce rămâne după fabricarea diamantului, într’un cuptor care poartă încă lică­
RA

ririle scânteetoare ale prețioasei pietre.

Oricâte puncte diferențiale vom putea stabili între ceea ce bănuim
noi că ar fi gândirismul și convingerile literare ale d-lui Vrabie, am fi ne­
ET

drepți să nu recunoaștem studiului discutat calitatea de ghid informativ al

spiritualității gândiriste. Și, deși acest ghid este alcătuit din arbitrare im­
presii, îl vom prefera aceluia scris cu atâta rea credință de d. E. Lovinescu
/C

în a sa Istorie a literaturii române contemporane.

Nu a scăpat observației noastre critice nici calitățile literare ale lu­
crării d-lui Vrabie, calități ce vor seduce poate pe mulți cititori prin stilul
acela sprinten, de o armonioasă fluență lirică, presărat cu arabescuri de
I
AS

distins cugetător, poetic chiar, dar prea puțin acidulat pentru a fi și critic.
Istoricul literar de mâne va găsi în cartea d-lui Vrabie un punct de
reper pentru capitolul consacrat Gândirei, dâncki-și samă de felul cum
UI

gândirismul se oglindea în ochii gândiriștilor.

G. D. LOGHIN
BC