Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
AN II SEM. II
I.D. DREPT
DREPT ADMINISTRATIV
2009
CUPRINS:
CAPITOLUL I: PREŞEDINTELE ROMÂNIEI
I. Instituţia şefului statului
II. Natura juridică a funcţiei şi rolul Preşedintelui României
III. Alegerea Preşedintelui României
IV. Mandatul Preşedintelui României
V. Incompatibilităţi şi imunităţi
VI. Atribuţiile Preşedintelui României
1. Atribuţiile Preşedintelui României în raporturile sale cu Parlamentul
a) Adresarea de mesaje Parlamentului
b) Dizolvarea Parlamentului de către Preşedinte
c) Atribuţia de promulgare a legilor
2. Atribuţiile Preşedintelui României în calitate de Şef al Executivului
a) Atribuţii în relaţiile cu Guvernul
3. Consiliul local
Constituirea consiliilor locale
Atribuţiile şi funcţionarea consiliilor locale
Actele Consiliului Local
Consilierii locali – statutul juridic
Suspendarea şi încetarea mandatului de consilier local
4. Primarul şi viceprimarul
5. Secretarul Primăriei şi Serviciile Publice funcţionale
6. Administraţia publică a municipiului Bucureşti
7. Consiliul Judeţean şi Preşedintele Consiliului Judeţean
Consiliul Judeţean
Vicepreşedinţii Consiliului Judeţean
Secretarul judeţului
Preşedintele Consiliului Judeţean
ANUL II SEM. II
LECT. UNIV. DRD. MARIA GABRIELA ZOANĂ
Capitolul I
PREŞEDINTELE ROMÂNIEI
1
Denumirea de rege este reluată de Constituţia din 1923 pentru a desemna instituţia şefului statului, aşa
cum se regăseşte şi în Constituţia din 1938 (art. 34) care-l declară pe rege potrivit art. 30 – Capul Statului.
În perioada 6 septembrie 1940 – 23 august 1944 prerogativele regale se diminuează în favoarea
Conducătorului Statutului, deşi regele rămâne şef al statului până la 30 decembrie 1947, când a fost forţat
să abdice, schimbându-se şi forma de guvernământ.
Prin Legea nr. 363 din 30 decembrie 1947 atribuţiile de Şef de stat sunt încredinţate Prezidiului
Republicii care devine astfel, şef de stat colegial. Potrivit Constituţiei Republicii Populare Române din
aprilie 1948, funcţia de şef de stat este exercitată de Prezidiul Marii Adunări Naţionale, ca organ al
puterii de stat menţinut şi prin următoarea Constituţie din 1952 până în 1961 când se înlocuieşte cu
Consiliul de Stat, organ colegial menţinut şi prin Constituţia din 21 august 1965.
În anul 1974, Constituţia din 21 august 1965 a fost revizuită, creându-se funcţia de Preşedinte al
Republicii, ca organ unipersonal. Consiliul de Stat nu mai îndeplineşte atribuţiile de şef de stat deşi
Preşedintele Republicii îndeplinea şi funcţia de Preşedinte al Consiliului de Stat.
La 22 decembrie 1989 Consiliul Frontului Salvării Naţionale prin
2
„Comunicatul către ţară” a hotărât: dizolvarea structurilor de putere ale
regimului dictatorial, demiterea Guvernului, încetarea activităţii Consiliului
de Stat şi a instituţiilor sale şi preluarea puterii de stat de către Frontul
Salvării Naţionale. Prin Decretul-lege nr. 2 din 27 decembrie 1989 s-a
stabilit denumirea ţării – România, forma de guvernământ – republică şi s-a
reglementat instituţia şefului statului, ca fiind Preşedintele Consiliului
F.S.N. 3 Ulterior, după transformarea Consiliului F.S.N. în Consiliul
Provizoriu de Unitate Naţională, şeful al statului a devenit Preşedintele
Consiliului Provizoriu de Unitate Naţională.
După alegerile libere din 20 mai 1990 organizate în baza
Decretului-lege nr. 92/1990, funcţia de şef al statului s-a exercitat de
Preşedintele României, aşa cum este reglementată şi în prezent prin
Constituţia din 1991, revizuită 4 în 2003, art. 80 - 101 titlul III (Autorităţile
publice), capitolul II (Preşedintele României).
2
Publicat în Monitorul Oficial nr. 1 din 22 decembrie 1989.
3
Frontul Salvării Naţionale
4
în anul 2003 Constituţia a fost revizuită prin Legea nr. 429/2003, publicată în Monitorul Oficial nr.
767/31.10.2003
Din sumarul textului constituţional, putem desprinde trei funcţii
principale pe Preşedintele României le îndeplineşte: funcţia de reprezentare,
funcţia de garant şi funcţia de mediere 5 .
Funcţia de reprezentare îi conferă dreptul de a reprezenta statul român
atât pe plan intern, cât şi pe plan extern. Pe plan intern, conferă decoraţii şi
titluri de onoare, acordă gradele de mareşal, general şi amiral, numeşte în
funcţii publice, acordă graţierea individuală. Pe plan extern, încheie tratate
internaţionale în numele României, negociate de Guvern, pe care le supune
spre ratificare Parlamentului; la propunerea Guvernului acreditează şi
recheamă reprezentanţii diplomatici ai României şi aprobă înfiinţarea,
desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice, acreditează
reprezentanţii diplomatici ai altor state.
Funcţia de garant se referă la garantarea independenţei naţionale, a
unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării. Preşedintele României este
comandantul forţelor armate şi îndeplineşte funcţia de preşedinte al
Consiliului Suprem de Apărare al Ţării.
Preşedintele României exercită funcţia de mediere între puterile
statului, precum şi între stat şi societate. Are suportul legitimării în alegerea
sa, prin sufragiu universal şi direct. De asemenea, atribuirea funcţiei de
mediere are la bază şi faptul că nu aparţine vreunui partid pe durata
exercitării mandatului 6 .
Preşedintele României face parte din puterea executivă şi este unul din
cei doi şefi ai executivului (celălalt fiind Guvernul).
Pe de altă parte, Preşedintele României, este organ reprezentativ al
poporului român, la fel ca şi Parlamentul, ambele fiind alese direct de către
5
Drept Administrativ – sinteze. Teste grilă, M. G. Dedu şi G. O. Dedu, Editura Universităţii din Piteşti,
2004, pag. 35
6
Drept Administrativ, Ioan Rus, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001, pag. 55
electorat. Preşedintele şi Parlamentul României, ca organe reprezentative ale
poporului roman, sunt şi în strânsă dependenţă unul faţă de altul (potrivit art
84 şi 95 din Constituţie, Senatul şi Camera Deputaţilor, în şedinţă comună, îl
pot pune sub acuzare pe Preşedintele României pentru înaltă trădare sau îl
pot suspenda din funcţie pentru încălcarea gravă a Constituţiei, iar de de altă
parte, potrivit art. 89 din Constituţie, Preşedintele României poate, în
anumite condiţii, să dispună suspendarea Parlamentului).
V. Incompatibilităţi şi imunităţi
7
Drept administrativ, D. Brezoianu şi M. Oprican, Editura Universităţii Titu Maiorescu, Bucureşti, 2006,
pag. 33
se reuni în şedinţă comună pentru a primi mesajul. Mesajul ca act public al
Preşedintelui României a fost calificat de către Curtea Constituţională „un
act exclusiv unilateral al Preşedintelui care nu produce efecte juridice
precum un Decret” 8 . Decizia Curţii Constituţionale nr. 87/1994, precizează
că, Parlamentul primind mesajul Preşedintelui poate să dezbată o problemă
prevăzută în mesaj şi chiar să treacă la adoptarea uneia sau unor măsuri pe
baza acestei propuneri.
8
Decizia Curţii Constituţionale nr. 87/1994, publicată în Monitorul Oficial nr. 292 din 14 octombrie 1994.
c) Atribuţia de promulgare a legilor
9
Constituţia României, comentată şi ordonată de M. Constantinescu, A. Iorgovan, Fl. Vasilescu, I. Vida şi
alţii, Edit. Monitorul Oficial, Bucureşti, 1992, pag. 177.
2. Atribuţiile Preşedintelui României în calitate de Şef al Executivului
1. Răspunderea politică
10
Legea nr. 3/2000, privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, a fost publicată în Monitorul
Oficial al României, partea I nr. 84 din 24 februarie 2000.
exercita atribuţiile, interimatul funcţiei de Preşedinte al României este
asigurat, în ordine, de Preşedintele Senatului sau de preşedintele Camerei
Deputaţilor. Preşedintele interimar al României are toate atribuţiile
Preşedintelui României mai puţin cele prevăzute de art. 88 (adresarea de
mesaje Parlamentului), dizolvarea Parlamentului (art. 89) sau organizarea
unui referendum pentru consultarea poporului cu privire al probleme de
interes naţional (art. 90).
Organizarea alegerilor pentru un nou Preşedinte se va face în 3 luni
de la vacantarea funcţiei de Preşedinte, şi cade în sarcina Guvernului (art.96
alin 2).
11
Administraţia prezidenţială , instituţie publică cu personalitate
juridică, gravitează în jurul instituţiei Preşedintelui României şi are rolul de
a aduce la îndeplinire toate atribuţiile sau sarcinile ce revin Preşedintelui.
Administraţia prezidenţială presupune atât funcţii de conducere, cât şi de
execuţie. Cele de conducere sunt: de consilier prezidenţial cu rang de
ministru, consilier de stat, cu rang de secretar de stat, secretar general,
director general, director etc. Numirea şi eliberarea din funcţie a consilierilor
prezidenţiali şi a consilierilor de stat se face de către Preşedintele României.
11
Vezi Legea nr. 47/1994, modificată prin OUG nr. 1/2001 publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 12
din 10 ianuarie 2001.
Organizarea structurilor funcţionale din cadrul Administraţiei prezidenţiale
se face prin Regulamentul de organizare şi funcţionare care se aprobă de
Preşedinte.
Personalul Administraţiei prezidenţiale este alcătuit din persoane
detaşate la cererea Preşedintelui României din ministere, alte instituţii
publice sau persoane încadrate cu contract de muncă ori numite.
Caracteristic personalului Administraţiei prezidenţiale este faptul că acesta
trebuie să beneficieze de încrederea acordată de către Preşedinte şi cu
condiţia semnării unui Angajament de loialitate stabilit prin Regulamentul
de organizare şi funcţionare al Administraţiei prezidenţiale. Retragerea
încrederii duce automat la revocarea numirii, încetarea detaşării sau
desfacerea contractului de muncă. Preşedintele României stabileşte numărul
de posturi din cadrul Administraţiei prezidenţiale.
b) Secretariatul general
În general, la toate instituţiile publice, unde există funcţia de
Secretar general, aceasta este considerată ca o funcţie publică ce poate fi
deţinută de un funcţionar de carieră 12 . Structura funcţională a Secretariatului
general cuprinde:
- Direcţia acte prezidenţiale;
- Grupul de analize şi investigaţii;
- Relaţii cu publicul;
- Direcţia economică şi administrativă.
Fiecare din aceste structuri sunt conduse de un director.
c) Cabinetul Preşedintelui
Cabinetul Preşedintelui este condus de un Director general, un
director adjunct şi doi şefi de cabinet.
12
Anexa la Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcţionarului public, Monitorul Oficial nr. 600 din 8
decembrie 1994, modificată prin Legea nr. 661 din 20.11.2001, publicată în Monitorul Oficial nr. 764 din
30.11.2001, republicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 365 din 29.05.2007.
Capitolul II
GUVERNUL ROMÂNIEI
I. Consideraţii Introductive
Guvernul sau Consiliul de Miniştri a apărut o dată cu primele
constituţii moderne. Corpul de consilieri ai monarhului, pe măsură ce
societatea a evoluat s-a transformat într-un corp de specialişti formând clasa
marilor dregători, a marilor funcţionari sau miniştri cum sunt denumiţi
modern 13 . Curia regis a devenit cu timpul un veritabil Consiliu, iar
consilierii specializaţi au devenit “miniştri” astfel că a luat naştere Consiliul
de Miniştri. Un veritabil Guvern român întâlnim sub domnia primului
domnitor al României, (mai întâi „Principatele Române Unite”) Alexandru
Ioan Cuza, dar apariţia funcţiei de ministru şi implicit a ministerelor în
accepţiunea modernă, precede Guvernul, ca autoritate sau organ al Statului,
ca subiect de drept public. O întâlnim prima oară reglementată în
Regulamentele organice. Regulamentele Organice (Regulamentul Organic –
din Muntenia, din 1831 şi cel din Moldova din 1832), au avut în caracter
constituţional; s-a stabilit un număr de 6 ministere şi implicit miniştrii: în
Muntenia – Ministrul Trebilor din Lăuntru (marele Vornic), Ministrul
Finanţelor (Vistierul), Marele Postelnic (Secretarul de Stat ori Ministrul de
Externe actualmente), Logofătul (Ministrul dreptăţii sau al Justiţiei),
Logofătul pricinilor Bisericeşti, Spătarul (ministrul ordinii).
În accepţiunea Constituţiei din 1991, Guvernul este organul
central al puterii executive care, potrivit art. 102 (1), pe baza programului
său de guvernare dezbătut în şedinţa comună a celor două Camere ale
13
A. Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol. I, Bucureşti, 2005, pag. 431.
Parlamentului şi acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi
externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice.
Prima lege de organizare a structurii guvernamentale după 1989 a
fost legea nr. 37/1990 de organizare a Guvernului, lege care a fost implicit
modificată ca urmare a adoptării ulterioare a actualei Constituţii în 1991.
Această lege nu reglementa în amănunt organizarea şi funcţionarea
Guvernului, nu limita numărul minim sau maxim al ministerelor sau al
membrilor Guvernului aşa cum prevedea Legea pentru organizarea
ministerelor din iulie 1929 (publicată în Monitorul Oficial nr. 169 din 2
august 1929). De aceea, prima lege de organizare şi funcţionare a
Guvernului, Legea nr. 37/1990 nu a prevăzut o limitare a numărului de
ministere. La finele anului 1999 printr-o Ordonanţă de urgenţă s-a stabilit ca
numărul maxim de ministere să fie de 16, iar numărul membrilor Guvernului
de 17 cu excepţia Primului-ministru, existând şi un ministru de stat, fără
portofoliu, cu rol de coordonare a ministerelor economice. După alegerile
din noiembrie 2000 noua majoritate parlamentară, a considerat oportun
crearea unui Guvern supradimensionat, astfel că acesta avea un număr de 26
miniştri, miniştri delegaţi, fiind printre cele mai mari din lume.
Reglementarea actuală a organizării şi funcţionării Guvernului o
reprezintă Legea nr. 90/200114 .
15
A se vedea Legea 4/1991 privind încheierea şi ratificarea tratatelor de către România – în M.O. partea I
nr. 5 din 12.01.1991.
prezidenţiale sau locale, a alegerilor parţiale locale, organizează desfăşurarea
corectă a acestora, a referendumului.
Guvernul are şi atribuţii şi în ceea ce priveşte acordarea, retragerea
sau aprobarea renunţării la cetăţenia română.
16
Hotărârea Guvernului nr. 50/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile la nivelul
Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 71 din 20 ianuarie 2005.
administrative, în principiu, ele făcând reglementări în domenii rezervate
legilor, deci reglementări primare, sunt supuse controlului de
constituţionalitate.
În caz de demitere şi până la depunerea jurământului de către noul
Guvern, Guvernul în exerciţiu va continua să realizeze administrarea
generală a treburilor publice fără a putea promova noi politici, semna
angajamente de orice fel, adopta ordonanţe sau ordonanţe de urgenţă sau
iniţia proiecte de lege. Aceeaşi situaţie juridică o are Guvernul în perioada
de la alegerile generale până la formarea noului Guvern, în condiţiile în care
Parlamentul care i-a dat votul de încredere şi-a încetat activitatea.
Miniştri sunt membrii ai Guvernului şi în această calitate participă
la luarea deciziilor guvernamentale. Miniştri sunt titulari ai unui minister pe
care îl conduc şi de a cărui activitate sunt răspunzători în faţa întregului
Guvern. De asemenea, miniştrii răspund politic şi în faţa partidului ori a
formaţiunii politice care i-au propus şi susţinut, ceea ce ne conduce la
concluzia că în caz de retragere a sprijinului politic, ministrul va trebui să
demisioneze ori să fie eliberat din funcţie (demis).
Pot exista alţi membri ai Guvernului care nu sunt titulari ai unui
portofoliu ministerial, numiţi miniştri de stat, având atribuţii de coordonare a
unor sectoare ample. De altfel, cu titltu de excepţie secretarii de stat pot fi
membrii ai Guvernului.
17
Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată în Monitorul Oficial al României,
partea I, nr. 334 din 20 mai 2002, cu modificările următoare.
lege. Dacă în termen de 3 zile după prezentarea unuia dintre cele trei
documente de mai înainte se depune moţiune de cenzură ce este votată de
majoritatea membrilor camerelor reunite ale Parlamentului (art. 114
coroborat cu art. 113 din Constituţie). În cadrul răspunderii politice, membrii
Guvernului îşi pierd astfel calitatea avută, Guvernul fiind demis.
Răspunderea penală a membrilor Guvernului ca orice răspundere
juridică penală este personală şi se angajează în legătură cu fapte considerate
de lege ca fiind infracţiuni, săvârşite în calitatea de membrii ai Guvernului.
Răspunderea penală fiind personală, va fi stabilită în raport de contribuţia
fiecăruia, de comportamentul său.
Numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele Românei au
dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele
săvârşite în exerciţiul funcţiei lor. Dintre faptele ce pot conduce la angajarea
răspunderii penale a unui membru al Guvernului, aşa cum este stabilit prin
Legea responsabilităţii ministeriale nr. 115/1999 extragem: prezentarea cu
rea-credinţă a unor date inexacte Parlamentului sau Preşedintelui României,
privitor la activitatea Guvernului sau a unor ministere, ascunzându-se în
acest mod săvârşirea unor fapte ce pot aduce atingere intereselor statului,
folosirea funcţiei pentru câştigarea unor licitaţii sau atribuirea unor
autorizaţii, sau alte facilităţi, pentru care s-au încasat ori urma să fie încasate
sume de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite (de exemplu, sponsorizarea
unor deplasări turistice) (art. 8 din lege). Toate aceste avantaje primite se
confiscă, iar în cazul că nu mai pot fi restituite se confiscă contravaloarea
lor.
Ministrul care a fost condamnat definitiv va fi demis de
Preşedintele României la propunerea primului-ministru. Dacă s-a cerut
începerea urmăririi penale a unui membru al Guvernului Preşedintele
României poate să-l suspende din funcţie. În situaţia ca un membru al
Guvernului este trimis în judecată, primul-ministru sau ministrul justiţiei vor
sesiza pe Preşedintele României, care prin decret trebuie să constate că
persoana în cauză este suspendată din funcţia de membru al Guvernului de la
data când rechizitorul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Instanţa supremă este singura autoritate competentă să judece o asemenea
cauză. Cercetarea penală, întocmirea rechizitoriului de trimitere în judecată
sau emiterea ordonanţei de începere a urmăririi penale sunt de competenţa
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Esenţial este
calitatea de membru al Guvernului la momentul săvârşirii faptei şi nu
calitatea neapărat la data descoperirii faptei, cercetării sau judecării acesteia.
Capitolul III
1. Ministerele
18
Ion Corbeanu, Drept administrativ, partea specială, ASE, Bucureşti, 2001.
19
Legea nr. 215/2001 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 123 din 20 februarie
2007.
aproape de cetăţean. Scopul estea să crească responsabilitatea autorităţilor
administraţiei publice locale, care se simt astfel şi sub un anumit control,
supraveghere, din partea celor administraţi.
d) Principiul legalităţii
Potrivit art. 1 alin. 5 din Constituţie, respectarea acesteia, a
supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, ceea ce a determinat legiuitorul
constituţional ca în art. 120 intitulat “principii de bază” cuprins în Capitolul
V „Administraţia Publică”, şi secţiunea a 2-a „Administraţia publică locală”
– să nu mai reitereze acest principiu, considerându-l ca universal valabil.
Însă, în legea administraţiei publice locale, nr. 215/2001 se stipulează printre
alte principii şi cel al „legalităţii”.
Autorităţile autonome ale administraţiei publice locale, trebuie să
respecte nu numai drepturile şi libertăţile expres prevăzute de lege ci, şi
interesele legitime ale colectivităţii şi ale fiecărui membru al acesteia.
Implică totodată şi responsabilitatea membrilor ce compun sau constituie
autorităţile publice locale etc.
În realizarea acestui principiu s-a instituit o tutelă administrativă
exercitată prin persoana prefectului, judeţului sau al municipiului Bucureşti.
20
Legea 215/2001 publicată în M.O. al României nr. 204 din 23 aprilie 2001 şi republicată în 2007.
referendumului local 21 . Problemele locale de interes deosebit avute în vedere
de textul amintit rămân la aprecierea autorităţilor locale şi au în vedere,
situaţii care nu sunt întâlnite în mod curent în activitatea autorităţilor locale,
care implică participarea cetăţenilor prin taxe speciale, impozite speciale,
facilităţi generalizate pentru anumite categorii de cetăţeni etc. şi care prin
supunerea aprobării deciziei pe calea referendumului se creează premisele
unei acţiuni susţinute din partea cetăţenilor, realizarea obiectivului de interes
public propus.
3. Consiliul local
23
Republicată în 2007.
local precum şi cooperarea şi asocierea cu autorităţi administrative publice
locale din ţară sau din străinătate în vederea promovării unor interese
comune. Exercită alte atribuţii stabilite prin art. 36 din Legea nr. 215/2001
şi prin alte acte normative.
Mandatul consiliilor locale este de 4 ani. El poate fi prelungit prin
lege organică pe timp de război sau de catastrofe. Exercitarea mandatului
începe de la constituire până la numirea noului Consiliu local ales, sau în caz
de dizolvare în condiţiile art. 55 din legea nr. 215/2001, republicată.
Consiliile locale lucrează în şedinţă publică lunară, la convocarea
primarului, sau în şedinţă extraordinară, când situaţia o cere, la convocarea
primarului sau a unei treimi din numărul membrilor consiliului. Convocarea
trebuie să se facă cu cel puţin 5 zile anterior şedinţei sau cu cel puţin 3 zile
înainte de şedinţele extraordinare. Convocarea se face în scris prin
intermediul secretarului localităţii sau al sectorului municipiului Bucureşti.
În situaţii urgente, convocarea se poate face de îndată. În actul de convocare
denumit de lege, invitaţie se vor preciza data, ora, locul desfăşurării şi ordina
de zi propusă. De altfel, legea obligă ca ordinea de zi a fiecărei şedinţe
ordinare sau extraordinare a consiliului să fie adusă la cunoştinţă publică
prin afişare la sediul primăriei sau prin mijloace mass-media. În localităţile
cu populaţie minoritară etnic dar cu o pondere de peste 20% din numărul
locuitorilor, aducerea la cunoştinţă publică a ordinii de zi trebuie să se facă
şi în limba maternă a comunităţii respective.
Prezenţa consilierilor la şedinţă este obligatorie iar cvorumul de
lucru îl reprezintă majoritatea consilierilor în funcţie (ceea ce înseamnă că
dacă la un moment dat consiliul nu are toţi membrii legali în funcţie) sunt
demisionari care nu au fost înlocuiţi cu supleanţi etc. – cvorumul se
raportează la câţi consilieri sunt efectiv în componenţa consiliului.
Şedinţele consiliului local sunt publice.
Dezbaterile pe ordinea de zi şi modul de exercitare a votului
fiecărui consilier se consemnează în procesul-verbal de şedinţă care se
semnează de preşedintele de şedinţă şi se contrasemnează de secretarul
localităţii (sectorului) cărora le revine responsabilitatea totală în ceea ce
priveşte autenticitatea celor consemnate. De altfel, procesul-verbal se va
supune aprobării consiliului în şedinţa următoare, fiecare consilier având
dreptul de a contesta conţinutul procesului-verbal şi a cere înscrierea în
acesta a conţinutului exact al opiniilor exprimate în şedinţa pentru care s-a
întocmit acel proces-verbal.
Toate documentele prezentate într-o şedinţă a Consiliului
împreună cu actele şi faptele ce au rezultat din dezbateri, ori s-a realizat în
şedinţa consiliului şi procesul-verbal se depun într-un dosar special al
şedinţei respective, numerotat şi sigilat de preşedintele de şedinţă, după
aprobarea procesului-verbal.
24
Republicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 777 din 25 august 2004.
Calitatea de consilier este incompatibilă cu:
- funcţia de primar; funcţia de prefect sau de subprefect; calitatea de
funcţionar public în aparatul de lucru al primarului, al consiliului
judeţean, al prefectului, al serviciilor publice deconcentrate, al serviciilor
publice de interes local sau de interes judeţean;
- cu calitatea de senator, deputat, ministru, secretar sau subsecretar de stat
sau altele asimilate acestora, manager sau membru în consiliul de
administraţie al regiilor autonome sau de conducător al societăţilor
comerciale înfiinţate de consiliul local ori de cel judeţean etc.
După validarea alegerii în funcţia de consilier, în termen de 10 zile
cel în cauză trebuie să opteze pentru una din cele două calităţi incompatibile.
În caz contrar, preşedintele de şedinţă va lua act de pierderea calităţii de
consilier şi va supune validării pe primul supleant de pe lista partidului pe
care a devenit consilier cel demisionat de drept.
Pe lângă aceste incompatibilităţi prevăzute în Legea nr. 215/2001
există o serie de alte incompatibilităţi prevăzute în diferite acte normative.
Consilierii primesc pentru participarea la lucrările consiliului local
o indemnizaţie prevăzută de lege.
4. Primarul şi viceprimarul
Primarul
Comunele, oraşele şi municipiile au câte un primar şi un
viceprimar, iar municipiile reşedinţă de judeţ câte doi viceprimari.
Municipiul Bucureşti are un primar general, şi doi viceprimari, iar sectoarele
municipiului Bucureşti câte un primar şi un viceprimar.
Primarul participă la şedinţele consiliului local şi are dreptul să-şi
exprime punctul de vedere asupra tuturor problemelor supuse dezbaterii.
Acest drept trebuie văzut în strânsă legătură cu calitatea sa de autoritate
executivă a localităţii, primarul fiind acela care trebuie să pună în executare
hotărârile consiliului, dar şi în calitate de iniţiator al majorităţii proiectelor
de hotărâre.
Primarii sunt aleşi în condiţiile prevăzute de Legea nr. 67/2004,
republicată, cu modificările ulterioare şi a Legii nr. 215/2001, republicată.
Validarea alegerii primarului se face în termen de 20 de zile de la
data alegerilor, în şedinţa publică a judecătoriei în a cărei rază se află
localitatea respectivă. Ca şi în cazul consilierilor, şi în cazul primarului, dacă
se constată săvârşirea unei fraude în alegerea sa, neîndeplinirea condiţiilor
pentru a fi ales sau alte situaţii prevăzute de lege, judecătoria va invalida
alegerea ca primar a unei persoane. Preşedintele judecătoriei sau judecătorul
delegat de aceasta va pronunţa o hotărâre de invalidare care poate fi atacată
la instanţa de contencios administrativ în 5 zile de la pronunţare. Tribunalul
competent să soluţioneze acţiunea formulată de cel în cauză trebuie să se
pronunţe în cel mult 30 de zile de la sesizare, decizia tribunalului fiind
irevocabilă şi executorie.
Rezultatul validării sau invalidării alegerii primarului se comunică
prefectului şi este prezentată consiliului local în şedinţa de constituire a
acestuia sau într-o şedinţă extraordinară de către un judecător delegat al
judecătoriei. Dacă cel în cauză este validat, va depune jurământul legal în
faţa consiliului local chiar în şedinţa în care a fost prezentată hotărârea de
validare. Dacă cel în cauză refuză să depună jurământul, el este considerat
demisionat de drept.
În situaţia invalidării sau a demisiei de drept, Guvernul, la
solicitarea prefectului va stabili data alegerii primarului în termen de cel
mult 30 de zile de la invalidare.
Calitatea de primar este incompatibilă cu calitatea de:
- consilier
- viceprimar
- funcţionar public al primăriei, al judeţului,
- funcţia de prefect sau de subprefect, senator sau deputat
- cu orice alte funcţii sau calităţi prin care atributele de primar se
interferează cu atribuţii ce ţin de executarea puterii publice ori de
interesele localităţii sau ale judeţului.
Sunt exceptate funcţiile didactice şi cele din organizaţii
neguvernamentale. Pe durata mandatului de primar sau de viceprimar,
contractul de muncă sau raportul de funcţie avute anterior dobândirii calităţii
de primar ori de viceprimar se suspendă de drept, ceea ce înseamnă că nu pot
fi cumulate cele două atribuţii.
Primarul şi viceprimarul primesc o indemnizaţie lunară stabilită de
lege după categoria localităţii.
Semnul distinctiv al primarului este o eşarfă în culorile drapelului
naţional, pe care trebuie să o poarte la toate reuniunile oficiale, recepţii,
încheierea căsătoriilor, la solemnităţi etc.
Primarul îndeplineşte o funcţie de autoritate publică. El îşi execută
competenţele legale atât în calitate de ales local, pentru cele mai numeroase
dintre aceste atribuţii, cât şi de reprezentant al statului. Primarul reprezintă
oraşul sau comuna în relaţiile cu autorităţile publice, cu persoanele fizice sau
juridice, române şi străine şi în justiţie.
În exercitarea atribuţiilor de autoritate tutelară, de ofiţer de stare
civilă, cele privind organizarea şi desfăşurarea recensământului, a alegerilor,
a măsurilor de protecţie civilă, referendum naţional şi altele, primarul
acţionează ca agent de putere al statului. În calitate de reprezentant al
statului, primarul poate solicita concursul şefilor serviciilor publice
deconcentrate, ale ministerelor sau ale altor organe centrale dacă prin
serviciile de specialitate ale primăriei nu poate îndeplini aceste sarcini.
Primarii acţionează în dublă calitate: de ales local şi de
reprezentant al statului în localitatea respectivă. Atât ca ales local, cât şi ca
reprezentant al statului, primarul poate delega atribuţiile sale
viceprimarului/viceprimarilor, după caz, iar în calitate de ofiţer de stare
civilă şi de autoritate tutelară, pot fi delegaţi secretarul localităţii sau un alt
funcţionar din aparatul de lucru al primarului.
Atribuţiile primarului sunt prevăzute, în principal, de art. 63-64
din legea administraţiei publice locale, republicată, sau în alte legi şi acte
normative. Acesta atribuţii sunt, în fapt, competenţele cu care este investit
un primar în calitatea de executant al unei funcţii de autoritate publică.
Mandatul primarului este de 4 ani şi se exercită de la momentul
depunerii jurământului legal în faţa consiliului local până la depunerea
jurământului de către noul primar ca principiu. În caz de război sau
catastrofă, mandatul primarului poate fi prelungit prin lege organică.
Mandatul primarului poate înceta înainte de termen în următoarele situaţii:
- demisie
- deces
- incompatibilitate
- schimbarea domiciliului într-o altă localitate
- imposibilitate prelungită peste 6 luni de executare a mandatului, pe
parcursul unui an calendaristic
- în caz de pierdere a drepturilor electorale
- în caz de condamnare printr-o hotărâre irevocabilă la pedeapsa închisorii
cu lipsirea de libertate
- dacă este pus sub interdicţie judecătorească, dacă nu-şi exercită, în mod
nejustificat, mandatul timp de 45 de zile consecutiv.
Mandatul primarului poate înceta în urma unui referendum local
organizat pe baza unor cereri ale cetăţenilor adresate prefectului prin care se
reclamă abuzuri în exercitarea intereselor generale ale colectivităţii locale
sau în executarea atribuţiilor legale.
În exercitarea atribuţiilor stabilite prin lege primarul emite
dispoziţii cu caracter normativ sau individual. Acestea devin executorii
numai după ce au fost aduse la cunoştinţă publică (cele cu caracter normativ)
sau au fost comunicate celor interesaţi. Toate dispoziţiile primarului se
înregistrează într-un registru special organizat în acest sens, ţinut de
secretarul localităţii.
Primarul poate emite şi alte acte administrative la cererea celor
interesaţi sau din proprie iniţiativă (de exemplu, autorizaţia de construire,
autorizaţia de demolare, refuzul de a da curs pozitiv unei solicitări de genul
„nu se aprobă”, „se respinge” etc., care, prin ele însele se constituie în
veritabile manifestări de voinţă ale unei autorităţi publice administrative).
Viceprimarul
Consiliul local alege unul sau doi viceprimari din rândul
consilierilor pentru un mandat egal cu acela al consiliului. Alegerea
viceprimarilor se face cu votul secret al majorităţii consilierilor în funcţie.
Schimbarea din funcţie a viceprimarului în timpul mandatului poate fi făcută
numai la propunerea motivată a unei treimi din rândul consilierilor sau a
primarului şi cu votul majorităţii consilierilor în funcţie. Viceprimarul îşi
păstrează calitatea de consilier care l-a propulsat în această funcţie.
Viceprimarul este subordonat primarului.
Legea nu stabileşte pentru viceprimar sarcini concrete. Primarul
poate delega din atribuţiile sale viceprimarului. Întrucât responsabilitatea
pentru îndeplinirea atribuţiilor executive ale administraţiei locale îi revine în
exclusivitate primarului, iar viceprimarul este subordonat primarului, el
poate restrânge oricând, justificat, din atribuţiile delegate viceprimarului
dacă se constată, în activitatea acestuia din urmă, lipsă de preocupare, de
pricepere sau rea-voinţă. Viceprimarul este înlocuitorul de drept al
primarului, ori de câte ori primarul este în imposibilitate legală sau medicală
de a-şi executa atribuţiile, iar atunci când primarul este demis, a demisionat,
şi-a pierdut calitatea în orice mod legal admis, ori a decedat, viceprimarul
este împuternicit de drept cu atributele primarului până la alegerea noului
primar, cu excepţia situaţiilor când sunt doi viceprimari, urmând să se
stabilească de către consiliul local care dintre viceprimari va exercita
interimar atribuţiile primarului.
Secretarul localităţii
Secretarul localităţii, cunoscut sub numele de secretarul primăriei
sau secretarul consiliului local, pentru a fi numit în funcţia de secretar, este
necesar să aibă studii superioare juridice sau administrative. Excepţional pot
fi numiţi şi absolvenţi cu studii superioare de altă specialitate sau numai
absolvenţii cu diplomă de bacalaureat. Secretarul nu are voie să fie membru
al unui partid sau formaţiune politică sau să fie soţ / soţie ori rudă de gradul
întâi cu primarul sau viceprimarul.
Numirea secretarului se face de prefect pe bază de examen sau
concurs. Examenul sau concursul se organizează de primar în cel mult 30 de
zile de la vacantarea postului. În acest sens se constituie o comisie formată
din primar, un subprefect, secretarul judeţului şi doi reprezentanţi ai
consiliului local respectiv.
Prefectul va emite ordinul de numire în cel mult 10 zile de la
primirea rezultatului concursului examenului din partea comisiei de
examinare, prin grija primarului.
Sancţionarea sau eliberarea din funcţie a secretarului localităţii
sunt de competenţa prefectului la sesizarea consiliului local care a adoptat în
acest sens o propunere cu votul a două treimi din numărul consilierilor aflaţi
în funcţie, ca urmare a unei iniţiative a primarului sau provenind de la o
treime dintre consilieri, după ce s-au efectuat cercetări administrative
prealabile.
Atribuţiile secretarului sunt:
- avizează pentru legalitate dispoziţiile primarului;
- avizează pentru legalitate proiectele de hotărâri ale consiliului local şi
contrasemnează hotărârile adoptate de consiliu;
- participă la şedinţele consiliului local, obligatoriu;
- pregăteşte lucrările supuse dezbaterii consiliului;
- asigură comunicarea şi aducerea la cunoştinţă publică a hotărârilor şi
dispoziţiilor;
- asigură procedurile de convocare a consiliului local în şedinţe ordinare
sau extraordinare;
- legalizează extrase sau copii de pe orice act aflat în arhiva consiliului, cu
excepţia celor având caracter secret;
- coordonează comportimentele cu caracter juridic, stare civilă, asistenţă
socială, autoritate tutelară, registrul agricol, secretariat administrativ şi
alte atribuţii prevăzute de lege. În localităţile unde nu funcţionează nici
un birou notarial, secretarul poate legaliza copii de pe acte prezentate de
părţi, certificare de dată certă etc., mai puţin autentificării de acte, potrivit
legii notarilor publici nr. 36/1995
Secretarul judeţului.
Secretarul judeţului este un funcţionar public de carieră,
funcţionar de conducere, care se bucură de stabilitate în funcţie şi este
neangajat politic. Secretarul judeţului este salarizat din bugetul judeţului. El
are atribuţii specifice prevăzute în legea administraţiei publice locale,
drepturi şi obligaţii stabilite prin legea privind Statutul funcţionarilor publici
şi prin alte acte normative.
Participă la şedinţele consiliului judeţean, contrasemnează
hotărârile acestuia şi dispoziţiile cu caracter normativ ale preşedintelui
consiliului judeţean. Urmăreşte rezolvarea corespondenţei, pregăteşte
lucrările supuse dezbaterii consiliului judeţean, asigură convocarea în
şedinţă a consiliului judeţean, comunicarea hotărârilor consiliului judeţean şi
a dispoziţiilor preşedintelui acestuia către prefect pentru controlul de
legalitate etc.