Plantele cu proprietati curative au fost dintotdeauna nelipsite in ritualurile religioase ale culturilor populatiilor primitive sau chiar ele

insele deveneau repere divinatorii, adevarate zeitati puternice, respectatae de toti membrii colectivitatii. Mitologiile unor popoare amintesc astfel de plante si practici. Aflam din scrierile stravechi, din legende si mituri despre magia plantelor de leac, patrundem in misterioasele laboratoare empirice alaturi de initiatii timpului spre a deslusi tainele miraculoase ale bauturilor de cult Praful lui CIRCE Odiseea lui Homer vorbeste despre celebra bautura magica a vrajitoarei Circe care conferea uitarea locurilor natale, preparata astfel: batand in vinul sau de Tronos branza alba, faina si miere verde. Circe adauga amestecului un drog funest, pentru a smulge orice amintire a patriei O astfel de bautura era servita pana acum aproximativ 50 de ani de oamenii din popor de pe coastele europene ale Mediteranei, in chip de bautura de ospitalitate. Descoperirea la Mejane in Aixen Provence, a unei farmacopei din secolul al XVII-lea a oferit cateva date importante privitoare la praful misterios introdus in acest amestec si numit praful lui Circe. S-a constatatat ca la baza drogului sta tilisca (circaea lutetiana), o planta comuna in padurile temperate circumpolare, adesea folosita dupa cum spune Mihaela Opris, pentru virtutile sale calmante si tranchilizante, sub forma de pudra, ceai sau maceratie in vin alb . Tilisca, actualmente nu mai este mentionata in farmacopei, ramanand de domeniul legendei. Bautura lui NEPHENTES Tot in Odiseea lui Homer in episodul venirii lui Telemac in Sparta la curtea lui Menelau (IV ,5), se vorbeste despre secretul celebrei bauturi care inveselea oaspetii. In timpul banchetului care s-a dat in cinstea venirii sale, este evocat destinul dramatic al tatalui sau Ulise care a adus pe cei din jurul sau intr-o stare de profunda tristete si melancolie. In aceasta situatie Elena a poruncit servitorilor sa toarne in cupe Nephentes o bautura care aduce cu sine uitarea durerii si nenorocirii. Imediat dupa ce cupele au fost golite, rasul si veselia au reaparut pe buzele si chipurile comesenilor. Acest nephentes reprezinta dupa Mihaela Opris, un amestec bine dozat de alcaloizi cunoscuti in acea epoca (opiumul, maselarita, beladona , hasisul, kelina, madragora etc.) a caror subtila combinare este inca un mister. BELINUNCIA si druizii Conform scriitorului roman Aquleius, iarba numita belinuncia, era folosita de druizi in scopuri magice, ea fiind de fapt o varietate de maselarita. Aceasta planta intra nu numai in compozitia bauturilor sacre, ea era considerata o ofranda intermediara, mijlocitoare (propitiatorie). Cand seceta ameninta recoltele, preotesele druide treceau in revista toate femeile din regiune si cea mai tanara fecioara era

desemnata sa reprezinte ariditatea naturii si sa cheme ploaia binefacatoare. Goala, tanara fata patrundea intr-o padure adanca si cauta iarba careia ea trebuia sa-i smulga radacinile cu degetul cel mic dela mana stanga.Dupa aceea , mergea drept innainte pana la un riu in care arunca tulpina belinucnciei si se retragea, cu spatele pentru a simboliza rasaritul si apusul soarelui. Ambrozia divina Pentru a fi vesnic fericiti si nemuritori, zeii din Olimp beau ambrozie care nu avea de-a face cu vinul cum credeau neinitiatii ci era un amestec aromat de plante din care nu lipseau probabil euforizantele in amestec cu halucinogenele si inebriantele. Echivalentul ambroziei grecesti il reprezinta celebra amrita, bautura indiana, un decoct de hasis. O veche legenda aminteste ca, prefacut intr-o broasca testoasa, Vishnul s-a cufundat in Marea Laptelui. Vrand sa-l imobilizeze devasii(zeii) si asurosii (demonii) isi unira eforturile strangandu-se ca intr-un arc, rasturnanad muntii peste aceasta mare. Reusind sa bareze laptele, aceste entitati au produs Amritadar sub efectul frecarii perii smulsi din carapacea lui Vishnu au fost aruncati pe tarmul pamanturilor locuite si odata cu venirea primaverii au dat nastere plantelor de canepa pe care indienii le-au botezat vijohia (izvor de fericire ) sau ananda ( izvor de viata). Aya - huasca Aya - huasca, hrana spiritelor in limba wuichua, a fost identificata in 1853 de catre Spruce, drept Bonistenia caapi, o planta din familia alpighiacelor, din care indienii prepara un decoct negru, sacru, cu gust amar . Indienii jivaros consuma aya- huasca inaintea actiunilor importante. Femeile indiene comunica prin intermediul ei cu Nungul, zeta-mama Mitul Pythiei Mitul si celebritatea Pythyei, legat de Oracolul dela Delphy, nu se datoreaza, cum se credea, unor emanatii de gaze toxice ce se inaltau de sub trepiedul profetei, ci unei bauturi sau fum cu efect halucinogen si delirant (probabil un amestec de de opiu si Scopolia) de care vorbeste si Diodor din Sicilia si Pliniu cel Batran. Scopolia era folosita de populatiile germanice ca fiind o planta dezlegatoare de limba, fiind administrata spionilor, prizonierilor sau criminalilor pentru obtinerea dezvaluirilor in stare de delir a unor taine pe care nici suferinta fizica nu le putea desfereca. Secretul anihilarii durerii Vracii si fachirii indieni cunosteau o bautura secreta care provoaca euforia si crestea rezistenta la cele mai atroce dureri. Aceste bauturi erau date mai ales condamnatilor la arderea pe rug, in cadrul sacrificiilor ritualice dar

si bolnavilor de boli nevindecabile si ranitilor. Secretul acestor bauturi s-a pierdut spre sfarsitul secolului XIX-lea. Se spune ca un calator englez a mai putut fi martor ocular al unui sacrificiu ritualic, in 1822, in care victima barbarei ceremonii dupa ce inghitise continutul unei cupe sacre, a cazut intro stare de completa insensibilitate sufleteasca, devenind astfel aproape imun. Istoria trecuta si cea apropiata este condimentata cu astfel de licori sacre iar povestile lor sunt pline de mister si asteapta sa fie dezlegate!!!