Alcadele din Zalameea

Calderon de la Barca
Aceasta piesa i-a adus lui Calderon principal reputatie de poet al Renasterii. Continua sa se joace intretinand celebritatea autorului pe toate scenele din lume. Subiectul nu-i apartine in intregime; l-a imprumutat dintr-o piesa a lui Lope de Vega, careia i-a adus modificari importante: reducerea numarului de personaje, adancirea caracterelor si o mai stricta evocare a climatului social. Ne aflam intr-o perioada de miscare militara. Soldatii dintro unitate sunt cantonati in satul Zalameea. Capitanul Don Alvaro de Ataide, socotindu-se in drepturile sale de feuldal si impins deopotriva de o patima josnica, o necinsteste pe Isabel, fiica unui taran, alcadele Pedro Crespo. Batranul intervine pe langa capitan, cu rugamintea de a i se restitui onoarea, casatorindu-se cu fiica lui. Totul e zadarnit deoarece Alvoro refuza casatoria cu dispret si aroganta. Crespo trece la fapte: in baza atributiilor lui de judecator il aresteaza pe vinovat condamnandu-l la moarte, la executarea prin streang. Afland de cele intamplate, regele devine manios ca si cum ar fi fost in joc un act de ofensa adus dreptului feudal. Cand insa se izbeste de judecata si darzenia taranului, este silit sa-I dea dreptate, sa accepte faptul implinit si sa recunoasca dreptatea lui Crespo, proclamand totodata ca acesta sa ramana alcade pe viata. Piesa constituie un protest la adresa exceselor pe care formatiile militare ale vremii, le faceau. Calderon insusi a tinut sa precizeze ca faptele sunt adevarate.

Ca si in Fantana Turmelor a lui Lope de Vega, si aici se vede adancul dispret pe care nobilii al au fata de tarani, pe care ii considera niste sclavi fara dreptul la un sentiment de demnitate omeneasca. Pedro Crespo, eroul acestei drame este un exponent ale acestei taranimi, muncitoare si modeste, dar care a inteles ca si ea are dreptul la viata omeneasca si la consideratie. Sentimentul de consideratie a taranilor nu este goala stralucire a nobilimii, ci este inceputul de constiinta a valorii lor si hotararea de a nu mai suporta exploatarea si umilinta. Calderon priveste realist problema, el arata ca marele nobil si regale se inclina in fata faptului implinit, dar ei nu aproba actul hotarat prin care taranul isi face dreptate. Intreaga actiune insa e astfel condusa, personajele sunt astfel construite, incat simpatia spectatorilor se indreapta in intregime spre Crespo, expresia noilor aspiratii ale taranimii.