Paralelism intre Psalm de Tudor Arghezi si Psalm de Lucian Blaga

Psalmul este o specie lirica, prin care poetul inalta un imn religios divinitatii, exprimandu-si sentimentele de smerenie si lauda " pentru maretia si atotputernicia, lui Dumnezeu. Cuvantul psalm vine de la grecescul "psalmos", care inseamna compunere poetica biblica, avand caracter de rugaciune, oda, elegie sacra. Psalmul "Te dramuiesc in zgomot si-n tacere" a fost publicat in primul volum de poezii al lui Tudor Arghezi, intitulat sugestiv "Cuvinte potrivite", din 1927. Psalm al lui Lucian Blaga, face parte din volumul sau de poezii In marea trecere publicat in anul 1924. Tema ambelor psalmuri exprima in esen a dorin a de cunoa tere, de p trundere in tainele lumii nconjur toare si de depa ire a lor. Raportul spiritual dintre om si Divinitate, definirea omului si a Divinitatii, precum si relatia dintre acestia sunt exprimate de Arghezi intr-o viziune complexa asupra legaturii sufletesti dintre om si Dumnezeu. In Psalmi, poetul are atitudini foarte variate privind atat omul, cat si Divinitatea. Dumnezeu este vazut ca spirit justitiar, necrutator, care se manie pentru nelegiuirile oamenilor, dar si darnic si milostiv. Dumnezeu nu poate fi cunoscut de catre om, acesta fiind facut anume limitat in simtire si inteligenta ce nu poate ajunge la El. De la credinta la tagada, de la resemnare la cutezanta, Arghezi strabate o cale lunga a indoielii, a cautarii lui Dumnezeu. Indurerat ca l-a pierdut pe Dumnezeu, Blaga ii reproseaza ca s-a inchis in cer ca intr-un sicriu. Fara mesajul divin, sufletul sau este ranit, iar existenta devine o durere nesfarsita. Singura cale este abandonul (dezbracarea) in insasi esenta dumnezeirii.Potrivit lui Blaga, s-ar crede ca Marele Anonim, i-ar face deservicii omului printr-o imposibila cunoastere totala a misterului, in schimb acest lucru defapt conserva fiinta umana pentru ca o totala cunoastere a misterului ar duce la un dezechilibru al existentei umane. Structural, psalmul lui Arghezi este structurat in patru catrene si este reprezentativ pentru atitudinea filozofica a lui Arghezi, intre credinta si tagada, ilustrand lirismul subiectiv. Psalmul lui Blaga este structurat in patru strofe inegale, si sunt reprezentative pentru conceptia filozofica a lui Blaga, cunoasterea luciferica situandu-se in planul misterului, ilustrand deasemenea lirismul subiectiv. Poezia Psalm a lui Blaga, transpune momentul despartirii de chinuitoarea etapa a fricii de neant. Construit in formula unei confesiuni, textul prezinta evolutia eului liric de la indoiala la revelatia mistica. Aceasta constructie reclama o scriitura discursiva, marcata de intrebari si asertiuni voit retorice, sugestie cuprinsa si in semnificatia epitetului prin care isi desemneaza starea contemplativa: intrebatoarele mele tristeti. Astfel strofa intai a lui Arghezi exprima indoiala poetului privind existenta lui Dumnezeu, pe care il cauta si il pandeste demult: "Te dramuiesc in zgomot si-n tacere / Si te pandesc in timp, ca pe vanat". Comparatia din ultimul vers citat ilustreaza dorinta arzatoare a poetului de a avea o dovada concreta, reala a existentei lui Dumnezeu. Nevoia de certitudine a eului liric este reliefata in continuare prin intrebari filozofice, ceea ce inseamna ca a meditat indelung la atotputernicia divinitatii, maretie sugerata de metafora "Soimul": "Sa vad: esti soimul meu cel cautat?". Incertitudinea eului liric

Ghita Gabriela Cls. a XII-a B

exprima o cutezanta impresionanta, deoarece el se intreaba, printr-o interogatie retorica de natura filozofica - "Sa te ucid? Sau sa-ngenunchi a cere." -, in sensul ca, in sufletul sau ar putea muri credinta sau, dimpotriva, ar putea deveni smerit, cerand indurare in genunchi. Sentimentul dramatic al lui Blaga, declansat de neputinta de a sti, evoca subtil esenta cunoasterii luciferice. Legatura crestina cu Dumnezeu este spulberata printr-o viziune panteista: te-am pierdut pentru totdeauna / in tarana, in foc, in vazduh si pe ape. Enumeratia, procedeu frecvent in poezia lui Blaga, este construita aici din elementele primordiale, evocare subtila a materiei si a vietii, pe care o indumne-zeieste acceptand sensul coborarii sacralitatii ca pe o catastrofa individuala: intre rasaritul de soare si apusul de soare /sunt numa tina si rana./in cer te-ai inchis ca-ntr-un cosciug./ O, de n-ai fi mai inrudit cu moartea /decat cu viata,/ mi-ai vorbi. Strofa a doua incepe cu crezul filozofic al lui Arghezi - "Pentru credinta sau pentru tagada" - sugerand pendularea eului liric intre a crede neconditionat in Dumnezeu si a tagadui existenta Divinitatii. Poetul cauta cu infrigurare dovezi palpabile pentru gasirea Atotputernicului - "Te caut darz si fara de folos" - dar esecul il face neincrezator, credinta ramane pentru el numai un vis frumos, pe care nu cuteaza sa-l alunge: "Esti visul meu, din toate, cel frumos/ Si nu-ndraznesc sa te dobor din cer gramada". La Blaga, sugestia dezastrului este definita prin metafora sunt numai tina si rana. Cele doua lexeme substituie sensul mistic al fiintei - nascuta din pamant si durere ceea ce face ca metafora sa fie una revelatoare, cu trimiteri la povestea caderii adamice. Omul care a pierdut paradisul a capatat puterea creatiei prin suferinta purificatoare, dar s-a departat de Creatorul lui. Izolarea divinitatii apare figurata aici in termeni nietzscheieni, caci comparatia (in cer te-ai inchis) ca-ntr-un cosciug sugereaza moartea dumnezeirii. Ideea este intarita si de secventa O, de n-ai fi mai inrudit cu moartea / decat cu viata,/ mi-ai vorbi. Strofa a treia la Arghezi,evidentiaza iluzia descoperirii lui Dumnezeu, idee sugerata prin comparatia "Ca-n oglindirea unui drum de apa", care exprima totodata si preocuparea meditativa, de reflectare profunda a eului poetic privind relatia omului cu Divinitatea. Indoiala despre existenta lui Dumnezeu este accentuata in versul "Pari cand a fi, pari cand ca nu mai esti", printr-o adresare explicita, psalmistul folosind repetitia verbului "a parea", care exprima incertitudinea, nesiguranta. Credinta ca Dumnezeu a facut lumea este exprimata metaforic, prin simbolul cosmic "stele" si elementele terestre "pestii", "taurul salbatec", psalmistul folosind tot un verb al incertitudinii "te-ntrezarii", sugerand ca omul este apt pentru a crede ca El se gaseste pretutindeni in univers. Sensul disparitiei lui Dumnezeu nu se refera insa la sfarsitul general al idolilor si al religiilor, ci deschide mai degraba perspective metafizice asupra sacralitatii, mai cu seama prin metafora Esti muta, neclintita identitate, imagine a autoritatii nestiute, a Marelui Anonim, in termenii sai filozofici. Fara sa aiba cunostinta de existenta lumii, Dumnezeu se afla pretutindeni si stimuleaza trecerea, prin iubire. Aceasta si este revelatia din finalul textului, pe care Blaga o traduce printr-o hipotipoza sugestiva: Dumnezeule, de-acum ce ma fac?/ in mijlocul tau ma dezbrac de trup / ca de-o haina pe care-o lasi in drum. Imaginea conoteaza sensurile abandonului mistic intr-un limbaj sententios si anagogic, ca al cartilor sacre.

Ghita Gabriela Cls. a XII-a B

Aceasta atitudine de inaltare prin renuntarea la fiinta materiala se mentine si in alte texte ale poetului. In Epilog, poezia care incheie acest volum, Blaga isi defineste starea contemplativa, identificandu-se unui Crist etern si crucificat: ingenunchez in vant. Mane oasele au sa-mi cada de pe cruce./ inapoi nici un drum nu mai duce./ingenunchez in vant:/ langa steaua cea mai trista. Ultima strofa este ilustrativa pentru esenta credintei religioase, raspandite prin povestea bibiica a crestinismului. Psalmistul nu renunta la setea de cunoastere, la cautarea certitudinilor care sa ateste, in conceptia sa, existenta lui Dumnezeu. Cutezanta lui nu este manata de orgoliu, nu din ambitie umana doreste sa se masoare cu Dumnezeu "Raman cu tine sa ma mai masor / Fara sa vreau sa ies biruitor" -, ci din aspiratie filozofica. Cautarea de certitudini, de dovezi palpabile, care sa ateste existenta lui Divinitatii, este ilustrata explicit in ultimul vers al psalmului: "Vreau sa te pipai si sa urlu: Este!". Disperarea si nadejdea totodata, care-l framanta pe poet toata viata si care strabate ca o axa intreaga creatie lirica, sunt aici accentuate de verbul auditiv "urlu", iar izbanda credintei este evidentiata prin cel mai definitoriu verb care ar putea exprima "existenta" divind: "Este!". Limbajul artistic. Stilul psalmilor arghezieni este inspirat atat din literatura religioasa crestina, cat si din limbajul popular si din mitologia autohtona. In acest psalm predomina limbajul popular, ilustrat prin cuvinte populare, exprimate mai ales prin verbe - "te dramuiesc", "sa te dobor", "sa ma mai masor", "sa te pipai", "sa urlu", pentru a da oralitate stilului, sugerand capacitatea poetului de a comunica in mod firesc si direct cu Dumnezeu. In psalmul lui Blaga, este predominant limbajul popular prin verbe :mi-a fost,mia crescut,mi-au pierit ,sa-mi fi fost,te-am pierdut, dau oralitate textului, si sugereaza confesiunea poetului facuta divinitatii. Ca figuri de stil, se intalnesc epitete - "te caut darz", "visul meu [...] e el frumos", "taurul salbatec", "marea ta poveste", "sa ies biruitor", comparafii - "si te pandesc in timp, ca pe vanat", "Ca-n oglindirea unui drum de apa", "Ca taurul salbatec cand s-adapa", care accentueaza indoiala filozofica, precum si metafora de factura populara "Soimul meu cel cautat", care sugereaza Divinitatea. Figurile de stil predominante la Blaga sunt metaforele-salbaticia mi-a crescut, te-am pierdut pentru totdeauna/n rn , n foc, n v zduh i pe ape., epitete- neclintita identitate, comparatii- M dezbrac de trup/ca de-o hain pe care-o la i n drum. In raportul omului cu Dumnezeu, in viziunea lui Tudor Arghezi, se pot sintetiza, in Psalmi, urmatoarele atitudini esentiale: nelinistea, lauda, ironia, revolta, acuza, nadejdea credintei. La Blaga, reflexivitatea, frmantarea, nelinistea metafizic devin dominante. Poetul se simte tot mai instrinat, mai singur in univers. Natura-si pierde frumusetea paradisiac, iar elanurile vitaliste sunt inlocuite de marile intrebri ale vietii. Se accentueaz tot mai mult ruptura dintre eul poetic si lume. Relatia omului Arghezi cu Dumnezeu este o permanenta pendulare intre a crede si a tagadui existenta Lui, o continua cautare de certitudini si dovezi palpabile, ceea ce denota framantarea interioara si nelinistea fara sfarsit, de care poetul a fost tulburat intreaga viata.

Ghita Gabriela Cls. a XII-a B