Soren Kierkegaard 1813-1855

Soren Kierkegaard a fost un profund si prolific scriitor in Epoca de aur daneza a activitatii intelectuale si artistice.Opera sa depaseste granitile teologiei, psihologiei, filozofiei, criticii literare si fictiunii. Este cunoscut drept Parintele existentialismului dar la fel de importante sunt exegezele sale asupra operei lui Hegel si a germanilor romantici, contributiile sale la dezvoltarea conceptiei de modernism, experimentul sau literar, interventiile sale in politica bisericilor daneze si incercarile sale fervente de a analiza si a revitaliza credinta crestina. Viata lui Kierkegaard Ca sa intelem opera lui Kierkeegard este imperios necesar sa trecem in revista personalitatea lui tragand cu ochiul in viata lui personala. Kierkegaard a dus o viata oarecum lipsita de evenimente antagonistice. Rareori isi parasea orasul natal- Copenhaga, iar activitatile lui recreationale nu depaseau sfera teatrului sau a plimbarilor lungi pe strazile orasului. Astfel, ne este schitat portretul unui tanar melancolic, nostalgic si introvert. Ce insa a determinat fecunditatea operei sale? Critic al Hegelianismului, el a considerat acest sistem filozofic abstract fata de viata de zi cu zi a sustinatorilor sai. Critica sa existentialistainspirata din notiunea greceasca a judecarii filozofilor mai degraba din perspectiva vietii lor personale decat din perspectiva conceptiilor saleconsista in demonstrarea contradictiei dintre viata si opera filozofilor. De aceea, in opinia lui Kierkegaard, idealul crestin este mult mai aproape de realitate deoarece totalitatea existentei unui individ este baza dupa care individul respectiv este judecat de Dumnezeu in scopul validitatii eterne. Intr-o maniera mai putin abstracta,biografia lui Kierkegaard sau mai bine spus, relatiile sale cu familia si cu logodnica sa Regine Olsen sunt de o importanta majora in intelegerea conceptiilor sale.Copilaria sa sta sub semnul pietismului auster si melancoliei tatalui. Tatal sau, un om profund religios si obsedat de sentimentul pacatului, a influentat dezvoltarea tanarului Soren in directia unei melancolii religioase si a unei imaginatii fastidioase. Sentimentul de vinovatie a tatalui sau a fost asa de mare incat el a stat constant sub impresia ca Dumnezeu il va pedepsi prin moartea tuturor celor sapte fii ai sai inainte ca ei sa implineasca varsta de 34 de ani1

varsta crucificarii lui Iisus Hristos.Se poate asadar explica si in aceasta maniera productivitatea si fervoarea cu care Kierkegaard a scris in anii dinaintea implinirii varstei fatidice de 34 de ani. De asemenea, Kierkegaard a afimat odata despre sine ca era un Ianus cu doua fete-cu o fata rad, iar cu cealalta plang.Notatiile sale de jurnal din timpul studentiei arata profunda sa nemultumire fata de desertaciunea existentei sale si de incapacitatea sa de a gasi un sens vietii sale. Patrick Gardiner, unul dintre exegezii lui Kierkegaard noteaza: Pe de-o parte, se plangea de futilitatea cautarii continue a placerii care lasa invariabil in urma ei stari de plictiseala si de indispozitie; pe de alta, isi exprima iritarea fata de modul de studiu care se rezuma la o cunoastere si o intelegere pur teoretice si respingea orice implicare afectiva- La ce mi-ar folosi sa am in fata adevarul gol-golut, daca mi-e indiferenta semnificatia lui pentru fiinta mea? ...Ajunsese sa spuna despre el ca traieste la modul subjonctiv , iar nu la modul indicativ , asa cum ar fi vrut el. Cu toate acestea, prin impactul puternic pe care l-a avut opera sa asupra filozofiei secolului al XX-lea, se poate spune ca, in final, a reusit, inconstient, sa-si traiasca viata la modul indicativ. Retorica kierkegaardiana Problematica centrala a lui Kierkegaard a fost devenirea crestina a indivizilor in adevaratul sens al cuvantului.Sarcina a fost foarte dificila pentru intelectuali, deoarece institutiile educationale si culturale deja existente aveau tendinta de a produce stereotipuri ai multimii, nepermitandu-le astfel sa isi descopere propriile lor identitati.Aceasta problema a fost agravata si de faptul ca Danemarca a devenit intr-un mod fortuit a societate capitalista.Educatia elementara universal valabila, migratia de mare impact din zona rurala in cea urbana, precum si mobilitatea sociala au determinat ca structura sociala sa se schimbe brusc de la o ierarhie rigida la o ierarhie complet orizontala. In acest context, a devenit tot mai dificil sa devii cine esti pentru doua motive: Identitatile sociale devenisera neobisnuit de flexibile, fluide A existat o proliferare de institutii uniformizatoare care produceau pseudo-indivizi Avand in vedere aceasta problematica, Kierkegaard a perceput nevoia de a inventa o noua forma de comunicare care nu ar produce identitati anonime.Dimpotriva, el avea nevoie de o forma a retoricii care ar forta oamenii sa-si regaseasca propriile resurse, sa isi asume responsabilitatile
2

pentru propriile alegeri existentiale, si sa devina ceea ce sunt dincolo de identitatile lor impuse social. Cu alte cuvinte, daca presa si opinia publica, in nuce, multimea dezumaniza populatia, el dorea sa o re-umanizeze. In acest angajament, Kierkegaard a fost inspirat de figura lui Socrate, a carui neincetata ironie submina toate pretentiile de cunostinta care erau acceptate de la sine sau ireflexiv mostenite de la cultura traditionala. In teza sa de doctorat intitulata Despre conceptul de ironie cu referire constanta la Socrate, Kierkegaard sustinea ca istoricul Socrate uzita ironia cu scopul de a facilita nasterea subiectivitatii in interlocutorii sai.Din cauza ca ei erau in mod constant obligati sa-si paraseasca raspunsurile ordinare la intrebarile enervante ale lui Socrate, interlocutorii trebuiau sa inceapa sa gandeasca pentru ei insisi si sa-si asume responsabilitatile individuale cu privire la pretinsele cunostinte. Kierkegaard a incercat sa ofere un serviciu similar contemporanilor sai. El a folosit ironia, parodia, satira, umorul, tehnicile deconstructive cu scopul de a darama formele conventionale de cunostinte si de valoare. A fost o persoana sacaitoare- permanent iritandu-si contemporanii cu idei deranjante. El a fost de asemenea si o moasa-asistand la nasterea subiectivitatii individuale prin fortarea contemporanilor sau sa gandeasca pentru ei insisi. Elocventa sa a fost mai degraba amputarea cunostintelor deoarece el era de parere ca publicul sau suferea mai degraba de un exces de eruditie decat de o lipsa a ei. In opozitie cu Hegel Hegelianismul promitea sa disponibilizeze cunoasterea absoluta prin stiinta logicii.Oricine avea capacitatea sa urmareasca progresul dialectic al conceptelor hegeliene de teza-antiteza-sinteza, ar avea acces la mintea lui Dumnezeu ( care, pentru Hegel, era echivalenta cu structura logica a universului.)Kierkegaard gasea dialectica hegeliana sa fie o incercare inutila de construire a unui nou turn Babel sau o scala paradisi- o scara dialectica cu care oamenii puteau atinge Absolutul. Strategia lui Kierkegaard a constat in inversarea acestei dialectici, cautand sa faca totul mai greu. In loc sa priveasca stiinta ca un mijloc de mantuire, el o considera ca cel mai mare obstacol in calea mantuirii. In loc sa faca din Dumnezeu si din credinta crestina concepte perfect inteligibile, el cauta sa sublinieze transcedenta absoluta a lui Dumnezeu in toate categoriile umane. In loc sa se stabileasca pe sine insusi ca o autoritate religioasa, Kierkegaard a folosit o gama larga de procedee textuale pentru
3

a-si submina autoritatea sa ca autor si pentru a plasa intreaga responsabilitate a semnificatiilor existentiale ce urmau a fi derivate din texte asupra cititorului si numai asupra lui. Dialectica crestina inversata a lui Kierkegaard a fost conceputa cu scopul de a nu facilita asimilarea cuvantului lui Dumnezeu ci de a stabili mai clar distanta absoluta care separa fiintele umane de Dumnezeu.Astfel, se accentua ideea ca fiintele umane se bazau funciarmente pe harul divin pentru mantuire. Estetica,etica si religia kierkegaardiana Dupa Soren Kierkegaard, omul este un pacatos. El nu este ceea ce a vrut Dumnezeu sa fie. Omul s-a eschivat de la responsabilitatea lui, de la ceea ce Dumnezeu a semificat ca el sa fie, adica un individ, un sine uman deplin. Omul trebuie sa fie incontinuu intr-un proces de devenire, in directia unei vieti deplin umane. Miscarea lui izvoraste din libertatea initiala prin decizie libera si prin scopul cunoasterii libertatii. Prezentand devenirea omului ca individ, Soren Kierkegaard a sustinut existenta catorva stadii de viata, trecerea de la unul la altul marcand un progres: 1. Stadiul estetic 2. Stadiul etic 3. Stadiul religiozitatii

1.Etapa estetica a existentei se caracterizeaza prin urmatoarele: Imersiune in experienta senzoriala Valorificarea posibilitatii in ciuda actualitatii Egotismul Fragmentarea subiectului experientei Folosirea nihilistica a ironiei si scepticismului Zborul de la plictiseala Individul poate fi fie un hedonist, urmarind placerea sau aventura romantica, fie un intelectual interesat de speculatia filozofica. Figura estetului este cel mai bine reprezentat in ultima sectie a cartii Fie/Sau in autorul Jurnalului seducatorului. Johannes seducatorul este un estet reflexiv, o mixtiune intre hedonist si eudaimonist, care isi castiga deliciul senzual nu atat de mult prin actul propriu al seducerii ci prin manuirea
4

posibilitatii savarsirii acelui act.Scopul sau real este manipularea oamenilor si situatiilor in moduri care genereaza reflectii interesante in mintea sa voyagera. Perspectiva estetica transforma lancezeala cotidiana intr-o lume abundent poetica prin orice mijloace maniabile. In nuce, estetul reflexiv foloseste arbitrariul, ironia, artificiul si imaginatia nestavilita pentru a re-crea lumea in modul sau propriu.Motivatia primordiala pentru estet este transformarea insipidului in captivant. Acest tip de estetism este criticat de etica din cauza ca este considerat a fi evazionist si deziluzionist. Este un mijloc disperat de a evita angajamentele si responsabilitatile.Estetul nu reuseste sa isi recunoasca datoria sociala si existenta comunala. Dar Kierkegaard nu a vrut sa renunte de tot la estetica in favorea eticului si religiosului. Un concept cheie in dialectia hegeliana este Aufhebungoperatia sau sinteza. In dialectica hegeliana cand pozitiile contradictorii sunt reconciliate intr-o unitate mai mare-sinteza, ambele sunt in acelasi timp anulate si conservate. Ibidem in privinta pseudo-dialecticii kierkegaardiene. Esteticul si eticul sunt anulate si conservate in sinteza lor, recte in stadiul religios. In ceea ce priveste stadiul estetic al existentei, ceea ce se pastreaza in stadiul religiozitatii este sentimentul infinit al posibilitatii pus la dispozitie de imaginatie.Dar acest lucru nu mai exclude ceea ce e real. Nici nu este folosit pentru scopuri egoiste. Ironia estetica este transformata in umor religios si transfigurarea estetica a lumii reale in cea ideala devine in stadiul religios transcendenta lumii finite intr-o reconciliere reala cu infinitul. 2.Viata dusa in stilul estetic se termina in disperare, adica in sentimentul inutilitatii si neputintei. Individul in aceasta stare trebuie sa abandoneze viata urmata si sa apuce pe drumul salvarii, incercand sa-si descopere sinele nu in factori externi, ci in pasiune, libertate, decizie si angajament, deci in subiectivitate. Manat de disperare, individul poate pasi dinspre abstractie in existent, din stadiul estetic, in stadiul etic. Acest nou stadiu este unul al deciziei si al angajamentului hotarat. In actul de alegere, omul isi gaseste sinele adevarat sau autenticitatea lui. Cu toate acestea, termenul de etica in viziunea lui Kierkegaard are o dubla semnificatie. Este folosit pentru a desemna atat o sfera existentiala limitata care este inlocuita de faza superioara a vietii religioase cat si un aspect al vietii care este pastrat chiar si in viata religioasa.
5

In primul sens, etica este sinonim cu moravurile obisnuite; ea reprezinta universalul sau mai exact normele sociale predominante. Calea prin care individul isi descopera integritatea si unitatea propriului sine este constiinta. Indivizii prinsi in stilul etic sunt oamenii ce au un ideal in viata. Ei sunt constienti de existenta unei diferente de baza intre actiunea buna si actiunea rea si se straduiesc sa traiasca bine.Binele este definit de anumite standarde de comportare ce se aplica fiecaruia dintre noi. Ei incearca sa traiasca in concordanta cu aceste reguli. Cu toate acestea, in stadiul religiozitatii, omul isi da seama ca cerintele etice universale nu sunt obligatorii pentru el. El realizeaza faptul ca Dumnezeu are o relatie unica, personala si individuala cu fiecare om ce transcende normele aplicabile tutoror oamenilor. Astfel, el renunta la etica laica pentru a trai la un nivel mai inalt, cerut de relatia lui privata si unica cu Dumnezeu. Noua cerinta atrage atentia asupra faptului ca el are acum o relatie absoluta cu Absolutul si o relatie relativa cu toate lucrurile relative din viata sa.Pentru a dezvalui, intr-o forma sugestiva, continutul acestei cerinte, filosoful danez se refera la exemplul luat din Biblie si anume la cel al lui Avraam. Dumnezeu ii cere lui Avraam sa-si ucida fiul sau pe Isaac sub forma de sacrificiu. El urmeaza toate indicatiile iar in ultima clipa este oprit de Dumnezeu, in schimbul fiului oferindu-i-se un berbec pentru jertfa. Intamplarea este privita de Kierkegaard ca o incercare de o gravitate exceptionala la care l-a supus divinitatea pe Avraam. El este gata sa dea curs vointei divine, incalcand principiul moral ce interzice uciderea unei persoane inocente si impotriva afectiunii sale naturale fata de fiul sau. Avraam a fost un erou tragic. El a vrut sa renunte la ceva sigur ( normele etice si fiul sau) pentru cea si mai sigur, pentru a-si face datoria fata de Dumnezeu. El a suspendat astfel teleologic eticul. Dar, in scopul de a ajunge la o pozitie de credinta religioasa, care ar putea implica o suspendare teleologica a eticului, individul trebuie sa imbratizeze eticul laic, normativ. In scopul de a se ridica dincolo de viata pur estetica, care este o viata de derivare in imaginatie, posibilitate si senzatie, individul trebuie sa faca un angajament. In alte cuvinte, estetul

trebuie sa aleaga eticul, care presupune un angajament de comunicare si luarea deciziilor cele mai bune cu putinta. 3. In stadiul religiozitatii individul atinge culmea existentei lui. Ceea ce-l face sa progreseze de la stadiul etic spre stadiul religiozitatii reprezinta conditia sa alienata. Aceasta inseamna, in primul rand, o constiinta nefericita in raport cu trecutul si viitorul. Alienarea fata de trecut indica o ruptura in memorie, iar cea fata de viitor reflecta neputinta. In luarea deciziei, a angajamentului si in implicare, sinele trebuie sa unifice trecutul cu viitorul, sa stabileasca fiinta sa ca un intreg integrat. In al doilea rand, Soren Kierkegaard subliniaza faptul ca stilul etic de viata are limite evidente. El vorbeste despre incapacitatea eticului de a da seama de fenomenul credintei. Stadiul religiozitatii se caracterizeaza prin supunere fata de Dumnezeu si prin incredintare Lui. Trasaturile distinctive vietii religioase sunt suferinta si credinta. Stadiile vietii sunt stadii ale atingerii sineitatii. In mod consecvent sineitatea este mai degraba o realizare decat un dat al naturii umane. Deoarece noi trebuie sa existam inainte de a ajunge la sineitate, existenta este anterioara umanitatii. Este tocmai ideea lui J. P. Sartre expusa ulterior: Existenta precede esenta. Teoria ontologica In conceptia lui, existenta are doua aspecte fundamentale si strans corelate. Intai, posibilitatea omului particular de a fi el insusi, adica de a-si forma personalitatea si, in al doilea rand, tendinta de a-si satisface aspiratia spre absolut. Filozofia lui asadar poate fi numita o forma de antropologie inteleasa nu ca o stiinta despre om, ci ca o metafizica a omului, de orientare crestina. Soren Kierkegaard a analizat si interpretat conditia omului din epoca care a trait. Rezultatul l-a constituit convinegerea lui ca oamenii nu au ajung in mod deplin umani. A fi deplin uman inseamna a fi un individ in sine, posedand integritate, libertate si manifestand pasiune. Existenta lor insa doar s-a apropiat de ceea ce ei puteau si trebuiau sa fie.

O mare parte din opera sa a fost destinata caracterizarii a ceea ce el a considerat ca altereaza conditia omului si anume: a) Acceptarea calitatii de spectator b) Apartenenta la o multime c) Biserica a)Soren Kierkegaard a considerat ca multi oameni isi traiesc viata doar ca spectatori. Ei nu sunt implicati, nu iau decizii fundamentale, in care sa puna in joc semnificatia propriei lor vieti. Ei privesc, observa, analizeaza. Ei sunt detasati. Ca ganditori- aluzie la Hegel, ei pot elabora scheme rafinate de gandire, dar care nu le afecteaza propria lor viata sau propria lor comportare. O alta forma de spectator detasat o reprezinta acei care plutesc la suprafata vietii, gustand aceasta experienta si neacordand atentie deciziilor fundamentale ce atribuie vietii lor incredere si orientare. Ei sunt dusi de jocul circumstantelor. Ei sunt creatia dorintei altor oameni si nu-si asuma responsabilitatea propriei lor vieti sau a vietii altora. b)Un alt factor de neasumare a responsibilitatii si a adevaratei umanitati il reprezinta multimea. In opinia lui Kierkegaard, in multime omul se poate pierde pe sine,el nu mai ajunge sa fie individul care ar putea fi. In multime individul nu mai ia decizii care sa-i influenteze viata. Deciziile sunt luate in multime si de catre multime. Multimea dezumanizeaza. Multimea il face pe om sa devina un conformist. Toate aceste aprecieri despre multime stau la baza atacului intreprins de Soren Kierkegaard impotriva presei si opiniei publice. Comunicarea de masa si opinia publica formata si controlata de ea erodeaza responsabilitatea individului. c)Biserica este privita de Soren Kierkegaard ca putand fi si ca fiind in mod obisnuit o parte a fenomenului de multime. In cadrul ei, crestinismul a devenit o cale de evadare din a fi deplin uman, in a deveni un individ cu adevarat. Bisericile si clericii lor, dupa parerea sa, au transformat crestinismul in ceva atat de usor incat oricine poate fi denumit crestin. Cu toate acestea fiecare trebuie sa isi recunoasca conditia si sa constientizeze cat de departe este de ceea ce pretinde sa fie. Doar astfel se poate introduce crestinismul in crestinatate.

Adevarul in viziunea kierkegaardiana Conform filosofiei lui Kierkegaard, adevarul este subiectivitatea si adevarul subiectiv este viata spitituala interioara. Adevarul, in opinia lui, nu este introdus din afara, ci exista in interiorul omului, cu alte cuvinte este un inneism kantian. Adevarul este ceva pentru care individul activeaza, o cale de existenta; el il exista si il traieste. Altfel spus, Soren Kierkegaard nu priveste adevarul ca pe o reflectare a realitatii, ci ca pe o prelungire a existentei individului. Pentru Kierkegaard cea mai inalta expresie a subiectivitatii privita ca adevar este pasiunea. A gandi existential inseamna a gandi cu pasiune interioara. Obiectivitatea pune accentul pe ceea ce se spune, dar subiectivitatea accentueaza problema cum se spune. Subiectivitatea inteleasa ca adevar este definita de Kierkegaard ca o obiectivitate nesigura, ivita intr-un proces de insusire a celei mai pasionate vieti spirituale interioare. Nesiguranta da nastere anxietatii, care este calmata printr-un exercitiu al credintei. Aceeasi definitie a adevarului serveste si ca o definitie a credintei. NU EXISTA CREDINTA FARA RISC, ALEGERE, PASIUNE SI VIATA SPIRITUALA INTERIOARA, TOT ASA PRECUM NU EXISTA NICI ADEVAR FARA ELE. Adevarul obiectiv este intotdeauna un paradox, cu exceptia Dumnezeului transcendent. Ori de cate ori individul existential se confrunta cu adevarul obiectiv, etern, acesta ii apare ca fiind paradoxal. Aceasta deoarece pentru individul existential subiectivitatea este adevar si ea este, de asemenea, realitate. Gandirea este o abstractie a existentei, deoarece existenta nu poate fi gandita , ea trebuie traita. In acest punct consta diferenta intre Dumnezeu si om. Dumnezeu nu gandeste. El creeaza. Dumnezeu nu exista. El este etern. Omul gandeste si exista. Existenta lui reprezinta gandirea si fiinta. Intr-un sens esential, teoria adevarului a lui Soren Kierkegaard nu este altceva decat teoria credintei. Subiectivitatea este preocuparea esentiala a crestinismului. Adevarule exista, daca exista, numai prin subiectivitate. Conceput obiectiv, crestinismul nu are absolut nicio existenta. Asadar, Soren Kierkegaard s-a situat pe o pozitie deschisa si hotarata in favoarea individului concret si impotriva a tot ceea ce se opune ca omul sa devina ceea ce poate si se cuvine sa fie. Aceasta pozitie isi pastreaza actualitatea, fiind potrivnica politicianismului interesat si fara principii,
9

manipularilor de orice fel, asimilarii individului in multime, inregimentarilor totalitare de orice forma ar fi ele. Filozofia lui ofera individului un suflu existential intangibil in alte sisteme filozofice. Contrar opiniei critice, filozofia lui nu este un suflu bland al viitorului existentialism, ci existentialismul in esenta, ulterioarele concepte ontologice fiind, in comparatie cu filozofia kierkegaardiana, nihilistice si lipsite de esenta. In opinia mea filozofia lui Soner Kierkegaard reprezinta prin excelenta indemnul Insignes esse!

Bibliografie: Existenta si adevar la Soren Kierkegaard de Grigore Popa Kierkegaard de Patrick Gardiner www.plato.stanford.edu

10