Paul Cornea

Introducere in teoria literaturii

In anul 1998, Editura Polirom lansa colectia Collegium. Litere. Volumul de deschidere:
Introducere in teoria lecturii al lui Paul Cornea. Dupa opt ani, timp in care seria a devenit
de notorietate, gratie unor titluri precum Comparatism si teoria literaturii (Adrian
Marino), Metamorfozele poeziei. Metamorfozele romanului (Nicolae Manolescu), A citi,
a reciti si Cinci fete ale modernitatii (Matei Calinescu), editura ieseana este iarasi
protagonista unei aparitii absolut remarcabile. Vorbim despre Interpretare si rationalitate,
un tratat de hermeneutica multidisciplinara prin care autorul acestuia, Paul Cornea, revine
asupra unei problematici schitate deja in Introducere... Schitate e doar un fel de-a spune,
pentru ca lucrarea din 1988 (reeditata zece ani mai tirziu in colectia mai sus amintita) era
prima sinteza serioasa de hermeneutica literara aparuta la noi. Structurat in treisprezece
capitole (dintre care amintim doar Interpretarea, intelegerea, Genurile interpretarii, O
stiinta a inconstientului, Functionarea interpretarii si probleme ale validitatii), volumul
Interpretare si rationalitate incearca sa stabileasca o coerenta intre mai multe discipline ce
au ca numitor comun ideea de comprehensiune.
- Drumul cel mai sigur catre noi insine
trece adesea prin altii
Paul Cornea abordeaza conceptele cu care urmeaza sa opereze sau pe care vrea sa le
nuanteze, pornind de la istoria acestora, de la origini sau de la definitiile standard,
functionabile in teoriile consacrate ale unor Wittgenstein, Hans-Georg Gadamer,
Heidegger, Umberto Eco sau Paul Ricoeur (am ales in mod aleatoriu doar citeva nume).
Aceasta practica, aproape didactica, aduce foloase indiscutabile efectului de panorama pe
care-l resimte cititorul interesat de metamorfoza ideilor sau a punctelor de vedere. in plus,
pentru a reusi sa-si impuna teoria proprie, autorul trebuie sa-si afirme sau infirme
consubstantialitatea cu principalii sai inaintemergatori. Drumul catre subiect e prin
subiect, asa cum apare el celorlalti, de fiecare data altfel sau, ca sa-l citam pe autor,
drumul cel mai sigur catre noi insine trece adesea prin altii.
Raportarea la conceptiile marilor teoreticieni-hermeneuti se face nu de putine ori la
modul polemic. Cea mai vizibila opozitie o are fata de Gadamer, caruia ii deconstruieste
in repetate rinduri pretinsele axiome, desi il recunoaste pe acesta ca fiind cel mai
important protagonist al hermeneuticii contemporane. Am folosit sintagma pretinsele
axiome tocmai pentru a arata ca profesorul bucurestean nu crede in adevarurile
intangibile. Interogatia continua si debarasarea de gindirea inertiala devin atitudini
necesare celui preocupat de procesul subiectiv si autotelic al cunoasterii.
- Cornea
versus Gadamer
Discutind despre intelegerea ca acord, Paul Cornea este de parere ca filozoful german nu
manifesta interes pentru studiul concret al activitatilor de interlocutie, orizontul anchetei

sale referitoare la comprehensiune fiind pur speculativ si datorita refuzului principial al

aportului stiintelor umane: insistind mereu si mereu pe continutul de adevar al
enunturilor, fara a acorda atentia cuvenita motivatiei (de care depinde insa foarte adesea
elucidarea adevarului insusi), Gadamer ajunge sa nu remarce cit de friabil e fenomenul
convenirii, cit de usor se destrama o analiza exigenta. Una din tezele exprimate si
argumentate in primul capitol al lucrarii, intelegerea, este aceea ca nu trebuie
supraevaluat acordul in dauna sesizarii ce are mai mari tangente cu realitatea zilelor
noastre, in care predomina distorsiunile de comunicare, diseminarea codurilor,
destramarea solidaritatilor organice. Dialogurile platoniciene si comuniunea de
gindire ce urmareste binele obstii par astazi simple constructii ideale. Din acest
motiv si teoria dialogului la Gadamer are aerul unei promisiuni utopice.
Disputa cu autorul monumentalei lucrari Adevar si metoda continua si in capitolul al
doilea, Interpretarea. Paul Cornea nu este de acord cu ideea ca interpretul are doar
functiunea de a permite comprehensiunea, urmind apoi sa se retraga complet.
Dimpotriva, teoreticianul roman e convins ca interpretul produce de cele mai multe ori un
discurs autonom: interpretarea si-a conservat sensul primitiv, de negociere, trimitind
nemijlocit la practica dialogului, la cautarea unei anumite cooperari cu celalalt,
reamintindu-ne temeiul umanist si democratic pe care se cladeste stiinta (sau poate arta)
hermeneutica. Se pune chiar intrebarea daca nu cumva exista si interpretari fara
beneficiari exteriori, adica interpretul sa fie in acelasi timp si beneficiarul efortului
exegetic. Paul Cornea demonstreaza ca interpretarea nu mai poate fi considerata doar o
categorie a medierii, ci o modalitate a intelegerii.
- Interpretarea
este un act rational
Legaturile dintre interpretare si rationalitate (cei doi mari poli conceptuali ai cartii),
aliantele, incompatibilitatile dintre rational si irational nu pot fi stabilite decit prin
observarea nuantelor care (prin revalorizare si redimensionare) dau evidentelor un sens
contrar sau, cel putin, diferit. Dar, ca sa se ajunga la departajari sau diferentieri
pertinente, e nevoie de o intelegere uneori literala a obiectului supus investigatiei. Iata
citeva interogatii implicite, dar oportune: ce este interpretarea?, ce este rationalitatea?,
exista sau nu exista o zona de confluenta intre acestea? La toate intrebarile Paul Cornea
pare a raspunde printr-o asertiune: Interpretarea este un act rational.
Sint lasate intentionat pe dinafara interpretarile nonrationale, cele dirijate de emotii,
pentru ca doar interpretarile rationale au, in opinia hermeneutului roman, tripla insusire
de a clarifica, aprofunda, corija si supune examenului critic intelegerea primara a
enunturilor verbale ori scriptice, de a oferi o cunoastere obiectiva si de a servi drept
suport tuturor celorlalte forme de cunoastere, inclusiv celor mistico-mitico-magice.
Acestui enunt liminar i se aduce o complinire. Fara imaginatie, fara abilitatea de a
combina idei si concepte nu ar putea sa apara noul, semnificatiile ascunse ar fi imposibil
de detectat, interpretarea nu si-ar putea indeplini misiunea. Ar fi saracita, lipsita de
atributii creatoare, incapabila sa atace domeniul raporturilor calitative.
- Obstacolele

nu inhiba, ci emuleaza
in hermeneutica provocarea vine dinspre lucrurile, termenii greu de definit care au
comportat de-a lungul timpului diferite sensuri. Am spus deja ca autorul reconstituie
istoria conceptelor cu care opereaza. Dar mai importanta e modalitatea prin care ajunge la
sinteza. Vorbim chiar despre aptitudinea lui Paul Cornea de a gasi noi cai de acces, de a
fi creator intr-un teritoriu de multe ori arid, mai degraba util decit captivant, seducator.
Miscarea istorica a conceptelor are ca puncte de reper atit imbogatirea continuturilor
acestora, cit si surprinderea momentelor de criza provocate de contestatiile radicale ce au
existat in diferite forme in epoci bine determinate. Fluxul ideilor nu este deghizat in haina
uneori atractiva, dar de cele mai multe ori periculoasa a speculatiei eseistice. Trebuie
apreciat faptul ca Paul Cornea nu ramine prizonier intr-un teritoriu abstract, intr-o lume
populata doar de filozofi si tratate de specialitate. isi ingaduie libertatea de a explora un
domeniu consubstantial siesi, parcurgind drumul in ambele sensuri, atit dinspre trecut
spre prezent, cit si invers. Prezentul pare mai fascinant, e instanta la care se raporteaza
toate. O teorie, daca nu este validata de situatiile reale de comunicare de astazi (orale sau
scriptice), se transforma in exponat de muzeu. Sa nu uitam insa ca una din functiile
esentiale ale istoriei este aceea de a ne pregati pentru viitor. Din acest motiv, excursul
didactic devine obligatoriu.
Numeroasele clasificari si detalii tehnice creeaza impresia de exhaustivitate, chiar si
atunci cind autorul recunoaste ca nu este interesat sa exploreze/investigheze o chestiune
pina in cele mai mici detalii.
Cu siguranta, acest tratat de hermeneutica este perfectibil, cu siguranta au ramas multe
fatete ale caleidoscopului care ar putea sa largeasca si mai mult imaginea panoramica.
Dar obstacolele nu inhiba, ci emuleaza. Asadar, avem indreptatirea de a afirma ca
Interpretare si rationalitate intra direct in virful ierarhiei celor mai importante lucrari de
specialitate aparute la noi vreodata. Paul Cornea devine astfel, pentru a doua oara,
creatorul hermeneuticii romanesti.