Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Clasificarea Handicapurilor
Clasificarea Handicapurilor
Clasificarea handicapurilor
Ideea elaborarii unei clasificari internationale a starilor de handicap
este relativ recenta. Insa o clasificare internationala a maladiilor si cauzelor
de deces isi afla debutul in secolul XIX, mai precis 1893, ajungand in 1975
la cea de-a 10 varianta. In aceasta varianta, intre 1893-1975 au fost facute
revizii succesive asupra acestei clasificari: in anii 1900, 1910, 1910, 1920,
1929, 1938, 1948, 1955, 1965. O prima clasificare internationala a
incapacitatilor si a starilor de handicap este adoptata oficial abia in 1976.
Responsabilitatea coordonarii eforturilor de elaborare efectiva a
primei variante de clasificare internationala a handicapatilor este incredintata
de catre OMS lui Philip Wood (Marea Britanie). Premergatoarea acesteia,
subliniem ca in 1967, intr-un raport prezentat guvernului francez (9 volume)
F. Bloch-Lain elaboreaza o clasificare a persoanelor handicapate in ipostaza
lor de persoane inadaptate. Persoanele inadaptate sunt ditribuite in 2
categorii:
Prima categorie cuprinde persoanele suferinde de handicapuri fizice
fie de la nastere fi ca urmare a unei maladii sau accident.
Cea de-a doua categorie cuprinde persoane fara handicapuri fizice
necesitand un tratament in principal medical.
Ulterior, au fost elaborate clasificari dupa alte criterii (etiologie,
localizare functionala, intensitate, consecinte).
In 1975 Agerholm elaboreaza o calsificare a formelor de handicap
dupa criterii extrem de simple dar si extrem de operationale:
1. Handicap locomotor
- reducerea aptitudinii de deplasare;
- reducerea mobilitatii posturale;
- reducerea dexteritatii manuale;
- reducrea rezistentei la effort.
2. Handicap vizual
- pierderea totala a vederii;
- diminuarea imposibil de corectat a acuitatii vizuale;
- reducerea campului vizual;
- tulburari ale perceptiei
3. Handicapul mijloacelor de comunicare
- tulburari ale auzului;
- tulburari ale limbajului;
- tulburari ale lecturii;
- tulburarile ale scrisului
4. Handicap organic
- tulburari ale ingestiei;
- tulburari ale excretiei;
- orificii artificiale;
- defendenta vitala fata de aparate si instalatii medicale
5. Handicap intelectual
- retardare mintala congenitala;
- retardare mintala dobandita;
- pierderea aptitudinilor dobandite;
- afectarea capacitatii de invatare;
- tulburari de memorie
- tulburari ale orientarii in timp si spatiu;
- tulburari ale constiintei
6. Handicap psihic
- psihoze;
- nevroza;
- tulburari de comportament;
- tulburari provocate de droguri (inclusiv alcoolismul);
- tulburari ale comportamentului social;
- imaturitate enotionala
7. Handicap inaparent
- tulburari de metabolism (diabetul)
- epilepsia si alte pierderi imprevizibile, ale constiintei;
- vulnerabilitate particulara la anumite accidente sau traumatisme;
- tulburari intermitente (migrene, astm)
8. Handicap cu caracter repulsiv
- diformitati sau defecte ale unor parti ale corpului;
- anomalii sau afectiuni dermatologice si cicatrici inestetice;
- miscari corporale anoximale (ticuri, grimase);
- anomalii jenante pentru privirea, auzul sau mirosul altuia.
9. Handicap legat de senescenta
- scaderea plasticitatii corporale;
- incetinirea functiilor psihice sau fizice;
- diminuarea puterii de recuperare.
O sistematizare mai riguroasa sub raportul criteriilor de clasificare ne
este propusa de Jean-Pierre Deschampes si Michel Manciauz cam in aceeasi
perioada cu aparitia primei clasificari adoptate de OMS. Astfe:
1. Handicapatii motor
a. handicapati motori puri (de origine noncerebrala) sau
chirurgicali;
b.
c.
2.
a.
b.
c.
3.
a.
4.
5.
6.
7.
CLASIFICAREA HANDICAPATILOR
1. Handicapuri de orientare
a. alterarea orientarii bine compensata (utilizarea continua a unui
ajutor-vaz, auz etc.);
b. tulburarea intermitenta de orientare (vertij, sindromul Meniere,
diplopia, pierderea intermitenta a constiintei);
c. tulburare de orientare partial compesata (medicamentatie);
d. alterarea medie de orientare (medicamentatia si ajutorul nu
compeseaza satisfacator);
e. alterarea severa de orientare (ajutor ineficient necesitetea substituirii
cu alte moduri de orientare: orbul se bazeaza pe auz sau pipait);
f. pierderea orientarii;
g. dezordinea;
2. Handicapuri de independenta fizica
a. independenta asistata (ajutor sau aparat, membru artificial-proteze);
b. independenta prin adaptare (persoane care depind de un scaun rulant);
c. dependenta in anumite situatii (dificultatea de a iesi din propia
locuinta fara ajutorul altei persoane)
d. dependenta fata de o asistenta cu frecventa limitata;
e. dependenta fata de o asistenta apropiata (ajutor fata de necesitatile ce
apr frecvent- igiena persoanla);
f. dependenta fata de o asistenta constant disponibila (asustata 24 h din
24 h);
3.
4.
5.
6.
f. insuficienta resurselor;
g. saracia;
h. indigenta (persoane care nu sunt independente si care nu beneficiaza
de ajutorul altora);
i. inactiv (competenta limitata din retardare)
7. Alte handicapuri
a. handicap minor (nu afecteaza major viata cotidiana: proteza dentara,
ochelari);
b. handicap nespecific (deficiente sau incapacitati din care un
dezavantaj general, o boala sau o constitutie fragila);
c. handicap specific (handicap alterarea calitatii vietii).
Aceste clasificari sunt invocate de diferiti autori de orientare medicala
sau psihopedagogica mai cu seama in analiza practica a starii de handicap: in
psihodiagnoza, in evaluarea subiectului pentru protectia sociala, in plasarea
subiectului intr-o institutie specifica sau in adoptarea metodologiei
educational-recuperative etc. La noi, acestea au devenit tot mai cunoscute
odata cu aparitia a lucrarii semnata de C. Rusu si colab. (1997).