Sunteți pe pagina 1din 100

In

sepiembrie

PI

V >

aces»

număi

:

INTOARCEREA DIN VI S

Picjă

in cinci loo'oon

dr

LUCIA

1962

/

(anul

.

VII)

www.cimec.ro

1

teatrul

Nr. 9 (anul VII)

septembrie 1962

LUNARÀ

DE COMITETUL DE STAT PENTRU CULTURA $1 ARTA

REVISTÀ

EDITATA

$1 DE UNIUNE A

SCRIITORILOR

DI N

R.P.R.

S

U M

A

R

INTOAECEEEA DIN VIS

Piesă

în cinci

tablouri

ÎS:

 

de

LUCIA

DEMETRIUS.

.

.

1

PENTRU

O CALITATE

SUPERIOARA

 

IN

ARTA

SPECTACOLULUI

Ion

Simionescu

GINDURI

DESPRE

MUNCA

CU ACTORUL

 

.

42

 

AM

VREA SÀ-I VEDEM

IN NOUA

STAGIUNE

JUClND

 

ROLURI

P E

MÀSURA

LOR

.

44

TEATRU

ŞI

CONTEMPORANEITATE

 

O

ARTA

MAJORA :

TEATRUL

DE PAPUŞI

 

46

PRIN

TEATRELE

DIN ŢARA

„Midi burghezi" de Maxim Gorki, „Cred în tine" de Va-

 

dim Korostîliov (Teatrul de Stat „Mihail Eminescu" din Botoşani) ; „Apus de soare" de Barbu Delavrancea, „Nea-

murile" d e Teofil Busecan, „Oameni şi umbre" de

Stefan

Berciu, „Profesiunea doamnei Warren" de G. B. Shaw, „Liturghia de la miezul nopţii" de Peter Karvas, „Cred în tine" de Vadim Korostîliov (Teatrul de Stat din Baia-Mare) ; „Trei generaţii" de Lucia Demetrius, „Nâpasta" de I. L. Ca­ ragiale, „O poveste nemaiauzită" de Al. Popovici (Teatrul de Stat „Valea Jiului" din Petroşeni) ; „Jocul dragostei şi al întîmplării" de Marivaux (Teatrul d e Stat din Piatra-Neamţ)

 

71

AL HI-LEA

FESTIVAL

BIENAL

DE TEATRU

 

„I. L. CARAGIALE"

 

Paul

Everac

CONSTATÀRILE

UNUI

MEMBRU

AL JURIULUI

.

.

88

Valeria

Ducea

STAGIUNEA

ACTORILOR

DE MlINE

 

91

Coperta

I

:

Marcela

Rusu

(Neli)

şi

Septimiu

Sever

(Toma)

in

„Febre"

de Horia

Lovinescu

(Teatrul

National

„I. L.

Caragiale")

moment

Coperta

Aurel

din

timpul

repetitiei.

I V :

Mihai

Pălădescu

(Bontaş)

in

Baranga

(Teatrul

Regional

Bucureşti)

„Mielul

turbat"

de

REOACTIA $1 ADMINISTRAT!/

Str.

Constantin

Mill*

nr. 5-7-9 -

Bucurastl -

Tal.

14.35.58

Abonamantela > • fao

prln

factorll

poitall

si oflclll» postale din Intreiga

ţară,

 

PREŢUL UNUI ABONAMENT

 

15

It l

pa

tral

lunl, 3 0 lal pa şaaa lunl,

60 la l

pa un an

www.cimec.ro

DEMETRIUS

PIESÀ ÎN CINCI TABLOURI DE LUCIA

www.cimec.ro

^

 

MARIA

40 de

ani

LAURENŢIU

42

de ani

ANATOL

42

de ani

PERSONAJELE

:

 

VERA

38

de ani

EMIL

17

ani

PAULA

50

de ani

U

T

A

B

L

O

U

L

1

 

Scena

reprezintă

veranda

mare

a

uneî

case

de

la

marginea

oraşului,

un

oraş

la

poalele

munţilor,

pito-

resc,

eu

vegetaţie

bogată.

Prin

arcadele

acestei

verande

se

vede

o

grădină

care

suie

o

coastă.

Veranda

e

mobilată

eu

fotolii

si

eanapele

îmbrăcate

in

creton

inflorat.

Intr-un

colţ,

o

planşă

de

arhitcct,

pe

o

masa

de

lucru,

si

un

scaun

de

lemn.

In

faţa

ei,

o

ploaie

de

iederă.

E

după

masă.

 
 

Scen a

1

EMIL (repede) : Cu părul ? Nimic ! S-a

 

ciufulit ,

1-a

bătu t

vîntul .

 

(Incearcă

 

Emil,

 

apoi

să-l

aseze

cu

mîinile.)

 

EMIL (stă răsturnat

Maria Intr-un fotoliu şi

MARIA :

Ce

e nenorocirea asta în

îşi taie încet, eu o foarfeca de iarbă,

cite

ondulât,

o

buclă

din

părul

lui

fără să

se uite în vreo oglindă.

Aruncă

buclele ?

Parcă

petioe din blană prin mărăcini ! Asta

pierdut

capul

tau ?

eşti

Unde-ţi

sânt

o capră

care şi-a

alêne

buclele

 

în

grâdină) :

Şi

cînd

ai făcut

cu foarfecele

de gazon ?

 

Samson a rămas fără

păr, şi-a

pier-

EMIL : Aşa

prea

Uşor

mult !

ici

şi colo

unde

dut puterea. Bietul Samson, cum ră-

era

 

mîne

el

fără

par ! Şi-avea

un

păr

MARIA :

Stai

acolo,

liniştit,

şi

spu-

atît

de

ondulât !

 

ne-mi

şi mie

de

ce ?»

VOCEA

MARIEI:

Emil!

Emil,

 

eşti

EMIL : Aveam

un

moment

 

de

vid

şi

acasă ? (Maria intrà

erai

pe veranda.)

A,

foarfeca) :

aici !

EMIL (încearcă

mamă.

ascunda

Aici,

sa

MARIA : De vid ? Ai sfîrşit de citit

toate cărţile din biblioteca oraşului ? Iartă-mă, dar ai învăţat pentru mîine

nu ştiam

de

ce

ma

apuc.

MARIA : Ce faci,

puiul

meu ?

 

toate lecţiile ? Ai méditât colegii pe

EMIL

(zîmbind)

 

:

Iar ?

care ţi-ai luat sarcina să-i treci cla-

MARIA (rîzînd) : Iartă-imă ! N-am

mai

flăcăule, eu foarfeca

spun

niciodată !

Jur

!

Ce

de gazon ?

faci,

te-ai dus la tenis sau

la bazin ? Nu mai e nimic de făcut pe lume?

sa ? De ce nu

 

tund

gazonul

de

pe

EMIL : încerc creton !

MARIA (serios) : Cînd ai să faci

o

ca­

EMIL : Pe luime ! Aici, pe véranda, nu mai e nimic de făcut. Am făcut tot !

pita,

mi-o

dai mie, s-o

vînd

lăp-

MARIA : Ai copiât toate fişele tatii ?

tarului.

 

EMIL : Cu o ma-re a-pro-xi-maţi3 !

EMIL (ca un arbitru mult!

la un

meci) : Mai

MARIA : Aşa ? Atunci, tunde-te chi- lug ! (H întinde foarfeca.)

MARIA :

Cînd

 

are

se

usuce,

am

EMIL

(se răsfaţă) : Dacă

 

ai

fi

fost

tu

să-i împletesc

codiţe Isoldei !

 

acasă,

poate

n-aş

fi

ajuns

aici î

EMIL (continuînd) : Mai mult !

 

Uită-te

ce

bine

îmi

stă

!

Aici

am

MARIA : Atunci poate am să-1 păstrez

două

coarne,

le-am menajat

anume r

pentru tine, provizie de iarnă !

ca

semăn

cu

Moise, şi aioi

 

o

co-

EMIL :

Slab !

Slab ! (Rîd

amîndoi.)

diţă

ca

Ce

e ?

Nu

vrei

MARIA (îl îmbrăţişează)

rul

tău ?

:

Ce-i

eu

pă-

asculţi ?

Vai,

ce

obosită

eşti !

MARIA : Aştept să devii logic.

2

www.cimec.ro

# INTOARCERE A

DIN

VIS

EMIIi : Am fast si la şantier, am carat

S

c

e

n

a

2

pietris, două

ore

de

muncă

volun-

că anuntă colosal ! Arhitectul mi-a tat planul.

tară. Să

ştii

teatrul

cel

nou

se

ară-

MARIA : Şi acolo ai lucrat

eu

o

mare

a-pro-xi-maţie ?

,

EMIL : Iertaţi, sînt

şef

de

clasă,

tre-

buia

dau

o pildă. Am

dat-o !

MARIA : Atunci

cum

de-ai

intrat

în-

tr-un

moment

de

vid ?

EMIL : Nu csrceta! Nu cerceta! Amur- gul, teii, aspiraţii nelămurite sau amintiri obscure, ancestrale

MARIA : Eşti un caraghios !

să mi se întâmple ceva

EMIL : Aş

vrea

extraordinar

şi

neprevăzut !

MARIA : Nu-ţi

din

cotidian ?

ajunge

extraordinarul

EMIL :

mi

se

întîmiple

mie

ceva

extraordinar.

Tu

n-ai

vrea ?

fiu

chemat

urgent,

telegrafic,

la

Bucu-

reşti, de către un mare personaj care

fiu

bănuieşte existenja

mea,

şi

trimis

în

Cosmos.

Mîine !

arunc acum

în

Oit,

înot pînă

la

Dunăre, şi pe Dunăre pînă la mare,

spuma

la

înot !

ei,

şi

în

zori sa ies victorios din

atingînd

campionatul

lumii

Maria,

Laurenţiu,

Vera

(Se aude zgomotul unui automobil care

opreşte,

soneria

şi paşi

în

casă.)

repede) : La

să LAURENTIU (din

MARIA (şovăie, înaintează, apoi brusc):

MARIA (îşi aşazâ părul

noi ? Cine

prag) :

Maria !

Laurenţiu !

LAURENTIU :

Maria !

Eşti

tu !

Nu

te-ai

schimibat ! Esta

tu !

Maria

cea

adevărată !

MARIA : Laurenţiu' Nici nu mai ştiam

măcar

dacă

trăieşti ! Şi

doamna

e

Vera !

VERA :

E

Vera ! Stai

sa

te privesc !

Maria

din

grădina

cea

mare !

Fata

cu

care

fi

vrut

semàn,

cînd

eram copil ! Te-am găsit atît de greui

MARIA : De

ce ? Aid

acum

20 de ani.?

stăteam doar şi 21 ?

VERA :

Lasă,

lasă,

 

nu-i

mai

nu-

mărăm ! MARIA : Atîtia

ani,

şi

nici

o

veste,

nici un semn. Nimic ! Unde aţi foeit ?

Cînd

teţi-vă

veniţi ?

scoa-

unde

LAURENŢIU : Din toată lumea. De pe

aţi

venit ?

Staţi

jos,

De

hainele,

luaţi

loc.

MARIA : N-ar fi mai

întîi

Afrodita

şoala,

EMIL :

N-ar

se nască

şi

fi

pe

mai

sfîrşeşti

ca

din spuma marii ? Ce zici ?

bine să

urmă

bine

toate mările lumii, pe insula

resti,

zentanţă

tîrg, ca

cu

oarecare

de

în

ta.

ieşi

VERA : Acum venim de la

ăsta ?

LAURENTIU : Nu, de la Paris la Bucu-

rapre-

în sfîrşit, şi aici, în

va

Paris

MARIA : De la

Paris.

tîrgul

o

tine.

copiii

treburi,

pe

învăţaţi, şi, de cum se pot

ţine pe

picioare, să facă

vitejii ?

MARIA :

E

o

idee

pe

care ai

putea-o

da

biologilor.

încearcă !

Dar

pînă

cînd

ai

primeşti

mulţumirile

lor,

ia

du-te

dumneata

numaidecât

în

curte şi dă grăunţe la păsări. Si, după

asta,

vezi

puţin

de fişierul

tatii.

ştii că este şi extraordinar

şi ne-

prevăzut

EMIL (se ridică) :

Grăunţe ?

Grăunţe

sau MARIA : De cristal.

EMIL : Lacrimi ? astâ-noapte ? MARIA : Pentru

a fost

EMIL

albastre

verzi ?

Au

bătută şi

miinile)

plîns

stelele

Una

în

iubesc,

s-au a plîns pînă

:

Te

certat.

mică

zori.

(îi

sărută

marna ! Numai

lumea. MARIA : Cu atît

pe

tu

mai

nu

eşti

rău

Emil,

bagă

ca

toată

noi

fo-

pentru

în

doi. Hai, fuga, la păsări ! (Scutură

toliul

buclă rătăcită

care a stat

şi

o

te vedem

MARIA : O, asta e emoţionant. Să

pentru

LAURENTIU : Stai liniştită. Peste doua

pregătesc atunci o odaie noapte. Odaia lui Emil.

ore

plecăm.

 

MARIA : Dar

de

ce ?

Se poate

fi

venit

aici

pentru

doua

ore ?

Nici

n-avem

cînd

ne

spunem

tot

ce-avem

de

spus !

 

VERA : E vina mea. Am reţinut bilete la avion pentru poimîine spre Praga. Vreau neapărat să întîlnesc acolo un regizor. Nu-i nimic de făcut, vom că- lători toată noaptea cu maşina. MARIA : E absurd !

ab-

LAURENTIU :

M-am

deprins

cu

sxuxlitătile

Spune, Mario, ce faci ?

nunat

Verei.

de

frumoasă !

lăsăm

asta.

Eşti tot mi-

MARIA :

Ce

fac ?

M-am

măritat

cu

Anatol, am

un

băiat, lucrez. Sînt

multumită.

Dar

voi ?

găseşte o

VERA :

O, noi

nu

putem

rezuma

atît

buzunar.)

de

repede

tot

ce

facem.

Il

las

pe

www.cimec.ro

Laurenţiu să-ţi ix>vestească, el e mai concis. LAURENŢIU : Am călătorit mult. Am văzut întreg pământul, aşa cum do- ream, cum visam po vremuri. Şi e mai fruimos decît îl visam noi. Am loouit o vreme la Veneţia, cîţiva ani la New York, acum stăm la Paris. Vera a făcut film câtva timp. A re- nuntat.

MARIA : Am lucrat în coleotivul care

a ridicat complexul rafinăriilor de

petrol. Am colaborat şi la un cartier din oraş.

LAURENTIU : Şi în timtpul liber ?

MARIA (nu pricepe întrebarea) : Lu-

crez în comisia de

femei.

VERA : Ce oroare ! Eu as préféra o comisie de bărbaţi !

LAURENTIU : Maria a avut totdeauna

VERA : Ma

agasa. Dar poate că

am

o

fire

vie,

dinamică.

Eu

pricep

mă MARIA : Şi

întorc la

tu ?

film.

nu

poate sta

degeaba.

VERA : Mai aies în oraşul

asta. Azi,

LAURENŢIU : Bu ? La New York am avut o fabrică de automobile. Una mică, bineânteles. (Rîde.) După ce

cînd 1-am străbătut eu maşina, n-am priceput cum de mi-am putut trăi adolescenta aici, fără să plîng în

am dat faliment, am scris scenarii

fiecare zi.

LAURENŢIU : E un oraş frumos.

Lu­

Si am intrat la Paris într-o combi- naţie eu o casa de cinematografie.

crat

eu

migală,

ca

o cutie

scumpă

MARIA : Dar muzica ? Pianul ?

L-ai

eu

miresme

şi

giuvaeruri.

Păcat

părăsit ?

s-au

făcut

nişte

magazine

mari

şi

VERA : Mai oîntă pentru mine,

cînd

strică

stilul

désuet.

(Se

corectează.)

sînt melancolică !

Adică, frumoase în genul lor. Ai lu­

MARIA : Aşa, în diletant ?

crat

şi

tu

la

ele?

VERA :

mai blajină ! LAURENŢIU : Am ramas compozitor. Ca să pot însă lucra muzică fără nici o grijă, a trebuit să nu mai depind de nimeni şi de nimic. Muzica, nu-i aşa, nu e o chestiune eu care se cîs- tigă bani. Mi-am descoperit bosa afa- cerilor, am speculat-o. De-acum ma­ inte însă sper că voi face şi muzică.

Nu pune degetul pe rană ! Fii

MARIA (zîmbeşte) : Puţin. Oraşul are acum o viaţă culturală, un teatru,

biblioteci, echipe, o orchestra sim- fonică. S-a schimbat mult din pri-

cina

fabricilor.

VERA (vag) : Ah, din pricina fabrici­

fa-

LAURENŢIU : Ce mai face Anatol ?

MARIA : Lucrează mult. E medic la

Detest

lor

brici, sînt pline de

» (Brusc.)

oraşele

fum.

eu

VERA

(se

uită

în

grădină) : Ce

grâ-

un

spital

din

oras.

dină

încântătoare !

Şi

iedera

asta

VERA : Ah, de asta miroase în casa

care atîrnă

peste veranda !

 

voastră atît de tare a medicamente !

MARIA

(eu

oarecare

mîndrie)

:

Gră-

Nunmi

explicam.

dina

e opera

mea !

 

MARIA :

Miroase ?

Eu

nu mai simt,

VERA : Ai răbdare ? Dar,

oraşul

se

poate

face

în

ce

ăsta ? Tre-

în fond,

m-ani deprins. Eu simt mirosul tei-

lor înfloriţi

din

grădină.

buie să-ţi

găseşti ceva, ca

nu

te

VERA : Mirosul de medicament a-

proape

acoperă.

GLASUL LUI EMIL (din grădină) : Nu

neurastenizezi. MARIA : Sont foarte

multe lucruri

de

îl

fâcut.

 

vii puţin

în

grădină,

mamă ?

 

lucrezi.

MARIA : Sînt

LAURENŢIU: Arhitect? Tu? De

LAURENŢIU : Da, ai spus că

Ce lucrezi ? Aici

în

arhitect.

casă ?

MARIA (la balustradă) : Vino sus,

Emil, aveni oaspeţi. (Către cei doi.)

Cu ce

LAURENŢIU :

bun.

servesc ?

Stai

Vera ! Aim

eu

noi,

e

lucrul

în

cel

mai

uita t ! E

cînd?

 

maşină,

nu-i

aşa ?

VERA :

Da,

e

în

maşină.

 

MARIA : După război. LAURENŢIU : Scriai pe vremuri

poè­

me mici, gingaşe, ca un murmur de

LAURENTIU : Iartă-mă

rio.

o

clipă,

Ma­

izvor. Ai abandonat poemele ?

(Iese.) Şi eşti multumită

VERA :

aici ?

 

MARIA : Acum ridic poème mai mari.

MARIA : Sînt

foarte

fericită.

(Brusc.)

VERA : Trebuie să fie o meserie plă-

Tu

eşti

fericită ?

cută, dar foarte obositoare. E prea

VERA : Da.

Cred că

eu

n-aş

fi

putut

bărbătească, prea brutală. Cred câ

îndura

o

viaţă

atît

de

zbuciumată

nu

te urci

şi

pe

schele !

MARIA (rîde) : Cînd e nevoie, ma urc

VERA : O,

intere-

asta

e vile, pavilioane ?

teribil

da

sant.

Faci

ca

Mai bine să leneveşti regal pe toate meridian ele, pe rînd. Dar pe voi mi

intere-

se

de lume.

a voastră, într-un

pare că de-atunci

fund

încă

www.cimec.ro

sau problemele sociale. Parcă

îmi

aduc

amiante.

aşa

MARIA : Ne interesau.

VERA :

MARIA :

VERA :

MARIA : N-am

Pari

Sînt,

Şi

nu

foarte

obosită.

pliotiseşti

Cînd

gură

dteodată.

te

timp.

loc ?

lucrez

de realizare.

văd

proiectat.

tea-

concerte.

de

nu

un

la

Astept eu sufletul

cum se ridică

Seara,

tru,

proiect, sînt la faza

ieşim

ţi-am

la

oeea ce am

uneori.

Avem

da

spus, turnee

Vara facem excursii în toată

tara.

Am fost şi la Moscova, anul

trecut.

VERA : A, da ? (Cu îndoială.)

Intere-

sant

Aceleaşi,

S

c

apoi

e

n

Emil

a

3

şi, mai

tîrziu,

 

Laurenţiu

EMIL :

Bună

seara.

MARIA : Să

ţi-1 prezint

pe fiul

meu,

Emil. Doamna e o cunoştinţă

veche,

soţia unui bun prieten. Au picat aoum de la Paris.

EMIL : De

la

Paris ?

Ce băiat mare ai !

De

ce eşti pieptănat aşa ? EMIL : Din pricina grindinii, doamnă ! VERA : Cum asta ? MARIA : Emil ! (Intră Laurcnţiu.)

LAURENŢIU : Dă-mi voie, Mario, să-ţi dau lucrul ăsta mic. (îi întinde o cutie prelungă.) MARIA (o deschide) : Un evantai de fildeş ! LAURENŢIU : Spuneam pe vremuri că

în­

tău ?

MARIA : Acum băiatul meu e

ger de fildeş LAURENŢIU :

VERA : Bună seara.

Si

foarte

drăguţ !

Ca

un

arici !

tu

eşti un

înger

şi

mare,

argint.

e

de

fildeş !

un

Àsta

băiatul

Vino

te

văd !

(îl

îmbrăţişează.)

Da, e băiatul

tău !

Iţi

seamănă !

E

ca o chiparoasă,

Eu sînt Laurenţiu. Ai auzit vreodată

ca

o

rază

de

lună.

vorbindu-se EMIL : Cred

că LAURENŢIU : Eu n-am ştiut pînă azi

că exişti, Emil, dar, de azi înainte,

nu EMIL : De ce ? LAURENŢIU (cald) : Pentru că trebuie să fii aşa cum fagăduieşte ohipul tău. EMIL (dezarmat) : Nu ştiu ce făgădu- ieşte. LAURENTIU : Am văzut, la Atena, Parthenonul. Ca orice om care vrea neapărat să aibă personalitate şi im- presiile lui proprii, nu moştenite, mă dusesem înarmat cu obiectivitate.

despre

da.

mine ?

voi

uita

niciodată.

Dar s-a întîmplat

ştiam dinainte — dealul acela alb, de piatră, care înaintează ca o co-

rabie vastă şi calmă, cerul acela de

a

lumii, templul eu elanul lui care nu

noi,

surprinzătoare. Şi am simţit acolo oea mai mare linişte interioară pe

un

sentiment de mândrie împăcată că sînt om. (Pauză.) Voi doi sînteţi ca nişte coloane albe de pe Acropole.

care am înceroat-o vreodată

e încremenit,

un

oeea ce

aşa

ziua

tot

albastru

ca

în

toate

cea

dintii

fost

şi

mi-au

Tu si Maria. VERA : Laurenţiu a

scris şi o sonată :

Acropole. EMIL : Aţi adus-o ? Avem pian. LAURENŢIU (ride; : Nu, n-am adus-o.

De altfel, n-am cîntat-o încă nicio-

dată

în

public.

VERA : Era o idee, s-o fi încercat aici, pe un public mai novice, mai puţin exigent !

MARIA (zîmbeşte)

LAURENŢIU : Am încercat să redau

în muzică şi tăcerea adînea a nop-

mai

desăvîrşită, cea mai largă, cea mai

nelimitată care se poate închipui. O

încît o auzi,

EMIL (în admiraţie) : Şi ? LAURENŢIU : Şi, cînd răsună căderea unei frunze pe cuprinsul unei côm- pii, foşnetul ei mic îţi pare un vuiet, apoi te cufunzi iar în marea aoeea de linişte.

: Nu

cred !

ţilor Indiei, care e tăcer^a cea

liniste atît de întinsă

o pipai

aproape.

Şi

S

c

e

n

a

4

 

Aceiaşi,

Anatol

ANATOL

(a intrat

uşor,

s-a

oprit

în

prag. încet) : Laurenţiu ! Dumneata !

string

ANATOL : E atât de întuneric aici, încît te-am recunoscut după glas.

LAURENŢIU :

Anatol !

doamnă.

(Işi

mina.)

Sărut

mîna,

VERA : Pe mine ma recunoşti ? ANATOL (şovăind) : Vera ? (Aprinde lampa.)

tată !

ANATOL : Am auzit. Nu ne-am văzut

EMIL (cu regret) : Ne povestea,

de atîtia

ani !

MARIA : Stai jos, Anatol. Nu-i aşa că Anatol nu s-a schimbat de loc ? A

Ana­

tol.) Ce tare miroşi a medicarnente

ramas atât de tînăr ! (încet,

lui

în seara

asta

ANATOL :

Da ?

Am

avut

doua ope-

raţii, poate

 

EMIL :

Spune,

şi

cum

e

lumina în

India ?

5

www.cimec.ro

LAURÈNTIU (zîmbind) : Iţi pavestesc

EMIL (Mariei) : Ce e pe degetele taie,

eu, dar lasănne o ciipă să ne deprin-

marna ?

 

dem cel putfn ou chipurile noastre

MARIA

Cerneală ? ascunde) : Poate. Am

(le

co-

noi.

rectat nişte planşe.

 

ANATOL : Ce faceţi ? Cînd aţi venit ?

ANATOL :

Zilele

tree

fără

să-ţi

dai

Unde trâiti, de fapt ?

seama

cînd. Azi

mi-a

venit

un

caz

MARIA : Au călătorit în toată lumea

grav

pe

care

trebuie

 

să-1

opérez

şi locuiesc pretutindeni.

mîine.

O

tumoră

la

plăniîni

de

ANATOL: Ei, dragii mei, noi locuim

nişte

dimensiuni

 

aici, dar lumea se schimbă în jurul

VERA (se înfioarà) :

O !

Oribil !

 

nostru, şi asta e o oăiătorie frumoasă

MARIA

(hicet) :

Pe

cine

intereseaza,

în timp, dacă nu putem face multe

Anatol?

 

călătorii în spaţiu.

ANATOL:

Iertaţi-niă.

Sînt

atât

de

VERA

:

De

ce ?

Ce

ţine

fixaţi

pe

preocupat de cazurile astea, cara îmi

loc,

ca

pe

niste

copaci ?

Noi

aler-

pun

problème cumplite ! Ştiţi, asta

găm

în

toată

lumea.

Ştii

ce

uşor

e viaţa mea ! Lupta eu moartea, corp

trece timpul aşa ?

la corp. (Modest.) dic.

Ca a oricărui me­

MARIA : Anatol e foarte légat de spi-

VERA :

Au

nervi

de

fier,

oamenii

talul lui.

asti a !

 

ANATOL : E un spital mie, clădit

LAURENTIU : Preocupări

admirabile !

acum cinci ani. L-am văzut eu ochii

felicit ! Apostoli !

Sfinţi |

crescînd. Am stat pe binale pînă s-a ridicat. Apoi l-am onganizat.

ANATOL

(ride) :

Nu,

Laurenţiu,

oa-

VERA :

E

o

manie,

amlndoi

stau

pe

meni. Sfintii erau foarte trişti, după

binale, Laurent !

eîte

îmi

aduc

aminte.

Pesemne

ANATOL :

Opérez

mult

(Se

opreşte,

nu

erau

convinsi

au

dreptate.

din modestie, schimbă vorba.) Aţi

Altfel

nu-mi

explic !

 

văzut grădina

noastră ?

VERA :

Eu

as vrea,

eu

voia

dumnea-

MARIA :

Grădina

noastră

nu

e

un

voastră, sa ma

duc pentru

un

sfert

fenomen, EMIL : Ei

dragă.

au frumoase. Lasâ !

văzut

grădini

mult

mai

de ceas să-mi caut mătuşa. Cînd

plecat de-aici, mai aveam o mătuşă

în

am

viată.

VERA : Cel puţin cîştigi bine ? Medicii pot să facă averi, dacă vor. ANATOL : Da, am un salariu bun la spital. Am şi la dispensar. VERA : Dar cabinetul ? ANATOL : Nu mai avem cabinete. E mai bine aşa.

VERA : Laurent,

fermecător ! Vrea

să spună că e mai bine pentru bol- navi »

e

LAURENTIU : Fără

îndoială !

 

Foarte

bine. Vera

n-a

izbutit

încă

pri-

ceapă sistemul vostru socialist şi in-

teresul acesta splendid pentru Nu intră în căpşorul ei. VERA : Cel puţin în felul ăsta nu te mai deranjează nimeni noaptea. ANATOL : Se întîmplă, la o nevoie. dteodată mă cheamă la 50 de kilo- metri departare de-aici. VERA : Tot fără bani ? LAURENTIU: Vera! Vorbeşti ca

mase.

un om care ar avea măcar noţiunea banului ! Sigur că gratuit. N-ai înţe- les că ei trăiesc pentru alţii ? E foarte interesant.

bine

eu arhitectura ?

voi nu mai aveţi miliardari care să-şi comande vile. MARIA : Să ştii că nu-i regretăm.

VERA : Cel puţin, Maria cîştigă

Oh, dar am

uitat că

LAURENTIU :

Mai

cunoşti

drumul,

Vera? VERA : Am

să-1 rog pe

acest

ferme-

cător

efeb

conducă. Vag, îmi

aduc

şi

eu

aminte.

EMIL (şovăind,

eu

ochii

pe

Lauren-

ţiu)

:

Acum ?

VERA (dulce) : Nu gură ?

vrei ?

laşi

sin-

EMIL

fpoZiiicos) :

conduc,

dacă

ANATOL : Vă conduc

şi

eu,

doamnă.

Tot trebuia

tree pe

la

un

bolnav

din

vecini

pentru

cîteva

minute.

I-am

făgăduit.

 

VERA :

Ne

descurcăm

şi singuri, noi

doi.

MARIA

(se

uită

neliniştită

la

Ana­

tol) : N-o sa stati

mult, nu-i

aşa ?

VERA :

Un

sfert

de

ceas ?

(Ieşind.)

Domnule

Anatol,

am

rezem

de

braţul

dumitale

şi

am

sa

simt

 

S c

e

n

a

5

 

Maria,

Laurenţiu

 

LAURENTIU : Maria ! MARIA (prudent) : Povesteste, unde

ati

mai

fost ?

LAURENTIU : Maria ! Uită-te la mine !

In fiecare an, în fiecare primăvară,

www.cimec.ro

nu, în fiecare zi, am dont aprig sa te revăd.

MARIA : Şi ne-am

LAURENTIU : Bşti frumoasă, eşti ne- schimbată !

revăzut.

torie. De comisii de femei !

caţi în praful

îne-

şantierelor şi în fişe.

MARIA :

Acolo de unde vii

tu,

nu

se petrec asemenea lucruri ? vai de voi !

Atunci

LAURENTIU :

Ba

da.

Le

fac

anoni-

MARIA : Glumeşti. Sînt

o femeie

mii,

oamenii

fără

strălucire.

Din

calmă, înţeleaptă, care

cînd în

cîte un

nume

LAURENTIU: înţeleaptă ai fost tot-

care

eînd se ridică Glorie

rasună.

lui !

A

cucerit

deauna. Intelepciunea ta ne-a pier-

celebritatea. Dar voi lucraţi ca nişte

dut pa amîndoi, pe tine şi pe mine.

soboli,

cine

ştie ?

E

o

molima

Dacă n-ai fi fost înţeleaptă, am fi

în

tara

asta !

Răsună

peste

hotare

etrăbătut luimea ţinîndu-ne de mînă,

numele tău ca al lui Le Corbusier ?

şi am fi cucerit-o.

Pentru voi, pentru

fericirea

voastră,

MARIA :

De ce

Ai străbătut lumea ou Vera. te plîngi ?

iubesc,

m-ai

Pentru

LAURENTIU :

pentru

aruincat

e

tu,

Pentru

femeia

eu

n-o

6pre care

tău.

refuzul

lîngă

tine, eu tine,

as

fi

fost

al-

tul. Unde e compozitorul care

ar

fi

înflorit

lîngă

tine?

Şi

tu,

tu

ai

a-

juns

scriitoare ?

Ai mai

sens ?

MARIA : Poème mici, ca un murmur de izvor ? Am ridicat combinatul.

LAURENTIU : Ai îmbrăcat salopeta şi te-ai suit pe binale. Faci lucruri solide, cred, dar tot ce era gingăşie, subtilitate, poezie în tine, unde e ?

MARIA :

béton.

LAURENTIU :

In

ceea ce clădesc.

Din

fier

şi

Trainic !

MARIA :

viitoare.

Trainic.

Pentru

generaţiile

ce

cirea

neşti,

ferieire

faceţi ?

ta ?

şi

Ce

faci

tu

pentru

tree,

niciodatâ

feri­

îmbătrî-

o

îmbătă-

de

Zilele

n-ai

mare,

tale

chiuit

personală,

toare.

N-ai

strâlucit

nid

o

clipă,

steaua

mea,

Maria !

MARIA :

Nădăjduiesc să ridic un

pa-

lat cultural într-un

oraş

nou,

care

se ridică

tot,

din

temelii,

în

regiu-

nea noastrà. Am trimis proiectul la Bucureşti. E o noua facere a lumii,

Ai venit

de

vor-

turi asupra mea. Te rog

nu

mai avem nici o jumătate de oră.

îngădui

venit

plin

drep-

şi ziditorii ei sîntem noi

pentru

un

ceas, nu

îţi

om

Tocmai

ne-am

văzut

20 de

ami, şi

un

îngădui sa-mi

care ar

avea

pentru

îmi

beşti ca

LAURENTIU :

Am toate drepturile,

oriee, pentru că te iubesc. Am

de

îndoieli,

de

dor,

de

teamă,

 

şi

te-am

văzut

Şi

te

iubesc

ca

în

LAURENTIU : Ai renunţat la propria ta făptură, pentru a te pune în sluj-

ziua

cea

dintôi.

Am

fost

trimişi

pe

ba altora, care valorează poate mai

lume

faeem

o

perechs,

şi

tu

ai

puţin decît tine.

mers

Impotriva

sensurilor

vieţii.

MARIA :

un foloseşte altora. Asta trebuie s-o

om e

nu

Un

nimic dacă

Trebuie

marea

pentru

plecăm.

aventura.

amîndoi.

Era

împreună

scrisă

în

undeva

6imţi ca s-o înţelegi» Laurenţiu. S-o

MARIA :

Pesemne

acolo

s-au

fă-

trăieşti eu intensitate, ca să-i simţi bucuria.

cut

coreeturile la

timp.

LAURENTIU :

Nu crezi

idealurile

LAURENTIU : Nu rîde ! Unde sînt vi-

astea, ca

le spun

aşa, sînt,

iartă-

bratiile

taie

interioare

care

mă,

un fel de anestezic?

îmbă-

uluiau ?

Dar

de

ce

ma

mir ?

Tu,

taţi

eu

ele ca

vă suportaţi

truda,

care trăieşti pe şantiere, ce-ai

văzut

oboseala.

Eşti

fericită

eu

Anatol ?

ca

poţi să

rămîi

tu însăţi ?

MARIA :

Anatol

e

un

om

minunat,

MARIA :

Lucruri

mai

vrednice

de

a

întreg.

 

fi

traite

decît

celé

 

LAURENTIU :

Adu-ţi

aminte

o

clipă

LAURENTIU:

Vorbe!

In

clipa

asta

mâear

cît m-ai

iubit,

cît ne-am

iu-

şi

tu

îţi dai seama

ai

fi

mai

fe-

bit.

l-ai

ales pe

el din

greşeală.

ricită

lîngă

mine.

Départe

de

aici.

Recunoaşte

de

cîte

ori

ţi-a

parut

MARIA :

Cum

îţi

închipui ?

Ţi-am

rău,

de

cîte ori

m-ai

regretat,

m-ai

spus

eu

nu-mi

iubesc

bărbatul ?

chemat

în

gîndul

tau

eu

dragoste.

Că nuHmi iubesc copilul ?

nu-mi

MARIA :

Trăiesc

o

viaţă

plină.

 

pot

suferi

meseria,

preocupările ?

LAURENTIU :

ocupaţi

de

vinde-

Crezi

ca

fericirea

personală

trebuie

carea

bolilor

— ce

ai

tu

eu

boala

neapărat

fie

ruptă

de

fericirea

nu

înţeleg,

tu,

atît

de

sanătoasă

şi

tuturor,

a

ta,

ca

o bijuterie

înehisă

de

întreagă

! — şi

de hale de

tumă-

într-un

sef,

egoistă,

o

proprietate

www.cimec.ro

particulară ? Creaţia e o mare fe- ricire, care LAURENTIU : Creaţie ! Creator de Ploieşti sau Tecuci ! E ridiool ! MARIA : Ţi-am spus eu că regret ceva ? LAURENŢIU : Regreţi. Se vede bine. Dacă ai putea să iei viaţa de la ca- păt, din ziua în care m-ai alungat, ai începe-o altfel. Eşti profund ne- fericită. MARIA: Eu? LAURENTIU : Tu. Nu mai scrii ver- suri, trăieşti într-uin tîrguşor, în mi- ros de medicamente, în urlete de scripeţi, şi, ca să-iţi găssşti un rost, lucrezi pînă cînd cazi în brînci. Fra- gilitatea ta nu se potriveşte eu me- seria ta. O meserie pe plan local. Arhitect într-un tîrg de provincie. Ce perspective ai ? MARIA : Să construiesc mereu. E fru- mos ! Pentru mii de oameni ! Auzi ? LAURENTIU : Iluzii, justificări. Ceea ce construieşti tu, ar putea construi altul, un bărbat solid şi fără ori- zont.

MARIA :

nesfîr-

Orizontul

nostru

e

petrecut

viata I

Vii

plin

de

preju-

decăţile

occidentale

 

LAURENTIU :

Ştiu

tot.

Nu

e

nevoie

de

mai

mult

de

un

ceas. Dacă

laşi acum sa plec, are să-ţi fie

mult

mai

sperai,

va

nu mai

o

fii batrînă, istovită. Te iubesc. Poate

că nimeni

un

lucru

te-ar iubi ca la început, ce înseamnă

rău

decît

prima

nu

data.

Atunci

ce

fost

şi

ridici

erai

tînără,

cunoşteai

a

mai

şi

ai

iubi.

e

veni. Acum cunoşti

ce

ai

fabrică

ce spera.

Ai

sau

o

cazamiă,

nu

te

va

iubeşte

Te-a

mai

MARIA :

Anatol.

iubit,

azi

Şi ohiar

LAURENTIU :

consumât,

uzat.

dacă

iubirea

lui pe lîngă

a

mea ?

MARIA :

Ce-ţi

închipui

despre

tine ?

LAURENTIU :

cunosc.

Nimic

nu

uimeşte,

nu

doboară

şi

nu

ma

dezgustă.

MARIA :

Asta

mai aies îmi

Vorbeai de mîndria neaori.

de

a

fi

répugna.

adi-

om

LAURENTIU :

Omul trebuie să

poată

sa Cu tine a§ zbura. Pentru tine, la ne-

la

orice :

voie,

tîrască.

zboare

tîrî.

şi

sa

se

m-as

Mario !

Uită-te

şit,

libérât

de

toate

interesele

care

mine

şi

cutează

să-mi

spui

nu

pe

voi

îngenunchează

şi

or-

vrei, că