Lucian Blaga (1895-1961) s-a remarcat in literatura romana prin opere profunde : ,,Poemele luminii, fiind nominalizat la premiul Nobel pentru literatura. Aceasta poezie face parte din volumul de debut ,,Poemele luminii strucurat in doua mari teme: natura si dragostea. Tema poeziei este iubirea eului liric catre iubita sa, care reprezinta cunoasterea si care il fascineaza cu ochii ei negri. Titul poeziei ,,Izvorul noptii este o metafora care semnifica ochii iubitei si al carei sens este descifrat din intregul text. Este constituit din doua substantive dintre care cel de-al doilea este la genitiv, acesta avand mai multe sensuri. ,,Izvorul sugereaza sursa, inceputul, lacrimile si limpezimea care exprima sentimene de sinceritate. Substantivul in genitiv ,,noptii exprima teama, misterul, necunoasterea si romantismul, ce ridica semne de intrebare, dar in acelasi timp sentimente de iubire si sugereaza frumusetea ochilor iubitei. Poezia debuteaza cu o invocatie ,,Frumoaso,, cu scopul de a evidetia frumusetea iubitei. Adancirea si puritatea sufletullui iubitei devin simbol central al textului, exprimand misterul. Negrul intens al ochilor semnifica una din marile taine, nepatrunse ale omului. In continuare, instanta textuala ii atribuie iubitei trasaturi ale naturii, natura, nascandu-se practic din ochii iubitei. Pentru a evidetia cat mai adanc trasaturile persoanei iubite, eul liric foloseste un puternic contrast : ,,mare dentuneric, ,,lumina mea, folosind astfel oximoronul. Pentru a imbogati imaginea iubitei, cu scopul de a o face cat mai perfecta, in text apar figuri de stil : epitete cromatice (,,ochii negri) ; metafore (,,ochii sunt izvorul) ; enumeratii (,,vai si peste munti si peste sesuri). Imaginile artistice nu lipsesc mai ales cele vizuale (,,ochii negri), (,,mare de-ntuneric). Poezia nu este structurata pe strofe si are o masura variata (versuri de trei si douasprezece silabe, alternand intre ele) ; rima lipseste, poezia avand versuri albe si ritmul neaparand nici el. Poezia este alcatuita dintr-o fraza ampla, textul continand o afirmatie constatativa si o propozitie dezvoltata cu rol de concluzie.
Aceasta poezie este o opera specifica lui Lucian Blaga, fiind bazata pe alternanta naturii cu dragostea, unde ele se confunda, intre ele stabilindu-se o relatie stransa.