Sunteți pe pagina 1din 18

Academia de Studii Economice din

Moldova
Facultatea Economie general i Drept
Specialitatea Drept

Referat

Tema : Limbajul vestimentar n


comunicarea judiciar

A elaborat :
A verificat : Cepraga Lucia

Chiinu 2017
Limbajul tcut al articolelor vestimentare
Ca vorbitori ai unei limbi suntem n acelai timp productori
i consumatoriai acesteia. ntr-un sens, acesta este i cazul
codului vestimentar, limbajul vestimentaiei: ne mbrcm
ntr-un anumit fel i astfel trimitem mesaje ctre alii;
percepem cum alii sunt mbrcai i astfel primim mesaje de
la ei. Dar nu exist nici o diferen: nu suntem noi cei care
producem semnele. Comunicarea a fost definit de-a lungul
timpului n nenumrate feluri; De fapt, n cercetrile de
comunicare de astzi, un subiect definete ceea ce este
comunicarea. O vedere de ansamblu arat comunicarea
ivindu-se atunci cnd un organism rspunde unui stimul care
este la un anumit nivel, simbolic. Limbajul poate fi determinat
ca fiind un sistem de comunicare prin semnale, n cadrul unei
limbi sau n afara ei. n privina naturii limbajului, doctrinele
cele mai rezistente au fost cele care, dup modelul lui
Aristotel, au vzut n limbaj un instrument de comunicare
menit s informeze asupra strilor lumii. mbrcmintea, n
msura n care este rezultatul unei alegeri personale, o
gndete personalitatea individului, este un fel de extensie a
eului i, n acest context, comunic informaii despre acesta.
Ea poate afecta chiar comportamentul nostru general sau al
celor din jur. mbrcmintea se poate folosi pentru a crea un
rol. Aceasta poate marca statutul social real sau pretins. Ca
regul general, inuta conservatoare i protocolar n stil
occidental nu ridic probleme nicieri n lume. inuta de
afaceri standard, este practic obligatorie i n mediile de
afaceri dinEuropa Occidental i S.U.A. n cultura asiatic, n
particular, n China i Japonia,costumul i cravata sunt
austere i de culoare nchis. n unele ri islamice, brbailor
le este interzis s poarte pantaloni scuri. Pe plajele Libanului,
destule femei din lumea arab intr i n mare fr s se
dezbrace. Comunicarea prin ceea ce se numete mod este
la fel de vast i complex c nsi definiia i conceptul de
mod. Trebuie inelei toi parametrii in funcie de cultur sau
de deschiderea la care ne raportm. Altfel riscm s ne
formm idei i preri preconcepute despre ceea ce s-a dorit
s ni se comunice. n ce proporie poate vestimentaia
influena rezultatul unei ntlniri, atingerea sau nu a
rezultatului propus? E greu de spus, dar n mod cert
influeneaz felul n care aceasta demareaz, scriu specialitii
citai de money.ro. Mai ales n mediul de
afaceri,mbrcmintea are rolul de a identifica rapid
juctorii aflai n faa unei tranzacii de business, pentru ca
apoi s se dizolve n fundal: sugereaz sau stabilete nivelul
de success i autoritate al fiecruia, vorbete despre
experiena profesional, despre statutul financiar.
Vestimentaia este unul dintre cele mai influente mijloace de
comunicare nonverbale pe care le avem la dispoziie.
Interesant este c studiile legate de acest tip de comunicare
i, implicit, despre prima impresie pe care o facem celor din
jur, au putut cuantifica rolul aspectului exterior
(vestimentaia i limbajul corporal) 55%. Asta n comparaie
cu cele 38 de procente ale vocii i cele 7 ale coninutului
propriu-zis al mesajului. Pe de alt parte mbrcmintea,
orict de frumoas sau adecvat, nu compenseaz pentru
lipsa de talent, ambiie, profesionalism sau cunotine. Felul
n care artm ne poate deschide o u; ceea ce tim ne
ajut s rmnemn ncpere. Pentru vestimentaia
profesional unitatea de msur este adecvarea la ocazie i
partenerii de discuie. Factorii care dau msura acestei
adecvri sunt stilul, codul vestimentar, culorile i accesoriile.
Stilul vestimentar este un element foarte personal i
internalizat, o semntur personal. De pild, o femeie care
se regsete n stilul casual va purta un minimum de
accesorii i se va mbrca mai curnd ntr-un costum cu
pantalon i probabil va fi tuns scurt sau va avea prul
aranjat cu naturalee; n schimb, o femeie care prefer un stil
clasic, va opta pentru un set asortat de cercei i colier,
purtai la un taior sobru, cu prul strns ntr-un coc, spune
Markovits. Fiind o reflexie a personalitii i gusturilor stilul
vestimentar d partenerilor de discuii indicii despre
temperamentul sau stilul de via al persoanei respective
prin factori att de mruni precum texturile, culorile sau
imprimeurile alese, tipul de accesorii i felul n care acestea
sunt purtate. Vestimentaia tinde s fie un criteriu important
de evaluare a angajailor n cadrul organizaiilor. Exist
organizaii n care vestimentaia este impus prin anumite
regulamente interne pe care fiecare angajat trebuie s le
respecte. De asemenea, sunt i organizaii n care nu exist
cerine formale n ceea ce privete vestimentaia angajailor.
Vestimentaia tinde s fie un criteriu important de evaluare a
angajailor n cadrul organizaiilor. Exist organizaii n care
vestimentaia este impus prin anumite regulamente interne
pe care fiecare angajat trebuie s le respecte. De asemenea,
sunt i organizaii n care nu exist cerine formale n ceea ce
privete vestimentaia angajailor. Indiferent de tipul de
organizaie n care oamenii activeaz, un lucru nsa este cert:
modul n care oamenii se mbrac, tipul de vestimentaie pe
care l adopt la serviciu comunic informaii despre ceea ce
sunt oamenii i despre ceea ce vor s par c sunt. Chiar
dac tindem s fim de acord cu expresia important este cum
gndim i nu cum ne mbrcm", n viaa de zi cu zi
vestimentaia joac un rol important n percepia persoanelor.
Un renumit consultant n domeniul managementului i
dezvoltrii resurselorpersonale, Richard Denny, susinea ntr-
o lucrare a sa c, dei oamenii au dreptul s adopte orice
form de mbrcminte doresc, ei trebuie totui s fac
distincia ntre munc i distracie i s-i adapteze
vestimentaia atmosferei de afaceri create de patronul lor".
Hainele sunt semne ale statutului social, simboluri ale puterii
sociale, influentnd stima de sine a celor care le poart i, de
asemenea, modul n care ceilali se comport fa de noi.
Pentru orice manager gestionarea impresiei pe care
subordonatii i-o formeaz despre el este o condiie
important pentru succes, vestimentaia reprezentnd un
important mijloc de management al impresiei. n
interaciunile cotidiene, oamenii se informeaz unii despre
ceilali utiliznd o serie de mijloace care le sunt accesibile
despre persoanele cu care intr n contact, deducnd din
acestea anumite caracteristici ale persoanei, care nu sunt
direct observabile. Altfel spus, pe baza a ceea ce se vede
tragem concluzii despre ceea ce nu se vede. Vestimentaia
face parte din categoria informaiilor accesibile despre o
persoan. Pe baza informaiei oferite de mbrcminte,
oamenii trag concluzii n legatur cu statusul social al
persoanelor, caracterul sau chiar competena acestora.
Modul n care o persoan se mbrac contribuie la ceea ce n
psihosociologie se numete efectul primei informaii"
(primacy effect). Acesta const n influena exercitat
preponderent de primele informaii primite, comparativ cu
cele ulterioare, datorit procesrii mesajului n funcie de
acestea. Interviurile de angajare, primele contacte cu colegii
i sefii la un nou serviciu constituie situaii sociale n care
efectul primei informaii poate avea o mare importan
asupra modului n care un angajat va fi apreciat.
Vestimentaia organizaional este privit ca un indicator al
influenelor att din interiorul organizaiei, ct i din
exteriorul acesteia, din mediul socio-cultural. De asemenea,
n interiorul unei organizaii exist att presiuni formale - care
i au expresia n codurile i regulamentele interne -, ct i
presiuni informale - care i au expresia n anumite modele
care se pot impune la un moment dat ntr-o organizaie, n
vederea adoptrii unui anumit tip de vestimentaie. Exist
trei dimensiuni ale vestimentaiei organizaionale:
1. Atributele vestimentaiei - constau n culorile, materialele
i stilul vestimentaiei;
2. Omogenitatea vestimenional - se refer la gradul de
variaie n ceea ce privete vestimentaia, printre membrii
aceleiai organizaii;
3. Diferenierea - se refer la gradul de difereniere a
vestimentaiei angajailor dintr-o organizaie n raport cu
vestimentaia persoanelor din afara organizaiei. Daca intr-o
organizatie strategia organizationala promovat de top
management merge pe ideea diferenierii interne intre
departamentele reprezentative ale organizaiei,criteriul
omogenitatea vestimentaiei" (n sensul de omogenitate
stratificat) devine foarte important. Acesta se traduce prin
vestimentaii diferite pentru angajaii unor departamente
diferite. De asemenea, n cazul n care strategia vizeaz
diferenierea organizaiei fa de alte organizaii concurente,
criteriul evideniere prin vestimentaie" primeaz. Aceste
dimensiuni ale vestimentaiei n organizaii pot fi observate i
n viaa de zi cu zi. Bncile, companiile multinaionale etc.
opteaz, att n interior, ct i n exterior, pentru vestimentaii
specifice, care s permit pe de o parte o mai bun definire a
rolurilor n interior, iar pe de alt parte - o mai bun
difereniere a organizaiei lor n exterior. De aceea,
regulamentele de ordine interioar din cadrul acestor tipuri
de organizaii includ i norme clare n ceea ce privete
vestimentaia angajailor din cadrul diferitelor departamente.
Atributele vestimentaiei: Culorile
Alegerea unei culori pentru vestimentaia organizaional are
la baz informatia simbolic pe care o trasmit culorile. Se
poate adauga c semnificaiile transmise de culorisunt
definite socio-cultural. Unii autori sustin ca, spre exemplu,
albastru sugereazademnitate sau rosu sugereaza afectiune,
organizatiile optand pentru anumite culori alevestimentatiei
angajatilor, in functie de semnificatia sociala a acestora:
culoarea maro . folosita la uniformele UPS sugereaza
incredere. In mod similar, spitalele folosescculoarea alb
pentru a sugera puritate si curatenie, iar organizatiile politiste
utilizeazaculori inchise pentru a sugera putere. Culorile
influenteaza si ele comunicarea. Ele evidentieaza atitudinea
omului fatade viata si fata de cei din jur. Corelatia culoare
personalitate Culoarea vestimentatiei folosita de catre
manager ne comunica o serie de lucruridespre acesta.
Culoarea Informaie Rosu - om plin de sentimente Roz - imi
place sa iubesc, sa fiu iubita si sa am grija de altii Portocaliu -
sunt organizat si hotarat sa-mi realizez planul Galben - doresc
sa discutam Verde - imi place schimbarea Bleu - sunt inventiv
Bleumarin - imi place sa fiu sef si sa dau ordine Negru - stiu
foarte bine ce am de facut Ce comunica culoarea
vestimentatiei? Semnificatia culorilor poate fi diferita in alte
culturi. De exemplu: in timp ce inEuropa negrul este culoarea
tristetii, in China si Japonia albul inseamna tristete. Culorile
calde (rosu, portocaliu, galben) favorizeaza comunicarea iar
cele reci(gri, verde, albastru) o inhiba. Comunicarea se
desfasoara greoi si in cazul monotonieisau varietatii excesive
de culori.

LIMBAJUL VESTIMENTATIEI
Exista numeroase materiale de specialitate privind felul in
care trebuie sa seimbrace angajatul, managerul, omul de
afaceri. Parerile celor in cauza asupra eficienteiacestor
recomandari variaza. Imbracamintea trebuie sa fie adecvata
muncii pe care o efectuam. Este indicat sapurtam haine de
calitate, intr-un stil care nu se va demoda usor si cateva
accesoriielegante. In functie de sex putem schimba frecvent
cravata, camasa, esarfa, bluza etc.Totul trebuie sa fie curat si
calcat. Chiar daca detinem functii de conducere, in situatii
neoficiale, de lucru, putem practica un stil informal, la care
renuntam (apelam la costum) in situatii formale.
Codul vestimentar al activitatilor profesionale propune 4
variante de tinute:
1. Tinuta business, formala si conservatoare specifica
corporatiilor,bancilor, avocatilor, asigurarilor, vanzarilor,
consultantei. Aici se accepta doar costumul din materiale cu
tinuta, atat pentru femei cat si pentru barbati.
2. Tinuta business-casual, sau business-smart menita sa
comunice, este specifica marketingului, educatiei, medicinei,
resurselor umane, imobiliarelor. Accepta costume si rochii
practice, relaxante, semi-traditionale din tricot si tesaturi mai
moi si imprimeuri odihnitoare. Este ideala si pentru
momentele in care te intalnesti intamplator cu un client sau
partener de afaceri si vrei sa pari imbracat business dar nu
protocolar.
3. Tinuta business inovatoare, artistica specifica publicitatii,
relatiilor publice, industriei de moda, showbiz-ului,
proprietarilor de magazine de lux. Este asemanatoare cu
tinuta business in ceea ce priveste materialele si formele,
permitand insa inovatii, in materie de cromatica si de taieturi.

4. Tinuta casual specifica organizatiilor cu o conducere


flexibila (care nu-si controleaza angajatii) si joburilor in care
angajatii nu au contact direct cu clientii sausunt vazuti mai
rar (exprima confortul si amprenta personala). Pentru casual
sunt emblematice jeans-ul si tricoul, dar poate cuprinde o
vestimentatie foarte variata,acceptand chiar bijuteriile la
barbati si pantalonul scurt la femei. Tot la ea se
apeleaza,pentru a exprima cel mai usor, nonverbal, interesul
sexual si disponibilitatea. Adapteaza-te sectorului in care
lucrezi si codului vestimentar impus de organizatia pe care o
reprezinti! O regula de baza in lumea afacerilor spune ca aici
totul se conduce dupa principia ca zone unde tot ceea ce
conteaza este ierarhia. Implicit si vestimentatia
profesionistilor din acest mediu se supune acestei reguli.
Asadar, imbraca-te conform nivelului ierarhic al pozitiei pe
care o ocupi sigradului de expunere al acesteia! Daca te
pozitionezi in varful piramidei ierarhice, iti este permisa o mai
mare libertate in a-ti exprima personalitatea la nivelul tinutei
vestimentare. Dar daca te afli incain plina ascensiune, cand
iti alegi tinuta, caracterul profesional trebuie sa primeze in
fatacelui personal. Iar cu cat gradul de expunere al jobului
tau este mai mare, cu atat maimult tinuta ta trebuie sa fie
mai ingrijita, mai placuta si mai serioasa.
Accesoriile costumului de afaceri
Palaria a jucat acelasi rol ca si cravata. Mijloc de a atrage
atentia, de a subliniadiferenta, generator al unor gesturi care
demonstrau buna cunoastere si usurinta de a folosi eticheta
dar si o modalitate de a intrerupe sau termina o intalnire de
afaceri (mi-am pus palaria intr-o parte si am plecat puncta
un om de afaceri din City-ul londonez). Parte integranta a
costumului de afaceri pana in anii 60, palaria a disparut
treptat din vestimentatia de afaceri. Evitarea palariei tine
atat de atentia acordata sanatatii podoabei capilare dar si de
acceptarea lipsei ei. Dezvoltarea industriei de frumusete de la
mijlocul secolului al XX-lea, schimbarea regulilorclasice de
igiena prin cercetari serioase dar si acceptarea unor coafuri
elaborate la barbati au transformat palaria intr-un accesoriu
inutil. Un alt factor important care a dus, printre altele, la
disparitia palariei il reprezinta schimbarea obiceiurilor de a
munci. Afacerile se fac in birouri, iar e-maiul si telefonul te
scutesc de drumuri lungi,necesare in trecut pentru a te intalni
partenerii de afaceri. De aceea, ca si redingota sauvesta
(doua elemente obligatorii ale tinutei de afaceri de la
inceputul secolului), palaria si-a pierdut functia utilitara fiind
purtata doar in anumite ocazii strict pentru a acentua
caracterul special sau oficial al evenimentului. Doar
panamaua (originara din Ecuador si purtata pentru prima
oara de catre Napoleon al III-lea), considerata initial de
lux,continua sa reziste si astazi dar sub forma unei palarii de
vacanta. Cuvintele cheie care caracterizeaza costumul de
afaceri ideal sunt aceleasi ca sicele care descriu o afacere
reusita: seriozitate, simplitate, impact maxim. Costumul
deafaceri reflecta perfect decorul in care evolueaza omul de
afaceri: cladiri vechi careinspira respect si denota traditia
neintrerupta de-a lungul mai multor generatii, cladiriinalte si
zvelte, de o simplitatea perfecta si studiata, impresionante
prin performanta sicomplexitatea constructiei si in ale caror
gemuri imense, opace, se reflecta griul clar,specific City-ului,
nealterat de reclame luminoase sau alte pete de culoare.
Principii de baz
Exist cteva principii de baz privind inuta n general i cea
vestimentar, nspecial :
1. O inut sobr, formal, conservatoare; la locul de munc,
att pentru brbaict i pentru femei, stilul clasic i
convenional rmne ntotdeauna cel mai potrivit, fiind
recomandat i n domeniul afacerilor, n special n activitatea
financiar-bancar:
A. pentru brbat, inuta sobr, un stil clasic i convenional
presupune: - cma alb, cu cravat simpl (culori sobre,
neiptoare, n dungi i modelesimple) sau cma cu dungi
fine i o cravat cu imprimeu simplu; - hain la un rnd (care
d o inut zvelt i care poate s stea i descheiat)
sauhain la dou rnduri, care este adecvat pentru
persoane nalte i nu prea solide, caretrebuie s stea
totdeauna ncheiat; - inuta oficial, respectiv costum cu
vest, din materiale nchise la culoare, carecreeaz impresia
de suplee, sau n imprimeuri mrunte; la costum este
indicat cmaacu mnec lung; cmaa cu mnec scurt
se poart fr hain, cnd este foarte cald, nafara orelor de
serviciu; - nclmintea, de preferin clasic, cu ireturi,
trebuie s fie bine ntreinut;ciorapii vor fi de culoare nchis
(negri, bleumarin sau gri nchis), atunci cnd costumuleste de
culoare sobr; la costum maro sau kaki se poart ciorapi
maro; - cravata se va asorta cu costumul i cmaa; un
brbat nalt va purta cravatelungi, n timp ce unul scund va
purta cravate scurte potrivit taliei; atunci cnd estepurtat
n permanen, papionul devine o caracteristic a individului;
- bijuteriile brbteti vor fi ntotdeauna sobre, discrete,
lipsite de extravagan, debun calitate.
B. pentru femei la locul de munc, inuta sobr i de bun gust
nseamn: - taioare, fuste clasice sau rochii cu croial clasic,
simpl; o femeie esteatrgtoare la birou atunci cnd este
mbrcat n rochie potrivit, n bluze moi, feminine,fuste i
pulovere de diverse combinaii i atunci cnd i
supravegheaz atent, discret,aspectul exterior; -
nclmintea va fi aleas cu mult grij: pantofi de bun
calitate, asortai cugeanta, ntotdeauna curai, bine lustruii
cu tocuri nu prea nalte i n foarte bun stare; lalocul de
munc, la coal nu este deloc recomandat s se foloseasc
nclminte excentric; ciorapii vor fi de culoarea pielii, fr
modele, nedantelai, nebrodai cu florisau cu alte figuri,
deoarece vor iei n eviden i vor atrage, n permanen
atenia; dresul va fi bine ntins pe picior, avnd grij s nu
fac cute; - accesoriile purtate vor fi ntotdeauna discrete, ele
neavnd rolul de a atrage vditatenia asupra fizicului;
poeta ntotdeauna n stare bun, trebuie bine organizat,
pentru a evita scotocitul prin interiorul ei, aspect ce d o
imagine cu totul neprofesional; poetanu va fi inut la
vedere, nu va fi expus i mai ales nu va fi lsat pe mas pe
birou pescaun, atunci cnd se prsete ncperea; -
bijuteriile purtate vor fi n general simple, silenioase;
bijuteriile zgomotoase sunt nu numai iritante, dar distrag
atenia; n nici un caz nu se amestec bijuteriile de aur cu
cele de argint; este recomandabil s se poarte un singur inel,
mai deosebit, sau dou piese mici: un colier de perle i o
pereche de cercei vor crea o inut adecvat unui cadru
sobru, de afaceri; - machiajul va fi cu totul discret,
sprncenele vor fi permanent aranjate, ngrijite; - inuta
femeii aflat la tribun nu va fi n nici un caz strident,
iptoare,dimpotriv, va fi una simpl, care nu necesit
micarea permanent a gtului pentru a-iaranja accesoriile
pe care le poart; ntr-o asemenea situaie, se recomand o
fust bine croit, o bluz de culoare pastelat, eventual cu un
papion, purtat la un taior ce va crea un efect favorabil
persoanei n cauz. O inut sobr, adecvat presupune un
aspect ngrijit, plcut; o privire succint atent de la cap la
picioare, nainte de a pleca la birou, trebuie s urmreasc,
n principal: - tunsoarea, linia prului poate fi la mod, fr
exagerri ns; aceasta presupuneun pr bine aranjat, curat,
pieptnat, n permanen periat; barba i mustile trebuie
bine ngrijite i n permanen tunse; fardul de pleoape i
rimelul nu se folosesc la birou, ca i genele false, pudra aurie;
- vestimentaia va fi adecvat i bine ntreinut; - minile vor
fi permanent curate, iar crema de mini bine aplicat;
unghiile curate i manichiurate sunt tot att de importante
pentru inuta unui brbat ca i pentru a uneifemei, lacul
folosit pentru unghii trebuie s aib o culoare plcut; -
atunci cnd pantofii au o culoare neobinuit, culoarea
rochiei va fi obinuit,neiptoare sau se va purta un costum
uni; o femeie care poart pantofi moderni, decalitate
superioar, cu tocuri potrivite sau joase demonstreaz c are
gndul de a face treab, c poate merge oriunde este nevoie
de ea; ntotdeauna prima impresie ine de detalii mrunte;
unul dintre cele mai importante detalii este aspectul fizic n
general i inuta vestimentar n particular, de aceea, nainte
de a v cumpra o anumit pies de mbrcminte sau de
nclminte trebuie s v punei o serie de ntrebri de
genul: Se preteaz ea profesiei i locului meude munc? mi
vine, ntr-adevr bine? Mi se potrivete un asemenea stil?
Croiala este ceamai potrivit vrstei i aspectului meu fizic?
Este o hain cu adevrat la mod sau estedoar un capriciu?
Este potrivit acestui anotimp? Ca regul general, trebuie
evitat, pe ct posibil, s se poarte hainele strmte; labirou nu
trebuie purtate veminte care se potrivesc numai pentru
ocazii i din material pretenioase: satin, brocard, catifea,
lam etc. Acum cativa ani, companiile de asigurari tratau cu
mare seriozitate codul vestimentar, culorile admise de
acestea fiind numai negru, bleu marin si gri inchis. Inplus,
manseta camasii trebuia sa iasa din maneca hainei de la
costum nu mai mult de doi centimetri, parfumul trebuia sa fie
putin sau neutru, machiajul discret, fara decolteu sau fusta
scurta, fara incaltari decupate in vreun fel, nici macar vara.
Ciorapii de matase erau insa obligatorii inclusiv vara, iar
barbatii nu aveau voie cu barba sau mustata, cu parul lung
sau femeile cu parul prea scurt. Coafura trebuia sa fie
aranjata, fara gel, fara culori stridente de par. De atunci,
lumea s-a mai schimbat, iar mediile corporatiste au devenit
mai putin rigide si mai colorate. Cu toate acestea, s-aupastrat
cateva reguli. Cercetarile asupra perceptiilor umane arata
cum anumite reguli vestimentare transmit mesaje care sunt
decodate drept profesionale. Putem fi perceputi ca
profesionisti prin simpla prezenta si alegere vestimentara. In
mod evident, este nevoie sa completamaceasta impresie
printr-un comportament potrivit situatiei in care ne aflam.
Adesea este nevoie de numai jumatate de minut pentru
formarea unei prime impresii despre un om. Si totul depinde
de imaginea sa. In viata profesionala aceste 30 desecunde
capata o importanta capitala atunci cand de ele atarna
semnarea unui contract. Oricat de superficiala ar parea,
aceasta lege nescrisa din lumea businessului poate fie sate
ridice pe culmile gloriei, fie sa aduca "falimentul profesional".
Ca orice curent, vestimentatia business se adapteaza cu
fiecare sezon, iar oameniide afacerii si managerii de
pretutindeni incearca si ei sa tina pasul. Imaginea are
oimportanta din ce in ce mai mare. Mai ales in lumea
business. Asa s-au nascut, mai nou,"rezolutiile de stil". Iar
pentru 2016 oamenii de afaceri si-au propus, printre altele,
sa-si schimbe garderoba. Sau nu. "Vreau sa stiu ceea ce port,
sa cumpar haine cat mai ecologice, sa nu ma pierd in
tendinte, sa imbrac haine cat mai colorate". Sau: "As vrea sa
adopt o imagine mai sobra,sa port costume create special
pentru mine si sa schimb parfumul". Sau: "Voi achizitiona mai
multe accesorii pentru ca ele imi definesc cu adevarat stilul".
Acestea sunt doarcateva dintre promisiunile de imagine pe
care oamenii de afaceri din strainatate si le-au facut pentru
anul 2016. Este naiv sa mai crezi ca modul in care te prezinti
in mediul de business, stilul vestimentar, intreaga aparitie, nu
conteaza. Hainele reflecta personalitatea, bunul-gust sau
absenta lui, statutul social, respectul pe care il ai pentru
interlocutorul tau. Evident caimaginea, modul in care ti-ai
construit aparitia, fie ea studiata sau naturala, sunt 14.
definitorii pentru felul in care relationezi pe viitor cu
partenerii tai si pentru modul in care esti perceput. Chiar
daca in majoritatea timpului aceste lucruri raman nespuse,
indiferent devarsta sau sexul interlocutorului, hainele,
bijuteriile, manichiura si alte astfel de detaliisunt remarcate,
cantarite si judecate. Vestimentatia este considerata
indicatorul fidel al succesului financiar. Fie al companiei
proprii, fie al celei pentru care lucrezi. Se cunosc cazuri, mai
cu seama in afara tarii, unde angajatii care reprezinta
interfata companiei beneficiaza de un buget suplimentar,
destinat exclusiv hainelor de birou, haine care trebuie
schimbate obligatoriu la fiecare sezon. Fie ca vorbim de
uniforme sau de costume de birou, vestimentatia nepotrivita
aangajatilor poate anula efectul tinutei ingrijite si construite a
unui manager, mai ales daca acesta este si actionarul
majoritar.Garderoba de birou a oricarui barbat trebuie sa
cuprinda minim doua costume clasice. In cazul in care slujba
dv. presupune contacte sociale dese si iesiri in societate in
interes de serviciu - dineuri, cocktail-uri, pranzuri si cine de
afaceri - necesarul vestimentar minim creste la trei-patru
costume si trebuie sa fie adaptat in functie de sezon
Codul vestimentar business casual
O persoana intr-o pozitie de conducere barbat sau femeie -
trebuie sa aiba intotdeauna la indemana un sacou (chiar daca
nu este imbracat/a in costum in ziua respectiva). Nu exista
nici un alt articol de imbracaminte care sa transmita mai
multa autoritate si credibilitate. Tinutele asortate sunt
obligatorii. Acest lucru poate parea dificil si o pierdere de
timp cand trebuie sa combini articole de vestimentatie
separate (care nu fac parte dincostum), dar este un pas
esential pentru a proiecta competenta si credibilitate.
Costumele din 2 piese, cu pantalon , sunt foarte potrivite
pentru femeileexecutive. Daca ai in garderoba 3 astfel de
costume, poti realiza combinatii pentru toatezilele
saptamanii. Manecile lungi (sau cele trei-sferturi) sunt
esentiale daca doresti sa ti se acorde respect. Cu cat
lungimea manecilor este mai scurta, cu atat acestea sunt mai
aproape de tinutele casual. Ciorapii (dresurile sau sosetele)
sunt o alta componenta a tinutelor feminine profesionale.
Daca ai picioarele goale (fara ciorapi, cu varful si/sau calcaiul
descoperit),risti sa pari ca te-ai imbracat pentru o ocazie
sociala, nu pentru una profesionala. Pantofii transmit un
mesaj important despre tine si despre scopurile tale. Pantofii
inchisi, cu botul si calcaiul acoperit, sunt cei mai potriviti
pentru mediul profesional. Asta nu inseamna ca trebuie sa fie
demodati, urati sau grosolani; dimpotriva, pot fi
eleganti,moderni si plini de stil. Pantofii cu bareta la spate
(sling-backs) sunt, de asemenea,acceptabili. Sandalele si
pantofii sport (tip adidas) nu sunt recomandati, se potrivesc
tinutelor pentru timpul liber. Alege accesorii interesante,
asemanatoare cu cele potrivite unor tinute traditionale de
afaceri: bijuterii clasice, din metale nobile (nu din plastic), nu
voluminoase; brose,cercei, esarfe colorate, un ceas elegant, o
geanta de calitate exceptionala etc. Ai grija ca parul sa iti fie
vopsit cu grija si coafat clasic, iar machiajul sa fiediscret .
Studiile facute de sociologi si economisti (nu de catre firme
producatoare de cosmetice!) arata ca femeile care se
machiaza discret la locul de munca pot castiga salarii cu 20-
30% mai mari decat colegele lor nemachiate.
Cum se poarta cravata, acul, pantofii si butonii in
vestimentatia business Cravata, acul, pantofii sau butonii
sunt elemente vestimentare care pot imbunatati considerabil
imaginea unui barbat de business, sau dimpotriva, o pot
afecta serios atunci cand nu sunt bine alese. Totul se rezuma
la felul in care se poarta, la alegerea materialului si
bineinteles la asortare, spun specialistii chestionati de catre
DailyBusiness.ro. "Prima si cea mai importanta regula in
vestimentatie este ca haina il face pe om.Cel putin in mediul
de business si cel politic. Atunci cand ne intalnim cu cineva,
90% dininformatie este transmisa de vestimentatie si doar
restul de discursul persoanei in cauza",spune Oana Tatu,
brand manager al magazinului de articole vestimentare
Dinasty. Cravata In mediul formal, in aria de business,
cravata este un accesoriu care trebuie regasit obligatoriu in
vestimentatie. Insa, si mai importanta decat prezenta sa,
este purtarea corecta. Un om de business fara cravata poate
fi comparat cu un "doctor care nu poarta halat alb", spune
Alexandru Ciucu, care detine atelierul de creatie
vestimentara cu acelasi nume. "Foarte importanta e purtarea
corecta a unei cravate", spune si Oana Tatu. "Ar ficiudat sa
vedem un manager bancar, intr-o intalnire importanta de
afaceri, purtand ocravata prea scurta, la o palma- doua de
curea. Varful cravatei trebuie sa acopere catarama curelei de
la pantaloni". De-a lungul timpului, marimea si aspectul
nodului de cravata au oscilat.n prezent, nodul se face dupa
modelul de guler al camasii, spune Ciucu. "Cu cat gulerul
camasii este mai deschis, cu atat nodul va fi mai mare".
"Sunt in voga cravatele inguste si seminguste. Nodul simplu,
usor alungit",completeaza Oana Tatu, brand manager
Dinasty. In functie de sezon, culorile unei cravate sunt mai
mult sau mai putin potrivite intr-o vestimentatie de business.
Apoi in functie de culoarea sa, starea de spirit a celuicare o
poarta poate fi usor divulgata. Nuantele vii se potrivesc vara
si cele inchise - bleumarin, maron, verde inchis,grena - iarna,
desi culorile enumerate mai sus merg foarte bine la birou tot
timpul anului. Acul de cravata, doar pentru ocaziile speciale.
Acul de cravata clasic, care tine cravata lipita de camasa in
dreptul celui de-al patrulea nasture, este demodat. Insa acest
accesoriu poate fi "reinventat", cu respectarea unor conditii.
"A fost o perioada in care nu se mai purta acul de cravata. De
ceva timp, marile branduri internationale au readus pe scena
acul de cravata, insa acestea sunt numai de ofinete si
eleganta exemplara, de preferat din metale pretioase si
asociat la o tinuta foarteeleganta. Nu orice costum si orice
cravata necesita acul de cravata. Deci e imperios necesara o
atentie deosebita in alegerea acului de cravata si a
momentului in care sepoarta", mai spune Tatu. De asemenea,
si materialul din care este fabricat acul de cravata este
important,spun specialistii. Reprezentantii Dinasty
recomanda argintul. Butonii se poarta la manseta dubla si
completeaza tinute de tot felul, inclusiv debusiness sau de
gala. O tinuta de business cere butoni mai simpli, care pot
avea si piatra semi pretioasa, insa de preferat pe nuante gri,
negru, alb, ivoire. Sunt si butoni cu piatra colorata care pot fi
asortati si tinutei business, dar piatra este de preferat sa fie
mata si nude mari dimensiuni. Spre exemplu, la un costum
negru asortat cu o cravata mov, sunt potriviti o pereche de
butoni cu o piatra mata in culoarea cravatei. Daca tinuta
business impune o oarecare sobrietate, la cea de gala regulile
sunt mai putin stricte: se pot folosi butoni cu cristale, cu
monturi speciale de pietre semi pretioase. Pantoful este un
element de vestimentatie care trebuie sa fie ales cu mare
atentie,doarece poate strica complet imaginea pe care o
persoana o transmite. Pantoful trebuie sa fie simplu si realizat
dintr-o piele moale. Pantalonul are lungimea ideala daca in
fata cade lejer, iar la spate acopera pe jumatate tocul
pantofului. In general, toate accesoriile unui costum sunt
permise, insa exista cate un "cod"pentru fiecare. In orice caz,
specialistii spun ca pentru ca look-ul final sa fie "ok",
trebuieevitat excesul, indiferent de accesoriu.
Modele inute femei
Fust neagr i cma alb, plus accesorii din piele neagr.
Nimic nou pn aici! Schimbarea const n modelul fustei - cu
talie nalt i destul de strmt, cmaa cu volnae - pentru
un aer preios, o geant chic i o pereche de pantofi cu tocul
nalt, decorate cu detalii care atrag toate privirile. Din
garderoba unei adevrate lady nu trebuie s lipseasc sacoul.
Am ales un sacou gri cu cordon care i va accentua perfect
talia. Pentru un plus de prospeime adaug accesorii i
bijuterii n nuane de alb sau crem. Pentru un look mai
"preios" alege o fust n culori deschise. Completeaz inuta
cu o brar cu pietre i nu uita de pantofii stiletto foarte
nali. Pentru a avea o inut office complet, adaug un ceas
subire cu cadran ptrat sau rotund, o curea subire din piele
sau lac. Geanta i pantofii sunt de asemenea foarte
importani, achiziioneaz-i modele n nuane de alb, negru,
crem i maro. Modele inute brbai Daca mergi zilnic la
serviciu imbracat in costum, atunci trebuie ca in fiecare
anotimp s-i cumperi cel puin unul nou. Culorile care vor fi
mereu la mod n ceea ce privete aceste piese vestimentare
sunt albastrul marin i negrul. i pentru sezonul 2017
costumele cu dungulite verticale discrete sunt in tendinte. Te-
ai sturat s te tot mbraci la edine n costum? Atunci nu o
mai face. Asorteaz-i o pereche de pantaloni din ln sau
bumbac cu o jachet sport-elegant, un pulover sau o
cma. Nu uita, pentru o astfel de inut este absolut
obligatoriu sa nu pori cravata. n general, companiile mari au
adoptat pentru ziua de vineri o tinuta casual. In cazul in care
vrei sa fii casual, dar si elegant in acelasi timp, atunci
apeleaza cu incredere la o pereche de jeans clasici intr-o
culoare inchisa. Ii poti asorta cu o jacheta sport si o camasa
sau un pulover de lana intr-o culoare deschisa. Pentru
intalnirile de afaceri foarte importante aceasta combinatie
vestimentar este ideala. Acest costum din doua piese este
foarte masculin, culoarea gri sobolan fiind si ea in tiparele
modei actuale. Asorteaza-l cu o camasa bleu si o cravata intr-
o culoare inchisa contrastanta si pantofi maro inchis sau
negri.

S-ar putea să vă placă și