Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Un articol, redactat chiar conform principiilor stilului bun ale lui Aristotel (claritate, concizie,
originalitate, dictie) nu e un produs finit, apt de a fi publicat. El mai are nevoie de o serie
intreaga de alte elemente, care, desi nu fac parte propriu-zis din corpul articolului, il
intregesc, il completeaza si definitiveaza. Aceste elemente sunt: titlul, chapeaul (lead-ul),
intertitlul, ilustratiile, legenda, ferestrele.
1. Titlul
Rolul titlului in economia textului jurnalistic nu este unul decorativ. Titlul, alaturi de
ilustratie, constituie primul nivel de lectura: consumatorul produselor media poate decide sa
continue sau nu parcurgerea unui articol/vizionarea unei emisiuni in functie de titlu. Asadar,
titlul este cel care atrage atentia, cel ce degaja mesajul. Deoarece alegerea titlului reprezinta o
operatie foarte importanta, in unele redactii exista reporteri specializati pentru aceasta.
Definitia conceptului de titlu este data aproape intotdeauna in relatie cu continutul, pe care il
individualizeaza. Leo H. Hoek noteaza ca titlul reprezinta "un ansamblu de grafeme desemnand
elemente lingvistice care servesc la indicarea contextului si care functioneaza ca nume propriu al
textului".
Titlul functioneaza ca o carte de vizita, de la care Schneider si Esslinger, citati in volumul
coordonat de M. Coman, asteapta:
1) sa aiba un mesaj foarte clar;
2) mesajul sa fie extras din informatia principala a textului si nu din cea auxiliara;
3) sa existe o stransa legatura intre text si titlul purtat de acesta;
4) titlul sa fie corect formulat, usor de inteles si fara echivoc;
5) titlul trebuie sa incite la consum.
Un titlul bun este scurt si unic, original, nu contine decat abrevieri foarte cunoscute si nu
incepe niciodata cu un articol nehotarat.
Autorii Manualului pentru ziaristi din Europa Centrala si de Est identifica patru functii ale
titlului: "rezuma stirile; marcheaza importanta articolelor; sunt elemente care atrag atentia in
design-ul unei pagini; il determina pe cititor sa citeasca ziarul".
Evolutia istorica a elaborarii titlurilor a cunoscut mai multe etape. Tranzitia s-a facut de la
titlurile foarte lungi, de peste 50 de cuvinte, care reprezentau un articol in sine, cu multe
subtitluri, la titlurile scurte, concise, sugestive, cu subtitluri si intertitluri in cazul articlolelor
de dimensiuni mai mari. Dar ele trebuie sa tina cont si de spatiul tipografic destinat, pentru a
crea armonie la nivel vizual. Tendinta generala pare a fi astazi marirea caracterelor
concomitent cu reducerea cuvintelor. Asadar, cuvinte mai putine, dar cu litere "de-o
schioapa".
Tipologic, titlurile se impart in: informative si incitative:
Titlul informativ - contine esentialul unei informatii, stirea in sine, rezumatul 848e42i ei,
informeaza adica despre continutul articolului.
Ex. 1) Accident mortal
2) La Secuieni, un taran care a vrut sa-si depoziteze recolta in hambare, a murit strivit
3) Un taran a fost strivit si a murit
Nici unul dintre cele trei exemple nu constituie un titlu bun. Primul e un passe-partout, vag,
nedefinit; al doilea, desi este precis si complet, este prea lung; cel de-al treilea este scurt, dar
nu precizeaza unde a avut loc evenimentul, foloseste - inadmisibil - articolul nehotarat "un",
vag si indistinct, iar elementul principal este pozitionat la sfarsit.
O posibila varianta a unui titlu conform principiilor jurnalistice ar fi putut fi:
supratitlu: La Secuieni,
titlu: Un taran moare strivit (desi nici acest titlu nu este foarte bine ales, deoarece incepe cu
articolul nehotarat "un")
subtitlu: El a vrut sa isi depoziteze recolta in hambare.
Aceste elemente (supratitlu si subtitlu) se folosesc in cazul unor articole mai ample, care, pe
langa raspunsul la cele sase intrebari, mai contin si alte elemente colaterale, de context. Ele
imbogatesc informatia din titlu, preiau o parte din informatia inutila, dar, cu sau fara ele, titlul
trebuie sa aiba sens, sa poata functiona separat, autonom, sa comunice o idee.
Mihai Popa nota in acest sens ca "orice titlu are un sens, dar el nu are inca si o semnificatie,
semnificatia aparand numai prin confruntarea generata de lectura cartii", in cazul nostru, a
articolului.
Pentru evenimentele care tin capul de afis perioade mai lungi de timp (cum sunt evenimentele
de sezon, ciclice), titlurile din primele zile pot fi ulterior imbogatite. In cazul unei veri
ploioase, presa poate folosi la inceput titluri precum:
Inundatii in Moldova,
pentru ca ulterior, cand fenomenul devine suficient de cunoscut, cuvintele-cheie din primele
stiri sa functioneze ca simple cuvinte- reper:
supratitlu: In toate judetele din Moldova
titlu: Guvernul va acoperi 70% din valoarea pagubelor provocate de inundatii
subtitlu: De despagubiri vor beneficia doar taranii ale caror recolte au fost distruse in
proportie de 75%
2. Chapeaul
3. Intertitlul
Unele subiecte, desfasurate pe mai multe planuri, solicita un spatiu mai mare, o prezentare mai
detaliata. Pentru a facilita lectura si a fragmenta ideile, in vederea receptarii clare a mesajului,
redactorii vor apela la intertitluri. Denumite si titluri de paragraf, ele sunt, in general, alcatuite din
cuvinte excerptate din paragraful pe care il prefateaza. Intertitlul nu este, cu toate acestea, un
rezumat, ci un element incitant, care urmareste sa creeze mister, suspans, dorinta de a continua
lectura. Ca pondere, se redacteaza unul la o pagina (la jumatate de coloana), dar numai dupa ce
articolul a fost scris in intregime. Se vor evita cuvintele abstracte sau formulele passe-partout, ca
si enuntarea acelorasi constructii in titlu si intertitlu.
4. Paragrafele
4.1. Clasificare
Paragrafele pot fi divizate, dupa functionalitatea lor, in patru categorii:
1) introductive - capteaza interesul lectorului si il informeaza asupra a ceea ce va urma. Important
este sa nu se divagheze, totul sa fie la obiect, fiecare cuvant sa aiba greutate si sa nu fie
lung. Autorul va fi direct, exact si nu va incepe niciodata cu fraze de genul "Voi scrie acum despre."
sau "Va voi povesti despre.".
2) de dezvoltare - cele mai multe, ca numar, in economia textului, aceste paragrafe
expliciteaza, extind informatia principala, introduc calificative, sprijina teza articolului. Aici
se cere forta si capacitate de structurare. Fiecare propozitie se va revendica de la ideea
centrala si aceasta intr-un mod cat mai evident, fara intentii criptice.
3) de tranzitie - sunt specifice, ca si celelalte doua, compozitiilor lungi, complexe. Daca
fiecare idee principala este dezvoltata separat, intr-un paragraf, probabil ca nu va mai fi
nevoie de aceste paragrafe tranzitorii. Insa, nu trebuie sa intelegem ca nu se vor folosi
elemente de tranzitie. Astfel, aceste elemente fac legatura intre paragrafe, le sudeaza, creeaza
argumente logice, solide. Simple si directe, conduc de la un subiect, de la o idee la alta.
4) conclusive - surprind ideea principala, o readuc in atentia cititorului, pentru a-i oferi acum
o viziune de ansamblu asupra subiectului dezvoltat: arata de unde s-a plecat, dar intr-o
formulare noua, interesanta. In acest caz, o anecdota, o intrebare, un citat slujesc cel mai bine
autorului.
Un amanunt ce nu trebuie uitat: fiecare paragraf, indiferent de tip, trebuie sa adauge ceva nou,
inedit, necunoscut pana atunci.
5. Legenda
Ilustratiile si legenda constituie primul nivel de receptare, de lectura, inaintea textului asadar.
Prin urmare, mesajul pe care-l contin va fi clar, incitant si percutant in acelasi timp.
Legenda contine, in general, elementele explicative ale ilustratiilor. Textul atasat ei nu va
contine expresii de genul "imaginile de mai sus" sau "dupa cum se vede mai sus".
Textul legendei poate functiona si ca un articol in sine. Se impune, in aceste conditii,
formularea cat mai exacta si mai atractiva a mesajului. Nu de putine ori o legenda inspirata,
dar care nu denatureaza adevarul surprins poate determina lectura in intregime a articolului.
In cazul presei televizuale, gama de posibilitati se diversifica: textele - captions - ce insotesc sau
prefateaza o stire, de exemplu, sunt dinamice, pot fi schimbate de cateva ori oferind mai multe
date.
6. Ferestrele (casetele)
Independente de articol, ferestrele sunt texte mai mici de o pagina care cuprind date suplimentare,
de context. Articolul poate functiona si fara ele, iar acestea pot, la randul lor, functiona separat, de
aceea vor avea si un titlu distinct. Ferestrele prezinta portretul unei persoane, istoria sa, statistici
despre evenimentul relatat, mini-reportaje, un scurt interviu, fise documentare - informatii mai
putin relevante, din moment ce nu si-au gasit locul in articol, dar nu complet irelevante. Caseta
apare foarte des in periodice, dar, in ultimii cinci-sase ani, incepe sa-si faca simtita prezenta si in
cotidiene.
CONCLUZII
Orice text jurnalistic trebuie sa isi concentreze mesajul bidirectional: informativ si
afectiv. Scopul: obtinerea unei receptari optime cu eforturi minime.
Un bun principiu de prezentare a articolului consta in atragerea atentiei asupra unor
detalii amuzante, surprinzatoare sau pitoresti, chiar din titlu, care sa incumbe lectura.
Dupa formula lui M. Truffet, "cunoscutul trebuie sa se arate insolit, iar necunoscutul,
familiar".