Sunteți pe pagina 1din 51

CUPRINS

I. METABOLISMUL SISTEMULUI NERVOS 1


I.1.Consideraii generale 1
I.2. Bariera Hematoencefalic 3
I.2.1.Transportul prin bariera hematoencefalic 4
I.2.1.1. Substratele energetice 4
I.2.1.2. Aminoacizi . Vitamine 6
I.2.1.3. Transcitoza mediat de receptori 7
I.3. Sinteza de neurotransmitori 7
I.3.1. Caracteristici generale ale sintezei de neurotransmitori 8
I.3.2. Catecolaminele 9
I.3.3. Serotonina 14
I.3.4. Histidina 16
I.3.5. Acetilcolina 17
I.3.6. Acidul glutamic 19
I.3.7. GABA 21
I.3.8. Acidul aspartic 22
I.3.9. Glicina 22
I.3.10.Monoxidul de azot ( NO ) 22
I.4.Receptori transmembranari ai neurotransmitorilor de tip canalele ionice 24
dependente
I.4.1. Receptorul nicotinic colinergic 25
I. 5 . Encefalopatii metabolice i neuropatii 27
I.5.1. Encefalopatia hipoglicemic 27
I.5.2.Encefalopatia hipoxic 28
I.5.3. Patologie legat de fluide, minerale i electroliti 29
I.6. Sinteza lipidelor la nivelul SNC i SNP 30
I.6.1. Sinteza i oxidarea lipidelor la nivel cerebral 30
I.6.2. Sinteza mielinei 31
I.6.2.1. Lipidele mielinei 32
I.6.2.2. Proteinele structurale ale mielinei 33
I.6.2.3. Patobiochimia mielinei 34
I. 7. Biochimia lichidului cefalo-rahidian 35
I.7.1. Rolul fiziologic al LCR 35
I.7.2. Constantele normale ale LCR 36
I.7.3. Proteinele LCR 38
I.8. METABOLOMICA: O ABORDARE BIOCHIMICA GLOBALA A 42
STUDIULUI BOLILOR SISTEMULUI NERVOS CENTRAL
I.8.1. De la genom la metabolom, in studiul tulburarilor SNC 43
I.8.2. Metabolomica : concept, mijloace si procese 43
I.8.3. Aplicatiile metabolomicii in studiul tulburarilor SNC 45
I.8.4. Analiza metabolomica a bolilor neurodegenerative 47
I.8.5 Analiza metabolomica in tulburarile psihice 48

I. METABOLISMUL SISTEMULUI NERVOS


I.1.Consideraii generale
Sistemul nervos central (SNC) cuprinde creierul i mduva spinrii i integreaz
toate semnalele provenite de la sistemul nervos periferic (SNP). Sistemul nervos periferic
este constituit din toi neuronii care descind de la nivelul SNC, fiind situai n afara acestuia.

Celulele sistemului nervos sunt reprezentate de ctre neuroni, celulele nervoase


cu rol n transmiterea semnalelor i celulele de suport celule gliale (neurogliale), care sunt
reprezentate la nivelul SNC de ctre astrocite i oligodendrocite, celule microgliale i
celule ependimare, iar la nivelul SNP de ctre celulele Schwann.

n afara rolului protectiv, de suport, precum i de constituire a neuronilor n grupuri


pentru facilitarea propagrii semnalelor electrice, celulele neurogliale mai ndeplinesc
urmtoarele roluri:

mediaz raportul dintre neuron i vasele de snge (astrocitele), furniznd neuronilor


nutrienii i oxigenul
elaboreaza teaca de mielin in SNC (oligodendrocitele)
formeaza teaca de mielin in SNP (celulele Schwann)
celule imune - macrofage (microgliile)
celulele ependimare secret lichid cerebrospinal (LCR secretat de celulele ependimare
din cavitile creierului i mduvei spinrii); se consider recent c reprezint celulele stem
neuronale, care stimulate adecvat ar putea regerera neuronii

Microglia acioneaz ca i celulele imune, distrugnd i ingernd organismele strine


ptrunse la nivelul sistemului nervos. Cu fiecare diviziune celular, telomerele se scurteaz
progresiv pn la atingerea unui punct critic, cnd celulele intr n procesul de senescen.
Astfel, a fost observat o inciden crescut a anomaliilor citoplasmatice de la nivelul
microgliei (edem, fragmentare, alterarea formei prelungiri citoplasmatice scurtate,
contorsionate) odat cu naintarea n vrst.

Celulele creierului sunt separate prin bariera hemato-encefalic de contactul liber


cu celelalte celule ale corpului. Capilarele de la nivelul creierului prezint o serie de
caracteristici, cum ar fi jonciunile strnse de la nivelul celulelor endoteliale, care le
restricioneaz permeabilitatea. Bariera hemato-encefalic protejeaz creierul de compuii
potenial toxici sau care ar putea s interfere cu transmiterea impulsurilor nervoase, dar n
acelai timp, permite trecerea precursorilor necesari metabolismului cerebral, respectiv a
nutrienilor i a precursorilor necesari sintezei neurotransmitorilor.

2
Neurotransmitorii pot fi mprii din punct de vedere structural n dou categorii:
neurotransmitori cu greutate molecular mic i coninut n azot i respectiv
neuropeptidele (Ex. endorfine).

Neurotransmitorii mici cu coninut n azot sunt sintetizai n general n


terminaiile presinaptice din aminoacizi, avnd ca precursori intermediari ai glicolizei i
ciclului acizilor tricarboxilici (Krebs) i sunt depozitai la nivelul veziculelor de stocare pn
la depolarizarea neuronului. Neurotransmitorii de tip catecolaminic (dopamina,
norepinefrina, epinefrina) sunt derivai din tirozin. Serotonina este sintetizat din
triptofan. Acetilcolina este sintetizat din colin, care este furnizat prin diet sau poate fi
sintetizat endogen i depozitat sub form de fosfatidilcolin. Glutamatul i derivatul su,
acidul -aminobutiric (GABA) deriv din -cetoglutarat (provenit din ciclul Krebs). Glicina
este sintetizat la nivel cerebral din serin. Sinteza neurotransmitorilor este reglat de
ctre rata de depolarizare de la nivelul fiecrui neuron. Sinteza necesit un numr mare de
cofactori cum ar fi acidul folic, piridoxal-fosfat, tiaminpirofosfat i vitamin B12, deficitele
acestora determinnd o mare varietate de disfuncii neurologice.

Metabolismul cerebral necesit mari cantiti de glucoz i oxigen, iar deficitele,


respectiv hipoglicemia i/sau hipoxia afecteaz funcia cerebral prin deficitul de ATP
(adenozin trifosfat). Ischemia determin creterea nivelelor de calciu, edem cerebral,
creterea excitabilitii datorit toxicitii exercitat de glutamatul i oxidul nitric n exces, cu
afectarea funciilor cerebrale i declanarea unui accident vascular cerebral (AVC).
Generarea de radicali liberi i anormalitile de producie a oxidului nitric contribuie la
patogeneza bolilor neurodegenerative.

Datorit restriciilor impuse de bariera hemato-encefalic la intrarea variatelor


substane precursoare, creierul i sintetizeaz i respectiv degradeaz singur propriile
lipide. Dintre acizii grai, doar acizii grai eseniali pot strbate bariera hemato-encefalic .
Turnover-ul lipidelor de la nivelul membranei sinaptice este foarte rapid, deoarece neuronul
trebuie s nlocuiasc lipidele pierdute n procesul exocitozei. Celulele gliale produc teaca
de mielin care este compus preponderent din lipide. Datorit acestor aspecte, creierul
este foarte sensibil la afeciunile legate de sistemul peroxizomilor (boala Refsum,
interferenelor n oxidarea acizilor grai ramificai i -oxidrii) i al lizozomilor (boli
lizozomale cum ar fi mucopolizaharidoze : boala Tay-Sachs , leucodistrofia metacromatic,
boala Krabbe, boala Fabry , boala Gaucher , boala Farber, boala Niemann-Pick ,
imposibilitatea degradrii lipidelor complexe i a glicolipidelor).

3
I.2. Bariera Hematoencefalic

In vasele capilare ale majoritii esuturilor are loc un transfer rapid al moleculelor din
snge prin peretele endotelial al capilarelor n lichidul interstiial . Astfel, compoziia
lichidului interstiial este similar celei din snge i receptorii sau transportorii din
membranele celulelor pot interaciona direct cu nutrieni, hormoni sau ali compui din
snge .

In creier, acest proces este restricionat selectiv de bariera hematoencefalic


.Aceasta limiteaz accesul toxinelor generate n snge precum i a altor compui cu
potenial toxic asupra neuronilor din CNS .

Bariera ncepe cu celulele endoteliale , care spre deosebire de cele din alte organe , sunt
ataate intre ele prin jonciuni foarte nguste care nu permit trecerea moleculelor polare din
snge n lichidul interstiial ce scald neuronii . De asemenea sunt lipsite de mecanismul de
transport transendotelial ce include fenestrrile ( ferestre sau pori care traverseaz stratul
endotelial i permite trecerea rapid a moleculelor prin membrane ) sau transpinocitoz
( transport prin vezicule dintr-o parte a celulei endoteliale in cealalt ) . Celulele endoteliale
protejeaz creierul att pasiv ct i activ. Aceste celule conin un sistem enzimatic complex
de metabolizare al xenobioticelor, similar celui din ficat , cu ajutorul cruia pot metaboliza
neurotransmitorii i compui toxici, constituindu-se astfel ca o barier enzimatic
mpotriva intrrii substanelor toxice n creier . n plus ele pompeaz napoi n snge
( pomp de eflux ATP dependent ) moleculele hidrofobe ( xenobiotice, P- glicoproteine
etc.)ce trec prin membrana celular din snge n celula endotelial . Unele substane
lipofile, apa, oxigenul i dioxidul de carbon pot traversa bariera prin difuzie pasiv, dar
majoritatea depind de transportori specifici care transport i n ct i afar din creier
.Urmtorul nivel de protecie este reprezentat de o membran continu de colagen care
nconjoar complet stratul endotelial .Aceast membran este n contact direct cu
prelungirile astrocitelor .

Astfel un compus din snge trebuie s traverseze membranele celulelor endoteliale, bariera
enzimatic a celulelor endoteliale, membrana bazal i o barier suplimentar format din
astrocitele care fac contactul cu neuronii din creier .

4
Fig.1.Bariera hematoencefalica .Compuii din snge nu pot trece liber n creier .Acetia
trebuie s traverseze celula endotelial, membrana bazal i astrocitele, utiliznd
transportori specifici .Doar moleculele foarte lipofile pot realiza traversarea acestor
membrane n absena transportorilor .

I.2.1.Transportul prin bariera hematoencefalic

I.2.1.1. Substratele energetice

Glucoza, principalul substrat energetic al creierului , trece prin ambele membrane


endoteliale prin difuzie facilitat, utiliznd transportorul GLUT-1 .
Transportorii GLUT-3 sunt prezeni n neuroni, unde faciliteaz transportul glucozei
din lichidul extracelular n neuroni .n celulele gliale exist transportori GLUT-1 . Dei viteza
de transport a glucozei in lichidul extracelular depete n mod normal viteza de
metabolizare din creier, totui transportul glucozei poate deveni etapa lilmitativ daca
nivelul glucozei scade sub nivelul normal . In aceste condiii , pot apare simptome de
hipoglicemie la valori de 60 mg/dL, valori corespunztoare Km sau sub valorile Km ale
transportorului GLUT-1 din celulelel endoteliale din barier .

5
Acizii monocarboxilici, ce includ L-lactat, acetat, piruvat precum i corpii cetonici
(acetoacetat i and beta-hidroxibutirat), sunt transportai de un sistem stereospecific
separate cu o vitez mai mic dect cea pentru transportul glucozei .
n perioada de foame, cnd nivelul corpilor cetonici este ridicat, acest tip de transport
se intensific . Corpii cetonici sunt o important surs energetic a creierului, att n
stadium adult ct i la nou-nscut, n perioadele de infometare prelungit ( mai mari de 48
de ore ) .

Tabelul 1. Proprietile transportorilor de glucoz


KM
Monozaharid Sensibilitate
Tip Distribuie tisular (mM/l) pt.
transportat la insulin
glucoz
GLUT 1 majoritate esuturi, hematii Glucoz 20 -
Galactoz

GLUT 2 hepatocite, celule beta Glucoz 40 -


pancreatice, intestin, rinichi Galactoz
Fructoz
GLUT 3 majoritate esuturi, neuroni Glucoz 10 -
Galactoz
GLUT 4 muchi striat, muchi Glucoz 2 +
cardiac, esut adipos
GLUT 5 intestin gros, rinichi, muchi Glucoz 10 -
Fructoz

Se difereniaz astfel 2 tipuri de GLUT: GLUT 4 (muchi) cu afinitate mare pentru


glucoz (KM = 2) i GLUT 2 (ficat, intestin, rinichi) cu afinitate mic pentru glucoz (K M=40).
Aceste diferene au importante repercursiuni fiziologice. Astfel, concentraia normal
a glucozei (5 mM/L) este de 2,5 ori mai mare dect K M pentru GLUT 4 i de 8 ori mai mic
dect KM pentru GLUT 2. Ca urmare, n celulele cu GLUT 4, transportul se va desfura la
capacitate maxim, depinznd doar de numrul de molecule de transportori i fiind
independent de glicemie. n schimb, n celulele cu GLUT 2, intrarea glucozei va depinde de
valoarea glicemiei, fiiind cu att mai important cu ct glicemia este mai mare.
Sunt cunoscute o serie de defecte de transport al glucozei la nivelul barierei
hematoencefalice. Cel mai cunoscut este deficitul transportorului proteic de tip 1 al
glucozei (GLUT1), ceea ce determin scderea ptrunderii glucozei n lichidul
cefalorahidian (hipoglicorahie). Concentraia normal a glucozei n lichidul cefalorahidian

6
este aproximativ jumtate din nivelul glicemiei. Deficitul de GLUT1 se poate suspecta cnd
glicorahia este sczut sub 0,4 mg/dl, n absena unei tumori cerebrale sau infecii la
nivelul SNC - Ex. meningite bacteriene sau cu bacil Koch, situaiile cele mai frecvent
asociate cu scderea glicorahiei, dar care sunt uor de difereniat att clinic ct i prin
examinarea biochimic (proteinorahie, scderea clorurilor i a glicorahiei, prezena de
leucocite) i bacteriologic a LCR. Datorit nivelelor sczute de glucoz la nivelul
creierului, deficitul de GLUT1 determin producerea de convulsii, ntrziere n dezvoltare
precum i o serie de tulburri motorii complexe. n acest caz se recomand o diet
cetogenic (hiperlipidic, hipoglucidic). Corpii cetonici produi n exces sunt uor
transportai la nivelul SNC i vor fi utilizai pentru producerea de energie, economisind n
acest mod glucoza.

I.2.1.2. Aminoacizi . Vitamine

Aminoacizii neutri cu mas mare (fenilalanina, leucina, tirozina,izoleucina, valina,


triptofan, metionina i histidina) intr rapid n lichidul cerebrospinal prin intermediul unui
singur tip de transportor de aminoacizi .Urmare a acestui mecanism, intre aceti aminoacizi
va exista o competiie pentru a traversa endoteliul . Muli din aceti aminoacizi sunt
aminoacizi eseniali, fiind obligatoriu aportul lor pentru sinteza de proteine sau sinteza de
neurotransmitori .
Intrarea aminoacizilor neutri cu mas molecular mic ( alanina, glicina, proline i
acidul gama-aminobutiric ) este controlat foarte strict, deoarece intrarea acestora poate
modifica dramatic concentraia de neurotransmitori . Din acest motiv, aceti aminoacizi
sunt sintetizai chiar in creier, iar unii sunt exportai din creier in snge printr-un transportor
specific, de exemplu transportorul de alanin .
Vitaminele au transportori specifici prin bariera hematoencefalic .
Descoperirea faptului c aminoacizii neutri cu caten lung (AANL) prezint un
transportor comun la nivelul barierei hemato-encefalice, a sugerat c excesul unuia dintre
aminoacizi determin prin inhibiie competitiv transportul diminuat al celorlali aminoacizi.
Fenilcetonuria i boala urinii cu miros de sirop de arar determin retardare mintal
datorit excesului de fenilalanin i respectiv aminoacizilor cu caten ramificat. Excesul
unuia dintre cele dou tipuri de aminoacizi determin saturarea transportorului AANL i un
exces al acestor aminoacizi la nivelul SNC precum i deficitul celorlali aminoacizi cu
transportor comun. Aceast teorie este susinut de faptul c, administrarea de doze mari
de AANL cu excepia fenilalaninei, determin scderea nivelelor de fenilalanin la nivelul

7
LCR i creierului, cu mbuntirea funciei cognitive. Aceast terapie este recomandat in
tratamentul fenilcetonuriei i a bolii urinii cu miros de sirop de arar .
Deficitele vitaminice pot afecta sistemul nervos . Deficitul de vitamina A afecteaz n
primul rnd retina i pielea . Componentele grului B de vitamine sunt eseniale pentru
dezvoltarea i funcionarea normal a esutului nervos . Sidromul Wernicke-Korsakoff
(comun la alcoolici ) se datoreaz deficitului de vitamin B1 ( tiamin ) i se manifest prin
afectarea mobilitii ochilor, pierderi de memorie, neuropatie periferic, necoordonare
cerebelar . Dac neuropatia periferic este unicul simptom al deficitului de tiamin, boala
se numete beriberi. Ameelile din copilrie depind i de deficitul de piridoxin (vitamin
B6) , ce pot corespunde la o anomalie congenital legat de un necesar ridicat de vitamin .
Deficitul de vitamin D poate duce la rahitism, dar i la afectarea sistemului nervos .

I.2.1.3. Transcitoza Mediat De Receptori

O serie de proteine, cu important rol fiziologic ca : insulina, transferina, factorii de


cretere de tip insulinic ( IGF-1 i IGF-2 ) traverseaz bariera hematoencefalic prin
transcitoza mediat de receptori . Dup ce proteina s-a legat de receptorul specific,
poriunea de membran coninnd complexul protein receptor sufer un proces de
endocitoz prin care trece in interiorul celulei endoteliale sub form de vezicul i prin
intermediul acesteia traverseaz celula endotelial . Un alt process este trancitoza mediat
prin absorbie , care difer de cea mediat prin receptori prin aceea c proteinele se leag
nespecific la membran, fr a avea un receptor specific .

I.3. Sinteza de neurotransmitori

Moleculele ce funcioneaz ca transmitori pot fi clasificate n dou categorii:(1)


molecule cu mas mic ce conin azot (2) neuropeptide.
In prima categorie sunt incluse n primul rnd: glutamat, acid gama-aminobutiric
(GABA), glicina, acetilcolina, dopamina, norepinefrina, serotonina , histamina i adiional
adrenalina, acid aspartic i monoxidul de azot . In general, fiecare neuron i sintetizeaz
numai acei neurotransmitori necesari transmiterii prin sinapse sau ctre alt celul.
Traseele neuronale sunt deseori identificate prin tipul de neurotransmitori .De exemplu,
traseul dopaminergic sintetizeaz i elibereaz dopamin .
Categoria neuropeptide cuprinde peptide mici, sintetizate i utilizate n SNC . Unele
dintre aceste peptide acioneaz asupra unor inte din interiorul SNC (de exemplu

8
endorfinele se leag de receptorii opioizi i blocheaz semnalele de durere ) n timp ce
altele sunt eliberate n circulaie pentru a se lega de receptori specifici localizai n alte
organe ) GH sau TSH ) . Multe dintre neuropeptide sunt sintetizate dintr-un precursor cu
masa mai mare, care este scindat cu producerea mai multor peptide active cu mas
molecular mic .
Pn nu demult exista concepia c un neuron sintetizeaz i elibereaz un singur
tip de neurotransmitor . Recent , mai multe date experimentale au demostrat c un
neuron poate conine mai multe tipuri de neurotransmitori mici sau neuropeptide sau chiar
ambele categorii . Eliberarea difereniat a diferiilor neurotransmitori este rezultatul
modificrilor de frecven sau al tipului de transmisie .

I.3.1. Caracteristici generale ale sintezei de neurotransmitori

Majoritatea neurotransmitorilor sunt sintetizai din aminoacizi, intermediari ai


glicolizei sau ai ciclului Krebs i oxigen .
Procesul se desfoar n citoplasma la nivelul terminaiei presinaptice . Nivelul
sintezei este corelat cu activitatea neuronului . Enzimele necesare sintezei sunt
transportate de-a lungul axonului din corpul celular, unde sunt sintetizate, pn in zona
terminala presinaptic .
Odat sintetizati, neurotransmitorii sunt transportai in vezicule de depozitare prin
intermediul pompelor ATP dependente , pompe legate de gradientul de protoni .Eliberarea
din aceste vezicule este declanat de impulsul nervos care depolarizeaz membrana
postsinaptic i genereaz un influx de ioni de calciu prin intermediul unor canale de calciu
voltaj dependente .
Influxul de calciu produce fuziunea veziculelor cu membrana sinaptic i elibereaz
neurotransmitorul la nivelul jonciunii sinaptice . Transmisia prin sinaps este completat
de legarea neurotransmitorului de un receptor din membrana postsinaptic .

Actiunea neurotransmitorului se termin prin reintrarea in terminaia presinaptic,


intrare in celulele gliale, difuzie afar din sinaps sau inactivare enzimatic . Inactivarea
enzimatic poate avea loc in terminaia postsinaptic, terminaia presinaptic sau in celulele
microgliale adiacente sau in celulele endoteliale din capilarele din creier .
Unii neurotransmitori ( de exemplu adrenalin, serotonina, histamine )sunt
sintetizai i secretai att la nivelul neuronilor ct i la nivelul altor tipuri de cellule .

9
I.3.2. Catecolaminele

Sunt reprezentate de dopamin, noradrenalin (norepinefrin), adrenalin


(epinefrin). Sunt sintetizate n poriunea medular a glandei SR; aceasta este o gland
dubl ce reprezint o extensie a sistemului nervos simpatic, fiind un ganglion specializat
fr axon. Celulele care secret catecolamine se numesc celule cromafine. Denumirea
catecolaminelor vine de la nucleul de baz catecol (pirocatehina).
Biosintez.
Biosinteza catecolaminelor se desfoar n citoplasma celulelor productoare, dup
care se leag de proteine specifice care le transport la granulele bazofile de acumulare.
La modificarea potenialului celular, datorit ionilor de Ca 2+ ptruni rapid n celule, peretele
granulelor fuzioneaz cu membrana celular a butoanelor terminale din ramurile terminale
ale fibrelor nervoase i coninutul lor este eliberat n spaiul sinaptic.
Aciunea adrenergic a unor substanelor simpatomimetice (amfetamine) se
manifest indirect, nefiind condiionat de influxul ionilor de calciu nici de prezena enzimei
dopamin-beta-hidroxilaza. Precursorul catecolaminelor este reprezentat de tirozin.
Biosinteza acestora se realizeaz n 4 etape.
1. Prima reacie a acestei ci se realizeaz la nivelul ficatului i const n
hidroxilarea tirozinei cu formarea DOPA (3,4 dihidroxifenilalanina). Enzima de ritm este
tirozinhidroxilaza, o oxidoreductaz ce are drept cofactor enzimatic tetrahidropteridina.
Adrenalina i noradrenalina acioneaz prin feed back negativ asupra ei.
DOPA poate trece bariera hemato-encefalic.
2. A doua etap se desfoar la nivelul tuturor esuturilor i const n
decarboxilarea DOPA la dopamin (3,4 dihidroxifeniletilamina), enzima DOPA-
decarboxilaza avnd drept cofactor pirodoxal-fosfatul, ea fiind inhibat de -metilDOPA.
3. A treia etap const n hidroxilarea dopaminei, enzima fiind dopamin--hidroxilaza,
avnd drept cofactor vitamina C, enzima este localizat la nivelul MSR i a celulelor SNV
simpatic cu formarea noradrenalinei (3,4 dihidroxifenilhidroxietilamina).
4. A patra etap const ntr-o reacie de metilare a noradrenalinei la adrenalin (N-
metil-noradrenalina) sub aciunea unei metil-transferaze (fenil-etanol-amin-N-metil-
transferaza) cu localizare citoplasmatic medulosuprarenalian. Este activat de vitamina
B12 i de prezena n concentraie mare a cortizolului la nivelul sistemului port al glandei
adrenale.

10
MSR conine granule cromafine care sunt rspunztoare de biosinteza, stocarea i
secreia catecolaminelor. Catecolaminele intr n granule prin transport activ, apoi fiind
secretate prin exocitoz sub stimulare nervoas. Procesul este Ca 2+ dependent, fiind
stimulat de ageni colinergici i - adrenergici. Procesele se desfoar n diverse esuturi,
90% din producie fiind reprezentat de dopamin. La nivelul celulelor cromafine i ale SNV
simpatic se elibereaz noradrenalina iar doar la nivelul MSR are loc eliberarea adrenalinei.

11
TYR
COOH
PHE HO CH2 C NH2
H
FICAT
Enzima de ritm-OXIDOREDUCTAZICA
TIROZIN HIDROXILAZA Cofactor-TETRAHIDROPTERIDINA

HO Feed - back - ADRENALINA


COOH
HO CH2 C NH2 NORADRENALINA
H

DOPA (trece bariera)


(3,4 DIHIDROXIFENIL-ALANINA)

DOPA - DECARBOXILAZA Toate tesuturile


CO2 Cofactor Piridoxal-P
Metil Dopa Inhibitor
HO

HO CH2 CH2 NH2

DOPAMINA
(3,4 DIHIDROXIFENIL-ETILAMINA)

O2 , NADPH2 Cofactor Vitamina C


DOPAMIN - BETA
HIDROXILAZA Localizare in medulosuprarenala+
H2O, NADH+ celule terminale ale SN vegetativ
simaptic
HO

HO CH CH2 NH2
OH

NORADRENALINA
(3,4 DIHIDROXIFENIL-HIDROXIETILAMINA)
S-adenozil Met Localizare in citoplasma
FENILETANOLAMINA medulosuprarenalelor
N - METIL TRANSFERAZA Activare B12 (cobalamina)
S-adenozil
homo-Cis Activare glucocorticoizi care
vin prin sistemul intrasuprarenal
HO

HO CH CH2 NH
OH CH3

ADRENALINA

Figura 2. Sinteza catecolaminelor


La nivelul MSR raportul adrenalin / noradrenalin = 4 / 1 sau 0,4mg / 0,1mg.
Noradrenalina are i funcia de neurotransmitor la nivelul terminailor simpatice,
adrenergice.

12
Fig. 3 Transportul catecolaminelor n veziculele de stocare. Este un transport activ
secundar bazat pe generarea unui gradient de protoni de-a lungul membranei veziculare.
NT+ = neurotransmitor ncrcat pozitiv (catecolamine); DBH = dopamin--hidroxilaza;
VMAT2 = transportor vezicular membranar de tip 2; V-ATPase = ATPaza vezicular

Veziculele joac un rol dual: ele depoziteaz catecolaminele sintetizate la nivelul


nervului terminal i mediaz procesul de eliberare al acestora. Cnd potenialul de aciune
ajunge la nivelul nervului terminal, canalele de Ca 2+ se deschid, permind influxul de Ca 2+,
care induce fuziunea veziculelor cu membrana neuronal. Veziculele elibereaz coninutul
lor solubil, incluznd neuromediatori, ATP, cromogranine i dopamin -hidroxilaza n spaiul
extraneuronal prin procesul de exocitoz. n unele cazuri, catecolaminele influeneaz ali
neuroni, iar n alte cazuri, ele ptrund n circulaia periferic i iniiaz rspunsuri la nivelul
esuturilor periferice.
n vezicule, catecolaminele formeaz un complex cu ATP i proteine acide numite
cromogranine. Cromograninele sunt necesare pentru biogeneza veziculelor secretorii. Ele
sunt eliberate de la nivelul veziculelor i clivate, rezultnd peptide active. Nivele crescute de
cromogranine n circulaie sunt ntlnite la pacienii cu tumori neuroendocrine, ca de
exemplu n feocromocitom.
Inactivarea i degradarea catecolaminelor
Aciunea catecolaminelor nceteaz prin recaptarea acestora la nivelul terminaiilor
presinaptice.
Enzimele degradative ale mediatorilor de tip catecolaminic sunt prezente la nivelul
terminaiilor presinaptice i celulele adiacente, incluznd celulele gliale i endoteliale.
Enzimele majore implicate n degradarea catecolaminelor sunt reprezentate de
monoaminoxidaze (MAO) i catecol-O-methyltransferase (COMT). MAO sunt prezente la

13
nivelul membranelor mitocondriale interne de la nivelul mai multor tipuri celulare i oxideaz
carbonul purttor al gruprii amino la o aldehid, cu eliberarea unui ion de amoniu. n
terminaiile presinaptice, MAO inactiveaz catecolaminele care nu sunt protejate prin
depozitarea n vezicule. n acest fel, medicamentele care depletizeaz veziculele,
determin indirect creterea degradrii catecolaminelor.
Exist dou izoforme ale MAO, cu specificiti de aciune diferite: MAO-A care
dezamineaz preferenial norepinefrina i serotonina, n timp ce MAO-B care acioneaz
asupra unui spectru larg de feniletilamine.
MAO ofer protecie mpotriva aminelor biogene ingerate, ca de exemplu tiramina,
care se gsete n mai multe sortimente de brnz.
COMT se gsete de asemenea n multiple tipuri celulare, inclusiv eritrocite. Ele
acioneaz asupra unui spectru larg de catecoli extraneuronali i asupra acelora care au
difuzat n afara spaiului sinaptic. COMT transfer un grup metil de la S-adenozilmetionin
la grupul hidroxil al catecolaminelor sau produilor lor de degradare. Deoarece reacia de
inactivare necesit SAM, procesul este indirect dependent de vitamina B12 i folai.
Aciunile MAO i COMT pot aprea n aproape orice ordine, astfel c rezult un mare
numr de produi de degradare i intermediari care apar n urin.
Acidul homovanilmandelic (HVA) este un indicator al degradrii dopaminei.
Concentraia lui este sczut n creierul pacienilor cu boala Parkinson.
Tiramina este un produs de degradare a tirozinei i poate determina cefalee,
palpitaii, grea i vrsturi, creterea tensiunii arteriale. Tiramina exercit aciuni de tip
norepinefrin-like prin legarea la nivelul receptorilor norepinefrinici i stimulndu-i. Tiramina
este inactivat de MAO-A i de aceea pacienii tratai cu inhibitori MAO trebuie s evite
alimentele cu coninut crescut de tiramin (brnza, ciocolata neagr, vin rou). Dup ce a
fost descoperit faptul c MAO prezint cei doi izomeri, au fost sintetizai inhibitori selectivi
ireversibili, ca de exemplu clorgyline care inhib MAO-A i deprenyl pentru MAO-B.
Deprenylul a fost utilizat n tratarea bolii Parkinson (cauzat de deficitul de dopamin care
este de asemenea inhibat de MAO. Deprenylul nu este antidepresiv. Clorgyline este
antidepresiv dar induce i efectul tiraminic. Inhibitorii MAO de a treia generaie, ca de
exemplu moclobemide, sunt inhibitori reversibili ai MAO-A cu efect antidepresiv. Datorit
naturii reversibile, efectul tiraminic nu a fost observat, ntruct pe msur ce nivelele de
tiramin cresc, determin detaarea medicamentului de enzim i astfel tiramina n exces
va fi eficient inactivat.

14
Reglarea tirozin hidroxilazei
Mecanismele reglatorii eficiente coordoneaz sinteza de catecolamine cu rata
eliberrii acestora. Tirozin hidroxilaza, enzima limitant a cii, este reglat prin feedback
negativ declanat prin depolarizarea terminaiilor nervoase. Tirozin hidroxilaza este inhibat
de catecolaminele citosolice libere, care competiioneaz la nivelul situsului de legare al
enzimei pentru tetrahidrobiopterin. Depolarizarea terminaiilor nervoase activeaz tirozin
hidroxilaza. Depolarizarea activeaz de asemenea un numr de protein kinaze (protein
kinaza C, protein kinaza A i kinaza Ca 2+- calmodulin dependent) care fosforileaz tirozin
hidroxilaza. Ca urmare a acestor trepte de activare, rezult o enzim care leag mai
puternic tetrahidrobiopterina i care este mai puin sensibil la inhibarea prin produi finali
de reacie.
n plus fa de aceste mecanisme reglatorii pe termen scurt, pe termen lung este
implicat reglarea genomic. Astfel, cnd activitatea simpatic neuronal este crescut
pentru o perioad mai lung de timp, cantitile de ARNm ce codeaz pentru tirozin
hidroxilaz i dopamin -hidroxilaz sunt crescute la nivelul pericarionului. Creterea
transcripiei genice este rezultatul fosforilrii CREB de ctre protein-kinaza A sau alte
protein kinaze. CREB se leag apoi la CRE de la nivelul regiunii promotoare a genei.
Moleculele de enzim nou sintetizate sunt transportate de-a lungul axonului la terminaiile
nervoase. Concentraia dopamin decarboxilazei la nivelul terminaiilor nervoase nu pare s
se modifice ca rspuns la activitatea neuronal.

I.3.3. Serotonina

Sinteza serotoninei din triptofan este similar cu cea a adrenalinei din tirozin .
Prima enzim a cii, folosete un mechanism similar celui dintre tirozin i Phe hidroxilaz
la care particip BH4 pentru a hidroxila triptofanul .

15
Figura 4. Sinteza i catabolismul serotoninei.

A doua etap, cea de decarboxilare utilizeaz aceeai enzim ce decarboxileaz


DOPA . Serotonina, la fel ca i neurotransmitorii catecolaminici, este inactivat de
monoaminoxidaze ( MAO). Deoarece serotonina este inactivat de MAO, o serie de
medicamente antipsihotice se bazeaz pe inhibarea MAO. Astfel, prima generaie din
aceast clas a fost reprezentat din medicamente din clasa iproniazidei, un tuberculostatic
care a fost observat c influeneaz dispoziia pacienilor prin inhibarea ireversibil a
ambelor forme (A i B) ale MAO. Cu toate c reduc eficient severitatea depresiei, aceste
medicamente induc efecte de tip tiraminic.

16
Tot din triptofan se obine i melatonina la nivelul glandei pineale . Melatonina
convertete informaia lumin intuneric , organiznd ritmurile circadiene i sezoniere .

I.3.4. Histidina

n creier, histamine este produs att n mastocite ct i in unele fibre neuronale .


Mastocitele stocheaz i elibereaz cantiti mari de histamin . Aceste celule se gsesc n
talamus, hipotalamus,dura mater, leptomeninge i plexul coroid . Fibrele elibereaz
histamin n toate segmentele SNC .
Histamina este sintetizat din histidin ntr-o singur treapt .

Figura 5 Sinteza i catabolismul histaminein creier i esuturi periferice Synthesis and


inactivation of histamine; note the different pathways for brain and peripheral tissues. SAM
-S-adenozilmetionin ; SAH - S-adenozilhomocisteinsylhomocysteine.

17
Enzima histidin decarboxilaz necesit piridoxal fosfat iar mecanismul de reacie
este foarte asemntor cu cel al DOPA decarboxilazei .
Ca i ali neurotransmitori , histamine nou sintetizat este stocat n vezicule la
nivelul terminaiei nervoase . Depolarizarea terminaiei nervoase activeaz procesul de
eliberare prin exocitoz al histaminei, process voltaj dependent ori calciu dependent .
Odat eliberat din neuron, histamine activeaz att receptori sinaptici ct i postsinaptici .
n schimb, spre deosebire de ali neurotransmitori, histamine nu pare afi reciclat n
terminaiile presinaptice .Astrocitele au un sistem de captare a histaminei , fiind
considerate situsul major de inactivare i catabolizare a histaminei . Prima etap a
inactivrii este metilarea ciclului azotat cu obinerea de metal histamin, dup care, n a
doua treapt este oxidat de MAO B . n esuturile periferice, histamina este dezaminat
sub aciunea diamin oxidazei, apoi oxidat la acid carboxilic .
Histamina exercit multiple efecte pe esuturi diferite. Este un mediator major al
rspunsului alergic eliberat de mastocite, determinnd vasodilataie i creterea
permeabilitii vaselor sangvine, condiii fiziopatologice asociate cu rinita i conjunctivita
alergic, bronhospasm. La nivelul creierului, histamina este un neurotransmitor excitator.
Antihistaminicele administrate n alergii mpiedic legarea histaminei la nivelul receptorilor,
dar la nivel cerebral se asociaz cu somnolen. Antihistaminicele de generaie nou au
fost modificate astfel nct s nu poat depi bariera hemato-encefalic. n acest fel, sunt
meninute efectele asupra esuturilor periferice dar fr afectarea SNC.

I.3.5. Acetilcolina

Sinteza acetilcolinei se realizeaz pornind de acetil CoA i colin, procesul fiind


catalizat de enzima colinacetiltransferaz n terminaia presinaptic . Colina obinut este
stocat n vezicule i ulterior eliberat printr-un process de exocitoz mediat de calciu .
Colina provine din snge printr-un sistem de transport cu afinitate slab ( Km are
valoare mare ) ct i din spaiul sinaptic printr-un system de transport cu afinitate mare
( Km are valoare mic ).
Colina mai poate proveni din hidroliza fosfatidilcolinei, posibil i a sfingomielinei , din
membrana celular . Astfel, lipidele din membran pot constitui un rezervor pentru sinteza
colinei, in contextul n care procesul de hidroliz n urma cruia rezult colina este riguros
controlat .
Colina este un compus obinuit al dietei alimentare, dar poate fi sintetizat i endogen
, n cadrul procesului de sintez al fosfolipidelor .Astfel, prin adiia succesiv a trei grupe

18
metil de la S-adenozil metionin la segmentul de etanolamin al fosfatidiletanolaminei se
formeaz fosfatidilcolina ( procesul este dependent de vitaminele B6 i B12 ) .Aceasta este
ulterior hidrolizat cu producerea de colin sau fosfocolin . Aceasta transformare a
fosfatidiletanolaminei in fosfatidilcolin are loc in diferite esuturi, inclusiv n ficat i creier .
Gruparea acetil, necesar sintezei de acetil colin , provine din calea Embden-
Mayerhoff prin care glucoza se oxideaz aerob la acid piruvic, iar apoi sub actiunea piruvat
dehidrogenazei, acidul piruvic este oxidat la acetil CoA .Datorit faptului ca tesutul neuronal
are o capacitate limitat de utilizare a acizilor grai, oxidarea glucozei rmne sursa major
de obinere a gruprii acetil . Piruvat dehidrogenaza se gasete doar in mitocondrie, astfel
ca acetilul este transportat in citoplasma ca parte a citratului , iar aici este scindat in acetil
CoA i oxaloacetat .

Figura 6 Sinteza i catabolismul acetilcolinei

Deoarece vitamina B12 i acidul folic sunt necesare pentru sinteza colinei, deficitul
acestor vitamine va fi asociat cu o serie de simptome neurologice. Pentru sinteza colinei,
gruprile metil sunt donate de ctre S-adenozilmetionin, care este convertit n S-
adenozilhomositeiun n cursul reaciei. Regenerarea S-adenozilmetioninei prin reciclarea
homocisteinei necesit att tetrahidrofolat i vitamina B12.
Colina este esenial la nivelul creierului pentru sinteza acetilcolinei i din acest
motiv se practic suplimentarea dietei cu lecitin la pacienii care sufer de diskinezii
neurologice (contracii involuntare ale musculaturii faciale i ale limbii).

19
Nou-nscutul are necesiti foarte crescute de colin pentru sinteza lipidelor
neuronale (fosfatidilcolina i sfingomielina) i a acetilcolinei. Nivelele crescute de
fosfatidilcolin din laptele matern precum i activitatea crescut a sistemelor de transport de
nalt afinitate pentru colin de la nivelul barierei hemato-encefalice favorizeaz meninerea
unor concentraii crescute de colin la nivelul SNC al nou-nscutului.
Ftul are de asemenea nevoi crescute de colin i de aceea aceste sisteme de
transport de nalt afinitate pentru colin sunt prezente i la nivelul placentei. Colina deriv
din dieta i depozitele materne precum i din sinteza primar n ficatul matern. Deoarece
sinteza colinei este dependent de vitamina B12 i folai, necesitile fetale crescute de
colin determin necesitatea suplimentrii acestor vitamine n cursul sarcinii.
Deficitul congenital de piruvat dehidrogenaz, deficitul de tiamin sau hipoxia
priveaz SNC de sursa de acetil CoA necesar sintezei de acetilcolin, precum i sintezei
de ATPn cadrul ciclului Krebs.
Acetilcolina este inactivat de ctre acetilcolinesteraz, care este o serinesteraz ce
formeaz legaturi covalente cu gruparea acetil .Enzima este inhibat de numeroi compui
( ageni farmacologici i neurotoxine ) care formeaz legturi covalente cu serina reactiv
din cadrul enzimei . Neurotoxinele cum ar fi Sarinul (gaz folosit ca substan de lupt )
acioneaz prin acest tip de mechanism .
Acetilcolina este neurotransmitorul principal la nivelul jonciunilor neuromusculare ;
in cazul in care exist defecte in procesul de inactivare al acesteia, are loc o activare
permanent a sinapselor nerv muchi, fenomen ce genereaz paralizie .
Acetilcolina este inactivat de ctre acetilcolinesteraz, o serin-esteraz care
formeaz o legtur covalent cu grupul acetil. Enzima este inhibat de o gam larg de
compui (farmacologici i neurotoxine) care formeaz o legtur covalent cu gruparea
reactiv a enzimei. Un exemplu n acest sens este gazul sarin utilizat n atacuri teroriste.
Acetilcolina fiind neurotransmitorul major la nivelul jonciunilor neuromusculare,
imposibilitatea de inactivare a acesteia determin o activare continu a sinapselor
neuromusculare cu inducerea de diferite grade de paralizie.

I.3.6. Acidul glutamic

Glutamatul funcioneaz ca neurotransmitor de excitaie n cadrul SNC, ducnd la


depolarizarea neuronilor . La nivelul terminaiilor nervoase, glutamatul provine in general

20
din sinteza de novo din glucoz, mai mult dect cel preluat din snge, deoarece
concentraia acestuia in plasma e relativ mic i traverseaz greu bariera HE .
Glutamatul se sintetizeaz din intermediarul ciclului Krebs, alfa cetoglutaratul.
Celulele ale pancreasului exprim de asemenea glutamat decarboxilaza (GAD) i
pacienii cu diabetul zaharat de tip I prezint autoanticorpi mpotriva GAD pancreatic.
Acest fapt a fost confirmat i pe modele animale (oareci), care au demonstrat c GAD
reprezint un autoantigen cheie n diabetul zaharat de tip I. Se poate astfel considera c
exist o relaie ntre expresia GAD pancreatice i cauza diabetului zaharat de tip I.
Medicamentul tlagabina inhib recaptarea GABA de la nivelul sinapsei i a fost
utilizat pentru tratamentul epilepsiei precum i a altor afeciuni convulsivante. Deoarece
GABA este un neurotransmitor cu efect inhibitor la nivelul creierului, prezena lui
prelungit poate bloca neurotransmisia exercitat de ctre ali ageni, reducnd astfel
frecvena convulsiilor.

21
Figura .7. Sinteza acidului glutamic i a acidului gama aminobutiric . GDH glutamate
dehidrogenaz . PLP piridoxal fosfat .

Procesul se desfoar pe doua ci .


Prima se realizeaz prin aciunea enzimei glutamate dehidrogenaz, care reduce
alfa cetoglutaratul la glutamate, incorpornd o molecul de ammoniac in scheletul de
carbon . Amoniacul necesar reaciei provine fie din catabolismul aminoacizilor sau
neurotransmitorilor sau din difuzia amoniacului prin bariera HE .
Cea de-a doua cale metabolic se realizeaz printr-o reacie de transaminare , n
care o grupare amino este transferat de la un aminoacid la acidul alfacetoglutaric .
Glutamatul mai poate fi sintetizat pornind de la glutamin, sub aciunea hidrolitic a
glutaminazei .
Dup sintez, glutamatul este stocat n vezicule, iar eliberarea este mediat de
calciu . In continuare este indepartat din spaiul sinaptic printr-un sistem de preluare, cu
afinitate mare, sistem present in terminaiile nervoase i celulele gliale .
Sinteza glutamatului nltur -cetoglutaratul din ciclul Krebs, determinnd scderea
regenerrii oxalacetatului n cadrul ciclului. Deoarece oxalacetatul este necesar pentru
oxidarea acetil CoA, acesta trebuie nlocuit prin reacii anapleurotice. Exist dou tipuri
majore de reacii anapleurotice: 1) piruvat carboxilaza i 2) calea degradativ a
aminoacizilor ramificai, valina i izoleucina, care furnizeaz succinil CoA ciclului acizilor
tricarboxilici. Aceast cale utilizeaz vitamina B12 (dar nu i folaii) n reacia catalizat de
metilmalonil CoA mutaza.

I.3.7. GABA
GABA (acidul alfa aminobutiric) este neurotransmitorul majoritar cu aciune
inhibitoare din SNC.
GABA este sintetizat prin decarboxilarea acidului glutamic ntr-o singur etap
catalizat de enzima decarboxilaza acidului glutamic (GAD). GABA este recirculat n cadrul
sistemului nervos printr-o serie de reacii ce constituie untul GABA , care conserv att
glutamatul ct i GABA . Majoritatea ieirii de GABA are loc n celulele gliale . untul
GABA la nivelul celulelor gliale produce glutamat, care este apoi convertit la glutamin i
transportat afar din celulele gliale in neuroni, unde este transformat napoi n glutamat .
Aici glutamina funcioneaz ca transportor de glutamat ntre celulele din SNC . Celulele
gliale, fiind lipsite de decarboxilaza acidului glutamic nu pot sintetiza GABA.

22
I.3.8. Acidul aspartic

Aspartatul, ca i glutamatul, este un neurotransmitor de excitaie . Este sintetizat prin


transaminarea oxaloacetatului (ciclul Krebs ) . Ca i n cazul sintezei de glutamat, sinteza
de aspartat consum oxaloacetat, fapt ce intensific reacia de anapleroz in scopul
refacerii concentraiei acestuia . aspartatul nu poate traversa bariera hematoencefalic .

I.3.9. Glicina

Glicina este principalul neurotransmitor de inhibiie din mduva spinrii . Majoritatea


glicinei din neuroni este sintetizat de novo la nivelul terminaiilor nervoase din serin sub
aciunea enzimei hidroximethiltransferaz i acid folic ca i cofactor . Serina, la rndul ei,
este sintetizat din 3-fosfoglicerat, intermediar al glicolizei .Aciunea glicinei se termin prin
preluarea ei de ctre un transportor specific cu afinitate mare .

I.3.10.Monoxidul de azot ( NO )

Monoxidul de azot (NO) este o molecul semnal ce genereaz o mare varietate de


rspunsuri fiziologice cum ar fi vasodilataie, neurotransmisie, abilitatea sistemului imunitar
de a ataca celule tumorale sau parazii . NO este sintetizat din arginin, ntr-o reacie
catalizat de NO synthase .

Fig 8 Aciunea NO

23
NO sintaza se gsete sub dou forme, in funcie de esutul de localizare . Forma
prezent n macrofageb este responsabil de supraproducia de NO, generatoare de aciuni
toxice asupra paraziilor sau a celulelor tumorale . enzima prezent n esutul nervos,
endoteliu vascular, trombocite i alte esuturi , este responsabil de transmisia neural i
vasodilataie . Fiind gaz, monoxidul de carbon traverseaz membrane celular i ca
urmare efectul nu este limitat doar la neuronal care l sintetizeaz . Este demonstrat de
asemenea c NO poate funciona ca transmitor retrograd care poate influena eliberarea
neurotransmitorului din terminaia presinaptic dup difuzia din neuronul postsinaptic,
unde a fost sintetizat . Acest rol de semnal retrograd poate fi jucat de asemenea de
monoxidul de carbon ( CO ) i acidul arahidonic n SNC .

Figura 9. Aciunea acidului nitric (NO) n vasodilataie. Sinteza NO rezult n rspuns


la legarea unui agent stimulator legat de receptorii unor celule sau ca urmare a unui impuls
nervos n neuroni. NO ptrunde n celula muscular neted, stimulnd guanilatciclaza s
produc GMPc, care determin relaxarea celulei musculare netede cu producerea
vasodilataiei.

24
Figura10. NO mesager retrograd. Celula A elibereaz un neuromediator care stimuleaz
celula C s produc NO. NO, fiind un gaz, poate difuza napoi i s regleze producerea i
eliberarea de mediatori n celula A. NO poate de asemenea s difuzeze i n celula B cu
producerea de mediatori care influeneaz celula D. NT = neuromediator

I.4.Receptori transmembranari ai neurotransmitorilor de tip


canalele ionice dependente

Excitabilitatea celulelor senzoriale, neuronilor i a miocitelor este dependent de


prezena canalelor ionice la nivelul crora are loc convertirea semnalelor care dirijeaz
transportul transmembranar al unor ioni anorganici, precum Na +, K+, Ca2+ i Cl-, ca rspuns
la o mare varietate de stimuli. Aceste canale ionice transmembranare se numesc
dependente deoarece pot fi nchise sau deschise n funcie de activarea receptorului
asociat prin legarea substratului su specific (de exemplu, un neurotransmitor) sau de
modificri ale potenialului electric transmembranar (V m).

Figura.11 Aciunea neuromediatorilor

25
I.4.1. Receptorul nicotinic colinergic
Canalul receptorului nicotinic colinergic se deschide ca rspuns la aciunea
neurotransmitorului acetilcolin (i al nicotinei). Acest receptor se gsete n membrana
postsinaptic a neuronilor de la nivelul anumitor sinapse i n fibrele musculare (miocite) de
la nivelul jonciunilor neuromusculare.
Acetilcolina eliberat de ctre un neuron depolarizat difuzeaz pe o distan de
civa micrometri de-a lungul fantei sinaptice sau jonciunii neuromusculare unde
interacioneaz cu receptorul pentru acetilcolin i determin depolarizarea celulei
receptoare. Receptorul pentru acetilcolina este o protein alosteric care prezint 2 situsuri
de legare (subuniti ) cu afinitate crescut pentru acetilcolin. Legarea acetilcolinei
produce modificarea conformaiei receptorului din deschis n nchis. Cnd celula
presinaptic elibereaz acetlcolina, ambele situsuri ale receptorului celulei postsinaptice vor
fi ocupate i canalul ionic se deschide. Influxul de Na + sau Ca2+ va depolariza membrane
plasmatic, iniiind efecte specifice care variaz n funcie de tipul de esut (potenialul de
aciune la nivelul neuronului postsinaptic sau depolarizarea fibrei musculare la nivelul
jonciunii neuromusculare cu declanarea consecutiv a contraciei musculare).
n mod normal, concentraia acetilcolinei la nivelul fantei sinaptice va fi redus rapid
de ctre enzima acetilcolinesteraz, prezent la nivelul sinapsei. Cnd nivelul acetilcolinei
rmne crescut pentru mai mult de cteva milisecunde, receptorul este desensibilizat,
canalul ionic este nchis i acetilcolina este puternic legat.
Neurotransmitorii, cum ar fi 5-hidroxitriptamina (serotonina), glutamat i glicin i
pot exercita aciunea prin intermediul canalelor receptor care au o structur asemntoare
cu cea a receptorului acetilcolinei. Canalele cationice conin resturi de Glu i Asp, ncrcate
negativ. n cazul n care aceti aminoacizi acizi sunt sunt nlocuii cu aminoacizi bazici,
canalul cationic este transformat n canal anionic.
n funcie de ionul care trece printr-un canal, ligandul (neurotransmitorul) pentru
acel canal fie depolarizeaz fie hiperpolarizeaz celula int.
Iniial, membrana plasmatic a neuronului presinaptic este polarizat (ncrcat
negativ n interior) prin aciunea ATP-azei Na +K+ care determin efluxul a 3 Na+ consecutiv
influxului a 2 K+.
(1) Un stimul care acioneaz asupra neuronului determin declanarea potenialului
de aciune care se deplaseaz de-a lungul axonului (sgeata alb). Deschiderea unui canal
de Na+ voltaj-dependent permite influxul de Na +, iar depolarizarea local astfel rezultat
determin deschiderea canalelor de Na + adiacente. Procesul se repet n mod similar.

26
Direcia deplasrii potenialului de aciune este meninut de o perioad refractar scurt
care se instaleaz n urma deschiderii fiecrui canal de Na + voltaj-dependent.
(2) Cnd unda de depolarizare ajunge la captul distal al axonului, canalele de Ca 2+
voltaj-dependente se deschid, permind influxul de Ca 2+ n poriunea presinaptic a
neuronului.
(3) Concentraia intraneuronal crescut de Ca 2+ favorizeaz eliberarea, prin
exocitoz, a neurotransmitorului acetilcolin n fanta sinaptic.
(4) Acetilcolina se leag de un receptor de la nivelul neuronului postsinaptic,
stimulnd astfel deschiderea canalului ionic ligand-dependent.
(5) Ionii de Na+ i Ca2+ extracelulari intr prin acest canal, depolariznd neuronul
postsinaptic. Astfel, semnalul electric a ptruns n corpul neuronului postsinaptic i se va
deplasa de-a lungul axonului acestuia, prin aceleai mecanisme, spre un al treilea neuron.

Figura12 . Transmiterea sinaptic a impulsului nervos

27
I. 5 . Encefalopatii metabolice i neuropatii
Creierul are o dependen absolut de snge n ceea ce privete furnizarea de
glucoz i oxigen. El utilizeaz 20% din totalul de oxigen furnizat organismului. n
perioadele de dezvoltare i n cazul foamei prelungite, corpii cetonici pot fi utilizai ca i
surse de energie, dar totui nu pot substitui glucoza n totalitate. Glucoza este convertit la
piruvat n cursul glicolizei, iar piruvatul este oxidat n cadrul ciclului Krebs. Glicoliza
anaerob care produce doar 2 molecule de ATP/molecul de glucoz, nu poate susine
necesarul de ATP al creierului, care poate fi satisfcut doar prin oxidarea complet a
glucozei la CO2, care conduce la 32 molecule de ATP/molecul de glucoz. Oricum, n
perioadele de hipoglicemie sau hipoxie uoare, scderea sintezei de mediatori contribuie n
aceeai msur dac nu mai mult la dezvoltarea simptomatologiei dect deficitul de ATP.
I.5.1. Encefalopatia hipoglicemic
Hipoglicemia poate aprea n situaii patologice diverse, ca de exemplu tumori
maligne productoare de insulin, factori de cretere insulin-like sau n alcoolismul cronic.
Simptomele clinice precoce asociate cu hipoglicemia reflect declanarea mecanismelor
fiziologice protective iniiate de nucleii senzoriali hipotalamici, ca de exemplu transpiraii,
palpitaii, anxietate i foame. Dac n aceast faz hipoglicemia nu este rezolvat,
simptomele vor progresa cu obnubilare pn la letargie, convulsii i n final coma.
Hipoglicemia prelungit determin afectri cerebrale ireversibile. Cnd nivelul glicemiei
scade sub 2,5 mM (45 mg/dl), creierul va utiliza substraturile interne, adic glutamatul i
intermediarii ciclului acizilor tricarboxilici ca i surse de energie. Deoarece rezervele acestor
substane sunt reduse, ele sunt rapid epuizate. n cazul n care glicemia continu s scad
sub 1 mM (18 mg/dl), sinteza de ATP nceteaz.
Pe msur ce glicemia scade de la 45 la 36 mg/dl (nainte s apar modificri EEG),
simptomele aprute se datoreaz mai ales sintezei sczute de neuro-mediatori dect
deficitului energetic.
Cnd hipoglicemia progreseaz la nivele de sub 18 mg/dl, iar rezervele de fosfai
macroergici sunt depletizate, EEG (electroencefalograma) devine izolelectric, iar moartea
neuronilor este eminent. Ca i n cazul altor encefalopatii metabolice, moartea celulelor
nervoase nu este global; unele structuri cerebrale, n particular hipocampul i structurile
corticale sunt mai vulnerabile la hipoglicemie. Mecanismele patofiziologice responsabile de
moartea celulelor neuronale n hipoglicemie includ excito-toxicitatea glutamatului, care
apare atunci cnd rezervele energetice celulare sunt depletizate. Insuficiena pompelor de
recaptare energo-dependente determin creterea nivelelor de glutamat n spaiile

28
sinaptice, cu suprastimularea receptorilor glutamici postsinaptici. Activarea prelungit a
receptorilor glutamici conduce la deschiderea prelungit a canalelor ionice cu un influx letal
de ioni de Ca2+, care activeaz cile citotoxice intracelulare de la nivelul neuronului
postsinaptic.

Figura 13. Metabolismul glucozei conduce la sinteza de neuromediatori: glicina,


aspartatul, glutamatul i GABA. Pe msur ce nivelul glicemiei scade, cu scderea nivelelor
cerebrale de glucoz la nivel cerebral, sinteza de neuromediatori este diminuat.

I.5.2.Encefalopatia hipoxic
Studiile pe voluntari au demonstrat c metabolismul energetic cerebral rmne
normal n hipoxiile uoare pn la moderate (presiunea parial a oxigenului de 25 40
mmHg) cu toate c exist severe disfuncii cognitive. Diminuarea funciei cognitive pare s
nu se datoreze n aceste cazuri hipoxiei, ci diminurii sintezei de mediatori. n hipoxia
uoar, fluxul sanguin cerebral este crescut pentru suplinirea furnizrii de oxigen. n plus,
glicoliza anaerob este accelerat pentru suplinirea deficitului de ATP, ceea ce va
determina creterea produciei de lactat i scderea pH-ului. Hipoxia acut (PaO 2 = 20
mmHg) conduce la com.

29
Hipoxia poate aprea prin insuficienta oxigenare a sngelui (de exemplu la
altitudine), anemie sever, sau prin afectarea direct a capacitii creierului de a utiliza
oxigenul (Ex. otrvire cu cianuri, care inhib transportul de electroni n lanul respirator prin
blocarea complexului IV). Indiferent de mecanismul prin care apar, toate formele de hipoxie
determin diminuarea sintezei de neurotransmitori. Inhibarea piruvat dehidrogenazei,
foarte sensibil la hipoxie, determin diminuarea sintezei de acetilcolin. Sinteza de
glutamat i GABA, care depind de funcionarea ciclului Krebs, sunt i ele sczute de
nivelele crescute de NADH, care inhib enzimele ciclului. Nivelele de NADH sunt crescute
deoarece lipsete oxigenul acceptor de electroni n cadrul lanului respirator, iar NADH nu
mai poate fi convertit napoi la NAD +. Sinteza mediatorilor catecolaminici este de asemenea
deficitar, deoarece hidroxilaza necesit O 2.

I.5.3. Patologie legat de fluide, minerale i electroliti

Secreia anormal de ACTH ( hormon adrenocorticotrop ) duce la confuzie i ameeli , acest


element putnd agrava boli intracraniene cum ar fi hemoragia subarhinoid . Nivele mai
ridicate sau mai sczute fa de cele normale ale electroliilor (sodiu, potasiu, calciu,
magneziu ) sau boli ce modific echilibrul acido -bazic, produc efecte neurologice cum ar fi
confuzii, ameeli, slbiciune muscular, tetanie i crampe musculare .

Porfiriile, afeciuni caracterizate prin excesul de intermediari nefiziologici ai sintezei


hemului produc dureri abdominale acute, slbiciune datorat neuropatiei periferice, ameeli
de tip epileptic, sensibilitate anormal la lumina solar . Durerile se intensific la
administrarea de barbiturice ( stimuleaz producia de citocrom P450 derivat al hemului )
sau a unor antibiotice.

Boala Menkes, maladie congenital generat de afectarea metabolismului cuprului ,


produce ameeli i cretere anormal a prului .

Boala Hallervorden-Spatz este produs de depozitarea de fier n ganglia bazal a creierului


i se manifest prin rigiditate, slbiciune i micri anormale . Sindromul Lesch-Nyhan ,
caracterizat prin hiperuricemie, genereaz slbiciune spastic, retardare mintal i tendine
de automutilare .

30
I.6. SINTEZA LIPIDELOR LA NIVELUL SNC I SNP
O serie de caracteristici difereniaz sinteza i degradarea lipidelor la nivelul
sistemului nervos fa de celelalte esuturi. Astfel:
1. Membrana neuronal implicat n transmiterea sinaptic are un rol unic i o
compoziie unic. La nivelul terminaiei presinaptice, compoziia lipidic este n continu
schimbare, deoarece veziculele ce conin neuromediatorii fuzioneaz cu membrana
celular i i elibereaz coninutul. Poriuni ale membranei sunt de asemenea pierdute prin
transformare n vezicule endocitare. La nivelul terminaiei postsinaptice, membrana conine
receptori ai neuromediatorilor ct i concentraii crescute de molecule implicate n cile de
semnalizare, ca de exemplu fosfatidilinozitol.
2. A doua caracteristic important este faptul c bariera hemato-encefalic
restricioneaz ptrunderea acizilor grai neeseniali, ca de exemplu palmitat, care este
eliberat de la nivelul esutului adipos sau provine din diet. n schimb, acizii grai eseniali
sunt preluai de ctre creier. Datorit acestor considerente, creierul sintetizeaz constant
acele lipide (colesterol, acizi grai, glicosfingolipide i fosfolipide), de care are nevoie pentru
variatele funcii neurologice. Semnalizarea neuronal necesit sinteza mielinei (membran
multistratificat care nconjur axonii multor neuroni) de ctre celulele gliale non-neuronale.
Mielina este foarte bogat n n lipide i are o compoziie lipidic diferit fa de cea a
membranelor neuronale. Materia alb a creierului conine semnificativ mai mult mielin
dect materia cenuie, prezena tecii de mielin fiind responsabil de diferenele de culoare
care exist ntre cele dou tipuri de esut cerebral.
I.6.1. Sinteza i oxidarea lipidelor la nivel cerebral
Deoarece bariera hemato-encefalic inhib semnificativ ptrunderea a o serie de
acizi grai i lipide la nivelul creierului, virtual toate lipidele existente la acest nivel trebuie
sintetizate de ctre SNC. Excepia o reprezint acizii grai eseniali (linoleic i linolenic)
care pot traversa bariera hemato-encefalic, fiind ulterior elongai sau desaturai. Captarea
acizilor grai este ns insuficient pentru satisfacerea necesitilor energetice ale SNC; de
aici necesitatea metabolismului aerob al glucozei. Astfel, colesterolul, glicerolul,
sfingolipidele, glicosfingolipidele i cerebrozidele sunt toate sintetizate folosind cile
metabolice discutate anterior. O semnificaie particular o reprezint faptul c acizii grai cu
lan foarte lung sunt sintetizai la nivel cerebral, unde ndeplinesc un rol major n sinteza
mielinei.
n ceea ce privete oxidarea lipidelor la nivelul creierului, o importan particular o
reprezint oxidarea acizilor grai la nivelul peroxizomilor, deoarece la acest nivel se

31
oxideaz (-oxidare) acizii grai cu lan foarte lung (n cantitate mare n SNC) i acidul
fitanic (din diet). Astfel, afeciunile care implic biogeneza peroxizomilor (boala Refsum)
afecteaz sever celulele cerebrale datorit inabilitii de a metaboliza att acizii grai cu lan
lung ct i acizii grai ramificai. n cazul n care exist deficiene n metabolizarea
glicosfingolipidelor sau mucopolizaharidelor, lizozomii de la nivelul creierului sunt degradai,
conducnd la grade variate de disfuncii neurologice.
I.6.2. Sinteza mielinei
Conducerea rapid a impulsului nervos la nivelul SNC i SNP depinde de sinteza
mieline, o structur lipoproteic multistratificat sintetizat din membrana plasmatic a
celulelor gliale.
n sistemul nervos periferic (SNP), celula Schwann este responsabil de procesul de
sinteza a mielinei. Ea mielinizeaz n acelai timp doar o poriune a unui singur axon dintr-
un singur nerv. n acest scop, celula Schwann se rsucete de mai multe ori n jurul
axonului, formndu-se n acest fel teaca de mielin multistratificat. n SNC, mielinizarea o
realizeaz oligodendrocitul. Spre deosebire de celula Schwann, oligodendrocitele
mielinizeaz poriuni din numeroi axoni (pn la 40) prin extinderea unor prelungiri fine
care se rsucesc de multiple ori n jurul axonului. Astfel, axonii din SNC sunt nconjurai
doar de membrana oligodendrocitelor, n timp ce axonii din SNP sunt nconjurai de toat
celula Schwann.
O imagine de ansamblu a procesului de mielinizare este prezentat n figura
14.Pentru meninerea structurii mielinei, oligodendrocitul sintetizeaz o cantitate de lipide
egal cu de 4 ori propria greutate.

32
Figura.14. Diagram ce reprezint celula Schwann rsucit n jurul unui axon, cu
formarea tecii de mielin. Expansiunile reprezint o poriune a tecii de mielin. Este
reprezentat mielina SNC. Mielina SNP este similar, cu excepia proteinei Po care
nlocuiete PLP (proteina proteolipidic de la nivelul SNC). De remarcat c exist multiple
straturi de mielin ce nconjur axonul; PLP protruzioneaz la nivelul spaiului extracelular
contribuind la compactarea membranelor prin interaciuni hidrofobe. MBP (proteina bazic a
mielinei) contribuie la stabilizarea structurii interne membranare.

I.6.2.1. Lipidele mielinei


Pe msur ce membrana plasmatic a celulei gliale este convertit n mielin,
compoziia lipidic a creierului se modific (Tabel 2). Raportul lipide/proteine este mult
crescut, ca i coninutul n sfingolipide. Mielina este strns compactat i exist interaciuni
hidrofobe semnificative ntre lipide i proteine pentru a permite aceast compactare.
Tabel 2. Compoziia proteic i lipidic a mielinei SNC i a creierului
Substana* Mielina Substana alb Substana cenuie
Proteine 30,0 39,0 55,3
Lipide 70,0 54,9 32,7
Colesterol 27,7 27,5 22,0
Cerebrozide 22,7 19,8 5,4
Sulfatide 3,8 5,4 1,7
Galactolipide totale 27,5 26,4 7,3
Etanolamin- 15,6 14,9 22,7
fosfatide
Fosfatidilcolina 11,2 12,8 26,7
Sfingomielina 7,9 7,7 6,9
Fosfatidilserina 4,8 7,9 8,7
Fosfatidilinozitol 0,6 0,9 2,7
Plasmalogene 12,3 11,2 8,8
Fosfolipide totale 43,1 45,9 69,5
*Proteinele i lipidele sunt n procente de substan uscat; restul n procente din
greutatea lipidic total
Cerebrozidele constituie aproximativ 16% din totalitatea lipidelor mielinei, fiind
aproape inexistente n alte celule. Cerebrozidul predominant este galactozilcerebrozidul,
care are o singur molecul glucidic ataat la grupul hidroxil al sfingozinei. n contrast,
sfingomielina, care este lipidul predominant al mielinei, se gsete n aproximativ aceeai
concentraie n toate membranele celulare.
Galactrocerebrozidele sunt mult mai compactate dect fosfatidilcolina; glucidul, cu
toate c este polar, nu poart grupuri amino pozitive i nici grupri fosfat negative. Creierul
sintetizeaz acizi grai cu lan lung (mai mult de 20 atomi de carbon); aceste catene lungi,

33
neutre, formeaz legturi hidrofobe puternice, permind o strns mpachetare a tecii de
mielin. Coninutul membranar crescut n colesterol contribuie de asemenea la
compactarea strns, dar proteinele mielinei sunt i ele necesare la acest proces de
compactare strns.
I.6.2.2. Proteinele structurale ale mielinei
Straturile mielinei sunt meninute mpreun prin interaciuni proteine/lipide i
proteine/proteine i orice ntrerupere poate conduce la demielinizare. Cu toate c att n
SNC ct i n SNP se gsesc numeroase proteine, vom descrie doar proteinele majore.
Diferite n SNC fa de SNP.
La nivelul SNC se gsesc dou proteine majore, care constituie 60-80% din totalul
de proteine i anume proteina proteolipidic (PLP) i proteina bazic mielinic (MBP).
PLP este o protein foarte hidrofobic care formeaz agregate mari n soluie
apoas i este relativ rezistent la proteoliz. Are o greutate molecular de 30.000 D. PLP
prezint o secven nalt conservat n cadrul speciilor. Se crede c rolul su const n
iniierea formrii i stabilizrii structurii multistratificate a mielinei.
Proteinele bazice ale mielinei reprezint de fapt o familie de proteine. Spre deosebire
de PLP, MBP sunt uor extrase din membran i sunt solubile n soluie apoas. Nu
prezint structur teriar i are o greutate molecular de 15.000 D. MBP este localizat la
nivelul feei citoplasmatice a membranelor mielinei. Anticorpii direcionai mpotriva MBP pot
determina, n mod experimental encefalomielita alergic, care a devenit un model
experimental pentru nelegerea sclerozei multiple, cea mai cunoscut afeciune
demielinizant.
n SNP, proteina major a mielinei este Po, o glicoprotein care reprezint mai mult
de 50% din coninutul proteic al mielinei SNP. Are o greutate molecular de 30.000 D, la fel
ca i PLP. Se crede c Po joac acelai rol structural, de meninere a structurii mielinei, ca
i PLP n SNC. SNP conine i el proteine bazice ale mielinei, cu unele similariti dar i
diferene fa de MBP din SNC. n SNP, proteina major asemntoare MBP a fost
denumit P2.

I.6.2.3. Patobiochimia mielinei


Importana tecii de mielin n transmiterea impulsurilor nervoase este subliniat de o
varietate larg de boli demielinizante, care toate conduc la apariia de simptome
neurologice. Cea mai cunoscut afeciune din aceast clas este scleroza multipl (SM), o
boal progresiv a SNC, n care demielinizarea neuronilor este elementul anatomopatologic

34
cheie. Cauza SM nu este cunoscut cu exactitate nc, dar se presupune c este un
eveniment ce induce producerea de autoanticorpi direcionai mpotriva tecii de mielin.
Este interesant distribuia geografic a bolii, pacienii fiind concentrai n regiunile nordice
i sudice ale globului, incidena fiind aproape nul la ecuator.
Formele clinice sunt variabile, de la foarte uoare i inaparente la foarte grave, rapid
progresive i letale. Cea mai cunoscut este forma clinic caracterizat prin alternarea
perioadelor de acutizare i remisiune. n timp, alterrile acumulate de-a lungul anilor nu mai
pot fi reparate, iar remisiunile se produc din ce n ce mai rar. Tratamentele existente intesc
aceast form de boal.
Injuria primar n SM este reprezentat de distrugerea mielinei din materia alb a
SNC, fapt ce interfer cu transmiterea impulsurilor nervoase de-a lungul ariei demielinizate
(stratul izolator este pierdut). SNC compenseaz prin stimularea oligodendrocitelor s
remielinizeze axonii afectai. Dup ce axonii sunt remielinizai, apare remisiunea. Frecvent,
remielinizarea determin ncetinirea conducerii nervoase datorit reducerii grosimii tecii de
mielin (viteza este proporional cu grosimea tecii de mielin) sau scurtrii distanelor
internodale (potenialul de aciune trebuie s se propage de mai multe ori). Eventual, cnd
devine prea dificil remielinizarea unor arii prea largi, neuronul se adapteaz prin
modularea pompelor ionice de-a lungul membranelor, favoriznd astfel conducerea
nervoas de-a lungul axonilor demielinizai. Cnd i aceast adaptare devine ineficient,
boala progreseaz.
Tratamentul SM se bazeaz pe blocarea aciunii sistemului imunitar. Deoarece
anticorpii direcionai mpotriva componentelor celulare par s fie responsabili de progresia
bolii (indiferent de factorul care a declanat producerea de autoanticorpi), agenii care
interfer cu rspunsul imun par s aib diferite rate de succes n inducerea i meninerea
remisiunii.
Exist i alte boli demielinizante, relativ rare, a cror cauz este mai bine cunoscut.
Mutaii motenite genetic cu transmitere autozomal dominant (expresia unei singure alele
mutante conduce la manifestarea bolii) ale Po (proteina mielinic major a SNP) conduce la
o variant a polineuropatiei Charcot-Marie-Tooth. Mutaii ale PLP (proteina mielinic major
n SNC) determin boala Pelizaeus-Merzbacher i paraplegia spastic de tip 2, X-linkat.
Aceste mutaii induc o gam variat de fenotipuri, de la absena dezvoltrii motorii i moarte
precoce pn la tulburri uoare ale mersului. Manifestarea unui anumit fenotip depinde de
localizarea precis a mutaiei n cadrul secvenei proteice. Alterarea funciei fie a Po, fie a
PLP determin demielinizare, cu manifestrile clinice subsecvente.

35
I. 7. BIOCHIMIA LICHIDULUI CEFALO-RAHIDIAN

Sistemul nervos central (SNC) este aprat de cele 3 nveliuri meningiene: pia mater
i arahnoida, cu cele dou foie parietal i visceral i dura mater. Pia mater mpreun
cu arahnoida formeaz leptomeningele, iar dura mater, pahimeningele. Leptomeningele
prezint formaiuni vascularizate cu rol n secreia i absorbia LCR (lichidul cefalo-rahidian
sau cerebro-spinal). La nivelul ventriculilor laterali se gsesc plexurile coroide, unde are loc
elaborarea i secreia LCR, iar la nivelul foiei parietale a arahnoidei, se gsesc vilii
arahnoidieni, prin care LCR se resoarbe prin sinusurile venoase, mai ales la nivel
paravertebral. ntre pia mater i arahnoid se constituie spaiul subarahnoidian ocupat de
LCR. Acest spaiu nu este uniform, formnd 2 cisterne sau lacuri: cisterna mare la baza
craniului, locul de elecie pentru puncia suboccipital i cisterna medular inferioar, nivel
la care se practic puncia lombar.
Astfel, LCR este elaborat la nivel central (plexurile coroide din ventriculii laterali, mai
puin din ventriculii III i IV) printr-un proces complex de secreie activ, nefiind un simplu
ultrafiltrat plasmatic i se reabsoarbe la nivel periferic, prin intermediul vilozitilor
arahnoidiene din sinusurile venoase durale, paravertebrale, printr-un flux unidirecional,
vilozitile acionnd ca i valve. Acest sens unic al circulaiei LCR explic slaba eficien a
inoculrii intrarahidiene a antibioticelor.
I.7.1. Rolul fiziologic al LCR
- mecanic: de amortuzarea ocurilor i lubrifiere medular
- metabolic: rol nutritiv slab precum i de eliminare a produilor de catabolism
cerebral
- datorit barierei hematoencefalice, spaiul subarahnoidian devine un adevrat
sanctuar, care se comport independent de restul mediului intern (n condiii
normale, n absena inflamaiilor severe, nu penetreaz proteinele, anticorpii
circulani, celule sangvine, etc). Medicamentele pot penetra acest spaiu n mod
difereniat, ptrunderi mai bune obinndu-se n cazul meningelui inflamat i
antibioticelor liposolubile i cu grad mai redus de cuplare cu proteinele
plasmatice. Aa de exemplu o bun penetrabilitate prezint: cloramfenicolul,
cotrimoxazolul, rifampicina, tuberculostaticele n general, acyclovirul,
fluconazolul, vidarabina, moxalactamul, etc. Doar prin meningele inflamat pot
ptrunde cefalosporinele de generaia a IIIa i a IVa, imipenem, piperacilina,
ticarcilina, ampiciline, penicilina administrat n doze mari vancomicin,
fluorchinolone. Nu ptrund cefalosporinele de generaia Ia i aIIa, macrolidele,

36
aminoglicozidele, clindamicina, lincomicina. Pentru creterea penetrabilitii,
antibioticele se folosesc n doze mari.
- O alt particularitate const n faptul c spaiul subarahnoidian constituie un
teritoriu cu slab rezisten fa de germeni, activitatea opsonic, antibacterian
la nivelul LCR fiind foarte redus; n LCR imunoglobulinele sunt n concentraii
reduse, iar activitatea complementului sczut.

I.7.2. Constantele normale ale LCR


Zilnic se secret, n medie, 400-600 ml LCR, la adult, n echilibru dinamic cu
absorbia lui (se rennoiete zilnic de 4 ori), astfel c volunul su este constant: 120-140 ml
la adult i 10-60 ml la nou-nscut.
- Presiunea LCR este mai mare dect a sngelui: n decubit 7-16 ml coloan ap, iar
n poziie eznd 30-45 ml coloan ap, la nivel lombar.
- aspectul LCR este clar, ca apa de izvor
- densitatea 1006 1009 kg/cm3
- celularitatea 0 5 elemente / mm3, constituit din limfocite i celule arahnoidiene
- proteine 5 45 mg/dl

37
- glucoza (glicorahia) reprezint aproximativ jumtate din valoarea glicemiei, n
general 40 60 mg/dl. Valorile glicorahiei urmeaz valorilor glicemiei, hiperglicemia fiind
nsoit de hiperglicorahie i respectiv hipoglicemia se nsoete de hipoglicorahie. n
absena hipoglicemiei, hipoglicorahia semnific procese patologice locale
(meningoencefalite bacteriene, tuberculoase, procese maligne cerebrale).
- cloruri 700 mg/dl (110-130 mmol/l); Na+ 149 mEq/l; clorurorahia este sczut n
meningitele bacteriene i mult sczut n meningitele TBC.
- pH 7,29-7,33, inferior celui sanguin
- acid lactic 0,99-2,88 mEq/l, crescut n meningite bacteriene,TBC, procese maligne
- acid piruvic 0,087-0,143 mEq/l
Ci de abord. Extragerea unei mici cantiti de LCR n scop diagnostic se realizeaz
n principal prin puncie lombar, procedeu introdus de Quincke n 1890 i folosit i astzi,
n special pentru diagnosticul meningoencefalitelor. LCR coboar pn la nivelul S2, n timp
ce mduva spinrii se oprete la L2, de aceea pentru o siguran deplin, puncia lombar
se practic la nivelul spaiilor intervertebrale L4-L5. n acest scop, cu bolnavul n poziie
eznd sau decubit lateral, dup iodarea regiunii lombare i a minilor, n condiii de
asepsie perfect, se ptrunde cu acul de puncie (cu mandren) n spaiul dintre vertebrele
L4-L5 (sau L3-L4), avnd ca i reper crestele iliace; se strbate perpendicular pielea pe
linia median, imediat deasupra apofizei spinoase a vertebrei inferioare, apoi se ndreapt
acul puin oblic n sus i se penetreaz esutul subcutanat i ligamentele, ajungndu-se la
spaiul epidural, unde se ntlnete rezistena durei mater, dup care se ptrunde n spaiul
subarahnoidian; se ndeprteaz mandrenul i LCR se scurge pictur cu pictur, pe ac,
n eprubete sterile (minim 3) care se trimit laboratorului pentru investigaii biochimice,
citologice, bacteriologice. Odat puncia terminat, se retrage acul, se iodeaz locul
punciei i se recomand pacientului s rmn n decubit ventral, cu capul pe pern,
minim 1 or, pentru evitarea sindromului postpuncional (menigism).
n condiii de cloazonare a LCR i obturarea gurilor comunicante se poate practica
puncia suboccipital, puncia transfotanelar (la nou nscut) sau puncia ventricular n
neurochirurgie.

38
Investigarea LCR include examinarea:
- macroscopic
- biochimic
- imunologic
- citologic (identificarea celularitii LCR prin: numrare celule, identificare tipuri
celulare prezente)
- bacteriologic
- virusologic

I.7.3. Proteinele LCR


Proteinele LCR pot avea 3 origini:
- origine seric prin pasajul activ la nivelul plexurilor coroide
- origine local prin sintez la nivelul esutului nervos
- limfoplasmocitar prin sintez de imunoglobuline de ctre celulele
imunocompetente prezente n LCR, n cazul unei patologii acute sau cronice
ntotdeauna este necesar compararea proteinelor LCR cu cele din snge pentru
diferenierea unei reacii locale de una sistemic
Se determin:
- Proteinele totale (valori normale: 5 45 mg/dl n lichidul obinut prin puncie
lombar, mai sczute n cisterna mare (1/3) sau ventricular (1/2)) prin metoda
colorimetric Lowry; nu prezint variaie ntre sexe i are rol att diagnostic ct i
de monitorizare a evoluiei i rspunsului terapeutic.
- Electroforeza LCR pentru determinarea fraciunilor proteice

39
Fractiunea electroforetic Valori normale (limite) (%)

Prealbumine 2-10
Albumine 45-71
Alfa-1-globuline 2-7
Alfa-2-globuline 2-9
Beta-1-globuline 4-16
Beta-2-globuline 1,5-11
Gama-globuline 5-14

- Imuno-electroforeza LCR/ser
o n mod normal raportul este de 1/200 ntre imunoglobulinele din LCR i
sangvine
o n cazul IgG serice pasante n LCR benzile de imunoglobuline sunt
uniforme
o n cazul sintezei intratecale avem benzi oligoclonale de IgG
o identificarea LDH (imuno-electroforez cu anticorpi anti-LDH)
1-2-5-6-7: LDH 4,5 crescute n cazul meningitelor bacteriene sau
carcinomatozelor
3-4: normal sau meningit decapitat prin antibioterapie
Reacie fals pozitiv n cazul hemoglobinei > 1 mg/l n LCR

40
- Analiza imunitii intratecale prin calculul sintezei intratecale (SIT)
o Transudat: creterea pasajului proteinelor serice prin alterarea barierelor
(HTA, arterite, etc). Cu ct alterarea este mai pronunat, cu att n
transudat apar proteine cu greutate molecular mai mare.
o Sinteza intratecal: producia local de proteine ale imunitii (anticorpi,
complement)de ctre loimfocite, macrofage i celule gliale.
o Calculul se face n funcie de nivelele serice, nivelele n LCR, greutatea
molecular
- Ex.: (IgG n LCR) [30 + ((Albumine n LCR 210) x (IgG serice))] / 60
Exemplu de imonodozaje
Proteine Limite Proteine Limite
normale normale
(mg/l) (mg/l)
Prealbumine 10-20 1-transferina 10-20
Albumine 126-294 C`3 2-4
1-antitripsina 5-15 C`4 1-2
1-glicoproteina acid 3-8 C3 proactivator 0,5-1
Apolipoproteina A1 2-4 IgA 1-3
Apolipoproteina A2 2-4 IgM 0,2-0,4
Fibronectina 2-4 IgG 15-30
2-ceruloplasmina 1-3 C1q 0,2-0,4
2-macroglobulina 1-3 Proteina C- 0,1-0,4
reactiv

I.7.4. Diagnostic diferenial n funcie de examenul LCR


Afeciune Aspect LCR Proteino- Celularitate Glico- Cloruro- SIT
patologic rahie (pe mm3) rahie rahie
Meningoencefalit Clar, rar Uor <500 limfocite Normal Normal Crescut
viral, uor crescut polimorfe (IgG sau
parazitoze opalescent (<1g/l) IgM)
oligloclonal

41
Meningoencefalit Opalescent/ Aprox. >1000 PMN Sczut Sczut Transudat
bacterian purulent 1,5 2g/l inflamator
cu IgG
policlonale
Meningoencefalit Clar/ Mult 500 limfocite Mult Mult Crescut,
xantocrom crescuta monomorfe sczut sczut oligloclonal
TBC (glbui) 1-5 g/l
Procese maligne Clar/ Crescut Crescut Sczut Normal crescut
hemoragic (Mononucleare, oligloclonal
celule sau
carcinimatoase monoclonal
)
Scleroz n plci Clar Moderat Moderat Normal Normal IgG crescute
(uneori IgA
sau IgM),
profil
oligoclonal

I.8. METABOLOMICA : O ABORDARE BIOCHIMICA GLOBALA A


STUDIULUI BOLILOR SISTEMULUI NERVOS CENTRAL

Milioane de oameni sufera de boli mintale sau boli neurodegenerative cum ar fi boala
Parkinson (PD), Alzheimer, schizofrenie, depresie, dependenta, autism, dislexie si
dizabilitati de invatare. Acestea, pe langa alte boli, au nevoie de imbunatatirea
tratamentelor. Din pacate, intelegerea curenta a acestor dereglari este limitata. Este
probabil ca aceste dereglari(tulburari) sa fie rezultatul unei conglomerari de entitati, care
trebuie inca definite. Desi s-a inregistrat un progres in tratamentul tulburarilor phisiatrice,
multi pacienti nu raspund la terapiile curente. De asemenea, nu se poate prezice care
pacient va raspunde la care tratament. Aceasta variabilitate inerenta cuplata cu diferente
intrinsece din farmacologie, este factorul de baza care afecteaza incapacitatea de a prezice
felul in care un anumit pacient va raspunde la o terapie selectata. Aceasta incertitudine este
stresanta pentru pacienti, familie si clinicieni din cauza necesitatii schimbariilor repetate a
medicamentatiei. De aici deriva necesitatea urgenta a unor biomarkeri validati, care sa

42
stabileasca diagnosticul, sa indrume alegerea medicamentatiei, si sa prezica cu incredere
raspunsul la tratament.
Pentru a intelege functionarea si complexitatea creierului, sunt necesare noi idei, noi
abordari si noi tehnologii. Genomica, incluzand genomica comparativa, expresia genelor,
proteomica, monitorizarea activitatii neuronilor individuali prin inregistrare cu electrozi
multiplii, reprezinta abordari puternice la studiul dereglarilor neurologice. Metabolomica,
cea mai noua abordare omica, ofera mijloace de stabilire a perturbatiilor cailor matabolice
sau anumitor retele, in diferite boli umane. Metabolomul defineste starea metabolica ca
fiind dirijata de interactiuni nete intre gene si mediu, si ofera informatii care fac legatura intre
genotip si fenotip. Metabolomica ofera piesa lipsa a sistemului de abordare a studiului
tulburarilor sistemului nervos central (SNC). Semnaturile metabolice ale tulburarilor SNC
contribuie la identificarea biomarkerilor pentru diferite boli, progresiei bolilor sau raspunsului
la diverse terapii. Aditional, metabolomica ofera mijloace importante utilizate in procesul de
descoperire si dezvoltare a medicamentelor, prin oferirea de aspecte biochimice detaliate
despre mecanismul de actiune, potentialul terapeutic si efectele secundare ale
medicamentelor.

I.8.1. DE LA GENOM LA METABOLOM, IN STUDIUL TULBURARILOR SNC

Avansarile in genomica au accelerat abilitatea de a face conexiuni intre bolile umane cu


originea in genom. Exemplele din neurostiinte includ recunoasterea factorilor de risc genetic
in boala Alzheimer cum ar fi mutatiile amiloidice, APOe4 vs APOe2 sau APOe3; Boala
Huntington; Scleroza Laterala Amiotrofica (SLA) mutatii in SOD si importanta trasportorului
pentru serotonina in sindroamele neuropsihiatrice cum ar fi depresia, tulburarea obsesiv-
compulsiva si neuroticism. Avansarile in transcriptomica si proteomica prezinta impact
asupra abilitatilor de intelegere a patogenezei tulburarilor neurologice.
Una dintre piesele lipsa majora ale revolutiei -omice a fost domeniul analizei
cantitative a metabolitilor, cunoscuta sub numele de metabolomica. ( sau nume alternative
cum ar fi metabonomica sau metabolic profiling). In contrast cu abordarile biochimice
clasice care se axeaza pe un singur metabolit, pe o singura reactie metabolica si cinetica
acesteia, sau pe un set definit de reactii si cicluri (precursor/produs, metabolism
intermediar), metabolomica colecteaza datele cantitative ale unor serii vaste de metaboliti
pentru a forma o imagine de ansamblu si a intelege metabolismul.

43
I.8.2. METABOLOMICA : CONCEPT, MIJLOACE SI PROCESE

Mijloacele utilizate in metabolomica permit studiul metabolomului si repertoriului


moleculelor mici prezente in celule si tesuturi. Identitatile, concentratiile si fluxurile acestor
substante reprezinta produsul final al interactiilor intre expresia genelor, expresia proteinelor
si mediul celular (Figura .16.).

Figura 16Fluxul de informatii de la codul genetic (ADN) la proteine si in final la metaboliti.


Mediul si ADN-ul afecteaza produsii finali si influenteaza starea normala si patologica. In
acest caz este testata expunerea la medicamente, ca si modificare a mediului

Spre deosebire de metodele analitice rudimentare utilizate mai demult,


metabolomica curenta ofera intrumente analitice care pot cuantifica simultan mii de
substante prezente intr-o proba biologica de interes si mijloace matematice sofisticate care
pot gasi un semnal molecular din milioane de date.
Ideal, metabolomica va contribui in final la o harta(schita) detaliata a reglarii cailor
metabolice, si a interactiunilor proteinelor cu factorii de mediu, incluzand expunerea la
medicamente.
Metabolomul reprezinta o stare functionala a unui individ, la un anumit moment sau
dupa expunerea la un stimul specific al mediului. (expunerea la un anumit medicament sau
chiar o stare de spirit). Multe boli perturba metabolismul si produc modificari de lunga
durata si care se manifesta ca si semnaturi metabolice. Initial semnaturile metabolomice au
fost semnalate pentru cateva stari patologice, incluzand sindromul de motor neuron central

44
(MND-motor neuron disease), depresie, schizofrenie, Alzheimer, boli cardiovasculare si boli
ale arterelor coronare, hipertensiune, hemoragie subarahnoida, preeclampsie, diabet de tip
2, cancer hepatic, cancer ovarian, cancer mamar si HD (Huntington Disease). Aceste
semnaturi sunt alcatuite din zeci de dereglari ale metabolitilor, ale caror concentratii ce se
modifica in starea patologica sau in urma expunerii medicamentoase. Ca rezultat, analiza
acestor semnaturi si componentii acesteia, pot da informatii referitoare la patofiziologia bolii.
Alegerea instrumentelor analitice metabolomice si a soft-urilor este specifica
obiectivului, deoarece fiecare instrument are roluri specifice. De exemplu, cromatografia de
lichide, urmata de detectie coulometrica array se utilizeaza la identificarea semnaturilor
metabolice in ALS, si recent PD. Este excelenta pentru reprezentarea cailor
neurotransmitatorilor ( de exemplu dopamina si serotonina) si a cailor implicate in stresul
oxidativ. Gaz-cromatografia cuplata cu spectroscopia de masa este des utilizata in analiza
subseturilor de lipidelor. Cromatografia de lichide si spectroscopia de masa sunt tehnici
sensibile, ce pot fi utilizate pentru caracterizarea, identificarea si cuantificarea unui numar
mare de compusi din probele biologice, iar concentratia metabolitilor poate oferi un numar
mare de informatii referitoare la patofiziologia bolilor. RMN este folosita pentru determinarea
structurii metabolitilor, fiind folosita cu succes in studiile toxicologice. Aplicatiile RMN
furnizeaza schite (harti) detaliate ale retelelor sau ale cailor biochimice.
Probele de interes (plasma, lichidul cefalo-rahidian, biopsie) se colecteaza, apoi
moleculele mici sunt extrase din proba si sunt analizate folosind tehnici care separa si
cuantifica moleculele de interes asa cum s-a mentionat mai sus. Aceste tehnici se pot
combina in vederea imbunatatirii separarii si extinderii informatiilor colectate despre analit.
Aceste seturi de date trebuie apoi colectate si organizate, apoi sunt analizate de unul sau
mai multe softuri proiectate pentru studiul seturilor de date, care sunt mult prea extinse
pentru evaluarea umana. Este generata apoi o baza de date pentru pacientii bolnavi si alta
pentru control, sau pentru aceeasi pacienti inainte sau dupa terapia medicamentoasa.
Aceste baze de date includ nivele ale metabolitilor detectabili si identitatile (sau o descriere
a proprietatilor) metabolitilor (potential de oxido-reducere, raport masa/sarcina).
Utilizarea softurilor pentru analiza informatiilor continute intr-o baza de date poate:
(1) identifica semnatura unei boli (compusi care evidentiaza stadiul unei boli); (2) prezice
clasa (patologic sau control, pre sau post medicamentatie ); (3) identifica grupuri
nerecunoscute in date; (4) identifica interactii intre variabile; (5) plasa aceste variabile in cai
biochimice cunoscute.

I.8.3. APLICATIILE METABOLOMICII IN STUDIUL TULBURARILOR SNC

45
In ultima jumatate a secolului, neurochimistii au identificat o serie de molecule in
creier, care au importante functii de transmitere, cum ar fi dopamina (DA), epinefrina,
norepinefrina (NE), serotonina, acetilcolina (Ach), acidul -amino-butiric (GABA), substanta
P si multe altele. Identificarea acestor molecule au necesitat experimente tehnice dificile, si
odata identificati acesti produsi, cercetarea a trecut la intelegerea mecanismelor lor de
reglare, sinteza si eliberarea lor, precum si caile care le-au generat. Astazi metabolomica
ofera mijloace noi si puternice pentru studiul simultan si cuantitativ al sute de astfel de
molecule cheie. Acum putem investiga aproape in intregime caile neurotransmitatorilor
cheie, cum ar fi dopamina si serotonina, care ne permit a analiza mai detaliata a implicatiilor
acestor cai in tulburarile SNC si pentru a schita mai clar mecanismul de actiune al
medicamentelor in aceste cai.
Este evident ca perturbatiile cailor metabolice contribuie la patogeneza tulburarilor
SNC. Metabolomica, prin mijloacele sale, ofera detaliile acestor perturbatii si implicarea
acestora in patogeneza bolii si raspunsul la terapie. Aplicatiile metabolomicii in studiul
tulburarilor SNC includ: (1) informatii suplimentare despre mecanismul bolii; (2)
indentificarea prognosticului, diagnosticului si markeri surogat pentru un anumit stadiu al
bolii; (3) abilitatea de subclasificare a bolilor , bazata pe profilul metabolic; (4) identificarea
biomarkerilor pentru stabilirea raspunsului fenotipic la medicament si stabilirea efectelor
metabolice secundare (farmacometabolomica); (5) mijloace suplimentare utilizate in
procesele de descoperire si dezvoltare a medicamentelor
Psihiatria si neurologia au intampinat dificultati la dezvoltarea de biomarkeri. Initial
studiile de biomarkeri s-au bazat pe markeri trombocitari, metaboliti din lichidul
cefalorahidian, tesuturi prelevate la autopsia victimelor de suicid sau care au decedat de
cauze naturale, sau pe tehnici cum ar fi EEG, CT, MRI, MRS si PET. Toate aceste tehnici
sunt limitate, in special datorita faptului ca sistemele de clasificare ale bolilor au evoluat si
s-au dezvoltat de-a lungul anilor. Desi s-au realizat studii ale metabolitilor lichidului
cefalorahidian, la ora actuala nu exista un nivel de referinta standard pentru acesti
metaboliti. Aceasta se datoreaza faptului ca studiile individuale pot masura doar cativa
metaboliti simultan si masuratorile sunt realizate doar la indivizii bolnavi si se studiaza doar
un numar relativ mic de pacienti control. Astfel, exista o variatie larga a valorilor normale
de la studiu la studiu. Metabolitii LCR ventriculari si LCR lombari nu sunt identici si nu este
clar care se coreleaza mai bine cu biochimia creierului. Pentru multi astfel de metaboliti
corelatiile dintre plasma si LCR nu au fost bine stabilite. In plus, complexitatea marita a

46
creierului (in comparatie, de exemplu cu muschii sau inima) face dificila identificarea unor
biomarkerilor de incredere. Astfel este necesar un studiu sistematic corelativ al metabolitilor
plasmei si LCR, utilizand o tehnologie cum ar fi metabolomica care permite estimarea
globala a semnaturilor metabolitilor.
Crearea unor banci de creier prin proceduri rapide de autopsie, la diferite centre, a
facut posibila, la ora actuala, disponibilitaea probelor tisulare, care pot fi analizate , in cazul
unor boli ca Alzheimer, depresii majore, schizofrenie, dementa cu corpi Lewy, dementa
fronto temporala. Multe experimente clinice psihiatrice colecteaza probe de la pacienti bine-
caracterizati, inainte si dupa tratament medicamentos sau placebo. Este interesant de
remarcat ca metabolomica poate oferi mijloace de studiu a variatiei profilelor metabolice in
randul pacientilor si are ca rezultat subclasificarea mai eficienta a pacientilor si asigura
fenotipuri intermediare bine-definite ce pot descrie fenotipuri clinice observate de clinicieni.
Aceasta poate avea un impact semnificant asupra designului experimentelor clinice si
rezultatelor deoarece se poate incepe evaluarea felului in care subpopulatiile de pacienti
raspund la terapie, si se pot selecta medicamentele care sunt mai eficiente pentru fiecare
grup. Semnaturile metabolice a antidepresivelor (clasa SSRI) sunt catalogate in rspunsuri
bune sau nu, pentru a obtine informatii care sa conduca la o intelegere mai profunda a
cailor implicate in raspunsul si variatia raspunsului la aceste terapii. Asocierea semnaturilor
cu raspunsul la tratament, si asocierea semnaturilor cu dezvoltarea unor fenomene
metabolice adverse, poate conduce la dezvoltarea de biomarkeri folositori care ajuta la
selectarea medicamentului corect pentru fiecare pacient, deci conducand la terapii
personalizate. Intr-adevar, iese la iveala un nou domeniu, denumit farmacometabolomica
(sau farmacometabonomica) care completeaza domeniul farmacogenomicii.

I.8.4. ANALIZA METABOLOMICA A BOLILOR NEURODEGENERATIVE

S-a inceput explorarea perturbatiilor metabolice in bolile neurodegenerative si


phihiatrice. Se incearca intelegerea cailor des perturbate care contribuie la moartea
neuronilor in bolile degenerative cum ar fi ALS, PD si HD. In tulburarile psihiatrice cum ar fi
depresia bipolara si schizofrenia, se incearca identificarea biomarkerilor bolii, progresia bolii
si raspunsul la tratament, precum si identificarea cailor implicate. In continuare sunt
sumarizate descoperirile timpurii ale studiilor metabolomice asupra a astfel de tulburari
SNC.

Boala Parkinson (PD)

47
Un studiu recent a urmarit identificarea de biomarkeri in plasma, utilizati in diagnosticul PD.
Metabolitii 8-OHdG si glutationul prezinta valori ridicate la pacientii PD in timp ce valorile
acidului uric sunt semnificativ scazute. Atat glutationul cat si acidul uric sunt cunoscuti ca si
antioxidanti. Cu cat nivelul acidului uric este mai ridicat, cu atat riscul pentru PD si progresia
bolii sunt mai scazute. Nivelul glutationului este mai redus in substanta neagra din tesutul
cerebral post mortem al pacientilor PD. In plasma pacientilor PD, s-a gasit un nivel crescut
al formei oxidate a glutationului. Modificarea concentratiilor si raportului intre forma oxidata
si cea redusa a glutationului reflecta probabil un raspuns la distrugerea oxidativa.
Trebuie observat faptul ca medicamentele folosite in tratamentul PD, Sinemet,
agonisti ai receptorilor dopaminergici, sau combinatii ale acestora induc o schimbare
partiala a profilului metabolic, la pacientii PD, deoarece devin mai asemanatori cu controlii.
O mare importanta ar avea-o identificarea timpurie a unor modificari biochimice si a
unor semnaturi unice pentru pacientii aflati in stadiul incipient al bolii sau chiar identificarea
presimptomatica. S-ar realiza astfel screeningul rudelor de gradul I, pacientilor cu anosmie
si pacientilor purtatori ai factorilor de risc genetic. Daca acesti pacienti ar putea fi identificati
din timp, s-ar putea incepe incercarile de prevenire a bolii.

I.8.5 ANALIZA METABOLOMICA IN TULBURARILE PSIHICE

S-au utilizat abordari metabolomice tinta sau aleatoare pentru studiul tulburarilor psihice.
Sunt testate ipotezele despre dereglarea cailor neurotransmitatorilor cum ar fi dopamina
sau serotonina, a cailor lipidelor si apar noi ipoteze despre cai ce pot fi implicate in boala
sau progresia bolii. In continuare sunt prezentate astfel de studii.

Semnaturi metabolice in depresie.


S-a realizat un studiu metabolomic publicat recent pentru identificarea biomarkerilor
pentru depresie . S-au analizat de asemenea, prin spectroscopie de masa, 800 de
metaboliti standard comerciali in vederea identificarii compusilor.
In cazul pacientilor prezentand depresie, s-au observat modificari ale concentratilor
unor metaboliti, in comparatie cu controlii, si anume ale acizilor grasi, glicerol, si GABA.
Analiza comparativa a concentratiilor metabolitilor la pacientii recuperati si cei cu depresie ,
a fost asemanatoare cu cea a subiectiilor control vs pacienti cu depresie . O diferenta

48
observata intre pacientii recuperati si cei bolnavi a constituit-o marirea concentratiei acidului
3-hidroxi-butanoic.
Aceste descoperiri sugereaza ca starea de depresie se poate asocia cu modificari
ale metabolismului lipidelor, neurotransmitatorilor, si ca tratamentul cu antidepresive
ajusteaza anumite cai metabolice (modificate in caz de boala), lucru demonstrat prin faptul
ca pacientii aflati in recuperare prezinta un profil metabolic similar cu cel al controlilor, si nu
cu cel al pacientilor cu depresie.
Recent, s-au realizat cateva studii metabolomice, cu scopul de a contura mai bine
caile modificate in schizofrenie, si a gasi un tratament pentru aceasta. S-au masurat peste
300 de metaboliti lipidici polari si nepolari (lipide cu rol structural sau energetic) pentru
evaluarea globala a modificarilor survenite in metabolismul lipidic in schizofrenie, inainte si
dupa tratament cu trei antipsihotice comune: olanzapina, risperidona si aripiprazol.
Lipidomica este o ramura a metabolomicii care se focalizeaza pe evaluarea
comprehensiva a biochimiei lipidelor. In acest studiu s-au determinat profilele lipidelor
pentru 50 de pacienti suferind de schizofrenie, inainte si dupa 2-3 saptamani de tratament
cu olanzapina, risperidona si aripiprazol.
Inaintea tratamentului cu medicamente, modificari majore au fost observate in doua
clase fosfolipidice, si anume fosfatidiletanolamine (PE) si fosfatidilcoline (PC), sugerand
faptul ca in cazul pacientilor suferind de schizofrenie, se modifica fosfolipidele implicate in
structura si functiile membranei. (figura 7). Aceasta a confirmat afirmatiile anterioare dar
ofera aspecte biochimice suplimentare ale perturbarilor. Au fost observate perturbatii
biochimice la subclasele -3 si -6 ale PE si PC. De asemenea s-au observat si schimburi
intre acizi grasi saturati si polinesaturati.
Efectele a trei medicamente antipsihotice, olanzapina, risperidona si aripiprazol
asupra cailor metabolice ale lipidelor au fost evaluate prin compararea profilelor metabolice
initiale si post-tratament. Este interesant de remarcat faptul ca fiecare medicament analizat
a prezentat o semnatura unica, sugerand faptul ca desi aceste medicamente au in comun
anumite efecte, alte efecte sunt specifice pentru fiecare medicament in parte. Concentratiile
PE care au fost suprimate initial la pacientii cu schizofrenie au fost evaluate dupa
tratamentul cu toate cele trei medicamente. In orice caz, olanzapina si risperidona au
afectat o gama mai larga de clase lipidice decat aripiprazolul (concentratiile a 50 de lipide s-
au marit in urma administrarii acestor medicamente, dar nu si in cazul terapiei cu
aripiprazol). Aripirazolul a indus modificari minime in lipidom, prezentand efecte secundare
limitate. Terapia cu olanzapina si risperidona au dus la cresteri ale concentratiilor

49
triacilglicerolilor si descresteri ale concentratiilor acizilor grasi, modificari neinregistrate in
urma terapiei cu aripirazol.

Figura 17 Graficul prezinta diferentele concentratiilor metabolitilor lipidelor in plasma, intre


pacientii cu Schizofrenie si subiectii control (a), intre pacientii cu schizofrenie pre-tratament
(b) si post-tratament cu olanzapina, risperidona si aripiprazol. (c) Indica metabolitii lipidelor
care au suferit cele mai mari modificari in plasma, in urma tratamentului cu olanzapina si
semnaleaza care dintre acesti metaboliti se modifica de asemenea in urma tratamentului cu
risperidona si aripiprazol. Capetele de coloana indica metabolitii acizilor grasi apartinatori
diferitelor clase lipidice (randuri). In (a) lipidele ale caror concentratii au avut valori ridicate

50
sunt reprezentate cu rosu iar cele cu valori scazute cu verde. In (b) si (c), valorile crescute
ale metabolitilor in timpul tratamentului sunt reprezentate cu rosu iar cele scazute cu verde.
Intensitatea fiecarei culori corespunde diferentelor aparute: cu cat intensitaea este mai mica
(culoare mai deschisa) cu atat diferentele sunt mai mari. Figura prezentata cu acordul
Molecular Psychiatry.Kaddurah-Daouk et al, 2007

Semnaturi metabolice in bolile bipolare

Tulburarile afective bipolare (BD) constau n alternarea episoadelor maniacale si a celor


depresive, aceasta alternanta fiind ntrerupta de perioade de normalitate. Patopsihologia
acestui deranjament si mecanismul de actiune al terapiilor folosite in tratament sunt putin
intelese. S-a realizat o analiza metabonomica bazata pe spectroscopia 1H-RMN, pentru
identificarea modificarilor moleculare in tesuturi din creier (cortex dorsolateral prefrontal)
prelevate post-mortem de la pacienti cu BD. S-au evaluat, utilizand un animal model,
semnaturile litiului si valproatului, doua medicamente utilizate la tratarea BD. S-a obsevat
perturbarea unor metaboliti atat la oameni cat si la animale. Nivelul Glu a fost crescut in
tesuturile cerebrale post-mortem ale pacientilor BD, in timp ce raportul Glu/Gln a fost scazut
la pacientii ce urmau tratament cu valproat, iar valorile GABA au crescut dupa tratament cu
litiu, sugerand o perturbare a balantei neurotransmisiei excitatoare/inhibitoare.
Intr-un alt studiu s-au masurat ( prin GC-TOF-MS) 246 semnale metabolice, din
plasma pacientilor BD inainte si dupa tratament cu litiu. Cu ajutorul a 89 de metaboliti cu
structura identificata s-a reusit separarea clara a probelor pre si post tratament utilizand
grafice PCA si PLS. Tratamentul a fost asociat cu o modificare semnificanta a valorilor a 20
de metaboliti. Unii dintre acesti metaboliti au inclus molecule apartinatoare unor cai ce au
raspuns efectului terapeutic al litiului iar altii au ramas neidentificati initial.

Metabolomica in dependenta

Multe experimente au ca scop evaluarea semnaturilor metabolice la dependentii de cocaina


sau opioide. Primele descoperiri au sugerat ca, caile neurotransmitatorilor , purinelor, si
caile implicate in stresul oxidativ sunt afectate de aceste substante. Validarea acestor
descoperiri ar putea oferi o patrundere in mecanismele dependentei si ar putea oferi cai de
a interveni in acestea.

51