PSIHOLOGIE MEDICALA : MODULUL 42

SUPORT DE CURS

Cursul 1

1.1 Terminologie :

- Factor ( factum lat.) Cel care sau cine actioneaza

- Sanatate / boala
- Sanatatea este o stare fiziologica ( normal naturala ) in care organele . functioneaza
normal si regulat fiind determinata de o armonie completa intre somatic ( corp )
si psihic .
- Boala ( maladie ) este modificarea organica sau functionala al echilibrului normal al
organismului datorata unor factori interni sau externi.
- Sanogeneza este o ramura a medicinei care se ocupa cu asigurarea starii de sanatate a
populatiei prin studiul mediului social ca factor patologic
- Trauma psihica este o emotie violenta care modifica personalitatea unui individ prin
hipersensibilizare astfel incat la emotii asemanatoare nu va mai reactiona normal
- Adaptarea psihofiziologica este capacitatea individului de modificare si corelare a structurii
morfologice si a functiilor psihice sub actiunea diversilor factori interni sau externi.
- Exprimarea de emotii reprezinta transmiterea pe cale verbala sau nonverbala a trairilor si
sentimentelor proprii unei persoane sau grup de persoane cu scopul de impartasire a unei experiente
traite.
- Pulsiune ( instinct ) este un complex de reflexe innascute, neconditionate, specifice
indivizilor unor specii cu scopul dezvoltarii organismului, alimentare, reproducere si aparare.
- Imitatie este un proces de reproducere a unor comportamente si actiuni care au la baza surse
externe de inspiratie ( modele)
- Identificare este actiunea de stabilire a identitatii, de recunoastere si plasare a unei persoane,
unei fiinte sau obiect in cadrul unei specii sau unei clase.
- Simptome psihosomatice ( spasm, HTA, vertij versus manie, agresivitate )
a. Spasmul contractie involuntara musculara brusca si violenta a unui muschi sau a unei grupe
de muschi ( convulsie - grimasa )
 b. HTA hipertensiune arteriala crestere constanta sau tranzitorie a presiunii sangelui la
trecerea prin artere sau vasele sanguine din cauza unor stari de natura nervoasa sau somatica( afectiuni
cardiovasculare, renale, endocrine sau de alta natura )
c. Vertij senzatie de lipsa a echilibrului in spatiu ( ameteala )
d. Manie afectiune de natura psihica ce se caracterizeaza prin euforie exacerbata, instabilitate,
logoree, incoerenta cognitiva, obsesie patologica
e. Agresivitate comportament ostil si distructiv al unei persoane, indreptat impotriva celorlalti
sau impotriva propriei persoane ( actiuni automutilante sau tentative suicid )
Psihologia medicala este un domeniu de interferenta a doua mari practici care privesc individul
uman in starile lui fundamentale de sanatate si boala.
Organizatia Mondiala a Sanatatii (O.M.S.) defineste starea de sanatate ca fiind ,,o stare completa
de bine din punct de vedere psihic, mental si social si nu neaparat in absenta durerii. Aceasta definitie
este o recunoastere a faptului ca starea de sanatate este mai mult decat absenta durerii. Este o stare de
armonie, o stare de bine cu privire la evolutia complexului biologic, psihologic si a dimensiunilor
sociale ale comportamentului uman. Boala este definita ca o serie de modificari biologice si/sau
dizabilitate sau un risc crescut spre distres si/sau dizabilitate.
Boala are mai multe componente:
1. Manifestari.
Fiecare boala presupune anumite modalitati de manifestare, un anumit tablou clinic
(in anumite situatii, boala poate sa nu aiba tabloul clinic identificabil sau usor identificabil).
Tabloul clinic, numit i simptomatologia pacientului, contine semne si simptome. Semnele (din lat.
signum- semn, marca) sunt forme de manifestare a bolii care pot fi identificate de clinician sau de alta
persoana (inclusiv de catre pacient pe baza simturilor proprii), independent de ceea ce declara
pacientul (de exemplu, modificari ale culorii pielii, modificari in comportament).Simptomele (din
gr.symptoma ceea ce se produce, apare, derivat de la syn impreun - si piptein cadea) sunt acele
manifestari ale bolii care apar in primul rand in sfera de perceptie a bolnavului si sunt simtite de acesta
la nivel subiectiv. Ele pot fi cunoscute de clinician doar indirect, prin intermediul declaratiilor
pacientului (de exemplu starea de frica). Unele semne si simptome au tendinta s apara impreuna,
constituind sindroame (din gr. syn impreuna - si dromos cale, cursa). Spre exemplu, conceptiile
negative legate de propria persoana considerata in prezent si in viitor tind sa apara impreuna,
constituind un sindrom depresiv. Un sindrom poate avea o etiologie multipla. Daca mecanismele
etiopatogenetice ale unui sindrom sunt cunoscute, atunci, in principiu, putem vorbi despre boala.
Tratamentele care vizeaza direct reducerea acestor manifestari, fara a schimba cauzele si mecanismele
care le-au generat, se numesc tratamente simptomatice.
2. Boala presupune anumiti agenti si/factori etiologici (cauzali).
Dou criterii sunt mai importante in clasificarea acestor factori etiologici. Dupa natura lor, ei se
clasifica in agenti exogeni si agenti endogeni. La randul lor, agentii exogeni pot sa fie fizici (mecanici,
termici, electrici etc.), chimici (acizi, baze, saruri), biologici (microbi, virusuri, paraziti, ciuperci,
diferite macromolecule organice etc.) si psiho-sociali (de exemplu stresul, un stil de viata nesanatos).
Agentii endogeni (cum ar fi factorii genetici) pot fi considerati primari, producand diferite tipuri de
anomalii ereditare; in ultima instanta, ei sunt insa agenti exogeni, care au actionat fie asupra aparatului
genetic al strmosilor nostri, fie asupra aparatului nostru genetic, in cursul existentei noastre. Dupa
functia lor, agentii etiologici se impart in:
a) Factori declansatori
b) Factori determinanti
c) Factori favorizanti
d) Factori predispozanti sau de risc
e) Factori de mentinere
a) Factorii declansatori se refera la acei factori care produc in mod direct simptomatologia. Ei sunt
factori necesari declansarii tabloului clinic, dar adesea nu sunt si suficienti. Unul dintre factorii
declansatori cei mai importanti in psihopatologie se refera la discrepanta cognitiva dintre motivatia
pacientului (scopuri, motive, dorinte, expectante) si evenimentele propriu-zise care au loc. Cu cat
aceasta discrepanta este mai mare, cu atat problemele psihologice sunt mai severe.
b) Factorii determinanti au aceleasi caracteristici ca si cei declansatori produc in mod direct
simptomatologia, dar ei sunt legati specific de un anumit tablou clinic (cum ar fi bacilul Koch pentru
tuberculoza), in timp ce factorii declansatori nu sunt specific legati de un tablou clinic (de exemplu,
stresorii ca factori declansatori pot genera tulburari depresive sau anxioase). In psihopatologie, pan
acum au fost clar identificati putini factori determinanti, mai ales de natura psihosociala.
c) Factorii favorizanti joaca in psihopatologie rolul pe care catalizatorii il joaca in reactiile
chimice. O serie de reactii chimice se pot desfasura si fara catalizatori, dar prezenta acestora
eficientizeaza intregul proces. Similar, factorii favorizanti eficientizeaza actiunea factorilor
declansatori si determinanti in aparitia tabloului clinic.
 d) Factorii predispozanti sunt acei factori care au un caracter general, apartin pacientului, au fost
prezenti inainte de instalarea tabloului clinic si care, prin interactiune cu factorii declansatori,
determinanti si/sau favorizanti, duc la aparitia tabloului clinic.
e) Factorii de mentinere au rolul de a sustine simptomatologia. Acest rol poate fi jucat de factorii
declansatori, determinanti, favorizanti sau predispozanti care au declansat tabloul clinic, dar si de alti
factori care au aparut dupa generarea tabloului clinic. Toti acesti factori etiologici descrisi aici
interactioneaza pentru a genera un anumit tablou clinic, dar aceasta nu inseamna ca de fiecare data
cand apare un anumit tablou clinic, trebuie sa fie prezenti factori din fiecare categorie mentionat (de
exemplu, in anumite situatii, factorii favorizanti pot sa nu fie prezenti, iar in psihopatologie este adesea
dificil sa se identifice factorii determinanti ) Tratamentele care vizeaza modificarea acestor factori si,
prin acestea, reducerea tabloului clinic se numesc tratamente etiologice, ele vizand cauza
manifestarilor bolilor.

1.2 Relatii asistent medical pacient

- Interactiunea sociala reprezinta o actiune reciproca intre doua sau mai multe persoane ca
membri ai unei comunitati sociale ( in cazul nostru asist. med. si pacient )
- Afiliatia ( proximitatea fizica, contact prin priviri, raspunsuri calde, prietenoase ) ca actiune de
apropiere sau asociatiune. Are la baza teroriile comunicarii prin care se folosesc toate mijloacele,
social acceptate, de transfer de informatii de la bolnav la asist. med. si invers pentru aplicarea
procedurilor terapeutice in scopul redobandirii starii de sanatate a bolnavului.
- Autostima si egoidentitatea ( acceptarea autoimaginii de catre altii si acceptarea imaginii pe
care o au altii despre sine). Stima de sine reprezinta valoarea personala asociata de catre un individ
imaginii pe care o are despre sine. Egoidentitatea este reprezentarea pe care o persoana si-o face
despre sine insusi in relatie cu rolurile si statutul social din cadrul unui grup.
- Comunicarea diagnosticului de boala reprezinta momentul in care medicul , in baza unor
elemente de investigatie clinice si paraclinice, face o previziune sau lanseaza o ipoteza asupra evolutiei
starii de sanatate viitoare ( pe termen scurt si mediu ) a pacientului. Tot acum bolnavul intra in posesia
unor informatii, pe care pana la momentul de fata nu le-a putut interpreta si i-a act de motivul
suferintei sale. Poate fi considerat inceputul procesului de vindecare prin acceptarea situatiei de facto
pe care orice bolnav o traverseaza.
 - Empatia este o forma de intuire a realitatii prin identificare afectiva. Form de cunoatere a

altuia, n special a eului social , apropiat de intuiie; interpretare a eului altora dup propriul nostru
eu.
- Motivatia de a fi pacient reprezinta elementul de identificare cu bolnavul si empatie cu
acesta pentru o mai buna aplicare a planului de tratament. Altfel spus, se cauta sa se realizeze o
transpunere ( la nivel mental ) si o racordare la suferinta bolnavului pentru a-i intelege cat mai fidel
nevoile si trebuintele in procesul amplul de vindecare.

1.3 Psihologia situational-existentiala a pacientului.

- Dependenta ( acceptare, ajutor, protectie ) reprezinta starea pe care bolnavul o adopta in

vederea obtinerii celor mai bune mijloace de tratament. In momentul in care bolnavul accepta
realitatea situational existentiala si intelege problema pe care o are de infruntat, dezvolta un
comportament de intelegere, solicita ajutor si protectie din partea personalului medical.
Astfel el ( bolnavul ) se va supune tuturor procedurilor necesare ce ii vor fi aplicate pentru
redobandirea starii de sanatate deci isi va incredinta propria securitate personala si uneori viata celor
care prin cunostintele lor de specialitate pot duce la redobandirea starii de sanatate.
- Separarea de habitatul personal reprezinta perioada de timp in care bolnavul paraseste
locuinta personala in favoarea cazarii spitalicesti pentru o perioada oarecare de timp in vederea
solutionarii problemelor de santate acute sau a unor afectiuni cronice acutizate. Este o perioada in care
starea de boala este amplificata de lipsa de confort, spatiul restrans al unui salon, prezenta altor
bolnavi cu manifestari mai mult sau mai putin evidente, regimul alimentar, unele fobii legate de
administrarea injectabila a unor medicamente, igiena corporala limitata etc.
- Complianta ( fuga in boala, neacceptarea bolii ) reprezinta in cazul nostru adeziunea
bolnavului la mijloacele terapeutice necesare ameliorrii strii sale de sntate. Este o expresie
figurata care desemneaza faptul ca subiectul cauta in nevroza o cale de a scapa de propriile conflicte
psihice. Modalitate prin care subiectul formuleaza dorinte, ganduri, sentimente pana atunci refulate,
dar continua sa se apere de ele, negand ca i-ar apartine.
- Psihosociologia spitalului ( organizare administrativa sociala, rol de bolnav si rol de pacient,
nevroza de spital ) Insasi institutia spitaliceasca, din punctul de vedere al organizarii administrativa
sociala, ridica unele probleme celor, care fara voia lor, sunt obligati sa si-o insuseasca. Astfel sistemul
de functionare a unui spital, care dealtfel este deservit de catre alti oameni, este un factor de stres,
datorita faptului ca exista o oarecare rigurozitate, restrictii, reguli stricte si care in combinatie cu unele
reactii mai zgomotoase ale unor bolnavi suferinzi amplifica starea de disconfort. Daca mai adaugam
timpii de asteptare, birocratia completarii documentelor medicale, aglomeratia de pe holuri si
frustrarile celor mai nerabdatori putem spune ca tabloul creat de institutia spitaliceasca nu este una
idilica. In societate fiecare dintre noi jucam un rol. Cel profesional, de parinte, frate, sot, prieten dar si
cel de pacient uneori din pacate. In mod evident ca este cel mai nedorit rol pe care cineva si l-ar dori
dar totusi se mai intampla ca starea de sanatate sa se altereze si chiar sa degenereze in afectiuni ce
necesita asistenta medicala spitalicesca. In acest moment se declanseaza rolul de pacient care pentru
majoritatea oamenilir este inedit si foarte greu de acceptat. Este necesara o perioada de timp ca aceasta
stare pasagera sa fie insusita si aplicata in mod natural si depinde foarte mult de cei care asigura
asistenta medicala ca pacientul sa reactioneze conform convingerilor sale pozitive in interpretarea
acestui tip de rol. Nevroza este o afectiune psihogena in care simptomele sunt expresia simbolica a
unui conflict psihic avandu-si radacinile in istoria subiectului si se caracterizeaza prin compromisuri
intre dorinta si aparare. Nevroza de spital este des intalnita la pacientii care in timpul copilariei au
petrecut suficient de mult timp in institutia spitaliceasca, unde au suferit tot felul de interventii
medicale sau au intrat in contact cu suferinta altor pacienti ca i-au impresionat in mod negativ. Chiar si
izolarea de societate poate provoca acest tip de nevroza prin restrictiile ce pot aparea in timpul
procesului curativ.

1.4 Stres si disfunctionalitati

Dupa cum se stie stresul este o stare patologica de incordare sau tensiune neuropsihica, provocat de
factori de mediu ce au ca si consecinta reactii anormale de raspuns si aparare ale organismului uman.
Printre cei mai importanti factori de stres intalnim : zgomotul prin intensitate si natura lui, caldura
excesiva, aglomeratia urbana, diferentele de presiune atmosferica, divortul, schimbarea locului de
munca, decesul unui membru al familiei sau al unei persoane apropiate, frigul excesiv, imobilizarea
involuntara etc.
Stresul este un fenomen ce nu poate fi evitat, astfel psihologii au cautat strategii de control sau
ajustare a stresului. Este vorba despre ceea ce este denumit generic ,,coping.
Copingul desemneaza un efort cognitiv si comportamental de a reduce, stapani sau tolera
solicitarile interne sau externe care depasesc resursele personale. (Lazarus, Folkman, 1984).
 Analiza acestei definitii pune in evidenta o caracteristica esentiala: copingul este ilustrarea faptului
ca stresul se manifesta numai din relatia dintre subiect si situatie, fiind de neconceput in afara triadei
actiune-cognitie-comportament dizadaptativ.
Percepute din afara uneori ca mecanisme de ,,autoinselare, tehnicile de coping de acest tip sunt
frecvent ntalnite in clinica. Supraestimarea sanselor de vindecare si minimalizarea simptomelor ce
anunta un prognostic prost (ex. scaderea accentuata in greutate la un bolnav neoplazic, etc.) sau
optimismul nejustificat, denumite generic ,,iluzii pozitive au o certa contributie modulatoare in
relatia cu stresul produs de boala.
Nu de putine ori, un sir de evaluari sau distorsiuni de acest tip, pot fi urmate de reevaluari ce nu se
mai adreseaza situatiei initiale, ci celei imaginate, construite mental de bolnav. Acest fenomen atinge
un apogeu in cazul constituirii anumitor boli psihice, si explica departarea tot mai accentuata de
realitate a acestor pacienti. Il putem intalni insa si in diverse boli somatice, cu impact psihologic real,
situatie in care se poate ajunge la agravarea prognosticului initial.
In practica, chiar si aplicarea exclusiva si neselectiva a unei singure tehnici adaptative, duce in
mod inevitabil la dizadaptare si rupere de realitate. Atribute esentiale ale mecanismelor cognitive de
coping la o persoana sanatoasa il reprezinta flexibilitatea si adecvarea.

Vulnerabilitatea la stres este data in mod special de predispozitii situationale sau unele afectiuni
psihice pe care fiecare individ le poseda. Astfel o perioada de oboseala prelungita fizica sau psihica,
predispune organismul la stres ai usor decat in cazul in care individul este odihnit sau sistemul nervos
nu este afectat de afectiuni specifice. Mecanismele de coping dau un raspuns direct ( eliminarea sursei
de pericol sau simpla reducere a perceptiei de pericol ) si au ca scop adaptarea organismului de a face
face fata situatiei si pentru a o stapani.
Locus al controlului reprezinta atitudinea fata de originea presupusa ( externa sau interna ) a
intaririlor agreabile sau dezagreabile asupra unor persoane, lucruri sau situatii pe care le intalnim.
Termenul de ,,locus de control a fost lansat de Rotter (1966) si desemneaza ,,modul in care o
persoan isi explica succesul sau esecul, prin cauze de tip intern sau extern, controlabile sau
necontrolabile.(Rotter, J.B.,,Generalized expectancies for internal versus external control of
reinforcement, Psychological Monographs, 80, 1-128).
Locusul de control intern reprezinta convingerea ca responsabilitatea pentru esec, respectiv
meritul pentru succes stau in defectele, erorile, respectiv in aptitudinile si calitatile persoanei
respective, si au o prea mica legatura cu intamplarea sau factori de presiune din afara, in timp ce
locusul de control extern se refera la convingerea ca sursa evenimentelor (pozitive sau negative) se
gaseste in soart, destin sau puterea altora.
Locusul de control intern este protector in stresul psihic acut si cronic, prin receptivitatea crescuta
a persoanei la informatiile din mediu cu valoare adaptativa, prin rezistenta la presiunile externe, ca si
prin gradul crescut de angajare in situatie. Locusul de control extern este asociat cu o proportie mai
mare de insatisfactii, si cu o predispozitie neta spre anxietate si depresie.
Exista o variabilitate transculturala a locusului de control, care vine din normele de presiune
culturala si sociala specifice unui anumit tip de societate (ex.locus de control intern - exprimabil in
autonomie timpurie, independena, responsabilitate) si strategiile agresive de coping sunt incurajate in
societatile moderne de tip occidental, iar locusul de control extern si strategiile pasive, de tip ,,Capul
plecat sabia nu-l taie sau ,,Ce ti-e scris, in frunte ti-e pus, in societatile de tip traditional).

Trasaturi imunogene ale personalitatii

- Optimismul actioneaza in doua directii : minimalizarea gravitatii evenimentelor si
supraestimarea propriilor resurse de a le face fata. In plus, umorul este o strategie de ajustare capabila
si ea de a reduce evenimentele stresante;
- Rezistenta (robustetea) reprezinta o aptitudine a individului de a fi neobosit, implicandu-se in
activitati diverse cu multa curiozitate, gust pentru risc si pentru schimbare ;
- Locul de control intern sinonim cu mentalitatea individului conform careia tot ce i se intampla i
se datoreaza lui in buna masura si ca aceasta responsabilitate il obliga sa actioneze energic pentru
indreptarea unor situatii nefavorabile, neasteptand de la altii rezolvare ;
- Autoeficacitatea reprezinta o viziune a subiectului asupra evenimentelor stresante, potrivit
careia subiectul considera ca evenimentele cu rol stresant pot fi modificate, atenuate sau chiar
preintampinate de catre orice individ si nu se afla la discretia intamplarii, subiectul considera ca poate
stapani sau limita actiunea nociva a unor astfel de evenimente.
- Umorul.

Trasaturi disimogene ale personalitatii

a) Firea anxioasa:
- prezinta stare de neliniste, tema, chiar frica nemotivata de existenta unui pericol real;
- stil perceptiv vigilent-evitant;
- angoasa este o stare afectiva cu continut somatic intens exprimat (dificultatea de a respira)
concomitent cu o mare tristete;
- anxietatea este un prim stadiu al angoasei sau o angoasa fara manifestari neuro-vegetative;
- anxietatea are diferite consecinte somatice: dispnea (hiperventilatie), hipersudoratia, tremorul si
insomnia;
- exista o anxietate normala si una patologica sau nevrotica, ultima fiind caracterizata printr-o
hipereactie a unui subiect fata de o cauza presupusa;
- exista si o anxietate reactiva care este o anxietate intensa, disproportionata si motivata de o cauza
justificata;
- anxietatea de caracter - dimensiune a personalitatii unui subiect inclinat in mod obisnuit spre
anxietate

b) Personalitatea depresiva:
- insoteste unele boli si joaca rol etiologic in unele boli (cancer) prin efectul imunosupresiv asupra
celulelor;
- la omul bolnav starea de depresie este tradusa prin senzatii de neputinta, de pierdere a energiei vitale,
sentimente de autorepros, culpabilitate si desconsiderarea propiilor valori;
- corelatele somatice ale depresiei sunt: scaderea apetitului, scaderea in greutate, insomnia,
hipersomnia, pierderea energiei (oboseala la trezire), prezenta a numeroase si variate forme de dureri;
- depresia mascata are o multitudine de simptome fizice ce pot constitui masca unei depresii pe care
pacientul o ascunde;
- depresia poate atinge maximul prin inclinatia spre suicid a subiectului
c) Nevrozismul - include anxietatea, ostilitate, izolare, impulsivitate, culpabilitate, sensibilitate; este
asociat cu boli somatice.

Factorii de risc pentru profesia medicala

1
Munca asistentilor este foarte dificila si este considerata cu risc de imbolnavire. Personalul
medical este expus bolilor contagioase, radioactivitatii si substantelor chimice agresive. In aceasta
profesie efortul fizic si psihic depus este foarte mare. Trebuie sa manipuleze pacienti cu greutate mare
si, adesea, este stresat de responsabilitatea pe care o are fata de pacienti. Efectul acestor factori de risc
asupra asistententilor este divers. Multe dintre efecte apar dup un timp foarte mare de la expunere. De
exemplu, terapia cu citostatice sau radioterapia poate avea efecte negative abia dupa cateva decade.
Pe langa efortul fizic si riscul asociat infectiilor, o problema foarte grava o reprezinta stresul psihic.
Stresul fizic si psihic sunt factori de risc pentru accidentele de munca si pot avea repercursiuni grave.
Chiar daca medicii examineaza pacientii si efectueaza interventiile chirurgicale dificile, asistentii sunt
aceia care au contact permanent cu pacientul. Acestea, pe langa activitatea profesionala care include
administrarea medicatiei, a injectiilor, asigura pacientilor, de asemenea, suport psihic, servicii minore
si o atentie constanta. Ei trebuie sa fie disponibili, atunci cand pacientul are nevoie de ajustarea
patului, cand trebuie mutat din pat sau cand are nevoie sa i se dea ceva de pe noptiera.
La fel de important ca si epuizarea fizica a asistentilor este stresul psihic la care acetia sunt supusi in
timpul programului de lucru. Problemele legate de stres sunt adesea uitate, mai ales in departamentele
de terapie intensiva sau oncologie. La fel este si in departamentele de geriatrie sau in clinicile de
bolnavi cronici.
Cerintele ridicate la locul de munca, necesitatea de a oferi performante maxime, lipsa personalului
medical calificat, salariile mici sunt factori de stres care contribuie la oboseala si epuizarea
personalului. Oboseala pe termen lung devine cronica si se asociaza cu istovirea si scaderea rezistentei
la oboseala. Pot rezulta boli mentale si fizice grave.
Asistentii sunt cei mai afectati de sindromul Burn-out datorita stresului pe termen lung. In ultimul
timp, se vorbeste despre acest sindrom asociat progresului. Afecteaza, in general, persoanele cu
profesii ce presupun comunicare. Sindromul se asociaza cu depresia, pierderea increderii in propria
persoana, sentimentul de singuratate.
Un mediu de lucru placut si un echipament adecvat contribuie la reducerea stresului personalului
medical. Folosirea culorilor potrivite reduce semnificativ oboseala si creste randamentul muncii. La
polul opus, un design inadecvat poate ingreuna activitatea asistentilor medicali si a medicilor.

Factorii de risc pentru profesia medicala

1
Munca asistentilor este foarte dificila si este considerata cu risc de imbolnavire. Personalul
medical este expus bolilor contagioase, radioactivitatii si substantelor chimice agresive. In aceasta
profesie efortul fizic si psihic depus este foarte mare. Trebuie sa manipuleze pacienti cu greutate mare
si, adesea, este stresat de responsabilitatea pe care o are fata de pacienti. Efectul acestor factori de risc
asupra asistententilor este divers. Multe dintre efecte apar dup un timp foarte mare de la expunere. De
exemplu, terapia cu citostatice sau radioterapia poate avea efecte negative abia dupa cateva decade.
Pe langa efortul fizic si riscul asociat infectiilor, o problema foarte grava o reprezinta stresul
psihic. Stresul fizic si psihic sunt factori de risc pentru accidentele de munca si pot avea repercursiuni
grave. Chiar daca medicii examineaza pacientii si efectueaza interventiile chirurgicale dificile,
asistentii sunt aceia care au contact permanent cu pacientul. Acestea, pe langa activitatea profesionala
care include administrarea medicatiei, a injectiilor, asigura pacientilor, de asemenea, suport psihic,
servicii minore si o atentie constanta. Ei trebuie sa fie disponibili, atunci cand pacientul are nevoie de
ajustarea patului, cand trebuie mutat din pat sau cand are nevoie sa i se dea ceva de pe noptiera.
La fel de important ca si epuizarea fizica a asistentilor este stresul psihic la care acetia sunt
supusi in timpul programului de lucru. Problemele legate de stres sunt adesea uitate, mai ales in
departamentele de terapie intensiva sau oncologie. La fel este si in departamentele de geriatrie sau in
clinicile de bolnavi cronici.
Cerintele ridicate la locul de munca, necesitatea de a oferi performante maxime, lipsa
personalului medical calificat, salariile mici sunt factori de stres care contribuie la oboseala si
epuizarea personalului. Oboseala pe termen lung devine cronica si se asociaza cu istovirea si scaderea
rezistentei la oboseala. Pot rezulta boli mentale si fizice grave.
Asistentii sunt cei mai afectati de sindromul Burn-out datorita stresului pe termen lung. In
ultimul timp, se vorbeste despre acest sindrom asociat progresului. Afecteaza, in general, persoanele
cu profesii ce presupun comunicare. Sindromul se asociaza cu depresia, pierderea increderii in propria
persoana, sentimentul de singuratate.
Un mediu de lucru placut si un echipament adecvat contribuie la reducerea stresului
personalului medical. Folosirea culorilor potrivite reduce semnificativ oboseala si creste randamentul
muncii. La polul opus, un design inadecvat poate ingreuna activitatea asistentilor medicali si a
medicilor.

Comportamente protectoare si de risc

Consumul de alcool

De cele mai multe ori consumarea de bauturi alcoolice nu cauzeaza probleme dar consumarea
lor peste limita poate fi daunatoare. Cel mai important este sa stim sa delimitam pana unde merg
beneficiile si unde intervin riscurile. Conform unor studii barbatii nu ar trebui sa consume zilnic mai
mult de 3-4 unitati de alcool iar femeile 2-3 (o unitate de alcool reprezentand 10 ml de alcool pur).
Dupa un episod de consum excesiv de alcool, se recomanda abtinerea de la consum cel putin 48 de ore
pentru a permite organismului sa isi revina. Aceasta este doar o masura temporara iar cei care consuma
frecvent bauturi alcoolice in cantitati mari ar trebui sa apeleze la un ajutor profesionist.

Particularitatile alcoolului

Alcoolul este utilizat in acelsi timp ca substanta psihoactiva si aliment. Alcoolul consumat in
cantitati mici este savurat de cei care apreciaza gustul si aroma bauturii respective si de cei ce beau la
ocazii. Intre trecerea de la un consum inofensiv, realizat in cantitati moderate la consumul excesiv de
alcool este un pas foarte mic.

Exercitadu-si functia de aliment, un 1 g de alcool are o valoare calorica de 29 kJ, detinand

astfel o puternica valoare nutritiva, insa fara sa contina substante necesare unei alimentatii sanatoase,
echilibrate. Acesta este si cauza din care bautorul poate obtine mai multa energie decat are nevoie. De
exemplu, un litru de bere are o valoare calorica de aproximativ 2000 kJ, acoperind astfel 20% din
necesarul zilnic de energie al unui barbat ce presteaza o activitate cu eforturi fizice medii. Cam tot
atata putere calorica este continuta in 0,7 l de vin sau 0,25 l de spirtoase. Ca particulariatate principala
a alcoolului este faptul ca nu este privit ca fiind un drog ci ca parte integranta din viata, cultura si
economia noastra, astfel omitandu-se pericolele ce vin odata cu abuzul.

Efecte asupra organismului

rezultand intoxicatia. Pesoanele care au abuzat de alcool isi vor pierde concentrarea, abilitatea
de a se exprima coerent sau de a-si mentine echilibrul; vor fi dezorientate si confuze. In functie de
persoana, intoxicatia poate face consumatorul extrem de prietenos si vorbaret sau foarte agresiv si
nervos. Viteza de reactie este diminuata dramatic, motiv pentru care este interzisa conducerea
autovehiculelor dupa Alcoolul incetineste functionalitatea sistemului nervos central; blocheaza o parte
din mesajele care ar trebui sa ajunga la creier alterand astfel perceptiile, emotiile, miscarea, vederea si
auzul persoanei. In cantitati moderate alocoolul poate ajuta persoana sa fie mai relaxata si mai putin
anxioasa. In cantitati mai mari alcoolul provoaca modificari majore la nivelul creierului astfel
consumarea de bauturi alcoolice. Cand sunt consumate cantitati foarte mari de alcool intr-o perioada
de timp scurta poate rezulta intoxicatia cu alcool. Intoxicatia cu alcool este exact ceea ce spune si
denumirea sa: corpul devine intoxicat cu o cantitate mult prea mare de alcool. Voma violenta este unul
din primele semne ale intoxicarii cu alcool; somnolenta extrema, inconstienta, dificultati in respiratie,
glicemie extrem de scazuta, palpitatii si chiar decesul sunt rezultate ale intoxicarii cu alcool.
 Starea de ebrietate

Starea de ebrietate denumita in limbajul popular ,,betie" reprezinta o tulburare pasagera a

consumatorului, cauzata de factori externi si avand un substrat organic. Tipul de reactie in cazul starii
de ebrietate este influentat de mai multi factori precum starea fizica si psihica a consumatorului, gradul
de toleranta asupra alcoolului cat si factorii perturbatori ai mediului extern.

In stare de ebrietate apar o serie de modificari:

Modificarile neuro-vegetative se vor manifesta prin vasodilatatie, modificarea pulsului, greturi

si varsaturi, tulburari ale termoreglarii, pierderea controlului asupra sfincterelor.Aceaste modificari
devin tot mai evidente cu accentuarea stari de ebrietate. In functie de gradul de alcoolemie, se vor
diferentia: stari de ebrietate usoare (0,5 - 1,5), medii (1,5 - 2,5) si avansate/coma alcoolica (peste
2,5). Modificarile insa vor fi foarte diferite de la o persoana la alta aflata in aceeasi stare, tinand cont
mai ales de gradul de obisnuinta in consumarea de bauturi alcoolice. Pentru tratarea abuzului si a
dependentei de alcool, pacientul trebuie in primul rand sa accepte ca are o problema, sa caute
tratamentul si sa coopereze cu psihiatrul si psihoterapeutul sau. Tratamentul initial necesita
dezintoxicarea, urmata apoi de psihoterapie, in scopul reducerii riscului recaderilor. Psihoterapeutul
va urmari in mod special cresterea motivatiei bolnavului pentru mentinerea abstinentei si va utiliza
strategii referitoare la comportamentul acestuia in raport cu ocaziile intempestive pentru consumul de
alcool. De multe ori este necesara si terapia familiala, focalizata asupra descrierii efectelor pe care le
are consumul de alcool al pacientului asupra restului membrilor familiei.

Consumul de tutun

Efectele consumului de tutun asupra sanatatii sunt semnificative, depinzand de felul in care
tutunul este consumat (fumat, aspirat sau mestecat), precum si de cantitatile utilizate.

Principalele efecte ale fumatului de tutun (principala modalitate de consum) sunt marirea
riscului de cancer la plamani si de boli cardio-vasculare.

Riscul cel mai important al consumului de tutun il prezinta asupra sistemului cardiovascular,
mai precis fumatul este unul dintre cei mai importanti factori de declansare a infarctul miocardic
(atacul de cord), boli ale sistemului respirator, precum bronhopneumonie obstructiva cronica (BPOC),
cancer, in special cancer la plamani sau cancer la laringe sau gura.
 Aparitia impotentei este cu aproape 85% mai mare la fumatori decat la nefumatori, fiind o
cauza majora pentru problemele cu erectia. Fumatul cauzeaza impotenta pentru ca duce la ingustarea
arterelor sanguine.

Efectele nicotinei asupra organelor i creierului:

dificultati de invatare
dificultati de concentrare si scaderea capacitatii de memorare
tulburari emotionale
scaderea rezistentei organismului la infectii prin afectarea sistemului imunitar
cresterea pulsului si a ritmului respiratiei
incetinirea activitatii musculare si a reflexelor
creste probabilitatea de a forma ,,dopuri, ,,cheaguri de sange ceea ce poate duce la infart
miocardic
incetinirea reactiilor
modificari ale dispozitiei afective
colite i ulcere
artrite i artroze
afectiuni ale aparatului circulator
infectii respiratorii cronice, diverse afectiuni ale aparatului respirator
scaderea apetitului si diminuarea comportamentului sexual
tulburari ale sarcinii si nasterii, influente asupra noului nascut (nastere prematura, avorturi
spontane, dificultti in dezvoltarea fizica i psihica a fatului).
Cum se poate preveni fumatul
Starea de sanatate este principala resursa pentru orice proiect de viata. Beneficiile renuntarii la
fumat sunt:
dobandirea unei forme fizice mai bune prin rezistenta organismului
respiratie placuta, hainele nu vor mai emana mirosul neplacut de tutun
dantura si degetele nu vor mai fi ingalbenite
se economiseste zilnic o suma de bani
evitarea riscului unei boli grave, adesea irecuperabile
durata de viata se poate prelungi.
Consumul de droguri
Problema drogurilor constituie marea provocare pentru educatia secolului XXI. De cele mai
multe ori, daca nu se intervine eficient, consumul si dependenta de droguri sunt drumul spre boala si
pierderea progresiv a eului.
Drogurile - sunt substante solide, lichide sau gazoase, care odata absorbite de organism
perturba una sau mai multe functii importante, de cele mai multe ori iremediabil, si care influenteaza
negativ starea de sanatate, sentimentele i perceptia. Consumul abuziv al unei astfel de substante poate
provoca mai multe tipuri de tulburri:
1. Fizice, atunci cand, ca urmare a gradului lor de toxicitate, dauneaza organismului persoanei care le
consuma. Ex: consumul regulat de tutun poate cauza bronsite cronice.

2. Psihologice, atunci cand au un efect negativ asupra echilibrului personal, psihologic sau de adaptare
sociala. Ex: cazul cuplurilor conflictuale datorita abuzului de alcool.

Dependenta de droguri - reprezinta nevoia continua si imperioasa de administrare a drogului

pentru a produce anumite senzatii dorite sau pentru a impiedica instalarea unor efecte dureroase atunci
cand nu mai este luat. Neadministrarea regulata a drogului este asociata cu o stare de rau general.

Toleranta - reprezinta proprietatea organismului uman de a se adapta la substante straine

administrate droguri, medicamente, alcool; apare astfel tendinta de a lua doze cat mai mari pentru a
obtine aceleasi efecte.

Sevrajul - desemneaza totalitatea simptomelor fizice si psihice care apar atunci cand persoana
este privata de substanta de care a devenit dependenta.

Consecintele consumului de droguri sunt multiple:

1. Cele de ordin medical se refera la urmatoarele afectiuni:

hepatita;
tuberculoza;

sifilis;

afectiuni cardio-respiratorii;

tulburari endocrine;

insuficienta renala;

infectii si afectiuni ale pielii;

complicatii psihiatrice iluzii, halucinatii terifiante, perceptia alterata a timpului si a distantei;

SIDA;

supradoza poate avea efecte letale.

2. Pe plan psihologic apar reactii de:

panica;
 anxietate;

depresie;

suspiciune si tendinte paranoice;

agresivitate;

labilitate emotionala;

tulburari de comportament;

instrainare de propria persoana si afectarea imaginii de sine;

modificari de personalitate care pot duce la suicid sau omor;

scaderea performantelor intelectuale.

3. In sfera sociala consumul de droguri are ca efecte:

deteriorarea progresiva a relatiilor sociale;

cresterea riscului de excludere sociala;

diminuarea sanselor de reintegrare sociala si profesionala;

suferinta familiei si a adevaratilor prieteni;

dezinteres in relationarea cu ceilalti;

implicarea in activitati infractionale cand se afla sub influenta drogului sau pentru a-si procura
doza de stupefiante.

Un rol important in preintampinarea consumului de droguri il au parintii, care trebuie sa-si

educe copiii corespunzator din punct de vedere moral si spiritual, pregatindu-i pentru a face fata
realitatilor dure ale vietii. Atmosfera sanatoasa din familie, dragostea, afectiunea, comunicarea
intre parinti si copii, constituie astfel principalul aliat in lupta impotriva acestui flagel.

Starea de sanatate si adaptarea

Adaptarea este strans relationata cu promovarea starii de sanatate si cu prevenirea tulburarilor

(bolilor). Adaptarea ne protejeaza prin:

1.eliminarea sau modificarea conditiior care creeaz probleme;

2.perceperea controlului semnificatiei trairilor intr-o maniera prin care sa se neutralizeze caracterul
ei problematic;
 3. pastrarea consecintelor emotionele ale problemelor in limite controlabile.

Fiecare persoana este responsabila de starea sa de sanatate. Printr-o dieta adecvata, exercitii fizice,
managementul stresului si evitarea adictiilor, indivizii pot promova activ propria lor sanatate mai mult
decat prin pasiva evitare a bolilor.

Adaptarea la stres

Adaptarea este strans relationata cu promovarea starii de sanatate si cu prevenirea tulburarilor

(bolilor). Adaptarea ne protejeaza prin:

1.eliminarea sau modificarea conditiior care creeaz probleme;

2.perceperea controlului semnificatiei trairilor intr-o maniera prin care sa se neutralizeze caracterul
ei problematic;

3. pastrarea consecintelor emotionale ale problemelor in limite controlabile.

Fiecare persoana este responsabila de starea sa de sanatate. Printr-o dieta adecvata, exercitii fizice,
managementul stresului si evitarea adictiilor, indivizii pot promova activ propria lor sanatate mai mult
decat prin pasiva evitare a bolilor.

Mathney, Aycock, Pugh, Curlette si Cannella (1986) au sugerat c patternurile de adaptare se pot
divide ntr-o categorie de stresori preventivi si o categorie de stresori combativi.
Formula lor include patru tipuri:
1.evitarea stresorilor prin adaptarea vietii
2.adaptarea nivelului cererii
3.ndeprtarea stresului indus de patternurile comportamentale
4.descoperirea resurselor adaptrii.
Categoria stresorilor combativi include cinci tipuri:
1.manifestarea stresului
2.stpnirea resurselor
3.atacarea stresorilor
4.tolerarea stresorilor
5.scderea iritabilittii.
Comportamentele de adaptare pot fi mprtite n patru dimensiuni independente:
1.activ-pasiv (discutnd direct actiunea, tratnd despre stresori sau evitnd
stresorii)
2.cognitiv-emotional (controlnd stresorii angajati n activitatea cognitiv
sau tinnd de sfera emotional, catarsisul si expresia)
3.controlul (mentinnd n aparent controlul personal asupra stresorilor)
4.actiunea psihologic/actiunea social (sfera autorealizrii sau suportul
social).

Adaptarea la stres individuala

Nivelul de aspiratie si nivelul de posibilitati / resurse

Nivelul de aspiratie reprezinta scopurile pe care subiectul isi propune sa le atinga intr-o activitate sau o
sfera de activitati in care este angajat profesional, social sau intelectual.

Nivelul de posibilitati /resurse reprezinta ansamblul de mijloace teoretice si materiale ale individului,
necesare si suficiente pentru indeplinirea scopurilor propuse in concordanta cu nivelul de aspiratie

Nevoile lui Ralph : afiliere, securitate, noutatea experientei

Afilierea este trebuinta manifestata printr-o tendinta a subiectului de a se simti apropiat unei
persoane care ii seamana sau il iubeste , cu care cooperarea sau schimburile sa-i fie agreabile, de a-i
placea acestei persoane , de a-i castiga increderea si afectiunea , de a ramane in mod fidel atasat unui
prieten.

Securitatea se exprima prin declansarea pulsiunii de aparare specifica fiecarui individ in parte
respectiv capacitatea de reactie si raspuns in situatie de stres.
 Noutatea experientei este strans legata de rezistenta la schimbare specifica tuturor indivizilor la
momentul aparitiei unor elemente noi in derularea unor activitati de natura profesionala, sociala sau
intelectuala si reprezinta capacitatea de modificare si dezvoltare a ariei de cunostinte prin aprofundare.

Adaptarea colectiva la stres

a) Rezolvarea situatiilor conflictuale

b) Apelul la reteaua de suport social

c) Cresterea autocontrolului

d) Prevenirea burn-out-ului profesional

Conflictul reprezinta situatia in care un grup de subiecti este supus unor tendinte cognitive si
emotionale de sens contrar. Rezolvarea situatiilor de conflict reprezinta capacitatea prin care subiectii
grupului reusesc sa se armonizeze atat din punct de vedere cognitiv cat si din punct de vedere
emotional in scopul obtinerii de rezultate pozitive in cadrul unei sarcini de lucru propuse.

Reteaua de suport social joac att un rol general protectiv si stimulativ (ntretinere si stimulare
existentei firesti, sntoase, pozitive), ct si un rol de tampon fat de stresori. El arat importanta
acestui rol de tampon pentru sntatea general, precum si pentru cea psihic, n special n situatiile de
criz. Omul trieste uneori lungi perioade de stres psihosocial n care tamponul realizat de suportul
social trebuie s aib continuitate si durat, crescnd astfel integrarea social a individului, ridicnd
nivelul stimei de sine si sentimentul de securitate, opernd astfel mutatia asupra personalittii. Un
individ mai puternic va suporta mai bine experientele de stres si deci se va adapta la un nivel superior.

Cresterea autocontrolului reprezinta capacitatea individului de a-si controla pulsiunile si trairile in

cadrul unui conflict astfel incat el sa fie capabil sa se supravalorizeze in ciuda unor situatii de
disonanta cognitiva si emotionala respectiv in totala contradicitie cu propriile convingeri.

Prevenirea burn-out-ului profesional reprezinta actiunea de autoeducare si dezvoltare profesionala

continua pe tot parcursul carierei in scopul evitarii rutinei, automatismelor si suprasaturatiei. Cresterea
numarului de competente profesionale va duce in mod nemijlocit la extinderea spectrului de activitati
si astfel se va obtine o stimulare permanenta a interesului asupra propriei dezvoltari.
 Tulburari functionale

Acestea reprezint modificri ample i durabile ale proceselor fiziologice sub aciunea unor
factori conflictuali, stresani. Dup Weiss, pentru a fi considerate tulburri psihosomatice, orice
disfuncie sau boal trebuie s rspund la trei criterii:
1) incidena unor evenimente suficient de stresante pentru a le genera;
2) verificarea acestui efect patogen al acestor tipuri de stresori i la alte persoane;
3) posibilitatea stabilirii unei legturi de cauzalitate ntre un anumit tip de stresor i anumite
simptome somatice.

Mecanismul producerii acestor boli funcioneaz la nivelul S.N.C. i const n codificri ale
diferitelor stri tensionale nervoase, de origine psihologic (experiene de via traumatice, stri
conflictuale interpersonale,etc) n simptome i tulburri somatice. Ele apar episodic la omul sntos,
sunt predominant funcionale (deci reversibile), mai ales n fazele iniiale dar, pe msura reiterrii, las
urme tot mai vizibile, producand leziuni, devenind predominant organice, acest proces realizandu-se
dup schema: tulburare neuropsihic tulburare funcional alterare organic

Fisa biografica

Reprezinta documentul medical in care sunt evidentiate, in baza declaratiei bolnavului sau a
membrilor familiei respectiv a celor din anturajul pacientului, traume, accidente, violente sau carente
afective ce pot influenta intr-o oarecare masura succesul terapeutic. Este important de avut in vedere
ca orice informatie de acest gen poate influenta in mod hotarator modalitatea in care se abordeaza un
diagnostic respectiv planul de tratament avand in vedere ca un cumul de mai multe afectiuni deschide
un spectru mai larg de abordari din punctul de vedere al terapiei optime.

Raspunsuri somatice ale emotiilor.

Respiratorii ( rinoree, stranut in salve, crize de astm , hiperventilatie )

Aceste raspunsuri somatice ale emotiilor sunt datorate in principiu contractiilor musculare aberante
sub influenta semnalelor nervoase si duc la ingreunarea respiratiei. De cele mai multe ori sunt
provocate de momente emotionale cu valenta negativa ( plansul ca si efect a unui soc psihic ) dar apar
la persoanele care au in plus si o afectiune sau o predispozitie pentru unele afectiuni pulmonare in
combinatie cu elemente de mediu specifice.

Cardiovasculare ( tahicardie, HTA, crize angioase, lipotimii , constrictie-paloare / vasodilatatie eritem

cutanat )

Ca si in cazul precedent starile emotionale puternice pot provoca la anumite persoane reactii
somatice dar trebuie luata in calcul si o predispozitie a pacientului pentru asemenea fenomene.
Hipertensivii, bolnavii care au suferit interventii chirurgicale pe cord deschis dar si cei cu afectiuni
psihice mai mai mult sau mai putin evidente vor face subiectul acestor manifestari. Riscul pierderii de
cunostinta si implicit producerea de accidente prin cadere si contact cu solul in asemenea situatii este
evident.

Digestive ( pilorospasm, dischinezii biliare, hipersecretie HCL, hiperperistaltism )

Aceste reactii au loc in tubul digestiv si au ca origine momente cruciale in viata ( sustinere de
examene, pierderea unei persoane apropiate, intalniri de importanta majora cu amanare etc).
Majoritatea au ca efect o degradare evidenta a stabilitatii functionale a organismului intr-un timp foarte
scurt deoarece apar episoade dureroase iar tabloul clinic de suferinta este usor de observat. Contractiile
musculare sau durerile abdominale sunt evidente si duc de cele mai multe ori la contorsionarea
corpului ce impune izolarea subiectului pentru o perioada scurta de timp si administrarea unei
medicatii cu efect antispastic.

Urogenitale ( colici renoureterale, tulburari de dinamica sexuala )

Influenteaza aparatul urogenital prin aparitia unor contractii la nivelul bazinului si imposibilitatea
controlului mictiunii ( face pe el de frica ). Tulburarile de dinamica sexuala sunt exprimate prin
imposibilitatea obtinerii erectiei la barbati ceea ce duce la insatisfacerea unui act sexual complet iar la
femei modificarea in sens negativ a libidoului ceea ce poate duce la imposibilitatea obtinerii
orgasmului.

Metabolice ( anorexia, bulimie, obezitate, hiperglicemie )

In cazul dereglarilor metabolice se poate vorbi de dorinta de echilibrare emotionala. In cazul emotiilor
puternice de factura negativa supraalimentarea sau subalimentarea sunt de cele mai multe ori solutia
salvatoare pentru pacient . De fapt aceste solutii extreme nu fac decat sa adanceasca starea psihica
alterata prin degradarea elechilibrului metabolic. Subnutritia sau supranutritia ( asociata cu un nivel
ridicat al glicemiei ) vor duce in mod sigur la o sensibilizare a sistemului nervos si implicit o reactie
anormala la emotiile puternice.

Afectiuni de etiologie psihogena : boala ulceroasa, colon iritabil, dermatite atopice, astm bronsic,
cardiopatia ischemica, HTA, tulburari menstruale .

Boala ulceroasa este o afectiune digestiva care se caracterizeaza din punct de vedere anatomic printr-o
ulceratie a mucoasei stomacului sau duodenului. Geneza ei se afla intr-o hipersecretie gastrica
provocata de cele mai multe ori de catre stari psihice patologice si de un dezechilibru alimentar prin
subalimentare. Cresterea activitatii psihice duce in mod implicit la o hipersecretie gastrica care pe un
fond de alimentatie deficitara sau lipsa alimentatiei pentru perioade lungi de timp produce leziuni la
nivelul mucoasei gastrice.

Sindromul colonului iritabil nu este o boala propriu-zisa, ci mai degraba o tulburare functionala cu
proiectie psihogena ce afecteaza, diferite portiuni ale tubuluidigestiv. Colonul iritabil se manifesta prin
modificarea tranzitului intestinal: fazele de contractie si de relaxare a muschilor intestinali sunt fie
prea rapide, antrenand episoade de diaree, fie prea lente, cauzand constipatie.

Dermatita atopica sau neurodermita se manifesta prin aparitia unor iritatii la nivelul dermei fara sa aiba
o cauza evident contagioasa. Se datoreaza unor disfuctii ale sistemului nervos si de aceea tratamentul
este strans legat de reechilibrarea functiilor psihice.

Celelalte afectiuni cu o cauza psihogena evidenta au ca mecanism de declansare spasmul muscular sau
contractiile patologice a muschilor ce actioneaza direct asupra organelor dar trebuie tinut cont si de
celelalte elemente de predispozitie sau factorii de mediu ce pot influenta starea de moment a
bolnavului.

Psihologia pacientului infirm

Asa cum se stie, reactiile psihice ale bolnavilor depind in cea mai mare masura de tipul de afectiune pe
care o acuza . In cazul pacientilor infirmi reactia psihica este cu atat mai profunda cu cat infirmitatea
dobandita este mai mutilanta si aduce prejudicii majore bolnavului atat din punct de vedere motric
functional cat si estetic. Astfel infirmitatile pot fi dobadite congenital, accidental sau chirurgical cu
scop terapeutic . In oricare dintre situatii pacientul va resimti frustrari majore deoarece se va raporta in
permanenta la semenii sai care din punct de vedere anatomic prezinta un aspect integral si nealterat.
Pentru a compensa acest tip de traire fiecare dintre bolnavi va incerca sa adopte o pozitie cat mai
ferma iar atitudinea lor va fi de cele mai multe ori, una de eliminare a dependentei fata de ceilalti.
Astfel este necesar ca, in timpul actului medical, personalul medical sa priveasca aceasta situatie cu
atentie, respectiv cu multa intelegere si naturalete pentru a nu exprima sentimente de mila si sa incerce
sa ofere bolnavului posibilitatea de a-si implini singur dorintele prin facilitarea discreta a caii de
urmat.

Psihologia convalescentei

Convalescenta este perioada in care pacientul se recupereaza in urma unei stari patologice abordata
si finalizata medical.Este un timp in care toate functiile psihice si somatice reintra in valori normale
dar putem spune ca totusi exista o sensibilitate crescuta , chiar o vulnerabilitate la posibilii factori
patogeni. Drept urmare este necesar ca in aceasta perioada de timp sa se acorde o atentie sporita
elementelor de mediu ce ar putea influenta recuperarea totala si completa printr-o atitudine pozitiva,
orientata catre pacient astfel incat convalescenta sa fie cat mai scurta.

CURSUL 2

TIPURILE PSIHOLOGICE SI BOALA

Personalitatea de tip A

Indivizii ce detin personalitatea de tip A sunt independenti si ies in evidenta prin faptul ca vor
sa fie remarcati oriunde se duc. Psihologii ii descriu ca fiind ,,buldozere. Ei sunt constienti de
importanta atitudinii pozitive, a motivatiei si a stabilirii unui tel pe care sa il urmeze in viata. Sunt
competitivi din fire si recunoscuti pentru mintea agera. Cei cu personalitatea A stiu cand trebuie sa isi
asume riscuri si sunt buni antreprenori. Au un caracter pragmatic si rezolva cu usurinta problemele in
momentul in care le blocheaza calea spre succes. Veti descoperi ca acest tip de oameni sunt deschisi
catre orice este nou si intampina cu bratele deschise schimbarea fie ca este ea spirituala sau chiar
tehnologica. Secretul acestor oameni de succes consta in faptul ca nu le este frica sa isi scoata in
evidenta propriile abilitati si personalitatea colorata.
 Personalitatea de tip C

Cel mai bun termen psihologic pentru a-i descrie pe cei care detin personalitatea de tip C este
cel de ,,cautatori. Ei sunt introvertitii interesati de detalii care gasesc raspuns la orice problema.
Totusi, usurinta cu care fac acest lucru depinde de starea de spirit pe care o au in acel moment.
Indivizii cu personalitatea de tip C au tendinta sa se retraga din viata sociala insa se inteleg extrem de
bine si traiesc in armonie cu persoanele de tip B, in ciuda faptului ca acestea se afla la polul opus fata
de ei. Personificarea tipului B este contabilul, programatorul etc. Indivizii cu aceasta personalitate vor
prefera sa se inchida in propria cochilie, pastrandu-si mereu judecata obiectiva si logica in gandire.
Trasaturile lor caracteristice sunt natura retrasa si prudenta. Riscurile nu sunt pentru ei.

Tipologii constitutionale

Tipologia lui E. Kretschmer (medic psihiatru german)

Desfasurandu-si activitatea in cadrul clinicii de neurologie a universitatii din Tubingen (1913-

1926), si studiind bolnavi psihici, a sesizat o corespondenta intre:

simptomatologia psihocomportamentala
aspectul bioconstitutional extern.

Astfel, a ajuns la ideea elaborarii unei tipologii pe criterii morfologice, idee ce si-a gasit finalizarea
in lucrarea ,,Structura corpului si caracterul (1921).

Limitata la inceput la 2 tipuri principale, clasificarea lui E.Kretschmer va ajunge in final sa

cuprinda 3 tipuri principale si un tip accesoriu, mai putin individualizat. Acestea sunt:

a) picnic-ciclotim - din punct de vedere morfologic se caracterizeaza prin: constitutie orizontala,

abdomen voluminos, obezitate, piele intinsa, fata moale, sistem osos fragil.
b) leptosom (astenic) - schizotim - se caracterizeaza prin: constitutie verticala, trunchi cilindric,
cutie toracica plata (turtita), umeri apropiati si ingusti, cap mic si rotund, muschi si oase subtiri
(aspect scheletic), nas lung si ascutit, paloarea fetei, trasaturi feminine la barbati si masculine la
femei.
 c) atletic-vascos - se caracterizeaza prin: constitutie fizica proportionata, dezvoltare robusta a
sistemului osos si muscular, umeri lati si bazin ingust.

Ca accesoriu este mentionat tipul displastic reuneste numeroase varietati dismorfice.

Tipologia lui Sheldon

Endomorful (viscerotonic) se caracterizeaza printr-o dezvoltare musculara si osoasa sub medie.

Ca talie, aceste persoane sunt breviline (tip constitutional, in antropologie, caracterizat prin trup si
membre scurte si groase) si adeseori picnice. In schimb, au viscerele dezvoltate. Se caracterizeaza, din
punct de vedere psihic, printr-o tendinta spre relaxare, gust de comfort, placere de a se odihni, dar si
tendinte accentuate de a ceda tentatiilor, mai ales celor alimenate. Au un somn bun si odihnitor, le
place sa doarma. Sunt sociabili si buni familisti, tolerabili adeseori. Nu le place prea mult activitatea
intelectuala. Sunt, in general, persoane pragmatice. Sunt persoane amabile, prietenoase, fara a fi prea
dependente de prieteni. Rareori sunt lipsite de control.

Mezomorful (somatotonicul) este un tip masiv, greu, consistent, atletic, privind constitutia. Are,
in general, un tonus ridicat, multa energie disponibila. Conformatia sa generala este de corp puternic
cu dezvoltare superioara a oaselor si musculaturii, cu rezistenta la rani, si cu evidente capacitati de a
face eforturi fizice remarcabile. Este o persoana ce are dezvoltata cerinta de a actiona, tendinte de
competitie si lupta, dorinte de a se impune. Are o oarecare extraversie dar si o oarecare instabilitate
psihica. Este energic, activ, dar uneori rezervat, jenat. Ii plac responsabilitatile. In munca, este sever,
chiar dur. Are o inaltime peste medie, este puternic, are toracele dezvoltat, pantecele tras si plat.
Aparent este calm dar uneori vulnerabil.

Ectomorful este longilin (leptosom), dominant cerebral. Poseda o bogata viata interioara. Este
impresionabil pe linie sentimentala. Poseda, insa, o saraca viata exterioara. Are dificultati in a face
atasamente sociale deoarece este predispus la singuratate si independenta. Are fobie de zgomote si de
aglomeratii. Fiind introvertit, oboseste si se consuma psihic, fapt ce-i creeaza adeseori insomnii. Este,
in acelasi timp, o persoana contemplativa de fond. Este foarte rapid, intelege foarte repede si bine
subtexte, sensuri, probleme invaluite, dar, in acelasi timp este sensibil, foarte vulnerabil si irascibil. Ii
plac proiecte imaginare si disectii de scenarii interioare complexe. Dispune de foarte multa imaginatie,
care-i face rapida implicatia, in sisteme complexe de cunostinte si probleme. Este insa timid si timorat.
 Tipologia lui Eysenck

Unii oameni sunt orientati predominant spre lumea externa si intra in categoria extravertitilor, in
timp ce altii sunt orientati predominant spre lumea interioara si apartin categoriei introvertitilor.

Extravertitii sunt firi deschise, sociabili, comunicativi, optimisti, senini, binevoitori, se inteleg
sau se cearta cu cei din jur, dar raman in relatii cu ei.

Introvertitii sunt firi inchise, greu de patruns, timizi, putini comunicativi, inclinati spre reverie
si greu adaptabili.

Stabilitatea sau instabilitatea emotionala este exprimata prin gradul de nevrozism al

subiectului.

Psihologii olandezi G. Heymans si E. D. Wiersma propun o tipologie a temperamentelor mult

mai nuantata care va fi reluata si precizata de psihologii francezi Rene Le Senne si Gaston Berger.

Pentru Le Senne caracterul este ceea ce intelegem azi prin temperament, adica ansamblul
dispozitiilor innascute, care formeaza scheletul mintal al individului. Ei pornesc de la trei factori
fundamentali: emotivitatea, activitatea si rasunetul (ecoul). Din combinarea lor rezulta opt tipuri
temperamentale.

Emotivitatea exprima reactiile afective ale persoanelor in fata diferitelor evenimente. Emotivii
au tendinta de a se tulbura puternic chiar si pentru lucruri marunte. Dimpotriva, non-emotivii sunt
aceia care se emotioneaza greu si ale caror emotii nu sunt prea violente.

Activitatea desemneaza dispozitia spre actiune a unei persoane. Persoanele active au o

continua dispozitie spre actiune, nu pot sta locului. Cele non-active actioneaza parca impotriva vointei
lor, cu efort si plangandu-se continuu.

Rasunetul se refera la ecoul pe care il au asupra noastra diferite evenimente, impresii.

Persoanele care traiesc puternic prezentul, extraversive sunt numite persoane primare. Persoanele care
au tendinta de a ramane sub influenta impresiilor trecute, introversive sunt numite persoane
secundare.
 Exista opt tipuri de temperament care rezulta din combinarea acestor factori, si anume:
pasionatii (emotivi, activi, secundari), colericii (emotivi, activi, primari), sentimentalii (emotivi, non-
activi, secundari), nervosii (emotivi, non-activi, primari), flegmaticii (non-emotivi, activi, secundari),
sangvinicii (non-emotivi, activi, primari), apaticii (non-emotivi, non-activi, secundari), amorfii (non-
emotivi, non-activi, primari).

Personalitati accentuate

Personalitatea demonstrativa (sau isterica) se distinge prin capacitatea de a uita tot ce nu isi
doreste sa isi aminteasca, deci de a minti cu seninatate. Ei refuleaza (inhiba) tot ce nu corespunde cu
proiectia lor despre sine, astfel incat ajung sa performeze un rol cu totul strain de ceea ce sunt ei de
fapt. Lauda de sine se conjuga cu activitatea in sprijinul modului in care ar dori sa se defineasca, astfel
incat pe termen scurt ei pot convinge anturajul despre autenticitatea rolului pe care il joaca.
Adaptabilitatea excesiv precum si tendinta de autocompatimire sunt alte trasaturi ale personalitatii de
acest tip.

Personalitatea hiperexacta(acum denumirea cunoscuta este obsesiv-compulsiva) este

reprezentativa pentru persoanele care doresc ca totul sa se desfasoare dupa o ordine anume. Ei doresc
ca totul sa fie previzibil, logic, viata sa nu aduca surprize. Sunt incapabili de a lua decizii pentru ca vor
ca cele mai mici amanunte sa fie luate in calcul (este metoda acestor indivizi de a controla anxietatea).
Dezvolta adesea obsesii (exemplu: praful ca ,,inamic, firele de par ca primejdii potentiale pentru
sanatate, microbii ca agenti patogeni etc.). Meticulozitatea si atasamentul fata de rutina, care in mediul
casnic pot deveni o povara, in organizatii pot fi benefice pe anumite pozitii: hiperexactii nu agreeaza
schimbarea locului de munca, deci vor fi angajati fideli.

Personalitatea hiperperseverenta se distinge prin perseverenta anormala a afectelor. La

personalitatile medii, afectele odata declansate se estompeaza: la hiperperseverenti, ele se estompeaza
mult mai incet iar ecoul lor este mai profund. Consecintele vor fi susceptibilitatea extrema, capacitatea
de a se simti vizat sau jignit extrem de usor. Ei vor fi definiti de cei din jur drept ,,ranchiunosi,
,,oameni care nu iarta si nu uita. Hiperperseverentii sunt dornici de prestigiu personal (prestigiul sau
realizarile grupului nu inseamna mare lucru pentru ei, oricum nu sunt personalitti de grup). Afectele
care persista timp indelungat pot ajunge sa domine gandirea, astfel incat duc la idei fixe obsesive.
 Alte tipuri de personalitati accentuate sunt legate de trasaturile accentuate de temperament, de
sfera afectiva:
- personalitatea hipertimica - o psihopatologie hipomaniacala; vesel, locvace (vorbaret),
superficial; fuga de idei, precipitare a ideilor in vorbire. Predispozitie la alcoolism;
- personalitatea distimica - da psihopatie depresiva; tacut, serios, pesimist, predispus la depresie.
- firea exaltata - oscilare intre entuziasm si disperare, euforie si descurajare. Da un tip special de
ciclotimie, un anxios-fericit. In situatia de boala (nu neaparat psihica), are o sensibilitate exagerata,
excesiv de ngrijorat in raport cu boala sa sau cu simptome banale (ex.anestezii);
- firea anxioasa - bazata pe o hiperiritabilitate a sistemului nervos vegetativ; tendinte ipohondrice,
timiditate. Are nevoie de discutii linistitoare cu medicul;
- firea emotiva - reactii foarte sensibile si de profunzime in sfera sentimentelor spirituale. Este
extrem de sensibil la suferintele celor din jur, mergand pana la reactii nevrotice, depresie si clacare in
fata evenimentelor.

Dimensiuni tipologice in biografie. Reactii la boala.

Exista mai multe variante de acceptare sau de amanare ori chiar de refuz al bolii.

a) Recunoasterea bolii

Recunoasterea bolii si acceptarea situatiei de bolnav

Exista urmatoarele modalitati de recunoastere a bolii si a situatiei de bolnav:
Prima varianta este cea realista, rationala, in cadrul careia un individ echilibrat emotional, cu un
nivel de cultura sanitara satisfacator si fara probleme existentiale presante, considera ca, in fata unor
tulburari de ordin somatic sau psihic aparute cu sau fara cauza aparenta, trebuie sa-si adapteze
comportamentul prin masuri igieno-dietetice provizorii pana la prezentarea la medic, considerata
obligatorie (sau sa se limiteze la tentative terapeutice simple, daca ele conduc la disparitia
simptomelor, iar acestea nu se mai repeta).
Un alt mod de acceptare este cel definit ca o constiinta a bolii disproportionata fata de substratul
real organo-lezional.
b) Ignorarea bolii
 Cel mai adesea, ignorarea simptomelor se datoreaza unei desconsiderari a lor, chiar de catre
indivizi cu un psihic normal si cu o atitudine realista in viata de toate zilele, dar aflati intr-un moment
de puternica incordare, cu focalizarea intereselor asupra unor probleme care ii fac surzi fata de
propriile lor suferinte.
c) Negarea, refuzul starii de boala in conditiile constientizarii unor tulburari ce pot constitui
semne ale bolii

Este un caz foarte frecvent, deoarece este incomod pentru cineva sa recunoasc faptul ca este
bolnav, in primul rand prin aceea ca, in mod necesar, el trebuie sa se supuna unor exigente legate de
tratarea bolii, care-i modifica uneori substantial modul sau de existenta. Sunt oameni care se simt
deranjati si violent stresati prin simplul fapt ca nu au voie sa iasa din locuinta cateva zile, in timp ce
altii sunt foarte linistiti in fata unor perspective mult mai neplacute. Prima categorie va nega ideea de
boala prin subestimarea simptomelor, chiar daca va recunoaste boala, nu va accepta starea de boala,
riscand agravarea simptomelor prin ,,sfidarea regulilor jocului.
Negarea starii de boala, in conditiile in care subiectul percepe o serie de simptome care-l
atentioneaz ca ,,ceva nu este in regula cu corpul sau chiar cu psihicul sau, poate sa aiba la baza doua
atitudini fundamentale:
- amanarea deciziei prin sperante vagi in caracterul ei trecator sau lipsit de gravitate, intalnita
atunci cand urmarirea perseverenta a unui scop important nu-i permite individului sa adopte situatia de
bolnav chiar daca simptomele sunt evidente.
- autoamagire, prin mecanisme inconstiente de aparare, la bolnavii ale caror simptome
constientizate de ei sugereaza posibilitatea unei boli foarte grave.
Ambele situatii de negare a starii de boala sunt puternic generatoare de stres psihic.
d) Resemnarea
Atitudinea de resemnare, de dezinteres fata de soarta proprie, o manifesta de obicei bolnavii cu o
stare depresiva mai mult sau mai putin exprimata, dar si alti bolnavi ale caror
conceptii psihofizice sau religioase cu iz fatalist ii predispun la astfel de reactii, vecine cu starea de
indiferentism (proprie in special misticilor).
Cum am putea intelege ce se intampla cu psihicul nostru in aceasta situatie?
Imaginea de sine este o parte a eului fiecaruia si reprezinta forma subiectiva prin care
constientizam si ne reprezentam propria persoana. Ea este influentata si conditionata de o buna
autocunoastere, de increderea in noi insine, precum si de ceea ce vad ceilalti in noi, de realizarile,
esecurile, asteptarile noastre.
 Pe parcursul vietii trecem in mod normal prin schimbari datorate dezvoltarii biologice, sociale
sau culturale, inerente, pe care le acceptam si carora ne adaptam astfel incat ne pastram identitatea
personala.
Alte schimbari sunt cauzate de evenimente neprevazute, cum ar fi boala sau accidentele care
provoaca modificarea schemei corporale. Acestea antreneaza alterarea imaginii de sine si aparitia unor
probleme de ordin psihologic, biologic, relational, care ne fac sa ne simtim debusolati. In aceste
momente suntem nevoiti sa gasim motivatii bune pentru care sa ne putem aduna toate fortele vointei,
pe care sa le folosim pentru adaptarea la noua situatie.

Psihologia actului chirurgical

Trasaturile cu implicatii psihologice ale actului chirurgical sunt:
a) Este o relatie transanta, lipsita cel mai adesea de echivocuri, bolnavul avand perspectiva unei
vindecari rapide si, de regula, definitive;
b) Este dominat totusi de riscuri, uneori majore - amenintand integritatea si, uneori, viata
bolnavului;
c) Incarcatura emotionala este maxima si se refera nu numai la pacient ci si la chirurgul care
opereza, acestuia nefiindu-i indiferent un eventual esec al interventiei (inclusiv efectele secundare sau
complicatiile postoperatorii);
d) Intreaga desfasurare a actului chirurgical poarta pecetea unui dramatism generat, in primul
rand, de riscul chirurgical perceput de bolnav, si in al 2-lea rand de numeroasele surprize ce pot apare
in dinamica actului operator;
e) Bolnavul poate avea senzatii si sentimente generate de ideea de ,,prejudiciu corporal in
cadrul unor exereze interesand segmente sau organe ale propriului corp;
f) Anxietatea, care este o dominanta in plan psihologic a bolnavului, este extrema si ea domina
bolnavul aproape pe tot parcursul actului chirurgical, incepand cu momentul internarii, continuand cu
pregtirea preoperatorie (ganduri despre riscul operator) sau cu momentul anesteziei (griji referitoare
la posibilitatea de ,,a nu se mai trezi), amplificandu-se, paradoxal - dupa reusita interventiei
chirurgicale (,,ganduri negre despre posibilele sechele sau complicatii, ca si despre viitoarea sa
reinsertie socio-profesionala).
Cauzele anxietatii perioperatorii :
- internarea in clinica: separarea de familie si de prieteni
- mediu strain, zgomote si mirosuri (mai intense decat in alte servicii)
- ingrijiri de rutina
 - griji cu privire la recuperarea sanatatii si a capacitatii de efort in familie, profesie
- teama de necunoscut, iminenta contactului cu acesta
- pierderea stapanirii de sine in relatiile cu cei din jur, constiinta neajutorarii, comunicarea
dificila cu lumea exterioara, desfasurarea neobisnuita a zilelor de spital
- relatarile unor pacienti despre nereusitele sau sechelele operatiilor ori accidentele anesteziei
- relatarile din presa despre esecurile sau greselile intra-si postoperatorii.

Interventia chirurgicala:
- operatia ca o leziune si agresionare a corpului si sufletului
- aprecieri prin prisma experientei personale (alte operatii sau recidiva)

Temeri cu privire la:

- rezultatul interventiei chirurgicale (daca isi va mai reveni la vechile capacitati)
- eventualele ,,surprize negative intraoperatorii (ex. cancer)
- urmarile operatiei (griji cu privire la recuperarea sanatatii si a capacitatii de efort in familie,
profesie, pierderea conditiei fizice)
- ingrijiri adiacente ( sonde, perfuzii, cateterizare, etc.)
- vesti proaste inaintea operatiei
- anestezie
- teama de moarte
- senzatia stranie de ,,pseudomoarte, datorita pierderii cunostintei in cursul anesteziei
- sentimentul unui abandon total
- teama excesiva de complicatiile anesteziei (ex. alergice)
- grija fata de momentul trezirii
- neplaceri cauzate de perfuzii, injectii, masca
- teama de a nu se comite indiscretii asupra intimitatilor sale
- experiente anterioare neplacute
- momentul trezirii din anestezie si al evaluarii imediate a rezultatelor operaiei
- griji cu privire la recuperarea sanatatii si a capacitatii de efort
- pierderea conditiei fizice.
g) Atat asupra bolnavului, cat si a medicului, impactul psihologic al bolii chirurgicale este
crescut. Sentimentul responsabilitatii la chirurg nu dispare odata cu sfarsitul operatiei. Acest
sentiment este accentuat, sau apare ca raspuns si la suprainvestirea medicului de catre pacient,
si uneori ca urmare a suprasolicitarii radicalitatii interventiei terapeutice;
- Patrunderea in lumea spitalului, nefamiliara, rece, confruntarea cu suferintele, eventual
decesul altor bolnavi, ruperea puntilor de legatura cu mediul inconjurator sunt de asemenea
factori ce ridica serioase probleme psihologice.
- Momentul postoperator este cel care, prin durata lui relativ sporita si prin anumiti factori
obiectivi sau subiectivi, are o importanta deosebita in plan psihologic. In perioada
postoperatorie precoce disconfortul este mixt: fizic, prin dureri, varsaturi, meteorism,
 impotenta functionala, dar si posibil psihic (numai ideea cazul psihozelor post-partum- sau
chiar prezenta mutilarii, sechelelor, infirmitaii - ca de ex. in amputatiile de necesitate).
- In aceast perioada, de multe ori, ritmul progresului starii de sanatate, al recuperarii este
neconcordant cu al asteptarilor bolnavului. Acest lucru este perceput dureros de persoanele
vulnerabile la frustrare (ex. tipul psihocomportamental A, care are o motivatie de tip social, de
autoafirmare, foarte pregnanta).
- In perioada postoperatorie precoce, pacientul este confruntat eventual si cu esecul interventiei
terapeutice, cu rezultate disproportionat de mici sau chiar dramatice, raportate la expectatiile
medicului sau ale pacientului (ex. descoperirea intraoperatorie a unui cancer inoperabil). Tot
acum, bolnavul este mai susceptibil la stresul psihic iatrogen (disconfortul ,,minim in alte
situatii este amplificat, pregatirea psihologica a pacientului se centreaza cel mai adesea pe
acceptarea si desfasurarea momentului operator, si mai putin sau deloc pe perioada
postoperatorie).
- In perioada postoperatorie tardiva se pot manifesta doua tendinte cu sens contrar; pe de-o parte,
recidiva/recaderea (corelata cu suprasolicitarea anterioara de catre pacient a interventiei
chirurgicale) erodeaza puternic fundamentul increderii in medic: ,,Daca nu chirurgia, atunci
ce?; pe de alta parte, in aceasta perioada se rup adesea legaturile cu terapeutul (de regula, ele
se mentin doar scurt timp dupa operatie, iar problemele aparute tardiv sunt gestionate adesea
de medicii de medicina generala sau internisti, pana devin critice).
- Desigur, in cadrul factorilor de prognostic prost in plan psihologic, se pot include in aceasta
perioada si complicatiile generate de insasi interventia chirurgicala (granulom de fir, eventratii,
evisceratii, etc.).

Transformari psihocomportamentale induse de boala

Boala se nsoete de o serie de modificri de comportament induse de boal

Regresia, care este un mecanism inevitabil, universal, pe care orice membru al personalului de
ngrijire trebuie s-l cunoasc i s-l neleag n diversele sale implicaii. Orice ran, orice boal
implic o reacie de protecie, reacie natural de repliere pe sine a oricrui organism, n caz de
agresiune sau de suferin.
La om, regresia se caracterizeaz, dincolo de retragerea pe sine, prin emergena unui comportament
infantil, cu:
- reducerea intereselor bolnavul nu triete dect n prezent i n viitorul apropiat,
nesuportnd starea de ateptare;
- egocentrism bolnavul nu mai judec lumea dect prin raportare la el nsui,
neimaginndu-i c i ceilali pot bolnavi sau obosii, nesuportnd nici o minim stare de frustrarea ;
- dependena de medic i de anturaj, de la care ateapt s fie hrnit, ngrijit; la aceast
dependen, se adaug o hipersensibilitate la reaciile celor din jur, bolnavul comportndu-se ca un
copil care caut o mam bun; ntoarcerea la satisfacii arhaice: somn sau cutarea unor satisfacii
orale care pot favoriza alcoolismul sau consumul excesiv de medicamente;
- un mod de gndire magic, ilogic, cu credina n atotputernicia medicului, a medicamentelor
sau a bolii.
- predominarea unor procese emoionale de tipul afectelor;
- agresivitatea (latent/manifest);
- anxietate;
Regresia are i efecte pozitive, ea fiind, de regul, foarte util i chiar necesar. Ea nseamn:
- abandonarea tuturor grijilor i exigenelor cotidiene i recentrarea forelor pe sine. Aceste
fore vor fi eseniale n lupta mpotriva bolii i n evitarea vulnerabilizrii bolnavului;
- acceptarea ajutorului i a susinerii din partea anturajului i absena opoziiei la bunul mers
al tratamentului prin iniiative intempestive i un activism inutil, chiar duntor.
Refuzul regresrii reflect adesea teama de a regresa, care traduce teama de o pasivitate excesiv sau
de apropierea de imaginile materne introiectate, imagini periculoase i acaparante. Absena regresiei
poate avea, n aceste cazuri, consecine grave. Refuznd s fie ngrijit de ctre anturaj i, astfel,
eliberat de tensiunile sale excesive, bolnavul se condamn la o supraadaptare foarte costisitoare pentru
sntatea sa. De la aceast supraadaptare, bolnavzul poate trece brusc la un nivel crescut de
dezorganizare. Aparatul psihic i strile psihologice care acompaniaz regresia nu-i pot juca rolul de
tampon protector. Rspunsul are loc la un nivel somatic mai profund i mai grav.
Regresia poate avea i efecte negative. Ea i poate depi scopul i l izoleaz pe bolnav ntr-o
conduit care se autontreine. Acest lucru este mai ales specific personalitilor nevrotice, care gsesc
prin regresie posibilitatea de a-i exprima revendicrile afective. Pericolul cel mai mare ar fi, n acest
caz, abandonarea pacientului ntr-o conduit regresiv, prin refuzul oricrui rspuns la nivel afectiv,
sub pretextul suprimrii bolii ca beneficiu. Acest refuz nu face altceva dect s accentueze regresia,
lipsa de interes la nivel afectiv obligndu-l pe pacient s se replieze mai adnc pe sine i s recurg la
conduite autoerotice: suprainvestirea anumitor zone ale corpului, gesturi stereotipe i balansri la copii
(ex. n hospitalism).
Evaziunea, care nseamn demisia de la obligaiile sociale, justificat n parte de boal, dar care poate
deveni i nevrotic, n cazul exagerrii simptomelor;
Exaltarea Eului - exacerbarea unor trsturi primitive narcisiste, pe fondul unui statut social inferior
i a unui nivel intelectual sczut, boala devenind un mijloc de valorizare (boala mea este cea mai
interesant);
Contagiune informaional preluarea unor informaii de la ali bolnavi, mai vechi n boala
respectiv.
CURSUL 3

Efectul placebo

In dictionarul medical, efectul placebo este atributul acordat oricarui medicament prescris unui bolnav
in scopul de a-i face placere mai degraba decat a-i fi util. Acest medicament poate fi o substanta de
forma farmaceutica, dar neutra din punct de vedere farmaco-dinamic, folosita in scop terapeutic
experimental.

In cazul persoanelor ce raspund la substantele placebo, unele reactioneaza favorabil, in sensul ca se

simt bine, alte reactioneaza negativ. S-a demonstrat ca femeile raspund pozitiv, mai intens si in numar
mai mare decat barbatii. Copiii si adolescentii raspund mai putin la fenomenul placebo, pentru ca
aparitia acestui fenomen se bazeaza pe increderea pacientului in pregatirea profesionala a medicului.
De aceea fenomenul se manifesta frecvent la persoanele varstnice.

Efectul placebo insoteste orice act terapeutic, el nu se limiteaza doar la actiunea unei substante
farmacologice ci la orice diferenta intre rezultatul asteptat si rezultatul obtinut de un medicament.

Dependenta medicamentoasa

Anual, sute de mii de persoane sunt spitalizate in urma consumului excesiv de medicamente.
La fel ca si alcoolul, tutunul sau drogurile, medicamentele psihotrope (antidepresivele, somniferele)
actioneaza asupra creierului modificand comportamentul persoanelor care le consuma.
 Intrucat problemele de natura psihica sunt persistente in timp, oamenii tind sa nu isi schimbe
medicamentele si sa le ia constant pe cele prescrise anterior. Acest lucru duce la o toleranta crescuta a
corpului la agentii activi din medicamente. Mai departe, ei simt nevoia sa isi mareasca dozele din ce in
ce mai mult, iar daca nu urmeaza un tratament pentru a-si indeparta problema, risca sa ajunga la
stadiul de supradoza.
Simptomele dependentei:
1. Incapacitatea de a rezista fara medicamente - persoana respectiva simte ca nu mai poate sa
adoarma fara sedative, nu face fata stresului de peste zi fara o pastila ,,minune", nu mai are incredere
in capacitatile propriului organism si nu si-l poate controla.
2. Anxietate - in cazul absentei pastilelor: daca nu si-a luat pastila ca de obicei, persoana
dependenta devine anxioasa, agitata, nelinistita. Ea este obsedata de ideea ca trebuie sa isi faca rost cat
mai repede de medicament.
3. Sentimentul pierderii controlului - acesta se manifesta atat in absenta medicamentelor cat si
in timpul consumului.
Medicamentele adresate sanatatii psihice au efecte terapeutice reale insa riscul ca o
administrare simpla si terapeutica sa se transforme intr-una nociva, toxica, este foarte mare. Asa ca,
specialistii recomanda sa nu se consume medicamente decat sub supravegherea unui medic.

Relatii asistent medical - pacient

A exercita corect medicina inseamna a raspunde prompt, onest si intelegere la diferite nevoi si
cereri fata de actul medical, care va trebui insotit intotdeauna de constiinta etica. Viata apare ca
valoarea cea mai ridicata a lumii materiale, iar sanatatea reprezinta bunul suprem al omului, ea nu are
pret. Stimularea rolului valorilor deontologiei, a datoriilor si responsabilitatii, tradusa printr-o
activitate intensa pentru principiile eticii medicale, un comportament plin de devotament, grija si
caldura fata de bolnav, o atentie discreta acordata psihologiei pacientului, care sa protejeze creierul
acestuia de alarma senzoriala si afectiva produsa de boala, inseamna adevarata chemare in medicina.
Asistentul medical trebuie sa se aproprie si sa-i cunoasc mai bine pe beneficiarii ingrijirilor, sa ofere
ingrijiri mai bune, individualizate, complete si continue. Boala este ruperea echilibrului, a armoniei,
care se traduce prin suferinta fizica, psihica, o dificultate sau o inadaptare la o situatie noua, provizorie
sau definitiva. O persoana ,,intra in boala cu un anumit tip de sistem nervos si de temperament, cu un
anumit caracter si inteligenta, cu o anumita ereditate, cu complexe si pareri preconcepute, cu un
anumit orizont cultural si de aceea bolnavul ia diverse atitudini fata de boala, dar in acelasi timp si fata
de echipa medicala: incredere, stima, simpatie, insa, posibil si indoiala, teama, dispret, ura. Noi suntem
nevoiti s-i tratam neconditionat pe toti.

Relatia asistent medical - pacient va fi de acceptare reciproca, o atitudine de respect, caldura si

intelegere empatica fata de pacient, cu toate ca de multe ori, asistentul medical este considerat o
simpla masina de indeplinit ordinele medicului, uitandu-se ceea ce este esential in practica medicala, si
anume: intelegerea si disponibilitatea fata de pacient, medicul vine si pleaca, pe cand asistentul este cel
care supravegheaza, ajuta si ingrijeste pacientul. Din aceasta cauza, relatia dintre asistentul medical si
pacient nu trebuie sa se limiteze numai la aplicarea tratamentului, ci si la stabilirea unei comunicari
psihice cu el, pentru a-l putea ajuta in a-si exprima trairile interioare.

Comunicarea asistentului medical cu pacientul trebuie sa coincida cu starea lui actuala, cu

posibilitatile lui de intelegere si asociata cu elemente de sprijin pentru a influenta pozitiv evolutia bolii
sale. Adesea, atitudinea noastra insuficient controlata (susoteli cu membrii familiei, orice denumire
stiintifica neinteleasa de catre pacient, chiar tacerea) influeteaza bolnavul, generand suspiciuni si
disconfort.

La baza eticii medicale stau o serie de trasaturi morale si profesionale ale asistentului medical
cum ar fi: cinstea, onestitatea, spiritul de daruire, solicitudinea, altruismul, ascultarea empatic,
respectul. Din acest motiv, profesia medicala trebuie exercitata cu rabdare, generozitate, pasiune,
sinceritate, locul central in activitatea de ingrijire ocupandu-l pacientul, care trebuie inteles si acceptat
asa cum este. O atitudine apropiata fata de bolnav nu inseamna umilinta, mai ales ca pacientul iti
incredinteaza secretele sale, trairile, pe care in alte conditii nu le-ar face. In plus, un comportament
corect fata de bolnav implica pastrarea confidentialitatii acestor destainuiri. Sigur ca exista cazuri cand
esti obligat sa divulgi unele secrete, dar trebuie sa stii cand si cui sa o faci.

Cele mai importante atributii ale unui asistent medical sunt : asistarea medicului la efectuarea
investigatiilor clinice, realizarea investigatiilor paraclinice uzuale, programarea pacientilor pentru
investigatii de specialitate, administrarea tratamentelor, interventii in situatii de urgenta, monitorizarea
starii pacientului, completarea documentelor de evidenta a medicamentelor, de evidenta a pacientilor si
de observatie clinica medicala, sterilizarea instrumentelor si a materialelor, asigurarea conditiilor
igienico-sanitare generale la locul de munca, precum si asigurarea conditiilor necesare desfasurarii
tratamentelor si recoltarilor. Inca de la internare comunicarea cu pacientul se dovedeste a fi cea mai
importanta, pacientul trebuie sa fie echilibrat psihic, asistentul medical explicandu-i scopul si natura
interventiillor, familiarizeaza pacientul cu mediul sau ambiant, asigura un mediu de securitate linistitor
si administreaza medicatia recomandata de medic, local si general.

In concluzie, competenta profesionala se demonstreaza prin cunostinte teoretice aprofundate si

capacitatea de a le aplica intr-o activitate creatoare, de ingrijire individualizata, personalizata,
competenta si umana.

Iatrogenia
Termenul de iatrogenie vine de la grecescul iatros vindecator, medic, sigenos cu sensul de
produs de, facut de. In opinia lui Predescu V (1990)iatrogenia este o stare psihica reactiva
determinata de atitudinea gresita a medicilor si a personalului sanitar. In sensul cel mai larg
iatrogenic inseamna indus de medic, iar alaturarea paradoxala boala iatrogena se refera la acele
boli care rezulta din tratamentul medical profesional si despre care se presupune ca nu ar fi aparut daca
aceste terapii nu ar fi fost aplicate. Termenul de iatrogenie este extins nu doar la activitatile
desfasurate de medic, ci si la cele efectuate de alte persoane calificate ca terapeuti, asistente medicale,
tehnicieni, si chiar psihologi. Exista discutii importante daca termenul de iatrogenie nu ar trebui
extins si asupra acelora care practica diferite alte modalitati de interventie terapeutica, celor care
administreaza si intretin sisteme medicale, asistentilor sociali sau celor care administreaza tratamente
acelora care nu si le pot administra singuri. Astfel, un bunic care administreaza gresit antitermice unui
nepot poate fi considerat ca un inductor al unei iatrogenii, desi nu are nici o legatur cu sistemul
medical. Dificultati in definirea termenului iatrogenie sunt provocate de extensia nelimitata pe care
ideea de terapie a capatat-o in societatea moderna. Orice actiune sau inactiune a unui medic poate fi
urmat de o boala iatrogena cu consecinte dintre cele mai diverse atat in planul manifestrilor clinice,
cat si asupra starii de sanatate. Astfel, folosirea unui instrumentar infectat de catre chirurg poate
conduce la o boal infectioasa grava, peritonita sau moarte, dar si folosirea siliconului in chirurgia
estetic poate conduce, in cazul unei sarcini, la imposibilitatea de a alapta pentru pacienta care si-a
facut mamoplastie. Evident ca si aceasta situatie poate fi considerata tot o iatrogenie. Omniprezenta
medicului si tratamentului in societatea contemporana i-au determinat pe unii autori sa scrie ca
durerea, disfunctia, handicapul si chinurile rezultate din interventiile tehnice medicale rivalizeazt cu
morbiditatea datoratt traficului si accidentelor industriale si chiar cu cea rezultatt din stari de razboi,
facand din impactul medicinii una din cele mai rspandite epidemii ale timpului nostru (Ivan Illich).
Acelasi autor pretinde ca cel putin 20% din persoanele care intra ntr-un spital vor contracta o boala
iatrogena. Cele mai multe iatrogenii se datoreaza evident medicamentelor si reactiilor adverse ale
acestora, multi autori afirmand chiar ca bolile iatrogene produse de medicamente se datoreaza, in
primul rand, supramedicatiei si exagerarii importantei folosirii medicamentelor. Unii autori, ca
Mendelsohn, au atras atentia asupra fenomenului de supramedicalizare a vietii, adica a faptului ca
pacientii cer in mod exagerat si inutil sprijinul si asistenta medicului pentru fapte sau afectiuni banale
(mici dureri, oboseala, viroze usoare). Rezultatul unor asemenea interferente cu efect negativ asupra
pacientului (sau viitorului pacient) este aparitia bolilor iatrogene, afectiuni cu evident mecanism
psihosomatic. Accesibilitatea crescuta a populatiei la actul medical si la unittile medicale inalt
specializate, ca de altfel si numarul mare de prescriptii medicamentoase, reprezinta alte premise ale
iatrogeniilor. Se poate distinge (dupa Rindasu G.E.) intre: iatrogenii de spital, de explorare, induse,
chirurgicale, medicamentoase. In cazul ultimei clase, trebuie facuta deosebirea intre reactiile adverse si
posibilele iatrogenii, printr-o alegere terapeutica nejudicioasa (lipsa de informare, neglijenta, sub- sau
supraapreciere etc. din partea medicului).
In psihiatrie numarul iatrogeniilor este la fel de ridicat ca si in celelalte specialitati, desi psihiatrul
bun cunoscator al psihologiei medicale ar trebui sa aiba un potential iatrogenic minim. In opinia lui
Ey H. cele patru principii deontologice care ar duce la disparitia iatrogeniei sunt: a sti, a alege, a trata
si a respecta. Este de mentionat numarul relativ mare de stari depresive iatrogene, consecutive unor
terapii medicamentoase.

Asistenta psihologica a pacientilor neoplazici

In asistenta medicala, comunicarea este o nevoie fundamentala si trebuie sa fie o arta pe care slujitorii
stiintei medicale o innobileaza in relatia cu omul bolnav si familia acestuia.
In cazul bolnavilor cu boli incurabile, asa cum sunt bolile neoplazice, dar si alte boli degenerative,
neurologice, cardio-vasculare, de nutritie, dementele, SIDA, s.a., comunicarea reprezinta o nevoie
stringenta a acestora si presupune unele abilitati relationale, care constau in abordarea unor strategii
menite sa stabileasca relatii interpersonale, empatice.
Demersul paliativ, care se afla in complementaritatea celor preventive, terapeutice si de recuperare,
vizeaza satisfacerea tuturor nevoilor fundamentale si cuprinde pe langa tratamentele medico-
chirurgicale, toate ingrijirile ,, nursing" si toate sustinerile psihologice si spirituale, destinate sa aline
suferintele somato-psihice, sa amelioreze calitatea vietii si sa asigure respectarea demnitatii conditiei
umane.
In demersul paliativ, bolnavul incurabil este abordat plenar, bio-psiho-social, cultural si spiritual, in
interrelatie permanenta cu mediul familial si cu valorile, cu principiile sale de viata si cu credintele
sale, adica este abordat global integrativ sau holistic.
In cadrul demersului paliativ, acompaniamentul relational este esential, fiind o expresie a solidaritatii
umane si a respingerii abandonului, echivalent cu un gest eutanasic, o filosofie a intrajutorarii umane
si a respectului vietii, o terapie morala. Pentru realizarea unei comunicari eficiente, sunt necesare:
- acordarea de timp suficient pentru stabilirea unei relatii cu bolnavul, bazata pe incredere reciproca;
- ascultarea activa a bolnavului, cu respectarea opiniilor si credintelor sale, intr-un climat de
confidentialitate, in virtutea faptului ca fiecare persoana are dreptul la propriile credinte si convingeri
religioase, care trebuie acceptate si respectate, chiar daca difera de ale celui (celor) din echipa de
ingrijire;
- abordarea cu empatie a comunicarii, pentru a incuraja bolnavul si apropiatii acestuia sa se exprime
deschis,neingradit;
-incredere si intelegere prin oferirea de raspunsuri empatice bolnavului;
- informarea corecta, fara ambiguitati, a membrilor familiei in legatura cu orice aspect relevant,
referitor la ingrijirile acordate.

Comunicarea vestilor proaste

In fata unui bolnav cu o maladie incurabila sau aflat in faza terminala a acesteia, cadrele medicale,
traiesc de cele mai multe ori sentimentul vinovatiei, nestiind cum sa comunice aceste vesti pacientului
sau familiei. Primul pas in comunicarea unei vesti proaste este pregatirea cu atentie a momentului
respectiv, a intregului personal de ingrijire.
Reactiile emotionale ale bolnavului sunt de cele mai multe ori imprevizibile, facand dificile
comunicarea si ingrijirea ulterioara: teama de moarte; teama de durere fizica; starea de depresie
(pacientul devine introvertit, retras, disperat, apatic, lipsit de speranta); sentimentul de abandon;
izolarea sociala; pierderea autocontrolului, autonomiei, confortului; rusine, manifestata de starea de
dependenta, ca urmare a evolutiei bolii; autocompatimire; furie, agresivitate, revolta; negare,
culpabilizare; plans, umor, rugaciune; acceptare, atunci cand ratiunea este inaintea emotiilor.
Familiei ii revine un rol important in cadrul ingrijirilor paliative, fiind adesea componenta a echipei de
ingrijire. In fata realitatii crude, membrii familiei pot dezvolta reactii ce pun in dificultate actiunile
viitoare si ingrijirea pacientului. Terapii psihologice si practice ce pot fi indicate:
- psihoterapie cognitiva, cognitiv-analitica, sau axata pe rezolvarea problemelor; participarea intr-un
grup de discutii, analiza si suport; terapie prin muzica, prin arta, prin creatii literare; tehnici de
relaxare; hipnoterapie; activitati practice in functie de hobby-ul persoanei respective. Aceste indicatii
pot fi folosite si pentru membrii echipei de ingrijire in vederea rezolvarii problemelor psihologice
survenite in timpul acordarii ingrijirii paleative, fie intr-o directie pozitiva (atitudine de luptator,
acceptare) sau una negativa (abandon, disperare, izolare, depresie, chiar autoliza). Comunicarea
vestilor proaste, pacientului si familiei sale, este un act de responsabilitate uriasa, cu impact asupra
calitatii vietii si compliantei la tratament.

Abordare si consiliere psihologica in HIV pozitiv

La pesoanele seropozitive apar o serie de manifestari psihopatologice. Stresul generat de
particularitatile HIV/SIDA ca boala fara un tratament care vindeca, modificarea stilului de viata,
multiplele pierderi suferite, povara pastrarii secretului, discriminarea perceputa permanent in jur sunt
probleme care, de multe ori, provoaca pierderea echilibrului psiho- logic al persoanelor afectate,
generand tulburari psihice majore.
Manifestarile psihopatologice ale adultului se refera la afectiunile psihiatrice cu prevalenta cea
mai mare printre adultii HIV pozitiv sunt tulburarile anxioase (atacul de panica, fobiile, tulburarea
obsesiv-compulsiva, anxietate generalizata, sindromul de stres post-traumatic, tulburarea de adaptare),
tulburarile afective (episoade maniacale, tulburare bipolara, depresia), tulburarile somnului si abuzul
de substante (alcoolism, dependenta de medicamente, dependenta de droguri).
La copilul/adolescentul seropozitiv apar o serie de manifestari psihopatologice precum:
anxietate, crize de afect, stari depresive, agresivitate, regresie. Aceste manifestari difera in functie de
varsta, dezvoltarea psihoafectiva, educatia primita si sustinerea din partea familiei.
Un alt obiectiv pe care il are de indeplinit consilierul in cadrul consilierii post-test seropozitiv
este acela de reducere a transmiterii HIV. In primul rand aceasta se realizeaza prin reducerea riscului
de transmitere sexuala astfel:
1) Transmiterea HIV poate fi prevenita prin abstinenta, adica lipsa relatiilor sexuale de orice
natura.
2) Riscul de transmitere a infectiei HIV poate fi redus in cursul relatiilor sexuale prin utilizarea
corecta a prezervativului, insa acesta reduce riscul dar nu-l elimina in totalitate.
3) In cazul refolosirii prezervativului riscul de infectie creste.
 4) Trebuie furnizate informatii privind prevenirea sarcinii la femeia HIV pozitiva, consilierul sa
precizeze ca pilulele contraceptive nu reduc transmiterea infectiei HIV.
O alta metoda de reducere a transmiterii HIV se face prin reducerea riscului de transmitere la
utilizatorii de droguri injectabile, astfel:
1) Transmiterea HIV poate fi prevenita daca nu se refoloseste instrumentul cu care s-au facut
injectii (ace, seringi) si respectiv daca nu se imprumuta, aceasta regula fiind valabila nu doar pentru
utilizatorii de droguri ci si pentru cei care obisnuiesc sa-si efectueze la domiciliu diverse tratamente
injectabile.
2) O alta cale de prevenire a infectiei HIV este ca utilizatorii de droguri administrate intravenos sa
renunte la ele.
3) Un sfat pentru consumatorii de droguri administrate intravenos este acela ca inainte si dupa
utilizare sa dezinfecteze acele si seringile.
De asemenea, pentru reducerea altor riscuri pacientii testati seropozitiv vor fi sfatuiti: sa nu
donze sange, sperma, tesuturi, lapte; sa nu imprumute periuta de dinti, aparate sau masini de barbierit
sau epilat, pedichiura sau alte obiecte care pot fi contaminate; sa spele si sa dezinfecteze suprafetele
murdarite cu sange sau secretii care ar putea contine sange sau sperma.
Consilierul stabileste un plan individual de supraveghere care va contine servicii sociale si
medicale de care urmeaza sa beneficieze pacientul. Pacientul HIV pozitiv trebuie incurajat sa declare
ce parteneri are pentru ca acestia sa fie consiliati pre-test si/sau post-test. Este important pentru pacient
sa cunoasca statusul HIV al partenerilor: daca sunt pozitivi pot beneficia de consult si evaluare clinica
si de laborator precum si de un tratament complex precoce care poate incetini evolutia infectiei; daca
sunt negativi pot fi consiliati cum sa reduc riscul infectiei HIV pe viitor.
Pacientul trebuie atentionat in legatura cu faptul ca este seropozitiv, deoarece acest lucru atrage
dupa sine o serie de probleme cum ar fi: pierderea serviciului, a locuintei, daca sta in chirie, refuzul
incheierii de asigurri, iar in cazul copiilor acest fapt duce la excluderea lor din colectivitati (gradinite,
scoli). Cu ocazia consilierii trebuie intocmit un document in care este scris rezultatul testului,
trimiterea la serviciile medicale de specialitate, planul de supraveghere, recomandarile cu privire la
situatiile de discriminare, declaratiile referitoare la parteneri etc. Informatiile privind pacientul sunt
confidentiale. In cazul in care un document trebuie transmis unui alt serviciu medical trebuie obtinut
consimtamantul pacientului.

Psihoterapie
 n evantaiul divers al metodelor terapeutice, psihoterapiile sunt unele dintre cele mai rspndite
i utilizate ci de tratare a multor suferine psihice sau fizice, mai ales n Europa vestic i S.U.A.
Psihoterapiile sunt n acelai timp metode vechi i noi pentru c, cel puin parial, sunt folosite de ctre
toate persoanele ce presteaz servicii medicale, mai ales de ctre medici. Sunt vechi, pentru c sunt
cunoscute i folosite sub anumite forme nc din antichitate, dar sunt noi, pentru c de-abia n ultimii
50 de ani au existat reale preocupri de sistematizare a acestui domeniu (de implementare, explicare i
nelegere a acestui tip de terapie). Nu numai medicii, ci chiar i rudele, prietenii reuesc deseori s
schimbe dispoziia, modul de receptare i interpretare a unei situaii dramatice de boal, sau a oricrui
alt tip de impas existenial. Acest efect este unul psihoterapeutic.
Definit ca tratament psihologic (I. Holdevici - 1996) sau ca ansamblu de mijloace prin care se
acioneaz asupra spiritului (sufletului) sau capului bolnav (sau asupra amndurora n acelai timp),
psihoterapia acioneaz doar prin semnificaia psihologic a mijloacelor folosite, spre deosebire de
terapiile somatice ce acioneaz prin proprietile lor fizice. Realitatea ne demonstreaz c, deseori, nu
se pot face detari nete ntre cele dou aspecte, i deci ntre metode. Numai faptul c medicul, odat
cu prescripia medicamentului, informeaz bolnavul ce efecte urmeaz s se produc, sau chiar numai
citirea instruciunilor de pe prospectul medicamentului se constituie ca influen psihoterapeutic ce
poate amplifica efectul curativ al acestuia. Numim aceste discuii, consilieri sau sftuiri ca fiind
demersuri psihoterapeutice empirice, obinuite, situaionale ad hoc. Psihoterapia ca metod
tiinific de tratament se desfoar dup reguli i principii bine stabilite ntre care amintim:
- Cunoaterea temeinic a domeniului psihopatologiei, psihodiagnosticului i a metodelor de
psihoterapie.
- Respectarea demnitii persoanei, a secretului privind boala i terapia, i mai ales a principiului care
spune c prin demersurile sale terapeutul s nu fac ru, s nu agraveze suferina, s nu traumatizeze,
s nu influeneze negativ pacientul.
De aceea, psihoterapeui vor fi doar persoanele ce pot ndeplini acest deziderat: psihologi, psihiatri,
psihopedagogi, cu condiia s fie pregtii teoretic i practic n domeniul psihoterapiei, s aib abiliti
de nivel supramediu privind relaionarea i comunicarea cu ceilali, s abordeze, deci, acest aspect cu
foarte mare responsabilitate.
Psihoterapiile sunt metode ce se pot aplica aproape tuturor formelor de boal psihic sau fizic, cu
acordul pacientului i cu condiia evident ca acesta s poat comunica (emite i recepta informaiile),
s fie contient i, prin urmare, s poat fi influenat. Se aplic prin excelen tuturor formelor de
nevroze sau reacii nevrotice (mai puin sau deloc psihozelor schizofreniei; sau ntrzierilor mentale
grave, tulburrilor de comportament n pubertate i adolescen, etc), tuturor tulburrilor
psihosomatice (vezi suferinele gastrice, cardiace, vasculare etc.) i chiar unor boli predominant
somatice ca terapie adjuvant.
Strupp i Hardley (1977) afirm c succesul psihoterapiei poate fi evaluat dup trei criterii de baz:
1) dispariia sau reducerea simptomelor, i deci instalarea la pacient a unei stri de mai bine, de
mulumire, de satisfacie;
2) creterea randamentului social al persoanei se adapteaz mai bine la serviciu, coal, familie,
strad, etc.
3) observaiile i constatrile psihoterapeutului legate de pacient care arat o mbuntire a strii
acestuia.
Pornind de la condiia unui bun contact ntre terapeut i pacient, crearea unei atmosfere de comunicare,
deschidere reciproc, nelegere i confort, psihoterapia, indiferent de forma ei, vizeaz ca finalitate
dezideratele enunate mai sus, i este pe de o parte demers tiinific (avnd n vedere principiile ei
tiinifice) iar pe de alt parte art - funcie mai ales de priceperea, talentul i chemarea psihologului.

Forme i metode de psihoterapie

Funcie de specificul bolii, a bolnavului, a situaiei i a modului de apreciere i pregtire a
psihoterapeutului, se pot folosi mai multe forme sau metode de psihoterapie.
Astfel, atunci cnd exist mai muli bolnavi cu afeciuni relativ asemntoare, i apreciem c pot
deveni unii pentru alii suport sau factor terapeutic, folosim psihoterapia de grup. n grup pot intra
ntre 3 i 9 bolnavi, ei se ntlnesc (zilnic sau la intervale de timp bine stabilite, n jurul aceleiai mese,
ntr-o atmosfer de siguran, destindere i deschidere, ce invit la comunicare). Psihoterapeutul, n
acest caz, doar incit, determin discuiile, rmnnd s observe, i eventual s noteze schimbrile ce
se produc la pacient, intervenind doar atunci cnd discuia tinde s se deprteze de scopul propus, sau
s ia o direcie periculoas (conflict, nenelegeri etc. n aceste condiii, uneori, trebuie chiar s ncheie
edina).
Avnd n vedere aspectul personal, chiar intim al problematicii pacientului, forma de terapie cel mai
frecvent folosit este psihoterapia individual, care este o relaie de terapie-comunicare ntre dou
persoane: pacient i psihoterapeut. n aceste situaii se pot aborda o multitudine de metode, ntre care
ne vom referi pe scurt la cteva:
Psihoterapii psihanalitice sau catartice ce au drept scop contientizarea unor idei, pulsiuni, tendine
incontiente ce genereaz conflicte intrapsihice i soluionarea lor la nivel contient. Fondate i
utilizate iniial de Freud, aceste metode s-au diversificat pornind de la tehnica hipnozei i a narco-
analizei, i ajungndu-se la analiza viselor, analiza asociaiilor libere de idei, analiza aciunilor
pacientului etc. Psihanaliza este o grupare de tehnici pretenioase, ce presupun un pacient cu un anume
nivel de cultur psihologic i de nelegere n general, i mult pricepere din partea terapeutului. De
aceea, i pentru c sunt de durat mai lung, aceste tehnici sunt mai puin folosite.
Psihoterapii comportamentale (de orientare behaviorist)
Sunt tehnici inspirate din teoria nvrii, considernd c cele mai multe manifestri psiho-
comportamentale normale i patologice in de stimulii externi, de valorile i normele sociale i sunt
rezultatul nvrii. Fie c vorbim de tehnica stingerii comportamentelor nedorite (dup principiul
stingerii reflexelor condiionate) prin tehnica expunerii (punerea efectiv ntr-o situaie ce provoac
simptome, i stingerea ei prin contientizarea lipsei urmrilor nocive), fie tehnica desensibilizrii
sistematice (prin formarea altor modele, antagoniste de comportament - relaxare, stabilirea ierarhiilor
etc.), esena acestor metode este aceea c ele sunt directe, intite pe subiect i simptom, i sunt de mai
scurt durat dect cele din prima categorie.
Psihoterapiile aversive cele ce constau n sanciuni ce vizeaz tergerea comportamentelor nedorite
(ex.: ocuri electrice la alcoolici, dependeni etc.) Sunt rar folosite, doar acolo unde alte metode nu dau
rezultate.
Psihoterapiile asertive cele ce au drept principiu elaborarea la pacient a unor mecanisme de
comunicare i adaptare ce-l fac mai deschis i dornic de schimbare, mai empatic, urmrindu-se astfel
schimbri mai evidente ale comportamentului lui adaptativ.
Metoda modelrii psihoterapie ce vizeaz imitarea unor comportamente dezirabile, vzute la alte
persoane.
De asemenea, funcie de obiectivul propus, exist psihoterapii centrate (orientate) mai ales pe bolnav,
ncercnd s fie nelese problemele lui n ansamblu, sau psihoterapii bazate pe simptom orientate
mai ales pe dispariia simptomului patologic.
Psihanaliza descoperirea major a lui Freud, este n acelai timp:
- sistem conceptual explicativ al psihanalizei i psihologiei;
- metod de cunoatere psihologic;
- metod de psihoterapie.
Esena ei const n a contientiza mecanismele de aprare nevrotic ale Eu-lui, a ajuta acceptarea
coninuturilor psihice incontiente, i integrarea lor armonioas n personalitate. Comparat cu
maieutica socratic, metoda psihanalizei urmrete s familiarizeze pacientul cu lupta din interiorul
propriului psihic, soluionarea ei, restructurarea personalitii aa nct s se elimine i efectele acelui
conflict intern: complexele de inferioritate, mecanismele de supracompensare ale acestora, actele
ratate sau lapsusurile i strile nevrotice, (toate nefiind altceva dect expresia mascat a acelui
conflict).

Alte forme de terapie cu valene psihoterapeutice

Amintim c mai sunt o serie de metode de terapie cu mare ncrctur psihoterapeutic, aa cum ar fi:
Ludoterapia terapia prin joc, folosit mai ales la copii dar i la aduli, i care are drept element de
baz principiul regenerrii energiei psihice prin activiti plcute.
Meloterapia terapia prin muzic ce are drept fundament crearea unor stri psihice cu tonalitate
pozitiv, schimbarea dispoziiei emoionale prin stimularea plcut a sensibilitii auditive cu stimuli
armonici, ce reduc sau cresc excitabilitatea cortical, i creeaz o stare psihic plcut, de relaxare,
acolo unde muzica are efecte relaxante (se impune subiecilor anxioi, obsesivi, impulsivi etc.) sau
dimpotriv, de activare (la astenici).
Ergoterapia terapie prin (activitate) munc, ce are efect dublu: odat, prin efortul fizic, prin
micare (muli bolnavi i reduc micrile i efortul, i tocmai acest efect produce o descrcare de
stri tensionale), a doua oar prin redirecionarea ateniei i peocuprilor pacientului de la simptom la
activitatea pe care o presteaz.
O serie de pacieni prezint tulburri ale capacitii de relaionare i comunicare. La vrste mici
vorbim de anxietate, team de persoane strine, mutism electiv (copilul vorbete doar cu cei foarte
apropiai). La vrstele adulte ntlnim reale manifestri de sociofobie. n aceste situaii, este neaprat
nevoie de intervenia prin metodele psihoterapiilor de socializare, a socio-terapiilor, a terapiilor de
desensibilizare la persoane necunoscute sau la mulimi de persoane i de structurare a unor abiliti
care s permit o relaionare social cel puin acceptabil.

Terapia pierderii la copii

Cand o persoana draga moare este destul de dificil sa-i explicam unui copil ce se intampla si sa-l
ajutam sa depaseasca pierderea, mai ales ca este necesar sa ne descurcam si noi cu durerea. Copiii
inteleg despre moarte atat cat le permite varsta, experienta de viata si personalitatea. Exista, insa, niste
aspecte ce ar trebui luate in considerare in toate cazurile. Este necesar sa fim sinceri cu copiii pentru a
le incuraja astfel intrebarile ce ar putea veni din partea lor. Este posibil sa nu avem raspuns pentru
toate intrebarile copiilor dar este bine sa creem o atmosfera confortabila si sa-i impartasim copilului
credintele noastre despre spiritualitate si moarte. Copiii nu vor reactiona precum un adult in momentul
pierderii cuiva. Uneori pot sa nu planga sau sa devina hiperactivi. Indiferent de reactia copilului este
necesar sa-i fim alaturi, sa-l intelegem si sa avem rabdare.

Terapia prin joc

In cadrul terapiei prin joc, jucariile sunt percepute ca si instrumente de verbalizare ale copilului, iar
jocul ca si limbaj al copilului. Asadar, terapia prin joc este pentru copil ceea ce este consilierea sau
psihoterapia pentru adult. In terapia prin joc, functia simbolica a jocului este cel mai important aspect,
asigurand copiilor posibiltatea de a-si reprezenta simbolic emotiile interioare si experientele
semnificative din punct de vedere emotional prin intermediul jocului.

Obiectivele terapiei prin joc pentru copii

Jocul permite copiilor sa isi transfere temerile, emotiile, fanteziile, visele si sentimentele de
culpabilitate asupra obiectelor mai repede decat asupra altor persoane. In acest fel copiii resimt
siguranta fata de propriile lor sentimente si reactii, deoarece jocul le permite sa se distanteze de
evenimentele si experientele traumatizante pe care le-au trait. In acest mod, copiii nu sunt coplesiti de
propriile lor actiuni, deoarece acestea au loc in imaginatia lor.
Terapia prin joc dezvolta:
- personalitatea copilului
- vocabularul si simtul comunicarii
- capacitatea de integrare si adaptare la grup (grup scolar, familie sau grup de joaca)
- stima de sine si ajuta la constientizarea rolului si sentimentului de apartenenta la grup
- creativitatea copilului