UNIVERSITATEA LIBERA INTERNATIONALA DIN

REPUBLICA MOLDOVA
Facultatea Relatii Internationale , Politologie si Jurnalism

Referat
Tema:Moralitatea internationala

A executat :Gavgas Ion

A controlat: Lector superior universitar
la catedra relatii internationale si politologie,
Viorica Ticu

-2017-
 Cuprins

1)Introducere

2)Protejarera vetii oamenilor

2.1)Pe timp de pace
2.2)Pe timp de razboi
3) Condamnarea morala a razboiului
4)Moralitatea internationala si razboiul total
5)Moralitatea universala versus universalismul national
6)Etica personala a internationalei aristocrate
7)Distrugerea moralitatii internationale
8)Distrugerea societatii internationale
9)Idealismul si moralitatea in relatiile internationale
10) Moralitatea in relatiile internationale in viziunea lui Reihald
Niebuhr si E.H.Carr
 Introducere
Studiul eticii i moralitii n domeniul relaiilor internaionale a preocupat
cercettorii din cea mai mare parte a secolului trecut. Totui analiznd gradul de
implicare al oamenilor de tiin n relevarea rolului moralitii n relaiile
internaionale, se constat c n primii 60 de ani ai sec. al XX-lea a existat un
interes major n studiul acestui fenomen, n ultimii 30 de ani ai aceluiai secol
preocuparea pentru studiul tiinific privind rolul moralitii n sfera relaiilor
internaionale a fost diminuat. Exist dou explicaii posibile a acestei situaii.
Prima ar fi dorina de a stabili o independen a studiului relaiilor internaionale
fa de orice prevedere de ordin etic sau filosofic, de a construi o tiin neutr din
punct de vedere valoric, respectiv alctuit din modele formate n care preferinele
participanilor sunt considerate ca fiind date i n acre se fac ncercri de a
determina nenumrai factori imponderabili din relaiile internaionale.
A doua explicaie a interesului tot mai sczut fa de studiul moralitii n
relaiile internaionale, este determinant pe care l-a avut realismul n domeniul
internaional. Realismul care a constituit principala paradigm a relaiilor
internaionale n ultima parte a sec. al XX-lea a pus n centrul analizei sale rolul
factorilor anarhici n politica statelor. ntr-o lume internaional, caracterizat de o
competiie acerb ntre naiuni exist puine anse de opiune autentic din partea
celor care iau deciziile n stat i, cu att mai puin, posibilitatea de a opta pentru
anumite valori morale corespunztoare interesului naional.
Dac rolul moralitii n politica extern a ajuns s ocupe un rol periferic n
domeniul relaiilor internaionale, nu acelai, lucru se poate spune despre domeniul
eticii aplicate. n ultimii ani a aprut o nou i bogat literatur privind opiunile
morale inerente lurii deciziilor n politica extern, literatur ce ofer recomandri
pentru o conduit etic n afacerile externe. n general, acest demers s-a concentrat
asupra unor chestiuni particulare de moral, cum ar fi neproliferarea armelor
nucleare, inechitatea distribuirii resurselor ntre naiuni etc. n acelai timp, au
aprut o serie de abordri teoretice privind rolul moralitii n politica extern, care
aduc critici serioase viziunii realiste asupra relaiilor internaionale. n acest sens,
autori ca, Charles Beitz, Marshall Cohen sau J.E. Hane, au contestat realismul,
susinnd c orice aciune politic este o activitate orientat ctre un scop anume,
c exist principii morale temeinice care vizeaz esenialmente problematica
relaiilor internaionale, iar constituirea politicii externe este prin sine nsi un
domeniu al opiunii morale.
Abordrile normativiste din domeniul relaiilor internaionale n-au generat
un dialog substanial ntre cercettorii pragmatici i eticieni, dimpotriv, au dus la
apariia a dou comuniti tiinifice distincte, fiecare acionnd dup o anumit
viziune, folosind limbaje diferite i emind concluzii diferite asupra naturii
relaiilor dintre naiuni. Cu toate c realismul rmne principala paradigm a
relaiilor internaionale, noile curente aprute, neorealismul sau neoliberalismul
instituional au generat serioase dezbateri, care au evideniat lipsa de unitate a
cercettorilor realiti n abordarea unor chestiuni care vizeaz teoria relaiilor
internaionale.

Protejarera vetii oamenilor pe timp de pace

O natiune se afla intr-o continua lupta cu un efort de a mentine si de a creste
puterea acesteia , si de a reduce puterea altor natiuni tinind cont de doua aspecte
importante : cantitatea si calitatea fiintelor umane, deaceia politica internationala
tine cont de scopurile sale legitime , reducerea drastica sau chiar eliminarea
populatiei rivale, astfel avind scopul de a cistiga puterea , asemenea metode erau
folosite fara moralitate si ca un lucru de la sine intales .
Astfel de principi putem urmari in politica Germaniei in perioadele lui Otto Von
Bismars si Adolf Hitler .
O politica externa care nu permite exterminarea in masa ca mijloc pentru scopul
sau nu si impune aceasta limita din considerente de adecvare politica din contra
adecvarea ar recomanda o asemenea operatiune ampla si eficienta. Limitarea
provine dintr-un principiu moral absolut care trebuie urmat indeferent de
considerentele asupra binelui national. O politica externa de acest fel decis
sacrifica de fap tinteresul national in cazurile in care o urmarire consecventa a
acestuia ar necesitan incalcarea unui principiu moral precum interzicerea crimilor
in masa pe timp de pace acest punct de vedere nu poate fi luat prea in serios
deoarece adesea este promovata opinia ca respectul pentru viata umana este
rezultatul ,, obligatiei de a nu cauza moartea sau suferinta zadarnica a altor fiinte
umane, adica moartrea sau suferinta care nu sunt necesare pentru atingerea unui
scop mai inalt despre care se presupune , pe drept sau pe ne drept, ca ar justifica o
derogare de la obligatia generala . Din contra, problema
este de fapt ca natiunile recunosc o obligatie morala in a se abtine de la cauza
morala si suferinta in anumite conditii , in ciuda posibilitatii de a justifica un
astfel de comporatament cu ajutorul unui ,,scop mai inalt precum interesul
national.

Pe timp de razboi
De la inceputul istoriei pina in cea mai mare part a Evului Mediu, beligerantii
aveau puterea, conform eticii, precum si dreptului, de a omori toti inamicii,
indiferent daca erau sau nu erau membri ai fortelor armate sau de a-i trata in orce
mod considerau ei de cuviinta. Barbati, femei si copii erau adesea trecuti prin sabie
sau vinduti ca sclavi de catre invingator fara ca vreo reactie morala contrara sa se
produca.
Incepind cu sfirsitui Razboiului de Treizeci de Ani, a devenit raspindita conceptia
ca razboiul nu este o confruntare intre populatii in totalitate ,ci doar intre armatele
statelor beligerante. In consecinta distinctia dintre combantanti si necombatanti a
devenit unul dintre principiile juridice si morale de baza in guvernarea actiunilor
beligerantilor. Razboiul este considerat o confruntare intre fortele armante ale
statelor beligerante si, intrucit populatia civila nu participa activ la confruntarea
armata, aceasta nu trebuie sa devina obiectul ei. Drept urmare este considerata o
datorie morala si ruridica obligatia de a nu ataca, rani sau ucide civilii in mod
intentionat. Ranirea si omorirea lor ca incidente ale operatiunilor militare precum
bombardarea unor orase sau o lupta care se desfasoara intr-o zona locuita sau
regretate ca fiind consecinte inevitabile ale razboiului. Totusi evitarea cit mai mult
posibil este considerata din nou o datorie morala si legala.
Toate tratatele internationale incheiate incepind cu mijlocul secolului al XIX-lea cu
scopul de a urmari razboiul. Ele interzic folosirea anumitor arme, limiteaza
folosirea altora, definesc drepturile si indatoriilen neutrelor- pe scurt, incearca sa
imprime razboiului un spirit de decenta si de respect pentru umanitate comuna
tuturor victimelor sale potentiale si sa reduca violenta la minimul compatibil cu
scopul razboiului- adica infringerea dorintei de rezistenta a inamicului.
Si in timpurile noastre se fac incercari pentru a limita razboiul nucliar ce prezinta
in primul rind un pericol mondial pentru vetile omenesti.

Condamnarea morala a razboiului

Evitarea razboiului in sine - altfel spus, a orcarui razvoi a devenit un tel al
diplomatiei dosr de ls sfirsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului XX. Cele
doua Conferinte de Pace de la Haga din 1899 si 1907, Liga Natiunilor sin 1919,
Pactul Briand-Kellogg din 1928, care a scos in afara legii razboiului de agresiune
si , in zilele noastre, Organizatia Natiunilor Unite, au toate drept obiectiv
fundamental evitarea razboiului in sine. Exista convingerea ca razboiul, si in
special razboiul modern, nu este doar un lucru ingrozitor ve trebuie evitat din
motive de inadecvare, ci si pe temeiuri morale. In ultimul timp, condamnarea
morala a razboiului ca atare in lumea occidentala s-a manifestat mai ales in refuzul
de a lua in serios in considerare posibilitatea razboiului preventiv, indeferent de
adecvarea sa fata de interesul national. Cind vine razboiul, trebuie sa vina ca o
catastrofa naturala sau ca o actiune ticaloasa a altei natiuni, nu ca o culminare
prevazuta si planificata a politicii externe a unii dintre ele. Doar asa scrupurile
morale, ivite din incalcarea normelor morale care stipulau ca nu ar trebui sa existe
razboi , ar putea fi potolite, daca ar putea fi potolite cit de cit.

Moralitatea internationala si razboiul total

Sa ne amintim ca absenta limitarilor morale in ceea ce priveste distrugerea vetii a
fost concomitenta cu caracterul total al razboiului in care populatii intregi se
infruntau una pe cealalta ca inamici personali. Sa ne amintim , de asemenea , ca
limitarea graduala a ucideii in razboi si supunerea ei fata de anumite conditii au
coincis cu dezvoltarea , graduala a razboiului limitat, in care doar armatele se
infunta ca oponenti activi. Cu razboiul care isi asuma, in vremurile actuale, intr-o
masura cit spoate de mare si in privinte diferite , un caracter total, limitarile morale
asupra uciderii sunt respectate intr-un grad tot mai scazut. Intra-devar insasi
prezenta acestora in constiinta liderilor politici si militari , cit si in cea a oamenilor
obisnuiti devine tot mai precara si este amenintata cu disparitia.
Aceste tendinte distructive ale limitarilor morale au fost puternic intarite de natura
inpersonala a razboiului modern. In toata istoria pina la primul Razboi Mondial,
soldatii sau intilnit in lupta fata in fata. Aceste intilniri mortale nu erau lipsite de
un element moral uman: oamenii se uitau reciproc in ochi, incercind sa ucida sau
sa evite de a fi ucis. Ele ofereau prilejul unor emotii, virtutii si viciii umane,
manifestate si precepute de catre oameni.
Razboiul modern este in mare masura un razboi al butonului de comanda , purtat
anonim de catre oamenii care nu si-au vazut niciodata inamicul viu sau mort ci
care nu vor sti niciodata pe cine a ucis. Nici victimile nu vor vedea vreodata fata
inamicului .Un asemenea de razboi dezumanizat din punct de vedere tehnologic
trebuie sa fie si dezumanizat moral.
 Etica personala a internationalei aristocrate
Prinul i conductorii aristocratici ai unei naiuni anume erau n legtur continu
i apropiat cu prinii i conductorii aristocratici ai altor naiuni. Ei erau unii prin
legturi de familie, o limb comun (franceza), valori culturale comune, un stil de
via comun i convingeri morale comune asupra a ceea ce i este sau nu permis
unui gentleman s fac n relaia sa cu un alt gentleman din naiunea sa sau dintr-
una strin. Prinii care se nfruntau pentru putere se considerau concureni ntr-un
joc ale crui reguli erau acceptate de ctre toi participanii. Membrii serviciilor lor
diplomatice i militare se considerau angajai care i deserveau angajatorul fie prin
natere (ntrit adesea, dar n nici un caz ntotdeauna, de un simmnt de
loialitate fa de monarh), fie pentru plata, influena i gloria pe care acesta le-o
fgduia.
Acest sentiment al unei nalte obligalii morale personale ntlnit la cei rspunztori
de politica extern referitor la colegii lor din alte ri explic atentia cu care
scriitorii din secolele al XVII-lea i al XVIII-lea i sftuiau monarhul s-i
protejeze onoarea" i reputaia" ca pe cel mai preios avut. Fiecare aciune pe
care o ntreprindea Ludovic al XV-lea pe scena internaional era aciunea sa
proprie, n care se dezvluia simul personal al obligaiei morale i n care era deci
angajat onoarea proprie.

Distrugerea moralitatii internationale

Pn aproape de sfritul secolului al XIX-lea, conductorii aristocratici au fost
responsabili pentru dirijarea afacerilor externe n majoritatea trilor. n noua epoc,
locul lor a fost luat de ctre demnitarialei sau numiti indiferent de distinctiile de
clas. Aceti demnitari sunt responsabili juridic i moral pentru actele lor oficiale
nu n fata unui monarh (adic a unui individ anume), ci n fata unei colectivitti
(adic n fata unei majoritti parlamentare sau a poporului ca ntreg). O schimbare
important n opinia public poate atrage cu uurint o schimbare a personalului
care conduce politica extern. Acesta va fi nlocuit cu un alt grup de indivizi,
proveniti din oricare grup al populatiei care predomin momentan.
Fluctuaia decidentilor n afacerile internaionale i responsa-bilitatea lor fat de o
entitate colectiv amorf au consecine de mare anvergur pentru eficacitatea i
chiar pentru existenta unei ordini morale internationale. Aceast transformare n
interiorul naiunilor a schimbat moralitatea internaional ca sistem de limitri
morale de la o realitate la o simpl figur de stil.
 Idealismul si moralitatea in relatiile internationale
Dup primul rzboi mondial, a existat preocuparea n rndul cercettorilor din
domeniul relaiilor internaionale de a se crea o lume mai stabil, mai dreapt i
mai panic, dect oricare alt perioad din istoria omenirii. Noua teorie,
idealismul, a consacrat relaiile internaionale ca un domeniu distinct de cercetare,
iar grupul de cercettori n frunte cu Alfred Zimmern, primul profesor de relaii
internaionale de la Universitatea din Oxford, Gilbert Murray, preedintele Ligii
Naiunilor, Nicholas Murray Butler, rectorul Universitii Columbia i James T.
Shotwell, cel care a conceput Pactul Kellogg-Briand au fost cunoscui i prin
sintagma internaionalitii liberali. Plecnd de la consecinele rzboaielor n
general i ale primului rzboi mondial n special, gnditorii menionai au criticat
vehement sistemul care guvernase relaiile internaionale pn la acea dat,
coninnd n acelai timp, noi modaliti de abordare a politicii ntre naiuni.
Marea experien a zilelor noastre nota Shotwell este eradicarea barbariei din
relaiile internaionale.

Esenial n teoria idealist, era faptul c rzboiul nu provine din natura

uman, ci mai curnd din modurile cum statele interacioneaz. Din aceast
perspectiv se consider c prin educaie moral i aciune colectiv a popoarelor
lumii se pot evita conflictele i rzboaiele. Contieni c problema rzboiului nu
putea fi rezolvat att de uor, avnd n vedere tentaia pe care acesta o prezenta
pentru politica statelor, idealitii sperau c traumele primului rzboi mondial au
creat un potenial revoluionar suficient de bine conturat pentru ca dorina de pace
s prevaleze n lumea civilizat. Aceast stare de lucruri era determinat nu numai
de falimentul vechii ordini ci i de interdependena crescnd ntre naiuni pe plan
economic, cultural, tehnologic i politic, care reprezint nceputul unei autentice
comuniti internaionale. n acest sens Alfred Zimmern, prezint n conferinele
sale de la Oxford: Revoluia industrial i interdependena ce i-a urmat ... au
schimbat deja condiiile activitii politice. Problemele lumii moderne nu mai sunt
locale, ci globale, nu mai privesc doar certurile mrunte cu vecinii i prejudecile
aduse lor, ci privesc fore care, n imensa lor raz de aciune, afecteaz milioane
de oameni din toate prile lumii .

Gnditorii idealiti i puneau n mod serios problema organizrii lumii i n

interesul omenirii, convini fiind c acesta implica o dubl aciune, att pe plan
moral ct i politic. n continuarea raionamentului, acetia apreciau c progresele
morale nregistrate la nceputul sec. XX materializate n creterea contiinei
sociale, a unor atitudini generoase din partea cetenilor, vor permite afirmarea
unei moraliti internaionale, care s determine n ultim instan echilibrarea
rzboiului, dezvoltarea unor relaii economice bazate pe principii clare, reciproc
avantajoase etc. Idealitii au propus trei modaliti prin care moralitatea ar fi putut
influena relaiile internaionale. Prima modalitate era opinia public a fiecrei ri,
deoarece guvernarea nu trebuia s fie doar apanajul diplomailor i al efilor de
stat, ntruct democratizarea Europei crease o situaie n care publicul larg al
fiecrei ri beneficia de un rol tot mai mare n politica dintre naiuni.

Gnditorii din perioada interbelic nu erau att de idealiti nct s nu

accepte faptul c opinia public avea anumite limite, aspect demonstat i de primul
rzboi mondial, unde aceasta a jucat un rol important n declanarea ostilitilor.
De aceea era necesar un proces de educare a opiniei publice, care urma s fie lent
i struitor, a crui finalitate era consolidarea perspectivelor morale i politice ale
publicului larg din Europa i S.U.A., astfel nct s nu mai fie sprijinii oamenii
politici care promoveaz programe rzboinice. Pentru realizarea acestui important
deziderat era necesar ca principiile morale ale noii ordini internaionale, respectiv,
autodeterminarea, soluionarea panic a conflictelor i unitatea tuturor naiunilor
s fie promovate la fiecare nivel al procesului de educaie i prin toate mijloacele.
Rezultatul unei astfel de campanii morale ar fi fost ca opinia public s devin o
form de constrngere eficient a tendinelor agresive a unor lideri, politica
naiunilor ajungnd astfel s poarte o amprent moral evident.

A doua modalitate prin acre idealitii credeau c morala se poate implica n

politica extern era rolul tot mai important al Ligii Naiunilor, ca Tribunal
internaional al opiniei publice mondiale. Dei nu era exclus adoptarea unor
sanciuni coercitive atunci cnd legalitatea era nclcat, obiectivul declarat al
idealitilor era realizarea unei opinii organizate a ntregii uniciti, astfel nct la
orice tentativ de dezechilibru a atmosferei internaionale, simpla condamnare
moral din partea opiniei publice mondiale s fie salutar, factorul moral fiind
primordial n comparaie cu cel coercitiv. n sfrit, o a treia modalitate prin care
modalitatea ar fi putut influena politic internaional avea n vedere contiina
individual a liderilor fiecrei naiuni. Dei condamnau diplomaia antebelic care
era expresia privilegiului unei elite exclusiviste, idealitii credeau totui, c liderii
politici i diplomaii respectau uneori normele morale internaionale nu neaprat
datorit opiniei publice interne sau de teama unei condamnri internaionale, ci
pentru faptul c aveau contiina c aceste norme morale internaionale sunt drepte.

n concluzie, se poate spune c idealitii au ajuns n final la patru mari teze

referitor la rolul moralitii n politica extern. n primul rnd ei susineau c
exist norme morale relativ clare n domeniul internaional care ar putea s-i ajute
pe cei care iau deciziile n stat s acioneze corect. n al doilea rnd ei susineau c
opinia public a fiecrei ri ar putea constitui o constrngere moral asupra
liderilor politici. n al treilea rnd idealitii au propus o imagine a naturii umane
care accentua raionalitatea i comuniunea, mai puin dect conflictul i voina de
putere. i nu n ultimul rnd acetia credeau c primul rzboi mondial i
democratizarea Occidentului au creat o situaie internaional nou, n sensul c
perceptele fundamentate moral de aciuni de stat ar fi putut fi eficient aplicate, prin
intermediul opiniei publice internaionale i al comunitii naiunilor.

Moralitatea in relatiile internationale in viziunea lui

Reihald Niebuhr si E.H.Carr
Gndirea lui Niebuhr i a lui Carr este esenial pentru a nelege cursul i
sensul dezbaterii asupra rolului moralitii n relaiile internaionale. n viziunea lui
Niebuhr oamenii i cunosc limitele i totui caut s i le depeasc. Dei sunt
capabili de autotranscedere, datorit identitii lor spirituale, ei sunt cu toate
acestea, copleii de starea lor de fiin creat. n consecin, ei se afl ntr-o stare
de ambiguitate, dar nu vor s-i accepte aceast poziie de dependen i
nesiguran, acre n fond, constituie propria lor soart Omul este instabil i prins
n starea natural de contingen, el caut s nving nesigurana prin voina de
putere, care l face s cread c-i poate depi limitele de fiin uman. Omul
este ignorant i prins n limitele unui spirit finit, dar el pretinde c nu este limitat
... Toate elurile sale intelectuale i culturale sufer, de aceea, de pcatul
mndriei. Mndria i voina de putere a omului tulbur armonia creaiei.

Mndria omului i voina lui de putere se materializeaz n opinia lui

Niebuhr pe trei planuri:

Primul plan este cutarea siguranei, ceea ce determin dorina de a-i domina
pe alii. Acest fapt transform toate relaiile umane n relaiile de putere, att cei
bogai ct i cei sraci au un sentiment acut al nesiguranei, primii sunt dominai de
teama de a nu-i pierde puterea i bogia, iar cei din urm sunt caracterizai de
dorina de a se redresa.

Ce-l de al doilea plan prin care se exprim mndria i puterea este cel
intelectual. Orice cunoatere omeneasc e ntinat de un pcat ideologic. Ea
pretinde c este mai adevrat dect este de fapt. Este o cunoatere finit, obinut
dintr-o anumit perspectiv, dar ea vrea s fie una ultim i esenial ... mndria
intelectual deriv, pe de o parte, din ignorarea finitudinii spiritului uman, iar pe
de alt parte, dintr-o ncercare de a ascunde caracterul recunoscut ca limitat al
cunoaterii umane. Cea mai periculoas dintre ideologii este, n opinia lui
Niebuhr, marxismul, deoarece prezint corect neajunsurile celorlalte ideologii
rivale, dar apoi i revendic propria sa libertate fa de limitrile nelegerii
omeneti.

Al treilea plan prin care se manifest mndria omului este planul moral.
Starea de ambiguitate i pcat n care se afl persoana uman, determin c
standardele ei morale s fie ubrede i provizorii. Mndria moral neag aceast
realitate i pretinde c virtutea cea mai nalt a omului este identificarea final i
c standardele sale morale foarte relative sunt absolute. Consecina imediat a
mndriei morale este ipocrizia, care nu recunoate nici complexitatea copleitoare
a problemelor morale, nici pcatul inerent fiecrui act uman. Aplicnd ntreaga sa
experien n domeniul politicii, Niebuhr, consider c oamenii pentru a obine
sentimentul de siguran i dominaie, i ofer loialitatea statului-naiune, i n
acest fel, societatea cumuleaz egoismul indivizilor i transform altruismul lor
individual ntr-un egoism colectiv, astfel nct egoismul grupului are o for dubl.

Prin urmare, nici un grup social nu acioneaz n discuia unui scop altruist
sau mcar comun, in politic, de aceea este o lupt pentru putere. Astfel, Niebuhr
respinge teza idealist c natura uman nu este prin ea nsi rzboinic i
caracterizat de setea pentru putere, iar n planul relaiilor internaionale a
combtut de asemenea aseriunea idealist c exist norme morale internaionale
clare, care dac ar fi aplicate consecvent, ar transforma treptat sistemul
internaional ntr-o lume mai uman i mai etic. n opinia lui Niebuhr moralitatea
v-ar putea accede n relaiile internaionale att pentru c oamenii caut puterea
indirect prin loialitatea lor naional, ct i pentru faptul c politica internaional
este prin ea nsi destul de complex, ca vreun standard etic s i se poat adresa
eficient.

E. Carr, n lucrarea sa de referin Douzeci de ani de criz 1919-1939,

critic teoria idealist, a omeniei universale, artnd c: La nivel internaional nu
mai este posibil s deduci virtutea dintr-un raionament corect, pentru c nu mai
este posibil, n mod serios, s crezi c orice stat urmnd binele cel mai nalt pentru
ntreaga lume, urmrete binele cel mai nalt i pentru proprii lui ceteni i
viceversa. Carr a admis existena unei comuniti internaionale inclusiv faptul c
uneori naiunile acioneaz avnd motivaii morale, doar c n ordinea
internaional rolul puterii este mai mare, iar cel al moralitii mai mic. n viziunea
lui Carr, egalitatea naiunilor este un principiu foarte important n dialogul i
dezbaterea internaional, dar ea nu este o realitate a sistemului internaional,
deoarece decalajele mari, de putere i resurse dintre naiuni fac aproape imposibil
stabilirea unui sistem cuprinztor i realist de drepturi i obligaii egalitare pentru
statele lumii. Referindu-se la relaia dintre moralitate i politica extern propus de
Niebuhr, Carr ajunge la concluzia c: la sfritul istoriei, politica va fi un teritoriu
unde contiina i puterea se vor ntlni, unde factorii etic i cei coercitivi ai vieii
umane se va ntreptrunde i vor nltura compromisurile lor provizorii i
instabile.

Mreia i subtilitatea gndirii lui Carr a constat n faptul c a realizat o

critic real a idealismului, susinnd totodat importana practic a moralitii n
relaiile internaionale. Dac am releva principalul neajuns al concepiei lui Carr,
acesta ar fi neputina de a explica modul cum moralitatea i exercit rolul n sfera
puterii i a conflictelor.