Fragmentarea reliefului în regiunea Săcele, jud.

Braşov

Foaia de hartă se încadrează, ca localizare, în regiunea Săcele, jud. Braşov. Zona analizată în
cadrul foii de hartă este cuprinsă între Valea Doftanei la V şi râul Tărlungul în N şi E.
Regiunea este una predominat muntoasă şi de deal înalt, desfăşurându-se pe un ecart altitudinal
de 708 m.
Introducere..date generale, plus ecartul altitudinal pe care se dezvoltă
Elementele de drenaj pe zona analizată sunt râurile Tărlungul şi Doftana. Ele sunt separate de
interfluviul Muntelui Vaida care împarte zona analizată prin desfăşurarea lui din partea de SE către
NV.
Tărlungul se găseşte în partea de SE şi se prelungeşte dinspre vârful Muntelui Vaida către partea
de NNE. Acesta nu a reuşit să îşi formeze luncă, ci a săpat numai văi adânci şi ascuţite, prin urmare
văi tinere.
Pe de altă parte râul Doftana care se desfăşoară pe o suprafaţă orizontală mai mare, dinspre partea
de NNV către SSV a dezvoltat şi o luncă extinsă acolo unde a întâlnit înălţimi mai mici.
Aceste două râuri sunt un factor primordial în fragmentarea reliefului prin manifestarea a două
tipuri de eroziune (eroziunea în adâncime şi eroziunea laterală) ce vor fi analizate. Gradul de
fragmentare (orizontală şi verticală) va fi determinat prin calcularea densităţii şi adâncimii
fragmentării reliefului după cum urmează.
Densitatea fragmentării generale a regiunii analizate din Săcele este de 2.7 km/km2, valorile
extreme nefiind prea depărtate de cea generală (valoarea minimă – 1.6 km/km2 şi valoarea maximă-
3.8 km/km2). Cele mai mici valori ale fragmentării în plan se găsesc în lungul diagonalei
interfluviului Muntelui Vaida, o parte concentrându-se în NV(2.1 km/km2, 2.5 km/km2, 2.8 km/km2,
2.9 km/km2) şi alta în SE orizontal (1.6 km/km2, 2.1 km/km2, 2.3 km/km2 ). Cele mai mari valori
sunt grupate în extremitatea SV (3 pătrate de caroiaj de 3.3 km/km2, 3.6 km/km2, 3.8 km/km2) şi în
extremitatea NE (2 pătrate cu valoarea de 3.6 km/km2, unul de 3.3 km/km2 şi unul de 3 km/km2).
Valorile calculate pentru densitatea fragmentării reliefului au fost împărţite în intervale şi apoi
reprezentate prin metoda haşurii.
Primul interval cuprinde valorile cele mai mici, între 1.6 – 2.5 km/km2, se regăseşte în 5 pătrate
de caroiaj, 3 în partea de SE unde este cea mai mare altitudine Vf. Vaida (1528 m), regiunea fiind
cea mai puţin drenată de râuri, şi 2 pătrate în partea NV unde se află un interfluviu extins, erodat de
agenţii climatici în special (precipitaţii, vânturi etc.).
Al doilea interval cuprinde valorile medii, între 2.6 km/km2 – 3.5 km/km2, se găseşte în locuri
unde altitudinea începe să coboare, iar apa încearcă să-şi găsească nivelul şi are mai multă putere
pentru a putea exercita eroziunea laterală (cum este cazul pătratelor de caroiaj din partea central
estică). Valorile din extremitatea sud estică şi central vestică se explică prin prezenţa văii largi,
mature a râului Doftana ce se deosebeşte prin lunca extinsă, observându-se de asemenea şi prezenţa
amenajării antropice.
Ultimul interval cuprinde valori mai mari de 3.5 km/km2 ce ajung până la valori de 3.8 km/km2,
se desfăşoară pe 4 pătrate de caroiaj. Două se găsesc în zonele cu altitudinile cele mai mici de 820 m
în lunca râului Doftana, şi 2 în extremitatea NE şi central estică, ele datorându-se puternicei
ramificaţii a văilor.
În concluzie, pe zona analizată predomină valori ale densităţii fragmentării medii, şi apoi cu o
pondere însemnată valori mici, ceea ce înseamnă că întâlnim un relief preponderent neafectat de
eroziunea laterală, care se regăseşte pe porţiuni mici în văile mai mature ale celor două râuri.
În ceea ce priveşte eroziunea în adâncime, ea se dezvoltă pe un ecart de 708 m, valorile extreme
întâlnindu-se în jumătatea nordică a zonei analizate. Valoarea minimă a adâncimii fragmentării
reliefului (202.5 m) se situează într-un zonă de interfluviu, unde în cea mai mare parte a pătratului de
caroiaj se desfăşoară un platou al Muntelui Vaida ce cuprinde două vârfuri cu altitudine de 1144 m, şi
respectiv de 1162 m. Valoarea maximă a ecartului altitudinal este de 640 m şi se găseşte în partea
estică într-o zonă cu versanţi foarte abrupţi.
Harta adâncimii fragmentării reliefului a fost realizată prin metoda caroiajului. Valorile măsurate
au fost încadrate în trei intervale valorice şi apoi reprezentate prin metoda haşurării.
Primul interval are 5 valori cuprinse între 200-260 m. Este, de altfel intervalul cu cele mai mici
valori. Ele se găsesc cu preponderenţă în partea nordică (unde întâlnim două pătrate de caroiaj pe
care se desfăşoară platourile interfluviale şi unul unde avem altitudini de 1000 m de-a lungul unei văi
a râului Tărlungul). Altă zonă este cea din partea vestică unde se întâlnesc altitudinile cele mai mici
desfăşurate pe valea râului Doftana.
Al doilea interval cu valori între 270-330 m, se regăseşte în 6 pătrate de caroiaj (având cea mai
mare pondere) în zona versanţilor ce coboară din partea centrală către vest şi sud în lunca râului
Doftana. Adâncimile mici ale fragmentării reliefului se datorează altitudinilor mai mici, a prezenţei
versanţilor convexi şi micşti. Ei au rezultat iniţial din mişcările tectonice şi au fost modelaţi de
eroziunea laterală exercitată de reţeaua hidrografică, parcurgând astfel două etape evolutive în
formarea pantei.
Al treilea interval cuprinde valori ale adâncimii reliefului între 330-380 m. Se desfăşoară pe 5
pătrate de caroiaj aflate pe partea vestică a zonei analizate. Prezenţa lor se datorează versanţilor
drepţi, abrupţi, tineri, modelaţi de bogăţia văilor tinere ale râului Tărlungul.
În concluzie, în urma analizei măsurătorilor se poate spune că zona muntoasă a regiunii Săcele se
desfăşoară pe o amplitudine relativ medie a altitudinii reliefului.
După analizarea hărţilor densităţii şi adâncimii fragmentării reliefului am observat că cele două nu
se suprapun în ceea ce priveşte intensitatea eroziunii terenului. În zonele cu altitudini mai mici
(partea vestică în special) şi existenţa râului Doftana care are o luncă extinsă, cea care a modelat a
fost eroziunea laterală, ecartul adâncimii fragmentării reliefului fiind unul mic. În cazul eroziunii în
plan vertical, acest tip de fragmentare a afectat zonele cu văi tinere, înălţimi mari şi versanţi abrupţi.
Complexitatea zonei bazată pe analiza rezultatelor măsurătorilor a arătat faptul că zona a fost supusă
moderat fragmentării reliefului (indicat prin preponderenţa valorilor medii ale intervalelor), fiind o
regiune aflată într-un stadiu de tinereţe maturitate.