CURS PSIHIATRIE MEDICO-LEGALA

- pentru studenti -
Conf. Dr. Valentin Gheorghiu

1. Introducere
Medicina legală este o ştiinţă cu vechi tradiţii. Etapele evoluţiei medicinii legale sunt legate de
două aspecte principale şi anume:
- dezvoltarea ştiinţelor biologice în general şi a ştiinţei medicale în special;
- evoluţia normelor procedurale care reglementează activitatea de probaţiune judiciară.
Astfel, medicina legală, care are drept scop lămurirea unor probleme judiciare cu implicaţii
medicale, devine prin intermediul actelor şi expertizelor medico-legale, un sprijin competent acordat
activităţii procesului de administrare a probelor pe baze obiectiv-stiintifice.
Deci, putem spune că medicina legală cuprinde atât cercetarea tuturor problemelor biologice
sau medico-chirurgicale ridicate în general de ştiinţele juridice şi în special de activitatea procesuală,
cât şi sistematizarea noţiunilor şi metodelor necesare rezolvării acestor probleme în folosul justiţiei.
Astfel, medicina legală este strâns legată nu numai de dreptul penal, cat si de dreptul civil, de
dreptul familiei şi de dreptul muncii.
Psihiatria medico-legala este un domeniu interdisciplinar al specialitatatii de psihiatrie si de
medicinii legala, ce are drept scop furnizarea elementelor specifice pentru stabilirea responsabilitatii
penale sau civile de catre organele judiciare.
Studiul motivaţiei unei infracţiuni permite expertului să deducă mobilul actului antisocial,
oferind în acelaşi timp elemente probatorii pentru aprecierea stării de necesitate, legitima apărare,
constrângerea fizică sau morală.
Prin expertiza medico-legală psihiatrică sunt stabilite legăturile cu problemele răspunderii
penale a infractorului, contribuind prin examinarea acestuia la furnizarea unor elemente ce ajută
justiţia la gradarea pedepsei (elemente de circumstanţiere) sau la stabilirea iresponsabilitatii
prevazuta de art.28 C.P., care precizează: „nu este imputabila fapta prevazuta de legea penala
savarsita de persoana care, in momentul comiterii acesteia, nu putea sa-si de seama de actiunile sau
inactiunile sale ori nu putea sa le controleze, fie din cauza unei boli psihice, fie din alte cauze”, si de
art. 29 C.P.: „nu este imputabila fapta prevazuta de legea penala savarsita de persoana care, in
momentul comiterii acesteia, nu putea sa-si de seama de actiunile sau inactiunile sale ori nu putea sa
le controleze, din cauza intoxicarii involuntare cu alcool sau cu alte substante psihoactive”
Expertiza medico-legala, indiferent de natura ei, constituie un mijloc de proba cu caracter
stiintific, supusa regimului valorii probatorii obisnuite (adica nu este o proba cu valoare prestabilita),
dar supusa in acelasi timp rigorilor prevazute de codul penal asupra expertilor care au efectuat-o, in
situatia in care aspectele enuntate nu corespund realitatii sau adevarului stiintific. De obicei,
persoanele implicate intr-o “cauza medico-legala” tind sa-si prezinte exagerat situatia medicala in
scopul obtinerii unei evaluari “mai favorabile”. Medicul legist are obligatia de a pastra echidistanta si
de a consemna numai faptele medicale obiectivabile, fara a omite insa de a le consemna si pe cele
subiective
In Romania, expertiza medico-legala este institutionalizata, in sensul ca ea este ordonata
pentru a fi efectuata unei institutii medico-legale, urmand ca seful institutiei medico-legale sa
desmneze medicii care vor efectua expertiza. Din acest moment acestia devin experti oficiali si sunt
asimilati statutului de functionari publici, iar expertiza devine atributie de serviciu. Astfel, raspunderea
celor consemnate devine una individuala, iar in cazul indeplinirii defectuoase a atributiilor de serviciu
fapta poate fi sanctionata penal, in conformitate cu infractiunile prevazute de Codul Penal in acest
sens, cum ar fi: neglijenta in serviciu, abuzul, falsul si uzul de fals, marturia mincinoasa, darea si
luarea de mita, insusirea de foloase necuvenite, etc.
Expertul are obligatia de a fi obiectiv, iar prin constatarile sale nu trebuie sa favorizeze vreuna
din parti. Trebuie sa reamintim faptul ca in cazurile penale sau civile care necesita opinia expertilor
exista intotdeauna 2 parti in conflict. Favorizarea uneia dintre parti implica defavorizarea celeilalte. Cu
alte cuvinte, in medicina legala, “ajutorul” dat uneia dintre parti defavorizeaza in mod automat pe
cealalta, fie ca este autorul infractiunii, fie ca este victima lui. Necesitatea obiectivitatii expertului
devine astfel nu numai o cerinta legala, cat si una etica.

1
Psihiatrie si legislatie
Cum drepturile şi obligaţiile persoanelor sunt stabilite prin norme legale, apare justificată concepţia
conform căreia orice restrângere a drepturilor şi libertăţilor unei persoane nu poate fi decisă decât printr-o
hotărâre a unui organ de drept, abilitat în acest sens, reprezentat de instanţa de judecată.
Activitatea de psihiatrie este reglementata in baza unei legi speciale, respectiv Legea 487/2002
republicata 2012 – Legea sanatatii mintale si a protectiei persoanelor cu tulburari psihice (publicata in
Monitorul Oficial, Partea I nr 652 din 13 sept. 2012)
Internarea nevoluntara apare ca o formă de “privare de libertate”, stabilită printr-o opinie/expertiză
medicală, dar confirmată sau dispusă de către o instanţă de judecata.
Principiul de drept la libertate şi siguranţă a persoanei este stipulat în Convenţia Europeană a
Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale - 04.XI.1950 – Roma (singurele versiuni oficiale fiind un
exemplar în limba engleză şi un exemplar în limba franceza), conform căruia:
„ARTICOLUL 5 - Dreptul la libertate şi la siguranţă
1. Orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa,
cu excepţia următoarelor cazuri şi potrivit căilor legale:
a. dacă este deţinut legal pe baza condamnării pronunţate de către un tribunal competent;
b. dacă a făcut obiectul unei arestări sau deţineri legale pentru nerespectarea unei hotărâri pronunţate
de un tribunal, conform legii, ori în vederea garantării executării unei obligaţii prevăzute de lege;
c. dacă a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci
când există motive verosimile de a se bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive
temeinice ale necesităţii de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea
acesteia;
d. dacă este vorba de detenţia legală a unui minor, hotărâtă pentru educaţia sa sub supraveghere sau
despre detenţia sa legală, în vederea aducerii sale în faţa autorităţii competente;
e. dacă este vorba despre detenţia legală a unei persoane susceptibile să transmită o boală
contagioasă, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond;
e1. (versiunea oficială: “the lawful detention of persons for the prevention of the spreading of
infectious diseases, of persons of unsound mind, alcoholics or drug addicts or vagrants”)
e2. (versiunea oficială: “s’il s’agit de la détention régulière d’une personne susceptible de
propager une maladie contagieuse, d’un aliéné, d’un alcoolique, d’un toxicomane ou d’un
vagabond”)
f. dacă este vorba despre arestarea sau detenţia legală unei persoane în scopul împiedicării pătrunderii
ilegale pe teritoriu sau împotriva căreia se află în curs o procedură de expulzare ori de extrădare”.
Termenul de detentie, in cadrul alineatului 1 e. se foloseste in acceptiunea de internare obligatorie. De
altfel acest articol este cel care a stat la baza dezvoltarii ulterioare a intregii legislatii europene privind
drepturile bolnavului mintal si a jurisprudentei CEDO in ceea ce priveste respectarea drepturilor acestei
categorii speciale de bolnavi.
Modul de interpretare şi aplicare ale dispoziţiilor acestui articol se regăseşte în jurisprudenţa CEDO, la
care mă voi referi în continuare.
Conceptul cu care opereaza orice sistem medical sau juridic în evaluarea necesităţii internării
nevoluntare a bolnavului mintal este cel de pericol/periculozitate socială, inclusiv jurisprudenţa CEDO,
astfel:
Dictionar juridic: periculozitatea sociala = atributul unei stări psihice sau al unui comportament ce
implică riscul unei vătămări fizice pentru sine ori pentru alte persoane sau al unor distrugeri de bunuri
materiale importante.
La concretizarea gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei,
de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut
produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului. Pericolul social al faptei şi pericolul social al
făptuitorului constituie criterii de individualizare a pedepselor.
Conform Legii sănătăţii mintale, Art. 54 „O persoană poate fi internată prin procedura de internare
nevoluntară numai dacă un medic psihiatru abilitat hotărăşte că persoana suferă de o tulburare
psihică şi consideră că”:
“a) (…) există pericolul iminent de vătămare pentru sine sau pentru alte persoane;
b) (…) neinternarea ar putea deteriora grav starea sa (…)”.

2
 Aceasta norma legala se refera la pacientul care prezintă o tulburare psihică acută sau acutizată, ce
reprezintă o urgenţă psihiatrică. În acestă situaţie rolul judecătorului este de a confirma sau infirma
decizia medicului curant, în condiţiile prevăzute de lege.
In conformitate cu celelalte dispoziţii ale Codului penal (art.110) sau ale Codului de procedură penală
(art.184, art.247-248 şi art.569-570-571) periculozitatea sau starea de pericol social este criteriul principal
al adoptării hotărârii judecătoreşti, cu excepţia art. 184.C.P.P., care prevede internarea nevoluntară în
vederea efectuării expertizei medico-legale psihiatrice.
 Internarea nevoluntara in sensul art. 184 Cod de procedura penala este internarea in
vederea efectuarii expertizei medico-legale psihiatrice, in cazul refuzului suspectului sau
inculpatului de a participa la efectuarea expertizei. Persoana poate avea sau nu tulburari psihice,
internarea avand scop diagnostic si de eventuala stabilire a unei conduite terapeutice, daca este
necesară, in vederea evaluarii de catre comisia de expertiza a necesitatii recomandarii de aplicare
a unei masuri de siguranata cu caracter medical. Măsura este executorie.
• Măsura se dispune pe o perioadă de cel mult 30 de zile, cu posibilitatea prelungirii o
singura dată cu o perioadă de încă 30 de zile, în baza solicitării instituţiei medico-legle, efectuată
cu cel puţin 7 zile înaintea expirării primei perioade de 30 de zile.
• Acest tip de internare nevoluntară implică o bună colaborare a spitalelor de psihiatrie cu
instituţiile de medicină legală. Externarea pacientului se va face în limita perioadei stabilită de
judecător, iar dacă se consideră, împreună cu comisia de expertiză, că măsura poate fi revocată
mai devreme, externarea se va face numai pe baza confirmării acesteia de către instanţă.
 Internarea medicală provizorie - ART. 247-248
(1) Judecătorul de drepturi şi libertăţi, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară, pe
durata procedurii de cameră preliminară, sau instanţa, în cursul judecăţii, poate dispune internarea
medicală provizorie a suspectului sau inculpatului care este bolnav mintal ori consumator cronic de
substanţe psihoactive, dacă luarea măsurii este necesară pentru înlăturarea unui pericol concret şi actual
pentru siguranţa publică.
(2) Măsura prevăzută la alin. (1) constă în internarea medicală nevoluntară a suspectului sau
inculpatului într-o unitate specializată de asistenţă medicală, până la însănătoşire sau până la ameliorarea
care înlătură starea de pericol ce a determinat luarea măsurii.
In cursul urmăririi penale sau ȋn cursul judecăţii, se poate dispune internarea medicală provizorie, de
către instanţa, pe baza unei expertize medico-legale psihiatrice. Măsura poate fi ridicată numai pe baza
altei expertize medico-legale psihiatrice.
Internarea medicală provizorie nu este limitată ȋn timp, ea putând dura, dacă este cazul, până la
soluţionarea definitivă a cazului ȋn instanţă.
Această măsură poate fi aplicată atât în cadrul Spitalelor pentru măsuri de siguranţă, cât şi ȋn spitalele
de psihiatrie abilitate să efectueze internări nevoluntare.
 Internarea medicala obligatorie – art.110 C.p.
”Când făptuitorul este bolnav psihic, consumator cronic de substanţe psihoactive sau suferă de o boală
infecto-contagioasă şi prezintă pericol pentru societate, se poate lua măsura internării într-o unitate
sanitară de specialitate, până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea
de pericol".
ART. 569 C.P.P. - (1) Măsura de siguranţă a internării medicale luată printr-o hotărâre definitivă se
pune în executare prin comunicarea copiei de pe dispozitiv şi a unei copii de pe raportul de expertiză
medico-legală autorităţii de sănătate publică din judeţul pe teritoriul căruia locuieşte persoana faţă de care
s-a luat această măsură.
(2) Judecătorul delegat cu executarea care funcţionează la instanţa de executare comunică
judecătoriei în a cărei circumscripţie se află unitatea sanitară la care s-a făcut internarea data la care
aceasta s-a efectuat, în vederea luării în supraveghere.
(3) După primirea comunicării, judecătorul delegat cu executarea de la judecătoria în a cărei
circumscripţie se află unitatea sanitară verifică periodic, dar nu mai târziu de 12 luni, dacă internarea
medicală mai este necesară. În acest scop, judecătorul delegat cu executarea dispune efectuarea unei
expertize medico-legale cu privire la starea de sănătate a persoanei faţă de care s-a luat măsura internării
medicale şi, după primirea acesteia, sesizează judecătoria în a cărei circumscripţie se află unitatea
sanitară pentru a dispune asupra menţinerii, înlocuirii sau încetării măsurii.

Discernamantul – dispozitii legale

3
Conform Legii 487/2002 republicata in 2012, art.13, al.4 Discernamantul se stabileste, potrivit legii, prin
expertiza medico-legala psihiatrica.
In aceeasi Lege se precizeaza ca: Art. 17 Evaluarea sanatatii mintale in cadrul expertizei
medico-legale psihiatrice se face in conformitate cu prevederile legale in vigoare.
Apare astfel evident ca niciun medic, indiferent de specialitate, chiar psihiatru fiind, nu se
poate pronunta in mod individual asupra discernamantului unei persoane, prin eliberarea vreunui
document medical in acest sens.
Activitatea de expertiza medico-legala psihiatrica este prevazuta in art.27-29 ale Normelor
procedurale privind efectuarea expertizelor medico-legale, a constatarilor si a altor lucrari medico-
legale, pendinte de Legea 271 privind organizarea si functionarea institutiilor de medicina legala din
Romania

2. Obligativitatea efectuarii expertizei medico-legale psihiatrice

Art. 184 C.P.P. - „(1) În cazul infracţiunilor comise de minorii cu vârsta între 14 şi 16 ani, în cazul
uciderii sau vătămării copilului nou-născut ori a fătului de către mamă, precum şi atunci când
organul de urmărire penală sau instanţa are o îndoială asupra discernământului suspectului ori
inculpatului în momentul săvârşirii infracţiunii ce face obiectul acuzaţiei, se dispune efectuarea
unei expertize medico-legale psihiatrice, stabilindu-se totodată termenul de prezentare în
vederea examinării.
(2) Expertiza se efectuează în cadrul instituţiei medico-legale de către o comisie, constituită
potrivit legii.
(3) Expertiza medico-legală psihiatrică se efectuează după obţinerea consimţământului scris al
persoanei ce urmează a fi supusă expertizei, exprimat, în prezenţa unui avocat ales sau din
oficiu, în faţa organului judiciar, iar în cazul minorului, şi în prezenţa ocrotitorului legal.
(4) În cazul în care suspectul sau inculpatul refuză în cursul urmăririi penale efectuarea
expertizei ori nu se prezintă în vederea examinării la comisia medico-legală psihiatrică, organul
de cercetare penală sesizează procurorul sau judecătorul de drepturi şi libertăţi în vederea
emiterii unui mandat de aducere în scopul prezentării la comisia medico-legală psihiatrică.
Dispoziţiile art. 265 alin. (4) - (9) se aplică în mod corespunzător.
(5) În cazul în care consideră că este necesară o examinare complexă, ce necesită internarea
medicală a suspectului sau a inculpatului într-o instituţie sanitară de specialitate, iar acesta
refuză internarea, comisia medico-legală sesizează organul de urmărire penală sau instanţa cu
privire la necesitatea luării măsurii internării nevoluntare.
(6) În cursul urmăririi penale, procurorul, dacă apreciază că solicitarea comisiei medico-legale
este întemeiată, poate cere judecătorului de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni
competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad
acesteia în a cărei circumscripţie se află locul de internare ori sediul parchetului din care face
parte procurorul care a întocmit propunerea luarea măsurii internării nevoluntare, pentru
maximum 30 de zile, în vederea efectuării expertizei psihiatrice.
Internarea nevoluntara in sensul codului de procedura penala este internarea in vederea
efectuarii expertizei medico-legale psihiatrice, in cazul refuzului suspectului sau inculpatului de a
participa la efectuarea expertizei. Persoana poate avea sau nu tulburari psihice, internarea avand
scop diagnostic si de eventuala stabilire a unei conduite terapeutice, daca este necesar, in
vederea evaluarii de catre comisia de expertiza a necesitatii recomandarii de aplicare a unei
masuri de siguranata cu caracter medical.
Internarea nevoluntara in sensul legii sanatatii mintale si protectiei persoanelor cu tulburari
psihice, art.54, este o masura medicala, care se ia numai de catre un medic psihiatru abilitat,
care hotaraste ca persoana sufera de o tulburare psihica grava din cauza careia, fie exista
pericolul iminent de vatamare pentru sine sau pentru alte persoane, fie ca prin neinternare s-ar
putea antrena o grava deteriorare a starii sale sau ar impidica sa i se acorde tratamentul adecvat.
In cazul in care suspectul sau inculpatul prezinta tulburari psihice grave ce reprezinta un
pericol concret si actual pentru siguranta publica se pot lua masurile incidente internarii medicale
provizorii prevazuta de art.247 si 248, in completarea masurii medicale a internarii nevoluntare
prevazuta de art.54 al Legii 487/2002, deoarece, datorita gravitatii bolii psihice, nu ar putea fi
parcurse practic etapele procedurale prevazute de art. 184 alin. (6) - (24). Expertiza medico-
legala psihiatrica se va efectua in timpul acestei internari.

4
 Comisia de expertiza medico-legala psihiatrica are obligatia de a comunica de indata
organului care a dispus expertiza situatia in care se poate revoca masura internarii nevoluntare
inainte de expirarea duratei acesteia.

3. Consimtamantul la efectuarea expertizei

Consimtamantul in medicina legala evolueaza in dualitatea etica-obligatie prevazuta de
lege. Cum institutiile medico-legale sunt in primul rand institutii medicale, iar orice persoana care
se adreseaza unei institutii medicale devine pacient, atunci pacientii care solicita servicii medico-
legale au consimtamantul prezumat. Dar o alta parte a pacientilor institutiilor medico-legale nu
doresc sa fie expertizati. Acest aspect se intalneste de multe ori in expertizele traumatologice,
cand in speranta obtinerii unui anume avantaj, persoana refuza sa se prezinte pentru examinare.
Astfel apare categoria expertizelor pe acte, ale caror concluzii intotdeauna trebuie formulate sub
rezerva examinarii persoanei. Cele mai frecvente situatii se intalnesc in accidentele rutiere, in
care conditia medicala devine moneda de schimb a despagubirilor in conditii amiabile. In situatia
in care impacarea prevazuta de lege nu se mai produce apare excesul de solicitare expertala.
In cazul expertizei medico-legale psihiatrice in cauze penale exista o serie de infractiuni
in care efectuarea expertizei este o obligatie prevazuta de lege, pe baza careia se stabileste
responsabilitatea (imputabilitatea). In acest context mai este necesar consimtamantul invinuitului
sau inculpatului? Din punct de vedere etic este necesar consimtamantul, dar din punct de
vedere juridic este obligatorie efectuarea expertizei. Pacientul poate avea o atitudine de
negativism, de neparticipatie, care aparent poate ingreuna atat reconstituirea statusului
psihopatologic din momentul comiterii faptei, cat si stabilirea unui diagnostic actual. In realitate,
experienta expertilor si observatiile din cursul internarii pot oferi suficiente elemente de
diagnostic, in cadrul expertizei putatndu-se face analiza comportamentului persoanei. Studiul
dosarului alaturi de celelalte elemente clinice obtinute pot permite reconstituirea si a statusului
psihopatologic din momentul savarsirii faptei, oferind comisiei suficiente date de evaluare a
discernamantului si a periculozitatii sociale.
Aceste aspecte particulare intalnite in practica medico-legala psihiatrica nu fac decat sa
intareasca faptul ca obligatia legala primeaza asupra dilemei etice, iar in situatia in care analiza
psihopatologica a cazului se face asupra comportamentului persoanei cand a refuzat expertiza,
se poate considera ca nu I s-a incalcat acestuia nici dreptul de a-si da consimtamantul.
Subliniem ca in ceea ce priveste consimtamantul in cadrul expertizei medico-legale
psihiatrice, persoana poate refuza doar examinarea din cadrul comisiei, si nu expertiza
propriu-zisa, care este un act de probatiune judiciara dispus in concordanta cu prevedirele
legale, de catre un organ judiciar abilitat.
Din fericire, noua legislatie penala (art.184 C.P.P.) a reglementat si acest aspect referitor
la consimtamant, in sensul ca acesta trebuie exprimat in fata organului judiciar care solicita
expertiza, iar in cazul refuzului s-au prevazut instrumentele legale de a duce la indeplinire
posibilitatea obtinerii acestei probe.
In cazurile civile nu exista obligativitatea legala pentru a expertiza o persoana. In
majoritatea cazurilor persoana are interesul de a fi expertizata si ca atare consimtamantul este
prezumat. Exista si aici situatii rare de refuz al expertizei, pe care persoana de obicei le
solutioneaza prin neprezentarea in fata comisiei. In cazul punerii sub interdictie, majoritatea
persoanelor sunt participative, chiar si atunci cand se considera "jignite" de o asemenea masura,
incercand sa afiseze o conditie medicala mai mult sau mai putin disimulata.
In situatiile in care persoana are manifestari cu grad ridicat de periculozitate sociala, se
poate apela la internarea nonvoluntara prevazuta de Legea 487 republicata in 2012, urmata de
expertizarea persoanei dupa rezolvarea episodului respectiv.

4. Principii generale de expertiza medico-legala psihiatrica

Expertiza medico-legala psihiatrica este un mijloc de proba, bazat pe o lucrare stiintifica,
intocmita prin respectarea standardelor stiintifice, in acord cu normativele interne si internationale de
clasificare a bolilor si a metodelor de analiza si evaluare expertala. Orice expertiza medico-legala
psihiatrica se efectueaza cu respectarea drepturilor individuale ale persoanei, respectiv dreptul la
asistenta medicala, la aparare, la intimitate si la protejarea datelor personale, cu respectarea
drepturilor bolnavului psihic si ale detinutilor precum si cu respectarea drepturilor expertilor, prevazute

5
de normele legale interne sau de cele internationale derivate din Conventiile la care Romania este
parte.
Persoana expertizată are dreptul să fie informată asupra motivaţiei şi obiectivelor expertizei, a
necesităţii colaborării cu comisia, precum şi a necesităţii unor eventuale investigaţii complementare
sau internări în diferite unităţi sanitare. Persoana expertizată poate refuza o investigaţie sau alta, sau
chiar efectuarea expertizei, situatie ce va fi comunicata de indata organului judiciar, iar expertiza nu se
va efectua. Refuzul se consemneaza sub semnatura persoanei si va fi inaintat in copie organului
judiciar, in arhiva institutiei medico-legale pastrandu-se originalul acestuia.
Conform art. 28, al.1 din Ordinul pentru aprobarea Normelor procedurale privind efectuarea
expertizelor, a constatarilor si a altor lucrari medico-legale nr. 1.134/C/25.05.2000 al Ministerului
Justitiei si nr.255/04.04.2000 al Ministerului Sanatatii si Familiei “expertiza medico-legala psihiatrica
se face numai prin examinarea nemijlocita a persoanei, în cadrul unei comisii alcatuite dintr-un
medic legist, care este presedintele comisiei, si 2 medici psihiatri”.
Conform art. 28, al.4, al aceluiasi act normativ “expertiza medico-legala psihiatrica se
efectueaza numai pentru o anumita fapta sau circumstanta, având ca obiective principale
stabilirea capacitatii psihice la momentul comiterii unei fapte prevazute de legea penala sau al
exercitarii unui drept, a capacitatii psihice la momentul examinarii si aprecierea asupra periculozitatii
sociale si necesitatii instituirii masurilor de siguranta cu caracter medical”.
Conform art. 22, al.3 al aceluiasi act normativ “in cazul expertizei psihiatrice si al avizelor
solicitate comisiei superioare sau comisiilor de avizare si control al actelor medico-legale se
înainteaza obligatoriu materialul dosarului necesar pentru efectuarea expertizei”, prevedere care
se regaseste si in art.24 al.1 si 2 al aceleiasi norme, precum si in art 47 din HGR nr. 774 din
07.09.2000 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispozitiilor OG nr. 1/2000 privind
organizarea activitatii si functionarea institutiilor de medicina legala, cu modificarile ulterioare aduse
de HG 1204/2002 si Legea 271/2004.
Expertiza medico-legală psihiatrică trebuie să stabilească discernamantul in momentul sau la
data săvârşirii faptelor. Acest moment trebuie reconstituit din punct de vedere bio-psiho-patologic.
Ca notiuni fundamentale, trebuie sa se stie ca psihismul (viata psihica) unei persoane se
exprima prin comportament. Prin aceasta expertiza trebuie sa se reconstituie comportamentul
prsoanei in momentul comiterii unei fapte penale sau al exercitarii unui drept civil in contextul
existentei sau nu a unei tulburari psihice apta sa determine iresponsabilitatea penala sau civila.
Circumstanţele biologice (starea de oboseală, travaliul la o gravidă etc.), cele psihologice
(condiţia de frică, panică, ameninţare, izolare, ca şi situaţia grupului familial şi microsocial apartenent
în configuraţia conflictului) precum şi cele patologice (trauma fizică şi psihică, afecţiuni psihiatrice,
afectiuni somatice concomitente, starea de beţie etc.) influenţează momentul de conştiinţă şi stau la
baza MOTIVAŢIEI actului antisocial (este complexă), care nu trebuie confundată cu MOBILUL
(scopul săvârşirii actului) şi nici cu MOTIVUL (sau motivatia exterioara – parte a motivatiei care a
declansat comiterea faptei). Rezulta ca analiza celor 3 M (motivatie, mobil, motiv) este indisolubil
legata de evaluarea discernamantului.
Discernământul nu trebuie raportat în mod formal la vârsta cronologică sau la diagnosticul de
boală, ci la natura şi circumstanţele de săvârşire a faptei, la elementele consecutive ale actului
antisocial.
Nu orice bolnav psihic este intotdeauna iresponsabil faţă de faptele sale indiferent de gravitatea
bolii. Discernământul nu trebuie raportat în mod formal la diagnosticul de boală, ci la stadiul de evoluţie, la
intensitatea simptomatologiei, la caracterul concret în care subiectul a acţionat, analizand mai ales
capacitatea psihica de a anticipa critic consecinţele ce vor decurge din faptele sale.
Apare astfel, ca o necesitate obiectivă, ca în momentul solicitării expertizei să se pună la
dispoziţie date de anchetă cât mai complete şi complexe, în special în ceea ce priveşte materialul
probator, având în vedere că discernământul trebuie stabilit faţă de momentul săvârşirii unei anumite
fapte sau al exercitarii unui drept, la un moment anume. Cum majoritatea învinuiţilor sau inculpaţilor nu
recunosc săvârşirea faptei respective, singura modalitate obiectivă de confruntare a relatărilor acestora
din cadrul examenului psihic, este soliditatea şi complexitatea materialului probator, care este necesar a
fi pus la dispoziţia expertului. Idealul ar fi ca dispunerea oricărei expertize medico-legale psihiatrice să
fie însoţită de o sinteză cât mai completă a întregului material probator din dosarul cauzei respective
(ex. rechizitoriul), întocmită de organul de justiţie competent, care să evidenţieze elementele probatorii
ale vinovăţiei învinuitului sau inculpatului. Cand acest lucru nu este posibil, apare mai mult decat
evidenta utilitatea punerii la dispozitia expertului a intregului dosar al cauzei.

6
 În metodologia expertizei medico-legale psihiatrice dosarul judiciar reprezintă principala
sursă de documentare, care trebuie să se realizeze prealabil examinării cazului şi investigării
specifice.
Avand in vedere prevederile art. 41, al.2 din HGR nr. 774 din 07.09.2000 pentru aprobarea
Regulamentului de aplicare a dispozitiilor OG nr. 1/2000 privind organizarea activitatii si functionarea
institutiilor de medicina legala, cu modificarile ulterioare aduse de HG 1204/2002 si Legea 271/2004,
conform caruia “la efectuarea expertizelor medico-legale realizate de expertii oficiali pot participa
experti numiti de organele judiciare, la cererea partilor, dintre cei înscrisi pe listele întocmite de
Ministerul Sanatatii si Ministerul Justitiei, cu avizul Consiliului superior de medicina legala”, precizam
ca numirea expertilor la cererea partilor se face in conformitate cu Normele metodologice privind
participarea expertului parte in cadrul lucrarilor medico-legale aprobate de Consiliul Superior de
medicina legala in conditiile legii si intrate in vigoare de la 01.01.2012 (H2/24.11.2011).
Conform drepturilor constituţionale precum şi a normelor legale în vigoare, fiecare
persoană expertizată care nu cunoaşte limba română sau ale cărei cunoştinţe de limbă romînă nu
corespund exigenţelor examinărilor psihiatrice şi psihologice sau este deprivată senzorial
(surdomutitate) are dreptul de a fi examinat prin intermediul interpretului, situaţie în care instituţiile
care solicită expertiza au obligaţia de a desemna un interpret agreat de Ministerul Justiţie şi care are
posibilitatea reală de a se prezenta la institutia medico-legala.
Orice expertiza medico-legala psihiatrica se efectueaza cu respectarea eticii expertale
si a rigurozitatii stiintifice.

5. Etica si deontologia expertala

REPERE ETICO-DEONTOLOGICE GENERALE
1. Respectarea normelor legale prevăzute de legile fundamentale ale ţării: Constituţia României, Codul
Penal – 2014, Codul de Procedură Penală 2014, Legea de punere în aplicare a Codului Penal, Codul
Civil – 2013, Codul de Procedură Civilă – 2013, Legea de punere în aplicare a Codului Civil;
2. Respectarea normelor legale prevăzute legi organice speciale: Legea privind organizarea şi
funcţionarea instituţiilor de medicină legală cu normele de aplicare, Legea Sănătăţii Mintale şi a
Protecţiei persoanelor cu tulburări psihice (L 487/2002, republicată în anul 2012) şi normele de
aplicare, Legea nr. 85/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii;
3. Respectarea legislaţiei conexe privind minorii, persoanele vârstnice, femeile, persoanele
deţinute, străinii, persoanele ce necesită protecţie specială, pacienţii, conducerea autovehiculelor
pe drumurile publice, regimul armelor şi muniţiilor;
4. Respectarea codurilor deontologice ale profesiei de medic şi ale medicului psihiatru;
5. Respectarea Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (publicată în J.O. C 303 din
14. 12.2007), a Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale –
Roma 1950 – ratificată prin L 30/1994);
6. Respectarea Recomandărilor ONU pentru prevenirea şi combaterea violenţei;
7. Respectarea Recomandărilor Consiliului UE în domeniile medicale, medicale specific
psihiatrice, domeniul expertizelor medico-legale psihiatrice, combaterea violenţei etc.
8. Respectarea instrumentelor internaţionale semnate şi de către România (în principal privind
asistenţa medicală a minorilor, în penitenciare etc.);
9. Respectarea drepturilor la imagine, la prelucrarea datelor personale;
10. Respectarea propriilor metodologii de efectuare a expertizelor medico legale psihiatrice;
11. Asigurarea cadrului organizatoric şi logistic de efectuare a expertizelor medico-legale
psihiatrice

6. Atributiile membrilor comisiilor de expertiza medico-legala psihiatrica.

Avand in vedere scopul si consecintele de ordin juridic al expertizei medico-legale psihiatrice,
efectuarea acesteia in comisie rezida din necesitatea obiectivitatii expertului, care, in cadrul acestui tip
de comisie, deriva din compensarea spiritului critic mai accentuat al medicului legist cu indulgenta
psihiatrului din prisma formatiei sale de terapeut. Din aceasta perspectiva, desi obligatorie,
obiectivitatea expertului ramane un deziderat, fiind influentat nu numai de complexitatea faptului
medical in sine, cat si de experienta proprie de viata a expertilor si mai ales de experienta dobandita in
acest tip de activitate. Comisia de expertiza medico-legala psihiatrica nu reprezinta doar o triada de
specialisti prevazuta de lege, ci este o echipa ai carei membrii au cunostinte complementare, atitudine
unitara, simt clinic si analitic, intuitie reciproca, capacitate rapida de decizie si nu in ultimul rand tinuta

7
morala inalta. Daca o parte din aceste cerinte deriva din structura individuala, cunostintele si
experienta personala a fiecarui membru al comisiei, spiritul de echipa se dobandeste in timp. O
comisie de expertiza medico-legala psihiatrica devine eficienta stiintific in ani, fiind detrimentala
schimbarea componentei comisiei, daca nu exista o motivatie justificata in acest sens. Acesta a fost si
rationamentul pentru care in Legea referitoare la organizarea si functionarea institutiilor de medicina
legala alcatuirea comisiilor de expertiza medico-legala psihiatrica se stabileste prin decizie scrisa a
conducatorului institutiei medico-legale.
Medicul legist - reprezinta institutia medico-legala careia organul judiciar ii dispune efectuarea
expertizei, medicina legala fiind interfata dintre psihopatologie si justitie
- asigura cadrul organizatoric de desfasurare;
- urmareste respectarea metodologiei;
- asigura relatiile interinstitutionale - solicita organului judiciar care a solicitat expertiza
materialul necesar efectuarii acesteia; informeaza organul judiciar periodic despre stadiul lucrarii;
asigura corespondenta cu alte institutii medicale implicate;
- atunci cand comisia considera necesara internarea redacteaza si semneaza biletul de
internare al pacientului;
- este garantul aplicarii principiilor de etica expertala;
- asigura studiul dosarului anterior examinarii persoanei in comisie privind:
- deslusirea situatiei juridice;
- imprejurarile comiterii faptei in sensul analizei:
- comportamentului antefaptic;
- modului de comitere a faptei;
- comportamentului postfaptic.
Medicii psihiatri
- efectueaza examinarea psihiatrica in conformitate cu standardele clinice uzuale;
- orienteaza asupra modului de interviu ce urmeaza a fi aplicat;
- solicita investigatiile necesare pe care le analizeaza contextual, respectiv:
- examen psihologic;
- investigatii imagistice;
- investigatii electrofiziologice;
- alte examene de specialitate (neurologice, endocrine, etc.);
- stabileste diagnosticul actual in conformitate cu ICD in vigoare (ICD-10);
- stabileste statusul psihiatric reconstituit la momentul savarsirii faptei;
- analiza riscurilor - periculozitate sociala - necesitatea aplicarii masurilor de siguranta;
- recomandari medico-criminologice;
- redacteaza raportul de expertiza in situatia in care este angajatul institutiei medico-legale;
- acolo unde este posibil asigura observatia clinica in conditii de internare.
Atributii comune
- stabilirea celui care redacteaza raportul de expertiza;
- stabilirea necesitatii obtinerii de informatii medicale complexe prin observatie clinica in conditii
de internare;
- analiza inscrisurilor in perspectiva identificarii elementelor necesare reconstituirii
comportamentului perifaptic;
- discutia cazului:
- in sensul explicitarii rationamentului prin care se ajunge la concluziile expertizei,
semnificatia si utilitatea in analiza psihopatologica a materialului probator pus la dispozitie sau
obtinut prin investigatii si alte examinari medicale;
- alte consideratii procedurale sau etice;
- stabilirea concluziilor privind capacitatea psihica, discernamantul/competenta psihica,
necesitatea aplicarii masurilor de siguranta cu caracter medical prevazute de codul penal.
Consideratii comune:
- indiferent de responsabilitatile individuale, implicit nu numai acelui care redacteaza raportul,
responsabilitatea juridica a membrilor comisiei este individuala. Prin semnarea raportului de catre toti
membri comisiei, acesta capata forta juridica de proba, supusa tuturor prevederilor legale in acest
sens;
- in mod formal, Legea prevede posibilitatea ca orice membru al comisiei de expertiza sa poata
face opinie separata (C.p.p.)

8
Psihologul:
- sa fie de formatie psiholog clinician;
- efectueaza investigatiile solicitate de catre comisie;
- poate face orice alte investigatii pe care le considera utile cauzei;
- are acces deplin la toata documentatia cazului;
- poate asista, fiind chiar recomandat, la lucrarile comisiei in calitate de observator in scopul
urmaririi discursului si a expresiei non-verbale a pacientului anterior examinarii psihologice;
- intocmeste protocolul de examinare psihologica.

Atributii specifice altor tipuri de expertize medico-legale

Medicul psihiatru in alte tipuri de expertiza medico-legala (traumatologie, expertiza capacitatii
de munca etc.)
- efectueaza examenul psihiatric standard la solicitarea medicului legist, examinarea
fiind examen medical complementar;
- recomanda internarea intr-o sectie de psihiatrie atunci cand considera necesar si
solicita orice alta examinare sau investigatie necesara;
- stabileste legatura de cauzalitate a statusului psihiatric cu traumatismul si sau trauma
psihica;
- asigura discutia cazului din perspectiva victimologica;
- stabileste masurile terapeutice pe termen scurt si mediu si evalueaza prognosticul.
Medicul psihiatru in expertiza medico-legala privind amanarea / intreruperea executarii
pedepsei
- efectueaza examinarea psihiatrica standard de tip transversal, stabilind diagnosticul la
momentul examinarii conform ICD;
- la necesitate propune masuri terapeutice concrete.

7. Etapele desfasurarii primei expertize medico-legale psihiatrice.

6.1. Expertiza medico-legala psihiatrica in cazurile penale (cu invinuitul aflat in stare de
libertate):
7.1.1. Obiective la care trebuie si poate sa raspunda expertiza medico-legala psihiatrica in
aceste cauze:
a - diagnosticul reconstituit pentru momentul comiterii faptei;
b - discernamantul din momentul comiterii faptei;
c - diagnosticul psihiatric actual;
d - necesitatea aplicarii masurilor de siguranta cu caracter medical;
e – alte obiective absolut necesare si motivat formulate de catre organele judiciare, specifice
cazului dat;
f – orice alte aspecte constatate, nesolicitate, dar considerate de expert ca fiind utile cauzei.
Expertiza medico-legala nu raspunde obiectivelor teoretice. Aceste informatii se gasesc in
manuale, tratate si alte lucrari de specialitate si nu ar face dacat sa prelungeasca nejustificat
termenele, cu risipire de efort material si intelectual inutil.

DISCERNAMANTUL reprezinta capacitatea persoanei de aprecia critic continutul si

consecintele social-negative ale faptei comise. Discernamantul nu se apreciaza fata de boala ci fata
de fapta.

a)- discernământul faţă de faptă păstrat, în momentul săvârşirii acesteia, echivalează cu

responsabilitatea sau conservarea capacităţii psihice de apreciere asupra conţinutului şi consecinţelor
social-negative ce pot decurge din săvârşirea ei;
b)- discernământul faţă de faptă scăzut, echivalează cu menţinerea responsabilităţii, însă
cu diminuarea capacităţii de apreciere critică asupra conţinutului şi uneori numai asupra consecinţelor
social-negative sau socialmente periculoase ce pot decurge din această faptă, prin destrămarea sau
alterarea nivelului conştiinţei axiologice, la care, prin componenta etică exprimă de fapt conştiinţa
socială, aşa cum se întâmplă, de exemplu, la personalitatea imatură. În această categorie se includ şi
acele cazuri care traduc alterarea capacităţii psihice de exprimare liberă a voinţei sau a
consimţământului, datorită naturii tulburărilor psihice care, chiar dacă nu au influenţat semnificativ
nivelul intelectual (funcţiile de cunoaştere) traduc tulburări grave în sfera afectiv-volitivă, influenţând

9
personalitatea prin creşterea sugestibilităţii, influenţabilităţii, a gradului de dependenţă faţă de unele
persoane sau situaţii, şi având reflectarea negativă asupra personalităţii, în condiţiile concrete şi
favorizante din momentul comiterii faptei;
c)- discernământul faţă de faptă absent, în momentul săvârşirii faptei echivalează cu starea
de iresponsabilitate sau lipsa capacităţii psihice de apreciere critică atat asupra conţinutului, cât şi
asupra urmărilor social-negative ce pot decurge din comiterea acesteia. Din punct de vedere legal,
existenta discernamantului este prezumata, absenta acestuia trebuind a fi demonstrata.

Capacitatea psihica - totalitatea insusirilor psihice, care permit persoanei sa evolueze adecvat in
mediu.
Conform Legii sanatatii mintale 487/2002 republicata in 2012, art 5, lit h) prin capacitate
psihica se intelege atributul starii psihice de a fi compatibila, la un moment dat, cu exercitarea
drepturilor si libertatilor.
MĂSURILE DE SIGURANŢĂ CU CARACTER MEDICAL
Măsurile de siguranţă cu caracter medical, deşi sunt luate faţă de persoanele care au
săvârşit fapte prevăzute de legea penală, au o incidenţă ce nu este determinată de calitatea
răspunderii penale pentru fapta săvârşită, ci de existenţa „stării de pericol” relevată de acea faptă. În
acest sens art. 109 şi art. 110 Cod penal stabilesc două astfel de măsuri care au caracter medical,
scopul lor fiind înlăturarea stării de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii altor fapte prevăzute de legea
penală; ele prevăd obligarea la tratament medical şi internarea medicală obligatorie. Ca rezultat se
urmăreşte în acest fel înlăturarea „stării de pericol” şi obţinerea unei „stări de siguranţă”.

Art. 109 - Obligarea la tratament medical

"(1) Dacă făptuitorul, din cauza unei boli, inclusiv cea provocată de consumul cronic de alcool sau de
alte substanţe psihoactive, prezintă pericol pentru societate, poate fi obligat să urmeze un tratament
medical până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.
(2) Când persoana faţă de care s-a luat această măsură nu urmează tratamentul, se poate
dispune internarea medicală.
(3) Dacă persoana obligată la tratament este condamnată la o pedeapsă privativă de libertate,
tratamentul se efectuează şi în timpul executării pedepsei”.
Art. 110 - Internarea medicală
”Când făptuitorul este bolnav psihic, consumator cronic de substanţe psihoactive sau suferă de o
boală infecto-contagioasă şi prezintă pericol pentru societate, se poate lua măsura internării într-o
unitate sanitară de specialitate, până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să
înlăture starea de pericol".
In Codul de procedura penala sunt precizate modalitatile de aplicare a acestor masuri de
sigranta medicala, unde apare clar distinctia intre masurile provizorii de siguranata medicala si cele
definitive. Astfel,

ART. 245 - Condiţiile de aplicare şi conţinutul măsurii

„ (1) Judecătorul de drepturi şi libertăţi, pe durata urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară, în cursul procedurii de
cameră preliminară, sau instanţa, în cursul judecăţii, poate dispune obligarea provizorie la tratament medical a suspectului sau
inculpatului, dacă se află în situaţia prevăzută de art. 109 alin. (1) din Codul penal.
(2) Măsura prevăzută la alin. (1) constă în obligarea suspectului sau inculpatului să urmeze în mod regulat tratamentul
medical prescris de un medic de specialitate, până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea
de pericol.
(3) Judecătorul de drepturi şi libertăţi şi judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra măsurii prevăzute la alin. (1) în
camera de consiliu, prin încheiere motivată. Instanţa se pronunţă asupra măsurii prin încheiere motivată”.
ART. 246 - Procedura de aplicare şi de ridicare a măsurii
„(1) În cursul urmăririi penale sau al procedurii de cameră preliminară, dacă apreciază că sunt întrunite condiţiile prevăzute
de lege, procurorul înaintează judecătorului de drepturi şi libertăţi sau judecătorului de cameră preliminară de la instanţa căreia
i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă o propunere motivată de luare faţă de inculpat a măsurii obligării
provizorii la tratament medical.
(2) Propunerea prevăzută la alin. (1) va fi însoţită de expertiza medico-legală din care să rezulte necesitatea aplicării măsurii
obligării la tratament medical.
(6) Suspectul sau inculpatul are dreptul ca la soluţionarea propunerii de luare a măsurii obligării provizorii la tratament
medical să fie asistat şi de către un medic desemnat de acesta, care poate prezenta concluzii judecătorului de drepturi şi
libertăţi. Suspectul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de medicul specialist desemnat de acesta şi la alcătuirea planului
terapeutic.
(12) Dacă suspectul sau inculpatul încalcă cu rea-credinţă măsura obligării provizorii la tratament medical, judecătorul de
drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa care a luat măsura ori în faţa căreia se află cauza dispune, la
sesizarea procurorului sau a medicului de specialitate ori din oficiu, internarea medicală provizorie a suspectului sau
inculpatului, în condiţiile prevăzute la art. 247”.

10
ART. 566 - Obligarea la tratament medical
„(1) Măsura de siguranţă a obligării la tratament medical luată printr-o hotărâre definitivă se pune în executare prin
comunicarea copiei de pe dispozitiv şi a copiei de pe raportul de expertiză medico-legală autorităţii de sănătate publică din
judeţul pe teritoriul căruia locuieşte persoana faţă de care s-a luat această măsură. Autoritatea de sănătate publică va comunica
de îndată persoanei faţă de care s-a luat măsura obligării la tratament medical unitatea sanitară la care urmează să efectueze
tratamentul.
(2) Instanţa de executare comunică persoanei faţă de care s-a luat măsura obligării la tratament medical că este obligată să
se prezinte de îndată la unitatea sanitară la care urmează să i se efectueze tratamentul, atrăgându-i-se atenţia că în caz de
nerespectare a măsurii luate se va dispune internarea medicală.
(3) În cazul în care obligarea la tratament medical însoţeşte pedeapsa închisorii ori a detenţiunii pe viaţă sau priveşte o
persoană aflată în stare de deţinere, comunicarea prevăzută la alin. (1) se face administraţiei locului de deţinere”.
ART. 567 - Obligaţiile în legătură cu tratamentul medical
„(1) Unitatea sanitară la care făptuitorul a fost repartizat pentru efectuarea tratamentului medical este obligată să comunice
instanţei:
a) dacă persoana obligată la tratament s-a prezentat pentru a urma tratamentul;
b) dacă persoana obligată la tratament se sustrage de la efectuarea tratamentului după prezentare;
c) dacă, din cauza înrăutăţirii stării de sănătate a persoanei faţă de care s-a luat măsura obligării la tratament medical, este
necesară internarea medicală;
d) dacă, datorită ameliorării stării de sănătate a persoanei faţă de care s-a luat măsura de siguranţă a obligării la tratament
medical, efectuarea tratamentului medical nu se mai impune.
(2) În cazul când unitatea sanitară nu se află în circumscripţia instanţei care a dispus executarea, comunicarea prevăzută la
alin. (1) lit. b) - d) se face judecătoriei în a cărei circumscripţie se află unitatea sanitară.
(3) Dispoziţiile alin. (1) lit. b) - d) şi ale alin. (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul prevăzut la art. 566 alin. (3”).
ART. 568 - Înlocuirea sau încetarea obligării la tratament medical
„(1) Primind comunicarea, instanţa de executare sau instanţa prevăzută la art. 567 alin. (2) dispune internarea medicală, în
situaţiile prevăzute la art. 567 alin. (1) lit. a) şi b), iar în situaţiile prevăzute la art. 567 alin. (1) lit. c) şi d) efectuarea unei
expertize medico-legale cu privire la starea de sănătate a persoanei faţă de care este luată măsura de siguranţă.
(2) În cazurile prevăzute la art. 567 alin. (1) lit. c) şi d), persoana obligată la tratament medical are dreptul de a cere să fie
examinată şi de un medic de specialitate desemnat de aceasta, ale cărui concluzii sunt înaintate instanţei prevăzute la alin. (1).
(3) Dacă persoana obligată la tratament medical refuză să se prezinte la examinare în vederea efectuării expertizei, se vor
aplica dispoziţiile art. 184 alin. (4).
(4) După primirea raportului de expertiză medico-legală şi a concluziilor medicului de specialitate prevăzut la alin. (2),
instanţa, în şedinţă publică, ascultă concluziile procurorului, ale persoanei faţă de care este luată măsura de siguranţă şi ale
avocatului acesteia, precum şi ale expertului şi medicului desemnat de aceasta, atunci când consideră necesar, şi dispune fie
încetarea măsurii obligării la tratament medical, fie internarea medicală.
ART. 569 - Internarea medicală
„(1) Măsura de siguranţă a internării medicale luată printr-o hotărâre definitivă se pune în executare prin comunicarea copiei
de pe dispozitiv şi a unei copii de pe raportul de expertiză medico-legală autorităţii de sănătate publică din judeţul pe teritoriul
căruia locuieşte persoana faţă de care s-a luat această măsură.
(2) Judecătorul delegat cu executarea care funcţionează la instanţa de executare comunică judecătoriei în a cărei
circumscripţie se află unitatea sanitară la care s-a făcut internarea data la care aceasta s-a efectuat, în vederea luării în
supraveghere.
(3) După primirea comunicării, judecătorul delegat cu executarea de la judecătoria în a cărei circumscripţie se află unitatea
sanitară verifică periodic, dar nu mai târziu de 12 luni, dacă internarea medicală mai este necesară. În acest scop, judecătorul
delegat cu executarea dispune efectuarea unei expertize medico-legale cu privire la starea de sănătate a persoanei faţă de
care s-a luat măsura internării medicale şi, după primirea acesteia, sesizează judecătoria în a cărei circumscripţie se află
unitatea sanitară pentru a dispune asupra menţinerii, înlocuirii sau încetării măsurii.
ART. 570 - Obligaţiile în legătură cu internarea medicală
(1) Autoritatea de sănătate publică este obligată să asigure internarea, încunoştinţând despre aceasta instanţa de executare.
(2) În cazul în care persoana faţă de care s-a luat măsura internării medicale refuză să se supună internării, executarea
acestei măsuri se va face cu sprijinul organelor de poliţie. În vederea executării măsurii internării medicale, organul de poliţie
poate pătrunde în domiciliul sau reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia, precum şi în sediul unei persoane juridice fără
învoirea reprezentantului legal al acesteia.
(4) Unitatea sanitară la care s-a făcut internarea are obligaţia, în cazul în care consideră că internarea nu mai este necesară,
să încunoştinţeze judecătoria în a cărei circumscripţie se găseşte unitatea sanitară”.
ART. 571 - Menţinerea, înlocuirea sau încetarea măsurii internării medicale
„(1) Judecătoria, după primirea încunoştinţării prevăzute la art. 570 alin. (4), dispune efectuarea unei expertize medico-legale.
(2) Instanţa se pronunţă asupra sesizării prevăzute la art. 569 alin. (3) sau a încunoştinţării prevăzute la art. 570 alin. (4),
după ascultarea concluziilor procurorului, ale persoanei faţă de care este luată măsura internării, atunci când aducerea acesteia
în faţa instanţei este posibilă, ale avocatului său, precum şi ale expertului care a întocmit expertiza medico-legală, atunci când
consideră necesar, şi dispune, după caz, menţinerea internării medicale, încetarea acesteia sau înlocuirea cu măsura obligării
la tratament medical.
(3) Încetarea sau înlocuirea măsurii internării poate fi cerută şi de persoana internată sau de procuror. În acest caz,
judecătoria dispune efectuarea expertizei medico-legale. Dispoziţiile art. 568 alin. (4) se aplică în mod corespunzător.
(4) Dacă persoana internată nu are avocat, i se asigură un avocat din oficiu.
(5) O copie de pe hotărârea definitivă prin care s-a dispus menţinerea, înlocuirea sau încetarea internării medicale se
comunică instanţei de executare”.
ART. 572 - Măsurile de siguranţă provizorii
„(1) În cazul în care măsura obligării la tratament medical sau a internării medicale a fost luată în mod provizoriu în cursul
urmăririi penale sau al judecăţii, punerea în executare se face de către judecătorul de drepturi şi libertăţi sau de instanţa de
judecată care a luat această măsură.
(2) Dispoziţiile prevăzute la art. 566 - 571 se aplică în mod corespunzător”.

6.1.2. Etapele desfasurarii expertizei in cazuri penale

11
 1. Dupa primirea ordonantei de efectuare a expertizei si a materialului probator aferent, se
emite o adresa de confirmare a inregistrarii lucrarii, prin care se va solicita punctual organului judiciar
emitent, dupa caz, punerea la dispozitie a informatiilor suplimentare necesare efectuarii expertizei.
Expertizele medico-legale in cazurile penale se efectueaza cu prioritate, iar dintre acestea
cazurile cu minori au prioritate absoluta. In situatia imposibilitatii de asigurare logistica imediata a
intrarii in lucru a expertizei, se va proceda la incunostintarea organului judiciar asupra necesitatii
programarii examinarii cu comunicarea datei acesteia.
Conf. art. 29 al Ordinului pentru aprobarea Normelor procedurale privind efectuarea
expertizelor, a constatarilor si a altor lucrari medico-legale nr. 1.134/C/25.05.2000 al Ministerului
Justitiei si nr.255/04.04.2000 al Ministerului Sanatatii si Familiei, “in cazul în care expertiza priveste
persoane minore, dosarul va contine si ancheta sociala, precum si datele privind performanta
scolara”. In conformitate cu modificarile Codului de procedura penala prin Legea 202/2010 prezent
abrogata) privind „Ancheta sociala in cazul expertizei psihiatrice a minorului” , se introduce - Art. 1271: „In
vederea intocmirii expertizei psihiatrice a minorului, autoritatea tutelara in a carei raza teritoriala domiciliaza
minorul are obligatia sa efectueze ancheta sociala la cererea unitatii sanitare de specialitate care efectueaza
expertiza”. (se va folosi modelul din anexa 1)
2. Examinarea persoanei in cadrul comisiei:
- se face numai pe baza unui act de identitate. Cand persoana nu poseda niciun act de identitate,
aceasta va fi insotita de un politist desemnat, care se legitimeaza, si care confirma nemijlocit comisiei
identitatea persoanei ce urmeaza a fi examinata. In cazul minorului, examinarea se face numai in
prezenta unui parinte sau a reprezentantului legal al acestuia.
3. Efectuarea examenului psihic cu respectarea tuturor drepturilor legale ale persoanei
examinate.
4. Daca in urma informatiilor medicale obtinute in urma primei examinari rezulta existenta unor
antecedente medicale semnificative in vederea stabilirii capacitatii psihice, se va solicita in scris
organului judiciar punerea la dispozitie a informatiilor medicale respective. Documentatia medicala se
refera la copiile complete ale foilor de observatie clinica, atunci cand persoana a mai fost internata,
copii ale fiselor medicale, certificate medicale sau documente de pensionare numai cu actele
medicale justificative ce au stat la baza acestora, conform prevederilor art. 10 al Ordinului pentru
aprobarea Normelor procedurale privind efectuarea expertizelor, a constatarilor si a altor lucrari
medico-legale nr. 1.134/C/25 05.2000 al Ministerului Justitiei si nr.255/04.04.2000 al Ministerului
Sanatatii si Familiei.
5. Efectuarea examenului psihologic.
6. Atunci cand comisia de expertiza considera necesar se poate proceda la internarea
persoanei intr-un spital de psihiatrie, in vederea stabilirii unui diagnostic prin investigatii clinice si
paraclinice, precum si eventual al unui plan terapeutic, in conditii de supraveghere clinica. Internarea
in spital se face prin solicitare scrisa (bilet de trimitere) a institutiei medico-legale, cu nominalizarea
spitalului in care urmeaza a fi internata persoana. Totodata se invedereaza atat persoana cat si
apartinatorii sau reprezentantul legal al acesteia ca daca in termen de 3 (trei) luni nu se supun acestei
dispozitii, expertiza nu va putea fi efectuata. Asupra dispozitiei de internare va fi incunostiintat in scris
si organul judiciar solicitant al expertizei.
7. In situatia in care persoana refuza efectuarea expertizei, procurorul sau instanta de
judecata pot dispune internarea persoanei in vederea efectuarii expertizei in conformitate cu
dispozitiile art.117 alin.2 C.P.P., iar masura este executorie. In aceasta situatie institutia medico-legala
nu elibereaza bilet de internare in spital. Medicul legist are obligatia de consemna in foaia de
observatie clinica momentul in care s-a terminat etapa de examinare de catre comisie. In baza acestei
consemnari medicul curant va incunostinta organul judiciar care a dispus internarea, ca bolnavul
poate fi externat. Externarea se va face tot printr-o ordonanta a organului judiciar care a dispus
internarea in vederea efectuarii expertizei.
8. Dupa externare, spitalul in care a fost internata persoana are obligatia de a inainta institutiei
medico-legale respective copia completa a foii de observatie si a investigatiilor efectuate.
9. Dupa externarea din spital, atunci cand este cazul, se procedeaza la reexaminarea in
comisie in vederea corelarii datelor medicale obtinute cu cele probatorii, cu ancheta sociala in cazul
minorilor si cu referatul de evaluare, atunci cand exista la dosar. Cu aceasta ocazie, daca este posibil,
se si concluzioneaza in raport cu obiectivele expertizei, numai in situatia cand intregul material
solicitat a fost pus deja la dispozitia comisiei.

12
 10. Analiza cazului si stabilirea concluziilor se face in comisie, numai dupa primirea intregului
material informational solicitat.
11. Redactarea raportului de expertiza.
12. Dactilografierea si semnarea raportului de expertiza.

7.2. Expertiza medico-legala psihiatrica la persoane in cauze civile

7.2.1. Obiective la care poate sa raspunda expertiza medico-legala psihiatrica in aceste cauze:
- prezenta competentei psihice (echivalenta notiunii de capacitate psihica de exercitiu folosita pana
acum) la momentul exercitarii unui drept civil, in sensul constatarii dacă persoana respectivă, a
acţionat cu liberă voinţă, conform propriului interes, fără a fi influenţată, sugestionată, manipulată,
dând dovadă că este în cunoştinţă de cauză în ceea ce priveşte reglementările legale vizând actele
civile ce doreşte să le încheie şi implicit că poate înţelege critic, predictiv, consecinţele social-juridice
ce pot decurge din incheierea actului respectiv.
- competenta psihica de a semna acte de dispozitie (contract vanzare-cumparare, contract de
intretinere, donatie, testament, procura etc.)
- competenta psihica de a se autoîngriji, de a se autoconduce, de a-şi reprezenta interesele si/sau
de a decide asupra drepturilor şi obligaţiilor propriei persoane in vederea punerii sub interdictie.
- competenta psihica de a educa si ingriji minorul in cauzele de incredintare minori;
- competenta psihica de a intelege si asuma consecintele biologice ireversibile, sociale si juridice ale
schimbarii anatomice a sexului in cazurile de tulburare de identitate sexuala (transsexualism).
- analiza functiei volitive si a cognitivitatii se face cu scopul de a stabili daca persoana a actionat
cu libera vointa si in interes propriu, sau este capabila sa decida cu libera vointa asupra propriilor
interese.
NOTA: desi doctrina de drept foloseste notiunea de discernamant, aceasta este improprie
cauzelor civile, deoarece ea se refera la analiza consecintelor social negative ale unei fapte penale,
ori in dreptul civil este vorba, in principal de analiza cognitivitatii si a vointei in raport cu consecintele
social-juridice ale exercitarii unui drept civil. Ca atare notiunea corecta stiintific este de competenţa
psihică de a incheia un act juridic, de a-si exercita un anume drept civil, de a educa si ingriji minorul,
de a se autoingriji si de a-si reprezenta singura interesele, etc. Incompetenta psihica atrage lipsa
capacitatii de exercitiu si trebuie demonstrata. Noua legislatie civila reglementeaza aceste aspecte
astfel:
Art. 211 - cap. X - Dispozitii finale, din Legea nr. 71/2011, privind Legea de punere in aplicare
a noului Cod Civil, care nu este incorporata in forma republicata a Legii nr. 287/2009 si care se aplica
in continuare ca dispozitie proprie a Legii nr. 71/2011 precizeaza:

in sensul Codului civil, precum si al legislatiei civile in vigoare, prin expresiile alienatie mintala
sau debilitate mintala se intelege o boala psihica ori un handicap psihic ce determina
incompetenta psihica a persoanei de a actiona critic si predictiv privind consecintele social-
juridice care pot decurge din exercitarea drepturilor si obligatiilor civile.

Capacitatea de exercitiu (notiune juridica) - Capacitatea civila de exercitiu a persoanei

fizice poate fi definita ca fiind acea parte a capacitatii civile care consta in aptitudinea persoanei
fizice de a dobandi si exercita drepturi subiective civile, precum si de a-si asuma si executa
obligatii civile, prin incheierea de acte juridice civile.

7.2.2. Etapele desfasurarii expertizei in cazuri civile

1. Dupa primirea ordonantei de efectuare a expertizei si a materialului probator aferent, se
emite o adresa de confirmare a inregistrarii lucrarii, prin care se va solicita punctual organului judiciar
emitent, dupa caz, punerea la dispozitie a informatiilor suplimentare necesare efectuarii expertizei.
Totodata se va comunica termenul privind programarea persoanei pentru a fi examinata nemijlocit de
catre comisia de expertiza. In cazul acestui tip de expertiza medico-legala psihiatrica dosarul cauzei
reprezintă principala sursă de documentare , care trebuie să se realizeze prealabil examinării
cazului şi investigării specifice.
2. Studiul preliminar al dosarului cauzei pentru analiza motivatiei.
3. Examinarea persoanei in cadrul comisiei de expertiza si efectuarea examenului psihic.
4. Efectuarea examenului psihologic.

13
 5. Atunci cand comisia de expertiza considera necesar, se poate dispune internarea persoanei
intr-un spital de psihiatrie, in vederea stabilirii diagnosticului prin investigatii clinice si paraclinice de
specialitate. Internarea in spital se face prin solicitare scrisa (bilet de trimitere) a institutiei medico-
legale, cu nominalizarea spitalului in care urmeaza a fi internata persoana. Totodata se invedereaza
atat persoana cat si apartinatorii sau reprezentantul legal al acesteia ca daca in termen de 3 (trei) luni
nu se supun acestei dispozitii, expertiza nu va putea fi efectuata. Asupra dispozitiei de internare va fi
incunostiintat in scris si organul judiciar solicitant al expertizei.
6. Dupa externare, spitalul in care a fost internata persoana are obligatia de a inainta institutiei
medico-legale respective copia completa a foii de observatie si a investigatiilor efectuate.
7. Daca in urma informatiilor medicale obtinute in urma primei examinari rezulta existenta unor
antecedente medicale semnificative in vederea stabilirii capacitatii psihice, se va solicita in scris
organului judiciar punerea la dispozitie a informatiilor medicale respective. Documentatia medicala se
refera la copiile complete ale foilor de observatie clinica, atunci cand persoana a mai fost internata,
copii ale fiselor medicale, documente de pensionare numai cu actele medicale justificative ce au stat
la baza acestora, conform prevederilor art. 10 al Ordinului pentru aprobarea Normelor procedurale
privind efectuarea expertizelor, a constatarilor si a altor lucrari medico-legale nr. 1.134/C/25 05.2000
al Ministerului Justitiei si nr.255/04.04.2000 al Ministerului Sanatatii si Familiei.
NOTA: Avand in vedere dreptul ambelor parti de a avea acces la toate probele din dosar in
egala masura, orice document medical sau nonmedical preexistent examinarii se solicita numai prin
intermediul instantei de judecata, nefiind admisa depunerea de documente direct de catre parti.
8. Dupa externarea din spital, se procedeaza de regula la reexaminarea in comisie in vederea
corelarii datelor medicale obtinute cu cele probatorii si cu ancheta sociala. Cu aceasta ocazie, daca
este posibil, se si concluzioneaza in raport cu obiectivele expertizei, numai in situatia cand intregul
material solicitat a fost pus deja la dispozitia comisiei.
9. Ancheta sociala este obligatorie (vezi anexa 2).
10. Analiza finala a cazului si stabilirea concluziilor se face in comisie, numai dupa primirea
intregului material informational solicitat.
11. Redactarea raportului de expertiza.
12. Dactilografierea si semnarea raportului de expertiza.

7.2.3. Situatii speciale in cazuri civile:

7.2.3.1. In conformitate cu prevederile art. 28, al.2 lit. a si c, al Ordinului pentru aprobarea Normelor
procedurale privind efectuarea expertizelor, a constatarilor si a altor lucrari medico-legale nr.
1.134/C/25.05.2000 al Ministerului Justitiei si nr.255/04.04.2000 al Ministerului Sanatatii si Familiei, "în cazul
bolnavilor netransportabili, cu suferinte evolutiv letale sau aflati în stare grava în conditii de spitalizare
comisia se poate deplasa la patul bolnavului pentru efectuarea expertizei" si in situatia punerii sub interdictie.
Deplasarea comisiei la domiciliu este o procedura exceptionala si se face numai acolo unde se pot asigura
conditii logistice adecvate, si numai cu acordul sefului de laborator sau al directorului institutiei medico-legale
(art. 19, al. 2, al aceluiasi act normativ - "examinarea la domiciliu sau la resedinta persoanei examinate se
poate aproba, în mod exceptional, de conducatorul institutiei de medicina legala"). Aceasta procedura se
aplica numai acolo unde domiciliul persoanei ce urmeaza a fi expertizata, sau locul de spitalizare se afla in
competenta teritoriala a institutiei medico-legale respective.
7.2.3.2. In cazurile privind tulburarea de identitate sexuala (transsexualism) expertiza medico-
legala se efectueaza etapizat.
Avand in vedere particularitatile acestor cazuri, complexitatea si implicatiile sociale, juridice, etice si
mai ales cele date de ireversibilitatea interventiei medico-chirurgicale, acest tip de expertiza se efectueaza
numai la INML “Mina Minovici” Bucuresti, in cadrul caruia functioneaza singurul departament de psihiatrie
medico-legala din tara, fiind desemnata o comisie speciala de expertiza, formata din experti cu mare
experienta. Expertiza este etapizata si dureaza circa 3 ani, efectuandu-se 3 expertize de etapa. Expertiza, in
ansamblul ei, este unica si irepetabila, fiind necesar a fi avizata si de catre Comisia Superioara de medicina
legala. Daca pe parcursul celor 3 ani se constata suficiente elemente medicale si medico-legale psihiatrice,
care sa contraindice interventia finala pentru schimbarea anatomica a sexului, precum si/sau nerespectarea
recomandarilor impuse de comisia de expertiza, atunci lantul expertal se poate intrerupe, putandu-se formula
concluziile definitive in acest sens oricand in interiorul celor 3 ani.
Interventia finala este de tip mutilant, creand organe genitale externe nefunctionale senzitiv
sau motor, fiind urmata obligatoriu de tratament hormonal de substitutie pentru tot restul vietii.

14
Avand in vedere ca aceste cazuri privesc numai aspectele vietii intime ale persoanei, se recomanda ca ele
sa nu faca obiectul judecatii publice, iar accesul la datele din dosar sa fie restrictionat publicului.

7.2.3.2.1 Obiective la care poate sa raspunda expertiza medico-legala psihiatrica in aceste cauze:
a. – stabilirea diagnosticului de transsexualism primar
b. – stabilirea capacitatii psihice de a intelege consecintele ireversibile biologice, cele psihologice precum si
riscurile etapelor medicale ce le va avea de parcurs
c. - evaluarea riscurilor medico-chirurgicale postinterventionale
d. – evaluarea prognosticului si a riscurilor in cazul neaprobarii solicitarii

2.2. Etapele desfasurarii expertizei

1. Etapa I
1.1. Dupa primirea ordonantei de efectuare a expertizei si a materialului probator aferent, se emite o adresa de confirmare a inregistrarii lucrarii,
prin care se va solicita punctual organului judiciar emitent, dupa caz, punerea la dispozitie a informatiilor suplimentare necesare efectuarii
expertizei. Totodata se va inainta instantei o informare stiintifica teoretica, intr-un limbaj accesibil, asupra problematicii medicale si etice ale
transsexualismului si se va comunica termenul privind programarea persoanei pentru a fi examinata nemijlocit de catre comisia de expertiza.
1.2. Studiul preliminar al dosarului cauzei pentru analiza motivatiei.
1.3. Examinarea persoanei in cadrul comisiei de expertiza si efectuarea examenului psihiatric. Cu aceasta ocazie pacientul va fi informat asupra
tuturor aspectelor medicale, sociale si psihologice pe care le implica solicitarea sa. Totodata pacientului i se va pune in vedere ca va trebui sa
mentina contactul permanent cu comisia de expertiza, dupa un program stabilit in comun.
1.4. In aceste cazuri internarile sunt obligatorii. Dupa efectuarea internarii in Institutul de endocrinologie « C.I.Parhon», pacientul va fi internat in
Spitalul Clinic de Psihiatrie « Al. Obregia».
1.5. In cazurile in care pacientul este de sex feminin se va efectua un examen ginecologic complet, ce va cuprinde si sfera mamara.
1.6. In functie de datele obtinute pana in acest moment, comisia poate solicita si alte investigatii medicale suplimentare.
1.7. Dupa obtinerea rezultatelor, urmeaza o noua examinare psihiatrica in cursul careia se obtine consimtamantul informat asupra urmatoarelor
etape medicale si se stabileste strategia psihoterapeutica.
1.8. Efectuarea primei expertize de etapa, prin care se stabileste sau nu diagnosticul si se recomanda tratament psihoterapeutic.
Pentru evaluarea de etapa este necesara si solicitarea prealabila a unei anchete sociale specifice, cu mentionarea punctuala a informatiilor
necesare.
2. Etapa II
2.1. Se mai numeste si “proba vietii traite”, care implica:
2.2. Dovada activitatii in medii dominate de persoane apartinand sexului pe care il doreste ;
2.3. Relatii directe cu persoane care si-au schimbat anatomic sexul si cu persoane care au renuntat la schimbarea sexului.
2.4. Incepe si continua tratamentul psihoterapeutic specific minimum 1 an.
2.5. Proba vietii traite dureaza minimum 1 an.
2.6. Se efectueaza un nou examen psihiatric.
2.7. Efectuarea celei de-a 2-a expertize de etapa, pe baza raportului psihoterapeutului si a dovezilor privind proba vietii traite. Obiectivul principal al
celei de-a 2-a expertize este cel de stabilire a posibilitatii si oportunitatii instituirii tratamentului hormonal.
Din acest moment persoana este angajata in etapa de modificare a parametrilor biologici. Aplicarea tratamentului hormonal se face numai cu
consimtamantul informat al persoanei, din care un exemplar, semnat in original, va fi depus la dosarul cauzei.
3. Etapa III
3.1. Este reprezentata de efectuarea tratamentului endocrinologic. In situatia in care medicul endocrinolog constata contraindicatii de continuare a
tratamentului sau alte cauze ce ar putea deveni periculoase pentru viata sau sanatatea persoanei, se va intrerupe procedura de schimbare a
sexului.
3.2. In situatia in care persoana renunta la continuarea procedurilor in aceasta etapa, va aduce la cunostinta expertilor dorinta sa.
3.3. Durata tratamentului endocrinologic este stabilita de medicul endocrinolog in exclusivitate.
3.4. Pe parcursul tratamentului pacientul va fi reexaminat psihiatric la un interval de cate 3 luni.
3.5. Se continua si in aceasta perioada psihoterapia, fiind puse periodic la dispozitia comisiei protocoalele psihoterapeutice.
3.6. Daca evolutia psihoterapeutica si endocrinologica este favorabila se efectueaza ultima examinare psihiatrica in comisie si se efectueaza
raportul final prin care se recomanda schimbarea anatomica a sexului.
Interventiile chirurgicale nu pot avea loc decat dupa pronuntarea hotararii judecatoresti.

6.2.4. Expertiza medico-legala psihiatrica in cauze civile cu defunct (pe acte)

Expertiza medico-legală psihiatrică in aceste cazuri nu constituie numai o activitate de cercetare şi
investigare, ci şi de reconstituire a unui tablou psihopatologic a unei persoane ce nu mai poate fi
examinata, activitate de mare complexitate şi răspundere, pentru că ea nu se poate baza numai pe
presupunerea unor posibilităţi de reacţie comportamentală, ci trebuie să o obiectiveze şi documenteze
ştiinţific.
1. In cazul acestui tip de expertiza medico-legala psihiatrica dosarul cauzei reprezintă principala sursă de
documentare.
2. Studiul preliminar al dosarului cauzei.
3. Prezentarea cazului in cadrul comisiei ori de cate ori se considera necesar, in functie de complexitatea
cazului.
4. Daca in urma studiului cazului rezulta existenta unor antecedente medicale semnificative in vederea
stabilirii capacitatii psihice, se va solicita in scris organului judiciar punerea la dispozitie a informatiilor
medicale respective. Documentatia medicala se refera la copiile complete ale foilor de observatie clinica,

15
atunci cand persoana a mai fost internata, copii ale fiselor medicale, documente de pensionare numai cu
actele medicale justificative ce au stat la baza acestora, certificate medicale, conform prevederilor art. 10 al
Ordinului pentru aprobarea Normelor procedurale privind efectuarea expertizelor, a constatarilor si a altor
lucrari medico-legale nr. 1.134/C/25 05.2000 al Ministerului Justitiei si nr.255/04.04.2000 al Ministerului
Sanatatii si Familiei.
5. Daca se considera necesara punerea la dispozitie a altor date, acestea se solicitata in scris organului
judiciar. Ori de cate ori este posibil, se va solicita ancheta sociala la domiciliul defunctului, aceasta fiind forma
de obtinere neutra a unor date necesare reconstituirii statusului psihic.
NOTA: Avand in vedere dreptul ambelor parti de a avea acces la toate probele din dosar in egala masura,
orice document medical sau nonmedical necesar se solicita numai prin intermediul organului judiciar
solicitant al expertizei, nefiind admisa depunerea de documente direct de catre parti.
6. Analiza finala a cazului si stabilirea concluziilor se face in comisie, numai dupa primirea intregului material
informational solicitat.
7. Redactarea raportului de expertiza.
8. Dactilografierea si semnarea raportului de expertiza.

7.2.5. Certificatul medico-legal psihiatric

Este actul medico-legal intocmit la cererea persoanelor fizice in vederea incheierii unui act de
dispozitie (contract de vanzare-cumparare, contract de intretinere, donatie, testament etc.). Are
valabilitate exclusiva pentru notariat. Spre deosebire de celelalte expertize medico-legale psihiatrice,
care au ca obiectiv reconstituirea statusului psihopatologic de la in anumit moment din trecut, in cazul
certificatutlui se urmareste stabilirea starii psihopatologice actuale. Se analizeaza capacitatea
persoanei de a aprecia critic si predictiv consecintele social juridice ale actului notarial ce doreste sa-l
semneze. Ca atare prin cerificatul medico-legal psihiatric se stabileste competenta psihica a
persoanei de a intocmi acte notariale (contracte de vanzare-cumparare, donatii, testamente, contracte
de intretinere, drept de mostenire etc.).

8. Noua expertiză medico – legală psihiatrică

- este cea mai complexa expertiza medico-legala psihiatrica, deoarece necesitatile de
documentare precum si etapele expertale sunt doar în general similare cu cele menţionate
anterior, pentru prima expertiză medico – legală psihiatrică, existînd următoarele excepţii:
- examinarile persoanei sunt obligatoriu seriate (doua sau oricate sunt necesare in
vederea edificarii comisiei) si se fac exclusiv in sediul institutiei medico-legale;
- internarea persoanei intr-un spital de psihiatrie in vederea stabilirii diagnosticului in
conditii de supraveghere medicala este obligatorie; pentru situaţiile rare în care nu se poate
realiza aceasta condiţie se menţionează o motivaţie amplă, fundamentată ştiinţific,
- analiza documentară a cazului se face numai prin studierea intregului dosar i,
documentele medicale primare fiind strict obligatorii; pentru un raport cât mai documentat este de
preferat ca în cazul în care pe parcurs apar, la nivelul instituţiei solicitante, informaţii noi, să ne fie
înaintate;
- comisia are obligaţia de a răspunde tuturor obiecţiunilor părţilor;
- de regulă, cazurile sunt dificile atât sub aspectul cauzei cât şi, mai ales sub aspect
psihopatologic, situaţii care impun documentare profesională suplimentară, în acord cu
ultimele date ştiinţifice internaţionale, validate;
- frecvent sunt necesare informaţii suplimentare faţă de cele standard pe care le-am
enumerat anterior;
- absenţa studierii dosarului, anterior primei examinări, determină imposibilitatea schiţării
interviului psihiatric semistructurat, ţintit, ceea ce conduce la temporizare până la primirea
dosarului şi, chiar, a altor informaţii, în vederea reluării examinărilor şi / sau a suplimentării
investigaţiilor complementare.
- raportul de expertiză este intotdeauna detaliat si complex, amplu argumentat, necesitînd
capitole suplimentare.
Timpul de efectuare al unei expertize medico-legale psihiatrice depinde in mod
esential de buna colaborare dintre institutiile judiciare si institutiile medico-legale;

9. Valoarea si limitele probatorii ale expertizei medico-legale psihiatrice

11. Valoarea si limitele probatorii ale expertizei medico-legale psihiatrice

16
 Expertiza medico-legala psihiatrica nu are valoare probatorie prestabilita.
Valoarea probatorie a unei expertize medico-legale psihiatrice nu poate fi stabilita decat de catre
organul judiciar care instrumenteaza cazul respectiv, singurul in masura sa alcatuiasca corelatia probelor
si sa conduca, in mod informat, la convingerea magistratului asupra stabilirii formei si gradului de vinovatie
si implicit a responsabilitatii fata de fapta, precum si la necesitatea dispunerii aplicarii masurilor de
siguranta medicala prevazute de codul penal recomandate prin expertiza, in raport cu gradul de
periculozitate sociala al individului si a riscului de reiterare a unor fapte antisociale evaluate prin expertiza.
Expertiza medico-legala nu are competenta de a stabili responsabilitatea nici civila si nici penala.
Ea poate si trebuie sa furnizeze insa, elementele necesare justitiei pentru ca aceasta sa poata stabili
forma de vinovatie si responsabilitatea. Pornind de la premisa existentei prezumate atat a
responsabilitatii civile cat si a celei penale, atunci atat iresponsabilitatea penala cat si
incapacitatea (incompetenta) psihica trebuie demonstrate. Ca atare, expertizei medico-legale ii revine
rolul de a demonstra stiintific elementele ce pot conduce la stabilirea iresposabilitatii sau a incapacitatii
(incompetentei) psihice.
Fiind o lucrare stiintifica, in primul rand guvernata de principiile eticii si deontologiei expertale,
expertiza medico-legala psihiatrica este supusa limitelor oferite de rigurozitatea stiintifica. Rezulta astfel 3
situatii posibile:
a – raspunsul clar la obiective (prezenta, scaderea sau absenta discernamantului, prezenta sau
absenta competentei psihice, etc.)
b - lipsa posibilitatii de raspuns la obiective (prin lipsa elementelor criteriologice medico-legale
psihiatrice de reconstituire a statusului bio-psiho-patologic din momentul comiterii faptei, sau al exercitarii
unui drept civil)
c – situatii incerte, in care nu se poate stabili un raspuns cert, dar se poate opinia asupra obiectivelor
(prin lipsa elementelor criteriologice medico-legale psihiatrice suficiente de reconstituire a statusului bio-
psiho-patologic din momentul comiterii faptei, sau al exercitarii unui drept civil).
Din punct de vedere teoretic experţii trebuie să analizeze atât tulburările psihice mai mult sau mai puţin
evidente cât şi acel status psihic care a permis să se acţioneze asupra persoanei în vederea vicierii
discernamantului sau consimţământului; aspectul este deosebit de important deoarece în majoritatea
cazurilor vicierea consimţământului, manipularea sau inducerea în eroare nu pot fi probate juridic. În
situaţia aceasta comisia medico-legală psihiatrică analizează dosarul, in intregime, pentru a surprinde
orice amănunt, pro- şi contra, în analiza şi aprecierea logicii motivaţionale şi sociale care a stat la baza
întocmirii unui act de dispoziţie (de ce persoana face acest act, în ce condiţii, în favoarea cui şi mai ales în
defavoarea cui şi de ce) în concordanţă cu propriile interese ale persoanei care a întocmit actul cu efecte
juridice. Remarcăm că este singura speţă în care ne putem referi şi la cutumele ancestrale (pattern
cultural, etnic, religios), respectiv la elemente de drept natural, aceste elemente putând, uneori, constitui
fundamentul unei logici motivaţionale care nouă ne scapă. De multe ori documentaţia nonmedicală ne
orientează mai bine decât actele medicale. Mai menţionăm că prezenţa unor tulburări psihoorganice nu
determină automat absenţa capacităţii psihice de a întocmi acte civile, după cum nici sănătatea psihică
bună sau optimală nu exclude modificări voliţionale la un moment dat şi într-o situaţie dată. Frecvent,
pentru patologia vasculară şi endocrină, nu se regaseste în documentaţia consultată elemente medicale
cu valoare criteriologică medico-legală psihiatrică care să permită aprecierea competentei psihice a
persoanei la un moment anterior decesului, moment în care s-a întocmit un act civil.
Caracteristica principală a activităţii de expertiză medico – legală psihiatrică este de
reconstituire, prin metode specifice, a unui status psihic anterior examinării persoanei.

17