TERAPIA STANDARD

Tratamentele existente la ora actuala au o rata de succes ridicata, cu conditia ca boala sa

fie diagnosticata cat mai devreme, inainte de aparitia cirozei sau a cancerului hepatic. Scopul
tratamentului este de a eradica virusul,de a obtine un raspuns sustinut si de a incetinii progresia
bolii spre ciroza, carcinom hepatic, deces, permitand refacerea ficatului si crescand speranta de
viata a pacientului.
Eficienta tratamentului se manifesta in 40-50 % din cazurile tratate si apare la 2-4 luni de
la inceperea terapiei. Recaderile apar in circa 10 % din cazuri, situatie in care se poate relua
tratamentul. Din motive încă necunoscute, 15-25% din persoane, elimină virusul infectant fără
tratament.

 În hepatita acută

Conform specialistilor in domeniu, nu se foloseşte interferonul în hepatita acută C, cu

toate că ar trebui, ţinând cont că 80% din hepatitele acute se cronicizează. De asemenea, punctele
de vedere în privinţa tratamentului hepatitei C acute sunt diferite, mulţi aşteaptă vindecarea
spontană care se produce în proporţie de 20 - 40 % (rar este hepatita C diagnosticată în stadiul
acut şi de aceea datele sunt diferite). Studiile arată însă că un tratament cu interferon în hepatită
acută se termină mai întoteauna prin vindecare.

 În hepatita cronică

Dacă infecţia este mai lungă de 6 luni, se vorbeşte de hepatită cronică. Tratamentul are trei
componente:

 regim corect, cu evitarea alcoolului şi cure cu vitamina E;

 vaccinarea împotriva virusului hepatic A şi a virusului hepatic B, precum şi, anual,
împotriva gripei, deoarece suprainfecţia cu aceste virusuri poate cauza complicaţii
fatale;
 medicaţie antivirală

Pacientii cu ARN VHC negativ la 6 luni de la terminarea tratamentului pot fi considerati

vindecati.

Pentru terapia infecţiei cu VHC se utilizează medicaţie per os (analogi nucleotidici – AN)
şi injectabilă (interferoni alfa 2a sau alfa 2b – IFN), cu durată de acţiune variabilă. Studiile in
domeniu arata ca interferonul simplu nu are efecte atat de puternice, fiind utilizat frecvent
interferonul pegylat. Pacienţii care au motive să nu primească ribavirină pot fi trataţi exclusiv cu
interferon pegylat. S-a demonstrat că monoterapia poate atinge rate de răspuns virulogic la 23 şi
25% dintre pacienţi.

Terapia combinata cu Peginterferon injectat subcutanat o dată pe săptămână şi ribavirină

administrata zilnic per os pe o durată de 12 luni are, in general, rezultate nesatisfăcătoare (doar
40-45% prezintă răspuns viral susţinut) din cauza unui procent ridicat de pacienţi nonresponsivi
sau care prezintă recăderi ori la care tratamentul trebuie întrerupt ca urmare a multiplelor efecte
secundare. În cazul VHC, Ribavirina poate determina ca efect advers major anemia hemolitică.
Tratamentul cu IFN este grevat de reacţii adverse, unele minore (sindrom pseudogripal), altele
majore (de ex., de natură psihiatrică, ce pot merge până la suicid).
Combinarea ribavirinei cu interferonul pegylat are un răspuns virulogic la 30-50% dintre
pacienţi cu genotipul 1. Genotipul 1 este cel mai frecvent în SUA dar şi cel mai rezistent la
tratament. Din motive necunoscute, rata de răspuns la tratament este mai scăzută la afro-americani
şi mai crescută la caucazieni. La pacienţii cu genotipul 2 rata de răspuns este mai mare (76% to
82%).
Durata tratamentului depinde de genotipul VHC. Prin urmare, durata recomandată a
tratamentului pentru VHC genotip 2 şi 3 este de 24 săptămâni şi pentru genotipul 1 este de 48 de
săptămâni. Răspunsul virologic este îsoţit deobicei de o revenire la normal a nivelului de ALT şi o
scădere a inflamaţiei ficatului.
In general , schema de tratament este:

 Genotipul 1 - Peginterferon alfa-2a în doza de 180 mcg per săptămînă sau Peginterferon
alfa -2b în doză de 1,5 mcg kg/săp subcutanat ori intramuscular. În combinaţie cu
Ribavirină în doză de 1000 mg/zi (dacă masa corpului < 75 kg) sau 1200 mg/zi (dacă
masa corpului este > 75 kg), în două prize dimineaţa şi seara, imediat după mese, durata
tratamentului 12, 24, 48 de săptămîni.
 Genotipul 2 sau 3 - Tratamentul cu Peginterferon alfa-2a 180 mcg per săptămînă sau
Peginterferon alfa-2b, în doză de 1,5 mcg/kg/săptămînă, şi Ribavirină 800 mg pe zi, în
două prize, durata tratamentului 12-24 de săptămîni

Terapia standard nu se recomandă in : ciroză avansată, boli autoimune, psihoză şi depresii

grave, anemie trombocitară gravă şi leucocitopenie (eventual reducerea dozei sau tratament de
îmbogăţire a sângelui), sarcina, boli coronare, boli grave, epilepsie, alcoolism sau dependenţă de
droguri, supraponderali (nu răspund la tratament).
Terapia combinată este asociată cu mai multe efecte secundare faţă de monoterapie. În
studiile de cercetare, până la 20% din pacienţii care primesc tratament combinat necesită o
reducere a dozelor sau întreruperea tratamentului din cauza efectelor secundare Cele mai multe
efecte secundare din timpul tratamentului dispar după terminarea acestuia, iar riscul unor afecţiuni
de durată este redus în cazul unui tratament necontraindicat şi al controlului regulat în timpul
acestuia.
Cu toate acestea, terapia combinată reprezintă un progres semnificativ în tratamentul
cronic VHC si este standardul actual de ingrijire. Unii pacienţi trataţi cu succes cu terapie
combinată au încă virus detectabil după 12 săptămâni de tratament, dar continua sa aiba un
raspuns consistent. Prin urmare la pacienţii sub terapie combinată tebuie să se măsoare ARN-ul
virusului hepatiei C după 24 de săptămâni de tratament. Pentru cei care sunt încă pozitivi pentru
virus la momentul respectiv se ia în considerare întreruperea tratamentului deoarece şsansa de
răspuns este mică.
Transplantul hepatic este ultima solutie in stadiile finale ale bolii cand tratamentul
antiviral nu mai da rezultate sau este contraindicat. Dupa transplant, se poate sa apara reinfectia
ficatului transplantat, situatie in care un al doilea transplant intra in discutie.
Este important sa se incerce a se mentine o viata normala pe cat posibil. Pacientul trebuie să
doarmă suficient (somnul de noapte de 7-9 ore), să aibă un regim alimentar echilibrat cu alimente
cu valoare nutriţională ridicată, putine grasimi si fara alcool, suficiente vitamine şi minerale, un
aport adecvat de apă (1, 5-2 l/zi) şi să practice exerciţii fizice uşoare regulat (mers pe jos, mers cu
bicicleta, înot, gimnastică, grădinărit etc.).
Tratamentul trebuie început într-un moment „bun” pentru pacient, cu evitarea
evenimentelor personale, familiale şi profesionale stresante, dar în condiţiile existenţei unei liste
de aşteptare determinată de constrângerile bugetare acest lucru nu este totdeauna posibil în
România. Paradoxal existenţa listei de aşteptarea are şi un efect favorabil, timpul petrecut în
aşteptarea aprobării terapiei putând fi folosit pentru educaţia pacienţilor şi gradul de motivaţie al
pacienţilor fiind mai ridicat. Înainte de iniţierea terapiei pot fi luate următoarele măsuri: scăderea
în greutate pentru pacienţii obezi, adoptarea unui stil de viaţă sănătos (abandonarea fumatului şi a
consumului de alcool, aport adecvat de lichide, exerciţiu fizic), ingrijirea danturii, pielii, instruirea
pacienţilor la vârsta fertilă şi a partenerilor lor asupra teratogenicităţii terapiei, etc.
Estimările arată că aproximativ un milion de români ar fi infectaţi cu virusul hepatitei C.
În România, cel mai frecvent este genotipul 1; tratamentul injectabil este compensat sută la sută
iar cel oral este compensat 25% de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), restul fiind
suportat de companiile farmaceutice. O parte din testele de laborator nu sunt acoperite de CNAS,
sub unu la sută dintre cei infectaţi având acces la tratament în fiecare an, respectiv 4.500 de
pacienţi pe an.
Nu toti cei infectati cu virusul hepatic C au recomandare pentru tratament antiviral. In
anumite situatii, efectele secundare ale tratamentului ar putea contracara efectele benefice ale
acestuia, astfel incat decizia initierii tratamentului revine medicului specialist dupa un bilant
riguros al tuturor afectiunilor pacientului si al posibilelor efecte secundare care ar putea aparea.
 Procesul de evaluare a initierii sau nu a tratamentului include determinarea cantitativa a
virusului in sange si a genotipului acestuia, precum si efectuarea biopsiei hepatice, care permite
evaluarea stadiului bolii.
Tratamentul antiviral al hepatitei C afectează nu doar persoana bolnavă, ci se răsfrânge şi asupra
familiei şi anturajului. Pentru unii pacienţi terapia este o experienţă traumatizantă.
Rolul familiei este foarte important pentru că aceasta poate oferi suport în momentele grele, poate
recunoaşte şi supraveghea semnele de depresie şi poate ajuta la integrarea socială a bolnavului.
Familia şi prietenii pot contribui prin încurajarea bolnavului să participe la plimbări, să meargă la
filme şi concerte, să desfăşoare alte activităţi sociale care îi fac plăcere. Uneori pacienţii sunt
capricioşi, iritabili, greu de mulţumit sau conflictuali. Ei trebuie înţeleşi şi ajutaţi.
Grupurile de suport şi asociaţiile pacienţilor cu hepatită C sunt foarte importante pentru că
pot oferi posibilitatea pacientului să îşi discute suferinţele cu alţi pacienţi care au trecut prin
acestea şi îi pot împărtăşi din experienţa lor.
În concluzie trebuie menţionat că siguranţa şi eficienţa tratamentului antiviral în hepatita
cronică virală C este influenţată de stadiul la care este descoperita boala, genotipul viral si
efectele secundare ale terapiei, care trebuie să fie cunoscute, prevenite şi tratate de către medicul
curant şi pacient. Managementul corect al efectelor adverse creşte aderenţa la tratament,
ameliorează calitatea vieţii pacienţilor, reduce rata de abandon a terapiei şi creşte şansele de
reuşită.

INTERFERONUL (IFN)

Interferonii sunt o familie de proteine naturale, din clasa imunomodulatoare – citokine,

care sunt produse de organism pentru a lupta împotriva infecţiilor virale. Preparate mai vechi
(formele ,,nonpegylated’’) de interferon sunt mai puţin eficiente şi mai puţin utilizate în mod
obişnuit. Pentru a produce interferon pegylat, interferonului i se ataşează polietilenglicol. Acest
proces poartă numele de polietileglicare şi încetineşte eliminarea interferonului din organism
astfel încât efectele sale să fie mai prelungite.
În prezent, există două tipuri de interferon pegylat: interferon pegilat alfa 2b (Peg-Intron
A) şi interferon alfa 2a pegilat (Pegasys). Ambele tipuri de interferon pegilat alfa 2b şi 2a, sunt
administrate ca o injecţie subcutanată o dată pe săptămână.
Interferonul in sine poarta denumirea aceasta deoarece interfera cu replicarea agentului
patogen si in special deoarece intervine in perioada de multiplicare a virusurilor.
Alfa interferonul se foloseste in tratamentul hepatitei C din anul 1991, cand a primit
aprobarea FDA (Federal Drug Administration), precum si in unele tipuri de leucemie. De
asemenea, el este util si in tratamentul hepatitei B, cauza majora a cirozei si a cancerului hepatic.
Alfa interferonul este prima terapie eficienta (in proportie de 25% din cazuri) in hepatita C. De
asemenea, terapia cu interferon se recomanda si bolnavilor cu forme moderate de boala, care pot
prezenta riscul dezvoltarii cirozei hepatice. Circa 50% dintre persoanele afectate de hepatita C
raspund favorabil la terapia cu interferon, cu imbunatatirea testelor hepatice si a rezultatelor
punctiei biopsiei hepatice. Cu cat este folosit mai devreme dupa infectarea cu virus, cu atat
tratamentul cu alfa interferon este mai eficient.

Actiune:
 Antivirala / antimicrobiana/ antiparazitara;
 Antiproliferativa (anticanceroasa)
 Imunomodulatoare (de control al mecanismelor imune de aparare a organismului)
Interferonul nu are actiune directa, de omorare a virusurilor, ci de blocare a inmultirii lor.
In acest fel, virusurile deja existente in organism sunt omorate de mijloacele de aparare a
organismului, si altele noi nu se mai produc, infectia rezolvandu-se.
Indicatia de administrare a interferonului se face la pacientii cu boala hepatica
compensata, ce au prezenti markerii replicarii virale si nivelurile crescute ale aminotransferazelor.

Contraindicaţii: hepatite cronice nonvirale, ciroză hepatică decompensată, neutropenie şi/sau

trombocitopenie, maladii cronice decompensate (cardiace, renale, psihice, psihoză prezentă sau în
antecedente, depresie severă), transplant de organe cu excepţia celui de ficat, hipersensibilitate la
interferon.

Precautii: diabet zaharat necontrolat, dereglări autoimune (tireoidita autoimună, hepatita

autoimună).

Reactii adverse:

Desi este o substanta naturala, interferonul are numeroase efecte adverse pentru ca dozele
folosite in tratament sunt mult mai mari decat cele produse in mod natural de organismul uman iar
durata tratamentului mare (luni).
Efectele secundare sunt efecte precoce, tardive si aparitia unor modificari imunologice:
 Efectele precoce apar dupa 4-8 ore de la injectie si sunt: febra, frisoane, mialgii, cefalee,
anorexie. Pot fi evitate prin administare de paracetamol.
 Efectele tardive sunt mialgiile, astenia, greata, diareea, dermita de contact,caderea
parului,scaderea ponderala, tulburari psihice.
 Efecte imunologice constau in aparitia unor tulburari cu caracter autoimun: tiroidita, boli
intestinale, poliartrita reumatoida.
Administrare:

IFN se administreaza doar la indicatia medicului si numai dupa schema stabilita de catre
acesta, in plus fata de aceasta trebuie o permanenta supraveghere si daca este necesar si o serie de
analize pentru a se observa reactia organismului la aceasta terapie de influentare a imunitatii.
Administrarea interferonului se face de trei ori pe saptamana, pe cale subcutanata sau
intramusculara, iar forma IFN-pegylat - 1 data pe saptamana.
Recomandari:
 injecţia cu peginterferon trebuie să se facă seara înainte de culcare şi prima administrare se
va face la sfârşit de săptămână (niciodată înaintea unui eveniment important cum ar fi o
nuntă, călătorie, examen)
 interferonul se injectează după ce a fost lăsat să se încălzească la temperatura camerei
 locul injecţiei trebuie să fie curat şi dezinfectat cu alcool (pe care îl lăsăm să se usuce 10-
20 de secunde)
 zonele preferate de injecţie sunt abdomenul şi coapsele şi locurile de injectare se folosesc
prin rotaţie
 nu se masează locul injecţii după terminarea injectării

Forme de prezentare:
 IFN alfa 2a: Roferon-A (solutie injectabila)
 IFN alfa 2b: Intron-A (solutie injectabila, stilou multidoza injectabil) si Viraferon (solutie
injectabila)
 PegIFN alfa 2a: Pegasys (solutie injectabila in seringa preumpluta)
 PegIFN alfa 2b: Pegintron (pulbere si solvent pentru solutie injectabila) si Viraferonpeg
(stilou preumplut)

RIBAVIRINA

Agentul antiviral ribavirina este un analog nucleozidic care se administrează pe cale orală.
Analogii nucleozidici sunt molecule produse de om care se aseamană cu unităţile biochimice ce
compun materialul genetic (ARN şi ADN).

Actiune:

Ribavirina are efect de inhibitie directa a replicarii virale si e indicata in tratarea Hepatitei
C. Actioneaza prin „păcălirea” virusului în a o folosi în locul materialului genetic, încetinând
astfel reproducerea virusului. Aceasta nu funcţionează la capacitate maximă atunci când se
foloseşte în monoterapie pentru hepatita C, fiind prescrisă numai împreună cu interferon.
Contraindicaţii: insuficienţă renală în stadiul final, anemie, hemoglobinopatii, insuficienţă
cardiacă, sarcină, absenţa metodelor contraceptive eficiente.

Precautii: hipertensiune arterială necontrolată, varstă înaintată, tireoidită autoimună, hepatită

autoimună, ciroză decompensată.

Efecte adverse:

 anemie hemolitica
 efecte teratogene (malformatii fetale) - de aceea nu se recomanda administrarea sa la
gravide si evitarea sarcinii 6 luni dupa incheierea tratamentului atat pentru femei cat si
pentru barbati).
 simptome asemănătoare gripei (cefalee, stare de oboseală, febră, frisoane, dureri
musculare)
 tulburări gastro-intestinale (pierderea poftei de mâncare, greață, vărsături, diaree)
 scăderea numărului celulor sanguine
 insomnie, depresie

Administrare:
Medicamentul poate fi înghiţit cu apă sau sucuri de fructe si se administrează după
mâncare conform schemei de tratament prescrisa de medicul specialist.
Forme de prezentare:

 Copegus – comprimate filmate 200 mg

 Rebetol – capsule 200 mg si solutie orala
 Ribavirin – capsule si comprimate filmate
Medicamentele cele mai des folosite sunt:

PEGASYS

Forma de prezentare:

Solutie injectabila : 135 mcg/ml;

180 mcg/ml; cutie x 1, 4 sau 12
seringi preumplute x 0,5 ml.

Substanta activa este peginterferon alfa-2a (conjugatul interferonului recombinant alfa-2a cu

bi[monometoxi polietilenglicol] cu masa moleculara, Mn, de 40 000).

Indicatii:

Tratamentul hepatitei cronice tip C confirmata histologic la pacientii adulti cu valori crescute ale
transaminazelor si cu arn-VHC seric pozitiv, precum si la pacientii cu ciroza compensata (in
asociere cu ribavirina). Aceasta asociere este indicata atat la pacientii care nu au urmat un trat.
anterior, cat si la cei care au fost tratati si au raspuns initial la trat. cu interferon alfa, dar la care
boala a recidivat dupa oprirea tratamentului.

Monoterapie : indeosebi in caz de intoleranta sau contraindicatie a tratamentului cu ribavirina.

Contraindicatii

 hipersensibilitate la substanta activa, interferoni sau la oricare dintre excipientii

produsului;
 hepatita autoimuna;
 disfunctie hepatica severa sau ciroza hepatica decompensata;
 nou-nascuti si copii pana la 3 ani;
 antecedente de afectiune cardiaca severa, incluzand afectiune cardiaca instabila sau
necontrolata in ultimele 6 luni;
 afectiuni psihice severe preexistente, depresie; sarcina si alaptare.

Atentionari:

In cazul asocierii cu ribavirina, se efectueaza teste de laborator inaintea initierii si in timpul

tratamentului. Prudenta la pacientii cu istoric de depresie. Se recomanda ca la pacientii cu
disfunctii cardiace preexistente sa se efectueze ecg inaintea inceperii trat.

Daca apar modificari ale statusului cardiovascular,tratamentul trebuie suspendat sau intrerupt.
Aparitia anemiei la pacientii cu boli cardiovasculare poate necesita reducerea dozei sau
intreruperea administrarii. Se intrerupe administrarea la pacientii la care apar semne de
decompensare hepatica in timpul tratamentului.
Reactii adverse:

 sindrom pseudogripal, letargie, frison, bufeuri, slabiciune, herpes simplex.

 Neuropsihice - afectarea memoriei, disgeuzie, parestezii, hipoestezie, tremor, tulburari
emotionale, tulburari ale dispozitiei, nervozitate, agresivitate, scaderea libidoului,
impotenta sexuala.
 musculo-scheletice - dureri osoase, lombalgii, cervicalgii.
 cutanate - eruptii cutanate, eczema, psoriazis, urticarie, fotosensibilitate, hipersudoratie.
cardiovasculare-palpitatii.
 respiratorii - infectii ale cailor respiratorii, rinita, rinofaringita, congestia sinusurilor,
congestie pulmonara, dispnee de efort.
 gastrointestinale - varsaturi, dispepsie, gastrita, flatulenta, uscaciunea gurii, ulceratii orale.
oftalmologice - xeroftalmie, inflamatia globului ocular, dureri oculare.
 hematologice - limfadenopatie, anemie.

Nu conduceti vehicule sau nu folositi utilaje daca sunteti somnolent, obosit sau confuz in timpul
tratamentului cu Pegasys.

Administrare:

Doza recomandata: 180 mcg, o

data pe saptamana ; se
administreaza Subcutanat la nivelul
abdomenului sau coapsei, in
asociere cu ribavirina administrata
oral sau in monoterapie. Durata
tratamentului asociat variaza de la
4 la 18 luni, in functie de tipul de virus cu care sunteti infectat, de raspunsul la tratament si daca
ati mai fost tratat inainte. Va rugam sa verificati cu medicul dumneavoastra si sa respectati durata
recomandata a tratamentului. De regula, injectia cu Pegasys se administreaza seara la culcare.

Pastrare :

A se pastra la frigider (2ºC - 8ºC). A nu se congela. A se tine in cutie, pentru a fi protejat de

lumina.

COPEGUS

Forma farmaceutica : comprimate filmate 200 mg

ribavirina

Actiune :

Ribavirina, care este substanţa activă antivirală a

Copegus, are actiune antivirala, adica inhibă
multiplicarea unui număr mare de tipuri de virusuri,
incluzând virusurile hepatice de tip C .

Indicatii :
Copegus este utilizat în asociere cu alte medicamente pentru tratamentul anumitor forme cronice
de hepatită C. Acest medicament nu trebuie administrat singur, ci numai împreună cu alte
medicamente pentru tratamentul hepatitei C.

Contraindicatii:

 dacă sunteţi alergic la ribavirină sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui
medicament;
 dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi;
 dacă aţi avut un infarct miocardic sau aţi avut orice altă afecţiune cardiacă severă în
ultimele şase luni;
 dacă suferiţi de afecţiuni ale sângelui cum sunt anemia hemolitică cu celule în seceră sau
talasemie (reducerea şi distrugerea celulelor roşii din sânge).

Nu administraţi Copegus în asociere cu medicamente denumite interferoni sau peginterferoni dacă

suferiţi de o boală hepatică avansată (de exemplu, pielea dumneavoastră s-a îngălbenit și
prezentaţi acumulare de lichid în abdomen).

Atenţionări şi precauţii :

 dacă sunteţi femeie de vârstă fertilă

 dacă aveţi afecţiuni cardiace. În acest caz, este necesară monitorizare atentă ;
 dacă aţi avut vreodată anemie ;
 dacă aveţi afecţiuni renale;
 dacă apar manifestări ale unei reacţii alergice cum sunt dificultăţi de respiraţie,
respiraţie şuierătoare, umflarea bruscă a tegumentelor sau mucoaselor, mâncărime sau
erupţii cutanate trecătoare ;
 dacă aţi avut vreodată depresie sau prezentaţi simptome asociate depresiei (de exemplu
sentimente de tristeţe, descurajare) în timpul tratamentului cu Copegus;
 dacă aveţi vârsta sub 18 ani. Eficacitatea şi siguranţa administrării Copegus în asociere
cu peginterferon alfa-2a sau interferon alfa-2a nu au fost suficient evaluate la pacienţii
cu vârsta sub 18 ani;
 dacă sunteţi infectat concomitent cu HIV şi urmaţi tratament cu orice medicamente
anti-HIV;

Înainte de începerea tratamentului cu Copegus, trebuie evaluată funcţia renală la toţi pacienţii,
trebuie efectuate analize ale sângelui si se vor repeta periodic pe durata tratamentului.

Reactii adverse:

Următoarele reacții adverse severe sunt legate în special de utilizarea Copegus în asociere cu
interferon alfa-2a sau peginterferon alfa-2a:

 Efecte psihice și la nivelul sistemului nervos central severe (precum depresie, idei
suicidale, tentativă de suicid și comportament agresiv etc.);
 Tulburări de vedere severe;
 Tulburări dentare şi periodontale
 Inhibare a creșterii la copii și adolescenți care poate fi ireversibilă la unii pacienți ;
 Tulburări gastro-intestinale ;

Sarcina şi alăptarea
Copegus poate cauza malformaţii congenitale. De aceea, dacă sunteţi pacient de sex feminin, este
foarte important să evitaţi să rămâneţi gravidă în timpul tratamentului şi încă 4 luni după
întreruperea tratamentului. Copegus poate modifica sperma şi astfel, poate să afecteze embrionul
(copilul nenăscut).

Nu se ştie dacă Copegus este excretat în laptele matern uman. În timpul tratamentului cu Copegus,
din cauza posibilei afectări a sugarului, femeile nu trebuie să alăpteze. Dacă tratamentul cu
Copegus este necesar, alăptarea trebuie întreruptă.

Administrare :

Copegus comprimate filmate se administrează, în mod normal, de două ori pe zi, odată cu
alimentele (dimineaţa şi seara) şi trebuie înghiţite întregi. Medicamentul se administreaza
comform schemei de tratament stabilita de medicul curant.

De obicei, dozele sunt de 800-1400mg/zi.

Perioada de timp în care trebuie să continuaţi administrarea comprimatelor filmate de Copegus

variază în funcţie de tipul de virus cu care sunteţi infectat, de celelalte medicamente cu care
sunteţi tratat, de răspunsul dumneavoastră la tratament şi dacă aţi mai fost tratat înainte.