Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca

Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei

Specializarea: Pedagogia Învăţământului Primar şi Preşcolar

ROLUL EMPATIEI ÎN RELAŢIA

PROFESOR-ELEV

,,Empatia reprezintă abilitatea

unui individ de a se proiecta pe sine în
rolul interlocutorului, de a se identifica
cu altul. Dintr-o asemenea ipostază îşi
construieşte diferenţiai schimbul de
mesaje”. (I., Ciocan& I., Negreţ)

STUDENTA:
Lung Anca-Daniela
Anul I
 CUPRINS

CAPITOLUL I
1. Ce este empatia?
2. Cum se manifestă?
3. Rolul empatiei
4. Inteligenţa emoţională

CAPITOLUL II
Cultivarea unor calităţi esenţiale la copil
1. Încrederea
2. Răbdarea
3. Responsabilitatea
4. Empatia
5. Încrederea în sine

CAPITOLUL III
Rolul empatiei în relaţia profesor-elev
Ascultarea activă

CAPITOLUL IV
Păreri personale

BIBIOLGRAFIE
 ,,Nu oricine se comportă la fel de
empatic cu oricine, oriunde, oricând şi
în orice situaţie”. (R. Gherghinescu)

Considerată ca fiind o trăsătură caracteristic umană, dar nu numai, empatia este

rezultatul gândirii concrete şi complexe. Însă cercetătorii de la Universitatea Groninge
din Olanda, au ajuns la concluzia că empatia nu e o trăsătură pur umană din cauza acestui
simplu proces al creierului.
Ei s-au folosit de un scanner MRI pentru a monitoriza voluntarii în timp ce aceştia
erau atinşi pe picioare. În acelaşi timp, subiecţii urmăreau casete video cu alţi oameni
care erau atinşi şi cu obiecte. Spre surprinderea echipei, o zonă a creierului, care se
credea că răspunde numai la atingerea fizică, a fost activată puternic de vederea celorlalţi
care erau atinşi şi cu obiecte. Astfel, creierul transformă ceea ce vede în ceea ce am fi
simţit, dacă am fi fost în locul persoanei respective, deci empatia nu este capacitatea
abstractă a creierului. (Rev. New Scientist, Nr. 4).
Empatia este prezentă la oricine dintre noi într-o proporţie mai mare sau mai
mică. În lucrarea de faţă voi puncta anumite aspecte esenţiale ale empatiei care vor fi
prezentate în capitolele care urmează.

CAPITOLUL I:

1. Ce este empatia?

Conform DEX-ului empatia este o formă de instruire a realităţii prin indentificare

afectivă. Tendinţă a receptorului de a trăi afectiv, prin transpunere simpatetică (ce
provoacă stări afective, sugestii), dar şi o formă de cunoaştere a altcuiva, în special a
eului social. Pe scurt empatia înseamnă ,,a te pune-n pielea celuilalt”, este un fapt interior,
subiectiv, declanşat de procesele psihice.
,,A fi empatic înseamnă a percepe cadrul intern de referinţă al altuia cu toate
componentele sale emoţionale, dar fără a pierde condiţia de <<ca şi cum>>. Spun
<<ca si cum>> pentru că una este să te plasezi în situaţia partenerului şi alta să te crezi
a fi chiar partenerul” (S., Marcus).
Empatia nu trebuie confundată cu empiricul sau simpatia. Empiricul este bazat pe
experineţă şi pe simţire, iar simpatia este un fenomen psihic prin care o persoană încearcă
alinarea unei anumite stări de disconfort a interlocutorului, sau lucruri şi persoane care
inspiră un aspect plăcut, atrăgător, agreabil.

2. Cum se manifestă empatia?

Empatia se manifestă prin indicatorii motorii, tensiunea musculară, reacţiile

posturale, reacţia cutano-galvanică, reflexul condiţionat vascular. Spre exemplu, doi
subiecţi; unul este pus după un panou, iar celuilalt i se pune în mână un cub de gheaţă şi
se verbalizează acest lucru. Se observă prin reacţia vasculară că primului subiect căruia
nu i s-a pus gheaţă în mână are aceeaşi reacţie ca cel de-al doilea. Diferenţa este că al
doilea are acea reacţie din punct de vedere verbal şi fizic, iar primul nu (doar aude
indicaţiile transmise celuilalt). Empatia are trei laturi: cea afectivă, predictivă (subiectul
înţelege ceea ce simte cealaltă persoană) şi motivaţional-acţională (capacitatea de a
înţelege ce simte celălălt şi cum reacţionează).

3. Rolul empatiei

Din punct de vedere social empatia are rolul de a stabili relaţii de prietenie, de
comunicare, de cunoaştere.
A cunoaşte pe celălălt înseamnă a percepe lucrurile pe care le face, a le interpreta
prin optica persoanei respective şi a nu ne face o anumită percepţie despre ele din punctul
nostru de vedere. Din moment ce înţelegi acea persoană putem vorbi despre cunoaştere.
Prin transpunerea cuiva în situaţia partenerului, în viaţa de zi cu zi, este evident că
persoana respectivă dobândeşte acel mod de cunoaştere, de înţelegere a altuia faţă de care
se va comporta într-un anumit fel. Obiectul cunoaşterii este modul de a gândi, a simţi, a
percepe, de a se comporta cu celălalt; obiect ce este cunoscut prin gândurile, emoţia,
percepţia ce aparţin tot unei fiinţe umane.
Comunicarea este forma fundamentală de interacţiune psihosocială, dar şi una de
cunoaştere. Comunicarea se realizează prin expresia feţei, atitudinile, gesturile, tonul
vocii, cuvintele, scrierile, imaginile pe care le facem.
A. Jacob spunea ,,Nu e suficient să se vorbească aceiaşi limbă pentru a realiza
înţelegerea”. Este nevoie de mesaj, de scop, de interlocutor, dar pot apărea şi unele
distorsiuni care din punct de vedere empatic ar trebui evitate. Comunicarea poate fi
eficientă sau nu, dificilă sau uşoară, utilă sau inutilă în funcţie de mesaj, persoana care
contribuie la realizarea lui şi la scop. Însă în cadrul empatiei comunicarea şi înţelegerea
sunt principalele atribuiri. Se poate vorbi despre o funcţie cognitivă, anticipativă, de
comunicare, de contagiune, afectivă, de performanţă, atunci când avem în vedere
funcţiile sociale ale empatiei.
Din punct de vedere pedagogic empatia devine cadrul de referinţă pentru evaluarea
unui bun profesor ceea ce înseamnă ,,coborârea la înţelegerea copilului”. Pregătirea şi
aptitudinea pedagogică surprinde şi transpune în practică modalitatea optimă, conform
particularităţilor elevilor, de transpunere, de cunoaştere şi de formare a intereselor de
cunoaştere, a întregii personalităţi a elevului. Însă despre acest aspect o să vorbesc mai pe
larg în capitolul III.

4. Inteligenţa emoţională

Mi-am propus să vorbesc despre inteligenţa emoţională pentru că ea declanşază

empatia.
Inteligenţa empţională este capacitatea personală de identificare şi gestionare
efectivă a propriilor emoţii în raport cu scopurile personale. Chiar dacă o persoană are
suficinete cunoştinţe şi idei inteligente, dacă nu îşi cunoaşte şi nu reuşeşte să-şi
gestioneze emoţiile şi sentimentele, poate întâmpina dificultăţi în încercarea de a-şi
construi relaţii cu ceilalţi sau o cariereă. Elementele inteligenţei emoţionale sunt:
4.1. Cunoaşterea emoţiilor personale care presupune identificarea şi exprimarea
lor coerentă, într-un context dat. În orice relaţie exprimăm informaţii, sentimente, fapte,
amintiri, dar uneori ne este greu să exprimăm clar ceea vrem, ce simţim şi astfel apare
conflicul.
4.2.Gestionarea emoţiilor se referă la capacitatea noastră de a alege modalitatea
prin care ne vom exprima într-o anumită situaţie. Pentru a ne gestiona emoţiile este
important să ţinem cont de ce/cum/când/unde/cui exprimăm?
4.3. Direcţionarea emoţiilor către scop se realizează numai dacă ţinem cont de ceea
ce vrem să facem sau să obţinem în mod concret.
4.4. Empatia este capacitatea de a intui sau de a recunoaşte emoţiile celorlalţi.
Asta nu înseamnă să trăim emoţiile altor persoane, ci să le înţelegem pronind de la
experienţele noastre.
4.5. Capacitatea de a construi relaţii interpersonale pozitive este, de fapt,
posibilitatea de a ne crea propriile relaţii folosind elementele menţionate până acum: ne
fixăm scopuri, ne canalizăm energia şi emoţiile în funcţie de scop, ne exprimăm şi
identificăm emoţiile într-un mod coerent. Vom fi conştienţi de responsabilitatea noastră şi
a celorlalţi în relaţiile interpersonale. Acest lucru ne va ajuta să reducem conflictele şi să
comunicăm eficient.
Apare această antrenare a emoţiilor şi la copii încă din prima clipă, de la primul
zâmbet. Şi copilul trăieşte anumite emoţii; emoţii care trebuie să fie observate de părinţi
şi cadre didactice. Empatia creează o relaţie puternică între copil şi ce din jur (în special
adulţi).

CAPITOLUL II

Cultivarea unor calităţi esenţiale la copil

1. Încrederea
Încrederea în alţii este fundaţia felului în care copilul va trata pe cei din jur. În lipsa
capacităţii de a avea încredere în ceilalţi, copilului îi va fi greu să interacţioneze cu
ceilalţi, să se simtă stăpân pe sine, astfel împărtăşirea încredereii începe imediat după ce
copilul a fost născut. Hrănindu-l, îmbrăcându-l, privindu-l, povestindu-i, copilul va simţi
încrederea celor apropiaţi şi încet încet şi-o va forma pe a sa. Încrederea se formează şi
dacă se creează un ritual zilnic prin care copilul va avea sprijinul din partea părinţilor.

2. Răbdarea
Lucrurile bune se întâmplă celor care ştiu să aştepte. ,,Copiii ce învaţă să aidă
răbdare sunt capabili să persevereze şi au mai multe şanse de succes”, spunea C. Lerner.

3. Responsabilitatea
,,Pentru a reuşi în viaţă trebuie să ştim cum să ne luăm un angajament care să-l
respectăm” (D., Virtue). I se dau copilului mici ,,misiuni” pe care trebuie să le
îndeplinească, iar cu timpul ele vor fi din ce în ce mai grele.

4. Empatia
,,Empatia este cheia către dezvoltarea competenţei sociale a unei persoane”
(Phillips). Pentru a avea succes în relaţiile interumane trebuie să învăţăm să ne dăm
seama de sentimentele unei persoane şi să-i răspundem corespunzător. Însă copii nu sunt
încă capabili să se pună în locul altei persoane numai pe la 3-6 ani.

5. Încrederea în sine
La acest lucru se ajunge numai dacă s-au însuşit calităţile enumerate mai sus pentru
că încrederea în sine este cam greu de dobândit.

CAPITOLUL III

Rolul empatiei în relaţia profesor-elev

Am lăsat la sfârşit acest capitol pentru că am constata că nu pot vorbi despre empatie
dacă nu pornesc de la câteva informaţii utile care contribuie la formarea copilului şi la
realizarea unor relaţii interpersonale eficiente. Empatia este una din condiţiile necesare şi
suficiente care facilitează comunicarea. Empatia presupune acceptarea necondiţionată a
ideilor, sentimentelor, credinţelor celuilalt, chiar dacă acestea sunt diferite de propriile
modele de referinţă, de modul subiectiv de a privi respectivele informaţii.
Empatia presupune a te pune în postura celuilalt, fără însă a pierde contactul cu
propria persoana.
Comunicarea în cadrul relaţiei profesor-elev trebuie să se bazeze pe toate aceste
aspecte pe care le-am enumerat mai sus. Empatia stă la baza realizării acestei comunicări
deoarece omul s-a născut cu această capacitate de a comunica, de a stabili relaţii. Cadrul
didactic este cel care contribuie la acest proces tocmai din cauza cunoştinţelor pe care le
are şi a pregătirii corespunzătoare. El este cel care dă clasei o atmosferă plăcută pentru a
putea să realizeze procesul de predare-învăţare în bune condiţii. Atât elevul cât şi
profesorul au anumite roluri esenţiale care contribuie la îndeplinirea actului de învăţare.
Rolul elevului nu este de a memora şi reproduce la cerere, de a îndeplini cu supunere
cerinţe impuse. El are rolul de a coparticipa la cucerirea cunoştinţelor şi abilităţilor, de a-
şi câştiga treptat, de la un an la altul, autonomia în studiu, de a apăra ordinea fără de care
nu este posibilă munca şcolară, de a se autoevalua tot mai obiectiv, de a se deprinde de
munca productivă, de a trăi activ viaţa de organizare.
Rolul profesorului nu este de a comunica verbal nişte informatii, ci de a conduce şi
alinia activitatea de învăţare a elevilor, conferind eforturilor lor o independenţă
crescândă. El este proiectantul situaţiilor educative şi detectorul disfuncţionalităţilor, pe
care le remediază prompt.
Ca “rol”, profesorul şi elevul există numai unul prin altul, oricât de diferiţi ar fi ei ca
persoane, căci rolurile sunt complementare.
Vorbeam despre comunicare, însă nu trebuie uitat faptul că orice comunicare
presupune şi ascultare. în procesul educativ când se vorbeşte despre empatic se referă şi
la acel tip de ascultare activă.
Însă înainte de a trece la ascultarea activă, iată câteva răspunsuri empatice şi
nonempatice:
 Răspunsuri non empatice Răspunsuri empatice
Te simţi… Poate că…
Din punctul tău de vedere… Mă întreb dacă…
După tine… Nu ştiu daca am înţeles bine dar …
Daca aş fi în locul tău… Nu sunt sigur ca am înţeles bine dar…
Ţie ţi se pare că … Corectează-mă te rog dacă greşesc dar…
Gândeşti că… E posibil ca…
Crezi că… Poate că tu gândeşti că…
Îmi spui că… Am impresia că vrei să spui că…

Ascultarea activă (empirică)

 Receptorul este pregătit să asculte. Acest lucru se poate transmite atât verbal
(am la dispoziţie un sfert de oră numai pentru dumneavoastră, vă ascult) sau
nonverbal (adoptarea unei posturi corespunzătoare, deschise; centrarea atenţiei pe
celălalt, etc).
 Receptorul menţine contactul vizual cu interlocutorul, încuviinţează, manifestă
interes, confirmă prin mişcări ale capului faptul că a înţeles mesajul, menţine o
poziţie deschisă, transmite interlocutorului expresii ale empatiei (un zâmbet pentru a
confirmă înţelegerea, un sunet aprobator)
 Receptorul pune întrebări pentru a-şi confirma înţelegerea corectă a mesajului
dar nu întrerupe interlocutorul decât atunci când acest lucru este posibil (nu îl face pe
interlocutor să îşi piardă ideile, nu întrerupe brusc comunicarea); parafrazează ceea ce
spune interlocutorul
 Receptorul luptă pentru a evita distragerile şi rezumă mental din timp în timp
receptorul se centrează pe conţinut; cântăreşte faptele evidente; nu judecă, nu
evaluează până nu înţelege în totalitate ascultă modaliţăiile vorbitorului, tonalitatea
vocii, este atent la ritmul respiraţiei acestuia şi încearcă să se adapteze la ele.
Cadrul didactic ar trebui să ştie că o astfel de comunicare este eficientă şi numai dacă
se coboară la nivelul elevului va putea să realizeze ceva. Când spun să coboare la nivelul
elevului mă refer la transmiterea de cunoştinţe necesare într-o formă cât mai apropiată de
elev, să îl înţeleagă, să-l ajute dacă are nevoie, să încerec să-i fie prieten (dar, bineînţeles,
până la un anumit moment). Există şi unele erori în această ascultare activă şi anume:

a. Exagerarea Chiar îl urăşti pe acel copil

b. Redimensionarea Hai că nu e aşa de rău precum pare

c. Adăugarea Uneori îţi vine să îi spui câte una

d. Omisiunea Te-ai trezit tu cu faţa la cearceaf astăzi

e. Anticiparea Probabil că îţi doreşti ca acel

copil sănu treacă clasa
f. Ramânearea în urmă Ieri spuneai că…
"
 f. Analizarea Eşti stresat pentru…
g. Repetarea de tip Repetarea cuvânt cu cuvânt a informaţiilor
"papagal"

Am să enumăr căteva aptitudini pedagogice pe care le-au sugerat mai mulţi

pedagogi şi psihologi contemporani:
Robert Dottrens spunea că unui pedagog îi trebuie echilibru intelectual, mintal,
nervos; pe plan intelectual să predomine curiozitatea, simţul critic, nevoia de înnoire, iar
pe plan social să predomine înţelegerea, bunăvoinţa, autoritatea firească.
J. B. Rochat spunea că dascălul are următoarele calităţi: talent pedagogic, intiuţia,
omenia, simţul umorului, răbdarea.
Hubert Rene este de părere că dascălul este ordonat, generos, stăpân pe sine, modest.
Are bun simţ, capacitate de critică, intuiţie pedagogică, spirit metodic şi iubeşte copiii.
P.N. Gonobolin aminteşte de alte calităţi precum capacitatea de cunoaştere şi
înţelegere, de a stabili relaţii cu elevul şi cu clasa, capacitatea de a transmite cunoştinţele
într-un mod accesibil, fiind un bun organizator, cu atenţie distributivă, imaginaţie, tact
pedagogic şi creative.
Ioan Jinga spunea că profesorul are dicţie, răbdare, atitudine faţă de noi schimbări,
coerenţa vorbirii, gândirii, îndrumător, sfătuitor, de a intui psihologia elevului, de a-l
înţelege.
În viziunea pedagogilor contemporani relaţia profesor-elev este concepută ca o relaţie
de mare complexitate, care implică un dialog permanent între doi factori, educat şi
educator, o comunicare reciprocă, angajând toate laturile personalităţii acestuia. Dacă
dascălul este prea autoritar, cu anumite ezitări, instabil va provoca elevului neîncrederea
şi închiderea în sine.

CAPITOLUL IV

Păreri personale

Consider că empatia este cheia către un success educaţional atât pentru cadrului
didactic cât şi pentru elev. Procesul educativ nu se poate realize dacă profesorul nu
cunoaşte elevii, nu ştie cum să-i abordeze sau cum să-i facă să înţeleagă conţinutul pe
care doreşte să-l transmită. Acest tip de comunicare (empatică) se întâlneşte de cele mai
multe ori şi în cadrul consilierii şi în special a celei şcolare. În cadrul consilierii şcolare
este nevoie să ne punem în locul elevului, să-l ascultăm, să-l facem să facă chiar el
alegerea potrivită, să-l sprijinim, să-i acordăm atenţia necesară.
După cum spunea I.S. Firu ,,Nu te coborâ la nivelul copilului ca să faci teatru, nu
ca să-l umileşti pe copil sat să te umileşti pe tine, ci pentru a creşte din nou, împreună cu
el, a simţi din nou emoţia marilor creatori, a relua şi verifica adevăruri acceptate”.
BIBLIOGRAFIE

1. S.,Marcus, T., David, A., Predescu ,,Empatia şi relaţia profesor elev”, Ed.
Academiei Republicii Socialiste Române, Bucureşti, 1987
2. R., Gherghinescu, ,,Anotimpurile empatiei-psihologie socială cognitivă”, Ed.
Atos, Bucureşti, 2001
3. D., Săucan ,,Revista de psihologie”, Nr. 1şi2/1992
4. internet: http://www.desprecopii.com
http://www.121.ro