Sunteți pe pagina 1din 10

Analiză, diagnostic, scenarii de dezvoltare

UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM “ION MINCU”


An universitar 2017 /2018 semestrul 1
Facultatea de urbanism - Anul IV (urbanism şi peisagistică)

TEMA - CADRU PENTRU PROIECTUL DE AMENAJAREA TERITORIULUI

1. Titlul proiectului: Intervenţii de amenajare în teritoriu – Teritoriu intercomunal / interorășenesc din Județul
Ilfov
2. Durata proiectului: 5 săptămâni (2P, 6 ore / săptămână, 28 ore total)
3. Perioada de desfăşurare:
 elaborarea proiectului între 5 octombrie – 9 noiembrie 2017
 predarea şi susținerea proiectului 2 noiembrie 2017
4. Număr credite: 2 (ECTS), respectiv 50-52 ore activitate din care 28 ore contact
5. Obiectivele etapei şi elemente de temă
Se urmăreşte familiarizarea studenţilor anului IV cu abordarea unui studiu teritorial şi cu conţinutul unui plan
de amenajare a teritoriului (AT; a se vedea Anexa 1) şi însuşirea de către aceştia a unor tehnici şi metode de
analiză, diagnoză şi elaborare a unor secțiuni specifice planurilor de AT. Proiectul reprezintă o aplicare a
cunoștințelor teoretice pe care studenţii le vor dobândi urmând în paralel cursurile de "Introducere în dezvoltarea
regională şi amenajarea teritoriului", "Morfologia structural-tipologică a teritoriului" precum şi o valorificare a
cunoștințelor din domeniile sociologiei, economiei, statisticii și protecției mediului, dobândite în anii precedenţi de
studiu. Tema va oferi studenţilor oportunitatea studierii, înțelegerii, interpretării și explicării problemelor de mediu,
dezvoltare economică, socio-demografie, infrastructură teritorială, organizare a sistemelor de așezări la nivel
intercomunal, inter-orășenesc și chiar metropolitan, periurban, judeţean.
Scopul didactic al activității este de a contribui la asigurarea dobândirii de către studenți a următoarelor
competențe specifice programelor de licență ale Facultății de Urbanism:
 descrierea şi analiza alcătuirii funcţionale şi spațiale a aşezărilor umane şi a teritoriului;
 aplicarea prevederilor legislative şi explicarea relațiilor instituţionale referitoare la amenajarea teritoriului,
urbanism, administrație publică şi domenii conexe;
 abordarea integrată a dimensiunilor socio-economice, ecologice şi culturale ale așezărilor umane şi
teritoriului.
În sensul cel mai larg, amenajarea teritoriului reprezintă expresia spaţială a politicilor economice,
sociale, culturale şi de mediu ale unei comunități (conf. Cartei AT, 1983).
Amenajarea teritoriului reprezintă un domeniu de mare actualitate, dezbătut intens în ultimii ani la nivelul UE
şi este strâns legată de problematica "coeziunii teritoriale" (a se vedea în acest sens "Cartea verde a coeziunii
teritoriale" şi "Agenda teritorială europeană"1). Cu ocazia elaborării proiectului, studenţii vor avea prilejul de a
dobândi cunoştinţe noi privitoare la principiile şi politicile europene de planificare teritorială şi dezvoltare
regională. Totodată, proiectul urmărește să ofere elementele necesare și determinante pentru fundamentarea
proiectului de PUG pe baza analizelor și scenariilor de dezvoltare teritorială ce vor fi realizate. În a 2-a parte a
semestrului (săptămânile 6-14) vor fi dedicate proiectului de urbanism – PUG -, făcând astfel legătura între
această primă etapă de pregătire şi etapa de elaborare a proiectului de licență care se va desfășura în semestrul
al II-lea.
6. Obiectul proiectului și informații cu caracter general
Obiectul specific al prezentului proiect constă în elaborarea unei analize-diagnostic şi a unor scenarii de
dezvoltare a unui teritoriu intercomunal / interorășenesc format din mai multe comune sau comune și orașe de pe
teritoriul județului Ilfov.

1 A se vedea: http://www.mdrap.ro/dezvoltare-teritoriala/amenajarea-teritoriului/amenajarea-teritoriului-in-context-european

Temă proiect amenajarea teritoriului, anul IV urbanism / peisagistică 1


Analiză, diagnostic, scenarii de dezvoltare

Conform legislaţiei în vigoare planurile de amenajare a teritoriului (AT) sunt Planul de Amenjarea a
Teritoriului Naţional (PATN), Planul de Amenajare a Teritoriului Judeţean (PATJ) şi Planul de Amenajare a
Teritoriului Zonal (PATZ).
PATJ este pentru Administrațiile Publice Locale (APL) din România, principalul document de AT. Conform
Legii 350 /2001 – art. 42, "Planul de amenajare a teritoriului judeţean are caracter director şi reprezintă
expresia spaţială a programului de dezvoltare socio-economică a judeţului", iar întocmirea şi actualizarea
acestuia sunt activităţi obligatorii pentru Consiliile Judeţene. PATJ are un caracter director şi asigură coordonarea
dezvoltării spaţiale a judeţelor. Planurile de tip PATZ reprezintă un alt tip de documentaţie specifică de AT, care
se întocmeşte pentru strategii de dezvoltare teritorială, comune mai multor unităţi administrativ – teritoriale
(comune, oraşe, judeţe) sau regiuni şi sunt determinate de regulă de necesitatea rezolvării unor probleme
comune ale acestora.
Conform principiului ierarhizării planurilor PATJ / PATZ trebuie să respecte prevederile secţiunilor PATN. De
asemenea trebuie să se coreleze şi să fie expresia spaţială a strategiilor şi programelor sectoriale de dezvoltare,
la nivel judeţean. În prezent este în curs de aprobare în Parlamentul României Strategia Națională de
Dezvoltare Teritorială (SDTR) (www.sdtr.ro) care va reprezenta un cadru general de referință pentru orice
documentație de amenajarea teritoriului și urbanism și pentru procesele de dezvoltare spațială în general.
Proiectul de față se va axa pe aspectele concrete ale elaborării unui plan de amenajarea teritoriului zonal
(PATZ). Exerciţiul va avea drept suport "PATJ Ilfov" şi drept studii de caz subzone ale județului Ilfov. Pe
parcursul proiectului vor fi abordate succint etapele principale ale elaborării unei documentaţii de AT, respectiv:
etapele de analiză, diagnoză şi propuneri. Abordarea va acoperi, la un nivel general, domeniile specifice
planurilor de amenajarea teritoriului, respectiv: cadru natural, economia, populaţia şi demografia, reţeaua de
localităţi, infrastructura teritorială, starea mediului.
Etapa de planificare şi formulare a propunerilor se va concretiza prin întocmirea de scenarii de
dezvoltare urmând ca o aprofundare a metodelor şi tehnicilor de analiză, diagnoză şi propunere să facă
obiectul unei pregătiri ulterioare în programul de master "Amenajarea teritoriului şi dezvoltarea
regională".
Date şi informații privind teritoriul de studiu sunt puse la dispoziţie studenţilor în format electronic şi / sau
tipărit după caz. Principalele informații suport sunt:
- Planul de Amenajare a Teritoriului Județean (PATJ) Ilfov
- Legislație specifică domeniului, LMI, extrase din documentaţii elaborate sau în curs de elaborare
- Suporturi topo-cadastrale și date statistice
Numeroase alte informații şi documente vor putea fi preluate în urma cercetării INTERNET-ului de către studenți.

7. Conţinutul proiectului şi cerinţe


Prin prezentul proiect nu se urmărește întocmirea efectivă a unui PATZ, acest lucru necesitând în
realitate perioade lungi de elaborare şi lucru în echipă pluri-disciplinară. Proiectul reprezintă un exerciţiu de
familiarizare cu problematica şi cu tehnicile şi metodele specifice ale unei lucrări de amenajare a teritoriului
Proiectul de AT va cuprinde 2 etape de elaborare:
 Etapa I de evaluare a situației existente urmată de o sinteză și un diagnostic succint la
nivel de subzonă cu identificarea disfuncționalităților şi a elementelor de potenţial
 Etapa II de propuneri și stabilire a unui scenariu de dezvoltare a teritoriului zonal pe baza
unui concept şi a definirii unor elemente de strategie și politici de dezvoltare
Studenţii se vor organiza în grupe /echipe de lucru de 5 membri (prin excepţie pot fi 4 sau 6 în
funcție de numărul total de studenţi). Fiecare echipă se va identifica printr-un nume propriu şi o emblemă
(stabilite de fiecare echipă în parte). Numele va fi un ACRONIM care va trebui să reprezinte o expresie cu sens
(de ex.: PACT – Planning Attractive Cities and Territories)
Componenţa echipelor va fi mixtă (urbaniști și peisagiști).
Fiecare echipă va desemna un responsabil de echipă care va coordona activitatea acesteia și va
completa fișele săptămânale de evaluare.

Temă proiect amenajarea teritoriului, anul IV urbanism / peisagistică 2


Analiză, diagnostic, scenarii de dezvoltare

În prima etapă fiecare echipă va studia subzona stabilită (Anexa 3) atât sectorial cât şi global (spațial)
urmărind atât componentele individuale (UATB-urile) cât și ansamblul precum și relațiile subzonei cu teritoriul
adiacent și încadrarea în contextul mai larg al județului Ilfov și al regiunii București-Ilfov. O atenție particulară
trebuie acordată relației cu Municipiul București.
Etapa a II-a presupune o valorificare a analizelor elaborate şi a diagnosticului formulat în etapa I şi
elaborarea de scenarii de dezvoltare în baza unei viziuni definite, a unui concept de dezvoltare şi a unor direcţii
strategice în perspectiva unor orizonturi temporale de 10-20 de ani (2025 / 2035).
Pentru reprezentări se vor utiliza suporturi grafice simplificate și un suport topografic (plan de bază) care
vor trebui pregătite de fiecare echipă, corespunzător diferitelor faze și etape ale proiectului.
Domeniile sectoriale de studiu sunt grupate conform cadrului conţinut definit și prin Ordinului MDRAP
233 / 2016, astfel:
a) structura teritoriului (localizare geografică, cadrul natural și mediul, patrimoniul natural și construit și
elementele de peisaj, reţeaua de localităţi, infrastructurile tehnice majore, zonificarea funcţională a
teritoriului)
b) structura socio-demografică (populația și resursele umane și infrastructurile sociale)
c) structura activităţilor economice (agricultura, industria, serviciile etc. conf. CAEN)
d) contextul supra-teritorial şi cooperarea inter-comunitară / transfrontalieră (coridoare de transport,
sisteme urbane, zone metropolitane etc.)
În detaliu, aspectele analizate sunt de regulă:
1. Cadrul natural: relief, climă, resurse naturale
2. Economia: forța de muncă în sectoarele primar şi secundar, agricultura (calitatea solului, fondul funciar,
producția, îmbunătățirile funciare, asociațiile de producători, GAL-uri / FLAG-uri) industria (ramurile principale,
distribuția în teritoriu, procesele de restructurare), serviciile (inclusiv turismul) şi forţa de muncă în terțiar,
sectorul IMM (structură, dinamică etc.)
3. Infrastructura tehnică: căile de comunicaţii, rețelele electrice, telecomunicațiile, alte reţele energetice,
gospodărirea complexă a apelor (lucrările hidrotehnice), stațiile de epurare etc.
4. Mediul: starea factorilor de mediu şi sursele de poluare, riscurile naturale și antropice, managementul și
depozitarea deșeurilor, utilizarea energiilor neconvenționale
5. Populaţia: structură pe vârste, densitate, dinamică, migraţie, natalitate /mortalitate etc.
6. Reţeaua de localităţi: distribuția, rangurile, echiparea localităților, locuirea, patrimoniul construit /cultural,
infrastructura tehnică (alimentare cu apă, canalizare etc.) şi socială (învăţământ, sănătate etc.).
7. Patrimoniul natural și construit: ariile protejate naturale şi construite
8. Analize comparative şi relaționale urban - rural, periferii, zone de contact urban-rural
9. Peisajul, elemente de macro-peisaj, peisajul cultural, valori peisajere
10. Relaţiile la nivel macro-teritorial: regional, național, european și
11. Aspecte de guvernanță teritorială și locală
În cazul prezentului proiect echipele vor aborda în prima etapă toate domeniile de analiză –
diagnostic, la nivel de sub-zone, utilizând sursele de informații cu caracter public și prin documentare pe
teren. Analizele vor fi materializate prin reprezentări grafice și materiale scrise, urmărind o serie de
indicatori specifici de analiză teritorială (a se vedea Anexa 2).
Domeniile analizate vor fi prezentate la nivelul subzonei în ansamblu prin intermediul unor reprezentări
de sinteză cu identificarea elementelor de potențial şi a disfuncționalităților.
Prima etapă implică și pregătirea planului suport la nivel de subzonă pe baza planurilor topo-cadastrale.
În etapa a II-a, echipele vor dezvolta scenarii de dezvoltare spațială, bazate pe un set de ipoteze și
politici de dezvoltare putând pune accentul pe un anumit domeniu specific (de ex.: agro-turism, turism
cultural, agricultură, transporturi, cercetare etc.). În această etapă se vor identifica proiecte majore de
intervenţie în teritoriu şi definirea de elemente de temă pentru faza de PUG din a 2-a parte a semestrului.
A II-a etapă presupune de asemenea revizuirea planșelor de sinteză din prima etapă, redactarea
propriu-zisă a proiectului în forma sa finală, predarea şi susţinerea acestuia în ansamblul său.

Temă proiect amenajarea teritoriului, anul IV urbanism / peisagistică 3


Analiză, diagnostic, scenarii de dezvoltare

8. Piese scrise şi desenate


Etapa I (predare parțială şi notare): predare pe 2-3 formate A2 a elementelor de analiză, sinteză şi
diagnoză pentru teritoriului studiat. Etapa se încheie cu o prezentare şi susţinere la panou, în atelier.
Etapa a II-a (predare finală şi notare): prezentarea conceptului şi scenariilor de dezvoltare spaţială pe
2-3 formate A2 sau 1-2 formate A1. Prezentarea finală va fi pe suport digital, dar va presupune și o
expunere de planșe / postere și o prezentare prealabilă.
Planşele vor cuprinde toate elementele de recunoaştere, legende, note explicative, surse, scări
grafice, orientări cardinale etc.
Sinteza, diagnosticul, scenariile de dezvoltare se vor redacta obligatoriu pe un suport topografic.
Alte elemente grafice - scheme explicative, cartograme, diagrame, tabele etc. – vor fi utilizate de
studenți în funcție de tehnicile și metodele de reprezentare abordate.
Se acceptă inserarea de scurte comentarii în casete şi se cere utilizarea în etapa finală a 2 scheme
/cartograme în variantă de reprezentare alb – negru (cu tonuri de gri).
Notă 1: predările se vor face atât pe hârtie cât şi pe suport electronic (CD, DVD). Formatul electronic
presupune predarea planşelor atât în format needitabil (jpg sau pdf) cât şi în formatul original (CorelDraw sau
dwg.). Informaţia electronică va fi organizată clar pe directori /subdirectori, iar fişierele vor fi denumite astfel încât
să permită o identificare uşoară a conţinutului. Prin grija responsabililor de echipă se va preda un CD / DVD
comun al tuturor echipelor cu predarea intermediară / finală care poate include și eventualele prezentări ppt. Se
acceptă și transferul ca predare în termen.
9. Criterii de notare: participativitatea la activitatea de atelier; capacitatea de prelucrare şi sinteză; capacitatea
de interpretare a raporturilor cantitative /calitative identificate; logica demersului urmat; calitatea expresiei
grafice, metoda de lucru, lucrul în echipă şi evoluţia generală pe parcursul elaborării.
Notarea proiectului se va face după următorul algoritm:
Nfinală = 50% individual + 50% echipă
Nota individuală se compune din: 50% analize + 50% prezentări / susțineri / activitate
Nota pe echipă se va compune din: 50% etapa I + 50% etapa a II-a
Atenţie! Prezența la atelier este obligatorie! Prezența înseamnă prezență activă, adică va fi considerat prezent
studentul care a participat la realizarea lucrărilor cerute la atelier şi a avut elemente concrete pentru susţinerea
unei "corecturi" în orele de atelier programate Prezenţa se marchează individual şi nu la nivel de echipă.
Prezenţa "pasivă" nu se notează. Evoluția studenților va fi urmărită prin intermediul fișelor de echipă completate l
atelier de către studenți și a rapoartelor de activitate care vor fi prezentate de responsabilii de echipă la final.
Absența nemotivată la mai mult de 50% din ședințele de atelier va conduce la repetarea proiectului în
anul următor!

10. Surse informații (selecție)


Legislație:
legea 350 /2001 cu modificările şi completările ulterioare,
legile pentru aprobarea secțiunilor PATN http://mdrap.ro/dezvoltare-teritoriala/amenajarea-teritoriului/amenajarea-
teritoriului-in-context-national/-4697
legislaţia de mediu (http://www.mmediu.gov.ro/; http://www.mmediu.gov.ro/categorie/arii-naturale-protejate/208)
Strategii, documente, rapoarte:
Atlasul României, 2006, ed. Rao – în biblioteca UAUIM,
http://www.mdrap.ro/dezvoltare-teritoriala/amenajarea-teritoriului/amenajarea-teritoriului-in-context-european (pentru
SDEC, 1999)
Strategia Europa 2020 ( http://www.mdrap.ro/documente-si-informatii-utile)
Strategia de Dezvoltare a Teritoriului României (http://www.sdtr.ro/27/consultare-sdtr)
PATJ Ilfov (http://www.mdrap.ro/dezvoltare-teritoriala/amenajarea-teritoriului/amenajarea-teritoriului-in-context-
national/-9611)

Temă proiect amenajarea teritoriului, anul IV urbanism / peisagistică 4


Analiză, diagnostic, scenarii de dezvoltare

Master Planul General de Transport al României


(http://www.mt.ro/web14/documente/master_plan/partea%20I%20master%20plan%20final.pdf)
Planul de Mobilitate Urbană Durabilă BI (http://pmud.ro/)
Modele de PATJ / PATZ (http://www.mdrap.ro/dezvoltare-teritoriala/amenajarea-teritoriului/amenajarea-teritoriului-in-
context-national)
Planul de dezvoltare regională (PDR) al regiunii București-Ilfov (http://www.adrbi.ro/dezvoltare-regionala/consultare-pdr-
2014-2020/)
Strategia de dezvoltare a Județului Ilfov „Orizont 2020”
http://www.cjilfov.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=188&Itemid=251&lang=ro
Enciclopedia geografică a României – D. Ghinea, 2002
Alte surse de consultat pe INTERNET:
www.insse.ro; Atenție! Acces liber la Tempo on-line! Trebuie să vă faceți cont
http://www.cultura.ro/ (monumente istorice) (site Ministerul Culturii)
www.espon.eu
http://ec.europa.eu/eurostat/web/main
Atlas ESPON (http://www.espon.eu/main/Menu_Publications/Menu_ATLAS2020/)
Atlas teritorial on-line - http://mdrap.ro/index.php?p=4332
Google Earth (pentru texturi teritoriale)

11. Desfășurător indicativ*


Ziua Activităţi Teme specifice de atelier Produs Observaţii
Prezentarea generală a Documentare, vizită pe teren Formare echipe,
Corectură,
S1 5 octombrie proiectului Elaborare etapa I Pregătire plan bază, analize metodă de lucru, fișe
discuţii
documentare și analize sectoriale documentare
Elaborare etapa I – sinteză - Prelucrare date și agregarea lor Cartograme, planșe de Corectură,
S2 12 octombrie
diagnostic la nivel de sub-zonă de studiu; sinteză, plan de bază discuții
sinteză – diagnostic; elaborare Prezentări,
S3 19 octombrie Finalizare etapa I Predare I
planșe aferente etapei I susțineri
Stabilire ipoteze și direcții de Corectură,
S4 26 octombrie Elaborare etapa II,– concept Scheme, cartograme
dezvoltare discuţii
Elaborare concept și scenarii
Elaborare etapa II, scenarii Schițe de concept, Corectură,
S5 2 noiembrie spațiale la nivelul subzonei de
politici, finalizare scenarii discuţii
studiu
8/9 Finalizare proiect AT Revizuire planșe etapele I, II Predare finală
S6 Discuții
noiembrie Lansare proiect PUG Prezentarea temei, întrebări
Predare şi susţinere finală Redactare proiect şi pregătire Prezentări,
S14 ianuarie 2018 Predare
proiect PUG prezentare susțineri
* desfășurătorul poate suferi unele modificări pe parcurs, în funcţie de evoluția proiectului
** în săptămânile fără predare se pot organiza scurte prelegeri pe teme specifice sau vizite pe teren

Notă 2: Activitatea de proiectare de pe sem. I va avea un caracter competitiv. La finalul perioadei de


elaborare a succesiunii de proiecte: PAT, partiu teritorial, PUG, în luna martie se va organiza o expoziție și
jurizare finală a lucrărilor și vor fi premiate cele mai bune lucrări apreciindu-se și întregul parcurs. Subiectul
principal al etapelor următoare – inclusiv al proiectului de licență îl va constitui UATB Măgurele.

Îndrumare activitate atelier (U+P ) Coordonator proiect complex


Lect. dr. urb. Liviu Veluda Conf. dr. arh. Gabriel Pascariu
Asist. dr. urb. Adrian Cioangher
Asist. dr. urb. Eugen Marinescu
Dr. urb. Matei Radu Cocheci Director Departament PDUT
Conf. dr. arh. Gabriel Pascariu

Temă proiect amenajarea teritoriului, anul IV urbanism / peisagistică 5


Analiză, diagnostic, scenarii de dezvoltare

ANEXA 1

EXTRASE DIN LEGEA NR. 350 DIN 6 IULIE 2001 PRIVIND AMENAJAREA TERITORIULUI ŞI URBANISMUL (Monitorul
Oficial, Partea I nr. 373 din 10 iulie 2001)
…………………………………………………………………………………………………………………
CAPITOLUL IV
Documentaţii de amenajare a teritoriului şi de urbanism
SECŢIUNEA 1
Definiţii şi scop
Art. 39. - (1) În sensul prezentei legi, prin documentaţii de amenajare a teritoriului şi de urbanism se înţelege planurile de amenajare a
teritoriului, planurile de urbanism, Regulamentul general de urbanism şi regulamentele locale de urbanism, avizate şi aprobate conform
prezentei legi.
(2) Documentaţiile de amenajare a teritoriului cuprind propuneri cu caracter director, iar documentaţiile de urbanism cuprind reglementări
operaţionale.
(3) Propunerile cu caracter director stabilesc strategiile şi direcţiile principale de evoluţie a unui teritoriu la diverse niveluri de complexitate.
Ele sunt detaliate prin reglementări specifice în limitele teritoriilor administrative ale oraşelor şi comunelor.
(4) Prevederile cu caracter director cuprinse în documentaţiile de amenajare a teritoriului aprobate sunt obligatorii pentru toate autorităţile
administraţiei publice, iar cele cu caracter de reglementare, pentru toate persoanele fizice şi juridice.
SECŢIUNEA a 2-a
Documentaţii de amenajare a teritoriului
Art. 40. - Documentaţiile de amenajare a teritoriului sunt următoarele:
a) Planul de amenajare a teritoriului naţional;
b) Planul de amenajare a teritoriului zonal;
c) Planul de amenajare a teritoriului judeţean.
Art. 41. - (1) Planul de amenajare a teritoriului naţional are caracter director şi reprezintă sinteza programelor strategice sectoriale pe
termen mediu şi lung pentru întregul teritoriu al ţării.
(2) Planul de amenajare a teritoriului naţional este compus din secţiuni specializate.
(3) Prevederile Planului de amenajare a teritoriului naţional şi ale secţiunilor sale devin obligatorii pentru celelalte planuri de amenajare a
teritoriului care le detaliază.
(4) Secţiunile Planului de amenajare a teritoriului naţional sunt: Căi de comunicaţie, Ape, Zone protejate, Reţeaua de localităţi, Zone de
risc natural, Turismul, Dezvoltarea rurală. Prin lege se pot aproba şi alte secţiuni.
Art. 42. - (1) Planul de amenajare a teritoriului judeţean are caracter director şi reprezintă expresia spaţială a programului de dezvoltare
socio-economică a judeţului. Planul de amenajare a teritoriului judeţean se corelează cu Planul de amenajare a teritoriului naţional, cu
Planul de amenajare a teritoriului zonal, cu programele guvernamentale sectoriale, precum şi cu alte programe de dezvoltare.
(2) Prevederile Planului de amenajare a teritoriului judeţean devin obligatorii pentru celelalte planuri de amenajare a teritoriului şi
de urbanism care le detaliază.
(3) Fiecare judeţ trebuie să deţină Planul de amenajare a teritoriului judeţean şi să îl reactualizeze periodic, la 5-10 ani, în funcţie de
politicile şi de programele de dezvoltare ale judeţului.
Art. 43. - Planul de amenajare a teritoriului zonal are rol director şi se realizează în vederea soluţionării unor probleme specifice
ale unor teritorii. Aceste teritorii pot fi:
a) intercomunale sau interorăşeneşti, compuse din unităţi administrativ-teritoriale de bază, comune şi oraşe;
b) interjudeţene, înglobând părţi din judeţe sau judeţe întregi;
c) regionale, compuse din mai multe judeţe.
…………………………………………………………………………………………………………………
Anexa nr. 1 (a legii 350 /2001)
CATEGORII DE DOCUMENTAŢII DE AMENAJARE A TERITORIULUI ŞI DE URBANISM.
COMPETENŢE DE AVIZARE ŞI DE APROBARE A ACESTORA
Nr. crt Categorii de documentaţii Avizează Aprobă
0 1 2 3
A. Amenajarea teritoriului
Plan de amenajare a teritoriului
1. Naţional Guvernul Parlamentul
2. Zonal: Consiliile judeţene
Regional sau interjudeţean Ministerul Dezvoltării Regionale şi Consiliile locale
Inter-orăşenesc sau intercomunal Turismului (MDRT)
Frontalier, Metropolitan, Periurban al
principalelor municipii şi oraşe Organisme centrale şi teritoriale
3 Judeţean interesate Consiliul judeţean
Consiliul General al Municipiului
Bucureşti

Legea din 2001 și anexa au fost completate prin legea 190 / 2013
În 26.02.2016 a fost emis Ordinul 233 al Ministerul Dezvoltării Regionale si Administrației Publice pentru aprobarea
Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul si de elaborare
si actualizare a documentațiilor de urbanism

Temă proiect amenajarea teritoriului, anul IV urbanism / peisagistică 6


Analiză, diagnostic, scenarii de dezvoltare

ANEXA 2
Domenii de analiză:
1. context european / zone de cooperare transfrontalieră / coridoare de transport
2. context naţional / regional / județean / zone metropolitane, periurbane
3. cadru natural / mediul și riscurile naturale
4. demografie / resurse umane (structuri socio-demografice)
5. economie / structura activităților economice (conform clasificării CAEN)
6. infrastructuri tehnice majore (inclusiv de gospodărirea apelor, rețele energetice)
7. infrastructuri sociale / locuire
8. patrimoniu natural și construit / peisaje
9. turism
10. reţea de localităţi / sisteme de așezări / dezvoltare policentrică

Indicatori (exemple de indicatori disponibili în baza Tempo on-line a INS sau la recensămintele populației):
Populație 2011 recensământ Lungimea totală simplă a conductelor de canalizare – km
Numărul locuințelor convenționale Lungimea totală a conductelor de distribuție a gazelor -
Alimentare cu apa în locuință km.
Instalație de canalizare în locuință Suprafața spatiilor verzi a municipiilor si orașelor – ha
Baie in locuință Capacitatea instalațiilor de producere a apei potabile -
mc/zi
Locuințe existente - total – număr
Cantitatea de apa potabila distribuita consumatorilor -
Suprafața locuibila - total mp total - mii mc
Suprafața intravilanului municipiilor si orașelor – ha Cantitatea de apa potabila distribuita consumatorilor-uz
Populația stabila - total, la 1 iulie casnic - mii mc
Salariați - total - număr mediu Energia termică distribuită – Gcal
Elevi înscriși – total Gaze naturale distribuite-total- mii mc
Săli de clasa si cabinete școlare Gaze naturale distribuite-uz casnic- mii mc
Spitale - proprietate publica – număr Salariați - total - număr mediu
Ambulatorii integrate spitalelor - proprietate publica – Număr mediu salariați in agricultura, silvicultura si pescuit
număr Număr mediu salariați in industrie
Locuințe terminate - total – număr Număr mediu salariați in industria extractivă
Locuri in unități de cazare - (total) număr Număr mediu salariați in industria prelucrătoare
Înnoptări - total - număr Număr mediu salariați in producția si furnizarea de
Lungimea străzilor orășenești - total – km energie electrică si termica, gaze, apa calda si aer
Lungimea străzilor orășenești modernizate – km condiționat
Lungimea totala a rețelei simple de distribuție a apei
potabile – km

Temă proiect amenajarea teritoriului, anul IV urbanism / peisagistică 7


Analiză, diagnostic, scenarii de dezvoltare

ANEXA 3
JUDEȚUL ILFOV – ORGANIZAREA ADMINISTRATIV-TERITORIALĂ

Sub-zona de analiză
SUD-VEST: Bragadiru, Măgurele, Clinceni, Cornetu, Dărăşti-Ilfov, Jilava, 1 Decembrie

Temă proiect amenajarea teritoriului, anul IV urbanism / peisagistică 8


Analiză, diagnostic, scenarii de dezvoltare

ANEXA 4
LISTA UATB COMPONENTE ALE JUDEȚULUI ILFOV
Nr. Populație (recensământ Populație (INS, Tempo, Populație (INS, Tempo,
Denumire UATB
crt. 2011 - finale) 2014 la 01.01) 2016 la 01.01)
1. 1 Decembrie 7817 7854 8016
2. Afumați 7919 7657 7916
3. Balotești 8314 7921 8265
4. Berceni 5942 5095 5827
5. Bragadiru 15329 14538 17193
6. Brănești 10367 8794 8978
7. Buftea 22178 21790 22133
8. Cernica 10886 10080 10339
9. Chiajna 14259 13569 17116
10. Chitila 14184 14387 15031
11. Ciolpani 4811 4912 5123
12. Ciorogârla 6188 5532 5819
13. Clinceni 6808 6036 6411
14. Copăceni 3131 2622 2674
15. Corbeanca 7072 5870 6642
16. Cornetu 6324 5607 5826
17. Dărăşti Ilfov 3026 2683 2659
18. Dascălu 3154 2883 2881
19. Dobroești 9325 8187 8886
20. Domnești 8682 7708 8484
21. Dragomirești Vale 5243 4781 4889
22. Găneasa 4963 5001 5136
23. Glina 8592 7846 8082
24. Gruiu 7412 6896 6872
25. Grădiștea 3268 3111 3133
26. Jilava 12223 10319 10397
27. Măgurele 11041 9837 10365
28. Moara Vlăsiei 6307 6132 6184
29. Mogoșoaia 7625 7388 7800
30. Nuci 3098 2833 2820
31. Otopeni 13861 13957 15061
32. Pantelimon 25596 25052 26859
33. Periş 7557 7233 7247
34. Petrăchioaia 3498 3168 3308
35. Popeşti-Leordeni 21895 22027 27879
36. Snagov 7272 7146 7462
37. Ştefăneştii de Jos 5775 6077 6772
38. Tunari 5336 5198 5500
39. Vidra 9516 8226 8401
40. Voluntari 42944 39001 40533
Total 388738 364954 390919
Sursa datelor: INS (http://www.recensamantromania.ro/rezultate-2/; http://statistici.insse.ro/shop/?lang=ro)
Cu litere aldine sunt indicate cele 8 orașe ale județului Ilfov.

Temă proiect amenajarea teritoriului, anul IV urbanism / peisagistică 9


FIȘA EVALUARE ACTIVITATE PROIECT
Intervenţii de amenajare în teritoriu – Teritorii intercomunale / interorășenești din Județul Ilfov
5 octombrie – 9 noiembrie 2017 / 2ECTS

Echipa nr. ............................................................................................... Atelier nr. …………/ Data……………….

Cerințe specifice / tema de atelier (se completează de către studenți):


…………………………………………………………………………………………………………………………………….

Stadiul proiectului în raport cu tema program și cerințele Recomandări și elemente ce necesită remedieri, Alte observații (se completează
specifice (se completează de studenți) revizuiri, completări etc. (se completează de studenți) de îndrumător, dacă e cazul)

Nume prenume responsabil / reprezentant echipă și semnătura Nume prenume îndrumător și semnătura

Fișele se completează de către studenți și se verifică și contrasemnează de către îndrumători. După completare, fișele se păstrează de către responsabilul
de echipă și se prezintă la fiecare ședință de atelier. La finalul fiecărei etape, fișele se predau îndrumătorilor împreună cu un scurt raport de activitate
elaborat de responsabilul de echipă.

S-ar putea să vă placă și