Sunteți pe pagina 1din 2

Cititul și recititul nu-l ajută pe copil la școală!

Care este cheia memorării lecțiilor

Am fost obișnuiți de mici că dacă vrem să învățăm o lecție trebuie s-o citim și s-o recitim de „n“
ori până o băgăm la cap. Dar se pare că alta este cheia memorării lecțiilor predate la școală!
Orice părinte își dorește pentru copilul lui să învețe bine la școală. În oglindă, putem spune că orice
copil își dorește pentru sine ca lecțiile să fie ușoare. Să le învețe repede.
Nu știu dacă a fost desemnată ca tehnică universală de învățat, dar cititul este, cu siguranță, cea mai
populară. Citești titlul, subtitlurile, definițiile, teoremele, ideile, formulele și tot așa. De câte ori? De
câte ori este nevoie până când, dacă te ascultă cineva, le știi pe de rost.
Cheia memorării lecțiilor. Ce tehnică de învățare e mai bună ca cititul?
Ei bine, se pare că știința ne dezvăluie acum o altă tehnică de memorare a lecțiilor, mult mai bună
decât cititul la nesfârșit, scriu cei de la Thriveglobal.com.
„Expunerea la informații nu asigură neapărat și învățarea propriu-zisă“, consideră Shane O’Mara,
profesor în domeniul cercetării neurologice experimentale la Colegiul Trinity din Dublin. De altfel,
învățarea are loc în trei etape – codificarea, consolidarea și recuperarea sau amintirea informațiilor.
Și deși cititul este cea mai folosită tehnică de memorare a lecțiilor, nu înseamnă că este și cea mai
eficientă. O tehnică mult mai bună de memorare a lecțiilor, cu rezultate mai rapide în învățare o
constituie răspunderea la întrebări vizavi de subiectul studiat. În felul acesta te forțezi să-ți amintești
mult mai ușor lecția. În schimb, cititul și recititul nu pun creierul la lucru la modul serios. Practic nu
impun aceleași cerințe cognitive așa că sfârșești prin… a nu învăța mai deloc.
Exercițiile fizice, un alt secret care ajută la învățat
Știința ne spune că un factor esențial în menținerea în bune condiții a memoriei este să faci frecvent
exerciții fizice. „Educația, stimularea mentală, alimentația corespunzătoare și implicarea socială sunt
factori importanți, dar s-a descoperit că activitatea fizică are un efect profund asupra memoriei“,
consideră profesorul O’Mara.
De ce nu e bine să înveți totul într-o noapte
Sunt mulți copii și mai ales studenți care se lasă pe ultima sută de metri și învață totul în noaptea de
dinaintea unui test. O fi bine? O fi rău? Iată ce spun cercetătorii. „Cu toții știm asta intuitiv, dar o
demonstrează și studiile faptul că învățarea dintr-o dată, pe parcursul unei nopți întregi, nu este la fel
de bună ca și cum ai face sesiuni de studiu mai scurte, cu perioade de pauze“, mai spune Shane O’Mara.
De ce unele lecții se învață ușor, iar altele…
Un alt lucru interesant de reținut, vizavi de cum funcționează memoria este acesta: creierul își aduce
mai bine aminte informații pe care le consideră vitale pentru supraviețuire, consideră Benedict Carey,
autorul cărții „How We Learn” (Cum învățăm). Și cum îți convingi creierul că acea informație este
vitală? Cheltui suficientă energie mentală pe ea.
În concluzie, data viitoare când copilul tău se chinuie să învețe o lecție și oricât de multe ori ar reciti-
o nu-i intră în cap, poți să-i sari în ajutor:
 Discutați împreună despre subiect. Pune-i întrebări. Căutați informații suplimentare pe
Internet sau în diverse cărți, dacă aveți prin casă.
 Lasă-l să ia pauze dese, dacă așa simte nevoia. Nu-l încuraja să învețe totul într-o noapte.
 Convinge-l cumva că informația pe care o învață este foarte utilă, îi folosește în viață – asta
ca să-i convingi creierul s-o rețină.
 Iar la final, nu uita să-l mai trimiți și pe afară, la joacă. Exercițiile fizice, săritul, datul pe
tobogan, plimbatul cu bicicleta îl ajută nu doar să-și mai recreeze mintea, ci și să memoreze
mai bine lecțiile pe care tocmai le-a studiat.

S-ar putea să vă placă și