Tutungeria – Tabaqueria – Fernando Pessoa

Eu nu sunt nimic.
Niciodată nu voi fi nimic.
Nu pot vrea să fiu nimic.
Asta fiind spus, port în mine
toate visele lumii.
Ferestre ale camerei mele,
ale camerei mele în furnicarul uman anonim
(şi de l-ar şti cineva, ce folos?),
unul printre atîtea milioane,
voi daţi spre-o stradă tainică
într-un continuu du-te - vino,
spre-o stradă inaccesibilă tuturor gîndurilor,
reală, imposibil de reală,
evidentă, incognoscibil de evidentă,
cu misterul ei
ascuns sub pietre şi fiinţe,
cu moartea punînd igrasie pe ziduri
şi-ncărunţindu-i pe oameni,
cu Destinul diriguitor a toate şi tot
pe drumul nimicului.

No soy nada.
Nunca seré nada.
No puedo querer ser nada.
Aparte de esto, tengo en mí
todos los sueños del mundo
Ventanas de mi cuarto,
de mi cuarto de uno de los millones de gente
que nadie sabe
quién es
(y si supieran quién es, ¿qué sabrían?),
dan al misterio de una calle
constantemente cruzada por la gente,
a una calle inaccesible a todos los pensamientos,
real, imposiblemente real, evidente,
desconocidamente evidente,
con el misterio
de las cosas por lo bajo de las piedras
y los seres,
con la muerte poniente
humedad en las paredes
y cabellos blancos en los hombres,
con el Destino conduciendo el carro de todo
por la carretera de la nada.