1.

Asertivitatea: Rezolvarea Problemelor de Comunicare

Foarte multe din problemele noastre zilnice "energofage" nu ar mai exista daca am sti
cum sa integram asertivitatea in vietile noastre. Multe din disputele noastre zilnice si conflictele
cu ceilalti s-ar rezolva: am putea in sfarsit sa dam piept cu acea persoana care ne intimideaza sau
"ne calca pe nervi", cu seful care are o atitudine superioara, sau cu prietenii care doar profita de
noi, insa cum sa facem toate astea?
Ce este insa asertivitatea? Este abilitatea de a putea reprezenta in lume ceea ce esti cu
adevarat, de a exprima ceea ce simti, atunci cand simti ca este necesar . Este abilitatea de a-ti
exprima sentimentele si de a-ti cere drepturile, respectand sentimentele si drepturile celorlalti.
Cei care si-au insusit asertivitatea sunt capabili sa reduca conflictele interpersonale din viata lor
si sa inlature astfel o sursa majora de stres pentru foarte multi dintre noi.
Asertivitatea include:
• Sa fii capabil sa-ti exprimi opiniile si punctele de vedere
• Sa fii capabil sa spui “Nu” fara sa te simti vinovat.
• Sa poti cere ceea ce-ti doresti
• Sa alegi cum sa-ti traiesti viata, fara sa simti vina legat de acest lucru
• Sa poti sa-ti asumi riscuri cand simti nevoia
Daca simti ca iti lipseste unul sau mai multe din punctele de mai sus, atunci e posibil sa ai
probleme in a te exprima pe tine insuti in fata lumii si in a arata cine esti cu adevarat.
De foarte multe ori, e posibil sa-ti fie frica sa fii asertiv ca sa nu deranjezi pe cineva sau sa
atragi ceva rau in viata ta, daca spui ce gandesti. Ai gandit vreodata ca:
 “Nu pot spune NU, pentru ca va crede ca sunt egoist.”
 “Nu am dreptul sa spun ce simt.”
 “ Sunt copilul/fiica lor, am obligatia sa fac asta pentru ei.“
 “ Nu vreau ca fac scene la școală/acasa.”
 “Nu vreau sa se supere nimeni pe mine sau sa enervez pe cineva.”
 “ Daca imi expim punctul de vedere, ceilalti nu ma vor mai placea.”
Sa ne oprim putin. Gandeste-te la o persoana pe care o consideri asertiva. Cum
reactioneaza cei din jur la aceasta persoana? In mod sigur este admirata de toata lumea si are
relatii de calitate ceilalti. Si asta nu tine de felul in care arata, de inteligenta, de functia ocupata
etc, ci de abilitatea ei de a se exprima la momentul potrivit, de a-si cere scuze si de a-si asuma
responsabilitati cand trebuie.
Unii oameni confunda asertivitatea cu agresivitatea, considerand ca ambele
comporamente implica faptul de a-ti exprima nevoile si a-ti cere drepturile. Diferenta majora
intre ele este respectul pentru ceilalti pe care il intalnim la persoanele asertive. Ele se respecta pe
sine si pe ceilalti si gandesc intotdeauna in termeni de “castig-castigi.”
Agresivii folosesc tactici de manipulare, abuzive si nu au respect pentru cei din jur.
Gandesc negativ despre cei din jur si nu iau in considerare punctul de vedere al celuilalt. De cele
mai multe ori, creeaza conflicte gratuite.
Pasivii nu stiu cum sa-si comunice sentimentele si nevoile. Se tem de conflicte atat de
mult incat prefera sa-si ascunda adevaratele sentimente si nevoi, pentru a pastra pacea cu cei din
jur. Ii lasa pe ceilalti sa iasa castigatori din orice conflict intotdeauna si asta duce la pierderea
totala a respectului de sine.
Asadar, din ce categorie ti-ar placea sa faci parte: sa fii Agresiv, Asertiv sau Pasiv?
 Descopera-ti problemele
Ca sa reusesti sa-ti schimbi comportamentul non-asertiv, mai intai trebuie sa recunosti
care este problema. Adu-ti aminte de cateva situatii in care ai simtit ca trebuie sa spui ce crezi,
dar ai simtit ca nu poti, sau cand ti-ai dorit din suflet sa spui „nu” si ai spus”da” in cele din urma,
sau cand n-ai zis nimic desi ai fost ridiculizat de cineva.
• Ai probleme in a accepta criticile constructive?
• Te gasesti de multe ori in postura sa spui „da” unor solicitari la care ai vrea sa spui „nu”, doar
pentru a nu-i dezamagi pe ceilalti?
• Ai probleme in a-ti exprima diferentele de opinie fata de altii?
• Cand nu esti de acord cu cei din jur si spui asta, starnesti reactii ciudate prin modul tau de
comunicare?
• Te simti atacat cand cineva are o parere diferita de a ta?
Raspunsul la aceste intrebari te va ajuta sa intelegi cand si de ce apar aceste probleme de
asertivitate. Ar putea fi vorba despre o timiditate in fata sexului opus, sau te-ai putea simti
intimidat de persoane cu autoritate.
Dupa ce ai facut acest exercitiu, gandeste-te la ce s-ar putea intampla daca vei deveni
asertiv in situatiile si cu oamenii la care te-ai gandit mai devreme.

Construieste scenarii mentale

Practica mental diferite scenarii in care tu ai un discurs asertiv. Daca nu ai mai facut asta,
s-ar putea sa-ti ia ceva timp, dar cand incepi sa practici des va deveni o a doua natura pentru tine.
Iata cateva sfaturi de care sa tii cont atunci cand exersezi cum sa fii asertiv:
• Ramai concentrat pe obiectul discutiei si nu complica lucrurile.
• Fii politicos, dar ferm cu persoana respectiva.
• Asculta tot ce spune persoana respectiva, dar ramai calm
• Uita-te in ochii persoanei, dar nu te holba la ea (uita-te la ochiul stang, la cel drept si apoi la
gura)
• Nu-ti cere scuze daca nu e necesar

Iata cateva posibile scenarii:

1. Cineva intra in fata la rand in supermarket.
• Un raspuns agresiv s-ar baza pe presupunerea ca a facut-o intentionat si ar suna cam asa: “Nu
ti-e rusine! Treci la rand!”
• Un raspuns pasiv ar fi sa lasi persoana sa ramana in fata ta.
• Un raspuns asertiv s-ar baza pe faptul ca n-a observant ca erai si tu la rand si ar suna asa: “Ma
scuzati, astept si eu la rand.

2. Prietena ta, foarte vorbareata, te suna sa se planga ca a avut o zi proasta. Tu ai foarte multa
treaba si nu ai timp sa vorbesti.
• Raspunsul agresiv: te infurii ca nu-ti respecta timpul si ii spui scurt: “Te rog sa incetezi! Am
si eu problemele mele!”
• Raspunsul pasiv: o lasi sa vorbeasca atat cat vrea si iti dai seama ca nu mai ai timp sa-ti faci
treburile
• Raspunsul asertiv: asculti un minut, doua, si apoi ii spui cu compasiune: “ Chiar se pare ca ai
avut o zi grea. Mi-ar placea sa mai vorbim despre asta, insa nu am timp chiar acum. Putem sa
vorbim mai tarziu?”

Antrenamentul asertiv

Asertivitatea este o caracteristica a unei persoane care isi exprima cu usurinta punctul de
vedere si interesele, fara anxietate, si fara a le nega pe ale celorlati. Tehnicile de antrenament in
sensul asertivitatii, isi propun sa ajute un subiect, care se plange de comunicare, sa-si exprime si
sa-si sustina mai bine punctul sau de vedere. Se pune problema diminuarii anxietatii sale, fie
invatandu-l sa-si invinga dificultatile pe care le imputa uneori timiditatii sale, fie dimpotriva sa-si
modereze agresivitate si sa-si modifice comportamentul pentru a se integra mai bine in normele
anturajului sau si sa obtina o buna cooperare cu acesta.

Tehnicile asertive fac in permanenta apel la factori cognitivi, sunt foarte frecvent utilizati
in terapia comportamentala atunci cand anxietatea generata de situatii sociale ramane in registru
nevrozelor.
Interventia cognitiv – comportamentala pentru imbunatatirea performantei individuale la
un numar de 20 persoane non-asertive a cuprins urmatoarele etape:

Etapa 1. Relaxare. Se realizeaza exercitii de relaxare, care au ca obiectiv relaxarea

intregului corp prin insusirea deprinderilor de relaxare dupa metodele Jacobson, controlul
respiratiei si administrarea de sugestii si autosugestii. (sedintele 1 – 2 ).

Etapa 2. Restructurare cognitiva. Componenta cognitiva implica un anumit mod de

gandire care, de regula il impiedica pe individ sa fie asertiv. Terapeutul il va ghida pe pacient sa
reevalueze convingerile disfunctionale de baza si gandurile negative automate si inlocuirea
acestora cu ganduri realiste, pozitive pentru o mai buna performanta la locul de munca (sedintele
3-6 ).
Etapa 3. Antrenamentul asertiv. Are drept scop optimizarea relatiilor interpersonale si
imbunatatirea performantei individuale la persoanele prea pasive.
Componenta comportamentala a asertivitatii include contactul vizual, mimica si
pantomimica, postura, tonul si modulatiile vocii, continutul si momentul administrarii unui mesaj
(optimizarea comunicarii). Persoanele non-asertive prezinta o imagine de sine scazuta.
Antrenamentul asertiv conduce la imbunatatirea imaginii de sine (autostima). (sedintele 6-12).
La modul concret, in cadrul pregatirii psihologice a personalului din unitate s-a aplicat un model
de antrenament asertiv in patru trepte stucturat astfel:
1. Formarea comportamentului asertiv non-verbal.
2. Recunoasterea propriilor drepturi si efectuarea unor exercitii de lupta pentru obtinerea
acestora.
3. Costientizarea propriilor sentimente, dorinte si trebuinte.
4. Exersarea raspunsurilor asertive

Etapa 4. Rezolvarea de probleme.

Pacientii sunt invatati sa constientizeze si sa rezolve problemele care le produc tulburari
emotionale sau comportamentale precum si capacitatea de a face fata situatiilor dificile de la
locul de munca (sedintele 13-14 ).
Cuvinte cheie: psihoterapia asertiva, restructurare cognitiva, optimizarea comunicarii,
autostima , rezolvarea de probleme.

Rolul terapiei cognitiv-comportamentala

,,Oamenii sunt perturbati nu de imprejurari, ci de modul in care le interpreteaza’’ putem
considera aceasta maxima a lui Epictet cheia consilierii si terapiei cognitiv comportamentale.
Terapia cognitiv-comportamentala este o forma de psihoterapie larg raspandita care se centreaza
pe schimbarea gandurilor disfunctionale, a emotiilor si comportamentelor. Aceasta forma de
terapie sustine ca actiunile, comportamentele si emotiile oamenilor sunt determinate de modul
lor de a gandi si de a interpreta evenimentele din jur.
Ceea ce provoaca tulburari in viata oamenilor nu sunt evenimentele in sine, ci modul de a judeca,
evalua si interpreta aceste evenimente. De exemplu, pentru acelasi eveniment/stimul, oameni
diferiti pot avea emotii diferite pentru ca au cognitii diferite (gandesc diferit) despre un
eveniment: daca se aud pasi pe scari si prima persoana se gandeste ca este un hot traieste emotia
de frica, in timp ce a doua persoana daca se gandeste ca este un vecin, nu simte frica, ci ramane
relaxat.
Terapia cognitiv-comportamentala si-a dovedit eficienta de-a lungul timpului. În unele
studii se considera ca este la fel de eficienta ca si tratamentul medicamentos in tratarea depresiei
si anxietatii si chiar mai mult este mai buna in evitarea esecului terapeutic si in prevenirea
recaderii la sfarsitul tratamentului. in mod obisnuit este tratamentul preferat pentru timiditate,
migrene, atacuri de panica, fobii, stres post-traumatic, tulburari ale comportamentului alimentar.
Poate fi eficienta si in combinatie cu tratament medicamentos.
Psihoterapia asertiva
Termenul de asertivitate a fost introdus in psihoterapia americana in jurul anilor `70 , de
catre Wolpe si Lazaruc si reprezinta o atitudine si o modalitate de actiune in acele situatii in care
trebuie sa ne exprimam sentimentele, sa ne revendicam drepturile si sa spunem ,,NU” atunci
cand nu suntem dispusi sa facem un anumit lucru. Asertivitate se refera la acel comportament
prin care subiectul isi sustine punctul de vedere personal, cu curaj si fermitate dar fara
agresivitate.
Meggle (1990) considera ca acest tip de terapie se deosebeste de orientarile terapeutice
umaniste doar prin faptul ca se utilizeaza evaluarile si autoevaluarile cuantificate ale
comportamentului pacientului. Demersul terapeutic ar dura pana la 20 de sedinte si se adreseaza
subiectilor care sufera de timiditate, somerilor in cautare de loc de munca, oamenilor de afaceri
sau oamenilor politici dornici de afirmare.
Comportamentul asertiv are la baza convingerea persoanei ca are dreptul sa ceara ceea
ce doreste, respectandu-si propriile drepturi, asa cum ea insasi face in cazul celor din jur;
reprezinta calea de mijloc intre doua extreme: agresivitatea si supunerea; implica solicitarea
propriilor drepturi sau refuzul unor sarcini intr-o maniera simpla, directa, deschisa, care
urmareste sa nege, sa atace sau sa-i manipuleze pe ceilalti; presupune respect si consideratie fata
de propria persoana si fata de cei din jur.
Comportamentul non-asertiv presupune desconsiderarea propriilor drepturi si
supunerea exagerata fata de dorintele si nevoile celorlalti. Subiectul nu-si exprima sentimentele
si dorintele culpabilizandu-se atunci cand incearca sa ceara ceva. Daca subiectul va transmite
celorlalti nesiguranta sa in legatura cu dreptul de a cere ceva, acestia din urma vor avea tendinta
sa-i desconsidere solicitarea.
Persoanele insuficient asertive nu se simt in largul lor in situatii sociale obișnuite, nu
lupta pentru drepturile lor, nu pot spune,, NU” cand li se cere ceva si se simt prost, atunci cand
trebuie sa faca observatie unui subaltern.

Tipuri de comportamente non-asertive

1. persoanele inclinate spre tulburari anxioase si fobii se comporta non-asertiv, formandu-si
o imagine de sine de persoane amabile in orice situatie, gata sa le faca tuturor pe plac si
se tem sa-si exprime in mod deschis solicitarile pentru a nu strica relatia cu partenerul de
care se simte extrem de dependenti.
2. persoanele pasiv-agresive nu-si manifesta in mod deschis agresivitatea, opunand o
rezistenta indirecta la solicitarile celorlalti. O persoana care are sentimente de ostilitate
fata de sef intarzie de la serviciu sau uita sa-si indeplineasca anumite sarcini. Astfel de
 persoane obtin rar ceea ce vor, deoarece comportamentul lor este ineficient si genereaza
ostilitate si resentimente.
3. persoanele manipulative care obtin ceea ce vor deoarece ii determina pe ceilalti sa simta
vinovatie sau compasiune fata de ei, pozand in victime sau in martiri. Aceasta metoda
functioneaza numai in situatiile in care persoana vizata nu realizeaza ce se petrece.

Model de antrenament asertiv în patru trepte:

1. Formarea comportamentului asertiv non-verbal.

Oamenii isi formeaza cea mai mare parte a opinie in mai putin de 4 minute si 60-80% din
impactul pe care il produceti asupra lor este nonverbal. Persoana asertiva trebuie sa priveasca
interlocutorul drept in ochi atunci cand i se adreseaza si trebuie sa se plaseze drept in fata
acestuia. Adoptarea unei posturi care sa exprime deschiderea si tratarea cu calm a interlocutorul.
Allan & Barbara Pease ne propun zece strategii pentru a avea un efect pozitiv asupra
celorlalti:

1. Tineti-va palmele la vedere – acest gest va semnaliza ca nu reprezentati o amenintare;

2. Tineti-va degetele lipite si mainile sub barbie pentru a capta atentia – degetele rasfirate sau
mainile deasupra barbiei, sunteti perceput ca avand mai putina autoritate;
3. Tineti-va coatele departate de corp sau sprijinite pe bratele unui fotoliu – sunteti perceput ca
avand o pozitie de autoritate, de om puternic, cinstit; bratele ce isi tin coatele lipite de corp
duc cu gandul la o persoana tematoare, umila, invinsa;
4. Pastrati distanta respectand spatial intim al persoanei – asezati-va mai aproape de cunoscuti,
de cei cu o varsta similara dar mai departe de cunostinte noi si la o distanta apreciabila de cei
mai in varsta sau mai tineri;
5. Reproduceti limbajul corporal si tiparele verbale ale celuilalt pentru a creea repede o
companie placuta – cand sunteti prezent intr-un cuplu, observati cine imita pe cine ca sa
descoperiti cine ia deciziile, astfel stiti cui sa cereti sa ia decizia;
6. Vorbiti in acelasi ritm pentru ca interlocutorul sa nu se simta “presat” cand cineva vorbeste
mai repede decat el – viteza cu care vorbeste o persoana arata ritmul in care creierul ei poate
procesa informatiile;
7. Nu incrucisati bratele la piept, pare o bariera intre o persoana si ceva ce o nemultumeste,
retinandu-se doar 40 la suta din ceea ce s-a spus;
8. Atingeti cotul celuilalt sau intoarceti atingerea pe care o primiti – experientele arata ca
atunci cand o persoana este atinsa usor pe cot, nu mai mult de 3 secunde, exista 68 la suta
sanse sa fie mai cooperanta decat in caz contrar;
9. Repetati numele interlocutorului – persoana respectiva se va simti importanta, iar
dumneavoastra va veti aminti numele ei repetandu-l;
10. Evitati atingerea fetei – studiile arata ca atunci cand cineva ascunde o informatie sau minte,
isi atinge in mod repetat nasul si fata, din cauza cresterii tensiunii arteriale.
Practica arata ca exersand, aceste obiceiuri va vor deveni o a doua natura si va vor ajuta
mereu.

2. Recunoasterea propriilor drepturi si efectuarea unor exercitii de lupta pentru obtinerea

acestora.
Se prezijnta subiectului o lista cu drepturi pe care acesta le-a uitat din cauza educatiei sau
a experientelor de viata traite ulterior. Se recomanda sa se citeasca lista respectiva de mai multe
ori.
Cunoasterea drepturilor asertive ale fiecaruia pot imbunatati relatiile interpersonale:
 a fi propriul judecator a ceea ce faci si spui;
 a nu oferi motive si scuze pentru propriul comportament;
 a nu fi raspunzator pentru descoperirea de solutii la problemele celorlalti;
 a te razgandi;
 a face greseli;
 a spune “nu stiu”, “nu pot”, “nu inteleg”, “nu-mi pasa” fara sentimente de vinovatie;
 a lua propriile decizii.
Deprinderile protective descrise in continuare sunt utile pentru protectia fiecaruia atunci cand
primim ca raspuns la un comportament normal, asertiv, printr-un comportament nonasertiv,
irational.
1. Tehnica “discului defect”. Atunci cand celalalt iti refuza dreptul de a spune nu sau de ati
exprima propria parere, vei raspunde la orice intrebare repetandu-ti raspunsul fara intrerupere,
intr-un mod linistit, fara schimburi de ritm, fara justificari sau sentimente agresive.
2. Ignorarea selectiva implica nefurnizarea nici unui raspuns la anumite aspecte ale mesajului
transmis de interlocutor noua. Poate fi uitil in situatia in care cineva continua sa provoace o
disputa in legatura cu un eveniment trecut, despre care am mai vorbit si ne-am exprimat dorinta
de a nu mai discuta.
3. Mania dezarmata. Cand cineva este in mod nemotivat agresiv cu noi, este posibil sa-I
potolim mania refuzand continuarea discutiei. Poate fi aplicat si atunci cand amandoi suntem la
fel de maniosi, sugerand ca avem nevoie de un time out, pana ne calmam.
4. Separarea problemelor. Deseori, oamenii amesteca lucrurile, pentru a ne convinge sa
actionam asa cum doresc ei. Nu trebuie sa cadem in capcana starii de confuzie ci sa formulam un
raspuns exclusiv pentru aceea problema.
 5. Managementul vinovatiei. Ni se reproseaza uneori, diverse situatii sau lucruri. Din dorinta
irationala de a fi perfecti si de a placea tuturor, avem tendinta de a ne scuza, nerecunoscandu-ne
dreptul la propriile decizii.
6. Cererea de scuze. Sunt imprejurari in care scuzele sunt adecvate. Toti facem greseli si
trebuie sa le recunoastem daca ni se reproseaza acest fapt, acceptand sugestii pentru a ne indrepta
greseala.

Aceste informatii ar trebui sa conduca la achizitii comportamentale de tip asertiv. Trebuie sa

constientizam ca schimbarea e un process de durata, transformarea noastra, ducand poate, la
schimbari si in comportamentul celor cu care interactionam.
Referitor la dezvoltarea comportamentului asertiv, Andrews considera ca implica mai multi
pasi:
1. Constientizarea sentimentelor ca prim indicator, chiar daca ele nu ne ofera o imagine corecta
despre situatia in care ne aflam.
2. Schimbarea credintelor irationale prin testarea validitatii lor si dezvoltarea de alternative
rationale.
3. Constientizarea drepturilor si a consecintelor posibile ale utilizari lor pe termen lung sau scurt.
4. Comunicarea eficienta – daca luam decizia de a vorbi, atunci este bine:
– sa alegem momentul potrivit;
– sa utilizam pronumele “eu” mai degraba decat “tu” ;
– mesajele verbale sa fie congruente cu cele nonverbale sau paraverbale;
– sa explicam cel mai bine ce ne deranjeaza la ceilalti;
– sa recunoastem sentimentele adecvate a celorlalti si sa verificam acuratetea perceptiei acestora
solicitand un feedback.
5. Dezvoltarea capacitatii de a negocia, de a fi flexibili.
Acest antrenament asertiv este o tehnica specifica terapiei cognitiv-comportamentala.
Debuteaza deseori cu analiza functionala a comportamentului – simptom, in cazul nostru
comportamentul agresiv, pasiv sau pasiv agresiv. Dupa ce a construit o imagine coerenta a
simptomului si a identificat resursele psihocomportamentale a pacientului, terapeutul va selecta
una dintre cele mai adecvate tehnici din cele prezentate mai sus, integrand-o in demersul
terapeutic.

3. Costientizarea propriilor sentimente, dorinte si trebuinte.

Este dificil ca o persoana sa devina asertiva, daca nu-si da seama ce simte, ce doreste si ce nu
doreste. Comportamentul asertiv presupune ca subiectul sa spuna deschis ce simte si ce nu
doreste sa se schimbe.
 4. Exersarea raspunsurilor asertive
 Descrierea problemei – situatia care il supara pe subiect
 Declansarea raspunsului asertiv-elaborarea raspunsului asertiv (evaluarea drepturilor
personale, precizarea timpului cand va avea loc discutia, prezentarea problemei in
termenii consecintei, acesteia).
 Exprimarea sentimentelor
 Exprimarea solicitarii
 Capacitatea de a spune ,,NU”. Comportamentul asertiv presupune capacitatea individului
de a refuza o solicitare pe care nu doreste sa o indeplineasca deoarece contravine
propriilor lui dorinte si nevoi.
Bourne (1995) ne sugereaza sa parcurgem urmatoarele etape:
1. repetarea solicitarii,
2. prezentarea motivelor refuzului,
3. exprimarea refuzului,
4. presupunerea unei alternative convenabile pentru ambele parti.

Restructurare cognitiva

Desi dezvoltarea comportamentului asertiv reprezinta obiectivul prioritar in vederea

imbunatatirii performantelor individuale la persoanele non-asertive, restructurarea cognitiva va fi
in atentia terapeutului, aceasta reprezentand o parte integranta a asertivitatii, pentru ca atat
pasivitatea, cat si agresivitatea reprezinta rezultatul unui stil distorsionat de gandire, precum si
moduri deficitare de comportament. Psihoterapia cognitiva porneste de la ideea ca gandurile
negative distorsionate conduc la tulburari emotionale patologice cum ar depresia sau anxietatea.

Optimizarea comunicarii
Asertivitatea reprezinta abilitatea subiectului de a-si recunoaste drepturile si de a-si
comunica trebuintele, sentimentele si opiniile fara a incalca drepturile celorlalti
Componenta comportamentala a asertivitatii include:
Contactul vizual. O persoana asertiva isi priveste interlocutorul in ochi. Lipsa contactului
vizual poate transmite mesaje nedorite.
 Tonul vocii. Mesajul isi va pierde din semnificatie daca va fi exprimat cu o voce soptita
care va da impresia de nesiguranta sau prea tare, fapt ce ar putea activa comportament defensiv
al interlocutorului si o comunicare ineficienta.
Postura. Subiectul trebuie sa stea drept, nici prea rigid nici prea relaxat pentru ca ar putea
fi interpretata ca lipsa de respect.
Mimica. Pentru ca mesajul sa aiba caracter asertiv, mimica trebuie sa fie adecvata si
congruenta cu continutul mesajului.
Momentul administrarii mesajului. Mesajul isi pierde din semnificatie daca este
administrat intr-un moment nepotrivit.
Continutul .Trebuie sa fie precis, descriptiv si direct.

Antrenamentul asertiv are menirea de a-l invata pe subiect sa-si exprime deschis si
adecvat gandurile si sentimentele. Se acorda o atentie deosebita dezvoltarii unor deprinderi si
abilitati de relationare interpersonala.
Pacientii timizi sunt invatati sa adreseze altor persoane remarci directe si mai putin
confortabile, fara ca in spatele lor sa se afle sentimente de ostilitate sau agresivitate.

Asertivitate- autostima – anxietate

Asertivitatea este o caracteristica a unei persoane care isi exprima cu usurinta punctul de
vedere si interesele, fara anxietate, fara a le nega pe ale celorlalti. Tehnicile de antrenament in
sensul asertivitatii, uneori numita destul de inpropriu afirmare de sine, isi propune sa ajute un
subiect, care se plange de inhibitie pe planul social sau de difilcutati de comunicare, sa-si
exprime si sa-si sustina mai bine punctul de vedere.
Autostima scazuta reprezinta poate cauza cea mai profunda care sta la baza tulburarilor
anxioase. Subiectul anxios a crescut probabil intr-un context familial disfunctional, caracterizat
prin diverse tipuri de deprivari, abuzuri, neglijari care au condus la un nivel scazut al autostimei.
Drept rezultat, acesta va dezvolta la varsta adulta un profund sentiment de insecuritate, jena si
neadecvare care se poate manifesta in plan comportamental sub forma unor atacuri de panica,
teama de a se confrunta cu lumea exterioara (agorafobie), teama de a nu fi umilit (fobie sociala)
sau anxietate generalizata.
Adesea, nivelul scazut al autostimei se coreleaza cu lipsa asertivitatii, cu vorbirea
interioara, cu continutul perfectionist si cu dificultatea de-a exprima propriile sentimente.

Metode de ameliorare a sentimentului de autostima:

 Realizarea unei imagini corporale bune
 Atingerea unor obiective personale concrete
  Contracararea vorbirii interioare cu continut demobilizator
 Comunicarea cu ,,copilul interior“, instanta psihica creativa si spontana, dar care
inglobeaza si sentimentele de insecuritate, rusine si durere ce s-au format in copilarie.
 În stare de relaxare, pacientul va fi ghidat de catre terapeut sa actioneze ca un parinte
puternic, suportiv si adecvat pentru copilul care se afla in interiorul fiintei sale.
 Se recomanda persoanelor cu imagine de sine scazuta sa desfasoare activitati care sa le
faca placere, sa amelioreze relatia cu propriul eu si sa contribuie la cresterea
sentimentului valorii personale.
 Rezolvarea de probleme

Psihoterapia cognitiv-comportamentala este o terapie de scurta durata, focalizata pe

rezolvarea problemelor, cu rezultate evidente, centrate pe ameliorarea sau vindecarea unor
simptome neuropsihice sau psihosomatice.
Psihoterapia cognitiv-comportamentala sustine faptul ca modurile in care se comporta
oamenii sunt determinate atat de situatiile extreme, cat si de felul in care acestia interpreteaza
respectivele situatii.
De obicei pacientii care solicita ajutorul persoanelor de specialitate (psiholog, consilier sau
psihoterapeut) sunt luati in evidenta nu pentru problema in sine, ci pentru simptome, cum ar fi:
depresia, anxietatea, insomnia, durerile de cap, pierderea apetitului, sau probleme in sfera
comportamentala cum ar fi de pilda o tentativa de suicid. Simptomele respective sunt secundare
situatiei stresante, remiterea ei depinzand de rezolvarea situatiei problematice.
Psihoterapiei cognitiv-comportamentala in rezolvarea de probleme este indicata persoanelor
care se descurca bine in viata, dar care dintr-un motiv sau altul situatia stresanta a depasit
posibilitatile lor de adaptative actuale.