Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
donatela stoica
CUPRINS
CAPITOLUL I
IMPORTANȚA URMELOR ÎN CRIMINALISTICĂ……………………………………….....1
1. Noțiunea de urmă …………………………………………………………………………...........1
3. Clasificarea urmelor………………………………………………………………………….......4
CAPITOLUL II
URMELE DE MÂINI....................................................................................................................22
1. Dactiloscopia. Istoric …………………………………………………………………………...22
CAPITOLUL III
CERCETAREA URMELOR DE MÂINI………………………………………………………38
1. Cercetarea la locul faptei…………………………………………………………………..……38
1.1 Fazele și fixarea cercetării la fața locului………………………………………………............41
2.2 Relevarea urmelor papilare latente folosind substanțe și tehnici speciale ……………………..53
3. Fixarea și prelevarea urmelor papilare………………………………………………………......54
CAPITOLUL V
VALOAREA PROBANTĂ……………………………………………………………………...70
CONCLUZII……………………………………………………………………………………..72
ANEXE …………………………………………………………………………………………..78
1 Noțiunea de urmă
Într-o definiție din dicționarul limbii române4, urma reprezintă “un semn concret lăsat
de cineva sau de ceva pe locul unde a stat, pe locul unde a trecut etc”.
1
Emilian Stancu, Procedee tactice folosite în investigațiile penale, Ed. AIT Laboratoires, București,
2011, p.7,
http://books.google.ro/books?id=ditIZXLdw5EC&lpg=PA3&ots=5KY3pJihG1&dq=Emilian%20Stancu%2C%2
0Procedee%20tactice%20folosite%20%C3%AEn%20investiga%C8%9Biile%20penale&hl=ro&pg=PA5#v=one
page&q=Emilian%20Stancu,%20Procedee%20tactice%20folosite%20%C3%AEn%20investiga%C8%9Biile%2
0penale&f=false, accesat on-line 05.11.2014.
2
Ibidem.
3
Ibidem.
4
Ioan Oprea, Carmen - Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstoiu, Noul dicționar universal al
limbii române, Ed. Litera Internațional, București – Chișinău, 2008, p. 1754.
După cum arătam anterior, activitatea infracțională produce modificări mediului
înconjurător, vizibile sau în stare latentă. Descoperirea și interpretarea urmelor constituie
activități esențiale și indubitabile pentru identificarea și demascarea infractorilor5.
În literatura de specialitate, fenomenul urmelor a fost denumit “principiul schimbului
sau al transferului”. Acest principiu, formulat pentru prima dată de criminalistul francez
Edmond Locard și conform căruia “orice individ care se deplasează într-un mediu lasă urme”,
a fost enunțat de către P. F. Ceccaldi astfel: “Criminalistica se întemeiază pe faptul că un
infractor, cel mai adesea fără ştirea sa, lasă întotdeauna urme la locul faptei; reciproc, el
prelevă pe corpul său, pe hainele sale şi pe obiectele purtate alte urme, indicii de obicei
imperceptibile dar caracteristice pentru prezenţa sau acţiunea sa”6. Potrivit acestui principiu,
unanim admis în literatura de specialitate, prin urmă a infracţiunii se înţelege orice modificare
intervenită în condiţiile săvârşirii unei fapte penale, între faptă şi reflectarea ei materială
existând un raport de cauzalitate și indiferent de exprimare, sintetică sau mai largă, punctele
de vedere cu privire la definirea urmei au fost relativ apropiate7.
Domeniul care se ocupă cu cercetarea urmelor este cunoscut sub denumirea de
traseologie. Denumirea provine din combinarea cuvintelor „trace” (de origine franceză, care se
traduce prin urmă, dâră) şi „logos” (de origine greacă, care se traduce prin vorbire, discurs,
ordine, idee). Prin examinarea urmelor se pot stabili modul în care infractorul a pătruns în locul
săvârșirii faptei, acţiunile și succesiunea acestora, se poate realiza identificarea instrumentelor,
a armelor și a infractorului.
........................................................................................................................................
CAPITOLUL II.
URMELE DE MÂINI
1. Dactiloscopia. Istoric
5
Nicoleta - Elena Buzatu, Criminalistică, Ed. Pro Universitaria, București, 2013, p. 43.
6
Emilian Stancu, Tratat de Criminalistică, Ed. Universul Juridic, București, 2004, p. 99.
7
Ibidem, p.100.
astronomiei a stat astrologia, precum alchimia a stat la baza chimiei, dactiloscopia are ca
origine, desigur, elementele empirice ale chiromanției„8.
Este cu certitudine stabilit faptul că desenele liniilor papilare fac parte din primele
noțiuni pe care le-a cunoscut omenirea, nu ca elemente de identificare a persoanelor, ci ca
manifestare de ordin artistic. Pe pereții grotelor preistorice s-au găsit ornamente datorate
apăsării cu degetele îmbibate în culori, iar în epoca neolitică olarii își apăsau degetele pe argilă,
formând urme care, uscându-se, deveneau permanente. Și descoperirile din epoca civilizațiilor
greco-romane arată că oalele purtau aproape toate urmele degetelor mâinii stângi imprimate, în
timp ce mâna dreaptă lucra. Însă occidentalii nu s-au preocupat de aceste urme, cu atât mai mult
cu cât în Extremul Orient dactiloscopia, în formă ei rudimentară, era de mult și în mod constant
întrebuințată9.
Cercetătorul Minakata Kumagusu10 în numărul din decembrie 1894 al revistei
„Nature” publică un interesant studiu asupra folosirii amprentelor digitale în China și Japonia,
conform căruia, în legile chineze ale anului 700 î. Hr., când bărbatul solicita divorțul, era obligat
să predea soției un act în care se menționa motivul, din cele șapte admise (nesupunerea filială,
sterilitatea, perversiunea, gelozia, lepra, prefăcătoria și furtul), pentru care introducea procesul.
Documentul trebuia redactat de către soț, iar atunci când nu știa să scrie, trebuia ca în loc de
semnătură să apese cu degetul înmuiat în cerneală. Părerea Dr. Locard a fost că semnătura
digitală întrebuințată de chinezi avea un rol mistic, un legământ față de divinitate și nicidecum
nu se gândeau la identificarea pe această cale a semnatarilor. Argumentul său era faptul că
impresiunile digitale aveau mai mult aspectul unor pete, în care nu se distingeau crestele
8
Valentin Sava, Manual de dactiloscopie, Imprimeria și Legătoria Penitenciarului „Văcărești”,
București, 1943, p. 14.
9
Ibidem.
10
Tamura Yoshiya, The English Essays of Minakata Kumagusu – Centering on his Contributions to
“Nature”, Discuss Japan – Japan Foreign Policy Forum, 07. 10. 2013
http://www.japanpolicyforum.jp/en/archives/society/pt20131007043828.html, accesat on line
03.02. 2015.
papilare11. În aceeași măsură se impune aducerea în
discuție și obiceiul semnăturii prin punere de deget și
originea întrebuințării lui în România, întrucât
metoda a început să apară și la noi începând cu a doua
jumătate a secolului al XVI-lea. Cele mai vechi acte
se făceau și se semnau de către martorii prezenți la
proces, iar părțile care știau carte iscăleau iar cele
care nu, puneau degetul. Obiceiul s-a menținut și
transmis prin timp ca un ritual, motiv pentru care
urmele digitale de pe vechile noastre documente, cu
rare excepții, sunt simple pete lipsite de elementele
de identificare necesare12.
Dr. Juan Vucetich de la poliția argentiniană, care în 1891 a pus bazele unui sistem de
identificare, cu ocazia unei călătorii de documentare în Extremul Orient a stabilit că prima
impresiune luată cu acest scop a fost la inițiativa lui William James Herschel, administratorul
unui district de lângă Bengal care a avut ideea de a utiliza punerea degetului alături de iscălitură
pentru autentificarea contractelor redactate în limba localnicilor și care a observat cu timpul că
aceste urme de deget reprezentau un semn de identitate. Acest lucru s-a întâmplat prin anul
1858, iar 20 de ani mai târziu Herschel a înaintat un raport guvernatorului regiunii cerându-i
aprobarea de a lua impresiunile digitale și arestaților13.
Dr. Henry Faulds, medic de origine britanică stabilit în Tokyo, a comparat urmele de
degete de pe vasele antice cu desenele papilare ale contemporanlor săi. Pe parcursul studiului,
care l-a pasionat toată
viața, a avut ocazia de a
observa diferite tipuri de
impresiuni digitale, iar
într-unul din articolele
publicate în revista
11
Valentin Sava, op cit. p. 15.
12
Valentin Sava, op. cit., p.16.
13
Valentin Sava, op. cit., p.18
„Nature” a arătat posibilitatea descoperirii infractorilor prin identificarea urmelor papilare. Mai
mult, el publicat și observații referitoare la întrebuițarea dactiloscopiei, exemplificând cu un
caz în care a identificat o urmă de deget pe o sticlă din care a băut un criminal.Acestui articol,
în aceeași revistă, în data de 22 noiembrie 1880, Herschel îî răspunde lui Faulds, declarând că
el folosește cu succes impresiunile digitale de 30 de ani, în India, și, făcând un pas important
în domeniul dactiloscopiei, arată că desenele papilare își păstrează forma în cele mai mici
detalii, pe tot cursul vieții, dovadă fiind degetul său de la mâna drepta care nu s-a modificat în
20 de ani 14. Fig. 14 Amprentele lui Herschel pe o perioadă de 57 de ani
Herschel și Faulds au fost inițiatorii rudimentari ai ideii de identificare dactiloscopică,
marcând puntea de trecere de la empirism la faza științifică15.
Dr. Francisc Galton16 începe în anul 1886 studiul asupra desenelor papilare, iar în anul
1890 a pus la punct o metodă de clasare a fișelor infractorilor după forma impresiunilor lor
digitale, cu ajutorul căreia se putea găsi una preexistentă într-o colecție destul de mare.
Având în vedere faptul că descoperirea a fost considerată de o importanță majoră,
guvernul englez a instituit o comisie care să trebuia să compare antropologia cu dactiloscopia.
Ca urmare s-a nominalizat un expert pentru alcătuirea unui sistem de identificare pentru uzul
poliției. Garson, expertul desemnat, era un fost elev al lui Alphonse Bertillon și adept al metodei
acestuia17 și a imaginat o metodă pur bertilloniană, cu subclasificări după policele degetului
drept, metodă ce nu a dus la rezultatele dorite, fiind ulterior înlocuit cu Henry18.
Sir Edward Richard Henry, coleg și successor al lui Herchel în Bengal, elaborează un
sistem de clasament al fișelor în care nu mai intrau măsurătorile antropometrice. În 1900 a
publicat prima ediție a lucrării sale “Clasificarea și utilizarea amprentelor digitale”19.
În America de Sud, datorită unei munci stăruitoare de-a lungul a zeci de ani, Juan
Vucetich publică în 1904 lucrarea sa denumită “Dactiloscopie comparată” în care este expusă
în amănunt metoda sa de clasificare, care consta în înglobarea tuturor felurilor de impresiuni
papilare numai în patru categorii, făcând astfel cunoașterea lor mai ușoară, iar în 1916 realizează
“Registrul general de identificare” ce reprezenta o organizare dactiloscopică pentru toți
cetățenii Argentinei, fără a se ține seama de situația lor morală sau socială. Deși registrul său a
14
Valentin Sava, op. cit., p. 19.
15
Ibidem.
16
http://www.biography.com/people/francis-galton-9305647#exploration-and-accomplishments,
accesat on line 04. 02 2015.
17
http://www.nlm.nih.gov/visibleproofs/galleries/biographies/bertillon.html
accesat on-line 04. 02 2015.
18
Valentin Sava, op. cit., p.20.
19
Ibidem.
fost ars printr-o decizie a puterii de la acea vreme, ideea a fost preluată, extinzându-se ulterior
și în Europa 20.
În Rusia, primul om care a apreciat importanţa dactiloscopiei a fost, de asemenea, un
funcţionar de poliţie, V. Lebedev, care în 1909 a publicat un tratat practic, în 3 volume „Arta
descoperirii crimelor”: Dactiloscopia, Antropometria, Fotografia judiciară poliţienească.
Anterior, la 30 decembrie 1906, în Rusia fusese introdusă amprentarea deţinuţilor în închisori,
iar doi ani mai târziu, în 1908, s-a adoptat şi o lege cu privire la înregistrarea dactiloscopică în
secţiile de poliţie judiciară ale Imperiului Rus, lege care, un timp oarecare, a funcţionat în
paralel cu bertillonajul, acceptat în Rusia încă din anul 189021.
În România, primii care s-au ocupat de studierea impresiunile digitale au fost profesorul
Mina Minovici, părintele primului serviciu român de identificare judiciară, care a înființat, în
anul 1892 prima școală de antropologie pentru ofițerii și agenții de poliție și, fratele său,
profesorul Nicolae Minovici, care a făcut studii în vederea stabilirii paternității după desenele
papilare22.
Din 1894 criminalii condamnaţi erau amprentaţi şi înregistraţi, iar în 1896 Mina
Minovici obţine primul succes românesc în identificarea infractorilor cu ajutorul liniilor
papilare. Prima expertiză dactiloscopică prezentată justiţiei române s-a efectuat în anul 1914,
în cazul colosalului furt de bijuterii din reşedinţa bucureşteană a d-nei Elena Cretzulescu. La
locul faptei a fost ridicată de pe marginea seifului o urmă papilară palmară, pentru care Nicolae
Episcopescu, şeful Serviciului de Identitate şi Fotografie din Prefectura Poliţiei Capitalei a
întocmit o expertiză în care demonstra că urma a fost creată de regiunea hipotenară a mâinii
drepte a numitului Christu Sotiriu, arhitectul d-nei Cretzulescu, care făcea parte din anturajul
acesteia. Nu s-a putut însă stabili vechimea urmei şi nici dacă persoana în cauză nu a avut acces
la seif în ziua comiterii furtului. Cu toate dovezile știinţifice aduse de Poliţie, acuzatul a fost
achitat şi abia în 1918, la rejudecarea faptei, a fost acceptată ca mijloc de probă expertiza
dactiloscopică23.
Din 1914, dr. Andrei Ionescu se ocupă de organizarea noului cazier dactiloscopic din
Serviciu de Identificare al Poliţiei. „La metoda de clasificare inventată de argentinianul
Vucetich (1901), dr. Andrei Ionescu introduse ideea nomenclaturii latine a tipurilor desenelor
după numărul deltelor, realizată la Madrid de spaniolul Oloritz (1904), şi concepţia propusă
20
Ibidem.
21
Gheorghe Golubenco, Criminalistica: obiect, sistem, istorie Studiu monografic, Tipografia
Centrală, Chișinău, 2008, p. 27.
22
Valentin Sava, op. cit., p. 22.
23
http://www.criminalistic.ro/inceputurile-dactiloscopiei-in-romania/, 05.08.2013, accesat on line
05.02.2015.
de norvegianul Daac (1906), ca primul element al fracţiei din formula de clasificare să fie
reprezentat de degetele arătătoare. La această decizie au fost luate în considerare şi
observaţiile făcute asupra desenelor papilare de la degetele arătătoare ale românilor, unde se
confirma opinia lui Daac că variabilitatea tipurilor de desene la aceste degete e mai mare decât
la police sau celălalte degete”24.
Din 1925, şef al Serviciului Central de Identificare a devenit dr. Valentin Sava, care a
preluat în 1929 de la Direcţia Generală a Penitenciarelor un nr. de 300.000 fişe dactiloscopice,
recoltate timp de 20 de ani, reprezentând o importantă colecţie a delicvenţilor recidivişti. Odată
cu organizarea cazierului judiciar, în 1936, fişele dactiloscopice erau întocmite pentru toţi
inculpaţii, aflaţi fie în stare de libertate, fie în stare de arest preventive - încă din faza trimiterii
lor în judecată25.
În anul 1946 experții grafici s-au constituit într-un corp, recunoscut prin Legea
498/1946, care ulterior a fost abrogată prin Decretul nr.472/1957. În 1956 a fost înființat
Institutul de Criminalistică de pe lângă Procuratura Generală a României, iar în anul 1958 a fost
înființat Laboratorul Central de Expertize Criminalistice, în subordinea Ministerului Justiției26.
În anul 1968 Institutul de Criminalistică a fost desființat și începând cu anul 1969 modul de
efectuare al expertizelor a fost reorganizat, creându-se două trepte de expertizare –prima
expertiză și noua expertiză - corespunzătoare celor două categorii de laboratoare criminalistice
interjudețene de la București și Cluj Napoca și Laboratorul Central de Expertiză Criminalistică,
care funcționa în subordinea Ministerului Justiției (Decretul 648/ septembrie 1969).
Ca urmare a reorganizării fostului Laborator Central de Expertize Criminalistice, care
s-a desființat prin H.G. nr. 368/1998, s-a înființat Institutul de Expertize Criminalistice
București (I.N.E.C.) în subordinea Ministerului Justiției.
Într-o ierarhie a mijloacelor de identificare criminală, cea bazată pe urmele de mâini este
situată deasupra tuturor celorlalte, deoarece:
- a servit în ultimii 100 de ani la identificarea corectă a criminalilor;
- nu au fost găsite niciodată două amprente asemănătoare în miliardele de comparări făcute
normal sau automat de calculatoare;
24
Ibidem.
25
Ibidem.
26
Dr. Doru Ioan Cristescu în lucrarea Institutul Național de Expertize Criminalistice București din
cadrul Ministerului de Justiție (I.N.E.C. ) și activitatea expertală din perspectiva prevederilor noului
cod de procedură penală.
http://gpaduraru.ro/documents/ExpertizacriminalisticadinperspectivanouluiCoddeprocedurapenala.pdf
accesat on line 06. 02.2015.
- urmele de mâini constituie esenţa bazelor de date ale poliţiei ce urmăresc trecutul criminal
al indivizilor din întreaga lume;
- a rămas de-a lungul timpului cea mai folosită dovadă criminalistică din lume – în cele mai
multe jurisdicţii numărul cazurilor rezolvate prin folosirea identificării pe baza urmelor de
mâini depăşeşte numărul total al cazurilor rezolvate prin toate celelalte metode de
identificare;
- continuă să se extindă ca lider al metodelor de identificare al persoanelor cu mii de urme de
mâini introduse zilnic în bazele electronice de date pentru stocarea amprentelor;
- surclasează, deocamdată, sistemul de identificare a persoanelor pe baza ADN-ului şi toate
celelalte sisteme de identificare prin numărul mare de criminali, violatori şi alţi infractori
periculoşi identificaţi (identificarea pe baza urmelor de mâini rezolvă de cel puţin zece ori
mai multe cazuri cu suspect necunoscut decât metoda ADN, în cele mai multe dintre
jurisdicţii)27.
CAPITOLUL III
Relevarea este activitatea de punere în evidență a profilului papilar a unei urme latente,
folosind tehnici și procedee specifice în scopul fixării, ridicării, prelucrării ulterioare. Procedura
aleasă depinde de mai mulți factori, cum sunt:
- natura suportului (absorbant sau neabsorbant, poros sau neporos),
- forma suportului,
27
Constantin Pletea, în lucrarea Dactiloscopia – certitudine sau incertitudine, lucrare ce face parte din
seria de sesiuni de comunicări științifice Fațetele juridice ale societății românești actuale, Ed Sitech,
Craiova, 2008, p. 34,
http://www2.spiruharet.ro/facultati/drept-valcea/cercetare/839254f1dfc83fbd7cc858e2337dd00c.pdf
accesat on line 25.11.2014.
28
La elaborarea acestui capitol s-a folosit exclusiv Manualul de bune practici privind procedura
cercetării la fața locului, emitent Institutul de Criminalistică al Poliției Române, anexă a Ordinului
privind CFL nr. 182/14.08.2009 (M.A.I.) și nr. 1754/C/05.08.2009 Parchetul de pe lângă Înalta Curte
de Casație și Justiție, p 59 și urm.
- plasticitatea meterialului (un suport cu plasticitate ridicată cum este plastilina de exemplu,
necesită o abordare diferită față de un suport ceramic sau metalic),
- modul de formare al urmei (latentă, prin stratificare, prin destratificare) și natura substanței
din care este constituită urma, în cazul ultimelor două.situații,
- culoarea materialului,
- vechimea, presiunea și dinamicitatea urmei,
- condiții de mediu și ambient (umezeală, temperatură),
- tipul de examinări ulterioare ce se doresc a fi intreprinse ( ex. examinări ADN),
- posibilitatea de a interveni asupra materialului suport.
Dacă sunt necesare metode speciale de relevare, obiectul pe care se află urma se ridică
ca atare, examinarea și relevarea efectuându-se la laborator.
În funcție de situația de la fața locului se pot folosi următoarele metode pentru relevarea
urmelor papilare :
Această metodă este cea mai veche și cea mai cunoscută metodă folosită pentru
evidențierea urmelor papilare. O condiție principală pentru eficiența acesteia este ca suprafața
suportului să nu fie umedă sau lipicioasă. Metoda se aplică urmelor relativ recente, cu un
interval scurt între momentul comiterii faptei și momentul efectuării cercetării la fața locului.
Există o mare varietate de tipuri de pulberi, care diferă din punct de vedere al culorii,
granulației și compoziției.
Pulberea argintie (argentorat) este o pulbere de aluminiu cu granulație foarte fină, cu un
grad ridicat de aderență. Este potrivită pentru urmele papilare mai vechi și/sau slab imprimate,
având aplicabilitate pe suprafețe metalice,
magnetizabile și pentru suporturi netede, în special
sticlă, porțelan, și pentru toate suprafețele
nonporoase, lustruite, lăcuite, etc.
fluorescentă
Aceste urme se ridică pe folie de culoare neagră, folie transparentă sau scoch care
ulterior se fixează pe coală neagă, lucioasă.
În cadrul procesului de relevare a impresiunilor papilare cu ajutorul pulberilor sunt
utilizate următoarele tipuri de pensule:
CAPITOLUL IV
EXPERTIZA CRIMINALISTICĂ
A URMELOR DE MÂINI
.................................................................................................................
29
http://igpr.ro/Criminalistic/laborator_baze_de_date.htm#PRINTRAK. accesat on line 16.02.2015.
30
Notă de fundamentare a O.G. nr 10/ 25.07 2012.
http://gov.ro/ro/print?modul=subpagina&link=nota-de-fundamentare-og-nr-10-25-07-2012, accesat on
line 16. 02. 2015.
În sistemul AFIS se regăsesc date dactiloscopice prelevate şi stocate în temeiul
următoarelor acte normative:
Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, republicată, cu completările ulterioare
prin Ordonanța de urgență 216/200831
- art. 5 (1) Evidența informatizată a cazierului judiciar și evidența informatizată dactiloscopică
se organizează și funcționeaza în cadrul Poliției Române, care asigură și coordonarea
activităilor desfășurate în aceste domenii.
- art. 8 (2) În cazul persoanelor fizice, înregistrarea se face și dactiloscopic, în situatiile
prevăzute în prezenta lege, prin luarea impresiunilor digitale și palmare, necesare pentru
identificarea dactiloscopică a persoanelor înregistrate și cunoașterea exactă a situației lor
juridice.
(3) În scopul înregistrării și identificării dactiloscopice, în cadrul Inspectoratului General al
Poliției Române funcționează un serviciu de specialitate pe probleme de dactiloscopie, cu
compartimente distincte la nivelul serviciilor județene de profil și al Direcției Generale de
Poliție a Municipiului București.
- art. 16 (1) Organul de urmărire penală sau instanța de judecată poate dispune efectuarea
identificării dactiloscopice a unei persoane în cazurile în care aceasta nu prezintă un act de
identitate sau există suspiciuni asupra autenticitătii actului prezentat, uzează de nume sau acte
de identitate false ori există indicii temeinice că a săvarșit o faptă prevăzută de legea penală.
(2) Identificarea dactiloscopică decadactilară se face la cazierul judiciar central din cadrul
Inspectoratului General al Poliției Române, precum și la cel local organizat la nivelul
inspectoratelor de poliție judetene, respectiv al Direcției Generale de Poliție a Municipiului
București, în a cărui raza teritorială se află locul de naștere al persoanei în cauză.
Legea nr. 218/200232 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, cu
modificările şi completările ulterioare (Legea 60/2009):
- art. 26 alin. (1) pct. 13 date dactiloscopice aparţinând persoanelor fizice dispărute;
- pct. 15 urmele ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului;
- art. 31 al. 1 lit. l la cererea persoanelor interesate sau in scopul identificarii criminalistice a
persoanelor care au savarsit infractiuni ori sunt suspecte de savarsirea unor infractiuni, la
prelevarea sau, dupa caz, la procesarea de profile genetice, amprente papilare, imagini
faciale, semnalmente, semne particulare si orice alte date biometrice, stocate in baza de date
criminalistice.
31
http://www.dreptonline.ro/legislatie/cazierul_judiciar.php, accesat online 16. 02.2015.
32
Legea nr.218/2002 http://www.dreptonline.ro/legislatie/legea_politiei_romane.php, accesat on line
16.02.2015.
Legea nr. 122/200633 privind azilul în România, cu modificările şi completările
ulterioare (art. 44) şi Ordinul ministrului internelor şi reformei administrative nr. 441/2008
pentru stabilirea atribuţiilor autorităţilor responsabile cu implementarea datelor în sistemul
Eurodac şi pentru stabilirea metodologiei practice de cooperare în vederea aplicării
regulamentelor europene în domeniu, cu modificările ulterioare – solicitanţii de azil;
- art.44. 1) Odată cu depunerea cererii de azil Oficiul Naţional pentru Refugiaţi sau celelalte
autorităţi competente prevăzute la art. 35 vor preleva amprentele tuturor solicitanţilor de azil
care, potrivit declaraţiilor acestora, au împlinit vârsta de 14 ani, urmând ca aceste date să fie
transmise şi stocate pe suport hârtie în cartoteca Oficiului Naţional pentru Refugiaţi şi în format
electronic în baza de date naţională AFIS (Sistemul automatizat de comparare a amprentelor).
(2) Transmiterea şi prelevarea amprentelor solicitanţilor de azil se fac cu respectarea
prevederilor referitoare la principiul confidenţialităţii şi protecţiei datelor cu caracter personal,
urmând ca persoana în cauză să fie informată în scris referitor la acest fapt.
(3) Începând cu data aderării României la Uniunea Europeană, amprentele prelevate în
condiţiile prevăzute la alin. (1) sunt transmise şi stocate şi în baza de date europeană
EURODAC (Sistemul european de identificare automată a amprentelor)
Legea nr. 291/200834 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Înaltul
Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi şi Organizaţia Internaţională pentru Migraţie
privind evacuarea temporară în România a unor persoane aflate în nevoie urgentă de protecţie
internaţională şi relocarea ulterioară a acestora, semnat la Bucureşti la 8 mai 2008, şi pentru
reglementarea unor aspecte procedurale de implementare a acestuia
- art 4. 1) Persoanele care fac obiectul Acordului şi care au împlinit vârsta de 14 ani au obligaţia
de a se supune amprentării.
(2) Datele obţinute potrivit alin. (1) sunt stocate pe suport hârtie în cartoteca structurii
desemnate pentru implementarea Acordului şi sunt transmise în format electronic în baza de
date naţională AFIS - Sistemul automatizat de comparare a amprentelor.
La nivel central, Sistemul AFIS este gestionat de către Institutul Naţional de
Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, unitate ce asigură şi
procesarea cererilor de asistenţă în domeniul cooperării poliţieneşti internaţionale în ceea ce
priveşte schimbul de date dactiloscopice.
33
Legea nr.122/2006,
http://legeaz.net/legea-122-2006-azilul-romania/articolul-44-procedura-ordinara-procedura-de-azil,
accesat on line 16.02.2015.
34
Legea 291/2008 http://www.legex.ro/Legea-291-2008-90966.aspx, accesat on line 16.02.2015.
Sistemul AFIS PRINTRAK BIS a devenit operaţional la nivel naţional în cursul lunii
iulie 2007 şi în concordanţă cu prevederile acordurilor internaţionale a devenit Punct Naţional
de Contact pentru schimbul de date dactiloscopice cu sistemele europene similare35.
35
http://igpr.ro/Criminalistic/laborator_baze_de_date.htm#PRINTRAK, accesat on line 16.02.2015.
36
Ibidem.
CAPITOLUL V VALOAREA PROBANTĂ
37
Nicoleta - Elena Buzatu, op. cit. p. 60.
38
Ioana Ionescu în Considerații privind metodologia de efectuare a expertizei traseologice,
http://www.criminologie.ro/SRCC/CDs/2007/2007-01/Ionescu%20Ioana.doc, accesat on line
23.02.2015.
39
Nicoleta - Elena Buzatu, op. cit. p. 61.
concluzia că numai la un număr de 64 miliarde de impresiuni digitale s-ar putea întâlni două
perfect identice40.
România a adoptat în trecut regula celor 12 puncte, în practică afirmarea certă a identității
putându-se face pe baza unei amprente care prezintă un număr mai mic de elemente comune
decât o recomandă Balthazard41.
Expertiza criminalistică reprezintă un mijloc eficace, științific, fundamentat de
determinare a unor fapte ce vor intra în raționamentul organului judiciar, fără să fie unicul
element pe care se întemeiază soluția judiciară. Forța probantă a unui fapt determinat pe cale
de expertiză ori alt mijloc de probă, este dată numai de concordanța cu realitatea, nefiind
suficientă identificarea obiectelor și ființelor după urmele lăsate, în cauză interesând și stabilirea
unei legături între timpul și spațiul în care s-au format urmele cu săvârșirea faptei. Altfel spus,
este necesar să se determine și posibilitatea producerii urmelor în momentul acțiunii
infracționale, iar în cazul stabilirii unor împrejurări certe, care exclud această ipoteză, trebuie
admis că urmele puteau fi produse cu altă ocazie. Lăsarea unei impresiuni digitale la locul
săvârșirii unui furt, de către o persoană identificată prin expertiza dactiloscopică nu
demonstrează prin ea însăși că acesta a săvârșit fapta, obiectul pe care a fost găsită urma putând
fi dus la locul faptei din altă parte sau urma să fi fost lăsată acolo anterior sau ulterior comiterii
infracțiunii42. Așadar, concluziile expertizei dactiloscopice se coroboreză cu celelalte probe
administrate.
40
Valentin Sava. op., cit. , p. 25.
41
Nicoleta - Elena Buzatu, op. cit. p. 61.
42
Lucian Ionescu, Dumitru Sandu, op cit., p.210.
BIBLIOGRAFIE
Fig. 52 Lucian Ionescu, Dumitru Sandu, Identificarea criminalistică, Ed Științifică, București 1990,
fig. 89, p. 164.