UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ŞTIINŢE ŞI ARTE

„GHEORGHE CRISTEA”
MASTERAT SPECIALITATEA CRIMINALISTICĂ
INVESTIGAREA CRIMINALISTICĂ
A URMELOR DE ÎNCĂLŢĂMINTE
COORDONATORI ŞTIINŢIFICI:
Prof. univ. dr. POPA GHEORGHE
Expert criminalist NECULA IONEL
MASTERAND
TRĂNCĂNĂU MIHAIL OVIDIU
BUCUREŞTI
2009
2
CUPRINS
U

ARGUMENT…………………………………………………………………….. 4
CAPITOLUL 1. NOŢIUNEA ŞI CLASIFICAREA CRIMINALISTICĂ
A URMELOR INFRACŢIUNII……………………………………………….. 6
1.1 Scurt istoric al apariţiei şi dezvoltării cercetării criminalistice a urmelor.6
1.2. Accepţiunile noţiunii de urmă a infracţiunii………………....................... 8
1.3. Criterii criminalistice de clasificare a urmelor………………………….. 13
CAPITOLUL 2. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND URMELE DE
ÎNCĂLŢĂMINTE…………………………………………………………. ….. 17
2.1. Formarea urmelor de încălţăminte……………………………………..... 17
2.2. Clasificarea urmelor de încălţăminte……………………......................... 24
2.3. Cărarea de urme de încălţăminte…………………………………………26
2.4. Interpretarea criminalistică a urmelor de încălţăminte la faţa locului…30
CAPITOLUL 3. DESCOPERIREA,FOTOGRAFIEREA ŞI RELEVAREA
URMELOR DE ÎNCĂLŢĂMINTE…………………………………………... 35
3.1. Descoperirea urmelor de încălţăminte…………………………………... 35
3.1.1. Zone specifice de căutare a urmelor de încălţăminte………………37
3.1.2. Reguli generale de căutare a urmelor de încălţăminte ……………. 39
3.1.3. Metode de căutare…………………………………………………. 39
3.2. Fotografierea urmelor de încălţăminte………………………………….. 42
3.2.1. Materialele necesare şi procedurile pentru efectuarea fotografiei
de detaliu a urmelor de încălţăminte………………………………………45
3.2.2. Alegerea aparatului de fotografiat …………………………………47
3.2.3. Alegerea filmului …………………………………………………. 48
3.2.4. Etalonul metric……………………………………………………..49
3.2.5. Trepiedul…………………………………………………………...53
3.2.6. Iluminarea…………………………………………………………. 56
3.3. Relevarea urmelor de încălţăminte………………………………………..60
3.3.1. Iluminarea specială şi metodele fotografice criminalistice…………...60
3.3.2. Relevarea prin metode fizice………………………………………….62
3.3.3. Relevarea prin metode chimice……………………………………....63
CAPITOLUL 4. RIDICAREA URMELOR DE ÎNCĂLŢĂMINTE ………. 65
4.1. Ridicarea urmelor de încălţăminte de suprafaţă………………………....65
4.1.1.Ridicarea urmelor de încălţăminte cu ajutorul foliilor cu gelatină…..67
4.1.2. Ridicarea urmelor de încălţăminte prin metoda electrostatică…...…67
4.1.3.Alte metode pentru ridicarea urmelor de încălţăminte de suprafaţă..75
4.1.4. Urme de încălţăminte de suprafaţă care sunt dificil de ridicat……...76
3
4.2. Ridicarea urmelor de încălţăminte de adâncime…………………………78
4.2.1. Fotografierea urmelor de încălţăminte de adâncime………………..78
4.2.2. Importanţa ridicării prin mulaj a urmelor de încălţăminte………….80
4.2.3. Pregătirea urmelor în vederea ridicării prin mulaj………………….82
4.2.4.Tehnica realizării mulajului de ghips………………………………..83
4.2.5. Ridicarea prin mulaj a urmelor de încălţăminte create în zăpadă…..88
CAPITOLUL 5. EXPERTIZA CRIMINALISTICĂ A URMELOR DE
ÎNCĂLŢĂMINTE……………………………………………………………….92
5.1. Noţiunea, baza legală şi importanţa constatărilor tehnico-ştiinţifice şi
expertizelor………………………………………………………………………92
5.2. Caracteristicile generale şi individuale ale încălţămintei………………..94
5.3. Obţinerea modelelor pentru comparaţie ………………………………..100
5.4.Compararea urmelor de încălţăminte în litigiu cu modelele de
comparaţie………………………………………………………………….... 105
5.5. Probleme ce se pot rezolva cu ajutorul expertizei criminalistice a urmelor
de încălţăminte………………………………………………………………..107
CONCLUZII…………………………………………………………………...108
ANEXE………………………………………………………………………....111
BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………118
U

4
ARGUMENT
De-a lungul timpului, probele ştiinţifice au câştigat teren în faţa probelor
testimoniale pentru a proba vinovăţia sau nevinovăţia celui bănuit de a fi săvârşit o
infracţiune.
De peste două de ani urmele de încălţăminte create de infractori la locul
faptei sunt folosite pentru identificarea acestora. Cea mai veche identificare
criminalistică pe baza urmelor de încălţăminte este înregistrată în anul 1786, în
Scoţia, în cazul Richardson. În acest caz, investigatorii au reuşit să-l identificare
pe criminalul care a ucis o tânără, în urma comparaţiilor efectuate între urmele de
încălţăminte găsite la locul faptei şi încălţămintea persoanelor care au participat la
înmormântarea victimei.
În aproape fiecare investigaţie criminalistică este necesar să se demonstreze
pe baza probelor dacă o persoană a fost sau nu prezentă la locul faptei. Atât timp
cât infractorii trebuie să pătrundă şi ulterior să părăsească locul faptei, se
presupune pe bună dreptate că există posibilitatea ca aceştia să creeze urme de
încălţăminte. Cu trecerea timpului, tot mai mulţi infractori au devenit mai înţelepţi
şi au început să poarte diferite materiale de protecţie pentru mâini, în special
mănuşi, pentru a evita lăsarea urmelor papilare, precum şi măşti pentru acoperirea
feţei, pentru a nu fi identificaţi prin intermediul camerelor de supraveghere sau al
martorilor. Cu toate acestea, rareori sunt conştienţi că trebuie să-şi ascundă urmele
de încălţăminte pentru a nu fi identificaţi de organele de poliţie. Ca şi rutină, este
evident poate să vezi un individ purtând mănuşi, mai ales dacă sezonul este rece,
dar nu este firesc să vezi un individ care poartă materiale de protecţie pentru
încălţăminte.
În activitatea practică, ca ofiţer de poliţie şi specialist criminalist, nu am
întâlnit cazuri în care infractorii să-şi protejeze încălţămintea pentru a nu lăsa
urme la locul faptei. Atunci când se comit infracţiuni în medii restrânse, dacă se
acţionează operativ, la scurt timp de la comiterea faptei, se poate ajunge la o
identificare rapidă a autorilor.
5
Investigarea urmelor de încălţăminte se realizează iniţial la faţa locului de
către lucrătorii criminalişti care efectuează investigarea criminalistică a locului
faptei, fiind continuată în condiţii de laborator, de către experţii criminalişti.
Examinând urmele de încălţăminte, criminalistul merge pe drumul parcurs
de infractor de la locul faptei şi până la locuinţa acestuia sau la punctul unde a
urcat într-un mijloc de transport, ori poate stabili dacă a fost bărbat sau femeie,
dacă era masiv sau nu, forma şi desenul de pe talpa încălţămintei.
Cu ajutorul urmelor de încălţăminte se pot stabili caracteristicile mersului
unei persoane, dacă aceasta are un defect sau nu - şchioapătă, de pildă -, modul în
care calcă sau ţine laba piciorului presupusul autor al unui delict, încălţămintea sa,
ba chiar şi starea sufletească poate fi descifrată.
Din păcate, atunci când nu se asigură locul faptei sau când securizarea este
necorespunzătoare, descoperirea urmelor de încălţăminte este dificilă, putând fi
omise sau chiar distruse aceste probe. Când aceste urme sunt ridicate de la faţa
locului şi exploatate corespunzător în condiţii de laborator, se poate dovedi dacă
un suspect s-a aflat sau nu la locul faptei.
De cele mai multe ori, urmele de încălţăminte, chiar dacă nu conduc la
identificarea autorilor, oferă primele indicii la faţa locului privind: locul pe unde
s-a pătruns şi pe unde s-a părăsit locul faptei, numărul de participanţi, tipul de
încălţăminte purtat de aceştia, chiar şi vârsta sau sexul. Aceste date pot direcţiona
cercetările într-un anumit sens, contribuind la formarea cercurilor de suspecţi şi la
verificarea cu operativitate a acestora.
În această lucrare, am considerat că trebuie să abordez îndeosebi aspectele
practice privind valorificarea urmelor de încălţăminte din punct de vedere
criminalistic. Cu această ocazie, multe din metodele de fotografiere şi ridicare a
urmelor de încălţăminte au fost testate în laboratorul Serviciului Criminalistic din
cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mehedinţi, unde îmi desfăşor
activitatea.
6
CAPITOLUL 1
NOŢIUNEA DE URMĂ ŞI CLASIFICAREA CRIMINALISTICĂ
A URMELOR DE ÎNCĂLŢĂMINTE
1.1 Scurt istoric al apariţiei şi dezvoltării cercetării criminalistice a
urmelor
Descoperirea infracţiunilor, identificarea şi tragerea la răspundere penală a
celor care nu s-au conformat conduitei impuse prin normele de drept implică,
adeseori, realizarea unor multiple şi variate activităţi.
Găsirea urmelor la locul faptei constituie principala secvenţă a luptei duse
de organele de ordine împotriva crimei. După ce vor fi depistate cu multă atenţie
acestea vor fi ridicate, cercetate, interpretate şi conservate în vederea folosirii lor
ca probe în justiţie, căci orice delict, indiferent de gravitatea sa este însoţit de
lăsarea unor „urme" la locul săvârşirii lui.1
Studierea urmelor create prin săvârşirea infracţiunilor prezintă o mare
importanţă în anchetarea cauzelor penale, deoarece pe baza totalităţii urmelor
lăsate de infractor se reuşeşte adesea să se elucideze conţinutul diferitelor episoade
ale infracţiunii, iar în unele cazuri, chiar tabloul complet al faptei săvârşite.
Prin urmele găsite la locul faptei se poate stabili, fie modul în care
infractorul a pătruns la locul infracţiunii, fie procedeele utilizate şi succesiunea
acestora, instrumentele folosite şi dacă acesta avea anumite deprinderi în mânuirea
lor.
Îmbinând experienţa muncii de urmărire pe baza urmelor cu un spirit de
observaţie suficient de dezvoltat, se poate ajunge la arta de a „citi" urmele.
Această artă de a efectua urmărirea pe baza urmelor o posedă nu numai lucrătorii
organelor de urmărire judiciară, ci şi vânătorii, cercetătorii în domeniul ştiinţelor
naturii şi cercetaşii militari.2
1 Camil Suciu, Criminalistica, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti. 1972, pag.200.
2 S.A. Golunski, Criminalistică, Editura Ştiinţifică, Bucureşti 1961, pag.82.
7
Se ştie că toate părţile corpului pot lăsa urme, fie prin simplul contact, fie
prin penetraţie, însă dintre toate, amprentele picioarelor sunt considerate ca fiind
cele mai importante, urmate de cele ale mâinilor. După toate probabilităţile,
amprentele de paşi au fost primele pe care omul le-a observat şi studiat.
Despre încercările de descifrare a urmelor pomenesc şi vechile texte
religioase ebraice. La fel, grecii antici, cu firea lor iscoditoare, au fost de-a
dreptul captivaţi de această problemă.
În timpul Romei Antice apare „Lex Cornelia de falsis” care conţinea reguli
de cercetare a falsurilor. În timpul lui Justinian apar deasemenea menţiuni
referitoare la expertiza scrisului. Odată cu dezvoltarea comerţului, a relaţiilor
economice şi sociale,apar tot mai multe mărturii despre existenţa falsurilor. Astfel,
în 1370, în Franţa, se cerceta un fals, care îl avea în cauză pe şambelanul regelui
Carol al V-lea. Tot în Franţa, în 1666 „Traité des inscriptions en faux” un tratat
despre expertiza grafică scris de Reveneau.
Studiul ştiinţific al urmelor şi utilizarea evidenţierii lor în criminalistică au
prins contur abia pe la mijlocul secolului al XIX-lea.
Urmele de paşi au fost studiate mai întâi de medicii legişti, cu mult înaintea
creării laboratoarelor de poliţie tehnică. Primele studii au început cu amprentele
digitale şi ale paşilor.
Mascard, în 1848, a studiat dimensiunile şi a semnalat proporţiile pasului în
raport cu piciorul. Rezultatul cercetărilor sale le-a publicat în anul 1850, în
„Bulletin de l'Academie Royale de Medicine de Belgique". A mai studiat pe un
mare număr de cazuri raportul dintre dimensiunile urmelor tălpilor şi ale paşilor.
Cercetarea dactiloscopiei începe în Italia, în 1866, iniţiatorul ei fiind
Marcela Malpigni.
Necesitatea obiectivă de perfecţionare a luptei împotriva fenomenului
infracţional, favorizată la sfârşitul secolului al XlX-lea şi începutul secolului XX,
de progresele tot mai evidente, în toate domeniile cunoaşterii umane, a determinat
o serie de jurişti luminaţi, încrezători în aportul real al ştiinţei la aflarea
adevărului, să recurgă la mijloace şi metode capabile să imprime un caracter mai
8
eficient activităţii destinate descoperirii infracţiunilor şi identificării autorilor
acestora.
Un moment semnificativ pentru intrarea ştiinţelor exacte în slujba justiţiei,
îl constituie elaborarea de către judecătorul de instrucţie austriac şi profesor de
drept penal, HANS GROSS, a „Manualului judecătorului de instrucţie”, în anul
1893.
Acest moment a marcat apariţia termenului de criminalistică, dar mai ales,
naşterea unei noi ştiinţe care avea să servească nobilului scop de aflare a
adevărului în procesul judiciar.3
După Hans Gross, au urmat şi alţi reputaţi jurişti care au publicat lucrări
proprii Criminalisticii:A. Niceforo „La police et l’enquet judicière scientifique” în
1907; R.A. Reiss „Manuel de police scientifique” în 1911; E. Goddfroy „La police
scientifique” în 1911.
1.2 Accepţiunile noţiunii de urmă a infracţiunii
Criminalistica - „ştiinţa contra crimei” cum i s-a spus — elaborează
procedee de descoperire, relevare, fixare şi ridicare a urmelor, precum şi metode
de examinare şi evaluare, în vederea determinării naturii şi provenienţei lor. Prin
aplicarea acestor procedee şi metode tehnice se urmăreşte stabilirea existenţei
faptei cu caracter infracţional, a modului şi împrejurărilor în care a fost comisă şi,
mai ales, identificarea autorului.
Orientarea cercetărilor criminalistice, în direcţia descoperirii infracţiunilor
şi a identificării autorilor acestora, este fundamentată ştiinţific pe principiul
potrivit căruia săvârşirea unei fapte prevăzută de legea penală, determină
modificări în realitatea înconjurătoare. Intervenţia omului în mediul înconjurător
are drept consecinţă formarea diferitelor tipuri de urme care devin importante
pentru stabilirea momentului când s-au produs anumite evenimente. Această
acţiune a omului se întinde pe o lungă perioadă de timp şi spaţiu, producând
diferite transformări faţă de situaţia existentă anterior. Susţinător al acestui
3 Emilian Stancu, Criminalistică, vol.I, Universitatea Bucureşti, Facultatea de Drept, 1981, pag.9.
9
principiu, Pierre Fernand Ceccaldi, precizează că „un infractor lasă întotdeauna
urme la locul faptei, cel mai adesea fără ştirea sa. Totodată, el ia pe corp sau pe
îmbrăcăminte alte urme.”
Aşa cum orice activitate a omului produce transformări în mediul în care se
desfăşoară, la fel orice faptă ilicită produce modificări, care din punct de vedere
criminalistic, reprezintă urme ale infracţiunii. Această teorie formulată de Edmond
Locard, enunţa un simplu fapt: „Orice individ care se deplasează într-un mediu
lasă urme”.4
Astfel, constituie urme :
- tot ce a rămas vizibil sau invizibil la locul faptei de la persoana
făptuitorului, de la îmbrăcămintea acestuia sau de la mijloacele ori instrumentele
folosite de acesta (urmele papilare, îmbrăcămintea sau încălţămintea abandonată
de infractor, urme ale instrumentelor de spargere, urme de încălţăminte, etc.);
- tot ce s-a ataşat material, vizibil sau invizibil, de la locul faptei asupra
făptuitorului, hainelor acestuia, obiectelor, mijloacelor sau instrumentelor folosite
de acesta la comiterea faptei (particule de sol ataşate pe îmbrăcămintea
infractorului, sânge aparţinând victimei descoperit pe hainele infractorului, etc.);
- schimbările de poziţie ale unor obiecte existente la locul săvârşirii
infracţiunii (fereastra sau uşa de acces în locuinţă găsite întredeschise, poziţia
schimbătorului de viteze al unui autoturism, bunurile răvăşite într-o locuinţă);
Urmele create cu ocazia săvârşirii infracţiunilor sunt folosite de către
organele de urmărire penală în activitatea declanşată pentru descoperirea unor
fapte în procesul de identificare şi de tragere la răspundere a persoanelor vinovate.
Organele specializate reconstituie logic tabloul faptelor petrecute luând în
considerare modificările apărute în mediul înconjurător, varietatea şi
caracteristicile lor, locul în care s-au produs , poziţia unora faţă de altele. În acest
sens, la începuturile investigaţiilor criminalistice erau exploatate în special urmele
de picioare, de mâini , ale instrumentelor de spargere, mijloacelor de transport,
deoarece acestea ofereau indicii mai sigure despre modul şi mijloacele în care a
4 Edmond Locard, Manuel de technique policiere, Editura Payot, Paris, 1948, pag. 68.
10
fost săvârşită o faptă prevăzută de legea penală şi posibilitatea identificării
autorilor. Urmele de praf, de salivă , de spermă , de obiecte sau resturi de obiecte,
în general nu erau folosite. În prezent, datorită diversificării activităţilor
infracţionale, urmele au devenit cele mai importante pentru disciplina
criminalisticii.
Datorită importanţei pe care o au în ştiinţa şi practica cercetării
criminalistice, în toate lucrările de specialitate urmele se studiază cu deosebită
insistenţă, sub toate aspectele posibile, începând de la procesul de formare,
aspectele sub care se prezintă, continuând cu metodele şi mijloacele tehnice de
căutare fixare, ridicare de la locul faptei, terminând cu examinarea lor în condiţii
de laborator şi cu concluziile expertului criminalist.
În acest drum lung de studiu al urmelor, primii paşi sunt rezervaţi
definiţiilor şi clasificării urmelor după cele mai variate criterii, în vederea
realizării unei analize mai bine sistematizate şi prezentării lor într-o succesiune
logică.
Noţiunea de urmă are o sferă foarte largă care depăşeşte cu mult domeniul
criminalisticii. Întâlnim noţiunea de urmă în arheologie, în accepţiunea de dovezi
ale existenţei unor civilizaţii dispărute, după cum o întâlnim în accepţiunea de
existenţă a unor urme de viaţă pe alte planete.
Dacă restrângem înţelesul noţiunii de urmă numai la domeniul
criminalisticii, observăm că aceasta cuprinde o sferă mult mai largă decât aceea de
urmă a infracţiunii.
Prin urmă se înţelege orice modificare materială produsă ca urmare a
interacţiunii dintre făptuitor, mijloacele folosite şi elementele componente ale
mediului în care şi-a desfăşurat activitatea infracţională.5
Se poate desprinde un aspect esenţial din definiţia noţiunii de urmă şi
anume existenţa unui raport cauzal între faptă şi modificarea produsă. Totodată,
prin această definiţie, noţiunii de urmă i se atribuie un înţeles mai larg, mai
apropiat de ceea ce se întâlneşte în practica judiciară. Astfel, procedura unei
5 Colectiv, Dicţionar de criminalistică. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1984, pag. 207.
11
modificări nu este limitată în exclusivitate la persoana autorului faptei, ea putând
aparţine, în egală măsură şi subiectului pasiv. De pildă, petele de sânge sau firele
de păr ale victimei găsite pe îmbrăcămintea agresorului sunt urme preţioase, de
natură să conducă la implicarea persoanei în cauză cercetată.
În sensul larg al noţiunii de „urmă a infracţiunii” în criminalistică înţelegem
totalitatea elementelor materiale a căror formare este determinată de săvârşirea
unei infracţiuni. In acest sens, în noţiunea de „urmă a infracţiunii” vor intra nu
numai urmele formate prin reproducerea construcţiei exterioare a unui obiect
asupra altui obiect aşa-numitelor urme ale formei obiectelor ci şi diferitele resturi
sau obiecte, a căror descoperire la locul faptei sau asupra persoanei infractorului
este determinată de săvârşirea unei infracţiuni sau ajutată la identificarea autorilor
acesteia.
Cu privire la definirea noţiunii de urmă a infracţiunii, în literatura de
specialitate au fost exprimate mai multe opinii.
Astfel, potrivit opiniei lui C. Suciu, urmele infracţiunii sunt considerate
„totalitatea elementelor materiale a căror formare este determinată de săvârşirea
infracţiunii”, sau potrivit altei opinii care aparţine lui S.A. Golunski, urmele
sunt „cele mai variate schimbări care pot interveni în mediul înconjurător
ca rezultat al interacţiunii infractorului”.
Într-o altă opinie, urma este interpretată într-un sens larg ca „o schimbare
ce intervine în mediul înconjurător, ca rezultat al activităţii nemijlocite a omului şi
care, sub un aspect sau altul, interesează cercetarea criminalistică” şi tot acelaşi
autor, Ion Mircea , interpretează urma, intr-un sens restrâns, ca o „reproducere a
construcţiei exterioare a unui obiect pe suprafaţa sau în volumul obiectului cu care
a venit în contact nemijlocit”. Mai poate fi amintită, de asemenea, o definiţie
destul de cuprinzătoare a noţiunii de urmă, care, în fond, exprimă un lucru
asemănător: „orice modificare materială produsă ca urmare a interacţiunii dintre
făptuitor, mijloacele folosite de acesta şi elementele componente ale mediului,
unde îşi desfăşoară activitatea infracţională, modificări care, exprimate individual
12
sau în totalitate, pot conduce la stabilirea faptei, identificarea făptuitorului, a
mijloacelor folosite şi la lămurirea împrejurărilor cauzei”.6
Alfredo Nicefor a dat o definiţie simplă şi clară: „orice urmă lăsată de om
sau de animal, care poate să servească la descoperirea autorului sau la stabilirea
unora din particularităţile individualităţii sale”.
Se poate constata că, indiferent de exprimare, sintetică sau mai largă,
punctele de vedere cu privire la definirea urmei au fost relativ apropiate încă de la
primii paşi ai ştiinţei criminalistice.
Importanţa studierii tuturor categoriilor de urme rezultă din următoarele
considerente:
- urmele apar în mod obligatoriu în procesul săvârşirii unei fapte;
- crearea urmelor este rezultatul interacţiunii dintre factorii creatori şi cei
primitori de urme, cu ocazia comiterii faptei;
- în timp, urmele suferă o serie de transformări care pot duce la diminuarea
valorii lor în procesul de identificare.
Păstrarea de către urmă, într-o proporţie mai mică sau mai mare, a
caracteristicilor obiectului creator, oferă posibilitatea identificării acestuia sau
explicării împrejurărilor în care a fost comisă fapta.
Scopul Criminalisticii este acela de a furniza elemente de bază ale
descoperirii adevărului asupra faptelor şi autorilor lor. Nimeni nu se îndoieşte
astăzi că în investigaţia privind descoperirea adevărului asupra faptelor, urmele şi
indiciile au o importanţã capitală: uneori întreaga problemă a descoperirii
făptuitorului se poate rezolva definitiv printr-o singură urmă, alteori urmele
furnizează indiciile cele mai sigure.
Datorită importanţei pe care o au în ştiinţa şi practica cercetării
criminalistice, în toate lucrările de specialitate urmele sunt studiate cu deosebită
insistenţã, sub toate aspectele posibile, începând de la procesul de formare,
aspectele sub care se prezintă, continuând cu metodele şi mijloacele tehnice de
6 Colectiv, Tratat practic de criminalistică, vol. I, editat de Ministerul de Interne, Bucureşti, 1976, pag.
l17-118.
13
cercetare, fixare, ridicare de la locul faptei, terminând cu examinarea lor în
condiţii de laborator şi cu concluziile expertului criminalist.
1.3 Criterii criminalistice de clasificare a urmelor
Prin intervenţia omului au loc diverse modificări în lumea materială, ceea
ce face ca şi urmele să capete forme şi aspecte din cele mai diferite, iar
clasificarea lor să devină foarte anevoioasă.
Clasificarea generală a urmelor faptelor penale se face după o serie de
criterii care diferă potrivit unor factori sau elemente de diferenţiere avute în
vedere de autori de specialitate, o parte dintre acestea fiind în funcţie de destinaţia
sau de întinderea lucrării în care sunt abordate, precum şi de importanţa ei pe plan
teoretic şi practic.
Într-o opinie mai veche, promovată de reputatul criminalist francez Edmond
Locard, clasificarea era făcută în amprente (digitale, corporale, de îmbrăcăminte,
de animale, etc.), între care amprentele papilare ale corpului uman ocupă o poziţie
privilegiată şi, în urme, extrem de variate (obiecte lăsate de infractor, instrumente
de spargere, fire de păr).7
În literatura de specialitate din ţara noastră, urmele sunt împărţite în două
mari categorii: „urme formate prin reproducerea construcţiei exterioare a
obiectelor (urme de mâini, picioare, îmbrăcăminte, instrumente de spargere”) şi
urme formate ca resturi de obiecte şi de materii organice şi anorganice (resturi de
îmbrăcăminte, de alimente, de fumat, de vopsea, pete organice). Acestea se
subclasifică la rândul lor, în funcţie de procesul de mişcare în care s-au format şi
de modificările aduse suportului lor.8
În clasificarea generală a urmelor se apelează la o serie de criterii, care
diferă în funcţie de factorii sau elementele de diferenţiere avute în vedere de
7 Emilian Stancu, Criminalistică, Editura Atami, Bucureşti, 1995, citat din: Edmond Locard, „Traite de
criminalitique", Editura Desvignes, Lyon, 1931, vo1. 1, pag. 9.
8 Camil Suciu, Criminalistica, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972, pag. 200-201; Colectiv,
Tratat practic de criminalistică, Editura Didactică şi Pedagogică, vol.I, pag.117-123.
14
autorii de specialitate. Din activitatea practică şi ca urmare a unor studii efectuate
a rezultat că urmele pot fi clasificate după următoarele criterii:
a. Clasificarea urmelor după factorul creator:
- Urme create de om, care cuprind: urmele lăsate de mâini, picioare, dinţi,
buze, urechi, etc., produsele biologice de natură umană (sânge, spermă, salivă,
etc.), precum şi vorbirea, scrisul, modul specific de executare a nodurilor şi
legăturilor, etc.
- Urme create de animale. Din această categorie fac parte urmele create de :
copite, gheare, coarne, colţi, păr, etc.
- Urme create de vegetale, din care fac parte: urmele frunzelor, ramurilor,
tulpinilor, seminţelor, etc.
- Urme create de obiecte: urmele de încălţăminte, urmele de pneuri de
autovehicule, urmele create de arme sau instrumente de spargere, etc.
- Urme create de unele fenomene, care apar ca urmare a exploziilor,
incendiilor, alunecărilor de teren, cutremurelor, fulgerelor, radiaţiilor, etc.
b. Clasificarea urmelor după factorul primitor:
- Urme primite de om: particule de praf, pete de vopsea, sânge, vaselină,
şanţul de spânzurare, etc.
- Urme primite de animale, care reprezintă modificările produse asupra
corpului acestora sub acţiunea factorilor creatori de urme, cum ar fi: rănirea,
otrăvirea, imprimarea pe pielea sau pe blana animalului, etc.
- Urme primite de vegetale, care constau în: tăieturi, ruperi, retezări,
smulgeri sau depuneri ale unor substanţe, pete de sânge, etc.
- Urme primite de obiecte: urmele de încălţăminte create în terenul moale,
urmele instrumentelor de spargere create în tocul uşii, etc.
c. Clasificarea urmelor după esenţa lor:
- Urme formă;
- Urme materie;
- Urme poziţionale;
Urmele formă reproduc conturul exterior al factorului creator de urme.
15
În raport cu procesul de mişcare al celor doi factori, urmele formă se
subdivid în:
- urme statice, ce se formează prin apăsare, presare, lovire, rostogolire, fără
ca suprafaţa obiectului creator de urmă să alunece pe suprafaţa obiectului primitor
de urmă (urmele de mâini formate prin atingerea sau prinderea obiectelor, urmele
create de pneurile autovehiculului în condiţii de rulare normală, etc.);
- urme dinamice, ce se formează când suprafeţele în contact ale celor două
obiecte se află într-o mişcare de translaţie unele faţă de celelalte (frecare,
alunecare);
În raport de modificările aduse factorului primitor, urmele formă se
subclasifică în:
- urme de adâncime, ce se formează prin modificarea în profunzime a
obiectului primitor în zona de contact cu obiectul creator de urmă (urme de
încălţăminte sau de pneuri în solul moale, zăpadă, etc.);
- urme de suprafaţă, ce se formează numai la suprafaţa obiectului
primitor, ca rezultat al unor depuneri sau ridicări de substanţă, fără a se modifica
forma sau conturul acestuia;
Urmele de suprafaţă, în funcţie de procesul formării lor, pot fi:
a. urme de stratificare, când obiectul creator depune pe cel primitor un strat
de substanţă (urme de încălţăminte, urme de pneuri,etc.);
b. urme de destratificare, când obiectul creator primeşte un strat subţire de
substanţă din suprafaţa obiectului primitor (praful depus pe degete în contact cu
pervazul unei ferestre, etc.).
De asemenea, urmele formă pot fi:
a. vizibile, când sunt detectate cu ochiul liber;
b. latente (invizibile).
Urmele materie cuprind substanţele sau particulele de natură organică sau
U

anorganică, apărute în timpul săvârşirii unei infracţiuni. Din această categorie fac
parte: produsele biologice de natură umană sau animală, substanţele chimice de
16
natură organică şi urmele materie de natură anorganică (cioburi de sticlă, particule
de sol, pelicule de vopsea, etc.).
Urmele poziţionale sunt reprezentate de schimbările poziţiilor iniţiale ale
U U

corpurilor, obiectelor sau componentelor acestora, existente la locul comiterii

faptei şi care au legătură cu aceasta (sertarul deschis, bunuri răvăşite, obiecte a
căror poziţie a fost modificată în timpul comiterii faptei).
d. Clasificarea urmelor după mărimea acestora:
- macrourme, care sunt acele urme formă sau materie, de dimensiuni
suficient de mari pentru a putea fi detectate şi examinate cu ochiul liber (urmele
de încălţăminte şi de pneuri, obiecte sau părţi din acestea, etc.);
- microurme, care sunt acele urme formă sau materie de foarte mici
dimensiuni, care necesită pentru descoperire, ridicare şi examinare folosirea unor
mijloace tehnice de mărire, cum ar fi: lupa, microscopul, etc.
e. Clasificarea urmelor după posibilităţile pe care le oferă în procesul
identificării:
- Urme care furnizează elemente pentru lămurirea diferitelor împrejurări
ale comiterii faptei. În această categorie intră urme care nu conţin elemente pentru
determinarea apartenenţei de gen, însă contribuie la determinarea naturii
activităţilor desfăşurate de făptuitor, a succesiunii şi duratei lor (fereastra deschisă,
acul vitezometrului blocat la o anumită viteză, precum şi alte urme poziţionale);
- Urme care contribuie la stabilirea apartenenţei de gen sau grup, care
conţin caracteristici individuale insuficiente pentru identificarea factorului creator
(urme dinamice create de pneul unui vehicul, urme papilare dinamice, etc.);
- Urme ce permit identificarea factorului creator, care conţin suficiente
caracteristici individuale pentru identificarea obiectului creator al urmei. În
această categorie intră de obicei urmele statice (urmele de mâini, urme de sânge,
urmele ghinturilor ţevii pe glonţ, etc.).
17
CAPITOLUL 2
U

CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND URMELE DE

ÎNCĂLŢĂMINTE
2.1. Formarea urmelor de încălţăminte
Cercetarea criminalistică a urmelor de încălţăminte, atât la faţa locului, cât
şi în condiţii de laborator, constituie obiectul de studiu al traseologiei judiciare.
Urmele de încălţăminte se formează ca urmare a contactului static sau
dinamic dintre obiectele de încălţăminte şi suporturile prezente la faţa locului.
Pornind de la noţiunea generală de urmă, putem defini urmele create de
încălţăminte ca fiind totalitatea transformărilor materiale aduse elementelor
componente ale locului faptei de către încălţămintea unei persoane, în procesul
săvârşirii unei infracţiuni sau în legătură cu aceasta.
Aceste urme se produc de regulă în timpul mersului, dar şi în timpul
efectuării unor sărituri, loviri sau împingeri cu piciorul ori prin desprinderea unor
părţi din încălţăminte. Ele ajută la stabilirea traseului urmat de persoanele
implicate în comiterea faptei, la stabilirea locului de pătrundere şi a locului pe
unde au părăsit locul faptei, la stabilirea numărului de persoane implicate, la
furnizarea datelor cu privire la activităţile desfăşurate înaintea, în timpul şi după
comiterea faptei şi, cel mai important, la identificarea încălţămintei creatoare.
Urmele create de partea inferioară a încălţămintei se formează datorită
presiunii exercitate de greutatea corpului asupra părţii din încălţăminte ce ia
contact cu suportul.
Talpa încălţămintei cuprinde trei părţi: talpa, glencul şi tocul. Marginile
tălpii poartă denumirea de parte sau margine interioară, respectiv exterioară. Talpa
şi părţile ei componente se caracterizează din punct de vedere ale formei şi
dimensiunilor. Adesea, studiind urma de încălţăminte, se poate preciza şi
materialul din care este confecţionată: piele, cauciuc, etc. Tălpile de cauciuc se
18
caracterizează prin aceea că sunt confecţionate dintr-o singură bucată de material,
iar acestea portă numeroase desene şi au diferite grosimi.9
În timpul mersului unei persoane se disting trei momente care interesează
formarea urmei de încălţăminte: 10
- momentul contactului dintre tocul încălţămintei şi suport, în care
presiunea se exercită iniţial la nivelul părţii posterioare a tocului, continuându-se
spre înainte;
- momentul realizării contactului total al părţii inferioare a încălţămintei cu
suportul, când întreaga greutate a corpului este distribuită relativ egal pe talpa
încălţămintei;
- momentul desprinderii încălţămintei de suport, acţiune ce se realizează în
aceeaşi ordine în care s-a efectuat contactul, finalizându-se în zona vârfului
încălţămintei, prin exercitarea unei presiuni maxime cu direcţia spre înapoi.
Concomitent greutatea corpului se transferă pe celălalt picior, reluându-se întregul
mecanism.
În timpul mersului repede sau al alergării, mecanismul de formare este
diferit, urmele fiind create în general în timpul celui de-al treilea moment.
Atunci când se realizează contactul între încălţăminte şi suport, pot apărea o
serie de modificări, cum ar fi producerea încărcărilor electrostatice, deformarea
suprafeţei suportului, precum şi transferul urmelor materie între încălţăminte şi
suport.
a. Producerea încărcărilor electrostatice
Atunci când încălţămintea vine în contact cu o suprafaţă uscată, se poate
produce încărcarea electrostatică a acelei suprafeţe. Acest lucru poate fi
demonstrat prin frecarea tălpii uscate a încălţămintei şi apoi mergând cu aceasta
câţiva paşi pe o suprafaţă tare şi plată, cum ar fi podeaua din gresie sau parchet
melaminat. După mai multe pulverizări de pulbere de culoare neagră deasupra
9 V.Bercheşan, M.Ruiu, Tratat de tehnică criminalistică, Editura Little Star, Bucureşti, 2004, pag.226.
10 ColectivInstitutul de Criminalistică, Tratat practic de criminalistică, vol. I, Editura Ministerului de
Interne, Bucureşti, 1976, pag. 98.
19
locului unde am călcat cu încălţămintea, se va observa că pulberea respectivă va fi
atrasă de încărcătura electrostatică rămasă în suport, conturându-se urma de
încălţăminte.
Din păcate, încărcătura electrostatică nu dă rezultate în condiţii de umiditate
ridicată sau când încălţămintea este umedă.
Încărcările electrostatice dau rezultate atunci când se realizează transferul
particulelor de praf sau altă materie din urmele de încălţăminte pe o folie de
ridicare, folosindu-se metoda electrostatică.
b. Deformarea suprafeţei suportului
În cazul în care suprafaţa care vine în contact cu încălţămintea este moale şi
permite exercitarea presiunii de către încălţăminte, acea suprafaţă se va deforma,
temporar sau permanent, putând reţine caracteristicile încălţămintei. Dacă
suprafaţa de contact este din zăpadă, nisip, sol sau un material similar cu o
plasticitate bună, urma rezultată va reprezenta o deformare tridimensională sau de
adâncime a substratului. Atunci când suprafaţa este elastică, cum ar fi: un covor,
iarba sau pielea umană, deformarea cauzată de încălţăminte va fi una temporară.
Deformarea suprafeţei suportului este întâlnită în cazul urmelor de
încălţăminte de adâncime.
c. Transferul urmelor materie
În majoritatea cazurilor, la crearea urmelor de suprafaţă există un transfer
de materie între încălţăminte şi suport.
Urmele de suprafaţă pot apărea pe o mare varietate de suporturi, în cazul în
care încălţămintea este uscată sau umedă.
Iată câteva combinaţii ce pot fi întâlnite la urmele de încălţăminte create la
faţa locului:
 Încălţămintea curată şi uscată în contact cu o suprafaţă uscată.
Urmele materie de pe tălpile încălţămintei pot fi depuse pe un suport în
cantităţi mici. Prin urmare, un obiect de încălţăminte cu o talpă aparent curată
poate lăsa urme pe hârtie, bucăţi de geam şi suprafeţe lustruite, prin depunerea
materiei care a aderat la talpa încălţămintei.
20
Contactul fizic între o încălţăminte curată şi obiectele din hârtie poate
produce urme ce pot fi relevate prin metode fizice şi chimice. F
11
Fig.1: O bucată de hârtie călcată cu o încălţăminte curată. Urmele de încălţăminte nu au
fost vizibile pe hârtie decât după relevarea acestora prin metode chimice.
De asemenea, încălţămintea curată poate lăsa urme de destratificare prin
acumularea de pe suporturi a prafului sau altor materii. Acestea se întâlnesc cel
mai frecvent pe suprafeţele neporoase şi lustruite.
Încălţămintea poate lăsa urme şi pe covoare, deşi multe dintre acestea nu
sunt apte de a reţine urmele de încălţăminte. Unele covoare groase, în special dacă
sunt recent aspirate, pot reţine urmele de încălţăminte şi vor furniza informaţii
11 WilliamJ. Bodziak, Footwear Impression Evidence: Detection, Recovery and Examination, CRC
Press, 1999, pag. 9.
21
privind forma şi dimensiunile încălţămintei. Dacă urmele de încălţăminte sunt
descoperite pe suprafaţa covoarelor, acestea pot fi fotografiate folosind lumină
oblică (incidentă). De asemenea, procedura de ridicare electrostatică poate da
rezultate bune în această situaţie. Deşi conţin un număr redus de caracteristici
individuale, aceste urme pot furniza informaţii orientative cu privire la direcţia
deplasării făptuitorului şi la posibila locaţie a altor urme de încălţăminte.
Urmele create de încălţămintea curată şi uscată sunt, de obicei, greu de
detectat. Acestea trebuie căutate amănunţit şi cu atenţie, folosindu-se o iluminare
corespunzătoare, în locurile unde infractorul ar fi putut călca, cum ar fi: zona din
apropierea uşii de acces, un geam spart, o bucată de hârtie căzută pe podea,
suprafeţele ceruite sau lustruite.
Fig. 2 - 3: Podea din gresie în condiţii normale de luminozitate naturală, fără a fi observate urme
de încălţăminte. Prin crearea întunericului în cameră şi folosirea unei surse puternice de lumină
oblică a fost descoperită o urmă de încălţăminte.
Când încălţămintea trece peste o suprafaţă murdară, pe partea inferioară a
tălpilor se va acumula un strat de materie. Dacă apoi încălţămintea vine în contact
cu un suport relativ curat, această materie se va depune pe acel suport în forma
22
tălpilor încălţămintei. Urmele de acest tip sunt, de obicei, vizibile într-o oarecare
măsură, însă în multe cazuri, din cauza cantităţii reduse de materie şi a lipsei de
contrast cu suportul, acestea sunt deseori latente. Prin folosirea luminii oblice
acestea pot deveni vizibile.
La faţa locului, ori de câte ori există zone relativ curate în vecinătatea
zonelor pline praf, acolo există un excelent potenţial pentru transferul particulelor
de praf pe talpa încălţămintei şi depunerea ulterioară a acestuia pe suprafaţa
curată, rezultând crearea urmelor de încălţăminte în ambele forme: vizibile şi
latente.
 Încălţămintea umedă în contact cu o suprafaţă uscată.
Urmele create de o încălţăminte cu o talpă curată, dar umedă, pe o suprafaţă
uscată, constituie o altă categorie de urme care sunt create la locul faptei. De cele
mai multe ori, aceste urme se usucă înainte de a fi descoperite, dar trebuie
considerate urme de natură umedă, pentru a fi ridicate în mod corespunzător.
Atunci când plouă, este rouă abundentă sau zăpadă pe sol, cele mai multe dintre
urme, în special în zona de acces, vor fi umede.
Majoritatea tălpilor de încălţăminte reţin umezeala o perioadă mai mare de
timp şi, în consecinţă, vor lăsa urme de natură umedă atunci când se pătrunde în
interiorul încăperilor. Aceste urme de origine umedă create de o încălţăminte
curată sunt dificil de observat şi de fotografiat.
Deoarece acestea, în mod frecvent, reprezintă doar atingeri ale suportului,
fără transfer de materie vizibilă, urmele de încălţăminte create sunt latente, însă
pot fi observate atunci când lumina cad pe ele sub un anumit unghi incident.
Urmele de încălţăminte de natură umedă create pe suprafeţe ceruite sau lustruite
pot fi relevate cu pulbere pentru urme papilare. Pulberea va adera în mod diferit la
zonele de contact faţă de zonele care nu au avut contact cu încălţămintea. Urma
relevată poate fi apoi fotografiată şi ridicată cu folie adezivă cu gelatină de culoare
contrastantă. Deoarece aceste urme sunt de origine umedă, procedura de ridicare
electrostatică a urmelor de încălţăminte nu poate fi folosită cu succes.
23
În continuare voi prezenta o situaţie întâlnită în practică, în cazul spargerii
unui magazin de telefoane mobile, pe timp de ploaie, unde accesul în magazin se
realiza direct din stradă. Podeaua magazinului era din parchet melaminat, iar
vânzătoarele au declarat la sosirea echipei operative că la închiderea
programului de fiecare dată lustruiau parchetul pentru a nu rămâne urme de
încălţăminte de la clienţii sau angajaţii magazinului. Chiar dacă pe podea nu se
observau urme de încălţăminte, verificând afirmaţiile vânzătoarelor, folosindu-se
lumină incidentă de la o lanternă, au fost observate pe podea două cărări de
urme de încălţăminte. Acestea au fost marcate cu plăcuţe numerotate, după care
s-a procedat le relevarea acestora, folosindu-se o pensulă fină şi pulbere neagră
pentru urme papilare. Urmele relevate au devenit vizibile, după care au fost
fotografiate şi ridicate cu folie adezivă.
Fig. 4: Urmă de încălţăminte de origine umedă, localizată pe podeaua lustruită a magazinului,
care a devenit vizibilă după relevarea cu pulbere neagră pentru urme papilare.
Nu este exclus ca acest tip de urme să fie descoperite întâmplător într-un loc
unde se caută urme papilare, cum ar fi pervazul unei ferestre forţate.
Fig. 5: Urmă de încălţăminte (zona tocului) relevată cu pulbere neagră pe pervazul exterior
al unei ferestre găsită forţată, în procesul de căutare a eventualelor urme papilare.
2.2 Clasificarea urmelor de încălţăminte
a. După natura factorilor primitori:
- urme de suprafaţă;
- urme de adâncime.
Urmele de suprafaţă , cunoscute şi sub denumirea de „urme
U U

bidimensionale”, se formează în urma contactului dintre obiectul de încălţăminte

şi un suport tare, lipsit de plasticitate, cum ar fi: podeaua, o alee asfaltată, scaune,
mese, o uşă care este lovită cu piciorul, etc. Mecanismul prin care talpa
încălţămintei creează urme de suprafaţă, în urma unui contact fizic cu suprafaţa
primitoare, este îngreunat de faptul că există numeroase tipuri de materie care este
preluată şi depusă ulterior de încălţăminte; aceste tipuri de materie includ: toate
formele de praf, reziduuri, funingine, sol, sânge, grăsime, ulei, vopsea, ciment,
făină, etc.
Urmele de suprafaţă sunt de două feluri: de stratificare şi de
destratificare.
25
Urmele de stratificare, cunoscute şi sub denumirea de „urme pozitive” se
formează atunci când talpa încălţămintei acumulează materie pe care o depune pe
suprafaţa unui suport. Urmele de stratificare sunt cele mai frecvente urme de
suprafaţă.
Urmele de destratificare, cunoscute şi sub denumirea de „urme negative”,
se formează atunci când talpa încălţămintei preia materie de pe suprafaţa unui
suport.
De asemenea, urmele de suprafaţă pot fi clasificate, în funcţie de starea
încălţămintei şi a suportului, în: urme de încălţăminte de natură uscată şi urme
de încălţăminte de natură umedă.
O urmă de încălţăminte de natură uscată este acea urmă creată atunci când
atât încălţămintea, cât şi suportul sunt uscate.
O urmă de încălţăminte de natură umedă reprezintă urma creată atunci când
încălţămintea şi/sau suportul este umed.
Urmele de adâncime , cunoscute şi sub denumirea de „urme
U U

tridimensionale”, se formează atunci când un obiect de încălţăminte vine în

contact cu o suprafaţă moale, plastică (deformabilă), pe care să se muleze relativ
uşor relieful încălţămintei şi să păstreze forma imprimată cu fidelitate. Ele se
comportă ca un negativ, adică preiau impresiunea în formă răsturnată. Aceste
suporturi plastice sunt: solul, nisipul, zăpada, etc. De regulă, urmele de adâncime
sunt create în locurile deschise (exterioare), dar pot fi descoperite şi în interiorul
încăperilor, pe covoare foarte groase, materii vărsate sau alte suporturi
deformabile.
b. După procesul de formare:
- urme statice;
- urme dinamice.
c. După organizare:
- urme izolate;
- cărare de urme.
26
d. După părţile componente ale încălţămintei: F

12
- urme create de partea de jos a încălţămintei (urme lăsate de partea
exterioară a tălpii, urme lăsate de pingea, urme lăsate de rama tocului şi a tălpii,
urme ale regiunii glencului, urme lăsate de toc). Urmele lăsate de pingea, toc şi
glenc reproduc total sau parţial forma şi caracteristicile regiunii care le-a creat.
Urmele muchiilor exterioare ale tălpii şi tocului apar pe marginea urmelor de
adâncime, sub formă dinamică şi redau liniar elementele lor de relief.
- urme create de feţele încălţămintei (urme create de căpute, urme create de
carâmb, urme ale altor componente). Acestea reproduc forma elementelor
componente de pe suprafaţa regiunii de contact, cum ar fi: forma bombeului
(ascuţită, rotundă sau plată), a cusăturilor, a pliurilor, a perforărilor, etc.
Încălţămintea poate crea uneori la faţa locului şi urme materie, prin
dislocarea unor părţi componente din aceasta (pingea, faţa tocului, blacheu).
e. După gradul de vizibilitate al urmelor de încălţăminte:
- urme vizibile
- urme latente.
2.3. Cărarea de urme de încălţăminte
La faţa locului se observă uneori o înşiruire uniformă de urme create de
încălţămintea unei persoane, care poartă denumirea de cărare de urme de
încălţăminte.
Cărarea de urme de încălţăminte reprezintă totalitatea urmelor de
încălţăminte ale unei persoane, formate consecutiv, în procesul mersului sau al
alergării.
Pe lângă cercetarea amănunţită a urmei de încălţăminte luată izolat, care ne
indică construcţia exterioară a încălţămintei, trebuie examinate cu aceeaşi atenţie
şi urmele mişcării de ansamblu a mersului unei persoane, pentru a putea stabili
formele specifice de fixare a acestei deprinderi.
12 ColectivInstitutul de Criminalistica, Tratat practic de criminalistică, vol. I, Editura Ministerului de
Interne, Bucureşti, 1976, pag.242.
27
Importanţa acestor urme în criminalistică este de necontestat, uneori
constituind singura probă pentru identificarea persoanei creatoare. Cunoscându-se
faptul că mersul unei persoane este influenţat de o multitudine de factori obiectivi
şi subiectivi, putem identifica o persoană şi după urmele create de încălţămintea
acesteia în timpul mersului. Uneori, este suficientă doar o stabilire a grupului din
care face parte persoana respectivă, pentru că astfel cercul persoanelor suspecte
s-ar reduce foarte mult.
Factorii obiectivi, care au influenţă asupra caracteristicilor mersului includ:
vârsta, sexul, starea de sănătate, starea terenului, condiţiile atmosferice,
transportul unor greutăţi.
De asemenea, trebuie avuţi în vedere factorii subiectivi, precum
temperamentul, starea de nelinişte, teama, dorinţa de a se depărta cât mai rapid de
la locul faptei.
Mişcările de ansamblu ale mersului unei persoane pot fi identificate după
elementele cărării de urme (fig. 6). Aceste elemente sunt: linia direcţiei de
mişcare, linia mersului, lungimea pasului, lăţimea pasului şi unghiul de mers.
- Linia direcţiei de mişcare. Reprezintă axa imaginară longitudinală ce
trece printre urmele create de încălţămintea piciorului drept şi încălţămintea
piciorului stâng, indicând direcţia de deplasare a unei persoane. Infractorii
folosesc uneori metode de simulare, cum ar fi: încălţarea pantofilor cu tocul în faţă
şi vârful în spate sau confecţionarea unor obiecte de încălţăminte cu cele două
repere inversate (tocul în faţă şi vârful în spate). Pentru a diferenţia mersul normal
în ceea ce priveşte încălţămintea de mersul intenţionat denaturat, se au în vedere
cele trei faze pe care le parcurge piciorul în timpul mersului: (1) atingerea solului
cu tocul, urmată de o uşoară alunecare înainte, (2) aşezarea tălpii cu toată
suprafaţa pe sol şi (3) ridicarea vârfului cu o uşoară alunecare înapoi. Între prima
şi ultima fază există deosebiri vizibile chiar şi cu ochiul liber, cu atât mai mult
prin fotografieri şi măsurători. Dacă o persoană atinge solul cu un pantof care are
reperele inversate (tocul în faţă şi vârful în spate), va produce o alunecare înainte
28
mult mai scurtă la prima atingere a solului, decât alunecarea înapoi produsă la
ridicarea tălpii încălţămintei de pe sol.
- Linia mersului. Este o linie frântă ce uneşte aceleaşi puncte din urmele de
încălţăminte consecutive (de regulă, se ia în considerare extremitatea interioară a
tocului) şi reprezintă linia după care se mişcă centrul de greutate al corpului în
timpul mersului. Această linie apare în zig-zag, iar unghiurile formate de
segmentele de dreaptă cu linia direcţiei de mişcare, variază în funcţie de lungimea
pasului pentru fiecare picior.
- Lungimea pasului. Reprezintă distanţa dintre două puncte consecutive
lăsate de piciorul drept sau piciorul stâng, măsurată între două linii paralele şi
tangente la două puncte identice. Lungimea pasului variază în funcţie de sex,
vârstă, înălţime, greutatea purtată, condiţiile terenului respectiv, iluminarea
drumului, etc. Bărbaţii au lungimea pasului în medie între 70 şi 90 cm, în timp ce
femeile au lungimea pasului mai mică, între 50 şi 60 cm. Stabilirea lungimii
pasului este foarte importantă pentru a stabili dacă persoana respectivă mergea
normal sau alerga şi dacă transporta o greutate.
- Lăţimea pasului. Se măsoară între extremităţile interioare ale tocurilor sau
vârfurilor urmelor de încălţăminte, lăsate succesiv de piciorul drept şi piciorul
stâng. Cu acest element se poate restrânge cercul persoanelor bănuite că au creat
cărarea de urme, deoarece se poate stabili cu aproximaţie vârsta persoanei
respective, sexul, starea de sănătate şi viteza de mers. La o vârstă înaintată,
lăţimea pasului este mai mare, deoarece persoana respectivă simte nevoia de a-şi
asigura echilibrul în timpul mersului şi, de aceea, merge cu picioarele mai
depărtate. La fel se întâmplă şi în cazul persoanelor care transportă o greutate, care
pentru a evita căderea în faţă, îşi asigură baza de susţinere prin depărtarea
picioarelor. Lăţimea pasului este invers proporţională cu viteza de deplasare,
deoarece pentru a străpunge mai uşor aerul şi a-şi asigura o viteză mai mare,
lăţimea pasului se restrânge. Lăţimea mică a pasului este specifică sexului feminin
şi tinde spre inexistenţă atunci când calcă cu ambele picioare pe aceeaşi linie, ca la
29
mersul pe bârnă. Mersul este şi mai caracteristic femeilor fotomodel, fiind
asemănător cu cel al acrobaţilor care fac echilibristică pe sârmă.
- Unghiul de mers. Este format de axa longitudinală a urmei cu linia
direcţiei de mers. Unghiul de mers sau unghiul pasului trebuie măsurat pentru
urma fiecărui pas, deoarece deschiderea pasului nu este aceeaşi pentru fiecare
picior. Unghiul de mers variază în raport cu sexul şi vârsta, precum şi cu starea de
sănătate. Unghiul de deschidere a pasului nu este numai în sens pozitiv, când
deschiderea se face spre exterior, ci poate fi şi spre interiorul cărării de urme.
Deschiderea unghiului de mers este direct proporţională cu viteza de deplasare. La
mersul în fugă unghiul se închide foarte mult, în timp ce la mersul cu pas normal
unghiul pasului are o deschizătură mai mare.
Fig.6: Elementele caracteristice ale cărării de urme de încălţăminte: a) linia direcţiei de
mişcare; b) linia mersului ; c) lungimea pasului; d) lăţimea pasului; e) unghiul de mers.
Mărimea şi poziţia elementelor caracteristice ale cărării de urme se stabilesc
după efectuarea mai multor măsurători, luate pe mai multe zone, deoarece pe
parcursul mersului pot interveni unii factori care influenţează valorile acestora
30
(oboseala, căratul unei greutăţi, terenul accidentat, mersul încordat sau degajat,
zgomote, etc.).
Examinarea cărării de urme oferă indicii cu privire la direcţia de deplasare,
caracteristicile mersului, precum şi date cu privire la greutatea, talia, starea
psihofizică şi eventualele defecte anatomice. Lungimea pasului şi unghiul pasului
indică purtarea unei greutăţi sau a unei încălţăminte necorespunzătoare,
cunoaşterea locului, dacă a stat sau nu la pândă.
Urmele descoperite în locuri deschise vor fi marcate pentru a nu fi distruse.
Elementele mersului nu păstrează tot timpul aceeaşi formă şi aceleaşi
dimensiuni, ci variază în funcţie de condiţiile de teren, condiţiile psihofizice, etc.,
astfel că nu pot fi luate întotdeauna ca unităţi complet obiective.
O persoană rănită sau bolnavă păşeşte mult mai neregulat decât în stare
normală. Piciorul rănit va călca mai scurt şi mai puţin apăsat. De asemenea, se
cunoaşte mersul neregulat al unei persoane aflată în stare de ebrietate.
Paşii piciorului cu proteză vor fi mai scurţi decât paşii piciorului sănătos.
Lipsa unui picior sau un picior bolnav va completa urmele cărării de paşi cu
urmele cârjelor sau ale unui baston.
Toate elementele cărării de urme de încălţăminte vor fi descrise în procesul
verbal de cercetare la faţa locului. Urmele de încălţăminte vor fi fotografiate atât
grupat, cât şi separat.
Cărarea de urme de încălţăminte serveşte şi la urmărirea infractorului cu
ajutorul câinelui de serviciu.
2.4. Interpretarea criminalistică a urmelor de încălţăminte la
locul faptei
Interpretarea urmelor lăsate de încălţăminte în câmpul infracţiunii poate
furniza trei mari categorii de informaţii: F

13
a) informaţii care pot ajuta la cunoaşterea şi reconstituirea activităţilor
întreprinse de persoanele care au lăsat urmele;
13 Gheorghe Păşescu, Interpretarea criminalistică a urmelor la locul faptei, Editura ERA, Bucureşti,
2005, pag.51.
31
b) informaţii care ajută la identificarea încălţămintei care a lăsat urmele;
c) informaţii care ajută la identificarea persoanelor care au creat urmele de
încălţăminte.
a) Informaţii care pot ajuta la cunoaşterea şi reconstituirea activităţilor
întreprinse de persoanele care au lăsat urmele de încălţăminte.
Aceste informaţii sunt obţinute prin cercetarea cărării de urme de
încălţăminte descoperită la locul faptei sau în imediata lui apropiere. Urmele de
încălţăminte de la locul faptei prezintă foarte rar o succesiune care să permită
utilizarea cu încredere a caracteristicilor cărării de urme pentru o identificare
pozitivă, putând fi utile mai mult pentru interpretarea activităţilor efectuate de
făptuitori şi pentru o caracterizare generală a mersului persoanelor care au creat
urmele respective.
Informaţiile obţinute prin examinarea şi interpretarea urmelor de
încălţăminte descoperite la locul faptei pot contribui la stabilirea următoarelor
aspecte:
- Starea de repaus sau de mişcare a persoanei care a lăsat urmele de
încălţăminte;
- Direcţia de deplasare a persoanei;
- Viteza de deplasare;
- Punctul de oprire şi durata de staţionare;
- Starea de ebrietate, nelinişte sau chiar de boală;
- Numărul făptuitorilor implicaţi;
- Locul de unde s-a efectuat supravegherea zonei înainte de comiterea
faptei;
- Escaladările (sunt dovedite de regulă prin prezenţa unor urme dinamice de
încălţăminte pe suprafeţele verticale, cu ocazia escaladării gardurilor, balcoanelor,
zidurilor, etc.);
- Înlocuirea încălţămintei uzate cu alta nouă, luată din locul unde s-a comis
infracţiunea;
32
- Localizarea şi asocierea cu urmele lăsate de pneurile vehiculelor cu care sau
deplasat infractorii. Urmând traseul urmelor de încălţăminte de la locul de
intrare sau de ieşire din câmpul infracţiunii se poate ajunge la urme de pneuri
create de vehiculul cu care s-au deplasat făptuitorii.
- Legătura dintre încălţăminte şi anumite perioade de timp. Urmele de
încălţăminte create pe obiectele a căror poziţie a fost modificată în timpul
comiterii faptei (urme de încălţăminte pe documentele scoase de infractor dintrun
seif, pe geamul spart de la o fereastră pe unde s-a pătruns sau pe zăpada
proaspăt căzută), furnizează indicii cu privire la momentul creării lor şi se poate
face legătura între acele urme de încălţăminte şi fapta comisă;
- Descoperirea altor probe. Urmele de încălţăminte descoperite la locurile
de intrare sau ieşire pot conduce la descoperirea altor probe. Urmând traseul
urmelor de încălţăminte poate fi stabilită succesiunea activităţilor desfăşurate de
făptuitor la locul faptei şi descoperirea altor urme şi mijloace materiale de probă.
b. Informaţii care ajută la identificarea încălţămintei care a lăsat
urmele
Identificarea încălţămintei care a lăsat urmele constituie primul pas spre
identificarea persoanelor care au acţionat la locul faptei (autor, victimă, complice).
Datorită marii diversităţi de tipuri şi modele de încălţăminte, şansa de a găsi
acelaşi model, cu aceleaşi forme şi aceeaşi dimensiune la mai multe persoane este
destul de mică.
Interpretarea se poate face atât pe baza caracteristicilor generale, cât şi a
caracteristicilor individuale.
Pe baza urmelor de încălţăminte descoperite la faţa locului, se poate
determina modelul încălţămintei, utilizându-se bazele de date computerizate sau
informaţii furnizate de principalii producători de încălţăminte. Aceste informaţii
contribuie deseori la identificarea încălţămintei care a creat urmele. De asemenea,
se pot face conexiuni între mai multe fapte, pe baza urmelor de încălţăminte
similare ce au fost descoperite la faţa locului.
33
Pe baza examinării urmelor de încălţăminte de la faţa locului se poate
efectua excluderea obiectelor de încălţăminte care nu au legătură cu fapta.
c. Informaţii care ajută la identificarea persoanelor care au creat
urmele de încălţăminte
Deşi identificarea persoanei pe baza urmelor de încălţăminte nu se
realizează cu certitudine la locul faptei, ci în urma examinărilor ulterioare
efectuate în condiţii de laborator, interpretarea urmelor de acest tip poate ajuta pe
anchetator să obţină date preţioase pentru formarea cercului de suspecţi sau
eliminării unor persoane din acest grup.
Urmele de încălţăminte descoperite la faţa locului, pot furniza informaţii cu
privire la: sexul persoanei, categoria de vârstă din care face parte, corpolenţa,
înălţimea, anomalii fizice sau patologice care pot sugera starea psihică a
creatorului de urme.
Sexul persoanei
În cazul urmelor de încălţăminte, sexul persoanei poate fi stabilit pe baza
formei specifice a încălţămintei purtate de femei, care diferă de încălţămintea
purtată de bărbaţi.
De asemenea, sexul persoanei se poate stabili şi pe baza dimensiunilor
urmei de încălţăminte. Lungimea urmelor de încălţăminte lăsate de femei este
mult mai mică în comparaţie cu cea măsurată la urmele bărbaţilor. Lungimea
pasului este mai mică la femei decât la bărbaţi.
Vârsta
Cărarea de urme poate furniza unele date cu privire la categoria de vârstă
din care face parte persoana care a lăsat urmele de încălţăminte. Lungimea pasului
este mai mare la adulţi decât la copii. Dimensiunile urmelor lăsate de
încălţămintea copiilor sunt în general mai mici.
Înălţimea persoanei
Calcularea înălţimii persoanei care a lăsat urme de picior (desculţ sau de
încălţăminte) a preocupat mai multe generaţii de criminalişti, începând cu Edmond
34
Locard care în cunoscutul său Tratat de criminalistică14 prezintă următoarea
formulă matematică de calcul:
în care T = înălţimea persoanei, iar P = lungimea piciorului gol sau lungimea
piciorului încălţat din care se scad 12-20 mm.
W.J.Bodziak, agent special supervizor în cadrul F.B.I. şi autorul celei mai
complete cărţi despre urmele de încălţăminte15, a realizat în 1990 un studiu pe 399
bărbaţi şi 101 femei, privind înălţimea persoanelor şi mărimea încălţămintei
acestora.
Michael J.Cassidy de la Poliţia Regală Canadiană a realizat în anul 1980 un
studiu similar, realizând un tabel de calculare a înălţimii persoanelor pe baza
urmelor lăsate de încălţămintea acestora, în care precizia este de 80%.16
La noi în ţară, Gheorghe Păşescu a efectuat studii pentru stabilirea înălţimii
persoanelor pe baza urmelor de încălţăminte, elaborând unele tabele de calcul.17
Informaţiile obţinute cu ajutorul acestor metode de calcul nu pot ajuta la
identificarea persoanei care a creat urmele de încălţăminte la locul faptei, dar pot
orienta investigatorii pentru alcătuirea cercului de suspecţi.
Depistarea unor anomalii fizice în mersul persoanei
În această categorie sunt incluse modificările mersului determinate de
afecţiuni somatice (rănirea sau lipsa unui picior, malformaţii, boli sistemice care
afectează mersul) sau de afecţiuni neuropsihice (paralizii, intoxicaţii cu substanţe
psihotrope, etc). În cazul piciorului rănit, acesta va fi mai puţin imprimat pentru că
individul se reazemă mai puţin pe gamba acelui picior.18
14 Edmond Locard, Traite de criminalistique, Editura J.Desvigne, Lyon, 1931, pag. 561.
15 William J. Bodziak, Footwear Impression Evidence: Detection, Recovery and Examination, CRC
Press, 1999, pag.170-178.
16 Michael J. Casidy, Survey of Height Calculation Chart and Shoe Size Calculation Chart, Royal
Canadian Police, 1980.
17 Gheorghe Păşescu, Interpretarea criminalistică a urmelor la locul faptei, Editura ERA, Bucureşti,
2005, pag.72-77.
18Florent E. Louwage, Curs de poliţie tehnică şi tactică de poliţie criminală, Tiparul Cartea Românească,
Bucureşti, 1940, pag.18.
35
CAPITOLUL 3
DESCOPERIREA, RELEVAREA ŞI FOTOGAFIEREA
URMELOR DE ÎNCĂLŢĂMINTE
3.1. Descoperirea urmelor de încălţăminte
Urmele de încălţăminte sunt valorificate din punct de vedere criminalistic
atunci când trebuie dovedită prezenţa unei persoane la locul faptei. Aceste urme
sunt inerente săvârşirii unei infracţiuni, deşi nu sunt întotdeauna căutate şi nici
puse
în evidenţă.
Primul poliţist ajuns la faţa locului trebuie să aprecieze care este întreaga
zonă care constituie locul faptei şi să ia măsuri de asigurare a acestuia cât mai
repede posibil pentru a evita pătrunderea altor persoane în câmpul infracţiunii. Din
păcate urmele de încălţăminte pot fi distruse de condiţiile meteorologice sau de
oameni ori vehicule. Odată ce locul comiterii faptei a fost stabilit, poliţistul sosit la
locul faptei trebuie să asigure întreaga zonă prin împrejmuirea cu bandă de
demarcaţie şi nu va permite accesul persoanelor în zona securizată fără acordul
investigatorilor.
În cazul condiţiilor meteorologice nefavorabile (ploaie, ninsoare, lapoviţă,
etc.), pentru a preveni deteriorarea urmelor de încălţăminte, se cercetează în
primul rând perimetrul expus condiţiilor meteo, în scopul descoperirii şi protejării
acestor categorii de urme. Dacă cercetarea la faţa locului se efectuează pe timp de
noapte, aceasta trebuie continuată şi pe timp de zi, în condiţii de luminozitate
naturală. Este foarte important ca probele să nu fie distruse înainte de a fi
fotografiate.
Se va avea în vedere faptul că urmele de încălţăminte pot aparţine
poliţiştilor care au ajuns primii la locul faptei, persoanelor neautorizate,
martorilor, etc. În această situaţii, se vor preleva modele de comparaţie de la
36
persoanele ce au intrat în câmpul infracţional, în vederea eliminării urmelor de
încălţăminte.
Dacă poliţistul trebuie să intre în perimetrul locului faptei pentru luarea
măsurilor de protejare a probelor, acesta va folosi o abordare de tip militar ori de
câte ori este posibil. Acest tip de abordare constă în folosirea propriilor urme de
încălţăminte la părăsirea locului faptei, pentru a lăsa doar un singur set de urme de
încălţăminte, care pot fi eliminate ulterior cu uşurinţă.
Înainte de a începe căutarea urmelor de încălţăminte la faţa locului, o mare
importanţă trebuie acordată înţelegerii a ceea ce s-a petrecut la locul faptei, dacă
urmele de încălţăminte sunt relevante şi cum ar putea contribui la dovedirea
faptelor, precum şi stabilirii zonele în care aceste urme ar trebui căutate.
Toate locurile unde au fost comise infracţiuni trebuie abordate cu speranţa
că acestea conţin urme de încălţăminte. Lucrătorii criminalişti care efectuează
cercetarea la faţa locului trebuie să fie insistenţi în căutarea unor astfel de urme.
Uneori, urmele de încălţăminte sunt omise din două considerente:
 Lipsa pregătirii de specialitate în căutarea, ridicarea şi conservarea atentă
a urmelor de încălţăminte ;
 Urmele de încălţăminte sunt subevaluate sau nu sunt înţelese
corespunzător.
De asemenea, eşecul în colectarea urmelor de încălţăminte se datorează în
mod frecvent şi din următoarele cauze :
- lipsa încrederii că aceste urme de încălţăminte vizibile şi / sau latente vor
fi găsite la locul faptei, datorită faptului că prin acel loc au trecut mai multe
persoane, fapt pentru care nu se insistă pentru căutarea lor;
- căutări incomplete la faţa locului, cauzate de eventuala incapacitate de a
determina exact punctele de intrare şi de ieşire. De asemenea, căutările pot fi
incomplete din cauza lipsei cunoaşterii tipurilor de urme de încălţăminte şi a
modalităţilor în care acestea pot fi descoperite.
- sosirea la locul faptei după ce alte persoane au călcat cu picioarele peste
urme şi incapacitatea de a observa urmele de încălţăminte în zonele respective.
37
- caracteristicile încălţămintei şi ale suportului nu sunt apte pentru reţinerea
urmelor de încălţăminte.
- urmele de încălţăminte au fost distruse intenţionat de către infractori.
Acest lucru este puţin probabil, cu excepţia cazurilor care implică ştergerea
urmelor de sânge.
- condiţiile meteorologice au distrus urmele situate în exterior.
3.1.1. Zone specifice de căutare a urmelor de încălţăminte
Urmele de încălţăminte pot fi găsite oriunde în interiorul şi în apropierea
locului faptei. Zonele cărora li se va acorda o atenţie specială pentru găsirea
urmelor de încălţăminte trebuie să includă:
a. Locul efectiv de comitere a faptei
În cazurile de omoruri, violuri, atacuri şi alte fapte violente, adesea există o
încăierare sau o extra-activitate, ocazie cu care sunt create multe urme de
încălţăminte în zona de iniţiere a infracţiunii. Urmele de încălţăminte pot fi lăsate
în sânge, pe îmbrăcămintea sau corpul victimei ori pe alte obiecte căzute pe podea
în timpul unei altercaţii. În timpul unei spargeri, obiectele căzute pe podea sunt de
multe ori călcate cu picioarele şi reţin urmele de încălţăminte.
b. Punctul de intrare
Punctul de intrare este locul pe unde făptuitorul a pătruns în interiorul
zonei. În cazul în care o fereastră a fost găsită deschisă sau forţată ori uşa de acces
a fost lovită cu piciorul sau dacă este găsit un alt punct similar de pătrundere
forţată în interior, zona în care subiectul ar fi păşit înainte şi după pătrunderea în
zonă poate fi stabilită cu exactitate.
Pătrunderile forţate, datorită modului nefiresc în care făptuitorul a intrat şi
din cauza probabilităţii mai mari de a călca pe obiecte sau geamuri sparte, de
obicei furnizează şanse mai mari de a găsi urme de încălţăminte, decât locurile
faptei unde locul de intrare este unul comun, cum ar fi uşa principală de acces sau
zona de acces a publicului.
De asemenea, căutarea urmelor ar trebui să includă şi suprafeţele exterioare
din imediata apropiere a punctului de intrare, cum ar fi: straturile cu flori,
38
verandele din spate sau alte zone din exterior situate în apropierea punctului de
intrare.
c. Traseul făptuitorului în interiorul locului comiterii faptei
În funcţie de natura faptei comise şi dacă punctele de intrare, de comitere a
faptei şi de ieşire pot fi determinate, traseul urmat de subiect prin locul faptei
poate fi sau nu evident.
Oriunde traseul este evident ar trebui să fie căutate cu atenţie urmele de
încălţăminte, folosindu-se lumină oblică, în special în cazurile în care acest traseu
traversează suprafeţe cu praf sau murdare, cum ar fi podeaua subsolului
neterminat sau balconul prăfuit.
d. Punctul de ieşire şi alte zone din exterior
Căile de ieşire din interiorul locului faptei pot fi mai greu de stabilit atunci
când făptuitorul va ieşi în mod normal, folosind o uşă şi o alee comună. Urmele
create pe suprafeţele de teren moale din exterior pot indica direcţia în care
făptuitorul s-a deplasat după comiterea faptei. Zonele situate în imediata apropiere
a locului faptei trebuie să fie imediat împrejmuite şi cercetate cu atenţie pentru
descoperirea urmelor de încălţăminte. De asemenea, urmele de încălţăminte din
exterior, lăsate de suspecţi în timp ce părăsesc locul faptei, pot duce la
descoperirea unor probe suplimentare, cum ar fi: armele abandonate sau urmele
lăsate de pneurile autovehiculelor cu care s-au deplasat.
În cazul infracţiunilor de viol, hărţuire, răpire sau a altor fapte premeditate,
înainte de comiterea faptei, infractorul se va ascunde frecvent în apropierea
locului faptei, pentru a verifica zona. Aşadar, pot fi descoperite urme de
încălţăminte şi în afara locului comiterii faptei Suprafeţele exterioare care sunt
acoperite cu zăpadă sau care constau din sol moale sau nisip, dacă sunt corect
conservate şi cercetate, pot furniza probe constând în urme de încălţăminte.
De regulă, în apropierea locului unde a fost descoperită o urmă de
încălţăminte pot fi descoperite şi alte urme de încălţăminte sau mijloace materiale
de probă.
39
3.1.2 Reguli generale de căutare a urmelor de încălţăminte
Pentru a fi descoperite urmele de încălţăminte, trebuie respectate
următoarele reguli generale cu ocazia efectuării cercetării la faţa locului:
1. Asigurarea locului faptei. Nu se va permite accesul nici unei persoane în
locul comiterii faptei cu excepţia personalului destinat salvării victimelor sau
asigurării perimetrului. Locul faptei trebuie să includă şi zonele exterioare în care
făptuitorul putea lăsa urme de încălţăminte, înainte sau după comiterea faptei.
2. Dacă este vorba de locul unei crime, trebuie reţinut faptul că urmele
valoroase sunt adesea situate în jurul şi sub corpul victimei. Acestea pot fi
distruse cu uşurinţă de către personalul medical de urgenţă, dacă nu sunt protejate
corespunzător.
3. Înainte de căutarea urmelor la faţa locului, trebuie să se stabilească
mobilul comiterii faptei, locul comiterii, precum şi punctele de intrare sau ieşire,
dacă este posibil, şi orice alte detalii cu privire la faptă. Pe baza acestor informaţii,
se va încerca reconstituirea celor întâmplate în timpul comiterii faptei. Se vor lua
în considerare condiţiile existente atât în interiorul, cât şi în exteriorul locului
faptei, care au fost propice pentru reţinerea urmelor de încălţăminte. Dacă vremea
este un factor, prima tendinţă a acesteia este de a distruge sau deteriora urmele de
încălţăminte.
4. Conştientizarea faptului că aceste urme, datorită naturii lor parţiale sau
latente, pot fi mai dificil de detectat. Trebuie ţinut cont de faptul că urmele
parţiale şi alte urme care ar putea arăta iniţial ca având o valoare de identificare
limitată, pot fi examinate la fel de uşor ca şi eventualele urme întregi, existând
posibilitatea unei identificări.
5. Fotografierea şi ridicarea urmelor de încălţăminte originale. În cazul în
care urmele originale nu pot fi ridicate şi conservate, se vor utiliza metodele
corespunzătoare de relevare, ridicare şi conservare acestor urme.
3.1.3 Metode de căutare
Foarte frecvent, podeaua este călcată cu picioarele de anchetatori,
personalul medical de urgenţă sau alte persoane. Probabilitatea ştergerii complete
40
în aceste condiţii a tuturor urmelor de încălţăminte create de suspecţi la locul
faptei este foarte mică. Chiar dacă o urmă este suprapusă, o parte din aceasta poate
rămâne neatinsă şi ar putea fi la fel de valoroasă ca orice altă urmă parţială.
Căutarea urmelor de încălţăminte trebuie efectuată sistematic, pe suprafeţe
mici. Trebuie efectuată mai întâi o căutare vizuală în condiţiile de luminozitate
existente. Iluminarea existentă va permite descoperirea urmelor de încălţăminte
evidente şi vizibile, cum ar fi cele create prin depunere de sânge, unsoare sau alte
reziduuri vizibile. Se va evalua dispunerea generală a locului faptei, pentru
stabilirea traseelor pe care le-ar fi putut urma făptuitorul, precum şi zonele care ar
fi permis mersul pe jos. Pentru a contribui la descoperirea urmelor de
încălţăminte, care nu sunt uşor de detectat în condiţii normale de iluminare, zona
cercetată trebuie să fie întunecată şi să se utilizeze o sursă de lumină oblică ţinută
la nivelul podelei şi paralelă cu aceasta. Un reflector halogen portabil este cel mai
eficient; cu toate acestea, o lanternă de mare intensitate, este suficientă pentru o
încăpere întunecată total.
Lumina oblică funcţionează cel mai bine pentru descoperirea urmelor pe
suprafeţe netede, cum ar fi podeaua din gresie sau parchet. Urmele de încălţăminte
create pe covoare sau pe alte suprafeţe brute sau poroase nu pot fi vizibile, chiar
şi cu lumină oblică.
Tehnica oglinzii poate fi folosită cu succes pentru descoperirea urmelor de
suprafaţă şi ridicarea acestora cu ajutorul foliilor adezive cu gelatină. Această
tehnică constă în aşezarea unei oglinzi pe podea, în poziţie oblică, în locurile unde
se presupune că ar trebui să existe urme de încălţăminte, dar care nu sunt vizibile
cu ochiul liber. Se va utiliza o sursă de lumină de mare intensitate pentru a obţine
o iluminare oblică a podelei. Fasciculul de lumină trebuie orientat pe diagonală
spre oglindă, în unghi de aproximativ 30°. Orientarea sursei de lumină direct în
oglindă nu este eficientă.
Se va regla înclinaţia oglinzii faţă de podea, până când urmele de
încălţăminte, în cazul în care există, devin vizibile în oglindă. Urmele de
încălţăminte pot fi vizibile în oglindă, în timp ce direct pe podea nu pot fi
41
observate. Se vor folosi două dispozitive portabile cu lumină tip laser pentru a
indica vârful urmei şi partea din spate a urmei (pot fi folosiţi şi alţi marcatori:
etaloane metrice adezive, marker permanent, etc.).
Fig.7: Modul de dispunere a oglinzii şi a sursei de lumină pe podeaua
unei încăperi în vederea descoperirii urmelor de încălţăminte.
După marcarea urmei de încălţăminte, este folosită pentru ridicarea urmei o
folie adezivă cu gelatină, de culoare neagră. Se apucă folia cu gelatină de cele
două capete mai înguste şi se aplică cu parte adezivă în jos, astfel încât urma să fie
acoperită complet. Folia adezivă trebuie aplicată de la un capăt la celălalt pentru a
se evita crearea bulelor de aer sub aceasta. După folosirea unui rulou din cauciuc
pentru eliminarea completă a eventualelor bule de aer, folia adezivă se ridică de la
unul dintre capetele înguste. Se recomandă fotografierea imediată a urmei de
încălţăminte, după care se va aplica pelicula de protecţie peste folie pentru
conservarea urmei de încălţăminte.
De asemenea, aparatul de ridicare electrostatică poate fi folosit pentru
ridicarea urmelor de încălţăminte, dacă acestea sunt create prin depunerea
particulelor de praf.
42
Fig.8: Urma de încălţăminte este vizibilă în oglindă, în timp ce pe podea este invizibilă.
Cele două puncte cu lumină tip laser de culoare roşie indică vârful urmei şi partea
din spate a tocului.
Fig.9: Aplicarea foliei cu gelatină peste urmă. Fig.10: Ridicarea foliei de pe podea.
3.2 Fotografierea urmelor de încălţăminte
A. Fotografia de ansamblu a locului faptei
Întregul loc al faptei se fixează fotografic, ocazie cu care urmele de
încălţăminte vor fi marcate cu plăcuţe numerotate, iar poziţia acestora se stabileşte
şi se notează cu exactitate. Fotografierea de ansamblu a locului faptei se
43
efectuează prin fotografii schiţă care sunt efectuate în mod normal de la două sau
trei distanţe diferite, oferind un efect de apropiere („zoom-in”) faţă de un obiect
sau urmă, prin care se dovedeşte faptul că urmele de încălţăminte au fost
descoperite în locul respectiv.
Aparatul de fotografiat folosit pentru fotografierea de ansamblu a locului
faptei trebuie să fie capabil de a efectua cu uşurinţă întreaga gamă de fotografii: de
la distanţă mare, de la distanţă medie şi de la distanţă mică. Aparatul în format
negativ de 35mm sau 2 1/4-in., cu obiectiv de mărire, este potrivit pentru aceasta.
Filmele color cu un ISO de 400 sunt de obicei preferate pentru fotografierea
generală a locului faptei, deoarece acestea sunt mai flexibile, în condiţii variate de
iluminare. Fotografierea în condiţii de luminozitate foarte scăzută poate necesita
folosirea filmelor cu ISO 800 sau 1000.
De asemenea, aparatele de fotografiat digitale sunt foarte bune pentru
efectuarea fotografiilor schiţă la faţa locului.
Fotografierea de ansamblu a locului faptei va ajuta nu numai la fixarea
locului faptei, dar va face mai uşoară amintirea circumstanţelor în care au fost
ridicate urmele de încălţăminte. Coroborarea fotografiilor, schiţelor locului faptei
şi documentelor întocmite cu ocazia cercetării la faţa locului, vor permite
reconstituirea locului faptei la o dată ulterioară.
Fig.11
44
Fig. 12
Fig.13
Fig. 11-13: Fotografii efectuate de la distanţă mare, de la distanţă medie şi de la distanţă
mică, care oferă un efect de apropiere ( "zoom-in" ) faţă de o urmă de încălţăminte.
45
B. Fotografia de detaliu a urmelor de încălţăminte
Fotografiile de detaliu sunt cele efectuate într-un mod care permite cea mai
bună înregistrare a unui număr cât mai mare de detalii ale urmei. Detaliile sunt
necesare în aceste fotografii pentru a fi folosite în comparaţiile ulterioare cu
modelele de comparaţie. Ele sunt în mod evident diferite de fotografiile de
ansamblu ale locului faptei, care sunt efectuate doar pentru a indica locaţia şi
caracteristicile generale ale urmelor şi care, prin urmare, nu reţin foarte multe
caracteristici individuale ale urmelor.
Pentru efectuarea fotografiilor de detaliu nu se folosesc obiective
superangulare şi, pe cât posibil, nici aparate digitale compacte.
Pentru a fi siguri că aceste fotografii de detaliu furnizează examinatorului
încălţămintei un număr maxim de caracteristici individuale, ele trebuie efectuate
într-un anumit mod. De asemenea, trebuie să se aibă în vedere tipul de aparat foto,
filmul, luminozitatea şi alţi factori, aşa cum este prezentat mai jos.
3.2.1 Materialele necesare şi procedurile pentru efectuarea fotografiei de
detaliu a urmelor de încălţăminte
a. Materialele necesare pentru efectuarea fotografiei de detaliu
Pregătirea prealabilă a materialelor necesare va contribui la o fotografiere
corespunzătoare a urmei de încălţăminte. Mai jos este prezentată o listă cu
materialele care ar trebui să fie incluse într-un kit de fotografiere la faţa locului
(pentru toate tipurile de fotografii, inclusiv cele de detaliu) :
- aparatul (aparate) de fotografiat cu focalizare manuală şi obiectiv
detaşabil;
- obiectiv macro şi obiectiv variabil ;
- blitz electronic ;
- cablu prelungitor pentru blitz ;
- trepied (preferabil inversabil) ;
- filme de granulaţie fină (alb-negru şi color) ;
- rigle rigide şi plate pentru folosire ca etalon metric liniar ;
- etalon metric cu unghi drept, în forma literei “L“ .
46
b. Procedurile pentru efectuarea fotografiei de detaliu
La efectuarea fotografiei de detaliu a urmelor de încălţăminte vor fi
parcurse următoarele etape:
ETAPA 1: Se identifică urma de încălţăminte ce urmează a fi fotografiată
şi se aşează lângă aceasta şi în acelaşi plan, un etalon metric liniar, cum ar fi o
riglă. Se pune o etichetă lângă urmă pentru a individualiza urma pe care o
fotografiem.
ETAPA 2: Se încarcă un aparat foto, capabil de focalizare manuală, cu un
film color sau alb-negru, de granulaţie fină, cu un ISO de 125. Se va verifica
setarea ISO de pe aparatul de fotografiat, dacă aceasta nu are o funcţie automată.
Se poate ataşa un cablu de declanşare a fotografierii.
ETAPA 3: Se montează aparatul de fotografiat pe un trepied şi se
poziţionează direct deasupra urmei. Se reglează înălţimea aparatului de fotografiat
sau obiectivul aparatului astfel încît cadrul să cuprindă atât urma, cât şi etalonul
metric. Se va verifica dacă aparatul de fotografiat este poziţionat astfel încât
planul filmului să fie paralel cu urma.
ETAPA 4: Se va verifica deschiderea diafragmei. Pentru urmele de
adâncime, deschiderea diafragmei trebuie setată pe f/16 sau f/22, pentru a permite
o profunzime mai mare.
ETAPA 5: Se va ataşa blitzul electronic la aparatul de fotografiat,
folosindu-se un cablu prelungitor. Se determină înălţimea de la care lumina este
cea adecvată pentru fiecare urmă în parte.
ETAPA 6: Blocarea oricărei lumini naturale care este strălucitoare cu un
paravan de protecţie, pentru a creşte efectul luminii olice.
ETAPA 7: Se va utiliza un cablu de declanşare sau o declanşare
programată, pentru a preveni mişcarea aparatului de fotografiat în timpul
expunerii.
ETAPA 8: Focalizarea aparatului de fotografiat. Focalizarea trebuie să fie
efectuată pe partea inferioară a urmei şi nu pe etalonul metric. Se poate folosi
lumina existentă sau lumina reflectată.
47
ETAPA 9: Folosirea butonului de declanşare sau programarea declanşării şi
ţinerea blitzului la o înălţime pre-determinată de 1.20 – 1.50 m faţă de urmă,
pentru o repartizare uniformă a luminii blitzului pe toată suprafaţa urmei.
ETAPA 10: Efectuarea expunerilor necesare, apoi mutarea luminii într-o
altă poziţie, ajustarea paravanului de protecţe contra luminii soarelui, după cum
este necesar şi repetarea etapelor 7 şi 9.
3.2.2 Alegerea aparatului de fotografiat
Aparatul de fotografiat cu film de 35 mm este aparatul folosit cel mai
frecvent la faţa locului.
Dimensiunea negativului aparatului de 35 mm este mult mai mică decât cea
a aparatelor 2 1/4-in. şi 4 x 5-in. Chiar dacă mărimea imaginii unei urme de
încălţăminte ocupă majoritatea negativului, negativul va fi mărit de 10 sau mai
multe ori, înainte de a fi efectuată imprimarea fotografică la mărime naturală a
întregii urme de încălţăminte. Acest lucru necesită fotografierea cu un aparat foto
de 35 de mm pentru a avea o imagine perfectă pe cât este posibil şi de a nu lăsa
practic loc pentru erori.
Aparatul de 35 mm folosit pentru acest tip de fotografiere nu trebuie să fie
cu obiectiv fix, pentru a putea lucra în modurile auto-flash şi auto-focus. Aparatul
de 35 mm folosit pentru fotografierea urmelor trebuie să fie cu obiectiv detaşabil
şi trebuie să permită posibilitatea de focalizare manuală. În plus, blitzul trebuie să
fie detaşabil şi utilizabil cu un cablu prelungitor de 1.8 m, ataşat şi sincronizat cu
aparatul de fotografiat. Aparatul foto poate fi echipat cu obiective cuprinse între
35 mm şi 80 mm sau cu obiective macro. Un aparat foto dotat cu obiectiv de
mărire din acest interval şi montat pe un trepied, în mod normal, va trebui să poată
încadra şi focaliza o urmă de încălţăminte în întregime de la o înălţime de
aproximativ 0.90 m.
Un dezavantaj întâlnit la multe dintre obiective este că ele nu pot fi utilizate
pentru o fotografiere de la o distanţă foarte mică. Obiectivele macro permit
fotografierea de la o distanţă foarte mică, însă înălţimea faţă de urmă trebuie să fie
48
adaptată prin deplasarea trepiedului, pentru a prinde în acelaşi cadru atât urma cât
şi etalonul metric.
Fig.14: Pentru a efectua fotografii de detaliu, aparatul de fotografiat trebuie aşezat pe un trepied
şi orientat perpendicular pe urmă. Unitatea metrică trebuie aşezată lângă urmă, de-a lungul
acesteia. Un blitz conectat la aparatul foto printr-un cablu prelungitor va permite utilizarea
corespunzătoare a luminii oblice în timpul expunerii.
3.2.3 Alegerea filmului
În trecut, folosirea filmelor color nu era recomandată pentru fotografiile de
detaliu, în special pentru acele fotografii destinate reţinerii detaliilor fine. Astăzi,
tehnologia filmului, îmbunătăţită şi extinsă la filmele color de calitate, este
adecvată pentru efectuarea fotografiilor de detaliu şi folosirea acestora la
examinări. La unele urme, cum ar fi: urmele de contuzii pe corpul uman, urmele
create în sânge sau urme pe alte materiale care ar putea avea culoarea diferită faţă
de fundal, dar similare în ceea ce priveşte calitatea tonurilor, filmul color poate
permite examinatorului încălţămintei o mai bună interpretare a informaţiilor
prezente în aceste urme.
49
Filmul alb-negru are unele avantaje faţă de filmul color, fiind mai potrivit
pentru fotografiile de detaliu. El poate fi prelucrat pentru a obţine o granulaţie fină
şi un contrast care poate fi crescut sau scăzut, atunci când se efectuează
developări. În plus, pot fi folosite filtrele pentru creşterea contrastului urmei
fotografiate şi scăderea contrastului fondului colorat.
Filmele instant, cele care oferă o imprimare instant la faţa locului, nu
trebuie folosite pentru fotografiile de detaliu. Rezoluţia lor nu este la fel de bună
ca cea a filmelor convenţionale şi de obicei nu produc un negativ.
Filmul tip diapozitiv nu este recomandat pentru fotografierea urmei de
încălţăminte datorită necesităţii măsurilor suplimentare pentru realizarea
developării urmei la mărime naturală în vederea examinării.
3.2.4 Etalonul metric
Importanţa folosirii etalonului metric
U

Una dintre cele mai frecvente greşeli făcute cu ocazia efectuării

fotografiilor de detaliu constă în aceea că nu se foloseşte un etalon metric sau se
foloseşte un etalon metric necorespunzător. Trebuie folosit întotdeauna un etalon
metric atunci când se efectuează fotografii de detaliu ale urmelor de încălţăminte!
Examinarea urmelor de încălţăminte în condiţii de laborator, pe baza
fotografiilor de detaliu, se efectuează după aducerea acestora la mărime naturală,
prin raportare la un etalon metric. Termenul de mărime naturală, aşa cum este
folosit aici, înseamnă că 1 mm de pe etalonul metric din fotografie să fie egal cu 1
mm real. Acest lucru nu trebuie confundat cu termenul fotografic de "unu la unu "
(1:1). Deşi acest lucru poate părea banal, trebuie menţionat aici din două motive.
În primul rând, în cazul urmelor de încălţăminte, care sunt de obicei în
intervalul 25 - 33 cm, ar fi necesar să avem un aparat foto cu un negativ de această
mărime pentru a face o fotografie adevărată de 1:1. Deoarece nu este practic să
avem la faţa locului aparate cu negativ de această dimensiune, folosirea unei rigle
sau a altui etalon metric în fotografie este absolut esenţială pentru ca fotografia să
poată fi mărită cu precizie la mărime naturală.
50
În al doilea rând, există tendinţa unor persoane de a folosi termenii de "1:1"
şi "mărime naturală" fără a face diferenţe între aceştia.
Orice fotografie de detaliu, fără etalon metric, are o valoare limitată pentru
un examinator.
Tipurile de etaloane metrice
U

Pot fi aşezate diferite obiecte lângă urmele de încălţăminte pentru a fi

folosite ca etalon metric. Aceste obiecte, care includ numeroase tipuri de rigle,
monede, pixuri, creioane, carduri bancare, pot fi aşezate lângă urmă în speranţa că
acestea ar putea fi folosite ca etalon de măsură pentru aducerea ulterioară a
urmelor de încălţăminte la mărimea lor naturală.
Deseori se pune problema "Care este cel mai bun etalon metric ce trebuie
folosit la fotografierea urmelor?" Înainte de a răspunde la această întrebare, este
necesar să se înţeleagă ce caracteristici trebuie să aibă un etalon metric, de ce
acesta este necesar şi care este gradul de precizie pe care îl poate oferi.
Pe baza experienţei personale în ceea ce priveşte examinarea, fotografierea
şi comparaţiile efectuate cu fotografii mărite ale urmelor, anumite caracteristici ale
etaloanelor metrice au fost recunoscute ca fiind esenţiale. Aceste caracteristici
sunt cel mai bine reunite în forma unui etalon metric liniar, cum ar fi o riglă.
Dimensiunile etalonului metric
U

În mod ideal, etalonul metric ar trebui să se prelungească pe toată lungimea

urmei. El trebuie să aibă o lungime de circa 30 cm. Etalonul metric trebuie să fie
poziţionat drept şi în acelaşi plan cu suprafaţa urmei. Acest lucru este uneori mai
dificil, cu un etalon metric foarte scurt.
Etalonul metric este indicat să fie tip colţar cu unghi drept, în forma literei
„L”, cu dimensiunile de circa 15 cm lăţime şi 30 cm lungime. El trebuie să fie
dintr-un material plat şi subţire pentru a putea fi aşezat la acelaşi nivel cu urmele
de suprafaţă. Unghiul drept ajută şi la poziţionarea perpendiculară a aparatului de
fotografiat.
51
Fig.15: Aşezarea etalonului metric cu unghi drept, în forma literei „L”,
lângă o urmă de încălţăminte creată pe sol.
Caracteristicile suprafeţei etalonului metric
U

Etalonul metric liniar sau cu unghi drept trebuie să aibă o suprafaţă care să
nu reflecte lumina, cu cifre şi marcaje contrastante Acest lucru le va face apoi mai
lizibile şi distincte, în cadrul unei varietăţi de iluminări şi expuneri ce vor fi
întâlnite. Etalonul metric trebuie să conţină subdiviziuni fine şi contrastante, de
regulă în milimetri.
O varietate de etaloane metrice este disponibilă în culori non-reflective,
cum ar fi cifre negre pe un fundal alb, cifre negre pe un fundal gri, alb pe gri şi aşa
mai departe. Suprafaţa non-reflectivă este necesară pentru a preveni reflexiile
nedorite ale luminii în obiectivul aparatului de fotografiat care, la rândul său, ar
putea interfera cu expunerea generală a urmei şi lizibilitatea etalonului metric în
acea zonă.
O modalitate de a crea o suprafaţă mată, non-reflectivă pe orice etalon
metric reflectorizant este de a pulveriza spray fotografic mat pe etalonul metric.
Acesta va mătui suprafaţa reflectorizantă şi poate transforma o riglă din plastic sau
dintr-un metal puternic reflectorizant într-un etalon metric non-reflectiv, utilizabil.
52
Caracteristicile fizice ale etaloanelor metrice
U

Rigla trebuie să fie atât plată, cât şi subţire. Ideal ar fi ca grosimea riglei să
nu fie mai mare de 0.8 mm. Forma plată este necesară pentru ca rigla să fie
aşezată în acelaşi plan cu urma de încălţăminte de suprafaţă. O riglă groasă, pur şi
simplu, nu poate permite aşezarea acesteia în acelaşi plan cu urma creată pe o
suprafaţă tare, cum ar fi podeaua din gresie. O riglă cu o grosime de 6 mm aşezată
lângă o urmă de încălţăminte creată prin depunerea de sânge pe o podea din
gresie, când este mărită astfel încât 300 mm de pe riglă să fie identic cu 300 mm
pe fotografie, va avea un factor de eroare de circa 3 mm la 300 mm. Cu o riglă
plată având grosimea de 0.8 mm eroarea este neglijabilă. La urmele de adâncime
create în nisip, pământ sau zăpadă, la care rigla trebuie aşezată lângă urmă, astfel
încât să fie în acelaşi plan cu partea inferioară a urmei, grosimea nu este un factor
deoarece rigla poate fi introdusă în pământ, până când suprafaţa superioară a riglei
să fie în acelaşi plan cu urma.
Fig.15-16 prezintă trei rigle identice care au fost aşezate în planuri diferite.
Riglele par a fi de dimensiuni diferite, chiar dacă ele sunt identice. Rigla cea mai
apropiată de aparatul foto pare mai mare, iar rigla cea mai îndepărtată pare mai
mică. Acest lucru demonstrează o posibilă problemă la fotografierea unei urme cu
o riglă care nu se află în acelaşi plan cu urma.
Fig. 16
53
Fig.17
Fig.16-17: Trei rigle, aşezate în planuri diferite, simulează problema care ar putea fi
întâlnită atunci când fotografierea urmelor de adâncime se efectuează cu etalonul metric într-un
plan diferit faţă de urmă, iar etalonul metric este apoi folosit ca referinţă pentru aducerea urmei
din fotografie la o mărime naturală exactă.
În acest exemplu, dacă rigla cea mai îndepărtată de aparatul de fotografiat ar
fi urma de încălţăminte, iar rigla cea mai apropiată de aparatul de fotografiat ar fi
etalonul de măsură, urma va fi reprezentată ca fiind mai mică decât este de fapt.
Urma poate fi mărită exact la mărimea sa naturală, dacă etalonul metric este în
acelaşi plan cu urma.
3.2.5 Trepiedul
Este foarte importantă folosirea unui trepied atunci când efectuăm fotografii
de detaliu ale urmelor de încălţăminte. Trepiedul ajută la buna poziţionare a
aparatului de fotografiat şi oferă o bază stabilă care ajută la o focalizare
corespunzătoare şi previne mişcarea aparatului în timpul expunerii. Pentru a evita
o posibilă problemă când fotografiem o urmă, este imperativ necesar ca axa
aparatului de fotografiat să fie perpendiculară pe planul urmei. Dacă urma nu este
pe o suprafaţă dreaptă, trepiedul poate să ţină aparatul de fotografiat într-o poziţie
astfel încât planul filmului să fie paralel cu urma. Trepiedul permite fotografierea
într-o manieră exactă şi eficientă.
54
Tipul de trepied cel mai potrivit pentru fotografierea urmelor de
încălţăminte este acela care poate ţine aparatul de fotografiat sub centrul său şi
direct deasupra urmei. Acesta permite poziţionarea mai uşoară, ajustări şi reduceri
ale interferenţelor cu picioarele trepiedului. Trepiedul care nu poate fi inversat
poate fi mai incomod, dar poate fi utilizat cu succes. De asemenea, trepiedul lasă
libere mâinile fotografului pentru alte sarcini, cum ar fi poziţionarea sursei de
lumină. Când se utilizează un trepied, trebuie folosit întotdeauna un cablu de
declanşare.
Încercarea de a efectua fotografii de detaliu în timp ce se ţine aparatul de
fotografiat în mâini poate părea rapidă şi comodă, dar este o metodă modestă
pentru acest tip de fotografiere. Bazarea pe propriile simţuri la aşezarea planului
filmului paralel cu urma respectivă, coroborată cu mişcarea continuă a aparatului
de fotografiat în timp ce este ţinut în mâini, va afecta perspectiva şi focalizarea,
existând posibilitatea de a efectua fotografii nesatisfăcătoare.
Mai mult, este absolut imposibil de ţinut blitzul la o distanţă şi o poziţie
corespunzătoare în timpul expunerii, fără ajutorul unei a doua persoane.
55
Fig. 18 A-D: Aşezarea corectă şi incorectă a trepiedului. (A) Dacă suprafaţa este dreaptă,
aparatul de fotografiat trebuie aşezat pe un trepied, cu planul filmului paralel faţă de urmă. (B)
Dacă suprafaţa este înclinată, aparatul de fotografiat trebuie să fie înclinat, astfel încât planul
filmului să fie totuşi paralel cu urma. (C) O poziţie incorectă a aparatului de fotografiat pe
trepied este atunci când aparatul este montat înclinat, iar planul filmului nu este paralel cu urma.
(D) O altă poziţie incorectă a aparatului de fotografiat este atunci când aparatul este înclinat în
jos, iar planul filmului nu este paralel cu urma.
Fig.18 E: Acest exemplu, de asemenea incorect, reprezintă efectuarea unei fotografii,
fără utilizarea unui trepied. Persoanele care efectuează fotografii în acest mod, rar vor reuşi să
obţină un plan al filmului paralel cu urma şi, de asemenea, au dificultăţi în a evita mişcarea
aparatului de fotografiat şi focalizarea imaginii. Mai mult, devine imposibilă folosirea corectă a
iluminării oblice, cu excepţia cazului când este ajutată de o a doua persoană.
56
3.2.6 Iluminarea
Există mai multe tipuri de iluminare care pot fi utilizate atunci când
fotografiem urmele de încălţăminte la faţa locului. Unele fotografii pot fi efectuate
cu lumină naturală, dar cele mai multe necesită iluminare artificială, de la un bec
sau de la un blitz fotografic.
Lumina naturală sau ambientală. Lumina ambientală este lumina
disponibilă sau existentă care înconjoară natural urma. Urmele care pot fi
observate în condiţiile existente de luminozitate naturală, trebuie să fie
fotografiate înainte de folosirea unei surse de lumină. Obiectivul aparatului este
tot ceea ce este necesar pentru a obţine o expunere corespunzătoare în condiţiile
existente de luminozitate. Totdeauna este indicat să se efectueze fotografii
suplimentare folosind o sursă de lumină secundară, în mod normal o sursă de
lumină oblică, care în mod frecvent oferă mai multe detalii şi un contrast mai bun
faţă de fotografiile efectuate în condiţiile existente de luminozitate naturală.
Lumina reflectată. Fotografiile de detaliu nu trebuie efectuate niciodată cu
blitzul montat pe aparatul de fotografiat şi orientat direct pe urmă. Acest lucru
determină o reflectare a luminii de la blitz, înapoi în obiectiv. El este cunoscut sub
numele de "flash-bounce " şi se produce într-o porţiune a fotografiei
supra-expusă, cu un contrast redus. Aparatele de fotografiat echipate cu flash
propriu care nu poate fi oprit, nu trebuie să fie folosite pentru acest tip de
fotografie. Uneori o urmă poate fi văzută bine cu ochiul liber, în lumina
ambientală care o înconjoară, însă lumina suplimentară este necesară pentru o
înregistrare mai bună pe filmul fotografic. În alte situaţii, urma poate fi văzută
numai cu lumina ambientală reflectată, cum ar fi de la o fereastră, însă urma este
vizibilă doar dacă este vizualizată dintr-un unghi. În cazul în care aparatul de
fotografiat este aşezat direct deasupra urmei, urma este aproape invizibilă atunci
când este văzută prin obiectiv şi, prin urmare, nu este aptă de a fi fotografiată.
Uneori, urmele de acest tip pot fi fotografiate, folosind o pereche de filtre de
polarizare, unul între fasciculul de lumină oblică şi urmă şi unul între obiectivul
57
aparatului de fotografiat şi urmă. Această tehnică este o soluţie de laborator la
această problemă şi nu este folosită în mod normal la locul faptei.
Lumina oblică. De cele mai multe ori, o urmă este vizibilă şi aptă pentru
fotografiat în condiţiile existente de lumină naturală sau reflectată, însă nu permite
înregistrarea unui număr maxim de detalii folosind această iluminare. Prin
folosirea luminii oblice, pot fi obţinute mai multe detalii şi un contrast mai bun în
fotografie.
Pentru furnizarea luminii oblice, un blitz electronic sau un fascicul de
lumină de la un bec pot fi poziţionate sub un unghi mic de incidenţă faţă de
suprafaţa ce trebuie fotografiată. Iluminatul oblic mai este cunoscut şi sub
denumirea de "side lightning " F

19
.
F

Lumina oblică, în cazul urmelor de adâncime, creează umbre între zonele

înalte şi zonele joase ale urmei, care la rândul lor, oferă în fotografie un contrast
mai mare între aceste zone. Ca urmare, forma şi conturul urmei vor fi mai bine
scoase în evidenţă. În cazul urmelor create în sol, nisip sau zăpadă, cel mai bun
unghi pentru lumina oblică, de exemplu, cel care oferă cel mai bun contrast, va
depinde de adâncimea urmei. Cu cât urmele sunt mai adânci, cu atât lumina oblică
trebuie poziţionată mai sus faţă de sol. La urmele de mică adâncime, lumina oblică
va fi poziţionată mai aproape de sol.
Pentru urmele de suprafaţă, cum ar fi cele create de praf sau de reziduuri,
lumina oblică este cea mai eficientă într-un unghi foarte mic, şi, uneori, trebuie să
fie poziţionată pe sol (podea), astfel încât lumina să fie doar razantă faţă de urmă.
Acest lucru va face ca lumina să se reflectată din particulele de praf sau de
reziduuri până la obiectiv.
Orice examinator de încălţăminte experimentat va admite că folosirea
necorespunzătoare a luminii oblice este una dintre cele mai grave greşeli întâlnite
în analiza fotografiilor urmelor de încălţăminte.
19 Lumina provenind dintr-o parte a unei persoane sau obiect, de obicei pentru a crea un efect de volum
sau pentru a umple zone lăsate umbrite de lumina de la alte surse.
58
Lumina oblică trebuie folosită întotdeauna atunci când se fotografiază
urme de adâncime şi uneori chiar şi în cazul urmelor de suprafaţă, în special la
cele din praf sau reziduuri.
 Folosirea luminii oblice la urmele de adâncime
Pentru a fotografia o urmă de adâncime, mai întâi trebuie determinată
înălţimea optimă (unghiul) pentru sursa de lumină oblică. Pentru a face acest
lucru, trebuie direcţionat spre urmă fasciculul de lumină de la un bec, lumina
blitzului sau altă sursă de lumină.
Se va modifica înălţămea sursei de lumină oblică de la sol până la
aproximativ 45 °, până šň________când se va găsi poziţia care pare să ofere cele
mai bune
umbre. Amintiţi-vă că motivul fotografierii unei urme de adâncime prin folosirea
luminii oblice este de a îmbunătăţi contrastul în fotografie prin crearea umbrelor
în zonele iluminate prea puternic. Prin urmare, dacă urma are o adâncime mică,
sursa de lumină oblică trebuie să rămână într-o poziţie destul de joasă, altfel va
rezulta o iluminare a întregii urme. În cazul în care urma are o adâncime mare,
lumina oblică trebuie să fie ridicată mai sus până când urma va fi umbrită.
 Folosirea luminii oblice la urmele de suprafaţă
Urmele de suprafaţă de praf sau materie trebuie, de asemenea, să fie
fotografiate, folosind lumina oblică. Deoarece urmele de suprafaţă sunt scoase în
evidenţă de lumina care se reflectă din particulele de praf în aparatul de
fotografiat, sursa de lumină funcţionează cel mai bine poziţionată pe sau aproape
de suport. Blitzul trebuie poziţionat la o distanţă de circa 1.20 – 1.50 m de urmă
pentru a asigura o iluminare uniformă. Dacă se foloseşte un blitz electronic, acesta
ar trebui să fie poziţionat în apropierea sau pe suprafaţa care conţine urma, pentru
a oferi o evidenţiere maximă. Blitzul electronic poate fi plasat în apropierea sau
chiar pe suprafaţa plată care conţine urma, astfel că lumina este aproape paralelă
cu suprafaţa. Blitzul trebuie setat manual pentru a oferi o iluminare maximă.
Multe aparate de fotografiat sunt prevăzute cu expunere automată care este
utilă pentru efectuarea acestor tipuri de fotografii. Diafragma va rămâne deschisă
pentru o expunere corespunzătoare, în funcţie de lumina reflectată din urmă.
59
Dacă lumina pătrunde din exterior în interior, cum ar fi lumina soarelui care
trece prin geamul ferestrei sau dacă urmele de suprafaţă sunt situate în exterior,
lumina naturală trebuie blocată.
Probleme speciale cu lumina oblică
Când se foloseşte lumina oblică în situaţiile în care există o mare cantitate
de lumina ambientală, cum este adesea cazul în exterior, pe o zi însorită, este
necesar să se facă un paravan deasupra urmei pentru a nu pătrunde lumina
puternică a soarelui. Lumina poate fi blocată prin mai multe metode, inclusiv
folosind o bucată de carton, umbra făcută de un coleg sau o bucată de pânză
neagră, peste şi în jurul trepiedului.
Fig. 19: Atunci când lumina ambientală este prea intensă, cum ar fi într-o zi însorită, o
bucată de pânză neagră poate fi folosită ca paravan de protecţie în jurul trepiedului.
Aceasta va bloca foarte mult lumina naturală şi va permite ca lumina oblică de la blitzul
electronic să fie folosită mai eficient.
60
După ce aparatul de fotografiat a fost montat pe un trepied, acesta este
acoperit din toate părţile cu o bucată de pânză de culoare neagră, pentru a nu
pătrunde lumina soarelui. Aceasta va bloca o parte considerabilă a luminii
strălucitoare a soarelui şi va permite obţinerea unei imagini cu un contrast mai bun
care urmează să fie obţinut cu o lumina oblică furnizată de un blitz electronic.
3.3 Relevarea urmelor de încălţăminte
Nu toate urmele de încălţăminte existente la locul faptei sunt vizibile în
mod clar şi distinct. Contrastul multor urme de încălţăminte este atât slab faţă de
suprafaţa pe care se află, încât foarte puţine detalii pot fi observate în ele. Unele
urme sunt latente în totalitate şi pot rămâne nedescoperite.
Termenul de „relevare” în cazul urmelor de încălţăminte este folosit într-o
accepţiune mai largă, având înţelesul de evidenţiere şi include atât prelucrarea
urmelor latente, cât şi îmbunătăţirea contrastului la acele urme de încălţăminte
care sunt deja vizibile.
Metodele de relevare a urmelor de suprafaţă pot fi împărţite în trei
categorii:
- iluminarea specială şi metodele fotografice criminalistice;
- relevarea prin metode fizice;
- relevarea prin metode chimice.
Numeroşi factori afectează posibilitatea de a alege cea mai bună tehnică de
relevare a urmelor de încălţăminte. Aceşti factori includ: compoziţia şi limitările
ulterioare ale suportului pe care se află urma (hârtie, material textil, gresie, lemn,
covoare, etc.), textura şi porozitatea suportului, starea suportului (uscat, ud, umed,
curat, murdar), culoarea suportului, compoziţia suportului însuşi, dacă urma este
de natură umedă sau uscată, umiditatea din mediul ambiant, dacă tehnica
respectivă trebuie aplicată la faţa locului sau în condiţii de laborator, precum şi
implicaţiile logistice şi tehnica disponibilă.
3.3.1 Iluminarea specială şi metodele fotografice criminalistice
Evidenţierea urmelor de încălţăminte prin iluminare specială şi folosirea
tehnicilor fotografice criminalistice este o tehnică nedistructivă şi, de aceea, ori de
61
câte ori este posibil, trebuie să fie încercată prima. Fotografierea criminalistică
include posibilitatea de a alege din numeroasele metode fotografice speciale.
Aceste metode includ fotografierea cu un contrast ridicat, de multe ori efectuată în
combinaţie cu folosirea luminii oblice sau altă iluminare controlată, folosirea
luminii infraroşii şi ultraviolete, precum şi utilizarea filtrelor. Fotografierea
criminalistică nu reprezintă doar o metodă nedistructivă de relevare a urmei, dar
oferă, de asemenea, o înregistrare detaliată a urmei. Deşi câteva tehnici fotografice
criminalistice sunt menţionate în acest capitol, există numeroase tehnici, precum şi
improvizaţii şi combinaţii ale metodelor menţionate. Unele dintre acestea necesită
echipament scump sau mai multe cunoştinţe de specialitate decât posedă un
fotograf obişnuit.
a. Lumina oblică
Lumina oblică este lumina care este poziţionată într-un unghi mic de
incidenţă, producând creşterea vizibilităţii şi a contrastului urmei. Este frecvent
folosită împreună cu fotografierea de contrast ridicat, pentru a evidenţia urmele de
încălţăminte pe toate suprafeţele.
b. Folosirea filtrelor
Filtrele montate la obiectivul aparatului de fotografiat pot fi folosite la
filmele alb-negru. Filtrele pot fi utilizate pentru a modifica contrastul dintre
obiecte de culori diferite, accentuând astfel anumite elemente. De exemplu, o
urmă de încălţăminte de culoare gri pe o gresie de culoare roşie, poate fi mai bine
evidenţiată dacă este folosit un filtru de culoare roşie. Filtrul de culoare roşie va
deschide culoarea gresiei, permiţând urmei de încălţăminte de culoare gri să
devină relativ întunecată, oferind astfel un contrast mai bun între gresie şi urmă.
De asemenea, filtrele pot fi folosite împreună cu iluminarea specială într-o
varietate largă de spectre de lumină infraroşie şi ultravioletă.
c. Polarizarea încrucişată
Unele urme de încălţăminte nu vor putea fi observate în mod corespunzător
sau poate chiar deloc, atunci când sunt vizualizate direct de deasupra, însă pot fi
vizibile într-un anumit unghi. Folosirea a două filtre de polarizare va permite,
62
uneori, ca aceste urme să fie fotografiate cu planul aparatului de fotografiat paralel
pe urmă. Un filtru este ţinut în faţa sursei de lumină oblică, în timp ce celălalt
filtru este ţinut în faţa obiectivului aparatului de fotografiat. Filtrele sunt rotite
până când vizibilitatea maximă a urmei poate fi vizualizată prin obiectivul
aparatului de fotografiat.
3.3.2 Relevarea prin metode fizice
Metodele fizice de relevare a urmelor de încălţăminte sunt următoarele:
- transferul fizic al urmei de pe o suprafaţă pe alta, cum ar fi ridicarea
electrostatică şi ridicarea directă cu folii adezive cu gelatină;
- pudrarea urmei cu pulbere pentru urme papilare;
- detectarea indentaţiilor cu aparatele de detectare a electrostatică (ESDA).
Procedura electrostatică de ridicare a particulelor de praf cu ajutorul
aparatului de ridicare electrostatică a urmelor de încălţăminte (covorul
electrostatic) este folosită pentru urmele de pe covoare, gresie, faianţă, suprafeţe
lucioase, materiale sau suprafeţe textile. Această procedură va fi abordată pe larg
în subcapitolul 4.1.2 dedicat ridicării urmelor de încălţăminte de suprafaţă prin
metoda electrostatică.
Foliile adezive cu gelatină (de regulă de culoare neagră) pot fi folosite
pentru ridicarea urmelor de încălţăminte, atunci când acestea nu au fost
descoperite prin alte metode, însă se presupune că acestea există, chiar dacă nu
sunt vizibile cu ochiul liber sau cu dispozitive speciale de iluminare (de exemplu,
atunci când infractorul a pătruns pe fereastră, se vor aplica foliile adezive pe
pervazul ferestrei şi pe podeaua din imediata apropiere a ferestrei).
Pudrarea urmei de încălţăminte cu pulbere pentru urme papilare este
folosită de obicei pentru relevarea urmelor de încălţăminte de natură umedă care
sunt create pe suprafeţele neporoase.
De asemenea, încălţămintea poate crea o urmă pe o suprafaţă ceruită sau
lustruită ce poate fi relevată cu pulbere pentru urme papilare. Pensula şi pulberile
pentru urme papilare folosite trebuie să fie foarte fine. Culoarea pulberii trebuie să
ofere suficient contrast faţă de culoarea suportului.
63
În cazurile în care urmele de încălţăminte sunt descoperite înainte de a fi
pudrate, trebuie să se încerce mai întâi ridicarea electrostatică a urmelor. Dacă va
da rezultate, această procedură va elimina orice exces nedorit de praf, iar urma
rămasă pot fi apoi pudrată. Trebuie pudrată mai întâi o mică porţiune din urmă,
aproximativ de dimensiunea unei monede, pentru a determina dacă această tehnică
poate fi folosită în această asociere a urmei cu suprafaţa respectivă. Dacă va da
rezultate, restul urmei poată fi pudrată, fotografiată şi ridicată cu folii adezive sau
folii cu gelatină.
De obicei, pudrarea nu trebuie să fie încercată pe suprafeţe poroase sau cu
texturi care vor atrage şi vor reţine pulberea pe întreaga suprafaţă. De asemenea,
este puţin probabil ca pudrarea să reuşească la relevarea urmele aflate pe suprafeţe
murdare.
3.3.3 Relevarea prin metode chimice
Fie că urma de încălţăminte este de origine uscată sau umedă, această urmă
poate să includă: praf, noroi, grăsime, sânge, ulei şi alte urme materie. Foarte
adesea, aceste urme materii nu pot fi relevate prin mijloace fotografice sau fizice.
Există mai multe metode de relevare chimică a urmelor de încălţăminte, în
scopul descoperirii şi ridicării acestora.
Următorii reactivi chimici pot fi folosiţi pentru evidenţierea materiei din
urmele de încălţăminte: safranin 0, bromphenol blue, potassium thiocyanate,
diazafluoren şi 8-hydroxyquinoline. Relevarea cu cianoacrilat, urmată de pudrare
sau colorare, este de asemenea folosită pentru evidenţierea urmelor de origine
umedă.
Printre reactivii care sunt utilizaţi pentru evidenţierea urmelor de
încălţăminte create în sânge se numără: leuco cristal violet, amido 10 negru,
luminolul, Hemident, acidul sulfosalicic, diaminotenzidina (DAB), acidul
fucsinic, tartrazina.
Multe dintre materialele folosite în aceste proceduri sunt inflamabile,
corozive, conţinând acizi sau vapori toxici. Prin urmare, ca o problemă de
siguranţă şi de procedură generală, toate aceste metode trebuie folosite într-un loc
64
ventilat din laborator, sau dacă suntem la locul faptei, cu o ventilaţie
corespunzătoare de precauţie, pentru a se evita inhalarea de vapori. Mănuşile,
ochelarii de protecţie, precum şi un halat de laborator trebuie purtate pentru a
preveni contactul substanţelor chimice cu pielea, ochii şi îmbrăcămintea.
Fig.20: (A) Urmă de încălţăminte creată prin depunerea noroiului de pe talpă pe o bucată
de hârtie, înainte de tratare; (B) Aceeaşi urmă evidenţiată cu DFO şi fotografiată cu o sursă de
lumină alternativă. Urma a fost ridicată cu ajutorul unei folii negre cu gelatină.
Fig.21: Urmă de încălţăminte creată în sânge, relevată cu leuco cristal violet, care este o
substanţă incoloră, transparentă care poate fi uşor aplicată la locul faptei sau în laborator.
65
CAPITOLUL 4
RIDICAREA URMELOR DE ÎNCĂLŢĂMINTE
4.1. Ridicarea urmelor de încălţăminte de suprafaţă
Ori de câte ori este posibil, urmele de încălţăminte de suprafaţă, cum ar fi
cele create pe o bucată de geam spart, o bucată de hârtie, covoare mici sau ceva
asemănător, trebuie ridicate împreună cu obiectul care conţine urma şi înaintate la
laborator pentru examinare. Acest lucru trebuie să se facă numai după ce urmele
au fost fotografiate la faţa locului şi s-a analizat dacă urmele pot fi mutate fără a fi
deteriorate. Suporturile purtătoare de acest gen de urme trebuie manipulate cu
atenţie pentru a preveni deteriorarea sau distrugerea altor genuri de urme care pot
exista pe acelaşi suport (de exemplu, urme papilare). Pentru a preveni încărcarea
electrostatică şi implicit deteriorările care ar putea fi produse, suporturile
purtătoare de urme nu se ambalează niciodată în cutii din plastic, folii transparente
sau alte materiale de acest gen. Transportarea lor la laborator oferă timp şi resurse
suplimentare, care de multe ori permit o mai bună ridicare, tratare şi examinare.
Înainte de efectuarea oricărei încercări de ridicare a urmelor de încălţăminte
se vor efectua fotografii pentru eliminarea riscului de distrugere şi deteriorare ce
ar putea apare în timpul procesului de ridicare. În funcţie de caracteristicile urmei
şi ale suportului pe care a fost creată, trebuie aleasă metoda care poate da cele mai
bune rezultate.
Urmele de suprafaţă pot fi ridicate cu ajutorul foliilor adezive cu gelatină şi prin
metoda electrostatică.
4.1.1. Ridicarea urmelor de încălţăminte cu ajutorul foliilor adezive cu
gelatină
Foliile adezive cu gelatină opace permit ridicarea urmelor de încălţăminte
atunci când nu este disponibil un aparat de ridicare electrostatică sau când, din
cauza naturii urmei, ridicarea electrostatică nu poate da rezultate.
66
Urmele se ridică utilizându-se folie cu gelatină de culoare contrastantă faţă
de urmă. Cel mai mult sunt utilizate foliile negre deoarece urmele de încălţăminte
de suprafaţă sunt de regulă, formate din particule de praf şi au o coloraţie
deschisă.
Foliile adezive de culoare albă pot fi folosite pentru ridicarea urmelor de
încălţăminte relevate cu pulbere neagră pentru urme papilare. Foliile adezive cu
gelatină, fie că sunt negre, albe sau transparente, pot fi folosite pentru ridicarea
urmelor de încălţăminte relevate cu pulberi fluorescente.
Cu toate acestea, folosirea foliilor transparente pentru ridicarea urmelor de
încălţăminte relevate cu pulberi convenţionale nu este recomandată, deoarece
acestea nu oferă un contrast foarte bun.
Fig. 22: Urmă de încălţăminte de origine umedă, creată prin depunerea materiei reziduale de pe
talpă şi ridicată cu folie cu gelatină de culoare neagră. Această urmă, din cauza originii sale
umede, nu ar putea fi ridicată prin metoda electrostatică.
67
Aşezarea foliei cu gelatină peste o urmă de încălţăminte se efectuează
ţinând folia de ambele capete mai înguste şi aplicând-o dintr-un capăt în celălalt,
pentru a evita formarea bulelor de aer şi a cutelor (nu se apasă foarte tare pe folie
întrucât urma poate fi deformată).
Se va folosi un rulou de cauciuc asemănător celui folosit la amprentarea
persoanelor pentru a elimina eventualele bule de aer. Orice bulă de aer care s-a
format deja, trebuie îndreptată către marginea cea mai apropiată a foliei, fără ca
presiunea exercitată să fie prea mare.
După aplicarea acesteia în mod corespunzător, folia cu gelatină se ridică cu
mare atenţie de pe suport. Urmele de încălţăminte se fotografiază imediat după
ridicarea foliei cu gelatină, după care se protejează prin aplicarea peliculei de
protecţie (din nou se va evita formarea bulelor de aer şi a cutelor).
4.1.2. Ridicarea urmelor de încălţăminte prin metoda
electrostatică
Procedura electrostatică de ridicare a urmelor de încălţăminte are la bază
atracţia particulelor de praf din urmele de încălţăminte, prin folosirea unei surse de
înaltă tensiune, pe o folie metalizată, având una dintre suprafeţe de culoare neagră
pe care se imprimă urma de încălţăminte.
Ridicarea urmelor de încălţăminte prin metoda electrostatică se utilizează în
cazul urmelor de natură uscată de pe o diversitate de suporturi, cum ar fi: covoare,
gresie, faianţă, parchet, suprafeţe lucioase.
Procedura de ridicare electrostatică a urmelor de încălţăminte este metoda
care oferă cele mai bune rezultate pentru ridicarea urmelor de încălţăminte de
suprafaţă de natură uscată. De asemenea, aceasta metodă are şi avantajul că este
nedistructivă, iar urma de încălţăminte poate fi ridicată ulterior prin alte metode.
Poate fi folosită şi pentru ridicarea urmelor de încălţăminte latente, fără a necesita
proceduri speciale de evidenţiere a urmei.
Această procedură constă în aplicarea peste urmă a unei folii din vinilin sau
poliester, laminată pe una dintre părţi cu un strat de metal bun conducător de
68
electricitate. Folia este conectată la o sursă de înaltă tensiune, iar la trecerea
curentului electric se produce o încărcare electrostatică a foliei de ridicare care
atrage şi fixează particulele de praf sau reziduurile materiale, conturând urma de
încălţăminte.
Pentru ridicarea urmelor prin această metodă se utilizează aparatul de
ridicare electrostatică a urmelor de încălţăminte, cunoscut în literatura de
specialitate sub denumirea de covor electrostatic, ce se află şi în dotarea
autolaboratoarelor criminalistice de la noi din ţară şi poate folosit la locul faptei
ori de câte ori este nevoie.
Fig 23: Trusa cu aparatul de ridicare electrostatică a urmelor de încălţăminte aflată în
dotarea autolaboratoarele criminalistice.
Procedura de ridicare electrostatică a urmelor de încălţăminte constă în
parcurgerea următoarelor etape:
- se taie două bucăţi de folie de ridicare, având o parte metalizată, iar
cealaltă parte de culoare neagră;
69
- prima bucată de folie, ce va fi folosită pentru ridicarea urmei de
încălţăminte, se aşează cu partea de culoare neagră peste zona care conţine urma
de încălţăminte; folia poate fi fixată pe suport prin lipire cu bandă adezivă la
colţuri;
- cea de-a două bucată de folie este plasată în apropierea foliei de ridicare
(la circa 15-20 cm), poziţionată invers, cu partea argintie (metalizată) în jos;
- se conectează clema aligator la cea de-a doua folie, care se află cu partea
argintie în jos;
- se porneşte sursa de curent electric şi se atinge cu sonda de contact, partea
argintie a foliei de ridicare;
- în timpul procesului de aderare a particulelor de praf din urmă pe folia de
ridicare, se foloseşte un rulou din cauciuc pentru eliminarea eventualelor bule de
aer de sub folie.
Fig.24: Ridicarea electrostatică a urmelor de încălţăminte.
70
Timpul necesar pentru ca particulele de praf din urmă să adere la folia de
ridicare este de 1-2 minute.
Odată depuse pe folia de ridicare, particulele de praf mai păstrează o
anumită încărcare electrostatică, fapt pentru care trebuie manipulate cu atenţie
pentru a evita îndepărtarea acestora.
Urma de încălţăminte este fotografiată, după care se aplică peste folie o
peliculă transparentă pentru protejarea urmei.
Procedura de ridicare electrostatică a dat rezultate foarte bune la ridicarea
urmelor de încălţăminte de pe suprafeţe cilindrice (curbe) şi de pe pielea umană,
unde nu pot fi folosite cu succes celelalte metode tradiţionale de ridicare a
urmelor.
a. Ridicarea electrostatică a urmelor de încălţăminte de pe obiectele
cilindrice F

Din punct de vedere al contrastului, suprafeţele cilindrice sau curbe pot

ridica unele probleme examinatorului criminalist, fiind mult mai dificil de
fotografiat decât suprafeţele plane, datorită iluminării neuniforme şi profunzimii
de câmp. În general, cu cât curbura obiectului este mai pronunţată, cu atât este mai
dificilă fotografierea obiectului care conţine urma de încălţăminte. În plus, nici
celelalte tehnici tradiţionale de ridicare a urmelor de încălţăminte nu pot fi
adaptate pentru suprafeţele curbe. 20
Procedura normală de ridicare electrostatică a urmelor de încălţăminte
descrisă anterior, prezintă următoarele neajunsuri:
 imposibilitatea de a aşeza în mod corespunzător folia de ridicare pe
suprafaţa urmei ar putea provoca alunecarea foliei şi deteriorarea urmei;
 imposibilitatea realizării unui contact perfect între folia de ridicare şi
urmă poate duce la formarea bulelor de aer sub folie.
20 Thomas W. Adair, Richard Tewes – Lifting Shoe Impressions from Cylindrical Objects: A Simple
Method, în The Information Bulletin for Shoeprint/Toolmark Examiners, Vol.12, Nr.1, Martie 2006,
pag.7-13.
71
Aceste dificultăţi sunt în mod semnificativ crescute în cazul în care
suprafaţa curbă a suportului este moale şi flexibilă.
Cu toate acestea, ridicarea electrostatică a urmelor de încălţăminte poate fi
aplicată cu succes în cazul suprafeţelor cilindrice sau curbe, dacă acestea sunt
detaşabile, parcurgându-se următoarele etape:
- folia de ridicare se aşează pe o suprafaţă tare şi plană, cu partea argintie în
jos şi se fixează colţurile foliei cu bandă adezivă;
- pe aceeaşi suprafaţă se aşează şi aparatul ridicare electrostatică;
- se porneşte dispozitivul de ridicare electrostatică şi se rulează obiectul
cilindric peste folia de ridicare, cu o presiune uşoară, fiind ţinut cu mâinile de
ambele capete.
Fig.25: Procedura de ridicare electrostatică a urmelor de încălţăminte de pe suprafeţele
cilindrice.
72
b. Ridicarea electrostatică a urmelor de încălţăminte de pe pielea umană F

În cazul în care o persoană având pielea expusă primeşte mai multe lovituri
cu picioarele sau este imobilizată la sol prin folosirea piciorului, producându-se
decesul acesteia, urmele de încălţăminte vizibile sau latente pot fi ridicate de pe
pielea umană, prin folosirea metodei electrostatice.
Fotografierea urmelor de încălţăminte create pe pielea umană nu dă
rezultate foarte bune datorită contrastului redus, elasticităţii pielii sau zonelor
corpului care nu sunt perfect plane.
Ridicarea electrostatică de pe pielea umană nu este recomandată în cazul
persoanelor în viaţă sau pentru ridicarea urmelor umede, cum ar fi cele de
sânge.21 În plus, acest proces trebuie efectuat înaintea efectuării procedurilor
normale de spălare a cadavrului în vederea efectuării necropsiei. O atenţie
deosebită trebuie acordată părului de pe corp sau materiilor străine care pot lăsa
semne particulare pe folia de ridicare ce ar putea fi confundate cu anumite
caracteristici individuale ale tălpii încălţămintei.
Fig.26: Urmă de încălţăminte slab Fig.27: Aceeaşi urmă ridicată
imprimată pe piciorul cadavrului. prin metoda electrostatică.
21 ThomasW.Adair, Michael Dobersen – Lifting Dusty Shoe Impression from Human Skin: A Review of
Experimental Research from Colorado, în Journal of Forensic Identification, Vol.56, Nr.3, 2006, pag.
15-20.
73
c. Ridicarea electrostatică a urmelor de încălţăminte de pe suprafeţele
metalice F

Aparatele de ridicare electrostatică folosesc un curent electric de înaltă

tensiune pentru a încărca electrostatic o suprafaţă şi de a atrage pe o folie
metalizată particulele de praf lăsate de tălpile obiectelor de încălţăminte. Aşezarea
foliei direct pe o suprafaţă metalică cu o conductibilitate ridicată, cum ar fi
caroseria metalică a unui autovehicul, poate provoca deteriorarea foliei, pagube
materiale şi creşterea riscului de rănire a examinatorului criminalist.22
Metoda electrostatică poate fi folosită şi pentru ridicarea urmelor de
încălţăminte de pe suprafeţele metalice, însă trebuie aşezată o folie cu rol izolator
între suprafaţa metalică a suportului şi folia de ridicare. Ca folii cu rol izolator pot
fi folosite foliile colorate pentru geamuri (în special pentru geamurile
autoturismelor). Aceste folii sunt uşor de procurat fiind comercializate de
magazinele de piese auto.
Urmele vizibile de încălţăminte trebuie să fie marcate în apropierea vârfului
şi zonei călcâiului cu buline adezive sau bandă adezivă, astfel încât folia colorată
pentru geamuri să poată fi centrată precis. Folia colorată pentru geamuri trebuie să
fie tăiată destul de mare pentru a permite o bordură exterioară de circa 5-7 cm.
După ce folia colorată pentru geamuri a fost centrată pe urma de încălţăminte,
aceasta trebuie fixată la colturi cu buline adezive sau bandă adezivă.
Bucata de folie metalizată este apoi aşezată deasupra foliei colorate pentru
geamuri şi este, de asemenea, fixată cu buline adezive sau bandă adezivă. Aparatul
de ridicare electrostatică a particulelor de praf este aşezat ca şi în cazul altor tipuri
de suprafeţe. Datorită conductibilităţii suprafeţelor metalice, se recomandă ca
aparatul să fie lăsat la un nivel minim când începe operaţiunea de ridicare. Nivelul
poate fi crescut treptat pentru a obţine atracţia dorită între bucata de folie
metalizată şi suport.
22 Thomas W. Adair – Electrostatic Dust Lifting on Metallic Surfaces Using Automotive Windpw Tinting
Film as a Nonconductive Barrier, în Journal of Forensic identification, Vol.55, No.5, 2005, pag.47-52.
74
Fig.28: Modul de aşezare a foliei colorate pentru geamuri şi a foliei metalizate, în
vederea ridicării prin metoda electrostatică a urmelor de încălţăminte de pe capota unui
autovehicul.
Anumite situaţii pot oferi o perioadă limitată de timp pentru a ridica o urmă
sau folia colorată pentru geamuri nu poate fi procurată. În aceste situaţii, trebuie
folosit un alt tip de izolator, cum ar fi pungi sau saci din plastic de culoare neagră
pentru deşeuri menajere. Un dezavantaj major al acestui tip de material plastic
izolator este prezenţa cutelor şi a micilor defecte ale suprafeţei, care sunt de obicei
găsite pe suprafaţa pungilor din plastic.
Fig. 29: Urmă de încălţăminte ridicată prin metoda electrostatică,
folosind o pungă din plastic de culoare neagră ca folie de ridicare.
75
4.1.3. Alte metode pentru ridicarea urmelor de încălţăminte de suprafaţă
a. Mikrosil
Unele produse pe bază de silicon, cum ar fi Mikrosilul, sunt excelente
pentru ridicarea urmelor de încălţăminte relevate cu pulbere pentru urme papilare.
Este deosebit de util pentru ridicarea urmelor de încălţăminte de pe texturi sau
suprafeţe neuniforme, când foliile sau benzile adezive de ridicare nu oferă o
ridicare completă. Mikrosilul este ambalat într-un tub împreună cu un al doilea tub
care conţine un catalizator.
Mikrosilul poate fi aplicat pe aproape orice suprafaţă, cu excepţia cazului în
care suprafaţa este poroasă. În primul rând, Mikrosilul se amestecă cu un
catalizator, folosind o spatulă flexibilă. Acest lucru poate fi realizat pe o placă de
sticlă, coperta unei reviste sau pe o altă suprafaţă netedă. Un strat subţire de
Mikrosil este apoi întins cu o spatulă peste urma relevată. După acoperirea urmei,
o bucată de hârtie trebuie aplicată deasupra Mikrosilului. Folosind un rulou pentru
amprentare, hârtia trebuie apăsată uşor în stratul de Mikrosil pentru a-l aplatiza şi
a elimina eventualele bule de aer. De asemenea, el va fixa Mikrosilul de hârtie,
permiţând ridicarea şi manipularea mai uşoară. Mikrosilul se întăreşte între 5 şi 10
minute.
Mikrosilul este fabricat în patru nuanţe: alb, negru, maro şi gri. Mikrosilul
gri sau maro este preferat pentru urmele instrumentelor de spargere, iar cel alb sau
negru este preferat pentru ridicarea urmelor de încălţăminte. Alegerea culorii
depinde de cea care oferă cel mai bun contrast. Culoarea albă este folosită cel mai
frecvent pentru ridicarea urmelor de încălţăminte tratate cu pulbere neagră pentru
urme papilare. Mikrosilul de culoare neagră poate fi aplicat peste pulberi colorate
deschis.
O altă posibilă aplicare a Mikrosilului este în acele cazuri în care urma de
sânge este pe o suprafaţă netedă, o suprafaţă lucioasă sau o suprafaţă foarte
lustruită, cum ar fi gresia sau marmura, care nu pot fi ridicate de la locul faptei,
aplicându-se direct peste urma de sânge.
76
b. Siliconul lichid
Siliconul lichid, dacă nu este prea gros, poate fi folosit pentru ridicarea
urmelor de încălţăminte care au un contrast bun. De asemenea, siliconul lichid
poate fi folosit şi pentru ridicarea urmelor de încălţăminte relevate cu pulbere
pentru urme papilare. După amestecarea siliconului şi a catalizatorului, compoziţia
poate fi aplicată peste urma de încălţăminte. Spre deosebire de întărirea rapidă a
Mikrosilului, în mod normal, siliconul lichid trebuie să fie lăsat mai mult pentru a
se întări, înainte de a fi ridicat.
În general, produsele din silicon lichid necesită o cantitate mai mare de
material şi sunt mai scumpe. Din acest motiv, foliile adezive cu gelatină sau
Mikrosilul sunt în mod normal mai adecvate şi mai eficiente pentru ridicarea
urmelor de încălţăminte relevate.
c. Ghipsul dentar
Urmele de încălţăminte de suprafaţă create prin depunerile consistente de
nisip, pământ sau de noroi de pe talpa încălţămintei pe o suprafaţă tare situată
într-o parcare sau pe trotuar, pot avea caracteristici tridimensionale şi ar putea fi
prea fragile şi groase pentru a le ridica cu folii adezive cu gelatină. Aceste tipuri
de urme pot fi ridicate uneori prin aplicarea ghipsului dentar peste urme. Ghipsul
dentar trebuie aplicat numai peste urmă, şi nu în afara ei, deoarece este mai greu
de îndepărtat de pe anumite suprafeţe. O tehnică pentru îndepărtarea mulajului din
ghips de pe acea suprafaţă este de a aşeza o bandă împrejmuitoare în jurul urmei.
Ridicarea bandei împrejmuitoare va ajuta la îndepărtarea mulajului întărit.
4.1.4. Urme de încălţăminte de suprafaţă care sunt dificil de ridicat
Urmele de încălţăminte în unsoare sau ulei
Urmele de încălţăminte de natură uleioasă sau unsuroasă, sunt dificil de
ridicat deoarece substanţele respective pătrund în substrat şi nu aderă la
materialele de ridicare. În cazul în care urma este pe o suprafaţă neporoasă,
marginea urmei ar putea fi pudrată cu pulbere pentru urme papilare pentru a
verifica dacă relevarea produce rezultate. Dacă acest lucru ar fi posibil, urma ar
77
putea fi relevată în întregime, fotografiată şi ridicată cu folii cu gelatină. Dacă
urmele se află pe suprafeţe similare, după fotografiere, trebuie să se încerce
relevarea şi ridicarea acestor urme, chiar dacă rezultatul este imprevizibil.
Urmele de încălţăminte create prin depunerea de sânge
Urmele de încălţăminte create prin depunerea de sânge pot fi detectate pe o
largă varietate de suporturi, fiind frecvent întâlnite pe gresie, parchet şi covoare.
Principalele metode de ridicare includ efectuarea fotografiilor de detaliu, după
care trebuie încercată relevarea şi / sau ridicarea urmei originale create în sânge,
chiar dacă aceasta înseamnă decuparea covorului sau a podelei. Cazurile care
implică urme de sânge sunt, de obicei, suficient de grave pentru a justifica această
acţiune. În cazul în care obiectul nu poate fi ridicat de la faţa locului sau este
susceptibil de a conţine alte urme latente de sânge, pot fi folosite metode chimice
de relevare.
Foliile adezive cu gelatină pot ridica uneori porţiuni dintr-o urmă de
încălţăminte creată prin depunerea sângelui de pe talpă, însă încercările de a ridica
întreaga urmă de încălţăminte pot fi imprevizibile. În unele situaţii, Mikrosilul de
culoare neagră sau folosirea foliilor cu gelatină în combinaţie cu reactivi chimici,
pot avea succes în ridicarea urmelor de încălţăminte create prin depunerea de
sânge.
Fig. 30: Urme de încălţăminte create în sânge pe o podea din lemn.
78
4.2. Ridicarea urmelor de încălţăminte de adâncime
4.2.1. Fotografierea urmelor de încălţăminte de adâncime
Urmele de încălţăminte de adâncime trebuie mai întâi fotografiate,
folosindu-se lumină oblică pentru a scoate în evidenţă detaliile tridimensionale ale
urmelor. Un etalon metric trebuie aşezat în acelaşi plan cu urma, astfel încât atât
urma, cât şi etalonul metric să fie redate clar în fotografie.
Fotografia de detaliu poate fi utilizată alături de celelalte metode de ridicare
a urmelor de încălţăminte prin mulaj, deoarece împreună pot furniza un număr mai
mare de caracteristici individuale pentru identificare.
Datorită formării umbrelor, trebuie efectuate cel puţin patru fotografii,
alternând succesiv direcţia iluminării (iluminarea la „ora 12”, „ora 13”, „ora 15” şi
„ora 17”). Poziţia aparatului de fotografiat nu se schimbă în acest caz, ci doar
poziţia sursei de iluminare.
Se recomandă montarea aparatului de fotografiat pe trepied şi efectuarea
unui număr suplimentar de fotografii pentru fiecare urmă, folosind poziţii şi
intensităţi diferite de iluminare.
În cazul urmelor de încălţăminte create în zăpadă, fotografierea este şi mai
dificilă, datorită contrastului foarte scăzut între urmă şi suport şi datorită strălucirii
create de razele soarelui. Nu este recomandată folosirea blitzului pentru că lumina
acestuia poate fi reflectată în obiectivul aparatului de fotografiat.
Contrastul urmelor de încălţăminte create în zăpadă poate fi mărit prin
utilizarea unui spray cu ceară. Există produse speciale pe bază de ceară folosite
pentru evidenţierea urmelor de încălţăminte create pe zăpadă, atât în formă de
pulbere, dar mai ales sub formă de sprayuri.
Sprayul cu ceară Snow Print Wax este folosit în mod frecvent înainte de
ridicarea urmelor de încălţăminte create în zăpadă. Peste urma de încălţăminte se
pulverizează mai multe straturi de ceară de culoare roşie, până când profilul urmei
va deveni mai intens. Un tub de spray Snow Print Wax de 250 ml este suficient
pentru relevarea unui nr. de 7-10 urme de încălţăminte, în funcţie de dimensiunile
urmelor. Această metodă are dezavantajul că anumite caracteristici individuale ar
79
putea fi acoperite cu ceară. În cazul temperaturilor foarte scăzute, tubul de spray
cu ceară trebuie încălzit pentru a avea suficientă energie propulsoare (de exemplu,
poate fi pus în spatele ţevii de eşapament a unui autovehicul). După ce urma de
încălţăminte a fost evidenţiată prin pulverizarea mai multor straturi de ceară de
culoare roşie, se va efectua încă un set de fotografii de detaliu.
Fig.31: Două urme de încălţăminte create în zăpadă, din care una a fost evidenţiată cu
Snow Prin Wax.
Atunci când nu există posibilităţi de ridicare prin mulaj a urmei de
încălţăminte sau de evidenţiere acesteia cu ceară, după efectuarea fotografiilor de
detaliu a urmei de încălţăminte creată în zăpadă, poate fi folosită pentru relevarea
acesteia pulbere pentru urme papilare de culoare roşie pe bază de oxid de fier şi o
pensulă moale din păr de veveriţă sau din pene. F

23
Pensula şi pulberea trebuie să
F

aibă temperatura mediului în care se află urmele de încălţăminte. Surplusul de

pulbere va fi îndepărtat prin suflare, pentru a nu acoperi detaliile urmei.
23 PerKrat – Enhancing the snow impressions with red powder for photographing , în The Information
Bulletin for Toolmark Examiners, Vol.8, No.2, September 2002, pag.25-26.
80
Fig.32-33: Urmă de încălţăminte creată în zăpadă, înainte şi după relevarea acesteia cu pulbere
pentru urme papilare.
4.2.2. Importanţa ridicării prin mulaj a urmelor de adâncime
Fotografierea urmelor de încălţăminte este utilă şi necesară în acelaşi timp,
însă mulajele sunt capabile să capteze caracteristici suplimentare ce sunt prezente
în urmele de adâncime şi care nu pot fi vizibile prin intermediul fotografiei.
Mulajul reprezintă copia fidelă a urmei, fiind o reprezentare tridimensională
a urmei la mărime naturală. Acesta conţine fiecare caracteristică a urmei de
încălţăminte, inclusiv nivelul de uniformitate al suprafeţei şi variaţia în adâncime
a urmei. El este capabil de a reproduce toate detaliile care sunt prezente în urmă,
inclusiv detaliile microscopice, care ar putea fi ulterior examinate amănunţit în
condiţii de laborator. Nu există probleme de focalizare şi iluminare, aşa cum este
adesea cazul la fotografiere şi nici în ceea ce priveşte aducerea urmei la mărime
naturală. De asemenea, în cazul urmelor de adâncime ridicate prin fotografiere
este foarte greu de aşezat etalonul metric în acelaşi plan cu urma de încălţăminte.
Materialele moderne prezintă o excelentă rezistenţă a mulajelor, cel mai utilizat
81
fiind mulajul din ghips. Deoarece mulajul reprezintă o imagine pozitivă a
încălţămintei care a creat urma, acesta poate fi comparat direct cu încălţămintea
model de comparaţie. De asemenea, mulajul reprezintă o probă materială,
palpabilă, care poate fi prezentată uşor şi înţeleasă de către organele judiciare şi
părţile interesate.
Mulajele urmelor de încălţăminte sunt extrem de valoroase, fiind un mijloc
de recuperare a unui număr maxim de caracteristici individuale şi care oferă
examinatorului mult mai multe informaţii decât fotografia singură. Ori de câte ori
există urmă de încălţăminte de adâncime la locul faptei, ea trebuie ridicată prin
mulaj!
Atât fotografierea, cât şi ridicarea prin mulaj, furnizează o cantitate mare
de informaţii despre o urmă de încălţăminte, unele dintre acestea fiind
complementare. Aceste două metode pot furniza împreună un număr foarte mare
de informaţii.
Urma poate avea o adâncime variată şi, prin urmare, va afecta atât factorul
etalon metric, dar şi capacitatea de a avea planul filmului perfect paralel cu urma.
În cele mai multe cazuri, această variaţie este neglijabilă, însă la urmele de
încălţăminte foarte adânci poate fi mai pronunţată.
Întrebarea care se pune de multe ori se referă la necesitatea ridicării prin
mulaj a fiecărei urme de încălţăminte descoperită la faţa locului. Răspunsul este
da, şi există multe argumente care susţin ridicarea prin mulaj a fiecărei urme de
încălţăminte de adâncime. O urmă parţială creată în sol şi modul în care solul a
primit detaliile urmei de încălţăminte, poate fi mai valoroasă şi cu detalii mai
multe decât o urmă care cuprinde întreaga suprafaţă a încălţămintei.
Dacă un criminalist este confruntat la faţa locului cu 10 urme papilare
latente, el ar putea presupune că unele dintre acestea pot avea suficiente detalii
pentru o identificare, iar altele nu pot avea. El ştie că cel mai bun loc pentru a
determina acest lucru este în laborator şi nu la faţa locului. Tehnicianul nu va
ridica doar 5 din cele 10 urme, lăsându-le pe celelalte 5 la faţa locului, datorită
posibilităţii reale ca cele mai valoroase urme să fie lăsate şi pierdute. Din acelaşi
82
considerent, ar trebui aplicată ridicarea prin mulaj a urmelor de încălţăminte.
Pentru fiecare urmă care nu este ridicată, indiferent că este întreagă sau parţială,
există posibilitatea de a pierde o identificare sau de a formula o concluzie limitată.
S-ar putea găsi câteva scuze pentru a motiva de ce nu este posibil şi practic
să se ridice prin mulaj toate urmele de încălţăminte de la faţa locului, însă puţine
motive sunt întemeiate. Cu excepţia cazului în care condiţiile meteo nefavorabile
împiedică acest lucru, în rest, toate urmele de încălţăminte trebuie să fie atât
fotografiate, cât şi ridicate prin mulaj. În practica actuală, nu este mare diferenţă
de timp şi efort între a ridica o singură urmă sau mai multe urme de încălţăminte,
dacă materialele sunt suficiente şi preparate corespunzător.
Majoritatea obiectelor de încălţăminte, în special pantofii sport şi ghetele
pentru drumeţii, au tălpi sintetice şi dobândesc suficiente caracteristici accidentale,
cum ar fi tăieturile şi crăpăturile, care le ajută să devină unice şi identificabile.
Sunt şanse foarte mari ca urmele de adâncime lăsate de astfel de obiecte de
încălţăminte să conţină suficiente caracteristici individuale pentru o identificare.
Toate urmele, indiferent că sunt create în sol, nisip, zăpadă sau chiar în apă, sunt
apte pentru a fi ridicate prin mulaj.
4.2.3. Pregătirea urmelor în vederea ridicării prin mulaj
Pentru a obţine un mulaj de calitate, urma de încălţăminte trebuie să fie
pregătită în prealabil. Dacă urma se află în aer liber, se verifică dacă există corpuri
străine (frunze, pietre, crengi, etc.) care au căzut în urmă, urmând ca acestea să fie
scoase cu o pensetă sau cu o spatulă.
Dacă în urmă este o cantitate mare de apă sau alte substanţe lichide, acestea
vor fi extrase prin utilizarea de pipete, seringi, bureţi, hârtie de filtru, etc., fără a se
produce deteriorarea urmei. Dacă nu este posibilă curăţarea urmei fără
deteriorarea acesteia, atunci aceasta nu trebuie efectuată. Materialele ce fac parte
din urmă, cum ar fi: frunze, rămurele, iarbă, nu trebuie îndepărtate pentru că nu
pot exista detalii sub acestea. Îndepărtarea ierbii călcate poate distruge mari
porţiuni din urma de încălţăminte şi de aceea trebuie evitată.
83
Dacă urma de încălţăminte a fost creată în zăpadă, nisip, pământ zgrunţuros
sau moale, ea trebuie întărită prin pulverizarea unui agent de fixare, cum ar fi:
parafina, fixativul de păr, sprayul cu vopsea sau sprayul cu ceară. Când se
procedează în acest mod, trebuie luate măsuri de precauţie prin alegerea unei
distanţe potrivite pentru pulverizare, pentru a nu distruge detaliile urmei.
Înainte de turnarea compoziţiei mulajului peste urmă, se aplică agenţi de
demulare, cum ar fi pudra de talc sau sprayul cu silicon, pentru a facilita
desprinderea mulajului de pe suprafaţă purtătoare, rezultând un mulaj mai curat.
Dacă nu sunt folosiţi în mod corespunzător, aceşti agenţi de fixare şi de
demulare pot contribui şi mai mult la deteriorarea urmei, în loc să o conserve.
În cazul urmelor create în zăpadă, acestea trebuie protejate de lumina
soarelui pentru a nu accelera procesul de topire a zăpezii.
Dacă urma de încălţăminte are o adâncime mică, se utilizează o ramă
ajustabilă din material plastic sau din metal, pentru a delimita urma şi a preveni
scurgerea materialului din mulaj.
Înainte de realizarea mulajului, se vor verifica caracteristicile substratului în
care se află urma, prin crearea unei urme experimentale şi în funcţie de aceasta se
vor stabili care metode şi materiale sunt cele mai potrivite pentru realizarea
mulajului în cazul respectiv.
4.2.4. Tehnica realizării mulajului de ghips
Mulajele pentru ridicarea urmelor de încălţăminte se realizează în principal
din ghips, dar în anumite cazuri pot fi folosite materiale cum ar fi: sulful lichid,
siliconul, parafina, ceara, latexul, Mikrosilul.
Mulajul de ghips poate fi folosit pentru ridicarea urmelor de încălţăminte de
adâncime, indiferent de suprafeţele în care au fost create. Totuşi, urmele de
încălţăminte create în nisip fin şi uscat sau în zăpadă prezintă o anumită dificultate
în ridicarea acestora prin mulaj, datorită stabilităţii reduse a suprafeţei pe care se
află urma. De aceea, este necesar ca mai întâi să se realizeze fixarea stratului
superior al urmei. Una din primele metode de fixare a suprafeţei urmei consta în
84
pulverizarea unei soluţii concentrate de albuş de ou (în apă)24. În prezent, pot fi
folosite pentru fixare: parafina, ceara, fixativul de păr, etc.
Pentru urmele create în nisip pot fi folosite ceara şi parafina, iar pentru
urmele create în zăpadă se recomandă folosirea mulajelor pe bază de sulf.
Ghipsul este comercializat în mod frecvent sub denumirea de ipsos şi este
folosit în domeniul construcţiilor şi amenajărilor interioare, existând două tipuri:
ipsos de construcţii şi ipsos pentru modelaj. Comparativ cu ipsosul de construcţii,
ipsosul pentru modelaj are granulaţia mai fină şi timpul de întărire mai îndelungat.
Din această cauză, se recomandă folosirea ipsosului pentru modelaj deoarece va
prelua şi detaliile cele mai fine din urma de încălţăminte. În plus, este uşor de găsit
în comerţ şi costă foarte puţin, putând fi procurat şi în cantităţi mai mici ( de
exemplu, 1 kg). Totuşi, în cazul urmelor create în zăpadă, dacă se înregistrează o
creştere a temperaturii în atmosferă, timpul de întărire mai îndelungat a ghipsului
de modelaj ar putea provoca topirea zăpezii şi pierderea unor detalii.
Ghipsul folosit pentru mulaje trebuie să fie de calitate superioară, cu
granulaţie fină, astfel încât să se asigure ridicarea corespunzătoare a tuturor
detaliilor urmelor.
Fig. 34: Ipsos de construcţii de slabă calitate.
Se observă granulaţia mare şi întărită.
Kalmark, Metode practice aplicabile la cercetarea urmelor în nisip fin şi uscat şi la mularea
24 Eric
urmelor în zăpadă, în Revista Poliţia Română, nr.6/Iunie 1939, pag.4-6.
85
Fig. 35: Urmă de încălţăminte ridicată cu mulaj preparat din ipsosul de slabă calitate
ilustrat în foto anterior. Se observă lipsa detaliilor şi foarte multe fisuri.
Ghipsul dentar este cel mai bun pentru realizarea mulajelor, fiind un produs
de ghips adaptat pentru a fi folosit în domeniul stomatologic. Gipsul dentar,
comparativ cu ghipsul folosit în construcţii, conferă mulajului o rezistenţă şi o
durabilitate mai mare, necesitând o cantitate mai mică de apă pentru preparare.
Mulajul din ghips asigură captarea rapidă şi uşoară a caracteristicilor
tridimensionale pe care le prezintă urma de încălţăminte de adâncime. Urmele de
încălţăminte create în materii afânate, cum ar fi: nisipul sau zăpada, pot fi ridicate
prin mulaj de ghips dentar, fără a mai fi necesare pregătiri speciale sau folosirea
agenţilor de fixare.
Pentru a realiza compoziţia de mulaj, întotdeauna se pune mai întâi apa întrun
recipient, cum ar fi un bol, după care se adaugă ghipsul prin pulverizarea
acestuia în cantităţi mici. Se va amesteca continuu compoziţia şi se va adăuga o
nouă cantitate de ghips, doar când ghipsul adăugat anterior a fost în întregime
acoperit de apă. Ghipsul se va adăuga şi se va amesteca, până când va căpăta
consistenţa smântânii sau al aluatului de clătite, formându-se deasupra compoziţiei
86
un mic con. Înaintea turnării compoziţiei peste urmă, aceasta se amestecă uşor
pentru eliminarea bulelor de aer. Mulajul nu se toarnă direct peste urmă, ci se va
folosi o spatulă sau o lingură. Se toarnă începând de la locul unde urma are
adâncimea cea mai mare. După ce întreaga urmă a fost acoperită cu compoziţia
mulajului, se introduc materiale de armătură (fragmente de pânză, beţişoare de
lemn, etc.), în ambele direcţii, avându-se grijă să nu se deterioreze urma.
Beţişoarele pentru armătură vor fi din lemn proaspăt tăiat, deoarece lemnul uscat
absoarbe apa şi pot apărea în mulaj proeminenţe sau fisuri. Dup ce se realizează
circa 2/3 din grosimea mulajului, se aşează extremităţile sforii de care este prinsă
eticheta cu datele despre urma ridicată, după care se toarnă restul compoziţiei.
O altă metodă de realizare a compoziţiei de mulaj de ghips, constă în
folosirea unei pungi din plastic prevăzută cu închidere, în care se adaugă ipsosul şi
o cantitate suficientă de apă. Punga este închisă şi se amestecă compoziţia prin
agitarea acesteia, după care se toarnă peste urmă tăind unul din colţurile pungii.
Folosind această tehnică, se creează foarte puţină mizerie şi nu mai trebuie
curăţate materialele.
Mulajul trebuie lăsat să se întărească cel puţin 30 de minute, în funcţie de
temperatura existentă în atmosferă. Înainte de a se întări complet, pe partea
superioară a mulajului pot fi inscripţionate cu un instrument ascuţit un număr
minim de date, cum ar fi: numărul cazului, data şi iniţialele specialistului
criminalist.
După ce ghipsul s-a întărit suficient, mulajul poate fi scos. Dacă urma se
găseşte în nisip sau pământ moale, este foarte uşor să se apuce mulajul cu ambele
mâini şi să se ridice.
Dacă urma este adâncă sau mulajul nu se desprinde de suport, se recomandă
să se sape în jurul mulajului. Nu trebuie să atingem imediat partea inferioară a
mulajului după ce acesta a fost scos, deoarece pot fi distruse detalii ale urmelor în
zonele unde ghipsul încă nu s-a întărit.
87
Fig. 36 Fig. 37
Fig.38 Fig.39
Fig.40 Fig. 41
Fig. 36-41: Etapele ridicării unei urme de încălţăminte prin mulaj de ghips.
Nu se recomandă uscarea rapidă a mulajului cu ajutorul unui curent de aer
cald întrucât pot apărea fisuri. De asemenea, nu se vor utiliza perii, bureţi, etc.,
pentru a curăţa suprafaţa mulajului.
Materiile care s-au lipit mai bine de mulaj, cum ar fi: pietricele, firicele de
iarbă, frunze uscate, beţişoare, etc., nu se îndepărtează deoarece se pot crea
anumite semne pe urmă ce pot fi confundate cu caracteristicile individuale.
88
Fig.42: Urmă de încălţăminte ridicată de pe sol prin mulaj din ipsos pentru modelaj.
Mulajele din ghips se ambalează în cutii din carton, care permit trecerea
aerului, iar în interiorul acestora se introduc materiale de protecţie împotriva
şocurilor (bureţi, polistiren, ziare, etc.).
4.2.5. Ridicarea prin mulaj a urmelor de încălţăminte create în zăpadă
Tipurile diferite de zăpadă şi variaţiile de temperatură afectează numărul
detaliilor caracteristice ce rămân în urma de încălţăminte.
Urmele create în zăpadă pulverulentă prezintă detalii insuficiente şi nu vor
fi ridicate prin mulaj deoarece nu sunt susceptibile să ofere mai multe
caracteristici individuale decât prin fotografiere. De obicei, urmele apte pentru a fi
ridicate prin mulaj se formează în cadrul temperaturilor negative (sub 0°C) care
sunt inferioare îngheţării, permiţând comprimarea zăpezii şi reţinerea excelentă a
detaliilor de pe talpa încălţămintei. După imprimarea urmei de încălţăminte în
zăpadă, o scădere a temperaturii va ajuta la stabilizarea şi la întărirea suprafeţei
acesteia, creându-se condiţii ideale pentru ridicarea prin mulaj.
Ridicarea prin mulaj a urmelor de încălţăminte create în zăpadă a constituit
întotdeauna o misiune dificilă pentru criminalişti. De aceea, totdeauna înainte de a
89
fi ridicate prin mulaj, urmele de încălţăminte create în zăpadă vor fi fixate
corespunzător prin fotografiere.
Urmele de încălţăminte create în zăpadă pot fi ridicate în bune condiţii atât
cu mulaj de ghips, cât şi cu mulaj de sulf. Urmele de încălţăminte în zăpadă
ridicate prin mulaj de ghips sunt apte pentru comparaţie, dar cele mai bune
rezultate se obţin cu mulajele de sulf care au calitatea de a reţine până şi cele mai
fine detalii din urmă, cum ar fi caracteristicile accidentale, care sunt atât de
importante în procesul de identificare. Un neajuns al mulajelor de sulf este că sunt
foarte fragile şi trebuie manipulate cu atenţie.
a. Ridicarea prin mulaj de ghips a urmelor de încălţăminte create în
U

zăpadă
Urmele de încălţăminte descoperite în zăpadă prezintă dificultăţi în ceea ce
priveşte ridicarea acestora, datorită faptului că majoritatea materialelor pentru
efectuarea mulajelor pe bază de ghips generează căldură ca urmare a reacţiei
exotermice. Din această cauză, se recomandă ca înainte de realizarea mulajului, să
fie folosit sprayul cu ceară („Snow Print Wax”) care are un dublu rol:
- asigură izolarea de căldură;
- întăreşte urma, prevenind distrugerea acesteia.
Se vor aplica mai multe straturi de ceară, permiţând fiecărui strat să se
usuce înainte de a aplica altul, după care ceara este lăsată să acţioneze timp de
circa 10 minute. Sprayul trebuie îndreptat sub un unghi de incidenţă şi folosit de la
o distanţă prin care să se evite deteriorarea urmei prin pulverizare. În loc de spray
cu ceară se poate folosi şi pudră de talc, dar pulverizarea acesteia trebuie făcută cu
atenţie.
Compoziţia mulajului se prepară prin folosirea de apă foarte rece, deoarece
temperatura amestecului va creşte. Pentru a menţine o temperatură a compoziţiei
sub 0°C se va adăuga în aceasta zăpadă, iar recipientul cu apă va fi ţinut în zăpadă.
Pasta obţinută se toarnă foarte uşor în urmă, acoperindu-se suprafaţa
acesteia în totalitate. Mulajul de ghips va fi acoperit cu o cutie sau cu alt obiect
90
pentru a preveni îngheţul, fiind lăsat să se întărească circa 60 de minute. După ce
mulajul va fi scos, va fi lăsat timp de 48 de ore să se usuce.
Fig.43: Urmă de încălţăminte creată în zăpadă. Fig. 44: Amestecarea compoziţiei de ghips.
Fig.45: Turnarea compoziţiei de mulaj peste urmă. Fig.46: Mulajul de ghips, înaintea ridicării.
Fig.47: Mulajul de ghips al urmei de încălţăminte.
91
b. Ridicarea prin mulaj de sulf a urmelor de încălţăminte create în zăpadă
U

Mulajele de sulf sunt cele mai indicate pentru ridicarea urmelor de

încălţăminte din zăpadă, deoarece pot reţine până şi cele mai fine detalii ale urmei.
Încă din anul 1935, sulful era cunoscut ca fiind cel mai bun material pentru
realizarea mulajelor urmelor de încălţăminte create în zăpadă 25.
Sulful este încălzit într-un vas metalic, de preferinţă din aluminiu. Încălzirea
se va face lent, la flacără mică, observându-se cum sulful se topeşte pe fundul
vasului. În continuare, se va lua vasul cu sulf de pe flacără şi se va mişca pentru ca
sulful topit să se suprapună peste cristalele de sulf, după care vasul se aşează din
nou deasupra flăcării.
Sulful trebuie încălzit până când va căpăta consistenţa melasei şi toate
bucăţile mici de sulf s-au topit. Secretul pentru folosirea sulfului este că nu trebuie
încălzit prea mult. Sulful se topeşte la 115°C, dar dacă este încălzit la 170°C îşi
schimbă caracteristicile şi nu mai poate fi folosit. Pentru a obţine cele mai bune
rezultate, sulful trebuie încălzit lent şi agitat în permanenţă.
După ce s-a topit, sulful este lăsat să se răcească, amestecându-l din când în
când. Chiar dacă temperatura sulfului a scăzut simţitor, el trebuie să fie amestecat
în continuare pentru a nu se întări pe marginile vasului. După ce s-a răcit, dar
înainte de a se solidifica, sulful este turnat în acel canal de scurgere care face
legătura cu urma. În contact cu zăpada din urmă, sulful se întăreşte aproape
instantaneu, astfel că restul compoziţiei de sulf topit poate fi turnat direct în urmă.
Mulajul de sulf trebuie să fie de cel puţin 2 cm grosime.
Fig.48-50: Topirea sulfului şi turnarea acestuia în urma de încălţăminte aflată în zăpadă.
25 Eric Kalmark, Metode practice aplicabile la cercetarea urmelor în nisip fin şi uscat şi la mularea
urmelor în zăpadă, în Revista Poliţia Română, nr.6/Iunie 1939, pag.10-11.
92
CAPITOLUL 5
EXPERTIZA CRIMINALISTICĂ A URMELOR DE
ÎNCĂLŢĂMINTE
5.1. Noţiunea, baza legală şi importanţa constatărilor tehnicoştiinţifice
şi expertizelor
În anchetarea unor cauze penale, pentru valorificarea urmelor şi mijloacelor
materiale de probă, organele judiciare sunt puse în faţa unor probleme pe care nu
le pot rezolva singure şi în acest scop apelează la specialişti sau experţi din
domeniile respective. Activităţile desfăşurate de aceşti specialişti sunt denumite în
actele normative prin termenul de expertize.
a. Constatarea tehnico-ştiinţifică
U

Constatarea tehnico-ştiinţifică este un mijloc ştiinţific de probă specific

legislaţiei procesuale penale româneşti, nefiind cunoscut sub această denumire în
alte legislaţii.
Pornind de la prevederile Codului de procedură penală, constatarea
tehnicoştiinţifică
poate fi definită ca fiind activitatea efectuată de un specialist sau
tehnician, care pe baza cunoştinţelor sale într-un anumit domeniu este investit de
organul de urmărire penală să dea lămuriri asupra unor fapte sau împrejurări
legate de obiectul cauzei ori să descopere şi să evalueze o probă.
Potrivit art.112-113 din Codul de procedură penală, constatarea tehnicoştiinţifică
are un caracter de urgenţă, valorificarea ştiinţifică a urmelor fiind
impusă de existenţa pericolului, dispariţia unor mijloace materiale de probă sau
schimbarea unor situaţii de fapt, fiind necesară în acelaşi timp lămurirea de urgenţă
a anumitor împrejurări ale cauzei, iar pentru clarificarea acestora este necesară
opinia unui specialist.
93
b. Expertizele
U

Având în vedere prevederile art.116 din Codul de procedură penală,

expertiza poate fi definită ca fiind activitatea de cercetare a unor împrejurări de
fapt, necesară stabilirii adevărului în cauza supusă soluţionării de către un
expert, prin cunoştinţele specifice fiecărui domeniu, la cererea organului judiciar,
în situaţia în care acesta nu poate să lămurească singur respectiva împrejurare de
fapt.
Expertizele se dispun de organele judiciare, din oficiu sau la cererea
părţilor, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
- a fost începută urmărirea penală;
- unele fapte sau împrejurări ale cauzei nu sunt clarificate îndeajuns;
- pentru lămurirea acestor fapte şi împrejurări sunt necesare cunoştinţele
unui expert.
După modul în care este reglementată necesitatea efectuării, expertizele
pot fi: facultative şi obligatorii. Conform art.117 din Codul de procedură penală,
expertizele sunt obligatorii în următoarele situaţii:
- în cazul infracţiunilor de omor deosebit de grav (expertiza psihiatrică);
- atunci când organul de urmărire penală sau instanţa de judecată are
îndoieli asupra stării psihice a învinuitului sau inculpatului (expertiza psihiatrică);
- atunci când trebuie stabilită cauza morţii, dacă nu s-a întocmit un raport
medico-legal în cauză (expertiza medico-legală).
După natura problemelor ce urmează a fi lămurite, expertizele se clasifică
în:
- expertiza criminalistică;
- expertiza medico-legală;
- expertiza psihiatrică;
- expertiza contabilă;
- expertiza tehnică;
- expertiza toxicologică.
94
La rândul lor, expertizele criminalistice sunt împărţite în mai multe genuri:
- expertiza dactiloscopică;
- expertiza traseologică;
- expertiza grafică şi tehnică a documentelor;
- expertiza balistică;
- expertiza bio-criminalistică;
- expertiza fizico-chimică;
- expertiza fotografiei de portret;
- expertiza vocii şi vorbirii;
- expertiza comportamentului simulat (poligraf).
Expertiza criminalistică a urmelor de încălţăminte face parte din categoria
expertizelor traseologice.
De regulă, constatările tehnico-ştiinţifice şi expertizele criminalistice se
efectuează de către laboratoarele criminalistice din cadrul inspectoratelor judeţene
de poliţie. În cazul în care acestea au un grad mai ridicat de dificultate ori
respectivele laboratoare nu au dotarea tehnică necesară sau personalul nu este
calificat în domeniul respectiv, se va solicita efectuarea acestora de către Institutul
de Criminalistică din cadrul Inspectoratul General al Poliţiei române sau de
laboratoarele de expertiză criminalistică de pe lângă Ministerul Justiţiei.
5.2. Caracteristicile generale şi individuale ale încălţămintei
Tălpile încălţămintei, precum şi alte zone ale încălţămintei implicate în
procesul de creare a urmei, conţin o mare varietate de caracteristici. Ca şi în cazul
oricărui obiect fabricat în masă, cele mai multe dintre caracteristicile obiectelor de
încălţăminte sunt caracteristici generale. De asemenea, încălţămintea conţine
caracteristici individuale care o pot face unică. În cea mai mare parte,
caracteristicile unice de identificare sunt caracteristici care sunt dobândite în mod
aleatoriu, datorită purtării încălţămintei; cu toate acestea, unele caracteristici
individuale pot apărea în procesul de fabricaţie. Înţelegerea, recunoaşterea şi
evaluarea corectă a acestor caracteristici generale şi individuale sunt esenţiale
pentru formularea unor concluzii.
95
În mod deosebit, ne interesează caracteristicile generale şi individuale ale
tălpii unui obiect de încălţăminte, deoarece acestea sunt cele care se imprimă în
urmele de încălţăminte.
a. Caracteristicile generale ale încălţămintei
Caracteristica generală a unui obiect de încălţăminte reprezintă o
caracteristică intenţionată sau neintenţionată (accidentală) care se repetă în timpul
procesului de fabricare şi este întâlnită la unul sau mai multe obiecte de
încălţăminte.F

26
Caracteristicile generale ale încălţămintei sunt cele specifice
F

formelor, dimensiunilor, modelelor şi altor caracteristici care de obicei se repetă în

timpul fabricării unei cantităţi de obiecte de încălţăminte.
Cu ajutorul caracteristicilor generale se poate restrânge genul încălţămintei
creatoare a urmelor.
Din categoria caracteristicilor generale ale încălţămintei fac parte
următoarele:
- conturul exterior ce permite să se stabilească natura încălţămintei (ghete,
pantofi, cizme, etc.) şi genul persoanei care o poartă;
- lungimea şi lăţimea tălpii încălţămintei;
- înălţimea, lungimea şi lăţimea tocului, gradul de curbare al glencului;
- modelul desenului imprimat pe talpă şi pe toc;
- forma vârfului şi tocului încălţămintei.
b. Caracteristicile individuale ale încălţămintei
Urmele de încălţăminte sunt unice doar atunci când obiectul care le-a creat
are caracteristici unice.
Caracteristicile individuale ale obiectelor de încălţăminte se împart în două
mari categorii:
- caracteristici ale uzurii încălţămintei;
- caracteristici („defecte”) produse în timpul procesului de fabricaţie.
26 WilliamJ.Bodziak – Footwear Impression Evidence: Detection, Recovery and Examination, CRC
Press, 1999, pag.329.
96
Caracteristicile individuale ale încălţămintei se pot referi la:
- modul şi partea în care este uzat tocul;
- discontinuitatea cusăturii;
- zona mai accentuată de uzură a desenului tălpii;
- forma şi mărimea blacheului, numărul cuielor de prindere a acestuia;
- dimensiunea şi forma peticelor aplicate, numărul de cuie şi plasamentul
acestora;
- ţintele căzute şi plasamentul acestora faţă de alte elemente;
- părţi detaşate din talpă, forma, dimensiunea şi plasamentul acestora faţă de
alte elemente;
- lipsa de material din profilul desenului antiderapant;
- plusul de material existent mai des în locul de joncţiune a părţilor
componente a matriţei.
Caracteristicile uzurii
U

Atunci când caracteristicile uzurii sunt evidente în urma de încălţăminte,

acest lucru este foarte important deoarece gradul de uzură şi poziţia uzurii pe un
obiect de încălţăminte fac parte din comparaţie. Cu toate acestea, există multe
cazuri, când uzura încălţămintei este minimă sau când caracteristicile uzurii pur şi
simplu nu au fost reţinute în urmă. În aceste cazuri, contribuţia uzurii în examinare
poate fi limitată.
Caracteristicile uzurii sunt acele modificări apărute pe suprafaţa inferioară a
tălpii de încălţăminte datorită purtării încălţămintei şi care sunt vizibile atât în
urma de încălţăminte, cât şi pe talpa obiectului de încălţăminte.
Modelul uzurii este influenţat de felul de a merge a purtătorului
încălţămintei şi se caracterizează prin formă, mărime şi poziţionare.
Gradul uzurii este în strânsă legătură cu numărul de purtări ale încălţămintei
(îndelung, ocazional, etc.).
Când o încălţăminte este nouă, aceasta nu este destinată purtării într-un
anumit mod de către o persoană. Modul în care este purtată o încălţăminte depinde
97
foarte mult de presiunea exercitată de picior, greutatea, ocupaţia şi obiceiurile
persoanei care o poartă, modelul încălţămintei şi materialul din care este
construită talpa acesteia. Chiar dacă aceşti factori sunt independenţi unul faţă de
celălalt, cei mai mulţi dintre aceştia, poate chiar toţi, influenţează simultan uzura
tălpii încălţămintei.
Presiunea exercitată de picior în interiorul încălţămintei provoacă o uzură
mult mai rapidă şi directă în zonele tălpii unde greutatea corpului este mai mare
decât în alte zone. Acest lucru se întâmplă deoarece în zonele respective vor avea
loc mai multe mişcări şi forţe de frecare exercitate de greutatea corpului. De fapt,
întregul obiect de încălţăminte (atât talpa cât şi părţile superioare ale
încălţămintei) se adaptează după forma şi mişcările piciorului.
Trebuie reţinut faptul că o persoană poartă diferit încălţămintea faţă de altă
persoană. De asemenea, cele două picioare ale aceleiaşi persoane nu sunt identice,
iar poziţia şi gradul uzurii încălţămintei va fi diferită la piciorul drept faţă de
piciorul stâng.
Uzura suprafeţei inferioare a tălpii încălţămintei este un proces continuu. În
fiecare zi, cu ocazia purtării încălţămintei, elementele de uzură se amplifică şi se
modifică pe talpa încălţămintei. De aceea, este foarte important ca încălţămintea
model de comparaţie să fie obţinută la un moment cât mai apropiat de comiterea
faptei şi, implicit, de crearea urmelor de încălţăminte în litigiu.
Caracteristicile de fabricaţie
Caracteristicile accidentale produse în timpul turnării tălpilor de
încălţăminte se produc în timpul procesului de fabricaţie, fapt pentru care mai sunt
denumite şi „defecte de fabricaţie”. Utilizarea acestor caracteristici de turnare sau
defecte de fabricaţie poate furniza informaţii suplimentare despre încălţămintea
care a creat urma de încălţăminte în litigiu. Prin contactarea companiei
producătoare sau a distribuitorului acelui model de încălţăminte pot fi obţinute
informaţii cu privire la acele caracteristici individuale, dacă au fost produse sau nu
în timpul procesului de fabricaţie datorită matriţei folosite.
98
Din păcate, examinatorii încălţămintei trec frecvent cu vederea
caracteristicile de turnare, deşi acestea ar trebui să constituie o parte fundamentală
a procesului de examinare. Deşi o identificare posibilă nu poate fi realizată numai
prin folosirea acestor caracteristici de turnare a tălpii încălţămintei, acestea pot
ajuta la reducerea numărului posibil de obiecte de încălţăminte care ar fi putut crea
urma în litigiu. Cu toate acestea, în unele cazuri, atunci când există suficiente
caracteristici sau defecte de turnare a tălpii, se poate concluziona că încălţămintea
care a creat urma de încălţăminte la locul faptei provine din aceeaşi matriţă ca şi
încălţămintea suspectă. În consecinţă, aceste defecte de fabricaţie împreună cu alte
caracteristici accidentale (de uzură), nu numai că ar restrânge numărul obiectelor
de încălţăminte care ar fi putut crea urma în litigiu, dar ar putea permite chiar şi o
identificare pozitivă.
Cunoaşterea şi înţelegerea procesului de turnare a tălpilor de încălţăminte,
precum şi capacitatea de a recunoaşte caracteristicile şi defectele de turnare, joacă
un rol foarte important pentru examinatorul încălţămintei, sporind capacitatea
acestuia de a efectua comparaţii pertinente şi de a explica concluziile la care a
ajuns.
Caracteristicile de turnare a încălţămintei pot fi produse în timpul
procesului de fabricaţie a tălpii sau în timpul procesului de fabricaţie a matriţei
înseşi. Aceste caracteristici pot fi defecte majore sau minore, în funcţie de
compania producătoare de încălţăminte.
Compartimentul de control al calităţii din cadrul companiei producătoare a
încălţămintei poate permite ca una sau 1.000 de perechi de încălţăminte cu aceste
defecte de fabricaţie să fie puse în vânzare, în funcţie de costuri şi de gravitatea
acestor defecte. Se cunoaşte faptul că o matriţele pentru încălţăminte sunt
costisitoare şi nu sunt înlocuite de fiecare dată când apar mici defecte la acestea.
Atunci când se examinează o încălţăminte model de comparaţie, trebuie să
fie determinată pe cât posibil metoda generală de fabricaţie. Aceasta trebuie să
includă stabilirea dacă talpa încălţămintei a fost tăiată sau turnată pentru a ajunge
în forma finală.
99
Procesul de turnare a tălpilor de încălţăminte poate varia în funcţie de
metodele folosite: turnarea prin injecţie, turnarea prin compresie sau turnarea
programată. Caracteristicile de turnare pot fi produse de diverse cauze, de la
bulele de aer sau un fragment minuscul de materie reziduală care a căzut în
matriţă în timpul procesului de turnare, până la defectul existent în matriţa
originală. Caracteristicile de turnare trebuie luate în considerare, iar atunci când
apare o caracteristică inexplicabilă trebuie contactată compania producătoare. În
aceste situaţii trebuie să se verifice şi alte perechi de încălţăminte având aceeaşi
marcă şi aceeaşi mărime.
Având numărul matriţei inscripţionat pe încălţămintea model de
comparaţie, compania producătoare este capabilă să identifice matriţa tălpii
respective şi să furnizeze examinatorului informaţii pertinente cu privire la orice
defecte ale matriţei. Acest număr al matriţei, este situat de obicei pe partea
interioară a tălpii încălţămintei şi este uşor de obţinut prin scoaterea branţului din
interiorul încălţămintei. Unele companii au plasat coduri numerice pe etichetele
din interiorul încălţămintei. Cu aceste coduri numerice, compania producătoare de
încălţăminte poate găsi informaţii esenţiale referitoare la modelul şi
comercializarea acelui articol de încălţăminte.
Mai mulţi examinatori de încălţăminte au semnalat mai multe obiecte de
încălţăminte având pe tălpi diverse defecte de fabricaţie ce pot fi confundate cu
semnele de uzură. Este foarte important ca aceste tipuri de caracteristici
individuale să nu fie confundate, pentru a nu formula o concluzie cert pozitivă
care nu ar fi reală.
Thomas Adair, senior criminalist în cadrul Westminster Police Department
– Colorado (S.U.A.), a întâlnit într-un magazin mai multe perechi de pantofi sport
tip tenişi, având pe talpă mai multe „defecte” care ar putea fi confundate cu
uşurinţă de un examinator fără experienţă.27 Aceste defecte au fost observate la
mai mulţi pantofi sport tip tenişi, având o tehnică de fabricaţie simplă.
27 Thomas W. Adair – Manufacturing Defects in the Athletic Works Deck Shoe and their Implications for
Examiners – în The Information Bulletin for Shoeprint/Toolmark Examiners, Vol.14, No.2, August
2008, pag. 23-31.
100
Fig.51-52: Două defecte de fabricaţie constatate pe tălpile a doi pantofi sport tip tenişi.
5.3. Obţinerea modelelor pentru comparaţie
A. Metode şi materiale pentru obţinerea modelelor de comparaţie
bidimensionale
a. Tuşul tipografic de culoare neagră.
Tuşul tipografic asigură o impresiune a tălpii încălţămintei cu un contrast
bun şi detalii vizibile. Pot fi folosite două metode:
1. Un strat foarte subţire de tuş tipografic este aplicat cu un rulou folosit la
amprentare pe un suport plat şi curat, de dimensiuni mai mari decât talpa
încălţămintei. Purtând încălţămintea, se calcă de mai multe ori pe suportul cu tuş,
după care se creează o urmă prin călcarea cu încălţămintea pe o coală de hârtie sau
o bucată de carton de culoare albă.
2. După ce tuşul este aplicat pe placa de amprentare, este întins cu un rulou
pe talpa încălţămintei. Încălţămintea este ţinută în mână sau pe un suport adaptat
în acest sens şi se aplică o cantitate mică de tuş. Încălţămintea cu tuş aplicat pe
talpă poate fi purtată pentru a crea urma, aşa cum am descris la metoda anterioară
sau se poate aplica pe talpă o folie adezivă de culoare albă.
101
b. Pulberea pentru urme papilare şi foliile adezive transparente.
Uneori, chiar şi în cazul în care încălţămintea este purtată în timpul creării
unui model de comparaţie, anumite porţiuni ale tălpii nu pot fi imprimate. Această
metodă foloseşte pulbere neagră pentru urme papilare şi o bucată de folie adezivă
transparentă, oferind o imprimare completă a tălpii încălţămintei. Pulberea pentru
urme papilare trebuie să fie fină şi de culoare neagră; cu toate acestea, pulberile
argintii sau de alte culori pot fi folosite, dacă este necesar. Pulberile magnetice
singure nu aderă bine la tălpile încălţămintei şi, prin urmare, nu creează o
impresiune de culoare închisă. Un amestec de 50/50 pulbere magnetică si
nonmagnetică
poate da rezultate destul de bune. Foliile adezive transparente trebuie să
fie de calitate şi să fie însoţite de o peliculă de protecţie transparentă. Pentru a
pregăti încălţămintea pentru crearea unei impresiuni, talpa ei, care trebuie să fie
bine uscată, va fi pudrată uşor cu pulbere pentru urme papilare. Ca şi alte metode,
această metodă funcţionează cel mai bine în timp ce este purtată încălţămintea.
Folia adezivă trebuie aşezată pe podea, cu partea adezivă în sus, după ca se calcă
cu talpa încălţămintei pudrate pe aceasta. Încălţămintea este scoasă cu atenţie, iar
zonele care nu au aderat la adeziv pot fi presate cu degetele sau cu ruloul de
amprentare.
După ce întreaga talpă este reprodusă pe folia adezivă, ea trebuie
îndepărtată cu atenţie, trăgând de la un capăt la celălalt.
O peliculă transparentă de protecţie este aplicată peste folia adezivă pentru
conservarea urmei. Se va folosi ruloul de amprentare pentru eliminarea
eventualelor bule de aer.
c. Pudra de talc sau pulberea pentru urme papilare şi foliile cu gelatină.
Folia cu gelatină transparentă, folosită în combinaţie cu încălţămintea
pudrată, conform procedurii de mai sus, va furniza o impresiune de calitate care
poate fi folosită prin transparenţă. Foliile cu gelatină albe şi negre, folosite cu
pulberi negre sau argintii, furnizează impresiuni model de comparaţie cu un
contrast ridicat. Alte calităţi ale foliilor cu gelatină, cum ar fi flexibilitatea şi
materialul moale, permit o înregistrare mai detaliată a tălpii încălţămintei.
102
B. Metode şi materiale pentru obţinerea modelelor de comparaţie
tridimensionale
De multe ori este necesar să fie create modele de comparaţie
tridimensionale ale încălţămintei pentru a fi comparate cu o urmă tridimensională
în litigiu. Urmele tridimensionale în litigiu conţin caracteristici atât ale
suprafeţelor tălpii în relief, dar şi a celor situate în adâncime. În cazul în care
urma este suficient de adâncă, ar putea conţine, de asemenea, urme ale părţii
laterale şi ale părţii de mijloc, iar dacă urma este foarte adâncă poate cuprinde
chiar şi urme ale părţii superioare a încălţămintei. Dacă aceste zone ale
încălţămintei sunt înregistrate în urma în litigiu, acestea pot conţine caracteristici
care sunt la fel de valoroase ca cele găsite pe partea inferioară a tălpii
încălţămintei.
Urmele tridimensionale primite în laborator pentru comparaţii constau în
fotografii ale urmelor tridimensionale în litigiu şi/sau mulajele acestor urme.
Deoarece mulajele reprezintă o imagine pozitivă a încălţămintei, ele pot fi
comparate direct cu încălţămintea model de comparaţie. Pentru aceste urme
tridimensionale reprezentate prin fotografii, impresiunile model de comparaţie
tridimensionale pot fi necesare sau preferate. Impresiunea model de comparaţie
poate fi apoi fotografiată utilizând o sursă de lumină care se află la o înălţime şi o
poziţie similare ca şi iluminarea folosită la fotografierea urmei în litigiu.
Mikrosil
Mikrosilul este un excelent material pentru a crea o impresiune
tridimensională a încălţămintei. El poate fi aplicat pe talpa încălţămintei cu o
spatulă, iar după ce s-a întărit poate fi îndepărtat de pe talpa încălţămintei.
Suplimentar, o aplicare foarte uşoară a pulberii pentru urme papilare peste talpa
încălţămintei, înainte de realizarea mulajului cu Mikrosil, pentru a oferi un
contrast mai bun.
103
Biofoam
Un alt material deformabil care poate fi folosit pentru a obţine modele de
comparaţie tridimensionale ale urmelor de încălţăminte este materialul denumit
Biofoam. Acest material constă într-o spumă foarte densă care se mulează sub o
presiune minimă la forma obiectului. Acesta este utilizat în mod normal pentru
ridicarea urmelor de picioare; cu toate acestea, poate fi folosit şi pentru crearea
impresiunilor încălţămintei.
Fig. 53: Obţinerea modelelor de comparaţie tridimensionale ale încălţămintei cu Biofoam.
Zetalabor
Zetalabor este un material din silicon folosit în industria dentară şi care a
început să fie utilizat în criminalistică pentru obţinerea modelelor de comparaţie
tridimensionale de la încălţămintea suspecţilor. El este un produs din silicon
comprimat, asemănător chitului moale. Pentru prepararea acestuia, materialul este
frământat uşor în mâini până când devine moale şi flexibil. Apoi este adăugat un
catalizator, iar compoziţia este frământată din nou în mâini, după care se
realizează un strat cu grosimea şi dimensiunile necesare obţinerii impresiunii
tridimensionale a încălţămintei. Modelul de comparaţie se obţine prin apăsarea
materialului Zetalabor pe talpa încălţămintei, lăsându-l până când se întăreşte,
după care este înlăturat de pe talpă.
104
Fig. 54: Impresiunea încălţămintei model de compraţie obţinută cu Zetalabor.
Mulajele din silicon.
O excelentă metodă de a crea o impresiune tridimensională a încălţămintei
implică utilizarea siliconului lichid pentru realizarea mulajului. Pentru a realiza un
mulaj cu acest material, este necesară o sursă de aer comprimat cu regulator.
Obiectul de încălţăminte este întors invers, cu talpa în sus, iar aceasta este
împrejmuită cu o bandă, pentru a crea un spaţiu care să limiteze siliconul lichid
deasupra tălpii.
105
Fig. 55-56: Crearea modelului de comparaţie cu mulaj din silicon.
5.4. Compararea urmelor de încălţăminte în litigiu cu modelele de
comparaţie
a. Examinarea separată
U

În această etapă a expertizei se va proceda mai întâi la examinarea urmei în

litigiu fixată prin fotografiere şi adusă la mărime naturală sau ridicată prin mulaj,
pentru a se stabili caracteristicile generale şi individuale ale acesteia.
Caracteristicile individuale vor fi marcate şi fixate prin fotografiere.
În continuare, se va proceda în acelaşi fel şi cu modelul de comparaţie,
ocazie cu care se vor stabili caracteristicile generale şi individuale
b. Examinarea comparativă
U

Examinarea comparativă urmăreşte stabilirea caracteristicilor individuale

coincidente în urma de încălţăminte în litigiu şi în modelul de comparaţie. Se
începe cu o caracteristică de valoare găsită în urma în litigiu şi se verifică dacă are
aceeaşi formă, mărime şi dispunere în modelul de comparaţie.
În continuare, vor fi examinate comparativ şi alte caracteristici individuale,
cum ar fi:
- caracteristicile conturului urmei de încălţăminte în litigiu şi ale modelului
de comparaţie;
- forma, dimensiunile şi plasamentul elementelor de uzură şi a eventualelor
defecte de fabricaţie.
106
Este necesar ca urma în litigiu şi modelul de comparaţie să fie ridicate în
aceleaşi condiţii.
Fig.57: Examen comparativ între urma de încălţăminte în litigiu şi impresiunea
încălţămintei model de comparaţie.
Concluziile ce pot fi formulate în urma comparaţiilor urmei de încălţăminte
în litigiu cu modelul de comparaţie sunt următoarele:
cert – pozitivă . De exemplu: „Urma de încălţăminte în litigiu a fost
creată de pantoful ridicat de la numitul P.M.”;
cert – negativă. De exemplu: „Urma de încălţăminte în litigiu nu a fost
creată de ghetele ridicate de la numitul G.M.”;
de probabilitate. De exemplu: „Urma de încălţăminte în litigiu a fost
creată probabil de pantoful sport corespondent piciorului drept ridicat de la
numitul B.V.”;
de imposibilitate. De exemplu: „Urma de încălţăminte în litigiu nu
prezintă suficiente caracteristici individuale pentru identificare”.
107
O particularitate a expertizelor urmelor de încălţăminte constă în faptul că
de foarte multe ori se formulează concluzii de probabilitate deoarece urmele în
litigiu nu conţin suficiente caracteristici individuale care să permită o identificare
certă.
5.5. Probleme ce se pot rezolva cu ajutorul expertizei criminalistice a
urmelor de încălţăminte
Prin actul de dispunere al expertizei, expertului i se solicită să răspundă la
întrebări cum ar fi:
- care este tipul şi modelul încălţămintei care a creat urma de la locul faptei;
- dacă urmele au fost create de o încălţăminte de bărbat, femeie sau copil;
- care este înălţimea aproximativă a persoanei care a creat urma de
încălţăminte;
- dacă urmele de încălţăminte au fost create de una sau mai multe persoane;
- care este tipul şi modelul tălpii încălţămintei care a creat urma;
- care este vechimea aproximativă a urmei de încălţăminte;
- dacă persoana care a creat urma prezintă infirmităţi ce afectează mersul;
- dacă încălţămintea care a creat urma prezintă caracteristici de uzură sau
defecte de fabricaţie;
- modul de formare a urmei: prin alergare, mers normal, cu purtarea unei
greutăţi, etc.
- dacă o cărare de urme de încălţăminte a fost creată de o anumită persoană.
În cazul în care se pune la dispoziţie atât urma, cât şi încălţămintea
suspecţilor, se poate solicita expertului să stabilească dacă urma de încălţăminte în
litigiu a fost creată de încălţămintea pusă la dispoziţie.
În Anexele de la sfârşitul acestei lucrări este prezentat un caz în care urmele
de încălţăminte ridicate de la locul faptei au fost valorificate printr-o constatare
tehnico-ştiinţifică.
108
CONCLUZII
Infracţiunile implică oameni şi locuri. O persoană care a comis o infracţiune
lasă urme de încălţăminte, prin venirea şi plecarea de la locul faptei. Ca probă
materială, urmele de încălţăminte reprezintă o legătură importantă între infractor şi
locul unde a fost comisă fapta. Cu toate acestea, numărul urmelor de încălţăminte
care sunt descoperite este cu mult mai mic decât urmele create la locul faptei.
Locaţia urmelor de încălţăminte face ca acestea să fie descoperite cu greu, mai
ales dacă urmele sunt latente sau slab vizibile.
De fiecare dată când o persoană face un pas, încălţămintea acesteia se
imprimă pe suprafaţa pe care calcă şi poate cauza o deformare a substratului sau
poate avea ca efect transferul urmelor materie între încălţăminte şi acel substrat.
Datorită contactului fizic direct, sub greutatea celui ce poartă încălţămintea, nu
există nici un dubiu că apare un fel de interacţiune între încălţăminte şi substrat, cu
fiecare pas. Cu toate ca nu toate urmele sunt vizibile sau detectabile, şansele ca o
mare parte din ele să fie descoperite sunt foarte mari.
Este esenţial ca specialiştii criminalişti şi investigatorii care efectuează
cercetarea la faţa locului să fie conştienţi de importanţa urmelor de încălţăminte ca
şi probe materiale.
În activităţile de investigare la faţa locului, trebuie acordată o atenţie foarte
mare urmelor de încălţăminte. Primul poliţist sosit la faţa locului, trebuie să ia
imediat măsuri de asigurare a acestuia, să protejeze urmele şi mijloacelor de probă
şi să nu permită accesul persoanelor străine în câmpul infracţiunii până la sosirea
echipei operative. Practic, suprafaţa pe care călcăm în câmpul infracţiunii trebuie
să fie totdeauna prima cercetată, pentru descoperirea urmelor de încălţăminte, dar
şi a probelor de altă natură.
Prezenţa urmelor în câmpul infracţiunii nu are nici o valoare dacă acestea
nu sunt descoperite, rămânând necunoscute organului judiciar. De aceea, urmele
trebuie să fie descoperite, ridicate şi trimise specialiştilor, care prin cunoştinţele şi
concluziile lor exprimate în rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică şi
109
rapoartele de expertiză le conferă valoare juridică, devenind probe în procesul
penal.
Totdeauna urmele de încălţăminte de la faţa locului trebuie fotografiate
înainte de a se încerca ridicarea acestora, deoarece se poate produce distrugerea
sau deteriorarea acestora.
Metodele de ridicare a urmelor de încălţăminte nu trebuie limitate la
fotografierea acestora, ci trebuie folosite metodele cele mai bune, chiar dacă
acestea necesită timp şi costuri mai mari.
În urma experimentelor efectuate şi a situaţiilor întâlnite în practică, cu
ocazia efectuării cercetării la faţa locului, am constatat că alegerea celor mai
adecvate metode de ridicare a urmelor de încălţăminte depinde de tipurile şi
modurile de formare a acestora.
Urmele de suprafaţă de natură umedă se vor ridica cu folii adezive cu
gelatină, existând şi posibilitatea relevării acestora cu pulberi pentru urme
papilare. Urmele de suprafaţă de natură uscată se vor ridica prin metoda
electrostatică. Urmele de adâncime vor fi ridicate prin mulaj.
Pot fi folosite şi alte metode de ridicare în funcţie de fiecare caz particular,
dar metodele menţionate mai sus reprezintă metodele de bază, care oferă cele mai
bune rezultate în majoritatea situaţiilor.
În prezent, consider că trebuie folosit tot mai mult aparatul de ridicare
electrostatică a urmelor de încălţăminte, aflat şi în dotarea autolaboratoarelor
criminalistice, deoarece este o metodă nedistructivă, iar în ultimul timp, pe fondul
scăderii infracţionalităţii stradale, foarte multe fapte penale se comit în spaţii
interioare.
Se poate afirma că oricât de ingenios ar fi realizat un act infracţional nu
poate să nu se demaşte în faţa celor doi duşmani redutabili ai săi: inteligenţa
omenească pusă în slujba adevărului, pe de o parte, şi, pe de altă parte metodele
tehnico-ştiinţifice ale criminalisticii, bazate pe aparaturi şi procedee din ce în ce
mai moderne.
110
În concluzie, în această lucrare am încercat, pe baza cunoştinţelor dobândite
la cursurile acestui masterat şi a experienţei dobândite în calitate de specialist
criminalist, să prezint importanţa urmelor de încălţăminte în descoperirea autorilor
faptelor antisociale, precum şi mijloacele tehnice şi metodele de valorificare a
acestor urme.
111
ANEXE
RAPORT
DE
CONSTATARE TEHNICO ŞTIINŢIFICĂ
Dosar nr. 1111/2007 al Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Constanţa.
SPECIALIST CRIMINALIST – Inspector Popescu Dumitru din cadrul
Serviciului Criminalistic al I.P.J. Constanţa
În baza art.112, 113, 115 C.P.P., precum şi art.26 al.1 pct.15 din Legea 218/2002,
am procedat la efectuarea prezentei lucrări în laboratoarele Serviciului
Criminalistic, cu respectarea normelor de management al calităţii şi a Codului de
Conduită nr. 210/11.04.2006
I. OBIECTUL CONSTATĂRII
Prin rezoluţia cu numărul 1111/2007, Serviciul de Poliţie Maritim Port
Constanţa, din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Constanţa,
dispune efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice traseologice, pentru a se
stabili următoarele:
1. Dacă urmele de încălţăminte fixate şi ridicate prin fotografiere, cu ocazia
investigării tehnico ştiinţifice efectuată la data de 10.07.2007, la magazia de
materiale a CN CFR SA situată Portul Constanţa, în zona triajului CFR „A”,
existente în planşa fotografică nr. 221/ 18.07.2007, a Serviciului Criminalistic al
I.P.J. Constanţa , la poziţiile 18, 19, 20, 49, 50, 51 şi 52 au fost create sau nu de
pantofii tip sport cu inscripţia „VEER” ridicaţi de la domiciliul numitului S. B.
112
II. MATERIALELE SUPUSE EXAMINĂRII
U

Pentru efectuarea lucrării, se pun la dispoziţie următoarele:

În litigiu:
- Planşa fotografică înregistrată cu nr. 221/18.07.2007, a Serviciului
Criminalistic din cadrul I.P.J. Constanţa;
Pentru comparaţie;
- Colet ce conţine o pereche de pantofi tip sport de culoare neagră cu
inscripţia „VEER” ridicaţi la data de 05.11.2007 de la domiciliul numitului S. B.
Materialele recepţionate îndeplinesc cerinţele prevăzute în PL 5.8 – privind
ambalarea, sigilarea şi transportul.
III. DESCRIEREA MATERIALULUI SUPUS EXAMINĂRII
U

Litigiu:
U

- Planşa fotografică înregistrată cu nr. 221/18.07.2007, a Serviciului

Criminalistic al I.P.J. Constanţa, ce conţine un număr de 60 fotografii judiciare şi
19 file, cu aspecte ale investigării tehnico-ştiinţifice a locului faptei efectuată la
data de 10.07.2007, la magazia de materiale a CN CFR SA situată Portul
Constanţa, în zona triajului CFR „A”. În litigiu, din punctul de vedere al acestei
lucrări, este urma de încălţăminte ridicată prin fotografiere, ilustrată în planşa foto
la poziţiile 18, 19, 20, 49, 50, 51 şi 52.
113
Foto 5 – urma de încălţăminte în litigiu
ilustrată în planşa fotografică la nr.52.
Fac precizarea că celelalte fotografii, aflate la poziţiile 19 şi 20, în planşa
fotografică, sunt ale aceleaşi urme cu cea ilustrată în la poziţia 18, reprezentând fie
urma în ansamblu (poziţia 19) fie detaliu al acesteia (poziţia 20).
Comparaţie:
U

- Coletul ce conţine o pereche de pantofi tip sport de culoare neagră, cu

U U

inscripţia „VEER”, al căror desen al tălpii este format în zona pingelei din
poligoane dispuse radiar, talpa având un grad ridicat de uzură.
114
IV. EXAMINĂRI – CONSTATĂRI
U

Pentru a putea efectua comparaţiile traseologice necesare, am procedat la

imprimarea desenului tălpi încălţămintei, pe câte o coală din hârtie de format A4,
folosind tuş tipografic de culoare neagră (Foto nr. 4 şi 5).
Foto 4-5: desenul tălpii pantofilor sport model de comparaţie.
Examinând urmele de încălţăminte în litigiu constat prezenţa elementelor de
asemănare între acestea, desenele fiind constituite din poligoane dispuse radiar în
zona pingelei, fiind create de un pantof corespondent piciorului stâng (foto 1 şi 3)
şi respectiv un pantof corespondent piciorului drept (foto 2, 4 şi 5), diferind
mecanismul de formare, prin stratificare (foto 1 şi 2) sau destratificare (foto 3, 4
şi 5).
În continuare am procedat la efectuarea de comparaţii traseologice, între
fragmentele de urme de încălţăminte ilustrate în planşa fotografică, cu desenul şi
impresiunile tălpii încălţămintei puse la dispoziţie ca model de comparat (foto 4 şi
5), ocazie cu care constat prezenţa elementelor de asemănare cu desenul tălpii
pantofilor sport ilustraţi în foto 3.
115
Pentru a putea efectua comparaţii prin juxtapunere între urmele în litigiu şi
impresiunile tălpilor pantofilor, am procedat la preluarea metrică în format digital
a fotografiilor din planşa fotografică 221/18.07.2007 şi a impresiunilor tălpilor
pantofilor sport puşi la dispoziţie, utilizând programul „LUCIA FORENSIC”.
Cu ocazia efectuării comparaţiilor am constatat că singura urmă ce prezintă
elemente de identificare ce permit efectuarea unei examinări traseologice
pertinente este urma ilustrată la poziţia 51 în planşa fotografică (foto 6), ce a fost
creată prin destratificare pe o foaie de sticlă, de un pantof corespondent piciorului
drept.
După realizarea comparaţiilor prin juxtapunere am constatat coincidenţa
desenului tălpii între impresiunea pantofului corespondent piciorului drept ridicat
de la locuinţa numitului S B şi urma în litigiu ilustrată la poziţia 51 în planşa
fotografică, precum şi existenţa unor particularităţi comune datorate deteriorării
tălpii.
Menţionăm faptul că urma a fost ridicată la data de 10.07.2007 iar
încălţămintea a fost ridicată la 05.11.2007, în această perioadă accentuându-se
uzura şi apărând noi particularităţi ale desenului tălpii.
116
117
În baza celor de mai sus constatate, am ajuns la următoarele:
C O N C L U Z I I:
U

1. Fragmentul de urmă de încălţăminte în litigiu existent la poziţia 51, din

planşa fotografică înregistrată la nr. 221/18.07.2007, în cauza privind furtul comis
la data de 9/10.07.2007 din magazia de materiale CFR SA situată în Portul
Constanţa, în zona triajului CFR „A”, a fost creat de pantoful tip sport cu
inscripţia „VEER”, corespondent piciorului drept, ridicat de la domiciliul
numitului S. B.
2. Fragmentele de urme de încălţăminte ilustrate în planşa fotografică
înregistrată cu nr. 221/18.07.2007 la poziţiile 18, 19, 20, 49, 50 şi 52 au fost
probabil create de pantofi sport cu acelaşi desen al tălpii ca cei ridicaţi de la
domiciliul numitului S. B. Lipsa elementelor de identificare nu poate permite
identificarea cu certitudine a pantofilor care le-au creat.
***
Prezentul raport de constatare conţine un număr de 6 (şase) file.
Notă: Odată cu raportul se restituie toate materialele examinate, ambalate şi
sigilate prin ştampilare.
Specialist criminalist
Inspector de poliţie,
Popescu Dumitru
118
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
Acte normative:
 Constituţia României.
 Codul Penal al României.
 Codul de Procedură Penală al României.
Cărţi autori români:
 Bercheşan Vasile, Cercetarea la faţa locului: principal mijloc de probă în
procesul penal, Editura Little Star, Bucureşti, 2006.
 Bercheşan Vasile, Ruiu Marin, Tratat de tehnică criminalistică, Editura Little
Star, Bucureşti, 2004.
 Cârjan Lazăr, Tratat de criminalistică, Bucureşti, Editura Pinguin Book, 2005.
 Colectiv, Dicţionar de criminalistică, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1984.
 Colectiv Institutul de Criminalistică, Tratat practic de criminalistică, Vol. I,
Editura Ministerului de Interne, Bucureşti, 1976.
 Colectiv Institutul de Criminalistică, Tratat practic de criminalistică, Vol. II,
Editura Ministerului de Interne, Bucureşti, 1978.
 Colectiv Institutul de Criminalistică, Tratat practic de criminalistică, Vol. III,
Editura Ministerului de Interne, Bucureşti, 1980.
 Drăghici Constantin, Lupu Mircea, Tehnica criminalistică, Editura Libra,
Bucureşti, 2004.
 Drăghici Constantin, Tratat de tehnică criminalistică, Editura Sitech, Craiova,
2007.
 Golunski S.A., Criminalistică, Editura Ştiinţifică, Bucureşti 1961.
 Mircea Ion, Criminalistica, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1999.
 Păşescu Gheorghe, Interpretarea criminalistică a urmelor la locul faptei,
Editura ERA, Bucureşti, 2005.
119
 Popa Gheorghe, Criminalistica – curs universitar, Editura Cermaprint,
Bucureşti, 2006.
 Popa Gheorghe, Tehnică criminalistică – curs universitar, Editura
ProUniversitaria, Bucureşti, 2008.
 Popa Gheorghe, Necula Ionel, Metode şi tehnici criminalistice de identificare a
persoanei, Editura Era, Bucureşti, 2005.
 Stancu Emilian, Criminalistică, vol.I, Universitatea Bucureşti, Facultatea de
Drept, 1981.
 Stancu Emilian, Criminalistică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1994.
 Stancu Emilian, Criminalistică, Editura Atami, Bucureşti, 1995.
 Stancu Emilian, Tratat de criminalistică, Editura Universul Juridic, Bucureşti,
2004.
 Suciu Camil, Criminalistică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1963.
 Suciu Camil, Criminalistică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972.
Cărţi autori străini:
 Bodziak J. William, Footwear Impression Evidence: Detection, Recovery and
Examination, CRC Press, 1999.
 Casidy J. Michael, Footwear Identification, Canadian Government Printing
Centre, 1980.
 Casidy J. Michael, Survey of Height Calculation Chart and Shoe Size
Calculation Chart, Royal Canadian Police, 1980.
 Golubenco Gheorghe, Urmele infracţiunii, Editura Garuda-Art, Chişinău, 1999.
 Hilderbrand S. Dwane, Footwear: The Missed Evidence, Staggs Publishing,
2007.
 Houck M. Max, Siegel A. Jay, Fundamentals of Forensic Science, Academic
Press, 2006.
120
 James H. Stuart, Nordby J. Jon, Forensic Science: An Introduction to
Scientific and Investigative Tehniques, CRC Press, 2005.
 Krat Per, Enhancing The Snow Impressions with Red Powder for
Photographing, în The Information Bulletin for Shoeprint/Toolmark Examiners,
Vol. 8, Nr. 2, Septembrie 2002.
 Kubic Thomas, Petraco Nicholas, Forensic Science Laboratory Manual and
Workbook, CRC Press, 2005.
 Locard Edmond, Manuel de technique policiere , Editura Payot, Paris, 1948.
 Louwage E. Florent, Curs de poliţie tehnică şi tactică de poliţie criminală,
Tiparul Cartea Românească, Bucureşti, 1940.
 Siegel A. Jay, Forensic Science: The Basics, CRC Press, 2006.
Studii şi articole în reviste de specialitate:
 Revista Română de Criminalistică, Bucureşti, 1999-2009.
 Adair W. Thomas, Dobersen Michael, Lifting Dusty Shoe Impressions from
Human Skin, în Journal Of Forensic Identification, Vol.56, Nr.3, Mai-Iunie
2006.
 __________Adair W. Thomas, Electrostatic Dust Lifting on Metallic Surfaces
Using
Automotive Window Tinting Film as a Nonconductive Barrier, în Journal Of
Forensic Identification, Vol.55, Nr.5, 2006.
 Adair W. Thomas, Manufacturing „Defects” in the Athletic Works Deck Shoe
and their Implications for Examiners, în The Information Bulletin for
Shoeprint/Toolmark Examiners , Vol.14, Nr.2, August 2008.
 Adair W. Thomas, Tewes Richard, Lifting Shoe Impresions from Cylindrical
Objects: A Simple Method, în The Information Bulletin for Shoeprint/Toolmark
Examiners , Vol.12, Nr.1, Martie 2006.
 Erik Karlmark, Metode practice aplicabile la cercetarea urmelor în nisip fin şi
uscat şi la mularea urmelor în zăpadă, în Revista Poliţia Română, Bucureşti,
Nr.6, Iunie 1939.
121
Resurse în format electronic:
 www.bvda.com
 www.crime-scene-investigator.net
 www.evidentcrimescene.com
 www.redwop.com
 www.theiai.org
HU U

 en.wikipedia.org/wiki/Forensic_footwear_evidence__