Compartiment - Constituirea Fondului Inf. Propriu PDF

85 Inventica practică
2.3. Constituirea fondului informaţional de căutare a

soluţiilor tehnice noi
În ajutorul inventatorului poate veni grupul creativ al lui

A. I. POLOVINKIN cu metoda generală de creaţie logico -
intuitivă prin demersuri euristice. Ea evidenţiază unele
concluzii de maximă importanţă pentru inventică în ansamblu.
Astfel, într-un şir întreg de metode trebuie folosite fonduri
informaţionale, care asigură eficienţă căutării. Aceste fonduri
informaţionale sunt deosebit de utile în procesul de elaborare a
invenţiilor care au la bază o structură, reprezentând o
combinare de elemente cunoscute într-un nou ansamblu
calitativ superior, precum şi a invenţiilor care se referă la noi
forme geometrice, noi curbe, noi suprafeţe ale organelor de
maşini şi construcţiilor, care pot fi realizate pe cale logică -
analitică - deductivă, prin metode specifice calculului optimal.
Fondul informaţional reprezintă baza de plecare şi de
alimentare continuă pentru sinteza noilor soluţii. Conform
metodei sus-numite trebuie să conţină:
1. Fondul efectelor fizice şi chimice;
2. Fondul de soluţii tehnice ale clasei date de probleme
tehnice;
3. Listingul atributelor cerute de clasa dată de soluţii
tehnice;
4. Fondul de materiale şi elemente constructive (efecte
geometrice);
5. Fondul proceselor tehnologice utilizabile la
realizarea soluţiilor tehnice din clasă dată;
6. Fondul de demersuri euristice;
7. Fondul de soluţii tehnice al clasei de vârf de sisteme
tehnice;
8. Fondul metodelor de evaluare şi selectare a variantelor

de soluţii tehnice eficiente.
Fondurile 1, 7 şi 8 sunt în mare măsură universale, în timp
ce celelalte reprezintă fonduri specializate, depinzând de clasa
dată de sisteme tehnice. Pentru o anumită categorie de
inventatori ar prezenta interes şi fondurile de efecte chimice şi
biologice - mai puţin numeroase şi mai puţin studiate. În cadrul
acestui compartiment ne vom opri la doua din cele mai utilizate
fonduri de efecte: fondul efectelor fizice (într-o măsură mai
mică, luând în consideraţie stadiul relativ cunoscut) şi mai pe
larg ne vom opri la fondul efectelor geometrice care sunt mai
puţin utilizate în prezent.
2.3.1. Fondul interdisciplinar de efecte fizice
Fondul efectelor fizice folosit în general de inventatori se

ridică la peste 700 [60], reducându-se substanţial în cazul unor
sisteme tehnice concrete.
Prin efect fizic se înţelege rezultatul acţiunii unor obiecte
fizice asupra altora, care în condiţii determinate de interacţiune,
conduce la modificări bine determinate ale unor anumite
mărimi fizice.
Pentru inventatori sunt deosebit de utile tabelele celor
mai utilizate efecte fizice din cele circa 700 cunoscute, ele fiind
completate cu noi efecte fizice. Luând în consideraţie faptul că
s-au elaborat prin folosirea unor principii fizice cunoscute,
inventatorul trebuie să fie permanent atent la principiile fizicii
moderne, consultând cât mai des lucrările destinate prezentării
şi analizei noilor efecte fizice şi să-şi îmbogăţească permanent
fondul propriu de efecte fizice.
Prezintă un interes deosebit tabelul efectelor fizice
elaborat de G. S. ALTŞULLER [1](Anexa 1), precum şi o
gamă largă de realizări, la soluţionarea cărora au fost utilizate
diverse efecte fizice, ele reprezentând adevărate chei pentru

elaborarea invenţiilor.
Unele aplicaţii ale efectelor fizice

În continuare sunt prezentate unele din cele mai
interesante efecte fizice. Pentru a le imprima un caracter mai
general, descrierile soluţiilor nu conţin referiri de detaliu fiind
evidenţiate în special efectele fizice utilizate.

Când a fost inventat termometrul? Primul prototip al
termometrului - termoscopul - a fost inventat de către
GALILEO GALILEI. El reprezenta un tub deschis cu o bilă
cavă la unul din capete. Bila era incălzită într-un vas cu apă.
Când aerul din bilă se răcea volumul lui se micşora şi apa se
ridica în tub cu atât mai mult, cu cât temperatura era mai mare.
Principiul fizic utilizat - presiunea hidrostatică.

Închipuiţi-vă o piesă metalică în formă de ac cu gămălie
la care e necesar a se acoperi cu argint doar vârful ascuţit.
Argintarea are loc într-o cuvă plină cu soluţie de săruri care
conţin argint. Pentru a scufunda piesele în baie se utilizează o
placă de masă plastică cu găuri, în care se introduc
piesele.Vârfurile atârnă în jos, iar piesele datorită gămăliei se
sprijină pe marginile găurilor. Placa este instalată deasupra
cuvei, iar vârfurile pătrund în soluţie. Cu timpul nivelul soluţiei
din cuvă scade (o parte din soluţie se evaporă şi se consumă),
fapt ce poate conduce la rebuturi.
Ce trebuie de facut?
Soluţie: Utilizând efectul lui Arhimede, placa executată
din material flotabil se va instala direct pe suprafaţa soluţiei,
fiind exclusă, astfel, influenţa variaţiei nivelului soluţiei în

cuvă.

Lucrând la proiectul avionului de cercetare de cursă
lungă, renumitul constructor de avioane ROBERTO OROS DI
BARTINI a observat că în unele cazuri rezistenţa aerului poate
favoriza zborul. Ea poate fi transformată în forţă de tracţiune
suplimentară. Acest lucru era foarte straniu. Rezistenţa
negativă - tracţiunea suplimentară a avionului - era creată de
carcasa motorului - un inel mare care înconjura motorul. La
încercări, după pornirea motoarelor, la atingerea forţei de
tracţiune nominală, asupra lor a fost orientat un şuvoi puternic
de aer dintr-un tunel aerodinamic pentru a se modela presiunea
datorită vitezei de zbor. În ciuda aşteptărilor, depăşind
previziunile obişnuite, instalaţia literalmente s-a rupt, iar
tracţiunea elicelor a crescut cu 30%.
Efectul descoperit a fost numit efectul BARTINI.

Se ştie că lichidele interacţionează cu corpurile solide.
Aici sunt multe vicleşuguri posibile. Astfel, un corp poros se
îmbibă cu apă sau alt lichid, se umflă şi se măreşte în
dimensiuni. Tot odată apar forţe de desfacere foarte mari.
Egiptenii antici băteau în crăpăturile pietrei pene din lemn din
viţă de vie care erau apoi udate. Penele se umflau şi distrugeau
piatra. Efectul fizic utilizat - efectul capilar .

Înălţimi remarcabile a atins arta deplasării cu ajutorul
pânzelor. Însă forţa motoare gratuită a vântului nu compensa
întotdeauna complexitatea dirijării pânzelor şi deci, necesitatea
angajării unui echipaj numeros. Au fost încercări de a utiliza

energia vântului în alt mod: în anii 20 ai acestui secol inginerul
neamţ ANTON FLETTNER a instalat pe puntea unei goelete
mici, de pe care au fost scoase catargele, doi cilindri care se
roteau, înălţimea acestora fiind de 13 m iar diametrul de 1,5 m.
Cilindrii erau rotiţi de electromotoare. Când asupra lor suflau
curenţii de aer, frecarea aerului din partea unde direcţia de
rotaţie coincidea cu direcţia vântului mărea viteza aerului, iar
din partea opusă o micşora. Dar unde viteza e mai mică, acolo
presiunea e mai mică (legea lui BERNULLI). Atunci asupra
cilindrului rotor începea să acţioneze o forţă care propulsa
nava. Acest efect a fost descoperit de către fizicianul german
HENRICH GUSTAV MAGNUS. Cilindrul rotor al lui
FLETTNER poate dezvolta la aceleaşi dimensiuni o forţă de
tracţiune mult mai mare decât pânzele.
Se studiază şi alte posibilităţi de utilizare a efectului
Magnus: utilizarea rotorilor în locul palelor motorului eolian,
şi, chiar, în locul palelor elicei elicopterului.

De corpul solid se lipeşte nu numai lichidul, dar şi jetul
unui gaz. Acest fenomen a fost descoperit de renumitul savant
şi inventator român HENRI COANDĂ. În 1910 el a încercat în
zbor, primul în lume, un avion reactiv de construcţie proprie cu
două motoare fixate de ambele părţi ale fuzelajului. După
decolare avionul a zburat câteva zeci de metri după care a căzut.
Viteazul pilot s-a ales cu câteva vânătăi, însă atenţia i-a fost
atrasă de un fenomen neobişnuit: limbile de foc care ieţeau din
ajutaje, se lipeau literalmente de pereţii fuzelajului, acoperit cu
foi de oţel. Acest efect, numit de reputatul specialist în
aerodinamică THEODOR VON KARMAN de la Universitatea
Gottingen (Germania) efectul Coandă, astăzi permite crearea
duzelor de înaltă eficienţă pentru arzătoare, îmbunătăţirea

funcţionării vehiculelor pe perna de aer şi a vaselor cu aripi
subacvatice.

Un motor reactiv produce mari zgomote în timpul
funcţionării. Alături de el funcţionează un mic difuzor. Sunetul
difuzorului cu mult mai slab decât zgomotul jetului de aer al
motorului, îl amplifică, fîcându-l şi mai puternic. Dacă
frecvenţa sunetului emis de difuzor se modifică, zgomotul
motorului se reduce ca prin farmec, iar curgerea jetului de aer
se accelerează. Sunetul distruge vârtejurile inelare puternice,
care iau naştere la ieşirea din duza motorului şi care generează
zgomot. Fenomenul descoperit - influenţa sunetului asupra
procesului apariţiei vârtejurilor turbulente în jetul unui lichid
sau a unui gaz poate deveni calea reală spre crearea avioanelor
reactive fără zgomot.

Vioristul a luat în mâini vioara prăfuită şi a trecut cu
arcuşul pe coarde. Şi deodată a observat că pe placa de
rezonanţă a vioarei, luminată de razele soarelui au început să
alerge părticelele de praf. Astfel, conform legendei, a fost
descoperit efectul vibrotransportării, utilizat pe larg în tehnică.
În cariera de minereu pe banda de oţel a vibrotransportorului
se deplasează în sus, ca la porunca ştiucii, stânci de piatră cu
greutatea de câteva tone.

Încă un fenomen minunat legat de sunet şi, în genere, de
orice oscilaţii este efectul autosincronizării. HUYGENS a
observat primul că dacă câteva ceasornice cu pendul atârnă pe

acelaşi perete, după un timp ele vor începe să oscileze sincron.

Pe când la Siracusa domnea Hieron, reuşindu-i toate
acţiunile întreprinse, aduse zeilor, în semn de mulţumire, o
coroană de aur. Dându-i unui meşter cantitatea necesară de aur,
după un timp el primi coroana pe care o considera perfect
executată. Fiind cântărită, ea avea greutatea cantităţii de aur
iniţiale. Întrucât regele a intuit că a fost înşelat, l-a rugat pe
Arhimede să găsească un procedeu pentru a descoperi
eventualul furt.
Într-o zi, pe când Arhimede preocupat de această
problemă intră în baie, observă din întâmplare că pe măsură ce
se afunda în apă, apa se revărsa peste cada de îmbăiat. Această
observaţie l-a făcut să descopere soluţia profundă a problemei
care îl preocupa şi, fugind gol-goluţ prin casă striga în greceşte
“Eureka, eureka” (Am găsit!). Astfel, a fost descoperit efectul
legii lui Arhimede.

Lichidele sunt incompresibile? O descoperire epocală
este uneori o descoperire care contrazice tot ceea ce se ştia până
atunci într-un domeniu. Aşa s-a întâmplat cu sonicitatea- o
ştiinţă a transmiterii energiei mecanice prin intermediul
vibraţiilor şi a undelor elastice în masa lichidelor.
Descoperitorul sonicităţii, marele savant şi inventator român
GOGU CONSTANTINESCU, a pus în evidenţă efectul
mecanic generat de sunet, numit efectul Constantinescu,
fenomenul de cavitaţie a sunetului.

Poate oare curentul electric să răcească un obiect? Acest

fenomen a fost descoperit în 1834 de fizicianul francez J.
PELTIER. Trecând un curent printr-o lipitură bimetalică el a
observat că în funcţie de direcţia curentului lipitura poate atât
să încălzească, cât şi să răcească. Ulterior s-a stabilit că efectul
Peltier se manifestă mult mai puternic în semiconductori. Se
utilizează pe larg la răcirea instalaţiilor microelectronice, laser,
medicină etc.

Încă un fenomen interesant. Dacă unui obiect
incandescent, de exemplu unei pietre de rectificat, i se aplică
un potenţial înalt, atunci ea se va răci repede. La schimbarea
polarităţii potenţialului răcirea încetineşte. Astfel poate fi
dirijată viteza de răcire a piesei. Fenomenul nu este încă
suficient studiat. Se presupune că are loc modificarea
proprietăţilor stratului de aer de la suprafaţa piesei sub acţiunea
câmpului electromagnetic.

Câmpul magnetic “simte” bine temperatura datorită
câtorva efecte specifice. Fie un vas cu lichid a cărui
temperatură creşte. Când ea atinge o valoare anumită, la
suprafaţa ei apare un corp plutitor cu inscripţia “Temperatura
a depăşit valoarea acceptată “. Chiar dacă lichidul va fi răcit,
corpul plutitor care conţine un strat feromagnetic nu se mai
scufundă. De ce ? Secretul e simplu: el era fixat de fundul
vasului cu ajutorul unui magnet. La o temperatură dată
magnetul şi-a pierdut proprietăţile sale magnetice şi corpul
plutitor s-a desprins de magnet. Acest efect - dispariţia
proprietăţilor magnetice la o anumită temperatură a fost
descoperit de marele fizician francez PIERRE CURIE, iar

temperatura la care apare - punctul Curie.
Savantul englez HOPKINSON a observat că în
apropierea punctului Curie înaintea dispariţiei proprietăţilor
magnetice permeabilitatea substanţei la început creşte brusc,
iar apoi scade brusc. Efectul Hopkinson permite măsurarea
temperaturii cu precizie înaltă, dar şi mai precis aceasta se face
cu ajutorul efectului Barkhausen. Modificarea permeabilităţii
magnetice nu are loc treptat, ci în salturi microscopice. Fixând
numărul salturilor tip Barkhausen, poate fi măsurată foarte
precis temperatura corpurilor feromagnetice.

Dacă în diferite părţi ale unui vas cu o soluţie oarecare se
creează zone cu diferite temperaturi, se modifică concentraţia
elementelor soluţiei. Acest fenomen este numit termodifuzie.
Termodifuzia a fost utilizată în fizica nucleară pentru separarea
uraniului. Interesant este că unele din cauzele insuccesului
savanţilor nazişti de a crea bombe atomice a fost refuzul lor de
a utiliza această metodă elaborată de savantul german H.
HERTZ din cauza provenienţei neariene a acestuia. Astfel
fascismul şi-a semnat sentinţa propagând rasismul.

Metoda de obţinere a electricităţii cu ajutorul căldurii este
cunoscut demult: căldura încălzeşte apa, o transformă în
vapori, vaporii rotesc turbina cuplată cu rotorul
electrogeneratorului. Prea multe transformări, prea complicată
este această cale. Nu s-ar putea transforma căldura direct în
energie electrică? Se poate. De asupra rugului atârnă un vas în
care fierbe apa. De la el pleacă spre o raţie fire de curent.
Aceasta este o sursă de curent autonomă care funcţionează în
baza efectului termoelectric, descoperit în anul 1821 de T.Y.

SEEBEK.

Câmpul electric exercită o influenţă specifică asupra
moleculelor dielectricilor: el le transformă în molecule - dipoli,
o parte încărcată pozitiv, iar alta - negativ. Acest efect este
numit polarizarea dielectricilor. Dipolul este foarte bine dirijat
de acelaşi câmp electric. E interesant faptul că procesul
“extracţie”, de regulă, modifică proprietăţile dielectricului:
transparenţa, vâscozitatea, dimensiunile, etc. Desigur aceste
proprietăţi nu au rămas neobservate de inventatori.

“Iscusinţa” principală a câmpului electric este de “a
pune” la lucru particule şi obiecte foarte mici. Ele se
electrizează (se polarizează) uşor şi îndeplinesc întocmai
“comenzile” câmpului electric. Astfel, torentul de picături
mărunte de vopsea electrizate se aşează uniform pe o suprafaţă
vopsită şi se prinde puternic de ea. Capacitatea dielectricilor de
a se polariza este utilizabilă la producerea blănurilor artificiale:
pe suprafaţa unui material unsă cu clei cad perişori, asupra
cărora acţionează câmpul electric. Ei se polarizează,
orientându-se în direcţie perpendiculară la material. În primul
moment materialul este asemănător unei periuţe de dinţi foarte
uzate, dar după un minut pe ea creşte o pădure întreagă de
perişori, o adevărată blană.

Proprietatea ionilor de a transporta în mişcarea lor
cantităţile mici de substanţe este utilizată pe larg de inventatori.
Un tun care s-a aflat mai multe secole pe fundul mării a
fost ridicat la suprafaţă, curăţit bine de impurităţi şi instalat în
muzeu. După câteva luni însă tunul a crăpat şi s-a distrus. Care-
i cauza? Vinovate s-au dovedit a fi particulele de sare care timp
îndelungat au pătruns prin suprafaţa metalului. După
extragerea din apă procesul de distrugere s-a amplificat. De
aceea până nu demult unicul mod de păstrare a exponatelor
similare era în “acvariu”. Cu câţiva ani în urmă inventatorii
francezi au inventat o metodă eficientă de extragere a sărurilor
pătrunse în metal. Obiectul ridicat din apă este amplasat într-o
cuvă cu soluţie, prin care se trece un curent slab. După un timp
“coaja” cade singură, descoperind suprafaţa curată.

Bulele de aer sunt foarte utilizate în procesele de flotaţie
- îmbogăţirea diferitelor minereuri. Părticelele foarte mici de
minereu, amestecate cu apă şi cu componente speciale, sunt
transportate de bulele de aer la suprafaţă. Bulele de aer nu sunt
prea convenabile: dimensiunile nu pot fi reglate, de asemenea,
pe pereţii conductelor, prin care se transportă aerul, deseori se
depun impurităţi. Aceste dezavantaje pot fi eliminate, dacă
bulele de aer se vor obţine prin electroliză, direct din vas, unde
are loc procesul numit electroflotaţie. Prin vas se trece curent
electric, apa se descompune, iar bulele de aer se aşează direct
pe părticelele de minereu. Procesul se reglează foarte uşor prin
modificarea curentului.

Există două tipuri de electrotransport: electroosmoza -
transportul particulelor de lichid şi electroforeza - transportul
particulelor solide care se găsesc în acest lichid. E interesant că
particulele solide şi lichide se orientează la electrozi cu
polaritate diferită, datorită cărui fapt ele pot fi separate. Această
proprietate se utilizează la limpezirea sucurilor şi altor produse
alimentare şi nealimentare.

Scânteile dezvoltă forţe foarte mari la descărcare în
lichid. Datorită incompresibilităţii lui ia naştere un şoc
hidraulic, care poartă numele inventatorului său IUTKIN, ce
transformă diamantele sintetice în praf, necesar pentru
fabricarea pietrelor de rectificat fine. Efectul se utilizează
pentru dezinfectarea apei (şocul puternic distruge învelişurile
bacteriilor), ştanţarea foilor metalice, sondaje, fărâmiţarea şi
îmbogăţirea minereurilor etc.

Poate oare fi magnetizată apa? Fizicienii răspund negativ.
Însă nimeni nu poate explica, de ce apa care trece printr-un
magnet în formă de inel capătă proprietăţi noi, uimitoare. De
exemplu, apa magnetizată, la fierbere nu depune piatră pe
pereţii cazanului; la vopsire ţesăturile devin mai de nuanţe mai
aprinse, betonul pregătit cu apa magnetizată este mult mai dur
ca cel obişnuit. Apa de mare magnetizată nu omoară - ci din
contra, influenţează pozitiv asupra creşterii plantelor. Cu 50%
creşte productivitatea rectificării cu piatră de diamant la răcirea
ei cu apă magnetizată. Se pot da multe alte exemple. Noroc că
inventatorii nu aşteaptă momentul când fizicienii vor găsi
explicaţia acestui fenomen, ci caută noi utilizări ale acestuia.

Câmpul magnetic poate acţiona nu numai asupra
obiectelor, ci şi asupra sarcinilor electrice în mişcare. Totodată
apar forţe electrodinamice (forţe Lorentz), care abat sarcinile
(sau particulele încărcate) de la direcţia iniţială de mişcare.
Acest efect este pus la baza instalaţiilor de desalinizare a apei
sărate, elaborate în diferite ţări ale lumii. Într-o instalaţie
americană de construcţie simplă, prin conducte curge apa, iar

câmpul magnetic împinge spre pereţi ionii care urmează să fie
eliminaţi. În centrul conductei se formează o vână de apă
curată. Rămâne numai separarea acesteia, procedeu de altfel
simplu. Pe de altă parte, simplitatea constructivă a instalaţiei a
generat şi unele dezavantaje. E cunoscut că forţa Lorentz e cu
atât mai mare, cu cât viteza de curgere a lichidului e mai mare,
dar la viteze mari în lichide se formează vârtejuri, care duc la
amestecarea soluţiei desalinizate cu sărurile deja separate. Aici
inventatorii au găsit un procedeu eficient de a elimina acest
neajuns; în loc să se mişte lichidul, se va mişca câmpul
magnetic. Forţa Lorentz va fi mai mare, iar vârtejurile nu se vor
forma. Cu alte cuvinte,s-a folosit metoda inversiei.

Efectul cumulativ a fost descoperit încă în secolul trecut.
Se obţine, de exemplu, în efectul exploziei într-un cilindru, la
care la unul din capete este executată o agură conică acoperită
cu un strat subţire de metal, care joacă rolul unei lupe-
focalizatoare a energiei exploziei într-o zonă (un jet) foarte
îngustă. Metoda a găsit o utilizare largă în tehnica de război.
Astăzi efectul cumulativ şi-a găsit şi utilizari paşnice. Cu
ajutorul lui poate fi tăiată rapid o bară metalică groasă sau un
tub de beton, poate fi perforată o gaură într-un material dur etc.

În 1948 savanţii sovietici G. V. CURDIUMAN şi L .G.
HANDROS au descoperit capacitatea unor substanţe de a
memoriza forma lor iniţială şi de a o restabili - efectul memoriei
formei. De exemplu, din material termosensibil a fost executată
o teavă. Apoi forma ei a fost modificată: a fost întinsă, turtită.
Acum, dacă ţeava deformată va fi încălzită până la o altă
temperatură stabilită, ea îşi va aminti forma iniţială - se va

îngusta şi se va îndrepta. E clar, că acest efect poate avea
utilizări foarte largi. Proprietăţi de memorizare a formei posedă
nu numai metalele, ci şi unii polimeri.

Nu încetează să ne mire apa obişnuită. Acţiunea
câmpului magnetic asupra ei a fost examinată mai sus. Există
şi alte câmpuri care pot s-o transforme într-o substanţă cu
posibi1ităţi neobişnuite. De exemplu, apa a fost trecută
printr-un dezintegrator - instalaţie mecanică de mărunţire a
materialelor dure. S-ar părea că n-ar trebui să se reflecte asupra
proprietăţilor apei. Însă nu se ştie de ce apa tratată în modul
descris mai sus îmbunătăţeşte creşterea plantelor, creşte sporul
de greutate la animalele domestice, care beau această apă.
Savanţii deocamdată n-au găsit explicaţie acestui fenomen.

Efectul cavităţii a fost descoperit de hidrodinamistul V.
FRUD. La prima vedere acest fenomen e simplu: la curgerea
rapidă turbulentă a lichidului apar spaţii care practic sunt pustii.
Aceste goluri sub acţiunea presiunii lichidului explodează
foarte rapid (miimi de secundă), având efectul unei
microexplozii cumulative. Astfel sunt distruse suprafeţele
pieselor executate din materiale dure (turbinelor hidraulice,
elicelor de navă, organelor de lucru ale pompelor, aripilor
avioanelor etc.). Eliminarea acestui dezavantaj poate fi
realizată prin utilizarea unui alt fenomen - efectul supercavităţii
- când o mulţime de bule separate se unesc într-un nor
cavitaţional care protejează profilul respectiv. Drept că în acest
caz scade randamentul maşinii. Efectul cavitaţiei poate fi
utilizat în diferite procese tehnologice: obţinerea emulsiei
tehnologice, intensificarea reacţiei chimice a două lichide etc.
2.3.2. Efectele geometrice – o sursă importantă de

inspiraţie pentru inventatori
Se vorbeşte că cineva 1-ar fi rugat pe "părintele

geometriei", EUCLID, să-1 înveţe arta geometriei, punând o
întrebare fireasca: "Dar ce folos practic voi avea eu, însuşind
aceste teoreme?", la care EUCLID s-a adresat robului său:
"Dă-i un gologan, bietul a venit să caute folos". Aceasta e o
legendă, însă în ea e reflectată o latură foarte importantă: de
veacuri se studiau proprietăţile geometrice, însă, acestea erau,
de regulă, rupte de fizică şi cu atât mai mult de tehnică.
Conform chestionarelor efectuate în şcolile de creaţie tehnică
la finele secolului XX elevii, studenţii, inginerii au mai puţine
cunoştinţe despre utilizarea efectelor geometrice decât a celor
fizice.
Uriaşele resurse ale geometriei în creaţia tehnică au fost
puse în evidenţă de inginerii I. L. VIKENTIEV şi V. I.
EFREMOV [66] pe baza analizei revendicărilor a peste
1200000 de invenţii din întreaga lume, din care a rezultat o
pondere importanta a invenţiilor obţinute prin noi utilizări ale
efectelor geometrice. Sistematizarea lor a fost realizată de autor
pe principiul “Forma geometrică - funcţiile sale tehnice”, iar
tabelul sintetic final a fost structurat pe principiul invers
“Funcţia tehnică - formele geometrice care o pot realiza”.
Ordinea de prezentare a efectelor geometrice [6] este de la
"simplu la compus", începând cu curbele plane, suprafeţele
plane, curbele spaţiale, suprafeţele spaţiale şi volumele. O
astfel de prezentare sintetică analitică îl ajută pe inventator să-
şi facă o impresie globală dinamică asupra figurilor geometrice
utilizabile în tehnică.
Parcurgerea periodică a fondului de efecte geometrice
realimentează şi îmbogăţeşte fondul informaţiona1 personal
al inventatorului, amplificând substanţial şansa găsirii unor
bisocieri sau combinări rezonante, mediind favorabil inspiraţia.
Fondul de efecte geometrice constituie, în acelaşi timp,

mijlocul principal pentru sinteza creativă în invenţiile bazate pe
optimizarea formei sau pentru optimizarea cinematicii
generării curbelor, suprafeţelor şi volumelor. În [66] se prezintă
tabelul efectelor geometrice sistematizat pe un nou principiu
"de la simplu la complex" de prof. dr.ing. Vitalie BELOUS şi
completat de autori cu noi efecte geometrice, utilizate în
activitatea inventivă proprie sau depistate la analiza unor clase
de soluţii tehnice cunoscute.
Un criteriu important al indicatorului efectelor geometrice
este sinteza formelor geometrice [66]. Pot fi evidenţiate trei
mecanisme de bază, prin care are loc "multiplicarea formelor".
1. "Forma geometrică (FG1) + forma geometrică
“
FG2 (una din forme poate fi gaură)
În fig. 2.1 este prezentată construcţia "pană + pană"
care, spre deosebire de pana ordinară, asigură deplasarea unei
părţi simultan pe trei direcţii (brevet de invenţie nr.
312974 SU).
Să examinăm un alt caz de multiplicare a formelor. Cum
poate fi controlat profilul hiperbolic sau parabolic? E necesară
execuţia precisă a şabloanelor respective, apelând la
ajutorul maşinilor–unelte cu comandă numerică şi
specialiştilor de înaltă calificare.
Conform brevetului de invenţie nr. 491462 SU se
propune o soluţie foarte simplă: se
execută un con, din care se taie fâşii;
dacă
planul
de
Fig. 2.1. Fig. 2.2.

secţionare este paralel generatoarei - obţinem o parabolă, dacă

însă el este perpendicular la baza lui - obţinem o hiperbolă (v.
fig. 2.2).
2. ”Formă geometrică (FG)” + mişcare de rotaţie

(R) şi (sau) de translaţie (T)
Prin exemplele ce urmează se vor demonstra posibilităţile
largi ale fenomenului nominalizat. De exemplu, s-a stabilit
(brevete de invenţie nr. 414144 SU, 573383 SU) că, dacă
cercurile (roţile automobilului) sunt instalate pe osii înclinate,
atunci urma în zig-zag,
pe care o lasă la
rostogolirea lor creează
un sprijin suplimentar la
deplasarea mijlocului de
transport (fig. 2.3). Un
efect similar este descris
de STEWART G. în [30].
Fig. 2.3. Instalând roţile pe
osii înclinate, spiţele de
jos, care suportă toată sarcina echipajului, întotdeauna se vor
amplasa în plan vertical. Înclinarea roţilor e necesară pentru a
compensa jocurile. Capetelor osiilor echipajelor li se imprimă
o mică înclinare în exterior pentru a preveni osci1aţia roţilor.

Spiţele, de asemenea, sunt amplasate pe suprafaţa unui trunchi
de con orientat cu vârful în interior, astfel ca la laterale,
generate de mersul calului.
Efectele geometrice au fost utilizate pe larg în
transmisii mecanice, în special, la elaborarea transmisiilor
planetare moderne.
Rostogolirea interioară a unei elipse, formate prin
deformarea diametrală a unui cerc, pe un cerc (fig. 2.4) a fost
pusă la baza elaborării de către inginerul american G. W.
MUSSER a unui nou tip de transmisii mecanice cu angrenaj -
transmisia armonică (brevete de invenţie nr. 2906143,
3005358, 3034375, 3117468 etc.), care asigură performanţe
net superioare în raport cu cele ordinare: efect cinematic major,
gabarite şi masă reduse, consum
specific de materiale redus, etc.
O soluţie similară celor
prezentate mai sus care are efect
dublu, se obţine la deformarea radială
a unui tub cilindric, trecut prin gaura
unui perete rigid (brevete de invenţie
nr. 371366 SU, 727917 SU).
Deformarea diametrală a unui capăt
Fig. 2.4. al tubului condiţionează deformarea
diametrală a celuilalt capăt în plan,
deplasată la 90o (fig. 2.5).
Rostogolirea frontală a unei

elipse pe un cerc este luată la baza
elaborării unui nou tip de transmisii
mecanice cu angrenaj - transmisiile
planetare precesionale (brevet de
invenţie nr 540 MD (brevet de
invenţie nr.1594329 SU ş.a.)
[11,15]. Privind o emisiune de la Fig. 2.5.
Festivalul Internaţional al
Cântecului de Estradă de la Sopot, (1978) tânărului candidat în
ştiinţe tehnice (doctor inginer) pe atunci Ion Bostan (astăzi
academician, Inventator Emerit al R.M., Inventator de Elită al
României) i-a atras atenţia imaginea unei bucle întortochiate,
descrise de o rază laser, înfăţişând două verighete rotitoare.
Rotirea lor în antifază ia inspirat ideea mişcării precesionale
regulate a două discuri, idee pusă la baza elaborării noului tip
de transmisii mecanice - transmisiile planetare precesionale.
Discurile g1 şi g2 ale satelitului instalat pe un arbore înclinat,
care efectuează o mişcare sfero-spaţială, descriu o elipsă cu
semiaxa mică egală cu d = Dcos, unde  este unghiul de
înclinare a axei arborelui înclinat (fig. 2.6). În rezultatul
contactului elipselor cu cercurile discurilor fix b şi mobil c
ultimul se va roti cu un grad de reducţie care poate atinge valori
foarte mari (U = 8..3600).
La elaborarea transmisiilor
sinusoidale cilindrice apare o
contradicţie: mărirea raportului
de transmitere este limitată de
imposibilitatea executării unui
număr mare de canale 
sinusoidale pe o suprafaţă
cilindrică limitată (raportul de
transmitere se determină din
raportul dintre numărul canalelor
sinusoidale, executate pe
suprafeţele cilindrice
respective). Pentru eliminarea a g b
acestei contradicţii a fost găsită o Fig. 2.6.
soluţie constructivă simplă,
utilizând efectul "forma geometrică + mişcarea de rotaţie şi de
translaţie" (brevet de invenţie nr.1551898 SU) [12]. Rolul de
bucşă cu număr mai mare de caneluri sinusoidale îl joacă
satelitul transmisiei precesionale cu suprafaţa exterioară
sferică, instalat pe un arbore înclinat, care efectuează mişcare
de precesie. Pe suprafaţa sferică sunt instalate bile care
angrenează cu canelurile bucşei respective. La o turaţie
completă a arborelui înclinat centrul bilei de pe suprafaţa
sferică a satelitului va descrie o sinusoidă completă,
amplitudinea şi numărul cărora este determinat de numărul
dinţilor angrenajului de legătură a satelitului cu carcasa.
3. Formă geometrică + efect fizic (sau chimic)

Combinarea efectelor geometrice cu cele fizice sau chimice
asigură obţinerea unor rezultate fenomenale. În brevet de
invenţie nr.1116218 SU se propune o roată de lucru a pompei
(fig. 2.7), în care în calitate de palete serveşte hotarul de
separare între sectoarele umectante şi neumectante.
Rezistenţa hidraulică în direcţie,

perpendiculară planului de separare,
e mai mare decât în direcţie
tangenţială, deci, lichidul se va
răspândi de-a lungul planului de
separare, adică planul de separare
joaca rolul de palete cu dimensiuni
infinit de mici.
O combinare interesantă a
Fig. 2.7. efectelor geometric şi fizic au
obţinut autorii invenţiei conform
brevetului de invenţie nr. 693493 SU, în care efectul
piezoelectric şi geometric, exprimat prin realizarea unei
traiectorii de excitare a oscilaţiilor în formă de sinusoidă, sunt
utilizate la realizarea unui vibromotor cu performanţe ridicate,
care are aplicări în diverse domenii. Aceleaşi efecte au fost
utilizate în invenţiile conform brevetelor de invenţie nr.
1724486 SU [15] şi 1771960 SU [13] pentru crearea unui
vibromotor piezoelectric, care ar îndeplini simultan şi funcţia
de generator al mişcării precesionale a satelitului în transmisia
precesională. Aici s-a luat în considerare proprietatea, că orice
punct de pe suprafaţa sferică a satelitului transmisiei
precesionale descrie o sinusoidă la un ciclu complet de precesie
a satelitului.
O mostră de combinare a efectelor geometrice cu cele
fizice sau chimice este utilizarea în invenţii a materialelor cu
memoria formei. Aceste materiale pot deveni o sursă de
inspiraţie foarte importantă pentru inventatori. De regulă,
aceste materiale reprezintă aliaje care includ două-trei
componente. Un material cu proprietăţi fenomenale este
nitinolul, un aliaj cu componenţa procentuală strictă în raport
de 51% Ni şi 49% Ti. Sunt cunoscute mai multe utilizări
originale ale nitinolului în diverse invenţii. Pot fi nominalizate
câteva invenţii, în care este utilizat efectul geometric + efectul
fizic, generat de nitinol. Conform (brevete de invenţie nr. 627

MD; nr.1671956 RU) [14], se propune un motor termic, în care
e1ementele de lucru sunt executate din nitinol. Contactând cu
medii de lucru cu diferenţă de temperatură, aceste elemente,
utilizând memoria formei (efect fizic şi chimic, bazate pe
transformări intercristaline), asigură transformarea unei forme
(până la contactul cu mediul de lucru) în altă formă (după
contactul cu acest mediu).
Acelaşi efect este pus la baza invenţiei (brevet de invenţie
nr. 1593945 SU), în care cleştele manipulatorului pentru
transportarea pieselor din cuptor în baia de călire este executat
din nitinol. La contactul cu piesa încălzită contractarea
elementelor cleştelui asigură strângerea ei. După transportarea
ei în baia de călire la contactul cu mediul de răcire are loc
dilatarea elementelor cleştelui şi eliberarea piesei.
2.3.2.1. Spirale: diversităţi constructive şi utilizări
Omul în perioada evo1uţei sale a observat că mai multe

fenomene ale naturii decurg după o legitate strictă: limbile de
foc ale pojarului, care se rotesc în vârtej, vârtejele de apă şi aer
au forma unei spirale. Linia pe care sunt amplasaţi mugurii
(lăstarii) pe tulpinile unor plante (fig. 2.8.), traiectoria descrisă
de aripioara de arţar în zbor, construcţia cochiliei melcului,
pânza păianjenului etc. reprezintă veritabile linii elicoidale sau
spirale.
Arheologii au observat imaginea spiralei deja în neolit
(6000-2000 p.Hr.) practic la toate popoarele lumii. Geniul lui
ARHIMEDE din Siracusa

(aproximativ 287-212 p.Hr.) a constat
în demonstrarea unei serii de teoreme,
legate de un tip stabilit al spiralei,
stabilirea domeniilor de utilizare a ei -
în pompele de apă, pentru acţionarea
mecanismelor (melcul lui
ARHIMEDE), însă nicidecum n-a
descoperit spirala cum se crede.
Actualmente spirala şi
liniile elicoidale sunt cele mai
brevetate forme geometrice clasice.
Fig. 2.8.
1. Spirala lui ARHIMEDE

Să facem cunoştinţă cu cele mai minunate proprietăţi ale
spiralei lui ARHIMEDE (fig. 2.9, a).
Distanţa dintre două
spire consecutive ale
spiralei ARHIMEDE este
o mărime constantă şi e
egală cu 2, unde 
este o constantă a spiralei.
Această proprietate a
spiralei este utilizată
în mandrinele cu
autocentrare şi alte a. b.
dispozitive similare. Fig. 2.9.
2. Spirala
logaritmica
Spirala logaritmică se formează la rotirea uniformă a
razei-vector, pe care se mişcă un punct, deplasarea căruia este

proporţională îndepărtării de la originea de coordonate (fig.
2.9, b).
Ecuaţia spiralei logaritmice în sistem polar de
coordonate:  = o, unde  este o constantă. Dacă  > 1,
atunci spirala se desfăşoară în direcţie inversă acelor de
ceasornic, dacă  < 1 - în direcţia acelor de ceasornic.
Unghiul cuprins între tangenta dusă în orice punct şi raza-
vector, dusă în punctul de tangenţă, este o mărime constantă
pentru fiecare spirală logaritmică şi e egală cu
arctg(1/ln). Astfel, această spirală intersectează razele-vector
sub acelaşi unghi (din toate curbele proprietăţi similare posedă
numai circumferinţa). Această proprietate este utilizată pe larg
în scule de aşchiere rotative (brevete de invenţie nr. 858896
SU, 982552 SU, 1033027 SU ş.a.). În cazul dacă muchia
aşchietoare este descrisă de o spirală logaritmică, atunci
unghiul de aşchiere , cuprins între tangenta dusă la muchia
aşchietoare şi vectorul vitezei liniare la rotire rămâne
neschimbat.
Proprietatea spiralei logaritmice de a rămâne neschimbată
la diferite transformări l-a uimit într-atât pe Jakob
BERNOULLI, încât el a numit-o "Spira mirabilis (spirală
minunată)", lăsând testament ca să fie incrustată pe piatra
funerară inscripţia “Eatem mutata, resurgo (transformată,
renasc din nou)".
Spiralele examinate sunt cele mai utilizate în tehnică.
3. Linia elicoidală
Linia elicoidală cu pas constant se formează la înfăşurarea
planului cu curba ACB pe un cilindru (fig. 2.10). Linii similare
se utilizează în transportoare elicoidale, şnecuri, prese melcate
pentru varierea lentă a pasului pe lungimea şurubului.
Linia elicoidală cu pas constant este foarte utilizată în
tehnică: piese filetate de

asamblare, transmisii
elicoidale şi melcate,
transmisii micrometrice
de precizie pentru
aparate, transportoare
etc. În transmisiile
Fig. 2.10. elicoidale la o rotaţie
completă a unui
element celălalt element se v-a deplasa axial la o distanţă egală
cu pasul dintre două spire. Încercaţi să propuneţi o soluţie
tehnică care ar permite obţinerea unor deplasări axiale foarte
mici. Reducerea pasului este limitată de parametrii geometrici
ai filetului şi cei de forţă ai mecanismului. În cuplele elicoidale
clasice este imposibilă realizarea acestei idei.
Soluţionarea acestei probleme a fost favorizată de un caz
interesant observat de inginerul N. V. BUŞENIN (devenit
ulterior doctor habilitat în ştiinţe tehnice, membru
corespondent al A.Ş. a Rusiei), dând dovadă de un pronunţat
spirit de observaţie, caracteristic majorităţii inventatorilor.
Jocul unei fetiţe cu un cerc, care prin mişcări coordonate ale
corpului impunea cercul să se rotească în jurul taliei
şi, în acelaşi timp, să se deplaseze în sus sau în jos de-a
lungul corpului, l-a inspirat la elaborarea transmisiei elicoidale
dezaxate (fig. 2.11).
Datorită faptului că
diametrul piuliţei diferă de cel
al şurubului a devenit posibilă
execuţia piuliţei cu pas diferit de
cel al şurubului, aceasta
reprezentând soluţia problemei
analizate.
Fig. 2.11.
4. Utilizări ale spiralelor
Problema automatizării complete a fabricării şi asamblării

articolelor cu asigurarea proprietăţilor dorite este foarte
actuală. Această problemă poate fi soluţionată efectiv, utilizând
metode simple, cum ar fi fabricarea pieselor prin înfăşurare. De
exemplu, conform brevetului de invenţie nr. 644658 SU,
carcasa autobuzului sau altui mijloc de transport se propune să
fie obţinută prin înfăşurare în cruce a cordoanelor sintetice,
impregnate prealabil cu răşini sintetice, iar pentru a asigura
rigiditate între straturi se amplasează armătură metalică.
Această metodă se supune uşor automatizării. Nu e de mirare
că această metodă simplă şi eficientă s-a răspândit în alte
domenii. Această invenţie are şi un analog natural: insectele
călugăriţe împletesc gogoaşa dintr-un singur "cordon" - lichid
cleios, care se solidifică la aer.
Executarea corpurilor prin înfăşurare posedă încă un
avantaj: firele sau banda pot fi instalate în direcţia tensiunilor
mecanice principale în corespundere cu tabloul distribuirii
sarcinilor. Un exemplu caracteristic este brevetul de invenţie
nr. 179558 SU, cu care se protejează metoda de fabricare a
coliviei rulmentului cu bile din textolit. În locul găuririi
locaşelor pentru bile, procedeu ce conduce la ruperea unor fire
separate şi reducerea rezistenţei coliviei, se propune
înfăşurarea coliviei cu fibre impregnate cu răşini sintetice, cum
este indicat în fig. 2.12.
O altă utilizare a
spiralei se bazează pe
proprietatea de a-şi
mări de sute de ori
dimensiunile liniare.
Astfel, conform
brevetului de invenţie
Fig. 2.12. nr. 3451182 US se
propune construcţia
turnului de
televiziune, a antenei, a piloanelor şi altor construcţii prin

întinderea benzii din bobina înfăşurată pe spirală. Însă pentru a
întinde banda la înălţime mare e necesară o macara cu cel puţin
câţiva metri mai înaltă decât pilonul edificat. Efectul generat de
simplitatea şi economicitatea construcţiei este redus la minim
de cheltuielile legate de transportarea şi montarea macaralei.
Soluţia a fost găsită (brevet de invenţie nr. 536306 SU): pe
prima spiră se execută o tăietură oblică (fig. 2.13), sub care
se instalează un cărucior. Ultimul, rămânând pe pământ,
începe să se mişte pe
circumferinţă, fapt ce asigură
ridicarea spirelor. În stare
ridicată se fixează prin una din
metodele cunoscute, de
exemplu, prin sudură. Toate
celelalte spire, de asemenea,
se vor ridica pe linie
elicoidală, de aceea,
căruciorul, parcurgând spiră
cu spiră va ridica pilonul la Fig. 2.13.
aceeaşi înălţime ca şi
macaraua.
Pentru a întinde o antenă la distanţe mari (de exemplu
antena unei staţii cosmice) există o metodă foarte eficientă care
are la bază utilizarea efectelor geometrice şi celor fizico-
chimice. Banda (cordonul) este executată din material
termosensibil (de exemplu nitinol), tratată termic pentru a
memoriza forma benzii în stare desfăşurată, fiind apoi
înfăşurată în bobină în spirală. La locul desfăşurării antenei
banda se deapănă de pe bobină fiind în acelaşi timp încălzită
până la temperatura transformărilor intercristaline de fază
pentru a-şi aminti forma iniţială.
Finalizând compartimentul dedicat
spiralelor
subliniem încă o dată avantajele lor faţă de cele telescopice -

simplitate şi universalitate. Cu regret inventatorii le utilizează
relativ rar - doar câteva invenţii la fiecare 100000. Iată un
exemplu concludent.
Brevetul de invenţie nr. 583773 SU eliberat în a. 1978
inventatorului japonez H. Naka pentru o instalaţie de evacuare
a oamenilor în caz de pojar, conceput în forma unui sistem de
elemente inelare care intră unul în altul. Ignorând utilizarea
spiralei, inventatorul japonez şi-a limitat simţitor drepturile
sale şi a ratat posibilitatea realizării construcţiei prin cea mai
tehnologică metodă, incluzând o singură piesă - o bandă
înfăşurată în bobină.
În soluţia tehnică (brevet de invenţie nr. 733041 SU
“Condensator electric reglabil”) este utilizată proprietatea
spiralei de a-şi regla suprafaţa prin înfăşurare (fig. 2.14), fiind
realizat un condensator cu
precizie înaltă de reglare.
Să examinăm un alt exemplu
de utilizare a spiralei. Canalul
clasic
pentru
plutărit
peste Fig. 2.14.
baraj se
execută în formă de cocoaşă, însă în
acest caz el ocupă spaţii mari.
Conform brevetului de invenţie nr.
712349 SU) canalul este executat pe
spirală, iar pentru a utiliza mai
eficient dimensiunile de gabarit, în
Fig. 2.15. brevetul de invenţie nr. 981163 SU se
propune ca fiecare spiră să fie
executată în plan în formă de cifra opt (fig. 2.15).
O altă metodă eficientă de mărire a lungimii obiectului

cu respectarea gabaritelor date constă în utilizarea volumelor
suprapuse. În soluţia tehnică (brevet de invenţie nr. 499393 SU)
"Metodă de construire a edificiilor cu multe etaje" se propune
construirea etajelor pe linie elicoidală. Dacă elementele
construcţiilor vor fi asamblate
nemijlocit pe fundament, atunci ele pot
fi "târâte" sus cu ajutorul unui troliu
obişnuit pe spirele etajelor construite
deja (o paralelă interesantă - conform
unei legende turnul din Babilon a fost
construit pe linie elicoidală).
Pentru creatorii de tehnică
prezintă interes faptul că, utilizând două
sau mai multe spirale, se poate modifica
lungimea şi suprafaţa suprapunerii lor
reciproce (fig. 2.16), proprietate pe larg
Fig. 2.16. utilizabilă în diverse mecanisme.
2.3.2.2. Proprietăţile bilei. Construcţii cu bile
Dacă ar fi fost construit un monument dedicat unui corp

geometric, care a jucat cel mai important rol în dezvoltarea
ştiinţelor, atunci, cu siguranţă, acest corp ar fi bila. Într-adevăr,
încă în antichitate Heron din Alexandria, aflându-se în căutarea
formei propulsorului maşinii cu abur, s-a oprit asupra bilei, iar
Galileo GALILEI, studiind picătura de rouă, timp îndelungat a
încercat să găsească explicaţie formei sferice. Acum se ştie că
în comparaţie cu alte corpuri bila are forma cu cel mai mare
volum. Mulţi cercetători au fost atraşi de simetricitatea bilei,
posibilitatea transferării oricărui punct de pe suprafaţă în orice
poziţie.
Să ne amintim definiţiile matematice de bază privind bila

(ele vor fi utile ulterior). Bila este locul geometric al punctelor
aflate la aceeaşi distanţă de centru. Sfera este suprafaţa bilei
(fig. 2.17, a). Respectiv sectorul sferic,
Fig. 2.17.
segmentul sferic, stratul sferic sunt prezentate în fig. 2.17, b, c,
d. Iar trei cercuri reciproc perpendiculare cu acelaşi diametru
formează pe suprafaţa sferei opt triunghiuri sferice, numite
triunghiurile
Euler (fig.
2.18, a).
Proprietăţile
principale ale
bilei cunos-
cute din geo-
metrie: -
Fig. 2.18. orice
secţiune a bilei
reprezintă un cerc (fig. 2.18, b);
- bila are lăţime constantă, iar punctele sferei au raport
constant al distanţelor de la două puncte nemişcate;
- sfera are curbură medie constantă egală cu raza bilei;
- la volumul dat bila are cea mai mică suprafaţă
posibilă;
- bila instalată pe un plan orizontal şi luminată de sus şi

dintr-o parte, formează umbre în formă de elipsă, iar punctul de
contact al bilei cu planul este unul din focarele elipsei.
Acum să examinăm aplicaţiile tehnice ale bilei.
Bila este răspândită foarte pe larg în practică: rulmenţi cu
bile, pixuri, transmisii elicoidale cu bile, alte mecanisme
diverse având în componenţa sa bile. Forma sferică este cea
mai raţională formă pentru rezervoare destinate păstrării
gazelor şi lichidelor, aparatelor cosmice şi submersibile. În
construcţia de maşini sunt cunoscute pe larg supapele sferice,
morile cu bile, articulaţiile, cuplajele etc.
Proprietatea identităţii suprafeţei constă în faptul că
curbura suprafeţei bilei la mişcarea ei este constantă. Această
proprietate este utilizată în diverse mecanisme.
Instalaţia de comutare (brevet de invenţie nr. 892506 SU)
este executată în formă de bilă goală, suprafaţa interioară a
căreia sunt montate suprafeţe de contact. Cavitatea sferei este
umplută cu lichid dielectric, pe suprafaţa căruia pluteşte o bilă
conducătoare de curent (fig. 2.19). La orice
poziţie spaţială a instalaţiei de comutare se
asigură blocarea cuplului de contact.
Brevetul PST nr. 84/04200 a fost eliberat
pentru elaborarea unui întrerupător electric,
în care contactul este
asigurat prin intermediul
Fig. 2.19. bilei (fig. 2.20).
În S.U.A. a
fost eliberat brevetul de invenţie nr.
4504812 US pentru transformatorul sferic,
executat pe un miez sferic, axa
profilului căruia trece prin centrul sferei.
Bobinele transformatorului sunt înfăşurate
pe miez pe spirală şi sunt acoperite cu un Fig. 2.20.
ecran sferic, care include două emisfere, totodată ecranul sferic
cuprinde fluxul magnetic concentrat.

Carcasa sferică a electromagnetului conform brevetului
nr. 4473809 US, având volum redus, asigură atracţia
materialului magnetic la orice suprafaţă. Care altă suprafaţă
posedă astfel de proprietăţi?
Proprietatea flotabilităţii înalte a bilei goale în
combinaţie cu proprietatea identităţii suprafeţei sferice asigură
avantaje evidente în comparaţie cu alte corpuri şi forme. Un rol
similar celui din fig. 2.19 joacă bila în întrerupătorul magnetic
pentru care a fost eliberat brevetul de invenţie nr. 2751507
RFG. Pluta-bilă, executată din material feromagnetic,
pluteşte în rezervor la suprafaţa lichidului. Cum numai nivelul
lichidului se va apropia de magnetul instalat în partea frontală
a rezervorului, bila-plută acţionează întrerupătorul
mecanismului de acţionare hidraulică, efectuând reglarea
nivelului lichidului. Alegând materialul învelişului şi
câmpurile care acţionează asupra bilei-plută poate fi reglată
uşor flotabilitatea ei. Acest principiu se află la baza unei serii
de instalaţii pentru măsurarea tensiunii înalte (brevete de
invenţie nr. 883748 SU, 883749 SU, 918859 SU, 924584 SU,
924585 SU). Elementul principal al kilowattmetrului (astfel
este numită această instalaţie) este bila-plută pe suprafaţa
exterioară a căreia este executată striaţia pentru
măsurare (fig. 2.21).
Este bine cunoscut faptul că bila,
care se afla pe un plan, are o suprafaţă de
contact foarte mică. Dacă asupra
bilei aflate în stare de repaos va fi aplicată
o forţă mai mare decât cea de repaos,
atunci ea va ieşi imediat din starea de
echilibru şi se va deplasa în direcţia forţei
aplicate. Această proprietate, proprie
Fig. 2.21.
numai bilei, se utilizează pe larg pentru
diagnosticarea diverselor microacţionări.
În captori (conform brevetelor de invenţie nr. 659911 SU,

727996 SU, 748143 SU, 823891 SU, 838399
SU) drept organ de percepere a vibraţiei,
generate în construcţii, serveşte bila cu
greutatea de 1,5...2 g. Schema instalaţiilor
enumerate e următoarea: bila este localizată
cu ajutorul unui câmp magnetic în centrul
carcasei cu sistem de contact (fig. 2.22). Sub
acţiunea forţelor de deplasare (şoc, cutremur
de pământ, vibraţie) care depăşesc forţele de
atracţie ale magnetului, bila se deplasează din
Fig. 2.22. starea de
repaos şi
blochează contactele,
formând semnalul de alarmă.
O schemă analogică poate fi
observată şi în brevetul de
invenţie nr.4168410 US (fig.
2.23). Există o gamă largă de Fig. 2.23.
captori care au la bază proprietăţile enumerate mai sus.
Proprietatea bilei de a suporta sarcini foarte mari este

pe larg utilizată în construcţia de maşini. Evoluţia construcţiilor
cu bile, probabil, începe în perioada creării piramidelor
egiptene. Astfel, arheologul austriac Hansunker, efectuând
săpături la piedestalul piramidei Joser, a găsit bile cu diametrul
de 12.. .40 cm. Cea mai mare parte constituiau bilele cu
diametrul 19 cm, posibil acesta era standardul vechi egiptean.
Analiza a demonstrat că bilele au fost executate dintr-un
minereu foarte dur, numit dolerit. Experienţele efectuate în
1936 cu bilele găsite au demonstrat, că bilele sunt capabile să
suporte sarcini considerabile, menţinând capacitatea de
deplasare. Un om, posedând un astfel de dispozitiv, poate să
deplaseze fără dificultăţi un bloc cu greutatea de câteva tone.
Săpăturile ulterioare au depistat urme, lăsate de bilele de piatră
la deplasarea lor. De remarcat că greutatea blocurilor de piatră
la egipteni atingea 20 t, iar grinda de planşeu – 420 t. Nu

întâmplător istoricul francez F. More a declarat că se închină în
faţa acestor mijloace ale artei construcţiilor antichităţii tot aşa
ca şi în faţa rezultatelor ei - minunatele piramide.
Exemplul cel mai elocvent serveşte rulmentul cu bile. Fără
el nu se realizează nici un mijloc de transport contemporan.
Primul brevet de invenţie eliberat pentru un rulment cu bile este
datat cu anul 1794. A fost eliberat în Anglia pentru "osia
carului cu rotire foarte uşoară". Obiectul invenţiei a fost "bile
în inel".
Utilizând proprietăţile bilei proprii numai ei în combinare
cu capacitatea de a suporta sarcini mari, inventatorii găsesc
utilizări simple şi originale ale bilelor în diverse domenii ale
tehnicii.
Pentru utilizarea bilei în calitate de element de marcare a
fost eliberat brevetul de invenţie nr. 1162589 SU. Această
soluţie asigură avantaje evidente. Nu mai este necesară
ascuţirea şi controlul suprafeţei de lucru. Schimbând suprafaţa
de lucru a bilei (datorită identităţii suprafeţei bilei în orice
punct) se asigură prelungirea "vieţii" sculei.
Următorul stadiu de obţinere a găurilor este sfredelirea sau
perforarea găurilor. Metoda a doua este mai eficientă din punct
de vedere tehnologic. Şi aici bila concurează cu poansoanele
cilindrice. Conform brevetului de invenţie nr. 585092 SU în
calitate de poanson pentru perforarea găurilor se utilizează o
bilă feromagnetică. Perforând gaura semifabricatului bila
împreună cu metalul defrişat v-a nimeri pe fundul matricei.
Electromagnetul, instalat pe flanşa semifabricatului, extrage
din matrice la început metalul defrişat, apoi şi bila-poanson.
Ultima operaţie de prelucrare a găurilor este finisarea sau
calibrarea găurilor până la dimensiunea dată. Experienţele
efectuate demonstrează că calibrarea găurilor cu bila asigură
precizia găurilor clasele 1...2, rugozitatea - clasele 7.. .9.
Au fost analizate trei operaţiuni de bază de prelucrare a

găurilor cu utilizarea bilei. Dar ce se va întâmpla, dacă v-or fi
combinate cele trei operaţiuni cu utilizarea bilei în calitate de
sculă principală: marcarea, perforarea şi calibrarea? Se va
obţine un ciclu nou de prelucrare a găurilor.
O utilizare foarte largă au găsit bilele în transmisii
mecanice cu raport de transmitere constant şi variabil în calitate
de elemente intermediare de forţă. Cu ajutorul transmisiilor
mecanice cu bile poate fi:
- multiplicat şi transmis momentul de torsiune între doi
arbori (brevete de invenţie nr. 3001420 US, 2951384 US,
2995943 US, 3246533 US, 3585871 US, 3807243 US; brevete
de invenţie nr. 421647 CH, 415217 CH; brevete de invenţie nr.
48-21020 JP, 49-1330 JP, 51-25903 JP; brevete de invenţie nr.
353090 SU, 896290 SU, 655846 SU, 741009 SU, 629387 SU,
516857 SU, 381829 SU, 1657806 SU);
- transformată mişcarea de rotaţie în mişcare alternativă de
translaţie (brevete de invenţie nr. 947540 SU, 1011941 SU,
1116251 SU, 399667 SU);
- transmisă forţa de presiune (brevete de invenţie nr.
597577 SU, 1070413 SU, 1214468 SU);
- transmise impulsurile de şoc (brevet de invenţie 582387
SU) ş.a.
O problemă acută în acţionarea multor mecanisme
constă în necesitatea utilizării mecanismelor de acţionare cu
raport de transmitere variabil. Variatoarele cu bile cunoscute
bazate pe transmiterea momentului de torsiune prin forţele de
fricţiune sunt caracterizate de gabarite mari, randament şi
puteri reduse. Variatoare, care ar transmite momentul de
torsiune prin intermediul elementelor cu angrenare cu variere
lentă a vitezei în tehnică practic nu există. Soluţionarea acestei
probleme se propune în brevetul de invenţie nr. 1657806 SU,
în care se prezintă o sinteză a transmisiilor sinusoidală cu bile
şi planetară precesională. Instalarea bucşei sferice, pe suprafaţa
căreia este executat un canal circular, pe un arbore cu unghi de

înclinare reglabil permite reglarea lină a vitezei de rotire a
arborelui condus în interval larg până la oprirea definitivă a
arborelui condus (în poziţia când planul canalului circular este
perpendicular la axa arborelui motor) la rotirea continuă a
arborelui motor. Această idee permite realizarea cutiilor de
viteză pentru automobile cu reglare continuă a vitezei, a
variatoarelor de putere etc.
O utilizare foarte răspândită a bilei este fixarea pieselor
conjugate. În această ipostază întâlnim mecanisme cu bile
separate sau grupuri de bile combinate cu elementul constructiv
executat în formă de canal. Curbura şi forma canalului, de
regula este sferică. Alegerea bilei în calitate de element de
fixare nu este întâmplătoare. Bila este unicul corp geometric,
punctele suprafeţei căruia sunt capabile să preia echivalent
acţiunea forţelor exterioare de orice direcţie datorită suprafeţei
de contact mici, suportând sarcini considerabile. Să explicăm
această concluzie prin câteva exemple selectate din fondul de
brevete.
Extragerea rapidă e foarte necesară în construcţia de
maşini, de exemplu, la schimbarea sculei în mandrina maşinii-
unelte. Şi aici în ajutor pot veni fixatoarele cu
bile, fiind simple şi fiabile. Conform brevetului
de invenţie nr. 921696 SU scula se fixează în
poziţia necesară datorită blocării bilelor între
bucşă şi canalul elicoidal (fig. 2.24).
Fixatoarele cu bile funcţionează cu succes nu
numai în combinaţie cu canale, conuri etc., dar
şi cu alte bile. De exemplu, fixarea simplă a
Fig. elementelor mobile ale maşinilor şi
mecanismelor conform brevetelor de invenţie
nr. 288325 US, 732594 US, 941711 US se efectuează prin
împănarea cu bilă centrală a unui grup de bile, care contactează
cu suprafaţa piesei pentru fixare (fig. 2.25). Schema de
amplasare a bilelor conform brevetului de invenţie nr. 548381

US se utilizează în calitate de centru rotitor
al pieselor, supuse prelucrării prin aşchiere
(fig. 2.26).
Din analiza
brevetotecii
privind fixarea
Fig. 2.25. cu bile a fost
depistat brevetul
de invenţie nr. 884180 SU eliberat
pentru fixatorul bornelor
electroradioelementelor Fig. 2.26.
(rezistoare1or, condensatoarelor,
tranzistoarelor etc.) pe placa cu circuit imprimat înainte de
lipire. Diametrul bilelor se alege din condiţia asigurării lipirii
calitative şi posibilităţii instalării elementelor pe plăci (fig.
2.27). După lipire bilele se îndepărtează şi sunt utilizate a doua
Fig. 2.27. Fig. 2.28. Fig.

2 29
oară.
Firma “British Telecom" propune fixarea fibrei de sticlă
cu ajutorul unui canal, format de şase bile care
contactează între ele (fig. 2.28). În alt fixator (fig. 2.29) fibra
se fixează în golul format din contactele a trei bile fixate la
capătul bucşei într-un plan. Precizia de orientare a fibrei e
foarte înaltă, asigurându-se în acelaşi timp un joc minim de aer
între fibrele contactante, fapt ce exclude pierderile la
transmiterea energiei.
Din cele expuse mai sus rezultă că utilizarea fixatoarelor

cu bile asigură fixarea rapidă şi durabilă. Eficacitatea şi
simplitatea soluţiei aprobate este asigurată.
Totodată trebuie de menţionat că de rând cu câmpurile
mecanice pot fi utilizate cu succes şi alte câmpuri: electric,
magnetic, electromagnetic, ultrasonor şi termic. Posibilităţi şi
mai largi se deschid în cazul executării bilelor din materiale
moderne cum este nitinolul, care posedă memoria formei.
Limitele fanteziei aici sunt inepuizabile. Nu neglijaţi
combinarea formelor sferice cu alte forme geometrice.
Proprietăţile bilei în combinaţie cu efecte fizice şi

structuri geometrice
Mecanismele locomotive pentru asigurarea stabilităţii

trebuie să aibă centrul de greutate cât mai jos, în special pe
pante mari. Din altă parte clirensul redus înrăutăţeşte
capacitatea de trecere pe drumuri avariate.
Japonezul Ţucia Şazo a brevetat în S.U.A. o idee
ingenioasă, care a permis lichidarea acestei contradicţii. El a
propus să se amplaseze bile de oţel în pneuri. La mişcarea
vehicolului bilele se rostogolesc pe suprafaţa interioară a
pneului, rămânând tot timpul în partea de jos, coborând astfel
centrul comun de greutate (brevet de invenţie nr.3716093 US).
În RFG a fost eliberat brevetul de invenţie nr 2308701
pentru metoda de fabricare a reflectorului de radiolocare.
Reflectorul include trei suprafeţe metalice reflectoare reciproc
perpendiculare având forma cercului. Intervalul dintre ele este
umplut cu masă plastică spongioasa rigidă. De menţionat că
sfera din masă plastică spongioasă se împarte în opt triunghiuri
Euler (v. fig. 2.18, a). Feţele plane ale triunghiurilor au
acoperire metalică. Un astfel de reflector posedă posibilităţi
largi de emitere.
Modernizând tehnica cosmică autorii brevetului de

invenţie nr. 420288 SU propun un container în formă de sferă,
umplută cu material poros, conţinând soluţie nutritivă. Un
astfel de container asigură creşterea normală a plantelor în orice
poziţie în spaţiu.
Un şuber original este prezentat în brevetul de invenţie nr.
1193358 SU), în care configuraţia lui se modifică datorită
segmentelor sferice, executate din material cu memoria formei
(termosensibile). Aripioarele segmentelor sferice instalate în
câteva rânduri, modificându-şi configuraţia sub acţiunea
curentului electric, formează un şuber reglabil.
Finalizând scurta trecere în revistă se poate concluziona
că bila este o formă finalizată tehnologic. Cei cointeresaţi pot
să facă cunoştinţă mai
profund cu tehnologia de
fabricare a bilelor
(sferelor), examinând
descrierile de invenţii din
clasele Clasificării
Internaţionale a Invenţiilor
după cum urmează: H
0121/00, 21/88, 21/603, H
Fig. 2.30. 05K3/24, 3/30, 3/32, 3/36,
B 29 K 27/12; B 29 31/00.
Conform brevetului de invenţie nr.1551368 FR se propune
executarea bilelor, folosind forţa centripetă (fig. 2.30). În
metalul topit se introduce un ax rotativ gol. Forţele centripete
v-or “mâna” metalul pe canaluri înclinate şi-l vor arunca afară
în formă de şuviţe subţiri, care, în acelaşi moment, se
descompun în picături sferice care se răcesc. Modificând
adâncimea de introducere şi viteza de rotire a axului, pot fi
obţinute bile de diferite dimensiuni.
2.3.2.3. Hiperbola în serviciul inventatorului
Cine nu cunoaşte turnul Eiffel? El a devenit simbolul

Parisului şi al Franţei, desigur. Însă odată cu dezvoltarea
tehnicii construcţia arhitectonică unicală s-a dovedit a fi nu
prea reuşită din punct de vedere ingineresc şi, în viitor, pentru
elaborarea construcţiilor înalte a început să se utilizeze o
metodă mai eficientă, bazată pe utilizarea hiperboloidului de
rotire. Carcasa turnului include bare drepte amplasate pe
generatoarele corpului de rotaţie, forma căruia are turnul,
nituite între ele în punctele de intersecţie, şi, de asemenea,
legate cu inele orizontale (fig. 2.31).
Analizaţi schema construcţiei prezentate
în fig. 2.31 şi veţi remarca simplitatea şi
rigiditatea ei.
Pentru a demonstra posibilităţile
utilizării hiperboloizilor în tehnică să
facem cunoştinţă cu minimul de
informaţii din matematică care v-or fi
utile ulterior.
Să Fig. 2.31.
începem cu definiţia hiperbolei.
Hiperbola este locul geometric al
punctelor M, diferenţa
distanţelor până la punctele F şi
F' (focare) are o valoare absolută
constantă: (MF - MF' = const.
Fig. 2.32. fig. 2.32). Ecuaţia
canonică este:
X2 Y2
  1,
a 2 b2
unde a şi b sunt constante.
Hiperbola generează două suprafeţe de rotaţie

diferite. În funcţie de faptul cum are loc rotirea în jurul liniei
care leagă focarele, sau în jurul liniei perpendiculare la ea, care
trece prin mijlocul ei, obţinem hiperboloid cu două pânze (fig.
2.33) sau cu o singură pânză (fig. 2.34). Aici urmează să
marcăm acel fapt uimitor că ambii hiperboloizi ca şi cilindrii
şi conurile pot fi obţinuţi prin alunecarea unei linii drepte (fig.
2.35).
Fig. 2.33. Fig. 2.34. Fig.
O idee interesantă conţine soluţia tehnică (brevet de

invenţie nr. 479871 SU) în care barele de sprijin ale
hiperboloidului sunt legate prin articulaţii cu inele de legătură.
Datorită acestui fapt construcţia e capabilă să crească la
umflarea balonului amplasat în interiorul hiperboloidului.
În invenţiile moderne formele geometrice tradiţionale tot
mai des se modifică cu diferite elemente suplimentare. De
exemplu, pentru prelucrarea simultană a câtorva suprafeţe
parabolice autorii invenţiei conform brevetului de invenţie
nr. 460987 SU au hotărât să execute scula în formă de
şa – paraboloid hiperbolic (fig.

2.36).
Dacă este necesar de a
transporta, curăţi, lamina,
împacheta etc. articole de
formă cilindrică, atunci, după
părerea multor inventatori, nu
Fig. 2.36. există un mijloc mai bun ca o
pereche de valţuri de formă
hiperbolică instalaţi cu axe
paralele sau încrucişate
(brevet de invenţie nr. 159474
SU, 321199 SU, 995955
Fig. 2.37.
SU - fig. 2.37).
O proprietate minunată a hiperbolei este capacitatea de a-
şi modifica profilul lateral pentru o acomodare mai bună la
diferite suprafeţe, începând de la hiperboloid până la cilindru.
Pentru aceasta hiperboloidul este
executat cu posibilitatea răsucirii faţă de
axă (fig. 2.38), fie el o sculă abrazivă
(brevet nr. 156864SU), unealtă agricolă
(brevet de invenţie nr.426618 SU) sau
freză (brevet de invenţie nr. 1077119
SU). Elementele comune ale tuturor
construcţiilor - bazele rectilinii care
formează hiperboloidul, se fixează în
inele laterale prin articulaţii.
Fig. 2.38. Dacă există răsucire, deci există şi
modificarea unghiului de înclinare a
generatoarelor în raport cu baza. Această proprietate permite
alegerea unghiului optimal de tăiere a plugului (brevet de
invenţie nr. 865147 SU), a morii centrifuge (brevet de invenţie

nr. 368878 SU).
Dacă bazele generatoare vor fi executate tubulare, prin
care va curge un mediu de lucru, atunci prin răsucirea
hiperboloidului poate fi ales uşor regimul optim de suflare
(brevet de invenţie nr.194766SU). De asemenea, acest hiper-
boloid poate fi utilizat pentru crearea traductorului de poziţie
(brevet nr.1185128SU), fiecare bară sensibilă va furniza
informaţii despre deformaţiile spaţiale care au loc în ele.
Poate fi obţinută oare transformarea inversă? Adică,
modificând lungimea generatoarelor să se obţină rotirea bazei.
Da, conform brevetului de invenţie nr. 626819 SU se propune
un motor original, care funcţionează fără zgomot, nu poluează
mediul şi la o perfecţionare respectivă se combină cu
bioobiecte. Cum funcţionează el?
O varianta posibilă: E cunoscut faptul că fibrele
obţinute din acid acrilic şi alcool polivinilic se dilată în apă şi
se contractă în mediu bazic. A rămas doar să aşezăm fibrele pe
generatoarele rectilinii ale hiperboloidului şi să aducem la ele
lichidele respective şi motorul e gata.
O alta variantă: Barele sunt executate din material
termosensibil (de exemplu din nitinol) care contactează
consecutiv cu medii de lucru diferite (de exemplu apă şi aer cu
temperaturi diferite de lucru).
Examinând proprietăţile pur geometrice, nu trebuie să
uităm că cu ajutorul lor pot fi dirijaţi diferiţi parametri fizici.
Astfel, caracteristicile aerodinamice ale tobei de eşapament
conform brevetului de invenţie nr. 676742 SU se modifică în
rezultatul modificării secţiunii hiperboloidului.
2.3.2.4. Suprafeţe unilaterale
Să facem cunoştinţă cu cele mai utilizabile proprietăţi ale

suprafeţelor unilaterale. Spre deosebire de învelişul cilindric la
secţionarea pe diametru a suprafeţei unilaterale, obţinute dintr-
o bandă, capetele căreia sunt răsucite cu 180o şi asamblate, ea

nu se descompune în două inele, ci numai într-un inel, însă
de două ori mai lung şi mai îngust ca cel iniţial.
Dar dacă în mod similar se va secţiona o bandă răsucită cu
360o, atunci se va obţine un lanţ constituit din două inele,
fiecare din ele reprezentând o suprafaţă unilaterală. În cazul
când capetele benzii sunt răsucite cu 540o la secţionarea benzii
pe lungime rezultatul este cu totul neaşteptat: inelul îşi măreşte
de două ori diametrul şi pe el apare un nod, care poate fi
înlăturat numai rupând sau tăind inelul.
Ce se va întâmpla dacă suprafaţa unilaterală va fi
secţionată nu după linia medie, ci după o linie, care se află la
1/3 din lăţimea benzii. În acest caz obţinem două inele unite în
lanţ: unul mai mare cu lăţimea reprezentând 1/3 din lăţimea
celui iniţial, şi unul mic cu lăţimea de 2/3 din cea iniţială. Inelul
mai mare este bilateral (cu două feţe). Cel mic va rămâne
unilateral.
Au găsit aceste secţionări utilizare în tehnică?
Deocamdată nu, însă posibilităţile de utilizare sunt foarte largi.
Banda Mebius
Banda cu suprafaţa unilaterală examinată mai sus poartă
numele profesorului de la Universitatea din Leibzig August
Ferdinand MEBIUS (1790-1868), care pentru prima oară a
anunţat în presă despre existenţa ei în 1858, însă oare într-
adevăr el a descoperit-o? În muzeul oraşului francez Arle a fost
găsit un mozaic antic roman, în ornamentul căruia era
imaginată o bandă răsucită cu o fâşie neagră infinită, iar în evul
mediu croitorii parizieni, primind la lucru debutanţi, le
încredinţau sarcini inexecutabile: să coase la poalele fustei o
panglică, capetele căreia erau răsucite cu 180o şi legate între
ele.
Conform literaturii tehnice şi brevetelor de invenţie de la

finele veacului trecut oficiile de brevetare începuseră să
înregistreze invenţii bazate pe utilizarea suprafeţei unilaterale.
Analizând revendicările unui număr impresionant de invenţii,
în care a fost utilizată, autorii [81] au stabilit că nu mai puţin
de 60% de soluţii sunt legate de dublarea suprafeţelor şi
(sau) lungimii feţei de lucru a curelei infinite, păstrând
gabaritele neschimbate. Într-una din soluţii (brevet de invenţie
nr. 70549 SU “Ferăstrău-bandă”) dinţii se execută de ambele
părţi ale benzii (fig. 2.39). Mai târziu prin brevetele de
invenţie nr. 145029 SU şi 148925 SU au fost
protejate benzile magnetice şi banda de
rectificare conform brevetului de invenţie
nr. 236278 SU cu suprafaţa de lucru dublă
în comparaţie cu cea obişnuită. Principiul
general al acestor şi
altor soluţii similare
este arătat în fig.
2.40. Să atragem
Fig. 2.39. atenţia că dublarea
suprafeţei de lucru
asigură creşterea fiabilitatăţii, duratei
de funcţionare a unei astfel de scule. Fig. 2.40.
Această proprietate poate fi utilă, de exemplu, la executarea
telefoanelor secretar. Aceeaşi idee este pusă la baza soluţiei
conform brevetului de invenţie nr. 321266 SU “Filtru cu
acţiune încontinuă " (fig. 2.41), la bobinarea benzii în
casetele pentru imprimantele computerelor. Însă inventatorii
nu s-au limitat numai la dublarea resursei, majorând, de
asemenea, suprafaţa de lucru de câteva ori la o creştere
neînsemnată a gabaritelor construcţiei iniţiale. Astfel, a apărut
brevetul de invenţie nr. 520239 SU “Metodă de asamblare
a capului de rectificare c a r a c t e r i z a t ă p r i n a c e
e a, că banda de rectificare cu înveliş abraziv bilateral este
aranjată în inel, capetele căruia

sunt încleiate şi este îmbrăcată
pe o roată de curea,
caracterizată prin aceea, că în
scopul măririi lungimii
suprafeţei de rectificare cu
păstrarea gabaritelor capului Fig 2 41
de frezare, banda este aranjată
în forma unui inel cu multe spire şi una dintre părţi este
răsucită cu un unghi de 180o, după care capetele se încleie”.
Aceeaşi soluţie a fost găsită pe altă cale în invenţia
conform brevetului nr. 324137 SU, în care în locul benzii a fost
utilizat un poliedru cu feţe egale, acoperit cu un strat abraziv,
în acelaşi timp, una din ramurile poliedrului este răsucită în
raport cu alta în locul fixării capetelor lui într-o curea infinită
cu una sau mai multe feţe (fig. 2.42). E
clar, că în procesul funcţionării sculei
articolul va fi parcurs consecutiv de toate
feţele poliedrului elastic. Altfel spus:
suprafaţa curelei abrazive în comparaţie
cu cele ordinare se va mări de n ori, unde
n este numărul feţelor. La o analiză mai
profundă a soluţiilor descrise mai sus s-a
observat, că în cazul poliedrelor cu 6, 8,
Fig. 2.42. 10 feţe suprafaţa de lucru se micşorează
încontinuu. Soluţionarea acestei
probleme o găsim în brevetele de invenţie nr. 539744 SU,
712844 SU, 745665 SU, 908673 SU). Doar în locul unui profil
poliedru cu patru feţe poate fi executat un profil în secţiune cu
patru lamele (fig.2.43).
E important de menţionat
faptul că inelul cu profil lamelar,
unul din capetele căruia la unire a
fost rotit cu 90o, la aceleaşi
gabarite are o suprafaţă de lucru
de câteva ori mai mare decât
profilul complet. De exemplu, Fig. 2.43.
inelul cu secţiunea în formă de hexagon are şase feţe-şase
suprafeţe de lucru. Elementul flexibil cu şase lamele, secţiunea
transversală a căruia este înscrisă în secţiunea hexagonului, are
de acum 12 suprafeţe de lucru similare.
O altă utilizare a benzii Mebius este folosirea ei în
malaxoare în scopul intensificării amestecării (brevete de
invenţie nr. 355940 SU, 548434 SU, 903130 SU, 1001875 SU).
Dacă în malaxoarele cu palete elicoidale ordinare produsele
amestecate se deplasează pe circumferinţă, în malaxoarele cu
bandă Mebius (fig.
2.44) vectorul
acţiunii forţei în
fiecare punct de
contact a organului
de lucru cu
produsele de
malaxare îşi schimbă
Fig. 2.44. direcţia de la 0 până
o
la 360 pentru fiecare rotaţie a arborelui. În acest caz particulele
care contactează cu organul de lucru se vor mişca pe o
traiectorie complicată, determinată de 6 grade de libertate.
O soluţie similară s-a obţinut în invenţia conform
brevetului de invenţie nr. 868103 SU “Roată eoliană", în care
paletele tradiţionale sunt înlocuite cu banda Mebius, fapt ce a
asigurat soluţionarea automată a problemei profilării şi
execuţiei, de asemenea, exploatării roţii eoliene. Sub acţiunea
vântului datorită elasticităţii banda metalică singură îşi alege

profilul cel mai efectiv în plan aerodinamic.
O altă funcţie a benzii Mebius este utilizarea ei pentru
răsturnarea (ranversarea) articolelor.
Astfel, conform brevetului de
invenţie nr. 886859 SU se propune o
"Instalaţie pentru distribuirea
hrănii", utilizabilă în complexele de
creştere a vitelor cornute mari,
fermele avicole etc. (fig. 2.45).
În brevetul de invenţie nr. Fig. 2.45.
356757 SU se prezintă un divizor de
frecvenţă, bazat pe faptul, că semnalul care se răspândeşte pe
banda Mebius trece fiecare secţiune de două ori - pe suprafeţele
interioară şi exterioară. Această proprietate permite realizarea
diviziunii frecvenţei pe cale pur geometrică: pe suprafeţele
benzii se execută excitatori de unde acustice, care, fiind
generate, sunt reflectate de excitator şi formează o undă
staţionară cu frecvenţă de două ori mai mică decât la
dispozitivele cilindrice cu aceleaşi gabarite.
Deoarece lungimea straturilor interior şi exterior la banda
Mebius practic este aceeaşi, această proprietate permite
remagnetizarea simultană a lor, care poate fi utilizată pentru
uniformizarea intensităţii câmpului magnetic în miezul
instalaţiilor electrice (brevet de invenţie nr. 626443 SU).
Soluţiile examinate de utilizare a benzii Mebius reprezintă
doar o mică parte din cele existente. Însă, într-adevăr,
inepuizabile sunt posibilităţile modernizării benzii Mebius
tradiţionale, deschiderii unor noi utilizări - izvoare însemnate
de inspiraţie pentru inventatori.

Compartiment - Constituirea Fondului Inf. Propriu PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Compartiment - Constituirea Fondului Inf. Propriu PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

85 Inventica practică

2.3. Constituirea fondului informaţional de căutare a

În ajutorul inventatorului poate veni grupul creativ al lui

8. Fondul metodelor de evaluare şi selectare a variantelor

Fondul efectelor fizice folosit în general de inventatori se

diverse efecte fizice, ele reprezentând adevărate chei pentru

Unele aplicaţii ale efectelor fizice

fiind exclusă, astfel, influenţa variaţiei nivelului soluţiei în

angajării unui echipaj numeros. Au fost încercări de a utiliza

duzelor de înaltă eficienţă pentru arzătoare, îmbunătăţirea

observat primul că dacă câteva ceasornice cu pendul atârnă pe

Poate oare curentul electric să răcească un obiect? Acest

descoperit de marele fizician francez PIERRE CURIE, iar

baza efectului termoelectric, descoperit în anul 1821 de T.Y.

americană de construcţie simplă, prin conducte curge apa, iar

temperatură stabilită, ea îşi va aminti forma iniţială - se va

2.3.2. Efectele geometrice – o sursă importantă de

Se vorbeşte că cineva 1-ar fi rugat pe "părintele

Fondul de efecte geometrice constituie, în acelaşi timp,

Fig. 2.1. Fig. 2.2.

secţionare este paralel generatoarei - obţinem o parabolă, dacă

2. ”Formă geometrică (FG)” + mişcare de rotaţie

o mică înclinare în exterior pentru a preveni osci1aţia roţilor.

Rostogolirea frontală a unei

3. Formă geometrică + efect fizic (sau chimic)

Rezistenţa hidraulică în direcţie,

fizic, generat de nitinol. Conform (brevete de invenţie nr. 627

2.3.2.1. Spirale: diversităţi constructive şi utilizări

Omul în perioada evo1uţei sale a observat că mai multe

ARHIMEDE din Siracusa

1. Spirala lui ARHIMEDE

razei-vector, pe care se mişcă un punct, deplasarea căruia este

tehnică: piese filetate de

Problema automatizării complete a fabricării şi asamblării

televiziune, a antenei, a piloanelor şi altor construcţii prin

subliniem încă o dată avantajele lor faţă de cele telescopice -

O altă metodă eficientă de mărire a lungimii obiectului

2.3.2.2. Proprietăţile bilei. Construcţii cu bile

Dacă ar fi fost construit un monument dedicat unui corp

Să ne amintim definiţiile matematice de bază privind bila

- bila instalată pe un plan orizontal şi luminată de sus şi

cuprinde fluxul magnetic concentrat.

În captori (conform brevetelor de invenţie nr. 659911 SU,

Proprietatea bilei de a suporta sarcini foarte mari este

la egipteni atingea 20 t, iar grinda de planşeu – 420 t. Nu

Au fost analizate trei operaţiuni de bază de prelucrare a

căreia este executat un canal circular, pe un arbore cu unghi de

amplasare a bilelor conform brevetului de invenţie nr. 548381

Fig. 2.27. Fig. 2.28. Fig.

Din cele expuse mai sus rezultă că utilizarea fixatoarelor

Proprietăţile bilei în combinaţie cu efecte fizice şi

Mecanismele locomotive pentru asigurarea stabilităţii

Modernizând tehnica cosmică autorii brevetului de

2.3.2.3. Hiperbola în serviciul inventatorului

Cine nu cunoaşte turnul Eiffel? El a devenit simbolul

Hiperbola generează două suprafeţe de rotaţie

Fig. 2.33. Fig. 2.34. Fig.

O idee interesantă conţine soluţia tehnică (brevet de

şa – paraboloid hiperbolic (fig.

invenţie nr. 865147 SU), a morii centrifuge (brevet de invenţie

Să facem cunoştinţă cu cele mai utilizabile proprietăţi ale

o bandă, capetele căreia sunt răsucite cu 180o şi asamblate, ea

Conform literaturii tehnice şi brevetelor de invenţie de la