Curs 01 – 04.oct.

2000

Ce este defectologia?
Defectologia este o disciplina teoretica si practica prin care se
studiaza trasaturile psihofizice ale persoanelor handicapate
(indiferent de tipul de handicap sau de virsta individului) si
posibilitatea recuperarii, educarii sau instruirii lor. In cadrul
defectologiei, teoria a fost inlocuita cu psihopedagogia speciala.
Termenul de normalitate se refera la o persoana care are o
dezvoltare medie, fizica si psihica, manifestata concret. Supranor-
malitatea caracterizeaza persoana cu o dezvoltare exceptionala
(geniu). Anormalitatea presupune o dezvoltare fizica si psihica insu-
ficienta.
Termenul de “anormalitate” a fost inlocuit cu cel de “handicap”
care presupune existenta unei deficiente fizice si psihice. Termenul
de handicap are sfera mai larga decit cel de deficienta.
Metode folosite in depistarea cazurilor de handicap:
- observatia
- interviul
- anamneza
- testele (de inteligenta, personalitate, afectivitate, aptitudini)
- studiul de caz (considerat a fi cel mai eficient).
Ramuri, dupa tipul de handicap studiat:
- handicap de intelect (imbecilitatea, idiotenia).
- handicap de auz (surditatea, hipoacuzia).
- handicap de vaz (orbirea, ambliopia).
- handicap de comportament (furt, jaf, tilharie, minciuna, suicid).
- handicapuri psihomotorii sau psihofizice: morfologice (de anatomie,
de structura) si functionale.
- handicap de limbaj (logopedia).
- handicapuri polimorfe (asociate).
Orice handicap presupune o dereglare in trei planuri a intregului
organism: in plan biologic, psihologic si social.
Orice tip de handicap implica anumite perturbari in functionarea
organismului:
- dificultatile pe care le intimpina handicapatul in receptionarea
informatiilor.
- dificultati in prelucrarea informatiilor.
- dificultati in a se mobiliza pentru o activitate.

1
- dificultati in a achizitiona si dezvolta vocabularul.
- probleme emotionale (in general).
- handicapatul este o persoana extrem de anxioasa, integrarea in
societate realizindu-se foarte greu.
Orice program recuperator trebuie sa indeplineasca 3 lucruri
majore:
- sa ajute pacientul sa capete autonomie si independenta per-
sonala.
- sa ajute pacientul sa fie capabil sa produca ceva, sa fie util.
- sa ajute pacientul in relationarea cu ceilalti.

Handicapul de intelect

Handicapatul de intelect este o persoana care are o dezvoltare

mintala plafonata la un anumit nivel, caracterizindu-se prin intirziere
sau insuficienta mintala.
Cauzele handicapului de intelect:
- in concordanta cu parerea unor autori, cauza principala ar fi de
natura organica, (transmitindu-se ereditar).
- dupa altii cauza ar fi de natura sociala.
- in realitate, cauza unui handicap intelectual este polimorfa.

Exista 3 mari categorii de cauze:

1. Cauze prenatale: consumul de alcool, de substante nocive
(alcool, tutun, cofeina), consum de medicamente (antibiotice,
sedative), boli infectioase, traumatisme fizice la gravida, tentative
de avort, traumatisme psihice grave, stresul, oboseala, inanitiile,
radiatiile.
2. Cauze perinatale (din timpul travaliului si primele zile de dupa
nastere): traumatisme cranio-cerebrale, anestezicele, hipoaxia,
prematuritatea
3. Cauze postnatale (din primii 3 ani de viata): medicamente
(antibiotice) administrate in exces, carente nutritionale, trauma-
tisme fizice, vaccinuri, cauze de natura sociala, carente afective in
familie, cauze legate de virsta familiei, a parintilor.

2
Curs 02 – 11.oct.2000

Caracteristicile generale ale handicapului de intelect – intilnim

patru caracteristici generale:
1. orice handicapat de intelect are o anumita inertie (rigiditate psihi-
ca). Aceasta inertie produce la handicapatul de intelect incapabi-
litatea de a face trecerea de la un proces psihic la altul
2. viscozitate genetica – handicapatii de intelect ramin cramponati
in operatiile concrete
3. heterocronia – handicapatul de intelect are un decalaj intre fizic si
psihic si o dezvoltare inegala a functiilor psihice
4. fragilitatea personalitatii - handicapatul de intelect are o perso-
nalitate extrem de fragila, fie agresiva sau violenta, fie docila. Han-
dicapatul intelectual este labil verbal.

Trasaturile handicapatilor de intelect:

- senzatiile si perceptiile sunt foarte puternic afectate, fiind
astfel diminuate – in special cele termice si de durere. Frecvent
apar iluzii perceptive, cu puternica incarcatura emotionala.
- foarte greu este perceputa marimea obiectelor, greutatea sau
forma lor. Handicapatii intelectual percep in schimb mult mai usor
culorile.
- anliza si sinteza sunt defectuase, handicapatii de intelect fiind
incapabili sa echivaleze un obiect cu partile sale componente si
neputind sesiza esentialul unei situatii.
- orientarea temporara si spatiala este afectata, distantele ne-
putind fi percepute.
- reprezentarile sunt sarace.
- activismul psihic este extrem de redus, mobilizarea intr-o sar-
cina fiind foarte lenta, neexistind motivatie suficienta sau
fluctuanta. Handicapatul de intelect nu este capabil de constanta
intr-o sarcina pe timp indelungat.
- gindirea este extrem de puierila, infantila. Handicapatii de
intelect nu considera a fi acelasi lucru obiectul si imaginea. Se
face in schimb mult mai usor deosebirea dintre obiecte decit
asemanarea dintre ele. Gindirea este de tip sablonal, handicapatii
de intelect neputind sa manifeste originalitate in rezolvarea de
probleme.

3
- relatiile cauzale sunt foarte greu percepute, relatia cauza-efect
fiind deficitara.
- limbajul este decalat fata de cel al persoanelor normale,
handicapatii de intelect incepind sa vorbeasca in jurul virstei de 3
ani. Vocabularul lor este extrem de sarac, ei insusindu-si doar
cuvintele uzuale. Topica cuvintelor in propozitii este diferita fata de
persoanele normale. Foarte greu realizeaza fraze. Regulile
gramaticale sunt insusite greu si prost. Si scrisul este deficitar.
Handicapatii de intelect au tulburari de pronuntie (in special la
vocale), vocea lor fiind nazala. Pus sa relateze o intimplare,
handicapatul de intelect nu explica ci doar enumera verbal. Sunt
folosite foarte des cliseele verbale.
- afectivitatea este extrem de labila. Labilitatea se manifesta prin
treceri de la o stare la alta, treceri nemotivate. Afectivitatea lor este
imatura.
- memoria logica este absenta la handicapatii de intelect. In
compensatie memoria mecanica este destul de eficienta.
- imaginatia este foarte slaba.
- motivatia este reprezentata de trebuintele si nevoile imediate
si nu de scopuri, aspiratii. Handicapatii de intelect sunt foarte
anxiosi si au o teama permanenta de esec.
- motricitatea lor este defectuasa.

Clasificarea formelor de handicap de intelect: intilnim patru

mari forme de handicap de intelect, in functie de coeficientul de
inteligenta introdus de Stern in 1912:

1. Handicapul de limita:
- persoanele au un coeficient de inteligenta de 90 – 100, corespun-
zind virstei mentale de 10 – 12 ani.
- handicapul de limita este o zona de frontiera situata intre normal si
handicapul de intelect.
- caracteristici fizice ale persoanelor cu aceasta deficienta:
- copiii sunt mai mici din punct de vedere fizic privind statura
si greutatea, avind aspect rahitic.
- au probleme neurologice (pareze faciale).
- pot avea tulburari de echilibru.

4
 - pot sa aiba handicapuri asociate (de auz, de vaz, de limbaj).
- pot avea tulburari ale analizatorului vizual (strabism).
- caracteristici psihologice ale persoanelor cu aceasta deficienta:
- copiii nu sunt in stare sa dea raspunsuri egale (sa raspunda
la fel la aceeasi intrebare).
- chestionati, ei nu pot raspunde imediat si cursiv la intrebari,
avind nevoie permanenta de ajutor.
- teama lor de esec este mai mare decit in cazul persoanelor
normale.
- au dificultati de relationare, in special cu persoanele straine.
- scrisul si cititul sunt foarte afectate la aceste persoane.
- reactioneaza de multe ori brutal.

2. Debilitatea mentala:
- este cea mai frecventa forma de handicap intelectual.
- persoanele au un coeficient de inteligenta de 50 – 75 - 80, repre-
zentind virsta mentala de 7 – 10 ani.
- persoanele debile sunt capabile de o oarecare autonomie perso-
nala, in sensul ca pot sa se spele, sa manince, sa-si faca patul.
- persoana debila nu-si asuma responsabilitatea pentru faptele sale.
Ea nu are discernamint, de aceea nu prevede consecintele
faptelor sale.
- caracteristici psihologice:
- debilii au capacitate redusa de adaptare.
- nu au discernamint.
- sunt labili emotional.
- sunt naivi si influentabili.
- deficientii sunt foarte greu de depistat deoarece nu exista un
tablou general al bolii.
- se face frecvent confuzie intre debilitate si pseudodebilitate
(raminerea in urma a unui copil, cauzele fiind de natura sociala).
- exista mai multe tipuri de debilitate mintala: debilitate usoara,
debilitate medie (aici vorbirea este afectata, iar persoana
deficienta este dependenta de anturaj), debilitatea severa (este
insotita de efecte fizice), debilitatea exogena (dobindita) si
debilitatea endogena (ereditara).
- ca forma de invatamint pentru persoanele debile exista scolile
ajutatoare si speciale, urmind a se integra apoi in diverse ateliere
ca timplari, menajere, bucatari.

5
3. Imbecilitatea:
- este un handicap intelectual considerat sever.
- persoana deficienta are un coeficient de inteligenta de 20 –25 si
se situeaza in jurul virstei mentale de 3 – 7 ani.
- persoana deficienta nu poate folosi limbajul scris – citit.
- bolnavul nu este capabil sa se ingrijeasca.
- poate comunica doar verbal, avind un vocabular extrem de redus.
- persoana deficienta poate efectua cu extrema greutate operatii
matematice simple, cum ar fi adunarea si scaderea.
- pot avea deprinderi de igiena elementara.
- au abilitati manuale normale.
- sunt integrati in camine-scoala unde fac opt clase, fiind
semieducabili.
- au nevoie de asistenta toata viata.

4. Idiotia:
- este un handicap intelectual profund.
- persoana deficienta are un coeficient de inteligenta de 0 –25 si se
situeaza in jurul virstei mentale de 0 – 3 ani.
- la idiot functioneaza doar paleocortexul, cel care raspunde de
reflexele conditionate.
- persoana deficienta este incapabila de autoprotectie.
- idiotii nu se pot hrani singuri.
- idiotul, din punct de vedere somatic, are o dezvoltare fizica redusa
suferind de anemie, rahitism.
- se imbolnavesc repede deoarece au imunitatea scazuta.
- din punct de vedere afectiv sunt destul de primitivi, atasindu-se de
propriul corp.
- idiotenia este de doua feluri:
1. idiotenie completa, care presupune:
- instinct minim de conservare.
- sunete nearticulate.
- ecolalie.
- crize violente de furie, miniie.
2. idiotenie incompleta, care presupune:
- afectivitate mai putin primitiva.
- reusesc sa scoata monosilabe.
- bolnavii sunt internati in camine spital.

6
 Urmarim atingerea a trei obiective in ajutarea handicapatilor:
1. deprinderea acestora cu viata cotidiana.
2. relationarea lor cu ceilalti.
3. integrarea lor in societate pentru a putea face ceva util.

Frecvent handicapul de intelect se asociaza cu comportamente

deviante, antisociale, violente.

Curs 03 – 18.oct.2000
Sindroame existente in scoli ajutatoare
Def: Sindromul este un ansamblu de semne care ascund un
fenomen (cauza) complexa.

Sindromul Down – se mai numeste mongolism sau trisomia

21. Este o aberatie congenitala caracterizata prin intirziere foarte
mare in dezvoltare si un facies aparte, de tip mongol. Emisferele lor
cerebrale sunt mult mai mici si circumvolutiunile sunt mai putin
profunde.
Sindromul provine dintr-o anomalie cromozomiala. O alta cauza
destul de frecventa o reprezinta virsta mare a mamei sau a tatalui. O
cauza secundara sunt considerate bolile infectioase pe care le face
femeia gravida.
Frecventa sindromului este destul de mare, in medie se naste o
persoana bolnava la 650 de copii sanatosi.
In cadrul tabloului psihic al copiilor cu sindromul Down, retinem ca
acestia sunt foarte docili, afectuosi, sociabili, foarte mari iubitori de
muzica si dans, dar din postura de spectatori si sunt partial educabili.
Unii pot invata sa scrie si sa citeasca, in special cei care au fost dusi
la institutiile speciale.
Copii sunt foarte greu de inteles deoarece au o pronuntie
deficitara iar vocea le este monotona. In schimb au un mimetism
remarcabil, fiind capabili sa gesticuleze foarte bine.
Gindirea lor este extrem de concreta. Din punct de vedere afectiv
sunt foarte labili. Memoria lor mecanica este foarte buna (comparativ
cu celelalte procese psihice) si pot fi invatati sa mearga singuri in
diferite locuri.

7
 Cei mai multi dintre ei sunt dependenti de anturaj si sunt lipsiti de
orice fel de initiativa.

Oligofrenia fenil-piruvica – sindromul este asociat cu handicap

intelectual sever. Reprezinta o tulburare de metabolism care apare ca
urmare a lipsei unei enzime in organism care sa sintetizeze fenil-
alamina.
In general sindromul se transmite ereditar. Persoanele bolnave
sunt foarte irascibile si au crize frecvente. Frecvent au tremuraturi si
spasme pe care nu le pot controla. Aceste persoane prezinta
stereotipii motorii.

Galactosemia – este un sindrom transmis ereditar. Boala este

foarte rara si letala. Este asociata cu handicap intelectual sever,
profund. Este cauzata de lipsa unei enzime care sa prelucreze
galactoza din lapte.

Fructozuria - este cauzata de lipsa unei enzime care sa metabo-

lizeze fructoza.

Sucrozuria - Este cauzata de lipsa unei enzime care sa prelu-

creze zaharoza.

Idiotenia amaurotica – este cauzata de aparitia unor lipide in

cortex si in maduva spinarii. Este un sindrom asociat cu handicap
intelectual profund.
Este de doua feluri: infantila (tulburarea metabolismului apare de
la virsta mica si produce moartea intre 2-4 ani) si juvenila (apare la
virsta mai mare si produce moartea intre 5-8 ani).
Subiectii pot avea tulburari de echilibru, tulburari oculare care
merg pina la orbire, crize convulsive. Ca o caracteristica definitorie a
bolii, retinem ca persoanele sunt sensibile la lumini si zgomote
puternice. Sindromul este ereditar.

Arahnodactilia – persoanele care sufera de acest sindrom au

degete foarte subtiri si lungi, craniu lunguiet, torace scobit si adaugit.
Au frecvent probleme cardiace si de vedere. De multe ori sindromul
este asociat cu idiotenia.

8
 Gargoilismul (sindromul lui Hurler) – copiii care sufera de
acest sindrom au aspect de batrini. Trasaturile lor sunt grotesti, parul
le este stufos, fruntea ingusta si bombata, nasul foarte lat, au miinile
ca niste gheare, abdomenul le este bombat si frecvent au malformatii
cardiace. Deoarece sunt persoane scunde au aspect de pitici si se
deplaseaza greoi. Vocea lor este zgomotoasa si suieratoare.

Hipertelorism – sindromul este asociat cu handicap intelectual

sever. Copiii bolnavi au aspect animalic clar, in sensul ca ochii sunt
indepartati spre extremitati si au cap deformat. Sunt predispusi la
bolile de piele.

Cretinismul endemic (hipotiroidism) – persoanele care au

acest sindrom sunt insuficient dezvoltate fizic, pielea lor este buhaita
(acesta este un element definitoriu in recunoasterea bolii), tegumente
reci (pielea lor are o raceala cadaverica), au abdomenul proeminent
si membre inferioare scurte. Durerile sunt acute si generalizate.

Sindromul Turner – apare in mod exceptional la femei. Este

asociat cu handicap intelectual sever. Bolnavii au tulburari de auz, au
comportament infantil, din punct de vedere motor sunt foarte putin
dezvoltati. Fizic au o fata rotunda, urechi late si jos implantate,
osatura fragila, ovarele sunt sterile deoarece nu sunt suficient
dezvoltate. Cauzele bolii nu se cunosc.

Foarte des se face confuzie intre handicapul de intelect si alte

forme. Trebuie facuta diferenta dintre handicapul intelectual si:
 pseudodebilitate – in cazul pseudodebilitatii persoana in cauza
se manifesta ca una retardata mental, adica este apatica, este
lipsita de orice interes pentru invatatura, este labila emotional,
negativista, are tulburari de memorie si insuccese scolare.
Cauzele sunt provocate de mediu (crize in familie, decese, etc).
Spre deosebire de handicapul intelectual, manifestarile pot fi
reversibile.
 starile reactive nevrotice
 hospitalism crescut – tendinta de confuzie vizeaza persoanele
care au stat foarte mult in spital.
 deficiente senzoriale
 autism – persoanele autiste au functiile intelectuale intacte insa
refuza sa comunice, inchizindu-se intr-o lume interioara.

9
 copilul hiperkinetic – instabilitatea psihomotorie se confunda
adeseori cu handicapul intelectual.

Foarte des handicapul intelectual este asociat cu diverse afec-

tiuni. Cele mai frecvente asociatii sunt:
 handicap intelectual – epilepsie – cazul are nevoie de ingrijire
toata viata.
 handicap intelectual – deficiente senzoriale.
 handicap intelectual – deficiente motorii.

Handicapul de vaz

Handicapul de vaz reprezinta diminuarea sau pierderea totala a

simtului vizual. Acest handicap poate sa apara cind este perturbata
anatomia analizatorului vizual sau fiziologia acestuia.
In functie de gravitatea afectiunii, handicapul de vaz este de doua
feluri:
 handicap de vaz partial (ambliopie).
 handicap de vaz total (orbire sau cecitate).

Handicapul de vaz total reprezinta pierderea totala, definitiva si

ireversibila a vederii. Acest handicap poate fi de doua feluri:
 congenitala (transmisa ereditar, genetica).
 dobindita.
O persoana este considerata oarba atunci cind are nevoie de
ajutor institutionalizat. Retinem ca este dificil de pus diagnosticul de
cecitate, deoarece exista si forme de pseudocecitate:
 isteria vizuala – persoana refuza sa vada.
 agnozia vizuala – din punct de vedere fiziologic persoana
este incapabila sa vada, dar refuza sa recunoasca acest
lucru.
 ambioplia – reprezinta privarea partiala a simtului vizual,
bolnavii avind doar resturi de vedere.

Cauzele handicapului de vaz:

1. cauze comune oricarui tip de handicap (boli infectioase,

traumatisme cranio-cerebrale, etc).

10
2. cauze specifice handicapului vizual
a) tulburarile refractiei oculare – provoaca deficientele:
- miopia - imaginea se formeaza in fata retinei, aceasta
aflindu-se la o distanta mai mare de 17 mm fata de centrul
optic. Deci persoanele suferinde nu disting imaginile
departate. Miopia se corecteaza cu lentile divergente.
- hipermetropia – este fenomenul invers miopiei, retina
aflindu-se la o distanta mai mica de 17 mm fata de centrul
optic. Pentru corectie se folosesc lentile convergente.
- astigmatismul – prevede existenta mai multor raze de lumi-
na pe cristalin. Corectia se realizeaza folosind lentilele
cilindrice.
Aceste tulburari se asociaza cu ambliopie, care de multe ori
este innascuta.
b) opacitatea mediilor refringente – poate fi cauzata de acci-
dente, traumatisme, inflamatii si provoaca:
- tulburarile retinei (retinopatii) – sunt de doua feluri: innas-
cute (se pot datora lipsei pigmentilor la nivelul retinei) si do-
bindite (sunt dobindite prin tumori, dezlipirea retinei,
inflamatii vasculare si in general toate accidentele care pot
leza retina).
- tulburarile nervului optic.
- traumatisme oculare – contuzii, rani, arsuri, etc.
- glaucomul – determina aparitia orbirii.
- strabismul – bolnavul se uita crucis.
- tulburarile cecitatii corticale – se mai numesc si pete
oarbe.

Influenta acestor cauze depinde de intensitatea deficientelor,

virsta la care actioneaza si rezistenta organismului asupra caruia
actioneaza.

Curs 04 – 25.oct.2000

Caracterizarea handicapului de vaz in functie de caracterul

survenit (ereditar):

11
  handicapul de vaz (congenital) – nu exista reprezentari
vizuale
 handicapul de vaz dobindit – diminuarea sau pierderea
totala a vederii dupa o anumita virsta (handicap tardiv).
Exista resturi de reprezentarii vizuale.

Tabloul simptomatologic al handicapatilor vizuali:

 copiii cu handicap vizual au deformari craniene, au o
expresivitate specifica a fetei (rigiditate), stau cu capul
aplecat in fata, se misca greoi, sunt tematori, au ticuri si
mimetisme.
 perceptiile sunt lacunare, reprezentarile sunt sarace.
 au dezvoltate foarte bine atentia si memoria (in special cea
mecanica).
 gindirea lor este concreta si rigida, facind foarte greu
abstractizari si generalizari.
 limbajul copiilor orbi este decalat fata de cei normali (orbul
din nastere difera de copilul obisnuit de virsta prescolara prin
faptul ca vorbeste mai greu).
 nu exista o legatura directa intre handicapul vederii si
dezvoltarea inteligentei.
 din punct de vedere al personalitatii, orbul din nastere
accepta mult mai usor handicapul decit orbul tardiv.

In cazul recuperarii copiilor care sufera de ambliopie, se vor folosi

banci speciale la scoala (cu o inclinare mai mare a pupitrului), caiete
cu linii accentuate, scris mai mare, etc. La persoanele adulte se
intervine chirurgical. Daca operatia chirurgicala de recuperare nu este
posibila se face terapie pentru dezvoltarea celorlalte simturi.

Orientarea spatio – temporala a persoanelor cu handicap vizual:

 persoanele cu handicap de vaz se folosesc de repere
(obstacole, sunete, mirosuri, numar de pasi, vibratii ale
aerului, asperitatea si netezimea obiectelor, etc).
 pot folosi bastoane ajutatoare, pantofi speciali cu talpa foarte
elastica si groasa, ciini, etc.
 pentru orientarea temporala uzeaza de ceasuri speciale sau
pur si simplu de bioritmul lor care este mai accentuat.

12
 Persoanele cu handicap de vaz nu pot presta orice meserie. Ei
pot cinta, sclupta, masa, etc.

Handicapul auditiv

Ca si handicapul de vaz, deficienta de auz este un handicap

senzorial. Handicapul auditiv reprezinta diminuarea sau pierderea
totala a simtului auditiv. In lume exista cam 50 de milioane de
handicapati auditivi.

Handicapul auditiv este de doua feluri:

 handicap auditiv total (sever) = surditate (cofoza).
 handicap auditiv partial = hipoacuzie.

Hipoacuzia reprezinta diminuarea sau pierderea partiala a auzu-

lui. Este de trei feluri:
1. hipoacuzie usoara (auzul se reduce cu 30-40 db).
2. hipoacuzie medie (auzul se reduce cu 60-90 db).
3. hipoacuzie grava (auzul se reduce mai mult de 90 db).
Hipoacuzia devine un handicap social in cazul prestarii unei
meserii sau in relationarea cu ceilalti. Persoanele care au handicap
auditiv sunt timide, retrase, copii intimpina dificultati la invatarea
limbajului.

Surditatea reprezinta pierderea totala a auzului. Ea poate fi de

doua forme:
1. surzitate ereditara – este cauzata de lezarea nervilor
auditivi sau a nucleilor auditivi.
2. surzitate dobindita – poate fi de trei feluri:
 dobindita inainte de nastere – nu este ereditara ci e
cauzata de traume fizice, boli infectioase ale mamei,
hemoragii sau alte boli.
 dobindita in timpul nasterii – sunt provocate de
anestezii puternice.
 dobindite postnatal – survin din cauze accidentale.

Cauzele surzeniei:
 ereditare.

13
  fizice (traume, radiatii, intoxicatii).
 psihice.

In zona temporala (aria primara):

 partea anterioara percepe sunete joase.
 partea posterioara percepe sunete inalte.
Lezarea zonei temporale produce surzenie. Lezarea ariei de
asociatie produce afazie auditiva (bolnavul aude dar nu intelege).

Depistarea handicapului auditiv:

 in primul an de viata trebuie sa urmarim reactiile copilului la
zgomote.
 dupa 2-3 ani aplicam testul diapazonului sau testul
audiometrului. Aceste teste se aplica numai de catre
specialisti.

In fisa de profil trebuie sa specificam virsta la care a survenit,

daca mai sunt cazuri in familie si stabilim profilul psihologic.

Profilul psihologic al handicapatului auditiv:

 are gindire rigida si foloseste sabloanele.
 copii handicapati ereditar sunt si muti (surdo-muti).
 handicapul dobindit nu determina mutenia dar provoaca o
involutie in limbaj.
 handicapatul auditiv are probleme cu intelectul.
 handicapatul auditiv foloseste comunicarea nonverbala
(semne, mimica).
 gindirea handicapatului auditiv este in imagini si nu in
cuvinte.

Demutizarea reprezinta trecerea de la limbajul mimico-gesticular

la limbajul verbal. Este obligatoriu sa se invete cele doua limbaje in
acelasi timp. Demutizarea se realizeaza in mai multe etape:
1. obisnuirea copilului de a vorbi prin intermediul obiectelor
(indicarea acestora).
2. insusirea de notiuni concrete.
3. insusirea celorlalte notiuni.
Demutizarea trebuie sa se realizeze intr-un mediu stimulativ.
Demutizarea se face si prin labiolectura.

14
 Caracterizarea limbajului handicapatului auditiv:
 exprimarea unui handicapat auditiv este greoaie, monotona,
nearmonioasa.
 intonatia este gresita.
 articulatia este deficitara.

Cei care au din nastere handicapul auditiv sau provin din familiile
de surzi sau hipoacuzi sunt mai expresivi in gesturi si mimica. Surzii
sunt mai rigizi si se tem sa nu fie respinsi.

La hipoacuzi se utilizeaza proteze auditive. Acestea sunt de mai

multe feluri:
 cu amplificare liniara (se amplifica toate sunetele).
 cu amplificare selectiva.
 care selecteaza frecventa unor sunete utile de cele inutile.

Proteza se utilizeaza gradat. Se respecta regulile de intretinere a

protezei. In prealabil se invata folosirea corecta a protezei. Utilizarea
incorecta a protezei poate avea efecte negative:
 biologice.
 psihice (traumatism provocat de faptul ca el arata altfel).

Rolul protezei:
 amplifica sunetul.
 localizeaza sursa.
 ajuta la diferentierea sunetelor.

Limbajul nonverbal cuprinde:

 gesturi normale – se imita efectiv obiectul sau fiinta
 gesturi artificiale (simboluri) – ex: intunericul este simbolizat
prin palma dusa la ochi.
 gesturi dactileme – surdo-mutul scrie pe palma un anumit
cuvint.
 gesturi indicatoare – se face indicind obiectele prezente
 gesturi evocatoare.

La handicapatii auditivi intilnim citeva caracteristici care apar si la

handicapatii mintali: retragere, apatie, lipsa de motivatie.
Limbajul nonverbal are o libertate mai mare de exprimare decit
cel verbal: nu are reguli gramaticale, are un numar redus de

15
componente comparativ cu cuvintele existente. Limbajul nonverbal
are in schimb o serie de dezavantaje: la intuneric impiedica
persoanele sa comunice.

Curs 05 – 01.nov.2000

Handicapul fizic sau deficienta fizica

Handicapul fizic reprezinta o abatere de la normalitate corporala,

cind este afectata dezvoltarea armonioasa a organismului, capaci-
tatea de adaptare a individului si capacitatea de adaptare de munca.
Exista 2 mari categorii de tulburari:
 tulburari ale morfologiei corporale si tulburari ale fiziologiei
corporale.
 tulburari cronice sau bolile permanente.
Psihomotricitatea este o functie complexa sau o aptitudine, care
include atit sfera motrica cit si sfera perceptiva, psihica. Aceasta
psihomotricitate evolueaza parcurgind anumite etape in ontogeneza.
Factorii care influenteaza evolutia:
 inzestrarea aptitudinala.
 gradul de dezvoltare fizica si psihica a individului.
 Influenta mediului (in special cele educative).
Etapele psihomotricitatii:
 perioada anteprescolara (primii 3-4 ani), in aceasta perioada se
realizeaza o dezvoltare generala, nediferentiata cind copilul reali-
zeaza activitati motorii.
 perioada prescolara (3-4 ani – 7 ani), in aceasta perioada sfera
psihica incepe sa domine miscarea.
 virsta scolaritatii – partea care predomina este cea psihica
deoarece miscarile se automatizeaza.
Psihomotricitatea include 2 sfere de cercetare:
1. organizarea si conducerea motorie generala
a) realizarea celor mai simple gesturi (gest rectiliniu, gest
circular, gest de oscilatie in diferite planuri)
b) capacitatile fizice: forta, apasarea, rapiditatea executiei,
diferite miscari, efort, viteza de executie, precizie (statica si
dinamica), coordonarea, capacitatea de manipulare a
diferitelor obiecte, capacitatea de comunicare gestuala.

16
2. organizarea conduitelor si structurilor perceptiv-motrice, vizeaza
lateralitatea corporala, schema corporala (perceptia individului
asupra propriului corp si a celorlalti), schema perceptiv-motrica a
culorii, a marimii, a formei, schema psihomotricitatii spatiale si
temporale.

Cauzele deficientelor fizice:

 cauze interne (datorate deficientelor proceselor de crestere si
dezvoltare: boli, lipsa de vitamine, radiatii, traumatisme etc) si
cauze externe (sunt acele cauze care tin de mediu si sunt
datorate mediului de viata).
 cauze directe (determinate de deficienta tipica: rahitism, nanism)
si cauze indirecte. Aceste cauze, directe si indirecte pot
determina fie o deficienta globala care sa vizeze intregul organism
sau pot determina deficiente locale, segmentare, pe portiuni.
 cauze predispozante (care favorizeaza aparitia deficientei):
- care apar in perioada intrauterina (radiatii, traumatisme, boli,
carente vitaminice, accidente obstretice).
- care au legatura cu ereditatea.
- care pot aparea in primii ani de viata: iluminat prost, conditii
de dormit (alegere proasta a patului), incaltamintea si
imbracamintea prost aleasa, administrarea de vitamine.
- bolile pe care le poate capata copilul: convalescentele foarte
lungi petrecute in spital, interventiile medicale, statul prea
mult in pat, tulburari cronice.
 cauze care determina aparitia deficientei:
- malformatii si deformatii capatate in perioada intrauterina, fie
transmise direct de la mama, fie datorate tulburarilor
metabolice ale mamelor, traumatismelor, radiatiilor etc.
- influente negative ale mediului: virsta inaintata a parintilor,
umiditatea excesiva a mediului.
- bolile pe care le capata copilul in primii 3-4 ani, accidente
(fracturi), osteomelite (tuberculoza osoasa), atitudinea
corporala deficitara.

Clasificarea deficientelor fizice:

 dupa prognostic:
- deficientele evolutive, pot fi recuperate prin antrenament dar
pot si involua.

17
 - deficiente neevolutive, se instaleaza si nu se modifica, nici in
sensul evolutiei si nici al involutiei.
 dupa gravitate:
- deficiente usoare (foarte usor de indreptat).
- deficiente medii (se pot recupera partial, in cadrul lor
producindu-se modificari structurale).
- deficiente grave (nu se mai pot indrepta modificarile
anatomice).
- deficiente fizice severe (apar distorsiuni la nivelul corpului,
dar are loc si o prabusire a intregului organism)
 dupa locul unde se produce deficienta (sistem nervos,
muscular, articulatiile sau diferite aparate ale organismului)
deficientele sunt de 2 feluri: deficiente morfologice si deficiente
functionale.
- deficiente morfologice de aspect
 deficiente de crestere (nanismul, disproportionalitati
intre diferite segmente ale corpului, gigantism,
dizarmonii).
 deficiente de nutritie (debilitatea fizica: rahitism,
obezitate).
 deficiente de atitudine (insuficienta aparatului de
sustinere).
 deficiente privind tegumentele.
 deficiente care vizeaza musculatura.
 deficiente care vizeaza osatura.
 deficiente care vizeaza articulatiile.
 deficiente comportamentale.
- deficiente morfologice partiale:
 deficiente ale capului (cap macrocefal, cap brahicefal,
cap microcefal, cap doliocefal).
 deficiente la nivelul gitului (git rasucit).
 deficiente privind relieful tiroidian.
 deficiente ale fetei (deficientele danturii, ochi prost
plasati).
 deficiente ale trunchiului (deficiente ale toracelui, ale
abdomenului, deficiente ale spatelui).
 deficiente la nivelul bazinului.
 deficiente la nivelul membrelor superioare.
 deficiente ale membrelor inferioare.

18
Curs 06 – 08.nov.2000

Exista 2 categorii de deficiente functionale:

 deficientele aparatului neuro-muscular (paraliziile, tulburarile de
mers).
 deficientele ce afecteaza principalele aparate ale organismului
(insuficienta respiratorie, sistemul endocrin, aparatul cardio-
vascular).

Tulburarile psiho-motorii:
 lateralitatea – se refera la modul in care o persoana foloseste
cele doua parti ale corpului: stinga si dreapta. Lateralitatea are mai
multe forme:
- lateralitatea omogena reprezinta preferinta persoanei pentru
o anumita parte, stinga sau dreapta.
- lateralitatea eterogena (incrucisata) reprezinta folosirea unui
segment dintr-o parte si a altui segment din cealalta parte.
- lateralitatea nefixata.
- lateralitatea contrariata apare la cei cu handicap intelectual.
 conduite motorii de baza:
- astazie cerebeloasa reprezinta imposibilitatea unei persoane
de a sta in picioare.
- ataxie cerebeloasa reprezinta imposibilitatea unei persoane
de a-si aranja miscarile.
 instabilitatea psiho-motorie (exces de miscare), reprezinta inca-
pacitatea de a urmari constant un scop.
 perturbarile conduitelor perceptiv-motrice se refera la tulbura-
rea spatiala si temporala.
 tulburarile de realizare motorie:
- apraxia reprezinta pierderea capacitatii de a executa un
anumit gest.
- dispraxia reprezinta incapacitatea unei persoane de a-si
coordona gesturile.
- disgrafia motrica reprezinta afectarea severa a scrisului.
 schema corporala – incapacitatea de a identifica diferite parti ale
corpului.
 afectiunea conduitelor motorii fine se refera la afectarea
capacitatii de perseverare sau de concentrare a unei persoane.

19
 Handicapul de comportament

Comportamentul este conduita unei persoane, adecvata unei

situatii si unui moment dat. Comportamentul depinde de dezvoltarea
psiho-fizica individuala si de influenta mediului (familie, scoala, cerc
de prieteni).

Tulburarile de comportament presupun:

 afectarea structurii morale.
 afectarea relatiilor afective.
 toleranta foarte scazuta la frustratie.
 sentimentul culpabilitatii este inexistent sau diminuat.
 existenta unor puternice sentimente de devalorizare.
 existenta unor sentimente de injustitie si devalorizare.
 sfera eu-lui este afectata (personalitate slaba). Persoana cu
tulburari de comportament isi mascheaza slabiciunea eu-lui prin
conduite frapante.
 afectarea puternica a procesului cunoasterii.
 perturbarea mecanismelor de aparare (mecanisme defensive,
gasire de scuze si resurse de adaptare).
 conceptul de libertate este deformat.
 denigrarea sentimentelor umanitare.

Cauzele (etiologia) tulburarilor de comportament:

 bolile organice (epilepsie, traumatisme cranio-cerebrale, oligo-
frenii).
 boli psihice (schizofrenia, psihoza maniaco-depresiva, nevroza).
 mediul (atmosfera din familie, tipul de educatie primit in familie,
disocierea familiei).
 cauze genetice (transmise ereditar).
 alte cauze (subcultura, mass media, precocitatea sexuala).

Curs 07 – 15.nov.2000

Formele handicapului de comportament

1. Minciuna este o forma de denaturare a adevarului ca mod de

aparare in disconfortul emotional. Mitomania se diferentiaza de

20
 minciuna intentionata si este incapacitatea de a rezista impulsului
de a minti.
2. Instabilitatea este o modalitate de a reactiona psihomotor la un
anumit stimul. Persoana nu este in stare sa-si mentina atentia la
un anumit stimul si sa reactioneze constient la acesta.
3. Iritabilitatea este o descarcare prin criza de furie, o instabilitate
psihica. Cel in cauza are crize frecvente de furie din senin, fara
motiv sau cu un motiv aparent minor. Aceste descarcari sunt
insotite de agresivitate. Poate fi instita de exhibitionism,
vagabondaj, furt, omor, agresiune (mai rar).
4. Furtul este cea mai intilnita forma de handicap comportamental,
mai ales la adolescenti. Furtul reprezinta atentatul la proprietatea
publica sau privata. La inceput subiectul fura din familie, apoi de la
colegi, de la serviciu etc. Tot progresiv se modifica si valoarea
obiectelor furate. Furtul este mai intotdeauna legat de omor,
minciuna si prostitutie. Cauze: uneori saracia, teribilismul, tendinta
de a imita gasca, razbunarea.
Cleptomania este o deviere ce vizeaza perturbarea capacitatii de
a-si controla instinctul de a fura.
5. Fuga (de la domiciliu) este eruptia violenta din mediul familial ca
urmare a unei stari de criza impulsiva (fara premeditare). Poate
avea intindere diferita: o zi, o saptamina, o luna etc. De cele mai
multe ori este un strigat de ajutor, cel in cauza dorind sa fie gasit.
Cauzele sunt sociale sau de natura psihiatrica si dorinta de
imitare.
Dromomania este cazul patologic cind subiectul nu poate rezista
tentatiei de a pleca.
6. Vagabondajul este o reactie planificata. Cel in cauza are lipsa de
atasament fata de familie. Vagabondajul poate aparea ca urmare a
unor constringeri din partea familiei.
7. Jaful este furtul insotit de violenta, amenintare (verbala sau cu
arma). De cele mai multe ori este planificat. Cind jaful se
realizeaza in banda este mult mai grav deoarece lucrurile pot
scapa de sub control.
8. Incendiile voluntare sunt foarte frecvente la adolescenti.
Piromania este incapacitatea subiectului de a-si controla impulsul
de a da foc.
9. Alcoolismul este consumul exagerat de alcool. Cauze: tendinta
de a imita un adult, nonconformismul.

21
10. Drogomania este consumul exagerat de substante psiho-active:
droguri, somnifere (extraveral si diazepam), sedative si
anestezice.
11. Omuciderea este luarea vietii altcuiva si poate fi voluntara sau
prin imprudenta.
12. Devierile sexuale. Inceperea precoce a vietii sexuale, mai ales
daca a avut loc cu violenta sau accidental, poate fi cauza pentru
devierile sexuale. Pot fi: sadomasochism, voyerism, exhibitionism
etc. Cele mai frecvente sunt: prostitutia printre fete si
homosexualitatea printre baieti. Perversiunile sexuale sunt
formele cele mai grave si constituie abateri sau devieri de la actul
sexual normal.
Voyerismul este obtinerea satisfactiei sexuale prin simpla privire
a unui act sexual (fara consimtamint sau cu consimtamint) sau a
goliciunii (reale sau statui, poze).
Sadomasochismul este obtinerea placerii sexuale prin
provocarea durerii fizice si psihice a celuilalt (sadism) si a sa
(masochism).
Exhibitionismul este nevoia irezistibila a persoanei de a-si etala
organele genitale in public.
Fetisismul: persoana se masturbeaza folosind un articol
vestimentar al persoanei iubite.
Violul este realizarea unui act sexual fara consimtamintul
persoanei in cauza.
Incestul este relatia sexuala intre tata – fiica, frate – sora, etc.
Comportamentul agresiv de natura sexuala este bazat pe
gelozie sau pe agresivitate.
13. Suicidul este luarea propriei vieti. Cele mai frecvente sunt
tentativele de suicid pentru a atrage atentia si nu suicidul propriu-
zis. Suicidul propriu-zis este mai frecvent printre barbati iar
tentativele de suicid printre femei. Seara sunt mai frecvente
tentativele iar dimineata mai frecvente suicidurile. Sunt mai
frecvente la adolescenti.
14. Esecul scolar nu se refera la note ci la modul de relationare cu
ceilalti (colegi, profesori). Cauze: neatentia familiei, intrarea intr-
un anturaj prost, conditii proaste acasa.

22
 Logopedia

Logopedia este acea ramura a defectologiei care studiaza toate

formele handicapului de limbaj, urmarind si prevenirea si recuperarea
lor. Aceasta disciplina are caracter interdisciplinar: psihologia genera-
la, medicina (pediatrie), psihodiagnoza, psiholingvistica si in
psihiatrie.
Exista trei categorii de centre unde se aplica logopedia:
- centre logopedice interscolare (pe oras sau pe sectoare);
- centre logopedice din scoli (in scoli speciale sau de
hipoacuzici).
- centre logopedice de pe linga policlinici de copii sau spitale
psihiatrice.
Etiologie:
- cauze ce afecteaza mama in timpul sarcinii (ex:
incompatibilitatea factorului RH mama – copil).
- cauze ce intervin la nastere.
- cauze dupa nastere in primii trei ani de viata (mai ales la cei
cu handicap de intelect si la hipoacuzici).
Aceste cauze postnatale pot fi:
- organice (care vizeaza fie latura impresiva, de intelegere,
adica de natura centrala, sau cauze periferice care vizeaza
latura expresiva a limbajului). Acestea determina traume,
boli, anomaliile valului palatin, dintii prost implementati,
volumul mare al limbii.
- functionale – afecteaza fie sfera senzoriala de receptare a
mesajului, fie sfera motorie de pronuntie. Sunt determinate
de dereglari ale sistemului nervos sau ale nutritiei.
- neurologice – determina direct deficiente fizice sau
senzoriale si indirect tulburari de limbaj.
- de natura psihosociala: parintii pronunta gresit, stresul,
oboseala, mentinerea obisnuintelor deficitare.

Curs 08 – 22.nov.2000

Frecventa (incidenta) tulburarilor de limbaj: aceste tulburari di-

fera in functie de mai multe criterii:
- virsta - aceste deficiente se instaleaza mai usor la virste fragede.

23
 - sex – statistic s-a constatat ca subiectii masculini au mai frecvent
aceste tulburari.
- asezare geografica - s-a constatat ca tulburarile de limbaj sunt
mai frecvente in zonele vestice si mai putin prezente in zonele din
est. Spre exemplu, in Romania, 13% din populatia totala sufera
de tulburari de limbaj, in timp ce in Franta procentul este mai
mare – 27%).
Tulburarile de limbaj se asociaza cu tulburari psihice. Cu cit
tulburarea limbajului este mai veche si nu intervine nici o interventie
corectoare, defectul de vorbire se consolideaza si in cel mai rau caz
nu se poate trata. Tulburarea de limbaj se corecteaza cu atit mai usor
cu cit virsta persoanei afectate este mai mica. In cazul acestor
deficiente este bine sa se intervina cit mai repede. Diagnosticul de
“tulburare de limbaj” se pune numai dupa virsta de 3 ani.
In cazul tulburarilor de limbaj pot fi afectate:
- emiterea unui mesaj (verbalizarea lui).
- receptionarea unui mesaj.
- decodificarea unui limbaj.
- scrisul si cititul.

Clasificarea tulburarilor de limbaj: in clasificarea tulburarilor de

limbaj tinem cont de urmatoarele criterii:
- etiologic (cauzele).
- simptomatologic (forma sub care se manifesta deficientele).
- psihologic.
- morfologic (zona afectata).
- lingvistic (forma limbajului care este afectata).

In functie de criteriul simptomatologic, tulburarile de limbaj sunt

de doua feluri: dislalii si disfonii. Aceste doua mari forme de
tulburari de limbaj au ca factor comun afectarea emiterii mesajului.
Disfoniile, in comparatie cu dislaliile, afecteaza si latura impresiva a
limbajului.
In functie de criteriul simptomatologic si de criteriul etiologic
distingem urmatoarele tulburari de limbaj:
- tulburarile de ritm (bilbiiala, bolboroseala etc).
- tulburarile de pronuntie (dislalia).
- tulburarile de fonatie, aceste tulburari se refera la felul cum rezo-
neaza sunetele, provocind astfel guturalitate, nazalitate, afonie,
stridenta.

24
- tulburarile de simbolizare provin din afectarea decodificarii
mesajului datorita leziunilor cerebrale.
In functie de criteriul simptomatologic si de criteriul etiologic, dis-
tingem urmatoarele tulburari de limbaj:
- tulburari dislalice.
- tulburari de ritm.
- tulburari de limbaj cu etiologie cerebrala.
- tulburari de voce.
- tulburari existente la oligofreni si la orbi, acestea datorindu-se
modificarilor de natura patologica ale subiectilor, cauza reala fiind
mediul.
In functie de criteriul lingvistic, distingem urmatoarele tipuri de
tulburari de limbaj:
- deficiente fonetice, pronuntia este afectata fara a fi afectat auzul.
- deficiente fonetico-fonematice.
- deficiente fonetico-fonematice-lexico-gramaticale (retard in
vorbire).
In functie de criteriul etiologic exclusiv, distingem:
- tulburari primare (tulburari de limbaj ce apar de sine statator,
corectarea se face doar in paralel cu corectarea personalitatii).
- tulburari secundare (apar datorita altor handicapuri).
- tulburari senzoriale.
- tulburari motorii.
In functie de criteriul morfologic distingem urmatoarele tipuri de
tulburari de limbaj:
- psihice.
- dinamice.

Categorii de tulburari de limbaj:

1. tulburari de pronuntie:
- dislalia.
- rinolalia.
- disartria.
2. tulburarile de ritm si de cadenta a vorbirii:
- bilbiiala
- logonevroza
- tahilalia
- bradilalia
- tulburarile coreice
- aftongia

25
 - tumultus sermonis
3. tulburarile scris-cititului:
- tulburari totale: agrafia (deficientul nu e capabil sa scrie) si
alexia (deficientul nu e capabil sa vorbeasca).
- tulburari partiale: disgrafia (scris deformat), dislexia (citit de-
format).
4. tulburari de voce:
- afonia.
- disfonia.
- fonastenia.
5. tulburari polimorfe ale limbajului:
- alalie (incapacitatea totala de a vorbi).
- afazie (subiectul este incapabil sa vorbeasca, dupa ce a
facut-o pina la o anumita virsta).
6. tulburari de dezvoltare a limbajului:
- retardul verbal propriu-zis (nedezvoltarea limbajului).
- mutismul psihogen (poate fi de doua feluri: voluntar si
electiv).
7. tulburari bazate pe disfunctii psihice:
- dislogii.
- ecolalii.
- jargono-afazii.

Dotarea cabinetului logopedic: cabinetul logopedic trebuie sa

fie dotat cu urmatoarele instrumente:
- deschizatoare de gura.
- fixatoare de limba sau de buze.
- spirometru (pentru reglarea ritmului inspiratie – expiratie).
- luminari.
- oglinzi logopedice (acestea pot fi de doua feluri: individuale sau
colective).
- elemente de stimulare verbala (planse etc).
- aparate de inregistrat pentru realizarea feedback-ului de corectie
- aparate TV.
- fisii de hirtie.
Dislalia este cea mai frecventa din toate tulburarile de limbaj. Ea
se instaleaza in special la virsta prescolara si scolara mica. Aceasta
tulburare este intilnita atit la copiii normali, cit si la cei cu deficiente de
intelect, auz sau vaz.

26
 Dislalia este o abatere de la pronuntia standard, o dena-
turare a pronuntiei, in special a consoanelor (dis = indepartare,
lalie = vorba). Prin pronuntie gresita intelegem: sunete pronuntate
gresit, inlocuirea unui sunet cu altul (paralalie), omisiuni de sunete
sau inversiunea diferitelor sunete in cuvinte. Denumirea populara a
dislaliei este aceea de pelticism.
Reguli dupa care se produce dislalia:
- sunt mai afectate acele sunete care pentru a fi pronuntate necesita
o articulare mai fina a elementelor aparatului fonoarticulator.
- sunt afectate sunetele care apar mai tirziu in dezvoltarea copilului.
- dislalia ca frecventa este diferita de la un popor la altul, diferind si
sunetele care sunt afectate. De aceea nu se generalizeaza o
metoda de corectare preluata de la o anumita tara.
Cauzele dislaliei:
- cauze periferice (sociopsihice), unde este afectata doar forma
limbajului (pronuntia).
- cauze organice si functionale, provoaca dislalia de tip organic si
respectiv dislalia functionala si afecteaza forma si semantica
verbala a limbajului. Cauzele organice reprezinta anomalii ale
aparatului fonoarticulator, fiind reprezentate de:
 prognatismul superior (maxilar superior foarte proeminent).
 prognatism inferior (mandibula este iesita in afara).
 muscatura deschisa (arcada dentara este aplatizata).
 muscatura oblica (deplasarea dintilor superiori peste cei
inferiori, fie intr-o parte, fie in alta).
 anomalii ale boltei palatine (palatul – cerul gurii – este, fie
foarte inalt, fie despicat sau chiar poate lipsi. Aceste anomalii
se asociaza frecvent cu “buza de iepure”).
 macroglosia (volum exagerat al limbii).
 anchiloglosia (limba este aproape imobila, rigida).
 deformari la nivelul nasului, al dintilor (aceste deformari pot fi
datorate unor cauze mecanice, producind dislalii mecanice).
 leziuni la nivelul urechii care afecteaza diferentierea sune-
telor, in special cele de frecventa inalta (siflantele si
suieratoarele).
Cauzele functionale privesc:
 metodele gresite de educatie.
 modelele de imitatie gresita (adulti care vorbesc prea repe-
de, copilul selectind cuvintele in acest caz sau vorbirea
confuza).

27
 Clasificarea dislaliilor:
- in functie de numarul sunetelor care sunt afectate distingem:
 dislalie simpla (este afectat un singur sunet).
 dislalie polimorfa (sunt afectate toate sunetele).
- in functie de fondul pe care si-a facut aparitia dislalia distingem:
 dislalii primare (ce apar la oamenii normali).
 dislalii secundare (apar la persoanele cu deficiente de
intelect sau de auz).
- in functie de perioada in care apare dislalia distingem:
 dislalii ereditare (congenitale).
 dislalii dobindite.
Cele mai frecvente forme de dislalii sunt: sigmatismul (pronuntia
gresita a lui “S”) si rotacismul (pronuntia gresita a lui “R”).

Curs 09 – 29.nov.2000

Formele dislaliei:
- sigmatismul reprezinta abaterea de la pronuntia standard a
sunetului “s” (limba relaxata, usor retrasa in spatele cavitatii
bucale, limba fixata la baza incisivilor, spatiu intre dinti: 1mm sau
1½ mm). Se intilnesc urmatoarele forme:
 sigmatismul interdentar (limba este pozitionata intre dinti).
 sigmatismul peridentar (limba este undeva la mijloc).
 sigmatismul suierator (virful limbii este pe gingia inferioara).
 sigmatismul labio-dentar ( limba are forma de cupa).
 sigmatismul lateral are trei forme:
 dexter (aerul se scurge in partea dreapta a cavitatii
bucale).
 sinister (aerul se scurge in partea stinga a cavitatii
bucale).
 bilateral (aerul se scurge pe ambele parti ale cavitatii
bucale).
 sigmatismul nazal (aerul se scurge pe nas).
 sigmatismul strident sau stridens (limba este retrasa in
cavitatea bucala blocind jetul de aer sa iasa urmaind ca apoi
dupa relaxare aerul sa fie scos cu stridenta).
- rotacismul reprezinta abaterea de la pronuntia standard a
sunetului “r”. Normal limba este retrasa, spatiul dintre dinti este de

28
 0,5-1 cm, jetul de aer se scurge, limba vibreaza de 3-5 ori. Se
intilnesc urmatoarele forme:
 rotacismul interdentar (limba este situata intre dinti).
 rotacismul labial (se produce vibrarea buzelor).
 rotacism apical (se produce vibrarea intregii cavitati bucale).
 rotacism nazal.

Sunetul Denumirea
afectat deficientei
G Gamacism
C Capacism
F Fitacism
L Lamdacism
M Mutacism
N Nutacism
V Vitacism
D Deltacism

Asocieri ale dislaliei cu diverse tipuri de handicap:

- dislalia pe fondul handicapului de intelect: dislalia este frecven-
ta la persoanele cu handicap intelectual, ea producindu-se de
multe ori fara o regula anume. Vorbirea unui handicapat de intelect
cu dislalie este imprecisa, neclara, confuza. La persoanele cu
handicap de intelect apar frecvent si tulburari de voce, tulburari de
scris-citit, pronuntii deficitare a anumitor cuvinte
- dislalia pe fondul handicapului de auz: depinde de cauzele si
severitatea handicapului de auz. Aceasta deficienta este mult mai
profunda si mai extinsa fiind frecvent asociata cu tulburarile de
voce. La persoanele cu handicap de auz pronuntia este nazala.
Intilnim urmatoarele deformari la persoanele cu handicap de auz:
 se face confuzie intre consoane sau vocale.
 se produc omisiuni.
 lipsa intonatiei.
 tendinta de a prelungi sunetele.
 folosirea unui cuvint de mai multe ori.
 existenta de sunete si cuvinte parazite.
Daca acest handicap de pronuntie se produce pina la virsta de 7
ani, dislalia va fi foarte accentuata. Dupa virsta de 7 ani se
instaleaza dislalii caracteristice de tip normal.

29
- dislalia pe fondul handicapului de vaz, intilnim doua caracte-
ristici:

 la orbi exista imposibilitatea de a imita vizual pozitia corecta

a tuturor elementelor fonoarticulatoare in momentul
pronuntiei.
 se pastreaza integritatea aparatului verbomotor.
La persoanele cu handicap de vaz apar si unele dificultati de
pronuntie (ex: adaugiri de sunete la sfirsitul cuvintului). Aceste
dificultati pot fi depasite prin testari tactile, invatarea prin trasarea
concomitenta a cuvintelor in aer.

Rinolalia (vorbirea pe nas).

- cauze generale:
 malformatii la nivelul nasului (polipi, deviatia nasului).
 hipoacuzia (deficienta de auz).
- formele rinolaliei:
 rinolalie deschisa (aperta), aerul in pronuntare este eliminat
exclusiv nazal.
 rinolalie inchisa (clausa). Este de doua feluri: anterioara
(narile sunt blocate si scurgea aerului se face prin cavitatea
bucala) si posterioara (aerul se scurge pe cale bucala
exploziv).
 rinolalie mixta (cumularea rinolaliei deschisa si a rinolaliei
inchise).
Rinolalia se instaleaza la virsta de 2-4 ani. Este mai frecventa la
copii rasfatati. Rinolalia se transpune in limbajul scris-citit influentind
distantarea literelor.

Dizartrie (cea mai grava forma). Vorbirea este confuza, disritmica,

disfonica in care persoana articuleaza gresit literele, nazalizeaza si in
plus face multe repetitii. Apare ca urmare a lezarii nucleilor centrali.
Dizartria este insotita de complicatii (intirzieri mintale). Are
urmatoarele forme:
 dizartrie cerebrala.
 dizartrie subcorticala.

30
Curs 10 – 06.dec.2000

Tulburarile de ritm si de frecventa ale vorbirii

Tulburarile de ritm sunt tulburari ale limbajului care presupun

modificari ale cadentei (ritmului) rostirii sunetelor, silabelor sau
cuvintelor.
Clasificarea generala a tulburarilor de ritm:
 bâlbâiala
 logonevroza
 tahilalia
 bradilalia
 aftongia
 tulburarile coreice
 tumultus sermonis

Bâlbâiala este repetarea de mai multe ori a anumitor sunete, silabe

sau cuvinte cu pauze intre ele.
Factorii de care depinde bâlbâiala:
- virsta subiectilor, s-a constatat ca numarul persoanelor bâlbâite
adulte este mai mic decit numarul copiilor.
- sexul, bâlbâiala este mai frecventa la baieti decit la fete, raportul
fiind de 4-1.
- gradul de dezvoltare psihica, cind dezvoltarea psihica este
insuficienta, bâlbâiala se instaleaza foarte usor.
- clima, bâlbâiala este influentata si de asezarea geografica.
Bâlbâiala scade de la apus la rasarit.
- cultura si nivelul de educatie.
- temperamentele, persoanele care au un temperament coleric
sau melancolic sunt predispuse la bâlbâială.
Cauzele bâlbâielii, dealungul timpului au existat mai multe incercari
de explicare a cauzelor bâlbâielii: in Evul Mediu se credea ca
bâlbâiala apare unei deficiente a limbii, s-a considerat ca umiditatea
excesiva a limbii provoaca bâlbâiala. Ulterior s-a crezut ca bâlbâiala
este o boala exclusiv a copilariei si ca toti copii o fac. Apoi s-a
considerat ca bâlbâiala este o boala a adolescentilor si a adultilor.
Adevaratele cauze ale bâlbâielii sunt de doua feluri:

31
 - cauze fizice si fiziologice, sunt reprezentate de perturbarile
functionarii organismului (aparatul fonoarticulator, respirator
etc) sau de eventualele disfunctionalitati la nivelul sistemului
nervos central. Unii considera ca si modificarile
biochimismului determina bâlbâiala. In cadrul acestor cauze,
intervin mai multi factori:
- factori ereditari: anumite trasaturi de personalitate se
transmit genetic (irascibilitatea, instabilitatea emotio-
nala, incapacitatea de coordonare psihomotorie).
Aceste caracteristici sunt teren propice pentru
bâlbâiala.
- dominatia cerebrala, s-a constatat ca persoanele
stingace sunt mai frecvent bâlbâite.
- afectiunile neuro-endocrine: in general cazurile de
epilepsie, leziuni ale scoartei cerebrale frontale sau
tulburarile hormonale determina aparitia bâlbâielii.
- insuficienta dezvoltare fizica si psihica generala
poate determina bâlbâiala.
- cauze psihice si sociale, in aceasta categorie intra:
- starile de nevroza existente la parinti, in special la ma-
me provoaca bâlbâiala.
- greselile facute de parinti in cresterea si educarea
copiilor (tendinta de a face observatii si critici tot
timpul, pretentiile exagerate, crearea sentimentului de
inutilitate etc).
- imitatia, tendinta copilului de a repeta anumite modele
de limbaj.
- insusirea bilingvismului.
- factorii de stres.
- bolile suferite de copii etc.
Formele bâlbâielii – se intilnesc trei mari forme de bâlbâială:
- bâlbâiala clonica (primara).
- bâlbâiala tonica (secundara).
- bâlbâiala mixta.
Bâlbâiala clonica (primara) se caracterizeaza prin aparitia
unor contractii musculare de scurta durata, cu introducere de
cuvinte sau sunete suplimentare (parazite) si cu repetarea
sunetelor sau cuvintelor de 2-3 ori, existind pauze intre repetari.
Are urmatoarele caracteristici:

32
- este afectat aparatul fonoarticulator. In cazul copiilor repetitiile
apar de 1-3 ori. La adulti frecventa este mai mica 1-2 ori. Sunt
cazuri mai grave cind repetarile apar de 5-6 ori. Frecvent sunt
repetate pronumele si cuvintele de legatura. Apar probleme grave
de perseverare, atit la nivelul vorbirii cit si la nivel comportamental.
- la nivelul aparatului respirator se produc unele modificari.
- la nivel extralingvistic se produce afectarea intonatiei si a
accentului.
In cazul copiilor apar anumite tendinte: inhibitie comporta-
mentala, agresivitate verbala sau fizica, tendinte de autoizolare,
comportament irascibil.

Bâlbâiala tonica (secundara) se caracterizeaza prin spasme sau

contractii musculare de lunga durata care impiedica vorbirea. In
momentul in care spasmul cedeaza, cuvintele erup cu o foarte mare
forta. In cazul acestei forme de bâlbâială sunt afectate aceleasi
componente ca si in cazul bâlbâielii clonice. Se produce o
fragmentare a cuvintelor care se accentueaza atunci cind copilul are
teama de esec sau cind structura cuvintului este mai complexa. La
nivel extralingvistic este afectata intonatia, accentul, deficientele fiind
mai grave. Aceleasi lucruri se produc si la nivel respirator. In plus fata
de bâlbâiala primara se realizeaza incordari musculare (rigiditate
comportamentala). In acest caz copilul constientizeaza defectul pe
care-l are, bâlbâiala fiind insotita de logofobie.
Ambele forme de bâlbâială sunt insotite de deficiente de scris-citit
(compunerile au un caracter infantil, apar contopiri de cuvinte,
fragmentari ale lor, spatiul de scris nu e utilizat eficient etc).

Bâlbâiala mixta este de doua feluri: tonico-clonica sau clonico-

tonica.

Diagnostic diferential – frecvent se face confuzie intre:

- bâlbâială – tahilalie. Tahilalia se caracterizeaza prin debit verbal
exagerat insotit de foarte mari omisiuni.
- bâlbâială – battarism. Battarismul se caracterizeaza prin ritm
exagerat de vorbire, extrem de zgomotos, omisiuni sau repetitii,
caracteristici ce fac continutul mesajului transmis absolut
neinteligibil.

33
Logonevroza este o forma de bâlbâială, specifica perioadei
adolescentine . Se caracterizeaza prin constientizarea ei de catre
subiect, fiind traita de acesta ca o drama. La cel in cauza se
manifesta logofobia. Logonevroza este asociata cu tulburari
comportamentale si tulburari in cadrul personalitatii.

Tahilalia este o vorbire exagerat de rapida, bazata pe un dezechilibru

intre procesul de excitatie si cel de inhibitie. Se intilneste frecvent la
persoanele irascibile.

Bradilalia se caracterizeaza prin debit verbal exagerat de scazut sau

se manifesta printr-o vorbire foarte lenta, foarte rara. Se manifesta la
persoanele introverte.

Aftongia se caracterizeaza prin aparitia unui spasm tonic de lunga

durata la nivelul musculaturii limbii.

Tulburarile coreice sunt afectiuni ale creierului mic care frecvent

afecteaza si vorbirea prin ticuri nervoase. Frecvent sunt insotite de
deformari ale fizionomiei.

Tumultus sermonis se manifesta printr-un debit verbal excesiv si

zgomotos pe fondul unui deficit de intelect si motricitate perturbata.

Curs 11 – 13.dec.2000

Tulburarile de voce

Tulburarile de voce se intilnesc atit la oameni normali cit si la

persoane ce au si alte tulburari. La persoanele normale ele sunt
temporare si reversibile, avind cauze organice (interventii chirurgica-
le la nivelul fetei sau a gitului). Tulburarile de voce sunt frecvente si in
cazul persoanelor ce au si alte deficiente, in special cele cu handicap
de intelect sau handicap senzorial. In acest caz aceste tulburari se
numesc tulburari de voce consecutive sau asociate, intrucit ele apar
dupa instalarea unui handicap.
Exista mai multe feluri de tulburari de voce:

34
- vocea ragusita, cauza poate fi de natura organica: boli, infectii. In
acest caz raguseala este persistenta in timp. Mai exista si
raguseala de tip cronic, asemanatoare cu alergiile.
- vocea ragusita este intilnita mai ales la fete si apare in special in
perioada pubertatii.
- mutatia patologica a vocii se datoreaza modificarilor hormonilor
sexuali, astfel ca la baieti (mai ales la pubertate) vocea este
extrem de pitigaiata, infantila sau din contra – foarte ingrosata.
- fonastenia este obosirea excesiva a vocii urmata de scaderea ei
in intensitate (apare tremurul vocii). Fonastenia apare pe fondul
unor meserii specifice, la actori, cintareti etc. Ea mai poate aparea
atunci cind vocea este folosita incorect. Se presupune ca este o
deficienta intilnita mai des la femei, fiind legata de isterie.
- pseudofonastenia apare cam in jurul virstei prescolare pe fondul
dezvoltarii corzilor vocale.
- disfonia reprezinta intreruperea pe o anumita perioada a vocii
datorita unor cauze externe (socuri, traume, trac). Este o tulburare
partiala a vocii si poate sa imbrace forma unei voci soptite sau
false.
- afonia este tulburarea cea mai grava de voce si se caracterizeaza
prin pierderea totala a vocii, persoana putind vorbi insa doar pe
perioade scurte de timp, in soapta. Cauzele sunt: fie inflamatii, fie
paralizii la nivelul aparatului fonoarticulator.

Cauzele tulburarilor de voce:

- nodulii care apar la nivelul corzilor vocale ca urmare a
suprasolicitarii vocii
- asimetria laringelui (inegalitatea lungimii corzilor vocale). Se
intilneste mai rar. Se corecteaza doar prin interventii chirurgicale.
Asimetria laringelui poate aparea si temporar la virsta pubertatii.
Se asociaza cu asimetrii ale fizionomiei sau chiar la nivelul
intregului corp
- schimbarea vocii pe fondul dezvoltarii organismului in perioada
pubertatii. Daca perioada se prelungeste aceste schimbari tind sa
se fixeze definitiv. Aceste deficiente pot aparea si inainte de
perioada pubertatii. Un exemplu de tulburare a vocii pe fondul
dezvoltarii organismului este vocea eunucoidala – voce falsa,
infantila, datorata dezvoltarii excesive alaringelui in perioada
pubertatii.

35
- tulburarile psihogenice sunt o categorie aparte de tulburari ale
vorbirii (nu neaparat de voce), cele mai multe dintre ele avind ca
simptom tulburarile de voce.
- tulburarile de limbaj oral apar ca urmare a actiunii unor factori
externi (fizici sau sociali) ce actioneaza asupra subiectului,
determinind o reactie mintala din partea acestuia.

Tulburarile ale limbajului scris-citit

Aceste tulburari se impart in doua mari categorii:

- tulburari totale (alexia, agrafia).
- tulburari partiale (dislexia, disgrafia).

Tulburarile totale ale limbajului apar pe fondul altor handicapuri

(de regula intelectuale). Tulburarile partiale pot aparea si la
persoanele obisnuite. Tulburarile partiale coexista, sunt asociate si
depind mult de specificul limbii.
Def: tulburarile limbajului scris-citit reprezinta incapacitatea
copilului de a invata sa scrie si sa citeasca, chiar daca are o
inteligenta normala, i se ofera o educatie optima si chiar daca exista
factori stimulatori in mediul inconjurator.
Diagnosticul se pune numai in jurul sfirsitului clasei I, dar se poate
pune si din perioada gradinitei, luind ca punct de reper exercitiile
precaligrafice sau existenta unor tulburari psihomotorii sau a
antecedentelor.
La români dislexo-disgrafia presupune incapacitatea paradoxala a
copilului de a invata sa scrie si sa citeasca, ce se manifesta prin:
- omisiuni si adaugiri de litere si cuvinte.
- inversiuni frecvente.
- caracterul ilizibil al scrisului.
- lipsa organizarii spatiului paginii.
- caracterul ilogic, absurd al scrierii lor.
- existenta lacunelor in scriere sau citire.
- litere inegale ca marime.
Aceste fenomene ale dislexo-disgrafiei afecteaza in special
literele, nu si cifrele. Tulburarile dislexo-disgrafice pot fi constientizate
sau nu de catre copil. Avem urmatoarele cazuri:
- copilul constientizeaza dislexo-disgrafia atit la el cit si la altii,
existind posibilitati de recuperare.

36
 - copilul constientizeaza dislexo-disgrafia atit la el cit si la altii,
nexistind posibilitati de recuperare.
- copilul constientizeaza dislexo-disgrafia doar la altii.
- copilul nu constientizeaza dislexo-disgrafia nici la el si nici la altii.

Cauzele dislexo-disgrafiei:
- diferite traume fizice, accidente cerebrale care lezeaza anumite
parti ale creierului raspunzatoare de scris-citit.
- ereditatea.
- lateralitatea incrucisata – cazul copiilor stingaci.
- metodele de educatie gresita.

Dislexo-disgrafia pe fondul intelectului normal

Formele dislexo-disgrafiei pe fondul intelectului normal:

- dislexo-disgrafia propriu-zisa este atunci cind subiectul afectat
nu face legatura intre sunete si litera.
- dislexo-disgrafia structurala (de evolutie) are drept punct de
plecare cauze genetice.
- dislexo-disgrafia spatiala (spatio-temporala) reprezinta tendinta
subiectului de a scrie in diagonala, de a da un caracter ondulat
scrisului, imprecizia in scrierea diferitelor litere, spatii intre litere.
- dislexo-disgrafia pura (consecutiva) apare pe fondul handicapu-
lui de intelect si a handicapurilor senzoriale, mai ales la hipoa-
cuzici.
- dislexo-disgrafia motrica (motorie) este atunci cind subiectul nu
poate controla miscarile degetelor si ale miinilor. Se caracterizeaza
prin scris mizgaleala, ilizibil, neglijent, tremurat, scindat.
- dislexo-disgrafia lineara este atunci cind persoana scrie, sare un
rind si apoi continua. Se caracterizeaza prin omisiunea unui rind
(ex: 1-3).

Caracteristicile dislexo-disgrafiei la persoanele cu intelect normal

(tipuri de scrisuri):
- scrisul incet, lent, stacatto provine din repulsia persoanei pentru
scris. Persoana evita anumite materii care il solicita la scris,
preferind matematica. Scrisul e caracterizat prin micimea literelor,
tendinta de inghesuire, realizarea inegala a literelor. Persoanele
devin foarte stingace in ceea ce fac.

37
- lipsa de corelare intre sunet (fonem) si litera (grafem) cores-
punzatoare – apare lipsa capacitatii de intelegere a celor scrise
(copiii nu citesc cuvintul intreg ci pe litere). Frecvent apare si
omisiunea ultimei parti a cuvintului. Ceea ce ii atrage pe copii este
forma scrisului si nu continutul sau.
- deficiente crescute in respectarea regulilor gramaticale si
ortografice.
- omisiunile de litere sau de cuvinte sunt frecvente la debili si
hipoacuzici.
- adaugirile de litere, sunete sau cuvinte, in special se adauga
litere la cuvintele puse la plural.
- substituirile de litere, sunete sau cuvinte, se confunda cele
asemanatoare optic sau pronuntate la fel.
- contopiri si suprapuneri (comprimari) de cuvinte, subiectul
uneste cuvintele intre ele, incit textul devine ilizibil.
- nerespectarea spatiului paginii, scrierea si suprapunerea de
rinduri.
- scris-cititul ca in oglinda si scrisul servil (cu inflorituri).

Curs 12 – 10.ian.2001

Dislexo-disgrafia pe fondul diferitelor tipuri de handicap

Dislexo-disgrafia pe fondul handicapului vizual – caracteristici:

- persoanele cu handicap vizual fac omisiuni de litere, mai ales la
sfirsitul cuvintelor, cauza fiind oboseala.
- deficientii fac omisiuni de cuvinte, mai ales la sfirsitul propozitiei
din cauza decalajului dintre nivelul intelectual si capacitatea lor de
scriere.
- se fac substituiri de litere.
- se contopesc (suprapun) literele.
- frecvent persoanele cu handicap vizual fac substituiri de cuvinte,
sensul textului nefiind distorsionat prea mult.
- se fac adaugiri de cuvinte, mai ales la sfirsitul propozitiei.
- deficientii au anumite caracteristici ale scrisului: scris zdrentuit,
scris cu relief foarte slab etc.
- lipsa organizarii in pagina.

38
- exista frecvent in paginile scrise de handicapatii vizuali rinduri
libere sau suprapuse.

Dislexo-disgrafia pe fondul handicapului intelectual:

- apar adaugiri sau omisiuni de cuvinte si cuvinte, inlocuiri etc.
- omisiunea de silabe este tipica pentru handicapatii de intelect.
- persoanele cu deficiente fac frecvent greseli de ortografiere sau de
gramatica.
- frecvent se fac confuzii intre literele si sunetele asemanatoare.
- se remarca existenta unor neregularitati in dimensionarea literelor
si in ceea ce priveste asezarea in pagina.

Dislexo-disgrafia pe fondul bolilor psihice se caracterizeaza in

functie de personalitatea subiectului inainte de a capata boala psihica
si in functie de tipul de boala psihica pe care o are subiectul. La
persoanele cu boli psihice scrisul si cititul au aspecte particulare
bizare, ciudate (manierisme).

Dislexo-disgrafia si infractionalitatea – un procent destul de mare

din persoanele care din scoala au avut probleme au ajuns infractori,
deoarece problemele de dislexo-disgrafie se asociaza cu fenomene
psihice negative (anxietate, izolare, nesiguranta, toate acestea
ducind la agresivitate).

Tulburarile totale ale scris-cititului

Sunt de doua feluri:

- alexia reprezinta incapacitatea totala de a intelege un text scris.
Alexicul poate sa scrie corect dar nu poate sa citeasca in sensul
intelegerii unui text. Cauzele acestui fenomen sunt reprezentate
de leziuni cerebrale.
- agrafia reprezinta pierderea capacitatii de a scrie la o persoana
care inainte scria normal (aceasta nu mai stie sa scrie cuvintele).
Cauzele acestui fenomen sunt reprezentate de leziuni cerebrale in
zona parietalului sting. Deficienta este intilnita si la persoanele cu
tulburari motorii.

39
 Tulburarile polimorfe ale limbajului

Aceste tulburari afecteaza comunicarea individului si relatiile

acestuia cu cei din jur. Sunt de doua feluri: alalia si afazia.
Alalia. In sens etimologic alalia = fara vorbire. Trebuie facuta
distinctie intre alalie si surditate sau schizofrenie infantila. Persoana
se naste fara posibilitatea de a vorbi, desi din punct de vedere
senzorial si intelectual nu exista deficiente majore care sa-l impiedice
s-o faca.
In cadrul acestei deficiente sunt afectate aspectele: impresiv
(capacitatea de a intelege ceea ce aude) si expresiv (articularea).
Deficientii pot sa aiba intirzieri mentale sau deficiente senzoriale dar
asta nu inseamna ca sunt debili mentali. Alalia poate perturba
perceptia auditiva. Motricitatea laringiala a alalicilor este insuficient
dezvoltata.
Formele alaliei:
- alalia motorie este atunci cind subiectul intelege ce se spune dar
nu poate pronunta nici un fel de sunet.
- alalia senzoriala (senzitiva), persoana in cauza poate cu greu sa
pronunte anumite sunete sau chiar cuvinte, dar nu intelege
vorbirea.
- alalia mixta reprezinta contopirea celor doua forme de alalie
prezentate anterior. Subiectul nu intelege ce i se spune si nu e in
stare sa vorbeasca.
Diagnosticul de alalie trebuie pus la virste fregede 3-5 ani.
Cauzele alaliei:
- cauze interne: rahitismul (deoarece frineaza dezvoltarea fizica a
intregului organism), bolile primei copilarii (TBC, infectii virotice),
ereditatea etc.
- cauze externe: bolile contactate de subiect in cursul vietii,
complicatii psihice sau metode gresite de educatie.
S-a constatat ca in Romania exista urmatoarele cauze:
- cauze generale: alcoolismul parintilor (mai ales in perioada
procrearii), bolile psihice ale mamei, bolile foarte grave contactate
de mama in perioada sarcinii, nasterile prelungite.
- cauze psihice: intirzieri in dezvoltarea psihica, teama de a vorbi,
izolarea subiectului in momentul in care este intrebat ceva, lipsa
dorintei de a vorbi.
- cauze motorii: intirzieri in dezvoltarea motorie, frigiditate in
miscare, particularitati motorii (stiluri).

40
Caracteristicile persoanelor alalice:
- se remarca lipsa expresivitatii faciale si corporale.
- apare pierderea interesului pentru tot felul de activitati.
- vointa este foarte scazuta.
- deficitul de atentie este foarte mare.
Sansa ca alalia sa fie recuperata este destul de buna, daca
copilul este dus la virste fragede la programe de recuperare.
Persoana poate fi adusa la un nivel mediu, rezonabil.

Afazia reprezinta pierderea capacitatii de a vorbi la o persoana care

inainte vorbea normal. Afazia apare la virsta adulta sau chiar la
batrinete, alterind patologic limbajul.
Cauzele afaziei – in explicarea cauzelor afaziei s-au elaborat mai
multe teorii:
- teoria localizationista: fiecare functie psihica are o zona aparte la
nivelul scoartei cerebrale si lezarea acestei zone duce la
anihilarea functiei psihice respective. Zona care raspunde de
limbaj se afla situata in lobul frontal.
- teoria echipotentialista: este in antiteza cu prima teorie, ea
presupunind ca nu exista zone specifice pentru functiile psihice ci
lezarea scoartei cerebrale produce afazia.
- teoria psihologizanta presupune ca afazia nu ar fi rezultatul unor
traume fizice ci a unor traume psihice.

Formele afaziei:
- afazia de tip motor (motorie – Broha): vorbirea este afectata,
deficientul nu poate pronunta, dar intelege tot.
- afazia senzoriala (Wernicke): persoana nu intelege dar poate
pronunta.
- afazia totala reprezinta combinarea celor doua forme prezentate
anterior.
Clasificarea actuala a afaziei propune urmatoarele forme:
- afazia expresiva reprezinta tulburarea de expresie orala si
grafica.
- afazia receptiva se manifesta atunci cind persoana are tulburata
intelegerea sensului cuvintelor. Frecvent poate sa se confrunte cu
amnezia verbala. Deficientul nu poate face corelatia intre obiect si
semnificatia lui (anomia). Salata de cuvinte este frecventa.
- afazia amnezica se manifesta prin tulburari de evocare a
cuvintelor. Apar fenomene de tip dizarctic.

41
Cauzele afaziei:
- leziuni cerebrale si traume psihice.
- infectii.
- tumori cerebrale.
- accidente vasculare cerebrale.
- insoteste diabetul si intoxicatiile cu CO.
Caracteristicile persoanei cu afazie:
- are afectata sfera verbala.
- emite cuvinte parazitorii.
- are predilectie in a retine cuvinte academice.
- scrisul lui are caracteristicile unui scris servil.
- face frecvent greseli gramaticale.
- se manifesta logoreic.
- caracteristici secundare: apar tulburari de respiratie, apar blocaje
ale vorbirii pe fondul unor emotii foarte mari.
- in plan psihic apar perturbari ale atentiei, gindirii, memoriei si in
ceea ce priveste atitudinea fata de lume.

Curs 13 – 17.ian.2001

Tulburarile de dezvoltare ale limbajului

Tulburarile de dezvoltare ale limbajului se impart in doua

categorii: mutismul electiv (voluntar) si intirzierile in dezvoltarea
generala a limbajului.

Mutismul electiv reprezinta refuzul partial sau total al unui copil sau
adolescent de a vorbi cu o persoana anume, sau cu unele persoane
sau chiar cu toata lumea. Trebuie facuta diferenta intre mutismul
electiv si mutismul clasic. Persoana care se confrunta cu un mutism
voluntar nu are deficiente intelectuale, nu vrea sa vorbeasca si
intelege tot ce i se spune, in timp ce cealalta persoana nu poate
vorbi.
Mutismul voluntar nu are cauze organice. Virsta la care poate fi
depistat este de 3-5 ani. Mutismul electiv este frecvent la copii
hipersensibili, la cei anxiosi, tematori. Se intilneste frecvent la fetite
fiind mai prezent in perioada intrarii in scoala sau la gradinita.

42
Fenomenul mai poate aparea la disparitia cuiva drag din familie sau
cind aceasta se muta in alt oras.
Modul de manifestare al mutismului electiv:
- pe linga refuzul verbal apare si refuzul comportamental, copilul
refuzind sa se imbrace, sa manince etc.
- apar si alte tulburari comportamentale: irascibilitate crescuta,
incapatinare, acte de agresivitate fata de persoanele din jur sau
chiar autoagresivitate).
Cauzele mutismului electiv:
- metodele de educatie gresita (parinti hiperseveri, autoritari,
pedepse corporale).
- prezenta unui mediu ostil in familie.
- traume, socuri, experiente afective traumatizante.
Daca mutismul nu este depistat din vreme, adica mai tirziu de 6-7
ani, copilul va avea retard intelectual.

Intirzierile in dezvoltarea generala a limbajului sunt acele cazuri

de persoane care din punct de vedere al limbajului ramin in urma fata
de copiii care au aceeasi virsta cu ei. Intirzierile apar fie de sine
statator, fie insotite de alte handicapuri.
Cauzele intirzierilor in dezvoltarea generala a limbajului:
- leziunile sistemului nervos central, care pot aparea inainte de
nastere.
- socuri de natura traumatica.
- deficiente senzoriale de auz, vaz etc.

Tulburarile de limbaj bazate pe disfunctii psihice sunt acele

aspecte particulare ale limbajului care insotesc diferite deficiente
psihice:
- dementa – apar mai mult sunete decit cuvinte, dementa putind fi
asociata chiar cu mutismul.
- autismul – se caracterizeaza prin folosirea gresita a pronumelor,
vocabular sarac. Frecvent apare fenomenul de ecolalie, in special
cea intirziata si logoreea.

Polihandicapul

Reprezinta asocierea a doua sau mai multe handicapuri la una si

aceeasi persoana. Este cel mai grav tip de deficienta pe care-l poate
avea o persoana.

43
Cele mai des forme intilnite sunt: surdocecitatea si autismul.

Surdocecitatea este cazul asocierii surditatii cu mutismul si

cecitatea. Presupune lipsa oricarei posibilitati de comunicare cu
exteriorul, reducerea drastica a relationarii, incapacitatea persoanelor
de a se integra in grup, scoala, meserie. Astefel este perturbata
perceperea lumii. Ambele forme de handicap nu apar in acelasi timp
ci sunt consecutive.
Conteaza virsta la care s-a instalat polihandicapul. Daca
handicapul este din nastere sau s-a instalat imediat dupa aceea
situatia este dramatica, prognosticul ameliorarii bolii fiind negativ.
Daca polihandicapul a fost dobindit la o virsta mai mare si persoana
are anumite reprezentari, situatia, fara a fi fericita, este mai usor de
ameliorat.
Cauze:
- toate cauzele ce apar in cazul surditatii si cecitatii.
- boli infectioase.
- intoxicatii cu Hg si CO.
Recuperarea: scopul rezonabil al recuperarii este acela de-al invata
pe copil abilitatile bazale (sa se spele, sa se imbrace etc) si sa
cunoasca mediul inconjurator.

Autismul este o forma de polihandicap. Bleuler a introdus primul

termenul de “autism”. S-au elaborat mai multe definitii ale autismului:
Def 1: autismul este o inchidere excesiva in sine a unei persoane (in
speta copil) ducind la desprinderea aproape completa de realitate si
intensificarea vietii imaginative.
Def 2: autismul este ruperea legaturii cu realitatea, aceasta pier-
zindu-si orice obiectivitate pentru subiect, copilul neavind nevoie de a
comunica cu exteriorul.
Def 3: autismul este refugierea copilului intr-o lume de simboluri,
imagini, idei si trairi fara suport real.

Nefondat s-a considerat a fi sinonim cu autismul schizofrenia

infantila, copiii oligofreni, copiii cu psihoza.
Kanner este cel care a creionat foarte bine autismul infantil
(precoce). Acest autism infantil este mai frecvent la baieti decit la
fete, raportul fiind de 4-1. Incidenta fenomenului este destul de
timpurie: 2ani - 2½ ani. Kanner considera ca autismul are doua
trasaturi importante:

44
- ruperea totala de lume si inchiderea in sine.
- nevoia lui de a nu schimba nimic (constanta).
Raportul de copii autisti este de 30-40 la 100000 de copii
sanatosi. In familiie cu copil unic sunt mai frecvente cazurile de copii
autisti. Intr-o familie cu mai multi copii, primul nascut tinde sa devina
autist.

Teoriile explicative ale autismului:

- teoriile organice considera ca autismul apare datorita unor
disfunctii de natura organica.
- teoriile psihogene considera cauza autismului ca fiind reactia
psihologica de respingere a copilului fata de un mediu ostil.
- teorii comportamentale considera ca autismul apare ca un
comportament pe care copilul l-a invata prin intarire ca urmare a
unor situatii prin care a trecut.
Cauzele sunt necunoscute dar se presupun:
- traumatisme cranio-cerebrale.
- infectii.
- tulburari organice (epilepsia, afectiunile neurologice).
Caracteristicile autismului:
- singuratatea autista – copilul autist este incapabil de a stabili
relatii emotionale cu cei din jur, el nu suporta contactul fizic,
trateaza oamenii ca pe obiecte, reactioneaza exagerat la
amanunte si evita contactul vizual (ochi in ochi).
- tulburarile de limbaj – la copilul autist limbajul apare foarte tirziu
(5-6 ani). Limbajul mai poate sa apara, sa se dezvolte normal si
apoi sa regreseze sau chiar exista cazuri cind nu apare deloc.
Limbajul nonverbal este aproape inexistent. Imaginatia copilului
autist este foarte saraca din punct de vedere al actiunii.
Vocabularul este sarac, avind anumite caracteristici particulare:
ecolalia, discursul de tip solilocvic (ca pentru sine). Copilul autist
nu raspunde la comenzi verbale. Tulburarile de pronuntie pot fi
prezente. Pot aparea si tulburari de voce. Destul de frecvent
cuvintele sunt substituite. Vorbirea are anumite caracteristici: este
economa, nu are intonatie, receptarea mesajului este afectata,
gestica si expresia fetei nu sunt prezente, apare retardul
intelectual.
- discontinuitatea in dezvoltare si invatare – copilul invata si se
dezvolta paradoxal. Copilul se orienteaza foarte bine in spatiu dar
are anumite stereotipii comportamentale.

45
- deficiente perceptuale si de relationare – la copiii autisti apare
fascinatia pentru obiecte lucioase, luminoase si pentru lumina in
general. Este prezenta si placerea de a pipai anumite obiecte sau
din contra. Copilul autist se ataseaza obsesiv de anumite obiecte,
de zgomote ciudate.
- tulburarile comportamentale – copiii autisti au frecvent conduite
de tip ritual compulsive, frica de schimbare este foarte terifianta,
au manierisme si bizarerii.
- alte trasaturi: nevoie scazuta de somn, somnul (atit cit este) este
agitat, frecvent autistii au accese de spaima, furie, dispozitie labila,
fenomenul de enurezis este prezent, afectivitatea este putin
exteriorizata. Persoanele autiste nu mint dar dau aceasta
impresie, nu au sentimente de jena, afectivitatea este imatura.

Recuperarea: persoana autista daca este tratata se mai poate

ameliora, dar ramin sechele: deficiente de limbaj foarte mari, raceala
emotionala, bizarerii in comportament.

46