Sunteți pe pagina 1din 2

Barbul Claudia

Referat la Deontologie, etică profesională

BIOETICA

Etica este o ramură a filozofiei care se ocupă cu studiul sistematic al moralei,


adică al principiilor de comportament bun/rău, corect/incorect etc.
Bioetica (în sens larg) circumscrie un câmp de studiu ştiinţific sistematic,
pluralistic şi interdisciplinar care abordează teoretic şi practic problemele morale generale
de medicină şi ştiinţele vieţii în raport cu omul şi relaţiile omului cu biosfera.
Bioetica (etica biomedicală) se referă la studiul valorilor etice şi morale din
perspectiva progreselor medicinii şi la analiza controverselor etice şi morale din
perspectiva progreselor medicinii şi analiza controverselor etice ce apar în practica
medicală modernă.
Cuvântul bioetică provine din două cuvinte greceşti: „bios” – viaţă şi „ ethos” –
morală.
Etimologic aşadar ar însemna morala vieţii. Una dintre cele mai complete definiţii
pe care ne-o dau enciclopediile este aceasta: „ Bioetica este studiul sistematic sau ştiinţa
comportamentului uman în cadrul ştiinţelor vieţii şi al îngrijirii sănătăţii , când acest
comportament este examinat în lumina valorilor şi a principiilor morale”.
Bioetica a devenit o disciplină a eticii aplicate începând cu anii ’70 când practicile
medicale au început să se intereseze de o abordare morală a problemelor specifice
domeniului medical
Astfel a devenit imperioasă cerinţa de a avea o metodă prin care să se găsească
soluţii la problemele morale şi prin care să se poată evalua alegerile morale ale
personalului din domeniul medical.
Geneticianul Constantin Maximilian , unul dintre pionerii relansării bioeticii în
România , în formula sa modernă, a dat bioeticii următoarea definiţie: bioetica este un
punct de întâlnire al tuturor celor care urmăresc destinul uman supus presiunilor ştiinţei.
Una dintre metodele de abordare a problemelor de bioetică este principiismul.
Principiiştii pleacă de la premisa că principiile sunt centrul vieţii morale şi că
toate deciziile noastre din domeniul moral ar trebui făcute pe baza unor principii.
Această procedură de decizie a devenit cunoscută în domeniul bioeticii datorită
lucrării lui Tom Beauchamp şi James Childress „ Principles of Biomedical Ethies”
Cei doi autori propun o teorie orientată spre principii, oferind o listă de criterii în
funcţie de care să judecăm situaţiile de bioetică.
Cadrul metodologic pentru identificarea şi rezolvarea problemelor morale e
format din principii., reguli, norme dar şi drepturi şi virtuţi.
Cele mai importante principii sunt:
- principiul respectului, autonomiei , respectarea capacităţii
persoanei de a alege
- principiul binefacerii ( grija pentru binele persoanei )
- principilu nefacerii răului (evitarea cauzării răului)
- principiul dreptăţii ( se referă la distribuţia beneficiilor dar şi
costurilor în mod echilibrat)
Cele patru principii au reguli particulare sau specificări pentru a ne ghida în
situaţiile particulare. Atunci când ele intră în conflict trebuie cântărite reciproc.
Nici un principiu nu este absolut. Există excepţii pentru fiecare dintre ele. În
situaţiile morale dificile, când principiile se află în conflict, decizia trebuie cântărită în
raport cu judecăţile chibzuite aparţinând unui context, printr-un „ model de justificare”
de tipul „ echilibrului reflectat în sens larg”
Beauchamp şi Childress admit că există reguli specifice pentru fiecare comunitate
culturală dar există în acelaşi timp şi precepte universale , fundamentale , recunoscute de
orice persoană serioasă moral ( cum ar fi să nu furăm, să nu minţim, să nu ucidem). Este
vorba de acele standarde de conduită recunoscute de toată lumea.

Bibliografie
T. Beauchamp, J. Childress - Principles of Boimedical Ethics, Oxford University
Press
T. Beauchamp – Role of practical Ethics