Sunteți pe pagina 1din 1

Formular consimțământ informat

Numele meu este Sebastian Vlăsceanu. Sunt asist. univ. dr. la Facultatea de
Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București. Împreună cu colegul
meu asist univ. dr. Vlad Burtăverde, realizăm un studiu prin intermediul căruia vrem să
identificăm principalii factori care stau la baza deciziei de a nu utiliza Facebook-ul.
Dorim astfel să testăm în ce măsură personalitatea, valorile, imaginea de sine, prezic,
mediază sau moderează decizia de a nu utiliza Facebook-ul.

Recoltarea datelor se va face în două etape după cum urmează:

Prima etapă:.
1. Intervievatorii vor trebui să identifice persoane tinere cu vârsta cuprinsă între 18 și 45 ani
care nu au cont de Facebook și refuză să își creeze (minim o persoană, maxim zece).
2. Răspunsurile intervievaților vor fi transcrise ulterior în fișa de interviu pentru a facilita
activitatea de analiză calitativă a răspunsurilor.

A doua etapă:
1. Cercetătorii vor prelucra răspunsurile intervievaților și vor genera o listă de afirmații
comportamentale. Cele din urmă vor fi însoțite de alte instrumente ce vizează evaluarea
personalității, valorilor și imaginii de sine.
2. Lista de afirmații comportamentale și celelalte instrumente se vor trimite spre completare
acelorași subiecți în termen de 7 zile.

Ce ar trebui să mai știți?

Aveți dreptul să:


- vă retrageți din cadrul studiului în orice moment și să anulați înregistrarea datelor
dumneavoastră înainte de finalizarea sesiunii;
- solicitați, în orice moment, date suplimentare privind scopul, obiectivele sau aspectele de
organizare, confidențialitate privind studiul de față;

Cercetătorii se angajează să:


- asigure confidențialitatea datelor furnizate;
- trateze cu seriozitate și responsabilitate datele oferite de dumneavoastră;
- utilizeze datele furnizate doar în scop academic, deopotrivă în beneficiul populației și
al comunității științifice;

Prin continuarea completării chestionarelor confirmați că:


- veți răspunde sincer și cu seriozitate la întrebările prevăzute în chestionare;
- nu veți furniza date eronate;
- sunteți de acord cu cerințele studiului de față;
- înțelegeți și sunteți de acord cu drepturile și obligațiile prevăzute în prezentul
formular;

Vă mulțumim pentru participare!

S-ar putea să vă placă și