conb

Manipulare a variabilelor intermediare - Această stare internă este denumită variabilă intermediară.
a. Validitatea de construct: permite o deducţie validă din construcţia pe care ne bazăm, aşa cum o conceptualizăm noi.
Dacă îi lipseşte validitatea de construct,- orice deducţie pe care o tragem va fi eronată.
b. Validitatea de conţinut: Exprimă gradul în care o procedură permite deducţii
c. Validitatea externă : putem generaliza cu încredere rezultatele noastre la alţi subiecţi şi la alte situaţii.
d. Validitatea temporală, generalizate pentru alte perioade de timp.
e. Validitatea ecologică - validitate externa - generalizată la situaţii sau comportamente naturale.

Factorii care afectează validitatea variabilei independente

Fidelitatea înseamnă că rezultatele noastre nu conțin nici o greșeală și sunt consistente.
inconsistența valorilor rezultatelor = eroare de variație
validitatea internă = măsura în care se pot trage concluzii - relația dintre variabila independentă și variabila dependentă.
a. Intervenția unor variabile externe care creează confuzie.
b. Difuzarea tratamentului se întâmplă atunci când subiecții dintr-o situație experimentală cunosc tratamentul dat
c. Instructajul făcut subiecților
d) Aparatura utilizată
e) Atitudinea subiecților față de situația experimentală.
f) Persoana experimentatorului
Controlul variabilei independente: Modul de prezentare a situație experimentale, Tăinuirea, Efectul placebo, Grupul de
control, Manipulările puternice
4. Variabilele dependente
Abordarea variabilei dependente necesită - Observaţia direct, Măsurători indirecte ale proceselor psihice, Opiniile
despre stimul, Raportul verbal
Mai multe variabile dependente - economia. experimentul tipic foloseşte una (cel mult doua) variabile dependente

VALIDITATE DE CONTINUT adică să măsoare exact ceea ce trebuie sa masoare. Măsura în care itemii sunt
reprezentativi pentru constructori pe care îl măsoară testul. examinarea întrebărilor unui test
VALIDITATE ECOLOGICĂ - putem generaliza la procesele psihice reale.
Strategia potrivită pentru colectarea dovezilor de validitate depinde de scopul testului.
Validitatea conținutului este mai adecvată pentru teste precum evaluarea cunoștințelor, care măsoară atribute concrete.
Validitatea criteriului este mai indicată pentru testele care pretind că prezic rezultatele.
Validitatea constructului este cea mai indicată când un test măsoară un construct abstract.
Validitatea se referă şi la absenta erorilor şi a contradicţiilor în măsurarea comportamentului.
Variabilele subiect sunt caracteristici intrinseci ce fac ca persoana să poată fi distinsa de o alta.
Utilitatea validității conținutului - sistemele educațional și organizațional. În sistemul educațional - validarea testelor de
cunoștințe educaționale, care evaluează cât de bine a învățat un elev sau un student conținutul unui curs.

Testul statistic ”t” se foloseste cand testul statistic are o distribuție normala
Când σ (eroarea Standard a mediei ) nu este cunoscuta trebuie utilizat testul t.
Ipoteza nulă — Ho susţine că toate măsurătorile pe care dorim să le comparăm sunt egale iar eventualele diferenţe se
datorează exclusiv întâmplării.
Ipoteza altemativă — Hi. În situaţia care ipoteza este acceptată, decizia susţine faptul că variaţia fenomenului studiat nu se
datorează doar intamplarii ci şi unor factori manipulaţi.

Fidelitatea - de fiecare dată când măsoară un obiect, dă aproximativ același rezultat.

încrederea că măsoară fiecare persoană în aproximativ același fel de fiecare dată când este folosit.
Coeficientul de fidelitate este folosit pentru a calcula eroarea standard de măsurare.
Fidelitatea testare-retestare - forme alternative sau forme paralele. Pentru a evita efectele ordonării
Consistența internă - înjumătățirea,
Coeficientul Alpha Cronbach descrie extinderea interrelaționării dintre întrebările unui test sau ale unei subscale.
Omogenitatea se referă la faptul că întrebările măsoară aceeași trăsătură sau dimensiune.
Testul Wisconsin de sortare a cărților - evaluarea aptitudinilor de raționament abstract
trei tipuri de fidelitate
Metoda testare-retestare compară scorurile aceluiași subiect obținute în două reprize, la două momente diferite.
Metoda consistenței interne compară scorurile subiecților obținute la cele două jumătăți ale testului
Fidelitate evaluatorului este o metodă de a estima fidelitatea sau acuratețea celor care emit aprecieri la punctarea
răspunsurilor la un test.
eroarea aleatorie micșorează fidelitatea unui test

Utilizarea formulei Spearman-Brown - relația dintre fidelitate și lungimea testului. Este utilizată la ajustarea
coeficientului de corelație obținut când se folosește metoda înjumătățirii pentru estimarea fidelității: rxx = fidelitatea
estimată a testului
Coeficientul K al lu Cohen - Furnizează un indice nonparametric pentru concordanța evaluatorilor când scorurile sunt date
nominale sau ordinale - po = proporția observată , pc = proporția așteptată
Metodele de estimare a Administrarea testului Formula
fidelității

Fidelitatea testare-retestare
Forme alternative sau paralele
Consistență internă
Consistență internă
Fidelitate interevaluatori
Concordanță interevaluatori
Concordanța intraevaluator
Se administrează același test la aceiași subiecți în Coeficientul de corelație Pearson
două momente de timp.
Se administrează două forme ale testului acelorași Coeficientul de corelație Pearson
subiecți
Se dă testul într-o singură administrare, apoi se Coeficientul de corelație Pearson
împarte în două jumătăți, pentru punctare. corectat pentru lungime cu
formula Spearman-Brown.
Se dă testul într-o singură administrare și apoi se Coeficientul Alpha sau KR-20
compară toate jumătățile posibile obținute prin
înjumătățire
Se dă testul o dată și se punctează (interval/nivel Coeficientul de corelație Pearson
proporție) de către doi evaluatori sau prin două
metode
Se dă un instrument nominal și apoi se completează Coeficientul K al lui Cohen
de către doi sau mai mulți evaluatori
Se calculează consecvența scorurilor acordate de un KR-20 sau coeficientul Alpha
evaluator la mai multe teste

Semnul coeficientului: - ne arată dacă cele 2 variabile cresc sau descresc împreună (semn pozitiv = FIDEL)
- dacă una dintre variabile crește, în timp ce cealaltă descrește (semn negativ)
-1 (corelație perfect negativă) și +1 (corelație perfect pozitivă).
Coeficientul de +0,91 este foarte aproape de 1 - testul pare să fie foarte fidel. fidelitatea ar trebui să fie de cel puțin 0,70.
Când fidelitatea este mare, eroarea standard de masurare este scăzută. Pe măsură ce fidelitatea scade, ESM crește.

Metoda fidelității prin înjumătățire, include folosirea formulei Spearman-Brown pentru a ajusta coeficientul de corelație la
lungimea testului. O cale și mai bună de a măsura consistența internă este comparare a scorurilor indivizilor la toate
jumătățile posibil de obținut prin înjumătățirea testului. Formulele KR-20 și a coeficientului Alfa le permit cercetătorilor să
estimeze fidelitatea scorurilor la test prin corelarea răspunsurilor la fiecare întrebare cu răspunsurile la toate celelalte
întrebări ale testului.

Percepția - integrăm senzațiile în percepte ale obiectelor , folosim apoi aceste percepte pentru a simți lumea
funcții majore ale percepției.
Localizarea: separare, determinarea distanței si determinarea mișcării
Indiciile perceptuale de adâncime - mărimea relativă, super poziția, înălțimea relativă.
utilizarea mișcării - atunci când ne deplasăm cu rapiditate, tren, obiectele apropiate par să se deplaseze în direcția opusă
paralaxa miscarii - diferența de viteză cu care aceste obiecte par să se deplaseze anticipează existența unui indiciu
corespunzător
Recunoașterea- repartizarea lui într-o categorie
Rețele cu activare TOP-DOWN - Rețeaua de conexiuni trăsătura litera- conexiunile sale excitatorii si inhibitorii- conexiuni
fiind de la baza la vârf (top-dowm).
Procesele bottom-up sunt dirijate exclusiv de către input, de cultura si expectanțele persoanei.
motivele si dorințele noastre pot afecta percepțiile –ne e foame si vedem o minge roșie pe masa, o putem asocia cu o roșie.
procesarea top down joaca un rol major in citire
Procesul cu ajutorul căruia selectam input-ul se numește atenție selectiva.
fenomenul de ascultare selectiva (cocktail party phenomenon) ne amintim foarte puțin din mesajele la care nu am fost atenți.
Tulburări de recunoaștere – agnozia asociativa – sindrom in care pacienții cu anumite regiuni corticale lezate sau
dificultate in recunoașterea obiectelor, numai daca este sunt prezentate vizual
Deficite specifice de categorie – prosopagnozia.
Pentru a localiza obiectele, mai întâi trebuie să le separăm unele de altele și apoi să le organizăm în grupuri. Localizarea
unui obiect necesită cunoașterea adâncimii sale, cunoașterea mișcării obiectelor în deplasare.
Recunoașterea obiectului se rezumă la repartizarea acestuia într-o categorie și se bazează în special pe forma obiectului.
model conexionist sau rețea.
Procesele de recunoaștere bottom-up sunt dirijate numai de către input, în timp ce procesele de recunoaștere top-down
sunt dirijate prin experiența persoanei și expectanțe. Procesele top-down stau la baza efectelor de context în percepție
constanța mărimii — mărimea oricărui obiect rămâne relativ constantă indiferent de distanță.
Coordonarea perceptual-motorie trebuie să fie învățată. Animalele care nu-și pot vedea propriile membre nu-și vor
dezvolta o coordonare normală.

Gândire/limbaj - Concept = o întreagă clasă de obiecte, un set de proprietăți pe care le asociem unei clase de obiecte.
Exista concepte clasice (deține toate proprietățile esențiale conceptului ) și concepte derivate – fuzzy (identificarea
similarității dintre obiect si prototip)
Limbajul nu este determinat de gândire ci determină gândirea

Raționamentul deductive - 1. Dacă plouă, voi lua umbrela. 2. Plouă. 3. Deci voi lua umbrela.
Raționamentul inductiv - logica raționamentului inductiv se bazează pe teoria probabilităților.
inferență (operație a gândirii prin care se trece de la un enunț la altul) de la enunțuri singular, la enunțuri universale, la
ipoteze sau teorii. premisele sunt privite ca furnizarea de dovezi puternice pentru adevărul concluzie. Sugereaza adevarul dar
nu il asigura. Întotdeauna gheaţa este rece.Toate bilele de biliard se mişcă atunci când sunt lovite cu un tac. dă doar
probabilitatea cu care, având în vedere premisele, concluzia este credibilă potrivit unei teorii a dovezilor. raționamentul
inductiv permite posibilitatea ca concluzia să fie falsă, se bazeaza pe euristici –se încalcă regulile teoriei probabilităților.

Afazie – tulburari de limbaj

aria Broca, situată în lobul occipital, și aria lui Wernicke, localizată în regiunea temporo occipitală.
Broca, vorbirea constă în principal din cuvinte cu înțeles și nu conține decât câteva morfeme gramaticale și propoziții
complexe, având un caracter telegrafic, ce constituie o reminiscență a stadiului propozițiilor formate din două cuvinte.
Wernicke exista sintaxa, alterare semnificativă a conținutului; există dificultăți evidente de folosire adecvată a
substantivului și ocazional cuvintele sunt inventate din nevoi de moment (cum ar fi „taripoi" și „trebin").

Rezolvarea de probleme depunerea unui efort în vederea atingerii unui obiectiv fără a avea încă pregătite modalitățile de
atingere a acestuia. Pentru a atinge acel obiectiv trebuie să-l descompunem în sub-obiective
Orice strategie are scopul de a reduce diferența dintre enunțul inițial al unei probleme și enunțul obiectivului
Ideea centrala care se afla în spatele reducerii diferenţei este descompunerea in sub-obiective
analiza finalurilor semnificative-se compară enunțul inițial cu enunțul obiectivului în scopul identificării celei mai
importante diferențe dintre acestea
parcurgerea drumului invers — de la obiectiv la datele inițiale) utilă în cazul rezolvării problemelor matematice.
reducerea diferenței, analiza finalurilor semnificative și rezolvarea inversa pot fi aplicate la orice problema
Un expert își reprezintă problema în termeni de principii care sunt necesare pentru a ajunge la soluție.
Un novice își va reprezenta aceeași problemă în termeni de caracteristici de suprafața. un novice începe mai totdeauna cu
scrierea ecuațiilor fără a fi elaborat în prealabil un plan de acțiune mental
Fonemul este un sunet al vorbirii. Fiecare limbaj deține un set specific de foneme și reguli de combinare a acestora
Morfemul este cea mai mică parte a unui cuvânt care
Rezolvarea de probleme necesită descompunerea obiectivului în sub-obiective
Strategii - reducerea diferenței dintre enunțul inițial și enunțul obiectivului, analiza finalurilor semnificative (eliminarea
celor mai importante diferențe dintre situația actuală și situația finală) și rezolvarea inversă.
PERSONALITATEA
Teoria trăsăturilor fundamentale de personalitate GORDON ALLPORT - Raymond Cattell a restrâns lista la 12 factori
Hans Eysenck – introversie- extroversie. Stabilitatea – instabilitatea emoțională (neuroticism) psihotism.
Trasaturi comune - dimensiuni în raport cu care indivizii pot fi comparați între ei.
Dispozitii personale - amprenta sau configurarea acestor trăsături în cazul unei persoane.
TEORIA ANALIZEI FACTORIALE Obiectiv: reducerea sumei caracteristicilor la un număr mult mai mic de trăsături
care să poată răspunde pentru întreaga diversitate a personalității umane.
Determinismul psihologic este concepția conform căreia toate ideile, sentimentele și acțiunile noastre sunt provocate
de anumite cauze. Freud
Sinele - partea primara a personalității. Prezentă chiar și la copilul nou-născut,
sinele funcționează pe baza principiului plăcerii: indiferent de condițiile exterioare, principiu hedonic
Eul se supune principiului realității: satisfacerea impulsurilor trebuie amânată până cand situatia o permite
SUPRAEUL. Supraeul este cea de-a treia componentă a personalității, cea care decide dacă o acțiune este corectă sau nu.
Nu este altceva decât reprezentarea internalizată a valorilor morale ale societății și cuprinde atât conștiința persoanei
respective, cât și imaginea idealului său moral.
Freud viza în primul rând principiul conservării energiei, conform căruia energia își poate schimba forma, dar nu poate
fi nici creată și nici distrusă
stadiul oral. Ca adult, această persoană va fi excesiv de dependentă de cei din jur
în stadiul anal - excesiv de preocupată de curățenie, ordine, economie și va tinde să opună rezistentă presiunilor exterioare
Un conflict oedipian - un slab simt al moralității, dificultăți în relația cu autoritățile

INVATAREA SOCIALA - consideră că determinantul comportamental este în primul rând mediul sau situația.
behaviorismul- psihologia stimul-răspuns
Condiționarea operantă - Comportamentul individual poate fi influențat în mare măsuri de ceilalți oameni, învățate prin
experiențe directe: individul este pedepsit sau recompensat
Condiționarea clasică - Variabilele personale - Competențe: ce știi să faci? Strategii de reprezentare: cum iți reprezinți
acest lucru? Așteptări: ce se va întâmpla? Valori subiective: ce valoare are? Sisteme și planuri de autoreglare cum poți
realiza acest lucru? - capacitatea de a elabora planuri realiste pentru atingerea unui anumit obiectiv.
adepții abordării umaniste sau fenomenologice nu consideră ca satisfăcătoare definiția sănătății mentale ca fiind în principal
adaptarea optimă la mediu.

ABORDAREA FENOMENOLOFICĂ - experiențe subiective ale individului - viziunii personale despre lume. sunt
orientate asupra felului în care individul percepe și interpretează evenimentele care se petrec in mediul său curent, adică
asupra fenomenologiei individului.
Psihologia umanistă 4 principii
Interesul fundamental reprezintă experiența personală „Cine sunt eu?". Pentru a afla în ce fel răspunde acestei întrebări
o persoană, psihologul trebuie să devină partenerul acelei persoane aflate în căutarea înțelesului existențial.
Aspectele preferențiale ale investigației sunt alegerea individuală, creativitatea și autoactualizarea. Criteriile sănătății
mentale ar trebui să fie creșterea și autoactualizarea
Alegerea temelor de cercetare, înțelesul trebuie să primeze în fața obiectivității – metode folosite specific problemei
Demnitatea umană este valoarea fundamentală. Oamenii sunt fundamental buni.

Carl Rogers - impresionat de ceea ce a văzut ca fiind tendința înnăscută a indivizilor de a căuta creșterea, maturizarea și
schimbarea pozitivă. Astfel, el a ajuns să considere că forța fundamentală care motivează organismul uman este tendința de
actualizare — tendința de împlinire sau actualizare
fondatorul terapiei centrate pe client. care pleacă de la ipoteza că fiecare individ are dorința si posibilitatea de a se schimba
și ca persoana cea mai indicată pentru a decide cursul acestei schimbări este el însuși. Terapeutul – ”cutie de rezonanță” care
îl ajuta pe individ sa cerceteze si sa analizeze propriile sale probleme.
Sinele constă în totalitatea ideilor, percepțiilor, valorilor care caracterizează „Eul", inclusiv conștiința a „ceea ce sunt" și a
„ceea ce pot". Acest sine perceput influențează atât felul în care individul percepe lumea, cât și felul în care se comportă. ,
individul își evaluează fiecare experiență în raport cu imaginea de sine.
discrepanța prea mare între sinele real și cel ideal are ca rezultat nefericirea și insatisfacția
Copiii trebuie sa se simta apreciați de părinți chiar și atunci când sentimentele, atitudinile. comportamentele lor nu sunt la
înălțimea idealului
Maslow
Teoria constructelor personale – George Kelly - Testul raportului de constructe de rol (Rep Test) – pune în eviden.a
constructele personale ale unei persoane. Rolul care îi revine individului însuşi în definirea și crearea propriului destin.
sănătatea mentală este un proces, nu o stare.
Aplicabilitatea acestei teorii în cazul unor persoane cu tulburări grave sau al persoanelor dezavantajate
Personalitatea reprezintă pattern-ul distinctiv și caracteristic al gândirii, afectivității și comportamentului, care definește
stilul personal al unui individ și influențează interacțiunea acestuia cu mediul. Psihologia personalității încearcă: a) să
descrie și să explice diferențele interindividuale și b) să sintetizeze, viziune integratoare asupra întregii persoane,
numeroasele procese care pot influența interacțiunile individului cu mediul.
teoria trăsăturilor, personalitatea - analiză factorială a personalității sunt: Neuroticismul (dezadaptarea), extroversiunea,
deschiderea la experiență, amabilitatea și conștiinciozitatea. Gordon Allport, Raymond Cattell și Hans Eysenck
dimensiunile/ trăsăturile de personalitate (prietenos ¬ neprietenos) pot fi făcute de indivizi care se descriu pe ei înșiși
Tehnicile de sortare Q cer celui care realizează evaluarea să sorteze o serie de afirmații, de la cele mai caracteristice până la
cele mai puțin caracteristice unui individ, in timp ce scalele de evaluare compară în mod implicit un individ cu alții.
Itemii sunt alcătuiți pe baza unei anumite teorii; această metodă este considerată metoda rațională de elaborare a testelor
abordarea psihanalitică preferă să folosească instrumente de evaluare mai puțin structurate - teste proiective
Interacționismul - prin intermediul interacțiunilor reactive, evocative și proactive, situațiile devin o funcție a personalității.

Psihodiagnostic şi evaluare clinică - cunoaşterea factorilor psihologici ai subiectului uman, cu relevanţă pentru
diverse activităţi. Psihodiagnosticul clinic vizează cunoaşterea factorilor psihologici cu relevanţă pentru sănătate şi boală.
psihodiagnostic şi evaluare clinică nosologică - (gr.nosos - rău, boală), care se referă la încadrarea tabloului clinic al
pacientului într-o anumită categorie de tulburare psihică.
• încadrarea tabloului clinic al pacientului într-o anumită categorie nosologică (fazele I şi II se realizează prin interviu clinic
şi testare psihologică);
• Particularizarea, detalierea şi sintetizarea datelor culese în fazele I şi II, pentru a înţelege mai bine dinamica fiecărui
individ, se detaliază diagnosticul nosologic în probleme concrete de viaţă pentru fiecare pacient (faza III se realizează prin
interviu clinic şi testare psihologică).
Faza 1 - se încheie prin realizarea unui diagnostic nosologic ipotetic și identificarea unor factori ipotetici declanşatori,
determinanţi, favorizanţi, predispozanţi şi de menţinere
Faza 2 - Investigarea prin interviu trebuie să fie dublată de o investigare obiectivă prin teste psihologice, acolo. se clarifică şi
se definitivează diagnosticul nosologic prezumtiv.
Faza 3 - surprinderea structurii și dinamicii individuale a pacientului
subiectiv-afectiv (emoţional), cognitiv, comportamental şi biologic/fiziologici stării prezente a pacientului şi a modului în
care acesta se adaptează la situaţiile concrete ( situaţiei somatice a pacientului; - dinamicii şi structurii personalităţii;
- comportamentului interpersonal; - principiilor morale; - mecanismelor defensive şi de coping, precum şi a conflictelor şi
dinamicii lor; - identităţii şi imaginii de sine; - determinanţilor sociali şi situaţiilor curente de viaţă; autocontrol)
Se incheie cu o categorie de diagnostic nosologic, și particularizarea prin surprinderea dinamicii individuale a pacientului
Noi direcţii ale psihodiagnosticului şi evaluări clinice - diagnostic nosologic categorial pe bază de prototip,
diagnostic dimensional. clasificările tulburărilor psihice ar trebui făcute pe nişte dimensiuni, diagnostic psihologic
focalizat pe symptom, și adaptarea unor teste bazate pe cercetări fundamentale.

Conceptualizarea cazului - (explicarea/interpretarea) făcută tabloului clinic al pacientului este fundamentală în

reducerea simptomatologiei şi implementarea tratamentului.
Conceptualizare generală : focalizată pe categoria nosologica - stres – vulnerabilitate, stresorii psihosociali Axa 4)
interacţionează cu o stare de vulnerabilitate biologică (tulburările medicale Axa 3) şi/sau psihologică (tulburările de
personalitate Axa 2), generând tabloul clinic (tulburările Axa 1). În acest model, stresorii şi vulnerabilitatea se constituie în
mecanisme etiopatogenetice specifice.
Conceptualizări specifice: se fac pe parcursul tratamentului, pentru problemele de viaţă concrete prin care se exprimă
diagnosticul nosologic. ce probleme are pacientul ? de ce au apărut aceste probleme ? ce trebuie făcut pentru a ameliora
aceste probleme ?
Caracteristicile esenţiale ale unei conceptualizări clinice eficiente : să fie acceptată de pacient; comprehensibil
15% - tehnica
15% - placebo, speranta
30% - relatia terapeutica
40% - mediul social si familial, factori psihologici si de educatie ( inteligenta)
 Tipul de halucinație Subtipuri Descriere fenomenologică Circumstanțe de apariție
Halucinații auditive elementare Scoasme, foneme - sunt percepute ca - patologia urechii;
zgomote nedistincte (foșnete, țiuituri, - boli neurologice;
pocnete) - stări confuzionale cu aură epileptică;
- unele psihoze;
comune Sunete cărora subiectul le atribuie o sursă sau o modalitate de producere bine
definită (ex: sunete muzicale, zgomot de motor)
complexe Pot fi fragmentare, când bolnavul percepe silabe, - psihozele schizofrenice,
(halucinații cuvinte fără semnificație, fragmente sintactice, sau - sindroamele paranoide,
acustico-verbale) pot avea un conținut precis, distinct, inteligibil. Când - stările depresive,
subiectul nu poate înțelege vocile pe care le aude, se - parafrenie,
vorbește de vergiberație halucinatorie - psihozele alcoolice cronice
Halucinații vizuale elementare Fosfene, fotopsii, percepute ca puncte - afecțiuni oftalmologice;
luminoase, scântei, linii. - neurologice (migrena oftalmologică);
- tumori și leziuni ale lobului occipital;
- epilepsie;
- stări confuzionale (în special în cele
alcoolice, clasic descrise sub formă de
zoopsii);
- schizofrenii paranoide;
- parafrenii;
complexe Pot fi fatasmoscopii, atunci când obiectele și figurile nu sunt precis conturate, sau
figurate când se referă la obiecte precise: dintre acestea, cele care reprezintă animale
poartă numele de zoopsii.
scenice Pot fi panoramice (statice) sau cinematografice (mișcare).
Halucinații plăcute Parfumuri, - crizele uncinate în epilepsia temporală;
olfactive și esențe, miresme. - unele tumori și leziuni ale lobului temporal;
gustative - psihoze afective, fiind în concordanță cu tonalitatea afectivă;
- delirium tremens
- sindroame paranoide, unde pot fi însoțite de un comportament
halucinator;
-psihoze de involuție;
-nevroze de tip obsesiv fobic și isteric;
neplăcute Mirosuri grele, respingătoare, de putrefacție, gusturi metalice, astringente.
interne Arsuri, dureri, mișcări ale unor - intoxicații cu cocaină, chloral, hașiș, LSD
insecte sau viermi subcutanat
externe Arsuri, căldură, atingere, sărut, curent de aer, înțepătură.

Halucinațiile psihice (pseudohalucinațiile) sunt definite ca autoreprezentări aperceptive, caracterizate prin

incoercibilitate, automatism și exogenitate localizate în gândirea proprie, în spațiul intrapsihic

Tipul de halucinație Denumire fenomenologică Circumstanțe de apariție

Halucinațiile psihice - voci interioare, ecoul gândirii sau a lecturii, murmur - în delirurile cronice,
acustico-verbale intrapsihic, gânduri transmise - în cea mai mare parte a
- trăirile vin din afara subiectului prin intruziune, se insinuează psihozelor,
în gândirea lui, fiind atribuite altcuiva Notă: apariția lor este un indice
- ”transmiterea gândurilor” care este interpretată ca telepatie, de gravitate, stabilind
comunicare misterioasă, limbaj fără cuvinte, dându-i subiectul intensitatea psihotică a
impresia că și-a pierdut intimitatea gândirii proprii, facultatea tulburărilor.
de a se conduce după voința sa, fiind supus influenței altcuiva
Halucinațiile psihice - apar ca simple imagini sau sub formă de scenă panoramice, în spațiul subiectiv al bolnavului,
vizuale dându-i impresia că trăiește într-o lume a scenelor imaginare, a viziunilor interioare sau artificiale
- bolnavii le văd cu ochii interiori, cu ochii minții lor
Tulburările de atenție se numesc disprosexii
Hipoprosexia - condiții de oboseală, surmenaj, t. anxioase, depresie, schizofrenie în accesul maniacal
Aprosexia - abolirea atenție și se întâlnește în stări confuzionale, sindromul catatonic, demențe și oligofrenii, prin scăderea
globală a performanțelor intelectuale.

Dismnezii - Tulburări de memorie;

Hipermneziile: tulburări cantitative ale funcției mnezice constând din evocări involuntare rapide și ușoare, tumultoase și
multiple, realizând o îndepărtare (circumscrisă) a subiectului de prezent Mentismul - reprezintă o derulare involuntară
caleidoscopică a unor amintiri și idei , Viziunea retrospectivă
Hipomneziile - Tulburări cantitative ale funcției mnezice constând din evocări lente și dificile, sărace și trunchiate.
Lapsusul: dificultatea de evocare, pasageră, Anecforia: ușoară stare de tulburare a funcției mnezice, în care subiectul, cu
ajutorul anturajului, evocă anumite evenimente care păreau uitate.
Amneziile - Tulburări cantitative ale funcției mnezice constând în: prăbușirea funcției mnezice, cu imposibilitatea evocării
sau fixării, realizând o situație particulară, care obligă subiectul la găsirea unor soluții de conjunctură.
Amneziile anterograde (de fixare): imposibilitatea fixării imaginilor și evenimentelor după agresiunea factorială, dar cu
conservarea evocărilor anterioare agresiunii factoriale. sindrom Korsakov (alcoolic, traumatic, infecțios), stări de confuzie
mintală, psihoză maniaco-depresivă, presbiofrenie
Amneziile retrograde (de evocare): imposibilitatea evocării imaginilor și evenimentelor situate anterior agresiunii
factoriale, dar cu conservarea posibilității de fixare pentru evenimentele situate posterior agresiuni. Deficiența se datorează
evocării: stocajul fiind alterat, fixarea este relativ nealterată, putându-se considera o perturbare a memoriei evenimentelor
îndepărtate, în timp ce fixarea memoriei evenimentelor recente este conservată, fapt care permite considerarea amnezie
retrograde drept o disociere între memoria imediată (a prezentului), păstrată și memoria evenimentelor îndepărtate (a
trecutului), alterată, având ca element de referință momentul agresiunii factoriale.
Amenziile retrograde localizate (lacunare): pot fi considerate drept rezultantă a absenței sau superficialei fixări pentru
moment, eveniment/etapă, ceea ce va face ulterior imposibilă evocarea, o adevărată ”pauză de fixare”
Amneziile lacunară elective: sunt totdeauna psihogene, cu încărcătură afectivă; unele amintiri înregistrate sunt ”uitate”
inconștient, pentru că sunt de obicei dezagreabile, uitare ce este reversibilă, la fel de rapid ca și instalarea ei
Amneziile retrograde progresive (retro-anterograde): pot fi considerate o alterare generală

Dismnezii calitative (paramnezii)

Dacă în tulburările cantitative, cu deficit mnezic, subiectul evidențiază doar deficitul mnezic, în tulburările calitative,
subiectul încearcă să compenseze deficitul mnezic prin aranjarea evenimentelor fie în altă ordine cronologică, fie schimbând
poziția sa față de evenimentul evocat.
Paramneziile (Kraepelin) se caracterizează prin evocări deteriorate ale evenimentelor produse recent sau îndepărtat, fără o
legătură cu realitatea obiectivă
Criptomnezia - iluzie mnezică în care un materialul, de care subiectul evident nu este străin este considerată ca fiind sa
Se întâlnește în: schizofrenie, deliruri sistematizate (paranoice sau parafrenice), demențe traumatice și în stadiile evolutive
ale demențelor senile și vasculare.
Faza de cunoaștere (Kigman) = Falsa recunoaștere
Tulburările rememorării trecutului (alomnezii) cuprind clasificări mnezice, fie sub aspectul situării in cronologie, fie sub
aspectul situării în real.
Pseudoreminiscențele reprezintă falsificarea mnezică sub aspectul situării în cronologie, în care subiectul trăiește în prezent
evenimentele reale din trecut. E întâlnită în sindromul Korsakov.
Ecmnezia - reprezintă falsificarea mnezică sub aspectul situării în cronologie, în care subiectul se întoarce în trecut
Confabulațiile - sunt o falsificare mnezică sub aspectul situării în real, constând din reproducerea de către pacient a unor
evenimente imaginare, încredințat fiind că evocă trecutul trăit; Este un act făcut fără alt scop decât de a suplini deteriorarea
mnezică (lacunele).

Tipul de delir sistematizat Conținutul psihopatologic

Delirurile pasionale și de
revendicare
Delirul senzitiv de relație
(Kretschmer)
caracterizate prin subordonarea întregii gândirii unei idei prevalente, însoțită de o creștere
a tonusului afectiv, care va constitui elementul energo-dinamic în dezvoltarea acestui
sistem de delir
trăirea unei experiențe conflictuale a individului față de grup, apărând pe fondul unei
personalități slabe, în discrepanță cu aspirațiile și scopurile propuse, vulnerabilă și timidă,
 încurcâdu-se în aspirații biografice chinuitoare
Delirul de interpretare se constituie dintr-o masă de simptome, interpretări, intuiții, supoziții,
(Serieux și Capgras) pseudoraționamente, care se vor organiza conform unui postulat inițial

Tulburările de gândire; - IDEI DELIRANTE

Tipul de idee delirantă Conținutul psihopatologic

Bizare – non bizare
Idei de persecuție convingerea bolnavului că suferă prejudicii morale, materiale sau fizice, simțind lumea ca
fiindu-i ostilă
Idei delirante cu conținut raportarea imaginară a unor situații nefavorabile reale la acțiunile sau trăirile bolnavului,
depresiv - de vinovăție, negarea capacităților intelectuale și fizice, a posibilităților materiale
autoacuzare, de ruină
Idei hipocondriace convingeri privind existența unei boli incurabile, cu gravitate deosebită, de care subiectul
ar suferi, în dezacord cu starea de sănătate foarte bună sau puțin modificată a subiectului
Sindromul hipocondriac centrat în jurul ideilor hipocondriace, cărora li se adaugă anxietatea și cenestopatiile
Idei de gelozie și erotomanice legate de infidelitate, a cărei victimă ar fi subiectul (pot fi apropiate ideilor de persecuție)
Idei de filiație convingerea bolnavului că nu aparține familiei sale, ci ar descinde dintr-o familie mult
superioară sau chiar ar avea descendență divină
Idei delirante de invenție, de idei legate de capacitatea subiectului, de omnipotența lui creatoare, în domeniul științific,
reformă, mistice socio-politic sau religios
Idei de grandoare idei legate de calitățile deosebite fizice și spirituale pe care subiectul le-ar avea sau de
bunurile materiale și situația socială pe care acesta ar poseda-o
Idei de relație convingerea subiectului ca anturajul și-a schimbat atitudinea față de el, că exercită asupra
sa o influență defavorabilă, face aprecieri negative asupra calităților sale
Idei de influență credința subiectului că se află sub influența acțiunii unor forțe xenopatice
Idei metafizice și cosmogonice preocuparea subiectului de a elucida probleme ca metempsihoza, cosmogonia, biogeneza,
etc.

VOINTA
Tipul de tulburare Suport Manifestări psihopatologice Circumstanțe patologice
motivați
onal
Hiperbulia precis creșterea forței voliționale, având la anumite tipuri de personalități, sectorizată
caracter global și fiziologic în patologie
Hiperbulia delirantă precis nivel foarte ridicat afecțiuni psihotice
Hiperbulia electivă Precis se desfășoară sectorizat toxicomanii, nevroză obsesivo-fobică
Hipobulia cu Pierdut diminuarea forței voliționale cu scăderea afecțiuni de intensitate nevrotică,
caracter global capacității de acțiune, legată de un sistem cerebrastenie posttraumatică, toxicomanii,
motivațional mai slab conturat sau chiar întârziere în dezvoltarea psihică (oligofrenii),
absent, deși conștiința nu e modificată și sindroame psihoorganice, cronice, demențe.
operațiile gândirii sunt intacte În stările maniacale, hipobulia este secundară
incapacității de concentrare a atenției,
excitației psihice și agitație psihomotorii.
Hipobulia cu Pierdut incapacitate de a face față situațiilor nevroza obsesivo-fobică
caracter electiv fobogene sau obsesiilor ideative
Abulia pierdut nivel maxim de scăderea forței depresii psihotice, schizofrenii, oligofrenii
voliționale și pierderea aproape totală a severe, stări demențiale avansate
inițiative și capacități de acțiune
Impulsivitatea pierdut un sistem motivațional modificat prin constituțională la structurile dizarmonice de
pulsiuni interioare imperioase, presante, personalitate de tip impulsiv, sau poate apărea
care se impun conștiinței și determină în afecțiuni nevrotice, reacții și psihoze, când
trecerea la act, în condițiile unei îmbracă aspectul de raptus
capacități voliționale scăzute
Parabulia destruct scăderea forței voliționale, determinată în în schizofrenie sau generată de acțiunii
urat principal de simultane, parazite, din nevrozele motorii
 dezorganizarea sistemului volițional prin
sentimente, dorințe ambivalente bizare,
consecințe ale disocierii ideo-afective

Tulburările afectivității;
Afectivitatea reprezintă ansamblul însușirilor psihice asigurând reflectarea subiectivă a concordanței dintre realitatea
interioară și cea externă, ca proces dinamic și continuu. Sunt puse în rezonanță două modalități: cea a subiectului și cea a
ambianței, pentru a crea un nuanțat ansamblu de trăiri unice și irepetabil tocmai prin această dinamică personală specifică.
Două niveluri ale afectivității sub raportul complexității și motivației care le generează:
- afectivitatea bazală (holotimică) referitoare la emoțiile primare și dispoziția. Baza neurofiziologică este legată de
formațiunile subcorticale, iar cea biochimică ar fi reprezentată de funcționarea neurotransmițătorilor (noradrenalină,
serotonină, dopamină).
- afectivitatea elaborată (catatimică) îi corespund emoțiile secundare (pasiuni, sentimente). Se formează în cadrul
sistemului de condiționare-învățare, prin opțiuni axiologice, culturale și sociale (estetice, etico-morale, filosofice, politice).
Aceste niveluri nu acționează însă independent, organizarea afectivă globală rezultând din corelarea celor două componente,
care nu reprezintă un proces liniar sau de sincronizare mecanică.
Stările de afect sunt manifestări explozive și cu efect organizator asupra comportamentului, însoțite de modificări mamiaco-
patomimice și tulburări vegative de tip simpatic, polarizând câmpul conștiinței în jurul evenimentului conflictual și
caracterizate prin inadecvarea răspunsului și a activității psihomotorii. (furia și frica)
A. Tulburările dispoziției
Dispoziția este acel tonus afectiv fundamental, bogat în toate instanțele emoționale și instinctive, care dă fiecăreia din stările
noastre sufletești o tonalitate agreabilă sau dezagreabilă, oscilând între cei doi poli extremi ai plăcerii și ai durerii. Deci
dispoziția reprezintă polaritatea stărilor afectivității bazale într-un moment dat; modificarea ei în sens patologic poartă
numele de distimie.
1. Hipotimiile
Reprezintă scăderi în grade diferite ale tensiunii afective, traduse prin expresivitate, mimică redusă, răspuns comportamental
sărac, rezonanță afectivă ștearsă.
Indiferența se traduce prin dezinteres pentru lumea exterioară și slabă modulare a paletei emoționale. Apatia este
caracterizată prin lipsa de tonalitate afectivă și dezinteres auto și alopsihic
Atimia se caracterizează printr-o accentuată scădere de tonus și o rezonanță afectivă aproape nulă la evenimentele
exterioare, care par a rămâne în mare măsură străine subiectului. Inexpresivitatea mimico-pantomimică este caracteristică.
2. Hipertimiile
Reprezintă o creștere a încărcăturilor afective, antrenând variații importante ale eutimiei, activității și comportamentului.
Anxietatea - definită de Janet P. ca teamă fără obiect, manifestată prin neliniște psihomotorie, modificări vegetative și
disfuncții comportamentale. Are caracter de potențialitate, deformând trăirea prezentă în raport cu viitorul presimțit ca ostil
și predeterminat ca atare.
Anxietatea contribuie la activare mecanismelor de alertă ale organismului și la pregătirea pentru acțiune. Astfel, în fața unei
situații nou apărute, anxietatea îl ajută pe om să se adapteze mai bine. Aanxietatea, teama și instinctul de a fugi sunt
mecanisme de apărare împotriva unui pericol.
Anxietatea patologică este distincte de neliniștea sau teama obișnuită, resimțită de orice subiect în fața unei situații noi sau
cu un grad de dificultate sporit, al cărei răsunet asupra activității este pozitiv (concentrare, mobilizare a forțelor).
Anxietatea prezintă următoarele caracteristici:
- este nemotivată;
- se referă la un pericol iminent și nedeterminat față de care apare o atitudine de așteptare (stare de alertă);
- este însoțită de convingerea neputinței și dezorganizării în fața pericolului;
- asocierea unei simptomatologii vegetative generatoare de disconfort somatic; se declanșează astfel un cerc vicios prin care
anxietatea se autoîntreține.
Depresia – ” prăbușire a dispoziției bazale, cu actualizarea trăirilor neplăcute, triste și amenințătoare. Puternica participarea
afectivă, trăirea profundă a acestei stări, antrenarea comportamentală consensuală sunt tot atâtea argumente pentru a
considera depresia o hipertimie negativă.
Sindromul depresiv are drept componente definitorii dispoziția depresivă, încetinirea proceselor gândirii și lentoarea
psihomotorie, la care se adaugă o serie de simptome auxiliare, de expresie somatică.
Dispoziția depresivă este trăită ca ”tristețe vitală”, pierderea sentimentelor, golire și neliniște interioară
Încetinirea proceselor gândirii este exprimată de monodeism, incapacitate decizională, conținut depresiv, ruminații. Ideația
poate lua forma ideilor delirante cu caracter de autoacuzare, vinovăție, inutilitate, ruină.
Depresivul trăiește o stagnare a timpului intim imanent, care se desincronizează de timpul real; această oprire a timpului trăit
marchează ansamblul tulburărilor depresive, bolnavul prezentând o incapacitate de acțiune autentică.
Simptomele auxiliare -astenie, lipsă de vigoare fizică, insomnii, anorexie și scădere în greutate, tulburări sexuale.
Depresia este cel mai frecvent întâlnim fenomen psihopatologic.
prezența anesteziei psihice îi generează depresivului sentimente de autodepreciere și durere morală

Kielholx - stabilește o clasificare în care îmbină criteriu nosologic cu cel etiologic. Se descriu astfel:
- depresii somatice: organice, simptomatice;
- depresii endogene: schizoafective, bipolare, unipolare, involuționale;
- depresii psihogene: nevrotice, depresia de epuizare, reactive.
După gradul de intensitate a depresiei, se poate descrie o depresie nevrotică și o depresie psihotică.
Depresia de intensitate nevrotică - este declanșată psihogen și se manifestă sub aspectul unor stări de tristețe prelungită,
lipsă de inițiativă, intoleranță la frustrare, scăderea apetitului alimentar, insomnii, tulburări de dinamică sexuală, iritabilitate,
la care se adaugă anxietatea. Apare în reacțiile de intensitate nevrotică, neurastenie, nevroza depresivă, în decompensările
personalităților psihastene, isterice, afective, în stări de epuizare și depresiile simpromatice.
Depresia de intensitate psihotică: fiecare dintre elementele constitutive ale sindromul depresiv atinge intensitatea maximă
Euforia patologică apare în cadrul unui sindrom a cărui bază psihodinamică este sindromul maniacal.
Sindromul maniacal - are drept componente definitorii dispoziția euforică, accelerarea proceselor gândirii, excitație
psihomotorie, la care se adaugă o serie de simptome de expresie somatică.
Dispoziția euforică - este caracterizată prin bucuria de a trăi, optimist debordant, sentimente de omnipotență și încredere
nelimitată în forțele proprii; însoțite de o excitație erotică, contrastând uneori cu comportamentul anterior al subiectului,
1. Paratimiile sunt modificări predominant calitative ale emoțiilor elaborate, caracterizate prin neadecvarea extremă în
raport cu contextul situațional al dispozițiilor, sentimentelor, trăirilor afective. Se întâlnesc în stări reactive, psihoze
schizofrenice, tulburări de involuție, parafrenie
Inversiunea afectivă se manifestă ca o schimbare a sentimentelor pozitive, firești, avute de subiect anterior îmbolnăvirii,
față de persoane apropiate din familie. Se întâlnește în schizofrenii, parafrenii, delirul de gelozie și rar în paranoia.
Ambivalența afectivă constă în trăirea simultană a două sentimente antagoniste, un amestec indestructibil (dragoste-ură). Se
întâlnește în schizofrenie și uneori în tulburările involutive.
2. Fobiile reacție somatică și psihologică față de obiecte/situații ce provoacă frica, mai degrabă decât de obiect
Fobia este frica specifică, intensă, declanșată de un obiect sau o situație care nu reprezintă pericol, are un caracter irațional
recunoscut ca atare, care nu poate fi controlat volitiv. Proiecții ale anxietății, fobiile pot invada oricare din obiectele și
situațiile realității de care experiența individuală se leagă într-un mod oarecare.
Agorafobia - este teama de a fi singur în orice loc sau situație din care persoana crede că este greu să evadeze sau din care
este greu să fie ajutat,
Fobia socială teama de a nu fi umilit. Cea mai frecventă este teama de a vorbi in public,

Gradul de angajament într-o criză suicidară (în ordinea crescătoare a gravității)

-Idei suicidare; Gândul la moarte Preferința de a fi mortContext psihosocial:
Evenimente de viață defavorabile, mai ales dacă sunt tratați umilitor
Rupturi recente ale relațiilor, divorț, eșec sentimental
Șomaj, schimbări sau conflict profesional
Pierderea unei persoane apropiate
Afecțiuni somatice cronice
Abuz de alcool
Izolare socială

 Personalitate:
Impulsivitatea
Agresivitate, ostilitate
Disperare, pesimism
Stil cognitiv rigid
Stimă redusă de sine
Personalitate borderline

 Antecedente familiale:
Conduite suicidare , Probleme psihiatrice (depresii, tulburări bipolare) , Alcoolism , Violențe
Evaluarea gravității unei tentative suicidare:
 Caracteristicile evenimentului precipitant
 Motivații (în ordinea crescătoare a gravității)

Teoriile organizațiilor
membrii organizației, și muncitorii în particular, sunt esențialmente instrumente pasive, capabile de a-și asuma munca și de
a executa directivele, fără a fi susceptibile de a face proba inițiativei și de a exercita o influență importantă
oamenii vin în organizații cu propriile lor atitudini, sisteme de valori și obiective, că ei trebuie motivați sau stimulați
pentru a adopta comportamente participative în cadrul organizației
membrii unei organizații au ca sarcină luarea deciziilor și rezolvarea problemelor și că percepția și procesele de gândire
sunt în mod deosebit importante pentru explicarea comportamentelor

teoria clasică a organizațiilor = teoria relațiilor umane și teoria deciziei sau a luării deciziilor și rezolvării problemelor
1. paradigma economică (F.W. Taylor); teoria fiziologică a organizării
2. paradigma diferențelor individuale (H. Münsterberg);
3. paradigma relațiilor umane (G. Mayo);
4. paradigma cognitivă (Fiske și Taylor).
Weber - teoria birocrației
analiza a patru elemente importante: latura tehnică, organizatorică a muncii
1) cercetarea eficienței;
2) cercetarea principiilor ierarhiei funcționale, ale autorității;
3) cercetarea celor mai perfecte structuri de organizare;
4) cercetarea celor mai nimerite mijloace de control al activității depuse acestea urmărind în final creșterea productivității
muncii organizației și a gradului ei de utilitate socială.
1. Teoria managementului științific F.W. Taylor.
- știință în loc de empirism;
- armonie în loc de discordie;
- cooperare în loc de individualism;
- randament maxim în loc de producție scăzută;
- formarea fiecărui om, pentru a-l determina să obțină randament

2. Teoria gestiunii administrative Henri Fayol funcții:

- tehnice (producție, fabricație, transformare);
- comerciale (cumpărări, vânzări, schimburi);
- financiare (căutare și girare de capitaluri);
- protectoare (asigurarea securității bunurilor și persoanelor);
- contabile (inventar, bilanț, costuri, rapoarte statistice);
- administrative sau managerial
Fayol defineste managementul (ca pe un ansamblu coerent de acțiuni desfășurate de manager în vederea îndeplinirii
obiectivelor care îi revin) și de a stabili componentele lui fundamentale. Acestea sunt:
- prevedere și planificare (examinarea viitorului și elaborarea planurilor de acțiune);
- organizare (întocmirea structurilor organizatorice);
- conducere (menținerea la un nivel ridicat a activității și performanțelor subordonaților);
- coordonare (corelarea, echilibrarea, unificarea și armonizarea tuturor activităților și eforturilor);
- control (supraveghere, îndrumare în vederea respectării normelor, regulilor și standardelor fixate).
1) diviziunea muncii - 2) autoritatea și responsabilitatea - 3) disciplina 4) unitatea de comandă și acțiune - 5) unitatea de
direcție - 6) subordonarea interesului individual celui general - 7) remunerarea corectă a personalului - 8) centralizarea și
descentralizarea - 9) ierarhia- 10) ordinea - 11) echitatea - 12) stabilitatea personalului - 13) inițiativa - 14) unitatea
personalului
Principiile 1, 8, 9, 12 vizează direct structurile organizatorice.
Principiile 2, 4, 5 au în vizor exercitarea conducerii.
Principiile 3, 10, 13, 14 sunt modalități ce asigură participarea organizațională.
Principiile 6, 7, 11 ilustrează problematica motivării comportamentului organizațional
3. Teoria birocrației Max Weber a exagerat rolul raționalității în org.birocratică, minimalizând latura afectiv-sentimentală
trei tipuri de autoritate - distincția dintre putere (capacitatea de a-i forța pe oameni să se supună, în pofida rezistenței lor) și
autoritate (îndeplinirea voluntară de către oameni a ordinelor primite, carismatic, traditional, retional-legal,
Superioritatea organizării birocratice provine din principiile care o fundamentează:
- principiul diviziunii , ierarhiei autorității; sistemului de reguli și reglementări formale rațional stabilite (legi, decrete,
regulamente); impersonalității și imparțialității; - principiul promovării în carieră; - principiul eficienței.
termenul de birocratic nu are un sens peiorativ, ci, dimpotrivă, el desemnează forma cea mai bună de organizare.

Teoriile neoclasice - influența oamenilor, a psihologiei lor, asupra așa-zișilor piloni ai teoriilor clasice, lărgind, în felul
acesta, mult perspectiva de abordare a organizațiilor.
mișcarea relațiilor umane,
1. Teoria relațiilor umane - George Elton Mayo și cei doi colaboratori ai săi, F.J. Roethlisberger și W.J. Dickson.
organizația devine un instrument în mâna oamenilor.
grupul dispune de structuri neoficiale, informale,
Indivizii ating obiectivele organizației atunci când sunt acceptați, satisfăcuți și integrați în grupul din care fac parte.
Imaginea ideală a teoriilor relațiilor umane cu privire la organizații este aceea a unei familii fericite.
relațiile interumane, psihologice, spre intențiile ascunse și nemărturisite, dar la fel de reale și puternice
Oamenii au nevoi sociale, de stimă și statut, de participare la relațiile informale, de apartenență și identitate psihosocială.
2. Teoria sociometrică - Jacob Levy Moreno. - investigare a relațiilor socioafective testul sociometric
sociodinamica (știința măsurării grupurilor sociale, interrelaționate sau izolate); metode: jocul de rol, mod de interacțiune.
sociometria (știința măsurării relațiilor interumane socioafective); sociometria
aplicarea psihodramei și sociodramei ”ca modalități psihoterapeutice” în soluționarea unor probleme de patologie
organizațională
Grupurile ar trebui compuse fie din persoane care se preferă toate unele pe altele (caz ideal), fie din persoane care preferă
toate una și aceeași persoană, de preferință liderul grupului, capabil să le reunească eforturile (caz mult mai realist). În
reconstrucția grupurilor, Moreno recomandă eliminarea persoanelor tensionale și înlocuirea lor
3. Teoria dinamistă - Kurt Lewin. - psihologii de grup
mare pe relațiile de armonizare și cooperare dintre membrii grupurilor, Lewin accentuează relațiile conflictual-tensionale
dintre aceștia. Grupul este văzut ca un câmp de forțe
Trei caracteristici definitorii ale grupurilor sociale:
1) ele sunt întreguri compuse din nenumărate părți aflate în interacțiune;
2) sunt întreguri dinamice
3) grupurile sunt întreguri dinamice modificabile, în sensul că schimbarea unei părți duce la schimbarea/modificarea alteia
formele de intervenție organizațională numită O.D. (organizational development - dezvoltare organizațională). Metoda
discuției și deciziei în grup va fi exploatată de Lewin și utilizată frecvent în cercetările asupra schimbării comportamentelor.

Teoriile modern - interpretează organizația ca un întreg

W.G. Scott (1964), componentele esențiale ale unei organizații :
1) indivizii, interpretați ca indivizi în sine, cu personalitatealor; 2) organizarea formală; 3) organizarea informală; 4) sistemul
de statute și roluri; 5) cadrul fizic, ergonomic.
W.R. Scott propune trei perspective în definirea organizațiilor: 1) organizația ca sistem rațional; natural; deschis.
Teoriile moderne aduc următoarele idei - Caracterul mobil al interacțiunii elementelor componente face ca modificarea sau
dereglarea unui singur element al sistemului să ducă la modificarea sau dereglarea întregului sistem.
- Sistemul are o serie de nevoi, de cerințe a căror satisfacere duce la buna lui funcționare, în timp ce nesatisfacerea lor duce
la eșec, Buna funcționare a tuturor acestor mecanisme va asigura eficiența organizației.

- teoria tehnologică sau a sociologiei organizaționale = care mută centrul de greutate de pe factori personali și
interpersonali pe factori impersonali și structurali;
- teoria psihologică sau a resurselor umane = care reevaluează comportamentele conducătorilor în funcție de așteptările
manifestate de subordonați față de ei și, mai ales, în funcție de satisfacerea nevoilor de recunoaștere ale oamenilor;
- teoria psihotehnologică sau sociotehnică = formulată cu intenția echilibrării celor două dinainte.

Recrutarea și selecția personalului

managementul strategic al organizației (MSO) și managementul resurselor umane (MRU).

Recrutarea internă
Avantaje Dezavantaje
atragerea mai ușoară a candidaților împiedicarea infuziei de suflu proaspăt
· cunoașterea mai bună a punctelor forte și slabe ale candidaților · amplificarea subiectivismului și favoritismului
· motivarea candidaților pentru o mai bună performanță · posibile probleme morale pentru cei
· apariția premiselor dezvoltării sentimentelor de loialitate și atașament nerecrutați (care le afectează randamentul)
față de organizație · apariția „luptelor” și conflictelor pentru
· scăderea numărului deciziilor de recrutare necorespunzătoare recrutare/promovare
· scăderea costului general al recrutării · apariția unor „coșmaruri birocratice”
Recrutarea externa
Avantaje
reîmprospătarea personalului (noi idei, noi perspective de
abordare și acțiune)
· oferirea posibilității de comparare a candidaților externi cu
cei interni
· îmbogățirea potențialului uman actual al organizației
· diminuarea costurilor cu formarea profesională
· introducerea obiectivității
· satisfacerea uniformă a nevoii de angajare
Dezavantaje
dificultăți în identificarea și atragerea angajaților
· creșterea duratei de adaptare în organizație
· generarea unor probleme morale printre candidații interni
· apariția riscului recrutării unor candidați necompetitivi
· potențiale conflicte cu alte organizații (nou- -veniții aduc
cu ei o serie de secrete ale companiilor rivale)
· costuri mari (de timp, bani)

conflict între insideri și outsideri. Insiderii (cei din interior) au o anumită putere în organizație: ei sunt cunoscuți, la curent cu
tot ceea ce se face și se întâmplă în organizație.

Întreținerea de recrutare presupune, întâlnirea și interacțiunea față în față a angajatorului cu potențialul angajat în
vederea compatibilizării relațiilor dintre ei și a unei posibile prelungiri în timp a unor asemenea relații.
Întrevederea este partea cea mai umană și personală a procesului recrutării.
Metoda întreținerii are o largă aplicabilitate în câmpul psihologiei, căpătând forme distincte cum ar fi: întrevederea
psihoterapeutică, întrevederea în ancheta de motivație, întrevederea de diagnostic și de consiliere etc.

Întreținerea nu este:
- o conversație , o discuţie sau o dezbatere de idei, un interviu jurnalistic, un interogatoriu, un discurs, un monolog, o
situaţie finalist, o situa.ie relţ.ionala, o situa.ie interactive, o situaţie dublu structurata, o situa.ie dinamica

Se diferențiază de întrevederea de suport sau de ajutor, caracterizată prin aceea că subiectul solicită un specialist care îl
asistă în vederea rezolvării unei probleme (în întreținerea de recrutare, situația este exact inversă: organizația inițiază
întâlnirea, convoacă respectivul candidat, îi propune un interlocutor, cei doi întâlnindu-se în calitate de parteneri). Se
diferențiază de întrevederea de evaluare periodică : centrată pe analiza rezultatelor obținute de salariat într-o perioadă
determinată de timp

Se diferențiază de întrevederea de orientare a carierei: axată pe studiul în comun al modului în care potențialitățile
salariatului pot fi mai bine utilizate în funcție de dorințele salariatului și interesele organizației.

Selecția personalului a fost concepută ca o activitate de alegere și reținere dintre mai multe persoane a celor mai bune în
funcție de cerințele unei anumite profesiuni. Dacă în cazul orientării se caută o profesiune pentru individ, în cazul
selecției se caută un individ pentru o profesiune.

Scopul esențial al selecției personalului este acela de a optimiza decizia de selecție, adică de a crește numărul deciziilor
corecte și de a le scădea/diminua sau chiar elimina pe cele incorecte.
Decizia de selecție are drept obiectiv prevederea evenimentelor viitoare pe baza informaț iilor actuale.
Mai exact: de a prezice performanța viitoare a unui individ sau maniera în care aceasta va fi evaluată de superiorul său, pe
baza unor elemente cum ar fi: experiența profesională a individului, rezultatele obținute la teste, impresiile formate în cursul
interviului de selecție etc.
Tipuri de selecție - Selecția-filtraj, Selecția în vederea orientării, îndrumării și formării profesionale, selectia clasament
pe aspectele psihologice ale selecției personalului, cu precădere pe cerințele ce trebuie satisfăcute de demersurile selecției,
accentuând într-o mai mare măsură logica procesului respectiv.

Blum și Naylor (1968) au propus următorul algoritm:

pasul 1: analiza postului de muncă;
pasul 2: alegerea criteriului și a predictorului; pasul 3: măsurarea performanțelor la criteriu și la teste;
pasul 4: compararea performanțelor la criteriu și la predictor;
pasul 5: acceptarea sau renunțarea la predictor;
pasul 6: repetarea pașilor 1-5 pe eșantioane noi și examinarea unor noi predictori.
Algoritmul selecției personalului:
Pasul 1: Stabilirea oportunității selecției.
Pasul 2: Analiza postului.
Pasul 3: Alegerea criteriului şi a predictorului
esențiale sunt tot fidelitatea (prin test-retest; prin forme echivalente; prin calcularea consistenței interne cu ajutorul tehnicii
split-half sau al coeficientului Alpha al lui Cronbach) și validitatea (empirică, logică, criterială, descriptivă, cea de-a treia
referitoare la criteriu fiind, la rândul ei, de mai multe feluri: consecventă, predictivă, de conținut, de construct, de aspect,
generalizată). strategia aplicării mai întâi a probelor colective și abia apoi a celor individuale.

Grupurile de munca - conditii

1) să dispună de un număr oarecare de membri;
2) între aceștia să se stabilească o minimă interacțiune, relațiile dintre ei fiind directe, deci de tipul ”face to face”;
3) interacțiunea membrilor să fie centrată pe realizarea unor activități sau scopuri comune;
4) să existe o minimă articulare între statusurile și rolurile membrilor, deci o structură psihosocială;
5) să existe o anumită compoziție, derivată din caracteristicile membrilor.

Formarea grupurilor de munca

Scoaterea unui membru dintr-un grup și înlocuirea lui cu un altul, dintr-un alt grup, deși cea mai simplă și cea mai la
îndemână modalitate de reconstrucție a grupului, implică și o serie de riscuri cum ar fi:
- riscul pierderii de timp necesar profesionalizării persoanei care este adusă în grup pentru a face față noilor sarcini de
muncă, îndeosebi când locul de muncă cere o altă pregătire decât cea deținută anterior, ceea ce face ca, temporar cel puțin,
productivitatea muncii grupului să scadă;
- riscul ”nou-venitului”, care aduce cu sine alte comportamente, alte mentalități, tradiții și atitudini decât cele ale grupului
în care pătrunde, ceea ce poate duce la subdivizarea grupului (unii îl apără, îl susțin, alții îl critică, îl resping)
- riscul compromiterii persoanei care este mutată dintr-un grup în altul, ceea ce se răsfrânge negativ asupra persoanei în
cauză, asupra moralului său, a satisfacției în muncă etc.;
- riscul afectării și perturbării relațiilor socioafective

Teoriile conducerii
Teoriile personologice Postulează următoarele idei: - conducătorii (liderii) se nasc, nu devin; - conducerea se bazează pe o
serie de însușiri sau trăsături
Teoria conducerii charismatice - Cunoscută și sub denumirea de teoria ”eroilor” sau a ”marilor personalități”.
Teoria trăsăturilor - Consideră că succesul se datorează unor trăsături de personalitate proprii, specifice conducatorului
Teoriile comportamentiste - comportamentele conducatorului, încercând să surprindă modul și gradul în care le
influențează eficiența activității de conducere.
Teoria continuumului comportamental Rensis Likert începând din anul 1947
studiul comportamentelor conducătorilor grupurilor înalt productive și ai grupurilor slab productive.
- în grupurile înalt productive, conducătorii erau centrați pe angajați; practică un stil de conducere participativ;
- în grupurile slab productive aceștia erau concentrați pe producție, practică un stil de conducere autoritar.
Teoriile situaționale primare Sunt specifice perioadei anilor 40.
Teoriile contingentei Lawrence & Lorsch, - Intenția lor generală este aceea a corelării . Conducerea trebuie concepută ca o
activitate care este în funcție atât de om, cât și de loc. structurile sunt contingente sau depind de structura sarcinii
Teoria favorabilității situațiilor de conducere Fiedler 1967
obiective: 1) clasificarea situațiilor de grup; 2) studiul relației dintre conducere și performanțele organizaționale.
personalitatea conducatorului: unii centrați pe relații – si altii pe sarcina de muncă
variabilele situaţionale - favorabil sau nefavorabil în funcție de trei factori:
- relațiile dintre șefi și subordonați (împărțite la relații bune și relațiile rele);
- structura sarcinii (înalt structurată sau nestructurată)
- puterea poziției conducătorului (care poate fi mare sau mică)
Teoria maturității subordonaților - Hersey și Blanchard
Teoria atribuirii - principiu: a. putem înțelege și prevedea cum vor reacționa oamenii , cunoscând cauzele acestor
evenimente; b. procesele cognitive prin care o persoană interpretează comportamentele alteia și le atribuie o cauză
Teoriile interacțiunii sociale - relație de influență, ea presupunând prezența atât a liderului, cât și a subordonaților.
Teoria legaturilor diadice verticale - liderul trebuie să identifice acei membri ai grupului care sunt capabili, motivați,
dedicați scopurilor organizației, cu un grad sporit de autonomie;
1. Care din afirmațiile referitoare la psihodiagnosticul și evaluarea clinică nosologică sunt adevărate:
 psihodiagnosticul și evaluarea clinică nosologică include particularizarea, detalierea și sintetizarea datelor despre
persoană pentru a înțelege dinamica acesteia
 psihodiagnosticul și evaluarea clinică nosologică vizează încadrarea tabloului clinic al pacientului într-o anumită
categorie de tulburare psihică;
psihodiagnosticul și evaluarea clinică nosologică permite identificarea etiopatogeniei tulburărilor psihice ale subiectului uman;
 psihodiagnosticul și evaluarea clinică nosologică duce la identificarea unor factori psihologici, cognitiv-
comportamentali, care să explice tabloul clinic și problemele de viață ale pacientului;

2. Următoarele afirmații referitoare la psihodiagnosticul și evaluarea clinică funcțională nu sunt adevărate cu excepția:
psihodiagnosticul și evaluarea clinică funcțională permite încadrarea tabloului clinic al pacientului într-o categorie nosologică;
psihodiagnosticul și evaluarea clinică funcțională permite identificarea unor factori psihologici, cognitiv-comportamentali, care să
explice tabloul clinic și problemele de viață ale pacientului;
psihodiagnosticul și evaluarea clinică funcțională duce la identificarea unor factori psihologici, cognitiv-comportamentali cu
relevanță pentru profilaxia tulburărilor psihice;
psihodiagnosticul și evaluarea clinică funcțională duce la identificarea unor factori psihologici, cognitiv-comportamentali, care să
explice epidemiologia tulburării psihice;

3. Care dintre următoarele exemple pune în evidență constanța formei?

Ascultarea unei melodii la intensitate mare
Urmărirea fazelor lunii = Principiul invarianței mărime-distanta
Vederea mișcării pomilor de pe marginea drumului într-o călătorie cu mașina
Variatele imagini retiniene produse atunci când privim imagini ale unei uși care se deschide

4. Selectați afirmațiile corecte referitoare la aplicabilitatea teoriei sociometrice (Jacob Levy Moreno ) în problemele
organizaționale:
Formarea și reconstrucția grupurilor de muncă;
Patologie organizațională
Diviziunea muncii
Remunerarea corectă a personalului

5. În plan teoretic Fiedler, pornește de la idea că eficiența conducerii este contingentă cu combinația a doi factori. Selectați
combinația corectă a acestora:
Performanța muncii și structura sarcinii
Grup de muncă și sarcina de realizat
Mărimea organizației și puterea organizației
Personalitatea conducătorului și variabile situaționale

6. Știindu-se că întreținerea de recrutare reprezintă în esență, întâlnirea și interacțiunea față în față a angajatorului cu
potențialul angajat, selectați situațiile care NU descriu acest proces:
O situație dublu structurată, descrisă prin regulile ce trebuie respectate și parametrii afectivi ai situației.
O situație relațională și interactivă, reglată de pozițiile de asumare și interpretare a rolurilor și pozițiilor de putere
O situație finalistă care are un scop precis și permite atât angajatului cât și angajatorului să se cunoască reciproc
O intrevedere de tip suport, de evaluare periodică și de orientare a carierei solicitată de potențialul angajat

7. Se instituie un experiment pentru a cunoaşte efectul unor tranchilizante asupra activităţii de conducere auto. În acest
scop se administrează tranchilizante cu doze diferite (5 mg, 10 mg, 15 mg, 20 mg) la patru loturi de persoane stabilite după
regulile selecţiei aleatoare. Se introduce şi un grup de control, căruia nu i se administrează nici un drog. Notăm variabila
independentă cu A şi vom avea în studiu patru modalităţi a1, a2, a3, a4, la care se adaugă grupa de control a0.
Efectul  fiecărui  medicament  aplicat  se  dezvăluie  în  diferenţele  sau  variaţiile  apărute  în comportamentul la volan. Acesta din
urmă îl considerăm printr-o faţetă particulară: timpul de reacţie (TR). Ne aşteptăm ca drogul în doze diferite să diferenţieze
grupele cuprinse în studiu, să apară deosebiri în ceea ce priveşte TR între grupele experiementale şi cea de control.
Variabila independentă în experimentul descris mai sus este:
comportamentul la volan
vârsta conducătorului auto
timpul de reacție
adminsitrarea unui tranchilizant
8. Testul A are eroarea standard de măsură 3,20 iar fidelitatea testului 0,76. Testul B are eroarea standard de măsură 5,60 iar
fidelitatea testului 0,62. Considerând că toți ceilalți parametri ai celor două teste sunt egali, putem afirma că:
EROAREA ALEATORIE micşorează fidelitatea unui test, pe când EROAREA SISTEMATICĂ NU
Fidelitate 0.60 – scazuta, 0.70- moderata, 0,85-mare
testul B este de preferat
testul A are o validitate de continut mai bună
testul A este de preferat
nici testul A, nici testul B nu pot fi acceptate

9. Care din următoarele afirmații sunt adevărate:

un test psihologic este fidel când putem avea încredere că măsoară fiecare persoană în aproximativ același fel de fiecare
dată când este folosit;
un test psihologic este fidel dacă măsoară ceea ce intenționa să măsoare;
un test psihologic este fidel când este rezistent la modificările dispoziționale ale persoanelor evaluate;
un test psihologic este fidel dacă este stabil și precis;

10. Următoarele afirmații referitoare la conceptualizarea făcută tabloului clinic al pacientului nu sunt adevărate cu
excepția:
este fundamentală în investigarea obiectivă a dinamicii personalității pacientului;
este fundamentală în reducerea simptomatologiei și implementarea tratamentului;
este opțională;
este fundamentală în încadrarea tabloului clinic al pacientului într-o categorie nosologică;

11. Cine dintre următorii autori ar fi putut să afirme: „cercetările mele sugerează că funcţionarea umană este determinată de
interacţiunea dintre factori comportamentali, cognitivi şi de mediu, proces numit determinism reciproc.”?
Raymond Cattel
Albert Bandura
Hans Eysenck
Abraham Maslow

12. Hollander, în teoria conducerii tranzacționale, abordează conducerea ca:

un raport de subordonare între lider și subordonat
un proces care implică o tranzacție, un schimb social între lideri și subordonați, și care presupune influență și
contrainfluență;
un act, un efect, un atribut al leaderului;
un ansamblu care cuprinde doi factori, considerația și inițiativa;

13. Un psiholog abordează un client din prisma caracteristicilor acestuia de autoeficiență, autorealizare și unicitate ca
persoană. Ce școală de psihologie reprezintă?
d) Cognitivismul
c) Umanismul
b) Gestaltismul
a) Psihanaliza

14. Știindu-se că în reconstrucția grupurilor de muncă, scoaterea unui membru dintr-un grup și înlocuirea lui cu un altul
implică o serie de riscuri , selectați afirmațiile care NU descriu aceste riscuri:
Riscul menținerii relațiilor socioafective în cele două grupuri
Riscul pierderii de timp necesar profesionalizării persoanei care este adusă în grup.
Riscul compromiterii persoanei care este transferată dintr-un grup în altul
Riscul nou-venitului, care adduce cu sine comportamente, mentalități, tradiții și atitudini.

15. Următoarele afirmații sunt adevărate. Grupul informal:

Comunicarea se realizează prin canale bine definite, respectând organigrama.
Are o structură stabilă și planificată
Are o structura spontană și dinamică
Influența este de tip autoritate
16. Mihai roade capătul creionului când îşi face temele, îşi roade unghiile, fumează şi vorbeşte mult. Conform Teoriei
psihanalitice a personalităţii, el este fixat în stadiul _______________ de dezvoltare psihosexuală, având legătură cu unele
conflicte inconștiente nerezolvate.
Genital
Anal
Oral
Falic

17. Pentru a recunoaşte un obiect (ex. telecomanda TV), Maria incude mental acel obiect într-un anumit concept (obiect
pentru acţionarea de la distanţă a unor funcţii). Operaţia pe care Maria o face mental este:
Manipularea conceptului
Ierarhizare
Echivalenţă
Categorizare

18. Un pacient internat în urma unei leziuni a creierului nu poate numi obiectele comune (periuță de dinți, cheie) atunci când
le vede, dar le poate numi imediat după ce le atinge. De ce tip de tulburare de percepție suferă?
Este o tulburare de gândire și nu una de percepție
Iluzie vizual-kinestezică
Tulburare bipolar
Agnozie asociativă

19. În scopul evaluării candidaților pentru ocuparea unui post de contabil s-a construit un test care măsoară abilitățile
contabile, abilitățile de calcul și abilitatea de a folosi computerul pentru calculul tabelar. Selectați afirmațiile incorecte referitoare
la modul în care se estimează fidelitatea acestui test:
aplicarea metodei înjumătățirii testului este o modalitate adecvată de estimare a fidelității; ( de ce nu e buna???)
calcularea coeficientului alfa Cronbach pentru fiecare subtest reprezintă o modalitate adecvată de estimare a fidelității;
estimarea consistenței interne pentru fiecare dintre cele trei subteste reprezintă un mod adecvat de calcul a fidelității;
estimarea generală a consistenței interne a acestui test reprezintă un mod adecvat de calcul a fidelității;

20. Se instituie un experiment pentru a cunoaşte efectul unor tranchilizante asupra activităţii de conducere auto. În acest
scop se administrează tranchilizante cu doze diferite (5 mg, 10 mg, 15 mg, 20 mg) la patru loturi de persoane stabilite după
regulile selecţiei aleatoare. Se introduce şi un grup de control, căruia nu i se administrează nici un drog. Notăm variabila
independentă cu A şi vom avea în studiu patru modalităţi a1, a2, a3, a4, la care se adaugă grupa de control a0.
Efectul  fiecărui  medicament  aplicat  se  dezvăluie  în  diferenţele  sau  variaţiile  apărute  în comportamentul la volan. Acesta din
urmă îl considerăm printr-o faţetă particulară: timpul de reacţie (TR). Ne aşteptăm ca drogul în doze diferite să diferenţieze
grupele cuprinse în studiu, să apară deosebiri în ceea ce priveşte TR între grupele experiementale şi cea de control.
Variabila dependentă în experimentul descris mai sus este:
cele cinci doze de tranchilizant folosite
timpul de reacție
vârsta conducătorului auto
adminsitrarea unui tranchilizant

21. Selectați afirmațiile corecte referitoare la ordinea pașilor în algoritmul selecției personalului Blum și Naylor (1968):
stabilirea oprtunitatii selectiei, analiza postului, alegerea criteriului, operatii legate de criteriu si predictor, strategii de
selectie, decizia de selectie, evaluarea eficientei sistemului de selectie
analiza postului, alegerea criteriului, decizia de selectie, evaluarea
alegerea criteriului si predictorului, analiza psotului, masurare, decizia de selectie, strategii de selectie
oprtunitatea selectiei, alegerea criteriului si predictorului, masurare, decizia de selectie, strategii de selectie, evaluare

22. Rezultatele unui experiment legat de procesarea vizuală a informației arată că o literă este mai perceptibilă la o scurtă
prezentare în cadrul unui cuvânt decât atunci când este prezentată individual. Conform modelului conexionist, aceasta se
datorează:
Procesării în rețele inverse
Legii continuității
Rețelelor neuronale cu activare top-down
Legii „tot sau nimic”

23. Se dă următoarea formulare logică: „Maria a absolvit facultatea de Psihologie / Maria lucrează la o clinică de copii /
Maria este psiholog”. Care dintre următoarele afirmații este FALSĂ?
Acest raționament nu este valid deductiv
Este un exemplu de raționament inductiv
Este un bun exemplu de raționament deductiv
Raționamentul exprimă o probabilitate

24. În ceea ce privește Scalele Bayley ale dezvoltării copilului (care cuprind scala motorie, scala mentală, scala evaluării
comportamentale) următoarele afirmații nu sunt adevărate cu excepția:
fidelitatea Scalelor Bayley ale dezvoltării copilului s-a estimat prin calcularea coeficientului alfa Cronbach pentru fiecare
scală a testului;
fidelitatea Scalelor Bayley ale dezvoltării copilului s-a estimat utilizându-se forme paralele ale testului;
fidelitatea Scalelor Bayley ale dezvoltării copilului s-a estimat prin testare și retestare la interval de cinci zile;
fidelitatea Scalelor Bayley ale dezvoltării copilului s-a estimat prin testare și retestare la interval de un an;

25. Se instituie un experiment pentru a cunoaşte efectul unor tranchilizante asupra activităţii de conducere auto. În acest scop
se administrează tranchilizante cu doze diferite (5 mg, 10 mg, 15 mg, 20 mg) la patru loturi de persoane stabilite după regulile
selecţiei aleatoare. Se introduce şi un grup de control, căruia nu i se administrează nici un drog. Notăm variabila independentă cu
A şi vom avea în studiu patru modalităţi a1, a2, a3, a4, la care se adaugă grupa de control a0.
Efectul  fiecărui  medicament  aplicat  se  dezvăluie  în  diferenţele  sau  variaţiile  apărute  în comportamentul la volan. Acesta din
urmă îl considerăm printr-o faţetă particulară: timpul de reacţie (TR). Ne aşteptăm ca drogul în doze diferite să diferenţieze
grupele cuprinse în studiu, să apară deosebiri în ceea ce priveşte TR între grupele experiementale şi cea de control.
Experimentul descris mai sus este un: (controlului variabilelor) experiment = experimentatorul are un control ridicat asupra
tuturor aspectelor implicate
Cvasiexperiment = cercetatorul exercita un control mai slab asupra derularii cercetarii
nonexperiment
experiment randomizat controlat ??? - demonstrarea cauzalitatii

26. Selectați afirmațiile corecte referitoare la structura grupului informal. Astfel grupul informal are o structură:
rațională
dinamică
planificată
centralizată

27. Care variantă de mai jos nu este un element al factorului personal al pacientului, elemente descrise de Lambert et al.
(2002):
factorii economici;
factorii psihologici și de educație;
factorii care aparțin mediului înconjurător;
suportul social pe care îl are pacientul;

28. Se instituie un experiment pentru a cunoaşte efectul unor tranchilizante asupra activităţii de conducere auto. În acest scop
se administrează tranchilizante cu doze diferite (5 mg, 10 mg, 15 mg, 20 mg) la patru loturi de persoane stabilite după regulile
selecţiei aleatoare. Se introduce şi un grup de control, căruia nu i se administrează nici un drog. Notăm variabila independentă cu
A şi vom avea în studiu patru modalităţi a1, a2, a3, a4, la care se adaugă grupa de control a0.
Efectul  fiecărui  medicament  aplicat  se  dezvăluie  în  diferenţele  sau  variaţiile  apărute  în comportamentul la volan. Acesta din
urmă îl considerăm printr-o faţetă particulară: timpul de reacţie (TR). Ne aşteptăm ca drogul în doze diferite să diferenţieze
grupele cuprinse în studiu, să apară deosebiri în ceea ce priveşte TR între grupele experiementale şi cea de control.
Pentru verificarea efectului VI asupra VD în experimentul descris mai sus vom folosi:
testul t pentru două eșantioane independente - Când σ (eroarea Standard a mediei ) nu este cunoscuta
testul U Mann-Whitney (esantioane nerelationate, echivalentul nonparametric al testului T cu esantioane independente) sig <.05
ANOVA unifactorial pentru eșantioane independente analiza de variant
Two-way Anova – cand avem 2 v.i. si mai multe v.d, One-way ANOVA – atunci cand avem o singura v.i si 1v.d.
testul Wilcoxon (echivalentul nonparametric al testului T cu esantioane dependente ???)
Coeficientul de corelatie (Pearson =???) (Spearman=????) ia valori in intervalul {-1, +1} semnificativ => mai mare de +/- 0.75

29. John Watson (behaviorism) ar aborda același client din prisma:

Inconștientului
Comportamentului
Unităților structurale ale creierului
Gândirii și emoției
30. Care dintre următoarele obiective ar putea apaține unui psiholog adept al abordării personalității din perspectiva
trăsăturilor fundamentale? (Allport)
Stabilirea modalităților valide și sigure de evaluare a trăsăturilor de personalitate
Stabilirea unor legături dintre trăsăturile de personalitate și comportamente specific
Elaborarea unui set de trăsături, având dimensiuni acceptabile, care să acopere diversitatea umană
Toate cele de mai sus

31. George Kelly considera că scopul psihologiei ar trebui să fie descoperirea acelor dimensiuni pe care persoanele le
folosesc pentru a interpreta sau explica aspecte legate de ei înşişi sau lume. El a numit aceste dimensiuni:
Emoţii secundare
Trebuinţe bazale
Constructe personale
Motive stimulatoare

32. Teoriile clasice ale organizațiilor accentuează analiza următoarelor elemente. Selectați afirmațiile corecte:
Cercetarea celor mai nimerite mijloace de control ale activității depuse.
Cercetarea eficienței
Cercetarea principiilor ierarhiei funcționale, ale autorității
Cercetarea celor mai perfecte structuri de organizare

33. În procesul de rezolvare de probleme, o strategie poate fi reducerea diferenței între starea inițială și starea finală
(soluție). Care dintre următoarele afirmații este adevărată?
Strategia constă în descompunerea problemei în sub-obiective
Strategia constă în descoperirea finalurilor semnificative
Strategia constă în rezolvarea inversă a problemei
Nu există o asemenea strategie de rezolvare

34. Un cercetător dorește să evalueze cum percep angajații calitatea vieții lor la locul de muncă. A conceput un instrument ce
conține 20 de itemi omogeni la care se pot obține scoruri de la 1 la 5. În ceea ce privește modul de calcul a fidelității testului,
următoarele afirmații sunt adevărate cu excepția:
o modalitate adecvată de precizare a fidelității este reprezentată de calcularea coeficientului alfa Cronbach;
o modalitate adecvată de precizare a fidelității este reprezentată de calcularea coeficientului interevaluatori;
o modalitate adecvată de precizare a fidelității este reprezentată de calcularea coeficientului Spearman și Brown;
o modalitate adecvată de precizare a fidelității este reprezentată de calcularea coeficientului test-retest;

35. Referitor la avantajele recrutării din exteriorul organizației următoarele afirmații sunt adevărate cu excepția:
Introducerea obiectivității
Reîmprospătarea personalului
Diminuarea costurilor cu formarea profesională
Costuri mari