A treia zi nu ne ridică nimeni la ceruri

o povestire dramatică de Alexandru Patrick Uma

Personaje:

Jorj
Herta
Tira, Mutu, Michi - copiii celor de mai sus
Dinu - băiatul lui Jorj din prima căsătorie
Afrodita - fata Hertei din prima căsătorie
Martha - mama Hertei
Poştaşul Victor
Mary Lou - un travestit

şi

Vocea - mama lui Victor

blondie30 - o tipă pe chat
miranda - Gica, o tipă/tip pe chat

Spaţiile de joc sunt: o casă veche (living-ul, camera Marthei,

dormitorul conjugal, camera lui Michi, camera Tirei, grădina din spatele
casei), într-un aeroport, la şcoală, acasă la Poştaşul Victor, pe o stradă,
într-un bar. În scenele din living, Mutu nu se opreşte niciodată din lucru,
are lângă el un morman de nuiele, iar în faţă lui un suport de împletit
coşuri, coşuri de baie care se vând în târgurile pentru turişti.

1
 Scena 1

După-amiază, în living.

Jorj, Herta, Dinu, Poştaşul Victor, Tira şi Mutu. Tira strânge masa.
Mutu mestecă şi împleteşte. Se aude o femeie cântând: “Avec le temps, avec
le temps, va, tout s'en va, on oublie le visage / et l'on oublie la voix, le cœur
quand ça bat plus, c'est pas la peine d'aller chercher plus loin. / Faut laisser
faire, c'est tres bien. / Avec le temps, avec le temps, va, tout s'en va. / L'autre
qu'on adorait, qu'on cherchait sous la pluie…

Jorj: (râzând) Asta-i foarte bună!E bună, Herta, nu? Dar trebuie să mai
exersezi. Nu ştiu cum faci, dar la jumătatea bancului vinzi poanta…
Poştaşul Victor: Trebuie să ai har şi pentru asta…
Jorj: N-am zis-o eu! Victore, tu o să-mi lipseşti cel mai mult… Te ştiu de
când erai cât o palmă, şi-acum eşti ditamai găliganul. Nenorocita meserie ţi-
ai ales… Cari în geanta asta toată ziua de colo-colo vieţile oamenilor. De
cele mai multe ori e o geantă ticsită cu veşti proaste, nu-i aşa? Pe vremuri,
cei care aduceau veştile proaste erau omorâţi…
Poştaşul Victor: Când vă mutaţi?
Jorj: Azi e miercuri, nu? Vineri, vineri ne mutăm, în Vinerea Mare ne luăm
calabalâcul în spinare şi gata… Luni ar trebui să nu mai fim găsiţi aici.
Herta: (Tirei) Ai grijă! Ia-le pe rând! Ţi-am spus ia-le pe rând.
Tira: Ţi-am spus ia-le pe rând.( le scapă)
Jorj: (Tirei) Adună-le! Nu te repezi ca găina la muci că te tai.
Tira: Te tai.
Dinu: (citeşte dintr-un ziar) “Angajatul Poştei Române, în vârstă de 30 de
ani, a lăsat şi o scrisoare de adio: Dragă mamă, nu trebuie să te simţi
vinovată de moartea mea. Toţi suntem datori cu o moarte. O să-mi
lipsească orezul cu lapte, ouăle moi, ceaiul de tei cu lamăie şi miere,
pupicul pe care mi-l dădeai pe frunte înainte de culcare…”
Jorj: Îi dădea un pupic pe frunte înainte de culcare?! Câţi ani zice că are?
Dinu: Avea…30. Aşa…”Sper să nu te oblige să dai tu toţi banii înapoi, dar
trebuia să văd şi eu cum e…”
Jorj: Cum e ce?
Dinu: A făcut el ceva cu banii pe care îi avea în geantă.
Jorj: Ce?
Dinu: Nu scrie.
Poştaşul Victor: Cum îl cheamă?
Dinu: Nu scrie. Bla, bla, bla, bla….

2
Jorj: Citeşte, dracului, ce scrie acolo! Ce-i aia… bla, bla, bla?!
Dinu: Nu mai scrie nimic. Atât: “La revedere, mamă! Pa!”
Jorj: Dă-mi mie să văd că scrie “La revedere, mamă! Pa!” Numai proşti am
adunat la uşa mea, o şleahtă de cretini şi de neisprăviţi. Uite, Dinule, uite…
că-ţi dau cu ziarul în cap acum…Uite: “Te rog frumos să mă ierţi. La
revedere, mamă!Pa! “Te durea gura dacă mai citeai “Te rog frumos să mă
ierţi.?” Cât e ceasul?
Dinu: Ai timp berechet.
Herta: Nu ştie c-o aşteaptă cineva, să nu plece…
Poştaşul Victor: Aşteptaţi musafiri?
Dinu: Pe Afrodita, vine Afrodita pentru o zi, două…
Jorj: O să stea cât o să aibă chef. Nu bate atâta drum doar ca să vadă mutra
ta nesuferită… (Tirei) Adună şi de pe lângă mut.
Tira: De pe lângă mut.
Jorj: Da, de pe lângă mut. Ce te uiţi la el aşa?
Tira: Aşa.
Herta: (Tirei) Lasă-l să termine.
Jorj: Adună şi de pe lângă mut, a terminat. Uite ce-i în jurul lui, se satură un
cârd de vrabii din ce-i cade de la gură.
Dinu: (citeşte din acelaşi ziar) ” Cetăţeanul Andreas van Marijnen,
beneficiar al legii 112/1998…” …aşa “…a găsit în pivniţa imobilului care a
aparţinut bunicului său, şi care de curând i-a fost retrocedat de către statul
român, o bătrână. Vie. Bătrâna, în avansată stare de demenţă, nu avea asupra
ei nici un act. Se presupune că ar fi stat fără hrană şi apă mai bine de o
săptămână. Când a fost găsită, bătrâna stătea pe un scaun şi cânta…”
Jorj: Stătea pe un scaun şi cânta?! Martha, mai ai o şansă!
Dinu: Da. Probabil, căzuse la înţelegere cu şobolanii… N-o haleau cât timp
le făcea atmosferă. Aşa… “…pe un scaun şi cânta…” Bla, bla, bla…
Jorj: Dinule!
Dinu: “…şi cânta. Andreas van Marijnen a declarat presei că va face toate
demersurile legale pentru a o lua pe bătrână în îngrijirea sa.” Cam atât
despre această babă. I-auzi! Două milioane de euro, duminică, la 6 din 49.
Două milioane!! Cumpăram un bilet?
Jorj: Cumpărăm, dar jucăm o singură variantă. Norocul nu se risipeşte.
Gata, am plecat.
Dinu: Merg şi eu cu tine.
Jorj: Numai când erai plod te auzeam tot timpul în spatele meu: “Merg şi eu
cu tine. Merg şi eu cu tine…” Hai, dacă n-ai altceva mai bun de făcut în
viaţă…Ţine-te după taică-tu.
Herta: Victore, te servesc cu ceva?

3
Poştaşul Victor: Nu, mulţumesc! Eu ar trebui să plec, sunt în timpul
serviciului.
Jorj: Vezi, Dinule, e în timpul serviciului…
(intră Michi; de sus se aud zgomote)
Michi: (către Poştaşul Victor) Ai adus-o?
Poştaşul Victor: Mâine apare
Jorj: Cine o plimbă? Am întrebat cine o plimbă? Al cui rând e? Dimineaţă i-
am făcut eu rondul. Nu se-nghesuie nimeni?
Dinu: Eu am plimbat-o ieri.
Michi: Eu am plimbat-o ieri!
Jorj: Dacă aţi plimbat-o amândoi ieri, luaţi femeia de câte un braţ şi duceţi-o
la aer.
Michi: N-ai scos-o astăzi afară.
Jorj: Eu am scos-o, dar n-a fost nimeni prin preajmă să se ocupe de ea
Herta: (lui Michi) Du-te sus, du-i ceva de mâncare. Dacă nu e îmbrăcată să
mă strigi.
(Michi iese)
Dinu: Ieri am purtat o pereche de pantofi pe care nu-i mai încălţasem de
foarte multă vreme. Mi-au făcut nişte bătături…Toată noaptea am visat că
jucam fotbal. Mă-ntreb…
Jorj: Întreabă-te-n mintea ta.
Herta: Poate c-ar trebui să mergeţi. E târziu.
Jorj: De ce crezi, Dinule, că era omorât ăla de aducea veştile proaste?
Dinu: Credeau că, odată cu moartea lui, distrug şi o parte din nenoroc. Sau
poate doar credeau că el era sortit să aducă toată viaţa lui numai veşti
proaste şi-atunci, mai bine-i făceau felul.
Jorj: Victore, cum o dai, cum o-ntorci, pentru tine tot prost iese. Să te
gândeşti la asta.
(Jorj şi Dinu ies)
Herta: Victore, n-ar fi rău să ne mutăm în grădină, la aer. Ce zici?

4
 Scena 2

La şcoală - Tira, compunere

Dacă ai fi o floare, ce floare ai fi? Şi de ce? Mie-mi plac toate florile

pământului. Cel mai mult şi mai mult îmi plac însă stânjeneii şi narcisele.
Stânjeneii sunt flori de cimitir. Şi narcisele sunt flori de cimitir. Sunt flori
care au nevoie de linişte. Şi pentru că oamenii vorbesc foarte mult, aceste
flori s-au refugiat în cimitire. Oamenilor nu le plac cimitirele. Sunt oameni
tineri şi oameni bătrâni. Şi unii şi alţii sunt gălăgioşi. Oamenii întind mâinile
spre lucrurile din preajma lor. Când nu le pot atinge, le miros. Când le pot
atinge, le pipăie ca nişte orbi, apoi le mângâie, apoi le strâng, apoi le
frământă, apoi le rup, apoi le întorc pe toate feţele, până când nu mai sunt
ceea ce erau înainte de a cădea sub mâinile lor. Apoi, a doua zi, privesc la
dreapta, la stânga, în jos, în sus, sperând ca nimeni să nu fi băgăt de seamă.
Oamenii bătrâni au mâinile mai lungi. Se pune întrebarea: de ce oamenii
bătrâni au mâinile mai lungi? Au aceste membre o viaţă a lor proprie? Şi
dacă au, de ce nu s-au luat măsuri până acum? De ce nu s-a gândit nimeni că
ele trebuie scurtate din când în când? De exemplu, dacă întind o mână pe
lângă cap, lipită strâns de ureche, partea care depăşeşte creştetul capului este
degeaba. Omului îi ajunge o mână lungă atât cât să se poată pieptăna. Şi-
apoi bluziţele şi cămăşuţele ar fi mult mai ieftine pentru că ar intra mai puţin
material în confecţionarea lor. Spaţiul rezervat depozitării tuturor articolelor
de îmbrăcăminte care ne acoperă întâmplător braţele ar fi mult mai mic.
Bagajele noastre ar fi mult mai mici. Oricum, n-ar mai exista articole cu
mânecă scurtă. Pentru un braţ atât de scurt ce mânecă să mai tai? Nu mai tai.
După cum văd eu, numai avantaje. Revin la flori. Stânjeneii sunt specii de
plante erbacee, au frunze în formă de sabie - asta-mi place! - au flori violete,
albe sau galbene. Li se mai spune irişi. Nu ştiu de ce. Cei mai întâlniţi sunt
cei cu flori violete. Mi-ar plăcea să fiu un stânjenel violet. Mama mi-a spus
că asta este culoarea curvelor, dar eu sunt prea mică ca să fiu curvă. Sau nu
sunt? Narcisele sunt şi ele specii de plante erbacee, cultivate sau spontane,
ele au frunze lungi şi flori mari, galbene sau albe. Sunt plăcut mirositoare.
Dacă nu apar pur şi simplu, acesta e motivul pentru care sunt cultivate prin
cimitire. Mi-ar plăcea să fiu o narcisă albă. Tata spune că asta este culoarea
proştilor. Nu mi-a explicat niciodată de ce, dar trebuie să-l cred pe cuvânt
pentru că este om bătrân. Doamna profesoară, mă iertaţi că vă spun, dar asta
este o temă stupidă. Dacă o să continuaţi această imbecilizare în masă cu
temele din manualele pe care le tot răsfoiţi, riscaţi să primiţi din partea mea
numai foi albe. Al – be! Apropo, propuneţi superiorilor dumneavoastră

5
această reclamă: “Lăsaţi copii să vină la noi! Folosim programa–deteregent!
Scoate orice pată cenuşie din creierul uman.”

Scena 3

În aeroport

Dinu, Jorj. Dinu e singur. Apare Jorj cu un buchet mare de flori în braţe.

Dinu: Ce sunt astea?

Jorj: Flori.
Dinu: Flori?
Jorj: Da, flori. Ce, nu mai vezi bine?!
Dinu: Tu ai cumpărat flori?!
Jorj: Da, am cumpărat flori. Ce, crezi că-s ultimul ţăran care nu ştie să
aştepte o femeie? Ai trăit degeaba lângă mine, băiatule. Nu mă cunoşti deloc,
habar n-ai ce-mi poate pielea…
Dinu: Tată, o aşteptăm pe Afrodita.
Jorj: Auzi, ştii ce, dă-mi pace! Dacă ştiam că faci atâtea fasoane, te lăsam
dracului acasă…Câtă lume! Unde s-or fi ducând toţi?! Nu-i mai satură
Dumnezeu de plimbat. Toţi au bani, de unde or fi având atâţia bani?!
Dinu: Muncesc.
Jorj: Muncesc pe dracu! Uită-te la ei, ăştia arată a oameni munciţi? Dinule,
de chestia asta chiar mi-e frică.
Dinu: De care chestie?
Jorj: De avion.
Dinu: Nu-mi vine să cred. Îţi este şi ţie frică de ceva pe lumea asta…
Jorj: Când îţi spun că nu mă cunoşti… (panicat) Noi aşteptăm unde trebuie?
Să stau eu acolo, în aer, şi să n-am pământul sub mine.. Neee!
Dinu: Ba îl ai, dar la vreo câteva mii de metri…
Jorj: De avioane, de cerşetori şi de benzinării. De ce de cerşetori?! M-am
aplecat odată să-i las unuia nişte bani în palmă. În clipa în care i-am pus
banii în palmă, a sărit din capul lui, exact pe mâna mea, un păduche!
Dinu: Păduchele nu sare.
Jorj: Adică, cu alte cuvinte, mă faci mincinos în faţă!
Dinu: Nu te fac mincinos, am spus numai că păduchele nu sare. Poate era
purice.

6
Jorj: Purice, păduche, ce dracu’ o fi fost, a sărit taman pe mâna mea. De-
atunci, nu mai dau nici un ban cerşetorilor.
Dinu: Vezi, dacă nu mi-ai povestit mai din timp păţania asta…Am trăit cu
impresia că nu dai de zgârcit.
Jorj: Te grăbeşti tu să ştampilezi oamenii… Nu face cutare lucru, gata, e
scârţar. Dacă aş fi gândit aşa superficial ca tine, ar fi trebuit să te iau de guler
până acuma… Eşti bărbat în toată firea, nu vii tu cu o femeie acasă?! Ce-ai,
eşti impotent, eşti lache, ce eşti?!
Dinu: Dar cum tu nu gândeşti aşa superficial, ţi-ai dat seama că eu nu aduc
nici o femeie la noi în casă din cu totul alte motive… Şi de benzinării?
Jorj: Sper că aşteptăm unde trebuie. De ce de benzinării?! Un văr primar de-
al meu, un băiat de zahăr, un băiat de nota zece, a murit în timp ce facea
plinul. A explodat benzinăria. De la ce, nu se ştie nici până în ziua de
astăzi… Tu n-ai cum să-ţi aduci aminte, erai plod. Mi-a fost ca un frate, am
copilărit cu el… L-au dus acasă într-o sacoşă. Mi-am jurat că nu mai pun
mâna pe volan. A doua zi, am vândut maşina… Uite, uite, uite! Uite-o! Cred
că ne-a văzut! Ce zici, ne-a văzut?!
Dinu: Nu e ea.
Jorj: Ea e, Dinule, dacă-ţi spun!
Dinu: Nu te mai agita atâta!
Jorj: Ea e! E Afrodita! Ea e! Fă-i cu mâna!
Dinu: Fă-i tu cu florile!
Jorj: Ea e, Dinule!
(apare Afrodita; e înaltă, slabă; se privesc câteva clipe muţi)
Afrodita: Ce-i cu voi aici?
Dinu: Draga mea soră vitregă, bine ai revenit pe meleaguri natale!
Afrodita: Ce sunt astea, Jorj?
Dinu: Eu am vrut să te primesc cu pâine şi sare…
Afrodita: Jorj, ce sunt astea?
Jorj: Flori.

7
 Scena 4

În grădină

Herta, Poştaşul Victor, verdeaţă, păsărele

Herta: E frumos aici, nu?

Poştaşul Victor: Da, doamnă.
Herta: Victore, de câte ori ţi-am spus să mă tutuieşti când suntem între patru
ochi?
Poştaşul Victor: De multe ori, dar nu văd motivul.
Herta: Pentru că eşti bărbat în toată firea?
Poştaşul Victor: Sunt bărbat în toată firea numai între patru ochi?
(intră Tira)
Herta: Ai venit?
(Tira iese)
Herta: Ştrengarule, te pricepi la vorbe… Poate că Jorj ţi se pare un bădăran,
dar dincolo de această aparenţă, Jorj ţine la o anumită etichetă… De când ne
cunoaştem noi?
Po[ta[ul Victor: De ani buni.
Herta: Vezi cum e viaţa asta! Ani buni ţine laolaltă oamenii, cu gândurile
lor, cu faptele, cu sentimentele lor … Şi, deodată… pleosc! Îi împrăştie pe
toţi care-încotro. Vrei o picătură de coniac? Ochii de vultur n-au dibuit
sticla. (râde) La Jorj mă refer…
Poştaşul Victor: Nu, mulţumesc. E-n firea lucrurilor.
Herta: Dar trebuie să recunoşti că suntem urmăriţi constant de regrete. Nu
ştiu dacă înţelegi ce vreau să spun….
Poştaşul Victor: Încerc. Michi mai coboară?
Herta: Coboară, coboară… E frumos aici, nu?
(intră Tira)
Herta: Ai pierdut ceva?
Tira: Ai pierdut ceva?
(Tira tace parcă aşteptând ceva; iese)
Poştaşul Victor: Pentru cineva care trăieşte într-o cutie de beton, orice
palmă de verdeaţă pare o gură de rai.
Herta: Doamne, mă uit la tine, şi nu-mi vine să cred! Tu eşti pentru mine
dovada că anii care trec nu-i observi în oglindă, ci în oamenii din jurul tău.
Ce fel de prieten eşti tu cu Michi?
Poştaşul Victor: Prieteni buni, ne ştim din clasa a cincea. Am stat în aceeaşi
bancă în şcoala generală, în liceu…

8
Herta: Da, dar ce fel de prieteni? Te rog să nu te superi pe mine!
Poştaşul Victor: Nu mă supăr, dar nu înţeleg ce vreţi să spuneţi.
Herta: Ştrengarule, te pricepi la vorbe… Pot să mă aşez lângă tine?
(intră Tira)
Herta: Ce te tot fâţâi atâta?
Tira: Ce te tot fâţâi atâta.
(Tira iese)
Herta: Copilul ăsta te scoate din minţi câteodată…

Scena 5

Camera Marthei

Martha este aproape dezbrăcată, priveşte permanent prin lucrurile şi

oamenii din jurul ei.

Michi: Cine stă singurică aici? Cine este fata asta frumoasa? De unde atâta
tristeţe în ochii ei? A supărat-o cineva? ÎI dăm o bătaie de nu se vede… Hai,
ne facem frumoşi, şi cât ne pieptănăm, cât ne fardăm, ne amintim şi cum ne
cheamă. Apoi o să mergem în curte, la soare, o să mâncăm, o să stăm de
vorbă cu vrăbiile, o să ne plimbăm desculţi prin iarbă…
Martha: mama… soare.
Michi: Da, da, da, e primăvară. Ia spune frumoaso, cum te cheamă?
Martha: mama… soare.
Michi: Bun. Fii atentă la mine. Martie, moară, mijloc, mărar, maimuţă,
motan, marinar… Mmmmm… M de la macara, m de la măslină, m de la
mister, m de la matcă, m de la milă, m de la minune, m de la…
Martha: Ilse…mă roaga… Ilse… Menton trebui odată petrecere… soare…
Gretl…m…m...
Michi: Bun. M de la maşină, m de la mască, m de la marşi, m de la manta,
m de la mare…
(intră Dinu)
Dinu: M de la muist.
Michi: Ieşi afară.
Dinu: A venit Afrodita, e jos. Nu fii nesimţit, du-te şi tu şi salut-o.
Michi: Ieşi afară!
(Dinu iese)
Michi: Aşa… Asta chiar trebuie s-o învăţăm. Nu trebuie să uiţi niciodată
cum te cheamă. Aşa. Mai bine mergem să mâncăm în grădină, nu?

9
Martha: Soare.
Michi: Da, Martha, e primăvară. Şi mai sunt două zile lungi, atât.

Scena 6

In living

Jorj, Herta, Afrodita, Dinu, Tira

Afrodita: Şi Mutu…
Jorj: Mut cum îl ştii. Între timp, şi-a pierdut şi auzul. Le pierde pe toate, pe
rând. E o boală rară, n-a auzit nimeni de ea. Ce să-ţi mai spunem? Hotărârea
a venit de mult, dar străinul a fost om de treabă, ne-a mai păsuit. Suntem şi
mulţi, cum să ne împrăştiem atât de repede?!
Afrodita: Lipseşte ceva.
Herta: Lipsesc multe.
Jorj: Ne-mpiedecam în tot felul de nimicuri.
Afrodita: De ce se holbează la mine? Parcă nu era aşa…
Jorj: Tira, nu te mai uita aşa la ea. Tira!
Tira: Tira!
Afrodita: Ai crescut… Îmi pare rău, n-am adus nimic. Mi-am aruncat în
geantă două, trei haine de schimb, atât.
Jorj: N-avem nevoie de nimic, ne e de-ajuns c-ai venit.
Afrodita: Atunci, de ce se uită aşa la mine?!
Herta: Aşa se uită ea, e curioasă.
Afrodita: Tira! Eşti foarte frumoasă.
Herta: N-o atinge, începe să se smiorcăie.
Tira: Eşti foarte frumoasă.
Afrodita: Mulţumesc. Şi Martha?
Tira: Şi Martha?
Dinu: Coboară imediat.
Jorj: S-a zărghit de tot, dar nu face urât, e cuminte. Te trezeşti cu ea pe lângă
tine când te-aştepţi mai puţin. De obicei, o închidem în camera ei. Noi o
închidem, Michi îi dă drumul. Umblă noaptea de colo–colo ca o fantomă,
dar ţi-am spus, nu face rău, e cuminte. Vorbeşte de una singură, cântă. Când
e singură, cânta mai tare, mai urlă… Când simte că e cineva prin preajmă,
are bun-simţ, cântă în surdină…
Herta: Cât stai?

10
Jorj: Aşa vorbeşte o mamă? Nu-şi vede copilul de ani buni, şi-atunci când îi
calcă pragul îl întreabă cât stă?! O să stea cât o să aibă chef! Poate n-a
mâncat, n-a băut, nu e odihnită…N-ai zburat niciodată cu avionul, nu ştii cât
e de obositor…Întreab-o ce face pe-acolo…
Herta: Nu s-a dus la mai rău.
Jorj: Herta!
Herta: Ce faci pe-acolo?
(intră Michi urmat de Martha)
Afrodita: Martha!
Michi: Tira, mergi în grădină?
Tira: Mergi în grădină?
(ies)
Jorj: Ce să-ţi mai spunem? Pe unii, proşti i-ai lăsat, proşti şi găseşti.
Herta: O să dormi cu Tira. S-a mutat în camera ta. Mărunţişurile ţi le-am
strâns şi le-am urcat în pod. Hai cu mine!

Scena 7

Noaptea, acasă la Poştaşul Victor

Victor, Vocea mamei lui Victor şi blondie30, tipa de pe chat

Vocea: Victor, lasă-l sfinţilor de calculator. O să-l găseşti într-o zi bucăţi, la

gunoi…Calculatorul, asta-i ciuma vremurilor noastre! Înainte, citea omul
două-trei pagini dintr-o carte, îşi obosea ochii, adormea… Acum, nu, acum
stă două-trei ceasuri în faţa calculatorului ca să se umple de radiaţii…Victor,
n-o să mai poţi face copii, am citit undeva că radiaţiile fac foarte rău
oamenilor care-şi doresc copii. Să nu m-asculţi Victor, să nu m-asculţi!
Doamne, cum se schimbă lumea asta! Mama, numai ce se uita la mine fix,
iar eu ştiam exact ce trebuie să fac şi ce nu. N-am ieşit o dată din cuvântul
ei! Te-ai spălat pe dinţi? Vin în control.

Victor se conectează. Intră pe chat. Nicknameul lui este thepostman.

thepostman: hi
blondie30: hi
thepostman: asl pls
blondie30: u first
thepostman: 29 / 178 / 70 / caprui / saten
blondie30: kam batran pentru gusturile mele

11
thepostman: u?
blondie30: cu ce te ocupi
thepostman: my nickname - my job
blondie30: am inceput cu mishtourile?
thepostman: pe bune
blondie30: n-am cunoscut nici un poshtash pina acum. mi se pare un job
sexy. suni intotdeauna de dori ori? )))
thepostman: :))) u?
blondie30: solicitor
thepostman: what the fuck
blondie30: juris-consult
thepostman: tare. ani?
blondie30: 34 roshkta 170 50
thepostman: care-i treaba cu nickul
blondie30: la vrajeala. se-arunca totzi proshtii.
thepostman: merci!
blondie30: )))) de unde tastezi
thepostman: de-acasă. u?
blondie30: am ramas peste program la birou. n-am de ce sa ma duc aksa.
thepostman: singura? nu, acum, la birou. in general, in viatza
blondie30: da. am fost un an cu un tip. mi-a ajuns. do you have a pic ?
thepostman: am una cam veche. tzi-o trimit
blondie30: sincer, ar kam trebui sa plec. tzin o cura de slabire. de cinci zile
maninc numai ciorba de varza. park sunt drogata.
thepostman: ai primit-o?
blondie30: se descarca. stai singur?
thepostman: nu. cu mama.
blondie30: sunt mai multzi tipi aici. kare eshti tu ?!
thepostman: ultimul din dreapta. cu camasha in karoruri. e o poza care-mi
place foarte mult. e de la absolvirea liceului.
blondie30: mi-ai trimis o poza de la absolvirea liceului? eshti foarte dragutz.
by the way, ai pe cineva?
thepostman: sunt singur kuk
blondie30: de cand n-ai mai facut sex?
thepostman: sunt virgin.
thepostman: e vreo problema?
thepostman: e vreo problema?
No such nickname.

(Victor se deconectează.)

12
Vocea: Eu vorbesc cu pereţii. Uite-aşa vorbeam şi cu taică-tu: eu vorbeam,
eu auzeam. Aşchia nu sare departe de trunchi… Poate o să-i calci pe urme.
A zis într-o dimineaţă că se duce după ţigări, şi ţigări s-a făcut. Nu şi-a luat o
cămaşă, un pantalon, nimic, nimic. A plecat cu mâinile în buzunare. I-am
spălat toate hainele, le-am călcat, le-am aranjat. Am zis: “Dac-o veni, bine,
dacă nu, le poartă ăsta mic când o creşte mare”. Nu ţi-a trimis un leu, un
cuvânt pe-o hârtie să fi scris şi el… Nimic. Doamne, câte am pătimit, mă mir
de unde mai sunt… Tu n-ai cum să ştii, n-ajungeai nici la clanţă…

Scena 8

Camera lui Michi

Michi, Dinu

Michi: Ce vrei?
Dinu: Nimic. Am venit să văd ce mai faci. Ce mai faci?
Michi: N-am bani.
Dinu: Marusia va muri sub ochii mei. Mi s-a ars halogenul, te rog eu frumos
nu mă lăsa. Michi, de câte ori ţi-am cerut bani?
Michi: De multe ori.
Dinu: De câte ori mi-ai dat?
Michi: Niciodată.
Dinu: Michi, viaţa mea n-o să mai fie niciodată ce-a fost. De săptămâna
viitoare încep munca la Carrefour. Mi-am găsit o mansardă de închiriat, e
mică şi întunecoasă, dar mie îmi ajunge. Marusiei, în schimb, îi trebuie
lumină. Ştii bine că nu m-am aruncat niciodată la chestii tari, un joint când şi
când mi-a fost de-ajuns. Toate plăntuţele mi s-au uscat până acum. Ştii cum
e: la omul sărac nici marijuana nu creşte. Cu Marusia simt că am noroc. Ştii
de ce am botezat-o aşa? Seminţele le am de la nişte ruşi. Marfă! Ţin la ea ca
la ochii din cap! Atât îi trebuie: 26 pe scara Celsius. Şi lumină. Era s-o ard
de câteva ori, dar şi-a revenit, mânca-o-ar tata! E mare şi dolofană şi-i
aproape de…muguraşi. Mi-a căzut cerul în cap când am găsit halogenul
bulit. Te rog din tot sufletul meu, tu eşti salvarea mea, nu mă lăsa!
Michi: N-am.
Dinu: Eşti bulangiu. Ah, nu, nu asta am vrut să spun! Ştii ce vreau să spun…
Michi: N-am.

13
Dinu: Ţi-am ţinut spatele de-atâtea ori, n-am vărsat nimic din guşă de câte
ori am aflat câte ceva despre tine. M-am dat Elveţia: nu m-am băgat, n-am
ştiut, n-am văzut. Eu am un principiu: fiecare cu pizda mă-sii! Şi noi suntem
vitregi de mamă…
Michi: N-am.
Dinu: N-am crezut că zace atâta răutate în tine. Un poet este un suflet
sensibil, vede partea luminoasă a omului de lângă el. Tu eşti acru până-n
măduvă, eşti egoist, eşti plin de tine, esti uscat la inimă. Cu atitudinea asta o
s-o beleşti la greu toată viaţa. Mă bucur că am ocazia să ţi-o spun în faţă, ca
nu cumva să crezi că nu te-am citit aşa cum eşti cu adevărat. Ar trebui să-ţi
fie ruşine, şi să-ţi aduci aminte că erai un copil nesuferit pe care îl purtam de
mânuţă pe unde mă duceam, că nu o dată te-am şters la cur de căcat, fiindcă
te căcai foarte des pe tine, şi-ai făcut chestia asta până la o vârstă destul de
înaintată. Ai bani, puţoi îngâmfat ce eşti, şi mă doare la bascheţi dacă ţi-o
tragi sau nu pe bani! Mi-a făcut plăcere să te cunosc!

Scena 9

Dormitorul lui Jorj şi al Hertei

Jorj şi Herta. S-au chinuit amândoi să adoarmă, n-au reuşit. Au depănat

amintiri. Jorj este nefiresc de melancolic.

Jorj: Tu o aveai pe Afrodita, el îl aveam pe Dinu…Parcă mai ieri s-au

întâmplat toate…
Herta: Se purtau pantaloni evazaţi. Aveai un aer… aşa… de vedetă de
cinema, cu cămaşa numai flori şi pătrăţele, cu mustăcioara aranjată perfect,
cu părul negru, lucios, prospăt făcut permanent… O catastrofă, părul
permanent, o catastrofă!
Jorj: Te-ai prostit, Herta! Nu mi-am făcut niciodată părul permanent.
Herta: Doamne, iartă-mă, Jorj, luni de zile m-am străduit să te convig că
arăţi groaznic.
Jorj: Herta, n-am avut niciodată părul permanent.
Herta: Doamne, iartă-mă, Jorj, îţi arăt fotografii. Ba chiar intrasem la idei
când vedeam cu câtă grijă îţi piguleai buclele. Şi pantalonii ăia, jos largi, sus
atât de strâmţi că mi-era teamă să nu-ţi plesnească vreodată pe stradă…
Jorj: Ce faci acolo?
Herta: (răscolind într-o cutie) Uite! (victorioasă) Mi-a venit şi mie rândul!
Uite! Păcat că e alb-negru… Florile, florile erau portocalii…Cine e creţul
ăsta?!

14
Jorj: Ăsta? Te-ai ramolit de tot, Herta! Ăsta e un… verişor primar de-al tău.
Herta: Care verişor, care primar? Martha a fost singură la părinţi, pe tata nu
l-am cunoscut niciodată, eu n-am avut verişori. Creţul ăsta eşti tu! Erai…
sexi.
Jorj: O fi un amant de prin tinereţile tale în fotografie… Herta, Herta…
probabil ai o colecţie întregă ascunsă pe-aici, pe undeva… Auzi, eu! E ceva
în neregulă cu tine. Eu ştiu… Martha… să nu fie ceva genetic.
Herta: Pantalonii ăia îţi puneau în valoare… bărbăţia.
Jorj: Eşti deplasată.
Herta: Şi mişcai din fund, Jorj, mişcai atât de obraznic din fund, că
întorceau toate femeile capul după tine. Şi nu numai femeile… Ţii minte, era
vară, ieşisem la o prăjitură, la Corso, iar un tip de la o masă apropiată a
început să-ţi facă semne cu ochiul…Am râs de ne-am prăpădit.
Jorj: Herta, ai inceput să baţi câmpii.
Herta: Da. Nu! Jorj, cum ai putut să uiţi?! Ne-am amuzat copios, iar eu mă
simţeam chiar foarte mândră.
Jorj: Mâine dimineaţă te-apuci de-mpachetat.
Herta: Eu îmi amintesc tot, eu nu pot să uit, eu n-am voie să uit. Tu nu-mi
dai voie să uit. Îmi aduc aminte prima noapte în care am făcut dragoste. Am
venit la tine cu o sticlă de whisky într-o pungă de plastic, o furasem din
pivniţă – şpagă primită de mama pentru cine ştie ce intervenţie la minister.
Atunci am crezut că pentru rochiţa mea mini îţi ieşiseră ochii ca la melc. Mai
târziu mi-am dat seama că era vorba de sticlă. Aveam picioare frumoase, nu-
i aşa, Jorj? Am băut whisky, am ascultat Mondial, am făcut dragoste toată
noaptea. (cântă) “De va veni la tine vântul… purtând povestea mea amară…
jelitul lui să nu te-nfrângă, mustrarea lui să nu te doară… (se aprinde, bate
din palme, schiţează câţiva paşi de dans) … jelitul lui să nu te-nfrângă,
mustrarea lui să nu te doară…” Ai fost un bărbat straşnic, Jorj.
Jorj: Sunt un bărbat straşnic.
Herta: “Nu-i vina ta aşa e scrisă… nemilostiva lege-a firii…sărutul otrăvit
al brumii…omoară toamna trandafirii…” Pe Tira nu trebuia s-o nasc, eram
prea bătrână. Nici pe Mutulache, la câte am îndurat în timp ce eram
însărcinată cu el nici nu e de mirare că n-a ieşit zdravăn. Plătesc păcatele
noastre, Jorj. (cântă) “Şi cine s-ar opri să plângă… o frunză veştedă-n
cărare… când codrii freamătă alături… Şi râd în răsărit de soare…”
Jorj: Îţi dă omul un deget, iar tu îi iei toată mâna. Mi s-a făcut brusc somn.
Herta: Eu m-am hotărât: n-o să mai dorm niciodată.
Jorj: Te priveşte. Mâine dimineaţă te-apuci de-mpachetat.
Herta: N-am prea multe de strâns, ai avut tu grijă să vinzi tot, tot, tot…
Jorj: Ai vorbit în câteva minute cât pentru zece ani. Ce te-a apucat?

15
Herta: Iartă-mă! Iartă-mă, Jorj! Simt nevoia din când în când să mă conving
că n-am trăit degeaba.
Jorj: Femeia dracului, nu tace nici picurată cu ceară!
Herta: Pick-up nu mai avem… Discurile sunt pe undeva, prin pivniţă… Să
ţi le ambalez?! (cântă) “Nu-i vina ta aşa e scrisă… nemilostiva lege-a
firii…”
Jorj: Taci! Taci!! Taci!!

Scena 10

Pe o stradă

Mary Lou, Afrodita. Mary Lou e înalt, poartă o fustă mini, o perucă roşcată
i se revarsă pe umeri, mestecă chewing gum, fredonează, e vizibil plictisit. O
zăreşte pe Afrodita, afişează brusc atitudinea de profesionist, se apropie.

Mary Lou: Ce faceţi, domnişoară, p-aci? I s-a făcut iubitului dumneavoastră

d-un variete?
Afrodita: Poate că mi s-a făcut mie.
Mary Lou: Ei, asta da perversiune. (şocat) Dita? Dita?! Nu-mi vine să cred!
Afrodita?!
Afrodita: Mary Lou, te urmăresc de ceva vreme de peste stradă…
Mary Lou. Afrodita! Doamne Dumnezeule…
Afrodita: Chiar eu, în carne şi oase. E drept, mai mult oase…
Mary Lou: Doamne, Afrodita! Nu-mi vine să cred, nu-i adevărat… Lume,
lume…
Afrodita: Nu mai ţipa ca idioata că ne trezim cu gaborii pe cap!
Mary Lou: Să-i fută câinii, nu mă interesează! Vino la lumină să te văd mai
bine. Eşti neschimbată. Lasă-mă să te pup, pisi, dragostea mea! Pluşa,
pluşenca…Afrodita! Ce s-a întâmplat dragă cu voi? A dat ciuma-n occident
de-aţi dat toate năvală-napoi? S-a-ntors Jegoasa, bulangioaica, din Italia,
Barbie Ucigaşa, Regina… Regina a venit plină de bani din Olanda, nu-i mai
ajungi c-o prăjină dă căcat la nas. Şi Eva…Eva, prietena ta, s-a-ntors şi ea…
Săraca…
Afrodita: Ce mai face Eva?
Mary Lou: Rău, rău dă tot. Să-ţi spun dă ce. Acu’ o lună dă zile, cred, i-am
făcut o pomană mamei…
Afrodita: A murit maică-ta?!
Mary Lou: Ohooo! Are doi ani deja. Aşa zic, acu’ o lună dă zile i-am făcut o
pomană maică-mii, şi după pomană le zic curvelor: “Haideţi, fa, s-aprind şi

16
io câteva lumânări la mormânt”. Am terminat treaba la mama, curvele că să
nu plecăm, să ne mai plimbăm… Gica zice, o ştii pe Gica, zice: “ Fetelor,
haideţi şi pe-aleea artistelor”. Şi-a-nceput, pisi, un circ… Au cumpărat,
borfeturile, lumânări şi flori, şi s-au pus pe bocit: “Uite-l, fa, şi pe ăsta, uite-
l, fa, şi pe ălă, ştiţi, fa, că ăsta era bulangiu de-al nostru?!…Că ce bun era
ăla, că ce mătărângă avea ăla…” În fine, bocite şi triste trecem dă aleea
artistelor într-o altă alee, într-o altă alee, într-o altă alee… La un moment
dat, tot Gica zice: "“Fetelor, io sunt frântă, hai să stăm aci la o ţigare.” Şi ne-
aşezăm, pisi, pe o băncuţă lângă un mormânt prospăt. Peste câteva secunde,
o aud iarăşi. “Fetelor, o ştiţi pe Eva, aia de era prietenă bună cu Afrodita?”
Zic: “Da”. “Uite-o, fa-ntr-o poză pe-o cruce!” Am rămas mute, pisi. După
data dă pe cruce ne-am zis c-a murit la puţină vreme după ce s-a-ntors în
ţară. Dă ce?! Nu ştie nici naiba’. Pluşenca, dragostea mea, io cred c-a fost
omorâtă. Tu trebuie să ştii mai bine, tu ştii cu cine a umblat ea p-aci, p-
acolo….Băiat bun, Eva!
Afrodita: A murit Eva. Nasol.
Mary Lou: Eraţi prietene bune, nu? Uite-aşa o s-auzi şi despre mine…Da’
mai bine-n boscheţi cu gâtul tăiat… uite-aşa: pfiu! Şi-atât. Decât ca mama…
Vrei o gură dă cico? Hai că n-am pus botu’ pân-acu’!
Afrodita: De ce-a murit maică-ta?
Mary Lou: Cancer. Jos. A mâncat-o zi dă zi, cu încetinitorul. În două luni dă
zile a fost gata. Stătea la Ploieşti într-o garsonieră, singură, ştii povestea…
A vândut garsoniera aia, s-a mutat la mine, banii s-au dus toţi pe tratamente,
medicamente, chimioterapii… Ce pensie, ce asigurare!? Abia am avut cu ce
s-o bag în groapă. Căca-m-aş pe ea dă viaţă! Ce naiba cauţi aici, măi fată? O
să-mi crească mie fleaţcă pân-o s-ajungă ţara asta la liman!
Afrodita: Nu mai plânge. Pe aici…. cum mai e?
Mary Lou: Au scăzut preţurile ceva dă nedescris. Ne-au invadat toate
borfeturile din provincie, nişte nespălate care-o sug şi pe-o cola. Eu înţeleg
că foamea-i mare, da’ chiar aşa! Eu sub cincisute de mii n-o fac jos nici să
mă-mpuţti. Păi, numai o clismă ca lumea îmi mănâncă o oră… Unde mai pui
că o cremă dă epilat, d-aia dă firmă, te sparge la buzunar… Iar gaborii s-au
şmecherit rău, au băgat momeli. Aceeaşi Mărie cu altă pălărie. Pe mine mă
ştiu toţi ca pe-un cal breaz: Mary Lou, travestitul. N-am treabă! Da’ săracii
bulangii…Momeala se plimbă pe lângă boscheţi, prostu’ se duce să-l agaţe,
şi când e la o adică, hop, apare şi uniforma. Îl bagă la scandal public, dacă
are banu’ la el şi se târguieşte, scapă. Unde să se ducă, Afrodito ?! Ditamai
oraşul şi n-ai tu o discotecă gay, un bar, un local ca lumea cu darkroom-uri…
Cum apare unul, cum se zice că ne-am luat-o-n cap. Dacă nu vine ordin dă

17
sus să dispară, apare patriarhul cu găleata dă aghiazmă la ştirile dă seară. Mi
s-a acrit! Ţară dă… xenofobi!
Afrodita: Homofobi.
Mary Lou: Xenofobi, homofobi, tot ţară de proşti se numeşte. Ah! Killing
me softley! Tu vezi ce văd eu?
Afrodita: Ce?
Mary Lou: Un bărbat. La ora asta vin lupii singuratici, ăştia-s şi arătoşi şi
darnici. Tu auzi ce aud eu?
Afrodita: Ce?
Mary Lou: Zdrăngăne în mână cheile da la maşină. Îl iei, îl iau?
Afrodita: Dacă dă târcoale pe-aici nu e pentru mine. Oricum, sunt în
vacanţă.
Mary Lou: Ia hai mai aproape… Ah! Parcă arăta mai naşpa ultima oară. Pe
lupul ăsta chiar îl ştiu, dacă se-mbată devine violent. Doamne-ajută! Să fii
iubită! Mai treci pe-aici sau sună-mă. Trebuie neapărat să stăm dă vorbă.
Uite cartea mea dă vizită.

Scena 11

În grădină
Michi, Martha

Martha: Ilse! Ilse! Ilse!

Michi: Dacă mai strigi te urc înapoi în cameră şi te-nchid. Nu glumesc.
Martha: Ilse!
Michi: De ce ţi-ai luat poşeta? Ţi-ai făcut bagajul, vrei s-o întinzi înaintea
tuturor?
Martha: Ilse… nu mai alerga … capra… capra… capra. Ilse.
iarna….Franziska moarta. Franziska. Gretl… iarna…iarna…Ilse mica...Ilse
mica…Ilse mica…
Michi: Da, e iarnă, Martha.
Martha: Ruhpolding. Ruhpolding. Ruhpolding. Ruhpolding. Ruhpolding….
Michi: Mai bine cânţi.
Martha: …primăvara…azi femeia mărit… primăvara…moartea…mâine…
Michi: Deja s-a împrimăvărat la tine? Cam repede, Martha, cam repede…
Ascultă: “Avec le temps, avec le temps, va, tout s'en va, on oublie le visage /
et l'on oublie la voix, le cœur quand ça bat plus, c'est pas la peine d'aller
chercher plus loin. / Faut laisser faire, c'est tres bien…

18
Martha: Ilse! (cântă pe parcursul întregii scene) “Avec le temps, avec le
temps, va, tout s'en va, on oublie le visage et l'on oublie la voix, le cœur
quand ça bat plus, c'est pas la peine d'aller chercher plus loin… faut laisser
faire, c'est tres bien… avec le temps, avec le temps, va, tout s'en va… l'autre
qu'on adorait, qu'on…
Michi: M-am întrebat de multe ori, de ce tocmai acest cântec? Ia
mărturiseşte-mi tu mie cine ţi-a frânt inima…Cine e măgarul care ţi-a frânt
inima, Martha?
Martha: …qu'on cherchait sous la pluie ; l'autre qu'on devinait au détour
d'un regard entre les lignes, entres les mots et sous le fard d'un serment
maquillé qui s'en va faire sa nuit ; avec le temps tout s'évanouit...
Michi: Vrei să te fac frumoasă? (răscoleşte poşeta) Rahaturile astea au sute
de ani, poate te umpli de bube…Cine, Martha? E adevărat ce povestea
mama? Moscova, 1975, partidul te-a trimis cu treburi, iar tu n-ai găsit
altceva mai bun de făcut decât să te duci la teatru. Tipul, actorul, era fain?
Eu cred c-ai avut gusturi la bărbaţi.
(apare Tira)
Tira: Vreau şi eu.
Michi: De ce nu eşti în pat la ora asta? Dispari în camera ta!
Tira: Numai proştii dorm într-o noapte aşa…
Michi: Aşa cum?
Tira: Aşa. (arată noaptea cu degetul)
Martha: …avec le temps, avec le temps, va, tout s'en va… même les plus
chouettes souvenirs, ça t'a une de ces gueules…a la galerie "J'farfouille"
dans les rayons de la mort, le samedi soir quand la tendresse s'en va toute
seule…
Michi: (le machiază pe amândouă) Tira, înainte de culcare să te speli bine
cu săpun pe faţă.
Martha: …avec le temps, avec le temps, va, tout s'en va… l'autre a qui l'on
croyait, pour un rhume, pour un rien… l'autre a qui l'on donnait du vent et
des bijoux ; pour qui l'on eût vendu son âme pour quelques sous… devant
quoi l'on s'traînait comme traînent les chiens…
Tira: E faţa mea, fac ce vreau cu ea. Oricum, până o să ajung ca Martha, îmi
trece. Martha, şi eu cred c-ai avut gusturi la bărbaţi.
Michi: L-ai cunoscut pe Efros, Martha? Presupun că actorul era unul mare,
altfel nu cred că avea ce căuta în distribuţia de la Taganka.
Martha: …avec le temps, avec le temps, va, tout s'en va… on oublie les
passions et l'on oublie les voix qui vous disaient tout bas, les mots des
pauvres gens : <ne rentre pas trop tard, surtout ne prends pas froid>…
Tira: Cine e Efros?

19
Michi: A fost un regizor de teatru. Tira, când era tânără, bunică-ta s-a
îndrăgostit lulea de un actor. Pasiunea curgea valuri, valuri, de ambele părţi.
Tipul era uşor sărit de pe fix. Bunică-ta a făcut mari sacrificii pentru această
iubire. Şi-a trădat ţara. Înţelegi tu acest măreţ cuvânt, ţara? Avea, n-avea
treabă, cerea voie de sus, îşi punea traista-n băţ şi pe-aci ţi-e drumul. Dar nu
la întâmplare. Se întâlneau la fiecare altă mare montare a piesei în care ea îl
văzuse jucând: Helsinki, Paris, Geneva… La un moment dat, i s-a înfundat:
a fost acuzată de spionaj. A muncit ani de zile să se reabiliteze, dar a venit
răscoala de la 1989…Apoi, într-o bună zi, i-a bătut încet la uşă domnul
Alzheimer…
Tira: Minţi. Mă minţi!
Michi: Şti care era numele ei de cod ca spioană? Doamna Draculaaaaa….
Tira: Încearcă pe o curcă, s-ar putea să-i tremure mărgelele…Ia să văd!
Martha, nu e rău. O oglindă, vreau o oglindă! Am spus că vreau o oglindă!
Michi, asta chiar mă sperie… Nu ţi se pare că semăn cu ea?!
Michi: Marş la culcare!
Tira: Nu, Michi, nu! Uită-te mai bine! “Avec le temps, avec le temps, va,
tout s'en va, on oublie le visage et l'on oublie la voix, le cœur quand ça bat
plus…
Michi: Tira, Tira, o să vin…Ţine-mă în braţe.
Tira: Gata, mai e puţin, gata, gata…
Martha: …avec le temps, avec le temps, va, tout s'en va et l'on se sent
blanchi comme un cheval fourbu et l'on se sent glacé dans un lit de hasard
et l'on se sent tout seul, peut-être, mais pénard… et l'on se sent floué par les
années perdues… alors vraiment, avec le temps… on n'aime plus….”

Scena 12

După-amiaza zilei următoare, în living

Jorj, Herta, Dinu, Afrodita, Mutu, Tira, Martha, Poştaşul Victor

Poştaşul Victor: Nu merg prea des, dar atunci când o fac… o fac!
Jorj: Fii mai explicit.
Poştaşul Victor: Nu mă duc să mai bifez o intrare în biserică, mă duc la
sărbători mari, şi stau cu orele… De exemplu, astă seară e denia celor 12
Evanghelii, e foarte frumos.
Jorj: Uite, domnule, cine zice că tineretul nostru s-a îndepărtat de cele
sfinte?!

20
Poştaşul Victor: Mâine e zi aliturgică, denia prohodului Domnului, se trece
pe sub sfântul aer…
Jorj: Fabulos!
Poştaşul Victor: Domnişoară Afrodita, mergeţi la biserică? Presupun că
există o biserică a comunităţii noastre… Sau v-aţi schimbat religia?
Afrodita: Ce să-mi schimb?
Jorj: Ce spuneai că i-ai adus lui Michi?
Poştaşul Victor: O revistă. I s-au mai publicat câteva poezii într-o revistă de
specialitate.
Jorj: Dinule, habar n-ai cu cine locuieşti sub acelaşi acoperiş. (către
Poştaşul Victor) Fii bun, te rog, dă-i voie lui Dinu să ne încânte…
Poştaşul Victor: Eu ştiu…
Jorj: Ştiu eu!
Tira: Ştiu eu!
Jorj: Frumos, Dinule, frumos… Astfel de momente se savurează.
Dinu: (smulge revista din mâna Poştaşului Victor) Ia să vedem… Unde e,
Victore!
Poştaşul Victor: Pagina 23.
Dinu: (citeşte) 104
Afrodita: E poezia lui cu numărul 104? A scris ceva, nu glumă… Bravo lui!
Dinu: Vă rog să nu mă bruiaţi! (citeşte)

104
voi muri cerşetor
e un gând care mă bate de multă vreme, mă chinuie
lasă urme roşii; un timp, umele inchizitorii, mă ustură, mă ard
un timp, nu mai pot ocupa locul rezervat gravidelor în 104
adun mărunţişul de pe tejghea, le vorbesc prietenilor despre tata
caut prin ziare adresa unei de bănci de spermă, mă ruşinez, plâng
îmi vine să arunc o rochie pe mine şi să fac ceva util pentru semeni
fiindcă ce semeni aia culegi – nu ştiu dacă e adevărat, dar mi se pare logic.

(Intră Michi.)

câteodată, muşcă - da, mă muşcă de gât, mă învineţeşte

lui, gândului, i se pare excitant – mie nu
odată i-am spus că se manifestă ca o femeie care îşi marchează teritoriul
cu glas tare i-am spus, acolo, în 104, chiar de pe locul rezervat gravidelor
mulţimea a început să urle, să huiduie, să-mi ceară capul şi splina
la prima staţie m-au scuipat afară pur şi simplu

21
m-am simţit ca un aie-aie (aie-aie face parte din familia primatelor
are o privire sinistră şi trăieşte în madagascar – am văzut eu pe animal
planet)
n-am să înţeleg niciodată de ce!
da! voi muri cerşetor
am jurat: dacă se va mai întâmpla vreodată
voi refuza - în semn de protest - să mai părăsesc staţia
oricum, acolo, în staţia lu’ 104
va veni un aie-aie să-mi pască din palme
ultima suflare.

(tac; Dinu şi Jorj schimbă priviri contrariate)

Dinu: Mie-mi plac poezile cu rimă. Oricum, asta nu e poezie, e… aşa…

Afrodita: Mie mi se pare că are talent.
Dinu: (către Michi) Auzi, dar tu de ce cauţi o bancă de spermă, ai probleme?
Ce probleme ai? Suntem o familie, ne ajutăm unii pe alţii…
Jorj: (către Michi) Adică, ce le spui tu ălora despre mine?
Dinu: Tată, am uitat! Am uitat de biletul loto…
Michi: Le spun că eşti un tip de gaşcă care nu pune multe întrebări, nu
pentru că nu ai vrea sau nu ai mai putea, nu le pui de frică, pentru că fărâma
de creier care ţi-a mai rămas musteşte de alcool iar la prima conexiune s-ar
scurtcircuita…
Jorj: Adică, mai pe înţelesul tuturor, sunt un beţiv…
Herta: Mă duc să pun de o cafea, de un ceai… (nu se mişcă)
Michi: Da. Şi un laş, un căcăcios bătrân fără coaie care nu şi-a luat o femeie
lângă el pentru că o iubea, nu, ci pentru că avea nevoie de o sclavă, o sclavă
fertilă care să-i nască o droaie de sclavi mai mici, care să robotească în jurul
lui ca albinele pe lângă trântor. Asta pentru că privitul pe fereastră şi
scărpinatul în cur este maximum de confort la care ai visat…
Jorj: Adică, sunt ultima putoare de pe lume…
Michi: Da. Şi un profitor ordinar, un jegos fără suflet care atunci când şi-a
găsit prima nevastă în baie sub ştreang, s-a gândit că la văzut şi pe el
dumnezeu, şi-a dat fuga sub poalele alteia, mai înstărită, şi ea o văduvă
nefericită dar cu o mamă bine înfiptă în sistem. S-a dus pe apa sâmbetei
sistemul, baba a luat-o razna, tu ai dat de fundul sacului…
Jorj: Adică, sunt un fel de criminal.
Michi: Da. Şi pentru că aveai nevoie de un stimulent pentru chestia cu care
ai gândit toată viaţa, şi care, probabil, începea să te lase…

22
Jorj: Adică, mai pe înţelesul tuturor, intram în…. cum îi zice?
Andropauză…
Michi: Şi-ai întins labele spre o prospătură…
Afrodita: N-au avut dreptate ăia care te-au dat jos din autobuz?!
Michi: Tu să nu deschizi pliscul, tu nu exişti.
Afrodita: Cum adică nu exist? Dar eu ce sunt, ce sunt eu dacă nu exist?
Michi: Eşti un vagin umblător în care se odihnesc diferite scule de boşorogi.
Jorj: Eu te-am făcut, eu te omor!
Martha (cântă): Avec le temps, avec le temps, va, tout s'en va, on oublie le
visage / et l'on oublie la voix, le cœur quand ça bat plus, c'est pas la peine
d'aller chercher plus loin. / Faut laisser faire, c'est tres bien. / Avec le temps,
avec le temps, va, tout s'en va. / L'autre qu'on adorait, qu'on cherchait sous la
pluie ; / l'autre qu'on devinait au détour d'un regard entre les lignes, entres
les mots et sous le fard d'un serment maquillé / qui s'en va faire sa nuit ; /
avec le temps tout s'évanouit...

Scena 13

La şcoală - Tira, compunere

Cine este Dumnezeu şi de ce credem noi în el? Nu înţeleg subiectul

compunerii. De la dumneavoastră am aflat că Dumnezeu este pur şi simplu,
şi că trebuie să credem în el fără să ne întrebăm de ce. Pe vremea când
aveam televizor, am văzut o mulţime de filme în care oamenii se aşezau la
masă şi nu se apucau să manânce pâna ce unul dintre ei nu spunea o
rugăciune de mulţumire. De exemplu, noi ne aşezăm la masă şi nu ne
atingem de mâncare pâna când nu se aşează şi tata. Tata spune că pentru el
masa e un ritual. Ritual înseamnă un ceremonial religios desfăşurat după
anumite reguli tradiţionale. Dacă masa este un ritual, şi tata are puteri
absolute asupra lui, înseamnă ca tata este, în momentul ăla, mult mai tare
decât Dumnezeu. Dacă i se pune pata şi face scandal, nu mai mănâncă
nimeni, iar Dumnezeu nu vine să-l tragă de urechi pe tata, s-o cheme pe
mama înapoi la masă, iar mie să-mi spună că n-am motive să mănânc cu
noduri în gât. Dar asta este o chestie personală care nu vă priveşte pe
dumneavoastră. Dumnezeu este ceea ce vrem noi să fie. Asta mi-a spus-o
mama după ce am ieşit odată de la biserică, unde n-am stat prea mult pentru
că mama s-a certat groaznic cu doamna care vindea lumânări, cruciuliţe şi
iconiţe. Eu i-am arătat mamei o cruciuliţă, iar mama a spus că este foarte
scumpă. Doamna mi-a ţinut partea: “Luaţi-i o cruciuliţă, o apără de rele, nu

23
vă uitaţi la bani”. Mama s-a făcut neagră de nervi şi-a-nceput să urle: “De ce
luaţi bani pe cruci, pe icoane, de ce-l vindeţi pe Dumnezeu cu bucata?!”. A
venit un popă tânăr care a încercat să-i explice de ce se iau bani. Mama l-a
pironit cu privirea şi-a zis tare şi răspicat de-a răsunat întreaga biserică: “N-
am nevoie de popi care să-mi târguiască mie veşnicia”. Atunci mi-am dat
seama că mama mea este mult mai inteligentă decât credeam. Doamna
profesoară, mi-aş dori foarte mult ca la o oră viitoare să-mi explicaţi de ce se
spune că Isus a învins moartea? Una din minunile lui a fost învierea lui
Lazăr. Dacă a putut s-o facă pe Lazăr, era la mintea cocoşului că putea s-o
facă şi pe el însuşi. Şi-apoi, după ce Isus s-a ridicat la ceruri, unii din
apostoli, plecaţi în lumea largă să împrăştie cuvântul Domnului, cum
întâlneau un decedat în cale, cum îl înviau. Petru o înviază pe Tabita, Pavel
pe Eutih, eu nu mai înţeleg nimic! Se pune întrebarea: unde mai e
miracolul?! Pâna la urmă, pe mine, a treia zi, mă ridică cineva la ceruri, ori
ba?! Fratele meu Michi – nu ştiu dacă aţi auzit de el, el este poet – mi-a spus
că omul este singurul animal care ştie că moare şi de aia la născocit pe
Dumnezeu. Vă rog frumos să nu-mi daţi 4 pentru că-mi stricaţi media. Eu nu
cred tot ce se spune în jurul meu. Dumnezeu este mare şi bun şi le iartă pe
toate. Gândiţi-va la asta!

Scena 14

În grădină

Herta, Poştaşul Victor

Poştaşul Victor: Îmi pare rău. Mă simt vinovat…

Herta: Stai liniştit, n-ai nici un motiv. Jorj s-a dus în oraş… Să vezi ce vesel
se-ntoarce! Lui Michi i-am pus o compresă cu apă rece, o să-i treacă.
Poştaşul Victor: Mai coboară?
Herta: Sigur că da! Nu-mi vine să cred cât de cald e. Dacă acum e aşa,
înseamnă că peste o lună o să ne topim. Nu ştiu de ce mă plâng, toată viaţa
mea am visat să trăiesc într-o ţară caldă.
Poştaşul: Insulele Seychelles.
Herta: Ce-i cu ele?
Poştaşul: Acolo mi-ar plăcea mie să locuiesc.
Herta: Şi ce-aştepţi? Eşti tânăr, ai tot timpul din lume…
Poştaşul: Nu sunt atât de tânăr şi nici atât de bogat

24
Herta: Ai un nas foarte frumos. In liceu m-am îndrăgostit de-o fotografie din
manualul de istorie. O statuie. Un grec. Un erou. Ştii ce mă durea cel mai
mult?
Poştaşul: Ce?
Herta: Eroul nu avea nume. Sub fotografie scria: tânăr erou grec.
Poştaşul: Era necunoscut. Avem şi unul.
Herta: Dar ai văzut ce înfofolit e?
Poştaşul: Poate că era iarnă când a luptat. Grecul era dezbrăcat?
Herta: Nu mai ştiu. Parcă purta sandale. Oricum, ei nu se sfiau să umble
goi. Uită-te la tot ce-a rămas de la ei: farfurii, vaze… Erau foarte liberi în
gândire, ca să zic aşa… Dar tu?
Poştaşul: Ce-i cu mine?
(intră Tira, îi priveşte o clipă, iese)
Herta: Nu ştiu ce mi-a venit! Aş putea să-ţi fiu mamă.
Poştaşul: Primăvara, ea e de vină. Organismul îşi schimbă bioritmul, iar
sufletul încearcă să-l prindă din urmă… Pe el, pe organism…
Herta: Înţeleg, sunt aproape bătrâna, dar nu şi proastă.
Poştaşul: Nu, nu-i vorba de asta.
Herta: Primăvara, bioritmul… Ce legătură au toate astea cu nasul tău
frumos sau cu grecul din cartea de istorie?
Poştaşul: Au.
Herta: N-au. Gândeşti că o femeie la anii mei ar trebui să aibă alte bucurii…
(intră Tira, îi priveşte o clipă, iese)
Poştaşul: Se zice că fiecare vârstă îşi are farmecul ei… Credeţi că Michi mai
coboară? E adevărat că viaţa îţi poate oferi surprize absolut nebănuite…
Herta: Atunci, lasă-mă să fiu surpriza ta. Pari un om chinuit…
Poştaşul: Nu sunt.
Herta: Nu mă contrazice, mă pricep la oameni. Eşti un om chinuit, nu ştiu
cine sau ce te chinuie, dar eşti. Ai plătit destul, iar astăzi viaţa nu mai are să-
ţi dea rest, nu mai are măruntiş, şi-ţi dă o gumă de mestecat cu aromă de
fruct bine copt, împlinit. O desfaci, arunci guma în gură, şi priveşti surpriza
în care era învelită. Nu e nici un fotbalist, nici o artistă, nici o maşină… Sunt
eu: Herta!
(intră Tira, îi priveşte)
Herta: Ce te fâţâi atâta?
Tira: Ce te fâţâi atâta.
Herta: Victor, am o rugăminte la tine… Din întâmplare, ai cumva acasă un
pick-up?
Poştaşul Victor: Parcă am. Nu ştiu dacă mai merge…

25
Herta: Poţi trece mai târziu pe aici să mi-l aduci? Mâine dimineaţă îl iei
înapoi.
Poştaşul Victor: Bine, atunci… Mă întorc peste câteva ore. Probabil, Michi
e supărat, nu cred că mai coboară…
(Poştaşul Victor iese)
Herta: Tira, avem de discutat.

Scena 15

Camera Tirei

Afrodita, Dinu

Afodita: Ce vrei?
Dinu: Am venit să văd ce mai faci? Ce mai faci?
Afrodita: N-am.
Dinu: Te-a avertizat Michi, nu? Şi prostu’ de mine …îmi părea rău că a
încasat-o…Ai auzit ce crede el despre tine? Vagin umblător… îţi dai seama
ce-i în mintea lui, aia perversă! Efectiv, m-a uimit! De-aia nici n-am
intervenit. Dacă nu te băgai tu, se întâmpla o mare nenorocire… Tu eşti un
om foarte echilibrat, de-aia te-am admirat mereu. Michi, nu. Michi este un
extremist, pentru el viaţa trebuie să fie, ori albă, ori neagră. Pentru el nu
există cale de mijloc. Ori nu este aşa. Viaţa adevărată se descoperă în nuanţe,
în infinitatea de tonuri gri ce se nasc din combinarea celor două. N-am
dreptate? Văd că taci…Eu cred că am. Într-un fel, între el şi Jorj sunt foarte
multe asemănari…Că veni vorba de Jorj… Cum îl găseşti după atâta vreme?
A-mbătrânit, cum ţi se pare?
Afrodita: N-am.
Dinu: Nu mulţi. Pentru prima oară o să fiu de capul meu. Tu n-ai cum să
înţelegi asta, tu ai fost şi eşti o fire independentă, curajoasă. Dar eu… Mă
simt ca în prima zi de şcoală. Atunci, m-am întors acasă cu buza spartă;
acum, chiar dacă mi-o trage careva la moacă, n-am unde să mă întorc… Prea
multe lucruri n-am învăţat eu până acum de la viaţă, dar trebuie să recunoşti
un lucru: ştiu să tac. Ani întregi, am ştiut să tac foarte bine. N-am dreptate?
Văd că taci…
Afrodita: (îi întinde nişte bani) Acum aş vrea să mă odihnesc. Te rog să mă
laşi.
Dinu: Da. Ţi-a vorbit Michi de hobby-ul meu, de Marusia? Vrei s-o vezi?

26
Afrodita: Ăsta nu e hobby, e canon. Dacă ştiam, îţi aduceam naibii nişte
iarbă ca lumea.

Scena 16

În living

Herta, Michi

Herta: Mi se rupe sufletul când mă gândesc câte mă leagă de locul ăsta. Aş

lua scaunul ăsta, îmi place foarte mult acest scaun, de scaunul ăsta mă leagă
foarte multe amintiri. Şi pe tine. Când erai copil, făceai un scandal dacă se
aşeza cineva pe el! Hai să-l luăm. Cât loc poate să ocupe un scaun? Şi-apoi,
este foarte util un scaun.
Michi: Dă-l naibii de scaun, de scaun îţi arde ţie!?
Herta: Bine, nu-l luăm. Dar ce să luăm?
Michi: Nimic. Cum vrei să înghesui atâtea lucruri într-o singură cameră, n-o
să mai poţi respira. Lucruri, lucruri, lucruri…
Herta: Nici acum nu pot să respir, şi uite cât loc e…
Michi: Mamă, s-a terminat! Gata, încetează…
Herta: Ce s-a terminat, ce să încetez? Dragul meu băiat, tu ai fost cuminte
ca o fată…
Michi: Nu m-atinge!
Herta: Hai să fumăm o ţigară. Ştii, eram gravidă în luna a noua, era noapte,
trebuia să nasc, eram singură în casă. Ba nu, eram cu Dinu care avea câţiva
anişori şi dormea. Jorj nu ştiu pe unde dracu’ era. I-am dat telefon mamei la
minister şi i-am spus că fug la spital. Mama mi-a zis să nu mă mişc din casă
că-mi trimite în câteva minute o maşină. Mă rog, peste ceva vreme stăteam
cocoşată sus, pe masa de naşteri, urlând ca din gură de şarpe. În jurul meu,
doctori, asistente, lume multă de parcă-i chemase cineva la pomană. Unul
din doctori, bătrân şi spurcat la gură, cel cu care-l născusem şi pe Dinu,
zice…
Michi: Era interesant, de ce-ai tăcut?
Herta: Nu, nu, nu, nu….Mă rog, mă chinuiai îngrozitor. Când aproape să te
nasc, s-a oprit curentul electric. Eu nu mi-am dat seama ce se întâmplă, am
crezut că am orbit instantaneu şi-am început să ţip: “Nu mai văd, nu mai
văd…” În jurul meu s-a creat haos, iar eu eram convinsă că toată lumea se
agita datorită ţipetelor mele. Săracii de ei, erau pregătiţi pentru astfel de
evenimente cu lanterne, chibrituri, lumânari, ce-aveau mai la îndemână. S-a

27
făcut brusc linişte, iar eu am realizat că nu orbisem, că vedeam, îl vedeam pe
unul din doctori cum se-apleacă cu o lumânare între picioarele mele. Apoi,
din dreapta mea, am auzit o voce: “Ce faci, colega, o cauţi cu lumânarea?”
Am început să râd, nu mă mai puteam opri. Şi-am râs…Râdeam şi te
năşteam.
Michi: Mamă, trebuie să vorbim.
Herta: Acum ce facem, nu vorbim?!
Michi: Eu nu merg cu voi.
Herta: Cu care voi?
Michi: Cu tine, cu tata, cu… Nu ştiu. Peste câteva zile plec din ţară, până
atunci voi locui la un prieten. O să ne scriem, o să-ţi trimit bani…
Herta: La ce-mi trebuie mie bani? De bani am eu nevoie? Sunt lucruri pe
care nu le poţi cumpăra cu toţi banii de pe lumea asta.
Michi: Eşti patetică, iar dacă începi să plângi încheiem aici orice discuţie. Şi
trebuie să-ţi mai spun ceva, mă simt dator să-ţi spun… De mult trebuia să-ţi
spun… Ţie. Dar mi-a fost frică…
Herta: Nu, orice-ai spune tu, scaunul ăsta n-o să ocupe prea mult loc. Îl iau.

Scena 17

Noaptea, pe o stradă

Mary Lou, Afrodita. Mary Lou este nervos, cineva a făcut glume pe seama
ei.

Mary Lou: Ei, nu mai spune… Vezi-ţi de drumul tău, labagiule!

Complexatule! Ce-i dă râs, n-ai mai văzut o mână-n ghips? Cu plăcere! Păi,
dă ce nu te-ntorci?! Hai întoarce-te, să nu mori prost! Căcănaru’ naibii! …(o
observă pe Afrodita) Ia uite cine se vede în zare mai curând decât mă
aşteptam… Ce-i cu tine, dragoste?
Afrodita: Hai să plecăm de-aici, să ne plimbăm puţin.
Mary Lou: Ei, asta-i, ţi-o fi ruşine… Uită-te la mine!
Afrodita: Parcă ţi-ai schimbat peruca…
Mary Lou: Peruca? Trebuia să vii ca la un om bolnav, cu-n iaurt, c-un kil de
banane, c-o napolitană…
Afrodita: De la lup ţi se trage?
Mary Lou: Da. Şi-a schimbat şi blana şi năravul. A zis că nu mai vrea s-o
mai facem în doi şi că ar vrea să mă …prezinte unor prieteni hetero. M-a
asigurat că sunt nişte tipi dă treabă, care s-au săturat să facă poştă numai

28
gagici, şi că banii vor fi, normal, mult mai mulţi. La început am ezitat.
Trebuia să-mi ascult eu intuiţia mea… Dar m-a lăsat foamea?! Tipii au fost
dă treabă o vreme, dar au început să se îmbete, au început să-mi ceară tot
felul de chestii… Apoi, unul din ei, un tip foarte fain, la vreo trei’ş‘cinci dă
ani, a zis că-şi doreşte un lucru… Ceilalţi, când au auzit, au rămas mască,
apoi râdeau dă se pişau pe ei…Eu am spus nu. În nici-ntr-un caz, nu!
Afrodita: Ce anume?
Mary Lou: N-are importanţă. Tipul care mi-a cerut-o a început să mă
lovească. Ceilalţi nu s-au băgat dă loc. La început se hlizeau, apoi i-am auzit
zicând: “Lasă-l, bă, că-l omori! Bă, te-ai tâmpit, lasă-l dracu’!”… chestii d-
astea… înţelegi… Dintr-un pumn zdravăn m-am dus de-a berbeleacul, am
căzut peste ceva în mâna stângă. M-am ridicat, tipul se uita la mine într-un
moment dă… dă calm… dă… dă respiro…. Eu n-am lovit în viaţa mea pe
nimeni, mi-e foarte frică dă violenţa… fizică. Ei, imaginează-ţi, eram în sula
goală, m-am apropiat dă el, l-am privit ţintă, şi cu mâna sănătoasă, mâna
dreaptă, i-am tras un pumn în faţă cât am putut eu dă tare. Nu râde! Au muţit
toţi. Iar tipul cred e că marcat pe viaţă. Un pumn dă la un travestit nu se uită
uşor. În următoarea secundă, am zbughit-o spre uşa dă la intrare, în drum am
apucat să-mi culeg doar rochia şi chiloţii. Nu ştiu cum am deschis uşa, nu
ştiu cum am coborât cele cinci, şase etaje… M-am oprit câteva secunde în
faţa blocului, nişte golănaşi dă cartier care stateau acolo la o bere au rămas
şocaţi, mi-am pus chiloţii, mi-am tras rochia pe cap şi-am continuat să fug.
Nu m-am oprit până acasă. Pantofii, peruca, ţâţele şi poşeta mi-au rămas
acolo. Norocul meu că n-aveam actele în poşetă. Ah, Dita, Dita, Dita… O să
scriu o carte. Ştii, pisi, în ultima vreme mă gândesc foarte des la moarte.
Afrodita: Eşti beat?
Mary Lou: Puţin. Ai ajuns la Eva?
Afrodita: Nu. Nu mai plânge.
Mary Lou: Păcat. Fă-ţi timp şi du-te. Fotografia e foarte frumoasă, în sepia.
Şi e destul dă mare. Oare cine i-o fi făcut-o? Ştii că Gica o să apară într-o
reclamă tv.!? Boccia naibii! A chemat-o un bulangiu care lucrează la o firmă
de casting să dea o probă. Reclamă la brânză. Cică a plăcut-o regizorul.
Minte şi ăsta dă îngheaţă apele. Dacă nu vrei să te duci la Eva singură, io,
duminică, mă duc la mama. Hai nu fi proastă, ne mai plimbăm, mai stăm la
poveşti… I-o fi şi ei dor dă tine…
Afrodita: Mâine seară plec. …
Mary Lou: Pleci. Curva aia dă frac-tu, Micheta, ce mai face? Încrezut rău,
băiatu’…
Afrodita: Face bine. Ne întâlnim peste vreo oră în oraş, ca pe vremuri…

29
Mary Lou: Am vorbit ca nesimţita numai eu. Mi-ar fi plăcut să stăm mai
mult dă vorbă. Pleci, pluşa draga mea, pleci…
Afrodita: Mihai, te rog nu mai plânge.
Mary Lou: Acum o să plâng pentru că mi-ai spus Mihai. Ăsta nu e nume, e
bici. Numai mama mă striga aşa. Şi doctorul care mi-a pus ghipsul
ăsta.”Cum ai reuşit să ţi-l rupi, Mihai?” M-am uitat la el galeş şi mi-am dus
mâna sănătoasă la frunte. “ Ceasul rău, domnule doctor. M-am urcat pe un
scaun să-ntind nişte rufe şi-am alunecat.”
Afrodita: Uite, vreau să iei ăştia.
Mary Lou: Aoleu! Ce dă bani! Euroi, mulţi euroi… Dă ce-mi dai mie atâţia
bani, ce să fac io cu-atâţia bani? Afrodito, mi-e frică! Io n-am avut niciodată
probleme cu inima, dar din clipa asta sunt pasibilă dă infarct.
Afrodita: Taci din gură, bagă banii în poşetă şi marş acasă! N-are de ce să-ţi
fie frică, sunt bani munciţi cinstit.
Mary Lou: Nu există bani munciţi cinstit, toţi put. Câţi sunt? Îmi ajung dă
operaţie? Glumesc, Dita, glumesc…
Afrodita: Ce-a vrut idiotul care te-a căpăcit?
Mary Lou: A vrut să mă sărute. A spus că futaiul cu un bărbăt, fie el şi-n
rochie, i s-a părut un fel dă labă, şi că, dacă mă sărută şi nu vomită, el nu
se va mai atinge de femei. D-aia râdeau ăia… “Bă, ţi-a luat băutura minţile,
abia i-am dat o clanţă!” Dita, Dita… O să scriu o carte… O sută dă pagini
numai povestea unei curve frumoase şi proaste, care a rămas borţoasă cu tac-
su vitreg, care s-a dus să nască la mama dracului, care s-a-ntors dă la mama
dracului pentru un ramolit… Doamne, iartă-mă, Dita! Mă ierţi?
Afrodita: Te iert.
Mary Lou: Din banii ăştia pot să-i fac Evei un înger mare, mare, mare, dă
piatră?
Afrodita: Poţi să-i faci unul mic, îi ajunge.
Mary Lou: Nu… Unul mare-i fac. Să-i amintească îngerului ei păzitor, dă
câte ori o trece pe-acolo, c-a umblat pe coclauri când trebuia să fie alături dă
ea la momentul potrivit. Să-ţi smulgă penele dă nervi dă câte ori l-o vedea…
Să fii iubită! Taxi, taxi…

Scena 18

În grădină

Tira intră cu Martha de mână. O aşează pe un scaun, iese. Se întoarce

împingându-l pe Mut. Mutu ţine în braţe un coş neterminat şi câteva nuiele.

30
Tira: Tu stai acolo, aşa… Aşa e bine. Am venit să-mi iau rămas bun. Vă rog
să nu plângeţi! Nu ştiu ce se întâmplă în minţile voastre rătăcite… Mintea
mea vuieşte. N-am stat niciodată în preajma unei cascade… Apa,
presupun… Să ridice mâna sus cine a văzut măcar o dată în viaţa lui o
cascadă! Domnişoară Martha, eşti de atâta vreme pe acest pământ şi nu ai
văzut niciodată o cascadă? Mutule? Nu? Eşti atât de ciudat. Vezi cu gura, cu
urechile, cu ce vezi?! Iartă-mă! Mă ierţi! N-am fost prea blândă cu tine, dar
trebuie să înveţi să ierţi. Dragul meu, draga mea, dragii mei…Am venit să-
mi iau rămas bun! Mi-ar plăcea foarte mult să-mi spuneţi ceva frumos, ceva
ce n-am să uit niciodată. Cum, Martha?! Mulţumesc! E o urare banală, dar la
ce să mă aştept de la tine?! Oricum, mul]umesc! Mutule? N-aud. Mutule,
vorbeşte, te conjur! Fă ceva! Bate-mă cu nuiaua, dă-mi cu coşul în cap, dar
fă ceva! Iartă-mă! Mă ierţi? Hai, zi ceva!Hai, mă zi.. Nu vrei? Da’ de ce nu
vrei?
(Mutu împleteşte; Martha cască.)
Tira Mama mi-a spus să nu fac copii că nu-ţi aduc nici un folos. Fac caca,
ţipă, vor de toate şi tu n-ai de unde să le dai, când se fac mari nu te-ascultă…
Numai belele de pe urma lor. N-o să fac copii, mare scofală…Dacă mi se
pune pata, o să fac unul ca tine: să stea acolo într-un colţ şi să nu-mi ceară
nimic… Mutule, tu nu te plictiseşti? Eu numai când mă uit la tine m-apucă o
plictiseală de zile mari… Dragul de el! Martha, mama zice că tu ai fost o
femeie deşteaptă şi tare frumoasă. Eu nu cred, eu cred că te-ai născut bătrână
şi nebună.
(Mutu împleteşte; Martha cască.)
Tira: O să-mi fie dor… noaptea pe furiş, în spatele casei, mă întind pe spate
în iarbă şi mă uit la cer. Odată, l-am prins pe Michi făcând ceva… cu
cineva…chiar acolo. I-am zis să nu mai facă chestia aia fiindcă o să rămână
gravid. Sper că n-a rămas cu impresia că sunt o cretină care nu ştie ce-i aia…
Ce mână lungă am…Şi-o să mai crească… Într-o noapte o să fur un ghem
dintr-ăla luminos. Se poate, am văzut eu într-un film. Uite, pe ăla! Dacă aş
putea să-l fur, aş deveni cea mai bogată persoană din lume. I l-am arătat şi
lui Michi. Fraierul, mi-a zis: “Alege-ţi altul, dacă-l furi pe ăla, o să laşi un
ditamai car în revizie tehnică o veşnicie”. Mă, mutule, mă…mie-mi eşti tare
drag. Tare, tare de tot…Eu te iubesc mult pe tine. (il sărută pe frunte) Cel
mai mult şi mai mult pe tine te iubesc. (îl sărută pe frunte) Stai să te mai pup
o dată. (îl sărută pe frunte şi îi dă o palmă zdravănă) Asta pentru că te-am
rugat de-atâtea ori să-mi faci şi mie un coşuleţ… şi n-ai vrut! Vă rog să nu
daţi apă la şoricei! Am venit să-mi iau rămas bun. Dragii mei, uitaţi-vă bine
unul la celălalt, n-o să vă mai vedeţi niciodată!

31
(Mutu tace (?!); palma nu l-a oprit din lucru, apucă o altă nuia, împleteşte;
Martha cască, se întinde pe jos, adoarme)
Tira: Ce faceţi? O şleahtă de proşti şi de neisprăviţi am adunat în jurul meu.
Ia uite, nu dormi cu nopţile, şi-acum te-a pălit somnul… Scularea, spioano!
Hai, Mutule, hai… E ultima mea noapte în această casă, doar n-o să stau să
vă păzesc…

Scena 19

Într-un bar

Afrodita, Michi. Afordita e uşor ameţită

Afrodita: De-aia îmi place de tine: îmi pui piedici în gândire. În primul
rând, ar trebui să-mi cer scuze.
Michi: Pentru ce?
Afrodita: Pentru tot, pentru felul în care am fugit, pentru că te-am lăsat cu o
mulţime de datorii, pentru că te-am minţit, pentru că mi-a fost ruşine să-ţi
spun adevăratul motiv, pentru că sunt atât de proastă…
Michi: De asta ai venit?
Afrodita: Şi de asta. Ştii că a murit Eva? Mi-a lăsat un bilet şi-a dispărut:
“Am dus-o pe asta mică în parc, am umplut frigiderul, mă-ntorc în România,
aveţi grijă de voi.” Ce i-o fi căşunat, Dumnezeu ştie! Michi, sufletul meu,
mi-a fost foarte dor de tine!
Michi: Şi mie.
Afrodita: Am impresia că trăiesc într-o telenovelă proastă în care moartea,
dragostea, păcatele, minciuna, ura, toate, toate se amestecă fără nici o noimă
şi se întind ca o peltea pe-o bucată de pâine, iar eu sunt nevoită să o înghit zi
de zi…
Michi: Pare un serial drăguţ, poate că e jucat prost…
Afrodita: Poate. Oricum, episodul-pilot îl scrie întotdeauna Ăl de sus. Noi
suntem de vină: ne uităm scopurile, ne fură intriga şi-o dăm în diverse. Aş
mai bea ceva.
Michi: Las-o mai moale!
Afrodita: Nu-mi place moale! Ce-i cu Martha?! Biata de ea, parcă o văd şi-
acum…A dat buzna la mine-n cameră, mi-a trântit un pumn de bani în
palmă. “Poftim, a zis, pleacă. Să nu mai calci niciodată în casa asta.” Nu mai
călcam dacă nu-mi spunea Jorj la aeroport că Martha nu mai ştie pe ce lume
e…Nici nu ştiu de ce v-am anunţat că vin. Ce-i cu ea?

32
Michi: Într-o zi, ne aşezasem la masă, mâncam. Ea ne privea, dar nu cu
ochii ăia de Mata Hari cu care ne obişnuisem, nu. Ne privea şi-atât! Nu mai
era Martha, pur şi simplu. Era o femeie bătrână şi îngrozitor de tristă, care nu
înţelegea ce caută acolo, cine sunt oamenii din jurul ei, şi de ce fac ceea ce
fac. Uşor, uşor, s-a apucat să mănânce, imitându-ne fiecare gest, ca o
maimuţă. Câteva minute bune s-a bucurat ca un copil că poate şi ea să ridice
furculiţa în dreptul gurii, după aia s-a plictisit brusc şi-a început să arunce în
noi cu mâncare….Nu râde, nu e de râs.
Afrodita: Ştiu, iartă-mă! Nu mă pot abţine…
Michi: O scurtă perioadă de timp a mai dat dovadă de oarecare luciditate.
Apoi, a luat-o razna de tot. A pierdut noţiunea timpului, a spaţiului, simţul de
orientare… Dispărea, nu mai venea cu zilele acasă. Jorj urla: “Ce-o tot
căutaţi atâta?! Vine ea!” Nu mai râde! A început să se îmbrace greu, de fapt,
nu înţelegea de ce trebuie s-o facă. Apărea ba numai în chiloţi, ba numai în
sutien, cu o pălăriuţă pe cap… Căra lucrurile de colo până colo prin casă. Nu
se mai spăla; o găseam în baie în faţa chiuvetei cu săpunul în mână.
Probabil, intenţia exista, dar în următoarea secundă uita utilitatea lucrului pe
care il ţinea în mână…Se juca cu Tira, şi strica jucăriile, Tira începea s-o
bată, ea începea să plângă… Băga în gură ca un sugar tot ce găsea în cale…
Din când în când ne mai recunoştea, ne mai spunea pe nume. Încet, încet, a
pierdut total contactul cu realiatea. Singura persoană cu care mai comunică
sunt eu: îmi spune “mama”. Nu mai râde…
Afrodita: De ce n-ai internat-o?
Michi: Nu m-au lăsat. Nebună, nebună, dar le mai aduce un ban în casă.
Afrodita: Ce-au făcut cu banii, n-au fost despăgubiţi?
Michi: Întreabă-l pe Jorj. Mda…Avem câteva mici ritualuri zilnice: spalatul
mâinilor, prepararea mâncării, spusul rugăciunii – imaginează-ţi-o pe Martha
rugându-se! – cântatul, dansul dinaintea culcării…
Afrodita: Dansezi cu Martha înainte de culcare?
Michi: Câteodată are o energie devastatoare, dacă nu şi-o consumă într-un
fel, devine violentă. Acum se crede fată mare şi se pregăteşte de nuntă, peste
o clipă este Eva Braun pregătindu-ţi otrava…Am obosit! Aş mai bea ceva.
Afrodita: Las-o mai moale.
Michi: Nu-mi place moale. Am fost fascinat de ea, de lumea ei. O invidiez.
Nu e o minte moartă, nu, ci o minte vie, prezentă, în care se amestecă
trecutul trăit, povestit, citit …O minte fără graniţe. Ştii cât costă un Reminyl
sau un Exelon? M-a ruinat baba asta nebună!
Afrodita: Unde pleci? Nu mă lăsa singură! La ce să mă gândesc?
Michi: Acum, să-mi uşurez vezica! Săptămâna viitoare, la Paris! Un ex, care
trăieşte de ani buni acolo, m-a invitat la el. Fără nici o umbră de orgoliu

33
rezidual, am acceptat. Mi-a promis că-mi pune lumea la picioare, abia aştept
s-o strivesc ca pe un gândac.

Scena 20

Dormitorul lui Jorj şi al Hertei

Herta, Jorj. Jorj aleargă un ţânţar.

Herta: Să nu-l striveşti de perete.

Jorj: Au şi apărut. Cam devreme, ce zici?
Herta: Zic să nu mă laşi singură. Nu de multe ori ţi-am cerut să fii alături de
mine…
Jorj: Să nu te pui pe smiorcăit că nu mai răspund de mine… Clar?
Herta: Să ne gândim.
Jorj: La ce dracu vrei să ne mai gândim?! Crezi că dacă-mi storc creierii pe
ultima sută de metri o să se întâmple vreo minune. Minunile-s pentru proşti.
Herta: Să ne gândim.
Jorj: Taci, Herta! Guriţa mă-tii de vampir! Pun eu laba pe tine, n-o să-mi
strici tu mie ultima noapte aici… Dacă te ţine trompa, n-ai decât să vii după
mine în coteţul în care mă mut. Fiindcă mă mut într-un coteţ.
Herta: Calmează-te, Jorj.
Jorj: N-ai decât să te ţii după mine pe toate holurile duhnind a igrasie şi-a
pişat stătut… Guriţa mă-tii de vampir! Fiindcă o să mă piş coate-n coate cu
toţi amărâţii. N-ai decât să-mi bâzâi în ureche cât timp o să-mi fiarbă Herta
cafeaua de dimineaţă, o oră, pe un rahat de reşou… Guriţa mă-tii de vampir!
Dar nu aici! Nu acum!
Herta: Mâine vor veni nişte asistenţi sociali, pentru Tira şi pentru Mut…Ar
fi bine să fii aici.
Jorj: N-o să fiu, ţănţar nenorocit!
Herta: Ce facem cu Martha?
Jorj: Ce facem cu Martha?!(se opreşte brusc din vânătoare) Mi-a venit o
idee. Ieşim cu ea în stradă, tu faci dreapta, eu fac stânga, şi vedem după cine
se ţine… Ce zici?!
Herta: Nu e o idee rea!
Jorj: Taci, Herta! Gata! Credeai că scapi, jigodie mică?! Herta, să nu mai
spui că nu te-ascult. Nu l-am strivit de perete. Uite ce pereţi avem!
Herta: Stai şi tu locului! Jorj, e ultima noastră noapte…
Jorj: O să stau între patru scânduri de-o să mă satur.

34
Herta: Jorj, am ceva pentru tine. (scoate de sub pat un pick-up şi un disc
mic de vinil; cu mişcări largi, studiate, încete, îl pune în func]iune; se
aşează pe pat)

Mondial: De va veni la tine v#ntul / Purt#nd povestea mea amar` / Jelitul

lui s` nu te-nfr#ng` / Mustrarea lui s` nu te doar` / Jelitul lui s` nu te-nfr#ng`
/ Mustrarea lui s` nu te doar`…

Scena 21

Acas` la Po[ta[ul Victor

Vocea: Victor, las`-l sfin]ilor de calculator! M#ine diminea]` n-o s` te po]i

trezi. Ce vrei s` m`n#nci la micul dejun? Hmm! Nu vrei s`-mi r`spunzi! M`
ignori! Dac` mai aveam vreo doi copii ca tine, eram moart` de mult… Uite-
a[a, ajungi s`-l cre[ti mare, \l slug`re[ti toat` via]a, [i-apoi nu mai faci nici c#t
o ceap` degerat`-n ochii lui. Doamne, cu ce-oi fi gre[it pe lumea asta?!
At#t \]i doresc: s`-]i iei o nevast`, s`-]i tr#nteasc` c#]iva plozi, s` creasc`
mari, [i s` nu te bage-n seam`… O s` m` pomene[ti! Te-ai sp`lat pe din]i?
Vin \n control.

Victor se conecteaz`. Nicknameul lui este thepostman

thepostman: sal

miranda: sal

thepostman: ai chef de vorba?

miranda: intotdeauna… shi nu numai de vorba. catzi ani ai ?

thepostman: 29

miranda: trufanda. sunt convins ca aratzi shi bine.

thepostman: nu merg la sala dar am acasa o gantera de care m-ai trag din
cand in cand

miranda: cat o ai?

35
thepostman: la ce te referi

miranda: la putza, mami, la putza. e singura greutate care-mi place s-o ridik

thepostman: nu shtiu, n-am masurat-o

miranda: n-ai un shubler la-ndem#n`?

thepostman: conteaza pentru tine chestia asta?

miranda: nu, puiule, nu. ai loc?

thepostman: stau cu mama.

miranda: nu-i nimic, am eu. ce meserie practici?

thepostman: poshtash.

miranda: suna tentant. cand o s` vii la mine, sa bati. ca nu merge soneria

))) eu sunt Gica. Pe tine cum te cheama?

thepostman: Victor. de la ce vine Gica, de la… gagica?)))) cum aratzi, cu

ce te ocupi?

miranda: n-am facut mare lucru la viata mea dar cred c-o sa ma apuc de
actorie. mi s-a spus ca-s talentata. se da acum la televizor o reclama la o
branza cu un tip si o tipa. daca vrei sa shtii cum arat, uita-te bine. eu sunt
tipu. Gica vine de la Gicu, iar Gicu de la Eugen.

thepostman: eshti barbat?

miranda: numai carcasa.

thepostman: ce cautzi pe-aici? du-te pe chatul bulangiilor

miranda: e plin de surori, si-apoi mie imi plac barbatzii-barbatzi

thepostman: la mine e close. prietenul meu din copilarie e pe invers, daca

vrei…

36
miranda: nu, mami, merci!

thepostman: baft`!

miranda: daca-mi dai ignore, intru intr-o depresie sora cu moartea

miranda: ai plecat?

miranda: de ce eshti rau?

miranda: vrei sa ai pe conshtiintza un nefericit?

miranda: Victor! Te v`d, Victor! Victor! Probabil, mama ta \]i face zile
fripte…Nu-i a[a, Victor? Nu-i a[a c` te-ai s`turat s-o auzi ]ip#nd, te-ai
s`turat de bolile ei, de vaetele ei dup` un nemernic care a p`r`sit-o, care te-a
p`r`sit, Victor, atunci c#nd aveai cea mai mare nevoie de el, [i-odat` cu el s-
a dus dracului [i toat` lini[tea ta. Cum e, Victor, s` nu ai nici o secund` de
lini[te, s` nu te po]i apropia de nici o femeie, pentru c` \n toate femeile zace
s`m#n]a mamei-monstru care te vrea numai [i numai pentru sufle]elul ei?!
Cum e s` ]i-o iei la lab` \nainte de culcare ca s` po]i dormi [i tu lini[tit?!
Cum e s` faci asta timp de cincisprezece ani, Victor?! Nici m`car o lab` n-ai
f`cut ca lumea, pentru c` mamica putea oric#nd s` bat` la u[`. Cioc, cioc,
cioc…”Sunt eu, m`mica”… De parc` ar fi putut cioc`ni la u[a ta Jennifer
Lopez, s` te-ntrebe dac` te-ai sp`lat pe din]i … Pe de-o parte, cioc, cioc,
cioc :”M`mica!”, pe de alt` parte, tu: cioc, cioc, cioc…”Po[ta!” Cum e
s` \mpar]i mii de scrisori, telegrame, vederi, felicit`ri, [i tu s` nu fi primit
nici m`car un r#nd toat` via]a ta?! Cum e s` \mpar]i bani, Victor, tuturor
b`tr#nilor `lora…b`tr#nilor care stau toat` ziua cu fe]ele lipite de geam, cu
fe]ele lor zb#rcite ca ni[te cururi de maimu]e, a[tept#ndu-te ca pe sfintele
moa[te?! Cioc, cioc, cioc…”Primi]i cu moa[tele Sf#ntului Victor?” Cum e
s` [tii, Victor, c` [i fa]a ta va sta lipit` ore \ntregi de un geam nesp`lat, c` ]i
se vor lungi urechile a[tept#nd un pumn de bani de c`cat? Cum e s` [tii c`
ea, mama, va fi de mult oale [i ulcele, [i c` tu vei fi un b`tr#n singur [i
nesuferit, care se va \ntoarce de la \nt#lnirile cururilor de maimu]e de pe
b`ncile Ci[migiului \ntr-o cas` pustie. Vei deschide \ncet u[a, vei p`trunde \n
cas`, vei spune “ Bun` seara!”, [i nimeni, niciodat`, nu-]i va r`spunde.

thepostman: totzi se leaga de nicknameul meu, shi eu nici macar n-am vazut
“poshtashul suna intotdeauna de doua ori”

37
miranda: am crezut ca nu mai vrei sa vorbim. il am pe video. te-ashtept. stai
linshtit, n-am mancat pe nimeni pana acum.

thepostman: ma simt nashpa

miranda: sunt un ascultator foarte bun. bem ceva, ascult`m barbra

streisand…

thepostman: vin acum. pot? unde stai?

(Victor se deconecteaz`)

Vocea: Ce faci? Unde pleci? S` nu-ndr`zne[ti s` ie[i la ora asta din casa, s`
nu pot eu \nchide un ochi de grija ta! Victor! Victor, nu-mi \ntoarce spatele.
Nu merit asta. Sunt o femeie bolnav`, Victor! Dac` mi se face r`u, nu pot
ajunge nici p#n` la telefon… Am crescut un golan, asta am crescut. Ce om
s`n`tos la cap iese la ora asta din cas`, cu toate nenorocirele pe care le vezi la
[tiri… Stai aici! O s` m` bagi \n morm#nt! Pleac`, c-a[a a plecat [i taic`-tu…
Veni-i-ar numele s`-i vin`! Leit taic`-tu… Mai bine m` scremeam l#ng` un
gard dec#t s` te fac. Victor! Victora[, m`micule…Nu ]i-e mil` de mama ta
care ]i-a dat via]`?

Scena 22

|n living

Jorj singur \n \ntuneric. Afrodita \n trecere, \ncerc#nd s` nu fac` zgomot [i s`

nu se loveasc`.

Jorj: Po]i s` aprinzi lumina.

Afrodita: M-ai speriat! Jorj! Ce cau]i aici?

Jorj: I-am crescut, i-am educat, le-am dat mur`-n gur`. Le-am ar`tat ce e
bine, ce nu e bine. Le-am spus “nu f` aia”, n-au f`cut-o [i-au ajuns oameni.
M-am str`duit [i eu c#t am putut. Ce, sunt Dumnezeu, s` le spun o vorb` [i s`
le luminez min]ile pentru toat` via]a? A \ngr`m`dit o ceat` de pro[ti pe-o
m#n` de p`m#nt [i-a zis: “Na, bate]i-v` ca chiorii!”. Crezi c` nu s-a g#ndit
c#nd a f`cut omul: “Dac`-i dau minte, nu mai are nici un haz toat` treaba”.

38
Eu m` m#ndresc cu ei. {i cu Mutu’. I-a luat Dumnezeu glasul [i urechea, da’
ce m#n` ia dat! Ce minuni de co[uri ies de sub m#inile lui dibace… Crezi c`
e de ici de colea?

Afordita: Cu cine vorbe[ti? Ce cau]i aici?

Jorj: Aici e lini[te.

Afrodita: |n casa asta a fost lini[te tot timpul, peste tot. Dac` nu ar tr`i
b`tr#na a]i sta to]i ca-ntr-un cavou. Mutul e mut, mama nu scoate o vorb`
dac` n-are dezlegare, ai dresat-o bine, Dinu… e Dinu, aia mic` nu zice nimic
dac` n-are pe cine s` maimu]`reasc`, Michi e mai tot timpul plecat…

Jorj: Ai b`ut.

Afrodita: Noroc cu Martha c` \ncepe s` c#nte… {i c#nd vorbe[te e bine.

Noaptea trecut` n-am dormit deloc, a fost la teatru.

Jorj: Da… E umblat` baba. Te-am a[teptat [i noaptea trecut`.

Afrodita: Ascult-o! Pl#nge. Auzi, eu nu mai ]in minte, ea a avut un b`iat

care s-a \necat \ntr-un lac c#t timp ea era plecat` la Paris?

Jorj: Nu cred. Nu ]i-e cald?

Afrodita: Cald? Nu. Zicea: “Gri[a, b`ie]el meu”… Biata de ea…Ce e cu

tine, Jorj? De ce nu e[ti \n pat l#ng` nevast`?

Jorj: Te a[teptam.

Afrodita: Nu e[ti cuminte, Jorj. Oamenii b`tr#ni sunt cumin]i [i \[i v`d de
sf#r[itul lor.

Jorj: Nu sunt b`tr#n. Sunt s`n`tos tun. Doar m#inile \mi amor]esc din
c#nd \n c#nd.

Afrodita: Ai m#inile reci, ca de mort. Ce vrei tu de la mine, Jorj?

Jorj: Nimic. Vorbe[te-mi despre copil.

39
Afrodita: Care copil? Am b`ut eu, te-ai \mb`tat tu…

Jorj: Pot s` schimb lumea \ntreag` pentru tine.

Afrodita: (r#de) Ai v`zut prea multe filme…Nu mai e nimic de schimbat,

Jorj. Vrei s` mi-o tragi aici?

Jorj: Ce-ai spus?

Afrodita: Vrei s` mi-o tragi aici?

Jorj: Da. Da, aici e bine. Nu, nu aici…

Afrodita: Ai dreptate, hai \n gr`din`! Aici stau mereu cu spaima c` o s` dea

careva peste noi. Nu c` nu mi-ar pl`cea.. (r#de) Eu nu \n]eleg de ce n-a]i
luptat, de ce nu v-a]i smuls p`rul din cap pe sc`rile prim`riei… Ascult-o! A[a
face noapte de noapte? Trebuia s` o \nmuia]i pe b`tr#n` \n benzin` [i s`-i da]i
foc \n fa]a parlamentului. Ar fi avut [i ea un sf#r[it onorabil.

Jorj: Hai s` mergem!

Afrodita: Vrei s` mi-o tragi \n iarb`? Uite-l pe Mut! Bun`, Mutule! Se face
c` nu m` vede! E[ti sigur c` Mutu nu mai aude? Dac`-n]elege [i-o s`-nceap`
[i el s` se dea la mine? Dac` ne cite[te pe buze? O s` m` simt prost, nici n-o
s` [tiu cum s`-i spun c` nu vreau…

Jorj: Nu-n]elege.

Afrodita: Da? Atunci, mai bine st`m aici. Afar`, c`ldura trupului meu o s`
atrag` o mul]ime de g#ng`nii…

Jorj: Te ap`r eu de g#ng`nii.

Afrodita: Ai r`mas acela[i b`tr#n sc#rbos [i plin de farmec. Jorj, b`ie]elul

meu…Ce-mi dai?

Jorj: Cum, cum adic`… adic`… cum…ce-mi dai.

40
Afrodita: Simplu: ce-mi dai? |mi ofereai \ntotdeauna c#te ceva. Am crescut,
am \nv`]at s` negociez. Cum zice neam]u’: alles hat sein Preis auf dieser
Welt. Din nefericire pentru tine, acum am de toate. Ce-mi dai?

Jorj: Ce vrei.

Afrodita: Du wirst es sehen!

Scena 23

Ziua urm`toare, \n living

Jorj, Herta, Dinu, Michi, Tira, Mutu, Martha.

Jorj: S` nu ne gr`bim. Michi nu se bag`, a spus c` nu-i place…

Michi: B#lciul.

Jorj: A[a, b#lciul. O s` vedem noi cine o s` fac` tumbe ca m`sc`riciul pentru
c#teva parale…Dinule, am stabilit c` noi doi punem c#te dou` numere,
pentru c` suntem b`rba]i, Herta pune unu – oricum, nu cred c` se sup`r`, nu
se consider` o femeie norocoas`, [i Tira, un num`r. |n total, [ase. 6 din 49. 49
e un num`r care-mi place foarte mult, nu [tiu de ce, \mi las` impresia unui
num`r r`zvr`tit. {i sun` [i foarte bine: patruzeci[inou`. Dar voi renun]a le
el \n favoarea celor dou` care mi-au marcat existen]a. Iat`…

Dinu: Iat`!

Jorj: Pune 8. 8 a fost tot timpul num`rul meu norocos.

Dinu: Dac` a fost, nu-l pun. |l pun dac` este.

Jorj: Este.

Dinu: |l bifez.

Jorj: Cel de-al doilea num`r este 33. 33 mi se pare un num`r frumos. 33 de
ani aveam c#nd te-ai n`scut tu. Herta era convins` c` vei fi fat`. Zicea: “Uite,
uite ce burt` turtit` am!”. |]i g`sisem numai nume de fete. Ei \i pl`cea Ilinca,

41
mie-mi pl`cea Georgeta. A b`tr#n`, care bele[te cepele acum la noi f`r` s`
\n]eleag` nimic, a urlat ca din gur` de [arpe: “nici s` nu v` treac` prin cap, ori
Elena, ori Suzana”. A zis c-o mai pune de-o cumetrie cu careva de pe sus.
V’pom\mnaite, gazpaja Martha? Tu ar trebui s` fii norocos, te-ai n`scut cu
aia pe cap. Zic s` punem 33.

Dinu: Eu [tiu un tip c`ruia i s-a f`cut felul la 33 de ani, [i nu \ntr-un mod
tocmai pl`cut. Dac` tot zici c-ar trebui s` fiu norocos, pune ziua mea de
na[tere, 1.

Jorj: Ce num`r e `sta, 1? Eu m-am hot`r#t, cele dou` numere ale mele sunt: 8
[i 33.

Dinu: Atunci, primul meu num`r este 1. Una la m#n`, m-am n`scut cu c`i]`
pe cap, doi la m#n`, 1 e ziua mea de na[tere.

Jorj: Da, dar e aprilie. Eu zic s` n-o iei prea \n serios. Nu putem s` risc`m,
mai g#nde[te-te. Ne juc`m a[a cu via]a noastr`?! Ce zici de 11? Sunt doi de
unu, unul l#ng` altul! E num`r prim…Nu zic c` toate numerele prime ar fi
norocoase pentru noi, nu….Dar 11 \nseamn` ceva, o echip` de fotbal, de
exemplu…

Dinu: Stai a[a… Mam`, c#nd am stat eu \n spital o lun` \ntreag` pentru ca
d`duse un dobitoc cu ma[ina peste mine, c#]i ani aveam?

Herta: Zece… Nu…. unsprezece.

Dinu: |mi pare r`u, nu pot!

Jorj: (c`tre Herta) Tu s` vorbe[ti c#nd ]i-o veni r#ndul, [i-at#t s` spui: un
num`r! Ascult`-m` pe mine c`-s trecut prin via]`, hai s` fie 11.
Dinu: Nu-mi place deloc ce se \nt#mpl`. Treac` de la mine… 11.

Jorj: ~sta-i Dinu pe care-l [tiu eu!

Dinu: Al doilea num`r al meu este…

Jorj: Nu te gr`bi!

42
Dinu: Eram \n ultimul an de liceu, c#nd ne-am trezit \n clas` cu o coleg`
nou`. O chema Lavinia. Nu [tiu cum s-a f`cut c` [i-a g`sit loc exact \n banca
din spatele meu. Lavinia avea ni[te buze mari, c`rnoase, avea un p`r lung,
negru ca pana corbului [i ni[te s#ni imen[i. Dup` o s`pt`m#n` aveam g#tul
sucit. Intr-adev`r, era pu]in cam gr`su]`, dar a fost o fat` extrem de
generoas`. {i nu numai cu mine. Eu aveam 18 ani. Al doilea num`r al meu
este… 18.

Jorj: Dinule, eu n-am pus 14! Mai bine t`ceai, m-ai f`cut de ru[ine…

Dinu: Al doilea num`r al meu este 18.

Jorj: Te gr`be[ti ca fata mare la pat. Uite, Dinule, o s` fiu c#t se poate de
sincer. Mie nu mi-a pl`cut niciodat` s` muncesc. S-a str`duit prima nevast`, s-
a str`duit prima soacr` - s` le ierte Cel de Sus pe-am#ndou`, s-a dat de ceasul
mor]ii maic`-ta ani de zile, s-a chinuit zgrip]uroaica asta b`tr#n` - c` de aia
cred c` s-a [i dilit, degeaba! |n toat` via]a mea, cam vreo doi ani am c`rat
dintr-un birou \ntr-altul ni[te dosare. At#t. Dar ce chin! {i-acum, dup` at#ta
vreme, m` mai trezesc noaptea lac de sudoare, dup` ce m` visez \ngropat sub
mun]i de rapoarte, referate, cereri… Mir`-te, dar banii au curs, [i-au curs, [i-
au curs, iar eu n-am ridicat nici un deget ca s`-i fac s` curg`. Uit`-te \n ochii
mei! {tii de ce ]i-am povestit eu toate astea? Fac eu parte dintre cei ale[i? Eu
cred c` da! Mama mea, s-o ierte Cel de Sus, m-a n`scut pe c#mp, pe-un
mald`r de paie. Era august [i ardea p`m#ntul sub ea. Era 21 august. S` nu
trecem cu vederea momentele cu adev`rat importante din via]a semenilor de
l#ng` noi. Mai ales c#nd unul dintre ei \]i este, [i nu \nt#mpl`tor, tat`. Pune
21.

Dinu: Nu-mi place deloc ce se \nt#mpl`, `sta e un fel de [antaj. Nu pun 21, o
fi pentru tine o zi m`rea]`…

Jorj: Ba e [i pentru tine! Dac` m` mu[ca o viper` de cur imediat ce-o

zbughisem afar` din bunic`-ta?… Mai erai acum, aici ?! Ha?! Pune 21!

Dinu: Deci, avem: 8, 33, 11, 21. Mam`?

Jorj: De ce o \ntrebi tu? Vrei s-o influen]ezi… Herta?

Herta: 5

43
Jorj: 5? Cum 5? De la ce vine 5? Ascult` cum sun`: 5. E oribil. Num`rul `sta
nu s-a tras niciodat`, stiu sigur.

Herta: Am cinci copii.

Jorj: E[ti nebun`, Herta, uit`-te la ei!

Dinu: Este op]iunea ei [i trebuie s` o respect`m.

Jorj: De ce te bagi?! }i-ai ales numerele pe care le-ai vrut, treaba ta de-acum
\ncolo e s` te concentrezi pe bilet [i pe pix. S` nu care cumva s` gre[e[ti, te
controlez imediat…

Dinu: Tat`, nu mai ]i-ai sim]ul m`surii.

Jorj: Ei, nu mai spune! Crezi c` de m`sur` \mi arde mie acum? Am [ansa s`
iau startul \ntr-o alt` via]`, sunt cu un picior afar`…

Michi: {i cu cel`lalt \n groap`.

Jorj: Te-ntreci cu gluma. Ai zis c` nu-]i place b#lciul, nu ai dreptul la nici

un num`r, a[a c` taci! Spune, Herta, ce p`rere ai de 42?

Herta: Mi l-ai luat din gur`.

Jorj: Asta-i Herta pe care o cunosc eu. Telepatie, nu altceva. Deci, avem…

Dinu: 8, 33, 11, 21, 42.

Jorj: Acum e-acum, de-abia acum \ncepe greul. V` da]i seama c#t de
important e un singur num`r?! Un num`r peste care treci zilnic f`r` s` ai
habar c` \n ad#ncul lui se ascunde for]a care \]i poate schimba destinul. Te
\ntreab` v#nz`toarea de la raionul de pantofi : “C#t purta]i?” Zici: “44”. |n
acel moment, num`rul 44 poate \nsemna cel mult o b`t`tur` \n plus sau \n
minus. Ascul]i radioul. “Aici, Bucure[ti, Radio Rom#nia Actualit`]i. Ora
exact`. T#c, t#c, t#c, t#c, t#c. A fost ora 16”. Un num`r desemn#nd un
moment al zilei. Zici: “E ora 16, e dup`-amiaz`, cu ce s`-mi mai umplu
timpul r`mas p#n` disear`?” Te ui]i pe fereastr`, \n fa]a casei tale un copil a
desenat cu creta un [otron. Copilul, \n naivitatea lui, sare c#nd \ntr-un picior,
c#nd \ntr-altul, iar sub picioru[ele lui… numere: 1, 2, 3, 4…

44
Herta: 5…

Jorj: Nu \nt#mpl`tor am amintit aceast` aceast` simpl` situa]ie de via]`. Ne

vom l`sa soarta \n m#inile celei mai ginga[e fiin]e care se g`se[te acum
printre noi: Tira. Tira, tr`ie[ti un moment pe care nu-l vei uita niciodat`.
Spune-ne un num`r, pe care-l vrei tu, de la 1 la 49. Nu te gr`bi.

Tira: Nu te gr`bi.

Jorj: De la 1 la 49, pe care-l vrei tu.

Tira: Pe care-l vrei tu.

Jorj: De la… 1 la… 49.

Tira: 49.

Dinu: Nu e corect, asta-i dictatur`. Ne-ai b`gat pe g#t norocul t`u. Mai bine
joc o variant` de unul singur.

Jorj: A spus un num`r? A spus! Ce-ai fi vrut, s`-l pun pe Mut s-aleag`? {i
mai l`sa]i-m` dracului \n pace! Nu sunt eu prost c` v` cer p`rerea, c`
vreau s` fim o familie \n care to]i avem ceva de spus, iar c#nd avem o opinie
diferit` venim cu argumente solide pe care le sus]inem civilizat, o familie \n
care nu ne r`]oim unii la al]ii: “nu e corect, nu e corect…” 49 e ultimul
num`r. {i biletul r`m#ne la mine!

Tira: Nu e corect. De la 1 la 49. Nu e corect. De la 1 la 49. Nu e corect. De

la 1 la 49. Nu e corect. De la 1 la 49…

Jorj: Tira, \nceteaz`!

Tira: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22,
23, 24…

Jorj: Tira!

Tira: 14, 42, 45, 6, 19, 35, 23, 13, 23, 45, 13, 11, 42, 5, 9, 31, 19, 19, 19, 19,
19, 19, 19, 19, 19…

45
Jorj: Lua-le-ar naiba de numere! Na! Na, bilet! Na, s`tura]i-v` de bani!
(rupe biletul) Ia uite pentru ce-mi pun eu nervii pe bigudiuri!

Herta: Sun` cineva?

Jorj: Martha, e moartea, pe tine te caut`!

Herta: M` duc s` deschid.

(Herta iese)

Jorj: Du-te! }i-ai f`cut bagajul, dr`gu]`? Dac` nu taie coasa, nu-i nimic.
G`sim noi o solu]ie… Un pietroi, o otrav`, ceva…

(apare Afrodita cu o geant` \n m#n`)

Afrodita: Eu sunt gata. Jorj!

Jorj: Iat` solu]ia! O rug`m pe Afrodita s` te ia cu ea [i s`-]i dea un br#nci de

acolo, din avion…

(intr` Po[ta[ul Victor urmat de Herta)

Po[ta[ul Victor: Bun` ziua.

Dinu: Cam asta e! Eu urc… cobor…cam asta e!

(Dinu iese)

Po[ta[ul Victor: Afar`… mai sunt doi tineri, doi…de la nu [tiu ce

organiza]ie…

Herta: Jorj, au venit.

Jorj: Eu m` \ntorc repede.

Afrodita: Mam`. Michi.

(Jorj [i Afrodita ies)

46
 Scena 24

La [coal` - Tira, compunere

Ce vrei s` te faci c#nd vei fi mare? {i de ce? Asta mi se pare o chestie

foarte intim`. Am senza]ia c` cineva ]ine mor]i[ s`-mi intre \n cap [i s`-mi
r`scoleasc` creierul. |mi place s` cred c` este o tema dat` doar pentru a ne
dezvolta g#ndirea \n perspectiv`. Unii oameni nu se fac nimic. Se fac mari
[i-at#t. Nu-i trage nimeni de urechi c` s-au f`cut doar mari. Nu exist` o lege
care s` zic` f`-te mare [i ceva pe deasupra. Dac` s-ar da o astfel de lege tot
p`m#ntul ar fi o \nchisoare. Pentru c` se pune \ntrebarea: ce \nseamn` “pe
deasupra”? Eu, una, habar n-am ce \nseamn` “pe deasupra”, a[a c` nu-mi
doresc s` m` fac ceva c#nd voi fi mare. Dar pentru c` nu trebuie s` par
complet idioat`, o s` v` m`rturisesc ceva: c#nd voi fi mare, voi tr`i \ntr-un
lift. Un lift imens, c#t o cas`, cu buc`t`rie, baie, dormitor, living [i sal` de
fitness. Liftul trebuie s` fie func]ional, s` fie liftul unui zg#r#e-nori, cel mai
mare zg#r#e-nori construit vreodat`, \n care vor locui foarte, foarte mul]i
oameni. Oamenii vor ap`sa pe un buton [i vor intra direct \n livingul meu. Eu
m` voi uita la televizor, sau voi citi, sau abia voi fi ie[it` din baie \ntr-un
halat alb, pufos, cu o cana mare de ceai \n m#n`. “Cum o mai duci, Tira?”
“Mul]umesc de \ntrebare, bine!” “Ce-ai f`cut azi, Tira?” “Am g`tit, am
sp`lat, chestii casnine” “Ce cite[ti, Tira?” “O mie [i una de nop]i, nu m` satur
niciodat` de pove[ti…” “Ar`]i foarte bine azi, Tira. Te-ai tuns, Tira. Mi-a
n`scut c`]eaua, Tira, vrei s`-]i aduc un pui? A f`cut bunica dulcea]` de nuci
verzi, Tira, vrei s`-]i las un borcan?” Oameni, oameni, foarte mul]i oameni.
B`rba]i, femei, tineri, copii, b`tr#ni, ur#]i, frumo[i, bolnavi, s`n`to[i, tri[ti,
ad#nci]i \n problemele lor sau veseli, plini de via]`, care-[i vor face timp s`
stea cu mine de vorb` c#teva ture sus-jos… |ndr`gosti]ii se vor s`ruta
lipindu-se cu spatele de instruc]iunile de folosire, iar eu m` voi face c` nu-i
observ, ca s` nu-i fac s` se simt` prost. Iar instruc]iunile de folosire ale
ascensorului-cas` nu vor con]ine dec#t o rug`minte \n plus: “Dup` miezul
nop]ii, v` rog frumos s` vorbi]i \n [oapt`.” {i ei se vor conforma pentru c`
blocul nu are sc`ri, nici m`c`r sc`r` de incendiu nu are, are numai un lift-
cas` \n care voi locui eu. {i ei se vor obi[nui cu mine, vor fi obliga]i s` se
obi[nuiasc`, s` m` bage \n seam`, s` m` ia \n serios, s` m` asculte. Voi deveni
foarte important` pentru ei fiindc`, dac` nu se va \nt#mpla a[a, voi ]ine liftul
blocat. Sigur, la un moment dat, va trebui s` mor. Atunci, liftul-cas` va
deveni liftul-muzeu. |ntr-o alt` ordine de idei, doamna profesoar`, \mi pare
bine c` v-am cunoscut, sunte]i o femeie de treab`. Dup` vacan]`, n-o s` ne

47
mai vedem. Eu m` mut la o [coal`-internat, o [coal` special` pentru copii cu
probleme.

Scena 25

Camera lui Michi

Po[ta[ul Victor, Michi. Po[ta[ul Victor cu un pick-up \n bra]e.

Po[ta[ul Victor: Michi, s` nu-]i ba]i joc de via]a ta. Acum e[ti t#n`r, ai
impresia c` totul ]i se cuvine, c` e normal s` ba]i din palme [i s`…

Michi: Du-te-n m`-ta! Tu te-auzi? Ai \nceput s` vorbe[ti ca o bab`.

Po[ta[ul Victor: Pl`tim fiecare pas nechibzuit. Nu pe lumea cealalt`, aici,

aici se pl`te[te totul. Iar pre]ul pl`tit este direct propor]ional cu dimensiunea
gre[elii comise…

Michi: Te-am trimis exact \n m`-ta! Vrei s` te-mping?!

Po[ta[ul Victor: Curios, nu m-ai \njurat niciodat`, iar acum ai f`cut-o de

dou` ori. Nu merit asta, Michi! E[ti cel mai bun prieten al meu. {i nici mama
mea nu merit`, a suferit enorm…

Michi: Dai din clan]` ca o vr`jitoare \n jurul focului. C#nd te-ai f`cut at#t de
pis`log?! Haine, haine, c`r]i, cd-uri, nimicuri, c`caturi, nu ne mai s`tur`m de
c`caturi, o mare inutil` de c`caturi…Ce-]i alegi? O parte din ele le-am stivuit
pe sc`rile din fa]` casei… Eu plec numai cu o geant`.

Po[ta[ul Victor: N-am nevoie de nimic.

Michi: Nici de asta? Carte sf#nt` cinste cui te car`. Uite, n-am nevoie de ea,
Dumnezeul meu nu se cocle[te \ntre dou` coper]i [i nici nu m` coco[eaz` la
drum lung.

Po[ta[ul Victor: “Scrisul, atunci c#nd nu este v`dit autobiografic, \]i reflect`
tr`irile, temerile, dorin]ele..” ~sta este citatul din David Lodge pe care mi l-
ai scris \n loc de dedica]ie pe placheta ta…

48
Michi: ~sta e un tricou pe care l-am cump`rat \mpreun` cu tine de la Mall.
L-am purtat abia dup` o lun`, pentru c` atunci c#nd l-am luat tata era \n criz`
financiar`, [i-ar fi \nceput scandalul: “Ai bani de ]oale?! Ha?!…”

Po[ta[ul Victor: Noi n-am spus niciodat` lucrurilor pe nume, n-am avut
nevoie. Am \nv`]at s` ne cunoa[tem unul pe cel`lalt f`r` m`rturisiri penibile…
Tu e[ti singurul om l#ng` care pot s` tac f`r` ca t`cerea s` devin`
st#njenitoare..

Michi: Ce-ar fi s-o faci!

Po[ta[ul Victor: S-ar putea s` ne mai vedem cine [tie peste c#t` vreme, s-ar
putea s` nu ne mai vedem niciodat`. Michi, cel pe care \l cunosc eu, este
genul de om care poate s` uite toat` via]a lui de p#n` la un punct, [i s` ia totul
de la zero. Dac` se va \nt#mpla a[a, foarte bine! |nseamn` c` el va uita [i ce
voi scoate eu acum pe gur`: am pus-o!

Michi: Bravo! Plec cu inima \mp`cat`.

Po[ta[ul Victor: Cu un b`rbat.

Michi: S`-]i las cd-urile cu Barbra Streisand?

Po[ta[ul Victor: Cu un fel de b`rbat.

Michi: N-am zis eu de-at#tea ori: ce ]i-e scris, \n frunte ]i-e pus!

Po[ta[ul Victor: |l cheam` Eugen… Gicu… Gica.

Michi: Vai de steau ta! Ai intrat \n galeria marilor futu]i de Gica. C#nd s-a-
nt#mplat nenorocirea?

Po[ta[ul Victor: Azi-noapte.

Michi: Jum`tate din ora[ [tie ce parfum folose[ti, c#t p`r ai pe piept, c#te
aluni]e, e[ti shaving – nu e[ti shaving, c#t o ai, cum o ai, c#t te ]ine… |mi
pare sincer r`u! Se trece greu prin astfel de momente… Te pot ajuta cu ceva?

Po[ta[ul Victor: M-am \ndr`gostit.

49
Michi: P`i… Da… Sigur, e… Nu [tiu cum s`… nu ai cum s`…Ce zici de
tricoul `sta pe care l-am cump`rat \mpreun` de la Mall? }i-l las ]ie, ce zici? E
de firm`, e dintr-un material foarte bun, e…bumbac…100% Uite ce scrie pe
el: Fools grow without watering. Ce dobitoc sunt! De ce am dat eu bani pe…
porc`ria asta, pe… pe c`catul `sta de tricou?!

Po[ta[ul Victor: De sor`-sa. M-am \ndr`gostit de sor`-sa. {tiu ca numai de

asta nu-]i arde acum…

Michi: Nu \n]eleg.

Po[ta[ul Victor: A dat buzna dis-de-diminea]` peste noi \n dormitor, l-a

pupat pe Gicu [i l-a \ntrebat: “Ce faci frate-miu, te fu]i?” Curios, nu mi s-a
p`rut o situa]ie deloc jenant`. Gicu a f`cut prezent`rile. S-a aplecat u[or
deasupra patului [i mi-a \ntins o m#n`. “Maria”, a zis. |n momentul acela a
explodat ceva \n mine. Dragoste la prima vedere! Cel pu]in \n ceea ce m`
prive[te…

Michi: {i?

Po[ta[ul Victor: {i n-o s` fie nimic \ntre noi. Niciodat`. |]i dai seama… Ea
crede despre mine ni[te lucruri…E \nalt`, tuns` b`ie]e[te, are ochii alba[tri
ca cerul cerul nop]ilor de var`…

Michi: E… frumoas`.

Po[ta[ul Victor: Da. Alba[tri ca cerul pe care \l tot str`bate. E stewardes`. N-

o s` fie nimic \ntre noi, \]i dai seama… Ea crede despre mine ni[te lucruri.
{i-apoi, facem parte din dou` lumi total diferite: ea are grij` de oameni
acolo, sus, \n cer; eu am grij` de ei aici, jos, pe p`m#nt…Ce sfat \mi dai?

Michi: Schimb`-]i meseria! F`-te aviator, f`-te pilot…Altfel, o s` c#n]i p#n`

la ad#nci b`tr#ne]i “avion cu motor, ia-m` [i pe mine-n zbor…”

Po[ta[ul Victor: R#zi de mine, eram sigur c` vei r#de…Ai terminat de

str#ns?

Scena 26

50
 La aeroport

Afrodita, Jorj

Jorj: Mai ai timp.

Afrodita: Da, eu mai timp. Tu ar trebui s` te gr`be[ti, te-a[teapt` mama.

Jorj: Herta n-o s` plece de-acolo f`r` mine. Nu vrei s` mergem la o cafea,
mai ai timp? Nu vrei. Atunci, mai st`m aici, a[a, \n picioare… C#nd eram
t#n`r mergeam foarte des la cinematograf…

Afrodita: Nu-mi plac pove[tile tale, Jorj.

Jorj: C#nd eram t#n`r mergeam foarte des la cimatograf…

Afrodita: Am spus c` nu-mi plac pove[tile tale.

Jorj: Nu este o poveste. C#nd eram t#n`r mergeam foarte des la

cinematograf….

Afrodita: Cred e cazul s` pleci.

Jorj: Nu plec. Asta nu este o poveste. Vreau s` spun ceva, at#t. .. At#t! S`-]i
spun cum am \n]eles eu , cum \n]elegeam pe-atunci, cum… adic`, to]i
oamenii `ia, personajele alea, actorii… adic`, oamenii, \n general… se
despart pe strad`, \n sta]ia de autobuz, de tramvai, \n g`ri, \n aeroporturi, \n
porturi, \n… [i se uitau unii la al]ii cu ni[te ochi mari… cu… cu… asta…
femeile toate pl#ngeau… femeile, \n general, pl#ng mai mult, pl#ng mai
u[or…adic`, [i cele pe care le-am iubit eu…n-am avut multe, n-au fost
multe… pe…pe.. Herta n-am iubit-o… am f`cut ni[te copii pentru c` trebuia
s` facem, nu? …[i..Martha, Martha nu mai moare, nu mai… \n]elegi…a[a a
fost s` fie, eu n-am vrut s` fie a[a… [i toat` ura aia, au ar`tat-o to]i cu
degetul… ea a f`cut [i bine la via]a ei…ea n-a f`cut numai r`u… dar
Martha… Martha e nume de femeie par[iv`, de.. de curv`… era o femeie
frumoas`, mi-a pl`cut de ea…da…dar nu mai moare…[i chiar dac` moare,
tot o s` umble printre noi, printre ei, printre ei to]i, ei nu [tiu, dar ea [i moart`
va fi \n s#ngele .…copilului `luia din ]ara str`in` \n care te duci…copiii, asta-
i marea problem`…un copil e… ce e? …o fat`, un b`iat…un copil…e dreptul
meu, nu? mai ales c#nd e… ca [i…din dragoste…m`car numele.. at#t… ce e

51
un nume? … un nume… at#t…ce zici?…dac` nu tot, m`car prima liter`,
at#t…ce e o liter`?…

Afrodita: E fat`. I-am dat numele bunic`-sii. Martha.

Jorj: E un nume foarte frumos. Ce-ai spus c` e?

Afrodita: Fat`. Cred c` e cazul s` pleci. |n]elegi, Jorj?

Jorj: Aha! |n]eleg. Spune-mi tu unde.

Afrodita: Lumea asta e foarte mare, Jorj. O s`-]i g`se[ti tu locul.

Scena 27

|n living
Michi, Herta

Michi: Mergem? P#n` ajungem, p#n` despachetezi, o s` se \nopteze de-a

binelea, iar eu trebuie s` ajung \n cealalt` parte a ora[ului.

Herta: Ai o pat` neagr` pe un obraz. Parc`-i funingine. De unde s` te fi

murd`rit tu de funingine?! Stai s` te [terg…

Michi: Ce zici, mai vine?

Herta: Cum e afar`, e cald?

Michi: Da. N-ai uitat nimic?

Herta: Nimic. Afar` cum e, e cald? S`-mi pun ceva pe umeri?

Michi: E cald. N-am v`zut \n via]a mea un cer at#t de frumos… Ro[u. {i
totul \n jur e ro[u…Strada, casele, ma[inile, oamenii, copacii, toate sunt ro[ii.
Parc` [i-ar fi t`iat Dumnezeu venele deasupra noastr`.

(ies)

52
 Lini[te. Dup` un timp, din m`runtaiele casei , se aude o voce: “Avec le
temps, avec le temps, va, tout s'en va, on oublie le visage et l'on oublie la
voix, le cœur quand ça bat plus, c'est pas la peine d'aller chercher plus
loin… faut laisser faire, c'est tres bien…

|ntuneric.

contact: patrick73ro@yahoo.com - 0726991271

53