Romanul Swann , primul volum din cele șapte ale ciclului În căutarea timpului pierdut de Marcel Proust,

este unul foarte complex și important pentru istoria literaturii și teoria literară, prezentând nu doar
începutul formării intelectuale a naratorului-personaj Marcel, a cărui devenire artistică o urmărim în În
căutarea timpului pierdut , și istoria idilică a lui Swann , alt personaj important al ciclului, cu un puternic
rol în prezentarea personalității acestuia, ci și un solidset de valori estetice și morale, care lansează
principalele probleme discutate în romanele ulterioare.

Prima parte din Swann, Combray, relevă copilăria naratorului anonim ( acceptat de critica literară ca un
alter-ego proustian) la Combray( Illiersul autorului), în casa mătușii sale, relațiile tandre cu mama sa
(drama culcării), primele sale lecturi, primele idei etice și morale. Practic, suntem martorii confidenți ai
copilăriei naratorului, observând solidificarea bazei sale culturale și estetice, înțelegerea căreia este
primordială pentru perceperea evoluțiilor din romanele ulterioare. Combray este și partea care ne
familiarizează cu personajul-pilon Swann, creându-ne prima imagine asupra personalității complexe a
acestuia.

În Combray sunt lansate și principalele inovații proustiene. Memoria voluntară și memoria involuntară,
probabil cea mai evidentă inovație, este discutată și celebrată deja de un secol de critica
literară.Celebrul episod al madlenei prezintă ocazia primei intervenții a memoriei involuntare. Totul
începe cu o senzație gustativă aparent infimă, cu un efect neașteptat, urmărit de narator, printr-o
profundă autoanaliză, de la rezultat la premise. În urma unui minuscul impuls, întreaga construcție a
trecutului autorului este luminată, în afara influenței acestuia, involuntar și, uneori, haotic; proces
halucinant, conturarea trecutului naratorului este comparată de Proust, într-un moment de revelație
artistică, cu un joc japonez în cursul căruia participanții aruncă în apă mici bucățele de hârtie colorată
care, sub influența lichidului, se descompun, formând minunate imagini de case, flori și personaje.
Anume memoria involuntară comportă, în viziunea proustiană, o încărcătură afectivă importantă,
nealterată în timp. În contrast, memoria inteligenței nu-l ajută pe om să ajungă la esența stărilor
emotive. Pentru narator vederea madlenei, banalizată de întâlnirea ei frecventă în cotidian, nu are nici o
importanță. Gustul și mirosul ei, însă, îl transpun în vremurile copilăriei sale, cu stările emotive ale
acesteia conservate perfect.

Tema memoriei involuntare, care, deși nu are pretenția, după cum o mărturisește autorul, de a lansa o
dezbatere științifică, se încadrează perfect în conceptele ilustrului său contemporan Sigmund Freud,
lansează problema timpului, anunțată de titlul ciclul – În căutarea timpului pierdut. Printr-o acceptare
tacită a filosofiei lui Henri Bergson, Marcel Proust afirmă fluiditatea și flexibilitatea timpului. Divizarea
fizică a timpului în minute și secunde fiind acceptată ca o simplă convenție, fiecare minut este prezentat
ca fiind diferit de cel dinaintea lui, fiind influențat de stările emotive trăite de om. Astfel, evenimentele
cuprinse în câțiva ani pot fi rezumate de Proust în câteva pagini, iar un dialog, cuprinzând și explicarea
psihologică subiectivă a naratorului, câteva sute de pagini. Totuși, întregul roman reprezintă încercarea
naratorului de învinge și a domina timpul ; încercare încununată cu succes. Fluxul timpului nu mai este
ireversibil: prin intermediul cunoașterii artistice, Marcel poate retrăi un moment din trecut cu aceeași
intensitate emotivă ; Timpul este îmblânzit.

Un alt pilon al formării personalității naratorului, prezentat în Combray , sunt promenadele din copilăria
sa în două direcții, care vor deveni bazele celor două fațade ale personalității sale complexe. Plimbările
spre Meseglise (sau spre Swann) sunt asociate cu intemperiile. Partea artelor, libertății, femeilor
ușuratice și , într-un final, a eșecului intelectului, anume drumul spre Swann va fi asociat de
subconștientul lui Marcel cu sadismul ( observat în relațiile dintre fiica lui Vinteuil și prietena sa) și
dragostea ( deși iluzorie), față de Gilberte Swann. Promenadele spre Guermantes , petrecute cu ocazia
timpurilor bune, sunt asociate cu pretențiile mondene și inteligența emotivă.Anume în această parte
Marcel reușește o primă încercare artistică, descriind clopotnițile observate.

A doua parte, O iubire a lui Swann , face o incursiune în trecutul lui Charles Swann, unde Marcel devine
narator uniscient, acțiunile petrecându-se înainte de nașterea sa. Într-o manieră ironică, ne este relatată
idila lui Swann cu Odette de Crecy, impregnată cu tragedia geloziei, ipocriziei și superficialității
sentimentelor. Departe de conceptele mondenului burghez Swann despre idealul frumuseței sau
inteligenței feminine, fiind drăguță, dar nu frumoasă, și, urmând tradiția etică franceză, puțin
inteligentă, Odette captează sentimentele lui Swann doar provocându-i asociații cu o puternică
încărcare emotivă cu picturile lui Botticelli, o frază muzicală ; Swann iubea iluzia pe care și-a creat-o ;
Odette iubea statutul social și averea lui Charles. O iubire condamnată prin esența ei , bizară, incorectă,
evoluează, totuși, paradoxal, în mariajul celor doi.

A treia parte, Nume de ținuturi: Numele , reprezintă o revenire la copilăria lui Marcel și la visurile
romantice ale acestuia despre călătorii în ținuturi ca Balbec, Veneția și Florența. Copilul își crează imagini
despre aceste ținuturi, conferindu-le calități excepționale ; iluzii spulberate ulterior. Cu această ocazie,
Proust lansează ideea decepționantă a caracterului iluzoriu al numelor. Copilul trăiește, asemeni lui
Swann în timpul idilei sale, în tărâmul propriilor miraje, care îi provoacă o tragică dezamăgire fiind
comparat cu realitatea. Același caracter iluzoriu este atribuit și sentimentelor tânărului față de Gilberte
Swann : un castel pe nisip, dragostea fiind alimentată mai degrabă de prietenia fetei cu Bergotte ,
scriitorul preferat al lui Marcel, și de imaginea misterioasei și frumoasei ei mame decât de
personalitatea sau exteriorul fetei.

Am încercat mult timp să definesc farmecul proustian, însă momentul revelației se lasă așteptat. Cred,
totuși, că Proust își captează cititorii prin subiectivitatea sa modernistă.Personajele, incosecvente și
complexe, sunt descoperite de către lectori concomitent cu naratorul, adesea incomplet, în ipostaze
subiective, dubioase, adesea contrazise de evenimentele ulterioare. Unisciența naratorului nu distruge
surpriza trăită de cititori în momentele confesiunilor excepționale și evenimentelor șocante, dublate de
surpriza redescoperirii trăită de Marcel. Concomitent, romanul fiind definit de critici ca unul estetic,
Swann propune lectorilor săi probleme existențiale de o sensibilitate profundă și probleme estetice
primordiale pentru înțelegerea filosofiei, artei și științei moderne. Abundat de aprecieri despre rolul
muzicii, mecanismul scrierii și secretul succesului artelor plastice, Swann este un remarcabil manifest al
concepțiilor estetismului modern.

„Dacă se-ntinde, pe atâtea zeci de pagini, cu analiza unui gest, a unei amintiri, a unui detaliu,
Proust o face pentru a fi cât mai exact. O face cu minuţia (sublimă) a cuiva care ar încerca să
urmărească drumul ultimului vălătuc de fum prin aer... În căutarea timpului pierdut încearcă (şi
reuşeşte) să surprindă conturul acestui fum prin aer. Nimeni nu a dat atâta consistenţă
nemuritoare unui lucru atât de impalpabil precum memoria. Vă voi spune că merită cu
prisosinţă să vă «pierdeţi timpul» cu Timpul pierdut. Viaţa este prea scurtă pentru a nu-l citi pe
Proust."

Sensibilitatea lui Proust la aceasta multitudine naucitoare de aspecte ale vietii este enorma,
romancierul mostenind prin dubla sa origine o curiozitate si o neliniste pe care le-a aliat în mod
exceptional cu un gust pentru claritate si ordine, pentru constructia solida arhitecturala..