UN VEAC DE SINGURĂTATE rezumat complex Gabriel García Márquez

,,seminţiilor osândite la un veac de singurătate nu le era dat o a doua şansă pe pământ.’’ Nu căutăm să identificăm neapărat în literatură răspunsuri,ci propriile întrebări.Efemeritatea fiinţei umane obsedează în viaţă şi în viaţa transfigurată estetic,timpul fiind coordonata în jurul căreia gravitează întreaga existenţă.Bineînţeles,subiectul are capcanele şi beneficiile sale şi de aceea nu permite o abordare superficială. Este uşor să vorbim despre ceas,de exemplu,ca obiect căruia i se atribuie timpul,ca să ne convingem de existenţa acestuia.Dar cum ar fi lumea fără ideea trecerii timpului,o lume aparent detaşată de marile tulburări(la fel şi de marile descoperiri),dar luată prin surprindere de forţele superioare(aproape malefice),izolând-o în univers? Probabil că întrebarea a fost pusă,într-un fel sau altul,la un moment dat,de către toţi scriitorii,dar Gabriel Garcia Marquez încearcă o abordare diferită a problemei.El reuşeşte să înfăţişeze lumea în incoerenţa şi inconştienţa ei;lumea ficţională a autorului întreţine iluzia eternului,în timp ce se consumă lent sub povara propriilor greşeli sau a unor forţe aparent imperceptibile (timpul,singurătatea). Tema este reluată în majoritatea operelor sale,dar romanul care îl recomandă pe Garcia Marquez drept unul dintre marii prozatori contemporani este ,fără îndoială, ,,Un veac de singurătate”(aducându-i premiul Nobel în 1982). Romanul este o alegorie a omenirii care nu îşi poate depăşi condiţia,trăind ,,la mijloc de bine şi rău.” Evenimentele prezintă viaţa lui Jose Arcadio,acţiunile sale îndrăzneţe,temperate de prudenţa soţiei(Ursula),viaţa fiilor,nepoţilor şi strănepoţilor lor, într-o aglomerare a detaliilor şi a patimilor :iubire,ură,violenţă,sete de cunoaştere. Succesiunea generaţiilor presupune şi evoluţia satului Macondo,domeniul mitic al lui Garcia Marquez,un spaţiu izolat,înconjurat de ape. Numele noului spaţiu are ,,o rezonanţă supranaturală’’,pentru că îi apare în vis lui Buendia,ca un oraş din oglinzi.Planul profund al semnificaţiilor ne duce cu gândul la un univers închis,care se autoreflectă şi astfel,se autodistruge,prin izolare,prin neputinţa depăşirii unor crize şi a unor mentalităţi. În această lume stranie,Timpul este, ,simultan,liniar şi ciclic,obiectiv şi etern,impregnând operei caracterul de ,,mit ascuns“.Debutul acţiunii coincide,de fapt,cu o reeditare a genezei şi o promisiune a paradisului : ,lumea era atât de nouă,încât multe lucruri nici nu aveau încă nume iar pentru a le deosebi trebuia să le arăţi cu degetul(…) Era într-adevăr un sat fericit: nimeni nu avea peste treizeci de ani, nimeni nu murise încă". Imaginea iniţială,de bunăstare şi fericire nu este decât iluzia celor care întemeiează un (micro)cosmos.Chiar numele familiei este o metaforă(,,buenos’’şi ,,dia’’ însemnând,,zi bună’’),aflat în antiteză cu adevăratul destin al personajelor. Figura imaterială a timpului fuzionează peste toate celelalte imagini ale operei,evidenţiind efemeritatatea specific umană ;această forţă implacabilă,înşelătoare,apare în roman ca suprapersonaj.Este prezent pretutindeni,pândeşte din umbră fiinţa,se dilată şi se contractă,inducând în eroare personajele. Timpul,prin imaterialitatea lui,nu îi poate speria pe aceşti întemeietori de lumi.Ei au orgoliul deschizătorilor de drumuri,substituindu-se, inconştient,divinităţii,ignorând şi chiar desfiinţând percepţia asupra timpului cu atitudinea lor indiferentă.

fără durere. Ţiganii(fie .. .le este refuzat accesul la civilizaţie.singura posibilă este moartea.simţul realităţii (ajunge să stea legat de un copac în faţa casei pentru că la început era violent. prezentându-le ca pe nişte ciudăţenii.apariţia cimitirului în Macondo anunţă un lung şir de înmormântări.’’ Timpul îi ajunge din urmă pe aceşti întemeietori de lumi.iar când acesta moare.nu mă căiesc de nimic’’ mărturiseşte Buendia).moartea aduce un fel de halucinaţie(Jose Arcadio al Doilea moare peste pergamentele străbunicului său. Astfel.Nu conştiinţa îi avertizează asupra consecinţelor acestui sistem al duratelor.. Personificată.toate îi erau indiferente’’). Această stare a lucrurilor ne aminteşte de momentul originar..şi a trebuit să fie îndepărtat cu lopeţile şi cu greblele ca să poată trece înmormântarea.nu au timp să-şi explice aerul solitar.fără frică şi fără amărăciune’’.pericolele”vieţii.amestecându-le.dar păcatul acestor primi oameni din Macondo este că ei înşişi se grăbesc.îşi face loc într-un spaţiu unde timpul nu a fost niciodată neîndurător cu oamenii.îi întrece şi nu le mai dă răgaz pentru bucurii.Membrii familiei Buendia par condamnaţi să repete viata dezordonată şi indecentă a strămoşilor.fie ca semn distinctiv al mentalităţilor primitive.căutare febrilă a tainei.autorul sugerând faptul că.. .În ciuda tuturor încercărilor de cunoaştere (descoperă magnetul.moartea era o femeie înveşmântată în albastru.toate fiinţele acestei lumi se supun aceloraşi reguli.nu cred în Dumnezeu.’’ Aceste elemente fantastice se integrează firesc în roman.de cele mai multe ori..(ţiganii se orientează după cântecul păsărilor pentru a ajunge).să ia parte la toate acţiunile umane şi . Dacă la început Ursula mărturisea că .fără să ştie cu certitudine unde.cu un aer puţin demodat’’. fotografia. Singurul interesat de inovaţie şi descoperiri este Jose Arcadio Bunedia tatăl.în timp ce pe Ursula.joaca’’ lui cu timpul afectându-l iremediabil. Pentru Amaranta.rezultă un produs hibrid al conştiinţei imorale. în cele din urmă.amorf.crainici ai progresului’’. instrumentele muzicale.ei îşi construiesc lumea cu faţa în jos..Această prezenţă misterioasă.. pe care fascinaţia încercată în faţa progresului ştiinţific al lumii îl determină să-şi piardă.profeţiile din pergamentele lui Melchiade..moartea.iar legăturile cu exteriorul se dovedesc.într-o atmosferă grotescă.Cineva îi spune lui Aureliano că .De acum.căzură atâtea flori din cer încât dimineaţa străzile erau acoperite de un strat gros.dar fără nimic înspăimântător. .eliberarea de sub tirania nevoilor primare şi a credinţelor primitive nu este posibilă. electricitatea. . . Singurătatea omului în univers sporeşte această impresie. Nici unul dintre personaje nu îşi regretă viaţa(.ci instinctul.Dar adevărata lor dramă este constituită de faptul că nu sunt conştienţi de .de circ.aducând obiectele necunoscute locuitorilor.fie ca o metaforă a familiei . Personajele trăiesc într-un univers închis. Pentru alte pesonaje.n-am avut însă nici un mort(…)nu eşti din nici un loc atâta vreme cât nu ai nici un mort îngropat în pământ’’.nefaste. mijloacele de navigaţie.confundându-le..legăturile dintre vii şi morţi etc).Evenimentele îşi estompează astfel nota reală.apoi . sau.ajungând până la graniţa cu neverosimilul (ridicarea la cer a lui Remedios.traversând aproape toate etapele istoriei omenirii într-un singur veac de existenţă).trenul.. resemnare.proasta calitate a timpului o obliga să lase lucrurile făcute doar pe jumătate.fie ..ei mai cred încă în acel timp primordial. cinematograful. dimpotrivă.eşti mult mai bătrân decât pari’’.cu părul lung.. fără orologii care să anunţe trecerea.nici în dragoste.. Ursula înţelege prevestiri sumbre în legătură cu finalul soţului.pentru că nu îi ştiu ordinea reală.fiind conştiente sau nu.care reprezintă drumul spre cunoaştere al omenirii.colportori vulgari de distracţii’’) vin sporadic în Macondo.pentru că nimeni nu se aşteaptă la o pedeapsă divină. Lipsiţi de viaţă spirituală..dar ideea nu înspăimântă. luneta.într-o tinereţe veşnică.Sunt entuziasmaţi să descopere. aceasta o anunţă pe femeie că va muri .cu ochii larg deschişi’’).

de parcă lumea s-ar învârti în loc’’. La un moment dat nu ne mai dăm seama ce fel de relaţie de rudenie există între ei . Nu mai ştim dacă personajele au propriul destin sau le surpindem trăind o poveste deja spusă.Esteticul este anulat din viaţa personajelor.Mai devreme sau mai târziu.fiind un încurajator al dezvoltării şi al inovaţiei.apărându-şi principiile chiar în vremurile tulburi ale . Ursula afirma cu îndreptăţire :.Cu toate acestea.conştient că trăieşte încă într-o lume inferioară :.această femeie cu nervii tari(…)care părea pretutindeni prezentă’’.din diferite motive sau pur şi simplu fără motiv.toţi cei din neamul Buendia.în singurătatea de nepătruns a bătrâneţii ei’’.într-adevăr..ia pe rând..Relaţiile amoroase între rude se înscriu în mitul naşterii copiilor cu o coadă de porc.Nimic graţios .dacă este vorba. are idei total opuse.unde fu întors pe faţă şi pe dos într-o beznă de nepătruns’’.atât de aproape şi atât de inaccesibil .Este o boală care îi conduce către moarte.De asemenea.cum o definea însuşi autorul) neamului Buendia este mai adâncă decât ar putea să o trădeze .îi spunea el Ursulei.având toţi ca semn distinctiv aerul straniu şi solitar.în toate variantele sale.fascinat de invenţii şi cercetări..Aceasta ajunge în cele din urmă o personificare.Dragostea sfidează normele morale.pentru că nici un locuitor al satului Macondo nu este capabil să umple imensul gol al necunoaşterii şi al nepăsării.numele se repetă mereu. Ea poate proveni din imposibilitatea adaptării la civilizaţie.trece printr-o perioadă de .este vorba de singurătatea unor indivizi care nu îşi conştientizează destinul.în momentul în care oamenii săi ajung să resimtă acut graniţele rigide ale timpului şi inutilitatea.chipul fiecărui Buendia.Buendia speră că va fi ajutat de Melchiade.cât a încercării diperate de a păstra anumite valori ale oamenilor simpli.Soţul ei.’’ Jose Arcadio imaginează un alt spaţiu . Fire conservatoare. Ursula Buendia. Generaţiile neamului Buendia nu prezintă tipuri umane sau psihologii bine definite .Autorul ne sugerează că singurătatea .grotescă sau incestuoasă. .).opusul solidarităţii’’.. Singurătatea(.maturitate.în primul rând.respinge orice noutate .chiar Ursula şi Jose Arcadio fiind veri. iubirea este în versiunea lui Garcia Marquez. .un ţigan preocupat de descoperiri.prelungit în imoralitatea sa..în afara celui cunoscut.copiii moştenesc nebuniile părinţilor lor’’.elegant.Astfel.tinereţe’’ atunci când nu este conştientizată încă de purtătorii ei. Feminitatea este .de la generaţie la generaţie.însă.rămânând izolat într-o lume care îşi pierde..se petrec în lume lucruri extraordinare.aerul solitar’’ al descendenţilor.Ea poate chiar să prezică comportamentul urmaşilor. avem impresia că.personajele lui Garcia Marquez nu au nici un punct de sprijin:căderea în vid este totală.incesturile nu lipsesc. Aceasta nu este atât dovada unui primitivism.în timp ce noi continuăm să trăim ca măgarii.cum remarcă Ursula.fără posibilitate de salvare.cast în acest joc al atracţiei între bărbat şi femeie.Caracteristicile alterate ale acestui sentiment nu îi mai permit să apară drept o cale de salvare. Ridicolă .evolueză’’ o dată cu personajele.devin .Rebeca obişnuia să mănânce pământ sau varul de pe pereţi)..aflaţi într-un fel de intimitate cu natura..treptat.cunoaşte foarte bine familia şi o conduce cu o voinţă puternică în momentele în care i se cere intervenţia.atribuţiile sacre.se pomeni dus într-un loc de neidentificat.unde i se scoaseră hainele şi unde fu rostogolit ca un sac de cartofi. Ursula.a sentimentului autentic.din lipsa cunoaşterii.taciturni şi iremediabil solitari’’..echivalentă cu seducţia.trăind aleatoriu.în roman.una de ordine morală.văzută ca un fel de blestem.dar acesta moare înainte de a-i dezvălui secretul ieşirii definitive din Macondo. un factor distructiv.. ci evidenţiază prezenţe epice care trăiesc sub semnul neobişnuitului(de exemplu.încurcând planurile până la suprapunerea duratelor. este cea care luptă să-şi păstreze luciditatea.fiind redusă la aspectul ei pur instinctual(.de mai mulţi indivizi sau de unul singur. .El nu are însă cheia descoperirii acestuia. Ea este.. când îi împinge la fapte iraţionale sau la căutarea disperată a unor soluţii şi bătrâneţe.Nu mai departe decât dincolo de râu se găsesc tot felul de aparate magice.

Replicile sunt puţine şi tensionate. apoi.Macondo transformându-se iremediabil într-o ruină de nerecunoscut. . în durata eternă..începe .Stăpână pe sine. urmată de amnezie .’’Tot în această perioadă. Sfârşitul neamului Buendia şi al satului este anunţat de o ploaie care a durat patru ani.unsprezece luni şi două zile’’.îmbulzeala’’ descendenţilor neamului Buendia.Macondo era în ruine..având concepţii simple.evenimentele nu se petrec succesiv.anticipări. .fără a da însă senzaţia de dezordine..doar îi va .reflectă omul în efemeritatea şi rătăcirile lui.respectând legile nescrise.nu mureau de boli’’.războiului. corelând principalele acte de voinţă cu momentele esenţiale ale existenţei .cu viaţa lor tumultoasă.ci se învârteşte în loc“ .ţine la adăpost de orice pornire pătimaşă’’.Întorsătura nefastă pe care o iau lucrurile îi dau senzaţia că inima sa este stăpânită de o forţă străină. în afară de faptul că acţiunea se derulează pe o perioadă de o sută de ani.astfel încât cititorul are plăcerea să descopere lumea ficţiunii din mai multe unghiuri :fie din trecut către viitor. Stilul în care este redactat romanul oscilează permanent între realismul descrierilor . asigură coerenţa şi expresivitatea deosebită a textului.În timpul unui veac de îndelungată răbdare’’.răscolite’..seninătatea spongioasă a lipsei de pofte.pentru că aspiraţiile şi semnele distinctive ale neamului Buendia sunt reluate de la o generaţie la alta. ‘se aleargă’.covârşită de povara celor o sută de ani ai ei’’..sunt .să confunde timpul prezent cu anumite perioade îndepărtate din viaţa ei. Pe măsură ce naraţiunea înaintează.Ritmul narativ imprimă evenimentelor un anumit ton şi un dinamism specific.’’ Modul concentrat de expunere al evenimentelor.un fel de gânganie.observăm că evenimentele se succed în funcţie de structura ciclică a timpului:..insuflându-le ..o dată cu moartea lui Aureliano..care îşi descifrează viaţa din pergamentele lui Melchiade :.timpul nu trece.schelete de animale acoperite de crini roşii.căci semnţiilor osândite la un veac de singurătate nu le era dat o a doua şansă pe pământ.Nepăsarea oamenilor contrasta cu voracitatea uitării’’. eroii asistă la deteriorarea progresivă a timpului sau încearcă să-şi supună temporalitatea.cei care . Finalul aduce sfârşirea neamului Buendia.iar dialogul aproape că lipseşte din acest roman-povestire). finalul romanului integrează timpul individual în varianta lui colectivă.prin intermediul naraţiunii(descrierea este folosită rar.într-o . .chiar absurde. durata cunoaşte şi suferă diferite avânturi : personajele încearcă imoralitatea prin boala insomniei.fără nici un fel de teamă..ci în împrejurări neobişnuite.ultimele urme ale hoardelor de străini care fugiseră din Macondo într-o sminteală asemănătoare cu aceea de la venirea lor.’’..fie invers .ea este cea care îşi dă seama că neamul Buendia nu va găsi niciodată ieşirea din cercul vicios al destinului .iar punctele de vedere se succed într-o imagine completă a acestor solitari.Pe străzile înămolite rămăseseră mobile dezarticulate. Sunt folosite evocări(cum este cea a originilor).’’ Numai că aceasta nu îi va nimici pe locuitori.Ursula îşi pierde complet simţul realităţii ..amestecate .ci pe aceea că lectorul le poate urmări în acelaşi timp.’’...odată cu decrepitudinea care ajunsese din urmă neamul Buendia. Naratorul omniscient condensează detaliile ca să putem distinge esenţialul printre atâtea evenimente mărunte şi generaţii succesive.se succed fragmente disparate din viaţa personajelor.ploaie care face legătura cu potopul biblic :.’’. Un statut aparte îl deţine planul temporal.anunţând fatalitatea care urmărise dintotdeauna neamul Bundia...sunt cu totul răvăşite. Ea este singurul personaj care realizează că se întâmplă ceva cu timpul:. Evenimentele care aveau să dea lovitura de moarte satului Macondo’’se precipită în final.stătea scris că acea cetate a oglinzilor va fi ştearsă de vânt şi alungată din memoria oamenilor(…)Tot ce vedea scris acolo era dintotdeauna şi avea să rămână pe vecie nerepetat.care îmbinate...buimăceală atât de absurdă.dar şi sentimentele evoluau altfel.nu numai copiii creşteau mai repede.

suprarealismului folcloric şi a realismului magic`` .să încorporeze romanului tot ceea ce există în comportamentul .secvenţelor războinice ( campaniile militare ). fantezia sau coşmarul oamenilor.cu realitatea însăşi. Cheia pentru înţelegerea alegorică a întâmplărilor o oferă autorul însuşi:„evenimentele(…) ne dau într-o parabolă. iraţionale ". instabile. Destrămarea satului:.cu puterea lui de a întemeia şi distruge lumi interioare şi exterioare.în esenţa ei. Garcia Marquez . memoria. .Macondo era un vârtej îngrozitor de praf şi dărâmături vânturate de furia acestui uragan’’accentuează ideea că această civilizaţie reface o parte din mitul biblic..rămâne ideea în jurul căreia gravitează textul : singurătatea iremediabilă a fiinţei umane fără punct de sprijiin. Personajele nu au nici un fel de nelinişte existenţială şi de aceea sfârşitul lor nu poate fi interpretat ca unul tragic. nu numai în planul destinelor unui popor.fiind vorba despre Om ca fiinţă în univers.să facă din naraţiune un obiect verbal care să reflecte lumea aşa cum este ea:multiplă şi oceanică. consecinţele inerente ale colonialismului şi mai ales ale subdezvoltării determină o serie de angrenaje absurde. subminând ideea de frumos şi candoare. lirismul derivat din sentimentul naturii ( veranda cu begonii a Ursulei ) şi notaţiile despre spectacolul grotesc al erotismului ( viaţa lui Pilar Ternera ).Tragică .de la egal la egal. tocmai datorită acestei coexistenţe de elemente care asigură şi originalitatea cărţii . ci în însăşi psihologia oamenilor imaginea unei lumi sfâşiate.se ia la întrecere.. Aspectele acestea nu există decât alternându-se reciproc.”(Mario Vargas Llosa) Critica literară a situat formula epica a romanului în categoria ..

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful