UN VEAC DE SINGURĂTATE rezumat complex Gabriel García Márquez

,,seminţiilor osândite la un veac de singurătate nu le era dat o a doua şansă pe pământ.’’ Nu căutăm să identificăm neapărat în literatură răspunsuri,ci propriile întrebări.Efemeritatea fiinţei umane obsedează în viaţă şi în viaţa transfigurată estetic,timpul fiind coordonata în jurul căreia gravitează întreaga existenţă.Bineînţeles,subiectul are capcanele şi beneficiile sale şi de aceea nu permite o abordare superficială. Este uşor să vorbim despre ceas,de exemplu,ca obiect căruia i se atribuie timpul,ca să ne convingem de existenţa acestuia.Dar cum ar fi lumea fără ideea trecerii timpului,o lume aparent detaşată de marile tulburări(la fel şi de marile descoperiri),dar luată prin surprindere de forţele superioare(aproape malefice),izolând-o în univers? Probabil că întrebarea a fost pusă,într-un fel sau altul,la un moment dat,de către toţi scriitorii,dar Gabriel Garcia Marquez încearcă o abordare diferită a problemei.El reuşeşte să înfăţişeze lumea în incoerenţa şi inconştienţa ei;lumea ficţională a autorului întreţine iluzia eternului,în timp ce se consumă lent sub povara propriilor greşeli sau a unor forţe aparent imperceptibile (timpul,singurătatea). Tema este reluată în majoritatea operelor sale,dar romanul care îl recomandă pe Garcia Marquez drept unul dintre marii prozatori contemporani este ,fără îndoială, ,,Un veac de singurătate”(aducându-i premiul Nobel în 1982). Romanul este o alegorie a omenirii care nu îşi poate depăşi condiţia,trăind ,,la mijloc de bine şi rău.” Evenimentele prezintă viaţa lui Jose Arcadio,acţiunile sale îndrăzneţe,temperate de prudenţa soţiei(Ursula),viaţa fiilor,nepoţilor şi strănepoţilor lor, într-o aglomerare a detaliilor şi a patimilor :iubire,ură,violenţă,sete de cunoaştere. Succesiunea generaţiilor presupune şi evoluţia satului Macondo,domeniul mitic al lui Garcia Marquez,un spaţiu izolat,înconjurat de ape. Numele noului spaţiu are ,,o rezonanţă supranaturală’’,pentru că îi apare în vis lui Buendia,ca un oraş din oglinzi.Planul profund al semnificaţiilor ne duce cu gândul la un univers închis,care se autoreflectă şi astfel,se autodistruge,prin izolare,prin neputinţa depăşirii unor crize şi a unor mentalităţi. În această lume stranie,Timpul este, ,simultan,liniar şi ciclic,obiectiv şi etern,impregnând operei caracterul de ,,mit ascuns“.Debutul acţiunii coincide,de fapt,cu o reeditare a genezei şi o promisiune a paradisului : ,lumea era atât de nouă,încât multe lucruri nici nu aveau încă nume iar pentru a le deosebi trebuia să le arăţi cu degetul(…) Era într-adevăr un sat fericit: nimeni nu avea peste treizeci de ani, nimeni nu murise încă". Imaginea iniţială,de bunăstare şi fericire nu este decât iluzia celor care întemeiează un (micro)cosmos.Chiar numele familiei este o metaforă(,,buenos’’şi ,,dia’’ însemnând,,zi bună’’),aflat în antiteză cu adevăratul destin al personajelor. Figura imaterială a timpului fuzionează peste toate celelalte imagini ale operei,evidenţiind efemeritatatea specific umană ;această forţă implacabilă,înşelătoare,apare în roman ca suprapersonaj.Este prezent pretutindeni,pândeşte din umbră fiinţa,se dilată şi se contractă,inducând în eroare personajele. Timpul,prin imaterialitatea lui,nu îi poate speria pe aceşti întemeietori de lumi.Ei au orgoliul deschizătorilor de drumuri,substituindu-se, inconştient,divinităţii,ignorând şi chiar desfiinţând percepţia asupra timpului cu atitudinea lor indiferentă.

apoi .căzură atâtea flori din cer încât dimineaţa străzile erau acoperite de un strat gros.într-o tinereţe veşnică. Singurul interesat de inovaţie şi descoperiri este Jose Arcadio Bunedia tatăl.amorf. dimpotrivă.n-am avut însă nici un mort(…)nu eşti din nici un loc atâta vreme cât nu ai nici un mort îngropat în pământ’’..trenul. .moartea aduce un fel de halucinaţie(Jose Arcadio al Doilea moare peste pergamentele străbunicului său.apariţia cimitirului în Macondo anunţă un lung şir de înmormântări.eliberarea de sub tirania nevoilor primare şi a credinţelor primitive nu este posibilă.fără frică şi fără amărăciune’’. pe care fascinaţia încercată în faţa progresului ştiinţific al lumii îl determină să-şi piardă.într-o atmosferă grotescă.eşti mult mai bătrân decât pari’’.le este refuzat accesul la civilizaţie. . .Membrii familiei Buendia par condamnaţi să repete viata dezordonată şi indecentă a strămoşilor.proasta calitate a timpului o obliga să lase lucrurile făcute doar pe jumătate.(ţiganii se orientează după cântecul păsărilor pentru a ajunge).dar fără nimic înspăimântător.dar păcatul acestor primi oameni din Macondo este că ei înşişi se grăbesc..şi a trebuit să fie îndepărtat cu lopeţile şi cu greblele ca să poată trece înmormântarea.singura posibilă este moartea. mijloacele de navigaţie.rezultă un produs hibrid al conştiinţei imorale.fie .iar legăturile cu exteriorul se dovedesc. fotografia. instrumentele muzicale. prezentându-le ca pe nişte ciudăţenii. Ursula înţelege prevestiri sumbre în legătură cu finalul soţului.traversând aproape toate etapele istoriei omenirii într-un singur veac de existenţă).fiind conştiente sau nu. Lipsiţi de viaţă spirituală.nefaste.colportori vulgari de distracţii’’) vin sporadic în Macondo.ei îşi construiesc lumea cu faţa în jos..moartea era o femeie înveşmântată în albastru.Această prezenţă misterioasă.fie ca o metaforă a familiei .de cele mai multe ori. .. . aceasta o anunţă pe femeie că va muri .fie ca semn distinctiv al mentalităţilor primitive.confundându-le..cu un aer puţin demodat’’.nici în dragoste.De acum.crainici ai progresului’’.cu ochii larg deschişi’’). fără orologii care să anunţe trecerea.Evenimentele îşi estompează astfel nota reală.iar când acesta moare.Dar adevărata lor dramă este constituită de faptul că nu sunt conştienţi de .căutare febrilă a tainei. Personificată.joaca’’ lui cu timpul afectându-l iremediabil. Pentru Amaranta. sau. în cele din urmă.simţul realităţii (ajunge să stea legat de un copac în faţa casei pentru că la început era violent.pentru că nimeni nu se aşteaptă la o pedeapsă divină.În ciuda tuturor încercărilor de cunoaştere (descoperă magnetul.dar ideea nu înspăimântă.aducând obiectele necunoscute locuitorilor.profeţiile din pergamentele lui Melchiade.îi întrece şi nu le mai dă răgaz pentru bucurii... resemnare.pentru că nu îi ştiu ordinea reală.toate fiinţele acestei lumi se supun aceloraşi reguli. luneta.Sunt entuziasmaţi să descopere.’’ Aceste elemente fantastice se integrează firesc în roman.. electricitatea.îşi face loc într-un spaţiu unde timpul nu a fost niciodată neîndurător cu oamenii..ci instinctul. Nici unul dintre personaje nu îşi regretă viaţa(.toate îi erau indiferente’’).cu părul lung..ei mai cred încă în acel timp primordial. Această stare a lucrurilor ne aminteşte de momentul originar.legăturile dintre vii şi morţi etc).’’ Timpul îi ajunge din urmă pe aceşti întemeietori de lumi. Dacă la început Ursula mărturisea că .amestecându-le.nu au timp să-şi explice aerul solitar.... Personajele trăiesc într-un univers închis.care reprezintă drumul spre cunoaştere al omenirii. Pentru alte pesonaje.Nu conştiinţa îi avertizează asupra consecinţelor acestui sistem al duratelor. cinematograful.Cineva îi spune lui Aureliano că ..în timp ce pe Ursula. Astfel.nu cred în Dumnezeu.să ia parte la toate acţiunile umane şi .nu mă căiesc de nimic’’ mărturiseşte Buendia).de circ.pericolele”vieţii.autorul sugerând faptul că.fără durere. Singurătatea omului în univers sporeşte această impresie.ajungând până la graniţa cu neverosimilul (ridicarea la cer a lui Remedios.fără să ştie cu certitudine unde. Ţiganii(fie .moartea.

devin .este vorba de singurătatea unor indivizi care nu îşi conştientizează destinul..dacă este vorba. .incesturile nu lipsesc.fiind redusă la aspectul ei pur instinctual(. are idei total opuse.în primul rând.unde fu întors pe faţă şi pe dos într-o beznă de nepătruns’’.tinereţe’’ atunci când nu este conştientizată încă de purtătorii ei.elegant.Caracteristicile alterate ale acestui sentiment nu îi mai permit să apară drept o cale de salvare.. . Ursula.maturitate.El nu are însă cheia descoperirii acestuia. când îi împinge la fapte iraţionale sau la căutarea disperată a unor soluţii şi bătrâneţe. avem impresia că.fascinat de invenţii şi cercetări.Astfel.atribuţiile sacre.fără posibilitate de salvare.De asemenea. Ridicolă .. Singurătatea(. Aceasta nu este atât dovada unui primitivism.de mai mulţi indivizi sau de unul singur.toţi cei din neamul Buendia.Relaţiile amoroase între rude se înscriu în mitul naşterii copiilor cu o coadă de porc. Ea este.ia pe rând.chiar Ursula şi Jose Arcadio fiind veri.echivalentă cu seducţia.încurcând planurile până la suprapunerea duratelor. ci evidenţiază prezenţe epice care trăiesc sub semnul neobişnuitului(de exemplu.Soţul ei.un ţigan preocupat de descoperiri.în afara celui cunoscut.din lipsa cunoaşterii.Autorul ne sugerează că singurătatea .Nimic graţios .respinge orice noutate ..prelungit în imoralitatea sa.de la generaţie la generaţie.Cu toate acestea. iubirea este în versiunea lui Garcia Marquez.cât a încercării diperate de a păstra anumite valori ale oamenilor simpli.aflaţi într-un fel de intimitate cu natura.în momentul în care oamenii săi ajung să resimtă acut graniţele rigide ale timpului şi inutilitatea.numele se repetă mereu.din diferite motive sau pur şi simplu fără motiv.cast în acest joc al atracţiei între bărbat şi femeie.Este o boală care îi conduce către moarte.Esteticul este anulat din viaţa personajelor.Mai devreme sau mai târziu.evolueză’’ o dată cu personajele.îi spunea el Ursulei..într-adevăr.se petrec în lume lucruri extraordinare.). un factor distructiv.a sentimentului autentic.se pomeni dus într-un loc de neidentificat.. Nu mai ştim dacă personajele au propriul destin sau le surpindem trăind o poveste deja spusă.’’ Jose Arcadio imaginează un alt spaţiu .având toţi ca semn distinctiv aerul straniu şi solitar.. Ursula afirma cu îndreptăţire :. La un moment dat nu ne mai dăm seama ce fel de relaţie de rudenie există între ei .Aceasta ajunge în cele din urmă o personificare.copiii moştenesc nebuniile părinţilor lor’’.trăind aleatoriu.treptat..chipul fiecărui Buendia.văzută ca un fel de blestem.. Ursula Buendia.Rebeca obişnuia să mănânce pământ sau varul de pe pereţi).apărându-şi principiile chiar în vremurile tulburi ale .Nu mai departe decât dincolo de râu se găsesc tot felul de aparate magice.în roman.grotescă sau incestuoasă.însă.Ea poate chiar să prezică comportamentul urmaşilor... Fire conservatoare.în timp ce noi continuăm să trăim ca măgarii.trece printr-o perioadă de .pentru că nici un locuitor al satului Macondo nu este capabil să umple imensul gol al necunoaşterii şi al nepăsării.dar acesta moare înainte de a-i dezvălui secretul ieşirii definitive din Macondo.cum o definea însuşi autorul) neamului Buendia este mai adâncă decât ar putea să o trădeze .rămânând izolat într-o lume care îşi pierde.în singurătatea de nepătruns a bătrâneţii ei’’.această femeie cu nervii tari(…)care părea pretutindeni prezentă’’. Ea poate proveni din imposibilitatea adaptării la civilizaţie. este cea care luptă să-şi păstreze luciditatea.personajele lui Garcia Marquez nu au nici un punct de sprijin:căderea în vid este totală.aerul solitar’’ al descendenţilor.cum remarcă Ursula. Feminitatea este .în toate variantele sale.conştient că trăieşte încă într-o lume inferioară :.opusul solidarităţii’’.atât de aproape şi atât de inaccesibil .unde i se scoaseră hainele şi unde fu rostogolit ca un sac de cartofi.Dragostea sfidează normele morale. .una de ordine morală.de parcă lumea s-ar învârti în loc’’.cunoaşte foarte bine familia şi o conduce cu o voinţă puternică în momentele în care i se cere intervenţia.Buendia speră că va fi ajutat de Melchiade. Generaţiile neamului Buendia nu prezintă tipuri umane sau psihologii bine definite .taciturni şi iremediabil solitari’’.fiind un încurajator al dezvoltării şi al inovaţiei.

insuflându-le .pentru că aspiraţiile şi semnele distinctive ale neamului Buendia sunt reluate de la o generaţie la alta..timpul nu trece. .’’.războiului.ultimele urme ale hoardelor de străini care fugiseră din Macondo într-o sminteală asemănătoare cu aceea de la venirea lor.fără a da însă senzaţia de dezordine.iar punctele de vedere se succed într-o imagine completă a acestor solitari.În timpul unui veac de îndelungată răbdare’’..într-o .ci în împrejurări neobişnuite.Nepăsarea oamenilor contrasta cu voracitatea uitării’’.să confunde timpul prezent cu anumite perioade îndepărtate din viaţa ei. Sfârşitul neamului Buendia şi al satului este anunţat de o ploaie care a durat patru ani.’’.respectând legile nescrise.. .Ursula îşi pierde complet simţul realităţii .începe .’’ Numai că aceasta nu îi va nimici pe locuitori.schelete de animale acoperite de crini roşii. ‘se aleargă’. Stilul în care este redactat romanul oscilează permanent între realismul descrierilor .Pe străzile înămolite rămăseseră mobile dezarticulate.’’Tot în această perioadă..doar îi va .sunt .Întorsătura nefastă pe care o iau lucrurile îi dau senzaţia că inima sa este stăpânită de o forţă străină. finalul romanului integrează timpul individual în varianta lui colectivă..covârşită de povara celor o sută de ani ai ei’’. asigură coerenţa şi expresivitatea deosebită a textului.o dată cu moartea lui Aureliano.reflectă omul în efemeritatea şi rătăcirile lui.stătea scris că acea cetate a oglinzilor va fi ştearsă de vânt şi alungată din memoria oamenilor(…)Tot ce vedea scris acolo era dintotdeauna şi avea să rămână pe vecie nerepetat..cu viaţa lor tumultoasă.. urmată de amnezie .nu mureau de boli’’.care îşi descifrează viaţa din pergamentele lui Melchiade :.având concepţii simple. în durata eternă. apoi.unsprezece luni şi două zile’’...amestecate ..îmbulzeala’’ descendenţilor neamului Buendia.iar dialogul aproape că lipseşte din acest roman-povestire).nu numai copiii creşteau mai repede. durata cunoaşte şi suferă diferite avânturi : personajele încearcă imoralitatea prin boala insomniei.se succed fragmente disparate din viaţa personajelor.odată cu decrepitudinea care ajunsese din urmă neamul Buendia. Sunt folosite evocări(cum este cea a originilor). Naratorul omniscient condensează detaliile ca să putem distinge esenţialul printre atâtea evenimente mărunte şi generaţii succesive. eroii asistă la deteriorarea progresivă a timpului sau încearcă să-şi supună temporalitatea..’’ Modul concentrat de expunere al evenimentelor. în afară de faptul că acţiunea se derulează pe o perioadă de o sută de ani. ..ea este cea care îşi dă seama că neamul Buendia nu va găsi niciodată ieşirea din cercul vicios al destinului .ci se învârteşte în loc“ ..seninătatea spongioasă a lipsei de pofte. Ea este singurul personaj care realizează că se întâmplă ceva cu timpul:.care îmbinate.Ritmul narativ imprimă evenimentelor un anumit ton şi un dinamism specific. corelând principalele acte de voinţă cu momentele esenţiale ale existenţei .fie invers .ploaie care face legătura cu potopul biblic :..prin intermediul naraţiunii(descrierea este folosită rar.Macondo era în ruine.ţine la adăpost de orice pornire pătimaşă’’.observăm că evenimentele se succed în funcţie de structura ciclică a timpului:.Macondo transformându-se iremediabil într-o ruină de nerecunoscut.Replicile sunt puţine şi tensionate. Finalul aduce sfârşirea neamului Buendia.chiar absurde. Evenimentele care aveau să dea lovitura de moarte satului Macondo’’se precipită în final.căci semnţiilor osândite la un veac de singurătate nu le era dat o a doua şansă pe pământ.buimăceală atât de absurdă..dar şi sentimentele evoluau altfel.evenimentele nu se petrec succesiv.Stăpână pe sine.fără nici un fel de teamă..răscolite’.cei care .ci pe aceea că lectorul le poate urmări în acelaşi timp.’’. Un statut aparte îl deţine planul temporal.anticipări..anunţând fatalitatea care urmărise dintotdeauna neamul Bundia.astfel încât cititorul are plăcerea să descopere lumea ficţiunii din mai multe unghiuri :fie din trecut către viitor. Pe măsură ce naraţiunea înaintează.un fel de gânganie.sunt cu totul răvăşite.

se ia la întrecere.suprarealismului folcloric şi a realismului magic`` .în esenţa ei.. nu numai în planul destinelor unui popor.fiind vorba despre Om ca fiinţă în univers. Garcia Marquez . iraţionale ". Destrămarea satului:.Macondo era un vârtej îngrozitor de praf şi dărâmături vânturate de furia acestui uragan’’accentuează ideea că această civilizaţie reface o parte din mitul biblic.. instabile.de la egal la egal. consecinţele inerente ale colonialismului şi mai ales ale subdezvoltării determină o serie de angrenaje absurde. Cheia pentru înţelegerea alegorică a întâmplărilor o oferă autorul însuşi:„evenimentele(…) ne dau într-o parabolă. tocmai datorită acestei coexistenţe de elemente care asigură şi originalitatea cărţii .”(Mario Vargas Llosa) Critica literară a situat formula epica a romanului în categoria . . Aspectele acestea nu există decât alternându-se reciproc.cu puterea lui de a întemeia şi distruge lumi interioare şi exterioare. memoria.să facă din naraţiune un obiect verbal care să reflecte lumea aşa cum este ea:multiplă şi oceanică. fantezia sau coşmarul oamenilor. subminând ideea de frumos şi candoare. ci în însăşi psihologia oamenilor imaginea unei lumi sfâşiate. Personajele nu au nici un fel de nelinişte existenţială şi de aceea sfârşitul lor nu poate fi interpretat ca unul tragic. lirismul derivat din sentimentul naturii ( veranda cu begonii a Ursulei ) şi notaţiile despre spectacolul grotesc al erotismului ( viaţa lui Pilar Ternera )..Tragică .cu realitatea însăşi.rămâne ideea în jurul căreia gravitează textul : singurătatea iremediabilă a fiinţei umane fără punct de sprijiin.să încorporeze romanului tot ceea ce există în comportamentul .secvenţelor războinice ( campaniile militare ).

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful