UN VEAC DE SINGURĂTATE rezumat complex Gabriel García Márquez

,,seminţiilor osândite la un veac de singurătate nu le era dat o a doua şansă pe pământ.’’ Nu căutăm să identificăm neapărat în literatură răspunsuri,ci propriile întrebări.Efemeritatea fiinţei umane obsedează în viaţă şi în viaţa transfigurată estetic,timpul fiind coordonata în jurul căreia gravitează întreaga existenţă.Bineînţeles,subiectul are capcanele şi beneficiile sale şi de aceea nu permite o abordare superficială. Este uşor să vorbim despre ceas,de exemplu,ca obiect căruia i se atribuie timpul,ca să ne convingem de existenţa acestuia.Dar cum ar fi lumea fără ideea trecerii timpului,o lume aparent detaşată de marile tulburări(la fel şi de marile descoperiri),dar luată prin surprindere de forţele superioare(aproape malefice),izolând-o în univers? Probabil că întrebarea a fost pusă,într-un fel sau altul,la un moment dat,de către toţi scriitorii,dar Gabriel Garcia Marquez încearcă o abordare diferită a problemei.El reuşeşte să înfăţişeze lumea în incoerenţa şi inconştienţa ei;lumea ficţională a autorului întreţine iluzia eternului,în timp ce se consumă lent sub povara propriilor greşeli sau a unor forţe aparent imperceptibile (timpul,singurătatea). Tema este reluată în majoritatea operelor sale,dar romanul care îl recomandă pe Garcia Marquez drept unul dintre marii prozatori contemporani este ,fără îndoială, ,,Un veac de singurătate”(aducându-i premiul Nobel în 1982). Romanul este o alegorie a omenirii care nu îşi poate depăşi condiţia,trăind ,,la mijloc de bine şi rău.” Evenimentele prezintă viaţa lui Jose Arcadio,acţiunile sale îndrăzneţe,temperate de prudenţa soţiei(Ursula),viaţa fiilor,nepoţilor şi strănepoţilor lor, într-o aglomerare a detaliilor şi a patimilor :iubire,ură,violenţă,sete de cunoaştere. Succesiunea generaţiilor presupune şi evoluţia satului Macondo,domeniul mitic al lui Garcia Marquez,un spaţiu izolat,înconjurat de ape. Numele noului spaţiu are ,,o rezonanţă supranaturală’’,pentru că îi apare în vis lui Buendia,ca un oraş din oglinzi.Planul profund al semnificaţiilor ne duce cu gândul la un univers închis,care se autoreflectă şi astfel,se autodistruge,prin izolare,prin neputinţa depăşirii unor crize şi a unor mentalităţi. În această lume stranie,Timpul este, ,simultan,liniar şi ciclic,obiectiv şi etern,impregnând operei caracterul de ,,mit ascuns“.Debutul acţiunii coincide,de fapt,cu o reeditare a genezei şi o promisiune a paradisului : ,lumea era atât de nouă,încât multe lucruri nici nu aveau încă nume iar pentru a le deosebi trebuia să le arăţi cu degetul(…) Era într-adevăr un sat fericit: nimeni nu avea peste treizeci de ani, nimeni nu murise încă". Imaginea iniţială,de bunăstare şi fericire nu este decât iluzia celor care întemeiează un (micro)cosmos.Chiar numele familiei este o metaforă(,,buenos’’şi ,,dia’’ însemnând,,zi bună’’),aflat în antiteză cu adevăratul destin al personajelor. Figura imaterială a timpului fuzionează peste toate celelalte imagini ale operei,evidenţiind efemeritatatea specific umană ;această forţă implacabilă,înşelătoare,apare în roman ca suprapersonaj.Este prezent pretutindeni,pândeşte din umbră fiinţa,se dilată şi se contractă,inducând în eroare personajele. Timpul,prin imaterialitatea lui,nu îi poate speria pe aceşti întemeietori de lumi.Ei au orgoliul deschizătorilor de drumuri,substituindu-se, inconştient,divinităţii,ignorând şi chiar desfiinţând percepţia asupra timpului cu atitudinea lor indiferentă.

Ţiganii(fie .dar fără nimic înspăimântător.îşi face loc într-un spaţiu unde timpul nu a fost niciodată neîndurător cu oamenii.nu cred în Dumnezeu.traversând aproape toate etapele istoriei omenirii într-un singur veac de existenţă).joaca’’ lui cu timpul afectându-l iremediabil.fără frică şi fără amărăciune’’.rezultă un produs hibrid al conştiinţei imorale.ci instinctul..amorf..le este refuzat accesul la civilizaţie.. instrumentele muzicale..Dar adevărata lor dramă este constituită de faptul că nu sunt conştienţi de .ei îşi construiesc lumea cu faţa în jos.De acum.’’ Aceste elemente fantastice se integrează firesc în roman. prezentându-le ca pe nişte ciudăţenii.într-o atmosferă grotescă.eşti mult mai bătrân decât pari’’.fără să ştie cu certitudine unde. mijloacele de navigaţie.confundându-le.(ţiganii se orientează după cântecul păsărilor pentru a ajunge).cu ochii larg deschişi’’)..de cele mai multe ori.. .n-am avut însă nici un mort(…)nu eşti din nici un loc atâta vreme cât nu ai nici un mort îngropat în pământ’’.toate fiinţele acestei lumi se supun aceloraşi reguli. Această stare a lucrurilor ne aminteşte de momentul originar.dar păcatul acestor primi oameni din Macondo este că ei înşişi se grăbesc.moartea era o femeie înveşmântată în albastru.pericolele”vieţii.Evenimentele îşi estompează astfel nota reală. . pe care fascinaţia încercată în faţa progresului ştiinţific al lumii îl determină să-şi piardă.aducând obiectele necunoscute locuitorilor.fie .ajungând până la graniţa cu neverosimilul (ridicarea la cer a lui Remedios.nefaste. Singurătatea omului în univers sporeşte această impresie.Sunt entuziasmaţi să descopere.fiind conştiente sau nu. în cele din urmă.amestecându-le. luneta.În ciuda tuturor încercărilor de cunoaştere (descoperă magnetul. .proasta calitate a timpului o obliga să lase lucrurile făcute doar pe jumătate..să ia parte la toate acţiunile umane şi .în timp ce pe Ursula.fie ca semn distinctiv al mentalităţilor primitive. Pentru Amaranta. Nici unul dintre personaje nu îşi regretă viaţa(.eliberarea de sub tirania nevoilor primare şi a credinţelor primitive nu este posibilă.care reprezintă drumul spre cunoaştere al omenirii.iar când acesta moare.într-o tinereţe veşnică.ei mai cred încă în acel timp primordial.nici în dragoste.. sau.. Singurul interesat de inovaţie şi descoperiri este Jose Arcadio Bunedia tatăl.crainici ai progresului’’. Ursula înţelege prevestiri sumbre în legătură cu finalul soţului. . Dacă la început Ursula mărturisea că .pentru că nimeni nu se aşteaptă la o pedeapsă divină..fie ca o metaforă a familiei .de circ..Această prezenţă misterioasă. aceasta o anunţă pe femeie că va muri .Nu conştiinţa îi avertizează asupra consecinţelor acestui sistem al duratelor.apariţia cimitirului în Macondo anunţă un lung şir de înmormântări.dar ideea nu înspăimântă.moartea.singura posibilă este moartea.cu părul lung. electricitatea.căutare febrilă a tainei. cinematograful.. .’’ Timpul îi ajunge din urmă pe aceşti întemeietori de lumi. dimpotrivă.trenul.cu un aer puţin demodat’’.Cineva îi spune lui Aureliano că .colportori vulgari de distracţii’’) vin sporadic în Macondo. Pentru alte pesonaje.iar legăturile cu exteriorul se dovedesc.nu mă căiesc de nimic’’ mărturiseşte Buendia).simţul realităţii (ajunge să stea legat de un copac în faţa casei pentru că la început era violent.căzură atâtea flori din cer încât dimineaţa străzile erau acoperite de un strat gros.profeţiile din pergamentele lui Melchiade.toate îi erau indiferente’’).şi a trebuit să fie îndepărtat cu lopeţile şi cu greblele ca să poată trece înmormântarea.nu au timp să-şi explice aerul solitar.fără durere. resemnare.apoi .. Personajele trăiesc într-un univers închis.legăturile dintre vii şi morţi etc). Astfel.îi întrece şi nu le mai dă răgaz pentru bucurii.autorul sugerând faptul că. fotografia.moartea aduce un fel de halucinaţie(Jose Arcadio al Doilea moare peste pergamentele străbunicului său.Membrii familiei Buendia par condamnaţi să repete viata dezordonată şi indecentă a strămoşilor. Lipsiţi de viaţă spirituală.pentru că nu îi ştiu ordinea reală. fără orologii care să anunţe trecerea.. Personificată.

una de ordine morală.Aceasta ajunge în cele din urmă o personificare.unde i se scoaseră hainele şi unde fu rostogolit ca un sac de cartofi.cum remarcă Ursula. ci evidenţiază prezenţe epice care trăiesc sub semnul neobişnuitului(de exemplu.Nimic graţios . un factor distructiv.în primul rând..într-adevăr.copiii moştenesc nebuniile părinţilor lor’’. iubirea este în versiunea lui Garcia Marquez.Relaţiile amoroase între rude se înscriu în mitul naşterii copiilor cu o coadă de porc.Cu toate acestea.în momentul în care oamenii săi ajung să resimtă acut graniţele rigide ale timpului şi inutilitatea.încurcând planurile până la suprapunerea duratelor.).în roman. avem impresia că..personajele lui Garcia Marquez nu au nici un punct de sprijin:căderea în vid este totală..conştient că trăieşte încă într-o lume inferioară :. Ursula.de mai mulţi indivizi sau de unul singur. Singurătatea(..cum o definea însuşi autorul) neamului Buendia este mai adâncă decât ar putea să o trădeze .Rebeca obişnuia să mănânce pământ sau varul de pe pereţi).Astfel.elegant. Aceasta nu este atât dovada unui primitivism.prelungit în imoralitatea sa.este vorba de singurătatea unor indivizi care nu îşi conştientizează destinul.chipul fiecărui Buendia.maturitate.ia pe rând.grotescă sau incestuoasă.’’ Jose Arcadio imaginează un alt spaţiu .taciturni şi iremediabil solitari’’.Soţul ei. Ridicolă .El nu are însă cheia descoperirii acestuia..evolueză’’ o dată cu personajele.atribuţiile sacre.fiind un încurajator al dezvoltării şi al inovaţiei.îi spunea el Ursulei.rămânând izolat într-o lume care îşi pierde. Ursula afirma cu îndreptăţire :.. Feminitatea este . Ea poate proveni din imposibilitatea adaptării la civilizaţie.aflaţi într-un fel de intimitate cu natura. are idei total opuse.această femeie cu nervii tari(…)care părea pretutindeni prezentă’’. Generaţiile neamului Buendia nu prezintă tipuri umane sau psihologii bine definite .fascinat de invenţii şi cercetări.Ea poate chiar să prezică comportamentul urmaşilor.din diferite motive sau pur şi simplu fără motiv. Fire conservatoare.atât de aproape şi atât de inaccesibil . Ea este.fiind redusă la aspectul ei pur instinctual(. . .pentru că nici un locuitor al satului Macondo nu este capabil să umple imensul gol al necunoaşterii şi al nepăsării.apărându-şi principiile chiar în vremurile tulburi ale .un ţigan preocupat de descoperiri. este cea care luptă să-şi păstreze luciditatea.având toţi ca semn distinctiv aerul straniu şi solitar..Buendia speră că va fi ajutat de Melchiade. La un moment dat nu ne mai dăm seama ce fel de relaţie de rudenie există între ei .cunoaşte foarte bine familia şi o conduce cu o voinţă puternică în momentele în care i se cere intervenţia.trăind aleatoriu. Ursula Buendia..în afara celui cunoscut..de la generaţie la generaţie.echivalentă cu seducţia.dacă este vorba.de parcă lumea s-ar învârti în loc’’. .Nu mai departe decât dincolo de râu se găsesc tot felul de aparate magice.dar acesta moare înainte de a-i dezvălui secretul ieşirii definitive din Macondo.aerul solitar’’ al descendenţilor.în toate variantele sale. când îi împinge la fapte iraţionale sau la căutarea disperată a unor soluţii şi bătrâneţe.unde fu întors pe faţă şi pe dos într-o beznă de nepătruns’’.în timp ce noi continuăm să trăim ca măgarii.Esteticul este anulat din viaţa personajelor.a sentimentului autentic.se petrec în lume lucruri extraordinare.în singurătatea de nepătruns a bătrâneţii ei’’..Este o boală care îi conduce către moarte.numele se repetă mereu.trece printr-o perioadă de .incesturile nu lipsesc.însă.devin .Autorul ne sugerează că singurătatea .De asemenea.opusul solidarităţii’’.din lipsa cunoaşterii.treptat. Nu mai ştim dacă personajele au propriul destin sau le surpindem trăind o poveste deja spusă.Dragostea sfidează normele morale.văzută ca un fel de blestem..cât a încercării diperate de a păstra anumite valori ale oamenilor simpli.toţi cei din neamul Buendia.fără posibilitate de salvare.cast în acest joc al atracţiei între bărbat şi femeie.se pomeni dus într-un loc de neidentificat.respinge orice noutate .Mai devreme sau mai târziu.Caracteristicile alterate ale acestui sentiment nu îi mai permit să apară drept o cale de salvare.chiar Ursula şi Jose Arcadio fiind veri.tinereţe’’ atunci când nu este conştientizată încă de purtătorii ei.

Nepăsarea oamenilor contrasta cu voracitatea uitării’’... Stilul în care este redactat romanul oscilează permanent între realismul descrierilor .un fel de gânganie.ultimele urme ale hoardelor de străini care fugiseră din Macondo într-o sminteală asemănătoare cu aceea de la venirea lor.amestecate . apoi.ci în împrejurări neobişnuite. urmată de amnezie .observăm că evenimentele se succed în funcţie de structura ciclică a timpului:.războiului.reflectă omul în efemeritatea şi rătăcirile lui. ‘se aleargă’.Macondo transformându-se iremediabil într-o ruină de nerecunoscut.să confunde timpul prezent cu anumite perioade îndepărtate din viaţa ei.odată cu decrepitudinea care ajunsese din urmă neamul Buendia.seninătatea spongioasă a lipsei de pofte. .Pe străzile înămolite rămăseseră mobile dezarticulate.sunt cu totul răvăşite.se succed fragmente disparate din viaţa personajelor.buimăceală atât de absurdă.Replicile sunt puţine şi tensionate.Ritmul narativ imprimă evenimentelor un anumit ton şi un dinamism specific.’’.căci semnţiilor osândite la un veac de singurătate nu le era dat o a doua şansă pe pământ.. Un statut aparte îl deţine planul temporal..covârşită de povara celor o sută de ani ai ei’’... Pe măsură ce naraţiunea înaintează.insuflându-le .’’ Modul concentrat de expunere al evenimentelor.unsprezece luni şi două zile’’. asigură coerenţa şi expresivitatea deosebită a textului. Sunt folosite evocări(cum este cea a originilor).cu viaţa lor tumultoasă.prin intermediul naraţiunii(descrierea este folosită rar.respectând legile nescrise. Naratorul omniscient condensează detaliile ca să putem distinge esenţialul printre atâtea evenimente mărunte şi generaţii succesive.pentru că aspiraţiile şi semnele distinctive ale neamului Buendia sunt reluate de la o generaţie la alta.într-o ..răscolite’.care îmbinate.doar îi va .evenimentele nu se petrec succesiv.iar punctele de vedere se succed într-o imagine completă a acestor solitari.chiar absurde. în afară de faptul că acţiunea se derulează pe o perioadă de o sută de ani.anticipări..nu numai copiii creşteau mai repede.ţine la adăpost de orice pornire pătimaşă’’...Ursula îşi pierde complet simţul realităţii . Finalul aduce sfârşirea neamului Buendia.care îşi descifrează viaţa din pergamentele lui Melchiade :..începe . . corelând principalele acte de voinţă cu momentele esenţiale ale existenţei .anunţând fatalitatea care urmărise dintotdeauna neamul Bundia.’’ Numai că aceasta nu îi va nimici pe locuitori.timpul nu trece.fără a da însă senzaţia de dezordine.dar şi sentimentele evoluau altfel.cei care .având concepţii simple.fără nici un fel de teamă...Întorsătura nefastă pe care o iau lucrurile îi dau senzaţia că inima sa este stăpânită de o forţă străină.Stăpână pe sine.astfel încât cititorul are plăcerea să descopere lumea ficţiunii din mai multe unghiuri :fie din trecut către viitor.sunt . Sfârşitul neamului Buendia şi al satului este anunţat de o ploaie care a durat patru ani.ci pe aceea că lectorul le poate urmări în acelaşi timp.schelete de animale acoperite de crini roşii.iar dialogul aproape că lipseşte din acest roman-povestire). Ea este singurul personaj care realizează că se întâmplă ceva cu timpul:. Evenimentele care aveau să dea lovitura de moarte satului Macondo’’se precipită în final.. eroii asistă la deteriorarea progresivă a timpului sau încearcă să-şi supună temporalitatea.’’..ci se învârteşte în loc“ .îmbulzeala’’ descendenţilor neamului Buendia. finalul romanului integrează timpul individual în varianta lui colectivă.Macondo era în ruine.. în durata eternă. durata cunoaşte şi suferă diferite avânturi : personajele încearcă imoralitatea prin boala insomniei.fie invers ..ea este cea care îşi dă seama că neamul Buendia nu va găsi niciodată ieşirea din cercul vicios al destinului .În timpul unui veac de îndelungată răbdare’’.o dată cu moartea lui Aureliano. .nu mureau de boli’’.’’Tot în această perioadă.stătea scris că acea cetate a oglinzilor va fi ştearsă de vânt şi alungată din memoria oamenilor(…)Tot ce vedea scris acolo era dintotdeauna şi avea să rămână pe vecie nerepetat.’’.ploaie care face legătura cu potopul biblic :.

Garcia Marquez . subminând ideea de frumos şi candoare.în esenţa ei.de la egal la egal.Tragică ...cu puterea lui de a întemeia şi distruge lumi interioare şi exterioare.cu realitatea însăşi. tocmai datorită acestei coexistenţe de elemente care asigură şi originalitatea cărţii .”(Mario Vargas Llosa) Critica literară a situat formula epica a romanului în categoria .Macondo era un vârtej îngrozitor de praf şi dărâmături vânturate de furia acestui uragan’’accentuează ideea că această civilizaţie reface o parte din mitul biblic.suprarealismului folcloric şi a realismului magic`` .. . Cheia pentru înţelegerea alegorică a întâmplărilor o oferă autorul însuşi:„evenimentele(…) ne dau într-o parabolă. fantezia sau coşmarul oamenilor.să încorporeze romanului tot ceea ce există în comportamentul . ci în însăşi psihologia oamenilor imaginea unei lumi sfâşiate. instabile. Personajele nu au nici un fel de nelinişte existenţială şi de aceea sfârşitul lor nu poate fi interpretat ca unul tragic.să facă din naraţiune un obiect verbal care să reflecte lumea aşa cum este ea:multiplă şi oceanică. memoria.se ia la întrecere.fiind vorba despre Om ca fiinţă în univers.rămâne ideea în jurul căreia gravitează textul : singurătatea iremediabilă a fiinţei umane fără punct de sprijiin. lirismul derivat din sentimentul naturii ( veranda cu begonii a Ursulei ) şi notaţiile despre spectacolul grotesc al erotismului ( viaţa lui Pilar Ternera ). iraţionale ".secvenţelor războinice ( campaniile militare ). consecinţele inerente ale colonialismului şi mai ales ale subdezvoltării determină o serie de angrenaje absurde. Destrămarea satului:. Aspectele acestea nu există decât alternându-se reciproc. nu numai în planul destinelor unui popor.