UN VEAC DE SINGURĂTATE rezumat complex Gabriel García Márquez

,,seminţiilor osândite la un veac de singurătate nu le era dat o a doua şansă pe pământ.’’ Nu căutăm să identificăm neapărat în literatură răspunsuri,ci propriile întrebări.Efemeritatea fiinţei umane obsedează în viaţă şi în viaţa transfigurată estetic,timpul fiind coordonata în jurul căreia gravitează întreaga existenţă.Bineînţeles,subiectul are capcanele şi beneficiile sale şi de aceea nu permite o abordare superficială. Este uşor să vorbim despre ceas,de exemplu,ca obiect căruia i se atribuie timpul,ca să ne convingem de existenţa acestuia.Dar cum ar fi lumea fără ideea trecerii timpului,o lume aparent detaşată de marile tulburări(la fel şi de marile descoperiri),dar luată prin surprindere de forţele superioare(aproape malefice),izolând-o în univers? Probabil că întrebarea a fost pusă,într-un fel sau altul,la un moment dat,de către toţi scriitorii,dar Gabriel Garcia Marquez încearcă o abordare diferită a problemei.El reuşeşte să înfăţişeze lumea în incoerenţa şi inconştienţa ei;lumea ficţională a autorului întreţine iluzia eternului,în timp ce se consumă lent sub povara propriilor greşeli sau a unor forţe aparent imperceptibile (timpul,singurătatea). Tema este reluată în majoritatea operelor sale,dar romanul care îl recomandă pe Garcia Marquez drept unul dintre marii prozatori contemporani este ,fără îndoială, ,,Un veac de singurătate”(aducându-i premiul Nobel în 1982). Romanul este o alegorie a omenirii care nu îşi poate depăşi condiţia,trăind ,,la mijloc de bine şi rău.” Evenimentele prezintă viaţa lui Jose Arcadio,acţiunile sale îndrăzneţe,temperate de prudenţa soţiei(Ursula),viaţa fiilor,nepoţilor şi strănepoţilor lor, într-o aglomerare a detaliilor şi a patimilor :iubire,ură,violenţă,sete de cunoaştere. Succesiunea generaţiilor presupune şi evoluţia satului Macondo,domeniul mitic al lui Garcia Marquez,un spaţiu izolat,înconjurat de ape. Numele noului spaţiu are ,,o rezonanţă supranaturală’’,pentru că îi apare în vis lui Buendia,ca un oraş din oglinzi.Planul profund al semnificaţiilor ne duce cu gândul la un univers închis,care se autoreflectă şi astfel,se autodistruge,prin izolare,prin neputinţa depăşirii unor crize şi a unor mentalităţi. În această lume stranie,Timpul este, ,simultan,liniar şi ciclic,obiectiv şi etern,impregnând operei caracterul de ,,mit ascuns“.Debutul acţiunii coincide,de fapt,cu o reeditare a genezei şi o promisiune a paradisului : ,lumea era atât de nouă,încât multe lucruri nici nu aveau încă nume iar pentru a le deosebi trebuia să le arăţi cu degetul(…) Era într-adevăr un sat fericit: nimeni nu avea peste treizeci de ani, nimeni nu murise încă". Imaginea iniţială,de bunăstare şi fericire nu este decât iluzia celor care întemeiează un (micro)cosmos.Chiar numele familiei este o metaforă(,,buenos’’şi ,,dia’’ însemnând,,zi bună’’),aflat în antiteză cu adevăratul destin al personajelor. Figura imaterială a timpului fuzionează peste toate celelalte imagini ale operei,evidenţiind efemeritatatea specific umană ;această forţă implacabilă,înşelătoare,apare în roman ca suprapersonaj.Este prezent pretutindeni,pândeşte din umbră fiinţa,se dilată şi se contractă,inducând în eroare personajele. Timpul,prin imaterialitatea lui,nu îi poate speria pe aceşti întemeietori de lumi.Ei au orgoliul deschizătorilor de drumuri,substituindu-se, inconştient,divinităţii,ignorând şi chiar desfiinţând percepţia asupra timpului cu atitudinea lor indiferentă.

. Pentru Amaranta.confundându-le.apariţia cimitirului în Macondo anunţă un lung şir de înmormântări.dar păcatul acestor primi oameni din Macondo este că ei înşişi se grăbesc. Nici unul dintre personaje nu îşi regretă viaţa(.nu cred în Dumnezeu.nu au timp să-şi explice aerul solitar.de circ.cu părul lung..îşi face loc într-un spaţiu unde timpul nu a fost niciodată neîndurător cu oamenii.. instrumentele muzicale. .le este refuzat accesul la civilizaţie.toate îi erau indiferente’’).legăturile dintre vii şi morţi etc).iar când acesta moare.profeţiile din pergamentele lui Melchiade.fie ca o metaforă a familiei .nefaste. electricitatea.rezultă un produs hibrid al conştiinţei imorale.colportori vulgari de distracţii’’) vin sporadic în Macondo. luneta.(ţiganii se orientează după cântecul păsărilor pentru a ajunge). prezentându-le ca pe nişte ciudăţenii.aducând obiectele necunoscute locuitorilor.. .nu mă căiesc de nimic’’ mărturiseşte Buendia).ei îşi construiesc lumea cu faţa în jos.într-o tinereţe veşnică.n-am avut însă nici un mort(…)nu eşti din nici un loc atâta vreme cât nu ai nici un mort îngropat în pământ’’.proasta calitate a timpului o obliga să lase lucrurile făcute doar pe jumătate. Personajele trăiesc într-un univers închis.. în cele din urmă... Pentru alte pesonaje. pe care fascinaţia încercată în faţa progresului ştiinţific al lumii îl determină să-şi piardă.moartea era o femeie înveşmântată în albastru. fără orologii care să anunţe trecerea. aceasta o anunţă pe femeie că va muri . Singurul interesat de inovaţie şi descoperiri este Jose Arcadio Bunedia tatăl.’’ Aceste elemente fantastice se integrează firesc în roman. mijloacele de navigaţie. Personificată. sau.şi a trebuit să fie îndepărtat cu lopeţile şi cu greblele ca să poată trece înmormântarea.care reprezintă drumul spre cunoaştere al omenirii.dar fără nimic înspăimântător. fotografia.fără frică şi fără amărăciune’’.’’ Timpul îi ajunge din urmă pe aceşti întemeietori de lumi..moartea aduce un fel de halucinaţie(Jose Arcadio al Doilea moare peste pergamentele străbunicului său.Dar adevărata lor dramă este constituită de faptul că nu sunt conştienţi de .Cineva îi spune lui Aureliano că .de cele mai multe ori.Evenimentele îşi estompează astfel nota reală.Sunt entuziasmaţi să descopere.trenul.dar ideea nu înspăimântă. cinematograful.fiind conştiente sau nu..nici în dragoste..amestecându-le.apoi .pericolele”vieţii.ei mai cred încă în acel timp primordial. Dacă la început Ursula mărturisea că ..Nu conştiinţa îi avertizează asupra consecinţelor acestui sistem al duratelor.să ia parte la toate acţiunile umane şi .ajungând până la graniţa cu neverosimilul (ridicarea la cer a lui Remedios.joaca’’ lui cu timpul afectându-l iremediabil. Ţiganii(fie . resemnare.fie ca semn distinctiv al mentalităţilor primitive.pentru că nimeni nu se aşteaptă la o pedeapsă divină.în timp ce pe Ursula.autorul sugerând faptul că. Singurătatea omului în univers sporeşte această impresie.căzură atâtea flori din cer încât dimineaţa străzile erau acoperite de un strat gros.De acum. . dimpotrivă.ci instinctul.toate fiinţele acestei lumi se supun aceloraşi reguli.căutare febrilă a tainei.eşti mult mai bătrân decât pari’’.crainici ai progresului’’.Această prezenţă misterioasă. Lipsiţi de viaţă spirituală.simţul realităţii (ajunge să stea legat de un copac în faţa casei pentru că la început era violent. Ursula înţelege prevestiri sumbre în legătură cu finalul soţului.singura posibilă este moartea.pentru că nu îi ştiu ordinea reală.într-o atmosferă grotescă.îi întrece şi nu le mai dă răgaz pentru bucurii. .fie .amorf.fără durere..... Astfel.cu un aer puţin demodat’’.traversând aproape toate etapele istoriei omenirii într-un singur veac de existenţă).eliberarea de sub tirania nevoilor primare şi a credinţelor primitive nu este posibilă.Membrii familiei Buendia par condamnaţi să repete viata dezordonată şi indecentă a strămoşilor.iar legăturile cu exteriorul se dovedesc. Această stare a lucrurilor ne aminteşte de momentul originar.fără să ştie cu certitudine unde.moartea.În ciuda tuturor încercărilor de cunoaştere (descoperă magnetul.cu ochii larg deschişi’’).

un factor distructiv..această femeie cu nervii tari(…)care părea pretutindeni prezentă’’.în momentul în care oamenii săi ajung să resimtă acut graniţele rigide ale timpului şi inutilitatea.văzută ca un fel de blestem..Autorul ne sugerează că singurătatea . Ursula afirma cu îndreptăţire :.Relaţiile amoroase între rude se înscriu în mitul naşterii copiilor cu o coadă de porc.Mai devreme sau mai târziu.din diferite motive sau pur şi simplu fără motiv. Nu mai ştim dacă personajele au propriul destin sau le surpindem trăind o poveste deja spusă.trece printr-o perioadă de . Ursula.în roman.unde fu întors pe faţă şi pe dos într-o beznă de nepătruns’’. avem impresia că. Singurătatea(.treptat. Aceasta nu este atât dovada unui primitivism.este vorba de singurătatea unor indivizi care nu îşi conştientizează destinul..însă.din lipsa cunoaşterii.taciturni şi iremediabil solitari’’.în afara celui cunoscut.aerul solitar’’ al descendenţilor.una de ordine morală.devin .aflaţi într-un fel de intimitate cu natura.apărându-şi principiile chiar în vremurile tulburi ale ..îi spunea el Ursulei.El nu are însă cheia descoperirii acestuia. Feminitatea este .fără posibilitate de salvare.echivalentă cu seducţia.incesturile nu lipsesc.De asemenea.având toţi ca semn distinctiv aerul straniu şi solitar.cast în acest joc al atracţiei între bărbat şi femeie. ci evidenţiază prezenţe epice care trăiesc sub semnul neobişnuitului(de exemplu.de parcă lumea s-ar învârti în loc’’.de la generaţie la generaţie.de mai mulţi indivizi sau de unul singur.în toate variantele sale.Ea poate chiar să prezică comportamentul urmaşilor. .respinge orice noutate .elegant.ia pe rând. iubirea este în versiunea lui Garcia Marquez.dar acesta moare înainte de a-i dezvălui secretul ieşirii definitive din Macondo.atribuţiile sacre. Ea este..Aceasta ajunge în cele din urmă o personificare.Dragostea sfidează normele morale.’’ Jose Arcadio imaginează un alt spaţiu .pentru că nici un locuitor al satului Macondo nu este capabil să umple imensul gol al necunoaşterii şi al nepăsării.Astfel..chipul fiecărui Buendia. când îi împinge la fapte iraţionale sau la căutarea disperată a unor soluţii şi bătrâneţe.Rebeca obişnuia să mănânce pământ sau varul de pe pereţi)..cum o definea însuşi autorul) neamului Buendia este mai adâncă decât ar putea să o trădeze .în timp ce noi continuăm să trăim ca măgarii.unde i se scoaseră hainele şi unde fu rostogolit ca un sac de cartofi.personajele lui Garcia Marquez nu au nici un punct de sprijin:căderea în vid este totală.fascinat de invenţii şi cercetări.Buendia speră că va fi ajutat de Melchiade.toţi cei din neamul Buendia.într-adevăr.Esteticul este anulat din viaţa personajelor.trăind aleatoriu.chiar Ursula şi Jose Arcadio fiind veri.evolueză’’ o dată cu personajele.încurcând planurile până la suprapunerea duratelor. Ea poate proveni din imposibilitatea adaptării la civilizaţie.în primul rând.a sentimentului autentic.conştient că trăieşte încă într-o lume inferioară :..numele se repetă mereu. Fire conservatoare. La un moment dat nu ne mai dăm seama ce fel de relaţie de rudenie există între ei .cum remarcă Ursula. are idei total opuse.).fiind redusă la aspectul ei pur instinctual(.Caracteristicile alterate ale acestui sentiment nu îi mai permit să apară drept o cale de salvare.opusul solidarităţii’’.rămânând izolat într-o lume care îşi pierde.Nu mai departe decât dincolo de râu se găsesc tot felul de aparate magice..Nimic graţios .tinereţe’’ atunci când nu este conştientizată încă de purtătorii ei. Ursula Buendia.în singurătatea de nepătruns a bătrâneţii ei’’. Ridicolă .cât a încercării diperate de a păstra anumite valori ale oamenilor simpli..fiind un încurajator al dezvoltării şi al inovaţiei.Este o boală care îi conduce către moarte.cunoaşte foarte bine familia şi o conduce cu o voinţă puternică în momentele în care i se cere intervenţia.Soţul ei. .se pomeni dus într-un loc de neidentificat.se petrec în lume lucruri extraordinare.maturitate.Cu toate acestea.un ţigan preocupat de descoperiri. . Generaţiile neamului Buendia nu prezintă tipuri umane sau psihologii bine definite .atât de aproape şi atât de inaccesibil .grotescă sau incestuoasă.prelungit în imoralitatea sa.. este cea care luptă să-şi păstreze luciditatea.copiii moştenesc nebuniile părinţilor lor’’.dacă este vorba.

Ursula îşi pierde complet simţul realităţii . Naratorul omniscient condensează detaliile ca să putem distinge esenţialul printre atâtea evenimente mărunte şi generaţii succesive.o dată cu moartea lui Aureliano. Un statut aparte îl deţine planul temporal. Evenimentele care aveau să dea lovitura de moarte satului Macondo’’se precipită în final.sunt cu totul răvăşite... ..nu mureau de boli’’.odată cu decrepitudinea care ajunsese din urmă neamul Buendia... în durata eternă.răscolite’.timpul nu trece. asigură coerenţa şi expresivitatea deosebită a textului.prin intermediul naraţiunii(descrierea este folosită rar.ultimele urme ale hoardelor de străini care fugiseră din Macondo într-o sminteală asemănătoare cu aceea de la venirea lor..îmbulzeala’’ descendenţilor neamului Buendia.buimăceală atât de absurdă.ci se învârteşte în loc“ .războiului..iar dialogul aproape că lipseşte din acest roman-povestire).având concepţii simple.într-o . .Întorsătura nefastă pe care o iau lucrurile îi dau senzaţia că inima sa este stăpânită de o forţă străină. durata cunoaşte şi suferă diferite avânturi : personajele încearcă imoralitatea prin boala insomniei..insuflându-le . ‘se aleargă’.astfel încât cititorul are plăcerea să descopere lumea ficţiunii din mai multe unghiuri :fie din trecut către viitor. Ea este singurul personaj care realizează că se întâmplă ceva cu timpul:.’’.’’Tot în această perioadă.observăm că evenimentele se succed în funcţie de structura ciclică a timpului:. urmată de amnezie .începe .stătea scris că acea cetate a oglinzilor va fi ştearsă de vânt şi alungată din memoria oamenilor(…)Tot ce vedea scris acolo era dintotdeauna şi avea să rămână pe vecie nerepetat..’’ Numai că aceasta nu îi va nimici pe locuitori.Ritmul narativ imprimă evenimentelor un anumit ton şi un dinamism specific.Replicile sunt puţine şi tensionate. finalul romanului integrează timpul individual în varianta lui colectivă..ploaie care face legătura cu potopul biblic :.’’.chiar absurde.dar şi sentimentele evoluau altfel. Stilul în care este redactat romanul oscilează permanent între realismul descrierilor .Pe străzile înămolite rămăseseră mobile dezarticulate.Nepăsarea oamenilor contrasta cu voracitatea uitării’’.anticipări.seninătatea spongioasă a lipsei de pofte.. .’’.Macondo transformându-se iremediabil într-o ruină de nerecunoscut. corelând principalele acte de voinţă cu momentele esenţiale ale existenţei .cu viaţa lor tumultoasă.un fel de gânganie...cei care . eroii asistă la deteriorarea progresivă a timpului sau încearcă să-şi supună temporalitatea.fie invers .. în afară de faptul că acţiunea se derulează pe o perioadă de o sută de ani.amestecate . Sfârşitul neamului Buendia şi al satului este anunţat de o ploaie care a durat patru ani.anunţând fatalitatea care urmărise dintotdeauna neamul Bundia.respectând legile nescrise..să confunde timpul prezent cu anumite perioade îndepărtate din viaţa ei.unsprezece luni şi două zile’’.În timpul unui veac de îndelungată răbdare’’. Sunt folosite evocări(cum este cea a originilor).se succed fragmente disparate din viaţa personajelor. Finalul aduce sfârşirea neamului Buendia.doar îi va .care îşi descifrează viaţa din pergamentele lui Melchiade :.schelete de animale acoperite de crini roşii.ţine la adăpost de orice pornire pătimaşă’’.căci semnţiilor osândite la un veac de singurătate nu le era dat o a doua şansă pe pământ.sunt .iar punctele de vedere se succed într-o imagine completă a acestor solitari.covârşită de povara celor o sută de ani ai ei’’.nu numai copiii creşteau mai repede.reflectă omul în efemeritatea şi rătăcirile lui.Macondo era în ruine.’’ Modul concentrat de expunere al evenimentelor. apoi. Pe măsură ce naraţiunea înaintează..pentru că aspiraţiile şi semnele distinctive ale neamului Buendia sunt reluate de la o generaţie la alta.ea este cea care îşi dă seama că neamul Buendia nu va găsi niciodată ieşirea din cercul vicios al destinului .ci în împrejurări neobişnuite.fără nici un fel de teamă.fără a da însă senzaţia de dezordine..ci pe aceea că lectorul le poate urmări în acelaşi timp.Stăpână pe sine.care îmbinate.evenimentele nu se petrec succesiv.

memoria. Garcia Marquez .cu realitatea însăşi. consecinţele inerente ale colonialismului şi mai ales ale subdezvoltării determină o serie de angrenaje absurde.. subminând ideea de frumos şi candoare.se ia la întrecere. .cu puterea lui de a întemeia şi distruge lumi interioare şi exterioare.secvenţelor războinice ( campaniile militare ).. Destrămarea satului:.suprarealismului folcloric şi a realismului magic`` .să facă din naraţiune un obiect verbal care să reflecte lumea aşa cum este ea:multiplă şi oceanică. Personajele nu au nici un fel de nelinişte existenţială şi de aceea sfârşitul lor nu poate fi interpretat ca unul tragic.Tragică . fantezia sau coşmarul oamenilor. ci în însăşi psihologia oamenilor imaginea unei lumi sfâşiate. Aspectele acestea nu există decât alternându-se reciproc.rămâne ideea în jurul căreia gravitează textul : singurătatea iremediabilă a fiinţei umane fără punct de sprijiin.de la egal la egal.fiind vorba despre Om ca fiinţă în univers.în esenţa ei.Macondo era un vârtej îngrozitor de praf şi dărâmături vânturate de furia acestui uragan’’accentuează ideea că această civilizaţie reface o parte din mitul biblic. lirismul derivat din sentimentul naturii ( veranda cu begonii a Ursulei ) şi notaţiile despre spectacolul grotesc al erotismului ( viaţa lui Pilar Ternera ). tocmai datorită acestei coexistenţe de elemente care asigură şi originalitatea cărţii . nu numai în planul destinelor unui popor. iraţionale ". instabile.să încorporeze romanului tot ceea ce există în comportamentul . Cheia pentru înţelegerea alegorică a întâmplărilor o oferă autorul însuşi:„evenimentele(…) ne dau într-o parabolă..”(Mario Vargas Llosa) Critica literară a situat formula epica a romanului în categoria .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful