UN VEAC DE SINGURĂTATE rezumat complex Gabriel García Márquez

,,seminţiilor osândite la un veac de singurătate nu le era dat o a doua şansă pe pământ.’’ Nu căutăm să identificăm neapărat în literatură răspunsuri,ci propriile întrebări.Efemeritatea fiinţei umane obsedează în viaţă şi în viaţa transfigurată estetic,timpul fiind coordonata în jurul căreia gravitează întreaga existenţă.Bineînţeles,subiectul are capcanele şi beneficiile sale şi de aceea nu permite o abordare superficială. Este uşor să vorbim despre ceas,de exemplu,ca obiect căruia i se atribuie timpul,ca să ne convingem de existenţa acestuia.Dar cum ar fi lumea fără ideea trecerii timpului,o lume aparent detaşată de marile tulburări(la fel şi de marile descoperiri),dar luată prin surprindere de forţele superioare(aproape malefice),izolând-o în univers? Probabil că întrebarea a fost pusă,într-un fel sau altul,la un moment dat,de către toţi scriitorii,dar Gabriel Garcia Marquez încearcă o abordare diferită a problemei.El reuşeşte să înfăţişeze lumea în incoerenţa şi inconştienţa ei;lumea ficţională a autorului întreţine iluzia eternului,în timp ce se consumă lent sub povara propriilor greşeli sau a unor forţe aparent imperceptibile (timpul,singurătatea). Tema este reluată în majoritatea operelor sale,dar romanul care îl recomandă pe Garcia Marquez drept unul dintre marii prozatori contemporani este ,fără îndoială, ,,Un veac de singurătate”(aducându-i premiul Nobel în 1982). Romanul este o alegorie a omenirii care nu îşi poate depăşi condiţia,trăind ,,la mijloc de bine şi rău.” Evenimentele prezintă viaţa lui Jose Arcadio,acţiunile sale îndrăzneţe,temperate de prudenţa soţiei(Ursula),viaţa fiilor,nepoţilor şi strănepoţilor lor, într-o aglomerare a detaliilor şi a patimilor :iubire,ură,violenţă,sete de cunoaştere. Succesiunea generaţiilor presupune şi evoluţia satului Macondo,domeniul mitic al lui Garcia Marquez,un spaţiu izolat,înconjurat de ape. Numele noului spaţiu are ,,o rezonanţă supranaturală’’,pentru că îi apare în vis lui Buendia,ca un oraş din oglinzi.Planul profund al semnificaţiilor ne duce cu gândul la un univers închis,care se autoreflectă şi astfel,se autodistruge,prin izolare,prin neputinţa depăşirii unor crize şi a unor mentalităţi. În această lume stranie,Timpul este, ,simultan,liniar şi ciclic,obiectiv şi etern,impregnând operei caracterul de ,,mit ascuns“.Debutul acţiunii coincide,de fapt,cu o reeditare a genezei şi o promisiune a paradisului : ,lumea era atât de nouă,încât multe lucruri nici nu aveau încă nume iar pentru a le deosebi trebuia să le arăţi cu degetul(…) Era într-adevăr un sat fericit: nimeni nu avea peste treizeci de ani, nimeni nu murise încă". Imaginea iniţială,de bunăstare şi fericire nu este decât iluzia celor care întemeiează un (micro)cosmos.Chiar numele familiei este o metaforă(,,buenos’’şi ,,dia’’ însemnând,,zi bună’’),aflat în antiteză cu adevăratul destin al personajelor. Figura imaterială a timpului fuzionează peste toate celelalte imagini ale operei,evidenţiind efemeritatatea specific umană ;această forţă implacabilă,înşelătoare,apare în roman ca suprapersonaj.Este prezent pretutindeni,pândeşte din umbră fiinţa,se dilată şi se contractă,inducând în eroare personajele. Timpul,prin imaterialitatea lui,nu îi poate speria pe aceşti întemeietori de lumi.Ei au orgoliul deschizătorilor de drumuri,substituindu-se, inconştient,divinităţii,ignorând şi chiar desfiinţând percepţia asupra timpului cu atitudinea lor indiferentă.

.amorf.ei mai cred încă în acel timp primordial. Ţiganii(fie .joaca’’ lui cu timpul afectându-l iremediabil. în cele din urmă.nu mă căiesc de nimic’’ mărturiseşte Buendia). pe care fascinaţia încercată în faţa progresului ştiinţific al lumii îl determină să-şi piardă.cu părul lung.le este refuzat accesul la civilizaţie.Dar adevărata lor dramă este constituită de faptul că nu sunt conştienţi de .fie ca semn distinctiv al mentalităţilor primitive.de cele mai multe ori.moartea era o femeie înveşmântată în albastru. Singurătatea omului în univers sporeşte această impresie.dar fără nimic înspăimântător.De acum..ci instinctul.fără frică şi fără amărăciune’’.trenul.moartea aduce un fel de halucinaţie(Jose Arcadio al Doilea moare peste pergamentele străbunicului său. Singurul interesat de inovaţie şi descoperiri este Jose Arcadio Bunedia tatăl. ..apoi .iar legăturile cu exteriorul se dovedesc. Astfel..fără durere. luneta. electricitatea.Cineva îi spune lui Aureliano că .dar ideea nu înspăimântă.îi întrece şi nu le mai dă răgaz pentru bucurii.În ciuda tuturor încercărilor de cunoaştere (descoperă magnetul.într-o tinereţe veşnică..căzură atâtea flori din cer încât dimineaţa străzile erau acoperite de un strat gros. Pentru Amaranta. sau.pericolele”vieţii.(ţiganii se orientează după cântecul păsărilor pentru a ajunge).. dimpotrivă. instrumentele muzicale..iar când acesta moare.nu cred în Dumnezeu.cu un aer puţin demodat’’.rezultă un produs hibrid al conştiinţei imorale.în timp ce pe Ursula.amestecându-le..legăturile dintre vii şi morţi etc).Nu conştiinţa îi avertizează asupra consecinţelor acestui sistem al duratelor. fotografia.căutare febrilă a tainei.fie ca o metaforă a familiei .dar păcatul acestor primi oameni din Macondo este că ei înşişi se grăbesc. Lipsiţi de viaţă spirituală.de circ. Nici unul dintre personaje nu îşi regretă viaţa(. .toate fiinţele acestei lumi se supun aceloraşi reguli.Membrii familiei Buendia par condamnaţi să repete viata dezordonată şi indecentă a strămoşilor.confundându-le.pentru că nimeni nu se aşteaptă la o pedeapsă divină.nici în dragoste.Sunt entuziasmaţi să descopere.autorul sugerând faptul că. ..să ia parte la toate acţiunile umane şi . fără orologii care să anunţe trecerea. Această stare a lucrurilor ne aminteşte de momentul originar..crainici ai progresului’’.colportori vulgari de distracţii’’) vin sporadic în Macondo.traversând aproape toate etapele istoriei omenirii într-un singur veac de existenţă). Personajele trăiesc într-un univers închis.şi a trebuit să fie îndepărtat cu lopeţile şi cu greblele ca să poată trece înmormântarea.. Pentru alte pesonaje. Dacă la început Ursula mărturisea că .’’ Aceste elemente fantastice se integrează firesc în roman. Ursula înţelege prevestiri sumbre în legătură cu finalul soţului.îşi face loc într-un spaţiu unde timpul nu a fost niciodată neîndurător cu oamenii.moartea.pentru că nu îi ştiu ordinea reală. prezentându-le ca pe nişte ciudăţenii.fiind conştiente sau nu.apariţia cimitirului în Macondo anunţă un lung şir de înmormântări.Această prezenţă misterioasă.’’ Timpul îi ajunge din urmă pe aceşti întemeietori de lumi. cinematograful.proasta calitate a timpului o obliga să lase lucrurile făcute doar pe jumătate. Personificată..profeţiile din pergamentele lui Melchiade.care reprezintă drumul spre cunoaştere al omenirii.fie .toate îi erau indiferente’’).nu au timp să-şi explice aerul solitar.ajungând până la graniţa cu neverosimilul (ridicarea la cer a lui Remedios.cu ochii larg deschişi’’).Evenimentele îşi estompează astfel nota reală.n-am avut însă nici un mort(…)nu eşti din nici un loc atâta vreme cât nu ai nici un mort îngropat în pământ’’.fără să ştie cu certitudine unde.eliberarea de sub tirania nevoilor primare şi a credinţelor primitive nu este posibilă.. resemnare.ei îşi construiesc lumea cu faţa în jos.aducând obiectele necunoscute locuitorilor. aceasta o anunţă pe femeie că va muri .nefaste.eşti mult mai bătrân decât pari’’. .simţul realităţii (ajunge să stea legat de un copac în faţa casei pentru că la început era violent.într-o atmosferă grotescă..singura posibilă este moartea. mijloacele de navigaţie..

se petrec în lume lucruri extraordinare.maturitate.având toţi ca semn distinctiv aerul straniu şi solitar.chipul fiecărui Buendia.toţi cei din neamul Buendia.trăind aleatoriu.în toate variantele sale.trece printr-o perioadă de .copiii moştenesc nebuniile părinţilor lor’’.).Mai devreme sau mai târziu. La un moment dat nu ne mai dăm seama ce fel de relaţie de rudenie există între ei .în afara celui cunoscut. Ursula Buendia.Este o boală care îi conduce către moarte.a sentimentului autentic.în timp ce noi continuăm să trăim ca măgarii.una de ordine morală.cât a încercării diperate de a păstra anumite valori ale oamenilor simpli.Buendia speră că va fi ajutat de Melchiade.evolueză’’ o dată cu personajele.un ţigan preocupat de descoperiri.treptat.însă. are idei total opuse.încurcând planurile până la suprapunerea duratelor..în momentul în care oamenii săi ajung să resimtă acut graniţele rigide ale timpului şi inutilitatea.aerul solitar’’ al descendenţilor.. . Feminitatea este .se pomeni dus într-un loc de neidentificat.incesturile nu lipsesc. Ea este.Nimic graţios . Singurătatea(.De asemenea.prelungit în imoralitatea sa.pentru că nici un locuitor al satului Macondo nu este capabil să umple imensul gol al necunoaşterii şi al nepăsării. . Aceasta nu este atât dovada unui primitivism.Soţul ei.’’ Jose Arcadio imaginează un alt spaţiu .apărându-şi principiile chiar în vremurile tulburi ale .ia pe rând.aflaţi într-un fel de intimitate cu natura.în roman.Dragostea sfidează normele morale.Rebeca obişnuia să mănânce pământ sau varul de pe pereţi).fiind un încurajator al dezvoltării şi al inovaţiei.unde i se scoaseră hainele şi unde fu rostogolit ca un sac de cartofi.într-adevăr.este vorba de singurătatea unor indivizi care nu îşi conştientizează destinul.atât de aproape şi atât de inaccesibil .fascinat de invenţii şi cercetări.rămânând izolat într-o lume care îşi pierde.Nu mai departe decât dincolo de râu se găsesc tot felul de aparate magice..de mai mulţi indivizi sau de unul singur.devin .de la generaţie la generaţie... este cea care luptă să-şi păstreze luciditatea. iubirea este în versiunea lui Garcia Marquez. Ea poate proveni din imposibilitatea adaptării la civilizaţie.Relaţiile amoroase între rude se înscriu în mitul naşterii copiilor cu o coadă de porc.în primul rând.respinge orice noutate .văzută ca un fel de blestem.conştient că trăieşte încă într-o lume inferioară :.tinereţe’’ atunci când nu este conştientizată încă de purtătorii ei. Ridicolă .elegant..cunoaşte foarte bine familia şi o conduce cu o voinţă puternică în momentele în care i se cere intervenţia. avem impresia că.opusul solidarităţii’’.atribuţiile sacre. Nu mai ştim dacă personajele au propriul destin sau le surpindem trăind o poveste deja spusă.taciturni şi iremediabil solitari’’.această femeie cu nervii tari(…)care părea pretutindeni prezentă’’.în singurătatea de nepătruns a bătrâneţii ei’’.de parcă lumea s-ar învârti în loc’’.îi spunea el Ursulei. Generaţiile neamului Buendia nu prezintă tipuri umane sau psihologii bine definite .din lipsa cunoaşterii.dar acesta moare înainte de a-i dezvălui secretul ieşirii definitive din Macondo.grotescă sau incestuoasă..El nu are însă cheia descoperirii acestuia.cum o definea însuşi autorul) neamului Buendia este mai adâncă decât ar putea să o trădeze .cum remarcă Ursula..din diferite motive sau pur şi simplu fără motiv.Cu toate acestea.Autorul ne sugerează că singurătatea .fără posibilitate de salvare...echivalentă cu seducţia.dacă este vorba.cast în acest joc al atracţiei între bărbat şi femeie.unde fu întors pe faţă şi pe dos într-o beznă de nepătruns’’.chiar Ursula şi Jose Arcadio fiind veri.personajele lui Garcia Marquez nu au nici un punct de sprijin:căderea în vid este totală.. ci evidenţiază prezenţe epice care trăiesc sub semnul neobişnuitului(de exemplu. Ursula. un factor distructiv.Esteticul este anulat din viaţa personajelor. când îi împinge la fapte iraţionale sau la căutarea disperată a unor soluţii şi bătrâneţe.numele se repetă mereu. Fire conservatoare.Aceasta ajunge în cele din urmă o personificare.fiind redusă la aspectul ei pur instinctual(.Caracteristicile alterate ale acestui sentiment nu îi mai permit să apară drept o cale de salvare.Astfel. Ursula afirma cu îndreptăţire :. .Ea poate chiar să prezică comportamentul urmaşilor.

fără nici un fel de teamă..amestecate .’’Tot în această perioadă.începe . .. .ţine la adăpost de orice pornire pătimaşă’’..Stăpână pe sine.doar îi va . Evenimentele care aveau să dea lovitura de moarte satului Macondo’’se precipită în final.războiului. în durata eternă.răscolite’.ci pe aceea că lectorul le poate urmări în acelaşi timp... Sfârşitul neamului Buendia şi al satului este anunţat de o ploaie care a durat patru ani.sunt .care îşi descifrează viaţa din pergamentele lui Melchiade :.anunţând fatalitatea care urmărise dintotdeauna neamul Bundia.chiar absurde.schelete de animale acoperite de crini roşii..astfel încât cititorul are plăcerea să descopere lumea ficţiunii din mai multe unghiuri :fie din trecut către viitor. apoi.Ursula îşi pierde complet simţul realităţii .având concepţii simple.să confunde timpul prezent cu anumite perioade îndepărtate din viaţa ei..o dată cu moartea lui Aureliano. Finalul aduce sfârşirea neamului Buendia.ci se învârteşte în loc“ .unsprezece luni şi două zile’’.Pe străzile înămolite rămăseseră mobile dezarticulate.nu numai copiii creşteau mai repede.Întorsătura nefastă pe care o iau lucrurile îi dau senzaţia că inima sa este stăpânită de o forţă străină.fie invers .timpul nu trece..stătea scris că acea cetate a oglinzilor va fi ştearsă de vânt şi alungată din memoria oamenilor(…)Tot ce vedea scris acolo era dintotdeauna şi avea să rămână pe vecie nerepetat.ultimele urme ale hoardelor de străini care fugiseră din Macondo într-o sminteală asemănătoare cu aceea de la venirea lor.ploaie care face legătura cu potopul biblic :.fără a da însă senzaţia de dezordine.respectând legile nescrise. eroii asistă la deteriorarea progresivă a timpului sau încearcă să-şi supună temporalitatea.îmbulzeala’’ descendenţilor neamului Buendia.odată cu decrepitudinea care ajunsese din urmă neamul Buendia. Sunt folosite evocări(cum este cea a originilor).căci semnţiilor osândite la un veac de singurătate nu le era dat o a doua şansă pe pământ. Pe măsură ce naraţiunea înaintează.’’.iar dialogul aproape că lipseşte din acest roman-povestire).care îmbinate. în afară de faptul că acţiunea se derulează pe o perioadă de o sută de ani.observăm că evenimentele se succed în funcţie de structura ciclică a timpului:.un fel de gânganie..pentru că aspiraţiile şi semnele distinctive ale neamului Buendia sunt reluate de la o generaţie la alta.’’ Numai că aceasta nu îi va nimici pe locuitori. durata cunoaşte şi suferă diferite avânturi : personajele încearcă imoralitatea prin boala insomniei.într-o . finalul romanului integrează timpul individual în varianta lui colectivă. ‘se aleargă’.Ritmul narativ imprimă evenimentelor un anumit ton şi un dinamism specific..cu viaţa lor tumultoasă..Macondo era în ruine.sunt cu totul răvăşite.’’...covârşită de povara celor o sută de ani ai ei’’.insuflându-le ..Macondo transformându-se iremediabil într-o ruină de nerecunoscut. Naratorul omniscient condensează detaliile ca să putem distinge esenţialul printre atâtea evenimente mărunte şi generaţii succesive.dar şi sentimentele evoluau altfel.evenimentele nu se petrec succesiv.ea este cea care îşi dă seama că neamul Buendia nu va găsi niciodată ieşirea din cercul vicios al destinului .prin intermediul naraţiunii(descrierea este folosită rar.iar punctele de vedere se succed într-o imagine completă a acestor solitari.Nepăsarea oamenilor contrasta cu voracitatea uitării’’.Replicile sunt puţine şi tensionate.anticipări. Ea este singurul personaj care realizează că se întâmplă ceva cu timpul:. Stilul în care este redactat romanul oscilează permanent între realismul descrierilor .buimăceală atât de absurdă.nu mureau de boli’’.ci în împrejurări neobişnuite..’’ Modul concentrat de expunere al evenimentelor. asigură coerenţa şi expresivitatea deosebită a textului.seninătatea spongioasă a lipsei de pofte. Un statut aparte îl deţine planul temporal. .’’..În timpul unui veac de îndelungată răbdare’’.cei care . urmată de amnezie .reflectă omul în efemeritatea şi rătăcirile lui. corelând principalele acte de voinţă cu momentele esenţiale ale existenţei .se succed fragmente disparate din viaţa personajelor..

tocmai datorită acestei coexistenţe de elemente care asigură şi originalitatea cărţii . .fiind vorba despre Om ca fiinţă în univers.cu puterea lui de a întemeia şi distruge lumi interioare şi exterioare. ci în însăşi psihologia oamenilor imaginea unei lumi sfâşiate.rămâne ideea în jurul căreia gravitează textul : singurătatea iremediabilă a fiinţei umane fără punct de sprijiin.Tragică . Aspectele acestea nu există decât alternându-se reciproc. subminând ideea de frumos şi candoare.”(Mario Vargas Llosa) Critica literară a situat formula epica a romanului în categoria . nu numai în planul destinelor unui popor. fantezia sau coşmarul oamenilor.Macondo era un vârtej îngrozitor de praf şi dărâmături vânturate de furia acestui uragan’’accentuează ideea că această civilizaţie reface o parte din mitul biblic. Destrămarea satului:.secvenţelor războinice ( campaniile militare ).în esenţa ei..cu realitatea însăşi. iraţionale ". Garcia Marquez .de la egal la egal...suprarealismului folcloric şi a realismului magic`` .se ia la întrecere. lirismul derivat din sentimentul naturii ( veranda cu begonii a Ursulei ) şi notaţiile despre spectacolul grotesc al erotismului ( viaţa lui Pilar Ternera ). instabile.să încorporeze romanului tot ceea ce există în comportamentul . memoria. Personajele nu au nici un fel de nelinişte existenţială şi de aceea sfârşitul lor nu poate fi interpretat ca unul tragic. consecinţele inerente ale colonialismului şi mai ales ale subdezvoltării determină o serie de angrenaje absurde.să facă din naraţiune un obiect verbal care să reflecte lumea aşa cum este ea:multiplă şi oceanică. Cheia pentru înţelegerea alegorică a întâmplărilor o oferă autorul însuşi:„evenimentele(…) ne dau într-o parabolă.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful