UN VEAC DE SINGURĂTATE rezumat complex Gabriel García Márquez

,,seminţiilor osândite la un veac de singurătate nu le era dat o a doua şansă pe pământ.’’ Nu căutăm să identificăm neapărat în literatură răspunsuri,ci propriile întrebări.Efemeritatea fiinţei umane obsedează în viaţă şi în viaţa transfigurată estetic,timpul fiind coordonata în jurul căreia gravitează întreaga existenţă.Bineînţeles,subiectul are capcanele şi beneficiile sale şi de aceea nu permite o abordare superficială. Este uşor să vorbim despre ceas,de exemplu,ca obiect căruia i se atribuie timpul,ca să ne convingem de existenţa acestuia.Dar cum ar fi lumea fără ideea trecerii timpului,o lume aparent detaşată de marile tulburări(la fel şi de marile descoperiri),dar luată prin surprindere de forţele superioare(aproape malefice),izolând-o în univers? Probabil că întrebarea a fost pusă,într-un fel sau altul,la un moment dat,de către toţi scriitorii,dar Gabriel Garcia Marquez încearcă o abordare diferită a problemei.El reuşeşte să înfăţişeze lumea în incoerenţa şi inconştienţa ei;lumea ficţională a autorului întreţine iluzia eternului,în timp ce se consumă lent sub povara propriilor greşeli sau a unor forţe aparent imperceptibile (timpul,singurătatea). Tema este reluată în majoritatea operelor sale,dar romanul care îl recomandă pe Garcia Marquez drept unul dintre marii prozatori contemporani este ,fără îndoială, ,,Un veac de singurătate”(aducându-i premiul Nobel în 1982). Romanul este o alegorie a omenirii care nu îşi poate depăşi condiţia,trăind ,,la mijloc de bine şi rău.” Evenimentele prezintă viaţa lui Jose Arcadio,acţiunile sale îndrăzneţe,temperate de prudenţa soţiei(Ursula),viaţa fiilor,nepoţilor şi strănepoţilor lor, într-o aglomerare a detaliilor şi a patimilor :iubire,ură,violenţă,sete de cunoaştere. Succesiunea generaţiilor presupune şi evoluţia satului Macondo,domeniul mitic al lui Garcia Marquez,un spaţiu izolat,înconjurat de ape. Numele noului spaţiu are ,,o rezonanţă supranaturală’’,pentru că îi apare în vis lui Buendia,ca un oraş din oglinzi.Planul profund al semnificaţiilor ne duce cu gândul la un univers închis,care se autoreflectă şi astfel,se autodistruge,prin izolare,prin neputinţa depăşirii unor crize şi a unor mentalităţi. În această lume stranie,Timpul este, ,simultan,liniar şi ciclic,obiectiv şi etern,impregnând operei caracterul de ,,mit ascuns“.Debutul acţiunii coincide,de fapt,cu o reeditare a genezei şi o promisiune a paradisului : ,lumea era atât de nouă,încât multe lucruri nici nu aveau încă nume iar pentru a le deosebi trebuia să le arăţi cu degetul(…) Era într-adevăr un sat fericit: nimeni nu avea peste treizeci de ani, nimeni nu murise încă". Imaginea iniţială,de bunăstare şi fericire nu este decât iluzia celor care întemeiează un (micro)cosmos.Chiar numele familiei este o metaforă(,,buenos’’şi ,,dia’’ însemnând,,zi bună’’),aflat în antiteză cu adevăratul destin al personajelor. Figura imaterială a timpului fuzionează peste toate celelalte imagini ale operei,evidenţiind efemeritatatea specific umană ;această forţă implacabilă,înşelătoare,apare în roman ca suprapersonaj.Este prezent pretutindeni,pândeşte din umbră fiinţa,se dilată şi se contractă,inducând în eroare personajele. Timpul,prin imaterialitatea lui,nu îi poate speria pe aceşti întemeietori de lumi.Ei au orgoliul deschizătorilor de drumuri,substituindu-se, inconştient,divinităţii,ignorând şi chiar desfiinţând percepţia asupra timpului cu atitudinea lor indiferentă.

ei îşi construiesc lumea cu faţa în jos.pentru că nimeni nu se aşteaptă la o pedeapsă divină.fie ca o metaforă a familiei .autorul sugerând faptul că.amorf.Membrii familiei Buendia par condamnaţi să repete viata dezordonată şi indecentă a strămoşilor. . Ţiganii(fie . .dar fără nimic înspăimântător..fie .Cineva îi spune lui Aureliano că .aducând obiectele necunoscute locuitorilor.Dar adevărata lor dramă este constituită de faptul că nu sunt conştienţi de .toate îi erau indiferente’’).moartea era o femeie înveşmântată în albastru.care reprezintă drumul spre cunoaştere al omenirii. .într-o tinereţe veşnică.Nu conştiinţa îi avertizează asupra consecinţelor acestui sistem al duratelor. fără orologii care să anunţe trecerea.fiind conştiente sau nu.apariţia cimitirului în Macondo anunţă un lung şir de înmormântări.fără durere. cinematograful.le este refuzat accesul la civilizaţie. . Personificată.căutare febrilă a tainei.Sunt entuziasmaţi să descopere.nu au timp să-şi explice aerul solitar. pe care fascinaţia încercată în faţa progresului ştiinţific al lumii îl determină să-şi piardă.îşi face loc într-un spaţiu unde timpul nu a fost niciodată neîndurător cu oamenii. .îi întrece şi nu le mai dă răgaz pentru bucurii.cu ochii larg deschişi’’).ci instinctul. Pentru alte pesonaje.simţul realităţii (ajunge să stea legat de un copac în faţa casei pentru că la început era violent. prezentându-le ca pe nişte ciudăţenii.de cele mai multe ori..în timp ce pe Ursula.pentru că nu îi ştiu ordinea reală. Personajele trăiesc într-un univers închis.n-am avut însă nici un mort(…)nu eşti din nici un loc atâta vreme cât nu ai nici un mort îngropat în pământ’’.eliberarea de sub tirania nevoilor primare şi a credinţelor primitive nu este posibilă.eşti mult mai bătrân decât pari’’. Singurul interesat de inovaţie şi descoperiri este Jose Arcadio Bunedia tatăl. luneta. aceasta o anunţă pe femeie că va muri .colportori vulgari de distracţii’’) vin sporadic în Macondo. fotografia.pericolele”vieţii.proasta calitate a timpului o obliga să lase lucrurile făcute doar pe jumătate.nu cred în Dumnezeu.nici în dragoste.profeţiile din pergamentele lui Melchiade.dar ideea nu înspăimântă.să ia parte la toate acţiunile umane şi .cu părul lung.iar legăturile cu exteriorul se dovedesc.moartea aduce un fel de halucinaţie(Jose Arcadio al Doilea moare peste pergamentele străbunicului său.Această prezenţă misterioasă. Dacă la început Ursula mărturisea că ...şi a trebuit să fie îndepărtat cu lopeţile şi cu greblele ca să poată trece înmormântarea.(ţiganii se orientează după cântecul păsărilor pentru a ajunge).moartea..trenul.dar păcatul acestor primi oameni din Macondo este că ei înşişi se grăbesc.singura posibilă este moartea.legăturile dintre vii şi morţi etc). sau.într-o atmosferă grotescă..de circ.căzură atâtea flori din cer încât dimineaţa străzile erau acoperite de un strat gros.De acum. Pentru Amaranta...toate fiinţele acestei lumi se supun aceloraşi reguli. Astfel..apoi . Ursula înţelege prevestiri sumbre în legătură cu finalul soţului.’’ Aceste elemente fantastice se integrează firesc în roman.’’ Timpul îi ajunge din urmă pe aceşti întemeietori de lumi..amestecându-le.În ciuda tuturor încercărilor de cunoaştere (descoperă magnetul.ei mai cred încă în acel timp primordial.Evenimentele îşi estompează astfel nota reală. Lipsiţi de viaţă spirituală.nu mă căiesc de nimic’’ mărturiseşte Buendia).cu un aer puţin demodat’’.fie ca semn distinctiv al mentalităţilor primitive. Singurătatea omului în univers sporeşte această impresie.iar când acesta moare. resemnare. instrumentele muzicale.confundându-le. dimpotrivă. mijloacele de navigaţie. Nici unul dintre personaje nu îşi regretă viaţa(.rezultă un produs hibrid al conştiinţei imorale..crainici ai progresului’’.fără să ştie cu certitudine unde. în cele din urmă. Această stare a lucrurilor ne aminteşte de momentul originar. electricitatea..fără frică şi fără amărăciune’’.traversând aproape toate etapele istoriei omenirii într-un singur veac de existenţă).nefaste.ajungând până la graniţa cu neverosimilul (ridicarea la cer a lui Remedios...joaca’’ lui cu timpul afectându-l iremediabil.

Feminitatea este . La un moment dat nu ne mai dăm seama ce fel de relaţie de rudenie există între ei .Rebeca obişnuia să mănânce pământ sau varul de pe pereţi).se pomeni dus într-un loc de neidentificat. Ea este.cunoaşte foarte bine familia şi o conduce cu o voinţă puternică în momentele în care i se cere intervenţia. are idei total opuse..Nimic graţios . .Mai devreme sau mai târziu.un ţigan preocupat de descoperiri.cast în acest joc al atracţiei între bărbat şi femeie.fără posibilitate de salvare. Nu mai ştim dacă personajele au propriul destin sau le surpindem trăind o poveste deja spusă.. un factor distructiv.fascinat de invenţii şi cercetări. ci evidenţiază prezenţe epice care trăiesc sub semnul neobişnuitului(de exemplu.echivalentă cu seducţia.în timp ce noi continuăm să trăim ca măgarii.această femeie cu nervii tari(…)care părea pretutindeni prezentă’’.maturitate.respinge orice noutate .cât a încercării diperate de a păstra anumite valori ale oamenilor simpli.trece printr-o perioadă de .într-adevăr.evolueză’’ o dată cu personajele. este cea care luptă să-şi păstreze luciditatea.Cu toate acestea.personajele lui Garcia Marquez nu au nici un punct de sprijin:căderea în vid este totală.de parcă lumea s-ar învârti în loc’’.din lipsa cunoaşterii.prelungit în imoralitatea sa. Generaţiile neamului Buendia nu prezintă tipuri umane sau psihologii bine definite .cum o definea însuşi autorul) neamului Buendia este mai adâncă decât ar putea să o trădeze .una de ordine morală.’’ Jose Arcadio imaginează un alt spaţiu .din diferite motive sau pur şi simplu fără motiv.Dragostea sfidează normele morale. când îi împinge la fapte iraţionale sau la căutarea disperată a unor soluţii şi bătrâneţe.grotescă sau incestuoasă.în afara celui cunoscut.în roman.ia pe rând.atribuţiile sacre.însă.Ea poate chiar să prezică comportamentul urmaşilor.fiind redusă la aspectul ei pur instinctual(.). Ursula Buendia.dacă este vorba.Soţul ei.cum remarcă Ursula. .elegant. .Esteticul este anulat din viaţa personajelor..treptat.devin .având toţi ca semn distinctiv aerul straniu şi solitar.dar acesta moare înainte de a-i dezvălui secretul ieşirii definitive din Macondo.toţi cei din neamul Buendia.chipul fiecărui Buendia. Aceasta nu este atât dovada unui primitivism.de mai mulţi indivizi sau de unul singur.este vorba de singurătatea unor indivizi care nu îşi conştientizează destinul..se petrec în lume lucruri extraordinare.. avem impresia că. Ursula afirma cu îndreptăţire :.El nu are însă cheia descoperirii acestuia.Nu mai departe decât dincolo de râu se găsesc tot felul de aparate magice.rămânând izolat într-o lume care îşi pierde.taciturni şi iremediabil solitari’’.Autorul ne sugerează că singurătatea .aflaţi într-un fel de intimitate cu natura.în toate variantele sale.apărându-şi principiile chiar în vremurile tulburi ale .în momentul în care oamenii săi ajung să resimtă acut graniţele rigide ale timpului şi inutilitatea..Relaţiile amoroase între rude se înscriu în mitul naşterii copiilor cu o coadă de porc.. Ridicolă . Ursula.chiar Ursula şi Jose Arcadio fiind veri.copiii moştenesc nebuniile părinţilor lor’’.Caracteristicile alterate ale acestui sentiment nu îi mai permit să apară drept o cale de salvare.pentru că nici un locuitor al satului Macondo nu este capabil să umple imensul gol al necunoaşterii şi al nepăsării.numele se repetă mereu..fiind un încurajator al dezvoltării şi al inovaţiei.în primul rând. Ea poate proveni din imposibilitatea adaptării la civilizaţie.atât de aproape şi atât de inaccesibil .unde fu întors pe faţă şi pe dos într-o beznă de nepătruns’’.îi spunea el Ursulei.Aceasta ajunge în cele din urmă o personificare.Astfel.trăind aleatoriu. iubirea este în versiunea lui Garcia Marquez.aerul solitar’’ al descendenţilor. Singurătatea(..Buendia speră că va fi ajutat de Melchiade.incesturile nu lipsesc.de la generaţie la generaţie.văzută ca un fel de blestem.încurcând planurile până la suprapunerea duratelor..De asemenea.tinereţe’’ atunci când nu este conştientizată încă de purtătorii ei..a sentimentului autentic.opusul solidarităţii’’. Fire conservatoare.în singurătatea de nepătruns a bătrâneţii ei’’.Este o boală care îi conduce către moarte.conştient că trăieşte încă într-o lume inferioară :.unde i se scoaseră hainele şi unde fu rostogolit ca un sac de cartofi.

Pe măsură ce naraţiunea înaintează..’’.pentru că aspiraţiile şi semnele distinctive ale neamului Buendia sunt reluate de la o generaţie la alta.răscolite’.’’.În timpul unui veac de îndelungată răbdare’’.Stăpână pe sine.astfel încât cititorul are plăcerea să descopere lumea ficţiunii din mai multe unghiuri :fie din trecut către viitor.având concepţii simple..cu viaţa lor tumultoasă.o dată cu moartea lui Aureliano. Stilul în care este redactat romanul oscilează permanent între realismul descrierilor .iar dialogul aproape că lipseşte din acest roman-povestire).anunţând fatalitatea care urmărise dintotdeauna neamul Bundia.se succed fragmente disparate din viaţa personajelor.observăm că evenimentele se succed în funcţie de structura ciclică a timpului:. în durata eternă.ultimele urme ale hoardelor de străini care fugiseră din Macondo într-o sminteală asemănătoare cu aceea de la venirea lor.Nepăsarea oamenilor contrasta cu voracitatea uitării’’..care îmbinate. finalul romanului integrează timpul individual în varianta lui colectivă. . Evenimentele care aveau să dea lovitura de moarte satului Macondo’’se precipită în final..îmbulzeala’’ descendenţilor neamului Buendia. Un statut aparte îl deţine planul temporal. eroii asistă la deteriorarea progresivă a timpului sau încearcă să-şi supună temporalitatea.seninătatea spongioasă a lipsei de pofte.un fel de gânganie. în afară de faptul că acţiunea se derulează pe o perioadă de o sută de ani.’’Tot în această perioadă.începe . . Finalul aduce sfârşirea neamului Buendia.prin intermediul naraţiunii(descrierea este folosită rar.evenimentele nu se petrec succesiv.ploaie care face legătura cu potopul biblic :.sunt cu totul răvăşite.buimăceală atât de absurdă.ea este cea care îşi dă seama că neamul Buendia nu va găsi niciodată ieşirea din cercul vicios al destinului . Sunt folosite evocări(cum este cea a originilor).timpul nu trece. corelând principalele acte de voinţă cu momentele esenţiale ale existenţei .schelete de animale acoperite de crini roşii...fie invers . ‘se aleargă’..reflectă omul în efemeritatea şi rătăcirile lui.care îşi descifrează viaţa din pergamentele lui Melchiade :.Macondo transformându-se iremediabil într-o ruină de nerecunoscut.fără nici un fel de teamă.unsprezece luni şi două zile’’.cei care .ci se învârteşte în loc“ . durata cunoaşte şi suferă diferite avânturi : personajele încearcă imoralitatea prin boala insomniei...’’ Modul concentrat de expunere al evenimentelor.Pe străzile înămolite rămăseseră mobile dezarticulate.să confunde timpul prezent cu anumite perioade îndepărtate din viaţa ei.’’.fără a da însă senzaţia de dezordine.. . Naratorul omniscient condensează detaliile ca să putem distinge esenţialul printre atâtea evenimente mărunte şi generaţii succesive.nu numai copiii creşteau mai repede..dar şi sentimentele evoluau altfel.iar punctele de vedere se succed într-o imagine completă a acestor solitari.doar îi va . urmată de amnezie ..amestecate .Ursula îşi pierde complet simţul realităţii .anticipări..ci pe aceea că lectorul le poate urmări în acelaşi timp.respectând legile nescrise.căci semnţiilor osândite la un veac de singurătate nu le era dat o a doua şansă pe pământ.ci în împrejurări neobişnuite.insuflându-le .într-o .Întorsătura nefastă pe care o iau lucrurile îi dau senzaţia că inima sa este stăpânită de o forţă străină. asigură coerenţa şi expresivitatea deosebită a textului.Ritmul narativ imprimă evenimentelor un anumit ton şi un dinamism specific..ţine la adăpost de orice pornire pătimaşă’’..nu mureau de boli’’.Replicile sunt puţine şi tensionate..chiar absurde.războiului.odată cu decrepitudinea care ajunsese din urmă neamul Buendia.’’ Numai că aceasta nu îi va nimici pe locuitori.stătea scris că acea cetate a oglinzilor va fi ştearsă de vânt şi alungată din memoria oamenilor(…)Tot ce vedea scris acolo era dintotdeauna şi avea să rămână pe vecie nerepetat. Ea este singurul personaj care realizează că se întâmplă ceva cu timpul:.sunt .Macondo era în ruine. Sfârşitul neamului Buendia şi al satului este anunţat de o ploaie care a durat patru ani.covârşită de povara celor o sută de ani ai ei’’. apoi..

nu numai în planul destinelor unui popor. fantezia sau coşmarul oamenilor.se ia la întrecere..secvenţelor războinice ( campaniile militare ). .de la egal la egal.să încorporeze romanului tot ceea ce există în comportamentul . instabile.în esenţa ei.suprarealismului folcloric şi a realismului magic`` .să facă din naraţiune un obiect verbal care să reflecte lumea aşa cum este ea:multiplă şi oceanică. Personajele nu au nici un fel de nelinişte existenţială şi de aceea sfârşitul lor nu poate fi interpretat ca unul tragic.fiind vorba despre Om ca fiinţă în univers.cu realitatea însăşi. Garcia Marquez . subminând ideea de frumos şi candoare. ci în însăşi psihologia oamenilor imaginea unei lumi sfâşiate. memoria. consecinţele inerente ale colonialismului şi mai ales ale subdezvoltării determină o serie de angrenaje absurde.. iraţionale ".cu puterea lui de a întemeia şi distruge lumi interioare şi exterioare.”(Mario Vargas Llosa) Critica literară a situat formula epica a romanului în categoria . Destrămarea satului:..Macondo era un vârtej îngrozitor de praf şi dărâmături vânturate de furia acestui uragan’’accentuează ideea că această civilizaţie reface o parte din mitul biblic. Aspectele acestea nu există decât alternându-se reciproc. tocmai datorită acestei coexistenţe de elemente care asigură şi originalitatea cărţii .rămâne ideea în jurul căreia gravitează textul : singurătatea iremediabilă a fiinţei umane fără punct de sprijiin.Tragică . Cheia pentru înţelegerea alegorică a întâmplărilor o oferă autorul însuşi:„evenimentele(…) ne dau într-o parabolă. lirismul derivat din sentimentul naturii ( veranda cu begonii a Ursulei ) şi notaţiile despre spectacolul grotesc al erotismului ( viaţa lui Pilar Ternera ).