CO de Limba Romana - Buzoianu Loredana (Ionel Apostolatu)

Universitatea “Dunărea de Jos” din Galați
Departamentul pentru Învăţământ la Distanţă

şi cu Frecvenţă Redusă
Curs opţional de
lingvistică românească
Ionel Apostolatu
Facultatea de Litere
Specializarea:
Limba și literatura română – Limba și literatura engleză
Anul III, Semestrul 2
UDJG
Facultatea de Litere
Elemente de
gramatică normativă
Lect.dr. Ionel Apostolatu
Galați
2011
Cuprins
CUPRINS
OBIECTIVE ......................................................................................................................... 5
Unitatea de învăţare nr. 1
PROBLEME DE MORFOLOGIE NORMATIVĂ .................................................................. 7
1.1. Aspecte privind flexiunea substantivului ............................................................. 7
1.2. Aspecte privind flexiunea pronumelui ................................................................ 16
1.2.1. Categoria persoanei ....................................................................................... 16
1.2.2. Categoria numărului la pronume .................................................................. 17
1.2.3. Categoria genului la pronume ....................................................................... 17
1.2.4. Categoria cazului la pronume........................................................................ 18
1.2.5. Flexiunea pronumelui şi problemele de ortografie...................................... 19
1.3. Aspecte ale flexiunii adjectivului ......................................................................... 20
1.4. Probleme ale flexiunii numeralului ...................................................................... 22
1.4.1. Flexiunea numeralului cardinal ..................................................................... 24
1.4.2. Flexiunea numeralului ordinal....................................................................... 25
1.5. Aspecte ale flexiunii verbale ................................................................................ 25
1.6. Alte observaţii privind flexiunea şi scrierea unor cuvinte ................................. 28
PROBLEME DE SINTAXĂ NORMATIVĂ ......................................................................... 31
2.1. Acordul .................................................................................................................. 31
2.1.1. Noţiuni generale despre acord ...................................................................... 31
2.1.2. Acordul predicatului cu subiectul................................................................. 32
2.1.3. Acordul în cadrul grupului nominal .............................................................. 36
2.2. Recţiunea (regimul)............................................................................................... 40
2.3. Construcţii sintactice cu potenţial expresiv ....................................................... 41
2.3.1. Anacolutul ....................................................................................................... 41
2.3.2. Repetiţia .......................................................................................................... 44
2.3.3. Elipsa............................................................................................................... 46
2.3.4. Construcţia incidentă..................................................................................... 46
2.3.5. Izolarea ............................................................................................................ 48
PROBLEME DE LEXICOLOGIE NORMATIVĂ ................................................................ 49
3.1. Aspecte privind formarea cuvintelor................................................................... 49
3.1.1. Derivarea: dinamică şi creativitate................................................................ 51
3.1.2. Compunerea: dinamică şi creativitate .......................................................... 55
3.1.3. Conversiunea: dinamică şi creativitate ........................................................ 58
3.1.4. Trunchierea ..................................................................................................... 59
3.1.5. Contaminaţia................................................................................................... 59
3.1.6. Condensarea lexicală..................................................................................... 68
3.1.7. Omonimizarea unor cuvinte polisemantice ................................................. 70
Elemente de gramatică normativă 3
Cuprins
3.1.8. Creaţiile onomatopeice ..................................................................................70

3.2. Aspecte privind utilizarea frazeologismelor .......................................................70
3.3. Probleme privind sensul cuvintelor.....................................................................76
3.3.1. Pleonasmul......................................................................................................76
3.3.2. Dezacordul semantic ......................................................................................79
3.3.3. Adecvarea cuvântului .....................................................................................80
3.3.4. Contradictio in adiecto ...................................................................................80
3.3.5. Confuziile între paronime ...............................................................................80
APLICAŢII .........................................................................................................................83
BIBLIOGRAFIE MINIMALĂ ..............................................................................................95
4 Elemente de gramatică normativă

Obiective
OBIECTIVE
Obiectivul general al disciplinei
Însuşirea rapidă şi eficientă a structurilor de bază ale disciplinei.
Obiectivele specifice
1. Formarea capacitatăţii de analiză şi sinteză a informaţiei.

2. Formarea unei imagini ştiinţifice asupra limbii ca mijloc de
comunicare, a semnificaţiei sale pentru individualitatea şi pentru
colectivitatea umană.
3. Cunoaşterea şi utilizarea adecvată a noţiunilor teoretice şi
metodologice cu care se operează în curs.
4. Raportarea la secvenţe de text, pe care să se poată exersa
diversele strategii de analiză aferente gramaticii normative.
5. Prin raportarea continuă la normele limbii-standard, se vor pune în
evidenţă aspectele acceptate, dar şi cele neindicate din anumite
zone ale vorbirii populare (vulgarismele, argoul etc.).
6. Li se vor cultiva studenţilor obişnuinţe de comunicare corectă şi
civilizată, vor fi criticate aspectele negative ale vorbirii cotidiene, se
va insista pe rolul limbajului în rezolvarea civilizată a problemelor şi
pe necesitatea respectării unei politeţi a comunicării.
7. Dezvoltarea competenţelor social-civice şi a atitudinilor de empatie
culturală.

Cuprins

Probleme de morfologie normativă

PROBLEME DE MORFOLOGIE NORMATIVĂ
Obiective
Studiul acestei unităţi de învăţare va clarifica următoarele aspecte:

flexiunea substantivului;
flexiunea pronumelui;
flexiunea şi scrierea unor cuvinte;
flexiunea numeralului;
flexiunea verbale;
flexiunea adjectivului.
1.1. Aspecte privind flexiunea substantivului

În limba română, unele substantive manifestă o anumită instabilitate
flexionară prin utilizarea unor forme paralele la singular, sau, mai des, la
plural. Acest fenomen înglobează în limba actuală situaţii extrem de
diferite.
În unele cazuri, formele paralele sunt echivalente, funcţionând în
aceleaşi contexte, fără ca înlocuirea uneia prin cealaltă să atragă vreo
schimbare de informaţie:
chibrit – chibrite – chibrituri1;
copertă – coperte – coperţi;
hotel – hotele – hoteluri;
monedă – monede – monezi;
torent – torente – torenţi etc.
Nu de puţine ori însă forme paralele, nediferenţiate semantic, se
poziţionează diferit în raport cu norma literară, în sensul că unele sunt
considerate corecte, literare, în vreme ce altele sunt populare sau regionale
şi, deci, nerecomandate în exprimarea literară. De exemplu, faţă de formele
literare îngheţate, ciocolate, bare, cravate, staţii, pluralele îngheţăţi, ciocolăţi,
bări, craveţi, stăţii aparţin vorbirii neîngrijite, neliterare.
aripă – aripe – aripi;
boală – boale – boli2;
cratiţă – cratiţe – crătiţi;
credinţă – credinţe – credinţi;
dorinţă – dorinţe – dorinţi;
1
Formele subliniate sunt cele recomandate de limba literară.
2
Vezi însă expresia a băga în boale, în care pluralul boale s-a conservat ca arhaism morfologic, expresia în ansamblul
ei fiind corectă.

haină – haine – hăini;

poiană – poiene – poieni;
roată – roate – roţi3;
seminar – seminare – seminarii;
şcoală – şcoale – şcoli;
talpă – tălpi – talpe;
ţărancă – ţărance – ţărănci.
Sunt şi cazuri în care ambele forme sunt acceptate ca literare, ele
funcţionând în variaţie liberă: coperte şi coperţi, cireşi şi cireşe, slogane şi
sloganuri, niveluri şi nivele, chipie şi chpiuri, torenţi şi torente, acumulatori
şi acumulatoare, robinete şi robineţi, căpşuni şi căpşune, coarde şi corzi,
găluşte şi găluşti, râpe şi râpi, tunele şi tuneluri etc.
Se întâmplă, de asemenea, ca formele paralele să se diferenţieze din
punct de vedere semantic (şi stilistic), denumind realităţi diferite. Diferenţierea
a mers uneori până la omonimizare:
bob – bobi – boabe;
ochi – ochi – ochiuri;
centru – centri – centre;
timp – timpi – timpuri;
element – elemenţi – elemente;
corn – corni – cornuri – coarne;
cot – coţi – coturi – coate;
colţ – colţi – colţuri;
cap – capi – capete – capuri;
ghiveci – ghivece – ghiveciuri;
termen – termeni – termene;
curent – curenţi – curente;
virus – virusuri – viruşi;
raport – rapoarte – raporturi;
calcul – calcule – calculi.
Astfel de situaţii, în care se ajunge la asocierea formelor paralele cu
sensuri net distincte şi, uneori, la specializarea lor, ca utilizare, pentru
anumite domenii de activitate, reprezintă de obicei faza finală a unui
proces de durată mai lungă sau mai scurtă, al cărui început îl constituie
coexistenţa la un moment dat în limbă a unor forme paralele concurente,
echivalente ca sens, şi în cursul căruia se realizează separarea treptată a
paradigmelor şi sensurilor. Un exemplu în acest sens este cel al
substantivului virus, cu pluralele specializate viruşi (în informatică) şi
virusuri (în medicină).
În cazul în care diferenţierea semantică sau stilistică nu se produce,
cu timpul una dintre formele paralele se impune, în vreme ce a doua
dispare sau este izolată în varianta populară sau regională a limbii. Aşa s-
a întâmplat, de pildă, cu plurale ca strade sau talpe, eliminate, în timp, de
pluralele străzi şi tălpi, după o perioadă de coexistenţă a celor două
variante4. Acest lucru se întâmplă deoarece limba tolerează foarte greu
existenţa a două forme diferite care au absolut aceeaşi semnificaţie.
3
Vezi însă expresia a merge (ceva) ca pe roate
4
Altele s-au păstrat, aşa cum am văzut, doar în anumite expresii. La exemplele deja date, l-am mai adăga pe cel al
substantivului câmp, a cărui formă veche (şi etimologică) de plural (câmpi) s-a conservat în expresiile des
întrebuinţate : a bate câmpii şi a-şi lua câmpii.

Deşi mai puţin numeroase, există şi situaţii în care anumite

substantive cunosc variante literare libere de singular, diferenţiate sau nu
semantic:
acont şi aconto;
balegă şi baligă;
basc şi bască;
bărdac şi bărdacă;
colind şi colindă;
corijent şi corigent;
daravelă şi daraveră;
ferăstrău şi fierăstrău;
filosof şi filozof;
garderob şi garderobă (diferenţiate semantic);
glaciaţie şi glaciaţiune;
mănăstire şi mânăstire;
pieptăn şi pieptene;
tumoare şi tumoră;
vodcă şi votcă;
zi şi ziuă etc5.
În cazul unor forme duble de singular care circulă în vorbire, norma
literară poate opta pentru una singură: foarfecă şi foarfece, sanda şi
sandală, cârnat şi cârnaţ, serviciu şi servici, filologă şi filoloagă, glonţ şi
glonte, grăunţ şi grăunte, ciucure şi ciucur, flanelă şi flanea, toiag şi toiagă,
obleţ şi oblete etc. Forma nesubliniată caracterizează vorbirea populară
sau regională.
Ca şi în cazul formelor duble de plural, şi cele de singular pot
concura şi pot evolua semantic diferit. De asemenea, una dintre forme
poate ieşi din uz. Un exemplu în acest caz îl reprezintă dubletele în -ie şi
-iune: staţie şi staţiune, naţie şi naţiune, condiţie şi condiţiune, depresie şi
depresiune, emisie şi emisiune etc.
Observaţii:
 Unele substantive sunt invariabile în raport cu categoria numărului,
având aceeaşi formă şi pentru singular şi pentru plural, la toate cazurile: un
pui – doi pui, un ochi – doi ochi, un nume – două nume, un arici – doi arici, un
cioroi – doi cioroi, o învăţătoare – două învăţătoare etc. Aceste substantive
nu trebuie confundate cu cele defective de plural, care nu cunosc opoziţia
singular-plural..
 Câteva substantive moştenite din latină au pluralul neregulat,
respectiv marcat nu prin desinenţe specifice, ci prin deosebiri de radical: om
– oameni, soră – surori, noră – nurori, cap – capete. Alături de acestea, poate
fi amintit şi substantivul neologic atu – atale (la jocul de cărţi)6.
 În limba română există şi substantive care nu au forme pentru
ambele numere, dispunând doar de o singură valoare de număr: numai
singular sau numai plural. Aceste substantive se numesc defective şi sunt
de două categorii:
 substantive singularia tantum: au numai singular, deci sunt
defective de plural:
5
Adesea, formelor paralele de singular le corespund şi forme diferite de plural: acont – aconturi / aconto – acontouri ;
basc – bascuri / bască – băşti ; balegă – balegi / baligă – baligi etc.
6
Acesta şi-a format însă şi un plural regulat, atuuri.

 substantivele nume proprii de persoană: Ion, Vasile, Maria; pot

apărea la plural doar când denumesc membrii aceleiaşi familii:
Ioneştii, Vasileştii etc.;
 unele toponime: Brăila, Craiova, România etc.; excepţie fac
pluralele cu valoare stilistică: Am cunoscut două Românii: cea din
timpul comunismului şi cea de după;
 unele substantive comune care denumesc noţiuni abstracte:
cinste, dreptate, sete, prudenţă, savoare, silă, supleţe etc.
 substantivele comune nume de materie: sânge, cimbru, cocă,
lână, miere, oţet, păcură, unt, făină, zahăr etc.;
 substantive nume de sporturi: tenis, volei, box, înot etc.;
 substantive care denumesc diverse domenii şi discipline
ştiinţifice: algebră, lingvistică, botanică, chimie etc.;
 unele substantive comune nume de persoană: bade, nene,
neică, vodă, taică etc.;
 unele substantive comune nume de obiecte unice: soare, lună.
 substantive pluralia tantum: au numai plural, deci sunt defective
de singular:
 unele toponime: Ploieşti, Galaţi, Iaşi, Bucureşti etc.;
 unele substantive proprii nume de sărbători: Rusalii, Florii,
Paşti, Sânziene etc.;
 substantive comune nume de obiecte alcătuite din două părţi
identice, formând o pereche: ochelari, pantaloni, bretele, iţari,
ghilimele etc.;
 unele substantive nume de materie simţite ca nişte colective: icre,
câlţi, bale, tăieţei, lături, măruntaie etc.
 substantivele: aplauze, anale, moaşte, mendre, nazuri, coclauri,
moravuri, represalii, zori, şale, zâmbre.
În ceea ce priveşte genul, în limba română substantivele cunosc trei
valori: masculin, feminin şi neutru. Deşi nu există o corespondenţă
perfectă între genul natural (al obiectelor) şi genul gramatical, se constată
totuşi o anumită adecvare a unuia în raport cu celălalt. Genul
substantivelor se poate recunoaşte fie prin numărare, fie prin anumite
determinări adjectivale: masc. un (acest) băiat / doi (aceşti) băieţi; fem. o
(această) fată / două (aceste) fete; neutru un (acest) scaun / două (aceste)
scaune.
Din punctul de vedere al realizării opoziţiei masculin / feminin, la
substantivele nume de fiinţă se pot distinge următoarele clase:
 substantive heteronime: opoziţia masculin / feminin se realizează
la nivelul radicalului, care se schimbă în funcţie de gen: mamă / tată; frate /
soră; unchi / mătuşă; cocoş / găină etc.
 substantive mobile: opoziţia de gen se realizează la nivelul
sufixului moţional, ataşat la acelaşi radical. În felul acesta, se pot crea,
prin sufixare, feminine de la masculine şi invers:
 sufixe moţionale de feminin: -ă, -că, -oaică, -iţă, -easă, -esă:
elev / elevă; bunic / bunică; ţăran / ţărancă; orăşean / orăşeancă; leu /
leoaică; urs / ursoaică; pictor / pictoriţă; doctor / doctoriţă; mire / mireasă;
preot / preoteasă; prinţ / prinţesă; negru / negresă.
 sufixe moţionale de masculin: -an, -oi: gâscă / gâscan; curcă /
curcan, raţă / răţoi; vulpe / vulpoi.
 substantive epicene: nu cunosc opoziţia masculin / feminin, fie
pentru că vorbitorii nu au fost interesaţi de distincţia

de sex, fie pentru că aceasta nu era sesizabilă sau accesibilă cunoaşterii

imediate, interesând numai specia în sine. Astfel, substantivele respective
au fost înscrise, din punct de vedere formal, într-un gen sau altul, fie prin
analogie, fie prin tradiţie. Semantic, ele sunt marcate prin trăsăturile [+
animat], [-uman]:
 masculine: crocodil, ţânţar, papagal, fluture, pescăruş, melc,
rac, struţ, vierme etc.;
 feminine: balenă, veveriţă, râmă, molie, furnică, gărgăriţă, hienă,
marmotă etc.
 substantive de gen comun: sunt cele care, fără să se încadreze
într-un anumit gen, denumesc sau pot denumi atât fiinţe de sex masculin,
cât şi de sex feminin: complice, nătăfleaţă, papă-lapte, terchea-berchea,
Adi, Vali, Gabi etc.
Observaţii:
 Unele substantive de gen masculin, care denumesc anumite funcţii,
ranguri sau meserii, sunt întrebuinţate şi în legătură cu persoana de sex
feminin: rector, decan, academician, preşedinte, profesor (ca titlu
universitar), lăcătuş, mecanic, maistru etc. Corect, se spune doamnă
academician, doamnă decan etc. Într-un anume sens, şi astfel de
substantive pot fi considerate epicene.
 Unele substantive sunt, din punct de vedere strict formal, de gen
feminin, dar din punctul de vedere al conţinutului, denumesc persoane de
sex masculin: beizadea, santinelă, ordonanţă, cătană, vlădică7.
 Limba română a dezvoltat şi un aşa-zis gen personal, ce
caracterizează substantivele proprii nume de persoană sau substantivele
comune ce se referă la persoane cunoscute sau la obiecte personificate.
Genul personal relevă următoarele particularităţi morfosintactice:
 GD substantivelor feminine terminate în -ca şi -ga e diferit de cel
al substantivelor comune cu aceeaşi terminaţie. Să se compare:
lunca – luncii, varga – vergii, dar Anca – Ancăi (nu Ancii), Olga –
Olgăi (nu Olgii!).
 Diftongii oa şi ea din substantivele nume proprii feminine se
păstrează la GD, în opoziţie cu substantivele feminine comune, la
care se monoftonghează. Să se compare: floarea / florii, dar
Floarea / Floarei; seara / serii, dar Leana / Leanei8.
 Sunt, în general, incompatibile cu sensul de plural şi cu
articularea. Pot apărea la plural în limbajul familiar: Ioneştii,
Popeştii.
 GD se construieşte cu articolul hotărât proclitic lui, în cazul
masculinelor şi al femininelor invariabile.
 În poziţia de complement direct, primesc prepoziţia morfem pe
şi apare fenomenul dublării printr-o formă neaccentuată de
pronume personal. Să se compare: Am văzut floarea / Am
văzut-o pe Floarea.
În vorbirea populară şi familiară, numele de persoană sau
numele gradelor de rudenie apar însoţite de adjectivul
nehotărât alde: alde Ion, alde Maria, alde frate-miu etc.
7
Chiar şi substantivul tată are, prin desinenţa de singular -ă, o formă care i-a permis să fie încadrat la declinarea I,
declinare dominată aproape exclusiv de substantive de gen feminin. Acest lucru a făcut ca la GD singular, articulat
hotărât, forma să oscileze între o flexiune de tip feminin (tatei, la fel ca mamei, fetei etc.) şi una de tip masculin (tatălui,
la fel ca fratelui, băiatului etc., şi chiar lui tata, la fel ca în cazul numelor proprii masculine).
8
La unele nume proprii, normele actuale admit variante de flexiune: Ilenei / Ileanei, Floricica / Floricichii.

Substantivele proprii
 Cele mai multe dintre substantivele proprii apar numai la singular,
nearticulat.
 Unele substantive proprii se folosesc numai la plural: Galaţi, Iaşi,
Comăneşti, Bucureşti etc. Curios este faptul că limba literară de astăzi
admite, pentru forma articulată hotărât a acestor cuvinte, singularul şi nu,
cum ar fi normal (şi cum era odinioară), pluralul: Galaţiul (în loc de Galaţii),
Iaşul (în loc de Iaşii), Bucureştiul (în loc de Bucureştii).
 Unele substantive proprii se folosesc numai la forma articulată
hotărât: Brăila, Timişoara, Vrancea, Constanţa, România etc. Excepţiile
sunt rare şi ţin de context: Îmi doresc o Românie mai curată.
 La GD, numele proprii masculine primesc articol hotărât proclitic:
lui Mihai, lui Tudor, lui Barbu. Aici intră şi câteva feminine de tipul: lui
Carmen, lui Mimi, lui Nuţi etc.
 Unele substantive proprii masculine au formă de vocativ în -ule, în
care desinenţa etimologică -e s-a sudat cu -l, fost articol: Ionescule!,
Barbule! Vocativele numelor proprii feminine în -o (de tipul: Ioano!, Ano!,
Mario!) sunt considerate neliterare, şi, deci, trebuie evitate. În locul lor se
preferă formele omonime cu nominativul (Ioana!, Maria! etc.).
 Nu se scriu cu iniţială majusculă, nefiind deci substantive proprii,
numele zilelor săptămânii, ale lunilor anului, ale anotimpurilor, numele de
sporturi, de jocuri sau de diverse discipline ori domenii de activitate.
 Titlurile de cărţi, articole, ziare, reviste, opere muzicale sau
plastice se scriu cu iniţială majusculă la termenul unic sau la primul
termen, dar cu iniţială mică la ceilalţi termeni constitutivi (cu excepţia,
bineînţeles, a numelor proprii): Baltagul, Pădurea spânzuraţilor (dar Fraţii
Karamazov), Cotidianul, Adevărul, România liberă, Jurnalul naţional, Carul
cu boi, Rapsodia română.
 Termenii generici care fac parte dintr-o denumire se scriu cu
iniţială majusculă atunci când sunt urmaţi de o formă flexionară de G:
Balta Brăilei, Insula Şerpilor, Cheile Someşului, Cetăţile Ponorului, Valea
Prahovei, Strada Brăilei etc.; se scriu, în schimb, cu iniţială minusculă
termenii generici care nu fac parte din denumire şi care sunt urmaţi de un
substantiv cu formă de NAc: râul Siret, munţii Bucegi, strada Vasile
Alecsandri, lacul Bâlea, parcul Herăstrău, pasul Prislop, comuna
Independenţa etc.
 Termenii generici din cadrul unei denumiri geografice se scriu cu
iniţială majusculă dacă sunt însoţiţi de un adjectiv (scris, de asemenea, cu
iniţială majusculă): Lacul Roşu, Marea Neagră, Pârâul Rece, Valea Seacă,
Piaţa Romană etc.;
 Termenii generici pentru hodonime se scriu cu iniţială majusculă
când sunt urmate de un numeral: Strada 1907, Bulevardul 1848, Calea 13
Septembrie etc.
 Se scriu cu iniţială majusculă toţi termenii constitutivi (cu excepţia
elementelor de legătură) ai numelor proprii ale instituţiilor, asociaţiilor,
întreprinderilor, monumentelor: Camera Deputaţilor, Facultatea de Litere,
Guvernul României, Institutul de Lingvistică, Asociaţia Vânătorilor şi
Pescarilor Sportivi, Editura Didactică şi Enciclopedică, Arcul de Triumf,
Columna lui Traian, Palatul Parlamentului etc.
 În virtutea principiului simbolic al ortografiei, unele substantive
comune se scriu cu majusculă atunci când sunt folosite cu o anumită

încărcătură simbolică: La început a fost Cuvântul. „Tu te lauzi că Apusul

înainte ţi s-a pus?”. Arghezi a cântat în versurile sale Omul.
 Limba română (ca de altfel şi alte limbi) cunoaşte situaţii în care
substantive comune au devenit, prin transfer onomastic, nume proprii şi
invers, nume proprii devenite denumiri ale unor obiecte comune: Ion
Creangă, Ion Rotaru, Vasile Lupu, Marin Moraru; olandă (tip de pânză) <
Olanda, havană (ţigară de foi) < Havana, şampanie < Champagne (regiune
în Franţa) etc.9.
 Unele nume de personalităţi se scriu conform tradiţiei şi dorinţei
purtătorilor lor, chiar dacă se încalcă normele actuale privind raportul
dintre grafeme şi sunete: Florian Aaron, Vasile Alecsandri, Ioan A.
Bassarabescu, Luigi Cazzavillan, Cezar Bolliac, Ovid Densusianu, Maria
Filotti, Dumitru Ghiaţă, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Nicolae Kalinderu,
Dimitrie Kiriac, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Kretzulescu, Alexandru
Macedonski, Constantin Mille, Matei Millo, Costache Negruzzi, Dimitrie
Ollănescu, Theodor Palady, Anton Pann, Isac Peltz, Ion Pillat, Nicolae
Quintescu, Vasile Pârvan, Al. Philippide, Camil Ressu, C.A. Rosetti, Alecu
Russo, Anghel Saligny, Mateiu Caragiale, Carol Popp Szatmary,
Christian Tell, Nicolae Tonitza, Iuliu Zanne etc.
 Numele proprii straine din ţările care folosesc alfabetul latin se
scriu şi se pronunţă ca în limba de origine: Bordeaux, Bruxelles, München,
New York, Quito, Goethe, Hugo, Mickiewicz, Racine, Shakespeare;
numele proprii din ţările care folosesc alfabetul chirilic se scriu după
normele de transliterare stabilite de DOOM 2: Baku, Celeabinsk, Kazan,
Cernâşevski, Scedrin, Tolstoi, Turgheniev; numele proprii din ţările care
folosesc alte caractere sau sisteme de scriere decât alfabetele latin şi slav
se scriu conform cu transcrierea internaţională cu litere latine stabilita de
statele respective: Beijing (se acceptă şi Pekin), Okinawa, New Delhi,
Amman, Marrakesh etc.
 Numele proprii cunoscute şi folosite de multă vreme la noi, care s-
au adaptat fonetic limbii române, se scriu potrivit acestei tradiţii, indiferent
dacă ţara din care provin foloseşte alfabet latin, slav sau alte alfabete ori
sisteme de scriere: Copenhaga (faţă de numele originar Cobenhavn),
Florenţa (Firenze), Lisabona (Lisboa), Londra (London), Marsilia
(Marseille), Praga (Praha), Varşovia (Warszawa), Viena (Wien), Loara
(Loire), Sena (Seine), Rin (Rhin, Rhein), Tamisa (The Thames), Belgrad
(Beograd), Bitolia (Bitola), Moscova (Moskva), Plevna (Pleven), Nipru
(Dnepr), Ohrida (Ohrid), Scoplie (Skopje), Alexandria (El Iskandarîya),
Atena (Athinai), Creta (Kriti), Salonic (Thessaloniki) etc.
La împrumuturile recente, în curs de adaptare, norma actuală a
adoptat soluţii diferite, şi anume:
 folosirea unor substantive cu aceeaşi formă la singular şi la
plural: dandy, gay, hippy, peso, playboy;
 încadrarea în modelul substantivelor româneşti, prin formarea
pluralului:
- la cele masculine - cu desinenţa -i, cu altenanţele fonetice
corespunzătoare: adidaşi, bodyguarzi/bodigarzi, brokeri, dealeri, rackeţi
(ca în DOOM 1 boşi);
- la cele neutre, în general cu desinenţa -uri, legată fie direct (fără
cratimă) la cuvintele - chiar nedaptate sub alte aspecte - care se termină
în litere din alfabetul limbii române pronunţate ca în limba română:
9
În literatura de specialitate acest mecanism poartă numele de antonomază.

gadgeturi [gheğeturi], itemuri [itemuri], trenduri [trenduri], weekenduri

[uĭkenduri]), fie prin cratimă, la cuvintele a căror finală prezintă deosebiri
între scriere şi pronunţare (bleu-uri [blöuri], show-uri [şouri]) sau care au
finale grafice neobişnuite la cuvintele vechi din limba română: party-uri,
story-uri.
O problemă de actualitate, mai ales în mass-media, se referă la
nemarcarea formală a cazului D. sau G. al unor substantive nume proprii,
chiar şi atunci când regimul cazual este dictat de anumite prepoziţii
specializate. Întâlnim, astfel, destul de frecvent, exprimări forţate ca: potrivit
Mediafax, noul preşedinte al Peru, reprezentantul NATO, conform BBC,
directorul CEC, un trimis al Pro Sport, reporterul Antena 3, acţionar al
Romtelecom, în slujba Al Qaida etc.
Dacă în cazul abrevierilor de tip siglă se poate invoca argumentul
mărcii cazuale încorporate (ex. directorul Casei de Economii şi
Consemnaţiuni = directorul CEC), în celelalte situaţii avem a face cu o
forţare a sistemului flexionar al substantivului românesc, care în aceste
condiţii reclamă marca obligatorie a cazului. Problema s-ar putea rezolva
foarte simplu, prin introducerea în sintagmă a unor termeni generici,
capabili să realizeze flexiunea: potrivit agenţiei Mediafax, preşedinte al
statului Peru, un trimis al revistei Pro Sport, în slujba organizaţiei Al Qaida,
acţionar al companiei Romtelecom etc.
O situaţie aparte prezintă substantivul mass-media, care până la
apariţia noului DOOM era considerat invariabil după caz, fapt ce ducea la
exprimări de tipul celor incriminate de noi mai sus: împotriva mass-media,
X a cerut mass-media etc. Cum astăzi acest substantiv are un alt statut
morfologic, respectiv de substantiv flexibil cu conţinut abstract de singular,
marcarea cazului este nu doar posibilă, ci şi obligatorie: X a cerut mass-
mediei, împotriva mass-mediei.
Flexiunea nominală şi problemele de ortografie
a) Scrierea substantivelor şi adjectivelor articulate şi
nearticulate
a. La singular
Deşi în vorbire articolul hotărât masculin -l nu se mai aude, ceea ce
duce la rostiri de tipul lupu, omu, băiatu, prietenu, studentu, viteazu (unde
fosta desinenţă -u ţine loc de articol)10, în scris prezenţa acestui articol
este absolut obligatorie (deci: omul, băiatul, viteazul etc.).
Articolul -l se scrie direct alipit de cuvântul articulat, formând cu acesta
o unitate fonetică şi grafică. Există câteva excepţii la care el poate apărea
separat prin cratimă, dar împreună cu vocala de legătură -u:
- neologisme neadaptate: mouse-ul, mail-ul, show-ul, week-end-ul,
box-office-ul etc;
- sigle: CFR-ul, ASE-ul, ONG-ul etc.
În privinţa numelor de localităţi, pe cale administrativă s-a impus
scrierea fără -l nu numai la nume fixate mai demult astfel (Giurgiu, Runcu,
Moeciu etc.), ci şi la alte nume simple (Cireşu, Ţepu, Greşu, Măru) şi mai
ales compuse (Lacu Sărat, Râmnicu Vâlcea, Târgu Bujor, Sighetu
Marmaţiei).
Substantivele şi adjectivele feminine cu tema în ş, j se scriu şi se
rostesc cu ă (nu cu e!) la NAc, singular, nearticulat: birjă, plajă, coajă, grijă,
10
Fac excepţie rostirile aparţinând stilului solemn.

lojă, mătuşă, uşă, gogoaşă, golaşă, gingaşă etc. La forma articulată, aceste
cuvinte se termină în a (nu ea!): birja, grija, gogoaşa, golaşa etc.
Substantivele cu tema în ş, j, urmate de sufixul -ean / -ian, conservă
diftongul ea / ia: orăşean, clujean, ieşean.
b. La plural
Substantivele şi adjectivele masculine nearticulate au pluralul
terminat totdeauna în -i: pomi, mari. Când au şi rădăcina terminată în i,
desinenţa pluralului se adaugă la acesta, obţinându-se, astfel, doi de i: fi/u
: fi/i; zglobi/u: zglobi/i; geamgi/u: geamgi/i, uli/u: uli/i. La NAc plural, ele
primesc în plus articolul hotărât i: pomi/i, mari/i, fii/i, zglobii/i, geamgii/i,
ulii/i.
Substantivele şi adjectivele feminine terminate în i-e fac pluralul
nearticulat în -ii: famili-e / famili-i; cenuşi-e / cenuşi-i. Forma aceasta este
omonimă cu cea de GD singular: multe familii (ca şi unei familii).
Substantivele şi adjectivele feminine formează GD, singular, articulat
hotărât, de la GD nearticulat (care este omonim cu pluralul nearticulat):
unei mese – mese/i; unei căni - căni/i.
Substantivele şi adjectivele feminine terminate la singular în i-e
(albie, atenţie, comisie, grijulie, sidefie) formează GD, singular, articulat
hotărât, adăugând articolul -i la forma de NAc singular (albiei, atenţiei,
grijuliei, sidefiei).
Substantivele feminine terminate la singular nearticulat în -ee cunosc
două situaţii în realizarea pluralului. Astfel, unele fac pluralul în i, care
substituie ultimul e. idee – idei, alee – alei. Altele, au pluralul omonim cu
singularul: orhidee, azalee. GD, singular, articulat hotărât al acestor
substantive se realizează pornind de la GD nearticulat (care este omonim
cu pluralul nearticulat): ideii, aleii, azaleei, orhideei.
Observaţii:
 Pluralul nearticulat al substantivelor şi adjectivelor masculine
terminate în -iu, precum şi al substantivului copil şi al adjectivului roşu, se
scrie cu -ii: fii, barcagii, aurii, proprii, copii, roşii. La forma articulată, aceste
substantive / adjective (în antepunere) se scriu cu trei de i: fiii, copiii,
propriii părinţi, roşiii obraji etc.
 Toate celelalte substantive şi adjective masculine se scriu cu doi
de i când sunt la singular, articulat hotărât: pomii, lupii, membrii, vechii etc.
 În vecinătatea numeralelor amândoi, tustrei, tuspatru, câteştrei etc.,
precum şi a adjectivului nehotărât toţi / toate, substantivele apar întotdeauna
articulate hotărât: amândoi părinţii, tustrei copiii, toţi studenţii, toate fetele etc.
 Atributul în G al substantivelor articulate hotărât apar fără articolul
posesiv al, ai / a, ale etc.: gospodarii satului, premianta clasei. Dacă însă
substantivul regent e nearticulat, articulat nehotărât sau însoţit de alt
determinant, atunci atributul în G apare precedat de articol posesiv:
gospodari ai satului, premiantă a clasei, un gospodar al satului, o
premiantă a clasei, acest gospodar al satului, această premiantă a clasei.
 Atunci când un adjectiv este antepus unui substantiv articulat
hotărât, acesta preia articolul substantivului: rochia roşie – roşia rochie,
ochii proprii – propriii ochi.
 Prin articulare, substantivele / adjectivele masculine la plural
capătă o silabă în plus: lupi – lu/pii, meş/teri – meş/te/rii, buni – bu/nii.
Excepţie fac substantivele şi adjectivele masculine care la singular se
termină în consoană + r / l + u, de tipul: arbitru, membru, socru, acru,
negru etc. Acestea nu-şi modifică numărul de silabe la plural, articulat.

Atenţie însă la marcarea în scris a formei articulate, care are doi de i:

membri – membrii, arbitri – arbitrii, acri – acrii, negri – negrii etc.
 Prezenţa în scris a articolului hotărât -i la masculin, plural este
obligatorie chiar şi atunci când de acesta se leagă prin cratimă o formă de
pronume neaccentuat în D. (dativul posesiv) sau când se produc
contrageri: ochii-mi, propriii-mi fii, ochii-aceia etc.
 Posesivele noştri, voştri nu primesc niciodată articol enclitic şi,
în consecinţă, nu se scriu niciodată cu doi de i (*noştrii, *voştrii)11.
1.2. Aspecte privind flexiunea pronumelui

Flexiunea pronominală se aseamănă, prin unele elemente, cu
flexiunea substantivului, dar prezintă, în acelaşi timp, şi unele
particularităţi specifice. Ca şi substantivul, pronumele îşi schimbă forma în
raport cu genul, numărul şi cazul. Spre deosebire de substantiv însă,
pronumele prezintă flexiune şi în raport cu categoria gramaticală a
persoanei. În paradigma flexionară a pronumelui apare un sistem
particular de omonimii cazuale diferit de sistemul omonimiilor
substantivale. Formele pronominale de GD plural sunt întotdeauna diferite
de formele de NAc. Persoana, numărul şi genul la persoana a III-a
interferează, fiind exprimate solidar.
1.2.1. Categoria persoanei

Categoria persoanei este comună pronumelui şi verbului. La
pronume este o categorie inerentă, în timp ce la verb apare ca o categorie
de natură relaţională (rezultată din relaţia subiect - predicat).
Conţinutul semantic al acestei categorii îşi are originea în situaţia de
comunicare; la pronume rezultă din interpretarea lingvistică a raportului
dintre subiectul vorbitor şi protagoniştii actului de comunicare.
Conţinutul categoriei de persoană se organizează în baza a trei
termeni corelativi:
- persoana I, subiectul vorbitor este şi obiect al comunicării
lingvistice: Eu cânt.
- persoana a II-a, subiectul vorbitor îl identifică pe interlocutor cu
obiectul comunicării lingvistice: Tu cânţi.
- persoana a III-a, subiectul vorbitor constată că obiectul
comunicării lingvistice nu este niciunul dintre protagoniştii
actului lingvistic: El cântă.
Conţinutul semantic categorial se suprapune conţinutului semantic
lexical, ceea ce face din persoană o categorie semantică şi gramaticală
totodată; fiecărui sens categorial îi corespunde un anumit pronume,
caracterizat printr-un anumit sens lexical: eu este pronume care
desemnează locutorul şi termen semnificând „persoana I”; tu desemnează
interlocutorul şi semnifică „persoana a II-a”; el desemnează un „obiect”
care nu este nici locutorul nici interlocutorul şi semnifică „persoana a III-a”.
Acestui sistem de variaţie din plan semantic îi corespunde un sistem
similar în planul expresiei; astfel, categoria persoanei este marcată
supletiv: eu / tu / el, mă / te / se sau prin flexiunea unuia dintre
componenţi: însumi / însăţi, dumneata / dumnealui12.
11
Formele / construcţiile marcate cu asterisc (*) sunt incorecte sau nereperabile în limbă.

În aceleaşi contexte cu persoana a III-a apar şi pronumele

nepersonale, care, fără a intra în opoziţia de persoană, impun predicatului
forma de persoană a treia.
El citeşte – Aceasta citeşte. Fiecare / unul / altul citeşte. - Cine
citeşte?
1.2.2. Categoria numărului la pronume

Ca şi la substantiv, categoria gramaticală a numărului exprimă
opoziţia unicitate / multiplicitate prin două valori: singular şi plural.
Un caz mai special îl reprezintă pluralul pronumelor personale
propriu-zise. În cadrul acestei clase se vorbeşte despre două categorii de
plural:
a) Pluralul inclusiv: în cazul formelor de plural ale pronumelui
personal de persoana I şi a II-a, întrucât pluralul include şi alte
persoane decât cele exprimate gramatical: noi înseamnă eu + alte
persoane (tu sau voi sau el sau ei); voi înseamnă tu şi el, ei.
b) Pluralul exclusiv: în cazul formelor de plural ale pronumelui
personal de persoana a III-a care face pluralul prin adiţie (ei = el +
el + ...), ca şi substantivul pe care îl substituie anaforic (studenţi =
student + student + ...)
Pronumele personale de persoana a III-a, precum şi pronumele
nepersonale preiau numărul de la nominalul pe care îl reprezintă în
discurs; mărcile de număr sunt diferite la nominalul evocat şi la pronume
atunci când acestea se afla într-o relaţie de tipul parte-întreg: Am văzut doi
oameni. Unul era militar, celalalt era civil; sau de tipul grup-membrii
componenţi ai grupului: Îmi place orchestra. Ei au cântat bine. O situaţie
specială apare atunci când pronumele are referenţi anterior disociaţi în
discurs:
Ion i-a spus lui Dan ca Ana îi apreciază.
Categoria numărului se exprimă diferit de la o subclasă semantică de
pronume la alta: prin forme supletive: eu / noi, tu / voi, el / ei; prin
desinenţe comune cu substantivul: dânsul / dânşii, dânsa / dânsele; prin
desinenţe specifice flexiunii pronominale: căruia / cărora; altuia / altora;
prin flexiunea unuia dintre componenţi: însuşi / înşişi; însămi / însene;
acelaşi / aceiaşi.
În cadrul diverselor subclase semantice, nu toţi membrii subclasei
marchează în plan formal opoziţia de număr; în această situaţie se
vorbeşte despre pronume invariabile în raport cu numărul: se, ce, care
(doar parţial). În felul acesta rezultă un sistem de omonimii diferit de la o
subclasă semantică de pronume la alta şi de la un membru la altul al unei
subclase semantice.
1.2.3. Categoria genului la pronume

Categoria genului la pronume se manifestă prin două valori
opozabile: masculin şi feminin. Există trei situaţii:
a) Acord formal: pronumele preia mărcile genului gramatical
(masculin sau feminin) al nominalului pe care îl reprezintă în discurs:
Pune-o pe masa (cartea).
12
La pronumele personale de politeţe paradigma este defectivă în raport cu persoana, existând forme numai pentru
persoana a II-a şi a III-a.

Pune-l pe masa (stiloul).

Formele de singular ale substantivelor neutre sunt reprezentate în
discurs prin formele de singular masculin ale pronumelor variabile în raport
cu genul, iar formele de plural ale substantivelor neutre sunt reprezentate
în discurs prin formele de plural feminin ale pronumelor variabile în raport
cu genul:
Am primit un roman. L-am citit imediat.
Am primit nişte romane. Le voi citi în vacanţă.
b) Acord referenţial: genul pronumelui corespunde genului natural al
nominalului substituit:
Ion a plecat. L-am văzut pe geam.
Ioana a plecat. Am văzut-o pe geam.
c) Absenţa acordului: o formă fixă a pronumelui este folosită pentru
dublarea unei propoziţii / fraze. Propoziţiile / frazele pot fi dublate prin:
- forma de singular feminin a pronumelui personal o, a cărei apariţie
este favorizată de anumite verbe pentru a dubla poziţia de
complement direct:
A spus-o tuturor că se va răzbuna pe el.
- pronumele relativ compus ceea ce:
Ţipa şi trântea, ceea ce m-a enervat foarte tare.
A mâncat ceea ce i-am lăsat infrigider.
- forma de feminin singular a pronumelui demonstrativ asta:
Că e bolnav şi că nu a putut ajunge, asta s-ar fi putut intâmpla.
Opoziţiile de gen se marchează prin forme supletive (el / ea), prin
formele flexionare ale articolului care intră ca formant în structura
pronumelui (dânsul / dânsa), prin desinenţe (acestuia / acesteia), prin
flexiune internă şi desinenţe (celuilaltø / celeilalte).
În cadrul diverselor subclase semantice nu toţi membrii subclasei
marchează în plan formal opoziţia de gen. Doar pronumele personale de
întărire şi pronumele demonstrative marchează opoziţia de gen în întreaga
paradigmă, celelalte toate sunt, în diferite grade, defective (total sau
parţial) în raport cu genul.
1.2.4. Categoria cazului la pronume

La pronume, ca şi la substantiv, cazul exprimă raporturile sintactice
care se stabilesc între cuvinte în cadrul propoziţiei. De aceea, pronumele
nu preia cazul de la termenul pe care îl evocă în discurs, ci se înscrie într-
un sistem propriu de relaţii pe axa sintagmatică.
Dintre părţile de vorbire declinabile, pronumele personal realizează
numărul maxim de distincţii cazuale. Formele pronumelui personal permit
indirect rezolvarea omonimiei formelor cazuale în flexiunea substantivală.
Raportate la numărul valorilor cazuale (N, Ac, G, D, V), unele
pronume au paradigme defective: de exemplu, pronumele personale
propriu-zise de persoana I şi a II-a nu au forme de G; pronumele
personale propriu-zise de persoana I şi a III-a nu au forme de vocativ;
pronumele reflexive nu au formă de N, G, V ş.a.m.d.
Opoziţiile cazuale sunt marcate în plan formal prin: forme supletive
(eu/mie, el/lui, se/îşi); desinenţe însoţite în unele cazuri şi de alternanţe
fonetice (acest  a / acestuia, care / căruia, căreia); flexiunea unuia dintre
componenţi (celalalt / celuilalt, aceeaşi / aceleiaşi). Uneori valorile de caz
sunt marcate analitic cu ajutorul prepoziţiilor: prepoziţia a + forma de Ac a
pronumelui (adjectivului pronominal), pentru valoarea de G (asupra a ce,
părerea a câţiva elevi) sau prepoziţia la + forma de Ac. a pronumelui,

pentru valoarea de D (am dat la cine mi-ai zis); câteva pronume acceptă o
realizare sintetică, dar şi una analitică: la nimeni / nimănui, la toţi / tuturor.
Omonimiile cazuale generale (N = Ac; G = D) sunt (parţial)
suspendate la pronumele personal propriu-zis (eu / mă / mie). Pronumele
personale propriu-zise şi cele reflexive prezintă două serii de forme la D şi
Ac: forme independente şi forme dependente (clitice), acestea din urmă cu
multe variante poziţionale şi fonetice (mine, mă, -m, m-, -m-; sine, se, s-, -
s). Cliticele de Ac şi D participă la dublarea funcţiei de complement direct
şi indirect: Omul pe care l-am văzut era inalt, Le-a dat copiilor jucării.
1.2.5. Flexiunea pronumelui şi problemele de ortografie

 Se scriu cu literă mare toate componentele locuţiunilor
pronominale de politeţe: Alteţa Sa Regală, Majestăţile Lor Imperiale,
Excelenţa Sa, Înalt Preasfinţia Sa etc.
 În DOOM 2 se revine la scrierea într-un cuvânt a tuturor formelor
pronumelui negativ compus niciunul (niciuna) şi ale adjectivului
pronominal corespunzător niciun (nicio) – la fel ca în cazul pronumelui şi
adjectivului nehotărât vreunul, respectiv vreun – prin aplicarea
consecventă a principiului conform căruia compusele trebuie distinse şi
grafic de îmbinările libere asemănătoare: nici un = adverb + articol (Nu e
nici un om prost, nici un incult); nici un = adverb (cu valoare
conjuncţională) + numeral (Mă confundaţi, eu nu am nici un frate, nici mai
mulţi); nici unul = adverb + pronume nehotărât (Nu-mi place nici unul,
nici celălalt). Revenirea la acest tip de scriere se încadrează într-un întreg
sistem la care se aplică de mult aceleaşi reguli. Grafia niciun corespunde
şi pronunţării în două silabe [ničun]. Ea nu numai că nu îngreunează, ci,
dimpotrivă, uşurează recunoaşterea ca atare a pronumelui / adjectivului
pronominal în cauză, fiind totodată în concordanţă cu celelalte limbi
romanice în care există pronume cu o structură asemănătoare. Acestă
grafie a fost adoptată şi de noua Gramatică a Academiei (GALR).
Observaţie:
Niciun(ul) s-a mai scris „legat” şi înainte de 1953 (anul apariţiei primei
ediţii a DOOM-ului), dată după care nici un(ul) a devenit singura excepţie
în mai multe privinţe, printre care:
 Era unicul pronume compus (în afară de ceea ce) redat grafic ca
şi cum ar fi vorba de două cuvinte diferite şi independente şi nu de
un unic pronume/adjectiv compus sudat, între componentele
căruia nu poate fi intercalat alt cuvânt (spre deosebire, de
exemplu, de pronumele vreunul, cu o componenţă relativ
asemănătoare, dar scris într-un cuvânt);
 Era singura combinaţie din seria celor formate din nici + când,
(de)cât, (de)cum, unde, o dată (sau odată), la care nu se făcea
distincţie şi în scris între îmbinările libere şi disociabile, în care
componentele îşi păstrează individualitatea, şi cuvintele compuse
sudate. Astfel, şi până acum trebuia să se distingă, de exemplu, şi
în scris, între niciodată „în niciun moment” şi nici odată „nici
cândva” (situaţia complicată, în acest caz, şi de o a treia situaţie:
nici o dată „nici o singură dată”, „nicio dată calendaristică” sau
„nicio informaţie”) sau între grupurile ortografice fiecare, oarecare,
oricine ş.a. şi, respectiv, fie care, oare care, ori cine.

Având în vedere observaţia de mai sus, este normal să distingem, de

pildă, între:
- niciunul / niciuna = pronume negativ (N-a venit niciunul / niciuna
„nimeni”) şi nici unul / nici una = adverb (cu valoare conjuncţională) +
pronume nehotărât (Nu-mi place nici unul / nici una, nici celălalt /
cealaltă).
- niciun / nicio = adjectiv pronominal negativ (N-are niciun chef să
facă ce i se cere. Nu era nicio fată în clasă.) şi nici un / nici o = adverb +
articol (Nu e un naiv, dar nici un om prea realist. Nu era o vedetă, dar nici
o necunoscută.) sau nici un / nici o = adverb (cu valoare conjuncţională)
+ numeral (Mă confundaţi, eu nu am nici un / o frate / soră, nici mai mulţi
/ multe).
1.3. Aspecte ale flexiunii adjectivului

Adjectivele masculine care la singular au un i la finală se scriu la
pluralul nearticulat cu doi de i, iar la forma articulată cu trei de i: cercel
auriu – cercei aurii – auriii cercei.
La femininul adjectivelor de tipul bun, mare, drag, GD, singular,
nearticulat este identic cu pluralul nearticulat: note bune, speranţe mari,
fete dragi; unei note bune, unei speranţe mari, unei fete dragi; forma
articulată se obţine prin adăugarea articolului i la GD nearticulat: bunei
note, marii speranţe, dragii fete.
La femininul adjectivelor terminate la NAc, singular, nearticulat în -iu
(argintiu, pustiu, zglobiu etc), GD, singular, nearticulat este de asemenea
identic cu pluralul nearticulat: întinderi pustii, fete zglobii; unei întinderi
pustii, unei fete zglobii. În schimb, GD, singular, articulat se formează prin
adăugarea articolului hotărât i la NAc, singular, nearticulat: pustiei întinderi,
zglobiei fete.
Adjectivul drag (inclusiv substantivizat) are la feminin plural (şi la GD,
singular, nearticulat) forma dragi, iar articulat, dragile (prietene dragi,
dragile mele), nu *drage, *dragele. În schimb, adjectivul ultima are pluralul
articulat ultimele (ultimele ştiri), nu *ultimile.
La unele adjectivele neologice, norma actuală, reflectând uzul
persoanelor cultivate, admite la feminin forme duble, cu şi fără alternanţa
o / oa, în ordinea, de preferinţă: analoagă / analogă, omoloagă / omologă;
la alte adjective nu se admite însă forma cu oa: barocă, echivocă (deci nu
*baroacă, *echivoacă).
Adjectivele terminate la masculin singular în -uos au femininul singular
în -uoasă (respectuoasă, somptuoasă) şi pluralul în -uoase (respectuoase).
La adjectivele terminate în -uu, norma actuală recomandă în continuare
pronunţarea finalei ca hiat: masculin, singular ambiguu (-gu-u), feminin,
singular ambiguă (-gu-ă), feminin, plural ambigue (-gu-e), dar masculin,
plural ambigui (-gui).
Câteva adjective (anumit, diferit, mult, puţin, tot) au la GD, plural
desinenţa pronominală -or: anumitor, multor, puţinor, diferitor, tuturor.
Acestea, precum şi adjective ca: destul, divers, felurit, numeros, pot
exprima, la plural, valoarea de G şi printr-o construcţie cu prepoziţia a, iar
pe cea de D, cu prepoziţia la, ambele urmate de forma de Ac (ca şi în
cazul numeralelor): votul a numeroşi parlamentari / doi parlamentari;
părerile a diferiţi oameni / zece oameni; am spus la destui colegi / trei
colegi.

Adjectivele invariabile au aceeaşi formă în întreaga flexiune

(indiferent de gen, nrumăr sau caz), printre acestea numărându-se
adjectivele cu finala -ce: atroce, eficace, perspicace, motrice, propice,
ferice, feroce, locvace etc. (excepţie face adj. tenace, care cunoaşte variaţia
de gen la plural: masculin tenaci, feminin tenace). Invariabile sunt şi o serie
de adjective neologice nume de culori: gri, mov, kaki, roz, maro, lila, bleu
etc.
Cele mai multe dintre adjective au trei grade de comparaţie:
 pozitiv: frumos;
 comparativ:
- de superioritate: mai frumos;
- de egalitate: tot atât de frumos, la fel de frumos;
- de inferioritate: mai puţin frumos;
 superlativ:
- relativ:
- de superioritate: cel mai frumos;
- de inferioritate: cel mai puţin frumos;
- absolut: foarte frumos.
În limba română, ideea de superlativ poate fi redată prin diverse
mijloace, unele deosebit de expresive. Cel mai frecvent, superlativul relativ
este marcat prin adverbul mai precedat de articolul demonstrativ cel, iar
superlativul absolut, prin adverbul foarte. Regional şi popular, superlativul
absolut poate fi marcat şi prin adverbele tare, mult, rău sau prea: tare
frumos, preafrumos, frumoasă rău, „mult bogat ai fost odată...”. Un mijloc
destul de răspândit de redare a superlativului absolut constă în folosirea
unor adverbe ca extraordinar, nemapomenit, nespus, grozav, cumplit,
extrem etc + prepoziţia de (+ adjectiv): nespus de frumos, grozav de bun,
cumplit de zgârcit etc.
Alte mijloace expresive de redare a superlativului absolut:
 repetarea adjectivului: Era o fată frumoasă, frumoasă;
 construcţii tautologice de tip atributiv: frumoasa frumoaselor,
voinicul voinicilor;
 lungirea unor vocale sau consoane: Am mâncat o prăjitură
buuuună, tarrrre bună;
 utilizarea unei cratime care să indice pronunţarea sacadată: bu-
nă, no-uă;
 derivarea cu prefixe sau sufixe neologice cu sens superlativ: extra-
, supra-, arhi-, ultra, -isim (extrafin, supraaglomerat, arhiplin,
ultraperformant, rarisim).
În registrul familiar-argotic, se folosesc în ultima vreme anumite
substantive cu valoare adjectivală. E vorba mai ales de substantive de
tipul marfă, beton, monstru, trăsnet etc., care se comportă ca nişte
adjective invariabile, fiind, din punct de vedere stilistic, utilizate cu valoare
de superlativ (Am văzut un film beton = „foarte bun”).
Unele adjective nu au grade de comparaţie pentru că:
a) exprimă o însuşire absolută, ce nu poate fi supusă comparaţiei:
mort, viu, întreg, plin, metalic, studenţesc, mineral, osos etc.;
b) exprimă o însuşire care deja echivalează cu un superlativ:
veşnic, uriaş, infinit, gigantic, îngrozitor, teribil, perfect, splendid,
excelent;
c) sunt forme care în limba latină erau de comparativ: superior,
inferior, major, anterior, ulterior, posterior, minor, exterior, interior,

ori de superlativ: optim, proxim, ultim, minim, maxim, suprem,

extrem, infim13.
Adjectivul se acordă în gen, număr şi caz cu substantivul sau
pronumele la care se raportează: Era o dimineaţă frumoasă de
primăvară. În limba vorbită, iar uneori şi în cea scrisă, există tendinţa de a
nu mai face acordul adjectivului cu substantivul, mai ales când acesta nu
urmează imediat după substantiv, ci la o oarecare distanţă: *detaliile
întâlnirii de afaceri fixată luni. Aici greşeala constă în faptul că adjectivul
participial fixată nu se acordă în caz cu substantivul întâlnirii; corect este
întâlnirii fixate14.
În principiu, în limba română locul adjectivului este după substantivul la
care se raportează: carte interesantă. Există însă un număr limitat de
adjective (calificative sau pronominale) ori numerale cu valoare adjectivală,
care sunt obligatoriu plasate înaintea substantivului (= antepunere): fiecare
om, primul om, orice om, un anumit om, niciun om, ambii oameni, asemenea
om, atare situaţie etc.
Pe de altă parte, anumite adjective sunt întotdeauna plasate după
substantive (= postpuse):
- cele care indică naţionalitatea, religia, categoria administrativă,
tehnică, geografică, socială etc.: (popor) român, (spirit) ortodox,
(consiliu) municipal, (impuls) electric, (forţă) motrice, (interes)
cetăţenesc, (mediu) urban, (cadru) medical, (calitate) intrinsecă
etc.;
- cele care descriu, indicând o formă sau o culoare: (pălărie) şic,
(stil) rococo, (stofă) bordo, (rochie) roz, (fir) răsucit, (fustă) ecosez,
(pulover) tricotat, (guler) apretat, (pictor) renascentist, (artist)
florentin etc;
- cele care descriu sau indică o stare: (femeie) gravidă, (oameni)
perspicace, (metodă) eficace, (cancer) pulmonar, (defect) major,
(individ) integru, (material) folosit, (fasole) făcăluită etc.
Însă cele mai multe adjective pot fi plasate fie înainte, fie după
substantiv, în funcţie de regulile gramaticii, de eventualele diferenţe de
sens, de expresivitate, de intenţia de a sublinia un cuvânt al grupului: fata
frumoasă = frumoasa fată15. În cazul substantivelor articulate, prin
antepunere, adjectivul preia articolul, devenind astfel cuvânt-suport pentru
exprimarea categoriei determinării la substantiv (în astfel de situaţii,
articolul continuă să determine substantivul).
1.4. Probleme ale flexiunii numeralului

Numeralul cardinal unu se scrie fără -l final (scrierea cu -l fiind o
formă de hipercorectitudine), spre deosebire de pronumele nehotărât unul:
N-au fost aleşi doi deputaţi, ci numai unu. A cumpărat trei trandafiri: doi
albi şi unu roz. În schimb, scriem şi rostim: În cameră erau doi copii: unul
desena iar celălalt învăţa o poezie.
Numeralul cardinal 12 şi cel ordinal corespunzător trebuie folosite la
forma de feminin atunci când se referă la substantive feminine: ora
13
Unii vorbitori nu mai simt astăzi că aceste adjective se află deja la un grad de comparaţie sau îl conţin în sensul lor
lexical, având astfel tendinţa să le formeze un comparativ sau un superlativ ad-hoc: *Cel mai superior, *Foarte inferior,
*Condiţiile cele mai optime. Aceste construcţii sunt greşite şi ca atare trebuie evitate.
14
Vezi infra, Acordul.
15
Uneori, topica adjectivului se asociază cu diferenţe de sens. Să se compare: o cămaşă nouă (= o cămaşă recent
cumpărată, încă nefolosită) / o nouă cămaşă (= o altă cămaşă, o cămaşă diferită).

douăsprezece, douăsprezece mii de lei, clasa a douăsprezecea (în

indicarea datei, se acceptă însă şi forma de masculin: doi, doisprezece,
douăzeci şi doi (august).
Norma a acceptat formele paisprezece, şaisprezece, şaizeci (în loc
de patrusprezece, şasesprezece, şasezeci, care nu mai sunt admise, fiind
pedante). Numeralele 17 şi 18 se pronunţă şi se scriu (cu litere) în
conformitate cu numeralele simple din care provin, fără altă vocală de
sprijin (i, î, sau u): optsprezece, şaptesprezece. Nu sunt admise de normă
forme ca unşpe, unsprece, unşpce, douăşunu, douăjde mii, o mie şi unu
(corect, o mie unu) etc.
Pentru indicarea primei zile a fiecărei luni trebuie folosit numeralul
ordinal şi nu cel cardinal: Întâi Decembrie, Întâi Mai, întâi aprilie, şi nu Unu
Mai, unu ianuarie etc.
N.B.: Normele actuale acceptă la femininul nearticulat al numeralului
ordinal întâi, postpus substantivului, şi forma întâia: clasa întâi / întâia.
Aproximaţia în interiorul unor limite numerice se redă fie prin
construcţii cu prepoziţii (S-au prezentat între douăzeci şi treizeci de
persoane, Deschis între 10 şi 18 / de la 10 la 18, Am concediu de la 1
până la 31 august etc), fie, în scris, prin alăturarea numeralelor despărţite
prin linia de pauză (S-au prezentat 20-30 de persoane, Deschis 10-18, Am
concediu 1-31 august), dar nu prin combinarea celor două procedee,
întrucât s-ar crea un fel de pleonasm (*Deschis între 10-18, *S-au
prezentat între 20-30 de persoane).
Expresiile la sută şi procente, fiind echivalente, nu trebuie folosite
nicodată împreună: 2% / doi la sută / două procente (nu *procent de doi la
sută sau *două procente la sută).
Valoarea de G. a numeralelor se exprimă cu ajutorul prepoziţiei a, iar
cea de D., cu prepoziţa la: votul a doi senatori, a dat note la doi elevi.
Când însoţesc un substantiv, funcţionând ca determinanţi ai
acestuia, numeralele cardinale de la 1 la 19 şi cele în a căror structură
intră acestea (101, 2001 etc.) se ataşează direct substantivului şi se
plasează înaintea acestuia: Doi prieteni au sosit. La numeralele peste 19,
plasate de asemenea înaintea substantivului, legătura dintre numeral şi
substantiv se face cu ajutorul prepoziţiei de: Douăzeci de copii au câştigat.
Absenţa acestei prepoziţii nu este permisă: *douăzeci mii lei, *două
miliarde euro. Construcţia cu prepoziţia de poate apărea şi la numeralele
mai mici de 20, când acestea însoţesc substantive metalingvistice,
denumiri ale unor litere, cifre, cuvinte etc.: doi de i, trei de zero, patru de
doi etc.
Observaţie:
 Conform G.A. 1963, numeralele de la 1 la 19 au valoare
adjectivală în vecinătatea substantivului, ca în exemple de tipul: Doi copii
aleargă; în schimb, numeralele de la 20 în sus au valoare substantivală, în
aceleaşi condiţii, datorită apariţiei prepoziţiei de, care ar transforma
substantivul următor într-un atribut al numeralului: Douăzeci de elevi
aleargă. Asupra acestei din urmă situaţii, GALR (2005) are o altă viziune,
considerând că, în astfel de cazuri, prepoziţia trebuie grupată cu
numeralul antepus, care îşi păstrează valoarea adjectivală (argumentul
forte pentru această interpretare este forma numeralului, care rezultă
dintr-un acord cu substantivul, faţă de care deci se subordonează).
În ultima vreme se constată o tendinţă accentuată de folosire a
numeralului cardinal ca echivalent al numeralului ordinal. Substantivul –
cel mai adesea comun – antepus numeralului, este totdeauna la singular,

articulat: etajul cinci, anul patru, secolul douăzeci, scara trei, capitolul
nouă. Astfel, numeralele ajung să funcţioneze ca denumiri prin care se
diferenţiază „obiectele” din clasa reprezentată de substantivul asociat.
1.4.1. Flexiunea numeralului cardinal

Sub aspect flexionar, numeralul cardinal reprezintă o clasă
eterogenă, cu unele particularităţi care îi conferă o poziţie singulară în
cadrul flexiunii nominale.
O caracteristică generală o reprezintă faptul că numeralele cardinale
nu disting flexionar numărul. Sensul de singular sau de plural este inclus
în semnificaţia lexicală a numeralului, care impune cuvântului flexibil, a
cărui cantitate o precizează sau pe care îl substituie, o anumită valoare de
număr gramatical (singular pentru un(u), plural pentru toate celelalte).
În ceea ce priveşte genul, doar câteva numerale cardinale prezintă
această categorie gramaticală, evidenţiind asemănări cu substantivul.
Aşa cum substantivele epicene au un gen unic tot la fel şi numeralele
cardinale: zero, zece, mie, sută, milion, miliard, au tot gen unic. Sută, mie,
milion, bilion, miliard se deosebesc de celelalte numerale, comportându-se
asemenea substantivelor: au forme distincte de număr, cunosc
determinarea şi exprimă G sintetic.
De asemenea, la fel ca substantivele (şi pentru aceleaşi raţiuni),
genul unic al numeralelor se recunoaşte cu ajutorul numeralelor cardinale
pentru unitate şi dualitate: zece, sută, mie sunt feminine pentru că la
singular pot fi însoţite de -o şi la plural de -două, iar zero, milion, miliard
sunt neutre pentru că la singular pot fi însoţite de -un şi la plural de -două.
Au forme diferite pentru exprimarea opoziţiei de gen cardinalele
un(u) / una (o) şi doi / două, utilizate ca atare sau făcând parte din
compuse: doi, doispezece (elevi) / două, douăsprezece (eleve) şi toate
numeralele compuse cu unu, doi sau doisprezece, când acestea
reprezintă componentul final al compusului: treizeci şi unu / treizeci şi una;
face excepţie unsprezece (elevi / eleve), care nu are forme diferite de gen.
Numeralele cu valoare substantivală utilizate în calculele matematice
se folosesc numai cu forma de masculin: unu plus doi, doi ori trei etc.
Flexiune de caz nu are, în sens strict, decât primul numeral din serie,
care are forme cazuale realizate diferit, după cum e folosit adjectival sau
ca substitut: NAc, masculin şi neutru un, feminin o (cu valoare adjectivală),
unu, respectiv una (ca substitute); GD: unui, unuia / unei, uneia.
Numeralele cu valoare substantivală formează GD cu ajutorul
articolului proclitic lui: radicalul lui cincisprezece; Numeralul următor lui doi
este trei.
Şi numeralele cu valoare substantivală denumind anul, rezultate din
elidarea substantivului an, formează genitivul cu lui: în primăvara lui `96.
Începând cu doi, opoziţiile de caz se realizează şi analitic, cu ajutorul
prepoziţiilor a şi la, rezultând construcţii echivalente cu genitivul, respectiv
cu dativul: Rezolvarea a două probleme; Profesorul a dat note bune la
cinci elevi şi note proaste la doi .
Când numeralele de la doi în sus sunt precedate de pronumele
semiindependente cei, cele sau de determinanţi ca aceşti, acei, ceilalţi,
alţi, informaţia de caz este marcată în forma acestora:
Am împărţit daruri celor doi copii.
Ideea acestor trei studenţi este Interesanta.

1.4.2. Flexiunea numeralului ordinal

Numeralul ordinal prezintă forme deosebite de gen, această
informaţie gramaticală exprimându-se simultan prin variaţia celor doi
formanţi obligatorii: masculin şi neutru al cincilea, feminin a cincea.
Prim(ul) şi întâi au un comportament morfologic identic cu al
substantivului sau al adjectivului, adică pot primi morfemele de
determinare, gen, număr şi caz.
În limba română contemporană, forma de gen a numeralului ordinal
este impusă de acordul cu substantivul: al doilea etaj, a doua uşă. Lipsa
de acord în gen a numeralului ordinal cu substantivul feminin regent,
nume de rudenie, se întânlneşte popular în construcţii ca: mamă de-al
doilea „mama vitregă”, nevastă de-al doilea.
Numeralul ordinal nu marchează flexionar numărul şi cazul.
În limba standard, aceste deficienţe flexionare sunt suplinite de
asocierea pronumelui semiindependent cel legat de numeralul ordinal prin
prepoziţia de: cel de al treilea, cea de a treia.
1.5. Aspecte ale flexiunii verbale

În domeniul flexiunii verbale, ca şi în morfologia substantivului, o
particularitate pregnantă o constituie ezitarea între două clase flexionare
distincte, între două conjugări, fenomen care îşi găseşte expresia în
existenţa unor forme verbale paralele, întrebuinţate de vorbitori diferiţi sau
de acelaşi vorbitor. Altfel spus, acelaşi verb, la anumite moduri sau
timpuri, cunoaşte două (sau mai multe) forme, deosebite sub aspectul
sufixelor flexionare sau al desinenţelor.
Ca şi în cazul substantivelor, de obicei una dintre formele paralele
este acceptată şi recomandată de limba literară, iar celelalte sunt, din
punctul de vedere al normelor literare, greşite. Se întâmplă, de asemenea,
ca între formele paralele să se dezvolte unele deosebiri de sens, fiecare
variantă flexionară fiind asociată cu o anumită semnificaţie (spunem, de
exemplu, acordă atenţie, dar acordează un instrument, niciodată invers).
În fine, nu de puţine ori, între cele două forme nu există diferenţieri,
ambele fiind considerate literare (funcţionând, deci, în variaţie liberă).
Iată câteva exemple pentru fiecare dintre situaţiile menţionate:
 variante diferite din punctul de vedere al acceptării ca normă:
Există mai multe situaţii:
a) oscilare între formele cu sufixele -ez sau -esc şi cele fără aceste
sufixe:
copiază / copie
perturbează / perturbă
schingiueşte / schingiuie
înfiripează / înfiripă
stăruieşte / stăruie
ignoră / ignorează
animează / animă
absolv / absolvesc
decernez / decern
chiuie / chiuieşte
încovoaie / încovoiază
dăinuie / dăinuieşte etc.

Preferinţa pentru o formă sau alta este marcată uneori dialectal.

Astfel, sunt regionale / populare forme fără sufix ca: lucră, cină, gată,
ocără etc., sau, dimpotrivă, cu sufix: înviază, curăţeşte, miroseşte,
repetează etc.
Atenţie la verbul a trebui, care este impersonal şi care primeşte
sufixul -esc doar la persoana a III-a a conjunctivului: să trebuiască. În rest,
sunt incorecte forme de indicativ ca *trebuiesc, *trebuieşte etc.
b) oscilare între o conjugare sau alta (mai ales în cazul conjugărilor a
doua şi a treia):
a rămâne / a rămânea
a pare / a părea
a apare / a apărea
a place / a plăcea
a displace / a displăcea
a cade / a cădea
a tace / a tăcea
a scrijeli / a scrijela
a curăţa / a curăţi etc.
Totodată, din cauza unor astfel de oscilaţii se înregistrează forme
paralele concurente în întreaga paradigmă: placeţi / plăceţi, taceţi / tăceţi,
bateţi / băteţi, faceţi / făceţi, aş tace / tăcea, bate / bătea etc.
c) oscilare între două forme de imperativ negativ, în cazul verbelor a
fi, a zice, a se duce şi a face16:
nu fi – *nu fii
nu zice – *nu zi
nu te duce – *nu te du
nu face – *nu fă
Atragem atenţia că formele corecte de imperativ negativ singular sunt,
la toate verbele, cele care pleacă de la forma infinitivului. Deci: a cânta – nu
cânta!, a zice – nu zice!
d) oscilare între forme cu dentala din radical intactă şi forme
iotacizate (la ind. pers. I sg, precum şi la conjunctiv), cu precizarea
că cele din urmă au un caracter popular şi regional:
cred / crez
văd / văz
aud / auz
simt / simţ
să spună / să spuie
să vin / să viu etc.
 variante literare asociate cu semnificaţii diferite:
reflectă – reflectează
degajă – degajează
îndoaie – îndoieşte
contractă – contractează
ordonă – ordonează
înseamnă – însemnează
înflora – înflori
a îndesa – a îndesi
a (se) îngrija - a (se) îngriji
acordă – acordează etc.
 variante literare libere:
16
Aici se manifestă tendinţa de uniformizare exercitată de formele de imperativ pozitiv.

cheltuie – cheltuieşte
a datora – a datori (datorează – datoreşte)17
învârte – învârteşte
se tânguie – se tânguieşte
ghici! – ghiceşte!
biciuie – biciuieşte
biruie – biruieşte
drăcuie – drăcuieşte
destăinuie – destăinuieşte
înveşmântă – înveşmântează
învolbură – învolburează
înjgheabă – înjghebează
orbecăie – orbecăieşte
îngreunează – îngreuiază
şchioapătă – şchiopătează
dibuie – dibuieşte
anticipă – anticipează
mântuie – mântuieşte etc.
Flexiunea verbală şi problemele de ortografie
 Verbele de conjugarea a IV-a terminate la inf. în -î se scriu la
sfârşit cu î, dar în interior cu â: coborî, dar coborâsem, coborând, coborât
etc.
 La verbele care încep cu î (a învinge, a îmbrăca), acesta se
păstrează şi în cazul derivării cu prefixul ne- sau al compunerii cu
adverbele mai, prea: neînvins, neîmbrăcat, nemaiîncepând etc).
 Verbele de conjugarea I: a crea, a agrea, păstrează vocala e din
rădăcină înaintea sufixului de prezent -ez: agreez, creez, agreează,
creează18.
 Verbul a continua are, conform normei actuale, la indicativ şi
conjunctiv prezent, persoana I, singular, forma eu (să) continui (nu
*continuu), omonimă cu cea de persoana a II-a, singular.
 A da are imperfectul dădea, dar derivatul său, a reda „a descrie”,
are imperfectul reda (nu *redădea).
 Verbul a avea are la conjunctiv, prezent, persoana a III-a, singular
şi plural, forma să aibă (nu *să aibe).
 Verbul a scrie păstrează vocala e la indicativ şi conjunctiv,
prezent, persoana I şi a II-a plural, precum şi la imperativ, persoana a II-a,
plural: (să) scriem, scrieţi; scrieţi! (nu *scrim, *scriţi).
 După ş şi j în rădăcina verbelor se scrie cu a, nu ea! Deci: aşază,
deşartă, şade, înşală. În schimb, în desinenţe şi sufixe se scrie şi se
pronunţă cu ea: înfăţişează, angajează.
 Nu sunt recomandabile formele hibride rezultate din contaminarea
verbelor a vrea şi a voi, precum: vroiesc, vroim, vroiam etc.
 Se face distincţie între formele libere de mâncat, de mâncare şi
cele compuse (sudat): demâncare, demâncat (pop.) „mâncare”:
N-am nimic de mâncare.
De mâncat, aş mânca.
Stomacul când chiorăieşte, la demancare gândeşte (proverb).
17
Distincţia dintre cele două forme este doar de ordin stilistic, în sensul că forma datori este marcată în DOOM 2 ca
„învechită”.
18
Formele *creem, *creiem ,*creeaţi sunt total nerecomandate.

„Acu Călin Nebunul ia vo doi tăciuni într-un hârb ş-un cărbune-n

lulea şi, plecând, iaca, i-a venit aşa o miroznă de bună din
demâncat, şi, luând o bucăţică, a curs apa clocotită pe urechea
unui zmeu…”(Eminescu, Călin Nebunul).
1.6. Alte observaţii privind flexiunea şi scrierea unor cuvinte

 Norma literară condamnă folosirea sintagmei ca şi (sau, mai rău,
verbalizarea virgulei, în formula: ca, virgulă), în loc de ca, pentru evitarea
cacofoniilor (cu atât mai mult când acest pericol nici nu există), în
construcţii de tipul *ca şi consilier, ce pot fi înlocuite apelând la construcţii
directe: a fost numit consilier, sau prin folosirea prepoziţiei drept ori a
locuţiunii prepoziţionale în calitate de: l-a luat drept consilier, vorbeşte în
calitate de consilier. Sintagma ca şi este rezervată numai construcţiilor
de tip comparativ: Învaţă tot atât de bine ca şi Ion.
 Adverbul de restricţie decât se foloseşte numai în construcţii
negative: N-am decât un frate, în timp ce sinonimele sale, doar şi numai,
se întrebuinţează în construcţii pozitive: Am doar / numai un frate.
 G.D., plural, articulat hotărât al substantivului ou este ouălor, nu
*ouălelor!
 Pronumele şi adjectivul demonstrativ de depărtare şi de identitate
se scriu la feminin, singular: aceea, aceeaşi, iar la masculin, plural: aceia,
aceiaşi.
 În locuţiunile odată ce „din moment ce, după ce” şi odată cu „în
acelaşi timp cu”, adverbul odată se scrie într-un cuvânt.
 Se scrie „legat” adverbul odată „cândva (în trecut sau în viitor),
imediat, în sfârşit”: A fost odată ca niciodată, O să-ţi spun eu odată ce s-a
întâmplat, Termină odată, Odată terminat lucrul, am plecat. Dar se scriu
în două cuvinte o dată (numeral adverbial, intrând în corelaţie cu “de două
ori, de şapte ori etc.”): Aşa ceva ţi se întâmplă numai o dată în viaţă, Te
mai rog o dată, O dată la două luni; o dată (articol + substantiv) „zi, dată
calendaristică” sau „informaţie”: Nu s-a fixat o dată pentru examen, O
dată a problemei a fost greşită.
 Atenţie la următoarele omofone: niciodată / nicio dată / nici
odată / nici o dată! Valorile lor sunt:
 niciodată „nicicând” = adverb negativ compus: Nu te voi ierta
niciodată;
 nicio dată = adjectiv pronominal negativ + substantiv „dată
calendaristică; informaţie”: N-am fixat nicio dată pentru examen;
 nici odată = adverb de negaţie (cu valoare conjuncţională) +
adverb „cândva”: Nu ne-am înţeles bine nici odată, nici acum şi,
probabil, n-o să ne înţelegem nici pe viitor.
 nici o dată = adverb de negaţie + numeral adverbial: N-a venit la
mine nici o dată, nici de două ori, darămite în fiecare zi...
 Unele locuţiuni adverbiale rimate sau ritmate se scriu cu cratimă:
calea-valea, fuga-fuguţa, treacă-meargă, vrând-nevrând. Sunt însă şi
locuţiuni adv. cu structură simetrică, ale căror componente se despart prin
virgulă: cu chiu, cu vai; de bine, de rău; de voie, de nevoie.
 Atenţie la pericolul de a confunda conjuncţa adversativă or „dar,
însă” cu conjuncţia disjunctivă ori „sau”: Mi-a promis că se va potoli, or
astăzi a făcut din nou scandal. Te potoleşti ori chem poliţia?

 Deoarece locuţiunile adverbiale nu cunosc categoria numărului,

locuţiunea adverbială altă dată nu are plural, alte dăţi fiind o locuţiune
distinctă.
 A nu se confunda locuţiunea adverbială altă dată „cu altă ocazie,
în altă împrejurare” cu adverbul compus altădată „odinioară, odată,
cândva”: O să trec pe la tine altă dată. Altădată erai mai atent cu mine. În
acest joc al omofoniilor intră şi îmbinarea liberă altă dată = adjectiv
nehotărât + substantiv „zi, dată calendaristică”: Vom alege o altă dată
pentru a ne întâlni.


Probleme de sintaxă normativă

PROBLEME DE SINTAXĂ NORMATIVĂ
Obiective
Studiul acestei unităţi de învăţare va clarifica următoarele aspecte:

greşelile de acord;
reacţiunea sau regimul legăturii dintre cuvinte;
construcţiile sintactice cu potenţial posesiv.
2.1. Acordul
Ca şi morfologia, sintaxa pune foarte multe probleme de normare,
ceea ce înseamnă că în numeroase situaţii trebuie să distingem
corectitudinea de greşeală din perspectiva normelor actuale ale limbii
literare.
Poate cele mai frecvente dintre greşelile mai des remarcate în
domeniul sintaxei, şi faţă de care vorbitorii de limba română sunt extrem
de precauţi, sunt greşelile de acord. Pentru cei mai mulţi, dezacordul
este reprezentat exclusiv de construcţii de tipul: Ei era acasă, Ei scrie sau
Aici se dă bilete, deci situaţii care privesc regulile acordului dintre subiect
şi predicat.
De fapt, chestiunea acordului este mult mai complexă decât pare la
prima vedere, fiind un fenomen sintactic care afectează şi alte situaţii, în
care regulile acordului sunt la fel de stricte ca în cazul relaţiei dintre
subiect şi predicat, iar încălcările acestor reguli, tot atât de frecvente şi tot
atât de grave.
2.1.1. Noţiuni generale despre acord

Ca modalitate de exprimare a raporturilor sintactice dintre diferiţii
termeni componenţi ai unui enunţ (de regulă părţi de propoziţie), acordul
este potrivirea formală dintre două cuvinte, în principiu cuvântul regent
impunând determinantului său o anumită formă gramaticală (gen, număr,
caz, persoană). De exemplu, atributul exprimat prin adjectiv preia genul,
numărul şi cazul substantivului regent, predicatul preia numărul şi
persoana subiectului etc. Mecanismul acordului presupune existenţa
obligatorie a doi termeni (A şi B), dintre care primul este un nume
(substantiv sau substitut al acestuia), iar al doilea e un verb, un adjectiv
sau orice parte de vorbire asimilabilă cu adjectivul. În cadrul acordului,
termenul A impune termenului B propriile sale categorii gramaticale, astfel
încât ambii termeni ajung să ofere, sub raport gramatical, aceeaşi
informaţie (gramaticală). Reluarea printr-un termen a informaţiei ce

caracterizează celălalt termen al grupului îndeplineşte rolul de indice al

relaţiei sintactice. Astfel, în exemplul Ei cântau, cele două componente
prezintă două caracteristici gramaticale comune: caracteristicile de număr
şi persoană, ei şi veneau fiind, ambele, la plural, persoana a III-a.; de
asemenea, în îmbinarea case înalte, forma adjectivului determinant este
dictată de genul şi numărul substantivului precedent, care funcţionează ca
termen regent sau determinat. Tot astfel, în propoziţia Copiii sunt cuminţi,
substantivul copiii, cu funcţia de subiect, cere ca verbul copulativ a fi să se
acorde cu el tot din punctul de vedere al numărului şi al persoanei, în
vreme ce numele predicativ cuminţi se acordă şi el cu subiectul în gen,
număr şi caz.
În limba română, acordul reprezintă un mijloc de exprimare a
relaţiei dintre subiect şi predicat, dintre atributul adjectival şi termenul
determinat, dintre predicativul suplimentar adjectival şi regentul nominal la
care se referă, dintre numele predicativ adjectival şi subiect.
2.1.2. Acordul predicatului cu subiectul

Raportul sintactic dintre subiect şi predicat prezintă unele
particularităţi specifice, în sensul că, pe de o parte, subiectul îi impune,
prin acord, verbului predicat caracteristicile de persoană şi număr, iar pe
de altă parte, subiectul stă la cazul nominativ, caz pe care îl impune
predicatul. Cu alte cuvinte, fiecare dintre cele două părţi principale de
propoziţie impune celeilalte o anumită formă, ceea ce face să se
vorbească de un raport de interdependenţă.
Acordul verbului predicat se face întotdeauna cu subiectul
gramatical, în număr, persoană, gen (şi uneori în caz), în funcţie de tipul
de predicat. Astfel, verbele (predicative, copulative sau auxiliare) aflate la
un mod personal se acordă numai în persoană şi număr, în vreme ce
părţile nominale (adjectiv, participiu) din structura unui predicat nominal
sau verbal la diateza pasivă se acordă în gen, număr şi caz (Noi mergem
la şcoală, Tu eşti inteligent, El a fost bătut). Acest acord strict gramatical
este singurul care corespunde definiţiei acordului formulate la început.
Pe lângă aspectele obişnuite de acord gramatical al predicatului cu
subiectul, care ţine seama de forme, există şi aspecte speciale, care se
explică prin genul, numărul, înţelesul şi topica termenilor cu funcţie de
subiect. Iată câteva dintre ele:
 În cazul subiectelor de persoane diferite, persoana I prevalează
asupra celorlalte, iar persoana a II-a asupra persoanei a III-a: Eu şi el am
fost la munte, Tu şi el aţi câştigat premiul.
 În cazul subiectului exprimat prin substantivele: subsemnatul,
expeditorul, semnatarul, se preferă persoana I, singular: Subsemnatul
declar că (acordul făcându-se, de fapt, cu subiectul inclus: [Eu,]
subsemnatul, declar că...).
 Dacă numele predicativ este un pronume personal, acordul în
persoană se face cu acesta: Câştigătorul sunt eu.
 Subiectul multiplu impune, de obicei, acordul la plural: Eu şi el am
rezolvat problemele, Tu şi el aţi reuşit. Predicatul se pune la singular când
unul dintre autori iese în evidenţă, ceilalţi apărând ca asociaţi: Mihai,
împreună cu Ioana, a fost la spectacol.
 Când elementele subiectului multiplu se află în raport de coordonare
adversativă de tipul nu...ci, acordul se face cu termenul precedat de ci: Nu
ea, ci el a scris, Nu ei, ci ea a scris, Nu ea, ci ei au scris.

 Când subiectele sunt la singular şi coordonate prin nu numai...ci şi

/ dar şi, predicatul este la singular dacă topica este: Nu numai mama, dar
şi fiica ei a fost apreciată.; şi la plural dacă avem topica: Au fost apreciate
nu numai mama, dar şi fiica ei.
 Când elementele subiectului multiplu, la singular, sunt legate prin
fie, ori, sau, acordul se face la singular sau plural: Mama sau tata a / au
plecat.
 Când termenii sunt coordonaţi prin nici, este corect să se facă
acordul atât la singular cât şi la plural: Nici fratele, nici sora n-a greşit
(după înţeles); Nici fratele, nici sora n-au greşit (formal).
 Predicatul verbal exprimat prin verb la diateza pasivă prezintă
acordul verbului auxiliar (în număr şi persoană) şi al verbului de conjugat (în
gen şi număr) cu subiectul: Poezia a fost copiată de către elev.
 Când elementele subiectului multiplu sunt nume de fiinţe la
masculin şi feminin, are prioritate masculinul: Băiatul şi fata sunt harnici.
 Când subiectele sunt nume de persoane şi de lucruri, are prioritate
numele de persoană: Omul şi munca lui trebuie răsplătiţi.
 Când subiectele indică nume de lucruri la masculin şi neutru, are
prioritate neutrul, dacă masculinul e la singular: Peretele şi geamul sunt
murdare.; dacă ambele sunt la plural, acordul se face cu cel mai apropiat:
Pereţii şi geamurile sunt murdare / Geamurile şi pereţii sunt murdari.
 Când subiectele sunt nume de lucruri la masculin şi feminin, are
prioritate femininul dacă masculinul e la singular: Peretele şi uşa sunt
vopsite; când masculinul este la plural, acordul se face cu cel mai apropiat
substantiv: Pereţii şi uşile sunt vopsite / Uşile şi pereţii sunt vopsiţi.
 Când avem subiecte nume de lucruri la neutru şi feminin, acordul
se face la plural (întrucât la plural sunt identice): Scaunul şi masa sunt
aşezate în colţul celălalt al camerei.
Încălcările acestor reguli, destul de frecvente mai ales în limba
vorbită, se produc în situaţii şi din cauze foarte diferite. Astfel, pe lângă
acordul după forma subiectului, care este regula, există numeroase situaţii
de acord după înţeles (sau logic), unele chiar acceptate în normă. Astfel,
uneori, când subiectul propoziţiei este un substantiv cu sens colectiv care
exprimă o cantitate (de ex.: mulţime, grup, sumedenie, grămadă, serie,
majoritate, duzină, grup, clasă etc.), urmat de un determinant la plural
indicând membrii acestei colectivităţi, se dă prioritate înţelesului, iar verbul
se acordă cu acest al doilea substantiv, care impune ideea de pluralitate:
O mulţime de beneficiari au reclamat că lucrările nu s-au terminat la
timp.
Majoritatea elevilor au răspuns foarte bine la examen.
O grămadă de oameni au cumpărat această carte.
O serie întreagă de greşeli au fost amendate.
Deşi adevăratul subiect are formă de singular, predicatul se pune
totuşi la plural, acordându-se în număr cu atributul exprimat printr-un
substantiv în cazul G sau Ac Întrucât în astfel de cazuri ideea de pluralitate
este exprimată de o întreagă sintagmă (majoritatea elevilor, o grămadă de
oameni), simţul lingvistic ne dictează să punem verbul la plural, ceea ce
nu este greşit, deşi între predicat şi subiect se realizează în felul acesta
numai o potrivire logică sau semantică, şi nu una formală sau gramaticală.
Alte exemple: După ploaie au răsărit o mulţime de ciuperci, O serie de
teatre şi-au redeschis porţile, Un grup de turişti s-ai intoxicat cu îngheţată, O
parte dintre cei convocaţi nu s-au prezentat la examen, Jumătate din bani s-
au cheltuit fără folos etc.

Compatibilitatea semantică dintre substantivul „nenominativ” şi

predicat influenţează decisiv acordul şi în construcţiile cu predicat nominal:
O mulţime de copii sunt bolnavi, Majoritatea copiilor au fost bolnavi. Nu se
spune: *O mulţime de copii este bolnavă sau *Majoritatea copiilor a fost
bolnavă. De asemenea, în construcţiile pasive se preferă tot pluralul. Se
spune: O mulţime de copii au fost lăudaţi de profesori şi nu *O mulţime de
copii a fost lăudată de profesori19.
Alegerea formei de număr a predicatului este uneori influenţată şi de
articol. Astfel, spre deosebire de O mulţime de copii au început să se
agite, unde este aceptat acordul la plural, în construcţiile în care
substantivul mulţime este articulat definit: Mulţimea de copii a început să
se agite, mai potrivită este forma de singular a verbului. Totodată, sunt şi
situaţii în care, cu toate că substantivul colectiv (articulat hotărât sau
nehotărât) e însoţit de un atribut substantival la plural, e de preferat ca
predicatul să fie totuşi la singular: O turmă / turma de oi păştea liniştită (nu
*păşteau liniştite), Un stol / stolul de rândunele şi-a luat zborul (nu *şi-au
luat zborul) etc. În astfel de situaţii, nu interesează atât părţile constitutive
ale ansamblului, cât mai degrabă ideea de grup sau unitate indisolubilă.
Acordul logic se face numai când elementele mulţimii sunt în mod clar
scoase în evidenţă. Dacă accentul cade pe grup, respectiv pe substantivul
care exprimă colectivitatea, predicatul se acordă cu acesta din urmă, care
are formă de singular.
Prin urmare, acordurile logice nu sunt întotdeauna greşite, ba chiar de
foarte multe ori sunt nu numai tolerabile, ci chiar recomandabile. Uneori pot fi
chiar singurele admise, mai ales dacă verbul predicat apare la diateza
pasivă: O mulţime de case au fost demolate, Un mare număr de oameni au
fost reţinuţi, Majoritatea accidentelor sunt provocate de neatenţia la volan etc.
Sunt situaţii în care predicatul nu se acordă cu subiectul gramatical,
cum ar fi normal, ci cu un alt cuvânt, mai apropiat ca poziţie de predicat şi
care se impune atenţiei. Este vorba, în acest caz, de acordul prin
atracţie. De exemplu, există tendinţa de a acorda verbul nu cu subiectul
său, ci cu numele predicativ:
Subiectul piesei erau trandafirii (şi nu era trandafirii – cum ar fi
normal, din punct de vedere formal).
Două milioane de lei este o sumă mare (şi nu sunt o sumă mare –
cum ar fi recomandabil).
Alteori, acordul se face, greşit, cu atributul sau cu complementul:
*Un transport de aparate au şi sosit.
*Gălăgia copiilor m-au trezit.
*Ce-s cu astea?
*În ce privesc lecţiile...
La fel de greşit este şi acordul prin atracţie cu un cuvânt care face
parte dintr-o altă propoziţie:
*Nu se văd ce piedici ar exista.
Când subiectul este multiplu, predicatul trebuie să fie, bineînţeles, la
plural. Acordul prin atracţie face ca verbul predicat să se raporteze doar la
unul dintre subiecte, cel mai apropiat:
19
Un comportament similar cu cel al substantivelor mulţime, majoritate, grămadă etc., care preferă, în anumite condiţii,
acordul la plural, au şi numeralele cardinale care se comportă substantival. De regulă, se preferă o exprimare de tipul: O
mie de oameni au manifestat în faţa Guvernului, Un milion de telespectatori vor urmări partida de fotbal.

*Uzul şi abuzul de medicamente poate duce la îmbolnăvirea

ficatului.
Alteori, acordul prin atracţie se combină cu cel logic, în special când
în poziţia de subiect al propoziţiei se află pronumele fiecare sau niciunul,
urmate de un determinant la plural. În asemenea condiţii, forma verbului
poate fi cea de plural, deşi mai recomadabilă ar fi cea de singular: Fiecare
dintre cele două ţări doreau să câştige supremaţia. Niciunul dintre
spectatori nu au înţeles mesajul piesei. Au sădit fiecare câte un pom în
grădina şcolii. Niciunul nu ştiam poezia pe dinafară. Cu toate acestea,
Gramatica Academiei admite, în cazul subiectului niciunul (echivalent cu
toţi), şi acordul la plural.
Mai rar, câteva acorduri prin atracţie pot fi considerate corecte şi deci
acceptabile în limba literară. Un exemplu devenit deja clasic este: Era
odată un moşneag şi o babă. De asemenea, sunt tolerabile acele acorduri
prin atracţie în care verbul copulativ se acordă în număr şi persoană cu
numele predicativ imediat următor, nu cu subiectul care îl precedă şi care
este la singular: Averea lui sunt cărţile. Hoţul erai tu. O construcţie de felul
Hoţul era tu, deşi respectă regulile formale ale acordului, este simţită ca
incorectă de către majoritatea vorbitorilor.
Alte abateri de la regulile acordului subiect – predicat
O tendinţă care se manifestă de multă vreme, fiind destul de
răspândită în rândurile vorbitorilor, priveşte folosirea verbului impersonal a
trebui. La indicativ prezent şi la imperfect acest verb e unipersonal, deci
trebuie folosit doar cu formă de persoana a III-a. Corect se spune: Trebuie
să plec, Trebuie să vii, Trebuia să vii şi tu, Trebuia să citesc mai mult etc. La
conjunctiv a fost creată forma, devenită corectă, să trebuiască. Prin
analogie cu această formă, mulţi au început să spună şi (eu) *trebuiesc, (tu)
*trebuieşti, (noi) *trebuim etc., acordând acest verb cu subiectul verbului
următor, aflat la conjunctiv (deci: *Eu trebuiesc să plec). Astfel de
exprimări sunt total nerecomandabile. La fel de incorecte sunt şi exprimările
de tipul *Îmi trebuiesc bani, în loc de Îmi trebuie bani. Precizăm încă o dată
că forma cu sufixul -esc este corectă doar la conjunctiv persoana a III-a.
De asemenea, tot numai la pers. a III-a, la pluralul imperfectului,
verbul a trebui primeşte desinenţa -u, prin analogie cu verbele personale:
Ei trebuiau să vină. Atragem atenţia că în astfel de construcţii, pronumele
personal nu este subiectul verbului a trebui, ci al verbului din propoziţia
subiectivă (să vină). Fenomenul prin care subiectul unei subordonate este
„ridicat” şi adus în propoziţia regentă poartă numele de imbricare. Din
cauza acestui fenomen, există tentaţia de a interpreta verbul a trebui ca
personal şi, în consecinţă, de a-i atribui mărcile persoanei, ca în exemplele
următoare (incorecte!): *Tu trebuiai să vii, *Noi trebuiam să plecăm, *Voi
trebuiaţi să munciţi etc.
O problemă de acord o pune pronumele interogativ cine, care în
calitate de subiect se poate referi la una sau la mai multe persoane. În
ambele situaţii însă predicatul trebuie pus la singular, chiar dacă răspunsul
aşteptat are în vedere mai multe persoane. Corect se spune: Cine lipseşte
azi? (nu *lipsesc), Cine a câştigat azi? (nu *au câştigat), Cine m-a pârât?
(nu *au pârât) etc.
O greşeală este şi neacordarea predicatului exprimat printr-un verb
pasiv reflexiv cu subiectul său gramatical:
*Începând cu noul an şcolar se va asigura gratuit manuale pentru
fiecare elev,

*La Paris se va sărbători anul acesta 100 de ani de la...,

*Deocamdată nu se poate da lămuriri cu privire la caz etc.
Probleme de acord pune şi construcţia pasivă dat fiind, care tinde să
devină invariabilă, echivalentă unei locuţiuni prepoziţionale. Cel puţin aşa
probează exemplele, destul de numeroase, dar greşite, precum: *Dat fiind
condiţiile meteo nefavorabile, meciul va fi amânat, *Dat fiind, numeroasele
sale infracţiuni, inculpatul a fost condamnat la 20 de ani de închisoare.
Astfel de exprimări sunt greşite, deoarece verbul aflat la gerunziu (a da)
este la diateza pasivă, deci trebuie să-şi acorde participiul cu subiectul
construcţiei, în funcţie de genul şi numărul acestuia. Corect se spune,
aşadar: Date fiind condiţiile meteo nefavorabile, meciul va fi amânat, Date
fiind numeroasele sale infracţiuni, inculpatul a fost condamnat la 20 de ani
de închisoare.
2.1.3. Acordul în cadrul grupului nominal

Regulile de acord în cadrul grupului nominal impun ca forma
adjectivului să corespundă caracteristicilor de gen, număr şi caz ale
substantivului regent. În româna actuală, există tendinţa de a neglija
acordul în caz. Frecventă este mai ales încălcarea acordului în caz atunci
când determinantul este un adjectiv demonstrativ:
*Le-am spus oamenilor aceştia (corect acestora).
*Ne întâlnim la sfârşitul săpămânii aceasta (corect acesteia).
În această situaţie trebuie să ţinem cont de următoarele aspecte:
 În topica S + Adj. dem., cazul este marcat la ambii termeni ai
sintagmei. Abaterile de la această normă se explică prin comoditatea
vorbitorilor, dictată de principiul economiei limbii. La acest fapt a putut
cotribui şi modelul oferit de comportamentul adjectivelor propriu-zise în
flexiune (cf. omului bun sau bunului om, unde cazul e marcat o singură
dată, la primul element al sintagmei).
 În topica Adj. dem. + S, principiul este cel al mărcii cazuale unice,
deci: Le-am spus acestor oameni (nu *acestor oamenilor). Excepţie fac
sintagmele feminine, care se supun regulii dublei mărci cazuale: la
sfârşitul acestei săptămâni (nu *acestei săptămână), şi asta fiindcă, aşa
cum se ştie, substantivele feminine nearticulate dispun de o desinenţă
specifică de GD, diferită de cea de NAc, ceea ce anulează importanţa
topicii.
Şi pronumele semiindependent cel, cea se acordă în gen, număr şi
caz cu substantivul regent. Această regulă trebuie respectată, deşi astăzi
există, mai ales în limba vorbită, tendinţa de a neglija realizarea acordului la
GD Corect se spune: băiatului celui cuminte (nu *cel cuminte), fetei celei
harnice (nu *cea harnică), copiilor celor harnici (nu *cei harnici), fetelor celor
ascultătoare (nu *cele ascultătoare). Fac excepţie numele proprii compuse:
lui Ştefan cel Mare (nu *celui Mare), Ecaterinei cea Mare (nu *celei Mari)20.
Nici formele cel / cea din structura superlativului relativ al adjectivului nu
trebuie să rămână în afara regulei acordului. Prin urmare, se spune Le-am
oferit premii studenţilor celor mai buni (nu *cei mai buni), I-am oferit flori
fetei celei mai frumoase (nu *cea mai frumoasă). Soluţia, pentru cei mai
mulţi vorbitori, de a evita o exprimare greşită constă în simpla inversare a
topicii: celor mai buni studenţi, celei mai frumoase fete.
20
În aceste construcţii, cel / cea are rol emfatic individualizator.

Neglijarea acordului în caz afectează frecvent şi determinantele

adjectivale calificative:
*Acesta este scopul acţiunii începută în luna mai (corect
începute).
*Piesa de teatru îşi datorează succesul interpretării plină de
expresivitate a protagonistei (corect pline).
*A picat la examen din cauza unei erori strecurată în calcul (corect
strecurate).
După cum se poate observa, în toate cele trei exemple de mai sus
adjectivul determină un substantiv feminin în G şi este aşezat după regent.
Potrivit regulilor de acord, adjectivele cu calitatea de atribut al unui substantiv
trebuie să aibă acelaşi gen, număr şi caz cu acesta. Formele neacordate
corespund tendinţei tot mai puternice din limba actuală de slăbire a acordului
cazual al adjectivului. Această tendinţă este favorizată şi de omonimia
cazuală (adjectivală şi substantivală), completă la masculine şi parţială la
feminine (unde doar la singular NAc se deosebeşte de GD). Situaţii de tipul:
un film început / unui film început, un butoi plin / unui butoi plin etc., au putut
funcţiona ca modele pentru neutralizarea opoziţiei NAc / GD la femininele de
singular. Astfel, dependenţa adjectivului faţă de substantiv îşi găseşte
expresia numai în acordul în gen şi număr.
Mult mai rare sunt situaţiile în care substantivul însuşi, ca centru al
grupului nominal, nu este folosit la forma cazuală corectă:
*La sfârşitul celei de-a patra zi se vor efectua câteva teste (corect
zile).
În acest exemplu, substantivul zi apare la forma de NAc, deşi ar fi
trebuit să fie la GD, aşa cum o arată şi formantul celei, din structura
numeralului ordinal, care poartă mărcile cazuale de GD, mărci impuse tocmai
de acordul cu substantivul, deci cu zi(le).
Numeroase sunt şi greşelile de acord ale pronumelui semiindependent
al (a, ai, ale):
*Fostul vicepreşedinte a filialei Arad....(corect al).
*Modul de extindere al focului a pus probleme pompierilor (corect
a).
*Veridicitatea de până acum ale celor două persoane nu poate fi
pusă în discuţie (corect a).
*Ordinul de interzicere al funcţionării fabricii a fost semnat ieri (corect
a).
*Nu s-a ţinut cum trebuie un registru de evidenţă al vizitatorilor
(corect a).
Regulile de acord ale acestui pronume semiindependent prevăd
următoarele aspecte:
 Respectarea acordului în gen şi număr cu substantivul determinat
sau substituit, niciodată cu substantivul sau pronumele în G:
Cartea e a fratelui meu, iar caietul al surorii mele.
 Dacă substantivul determinat mai are un atribut substantival cu

prepoziţie, pronumele semiindependent care precedă atributul genitival se
acordă cu regentul acestuia: sacoul de vară al tatălui (nu *a tatălui); bursele
de merit ale studenţilor (nu *al studenţilor). Dacă însă substantivul în G este
atributul substantivului cu prepoziţie, atunci pronumele semiindependent se
acordă cu acesta din urmă: operaţiunile de salvare a sinistraţilor (nu *ale
sinistraţilor); centrul de recalificare a şomerilor (nu *al şomerilor).

 Unele situaţii sunt neclare, în sensul că, în funcţie de obiectul

substituit de pronumele semiindependent al etc (şi de înţelesul pe care
vorbitorul îl dă construcţiei), acesta se poate acorda atât cu primul substantiv,
cât şi cu substantivul cu prepoziţie. Astfel, dacă spunem: Muzeul de Istorie al
Galaţiului, înţelegem că este vorba de un muzeu de istorie care se află în
Galaţi. Dar dacă spunem: Muzeul de Istorie a Galaţiului, se înţelege că este
vorba despre un muzeu în care este înfăţişată istoria oraşului Galaţi.
 Dacă regentul atributului genitival este multiplu, pronumele
semiindependent al etc. trebuie raportat, pentru acord, la ambii termeni, prin
punerea lui la plural. Ca şi la subiectul multiplu, contează şi aici
particularităţile semantico-gramaticale ale termenilor coordonaţi în impunerea
ideii de pluralitate. De pildă, dacă regenţii denumesc fiinţe de gen diferit,
masculinul are prioritate: Un coleg şi o colegă ai fiului meu. Substantivele
abstracte, cele defective de plural, aşa-zisele infinitive lungi, supinele
substantivizate sugerează mai greu pluralitatea, chiar şi prin asocierea lor, de
aceea ele preferă acordul la singular: Ascultarea şi înregistrarea fără mandat
a telefoanelor constituie un delict. Populismul şi radicalismul de azi al unor
lideri politici îngrijorează.
 În exemple de tipul: fata al cărei tată eşti, băiatul a cărui mamă eşti
etc., se vorbeşte despre acord încrucişat, în sensul că pronumele
semiindependent se acordă cu posesorul, iar pronumele relativ cu obiectul
posedat. Acest tip de acord trebuie respectat, evitându-se acordul greşit al
pronumelui relativ cu substantivul de după el (din subordonată) şi al
pronumelui semiindependent cu substantivul din stânga sa:
Fata al cărei tată eşti a luat premiul I.
 Corect se spune: unei prietene a mamei, unei prietene a mele, şi nu

*unei prietene ale mamei, *unei prietene ale mele.
Observaţie:
Până la apariţia DOOM 2, construcţii precum o prietenă de-a mea, unei
prietene de-a mele, o prietenă de-a mamei, unei prietene de-a mamei erau
tratate ca incorecte, deoarece utilizarea prepoziţiei de era permisă doar cu
pluralul, asta întrucât aici se considera că de are sens partitiv, fiind
aproximativ sinonim cu dintre. Norma actuală admite, pe lângă plural, şi
singularul: un prieten de-ai mei / de-al meu, o prietenă de-ale mele / de-a
mea. prepoziţia de pierzându-şi valoarea partitivă şi dobândind sensul „de
felul”.
 În coordonarea a două sau mai multe genitive, pronumele
semiindependent al etc. (ca formant al cazului G) se pune înaintea fiecărui
termen începând cu al doilea: autorul scenariului şi al regiei; părerea
autorităţilor, a presei şi a cetăţenilor. Excepţie fac genitivele care
funcţionează ca o unitate: originea limbii şi poporului român, Ministerul
Economiei şi Comerţului.
Observaţie:
A nu se confunda pronumele semiindependent a cu prepoziţia a (al
cărei regim este în Ac). Aceasta din urmă se foloseşte înaintea unor
numerale cardinale, a pronumelui relativ ceea ce, precum şi înaintea unor
pronume şi adjective nehotărâte (mulţi, puţini, câţiva, toţi) ori a unor
adjective calificative de tipul: numeroşi, diferiţi etc. Întreaga construcţie este

echivalentă cu un G, însă cuvântul cu care prepoziţia se analizează este în

Ac:
părerile a doi dintre ei (nu *ale doi…)
preşedinţii a douăzeci de ţări (nu *ai douăzeci...)
reprezentantul a ceea ce se numeşte postmodernism (nu *al ceea
ce)
Prepoziţia a îşi păstrează regimul în Ac chiar şi atunci când este
precedată de o altă prepoziţie cu regim în G sau D: Au acţionat împotriva
a trei studenţi. Graţie a trei studenţi, am reuşit.
O altă sursă a numeroase dezacorduri o constituie folosirea
adjectivului pronominal de întărire:
*Faptele însăşi sunt grăitoare (corect înseşi).
*Voi însuşi aţi afirmat acest lucru (corect înşivă sau însevă, după
cum persoanele sunt de gen masculin sau feminin).
*Noi înşişi am mers acolo să vedem despre ce e vorba (corect,
înşine sau însene, în funcţie de gen).
Dificultăţile în utilizarea acestui adjectiv provin din complexitatea
flexiunii sale, ca şi din caracterul său hibrid. Astfel, pronumele (şi
adjectivul) de întărire este alcătuit din două componente, fiecare dintre ele
având flexiune proprie: un pronume personal (de tipul însu-), variabil după
gen şi număr + dativul pronumelui reflexiv, variabil după persoană şi
număr. Avem astfel următoarele paradigme:
singular plural
masc. fem. masc. fem.
NAc. însu- însă- NAc. înşi- înse-
GD. însu- înse- GD. înşi- înse-
pers. I -mi pers. I -ne
pers. a II-a -ţi pers. a II-a -vă
pers. a III-a -şi pers. a III-a -şi / -le
Din combinarea acestor două paradigme rezultă formele pronumelui

şi adjectivului pronominal de întărire.
Observaţii:
 Formele de feminin singular sunt singurele care fac distincţia între
NAc şi GD, lucru de care trebuie să se ţină seama în acord. Vom spune,
deci, I-am dat fetei înseşi, nu *însăşi.
 La feminin, plural, persoana a III-a, pe lângă forma înseşi există şi
forma însele, unde -le este rezultatul aglutinării pronumelui personal ele.
O greşeală frecventă în limba actuală o reprezintă şi pseudoacordul
adverbului. Este vorba de situaţii de genul:
*Experţii sunt unanimi de acord (corect unanim).
*La examen s-au prezentat numai candidaţi slabi pregătiţi (corect
slab).
*Aceasta este o salată de fructe uşoară de preparat (corect uşor).
*Una dintre problemele largi dezbătute este şi preţul benzinei
(corect larg).
Acest tip de eroare, rezultat al confuziei adverbului – parte de vorbire
neflexibilă – cu adjectivul, izvorăşte probabil tocmai din teama vorbitorilor
simpli de a nu greşi (în acest caz, printr-un dezacord), gândire ce dă
naştere fenomenelor grupate sub denumirea generică de
hipercorectitudine21. Acest pseudoacord este favorizat şi de faptul că în

limba română aproape orice adjectiv calificativ poate funcţiona şi ca
adverb, determinând un verb (ex.: glas slab / cântă slab; exerciţiu uşor /
păşeşte uşor).
Confuzia adverbului cu adjectivul apare frecvent în cazul compusului
nou-născut, care la plural trebuie să aibă forma nou-născuţi, şi nu *noi-
născuţi, deoarece aici primul termen al compusului, adică nou, este
adverb, determinând un adjectiv, şi ca atare este şi trebuie să rămână
invariabil.
Pseudoacordul adverbului se poate produce inclusiv când adverbul
este plasat după adjectivul determinat:
*E de preferat să fie rostite cuvântări cât mai scurte posibile
(corect posibil).
Fenomenul tratării adverbului ca adjectiv se întâlneşte mai ales în
construcţii cu caracter mai mult sau mai puţin fix, în care adverbul precedă
adjectivul şi este însoţit de prepoziţia de, întreaga construcţie având
uneori valoarea unui superlativ:
*Am mâncat nişte struguri grozavi de buni (corect grozav).
*Erau niste oameni excesivi de curioşi (corect excesiv).
*Erau nişte cipii destui de cuminţi (corect destul).
2.2. Recţiunea (regimul)

Relaţiile care se stabilesc între cuvinte în cadrul comunicării îşi
găsesc expresia nu numai în acord. Un alt tip de manifestare a legăturii
dintre cuvinte este recţiunea sau regimul, care presupune ca un termen
să-i inducă altuia unele caracteristici gramaticale pe care el însuşi nu le
are. De exemplu, verbul predicat impune numelui subiect să stea în cazul
nominativ (deşi verbul nu are categoria cazului); anumite prepoziţii cer cu
necesitate ca substantivul să stea într-un anume caz etc.
Respectarea restricţiilor impuse de recţiune, ca şi a celor impuse de
acord, este obligatorie pentru construirea unei comunicări clare şi corecte,
iar încălcarea acestor restricţii conduce la greşeli de exprimare.
Din categoria greşelilor care ţin de regim, una este deosebit de
frecventă, şi anume omiterea prepoziţiei pe, când funcţia de complement
direct este îndeplinită de un pronume relativ:
*Cartea care ai cumpărat-o nu îmi place (corect pe care).
*Am cumpărat două pixuri. Care-l vrei? (corect pe care).
*Copiii care i-ai văzut sunt fraţi (corect pe care).
Astfel de construcţii apar, probabil, şi din cauza rolului de element de
relaţie al pronumelui relativ, ce-l apropie foarte mult de o conjuncţie.
Totuşi, care este un pronume şi trebuie să se comportă morfologic şi
sintactic ca atare. Tratarea greşită, ca invariabil, a pronumelui relativ care
se întâlneşte şi în enunţurile în care îndeplineşte alte funcţii sintactice:
*Omul care nu-i place munca nu ştie ce-i bucuria (corect căruia).
*Studenţilor care nu le-au fost corectate lucrările li se va comunica
nota peste două zile (corect cărora).
În aceste exemple, relativul care trebuie întrebuinţat la D, deoarece
are funcţia de complement indirect pe lângă verbul din subordonată.
În aceeaşi situaţie cu pronumele relativ care se găseşte uneori şi
relativ-interogativul ce, atunci când se foloseşte, greşit, fără prepoziţii: *Ce
21
Vezi infra.

te uiţi? (corect De ce te uiţi?), *Ce zi suntem astăzi? (corect În ce zi

suntem astăzi?).
Numeroase probleme ridică fenomenul dublării complementului
direct, prin anticipare sau reluare. Reluarea şi anticiparea complementului
direct prin pronume personale neaccentuate în Ac este obligatorie, dacă
acesta este exprimat prin: substantiv articulat enclitic (aşezat în faţa
verbului), substantiv nume comun de persoană cu prepoziţia pe, nume
propriu sau pronume: Lecţia o ştiam la perfecţie, Pe băiat l-am văzut şi
ieri, Îl cunosc pe Ion de mult, Pe ea o ştiau toţi. Nu se reia prin pronume
complementul direct aşezat înaintea verbului, dacă acest complement este
exprimat prin: substantiv nume de lucru nearticulat, substantiv nume
comun de persoană articulat proclitic şi nearticulat construit fără prepoziţia
pe, pronumele ce, ceva, cineva, nimeni, nimic. Nu se anticipează
complementul direct aşezat după verb şi exprimat prin substantiv articulat
enclitic, însoţit de articol nehotărât şi nearticulat construit cu prepoziţia pe
şi prin pronumele ceva, cineva, nimeni, nimic. Sunt şi situaţii când reluarea
sau anticiparea sunt facultative,: O vină (o) are el.
Relaţia dintre prepoziţie şi substantivul (sau pronumele) pe care-l
precedă, impunându-i un anumit caz, reprezintă de asemenea un
fenomen de recţiune. De pildă, prepoziţia datorită cere cazul D: Am reuşit
datorită colegilor. Apariţia acestei prepoziţii împreună cu unpronume
semiindependent de tipul al, a (care se constituie, în anumite situaţii, într-
un formant al genitivul, diferenţiindu-l de dativ), este o greşeală:
*Datorită interesului şi al efortului depus a reuşit (corect şi
efortului).
*Juriul a considerat că datorită muncii depuse de întregul colectiv
şi a contribuţiei fiecăruia în parte... (corect şi contribuţiei).
2.3. Construcţii sintactice cu potenţial expresiv

2.3.1. Anacolutul
Anacolutul este o construcţie sintactică specială care se creează prin
întreruperea şi modificarea unei structuri în cadrul aceleiaşi unităţi
sintactice. Această construcţie reprezintă, în fond, o abatere de la normele
literare ale sintaxei, fiind deci o greşeală generată de lipsa de continuitate
logică şi gramaticală între începutul şi sfârşitul unei unităţi logico-
sintactice.
Caracterizând limbajul popular şi familiar, anacolutul nu este
acceptat de limba literară, cu excepţia situaţiilor în care, din motive de
ordin stilistic, se reproduce limbajul popular sau familiar. Există totuşi, aşa
cum se va vedea în discuţia ce urmează, şi situaţii, chiar dacă puţine la
număr, în care anacolutul este tolerat de limba literară.
Cauza generală care stă la originea construcţiilor anacolutice este
tendinţa vorbitorilor de a se exprima cât mai rapid. Vorbitorul începe fraza
cu o anumită construcţie, fără să ştie în ce fel o va continua şi, în graba de
a transmite receptorului ceea ce are de spus, reuneşte în aceeaşi frază
diferite construcţii fără legătură sintactică între ele. Aşadar, anacolutul este
un tip de discontinuitate sintactică. Această discontinuitate are mai
multe forme de manifestare, de unde şi tipurile de anacolut.
a. Intercalarea, în interiorul unei unităţi sintactice (de obicei o
propoziţie), a unei / unor alte sintagme duce uneori la întreruperea
legăturii gramaticale şi a lanţului logic al vorbirii, din cauza distanţei care

se creează între membrii aceleiaşi propoziţii. Un exemplu clasic în acest

sens îl oferă începutul părţii a doua a Amintirilor din copilărie: „Nu ştiu alţii
cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa
părintească din Humuleşti, la stâlpul hornului (...) şi la alte jocuri şi jucării
pline de hazul şi farmecul copilăresc, parcă-mi saltă şi acum inima de
bucurie!”.
După cum se poate observa, aici dezacordul se produce la mare
distanţă contextuală, între pronumele eu, care ar fi trebuit să devină
subiectul unei propoziţii (fiind în cazul nominativ) introduse prin conjuncţia
dar, şi verbul a sălta, care are de fapt un alt subiect (inima), dar şi un
complement indirect în D. (-mi), reflex al pronumelui eu. Între începutul
propoziţiei (dar eu...) şi continuarea ei apar alte propoziţii intercalate, fapt
care contribuie, în mod evident, la „uitarea” construcţiei iniţiale. Conform
sintaxei limbii literare, fraza ar fi trebuit construită astfel: „dar mie (...)
parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie!”. Numai în acest fel se evită
conflictul cu subiectul real al propoziţiei şi, de asemenea, se justifică
prezenţa pronumelui formă nearticulată în D, -mi, care nu poate relua
decât un alt D, şi nu un N. Întrucât discontinuitatea se produce între un N
şi un verb predicat, construcţia în cauză mai poartă numele şi de
nominativ suspendat sau subiect suspendat.
Iată un alt exemplu: „Moşneagul, când a văzut-o, i s-au umplut
ochii de lacrimi” (I. Creangă, Fata babei şi fata moşneagului).
Subiectul primei propoziţii din frază, moşneagul, este părăsit după
intercalarea subordonatei temporale, iar fraza este continuată cu un alt tip
de construcţie, în care substantivul în N moşneagul este reluat printr-o
formă atonă de pronume personal în D cu funcţia sintactică de
complement indirect (i). De asemenea, ca şi în cazul primului exemplu,
predicatul propoziţiei principale (s-au umplut) se află angajat într-o relaţie
de interdependenţă cu un alt nume în N, şi anume ochii, ceea ce
înseamnă că primul N rămâne „suspendat”. Corect, fraza ar fi trebuit să
sune: Moşneagului, când a văzut-o, i s-au umplut ochii de lacrimi!.
Alte exemple:
„doar Honcu, când vorbea de la el de-acasă, glasul lui răspundea
tocmai pe Măgura Mare” (C. Hogaş, În Munţii Neamţului).
Craiul, auzind acestea, parcă nu i-a prea venit la socoteală (I.
Creangă, Povestea lui Harap-Alb).
b. Când într-o atributivă introdusă prin pronumele relativ care în N
apare al doilea subiect, se creează un anacolut: „Masa era compusă din
două măsuţe mici aşezate cap la cap, care neavând aceeaşi formă şi nici
aceeaşi înălţime, îmbinarea lor alcătuia o formă geometrică cu totul
arbitrară”.
Subiectul atributivei, exprimat prin pronumele care, este părăsit după
intercalarea construcţiei gerunziale (neavând...), şi este introdus un alt
subiect, îmbinarea. Pronumele care ar fi trebuit să fie subiectul atributivei,
dar este înţeles ca subiect al gerunziului, ceea ce face ca în continuarea
frazei să apară un nou subiect, iar propoziţia astfel creată să nu mai fie
atributivă (întrucât nu mai e dependentă de prima propoziţie). Urmând
tiparele sintactice ale românei literare, construcţia ar trebui să sune:
măsuţe (...) care (...) alcătuiau o formă...
În acest tip de anacolut vorbitorul nu ţine seama de statutul de
element de relaţie al pronumelui care (subiect al atributivei) şi îl tratează
ca pe un pronume demonstrativ izolat de regenta anterioară şi având
numai funcţia de subiect al gerunziului.

Alte exemple: L-am întrebat pe Ion, care neştiind, a răspuns Vasile

(corect: L-am întrebat pe Ion, care nu ştia, şi a răspuns Vasile).
c. Un alt tip de anacolut se referă la imposibilitatea ca un cuvânt să
aibă simultan două forme gramaticale, deşi îndeplineşte două funcţii
sintactice diferite. Acest tip de construcţie apare în propoziţiile relative
neinterogative, introduse prin pronume, adjective (şi adverbe) relative şi
are drept cauză acomodarea formei relativului cu regimul regentului. Acest
tip de anacolut este singurul tolerat de normele limbii literare, fiind practic
de neevitat22. În funcţie de calitatea regentului subordonatei relative, se
cunosc mai multe subtipuri:
 un verb sau un adjectiv cu regim în D: Dau cui cere. Spun cui
merită. Am cumpărat o carte necesară cui studiază chimia etc. Relativul
cui are în subordonata din care face parte funcţia sintactică de subiect,
deşi forma lui, cea impusă de verbul (sau de adjectivul) din regentă, este
de D. Avem a face în astfel de situaţii cu o excepţie propriu-zisă de la
cazul subiectului.
 un verb tranzitiv construit cu un obiect direct prepoziţional: Ajut pe
care mă ajută. L-am bătut pe cine m-a pârât etc. În aceste enunţuri,
pronumele relative au funcţia sintactică de subiect, în raport cu verbul din
subordonată, şi de complement direct, în raport cu verbul din regentă, verb
care îi impune şi regimul cazual în Ac.
 un verb, un adjectiv sau un adverb cu regim prepoziţional: El e
bun cu cine merită. S-a săturat de câte a auzit pe ziua de azi. Nu te poţi
pune alături de cine a pictat acest tablou. Avem şi aici aceeaşi situaţie:
pronumele relativ este subiect în Ac, caz impus de verbul, adjectivul sau
adverbul din regentă.
 un substantiv sau un pronume construit cu genitivul ori
prepoziţional: Şi-a pierdut timpul cu prezentarea a ceea ce era
neinteresant. N-a obţinut nimic din ce a cerut. În primul exemplu,
pronumele relativ este subiect în Ac cu prepoziţia a (faţă de substantivul
prezentarea este atribut pronominal), iar în al doilea exemplu pronumele
ce este complement direct, însă cu o prepoziţie incompatibilă cu această
funcţie (avem aici o excepţie de la construcţia obiectului direct în Ac fără
prepoziţie).
În toate situaţiile exemplificate până acum, relativul are calitatea de
dublu substitut, substituind un nume din regentă şi un altul din
subordonată:
Spun cui merită: Spun omului / Omul merită.
Ajut pe care mă ajută: Ajut pe omul... / Omul mă ajută.
Relativul este implicat atât în organizarea regentei, cât şi a
subordonatei, în cadrul cărora apare cu funcţii sintactice diferite, funcţii
care cer mărci formale diferite. Forma relativului fiind unică şi neputând
exprima simultan ambele relaţii sintactice, va exprima relaţia cea mai
puternic marcată formal, respectiv cea faţă de regent. Se ajunge astfel la
excepţii de la regula de construcţie a subiectului sau a complementului
direct.
d. Există şi situaţia inversă celei de la punctul anterior, când relativul
adoptă forma impusă de verbul din subordonată: Cine tot vorbeşte, lucrul
nu-i sporeşte. Cine strică dragostele, mânce-i grâul ciorile. Aici pronumele
relativ cine cumulează funcţia de subiect în subordonată şi de element de
22
În GALR II, construcţiile de acest fel sunt discutate distinct de Anacolut, şi anume în capitolul Imbricarea, din
secţiunea Structuri sintactice deviante (p. 772-778).

relaţie care introduce o CI, dar formal nu exprimă decât funcţia dintâi, ceea
ce face ca subordonata să pară izolată de regenta care urmează.
e. În poezie, anacolutul apare ca urmare a necesităţii de a se
respecta anumite particularităţi prozodice ale versului:
„Căci Dumnezeu, păşind apropiat,
Îi vezi lăsată umbra printre boi”. (Arghezi, Belşug)
Plasarea articolului hotărât lui (marcă de GD) în faţa substantivului
din primul vers (lui Dumnezeu) ar fi redat propoziţiei corectitudinea
construcţiei sintactice, însă ar fi afectat ritmul şi măsura versului.
Un alt exemplu:
„Îl vede azi, îl vede mâni
Astfel dorinţa-i gata.
El iar, privind de săptămâni,
Îi cade dragă fata”. (Eminescu, Luceafărul)
Forma de D (lui), în locul celei de N (el), ar reface corectitudinea
gramaticală (sintactică) a versurilor (Lui iar, privind de săptămâni / Îi cade
dragă fata), fără a afecta prozodia. Explicaţia „greşelii” din versurile
eminesciene poate lua o altă înfăţişare: poetul a putut considera
pronumele în N drept subiect al verbului la gerunziu care urmează în text
(privind), interpretare cu atât mai posibilă, cu cât locuţiunea verbală cu rol
de predicat, a-i cădea drag, are un alt subiect decât pronumele el, anume
substantivul fata.
f. Forma extremă de anacolut se manifestă prin dezorganizarea
totală a enunţului, totala lipsă de coeziune a diferitelor părţi, ceea ce duce
la afectarea înţelegerii celor comunicate printr-o exprimare obscură,
prolixă:
„Eu, domn’ judecător, reclam, pardon, onoarea mea, care m-a înjurat
şi clondirul cu trei chile mastică prima, care venisem tomn-atunci cu birja”
(Caragiale, Justiţie).
„A venit şi zice să nu mai învârtim masa, care vorbeam cu soră-mea,
care a murit şi ne spunea poezii de Iminescu şi Victor Cucu” (Caragiale,
Justiţia română).
„Reclamantul acela care a făcut reclamaţia, un porc al meu, ca o ură
personală pentru tat-so care tocmai se certase, l-a găsit cu o altă turmă de
porci a altora şi l-a luat numai pe el din toţi şi pe ceilalţi i-a lăsat în stogul
de grâu”.
În concluzie, anacolutul nu este numai o problemă strict gramaticală,
ci şi una care priveşte cultivarea limbii. De aceea, evitarea, în măsura în
care este posibilă, a construcţiilor de acest tip, duce la un plus de claritate
şi de corectitudine în exprimare.
2.3.2. Repetiţia
Este procedeul sintactic cu valoare stilistică ce constă în folosirea
unui cuvânt sau a unui grup de cuvinte de două sau mai multe ori la rând
cu scopul de a se exprima durata, intensitatea, cantitatea, calitatea,
succesiunea, distribuţia, repartiţia, progresia, alternanţa, periodicitatea,
exclusivitatea, reciprocitatea sau aproximaţia.
 Toată săptămâna, frig şi frig.
 Vecinul lor era un om înalt-înalt.
 Nu se mai văzuseră de ani şi ani.
 Amintirile îl copleşeau rând pe rând.
 Au împărţit bunurile jumătate-jumătate.

 L-a tăiat bucăţi-bucăţele.

Tautologia constituie un tip special de repetiţie, constând în reluarea
unei părţi de propoziţie, a unei sintagme sau a unei propoziţii întregi prin
acelaşi cuvânt sau aceeaşi construcţie, având acelaşi înţeles dar funcţii
sintactice diferite.
Între cele două elemente ale tautologiei pot exista diferenţe de formă
privind articularea - la substantive - sau modul, timpul, diateza etc. - la
verbe. Când îmbracă forma unei repetiţii inutile, în care se juxtapun
expresii diferite al căror conţinut e similar sau identic, tautologia devine
greşeală de exprimare.
Tipuri de tautologii
 După conţinut, avem:
a. Tautologia logică, se întâlneşte în calculul clasic al propoziţiilor,
ca o formulă întotdeauna adevărată, oricare ar fi valoarea de adevăr a
propoziţiilor care o compun. O asemenea tautologie este redată prin
formula p V p (legea terţului exclus), cum ar fi în enunţurile: vrei sau nu
vrei, a fi sau a nu fi; a vorbi şi a nu tăcea etc.
b. Tautologia atributivă apare atunci când conţinutul celor doi
termeni ai aceleiaşi sintagme este identic: O femeie e o femeie; legea-i
lege etc.
c. Tautologia lingvistică se creează prin sinonimie sau perifrază: El
este celibatar şi nu este căsătorit; el s-a îmbonăvit şi nu mai este sănătos
etc.
 Din perspectivă sintactică, tautologia se poate manifesta la
nivelul propoziţiei sau la nivelul frazei:
a. La nivelul propoziţiei, putem întâlni următoarele tipuri de reluări
ale unor funcţii sintactice:
 subiectul reluat printr-un nume predicativ: Prietenii sunt
prieteni. Slujba-i slujbă, drujba-i drujbă. Frate, frate, dar brânza-i
pe bani.
 subiect şi circumstanţial sociativ: Morţii cu morţii şi viii cu viii.
 circumstanţial de relaţie şi nume predicativ: De harnică era
harnică fata.
 circumstanţial de relaţie şi predicat verbal: De urat am mai
ura.
b. La nivelul frazei, tautologia poate să apară între regentă şi una
dintre următoarele tipuri de subordonate:
 subiectivă: Ce-i frumos e frumos mereu. Cine-i cu noi, cu noi să
fie.
 predicativă: Până aici a fost cum a fost.
 completivă directă: Ştiu eu ce ştiu. A făcut ce-a făcut şi a
reuşit.
 completivă indirectă: Cui am spus, am spus.
 temporală: Eu îs bun cât îs bun, dar şi când mă supăr... La
munte când ninge, ninge...
 condiţională: Dacă-i bal, bal să fie.
 finală: Vorbeşte ca să vorbească.
 cauzală: M-am supărat fiindcă m-am supărat.
 concesivă: Muntele, că-i munte, şi tot are doruri multe.
 modală: Vorbesc cum vorbesc.
O situaţie aparte avem atunci când două sau mai multe propoziţii
alăturate conţin fiecare câte o tautologie: Dealu-i deal şi valea-i vale,
mândra-i mândră până moare. „Moşia moşie, focţia foncţie, coana Joiţica

coana Joiţica ... trai neneacă pe banii babachii” (Caragiale, O scrisoare

pierdută).
2.3.3. Elipsa
Apare într-o propoziţie când unul sau mai multe cuvinte sunt omise,
dar prezenţa lor nu este absolut necesară pentru înţelegerea sensului
enunţului, deoarece fie se deduc din context, fie receptorul se află în
posesia aceloraşi informaţii ca şi emiţătorul şi, astfel, fraza poate fi uşor
reconstituită:
- Ai vorbit ieri cu Maria? – Vorbit. (= Am vorbit ieri cu Maria).
- Dacă vouă vă convine, atunci şi mie (= şi mie îmi convine).
Se poate vorbi şi de existenţa frazelor eliptice care se utilizează mai
ales în vorbirea curentă, unde situaţia concretă de comunicare ne permite
să înţelegem cuvintele care lipsesc. Fără elipse, frazele ar fi uneori prea
lungi şi cu prea multe explicaţii sau precizări. De cele mai multe ori,
elipsele se produc din nevoia de concizie şi pot fi exploatate de către
scriitori pentru obţinerea unor efecte stilistice: Scris în cartea vieţii este şi
de veacuri şi de stele / Eu să fiu a ta stăpână, tu [să fii] stăpân al vieţii
mele (M. Eminescu, Scrisoarea III).
Multe exemple de elipsă se găsesc în proverbe: Aşa cap, aşa
căciulă sau Vorba multă, sărăcia omului; dar tot despre elipsă este vorba
şi în stilul telegrafic (eliptic prin definiţie, din nevoia de economie): Ajuns
cu bine. Sosesc luni seară tren, precum şi în anunţurile de la mica
publicitate: Licenţiat Ştiinţe juridice, experienţă 5 ani, doresc angajare. În
orice caz, principiul economiei nu trebuie să legitimeze abuzul de
construcţii agramate, rezultate din elipsă, de tipul: Vând telemea oi,
mănuşi piele, carne pui, cizme damă ş.a., care ne întâmpină mai ales în
zona reclamelor şi a comerţului.
Ca fenomen sintactic specific oralităţii, omisiunea, voluntară sau
involuntară, din structura unei construcţii exprimate, a unuia sau mai
multor componente recuperabile semantic (subînţelese), reprezintă
realizarea trunchiată a unui enunţ. Recuperarea semantică şi sintactică se
realizează în cadrul contextului verbal şi nonverbal.
Cauzele cele mai frecvente care argumentează apariţia elipsei sunt
tendinţa spre economie în vorbire şi afectivitatea sporită.
În aspectul vorbit se remarcă tendinţa de lexicalizare a construcţiilor
eliptice:
de calitate [superioară]
are temperatură [mare]
[alegeri] locale
Dă [examen] la facultate.
E într-a doua (clasa).
2.3.4. Construcţia incidentă

Reprezintă o comunicare de sine stătătoare, care se află pe alt plan
sintactic faţă de restul frazei. Într-o propoziţie sau frază poate exista un
cuvânt, un grup de cuvinte sau o propoziţie care nu au nicio legătură
sintactică cu restul enunţului: Nu înţelegeam, zise ea vădit afectată, de ce
nu m-ai căutat.
Aceste situaţii sunt motivate de nevoia vorbitorului de a introduce în
enunţ cuvinte sau propoziţii de explicare sau de atitudine.

Cele mai frecvente construcţii incidente sunt alcătuite dintr-un verb şi

subiectul acestuia, plasat după verb (zise el, cred eu, mă gândesc). Verbul
unei propoziţii incidente este foarte frecvent un verb de declaraţie de tipul a
spune, a zice, a răspunde, a declara sau de opinie, de tipul a crede, a
gândi, a presupune.
Construcţia incidentă cunoaşte două posibilităţi de realizare. Fie
aparţine aceluiaşi vorbitor, ca şi construcţia de bază, introducând formule
de adresare, comentariile vorbitorului sau formule de modalizare:
Revederea, din nefericire, n-a fost aşa cum ne aşteptam.
Fie aparţine altui vorbitor faţă de comunicarea centrală, introducând
o explicaţie, un comentariu sau raportarea vorbirii directe.
Mă întreb, zise el în şoaptă, dacă va fi furioasă când va afla
rezultatul.
Din punct de vedere sintactic, structura incidentă se caracterizează
prin discontinuitate datorită faptului că introduce un mesaj subsidiar.
Componenţa celor două structuri sintactice care se întâlnesc este
foarte diferită din punctul de vedere al numărului de constituenţi, al
relaţiilor sintactice angajate, al tipologiei enunţului.
Uneori, construcţia incidentă poate fi inclusă într-o altă structură
incidentă:
„Savantul naturalist presimţi gradul aproape incalculabil al voracităţii
raţelor, [...], luă fără întârziere treizeci de raţe bine crescute (adică nu bine
educate – sunt fiinţe incapabile de o bună educaţie! – ci bine dezvoltate la
corp) şi le închise într-un ţarc pe toate la un loc” (I.L. Caragiale, Varietăţi
literare. Canard-răţoi).
Aspectele semantico-funcţionale ale construcţiilor incidente prezente
în GALR evidenţiază o tipologie semantică bazată pe caracterul discursiv
al acestora, determinând următoarele structuri:
 construcţii incidente alocutive, de tipul formulelor de adresare sau
de apel care se realizează prin interjecţii (măi, bre etc.) sau vocative ale
substantivelor proprii personale, ale substantivelor comune nume generice
(domn, domnişoară etc.), nume de rudenie, de funcţii, titluri, caracteristici
ale intrelocutorului (frumos, deştept, isteţ etc.);
 construcţii incidente de raportare a vorbirii directe (a zice, a spune,
a vorbi etc.);
 construcţii incidente metadiscursive cu funcţie de interjecţii
prezentative (iată, uite etc.) sau de modalizare adverbială de necesitate
(neapărat, obligatoriu, stringent etc.), de aproximare (oarecum, cumva, pe
undeva etc.), de certitudine (clar, fireşte, desigur etc.), de probabilitate
(poate, posibil etc.);
 construcţii incidente cu rol de conectori pragmatici (aşa, în fine,
mă rog etc.);
 construcţii incidente cu funcţie expresivă (interjecţii – o!, aoleu!,
ah! etc., structuri exclamative – Bună treabă!, Ce noroc! etc., formule de
invocare – Doamne…, de imprecaţie – Bată-l să-l bată etc.);
 construcţii incidente cu valoare conativă: hai!, haide! etc.;
 construcţii incidente fără rol semantic, de tipul automatismelor
verbale: cuvinte şi construcţii folosite nejustificat, golite de sens sau cu
sens şters, folosite ca (devenite) ticuri verbale: vocative (domnule!, nene!,
soro!, mamă! etc.), interjecţii (na!, zău! etc.), locuţiuni adverbiale (din
păcate, în fine, etc.), propoziţii (ştii?, nu-i aşa? etc.), fraze (nu ştiu cum să-
ţi spun etc.);
modalizatori adverbiali (fireşte, desigur).

2.3.5. Izolarea
Este un procedeu sintactic prin care vorbitorul evidenţiază legătura
slabă dintre apoziţie şi propoziţia în care se află elementul explicat, dintre
propoziţiile subordonate şi regentele lor sau, dimpotrivă, importanţa
acordată subordonatei: Paşii lui erau egali, nu trădau nimic din emoţia
care îl stăpânea. Dar pe faţa lui puteai citi o mâhnire profundă.
După Constantinescu-Dobridor izolarea este „un procedeu sintactico-
stilistic prin care vorbitorul sau autorul evidenţiază slaba legătură dintre
elementul subordonat şi elementul regent (sau dintre elementul care
explicitează şi elementul explicitat) cu ajutorul intonaţiei mai înalte a
elementului regent (sau a elementului explicitat), al pauzei şi al semnelor
de punctuaţie (virgula, linia de pauză sau punctul), în funcţie de conţinutul
comunicării şi de importanţa acordată subordonatului”23 .
Explicaţia sau detalierea unui cuvânt poate fi uneori extinsă la nivelul
unor propoziţii, juxtapusă sau legată de principală fie prin conjuncţii (că,
să, ca…să), pronume relative (mai ales ceea ce) sau adverbe relative:
Mi-a venit o idee: împachetăm şi plecăm imediat.
A venit cu o propunere: să renunţăm la cumpărarea casei şi să
luăm o maşină.
M-a minţit cu neruşinare, ceea ce m-a înfuriat.
Elementul care se întâlneşte cel mai adesea izolat este apoziţia. În
afară de aceasta, mai pot fi izolate (mai ales prin virgule): atributul
circumstanţial (Supărată, Elena se juca cu un fir de păr.), dar şi cel
necircumstanţial (Ochii ei - umezi şi goi – priveau departe.), complementul
circumstanţial (În faţa lui, era gara.), precum şi unele cuvinte şi construcţii
intercalate, incidente sau cuvinte de umplutură (Ce faci aici, soro?).
Pentru a obţine efecte stilistice, unii autori izolează intenţionat, prin
punct sau prin puncte de suspensie, anumite părţi de propoziţie, creând
aparenţa independenţei formale a acestora şi scoţându-le şi mai mult în
evidenţă:
O cireadă de boi şi de viţei ...Pasc ... iarbă (I.L. Caragiale).
Fereastra! E cenuşie (Z. Stancu).
Nu-mi dai o coajă de ou? Pentru fiu-meu. Pentru Vasile.
Se apucase să sape un gropan. De mult (M. Preda).
La nivelul frazei se pot izola atât propoziţii principale, cât şi
subordonate:
„În sfârşit, fie şi comerţ, dar să fim îmţeleşi că nu ăsta e scopul...
Încât Moromete vedea în priceperea lui Bălosu de a face combinaţii mai
mult ceea ce îi plăcea fiului său de zece ani, Niculae, şi mult mai puţin
ceea ce le plăcea celor trei, Paraschiv, Nilă şi Achim” (M. Preda,
Moromeţii).
„Era în 1907. Fusesem greu bolnav în Bucureşti şi mă întorceam la
Berlin acasă. Însănătoşirea mea se făcea cu anevoinţă, cerând îngrijiri
mari” (Mateiu Caragiale, Remember).
23
Constantinescu-Dobridor, Sintaxa, p. 98.

Probleme de lexicologie normativă

PROBLEME DE LEXICOLOGIE NORMATIVĂ
Obiective
Studiul acestei unităţi de învăţare va clarifica aspecte privind plobleme de lexicologie

normativă:
aspecte privind formarea cuvintelor;
aspecte privind utilizarea frazeologismelor;
probleme privind sensul cuvintelor.
Perioada postdecembristă a însemnat pentru limba română intrarea

într-o nouă fază de evoluţie, marcată de un dinamism accentuat, în special
în compartimentul său lexical, care este un seismograf sensibil al
prefacerilor vietii sociale, economice, politice şi culturale, fiind totodată şi
cel mai deschis inovaţiilor şi creaţiilor individuale. Numeroase studii
efectuate în ultimul deceniu, având ca obiect vocabularul, conduc la
concluzia că lexicul românesc evoluează în direcţia modernizării şi
internaţionalizării. Valul de neologisme, „necesare" sau „de lux”, cu
precădere anglicisme, vine să umple, în mod benefic, largi goluri de
denominare din domeniile politic, economic, financiar-bancar, tehnico-
ştiinţific, cultural, viaţă cotidiană, divertisment. La concurenţă puternică cu
împrumuturile, creaţiile interne sunt şi ele văzute ca o sursă inepuizabilă
de expresivitate, beneficiind şi de avantajul unei forme interne uşor de
analizat (şi, deci, uşor de înţeles) de către vorbitor.
Zona cea mai receptivă la nou în materie de lexic, fiind în acelaşi
timp principalul canal de difuzare a inovaţiilor şi, de asemenea, spaţiul
privilegiat al experimentului lingvistic, este fără îndoială presa. Cele mai
multe studii vizând îmbogăţirea vocabularului operează cu material lexical
excerptat din presa scrisă şi audio-vizuală. Extrem de deschis inovaţiilor
este şi limbajul familiar (iar, în vecinătatea acestuia, argoul). Urmărind şi
noi aceste piste, vom încerca în cele ce urmează să oferim o imagine de
ansamblu asupra principalelor tendinţe ale dinamicii îmbogăţirii lexicului
românesc, inclusiv din perspectiva raportării acestui proces la normele
limbii literare.
3.1. Aspecte privind formarea cuvintelor

Formarea cuvintelor reprezintă unul dintre cele mai importante
capitole privitoare la studiul lexicului unei limbi, având ca obiect de interes
procedeele interne de îmbogăţire a vocabularului. Vigoarea unei limbi e
dovedită, între altele, şi de capacitatea ei de a crea noi cuvinte şi sensuri
exploatând resursele interne şi modelele deja existente. Astfel, alături de

împrumuturi (a căror importantă contribuţie la îmbogăţirea şi modernizarea

vocabularului românesc este incontestabilă, mai ales dacă ne referim la
împrumuturile neologice efectuate în epoca modernă a limbii române),
creaţiile interne, rezultate din procedee precum derivarea, compunerea
sau conversiunea, deţin o pondere apreciabilă în ansamblul lexicului
românesc.
Folosirea procedeelor tradiţionale de formare a cuvintelor prezintă
numeroase avantaje atât pentru emiţător, cât şi pentru receptor. Unul
dintre acestea este faptul că prin astfel de procedee se pot crea cuvintele
necesare exprimării unor idei sau nuanţe noi, cuvinte care, datorită
transparenţei lor structurale, pot fi uşor înţelese sau interpretate de către
receptor.
Cele trei procedee interne de îmbogăţire a vocabularului enumerate
mai sus suportă uşor o ierarhizare, atât din perspectiva productivităţii, cât
şi din punctul de vedere al caracterului sistematic şi al eficienţei
mecanismului de formare. Într-o astfel de ierarhie derivarea ocupă primul
loc, deoarece, mai mult decât celelalte două procedee, ea funcţionează
analogic, ilustrând cel mai bine potenţialul creativ al limbii. S-a observat
astfel că derivarea – indiferent de natura ei – are întotdeauna (şi aproape
în orice limbă) caracter sistematic. Aceasta înseamnă în esenţă că, pe
baza câtorva modele mai uzuale şi cu ajutorul unui număr relativ mic de
afixe se pot forma cu uşurinţă foarte multe cuvinte noi, după tipare
preexistente şi în conformitate cu anumite reguli deprinse încă din
perioada de achiziţie a limbii24.
De exemplu, cine a folosit o dată cuvinte ca cizmar, cârciumar, morar
etc. (substantive nume de agent), cuvinte create pe teren românesc, a căror
structură e uşor de analizat în două segmente (cizmă +ar, cârciumă + ar,
moară + ar), dintre care primul este un substantiv (nume de obiecte) iar al
doilea un element formativ (în speţă, un sufix lexical), a putut construi
ulterior, după modelul lor, şi alte cuvinte cu aceeaşi structură şi având
aceeaşi calitate, de nume de agent: dughenar, gărar, benzinar, şpăgar,
buticar etc.- creaţii năstruşnice întâlnite în presa ultimului deceniu, dar care
respectă tiparul. La fel, după modelul ne- (prefix negativ) + adjectiv
(exemplu: nebun, nefericit, necunoscut, neclar etc.) s-au creat derivate mai
noi ca: neprotejat, neelaborat, neechilibrat, neoxigenat, neetanş, neşifonabil
etc.
Caracterul de serie al derivării (mai ales al celei sufixale) e dovedit şi
prin aceea că un număr de sufixe formează derivate aproape automat
pornind de la teme de acelaşi tip. De pildă, aproape de la orice verb se pot
crea derivate substantivale cu sufixele -re şi -tor: vărsa-vărsare-vărsător,
vopsi-vopsire-vopsitor, plasa-plasare-plasator, croi-croire-croitor etc.
Analogia implică următorul raţionament: dacă de la cânta formăm pe
cântător, de la vărsa pe vărsător etc. cu sufixul –tor şi cuvintele respective
arată pe cel care face o acţiune (= agentul), în acelaşi fel vom putea forma pe
jucător de la juca, scriitor de la scrie, jefuitor de la jefui etc.
În fine, nu trebuie să fii numaidecât lingvist ca să îţi poţi da seama că
multe cuvinte româneşti sunt create pe terenul limbii române: pădurar,
pădurice, pădurime, păduros, pădureţ, împăduri etc., s-au format de la
acelaşi cuvânt-bază: pădure.
Caracterul sistematic al compunerii este mai puţin pregnant,
deoarece aici combinaţia se realizează între cuvinte întregi, spre
24
Vezi Hristea (coord.), Sinteze, p. 70.

deosebire de derivare unde avem a face cu o combinaţie între un lexem

independent şi un afix (al cărui conţinut este mai abstract). Cu toate
acestea, pot fi degajate câteva tipare:
 substantiv (regent) + substantiv (subordonat, atribut în genitiv):
gura-leului, mătasea-broaştei, ochiul-boului, traista-ciobanului, limba-
soacrei etc.
 substantiv (regent) + substantiv (subordonat, atribut în acuzativ cu
prepoziţie): bou-de-baltă, floare-de-colţ, viţă-de-vie, cimbrişor-de-câmp
etc.
 substantiv (regent) + adjectiv (atribut): coate-goale, mână-spartă,
vorbă-lungă, făt-frumos, limbă-dulce etc.
În ceea ce priveşte conversiunea, caracterul ei sistematic constă în
regularitatea (gramaticalizată) a trecerii unui cuvânt de la o clasă
morfologică la alta. E cazul, de exemplu, al adjectivizării participiilor şi
pronumelor (mai puţin cele personale şi reflexive) sau al substantivizării
prin articulare a adjectivelor. Întrucât conversiunea presupune trecerea de
la o clasă lexico-gramaticală la alta, în absenţa afixelor derivative (uneori
chiar în absenţa mărcilor flexionare care să indice această trecere),
efectele analogiei sunt mult mai puţin vizibile în funcţionarea mecanismului
acestui procedeu.
3.1.1. Derivarea: dinamică şi creativitate

Derivarea continuă să fie principalul procedeu intern de formare a
cuvintelor, mai ales sub aspectul derivării sufixale. În ceea ce priveşte
inovaţiile derivative şi corelaţia lor cu norma, putem spune că multe din
derivatele întâlnite mai ales în paginile ziarelor şi revistelor sunt motivate
nu de necesitatea de a exprima noţiuni sau idei noi, de nevoile reale ale
comunicării, ci de dorinţa unora de a epata, de a se deosebi de ceilalţi
vorbitori sau de a obţine anumite efecte stilistice în planul discursului. Apar
astfel o mulţime de derivate artificiale, de creaţii năstruşnice, spontane,
efemere. Şi chiar dacă nu toţi termenii nou creaţi au şanse de a se impune
în limbă (şi de a fi înregistraţi în dicţionare), ei prezintă totuşi interes pentru
înţelegerea dinamicii şi tendinţelor lexicului românesc actual.
Sub aspect normativ, unele derivate încalcă normele limbii literare
privind corectitudinea formală şi acceptabilitatea semantică. În ceea ce
priveşte primul aspect, se poate constata că anumite inovaţii lexicale, deşi
se prezintă ca realizări concrete ale potenţelor derivative sunt prost
formate, inutile, ba chiar nocive, întrucât există riscul ca ele să se
generalizeze şi să devină elemente ale uzului. Ar fi aici de discutat
fenomenul cunoscut în literatura de specialitate sub numele de derivare
în cerc închis, „prin care în urma a două (eventual mai multe) derivări
succesive, se creează un cuvânt nou, sinonim cu cuvântul de bază de la
care s-a pornit, şi care e, inevitabil, mai lung şi mai greoi decât acesta” 25.
Un exemplu în acest sens îl oferă sufixul -itate, cu ajutorul căruia se
derivă substantive abstracte ale calităţii de la teme adjectivale (laş-laşitate,
subiectiv-subiectivitate, serios-seriozitate etc.).
Cu toate că, din punct de vedere teoretic, de la orice adjectiv de
origine latină sau împrumutat din limbile romanice (ori din alte limbi) se
poate forma un substantiv cu sufixul –itate (sau cu varianta sa mai veche -
ătate), în practică aceste posibilităţi sunt limitate.
25
Guţu Romalo, op. cit., p. 32.

Astfel, unele derivate cu acest sufix încalcă regulile derivării sau pur
şi simplu sunt inutile, deoarece dublează un cuvânt cu acelaşi sens deja
existent în limbă. În această situaţie se găsesc câteva substantive derivate
de la adjective terminate în -os (la rândul lor derivate de la un alt
substantiv de bază):
graţie – graţios – graţiozitate
vigoare – viguros – vigurozitate
fast – fastuos – fastuozitate
maliţie – maliţios – maliţiozitate etc.
Se poate constata uşor că derivatele în -itate dublează inutil cuvântul
de bază, fiind de altfel şi mai incomod decât acesta.
Există însă şi cazuri – rare, ce-i drept – când cele două substantive
se diferenţiază semantic (cel mai adesea în context):
lumină – luminos – luminozitate
religie – religios – religiozitate
conştiinţă – conştiincios – conştiinciozitate
preţ – preţios – preţiozitate
Alteori, simpla analogie e suficientă pentru crearea unor derivate în -
itate direct de la substantivul de bază, în condiţiile în care în limbă nu
există şi adjectivul corespunzător în –os:
atracţie – *atracţios – atracţiozitate
evoluţie – *evoluţios – evoluţiozitate
Procesul poate fi descris schematic astfel:
graţie………….graţiozitate
atracţie………...X / X = atracţiozitate
Trebuie deci condamnată întrebuinţarea fără nicio restricţie, fără
discernământ a unor cuvinte cu sufixul în cauză, care afectează
comoditatea exprimării sau sunt de prisos dacă există termenii potriviţi
pentru noţiunea corespunzătoare.
Aşa cum se ştie, sufixul -itate face parte din categoria afixelor
selectoare, ataşându-se în mod normal numai la teme adjectivale.
Limbajul presei ne surprinde însă cu o serie de derivate în -itate formate
de la teme substantivale, adverbiale şi chiar verbale: omenitate,
pământitate, tiroiditate, fabricitate, specificacitate, simţietate,
împreunătate, periclitate etc. Nu mai vorbim de situaţiile în care tema nici
nu poate fi identificată ca atare (eventual ca adjectiv) în limba română ex.
prudenţialitate, secvenţionalitate, privacitate, exigenţialitate26. Greşit
formate şi inutile sunt şi unele formaţii cu sufixele „la modă “ -ist şi -ism,
în cazul cărora se constată acelaşi fenomen, anume crearea unor cuvinte
mai lungi şi mai greoaie decât sinonimele lor (care au servit eventual ca
bază de derivare): ex. radicalişti (pentru radicali), strategişti (pentru
strategi), conservatorişti (pentru conservatori), analfabetist (pentru
analfabet), diabetişti (pentru diabetici) miopism (pentru miopie), imobilism
(pentru imobilitate, nemişcare) etc.
În ceea ce priveşte acceptabilitatea semantică, mulţi termeni au un
sens imprecis, echivoc, lipsit de transparenţă, fiind deci un „lux” inutil:
bancagiu (în loc de bancher), bancurist („persoană care face bancuri”),
odihnist, obsendantist, calendaritate, lipiciozitate, rotunditate, stufozitate,
26
La Stoichiţoiu-Ichim, Vocabularul, p. 24-25 şi 31, găsim numeroase alte exemple de formaţii sufixale în -itate,
neînregistrate (încă) în dicţionare, dar atestate în presa de după ’89: aproximativitate, dezirabilitate, emoţionalitate,
radicalitate, rezonabilitate, scabrozitate, scenicitate, vamalitate (pentru „vămuire”), penalitate (pentru „penalizare”),
sistemicitate, tentacularitate etc

ţărănitate, trogloditism, luciferism, personism, biografism, chiriţism,

răsculativ, mobilist („muncitor în industria mobilei”) etc.
Între cauzele care ar putea explica echivocul şi ambiguitatea unor
astfel de creaţii rebarbative, ce frizează absurdul, se numără:
a) omonimia totală (intolerabilă) cu termenii mai vechi din limbă:
romanist:
1. specialist în limbi romanice, în lingvistică romanică
2. (sens nou) admirator al lui Petre Roman
internist:
1. medic specialist în boli interne
2. (sens nou) ministru de Interne
familist:
1. persoană căsătorită, care şi-a întemeiat o familie
2. medic de familie
imunitar:
1. (adj.) cu caracter de imunitate
2. (subst.) parlamentar beneficiind de imunitate
pălmaş:
1. ţăran sărac ce-şi câştigă existenţa muncind cu braţele la alţii
2. persoană care aplauda la congresele PCR; aplaudac; (fig.)
susţinător al vechiului regim comunist etc.
b) tendinţa spre brevilocvenţă, concizie:
canalist „copil al străzii adăpostit în canale”;
tomberonist „cel care caută de mâncare prin tomberoane”;
migrenoşi „persoane care suferă de migrenă”;
ştirist „prezentator de ştiri, crainic”;
foştime „protejaţi ai vechiului regim”;
pizzar „preparator de pizza” etc.
c) confuziile de tip paronimic, datorate necunoaşterii sensului
afixului:
promovabilitate în loc de (grad de) promovare, în contexte ca „plan
de promovabilitate” sau „procent de promovabilitate “;
funcţionalitate în loc de funcţie, funcţiune sau chiar de funcţionare, în
contexte ca „orar de funcţionalitate” sau „stare de funcţionalitate”;
obligativitate în loc de obligaţie, în contexte ca „obligativităţi
cetăţeneşti”, „obligativităţi ale primarului”;
infracţionalitate în loc de infracţiune, în contexte ca „infracţionalităţi
financiar-bancare”;
cooperativitate în loc de cooperare, în contexte ca „lipsă de
cooperativitate a organelor de stat” etc.
d) Căutarea cu orice preţ a ineditului expresiei, cu scopul de a
şoca, de a impresiona ori măcar de a atrage atenţia, poate constitui un
veritabil obstacol în receptarea textului publicistic. Din categoria
derivatelor pe care le-am putea numi „de lux”, un loc aparte îl ocupă
derivatele cu sufixul neologic -iadă (cu var. -idă), un sufix pătruns în limba
română mai ales prin intermediul unor împrumuturi franceze (în -ade) sau
desprins din nume de epopei ca Iliada, Eneida, Ţiganiada, Anatolida etc.
Acest sufix formează substantive feminine exprimând ideea de acţiune
sau de colectivitate, ansamblu. Datorită unor împrumuturi ca olimpiadă,
spartachiadă (după care s-au format şi daciadă, balcaniadă, ieşite din uz),
sufixul -iadă a ajuns să fie asociat în limba română contemporană cu
ideea de competiţie, mişcare, campanie, manifestaţie de un anumit gen.

Cu această valoare îl întâlnim pentru prima oară după ’89 în derivatul

mineriadă „mişcare de protest cu caracter violent a minerilor”.
Astăzi asistăm la o adevărată avalanşă de cuvinte derivate cu
acest sufix, având un sens mai mult sau mai puţin clar: cuponiadă,
căminiadă, dosariadă ciolaniadă, bugetiadă, lideriadă, kulinorriadă,
jandarmiadă, premiadă, primariadă, telefoniadă, ţânţăriadă etc. Sufixul în
cauză derivă inclusiv nume proprii şi chiar abrevieri: năstăsiadă, funariadă,
clintoniadă, cotroceniadă, fedeseniadă, sidexiadă etc.
Un efect stilistic puternic îl produc şi o serie de derivate cu sufixe
vechi şi populare precum: -ar, -tor sau -giu: dughenar, gărar, boschetar,
benzinar, şpăgar, snecar, talciocar, şmenar, ţucălar, chichiţar, tejghetar,
fursecar, pufuleţar, ţepuitor, aburitor, blătuitor, maidanagiu, gargaragiu,
bursangiu, combinagiu etc.
Vocabularul specializat se îmbogăţeşte şi el cu o serie de termeni,
urmând tiparele general valabile la nivelul lexicului comun, dar utilizând mai
ales afixe neologice, compatibile cu tendinţa de internaţionalizare a
terminologiei ştiinţifice şi tehnice. Astfel, în medicină, termenii în -ită indică,
de obicei, o maladie acută (apendicită, artrită, conjunctivită, flebită, hepatită,
laringită), spre deosebire de cei în -oză, care denumesc una cronică
(artroză, ciroză, dermatoză, leucocitiză, lordoză, parodontoză) şi de cei în -
om, care se referă, de obicei, la o tumoră (adenom, carcinom,
osteosarcom); -ită a pătruns chiar şi în limbajul comun, unde a dat naştere
la termeni precum chiulangită, spionită etc.
Dintre sufixele verbale, deosebit de frecvent este sufixul -iza, cu
ajutorul căruia se formează verbe cu conţinut factitiv (sau cauzativ) 27 de la
baze nominale: a dugheniza, a secretiza, a victimiza, a muşamaliza, a
juriza, a mediatiza, a sataniza, a manageriza, a maneliza; adjectivale: a
operaţionaliza, a responsabiliza, a intimiza, a fideliza; de la abrevieri: a
pedeseriza, a peuneriza; de la nume geografice: a asiatiza, a bulgariza, a
libaniza, a ucrainiza etc.
Prefixarea este şi ea bine reprezentată, mai ales în stilul tehnico-
ştiinţific şi în cel publicistic. Dintre prefixele neologice, deosebit de
productive şi preferate pentru valoarea lor expresivă sunt cele negative:
anti-, contra-, non- (scris uneori şi despărţit prin cratimă de radical) sau
in-, ataşate atât la baze substantivale, cât şi adjectivale: antiamerican,
anticeauşist, antiextremist, antiliberal, antimonarhism, antisecurist, anti-
NATO, anticorupţie, contramiting, contrapropagandă, nonautor,
nonguvernamental, nonprofit, non-ficţiune, non-ştiri, non-hormonal, non-
erotic, nonacţiune, non-discriminare, non-violenţă, non-stelist,
incontrolabil, invandabil, insortabil etc.
Un loc special îl ocupă prefixele neologice care exprimă ideea de
superlativ. Derivatele obţinute cu ajutorul unor prefixe neologice ca:
super-, ultra-, hiper-, extra- sunt marcate stilistic şi se întâlnesc în
special în textele reclamelor (şi nu numai): supermaşină,
superindustrializat, superpoluat, superputere, superechipă, superfilm,
supercalculator, superviteză, supervedetă, arhisuficient, superofertă,
superchef, superieftin, hiperinflaţie, hiperdezvoltat, hiperparadis,
hiperbirocraţie, hipermodern, hipermagazin, hiperresponsabil,
hiperexcitabilitate, ultracentral, ultradevotat, ultraconservator, ultrasenzual,
ultramodern, extrafin etc.
27
Care se traduce prin: „a face să devină...”, „a transforma în...”.

Alte prefixe neologice productive sunt: pre- (preambalat, prespălat,

preaderare, preplătit, precontract, prevânzare, prediabetic, prepropunere,
preelectoral etc.); post- (postcomunist, postdecembrist, postelectoral,
postcompetiţional, postnatal, postrevoluţionar etc.), co(n)- (coeditor,
copatron, coacuzat, coachiziţie, cocreator, conjudeţean etc.).
Termenii actuali formaţi în limba română prin derivare regresivă nu
sunt prea numeroşi. Ei desemnează mai ales nume de acţiune sau de
rezultate ale acţiunii, formate de la baze verbale: accept < accepta,
condens < condensa, enunţ < enunţa, furniza < furnizor, ramburs <
rambursa, antologa < antologie, emula < emulaţie etc.
3.1.2. Compunerea: dinamică şi creativitate

Numărul compuselor a crescut considerabil după ’89, în special datorită
împrumuturilor şi calcurilor după modele străine. Deosebit de productivă este
compunerea savantă (cu prefixoide şi sufixoide). Pe lângă o serie de formaţii
cu caracter internaţional, există destule astfel de compuse realizate pe teren
românesc: autoabrogare, autoacuzare, autoadmiraţie, autoafirmare,
autodezminţi, autodominare, pseudopartid, pseudopatriot,
pseudoindependent, pseudointelectual, miniruladă, minichec, miniaspirator,
minicasetofon, minicampionat, minifotbal, minivacanţă, minişah,
megaconcert, megaafacerist, microstadion, microclub, microcantină,
microfermă, microgrădiniţă, microreportofon, teleconcurs, teleanchetă,
teleeducaţie, telecomerţ, telerecrutare, teleadministrare, teleşcoală,
filoceauşist, filoantonescian, filosârb, filo-Dinamo, secretomanie, tracomanie,
vitezoman etc.
Tratarea acestor cuvinte la compunere şi nu la derivare se justifică,
întrucât sufixoidele şi prefixoidele se deosebesc de sufixele şi prefixele
propriu-zise prin faptul că au caracter noţional şi un conţinut denotativ clar
(la origine ele au fost cuvinte de sine stătătoare în limba greacă sau
latină), a cărui cunoaştere condiţionează înţelegerea semnificaţiei
compusului în ansamblu, au circulaţie internaţională (se găsesc în mai
multe limbi de cultură), au caracter savant (termenii în componenţa cărora
intră aparţin în marea lor majoritate vocabularelor de specialitate), se pot
combina între ele. Pentru limba română, s-au înregistrat şi analizat
aproximativ paisprezece mii de termeni ştiinţifici şi tehnici neologici, creaţi
pe baza a circa o mie două sute de elemente de compunere savantă.
Dăm în continuare o listă cu câteva dintre cele mai frecvent utilizate
afixoide, cu „traducerea” lor alăturată:
Sufixoide :
- algie (gr.) „durere, suferinţă” – ex. nevralgie
- antrop (gr.) „fiinţă umană, om” - ex. mizantrop, filantrop
- arh / arhic (gr.) „conducător, şef” / „putere, conducere” - ex.
ierarh, monarh, anarhie, ierarhie
- bar (gr.) „presiune, greutate” – ex. isobar
- cefal (gr.) „craniu, cap” – ex. bicefal, autocefal
- centric (gr.) „central, situat în centru” – ex. egocentric, concentric
- cid (lat.) „care ucide, distruge, elimină” – ex. insecticid, genocid,
fratricid
- crat / craţie (gr.) „putere, conducere” - ex. democrat, democraţie,
birocraţie
- crom / cromie (gr.) „culoare”- ex. monocrom, policromie
- dox (gr.) „părere, opinie, idee” - ex. ortodox, paradox

- drom (gr.) „drum, cursă, direcţie” - ex. velodrom, hipodrom,

aeroderom
- fag / fagie (gr.) „mâncător, consumator” - ex. cronofag, fitofag,
energofag
- fer (lat.) „care conţine, care poartă, care produce”- ex. aurifer,
petrolifer, somnifer, calorifer
- fil / filie (gr.) „iubitor de” - ex. bibliofil, francofil, calofil
- fob / fobie (gr.) „care urăşte, care se fereşte de”- ex. xenofob,
agorafob, claustrofob
- fon (gr.) „sunet, glas, voce” – casetofon, microfon, afon, telefon
- for (gr.) „purtător de” – semafor, hidrofor
- form (lat.) „formă, aspect” – diform, uniform, multiform
- fug (lat.) „care respinge, care alungă” – ex. ignifug, vermifug
- gen (gr., lat.) „care produce, generează” - ex. patogen, alogen,
oxigen
- gon (gr.) „muchie, colţ, unghi” – ex. – poligon, pentagon,
hexagon
- grafie (gr.) „scriere” – ex. caligrafie, ortografie, biografie
- gramă (gr.) „scriere, inscripţie, înregistrare” - ex. ortogramă,
hologramă, cardiogramă
- id (gr.) „în formă de, cu aspect de” - ex. sferoid, humanoid,
android
- logie / log (gr.) ,,ştiinţă, studiu / specialist” - ex. biologie,
arheologie, biolog, arheolog
- man / manie (gr.) ,,obsedat / obsesie patologică” - ex. piroman,
mitoman, cleptomanie
- morf (gr.) „formă” - ex. amorf, polimorf
- onim (gr.) „nume, termen” - ex. antonim, omonim
- oramă (gr.) „privelişte, spectacol” – ex. panoramă, dioramă
- par (lat.) „care naşte, care produce” – ex. ovipar, vivipar
- pat / patie (gr.) „bolnav, suferind / boală, suferinţă” - ex. nevropat,
psihopat, cardiopatie
- scop / scopie (gr.) „indicator, observator / examinare,
investigare, imagine” -ex. microscop, caleidoscop, radioscopie
- semie (gr.) „sens, înţeles” - ex. monosemie, polisemie
- stat (gr.) „care menţine, păstrează” – ex. termostat, aerostat,
reostat
- tehnic / tehnie (gr.) ,, tehnică, procedeu tahnic” - ex. zootehnic,
zootehnie
- terapie (gr.) „tratament” - ex. fizioterapie, psihoterapie
- tip (gr.) „exemplar, model” – ex. prototip, fenotip, arhetip
- vor (lat.) „mâncător de” - ex. carnivor, insectivor, omnivor
- zofie / sofie (gr.) „înţelepciune, cunoaştere”- ex . filozofie,
teozofie
Prefixoide:
acva- (lat.) „apă, acvatic” – ex. acvacultură
aero- (gr.) „aer, gaz, atmosferă” - ex. aeroport, aerodinamic,
aeropurtat, aerotermă
agro- (gr.) „teren, ogor, câmpie” - ex. agronomie, agronom
alo- (gr.) „diferit, deosebit” – ex. alogen, alomorf, aloglot
antropo- (gr.) „referitor la om, uman” – ex. antrpologie, antropofag,
antropomorf

auto- (gr.) „despre sine, de la sine” – ex. autocritică, autoeducaţie,

autobiografie
balneo- (lat.) „referitor la băi” – ex. balneologie, balneoclimateric
biblio- (gr.) „carte” - ex. bibliotecă, bibliofil, bibliografie
bio- (gr.) „viaţă” – ex. biologie, biosferă, biografie
calo- / cali- (gr.) „frumos, frumuseţe” – ex. calofilie, caligrafie
crono- (gr.) „timp” – ex. cronologie, cronometru, cronografie
demo- (gr.) „popor, populaţie” - ex. democraţie, demografie
eco- (gr.) „mediu, proprietate, locuinţă” - ex. ecologie, economie,
ecogeneză
fito- (gr.) „plantă, vegetaţie” – ex. fitonimie, fitofag
foto- (gr.) „lumină” - ex. fotogen, fotografie, fotofobie
geo- (gr.) „pământ, sol” - ex. geografie, geologie, geometrie
helio- (gr.) „soare, lumină” – ex. heliocentric, helioscop
hemo- (gr.) „sânge” - ex. hemoglobină, hemoragie, hemostatic
hidro- (gr.) „apă” - ex. hidrocentrală, hidronimie, hidrologie
hipo- (gr.) „cal” - ex. hipodrom, hipotracţiune
homo- / omo- (gr.) – ex. omonim, omogen, omograf
izo- / iso- (gr.) „egal, de acelaşi fel” – ex. izobar, izomorf, isoglosă
macro- (gr.) „mare” - ex. macrocosm, macroorganism
micro- (gr.) „mic” - ex. microscop, microbiologie
mono- (gr.) „unu, unic” - ex. monocrom, monogamie, monoton
multi- (lat.) „mai multe” - ex. multicolor, multinaţional,
multiculturalitate
orto- (gr.) „drept, corect”- ex. ortoepie, ortografie, ortopedie
pato- (gr.) „boală” - ex . patogen, patologie
poli- (gr.) „mai mulţi, numeroşi” - ex. polifonic, poligon, polisemie
pseudo- (gr.) „fals, aparent” - ex. pseudonim, pseudoidentitate
psiho- (gr.) „suflet” - ex. psihologie, psihoterapie, psihopatie
semi- (gr.) „jumătate” - ex . semicerc, semilună
tauto- (gr.) „la fel, identic” – ex. tautologie, tautofonie
tele- (gr.) „la distanţă” - ex. telecomandă, teleportare, telegraf
termo- (gr.) „caldură, temperatură” - ex . termometru, termostat,
termometru
xeno- (gr.) „străin” – ex. xenofobie, xenocraţie
zoo- (gr.) „animal” - ex. zoologie, zoomorf, zootehnie
Există termeni a căror structură reflectă formarea lor prin derivare şi
prin compunere, concomitent: autostopist, antonpannesc, camilpetrescian,
newyorkez, a înlătura, a întruchipa, mărinimie, navomodelism,
răspoimâine, ceferist, pesedist, anti-NATO etc. Unii autori vorbesc în
asemenea situaţii despre compunere parasintetică.
Multe compuse care există în limba română de astăzi reprezintă
împrumuturi sau calcuri după modele străine (din franceză, engleză,
italiană, germană etc.): aerogară, glasvand, glaspapir, bleumarin,
capodoperă, portţigaret, after-shave, baby-sitter, week-end, best-seller,
duty-free, airbag, hot-dog, televoting, talk-show, laptop, walkman,
videoclip, snow-board, OK, K.O., second hand, body-building, bodyguard,
outsider, cheeseburger, part-time, snack-bar, play-back, UEFA, UNICEF,
VIP, DJ, CV, DVD etc.
Şi compusele prin abreviere (mai ales cele sub forma siglelor sau a
acronimelor) sunt prezente mai ales în spaţiul publicaţiilor cu caracter
politic, de unde au putut fi preluate ulterior şi de limba vorbită. Printre cele
mai numeroase, datorită conciziunii lor, sunt siglele care desemnează

diverse formaţiuni sau organizaţii politice, sociale, administrative,

financiare, culturale, sportive etc.: PSD, PNL, PD, PRM, UDMR, PUR,
PIN, MEN, CSAT, DNA, CNSLR, BNS, SRI, SIE, IGP, SPP, MApN,
ANAF, BCR, BRD, BNR etc. Siglele din categoria numelor comune sunt
de regulă parte a terminologiilor tehnice, administrativ-juridice, economice
etc.: HG, OUG, TVA, IMM, SRL, RA, AGA etc. Acronimele reprezintă şi
ele mai ales nume proprii de societăţi, companii, firme etc.: PETROM,
ASIROM, ALRO, ROMPRES, MEFIN, ROMCEREAL etc.
3.1.3. Conversiunea: dinamică şi creativitate

Chiar dacă procedeul intern dominant de îmbogăţire a vocabularului
este, în limba română, derivarea, urmată la mică distanţă de compunere,
cu toate acestea lucrările lexicografice de după ’89 înregistrează o
creştere a formaţiilor obţinute prin conversiune, pe primul loc situându-se
substantivizarea acelor adjective care iniţial au făcut parte, în calitate de
determinanţi, dintr-o sintagmă nominală de tipul substantiv + adjectiv28:
- adiţională, s.f., „convorbire telefonică suplimentară în raport cu numărul
de convorbiri incluse în preţul fix al abonamentului” (< convorbire
adiţională);
- agravantă, s.f., „circumstanţă cu caracter agravant” (< circumstanţă
agravantă);
- anticipate s.f. (< alegeri anticipate)
- celular,-ă / mobil,-ă, termeni utilizaţi ini’ial doar ca adjective, în sintagma
„telefonie (mobilă) celulară”, apoi în contextul (telefon) celular, iar azi
folosiţi aproape exclusiv ca substantive (neutre), cel puţin în limba vorbită;
- divizionară, s.f., (sport), „echipă care activează în una dintre divizii”;
- flagrant, adj., s.n. „evident, izbitor, incontestabil” (în sintagma flagrant
delict), „infracţiune descoperită în momentul săvârşirii ei sau înainte ca
efectele săvârşirii ei să se fi consumat”;
- handicapat, s.m., cu două sensuri: „infirm, invalid” şi „om neputincios,
nedescurcăreţ şi cam sărac cu duhul” (< persoană / individ handicapat);
- întreprinzător,-oare, s.m.f., „persoană care creează şi se ocupă de o
întreprindere, de o afacere etc.” (< individ întreprinzător / persoană
întreprinzătoare);
- oficial, s.m., de regulă la plural, „reprezentant oficial;
- multinaţională s.f. (< companie, firmă, corporaţie multinaţională)
- simultan, s.n.(sport), „joc al unui şahist cu mai mulţi adversari deodată”;
- parţial s.n. (în limbajul studenţesc; < examen parţial)
- tricolor, s.m., 1975 (sport), „component al echipei naţionale”;
- preuniversitar,-ă, adj., „care precedă perioada studiilor universitare” (în
sintagma învăţământ preuniversitar), dar şi substantivizat: salariile
preuniverstarilor ;
- maidanez,-a, adj. (despre animale), „fără stăpân”; în ultimul timp, utilizat
în special ca substantiv (< câine maidanez)29.
Observaţie:
Pe lângă cele trei mari procedee interne de formare a cuvintelor,
derivarea, compunerea şi conversiunea, limba română cunoaşte şi alte
mijloace lexicale de creaţie internă, a căror productivitate şi tipologie
redusă ne permite să le apreciem drept secundare în raport cu cele dintâi.
28
Fenomenul, cunoscut şi sub numele de condensare lexicală, va fi tratat separat în paginile următoare.
29
Vezi şi alte exemple în Todi, Conversiunea.

Considerăm mai importante, sub aspectul rezultatului lexical şi stilistic,

următoarele procedee secundare: contaminaţia, „deraierea” lexicală,
condensarea lexicală, omonimizarea unor cuvinte polisemantice, creaţia
onomatopeică şi trunchierea.
3.1.4. Trunchierea
Este un tip de abreviere sui-generis care constă în scurtarea unor
cuvinte simple (cu unul sau mai multe sunete, una sau mai multe silabe).
Procedeul este utilizat mai ales în limba vorbită familiară, precum şi în
argou. Deşi acest procedeu nu este specific românesc (fiind o influenţă a
limbii franceze), totuşi în limba actuală circulă un număr relativ mare de
forme trunchiate: profu (< profesorul), mate (< matematică), diriga (<
diriginta), bac (< bacalaureat), secu (< securist, securitate), naşpa (<
naşparliu), liba (< liberare „încheierea stagiului militar”), tovu (< tovarăşul),
merţ (< merţan, denumirea argotică pentru automobilele marca Mercedes)
etc.
Interesantă este trunchierea numelor de familie, procedeu aplicat în
mod ironic mai ales personalităţilor zilei: oameni politici, persoane publice
bine cunoscute, actori, cântăreţi, sportivi etc., tratate cu o anumită
familiaritate: Băse (< Băsescu), Hrebe (< Hrebenciuc), Văcă (< Văcăroiu),
Stolo (< Stolojan), Lăcă (< Lăcătuş), Piţi (< Piţurcă), Măgu (< Măgureanu),
Isă (< Isărescu) etc.
Trunchierea se produce şi în cazul cuvintelor compuse, mai ales în
cel al compuselor cu ajutorul afixoidelor (şi în special al prefixoidelor): mini
(v. minijupă), vice (v. vicepreşedinte), foto (v. fotograf), cinema (v.
cinematograf), disco (v. discotecă), homo (< homosexual), audio, auto,
tele, video, meteo etc.
3.1.5. Contaminaţia
Considerată de unii lingvişti un tip special de analogie în care doi
termeni sinonimi se influenţează reciproc, dând naştere unei a treia
expresii, în care se găsesc amestecate elemente ale ambilor termeni
componenţi, contaminaţia sau „încrucişarea” reprezintă un fenomen ce
se întemeiază pe o asociaţie paradigmatică de tip semantic. Condiţia
obligatorie şi suficientă în cazul oricărui tip de contaminaţie este înrudirea
semantică între cele două unităţi care se încrucişează.
Contaminaţia propriu-zisă este, în primul rând, lexicală, dar poate
atinge şi morfologia şi sintaxa. Ca o regulă generală, indiferent de tip, în
cadrul formelor contaminate se încrucişează două unităţi care au acelaşi
sens sau aceeaşi funcţie gramaticală şi care aparţin aceleiaşi clase lexico-
gramaticale.
În funcţie de nivelul limbii la care plasează unităţile, deosebim mai
multe tipuri de contaminaţie: lexicală, morfologică, sintactică, frazeologică,
lexico-frazeologică, fonetică, grafică.
a) În cadrul contaminaţiei lexicale – cel mai bine reprezentată în
limbă – se încrucişează două cuvinte independente (mai rar două variante
lexicale) care sunt, de regulă, sinonime sau cvasisinonime), rezultatul fiind
un nou cuvânt (sau o variantă lexicală a unuia dintre cuvintele de bază).
Acest tip de contaminaţie acţionează cel mai productiv asupra
unităţilor aflate la periferia vocabularului (arhaisme, regionalisme, termeni
populari, elemente familiar-argotice, neologisme), cauza principală

constituind-o prezenţa simultană în mintea vorbitorului a două sinonime

aflate, în general, cam pe acelaşi plan sub raportul importanţei şi al
frecvenţei lor în limbă (= într-o limbă funcţională). Se pot degaja
următoarele tipare:
– substantiv + substantiv:
cocor + stârc > cocostârc
cocor + barză > cocobarză
beregată + gâtlej > bereglej
roată + ocol> rotocol
cotei + potaie > cotaie
colet < fr. colis „pachet” + pachet
imbold < impuls + bold
cotaie < cotei + potaie
dâlmă < dâmb + gâlmă
– adjectiv + adjectiv:
gingaş + drăgălaş > gingălaş
ghebos + cocoşat > gheboşat
schilod + olog > schilog
crud + rânced > crânced
ofticos + tuberculos > ofticolos
nătăfleţ < nătărău + fleţ
– verb + verb:
arunca + zvârli > azvârli
zdrobi + dumica > zdrumica
ademeni + amăgi > adămăgi
uimi + buimăci > uimăci
fura + lua > furlua
zbura + rătăci > zburătăci
O situaţie interesantă avem în cazul verbelor merge (< lat. mergo, -
ere) şi cure „curge” (< lat. curro, -ere), din încrucişarea cărora au rezultat
două verbe hibride: mere „merge” şi curge. Din punctul de vedere al limbii
literare, raportul formelor etimologice cu cele contaminate este diferit în
cele două cazuri. Astfel, în vreme ce forma merge – originară – circulă în
limba literară, iar forma contaminată, mere, are o circulaţie regională, în
cazul lui cure lucrurile stau exact invers, căci această formă, etimologică,
se suprapune peste aria lui mere, în vreme ce forma hibridă curge şi-a
consolidat poziţia în limba literară.
Un caz aparte de contaminaţie lexicală îl reprezintă încrucişările cu
tentă latinistă de tipul:
război (din sl. razboj) + lat. bellum > răzbel;
lat. mos, moris + nărav (din sl. naravǔ) > morav;
lat. locus (> rom. loc)+ lăcui (din magh. lákni) > locui;
locus + lăcaş (din magh. lakás) > locaş.
În cazul contaminaţiei lexicale, cele două cuvinte care se
încrucişează aparţin, adesea, aceleiaşi clase lexico-gramaticale (situaţie
impusă, practic, de raportul semantic de sinonimie sau cvasisinonimie
existent între termeni). Excepţiile sunt rare (vezi exemplul locui, oferit mai
sus), dar şi atunci putem vorbi de apartenenţa cuvintelor la aceeaşi sferă
semantică:
borteli < bortă „gaură, scorbură” + sfredeli;
hojbăi „a cotrobăi, a scotoci < hojma „continuu, mereu” + bojbăi
„bâjbâi”;
putregai < putred + mucegai;

zdrăngănel „(reg.) clopoţel mic şi rotund; zurgălău” < zdrăngăni +

clopoţel;
aliniat „paragraf” < alinia + alineat.
În mod cu totul excepţional, contaminaţia se poate produce între
două cuvinte aflate în relaţie de antonimie. Un exemplu în acest sens este
balaoacheş „(om) negricios, oacheş; epitet dat unui ţigan” < bălai „blond”
+ oacheş „brun, brunet, negricios”
Aşa-numitele contaminaţii voluntare sau hibrizi lexicali, pe care unii
autori îi tratează în afara contaminaţiei propriu-zise, se disting, în primul
rând, prin faptul că termenii care se încrucişează nu respectă „condiţia”
înrudirii semantice, iar, în al doilea rând, tocmai prin caracterului lor
voluntar, intenţia stilistică a vorbitorului fiind evidentă şi constituind,
practic, principalul motor al producerii acestor hibrizi.
Ilustrăm acest aspect al contaminaţiei cu următoarele exemple,
majoritatea aparţinând limbajului familiar-argotic (asumat de către tineri sau
de o anumită categorie de publicişti şi scriitori ce manifestă inventivitate
lexicală), dintre care unele sunt creaţii ad-hoc, cu atestări minime sau chiar
unice: sticlism (o alterare a lui ciclism sau o posibilă creaţie prin analogie cu
acesta pornind de la rădăcina sticlă, termenul nou creat desemnând într-un
fel „activitatea” celor cu propensiuni bahice), halbere (o creaţie ciudată,
posibilă încrucişare între halbe şi bere, fără a exclude însă şi o apropiere
formală de haltere), ţuicomicină (ţuică, băutură tare, recomandată a fi
băută ca medicament; terminaţia este analogică, extrasă din denumirea
unor soluţii medicamentoase precum canamicină, neomicină,
streptomicină, eritromicină etc.), falimentară (faliment + alimentară),
ţopârlaş (formaţie glumeaţă, o combinaţie între ţopârlan şi laş),
privighecioară şi ciorumbel (aprecieri maliţioase la adresa unei persoane
aparţinând unei anumite etnii, prin hibrizi oarecum oximoronici, rezultaţi
din încrucişarea substantivului cioară cu privighetoare, respectiv
porumbel), alfabecedar (alfabet + abecedar), stresiune (stres + sesiune),
romgleză (română + engleză; termen peiorativ care denumeşte jargonul
de factură englezească de care abuzează unele peroane), rumaniolă
(noua „limbă” vorbită de românii „spaniolizaţi"), romârcană (română +
americană) etc.
b) În contaminaţia morfologică, se încrucişează două forme
flexionare din paradigma a două cuvinte sau din paradigma unuia şi
aceluiaşi cuvânt, prin care se transmite aceeaşi informaţie gramaticală de
tip categorial.
Un caz tipic de contaminare morfologică avem în paradigma verbului
(a) vrea, care la indicativ prezent şi la imperfectul indicativ a suferit influenţa
verbului sinonim (a) voi, formele rezultate (vroiesc < vreau + voiesc, vroiam <
vream + voiam etc.) intrând în concurenţă cu cele etimologice, pe care, cel
puţin la imperfect, tind să le înlocuiască în limba vorbită (vezi supra, Analogia
şi evoluţia verbelor neregulate).
Un alt exemplu de contaminaţie morfologică este şi forma vror < (ei)
vreau30 + (ei) vor: Ar trebui sa votam noi profesorii pe cei care vror sa ajunga
inspectori! (forum.portal.edu.ro)31.
30
Utilizarea formei vreau şi la persoana a III-a este urmarea analogiei cu o serie de verbe ce cunosc la indicativul
prezent omonimia între persoana I singular şi persoana a III-a plural (eu văd / ei văd, eu merg / ei merg, eu sunt / ei
sunt).
31
Forma vror apare şi la Negruzzi, în nuvela Alexandru Lăpuşneanul: „M-aşteptam s-aud asemene răspuns, zise cu
oţărâre Lăpuşneanul, dar să vedem întăi ce vror”.

Una dintre explicaţiile care s-au dat originii formelor de indicativ,

prezent, plural, pers. I şi a II-a ale verbului (a) fi: sîntem, sînteţi, a fost
aceea că ar reprezenta forme rezultate din contaminarea pers. a III-a
plural sînt (la rândul ei, o formă refăcută analogic după lat. sint de la
prezentul conjunctivului) cu formele de pers. I şi a II-a din limba veche,
sem şi seţi (care continuă, cel mai probabil, formele de conjunctiv latin
sĭmus şi sĭtis). Deci sînt + sem > sîntem; sînt + seţi > sînteţi.
În jumătatea de sud a teritoriului bănăţean, alături de formele tari,
arhaice de perfect în -ş: arş, curş, puş, întorş, prinş, sparş, dîş etc., au
fost notate şi forme contaminate, rezultate din încrucişarea formelor tari cu
cele slabe: plânşăi, puşăi, rămăşăi, spuşăi, vruşăi etc. (< plânş + plânsei;
puş + pusei etc.) (vezi Coteanu, Elemente, p. 91 şi Purdela, Contaminaţia,
p. 336).
c) Contaminaţia sintactică constă din încrucişarea a două sintagme
sau enunţuri echivalente sintactic. Mai exact spus, „subiectele vorbitoare,
fie din grabă, fie dintr-o incapacitate de a sesiza just raporturile sintactice,
amestecă în aceeaşi enunţare sintagme sau propoziţii asemănătoare ca
sens, dar deosebite ca formă, ajungând astfel la combinări sintagmatice,
dintre care unele se pot generaliza” (Seche, Et. pop., p. 34). Acest tip de
contaminaţie poate fi ilustrat cu exemple ca:
- Îmi trebuie pe cineva < îmi trebuie cineva + vreau pe cineva (;
- cerere de a se numi pe X < cerere de a se numi X + cerere de a numi
pe X;
- un prieten de-al meu < un prieten al meu + un prieten de-ai mei;
- de-a lungul a multor secole < de-a lungul multor secole + de-a lungul a
multe secole (sau prin analogie cu construcţii de tipul de-a lungul a trei
secole)32
- Ex.: Haosul monetar făcuse casă cu istoria Ţărilor Române de-a lungul
a mai multor secole (www.leulgreu.ro);
- comemorarea a celor 50 de ani < comemorarea a 50 de ani +
comemorarea celor 50 de ani;
- acum câteva (două, trei, multe etc.) zile (luni, ani etc.) în urmă <
acum câteva zile + cu câteva zile în urmă.
Ex.: Aici s-au verificat, de-a lungul a câtorva decenii, nu doar un
interes particular pentru o anumită configuraţie peisagistică ...
(www.zaman.ro); O iarnă insuportabilă s-ar instala de-a lungul a câtorva
decenii. Ce se va întâmpla cu oamenii? (www.revistamagazin.ro).
d) Atunci când se încrucişează două îmbinări sintactice cu caracter
mai mult sau mai puţin stabil, putem vorbi chiar de o contaminaţie
frazeologică.
Astfel, din combinarea expresiilor a-i da (cuiva) papucii şi a-i face
(cuiva) bagajele a rezultat expresia hibridă a-i face papucii (cuiva) „a alunga”:
„Am continuat prietenia patru luni, dupa care el mi-a facut papuci” (apud
Zafiu, Diversitate stilistică, p. 208).
Locuţiunea adverbială (a ţipa, a striga) din toţi rărunchii „cu putere”
este, cu siguranţă, rezultatul încrucişării dintre alte două locuţiuni: din
rărunchi şi din toate puterile: „Aflat în pragul unei crize de nervi, Viorel Lis a
32
Folosirea prepoziţiei a (confundată adesea cu articolul genitival omonim), pentru a marca genitivul, înaintea
adjectivelor care exprimă o cantitate nedefinită (mulţi, puţini, câţiva, numeroşi) aflate ele însele în cazul genitiv, format
cu ajutorul desinenţei -or (multor, puţinor, câtorva, numeroşilor) reprezintă, din păcate, o greşeală foarte frecventă,
rezultată din contaminarea genitivului sintetic cu cel analitic (cf. *părerea a multor specialişti, faţă de părerea multor
specialişti sau părerea a mulţi specialişti).

început sa tipe din toti rarunchii, în prezenta a zeci de persoane“ (Ibid, p.

242).
Din suprapunerea locuţiunilor vrute şi nevrute şi ştiute şi neştiute a
rezultat îmbinarea cu un sens mai puţin clar ştiute şi nevrute: „Stimaţi domni
cu uşurinţa meseriei de a spune ştiute şi nevrute ...” (apud, Zafiu
Aprofunzimi).
O contaminaţie frazeologică întâlnită relativ frecvent, dar care încalcă
normele de corectitudine, şi de aceea trebuie evitată, este construcţia
mijloace mass-media, apărută din încrucişarea a două îmbinări stabile de
cuvinte ce reprezintă, una, un împrumut din engleză, mass media (of
communication), iar cealaltă, o traducere (sau un calc) al acesteia: mijloace
de comunicare în masă: Aici ar trebui sa se simta prezenta mijloacelor
mass-media care dispun de mijloacele (sic!) prin care sa combata parerile
unora din afara tarii care ne defaimeaza! (www.121.ro); Petiţie împotriva
denigrării Bisericii în mijloacele mass-media (www.petitieonline.ro)33.
În limbajul familiar, pentru a exprima ideea de exces, de depăşire a
unor limite impuse de buna cuviinţă, se folosesc două expresii sinonime: a
(se) întrece cu gluma şi a sări calul. Din încrucişarea acestora a rezultat
îmbinarea, aparent bizară, a întrece calul: Bricostore a întrecut calul. Au
amplasat o magherniţă de spălătorie auto, cică ecologică, chiar în faţa
magazinului (www.urbaniulian.ro); Am şi eu vina mea când am continuat
discuţia offtopic dar tu ai întrecut calul cu inepţiile şi părerile personale
fanteziste (http://forum.softpedia.com).
O serie de hibrizi cu caracter locuţional au o frecvenţă şi o răspândire
destul de mare, chiar în exprimarea unor oameni cultivaţi, construcţiile în
cauză tinzând să se generalizeze şi, astfel, să pătrundă în sfera exprimării
literare:
spre pildă < spre exemplu + de pildă
Ex.: Britanicii, spre pildă, şi-au căpătat un renume internaţional prin
acei Hooligans care au îngrozit lumea (www.amosnews.ro); Spre pildă,
disocierea etnică între lăcaşuri de cult maghiare şi româneşti este
irelevantă, din punctul de vedere al arhitecturii (www.dilemaveche.ro);
drept pentru care < drept care + pentru care
Ex.: Probabil că aceste „amănunte” nu au mai prezentat interes
pentru autoarea materialului, drept pentru care am decis să le reluăm cu
scopul de a dovedi că ... (www.edu.ro);
drept ca urmare < drept urmare + ca urmare
Ex: Dacă civilii ne consideră nişte eroi, batalionul 812 Bistrriţa din care fac
parte ne consideră trădători, drept ca urmare ne-au tăiat soldele de merit la
toţi militarii care participă la misiunea din Afganistan (www.antena3.ro);
aşa după cum < aşa cum + după cum
Ex. Aşa după cum v-am spus, cu 15 zile înainte de publicarea legii,
serviciile noastre erau deja pregătite (www.imn.gr). Trebuie spus că
expresii ca: aşa după cum, drept ca urmare sau drept pentru care, se
situează, practic, la limita pleonasmului (vezi Apostolatu, Necula,
Gramatică normativă, p. 113);
33
Întrucât, în engleză, media înseamnă chiar „mijloace” (cf. lat. medium, cu pl. media), se înţelege că îmbinarea
mijloace mass-media are caracter pleonastic.

mai întâi de toate < mai întâi + înainte de toate34

Ex.: Traducerea patristică e mai întâi de toate interpretare teologică
şi duhovnicească (bastrix.wordpress.com); Vă îndemn, aşadar, mai întâi
de toate, să se facă cereri, rugăciuni, mijlociri şi mulţumiri pentru toţi
oamenii (www.profamilia.ro);
a-şi lua la revedere < a-şi lua rămas bun + (a spune) la revedere
Ex.: Britanicii îşi iau la revedere de la halbele tradiţionale
(www.evz.ro); Jose Carreras îşi ia la revedere de la public (pescurt.ro);
a se ţine de promisiune < a se ţine de cuvânt + a-şi ţine promisiunea
Ex.: Oprescu se ţine de promisiune şi pune wireless în parcuri
(www.ziare.com); Preşedintele Traian Băsescu se ţine de promisiunea
făcută Elenei Udrea (www.zsb.ro);
(a aduce la) acelaşi numitor comun < (a aduce la) acelaşi numitor +
(a aduce la un) numitor comun
Ex.: Arta religioasă (icoane bisericeşti pictate pe lemn, iconostasul,
obiecte de cult) şi cea populară (ouă încondeiate, ştergare şi scoarţe cu
motive religioase) ajung la acelaşi numitor comun, transmiţând un mesaj
unitar: bucuria renaşterii (www.artevizuale.ro); Rolul DAE este tocmai de a
aduce la acelasi numitor comun toate costurile unui credit
(conta.money.ro).
e) Atunci când se încrucişează un cuvânt şi o îmbinare de cuvinte
sinonime, se produce o contaminaţie lexico-frazeologică, al cărei
rezultat este o îmbinare de cuvinte având în componenţă lexemul intrat în
coliziune cu unitatea frazeologică primară. De regulă, astfel de
contaminaţii au un pronunţat caracter pleonastic:
a reţine minte < a reţine + a ţine minte
Ex.: Nu mai reţin minte dacă atunci când am vaăut înregistrarea
mai apărea şi o altă maşină sau nu (www.amenda.ro); Ce e mai grav e că
am citit undeva (nu mai reţin minte sursa) că a murit un om din această
cauză (www.zoso.ro);
a rămâne în continuare < a rămâne + (a fi) în continuare
Ex: Municipiul Focşani rămâne în continuare fără viceprimari
(www.realitateafocsani.ro); Dinamo va rămâne în continuare viaţa mea!
(www.bizcar.ro)35;
a-şi lua adio < a-şi lua rămas bun + adio!
Ex: Lumea muzicii îşi ia adio de la Ion Dolănescu! (stirileprotv.ro);
Vadim îşi ia adio de la titlul de lider politic (2008.informatia.ro);
a se stinge din viaţă < a se stinge + a înceta din viaţă
Ex.: Scriitorul cubanez Cintio Vitier s-a stins din viaţă
(www.adevarul.ro); S-a stins din viaţă actorul Nicu Constantin
(www.revistavip.net);
34
Din încrucişarea acestor locuţiuni adverbiale au mai rezultat încă două variante hibride: mai înainte de toate şi întâi
de toate (cf. Hristea, Contaminaţia, p. 310).
35
Trebuie spus că unul dintre sensurile verbului rămâne este definit astfel în DEX ’98: „a continua să existe, a păstra aceeaşi
stare, a dăinui, a nu se schimba”

a rezuma pe scurt < a rezuma + (a spune) pe scurt

Ex.: Concluziile recentului summit G 20 cred că au fost corecte şi le
vom rezuma pe scurt (www.bloombiz.ro); Cam aşa s-ar putea rezuma
pe scurt povestea noii compilaţii lansate de Intercont Music
(www.comunicatedepresa.ro);
a-şi reveni în fire < a-şi reveni + a-şi veni în fire
Ex.: Dupa ce si-a revenit in fire, si-a vazut fiica moarta si a alertat
politia (stiri.rol.ro); Am înlemnit pe loc, dar când mi-am revenit în fire
începeam să judec în fel şi chip şi înţelegeam că, deja sunt întemniţat
(www.poezie.ro);
remuşcări de conştiinţă < remuşcări + mustrări de conştiinţă
Ex.: În schimb duhul cel bun adoptă metoda opusă: te împinge la
remuşcări de conştiinţă pentru ca să te facă să-ţi realizezi eroarea
(www.pastoratie.ro);
scurtă alocuţiune < scurtă cuvântare + alocuţiune
Ex.: Într-o scurtă alocuţiune, ambasadorul român s-a referit la
semnificaţia Francofoniei (www.mae.ro); Ca de obicei înainte de rugăciune,
Papa a adresat o scurtă alocuţiune (www.catholica.ro);
pe muteşte < pe tăcute + muteşte
Ex.: TVR face sluj pe muteste in fata lui Tariceanu
(cumainilecurate.wordpress.com); E prima oara cand o cearta ca la usa
cortului intre doua muieri are loc pe muteste (www.videofil.ro).
în caz dacă < în caz că + dacă
Ex.: Şi pot să vă asigur că guvernarea care a fost până acuma în caz
dacă rămânea la guvernare ar fi putut să-şi onoreze toate obligaţiunile
interne şi externe (www.europalibera.org); În caz dacă automobilul care a
nimerit în accident nu are asigurare, este necesar de a apela la Fondul de
Garanţie Automobilistică (www.embaixada-moldova.pt).
Deşi rezultatul nu este o sintagmă, putem considera că avem a face
cu o contaminaţie lexico-frazeologică şi în cazul termenului loviluţie36 <
lovitură (de stat) + revoluţie: Înainte de loviluţie lumea se împărţea în
comunişti şi alţii. După loviluţie lumea se împarte în capitalişti şi alţii
(www.cafeneaua.com).
f) Contaminaţia fonetică apare în urma încrucişării a două variante
fonetice ale unui cuvânt (de regulă împrumut neologic)37:
tumoară < tumoare + tumoră
Ex.: Lucica Bunghez, femeia cu o tumoară uriaşă
(ylysor.myforum.ro); Tumoara se dezvoltă cănd celulele cresc peste
măsură (sanatate.jurnalul.ro).
sandvici < sandviş + sandwich
Ex.: Sandvici cu brânză de vacă şi roşie (www.eculinar.ro); Poftiţi la
sandvici cu toxiinfecţie! (www.stirilocale.ro).
36
Termenul se referă la revoluţia împotriva regimului comunist din decembrie 1989, pe care unii au văzut-o mai
degrabă ca pe o lovitură de stat.
37
Contaminaţiile fonetice îmbracă adesea şi un aspect grafic.

paradontoză < paradentoză (cf. germ. Paradentose) +

parodontoză (din fr. paradontose)38
Ex.: Paradontoza afecteaza trei din patru adulţi la un moment dat în
viaţă (www.dentosanmh.ro); Pentru a nu ajunge la paradontoza,
stomatologii recomanda efectuarea unui periaj corect (sanatate.acasa.ro).
g) Contaminaţia grafică se produce atunci când se încrucişează
două tipuri de grafie (una justificată fonetic, cealaltă etimologic), dintre
care, de regulă, numai una este considerată literară. Spre deosebire de
toate celelalte tipuri de contaminaţie, aceasta este percepută exclusiv
vizual:
aiceberg < aisberg + iceberg
Ex.: A fost un vas mare care s-a lovit de un aiceberg (www.tpu.ro);
Volumul de faţă strânge, cum bine se poate presupune, o câtime, un vârf
de aiceberg din concreţiunile lirice ale unei trăiri (www.poezie.ro);
naylon < nailon + nylon
Ex.: Colanţii de naylon, simbol al feminităţii prin excelenţă, împlinesc
50 de ani (www.kissnews.ro); Vindem fire naylon (www.afaceritextile.ro);
cogniac < coniac + cognac
Ex.: Fabrica de vin si cogniac “Kvint” din Tiraspol a sistat exportul
productiei sale in Rusia (economie.moldova.org); Noi am luat vodka si
cogniac pentru eventualitatea in care ar cere cineva (www.miresici.ro);
licheur < lichior + liqueur
Ex.: Licheur de ceapa. Ingrediente: 5 cepe mari albe, 1 litru de vin
alb curat, ... (bucatealese.com); Cu zeama de compot amestecata cu 2
linguri cognac sau licheur se-nsiropeaza blaturile insistand mai ales pe
margini (www.culinar.ro);
remy < rummy + remi (pronunţia aproximativă în limba română a
termenului englez)
Ex.: Am si eu 2 intrebari in legatura cu jocul de remy
(forum.softpedia.com); Jocul de remy se poate juca in 2 feluri : pe tabla si
etalat (www.infoeducatie.ro);
autsider < outsider + aut (pronunţia românească a angl. out)
Ex.: A avut măcar curajul să-şi formuleze părerea, ca autsider, după
cum chiar el se declară (www.srsff.ro); Moscova speră că SUA vor urca de
pe locul 7, de autsider în ce priveşte volumul investiţiilor în Rusia, fiind cu
mult în urma unor ţări din europene (www.ruvr.ru).
Tot despre contaminaţie grafică (complicată, credem, şi de
hipercorectitudine) putem vorbi în cazul încrucişării a două omofone scrise
diferit, în baza principiului sintactic al ortografiei:
o alt fel de (casă) < o altfel de (casă) + un alt fel de (casă);
vor să procedeze în altfel < vor să procedeze în alt fel + vor să
procedeze altfel (vezi Uriţescu, Pleonasmul, p. 50-51).
38
DOOM 2 reţine numai varianta parodontoză.

h) Contaminaţia onomastică presupune intersectarea a două nume

proprii (adesea antroponime, mai rar toponime) între referenţii cărora
există o legătură reală sau doar presupusă de către vorbitor, rezultatul la
nivelul expresiei fiind un hibrid onomastic în care se împletesc fragmente
aparţinând celor două nume. Este un spaţiu al jocului lingvistic produs cu
intenţie stilistică, mai ales în limbajul publicistic.
 contaminaţia antroponimică:
Dinu Păturiciu < Dinu Păturică + Dinu Patriciu
Ex.: Toate au un final, domnule Dinu Păturiciu şi celialţi ciocoi
(www.buhnici.ro);
Traian Boc < Traian Băsescu + Emil Boc39
Ex.: Liderul PNL Emilian Frâncu compară România Guvernului
Traian Boc cu Belarusul lui Lukaşenko (www.observatordevalcea.ro);
Ronaldică < Ronaldo + Dică40
Ex.: 500 de sicilieni l-au aclamat pe cel care a fost „Dicanio“ în
Ghencea, de ieri fiind rebotezat după rit brazilian, RonalDICĂ (sic!)
(www.prosport.ro);
Bănelinho < Bănel+ Ronaldinho41
Ex.: Astfel, pentru suporteri „Bălănel” a redevenit „Bănelinho”, stelistul
părând să fi depăşit în sfârşit pasa proastă în care s-a aflat la începutul
sezonului (www.prosport.ro).
Numeroase sunt însă cazurile în care contaminaţia se produce între
un nume propriu şi un apelativ (mai rar, un adjectiv) care face trimitere la o
anumită trăsătură (constatată obiectiv sau subiectiv) a persoanei ce poartă
numele respectiv. Marcă a unui exces de familiaritate, acest procedeu se
aplică mai ales personalităţilor zilei: oameni politici, persoane publice,
vedete, actori, cântăreţi, sportivi etc.42:
Berbecali < berbec + Becali43
Ex.: A fost suficient ca la meciul U Cluj - CFR Cluj să fie delegat un
arbitru care să nu fluiere după indicaţiile venite de la stâna lui Berbecali
(optimvs.wordpress.com);
Vodcăroiu (scris şi Votcăroiu) < Văcăroiu + vodcă (votcă)44
Ex.: Senatorii lui Votcăroiu vor ca ţuica să nu mai fie accizată!
(blog.gardianul.ro);
Şpagaton < şpagă + Agat(h)on45
Ex.: Marea realizare a ministrului Şpagaton a fost legată de plecarea
firmelor de turism germane - TUI, Nekerman etc, care s-au dus în Bulgaria
(www.curentul.ro);
Chereştoi < cherestea + Verestoy46
39
Traian Boc = aluzie la obedienţa prim-ministrului Emil Boc faţă de preşedintele Traian Băsescu, considerat în presă a fi
liderul de facto al Guvernului şi al partidului de guvernământ PDL. Iniţial, se pare că a fost vorba de o eroare de exprimare
a senatorului PDL Anca Boagiu, cu ocazia unei întâlniri de la Galaţi.
40
Ronaldică = poreclă dată jucătorului stelist Nicolae Dică pentru evoluţiile asemănătoare cu cele ale jucătorului
brazilian Ronaldo.
41
Poreclă dată jucătorului stelist Bănel Nicoliţă, simpatizat de suporteri şi apreciat pentru capacitatea sa de efort fizic,
dar şi pentru unele execuţii ingenioase, comparabile cu cele ale mult mai celebrului fotbalist brazilian Ronaldinho.
42
Dacă menţinem distincţia pe care am încercat-o mai sus, între contaminaţii propriu-zise şi hibrizii lexicali (sau
pseudo-contaminaţii), este evident că aici avem a face mai degrabă cu nişte substituţii lexicale voluntare în forma
hibrizilor lexicali.
43
Porecă a lui Gigi Becali, politician, om de afaceri şi patron al echipei Steaua, care în tinereţe a fost cioban.
44
Porecla lui Nicolae Văcăroiu, fost prim-ministru şi preşedinte al Senatului României, membru PSD (aluzie la
presupusul obicei al acestuia de a consuma alcool.
45
Porecla lui Dan Matei Agathon, ministrul turismului în guvernarea PSD, suspectat de corupţie mai ales din cauza
proiectului Dracula Park.

Ex.: După ce senatorul UDMR Verestoy Attila, poreclit Chereştoi, a

despădurit aproape complet judeţele Covasna şi Harghita … (www.ziarul-
ziarul.com).
 contaminaţia toponimică:
Brailaţi47 < Brăila + Galaţi
Ex.: Sper să se unească cele 2 oraşe sub numele de GALAŢI !!!! Alte
nume precum "Braigal", "Brailaţi", "Galbrai" sunt ridicole!!!! Corect este ca
oraşul mai mare să înghită oraşul mai mic (www.gandul.info);
Iashington48 < Iaşi + Washington
Mai rar, contaminaţia poate surveni între un nume de persoană şi
unul topic: Ceauşima „poreclă ironic-amară dată capitalei Bucureşti, din
care largi zone cu arhitectură monumentală au fost supuse în anii ‘80 furiei
demolatoare a lui Ceauşescu” < Ceauşescu + Hiroshima: Sute de case au
fost dărâmate, o suprafaţă importantă purta haina spulberării, în ceea ce,
cu un umor amar bucureştenii numeau pe atunci ceauşima”
(facultate.regielive.ro).
Probabil prin analogie cu Ceauşima (termen a cărui vechime e de
apropape 30 de ani), s-au produs ulterior (însă tot în perioada comunistă,
când una dintre temele preferate de politică externă era lupta împotriva
„cursei înarmărilor”, respectiv împotriva arsenalului nuclear acumulat de
marile puteri ale lumii) şi contaminaţiile Euroshima (< Europa + Hiroshima)
şi Terrashima (< Terra + Hiroshima), pentru a sugera pericolul ce plana
asupra Europei, respectiv asupra Terrei, care ar fi putut avea aceeaşi
soartă ca Hiroshima, în urma a unui posibil război atomic.
3.1.6. Condensarea lexicală

Condensarea lexicală constă în abrevierea unei sintagme prin
suprimarea şi înlocuirea determinatului prin determinant (cel mai adesea
adjectival). Rezultatul imediat al acestui mecanism este substantivizarea
determinantului, care preia şi sensul termenului determinat. Din acest
punct de vedere, s-ar putea spune că procedeul condensării reprezintă o
variantă a conversiunii. Cele mai cunoscute exemple sunt: roşii (subst.) <
pătlăgele roşii; vinete (subst.) < pătlăgele vinete; rapid, accelerat (subst.) <
tren rapid / accelerat; murg (subst.) < cal murg („negru-roşcat, castaniu
închis sau cenuşiu”); sugativă < hârtie sugativă; mici / mititei (subst.) <
cârnaţi mici; parţial (subst.) < examen parţial (în limbajul studenţesc) etc.
Exemple interesante putem găsi şi dacă urmărim istoria unor termeni
latini moşteniţi, cum ar fi văr, ficat, piersic, must. Astfel, la origine, aceste
cuvinte însoţeau substantive, în sintagme care, cu timpul, în trecerea de la
latină la română, s-au condensat, vorbitorii dispensându-se de termenul
determinat, al cărui sens a fost „absorbit” de determinant. Interesant este
că în limba română aceste cuvinte au exact sensul termenului suprimat.
Astfel, în sintagma consobrinus verus „văr adevărat, bun”, sensul de „văr”
aparţinea lui consobrinus (care s-a şi păstrat în limba română, mai exact în
dialectele din sudul Dunării, cu forma cusurin), şi nu lui verus, care de
altfel era un adjectiv. La fel, ficat făcea parte din sintagma iecur ficatum,
46
Apelativ pentru Verestoy Attila, liderul grupului UDMR din Senat, cu referire la afacerile cu cherestea desfăşurate de
multimilionarul minoritar de etnie maghiară.
47
Denumire propusă (alături de altele, precum Braigal sau Galbrai) pentru un posibil viitor megalopolis care ar reuni
oraşele vecine Brăila şi Galaţi
48
Numele unei conferinţe internaţionale organizate anual de AIESEC Iaşi în colaborare cu un număr de parteneri
străini, în scopul promovării multiculturalităţii şi dezvoltării profesionale (cf. situl www.iashington.org).

denumind un anumit procedeu de îngrăşare a ficatului (lat. iecur) de

pasăre cu smochine (lat. ficus „smochină”, iar ficatum era un derivat de la
acest cuvânt). Prin urmare, sensul iniţial al expresiei era „ficat de animal
îngrăşat cu smochine”. În urma condensării, s-a păstrat termenul
determinant (ficatum), care a preluat de fapt sensul determinatului (iecur).
În ceea ce-l priveşte pe piersic (şi piersică), acesta este rezultatul
condensării sintagmei malum persicum, adică literal „măr persan, de
Persia”, iar must este rezultatul simplificării lui vinum mustum, adică „vin
nou”. Tot aici l-am putea introduce şi pe cupru, al cărui sens este urmare a
condensării expresiei Cyprium aes, adică „aramă de Cipru”.
Un caz interesant de condensare lexicală îl reprezintă numele
primelor cinci zile ale săptămânii, de asemenea moştenite din latină. La
origine, acestea erau în cazul G, atribute ale substantivului dies „zi”: Lunae
dies, Martis dies, Mercurii dies, Jovis dies, Veneris dies, adică „ziua Lunii”,
„ziua lui Marte”, „ziua lui Mercur”, „ziua lui Joe”, „ziua Venerei”. În limba
română nu s-a transmis sintagma ca atare, ci doar determinanţii, care, de
altfel, ca nume comune, au trecut la cazul nominativ: luni, marţi, miercuri,
joi, vineri.
Tot rezultatul unei condensări este şi sensul următoarelor cuvinte
împrumutate din franceză: bască < béret basque (adică „beretă bască”,
cum poartă bascii, populaţie din SV Franţei); capitală < ville capitale („oraş
important, principal”), biscuit < pain biscuit („pâine de două ori coaptă”)
etc.
O istorie interesantă, în care condensarea joacă un rol important, o
are cuvântul aniversare. La origine este vorba despre sintagma (substantiv
+ adjectiv) zi aniversară, calc după fr. jour anniversaire. Prin condensare,
adjectivul aniversară a început să fie folosit cu sensul de „zi de naştere”.
Ulterior, forma acestui cuvânt a fost modificată în partea sa finală, printr-o
falsă apropiere de substantivele derivate cu sufixul –re şi considerate
„infinitive lungi”, ajungându-se la aniversare. Cum, în principiu, oricărui
infinitiv lung îi corespunde un verb, s-a creat prin derivare regresivă, aşa
cum am mai arătat, verbul a aniversa.
Procedeul condensării lexicale este productiv astăzi mai ales în
limbajul pubilicistic. Probabil că, şi în acest caz, explicaţia constă în
orientarea acestui tip de limbaj către tipare „la modă”, oferite de limbi ca
engleza sau franceza, orientare care satisface, până la un punct, nevoia
unor jurnalişti de a furniza elemente noi, inclusiv în materie de limbaj. Iată
numai câteva exemple ilustrative, credem noi, pentru vigoarea
fenomenului:
Scandalul compensatelor... (cf. reţete compensate)
Tema anticipatelor nu mai e de actualitate (cf. alegeri anticipate)
Prestaţia României la europenele din primăvară...(cf.
campionatele europene)
Calificarea naţionalei la mondiale este incertă (cf. campionatele
mondiale)
Spre deosebire de exemplele discutate anterior, acestea din urmă nu
duc (sau, mai bine zis, nu au dus încă) la „lexicalizări”, adică la conversiuni
permanente, având drept rezultat diferenţierea a două cuvinte, ceea ce în
plan lexicografic se soldează cu includerea, ca articole separate de
dicţionar, a formei substantivale şi a celei adjectivale. În această situaţie
se află însă, pe lângă deja citatele roşie, vânătă, murg, rapid, accelerat
etc., şi mai recentele: consumabile (< materiale consumabile), cotidian (<
ziar cotidian), demachiant (< lapte demachiant), poluant (< material

poluant, substanţă poluantă), insecticid (< spray, praf insecticid), fixativ (<
lac fixativ) etc.
Vom încheia prezentarea acestui procedeu deosebit de interesant,
făcând observaţia că el se înscrie printre fenomenele de care este
responsbilă legea minimului efort, care face ca în vorbire, în special în
registrul familiar sau într-un anumit mediu profesional, într-un anumit cadru
sau într-o anumită împrejurare, vorbitorii să se dispenseze de anumite
informaţii, atribuind cuvintelor valorile momentane pe care le impune
procesul de comunicare în contextul situaţional dat.
3.1.7. Omonimizarea unor cuvinte polisemantice

Se ştie că una dintre cauzele apariţiei omonimiei este şi pierderea
sentimentului legăturii care există între sensurile unui cuvânt polisemantic,
sensuri legate genetic, întrucât au derivat unele din celelalte.
Astfel,sensurile nu mai sunt percepute ca înrudite, ceea ce permite
distanţarea lor în mintea vorbitorilor, până la situaţia în care aceştia le
atribuie unor cuvinte diferite. Prin urmare, dacă vorbitorii nu mai pot stabili
niciun element de legătură între două (mai rar, mai multe) sensuri ale unui
cuvânt polisemantic, putem vorbi de omonimizare, şi, deci, de apariţia a
două cuvinte diferite.
De exemplu, în limba română există două cuvinte cu forma porumb,
şi anume:
porumb¹ „plantă” (Zea mays)
porumb² „pasăre, porumbel” (sens de bază) < lat. palumbus, care-l
explică şi pe porumb¹, sens derivat din cel de bază.
Evitarea acestei omonimii s-a făcut prin diminutivizarea lui porumb²:
porumbel.
Alte exemple:
afecţiune1 „durere”
afecţiune2 „iubire, ataşament”
boltă1 „arc” (în arhitectură)
boltă2 „dugheană, prăvălie”
broască1 „animal amfibiu din clasa batracienilor”
broască2 „mecanism montat la uşă” etc.
3.1.8. Creaţiile onomatopeice

Sunt creaţii imediate, motivate extern de apropierea, prin imitaţie, de
anumite sunete sau zgomote naturale. Astfel de creaţii sunt de ordinul
miilor în limba română, dacă le adăugăm şi pe cele reduplicative. Mai
trebuie spus că ele sunt obligatoriu însoţite de intonaţie exclamativă: fâş!,
pâc!, scârţ!, chiţ!, ham!, miau!, mac!, cucu!, tic-tac!, trosc-pleosc!, gâl-gâl!
etc. De la acestea se pot forma, prin derivare, verbe: a gâlgâi, a pleoscăi,
a scârţâi, a fâlfâi etc.
3.2. Aspecte privind utilizarea frazeologismelor

Unităţile frazeologice sunt definite, de regulă, ca îmbinări de
cuvinte cu caracter mai mult sau mai puţin stabil, echivalente (reale sau
potenţiale) semantic şi gramatical cu un singur cuvânt. Spre deosebire de
îmbinările libere (pe care orice vorbitor le creează atunci când comunică),
cele frazeologice există deja în limbă, sunt consacrate de uzul general sau

cvasigeneral şi sunt simţite ca unităţi distincte, tocmai datorită sudării

elementelor care le alcătuiesc.
Unităţile frazeologice iau naştere cel mai adesea prin repetarea
(adică folosirea frecventă şi îndelungată, în contexte mai mult sau mai
puţin determinate) a unor îmbinări (iniţial) libere de cuvinte, respectiv prin
metaforizarea unor astfel de îmbinări.
De pildă, expresii de tipul: a da ortul popii, a ajunge funia la par, a se
duce de râpă, a mânca borş, a da sfară în ţară etc. au luat naştere prin
sudarea definitivă a cuvintelor alcătuitoare, în condiţiile în care aceste
îmbinări au fost folosite frecvent în situaţii de viaţă (circumstanţe) similare,
corespunzând unei anumite realităţi. Astfel, prima dintre expresii se
referea iniţial – ca îmbinare liberă – la plata serviciilor preotului ce oficia
slujbele religioase la înmormântare, ortul fiind o monedă, în general de
mică valoare. Desprinzându-se, cu timpul, de ritualul înmormântării,
expresia a căpătat un înţeles metaforic, ajungând să evoce decesul, astăzi
fiind echivalentă cu verbele a muri şi a deceda. Alte expresii, ca a face din
ţânţar armăsar, a visa cai verzi pe pereţi sau a face ochii cât cepele au
luat naştere încă de la început ca metafore, consacrate ulterior prin uz.
Din categoria unităţilor frazeologice fac parte (în principal):
expresiile şi locuţiunile, îmbinările uzuale precum şi formulele şi
clişeele internaţionale.
a) Expresiile şi locuţiunile sunt grupuri de cuvinte mai mult sau mai
puţin sudate care au un înţeles unitar şi se comportă din punct de vedere
gramatical ca o singură parte de vorbire.
Observaţie:
Unii cercetători români şi străini consideră că termenii locuţiune şi
expresie sunt sinonimi, motiv pentru care îi întrebuinţează paralel sau
chiar unul în locul celuilalt. Alţi specialişti, deşi admit că între locuţiuni şi
expresii nu se pot fixa nişte graniţe precise, consideră totuşi că expresiile
sunt, prin definiţie, mai expresive, adică generatoare de efecte stilistice,
fiind şi mai greu de echivalat cu un singur cuvânt, în vreme ce locuţiunile
sunt, în general, lipsite de expresivitate, având şi un caracter mai stabil.
Cea mai importantă clasificare a expresiilor şi locuţiunilor este cea
morfologică. Afară de articol, toate celelalte părţi de vorbire cunosc şi o
realizare frazeologică:
- substantive (cele mai multe provin, prin derivare, din locuţiuni şi
expresii verbale): băgare de seamă, aducere aminte, bătaie de
joc, părere de rău, ţinere de minte etc.
- adjective: cu scaun la cap, în toată firea, într-o ureche, de
ispravă, ca vai de lume, piele şi os, bătut în cap etc.
- pronume (mai ales în sfera pronumelui nehotărât şi personal de
politeţe): cine ştie cine, cine ştie ce, câte şi mai câte, te miri ce,
Domnia Voastră, Excelenţa Sa, Preasfinţia Sa etc.
- numerale: de două ori, a doua oară, de trei-patru ori etc.
- verbe (cele mai multe şi mai expresive): a da bineţe, a-şi da
seama, a-şi ieşi din pepeni, a da apă la moară, a băga de seamă,
a căuta nod în papură, a da bir cu fugiţii etc.
- adverbe: de-a berbeleacul, de-a valma, pe de rost, pe din două,
cu orice preţ, de la sine, (nici) în ruptul capului etc.
- prepoziţii: în faţa, în spatele, din cauza, afară de, de-a lungul, în
dreptul etc.
- conjuncţii: cu toate că, din cauză că, de vreme ce, măcar să, în
caz că, în loc să etc.

- interjecţii: ca să vezi!, doamne fereşte!, slavă domnului!, măi, să

fie! etc.
În măsura în care sunt specifice unei limbi anume (în cazul nostru,
limba română), îmbinările stabile de cuvinte pot fi numite expresii
idiomatice sau idiotisme. Limitele dintre unităţile frazeologice idiomatice
şi cele „neidiomatice” nu sunt tocmai uşor de stabilit, însă distincţia ar
putea avea în vedere şi caracterul deosebit de expresiv al celor dintâi, aşa
cum o demonstrează, de exemplu, expresii ca: a bate apa-n piuă, a-şi da
arama pe faţă, a da sfară în ţară, a tăia frunze la câini, a strica orzul pe
gâşte, a face din tei curmei, colac peste pupăză, a căuta nod în papură, a-
şi pune pofta-n cui, a face pe mortul în păpuşoi etc. După cum se poate
observa, de regulă, astfel de expresii au un înţeles figurat, care aparţine
întregului grup frazeologic, fiind imposibil de tradus „ad litteram” într-o altă
limbă (de fapt, ele nu pot fi decât aproximativ echivalate, de preferat tot
printr-o expresie idiomatică).
De exemplu, expresia românească a ploua cu găleata nu poate fi
redată în limba engleză prin to rain with the bucket, ci trebuie să căutăm în
engleză expresia idiomatică cea mai apropiată ca înţeles de a noastră, iar
aceasta ar fi to rain cats and dogs (literal: „a ploua pisici şi câini”). De
asemenea, şi când traducem dintr-o altă limbă în română, trebuie să
căutăm la noi echivalentul cel mai potrivit al idiotismului străin. De
exemplu, expresia englezească to have bats in one’s belfry (literal: „a avea
lilieci în clopotniţă”) are câteva corespondente româneşti foarte expresive:
a avea sticleţi la cap, a-i lipsi o doagă, a fi într-o dungă / ureche etc.
Din punct de vedere structural şi funcţional, expresiile şi locuţiunile
se caracterizează prin câteva trăsături specifice generale, stabilite prin
comparaţie cu îmbinările libere de cuvinte:
 Ordinea elementelor componente este, de regulă, fixă,
neadmiţându-se schimbări de topică: se spune numai om în toată
firea, a-şi da arama pe faţă, a face cu ou şi cu oţet, nu şi *om în
firea toată, *a-şi da pe faţă arama sau *a face cu oţet şi cu ou;
topica îmbinărilor libere, însă, este (semi)liberă.
 Între termenii expresiei nu se pot intercala (sau, în orice caz,
există o redusă posibilitate în acest sens) unităţi nespecifice:
spunem despre cineva că taie frunze la câini, îşi dă ochii peste
cap, îşi ia picioarele la spinare, dar nu şi că*taie multe frunze
la câini, *îşi dă ochii verzi peste cap sau *îşi ia picioarele lungi
la spinare; în cazul îmbinărilor libere, posibilităţile combinatorii
sunt (aproape) nelimitate.
 Temenii expresiei nu pot fi substituiţi cu alţii, nici chiar cu cei
sinonimi sau din aceeaşi sferă semantică: spunem că cineva are
habar, e cu scaun la cap sau că e luat la trei păzeşte, nu şi că
*posedă habar, e *cu fotoliu la cap sau e *luat la doi păzeşte;
tehnica liberă a discursului permite însă, în anumite limite,
întrebuinţarea de sinonime în acelaşi context (ceea ce şi justifică
existenţa seriilor sinonimice). Această situaţie nu trebuie
confundată cu cazul în care avem a face cu variante ale uneia şi
aceleiaşi expresii, ca în exemplul: a-şi ieşi din fire / din pepeni /
din ţâţâni / din balamale / din papuci / din răbdări etc.
 Sensul expresiei, unitar, e diferit de sensurile cumulate ale
termenilor săi (din îmbinările libere), ceea ce înseamnă că aceştia
şi-au pierdut independenţa semantico-lexicală. Să se compare, de
exemplu, Ion a spălat putina = „Ion a fugit (de răspundere), s-a

făcut nevăzut, a dispărut” cu Ion a spălat putina cu detergent = „Ion

a spălat putina cu detergent (pentru a fi curată)”.
Identificarea acestor patru caracteristici diminuează considerabil
riscul confundării îmbinărilor stabile cu îmbinările libere omonime.
b) Îmbinările uzuale sunt îmbinări stabile de tipul determinat +
determinant, cel mai adesea formule de salut, denumiri ştiinţifice, ale unor
produse, ale unor instituţii, titluri de opere literare, artistice, de publicaţii
etc.: bună ziua, la revedere, noapte bună, la mulţi ani, socru mare, văr
primar, nepot de-al doilea, apă minerală, fier de călcat, Facultatea de
Litere, Camera Deputaţilor, Monitorul Oficial, Convorbiri literare, Pădurea
spânzuraţilor, Poarta sărutului etc. Foarte multe astfel de îmbinări
reprezintă calcuri ale unor sintagme asemănătoare existente în alte limbi
(mai ales franceză şi engleză): ţesut osos, câmp magnetic, carte poştală,
alcool etilic, dioxid de carbon, economie de piaţă, poştă electronică, agent
economic, bursă de valori, viciu de procedură, placă dentară, pagină de
gardă, bun de tipar, colită de fermentaţie, război rece, cortina de fier,
rădăcină pătrată, şef de stat, moţiune de cenzură, clauză de salvgardare
etc. Asemenea combinaţii lexicale se află, de fapt, la graniţa dintre unităţi
frazeologice şi îmbinări lexicale libere, de aceea unii autori le mai numesc
şi semifrazeologisme. Ele pot fi privite ca o unitate (mai ales din punct de
vedere semantic) pentru că sunt echivalente cu un singur cuvânt, dar nu
sunt consacrate de uzul general, sunt lipsite aproape total de expresivitate
(multe dintre ele funcţionează ca termeni tehnici în diferite limbaje de
specialitate) şi, în plus, elementele componente îşi păstrează în mai mare
măsură autonomia semantico-lexicală.
c) Formulele şi clişeele internaţionale sunt frazeologisme cu
circulaţie internaţională, existând – în general cu aceeaşi formă şi acelaşi
înţeles – în numeroase limbi de cultură. Desigur, aceste formule
internaţionale au şi ele o limbă de origine, din care mai apoi au „migrat”.
Foarte multe dintre ele sunt din limba latină: ad litteram, alma mater, alter
ego, curriculum vitae, ex cathedra, in extenso, in extremis, magna cum
laudae, mea culpa, modus vivendi, nota bene, rara avis, sine qua non,
tabula rasa, persona non grata, status quo etc. Altele sunt italienisme
internaţionale: con brio, con anima, commedia dell’arte, dolce far niente,
fata morgana, tutti frutti, franţuzisme internaţionale: avant la lettre, randez-
vous, mal de siècle, paté de fois, tête-à-tète etc. sau englezisme
internaţionale: high-life, knock-out, fair-play, living-room, room service,
prime time, mass-media (of communication), fast food etc.
O categorie aparte o reprezintă clişeele internaţionale în a căror
structură intră un nume propriu (de obicei de persoană) şi care au la bază
legende antice (uneori biblice) sau chiar întâmplări reale, care trebuie
cunoscute pentru a înţelege sensul şi felul în care au luat naştere aceste
frazeologisme. În limba română ele au pătruns mai ales pe filieră franceză
(dar nu numai):
oul lui Columb „soluţie simplă, care implică ingeniozitate, dar care
pare la îndemana tuturor”;
călcâiul lui Ahile „punct vulnerabil”;
firul Ariadnei „călăuză”;
calul troian „stratagemă de infiltrare într-un loc inaccesibil, pentru a
strica armonia, autoritatea, chiar liniştea, creând susceptibilităţi, lipsă de
siguranţă, dizarmonie”;

arca lui Noe „locul de salvare prin credinţă; aglomerare de mare

diversitate; refugiul vieţii în timpul unui cataclism; loc al speranţei, al
regăsirii sufleteşti”;
patul lui Procust „cenzură, mutilare”;
pânza Penelopei „credinţă, fidelitate conjugală”;
cutia Pandorei „sursă de nenorociri”;
de la Ana la Caiafa „o amânare, o tergiversare premeditată a unei
rezolvări de mare importanţă, amânare ce presupune de fapt un refuz”;
sabia lui Damocles „pericol iminent”;
secolul lui Pericle „epocă de progres” etc.
Deşi nu internaţionale, şi în spaţiul limbii române s-au creat câteva
astfel de „clişee”, legate de anumite întâmplări (unele chiar reperabile în
istorie), anecdote, evenimente ce au în centru anumite personaje (reale
sau imaginare):
cuiul lui Pepelea „drept abuziv”;
anteriul lui Arvinte „cârpăceală, lucru de mântuială”;
Vodă da şi Hâncu ba „protest îndârjit, opoziţie la
adresa oficialităţilor”;
acarul Păun „ţap ispăşitor”;
satul / târgul / ţara lui Cremene „loc al bunului plac, unde nu se
respectă nicio regulă” etc.
Nu putem încheia discuţia cu privire la tipurile de unităţi frazeologice,
fără a atrage atenţia că majoritatea specialiştilor care s-au ocupat
îndeaproape de domeniul frazeologiei consideră că nu reprezintă unităţi
frazeologice proverbele, zicătorile, maximele, sentinţele, aforismele, pentru
motivul că acestea au o structură mai elaborată, în care părţile componente
îşi păstrează autonomia gramaticală şi semantică, nefiind echivalente reale
sau potenţiale ale unor cuvinte unice (vezi, de exemplu: ulciorul nu merge de
multe ori la apă; cine fuge după doi iepuri nu prinde niciunul; fiecare pasăre
pe limba ei piere etc.).
În ceea ce priveşte sursele frazeologiei româneşti, trebuie să
spunem că alături de creaţiile interne, autentic româneşti, foarte multe
frazeologisme (marea majoritate neologice) reprezintă calcuri (totale sau
parţiale) pe care limba română le-a făcut din alte limbi, şi în primul rând din
limbile franceză şi, mai recent, engleză. Cele apărute pe teren românesc
sunt mai vechi şi mai expresive, având un potenţial stilistic impresionant.
De asemenea, ele au o putere de circulaţie şi o frecvenţă direct
proporţionale cu vechimea lor. Cele împrumutate sau calchiate sunt, în
general, mai puţin expresive, foarte multe dintre ele având caracter tehnic
(aparţin diverselor limbaje tehnice şi de specialitate): diabet zaharat, placă
dentară, ţesut osos, cameră obscură, câmp magnetic, corp delict, blocaj
renal, stop cardiac, placă turnantă, rădăcină pătrată, apă tare, bancrută
frauduloasă, proiect de lege, vase comunicante, bandă rulantă, fond de
ten, şomaj tehnic, buletin de ştiri, buletin de vot, revista presei, masă
rotundă, economie de piaţă, agent economic, societate de consum, război
rece, secretar de stat, terapie de şoc etc. Desigur, şi în lexicul comun,
nespecializat, există o serie de calcuri frazeologice, în special expresii şi
locuţiuni cu valoare verbală: a bate monedă (cf, fr. frapper monnaie), a-
şi da aere (cf. fr. se donner des airs), a face faţă (cf. fr. faire face), a-şi
face sânge rău (cf. fr. se faire du mauvais sang), a fi în elementul său (cf.
fr. être dans son element), a salva aparenţele (cf. fr. sauver les
apparances), a sfârşi în coadă de peşte (cf. fr. finir en queue de poisson)
etc.

Alături de creaţiile interne şi de calcuri, frazeologismele cu caracter

internaţional (care, la rigoare, trebuie tratate ca împrumuturi) ocupă, aşa
cum am arătat mai sus, un segment destul de important din frazeologia
românească.
Unităţile frazeologice cunosc, deşi nu atât de frecvent, aceleaşi tipuri
de relaţii de formă şi de sens ca şi cuvintele, şi anume:
- sinonimia, ca între expresiile pentru „a muri”: a da ortul popii, a trece
în lumea celor drepţi, a se duce pe lumea cealaltă, a păşi pragul veşniciei, a
părăsi scena vieţii, a pune mâinile pe piept, a închide ochii, a-şi da obştescul
sfârşit, a-şi da duhul, a înceta din viaţă, a da colţul, a da în primire etc.;
- antonimia, ca între expresiile: (om) sărac cu duhul – (om) cu scaun
la cap;
- omonimia, ca între expresiile: a închide ochii „a muri” şi a închide
ochii „a arăta îngăduinţă, a fi indulgent, tolerant”;
- polisemia, ca în cazul expresiei a da gata, care are următoarele
sensuri: „a distruge”, „a uimi”, „a cuceri pe cineva”, „a termina, a
consuma”.
Sensul unităţilor frazeologice evoluează după aceleaşi principii care
guvernează şi evoluţia sensului cuvintelor. De exemplu, expresia ai carte,
ai parte însemna iniţial „cine are acte, documente, are parte de privilegii”,
întrucât aici cuvântul carte era luat în sensul său vechi de „scrisoare, act,
document”. Odată cu evoluţia sensului cuvântului carte, s-a schimbat şi
sensul expresiei: „cine are ştiinţă de carte (adică este educat), dispune de
nişte avantaje”.
În domeniul frazeologiei se fac numeroase greşeli de exprimare,
legate îndeosebi de folosirea unor expresii şi locuţiuni neologice. Cea mai
frecventă dintre erori este utilizarea pleonastică a unor îmbinări stabile de
cuvinte. În această situaţie se află adesea mass-media (o trunchiere a
expresiei engl. mass-media of communication), pe care unii o
întrebuinţează pleonastic, spunând şi chiar scriind mijloace mass-media
sau mijloace de mass-media. Întrucât media este, în latină, (şi de aici, în
engleză) pluralul lui medium „mijloc”, adăugarea substantivului mijloace la
sintagma mass-media este total nejustificată şi greşită.
Create pleonastic sunt sintagmele: a-şi aduce aportul (aport =
„contribuţie adusă de cineva la realizarea unei acţiuni comune”); panaceu
universal (panaceu = „remediu universal”); de comun acord (acord =
„comunitate de vederi; consens, asentiment”); summit la vârf (summit =
„întâlnire (politică) la cel mai înalt nivel), scurtă alocuţiune (alocuţiune =
„scurtă cuvântare ocazională”) etc.
Alte frazeologisme sunt utilizate mai mult sau mai puţin deformat, cel
mai adesea ca urmare a unor confuzii paronimice: a rămâne pe *geană
(corect, jantă), *în corpore (corect, in corpore), *a duce în eroare (corect, a
induce), *de-a capo al fine (corect, da capo al fine) etc.
O serie de frazeologisme sunt folosite cu un sens impropriu:
a plânge cu lacrimi de crocodil = „a se preface” şi nu „a plânge mult, cu
hohote”
á la longue = „cu timpul, cu vremea”, şi nu „pe termen lung”
a avea memorie de elefant = „a fi ranchiunos”, şi nu „a avea o
memorie prodigioasă”
in extremis = „în ultimă instanţă”, şi nu „în afară”
Unele expresii sunt folosite atât de des (în special, în presă), încât s-
au clişeizat, creând o impresie neplăcută la nivel stilistic. E vorba de
expresii ca: pe fondul, la nivelul, a sublinia încă o dată, a da undă verde, a fi

pe aceeaşi lungime de undă, vârf de lance, balon de oxigen, baie de

mulţime, a pune accent, licoarea lui Bahus, de urgenţă, la faţa locului, în
lumina reflectoarelor etc.
3.3. Probleme privind sensul cuvintelor

Problemele privind sensul cuvintelor sunt mai complexe decât cele
referitoare la forma cuvintelor şi se rezolvă de multe ori nu prin tranşarea
în corect şi incorect, ci prin aprecierea ca adecvat, mai puţin adecvat sau
neadecvat.
Greşelile de semantizare se produc îndeosebi în legătură cu
neologismele, al căror sens nu este cunoscut cu precizie de către vorbitorii
cu o cultură lexicală insuficientă.
3.3.1. Pleonasmul
Prin pleonasm, majoritatea vorbitorilor înţeleg alăturarea unui cuvânt
sau a mai multor cuvinte care repetă inutil sensul exprimat de altă
vocabulă, plasată anterior în şirul vorbirii.
La originea cuvântului stă gr. pleon „mai mult”, de unde a derivat
verbul pleonazein „a fi în plus, a fi superfluu”. Ulterior, s-a născut
substantivul ce exprima acţiunea verbului: pleonasmos. Specializat în
domeniul lingvistic, acesta exprimă utilizarea unui număr mai mare de
elemente de expresie decât ar fi strict necesar pentru redarea unui anumit
conţinut, alăturarea unor elemente care au înţeles identic ori asemănător
sau dintre care unul se cuprinde în altul.
Pleonasmele au mai multe cauze, dintre care cele mai frecvente sunt
neatenţia, graba în exprimare, scăderea exigenţei în exprimare, dorinţa de
a fi mai expliciţi, intenţia de a convinge, preocuparea de a da o intensitate
mai mare cuvintelor care au o notă afectivă şi, nu în ultimul rând, ignoranţa
sau incultura lingvistică. Toate acestea fac din pleonasm o greşeală de
exprimare intolerabilă. Cu toate acestea, aşa cum vom vedea, există şi
aşa-numite pleonasme tolerabile, care au rolul de dezambiguizare a unor
construcţii sau rol stilistic.
A. Clasificarea pleonasmelor se poate face după mai multe criterii,
relevante fiind următoarele:
 după modul exprimării;
 după formă sau structură;
 după conţinutul elementelor care-l alcătuiesc;
 după nivelul limbii la care se realizează;
 după scop sau intenţie;
 după gradul de suprapunere a sensului şi a mărcilor gramaticale
exprimate de termenii componenţi;
 după raportul cu norma literară.
1. După modul exprimării, avem următoarele tipuri de pleonasme:
a) Pleonasme ale exprimării scrise şi, deopotrivă, orale
Ex. „Se va impune prognozarea viitorului pentru înlăturarea unor
fenomene neplăcute”.
b) Pleonasme exclusiv ale exprimării scrise
Ex. Au transmis că vor să procedeze în altfel.
Cuvântul altfel (adv. compus,) cuprinde în definiţia sa semantică
prepoziţia în: „în alt chip; altcum, altcumva, altminteri”, şi, ca atare,

antepunerea acesteia duce la repetarea inutilă a unui element de

axpresie, obţinându-se în în altfel. În text ar fi trebuit să fie ori numai
altfel, ori în alt fel.
2. După gradul de dependenţă contextuală, avem:
a) Pleonasme independente de context sau propriu-zis
lexicale
Ex: copărtaş, ultrararisim
co- prefix cu sensul „împreună”; părtaş „împreună cu altul, alţii la ceva”
ultra- şi -isim sunt prefixe neologice, ambele cu valoare de superlativ.
b) Pleonasme dependente de context sau sintactice în sens
larg
Ex. Discursul anost, plicticos, hipnoitizase la propriu auditoriul, care
începuse să moţăie.
Aluziile şi insinuările nu lipsesc, fiindcă avem de-a face cu indivizi
inteligenţi”.
Mâncarea era simplă şi nesofisticată.
Interesul faţă de oameni era direct şi nemijlocit”. Aici, direct = „fără
ocol, de-a dreptul”.
Frumuseţea îi provoca poetei un sentiment tulbure şi ambiguu. Aici,
tulbure = „greu de înţeles, confuz, încurcat”.
Testele necesitau o anumită concentrare şi atenţie (concentrare =
„însuşire a atenţiei care constă în fixarea prelungită a conştiinţei asupra
unui obiect, a unei probleme sau a unei activităţi şi sustragerea de la
altele”).
S-a înregistrat o creştere a infracţiunilor juvenile cu un procent de 15
% ( procent = „a suta parte dintr-o cantitate dată”).
A avut o adunare festivă consacrată sărbătoririi participanţilor la
revoluţie (festiv = „de sărbătoare, pentru sărbătoare; sărbătoresc”).
Astăzi aniversează 20 de ani de la căsătorie (a aniversa = „a
sărbători împlinirea unui număr de ani”).
Piatra funerară de pe mormântul poetului era parţial distrusă (piatră
funerară = „lespede sau monument care se aşază pe un mormânt”).
În Baia Mare publele de gunoi dau pe afară (pubelă = „recipient
portabil pentru gunoiul menajer”).
3. După numărul de elemente pleonastice, distingem:
a) Pleonasmul simplu: „De-a lungul timpului au existat multe
organizaţii şi anonimi necunoscuţi care au ajutat biserica”.
b) Pleonasmul dublu: „Trecutul de glorie al ţării a fost omagiat
de fiecare cetăţean cu conştiinţă şi luciditate” (a omagia = „a glorifica”;
conştient = „lucid”).
c) Triplul pleonasm: „Şi iarăşi, reluând ca într-un impresionant
refren...” (refren = „cuvânt, vers sau grup de versuri care se repetă”).
d) Cumulul pleonastic: „Au fost examinate noi posibilităţi şi căi
de dezvoltare a colaborării şi cooperării economice între întreprinderi
româneşti şi firme austriece, de lărgire şi extindere a schimburilor
reciproce de mărfuri”
4. După distanţa în text dintre termenii pleonasmului, avem:
a) Cu termenii alăturaţi: „Starea de agitaţie continua să fie
menţinută”.
b) Cu termeni plasaţi în apropiere: „Respectivii oameni politici
trebuie să ajungă la acelaşi numitor comun”.

c) Cu termenii plasaţi la distanţă: „A survolat apoi cu o viteză

ameţitoare peste colinele pârjolite...” (a survola = „a zbura cu avionul
deasupra unui teritoriu determinat”).
5. După conţinutul elementelor care-l alcătuiesc, pleonasmele pot
fi:
a) Pleonasme alcătuite din elemente dotate cu sens lexical:
„A început campania electorală pentru alegeri anticipate”
(electoral = „referitor la alegeri”).
b) Pleonasme alcătuite din elemente purtătoare de sens
lexical şi de mărci gramaticale:
„cel mai optim mijloc de obţinere a eficienţei economice”...
(optim = „cel mai bun sau foarte bun”).
c) Pleonasme alcătuite numai din elemente purtătoare de
mărci gramaticale: sticksuri (-s este marca pluralului în limba engleză, din
care provine cuvântul, iar -uri este desinenţă de plural la substantivele
neutre româneşti).
6. După nivelul limbii la care se realizează, avem:
a) Pleonasme lexicale (se produc la nivelul cuvântului):
coasociat, copărtaş, copartener, ultrasplendid etc.
b) Pleonasme interlexicale (constau în folosirea în acelaşi
context a unor cuvinte cu acelaşi înţeles sau între care există un raport de
incluziune): situaţii conjuncturale, ştrangulare la nivelul gâtului, făţarnic şi
perfid, harta mapamondului, a avansa înainte etc.
c) Pleonasme etimologice (implică, pe lângă înţelesul cuvintelor,
şi etimologia lor): procent...la sută, aniversarrea a X ani, a-şi aduce
aportul, cel mai optim, caligrafie frumoasă, ortografie corectă, întâmplare
fortuită, semne vitale de viaţă etc.
d) Pleonasme ale formării cuvintelor: copărtaş, codevălmăşie, a
coexista împreună, a convieţui laolaltă, a colabora împreună, întrajutorare
reciprocă, preexistent anterior, autobiografie personală, dureri
gastroabdominale, coontraargument împotriva, alcoolemie în sânge,
miniviluţă etc.
e) Pleonasme gramaticale (se datorează cumulului inutil de
mărci gramaticale): ouălele, dar însă, iar din nou, deci aşadar, aşadar şi
prin urmare, tot mereu, cel mai străvechi, foarte rarisim, foarte infim, mai
suprem, mai superior, mai inferior, tare sublim, extrem de admirabil, a se
datora datorită, a se suprapune peste, drept pentru care, drept ca urmare,
decât numai, doar numai etc.
f) Pleonasmul grafic: „de bună voie şi nesiliţi de nimeni” (bună
voie = „cu voia noastră”). Corect: bunăvoie „de la sine, singur”; „termenul
era binecunoscut pentru toată lumea” (binecunoscut = „cunoscut de
toţi”); corect, bine cunoscut „cunoscut bine, în detalu”.
7. După scop sau intenţie, avem:
a) Pleonasmul persuasiv (din dorinţa vorbitorilor de a se face cât
mai bine înţeleşi şi de a convinge): „În această situaţie nu este permisă
uitarea valorilor spirituale naţionale, pe care trebuie să le celebrăm, să le
serbăm, să le omagiem”.
b) Pleonasmul intensificator (urmăresc o intensificare a
sensului, având o evidentă notă afectivă): „Nu aveţi dreptul să vorbiţi,
ageamilor, nepricepuţilor şi cârpacilor ce sunteţi!”.

c) Pleonasmul explicativ: toată ziua e oţărât şi furios; gesturi

execrabile şi respingătoare.
8. După gradul de suprapunere a sensului şi a mărcilor
gramaticale exprimate de termenii componenţi:
a) Pleonasme totale sau perfecte (rezultă din suprapunerea
totală a sensului a două secvenţe): „Adevărul constituie baza
fundamentală a moralei”.
b) Pleonasme parţiale sau aproximative (sensurile se
învecinează, dar nu se suprapun): „textul acestei lucrări este dificil şi
complex”; „munca nu se poate face decât cu pasiune şi dăruire”.
c) Pleonasme discutabile: când doi sau mai mulţi termeni cu
sensuri apropiate se juxtapun într-un raport de tip explicativ: „s-a declanşat
o ofensivă generală, antipesedistă, pe toate fronturile”.
d) False pleonasme: spaimă panică (spaimă teribilă provocată de
Pan – semizeu în mitologia greacă); de bunăvoie şi nesilit de nimeni „sunt
bucuros să fac ceea ce fac şi totodată nu mă sileşte nimeni”. A nu se
confunda bunăvoie, ce presupune o determinare afectivă, cu bună voie,
ce presupune o determinare volitivă. (cf. şi M-am supus de bună voie).
9. După raportul cu norma literară:
a) Pleonasme intolerabile (respinse de limba literară) – cele mai
multe dintre ele.
b) Pleonasme tolerabile, în diferite grade, din următoarele puncte
de vedere:
 Ca mijloc de accentuare, de reliefare: ajută-te singur, îşi
vorbeşte sieşi, se cunoaşte pe sine, a văzut cu ochii lui.
 Ca mijloc de dezambiguizare: copii se spală pe ei / unii pe alţii;
s-au autoflagelat (faţă de s-au flagelat, care e ambiguu); banc de nisip,
banc de peşti, banc de lucru; sticlă de sticlă (faţă de sticlă de plastic);
miere de albine.
 Ca mijloc de exprimare clară a unei realităţi aparte: a revenit din
nou („a venit – a plecat, a revenit, iar a plecat, iar a revenit”).
3.3.2. Dezacordul semantic

(sau incompatibilitatea semantică)
Între cuvinte se produce atunci când ele se combină fără a se ţine
seama de disponibilităţile (respectiv restricţiile) semantice ale acestora
privind asocierea sintactică. De exemplu, când se spune că „Nişte tineri
sunt bine alcătuiţi fizic”, se neglijează restricţia termenului alcătuiţi privind
„gruparea de elemente combinate”, pe care nu o au sinonimele sale, mult
mai potrivite în contextul dat, făcuţi, respectiv formaţi.
Alteori sunt înlocuite nepotrivit neologisme între ele: Autorul a
creionat (în loc de a schiţat) o compoziţie reuşită; şi-a adjudecat premiul
(în loc de a câştigat); a întreprinde demersuri (în loc de măsuri); a
tensionat eforturile (în loc de a intensifica); a câştigat confortabil (în loc de
uşor).
Tot un dezacord semantic avem şi în cazul utilizării prepoziţiei
datorită cu sensul locuţiunii prepoziţionale din cauza / din pricina: Datorită
secetei din acest an, recolta de grâu va fi compromisă (mai potrivit ar fi
fost din cauza secetei..., căci datorită înseamnă „mulţumită, graţie”).

3.3.3. Adecvarea cuvântului

Adecvarea cuvântului la specificul stilistic al textului este o exigenţă
de rafinament a selecţiei lexicale. Poate fi considerată o formă de
compatibilitate, dar, spre deosebire de aceasta, care se manifestă la
nivelul relaţiei bilaterale, în sintagmă sau în propoziţie, adecvarea se
raportează la text (care are ca nivel minim fraza), printr-o relaţie
multilaterală şi difuză (potrivirea este apreciată în raport cu toate
componentele textului şi cu textul în ansamblul său). Diferenţierea (sau
marcarea) stilistică se produce pe mai multe axe: niveluri sau registre
stilistice, stiluri funcţionale, domenii profesionale, axa temporală,
răspândirea teritorială, raportarea la normele literare, frecvenţa utilizării
cuvântului, atitudinea afectivă.
3.3.4. Contradictio in adiecto

Contradictio in adiecto (sau contradicţia în termeni ori
nonsensul) este greşeala care provine din alăturarea unor cuvinte cu
sens opus, incompatibile: bicicletă cu trei roţi, caligrafie urâtă, ortografie
greşită, bifurcarea a trei drumuri, aniversarea a X luni, aragaz electric,
sticlă de plastic etc.49.
3.3.5. Confuziile între paronime

Se numesc paronime perechile de cuvintele asemănătoare ca formă
(diferă printr-un fonem, grup de foneme sau o silabă) şi diferite (în măsură
variabilă) ca sens, care tocmai din cauza aproprierii lor formale sunt
susceptibile de a fi confundate şi folosite unul în locul celuilalt.
Segmentul de expresie care face diferenţa între paronime se poate
plasa la începutul, în interiorul sau la sfârşitul cuvântului: erupe – irupe,
eminent – iminent, adjutant - adjuvant, gera – gira, prenume – pronume,
evalua – evolua, anuar – anual, adagio – adagiu etc.
Uneori, paronimele pot fi formate din exact aceleaşi sunete, a căror
ordine este schimbată: covertă – corvetă, antonimie – antinomie, releva –
revela etc.
Alteori, unul dintre cuvinte conţine un sunet sau două (rar, mai multe)
în plus faţă de perechea sa: albastru – alabastru, miner – minier, apropia –
apropria, scală – escală, ori – or, amabil - amiabil etc.
Alte exemple: alienare – alienaţie, comunicare – comunicaţie, concesie
– concesiune, arbitral – arbitrar, originar – original, enerva – inerva, investi –
învesti, salutar – salvator, euforie – eufonie, apropia – apropria, familial –
familiar, petrolier – petrolifer, oral – orar, specios – special, refuza – recuza,
opus – opis, solitudine – solicitudine, infesta – infecta, interpelare –
interpolare etc.
Necunoaşterea exactă a sensului unor cuvinte duce la combinaţii
semantice eronate sau neclare, fapt ce împiedică decodarea corectă a
mesajului. Eroarea semantică se produce atunci când un paronim, mai
cunoscut şi mai utilizat de vorbitori, îl substituie pe cel mai puţin cunoscut
şi mai puţin utilizat.
*Trăieşte pe speţele părinţilor săi (corect: spezele)
*Era un ecologist inveterat (corect: învederat)
49
Ultimele două expresii au intrat deja în uz.

*Neavând suficienţi bani pentru excursia în Belgia, a rămas acasă în

mod fortuit (corect: forţat).
*Întâlnirea lor s-a produs într-o conjectură favorabilă (corect:
conjunctură).
*Am ascultat un adagiu bine interpretat (corect: adagio).
*Cenzura folosită după primele patru silabe contribuie la ritmicitatea
versului (corect: cezura).
*Mihai a avut un deferent cu Marcel (corect: diferend).
*Este totală lipsă de echitaţie în lumea asta! (corect: echitate)
*Poliţaiul Pristanda era scrofulos la datorie (corect: scrupulos).
*În vorbirea curentă utilizăm registrul familial (corect: familiar).
*Tânărul era un emigrant din Chile (corect: imigrant).
*Îl inervează comportamentul său (corect: enervează).
*Omul de afaceri şi-a apropiat terenurile învecinate (corect:
apropriat).
*Ministrul a fost investit în funcţie de curând (corect: învestit).
*Insectele au infectat grâul (corect: infestat)
*Oamenii legii au colaborat dispariţia Andreei cu declaraţia unui
pescar... (corect: coroborat).
*Statutul specific instanţelor arbitrare atrage după sine particularităţi
distincte (corect: arbitrale)
*Bogdan Mihail este original din Bucureşti (corect: originar).


Aplicaţii
APLICAŢII
I. Identificaţi şi corectaţi (acolo unde există) greşelile din următoarele enunţuri,

argumentând varianta corectă:
1. Din partea lui Geta, Ionuţ şi a întregii familii, multă sănătate şi multe bucurii...................
......................................................................................................................................
2. Pe caniculă se recomandă purtarea unei îmbrăcăminţi uşoare.
................................................................................................................................................
3. Lipsa apei calde şi căldurii vor declanşa mişcări sociale.
......................................................................................................................................
4. Este interzis depozitarea gunoaielor la colţul străzii.
..........................................................................................................................................
5. Era un copil bun, care îi plăcea să înveţe.
...........................................................................................................................................
6. Nu era necesar convocarea Parlamentului.
.............................................................................................................................................
7. La ora doisprezece, Andrei Pavel îl întâlneşte pe Roger Federer în optimile...................
...........................................................................................................................................
8. Urmare a inundaţiilor din aprilie, statul a dispus alocarea sumei de doisprezece
miliarde lei pentru întrajutorarea sinistraţilor, funcţie de pierderile suferite de fiecare.
................................................................................................................................................
......................................................................................................................................
9. Unul din criteriile de eligibilitate va fi vârsta de până la 30 de ani.
......................................................................................................................................
10. Ca prin minune, nimic n-a păţit nimeni.
...........................................................................................................................................
11. În această seară avem invitat şi o personalitate a scenei muzicale româneşti.
...........................................................................................................................................
12. Lipsa medicamentelor şi a ustensilelor medicale pun în pericol viaţa pacienţilor.
............................................................................................................................................
13. Aţi pomenit de nişte măsuri. Să trecem în revistă pe câteva dintre ele.
...........................................................................................................................................
14. În maxim două-trei luni, vor fi demarate lucrările la DN 1.
................................................................................................................................................
15. Ce v-ar place să facă un robot de bucătărie?
...........................................................................................................................................
16. Din cauza ceţei dense, autoturismele n-au putut circula...................................................
..........................................................................................................................................
17. Sursele noastre spun că încă patru poliţişti clujeni au intrat sub lupa procurorilor militari
bănuiţi ca fiind membrii ai acestei bande.
................................................................................................................................................
........................................................................................................................................
18. Nu s-au mai auzit demult acordurile acestei melodii.

Aplicaţii
..........................................................................................................................................
19. Mă doare picioarele.
.........................................................................................................................................
20. Mi s-a luat în calcul toate opţiunile.
.............................................................................................................................................
21. Îmi place cântecele populare.
...........................................................................................................................................
22. Nu se ştie foarte multe despre accident.
.............................................................................................................................................
23. Părinţii m-a întrebat unde plec.
.............................................................................................................................................
24. Eram să pierd trenul.
............................................................................................................................................
25. Nu-mi ajunge banii.
...............................................................................................................................................
26. Esenţial, pentru rezolvarea cazului, este lămurirea cauzelor accidentului.
............................................................................................................................................
27. În ceea ce privesc faptele comise, nu mă pot pronunţa.
.............................................................................................................................................
28. Mi-a fost date multe avertismente.
...............................................................................................................................................
29. În analiza predicatului şi al subiectului, trebuie să ţinem seama de caracteristicile
acordului.
................................................................................................................................................
......................................................................................................................................
30. Sinistraţilor nu li s-a dat ajutoare.
...............................................................................................................................................
31. Elevii ai cărei opinie a contat sunt puţini numeroşi.
.............................................................................................................................................
32. Zilnic ne confruntăm cu sute de probleme grele de rezolvat.
................................................................................................................................................
33. Aplicarea legii de curând votată va mai dura.
..........................................................................................................................................
34. Ca tineri proaspeţi căsătoriţi, ei erau în centrul atenţiei.
................................................................................................................................................
35. I-am oferit câteva cărţi acestei deosebit de apropiată prietenă de-a mea.
..............................................................................................................................................
36. Cine lipsesc astăzi?
.............................................................................................................................................
37. Sacoul de vară a tatei este grozav.
................................................................................................................................................
38. Sunt cozi imense la ghişeele de încasare ale pensiilor.
............................................................................................................................................
39. Nici nu ştii câte se zice despre tine...
............................................................................................................................................
40. Însuşi prietena mea va organiza excursia.

Aplicaţii
........................................................................................................................................
41. Mi-au fost dat să văd multe în viaţă.
..........................................................................................................................................
42. Ce frumos miroase florile astea!
..........................................................................................................................................
43. E bine să participe câţi mai mulţi tineri la aceste manifestări.
............................................................................................................................................
44. Nu-mi mai rămâne bani sa iau cartea.
..............................................................................................................................................
45. Cine nu sunt cu mine sunt împotriva mea.
..............................................................................................................................................
46. Conform înţelegerii avută cu el, trebuia să ne întâlnim azi.
.........................................................................................................................................
47. Voi trebuiţi să veniţi cu mine.
............................................................................................................................................
48. Fiecare dintre ei hotărăsc cum e mai bine.
...........................................................................................................................................
49. Am participat la aniversarea scumpei şi sensibilei noastre profesoară.
.............................................................................................................................................
50. Din neglijenţele anterioare decurg o sumedenie de necazuri.
...............................................................................................................................................
51. Unul dintre criteriile de clasificare ale verbelor este forma lor.
...............................................................................................................................................
52. Important, pentru mine, este terminarea facultăţii.
............................................................................................................................................
53. Câţi elevi au lipsit nemotivaţi?
..............................................................................................................................................
54. Efectul medicamentelor acestea nu este vizibil.
.............................................................................................................................................
55. Lucrările studenţilor cei mai buni vor fi publicate.
...........................................................................................................................................
56. Ion, împreună cu Maria, a hotărât să participe la concurs.
..............................................................................................................................................
57. Când preconizaţi că a murit bătrâna?
.............................................................................................................................................
58. Părearea care am exprimt-o eu era că tu n-ar trebui să vii cu noi.
............................................................................................................................................
59. Eu, ca şi medic, îmi fac datoria.
................................................................................................................................................
60. Vreau ca să vă explic că eu nu am niciun amestec în scandalul de ieri.
......................................................................................................................................
II. Alegeţi forma corectă:

1. Campania care precede / precedă alegerile este decisivă.
2. Campania va preceda / va precede alegerile.
3. Campania ar preceda / ar precede alegerile.
4. Evenimentele care succedă alegerile / succede / succed alegerile...
5. Cui i se datoresc / i se datorează aceste rezultate ?
6. Lichidele se evaporă / se evaporează
7. Speranţele noastre se năruie / se năruiesc
8. Trebuie / trebuiesc luate măsuri urgente.

Aplicaţii
9. Familiile trebuiau / trebuia anunţate..

10. Tu era / erai să cazi. Voi era / eraţi să cădeţi
11. Ei nu vreau / nu vroiau nimic.
12. Trebuie să aibă / să aibe răbdare.
13. Avem a face / de-a face cu un impostor
14. Cât priveşte / privesc rezultatele sportive, stăm bine.
15. Vă facem cunoscut / cunoscute următoarele...
16. Rapidul a fost învins / a fost învinsă la scor.
17. Ca unul care cunosc / cunoaşte situaţia, dezaprob aceste măsuri.
18. Cine are de pierdut / au de pierdut, patronii sau salariaţii ?
19. Tu ai fost scriitorul care ai semnalat / a semnalat primul acest lucru.
20. Eu nu sunt omul care să cred / să creadă în minuni.
21. Va fi promovată o altfel de politică / o alt fel de politică / un altfel de politică / un alt fel
de politică.
22. Cartea cel mai bine vândută / cea mai bine vândută.
23. Ei cred că or să aibă / o să aibă succes.
24. Reporterul Antena 1 / Antenei 1 s-a deplasat la faţa locului.
25. Insectele au infestat / infectat grâul.
26. A făcut o interpelare / interpolare în parlament.
27. Ora doisprezece / douăsprezece.
28. Eu continui / continuu să cred ce spune el.
29. Zilele acestea hotelele/hotelurile au fost ocupate la maxim.
30. Săptămâna aceasta avem promoţie la aragaze/ aragazuri.
31. Eu contemplu/contemplez marea de câte ori am ocazia.
32. Ouăle/ouălele sunt mai sănătoase crude.
III. Identificaţi greşelile de orice natură şi argumentaţi răspunsul corect:

1. Avea o adevărată memorie de elefant: putea învăţa zece poezii pe zi!
............................................................................................................................................
2. În momentul când am sosit, victima nu mai dădea semne vitale de viaţă.
........................................................................................................................................
3. Ministerul Turismului va urmări derularea proiectului Dracula Park pe baza unor
raporturi lunare.
.......................................................................................................................................
.......................................................................................................................................
4. Un moment de neatenţie, şi la o curbă ceva mai strânsă maşina a rămas pe geantă.
.......................................................................................................................................
5. N-ai fost niciodată în stare să faci tu însuşi un lucru de-a capo al fine.
.........................................................................................................................................
6. Despăgubirea de plată se stabileşte prin hotărâre judecătorească arbitrară.
.......................................................................................................................................
7. ...este interesant cum muncesc, învaţă şi trăiesc toţi aceşti 1050 de tineri care au
absolut toţi vârsta de 24 de ani (74 dintre ei şi-au aniversat onomastica chiar în ziua în
care am vizitat căminul).
......................................................................................................................................
.....................................................................................................................................

Aplicaţii
.....................................................................................................................................
8. Dumneavoastră, ca şi lider de sindicat, veţi accepta declanşarea unei acţiuni
revindicative în următoarele zile?
........................................................................................................................................
.........................................................................................................................................
9. Mama, când am plecat, i-a părut foarte rău.
.........................................................................................................................................
10. Cine mă caută, nu sunt acasă.
........................................................................................................................................
11. Copilul, când l-a văzut aşa furios, a început să-i bată inima repede.
........................................................................................................................................
12. Împăratul a dat de ştire prin crainicii săi în toată lumea că oricine s-a afla să-i facă, de
la casa aceluia şi până la curţile împărăteşti, un pod de aur pardosit cu pietre scumpe
şi fel de fel de copaci, pe de o parte şi pe de alta, şi în copaci să cânte tot felul de
păsări, care nu se mai află pe lumea asta, aceluia îi dă fata.
.................................................................................................................................
................................................................................................................................
..................................................................................................................................
................................................................................................................................
13. Omul, după ce văzuse toate astea, nu-i mai păsa, încât vecinul său tot nu-i venea să
creadă.
................................................................................................................................
.................................................................................................................................
14. Dar tu Ilie al lui Cocoşilă, ce-ţi dădu nea Gheorghe când te însuraşi?
.................................................................................................................................
15. Eu, dom’ judecător, dumeneaei zice, pardon, iar ai venit, mă porcule?
................................................................................................................................
16. Statul cum a devenit acuma, eu după cum văz că se petrece, că nu sunt prost, înţeleg
şi eu atâta lucru, fiindcă nu mai merge cu sistema asta, care, cum te gândeşti, te-
apucă groaza, monşer, groaza! (Caragiale)
..................................................................................................................................
.................................................................................................................................
.................................................................................................................................
17. Noi ne numim rromi pe toate mapamondurile.
.................................................................................................................................
18. Când ma întorc aud florăreasa zicându-mi: - Da’ ce doriţi, fata?
.................................................................................................................................
19. Au participat la summit aproximativ 1325 de jurnalişti străini.
.................................................................................................................................
20. Acum ea trebuie să suporte toate repercursiunile acţiunilor sale, fiind fica
preşedintelui.
................................................................................................................................
.................................................................................................................................
IV. Alege sensul corect:

conjectură: „ipoteză” / „situaţie”;

Aplicaţii
fariseu: „lacom” / „ipocrit”;

discreţionar: „din plin” / „după bunul plac” / „în taină”;
intrepid: „descurcăreţ” / „curajos”;
ingerinţă: „înghiţire” / „cerere” / „amestec”
mutual: „tăcut” / „reciproc”
a abjura: „a minţi”/„a renega”
asentiment: „consimţământ” / „dezaprobare”
bancrută: „faliment” / „înşelătorie”;
laconic: „scurt” / „incomplet”;
a greva: „a împovăra”/ „a transplanta”;
aleatoriu: „întâmplător” / „străin”;
auspiciu: „patronaj” / „sanatoriu” / „boltă”;
specios: „deosebit”/ „specific” / „înşelător”;
funest: „sumbru” / „distractiv” / „periculos”;
uzufruct: „abuz”/„drept” ;
fiasco: „filiaţie”/ „succes”/ „eşec”;
a extorca: „a înşela”/ „a extirpa”/ „a obţine ceva prin şantaj”;
belicos: „războinic”/ „infatuat”/ „capricios”;
insolit: „obraznic” / „neobişnuit” / „intransigent”;
bombastic: „stupid” / „nefolositor” / „pompos”..
V. Găsiţi câteva cuvinte care conţin următoarele afixoide: aero-, agro-, -fil, -fob,
-man, tele-, geo-, auto-, -cid, poli-. Precizaţi sensul lor.
..........................................................................................................................................
.............................................................................................................................................
..............................................................................................................................................
..............................................................................................................................................
..........................................................................................................................................
.............................................................................................................................................
VI. Indicaţi, printr-un sinonim (poate fi şi o parifrază), sensul următoarelor

neologisme; construiţi pentru fiecare un enunţ potrivit: aleatoriu, alibi, (a) aliena,
alienat, apocrif, a posteriori, avatar, estropia, facsimil, fastidios, funambulesc, inalienabil,
incunabul, indelebil, ingerinţă, obstinaţie, salutar, solicitudine, specios, speze, spleen, (a)
spolia, vindicativ. Pentru cuvintele subliniate, indicaţi accentul şi silabaţia (adică
modul cum se despart din silabe).
...............................................................................................................................................
.............................................................................................................................................
..........................................................................................................................................
............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
................................................................................................................................................
...........................................................................................................................................
.........................................................................................................................................
...........................................................................................................................................
.........................................................................................................................................

Aplicaţii
VII. Daţi câte un sinonim neologic pentru următoarele cuvinte (şi construcţii) din
fondul vechi al limbii: adevărat, ahtiat, a astupa (un canal, un vas de sânge), avânt,
cuvântare, dare, („bir”), a se dărui (unui scop, unei idei), a despăduri, încăpăţânat,
înşelătorie, întâmplător, a mustra, de nebiruit, de noapte, de nuntă, de zi, neputinţă,
slugărnicie, vestit.
.........................................................................................................................................
.............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
...........................................................................................................................................
............................................................................................................................................
...........................................................................................................................................
VIII. Alegeţi grafia corectă a următoarelor neologisme: aisberg/iceberg; aut/out;

business/biznis/bisnis; balonzaid/balonseid/balonseide; bluejeans/blugins/bluginşi;
camping/chemping; disident/dizident, lobby/loby/lobi; stress/stres; ofsaid/off-side;
crenvurşti/crenvuşti/cremvuşti.
IX. Construiţi enunţuri potrivite pentru următoarele omonime, argumentaţi

calitatea lor de cuvinte omonime: absolvi, acorda, arierate, calcul, cod, concura, coral,
contracta, curent, dragă, manifesta, reflecta.
........................................................................................................................................
............................................................................................................................................
.............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
...........................................................................................................................................
............................................................................................................................................
...........................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
X. Construiţi enunţuri potrivite pentru fiecare cuvânt din următoarele perechi de

paronime: adjutant/adjuvant, apropia/apropria; conjunctură/conjectură, colabora/corobora;
enerva/inerva; erupe/irupe; gira/gera, ori/or; refuza/recuza.
................................................................................................................................................
..............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
..............................................................................................................................................
..............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
..............................................................................................................................................
................................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
XI. Identificaţi (unde e cazul) greşelile lexicale din următoarele enunţuri;

rescrieţi enunţurile, eliminând greşelile(precizaţi tipul de greşeală):

Aplicaţii
Mi-am dedicat ultimii ani scrierii autobiografiei vieţii mele.

................................................................................................................................................
La Bruxelles s-a desfăşurat „summitul” la vârf al şefilor de stat şi de guvern.
........................................................................................................................................
S-a legiferat legea caselor naţionalizate.
.............................................................................................................................................
După revoluţie, a apărut un libertinism desfrânat şi destrăbălat.
.............................................................................................................................................
Procentul lui din această afacere este de 15 %.
............................................................................................................................................
Verdictul final a depăşit cadrul Consiliului Europei.
...........................................................................................................................................
Vrem să apelăm la simţul civic al cetăţenilor.
...........................................................................................................................................
XII. De ce harta mapamondului este un pleonasm?

........................................................................................................................................
.......................................................................................................................................
XIII. Identificaţi greşelile de orice natură şi argumentaţi răspunsul corect:

Radu Vasile a fost premierul al cărui deviză era „uite popa, nu e popa”.
.............................................................................................................................................
Mass-media au informat cu promptitudine despre cele întâmplate.
..............................................................................................................................................
Autorul faptei fusese prins în flagrant chiar de către păgubaş.
..........................................................................................................................................
Diagnosticul dat a fost insuficienţă respiratorie, prezentând urme de ştrangulare la nivelul
gâtului.
......................................................................................................................................
Pentru a-şi ridica procentele electorale – care, în ultima vreme, gravitează în jurul a 5-6 %
- preşedintele P.D....
.............................................................................................................................................
A devenit de notorietate publică faptul că Procuratura lucrează de zor pentru albirea unui
fost lucrător al securităţii ceauşiste.
..............................................................................................................................................
Oricum, miercuri, 9 septembrie a.c., între protestanţi (B.N.S., Cartel „Alfa”, C.N.S.L.R.
„Frăţia”) şi Consiliul judeţean s-a încheiat un „Protocol”...
............................................................................................................................................
XIV. Precizaţi în ce constă (şi care este cauza) echivocul(ui) din următoarele
enunţuri, extrase cu precădere din anunţurile de mică publicitate:
 Vând apartament 5 camere, scară interioară, 2 băi, 2 balcoane, terasă acoperită...........
..........................................................................................................................................
..........................................................................................................................................
 Vând casă cărămidă învelită cu tablă.
...........................................................................................................................................

Aplicaţii
 Vând sobă motorină, cu cuptor şi televizor alb-negru.

.........................................................................................................................................
 Vând brutărie, judeţul Călăraşi, 250 m.p.
...........................................................................................................................................
 Vând casă în comuna Perişoru stare foarte bună.
...........................................................................................................................................
XV. Alege sensul corect:

 panegiric: „elogiu” / „părintesc”;
 pogrom: „masacru” / „sărbătoare” / „victorie”;
 superfluu: „inutil” / „suplimentar”;
 exalaţie: „duhoare” / „bucurie”;
 evaziv: „vag” / „trecător”;
 licenţios: „indecent” / „învăţat”.
XVI. Alege forma corectă:

a petrifica / a pietrifica;
aliniat / alineat;
anticameră / antecameră;
binoclu / benoclu;
bleumaren / bleumarin;
corabora /corobora;
corigent / corijent;
de-a v-aţi ascunselea / dea-v-aţi-ascunselea / dea v-aţi ascunselea;
decrepitudine / decreptitudine;
delincvent / delicvent;
desuetudine / desuetitudine;
dividend / divident;
el se aşază / el se aşează;
escalada / excalada;
filigran / filigram;
frustra / frusta;
funeralii / funerarii;
importuna / inoportuna;
juristconsult / jurisconsult;
mi-ar place / mi-ar plăcea;
monezii / monedei / monedii;
muschetar / muşchetar;
oprobiu / oprobriu;
ostatic / ostatec;
paliativ / paleativ;
parodontoză / paradontoză;
pasă-mi-te / pasămite;
patrat/pătrat;
percept / precept;
picromigdală/pricomigdală;

Aplicaţii
plebicist / plebiscit;
preşedinţie / preşidinţie;
remarcei / remarcii / remărcii;
remuneraţie / renumeraţie;
epercusiune / repercursiune;
vindicativ / vindecativ;
vizavi/vis-a-vis.
XVII. Identificaţi greşelile de orice natură şi argumentaţi răspunsul corect:

1. Ministra Ecaterina Andronescu şi-a anunţat ieri demisia.
..................................................................................................................................
......................................................................................................................................
2. Bradul este semn al puterii, şi-l găsim pe monezi sau peceţi domneşti.
...................................................................................................................................
..................................................................................................................................
3. Rog reprezentanţii mass-mediei să ia loc în sală.
.........................................................................................................................................
...........................................................................................................................................
4. Dat fiind pretenţiile ridicate de P.S.D., P.D.-ul refuză orice coaliţie.
.........................................................................................................................................
........................................................................................................................................
5. Conform Metodologiei a aplicării Ordonanţei 10/1997, o comisie condusă de domnul M.
N., în calitate de preşedinte, a întreprins următoarele demersuri...
.....................................................................................................................................
......................................................................................................................................
6. Avem un întreg ansamblu de oferte în faza de proiectare.
..........................................................................................................................................
...........................................................................................................................................
7. Bărbatul a fost găsit în baie fără semne vitale de viaţă.
.......................................................................................................................................
.......................................................................................................................................
8. În dimineaţa zilei de ieri, un impostor a forţat uşa bisericii din Volna.
..........................................................................................................................................
...........................................................................................................................................
9. Ministerul a transmis către inspectorate că şcolile trebuie să fie gata până cel târziu la 1
septembrie.
..........................................................................................................................................
..........................................................................................................................................
10. Un moment de neatenţie şi la o curbă ceva mai strânsă maşina a rămas pe geantă.
...............................................................................................................................
...............................................................................................................................
11. N-ai fost niciodată în stare să faci tu însuşi un lucru de-a capo al fine.
................................................................................................................................
.................................................................................................................................
12. Despăgubirea de plată se stabileşte prin hotărâre judecătorească arbitrară.
.................................................................................................................................

Aplicaţii
................................................................................................................................
13. ...este interesant cum muncesc, învaţă şi trăiesc toţi aceşti 1050 de tineri care au
absolut toţi vârsta de 24 de ani (74 dintre ei şi-au aniversat onomastica chiar în ziua în
care am vizitat căminul).
..........................................................................................................................................
................................................................................................................................
14. Dumneavoastră, ca şi lider de sindicat, veţi accepta declanşarea unei acţiuni
revindicative în următoarele zile?
................................................................................................................................
................................................................................................................................
15. Au mai rămas doar doisprezece fete în clasă.
..........................................................................................................................................
................................................................................................................................
16. Ia şi tu mai multe prăjituri, nu ia numai una!
..........................................................................................................................................
................................................................................................................................
17. Am plecat mai devreme de la servici ca să te ajut.
..........................................................................................................................................
................................................................................................................................
18. Îmi place de prietena ta!
.................................................................................................................................
.................................................................................................................................
19. Planul era realizat în procent de 10%.
................................................................................................................................
................................................................................................................................
XVIII. Alege sensul corect:

lucrativ: „harnic”/„bănos”;
fatidic. „nefast”/ „obositor”/ „plictisitor”;
ingerinţă: „amestec” / „îngjiţire” / „mestecare”;
lapidar: „scurt” / „ucigător”;
egidă: „hotărâre” / „ocrotire”;
a decela: „a distnge”/ „a sparge”/ „a distruge”;
judicios. „legal”/ „chibzuit”.
XXXVII. Precizaţi, folosind dicţionarul, formele corecte ale următoarelor

adjective: dragile/dragele, ultimile/ultimele, analogă/analogă, omologă/omoloagă,
echivocă/echivoacă.
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................
XXXVIII. Identificaţi care dintre următoarele adjective sunt variabile (precizaţi

formele) şi care sunt invariabile: ambiguu atroce, eficace, motrice, feroce, perspicace
tenace, sagace, perspicace, rapace, veloce, vorace.

Aplicaţii
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
......................................................................................................................................
XXXIX. Rescrieţi corect propoziţiile care conţin pleonasme:

a) Îşi alesese fortuit meseria de soră de caritate.
............................................................................................................................................
b) Nu s-a mărginit numai să fure.
.......................................................................................................................................
c) Era complet lipsit de orice calităţi.
......................................................................................................................................
d) Alcoolemia din sânge a produs accidentul.
.......................................................................................................................................
e) Nu i-a prescris decât un panaceu universal.
........................................................................................................................................
f) Cei doi convieţuiesc bine.
..........................................................................................................................................
g) Când unelteşte, el unelteşte pe ascuns.
..........................................................................................................................................
h) Tu însuţi ai stricat ventilatorul.
............................................................................................................................................

Bibliografie minimală
BIBLIOGRAFIE MINIMALĂ
*** Dicţionar de ştiinţe ale limbii, Editura Nemira, Bucureşti, 2001 (= DŞL).
*** Dicţionarul explicativ al limbii române, ediţia a II-a, Academia Română, Editura
Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1996 (= DEX).
*** Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, Editura Academiei
R.S.R., Bucureşti, 1982 (= DOOM 1).
*** Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a,
Academia Română, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005 (= DOOM 2).
*** Enciclopedia limbii române, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 2001.
*** Gramatica limbii române, vol. I Cuvântul, vol. II Enunţul, Editura Academiei,
Bucureşti, 2005 (= GALR).
*** Îndreptar ortografic, ortoepic şi de punctuaţie, ediţia a V-a, Editura Univers
Enciclopedic, Bucureşti, 1995 (= IOOP).
APOSTOLATU Ionel, Derivarea între creaţie şi abatere. Cu privire la inovaţiile
lexicale din presa românească actuală, în Analele Universităţii „Dunărea de Jos” din
Galaţi, fasc. XIII, Limbă şi Literatură, 2002.
APOSTOLATU Ionel, Formarea cuvintelor în limba română (note de curs), Tipografia
Centrului IDFR, Galaţi, 2006.
AVRAM, Mioara, Gramatica pentru toţi, Bucureşti, Editura Hunanitas, 2001 (=Avram,
Gramatica).
AVRAM Mioara, Ortografie pentru toţi, Editura Academiei, Bucureşti, 1990.
CALOTĂ Ion, Mică enciclopedie a românei corecte, Editura Niculescu SRL,
Bucureşti, 2001.
CONSTANTINESCU Silviu, Dificultăţi semantice, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1997.
CONSTANTINESCU-DOBRIDOR Gh., Morfologia limbii române, Editura Vox,
Bucureşti, 1996.
CONSTANTINESCU-DOBRIDOR Gh., Sintaxa limbii române, Editura Ştiinţifică,
Bucureşti, 1998 (= Constantibnescu-Dobridor, Sintaxa).
COTEANU Ion, Gramatică, stilistică, compoziţie, Editura Ştiinţifică, Bucureşti,
1990 (= Coteanu, Gramatică, stilistică, compoziţie).
DASCĂLU, Doina, Dicţionar de pleonasme, Editura Vox, Bucureşti, 1997.
DIMITRESCU Florica, Dicţionar de cuvinte recente (DCR), ediţia a II-a, Logos,
Bucureşti, 1997.
DIMITRIU Corneliu, Tratat de gramatica limbii române. Morfologia, Editura Institutul
European, Iaşi, 2000.
DIMITRIU Corneliu, Tratat de gramatica limbii române. Sintaxa, Editura Institutul
European, Iaşi, 2002 (= Dimitriu, Sintaxa).
MARCU Florin, Noul dicţionar de neologisme, Bucureşti, Editura Academiei Române,
1997 (= DN).
GRAUR Al., „Capcanele” limbii române, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti,
1976.
GRUIŢĂ G., Gramatică normativă, ediţia a III-a, Iaşi, Polirom, 1999.
GRUIŢĂ G., Moda lingvistică 2007. Norma, uzul şi abuzul, Editura Paralela 45,
Piteşti, 2006.
GUŢU ROMALO Valeria, Corectitudine şi greşeală (Limba română de azi), Editura
Ştiinţifică, Bucureşti, 1972 (= Guţu Romalo, Corectitudine).
HRISTEA Theodor, Probleme de etimologie, Bucureşti, 1968 (= Hristea, Probleme).

Bibliografie minimală
HRISTEA Theodor (coord.), Sinteze de limba română, Editura Albatros, Bucureşti,

1984 (= Hristea (coord.), Sinteze).
HRISTEA Theodor, Inovaţii lingvistice negative în limba română contemporană, în
vol. colectiv Aspecte ale dinamicii limbii române actuale (coord. Gabriela Pană
Dindelegan), Tipografia Universităţii din Bucureşti, 2002 (= Hristea, Inovaţii).
NEAMŢU G. G., Elemente de analiză gramaticală, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1989.
NEAMŢU G. G., Teoria şi practica analizei gramaticale, distincţii şi…distincţii, ediţia a
II-a, Editura Paralele 45, Piteşti, 2007.
NECULA Gina, Limba română contemporană. Sintaxă. Unităţi, relaţii, structuri
sintactice (repere teoretice şi exerciţii), Editura EUROPLUS, Galaţi, 2007, ISBN 978-973-
7845-48-1.
PANĂ DINDELEGAN Gabriela, Elemente de gramatică. Dificultăţi, controverse, noi
interpretări, Humanitas Educaţional, Bucureşti, 2003 (= Pană Dindelegan, Dificultăţi
gramaticale).
POPESCU, Mihaela, Lexic, comunicare, stilistică, Editura All, Bucureşti, 2006.
SALA, Marius, Etimologia limbii române, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti,
1999 (= Sala, Etimologia).
STATE Melu, Limba română. Ghid lexico-semantic de testare şi învăţare rapidă,
Polirom, Iaşi, 2001.
STOICHIŢOIU-ICHIM Adriana, Vocabularul limbii române actuale. Dinamică,
influenţe, creativitate, Editura All Educational, Bucureşti, 2001 (= Stoichiţoiu-Ichim,
Vocabularul).
ŞERBAN Vasile, Sintaxa limbii române. Curs practic, Bucureşti, 1970 (= Şerban,
Curs practic).
ŞTEFAN RĂDULESCU Ilie, Să vorbim şi să scriem corect. Erori frecvente în limbajul
cotidian, Editura Niculescu, Bucureşti, 2002.
TOMA Ion, Limba română contemporană. Privire generală, Editura Niculescu,
Bucureşti, 2001.
URITESCU, Dorin N., Pleonasmul în limba română. Categorizări. Exemplificări.
Analize. Structuri morfo-sintactice preferenţiale, Editura All, Bucureşti, 2006.
VASILACHE Gh. N., Ghid ortografic şi ortoepic al limbii române, ediţia a II-a, Polirom,
Iaşi, 2006.
VINTILĂ-RĂDULESCU Ioana, Pentru o nouă ediţie a Dicţionarului ortografic, ortoepic
şi morfologic al limbii române (DOOM), în Actele colocviului catedrei de limba român ă .
22-23 noiembrie
ZAFIU Rodica, DOOM2*, rubrica „Păcatele limbii”, în R.lit., nr.23 din 15 Iunie 2005.
ZAFIU Rodica, Împrumuturile în DOOM2, rubrica „Păcatele limbii”, R.lit., nr. 24 din 22
iunie 2005.
ZAFIU, Rodica, Noutăţi normative, rubrica „Păcatele limbii”, R.lit., nr. 29, iunie 2005.
ZUGUN Petru, Lexicologia limbii române, Editura Tehnopress, Iaşi, 2000 (= Zugun,
Lexicologi

CO de Limba Romana - Buzoianu Loredana (Ionel Apostolatu)

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CO de Limba Romana - Buzoianu Loredana (Ionel Apostolatu)

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Universitatea “Dunărea de Jos” din Galați

Departamentul pentru Învăţământ la Distanţă

Lect.dr. Ionel Apostolatu

3.1.8. Creaţiile onomatopeice ..................................................................................70

4 Elemente de gramatică normativă

Obiectivul general al disciplinei

Însuşirea rapidă şi eficientă a structurilor de bază ale disciplinei.

1. Formarea capacitatăţii de analiză şi sinteză a informaţiei.

Elemente de gramatică normativă 5

6 Elemente de gramatică normativă

Unitatea de învăţare nr. 1

Studiul acestei unităţi de învăţare va clarifica următoarele aspecte:

1.1. Aspecte privind flexiunea substantivului

Elemente de gramatică normativă 7

haină – haine – hăini;

8 Elemente de gramatică normativă

Deşi mai puţin numeroase, există şi situaţii în care anumite

Elemente de gramatică normativă 9

 substantivele nume proprii de persoană: Ion, Vasile, Maria; pot

10 Elemente de gramatică normativă

de sex, fie pentru că aceasta nu era sesizabilă sau accesibilă cunoaşterii

Elemente de gramatică normativă 11

12 Elemente de gramatică normativă

încărcătură simbolică: La început a fost Cuvântul. „Tu te lauzi că Apusul

Elemente de gramatică normativă 13

gadgeturi [gheğeturi], itemuri [itemuri], trenduri [trenduri], weekenduri

14 Elemente de gramatică normativă

Elemente de gramatică normativă 15

Atenţie însă la marcarea în scris a formei articulate, care are doi de i:

1.2. Aspecte privind flexiunea pronumelui

1.2.1. Categoria persoanei

16 Elemente de gramatică normativă

În aceleaşi contexte cu persoana a III-a apar şi pronumele

1.2.2. Categoria numărului la pronume

1.2.3. Categoria genului la pronume

Elemente de gramatică normativă 17

Pune-l pe masa (stiloul).

1.2.4. Categoria cazului la pronume

părerea a câţiva elevi) sau prepoziţia la + forma de Ac. a pronumelui,

1.2.5. Flexiunea pronumelui şi problemele de ortografie

Elemente de gramatică normativă 19

Având în vedere observaţia de mai sus, este normal să distingem, de

1.3. Aspecte ale flexiunii adjectivului

20 Elemente de gramatică normativă

Adjectivele invariabile au aceeaşi formă în întreaga flexiune

Elemente de gramatică normativă 21

ori de superlativ: optim, proxim, ultim, minim, maxim, suprem,

1.4. Probleme ale flexiunii numeralului

22 Elemente de gramatică normativă

douăsprezece, douăsprezece mii de lei, clasa a douăsprezecea (în

Elemente de gramatică normativă 23

1.4.1. Flexiunea numeralului cardinal

24 Elemente de gramatică normativă

1.4.2. Flexiunea numeralului ordinal

1.5. Aspecte ale flexiunii verbale

Elemente de gramatică normativă 25

Preferinţa pentru o formă sau alta este marcată uneori dialectal.

26 Elemente de gramatică normativă

Elemente de gramatică normativă 27

„Acu Călin Nebunul ia vo doi tăciuni într-un hârb ş-un cărbune-n

1.6. Alte observaţii privind flexiunea şi scrierea unor cuvinte

28 Elemente de gramatică normativă

 Deoarece locuţiunile adverbiale nu cunosc categoria numărului,