MOROMEȚII

VOL.II

Dacă acţiunea primului volum se desfăşura câţiva ani înaintea celui de-al doilea război
mondial, faptele relatate în cel de-al doilea volum al romanului se petrec în timpul războiului şi
după aceea, vorbindu-se despre reforma agrară, ca urmare a venirii comuniştilor la putere.
Dacă, în primul volum, interesul este acaparat de Ilie Moromete, în al doilea accentul cade
asupra lui Niculae şi a celorlalţi membri ai familiei. Moromete observă permanenta agitaţie a tinerei
generaţii, incapabilă sa trăiască frumuseţea, simplitatea şi măreţia existenţei umane, indiferent de
determinările sociale şi politice.
Incipitul cuprinde o întrebare al cărui posibil răspuns se va desprinde din derularea faptelor
(„în bine sau rău se schimbase Moromete?“). Acesteia îi urmează o constatare, care se termină tot
cu o interogaţie retorică: „Cei care îl duşmăneau sau stăteau cu ochii pe el se potoliră sau îl uitară,
ca şi când l-ar fi iertat sau l-ar fi dispreţuit. Ce putea să însemne asta?“
Expoziţiunea prezintă rezumativ câteva evenimente referitoare la familia Moromeţilor. Deşi
Ilie Moromete îşi refacuse averea şi Catrina vânduse un pogon din pământul ei, bărbatul refuză să-
l mai trimită pe Niculae la şcoală şi să treacă pământul şi casa pe numele femeii. în schimb, îi caută
la Bucureşti pe cei trei fii, cărora le cere să se întoarcă acasă, promiţându-le lor întreaga avere.
Aceştia nu acceptă propunerea tatălui, dar intenţia şi hotărârile lui Ilie Moromete produc o adevărată
dramă, puternice convulsii în sânul familiei.
Aflând de cele întâmplate, fapte care constituie intriga acţiunii, Catrina îl ameninţă pe Ilie
Moromete că-1 părăseşte şi că va pleca la Mariţa, fata ei din prima căsătorie, măritată cu Albei.
Niculae se înstrăinează şi el de tatăl său şi cunoaşte prima dragoste alături de Ileana lui Costică
Roşu. Tita se căsătoreşte cu Sandu Dogaru, care moare la scurt timp într-un mod stupid. Discuţia
lui Niculae cu preoţii la parastasul cumnatului său vine să evidenţieze o anumită concepţie de viaţă
a tânărului izvorâtă din lecturile şi observaţiile sale, opusă atât celei a tatălui său, cât şi a Catrinei.
Autoritatea lui Moromete scade nu numai în familie, ci şi în sat, căci cu unii dintre vechii prieteni
nu se mai întâlneşte, cu alţii se certase definitiv, iar unii dintre oameni nu-1 mai ascultă cu acelaşi
interes şi respect ca altădată.
Desfăşurarea acţiunii se continuă cu schimbările produse în viaţa satului o dată cu venirea
comuniştilor la putere. în scenă intră personaje nesemnificative, obscure, care întruchipează prostia,
ambiţia, lupta pentru putere, pentru funcţii. Cei antrenaţi în astfel de dispute sunt lipsiţi de scrupule,
mulţi dintre ei venetici - Adam Fântână, Mantarone, Bilă, Zdroncan, Plotoagă, lsosică, Vasile al
Moaşei, Onăbei ş.a.Moromete încearcă să-şi păstreze independenţa, dar resursele financiare nu-1
mai ajută să-şi plătească toate datoriile şi este nevoit să apeleze de fiecare dată la ajutorul lui
Niculae, ajuns activist de partid.
Acesta este trimis de şefii săi de la judeţeană de partid să supravegheze secerişul tocmai în satul
natal.
Acţiunea atinge punctul culminant în momentul în care pe aria de la Cotigeoaia au loc
tulburări serioase şi ţăranii refuză să mai dea cota către stat. Bilă îl loveşte pe Nae Marinescu pentru
nesupunere, iar Nae Cismaru îi instigă pe oameni să plece cu grâul acasă şi să meargă „să-i dăm jos
de la primărie, să scăpăm de ei!“ Unii dintre ei ajung la primărie, apoi casa lui Plotoagă este
incendiată, dar intervine miliţia. Presiunile asupra ţăranilor cresc, urmarea fiind faptul că unul dintre
ţărani, Gheorghe Piţur, speriat de ameninţări, se sinucide aruncându-se în râu.
Toate aceste întâmplări sunt puse pe seama inabilităţii şi a lipsei de fermitate a activistului Niculae
Moromete, care este destituit. Este şi el un învins, dar îşi va găsi salvarea în căsătoria cu Mărioara
lui Adam Fântână, devenită între timp asistentă medicală. Eroul este preocupat de continuarea
 MOROMEȚII
VOL.II

studiilor şi va deveni inginer horticol, aşa cum îl sfătuise şi fostul notar, prietenul său ajuns într-o
funcţie de răspundere.
Deznodământul romanului surprinde moartea bătrânului Moromete, ajuns aproape de optzeci
de ani. Niculae află din istorisirea celorlalţi, a Ilincăi şi a Mariţei, împrejurările morţii tatălui său,
dar şi alte întâmplări petrecute în cei aproape zece ani de când se înstrăinase de ai lui: discuţia cu
fostul primar Vasile, perioada în care Ţugurlan a condus comuna, înlocuit iarăşi de Vasile, semnarea
cererii de aderare la gospodărie, pentru a nu i se face vreun rău lui Niculae, degradarea inevitabilă
cauzată de bătrâneţe şi dragostea târzie pentru Fica. Lui Moromete „i se scursese viaţa“, aşa cum
zicea doctorul, iar, treptat, organismul său cedase, fiind dus acasă în roabă de către nepotul său,
Sandu, fiul Mariţei, fata lui vitregă, căci bătrânul avea convingerea că mai putea umbla prin
sat.Moromete n-a suferit de vreo boală, s-a topit ca o lumânare, convins că el întotdeauna „a dus o
viaţă independentă“. în acest fel, moartea lui devine un simbol, pentru că el rămâne „cel din urmă
ţăran în acest roman al deruralizării satului“ (Nicolae Manolescu, ,Arca lui Noe“).