UNIVERSITATEA TEHNICĂ DIN CLUJ-NAPOCA

CENTRU UNIVERSITAR NORD DIN BAIA MARE

FACULTATEA DE LITERE

ANTROPONIMIA MARAMUREŞEANĂ

Masterandă: Ungur Viorica

LRCE, Anul II
Semestrul II

BAIA MARE
2018
1
 CUPRINS

I. Antroponimia
II. Nume de familie
III.Nume de familie din Maramureş
IV. Sistemul antroponimic din Ţara Lăpuşului
V. Interferenţe multietnice în antroponimia
maramureşeană
VI. Concluzii

2
 I. ANTROPONIMIA
Ca o ramură oarecum lateral a lingvisticii, s-a constituit, de multă vreme,
studiul numelor proprii, adică, în linii mari, al numelor geografice - al toponimiei,
cum i se mai zice – şi al numelor de persoane, numit uneori antroponimie. Este o
ramură aparte, deoarece şi materia studiată, numele, se deosebeşte de materia
principală a lingvisticii, cuvintele şi frazele.
O primă accepţie a termenului este aceea că antroponimia este ramura
lingvisticii care studiază numele de persoană (antroponomastică).
A doua accepţie are în vedere totalitatea numelor de persoane dintr-o
comunitate, localitate, regiune sau dintr-o limbă.
Etimologic, termenul provine din francezul antroponymie, care, la rândul
său provine de la cuvântul anthropos, care înseamnă om, plus onoma, care are
sensul de nume. Antroponimul este, cu alte cuvinte, numele propriu al unei fiinţe
umane.
Depinzând mai mult decât oricare aspect al limbii de comportamentul
cultural al individului şi al generaţiilor, antroponimele sunt mult mai instabile
decât toponimele.
Antroponimia se află în relaţie directă cu onomastica, toponimia,
onomasiologia, iar româna manifestă o interdepandenţă specială din acest punct de
vedere. Studiul ştiinţific al antroponimiei înglobează atât cercetări etimologice, cât
şi extralingvistice: istorice, religioase, sociologice, psihologice, etimologice,
literare, mitologice, etc.
Antroponimele componente ale formulelor oficiale de denominaţie latină şi
romanică se clasifică din punct de vedere funcţional, în: nume individuale şi nume
colective. Primele desemnează prin autoreferire prenume (nume de botez), nume
de familie şi supranume (porecle, pseudonime). Numele colective desemnează prin
referire la grupul c ăruia îi aparţine individul: familial sau gentilic, social.

3
 II. NUME DE FAMILIE
Numele de familie reprezintă nume de individualizare a unei persoane
alcătuind împreună cu prenumele, un nume mixt. Pe de altă parte, pot fi nume de
individualizare a unui grup de persoane, legat prin rudenie directă sau indirectă.
În prima situaţie este vorba de nume de familie individual, în cea de-a doua,
de nume de familie colectiv.
Denominaţia prin nume de familie are un caracter oficial care fixează uneori
forme populare (supranume sau porecle). În sistemul popular, se foloseşte în
general numele de familie unic. În sistemul oficial numele de familie însoţeşte
prenumele. Există şi tradiţia savantă de a dubla numele de familie cu un toponim,
pentru a indica originea locală a familiei.
Sursele numelor de familie sunt: lexicale (rezultând forme delexicale),
onomastice (care duc la forme deonomastice, deantroponimice) şi toponimice.
Al. Graur afirma în lucrarea sa Nume de persoane, că la început numele de
familie s-au creat spontan: după nobili, au început şi burghezii să poarte nume de
familie, apoi şi ţăranii, iar aceste nume s-au format oarecum la voia întâmplării,
folosindu-se numele tatălui, numele localităţii de origine, o poreclă, un nume de
meserie etc., apoi în diverse ţări şi la diverse date şi, de asemenea, chiar în aceeaşi
ţară pentru diversele naţionalităţi, se stabileşte prin lege obligativitatea unui nume
de familie, care trebuie să fie purtat din tată în fiu. (Al. Graur, p. 73, 1965).
Acelaşi autor afirma că fiind o ramură a lingvisticii foarte strâns legată de
viaţa socială, antroponimia este supusă unui proces permanent de înnoire.
Fiecare frază şi fiecare element al unei fraze care formează cuvântul sonor al
cuvântului – complexul sonor, cum i se mai zice, şi între înţelesul lui există o
relaţie care se fixează şi se păstrează mai mult sau mai puţin neschimbată la
transmiterea limbii din tată în fiu. Dacă cineva dintre noi ar dori să zică ,,pisicii”
geam – complex sonor de care prin tradiţie este legată altă noţiune – sau flir –
complex sonor nefolosit până acum de limba noastră – n-ar putea-o face, în primul
rând pentru că ascultătorii n-ar înţelege ce vrea vorbitorul să spună, şi deci acesta
ar pierde posibilitatea de comunicare cu semenii săi, în al doilea rând pentru că,
chiar dacă până la urmă s-ar înţelege că intenţia vorbitorului este să dea alt nume

4
,,pisici”, compatrioţii lui ar refuza să-l urmeze pe această cale, deoarece n-ar avea
nici un interes să o facă.
Specialiştii în antroponimie sunt unanim de acord că la toate popoarele, la
început, sistemul de denominaţie personală era unipartit, fiecare individ purtând un
singur nume, care pute fi un apelativ obişnuit (Albu, Rotaru, Chioru, Lungu,
Opincaru, Mezina, Urâtu, etc.) care vizs aspectul exterior al individului, profesia
exercitată de acesta, trăsături de caracter, etc.
Dimpotrivă, când e vorba de nume, acestea se fixează – cel puţin în parte –
prin voinţa indivizilor. Lucrul e mai puţin net pentru numele geografice, deşi pot fi
şi ele date sau schimbate prin voinţa oamenilor, fie că e vorba de eliminarea unui
nume devenit neplăcut sau chiar odios, fie că se introduce un nume pe care oamenii
îl găsesc pe placul l,or. Numele de familie, care n-au existat totdeauna la toate
comunităţile, pot fi schimbate astăzi numai cu respectarea anumitor forme legale,
pe când în trecut înlocuirea lor depindea numai de bunul plac al vorbitorilor. (Al.
Graur, p. 5, 1965).
Un nume de familie, de multe ori doar nume, este o parte a numelui
compus/derivat al unei persoane care indică apartenența sa la o familie. Folosit
alături de prenume, care este conferit pentru a distinge individual un membru al
familiei de ceilalți, utilizarea numelui de familie este o practică foarte răspândită în
toate culturile umane, dar fiecare are regulile sale de aplicare și folosire.
Trăind în colectivitate, oamenii au simţit nevoia dintotdeauna nevoia de a
vorbi unul despre altul. Cât timp cel despre care se vorbea era prezent, el putea fi
desemnat într-un anumit fel şi fără a avea un nume propriu-zis (prin gesturi,
mimică etc.). Dar când cel pus în discuţie era absent, era indispensabil ca el să fie
diferenţiat printr-un semn oarecare de ceilalţi oameni, prin urmare s-a ivit imediat
nevoia ca fiecare persoană să aibă un nume.
Numele reprezintă o parte însemnată din viaţa oamenilor. Ele ascund sensuri
adesea nebănuite şi reflectă concepţia despre lumea înconjurătoare a celor care le-
au creat sau atribuit, evidenţiind totodată şi unele aspecte ale legăturii lor cu natura,
ale felului în care o percep şi încearcă să şi-o apropie şi să o stăpânească.
Numele de familie este componentul esenţial al sistemului oficial de
denominaţie personală la toate popoarele moderne. El se moşteneşte, se
înregistrează în documentele de evidenţă a populaţiei, iar structura sa fonetică nu

5
suferă modificări decât în cazuri foarte rare (transcrieri greşite, omisiuni de litere,
etc. – comise aproape în exclusivitate de scribii administraţiei locale).
În România, similar cu aproape întreaga Europă, se obișnuiește ca soția și,
respectiv copiii unei familii să moștenească numele de familie al tatălui. Există și
excepții, depinzând de o anumită situație specifică. Spre exemplu, dacă părinții nu
sunt căsătoriți și/sau tatăl copilului este necunoscut ori refuză recunoașterea
copilului, numele de familie al mamei devine numele de familie al copilului.
Modern și democratic, actuala lege a căsătoriilor din România permite
alegerea numelui de familie al unui cuplu prin selecționarea "tradițională" a
numelui da familie al soțului, al soției sau al amândoura, sub forma unei a două
nume separate sau chiar unite printr-o liniuță de unire. Cele mai comune nume de
familie din România sunt Pop, Popa, Popescu, Radu, Dumitru, Stan, Stoica,
Gheorghe, Matei, Ciobanu, Ionescu, Rusu și Mihai.
Multe din numele de familie din onomastica românească sunt derivate,
având sufixe tradiționale, așa cum ar fi -escu, -ăscu, -eanu, -an, -aru, -atu, sau -
oiu, care sunt cele mai frecvent întâlnite. Aceste sufixe sunt specifice limbii
române, constituind un semn de recunoaștere al apartenenței respectivelor nume la
familia onomasticii limbii române.
De obicei, sufixul -escu este atașat unui prenume masculin (de cele mai
multe ori), cu semnificația fiul lui [prenumele tatălui]. Spre exemplificare, nume de
familie: Anghelescu, Dănescu, Georgescu, Ionescu, Popescu, Săvescu, Stănescu
și Udrescu respectă modalitatea de formare descrisă. Sufixul ușor schimbat, -ăscu,
este mai rar întâlnit, corespunzând unei faze mai vechi a limbii române. În acest
caz, procesul de fuziune a fost diferit, semnificația fiind diferită. Un alt nume
propriu, de obicei ne-uman, a fost folosit prin compunere. Astfel, nume
precum Borăscu, Dărăscu, Mărăscu, Orăscu și Zărăscu se încriu în această
categorie.
Sufixul -eanu, sau varianta simplificată -anu, este, de obicei, atașat numelui
unui loc, râu, deal, munte, zonă sau chiar al unui oraș sau al unei regiuni
tradiționale românești. Astfel, nume de familie precum Argeşanu,
Ardeleanu, Bănățanu, Constănțeanu, Deleanu, Dobrogeanu, Hațeganu, Moldo
veanu, Munteanu, Prahoveanu, Oroveanu, Racoveanu, Sadoveanu, Timocean
u, Vrânceanu, Urleanu și Zogreanu sunt de această factură. Sufixul respectiv
poate avea și sens echivalent lui -escu/-ăscu, ca în exemplul Oniceanu, derivat de
la Onică (alături de Onicescu, prezent și el în onomastica românească).
6
 Alte nume de familie românești sunt descriptive, derivând din ocupații sau
au un caracter diminutival: Croitoru, Fieraru, Lemnaru, Moraru, Olaru,
Ţăranu, Tutunaru, Oieru, Văcaru sau Vânătoru, Băluț, Petruț, Țurcănașu.
Există o serie de nume de familie românești care desemnează numele unui
animal sau al unei plante la care s-a atașat sau nu un sufix, adesea fiind vorba de
porecle: Bourean(u), Căpreanu, Ciubotea, Jderoiu, Lupu, Ursu, Zimbrean.
Numele de familie românești sunt invariante indiferent că se referă la femei
sau la bărbați.

7
 III. NUME DE FAMILIE DIN MARAMUREŞ
În ceea ce îi priveşte pe românii din Maramureş, Al. Filipaşcu afirma că
aceştia ,,la început nu aveau decât nume de botez, la care pentru deosebire mai
adăugau numele unuia dintre părinţi ori numele de ocupaţie al acelora, aşa cum se
întâmplă şi azi, când maramureşenii nu întrebuinţează numele de familie decât în
acte de identitate şi în faţa autorităţilor publice.” (A. Filipaşcu, p. 70, 1970).
Sistemul antroponimic actual al Maramureşului este rezultatul unei evoluţii
îndelungate, caracterizate prin acumulări de elemente alogene, care s-au suprapus
peste structurile proprii, străvechi, specific româneşti, unele moştenite chiar de la
daci. Este înafara oricărei îndoieli faptul că numele constituie o părticică însemnată
din tradiţia şi istoria unei ţări şi că ele pot oferi informaţii preţioase despre cultura
şi modul de viaţă al înaintaşilor.
Structurile antroponimice de identificare, aşa cum apar în documentele
vremii, redau specificul unui stadiu în care în Maramureş numele de familie nu
erau încă încetăţenite, individualizarea membrilor comunităţii nobiliare făcându-se
pe baza numelui de botez susţinut de diferite elemente cu rol de precizare. Aceşti
referenţi antroponimici sunt, de obicei, numele tatălui (mai rar al bunicului),
demnitatea deţinută în ierarhia socială, numele localităţii de domiciliu sau al
moşiei stăpânite. (Şt. Vişovan, p. 171, 2007)
Judeţul Maramureş este împărţit în cinci zone etnografice: Lăpuş, Someş,
Chioar, Codru şi fireşte, Maramureşul propriu-zis sau istoric. La conturarea
profilului acestor zone contribuie nu numai elementele ce ţin de portul popular, de
obiceiuri, grai, folclor sau muzică, ci şi lexicul onomastic, în primul rând structura
numelor de familie şi de botez, cu alte cuvinte sistemul de denominaţie personală
în anasamblul său.
Majoritataea localităţilor maramureşene sunt atestate în secolul al XIV-lea,
excepţie făcând d oar câteva sate ucrainiene (Bistra, Crasna Vişeului, Valea
Vişeului), care sunt întemeiate mai târziu, apariţia lor fiind pusă în legătură cu
împărţirea Poloniei, în 1766, când un număr relativ mare de ucrainieni au pătruns
în Mramureş venind din zonele de nord ale Carpaţilor (Nadvorna, Colomeia), din
Galiţia şi Bucovina. Azi cei aproape 600.000 de locuitori ai judeţului, dintre care
80% sunt români, aproximativ 11% maghiari, 7% ucrainieni, iar 2% germani şi alte
comunităţi etnice, se grupează în două municipii, 6 oraşe, 62 de comune şi 226
sate. Majoritatea covârşitoare a localităţilor rurale sunt româneşti, maghiarii
predominând în Câmpulung la Tisa, Coştiui, Ocna Şugatag, Arduzel, Coltău,
8
Dămăcuşeni, iar ucrainienii fiind concentreţi în Bocicoiul Mare, Lunca la Tisa,
Crăciuneşti, Remeţi, Rona de Sus, Bistra, Crasna Vişeului, Valea Vişeului,
Ruscova, Repedea şi Poienile de sub Munte. Satul Tisa, component al comunei
Bocicoiu Mare, este o localitate cu populaţie mixtă, în care convieţuiesc, în
proporţii apropiate, români, maghiari şi ucrainieni.
Antroponimia urbană şi a centrelor miniere este extrem de diversificată, ea
valorificând din plin resursele şi notele specifice diferitelor naţionalităţi
conlocuitoare. În cazul localităţilor rurale (cu excepţia celor mixte) există un
nucleu de nume de familie vechi, care, constituind majoritatea inventerului
onomastic care conferă aşezării o anume personalitate, accentuată de un grup de
nume de botez care îşi păstreză actualitatea şi frumuseţea din vremuri foarte vechi,
acest lucru asigurându-le, fără îndoială, o pondere importantă şi o frecvenţă relativ
mare în raport cu celelalte.
În localitatea Fereşti, de exemplu, 35-40% din familii poartă numele Ţiplea,
30-35% Moiş, iar restul inventarului este repartizat pe un grup de 10-15 nume de
familii cum sunt: Bornea, Bîrlea, Codrea, Godja, Oanţa, Pop, Rednic, Şerban,
Vlaşin, etc. Fenomenul nu e singular, el fiind specific aproape tuturor localităţilor
vechi. Astfel Săpânţa e reprezentată de Stan şi Turda, Borşa de Timiş şi Şteţco,
Corneştiul de Radu şi Ivanciuc, Budeştiul de Bud, Rona de Jos de Tivadar şi
Ulici. În Costeni predomină numele de familie Hereş şi Nodiş, în Libotin Perţa şi
Boga, în Ungureni Buda şi Ungur, în Bârsana Pop şi Bârsan, în Năneşti Vancea
şi Mihnea, în Onceşti Godja şi Drăguş, în Budeşti Berinde şi Tămaş, iar în Sârbi
Borodi, Pop, Opriş şi Dunca. (Şt. Vişovan, p. 3-5, 2008)
Conform Dicţionarului de frecvernţă a numelor de familie din Maramureş,
numele de familie Pop domină autoritar, fiind cotat cu peste 27.000 de apariţii. El
este urmat, la mare distanţă, de 17 nume de familie care au o frecvenţă cuprinsă
între 6500 şi 2000: Timiş (6562 ocurenţe), Mureşan (4961), Roman (4800),
Ardelean (4723), Mihali (4709), Moldovan (3790), Rus (3730), Danci (3711),
Coman (3563), Tomoiagă (3357), Covaci (3079), Varga (3009), Dunca (2757),
Buda (2275), Stan (2199), Vlad (2029), Bota (2019). 45 de nume de familie au
între 2000 şi 1000 de apariţii, iar 6114 au între 1000 şi 10 prezenţe. Peste 20.000
de nume au o frecvenţă sub 10, dintre care foarte multe au o singură ocurenţă, acest
lucru putând duce la dispariţia lor. (Şt. Vişovan, p. 8, 2008)

9
 În privinţa numelor de botez, maramureşenii menţin de foarte multă vreme
în actualitate nume tradiţionale ca: Ioan, Gheorghe, Vasile, Petru pentru bărbaţi şi
Maria, Ileana, Ioana, Ana, la femei.
În satul Cupşeni cele mai răspândite nume de botez la bărbaţi sunt Ioan,
Pavel şi Vasile, iar la femei, Maria, Dochia şi Ana. În Libotin predomină Ioan,
Nicolae şi Zachei la bărbaţi şi Varvara, Nastasia şi Zamfira la femei. În Ungureni
sunt preferate pentru bărbaţi prenumele Ioan, Vasile şi Dumitru, iar în rândul
femeilor Maria, Ana, Dochia.
În satul Budeşti clasamentele se prezintă astfel: Ioan, Vasile, Gheorghe,
respectiv Maria, Ileana, Ana, iar în Sârbi: Vasile, Gheorghe, Ioan şi Maria, Ileana,
Irina, foarte aproape de ele fiind Năstafă, Pălăguţă şi Ana.
Aceste nume tradişionale au o pondere foarte mare în inventarul de prenume
în ciuda tendinţei de modernizare ce se face tot msi mult simţită în rândul
populaţiei rurale.
Numele de familie şi de botez se constituie în elemente esenţiale ale
sistemului de denominaţie persoanlă atât la români, cât şi la comunităţile etnice
minoritare. În ceea ce priveşte procedeele de identificare şi individualizare utilizate
la nivelul colectivităţii, există note specifice fiecărei etnii. Dacă ucrainienii şi
maghiarii utilizează, în principal, aceleaşi elemente care apar şi în sistemul oficial,
şirul denominativ al populaţiei româneşti este mai complex, în el întâlnindu-se
prenumele ascendenţilor (părinţi, bunici şi chiar străbunici), porecle, supranume şi
nume topice: Ionu Ilenii, Gheorghe a lui Pătru Irinii, Ionu Irinii Bărsănescului,
Grigore a Ilenii de după Rîu, Vasile din Deal, etc.
Pe baza analizei exhaustice a numelor de familie din Maramureş s-ar putea
formula observaţii interesante, cu privire la locurile de unde au pornit purtătorii lor,
la profesiile practicate de aceştia, la specificul organizării lor sociale, etc. Deosebit
de utile sunt informaţiile pe care antroponimia le oferă, prin etnonimele pe care le
păstrează ca nume de familie sau botez, celor ce studiază istoria relaţiilor
interetnice dintr-o zonă sau alta.
Numele de familie conservă nu numai elemete de etnogeneză, ci şi de statut
social, de stratificare. O abordare diacronică a antroponimiei ar pune în lumină
aspecte mai puţin cunoscute ale organizării administrative din ţinuturile locuite azi
de români, ucrainieni şi maghiari (ierarhii, demnităţi etc.).

10
 Odată constituite într-un sistem organizat şi stabil, numele de familie, în
ciuda mişcărilor de populaţie ce s-au petrecut de-a lungul vremii într-o zonă sau
alta, păstrează şi o serie de note specifice, care imprimă un colorit local, regional.
Numele de familii din Maramureş se prezintă astăzi ca nişte mecanisme
antroponimice bine închegate, bogate şi diversificate, care împreună cu celelalte
componente ale sistemului de denominaţie personală, îşi îndeplinesc în bune
condiţii funcţia socială în vederea căreia au fost create: aceea de identificare şi
individualizare a persoanelor din arealul căreia îi sunt circumscrise. (Şt. Vişovan,
p. 6,7, 2008).

11
 IV. SISTEMUL ANTROPONIMIC DIN ŢĂRA LĂPUŞULUI
Ţara Lăpuşului este o depresiune străbătută de la un capăt la altul de râul
Lăpuş şi încadrată la vest de ţinutul Chioarului, la sud-est de ţinutul Năsăudului, iar
la nord-est de Ţara Maramureşului.
Sistemul antroponimic local cuprinde un număr nu prea mare de nume.
Astfel, de fiecare localitate se leagă câteva nume de familie. E suficient să rostim
numele ca să identificăm satul de unde provine individul.
Iată câteva nume ce caracterizează satele Lăpuşului:
Boiereni: Boer, Zob;
Costeni: Hereş, Lucian, Nodiş, Ţura;
Cupşeni: Butcure, Băbuţ, Cupşa, Cureu;
Cufoaia: Bel, Latiş;
Dobric: Iuga, Leşe, Măguţ, Moşuţ;
Dumbravă: Petrehuş;
Fîntînele: China, Haragâş, Zaharie;
Groşi: Bechiş, Giurgiu, Horţ, Mihalca;
Inău: Giurca, Horje, Horvat, Tira;
Larga: Bozga, Clep, Sitariu;
Lăpuş: Bendrea, Coste, Ferenţ, Mîţ, Paşca, Petruţ, Tulici;
Libotin: Boga, Cîrtiţă, Filip, Perhaiţă, Perţa, Petriman;
Rohia: Gherman, Martin, Marton, Oana;
Rogoz: Herman, Herţa, Şanta;
Stoiceni: Griguţa;
Suciu de Jos: Cociş, Lazar, Lucaci, Nechita, Oniga;
Suciu de Sus: Bizo, Burzo, Chindriş, Marchiş;
Ungureni: Buda, Podină, Ungur.

12
 Majoritatea, pe lângă faptul că au o mare circulaţie în satele amintite şi o
vechime de câteva secole, sunt atestate în toate regiunile Ţării Lăpuşului alcătuind
fondul de bază în antroponimia Ţării Lăpuşului şi dând o notă caracteristică
sistemului antroponimic al numelor de familie.
Acestora li se adaugă o categorie destul de numeroasă de nume intrate recent
în antroponimia Ţării Lăpuşului sau chiar dacă au o vechime considerabilă nu dau
o notă caracteristică unei anumite localităţi ci sunt răspândite în întreaga
depresiune.
Pentru a înfăţişa aria de răspândire a numelor de familie în Ţara Lăpuşului
Ana Varna a întocmit hărţi antroponomastice. Pe acestea se evidenţiază larga
răspândire a numelor Bozga, Clep şi Sitariu în Larga, Cociş, Lazar, Lucaci,
Nechita şi Oniga în Suciu de Jos, Boga în Libotin, Latiş în Cufoaia, Cîmpeanu în
Larga, Hosu în Rohia, Petrenciuk în Groşi şi Timpa în Rogoz.
Formează arii izolate, restrânse, limitându-se la un sat, în general, numele
intrate de câteva decenii în antroponimia Lăpuşului: Baicu, Cîmpeanu,
Dosenciuk, Duma, Hosu, Hudac, Ignatiuk, Petrenciuk, Prohim, Tecar, etc.
Datorită mişcării de populaţie printre satele din Ţara Lăpuşului, mişcări care
erau mai dese în secolele precedente, lista numelor de familie din fiecare sat a fost
într-o continuă primenire de-a lungul veacurilor. Câteva exemple sunt edificatoare:
Şanta, atestat în Rogoz, localitatea de baştină, în secolul al XVIII-lea, a pătruns în
Suciu de Jos (1774), în Libotin (1806), în Cufoaia (1882), în Groşi (1907) şi în
Fîntînele (1946). E înregistrat şi în Larga (1882), de unde a venit din Suciu de Jos.
Numele Perţa a emigrat din Libotin în Groşi (1858), în Larga (1882) şi în Suciu de
Sus (1867). În Suciu de Sus a pătruns acelaşi nume din Groşi, din Suciu de Jos,
(unde se întâlneşte din 1774) şi din Ungureni (1911). O situaţie similară o prezintă
numele Paşca. Este atestat în Suciu de Sus în anul 1789, unde a venit din Lăpuş
(satul de baştină). În aceeaşi localitate a mai pătruns numele din Suciu de Jos
(1891; aici fiind atestat în 1871), din Larga (1890; aici a fost înregistrat în în
1783), şi din Groşi (1925; atestarea lui datează din 1859). În Larga a venit în 1783
din Lăpuş, în 1858 din Suciu de Sus şi în 1882 din Groşi. Acelaşi nume a intrat în
Groşi (1859) din Lăpuş şi din Suciu de Sus (1896). Asemeni familiei Paşca s-au
răspândit în diferite regiuni ale Ţării Lăpuşului şi multe altele, iar cu trecerea
generaţiilor legăturile de rudenie s-au pierdut.
Sunt deosebite apoi nume a căror arie de răspândire cuprinde întrega Ţară a
Lăpuşului. Numele de familie Pop atestat din secolul al XVI-lea s-a răspândit
13
dintr-un sat în altul al Lăpuşului, dar a pătruns în această regiune şi din afara
granişelor ei. Familia Pap, mic nobil este atestată în Boiereni (1703), în Groşi
(1702) şi în Rohia (1674). În 1553 Rogozul aparţine cneazului Pap Janos. În 1729,
printre locuitorii Suciului de Sus este amintit şi Pap Szava. O dată cu purtătorii lor,
numele Pop a intrat în Groşi din Suciu de Sus (1870), Libotin (1883) şi din
Ungureni (1888); în Rohia din Fîntînele (1907) şi Răzoare (1917), şi în Suciu de
Sus din Lăpuş (1868), Boereni (1931), Groşi (1876), Larga (1913) şi din Agrieş
(1915).
Se întâlneşte apoi în Cufoaia (venit din Borcut, 1863), Fîntînele (unde a
pătruns din Răzoare 1900 şi Rohia 1910), în Inău (venit din Ciocotiş şi Făureşti
1905, şi din Borcut, 1929), în Larga (pătruns din Suciu de Sus, 1872 şi din Groşi,
1892) şi în Suciu de Jos (venit din Suciu de Sus 1789).
La fel circulă şi sunt răspândite pe întreg teritoriul Ţării Lăpuşului numele
Bud, Cozma, Man, Mureşan (Moroşan), Rus, etc.
Din lista numelor se remarcă o categorie care au pătruns din satele
învecinate teritoriului cercetat în secolul al XIX-lea şi începutul secolului al XX-
lea. Teritoriul pe care sunt răspândite e destul de restrâns, unul cel mult trei sate.
Au venit: Baicu din Brebeni, Crăciun din Tîrlişua, Cristea din Coroeni şi
Drăghia, Dan din Dealul Mare, Gherghel din Ciocotiş, Ioance (Oance) din
Ciocotiş, Marcu din Ciocotiş şi Fînaţe, Nicula din Agrieş, Opriş din Agrieş,
Pintea din Negrileşti, Puţ din Plopiş, Roman din Lăschia, Sigheartău din Agrieş,
Stanciu din Dealul Mare, Şerban din Agrieş, etc.
Sistemul numelor de familie din oricare localitate a Lăpuşului se defineşte
prin interacţiunea numelor de familie băştinaşe cu cele venite din localităţile
învecinate satului de baştină sau alte localităţi ce depăşesc limitele acestei ţări.
Factorii care au cauzat această interacţiune, emigrări individuale, prin
căsătorii, ori, în trecut, şi prin cumpărarea de terenuri sau căutarea unor condiţii
mai bune de trai, fac ca inventarul numelor de familie de-a lungul anilor să fie
reînnoit. (Ana, Varna, 1994, p. 91-99).

14
 V. INTERFERENŢE MULTIETNICE ÎN ANTROPONIMIA
MARAMUREŞEANĂ
În Maramureş, alături de români, care formează marea majoritate a
populaţiei, trăiesc şi alte naţionalităţi între care ucrainienii ocupă un loc însemnat.
Perioada în care populaţia ucraineană a pătruns ca masă compactă în zona
Maramureşului, precum şi ţinuturile de unde a venit nu pot fi determinate cu
exactitate, datele istorice referitoare la acest fenomen fiind insuficiente şi nu de
puţine ori contradictorii. Procesul de imigrare a ucrainienilor în această zonă a ţării
s-a desfăşurat pe parcursul a câtorva secole, limita lui inferioară putând fi plasată la
începutul secolului al XIII-lea, iar cea superioară la sfârşitul secolului al XIX-lea,
iar la venirea lor în Maramureş, ucrainienii au găsit aici o societate feudală bine
conturată, ucrainienii fiind asimilaţi, susţine Stefan Vişovan în lucrarea sa Studii şi
articole de onomastică. (Şt. Vişovan, p. 43, 2007)
Interferenţa multietnică din nord-vestul României se observă cel mai bine în
cazul minorităţilor maghiară şi ucraineană, caracterizate prin folosirea alternativă a
două limbi.
Maramureşul este un ţinut în care de vreme îndelungată trăiesc alături de
români, care reprezintă marea majoritate a populaţiei, ucrainieni, maghiari,
germani. Convieţuirea pe acelaşi teritoriu a mai multor neamuri de oameni a dus la
rezultate interesante pentru onomastică.
Onomastica românească din Maramureş prezintă o serie de particularităţi
specifice, care se întâlnesc în fiecare sat luat în parte şi care, datorită convieţuirii
îndelungate, le regăsim şi în onomastica satelor ucrainiene, deşi aceasta continuă să
aibă încă multa trăsături distinctive.
În cadrul antroponimiei ucrainiene din valea Tisei, alături de numele de
familie ca: Andrşciuc, Biociuc, Malearciuc, Şofineţ (specific ucrainiene), se
intercalează o serie de nume a căror origine este incontestabil românească şi care
pledează implicit în favoarea ideii că aici existau înainte români (Ardelean,
Ciobanu, Mihnea, Oprişan, Traistă, etc.). nu trebuie însă ignorat nici celălalt
aspect al problemei şi anume prezenţa în satele româneşti a unor nume de origine
ucrainiană: Ivanciuc, Bilaşcu, Filipciuc, etc.
Diversitatea mare a numelor de familie în satele ucrainiene este şi ea o
mărturie a unei evidente mişcări de populaţie ce s-a petrecut aici. Satele româneşti,
care au cunoscut în foarte mică măsură acest fenomen, se caracterizează printr-o
15
predominare vizibilă a unui număr restrâns de nume de familie. Astfel, de
exemplu, în comuna Rona de Jos se întâlnesc 61 de nume de familie, dintre care
Tivadar şi Ulici revin de 105 şi respectiv 149 ori, Ardelean de 63, Marina de 42,
Negrea şi Vancea de câte 30 ori, restul de 56 de nume având o frecvenţă mult mai
coborâtă. (Şt, Vişovan, p. 35,36, 2007)
Pentru localităţile cu populaţie ucrainiană sau maghiară nu este caracteristică
existenţa unui asemenea nucleu de nume de familie. În cazul lor paleta
antroponimică este mai diversificată, fără dominante evidente, eterogenitatea fiind
şi ea un indiciu că pentru a se crea grupuri numeroase cu acelaşi nume de familie e
necesară vreme îndelungată, iar acest lucru confirmă perenitatea, continuitatea
populaţiei româneşti. La menţinerea şi chiar la sporirea purtătorilor aceluiaşi nume
de familie contribuie şi faptul că, în cele mai multe cazuri, băieţii nu părăsesc
localitatea prin căsătorie, fetele fiind cele care îşi schimbă domiciliul.
Convieţuirea îndelungată a românilor, maghiarilor, ucrainienilor şi
germanilor în Maramureş a condus, printre altele, şi la un amestec al numelor de
familie de aşa manieră, încât folosirea lor la identificarea naţionalităţii purtătorului
duce la rezultate nesigure şi erori. Astfel, în rândul românilor există numeroase
persoane care au nume de familie tipic ucrainiene: Ivanciuc, Condrat, Ciornei,
iar printre ucrainieni (şi chiar maghiari) întâlnim nume ca Ardelean, Cucul,
Corneştean, Pop, etc. specifice mai întâi de toate, românilor. Aşadar, aspectul
lingvistic străin al numelui nu poate proba şi o naţionalitate străină a purtătorului
acestuia.
Antroponimia ucrainiană din Maramureş s-a definitivat ca sistem bine
organizat într-o perioadă îndelungată de timp. Ucrainienii, care s-au instalat în
Maramureş începând cu secolul al XII-lea, au parcurs în general aceleaşi etape în
constituirea sistemului numelor de familie ca şi populaţia românească.
Ucrainienii care au venit mai târziu (cei din Bistra, Crasna, Valea Vişeului)
aveau deja la data instalării în Maramureş un sistem antroponimic bine închegat, pe
care l-au păstrat şi în continuare, îmbogăţindu-l cu elemente şi structuri noi, ca
urmare a relaţiilor demografice şi a specificului antroponimic al zonei în care s-au
instalat. (Şt. Vişovan, p. 6-8, 2008)
Contactul lingvistic dintre populaţia română şi cea maghiară pe teritoriul
românesc are o vechime multiseculară şi se datorează vecinătăţii şi convieţuirii
celor două etniiîn spaţiul transilvănean, mai ales. Modul de manifestare a
contactului lingvistic şi gradul în care limbile s-au influenţat şe află în strânsă
16
legătură cu aria geografică, natura populaţiei (rurală/urbană), specificul etnic şi
cultural, religia, statutul social, ocupaţia vorbitorilor, ş.a.m.d.
Judeţul Maramureş numără în jur de 510.000 de locuitori, dintre care
~418.400 sunt de naţionalitate română, cam 46.300 de naţionalitate maghiară, pe
locul al treilea fiind ucrainenii cu aproximativ 34.000 de suflete. (Oliviu, Felecan,
p.267,
Localităţile cu populaţie majoritar maghiară din Maramureş sunt municipiul
Sighetu Marmaţiei, oraşele Baia Sprie, Ulmeni, comunele Câmpulung la Tisa,
Coltău (plus satul Cătălina), Ogna Şugatag cu satele aferente: Breb, Hoteni, Sat
Şugatag) şi Remetea Chioarului având în componenţă următoarele sate: Berchez,
Berchezoaia, Posta, Remecioara, Remetea). Cele mai frecvente nume maghiare
întâlnite în Maramureş sunt: Cherecheş, Covaci, Kadar, Tamas, Szazs, Horvath,
Csaki.

17
 VI. CONCLUZII
Ca o ramură oarecum lateral a lingvisticii, s-a constituit, de multă vreme,
studiul numelor proprii, adică, în linii mari, al numelor geografice - al toponimiei
şi al numelor de persoane, numit uneori antroponimie.
O primă accepţie a termenului este aceea că antroponimia este ramura
lingvisticii care studiază numele de persoană (antroponomastică).
A doua accepţie are în vedere totalitatea numelor de persoane dintr-o
comunitate, localitate, regiune sau dintr-o limbă.
Numele de familie reprezintă nume de individualizare a unei persoane
alcătuind împreună cu prenumele, un nume mixt. Pe de altă parte, pot fi nume de
individualizare a unui grup de persoane, legat prin rudenie directă sau indirectă.
Al. Graur afirma în lucrarea sa Nume de persoane, că la început
numele de familie s-au creat spontan: după nobili, au început şi burghezii să poarte
nume de familie, apoi şi ţăranii, iar aceste nume s-au format oarecum la voia
întâmplării, folosindu-se numele tatălui, numele localităţii de origine, o poreclă, un
nume de meserie etc., apoi în diverse ţări şi la diverse date şi, de asemenea, chiar în
aceeaşi ţară pentru diversele naţionalităţi, se stabileşte prin lege obligativitatea unui
nume de familie, care trebuie să fie purtat din tată în fiu.
În ceea ce îi priveşte pe românii din Maramureş, Al. Filipaşcu afirma că
aceştia ,,la început nu aveau decât nume de botez, la care pentru deosebire mai
adăugau numele unuia dintre părinţi ori numele de ocupaţie al acelora, aşa cum se
întâmplă şi azi, când maramureşenii nu întrebuinţează numele de familie decât în
acte de identitate şi în faţa autorităţilor publice.”
Conform Dicţionarului de frecvernţă a numelor de familie din Maramureş,
numele de familie Pop domină autoritar, fiind cotat cu peste 27.000 de apariţii. El
este urmat, la mare distanţă, de 17 nume de familie care au o frecvenţă cuprinsă
între 6500 şi 2000: Timiş (6562 ocurenţe), Mureşan (4961), Roman (4800),
Ardelean (4723), Mihali (4709), Moldovan (3790), Rus (3730), Danci (3711),
Coman (3563), Tomoiagă (3357), Covaci (3079), Varga (3009), Dunca (2757),
Buda (2275), Stan (2199), Vlad (2029), Bota (2019).
Ţara Lăpuşului este o depresiune străbătută de la un capăt la altul de râul
Lăpuş şi încadrată la vest de ţinutul Chioarului, la sud-est de ţinutul Năsăudului, iar
la nord-est de Ţara Maramureşului.

18
 Sistemul antroponimic local cuprinde un număr nu prea mare de nume.
Astfel, de fiecare localitate se leagă câteva nume de familie. E suficient să rostim
numele ca să identificăm satul de unde provine individul.
Iată câteva nume ce caracterizează satele Lăpuşului: Boiereni: Boer, Zob;
Costeni: Hereş, Lucian, Nodiş, Ţura; Cupşeni: Butcure, Băbuţ, Cupşa, Cureu;
Cufoaia: Bel, Latiş; Dobric: Iuga, Leşe, Măguţ, Moşuţ; Dumbravă: Petrehuş;
Fîntînele: China, Haragâş, Zaharie; Groşi: Bechiş, Giurgiu, Horţ, Mihalca;
Inău: Giurca, Horje, Horvat, Tira; Larga: Bozga, Clep, Sitariu; Lăpuş:
Bendrea, Coste, Ferenţ, Mîţ, Paşca, Petruţ, Tulici; Libotin: Boga, Cîrtiţă, Filip,
Perhaiţă, Perţa, Petriman; Rohia: Gherman, Martin, Marton, Oana; Rogoz:
Herman, Herţa, Şanta; Stoiceni: Griguţa; Suciu de Jos: Cociş, Lazar, Lucaci,
Nechita, Oniga; Suciu de Sus: Bizo, Burzo, Chindriş, Marchiş; Ungureni:
Buda, Podină, Ungur.
Majoritatea, pe lângă faptul că au o mare circulaţie în satele amintite şi o
vechime de câteva secole, sunt atestate în toate regiunile Ţării Lăpuşului alcătuind
fondul de bază în antroponimia Ţării Lăpuşului şi dând o notă caracteristică
sistemului antroponimic al numelor de familie.
Maramureşul este un ţinut în care de vreme îndelungată trăiesc alături de
români, care reprezintă marea majoritate a populaţiei, ucrainieni, maghiari,
germani. Convieţuirea pe acelaşi teritoriu a mai multor neamuri de oameni a dus la
rezultate interesante pentru onomastică.
Judeţul Maramureş numără în jur de 510.000 de locuitori, dintre care
~418.400 sunt de naţionalitate română, cam 46.300 de naţionalitate maghiară, pe
locul al treilea fiind ucrainenii cu aproximativ 34.000 de suflete.
În cadrul antroponimiei ucrainiene din valea Tisei, alături de numele de
familie ca: Andrşciuc, Biociuc, Malearciuc, Şofineţ (specific ucrainiene), se
intercalează o serie de nume a căror origine este incontestabil românească şi care
pledează implicit în favoarea ideii că aici existau înainte români (Ardelean,
Ciobanu, Mihnea, Oprişan, Traistă, etc.). nu trebuie însă ignorat nici celălalt
aspect al problemei şi anume prezenţa în satele româneşti a unor nume de origine
ucrainiană: Ivanciuc, Bilaşcu, Filipciuc, etc.
Contactul lingvistic dintre populaţia română şi cea maghiară pe teritoriul
românesc are o vechime multiseculară şi se datorează vecinătăţii şi convieţuirii
celor două etnii în spaţiul transilvănean, mai ales.

19
 Localităţile cu populaţie majoritar maghiară din Maramureş sunt municipiul
Sighetu Marmaţiei, oraşele Baia Sprie, Ulmeni, comunele Câmpulung la Tisa,
Coltău (plus satul Cătălina), Ogna Şugatag cu satele aferente: Breb, Hoteni, Sat
Şugatag) şi Remetea Chioarului având în componenţă următoarele sate: Berchez,
Berchezoaia, Posta, Remecioara, Remetea). Cele mai frecvente nume maghiare
întâlnite în Maramureş sunt: Cherecheş, Covaci, Kadar, Tamas, Szazs, Horvath,
Csaki.
Sistemul antroponimic actual al Maramureşului este rezultatul unei evoluţii
îndelungate, caracterizate prin acumulări de elemente alogene, care s-au suprapus
peste structurile proprii, străvechi, specific româneşti, unele moştenite chiar de la
daci. Este înafara oricărei îndoieli faptul că numele constituie o părticică însemnată
din tradiţia şi istoria unei ţări şi că ele pot oferi informaţii preţioase despre cultura
şi modul de viaţă al înaintaşilor.
Numele de familii din Maramureş se prezintă astăzi ca nişte mecanisme
antroponimice bine închegate, bogate şi diversificate, care împreună cu celelalte
componente ale sistemului de denominaţie personală, îşi îndeplinesc în bune
condiţii funcţia socială în vederea căreia au fost create: aceea de identificare şi
individualizare a persoanelor din arealul căreia îi sunt circumscrise.

20
 Bibliografie
1. Filipaşcu, Al., Istoria Maramureşului, Baia Mare, E. Gutinul, 1997;
2. Felecan, Oliviu, Interferenţe multietnice reflectate în antroponimia
maramureşeană (1987-2007), în ,,Buletin Ştiinţific”, Fascicula Filologie,
Seria A, anul XVIII, Baia Mare, Editura Universităţii de Nord, 2009;
3. Felecan, Oliviu, Interferenţa româno-maghiară în antroponimia din nord-
vestul României, în Actes du XXV Congres International de Linguistique et
de Philologie Romanes, Innsbruck 2007, Tome III, Section 8: Onomastique
(toponymie et antroponymie), [Berlin/New York], de Gruyter, 2010;
4. Graur, Al., Nume de persoane, Bucureşti, E. Ştiinţifică, 1965;
5. Pătruţ, Ioan, Studii de onomastică românească, 2005;
6. Şara Varna, Ana, Aria de răspândire a numelor de familie în Ţara
Lăpuşului, în ,,Buletin Ştiinţific”, Seria A Filologie, vol. III, Baia Mare;
7. Vişovan, Ştefan, Studii şi articole de onomastică, Baia Mare, E. Universităţii
de Nord, 2007;
8. Vişovan, Şt., Farcaş, M., Frânc, S.M., Vişovan S.Şt., Vişovan, M., Farcaş S.,
Dicţionar de frecvenţă a numelor de familie din Maramureş, Baia Mare, E.
U. N., 2008.

21