CE ESTE UTILITARISMUL ?

Utilitarismul este o teorie morală care permite o evaluare a acțiunilor indivizilor și are două
dimensiuni esențiale: un criteriu al binelui și al răului, un imperativ moral – maximizează
binele, o regulă de evaluare a acțiunii morale conform acestui criteriu.
Utilitarismul formulează răspunsuri la întrebări de forma: „ce trebuie făcut”, „ce trebuie să
admirăm”, „cum e bine să trăim” cu ajutorul unor termeni împrumutați din economie, cum ar
fi: maximizare (a utilității, a fericirii), profit (obținerea plăcerii).,,Placerea si absenta
suferintei, iata singurele scopuri pe care ni le putem propune, iar toate lucrurile dezirabile,
care sunt la felde multe atat pentru utilitarism, cat si pentru orice alta doctrina, sunt de dorit
fie pentru placerea însăși, fie ca mijloace de procurare a placerii, de inlaturare a
suferintei...(John Stuart Mill)
,,E mai bine sa fiu nemultumit decat un porc satisfacut , sa fii un Socrate nefericit mai
degraba decât un imbecil mulțumit; iar daca imbecilul sau porcul sunt de alta părere , e
fiindcă ei nu cunosc decât o parte a problemei" - Immanuel Kant
Unele persoane denunta teoria "ca fiind de o ariditate inaplicabila atunci cand cuvantul
utilitate precede cuvantul placere si de o voluptate mult prea aplicabila atunci cand cuvantul
placere precede cuvantul utilitate". Cei ce stiu cate ceva despre acest subiect sunt constienti
de faptul ca fiecare autor care a sustinut teoria utilitatii, de la Epicur la Bentham, a inteles
prin utilitate nu ceva deosebit de placere, ci placerea insasi,laolalta cu evitarea durerii, si in
loc sa opuna utilul agreabilului sau ornamentalului, ei au declarat intotdeauna ca utilul
inseamna, intre altele, si aceste lucruri. cu toate acestea, gloata, inclusiv gloata celor ce scriu,
si scriu nu doar in ziare si periodice, ci si in carti cu greutate si pretentii, cade in mod constant
in aceasta eroare superficiala. Prin preluarea acestui cuvant “utilitarist” ei exprima
respingerea placerii. Dar ascest termen este folosit de asemenea si ca un compliment, el
insemnand o anume superioritate fata de frivolitate si fata de simplele placer ale momentului.
Conceptia care accepta ca fundament al morale Utilitatea sau principalul Celei Mai Mari
Fericiri, sustine ca actiunile sunt corecte in masura in care ele tind sa promoveze fericirea si
sunt incorecte in masura in care tind sa produca total inversul fericirii. Prin aceasta emotie de
bucurie se intelege placerea si absenta durerii, iar prin nefericire, suferinta si privarea de
placere.
În viziune utilitaristă, moralitatea unei acţiuni poate fi apreciată numai prin capacitatea
acesteia de a genera fericire celui care o întreprinde (prin consecinţele ei). Însă există un risc
în acest moment: acela de a crede că fericirea ţine de subiect şi mai puţin de raporturile
acestuia cu ceilalţi. Sfera egoismului poate fi depăşită în sensul unei utilităţi superioare, care
face să intervină considerente de ordin social. Sfera egoismului poate fi depăşită în sensul
unei utilităţi superioare, care face să intervină considerente de ordin social. Fericirea
individului depinde de măsura în care acesta reuşeşte să producă fericire celorlalţi.
Printre obiecţiile care s-au adus Utilitarismului se află şi faptul că este dificil să se calculeze
efectele acţiunilor asupra cantităţii totale a Binelui. O altă dificultate este incertitudinea
consecinţelor acţiunilor, politicilor sau a noilor instituţii.Utilitarismului pentru a orienta
comportamentul moral implică măsurarea bunăstării şi compararea schimbărilor de bunăstare
ale unui individ cu ale altuia. O altă problemă e legată de importanţa bunăstării fiecărui
individ. Cele mai multe politici economice, sociale implică decizii care vor afecta generaţiile
viitoare, care în prezent nu deţin niciun drept de decizie. Deşi consecinţele unei acţiuni sunt
singura măsură a valorii, plăcerea, durerea sunt diferite în cuantificare, ele nu pot fi
echivalente. Prin urmare, utilitatea înseamnă, în mod eronat, egalitate între preferinţe, deşi
ele sunt unice şi subiective.
Principiul de bază este acela al experienţei care atestă rolul plăcerii şi al durerii în viaţa
oamenilor. J. Bentham proclamă necesitatea ca orice acţiune sau instituţie să fie judecată în
funcţie de capacitatea de a spori fericirea şi de a micşora suferinţa: „Utilitatea este un termen
abstract, el exprimă proprietatea sau tendinţa unui lucru de a ne feri de ceva rău şi de a ne
procura un bine; binele înseamnă plăcere sau cauză de plăcere… Bineînţeles,iau aceste
cuvinte: durere şi plăcere în accepţia lor comună, fără a inventa definiţii arbitrare pentru a
admite numai anumite plăceri sau pentru a nega existenţa anumitor dureri. Trebuie să
admitem valoarea principiului conform căruia buna dispoziţie este preferabilă suferinţei,
plăcerea este căutată iar durerea este evitată de orice om, indiferent de condiţia sa socială, de
educaţia sau profesia sa. Însă plăcerile pot fi judecate din perspectiva intensităţii şi a duratei
lor, cât şi a gradului lor de fecunditate, însemnând capacitatea lor de a ne procura noi plăceri,
precum şi puritatea lor. Bentham pledează pentru o „aritmetică a plăcerilor”, o contabilizare
raţională a acestora, în sensul unei evidenţe precise: cât pierdem şi cât câştigăm atunci când
preferăm o anumită plăcere în detrimentul alteia.
Conform utilitarismului hedonist pozitiv, o acțiune este corectă din punct de vedere moral
dacă are ca consecință, în primul rând, cea mai mare cantitate de plăcere posibilă pentru câți
mai mulți oameni și, abia în al doilea rând, evitarea suferinței. Unele plăceri, crede Mill, sunt
superioare, altele inferioare. Pentru a decide care sunt inferioare și care sunt superioare am
putea organiza un vot, însă ar trebui să-i lăsăm să decidă numai pe cei care le-au experimentat
pe amândouă.
Conform utilitarismului hedonist negativ, ceea ce este relevant atunci când evaluăm o acțiune
nu este atât plăcerea care rezultă ca urmare a unei acțiuni, cât evitarea suferinței. Ca atare, o
acțiune este corectă din punt de vedere moral dacă în primul rând duce la evitarea suferinței
și, abia în al doilea rând, la producerea unei cantități cât mai mari de plăcere.
Se poate formula o versiune a utilitarismului care să nu aibă ca presupoziție ideea că oamenii
doresc, în cele din urmă, să obțină cât mai multă plăcere și să evite suferința, ci numai că
oamenii vor să-și realizeze cât mai multe din scopurile lor personale și nu că doresc să simtă
ceva, plăcere sau o altă stare. Utilitarismul scopurilor sau intereselor ar putea fi formulat
astfel: o acțiune este morală dacă are ca consecință realizarea preferințelor, scopurilor
personale sau a intereselor câtor mai mulți oameni.