Slaidul 13

Realizatorii studiului sunt de parere ca schimbarea de atitudine se datoreaza in mare iesirii mai
tarzii la pensie si stilului de viata mai activ.
„A existat o perioada cand erai considerat batran sau de domeniul trecutului de indata ce ieseai
la pensie, dar acum aceasta etapa s-a mutat mult mai tarziu, pentru ca ducem vieti mai
sanatoase si mai active chiar si la 70 de ani”, a declarat purtatorul de cuvant al site-ului
PayingTooMuch.
„Pensionarii nu mai sunt vazuti ca oameni care-ti petrec zilele in fotoliu crosetand sau uitandu-
se la filme alb-negru si dormind la pranz”.
Pensionarea a devenit, pentru multi, inceputul unui alt capitol. Pensionarii calatoresc, isi
descopera hobby-uri noi si, in unele cazuri, incep un stil de viata mai activ si mai incitant decat
cel al tineretii lor.
Cand vine vorba de pensionare, doar 11% dintre intervievatii angajati au spus, in 1991, ca vor
lucra si dupa varsta de 65 de ani. In 2013, procentajul a ajuns la 36%.
Noul sondaj a scos in evidenta si faptul ca unu din cinci britanici poate ajunge la varsta de 90
ani, fara sa se gandeasca cum ca ar fi batran. 93% declara ca esti pe atat de batran pe cat te simti,
iar 82% spunand ca se simt mai tineri decat varsta lor. 61% dintre respodnenti sunt de parere ca
batranetea este inca departe de ei.
Exista insa si alte studii care releva perceptii diferite in privinta varstei. De exemplu, conform
unui studiu din 2010, oamenii obisnuiti apreciaza ca tineretea se sfarseste la 35 de ani si
batranetea incepe la 58. Ceea ce inseamna ca toti anii dintre – toti 23 – sunt varsta mijlocie.

Slaidul 28

Cele doua forme de solidaritate se intersecteaza si se completeaza, situatiile fiind diferite,

unele persoane varstnice in cadrul realizarii rolurilor lor sprijina familia prin preluarea
activitatilor de gospodarire a locuintei sau indeplinirea sarcinilor de bunic, ceea ce face posibil ca
adultii sa-si desfasoare activitatile din campul muncii, sprijina financiar familia prin contributia
pe care o are, dar sunt si situatii in care familia este obligata sa-si reorganizeze modul obisnuit de
viata ca urmare a faptului ca varstnicul din familie si-a pierdutautonomia si este dependent de
ajutorul lor, situatie in care pot pastra varstnicul in famile sau pot apela la serviciile oferite de
societate.

Familia se implica in servicii de sprijin informal acordate varstnicilor prin activitati

curente de gatit, spalat, suport emotional, etc, fiind evidentiat faptul ca serviciile informale
oferite de familie, prieteni, voluntari sunt asigurate in proportii diferite si depind de existenta si
de gradul de utilizare al serviciilor formale, de catre varstnici. Numarul persoanelor
institutionalizate, care au domiciliul in localitatea in care se afla institutia de asistenta sociala,
este mult mai mare comparativ cu alte localitati. In acelasi timp insa, aparitia si dezvoltarea
serviciilor comunitare sunt determinate de situatia economica care impreuna cu situatia sociala si
politica influenteaza modalitatea de interpretare si interventie in problemele persoanelor
varstnice. Este recunoscut faptul ca nu procesul de imbatranire reprezinta problema si fac
persoanele varstnice vulnerabile, ci capacitatea acestor persoane de a face fata cu veniturile pe
care le au conditiilor din societate.
 Remarcăm că vârstnicii se bucură, în cadrul societăţilor arhaice şi tradiţionale, de
maximum de autoritate şi respect, dar mai ales de protecţie. În societăţile tradiţionale,
caracterizate printr-o mortalitate ridicată şi printr-o speranţă redusă de viaţă, vârsta constituia „un
obiect de veneraţie şi de respect, bătrâneţea fiind considerată adevărat izvor de cunoaştere,
experienţă şi înţelepciune, capacitate de a găsi soluţii echilibrate şi ingenioase problemelor sau
conflictelor din cadrul comunităţii” (Rădulescu, S., 1994, p. 7, 123). Bătrânii erau cei cărora li se
acordau poziţii sociale prestigioase, iar contribuţia lor cu caracter spiritual era de o importanţă
deosebită.
În anumite triburi aflate încă în stadiul comunităţii arhaice exista obiceiul părăsirii rituale
a bătrânilor. Aceste triburi aveau ca principal argument pentru ritualul lor, situaţia economică
(„sunt o povară pentru comunitate şi nu mai pot fi hrăniţi fără a pune în pericol resursele
comunităţii”). Se ştie însă că media de vârstă a comunităţilor arhaice şi chiar tradiţionale era
foarte scăzută, ceea ce înseamnă că numărul de bătrâni (peste 60-70 de ani) era foarte mic. În
secolul al XIV-lea şi al XV-lea prezenţa vârstnicilor „se face simţită mai ales în popor şi în mica
burghezie, unde proporţia atinge şi depăşeşte 11%, şi e mai discretă în mediile bogate, unde
ajunge la 3-4%”(Venera Bucur, Adina Maciovan, 2003, p. 909), nu avem nici un motiv să
credem că în urmă cu câteva mii de ani în urmă numărul lor ar fi fost mai mare de 1-2%. Astfel,
într-o comunitate care numără câteva sute de indivizi, aceştia erau tocmai conducătorii, vracii,
sfatul bătrânilor, fără al căror aviz comunitatea nu întreprindea mai nimic important. Unii autori
susţin că durata medie de viaţă a crescut considerabil dat fiind faptul că, în epoca de piatră
aceasta era de 19 ani, în antichitatea europeană 25-30 de ani, crescând spre 30-35 de ani în
secolele XVI-XVIII, ajungând până la 40 de ani în secolul XIX, (Bocsa Éva, 2003). În ţara
noastră în 1932 durata medie de viaţă era de 42 de ani, iar în prezent este de 70 de ani. Azi, în
Europa Occidentală durata medie de viaţă este mult ridicată, 75-78 de ani, faţă de Somalia sau
Etiopia, 46 de ani.
Relaţiile dintre generaţii s-au modificat considerabil în zilele noastre. Astfel tinerii îi vad pe
vârstnici ca pe nişte persoane depăşite, iar vârstnicii îi văd pe tineri dintr-o perspectivă autoritară.
Toate acestea datorită evoluţiei omului în societate şi a poziţiilor sociale tot mai variate. S.
Rădulescu ne dă o explicaţie pentru acest fenomen la care suntem martori, „socializarea şi
integrarea socială a fiecărei generaţii are loc în diferite perioade de timp şi în circumstanţe
sociale care nu seamănă între ele, motiv pentru care experienţa şi aspiraţiile lor sunt, de cele mai
multe ori, disjunctive şi chiar divergente între ele” (Rădulescu, S., 1994, p. 9). Astfel conflictul
dintre generaţii, nu se rezumă doar la conflictul între tineri-vârstnici, ci trece la norme, valori şi
experienţe fundamentale diferite. Cu toate acestea majoritatea autorilor sunt de părere că poziţia
bătrânului în familie „trebuie încadrată în complexul drepturilor şi datoriilor, ea fiind
condiţionată de puterea economică a familiei, păstrătoarea tradiţiilor şi a culturii. Bătrânului îi
revine sarcina de întreţinere a tradiţiilor şi de educare, iar descendenţii îi datorează respect,
ocrotire şi afecţiune”

4.2. Profilul psihologic al persoanei de vârsta a treia

În sfera funcţiilor psihice elementare ale vârstnicului pot fi observate anumite

particularităţi. Funcţiile intelectuale suferă unele modificări, cum ar fi scăderea memoriei pentru
datele recente.
 După Dr. Constantin Bogdan, funcţionarea normală a unei persoane vârstnice cuprinde
echilibrul fizic, psihic şi social. Astfel medicul Ana Aslan susţine că posibilităţile de sinteză ale
vârstnicului se pot menţine ca urmare a experienţei şi antrenamentului.
Adaptabilitatea organismului scade ca urmare a defectelor de reglare, control, integrare,
transmitere şi reacţie a modificărilor celulare şi tisulare, creşte sensibilitatea la stres iar
mecanismele fiziologice se transformă cu uşurinţă în numeroase şi diverse procese patologice. Pe
fondul acestei capacităţi de adaptare scăzută incidenţa bolilor creşte.
Îmbătrânirea nu este numai „o schimbare cantitativă sau calitativă a unor funcţii psihice,
ci în primul rând o restructurare a personalităţii, astfel încât lipsurile sunt acoperite de maturizare
şi de experienţă sau pot fi chiar puse în valoare” ( Săhleanu, V., 1971, p. 67).

4.2.1. Modificările de tip psihologic ale vârstnicilor

Modificările de tip psihologic constau în:

Modificarea atenţiei: atenţia de scurtă durată este cea care suferă mai mult în detrimentul
celei de lungă durată, astfel scade capacitatea de concentrare.
Modificări ale gândirii: în urma reducerii numărului de neuroni este normală o
modificare la nivelul memoriei şi gândirii, de aceea caracteristic vârstei a treia este o scădere a
spontaneităţii şi flexibilităţii.
Modificări ale instinctelor: în această perioada de viaţă asistăm la manifestări sexuale
diferenţiate la femeia vârstnică faţă de cele ale bărbatului vârstnic. La bărbaţi, deficitul sexual se
instalează lent pe când la femei comportamentul sexual este net influenţat de factori psihologici
si sociali. Tot la nivelul instinctelor se instalează o creştere a poftei de mâncare sau dimpotrivă
după unii gerontopsihologi se instalează un instinct de conservare al vârstnicului, pe care ei îl
numesc „instinctul morţii”.
Modificări afective: sunt bine cunoscute stările depresive cu tendinţe de izolare si de
singurătate. Acestea pot fi influenţate de numeroşi factori cum ar fi tulburări somatice sau
sentimentul de izolare pe care îl dă pensionarea.
Modificări ale vorbirii: vorbirea vârstnicilor devine mai greoaie o data cu deteriorarea
gândirii, a memoriei şi a atenţiei. Se poate observa o vorbire mai greoaie ca ritm dar şi ca înţeles,
apar exprimări incorecte, incoerente şi chiar bâlbâieli.
Ana Aslan şi colaboratorii sunt de părere că personalitatea individului este rezistentă la
scurgerea anilor, părând ca nu suferă modificări. Cu toate acestea complexitatea, variabilitatea şi
asincronismul funcţiilor psihice schiţează profilul psihologic al vârstnicului.

4.2.2. Tulburările de sănătate mentală la vârstnici

Unii autori (Ileana Antohe, Mihaela Carmen Fermeşanu, 2003, p. 105), sunt de părere că
aproximativ 15-20% dintre vârstnici prezintă dezordini mentale şi psihiatrice. Aceste dezordini
mentale constau în: dezordini funcţionale preexistente îmbătrânirii şi dezordini organice ce
constau în afecţiuni primare ale sistemului nervos central şi care se întâlnesc cu o frecvenţă de 4-
6% la vârstnicii de 65 de ani şi 20% după 80 de ani.

4.2.3. Îmbătrânirea şi mecanismele de adaptare la stres

 Adaptarea la stres este facilitată de o personalitate flexibilă şi de opţiunile oferite de viaţa
activă. Reducerea opţiunilor vârstnicului şi creşterea numărului de factori potenţial agresivi
constituie motive ale apariţiei stresului la vârstnici. Reducerea capacităţii fizice, schimbarea
aspectului somatic, bolile, pierderea celor apropiaţi, insecuritatea şi sărăcia, pierderea rolului
social activ şi de putere reprezintă câteva din factorii ce determină apariţia stresului la vârstnici
dar şi cauze de reducere a adaptării acestora faţă de stres.

4.2.4. Dezordini mentale funcţionale la vârstnici

Depresia este una dintre dezordinile mentale prezente la vârstnici. Ea se manifestă prin
stări de tristeţe, apatie, tulburări de memorie şi concentrare, insomnie, scăderea apetitului,
retragerea socială, abuz de alcool. Aceste manifestări au loc datorită sentimentului vârstnicilor de
singurătate şi neajutorare. Pentru combaterea acestei stări depresive medicii recomandă
medicaţie antidepresivă şi psihoterapie. (Ileana Antohe, Mihaela Carmen Fermeşanu, 2003, p.
106).
Ipohondria reprezintă o altă dezordine mentală prezentă la vârstnici. Ea se manifestă
printr-o preocupare excesivă faţă de starea propriului corp, de asemenea se manifestă prin
plângeri exagerate şi nejustificate.
Paranoia reprezentând o dezordine mentală se manifestă prin sentimente nejustificate de
ameninţare şi neîncredere, apariţia sa fiind favorizată de izolarea, singurătatea şi deficitul
senzorial al bătrânilor.
Delirul se manifestă prin confuzie, cu dezorientare şi tulburarea stării de conştiinţă.
Aceste perturbări de conştiinţă au durată scurtă, de la câteva zile la o săptămână. Apar
halucinaţiile, iluziile, teama, anxietatea. Printre cauze ale apariţiei acestei dezordini mentale se
pot enumera: afecţiuni organice, toxicitatea medicamentoasă, alcoolul, deshidratarea, malnutriţia,
diverse infecţii, traumatisme craniene, constipaţia. Pentru combaterea acestei stări se recomandă
comunicarea verbală şi menţinerea contactului fizic cu bolnavul, chiar atingerea bătrânului de
către persoanele apropiate. (Ileana Antohe, Mihaela Carmen Fermeşanu, 2003, p. 107).
Demenţa senilă constă în pierderea progresivă a capacităţii cognitive, cu alterarea
memoriei, raţionamentului abstract, a judecăţii şi modificări ale personalităţii. Printre formele
clinice ale acestei dezordini mentale se numără şi boala alzheimer.
Alzheimer apare în jurul vârstei de 65-70 de ani. Această boală mai este numită demenţă
degenerativă sau demenţă senilă primară şi reprezintă după unii autori 50% din demenţele
vârstnicilor (Ileana Antohe, Mihaela Carmen Fermeşanu, 2003, p. 108), iar după alţii 60%
(Hurjui I.. 2004, p. 165), din totalul demenţelor ce apar la vârstnici. Durata supravieţuirii acestei
bolii din momentul diagnosticului variază între 6-20 de ani.

4.3. Dimensiunea medicală a îmbătrânirii

Medical vorbind, bătrâneţea constă în „creşterea frecvenţei indispoziţiilor şi a

îmbolnăvirilor, creşterea gravităţii acestora, asocierea mai multor boli, îngreunarea însănătoşirii,
frecventele complicaţii şi cronicizări, frecventarea mai deasă a cabinetelor medicale, consum
crescut de medicamente. Atitudinea faţă de boală şi faţă de sănătate se schimbă treptat. Grija
pentru propria sănătate şi pentru propriul trup ajunge progresiv o preocupare importantă. Tihna,
odihna, contemplaţia sunt preferate tensiunii, eforturilor, activităţii” (Săhleanu, V., 1971). Astfel
definim îmbătrânirea ca o perioadă de perturbări şi deviaţii funcţionale şi numeroase alterări
structurale. Alţi autori sunt de părere că dimpotrivă, odată cu evoluţiile medicinii şi ale altor
ştiinţe umane „nu se mai poate vorbi despre bătrâneţe ca despre o boală ci ca despre o perioadă
de vârstă” (Apahideanu, O., 2001, p. 65) care după 65 de ani trebuie considerată fiziologică.
Îmbătrânirea patologică, similară stării de boală, presupune o degradare rapidă, avansată
şi dă un decalaj între vârsta calendaristică şi cea biologică. (Rugina, V., 1986, p. 350)
Geriatria este disciplina medicală ce se ocupă cu studiul bătrâneţii, incluzând fiziologia,
patologia, diagnosticul şi terapia afecţiunilor persoanei vârstnice. Gerontologia are ca obiect de
studiu procesul de îmbătrânire, incluzând aspectele biologice, psihologice şi sociologice.
Principiile nursing-ului gerontologic include şi evaluarea necesităţilor, redactarea
planului de îngrijire, implementarea obiectivelor fixate şi evaluarea rezultatelor îngrijirii.
Impactul emoţional al bolilor la vârstnic este perceput ca un dezastru, de aceea vârstnicul
refuză spitalizarea. Orice îmbolnăvire acută reprezintă la vârstnic un stres suplimentar exercitat
asupra unui organism cu rezerve funcţionale limitate. Spitalizarea pentru vârstnic este o povară
datorită schimbării stilului de viaţă şi fricii de dezorientare într-un mediu nou, nefamiliar. (Ileana
Antohe, Mihaela Carmen Fermeşanu, 2003, p. 117).
1.4. Programe de asistenţă comunitară destinate vârstnicilor

Serviciile şi programele destinate îngrijirii vârstnicilor sunt tot mai prezente şi în ţările în
curs de dezvoltare. În ţările dezvoltate aceste programe constau în: servicii medicale şi
nemedicale oferite la domiciliul vârstnicului, centre de îngrijire de zi, care asigură socializare,
transport şi hrană, programe sociale organizate înafara domiciliului, cum ar fi centre pentru
bătrâni sau/şi cluburi.
Îngrijirea la domiciliu este modalitatea cea mai preferată de vârstnici deoarece le permite
păstrarea independenţei personale. Dacă vârstnicul este responsabil şi acceptă riscurile de a
continua să locuiască singur, dacă prin aceasta nu periclitează alte persoane sau pe sine însuţi,
copii nu au dreptul legal de a interveni împotriva acestei decizii. Vârstnicul trebuie să fie
singurul care hotărăşte acest aspect. Programele speciale de îngrijire la domiciliu cu care se
lucrează în ţările dezvoltate, implică participarea familiei, prietenilor, vecinilor sau comunităţile
religioase. Astfel vârstnicul ce este ajutat este înconjurat de persoanele apropiate.
La noi în ţară se dezvoltă foarte mult aceste servicii la domiciliu prin diferite organizaţii
de asistenţă a vârstnicilor. Personalul de specialitate al acestora asigură controlul periodic al
stării persoanei asistate prin telefon şi vizite. De asemenea se ocupă de reparaţiile casnice ce pot
apărea, asigură servirea meselor sau alte servicii de care un vârstnic poate avea nevoie.