Torna, torna, fratre!

Torna, torna, fratre! (τόρνα, τόρνα, φράτρε) (sau retorna, retorna!) reprezintă un îndemn
rostit de către un soldat „în limba părintească” în timpul unei campanii a
armatei bizantine împotriva avarilor, în apropierea munților Haemus în anul 587, astfel că în a
doua jumătate a secolului VI începe a se vorbi despre o „limbă a locului”, „o limbă
părintească” din teritoriul romanizat al peninsulei balcanice. Există două relatări legate de
acest episod; cea a lui Theophylactos Simocattes care povestește ca în timpul unui marș de
noapte al armatei bizantine aflată sub conducerea lui Comentiolus, unul dintre soldați a
observat cum un sac de provizii statea să cadă de pe un catâr. Dorind să-i semnaleze
camaradului său problema, a strigat „în limba băștinașă”: torna, torna! (adică să întoarcă
sacul pe catâr). Ceilalți soldați auzind strigătul, l-au interpretat ca fiind un semnal de alarmă și
au început a-l repeta pentru a avertiza restul soldaților. Cea de-a doua variantă îi aparține lui
Theophanes Confessor, născut în timpul domniei lui Constantin Copronymos (741-775) care
relatează aceeași poveste, însă într-un mod puțin diferit. Soldatul, văzând povara catârului
cazând rostește „în limba parintească”: torna, torna, fratre! (adică să se întoarcă după sacul
căzut). Theophanes nu l-a copiat pe Theophylactos, ci ambii cronicari au luat informația din
același izvor contemporan cu faptele (care prezenta variante, astăzi pierdut). Thunmann,
Tomaschek, Șincai au interpretat cuvintele retorna din Theophylactos și torna, torna, fratre
din Theophanes ca făcând parte din limba românească din al șaselea secol. Din păcate, în
afară de Thunmann și de Șincai, care au citit locurile din Theophylactos și Theophanes în
întregime, toți celalți s-au mărginit de a cita unii de la alții pe retorna și torna, torna, fratre,
până ce C. Jireček, când citea Strategica atribuită împăratului Mauricios, și-a adus aminte de
acele retorna și torna, torna, fratre așa izolate, și fără să mai citească, locurile din cronicarii
bizantini în întregime, a găsit de cuviință să susțină că acele vorbe ar fi niște termeni de
comandament ai oștirii bizantin. În Archiv für slavische Philologie vol. XV, anul 1893, pg.
98: „O observație asupra exclamației, atât de des citate în scrierile privitoare la chestiunea
românească, torna ori torna, frater din descrierea unei expediții contra Avarilor din anul 587
în Thracia: torna nu-i un rest de limbă românească,ci un termen de comandă latinesc, care
este citat și lămurit în Strategia împăratului Mauricius alături de altele, ca cede, sta, move,
etc.” Jireček citează după edițiile lui De Boor, care a introdus în textul lui Theophylactos
varianta torna, considerând pe retorna ca variantă, și în textul lui Theophanes varianta frater (
clasicul frater), considerând ca variantă pe fratre din edițiile anterioare. Edițiile anterioare
celor ale lui De Boor nimeriseră mai bine textul original, cu retorna la Theophylactos și cu
fratre la Theophanes, care fratre este într-adevăr forma din care a ieșit actualul cuvânt
românesc frate. Unii editori, mai vechi decât De Boor au ajuns la concluzia că militarii aceia
nu puteau să vorbească clasic ca Cicero, și că pe de altă parte, dacă ar fi fost din capul locului
în textul original torna și frater, mai greu se poate explica cum un copist posterior ar fi putut
să le schimbe în retorna și fratre, pe când, din contră, cel dintâi copist, nefiind un cunoscător
foarte bun al limbii latine ar fi putut să strecoare din neglijență pe obișnuitele torna și frater,
în loc de retorna, fratre. Rău a făcut, deci, De Boor, când a pus torna în loc de retorna în
textul lui Theophylactos și frater în loc de fratre în textul lui Theophanes. Dar se pare că
Jireček n-a citit pagina întreagă a descrierii din Theophylactos și Theophanes, deoarece acolo
se vede lămurit că nu avem de a face cu un termen de comandă.

Unii cercetători mai prudenți, consideră că limba textului este pur și simplu romanică
(G.Brătianu), dacă nu chiar limba latină vulgară vorbită în Balcani ( S.Pop). În discuția asupra
apartenenței textului de la o limbă sau alta, cuvântul martor este frat(r) e (r), exploatat atât din
punct de vedere stilistic sau sociolingvistic (adresarea cu frate nu putea figura în limbajul
oficial al comenzilor militare, cât și din punct de vedere fonetic și gramatical (ca formă de
Vocativ neconformă cu norma latină).

Petre Ș. Năsturel a reluat de curând interpretarea cunoscutei exclamații a unui soldat din
armata bizantină, în cursul unei expediții împotriva avarilor, din 587. Năsturel opinează că
aceste două cuvinte pot fi socotite ca aparținând străromânei: „ele reprezintă cea mai veche
urmă de străromână”. Astfel, acești termeni aparțineau limbii populației romanizate, adică
limbii române în devenire, după cum au susținut mai demult unii cercetători și, printre ei, A.
Philippide, care a dat traducerea românească a pasajelor respective, însoțită de un comentariu
convingător. Termenii coincid cu termenii omonimi sau foarte apropiați din limba latină, și de
aceea ei au provocat panică în împrejurarea amintită. H. Zilliacus a arătat că elementul
romanic era foarte bine reprezentat în oastea bizantină, și comenzile se dădeau în limba
cunoscută de soldați, deci în limba latină. El enumeră termenii de comandă în limba latină
uzitați de cavaleria bizantină, printre care figurează și torna. Torna, torna, fratre aparțin, deci,
limbii române; ei corespund unor termeni latini de comandă din armata bizantină. Cronicarii
bizantini amintiți ne dau, prin urmare, o informație prețioasă asupra limbii populației
romanizate de la sudul Dunării, ce era să devină limba română.
Bibliografie:

- Rosetti, Alexandru, Despre torna, torna, fratre în Istoria limbii române, Ed. Științifică și Enciclopedică,
București, 1986.
- Sala, Marius, Enciclopedia limbilor romanice, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1989.
- Philippide, Alexandru, Ce spun izvoarele istorice în Originea românilor, vol. I, Iași, 1925.