UNELE CARACTERISTICI CHIMICE

- Reacţia solului

- Identificarea carbonatului de calciu

 REACŢIA SOLULUI (pH-ul solului)

- important rol în fiziologia plantelor şi a microorganismelor

- atât plantele superioare cât şi microorganismele din sol îşi găsesc condiţii
optime de viaţă între anumite intervale de pH
- după reacţia solului se disting plante bazifile, neutrofile şi acidofile
- Cele bazifile (în general în stepă) pot fi după compoziţia chimică:

- plante halofile, pe soluri halomorfe, cum ar fi iarba sărată sau

brânca/Salicornia herbacea şi săricica/Suaeda maritima;

- plante calcifile (calcicole), specifice solurilor cu un bogat conţinut carbonaţi

sau sulfaţi de calciu (în stepă şi silvostepă sau pe substrate calcaroase) cum ar
fi năgara/Stipa capillata, stejarul pufos/Quercus pubescens,
ghipsariţa/Gypsophila altissima, arginţica/Dryas octopetala etc.;

- plante nitrofile, pe soluri bogate în nitraţi, cum este cazul buruienilor din
preajma locuinţelor omeneşti sau din preajma stânelor (urzica/Urtica dioica, U.
urens, ştevia/Rumex alpinus, ştirul/Amarantus retroflexas etc.).

- Plantele neutrofile, pe soluri neutre sunt cele mai răspândite (peliniţa/Artemisa

austriaca, ruscuţa de primăvară/Adonis vernalis etc.) majoritatea plantelor de cultură
vegetând pe astfel de soluri.

- Dintre plantele acidofile (pe soluri acide) enumerăm: merişorul/Vaccinium vitis-

idaea, jneapănul/Pinus mugo, ţepoşica/Nardus stricta etc.).
-Ionii de hidrogen (H+) cei care determină aciditatea soluţiei solului, în concentraţie
mare, pot să înlocuiască treptat cationii aflaţi în reţeaua cristalină a silicaţilor secundari,
determinând podzolirea solurilor.

-Procesul de schimb cationic (în care ionii de H+ îi pot înlocui pe cei de Ca++, Mg++, K+),
ca urmare a sărăcirii în baze a solului respectiv, determină şi sărăcirea fertilităţii
acestuia.
-Reacţia soluţiei solului (aciditatea actuală) este determinată de raportul existent între ionii disociaţi
de H+ şi OH – aflaţi în soluţie.

- Un litru de apă distilată la temperatura de 23 0C are o cantitate de 10 –7 ioni-gram de H + (sau H + =

10 – 7);

- Sub formă logaritmică această expresie devine log H + = - 7, sau schimbând semnul – log H + = 7;
această expresie se înlocuieşte convenţional cu notaţia pH.

-Deci, pH-ul unei soluţii este logaritmul cu semn schimbat al concentraţiei ionilor de hidrogen din
acea soluţie.

-În concluzie, atunci când:

- pH < 7 → exces de ioni de H + faţă de OH - → reacţie acidă;

- pH 7 → cantităţi aproximativ egale de ioni de H + şi de OH - → reacţie neutră;

- pH > 7→ exces de ioni de OH - faţă de H +→ reacţie alcalină.

-Deoarece pentru determinarea reacţiei solului, se măsoară numai concentraţia ionilor
de hidrogen din soluţie, se mai foloseşte şi noţiunea de aciditate.
Tabelul nr. 14. Aprecierea reacţiei solurilor în funcţie de valorile pH
- Reacţia solului se exprimă în unităţi (dupăpH,
I.C.P.A.,
care 1987)
pot fi cuprinse între 3 şi 12, dar cel mai
frecvent între 5 şi 8.

pH Aprecierea reacţiei
< 3,5 extrem de acidă
3,51 – 4,30 foarte puternic acidă
4,31 – 5,00 puternic acidă
5,01 – 5,40
5,01 – 5,80
moderat acidă
5,41 – 5,80
5,81 – 6,40 slab acidă
5,81 – 6,80
6,41 – 6,80
6,81 – 7,20 neutră
7,21 – 8,40 slab alcalină
8,41 – 9,00 moderat alcalină
> 9,00 puternic alcalină
Aprecierea reacţiei solurilor în funcţie de valorile pH, după I.C.P.A., 1987
- Determinarea pH-ului se poate realiza rapid, chiar şi pe teren, prin metode colorimetrice şi
electrometrice (potenţiometrice).

- Primele metode se bazează pe utilizarea unor substanţe organice complexe, indicatori

(reactivi sau hârtie indicatoare), care au însuşirea de a-şi modifica culoarea odată cu schimbarea
concentraţiei de ioni de hidrogen a soluţiei analizate; precizia acestor metode este limitată la 0,2-
0,5 valori pH.

- Metodele electrometrice au avantajul unei precizii mai mari şi al unui randament superior celor
colorimetrice; cu ajutorul lor se poate determina pH-ul în suspensii tulburi fără a mai fi necesară
limpezirea lor. Se folosesc diferite tipuri de pH-metre electrometrice.
 IDENTIFICAREA CARBONATULUI DE
CALCIU (Ca CO3) DIN SOL
- Se realizează lesne, chiar pe teren, cu ajutorul unei soluţii de acid clorhidric
(concentraţie 1/3). În contact, cele două elemente fac efervescenţă
 - În funcţie de intensitatea efervescenţei putându-se aproxima şi conţinutul în
Ca CO3 al solurilor (tabelul nr. 1) (Secu, 2011).

Tabelul nr. 1. Aprecierea în teren a conţinutului de Ca CO3 în funcţie de intensitatea efervescenţei (după I.C.P.A., 1987)

Efervescenţă Denumire Conţinutul de CaCO3

efect vizual efect auditiv (%)

fără efervescenţă nu se aude (slab)

- -
efervescenţă slabă - moderată moderat - distinct slab carbonatic mic < 4
efervescenţă puternică moderat carbonatic moderat 4,1 – 12,0
efervescenţă foarte puternică zgomotos puternic carbonatic mare 12,1 – 25,0
efervescenţă persistentă foarte puternic carbonatic foarte mare 25,1 – 40,0
efervescenţă violentă şi scurtă foarte zgomotos excesiv carbonatic extrem de mare > 40,1
- Carbonaţii se pot situa, în funcţie de cantitatea de precipitaţii atmosferice, la
diferite adâncimi în profilul de sol, în funcţie de care, solurile pot fi încadrate de
la carbonatice până la necarbonatice (tabel nr. 2).

Tabelul nr. 2. Încadrarea solurilor în funcţie de adâncimea carbonaţilor de calciu

(după I.C.P.A., 1987)

Denumire Criterii de încadrare

sol carbonatic
Sol carbonatic (proxicalcaric) efervescenta în primii 20cm
solsemicarbonatic
Sol semicarbonatic (epicalcaric) efervescenta între 21-50cm
solslab
Sol decarbonatat
levigat/decarbonatat (mezocalcaric) efervescenta între 51-100cm
solmoderat
Sol moderatlevigat/decarbonatat
levigat (baticalcaric) efervescenta între 101-150cm
Sol puternic levigat/decarbonatat (baticalcaric)
sol puternic levigat efervescenta între 151-200cm
Sol
solnecarbonatic
necarbonatic (necalcaric) efervescenta mai jos de 200cm